Curba Laffer la nivel european - presiunea fiscală

ROMÂNIA ŞI FRANŢA

Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin

randament şi suportabilitatea din partea contribuabililor. Starea prezentă de prosperitate a unui

stat contemporan este dependenţa, în mare măsură, de istoria propriului sistem fiscal, de felul

cum a fost conceput şi a funcționat. Ceea ce deosebește o ţară aflată în progres de una aflată în

declin este, în bună măsură, preferința arătată construirii viitorului. Această preferință se măsoară

prin impozite, împrumuturi şi rata dobânzii. Sistemul fiscal este, în general, rezultatul apariției şi

înmulțirii trebuințelor publice ale comunităţilor umane. De aceea finanțele unui stat sunt în

strânsă legătură cu situația lui politică, socială şi economică, între regimul politic şi finanțe

existând o puternică interdependenţă.

Politica fiscală a statului reprezintă o anumită concepție a acestuia, precum şi un

ansamblu de masuri şi acțiuni privind rolul impozitelor şi sistemul veniturilor bugetare,tipurile

de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creșterii

economice, felul în care este gândită eficacitatea fiscală în ţara respectivă. Impozitele şi taxele

asimilate pe de o parte, veniturile pe de altă parte sunt cele două coordonate principale care

stimulează creația, munca şi civilizația. În ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale

ale ţărilor dezvoltate au suferit transformări semnificative, pe fondul adoptării unei noi

accepțiuni pe plan fiscal. Crizele economice mondiale, creșterea excesivă a gradului de

complexitate a sistemelor fiscale, influenţa negativă pe care impozitele şi taxele o aveau asupra

creșterii economice reprezintă principalii factori care au determinat reformele fiscale.

Presiunea fiscală este definită ca raportul dintre veniturile şi impozitele ce trebuie

achitate. În absenţa impozitelor societatea nu poate există. Impozitele sunt statuate prin

Constituție şi totodată necesitatea lor este demonstrata de realitatea istorică. Indiferent că se

folosește termenul de impunere, povară fiscală, coeficient fiscal, presiune fiscală, rata

prelevărilor obligatorii etc., ideea generală este aceea a obligației faţă de stat cu consecința

diminuării veniturilor particulare. Presiunea fiscală, în sens strict, se referă la raportul dintre

mărimea impozitelor încasate şi produsul intern brut. Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor

obligatorii este raportul dintre totalul impozitelor şi contribuțiilor sociale efectiv încasate de

1

administrația publică şi produsul intern brut. Rata presiunii fiscale evidențiază aspectul

confiscător al prelevărilor obligatorii, fără a ţine cont de faptul că acestea sunt reinjectate în

circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.

În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase accepţiuni, majoritatea fundamentând

acest indicator ca raport între veniturile încasate din impozite şi taxe (inclusiv contribuţii sociale)

într-o perioadă de timp determinată şi produsul intern brut realizat în aceeaşi perioadă. Evident,

este vorba de presiunea fiscală la nivel naţional, fiind posibilă însă şi stabilirea acestuia la nivelul

agenţilor economici sau la nivelul indivizilor. Aparent, gradul de fiscalitate poate fi determinat

cu uşurinţă şi nu ar trebui să se înregistrez impedimente în realizarea unor analize comparative la

nivelul unor ţări diferite.

Nivelul presiunii fiscale este un element important în determinarea comportamentului

contribuabililor. Astfel, realizarea plăţii de bună voie este posibilă până la o anumită limită, peste

aceasta contribuabilul încercând să eludeze o parte a veniturilor impozabile pentru a obţine o

diminuare a presiunii fiscale. În consecinţă, deciziile contribuabilului cu privire la utilizarea

venitului sunt influenţate de fluctuaţiile presiunii fiscale. Creşterea presiunii fiscale descurajează

economisirea şi investiţiile, deoarece impozitul pe venit loveşte suma totală economisită şi

venitul viitor rezultat din utilizarea economisirii. În acest context, pe fondul unei rate de

impozitare ridicată, contribuabilul poate decide diminuarea nivelului efortului depus în favoarea

unei perioade mai mari afectată timpului liber sau majorarea consumurilor în detrimentul

economiilor. De asemenea, opţiunea pentru evaziunea fiscală pare să fie o rezolvare a

problemelor generate de o fiscalitate excesivă pentru mulţi contribuabili (deşi manifestarea

evaziunii fiscale este o realitate la nivelul tuturor economiilor din totdeauna, practica a evidenţiat

faptul că aceasta se manifestă cu pregnanţă pe fondul unor rate de impozitare ridicate). Nu

trebuie neglijată nici influenţa pe care o are fiscalitatea asupra inflaţiei.

Fiscalitatea este unul dintre domeniile care a suferit cele mai multe transformări în

ultimele două decenii în ţara noastră. Din păcate, aceste transformări au fost fie prea dese, fie

prea lente, fie prea bruşte, astfel încât mediul fiscal românesc este perceput de către toţi

contribuabilii ca fiind un factor de instabilitate în dezvoltarea economiei româneşti. Este adevărat

că s-au înregistrat şi unele progrese în materie legislativă, precum armonizarea cu cadrul de

reglementare european sau introducerea cotei unice, însă capacitatea administrativă deficitară

face ca sistemul fiscal românesc să reprezinte un punct slab al economiei naţionale. Asigurarea

2

unui cadru legislativ unitar (Codul Fiscal) a fost umbrită de incapacitatea statului de a respecta

principiile fundamentale asumate precum eficienţa şi certitudinea impunerii, stabilitatea şi

predictibilitatea, principii esenţiale pe care un sistem fiscal trebuie să le îndeplinească într-o

economie viabilă.

Plata impozitelor şi presiunea fiscală suferită este, pentru contribuabilii la bugetul de stat

al României, de cele mai multe ori sufocantă. Contribuabilul consimte la plata impozitului şi se

supune de bunăvoie acestei poveri, dar la un moment dat, când impozitele depăşesc anumite

limite ale suportabilităţii, se produc fenomene care aduc grave deservicii capacităţii statului de a

colecta aceste venituri. Dorinţa contribuabililor de a-şi asigura veniturile realizate înainte de

creşterea presiunii fiscale, fără un efort suplimentar, contribuie la dezvoltarea economiei paralele

care, treptat, înlocuieşte activităţile din economia reală, făcând loc apariţiei economiei paralele

(economia subterană). Consecinţele acestui fapt sunt scăderea numărului de contribuabili, scad

materiei şi a bazei impozabile şi ineficienţa politicilor macroeconomice în domeniu.

Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice

sau juridice prin intermediul impozitării. Un alt termen, care poate fi utilizat pentru a exprima

presiunea fiscală este gradul de fiscalitate.

Presiunea fiscală poate fi interpretată:

1) Din perspectiva plătitorului de impozite

Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii

fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale, în acest caz, arată ce parte procentuală din

venitul, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru nevoile generale ale societăţii.

Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică o creştere a prelevărilor relative la bugetul

statului şi, respectiv, o reducere relativă a venitului rămas la dispoziţia contribuabilului.

2) Din perspectiva statului, încasator de impozite

Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii

economici (persoane fizice şi juridice) urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea

impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale semnifică o îmbunătăţire a mecanismului de

finanţare a cheltuielilor publice, în timp ce o scădere a presiunii fiscale influenţează nivelul

deficitului bugetar.

Pentru determinarea nivelului presiunii fiscale, statul se conduce de obiectivele politicii

fiscale, care stabileşte principalele direcţii de influenţă pe plan economic şi social.

3

Efectele presiunii fiscale:

- Efecte economice

- Efecte sociale

Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii,

precum şi la nivelul individual. La nivelul agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la

reducerea cererii globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia

statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură,

compensată prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale

are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce

măreşte cererea de bunuri private.

Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, şi anume: pentru

relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor

inflaţioniste se va spori presiunea fiscală.

Trebuie de avut în vedere şi faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva

necesităţilor de finanţarea a deficitului bugetar are unele restricţii descrise de curba Laffer şi

anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime.

Creşterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a

descurajării contribuabililor.

Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii cererii

agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate

mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc mai mult

din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea

comportamentelor de consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.

Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacităţii de cumpărare la nivelul venitului

real. Totuşi, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensaţi prin

politica de protecţie socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.

Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenţei la

impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:

- Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a

evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă, prin care o persoană activă

caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare

4

sau un consumator nu consumă produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate,

accizabile).

- Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee deosebit

de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională (delocalizarea producţiei anumitor

întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală mai favorabilă);

- Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a se

răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta astfel inflaţia

- Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone sau a micşorării

capacităţii de investire şi modernizare.

Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în România şi Franţa în perioada

1996-2009 (%)

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Rom-

ânia

- - 11,3 12,3 12,2 11,4 11,6 12,3 11,7 12,9 12,7 12,8 11,7 11,0

Franţa 9,0 9,7 11,8 12,4 12,5 12,6 11,8 11,4 11,6 11,8 12,2 11,9 11,5 9,7

Sursă: www.europa.eu.int, Statistica Eurostat Prelucrări proprii pe baza datelor de pe

Eurostat.

România are o creştere între 4-10% pe când Franţa între 10-15%.

Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în România şi Franţa în perioada

1996-2009 (%)

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Rom-

ânia

- - 8,3 7,9 7,0 6,4 5,8 6,0 6,4 5,3 6,1 6,8 6,7 6,6

Franţa 16,6 16,6 16,4 16,4 15,8 15,4 15,4 15,3 15,5 15,6 15,5 15,3 14,8 14,8

În cazul presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte diferenţa nu mai este atât de mare,

România având un procent între11-12%, iar Franţa între 12-14%.

5

Curba Laffer evidențiază legătura dintre rata presiunii fiscale si fluxul încasărilor fiscale.

Pentru Laffer, legătura dintre venitul fiscal si rata de impozitare este reprezentata prin funcția:

VF=Rf * Baza imp

Unde : VF= venituri fiscale;

Rf= rata fiscalității;

Baza imp.= baza impozabila.

Aceasta legătură a fost remarcată pentru prima dată în 1776 când A. Smith exprima o

idee conform căreia rate ale fiscalității prea ridicate distrug baza de impozitare. Acest concept

este formulat concret de economistul Laffer în anii 1980, folosindu-se de o “curba” ce va pune în

relație rata fiscalității (presiunea fiscala) si volumul veniturilor fiscale. Ideea de baza de la care a

pornit Laffer a fost aceea conform căreia modificările ratei de fiscalitate pot avea doua efecte

asupra veniturilor fiscale:

- efectul aritmetic;

- efectul economic.

Efectul aritmetic se refera la faptul ca atunci când rata fiscalității scade si veniturile

fiscale(exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz contrar, când rata fiscalității

creste,efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil sa

crească.

Conceptul de curba Laffer se reprezintă grafic în Figură.

Unde Rf optim = rata fiscalității optime.

Astfel, la o rata a fiscalității de 0%, datorita efectului aritmetic veniturile fiscale vor fi

zero. La o rata a fiscalității de 100%, datorita efectului economic veniturile fiscale vor fi tot zero.

6

Nivelul de venituri fiscale obținut între aceste doua extreme ale ratei fiscalității este greu de

precizat, însa putem spune ca pentru a atrage același nivel de venituri fiscale putem utiliza doua

rate ale fiscalității: o rata de fiscalitate mare aplicata la o baza impozabila mica (în zona B) au o

rată de fiscalitate mică aplicată la o bază impozabilă mare (zona A). Ca urmare, dacă ne situăm

în zona A, orice creştere a ratei fiscalităţii până la Rf optim va genera creşterea veniturilor fiscale

(efectul aritmetic fiind deci mai puternic decât cel economic), dacă ne situăm în zona B orice

creştere a ratei fiscalităţii va genera scăderea veniturilor fiscale (în acest caz efectul economic

fiind mai puternic decât efectul aritmetic). De aceea considerăm zona A ca fiind zona tolerabilă

sau admisibilă a curbei Laffer iar zona B ca fiind zona intolerabilă sau inadmisibilă.

Zona A sau admisibilă este zona în care subiecţii economici “acceptă” creşterea presiunii

fiscale, deoarece doresc o cantitate superioară de utilităţi publice. Încasă rile fiscale cresc de şi se

produce o reducere treptată a materiei impozabile.

Zona B sau inadmisibilă este zona în care o parte tot mai importantă din veniturile

factorilor este preluată de stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi restrâng activităţile

impozabile şi în mod direct materia impozabilă se reduce.

Subiecţii din economie resping noi utilităţi publice preferând utilităţile private.

Pe măsură ce presiunea fiscal creşte se produce o scădere a producției şi implicit a

încasărilor fiscale.

Presiunea fiscal din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit, egalizarea

prin constrângerea publică a subiecţilor şi descurajarea activităţilor economice, a inițiativelor

individuale şi asumării riscurilor.

Astfel, teoria recomandă că o politică de impozitare optima trebuie să mențină presiunea

fiscal în zona admisibilă

A.

Pentru aceasta însă trebuie determinat acel punct de optim, respectiv presiunea fiscal

optimă, lucru considerat de major

Impozitele constituie “un rău” pentru cei care le suportă şi un “necesar” pentru

alimentarea bugetului public, fiind cea mai importantă sursă în acest sens.

Contribuabilul cinstit consimte la plata impozitului şi se supune de bună voie acestei

poveri, dar la un moment dat, când impozitele depăşesc anumite limite ale suportabilităţii, se

produc fenomene care aduc grave deservicii capacităţii statului de a colecta aceste venituri.

7

Comportamentul contribuabilului devine anormal, el încercând pe orice cale să se

sustragă impozitului sperând la o diminuare a presiunii fiscale ce devine uneori sufocantă.

Creşterea sau descreşterea presiunii fiscale pe o anumită perioadă este legată cu certitudine de

rolul economic şi social al statului, de intervenția acestuia în scopul asigurării sursei de acoperire

a cheltuielilor publice.

Dezbaterile generate de intervenţia, excesivă uneori, a statului în economie au generat o

nouă gândire economică, liberală, gândire pe care o observăm şi la economistul american Arthur

Laffer.

Analizând contribuabilul, persoană fizică, Laffer acordă prioritate individului şi caută să

găsească soluţii în vederea elaborării unei politici capabile să rezolve mai bine problemele cu

care se confruntă economiile contemporane.

Venitul realizat de factorul uman este diminuat de două ori, respectiv în momentul

recompensării muncii şi ulterior în momentul utilizării venitului (fie în momentul consumului

imediat, fie în momentul consumului viitor), astfel încât fluctuaţiile presiunii fiscale vor influenţa

cu siguranţă deciziile contribuabililor cu privire la utilizarea venitului. Nivelurile ridicate ale

ratelor de impozitare sunt considerate că favorizează timpul liber în detrimentul muncii şi

consumul în detrimentul economisirii, deoarece modifică comportamentul subiecţilor din

economie.

În cele ce urmează vom încerca să determinăm forma curbei Laffer pentru veniturile

fiscale ale bugetului general consolidat al României. Analizând efectele creşterii sau scăderii

poverii fiscale brute, se poate descoperi pe care parte a curbei se situează economia românească:

în zona admisibilă sau în cea prohibită.

Variabilele luate în considerare pentru stabilirea curbei Laffer în România, în perioada

2000-2010, sunt:

- veniturile fiscale realizate în preţuri curente;

- PIB în preţuri curente;

- deflatorul PIB;

- veniturile fiscale reale, transformate cu ajutorul deflatorului PIB;

- PIB real;

- presiunea fiscală brută, calculată cu ajutorul veniturilor fiscale reale şi a

PIB real.

8

În perioada analizată valorile acestor variabile sunt după cum urmează:

Variabilele care modelează curba Laffer pentru bugetul general consolidat al României

pentru veniturile fiscale în perioada 2000-2010

AnVF reale (mil.lei)

PIB real (mil.lei) PF brută (%) ΔPFb(%) ΔVFR (mil.lei)

2000 10177.4 7206014.123511

2 - -

200123033.0

5 19797111.634559

5 -2.48895 12855.65156

200222948.4

3 20806811.029291

8 -0.60527 -84.62687869

200326166.6

3 218887.911.954351

8 0.92506 3218.202899

200429201.4

5 23870012.233534

9 0.279183 3034.818165

200534325.2

5 28728611.948110

4 -0.28542 5123.800632

200637636.7

4 34241810.991461

6 -0.95665 3311.494291

200743693.2

9 40470010.796463

5 -0.195 6056.545137

200853946.7

7 50370010.710099

5 -0.08636 10253.4831

200943629.0

9 4913008.8803363

9 -1.82976 -10317.67834

201054771.1

1 499652.1 10.961849 2.081513 11142.01625Sursa: Date preluate din Anuarele Statistice ale României (www.insse.ro)

Pe baza datelor din tabelul anterior s-a construit curba Laffer pentru veniturile fiscale realizate.

Rezultatele analizei arată faptul că panta curbei Laffer, pe întreaga perioadă, situează

economia românească în zona inadmisibilă sau prohibită, zonă în care o parte tot mai importantă

din veniturile factorilor este preluată de către stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi

restrâng activitățile impozabile şi materia impozabilă se reduce. Analizând optimalitatea politicii

9

fiscale româneşti, în perioada dată, în anul 2010 se atinge punctul maxim al veniturilor fiscale

realizate, la o presiune fiscală brută de 10, 96%.

Panta curbei Laffer diferă de la an la altul, fapt ce a condus la construirea acesteia pe

fiecare an în parte obţinând următoarele rezultate: în anii 2000, 2001, 2004, 2005, 2006, 2007,

2008, 2009, aceasta s-a situat în zona inadmisibilă.

Panta curbei Laffer pentru bugetul general consolidat al României în zona prohibită îşi

găseşte explicaţia şi în instabilitatea domeniului fiscal, în capacitatea administrativă deficitară a

autorităţilor române şi în faptul că, de cele mai multe ori, acest domeniu a fost folosit ca

instrument politic. Pe măsură ce presiunea fiscală creşte se produce o scădere a producţiei şi

implicit a încasărilor fiscale. Presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri

inutile de venit, egalizare prin constrângere publică a subiecților şi descurajarea activităţilor

economice, a iniţiativelor individuale şi asumării riscurilor.

În toată această perioadă PIB-ul a crescut cu 34%, veniturile din toate taxele obligatorii

au crescut cu 32% manieră foarte comparabil în timp ce cheltuielile, ei, ponderea acestora a

crescut la 46%. Între 2000 și 2007, cheltuielile cu salariile publice și pensiile a trei servicii

publice (a se vedea tabelul de la Curtea de Conturi de mai jos) a crescut de la 227.6 miliarde de

287.9 (+ 26% în 7 ani). În timp ce prestațiile sociale plătite în numerar a crescut cu 273.3 la 398

10

miliarde de euro între 2000 și 2009 (+ 46% în 9 ani) și că cheltuielile comunitățile crescut cu

60% între 2000 și 2009, de la 133,7 miliarde Euro la 213.8.

Potrivit unei publicări OCDE, Franța se află pe locul al doilea în ceea ce privește

presiunea fiscală. Impozitele și taxele, reprezentând 45% din PIB, Franța s-a bucurat de acest

procent pentru scurt timp, în 2010 ajunsese la 44,6%. Astfel, Franța este acum situat 10.9 puncte

peste media OECD.

În detaliu, cifrele însă nu ezită să uimească impozitelor curente, Franța este în mod

paradoxal, la nivelul sau chiar mai jos, standardul OCDE. Bunurile și serviciile impozitate nu

mai mult în altă parte.

În ceea ce privește impozitarea veniturilor și a profitului, de exemplu, veniturile franceze

reprezintă 10,9% din PIB, față de 11,4% în medie în OCDE.

În ceea ce privește impozitarea bunurilor și serviciilor (inclusiv prin TVA) încasările

corespund 10,8% din PIB în Franța, la fel ca în restul OCDE. Greutatea securitate și de

impozitare patrimoniului social.

Impozitarea patrimoniului poate fi citat, limitat la 1,8% din PIB în țările OCDE, ajungând

3,8% din PIB în Franța. Un decalaj este, de asemenea vizibil pe salarii (1,6% în Franța la 0,4% în

OCDE).

Dar diferența cheie de fapt vine de la securitate socială. În Franța, contribuțiile se ridică

la 16,8% din PIB, în timp ce în alte țări OCDE sunt doar 9% în medie.

Creşterea sau descreşterea presiunii fiscale pe o anumită perioadă este legată cu

certitudine de rolul economic şi social al statului, de intervenţie acestuia în scopul asigurării

sursei de acoperire a cheltuielilor publice.

Dezbaterile generate de intervenţia excesivă a statului în economie au generat o nouă

gândire economică, gândire pe care o observăm şi la economistul american Arthur Laffer, care a

utilizat ca bază de analiză economia de piaţă a SUA, evidenţiind prin intermediul unei curbe

legătura dintre rata presiunii fiscale şi fluxul încasărilor fiscale.

În secţiunea anterioară am construit curba Laffer pentru economia românească pe baza

veniturilor fiscale realizate în perioada 2000-2010.

Rezultatele analizei arată faptul că panta curbei Laffer, pe întreaga perioadă, situează

economia românească în zona inadmisibilă sau prohibită, zonă în care o parte tot mai importantă

din veniturile factorilor este preluată de către stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi

11

restrâng activităţile impozabile şi, în consecinţă, materia impozabilă se reduce. Subiecţii din

economie resping utilităţile publice, preferând utilităţile private. Acest rezultat reflectă realităţile

economice româneşti. Analizând optimalitatea politicii fiscale româneşti, în perioada dată, în

anul 2010 se atinge punctul de maxim al veniturilor fiscale reale realizate, la o presiune fiscală

brută de 10,96%.

Panta curbei Laffer pentru bugetul general consolidat al României în zona prohibită îşi

găseşte explicaţia şi în instabilitatea domeniului fiscal, în capacitatea administrativă deficitară a

autorităţilor române şi în faptul că, de cele mai multe ori, acest domeniu a fost folosit ca

instrument politic.

Pe măsură ce presiunea fiscală creşte se produce o scădere a producţiei şi implicit a

încasărilor fiscale. Presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit,

egalizare prin constrângerea publică a subiecţilor şi descurajarea activităţilor economice, a

iniţiativelor individuale şi asumării riscurilor.

Analiza efectuată pe elementele structurale componente ale presiunii fiscale globale,

pentru acelaşi eşantion şi aceeaşi perioadă de analiză a permis reliefarea următoarelor aspecte

care caracterizează sistemele fiscale europene:

- presiunea fiscală aferentă impozitelor directe tinde să fie mai ridicată în ţările în care

redistribuirea veniturilor constituie un obiectiv important al autorităţilor guvernamentale;

- valoarea medie a presiunii fiscale aferente impozitelor directe oscilează în perioada de

analiză în jurul valorii de 12%;

- valoarea medie a presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte nu mai există o

discrepanţă între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate;

- valorile presiunilor aferente contribuţiilor sociale sunt relativ dispersate în jurul mediei,

care este destul de stabilă, situându-se în fiecare an al perioadei de analiză foarte aproape

de nivelul de 12%;

- niveluri înalte ale presiunii aferente contribuţiilor sociale se înregistrează în ţări

dezvoltate, vechi state membre ale Uniunii Europene.

12

Bibliografie:

- Conceptul de „curbă Laffer”, a fost introdus de Jude Wanniski, care în 1974 a publicat un articol în The Public Interest, intitulat „Taxes, Revenues, and the „Laffer Curve”.- Laffer, A.B., „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The Heritage Foundation, 1765, 2004, Malcolmson, J.M., „Some analytics of the Laffer curve”, Journal of Public Economics, 29, 1986- http://oeconomica.org.ro/files/pdf/112.pdf

- http://store.ectap.ro/articole/624_ro.pdf

- http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/presiunea-fiscala-75406.html?ref=doc3

- http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2011-01/13_GABRIELA_DOBROTA.pdf

- https://www.banque-france.fr/uploads/tx_bdfdocumentstravail/DT-438.pdf

- http://opee.unistra.fr/spip.php?article315

- http://www.memoireonline.com/02/13/6931/la-pression-fiscale-quels-impacts-sur-les-entreprises-marocaines-Cas-des-entreprises-de-la-region.html

- http://www.google.fr/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0CDoQFjAD&url=http%3A%2F%2Fwww.theses.fr%2F2012GRENE014%2Fabes&ei=lFJcVa98g67KA7LfgIgM&usg=AFQjCNH_O1GObZnfMnMmpnGcZNDdvKA6ew&bvm=bv.93756505,d.bGQ

- http://blogs.mediapart.fr/blog/yves-besancon/151012/le-syndrome-de-l-aversion-fiscale

- http://www.cerom-outremer.fr/IMG/pdf/cerom_les_entreprises_a_la_reunion_2000-2008_avril.2011.pdf

- http://www.ifrap.org/etat-et-collectivites/comme-la-grece-la-france-depense-sans-compter

- http://argent.boursier.com/impots/actualites/pression-fiscale-pourquoi-la-france-est-dans-le-groupe-de-tete-au-sein-de-l-ocde-2076.html

13