CURS 1

PERFORMAN ŢE ŞI RISCURI BANCARE

1. Introducere

Etimologia cuvântului „performanţă”, provine din substantivizarea verbului din limba engleză „to perform”, care în traducere aplicabilă contextului de afaceri, înseamna „a îndeplini”, a executa o sarcină, în vreme ce substantivul „performance” semnifică doar actul, procesul îndeplinirii sarcinilor.1

Performanţa poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activităţii unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură şi un trend normal de creştere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta.

Managementul performanţelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanţele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor şi pasivelor bancare, şi care se reflectă în bilanţul propriu şi contul de profit şi pierdere.

Analiza performanţelor bancare îşi pierde din însemnătate atunci când suntem puşi în faţa unui caz de neperformanţă, consecinţă a unor politici manageriale incorecte. Dacă nivelul performanţei se determină pe baza unui sistem de indicatori, în cazul neperformanţei, acesta este relativ uşor de detectat de către un avizat din însăşi structura bilanţului băncii.

Astfel, o pondere mare a activelor pe termen scurt, o repartizare neechilibrată a plasamentelor din portofoliu, o pondere mare a activelor fixe în total, nivelul provizioanelor, nivelul redus al capitalului comparativ cu obligaţiile, sunt indicii vizibile ale unei expunerii a băncii la risc, a unei proaste gestionări a activelor şi pasivelor băncii.

În cazul lipsei de performanţă, practica bancară a definit unele componente ale bilanţului unei bănci în legătura lor directă cu profitul şi cu riscul. Astfel, unele active pot fi performante sau neperformante în vreme ce activele care nu generează venituri nu primesc acest atribut, nefiind în legatură directă cu plasamentele (asociat riscului).

Neperformanţa activelor, ca o derivată a conceptului de performanţă, poate fi definită în relaţie directă cu riscul de pierdere a resurselor plasate şi a veniturilor realizate dar neîncasate.

Managementul performanţei evaluat prin indicatori are un conţinut informaţional limitat având nevoie de norme sau standarde de comparare. În acest sens se analizează tendinţele în ceea ce priveşte performanţa şi se fac comparaţii cu alte bănci similare pe anumite intervale de timp.

Radiografia performanţei bancare poate fi pusă în evidenţă de modelul clasic de analiză – sistemul Du Pont, care compară profitul obţinut de bancă cu riscul, prin echilibrarea câştigurilor cu pierderile rezultate în urma producerii riscului (vezi figura nr. 1.).

1 I. Petrof – English-Romanian Dictionary, Editura Ştiiţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.346

1

Figura nr. 1: Schema relatională Du Pont

unde: ROE = return on investment (equity) = rata rentabilităţii financiareROA = return on assets = rata rentabilităţii economice

Nivelul profiturilor generate de o bancă este influenţat atât de factori controlabili cât şi de factori necontrolabili.

Factorii controlabili sau endogeni, pe care managementul îi poate influenţa, includ mixul de afaceri (vânzarea en-gros, en-detail ), înregistrarea de venituri (limitele venitului net din dobânzi, serviciul de distribuire a veniturilor şi profiturilor din tranzacţiile făcute), calitatea împrumutului şi controlul cheltuielilor .

Factorii necontrolabili sau exogeni care influenţează performanţele bancare includ: nivelul ratelor dobânzii, condiţii economice generale şi schimbării în mediul concurenţial în care banca îşi desfăşoară activitatea.

Băncile nu pot controla aceşti factori externi dar ele îşi pot constitui planuri flexibile pentru a reacţiona la manifestarea negativă a acestor factori.

Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi cuantificate printr-un sistem de indicatori, riscuri care reprezintă o consecinţă directă a dezechilibrelor permanente asupra carora managementului băncii are un control.

Riscurile nonfinanciare (comerciale, de mediu) sunt generate de factori exogeni asupra cărora managementul băncii fie are un control limitat, fie nu are un control.

Profitul, în ultimă instanţă o sumă în expresie absolută, trebuie să fie raportat la principalele lui determinante pentru a evidenţia interdependenţele în evoluţia performanţelor bancare şi a pune în lumină pârghiile de acţionare pentru îmbunătăţirea acestora .

Instrumentele de analiză şi apreciere sunt aliniate celor ce se utilizează în alte sfere, dar specificul le imprimă aşa cum se va vedea o individualitate proprie.

2

În aprecierea performanţelor bancare se utilizează atât rata profiturilor din active cât şi rata profiturilor din capital.

Profiturile obţinute din utilizarea activelor (ROA – Return On Assets) sunt definite ca veniturile nete împărţite la valoarea medie a activelor. Acest indicator denumit “rată a rentabilităţi economice” (ROA) se apreciază ca fiind cea mai bună măsură a eficienţei bancare, întrucât exprimă direct rezultatul activităţii de optimizare a operaţiunilor active, în funcţie de un anumit volum de resurse date.

Profitul obţinut din capital (ROE – Return On Equity) este definit ca fiind profitul net împărţit la numărul mediu al investiţiilor acţionarilor. Din punct de vedere al proprietarilor, profiturile din capital reprezintă cel mai important indicator.

Analiza diferitelor categorii de riscuri, la care banca este expusă, se bazează pe analiza corelată a activelor şi a pasivelor bancare, ceea ce impune adaptarea permanentă a bilanţului băncilor la nivelul riscurilor considerate acceptabile.

Deoarece riscurile bancare constituie o sursă de cheltuieli neprevăzute, analiza, cuantificarea şi diminuarea acestora pot stabiliza veniturile în timp, având rol de amortizor de şoc.

Pe de altă parte, ignorarea riscurilor prezente şi viitoare poate conduce la pierderi viitoare serioase, care diminuează profitul, afectând astfel performanţa globală a băncii, şi care este strâns legată şi de atitudinea pe care managementul băncii o are faţă de risc în sensul că acesta poate să-şi asume riscul, poate avea un comportament neutru sau poate să nu-şi asume riscul.

În analiza performanţelor bancare nu trebuie să omitem importanţa deosebită pe care o au reglementările bancare în analiza şi gestionarea riscurilor, acestea echivalând cu impunerea unor limite, a unor interdicţii referitoare la activitatea pe care băncile o desfăşoară.

De altfel, obiectivele unui management performant al unei bănci pot fi sintetizate astfel:

maximizarea rentabilităţii; minimizarea expunerii la risc; respectarea reglementărilor bancare în vigoare.

Măsurarea câştigurilor şi gestionarea riscurilor are o importanţă deosebită în aprecierea calităţii activităţii bancare, a performanţelor acestora.

Performanţele bancare şi analizarea lor sunt foarte utile investitorilor reprezentaţi de acţionari, creditori, furnizori sau clienţi, dar şi administratorilor, managerilor şi angajaţilor societăţii, analiştilor financiari în scopul deciziilor care să conducă la rezultatele scontate.

2. Unele opinii asupra riscului

Societatea modernă presupune şi în acelaşi timp impune o dezvoltare fără precedent a cunoaşterii în general, a tehnologiilor moderne în special. În acest context, prezenţa unor riscuri necunoscute până în acest moment, depăşeşte graniţele riscurilor clasice cunoscute de către orice cercetător, întrucât riscurile nu se manifesă după anumite legităţi, ci se particularizează aproape instantaneu, prin acţiunea fiecărui întreprinzător în business. De aceea considerăm că o definiţie a riscului este greu de formulat, dată fiind aria sa de cuprindere pe de-o parte, precum şi formele pe care riscul în general, le îmbracă în timpul desfăşurării activităţii umane.

În general atunci când se vorbeşte despre risc în afaceri, managerii iau în calcul abaterile potenţiale, în sens negativ, faţă de ţintele prestabilite. Aşa de pildă, o

3

diminuare a profitului faţă de prevederile din buget, poate semnifica o formă de manifestare a riscului, ale cărui cauze se pot identifica în strategia şi politica entităţii respective.

Demne de luat în considerare sunt diversele accepţiuni formulate de către prestigioşi autori din ţară şi din străinătate, în lucrări de referinţă.

Astfel, profesorul universitar Ion Stancu, este de părere că riscul se traduce prin variabilitatea profitului faţă de media rentabilităţii în ultimele exerciţii ... riscul nu este altceva decât incapacitatea întreprinderii de a se adapta, în timp şi la cel mai mic cost, la variaţia condiţiilor de mediu”.2

Diagnosticul riscului urmăreşte, pe de-o parte măsurarea variabilităţii rezultatelor întreprinderii la modificarea poziţiei întreprinderii (a cifrei de afaceri şi a structurii cheltuielilor ei fixe şi variabile), la modificarea structurii capitalurilor (proprii şi împrumutate), iar pe de altă parte urmăreşte măsurarea variabilităţii solvabilităţii întreprinderii, a capacităţii acesteia de aşi onora, la scadenţă obligaţiile asumate faţă de terţi.3

În sensul celor prezentate mai sus, s-a exprimat şi profesorul universitar Gheorghe Manolescu care este de părere că noţiunea de risc este “inseparabil legată de acelea ale rentabilităţii şi flexibilităţii. Rezultatul întreprinderii este supus evenimentelor neprevăzute care însoţesc activitatea sa în toate domeniile. Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor şi în consecinţă, a capitalului investit.”4

Profesoara universitară Maria Niculescu este de părere că “într-o accepţiune sintetică, riscul - inerent oricărei activităţi - semnifică variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului”5

Făcând legătura între risc şi investiţie, profesorul Mihai Toma concluzionează că “orice investiţie comportă un risc. Cu cât riscul este mai mare cu atât creşte pretenţia asupra remunerării capitalului investit”.6

Fără îndoială că riscul este indisolubil legat de probabilitatea sa de apariţie în urma unei activităţi mai puţin eficiente a omului, motiv pentru care profesorul universitar Aurel Giurgiu înţelege prin risc “probabilitatea survenirii unui eveniment nedorit”.7

De aceeaşi părere este şi profesorul universitar Nicolaie Hoanţă, care subliniază că riscul este în fapt “probabilitatea unui eveniment nefavorabil să aibă loc. Riscul poate fi definit şi ca probabilitatea succesului sau a eşecului, în care succesul înseamnă obţinerea unui profit şi eşecul presupune suferirea unei pierderi de bani dintr-o investiţie.”8

În general, riscul se defineşte ca fiind posibilitatea ca veniturile viitoare să fie diferite faţă de cele estimate a se obţine. Altfel spus, riscul reprezintă variabilitatea veniturilor sub influenţa mediului, implicând eventualitatea producerii unui eveniment nefavorabil.9

În cadrul diferitelor domenii, riscul este definit în mod diferit, unul dintre elementele de diferenţiere fiind unitatea de analiză, adică entitatea pentru care riscul este analizat şi evaluat. În acest sens, se pot identifica mai multe tipuri de unităţi de

2 I. Stancu - Gestiune financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1994, p.3183 I. Stancu - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.8474 Gh.Manolescu – Managementul financiar, Editura Economică, Bucureşti,1995, p.1695 M.Niculescu – Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.3976 M. Toma – Finanţe şi gestiune financiară, Editura Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti, 1994, p.487 A.I. Giurgiu – Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p.738 N.Hoanţă –Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996, p.3069 Idem

4

analiză10: individul, populaţia, o tranzacţie, un proiect sau o organizaţie (fie în ansamblul său, fie doar un departament, o funcţie sau o unitate de afaceri). În finanţe, unitatea de analiză poate fi considerat un activ sau un flux monetar. În cazul managementului proiectelor, unitatea de analiză este proiectul, iar organizaţia care realizează şi care implementează proiectul este entitatea care suportă riscul. În domeniul sănătăţii şi securităţii umane, unitatea de analiză este reprezentată de individ sau de populaţie în ansamblul său, acestea fiind de fapt entităţile care sunt expuse riscului.

Având în vedere abordările din domenii diverse pe care le-am prezentat, un grup de cercetători propune un model conceptual de definire a riscului (figura 2.1.)11

care să integreze aspectele specifice tuturor domeniilor.12

Modelul conceptual al riscului global se bazează pe integrarea ansamblului riscurilor cu care se poate confrunta un individ, o populaţie sau o organizaţie în scopul gestionării eficiente a acestora.

Între modelul global al riscului se pot stabili o serie de legături de diverse tipuri, aşa cum sunt prezentate în tabelul 2.1. Astfel, legătura dintre starea iniţială (T0) şi stările posibile (a) este o legătură de tip temporal prin care starea iniţială se transformă în stări posibile pe măsura trecerii timpului.

Tabelul 2.1 Sistemul de legături aferente componentelor modelului de integrare a

riscului

Simbolul legăturii Tipul legăturii

a Descriptivă

b Temporală

c Temporală

d De influenţă

e De cauzalitate

Legătura (b) dintre diverşi factori şi starea iniţială (a) este de natură descriptivă, starea unităţii de analiză (fie individ, proiect sau organizaţie etc.) putând fi descrisă prin intermediul factorilor de risc. Pe de altă parte, având în vedere că factorii de risc determină probabilitatea de apariţie a unui eveniment şi amploarea acestui eveniment, se poate identifica o legătură între factori şi risc (d). Fiecare risc, adică fiecare combinaţie de evenimente şi efecte, determină în acest fel stările posibile ale unităţii de analiză.

10 J.G. Bernard, B. A. Aubert, S. Bourdeau , E. Clenient, C. Debuissy, M.J. Dumoulin, M. Laberge, de N.E. Marcellis, J. Peignier - Le risque: un modele conceptuel d'integration, CIRANO, Montreal, octombrie 2002, p. 5-16

11 J.G. Bernard, B A. Aubert, S. Bourdeau , E. Clenient, C. Debuissy, M.J. Dumoulin, M. Laberge, de N.E. Marcellis, J. Peignier - Op.cit., p. 24-35

12 N.C.Ciocoiu – Op.cit.,p.13

5

d

d

Figura 2.1. Model conceptual de integrare a riscului

În modelul conceptual prezentat în figura 2.1., riscul se poate traduce prin probabilitatea de apariţie a unui eveniment şi a impactului acelui eveniment.

În funcţie de factorii luaţi în calcul, riscul poate înregistra valori negative (riscul downside) sau valori pozitive (riscul upside). Anumiţi factori de risc, precum preţul materiilor prime, pot avea atât un impact negativ, cât şi unul pozitiv, caz în care riscul se poate transforma în oportunitate.

Modelul conceptual al riscului prezentat anterior foloseşte noţiuni precum obiectiv, eveniment, probabilitate şi impact pentru a defini riscul, pe care le prezentăm detaliat în cele ce urmează.

Astfel, obiectivul reprezintă o stare posibilă din perioada T1, dorită de unitatea de analiză şi fixată în perioada T0. În modelul prezentat în figura 1.1 stările posibile sunt reprezentate printr-un ansamblu de puncte. Un obiectiv este reprezentat printr-un subansamblu din cadrul acestor puncte.

Obiectivul nu reprezintă în mod necesar starea cea mai probabilă a se realiza. În anumite domenii, noţiunea de obiectiv nu este utilizată. Astfel, în domenii precum sănătatea sau ştiinţele mediului este imposibil de definit (mai ales din punct de vedere moral) un obiectiv în termeni de „morţi” sau de „răniţi”.

Pe de altă parte, evenimentul reprezintă un incident care poate afecta un anume mediu într-un interval de timp bine stabilit. Un eveniment poate avea două consecinţe posibile: pe de o parte un impact dat de funcţia g i(xi) iar pe de altă parte un alt eveniment cu probabilitatea de apariţie fi(yi). Această constatare implică existenţa unui lanţ tip „cauză-efect” cu o lungime bine definită (figura 2.2).

6

Starea iniţială (T0)

Endogeni

Exogeni

Eveniment Impact

Factori Risc h(x,y)

f(y) g(x,y)

e

b

a

c

Stări finale aşteptate

Stări posibileUnitatea de analiză

Figura 2.2. Modelul conceptual al riscului. Lanţ de evenimente

Probabilitatea măsoară posibilitatea de apariţie a unui eveniment evaluat cantitativ pe o scară de la 0 la 1 şi reprezentat prin funcţia fi(yi).

Nu în cele din urmă impactul reprezintă efectul unui eveniment asupra unui obiectiv al unităţii de analiză sau asupra entităţii care suportă riscul. Impactul reprezintă o pierdere (sau un câştig) de natură financiară, cu privire la mediu, sau legată de sănătatea umană. Amploarea impactului urmează o funcţie g(X) determinată de valoarea interacţiunii dintre factorii de impact.

Modelul conceptual prezentat anterior are ca scop să faciliteze transferul de metode şi tehnici ale managementul riscului între diferite domenii economico-sociale.

3. Risc şi incertitudine

Deşi termenii de „risc” sau „incertitudine” sunt folosiţi de multe ori pentru a exprima unul şi acelaşi lucru, există o diferenţă clară între ei, susţine profesorul universitar Florea Radu.13 Incertitudinea reprezintă faptul de a nu şti ceea ce urmează a se întâmpla în viitor. Riscul este modul în care caracterizăm cât de multă incertitudine există. Cu cât există mai multă incertitudine, cu atât riscul va fi mai pronunţat şi invers. Riscul reprezintă, deci o caracterizare a gradului de incertitudine.

Toate definiţiile riscului atribuie acestuia două dimensiuni, şi anume, incertitudinea, întrucât riscul este legat de ceva ce nu s-a întâmplat încă şi efectul asupra obiectivelor afacerii (sau proiectului).

13 F. Radu – Metode şi tehnici de analiză economico-financiară, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1999, p. 349.

7

Risc h(x,y)

f(yn-1,yn)

Evenimentef(yn)f(yi)f(y1)

Eveniment l Eveniment i Eveniment nf(yi-1,yi)

Impacturign(xn,yn)

gi(xi,yi

)g1(x1,y1)Impact l Impact i Impact n

h1(x1,y1) hi(xi,yi) hn(xn,yn)

În toate domeniile este imposibil de a face referire la risc fară a se menţiona conceptul de incertitudine. Diferenţa dintre cei doi termeni este dată de noţiunile de informaţie şi de cunoaştere. Incertitudinea este asociată cu lipsa de informaţii. Cel mai frecvent aceasta se referă la o stare mentală caracterizată prin îndoială, bazată pe o lipsă a cunoştinţelor despre ce se va întâmpla sau nu în viitor. Incertitudinea variază în funcţie de cunoştinţele pe care le deţine fiecare individ şi de atitudinea lui faţă de risc, în condiţii identice diferiţi indivizi putând să aibă atitudini diferite.14

Deşi incertitudinea este prezentă în toate definiţiile riscului, riscul şi incertitudinea nu se pot confunda deoarece, în timp ce pentru risc se pot face anumite anticipări ale evenimentelor ce se pot produce cât şi asupra probabilităţilor asociate producerii lor, în cazul incertitudinii, decidentul nu poate identifica unul sau mai multe evenimente posibile a se produce şi, cu atât mai puţin, nu poate estima probabilitatea producerii lor. De aceea în cercetare se utilizează adesea termenii de probabilitate şi impact pentru a descrie cele două dimensiuni ale riscului, şi anume: probabilitatea arată cât este de posibilă producerea evenimentului sau condiţiei riscante, iar impactul arată ce se va întâmpla dacă riscul se materializează.

O primă delimitare mai exactă între risc şi incertitudine în care apare noţiunea de probabilitate o face Knight Friederich15, care consideră riscul ca o situaţie în care decidentul are trei avantaje:

• cunoaşterea structurii problemei;• înţelegerea şi delimitarea intervalului în care pot să apară posibilele

consecinţe/ rezultate; • capacitatea obiectivă de a atribui fiecărui rezultat probabilităţi de apariţie.Knight afirmă că riscul este o formă măsurabilă a incertitudinii, în contrast cu

incertitudinea nemăsurabilă.16

Starea de incertitudine este definită ca un complex de condiţii şi situaţii neidentificate sau imprevizibile ca moment de apariţie, iar atunci când sunt identificate sau previzibile ele sunt foarte instabile, astfel că probabilitatea lor este egală cu zero. Ele pot fi puse în evidenţă prin abateri în plus sau în minus faţă de o situaţie normală.

Starea de risc este aceea în care, cu o probabilitate matematică mai mare decât 0 şi mai mică decât 1, se poate determina evoluţia unor fenomene economice, influenţele unor factori şi efectele lor posibile. În acest sens se au în vedere, de regulă, consecinţele anticipate ale unor acţiuni sau evenimente, doar uneori se pot avea în vedere şi cauzele acestora.

În analiza elementelor se pot avea în vedere mai multe tipuri de incertitudine în funcţie de nivelul de informare de care dispune cercetătorul. Spectrul incertitudinii se poate întinde de la certitudinea totală (în care se dispune de informaţie completă) până la incertitudinea totală (unde informaţia lipseşte cu desăvârşire) aceasta fiind zona acoperită practic de managementul de risc.

Relaţia între risc, incertitudine şi oportunitate este privită în mod diferit de specialiştii care nu sunt adepţii încorporării oportunităţii în definirea riscului (figura 3.1). Aceştia consideră că orice iniţiativă (o afacere sau un proiect) urmăreşte obţinerea unor „produse”, dar apariţia incertitudinii poate avea efecte favorabile (oportunităţi) sau nefavorabile (acestea fiind considerate riscuri), iar scopul

14 N.C.Ciocoiu – Op.cit., p.1815 F. Knight – Risk, Uncertainty and Profit, Houghton Mifflin, Boston, Massachussetts, 1921, p.8916 Idem

8

managementului este (sau ar trebui să fie) acela de a îndepărta incertitudinea de risc şi de a o apropia cât mai mult de oportunitate.17

Figura 3.1. Relaţia Incertitudine-Oportunitate-Risc

Indiferent de modul în care este definită incertitudinea (dezbaterile pentru a obţine consensul asupra unei definiţii continuă încă) trebuie reţinut faptul că aceasta însoţeşte terminologia riscului, iar din punct de vedere al teoriei deciziei a determinat apariţia unor metode de decizie specifice.

4. Riscul - ameninţare şi oportunitate

Cercetările în domeniul riscului au determinat trecerea de la o abordare bazată pe dimensiunea negativă a riscului la una complexă în care riscul este văzut atât ca o ameninţare cât şi ca o oportunitate.

Abordarea tradiţională consideră riscul ca un element incert, dar posibil, ce apare permanent în procesul activităţilor socio-umane, ale cărui efecte sunt păgubitoare şi ireversibile.

În accepţiunea clasică a teoriei deciziei, riscul este abordat ca o noţiune socială, politică, economică sau naturală a cărei origine se află în probabilitatea, ca o acţiune viitoare să genereze pierderi, datorită informaţiilor incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenţei unor raţionamente de tip logic.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române18 defineşte riscul ca posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, iar OCDE (1983) apreciază faptul că riscul este determinat din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă.19

În aceste condiţii, majoritatea aplicaţiilor referitoare la risc se concentrează pe gestiunea ameninţărilor, iar instrumentele şi tehnicile puse la dispoziţia practicienilor se orientează pe aspectul negativ al riscului.

Recent, abordarea riscului a început să includă şi aspectul pozitiv reprezentat de posibilitatea de a genera oportunităţi printr-o gestiune adecvată şi strategie

17N.C.Ciocoiu – Op.cit., p.2018 I. Coteanu, L. Seche, M.Seche - Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a, Editura

Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 92919 W. Shaunessy - Lafaisabilite de project, Les Editions de SMG, Paris, 1983, reprodus după Ciocoiu

N.C. – Op.cit., p.17

9

Iniţiative(Afacere/Proiect)

Necunoscute(Incertitudine)

Rezultate(Produse)

Favorabile(Oportunităţi)

Nefavorabile(Riscuri)

specifică. Aceasta a determinat includerea în cadrul definiţiilor riscului a elementelor pozitive.

În mod surprinzător, Institutul pentru Managementul Riscului20 nu a formulat

o definiţie oficială pentru risc, dar în documentele sale utilizează exprimări de tipul

„şansa unor consecinţe negative sau expunerea la neprevăzut”, abordând astfel o

poziţie univocă asupra aspectului negativ. Alte organisme care elaborează standarde

naţionale (precum Norwegian Standard NS5814/1981, British Standard BS 8444-

3/1996 şi National Standard of Canada CAN/CSA-Q850-97/1997)21 utilizează de

asemenea definiţia sub aspect negativ a riscului.

După anul 1999, încep să apară tot mai frecvent definiţiile neutre sau orientate

spre latura pozitivă a riscului. Astfel, The British Standard Institute (BSI) specifică în

BS6079-3/2000 că riscul este incertitudinea „care afectează posibilitatea

atingerii...obiectivelor”, iar standardele elaborate în Australia şi Noua Zeelandă

(AS/NZ 4360:1999) prezintă o definiţie ce lasă posibilitatea încorporării implicite atât

a ameninţărilor cât şi a oportunităţilor22.

În Dicţionarul Enciclopedic Managerial editat de Editura Academică de

Management23 prezintă riscul ca măsură a neconcordanţei dintre diferite rezultate

posibile, mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile într-o acţiune viitoare.

Abordarea introduce şi potenţialul aspect pozitiv al riscului prin precizarea

rezultatelor posibile „favorabile”.

Cea mai recentă publicaţie care include explicit dimensiunea pozitivă în

definirea riscului este ghidul managementului de proiect publicat de Project

Management Institute în anul 2000. În acest ghid riscul de proiect este considerat ca

„un eveniment sau o condiţie incertă care, dacă apare are un efect pozitiv sau negativ

asupra obiectivului proiectului... Riscul proiectului include atât ameninţările asupra

obiectivelor proiectului cât şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective”.24

Experţii şi practicienii în domeniul managementului riscului continuă să aibă

opinii diferite asupra încorporării celor două aspecte – ameninţare şi oportunitate – în

20 xxx – A Risk Management Standard – The Institute of Risk Management (IRM), The Association of Insurance and Risk Managers (IRM), ALARM The National Forum of Risk Management in the Public Sector, 2002

21 N.C. Ciocoiu – Op.cit., p.1722 idem23 I. Ceauşu - Dicţionar Enciclopedic Managerial, Editura Academica de Management, Bucureşti,

2000, p.86424 Project Management Institute, Guide to the Project Management Body of Knowledge (PMBOK®

Guide), 2000, p. 127

10

definirea riscului, dar orientarea în acest sens este din ce în ce mai evidentă datorită

avantajelor pe care le prezintă.25

Acceptarea (şi adoptarea) uneia sau alteia dintre definiţii este importantă atât

pentru precizarea scopului managementului de risc pe care îl va aplica o organizaţie

cât şi pentru alocarea cât mai completă a responsabilităţilor între membrii echipei

manageriale.

Dintre diferitele teorii asupra riscului, consider că cea mai raţională şi care

corespunde orientării actuale de management este cea a doctorului David Hillson

specialist britanic recunoscut pentru contribuţia adusă în domeniul

managementului riscului, care încorporează cele două aspecte - ameninţare şi

oportunitate în definirea riscului.

Îmbrăţişez această opinie deoarece ameninţarea determină în general pierderi, iar oportunitatea generează câştiguri. A nu lua în considerare şi oportunitatea care generează noi oportunităţi, deci câştiguri mai mari decât cele iniţiale, ar fi o abordare total inadecvată şi iraţională.

5. Ameninţări posibile în cazul neevaluării riscului

În business orice activitate este supusă riscului încă din primul moment în care

o entitate intră pe piaţa concurenţială. De aceea se impune ca agenţii economici să

cunoască pericolele la care le este supusă afacerea.

În acest sens, pe baza unui studiu întreprins în lumea afacerilor agenţia

internaţională de credit „Dun & BRADSTREET” cu sediul la Londra a realizat o listă

cu „10 ameninţări” majore pentru supravieţuirea unei întreprinderi, pe piaţa

convencurenţială, şi anume:

1. Amplasarea greşită a afacerii. Aceasta ţine de politica de

marketing şi presupune nepromovarea unor reclame corecte şi nealegerea

unei pieţe favorabile desfacerii produsului;

25 Dr. David Hillson, specialist britanic recunoscut pentru contribuţiile sale în domeniul managementului riscului, apreciază că utilizarea cuvântului "risc" doar în accepţiune negativă este oarecum incorectă deoarece însuşi sensul străvechi al cuvântului (risc provine din latină unde resecare = a îndrăzni). Pe de altă parte, ar fi o pierdere dacă echipele de management care sunt deja instruite pentru a gestiona ameninţările nu ar fi folosite în acelaşi timp pentru a identifica şi gestiona oportunităţile.

11

2. Prea mult capital în active fixe. Aceasta înseamnă pe de-o

parte imobilizări importante de fonduri băneşti în active imobilizate, iar pe

de altă parte înseamnă o eficienţă scăzută în utilizarea activelor fixe;

3. Lipsa de capital. S-au făcut investiţii prea mari în active fixe

şi nu mai există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de

producţie;

4. Probleme cu creditele. Cu alte cuvinte entitatea nu dispune

de resurse pentru rambursarea datoriilor;

5. Proasta gestionare a stocurilor. Dublarea vânzărilor nu

implică dublarea stocurilor. Stocurile vor creşte numai de 1:4 ori;

6. Expansiunea necontrolată a afacerii. Întreprinderea lansează

produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în prealabil;

7. Capitalizare neadecvată. Aceasta este determinată de riscul

activităţii. Dacă riscul este mare, dividendele pretinse de investitori vor fi

mai mari. Din profitul obţinut se plătesc dividendele iar partea investită va

fi mai mică;

8. Lipsa de experienţă şi de calificare. Cu alte cuvinte nu există

interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a celor angajaţi;

9. Probleme cu personalul. Daca activitatea merge prost

personalul va fi tentat să îşi găsească alt loc de muncă;

10. Birocraţia. Aceasta se găseşte în activităţile ale căror

rezultate nu mai sunt satisfăcătoare.

Dacă se analizează aceste ameninţări se constată că o ameninţare derivă din

cealaltă ca un efect cu propagare în lanţ a acestora.

Numai în condiţiile în care managerii iau în considerare întregul spectru al

acestor ameninţări, pot să evite intrarea în colaps a entităţii. Dacă nu se ţine cont de

sistemul celor zece ameninţări rezultatele viitoare vor fi amplificate de incertitudine,

iar transformarea posibilităţii (a riscului) în realitate (faliment) nu este decât o

chestiune de timp.

12

6. Factorii de succes ai unei afaceri

Pentru a contracara aceste ameninţări, specialiştii în domeniu, au analizat

factorii care determină succesul activităţii unei întreprinderi. Ei consideră că dacă se

urmăreşte realizarea anumitor condiţii, performanţa este asigurată, şi anume:

tendinţa spre acţiune. Fiecare angajat este capabil să acţioneze zi de zi, fără

a aştepta ordine de la cineva. Organigramele de succes sunt cele cu formă

de piramidă scundă şi plată;

apropierea de client pentru înţelegerea nevoilor acestuia. Activitatea de

producţie trebuie să aibă un dublu scop: realizarea unui produs calitativ

superior şi satisfacerea necesităţilor unui anumit segment de consumatori;

autonomie în descentralizare în luarea deciziilor. Toată activitatea trebuie

împărţită în compartimente care ştiu exact ce au de făcut şi de unde de fapt

se iau deciziile;

conducerea simplă şi bazată pe valori. Americanii numesc aceasta

KISS=„a păstra lucrurile simple” (de la keep it short and simple);

realizarea scopului propus. Ideea constă în aceea că un produs nou se

lansează numai pe o piaţă cunoscută, iar pe o piaţă nouă se vinde numai un

produs deja cunoscut. Niciodată un produs nou nu se lansează pe o piaţă

nouă, pentru că riscul este foart mare;

un personal bine pregătit şi dedicat. Activitatea presupune un lanţ de

oameni implicaţi în procesul de producţie de la furnizorul iniţial la clientul

final. Dacă fiecare este interesat în activitatea pe care o desfăşoară şi

depune o muncă de calitate, riscul ca în procesul de producţie să apară

întreruperi este foarte mic;

un control cât mai scurt al activităţii. Nici un aspect al controlului nu

trebuie neglijat în nici o fază a activităţii;

Orice manager analizând continuu activitatea de care răspunde şi ţinând cont

de factorii menţionaţi mai sus, poate asigura succesul afacerii.

13

7. Tipologia riscurilor bancare

Un studiu al Băncii Mondiale26 arată că, în general, riscurile bancare se

încadrează în patru mari categorii:

a) riscuri financiare, ce cuprind riscuri pure (riscul de lichiditate, riscul de

credit, riscul de solvabilitate) şi riscuri speculative (riscul ratei dobânzii, riscul

valutar, riscul preţului sau poziţiei de piaţă);

b) riscuri operaţionale, asociate organizării şi funcţionării sistemelor interne

ale băncii, incluzând sistemele computerizate şi alte tehnologii, ce privesc stabilirea

de către autorităţile de reglementare a unor norme pe care băncile trebuie să le

respecte;

c) riscurile afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă, inclusiv

preocupărilor macroeconomice şi de politici, factorilor legali şi de reglementare,

precum şi infrastructurii şi sistemului de plăţi existente la nivelul întregului sector

financiar. Această grupă de riscuri este adesea cunoscută sub denumirea generică de

risc de ţară;

d) riscurile apariţiei de evenimente cuprind toate tipurile de riscuri exogene

care, dacă s-ar materializa, ar putea pune în pericol operaţiunile unei bănci sau ar putea

dăuna condiţiei financiare şi gradului de adecvare a capitalului respectivei bănci. Astfel

de riscuri includ evenimente politice (căderea unui guvern), crize bancare, dezastre

naturale şi războaie civile, băncile neputându-le face faţă decât prin menţinerea unui

nivel adecvat de protecţie a capitalului. Referitor la riscurile apariţiei de evenimente,

autorităţile de supraveghere au un rol critic şi important în evaluarea impactului unor

astfel de evenimente asupra economiei naţionale şi în special asupra sistemului bancar

şi al pieţelor financiare.

Spectrul riscului bancar este prezentat sintetic în tabelul următor.

26 H.v.Greuning, S.Brajovic Bratanovic - Analyzing and Managing Banking Risk, Casa de Editură Irecsson, Bucureşti, 2004, p.12

14

Tabelul nr.7.1.Expuneri la riscurile bancare

Riscuri financiare Riscuri operaţionale

Riscuri ale afacerii Riscuri ale apariţiei de evenimente

Riscuri legate de structura bilanţului

Riscuri de fraudă Riscuri aferente nivelului dezvoltării

macroeconomice

Risc politic

Riscuri privind profitabilitatea

Riscuri privind funcţionarea

sistemelor interne

Riscuri de politică monetară

Risc de contaminare

Riscuri privind adecvarea capitalului

Riscuri tehnologice Riscuri legate de factorii legislativi

Risc de criză bancară

Riscuri de credit Riscuri de management

defectuos

Riscuri de reglementare

Riscuri exogene

Riscuri de lichiditate Riscuri de nerespectare a procedurilor şi normelor băncii

Riscuri de infrastructură

Riscuri de piaţă Riscul sistemic general

Această abordare a riscului bancar confirmă faptul că nivelul calitativ al managementului bancar şi în special, procesul de management al riscurilor, reprezintă preocupări esenţiale pentru garantarea siguranţei şi stabilităţii atât a băncilor individuale, cât şi a întregului sistem bancar.

Banca Naţională a României, în reglementările sale enumeră 11 categori de riscuri cu care se confruntă instituţiile de credit: risc de credit, risc de ţară, risc de transfer, risc de piaţă, risc de preţ, risc valutar, risc al ratei dobânzii, risc de lichiditate, risc operaţional, risc juridic şi risc reputaţional.27

Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de caracteristica bancară28 este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabelul nr.7.2. Clasificarea riscurilor bancare

Caracteristica bancară Grupa de risc Tipul de riscOperaţii bilanţiere Financiar Risc de creditare

Risc de lichiditateRisc de piaţăRisc de faliment

Servicii bancare De prestare Risc operaţionalRisc tehnologicRisc al produselor noi

27 Norma BNR nr.17 din 18.12.2003, privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit, publicată în M.Of. nr. 47 din 20.01.2004

28 L. Roxin - Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p.21

15

Risc strategicCadrul de activitate Ambiental Risc de fraudă

Risc economicRisc concurenţialRisc legal

Sursa: L.Roxin – Gstiunea riscurilor bancare, EDP, Bucureşti, 1997, p.21

În activitatea sa, banca este supusă riscurilor pe două planuri29: riscurile proprii oricărei entităţi, banca fiind o afacere în care se angajează oameni, capitaluri şi care se confruntă cu riscuri, de unde pot rezulta câştiguri sau pierderi ce urmează să remunereze aportul factorilor angajaţi, confruntându-se astfel cu un triplu risc:a) riscul de organizare legat de acţiunea omului, care este un risc de calitate

profesională ce poate implica erori cu consecinţe semnificative; b) riscul de nefuncţionare sau „de pan㔺i c) riscul mediului ambiental, adică riscul influenţelor negative ale

reglementarilor de ordin juridic sau fiscal; riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartidă), ce

apar ca urmare a funcţionării ca un intermediar specific în procesul circulaţiei capitalului şi se concretizează în riscul de credit, riscul lichidităţii, riscul ratei dobânzii.

8. Riscurile semnificative şi componentele acestora

Potrivit reglementărilor în vigoare, riscurile semnificative sunt riscuri cu impact însemnat asupra situaţiei patrimoniale şi/sau reputaţionale a instituţiilor de credit.30

În vederea îmbunătăţirii activităţii bancare, suntem de părere că instituţiile de credit trebuie să ia măsuri pe linia administrării următoarelor riscuri semnificative: riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate, riscul operaţional şi riscul reputaţional.

Pentru administrarea riscurilor semnificative, Consiliile de Administraţie ale băncilor trebuie să întreprindă următoarele măsuri:

a) să aprobe şi să reconsidere profilul de risc al acestora; b) să aprobe politicile privind administrarea riscurilor respective, să le

analizeze periodic, cel puţin anual, şi să dispună revizuirea acestora, după caz; c) să asigure luarea de către conducătorii instituţiei de credit a măsurilor

necesare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor, inclusiv pentru activităţile externalizate;

d) să aprobe procedurile de stabilire a competenţelor şi a responsabilităţilor în domeniul administrării riscurilor;

e) să aprobe externalizarea unor activităţi; f) să aprobe politica de instruire a personalului; Potrivit aceloraşi reglementări, conducerea executivă a instituţiilor de credit

este responsabilă pentru îndeplinirea următoarelor obiective:29 C. Basno, N.Dardac – Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.11

30 Norma BNR nr. 17/ 2003 – Op.cit.

16

a) implementarea strategiilor aprobate de consiliul de administraţie şi asigurarea comunicării acestora personalului implicat în punerea lor în aplicare;

b) asigurarea comunicării politicilor şi procedurilor pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor personalului implicat în punerea lor în aplicare;

c) menţinerea unor sisteme de raportare corespunzătoare a expunerilor la riscuri, precum şi a altor aspecte legate de riscuri;

d) menţinerea limitelor corespunzătoare privind expunerea la riscuri, inclusiv pentru condiţii de criză, în conformitate cu mărimea, complexitatea şi situaţia financiară a instituţiei de credit;

e) menţinerea eficienţei şi eficacităţii sistemului de control intern; f) analizarea oportunităţii externalizării unor activităţi prin prisma riscurilor

implicate de externalizare; g) supravegherea şi monitorizarea contractului de externalizare; h) asigurarea unui personal calificat, având experienţa şi cunoştinţele

necesare; i) asigurarea instruirii corespunzătoare a personalului; j) asigurarea concordanţei politicilor de remunerare a personalului cu strategia

instituţiei de credit privind riscurile. Aşa cum rezultă din schema 8.1. o instituţie de credit se confruntă cu riscurile

semnificative menţionate anterior, fără însă a le considera ca fiind limitative.

17

Schema 8.1 – Structura riscurilor semnificative ale instituţiilor de credit

18

Riscurile semnificative ale

instituţiilor de credit

Riscul de creditare

Riscul de piaţă

Riscul de lichiditate

Riscul operaţional

Riscul reputaţional

Riscul de contrapartidă

Riscul de expunere

Riscul de recuperare

Riscul de preţ

Riscul valutar

Riscul ratei dobânzii

Riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare

Riscul neacoperirii pasivului cu activele existente

Riscul ieşirii de fonduri neacceptate

Riscul de fraudă

Riscul de pierdere a controlului

Riscul utilizării de modele şi formule necorespunzătoare

Riscul utilizării de sisteme informatice neperformante

Riscul legal şi de reglementare

Riscul unei publicităţi negative

Riscul pierderii încrederii în soliditatea instituţiei

Riscul trecerii dintr-o clasă superioară în una inferioară de rating

Riscurile semnificative ale

instituţiilor de credit

Riscul de creditare

Riscul de piaţă

Riscul de lichiditate

Riscul operaţional

Riscul reputaţional

Riscul de contrapartidă

Riscul de expunere

Riscul de recuperare

Riscul de preţ

Riscul valutar

Riscul ratei dobânzii

Riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare

Riscul neacoperirii pasivului cu activele existente

Riscul ieşirii de fonduri neacceptate

Riscul de fraudă

Riscul de pierdere a controlului

Riscul utilizării de modele şi formule necorespunzătoare

Riscul utilizării de sisteme informatice neperformante

Riscul legal şi de reglementare

Riscul unei publicităţi negative

Riscul pierderii încrederii în soliditatea instituţiei

Riscul trecerii dintr-o clasă superioară în una inferioară de rating

Riscul de creditare este un risc asumat de instituţia de credit şi vizează întreaga sa activitate. Acesta se manifestă prin trei forme: riscul de contrapartidă, riscul de expunere şi riscul de recuperare.

Riscul de piaţă este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi cursului valutar şi se manifestă prin: riscul de preţ, riscul valutar şi riscul ratei dobânzii.

Riscul de preţ este o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor valorilor mobiliare, mărfurilor şi instrumentelor financiare derivate.

La rândul său riscul valutar apare din fluctuaţiile pe piaţă ale cursului valutar. Riscul ratei dobânzii se datorează fluctuaţiilor de pe piaţă ale ratei dobânzii. Riscul de lichiditate este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării

profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituţiilor de credit de a onora în orice moment obligaţiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituţiile de credit. Riscul de lichiditate îmbracă la rândul său trei forme:

- riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare;- riscul neacoperirii pasivului cu activele existente;- riscul ieşirii de fonduri neacceptate.Riscul operaţional este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării

profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.). riscul operaţional se manifestă prin următoarele forme:

- riscul de fraudă;- riscul de pierdere a controlului;- riscul utilizării de modele şi formule necorespunzătoare;- riscul utilizării de sisteme informatice neperformante.

Riscul reputaţional este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituţiilor de credit.

8.1. Riscul reputaţional îmbracă următoarele forme de manifestare:- riscul legal şi de reglementare;- riscul unei publicităţi negative;- riscul pierderii încrederii în soliditatea instituţiei;- riscul trecerii dintr-o clasă superioară în una inferioară de rating.Pentru a evita apariţia unor crize de imagine, instituţiile de credit trebuie să-şi

stabilească o serie de obiective, care să ducă la prevenirea şi reducerea riscului reputaţional, şi să preîntâmpine scăderea gradului de notorietate, a încrederii şi reputaţiei sale, cum ar fi:

1. promovarea unei comunicări transparente prin diverse publicări, pentru a face cunoscute programele şi măsurile adoptate de instituţia de credit, precum şi produsele şi serviciile oferite de aceasta, pentru a permite înţelegerea obiectivelor băncii;

2. menţinerea unor relaţii bune cu mass-media, intensificarea gradului de transparenţă în privinţa comunicării cu presa, asigurarea unui contact direct cu reprezentanţii mass-media, oferirea de informaţii despre activitatea băncii în condiţii de promptitudine;

19

3. asigurarea unei “vizibilităţi” a băncii pe piaţă, prin promovarea noilor produse şi servicii în rândul publicului şi stimularea interesului pentru portofoliul de produse şi servicii deja existent;

4. menţinerea unor cerinţe ridicate de moralitate şi integritate în ceea ce priveşte selecţia personalului, în special al celui de conducere, la nivelul centralei şi unităţilor teritoriale;

5. respectarea reglementărilor interne de către toţi angajaţii băncii, un rol semnificativ în prevenirea şi reducerea riscului reputaţional avându-l procedurile de control intern şi cele referitoare la gestionarea tuturor riscurilor semnificative;

6. actualizarea permanentă a reglementărilor existente, care reprezintă instrumente de gestionare a riscului reputaţional.

În scopul menţinerii credibilităţii faţă de clienţi şi comunitatea financiară, instituţiile de credit trebuie să probeze în permanenţă un grad corespunzător de lichiditate. Pentru a răspunde obiectivului de lichiditate, gestionarea intrărilor şi ieşirilor de fonduri trebuie realizată în aşa fel încât să existe în permanenţă suficiente lichidităţi la nivelul instituţiei de credit.

Dacă pe piaţă există informaţii privitoare la dificultăţile de plată ale unei instituţii de credit, creditorii acesteia vor solicita rambursarea imediată şi completă. Criza de lichidităţi la o bancă poate fi generată şi de factori psihologici. Zvonurile însoţite de aprecieri fără o bază reală (self-fulfillig profecies), care se autoîntreţin pe piaţă, pot determina pierderea credibilităţii şi chiar falimentul băncii.

Un rol important în administrarea riscurilor semnificative revine instituţiilor de credit în definirea profilului de risc, a strategiilor şi politicilor de administrare. La definirea profilului de risc, se va ţine cont de:

- natura, dimensiunea şi complexitatea activităţii desfăşurate;- pragul de la care riscul este considerat semnificativ.În cadrul strategiei de prevenire şi de monitorizare a riscurilor semnificative se

va avea în vedere următoarele:a) raportul optim între risc şi profit, care se consideră acceptabil;b) condiţiile impuse tuturor unităţilor organizatorice pentru continuarea

activităţii de creditare pe baze sănătoase şi prudente.Politicile privind administrarea riscurilor semnificative, corespunzătoare naturii, dimensiunii şi complexităţii activităţilor instituţiilor de credit, trebuie să fie transpuse în mod clar şi transparent în norme interne, proceduri, inclusiv în manuale şi coduri de conduită, făcându-se distincţie între standardele generale aplicabile întregului personal şi regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal.

20