CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9...

16
C C U UP P R R I I N N S S Rolul cadrului didactic Materiale didactice Psihologie – elementele comunicării Didactica modernă Metode moderne şi interactive Management - managementul conflictelor Studii de specialitate şi didactice Proiect didactic pentru fiziStudii literare Codul bunelor maniere pentru e-mail Ar trebui să ştim … Calendar 2012 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011 Revistă editată de Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara cu avizul nr. 415/28.01.2011 al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara

Transcript of CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9...

Page 1: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

CCUUPPRRIINNSS

• Rolul cadrului didactic

• Materiale didactice

• Psihologie – elementele comunicării

• Didactica modernă

• Metode moderne şi interactive

• Management - managementul conflictelor

• Studii de specialitate şi didactice

• Proiect didactic pentru fizică

• Studii literare

• Codul bunelor maniere pentru e-mail

• Ar trebui să ştim …

• Calendar 2012

Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011 Revistă editată de Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara cu avizul nr.

415/28.01.2011 al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara

Page 2: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

2

ROLUL CADRULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA CONDUITEI ETICE LA ELEVI

(studiu de specialitate)

Prof. Petrina Armie,socio-umane, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad, jud. Hunedoara

Curriculum-ul şcolar pentru disciplina „Etică”, clasa a XI-a, face parte din Curriculum-ul la Decizia Şcolii pentru aria curriculară „Om şi societate”,

beneficiind de un buget de timp de 1 oră pe săptămână. În elaborarea acestui opţional, am avut în vedere: pregătirea elevilor în vederea participării active la construirea unei societăţi democratice, bazată pe valori

autentice; cerinţele formulate în textul Legii Învăţământului, în special articolele referitoare la idealul educaţional şi finalităţile învăţământului; achiziţiile anterioare ale elevilor.

În acest context, necesitatea studierii acestei discipline, este legată de pregătirea tinerilor în sensul: cunoaşterii şi susţinerii ideilor şi valorilor democraţiei; manifestării lor ca cetăţeni informaţi şi responsabili; participării competente la viaţa comunităţii; dezvoltării deprinderilor de evaluare, luarea deciziilor şi de apărare a unei poziţii.

Competenţe specifice şi unităţi de conţinut: Competenţe specifice Conţinuturi

Identificarea sensului noţiunii de ,,etică,, Înţelegerea necesităţii respectării principiilor morale

1. Noţiuni introductive - Ce este etica? - Exemple de dileme morale - Principiile morale

Argumentarea necesităţii respectării celuilalt Explicarea rolului şi importantei demnităţii şi responsabilităţii

2. Omul-fiinţă morală - Identitate-alteritate - Homo ethicus - Sensul vieţii - Demnitatea umană şi responsabilitatea

Identificarea şi explicarea sensului noţiunilor de egoism psihologic,raţional,moral,condiţionat

3. Egoism-altruism - Egoismul psihologic,raţional,moral,

condiţionat Stabilirea moralităţii-imoralităţii unor acte:avortul,eutanasia Operarea cu criterii valorice pentru evaluarea unor situaţii de viaţă

4. Dreptul la viaţă - Dreptul la viaţă şi avortul - Viaţa şi moartea - Eutanasia

Analiza raportului:sexualitate/feminism/moralitate 5. Etica sexualităţii - Sexualitate şi moralitate - Refuzul de a procrea - Concepţia ,,in vitro,, - Feminismul şi moralitatea

Identificarea şi descrierea principalelor drepturi şi datorii ale cetăţenilor într-o societate democratică

6. Public şi privat - Etica individuală - Drepturi şi datorii

Identificarea şi exercitarea unor deprinderi specifice,în vederea participării cetăţenilor la soluţionarea problemelor economice

7. Etica economică - Economia şi morala - Săraci şi bogaţi - Încrederea

Înţelegerea conceptului de ,,fericire,, Identificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală

8. Etica şi fericirea - Etica fericirii - Datoriile morale şi fericirea - Fericirea şi norocul

Identificarea dilemelor comunicării,rolului publicităţii în viaţa oamenilor şi conştientizarea pericolului manipulării prin mass-media

9. Etica şi comunicarea - Dilemele comunicării - Publicitatea - Discursul urii

Înţelegerea necesităţii protejării mediului înconjurător şi respectării drepturilor animalelor

10. Etica mediului - Etica mediului - Ecologismul - Drepturile animalelor

Operarea cu criterii valorice pentru evaluarea activităţilor publice ale oamenilor politici

11. Etica şi politica - Moralitate-legalitate - Violenţa politică - Discriminarea

Procesul de predare-învăţare la cursul opţional „Etică”, are la bază şi promovează următoarele valori şi atitudini: respect faţă de drepturile omului şi demnitatea umană, faţă de Constituţie şi de legi; toleranţa pentru indivizi şi grupuri care manifestă valori, opinii şi credinţe diferite; asumarea responsabilităţilor cetăţeneşti; a fi un cetăţean bine informat

În vederea formării şi consolidării competenţelor specifice, pot fi folosite următoarele activităţi de învăţare: analiza comparativă; simularea; jocul de rol; studiul de caz; portofoliul; activităţi de învăţare socială; activităţi de învăţare prin cooperare.

Vor fi folosite următoarele modalităţi de evaluare: elaborarea de proiecte pe teme date; analiza de text; probe scrise; observare directă; portofoliul. Bibliografie

1. Flichy,P., O istorie a comunicării moderne. Spaţiul public şi viaţa privată, Editura Polirom, Iaşi, 1999. 2. Kant,I. , Metafizica moravurilor, Editura Antaios, Bucureşti, 1999. 3. Le Bihan ,Christine, Marile probleme ale eticii, Institutul European, Iaşi, 1999. 4. Mill,J.S., Utilitarismul, Editura Alternative, Bucureşti, 1994. 5. Miroiu,A., Etica aplicată, Editura Alternative, Bucureşti, 1991.

ROLUL CADRULUI DIDACTIC

Page 3: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

3

LITERATURA SECOLULUI AL XX-LEA

Prof. Sorina-Carmen Matei, limba şi literatura română

Colegiul Tehnic „Domnul Tudor” Dr.Tr.Severin

Adevărata istorie este aceea trăită şi faptele esenţiale de care ea ar trebui să se ocupe sunt acele mărunte transformări în sentimentul oamenilor şi în aşezările lucrurilor care întocmesc până la urmă prăbuşirile catastrofale sau înălţimile ca din nimic. Despre aceste evenimente infinitezimale ale istoriei, despre transformările care se produc în structura moleculară a societăţilor nu vorbesc actele şi monumentele, inscripţiile şi efigiile, ci numai acea vorbă simplă a amintirii cumpănite, reflectate.

S-au înmulţit editurile, publicaţiile şi colecţiile, încât lucrarea literară a devenit mai intens solicitată şi îşi găseşte mai uşor locul atunci când apare singură. Evident, o mişcare literară vie este bilaterală. Iniţiativei producătorului trebuie să-i răspundă interesul consumatorului. În preajma anului 1910 nu exista ca editură cu adevărat activă decât „Minerva”. „Viaţa românească” abia începuse şi elanul ei a fost repede frânt. Vivacitatea mai mare a mişcării literare n-a produs totuşi până acum ceea ce se aştepta de atâta timp: apariţia figurii sociale a scriitorului care trăieşte din profesiunea lui. Astăzi, ca şi în momentul literar al lui Coşbuc, Vlahuţă sau Delavrancea, scriitorul trebuie să se adăpostească într-o profesiune liberă, să facă gazetărie sau să i se găsească vreo însărcinare în administraţia publică.

Ceea ce caracterizează, în general, literatura română, în perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, este manifestarea paralelă a unor elemente aparţinând diverselor curente literare, concretizate însă în opere inegale ca valoare. După cum observase G. Călinescu, se afirmă acum puternic poezia socială şi proza de tendinţă realistă, alături de renaşterea unui romantism provincial şi ţărănesc. Pe lângă aceste direcţii încep să fie cultivate şi unele modalităţi lirice înnoitoare, moderne. Sunt de reţinut numele unor scriitori precum: Al. Vlahuţă, George Coşbuc, Emil Gârleanu, care, în afara unor pagini străbătute de tendinţe aparţinând ideologiei sociale sămănătoriste, au dat literaturii noastre opere de preţ, reflectând artistic, aspecte ale specificului nostru naţional.

Generaţia lui Caragiale, Vlahuţă, Macedonski, Delavrancea şi Anghel a fost o generaţie estetă, animată de preocupări formale, dispărute pentru unii scriitori mai tineri. Între echilibrul dintre expresie şi experienţă, scriitorii mai tineri optează pentru cea din urmă. Ei reclamă „autenticitatea”, se declară „experienţialişti”, caută „trăiri” şi se aşează astfel la un pol opus faţă de cel artistic al scriitorilor mai vechi. Revistele de cultură generală: “Convorbiri literare” sau „Viaţa românească”, publicau articole şi studii cuprinzând rezultatele unor oameni de ştiinţă în feluritele ramuri ale cercetării. Se regretă epoca în care Maiorescu şi Gherea făceau ordine în literatură.

Un moment important l-a constituit înflorirea marilor genuri obiective, în special a romanului. Teatrul nu a reuşit să determine o vocaţie scriitoricească de prim ordin. Momentul imediat războiului a fost numit expresionist, prin referire la scriitorii germani. A lipsit însă prezenţa unui scriitor de seamă care, din întâlnirea cu explozivul expresionistic, să determine o producţie teatrală epocală. După atâtea decenii de dramaturgie naţională nu putem asocia lui Caragiale , iniţiatorul şi patronul modern al genului, niciun nume de o valoare egală cu a lui.

Rămâne apariţia romanului de formulă naturalistă ca una din contribuţiile cele mai însemnate ale epocii noi. Liedul şi schiţa erau cele două genuri literare care înfloreau în revistele semănătorismului. Reputaţia literară a lui Anghel, Iosif sau

Gârleanu nu avusese nevoie să se justifice prin viziuni mai largi şi prin producţii mai susţinute. Când au apărut marile construcţii epice ale lui Rebreanu, însumate în ani de muncă, atâţi cât erau necesari împletirii lor simfonice de motive şi aruncării sondei în abisurile subconştientului, toată lumea a fost bucuroasă să salute o manifestare de maturitate literară. Exemplul acestei iniţiative s-a propagat cu repeziciune. Astăzi însă fiecare scriitor doreşte să publice romanul său în două volume. Planul său se extinde uneori până la forma ciclului de romane, în care trebuie să recunoaştem o voinţă realizatoare mai robustă şi un cadru destinat marilor viziuni. Nu toată producţia epică, foarte abundentă în ultimii ani, a fost susţinută de puterea sporită a observaţiei şi a concepţiei. De multe ori ea a fost rezultatul veleităţii de a umple cadrul prestabilit şi de a împlini un program. Trebuie să distingem autenticul de fals, simpla modă literară de ceea ce este creaţie adevărată şi durabilă.

Perioada dintre cele două războaie mondiale reprezintă un moment de referinţă în evoluţia prozei româneşti, atât prin lărgirea ariei tematice, prin cuprinderea unor mai variate medii sociale, cât şi prin diversificarea formelor de expresie epică, a modalităţilor narative. Proza lui Sadoveanu continuă într-un stil personal, impregnat de lirism, tradiţia vechilor povestitori, a cronicarilor şi a cărţilor de înţelepciune, coexistă cu realismul dur, obiectiv al lui Liviu Rebreanu, cu romanele în care Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu investighează profunzimile psihicului uman prin metode ale prozei europene moderne. Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o dezvoltare remarcabilă a romanului, care atinge în scurt timp un înalt nivel valoric, pe potriva marilor realizări ale genului din literatura universală.

Considerată exclusiv din perspectiva realizărilor şi a configuraţiei sale interne, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial literatura română prezintă toate trăsăturile individualizatoare şi, în acelaşi timp, integratoare în spaţiul literaturilor europene moderne.

Aplicarea principului generaţiilor literare după vârstă, direcţii tematice şi autoritate critică, propus de criticul şi istoricul literar Al. Piru, indică prezenţa simultană, la începutul acestei epoci, a trei generaţii distincte de scriitori: scriitorii aflaţi între 60 şi 80 de ani, reprezentând generaţia afirmată şi formată pe la începutul secolului – Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction; scriitorii intre 40 şi 60 de ani, aflaţi, în majoritatea lor, sub semnul modernismului interbelic: Lucian Blaga, Ion Barbu, Al. Philippide, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, Ion Pillat, Emil Botta, George Călinescu, Tudor Vianu; scriitori sub 40 de ani, dintre care unii nu publicaseră decât în reviste şi care se aflau încă în stadiul afirmării: Mircea Eliade, Geo Dumitrescu, Marin Preda, Miron Radu Paraschivescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru. Coexistenţa acestor trei generaţii, cu o impresionantă susţinere valorică, putea reprezenta o garanţie a continuităţii faţă de fenomenul literar interbelic şi, deopotrivă, o promisiune pentru dezvoltarea ulterioară a literaturii române.

Nu fără o anumită legătură cu scriitorii “Şcolii de la Târgovişte”, începând cu anul 1980 apare o nouă generaţie, omogenă prin vârstă , afinităţi şi viziune creatoare. Destul de numeroasă şi fără o susţinere valorică prin toate cărţile publicate, generaţia prozatorilor optzecişti ocupă un loc distinct în proza actuală, îndeosebi prin scrierile lui Mircea Nedelciu, Sorin Preda, Ioan Lăcustă, George Cuşnarencu, Alexandru Vlad, Mircea Cărtărescu s.a.

Bibliografie:

1. Alexandru, Piru, Panorama deceniului literar 1940-1945, Editura Eminescu, Bucureşti, 1968. 2. Eugen, Simion, Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989. 3. Nicolae, Manolescu, Arca lui Noe, Editura Minerva, Bucureşti, Volumul II, 1983.

STUDIU DE SPECIALITATE

Page 4: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

4

STUDIU LITERAR

MODERNISMUL OPEREI CAMILPETRESCIENE ÎN CONTEXTUL LITERATURII INTERBELICE

Prof. Corina Bolea, limba şi literatura română

Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

Camil Petrescu a fost un scriitor complet, căci în opera sa se îmbină poetul, eseistul, dramaturgul şi publicistul. În romane, analiza se asociază cu poezia şi cu tensiunea şi vibraţia nervoasă a dramaturgului. Niciun alt romancier din acea epocă n-a acordat atâta spaţiu „explicaţiilor” de aspect filosofic, erudiţiei, trăsătură ce conferă o strânsă unitate operei în ansamblu. .

Scriitor cu pasiunea problematizării,ca romancier ,ca dramaturg frapează dezacordul tragic dintre calităţile unor eroi şi complexul social, încât Pietro Gralla, Gelu Ruscanu în drame, Ştefan Gheorghidiu, George Demetru Ladima şi alţii în roman, devin termeni pentru silogisme, simbolizări ale eşecului. Literaturii i se cere maximum de autenticitate, de aceea nu scrisul frumos trece în primul plan, ci scrisul relevator, destinat să introducă pe cititor în miezul faptelor, în concretul lucrurilor. Idei filosofice de la Bergson şi Husserl, exemple literare provenind de la Stendhal şi Proust alcătuiesc o reţea de meditaţii,,din care se formează însă concepţia estetică proprie. Autorul este lucid mereu şi ţine să explice, să motiveze totul, devenind polemic adesea, paradoxal nu de puţine ori, literatura fiind în concepţia lui, un formidabil mijloc de pătrundere şi de obiectivare a sufletelor omeneşti."

În creaţie (spune la începutul romanului „Patul lui Procust” într-o amplă notă) „meseria” şi „meşteşugul” sunt „potrivnice artei”, căci acela care vrea să facă literatură trebuie să aibă „ceva de spus”: „Scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română. Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori ... nici unul dintre marii scriitori nu au avut talent ... stilul frumos este opus artei ... e ca dicţiunea în teatru, ca scrisul caligrafic în ştiinţă ...”

Camil Petrescu accentuează spontaneitatea, dinamitând normele retoricii clasice, vrea să acrediteze primatul „noii structuri”, adecvată timpului, iar scriitorul apare ca un om ce exprimă în scris cu sinceritate tot ceea ce a simţit şi a gândit „fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie”. În practică. însă, atenţiei scriitorului nu-i scapă nici compoziţia şi nici stilul, colajele, parantezele, digresiunile, notele din subsol nu infirmă ideea de compoziţie; ele atestă o continuă grijă pentru organizare.

Refuzul romanului de tip clasic nu se reduce la o negare simplistă, este denunţată insuficienţa unei singure perspective. Fraza prin care caracterizează opera lui Marcel Proust (în eseul „Noua structură ...”) trebuie citită cu circumspecţie: „Dizolvarea noţiunilor solide, instalarea ipoteticului mobil, reorientarea atenţiei asupra actului originar, promovarea fluidului, a devenirii sufleteşti în locul staticului, a calităţii în locul cantităţii sufleteşti, încât să ajungă la ideea de organicitate psihică, arătăm că noua structură în psihologie se înfăţişează sub semnul covârşitor al subiectivităţii în locul obiectivităţii” ... Subiectivitatea este deci o formă a angajării în fluxul vieţii profunde.

Camil Petrescu pune problema poziţiei scriitorului ca individ creator în raport cu viaţa şi problema creaţiei contemporane, pledează pentru dualismul creator-critic; spiritul critic acţionează în personalitatea creatorului „ca un ochi întors înăuntru”. Prin critică, Camil Petrescu înţelege o funcţie normativă, în literatură actul critic presupune o judecată axiologică. Scriitorul a respins conceptul de generaţie literară (înlocuit cu cel de „afinitate electivă”), a refuzat asocierile sau aderările la o grupare sau alta dorind să impună o concepţie proprie: literatură de cunoaştere.

Camil Petrescu este un scriitor intelectual în adevăratul sens al cuvântului, are cea mai întinsă cultură ştiinţifică şi filosofică din perioada interbelică, e cel mai apropiat ca formaţie intelectuală de Lucian Blaga.

Page 5: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

5

ALEGORISMUL VOICULESCIAN

Prof. Sorina-Carmen Matei, limba şi literatura română

Colegiul Tehnic „Domnul Tudor” Dr.Tr.Severin

Adunându-şi versurile sale într-un compact volum din seria ediţiilor definitive ale Fundaţiei regale pentru literatură şi artă, Vasile Voiculescu ne înfăţişează rodul unei activităţi poetice de peste treizeci de ani. Prima sa culegere de Poezii, apărută în 1916, conţinea bucăţi scrise cu ani în urmă şi care, în ciuda slabului ecou trezit în aceeaşi vreme, puteau îngădui unui cunoscător să constate că un poet nou făcea să răsune primele lui acorduri. Epoca era neprielnică discuţiilor literare. Primul volum al lui Voiculescu apăruse la câtiva ani numai după moartea prematură şi atât de deplânsă a lui Panait Cerna şi iată că locul lui părea acum ocupat. Cine va studia evoluţia poeziei noastre lirice după dispariţia lui Eminescu va trebui să urmărească drept o categorie specială ceea ce s-a numit “poezia filozofică”.

Vasile Voiculescu ne-a întâmpinat ca un om religios, în căutarea unui Dumnezeu transcendent şi ca o fiinţă trăind în strânsă comuniune cu viaţa poporului ale cărui basme el le transformă în simboluri greu de înţeles. Poetul reflexiv se aşază sub semnul marilor melancolii byroniene, ca atunci când ne evoca pe tânărul purtând la pălărie unul din fulgii desprinşi din poemele lui Satan (La fin de Satan, V. Hugo): figură a eternului neliniştit, simbol al “naturilor problematice”, în care nu era greu a desluşi imaginea cea mai iubită a poetului însuşi.

Ca la toţi poeţii la care actul poetic porneşte de la idee, de la o vedere ingenioasă a minţii, mijlocul cel mai des folosit de poet este alegoria, adică sensibilizarea unei realităţi morale printr-o imagine concretă. În timp ce Eminescu sau Cerna filozofează direct, nedispreţuind pe alocuri exprimarea conceputa a gândirii, Voiculescu cugeta prin alegorii, prin parabole şi apologuri, cu care el sporeşte vechiul tezaur al cărţilor sacre şi al tradiţiei mistice, rămasă până astăzi principalul izvor al culturii lui. Poetul se simte ca un diamant spălat de mâna Domnului; un potir turnat de marele Faur; cugetarea lui veghează ca un corăbier care întâlneşte “ostroave mari de idealuri”. Durerea este pentru el “o piatră-n care zac vine întregi de aur”, şi, după modelul poeziei ştiinţifice, fixat de Guyau în versuri mult citite de generaţia mai veche, poetul foloseşte alegoria discului lui Newton, închipuind cum Dumnezeu amestecă culorile diferitelor clipe ale vieţii pentru a obţine, în vânturătoarea lui, strălucitoarea lumină a sfârşitului.

Criticii romantici au arătat de mult că în timp ce arta clasică a fost simbolică, arta creştină a devenit alegorică. Alegoria a alcătuit principala tehnică poetică a marilor creştini, a lui Dante şi a lui Milton. Abia culegerile ulterioare, “Din ţara zimbrului” (1918) şi “Pârga” (1921), îl fixează în fizionomia lui durabilă vreme de două decenii. Voiculescu este unul din poeţii care au adresat un apel mai insistent graiului popular, extinzând sfera verbală dincolo de limitele pe care le respectaseră chiar acei scriitori contemporani sau din generaţia trecută, îndatoraţi exprimărilor poporului. Spre deosebire de aceştia, el nu alege cuvântul popular atât pentru valoarea lui eufonică sau sugestivă, ci dintr-o nevoie de proprietate a exprimării sau de conturare a mediului cărora le aparţin oamenii grăind prin glasul său, nesimţindu-se deloc obligat să evite cuvintele neeufonice sau care se asociază cu reprezentări prea crude. Şi aceasta nu numai în bucăţile care iau forma unui monolog ţărănesc realist, dar şi mai târziu, când poetul se rosteşte în propriul său nume. Aşa apar: lighioane, zbanţuri, bătături, surguci, bulz, duiumuri, zăpodii, undis, bont, duium, chirpici etc.

Este o limbă ţărănească, aspră, în conflict declarat cu convenţia poetică, tinzând către un fel de tehnicitate care îl face pe poet să se exprime cu precizia mai multora din specialiştii îndeletnicirilor noastre populare, dând unora din versurile lui aspectul unor adevărate colecţii terminologice, mai ales ciobăneşti:”Departe joacă aburi pe bahnele ierboase/Şi-aprinşi, scurmând ţărâna, rag tauri în suhaturi”. Viziunea, nu numai limba poetului, este îndatorată poporului, într-un fel şi un grad pentru care nu există exacte echivalenţe în operele altor poeţi. Nimeni, în aceeaşi măsură cu Voiculescu, nu a folosit experienţele familiare poporului pentru a construi icoana sa despre lume. Legătura dintre inspiraţia cultă şi viaţa poporului, formulată cu program literar încă de acum o sută de ani, atinge în Voiculescu succesul ei cel mai deplin. Cu aceste mijloace, Voiculescu este în primul rând, un poet al vieţii interioare, deşi darul vizual, puterea de a nota înfăţişări ale naturii nu-i lipseşte nicidecum, pastelurile sale rânduindu-se alături de cele ale lui Adrian Maniu şi Ion Pillat, ceilalţi doi meşteri ai peisajului în poezia noastră mai nouă. Dar, spre deosebire de Maniu, care stilizează fantastic peisajele sale, şi spre deosebire de linia clasică a peisajului lui Pillat, Voiculescu a creat genul unui pastel dramatic. Natura i se prezintă ca scena unei întâmplări, ca o alegorie în mişcare, uneori cu reminiscenţe din lumea basmelor sau din ciclul legendelor biblice.

Poet religios, hrănit din substanţa evangheliilor dar şi aceea a Vechiului Testament, Vasile Voiculescu a reprezentat după 1920 un moment liric caracteristic. “Poemele cu îngeri” (1927) dezvoltă ciclic motivul vizionar al îngerilor, în poezii străbătute de un fior mistic foarte autentic şi care vor fi, din întreaga lui operă, printre cele mai citite de viitorime.

Bibliografie:

1. Studii şi portrete literare, Craiova, Editura Ramuri, 1938. 2. Figuri şi forme literare, Bucureşti, Editura Casa şcoalelor, 1946. 3. Studii de literatura română, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1965. 4. Edgar Papu – Trei critici români, în “Democraţia”, II, nr.35, 15 iulie 1945.

SSTTUUDDIIUU LLIITTEERRAARR

Page 6: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

6

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ

prof. Cristina Fruja, informatică, Grupul Şcolar „Grigore Moisil” Deva

Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa, scrisă sau audiovizuală, informează în permanenţă cu privire la manifestări diverse ale acestui fenomen, de la formele cele mai agresive, precum războaie ori crime terifiante, bătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, și până la cele mai puţin şocante (dar nu mai puţin vinovate), cum ar fi violenţele verbale. În acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate și devine, adesea, un lucru obişnuit, cu care semenii coexista fără măcar a se mai sesiza asupra pericolului. Chiar reprezintă o problemă delicată, luarea în stăpânire a fenomenului violenţei nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare și posibilităţile de prevenire.

În mod tradiţional, şcoala este locul de producere și transmitere a cunoaşterii, de formare a competentelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii și a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi și cu noi înşine. Misiunea școlii nu este doar de a pregăti forţa de muncă. Şcoala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului plăcerea de a învăţa, dorinţa de a reuşi și de a face fata schimbărilor de pe piaţa muncii.

Violenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasă. De aceea, atunci când se vorbeşte despre violenţa în şcoala, se consideră drept surse favorizante factorii exteriori ai școlii: mediul familial, mediul social, ca și factori ce ţin de individ, de personalitatea lui.

Mediul familial reprezintă, credem, cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienţa divorţului părinţilor și trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat și de criza locurilor de muncă, de şomajul ce-i atinge pe foarte mulţi părinţi. Părinţii sunt confruntaţi cu numeroase dificultăţi materiale, dar și psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului. În aceste condiţii, ei nu mai sunt sau sunt puţin disponibili pentru copiii lor. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte grave care-i afectează profund pe copii: violenţa intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenta, la care se adăuga și importante carente educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la alta, de la o permisivitate exagerata la restricţii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului pe motiv că “bătaia-i rupta di rai”. Sunt și părinţi care privilegiază în mod exagerat relaţia afectivă în detrimentul rolului educativ pe care ar trebui să-l aibă în raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicţii, de reguli, emit puţine exigente și căuta să evite conflictele. Această absentă cvasitotală a constrângerilor (în afara școlii) îl va determina pe elev să adopte în şcoală comportamente de refuz a exigentelor profesorilor.

La rândul său, mediul social conţine numeroase surse de natură să inducă, să stimuleze și să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu educaţia tinerilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie. Pentru fostele ţări comuniste, conjunctura economică și socială provoacă anumite confuzii în rândul tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea școlii, de utilitatea ştiinţei. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât constată că şcoala nu îi asigură inserţia profesională. Valorile tradiţionale vehiculate în şcoală – munca, meritul, efortul – cunosc o eroziune vizibilă. Un mediu social în criză (criza locurilor de muncă, criza familiei, criza valorilor) afectează profund dezvoltarea personalităţii copilului.

Şcoala este un loc unde elevii se instruiesc, învăţă, dar este și un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitiva, afectivă și morală a copilului. Clasa şcolară constituie un grup ai cărui membrii depind unii de alţii, fiind supuşi unei mişcări de influenţare reciprocă ce determină echilibrul funcţional al câmpului educaţional. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament. Însuşi actul predării-învăţării este un proces relaţional, iar gestiunea acestor relaţii se înscrie în ceea ce unii autori numesc managementul clasei şcolare, și anume „setul de activităţi prin intermediul cărora profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimina comportamentul inadecvat, dezvolta relaţii personale bune și un climat socio-emoţional pozitiv în clasă, stabileşte și menţine o organizare eficientă și productivă a clasei” (Weber).

Comportamentele violente ale elevului îşi pot avea originea și într-un management defectuos al clasei şcolare, mai exact într-o lipsa de adaptare a practicilor educaţionale la o populaţie şcolara considerabil schimbată. Se afirmă că prima dorinţa a formatorului este aceea de a exercita o putere. Dând curs acestei dorinţe inconştiente, profesorul poate influenta negativ relaţia cu elevul, deoarece va căuta să-l menţină într-o situaţie de dependenta, de subordonare necondiţionată. Pentru aceasta, profesorul poate recurge la diferite modalităţi de coerciţie, descurajând astfel formarea unor personalităţi autonome, independente, ca urmare, în grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări, ce determină comportamente agresive, ostilităţi între membrii grupului, în timp ce faţă de lider se manifestă o atitudine de supunere.

Relaţia de autoritate influenţează si tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este lateralizată, adică profesorul e cel care emite si care monopolizează comunicarea, iar elevul rămâne doar un receptor pasiv. Comunicarea între elevi în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă, iar opiniile elevilor cu privire la viaţa clasei sunt prea puţin luate în considerare. Nevoia de expresie și de comunicare e o nevoie fundamentală a oricărui individ, iar grupul şcolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.

Și alte componente ale atitudinii profesorului faţă de elevi pot genera situaţii conflictuale ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adoptă o atitudine de ignorare dispreţuitoare a elevilor, corelată cu tendinţa de evaluare a lor în termeni constant negativi și depreciativi. Indiferenta profesorilor este cea mai importantă manifestare a dispreţului faţă de elevi. Sunt numeroşi elevii care suferă ca urmare a acestor judecaţi negative ale profesorului, pentru că ele vin să întărească propriul lor sentiment de îndoială, de descurajare, de lipsă de încredere în forţele proprii. Acest dispreţ, o dată interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecinţe în plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lecţie, indiferenţa sau, dimpotrivă, perturbarea lecţiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare. Pentru a face fata lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să se ţină seama de următoarele obiective:

• observarea cu atenţie a comportamentului elevilor pentru o mai buna înţelegere a cauzelor actelor de violenţă; • dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu elevii și stabilirea unor relaţii de încredere; • dezvoltarea parteneriatului şcoala-familie; • colaborarea cu specialiştii din cadrul școlii (psihologul şcolar, asistentul social).

Bibliografie:

1. Chelcea, S., Ilut, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economică, 2003. 2. Ilut, P., Valori atitudini și comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iaşi, Editura Polirom, 2004.

STUDIU DIDACTIC

Page 7: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

7

CULTIVAREA CAPACITĂŢILOR CREATOARE, PRIORITATE A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT MODERN

Prof. Maria Cârlugea, limba franceză

Liceul Teoretic Lupeni, jud. Hunedoara

Creativitatea este o capacitate complexă şi fundamentală a personalităţii care, sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, produce ceva nou, original, de valoare. Ea poate fi considerată ca aptitudinea, dispoziţia intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi. Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţa creativităţii sunt: fluenţa, senzitivitatea şi ingeniozitatea.

Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii noi, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri etc. a datelor, elementelor existente, care se materializează în anumite soluţii utile şi eficiente.

Creativitatea propriu-zisă necesită depăşirea acestui stadiu comun, necesită înzestrări şi capacităţi intelectuale deosebite care să se finalizeze prin produse noi, nemaiîntâlnite şi care determină schimbări calitative. Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.

Tipuri de creativitate: a) Expresivă – se manifestă la nivel de execuţie, prin diverse soluţii mai productive, cu valenţe de perspicacitate; b) Productivă – se manifestă prin soluţii mai eficiente de producţie, ca urmare a unor combinări şi recombinări,

asocieri de date şi soluţii existente, cunoscute; c) Inovativă – este legată de cea expresivă şi productivă, dar aduce o soluţie nouă care sporeşte simţitor

productivitatea; d) Inventivă – depăşeşte calitatea şi performanţele creaţiei productive şi inventive; în baza unei gândiri şi

restructurări noi, produce o idee, o soluţie, tehnologii noi, originale ce dinamizează progresul teoretic sau practic într-un anumit domeniu tehnico-ştiinţific;

e) Emergenţă – idei, teorii, soluţii, tehnologii cu caracter de invenţii sau descoperiri excepţionale care revoluţionează diversele domenii ale cunoaşterii: medicină, chimie, biologie, matematică, literatură, economie, tehnică etc. Cele mai valoroase creaţii la acest nivel au primit premiul Nobel. În depăşirea procesului creativ sunt remarcate anumite etape interdependente: preparaţia, incubaţia, inspiraţia,

verificarea. - Preparaţia (pregătirea): - nu porneşte de la un gol, de la nimic, ci se bazează pe documentare şi experimentare. - Incubaţia (dezvoltarea „naturală”) – presupune asocieri, combinări, (în mod inconştient, subconştient,

preconştient şi conştient), care creează datele, ideile, structurile, soluţiile noi. - Inspiraţia (iluminarea): apariţia bruscă a noului, a creaţiei, a noilor idei (inconştient, subconştient, preconştient şi

conştient.) - Verificarea (controlul): creaţia ca rezultat al factorilor subiectivi şi obiectivi are nevoie de controlul veridicităţii,

autenticităţii valorii. Acest control împiedică comiterea de erori sau neconcordanţe. Activitatea şcolară şi extraşcolară poate constitui un cadru favorabil dinamizării, stimulării creativităţii prin: munca

independentă în clasă, rezolvarea temelor pentru acasă, elaborarea portofoliilor, activitatea în cercuri şi cluburi de limbi moderne, expoziţii ale elevilor, simpozioane, sesiuni ştiinţifice, mese rotunde, concursuri şi olimpiade.

Condiţiile stimulării tineretului studios sunt: o susţinută pregătire teoretică şi practică; dinamizarea iniţiativei şi a muncii independente, a spiritului critic ştiinţific; dinamizarea activităţii de documentare şi experimentare independentă, prin activităţi în cercuri tehnico-aplicative, ştiinţifice; receptivitatea faţă de nou şi renunţarea la ceea ce este rutină; pasiune pentru ştiinţă, artă etc. în concordanţă cu aptitudinile fiecăruia; verificarea practică a rezultatelor muncii de creaţie şi evaluarea rezultatelor obţinute.

La orele de limbi moderne va fi creată o atmosferă proprie creativităţii, copiii trebuie încurajaţi şi mereu antrenaţi în activităţile specifice orei de curs. Profesorul alege nu numai metodele, dar şi materialele potrivite pentru a stârni interesul şi pentru a face lecţia mai plăcută. Activităţile cu uşor conţinut ludic vor fi mai apreciate atât de către elevii de vârstă mică cât şi de vârstă mijlocie.

Concursurile Cangurul lingvist şi Smart sunt amuzante prin conţinut, dar şi prin prezentarea atractivă a foii de concurs cu multe desene hazlii. Pentru a realiza o lucrare bună la aceste concursuri, copilul trebuie nu doar să posede cunoştinţe de cultură generală (matematică, istorie, geografie, educaţie plastică, muzică etc.) şi să selecteze rapid varianta corectă pentru a se încadra în timpul impus, dar trebuie să fie isteţ şi creativ.

Bibliografie: 1. Roco, Mihaela, Creativitate şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2004. 2. Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2000.

METODE MODERNE

Page 8: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

8

ELEMENTE ALE COMUNICĂRII (2)

BARIERE, DISFUNCŢII, OBSTACOLE ŞI FACTORI PERTURBATORI ÎN COMUNICARE

Prof. Ana Nicoleta Avramescu, matematică Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara

Barierele de comunicare pot fi: • Diferenţe în educaţie. • Diferenţe în interesul faţă de mesaj. • Diferenţe în nivelul de inteligenţă. • Lipsa de respect mutual. • Diferenţe în ceea ce priveşte vârsta, sexul, rasa şi categoria socială. • Lipsa de abilitate din partea emiţătorului. • Lipsa de abilitate din partea receptorului. • Lipsa de informaţii suplimentare.

În procesul educaţional, disfuncţii posibile în procesul de comunicare ar fi: • Utilizarea unui limbaj inaccesibil elevilor. • Acordarea de semnificaţii diferite de către elevi mesajelor neclare, diferenţe de percepţie. • Neîncrederea în posibilităţile elevilor. • Comunicarea stereotipă şi numai cu unii elevi. • Blocajul datorat unor experienţelor negative anterioare. • Gestionarea inadecvată a tipului de comunicare. • Nesusţinerea afirmării opiniilor proprii, critice, creative. • Comunicarea făcută nu este întărită de fapte (demagogie). • Slaba pregătire a profesorului pentru conducerea comunicării în clasă.

Există unele elemente care restrâng absorbţia de informaţii sau idei noi: • complexitatea ideii (cu cât ideea este mai complexă, cu atât mai puţini oameni vor fi capabili sa înţeleagă); • diferenţa faţă de modelele cunoscute (oamenii nu acceptă idei noi daca ele diferă radical de ceea ce ei cunosc); • competiţia cu ideile existente (ideile noi concurează cu ideile deja acceptate); • necesitatea demonstrării (ideile sunt mai uşor acceptate dacă ele pot fi demonstrate sau dacă există dovezi care să le

susţină); • puterea intereselor (interesele pot fi suficient de puternice pentru a bloca ideile noi); • nesatisfacerea unei nevoi (atunci când mesajul nu ia în considerare nevoile manifeste ale receptorului - permeabilitatea

acestuia din urmă la mesaj scade până la dispariţia totală); • frecvenţa repetării (o idee reuşeşte doar dacă receptorului i se aduce în mod constant aminte de ea).

Câteva obstacole trebuie depăşite pentru a obţine o ascultare eficientă: • recunoaşterea că un risc personal este implicat (gândurile şi ideile noastre pot fi întrucâtva schimbate; fiecare

schimbare e ameninţătoare ... la început); • ascultarea selectivă a lucrurilor relevante pentru propriile scopuri şi obiective sau acelora care folosesc satisfacerii

nevoilor proprii; • înlăturarea lucrurilor care nu se conformează modelului propriu despre lume; • filtrarea gândurilor şi ideilor emiţătorului conform propriului sistem de referinţa al receptorului, propriilor atitudini,

crezuri, aşteptări şi relaţii; • nu poţi fi un ascultător eficient dacă eşti prea ocupat să vorbeşti (poţi să-ţi îmbunătăţeşti calitatea de a tăcea dacă taci

mai des); • lasă emiţătorului posibilitatea ultimului cuvânt (oferind această ocazie sursei - se va simţi importanţa şi va fi convins că

a comunicat eficient). Pe canale, comunicarea poate fi stingherită/bruiată de anumiţi factori perturbatori (interferenţe) care trebuie eliminate sau reduse la minim – pentru ca recepţia, înţelegerea mesajului să fie deplina şi să se realizeze reacţia/răspunsul. Aceşti factori perturbatori pot fi legaţi de emiţător, de mediu sau de receptor, fiind de natură:

• fizică (zgomotul, sunetele care distrag, fumul de ţigară etc.); • fiziologică (starea de sănătate, de disconfort, ora nepotrivită, locul inconfortabil etc.); • psihologică (ostilitatea, egoismul, retragerea, reticenţa, lipsa de receptivitate, alte preocupări etc.); • neoficială (bârfa, rumoarea, “bisericuţele”, ş.a.).

Concluzionând se poate spune că pentru o comunicare eficientă trebuie avute în vedere: • înainte de a transmite informaţiile, emiţătorul trebuie să-şi clarifice ideile; • într-un proces de comunicare trebuie avut în vedere factorul uman; • când se planifică o comunicare este bine să fie consultaţi şi alţii; • tonul cu care se transmite mesajul trebuie controlat / conştientizat; • trebuie profitat de ocazie pentru a afla dacă mesajul a fost corect înţeles; • dacă este posibil, informarea trebuie să se realizeze pe etape; • mesajul trebuie să aibă un scop practic – care să declanşeze acţiuni.

PSIHOLOGIE

Page 9: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

9

Structura organizaţională

stres

Conflict organizaţie – mediu Conflict intraorganizaţional Conflict interdepartamental Conflict intradepartamental

Conflict inter rol Conflict intra rol

Conflict intrapersonal Conflict interpersonal

Conflict intragrup Conflict intergrup

Conflict interformal Conflict sistem formal – mediu

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR (2)

DINAMICA CONFLICTULUI

Prof. Ana Nicoleta Avramescu, matematică Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara

În scopul folosirii constructive a conflictelor (transformarea lor din obstacole în oportunităţi) trebuie să înţelegem

mecanismul apariţiei conflictelor, precum şi pe cel al dezvoltării lor. Conflictele pot apare la orice nivel al organizaţiei, între indivizi, grupuri, sau chiar intrapersonal (între roluri). Lewin ( 1935)

vorbeşte despre trei tipuri de conflicte intrapersonale: 1. Individul discerne între două persoane, concurente în aceeaşi cursă (managerul care decide între doi candidaţi

pentru aceeaşi slujbă); 2. Individul pune în balanţă consecinţele pozitive şi negative ale procesului (alege o anumită slujbă pentru că şansele

de promovare sunt mai mari, deşi cealaltă îi oferea mai multă siguranţă); 3. Individul trebuie să opteze între două rute negative (în situaţie de criză – optează pentru întreruperea temporară a

unui proiect sau continuarea lui cu finanţare redusă). Indiferent de nivelul sau sursa care îl generează, conflictul reprezintă o succesiune de etape: ETAPA I : Conflictul este în stare latentă; nici o parte implicată nu îl percepe, dar el există datorită diferenţelor dintre structurile

organizatorice, sau dintre opiniile, personalităţile indivizilor. ETAPA A I I-A : Conflictul este perceput de cel puţin una din părţile implicate; opozanţii devin conştienţi (cognitiv şi afectiv) de diferenţele

dintre ei; stările emoţionale pot lua forma furiei, frustrării, urii, anxietăţii, durerii. ETAPA A I II-A : Conflictul trece din sfera cognitivă/afectivă în cea a acţiunilor; el este recunoscut deschis, iar părţile implicate aleg între a-l

aborda pentru eliminarea cauzei, ori a-l escalada, acţionând brutal, atât verbal, cât şi fizic. Acţiunile care urmăresc rezolvarea conflictului implică ambele părţi; ele vor aborda strategii specifice rezolvării problemelor organizaţiei, bazate atât pe nevoile, cât şi pe preocupările fiecăreia dintre părţi pentru a face faţă situaţiei create. Dacă cele două părţi găsesc scopul comun care le guvernează acţiunile, atunci este foarte probabilă abordarea constructivă, cu scopul rezolvării conflictului.

ETAPA A IV-A : Se înregistrează efectele conflictului: confruntarea ia sfârşit, prin soluţionare sau prin reprimare; se stabilesc noi condiţii

care duc fie la colaborare eficientă, fie la un nou conflict care poate fi mai violent decât primul. Efecte funcţionale: materializate într-o mai bună înţelegere a surselor conflictuale, o îmbunătăţire a sistemului de luarea

deciziilor, dezvoltare a creativităţii, sporirea spiritului novator în rezolvarea problemelor, a încrederii în sine; Efecte disfuncţionale: menţinerea furiei, frustrării, ostilităţii, reducerea comunicării şi deteriorarea spiritului de echipă. În organizaţie conflictul poate apare din diverse motive. Uneori, el se datorează diferenţelor dintre indivizi / valorile

respectate, atitudini, credinţe, nevoi, percepţii, sau comunicării defectuoase, care poate crea falsa impresie a existenţei diferenţelor amintite.

În grupurile în care se practică stilul participativ în procesul decizional, deseori se instalează conflictul fie din cauza percepţiei diferite, fie datorită diferenţelor culturale. Liderul trebuie să fie conştient de dinamica naturală a conflictului.

Nu întotdeauna conflictul parcurge toate aceste etape, iar participanţii, şi ei, se pot găsi în etape diferite. Un participant se poate găsi în faza de manifestare a conflictului, în timp ce altul de abia îi sesizează existenţa.

În timp ce conflictul apare între grupuri sau organizaţii, stresul, efectul imediat al conflictului, se instalează la nivelul individului. Stresul poate fi definit ca o relaţie nearmonioasă între individ şi mediul în care el se manifestă. Stresul poate stimula creativitatea, dar poate avea şi efecte negative atunci când se manifestă pe timp îndelungat şi este susţinut. În această situaţie

stresul duce la surmenaj, imposibilitate de concentrare, ineficienţă, probleme de sănătate fizică şi psihică.

În figura alăturată, se arată că stresul şi conflictul pot rezulta din următoarele tipuri de interacţiuni:

• Interacţiuni în cadrul şi între nivelele formale ale grupurilor.

• Interacţiuni în şi între nivelele informale ale grupurilor.

• Interacţiuni între nivelele formale şi informale.

(va urma)

MMAANNAAGGEEMMEENNTT

Page 10: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

10

METODE MODERNE ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR SOCIO-UMANE

Prof. Petrina Armie,socio-umane,

Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad, jud. Hunedoara

Predarea în şcoala modernă, este centrată pe elev,este organizată pentru cât mai bune rezultate,se folosesc strategii multiple de predare,se lucrează în grupuri flexibile,se pune accent pe predarea diferenţiată şi învăţarea activă. În învăţământul modern,profesorul îndrumă şi predă, iar elevul descoperă,aplică,memorează şi proiectează.

Iată câteva metode moderne de predare-învăţare pentru dezvoltarea gândirii critice,folosite cu succes în şcoala mileniului III :

1. Brainstormingul („asaltul de idei”) este un mod simplu şi eficient de a genera idei noi. La ora actuală, este cea mai răspândită metodă de stimulare a creativităţii, în condiţiile activităţii de grup.

Brainstormingul permite: - stimularea unei producţii cât mai mari de idei; - preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive şi asociaţii libere,asemenea unei reacţii

în lanţ; - suspendarea oricărui gen de critică; - manifestarea liberă a imaginaţiei. 2. Metoda S.I.N.E.L.G (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi a Gândirii) este o

metodă/tehnică de menţinere a implicării active a gândirii elevilor în citirea unui text,de învăţare eficientă. Înainte de a începe lectura textului,elevilor li se cere să noteze tot ce ştiu sau cred că ştiu despre un anumit subiect. Apoi ideile elevilor sunt inventariate şi scrise pe tablă. Profesorul pune anumite întrebări pentru a direcţiona gândirea elevilor. Elevii sunt invitaţi să citească cu atenţie textele. În timpul lecturării textelor,elevii trebuie să facă pe marginea lor,o serie de semne,având o anumită semnificaţie. Aceste semne relevă o anumită relaţie a elevilor cu textele studiate. Elevii revin la lista de idei realizată înaintea citirii materialului şi discută cu vecinul (discuţia în perechi) despre ce şi cât din cunoştinţele şi convingerile fiecăruia s-au confirmat sau nu. Discuţia în grup a conţinutului de idei a textului prin raportarea la ideile iniţiale notate pe tablă,relevă câştigul de informaţie. Întregul proces aferent acestei metode este unul de durată, care angajează elevii într-un efort de gândire şi înţelegere autentic,cu efecte formative asupra personalităţii lor. Angajarea activă şi implicarea elevilor în maximizarea înţelegerii,sporeşte eficienţa învăţării,asigurându-i durabilitatea.

3. Metoda mozaic este o metodă prin care se promovează învăţarea prin colaborare şi cooperare între elevi. Prin predarea reciprocă se realizează cea mai bună învăţare a unui conţinut informaţional. La sfârşitul activităţii,fiecare elev trebuie să stăpânească conţinutul întregului text şi nu doar a părţii la învăţarea căreia a participat ca „expert”.

4. Turul galeriei este o metodă de învăţare prin colaborare ,prin care elevii sunt încurajaţi să-şi exprime opiniile referitoare la soluţiile date unei probleme de către colegii lor. Metoda constă în următoarele:

- elevii în grupuri de trei sau patru,rezolvă problema; - produsele muncii se materializează într-o schemă sau inventar de idei notate pe o hârtie (poster); - posterele se expun pe pereţii clasei; - la semnalul profesorului, grupurile trec,pe rând,pe la fiecare poster,pentru a examina soluţiile propuse de

colegi; - după ce se încheie „turul galeriei”, fiecare echipă îşi reexaminează produsul muncii,comparativ cu ale celorlalţi şi

discută observaţiile şi comentariile notate de colegi pe propriul lor poster. 5. Linia valorilor este o modalitate de învăţare prin colaborare la care participă toată clasa. Ea constă în

următoarele: - profesorul pune o problemă care ridică mai multe soluţii posibile; - elevii se gândesc, în mod independent,conturându-şi o anumită poziţie,un anumit răspuns; - la solicitarea profesorului,elevii se aşează pe o linie,in funcţie de poziţia adoptată; - elevii astfel dispuşi, discută cu vecinii lor răspunsurile la problema luată în considerare; - opţional,linia se poate „îndoi”,separând elevii care au o poziţie favorabilă faţă de cei care au opinii nefavorabile. În concluzie,toate aceste metode moderne de predare-învăţare, contribuie la încurajarea elevilor să îşi

exprime propriile idei,să le discute cu alţii,să găsească,împreună, soluţii la unele probleme,contribuie la dezvoltarea gândirii şi la realizarea învăţării eficiente şi durabile.

Bibliografie 1. Albulescu Ion, Albulescu Mirela, Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane, Iaşi, Editura Polirom, 2000. 2. Cosmovici Andrei, Iacob Luminiţa, Psihologie şcolară,Iaşi, Editura Polirom, 1998. 3. Cucoş Constantin, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 1998.

MMEETTOODDEE MMOODDEERRNNEE

Page 11: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

11

STUDIEREA CÂNTECELOR, MIJLOC DE ÎMBOGĂŢIRE A LEXICULUI FRANCEZ

Prof. Maria Cârlugea - limba franceză Liceul Teoretic Lupeni, jud. Hunedoara

Elevii îşi însuşesc o limbă străină mult mai uşor şi mai plăcut prin activităţi interactive şi ludice. Cântecul este alegerea perfectă pentru

învăţarea de cuvinte, expresii şi structuri noi deoarece are un impact deosebit asupra elevilor. În articolul "Pour la chanson française", Jean-Paul Couchoud, pledând pentru folosirea cântecului în procesul de învăţare a limbii

franceze, acordă o mare importanţă cântecului cu text: "Cântecul francez a devenit pentru străini un factor care nu poate fi neglijat, prin însuşi farmecul său. Un cântec va fi întotdeauna binevenit la lecţia de limba franceză. Cântecul conduce la limbă prin seducţia muzicii".

Cu trecerea anilor, m-am convins de valoarea pe care o au cântecele, ca auxiliar didactic, în procesul de predare-învăţare a limbii franceze. La ora de limba franceză cântecul este un demers didactic deosebit de eficient. Deoarece la profesorul de limbă străină există tendinţa puternică de a se concentra pe cuvinte şi analiza lingvistică, cântecul vine cu însuşiri aparte: solicită afectiv, contribuie la dezvoltarea simţului estetic precum şi a auzului muzical al elevilor, elemente care exercită o influenţă pozitivă asupra asimilării limbilor străine. Concomitent cu auzul muzical se dezvoltă şi memoria elevilor, ei fiind solicitaţi să memoreze nu doar melodia cântecului, dar şi versurile pe care acesta le conţine.

Cântecul în grup implică atenţie şi disciplină, calităţi preţioase pentru învăţare în general, şi pentru asimilarea limbilor străine în special. Cântecele au un efect stimulativ: o lecţie începută cu un cântec în limba respectivă creează o atmosferă favorabilă desfăşurării activităţii didactice, reuşeşte să-i introducă pe elevi în mediul lingvistic într-un mod agreabil şi mobilizator. De asemenea, încheierea lecţiei cu un cântecel corelat cu tema studiată, produce elevilor un sentiment de satisfacţie pentru activitatea terminată cu succes.

Este de la sine înţeles că nu se poate exagera cu utilizarea cântecelor în procesul de predare a limbilor străine. Reprezentând un material suplimentar, cântecul are rol secundar în cadrul lecţiei. El se include în lecţie numai în cazuri justificate din punct de vedere psihopedagogic şi metodic, şi poate constitui un element component necesar în rezolvarea unor probleme privind însuşirea limbilor respective, cum ar fi: corectarea sau consolidarea unor deprinderi de pronunţie, automatizarea unor modele structurale, stimularea şi menţinerea atenţiei şi interesului elevilor pentru activităţile respective. Unele cântece conţin versuri care facilitează asimilarea unor forme gramaticale cum ar fi: substantive la diferite cazuri, adverbe la diferite grade de comparaţie, forme verbale la diferite timpuri, acordul. Repetarea unor strofe-refren este accesibilă tuturor elevilor, chiar şi celor slabi la învăţătură; le măreşte elanul şi le mobilizează efortul pentru învăţare.

Se ştie că automatismele verbale se dobândesc prin multiple exerciţii de repetare a unor modele structurale lexico-gramaticale. Asemenea exerciţii efectuate în forme invariabile, monotone, provoacă deseori pasivitatea. Trebuie găsită o metodă atractivă, iar aceasta se regăseşte în cântec.

Cântecele rezolvă problema accesibilităţii materialului lexical. Elevii îşi însuşesc un text mult mai uşor când acesta apare însoţit de melodie. Păstrarea vocabularului redat pe un suport muzical este de durată mai lungă. Prin acţiunea unui număr mai mare de analizatori, legăturile nervoase devin mai complexe facilitând procesul de înţelegere şi însuşire a materialului lexico-gramatical predat.

Pe lângă utilizarea cântecelor ca procedeu de exersare în vederea automatizării unor modele structurale, unele texte pot constitui teme pentru conversaţii şi exerciţii de vorbire monologată, după ce în prealabil au fost însuşite pe melodii.

Audierea înregistrării cântecului facilitează compararea pronunţiei personale cu modelul emis şi repetarea acestuia până la exactitate. Cântecul reprodus de elevi în forma corectă, cu respectarea normelor privind articulaţia, respiraţia, emisia unei vocale, consoane etc. le permite controlul asupra poziţiei articulatorii a aparatului fonator şi a respiraţiei. Comparaţia cu modelul audiat constituie mijloace de autocontrol deosebit de eficiente pentru corectarea greşelilor. În orice limbă execuţia unui cântec solicită acurateţe, claritate în pronunţarea sunetelor şi cuvintelor, corectitudine în exprimarea frazelor, similar actorilor de teatru.

Un cântec nu se învaţă pentru a fi utilizat la o singură lecţie, cu un singur scop. Acelaşi cântec sau fragment se aplică la mai multe lecţii. De pildă, un cântec se poate utiliza la o lecţie, iniţial pentru îmbogăţirea vocabularului cu anumite cuvinte noi, pentru exerciţii de vorbire dialogată, pentru pronunţarea de către elevi a unor complexe sonore care creează dificultăţi. La o altă lecţie cântecul se impune a fi utilizat în exerciţiile de automatizare a modelelor structurale pentru însuşirea unor forme gramaticale. Uneori poate fi întrebuinţat ca simplu divertisment în vederea mobilizării atenţiei sau ca element de odihnă activă pentru elevi. În nici un caz, la lecţiile de limbi străine, cântecele nu se învaţă doar ca scop în sine, ci se utilizează ca mijloc eficient, destinat dezvoltării limbajului elevilor.

Important de relevat este faptul că profesorii apreciază pozitiv interesul cu care elevii învaţă şi interpretează texte muzicale în limbile străine studiate. Cei mai mulţi dintre profesori utilizează cântecul ca diversitate, ca mijloc recreativ pentru crearea atmosferei optime începerii lecţiei sau ca element de închidere a acesteia când lucrează cu elevii de vârstă mică.

La elevii mai mari etapele desfăşurării unei lecţii de învăţare a unui cântec pot fi: • sensibilizarea asupra temei cântecului printr-o conversaţie simplă şi agreabilă; • prezentarea conţinutului textului şi înţelegerea acestuia; • ascultarea cântecului de mai multe ori; • urmărirea primelor reacţii ale elevilor pentru a emite ipoteze; • verificarea ipotezelor; • activităţi fonetice, corectarea pronunţiei; • ascultarea unui pasaj; profesorul repetă acest pasaj sub formă vorbită; • memorarea integrală a textului şi a melodiei; • executarea de câteva ori a cântecului de către întregul colectiv.

Repertoriul de cântece învăţate la lecţii poate completa în chip util repertoriul însuşit în alte activităţi: cercurile de limbi străine, programele artistice şcolare, concursurile de cântece organizate cu diferite ocazii. La rândul lor aceste activităţi contribuie în măsură semnificativă la realizarea obiectivelor instructiv-educative ale procesului de predare şi însuşire în mod practic de către elevi a limbilor străine studiate.

Bibliografie:

1. Cosăceanu, A., "Didactique du français langue étrangère", Editura Cavallioti, Bucureşti, 2003. 2. Dulamă, M.E., "Strategii didactice", Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2000. 3. Macarie, C., "Alternative metodologice moderne - o provocare pentru activitatea didactică", Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2005.

METODE MODERNE

Page 12: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

12

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ PENTRU FIZICĂ

Prof. Stănescu Luminiţa, fizică Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

Titlul lecţiei : LUCRUL MECANIC. PUTEREA MECANICĂ Clasa : a IX – a Importanţa temei: De ce este valoroasă lecţia? Elevii vor fi îndrumaţi să înţeleagă modul în care activitatea zilnică impune aplicarea unei forţe ( musculară sau a maşinilor) cu

scopul de a pune în mişcare un corp, fiind solicitaţi să exemplifice cu propriile lor observaţii. Legătura dintre forţa aplicată şi deplasare o face lucrul mecanic. Această mărime fizică evaluează procesele în care se transmite mişcare de la un corp la alt corp. Lecţia aduce în atenţia elevilor puterea mecanică, o mărime des întâlnită, care exprimă lucrul mecanic efectuat de o instalaţie sau de un motor în unitate de timp şi care constituie criteriu de clasificare pentru acestea. Prin metodele propuse se asigură o activitate dinamică de învăţare, parcurgerea succesivă a etapelor determină elevii să lucreze, individual şi în grup.

Resursele materiale: pe care le-am folosit : • un cub care are diferite instrucţiuni ( descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează) , fişe de lucru. Resurse procedurale: • metodele gândirii critice, conversaţia, exerciţiul şi munca independentă. Obiective de evaluare: Participarea efectivă a elevului la această lecţie determină atingerea unui nivel de performanţă susţinut de

următoarele comportamente: • să analizeze interacţiuni, cauze, efecte; • să recunoască în activitatea practică efectul dinamic al forţei; • să definească lucrul mecanic; • să definească lucrul mecanic efectuat de diferite forţe; • să definească puterea mecanică; • să precizeze şi să definească unităţile de măsură a acestor mărimi fizice; • să aplice relaţiile lucrului mecanic şi puterii mecanice în rezolvarea de probleme de diferite dificultăţi; • să comunice verbal şi în scris rezultatele observaţiilor proprii; • să argumenteze şi să formuleze întrebări. Condiţiile prealabile: • Elevii trebuie să cunoască semnificaţia următoarelor noţiuni: interacţiune,forţă, mişcarea corpurilor, punct material,

traiectorie, deplasare, durata mişcării, viteză. • Elevii trebuie să cunoască şi să înţeleagă etapele desfăşurării lecţiei, să colaboreze cu colegii şi să comunice. Metoda cubului: este o strategie de predare care ne ajută să studiem o temă din perspective diferite. Această strategie presupune

utilizarea unui cub care are diferite instrucţiuni notate pe fiecare faţă, care pot fi folosite ca activităţi de gândire sau scriere prin care elevul este solicitat. Cubul se poate obţine acoperind cu o hârtie o cutie cu latura de 15 – 20 cm. Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una din instrucţiunile: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează pro sau contra. Profesorul le cere iniţial elevilor să scrie liber timp de 2 – 3 minute despre o temă dată, descriind-o , adică gândindu-se intens şi spunând ce văd: culori, forme, semne , etc. Procesul continuă în felul acesta, parcurgând toate feţele cubului. Instrucţiunile pentru cele şase feţe sunt:

• Descrie: priveşte cu atenţie şi spune ce vezi. • Compară : Cu ce seamănă? Cu ce nu seamănă ? • Asociază : la ce te face să te gândeşti? De ce îţi aminteşte? • Analizează : spune cum e făcut? ( Imaginează-ţi!!!!) • Argumentează pro sau contra : adoptă un punct de vedere, foloseşte orice fel de argumente – logice, naive etc. După perioada de scriere, elevii citesc ce au scris pentru fiecare faţă a cubului. De obicei acest lucru se face în perechi. Nu există

reguli stricte după care să se desfăşoare această activitate în perechi. O posibilă manieră de lucru este următoarea : după ce unul din cei doi elevi citeşte un răspuns, celălalt îl laudă şi îi pune întrebări. Întrebările pot fi formulate în diverse feluri, de exemplu : ,, nu am înţeles foarte bine......” sau ,, aş vrea să aflu mai multe despre......”. Activitatea în perechi este urmată de una frontală, în care elevii care doresc îşi citesc răspunsurile în faţa întregii clase. Adesea se întâmplă ca un elev să-l indice pe cel cu care a făcut pereche, pentru că i-a plăcut foarte mult un anumit răspuns. Este surprinzătoare calitatea şi diversitatea ideilor şi gândurilor formulate cu ajutorul acestei strategii.

Câteva sfaturi utile în aplicarea acestei metode: • Trebuie respectată ordinea parcurgerii feţelor cubului, pentru că aceasta îi duce pe elevi de la o gândire mai simplă la una mai

complexă. • Nu este obligatorie parcurgerea tuturor feţelor cubului. Depinde de temă şi de clasă. • Metoda poate fi folosită cu succes şi în etapa de evocare cât şi în cea de reflecţie. • Este important ca şi profesorul să scrie în timpul acestei activităţi, deoarece este o metodă excelentă pentru a stăpâni clasa.

PROIECT DIDACTIC(1)

Page 13: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

13

Desfăşurarea lecţiei Evocarea ( metoda cubului ) Elevilor le este dat un cub pe a cărui feţe sunt instrucţiunile mai sus amintite. Profesorul cere elevilor, grupaţi în perechi, să scrie liber, timp de 2-4 minute despre tema propusă, parcurgând etapele indicate de primele trei feţe ale cubului.

1. descrie şi exemplifică câteva activităţi practice pe care le desfăşori zilnic şi care necesită efort fizic. Folosiţi următoarele cuvinte: muncă, mişcare, forţă, deplasare.

2. compară munca omului pe un şantier de construcţie a unei piramide cu munca depusă la construcţia unui baraj. 3. înlocuieşte în textele tale cuvântul ,,munceşte’’ când este vorba de deplasarea unui corp cu expresiile ,,forţa aplicată

lucreaz㔂 sau ,, forţa produce lucrul mecanic”. După perioada de scriere elevii comunică colegilor apropiaţi ce au scris pe primele trei feţe ale cubului. Au fot aduse completări şi au fost puse întrebări. Unii elevi au dorit să citească răspunsurile în faţa clasei. Realizarea sensului ( metoda prelegerii intensificată) Folosindu-se de cunoştinţele anterioare profesorul stabileşte următoarele:

• dacă corpul se reduce la un punct material şi acesta coincide cu punctul de aplicaţie al forţei, putem defini lucrul mecanic astfel: O forţă produce lucru mecanic atunci când îşi deplasează punctul de aplicaţie. Definiţie: Lucrul mecanic al unei forţe care-şi deplasează punctul de aplicaţie pe direcţia şi în sensul forţei este dat de produsul dintre forţă si deplasare . L = F· d,

• definiţia unităţii de măsură pentru lucrul mecanic: 1J = 1N· 1m Deci 1J reprezintă lucrul mecanic al unei forţe de 1N care-şi deplasează punctul de aplicaţie pe distanţa de 1m pe direcţia şi în sensul forţei

• se determină expresia lucrului mecanic al forţei de greutate LG = mgh ,lucrul mecanic al forţei de frecare Lf = µmgd aici se va sublinia faptul că lucrul mecanic poate fi pozitiv sau negativ şi se introduce noţiunea de lucru mecanic motor şi rezistent

• elevii sunt întrebaţi cum se pot caracteriza diferitele lucruri mecanice şi rezultă necesitatea cunoaşterii unei alte mărimi fizice.

Pentru a putea caracteriza diferitele lucruri mecanice între ele se introduce şi mărimea fizică numită puterea mecanică şi unitatea sa de măsură. Puterea mecanică se defineşte ca fiind lucrul mecanic efectuat în unitate de timp, P = L / ∆t , iar în cazul deplasării uniforme pentru puterea mecanică deducem următoarele expresii P = F∙d /∆t , P = F·v, unde v este viteza corpului În continuare profesorul cere elevilor să parcurgă următoarele două feţe ale cubului, să lucreze individual , să se consulte cu colegii şi să comunice 4. analizează forţele reprezentate în figură. Care dintre ele efectuează un lucru mecanic în timpul deplasării corpului? Ft Ff G 5. aplică formulele stabilite în rezolvarea următoarelor probleme: Aplicaţii :

1. Calculaţi lucrul mecanic efectuat de forţa de greutate în cazul aruncării unei mingi cu masa de 500g, la înălţimea de 20m. Specificaţi în ce constă diferenţa în cazul calculării lucrului mecanic al greutăţii la căderea mingii?

2. Un corp este deplasat uniform sub acţiunea unei forţe de 40 N, cu viteza de 2m/s timp de 10 minute. Calculaţi lucrul mecanic efectuat de această forţă şi puterea mecanică

Reflecţia 6. a) argumentează : de ce lucrul mecanic al forţei de frecare se numeşte rezistent şi este negativ, iar lucrul mecanic al forţei de tracţiune se numeşte motor şi este pozitiv? Etc; b) apreciază : valoarea lucrului mecanic efectuat de o macara sau de o plantă care încolţeşte. După lecţie Parcurgerea acestei lecţii îmbogăţeşte cunoştinţele elevilor cu două mărimi fizice( lucrul mecanic şi puterea mecanică) cu ajutorul cărora vor putea înţelege şi descrie procesele mecanice desfăşurate în activitatea zilnică. De asemenea, lecţia facilitează profesorului introducerea noţiunii de energie mecanică a unui sistem, măsurată prin capacitatea acestuia de a efectua lucru mecanic. Concluzii:

Activităţile didactice bazate pe tehnicile moderne de predare-învăţare-evaluare reprezintă pentru studiul fizicii contextul cel mai favorabil familiarizării elevilor cu specificul gândirii fizice şi a metodei ştiinţifice de investigare a realităţii. Aceste activităţi moderne favorizează aprofundarea cunoştinţelor propuse de programa şcolară la fizică, de manualele şcolare şi asigură deschideri intredisciplinare.

Ele generează motivaţia intrinsecă, diminuează presiunea generată de personalitatea profesorului şi îi determină chiar şi pe elevii cei mai reticenţi să participe la construirea propriei cunoaşteri la fizică.

În plus, prin deprinderile pe care le dobândesc elevii îşi construiesc o gândire ştiinţifică corectă, se familiarizează cu învăţarea autodirijată, îşi formează personalitatea, manifestă o conduită civică corectă şi îşi schimbă optica asupra învăţării.

PROIECT DIDACTIC (2)

Page 14: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

14

FOLOSIREA POŞTEI ELECTRONICE ÎN PREDAREA LIMBILOR STRĂINE

Prof. Mihaela Caceu, limba engleză

Liceul Teoretic „Traian” Deva

Chiar dacă suntem sau nu dispuşi să recunoaştem şi să acceptăm, calculatorul face parte din viaţa noastră de zi cu zi, acasă şi la serviciu. În ciuda faptului că se vorbeşte tot mai des despre riscul izolării sociale a celor care petrec prea mult timp în faţa calculatorului, cred că trebuie să acceptăm şi faptul că Internetul este un mijloc de comunicare şi interacţionare, asemeni tuturor celorlalte mijloace moderne de comunicare, mijloc ce poate fi utilizat în diverse feluri. Internetul poate fi utilizat şi în procesul de învăţământ, alături de alte mijloace auxiliare, deoarece oferă noi posibilităţi de învăţare, iar una dintre metodele de utilizare a Internetului în învăţare este folosirea poştei electronice.

Scopul acestui articol este să prezinte câteva dintre avantajele folosirii poştei electronice de către elevi şi profesori în procesul de predare – învăţare. Un prim avantaj este faptul că, prin folosirea poştei electronice, elevii se familiarizează cu folosirea unui instrument de comunicare necesar integrării lor în societate şi în câmpul muncii în secolul al XXI-lea. În diverse domenii, cum ar fi afaceri, educaţie, tehnologie, politică, etc., poşta electronică ia rapid locul comunicării faţă in faţă, pe hârtie sau prin fax, iar angajatorii de astăzi şi de mâine îşi vor dori ca potenţialii angajaţi să aibă deprinderea de a folosi acest mijloc de comunicare.

Un alt avantaj al folosirii poştei electronice este că profesorul şi elevii pot interacţiona în afara orelor de curs, în momente care să le convină fiecăruia. Profesorii pot câştiga timp deoarece pot da elevilor anumite sarcini de îndeplinit, teme şi proiecte, ori pot corecta şi oferi feedback prin intermediul poştei electronice. De exemplu, la clasele de bilingv în clasa a XII-a se susţine atestatul de limba străină ce presupune întocmirea şi susţinerea unei lucrări pe o temă de cultură şi civilizaţie. Îndrumarea elevilor, corectarea lucrărilor, oferirea feedback-ului se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice.

Poate funcţia de bază a poştei electronice este facilitarea dialogului, iar în procesul instructiv-educativ, poşta electronică poate contribui la creşterea frecvenţei comunicării profesor-elev şi elev-elev. În tabelul următor se regăsesc câteva exemple de activităţi ce implică dialogul între participanţii la actul didactic.

De la La Activităţi ce implică dialogul Elev Profesor Scrierea unor jurnale

Întrebări şi răspunsuri Profesor Elev Anunţuri / înştiinţări

Sarcini de îndeplinit Teme Teste

Elev Elev Comunicare cu colegii de clasă / cu elevi din alte şcoli / localităţi / ţări Activităţi distractive, jocuri Evenimente sociale şi anunţuri / înştiinţări

În predarea limbilor străine, şi mai ales a limbii engleze, folosirea poştei electronice conduce la creşterea motivaţiei elevilor. Aceştia realizează că majoritatea informaţiilor de pe Internet sunt în limba engleză şi, dacă vor să comunice prin poşta electronică, vor trebui să recurgă doar la limba engleză ca să comunice cu alţi colegi şi prieteni din alte tari. De asemenea, structurile gramaticale şi lexicale folosite vor fi mai complexe în discursul electronic decât în discursul oral. Acestea sunt doar câteva din avantajele oferite de utilizarea poştei electronice. Dacă luăm în considerare nevoile elevilor noştri şi societatea informatizată în care trăim, vom realiza că poşta electronică, precum şi celelalte instrumente şi tehnologii ale informaticii şi comunicării, trebuie să îşi găsească un loc în demersul didactic. Utilizarea acestora în procesul de învăţământ va avea ca finalităţi: dezvoltarea predării - învăţării limbilor străine, sporirea motivaţiei elevilor şi creşterea calităţii actului educaţional. Bibliografie:

1. Belisle, Ron. E-mail Activities in the ESL Writing Class. The Internet TESL Journal, Vol. II, No. 12, December 1996. http://iteslj.org/

2. Fox, Gerald. The Internet: Making it Work in the ESL Classroom. The Internet TESL Journal, Vol. IV, No. 9, September 1998. http://iteslj.org/

3. Lapp, Susan, the University of Texas Pan-American. Cross-Cultural Communication through Electronic Mail. TESOL Convention, Chicago, IL, March, 1996.

.

DIDACTICĂ MODERNĂ

Page 15: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

15

MATERIAL DIDACTIC

Memoria internă a sistemelor de calcul prof. Cristina Fruja, informatică,

Grupul Şcolar „Grigore Moisil” Deva

Memoria internă este zona de memorie care poate fi accesată în mod direct de către microprocesor. Orice cantitate de date înainte de a putea fi prelucrată de microprocesor trebuie să ajungă mai întâi prin memoria internă a calculatorului. Din această cauză viteza de lucru a memoriei RAM influenţează în mod direct performanţele unui calculator. Acesta este unul şi din motivele pentru care memoria internă este adusă de fiecare dată în discuţie atunci când trebuie evaluate performanţele unui calculator. Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele: • memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele

de memorie electronico-mecanice (precum hard disk-urile sau unităţile optice) • memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un curent electric. Întreruperea fluxului de

electricitate sau închiderea calculatorului duce la dispariţia datelor conţinute. De la această caracteristică fac excepţie memoria de tip ROM, care este înregistrată de fabricant şi rămâne neschimbată la dispariţia tensiunii şi memoria de tip CMOS al cărei conţinut este păstrat permanent de o baterie. • memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie per megabyte comparativ cu memoria externa.

Din aceste motive cantitatea de memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă. • memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie

ultrarapidă de tip cache care intră in componenţa microprocesorului. Tipurile de memorie internă ale unui sistem de calcul pot fi urmărite în schema de mai jos:

Memorii de tip ROM Programele aflate în ROM sunt livrate odată cu calculatorul şi alcătuiesc aşa numitul firmware.

1. memorii PROM (Programabile ROM), memorii ROM programabile, care permit o singură rescriere de programe; 2. memorii EPROM (Erasable Programabile ROM), care pot fi şterse şi reprogramate din nou de mai multe ori, utilizând tehnici electronice

speciale. 3. memorii EEPROM (Electrically Erasable PROM) Chipurile EEPROM permit scrierea şi rescrierea de date prin utilizarea unui câmp de curent

electric asupra circuitelor de memorie. Faţă de alte chip-uri de memorie chip-urile EEPROM permit scrierea şi rescrierea de date fără a fi nevoie de echipamente adiţionale şi permit modificarea unei părţi distincte din conţinut (nu trebuie să ştergeţi tot conţinutul pentru a putea scrie date)

4. memorii flash - Marea problemă a chipurilor EEPROM clasice o reprezintă viteza mică de scriere a datelor. Chip-urile flash (o varietate a chip-urilor EEPROM) vin să corecteze această problemă prin oferirea unei viteze net superioare de scriere/rescriere a datelor. Majoritatea echipamentelor hardware actuale conţin firmware-ul într-un chip de memorie flash.

Memorii de tip RAM Trebuie menţionat ca deşi toate tipurile de memorii de mai jos folosesc tehnologia SDRAM - in vorbirea curenta prin memorii SDRAM se face referire la memoriile mai vechi caracteristice sfârşitului anilor ‘90, iar pentru celelalte tipuri de memorii se foloseşte doar denumirea scurta: DDR, DDR2 sau DDR3 fără SDRAM. • SDR SDRAM - Single Data Rate SDRAM - acest tip de memorie a făcut cariera începând cu mijlocul anilor ‘90 şi până în anii 2002 când încă

se mai puteau achiziţiona calculatoare personale noi echipate cu sloturi de memorie SD-RAM. Chipurile de memorie de tip SDRAM încă se fabrică pentru a echipa diferite dispozitive electronice unde viteza de lucru a memoriei interne nu prezintă importanţă. De exemplu multimedia player portabil sau un CD-Player.

• DDR SDRAM - Double Data Rate SDRAM sau DDR1 - primele memorii DDR au făcut echipă cu generaţia calculatoarelor de peste 1Ghz, acest prag fiind atins pentru calculatoarele destinate publicului larg în anul 1999. Pe piaţa calculatoarelor personale memoriile DDR au coexistat cu cele SDR, tranziţia către acest standard fiind încheiată abia când pe piaţa calculatoarelor personale nu sau mai găsit plăci de bază compatibile cu memoriile SD-RAM.

• DDR2 SDRAM - Acest standard a devenit disponibil pentru utilizatori la jumătatea anului 2003. Momentan sunt cele mai comune tipuri de memorie în rândul calculatoarelor personale.

• DDR3 SDRAM- deşi anunţate încă din 2005 primele plăci de bază cu suport pentru acest tip de memorie au apărut în vara anului 2007. În prezent reprezintă cea mai performantă soluţie iar costurile de achiziţie sunt apropiate de cele pentru generaţia anterioara -DDR2.

DRDRAM sau Direct Rambus DRAM sau este un tip de memorie RAM mai puţin popular în rândul calculatoarelor personale. Datorita costurilor mai mari de producţie acest tip de memorie nu s-a impus pe piaţă, si-a găsit totuşi utilitatea in special in rândul consolelor cum ar fi Nintendo 64 sau Sony Playstation 2 si 3.

Page 16: CUPRINS - media1.wgz.romedia1.wgz.ro/files/media1:4eea2e36decfd.pdf.upl/revista nr.9 site.pdfIdentificarea principalelor datorii morale şi importanţei norocului în morală : 8.

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr. 5 (9), decembrie 2011

16

AR TREBUI SĂ ŞTIM

Codul bunelor maniere pe e-mail Sfaturi-cheie pentru planificarea şi structurarea mesajelor

1. Înainte de începerea unui mesaj, întreabă-te care este scopul şi ce doreşti să obţii.

2. Nu uita să treci prin procesul din şapte paşi şi nu apăsa imediat pe "Trimite".

3. Foloseşte atent Planul din Patru Puncte, care te va ajuta la structurarea logică a mesajelor.

4. Începe mesajul cu cuvintele folosite de tine în viaţa de zi cu zi, nu cu sintagme de pe vremea străbunicilor tăi.

5. Foloseşte un stil conversaţional prietenos în locul unor fraze nenaturale, scrise într-o limbă de lemn.

6. Ajută-l pe destinatar, incluzând o afirmaţie prin care îi spui exact la ce te aştepţi din partea lui.

7. Nu uita de respectarea aceleiaşi structuri gramaticale atunci când compui o listă.

8. Ai grijă ca mesajul să fie atractiv din punct de vedere vizual. 9. Citeşte mesajul cu voce tare, ca să verifici dacă ai scris într-un

stil natural. Sfaturi-cheie pentru practicarea unei corespondenţe sigure

1. Poţi fi în siguranţă dacă eşti conştient tot timpul de spamul de înşelătorie şi de spamul decent.

2. Nu te grăbi să răspunzi unui e-mail care poate fi spam. 3. Niciodată nu trimite cuiva bani în urma unei solicitări prin email. 4. Niciodată nu oferi datele tale personaje, cum ar fi parola,

numărul de telefon sau, chiar mai rău, datele de pe cartea ta de credit

5. Nu răspunde niciodată mesajelor spam sau scrisorilor în lanţ şi nu le da mai departe.

6. Nu insulta niciodată credinţa, cultura, obiceiurile, religia sau ţara cuiva.

7. Fii atent la e-mailurile-farsă şi învaţă să le identifici. 8. Dacă nu vrei să îţi vezi cuvintele ofensatoare apărute în vreun

ziar, nu apăsa pe "Trimite". 9. Nu uita: doar pentru că este scris nu înseamnă că este

adevărat!

(extras din volumul lui Shirley Taylor, „E-mailul – codul bunelor maniere”, Editura Litera, Bucureşti, 2010)

CCOOLLEECCTTII VV DDEE RREEDDAACCŢŢII EE RReeddaaccttoorr şşeeff:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa RReeddaaccttoorr ii :: pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa

pprrooff.. SSttăănneessccuu LLuummiinniiţţaa RReessppoonnssaabb ii ll ii ddeeppaarr ttaamm eennttee::

PPaarrtteenneerriiaattee:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa MMaarrkkeettiinngg:: pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa,, pprrooff.. SSttăănneessccuu LLuummiinniiţţaa CCoorreessppoonnddeennţţăă şşii ffiinnaanncciiaarr:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa CCoorreeccttuurraa:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa,, pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa

TTeehhnnoorreeddaaccttaarree:: aauuttoorriiii aarrttiiccoolleelloorr AArraann jjaarree îînn ppaaggiinnăă :: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa GGeesstt iioonnaarree ss ii ttee:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa

TIPARUL ESTE EXECUTAT DE S.C. CLIC COMPUTER ART DESIGN S.R.L. DEVA, telefon: 0721374581

Revista este înregistrată la Biblioteca

Naţională cu ISSN:2067-7499 Responsabilitatea conţinutului articolelor

revine în întregime autorilor. Textele din această revistă sunt supuse drepturilor de autor. Număr pagini: 16

Aşteptăm să ne trimiteţi articole şi să deveniţi colaboratori ai revistei noastre. Sunteţi invitaţi să vizitaţi site-ul revistei la adresa http://arta-didactica.wgz.ro,

de unde puteţi obţine şi detalii informative privind redactarea materialelor. Adresa de contact a redacţiei este: [email protected]. Ne puteţi găsi şi pe FACEBOOK cu numele Arta didactică.