Curs Drept comunitar european AP ID 2012

63
Universitatea “Dunărea de Jos” Lector univ. dr. ANA ŞTEFĂNESCU DREPT COMUNITAR EUROPEAN - dreptul Uniunii Europene - - suport de curs - Galaţi - 2012

description

curs

Transcript of Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Page 1: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Universitatea “Dunărea de Jos”

Lector univ. dr. ANA ŞTEFĂNESCU

DREPT COMUNITAR EUROPEAN- dreptul Uniunii Europene -

- suport de curs -

Galaţi - 2012

Page 2: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţăşi cu Frecvenţă Redusă

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi PoliticeSpecializarea – Administraţie PublicăAnul de studii I / Forma de învăţământ – ID

Page 3: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

3

CUPRINS

CUPRINS .............................................................................................................. 3

OBIECTIVELE CURSULUI ................................................................................... 5

CAPITOLUL I ISTORICUL CONSTRUCŢIEI EUROPENE ŞI EVOLUŢIAACESTEIA ............................................................................................................ 6

1. Factori determinanţi ai ideii integrării europene .......................................... 62. Planul “Schumann” ..................................................................................... 63. Tratatul de la Paris (I): Formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şiOţelului............................................................................................................... 74. Tratatul de la Paris (II): Formarea Comunităţii de Apărare Europeană ....... 85. Tratatele de la Roma: Formarea Comunităţii Economice Europene şi aComunităţii Europene a Energiei Atomului ........................................................ 96. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)...................................... 137. Tratatul de la Bruxelles din 1965: Contopirea celor trei comunităţi europene

.................................................................................................................. 138. Conferinţa de la Paris (1974): Crearea Consiliului European şi a F.E.D.R. ..

.................................................................................................................. 149. Actul Unic European ................................................................................. 1410. Tratatul de la Maastricht........................................................................ 1811. Tratatul de la Amsterdam...................................................................... 2112. Tratatul de la Nisa ................................................................................. 2213. Extinderea construcţiei europene spre Est............................................ 2414. Tratatul de la Lisabona.......................................................................... 26

CAPITOLUL II CARACTERISTICILE JURIDICE FUNDAMENTALE ALECONSTRUCŢIEI EUROPENE............................................................................. 30

1. Trăsăturile juridice ale Comunităţilor Europene ........................................ 302. Relaţia dintre Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană ................... 313. Uniunea Europeană – terminologie şi natură juridică ............................... 31

CAPITOLUL III DREPTUL UNIUNII EUROPENE – IZVOARE ŞI PRINCIPII ..... 33

1. Precizări terminologice.............................................................................. 332. Superioritatea dreptului Uniunii Europene asupra dreptului statelor membre

.................................................................................................................. 333. Izvoare ...................................................................................................... 344. Izvoarele „complementare” ale dreptului comunitar .................................. 365. Principii ..................................................................................................... 37

Page 4: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

4

CAPITOLUL IV COMPETENŢELE UNIUNII EUROPENE ŞI REPARTIZAREAACESTORA ........................................................................................................ 40

1. Preliminarii ................................................................................................ 402. Sistemul instituţional al Uniunii Europene................................................. 42

CAPITOLUL V ORDINEA JURIDICĂ COMUNITARĂ. CARACTERE ............... 43

1. Noţiune ..................................................................................................... 432. Caractere .................................................................................................. 433. Trăsăturile dreptului comunitar care îl diferenţiază de dreptul internaţionalpublic ............................................................................................................... 44

CAPITOLUL VI INSTITUŢIILE NEJURISDICŢIONALE ALE UNIUNIIEUROPENE ........................................................................................................ 46

1. Parlamentul European .............................................................................. 462. Consiliul .................................................................................................... 473. Procedura legislativă ordinară .................................................................. 494. Consiliul European.................................................................................... 505. Comisia Europeană .................................................................................. 526. Banca Centrală Europeană....................................................................... 557. Curtea de Conturi ..................................................................................... 56

CAPITOLUL VII ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILORJURISDICŢIONALE ALE UNIUNII EUROPENE................................................. 58

1. Componenţa şi atribuţiile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene................. 582. Curtea de Justiţie...................................................................................... 583. Tribunalul (Tribunalul de Primă Instanţă) .................................................. 604. Tribunalul Funcţiei Publice........................................................................ 60

TESTE DE AUTOEVALUARE ............................................................................ 62

Page 5: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

5

OBIECTIVELE CURSULUI

constau în dobândirea următoarele competenţe specifice:

Profesionale:1. Prezentarea evoluţiei construcţiei europene2. Utilizarea conceptelor şi principiilor specifice dreptului

comunitar european3. Explicarea rolului instituţiilor Uniunii Europene4. Explicarea raportului dintre dreptul comunitar european şi cel

naţional

Transversale:1. Abilităţi de lucru în echipă2. Abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba maternă

Pentru atingerea obiectivelor de mai sus, este necesară, pe lângăstudiul prezentului curs, parcurgerea următoarei bibliografii: legislaţieeuropeană (tratatele care au stat la baza construcţiei europene); cărţi despecialitate - Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene,Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009; Irina Moroianu Zlătescu, Radu C.Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile omului, InstitutulRoman pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2005; I. Cebuc, Uniuneaeuropeană – structuri şi legislaţie, Editura Universitaria, Craiova, 2010;Dumitrascu Mihaela Augustina, Roxana Mariana Popescu, Augustin Fuerea,Drept Comunitar European. Caiet de seminar, Editura Universul Juridic,Bucuresti, 2009; A. Fuerea, Manualul uniunii europene, Ediţia a V-a, revăzutăşi adăugită după Tratatul de la Lisabona, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,2011.

NOTĂ:se va urmări, în special, problematica indicată în cadrul activităţilor tutoriale.

Page 6: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

6

CAPITOLUL IISTORICUL CONSTRUCŢIEI EUROPENE ŞI EVOLUŢIA ACESTEIA

1. Factori determinanţi ai ideii integrării europene

Ideea integrării europene, cu origini foarte vechi (Antichitatea greco-romană, Evul mediu), a evoluat împreună cu istoria statelor europene, luândforma1 unor modele istorice, proiecte şi acţiuni politice2, centrate, în principal,pe ideea asigurării păcii, a supranaţionalităţii, liberei circulaţii şi asigurăriiputerii politice.

Concretizarea ideii de integrare europeană este legată însă de cel de-al doilea război mondial.

Dacă în timpul celui de-al doilea război mondial, “pledoaria pentru oEuropă unită era mai degrabă o reacţie în faţa agresorului decât un veritabilproiect politic”3, după finalizarea acestuia, Europa fiind ruptă în două, curegimuri politice, sociale şi economice diferite şi antagoniste, se afla în faţaunui alt război - “războiul rece”.

Teama de pericolul sovietic a făcut ca ţările occidentale să seorienteze, “prin forţa lucrurilor, spre puterea nord-americană, singura cupotenţial capabil să se opună imperialismului sovietic sub a cărui dominaţieţările din centru şi estul Europei căzuseră sau erau pe cale să cadă”.4

Astfel, “diplomaţia americană a legat acordarea creditelor de unificareaEuropei. A fost creată în 1948 Organizaţia europeană de cooperareeconomică în scopul gestionării creditelor Marshall. Acestea au fost urmate şide altele. Fără aceşti doi factori, Europa ar fi fost un continent rămas într-ojuxtapunere nefuncţională de state rivale. Numai prezenţa simultană a acestordoi factori a putut duce la crearea de instituţii comune, la o comunitate dedrept public internaţional, la constituirea unei unităţi economice şi laposibilitatea din ce în ce mai prezentă a unei uniuni politice”.5

2. Planul “Schumann”6

Odată cu lansarea, la Paris, la 9 mai 1950, a planului “Schumann”,începe o fază hotărâtoare în destinul comunităţilor europene.

1A se vedea, Ioan Humă, Drept comunitar. Partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2007, p. 11-20.2

A se vedea, pentru detalii, de exemplu, Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, DreptulUniunii Europene, Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 3-5; Irina MoroianuZlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile omului, InstitutulRoman pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2005, p. 10-20.3

Roxana Munteanu, Drept european. Evoluţie - Instituţii - Ordine Juridică, Editura OscarPrint, Bucureşti, 996, p. 19, apud Ioan Humă, Drept comunitar. Partea generală, op. cit., p.20.4

Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturileomului, op. cit., p. 6, p. 21.5

Ibidem, p. 6.6

A se vedea Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 9-10.

Page 7: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

7

Ideea de bază este că industria cărbunelui şi oţelului (franceză,germană şi a altor state) trebuie să fie pusă în comun şi să fie subordonatăunei organizaţii supranaţionale.

Dar, acest plan era conceput şi ca o primă etapă în calea formării uneifederaţii europene. În declaraţia ministrului francez de externe, RobertSchuman se afirmau, astfel, obiectivele construcţiei europene: “reconciliereafranco-germană, necesitatea unei politici de unificare europeană, crearea uneiautorităţi supranaţionale, independentă de guverne, cu o putere de decizie deasemenea supranaţională. Era un plan revoluţionar în domeniul relaţiilorinternaţionale în care erau subliniate premisele concrete «ale unei federaţiieuropene indispensabile menţinerii păcii», eliminării rivalităţii seculare dintreFranţa şi Germania, pregătirea unei «comunităţi economice» şi a unei«comunităţi mai largi şi mai adânci». Metoda propusă era clar exprimată:«Europa nu se va face dintr-odată, nici într-o construcţie de ansamblu, ea seva face prin realizări concrete, creând mai întâi o solidaritate de fapt».”7

3. Tratatul de la Paris (I): Formarea Comunităţii Europene aCărbunelui şi Oţelului8

Propunerea ministrului de externe francez, Robert Schumann a fostprimită pozitiv în rândul participanţilor Conferinţei de la Paris.

Astfel, se semnează, la 18 aprilie 1951, Tratatul de Constituire aComunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

El intră în vigoare la data de 23 iulie 1952 după ratificarea sa de cătreParlamentele naţionale ale tuturor statelor semnatare:

- Belgia,- Republica Federală Germania,- Franţa,- Italia,- Luxemburg- Olanda.

Acestora li s-au adăugat la :- în 1973, Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda- în 1981, Grecia- în 1986, Spania şi Portugalia- în 1995, Austria, Suedia şi Finlanda- în 2004 - Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia,

Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria.

7Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 40.8

A se vedea: Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, Dreptcomunitar instituţional, suport de curs pentru specializarea Administraţie publică,Universitatea Babeş-Bolyai,Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe politice, administrative şi alecomunicării, p. 6; Marin Voicu, Drept instituţional comunitar, Universitatea “Spiru Haret”,Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, curs pentru forma de învăţământ fără frecvenţă”,anul universitar 2007-2008, p. 3;http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_%C8%99i_O%C8%9Beluluihttp://www.undp.md/border/scurt_istoric.html

Page 8: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

8

Prin Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şiOţelului ia naştere şi Înalta Autoritate - o organizaţie internaţională atipică,înzestrată cu o instituţie de decizie supranaţională - ale cărei decizii leagăcele şase state din punct de vedere juridic în domeniul producţiei de cărbuneşi oţel.

De asemenea, sunt create, un Consiliu de miniştri, o Adunareparlamentară cu rol consultativ, desemnată indirect, şi o Curte de Justiţie.

“La 20 mai 1955 printr-un Memorandum Ţările Beneluxului afirmăprincipiul că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea politică. S-a convenit crearea, ca atare, a unor instituţii precum: Consiliul de Miniştri,Comisia Europeană, funcţiunile unei Adunări Parlamentare şi ale unei Curţi dejustiţie urmând a fi îndeplinite de Adunarea şi de Curtea înfiinţate potrivitTratatului CECO“9.

Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţeluluişi-a produs efectele pe o perioada de 50 de ani, stabilită încă de la semnareasa.

Aceasta nu a fost prelungită deoarece, în anul 2002, ComisiaEuropeană a considerat că a fost suficientă pentru pregătirea absorbţieiComunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului în sistemul ComunităţiiEuropene (CE). Într-adevăr, domeniile de reglementare ale Tratatului deConstituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului se regăsesc înaria de aplicare a Tratatului de Constituire a Comunităţii Europene.

Astfel, se poate afirma că CECO a devenit fundaţia pentruComunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior ComunitateaEuropeană şi în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht).

CECO a fost prima organizaţie internaţională care s-a bazat pe principiisupranaţionale şi a fost, prin instituirea unei pieţe comune pentru cărbune şioţel, destinata să extindă economia, creşterea forţei de muncă, şi să ridicenivelul de trai în cadrul Comunităţii.

4. Tratatul de la Paris (II): Formarea Comunităţii de ApărareEuropeană10

Prin Tratatul de la Paris din 27 mai 1952 s-a urmărit creareaComunităţii de Apărare Europeană, formate din Belgia, Republica FederalăGermania, Franţa, Italia, Germania, Luxemburg şi Olanda care urma sădispună de o armată europeană sub autoritatea unui Minister European alApărării.

Aceasta a eşuat prin refuzul de ratificare a tratatului constitutiv de cătreAdunarea Naţională a Franţei din 30 august 1954.

Comunitatea de Apărare Europeană a fost strâns legată şi de proiectulunei Comunităţi Politice Europene, care a eşuat odată cu cea dintâi.

9Marin Voicu, Drept instituţional comunitar, op. cit., p. 5.

10A se vedea Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit, p. 12.

Page 9: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

9

5. Tratatele de la Roma: Formarea Comunităţii EconomiceEuropene şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomului11

La data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma, Tratatul stabilindComunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul privind instituireaComunităţii Europene a Energiei Atomice (EUROATAOM). Acestea, împreunăcu Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, auconstituit baza cadrul legislativ al integrării economice europene.

Tratatul CEE cuprinde 240 de articole şi este structurat în şase părţidistincte, precedate de un Preambul:

- prima parte este consacrată principiilor care susţin instituirea CEEprin intermediul pieţei comune, a uniunii vamale şi a politicilorcomune;

- a doua parte se referă la fundamentele Comunităţii. Aceastacuprinde patru titluri consacrate liberei circulaţii a mărfurilor,agriculturii, liberei circulaţii a persoanelor, a serviciilor şi acapitalurilor şi a transporturilor;

- a treia parte se referă la politica Comunităţii şi cuprinde patru titluricu privire la regulile comune, la politica economică, la politicasocială şi la Banca Europeană de Investiţii;

- a patra parte este consacrată asocierii ţărilor şi teritoriilor de pestemări;

- a cincea parte este consacrată instituţiilor Comunităţii, cu un primtitlu care se referă la dispoziţiile instituţionale şi cu un al doilea carese referă la dispoziţiile financiare;

- ultima parte a tratatului se referă la dispoziţiile generale şi finale.

Tratatul cuprinde, de asemenea, patru anexe referitoare la anumitepoziţii tarifare, la produse agricole, la tranzacţii invizibile şi la ţările şi lateritoriile de peste mări.

La tratat au fost anexate şi douăsprezece protocoale. Primul se referăla statutul Băncii Europene de Investiţii, iar următoarele la diferite problemespecifice unui anumit stat membru (Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şiŢările de Jos) sau unui anumit produs, precum uleiurile minerale, bananele,cafeaua verde.

Au mai fost anexate la actul final şi nouă declaraţii.

Tratatul Euratom are 234 de articole care sunt structurate în şase titlurişi precedate de un Preambul. Numărul de articole a fost redus la 177 dupăsemnarea, în decembrie 2007, a Tratatului de modificare a Tratatului privindUniunea Europeană (Tratatul UE) şi a Tratatului de instituire a ComunităţiiEuropene (Tratatul CE).

Primul titlu stabileşte misiunile pe care tratatul le încredinţeazăComunităţii.

Al doilea titlu vizează să definească dispoziţiile care favorizeazăprogresul în domeniul energiei nucleare (dezvoltarea cercetării, transmiterea

11A se vedea:Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,

p. 7. http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

Page 10: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

10

cunoştinţelor, protecţia sanitară, investiţiile, întreprinderile comune,aprovizionarea, controlul de securitate, regimul de proprietate, piaţa comunănucleară şi relaţiile externe).

Al treilea titlu este consacrat instituţiilor Comunităţii şi dispoziţiilorfinanciare generale. Aceste dispoziţii au fost modificate conform Tratatului demodificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului CE, semnatîn decembrie 2007.

Al patrulea titlu se referă la dispoziţii financiare speciale.

Al cincilea şi al şaselea titlu sunt consacrate dispoziţiilor generale şi,respectiv, dispoziţiilor cu privire la perioada iniţială (crearea instituţiilor,primele dispoziţii de aplicare şi dispoziţiile tranzitorii).

De altfel, tratatul include şi cinci anexe referitoare la cercetările îndomeniul energiei nucleare vizate în articolul 4 din tratat, la sectoareleindustriale vizate în articolul 41 din tratat, la avantajele susceptibile de a fiacordate întreprinderilor comune, în baza articolului 48 din tratat, la listele debunuri şi produse care intră sub incidenţa prevederilor din capitolul 9, cuprivire la piaţa comună nucleară şi la programul iniţial de cercetare şi deînvăţământ vizat în articolul 215 din tratat.

Sunt, de asemenea, anexate la tratat şi două protocoale. Este vorbadespre Protocolul privind aplicarea Tratatului de instituire a ComunităţiiEuropene a Energiei Atomice părţilor neeuropene ale Regatului Ţărilor de Josşi de Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene aEnergiei Atomice.

Intrarea în vigoare a celor două tratate a avut loc la data de 1 ianuarie1958, ca urmare a ratificării lor de către părţile contractante:

- Belgia,- Olanda,- Luxemburg,- Franţa,- Germania- Italia.

Acestora li s-au adăugat, la datele arătate mai sus, aceeaşi membri caşi în cazul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

În anul 2002, Comisia Europeană a considerat că cele două comunităţiau avut timpul necesar pentru a fi absorbite în Comunitatea Europeană.

Tratatul Comunităţii Economice Europene consacră, la rândulsău, un set de instituţii menite să ducă la îndeplinire obiectivele sale: Comisia,Consiliul de miniştri, Parlamentul, Curtea de Justiţie.

Diferenţa faţă de instituţiile Comunităţii Europene a Cărbunelui şiOţelului constă în puterea redusă pe care o avea Comisia ComunităţiiEconomice Europene, în raport cu echivalenta sa, Înalta Autoritate aC.E.C.O., şi, proporţional, în rolul preeminent al Consiliului de miniştri alComunităţii Economice Europene în raport cu cel rezervat Consiliului deminiştri al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului

Scopul Tratatului Comunităţii Economice Europene este acela alrealizării unei uniuni mai strânse din punct de vedere economic între statelemembre, realizarea unei uniuni vamale şi a unei pieţe interne unice europene.

Page 11: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

11

Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice seaseamănă cu Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului prinaceea că a reglementat crearea unei pieţe comune pentru materialelenucleare de bază, produsele şi mijloacele de producţie legate de dezvoltareapaşnică a energiei nucleare şi controlul acesteia.

„Tratatul CEE a determinat apariţia unei noi ordini juridice integrată îndreptul intern al statelor membre. Comunitatea a fost dotată cu atribuţii proprii,cu personalitate juridică, cu o capacitate de reprezentare internaţională, cuputeri reale izvorâte din limitarea unor competenţe ale statelor membre saudin transferul de atribuţii ale acestora în favoarea Comunităţii. În acelaşi timp,statele membre limitând unele din drepturile lor suverane – în domeniirestrânse însă - şi-au creat un corp de norme aplicabile lor şi cetăţenilor lor.Dreptului născut din tratate nu i se vor putea (juridic vorbind) opune texteinterne, oricare ar fi acestea, fără a-şi pierde caracterul comunitar şi fără ca săse pună în cauză însăşi baza juridică a Comunităţii, cu alte cuvinte, îngeneralitatea sa, el are drept de întâietate, adică, reglementările din Tratatsunt direct aplicabile în dreptul intern al statelor membre”12.

Spre deosebire de primele două Tratate, „Tratatul CEEA, şi elconsacrat unificările economice, conţine în plus probleme referitoare lasecuritate, sănătate publică, învăţământ şi cercetare. Tratatul CEE se referăla ansamblul factorilor economici ai unei pieţe comune pe care organizaţiatrebuie să-i stabilească. De aici şi o consecinţă importantă: este un tratat-cadru, ceea ce înseamnă că trebuie să îndeplinească şi o funcţie legislativă.Celelalte două Tratate conţin în afara principiilor o legislaţie deja elaboratăcare nu are nevoie decât de completări reduse.”13

În legătură cu libera circulaţie a lucrătorilor în Comunitate,reglementată prin Tratatul de la Roma CEE, se arată că14 „se defineşte prindreptul de a răspunde la ofertele de muncă, de a se deplasa pe teritoriulstatelor membre şi de a rămâne pe teritoriul acestor state în scopuldesfăşurării unei anumite activităţi, precum şi după încetarea acestei activităţi.Pentru asigurarea libertăţii de circulaţie a muncitorilor, se cere statelormembre să abolească orice discriminare bazată pe naţionalitate, cu privire laangajare, remunerare şi celelalte condiţii de muncă (art. 39, anterior art. 48).

Prevederile Tratatului CEE au fost dezvoltate prin mai multe directive şiregulamente şi anume: Directiva 68/360 privind dreptul de intrare şi rezidenţă;Regulamentul 1612/68 privind accesul şi condiţiile de angajare; Regulamentul1251/70 privind dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru dupăangajarea în acel stat; Directiva 64/221 privind dreptul statelor membre de aderoga de la prevederile liberei circulaţii pe motiv de ordine, securitate şisănătate publică, precum şi de Directiva Parlamentului European şi aConsiliului 2004/38 CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul de liberă circulaţie şide şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrilorfamiliilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) 1612/68 şi de

12Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 46.13

Ibidem, p. 48.14

Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, Ediţia a VI-a, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2012, p. 108-109.

Page 12: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

12

abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE.

Directiva nr. 2004/38 se aplică tuturor cetăţenilor Uniunii care se mutăsau îşi au reşedinţa într-un stat membru, altul decât cel al căror resortisanţisunt, precum şi membrilor familiilor lor, care îi însoţesc sau li se alătură (art.21 pct. 1).

Aceştia au dreptul:- de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători în alt stat

membru (art. 4 alin. 1);- de a intra şi de a şedea pe teritoriul acestuia (art. 5 pct. 1, art. 6-

22);de a se angaja sau de a exercita o activitate independentă înstatul respectiv (art. 23);

- de a se bucura de tratament egal cu cel al resortisanţilor (art. 24pct. 1);

Lucrătorii sunt principalii beneficiari ai dreptului de liberă circulaţie.Tratatul asupra Comunităţii Europene, consolidat prin Tratatul de laAmsterdam în 1997, dispune (în art. 39) că, în vederea asigurării liberei lorcirculaţii în spaţiul comunitar, este necesară «… eliminarea oricăreidiscriminări, bazată pe cetăţenie, între lucrătorii statelor membre, în cepriveşte ocuparea locurilor de muncă, remunerarea şi alte condiţii de muncă…», sub rezerva respectării condiţiilor referitoare la ordinea publică,securitatea şi sănătatea publică.”

„Tratatele de la Roma (25 martie 1957), creând cele douăComunităţi Europene, fiecare dotată cu patru instituţii, ar fi determinatprezenţa a 12 instituţii cu atribuţii aproximativ asemănătoare. S-a reprodusatât pentru CEE cât şi pentru CEEA schema instituţională a CECO, dar cuunele diferenţe determinate de specificul fiecărei Comunităţi.”15

Astfel, la 25 martie 1957, odată cu semnarea tratatelor CEE şiCEEA, a fost semnată şi Convenţia referitoare la unele instituţii comune aleComunităţilor şi astfel:

- „Adunarea Comună a CECO s-a unificat cu celelalte Adunări aleCEE şi CEEA într-o Adunare unică, sub numele de AdunareaParlamentară Europeană;

- Curtea de Justiţie a CECO s-a unificat cu cele două Curţi ale CEEşi CEEA într-o Curte de Justiţie unică;Cele trei Consilii de Miniştri şi cele două Comisii CEE şi CEEA aucontinuat să coexiste; Înalta Autoritate şi-a continuat existenţa.În acelaşi timp, pentru CEE şi CEEA a devenit comun şi un organ(nu instituţie) - Comitetul Economic şi Social art. 193 CEE şi 165CEA)”16.

15Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 50.16

Ibidem, p. 51.

Page 13: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

13

6. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)17

Neacceptând cooperarea avansată dintre state în cadrul ComunităţiiEconomice Europene, la 4 ianuarie 1960, s-a semnat la Stockholm Convenţiapentru AELS de către 7 state: Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie,Norvegia, Portugalia şi Suedia la care s-au asociat ulterior: Islanda în 1970,Finlanda în 1986 şi Liechtenstein în 1991. Convenţia a intrat în vigoare la 3mai 1960.

AELS urmărea crearea unei zone de liber schimb limitată la produseleindustriale şi la produsele agricole transformate (excluzând astfel produselepescuitului şi produsele agricole de bază), fără să se stabilească un tarifvamal extern comun şi fără politici comune.

Începând din 1966, au fost eliminate tarifele şi taxele de import întreţările AELS pentru produsele industriale şi pentru produsele agricoletransformate. În 1990, acest regim a fost extins şi la comerţul cu produsemaritime şi peşte.

Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie au aderat la ComunităţileEuropene în 1973, Portugalia şi Spania în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în1995, astfel încât AELS are în prezent patru membri: Elveţia, Islanda,Liechtenstein şi Norvegia.

În prezent, Spaţiul Economic European (SEE), include cele 27 de statemembre ale Uniunii Europene şi trei state AELS: Islanda, Liechtenstein şiNorvegia. Cetăţenii Elveţiei au refuzat prin referendumul organizat în 1992,participarea Elveţiei la SEE.

7. Tratatul de la Bruxelles din 1965: Contopirea celor treicomunităţi europene18

Cele trei comunităţi - C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM, au funcţionatseparat din 1958 până în 1967, când a intrat în vigoare Tratatul de fuziune aexecutivelor semnat la 8 aprilie 1965.

Deşi C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM rămân distincte din punct devedere juridic (fiecare având propria personalitate juridică), „s-au instituit unConsiliu unic şi o Comisie unică pentru toate cele trei Comunităţi Europene. Înacest fel, Înalta Autoritate din Tratatul CECO, Comisia prevăzută în TratatulCEE şi Comisia prevăzută în Tratatul CEEA au încetat să mai funcţionezeparalel şi au fuzionat într-o Comisie unică. La fel s-a întâmplat şi cu cele treiConsilii, toate fuzionând într-un Consiliu unic.

Ca urmare, ordinea instituţională comunitară se rezema pe următoareleentităţi:

- Consiliul, format din câte un reprezentant membru al guvernuluifiecărui stat parte, care dispune de un secretariat;

- Comisia, formată din membrii desemnaţi de guverne pentru operioadă de patru ani(art. 10 şi 11);

17http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_17.pdf

18A se vedea: Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,

p. 8;

Page 14: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

14

- Parlamentul European, compus din delegaţi ai parlamentelornaţionale, ca «reprezentanţi ai popoarelor»;

- Curtea de Justiţie, organ jurisdicţional format din şapte judecătorinumiţi pe o perioadă de şase ani, de comun acord cu guvernelenaţionale, reînnoibili din trei în trei ani, asistaţi de doi avocaţigenerali.”19

Denumirea de Parlament european a început să se folosească, treptat,pentru a desemna fosta Adunare Parlamentară. Însă consacrarea expresă aacestei denumiri este făcută doar în 1986, prin Actul Unic European.

Datorită faptului că numai sistemul instituţional al celor trei Comunităţi adevenit comun, fără ca acestea să fuzioneze integral, în documentele oficiales-a păstrat denumirea de Comunităţile Europene, însă în mod uzual până lacrearea Uniunii Europene a fost utilizată sintagma Comunitatea Europeană, şiabrevierile C.E.E., respectiv C.E.

Astfel, entitatea nou creată nu apare decât în cadrul şi în limitelerealizării funcţiunilor comune.

Prin tratatul încheiat au fost stabilite următoarele principii:- cele trei comunităţi europene au ca obiectiv comun contopirea în

timp într-una singură;- atingerea finalităţii politice a integrării globale este condiţionată

temporal de realizarea unor trepte intermediare ale integrării,respectiv realizarea uniunii economice, uniunii monetare, extinderiigraniţelor comunităţilor europene, uniunea politică.

8. Conferinţa de la Paris (1974): Crearea Consiliului European şi aF.E.D.R.20

Şefii statelor membre decid la această întrunire înfiinţarea Fonduluieuropean pentru Dezvoltare Regională şi crearea unui forum de discuţii şiconsultări între şefii de state şi de guverne - Consiliul European.

Fondul european pentru Dezvoltare Regională are ca scop reducereadecalajelor între regiunile mai favorizate şi cele mai dezavantajate aleComunităţii.

Consiliul European s-a întrunit la început de trei ori pe an iar ulterior dedouă ori pe an.

9. Actul Unic European21

A fost adoptat la 17 februarie 1986 la Luxemburg de Franţa, Germania,Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg si Portugalia iar la 28februarie 1986 la Haga de încă trei ţări: Italia, Danemarca, Grecia.

A intrat în vigoare la 1 iulie 1987 şi a avut menirea de a amendatratatele institutive al Comunităţilor Europene, în vederea relansării procesului

19Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 51.20

Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 9.21

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_singleact_ro.htm

Page 15: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

15

de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulilede funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, maiales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externecomune.

Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt:- Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983

Acest text, elaborat pe baza planului realizat de Hans DietrichGenscher, ministrul german al Afacerilor Externe şi de omologulsău italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile statelormembre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilorinterinstituţionale, al competenţelor comunitare şi al cooperăriipolitice. Şefii de stat şi de guvern se angajează să reexaminezeprogresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă esteposibil să le încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.

- Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii EuropeneLa solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formează ocomisie parlamentară pentru afaceri instituţionale în vedereaelaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile existente cu oUniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul detratat la 14 februarie 1984.

- Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984.Inspirându-se din Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet adhoc compus din reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi deguvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a examinataspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Doogeinvită Consiliul European să convoace o Conferinţăinterguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire laUniunea Europeană.

- Cartea Albă despre piaţa internă din 1985Comisia, la solicitarea preşedintelui său, Jacques Delors, publică oCarte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru realizareapieţei interne. Cartea propune un calendar şi data limită de 31decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.

Astfel, Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 a propusconvocarea unei Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pedurata preşedinţiei luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie laHaga, la 28 februarie 1986.

Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţieeuropeană, în vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizatpe baza tratatelor existente, mai ales din cauza procesului decizional dincadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în domeniul armonizăriilegislative.

De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE aavut un dublu mandat. Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat îndomeniul politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de unact care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:

- procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;- puterile Comisiei;

Page 16: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

16

- puterile Parlamentului European;- extinderea competenţelor Comunităţilor.

Astfel, pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevedecreşterea numărului de domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cumajoritate calificată în locul unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul deadoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui acord unanimîntre 12 state membre. Unanimitatea nu mai este necesară pentru luareamăsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privindfiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilorsalariaţi.

AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şireuniunile la nivel înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestuiorgan nu sunt, totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de decizie,nici putere de constrângere, în raport cu celelalte instituţii.

Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizuluiconform al Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus,Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează poziţiaParlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea uneiduble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei procedurirămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide cu majoritatecalificată, cu excepţia politicii de mediu.

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele deexecuţie. Articolul 10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulăgenerală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a actelor.Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazurispecifice. AUE face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI).Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilorpreliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care esteinstaurarea progresivă a pieţei interne pe durata unei perioade care seîncheie la 31 decembrie 1992. Piaţa internă este definită drept „spaţiul fărăfrontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, aserviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor prezentuluitratat”.

În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permiteinstituirea unei politici noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitateamonetară. Convergenţa politicilor economice şi monetare se regăseşte încadrul competenţelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unicintroduce două articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEEautorizează Consiliul, care decide cu majoritate calificată în cadrul proceduriide cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a promova „îmbunătăţireamediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”.Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvoltadialogul social la nivel european.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şisocială pentru a contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelormembre mai slab dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare

Page 17: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

17

între regiuni. Intervenţia comunitară se face prin intermediul FonduluiEuropean de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi a FonduluiEuropean de Dezvoltare Regională (FEDER).

În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F dinTratatul CEE stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şitehnologice ale industriei europene şi dezvoltarea competitivităţii saleinternaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.

Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau dejamenţionate în Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi(articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul CEE), care permit Comunităţii„conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie laprotecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselornaturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în domeniul mediuluiare loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivelcomunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru aelabora şi aplica o politică externă comună la nivel european. În acest scop,ele se angajează să se consulte cu privire la problemele de politică externăcare ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre.Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea, coordonarea şireprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.

Sintetizând conţinutul Actului Unic European, desprindem următoareleidei22:

- se pune în discuţie formarea unei Uniuni Europene;- se prevede lărgirea competenţelor Comunităţii (îndeosebi, în

domeniile cercetării, tehnologiei, politici de mediu şi politiciregionale);

- se are în vedere consolidarea relaţiilor dintre statele membre;- introduce conceptul de «Piaţă internă» ce trebuia realizată până la

31 decembrie 1992 ;- a consolidat poziţia Comisiei şi a Parlamentului;- a fost introdusă posibilitatea Consiliului să poată emite directive şi

regulamente pentru împlinirea Pieţei Interne;- se prevede crearea Tribunalului de Primă Instanţă;- se consfinţeşte existenţa Consiliului European format din şefii de

stat sau de guvern din ţările membre.

«După Actul Unic European (AUE) cele trei Comunităţi iniţiale au fostdenumite în mod colectiv şi de ansamblu „Comunitatea Europeană”, ca orecunoaştere a progreselor realizate în domeniul integrării»23.

22A se vedea Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 17-

18, p. 375.23

Marin Voicu, Drept instituţional comunitar, op. cit., p. 5.

Page 18: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

18

10.Tratatul de la Maastricht24

Tratatul de la Maastricht a fost adoptat la 7 februarie 1992 şi a intrat învigoare la 12 octombrie 1993, după ratificarea sa de către toate statelemembre.

Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene formată din cele 12 statemembre ale Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania,Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şiSpania, la care au aderat apoi încă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda şiSuedia, în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, RepublicaCehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi România).

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şiMonetare în trei etape. Conform tratatului moneda unică europeană urmeazăsă fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie săîndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin caretrebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunturmătoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului deschimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradulde îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două aufost valabile numai pentru anul de referinţă 1997.

Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism,conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urmaconstatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniuneamonetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de adecide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

Ratificarea a fost facilă în cazul majorităţii statelor, însă a întâmpinatdificultăţi în Danemarca, care, după o tentativă nereuşită de ratificare în 1992,solicită şi obţine anumite derogări şi clauze excepţionale, referendumul deratificare fiind reluat cu succes în 199356. Marea Britanie a obţinut aceleaşiderogări, privind adoptarea monedei unice europene.25

Tratatul de la Maastricht este format, de fapt, din două tratate:- Tratatul asupra Uniunii Europene în care sunt reglementate

obiectivele acesteia şi se stipulează căile prin care vor fi aduse laîndeplinire;

- Tratatul Comunităţilor Europene care reprezintă ansamblul celor treitratate originare, cu modificările aduse până în acel moment.

Celor patru instituţii li s-au mai adăugat, ca urmare a unor stipulaţii dinTratatul asupra Uniunii Europene, Curtea de Conturi, care cu acest prilej aprimit statut de instituţie. De asemenea, a fost consacrat ca instituţie şiConsiliul European.26

Astfel că, începând cu Tratatul de Maastricht, se vorbeşte de un «cadruinstituţional unic», pentru că sunt aceleaşi instituţii care servesc Comunităţile

24http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf25

Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, p. 12.26

Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturileomului, op. cit., p. 52.

Page 19: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

19

ca organe de decizie, de propunere, de consultare, judiciare, dar care au fostcreate prin tratate diferite.27

Instituţiile Uniunii Europene sunt deci28:- Consiliul European, care reprezintă reuniunea la cel mai înalt nivel

(şefi de state şi de guverne);- Consiliul Uniunii, care reprezintă interesele statelor membre prin

reunirea în formaţii distincte, după problemele tratate, a miniştrilorde resort ai guvernelor naţionale şi care adoptă norme şi programecomune;

- Comisia Europeană, organ independent «păzitoare a tratatelor şimotor al integrării europene»;

- Parlamentul European, care reprezintă popoarele din Uniune;- Curtea de Justiţie, care controlează legalitatea actelor organelor

comunitare şi respectarea dreptului comunitar de către statelemembre;

- Curtea de Conturi, «conştiinţa financiară a Comunităţilor», carecontrolează legalitatea, fiabilitatea şi regularitatea conturilor şi atuturor operaţiunilor bugetare.

Tratatul de la Maastricht este şi actul constitutiv al Uniunii Europene.Acesta a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituţii definitive a UE,care ulterior va înlocui toate tratatele europene.

«Merită menţionate, în acest context, şi principiile Uniunii Europene,inserate în art. 6 din tratat: “Uniunea este întemeiată pe principiile libertăţii,democraţiei, respectului faţă de drepturile omului şi a libertăţilor salefundamentale, precum şi pe statul de drept, principii care sunt comune tuturorstatelor membre».29

Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechileComunităţi Europene, ci le reuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi“politici şi forme de colaborare”. Împreună cu celelalte elemente ComunităţileEuropene alcătuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene:

- Pilonul I: Comunităţile Europene, înglobând cele trei comunităţiexistente: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO),Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şiComunitatea Economică Europeană (CEE), a cărei denumire esteschimbată în Comunitatea Europeană;

- Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună ;- Pilonul III: Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne.

Nivelurile de cooperare sunt diferite.

Dacă în primul pilon, instituţiile jucau un rol important în luareadeciziilor, în foarte multe domenii fiind luate prin majoritate calificată, în cadrulpilonilor al doilea şi al treilea, cooperarea instaurată este de tipinterguvernamental, rolul instituţiilor UE rămânând limitat.30

Tratatul de la Maastricht a cuprins şapte Titluri. Primul Titlu - art. A-F(1-7) - s-a referit la dispoziţiile comune relative la trăsăturile şi obiectivele

27Ibidem.

28Ibidem.

29Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, p. 11.

30http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf

Page 20: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

20

Uniuni europene ce a fost instituită. Titlul al doilea - art. G(8) - a conţinutdispoziţii de modificare a Tratatului Comunităţii Economice Europene înscopul stabilirii Comunităţii europene. Dispoziţiile de modificare a TratatuluiComunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi a Tratatului ComunităţiiEuropene a Energiei Atomice au făcut parte din Titlul III-art. H(9), respectiv IV- art.I (10). Titlul V a avut în vedere dispoziţiile privind o politică externă şi desecuritate comună –art.J-J11 (11-28).Titlul VI-art.K-K9 (29-42)- a cuprinsdispoziţii asupra cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. Titlul VII -art.L-S (46-53) - a fost consacrat dispoziţiilor finale. La Tratatul respectiv aufost anexate 17 protocoale şi 33 de declaraţii.

Sintetizând, se prevăd, în esenţă, următoarele31:- integrarea celor trei comunităţi în Uniunea Europeană;- instituirea unor noi forme de cooperare interguvernamentală în

domeniul politicii externe şi de securitate comună (PESC) şi îndomeniul justiţiei şi afacerilor interne;

- stabilirea statutului Consiliului European - unic organ specificUniunii Europene care are misiunea impulsionării dezvoltării Uniuniişi de definire a orientărilor politice generale;

- instituirea calităţii de cetăţean al Uniunii Europene;- instituirea principiului subsidiarităţii;- introducerea treptată a Uniunii Economice şi Monetare;- schimbarea denumirii Comunităţii Economice Europene în

Comunitatea Europeană;- consolidarea rolului Parlamentului, introducerea codeciziei;- constituirea Comitetului Regiunilor;- introducerea fondului de coeziune începând cu anul 1994;- instituirea instituţiei Ombudsmanului;- asigurarea pe teritoriul Uniunii a libertăţii, securităţii şi justiţiei;- continuarea aprofundării integrării, prin intermediul dreptului

comunitar.

Articolul 17 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (fostularticol 8) stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoanăavând naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoareîn statul respectiv. Cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională, civine în completarea acesteia, adăugând noi drepturi:

- dreptul de liberă circulaţie şi de stabilire în Statele Membre;- dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este

membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilordiplomatice ale unui alt Stat Membru, în cazul în care statul din care provinenu are reprezentanţă diplomatică sau consulară în statul terţ respectiv;

- dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi în cadrulalegerilor locale în statul de rezidenţă;

- dreptul de petiţionare în Parlamentul European;- dreptul de a depune, la Ombudsmanul European, o reclamaţie cu

privire la funcţionarea defectuoasă a instituţiilor comunitare.32

31A se vedea şi Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p.

17-18, p. 375.32

http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf

Page 21: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

21

11. Tratatul de la Amsterdam33

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat fost adoptat de şefii de stat şide guvern ai Uniunii Europene la acea vreme în data de 2 octombrie 1997 şi aintrat în vigoare la 1 mai 1999.

Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fărăînsă a-l înlocui. Scopul lui iniţial a fost de a asigura capacitatea de acţiune aUE şi după extinderea spre est. Reformarea profundă a UE a eşuat însă,făcând necesare alte măsuri.

Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale:- să plaseze ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor în

centrul atenţiei Uniunii Europene;- să suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a persoanelor şi

să consolideze securitatea;- să permită Europei să îşi consolideze poziţia pe plan mondial;- să eficientizeze arhitectura instituţională a Uniunii în vederea viitoarei

extinderi.

Tratatul de la Amsterdam constă în trei părţi, o anexă şi 13 protocoale.

Prima parte include amendamente importante la Tratatul privindUniunea Europeană (TUE), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene(TCE), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(Tratatul CECO), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice (Tratatul CEEA sau Euratom), precum şi la Actul anexat decizieiConsiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor înParlamentul European prin vot universal direct.

Partea a doua se referă la simplificarea tratatelor de instituire a celortrei Comunităţi Europene, urmărind să elimine prevederile care nu mai suntactuale şi să adapteze textul anumitor prevederi. Această parte prevedeabrogarea Convenţiei privind o serie de instituţii comune, din 25 martie 1957,şi Tratatul de fuziune, semnat pe 8 aprilie 1965.

Partea a treia conţine prevederile generale şi finale ale Tratatului: noulsistem de numerotare a articolelor (în Tratatul de la Maastricht, indexarea erafăcută prin litere, prin Tratatul de la Amsterdam este înlocuită cu o indexarepe bază de cifre), procedura de ratificare, versiunile lingvistice, perioada devalabilitate nelimitată.

În anexă este inclusă o listă de echivalare privind renumerotareaarticolelor TUE şi ale TCE.

La Tratatul de la Amsterdam au fost anexate 13 protocoale privind:Uniunea Europei Occidentale şi crearea unei politici comune de apărare,integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, poziţiile adoptatede către Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie referitor la unele aspecte,aplicarea principiului subsidiarităţii şi a principiului proporţionalităţii, protecţiaşi bunăstarea animalelor, rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeanăetc.

33http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_24.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam

Page 22: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

22

Tratatul consacră principiului general al nediscriminării (egalităţii).Uniunea poate combate orice formă de discriminare, indiferent că este pebază de sex, rasă, origine etnică, religie, dizabilităţi, vârstă sau orientaresexuală.

Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalităţii întrefemei şi bărbaţi la locul de muncă. Este introdus conceptul de discriminarepozitivă, în baza căruia Statele Membre pot întreprinde acţiuni pentrufavorizarea femeilor în vederea echilibrării situaţiei în domeniile de lucru.

12.Tratatul de la Nisa34

Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifică Tratatul privindUniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precumşi anumite acte conexe.

Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 februarie 2001, şi a intrat învigoare la 1 februarie 2003; ratificarea sa a întâmpinat dificultăţi în Irlanda,care a respins prin referendum tratatul în 2001, şi l-a acceptat cu 62% voturidoar în octombrie 2002.

Tratatul de la Nisa conţine prevederi menite să adâncească integrareaeuropeană, prin perfecţionarea mecanismului decizional, în perspectiva lărgiriiUniunii la 27 de state. Majoritate instituţiilor Uniunii Europene au suferitmodificări, atât în privinţa organizării lor, cât şi a competenţelor: a crescutnumărul parlamentarilor europeni, s-a schimbat ponderea voturilor în ConsiliulU.E., numărul comisarilor europeni poate fi schimbat prin decizia ConsiliuluiU.E., etc.35

O altă realizare importantă a Conferinţei interguvernamentale de laNisa, din 2000, este adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale din UniuneaEuropeană, inspirată din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, daravând un conţinut mai extins decât aceasta.

Într-o scurtă prezentare, negocierile de la Nisa au avut ca obiecturmătoarele domenii de o deosebită importanţă36:

- reforma Comisiei Europene – s-a convenit ca statele mari sărenunţe la cel de-al doilea comisar până în anul 2005 în favoareastatelor nou primite, dar numărul comisarilor să nu depăşească 27de membri;

- redistribuirea voturilor în Consiliu – s-a prevăzut o nouă scală derepartizare a voturilor de la 3 (Malta) la 29 (Germania, MareaBritanie, Franţa, Italia). României i s-au repartizat 14 voturi, ceea ceva face să ocupe o poziţie importantă în procesul de adoptare adeciziilor;

- extinderea votului majoritar în locul unanimităţii, măsură luatăpentru a se evita blocajul procesului decizional ca urmare a creşteriinumărului statelor membre;

34A se vedea Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,

p. 15.35

A se vedea Ovidiu Ţinca, Tratatul de la Nisa, în “Dreptul” nr.9/2001, p. 14.36

http://www.europainfo.ro/uniuneaeuropeana/tratatele-uniunii-europene/tratatul_nisa.html

Page 23: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

23

- Parlamentul European. Conferinţa Interguvernamentală a introdus onoua distribuire a locurilor în Parlamentul European, care are învedere o Uniune de 27 de state membre.

- îmbunătăţirea sistemului cooperării intensificate (consolidate).Sistemul cooperării intensificate a fost prevăzut de Tratatul de laAmsterdam, intrat în vigoare în 1999, şi a avut în vedereposibilitatea unui număr limitat de state de a avansa mai repededecât altele în anumite domenii. În cadrul summit-ului de la Nisa s-avizat facilitarea acestei cooperări intensificate. Astfel, pentru a facemecanismul să fie mai operaţional, Tratatul de la Nisa suprimăposibilitatea prevăzută în prezent de tratate pentru fiecare statmembru de a opune un veto declanşării unei cooperări intensificate.Noul tratat fixează la 9 numărul maxim de state membre necesarpentru a instaura o cooperare intensificată şi prevede posibilitateainstaurării de cooperări intensificate în domeniul politicii externe şide securitate comună, mai puţin în domeniul apărării. El garanteazăcă aceste cooperări se situează în cadrul Uniunii, că respectă rolulinstituţiilor şi permit statelor membre care nu participă imediat lacooperarea întărită, să se alăture ulterior.

- Politica Externă şi de Securitate Comună - art. 17 TUE dupămodificările Nisa) include toate aspecte referitoare la securitateaUniunii incluzând şi definirea progresivă a unei politici de apărarecomună , care ar putea duce la o apărare comună dacă astfel vadecide Consiliul European. În acest caz, acesta va recomandastatelor membre adoptarea respectivei decizii în conformitate cuexigenţele lor constituţionale. Politica Uniunii în sensul noilorprevederi nu afectează caracterul specific al politicii de securitate şiapărare a diferitelor state membre, respectă obligaţiile decurgânddin Tratatul Atlanticului de Nord pentru acele state care considerăcă apărarea lor comună se realizează prin NATO şi estecompatibilă cu politica comună de securitate şi apărare stabilită înacest cadru. Definirea progresivă a unei politici de apărare comunăva fi sprijinită, în măsura în care statele membre o vor consideraadecvat, prin cooperarea acestora în sectorul producerii dearmament. Aspecte la care se referă Tratatul includ misiunileumanitare şi de salvare, misiunile de menţinere a păcii şi misiunilede gestionare a crizelor, cât şi cele de restabilire a păcii. Dispoziţiileintroduse nu constituie un obstacol pentru dezvoltarea uneicooperări întărite între două sau mai multe state la nivel bilateral, încadrul UEO sau a Alianţei atlantice în măsura în care aceastăcooperare nu contravine prevederilor tratatului.

- în domeniul drepturilor omului trebuie precizat că la Nisa a fostCarta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cartă cefixează un ansamblu de drepturi civile, politice, economice şisociale ale cetăţenilor europeni, regrupate în şase categorii:demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetăţenie şi justiţie.Aceste drepturi sunt bazate pe drepturile şi libertăţile fundamentalerecunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi petradiţiile constituţionale ale statelor Uniunii Europene. Însă, spre

Page 24: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

24

deosebire de Convenţia Consiliului Europei (CEDO) care se referadoar la drepturile politice şi civile, Charta acoperă domeniiadiţionale, cum ar fi dreptul la o buna administrare, drepturi socialepentru muncitori, protecţia datelor personale şi bioetica. În plusCharta acoperă acele drepturi politice ale cetăţenilor UniuniEuropene care prin definiţie nu pot fi incluse în Convenţie. Cartadrepturilor fundamentale a dobândit valoare juridică obligatorieîncepând cu 1 decembrie 2009, când a avut loc intrarea în vigoarea noului tratat comunitar – Tratatul de reformă de la Lisabona.

13. Extinderea construcţiei europene spre Est37

Extinderea Uniunii Europene a jucat un rol important în dezvoltarea saistorică.

De la cele şase state iniţial implicate în procesul de integrare, s-a ajunsîn prezent la 27, şi se prefigurează chiar o Uniune cu 29 de membri.

Acordurile de asociere. Majoritatea statelor care au făcut parte dinblocul comunist au semnat cu Comunităţile Europene aşa numitele “acorduride asociere”, devenind astfel ţări asociate la Uniunea Europeană. Acestea aufost semnate cu Turcia (1987), Cipru, Malta (1990), Ungaria, Polonia (1994),Bulgaria, România, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, (1995), Cehia,Slovenia (1996),

Consiliul european de la Copenhaga, din 1993, a reiterat principiulcontinuării lărgirii Uniunii către Est, stabilind şi criteriile pe care statelecandidate trebuie să le îndeplinească:

- criteriul politic (stabilitatea instituţiilor, care să garantezedemocraţia, statul de drept, drepturile fundamentale ale omului şiprotecţia minorităţilor);

- criteriul economic (existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi acapacităţii de a face faţă presiunii şi concurenţei economice dinUniunea Europeană);

- criteriul referitor la capacitatea de a adopta acquis-ul comunitar.

Consiliul european de la Essen (1994) a stabilit strategia de preaderarea statelor asociate, bazată pe programul Phare38, ca principal instrumentfinanciar.

Agenda 2000, document al Comisiei europene publicat în 1997, caretratează problema finanţării Uniunii în perioada 2000-2006, perioada mariiextinderi spre est, proiectează anumite principii de acţiune pentru viitor, printrecare se numără şi lărgirea Uniunii. Se consideră că negocierile de aderare potfi iniţiate mai întâi cu Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia şi Slovenia. Atât acesteţări, cât şi celelalte state candidate, au primit o “foaie de parcurs” în vedereaadoptării acquis-ului comunitar.

37A se vedea Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,

p. 15-17.38

Acronimul “PHARE” provine de la iniţialele Polonia şi Ungaria (Hungary), Asistenţă pentruRestructurarea Economiilor, program lansat în 1989. Ulterior, programul a fost extins la toatestatele central şi est europene.

Page 25: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

25

Consiliul european de la Luxemburg (1997) aprobă concluziile Comisieiprezentate în Agenda 2000, şi decide că negocierile vor începe cu 6 state(cele enumerate în Agenda 2000, plus Cipru) - cunoscute ca şi “Grupul de laLuxemburg”.

La propunerea Franţei, în 1997 Consiliul U.E. acceptă organizareaunor Conferinţe europene, care să însoţească procesul de lărgire, la care săparticipe, şi reprezentanţii la nivel înalt ai statelor asociate U.E.

Negocierile de aderare încep în 1998 cu ţările din Grupul de laLuxemburg. Accentul este pus pe adoptarea acquis-ului comunitar.Negocierile au loc prin Conferinţe interguvernamentale bilaterale în careminiştrii se întâlnesc la 6 luni, iar ambasadorii lunar.

Comisia europeană îşi asumă rolul de a întocmi, anual, un raport deevaluare a progresului înregistrat de fiecare ţară candidată în ceea ce priveşteîndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, pe care să-l prezinte Consiliuluieuropean.

În urma raportului întocmit, Comisia poate propune Consiliuluieuropean începerea negocierilor cu un al doilea val de ţări candidate, sau,dimpotrivă, reducerea sau sistarea ajutorului financiar de preaderare.

Consiliul european de la Berlin (1999) hotărăşte crearea a două noiinstrumente financiare de preaderare: ISPA – instrument structural destinatinvestiţiilor din domeniul transporturilor şi mediului, şi SAPARD – instrumentpentru agricultură, care să completeze programul PHARE.

Consiliul european de la Helsinki (1999) decide să iniţieze Conferinţeinterguvernamentale bilaterale cu ţările din cel de-al doilea val (România,Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Malta), cunoscute sub denumirea de“Grupul de la Helsinki”, în vederea deschiderii negocierilor pentru aderare.

Consiliul european de la Laeken (2001) a luat act de raportul Comisieieuropene, conform căruia, dacă procesul de negocieri şi de reforme continuăîn acelaşi ritm, ţările candidate (cu excepţia României, Bulgariei şi Turciei) vorfi pregătite pentru aderare la sfârşitul anului 2002. În ceea ce priveşte Bulgariaşi România, se spera deschiderea tuturor capitolelor de negociere până lasfârşitul anului 2002.

Consiliul european de la Copenhaga (2002) anunţă încheiereanegocierilor de aderare cu 10 state: Cipru, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia,Lituania, Ungaria, Polonia, Malta, Slovenia; tratatele de aderare au fostsemnate în aprilie 2003, la Atena, iar statele candidate au devenit membre cudrepturi depline din mai 2004.

La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, România şi Bulgaria au semnatTratatul de aderare la Uniunea Europeană, care conţine însă şi o clauză desalvgardare, ce poate fi activată în cazul în care cele două state nuîndeplinesc în 2007 condiţiile de aderare, şi care se transpune în amânareacu un an a integrării efective în Uniune.

Aceste state au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Page 26: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

26

14.Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind UniuneaEuropeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene din 13decembrie 2007 a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Pentru că modifică tratatele constitutive existente, Tratatul de laLisabona are rang de drept comunitar primar.

Acesta a fost ratificat de România prin Legea nr. 13/2008, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2008.

Potrivit art. 1 alin. 2 pct. 2 lit. b) “Uniunea se întemeiază pe prezentultratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite încontinuare «tratatele»). Aceste două tratate au aceeaşi valoare juridică.Uniunea se substituie Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.”

Uniunea Europeană dobândeşte prin acest Tratat personalitate juridică.

În decembrie 2012 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace.

În conformitate cu art. 2 alin. 1, denumirea Tratatului de instituire aComunităţii Europene se înlocuieşte cu “Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene”.

De asemenea, cuvintele «Comunitatea» sau «ComunitateaEuropeană» se înlocuiesc cu «Uniunea», cuvintele «Comunităţilor Europene»sau «ale CEE» se înlocuiesc cu «(ale) Uniunii Europene», cuvintele «Consiliulreunit la nivel de şefi de stat sau de guvern» se înlocuiesc cu «ConsiliulEuropean», cuvintele «Statutul Curţii de Justiţie» sau «Statutul Curţii» seînlocuiesc cu «Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene», cuvintele «piaţacomună» se înlocuiesc cu «piaţa internă», cuvântul «ECU» se înlocuieşte cu«euro» etc.

Structura «pe coloane» a Tratatului UE, conţinând ComunitateaEuropeană, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi CooperareaPoliţienească şi Judiciară (CPJ), este abrogată prin Tratatul de la Lisabona39.

Este menţinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene(Euratom).

În perioada decembrie 2007 – noiembrie 2009, Tratatul de la Lisabonaa fost supus ratificării în toate statele membre. Ungaria a fost primul statmembru care a ratificat Tratatul de la Lisabona, prin votul din data de 17decembrie 2007 din Parlament, înainte ca o variantă consolidată a tratatuluisă fie publicată. In plus, Tratatul a fost ulterior amendat pentru a facilitaratificarea în alte state membre. România a fost cel de-al patrulea statmembru care a ratificat Tratatul de la Lisabona. Polonia şi Cehia au ratificatultimele Tratatul, după lungi negocieri cu privire la unele clauze de exceptarede la Carta Drepturilor Fundamentale. Preşedintele polonez a amânatsemnarea Tratatului cu 557 de zile de la aprobarea sa de către parlamentpentru se asigura că va obţine derogările solicitate. La ceremonie a participatpreşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, marcând importanţadeosebită a acestui moment.40

39Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 363.

40A se vedea http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/6901353.stm, http://euobserver.com/9/28809

Page 27: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

27

Într-un singur stat membru – în Irlanda – procedura a implicat unreferendum. În Irlanda referendumul organizat în 12 iunie 2008 a rezultat înrespingerea cu 53,4% din voturi a Tratatului de la Lisabona de către singuriieuropeni consultaţi prin referendum asupra acestui proiect. La presiuneacelorlalte state membre şi invocând o serie de concesiuni făcute irlandezilor înurma respingerii de către aceştia a Tratatului, a fost organizat un noureferendum în 2 octombrie 2009, iar de această dată electoratul irlandez aaprobat cu 67,13% din voturi noul Tratat.41

Obiectivele Uniunii Europene sunt prevăzute în Tratatul privindUniunea Europeană, modificat prin Tratatul de la Lisabona42. Astfel, Uniuneaurmăreşte:

- să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale;- să ofere cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie,

fără frontiere interne;- instituirea unei pieţe interne, acţionând pentru dezvoltarea durabilă

a Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată,stabilitatea preţurilor, o economie socială de piaţă cu grad ridicat decompetitivitate, ocuparea deplină a forţei de muncă, progres socialşi un nivel înalt de protecţie şi îmbunătăţire a calităţii mediului ;

- eliminarea excluziunii sociale, a discriminării şi promovarea justiţieişi protecţiei sociale;

- promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale, precum şisolidaritatea între statele membre;

- respectarea diversităţii culturale, lingvistice precum şi protejarea şidezvoltarea patrimoniului cultural european;

- instituirea unei uniuni economice şi monetare, a cărei monedă esteeuro;

- promovarea valorilor şi intereselor Uniunii la nivel internaţional,contribuind la pacea, securitatea, solidaritatea, dezvoltarea durabilăa planetei, precum şi la respectarea drepturilor omului saupromovarea comerţului liber şi echitabil pe plan global.

Din analizarea obiectivelor enunţate rezultă finalităţile economice aleintegrării europene, “promisiunile” sociale faţă de cetăţeni, dar mai ales“ambiţiile” politice ale Uniunii post Lisabona, atât pe plan european, cât şiinternaţional43.

Ca si structură, Tratatul de la Lisabona are 7 articole, dintre careprimele două (alcătuite din numeroase paragrafe) cuprind substanţa propriu-zisă, în vreme ce ultimele cinci formulează dispoziţiile finale.44

Articolul 1 modifică TUE (Maastricht 1992, cu modificările ulterioare) înceea ce priveste instituţiile, cooperarea consolidată, politica externă şi de

41A se vedea Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,

p. 15.42

A se vedea Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, publicată înJurnalul Oficial al Uniunii Europene, ediţia în limba română, secţiunea Comunicări şiinformări, 2008/C 115/01, articolul 3.43

A se vedea Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit.,p. 25.44

http://www.dae.gov.ro/admin/files/Tratatul%20Lisabona%20sinteza%20DAE.pdf

Page 28: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

28

securitate, politica de apărare, reflectând cadrul general al Uniunii si principiilesale.

Astfel, TUE amendat cuprinde un preambul şi este structurat în şasepărţi:

Titlul I: - Dispoziţiile comune; Titlul II: - Dispoziţiile privind principiile democratice; Titlul III: Dispoziţiile privind instituţiile; Titlul IV: Dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată; Titlul V: Dispoziţiile generale privind acţiunea externă a Uniunii şidispoziţiile specifice privind politica externă si de securitate comună; Titlul VI: Dispoziţiile finale.

Articolul 2 modifică TCE (Roma 1957, iniţial TCEE) şi îl transformă înTFUE. Acesta cuprinde regulile si modalităţile concrete de funcţionare aUniunii Europene, transpunând în practică elementele de principiu descrise încadrul TUE.

De asemenea, TFUE va detalia politicile Uniunii, cu excepţia politiciiexterne si de securitate comună. Structura acestuia, în versiunea consolidată,este următoarea:

Partea I: - Principiile (art. 1 - 17); Partea a doua: - Nediscriminarea si cetăţenia UE (art. 18-25); Partea a treia: - Politicile si acţiunile interne ale Uniunii (art. 26 -197); Partea a patra: - Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări (art.198 - 204); Partea a cincea: - Acţiunea externă a Uniunii (art. 205 - 222); Partea a şasea: - Dispoziţii instituţionale şi financiare (art. 223 -334); Partea a şaptea: - Dispoziţii generale şi finale (art. 335 - 358).

Printre principalele inovaţii se numără45:- acordarea personalităţii juridice unice Uniunii Europene (art.47 din

TUE5);- înfiinţarea postului de Preşedinte al Consiliului European;- asigurarea coerenţei pe plan extern prin redimensionarea Politicii

Externe şi de Securitate Comună (prevederile Titlului V din TUE) şiînfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceriexterne şi politica de securitate (art.18 din TUE);

- creşterea rolului Parlamentului European (art.14 din TUE şi altedispoziţii privind procesul decizional european);

- creşterea rolului parlamentelor naţionale (art.12 din TUE si altedispoziţii specifice);

- iniţiativa cetăţenească (art.11 alin.4 din TUE) care presupune ca unmilion de cetăţeni resortisanţi ai unui număr semnificativ de statemembre să poată solicita în mod direct Comisiei Europene săprezinte o iniţiativă de interes pentru ei într-un domeniu decompetenţă a Uniunii (să iniţieze un proiect legislativ).

45http://www.dae.gov.ro/admin/files/Tratatul%20Lisabona%20sinteza%20DAE.pdf

Page 29: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. I. Istoricul construcţiei europene şi evoluţia acesteia

29

- relaţia dintre Uniunea Europeană şi drepturile omului (art.6 dinTUE);

- simplificarea procesului decizional european;- introducerea clauzei de solidaritate (art. 222 din TFUE);- introducerea clauzei de retragere (art. 50 din TUE) etc.

Page 30: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

30

CAPITOLUL IICARACTERISTICILE JURIDICE FUNDAMENTALE ALE CONSTRUCŢIEI

EUROPENE

1. Trăsăturile juridice ale Comunităţilor Europene

Comunităţile Europene au un caracter specific ce decurge dintrăsăturile juridice fundamentale ale acestora, dintre care s-au evidenţiat înliteratura juridică următoarele46:

- au ca obiectiv integrarea economică, socială şi nu în ultimul rândpolitică a statelor membre;

- au o structură instituţională proprie, independentă de cea existentăla nivel naţional;

- au un sistem legislativ propriu căruia îi sunt subordonate sistemelelegislative ale statelor membre;

- sunt organizaţii supranaţionale, întrucât au fost instituite prin actulde voinţă al statelor membre, care în anumite domenii le-au cedat oparte din atributele suveranităţii lor;

- sunt organizaţii regionale deschise, întrucât orice stat europeanpoate să devină membru al unei astfel de comunităţi, dacă îşiexprimă dorinţa în acest sens, acceptă şi se obligă să respecteordinea de drept stabilită prin tratatele şi restul actelor juridicecomunitare şi îndeplineşte o serie de condiţii de ordin politic,economic şi social care le presupune integrarea într-un astfel desistem;

- au o personalitate juridică proprie, distinctă de cea a statelormembre, graţie căreia ele pot participa în nume propriu în cadrulraportului juridic de drept public sau privat, intern sau internaţionaletc.

Specificitatea naturii Comunităţilor decurge din aceea că „ele nu pot ficomparate cu nici o altă structură existentă, fie că este vorba de un stat, fie căeste vorba de o organizaţie internaţională. Comunităţile sunt comunităţi destate, dar în aceeaşi măsură sunt şi comunităţi de popoare. Din acest punctde vedere, Comisia reprezintă mai întâi interesul comun al statelor, iarParlamentul European este expresia participării popoarelor la exercitareaputerii.

O altă deosebire între o structură statală şi cea comunitară constă înexercitarea diferită a puterii legislative, care nu aparţine numai ParlamentuluiEuropean, ci şi Consiliului, organ format din reprezentanţi ai guvernelornaţionale. Nici Comisia nu poate fi asimilată unei adevărate puteri executivenaţionale.

În concluzie, la aceste consideraţii Comunităţile Europene, cum s-aarătat mai înainte, nu au transpus tripticul instituţional care decurge dinaplicarea principiului separaţiei puterilor, ci au adoptat o structurăinstituţională mai complexă decât aceea existentă într-un stat, tocmai pentru a

46A se vedea Felician Cotea, Drept comunitar instituţional, Editura Aeternitas, 2004, pag.70-

71.

Page 31: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. II. Caracteristicile juridice fundamentale ale construcţiei europene

31

se exprima participarea statelor şi participarea popoarelor la ansamblulcomunitar»47.

2. Relaţia dintre Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană

«Tratatul de la Maastricht a consfinţit legătura strânsă dintre TratateleComunităţilor şi Tratatul Uniunii Europene. Astfel, s-a instituit o procedurăunitară pentru toate proiectele de modificare a tratatelor care stau la bazaUniunii (art. 48 din Tratatul UE). De asemenea, un stat poate adera la Uniunedoar după ce a aderat la Tratatele constitutive şi la Tratatul Uniunii Europene(art. 49 din Tratatul UE). Nu este prevăzută posibilitatea unei retrageri parţialedin Uniunea Europeană.»48

«Relaţia dintre Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană, pe de oparte, şi statele membre, pe de altă parte, este una complexă din punct devedere juridic, pentru că nu poatefi înscrisă în tipologia organizaţiilorinternaţionale clasice. Este vorba de o cooperare interguvernamentală,inserată pe forma clasică de cooperare interstatală, în baza unui tratat dedrept internaţional public.»49

«Baza Uniunii Europene o alcătuiesc cele trei Comunităţi, completatede politicile şi formele de cooperare introduse prin Tratatul UniuniiEuropene.»50

3. Uniunea Europeană – terminologie şi natură juridică51

La momentul Maastricht 1992, Uniunea Europeană, spre deosebire deComunităţile Europene preexistente, nu dispunea de personalitate juridică,fiind mai degrabă un concept politic decât unul juridic.

Abia prin Tratatul de la Lisabona Uniunea Europeană a dobânditpersonalitate juridică.

Această modificare are implicaţii majore pentru actuala structură aUniunii Europene cât şi pentru funcţionarea sa în noul context juridic şiinstituţional. «Spre exemplu, Uniunea va putea încheia tratate sau acorduriinternaţionale în domeniile sale de competenţă, iar acordurile încheiate destatele membre vor trebui să fie compatibile cu cele încheiate de Uniune.

Trebuie reţinut, însă, că Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(Euratom) continuă să existe alături de Uniunea Europeană, iar sistemulEuratom nu este modificat de Tratatul de la Lisabona.»

Potrivit art. 335 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, «înfiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largă capacitate juridicărecunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile intern; Uniunea poate, înspecial, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate

47Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 51.48

Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 317.49

Ibidem.50

Ibidem, p. 318.51

Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 15.

Page 32: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

32

sta în justiţie. În acest scop, Uniunea este reprezentată de Comisie. Cu toateacestea, Uniunea este reprezentată de fiecare instituţie, în temeiul autonomieilor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcţionarea lor».

Statele care fac parte, în prezent, din Uniunea Europeană sunt (ordinealfabetică):

- Austria,- Belgia,- Bulgaria,- Cipru,- Cehia,- Danemarca,- Estonia,- Finlanda,- Franţa,- Germania,- Grecia,- Irlanda,- Italia,- Letonia,- Lituania,- Luxemburg,- Malta,- Regatul Unit (Marea Britanie),- Olanda,- Polonia,- Portugalia,- România,- Slovacia,- Slovenia,- Spania,- Suedia,- Ungaria.

Page 33: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

33

CAPITOLUL IIIDREPTUL UNIUNII EUROPENE – IZVOARE ŞI PRINCIPII

1. Precizări terminologice

Deşi a fost adoptată o nouă denumire a Comunităţii (Comunităţilor)Europene, încă din anul 1992, cu ocazia Tratatului de la Maastricht, când afost semnat Tratatul asupra Uniunii Europene (intrat în vigoare în 1993), totuşicontinuă referirile la dreptul comunitar.52

Se arată că53, în contextul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona,„sintagma «drept comunitar» este mai completă întrucât include şi acteleadoptate în sistemul Euratom, această comunitate nefiind desfiinţată deTratatul de la Lisabona.

Astfel, „dreptul comunitar desemnează normele juridice care se aplicăîn ordinea juridică a Uniunii Europene, cuprinse în tratatele institutive aleComunităţilor europene – Paris şi Roma, în tratatele care au adus modificăritratatelor institutive – Tratatul de fuziune, Actul Unic European, Tratatul de laMaastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de laLisabona precum şi în actele comunitare adoptate de instituţiile comunitare –decizii, directive, regulamente, etc”54.

Totuşi, după cum se arată55 normele Uniunii Europene, de exemplucele „referitoare la libera circulaţie a persoanelor, se aplică SpaţiuluiEconomic European (statele membre ale U.E. şi dintre statele membre aleA.E.L.S. – Islanda, Norvegia şi Luxemburg)”.

Acest fapt, apreciem, conferă, totuşi, dreptului Uniunii Europene o sferămai largă decât dreptului comunitar.

2. Superioritatea dreptului Uniunii Europene asupra dreptuluistatelor membre

Într-o anexă a Tratatului de la Lisabona, intitulată „Declaraţia cu privirela supremaţie” se prevede: „Conferinţa reaminteşte că, în conformitate cujurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, tratatele şilegislaţia adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în raport cudreptul statelor membre, în condiţiile prevăzute de jurisprudenţa menţionatăanterior”.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut maimulte precizări56:

52A se vedea, de exemplu, Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia 5, Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 58; Andrei Popescu, Ion Diaconu, Organizaţii europene şieuroatlantice, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 252.53

Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 74, Nota308.54

Ibidem, p. 74.55

Ion Traian Ştefănescu, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, Editura Universul Juridic,Ediţia a II-a, Bucureşti, 2012, p. 917.56

A se vedea Mircea Duţu, O nouă etapă în dezvoltarea construcţiei europene: Tratatul demodificare a tratatelor privind Uniunea Europeană, în Dreptul nr. 4/2008, p. 64-65, apudAlexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 107.

Page 34: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

34

- superioritatea operează în privinţa tuturor surselor dreptuluicomunitar, dreptul derivat situându-se pe aceeaşi poziţie cu tratateleconstitutive;

- principiul respectiv se impune tuturor izvoarelor de drept intern,inclusiv dispoziţiilor de origine privată;

- obligaţia de conformitate a dreptului naţional cu dreptul comunitar seanalizează ca una de rezultat.

Regulile de mai sus sunt avute în vedere şi de instanţele naţionale. S-adecis astfel că, în situaţia în care norma comunitară este mai favorabilă, iarcea internă este parţial neconcordantă cu acesta deoarece permite îngrădireadreptului fundamental la libera circulaţie a lucrătorilor şi în alte cazuri decâtcele ce vizează ordinea, siguranţa sau securitatea publică, ea urmează să fieaplicată cu prioritate.57

În concluzie, dreptul comunitar58:- are aplicabilitate imediată;- efectul său este direct;- are prioritate faţă de dreptul naţional.

3. Izvoare

Când se prezintă izvoarele dreptului comunitar european, se arată că59

diferă, după cum este vorba de dreptul comunitar originar şi de cel derivat.

La originea dreptului comunitar stau cele trei tratate ce au constituitcomunităţile, inclusiv anexele şi protocoalele care li s-au adăugat, cumodificările şi completările ulterioare prin tratatele de la Maastricht (1992),Amsterdam (1997), Nisa (2003) şi mai ales Lisabona (2007).60

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, operează înspaţiul european trei tratate61:

- Tratatul privind Uniunea Europeană (care îşi păstrează denumirea„TUE”);

- Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”), rezultat dinTratatul Comunităţii Europene;

- Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(Euroatom).

Dreptul comunitar derivat este cel creat de instituţiile Uniunii Europenepe baza tratatelor, prin regulamente, directive, decizii, recomandări etc.62

Potrivit art. 288 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, “pentru exercitarea competenţelorUniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize.

57Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dec. nr.

5843/2007, în Dreptul nr. 7/2008, p. 313.58

Andrei Popescu, Ion Diaconu, op. cit., p. 261-265.59

A se vedea Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Editura UniversulJuridic, Bucureşti,2011, p. 141-17060

Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 106.61

Ibidem.62

Ibidem.

Page 35: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. III. Dreptul uniunii europene – izvoare şi principii

35

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu întoate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cuprivire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţaîn ceea ce priveşte forma şi mijloacele.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care seindică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia.

Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii”.

Actele juridice ale Uniunii Europene se adoptă prin procedurălegislativă ordinară şi specială (art. 289 din Tratatul privind FuncţionareaUniunii Europene).

Actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativăordinară se semnează de preşedintele Parlamentului European şi depreşedintele Consiliului iar actele legislative adoptate în conformitate cu oprocedură legislativă specială se semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat. Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absenţaacesteia, în a douăzecea zi de la publicare. (art. 297 din Tratatul privindFuncţionarea Uniunii Europene).

Regulamentele au aceeaşi forţă juridică ca şi legile naţionale, fiindobligatorii nu numai pentru statele membre, ci şi pentru cetăţenii, pentruinstituţiile, întreprinderile din cadrul fiecărui stat63.

Directivele produc efecte numai ca urmare a încorporării lor înlegislaţia internă, reprezentând, aşadar, “o formă mai atenuată de intervenţieîn sistemele juridice naţionale; ele permit apropierea legislaţiilor ţărilormembre, eliminarea contradicţiilor şi diferenţierilor, armonizarea politiciloreconomice şi sociale ale statelor uniunii.”64

Conform art. 299 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene,Actele Consiliului, ale Comisiei sau ale Băncii Centrale Europene care impuno obligaţie pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membreconstituie titlu executoriu.

Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă învigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură. Decizia esteînvestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi decâtcea a verificării autenticităţii acestui titlu de către autoritatea naţională pe careguvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop şi a căreidesemnare este adusă la cunoştinţa Comisiei şi Curţii de Justiţie a UniuniiEuropene.

După îndeplinirea acestor formalităţi, la cererea părţii interesate,aceasta poate proceda la executarea silită, sesizând direct autoritateacompetentă în conformitate cu legislaţia internă.

Executarea silită poate fi suspendată numai în temeiul unei decizii aCurţii. Cu toate acestea, controlul legalităţii măsurilor de executare este decompetenţa instanţelor naţionale.”

63Ibidem.

64Ibidem.

Page 36: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

36

O noţiune des întâlnită este cea de acquis comunitar. El este format dinansamblul legislaţiei comunitare care reglementează raporturile juridice ceformează obiectul dreptului comunitar.65

Este vorba de66:- legislaţia comunitară primară ce cuprinde actele juridice care fac

parte din dreptul comunitar iniţial şi tratatele de modificare;- legislaţia comunitară secundară ce cuprinde actele juridice care

fac parte din dreptul comunitar derivat, adoptate de instituţiile Uniunii(regulamentele, directivele, deciziile);

- legislaţia complementară ce cuprinde acordurile şi convenţiileîncheiate cu diverse state.

Există şi izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european,reprezentate de principiile sau regulile juridice generale, practica judiciară aCurţii Europene de Justiţie şi cutuma comunitară.

4. Izvoarele „complementare” ale dreptului comunitar67

Izvoarele complementare ale dreptului comunitar sunt acordurileinternaţionale, încheiate fie de Uniune, fie de statele membre.

Acordurile internaţionale ca sursă a dreptului comunitar pot fi de maimulte feluri:

- acorduri de asociere cu state care se pregătesc pentru aderarea laUniune,

- acorduri de cooperare cu state nemembre, încheiate de instituţiilecomunitare;

- acorduri comerciale cu grupări sau organizaţii internaţionale (spreexemplu, cu GATT - Acordul General pentru Tarife şi Comerţ).

Alături de acordurile internaţionale încheiate de instituţiile comunitare,există şi acorduri între statele membre, pentru anumite obiective determinateîn tratate, sau chiar în lipsa unor astfel de prevederi; la aceste acorduri potparticipa şi state nemembre, cum ar fi cazul Acordurilor de la Schengenprivind trecerea liberă a frontierelor interne şi întărirea controlului la frontiereleexterne.

“Acordurile de la Schengen (localitate situată în Luxemburg, laintersecţia frontierei cu Franţa şi Germania), sunt formate dintr-o convenţie de33 de articole, semnată în 1985 de Franţa, Germania şi statele Benelux, şiuna de 142 de articole, semnată în 1990; statelor iniţiatoare li s-a alăturat în1990 Italia, în 1991 Spania şi Portugalia, în 1992 Grecia, în 1995 Austria, în1996 Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, iar în 2005 Elveţia.

Convenţiile au ca obiectiv armonizarea politicilor judiciare, poliţieneşti şiadministrative, în vederea luptei împotriva criminalităţii internaţionale; seinstituie de asemenea un sistem de liberă trecere a frontierelor, fără controalesistematice, urmând ca acestea să fie declanşate numai la apariţia indiciilorunei infracţiuni sau abateri; în fine, sunt stabilite condiţiile de intrare a

65Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene – Partea specială – Politicile Comunitare -,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 30-32.66

Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 106.67

Ibidem, p. 89.

Page 37: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. III. Dreptul uniunii europene – izvoare şi principii

37

cetăţenilor din state terţe, atribuirea de vize pentru aceştia la intrarea înspaţiul Schengen. Dispozitivul Schengen a intrat în vigoare în 1995.

De remarcat că spaţiul Schengen conţine şi state nemembre ale U.E.,dar care făceau parte din Spaţiul Economic European sau din ConfederaţiaNordică, ce aplica un sistem asemănător.” 68

5. Principii

Principiile clasice ale dreptului comunitar european au fost impuse a firespectate de către Curtea de Justiţie îndeosebi în ceea ce priveşte dreptul deapărare, ca şi în ceea ce priveşte corecta administrare a justiţiei,neretroactivitatea actelor administrative, recunoaşterea drepturilor dobândite,principiul bunei credinţe, principiul echităţii, dreptului la apărare, principiullegalităţii, al dreptului la recurs, al ierarhiei normelor juridice, principiulautorităţii de lucru judecat etc.

Tratatul de la Lisabona prevede următoarele:- “În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre

se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor caredecurg din tratate”;

- “Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiulatribuirii. Exercitarea acestor competenţe este reglementată deprincipiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii”;

- “Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute înCarta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, laStrasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor”;

- “Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţiaeuropeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionalecomune statelor membre, constituie principii generale ale dreptuluiUniunii”;

- “În toate activităţile sale, Uniunea respectă principiul egalităţiicetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din parteainstituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor sale. Este cetăţean alUniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.Cetăţenia Uniunii se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieştepe aceasta”;

- “Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţieireprezentative”;

68Pentru detalii, a se vedea Vendelin Hreblay, La libre circulation des personnes. Les

accords de Schengen, PUF, Paris, 1994; G. Ferréol (coord.), Yves Jean Beloeil- Benoist,Marc Blanquet, Dominique Breillat, Noël Flageul, Dictionnaire de l’Union européene,Ed. Armand Colin, Paris, 2000, în limba română la Ed. Polirom, 2001, p.182; P. M. Defarges,Les Institutions européennes, 6e edition, Armand Colin, Paris, 2002, versiuneatradusă în limba română - Editura Armacord, Timişoara, 2002, p.136; Pascal Fontaine,Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi, 1998,p.39, apud Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p.89, Nota 366.

Page 38: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

38

- “Acţiunea Uniunii pe scena internaţională are la bază principiile careau inspirat crearea, dezvoltarea şi extinderea sa şi pe careintenţionează să le promoveze în lumea întreagă: democraţia, statulde drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiileegalităţii şi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor CarteiOrganizaţiei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional”;

Drepturile fundamentale garantate prin Convenţia europeană pentruapărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care constituieprincipii generale ale dreptului Uniunii Europene pot fi grupate pe următoarelecategorii69:

- libertăţi ale persoanei fizice: dreptul la viaţă, interzicerea torturii şi atratamentelor inumane şi degradante, interzicerea sclaviei şi amuncii forţate sau obligatorii, libertatea de circulaţie;

- dreptul la respectul vieţii private şi familiale, al corespondenţei şi aldomiciliului;

- dreptul la procese echitabile; libertatea de expresie şi informare, deconştiinţă şi religie; dreptul la instrucţie şi la respectul convingerilorreligioase şi filozofice;

- protecţia activităţii sociale şi politice: libertatea reuniunilor şidreptului de asociere, dreptul la alegeri libere politice;

- nediscriminarea în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor recunoscute deConvenţie70.

“Cu privire la dreptul fiecărei persoane la libera alegere a muncii cedoreşte să o presteze, de a nu i se impune o muncă forţată sau obligatorie,remarcăm că în această convenţie au fost preluate anumite prevederi dinConvenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 29 din anul 1930 asupramuncii forţate. Potrivit art. 4 din Convenţia europeană, nimeni nu poate ficonstrâns să desfăşoare o muncă forţată sau obligatorie. Nu se considerămuncă forţată sau obligatorie:

- munca prestată în mod normal de o persoană aflată în detenţie saupe perioada cât este pusă în libertate condiţionată;

- serviciul cu caracter militar sau, în cazul obligaţiei de conştiinţă înţările în care aceasta este recunoscută, serviciul cerut în loculserviciului militar obligatoriu;

- orice serviciu cerut în caz de criză sau de calamităţi care ameninţăviaţa sau bunăstarea comunităţii;

- orice muncă sau serviciu făcând parte din obligaţiile civilenormale.”71

Potrivit art. 51 din Tratatul privind Uniunea Europeană (după Tratatul dela Lisabona), “Delimitarea competenţelor Uniunii Europene este guvernată deprincipiul atribuirii. Exercitarea acestor competenţe este reglementată deprincipiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii” (alin. 1).

69A se vedea G. Cohen – Ionathan, La Convention européenne des droits de l'homme,

Economica, Paris, 1989, p. 278; apud Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p.100.70

A se vedea Corneliu Bîrsan, Uniunea Europeană şi Convenţia Europeană a DrepturilorOmului; unitate sau dualitate în protecţia europeană a drepturilor omului?, în Revista românăde drept comunitar, nr. 1/2003, p. 19-20.71

Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 100.

Page 39: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. III. Dreptul uniunii europene – izvoare şi principii

39

“În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează numai în limitelecompetenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentrurealizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nueste atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre (alin. 2).

“În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt decompetenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în careobiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător destatele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datoritădimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine lanivelul Uniunii.

Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cuProtocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.Parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarităţii, înconformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol.” (alin. 3).

“În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şiformă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelortratatelor.

Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii în conformitate cuProtocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.” (alin.4)

Superioritatea dreptului Uniunii Europene asupra dreptului statelormembre se traduce şi prin principiul superiorităţii dreptului comunitar, principiudedus din natura Comunităţilor, potrivit căruia într-o situaţie conflictuală, deneconcordanţă sau de incompatibilitate între dreptul comunitar şi dreptulnaţional, cel dintâi prevalează faţă de cel de-al doilea72.

Acest ultim principiu este stipulat şi în art. 148 alin. 2 din ConstituţiaRomâniei: “Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UniuniiEuropene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare”.

72Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional comunitar şi drepturile

omului, op. cit., p. 92.

Page 40: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

40

CAPITOLUL IVCOMPETENŢELE UNIUNII EUROPENE ŞI REPARTIZAREA ACESTORA

1. Preliminarii

Tratatul de la Lisabona, modificând Tratatului privind UniuneaEuropeană, introduce un nou Titlu - Categorii şi domenii de competenţe aleUniunii.

Potrivit art. 2 A din acesta, în cazul în care tratatele atribuie Uniuniicompetenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poatelegifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele membre putând săfacă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentrupunerea în aplicare a actelor Uniunii (alin. 1).

În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată custatele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre potlegifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu.Statele membre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-aexercitat competenţa. Statele membre îşi exercită din nou competenţa înmăsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite (alin. 2).

Statele membre îşi coordonează politicile economice şi de ocupare aforţei de muncă în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul tratat,pentru definirea cărora Uniunea dispune de competenţă (alin. 3).

Uniunea este competentă, în conformitate cu dispoziţiile Tratatuluiprivind Uniunea Europeană, să definească şi să pună în aplicare o politicăexternă şi de securitate comună, inclusiv să definească treptat o politică deapărare comună (alin. 4).

În anumite domenii şi în condiţiile prevăzute în tratate, Uniunea estecompetentă să întreprindă acţiuni de sprijinire, coordonare sau completare aacţiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competenţa lor înaceste domenii. Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptatepe baza dispoziţiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implicaarmonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelormembre. (alin. 5).

Întinderea şi condiţiile exercitării competenţelor Uniunii sunt stabiliteprin dispoziţiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu (alin. 6).

Competenţa Uniunii este exclusivă, potrivit art. 2 B, în următoareledomenii:

(a) uniunea vamală;(b) stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei

interne;(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este

euro;(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii

comune privind pescuitul;(e) politica comercială comună (alin. 1).

De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşteîncheierea unui acord internaţional în cazul în care această încheiere esteprevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite

Page 41: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. IV. Competenţele uniunii europene şi repartizarea acestora

41

Uniunii să îşi exercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta arputea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul deaplicare a acestora.

Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică,conform art. 2 C, în următoarele domenii principale:

(a) piaţa internă;(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;(c) coeziunea economică, socială şi teritorială;(d) agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor

biologice ale mării;(e) mediul;(f) protecţia consumatorului;(g) transporturile;(h) reţelele transeuropene;(i) energia;(j) spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;(k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică,

pentru aspectele definite în prezentul tratat (alin. 2).

În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniuneadispune de competenţă pentru a desfăşura acţiuni şi, în special, pentrudefinirea şi punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acesteicompetenţe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-şiexercita propria competenţă (alin. 3).

În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar,Uniunea dispune de competenţă pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duceo politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea caefect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propriacompetenţă (alin. 4).

Se prevede în continuare, la art. 2 D, că statele membre îşicoordonează politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliuladoptă măsuri şi, în special, orientările generale ale acestor politici. Statelormembre a căror monedă este euro li se aplică dispoziţii speciale. (alin. 1)

Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocuparea forţei de muncă ale statelor membre şi, în special, prin definirea orientăriloracestor politici (alin. 2)

Uniunea poate adopta iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilorsociale ale statelor membre (alin. 3).

De asemenea, conform art. 2 E, Uniunea este competentă sădesfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiuniistatelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acţiuni au următoareledomenii:

(a) protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane;(b) industria;(c) cultura;(d) turismul;(e) educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul;(f) protecţia civilă;(g) cooperarea administrativă.

Page 42: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

42

2. Sistemul instituţional al Uniunii Europene

Competenţele sistemului instituţional al Uniunii Europene suntrepartizate între cele şapte instituţii fundamentale ale acestuia.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, «fiecare institutie acţionează în limiteleatribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile,condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele cualtele în mod loial.”

Potrivit art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, există 7 instituţii fundamentale:

- Parlamentul European;- Consiliul European;- Consiliul;- Comisia Europeană;- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;- Banca Centrală Europeană;- Curtea de Conturi (alin. 1).

Dispoziţiile referitoare la Banca Centrală Europeană şi la Curtea deConturi, precum şi dispoziţiile detaliate referitoare la celelalte instituţiifigurează în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (alin. 3).

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un ComitetEconomic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţiiconsultative (alin. 4).

Potrivit art. 300 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,“Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai organizaţiilorpatronale, salariale şi ai altor reprezentanţi ai societăţii civile, în special dindomeniile socio-economic, civic, profesional şi cultural” (alin. 2).

“Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivităţilorregionale şi locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul uneiautorităţi regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în faţaunei adunări alese” (alin. 3).

Sediile instituţiilor comunitare sunt împărţite între trei oraşe: Bruxelles,Strassburg şi Luxemburg. Astfel: a) Consiliul se reuneşte de regulă laBruxelles, cu excepţia a trei luni pe an, când se reuneşte la Luxemburg; b)Comisia Europeană îşi are sediul la Bruxelles; c) Parlamentul European îşidesfăşoară şedinţele în plen la Strassburg, şedinţele comisiilor de specialitatese desfăşoară la Bruxelles, în timp ce secretariatul general este laLuxemburg; d) în fine, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea deConturi au sediul la Luxemburg.73

73Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 70.

Page 43: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

43

CAPITOLUL VORDINEA JURIDICĂ COMUNITARĂ. CARACTERE

1. Noţiune

Instituind, iniţial, cele trei Comunităţi europene şi, ulterior, UniuneaEuropeană, statele membre au înţeles să transfere o serie de atributenaţionale specifice unor organisme suprastatale.

Transferul de putere este considerat a avea o natură ireversibilă.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor europene a subliniat că «instituind oComunitate pe o durată nelimitată, dotată cu atribuţii proprii, cu personalitate,capacitate juridică, cu o capacitate de reprezentare internaţională şi mai alescu puteri reale izvorâte dintr-o limitare a competenţei sau un transfer deatribuţii de la state la Comunitate, acestea şi-au limitat, deşi în domeniirestrânse, drepturile lor suverane şi au creat astfel un corp de drept aplicabilresortisanţilor şi lor înseşi»74.

«Ordinea juridică comunitară poate fi definită ca fiind aplicareanormelor comunitare în raporturile juridice ale instituţiilor europene şi înraporturile Uniunii Europene cu statele membre, proces garantat de existenţacontrolului juridic, care asigură respectarea acestor norme de către toţiparticipanţii la raporturile juridice comunitare».75

2. Caractere

Izvoarele dreptului comunitar european ilustrează specificitatea ordiniijuridice comunitare.

Dreptul comunitar european îşi afirmă propria originalitate, fiind uncompromis între cele 3 sisteme de drept europene: continental, anglo-saxonsi germanic.76

Ordinea juridică comunitară este o ordine juridică supranaţională, carese întemeiază pe acceptarea transferării, de către statele membre ale UniuniiEuropene, a unor competenţe decizionale către instituţiile comunitare. Însă,se menţin unele competenţe, deloc lipsite de importanţă, la nivelul naţional alstatelor ce fac parte din Uniunea Europeană. Este vorba, deci, de o ordinejuridică comunitară, distinctă de ordinea juridică naţională. Sistemele juridiceale statelor membre, se subsumează însă ordinii comunitare. Astfel cănormele comunitare tind a fi realizate în plan naţional în mod identic în ceeace priveşte conţinutul şi eficacitatea, putându-se vorbi de un caracter unitar.77

De aceea, sistemul normativ comunitar a fost caracterizat de Curtea deJustiţie a Comunităţilor europene printr-o formulare devenită clasică - reluatăşi dezvoltată ulterior sub toate aspectele - potrivit căreia acest sistem

74Hotărârea Costa c. Enel, 15 iulie 1964.

75Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene. Curs, Ediţia a

IV-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 87.76

Marin Voicu, Drept instituţional comunitar, op. cit., p. 3.77

Ibidem.

Page 44: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

44

«constituie o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelormembre»78.

Potrivit art. 176 D din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene«punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii de către statele membre,care este esenţială pentru buna funcţionare a Uniunii, constituie o chestiunede interes comun» (alin. 1).

«Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătăţireacapacităţii lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii. Aceastăacţiune poate consta, în special, în facilitarea schimburilor de informaţii şi defuncţionari publici, precum şi în sprijinirea programelor de formare. Niciun statmembru nu este obligat să recurgă la acest sprijin. Parlamentul European şiConsiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativăordinară, stabilesc măsurile necesare în acest scop, cu excepţia oricăreiarmonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelormembre» (alin. 2).

«Prezentul articol nu aduce atingere obligaţiei statelor membre de apune în aplicare dreptul Uniunii, nici atribuţiilor şi îndatoririlor Comisiei. Deasemenea, acesta nu aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, careprevăd o cooperare administrativă între statele membre, precum şi întreacestea şi Uniune» (alin. 3)

3. Trăsăturile dreptului comunitar care îl diferenţiază de dreptulinternaţional public

Dreptul comunitar are anumite trăsături caracteristice care-ldiferenţiază de dreptul internaţional public79:

- el este într-o mai mare măsură un drept „intern” al statelor membre,decât un drept „extern”, între aceste state, întrucât face parte dinordinea juridică a statelor membre, având chiar prioritate, în caz deneconcordanţă, în faţa normelor juridice interne, naţionale;

- în timp ce dreptul internaţional public reglementează doar drepturileşi obligaţiile statelor în raporturile dintre ele, dreptul comunitar are învedere şi raporturi juridice stabilite între persoane juridice sau/şipersoane fizice, precum şi între acestea şi statele membre;

- instrumentele dreptului internaţional sunt tratatele internaţionale;dreptul comunitar conferă instituţiilor comunitare puterea de aadopta norme juridice obligatorii, în conformitate cu interesulcomunitar, care se plasează aşadar deasupra intereselor naţionale,ale statelor membre;

- tratatele internaţionale clasice care stau la baza organizaţiilorinternaţionale nu se ocupă prea mult de latura jurisdicţională afuncţionării organizaţiei, în timp ce dreptul comunitar reglementeazămijloace de control jurisdicţional strict asupra gradului de respectarea normelor cuprinse în tratate sau adoptate de instituţiilecomunitare, în care rolul primordial îl are Curtea de Justiţie.

78Hotărârea Costa c. Enel, 15 iulie 1964.

79Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 75.

Page 45: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. V. Ordinea juridică comunitară. Caractere

45

Astfel că, pe bună dreptate se afirmă că80 «dreptul comunitar tinde săse apropie mai mult de un drept intern, naţional, decât de dreptul internaţionalclasic, fiind o construcţie atipică, originală, şi, până acum, destul de viabilă».

80Ibidem.

Page 46: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

46

CAPITOLUL VIINSTITUŢIILE NEJURISDICŢIONALE ALE UNIUNII EUROPENE

1. Parlamentul European

Potrivit art. 9 A din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, «Parlamentul European exercită,împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţiide control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile prevăzute întratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei» (alin. 1)

«Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilorUniunii. Numărul acestora nu poate depăşi şapte sute cincizeci, pluspreşedintele. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în mod proporţionaldescrescător, eu un prag minim de şase membri pentru fiecare stat membru.Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri.

Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa ParlamentuluiEuropean şi cu aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenţeiParlamentului European, cu respectarea principiilor menţionate la primulparagraf.» (alin. 2)

«Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct,liber şi secret, pentru un mandat de cinci ani» (alin. 3).

«Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membriisăi» (alin. 4).

În ceea ce priveşte atribuţiile legislative, se arată că81 acestea seprezintă sub două aspecte:

- Procedura legislativă ordinară (a codeciziei) pune pe acelaşi plan aladoptării legislaţiei Parlamentul European şi Consiliul. În acest caz,o decizie nu poate fi luată decât prin acordul celor două instituţiicomunitare.Tratatul de la Lisabona extinde cu peste 40 de domenii, incluzândagricultura, imigrarea legală, energia, justiţia şi afacerile interne,sănătatea sau fondurile structurale, procedura legislativă ordinară.

- Parlamentul European emite avize care, după caz, pot fi facultative,consultative sau conforme.

Astfel, unele proceduri legislative speciale privind adoptarea unordecizii comunitare presupun “consultarea” sau “acordul” Parlamentului. Înaceste cazuri Parlamentul emite avize.

În cazul “procedurii de consultare”, utilizată pentru domenii “sensibile”(cum ar fi politica industrială sau fiscalitate) Parlamentul emite un avizconsultativ – acesta trebuie solicitat de Consiliu dar se poate trece pestepoziţia cuprinsă în el.

În unele cazuri tratatele prevăd obligativitatea consultării ParlamentuluiEuropean, iar propunerea nu poate dobândi forţă de lege decât dacăParlamentul şi-a dat avizul. În acest caz Consiliul nu are competenţa de a luasingur o decizie. Conform noilor reglementari introduse în Tratatul de laLisabona, Parlamentul European trebuie să îşi dea avizul conform asupra

81Ibidem, p. 53-54.

Page 47: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

47

acordurilor internaţionale negociate de Uniune, în domenii precum comerţulinternaţional.

Potrivit art. 228 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,Parlamentul European alege, pe durata legislaturii sale, OmbudsmanulEuropean (alin. 1 şi 2).

Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă,în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte statutul şicondiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului, după avizulComisiei şi cu aprobarea Consiliului (alin. 4).

Ombudsmanul European este împuternicit să primească plângeri dinpartea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridicecu reşedinţa sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri deadministrare defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sauagenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene înexercitarea funcţiilor acesteia. Acesta investighează aceste plângeri şiîntocmeşte un raport (alin. 1).

În fiecare an, Ombudsmanul prezintă un raport ParlamentuluiEuropean cu privire la rezultatele investigaţiilor sale (alin. 1).

2. Consiliul

Potrivit art. 9 C din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, «Consiliul exercită, împreună cuParlamentul European, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţiide definire a politicilor şi de coordonare, în conformitate cu condiţiileprevăzute în tratate» (alin. 1).

«Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial alfiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pecare îl reprezintă şi să exercite dreptul de vot» (alin. 2).

«Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, cu excepţia cazului în caretratatele dispun altfel» (alin. 3).

«Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se defineşte cafiind egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puţincincisprezece dintre aceştia şi reprezentând state membre care întrunesc celpuţin 65% din populaţia Uniunii.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puţin patru membri aiConsiliului, în caz contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Celelalte condiţii privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite laarticolul 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene»(alin. 4).

«Dispoziţiile tranzitorii privind definiţia majorităţii calificate care seaplică până la 31 octombrie 2014, precum şi cele care se vor aplica înperioada 1 noiembrie 2014 - 31 martie 2017 sunt prevăzute în Protocolulprivind dispoziţiile tranzitorii» (alin. 5).

«Consiliul se întruneşte în cadrul diferitelor formaţiuni, lista acestorafiind adoptată în conformitate cu articolul 201b din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene.

Page 48: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

48

Consiliul Afaceri Generale asigură coerenţa lucrărilor diferitelorformaţiuni ale Consiliului. Acesta pregăteşte reuniunile Consiliului European şiurmăreşte aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cupreşedintele Consiliului European şi cu Comisia.

Consiliul Afaceri Externe elaborează acţiunea externă a Uniunii, înconformitate cu liniile strategice stabilite de Consiliul European, şi asigurăcoerenţa acţiunii Uniunii» (alin. 6).

«Un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelormembre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului» (alin. 7)

«Consiliul se întruneşte în şedinţă publică atunci când deliberează şivotează un proiect de act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune aConsiliului este divizată în două părţi, consacrate deliberărilor privind actelelegislative ale Uniunii, respectiv activităţilor fără caracter legislativ» (alin. 8).

«Preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei AfaceriExterne, este asigurată de reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliuluidupă un sistem de rotaţie egal, în condiţiile stabilite în conformitate cu articolul201b din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene» (alin. 9).

Se arată că82 înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,Consiliul era desemnat ca fiind principalul organ legislativ al Uniunii, înprezent nu se mai face nicio distincţie în acest sens - procedura legislativăordinară este adaptată în aşa fel încât o astfel de “ierarhie” nu mai esteposibilă.

În exercitarea atribuţiilor legislative, Consiliul, împreună cuParlamentul, adoptă acte normative cu forţă juridică obligatorie (regulamente,directive), obligatorii pentru statele membre, celelalte instituţii comunitare şiinstituţii legislative ale Uniunii. Acestea fac parte din dreptul derivat al UniuniiEuropene, deci trebuie să fie conforme cu tratatele comunitare.

De asemenea, potrivit art. 292 din Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene, Consiliul adoptă şi recomandări. Acesta hotărăşte, la propunereaComisiei, în toate cazurile în care tratatele prevăd că adoptă acte lapropunerea Comisiei. Consiliul hotărăşte în unanimitate în domeniile în careeste necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii.

«Pentru a asigura coordonarea efectivă a politicilor economice şiconvergenţa durabilă a performanţelor economice ale statelor membreConsiliul este cel care, pe baza rapoartelor prezentate de Comisie,supraveghează evoluţia economică din statele membre şi conformitateapoliticilor economice cu orientările generale. Pentru îndeplinirea acesteiprevederi a tratatului, statele membre transmit Comisiei toate informaţiileprivind măsurile importante adoptate de acestea în domeniul politicii loreconomice. Tratatul de la Lisabona include ca noutate, referitor la acestdomeniu, luarea unor măsuri împotriva statelor membre care nu respectăorientările generale stabilite de Consiliu. Astfel, constatând incompatibilitateapoliticilor economice cu orientările generale sau riscul de compromitere abunei funcţionări a Uniunii economice şi monetare prin acţiunile sau inacţiunileunui stat membru, Comisia poate adresa un avertisment respectivului statmembru.»83

82Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 58.

83Ibidem, p. 49.

Page 49: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

49

În ceea ce priveşte atribuţiile bugetare, menţionăm că ParlamentulEuropean şi Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativăspecială, adoptă bugetul anual al Uniunii, care este elaborat de către Comisiepe baza situaţiei estimative a cheltuielilor transmisă de fiecare instituţie.84

3. Procedura legislativă ordinară

Procedura legislativă ordinară constă în adoptarea în comun de cătreParlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau aunei decizii, la propunerea Comisiei.

Această procedură este definită la art. 294 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene, astfel:

- Comisia prezintă o propunere Parlamentului European şiConsiliului.

Prima lectură- Parlamentul European adoptă poziţia sa în primă lectură şi o

transmite Consiliului.- În cazul în care poziţia Parlamentului European este aprobată de

Consiliu, actul respectiv se adoptă cu formularea care corespundepoziţiei Parlamentului European.

- În cazul în care poziţia Parlamentului European nu este aprobată deConsiliu, acesta adoptă poziţia sa în primă lectură şi o transmiteParlamentului European.

- Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei sale în primă lectură. Comisiainformează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziţia sa.

A doua lectură- În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii,

Parlamentul European:o aprobă poziţia Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunţat,

actul respectiv se consideră adoptat cu formularea carecorespunde poziţiei Consiliului;

o respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziţiaConsiliului din prima lectură, actul propus este considerat canefiind adoptat;

o propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări lapoziţia Consiliului din prima lectură, textul astfel modificat setransmite Consiliului şi Comisiei, care emite un aviz cu privire laaceste modificări.

- În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilorParlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:o aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat

aprobat;o nu aprobă toate modificările, preşedintele Consiliului, în consens

cu preşedintele Parlamentului European, convoacă comitetul deconciliere, într-un termen de şase săptămâni.

84Ibidem.

Page 50: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

50

- Consiliul hotărăşte în unanimitate cu privire la modificările care aufăcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.

Concilierea- Comitetul de conciliere, care reuneşte membrii Consiliului sau

reprezentanţii lor şi tot atâţia membri care reprezintă ParlamentulEuropean, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiectcomun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau areprezentanţilor acestora şi cu majoritatea membrilor carereprezintă Parlamentul Euro¬pean, în termen de şase săptămâni dela data convocării, pe baza poziţiilor Parlamentului şi ale Consiliuluidin a doua lectură.

- Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere şi ia toateiniţiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între poziţiileParlamentului European şi ale Consiliului.

- În cazul în care, în termen de şase săptămâni de la convocare,comitetul de conciliere nu aprobă niciun proiect comun, actul propuseste considerat neadoptat.

A treia lectură- În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un

proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare deun termen de şase săptămâni de la această aprobare, pentru aadopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, ParlamentulEuropean hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliulcu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este consideratneadoptat.

- Termenele de trei luni şi şase săptămâni prevăzute la prezentularticol sunt prelungite cu cel mult o lună şi, respectiv, douăsăptămâni, la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

4. Consiliul European

Potrivit art. 9 B din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, «Consiliul European oferă Uniuniiimpulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţilepolitice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative» (alin. 1).

«Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern aistatelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei.Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitateparticipă la lucrările Consiliului European (alin. 2).

«Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru laconvocarea preşedintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune, fiecaremembru al Consiliului European poate decide să fie asistat de un ministru şi,în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un membru al Comisiei.Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniuneextraordinară a Consiliului European» (alin. 3) .

«Consiliul European se pronunţă prin consens, cu excepţia cazului încare tratatele dispun altfel» (alin. 4).

«Consiliul European îşi alege preşedintele cu majoritate calificată,pentru o durată de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o

Page 51: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

51

singură dată. În caz de împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul Europeanpoate pune capăt mandatului preşedintelui în conformitate cu aceeaşiprocedură» (alin. 5)

«Preşedintele Consiliului European:(a) prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului European;(b) asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului European, în

cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului AfaceriGenerale;

(c) acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrulConsiliului European;

(d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune aConsiliului European.

Preşedintele Consiliului European asigură, la nivelul său şi în aceastăcalitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politicaexternă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor ÎnaltuluiReprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Preşedintele Consiliului European nu poate exercita un mandatnaţional.» (alin. 6)

Se observă că deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene în cadrulConsiliului European sunt, în primul rând, decizii politice. De aceea, aceastăinstituţie a fost considerată fundamentală la nivel de concepţie şi deciziepolitică, cu toate că rolul ei încă rămâne vag prin aceea că «oferă Uniuniiimpulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţilepolitice generale».

Deşi oficial el nu are dreptul de a adopta acte legislative la nivelcomunitar, în practică, frecvent se întâmplă ca deciziile luate la nivelulConsiliului European să se impună Consiliului care le transpune în normejuridice85.

În acest context, statele membre au instituit conferinţe periodice aleşefilor de state şi guverne (summit-uri), care să constituie cadrul organizatoricpropice unor astfel de discuţii. Astfel că instituţia în discuţie apare ca unorganism de cooperare politică la cel mai înalt nivel.86

Un rol important al Consiliului European este, potrivit art. 9 E dinTratatul privind Uniunea Europeană, în forma modificată de Tratatul de laLisabona, cel privitor la numirea şi retragerea mandatului ÎnaltuluiReprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate(hotărând cu majoritate calificată), cu acordul preşedintelui Comisiei (alin. 1).

«Înaltul Reprezentant conduce politica externă şi de securitate comunăa Uniunii. Acesta contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici şi oaduce la îndeplinire în calitate de împuternicit al Consiliului. Acestaacţionează în mod similar şi în ceea ce priveşte politica de securitate şiapărare comună.» (alin. 2).

«Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe (alin. 3)».

«Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Acestaasigură coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul

85Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 58.

86Ibidem.

Page 52: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

52

Comisiei, cu responsabilităţile care îi revin acesteia din urmă în domeniulrelaţiilor externe şi cu coordonarea celorlalte aspecte ale acţiunii externe aUniunii. În exercitarea acestor responsabilităţi în cadrul Comisiei, şi numai cuprivire la aceste responsabilităţi, Înaltul Reprezentant se supune procedurilorcare reglementează funcţionarea Comisiei, în măsura în care acest lucru estecompatibil cu alineatele (2) şi (3).» (alin. 4).

5. Comisia Europeană

Potrivit art. 9 D din Tratatul privind Uniunea Europeană, în formamodificată de Tratatul de la Lisabona, «Comisia promovează interesul generalal Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigurăaplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiulacestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlulCurţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestioneazăprogramele. Comisia exercită funcţii de coordonare, de executare şi deadministrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu excepţiapoliticii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate,aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativelede programare anuală şi multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unoracorduri interinstituţionale.» (alin. 1)

«Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunereaComisiei, cu excepţia cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte seadoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru»(alin. 2).

«Mandatul Comisiei este de cinci ani.

Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza competenţei lor generale şi aangajamentului lor faţă de ideea europeană, dintre personalităţile careprezintă toate garanţiile de independenţă.

Comisia îşi exercită responsabilităţile în deplină independenţă. Fără aaduce atingere articolului 9 E alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită şi nuacceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern, instituţie, organ, oficiu sauagenţie. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor sau cuîndeplinirea sarcinilor lor.» (alin. 3)

«Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de laLisabona şi 31 octombrie 2014 este compusă din câte un resortisant alfiecărui stat membru, inclusiv preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniuniipentru afaceri externe şi politica de securitate, care este unul dintrevicepreşedinţii acesteia» (alin. 4).

«Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-unnumăr de membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniuniipentru afaceri externe şi politica de securitate, corespunzător cu două treimidin numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decidemodificarea acestui număr, hotărând în unanimitate.

Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre înconformitate cu un sistem de rotaţie strict egal între statele membre care săreflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor membre.Acest sistem se stabileşte de către Consiliul European, care hotărăşte în

Page 53: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

53

unanimitate în conformitate cu articolul 211a din Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene.» (alin. 5)

«Preşedintele Comisiei:(a) defineşte orientările în cadrul cărora Comisia îşi exercită

misiunea;(b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerenţa,

eficacitatea şi colegialitatea acţiunilor acesteia;(c) numeşte vicepreşedinţii, alţii decât Înaltul Reprezentant al Uniunii

pentru afaceri externe şi politica de securitate, dintre membrii Comisiei.

Un membru al Comisiei îşi prezintă demisia în cazul în carepreşedintele îi solicită acest lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentruafaceri externe şi politica de securitate îşi prezintă demisia, în conformitate cuprocedura prevăzută la articolul 9 E alineatul (1), în cazul în care preşedinteleîi solicită acest lucru.» (alin. 6)

«Ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce aprocedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritatecalificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia depreşedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cumajoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nuîntruneşte majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată,propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de ParlamentulEuropean în conformitate cu aceeaşi procedură.

Consiliul, de comun acord cu preşedintele ales, adoptă lista celorlaltepersonalităţi pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei.Alegerea acestora se efectuează, pe baza sugestiilor făcute de statelemembre, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (3) al doileaparagraf şi la alineatul (5) al doilea paragraf.

Preşedintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şipolitica de securitate şi ceilalţi membri ai Comisiei sunt supuşi, în calitate deorgan colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe bazaacestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cumajoritate calificată.» (alin. 7)

«Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în faţa ParlamentuluiEuropean. Parlamentul European poate adopta o moţiune de cenzurăîmpotriva Comisiei, în conformitate cu articolul 201 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene. În cazul în care se adoptă o astfel de moţiune,membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod colectiv din funcţiile lor, iarÎnaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitatetrebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită în cadrul Comisiei.»(alin. 9).

După cum se observă, comisia are, în special, atribute ale puteriiexecutive, cu «monopol de iniţiativă legislativă»87.

«În propunerea făcută Consiliului, Comisia stabileşte temeiul juridic alactului, circumstanţă importantă pentru implicarea Parlamentului şi pentrustabilirea majorităţii necesare în Consiliu. Acesta poatefi modificat de Consiliu

87Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 70.

Page 54: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

54

doar cu unanimitate (art. 250 alin. 1 din Tratatul CE), iar de Curte, printr-odecizie de anulare a actului juridic.»88

Comisia are drept de iniţiativă pentru elaborarea de poziţii comune,decizii cadru şi alte decizii sau proiecte de convenţii în domeniul Cooperăriipoliţieneşti şi judiciare în materie penală, putând propune măsuri generaleprivind prevenirea şi combaterea criminalităţii89.

Potrivit art. 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, «unact legislativ al Uniunii Europene, poate delega Comisiei competenţa de aadopta acte fără caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general, carecompletează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ.

Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conţinutul,domeniul de aplicare şi durata delegării de competenţe. Elementele esenţialeale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ şi nu pot face, prinurmare, obiectul delegării de competenţe.» (alin. 1).

«Actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenulstabilit prin actul legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formuleazăobiecţiuni» (alin. 2 lit. b).

În conformitate cu art. 249 alin. 2 din acelaşi Tratat, Comisia publică înfiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii ParlamentuluiEuropean, un raport general privind activitatea Uniunii.

Până în noiembrie 2004, Comisia Europeană era formată din 30 decomisari - câte doi din partea statelor mari (Germania, Franţa, Marea Britanie,Italia şi Spania) şi câte unul din partea statelor mici; din noiembrie 2004 existăcâte un comisar pentru fiecare din cele 25 de state membre iar după 1ianuarie 2007 din această instituţie fac parte câte un comisar pentru fiecaredin cele 27 de state membre.

Comisarii nu au nici o obligaţie faţă de guvernele naţionale care i-audesemnat, fiind loiali doar intereselor Uniunii Europene, trebuind chiar să iapoziţie faţă de influenţele naţionale. Tratatele impun, în acest sens, anumiteobligaţii atât în sarcina comisarilor cât şi a statelor membre. «Astfel, membriiComisiei se abţin de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. Statelemembre respectă independenţa acestora şi nu încearcă să îi influenţeze înîndeplinirea sarcinilor lor. Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu potexercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea înfuncţie aceştia se angajează să respecte, pe durata mandatului şi dupăîncetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia deonestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumitefuncţii sau avantaje. Încălcarea obligaţiilor asumate de comisar atragerăspunderea juridică a acestuia, în faţa Curţii de Justiţie, care poate hotărîdestituirea acestuia sau decăderea din dreptul la pensie sau la alte avantajeechivalente. În contrapartidă, comisarul european beneficiază de numeroaseprivilegii şi imunităţi, pentru a-şi putea realiza activitatea în bune condiţii.»90

Pentru că îi revine rolul de a veghea la dezvoltarea dreptului comunitar,Comisia Europeană este numită şi motor al integrării europene91.

88Ibidem, p. 69.

89Ibidem, p. 70.

90Dacian Cosmin Dragoş, Raluca Velişcu, Drept comunitar instituţional, op. cit., p. 40-41..

91Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 69.

Page 55: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

55

Asigurând respectarea dreptului comunitar primar şi secundar şipunerea în aplicare a deciziilor Curţii de statele membre, Comisia nu poateaplica sancţiuni statelor membre, cu unele excepţii, dar are dreptul de aacţiona în justiţie statele membre care încalcă dreptul comunitar92.

6. Banca Centrală Europeană

Potrivit art. 282 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,«Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale constituie SistemulEuropean al Băncilor Centrale („SEBC"). Banca Centrală Europeană şibăncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro,care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii (alin. 1).

«SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii CentraleEuropene. Obiectivul principal al SEBC îl reprezintă menţinerea stabilităţiipreţurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină politicileeconomice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui la realizareaobiectivelor acesteia» (alin. 2

«Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta estesingura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta esteindependentă în exercitarea competenţelor şi în administrarea finanţelor sale.Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelormembre, respectă această independenţă» (alin. 3).

«În domeniile în care are atribuţii, Banca Centrală Europeană esteconsultată asupra oricărui proiect de act al Uniunii, precum şi asupra oricăruiproiect de reglementare la nivel naţional şi poate emite avize» (alin. 5).

Conform art. 284 din acelaşi tratat, «Preşedintele Băncii CentraleEuropene este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în careacesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele şi misiunileSEBC (alin.2)».

«Banca Centrală Europeană prezintă Parlamentului European,Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privindactivitatea SEBC şi politica monetară din anul precedent şi din anul în curs.Preşedintele Băncii Centrale Europene prezintă acest raport Consiliului şiParlamentului European, care poate organiza o dezbatere generală pe acesttemei.

Preşedintele Băncii Centrale Europene şi ceilalţi membri ai Comitetuluiexecutiv pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie iniţiativă, săfie audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European.» (alin. 3).

De asemenea, potrivit art. 292 din Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene, Banca Centrală Europeană în cazurile specifice prevăzute întratate, adoptă recomandări.

92Ibidem.

Page 56: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

56

7. Curtea de Conturi

Potrivit art. 285 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii.

Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare statmembru. Membrii săi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesulgeneral al Uniunii.

Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă listamembrilor stabilită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare statmembru. (art. 286 alin. 2)

Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile ComunităţilorEuropene care se aplică judecătorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene seaplică, de asemenea, membrilor Curţii de Conturi (art. 286 alin. 8).

Atribuţiile concrete ale Curţii de Conturi sunt prevăzute în art. 287 dinTratatul privind funcţionarea Uniuni Europene:

- Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri şicheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitateaconturilor de venituri şi cheltuieli ale oricărui organ, oficiu sauagenţie înfiinţată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nuexclude acest control.Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului odeclaraţie de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precumşi la legalitatea operaţiunilor şi înregistrarea acestora în conturi,declaraţie care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Declaraţia poate fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecaredomeniu major de activitate a Uniunii (alin. 1).

- Curtea de Conturi examinează legalitatea şi corectitudineaveniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna gestiune financiară. Înacest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi oriceneregulă.Controlul veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat şia celor realizate efectiv de Uniune.Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor,precum şi a plăţilor.Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilorexerciţiului bugetar avut în vedere (alin. 2)

- Controlul se efectuează asupra actelor justificative şi, dacă estecazul, la faţa locului, la celelalte instituţii ale Uniunii, în sediileoricărui organ, oficiu sau agenţie care administrează venituri saucheltuieli făcute în numele Uniunii şi în statele membre, inclusiv înimobilele oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază devărsăminte provenite de la buget. În statele membre, controlul seefectuează în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau, încazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cuserviciile naţionale competente. Curtea de Conturi şi instituţiilenaţionale de control ale statelor membre practică o cooperarebazată pe încredere şi pe respectarea independenţei acestora.Aceste instituţii sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul încare intenţionează să participe la control.

Page 57: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VI. Instituţiile nejurisdicţionale ale uniunii europene

57

Orice document sau informaţie necesară îndeplinirii misiunii sale secomunică Curţii de Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituţiiale Uniunii, de către orice organ, oficiu sau agenţie caregestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de cătrepersoanele fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte de labuget şi de către instituţiile naţionale de control sau, în cazul în careacestea nu dispun de competenţele necesare, de către serviciilenaţionale competente.În ceea ce priveşte activitatea de gestionare a veniturilor şicheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiţii,dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancă estereglementat printr-un acord încheiat între Curte, bancă şi Comisie.În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces lainformaţiile necesare pentru a efectua controlul veniturilor şicheltuielilor Uniunii administrate de bancă (alin. 3).

- Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheiereafiecărui exerciţiu financiar. Acest raport se transmite celorlalteinstituţii ale Uniunii şi se publică în Jurnalul Oficial al UniuniiEuropene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituţii laobservaţiile Curţii de Conturi.În plus, Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice momentobservaţiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privirela chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintrecelelalte instituţii ale Uniunii.Curtea de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sauavize cu majoritatea membrilor care o compun. Cu toate acestea, învederea adoptării unor categorii de rapoarte sau de avize, aceastaîşi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevăzute deregulamentul său de procedură.Aceasta sprijină Parlamentul European şi Consiliul în exercitareafuncţiei lor de control al execuţiei bugetare.Curtea de Conturi îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acestregulament se aprobă de către Consiliu (alin. 4).

Page 58: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

58

CAPITOLUL VIIORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR JURISDICŢIONALE

ALE UNIUNII EUROPENE

1. Componenţa şi atribuţiile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Potrivit art. 9 F din Tratatul privind Uniunea Europeană, Curtea deJustiţie a Uniunii Europene cuprinde:

- Curtea de Justiţie,- Tribunalul şi- tribunale specializate.Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu

tratatele:(a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie oride persoane fizice sau juridice;(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale,cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea acteloradoptate de instituţii;(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.

Potrivit art. 260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, încazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un statmembru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor,acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărâriiCurţii (alin. 1).

“În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luatmăsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesizaCurtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-şi prezentaobservaţiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlucominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe careîl consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu arespectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare saua unor penalităţi cu titlu cominatoriu” (alin. 2).

În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului258, considerând că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunicamăsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu oprocedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în care considerănecesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu careurmează a fi plătită de statul respectiv şi pe care consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impunestatului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cutitlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră învigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa (alin. 3).

2. Curtea de Justiţie

Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecarestat membru, “dintre personalităţi care oferă toate garanţiile de independenţă

Page 59: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VII. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor jurisdicţionale ale uniunii europene

59

şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor maiînalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţesunt recunoscute, sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelormembre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetuluiprevăzut la articolul 255.

Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Justiţie,pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acestregulament se supune aprobării Consiliului.” (art. 253 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene).

Potrivit art. 252 din acelaşi Tratat, aceasta “este asistată de opt avocaţigenerali. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând în unanimitate,poate mări numărul de avocaţi generali.

Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplinăimparţialitate şi în deplină independenţă, concluzii motivate cu privire lacauzele care, în conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,necesită intervenţia sa”.

La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilorgenerali, în condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a UniuniiEuropene.

“Curtea de Justiţie se întruneşte în camere sau în Marea Cameră, înconformitate cu regulile prevăzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie aUniunii Europene.

Curtea de Justiţie se poate întruni şi în şedinţă plenară atunci cândStatutul prevede aceasta” (art. 251).

Rolul Curţii este de a veghea legalitatea interpretării şi aplicăriitratatelor Comunităţii (art. 220 din Tratatul CE şi art. 136 din Tratatul CEEA).Conform art. 300 alin. 6 din Tratatul CE, Curtea elaborează şi avize, caretrebuie să fie conforme nu doar cu dreptul primar, ci şi cu celelalte izvoare dedrept comunitar.

“Competenţa Curţii nu este o competenţă de drept comun, ci ocompetenţă de atribuţie. Aceasta nu reiese dintr-o clauză generală, ci dintr-osumă de prevederi speciale, care, împreună, alcătuiesc un sistem complet şieficient de control judiciar.

Instanţele judecătoreşti ale statelor membre sunt instanţele de dreptcomun în materia dreptului comunitar.

Curtea de Justiţie este chemată să hotărască în probleme de naturăconstituţională sau administrativă. Un rol important îi revine Curţii îninterpretarea Tratatelor şi a altor acte comunitare, în dezvoltarea dreptuluicomunitar, în controlul conformităţii actelor Comunităţii cu tratatelecomunitare, precum şi în vegherea respectării dreptului comunitar de statelemembre. Curtea de Justiţie nu are competenţa de a decide asupra actelorjuridice ale Consiliului European sau asupra majorităţii normelor Tratatului UE(art. 46 din Tratatul UE).”93

93Ioana Eleonora Rusu, Gilbert Gorning, Dreptul Uniunii Europene, op. cit., p. 84.

Page 60: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Drept comunitar european

60

3. Tribunalul (Tribunalul de Primă Instanţă)

Tribunalul (Tribunalul de Primă Instanţă) cuprinde cel puţin unjudecător din fiecare stat membru.

Numărul de judecători ai Tribunalului se stabileşte prin Statutul Curţiide Justiţie a Uniunii Europene. Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fieasistat de avocaţi generali.

Potrivit art. 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,“Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii deindependenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înaltefuncţii jurisdicţionale. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernelestatelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetuluiprevăzut la articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială. Membriicare şi-au încheiat mandatul pot fi numiţi din nou.

Tribunalul îşi stabileşte regulamentul de procedură în acord cu Curteade Justiţie.”

În cadrul Tribunalului, există Camere alcătuite din trei sau cincijudecători. Anumite cauze pot fi judecate de către un singur judecător. Încazul unor probleme de drept dificile sau deosebit de importante, tribunalulpoate judeca o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau chiar şedinţăplenară. Peste 80% din cauzele Tribunalului sunt însă judecate în camere de3 judecători.

Tribunalul de Primă Instanţă judecă:- acţiunile adresate de persoane fizice sau juridice: acţiune în

anulare, acţiune relativă la abţinerea de a acţiona, acţiuni înrăspundere,

- acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei,- acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire

la domenii determinate (ajutoare de stat, măsuri de protecţiecomercială) sau litigii în baza unei clauze de arbitraj,

- recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice, limitate lachestiuni de drept.94

Deciziile pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă pot face obiectulunui recurs la Curtea de Justiţie, limitat la probleme de drept. Un recurs laCurtea de Justiţie poate fi înaintat de persoanele fizice sau juridice.

4. Tribunalul Funcţiei Publice95

Tribunalul Funcţiei Publice a fost creat în anul 2004, începându-şiactivitatea în decembrie 2005. Tribunalul Funcţiei Publice este compus dinşapte judecători numiţi de Consiliu pentru o perioadă de şase ani, care poatefi reînnoită.

Acesta are rolul de a judeca litigiile între instituţiile europene şi agenţiiacestora, fiind instanţa specializată în materia contenciosului funcţiei publiceîn Uniunea Europeană. Tribunalul soluţionează şi litigiile privind anumite

94Ibidem, p. 86.

95Ibidem, p. 86-87.

Page 61: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VII. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor jurisdicţionale ale uniunii europene

61

categorii de personal, îndeosebi personalul din cadrul Eurojust, Europol, alBăncii Centrale Europene şi al Oficiului pentru Armonizare în cadrul PieţeiInterne (OAPl).

Hotărârile Tribunalului Funcţiei Publice pot face obiectul unui recurs,limitat la probleme de drept, introdus în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.Recursul trebuie înaintat în termen de 2 luni de la pronunţarea hotărârii.

Procedura în faţa Tribunalului Funcţiei Publice, care cuprinde, înprincipiu, o fază scrisă şi una orală, se desfăşoară potrivit regulamentuluipropriu de procedură,1 intrat în vigoare la 1 noiembrie 2007, precum şidispoziţiilor din Statutul Curţii de Justiţie, în special celor cuprinse în anexa I aacestuia.

Page 62: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

62

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt factorii determinanţi ai ideii integrării europene?

2. Ce importanţă are planul “Schumann” pentru construcţia

europeană?

3. Prezentaţi formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

4. Prezentaţi formarea Comunităţii Economice Europene şi a

Comunităţii Europene a Energiei Atomului.

5. Prezentaţi cauzele şi importanţa Asociaţiei Europene a Liberului

Schimb (AELS).

6. Care este ordinea instituţională comunitară în urma Tratatului de la

Bruxelles?

7. Ce importanţă prezintă Actului Unic European pentru construcţia

europeană?

8. Care este obiectivul principal al Tratatului de la Maastricht?

9. Care este ordinea instituţională comunitară în urma Tratatului de la

Maastricht?

10. Prezentaţi sintetic conţinutul Tratatului de la Maastricht.

11. Prin ce tratat care a stat la baza construcţiei europene a fost

introdus conceptul de discriminare pozitivă?

12.Prezentaţi sintetic cum a evoluat extinderea construcţiei europene

spre Est.

13. Ce se înţelege prin „Agenda 2000” ?

14. Când dobândeşte Uniunea Europeană personalitate juridică?

15. Care sunt modificările intervenite prin Tratatul de la Lisabona

pentru construcţia europeană?

16.Ce nu a modificat Tratatul de la Lisabona pentru construcţia

europeană?

17. Care este specificitatea naturii comunităţilor europene?

18. Enumeraţi statele care fac parte, în prezent, din Uniunea

Europeană.

Page 63: Curs Drept comunitar european AP ID 2012

Cap. VII. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor jurisdicţionale ale uniunii europene

63

19. Prezentaţi relaţia dintre Comunităţile Europene şi Uniunea

Europeană.

20. Definiţi dreptul comunitar.

21. Care este relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul Uniunii

europene?

22. Care este relaţia dintre Uniunea Europeană şi Spaţiului Economic

European?

23. Ce se înţelege prin superioritatea dreptului Uniunii Europene

asupra dreptului statelor membre?

24.Prezentaţi izvoarele dreptului comunitar.

25.Care este forţa juridică a regulamentelor europene?

26.Prezentaţi principiile generale ale dreptului Uniunii Europene.

27. Care este obiectivul acordurilor de la Schengen?

28. În ce domenii are Uniunea Europeană competenţe exclusive în

raport cu statele membre?

29. În ce domenii are Uniunea Europeană competenţe partajate în

raport cu statele membre?

30.Enumeraţi instituţiile fundamentale ale Uniunii Europene?

31. Ce rol au Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor

pentru instituţiile fundamentale ale Uniunii Europene?

32.Prin ce se diferenţiază dreptul comunitar european de dreptul

internaţional public?

33.Prezentaţi sintetic instituţia „Parlamentul European”.

34. Prezentaţi sintetic instituţia „Consiliul European”.

35. Prezentaţi sintetic instituţia „Consiliul” (Uniunii Europene).

36. Prezentaţi sintetic instituţia „Comisia Europeană”.

37. Prezentaţi sintetic instituţia „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”.

38. Prezentaţi sintetic instituţia „Banca Centrală Europeană”.

39. Prezentaţi sintetic instituţia „Curtea de Conturi”.

40. În ce constă procedura legislativă ordinară de adoptare a unui

regulament, a unei directive sau a unei decizii?