CURRICULUM VITAE -...

12
CURRICULUM VITAE Data naşterii 24 August 1981 Adresă de e-mail [email protected] Educaţie 2008 doctor în filologie, Literatură română şi comparată Titlul tezei de doctorat: Modele dramatice: Eugène Ionesco, Matei Vişniec conducător ştiinţific - prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara 2002 2005 Masterat Literatura şi mentalităţile Domenii principale de studiu Literatură română şi comparată Instituţia Universitatea de Vest, Timişoara, Timişoara 1999 2003 Limbă şi literatură română– limba şi literatură engleză Instituţia Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest Timişoara 2002 Cursuri de cultură şi civilizaţie central şi est-europeană Instituţia Fundaţia A treia Europă Afilieri membru al AICT (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru - secția română) Experienţă profesională din septembrie 2015 șef de lucrări dr., Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Disciplina de Limbi moderne și Limba română octombrie 2013 prezent Cadru didactic asociat al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Departamentul de Artele spectacolului 2005 prezent Arts editor al revistei culturale Orizont (revistă a Uniunii Scriitorilor din România) (www.revistaorizont.ro)

Transcript of CURRICULUM VITAE -...

Page 1: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

CURRICULUM VITAE

Data naşterii 24 August 1981

Adresă de e-mail [email protected]

Educaţie

2008 doctor în filologie, Literatură română şi comparată

Titlul tezei de doctorat: Modele dramatice: Eugène Ionesco, Matei Vişniec

conducător ştiinţific - prof. univ. dr. Cornel Ungureanu

Universitatea de Vest din Timişoara

2002 – 2005 Masterat Literatura şi mentalităţile

Domenii

principale

de studiu

Literatură română şi comparată

Instituţia Universitatea de Vest, Timişoara, Timişoara

1999 – 2003 Limbă şi literatură română– limba şi literatură engleză

Instituţia Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest Timişoara

2002 Cursuri de cultură şi civilizaţie central şi est-europeană

Instituţia Fundaţia A treia Europă

Afilieri membru al AICT (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru - secția română)

Experienţă profesională

din

septembrie

2015

șef de lucrări dr., Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara,

Disciplina de Limbi moderne și Limba română

octombrie

2013 –

prezent

Cadru didactic asociat al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Muzică și Teatru,

Departamentul de Artele spectacolului

2005 –

prezent

Arts editor al revistei culturale Orizont (revistă a Uniunii Scriitorilor din România)

(www.revistaorizont.ro)

Page 2: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

2

2012–

prezent

redactor, Colegiul de redacţie al revistei de specialitate DramArt. Revistă de ştiinţe

teatrale, (publicație a Departamentului de Artele spectacolului, Facultatea de Muzică și

Teatru, UVT), Editura Universitǎţii de Vest, ISSN-L-2285-9969

2009 –

prezent

Consultant literar al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

octombrie

2014 Cadru didactic asociat al Universităţii Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”

Timişoara

2013– 2015 redactor, Colegiul de redacţie al revistei IMAGE, revistă editată de Teatrul Maghiar de Stat

„Csiky Gergely” Timişoara şi Teatrul German de Stat Timişoara

2012 Cadru didactic asociat al Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, Departamentul de Studii teatrale

Volume publicate:

Cartea Prinţului fericit. Cartografieri: Prinţulfericit al luiRadu-AlexandruNica, Ed. Timpul, Iaşi, 2014

Matei Vişniec, Mirajul cuvintelor calde, Editura ICR, 2010

Articole şi studii publicate în diverse reviste culturale din România (v. Lista lucrărilor publicate)

2005 – până

în prezent

Autor: articole şi studii publicate în diverse reviste culturale din România: Orizont, Teatrul

Azi, Observator cultural, Idei în dialog, Jurnal de artele spectacolului, Viaţa românească,

Vatra,România literară, DramArt.

Studii publicate în străinătate în reviste culturale precum: Aurora (Austria); Alternative

sthéâtrale (Belgia); Studii publicate în volume colective din țară și din străinătate

Studii-prefață la cărți din domeniul teatrului

Traducător • Marco Martinelli, Rumoare în ape, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” –Revista

Teatrul azi, prin Editura Cheiron, București, 2015

• Will Gompertz, O istorie a artei moderne, Ed. Polirom, 2014

• Wajdi Mouwad, Vise, în Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-

lectură, Editura Humanitas, 2012

• Jim Bagnola, De profesie om (Becoming a Professional Human Being), Global

Thinking Press, 2012

• Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau Cum am dresat un

melc pe sânii tăi în Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-lectură,

Editura Humanitas, 2011, reeditată ca

• Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză, Editura Humanitas, 2011

• Ioan Peter Pit, Jim cară molozul, în Antologia pieselor prezentate în secţiunea

spectacolelor-lectură, Editura Nemira, 2010

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

din 2009 membru al echipei de organizare a festivalului TESZT

din 2013 Concept şi coordonare pentru programul de receptare si de promovare a spectacolelor

Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timișoara „Dincolo de scenă”

decembrie

2011 –prezent Coordonator, împreună cu Eleonora Ringler-Pascu, al programului „Teatrul la bibliotecă”, în

parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară şi Universitatea de Vest Timişoara

Page 3: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

3

februarie

2010

Concept şi coordonare pentru programul „Vii la teatru şi Teatrul vine la tine”, în parteneriat

cu licee din Timişoara

2011-2013 regie de spectacole-lectură, în cadrul programului „Teatrul la bibliotecă”, parteneriat T.M.T,

Biblioteca Centrală Universitară şi Universitatea de Vest Timişoara (v. Lista lucrărilor

publicate)

Babel Center, Timişoara

2005 –2016 Senior Teacher al Departamentului de Limba engleză şi de Limba română

2010 –2016 Coordonator academic al Departamentului de Limba română pentru străini

2011 –2015 Coordonator programe și tabere Babel Junior

2006 – 2008 Director de studii al Departamentului pentru copii şi adolescenţi Babel Junior

2009 – 2011 autor de materiale de învăţare pentru Manualul de limba română pentru străini

2007 – 2012 Trainer, ateliere de teatru pentru copii şi adolescenţi

iulie 2007 Teacher Trainer, Atelier Teaching Young Learners

Liceul Waldorf Timişoara

2003-2006 Profesor de limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, literatură comparată

Fondator şi coordonator al trupei de teatru a Liceului Waldorf

regia: Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoide Matei Vişniec

Coordonator al turneului (Timişoara, Iaşi, Bucureşti) trupei de teatru a Liceului Waldorf

Timişoara

Octombrie 2006: spectacol în cadrul Festivalului Dramaturgiei româneşti, organizat de

Teatrul Naţional Timişoara

2004-2006

Trainer, ateliere de teatru pentru adolescenţi

Page 4: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

4

Traducător freelancer

din 2005 Traducător şi interpret autorizat de Ministerul Justiţiei pentru traduceri din/în engleză

2007-2009 Traducător voluntar pentru ONG-ul FreeMinds Association, Timişoara

2007 Translator pentru proiectul Forum on International Dialogue, organizat de

Institutul Intercultural Timişoara cu sprijinul Consiliului Europei

Alte cursuri și specializări

octombrie

2014

ETS Workshop for the TOEFLiBT Test

8 -10

octombrie

2010

Zánka, IATEFLconferințăStanding Out or Being Outstanding

(Exploring New Normalities in theClassroom)

Timișoara, Certificate of Business English Coaching - Mark Powell, MA (Oxford)

DipTEFL

2004, 2005,

2006

Miskolc, Ungaria, The International Symposium for Teaching English Language,

organizat de IAO

2006 Timişoara, British Council – Atelier TeachingYLE

2004 Timişoara, Simpozion pentru profesorii Waldorf

2002 Exploring English through Drama, organizat de Casa Corpului Didactic Timişoara

Proiecte şi conferinţe în sectorul civil

aprilie 2008 Plovdiv, Bulgaria seminar Religion, Culture& Society, organizat de PTPI

septembrie

2007

Szeged, conferinţă Youth in Civil Europe, organizată de Dartke, FreeMinds, Pannonja

februarie

2007

Bankya, Bulgaria, Advanced Training for PR and Communication, Fundraising,

Advocacy and Lobby for NGOs

septembrie

2006

Uzlina, Danube Delta, Strengthening Bulgarian and Romanian Civil Society

Organisations, organizat de Intercultural Institute

aprilie -

septembrie

2006

Timişoara, Novisad, Serbia, Way to Europe. Youth Bridges toFuture, organizat de

Free Minds, Pannonja, Serbia

Page 5: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

5

Lista lucrărilor publicate

Daniela Șilindean (Magiaru)

Titlul tezei de doctorat: Modele dramatice: Eugène Ionesco, Matei Vişniec. Universitatea de Vest din

Timişoara 2008, conducător ştiinţific - prof. univ. dr. Cornel Ungureanu

Cărți publicate:

1. Daniela Magiaru, Cartea Prinţului fericit. Cartografieri: Prinţul fericit al lui Radu-Alexandru Nica, Ed.

Timpul, Iaşi, 2014

2. Daniela Magiaru, Matei Vişniec,Mirajul cuvintelor calde, ICR, 2010

Prefeţe:

1. Naufragiile existenţei, prefaţă la: Immanuel Kant de Thomas Bernhardt, Editura Diacritic, 2013

2. Colhozul din inimă, prefaţă la: Procesul comunismului prin teatru de Matei Vişniec, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2012

3. Seducătoarea evadare în text, prefaţă la: Teatru de Matei Vişniec, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012

4. Woven Poetry, Woven Drama, prefaţă la: Matei Vişniec, Pandalarin Hikâyesi [L'Histoire des ours

Panda], Mitos-Boyut Publishing House, Istanbul, 2012

5. (co-autor: Elena Jebelean): Dan Buteanu: între tatăl meu şi ceilalţi, interviu-prefaţă, Editura Marineasa,

Timişoara, 2004

Traduceri publicate în volum:

1. Marco Martinelli, Rumoare în ape, Ed. Teatrul Azi, 2015

2. Will Gompertz, O istorie a artei moderne, Ed. Polirom, 2014

3. Wajdi Mouwad, Vise, în Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-lectură, Editura

Humanitas, 2012

4. Jim Bagnola, De profesie om (Becoming a Professional Human Being), Global Thinking Press, 2012

5. Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau Cum am dresat un melc pe sânii tăi în

Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-lectură, Editura Humanitas, 2011, reeditată ca

6. Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză, Editura Humanitas, 2011

7. Ioan Peter Pit, Jim cară molozul, în Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-lectură,

Editura Nemira, 2010

Page 6: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

6

Capitole în cărți:

• Radu-Alexandru Nica și cutia de rezonanță [în] Regia românească, de la act de interpretare la tehnici

colaborative, coord. Oltița Cîntec, Ed. Timpul, Iași, 2016

• Gehirnwäsche gefällig? Matei Visniec: Anleitung zur sicheren Landung [în] Das rumänische Theater

nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum, editori: Alina Mazilu / Medana Weident /

Irina Wolf, Frank & Timme Publishing House, Berlin, 2011

• Festivaluri: Constante şi variabile [în] Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum

deutschsprachigen Raum, editori: Alina Mazilu / Medana Weident / Irina Wolf, Frank & Timme

Publishing House, Berlin, 2011

• Maladype, Maladype Színház KHE, Budapesta, 2011. On Bare-handed Theatre

• In memoriam: Ioan Slavici, coordonat de Eliza Triff, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, Locuri bune

şi semne rele în Moara cu noroc

• Matei Vişniec, Cronica ideilor tulburătoare, Editura Polirom, 2010: Reţele textuale, reţele umane,

călătorii în timp – interviu cu dramaturgul Matei Vişniec

Articole publicate în reviste din fluxul internațional principal:

• Hystrio (Italia), Vişniec: amo il teatro romeno, perché è vitale e viscerale, 2017

• Hystrio (Italia), La drammaturgia contemporanea, ovvero come mappare la realtà, 2017

• Alternatives Théâtrales (Belgia), La scène roumaine, les défis de la liberté, Numéro 106-107,

November 2010 : La dramaturgie de Matei Visniec : définitions, limites, frontières, studiu

Volume editate şi coordonate în ţară:

Co-editor: Dincoace şi dincolo de tăcere, scrisori către Aurel Buteanu, volum coordonat de Cornel

Ungureanu, Editura Marineasa, Timişoara, 2004

Lector de carte:

Kramar, Konrad; Mayrhofer, Georg, Eugeniu de Savoia. Eroism, nevroză, erotism, Ed. Brumar, Timișoara,

2016

Page 7: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

7

Studii şi articole apărute în reviste românești indexate în baza de date internaționale – autor (CEEOL)

1. Orizont, decembrie 2005: Dramaturgul practician

2. Orizont, martie 2006:Matei Vişniec – instrucţiuni de folosire

3. Orizont, 2006: Teatru uitat, cronică de carte

4. Orizont, martie 2006: Frici şi nelinişti – interviu cu regizorul Radu Afrim

5. Orizont, ianuarie 2007: Raportul pervers dintre utopie şi practică – interviu cu dramaturgul Matei

Vişniec

6. Orizont, ianuarie 2007: Terapie de şoc: Matei Vişniec, Omul pubelă, recenzie de carte

7. Orizont, iulie 2007: Jurnal de spectator – cronici de teatru

8. Orizont, august 2007: Eugen Ionescu, câteva repere – recenzie de carte

9. Orizont, 10/26 octombrie 2007: Jurnal de spectator – cronici de spectacol

10. Orizont, 3/28 martie 2008; Un blues în doze mici, Coca Blues – cronică de spectacol

11. Orizont, 3/28 martie 2008; Jurnal de spectator, Un om de milioane – cronică de spectacol

12. Orizont, 5/mai 2008: Carapace sparte, boala familiei m – cronică de spectacol

13. Orizont, 6/iunie 2008: Note de spectator, Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu – cronici de spectacol

14. Orizont, 7/25 iulie 2008: Jurnal de spectator, Faust – cronică de spectacol

15. Orizont, 8/29 august 2008: Romeo & Julieta – marca Globe – cronică de spectacol

16. Orizont, 10/31 octombrie 2008: Jurnal de spectator, Festivalul Dramaturgiei Româneşti, cronici de

spectacol

17. Orizont, 11/21 noiembrie 2008: Jurnal de spectator, Festivalul Naţional de Teatru, cronici de spectacol

18. Orizont, 12/19 decembrie 2008: Teatrul German de Stat din Timişoara, între 255 şi 55 ani,cronici de

spectacol

19. Orizont, 2/februarie 2009: Titanicisme cu haz, cronică de spectacol

20. Orizont, 3/19 decembrie 2009: Jurnal de spectator: Rafinament şi seducţie (Remember), cronică de

spectacol

21. Orizont, 3/19 decembrie 2009:Despre trompe l'oeuil numai de bine (Amor omnia), cronică de spectacol

22. Orizont, 4/27 martie 2009: Jurnal de spectator: Sibiu,cronici de spectacol

23. Orizont, 5/29 May 2009: Bizarerii, normalităţi, fragilităţi,cronică de spectacol

24. Orizont, 6/26 June 2009: Sibiu după Sibiu,cronică de spectacol

25. Orizont, 8/28 August 2009: Umbra şi modelul,recenzie de carte

26. Orizont, 10/30 octombrie 2009: Retur autumnal la Sibiu, cronici de spectacol

27. Orizont, 12/18 decembrie 2009: Jurnal de spectator la FNT, cronică de spectacol

Page 8: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

8

28. Orizont, 1/ianuarie 2010: Jurnal de spectator:Festivalul Eurothalia, cronici de spectacol

29. Orizont, 3/martie 2010: Îndreptar pentru cenuşiu, recenzie de carte

30. Orizont, 4/aprilie 2010: Pe loc plastifierea! – cronică de festival

31. Orizont, 4/aprilie 2010: Cât să-l mai aşteptăm pe Godot, cronică de spectacol

32. Orizont, 5/mai 2010: Jurnal de spectator:Maladype Budapesta, cronică de spectacol

33. Orizont, 6/iunie2010:Timpul întrebărilor, cronică de festival

34. Orizont, 8/August 2010: Un repertoar al fragmentarului, recenzie de carte

35. Orizont, 10/octombrie 2010: Năvoade şi cupaje: Shaking Shakespeare, cronică de spectacol

36. Vatra, 8-9/octombrie 2010: Eugenio Barba - Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă, recenzie de carte

37. Orizont, 11/noiembrie 2010: Jurnal de spectator la FNT, cronică de festival

38. Orizont, 12/decembrie 2011: Despre imposibila libertate, interviu cu dramaturgul Matei Vişniec

39. Orizont, 12/decembrie 2011: Circular, recenzie de carte

40. Orizont, 1/ianuarie 2011: Strigăte şi şoapte, o fiziologie a rănii, cronică de spectacol

41. Orizont, 4/aprilie 2011: O coborâre în infern, cronică de spectacol

42. Orizont, 5/mai 2011: Căutări: FEST FDR, cronică de festival

43. Orizont, 6/iunie 2011: Memoria paşilor: Sibiu, cronică de festival

44. Orizont, 8/august 2011: Travelling circular, recenzie de carte

45. Orizont, 11/noiembrie 2011: Ceasornicul vienez, interviu cu criticul de teatru Irina Wolf

46. Orizont, 1/ianuarie 2012: Jurnal de spectator, cronică de spectacol

47. Orizont,2/ februarie 2012: Colecţionarul de răni, recenzie de carte

48. Orizont, 3/ martie 2012: Cicatrizări, recenzie de carte

49. Orizont, 5/mai 2012: Jurnal de spectator, cronică de spectacol

50. Orizont, 6/June 2012:Jurnal de spectator BITEI, Chişinău, cronică de festival

51. Orizont, 9/septembrie 2012: Poveştile ascunse, cronică de expoziţie

52. Orizont, 10/octombrie 2012: Pervazul memoriei, cronică de spectacol

53. Orizont, 11/noiembrie 2012: Jurnal de spectator: Câţi îngeri pot dansa pe vârful unui ac?, cronică de

festival

54. Observator cultural, 650/noiembrie 2012: Anticamera acţiunii,cronică de spectacol

55. Orizont, 12/decembrie 2012: Fotografia e un moment de linişte, interviu cu fotograful Mihaela Marin

56. Orizont, 12/decembrie 2012: Faldurile opace ale sufletului, cronică de spectacol

57. Orizont, 1/ianuarie 2013: Fereastra către cruzime şi poezie, cronică de spectacol

58. Orizont, 1/ianuarie 2013: Privirea care dezgoleşte, cronică de expoziţie

59. Orizont, 2/februarie 2013: Miniaturi sonore: Fool of Love, cronică de spectacol

60. Orizont, 3/martie 2013: Nesăbuitele fragilizări, recenzie de carte

Page 9: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

9

61. Orizont, 4/aprilie 2013: Jurnal de spectator, cronici de spectacol

62. Orizont, 5/mai 2013: Spiritul decrepit, cronică de spectacol

63. Orizont, 6/iunie 2013: Divanele zilelor, cronică de festival

64. Orizont, 7/iulie 2013: Spune-mi o poveste, cronică de festival

65. Orizont, 8/august 2013: Fibrele samovarului, cronică de spectacol

66. Orizont, 9/septembrie 2013: În zbor răsfrânt, recenzie de carte

67. Orizont, 10/octombrie 2013: Despre bucuria de a fi spectator (mic), cronică de festival

68. Orizont, 11/noiembrie 2013: Jurnal de spectator: Eurothalia, cronică de festival

69. Orizont, 12/decembrie 2013: Circul lumii, cronică de spectacol

70. Cǎtre o poeticǎ a simplitǎţii. Corpul – un hyperlink, în: DramArt. Revistă de ştiinţe teatrale, Editura

Universitǎţii de Vest, Timişoara 2013, ISSN-L-2285-9969

71. Orizont, 1/ianuarie 2014: Dansând cu sfârşitul: cronică de expoziţie

72. Orizont, 2/februarie 2014: Lumi de pulbere, cronică de spectacol

73. Orizont, 3/martie 2014: Blocaj în rewind, cronică de spectacol

74. Orizont, 4/aprilie 2014: Lumini şi lumină, cronică de spectacol

75. Orizont, 5/mai 2014: Teatrul nou, nou, cronică de festival

76. Orizont, 6/iunie 2014: Societatea la raze Roentgen, cronică de festival

77. Orizont, 7/iulie 2014: FEST-FDR, Sunet de muzică, de viaţă, de stradă, cronică de festival

78. Orizont, 8/august 2014: Pulbere de vise pe pagini de ierbar, recenzie de carte

79. Orizont, 9/septembrie 2014: Aşadar, nu prea există sinceritate , interviu cu compozitorul Vlaicu Golcea

80. Orizont, 10/octombrie 2014: Viaţă, adică teatru, recenzii de carte

81. Orizont, 11/noiembrie 2014: Scârţâit de toamnă, cronică de spectacol

82. Orizont, 12/decembrie 2014: Pe cord deschis, cronică de spectacol

83. Orizont, 1/ianuarie 2015: Sunetul paginilor, recenzii de cărţi

84. Orizont, 2/februarie 2015: Electrizarea Electrei, cronică de spectacol

85. Orizont, 3/martie 2015: Hotel cu fantasmă, De-o chicoteală, cronici de spectacol

86. Orizont, 4/aprilie 2015: Mecanica privirii drept în inimă, recenzie de carte

87. Orizont, 5/mai 2015: FEST-FDR 2015, Acutele și gravele societății, cronică de festival

88. Orizont, 6/iunie 2015: FEST-FDR (II), cronică de festival

89. Orizont, 7/iulie 2015: Album teatral, recenzie de carte

90. Orizont, 8/august 2015: Boborul la berărie, Monșer!, cronică de spectacol

91. Orizont, 9/septembrie 2015: Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015, cronică de festival

92. Orizont, 10/octombrie 2015: Tânărul artist față în față cu publicul tânăr, cronică de festival

93. Orizont, 11/noiembrie 2015: Eurothalia, cronică de festival

Page 10: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

10

94. Orizont, 12/decembrie 2015: Prin fereastră: FNT, cronică de festival

95. DramArt, nr. 4/ 2015: Imaginea spectacolului

96. Orizont, 1/ianuarie 2016: O samă de povești într-o samă de oglinzi, cronică de spectacol

97. Orizont, 2/februarie 2016: Nimic despre arta prieteniei, Speranțe și avioane de hârtie, Micuțul Prinț,

cronici de spectacol

98. Orizont, 3/martie 2016: O hoinăreală prin vremile acestea și alte zări, cronici de spectacole

99. Orizont, 4/aprilie 2016: Bull. Bully. Bullying, cronică de spectacol

100. Orizont, 6/iunie 2016: FTN 2016: Emoție, explozie,energie

101. Orizont, 7/iulie 2016: Festivalul de Teatrul Nou (II)

102. Orizont, 8/august 2016: Cartea cu țărână

103. Orizont, 9/septembrie 2016: Jurnal de repetiții la Maladype

104. Orizont, 10/octombrie 2016: Șotron la FITPTI

105. Orizont, 11/noiembrie 2016: Contururi festivaliere

106. Orizont, 12/decembrie 2016: Festivalul Național de Teatru într-o coajă de nucă

107. Orizont, 1/ ianuarie 2017: Măcelarul îi citea pe ruși și părea aproape uman

108. Orizont, 2 / februarie 2017: Suntem prea mulți pe nenorocita asta de barcă?

109. Orizont, 3 / martie 2017: Orașul nostru în file de (doboș) tort

Articole publicate în reviste românești necotate ISI, dar indexate în baza de date internaționale – co-autor (CEEOL)

1. Orizont, 1/ianuarie 2008: Teatrul cu T mare, interviu cu Attila Balász, directorul Teatrului Maghiar de

Stat „Csiky Gergely” Timişoara (coautor: Alina Mazilu)

2. Orizont, 1/ianuarie 2008: Nu vom reinventa roata, interviu cu Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului

german de Stat Timişoara (coautor: Alina Mazilu)

3. Orizont, octombrie 2006: Festivalul până acum, Interviu cu Ada Lupu (coautor: Alina Mazilu)

Studii, eseuri, articole pe teme literare publicate în reviste de specialitate, necotate CNCS, cu ISSN

1. Viaţa Românească, 6-7/iulie 2007: Ioana si focul – studiu la Ioana şi focul de Matei Vişniec

2. Observator cultural, 142 (22-29 noiembrie): Un limbaj supus mecanicii fluidelor – interviu cu

dramaturgul Valère Novarina (realizat în şi tradus din franceză, coautor: Alina Mazilu)

3. Aurora-Magazin (Austria), decembrie 2008: Autorul ludens, studiu despre dramaturgia lui Matei

Vişniec

4. Viaţa Românească, 5/2009: Despre cultura râsului bine drămuit, studiu de text

Page 11: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

11

5. Idei în dialog, 6/1 June 2009: Repetiţiile: artă & transă,recenzie de carte

6. Idei în dialog, 8/1 August 2009: Viaţa în bandaje, recenzie de carte

7. Idei în dialog, 10/1 octombrie 2009: Arhipelagul Caragiale, recenzie de carte

8. Idei în dialog, 11/1 noiembrie 2009: Reţele şi coduri, recenzie de carte

9. Teatrul azi, numărul 11-12/2009: Teatrul nu trebuie inventat, teatrul există!, interviu cu actriţa Andrea

Tokai

10. Teatrul azi, numărul 6-7-8/2010: Libertatea dă măsura drumului, interviu cu regizorul Balázs Zoltán

11. România literară, 44/ 2011: Simfonia extincţiei, recenzie de carte

12. Teatrul Azi, 12/decembrie 2011: Teatrul ca benzinărie de adevăr, interviu cu regizorul Radu-Alexandru

Nica

13. Observator cultural, 650/noiembrie 2012: Anticamera acţiunii,cronică de spectacol

14. Teatrul azi, 1/ianuarie 2013: Dacă n-ar exista poezia, am fi pierduţi, interviu cu dramaturgul Gianni

Forte şi regizorul Stefano Ricci (realizat în şi tradus din italiană, coautor: Irina Wolf)

15. Lecturn, anul I, nr.2, aprilie-iunie 2013: Memoria unei lumi, recenzie de carte

16. Teatrul azi. Nr. 7/9 (iul.-sept.2013): „Actorii de film trebuie să se decojească de teatru”, interviu cu

regizorul Hajdu Szabolcs

17. Teatrul azi, nr. 1/2016, interviu cu dramaturgul Matei Vișniec

Alte lucrări şi contribuţii ştiinţifice sau, după caz, din domeniul creaţiei artistice:

1. Regia spectacolului-lectură: Camera Isabellei de Jan Lauwers (distribuţie: studenţi ai Departamentului

de Actorie, Universitatea de Vest Timişoara)

2. Regia spectacolului-lectură: Jim cară molozul de Ioan Peter Pit (distribuţie: studenţi ai Departamentului

de Actorie, Universitatea de Vest Timişoara)

3. Regia spectacolului-lectură: Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză de Matei Vişniec (distribuţie:

studenţi ai Departamentului de Actorie, Universitatea de Vest Timişoara)

4. Regia spectacolului-lectură: Efecte secundare de Woody Allen (distribuţie: studenţi ai Departamentului

de Actorie, Universitatea de Vest Timişoara)

5. Regia spectacolului-lectură: Immanuel Kant de Thomas Bernhard (distribuţie: studenţi ai

Departamentului de Actorie, Universitatea de Vest Timişoara)

Page 12: CURRICULUM VITAE - fmt.uvt.rofmt.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/CV-Daniela-Silindean-aprilie... · ... prof. univ. dr. Cornel Ungureanu Universitatea de Vest din Timişoara ...

12

Studii şi articole apărute în reviste științifice:

1. Reţele textuale, reţele umane, călătorii în timp – interviu cu Matei Vişniec, Jurnalul Artelor

Spectacolului, 1/octombrie 2009 (republicat în Matei Vişniec, Cronica ideilor tulburătoare, Editura

Polirom, 2010)

2. Eugène Ionesco – scurtă istorie a receptării, studiu, Jurnalul Artelor Spectacolului, 1/ianuarie 2010

Comunicare la conferinţe internaţionale

2017, International Seminar of Corpus, Intangible Bodies within the Body: Memories, Feelings, Forecasts,

Timisoara, May 26th & 27th 2016

Shattered Mirrors. The Journey for Recomposing the Self. Three Case Studies

Conferinţa internaţională de studii teatrale Corp şi media în artele spectacolului contemporan, organizată de

UVT, Facultatea de Muzică şi Teatru, Departamentul Muzică - Artele Spectacolului –Actorie. Titlul

comunicării: Cǎtre o poeticǎ a simplitǎţii. Corpul – un hyperlink

Membru al redacţiei revistei DramArt (CEEOL), revistă de ştiinţe teatrale, Editura Universitǎţii de Vest,

Timişoara, ISSN-L-2285-9969

Comunicare la conferinţe internaţionale

Seminarul Corpus, Shattered Mirrors, UMFT, Timișoara, 2016

Conferinţa internaţională de studii teatrale Corp şi media în artele spectacolului contemporan, organizată de

UVT, Facultatea de Muzică şi Teatru, Departamentul Muzică - Artele Spectacolului –Actorie. Titlul

comunicării: Cǎtre o poeticǎ a simplitǎţii. Corpul – un hyperlink

Comunicare la conferințe naționale

Terapia prin teatru în doi pași: Încercare de cartografiere. Stații și peroane, Ars et Medica, UMFT,

Timișoara, 2016

Alte lucrări și contribuții științifice

Coordonarea numărului special al revistei Vatra nr. 12/2011: Matei Vişniec – un optzecist de talie europeană