Curs 1 Anatomie Si Terminologie Medicala

140
ANATOMIA OMULUI SI TERMINOLOGIE MEDICALA

description

suport de curs pt studentii de anul 1 fac. de farmacie sau medicina

Transcript of Curs 1 Anatomie Si Terminologie Medicala

În funcţie de metodele de cercetare deosebim anatomia macroscopică de cea microscopică.

• Anatomia macroscopică este de fapt anatomia propriu-zisă, în sensul larg şi înrădăcinat al cuvântului. Ea cuprinde studiul corpului omenesc, a formei organelor şi raporturilor dintre ele.

• Anatomia microscopică studiază cu ajutorul microscopului, elementele constitutive ale fiecărui organ în parte.

• Fiziologia este o altă ramură a biologiei şi se ocupă cu studiul diverselor funcţii ale corpului uman şi reglarea acestora. Între formă, structură şi funcţie există o strânsă legătură, impunându-se o cercetare interdisciplinară.

1.Ramuri ale anatomiei• Anatomia descriptivă se ocupă cu

descrierea analitică a organelor corpului uman

formă, mărime, consistenţă, culoare, poziţie, modul de fixare).

• Anatomia topografică se ocupă cu studiul organelor grupate pe regiuni anatomice.

• Anatomia topografică studiază raporturile dintre organele corpului uman, descriindu-le în planuri succesive, de la suprafaţă în profunzime, fără a lua în considerare sistemul sau aparatul căruia îi aparţine structura întâlnită.

• Această ramură cercetează sintetic fiecare regiune a corpului, reconstituind spaţial şi stratigrafic planurile ce compun o regiune anatomică. Anatomia topografică studiază şi modul în care organele interne condiţionează forma exterioară.

• Anatomia clinică, numită şi anatomia pe viu,

=se ocupă cu studiul diferitelor regiuni de suprafaţă ale corpului uman.

• Antropologia studiază evoluţia omului în timp şi spaţiu. Artiştii plasticieni au fost dintotdeauna interesaţi de cunoaşerea morfologiei corpului uman şi prin eforturile lor s-a dezvoltat aşa numita anatomie artistică.

• Ontogeneza se ocupă cu studiul creşterii şi diferenţierii corpului uman.

Terminologie medicală

• Capitolul 1. Definiţie, obiective şi importanţă

Terminologia medicală şi farmaceutică este definită drept ştiinţa care studiază limbajul specific şi modern al ştiinţelor care se ocupă de îngrijirea sănătăţii oamenilor.

Studiul acesteia doreşte să uşureze înţelegerea termenilor specifici medicali şi farmaceutici.

Obiectivele urmărite prin parcurgerea acestui curs sunt urmatoarele: studentul să poată:

- să descrie şi să înţeleagă originea limbajului medical şi farmaceutic;

- să analizeze părţile componente şi să înţeleagă sensul termenilor medicali şi farmaceutici;

- să cunoască regulile care stau la baza formării termenilor medicali şi farmaceutici, pentru corecta pronunție şi ortografiere a termenilor folosiți;

- să poată folosii prefixele şi sufixele de bază pentru a forma termeni medicali şi farmaceutici;

- să înţeleagă şi să definească termenii de bază şi abrevierile utilizate în medicină şi farmacie;

- să identifice termenii anatomici care se referă la sistemele şi aparatele corpului uman;

- să înţeleagă termenii care se referă la simptome, diagnostice, teste de analize, proceduri, intervenţii chirurgicale, precum şi clase de medicamente utilizate în tratamentul bolilor;

- să poată înţelege şi folosii termenii şi abrevierile utilizate în documentarea medicală şi farmaceutică pentru a putea folosii materialele bibliografice specifice.

Studenţii trebuie să-şi formeze o bază solidă în ceea ce priveşte terminologia de specialitate, prin cunoaşterea termenilor de bază din domeniul medico-farmaceutic.

Cei mai mulţi termeni medico-farmaceutici provin din limba greacă şi limba latină. În evul mediu s-au adăugat termeni din limba arabă. În continuare s-au adăugat termeni din germană, franceză, slava veche şi în ultimul timp mai ales din engleză care s-a impus în toate domeniile de activitate. Termenii medicali şi farmaceutici au fost şi sunt asimilaţi în limba română.

Deşi termenii de bază au rămas acelaşi, terminologia medico-farmaceutică se găseşte într-un proces de modificare şi adaptare continuă.

Capitolul 2. Componente de bază ale termenilor medicali şi farmaceutici

Majoritatea termenilor medico-farmaceutici sunt formaţi din

rădăcină,

prefix, sau

sufix, sau

ambele.

Termenul conţine în primul rând rădăcina, care reprezintă subiectul despre care se vorbeşte.

Rădăcina se combină cel mai des cu sufixul, care se adaugă la sfârşitul rădăcinii şi subliniază înţelesul esenţial al rădăcinii.

Prefixul apare doar atunci când se doreşte modificarea rădăcinii şi se plasează la începutul cuvântului.

Modalităţi de compunere ale unui termen:

1. Termeni formaţi din două rădăcini, fără prefix sau sufix.

În cazul acestor termeni se interpune o vocală între cele două rădăcini. Cel mai frecvent între cei doi termeni se interpune vocala „o”. Ex: lip-o-fil = defineşte afinitatea unui mediu pentru grăsimi, sau hidr – o – fil care defineşte afinitate pentru apă a unui mediu.

 Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Lip- rădăcină Greacă – lipos – grăsime

-o- Vocală de legătură

-fil rădăcină Greacă – philos – a plăcea

termeni formaţi din două rădăcini, prima terminată prin vocală şi cea de a două începe cu o vocală.

Cele două vocale se inseră între cele două rădăcini. Ex: electro – imunodifuzie care defineşte o metodă de dozare a unei proteine prin precipitare de către anticorpi incluşi într-un gel (a nu se confunda cu imunoelectroforeza).

2. Termeni formaţi din prefix + rădăcină.

Ex: hiper – fagie, care înseamnă ingerarea de cantităţi excesive de alimente.

Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Hiper- Prefix Greacă – hyper – excesiv

-fagie Rădăcină

termen format din dintr-un prefix terminat prin vocală şi o rădăcină care începe cu o vocală. Vocala finală a prefixului este eliminată. Ex: parenteral care defineşte situarea unei substanţe în

afara căilor digestive.

Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Para- Prefix Greacă – para – dincolo de

-enter/o Rădăcină Greacă – enteron – intestin

-al sufix Greacă – al – sufix ce indică apartenenţa

3. Termeni formaţi din rădăcină + sufix. În aceste cazuri există urmatoarele posibilităţi:

- rădăcina se termină cu o vocală şi sufixul începe cu o consoană, ex. hemo – static, care defineşte

acţiunea de favorizare a coagulării sângelui Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Hemo- Rădăcină Greacă – haima – sânge

-static Sufix Greacă – statikos – care stopeaza

-rădăcina se termină cu o vocală şi sufixul începe tot cu o vocală.

Ex: alcalo – id , care denumeşte o substanţă organică de origine vegetală sau de sinteză, care conţine azot alături de C, H, O, S. aceasta are proprietăţi bazice şi formează săruri cu acizii (morfina, atropina, cafeina,

stricnina, pilocarpina, etc.).Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Alcalo- Rădăcină Arabă – al qaliy – potasă – referire la alcaloid

-id Sufix Greacă – eidos – asemănare, formă

Termeni formaţi din rădăcină terminată cu o consoană + sufix care începe cu o consoană.

În aceste cazuri între cele două componente se introduce o vocală, cal mai des fiind vocala „o”. Ex: hepat – o – megalie care înseamnă mărirea de volum a ficatului.

Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Hepat- Rădăcină Greacă – hepar – ficat

-o- Vocala interpusă

-megalie Sufix Greacă – megalos – mare

termeni formaţi din rădăcină terminată cu o consoană + sufix care începe cu o vocală. Ex: vas – ectomie, care se traduce prin exereza canalelor deferente.

Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Vas- Rădăcină Greacă – vas – vas

-ectomie Sufix Greacă – ektome – excizie

termeni formaţi din rădăcină care se termină cu o vocală şi sufix care începe tot cu o vocală.

În acest caz vocala finală a rădăcinii nu se mai foloseşte.Ex: card – ită care înseamnă inflamaţie a straturilor inimii.

Termeni componenți Categorie Origine şi semnificaţie

Cardio- Rădăcină Greacă – kardia – inimă

-ită Sufix Greacă – ită – inflamaţie

Capitolul 4. Prefixe 4.1. Prefixe care indică negaţia

prefixe semnificaţie Ex termeni formaţi

a - ; an - Fără Anurie, anxietate, atonie

anti -; contra -

Contra, opus la Antiinflamator, antioxidant, contraindicaţie, contracepţie

de - Din, în jos, sau nu

Denutriţie, demineralizare, deshidratare, denudare

4.2. prefixe care indică poziţia sau direcţiaprefixe semnificaţie Ex termeni formaţi

Ab - În afară de Abducţie, aberaţie

Ad - La, către, apropiat Adducţie,

Anizo - Neegal Anizocorie

Cis - De aceeaşi parte Poziţia cis, cis-platină

Circum - ; peri - În jurul Circulaţie, circumducţie, circumflex, pericard, periferic, peridural

Dextro -

La dreapta Dextrogir, dextran, dextropoziţie, dextroză

Levo - La stânga Levocardie, levodopa, levogir

Dia - ; trans -

Prin Diagnostic, dializă, diapedeză, diaforeză, transfer, transcripţie, transplant, transportor, transesterificare,

E - ; ec -; ex – ecto -; exo - ; extra -

Afară, departeÎn afară

Exocrin, extern, exoterm, extrasistolă, ectoderm, extract

En -; endo -; intra -

În interior Endocrin, endorfine, endoteliu, endocardită, intravaginal, intrarectal

Epi - Pe Epiderm, epididim, epifiză, epiglotă

Infra - Sub Infraclinic, infraliminal, infrasunete

Inter - Între, la mijloc Intern, interacțiune, interval

Izo - Egal Izobar, izoantigen, izomer, izocrom, izoelectric

Mezo - La mijloc Mezenchim, mezencefal, mezomorf

Meta - După, dincolo, schimbare

Metamer, metamorfoză, metastabil, acid metafosforic

Orto - Drept Ortocromatic, ortoped, ortoptic

Para - Chiar lângă, paralel cu, anormal, în afară, dincolo de

Paracentral, paraclinic, gl. Paratiroide

Retro - În spate, înapoi Retrobulbar, retrohipofiză, retropoziţie, retroversie, retrodifuziune, retrovirus

Trans - Prin Transdermic, transuretral, transvaginal

4.3. prefixe care inică valori cantitative

prefixe semnificaţie Ex termeni formaţi

Mono -uni -

Unul Monocit, monogam, monovalent, uniloculat

Ambi -; Amfi -; Bi -

Ambii, doi Ambilateral, Amfigonadism, Bisexualitate, bioxid de carbon

Com-; con -; sim -; sin -

Cu, împreună Comensal, consensual, concentric, sinergic, simpatolitic

Tri - Trei Trigliceride, triplet,

Cuadri -; cvadri -

Partu Cvadripet, cvadriplegie

Penta - Cinci Pentaciclu, pentoze

Hexa - şase Hexoză, hexobarbital

Demi -;hemi -; semi -

Jumătate Demifaţă, demiviaţă (timp de înjumătăţire) hemiplegie, hemisuccinat, semilunar, semiconductor

Hiper - Peste, excesiv

Hiperilpidemie, hiperaciditate

Hipo - Sub, jos, deficient

Hipoglicemie, hiposulfit de sodiu

Macro - Mare, lung Macroscopic, macromolecule, macrofage

Medio - Mediu Median

Micro - Mic Microscop, microb, microelemente, micron, microcapsule

Oligo - Puţin, deficitar Oligoelemente, oligozaharide, oligodinamie

Pan - Totul, complet Pandemie

Poli -; multi -

Mult Policlinică, polimer, poliartrită, multifuncţional, multivalent

Ultra - Excesiv, dincolo, după

Ultramicroscop, ultracentrifugă, ultrasunete

Super -; Supra -

Peste, excesiv Superficial, supernatant, supraponderal, suprarenală, supraventricular

Sub -;Infra -

Sub, jos Sublingual, subdural, subponderal, infraroşu,inframicrobiologie, infrastructură

4.4. prefixe cu valoare temporalăprefixe semnificaţie Ex termeni formaţi

Ante - Înainte Antecedente, antehipofiză, antepartum anterior

Pre - Înainte Precordial, prematur, premolar, preparat

Pro - Înainte Profilactic, procolagen, prolactină

Post - După Posterior, post abortum, postmenstrual, postoperator, postpartum

Re - Contra, înapoi, din nou

Rebound, recombinare, retrohipofiză, revenire

Crono - Timp Cronologie, cronofarmacologie

Meno - Lună Menstruaţie, menoragie, menopauză

Bradi - Încet Bradicardie, bradipnee, bradikinină, bradipsihie

Tahi - Repede Tahicardie, tahipnee

4.5. prefixe cu valoare generalăprefixe semnificaţie Ex termeni formaţi

Con - Împreună Condensare, conjunctivă, concentrare

Sim - Cu, împreună Simbioză, simpatolitic, simpatomimetic

Sin - Cu, împreună Sinergie

Eu - Bun, normal Eugenie, eutermic,

Dis - Dureros, dificil ,imperfect

Dispepsie, diskinezie, disurie, dismenoree, displazie

Neo - Nou Nogeneză, neoformaţie, neoplazie

Capitolul 5. SufixeSufixele pot fi grupate astfel:

5.1. sufixe folosite în definirea unor simptomesufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

- algie Durere Nevralgie, mialgie,

- dinie Durere Mastodinie

- geneză Producere, geneză

Glucogeneză, melanogeneză, halucinogen

- id Asemănare Opioid, steroid, pelagroid

- megalie

Mărire Hepatomegalie, acromegalie,

- penie Sărac, deficitar, puţin

Leucopenie, pancitopenie, eritropenie

- ree Eliminare, curgere

Diaree, steatoree, logoree, pioree, bronhoree

- spasm Contracţie involuntară

Spasm intestinal, cardiospasm, bronhospasm

5.2. sufixe folosite în definirea unor diagnosticesufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

- ază Stare, prezenţă Helmintiază, midriază, streptokinază, dezaminază

- cel Strângere Varicocel, hematocel- ectazie Dilatare Bronșectazie - emie În sânge Bacteriemie, hiperlipemie,

natriemie- fil, - filie Atracţie pentru Bazofil, hidrofil, lipofil- ită Inflamaţie Gastrită, duodenită, colecistită,

peritonită- oză Condiţie,

mărire patologică

Dermatoză, bruceloză, acantoză, fibromatoză, necroză

- om Tumoră Blastom, angiom, mielom

- malacie Moale Osteomalacie

- ptoză Cădere, deplasare în jos

Gastroptoză, ptoză renală

- ragie A izbucnii, a se desprinde brusc

Hemoragie, metroragie, menoragie

- urie Referitor la urină Hematurie, cetonurie

5.3. sufixe folosite în definirea unor operaţii chirurgicalesufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

-centeză Puncţie şi aspiraţie Paracenteză, toracocenteză

-deză Legare Diapedeză

-ectomie Îndepărtare, eliminare

Nefrectomie, colecistectomie

-pexie Fixare, suspendare Gastropexie, nefropexie

-plastie Reconstrucţie Esofagoplastie

-rafie Sutură Angiorafie, gastrorafie

-tomie Tăiere, incizie Gastrectomie, hepatectomie, enterotomie

-stomie Creare, deschidere Ileostomie, colostomie,

5.4. sufixe care intră în structura unor adjective

sufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

-ac, -al, -ar Aparţinând la, cu localizare în

Cardiac, bronhial, pulmonar, retrosternal, vascular

-ial, -tic Aparţinând la, cu localizare în

Faringial, somatic, acustic

-os, -ic Aparţinând la, cu localizare în

Osos, gastric, ionic

5.5. sufixe pentru formarea de diminutive

prefixe Exemplu termeni formaţi

-olă, -ul, -ulă, -ule Arteriolă, ventricul, maculă, capsule

5.6. sufixe cu înţeles generalsufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

-atie Proces patologic Miopatie, cardiopatie

-e Terminaţie în cazul unui substantiv

Anestezie, terapie, adiţie

-graf Aparat de înregistrat Tomograf, electroencefalograf, ecograf

-grafie Operaţiunea de înregistrare cu un aparat

Tomografie, ecografie, radiografie, spectrografie

-metru Aparat de măsură Manometru, galvanometru, tensiometru, termometru, spirometru

-gram, ă Înregistrare Diagramă, electrocardiogramă,

-iatric, -iatrie

Tratament Psihiatric, psihiatrie, pediatric, pediatrie

-ie Proces, stare de Alopecie, tetanie

-ism Situaţie, stare de Alcoolism, botulism, bovarism

-iu, -ium Structură, ţesut Atriu, epiteliu, endoteliu,

-log Specialist în Cardiolog, nefrolog, gastrolog, neurolog

-logie Studiu Fiziologie, farmacologie, histologie

-poieză Formare Hematopoieză

-scop Aparat pentru examinare Stetoscop, laringoscop, bronhoscop, microscop

-scopie Procesul de examinare Radioscopie, bronhoscopie, gastroscopie, colonoscopie

-stază Oprire Hemostază, bilistază

Capitolul 6. Rădăcini, prefixe şi sufixe comune termenilor medicali şi farmaceutici.

6.1. rădăcini care exprimă culoarearădăcini semnificaţie Ex termeni formaţi

Cromo- culoare Cromofile, cromozom, cromogen

Leuco- Leukos - alb Leucocite, leucogramă, leucoree

Ciano- Kyanos – albastru Cianoză, cianogenCiro- Khirros – galben roşcat Ciroză, cirogen, ciros

(culoarea cerii)

Luteo- Galben Luteină, luteostimulină

Crizo- Aur Crizodermă

Eritro- Erithros – roşu Eritrocite, eritropoieză, ertropoietină, eritrasmă, eritroză

Purpuro- Purpura – roşu purpuriu

Purpură

Cloro- Verde, clor Clorură, cloroform, cloroform, cloramfenicol, cloramine

Melano Melas, anos – negru, maro

Melanocite, melanină, melenă, melanoză

6.2. sufixe care indică substanţe sau elemente

sufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

-ază Enzimă Amilază, kinază, amilază, urează

-gen Precursor Fibrinogen, plasminogen, tripsinogen

-ic - Indică tipul de acţiune a substanţei- Indică forma cristalelor din substanţă

Antiemetic, antiastmatic, antitermic, diuretic, cardiotonic, fibrinoliticCubic, poliedric, sferic, rombic

-id Asemănare Alcaloid, opioid, steroid,

-idă Grupă amidică Sulfamidă, alchilamidă

-ină - Indică o substanţă derivată din amoniac, - Sau are azot în moleculă

Amină, alanină, fenilalanină, proteinăCocaină, codeină, morfină, nicotină, papaverină

-it Produs final Metabolit

-oză carbohidrat Fructoză, glucoză, zaharoză

6.3. sufixe folosite în definirea unor reacţii, unor operaţii farmaceutice, profesii sau domenii de activitate

sufixe semnificaţie Ex termeni formaţi

-al Apartenent la Magistral, oficinal-an Indică profesia Clinician, fizician,

cosmetician-are Reacţie

Proces, operaţie farmaceutică

Aminare, conjugare, esterificare, nitrareEvaporare, filtrare, pulverizare, triturare, uscare

-erg-ergo-ergono

lucru Ergometru

-eză separare Diapedeză,

-foreză Mişcare pe o cale specifică, transport sau mişcare a ionilor

Electroforeză, ionoforeză

-ic aparţine Clinic, chimic, farmaceutic, toxicologic

-ist profesia Farmacist, chimist, biochimist

-liză Desfacere, degradare Dializă, hemodializă, electroliză, hidroliză

-log ştiinţă Dermatolog, cardiolog, farmacolog, bacteriolog, ginecolog

6.4. rădăcini şi sufixe care indică prezenţa unei substanţe sau proprietăţiRădăcini şi sufixe Semnificaţie Ex termeni formaţi

Aceto- Oţet AcetobacterAceton- Cetonă Acetonă,

acetonemieAcido- Acid Acidoză, acidofilAlcalino- Alcalin Alcaloză,

alcaloid, alcalinAmilo- Amidon AmiloidAmino- Compus cu azot Catecolamină,

triptamină

-an Hidrocarbură cu lanţ deschis

Metan, butan, propan

Azoto- Uree, azot Azotemie

Bazi-Bazo-

Bază, alcalin Bazofile, bazocelular, bazic

Calcio- Calciu Calcemie, calcitonină, calcar

Caus- Arsură, coroziv Caustic

Chemo-Chimo-

Chimic Chemoreceptor, chimioterapie, chimiotoxic, chimotripsină

Chemo-Chimo-

Chimic Chemoreceptor, chimioterapie, chimiotoxic, chimotripsină

Ciclo- Cerc Ciclooxigenază, ciclotron

Halo- Săruri Halogen, halofil

Hex- Şase Hexoză, hexacant

Hepto- Şapte Heptocrom

Hidro- Apă, transpiraţie Hidrofil, hidrofob, hidroliză, hidrosadenită

Higro- Umiditate Higroscopic, higrometru

Iodo - Iodură Iodocaptare, iodură,

Kalio - Potasiu Kaliemie, kaliurie

Natrio - Sodiu Natriemie, natriurie

Neutro - Neutru Neutrofil, ph neutru

Nitro - Azot Nitroglicerină, nitroderivaţi, nitraţi, nitriţi

-oxo-, -oxi-

Oxigen Anoxie, anoxemie, hipoxie, bioxid, oximetru

Stearo-Steario-Steato-

Grăsime Acid stearic (stearină), steatoree, steatoză, steatom,

Tio- Sulf Tiocianat, tiouree

Toxic - Toxic Hepatotoxic, nefrotoxic, toxiinfecţie, toxicomanie

Zaharo - Zahăr, dulce Zaharoză, zaharolitic,

2. Niveluri de organizare în corpul uman• Pentru a putea înţelege funcţionarea

corpului uman ca întreg, trebuie să evidenţiem nivelele structurale implicate, pornind de la cel mai simplu pană la cel mai complex.

• La nivel infrastructural, corpul omenesc este format din structuri chimice: atomi, ioni, molecule.

• Moleculele, formează organitele celulare din interiorul celulelor.

• Grupele de celule similare se organizează în ţesuturi şi acestea la rândul lor formează organe.

• Organele se grupează în sisteme sau aparate, prin însumarea cărora rezultă organismul ca întreg.

Celulaeste unitatea de bază a materiei vii. La nivel celular se

desfășoară toate funcţiile necesare menţinerii vieţii. Fiecare celulă prezintă

o membrană, care o separă de mediul înconjurător şi o citoplasmă, în care se găsesc organite celulare comune şi specifice, incluziuni, unul sau mai mulţi nuclei. Există şi celule anucleate (hematia adultă). Deşi organismul uman se dezvoltă dintr-o singură celulă, el va conţine mai multe mii de milioane de celule. Există circa 200 de tipuri diferite de celule. În timpul dezvoltării embrionare, celulele se divid şi apoi se diferenţiază din punct de vedere structural şi funcţional.

Celula umana

Structura celulei umane

Diferite tipuri de celule

Ţesutul• Ţesutul reprezintă

un grup de celule asemănătoare (identice / neidentice), cu aceeasi origine (embrionara), specializate în realizarea unor funcţii specifice.

Noţiunea de Organ • Concepţia clasică a organizării corpului omenesc, include trei

noţiuni: organ, aparat si sistem.

• Prin noţiunea de organ se înțelege, o asociere de ţesuturi (asemănătoare sau diferite) în vederea îndeplinirii anumitor funcţii.

• Organele pot include ţesuturi diferite. Prin însumarea ţesuturilor ce iau parte la formarea organului, rezultă funcţia acestuia. De exemplu, stomacul care este un organ cu rol în digestie, are în structura peretelui său ţesut epitelial (mucoasă de tip cilindric unistratificat), țesut muscular (fibre musculare netede cu dispoziţie longitudinală si circulară), tesut conjunctiv de suport si țesut nervos (plexuri nervoase vegetative in tunica submucoasă şi musculară).

Noţiunea de Sistem• Sistemul este format de un grup de organe

asemănătoare ca structură şi funcţie.

• Sistemele corpului uman funcționează în strânsă corelaţie, pentru a asigura procesele bazale ale vieţii: protecţie, mişcare, suport, excitabilitate, transport).

• Deci, sistemul este definit ca o sumă de organe formate predominant dintr-un anumit ţesut (exemplu: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul nervos).

Noţiunea de aparat• Noţiunea de aparat este folosită pentru a

indica un ansamblu de organe, cu funcţie principală comună, dar cu structură diferită, (exemplu aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul de reproducere etc.).

Grupe de aparateClasic, corpul omenesc este alcătuit din trei grupe de aparate:

- grupa aparatelor vieţii de relaţie (aparatul locomotor, sistemul nervos);

- grupa aparatelor de nutriţie (aparatul digestiv, aparatul circular, aparatul respirator, aparatul excretor)

- grupa aparatelor de reproducere (aparatul genital masculin, aparatul genital feminin).

• Ulterior schema de alcătuire a corpului omenesc a fost completată cu sistemul glandelor endocrine, care participă la reglarea hormonală a funcţiilor celorlalte aparate şi sisteme. Mai nou, s-a conturat morfologic şi functional sistemul de apărare, în care un rol central este deţinut de timus (după Drăgoi, 2003).

3. Terminologia anatomică internaţionalăprincipii

Principiile adoptate în Nomina Anatomica sunt:

1. fiecare structură este desemnată printr-un singur termen;

2. fiecare termen din lista oficială trebuie să fie în limba latină, dar fiecare ţară are libertatea de a-l traduce în propria limbă, în raport de necesităţile învăţământului;

3. termenii anatomici trebuie să aibă o valoare informaţională sau descriptivă;

4. nu se recomandă folosirea numelor proprii

Terminologia Anatomică Internatională capitole• Denumirile elementelor si structurilor din Terminologia

Anatomică Internatională sunt grupate in două mari capitole:

• I. Anatomia Generalis subimpărtită in trei sectoare: 1. Nomina generalia; 2. Partes corporis humani; 3. Plana, linea et regiones.

• II. Anatomia systematica ce conţine 15 subcapitole: 1.Ossa; Systema skeletale; 2. Juncturae; Systema Articulare; 3. Musculi; Systemamusculare; 4. Systema digestorium; 5. Systema respiratorium; 6. Cavitas thoracica;7. Systema urinarium; 8. Systema genitalia; 9. Cavitas abdominis et pelvis; 10.Glandulae endocrinae; 11. Systema cardiovasculare; 12. Systema lymphoideum; 13. Systema nervosum; 14. Organa sensuum; 15. Integumentum commune.

Segmentele corpului

• Corpul omenesc este compus din trei mari segmente:

extremitatea cefalică, trunchiul şi membrele.

Fiecare din aceste segmente se pot diviza în segmente mai mici, numite regiuni topografice.

Extremitatea cefalică• Extremitatea cefalică se

compune din cap şi gât.

• Capul (caput) se divide topografic în: calvaria, sau craniul neural şi faţa, sau craniul visceral. Vârful capului poartă numele de Vertex.

• Gâtul (collum) este împărţit în regiunea cervicală ventrală (în constituţia căreia intră atât muşchi cât şi viscere) şi în regiunea nucală (ceafa), care cuprinde oase, muşchi şi nervi.

TrunchiulTrunchiul poate fi descris ca trunchi

propriu zis (de formă ovoidală), sau ca tors, care cuprinde şi rădăcinile membrelor, ca în sculptură.

Trunchiul are un perete dorsal (regiunea spinală), ce înglobează partea neurală şi un perete antero-lateral (regiunea ventro-laterală). Această ultimă regiune este împărţită în regiunea anterolaterală toracală şi cea abdominală.

În interiorul trunchiului găsim două cavităţi:

cavitatea toracică şi

cea abdominală, despărţite printr-un muşchi, numit diafragm. Cavitatea abdominală comunică deschis cu cea pelviană, aflată între oasele bazinului. Fiecare parte care compune corpul omenesc, se subdivide în regiuni topografice, denumite după organul mai important care se află sub fiecare din ele.

Membrele• Membrele se denumesc membre toracice şi

membre pelvine. Acestea la rândul lor sunt împărţite în mai multe regiuni.

• Fiecare membru este format dintr-o regiune de centură (umăr, fesă), care

se continuă cu extremitatea liberă. Aceasta este formată

din trei segmente: stilopod (braţ, coapsă), zeugopod (antebraţ, gambă) şi autopod (mână, picior). Ultima porţiune are

cinci degete, iar primul deget al mâinii este opozabil.

Pentru a ne orienta în descrierea diverselor părţi componente ale oganismului, vom trasa axe şi planuri de orientare ale părţilor corpului.

Poziţia anatomică considerată ca fiind normală pentru corpul uman este poziţia verticală, cu membrele superioare supinate, astfel încat palmele să privească înainte. Pentru orientare vom folosii următorii termeni:

Axe şi planuri de orientare ale părţilor corpului.

- Vertical se utilizează pentru a indica direcţia perpendiculară a unei formațiuni anatomice, pe un plan orizontal;

- Orizontal, este un termen folosit pentru denumirea unei axe cu traiect paralel cu solul, sau mai exact cu suprafața unui lichid în repaus ;

- Coronalis, termen folosit pentru a a indica traiectoria in formă de coroană a unei formațiuni anatomice;

Planurile corpului uman

- Planul medio-sagital sau median este vertical şi îndreptat dinainte înapoi; el împarte corpul în două jumătăţi (antimere): dreaptă şi stângă.

- Planul frontal principal este tot vertical, perpendicular pe cel median şi pe cel orizontal.

- Planul transversal principal este orizontal şi este perpendicular pe planurile median şi frontal; el împarte corpul în două jumătăți: una superioară şi alta inferioară. În regiunea membrelor acest plan este perpendicular pe axa longitudinală a regiunii;

- Medial este un termen folosit pentru a arăta poziţia unei formaţiuni mai aproape de planul median (a nu se confunda cu median, situat pe linia mediană).

- Lateral este termenul utilizat pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice mai îndepărtată atât de planul median, cât şi de cel medial.

- Intermedius este termenul utilizat pentru a indica pozitia mijlocie a unei formatiuni.

- Anterior este termenul folosit pentru a arăta că o formaţiune se află în faţa alteia. Toate formaţiunile situate înaintea planului frontal sunt anterioare;

- Posterior este termenul folosit pentru a arăta că o formaţiune se află înapoia alteia. Se consideră că toate formaţiunile situate inapoia planului frontal sunt posterioare;

- Dorsal se foloseşte pentru a desemna părţile posterioare ale trunchiului, gâtului, capului (convexitatea craniului), mâinii şi piciorului;

- Ventral este corespondentul termenului de anterior

• - Intern este un termen sinonim cu profund. Indică o formaţiune care se află în interiorul unei structuri. El nu trebuie folosit în sens de medial;

• - Extern este sinonim cu superficial. Este utilizat pentru a arăta că o formatiune se află situată intr-un plan superficial faţă de alta. El nu trebuie folosit in sens de lateral;

• - Superficial sau profund sunt termeni utilizaţi pentru a preciza poziţia unei formaţiuni anatomice faţă de suprafata unei regiuni (superficial sau în adancimea regiunii, adică profund).

• .

• - Dexter, Sinister sunt utilizaţi pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice la dreapta sau la stânga planului median;

• - Longitudinalis este folosit pentru a denumi axa lungimii corpului, sau direcţia unei formaţiuni în lungul unei regiuni a corpului omenesc;

• - Transversal îl folosit pentru a indica directia unei formatiuni situată transversal

- Proximal si Caudal, au sensul de superior si inferior.

-Superior, Inferior, indica poziția unor formațiuni de-a lungul axei longitudinale a corpului, sau membrelor, sau in planul sagital.

-Pentru orientarea şi descrierea topografică a formaţiunilor anatomice de la nivelul membrelor se vor utiliza următorii termeni:

-Proximal şi Distal îl folosim pentru orientarea falangelor (termenii de superior şi inferior nu se pot folosi la nivelul membrelor);

- Radial şi Ulnar se folosesc la nivelul antebraţului

şi mâinii cu sensul de lateral (radialis) şi medial (ulnaris), aceşti termeni au avantajul că nu ţin seama de orientarea spațială a mâinii când descriem o formaţiune anatomică;

- Tibial şi Fibular sunt termeni pe care îi folosim la nivelul gambei şi piciorului, având sensul de medial (tibialis) şi lateral (fibularis);

- Palmar descrie formaţiunile din regiunea anterioară a mâinii (Palma manus)

- Plantar este termenul folosit pentru descrierea formaţiunilor situate în zona feţei inferioare a piciorului (Planta).

Ţesuturi. clasificare, scurtă caracterizare.

În organismul uman există 4 tipuri de țesuturi:

-epitelial

-conjunctiv -Nespecializat, -Specializat

-muscular

-nervos;

5.1. Ţesutul epitelial

are ca elemente de bază celulele epiteliale.

Acestea se clasifică după forma şi funcţie.

După formă, tesuturile epiteliale pot fi

pavimentoase,

cubice,

prismatice,

cilindrice.

Dupa funcţii tesuturile epiteliale se impart:

• de acoperire (Epiteliile de acoperire formează epiderma, situată la suprafața corpului, sau căptuşesc cavitati).

• secretorii,

• de resorbţie

• receptoare.

• Glanda este o structură epitelială complexă, adaptată funcţiei de secreţie şi este alcătuită din

epiteliu glandular, ţesut conjunctiv, vase şi nervi.

După mărimea lor, glandele se împart în glande vizibile

la microscop (glande microscopice: intestinale, gastrice) şi

glande vizibile cu ochiul liber (glande anatomice). După numărul unităţilor secretorii descriem glande unicelulare (ex.: celulele caliciforme) şi glande pluricelulare.

După funcţie deosebim trei tipuri de glande: exocrine (secreţiile sunt eliminate pe o

suprafaţă acoperită cu epiteliu, prin intermediul unui canal de excreţie);

endocrine (produsul de secreţie numit hormon este eliminat direct în sânge; nu au canale de excreţie) şi

glandele mixte sau amficrine (pancreas, ficat). După forma fundului de sac glandular, glandele se pot clasifica în glande acinoase (alveolare), glande în formă de tub (tubulare), drept sau încolăcit şi glande tubuloacinoase. Toate aceste glande pot fi simple sau compuse.

Celulele epiteliale senzoriale sunt specializate în vederea receptionării unor excitanţi şi transformă energia mecanică sau chimică în influx nervos.

Ţesutul conjunctiv

• Clasificarea ţesuturilor conjunctive poate fi făcută după mai multe criterii; în general diversele tipuri sunt denumite în funcţie de tipul şi aranjamentul substanţei fundamentale (matrix).

• Elementele din care este format ţesutul conjunctiv se grupează în trei clase:

celule conjunctive,

fibre conjunctive şi

substanţă fundamentală.

• Principalele categorii de celule întalnite în ţesutul conjunctiv sunt: fibroblastul, fibrocitul, histiocitul, plasmocitul, mastocitul, adipocitul, celulele pigmentare şi pericitele, condroblastele, condrocitele, osteoblastele, osteocitele şi osteoclastele.

Principalele tipuri de ţesut conjunctiv:A. ţesut conjunctiv embrionar

B. ţesut conjunctiv (propriu-zis) nespecializat:• Tesutul conjunctiv lax• Tesutul conjunctiv elastic• Tesutul conjunctiv reticular• Tesutul conjunctiv fibros• Tesutul adipos

C. ţesut conjunctiv specializat:• ţesut cartilaginos• ţesut osos• ţesut vascular (sange).

Tesutul conjunctiv laxEste constituit asfel:

• Retea rara de fibre

• In ochiurile retelei:Fibroblasti (celule)Matrice gelatinoasa

Localizare:

• In jurul organelor interne

• In jurul vaselor de sange

• Derm

• mucoase

Tesutul conjunctiv elastic

• Retea fibre elastice

Localizare:

• Peretii vaselor de sange

• Peretii cailor respiratorii

Tesutul conjunctiv reticularEste constituit asfel:

• Retea de fibre de colagen

• Fibroblasti specializati (celule reticulare)

Localizare:• Tesuturile limfoide• Structuri de sustinere

Tesutul conjunctiv fibrosEste constituit asfel:

• Fibre colagen, elastina• In mare majoritate,

acelularLocalizare:• Ligamente• Tendoane

Tesutul adipos

Contine adipocite:

• Incarcate cu lipide

• Nucleii impinsi in periferie

Ţesutul cartilaginos

- Ca şi celelalte ţesuturi conjunctive, ţesutul cartilaginos conţine celule, fibre şi substanţă fundamentală.

Celulele tinere se numesc condroblaste şi sunt responsabile de elaborarea subsţantei fundamentale şi a fibrelor care le înconjoară treptat.

Celulele adulte se numesc condrocite şi sunt incluse în cavităţi numite condroplaste.

- Cartilajul este lipsit de vase de sânge şi se hrăneşte prin difuziune de la ţesuturile înconjurătoare.

- Substanţa fundamentală conţine proteoglicani în structura cărora se găsesc proteine, acid hialuronic şi condroitin sulfat.

- În condrocite există enzime implicate în sinteza şi degradarea proteoglicanilor. Acest turnover durează de obicei luni, sau chiar ani şi creşte moderat în urma acţiunii agenţilor traumatizanţi interni sau externi. Chiar în urma accelerării turnoverului cartilajul se reface lent, datorită aportului indirect, prin difuziune, de substante nutritive.

- În funcţie de natura şi aranjamentul fibrelor, distingem trei tipuri de cartilaje:

hialin,

elastic si

fibros.

Cartilajul hialin

are culoare alb-albăstruie pe preparatele proaspete; condrocitele se pot vizualiza în condroplaste, dar substanţa fundamentală şi fibrele de colagen care sunt subţiri şi reduse ca număr, se pot vedera numai prin colorare cu tehnici speciale.

Dintre cele 3 tipuri de cartilaj, acesta prezintă cea mai scăzută rezistenţă, dar cea mai mare răspandire în corpul uman.

Se întâlneşte la nivelul cartilajelor costale, nazale, laringiene, traheale şi bronşice.

Cartilajele articulare sunt un tip particular de cartilaj hialin, conţinând fibre de colagen cu rezistenţă crescută.

Cartilajul elastic• Cartilajul elastic are o

culoare gălbuie; la nivelul acestui cartilaj predomină fibrele elastice.

• Se găseşte în pavilionul urechii, la nivelul trompei lui

Eustachiola nivelul epiglotei.

Cartilajul fibros• reprezintă forma cea mai

rezistentă, conţinând numeroase fibre de colagen şi o cantitate mai redusă de substanţă fundamentală.

• Se întâlneste în zone supuse unor solicitări de presiune, cum sunt

discurile intervertebrale sau simfiza pubiană.

Ţesutul osos

- Tesutul osos reprezintă cel mai rezistent tip de ţesut conjunctiv, dotat cu o bogată vascularizatie şi o importantă activitate metabolică.

- Elementele componente ale acestui ţesut, ca şi tipurile de ţesut osos vor fi discutate în cadrul capitolului următor.

Ţesutul muscular

• Acest tip de ţesut este responsabil de mişcarea diverselor părţi ale corpului şi a corpului în întregime.

• Ţesutul muscuar este derivat din mezoderm şi se poate împărţii

în muşchi neted şi striat. O categorie aparte o

formează muşchiul cardiac

• Ţesutul muscular neted este prezent în principal

în pereţii organelor interne. La nivelul tractului gastrointestinal este implicat în realizarea mişcărilor peristaltice, asigurând componenta mecanică a digestiei.

Se mai întâlneşte şi în pereţii arteriali, ai căilor respiratorii, urinare şi ale aparatului reproducător.

Contracţia acestui tip de ţesut este sub control vegetativ (involuntar) şi va fi discutată pe larg în cadrul altui capitol.

Fibra musculară netedă este o celulă alungită, uninucleată, fără striaţii.

• Ţesutul muscular de tip cardiac, aflat în structura pereţilor cordului, este format din fibre musculare ramificate, uninucleate, unite prin discuri intercalare.

• Ca şi fibra musculară scheletică, prezintă striaţii, dar spre deosebire de aceasta, realizează contracţii involuntare ritmice (automatism).

• Ţesutul muscular striat (scheletic) este responsabil de mişcările voluntare ale corpului uman şi este ataşat scheletului.

6. Noţiuni de embriogeneză

Fecundaţia constă în contopirea gameţilor mascul (spermatozoid) şi femel (ovulul).

Procesul se petrece în 1/3 externă a trompei (partea ampulară). După evacuarea din folicul, ovulul este antrenat spre trompă de

• un curent de serozitate peritoneală,

• de mişcările peristaltice ale trompei, precum şi

• de mişcările cililor vibratili de la nivelul tubei.

Celălalt gamet, spermatozoidul, pleacă din 1/3 superioară a vaginului către 1/3 externă a trompei, trecând prin col, cavitate uterină, lumen tubar. Această deplasare este posibilă prin mişcarea piesei intermediare şi a cozii spermatozoidului. Timpul necesar acestei deplasări este de o oră.

Fuziunea celor două celule

• Fuziunea celor două celule se face prin pătrunderea spermatozoidului în ovul.

• În urma pătrunderii spermatozoidului în ovul au loc anumite procese care împiedică pătrunderea altui spermatozoid în acelaşi ovul. Fecundaţia la om este deci monospermatică.

• Fiecare celulă spermatică are 23 de cromozomi. Prin unirea celor doi gameţi rezultă zigotul, care este prima celulă a noului organism şi care are 46 de cromozomi. Prin mitoze succesive, din zigot se vor forma celulele întregului organism.

• În cazul în care ovulul, care are doar un cromozom X, se uneşte cu un spermatozoid care conţine tot un cromozom X, zigotul va avea perechea 2X, iar sexul genetic este feminin.

• În cazul în care spermatozoidul conţine cromozom Y, zigotul va avea perechea XY, iar sexul genetic va fi masculin.

Migrarea oului. • Oul se formează în trompă,

după care migrează spre cavitatea uterină, într-un răstimp de 3 zile. Deplasarea oului prin trompă este asigurată

• de peristaltica tubară,

• mişcările cililor vibratili şi

• secreţia tubară. Aceste fenomene sunt sub influenţa factorilor neuroendocrini (raport echilibrat între estrogeni şi progesteron).

Segmentarea oului.

• După fecundarea ovulului, apar o serie de diviziuni mitotice, prin care creşte numărul de celule. Aceste celule poartă numele de blastomere. In timpul trecerii prin trompă, oul conţine 12-16 blastomere. Aceasta se aşează în două gupuri de celule:

unul central şi altul periferic, care îl

înconjoară pe primul.

• Din celulele centrale ia naştere embrionul, iar din celelalte se formează trofoblastul, din care ulterior se formează placenta.

• Următorul stadiu apare în urma altor diviziuni şi se formează unele cavităţi în interiorul oului.

• Implantarea (nidare) în mucoasa uterină, are loc cam în a 5 - 6 zi de la ovulaţie.

Dezvoltarea oului uman în continuare

În cursul celei de a 2 şi a 3-a săptămâni de dezvoltare, cele două părţi componente

trofoblast şi

buton embrionar

suferă diferenţieri proprii.

Trofoblastul pătrunde în endometru şi astfel vor apare vilozităţile placentare.

Din butonul embrionar se vor dezvolta 3 foiţe:

ectoblastul, endoblastul şi mezoblastul. Acestea sunt elementele

primordiale ale embrionului propriu-zis, din care, prin diferenţiere celulară şi specializare funcţională, se vor organiza diferitele ţesuturi şi organe (histogeneză şi organogeneză).

Între aceste foiţe embrionare se va insinua un material sinciţial, mezenchimal (ţesut conjunctiv embrionar), din care se vor dezvolta ulterior unele derivate de susţinere şi de mişcare ale aparatului locomotor, precum şi ţesut conjunctiv intra şi perivisceral, ţesut conjunctiv pericelular, învelişurile de protecţie ale nevraxului (meningele), elmente ale apratului circulator. Acest material se întrepătrunde cu mezoblastul.

• Mezoblastul este precursorul scheletului axial primitiv, a aparatului cardio-vascular şi mezenchimul stromal şi visceral.

• Din ectoblast se formează stratul superficial al pielii, anexele acesteia (glande sudoripare şi sebacee), părul şi unghiile, întregul sistem nervos central şi periferic, împreună cu organele de simţuri.

• Din endoblast se va dezvolta epiteliul mucoaselor aparatului respirator şi digestiv, al glandelor intraparietale, precum şi glandele anexe ale tubului digestiv (ficat, pancreas). Tot din acesta se dezvoltă epiteliul vezicii urinare şi al ureterului, parenchimul tiroidei, paratiroidelorşi timusului.

• In urma dezvoltării, embrionul se transformă în făt şi creşte la lungimea de aproximativ 50 cm şi 3000 – 3500 gr până la termen. Fătul începe să fie viabil de sfârşitul lunii a-7-a, când a ajuns la greutatea de peste 1000 gr.

• Viaţa intrauterină, care durează 273 – 280 de zile, este divizată în:

- Dezvoltarea primitivă a foiţelor şi a anexelor embrionare, care durează primele 3 săptămâni.

- Dezvoltarea embrionară în care se prefigurează forma externă umanoidă, precum organele interne, car durează până in luna a 4 a.

- Dezvoltarea fetală, caracterizată prin creşterea şi diferenţierea ţesuturilor care durează până la naştere.

Dezvoltarea umană• prezintă proporţii schimbătoare între

diferitele părţi ale corpului, în funcţie de vârstă. Luând ca unitate de măsură, înălţimea capului, acesta intră în lungimea globală a corpului (după Stratz) în felul următor:

• - la 2 luni de viaţă intrauterină de 2 ori,

• - la5 luni de viaţă intrauterină de 3 ori,

• - la naştere de 4 ori,

• - la2 ani de 5 ori

• - la 6 ani de 6 ori

• - la 12 ani de 7 ori

• - la adult de 8 ori (după canonul clasic al lui Leonardo Da Vinci).

 

• La naştere, jumătatea corpului se află la ombilic, iar la adult, jumătatea se află cam la nivelul marginii superioare a simfizei pubiene. La adult, distanţa dintre vârfurile mediusurilor, atunci când omul ţine braţele întinse, este aproximativ egală cu lungimea corpului.

• Creşterea corpului uman nu este uniformă de-a lungul vieţii şi se opreşte la 25 de ani la băieţi şi 18 – 20 ani la fete.

Împărţirea abdomenului după criterii anatomo-clinice (clinico-topografice).

Acestă împărţire mai este cunoscută şi sub denumirea de parieto-viscerală, deorece ţine cont de proiecţia parietală a viscerelor abdominale.

Este folosită cel mai des în clinică. Este utilă pentru proiectarea într-o zonă bine delimitată a viscerelor, dar şi pentru localizarea unor leziuni cu siptomatologie (cum ar fi durerea) caracteristică îmbolnăvirii unor organe.

• Încă din vremea lui Hipocrat, se folosea împărţirea abdomenului în nouă cadrane care se delimitează cu ajutorul a patru linii convenţionjale. Două linii sunt verticale şi două orizontale.

• Liniile verticale sunt simetrice. Una se găseşte în dreapta şi alta în stânga liniei mediane.

După reperele anatomiei clasice, linia verticală porneşte din regiunea medioclaviculară şi se termină în plica inghinală (mijlocul plicei inghinale).

După criteriile moderne (Nomina Anatomica Internationala de la Paris), linia verticală pleacă din extremitatea anterioară a coastei X şi coboară paralel cu margineaa laterală a muşchiului mare drept abdominal, până la nivelul tuberculului pubian.

• Liniile orizontale sunt tot în număr de două. Linia situată superior uneşte extremităţile anterioare ale coastelor X. Linia situată inferior, după reperele anatomiei clasice, uneşte punctele cele mai înalte ale crestei iliace. În anatomia actuală, se consideră că această linie se află între cele două spine iliace anterosuperioare. Formularea modernă nu este încă acceptată în practica medicală.

• Liniile orizontale şi verticale delimitează trei etaje, fiecare cu câte trei cadrane. Rezultă în acest fel nouă cadrane ale peretelui anterolateral abdominal.

În etajul superior se găsesc epigatrul şi hipocondrul drept şi stâng.

• Regiunea epigastrică, sau epigastrul, este cadranul superior mijlociu. Este de formă triunghiulară cu vârful la apendicele xifoid (corespunde inserţiei diafrgmului) şi baza pe linia orizontală superioară. Laturile sunt reprezentate de rebordurile costale. În acest cadran se proisctează lobul stâng hepatic, o parte a stomacului, duodenul şi pancreasul.

• Hipocondrul drept şi stâng sunt delimitate inferior de linia rebordurilor costale. Superior, hipocondrul este limitat de linia proiecţiei bolţii diafragmatice, adică spaţiul V intercostal stâng şi mai sus în partea dreaptă. Medial, hipocondrul este delimitat de linia medioclaviculară, iar lateral de un plan tangent la corp.

În etajul mijlociu se află regiunea ombilicală şi flancurile drept şi stâng.

• Regiunea ombilicală sau mezogastrul este cadranul central, în mijlocul căruia se găseşte ombilicul.

• Deasupra sa se află epigastrul şi • dedesubt hipogastrul. Are formă dreptunghiulară şi este

delimitat superior de linia care uneşte

extremităţile anterioare ale coastelor X.

Limita inferioară este dată de porţiunea mijlocie a liniei care uneşte cele două greste iliace.

Lateral marginile regiunii sunt stabilite de marginile laterale ale muşchiului drept abdominal.

• Regiunile abdominale laterale sau flancul drept şi stâng sunt situate de o parte şi alta a regiunii ombilicale. Flancul este delimitat

superior de linia cranială orizontală.

Infrior este mărginit de linia orizontală caudală.

Medial se opreşte la linia medioclaviculară.

Lateral flancul este mărginit de planul tangent la corp.

În etajul inferior se găsesc hipogastrul şi cele două fose iliace, drepată şi stângă.

• Hipogastrul sau regiunea pubica, se găseşte sub regiunea ombilicală, între fosele iliace. Hipogastrul este delimitat

superior de partea mijlocie a liniei care uneşte crestele iliace.

Inferior este delimitat de marginea superioară a simfizei pubiene.

Lateral este delimitat de marginile laterale ale muşchilor drepţi abdominali.

• Fosele iliace sau regiunile inghinale (dreaptă şi stângă) sunt situate lateral de hipogastru, în etajul inferior. Fosa iliacă este delimitată

superior de linia orizontală inferioară.

Medial ajunge la linia medioclaviculară. Inferior, plica inghinala separă fosa iliacă (aparţine peretelui abdominal) de coapse.