Curs Deficiente de Auz (Complet)

8/3/2019 Curs Deficiente de Auz (Complet)

1/31

Asistenta psihopedagogica a persoanelor cu deficiente senzorialeA. (Surdologie)note de curs-

I. Introducere in specificul asistentei psihopedagogice a persoanelor cu deficiente de auz

n literatura de specialitate surdopsihologia este tratata de cei mai multi specialisti ca stiintacu obiective si sarcini proprii, dezvoltndu-se initial prin contributia unor medici si filosofi, iar apoin cadrul psihologiei si pedagogiei ca ramuri distincte ale acestor stiinte in scopul cunoasterii sieducarii copilului cu disfunctii auditive.

Surdopsihopedagogia ca stiinta independenta, studiaza particularitatile dezvoltarii psiho-fizice ale copilului cu disfunctie auditiva (surzi, hipoacuzici, asurziti) si mijloacele adecvatecompensatorii, instructiv-educative si recuperatorii n vederea formarii personalitatii si ncadrarii lordepline socio-profesional.Sarcinile principale ale surdopsihopedagogiei sunt urmatoarele:1. Studiaza cauzele surditatii si particularitatile dezvoltarii psihice ale copiiilor cu deficiente de auz

2. Dezvaluie structura, tipul si gradul surditatii in vederea interventiei medicale, tehnice sicompensator-auditive3. Elaboreaza principiile ncadrarii n sistemul de scolarizare speciala si generala, determinnd si

caile de includere a persoanei cu deficienta auditiva in societate4. Studiaza particularitatile vietii si activitatii copilului cu deficienta de auz n familie, n mediul

social si evidentiaza importanta factorilor sociali si educativi n formarea personalitatii lui, ctmai deplin posibil.

Surdopsihopedagogia este compusa din surdopedagogie si surdopsihologie.Surdopedagogia: componenta a pedagogiei speciale care se ocupa cu studiul problemelor si

legitatilor educatiei si instructiei deficientilor auditivi. Ea studiaza si stabileste cauzele siconsecintele imediate si ndepartate ale pierderii auzului, principiile si metodele de demutizare n

raport cu specificul dezvoltarii psiho-fizice a copilului cu disfunctie auditiva, metodologia receptieivorbirii prin labio-lectura, a emiterii si corectarii vorbirii cu si fara ajutorul aparaturii electro-acustice.

Dupa Ghergut (2000) surdopsihologia este componenta a psihologiei speciale care studiaza particularitatile si legitatile specifice ale dezvoltarii psihice a deficientilor auditivi, precum siaspectele psihologice ale procesului de instructie si educare a acestora.Sarcini :

Identificarea particularitatilor psihopedagogice ale deficientilor de auz; Adaptarea continuturilor invatamantului la posibilitatile reale ale deficientilor de auz;

- Organizarea procesului de invatamant pornind de la specificul si consecintele in plan psihicdeterminate de tulburarile de auz;

- Valorificarea celor mai eficiente metode si procedee ( de la caz la caz) in activitatile didacticecu deficientii de auz;

- Formarea si dezvoltarea functiilor psihice prin dezvoltarea limbajului;- Familiarizarea deficientilor de auz cu activitatile productive in scopul adaptarii si integrarii lor

sociale;- Asigurarea suportului psihoafectiv necesar unei structurari armonioase a personalitatii .Scopul final urmarit n educatia persoanelor cu deficienta auditiva, poate fi realizat n mod optim

prin respectarea cel putin a unui numar minim de cerinte:1. Inceperea timpurie a educatiei odata cu depistarea si diagnosticarea tulburarii de auz si vorbire

in familie, gradinite si mediu scolar2. Colaboararea dintre familie, medic, specialist psihopedagog si audiolog; implicarea familiei n

formarea comunicarii si dezvoltarii psiho-fizice a copilului3. Formarea n unitate a receptiei vorbirii prin protezare individualizata si labiolectura, asociate de

articulare si comunicare verbala

1


2/31

4. Elaborarea unei metodologii complexe de demutizare bazata pe mbinarea nvatarii globale,spontane a limbii cu nvatarea dirijata n raport cu potentele psihice si psihomotrice ale copilului

5. Studierea posibilitatilor de adaptare si introducere treptata a copilului n mediul vorbitor, nvederea integrarii ulterioare sub diferite forme n nvatamntul general. Integrarea scolara nu se

poate realiza dect n momentul n care copilul este protezat de timpuriu, si poseda instrumentde contact si stabilire a interrelatiei prin intermediul limbajului vorbit.

Termeni folositi:

1. Paleta notionala care se utilizeaza atat in stiinta cat si in limbajul obisnuit pentru a denumi persoanele cu tulburari de auz variaza ca intindere: deficient de auz, surd, surdo-mut,hipoacuzic, asurzit, dizabilitate auditiva. Unul din primii termeni folositi a fost cel de surdomutsi se referea la persoanele care s-au nascut cu deficiente de auz sau si-au pierdut auzul inainte deachizitionarea limbajului verbal (2-3 ani). La un moment dat s-a constientizat ca intre surditatesi mutitate nu este o legatura infailibila, si in acel moment cuvantul a fost folosit despartit princratima. Termenul de surdo-vorbitor se refera la persoana cu deficiente de auz demutizata.Hipoacuzie este termenul generic folosit pentru persoane ce mai poseda resturi de auz, ingeneral pana la 90 dB. Surditatea totala poarta denumirea de cofoza. Practic surditatea este

urmarea unui defect organic instalat la unul din segmentele aparatului auditiv, mutitatea fiindconsecinta primara a acestuia.

Principalii termeni folositi in literatura de specialitate sunt urmatorii:1. Compensarea, este un proces adaptativ care se realizeaza mai mult sau mai putin constient si

care tinde sa restabileasca echilibrul considerat dereglat al unui sistem complex, asa cum esteorganismul uman. Echilibrul se deregleaza la solicitarea mediului (natural sau social). La

persoanele cu surditate, compensarea se poate realiza pe cale organica, functionala sau mixta.a) compensarea organica la nivelul fiecarui bloc sau organ de simt se realizeaza in cazul

hipoacuziei prin marirea perceptiei auditive. In compensarea organica nu se pune problemaperfectarii partii distruse din organul auditiv, cat mai ales exersarea si marirea eficienteiauditive pe baza resturilor de auz existente;

b) Compensarea functionala sau intrasistemica se realizeaza in cadrul pierderii totale aorganului de simt (cofoza), la nivelul intregului sistem psihofizic. Compensarea estefunctionala deoarece presupune restructurarea schemei functionale prin preluarea de catreanalizatorii valizi a functiei pierdute. In acest caz auzul deficitar este compensat de vaz( prin labiolectura) si mai ales de suplinirea mintala ( pentru interpretarea corecta ainformatiilor primite pe cale vizuala si vizual-motrica);

c) Compensarea mixta care presupune completarea reciproca a celor 2 tipuri de compensare.2. Recuperarea presupune utilizarea totala sau partiala a unei functii care altfel s-ar pierde. La

persoanele cu surditate se pune problema recuperarii in perioada optima a resturilor auditive si ainvatarii comunicarii verbale. Recuperarea poate fi biologica (prin operatii de timpanoplastie,

protezare, medicamentatie etc. ) si sociala (integrarea socio-profesionala)3. Reeducarea, termen ce are o sfera foarte larga dar in cazul nostru se refera la reeducareaauditiva (exersarea auzului) pe cale naturala sau tehnica.

4. Reabilitarea este procesul complex de redobandire a unui statut normal. Reabilitarea sirecuperarea se refera la un sistem larg de masuri sau actiuni medicale, pedagogice, profesionale,culturale si sociale coordonate in vederea formarii personalitatii copilului deficient de auz si aintegrarii lui in micro si macro climatul social si profesional. Insusirea comunicarii verbaleconstitue in aceptiunea medicala instrumentul principal al recuperarii si reabilitarii copiluluideficient de auz.

5. Corectarea este inlaturarea deprinderilor gresite, indepartarea, corijarea deprinderilor gresite dearticulare prin mijloace ortofonice si a limbajului sub aspect semantic si gramatical.

2


3/31

II. Perspectiva medicala versus cea culturala asupra surditatii.

Incepand cu anii 60, 70 in o noua perspectiva culturala vine sa-si faca aparitia in abordareaproblematicii persoanelor cu deficiente de auz, cea culturala, sustinnd ca atitudinile sociale sicomunitare joaca un rol foarte important in viata acestora.

Perspectiva medicala in surdologie e bazata pe imaginea ideala a unei persoane sanatoase faranici o deficienta. A fi surd inseamna sa nu-ti poti folosi la intreaga capacitate analizatorul auditiv.Alternativa culturala se centreaza pe statutul cultural si social al persoanei surde in societate, si

n special privita ca un membru deplin al comunitatii persoanelor cu deficiente de auz. Dupa Cline ,diferentele principale intre cele doua abordari ar fi urmatoarele:

Din punct de vedere medical surditatea este un deficit senzorial inascut sau dobandit, deficitcare conduce inevitabil la o incapacitate functionala a auzului. In abordarea social-culturala,surdiatatea ofera persoanei potentialul de a fi membru autonom al unei comunitati de surzi,avand in comun un limbaj si o cultura.

Daca ne gandim la implicatiile referitoare la dezvoltarea comunicarii, observam ca n

perspectiva medicala atentia se concentreaza pe limitele comunicarii, referindu-se n special lalimba scrisa si vorbita. Termenul de bilingvism este mai putin folosit. Trecand la cea de-adoua abordare, ne concentram pe bilingvism inteles ca o combinatie intre limbajul semnelor silimba romana in varianta ei scrisa si vorbita.

Pentru a putea comunica in mod eficient, perspectiva medicala accentueaza strategiilecompensatorii ale auzului, ca de exemplu proteze auditive. In cadrul modelului culturalcomunicarea eficienta se dobandeste atunci cand partile prezente in actul de comunicarefolosesc o intreaga panoplie de mijloace de comunicare vizuala specifice limbajului semnelor.

Daca ne gandim la implicatiile dezvoltarii cognitive observam ca modelul medical sugereaza oimportanta intarziere a copilului surd fata de cel cu auz normal. Perspectiva culturala ne

demonstreaza dezvoltarea normala a copilului surd n raport cu indicatorii de vrsta specificiauzitorilor, daca i se pun la dispozitie mijloace adecvate de acces la cunostiintele si informatiilepe care ceilalti copii le dobndesc prin auz.

Valoarea modelului cultural poate fi exemplificat cel mai bine considerand situatia copiilorsurzi, nascuti in familii de surzi (5-10% din total). O cercetare a lui Koelle si Convey din 1982 aaratat ca in familiile de surzi, copiii cu deficiente de auz se dezvolta psihologic mai bine decat incele de auzitori. Astfel s-a vazut ca acesti copii au rezultate academice mai bune, si raporteaza ostima si incredere de sine crescuta.

Factorul important in rezultatele pozitive obtinute de copiii surzi cu parinti surzi, este chiarmediul familial unde ei comunica utilizand limbajul semnelor. Copiii surzi ai caror parinti sunt

auzitori tind sa aiba intarzieri serioase in dezvoltarea limbajului, decalaje ce se pastreaza pana candau posibilitatea sa comunice in limbaj gestual, limbaj care devine destul de repede metoda favoritade comunicare. Gregory si Hindley (1996) care au cercetat relatiile parintilor cu si fara surditate fatade copiii lor surzi, au observat ca acestia din urma (cei surzi), raporteaza un raspuns emotional maimare vis-a-vis de surditatea copiilor. Astfel ei tind:- sa ofere feedback facial pozitiv la vederea copilului mic mai des decat parintii auzitori. Aceasta

expresie faciala de incurajare poate fi socotita echivalentul vizual al unui ton cald folosit deparinti in relatia lor cu copiii;

- sa plaseze copilul in acele locatii din casa care sa-i permita un contact vizual cat mai mare, sapoata observa postura, mainile si privirea parintelui;

- sa mentina atentia copilului treaza mult mai eficient si o perioada mai indelungata in timpul

jocului.

De fapt, raspunsul si atitudinea parintilor la surditatea copilului este factorul cheie ce

3


4/31

influenteaza dezvoltarea in copilaria mica. Cel putin o parte din reactia parintilor e determinata deatitudinea societatii fata de surditate si limbajul semnelor in general. Parintii surzi isi percep copilulca un membru potential si deplin al comunitatii.

Ca si concluzie putem spune ca surditatea poate fi privita ca o subcultura a culturii majoritare apersoanelor auzitoare. De fapt pentru a fi mai corecti va trebui sa utilizam termenul de cod culturaldiferit in locul celui de subcultura, pentru a evita sa cadem in capcana conotatiilor valorice. In acest

sens in literatura anglo-americana termenul utilizat pentru surditate in aceptiunea uzuala este deafcu d mic, pe cand Deaf cu D in majuscule este folosit cu predominanta pentru subliniereaacceptiunii culturale.

III. Precursorii educatiei pentru persoanele cu deficiente de auz

O istorie a educarii persoanelor cu deficiente de auz este in concordanta foarte mare cuschimbarile sociale si culturale ce au avut loc de-a lungul vremii. Sunt multe opinii si pozitiicontradictorii ce se regasesesc de-a lungul timpului, si in special la relatia dintre limbaj si bagajul decunostiinte academice. Faptul ca scolarii cu deficiente de auz invata predominant vizual si pot

beneficia mai mult de pe urma unui limbaj vizual mai mult decat unul verbal, nu a fost niciodatauniversal acceptat sau considerat ca si regula de aur a instructiei.De exemplu in secolul XVII aexistat ideea asocierii metafizice a vocii umane cu spiritul divin dar intalnim si in secolul XXI scoliunde copiiilor cu implant cohlear sau proteze auditive li se interzice sa comunice prin limbajulsemnelor, practici ce au avut ca rezultat imposibilitatea fundamentarii unor tehnici pedagogicefoarte eficiente. Foarte bine documentata, intarzierea in plan cognitiv si lingvistic continua sa fieatribuita de unii cercetatori surditatii in sine. In schimb alti cercetarori precum Marschark si Lang(2002) subliniaza foarte bine ca problema este in felul in care li se preda elevilor cu surditate, inasteptarile noastre de la acestia, decat intr-o cercetare atenta a caracteristicilor si particularitatilorasociate deficientei de auz.

Prima relatare despre educatia persoanelor cu surditate provine din antichitate . In secolul Vi.H. , Herodot povesteste intr-o istorie a razboaielor greco-persane despre fiul sau surd. Mai tarziuSocrates si Aristotel mentioneaza si ei asemenea preocupari legate de educarea copiiilor cu surditatecu ajutorul limbajului semnelor. Pliniu cel Batran in lucrarea sa Istoria Naturala ne aducemarturia unui tata influent ce cauta cea mai buna metoda de instructie pentru copilul sau cusurditate.Atitudinea generala insa fata de deficientele de auz era una negativa, atitudine ce se pastra vis-a-visde orice disabilitate. Grecii si romanii incurajau eliminarea copiiilor ce nu puteau deveni cetatenicare sa munceasca pentru statele respective. O voce diferita in ceea ce priveste discriminarea

persoanelor cu deficiente de auz se gaseste prima data in Talmud unde scrierile rabinice acceptafaptul ca si credinciosii cu dizabilitati pot fi copiii lui Dumnezeu.

Crestinismul aduce si el o rasturnare de situatie si Sf. Augustin in secolul IV in lucrarea sa DeMagistro discuta despre posibilitatea de a invata Evanghelia in limbajul semnelor pentru a oferiposibilitatea salvarii sufletului (mantuire) pe aceasta cale.

Urmatoarele 10 secole nu sunt foarte bogate in informatii bibliografice referitoare la viatape care surzii o duceau. Avem motive sa banuim ca viata acestora nu a fost prea usoara datoritasuperstitiilor ce au dominat acei ani.

Renasterea a fost o perioada ce a adus in general contributii majore la evolutia umanitatii. In1400 Agricola un umanist olandez a descris o persoana surda ce a reusit sa invete sa scrie si saciteasca iar Cardano care avea un copil cu o pierdere de auz a scris o lucrare despre cum poate fieducata o astfel de persoana prin scris si citit cu predilectie, mai mult decat folosind auzul sivorbirea. Trebuie sa remarcam ca in perioada de care vorbim analfabetismul era foarte raspandit,

putine persoane ajungand sa poata citi si scrie. Cu toate acestea sunt mentionati cativa artisti surzice au reusit sa se impuna in epoca respectiva. Astfel Betto Biagi (n:1454) a pictat frescele cu viatalui Moise in Capela Sixtina. In Madrid Jaime Lopez a decorat in secolul XVI un fragment din

4


5/31

catedrala Notre Dame. Navarette un pictor al regelui Philippe al II-lea a fost foarte in vestit in aceaperioada. A fost decorat cu ordinul Spanish Titian si este cunoscut faptul ca utiliza limbajulsemnelor pentru a se face inteles. Desi a asurzit la varsta de 3 ani a reusit sa acceada la educatiestudiind istoria si scrierile religioase intr-o manastire. La moartea sa se stie ca si-a redactat singurtestamentul.

Toate aceste atestari sunt primii indicatori ai faptului ca persoane cu surditate incep sa

acceada la educatie fapt mai mult decat imbucurator.Documente scrise il mentioneaza in anul 1500 pe Pedro Ponce de Leon , un calugarbenedictin care a inceput in Spania educarea unor copii cu surditate proveniti din familii nobiliare.Practic aceasta este prima atestare scrisa a unor eforturi sistematice de educare a copiilor cudeficiente de auz. In Anglia in 1650 John Wallis publica un tratat de educare a surzilor, afirmand deasemenea ca este prima persoana ce a inceput sa invete vorbitul, scrisul si cititul la aceasta categoriede persoane. In Franta anului 1753, Jacob Rodrigue Pereire este un educator apreciat, care a educatcopiii surzi proveniti din medii bogate ale societatii franceze. Toate aceste incercari sunt inexclusivitate incercari oraliste, ce au perpetuat un mit ce mai rezista si in zilele noastre, acela caabstactiile nu pot fi translate in limbajul semnelor.

Prima persoana careia ii revine meritul de a fi initiat un sistem de comunicare manuala este

abatele Charles Michel de LEpee (1712-1789), un adavarat vizionar si spirit contestatar al vremii.El a infiintat prima scoala din lume pentru copii cu surditate, scoala ce primea fonduriguvernamentale (Institutul National pentru surdo-muti). LEpee vedea limbajul semnelor ca o calenaturala de comunicare pentru acesti copii. Cativa ani mai tarziu si in Anglia se va deschide oscoala pentru copii cu deficiente de auz gratie eforturilor depuse de Shirreff, un negustor bogat ceavea un fiu cu pierdere de auz. Aceasta scoala a permis de exemplu ca John Goodriche sa devina

primul savant astronom cu surditate congenitala.Ca urmare a acestei directii accesul surzilor la educatie a inceput sa creasca si in curand au

inceput sa ocupe pozitii de conducere, de profesori in scoli. O perioada de inflorire a educatiei ainceput si s-a progresat foarte mult in a intelege ca persoanele surde pot invata sa scrie si saciteasca, pot fi educate folosindu-se mijloace vizuale in special limbajul semnelor si dactileme.In SUA este stabilita de asemenea prima prima institutie de invatamant de acest gen, in 1817 decatre Gallaudet cu ajutorul unui profesor surd francez de la scoala lui LEpee, Laurent Clerc. Ceeace initial a fost inceput ca o scoala avea sa devina colegiu si ulterior singura universitate cu predarein limbajul semnelor din lume.

In tot acest timp adeptii abordarii oraliste in educatie s-au grupat in jurul lui Heinicke care ainceput sa castige tot mai multi adepti si in Europa. Dupa moartea lui LEpee si pe fondul unortendinte nationaliste in Europa adeptii oralismului incep sa aceada la structurile de putere. In SUAoralistii aveau un puternic si bogat reprezentant in persoana lui Bell, care era si adeptul eugeniei,teorie ce intentiona sa pastreze rasa umana sanatoasa prin reducerea deficientelor ereditare. Totacest curent avea sa atinga apogeul cu Congresul de la Milano in 1880 unde o majoritate de

practicieni auzitori in domeniul educatiei surzilor au votat in majoritate pentru proclamarea metodeiorale ca singura metoda viabila de educare a persoanelor cu deficiente de auz. Delegatii surzi nu auavut dreptul de vot iar delegatia americana a parasit congresul in semn de protest.

Perioada urmatoare este o strabatuta de multe framantari in domeniul educatiei speciale, inspecial controversa privitoare la sistemul manual si cel oral. Ca urmare a deciziei de la Milano,

profesorii surzi incep sa paraseasca scolile sau sa fie dati afara in special din institutiile educationaleguvernate de stat. In acelasi timp cercetarile pentru studierea consecintelor surditatii asupra

personalitatii se intensifica. In domeniul educational apar primele incercari de educatie incluzivaprin clase speciale in invatamantul de masa si apoi incluziune in clase de curs obisnuite.In ceea ce priveste perspectiva sociala un pas important a fost atins in 1960 cand a fost demonstratastiintific prin lucrarile lui W. Stokoe ca limbajul semnelor (respectiv ASL) este un limbaj ce

respecta toate principiile lingvistice cu sintactica, semantica si morfologie proprie. Dupa anii 60,70 in special in tarile dezvoltate s-au initiat multe cercetari cu privire la relatia dintre educatie sisurditate. S-a invatat foarte mult despre importanta comunicarii intre parinti si copiii lor surzi,

5


6/31

despre importanta de a oferi copiilor cat mai de timpuriu oportunitati diverse de interactiune socialasi posibilitati de comunicare pentru a facilita achizitiile cognitive si sociale.

IV. Clasificarea deficientelor de auz, incidenta, tipuri, grade

Anatomia si fiziologia urechii: urechea externa, medie si interna.

Tipuri de surditate:

A. de transmisie (conducere) se instaleaza datorita dificultatilor de transmisie aparute in caleaundelor sonore de la trecerea din mediul extern spre urechea interna.

B. De perceptie sau neuro-senzoriala, datorata in special leziunilor la nivelul urechii interne(organul lui Corti), a nervului auditiv sau la nivelul scoartei cerebrale

C. Mixta ce consta intr-o combinatie a celor doua tipuri anterioare

Gradele deficitului auditiv dupa Biroul International de Audio-Fonologie:20-40 dB hipoacuzie usoara

40-70 dB hipoacuzie medie70-90 db hipoacuzie severa90-120, 130 db surditate sau cofoza

Deficientele de auz mai pot fi de asemenea unilaterale, afectand o singura ureche sibilaterale afectand ambele urechi.

Frecventa persoanelor cu deficienta de auz in societate difera in timp si de la o zonasocio-geografica la alta in raport cu aparitia si amploarea unor factori perturbatori: eredo-familiali,encefalopatii, tratament medical inadecvat, epidemii, conflagratii sociale, traumatisme determinatede accidente, alcoolism etc.Astfel ca in acelasi timp, in spatii geografice diferite, atat cauzalitatea cat si frecventa surditatii pot

prezenta modificari esentiale. In conformitate cu datele statistice locale si internationale incidentasurditatii la varsta copilariei atinge aproximativ 1%o . Odata cu maturizarea fiintei umane procentulcreste datorita surditatii dobandite. Datorita progreselor medicinii multe din cauze au fost eliminatecum ar fi rubeola materna.

Cauzele si clasificarea tulburarilor de auz

In urma aparitiei unei boli sau datorita prezentei unei anormalitati intr-unulo dintrecompartimentele urechii externe, medii sau interne, sau la oricare dintre nivelurile analizatorului

auditiv, se manifesta o deficienta de auz (surditate) de tip transmisie sau perceptie.A. Deficiente de auz (surditate) de tip transmisie

Se poate datora alterarii vibratiilor in timpul parcurgerii urechii externe sau medii. In generalprezinta o pierdere de auz usoara sau moderata, si mai rar severa. Indiferent de gradul lor, acestepierderi auditive au implicatii psihopedagogice pentru ca pot afecta achizitia limbajului verbal siprogresele scolare mai ales atunci cand sunt persistente. In functie de momentul interventieifactorului etiologic se disting pierderi de auz congenitale si dobandite.

A.1. Pierderile de auz congenitale se datoreaza interventiei unor factori etiologici in perioada

vietii intrauterine, cand se dezvolta structurile urechii. Ca urmare pot aparea diverse anomalii:absenta totala a urechii externe, ocluzia canalului auditiv, absenta oscioarelor.O alta categorie o reprezinta maladiile genetice ale urechii medii dintre care mentionam

6


7/31

otospongioza. Otospongioza provoaca fixarea talpii scaritei in membrana ferestrei ovale printr-oproliferare osoasa. Maladia debuteaza la adolescenta si are caracter lent si progresiv. Se trateazachirurgical prin deschiderea ferestrei si reconstructia lantului de osicioare. Are un caracter familial.Aplazia reprezinta de asemenea o anomalie de dezvoltare ce nu permite urechii sa ajunga la formasa normala. Poate atinge atat conductul extern si pavilioniul auditiv, cat si lantul de osicioare simembrana timpanica.

In toate aceste cazuri pierderea auditiva este mai ales de transmisie, urechea interna fiind ingeneral intacta. Posibila absenta totala a urechii medii se traduce printr-un deficit auditiv demaximum 60 dB, masurat pe cale aeriana. Perceptia pe cale osoasa este normala. Persoana cu oastfel de anomalie isi controleaza ritmul vorbirii, intensitatea, melodicitatea si de asemenea timbrul.Aceste deficite nu dau deformari grave ale vorbirii. Adesea copilul vorbeste incet din cauza ca isiaude prea tare vorbirea proprie, in comparatie cu vorbirea altora care ii parvine atenuata.Interventiile chirurgicale sunt recomandate in cazul aplaziilor.

A.2. Pierderile de auz dobandite in timpul copilariei

Blocarea conductului auditiv.

Dopurile de ceara sunt cea mai frecventa cauza a obturarii conductului auditiv, iarpierderile de auz antrenate de acestea sunt imediat percepute mai ales daca blocajuleste total. Desi secretarea cerumenului este un fenomen normal, acesta fiind expulzatin mod natural din ureche, sub influenta umezelii se poate umfla si bloca conductul.Eliminarea sa se realizeaza de catre medicul ORL-ist.

Corpurile straine daca nu blocheaza total conductul auditiv, nu produc pierderiauditive semnificative. Copiii au tendinta de a-si introduce in ureche diferite obiecte(chibrituri, bile, etc.). Acestea pot afecta membrana timpanica sau pot duce laacumularea de cerumen in jurul lor ceea ce in ambele cazuri determina diminuareaauditiei.

Probleme ale cavitatii urechii medii

1. Patologia timpanului inchis. Aceasta este determinata de modificari patologice ale urechii mediicare nu au repercursiuni vitale. Se datoreaza acumularilor purulente retrotimpanice care potconduce la perforarea timpanului. Perforatiile timpanice pot sa apara ca sechele in otitele tratateisuficient, dar pot fi prevenite prin administrarea de antibiotice. In general se prefera ca interventiilechirurgicale asupra urechii medii sa se efectueze doar in cazuri in care nici o alta metoda nu a datrezultate.

2. Catarul tubar. Aceasta denumire indica o patologie a trompei lui Eustachio. Inflamarea eiantreneaza o deficienta a functiei sale, aceea de a improspata aerul din cavitatea timpanica.Presiunea din casa timpanica devine inferioara presiunii atmosferice si timpanul este impins ininterior si timpanul, aparand o roseata specifica. Acest catar este insotit de rinofaringite si estedatorat vegetatiilor adenoide, inflamarii amigdalelor sau in ultima instanta unor alergii. Auzul esteafectat.

3. Otitele netratate reprezinta in mod statistic principala cauza a pierderilor de auz in copilarie.Otitele seroase indica prezenta in casa timpanului a unei serozitati in locul aerului, fapt ce

este semnalat de bulele vazute prin transparenta in spatele timpanului.Ea este consecutiva unorreactii inflamatorii asociate adesea cu un catar tubar, inflamatia producand o hipersecretie in

interiorul urechii medii. Aceasta secretie nu produce hiperpresiune, se resoarbe partial sau totalpentru ca apoi sa reapara.Otita mucoasa apare in timp fiind cauzata de un alt tip de secretie. In cavitate este o secretie

7


8/31

mucoasa, groasa asemanatoare cu un lipici. Timpanul este albastru gri si are aspect aspirat. Se puneun dren transtimpanic care se lasa mai multe luni. Aplicarea drenului se face cu mare cirumspectie.Drenul este un mijloc artificial de redare a auditiei, de aceea daca urechea este in curs deinsanatosire sau daca procesul inflamator este in dezvoltare, aplicarea unui dren este mai multnefasta decat pozitiva. Se recomnda daca patologia persista, tratamente generale, interventii asupravegetatiilor, tratamente cu inhalatii.Protezarea auditiva este necesara mai ales pentru copii de varsta

scolara.Otitele medii acute sunt infectii ale urechii medii de natura virala sau bacteriana. Suntinsotite de stare febrila si de dureri violente. Tratamentuol antibiotic este indicat pentru a se evita

propagarea infectiei spre mastoida (mastoidita acuta).Otitele cronice se clasifica in trei forme:otita mucoasa, supurata si colesteatomatoasa.

a) Otita cronica mucoasa urmeaza unei otite acute cu o perforare reziduala a timpanului. La fiecareraceala mucozitatile trompei se evacueaza prin perforatie si urechea curge. Trebuie facuttratamentul local al scurgerii si al cauzei sale rinofaringiene. In general perforatia se asaneaza si dela 8 ani se poate practica o reconditionare a timpanului daca urechea ramane uscata cel putin un an.

b) Otita cronica supurata consta in atingerea cavitatii timpanice. Exista adesea pe peretii cavitatii si

pe osicioare proliferari sub forma de polipi. Trebuie uscata urechea pe cale medicamentoasa sichirurgicala in vederea unei refaceri a aparatului de transmisie a sunetelor, iar la adolescenta se facetimpanoplastie.

c) Otita cronica colesteatomatoasa. Colesteatomul este o proliferare sub forma de bulgare alcatuitdin epiderma descuamata care a patruns in urechea medie prin perforatiile timpanice. Singurultratament este cel chirurgical.

B. Deficiente de auz (surditate) de tip perceptie- (neurosenzoriale)

La copil deficienta auditiva este datorata adesea afectarii celulelor receptoare ciliate,metabolismului lor, jonctiunii celula-fibra nervoasa, starii fibrei nervoase din cohlee, unde segaseste ganglionul spiral care constitue originea terminatiilor nervoase senzitive. Deficienta inaceste cazuri este neurosenzoriala si periferica dar de asemenea poate fi si la nivel central (bulbrahidian sau scoarta cerebrala).

B.1. Deficiente de auz congenitale de perceptie

Aceasta categorie de afectiuni poate fi constatata inca de la nastere. Originea poate fi cea aunei embriopatii sau fetopatii care antreneaza o patologie a organelor interne. Surditatea congenitalade perceptie se transmite de obicei in mod recesiv. Pe baza studiilor de genetica, daca se tine seama

de afectiunile auditive precoce, de atingerile progresive de la varsta adulta, de deficientele de auz deperceptie cu origine necunoscuta, se poate spune ca o persoana din opt (1/8) are o potentialitatepentru surditate. Anumite familii manifesta o sensibilitate mai accentuata decat altele. Este greu destabilit contributia unui factor in surditatile congenitale de perceptie, atunci cand etiologiile suntmultiple.

B.1.1 Deficientele de auz congenitale de perceptie pot fi grupate in trei subgrupe:

a) Deficiente auditive ereditare de perceptie care apar in cazurile unde surditatea semosteneste de la parinti. In general persoanele auzitoare au pe cromozomul corespunzator doua

caracteristici identice care determina auzul normal. Este posibil ca unul dintre parinti sa fiepurtatorul unei caracteristici recesive ce ar putea determina surditatea de perceptie. Cand ambiiparinti sunt auzitori dar purtatori ai unor caracteristici recesive, sansa de a avea un copil cu surditate

8


9/31

este de 25%. Daca unul din parinti este surd el insusi, purtator al genei dominante, riscul creste la50%. Un copil poate mosteni o singura deficienta sau mai multe, asa numitele deficiente asociategrupate in sindroame.

b)Deficiente de perceptie determinate de factori prenatali.Daca mama a contactat virusul rubeolic pentru prima data in timpul sarcinii, acest virus va fitransmis si copilului nenascut asupra caruia consecintele vor fi majore. Virusul rubeolic poate cauza

deficiente asociate: auz, vaz, anomalii cardiovasculare, deficiente mintale.Surditatea de perceptie sedatoreaza actiunii acestui virus care distruge o parte din cohlee, cu un risc foarte mare in primele12-16 saptamani de viata intrauterina.Infectia cu citomegalovirusul poate determina de asemenea surditate de perceptie.O alta categorie de risc o reprezinta medicamentele ototoxice care pot afecta buna dezvoltare afatului.

c)Deficiente de perceptie determinate de factori perinataliUna din cauze poate fi prematuritatea, dar acest factor a inceput sa fie tinut din ce in ce mai

bine sub control prin supraveherea atenta a sarcinii, ameliorarea modalitatilor de nastere,reanimarea, prevenirea icterului neonatal. O tipologie aparenta poate masca uneori o originegenetica. In afara cazurilor amintite poate fi o patologie neonatala infectioasa sau virala.

i) Anoxia. In timpul unui travaliu prelungit sau a unei nasteri dificile este posibil ca nou-nascutul sasufere din cauza lipsei de oxigenare a creierului. Un studiu realizat la Universitatea din Manchestera indicat faptul ca copiii la care s-a oprit inima in timpul nasterii, riscul de a dezvolta surditati de

perceptie este mai mare decat la copiii cu anoxie clasica.ii) Icterul neonatal. Icterul poate aparea la nastere datorita imaturitatii ficatului copilului. Datoritascaderii numarului de globule rosii va fi produsa bilirubina. Blocarea sau incapacitatea sistemuluide a elimina bilirubina determina acumularea acesteia in sange, rezultatul fiind icterul copilului.Pierderea de auz datorata nivelului crescut de bilirubina apare datorita lezarii nervului auditiv.iii) Incompatibilitatea de Rh. Icterul neonatal determinat de incompatibilitatea de Rh este mult maigrav. Problema apare cand o mama cu Rh negativ este purtatoarea unui copil cu Rh pozitiv. Dacasangele matern contine factori anti D, acestia vor trece prin placenta in sangele copilului unde vorintalni celulele D. Acestea vor fi distruse determinand eliminarea bilirubinei in sangele copilului,care in concentratie foarte mare ii pune viata in pericol.

B.1.2 Deficiente de auz dobandite

Prin intermediul depistarilor sistematice realizate asupra nou-nascutilor s-a constatat unprocent de surditate de 0,6%o. De la 18 luni procentul surditatilor diagnosticate creste la 1,2%o.Cauzele cele mai frecvente sunt : meningite sau meningo-encefalite, maladii virale (oreion),traumatisme craniene sau acustice, maladii endocrine (hipofiza, tiroida), medicamente ototoxice(antibiotice cu aminozide).

Prevenirea sechelelor episoadelor patologice nu este usoara, astfel in meningite 8% din cazuri ausechele auditive. Pot fi incriminate actiunile conjugate ale meningitei si ale aminozidelor care suntfolosite in eradicarea cu antibiotice a germenilor.

V. Elemente de acustica

Denumim sunet orice variatie de presiune in aer, apa sau alt mediu. La om aparatul auditiv aevoluat in asa fel incat poate reactiona la o gama foarte larga de sunete din mediul inconjurator, daractivitatea sa prezinta un maximum de sensibilitate pentru acele sunete care se inscriu in ariavorbirii umane.

9


10/31

Sunetele pot fi caracterizate prin trei propietati principale: intensitate, frecventa si durata.Intensitatea este perceputa ca tarie a sunetului iar frecventa ca inaltime a lui.

1 Inaltimea sau frecventa sunetelor

O persoana tanara cu auz normal poate percepe sunete ale caror inaltimi corespund unei

game largi de frecvente incepand de la aproximativ 20 de variatii de presiune pe secunda (20 Hz),pentru sunete joase pana la 20.000 de variatii de presiune pe secunda (20khz), corespunzand limiteisunetelor inalte. Presiunea variaza desigur in afara acestor limite,dar aceste variatii nu reprezintastimuli auditivi pentru om.Din gama de frecvente percepute de urechea umana, vorbirea ocupa uninterval relativ limitat, majoritatea sunetelor vorbirii fiind situate intre 250 Hz-8 KHz. Chiar dacaacest interval este restrans la 500- 4.000 Hz, claritatea vorbirii nu sufera nici o alterare importanta.

O scara utila in domeniul frecventelor o ofera pianul care are cea mai joasa nota la 27,5 Hziar cea mai inalta nota are frecventa de 4186 Hz. Nota Do din registrul mediu (situata central) arefrecventa de 256 Hz. Pentru mai multa usurinta la masurarea auzului se utilizeaza numai anumitefrecvente, alese astfel incat fiecare din ele sa reprezinte fie dublul, fie jumatatea valorii adiacente.Cea mai joasa frecventa care ne intereseaza din punct de vedere al vorbirii este 125 Hz iar

frecventele urmatoare se situeaza la intervale de cate o octava, incepand de la aceasta frecventa insus, octava reprezantand intervalul cuprins intre o frecventa si dublul ei. Scara de frecvente se

prezinta in felul urmator:125 Hz, 250 Hz, 500, 1.000, 2.000, 4.000, 8.000

2. Taria sonora

Urechea umana este sensibila la presiuni ale sunetului inscrise intr-un interval foarte larg,diferenta dintre cel mai slab sunet perceptibil si cel mai puternic sunet suportabil reprezentand unordin de multiplicare foarte mare (milioane). Acest interval de valori poate fi adus la o scara maiconvenabila cu un sistem de notatie simplu, prin folosirea unei scari logaritmice a carei unitate de

baza este decibelul (dB). Astfel valori ale presiunii variind intre 1 si cateva milioane suntcomprimate in aceasta scara decibelica:

Unei presiuni de 20 microPascali ii corespunde un sunet de 0 dB. Intre 100 si 1.000 de mPavem 20 dB. Intre 1.000 si 10.000 avem 40dB caracteristica unei camere linistite. Un sunet de 60dB ce constitue nivelul conversatiei normale este cuprins intre 10.000 si 100.000 de mPa. La 80dBavem nivelul caracteristic unui strigat puternic ce poate atinge 1.000.000 mPa. 100 dB sunt produside un ciocan pneumatic pentru astfalt iar in mPa acest sunte poate atinge 10.000.000 . Un avion cureactie care decoleaza produce aproximativ 120dB si este situat in intervalul de pana la 100.000.000mPa. Dupa acest nivelul intervine pragul dureros al analizatorului auditiv.

In cazul sunetelor slabe, urechea umana prezinta cea mai mare sensibilitate la frecventelecuprinse intre 2.000 si 5000 de Hz, fiind mai putin sensibila la frecvente extrenm de inalte sau

joase. Valoarea de referinta 0 dB (Organizatia Internationala pentru Standardizare) corespunde celuimai scazut nivel la care subiecti tineri, sanatosi cu auz normal percep sunetul in doua din trei

prezentari. Valoarea astfel obtinuta reprezinta o medie, anumiti subiecti putand decela sunete si maislabe, la nivele de 10 dB sau chiar 20dB.

3.Masurarea auzului

Masurarea auzului si diagnosticarea pierderii de auz este extrem de importanta. DupaMcCormik exista doua categorii distincte de teste folosite in evaluarea auzului, cele de triere(screening) si de diagnosticare.

Testele de triere sunt teste ce urmaresc sa filtreze la un anumit prag nivelul pierderii de auz,fara insa a avea pretentia ca folosesc masuratori fine si stabilesc gradul exact al auzului deteriorat.Testul de triere nu poate si nici nu trebuie sa confirme prezenta si gradul unei deficiente, ci trebuie

10


11/31

sa fie o metoda relativ simpla si economica de filtrare din populatie a cazurilor ce ar putea saprezinte un anumit grad de deficienta, cazuri indrumate apoi spre teste de confirmare. In MareaBritanie acest tip de testare se foloseste si pentru copii cu varste de pana la 1 an de zile, obiectivul

principal fiind acela de a identifica cu probabilitate ridicata cazurile de tulburare de auzsemnificativa din punct de vedere medical si educational. Pragul de auz este stabilit la nivelul de25-30 db . Testul cel mai des folosit este cel de distragere a atentiei cand copilul este asezat pe

picioarele mamei cu spatele la examinator. Copilul se joaca cu o jucarie plasata in fata lui in timp ceal doilea examinator plasat in spatele copilului la distanta de 1m si un unghi de 45 grade produce unstimul sonor. In conditii de liniste testarea poate incepe de la sunete de 5-10dB pana la atingerea

pragului de 25 dB propus. Odata cu naintarea copilului n varsta acest tip de teste comportamentalesau subiective evolueaza in sensul ca se poate implica in mod activ copilul, cerndu-i-se sa mutediferite obiecte la comanda experimentatorului din spatele sau.

Testele de diagnosticare folosesc in general metode obiective de masurarea a auzului.Singura metoda subiectiva ce poate fi insa folosita este acumetria fonica ce reprezinta testareaauzului cu ajutorul vocii. Stanica, care prezinta aceasta tehnica, subliniaza faptul ca se poate afladoar gradul leziunii nu si sediul ei. Pentru aceasta copilul de varsta scolara sau prescolara va fi

plasat pe un scaun intr-o camera izolata fonic si examinatorul se va plasa in spatele lui la o distanta

variabila incepand cu 1m pna la 8m. Se folosesc cuvinte fara sens bi sau trisilabice, comsemnulcerand copilului sa le repete. Vocea examinatorului implicat poate fi soptita, obisnuita sau strigata.

Procedura de diagnosticarea obiectiva cea mai raspandita in zilele noastre este cea in care sefoloseste un semnal sonor de ton pur emis de un audiometru. Copilul va auzi semnalul sonor prinintermediul unor casti situate pe ureche.Aceasta testare poate fi folosita incepand cu varsta de 2,5ani. Testul incepe prin a se da copilului un semnal sonor la un nivel de 40 dB. Apoi semnalul sonorva fi diminuat in trepte de cate 10 dB pana cand copilul nu mai raspunde. In acest caz semnalul va fiamplificat cu cate 5 dB pana cand copilul va raspunde din nou. Semnalul sonor va fi redus din noucu 10 dB pana la absenta raspunsului si amplificat cu 5 dB pana la aparitia unei noi reactii din

partea copilului. Acel nivel va fi considerat pragul auditiv. Practic pragul auditiv este inteles cafiind cel mai scazut nivel la care raspunde copilul la o serie de cel putin jumatate de incercari reusitecu cel putin 2 raspunsuri pentru fiecare nivel sonor .

Testarea se face pentru o singura ureche odata la o singura frecventa stabilita. Frecventelefolosite pentru testare sunt : 125 hz, 250, 500, 1000, 2000, 4000 si 8000. Pentru testareaconductibilitatii aeriene se folosesc casti iar pentru conducerea pe cale osoasa se foloseste un micvibrator plasat pe mastoida. In momentul in care se aude semnalul, persoana testata apasa unntrerupator si astfel avem feed-back privitor la nivelul auditiei.

Datele se noteaza pe un grafic avnd frecventa inscrisa pe abcisa si inaltimea sunetelor peordonata. Scalarea volulmului este facuta din 10 in 10 iar frecventele inscrise sunt doar cele pe carese face testarea. Graficul pentru conducerea aeriana se traseaza cu linie continua iar cel pentruconducerea osoasa cu linie punctata. Standardele internationale impun folosirea culorii rosii si

simbolului O pentru urechea dreapta si culoarea albastra cu simbolul x pentru urechea stanga. Celedoua tipuri de testari, aeriana si osoasa ne permit sa facem un diagnostic diferential in privintatulburarii de auz, sa deosebim o surditate de transmitere de una de perceptie sau neuro-senzoriala.

O alta cale de realizare a audiometriei este prin raspunsuri evocate. Teoria pe care sebazeaza acest din urma tip de testare este ca de fiecare data cand analizatorul auditiv percepe unsunet au loc modificari electrice la nivelul nervului acustic si scoartei cerebrale. In acest scop pecapul copilului se pot aplica electrozi care sa culeaga impulsuri electrice. Testarea se realizeazadoar in conditii speciale de laborator.

VI. Demutizarea

11


12/31

Una din activitatile principale ale surdologiei o constitue demutizarea. Demutizarea esteactivitatea complexa de inlaturarea mutitatii cu mijloace proprii surdologiei, prin folosirea cailororganice nealterate si pe baza compensarii functionale.Demutizarea presupune:a) perceptia vorbirii prin labiolectura si prin utilizarea de mijloace naturale sau tehnice n sprijinul

auzului rezidual;b) emisia vorbirii, articularea, care poate fi corectata odata cu insusirea grafemelor in vederearealizarii comunicarii orale si scriseDemutizarea presupune insusirea celor trei laturi ale limbajului:

1. latura fonetica (articularea fonemelor si a structurilor fonetice specifice fiecarei limbi)2. lexicul3. structura gramaticalaCele trei laturi ale limbajului actioneaza in mod normal in stransa legatura in scopul comunicariiverbale si a gandirii notionale.

In trecut (secolele XVIII-inceputul secolului xx) demutizarea era inteleasa doar ca insusirealaturii fonetice a limbii (articularea) neglijandu-se atat aspectul gramatical cat si cel lexical. Astazi

aceiasi notiune este inteleasa in doua sensuri: In sens restrans prin demutizare se intelege insusirea sistemului fonetic al limbii (laturaarticulatorie) cu un minim de vocabular si modele de constructii gramaticale, in vederea facilitarii

pe cat posibil a comunicarii orale. In sens larg si cea mai uzitata aceptiune, notiunea de demutizare este legata de aceea a educatieipermanente. In acest caz demutizarea nu se sfarseste odata cu insusirea laturii fonetice a limbii, sinici cu terminarea unui ciclu scolar, ci se prelungeste in timp, deoarece in permanente persoana cuauzul tulburat va intalni structuri fonetice si lingvistice noi (cuvinte expresii) pe care va trebui sa leasimileze pe cai specifice. Crearea unor centre de educatie permanenta a auzului si exersare a

pronuntiei ar corespunde acestei necesitati a educatiei permanente.Cele trei laturi ale limbajului (articulatorie, lexicala si gramaticala) se formeaza si evolueaza

diferit la copiii cu auz normal si cei cu tulburari ale auzului.

a. Copilul auzitor invata limbajul in mod spontan, pe baza modelelor verbale intalnite in mediulsocial in care traieste. La varsta de 6-7 ani, la intrarea in scoala, in cazul copilului cu odezvoltare normala a organelor de simt, cele trei aspecte ale limbajului sunt bine dezvoltate.Astfel copiii in proportie semnificativa pronunta corect toate structurile fonetice (cu miciexceptii: r,s, , j), prezinta un vocabular suficient pentru comunicare, (intre 3000-8000 cuvinte)si o structura gramaticala adecvata n raport cu modelele verbale prezente in mediul social.Tulburarile de pronuntie la copilul normal nu impieteaza dezvoltarea lui psihica si nici insertiasociala. In unele cazuri pot apare probleme psihologice generate de complexul de inferioritate si

care pot degenera in mutism electiv sau retragere voluntara din activitatile sociale, in cazul incare copilul nu beneficiaza de un sprijin adecvat.

b. La persoanele cu deficienta mintala, comunicarea verbala este intarziata si mai saraca incontinut. Astfel la 6-8 ani pronuntia este inca defectuasa in proportie de 70-80%, lexicul saraccu numeroase asa-zise etichete verbale.

c. La persoanele cu deficienta de auz insusirea limbajului se face in mod dirijat prin colaborareastransa intre familie, mediul scolar sau gradinita si specialistul psihopedagog. Demutizarea

presupune din partea specialistului psihopedagog cunostiinte din domeniul articularii sauortofonic, psiholingvistic, gramatical, acustic si din domeniul surdo-didacticii.

1. Latura fonetica

In fiecare limba exista un numar diferit de foneme-grafeme. De exemplu in limba romana latura

12


13/31

fonetica este constituita din 7 vocale (a, o, u, e, i, , ) si 26 consoane (p,b,m, f,v, s, j,t,d,n,,z,t,r,l,c,g,h, (ce ci), (ghe,ghi), (che,chi).Practic insa in demutizare se tine cont nu numai de foneme ci si de emiterea corecta a diftongilor,triftongilor, hiatului, structurilor consonantice si de pozitie diferita a unuia si aceluiasi sunet incuvant. Trebuie subliniat faptul ca fonemul nu este identic cu sunetul ci este prezent in sunet.Practic fiecare sunet vorbit depinde de sunetele vecine si pozitia lui in interiorul silabei. In limba

romana pot fi distinse in jurul a 78 de sunete.

2. Lexicul

Vocabularul unei limbi este foarte mare. DEX cuprinde aproximativ 80.0000 de cuvinte si cutoate acestea este incomplet pentru ca nu poate cuprinde toate cuvintele de specialitate din diferitedomenii, in special cel tehnic. In fiecare limba exista cuvinte de foarte larga circulatie din fondul

principal de cuvinte si cuvinte din masa mare a vocabularului. V. Mare si D. Ciumageanu au studiatpartile flexibile ale vorbirii (substantivul, verbul, adjectivul, adverbul) punand in evidenta nivelulachizitiilor acestor categorii morfologice in cadrul vocabularului activ al scolarilor mici cudeficiente de auz, iar C.Pufan a realizat mai multe studii privitoare la evolutia vocabularului global

pe clase si parti de vorbire.

Toate aceste cercetari au aratat ponderea si evolutia insusirii diferitelor parti de vorbire inlimbajul curent al persoanelor cu deficiente de auz pe diferite nivele educationale, au evidentiatnerespectarea succesiunii grafemelor in exprimarea scrisa (omisiuni, inversiuni, nlocuiri).

In literatura de specialitate continua si astazi discutia cu privire la vocabularul initial necesarin demutizare. Astfel principala intrebarea adresata specialistilor era legata de tipul cuvintelor cucare sa se inceapa demutizarea, fiind recomandate cuvinte cu continut concret si usor de pronuntat.A inceput sa se tina seama de principiul accessibilitatii articularii, de necesitatea folosirii acelorcuvinte ce permit realizarea comunicarii verbale. Problema principala se referea la metodologia

prezentarii acestor cuvinte pentru ca ele sa devina notiuni integratoare.Al. Rosca in urma unor experimente in care au fost implicati copii cu auzul nealterat, a

observat ca sunt necesare cam 15 intariri (repetari cu sens) pentru a permite cuvantului sa devinanotiune integratoare. Experimentele de acelasi gen implicand copii cu surditate au aratat ca estenecesar un numar de 25-30 repetitii cu sens pentru a permite cuvantului sa fie integrator. Repetitiiletrebuie facute in conditii diferite si intr-o perioada scurta de timp, vocabularul stocat putand astfeltrece in faza utilizarii in comunicare pentru a deveni operational. In cadrul acestor experimente s-auobservat anumite particularitati ale vocabularului elevilor cu surditate in curs de demutizare:a. vocabularul este limitat, redus ca volum in special sub aspectul cuvintelor;

b. in vocabular exista numeroase cuvinte cliseu, cu continut semantic sarac sau deformat;c. vocabularul este utilizat de cele mai multe ori asa cum a fost prezentat prima data (mai ales in

cazul nominativ sau acuzativ);d. se observa manifestarea unui decalaj intre vocabularul activ si cel pasiv, mai precis intre cel

stocat si cel operational;3. Structura gramaticala

Copilul auzitor invata vorbirea si implicit constructia gramaticala in mod spontan pe bazamodelelor prezente in mediul sau social si prin imitatie. Invatarea spontana a vorbirii esteingreunata in prezenta unui deficit auditiv. Astfel acesti copiii invata vorbirea si deci structuragramaticala a vorbirii in mod organizat atat in perioada prescolara cat si in cea scolara.

In prezent structura gramaticala a limbii se practica intai in comunicarea verbala urmata apoi destudiul unor elemente din domeniul gramaticii in mod separat. In formularea propozitiilor si frazelorla persoanele cu deficienta de auz, inca mai apar numeroase greseli care au la baza atat demersuleducativ neinspirat cat si reflectarea particularitatilor limbajului mimico-gesticular in exprimarea

orala sau scrisa. Dintre nenumaratele tipuri de greseli care se manifesta in comunicarea verbala aacestor persoane amintim:a. Absenta uneori a propozitiei, folosirea unor cuvinte care tin loc de propozitie (cartea in loc de

13


14/31

da-mi cartea)b. Folosirea incompleta a propozitiilor (Mama papa in loc de mama face mancare)c. Greseli de topica, de asezarea a cuvintelor in propozitie (Mama mancare in loc de mama face

mancared. Dezacorduri intre subiect-predicat, substantiv-adjectiv, verb-complement, etc.e. Utilizarea incorecta a prefixelor si sufixelor

f. Absenta sau folosirea incorecta a prepozitiilor si conjunctiilor (sta la scaun in loc de sta pescaun)

VI.1 Elemente de ortofonie

Ortofonia se ocupa cu pronuntarea corecta a sunetelor (fonemelor) si a vorbirii. Scopulortofoniei pentru persoanele cu deficiente de auz este de a invata pronuntia corecta in vederearealizarii comunicarii verbale inteligibile.In literatura de specialitate problema emisiei si corectarii vorbirii (articularii) mai este denumita sigeneric foniartrie sau tehnica vorbirii.

Sarcini ortofonice:

1. Formarea si exersarea respiratiei verbale, necesare in procesul vorbirii;2. Exersarea organelor care participa in fonatie si pregatirea lor pentru emiterea sunetelor;3. Educarea sensibilitatii vibrotactile prin interactiunea analizatorilor;4. Emiterea si formarea vocii;5. Emiterea si automatizarea sunetelor; activitatea de corectare a defectelor de pronuntie;coarticularea; ordinea de emitere a sunetelor;6. Invatarea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent, intonatie);7. Metodologia educarii auzului; tehnica protezarii, indicatii, contraindicatii.In functie de gradul si tipul deficientei de auz vom avea diferite particularitati ale vorbiriimanifestate atat in receptia cat si in transmisia mesajelor.

In ceea ce priveste insusirea mecanismelor articularii si ale comunicarii verbale, exista deosebiriesentiale intre copilul auzitor si cel cu deficiente de auz. In cazul normalitatii organelor de simt,vorbirea se insuseste spontan in mai multe etape:a. Perceperea, exersarea si intiparirea modelului verbal-acustic ;

b. Transferarea modelului acustic intr-un model verbal-motric aproximativ (asocierea auditiv-senzorial-motrica se realizeaza treptat, incepnd cu perioada gnguritului);

c. Reproducerea aproximativa a modelului motric pe baza modelului acustic;d. Compararea modelului verbal-motric cu modelul auditiv fixat in memorie, care, prin tatonari si

pronuntari aproximative va duce la o asociere corecta si trainica a modelului verbal-motric cucel verbal-acustic.La persoanele cu deficiente pronuntate de auz procesul autoreglarii pe aceasta cale este exclus

deoarece neexistand un model acustic, nu se poate realiza transferul acestuia in model verbalmotric. Prin palparea laringelui si prin autoreglarea miscarilor motrice proprii, initial dupa modelulprofesorului, apoi dupa indicatiile acestuia si prin observarea concomitenta a miscarilor specificeale organelor fonatoare, se realizeaza asocierea dintre modelul verbal motric si imaginea labio-vizuala corespunzatoare. In continuare imaginea labiovizuala poate declansa miscarile verbo-motorii.

Deci la surzi procesul autoreglarii pronuntiei (feed-back) se realizeaza initial prin plapareaorganelor fono-articulatorii si intuirea vizuala a miscarii buzelor, in mod natural sau cu ajutorulcompensarii tehnice.

VI.2 Educarea sensibilitatii vibrotactile in interactiunea analizatorilor

Educatia senzitiv-perceptiva in procesul compensarii, in cazul acestor copiii, vizeazaformarea si dezvoltarea controlului si autocontrolului vizual, vibrotactil, kinestezic si al auzului

14


15/31

rezidual pe care se bazeaza actul complex al al articularii si comunicarii.Dintre functiile senzoriale, cea mai apropiata de auz este sensibilitatea vibrotactila. In actul

complex al perceptiei vorbirii de catre surzi, miscarile vibratile constitue un element compensator alauzului deficitar.

Cercetari asupra eficientei sensibilitatii vibrotactile la copiii surzi subliniaza rolul sistemuluiaferent in reglarea si corectarea reactiilor organelor participante in vorbire. Prin palpari succesive

pot fi stabilite regiunile vibratorii optime, precum si miscarile caracteristice articulatorii aleelementelor si structurilor fonetice specifice.Zonele principale unde se percep prin palpare vibratiile specifice vorbirii sunt toracele,

laringele si crestetul capului, iar zonele secundare sunt barbia, pometii obrajilor si narile. Educatiavibrotactila incepe prin exercitii de perceptie a vibratiilor din jur (podea, instrumente muzicale).

Pentru perceperea miscarii organelor fonatorii pe cale tactila, copilul surd atinge cu varfuldegetelor portiunea laringeala, planseul bucal, barbia, obrajii, toracele specialistului concomitent cu

pipairea organelor fonatorii proprii. Toate aceste perceptii se pot asocia cu influenta celorlaltesenzatii, vizuale, olfative etc. chiar daca influenta lor este mai putin cercetata si pusa in evidenta.

Neglijarea acestui antrenament al sensibilitatii vibrotactile poate duce la intarzieri si distorsiuni inprocesul demutizarii.

Obiective generale ale educatiei senzitiv-perceptive:1. Cunoasterea si exersarea potentialului auditiv, vizual si vibrotactil;2. Constientizarea existentei si posibilitatilor pentru reglarea miscarilor corpului uman;3. Constientizarea regiunilor vibratorii optime pentru reglarea miscarilor articulatorii specifice

unor elemente sau structuri fonetice;4. Stimularea potentialului auditiv, formarea si consolidarea deprinderilor de a folosi auzul

rezidual;5. Constientizarea importantei si necesitatii folosirii auzului in recunoasterea sunetelor din mediul

inconjurator.

VI.3 Emiterea si formarea vocii

Sunetul primar,de la formarea lui in laringe, pana la iesirea lui prin cavitatea bucala si partialprin cavitatea nazo-faringiana, sub influenta aerului expirat, sufera o serie de modificari fizicedeterminand caracteristicile si calitatile vocii vorbite.

Vocea se emite prin imitatie folosindu-se onomatopee si palpare laringiana. De obicei voceaemisa spontan nu se intareste si se constientizeaza deoarece in cazul surditatii profunde copiii nustiu ca au voce.Copiii cu surditate emit o voce clara, in mod spontan in ras sau in plans . In emitereavocii nu se recomanda spatula deoarece un corp strain incordeaza organele fonatoare si denatureazaemisia.In emiterea vocii se disting mai multe registre dintre care trei sunt mai importante:

a. registrul de piept sau grav, corespunzator cavitatii subglotice (se realizeaza tinand barbiaimpinsa in jos spre piept); b. registrul mediu sau mijlociu corespunzator cavitatii glotice (barbia se tine dreapta in mod

normal);c. registrul de cap sau inalt corespunzator cavitatii supraglotice (barbia sus, capul pe spate).

Actul fonatiei la om este foarte complex, neputnd fi considerat nici pur pasiv (produs decurentul de aer respirat) dar nici condus exclusiv de scoarta cerebrala desi rolul preponderent nemiterea vocii il are aceasta din urma.

In emiterea vocii apar uneori tulburari care au la baza defecte organice sau educative.Exemplude cauze organice pot fi: polipi, vegetatii adenoide, sinuzite, laringite etc.Principalele defecte ale vocii sunt:

- Vocea de cap, stridenta realizata mai ales in regiunea supraglotica;- Vocea inspirata, inecata intrerupta de aerul respirat;- Vocea oscilanta realizata prin schimbarea registrelor vorbirii;

15


16/31

- Vocea nazala datorata scurgerii incorecte a aerului pe nas sau pe gura.Se recomanda ca educarea vocii sa fie facuta doar individual folosind exercitii specificerecomandate in lucrarile de tehnica a vorbirii.

VI.4 Coarticulatia

Fenomenul coarticulatiei se manifesta datorita influentei progresive sau regresive a unui sunetin timpul vorbirii. Exista o multitudine de variatii ale pronuntiei aceluiasi sunet , conditionata demediul fonetic in care apare.Pentru procesul demutizarii, activitatea de predare-invatare a combinatiilor de sunete din cadrullimbii este tot atat de importanta ca si predarea fiecarui sunet in parte.

In articularea sunetelor izolate se disting trei momente.1. Tensiunea, momentul in care organele aparatului fonator iau pozitia necesara articularii

sunetului respectiv;2. Tinuta, momentul in care organele de articulare isi pastreaza pozitia adoptata si are loc

emisiunea;3. Destinderea, momentul in care organele vorbirii parasesc pozitia de articulare si intra in repaus.

In vorbirea legata, in coarticulatie poate lipsi fie momentul initial fie cel final. Sunetele initiale dincuvant au in general o situatie mai buna decat cele finale, fiind pronuntate mai puternic. Deexemplu m si n final (ham, han) isi pierd explozia cand sunt situate pe ultimul loc.

Pentru ridicarea gradului de inteligibilitate a pronuntiei, tinaindu-se seama de fenomenulcoarticulatiei, structurile fonetice ale limbii se vor exersa in materiale verbale cu sens din diferitediscipline scolare.

VI.5 Elementele prozodice ale vorbirii

Elementele prozodice ale vorbirii ajuta la precizare continutului, la stabilirea de raporturi logiceintre cuvinte, sintagme si propozitii si redau o stare sufleteasca.

A. Accentul este intarirea vocii pe o silaba dintr-un cuvant. Pentru insusirea tehnicii accentuariisilabelor din cuvinte se procedeaza ca si la predarea sunetelor. Astfel copilul surd prin palparelaringeala poate simti diferite stari de incordare si pronuntie a silabelor. Notarea scrisa aaccentului se introduce treptat dupa ce s-au insusit bine sunetele. De fapt accentul se invataodata cu predarea si invatarea cuvintelor si expresiilor noi.

B. Prin ritm al vorbirii se intelege viteza de emitere a cuvintelor pe o unitate de timp. Ca siaccentul, ritmul este legat de tempoul de vorbire si impreuna exprima durata emisiei vocale. Invorbirea obisnuita se rostesc 1-3 cuvinte pe secunda. Vorbirea persoanelor cu surditate secaracterizeaza in general printr-un ritm incetinit datorat in special greutatilor in pronuntie.Munca ortofonica pe baza de grupuri ritmice pregateste trecerea de la faza ritmului incetinit la ofaza mai accelerata.

C. Intonatia poate fi definita ca o emanatie muzicala de tonuri si accente ce variaza in raport cuideile si sentimentele vorbitorului. Intonatia ndeplineste patru functii principale.

1) fragmenteaza emisia verbala in fraze, propozitii, sintagme fiecare avand o unitate de sens si ounitate sintactica. In structura acestor fragmente tot intonatia este cea care uneste propozitiile;

2) deosebeste sensul comunicativ al propozitiei (imperativa, interogativa, exclamativa);3) exercita functie predictiva. Datorita acestei functii un cuvant izolat sau un grup de cuvinte

continand sau nu predicatul gramatical, primeste valoarea unei unitati gramaticale exprimand o

idee;4) Exprima trairile emotionale sau volitionale ale persoanei care vorbeste. Persoanelor cu surditateacdentuata nu le este accesibila pe cale auditiva pura modificarea vocii in raport cu sentimentele

16


17/31

si indemnurile volitionale.

Activitatea ortofonica individuala si frontala este chemata sa realizeze armonios raportul dintrelatura fizica a comunicarii si cea a intelegerii substratului ei conceptual. In toate etapele demutizariise folosesc diferite mijloace compensatorii potrivite cu natura pierderii de auz, nivelul mintal sicunostiintele de limba.

VII.Comunicarea in procesul educatiei copiiilor cu deficiente de auz

Discutarea posibilitatilor de comunicare pe care le au la dispozitie acesti copiii sunt foarteimportante, in special din perspectiva implicarii parintilor in decizii ce vor influenta traseuleducational si profesional al copiiilor.Poate este important sa stabilim de la inceput ca limbajul si comunicarea nu sunt acelasi lucru.

Limbajul este un sistem conventional cu ajutorul caruia ideile sunt comunicate intr-un modconstient. Limbajul are o structura si un vocabular dirijat de anumite reguli urmate de cei ce ilfolosesc. Limbaje diferite, reguli diferite. Este posibil a se comunica fara a folosi un anume limbaj,

printr-un gest, privire, atingere, acestea fiind modalitati diferite care intr-o situatie specifica pottransmite anumite ganduri, sentimente.

Comunicarea care survine poate fi intentionata sau nu, dar va fi dificil de a transmite o ideeunui public mai larg fara sa o exprimam intr-o modalitate structurata. In esenta comunicarea serefera la transmiterea unui mesaj in timp ce limbajul presupune transmiterea intr-un mod sistematic,conventional a mesajului catre cei ce folosesc acest sistem. Avantajul limbajului este acela ca

permite transmitera mai multor idei de o mare complexitate, cu o viteza mare catre si de la diferitepersoane.

Din acest motiv abordarile de comunicare folosite la copiii surzi urmaresc sa faciliteze nunumai aparitia comunicarii ci si realizarea insusirii limbajului. Scopul este de a asigura copiluluisurd un prim limbaj sigur, indiferent daca este prin cuvinte sau semne. Este important de mentionatca modul in care un prim limbaj este insusit difera destul de mult de procesul in care se invata inmod obisnuit o a doua limba. Se prefera folosirea termenului de prim limbaj in locul celui folositin mod obisnuit de limba materna, deoarece al doilea termen sugereaza vorbirea ceea ce nu estecazul copiiilor cu surditate profunda.

Abordarile de comunicare folosite in procesul educativ al copiiilor cu surditate, pot fi fidivizate in cele care se bazeaza in principal pe auz si vorbire si cele care ncorporeaza sau suntcompuse in mod special din elemente manuale. Aceasta inseamna o diferenta fundamentala inmodul de folosirea a canalelor auditive si vizuale.

A. Abordari auditive

Metoda orala cu diferitele ei variante a constituit principalul mijloc de demutizare. Eaurmareste insusirea emisiei (articularii) si a receptiei vorbirii (cu sau fara proteze auditive) pesenzatiile vibro-tactile si pe impresiile vizuale ale organului fonator.In cadrul metodei orale se ascund de fapt mai multe tipuri de abordari:

1. Primul sistem ar fi cel numit oralism traditional, care era folosit cu mult timp inainte aparitieiposibilitatii amplificarii sunetului pentru copiii surzi. In consecinta sistemul da o mare importantalabiolecturii si dezvoltarii canalului vizual de a interpreta informatia vorbita. Cel mai important

aspect se refera la modul in care oralistii traditionali credeau ca limbajul poate fi invatat de catrecopiii surzi. Accentul se punea pe predarea limbajului in loc de nsusirea lui de catre copil. Predareaavea loc intr-o aparenta ordine logica, sistematica. Dupa ce copiii invatau ceea ce li se predase se

17


18/31

trecea la stadiul urmator.Timpurile verbelor erau predate in ordinea prezent, trecut, viitor, vocabularul invatat fiind

urmat de sintaxa. Se punea accent mai mult pe forma limbajului decat intelesul lui, practic limbajulfiind predat in loc sa fie folosit. Logica metodei era cea a adultului si nu a copilului. Apareaudificultati mari la repetitii si exercitii, cele mai multe fiind mecanice. Scrisul avea un rol major incalitate de reflectare a limbajului. Chiar si acei copiii care puteau scrie foarte multe exercitii

gramaticale rezolvate corect, aveau dificultati in exprimarea unor propozitii mai complexe.Labiolectura primeaza in intelegerea cuvintelor in clasa. Intregul spirit al oralismului traditional sebazeaza pe accentuarea greselilor si incercarea de a le indrepta.

2. Oralismul structurat reprezinta o abordare moderna a oralismului traditional. Balanta dintreaspectele vizuale si auditive ale limbajului se schimba putin cu ajutorul protezelor auditive, iarlabiolectura isi pierde rolul principal in structura lectiei. Exista o interventie sistematica in procesulde invatamant atat in predarea limbajului vorbit cat si cel scris. Profesorii hotarasc acoperierea unuianumit lexic si a anumitor structuri, ei decid ce sa predea si in ce ordine. Corectarea sistematica sirepetitia isi au in continuare rolul lor important.

3. Abordarea maternal-reflectiva face si ea parte din aceasta categorie orala. Dezvoltata inOlanda si descrisa de Van Uden, aceasta abordare are ca punct de plecare insusirea limbajului decatre copiii cu auz normal, dand o mai mica importanta analizei limbajului adultului. Elementelecheie pe care se axeaza aceasta abordare constau in primele incercari de conversatie ale copilului.Cum poate o mama cu un copil surd sa aplice aceasta metoda?

Conversatia poate aparea doar intr-o situatie in care participantii vorbesc si asculta fiecare larandul lor (desi mamele cu copii mici deseori preiau rolul pe care ar trebui sa-l joace copilul) iar insala de clasa profesorul este un ascultator la fel de bun ca si copiii. Conversatia nu se dezvolta intr-un mod predominant, ci progreseaza in functie de ideile emise de grup, toate ideile fiind consideratevaloroase. Conversatia este scrisa in caiete la sfarsitul orei de clasa, constituind ceea ce Van Udennumeste depozit, la care copiii si profesorul revin in ziua urmatoare reconsiderand ceea ce a fostspus si cum a fost spus. In consecinta cuvantul scris are un rol foarte important, permitand copiluluisa reflecteze la fluxul conversatiei si in special la aspectele structurale care altfel i-ar putea scapa.

4. Desi are un punct de pornire similar cu abordarea maternal reflectiva, auralismul natural, diferain anumite directii importante. Termenul auralism pune in evidenta cele doua elemente aleabordarii, ca se asteapta ca limbajul sa fie insusit in mod natural de catre copil, iar copilul va realizaacest lucru predominant prin auz.

Nu in mod accidental termenul aural l-a inlocuit pe cel de oral, pentru ca accentul e pus inprimul rand si in mod deosebit pe ascultare. Ca si in cele mai multe tipuri de abordari folosite ineducatia copiiilor surzi, radacinile auralismului natural se regasesc cu secole in urma, dar numai

datorita relativ recentei importante pe care o acordam insusirii primului limbaj de catre sugari sicopiii si dezvoltarii tehnologiei moderne, aceasta abordare a evoluat in forma actuala, o forma caredifera destul de mult de incercarile de inceput.

Ideea de baza este ca toti copiii, inclusiv cei cu pierderi de auz isi insusesc limba maternaurmand procese similare interactionand intr-un mod conversational in familie sau intr-o situatie detip familial. Pentru copiii surzi este necesar un tmp mai lung pentru reusita acestei actiuni darconditiile necesare sunt aceleasi.

Profesorilor le este destul de dificil sa continue la scoala ambianta conversationala de acasa,aceasta presupunand un talent considerabil si o disponibilitate din partea lor. Traditionala balantadintre rolul si statutul profesorului si modul de predare prezinta o diferenta notabila. Nu poate fiacceptata practica de a suprancarca elevul cu informatii n speranta nmagazinarii unora dintre

acestea, ci doar aceea in care limbajul emergent al copilului, stimulat de interesele si activitatile luigaseste un numitor comun cu cel al profesorului. Spre deosebire de oralismul traditional, in aceastametoda primul limbaj este o unealta care trebuie folosita si nu ca ceva ce ar trebui doar predat.

18


19/31

Practicantii acestui tip de abordare cred ca in cazul in care parintii au auzul normal, copiiisurzi au o sansa mai buna de insusire a primului limbaj prin ascultare. Aceasta inseamna o gradatadar consistenta invatare de a folosi resturile reziduale de auz, astfel incat sa fie intretinutedeprinderile necesare de ascultare.

Abordarile de tip oralism structurat si metoda maternal reflectiva desi sustin necesitatile defolosire a amplificarii si auzului rezidual, nu sunt dependente in totalitate de ele. Auralismul natural

presupune o abordare a folosirii amplificariide cel mai inalt nivel tehnic, care nu numai ca trebuie saexiste, dar trebuie sa fie si cea mai buna, folosita in mod substantial si verificata frecvent din punctde vedere electro-acustic. Desi scopul metodei este de a folosi la maxim auzul rezuidual, aceasta nuexclude ca simtul auditiv sa poata fi ajutat prin indicatii vizuale, gestuale si contextuale care sunt

parti ale comunicarii lingvistivce, n special in cazul tinerilor care invata limbajul. Auralismulnatural nu este o abordare unisenzoriala. Dar rolul cuvntului scris este diferit de cel avut in toateformele de oralism. Nu este folosit intr-un mod formal pentru a intari experienta limbajului vorbit sinici nu poate fi mediul prin care se invata limbajul. Cuvntul scris reprezinta mai degraba oalternativa in dezvaluirea limbajului pentru un copil care deja il stie.

B. Abordari incluzand elemente manuale

Multe din abordarile folosite la copiii cu deficiente de auz includ o componenta manuala,atunci cand mainile sunt folosite intr-o modalitate formala pentru a intari sau transmite informatiiascultatorului. Aceasta componenta de forma nu trebuie confundata cu gestul natural care estefolosit in toate sistemele de comunicare, in special cu copiii mici, indiferent daca aud sau nu. Desiforma componentelor manuale difera destul de mult, ele pot fi imparite in 2 grupe, sisteme caresustin sau reprezinta limba vorbita si sisteme care sunt limbi distincte.

1. Unul dintre sistemele gandite sa sprijine limba vorbita este cel al semnelor de sprijin ( cuedspeach, langage parle complete) sau limbajul vorbit completat. Aceasta metoda isi propune usurarea

perceptiei labiale, facnd-o mai usor de urmarit. Multe foneme par foarte asemanatoare inmomentul vorbirii dnd nastere la confuzii. Limbajul vorbit completat incearca sa reduca la minimaceste confuzii.

Creatorul acestei metode este doctorul Cornett in 1966 in SUA si de atunci a fost adoptat sigeneralizat aproape in toata lumea. Potrivit ghidului folosirii acestui sistem tiparit in SUA, odefinitie corecta a LVC, trebuie sa includa cel putin trei idei de baza in urmatorul enunt: LVC esteun suport al labiolecturii care foloseste foloseste configuratii realizate prin miscarea degetelor in

pozitii ale mainii in apropierea gurii pentru suplimentarea manifestarilor vizuale ale vorbirii astefelincat vorbirea sa fie redata doar pe cale vizuala. In limba ramana se utilizeaza 8 pozitii ale degetelor

pentru consoane si 5 pentru vocale. Doar o singura mana este folosita. Prin ele insele acesteconfiguratii si pozitii ale mainii nu contin destule informatii pentru a fi inteligibile. Ele nu pot

nlocui informatia de pe buze astfel incat pot fi folosite doar in combinatie cu labiolectura. Pozitiiledegetelor sunt astfel concepute nct de exemplu pentru consoane care au forma asemanatoare lalabiolectura ( t si d) apartin unor grupe reprezentate diferit in configuratia degetelor.Deoarece LVC este doar un sistem de sustinere a labiolecturii, el a fost generalizat in multe limbivorbite din diferite colturi ale lumii.

2. Dactilemele sunt folosite n mod frecvent pentru a ajuta limba vorbita, fiind o forma speciala alimbii vorbite bazata pe redarea literelor (grafemelor) n aer cu ajutorul pozitiei si miscarii degetelorde la o mna sau de la ambele mini. Dupa Pufan limbajul dactil este un sprijin pentru formareagndirii notional verbale n timp ce sistemul gestual este legat de gndirea n imagini.

Alfabetul dactil al limbii romne are 29 de dactileme care se realizeaza toate cu o singura

mna, cea dreapta, pe cand n alte tari se folosesc ambele mini pentru realizarea lui. Uniipsihopedagogi sustin ca dactilemele pot fi folosite ca mijloc de comunicare mai ales n perioadadinaintea constituirii limbajului oral, deci n primele etape ale demutizarii.

19


20/31

Limbajul dactil prezinta anumite asemanari ce cel scris pe baza caruia s-a constituit(asociatia fonem-grafem-dactilem), dar are si avantaje nete. El poate fi constituit nainte casubiectul sa pronunte si sa scrie. Poate fi nvatat foarte repede, avnd o anumita independenta fatade cel scris. Limbajul dactil traduce limbajul oral, el facnd parte din acesta. n masura n care sedezvolta limbajul dactil, acesta constitue o baza n nsusirea scrierii si a pronuntiei.

3. Limbi orale-gestualeIn tarile dezvoltate s-au dezvoltat hibrizi interesanti intre limba gestuala sau limbajul

semnelor si limba tarii respective. Astfel in Franta a aparut franceza prin semne (francais signe) iarin Anglia si SUA, engleza ajutatata gestual (signed English) si engleza codificata manual (manualycoded English). Caracteristicile tuturor acestor limbi este ca sunt artificiale si realizate de auzitori

pentru persoanele cu deficiente auditive. Semnele preluate din limba gestuala sunt folosite pentru atranspune limba vorbita folosind topica si structura gramaticala a respectivei limbi. Fiecarui cuvantii corespunde un semn si comunicarea este liniara.

4. Limbajul semnelor este probabil cel mai raspndit limbaj al comunitatilor de persoane cusurditate de pe tot mapamondul.

Limba semnelor mai face nca obiectul unei aversiuni n unele tari, mai ales n urmaprohibirii gesturilor de catre Congresul de la Milano in 1881. Exista o tendinta de devalorizare siblamare a celor care practica limbajul gestual, de catre unii auzitori, si chiar de catre unii profesoriimplicati n munca de educare a copiiilor cu surditate. Exista regiuni si tari unde acestui limbaj i s-arecunoscut statutul de limba si in care i se recunoaste importanta sa ca factor de identificare siapartenenta la un anumit grup.

In SUA se aproximeaza ca ASL este vorbit de aproximativ 75% din adultii surzi. Practiclimbajele gestuale sunt limbaje de sine statatoare independente de alte limbaje, iar fiecare natiuneare propriul limbaj mai mult sau mai putin standardizat. Aceste limbaje au propriul vocabular sistructura gramaticala.Gesturile n sine practicate au cel putin patru componente de baza: forma,orientarea, pozitia si miscarea, ele ncercnd sa reprezinte notiuni mai largi dect cuvintelelimbajului vorbit.

Gesturile exprima mai degraba notiuni specie dect notiuni gen si au un caracter situationalsi intuitiv. In limbajul gestual nu se reda obiectul n totalitatea trasaturilor sale ci prin una, douatrasaturi intuitive care au valoare de simbol, iar trasaturile exprimate nu sunt in mod obligatoriu celemai importante, ci gestul-semnul detine rol integrator al experientei senzorial-logice.

Limbajul gestual are structura unei limbi de sine statatora cu gramatica si sintaxa proprie iarmeritul acestei descoperiri ii revine lui Stokoe care in 1960 a publicat in SUA o cercetare ampla cefigura acest lucru. Practic limbajul gestual ndeplineste functia de comunicare intre indivizii uneisocietati si opereaza cu notiuni fiind instrument al gndirii.

Gestul vizeaza n ntregime un continut notional, iar cuvintele se refera la grupe, categorii de

obiecte si de aceea gestul ramane mereu legat de obiect. Gestul nu poate imita elemente de naturaimateriala, nici ceea ce se referera la situatii sau relatii complexe , nici obiecte lipsite de forma.Pentru a ilustra toate aceste aspecte n sfera de notiuni se recurge la procedee figurative si astfel

posibilitatile limbajului gestual sunt largite. Se pot distinge doua mari tipuri de procedee figurative:a) procedee analogice care se bazeaza, sau cel putin indica o analogie perceptibila ntre obiect si

semn;b) procedee asociative, n care gestul reprezinta obiectul printr-un caracter care ii este asociat ntr-o

maniera mai mult sau mai putin stricta.

Exista si anumite limite ale limbajului gestual care ar fi urmatoarele.1. lipsa suportului scris al limbii

2. vocabularul mai sarac, de aproximativ 7-10 ori3. polisemia gesturilor4. in conditii vizuale nefavorabile nu se poate realiza comunicarea

20


21/31

n ultimii ani sai-a facut aparitia o noua abordare a modalitatilor de comunicare cu persoanelesurde, modalitate care isi propune sa aiba un impact educativ semnificativ. Dupa Asociatia britanicaa profesorilor pentru surzi, comunicarea totala este abordarea de insusire a limbajului si decomunicare care foloseste combinatii de componente orale, auditive, scrise si manuale.

Cu alte cuvinte, comunicarea totala este un amestec a unei game de abordari diferite, iar aceasta

mixtura va varia de la scoala la scoala, de la clasa la clasa si de la profesor la profesor. Poate fifolosita in moduri diferite cu diferiti copii n aceiasi clasa iar profesori diferiti pot folosi combinatiidiferite cu acelasi copil. Scopul este de a comunica cu copilul pe orice cale posibila si totul este

permis pentru a realiza acest scop.Se recomanda totusi ca cea mai potrivita abordare pentru un copil sa fie bilingvismul, n sensul

de a folosi o abordare manuala si una orala. De exemplu n Anglia bilingvism este considerat atuncicnd copilul isi nsuseste limbajul gestual ca prim limbaj si engleza vorbita ca cel de-al doilea.

VIII. Labiolectura

1. Consideratii preliminare

Labiolectura, citirea de pe buze, este perceperea vizuala a limbajului verbal sub forma orala

dupa miscarile vizibile ale organelor fonatoare si dupa fizionomia interlocutorului.

Datorita faptului ca mesajele verbale sunt receptate de catre surzi atat de pe buze cat si de pefata persoanei care vorbeste, specialistii au folosit pentru denumirea procesului de percepere alimbii orale pe cale vizuala, o terminologie diferita: labiolectura, citire labiofaciala, citirefaciolabiala, si citire faciala.

Denumirea de citire faciala este corespunzatoare, insa are neajunsul ca nu subliniaza rolulelementului esential, expresia labiala, in receptarea vizuala a mesajelor verbal orale.In mod practic citirea de pe buze dateaza dintr-un trecut foarte indepartat, deoarece persoanele

cu deficiente de auz au incercat sa inteleaga vorbirea, din necesitate, pe cale vizuala, prinobservarea fetei si a buzelor interlocutorului.

In istoria sa labiolectura a fost folosita in special de partizanii curentului oralist. Limitelelabiolecturii in perceptia vorbirii au fost sesizate inca din secolul XVII:

- nu exista reguli sigure pentru a-i invata pe surzi sa inteleaga vorbirea din miscarile buzelor(Bonet) ;

- surdomutii nu pot intelege prin labiolectura pe toti vorbitorii (Bonet);-labiolectura cere timp indelungat pentru a fi invatata, si poate fi invatata numai de catre surzii

inteligenti ( de LEpee);- prin labiolectura vorbirea interlocutorului nu este inteleasa in intregime;- citirea de pe buze nu poate fi folosita in conditii de intuneric.Argumentele partizanilor labiolecturii sunt numeroase, si se sprijina mai ales pe faptul ca citirea

de pe buze este absolut necesara in comunicarea cu interlocutorii vorbitori. Ei fac urmatoareleobservatii:- surdomutii inlocuiesc auzul cu vederea, simt care devine foarte bine dezvoltat. Ei invata treptat saciteasca de pe buzele celor care vorbesc, sa observe pozitiile si miscarile organelor vorbirii si sa

patrunda in ideile acestora;- daca cel care vorbeste este privit din fata, cum isi misca gura in timpul unei articulari pline sidistincte, surzii sesizeaza atat de bine ce li se vorbeste, incat se poate spune la modul figurat ca audcu ochii;- sunetele se pot diferentia pe buzele si pe fata vorbitorului pentru ca prezinta deosebiri sesizabile inarticulare;

21


22/31

- insuficientele vizuale in identificarea fonemelor se suplinesc prin studiul imaginilor de ansamblusi prin contributia intelectului;- exersarea vazului, pe baza unui antrenament progresiv, explica insusirea si nivelul de insusire alabiolecturii;- succesiunea imaginilor vizuale ale sunetelor percepute si a pauzelor care tin locul sunetelorimperceptibile, constitue un ritm optic care este sesizat in mod distinct cu ochiul, si care contribuie

intr-o mare masura la citirea corecta de pe buze.

2. Tipuri de receptare a vorbirii pe cale labiovizuala

Dupa Stanica, in procesul receptarii pe cale labiovizuala ies in evidenta trei tipuri distincte :1. ideo-vizuala;2. vizual-fonetica;3. ideo-vizual-fonetica.Aceste trei tipuri sunt in dependenta de etapa demutizarii si de componenta dominanta care

participa in receptarea vorbirii de pe buzele si fata interlocutorului.

1. Labiolectura ideo-vizuala se realizeaza inainte de demutizare. In aceasta situatie,componenta vizuala (perceperea miscarilor facio-labiale) activeaza in mod direct gandirea,

permitand realizarea unei intelegeri a comunicarii la un nivel foarte scazut, pe baza uneisinteze globale.

Sunetele, nefiind vizual si articulator insusite, nu pot fi diferentiate labial si kinestezic. Prinasocieri repetate, in prezenta obiectelor sau actiunilor, se stabileste o legatura directa intreanumite miscari ale buzelor si fetei si ideea exprimata.

2. Labiolectura vizual-fonica se realizeaza in cursul acelei etape a demutizarii ce presupuneinsusirea laturii fonetice a limbii.

La persoana cu deficienta de auz in curs de demutizare, impulsurile vizuale provocate demiscarile buzelor celui care vorbeste, actioneaza in mod direct asupra kinesteziilor verbale, iarvederea obiectelor sau actiunilor in mod mijlocit stimuleaza si participarea gandirii.

Perioada de actiune intre aceste etape este limitata in timp, si anume la etapa initiala ainsusirii sunetelor, cand se produce asociatia intre impulsurile vizuale si cele articulatoriicorespunzatoare. Tot acum se stabileste si asocierea dintre suita de imagini labiovizuale,articulatorii si semnificatia lor verbala.

3. Labiolectura ideo-vizual-fonica este specifica persoanei cu surditate care vorbeste. Inaceasta situatie impulsurile vizuale pot stimula in mod direct si concomitent atat gandirea catsi kinesteziile verbale. In mod obisnuit, imaginile vizuale, globale ale cuvintelor (ale

fonemelor vizibile din cuvant) stimuleaza gandirea, care la randul ei declanseaza kinesteziilearticulatorii ale cuvintelor cunoscute. Se observa sprijinul reciproc dintre informatiilevizuale, uneori incomplete, care conduc la interceptarea mesajelor si intelegerea sensului careajuta la identificarea tuturor sunetelor din cuvant ( si a celor slab vizibile) prin reactualizareaansamblului de kinestezii verbo-motorii.

Procesul este analog celui ce se petrece la auzitori. Intelegerea limbajului rostit necesita dinpartea celui care recepteaza discriminarea sunetelor vorbirii, deosebirea lor unele de altele. Pede alta parte, intelegerea limbajului, sesizarea semnificatiei vorbirii, a continutului de sens, ajutala perceperea limbajului, la discriminarea sunetelor vocale.

3. Perceperea fonemelor pe cale vizuala prin citire labiala

Cele 33 de sunete care compun alfabetul limbii romane sunt percepute cu claritate de auzitor,ceea ce ii permite acestuia sa reproduca exact vorbirea.

22


23/31

Exemple cu foneme ale limbii romane si gradele de perceptibilitate:a-92,5%; u-92%; o-89,3%; p-79% si pana la h care are 7,2%, etc.

Vocalele sunt mai bine percepute decat consoanele. Vocala a se situeaza pe primul loc, siprezinta cel mai inalt grad de deschidere. Pe ultimul loc se situeaza vocala


24/31

afecteaz anumite funcii psihice aciunea recuperatorie vizeaz ntreaga personalitate. n sens restrns, compensarea const n angajarea tuturor modalitilor senzoriale n vedereaprincipalei consecine a surditii, adic diminuarea strii de mutilate. Aceast aciune se numetedemutizare: deblocarea limbajului verbal n primul rnd sub forma sa oral. Sistemul verbal, n modnormal, implic funcionarea mai multor componente senzoriale i efectoare. Verigile acestorsisteme sunt periferice i centrale. Limbajul este un sistem complex care la om se manifest pe

fondul funciei semiotice (capacitatea creierului uman de a folosi semne).Specialitii consider c n general omul gsete soluii pentru a se acomoda cu starea desurditate. Copilul nva s fie surd, iar acest lucru ajut la mascarea deficitului senzorial i areimplicaii asupra dezvoltrii i educaiei acestor copii. Relaia dintre defect i deficien nu este orelaie de direct proporionalitate. n cazul n care orientrile educative i expectanele privindreuitele copilului surd s bazeaz doa

Curs Deficiente de Auz (Complet)

Documents

Transcript of Curs Deficiente de Auz (Complet)