CUM MANCAM

29
CUM MANCAM? CE MANCAM? SI CAND MANCAM? La a doua si a treia intrebare se poate raspunde foarte usor, vom urmari sa mancam preponderent hrana "vie" pentru ca suntem fiinte vii, iar la cealalta intrebare raspunsul este ca vom manca atunci si numai atunci cand ne este cu adevarat foame. Ce-ar insemna hrana "vie"? Este hrana care respecta doua principii: 1) daca o pui in pamant creste dand nastere la o noua planta sau un nou copac(de exemplu seminte si cereale integrale si sanatoase, fructe si legume aflate intr-o stare cat mai apropiata de starea lor naturala}si 2) mancam produsul nu producatorul(de exemplu mancam ouale dar nu gaina, mancam laptele dar nu vaca}. Cand mancam? Vom urmari sa mancam doar atunci cand ne este foame. In urma statisticilor realizate, s-a constatat ca omul mananca mai mult decat ii este necesar. In asemenea situatii, organismul va depune un efort substantial pentru a administra si elimina surplusul de alimente. Organele excretorii vor fi suprasolicitate si, lucrand mult timp la supra efort, vor avea de suferit. Organismul isi preia din hrana ingurcitata doar ceea ce ii este necesar si numai in cantitatea suficienta pentru a-si indeplini functiile sale. Restul de substante sunt eliminate. Daca nu se reuseste eliminarea lor in timp util, se cauta o metoda de a le stoca in organism intr-o forma care sa nu deterioreze prea mult sanatatii corpului. De exemplu, s-a constatat ca in ceea ce priveste sarea, omului ii sunt necesare doar 2 grame pe zi. Daca se consuma mai mult de 2 grame pe zi, surplusul va fi eliminat ceea ce inseamna o solicitare suplimentara si total inutila a rinichilor. Pe de alta parte, in ceea ce priveste hranirea, trebuie sa tinem cont de ritmurile functionarii corpului. Exista un timp de "alimentare", un timp de "asimilare" si un timp de "eliminare". A te hrani in timpul ciclului de eliminare este o violentare puternica a structurii corpului. Trebuie sa cunoastem aceste cicluri si sa intervenim in sensul ajutorarii lor.

Transcript of CUM MANCAM

Page 1: CUM MANCAM

CUM MANCAM? CE MANCAM? SI CAND MANCAM? La a doua si a treia intrebare se poate raspunde foarte usor, vom urmari sa mancam preponderent hrana "vie" pentru ca suntem fiinte vii, iar la cealalta intrebare raspunsul este ca vom manca atunci si numai atunci cand ne este cu adevarat foame.

Ce-ar insemna hrana "vie"? Este hrana care respecta doua principii:

1) daca o pui in pamant creste dand nastere la o noua planta sau un nou copac(de exemplu seminte si cereale integrale si sanatoase, fructe si legume aflate intr-o stare cat mai apropiata de starea lor naturala}si

2) mancam produsul nu producatorul(de exemplu mancam ouale dar nu gaina, mancam laptele dar nu vaca}.

Cand mancam? Vom urmari sa mancam doar atunci cand ne este foame. In urma statisticilor realizate, s-a constatat ca omul mananca mai mult decat ii este necesar. In asemenea situatii, organismul va depune un efort substantial pentru a administra si elimina surplusul de alimente.

Organele excretorii vor fi suprasolicitate si, lucrand mult timp la supra efort, vor avea de suferit. Organismul isi preia din hrana ingurcitata doar ceea ce ii este necesar si numai in cantitatea suficienta pentru a-si indeplini functiile sale. Restul de substante sunt eliminate. Daca nu se reuseste eliminarea lor in timp util, se cauta o metoda de a le stoca in organism intr-o forma care sa nu deterioreze prea mult sanatatii corpului. De exemplu, s-a constatat ca in ceea ce priveste sarea, omului ii sunt necesare doar 2 grame pe zi. Daca se consuma mai mult de 2 grame pe zi, surplusul va fi eliminat ceea ce inseamna o solicitare suplimentara si total inutila a rinichilor.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste hranirea, trebuie sa tinem cont de ritmurile functionarii corpului. Exista un timp de "alimentare", un timp de "asimilare" si un timp de "eliminare". A te hrani in timpul ciclului de eliminare este o violentare puternica a structurii corpului. Trebuie sa cunoastem aceste cicluri si sa intervenim in sensul ajutorarii lor.

In timpul ciclului de hranire sau "alimentare" vom desfasura actiunea de a manca. Acest ciclu incepe de obicei in jurul orei 12 si dureaza pana la ora 20.

Ciclul de asimilare incepe in general la ora 20 si tine pana la ora 4 dimineata.

Ciclul de eliminare incepe de la ora 4 si dureaza pana la ora 12.

Ca atare, este absolut necesar, sa ne respectam corpul cu care suntem inzestrati si sa-l ajutam in munca de asimilare a nutrientilor si eliminare a substantelor toxice. Respectand aceste cicluri biologice, vom ajuta foarte mult organismul in munca sa. Si macar din respect pentru munca alcuiva (a corpului), daca nu din respect pentru noi insine, merita sa tinem cont de aceste cicluri, mai ales acum cand le cunoastem. Un moment in care nu trebuie sa mancam este atunci cand suntem suparati sau tristi. In aceste momente digestia este mult ingreunata. Va puteti limita la cel mult cateva fructe. Cum mancam? Daca am ajuns la unele concluzii in legatura cu momentele in care este potrivit sa mancam, vom urmari, in continuare raspunsul la o alta intrebare si anume: Cum mancam? Ca a atare este absolut necesar ca

Page 2: CUM MANCAM

actul de a manca sa devina un act pe deplin constient. De regula, in general nu suntem constienti decat arareori de ceea ce facem. Cand mancam, citim ziarul sau ne uitam la televizor. Cand mergem pe strada, ne gandim la tot felul de lucruri, numai la actiunea de a merge nu ne gandim, s.a.m.d. A deveni constienti de ceea ce facem atunci cand facem este deja o actiune profunda, care ne poate transforma uluitor de repede in fiinte elevate.

Astfel, actul de a manca trebuie consacrat, ca de altfel orice alta actiune pe care o realizam. Consacrarea actului de a manca , favorizeaza impregnarea subtila a alimentelor cu o energie benefica suplimentara, pura si revitalizanta, care va actiona asupra corpurilor noastre subtile. Se stie ca orice aliment are o energie subtila specifica tipului sau. Cu cat un aliment este mai aproape de starea lui naturala cu atat aceasta energie subtila este mai puternica si mai pura. Cu cat hrana este mai mult prelucrata fizico-chimic cu atat energia subtila a alimentelor care o compun se diminueaza. Pornind de la aceasta observatie, inteleptii considera ca un aliment este degradat nu numai atunci cand starea lui fizica este deteriorata (a putrezit sau a suferit alte alterari), ci mai ales atunci cand, din punct de vedere al energiei sale subtile,el nu mai prezinta nici un interes. Voi prezenta in continuare, cateva reguli generale cu privire la alimentatie.

-Nu mancati decat atunci cand va este cu adevarat foame.

-Nu umpleti stomacul. La o masa trebuie sa umplem doar jumatate din volumul acestuia cu hrana solida, un sfert cu lichide si un sfert sa ramana gol. In aceste conditii, digestia se va desfasura foarte usor si reidurile toxice vor fi mult mai putine. Daca stomacul ar fi plin pana la refuz, el nu va mai putea contracta si dilata cu usurinta muschii care il compun. Ca atare, multe alimente vor suferi o digestie partiala si vor fi eliminate din organism, insa nu inainte de a ne intoxica cu produsii secundari ai unei digestii partiale.

-Nu mancati niciodata ceea ce nu va place.

-Mestecati bine hrana inainte de a o inghiti.

-In alimentatie trebuie sa predomine fructele si legumele proaspete. La fiecare masa este necesar sa consumati salate.

Fructele se consuma intodeauna inaintea celorlalte alimente sau la cel putin o ora dupa ce ati mancat.

-Nu consumati alimente fierbinti sau prea reci.

-Nu consumati mai mult de 4-5 alimente la o masa. Obisnuiti-va sa consumati o hrana simpla cat mai putin sofisticat preparata.

-Evitati discutiile in timpul mesei si, mai ales nu vorbiti cu gura plina.

-Postiti o zi pe saptamana. Si nu uitati noi gandim in functie de ceea ce mancam si devenim ceea ce gandim. Daniel C. Muntean.

Page 3: CUM MANCAM

A manca

Omul nu traieste pentru a manca ci, mananca pentru a trai.

(proverb)

Dintre cele cu adevarat importante, a manca este poate cea mai concreta dintre actiuni. Este foarte palpabila si pe intelesul tuturor. Daca in ceea ce priveste actiunea de "a fi" sau "a gandi" se poate vorbi de un anumit subiectivism, in ceea ce priveste actiunea de a manca totul devine foarte concret. Stiti doar ca se mai spune: "totul pana la mancare", adica mai inchidem ochii pe ici pe colo, mai suportam una alta, dar atentie la mancare. Cand ne bantuie foamea, totul devine nesigur si foarte periculos. Un om flamand este capabil sa faca lucruri la care nici nu s-a gandit vreodata in starea normala de satietate. El poate sa cerseasca, sa jefuiasca si sa munceasca, chiar daca astfel de lucruri in mod normal ii repugna. Pentru actiunea de a manca vom gasi intotdeauna timp. Pentru studiul individual nerealizat, adeseori invocam lipsa de timp. Daca nu ne rugam, spunem ca nu avem timp. Daca nu realizam diferite exercitii spirituale, invocam aceeasi lipsa de timp. Insa pentru a manca, va garantez ca veti gasi intotdeauna timp suficient. In acest caz, un om inteligent se va gandi la o modalitate prin care sa transforme actiunea de a manca intr-un act spiritual. Si acest lucru este posibil. Putem sa facem din actiunea de a manca un exercitiu spiritual. A manca poate fi uneori echivalent cu a te ruga. In aceste conditii, noi vom realiza de doua trei ori pe zi, daca nu cumva chiar mai des, cel putin un exercitiu spiritual care va avea darul sa ne transforme treptat in bine. In legatura cu aceasta actiune, vom urmari sa raspundem la trei intrebari: cum mancam? ce mancam? si cand mancam? La a doua si a treia intrebare se poate raspunde foarte usor: vom urmari sa mancam hrana "vie" pentru ca suntem fiinte vii, iar la cealalta intrebare raspunsul este ca vom manca atunci si numai atunci cand ne este cu adevarat foame. Ce-ar insemna "hrana vie"? Este hrana care respecta doua principii:1) daca o pui in pamant creste dand nastere la o noua planta sau un nou copac (de exemplu seminte integrale si sanatoase, fructe si legume aflate intr-o stare cat mai apropiata de starea lor naturala), si 2) mancam produsul, nu producatorul (de exeplu mancam ouale, ci nu gaina, mancam laptele, ci nu vaca).

(la inceputul acestei pagini)

Cand mancam?

Vom urmari sa mancam doar atunci cand ne este foame. Animalele nu mananca decat atunci cand le este foame. Merita sa le urmam exemplul. In urma

Page 4: CUM MANCAM

statisticilor realizate, s-a constatat ca omul mananca mai mult decat ii este necesar. In asemenea situatii, organismul va depune un efort substantial pentru a admninistra si elimina surplusul de alimente. Organele excretorii vor fi suprasolicitate si, lucrand mult timp la supraefort, vor avea de suferit. Organismul isi preia din hrana ingurgitata doar ceea ce ii este necesar si numai in cantitatea suficienta pentru a-si indeplini functiile sale. Restul de substante sunt eliminate. Daca nu se reuseste eliminarea lor in timp util, se cauta o metoda de a le stoca in organism intr-o forma care sa nu deterioreze prea mult sanatatea corpului. De exemplu, in ceea ce priveste sarea s-a constatat ca omului ii sunt necesare doar doua grame de sare pe zi. Daca se consuma mai mult de doua grame de sare pe zi, surplusul va fi eliminat ceea ce inseamna o solicitare suplimentara si complet inutila a rinichilor. Este necesar sa mancam la ore fixe. Digestia se poate imbunatati foarte mult daca vom urmari sa mancam la ore fixe. Un program de masa haotic nu ofera posibilitatea folosirii in conditii optime a aparatului digestiv. In consecinta, nu cred ca este atat de dificil sa ne straduim sa respectam un program de masa. Pe de alta parte, in ceea ce priveste hranirea, trebuie sa tinem cont de ritmurile functionarii corpului. Exista un timp de "alimentare", un timp de "asimilare" si unul de "eliminare". A te hrani in timpul ciclului de eliminare este o violentare puternica a structurii corpului. Trebuie sa ne cunoastem bine aceste cicluri si sa intervenim in sensul ajutorarii lor. In timpul ciclului de hranire sau "alimentare" vom desfasura actiunea de a manca. Acest ciclu incepe de obicei in jurul orei 12 si dureaza pana la ora 20. In timpul ciclului de asimilare, timp in care constituentii necesari proveniti din hrana sunt asimilati de organism, vom urmari sa realizam o actiune care sa faciliteze aceasta munca a corpului, adica ne odihnim si dormim. Ciclul de asimilare incepe in general in jurul orei 20 si dureaza pana pe la ora 4 dimineata. Ciclul de eliminare incepe de la ora 4 dimineata si dureaza pana la ora 12. In timpul acestui ciclu, organismul elimina substantele toxice care au rezultat in urma digestiei si, ca atare, vom urmari sa-l ajutam in munca sa prin realizarea in aceasta perioada a unor exercitii de purificare. Respiratia greoaie de dimineata pune in evidenta faptul ca in timpul somnului, la nivelul limbii si al intregii cavitati bucale a avut loc o eliminare de substante toxice din organism. Ca atare, este absolut necesar, daca ne respectam corpul cu care suntem inzestrati, sa curatim aceste reziduuri de la nivelul limbii si sa nu permitem reintroducerea lor in organism odata cu hrana pe care o vom consuma (cafeaua de dimineata - Doamne! ce obicei nesanatos). Dimineata, curatati-va limba cu o lingurita razuind-o dinspre radacina spre varf. Veti fi surprinsi de ceea ce se poate aduna pe lingurita si de mirosul acelor substante. Evitati sa mancati dimineata, cel putin pana pe la ora zece. Senzatia de foame pe care o avem uneori dimineata este de cele mai multe ori falsa. De obicei, noi mancam dimineata doar pentru ca ne gandim ca mergem la serviciu sau la scoala si ca n-am putea rezista pana la pranz fara hrana. Daca somnul a fost odihnitor, dimineata corpul trebuie sa fie atat de vital incat nu are cum sa simta nevoia de a manca. De altfel, la tara oamenii mananca intotdeauna mult mai tarziu decat ora la care se trezesc. Ei mai intai dau de mancare la animale, fac unele treburi pe

Page 5: CUM MANCAM

langa gospodarie si abia apoi incep sa-si prepare ceva de mancare. Tin minte ca mama ne spunea adeseori cand ne vedea mancand dimineata: "Nici n- ati facut bine ochi si deja va e foame!" Respectand aceste cicluri biologice, vom ajuta foarte mult organismul in munca sa. Si macar din respect pentru munca altcuiva (a corpului), daca nu din respect pentru noi insine, merita sa tinem cont de aceste cicluri, mai ales acum cand le cunooastem. Un alt moment in care nu trebuie sa mancam este atunci cand suntem suparati sau tristi. Omul poate rezista fara hrana zile intregi. Daca sunteti tristi, suparati sau deprimati, evitati sa mancati, pentru ca digestia este mult ingreunata in asemenea momente. Va puteti limita cel mult la cateva fructe pe zi in cazul in care tristetea dureaza mai mult, dar dupa cate stiti deja, din cele spuse pana aici, este o rusine sa va confruntati cu o tristete care sa dureze mai mult de o zi sau doua.

(la inceputul acestei pagini)

Cum mancam?

Spuneam deja in introducere ca actiunea de a manca poate fi transformata intr-un exercitiu spiritual. Pentru aceasta, este necesar ca actul de a manca sa devina un act pe deplin constient. De regula, noi nu suntem constienti decat arareori de ceea ce facem. Cand mancam, citim ziarul sau ascultam radioul. Cand mergem pe strada, ne gandim la tot felul de lucruri, numai la actiunea de a merge nu ne gandim. Cand spalam vasele, ne gandim la orice, numai la actiunea de a spala nu ne gandim, s.a.m.d. A deveni constienti de ceea ce facem atunci cand facem este deja o atitudine profund spirituala care ne poate transforma uluitor de repede in fiinte fericite. Astfel, actul de a manca trebuie consacrat, ca de altfel orice alta actiune pe care o realizam. Taranii nostri si oamenii credinciosi obisnuiesc sa spuna "Tatal Nostru" inainte de a manca, intuind astfel ca actiunea de a manca este un dar divin care trebuie respectat si consacrat. Aceasta rugaciune de dinaintea mesei are efecte multiple asupra intregului proces de hranire si asimilare. Ne linistete mintea, ne favorizeaza o stare de interiorizare necesara constientizarii ulterioare a actului de a manca si, mai ales, ne destreseaza din punct de vedere emotional si afectiv, ceea ce permite o buna functionare a glandelor anexe tubului digestiv care produc sucurile gastrice. Consacrarea actului de a manca lui Dumnezeu, favorizeaza impregnarea subtila a alimentelor cu o energie benefica suplimentara, pura si revitalizanta, care va actiona ulterior asupra corpurilor subtile. Orice aliment are o energie subtila specifica tipului sau. Astazi se stie ca fiecare planta are o "aura", un camp energetic subtil. Cu cat un aliment este mai aproape de starea lui naturala, cu atat aceasta energie subtila este mai puternica si mai pura. Cu cat o hrana este mai mult prelucrata fizico-chimic, cu atat energia subtila a alimentelor care o compun se diminueaza. Pornind de la aceasta observatie, inteleptii considera ca

Page 6: CUM MANCAM

un aliment este degradat nu numai atunci cand starea sa fizica este deteriorata (a putrezit sau a suferit alte alterari), ci mai ales atunci cand, din punct de vedere al energiei subtile, nu mai prezinta nici un interes. Pe de alta parte, in momentul pregatirii hranei, aceasta se impregneaza cu energiile subtile ale celui care o prepara. Dragostea sau rautatea celui care prepara hrana se impregneaza in ea, iar atunci cand va fi mancata, energia sa subtila va trece in aura celui care o mananca. Astazi foarte multi consumam o hrana care este preparata in fabrici in cantitati industriale, de catre persoane care nu exercita decat o meserie si, ca atare, impregnarea subtila a alimentelor respective este nociva. Ele se impregneaza cu o energie a nemultumirii (cei mai multi angajati sunt nemultumiti de activitatea pe care o desfasoara), cu o energie a indiferentei si a dezinteresului. Treptat, acest lucru se poate observa in indiferenta pe care o manifestam unii fata de altii si, in general, fata de tot ceea ce ne inconjoara, intr-o continua stare de nemultumire fata de orice, s.a.m.d. Deci, trebuie sa retinem ca hrana pe care o consumam este puternic impregnata cu energiile subtile ale celui care o prepara. Ar fi inca multe de spus in legatura cu energia subtila a alimentelor. De exemplu, de ce la petreceri se mananca impreuna? Fiecare ar putea sa manance acasa, iar la petrecere sa vina doar pentru a dansa! Daca doriti sa va purificati hrana pe care o consumati de toate energiile subtile malefice care au provenit de la cei care au preparat-o, trebuie sa realizati consacrarea hranei cu toata seriozitatea. Inainte de a incepe sa mancam, sa rostim cu toata puterea noastra o rugaciune specifica acestei actiuni. "Tatal Nostru" este o rugaciune buna chiar si pentru consacrarea hranei, dar totusi este necesara si o atitudine launtrica specifica actului de a manca. Sa spunem, de exemplu: "Tata Ceresc si Suprem, sfinteste aceasta hrana si spiritualizeaz-o. Nu lasa in mine nici o urma a lacomiei sa o pateze. Eu o folosesc pentru a mentine curat si puternic Templul Tau Sfant". Trebuie sa avem recunostinta fata de alimentele care ne-au fost daruite, sa intelegem ca toate provin de la Dumnezeu si, astfel, atitudinea noastra launtrica plina de piosenie va purifica hrana de orice intunecime. Daca nu credeti in impregnarea subtila a hranei cu energiile celui care o prepara, va recomand un experiment relativ simplu. Rugati doua sau trei persoane sa prepare aceeasi mancare, respectand aceeasi reteta. Cu cat persoanele respective vor fi mai diferite ca temperament si nivel de constiinta, cu atat mai usor veti observa diferenta de "gust" intre mancarurile respective. Un alt exemplu vi-l pot oferi din experienta proprie. In vremea studentiei, timp de cateva luni am mancat la o cantina studenteasca. Cu toate ca mancam trei feluri de mancare, la putin timp dupa ce ma ridicam de la masa imi era foame, ceea ce arata saracia energetica a mancarii preparate la cantina. Atunci cand imi preparam singur mancarea, chiar daca nu mancam decat un singur fel de mancare si doar jumatate din volumul mesei de la cantina, eram mult mai satul si starea de satietate dura mult mai mult timp. In sfarsit, daca tot nu puteti sesiza aceste aspecte, puteti ruga un radiestezist sau orice alta persoana capabila sa perceapa energiile subtile ale macrocosmului sa va confirme daca este sau nu real ceea ce

Page 7: CUM MANCAM

v-am spus aici. In ceea ce priveste alimentatia, este mult mai important ceea ce reusim sa asimilam decat ceea ce inghitim. Si, pentru a asimila ceea ce inghitim, trebuie sa inghitim intr-un anumit mod. Alimentele trebuie mestecate indelung. Nu cu mult timp inainte, in alimentatie existau o serie de alimente tari care necesitau o mestecare indelungata inainte de a fi inghitite. Astazi s-au inlocuit toate alimentele tari cu cele moi. Tendinta noastra spre confort maxim este insotita de efecte secundare neprevazute cu consecinte dezastruoase pe termen lung. O hrana bine mestecata, impregnata cu saliva, este foarte usor digerata si asimilata in organism. Tot timpul cat mestecam, sa ne gandim la faptul ca in acele momente fiinta noastra fuzioneaza cu substante si energii din macrocosmos, devenind astfel mai puternica si mai sanatoasa. Voi prezenta, in continuare, cateva reguli generale cu privire la alimentatie:

Nu mancati decat atunci cand va este cu adevarat foame; Nu umpleti stomacul. La o masa trebuie sa umplem doar jumatate din

volumul acestuia cu hrana solida, un sfert cu lichide si un sfert sa ramana gol. In aceste conditii, digestia se va desfasura foarte usor si reziduurile toxice vor fi mult mai putine. Daca stomacul ar fi plin pana la refuz, el nu va mai putea contracta si dilata cu usurinta muschii care il compun si prin intermediul carora alimentele sunt amestecate cu sucurile gastrice, etc. Ca atare, multe alimente vor suferi o digestie partiala si vor fi eliminate din organism, insa nu inainte de a ne intoxica cu produsii secundari ai unei digestii partiale.

Nu mancati niciodata ceea ce nu va place. Nu inghititi hrana inainte de a o mesteca indelung. Pe langa faptul ca

doar la nivelul cavitatii bucale suntem prevazuti cu instrumentele necesare zdrobirii hranei, tot aici are loc preluarea energiei subtile din alimente. Energia subtila a alimentelor poate fi preluata numai la nivelul cavitatii bucale. Cu cat alimentele sunt mentinute mai mult timp la acest nivel, cu atat se va prelua mai mult din energia lor subtila. Apoi, nu trebuie sa neglijam deloc aportul salivei in procesul de digestie. Daca vom inghiti foarte repede alimentele, nu vom avea timp sa le impregnam cu saliva si astfel vor fi mai greu digerate.

In alimentatie, trebuie sa domine fructele si legumele proaspete. La fiecare masa este necesar sa consumati salate si fructe. Fructele se consuma intotdeauna inaintea celorlalte alimente sau la cel putin o ora dupa ce ati mancat.

Nu consumati mai mult de 4-5 alimente la o masa. Obisnuiti-va sa consumati o hrana simpla, care sa nu necesite un proces sofisticat in ceea ce priveste prepararea sa.

Postiti o zi pe saptamana. Timp de 24 de ore nu mancati absolut nimic. In aceasta perioada, puteti consuma doar apa. Pentru a usura procesul de eliminare al toxinelor, este bine chiar sa consumati pana la 2 litri de apa in ziua de post complet sau post negru, cum mai este el denumit.

Page 8: CUM MANCAM

Nu consumati alimente fierbinti sau prea reci. Nu cititi ziarul sau orice altceva in timpul mesei. Evitati discutiile in timpul mesei si, mai ales, nu vorbiti cu gura plina.

Actul de a manca trebuie sa capete o dimensiune sacra pentru fiecare dintre voi si, ca atare, el este un act individual si necesita o interiorizare deplina a fiintei. Ganditi-va, de exemplu, la ritualul ceaiului de la japonezi. Prepararea si consumarea ceaiului a devenit pentru japonezi un veritabil exercitiu spiritual.

Nu consumati niciodata cafea sau alcool in timpul mesei, sau imediat dupa masa.

Ca orice alta actiune, actul de a manca are si un sfarsit. De obicei, la sfarsitul mesei se manifesta recunostinta fata de cel care a preparat-o si fata de Dumnezeu. Un "saru' mana pentru masa" merita a fi rostit intotdeauna cand mananci o mancare preparata de altcineva. De asemenea, o rugaciune de multumire poate fi rostita fara nici o problema asigurand, astfel, starea sufleteasca prielnica pentru procesul digestiei. Zece sau cinsprezece minute dupa masa este bine sa mentinem corpul, mai exact, trunchiul intr-o pozitie verticala. Acest lucru poate fi usor de realizat daca va veti oferi sa strangeti masa si sa spalati vasele din care ati mancat. Deoarece actul de a manca este atat de frecvent, el ne poate spune o multime de lucruri despre noi insine daca il vom observa cu atentie. Modul in care manuim tacamurile, modul in care mestecam, gesturile pe care le facem in timpul mesei, toate acestea reflecta organizarea interna a psihicului nostru. Este recomandabil ca, inainte de a incepe sa mancam propriu-zis, adica inainte de a face consacrarea actului de a manca, sa avem pe masa tot ceea ce ne este necesar. Nu este recomandabil sa ne ridicam in timpul mesei pentru ca am uitat furculita, am uitat sarea, am uitat painea etc. Aceste aspecte, minore dupa cum le considera cei mai multi, arata ca acestia nu au o minima putere de concentrare mentala. Nu sunt atenti, nu au memorie si nici spirit de observatie. Cine nu se poate concentra doar asupra mancarii in timpul mesei inseamna ca nici in celelalte activitati zilnice nu se poate concentra doar asupra lor. Cine vorbeste in timpul mesei sau are tendinta de a desfasura simultan si alte activitati, inseamna ca in toate celelalte activitati se va manifesta la fel. Iata cum puteti observa daca un om merita sau nu increderea dumneavoastra, atunci cand doriti sa intreprindeti o actiune care sa necesite seriozitate, putere de concentrare si rezistenta la efort. De obicei, in lumea afacerilor, atunci cand are loc o negociere, este foarte bine daca, inainte de a se incheia o tranzactie, va invitati partenerii la masa si angajati un psiholog sa vi-i urmareasca in timp ce mananca sau beau. Se pot afla multe despre intentiile, seriozitatea si puterea lor, doar analizandu-le gesturile in timpul mesei. De asemenea se pot spune foarte multe despre comportamentul sexual al unei persoane, pornind de la modul in care mananca. Va reamintesc faptul ca intre limba, simtul gust, swadhistana chakra si sexualitate exista o permanenta legatura biunivoca.

Page 9: CUM MANCAM

(la inceputul acestei pagini)

Ce mancam?

A treia intrebare la care vom urmari sa raspundem in cadrul acestei actiuni implica un raspuns foarte amplu, insa, avand in vedere caracterul articolului de fata, ma voi rezuma la recomandarea de a lectura cit mai multe lucrari din domeniu. Mentionez din nou faptul ca actul de a manca este pentru cei mai multi dintre noi cea mai importanta sursa de alimentare cu energie a fiintei. Pe de alta parte, multi medici sunt de parere ca, exceptand maladiile care provin din cauze accidentale, majoritatea maladiilor intalnite la cei din spitalele intregii lumi provin dintr-un mod incorect de a se hrani. Trebuie sa acordam o importanta foarte mare actiunii de a manca. Eu o consider atat de importanta incat as insista foarte mult ca o astfel de disciplina sa fie predata in scoli. Intrebarile la care am raspuns in cadrul acestui subpunct ar trebui sa constituie cuprinsul unui obiect din planul de invatamant. Din punctul meu de vedere, este tragic faptul ca ni se impun atatea informatii spre invatare si memorare, dar se neglijeaza actiunile fundamentale ale vietii cum ar fi a manca, a respira, a iubi. Faptul ca nu sunt invatate aceste lucruri il resimtim cu totii pe propria piele, cum se spune, traind intr-o societate nevrotica si, nu in ultimul rand, de-a dreptul absurda. Problema este ca, daca statul si-a asumat raspunderea pentru educarea copiilor, atunci trebuie sa-si indeplineasca aceasta sarcina pana la capat. Se spune ca o parte din procesul de educatie revine parintilor, insa nu se precizeaza niciodata care este aceasta parte. Pe de alta parte, trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca intre scoala si familie exista o legatura foarte vaga, aproape inexistenta. In plus, mai trebuie luat in considerare si aspectul ca, atunci cand te-ai angrenat intr-o actiune, ori o vei desfasura complet, ori mai bine o abandonezi. O lege a lui Murphy spune ca lucrul in echipa este de preferat, deoarece atunci cand lucrurile ies prost, ai pe cine da vina. Este o realitate pentru fiecare ca scoala da vina pe parinti, ca parintii dau vina pe scoala, dar cei care sufera si sunt intr-o anumita masura schiloditi sunt proprii nostri copii. Inainte, familiile bogate angajau profesori care sa predea copiilor lor absolut tot ceea ce tine de educatia unui om: de la matematica pana la modul de utilizare a tacamurilor. Actiunile elementare ale vietii trebuie predate in scoli, atat teoretic, cat si practic. Asupra acestei actiuni merita sa reflectam cu totii indelung, atat cei care raspund direct de invatamant, cat si noi, parintii, care ne trimitem copiii la scoala. Daca ne vom uni si vom cere un invatamant corect si eficient pentru formarea normala a copiilor nostri, pana la urma vor trebuie sa fie luate in considerare si cererile noastre. Dupa ce am aflat cand trebuie si cum trebuie sa mancam, urmeaza intrebarea fireasca: "Bine, bine, dar ce mancam?"

Page 10: CUM MANCAM

"Hrana ce place tuturor este de trei feluri;" - se spune in Bhagavad-Gita - "la fel ca si sacrificiul, asceza si dania". Deci, sacrificiul, asceza si dania sunt de trei feluri, la fel ca si hrana. Primele trei: sacrificiul, asceza si dania (sau pomana) pot fi cuprinse intr-un singur cuvant si anume in notiunea de TAPAS. Atat sacrificiul, cat si asceza si dania sunt forme de tapas. Pe scurt, va spun ca orice actiune constienta prin care acumulam energie, este o forma de tapas. Fac anumite exercitii de concentrare mentala? - este tapas; postesc? - este un alt tapas; si asa mai departe. Si acest tapas, deci, inclusiv cele trei aspecte ale sale mentionate: sacrificiul, asceza si dania este de trei feluri. "Bucatele care sporesc viata, vioiciunea, puterea,sanatatea, fericirea si bucuria - cele gustoase, cu ulei, care nu se strica, placute - sunt agreate (si consumate) de catre cei ce tin de sattva (de lumina)". Deci, mancarurile care consumate produc aceste efecte sporesc viata, sanatatea, voia-buna, calmul, optimismul, toate sunt sattva-ice (luminoase), fiind recomandate de catre toti inteleptii, mai ales celor care sunt pe o cale spirituala. "Bucatele care sunt amare, acre, sarate, prea fierbinti, iuti, fara gust, care ard - placute celor ce tin de rajas (pasionalitate) - sunt datatoare de suferinta, suparare si boala". In acest vers, nu numai ca se mentioneaza alimentele care tin de rajas (principiu sau forta a naturii care desemneaza miscarea, agitatia, pasionalitatea), in sensul ca o genereaza, dar chiar se mentioneaza clar ca ele produc suferinta, supararea si boala. Daca ne amintim de faptul ca ignoranta este cauza tuturor suferintelor, putem spune ca alimentele rajas-ice aduc, amplifica si mentin starea de ignoranta. "Statuta, cu gust pierdut, rau mirositoare, stricata, resturi nepotrivite pentru sacrificiu - asa este mancarea celor ce tin de tamas (intunecime)". Tamas sau forta inertiei, care trage in jos, care agata greutati de marginile sufletului impovarandu-i aripile, este amplificata de mancarurile stricate, rau mirositoare, fierte mai mult de trei ore, saracite de elementele vitale. Care sunt alimentele sattva-ice sau, altfel spus, luminoase? (Cred ca pe acestea doriti sa le aflati pentru a le consuma in mod exclusiv sau cel putin sa predomine in alimentatia voastra.) Astazi, traind intr-un oras sau chiar la tara, este aproape imposibil sa ai un regim alimentar pur, sattva-ic, deoarece alimentele sattva-ice sunt relativ putine si scumpe. Mierea de albine, polenul, laptele nepasteurizat, untul, smantana, branza proaspata, legumele si fructele consumate intr-o stare cat mai apropiata de starea lor naturala, uleiul presat la rece, sau asa cum il avem noi astazi, dar sa fie crud, acestea toate sunt alimente sattva-ice, si sper ca de acum incolo ele vor predomina in hrana voastra zilnica. Chiar daca ceea ce urmeaza sa va prezint in continuare veti intalni si in lucrarile pe care vi le-am recomandat, consider ca repetarea lor este binevenita. Voi prezenta alimentele care n-ar trebuie sa lipseasca din hrana zilnica a fiecaruia sub nici o forma.

Page 11: CUM MANCAM

Polenul

Polenul este nu doar un aliment, el este un miracol pe care natura ni-l pune la dispozitie cu atata generozitate si dragoste. Actiunea sa asupra organismului este miraculoasa, datorita continutului bogat in vitamine, aminoacizi, minerale si oligoelemente care sunt prezente intr-o forma care le face usor asimilabile. Polenul reprezinta pentru albine o sursa de proteine. Se spune ca in polen sunt concentrate toate virtutile vindecatoare ale plantelor si ca ar avea o extraordinara capacitate de revitalizare a intregii fiinte. Polenul are capacitatea de a reda in numai cateva zile vigoarea si bucuria persoanelor surmenate, deprimate si obosite. Ratia zilnica de polen este pentru inceput de o lingurita pentru adulti, urmand sa creasca treptat pana la o lingura. Pentru copii, o jumatate de lingurita, cel mult o lingurita. In cazul in care se va produce un efect laxativ prea accentuat, doza se va diminua. Este posibil ca la inceputul curei de polen sa va confruntati cu unele dureri in zona abdominala datorita efectului puternic de tonifiere si purificare pe care il are acesta asupra organismului. Daca veti rezista si veti continua cura de polen, durerile respective vor disparea pentru totdeauna. Polenul trebuie consumat dimineata, pe stomacul gol, imediat dupa ce ne-am facut exercitiile de curatire. Inainte de a fi inghitit, trebuie tinut in gura pana cand se transforma intr-o pasta si chiar dupa aceea inca vom intarzia cu inghitirea lui. Trebuie tinut in gura minimum sapte minute, media fiind de 15 minute. Procedand astfel, pe langa faptul ca se va obtine o mai buna asimilare a acestuia, se va obtine si o igiena a cavitatii bucale.

Dintre efectele binefacatoare ale polenului amintim:

actiune normalizatoare aproape universala si foarte puternica, in majoritatea cazurilor cu efecte imediate si chiar spectaculoase;

amplifica dinamismul launtric, spiritul de initiativa, optimismul, bucuria de a trai;

creeaza si asigura o stare euforica, o senzatie placuta de plenitudine si satisfactie;

mareste considerabil energia interioara si amplifica simtul umorului;

creeaza premisele rezolvarii cu succes a problemelor de tot felul si a modificarilor atitudinilor alterate si gresite in fata vietii;

actiunea sa este foarte valoroasa, mai ales pentru intelectuali; limpezeste gandirea, mareste creativitatea, inlesneste asimilarea cunostintelor noi;

foarte eficient in cazurile de diminuare a tonusului vital; rezultate excelente in scurt timp;

Page 12: CUM MANCAM

remediu important in afectiunile care apar ritmic; mareste rezistenta la oboseala, creste randamentul fizic si

intelectual si fortifica organismul; efect decongestionant; purificator si dezintoxicant general; creste rezistenta la infectii, fiind de aceea indicat mai ales in

timpul epidemiilor de boli infectio-contagioase; creste si reda pofta de mancare, favorizeaza digestia.

Mierea de albine

Mierea de albine este un produs natural si pur, cu o enorma valoare nutritiva, adevarat concentrat de lumina solara, despre care se spune ca era folosit chiar si de zeii din Olimp. Mierea este cunoscuta din cele mai vechi timpuri, fiind folosita adeseori mai ales in scopuri terapeutice, in practica unor ritualuri religioase si numai in mod exceptional in alimentatie. Mierea este obtinuta din nectarul florilor, printr-o prelucrare speciala in organismul albinelor. Mierea contine dextroxa, levuloza, zaharoza, dextrina, maltoza si alte zaharuri rare. Ea contine, de asemenea, acid formic, acetic, malic, citric, aminoacizi, carotina si pigmenti xantofilici, precum si factori antibiotici. Mineralele care se gasesc in miere sunt: fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, aluminiu, magneziu etc. Acestea se afla in miere sub o forma care le face usor asimilabile de catre organismul nostru. Mierea este un excelent mediu de conservare pentru vitamine. O cantitate de 45 g de miere pe zi ar fi suficienta pentru acoperirea integrala a necesitatilor unui om adult in vitaminele: B1, B2, B6, C, K, PP, H, B12. Cele mai importante calitati ale mierii sunt date de aportul de oligoelemente crescut pe care il contine. Mierea de albine are foarte multe efecte binefacatoare asupra intregului organism. Unele cercetari stiintifice au confirmat folosirea traditionala a mierii ca remediu impotriva tusei, in afectiunile caii respiratorii si in starile febrile, precum si in cursul tuturor bolilor acute (febre tifoide, ictere), diluata in ceaiuri. Este utilizata, de asemenea, cu succes in vindecarea plagilor si a arsurilor, pentru combaterea carceilor si intarirea inimii. Ajuta foarte mult in dezvoltarea normala a fatului in cazul femeilor insarcinate. Mierea este un foarte bun calmant, linistind in mod natural organismul. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai usor suportata de catre rinichi. Mierea are importante proprietati bactericide, distrugand germenii unora dintre cele mai periculoase boli. Asigura foarte usor cererea de energie a corpului, fiind ideala pentru sportivii de performanta si pentru cei care depun efort fizic indelungat in activitatile lor zilnice. Mierea nu este absolut deloc iritanta pentru mucoasa tubului digestiv si

Page 13: CUM MANCAM

este foarte usor asimilabila. Cei care consuma in mod regulat miere sunt mai longevivi. V-am prezentat unele efecte uluitoare ale mierii de albine sperand ca astfel, sa va determin sa o introduceti in alimentatia zilnica. Inlocuiti zaharul rafinat cu mierea de albine si veti avea o multime de binefaceri. In ceea ce priveste modul de utilizare a mierii de albine, trebuie sa retinem cateva reguli. Se pot consuma cantitati foarte mari de miere (chiar pana la 200g pe zi), fara a se produce vreun fel de tulburari. Totusi ratia medie zilnica este de 50g, pentru a preveni o eventuala predispozitie spre diabet. Mierea poate fi consumata simpla sau in combinatie cu alte alimente (ceai, fructe, grau incoltit, terciuri de cereale, sucuri de fructe si legume), cu conditia ca acestea sa nu fie prea calde. Mierea nu trebuie sa provina de la albine care au fost hranite cu zahar sau siropuri artificiale in timpul recoltarii nectarului. Mierea poliflora este indicata in consumul general. Mierea monoflora are calitati terapeutice deosebite. Mierea mosteneste calitatile terapeutice ale plantelor din care este adunata. In cazul imbolnavirii cailor respiratorii se recomanda mierea de munte, de maghiran, cimbru, tei; pentru bolile aparatului digestiv se recomanda mierea de campie, de menta, maghiran, cimbru (este cea mai indicata); pentru maladiile cordului, mierea de levantica, menta, de campie, de padure; mierea cea mai potrivita pentru afectiunile renale este cea de castan, de flori de camp si de fructe. Mierea de salcam este indicata pentru astenie si nevroze; mierea de tei pentru insomnie, nevroze, bronsite, raceala. Mierea de menta este utila in dischinezii biliare sau gastrointestinale, indigestie, balonari. Mierea de levantica este utila in astmul bronsic si enfizem pulmonar; cea de rozmarin in boli ale cailor respiratorii si mierea de castan dulce in boli ale venelor. Alte alimente care ar trebui consumate zilnic sunt: patrunjelul, morcovul, varza, germenii de grau.

(la inceputul acestei pagini)

Copyright © 1999 by Cristian Turcanu

A respira

O alta actiune elementara a omului este respiratia. La cei mai multi oameni este ca si actiunea de a fi, o actiune inconstienta si permanenta. Chiar daca realizam o retentie de un minut-doua din cand in cand, acest lucru nu inseamna nici pe departe o intrerupere a actiunii de a respira ci, dimpotriva, abia acum ea devine normala si optima. Sunt foarte multe carti, unele aparute chiar sub egida unor institute de

Page 14: CUM MANCAM

cercetari medicale, care vor sa ne invete sa respiram corect, iar retentia aerului in plamani precum si o mica pauza inainte de a inspira sunt foarte benefice pentru structura sistemului respirator. Suntem din ce in ce mai superficiali si, conform legii unicitatii, un anumit aspect se reflecta in toate celelalte si, ca atare, respiratia a devenit de asemenea foarte superficiala, ceea ce atrage dupa sine o multime de disfunctionalitati ale structurii psiho-somatice a omului. Este mult mai bine sa privim omul ca pe o structura energetica decat ca pe un conglomerat de substante materiale. Pe de alta parte, nici n-ar fi gresit acest mod de a privi, deoarece se stie ca materia nu este altceva decat o forma particulara de manifestare a energiei, este o energie "condensata". Daca ne vom obisnui cu faptul ca suntem in primul rand o structura energetica, vom ajunge sa intelegem ca interactiunile noastre cu mediul sunt preponderent de natura energetica, iar cea mai frecventa interactiune cu mediul ambiant se realizeaza prin respiratie. Prin intermediul respiratiei se mentine viata in corp. De asemenea, o insemnata cantitate de energie o preluam din hrana si apa, dar este mult mai importanta, chiar vitala, energia pe care o preluam din mediu odata cu aerul. Hrana solida este vehicolul unei energii, apa este vehicolul unui alt tip de energie, iar aerul este la randul sau un vehicol pentru un alt tip de energie necesara mentinerii vietii. Dintre acestea, cea mai subtila, care le sustine si pe celelalte doua, este energia vehiculata de aer. Energia alimentelor este complet inutila daca nu este extrasa din acestea prin intermediul energiei apei si daca in final n-ar exista energia aerului manifestata in forma sa cea mai grosiera prin procesul de oxidare celulara. Pe de alta parte se stie ca omul poate rezista pana la cateva zeci de zile fara hrana si doar cateva zile fara apa, insa fara aer nu poate rezista mai mult de doua-trei minute. Deducem de aici faptul ca energia vehiculata de aer este cu mult mai importanta decat celelalte doua. In anumite conditii se poate inlocui complet energia preluata din hrana si apa cu energia vehiculata de aer. Paramahamsa Yogananda in cartea sa celebra "Autobiografia unui yoghin" descrie cazul a doua persoane, Giri Bala din India si Terese Neuman din Germania care au trait zeci de ani fara nici un fel de hrana si fara a consuma apa. Din prezentarea acestor simple consideratiuni reiese faptul ca respiratia constituie un proces fundamental al vietii si, ca atare, reprezinta o actiune fundamentala a omului, careia merita sa-i acordam o importanta deosebita. Odata cu aerul noi introducem in finta energia subtila foarte fina, care se afla de fapt la baza intregii vieti. Este vorba de energia fundamentala a creatiei, este suflarea de viata a lui Dumnezeu, este prana, este Suflul Divin Creator. Prin respiratie sunt influentate foarte usor cele trei aspecte fundamentale ale omului si anume: gandirea, emotivitatea si sexualitatea. Intre acestea trei exista o legatura foarte stransa, si influentele care apar la un nivel se repercuteaza practic instantaneu si la celelalte nivele. Gandirea, emotivitatea si sexualitatea au un suport energetic si acesta este in stransa legatura cu respiratia. Astfel, putem spune ca respiratia, gandirea, emotivitatea si sexualitatea sunt intr-o corelatie tainica si profunda. In momentul in care se accelereaza ritmul respirator apare si agitatia mentala, sensibilitatea emotiva creste, iar excitabilitatea sexuala creste de asemenea. Emotiile puternice produc modificari ale ritmului respirator, perturba procesele

Page 15: CUM MANCAM

mentale si influenteaza sensibilitatea sexuala. De exemplu, o fiinta foarte emotiva in fata testelor si examenelor de tot felul, atunci cand va fi pusa in situatia sa sustina o examinare va deveni foarte emotionata, gandirea va fi perturbata, accesul la memorie va fi foarte dificil, abia va reusi sa vorbeasca coerent, respiratia devine agitata, pulsul creste, iar excitabilitatea sexuala este foarte mare, unele fiinte traind uneori in asemenea situatii chiar stari analoage orgasmului. Stiind acum ca intre aceste patru procese exista o foarte stransa legatura puteti sa le observati singuri cum se influenteaza intre ele privindu-va sau privindu-i pe cei din jur. Din punct de vedere practic, constatarile pe care le-am facut pana acum ne pot fi de un ajutor extraordinar. Daca vom reusi sa controlam unul dintre cele patru procese, vom avea implicit controlul asupra tuturor celorlalte. Un om care dispune de o puternica forta a concentrarii mentale va avea, de asemenea, o respiratie linistita, o emotivitate sensibila, dar controlata, iar viata sexuala nu numai ca va fi sub controlul vointei sale, dar va fi si foarte pura. Care dintre cele patru elemente este mai usor de controlat ? Respiratia, desigur! Ea este cea mai palpabila si asupra ei putem actiona foarte usor. Daca ne vom transforma respiratia in sensul de a o face mai ampla si mai profunda, de pe urma acestui lucru vor avea de castigat si celelalte trei aspecte despre care am vorbit pana acum. Se stie ca femeile sunt foarte emotive. Daca facem unele cercetari, vom observa totodata ca respiratia lor este superficiala, realizata mai ales cu partea superioara a plamanilor. Acest lucru este in defavoarea centrului emotional care se afla in stransa legatura cu plexul solar al fiintei, deoarece numai o respiratie predominant abdominala favorizeaza energizarea si purificarea centrului emotional. Concret, s-a observat ca exista trei tipuri de respiratie: respiratia abdominala sau diafragmatica, respiratia toracica sau costala si respiratia claviculara. Prima are loc prin coborarea si ridicarea diafragmei abdominale, a doua prin ridicarea si coborarea coastelor inferioare (este cel mai raspandit mod de a respira astazi), iar respiratia claviculara are loc prin antrenarea partii superioare a pieptului. Respiratia abdominala favorizeaza cea mai ampla expansiune a plamanilor asigurand deci o cantitate sporita de aer proaspat absorbit in timpul unei inspiratii. In plus, acest tip de respiratie asigura masajul organelor intra- abdominale si energizarea plexului solar, cu toate consecintele care decurg de aici. Respiratia abdominala este prima pe care o invatam si o exersam dupa ce ne-am nascut. Respiratia costala sau toracica are loc prin miscarea coastelor inferioare, ceea ce nu asigura decat o expansiune usoara a plamanilor si deci o cantitate mica de aer inspirat, ceea ce determina o frecventa mai mare a ritmului respirator, cu toate consecintele care decurg din aceasta. Respiratia claviculara este cea mai slaba deoarece face sa patrunda in plamani cel mai mic volum de aer, asigura doar o ventilare superficiala a partii superioare a plamanilor si aceasta este cauza, uneori nebanuita, a multor disfunctionalitati si boli psiho-somatice. ATENTIE!!! Citind aceste lucruri multi veti fi tentati sa incepeti imediat un control al respiratiei, insa va atrag atentia ca aceasta practica poate fi insotita de multe pericole. Controlul respiratiei face sa patrunda in fiinta o cantitate sporita de

Page 16: CUM MANCAM

energie si daca structura subtila a fiintei nu este purificata, se pot produce tot felul de dereglari. De exemplu, un circuit electric care functioneaza la trei volti, daca il alimentam la treizeci de volti, nu numai ca nu va functiona, dar se va si distruge. Inainte de a incepe cele mai mici exercitii de control a respiratiei, este necesar sa incepeti un proces amplu si sustinut de purificare a fiintei si sa gasiti o persoana competenta in acest domeniu care sa va supravegheze corectitudinea executiei unor exercitii de respiratie. Inainte de a incepe cele mai mici exercitii de control a respiratiei, este necesar sa incepeti un proces amplu si sustinut de purificare a fiintei si sa gasiti o persoana competenta in acest domeniu care sa va supravegheze corectitudinea executiei unor exercitii de respiratie. Oricum, pentru situatii critice puteti angrena si singuri un anumit control al respiratiei. Daca sunteti in fata unui examen si v-au cuprins emotiile, respirati abdominal si toracic cat mai profund avand grija sa eliminati complet aerul din plamani dupa ce ati mentinut 10-20 secunde o retentie a aerului inspirat. Cand sunteti foarte stresat, in pragul unei nevroze, expirati profund tot aerul din plamani aplecand trunchiul in fata, pentru a favoriza golirea plamanilor. Apoi, inspirati lent abdominal si toracic. Repetati de catva ori acest mod de a inspira si a expira si veti obtine o stare de calm, echilibru si pace launtrica. Pentru a avea mai multa eficienta in aceste metode de dezvoltare a stapanirii de sine, este necesar sa va dezvoltati o anumita constientizare a procesului respirator. Acest lucru il puteti aborda singuri, fara un indrumator direct dar, pentru inceput, veti insista foarte putin in exersarea tehnicii. Trebuie sa pornim de la ideea ca nu putem imbunatati ceea ce se desfasoara inconstient. Ca atare, pentru inceput, trebuie sa intelegem cat mai bine in ce consta procesul respiratiei. Care sunt partile corpului care intervin in acest proces ? Care este structura lor ? Ce este diafragma ? Ce sunt alveolele pulmonare ? Cum are loc schimbul intre aerul proaspat inspirat si aerul rezidual expirat ? La aceste intrebari puteti gasi raspunsul studiind timp de cateva ore un manual de anatomie si fiziologie umana. Este greu ? Da, dar cred ca merita. Acum, urmatoarea etapa consta in a constientiza ritmul respirator. Sa-i acordam atentie si, cand avem putin timp la dipozitie, sa constientizam inspiratia si expiratia. Nu trebuie sa facem nimic altceva, doar atat: privim inspiratia si expiratia, fara a interveni in nici un fel asupra ritmului si profunzimii acestora. E ca si cum am privi respiratia altora. O observam, dar nu o modificam sub nici o forma. Eu pot sa privesc respiratia ta, dar (in mod obisnuit) n-am cum sa ti-o modific! Cand avem putin timp liber, chiar si cand mergem pe strada sau cand asteptam ceva sau pe cineva, sa constientizam fluxul inspiratiei si expiratiei. Considerati ca respiratia va este un prieten caruia trebuie sa-i acordati din cand in cand putina atentie. Deocamdata nu va cere altceva decat sa o "ascultati" cit mai mult timp. Este un exercitiu foarte bun, care se va reflecta rapid si in celelalte planuri ale fiintei, cu care respiratia este in stransa corelatie. Nu mariti foarte mult durata acestui exercitiu. In schimb puteti sa mariti frecventa cu care il executati. Daca veti face de doua-trei ori pe zi, cate cinsprezece minute, dar zilnic, aceasta va va asigura o buna priza de constiinta asupra respiratiei.

Page 17: CUM MANCAM

S-ar putea spune foarte multe despre respiratie; de altfel, am precizat ca s-au scris numeroase carti care aveau ca subiect optimizarea procesului respirator, dar eu ma voi rezuma doar la unele indicatii de ordin practic prin intermediul carora puteti sa va imbunatatiti aceasta actiune elementara. Obisnuiti-va sa respirati profund, sa deveniti constienti de propria respiratie, sa realizati plimbari in aer liber (in special la munte), sa va aerisiti bine locuinta (chiar si pe timp de iarna). Sunt unele recomandari pe care le-ati auzit de mai multe ori, dar pe care le-ati uitat de si mai multe ori. Intelegeti ca fara un riguros control asupra actiunilor elementare ale fiintei nu putem obtine ceva cu adevarat maret in viata. De ce este necesar acest lucru ? In momentul in care un proces este lasat sa se desfasoare de la sine el tinde spre un grad cat mai mare de dezordine. Despre respiratie mai putem spune ca este o jertfa pe care corpul fizic o aduce neincetat lui Dumnezeu, iar acesta in schimbul ofrandei ne daruieste viata. Indienii spun ca daca vom fi atenti la inspiratie si expiratie vom observa ca se produce intotdeauna un sunet specific al trecerii aerului prin canalele sistemului respirator. La inspiratie se produce un sunet care poate fi redat prin silaba SO, iar la expiratie sunetul produs de trecerea aerului este redat prin silaba HAM. Unind cele doua silabe se obtine SOHAM, una dintre cele mai venerate mantre din VEDE (care inseamna: "Eu sunt Acela", adica este constientizata identitatea dintre Sinele Esenta Individual si Sinele Absolut- Dumnezeu). Daca inversam ordinea celor doua silabe obtinem cuvantul HAMSA, care in limba sanscrita inseamna lebada. Lebada este simbolul sufletului individual din fiecare om. Tot lebada este pasarea care a clocit HIRANYAGARBHA, Oul lui Brahman, din care au provenit toate cate exista. Lebada este si simbolul discernamatului prin intermediul caruia putem distinge ceea ce este real de ceea ce nu este real. Astfel, prin procesul respiratiei omul repeta de aproximativ 21.600 de ori pe zi mantra SOHAM, care are darul de a-l pune in rezonanta cu esenta fiintei. Sa ne gandim la respiratie ca la un dar Divin si poate vom avea mai multa grija de ea, in sensul de a o imbunatati.

(la inceputul acestei pagini)

Copyright © 1999 by Cristian Turcanu