LECTOR UNIVERSITAR DR PSIH DIANA CHISALITA

NEUROPSIHOLOGIE

Ce este Neuropsihologia?

1. Neuropsihologia este o disciplină de graniţă, care studiază tulburările cognitive produse prin lezarea structurilor cerebrale de diferite etiologii.

Prin structuri cerebrale se înţeleg: - centrii nervoşi - circuitele nervoase2. Neuropsihologia este o disciplină din care derivă psihologia,

neurolingvistica, psihiatria şi explorările paraclinice moderne.

Funcţiile complexe ale creierului uman nu pot fi suplinite de nici o inteligenţă artificială (nu pot fi suplinite emoţiile, sentimentele - circuitul emoţiei umane se suprapune cu circuitul memoriei).

Istoria Neuropsihologiei

In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau creierul necesar pentru gandire si ratiune iar inima utila pentru procesele afective. Deasemenea Hippocrat descrie primele noţiuni privind dificultăţile de limbaj, pe care le-a denumit aphonie.

Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea psihicului la creier era realizata intr-o maniera globala, fenomenologica.

Istoria Neuropsihologiei

In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era localizat in glanda epifiza, localizata la baza emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui, rol de dispecer a spiritelor animale, purtatoarele psihicului.

Willis (1664) a descoperit corpii striatiLancisi (1739) a descoperit corpul calosIncepand cu Meyer (anatomist german, 1779) apare ideea unei

localizari distincte a proceselor psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant la anatomistul austriac

Fr. Gall (1804): scoarta cerebrala este un conglomerat de centri integratori, fiecare avand o functie psihica.

Istoria Neuropsihologiei

Importanta abordarii lui Gall:- atrage atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei

cerebrale (care nu mai era doar o masa amorfa),- ideea despre “centrii corticali” inaltspecializati

functionali a avut o influenta puternica asupra teoriilor si modelelor localizationiste de mai tarziu.

- a întemeiat o disciplină numită FRENOLOGIE. Frenologia studiază legarea trăsăturilor personalităţii de fizionomie.

- Gall a localizat funcţia limbajului în lobii frontali anteriori.

Istoria NeuropsihologieiÎn 1836, Mark Dax enunţă ideea că emisfera stângă conţine centrii

limbajului şi o denumeşte emisferă lider.Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI Wernicke (cercetari

anatomo-patologice).Broca (1864) – analiza post-mortem a creierelor a doi fosti pacienti cu

probleme grave de vorbire (afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera cerebrala stanga (de unde ideea ca producerea vorbirii are o localizare precisa) – intemeierea teoria localizaţionistă.

În anul 1864, Trousseau schimbă termenul de afemie în AFAZIE şi acest moment marchează începutul afaziologiei moderne).

Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale stangi din emisfera cerebrala stanga provoaca lezarea capacitatii de intelegere a limbajului oral - noţiunea de AFAZIE SENZORIALĂ (pacientul vorbeşte, dar nu înţelege ce vorbeşte).

Istoria Neuropsihologiei În anul 1901, Bejerine face o sistematizare a sindromului afazic, delimitând

afaziile senzoriale de cele motorii. În anii 1900 apare teoria ASOCIAŢIONISTĂ - Geschwindt, care subliniază că

nu numai lezarea centrilor din creier produce tulburarea respectivă, ci şi lezarea circuitelor cerebrale produce aceeaşi tulburare afazică.

teoria ASOCIAŢIONISTĂ sustine ca:- Funcţiile corticale elementare (senzitivo - motorii) au localizare fixă în

creier.- Funcţiile cognitive: limbajul, praxia (gestualitatea superioară) şi gnoziile

(abilitatea de a recunoaşte ce am învăţat) au localizări variabile, cu lateralizare emisferică (sunt integrate numai de creierul stâng sau numai de creierul drept).La noi în ţară aceasta teorie a fost sustinuta de:

- în 1921 - Noica; - în 1993 - Gh. Marinescu

In urma studiilor facute de-a lungul secolelor, delimitam in creier structuri:

- specializate/inchise (s-au constituit filogenetic doar pentru indeplinirea unui anume fel de transformare functionala)

- nespecializate/deschise (nu se leaga la nastere de o anume functie ce realizeaza comunicarea intre zonele specializate)

Corespunzator, avem functiile psihice:- cu localizare precisa si invarianta (procese senzoriale,

motorii),- cu localizare relativa sau dobandita.

Chiar si asa, localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter punctiform, ci este distribuita multinivelar (deci este dinamica).

Sistemul nervos central - Introducere

Sistemul nervos este format din:

1. sistemul nervos central – creierul şi maduva spinarii

2. sistemul nervos periferic – nervii cranieni, spinali, nervii autonomi şi ganglionii spinali

3. sistemul nervos vegetativ (simpatic şi parasimpatic)

1. Sistemul nervos central (SNC):integreaza sI controleaza intregul sistem nervosprimeste informatii (aferente)interpreteaza informatiile din mediufurnizeaza semnale (aferente) pentru efectuarea

activitatii

2. Sistemul nervos periferic (SNP)Sistemul nervos periferic (SNP) conecteaza

sistemul nervos central cu organele si tesuturile corpului.

Este format din nervi senzoriali (aferenti) si motori (eferenti).

3. Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)Controlează ansamblul funcţiilor autonome (activitatea

organelor interne) ale organismului).Este format din:

a. Sistemul nervos simpaticb. Sistemul nervos parasimpatic

a.Sistemul nervos simpaticPregateste organismul pentru “fuga sau lupta”Creeaza conditiile optime pentru adaptarea la stresAre centri nervosi dispusi pe toata lungimea MS, in coarnele lateraleControlul centrilor nervosi simpatici se face de catre hipotalamusFibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate

b.Sistemul nervos parasimpaticCreeaza conditiile pentru relaxarea organismului dupa efortAre centrii nervosi dispusi in bulb si punte (TC)Controlul acestora se face de catre hipotalamusFibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate

actul reflex

Modelul funcţional al sistemului nervos este reprezentat de actul reflex. Acesta constă în receptarea informaţiei din mediul intern sau extern, prin intermediul organelor senzoriale, transmiterea informaţiei pe căile de conducere senzitive la centrii nervoşi care, prin căile motorii, transmit comanda de efectuare către organele efectoare. Schema morfologică a actului reflex este reprezentată de arcul reflex. Arcul reflex este alcătuit din: receptor, dintr-o cale aferentă, un centru nervos, o cale eferentă şi organul efector.

Prin act reflex înţelegem o reacţie de răspuns efector, produsă de excitaţia venită din mediul intern sau extern.

Pavlov a fost cel care s-a preocupat în mod deosebit de problema reflexelor. El a stabilit faptul că reflexele sunt de două feluri: reflexe necondiţionate şi reflexe condiţionate.1. Reflexele necondiţionate (înnăscute) sunt de mai multe feluri:a. reflexe necondiţionate de tip A: salivaţia, deglutiţia, masticaţia, clipitul şi reacţiile vasomotorii;b. reflexe necondiţionate de tip B: reflexe statotonice (de tonus şi de postură) şi reflexe de orientare;c. reflexe necondiţionate de tip C: reflexe mimico-vegetative. Alături de aceste tipuri, mai există o serie de reflexe necondiţionate complexe: reflexul alimentar, de căutare şi de procurare a hranei, reflexul de apărare faţă de pericolele exterioare, reflexul de orientare, reprezentând reacţia la apariţia unui excitant nou, reflexul de investigaţie şi cercetare (curiozitate) şi reflexul de reproducere, legat de perpetuarea speciei. 2. Reflexele condiţionate. Acestea se dobândesc în timpul vieţii prin învăţare şi devin o a doua experienţă psihoneurofiziologică, la întâlnirea cu un excitant care are valoare de condiţionare. Reflexul condiţionat reprezintă legătura permanentă dintre agentul exterior şi activitatea de răspuns a organismului, deci legătura dintre excitant şi răspuns.

Componentele SNC

Emisferele cerebrale (SC, sistem limbic, diencefal, TC, cerebel, precum şi formaţiuni de substanţă albă: corpul calos, trigonul cerebral, comisurile albe anterioară şi posterioară)

Măduva spinării

Există 2 zone care ne deosebesc de animale:- cortexul prefrontal - zona parieto - temporo - occipitală.Acestea sunt ariile psihice pe care animalul nu le are.

- În cortexul prefrontal: centrul de personalitate şi temperament- În zona parieto - temporo - occipitală: integrează limbajul - comprehensiunea

Cele două emisfere cerebrale, deşi par în oglindă din punct de vedere morfologic, sunt total asimetrice în funcţionalitate. Există o disociaţie schizoidă între cele 2 emisfere.

CREIERUL UMAN:creierul mare - TELENCEFALcreierul mijlociu - INTERMEDIARcreierul mic - CEREBELtrunchiul cerebral - MEZENCEFAL

În ansamblu, există 3 categorii de funcţii ale creierului:

1. Funcţii pur neurologice: motorii, senzitive, senzoriale, de echilibru, de coordonare şi reflexe.

2. Funcţii instrumental simbolice: gnozii, praxii, limbaj, orientare spaţială, construcţie spaţială, schemă corporală. Toate acestea intră în sfera psihicului.

3. Funcţii integratoare: atenţia, orientarea, dispoziţia afectivă, memoria, activitatea, comportamentul, conştiinţa. Funcţiile integratoare reprezintă sfera proceselor psihice propriu-zise, la care se adaugă conştiinţa, adică totalitatea funcţiilor legate de starea de vigilenţă în raport cu propria persoană şi cu realitatea extracorporală.

Dacă realizăm o ierarhizare de organizare a celor 3 tipuri de funcţii, putem spune că:a. funcţiile neurologice fundamentale sunt funcţii primare, b. funcţiile instrumental simbolice sunt funcţii secundare, c. iar funcţiile de integrare sunt funcţii terţiare.

Din punct de vedere filogenetic, aceste funcţii apar treptat, de la cele primare către cele terţiare, odată cu dezvoltarea morfofiziologică a creierului. Astfel, funcţiile primare se întâlnesc la toate vertebratele. La mamifere, apare reflexul de orientare, atenţia, un anumit tip de memorie elementară. La acestea se adaugă o bună dezvoltare a conduitelor instinctuale: de construire a cuibului, de creştere a puilor, de procurare a hranei, de reproducere ş.a.m.d.

La om, prin dezvoltarea creierului, apar funcţiile gnozice, cele praxice şi cele de limbaj, care au o valoare funcţională predominantă.

Relaţia dintre creier şi psihic nu poate fi redusă la o schemă de tipul stimul-răspuns. Reacţia de acest tip apare ca un mecanism de reflex automat, numai la nivelul funcţiilor primare.

Din punct de vedere al formării proceselor mentale, ordinea dezvoltării este, prin urmare, de la funcţiile primare la funcţiile secundare apoi la funcţiile terţiare, ordinea dezintegrării acestor funcţii fiind inversă.

Afectarea funcţiilor superioare, adică a celor secundare şi terţiare duce la eliberarea sau dezvăluirea funcţională a funcţiilor primare, aşa cum se observă în bolile neurologice. Adică funcţiile superioare exercită asupra celor inferioare, primare, un anumit tip de control supresiv.

Creierul mare (TELENCEFAL) are 4 lobi:a. frontal - anteriorb. occipital - posteriorc. parietald. temporar

Există structuri corticale (scoarţa cerebrală) şi structuri subcorticale (profunde).

LOBUL FRONTAL Este implicat direct în mecanismele vieţii afective. Sunt cunoscute tulburările

afective în leziunile lobului frontal. De asemenea, în aceleaşi leziuni poate apare iritabilitatea, torpoarea (somnolenţa), lipsa de iniţiativă, alături de discrete tulburări de personalitate. Tulburările psihice din afectările lobului frontal se împart în trei grupe:

Tulburări de dispoziţie şi caracter, care constau în creşterea tonusului afectiv, cu euforie şi erotism, alternând cu faze de melancolie, cu reacţii caracteriale, de tip psihopatic sau iritabil.

Tulburări de activitate – se referă la activităţile fizice exterioare şi la manifestările intelectuale. Apare o ruptură între bolnav şi lumea exterioară, cu sărăcirea relaţiilor şi cu absenţa reacţiilor la evenimentele externe. Se adaugă o stare de apatie, indiferenţă la durere, mutism achinetic şi poate evolua către comă şi moarte.

Tulburări intelectuale, care privesc atenţia şi memoria. Pot merge de la confuzie, dezorientare temporo-spaţială la starea de perplexitate până la demenţă.

Este important pentru gandirea abstracta; “atitudinea abstracta” nu poate fi adoptata de pacientii cu leziuni frontale (Goldstein, 1944)

• Pacientii cu leziuni frontale sunt deficitari in utilizarea erorilor in scopul ghidariicomportamentului lor (Luria, 1966)

• Activitatea de planificare: activitatea umana constienta necesita o lista de obiective si un set de actiuni asemanatoare structurii unui document

• Lobii frontali au functie inhibitoare, de suprimare a tendintei actiunilor dominante in favoarea comportamentelor cu scopuri destinate (Diamond, 1989)

• Memoria de lucru este o forma a memoriei pe termen scurt; studii pe maimute si neuroimagistice pe oameni o plaseaza prefrontal (Goldman-Rakic, 1987; Funahashi,1993; Cohen, 1994; D’Esposi to,1994)

LOBUL PARIETAL

Este în relaţie cu funcţiile proxice şi gnozice, cu schema corporală şi cu limbajul. În leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburări:

Tulburări praxice, adică apraxie ideomotorie, apraxia îmbrăcatului şi apraxie constructivă.

Tulburări ale schemei corporale sunt tulburări ale percepţiei referitoare la dimensiunile şi postura propriului corp.

Tulburări de limbaj – duc la afazie senzorială.

LOBUL TEMPORAL Este în relaţie cu memoria, conştiinţa şi viaţa emoţional-afectivă. În leziunile

lobului temporal, există 4 tipuri de tulburări: Tulburările emoţionale - experimental, la animale, au putut fi produse accese de furie, de agresivitate, de alertă, de frică şi fugă, prin excitarea lobului temporal. La om, se pot obţine stări de tristeţe, teamă de moarte, senzaţie de singurătate. De asemenea, crize de mânie şi violenţă, care se pot permanentiza sau croniciza, în situaţii de excitare continuă a lobului temporal, cum ar fi în epilepsia de lob temporal. În această boală, se adaugă şi modificări de caracter şi de personalitate.

Tulburări psihomotorii: mutismul achinetic, somnolenţa, catalepsia (stare hipnotică).

Tulburări de memorie – sunt constante, în leziunile de lob temporal şi sunt sub formă de amnezie de fixare.

Stările de vis, care constau în tulburări de conştiinţă, asociate cu halucinaţii vizuale, auditive, gustative, olfactive, stări care survin sub formă de criză. La acestea se adaugă ruperea parţială de realitate a bolnavului.

LOBUL OCCIPITAL

Este în relaţie funcţională cu percepţia timpului şi a mişcărilor, a spaţiului vizual, a memoriei şi a dispoziţiei afective. Leziunile acestui lob prezintă 3 tipuri de tulburări:

Halucinaţii vizuale

Tulburări de memorie şi de afectivitate

Tulburări de percepţie temporală, de mişcare şi de spaţiu.

CORPUL CALOS

(fascicul de fibre nervoase care uneşte cele două emisfere ale creierului mare) este implicat în mecanismele memoriei şi conştiinţei, precum şi în procesele gnozice şi praxice. Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburări:

Tulburări psihice: inerţia motorie, scăderea memoriei, lipsa de iniţiativă, lipsa legăturii între idei, iritabilitatea, nesiguranţa, anumite tulburări de caracter.

Tulburări praxice: apraxia ideomotorie, apraxia mimică

Tulburări gnozice: agnozia obiectelor.

Pe baza tuturor acestor date, putem sintetiza mai multe tipuri de relaţii care există între creier şi viaţa psihică. Aceste relaţii sunt:

1. Relaţii neuropsihologice2. Relaţii neuroumorale3. Situaţii psihotraumatizante.

Creierul mijlociu (INTERMEDIAR) are o organizare complexă şi conţine în principal căi de conducere nervoasă care merg spre scoarţa cerebrală şi nuclei proprii (ganglioni bazali).Sub aceste formaţiuni se află despărţite printr-o prelungire a meningelui (dura mater) (TENTORIUM) următoarele formaţiuni:

- creierul mic: CEREBEL- trunchiul cerebral: MEZENCEFAL - puncte - bulb

– ventricol

Aceste formaţiuni aparţin fosei cerebrale posterioare (sunt formaţiuni subtentoriale).

Emisfericitatea

Emisfericitatea este un termen introdus de biologi pentru a desemna specificitatea functionala a unei emisfere cerebrale. In anumite conditii, una dintre emisfere lucreaza mai mult decat cealalta.

Emisfericitatea nu inseamna ruptura sau independenta a celor doua emisfere, ci dimpotriva, ele se informeaza reciproc in mod constant permitand o actiune coordonata in totalitate.

Functiile senzorio-motorii (motricitatea, sensibilitatea, miscarile mainilor si ale picioarelor, miscarile ochilor) sunt comandate de fiecare emisfera direct si invers (incrucisat). Fiecare emisfera comanda jumatatea de corp inversa ei, avand aceleasi functii si aceleasi roluri, ceea ce nu se intampla in cazul limbajului, gandirii etc.

EMISFERA STANGA

Este responsabila de ceea ce spunem, - se refera la limbaj, cuvant, aspectul lingvistic al limbajului scris, calcul logic, cifre, rationament, capacitate de analiza si de abstractizare, grija de a proceda metodic (dependent de timp – Hazel ) • „Se intereseaza de arbori in dauna padurii". • Preferinta pentru detalii si nu pentru ansamblu, prezentarea logica a faptelor, relatii de la cauza la efect sunt aspecte caracteristice emisferei stangi. Trasatura tipica pentru emisfera stanga este abordarea rationala. Persoanele care au emisfera stanga mai dezvoltata procedeaza metodic, nu trec la o etapa urmatoare pana nu au epuizat-o pe cea anterioara. Totul trebuie sa se inlantuiasca logic. Relativa rigiditate a demersului constituie uneori o garantie a validitatii acestuia (D. Chalvin, 1992).

EMISFERA DREAPTAEste universul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al

recunoasterii formelor, al perceptiei spatiale. Emisfera dreapta da tonul si intonatiile vocii, ea priveste stilul de

manifestare al unei persoane. Este apreciata ca locul ritmului, al muzicii, imaginilor si imaginatiei .

Informatiile abordate in emisfera dreapta se refera la culori, analogii, structuri, scheme. Emisfera dreapta este universul visului, al imaginatiei, al culorii, al vederii in relief. Sarcina ei este sa sintetizeze si sa exprime experienta noastra intr -o imagine.

Emisfera dreapta are ca trasaturi specifice gandirea spatiala si capacitatea de a vedea abstract. Abordarea este intuitiva (opusa celei rationale); ea procedeaza prin asociatii de idei, prin abordarea interactiva, face sinteza relatiilor intre obiecte, ca sa reconstituie informatiile intr-un tot unitar. Avansarea se face in spirala, asteptand ca putin cate putin elementele sa se ordoneze intre ele, cat mai suplu posibil.

Persoanele cu o dominanta dreapta sunt vizuale

EMISFERICITATEA• Studiile au demonstrat ca rezolvarea problemelor este administrata la femei de ambele emisfere, în timp ce barbatii folosesc o singura emisfera. • Zonele creierului raspunzatoare de dezvoltarea vorbirii sunt mai mari la femei. • De asemenea, femeile pot percepe la fel de bine sunetele cu ambele urechi in timp ce barbatii se concentreaza mai degraba asupra unei surse dominante de zgomot • In hipocamp, legat de prelucrarea si exprimarea emotiilor, creierul femeii dispune de mai multe celule nervoase decat al barbatului. Aici sunt coordonate si reactiile la stress, aceasta zona fiind foarte sensibila la estrogen ceea ce explica in parte instabilitatea emotionala declansata in perioada premenstruala. Findca femeia are mai multi neuroni in hipocamp, sentimentele ei sunt mai intim legate de atitudini comportamentale, aceasta fiind explicatia comportamentului in conditii de stress • Concluziile acestui studiu ar putea explica o serie de alte informatii care pana acum pareau incerte. De exemplu, oamenii de stiinta vor putea analiza de ce femeile si barbatii au predispozitii diferite la probleme de sanatate mintala, sau de ce unele medicamente au efecte diferite in functie de sex. • Conform statisticilor, femeile sunt de doua ori mai predispuse decat barbatii la depresii. Explicatia ar fi aceea ca la nivelul creierului feminin se produce doar jumatate din cantitatea necesara de serotonina, hormon care induce starea de bine .

• In schimb, barbatii sunt mai predispusi la autism, sindromul Tourette, dislexia, deficit de atentie sau schizofrenie. Aceste boli sunt provocate de lipsa unei substante care are rolul de a „masculiniza" creierul si de a -l feri de aceste tulburari. • Cercetatorii au constatat ca barbatii sunt atenti la aspectele generale, pe candfemeile sunt mai concentrate pe detalii. Explicatia este data de faptul ca femeile si barbatii proceseaza diferit informatiile, folosind mecanisme cerebrale diferite . • A ceste deosebiri implica un comportament predominant androgen la barbat care este dotat prin conformatia sa mai mult pentru o activitate fizica, de unde si experienta sa mai mare in durerea somatica. Pe de alta parte femeia are o dominanta estrogenica asociata cu o structura psiho-emotionla deosebita adaptata problemelor legate de ciclurile periodice, sarcina, alaptare, menopauza si afectiuni specifice care implica o experienta dureroasa viscerala mai mare ca la barbat. • Diferentele intre sexe nu sunt numai de ordin structural si functional ci si metabolic, constantindu-se la varstnici scaderea mai pregnanta a metabolismului glucozei la nivelul hipocampusului la femei in timp ce la barbati declinul metabolismului glucozei nu este semnificativ.

În creier există:- substanţă cenuşie care conţine nuclei- substanţă albă care conţine axoni (căi de conducere)Creierul este învelit de meninge (acestea sunt 3 membrane:- dura mater - albă, la exterior- arahnoida - ca o pânză de păianjen . hrăneşte creierul- pia mater - aderentă pe creierÎntre meninge există un spaţiu virtual; ele sunt scăldate în lichidul cerebro - spital (cefalo - rahidian).Bulbul conţine centrii vitali - respiraţia, activitatea inimii.În continuarea bulbului se află măduva spinării, care are o structură formată din substanţă albă şi substanţă cenuşie.Baza craniului are mai multe găuri prin care ies formaţiuni nervoase:- intra nevraxiale - acoperite de meninge- extra nevraxile - ies din meninge- periferice - ies din cranii prin găurile craniului

NEURON: unitatea de bază morfologică şi funcţională a sistemului nervos central (a scoarţei cerebrale).Găsim aglomerări de neuroni în substanţa cenuşie din: -scoarţa cerebrală în ganglionii de la baza craniului (nucleii cenuşii) şi în- măduva spinării unde apare, în secţiune, sub forma literei HScoarţa cerebrală conţine cca. 14 miliarde de neuroni care zilnic mor şi nu se mai refac.Neuronul este alcătuit din:- corp neuronal (nucleu) şi- prelungiri:

- dendrite- axon

Legăturile dintre neuroni se fac prin aceste prelungiri

Sinapsa (joncţiunea neuronală) poate să fie:- axo - somatică (dendrită - nucleu)- axo - dendritică (dendro - dendritică (dendrită –

dendrite)

Sinapsa prezintă un spaţiu virtual de joncţiune format dintr-o membrană pre - sinoptică, spaţiu sinaptic şi membrană post - sinoptică.

Există sinapse:- neuronale (joncţiune între neuroni)- neuro - musculare (joncţiune între prelungirea

neuronală şi fibra musculară) - plăcuţă motorie

Neuronul la microscopia electronica prezinta urmatoarele:

- Corpul neuronal conţine un nucleu, o citoplasmă şi este învelit într-o membrană.

Neuronul - unitatea de bază.- Axonii sunt îmbrăcaţi în teci; la exterior se vede mielina, teaca de mielină

Pierderea mielinei sau demielinizarea structurilor nervoase duce la scleroză în plăci (multiplă).

Celulele care secretă mielina pot reface stratul, dar numai parţial.Demielinizarea este un proces autoimun şi nu se cunoaşte cauza ei.

VA MULTUMESC!