Curs 5 Metabolism Proteic

19
FIZIOPATOLOGIA TULBURARILOR METABOLISMULUI PROTEIC COORDONATOR CURS SEF LUCRARI DR. HALIGA RALUCA

description

met proteic

Transcript of Curs 5 Metabolism Proteic

Page 1: Curs 5 Metabolism Proteic

FIZIOPATOLOGIA TULBURARILOR

METABOLISMULUI PROTEIC

COORDONATOR CURSSEF LUCRARI DR. HALIGA

RALUCA

Page 2: Curs 5 Metabolism Proteic

FIZIOPATOLOGIA TULBURĂRILOR

METABOLISMULUI PROTEIC NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

75% din substanţele solide ale organismului Includ: proteine structurale, enzime, proteine care transportă

oxigen, proteine musculare care determină contracţia.

Funcţiile proteinelor  Componente structurale celulare; Intră în compoziţia hormonilor - reglarea endocrină a

diverselor funcţii; Intră în structura compuşilor proteici cu rol în apărarea

nespecifică umorală: complement, proteina C reactivă, precum şi specifică umorală: imunoglobuline, limfokine, interleukine, interferoni;

Procesul coagulării şi fibrinolizei; Contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic, favorizând

crearea sistemului tampon proteină acidă/proteinat bazic; Menţin presiunea coloid-osmotică (oncotică) a sângelui - pe

baza proprietăţilor coloidale ale proteinelor. Transport al substanţelor insolubile în plasmă (acizi graşi,

bilirubină indirectă, hormoni liposolubili); Important rol plastic şi nutritiv.

Page 3: Curs 5 Metabolism Proteic

FIZIOPATOLOGIA TULBURĂRILOR

METABOLISMULUI PROTEIC

Sursa exogenă de proteine – alimentele: carne, lapte şi derivate, ouă, cereale şi leguminoase.

În cursul digestiei, proteinele sunt transformate sub acţiunea fermenţilor intestinali, în peptide şi apoi în aminoacizi.

Sursa endogenă de aminoacizi - degradarea proteinelor proprii. În condiţii fiziologice, aminoacizii sunt utilizaţi de organism pentru a sintetiza sau resintetiza proteinele specifice.

Proteinele animale - valoare calitativă şi cantitativă superioară proteinelor vegetale.

Page 4: Curs 5 Metabolism Proteic

În sinteza proteică – implicați aprox. 20 aminoacizi (AA)

8 AA – esențiali – nu pot fi sintetizați de organism

Leucina, izoleucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofan, valina.

12 AA – sintetizați in vivo prin aminarea produșilor de degradare ai lipidelor și glucidelor

Alanina, acid aspartic, citrulina, cistina, acid glutamic, glicina, acid hidroxiglutamic, hidroxiprolina, norleucina, prolina, serina, tirozina.

Page 5: Curs 5 Metabolism Proteic

Aport zilnic de proteine

Minim 40-50 g/zi 1 g/kgc/zi Variază cu vârsta:

2,2 g/kgc/zi la nou-născut 1-1,3 g/kgc/zi la pubertate 0,7 g/kgc/zi la adult Nevoi crescute: sarcină, alăptare, după

hemoragii, convalescența bolilor

Page 6: Curs 5 Metabolism Proteic

Din punct de vedere calitativ, s-au evidenţiat electroforetic 5 fracţii:

albumine şi globuline alfa1, alfa2, beta

şi gama

Valorile fracţiunilor proteice serice separate prin electroforeză

FracţiuneaValori procentuale faţă de proteinele totale

Valori în g/100 ml

Albumine 50-60 3,5-5,5

Globuline alfa1 3-5 0,25-0,35

Globuline alfa2 7-9 0,5-0,75

Globuline beta 11-14 0,8-1,05

Globuline gama 16-20 1,1-1,5

Total 100 6,5-8,5

3 mari grupe de proteine din plasmă - albumine, globuline şi fibrinogen.

Toate albuminele şi fibrinogenul, jumătate din globuline - sintetizate în ficat.

Restul de globuline - sintetizate în principal în ţesuturile limfoide şi măduva osoasă, γ-globuline.

Alb/glob 1,5-2

Page 7: Curs 5 Metabolism Proteic

Tulburările funcţiei de transport a proteinelor plasmatice

Transportul bilirubinei → icterul nuclear al nou-născutului.

Distrucția Hb fetale → creştere importantă a bilirubinei libere (neconjugate) + hipoalbuminemie la prematuri → difuzează în SNC, în special în anumiţi nuclei - lezaţi ireversibil (icter nuclear).

Transportul cuprului - boala Wilson - tesaurismoză tisulară datorată insuficienţei de transport plasmatic a cuprului.

Ficatul nu mai poate sintetiza ceruloplasmina, datorită unei leziuni genetice. Cuprul circulă legat slab pe Alb, ceea ce determină apariţia depozitelor de Cu în toate ţesuturile şi în special în ficat.

Degenerescenţă hepatică cirotică → scade mai mult sinteza proteică → cantitate şi mai mare de Cu liber în circulaţie.

Transportul fierului: în hemocromatoză - mecanism similar celui din boala Wilson, produs prin diminuarea genetică a transferinei.

Hemocromatoza - depunerea Fe în ţesuturile organismului, datorită scăderii sau absenţei transferinei.

Page 8: Curs 5 Metabolism Proteic

ETIOPATOGENIA TULBURĂRILOR METABOLISMULUI PROTEIC

Modificări cantitative ale proteinelor plasmaticeHIPOPROTEINEMII

Deficit de aport proteic rareori pură, cel mai frecvent ea este asociată şi cu alte carenţe:

vitamine, minerale mai gravă la copil - prin repercursiunile negative asupra creşterii, mai

ales asupra dezvoltării psihice scăderea rezistenţei antiinfecţioase, scăderea sau dispariţia matricii

osoase proteice, manifestată prin osteoporoză.

Tulburări de digestie şi de absorbţie achilia gastrică (scăderea până la absenţa acidităţii gastrice, care nu

mai realizează activarea pepsinogenului în pepsină – cu rol în digestia gastrică a proteinelor);

insuficienţa pancreatică (tripsina din sucul pancreatic are rol în digestia intestinală a proteinelor);

sindrom de malabsorbţie (enterite prelungite, celiachie, etc.).

Page 9: Curs 5 Metabolism Proteic

Modificări cantitative ale proteinelor plasmaticeHIPOPROTEINEMII

Pierderi de proteine şi/sau catabolism crescut Tulburări digestive cronice (enterite şi enterocolite repetate sau

cronice, dizenterii prelungite); Boli renale (sindrom nefrotic); Leziuni cutanate întinse, arsuri (plasmoragii); Hemoragii acute sau cronice repetitive.

Tulburări de sinteză În afecţiunile hepatice - hipoproteinemii sau alterări ale raportului

dintre proteinele plasmatice Afecţiunile hepatice - consecinţe:

hipoalbuminemia; scăderea sintezei de factori ai coagulării → tulburări de

coagulare; reducerea sintezei unor enzime; tulburări la nivelul organelor cu metabolism proteic activ - creier,

miocard, ficat, rinichi.

Page 10: Curs 5 Metabolism Proteic

Modificări cantitative ale proteinelor plasmatice

HIPERPROTEINEMII

Cauze - hiperproducţia proteică din: inflamaţii cronice colagenoze Mielom multiplu, maladia Waldenstrom.

Falsă hiperproteinemie – hemoconcentrație

Page 11: Curs 5 Metabolism Proteic

Etiopatogenia alterărilor metabolismului proteic: disproteinemii

Disproteinemia reactivă din inflamaţia acută Creşterea 2 şi 1 globulinelor. Analiza diferenţiată prin

metode imunologice relevă în această fază acută: creşterea -1 antitripsinei, -1 glicoproteinei acide, a haptoglobinei şi

proteinei C reactive; scăderea albuminei, transferinei, pseudocolinesterazei, precum şi 1 şi

lipoproteinelor; Se constată totodată o creştere a fibrinogenului şi o

accelerare corespunzătoare a VSH-lui. Modificări similare se întâlnesc nu numai în infecţii

acute, dar şi postoperator, în procese tumorale sau după infarctul miocardic acut şi reflectă răspunsul organismului la distrucţiile tisulare.

În meningitele purulente, globulinele 1 şi 2 cresc foarte mult, în timp ce în meningitele virale, aceste modificări sunt diminuate.

Page 12: Curs 5 Metabolism Proteic

Disproteinemia reactivă din inflamaţia cronică

Este caracterizată prin creşterea reactivă a gamaglobulinelor, consecutivă proliferării reactive a plasmocitelor.

Agentul declanşator - infecţie cu evoluţie subacută sau cronică.

Creşteri deosebit de intense ale gamaglobulinelor sunt întâlnite în endocardita bacteriană subacută, colagenoze, boli hepatice cronice, tuberculoză, sarcoidoză.

Disproteinemia din afecţiunile hepatice îmbracă aspecte diferite şi recunoaşte mecanisme patogenetice diferenţiate în funcţie de etiologia şi stadiul evolutiv al hepatopatiei.

Modificările proteinogramei în hepatita acută - puţin exprimate şi necaracteristice şi, în consecinţă, au o valoare diagnostică mai redusă în comparaţie cu creşterea impresionantă a transaminazelor. Se notează o scădere a albuminelor şi o creştere moderată a gamaglobulinelor.

Etiopatogenia alterărilor metabolismului proteic: disproteinemii

Page 13: Curs 5 Metabolism Proteic

În hepatita cronică - creşterea gamaglobulinelor.

Ca şi în alte inflamaţii cronice, creşterea gamaglobulinelor este difuză şi se însoţeşte de pozitivarea testelor de labilitate coloidală a serului.

Disproteinemia - mult mai severă în cirozele hepatice - la inflamaţia cronică se adaugă pierderea de proteine prin lichidul de ascită, precum şi insuficienţa funcţională a ficatului (sindromul hepatopriv).

Etiopatogenia alterărilor metabolismului proteic: disproteinemii

Page 14: Curs 5 Metabolism Proteic

TULBURĂRILE METABOLISMULUI ACIZILOR AMINAŢI

Aminoacizii absorbiţi → trecuţi în circulaţia generală, servesc în cea mai mare parte la sinteza proteinelor, o mică parte se elimină pe cale renală.

Aminoacidemiile se pot clasifica din punct de vedere cantitativ în: Hiperaminoacidemii prin:

a. aport exogen crescut; b. distrucţii proteice mari; c. eliminări renale scăzute; d. incapacitatea ficatului de a sintetiza proteine.

Hipoaminoacidemii - consecinţa: a. pierderilor renale (sindrom nefrotic); b. efectului anabolic crescut al STH şi hormonilor

estrogeni.

Page 15: Curs 5 Metabolism Proteic

Aminoacidurii patologice

Aminoacidurii ereditare Cistinuria – consecinţa unei tulburări ereditare a

transportului tubular proximal al cistinei. Ca urmare, se produce o eliminare crescută a acestor aminoacizi prin urină (mai ales de cistină şi cisteină) cu tendinţa de formare a calculilor prin precipitarea lor în arborele pielo-caliceal. Litiaza renală evoluează lent spre insuficienţă renală cronică.

Cistinoza - defect ereditar de metabolizare (dezaminare) a cistinei. Cistinoza se caracterizează prin depunerea în ţesuturi (ficat, splină, rinichi, măduvă osoasă) a cristalelor de cistină. Leziunile renale secundare determină pierderea prin urină a altor aminoacizi.

Sindromul Fanconi - hiperaminoacidurie generalizată, glucozurie şi hiperfosfaturie. Boala se asociază, de cele mai multe ori, cu rahitism sau osteomalacie, cu cistinoză.

Page 16: Curs 5 Metabolism Proteic

Aminoacidurii patologice

Aminoacidurii secundare Produse prin afectarea funcţiei renale secundar altor

boli: boli hepatice (ciroză, necroză hepatică acută, etc.), boli consumptive, leziuni tisulare (crush syndrome – sindrom de strivire musculară).

Boala urinii cu miros de arţar se produce datorită unui deficit ereditar de alfa-ceto-decarboxilază. Ca urmare, se acumulează în sînge şi creşte eliminarea urinară de aminoacizi ramificaţi: valină, leucină, izoleucină. Aceşti acizi aminaţi, precum şi produşii lor de dezaminare conferă urinii mirosul caracteristic de arţar (zahăr caramelizat).

Albinismul - eroare înnăscută de metabolism produsă prin tulburări în sinteza de melanină. Se datorează deficienţei de tirozinază, care conduce la o sinteză redusă de melanină.

Page 17: Curs 5 Metabolism Proteic

Tulburările acidului uric Normal, acidul uric

plasmatic (uricemia) este de 2-7 mg/100 ml sânge la bărbat şi de 1,4-6 mg/100 ml sânge la femei, crescând uşor cu vârsta.

Acidul uric provine din: nucleoproteinele din

alimentaţie; distrucţia masivă a nucleilor

celulari în leucemii, policitemii, limfoame maligne;

sinteza de novo la nivelul

ficatului

Nucleoproteine din dietă

Acizi nucleici tisulari

Sinteză endogenă de purine

Acid uric

Hiperproducţie Scăderea excreţiei

Hiperuricemie

Depozite tisulare

Gută Manifestări renale

Evenimente cardiovasculare

asociate

Cascada hiperuricemiei (după N. Lawrence Edwards. http://www.medscape.com/viewarticle/)

Page 18: Curs 5 Metabolism Proteic

Hiperuricemia (> 7 mg/100ml) Valorile uricemiei pot creşte în două

situaţii majore : hiperproducţie de acid uric din

sursă exogenă (alimentară) sau endogenă (nucleii celulelor);

insuficienţă de eliminare: funcţională - prin spasm arterial organică - în nefrite, scleroze

renale

Guta primară, leziune metabolică de natură genetică, se caracterizează clinic prin crize de artrită acută recidivantă la nivelul articulaţiilor mici. Evoluează cu depuneri de acid uric în ţesuturi, tofii gutoşi.

Înainte şi în timpul accesului de gută, uricemia creşte uneori până la 15 mg/100 ml. Între episoadele acute (guta cronică), uricemia se află spre limita superioară a normalului (5-7mg/100ml) şi se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi.

Page 19: Curs 5 Metabolism Proteic

Debutul - brusc, de obicei nocturn, cu durere vie a articulaţiei interesate.

La examenul local - semnele inflamaţiei: roşeaţă, tumefiere, creşterea temperaturii locale, durere, impotenţă funcţională.

Examenul de certitudine pentru diagnostic - identificarea cristalelor de urat monosodic în lichidul sinovial al articulaţiei afectate.

Forma cronică - prezenţa tofilor gutoşi, a artropatiei gutoase cronice, litiazei urice, nefropatiei gutoase. Tofii gutoşi se localizează şi sub tegumente, dar cel mai des la nivel articular şi periarticular (cartilaje, epifize osoase, sinoviale şi structuri periarticulare).

Un alt organ care suferă foarte mult în cursul gutei şi a cărui alterare poate constitui pericolul letal pentru bolnav este rinichiul. Cea mai zgomotoasă formă a afectării renale în gută este litiaza urică.

Hiperuricemie

Cristale de acid uric

Activarea mastocitelor

Activarea endoteliului

SinovităInflux de neutrofile

Amplificarea sinovitei de activarea neutrofilelor

Activarea complementului

Activarea celulelor sinoviale

Factori chemotactici

Patogenia inflamaţiei acute gutoase (după Tramontini et al 2004; Bieber et al. 2004)