Creditul Bancar - Sursa de Finantare a Unei Societati Comerciale

7/29/2019 Creditul Bancar - Sursa de Finantare a Unei Societati Comerciale

http://slidepdf.com/reader/full/creditul-bancar-sursa-de-finantare-a-unei-societati-comerciale 1/63

CUPRINS

Capitolul. 1 Politica de finanţare a firmei şi creditarea bancară .....................................2

1.1. Piaţa creditului şi compartimentele acesteia...........................................................31.2. Categorii de credite în sistemul financiar-bancar...................................................61.3. Politica de finanţare a firmei..................................................................................9

1.3.1. Politica de finanţare la termen....................................................................91.3.2. Politica de finanţare pe termen scurt.........................................................12

1.4. Structura financiară, capacitatea şi efectul de îndatorare......................................151.5. Consideraţii privind creditul bancar......................................................................19

Capitolul 2. Particularităţi, tehnici şi practici de creditare .............................................232.1. Particularităţile activităţii de creditare................................................................23

2.2. Tehnica constituirii resurselor de creditare.........................................................242.3. Tehnica formării dobânzii pe piaţa creditului.....................................................25

Capitolul 3. Creditarea agenţilor economici .....................................................................293.1. Acordarea, documentarea şi evaluarea creditelor...............................................293.2. Evaluarea riscului de creditare, garanţia şi rambursarea creditelor....................353.3. Gestiunea şi controlul creditelor.........................................................................38

Capitolul 4. Studiu de caz – S.C. Damfis S.A Timisoara .................................................414.1. Determinarea necesarului de credite......................................................................414.2. Întocmirea dosarului de creditare..........................................................................484.3. Contractarea creditului..........................................................................................53

Concluzii ..............................................................................................................................61

Bibliografie...........................................................................................................................63

1



CAPITOLUL 1POLITICA DE FINANŢARE A FIRMEI ŞI CREDITAREA BANCARĂ

În orice economie modernă există agenţi economici care au un excedent de resursefinanciare şi agenţi economici care au un necesar de finanţare mai mare decât resursele decare dispun. Piaţa financiară asigură întâlnirea excedentelor cu deficitele de finanţare şi

permite agenţilor economici cu excendent să-l investească în mod profitabil, iar celor cudeficit să-şi finanţeze necesarul de finanţare.

În literatura economică1) se folosesc diferite noţiuni pentru a descrie structura pieţei fi-nanciare, şi anume: în unele lucrări americane, piaţa de capital, componentă a pieţei fi-nanciare, desemnează atât tranzacţiile cu titluri pe termen lung, cât şi cele cu instrumente mo-netare; în literatura franceză este preferată noţiunea de piaţă a capitalurilor, aceasta cuprin-zând piaţa creditului, piaţa valorilor mobiliare (numită piaţă financiară) şi piaţa monetară.Piaţa valorilor mobiliare are la rândul ei două componente: a) piaţa financiară primară, este

piaţa pe care se emit şi se vând titluri financiare noi; b) piaţa financiară secundară, pe care sefac tranzacţii cu titluri de valori emise anterior. La rândul ei, piaţa financiară secundară cu-noaşte două forme: bursa de valori şi piaţa “la ghişeu”.

Structura pieţei financiare se prezintă în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Structura pieţei financiare

Piaţa financiară

Piaţa creditului (bancară) Piaţa titlurilor financiare(piaţa de capital)La termen Pe termen

scurt Acţiuni Obligaţiuni

Piaţa financiară reprezintă mecanismul prin care activele financiare sunt emise şiintroduse în circuitul economic, fiind structurată pe două componente: sectorul bancar şisectorul titlurilor financiare. Din cele menţionate reiese că mişcarea fondurilor în economie se

poate realiza în două modalităţi:a) mobilizarea fondurilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a resurselor astfel

atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri (finanţare indirectă); b) emisiunea de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa financiară

(finanţare directă).Conţinutul pieţei financiare este dat de oferta şi cererea de capital.Oferta de capital cuprinde totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament

la un moment dat, sau într-o anumită perioadă de timp şi la un anumit preţ, numit dobândă. Eainclude: economiile care se formează într-o perioadă dată, capitalul eliberat dintr-un împru-mut anterior, transformarea imobilizărilor în lichidităţi active etc.

Cererea de capital defineşte ansamblul nevoilor de capital ale agenţilor economici laun moment dat, sau într-o anumită perioadă, având în vedere şi nivelul dobânzii pe care suntdispuşi să o suporte. Ea include: capitalul solicitat pentru investiţii, resurse pentru capital

permanent, mijloace necesare pentru formarea de rezerve, etc.

1) Adumitrăcesei I.D şi colaboratori - Economie. Structuri şi mecanisme economice, Iaşi, Ed. Polirom, 1998, p.166.

2



Întâlnirea cererii cu oferta de capital pe piaţa capitalului are loc în baza unor regle-mentări specifice menite să apere interesele tuturor participanţilor la procesul de mobilizare şiutilizare a resurselor respective, în condiţiile concurenţei loiale.

Mijloacele de concurenţă utilizate pe această piaţă sunt rata dobânzii (pentru depunerişi credite), dividendul încasat (pentru acţiuni) şi cuponul (dobânda) pentru obligaţiuni.

Piaţa capitalului îndeplineşte mai multe funcţii, răspunzând astfel unor cerinţeobiective ale funcţionării vieţii economice. Dintre aceste funcţii menţionăm:a) asigură finanţarea suplimentară a activităţii economice, motiv pentru care, şi din acest

considerent piaţa capitalurilor mai este denumită şi piaţă financiară2;b) asigură compensarea excedentului cu deficitul de lichidităţi bancare, permiţând

mobilizarea capitalului, respectiv deplasarea acestuia de la un posesor la altul.Privită sub aspectul factorului timp, piaţa capitalului este structurată în:

a) piaţa capitaluri pe termen scurt, fiind definită de relaţiile ce se formează în procesulatragerii şi plasării fondurilor băneşti pe termen scurt3;

b) piaţa capitalului pe termen mediu şi lung, reprezentând relaţiile ce apar în legătură cu plasarea de fonduri de până la 5 ani şi peste 5 ani4.

1.1. Piaţa creditului şi compartimentele acesteia

Piaţa creditelor, componentă a pieţei financiare, desemnează patru pieţe, relativdistincte, şi anume: piaţa monetară, piaţa creditului pe termen scurt, piaţa creditelor pe termenmediu şi lung mobilizabile şi piaţa creditelor pe termen mediu şi lung nemobilizabile

Piaţa monetară este piaţa pe care băncile se împrumută între ele pe termen scurt şifoarte scurt, în scopul asigurării echilibrului zilnic între încasările şi plăţile lor. Aici băncile îşi

plasează fondurile excedentare şi îşi acoperă deficitele temporare, prin împrumuturi cuscadenţă foarte scurtă. Prin piaţa monetară, fondurile sunt redistribuite potrivit necesităţilor lor, iar banca centrală poate interveni pe piaţa monetară pentru a acoperi un deficit net delichidităţi al economiei.

Participanţii la piaţa monetară sunt un număr de instituţii, limitativ, dintre caremenţionăm: băncile comerciale, aşezămintele publice şi semipublice, agenţii de schimb,societăţi de investiţii în valori mobiliare şi societăţi de asigurare. Unele dintre acestea sunt în

principal creditori, deoarece prin activitatea specifică mobilizează fonduri importante pentrucare încearcă să găsească plasamente temporare, altele au un caracter în general debitor.

Băncile de toate categoriile, casele de credit, aşezămintele financiare publice şisemipublice sunt ofertanţi sau solicitatori de lichidităţi. Dacă contul acestora la centrala bănciieste debitor, atunci ele solicită concursul acesteia prezentându-se ca solicitanţi de “monedă

primară”.Întânirea cererii şi ofertei pe piaţa monetară se realizează prin intermediarii financiari.Aceştia sunt de două feluri:

• agenţii de schimb (curtieri);

2 Sursele de finanţare pot fi proprii (interne) şi atrase (externe). Sursele proprii provin din profitul reinvestit şi dinamortizarea capitalului fix (autofinanţare) şi surse proprii externe (noi aporturi de capital, subvenţii de la bugetulstatului). Sursele atrase presupun atragerea de capitaluri din afara firmei, care la rândul lor pot fi: proprii sau directe,de la acţionari şi/sau asociaţi, ce constau în emiterea şi vânzarea hârtiilor de valoare (acţiuni şi obligaţiuni), şi surseîmprumutate sau indirecte, care se realizează prin intermediul creditelor mijlocite de instituţii financiare specializate şia creditului obligatar ( V. Duran, Finanţe. Teorie şi practică financiară, Ed. Mirton, Timişoara 2000, p. 130-143).3 Este în esenţă o piaţă interbancară prin intermediul căreia băncile se împrumută între ele pe termen scurt, de o zi până la un an, având un rol deosebit în finanţarea activităţilor agenţilor economici, dar şi în operaţiunile de scontare a

titlurilor de credit, şi procurarea, pe această cale, a unor fonduri lichide înante de scadenţă.4 Acest segment de piaţă include: piaţa financiară mobiliară (acţiuni, obligaţiuni); piaţa împrumuturilor pe gaj detitluri pe termen lung (lombardul), piaţa ipotecară.

3



• casele de scont – sunt reprezentate de bănci care nu se limitează la stabilireacontactului între participanţii la operaţiuni, ci participă ele însele la derularea lor. Astfel,

băncile acordă celorlalţi participanţi credite sau angajează împrumuturi de la aceştia pentru aobţine un profit din diferenţa între dobânzile încasate şi plătite.

Obiectul de schimb pe piaţa monetară este reprezentat de moneda primară, sub formă

de solduri creditoare ale conturilor, la centrala băncii. Prin aceste operaţiuni, o cantitate demonedă primară este cedată în schimbul unei promisiuni de restituire ulterioară, cu plata uneidobânzi.

Operaţiunile efectuate pe piaţa monetară sunt:a) Vânzările – cumpărările, sunt utilizate în cazul bonurilor de tezaur, însă volumul lor

este redus. Dacă se utilizează efecte private cu scadenţa mai mică de trei luni se aplică odobândă unică, indiferent de scadenţă;

b) Operaţiuni “Swap” – constau într-o vânzare la vedere însoţită de un angajament decumpărare la un termen convenit. Operaţiunea “Swap” conferă un drept de proprietate asupraefectelor cedate, nu un simplu drept de gaj;

c) Înregistrări în contul unui corespondent bancar – se referă la bonurile de tezaur

deţinute de bănci şi păstrate la banca centrală.Pe piaţa monetară se practică două categorii de rate ale dobânzilor, care se află în

strânsă legătură, şi anume:a) ratele practicate de banca centrală în investiţiile sale – depind în oarecare măsură

de situaţia pieţei monetare, însă ele sunt în general fixate unilateral de banca centrală, înfuncţie de politica sa. În practică, întâlnim mai multe rate ale dobânzii, după natura investiţiei:

pentru cumpărări ferme, anunţate, de efecte private; pentru cumpărări Swap anunţate, deefecte reprezentative pentru credite pe termen mediu; pentru cumpărări Swap neanunţate, de

bonuri de tezaur; pentru cumpărări Swap neanunţate, neregulate, de efecte private, etc.. b) ratele dobânzii practicate de bănci în relaţiile dintre ele – sunt foarte numeroase, în

funcţie de natura operaţiilor: de la o zi la alta, la termen, pentru diverse scadenţe, cu preaviz,etc. Dobânzile cele mai des practicate sunt determinate prin confruntarea cererii şi ofertei,centralizate la scont.

Piaţa creditului pe termen scurt poate fi definită ca fiind piaţa pe care diverşi agenţieconomici împrumută sau se împrumută cu bani de la bănci şi alte instituţii financiare, înschimbul cedării unor creanţe la vedere sau cu scadenţe relativ apropiate.

a) Credite pe termen scurt acordate de agenţii nebancari băncilor şi celorlalteinstituţii financiare. Aceste tipuri de credite, pe care populaţia şi agenţii economici le potacorda băncilor, în majoritatea ţărilor, sunt obiectul unor reglementări din partea statului, înceea ce priveşte modul în care pot interveni aceste credite şi rata dobânzii aferente. Eleîmbracă forma depunerilor în cont şi a subscripţiilor de bonuri de casă.

b) Credite pe termen scurt acordate de bănci şi celelalte instituţii financiare agenţilor nebancari. Aceste credite se prezintă sub o diversitate de forme, nefiind finanţate întotdeaunade instituţiile care le acordă. Modalităţile de creditare pe termen scurt sunt: scontul de efecte

private şi publice, avansul în cont curent, creditul de mobilizare a creanţelor comerciale şicreditul prin acceptare.

Scontul este o operaţiune simplă care se poate desfăşura atât cu efecte private, cât şi publice. Dacă o persoană deţine o cambie cu scadenţa peste trei luni şi are nevoie în acestinterval de fonduri, ea se poate prezenta la bancă spre a sconta poliţa şi de a obţine un credit.Dacă banca acceptă, ea avansează purtătorului cambiei valoarea acesteia şi reţine o dobândăcalculată în funcţie de timpul rămas până la scadenţă, numită “taxă de scont” Purtătorulcambiei o girează în favoarea băncii, care la scadenţă o va prezenta spre plată tratului, sau o

poate prezenta băncii centrale pentru rescont. Operaţiunea este avantajoasă atât pentru pre-zentatorul la scont, care obţine un credit cu formalităţi minime, iar banca îşi plasează capitalul

4



cu risc minim, fără a-l imobiliza. Băncile iau măsuri, însă, împotriva primirii la scont a “efec-telor de complezenţă” adică a efectelor trase fără a exista o tranzacţie comercială reală întrecele două părţi.

Avansul în cont se efectuează prin intermediul unui cont. Creditul obţinut de unsolicitator în cont curent se poate utiliza de către acesta prin tragere de cecuri a căror valoare

este echivalentă cu suma pe care doreşte să o ridice din cont. În momentul în care soldulatinge limita maximă autorizată, debitorul are facultatea de a-şi reconstitui total sau parţialcreditul efectuând o nouă încasare în contul curent da la bancă.

Creditul de mobilizare a creanţelor comerciale este o modalitate de creditare mairecentă menită să remedieze inconvenientele scontului. Băncile nu agreează întotdeaunascontul mai ales când este vorba de sume mici iar titlurile sunt prezentate la scont doar cucâteva zile înainte de scadenţă.

Creditul prin acceptare sau prin aval este un credit foarte particular, cu rol deosebit pe plan internaţional. Operaţiunea constă în acceptarea de către bancă unei trate trase asupra sa,respectiv în acordarea avalului la o trată trasă asupra unui client.

Piaţa creditelor pe termen mediu mobilizabile (CMM) este definită de mişcarea

creditelor a căror scadenţă se situează între un an şi cinci-şapte ani. Spre deosebire decreditele pe termen scurt, utilizate pentru plăţi curente, creditele pe termen mediu suntdestinate procurării de mijloace de producţie şi pentru finanţarea exporturilor. Cererile

pentru asemenea credite provin de la întreprinderi private şi publice, comercianţi, societăţiimobiliare, particulari.

Principalele trăsături ale creditelor pe termen mediu mobilizabile (CMM) suntscadenţa cuprinsă între 1 şi 5-7 ani şi faptul că în anumite condiţii ele pot fi mobilizate,adică băncile pot recupera prin diverse moduri fondurile împrumutate. Din aceste caracte-ristici rezultă că CMM sunt finanţate nu numai din economii (acumulări) disponibile

pentru acea perioadă, ci şi din resurse cvasimonetare (cu caracter de resurse disponibile petermen scurt). Sau, altfel spus, prin intermediul pieţei CMM se realizează transformareafondurilor disponibile pe termen scurt în fonduri disponibile pe termen lung.

Mecanismul pieţei CMM se bazează pe practica băncilor centrale din unele ţări de a primi la scont efecte materializând credite acordate pe o durată de mai mulţi ani.

Acest tip de credite prezintă mai multe avantaje şi dezavantaje. Avantajele creditelor mediu mobilizabile sunt:− acordarea de împrumuturi pe mai mulţi ani finanţate din resurse pe care

aşezămintele finanţatoare le procură, total sau parţial, sub forma primirilor cudepuneri la vedere sau pe termen scurt;− dispunând de sumele respective, debitorii le pot utiliza pentru achiziţionarea deechipamente sau construcţii, pentru promovarea exporturilor;

− recurgerea la acest procedeu de finanţare este cu atât mai profitabil cu cât populaţia este tentată să păstreze o parte a economiilor sub formă lichidă.Dezavantajele acordării creditelor mediu mobilizabile, ce comportă anumite

riscuri, constau în următoarele:− sistemul conduce la acoperirea unei părţi din creditele pe termen mediu prinemisiunea de monedă a băncii centrale, putând alimenta procesul inflaţionist;− uneori procedura de mobilizare a creditelor pe termen mediu estesusceptibilă să complice controlul pe care autorităţile monetare trebuie să-lexercite asupra evoluţiei masei băneşti.

Piaţa creditelor la termen, nemobilizabile (CTM) este caracterizată de faptul că aceastăcategorie de credite au scadenţe cuprinse de la câţiva ani până la 50 de ani. Dacă în trecut nu

exista nici o posibilitate de refinanţare a acestora, în prezent, legislaţiile dintr-o serie de ţări prevăd posibilitatea creării pieţelor pentru creanţele ipotecare. Titlurile nu pot fi scontate la

5



banca centrală şi nici tranzacţionate pe piaţa monetară, însă pot fi cedate terţilor pe o piaţă pecare banca centrală o alimentează şi o reglează.

După natura creditelor acordate deosebim două pieţe distincte: piaţa creditelor ordinare la termen şi piaţa creditelor ipotecare.

a) Piaţa creditelor ordinare la termen : Creditele negociate pe piaţa creditelor

ordinare pe termen mediu şi lung se caracterizează prin aceea că nu există nici o posibilitatede refinanţare a lor; ele sunt reprezentate prin titluri care pot fi cedate pe piaţă şi nici nu sematerializează în efecte rescontabile. Aşadar, fondurile respective sunt imobilizate pe o

perioadă de timp considerabilă, iar titularilor le rămâne numai soluţia cesiunilor de creanţădupă regulile dreptului comercial. Dintre categoriile de credite acordate pe această piaţămenţionăm: credite acordate de trezorerie; credite acordate de persoane particulare, care îşivalorifică astfel economiile fără a apela la intermediari financiari; credite acordate de bănci şiorganisme specializate.

b) Piaţa creditelor ipotecare s-a dezvoltat relativ recent (după anii 1960). Această piaţă permite băncilor şi celorlalte instituţii care acordă împrumuturi ipotecare (cu garanţiiipotecare) să mobilizeze creanţele rezultate din împrumuturile respective.

Instituţiile participante pe piaţa împrumuturilor ipotecare sunt:− Organismele admise pe piaţă atât ca debitori cât şi ca creditori;− Organismele autorizate să intervină pe piaţă în calitate de creditori(societăţi de investitori, societăţi de asigurare, casele de economii etc.);− Organismele naţionale de tutelă.

În practică, nu toate creanţele însoţite de ipotecă sunt eligibile pe piaţa ipotecară.Pentru ca acestea să fie admise, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, şi anume:− creditele trebuie să fie destinate construirii de locuinţe sau îmbunătăţirii

locuinţelor particulare (şi să fie garantate cu ipotecă);− durata împrumutului să fie cuprinsă între anumite limite minime şi maxime;

− debitorul să participe cu fonduri proprii la finanţarea unei părţi dininvestiţie.Dobânzile practicate pe cele două pieţe sunt strâns legate deşi operatorii de pe piaţa ipo-

tecară caută plasamente sau refinanţări pe termene mai lungi decât piaţa monetară.

1.2. Categorii de credite în sistemul financiar-bancar

În practica financiar–bancară din România există mai multe categorii de credite,clasificate în funcţie de mai multe criterii:

a) În funcţie de perioada de acordare distingem următoarele categorii de credite :

a1 ) Credite pe termen scurt : sunt orice operaţiuni de împrumut de sume de bani pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni. Rambursarea, pentru acest tip de credite, se faceintegral, la scadenţă (pentru credite acordate întreprinderilor sau credite de consum). Creditul

pe termen scurt este forma curentă a creditului la bancă întrucât convine în mai mare măsurăexigenţelor de lichidităţi cerute de autorităţile monetare. Dobânda, pentru acest tip de credite,variază şi în funcţie de destinaţia creditului şi se plăteşte de către beneficiarul creditului con-form convenţiei de credite, fie trimestrial, fie la scadenţă.

a2 ) Credite pe termen mediu sunt împrumuturi a căror rambursare se face într-o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani. Se acordă pentru activitatea de import-export, pe bază decontracte ferme în acest sens, pentru activitatea de investiţii. Rambursarea acestui tip decredite se face de obicei în tranşe lunare (sau trimestriale). Creditul de acest tip se acordă prin

băncile specializate pe astfel de operaţiuni. Dobânda va fi mai mare decât a împrumuturilor petermen scurt, calculându-se dobânda sumei mai mari cât şi a termenului.

6



a3 ) Credite pe termen lung sunt împrumuturi a căror perioadă de rambursareeste mai mare de 5 ani. Aceste credite se acordă pentru investiţii pe termen lung, cu durata defolosinţă îndelungată (de exemplu credite pentru construirea de locuinţe). Rambursarea seface eşalonat, ca şi în cazul creditelor pe termen mediu, la termenele stabilite (lunar, trimes-trial etc.). Creditul pe termen lung este acordat de instituţii financiare specializate. Dobânda,

împreună cu o parte din creditul principal de rambursează la termenele stabiliteb) În funcţie de debitorul (partenerul) băncii, în cadrul unui raport de creditare,întâlnim:

b1 ) Credite acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum, carese acordă pe termene diferite. Acest tip de credite presupune existenţa unor garanţii certe, iar nivelul dobânzii percepute este uniformizat de-a lungul perioadei creditării (stabilită în funcţiede obiectul creditării). Calitatea debitorului (garanţia sa morală, în primul rând) influenţeazămai puţin nivelul ratei dobânzii şi mult mai mult însuşi procesul de acordare sau neacordare acreditului. În practica financiar-bancară există următoarele forme ale creditului acordat

persoanelor fizice:• Credite pentru construcţii de locuinţe pe termen lung cu garanţii ipotecare.

Ipoteca este un contract imobiliar, ce ia naştere din convenţia părţilor, potrivit formelor prevă-zute de lege şi care nu produce obligaţii decât în sarcina celui care solicită credit;

• Credite pentru cumpărări de automobile. Garanţia acestor credite o constituieautomobilul însuşi. Se acordă pe o perioadă de 2-5 ani. Ratele dobânzii sunt relativ reduse;

• Creditul pentru studii. Se acordă pentru întreţinerea studenţilor pe perioadastudiilor şi acoperă total sau parţial taxele şcolare. Ele nu sunt profitabile pentru bănci şi deaceea au o pondere redusă în cadrul creditelor acordate de către acestea;

• Liniile de credit pentru cărţile de credit . Acest tip de credit s-a dezvoltat maimult datorită uşurinţei folosirii instrumentelor de plată. Banca stabileşte un plafon debitor

până la care se onorează plăţile făcute prin cartea de credit, în funcţie de bonitatea fiecărui

client, chiar dacă nu există disponibil în cont. Pentru soldul debitor chiar în cadrul plafonuluise percep dobânzi foarte mari. Majoritatea clienţilor alimentează periodic conturile în aşa felîncât nu apar debite decât rareori.

b2 ) Credite acordate persoanelor juridice, care, la rândul lor, îmbracă maimulte forme, şi anume:

• Avansurile în cont curent (credite de casă) reprezintă raporturile de crediteîntemeiate pe o bună cunoaştere a activităţii întreprinderii. Astfel, nu se mai consemnează prinînscrisuri fiecare angajament. Aceste credite nu sunt garantate formal, fiind menite săsatisfacă necesităţile curente privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat în obiecte care să reprezinte o garanţie veridică. Acestecredite nu au un termen de rambursare.

• Linia de credit este o modalitate generală de acordare a creditelor. Aceastămodalitate de acordare a creditelor presupune fie efectuarea creditării prin cont curent, fie prindeschiderea unui cont separat de împrumut. Linia de credit permite acordarea unor sumeclientului debitor, a căror valoare să se înscrie într-un anumit plafon maxim aprobat de bancă.Creditarea se face în urma unei cereri aprobată de către bancă, în limitele unui plafon stabilitde aceasta. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulţi factori: - poziţia întreprinderii pe

piaţă; - natura activităţii întreprinderii; - rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii de bancă la unitatea economică respectivă.

• Creditele speciale servesc pentru finanţarea subscrierii de titluri de credit şi pen-tru finanţarea agenţilor de bursă. Acest tip de credite nu se întâlnesc în practica bancară ro-mânească dar se vor dezvolta odată cu dezvoltarea şi a concurenţei.

• Credite pe stoc se acordă pe baza unei garanţii explicite, respectiv stocul demarfă din depozit.

7



c) În funcţie de destinaţie, distingem următoarele categorii de credit, şi anume:c1 ) Creditele productive deţin cea mai mare pondere în perioada actuală. Se

întâlnesc următoarele tipuri de credite productive:• Credite pentru activitatea curentă sunt credite care se acordă în general pe

termen scurt agenţilor economici pentru desfăşurarea activităţii curente. Aceste credite sunt

acordate pentru sprijinirea activităţii agenţilor economici, cuprinzând toată gama de credite(pe gaj de mărfuri, efecte de comerţ, ipotecă etc.). Creditul se acordă pe o perioadă stabilită,iar rambursarea se face integral la scadenţă, dobânda calculată achitându-se lunar.

• Creditele pentru investiţii se acordă pe termen mediu şi lung. Aceste creditesunt destinate construcţiilor de locuinţe, pentru construirea de obiective industriale, etc. Maimult ca oricând, banca joacă rolul de consultant financiar al întreprinzătorului în astfel de si-tuaţii. Riscul aferent acestor tipuri de credite este mai mare, presupunând calcule de reactua-lizare şi de eficienţă a investiţiilor. În general rambursarea acestora se face în tranşe (de pre-ferat regresive) cu plata lunară a dobânzii aferente.

c2 ) Creditele consumative sunt credite ce se acordă pe termen scurt sau celmult mediu, persoanelor fizice. Ele sunt destinate să acopere costurile bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare şi servicii, sau prin recreditarea creanţelor în acest scop.

d) În funcţie de performanţa (calitatea) lor, distingem următoarele categorii de credite:d 1 ) Credite performante, sunt acea categorie de credite care pentru bancă

reprezintă credite în curs de execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitoriişi-au achitat în momentul respectiv toate datoriile faţă de bancă.

d 2 ) Creditele restante, reprezintă creditele nerambursate la scadenţă, neachi-tate la termenele stabilite prin contractul de credit. În cazul în care debitorul nu-şi achită latimp obligaţiile, creditul rămas se trece într-un cont separat, de credite restante, dobânda co-respunzătoare acestora fiind majorată. Pentru lichidarea acestui tip de credite banca, fie că

urmăreşte debitorul în instanţă pentru valorificarea garanţiilor materiale, fie, în urma unuicontract cu debitorul, prelungeşte contractul de credit. Politica de finanţare5 a firmei are ca alternative de decizie următoarele surse: interne,

rezultate din autofinanţare (amortizare şi profit) şi din dezinvestiţii (cesiuni) de active fixe şi cir-culante; externe, respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, care la rândul lor pot fi

proprii (de la acţionari şi asociaţi) şi împrumutate (de la bănci şi/sau obligatari).În decizia de finanţare, principala alegere se face între sursele proprii şi cele

împrumutate. Criteriul de selectare îl reprezintă costul procurării capitalului, urmărindu-sereducerea costului mediu ponderat al capitalului. Se apreciază costuri mai reduse în cazulcreditelor bancare şi împrumuturilor obligatare, cu condiţia ca rata îndatorării (levierul) să fierezonabilă (datorii/capitaluri proprii < 1). Cu toate că atragerea de capitaluri de la acţionari

generează cele mai mari costuri, creşterea capitalurilor proprii prezintă avantajul îmbunătăţiriistructurii financiare a întreprinderii.

5 Decizia de finanţare este asumată de echipa managerială a firmei şi mai puţin de furnizorii de capitaluri (acţionari,obligatari, bănci etc.). Aşa cum s-a arătat în capitolele anterioare, obiectivul major urmărit de manageri şi investitorieste maximizarea valorii de piaţă a firmei, valoare care se va partaja între acţionari şi împrumutători. Cu toate că existăo comunitate de interese, între cei implicaţi şi valoarea de piaţă a firmei, există unghiuri de vedere diferite cu privire lamaximizarea valorii firmei, şi anume: investitorii de capital urmăresc o remunerare a investiţiei lor la o rentabilitate

superioară oportunităţilor de piaţă financiară (RIR > i; VAN > O), echipa managerială este nevoită să urmăreascăreducerea costului capitalurilor. În acest capitol vom aborda problema finanţării din punctul de vedere al echipeimanageriale, prima fiind analizată la capitolul privind investiţiile.

8



1.3. Politica de finanţare a firmei

Finanţarea firmei se face pe termen scurt (sub 1 an), pe termen mediu (între 1 şi 5 ani)şi pe termen lung (peste 5 ani). În cele ce ne priveşte, în continuare, vom aprecia finanţareasub două aspecte, şi anume: a) finanţarea pe termen scurt; b)finanţarea la termen (pe termen

mediu şi lung). La baza ambelor modalităţi de finanţare stau atât fondurile proprii cât şi celeîmprumutate.

1.3.1. Politica de finanţare la termen

Finanţarea la termen vizează acoperirea cu surse de finanţare a activelor stabile(imobilizărilor), care se clasifică după succesiunea apariţiei şi lichidităţii lor în imobilizări ne-corporale, corporale şi financiare. Această finanţare presupune fonduri pe perioade îndelun-gate de timp (permanente) şi se poate realiza din fonduri (capitaluri) proprii - capital social,fondurile şi rezervele proprii şi profit net (nerepartizat), precum şi din datorii la termen – îm-

prumuturi, angajamente etc.Finanţarea din surse proprii se poate realiza prin finanţare internă (autofinanţarea -

amortizare şi profit) şi prin finanţare externă (surse proprii externe - creşteri de capital prin:noi aporturi de numerar; încorporarea rezervelor; conversiunea datoriilor).

Finanţarea internă (autofinanţarea) presupune că firma îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii, folosind drept surse de finanţare o parte din profit şi fondul de amortizare6. Astfel,firma îşi acoperă atât nevoile de înlocuire şi dezvoltare a activelor imobilizate, cât şi creştereaactivelor circulante. Provizioanele şi dezinvestiţiile sunt, de asemenea, surse de fonduri carecompletează sursele finanţării interne. Având în vedere faptul că amortizarea şi provizioanelesunt cheltuieli care se exonerează de la plata impozitului pe profit şi că profitul net rămâne osursă gratuită de finanţare, precum şi faptul că dezinvestiţia, în unele cazuri, este neim-

pozabilă, se apreciază că finanţarea internă are un cost mai mic decât costul mediu ponderat alîntregului capital al întreprinderii şi ca atare autofinanţarea este cea mai eficientă soluţie deacoperire a nevoilor permanente de capitaluri.

Capacitatea de autofinanţare (CAF) este surplusul de monetar obţinut de între- prindere, într-o perioadă de timp şi se determină, luând în considerare aspectele economice şifinanciare ale firmei7, cu relaţia:

CAF = (V – C) (1 - I/100) + Aîn care:

V - venituri totale (din activitatea de exploatare, financiară şi excepţională);

C - cheltuieli totale (de exploatare, financiare, excepţionale);A - cheltuieli cu amortizarea activelor imobilizate;I - impozitul pe profit.

De reţinut este faptul că autofinanţarea efectivă este mai mică decât capacitatea de au-tofinanţare, pentru că nu întreaga capacitate de autofinanţare rămâne la dispoziţia întreprin-derii. Aceasta rezultă din relaţia:

6 Amortizarea este procesul de recuperare treptată prin cifra de afaceri, a fondurilor alocate în activele imobilizate.7 Aspectele economice pornesc de la previziunile vânzărilor (cifra de afaceri) şi de la previziunile asupra costurilor

(materii prime, materiale, etc.), în timp ce aspectele financiare au în vedere politica de împrumut promovată de agentuleconomic care ocazionează cheltuieli financiare fixe, politica de amortizare, politica de repartizare a profiturilor, carediminuează atât volumul dividendelor distribuite acţionarilor, cât şi profitul reinvestit.

9



CAR = CAF - (D + PP)în care:

CAR - capacitatea de autofinanţare reală;D - dividende;PP - participaţii la profit.

Capacitatea de autofinanţare se află sub influenţa gradului de îndatorare al firmei. Cucât creşte CAF, creşte şi posibilitatea apelării la credite. Cu cât structura financiară este maiîndatorată, cu atât cheltuielile financiare (dobânzile) anuale sunt mai mari şi, ca atare, reduc

beneficiul şi posibilităţile de autofinanţare. În cazul creditelor pe termen lung şi mediu (DTL),condiţia care se pune este următoarea:

DTLCAF

≤ 4

Finanţarea externă (surse proprii externe) este necesară în majoritatea cazurilor, ca

urmare a incapacităţii de autofinanţare. În acest caz se apelează la surse proprii, care se do-vedesc destul de rentabile, cum sunt: noi aporturi de capital (în numerar şi/sau în natură) sausubvenţii de la bugetul de stat. Creşterea de capital prin surse proprii este motivată de politicadividendelor firmei (rentabilitatea asigurată fiecărei acţiuni) şi de poziţia de piaţă a firmei(creşterea valorii de piaţă a acţiunilor). Deci, aceasta se asigură prin emisiunea de noi acţiuni8.

Pentru a se putea vinde, valoarea de emisiune (Ve) a noilor acţiuni este mai mică decât va-

loarea de piaţă (V p). Aceasta determină un efect de diluare (diminuare) a valorii acţiunilor vechi.

Valoarea de piaţă (V p) a tuturor acţiunilor (vechi şi noi) se determină cu relaţia:

V

n + vp=

Vpn+Vpv

în care:V pn - valoarea de piaţă a tuturor acţiunilor noi (numărul acţiunilor noi x

valoarea de emisiune a acţiunilor noi);V pv - idem, acţiuni vechi;

n(v) - numărul acţiunilor noi (vechi)În cadrul finanţării externe din surse proprii intră şi creşterea de capital, prin încor-

porarea rezervelor , a primelor de emisiune şi a profiturilor nerepartizate, care dau posibilitatea atribuirii gratuite de acţiuni noi.

Finanţarea internă este influenţată de politica de dividende. Politica de dividendeimplică decizia echipei manageriale de a distribui profiturile acţionarilor sau de a le reţine,

pentru a fi reinvestite în afaceri. Optimul acestei politici este acea politică ce stabileşte unechilibru între dividendele curente şi rata de creştere viitoare, astfel încât preţul acţiunilor

firmei pe piaţă să fie maxim.Finanţarea prin angajamente la termen este finanţarea externă ce se poate realiza prin:

împrumuturi ordinare (împrumuturi de la bănci şi/sau instituţii financiare); împrumuturiobligatare (prin emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni); leasing-ul sau credit-bail (închiriere, cu

posibilitatea cumpărării ulterioare, la un preţ prestabilit, a activelor fixe).Împrumuturile ordinare prezintă trei mari avantaje, pentru cei ce recurg la ele: rapi-

ditate, flexibilitate şi costuri de obţinere reduse. Obligaţiile anuale (semestriale, lunare, etc.)cuprind rambursările periodice (amortismente) plus obligaţiile plăţii dobânzii la creditul ne-

8 Subscrierea la creşterea de capital prin emisiunea de noi acţiuni, determină un „efect de diluare” a rentabilităţiiacţiunilor, prin împărţirea profitului net la un număr mai mare de titluri.

10



rambursat9.În funcţie de dobânda ce li se aplică, împrumuturile ordinare pot fi împrumuturi cu do-

bândă variabilă, variabilitate cunoscută încă de la semnarea contractului şi împrumuturi cudobândă variabilă, în care evoluţia variabilităţii nu este cunoscută de părţi la semnareacontractului.

Rambursarea (amortizarea) împrumuturilor ordinare, se poate face astfel:a) prin anuităţi constante şi rată fixă a dobânzii; b) prin anuităţi variabile şi rată fixă a dobânzii;c) cu rata variabilă a dobânzii;d) prin anuităţi variabile, în funcţie de diverse clauze contractuale;Împrumutul obligatar se caracterizează prin relaţii contractuale stabilite între o masă

de creditori şi un singur debitor. Fiecare creditor primeşte, în schimbul lichidităţii sale, unînscris numit certificat de obligaţiune (obligaţiunile). Aspectele privind emisiunea şirambursarea obligaţiunilor au fost prezentate la capitolul referitor la titlurile financiare.

Leasing („credit-bail” sau „location financement”) constituie o alternativă la obţinereaşi utilizarea activelor prin închirierea lor, mai ales când valoarea respectivă este foarte mare.

Leasing-ul este o procedură de finanţare a investiţiilor prin care o bancă, sau oinstituţie financiară specializată, achiziţionează un bun (mobiliar sau imobiliar) pe care-lînchiriază unei firme (sau particular), aceasta din urmă având posibilitatea de a-l cumpăra lasfârşitul contractului la un preţ convenit (în general, la valoarea reziduală).

Decizia de a opta pentru leasing în raport cu împrumutul bancar sau obligatar, sefundamentează pe valoarea actualizată netă (VAN), calculată după relaţia:

Σ= + VR(1 + i)tVANt=1

nFN (1 + i)

-t -m

în care:FNt - fluxurile de numerar în momentul „t”;

VR - valoarea reziduală plătită în anul „m”;i - rata de actualizare;R - perioada de timp de închiriere;m - anul de înaintea încheierii duratei de viaţă (n) a bunului închiriat.

Întrucât nu se plăteşte costul de achiziţie, în relaţia de mai sus nu este inclusă valoareainvestiţiei. De asemenea, plata chiriei este o cheltuială deductibilă de la plata impozitului, ceva afecta pozitiv activitatea financiară a firmei.

Leasingul se prezintă sub mai multe forme, şi anume:a) Leasing direct, când furnizorul este şi finanţatorul operaţiunii;b) Leasing indirect , când între furnizor şi chiriaş se interpune finanţatorul;c) Renting , când finanţatorul dă un bun în locaţie unui chiriaş pe o durată inferioară

duratei vieţii economice a bunului.

9Principalele inegalităţi ce le presupune un împrumut ordinar sunt: A = A p + D; ΣÎ = ΣA p, unde: A - anuitatea unui împrumut

ordinar; A p - amortismentul (rambursarea) periodic; D - dobânda; ΣÎ - suma împrumutului; ΣA p - suma amortismentelor periodice.

11



1.3.2. Politica de finanţare pe termen scurt

Finanţarea pe termen scurt presupune decizii curente, care sunt subordonate deciziilor strategice (pe termen mediu şi lung). Aceste decizii sunt denumite generic gestiune detrezorerie (gestiune financiară pe termen scurt).

Alături de mijloace fixe, întreprinderea, pentru a exista, are nevoie de active circulante(active pe termen scurt, sau active sub un an). Prin urmare, pe lângă stabilirea necesarului deactive circulante, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii economice, o influenţădeosebită o are şi decizia privind modul de finanţare a acestora.

Finanţarea pe termen scurt, în mod curent, se face pe baza creditului pe termen scurt ,care înseamnă orice datorie plătibilă în decurs de un an.

După provenienţa lor, sursele de finanţare pe termen scurt (a activelor circulante) suntsurse proprii, surse atrase (pasivele stabile), surse împrumutate şi alte surse.

A) Sursele proprii, implică participarea acţionarilor şi asociaţilor la proprietatea firmeişi la distribuirea profitului net. Această sursă este considerată cea mai sigură cale de finanţare,determinând autonomia financiară şi eliminarea riscului.

B) Surse atrase de capital (pasivele stabile), reprezintă, practic, împrumuturi petermen scurt care se creează prin decalajul, în timp, între momentul vânzării produsului sau

prestării serviciului şi momentul în care beneficiarul plăteşte contravaloarea aceastuia(decalajelor dintre apariţia datoriei, obligaţia de plată şi stingerea ei efectivă).

Aceste surse generează obligaţii faţă de terţi, stat şi salariaţi, iar pe durata de timp dela apariţie până la stingere, sunt folosite pentru finanţarea pe termen scurt a activelor circulante. Din cadrul surselor atrase (pasivele stabile), menţionăm următoarele:

a) Salariile şi impozitele de plătit 10 - reprezintă un credit repetabil şi continuu petermen scurt, care creşte pe măsura dezvoltării firmei, reprezentând o sursă „gratuită” decredit, pentru că nu există o rată a dobânzii la acest tip de credit.

b) Creditul comercial (efectele comerciale de plătit) - este cea mai importantăcategorie de credit pe termen scurt, care apare spontan, ca rezultat al achiziţiilor de materii

prime şi materiale pe credit. Acesta este o importantă şi convenabilă sursă de finanţare, maiales pentru firmele mici, care nu pot recurge la finanţarea bancară.

Creditul comercial are o dublă semnificaţie pentru firmă, şi anume: este o sursă decredit pentru finanţarea achiziţiilor şi este o utilizare de fonduri în măsura în care firmafinanţează vânzările pe credit către proprii săi clienţi. Diferenţa dintre cele două categorii decredite comerciale poartă denumirea de „credit comercial net”:

Ccn = Ccp - Ceplîn care:

Ccn - credit comercial net;Ccp - efecte comerciale de primit;

Cepl - efecte comerciale de plătit.

C) Surse împrumutate - finanţarea bancară pe termen scurt apare în situaţiile în carenevoile de finanţare sunt superioare surselor proprii şi a celor atrase de capitaluri circulante.Aceste surse apar în bilanţurile contabile la poziţia „credite pe termen scurt” şi sunt a douaformă de finanţare pe termen scurt, în ordinea importanţei, după creditul comercial.

Principalele forme de împrumuturi pe termen scurt pe care le oferă băncile firmelor

10 Întrucât salariile şi impozitele de plătit, precum şi creditul comercial, apar în mod natural, în decursul derulării afacerii, mai suntcunoscute sub denumirea surse spontane de fonduri, iar împrumuturile bancare, efectele de comerţ, finanţarea prin stocuri, etc., suntsurse nespontane de fonduri, pentru că nu sunt generate în decursul derulării afacerii.

12



interesate sunt:a) Împrumuturi operaţionale (linie de credit operaţională, sau pur şi simplu linie de

credit - pentru o perioadă de 1 an). Acordul de împrumut (numit şi facilitate de împrumut)specifică o sumă maximă care poate să fie împrumutată, iar utilizatorul împrumutului poate săfolosească această sumă până la maximum, fără alte pretenţii din partea băncii, cu respectarea

anumitor condiţii - concepute pentru a limita gradul de risc la care se expune banca, dacăsănătatea firmei se deteriorează pe perioada împrumutului. Aceste împrumuturi sunt garantateîn mod obişnuit cu stocurile şi efectele comerciale de primit. Împrumuturile operaţionale suntde două tipuri: la cerere (rambursarea împrumutului către bancă se face la cererea acesteia) şila termen (rambursarea se face la scadenţa stabilită, sau înainte de termenul scadenţei, dacădebitorul nu a respectat termenii din acordul de credit).

b) Împrumuturi de tip „credit de legătură” - permit utilizarea fondurilor din surse,cum ar fi vânzarea unui activ sau o emisiune de obligaţiuni sau acţiuni, înainte ca acestefonduri să fie efectiv disponibile. Aceste împrumuturi se fac, de obicei, pentru un timp foartescurt, ele numindu-se şi „finanţare intermediară”.

c) Creditele de trezorerie - stau la baza acoperirii nevoilor ce apar ca urmare a

decalajelor existente între cheltuielile şi încasările din exploatare, determinate de caracteruluiciclului de exploatare. În cazul acestor credite banca este interesată de bonitatea debitorului şide solvabilitatea pe termen scurt a acestuia. Volumul creditelor se stabileşte pe baza situaţieide trezorerie întocmită de agentul economic.

d) Scontul - este operaţiunea de credit prin care banca pune la dispoziţia unui client osumă de bani, în schimbul unui efect comercial (trată, bilet de ordin, etc.), înainte ca acesta săajungă la scadenţă, după deducerea unei dobânzi, a unor cheltuieli diverse şi a unui comision.

D) Alte surse se referă la: efecte de comerţ (hârtii de comerţ); finanţarea cu ajutorulstocurilor (garanţia cu stocuri); finanţarea pe baza clienţilor neîncasaţi (finanţarea prin efectecomerciale de primit) ş.a.

a) Efectele de comerţ 11 sunt negarantate, fiind emise de firmele cu situaţie financiarăfoarte bună. Deşi costul efectului de comerţ este mai mic decât costul împrumutului bancar, pe-rioada de scadenţă pentru efectul de comerţ este scurtă, de obicei sub 90 de zile.

Efectele de comerţ sunt tranzacţionate pe piaţa monetară de către dealerii de investiţii,care achiziţionează aceste instrumente la preţ redus şi apoi le vând sau le păstrează în stoc.

b) Împrumutul pe termen scurt garantat . Un împrumut garantat este acela care se bazează pe o garanţie (gaj). Cel care face împrumutul gajează pentru acesta unele activespecificate, şi care, în caz de neplată, vor trece în proprietatea celui care a oferit împrumutul.

Cu excepţia efectelor de comerţ, toate celelalte tipuri de împrumuturi pot fi garantate,dacă aşa se doreşte sau dacă este necesar. Adesea sunt preferate împrumuturile fără garanţii,deoarece costurile contabile ale împrumuturilor cu garanţii sunt deseori ridicate.

Un foarte mare număr de credite pe termen scurt este garantat prin stocuri. În practicaeconomico-financiară sunt cunoscute mai multe metode de garantare prin stocuri, şi anume:- garanţii asigurate (acoperite) de stocuri, care oferă un drept asupra oricăror active

deţinute la momentul respectiv sau achiziţionate ulterior, şi asupra cărora nu maiexistă un alt drept;

- primirea în gaj, instrument care stipulează că cel care a făcut împrumutul deţine bunurile gajate în gestiune şi le gestionează în beneficiul ofertantului de credit. Acestmod de garanţii se face în baza recipisei de credit, care este trimisă ofertantului decredit de către beneficiarul împrumutului, în momentul primirii fondurilor;

- garantarea cu stocuri prin recipisa de depozit (varanturi), care presupune depozitareastocurilor într-un depozit public, care reprezintă un terţ independent, ce se implică în

11 Este denumirea generică pentru titlurile de credit pe termen scurt realizate din operaţiunile comerciale: cambia, bilet laordin, cecul. Numite şi efecte comerciale, ca esenţă, efectele de comerţ reprezintă mijloace de plată şi credit.

13



depozitarea şi păstrarea bunurilor.Datorită răspunderii limitate a unei societăţi, în cazul nerambursării împrumutului

creditorul nu poate să ridice pretenţii asupra proprietăţii personale a debitorului. Una dinmodalităţile de rezolvare a acestei probleme, mai ales pentru împrumuturile acordate micilor companii, este aceea de a-i determina pe principalii acţionari să semneze o garanţie

personală pentru împrumut, care să garanteze rambursarea datoriei (atât a sumei iniţiale, cât şia dobânzii). Cea mai comună garanţie personală este ipotecarea bunurilor personale reprezintăipotecarea unui bun mobil proprietate personală (automobil, utilaj, etc.); ipoteca obişnuităcere întotdeauna un bun imobil.

c) Finanţarea prin efecte comerciale de primit, care implică fie gajarea acestora, fievânzarea lor (procedeul de factoring).

Gajarea efectelor comerciale de primit se caracterizează prin faptul că cel care oferăcreditul nu are numai dreptul asupra acestor efecte comerciale de primit, dar, dispune şi dedrept de recurs la adresa celui care se împrumută. Dacă persoana (firma) care a cumpărat

bunurile nu plăteşte, firma vânzătoare trebuie să suporte pierderea. Cu alte cuvinte, riscul deneplată a efectelor comerciale gajate trebuie să fie suportat de către firma care face

împrumutul, şi nu de către ofertantul de credit. Dacă contabilizarea şi încasarea efectelor comerciale de primit rămâne în grija firmei care se împrumută, procedeul poartă numele de„finanţare nenotificată” (cumpărătorul bunurilor nu are cunoştinţă despre gajarea efectelor comerciale de primit ale firmei vânzătoare), pe când „finanţarea notificată” presupune căofertantul de credit preia şi responsabilităţile de contabilizare şi de încasare a efectelor comerciale de primit, iar cumpărătorul bunurilor trebuie să fie informat despre gajareaefectelor comerciale de primit ale firmei vânzătoare.

Vânzarea efectelor comerciale de primit sau procedeul de „factoring” implicăachiziţionarea acestor efecte comerciale de primit de către ofertantul de credit fără ca acestasă aibă drept de recurs asupra celui care se împrumută (firma vânzătoare). Cumpărătorul

bunurilor este informat asupra transferului şi efectuează plata direct la ofertantul de credit.Deoarece firma de factoring ia asupra sa riscul de neplată al clienţilor rău platnici şi ca urmareare dreptul să efectueze un control asupra termenelor şi standardelor de credit comercialacordat şi asupra încasărilor de la cei care întârzie plăţile.

La baza alegerii surselor de finanţare pe termen scurt stau mai multe criterii, printrecare armonizarea, costul, disponibilitatea şi flexibilitatea. Conform principiului armonizării,întreprinderea trebuie să decidă cât de mult poate să rişte dacă doreşte ca finanţarea activelor circulante să se facă cu resurse temporare. Costul creditului reprezintă, de asemenea, uncriteriu esenţial în selectarea finanţării pe termen scurt. De aceea, trebuie determinatecosturile pentru surse alternative ale diferitelor surse de finanţare şi alegerea celei maieficiente. Trebuie ţinut seama, de asemenea, de costurile de oportunitate. Disponibilitatea

creditului se referă atât la mărime, cât şi la condiţiile impuse de finanţarea pe termen scurt.Flexibilitatea creditului se referă la capacitatea firmei de a achita datoriile legate de un credit,de a păstra capacitatea de a reînnoi şi a creşte acest credit, precum şi la uşurinţa cu caresocietatea poate garanta sau creşte finanţarea pe termen scurt.

14



1.4. Structura financiară, capacitatea şi efectul de îndatorare

Structura financiară a firmei este dată de compoziţia capitalurilor acesteia. Aceasta sedefineşte în două modalităţi:

a) prin luarea în considerare a duratei imobilizării capitalurilor (SF);

b) avându-se în vedere provenienţa capitalului (SF').Relaţiile de calcul sunt:

SF =FTS

FTML=

RTCpe

SF' =DTCpr

în care:FTS - finanţările pe termen scurt, care se realizează pe seama resurselor stabile

(credite comerciale şi credite bancare pe termen scurt);FTML - finanţările pe termen mediu şi lung, se referă la acoperirea activelor imobilizate şi a unei părţi din activele circulante);

DT - datorii totale;C pr - capitalul propriu.

Alegerea structurii financiare presupune rezolvarea a două probleme esenţiale, şi anume:a) stabilirea raportului între capitalul permanent şi capitalurile pe termen scurt;

b) stabilirea proporţiilor fiecărei surse de capital permanent în totalul pasivului bilanţului.Sursele de finanţare trebuie astfel combinate încât să asigure maximizarea valorii firmei.Decizia de structură financiară va trebui să stabilească un asemenea raport între

finanţările prin credite şi prin resurse proprii, astfel încât costurile de finanţare să fie cât maimici. Această decizie depinde de obiectivele de creştere economică a societăţii, de nivelulrentabilităţii scontate şi de riscurile pe care consimte să şi le asume, dar şi de terţi (acţionari),

bănci şi alţi împrumutători, de stat ca şi de conjunctura economică. Din practica bancară, seconsideră că ponderea creditelor nu trebuie să depăşească 60% din sursele de finanţare.

La baza optimizării structurii financiare stau mai multe teorii, printre care teoriaclasică, teoria MM şi teoria modernă. Teoria optimizării structurii capitalului este legată derelaţia costul capitalului – structura capitalului.

Teoria clasică arată că indicele datoriei [D/C p+D] poate fi corelat ca proporţie adatoriei în totalul capitalului (capital propriu+datorii). Acest indice este măsurat de-a lungul

axei orizontale. Costurile specifice ale capitalului unei firme, în funcţie de acest indice suntmăsurate pe axa verticală. Cu cât indicele datoriei creşte, costul datoriei (costul capitalului,Kd) rămâne constant atâta timp cât creditorii nu percep nici o expunere semnificativă lacreşterea riscului de neonorare a obligaţiilor firmei faţă de aceştia. Într-un anumit punct “C”,creditorii vor crede că datoria a atins o proporţie critică, după care un împrumut în plus vacreşte indicele datoriei dincolo de punctul “C”, crescând semnificativ riscul neonorăriiobligaţiilor de plată ale firmei. Creditorii vor cere o compensare mai mare pentru asumareaacestui risc ridicat şi deci, costul unei datorii suplimentare va creşte.

Costul specific al capitalului propriu este reprezentat în graficul din figura 2.1.a) delinia K Cp, situată deasupra liniei costului datoriilor în toate cazurile, deoarece capitalul propriu(acţiunile) este întotdeauna mai scump decât datoriile. Acţionarii cer compensaţii mai mari

decât creditorii deoarece ei suportă un risc mai mare. Teoria clasică a structurii capitaluluisusţine că atât acţionarii cât şi creditorii se tem de o îndatorare prea mare.

15



Curba costului mediu ponderat al capitalului (K p) este obţinută din liniile celor douăcosturi specifice. În punctul “H” de pe axa verticală, firma nu are datorii, astfel costul mediu

ponderat este 100% costul propriu. În punctul “B” firma foloseşte mai multe datorii decâtcapitalul propriu. Costul mediu ponderat compus dintr-o proporţie mare de fonduri ieftine(credite) şi o proporţie mică de fonduri scumpe (proprii), scade şi este mai mic decât cel din

punctul “A”. Scăderea costului mediu ponderat continuă până în punctul “C”, dar începând dela acest punct costurile ambelor tipuri de finanţare încep să crească, ca de altfel şi costulmediu ponderat. Deci în punctul “C” avem următoare situaţie: costul mediu ponderat alcapitalului este minim; structura capitalului firmei este la un punct optim; indicele datoriei arecel mai bun nivel.

Întrucât teoria clasică nu-l ajută pe managerul financiar să găsească acest punct optimuşor, necesitând un proces de încercări repetate, ea nu-şi găseşte reflectare în practicafinanciară.

Fig. 1.2. Structura capitalului firmei în teoria clasică (a) şi teoria MM (b)

Kd (%) K Cp Kd (%) K Cp

K pH K p

K d K d

A B C D/(C p+D) A B C D/(C p+D)

(a) (b)

Teoria M.M .12 are în vedere faptul că K d (costul capitalului sau al datoriei) secomportă ca în teoria clasică, iar K Cp (costul capitalului propriu) este întotdeauna mai ridicatdecât cel al datoriei. MM afirmă, totuşi, că evidenţa statistică pe care îşi bazează teoria, aratăK p (costul mediu ponderat al capitalului) este o linie dreaptă. (figura 1.2.b)).

Pentru a rămâne constant K p, K Cp trebuie să crească. Prin urmare, cu cât creşte proporţia datoriei, mai puţin scumpă şi scade proporţia capitalului propriu, mai scumpă, cuatât costul mediu scade, dacă nu creşte costul capitalului propriu. Cercetările ulterioare auarătat că modelul MM ia forma graficului din figura 1.3.a). Dacă K p rămâne constant când K dcreşte, atunci K Cp trebuie să scadă când firma împrumută peste punctul C. Aceasta înseamnăcă atunci când creditorii, primii satisfăcuţi în caz de faliment, se îngrijorează în legătură cu

creşterea riscului de neplată a obligaţiilor, acţionarii, ultimii satisfăcuţi în caz de faliment suntmulţumiţi dacă sunt satisfăcuţi cu venitul rămas din investiţiile lor la firmă.Teoria MM consideră că valoarea unei firme depinde de profitul său din exploatare şi

nu de profitul net. Deci indicele datoriei nu are efect asupra valorii firmei deoarece nuafectează costul mediu al capitalului.

Deşi în mod teoretic, modelul MM este valabil, în realitate condiţiile (prezumţiile)modelului nu au în general loc.

12 În anul 1958 se prezintă o nouă teorie a structurii capitalului, exprimând rezultatele cercetătorilor Franco Modiglianişi Merton Miller (teoria MM), legate de relaţia dintre costul capitalului şi structura acestuia. Ei au fost recompensaţi pentru rezultatele lor cu premiul Nobel în economie pe anul 1985.

16



Fig. 1.3 Structura capitalului financiar în teoria MM (a) şi teoria modernă (b)

K Cp

Kd (%) Kd (%)

K Cp

(a) (b)

Teoria modernă a structurii financiare a capitalului firmei se bazează pe următoareleipoteze: comportamentul costului datoriei (K d) rămâne neschimbat; curba costului acţiunilor ilustrează că acţionarii acceptă o sumă mai mică a datoriei fără ca să se îngrijoreze în legăturăcu creşterea semnificativă a riscului de neonorare a obligaţiilor de plată, aspect reflectat desegmentul OB din figura 1.3.b).

Atât timp cât acţionarii nu cer o compensaţie suplimentară, costul schimburilor rămâne constant (segmentul BC) şi K p scade. Totuşi acţionarii încep să se îngrijoreze că firmaare o prea mare datorie când indicele datoriei creşte dincolo de punctul B. Prin urmare ei cer ocompensaţie suplimentară de la acest punct şi K p se aplatizează. Când creditorii încep să seîngrijoreze şi K d începe să crească K p creşte în aceeaşi măsură.

Indicii datoriei cuprinşi între segmentul BC, unde K p este minim, definesc o zonăoptimă. Sarcina managerului financiar este să se păstreze structura capitalului firmei îninteriorul acestei zone.

Teoria modernă rezolvă problemele practice cu care se confruntă teoria clasică şievită, în acelaşi timp, necesitatea unor prezumţii nerealiste ca în teoria MM. Implicaţiileteoriei moderne sunt comparabile cu practicile actuale ale firmelor. Firmele cu indicii datorieiîn/sau aproape de punctul C trebuie să crească fondurile prin vânzarea de acţiuni comune.Firmele cu indicii datoriei aflaţi în zona BC pot emite atât obligaţiuni cât şi acţiuni comune.

Pentru a se proteja împotriva riscului financiar, creditorii acţionează, cerând garanţiiasiguratorii şi, în acelaşi timp, participarea debitorului la finanţare cu capital propriu. Dacărentabilitatea este scăzută, debitorul trebuie să aibă o participare mai mare cu capital propriu

pentru a asigura pe creditor şi invers. În cazul unei rentabilităţi nesatisfăcătoare, finanţarea prin îndatorare accentuează riscul de insolvabilitate şi de lichiditate.

Analiza bonităţii firmei presupune şi stabilirea capacităţii de îndatorare a acesteia.

Această sarcină revine, în primul rând, debitorului, iar în al doilea rând creditorului, care,acordând împrumutul, îşi asumă anumite riscuri (de nerambursare, de neplată a dobânzilor, deimobilizare, etc.).

Capacitatea de îndatorare exprimă posibilitatea firmei de a angaja credite, care să fiegarantate şi pentru care plata dobânzilor aferente şi rambursarea la scadenţă a împrumutuluinu creează probleme economico-financiare. Ea se apreciază cu următorii indicatori:

a) Coeficientul îndatorării globale (K îg ), care se determină prin raportarea datoriilor

totale (Dt) la pasivul bilanţului (P), sau capitalul propriu (C pr ):

K =DP îg

t≤ 2/3

17

O

HK p

K d

B C D/(Cp+D)O B C

D/(Cp+D)



K' =DC îg

t≤ 2

pr

b) Coeficientul îndatorării la termen (K ît ), determinat prin raportarea datoriilor la

termen (Dtml) la capitalul permanent (C pe), capitalul propriu (C pr ) şi capacitatea de

autofinanţare (Caf = profit net - amortizarea - dividend - participarea salariaţilor la profit).

K =D

îttml

≤ 1/2Cpe

K' =DC ît

tml≤ 1

pr

K'' =DC ît

tml≤ 4

af

Dacă firma atinge valorile maxime ale indicatorilor menţionaţi, înseamnă că are ocapacitate de îndatorare saturată şi nu mai poate primi noi credite. Este suficient ca un singur indicator să fie depăşit pentru ca operaţiunea de creditare să nu se realizeze.

Pentru o mai profundă analiză a bonităţii ratele de mai sus (coeficienţii îndatorării) semai completează cu alţi indicatori, care să releve solvabilitatea, lichiditate şi profitabilitateafirmei, dar şi viteza de rotaţie a elementelor de activ şi de pasiv din patrimoniul acesteia.

Efectul de îndatorare (E î ) reflectă rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care-l

obţine firma, ca urmare a folosirii creditului în calitate de capital. Gradul de îndatorare alfirmei (nivelul împrumuturilor pe termen mediu şi lung) depinde de corelaţia dintrerentabilitatea economică (r e) şi rata dobânzii (r d), şi anume:

Dacă r e > r d ⇒ Eî pozitiv şi r f >r e

Dacă r e < r d ⇒ Eî negativ şi r f <r e

Dacă r e = r d ⇒ Eî =0 şi r f =r e

Politica de îndatorare pe termen scurt se bazează pe decizia firmei în legătură cualegerea raportului dintre datoriile totale şi capitalurile proprii.

Dacă, aparent, îndatorarea influenţează negativ rentabilitatea firmei prin costulcapitalului împrumutat (dobânzile), care măreşte costurile şi diminuează profitul, în realitateîndatorarea are o influenţă pozitivă asupra rentabilităţii dacă rata rentabilităţii economice estesuperioară ratei dobânzii bancare13.

Între rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară există legături strânse, carese exprimă astfel: dacă nu există împrumut, cele două rentabilităţi (r e, r f ) sunt egale; dacăexistă împrumut, diferenţa dintre cele două rate este în funcţie de coeficientul structuriifinanciare a întreprinderii (datorii/capital propriu) şi de diferenţa dintre r e şi r f .

Îndatorarea permite creşterea rentabilităţii financiare în raport cu rentabilitatea eco-nomică, în sensul că rata rentabilităţii este mai mare decât rata dobânzii. Când r e este mai mică decât r d, efortul de îndatorare este negativ, micşorând rentabilitatea financiară în raport cucea economică.

13 Rata rentabilităţii (r) se poate măsura în funcţie de mai mulţi indicatori, şi anume: rata rentabilităţii comerciale (r c

=

profit/CA); rata rentabilităţii economice (r e = profit din exploatare / activ); rata rentabilităţii financiare (r f = profit net /

C pr ; profitul net = profit înainte de impozitare).

18



1.5. Consideraţii privind creditul bancar

Relaţiile băneşti ce iau naştere în legătură cu acordarea de împrumuturi monetare sau

sub formă de bunuri materiale şi servicii, unor persoane fizice şi/sau juridice, ce urmează a serambursa ulterior, la o dată numită scadenţă şi la un preţ numit dobândă reprezintă creditul.Creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori

monetare viitoare. Etimologic, cuvântul “credit” este de origine latină, “creditum-creditare”însemnând “a crede”, “a avea încredere”. Prin această origine a noţiunii de credit, este scos înevidenţă un element psihologic al existenţei unei operaţiuni de credit: încrederea.

Termenul de credit are numeroase sensuri economice, fiind utilizat deopotrivă înactivitatea comercială, bancară, în contabilitate, dar şi în relaţiile cotidiene, între oameni; dar cea mai largă utilizare a creditului aparţine domeniului financiar-bancar şi comercial.

Creditul a cunoscut şi cunoaşte numeroase forme, tocmai pentru a răspundenecesităţilor resimţite de agenţii economici, în diferite împrejurări. Astfel, după forma în care

se acordă, creditul îmbracă două expresii:a) Creditul comercial este un credit pe termen scurt (până la 90 zile) acordat de

furnizor cumpărătorilor, sub formă de livrări de mărfuri, executări de lucrări sau prestări deservicii, cu plata la o dată ulterioară. Operaţiunile de acordare-rambursare a credituluicomercial, de regulă, se consemnează într-un instrument de credit specific de natura cambiei,tratei, biletului la ordin16. Deţinătorul cambiei nu trebuie să aştepte până la expirareascadenţei de plată, el poate s-o vândă oricând la o bancă prin operaţiunea scontare acambiilor 17 sau chiar a altor efecte de comerţ, în scopul obţinerii disponibilităţilor băneşticuvenite.

b) Creditul bancar reprezintă creditul acordat în bani de către bănci, agenţilor economici, pe o perioadă determinată numită scadenţă, în schimbul unei plăţi numitădobândă. Obiectul creditului bancar îl constituie capitalul de împrumut, iar la acordarea sa seare în vedere şi riscul insolvabilităţii debitorului, fiind garantat de mărfuri, efecte publice,acţiuni etc. Acest tip de credit îmbracă mai multe forme: de scont; în cont curent; lombard (pegaj de efecte publice, pe efecte de comerţ şi de mărfuri); ipotecar (destinat activităţiiimobiliare); obligatoriu; de consum ş.a.

Există şi alte criterii de clasificare a creditului: subiectul juridic care angajeazăcreditul, destinaţia creditului, durata acordării, aria geografică, etc.

Creditul acordat de bănci serveşte, în general, la crearea sau dezvoltarea unei activităţieconomice. El este utilizat de către cel care împrumută (firmă) pentru plata factorilor de

producţie şi care, la rândul său, recuperează aceşti bani din vânzările de bunuri şi servicii

realizate şi rambursează datoria (credit + dobândă) către banca creditoare, la un termen numitscadenţă.Elementele creditului sunt:

- schimbul în timp,- subiecţii raportului de credit: debitorul şi creditorul,

16 Cambia reprezintă un efect de comerţ pe termen scurt întocmit într-o anumită formă, susceptibilă să circule pe caleagirului, prin care emitentul (trăgător) dă ordin unei alte persoane (tras) să plătească necondiţionat o sumă de bani uneia treia persoane (beneficiar) la o anumită dată (scadenţă) şi într-un anumit loc. Trata reprezintă un efect prin carecreditorul dă ordin debitorului să achite la scadenţă sau la prezentare o anumită sumă de bani beneficiarului sau altei persoane indicate de el. Biletul la ordin este un instrument de credit prin care debitorul se obligă să plătească beneficiarului datoria la termenul fixat.17 Scontarea este operaţiunea prin care proprietarul unui efect de comerţ face transmiterea acestuia către o bancă

înainte de scadenţă, în scopul încasării contravalorii lui, banca reţinând taxa de scont, corespunzător timpului deaşteptare şi pentru eventuale riscuri pe care şi le asumă aceasta. Dacă banca care deţine cambia are posibilitatea să oschimbe la o bancă centrală, operaţiunea se numeşte rescont.

19



- promisiunea de rambursare,- scadenţa – momentul rambursării creditului,- dobânda – preţul creditului.

Creditul bancar este operaţiunea prin care cel împrumutat (debitorul) ia în stăpânireimediată resurse (bani) în schimbul unei promisiuni – angajament de rambursare viitoare,

însoţită de plata unei dobânzi ce remunerează banca. Creditul băncii este un credit de bani. El permite agenţilor economici, ca folosind capitalul altora, să-şi acopere în mod operativ şi lamomentul oportun necesităţile temporare care le depăşesc resursele proprii.

Esenţial, în cadrul acestor raporturi, este faptul că unul dintre parteneri este banca iar relaţiile dintre bancă şi parteneri se desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibileşi realizarea de profituri, în principal sub formă de dobânzi.

Pentru a putea contura trăsăturile creditului bancar vom porni de la trăsăturilecreditului în general, având în vedere faptul că de fiecare dată banca este creditorul iar obiectul creditului îl constituie banul, iar operaţiunea de acordare a creditului – “comerţ de

bancă”:- subiecţii raportului de credit sunt creditorul (banca) şi debitorul, care poate fi: statul, o

întreprindere (persoană juridică), populaţia (persoană fizică);- promisiunea de rambursare – constituie elementul esenţial al raportului de creditare şi

necesită în consecinţă angajarea unei garanţii;Raporturile de credit implică, în mod obiectiv, anumite riscuri posibile, care îmbracă

următoarele forme:a) Riscul de rambursare, care constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a inca-

pacităţii de plată, datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau a deficienţelor debitorului. Acest risc este diminuat de existenţa garanţiilor, dar nu întotdeaunagaranţiile pot fi valorificate rapid şi la valoarea estimată. De cele mai multe orivalorificarea garanţiilor este un proces lung, complicat şi costisitor, şi de aceea bancanu se mulţumeşte cu garanţiile oferite, ci analizează situaţia economico-financiară aclienţilor săi, pentru a se convinge că aceştia au capacitatea de a rambursa creditul.Pentru evaluarea acestui risc banca trebuie să se analizeze temeinic debitorul prin

prisma mai multor aspecte: umane (competenţă, moralitate), economice (situaţiaconjuncturii internaţionale şi naţionale), financiar (situaţia financiară, îndatorareaexistentă, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cualte întreprinderi) ş.a. În situaţiile în care se doreşte diminuarea riscului, se poateacţiona pentru divizarea sa prin colaborarea cu alte instituţii de credit. Prevenireariscului este strict legată de procedura de garantare a împrumutului;b) Riscul de imobilizare (riscul lipsei de lichiditate ), care survine la bancă sau ladeţinătorul de depozite ce nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite,

din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate. Constă în imposibilitatea de aface faţă plăţilor exigibile, atunci când se acordă credite pe termen mediu şi lung dindisponibilităţi pe termen scurt sau chiar la vedere şi este mai degrabă un risc derefinanţare în condiţii dezavantajoase. Apare necesitatea unei administrări judicioase adepozitelor şi creditelor de către bănci.c) Riscul valutar, risc cu care se confruntă orice agent economic care deţine sumeîn valută. Nu este legat în mod direct de creditare, ci de modificarea cursului valuteirespective pe piaţă – este mai important în cazul creditelor în valută.d) Riscul variaţiilor dobânzii, unul dintre cele mai importante riscuri cu care seconfruntă o instituţie bancară. Pentru diminuarea acestui risc, banca îşi rezervă decele mai multe ori dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii, atât pentru depozite

cât şi pentru creditele acordate – în special atunci când clienţii nu sunt foarteimportanţi ca mărime (cazul agenţilor mici şi mijlocii) – însă băncile trebuie să se

20



alinieze ratelor dobânzilor stabilite pe piaţă dacă nu vor să-şi piardă clienţii, şi prinurmare nici în condiţiile acestei clauze de modificare unilaterală a ratei dobânziiriscul variaţiei dobânzii nu poate fi eliminat.

Elementele definitorii (trăsăturile) creditului bancar sunt, în general, următoarele:a) Termenul de rambursare reprezintă o trăsătură caracteristică a creditului. Aceasta

are o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 ore – între bănci, pe pieţe monetare) şi până la termene de 30-50 de ani pentru împrumuturi privind construcţii de locuinţe. Termenulde rambursare poate fi: scurt, mijlociu, lung.

b) Dobânda reprezintă preţul creditului şi este o caracteristică esenţială a acestuia. Ease stabileşte în convenţia de credit, fiind negociabilă. În condiţiile actuale, datorită inflaţieicare exercită o influenţă puternică asupra sa, dobânda variază foarte mult.

c) Tranzacţia şi acordarea creditului reprezintă o altă trăsătură caracteristică acreditului. Acesta poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice, acordarea unui împrumut,vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit la altă bancă.

d) Consumarea şi transferabilitatea creditelor acordurile de credit sunt consemnate înmarea lor majoritate prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică

aspecte multiple şi diferenţiate. Esenţial în aceste instrumente este obligaţie fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată. Prinintermediul transferului instrumentului de credit se realizează cesiunea creanţei, respectiv dreptulde a încasa suma înscrisă în documentul de creditare, precum şi veniturile accesorii. Aceasta

permite asigurarea utilizării fluxurilor fireşti de constituire şi utilizare a capacităţilor disponibile.Economiile moderne antrenează fluxuri monetare, al căror conţinut îl reprezintă

moneda, (banii)18. Ca marfă de sine stătătoare, banii cunosc o mişcare proprie pe o piaţă dis-tinctă, numită piaţa capitalului, sau în sens mai larg, piaţă financiară.

Importanţa creditului în economia contemporană, derivă din aceea că, apărând, în eco-nomia de piaţă, ca o formă de mişcare a capitalului dat cu împrumut, şi în acelaşi timp, ca forţăce dirijează resursele, capacităţile de producţie şi eforturile umane spre anumite obiective. Rolulşi importanţa creditului derivă din funcţiile acestuia, realizate în concordanţă cu intereselefiecărei ţări, generând deopotrivă avantaje pentru creditor şi debitor, dar şi pentru evoluţia deansamblu a economiei naţionale respective.

Principalele funcţii ale creditului sunt:a) Funcţia distributivă, mijlocind procesul de mobilizare a resurselor băneşti temporar

disponibile în economie, redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi persoanelor fizice şi/sau juridice ale căror nevoi sunt mai mari decât posibilităţile proprii de acoperire;

b) Factor al curbei economice;c) Funcţia de stimulare a desfacerii mărfurilor;d) Funcţia de reglare a masei monetare prin punerea în circulaţie a banilor de credit,

ceea ce sporeşte capacitatea de plată a economiei naţionale;e) Funcţia de promovare şi desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale.Prin utilizarea noilor tehnici şi instrumente de plată oferite de existenţa creditului s-a

realizat susţinerea monetară necesară creşterii exponenţiale a volumului tranzacţiilor eco-nomice. Creditul contribuie la asigurarea stabilităţii preţurilor prin reglarea consumului pe deo parte şi a stocurilor pe de altă parte. Prin însăşi natura sa creditul mai contribuie la creştereavitezei de rotaţie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanentă afondurilor. El mai contribuie la stăvilirea inflaţiei prin reglarea ratei dobânzii.

Condiţiile funcţionării creditului în economie sunt cerute de necesitatea îndepliniriifuncţiilor acestuia. Aceste condiţii, obiective şi subiective, se pot grupa în următoarele categorii:

18 Moneda, ca prim termen al tranzacţiilor, nu exprimă numai valoarea mărfurilor, nu se reduce la funcţia sa de semnalal pieţei sau de bogăţie tezaurizată, ci, sub formă capitalizată, ea determină ritmul, sensul şi proporţiile proceselor economice.

21



a) Condiţii de ordin juridic, referitoare la existenţa unui cadru juridic a unor legi caresă reglementeze cu precizie, fără echivoc, măsurile de protecţie acordate contractelor încheiate între debitor şi creditor, procedurile de coerciţiune faţă de debitorii recalcitranţi, etc.astfel încât să crească încrederea agenţilor economici şi să limiteze riscurile;

b) Condiţii de ordin instituţional , infrastructural, constând în existenţa unui sistem de

instituţii şi organisme solide, bine concepute, cu atribuţii clare în efectuarea operaţiunilor decredit, dar şi în exercitarea controlului asupra modului în care sunt respectate aceste atribuţii;c) Condiţii de ordin social – politic referitoare la existenţa cadrului general de stabi-

litate şi continuitate a operaţiunilor generale ale factorilor de decizie macroeconomică, cât şila regimul politic existent şi atitudinea lui faţă de economie, de libera iniţiativă faţă de piaţă;

d) Condiţii de ordin economic legate de situaţia de ansamblu a economiei naţionale,de perspectivele ei, dar şi de conjunctura economică a momentului pe plan intern şiinternaţional. Are importanţă situaţia resurselor existente în economie la dispoziţia agenţilor economici, accesul la acestea, structura economiei naţionale, situaţia pieţei de mărfuri, acapitalurilor etc.;

e) Condiţii de ordin psihologic referitoare nu numai la încredere ca suport hotărâtor al

creditului, ci şi la comportamentul agenţilor economici, al întreprinzătorilor, dar şi al populaţiei în ansamblul ei. Nu putem face abstracţie de înclinaţiile diferitelor grupuri socialespre economisire sau consum, spre investiţii sau capitalizare, care ţin de tradiţie, religie, nivelde cultură şi civilizaţie, educaţie, profesiune şi poziţie socială.

22



CAPITOLUL 2PARTICULARITĂŢI, TEHNICI ŞI PRACTICI DE CREDITARE

Principiul fundamental ce caracterizează activitatea bancară din România, şi nu numai,

este cel al prudenţei bancare. Creditarea bancară se impune ca o necesitate în situaţia în carenevoile de finanţare sunt superioare surselor proprii de finanţare şi a celor atrase.

2.1. Particularităţile activităţii de creditare

Activitatea de acordare a creditelor de către instituţiile financiar – bancare se supuneunor principii cu caracter general, dintre care menţionăm:

a) Credibilitatea, care reprezintă suportul moral, element psihologic esenţial, fără decare creditul nu poate exista. Acest lucru este specificat în articolul 19 din Legea 33/1991 pri-vind activitatea bancară: “la acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmări ca solicitanţiisă prezinte credibilitate”.

b) Forma contractuală, care, conform prevederilor art. 21 din Legea 33/1991 privindactivitatea bancară, “toate operaţiunile de credit şi garanţie ale societăţilor bancare, vor trebuiconsemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi termenii şi toate condiţiilerespectivelor tranzacţii”. Modificarea sau completarea clauzelor iniţiale presupune întocmireaunor acte adiţionale la contractul de împrumut.

c ) Destinaţia creditului, care, conform acestui principiu, clientul băncii este obligat săutilizeze creditul în concordanţă cu scopul pentru care a fost acordat şi totodată dă dreptul

băncii de a urmării modul de utilizare. În conformitate cu art. 20 din Legea 33/1991, dacăîmprumutatul încalcă condiţiile contractului de credit, banca va putea “întrerupe imediat, fără

preaviz, utilizarea creditului acordat”.d) Garantarea creditului, care, potrivit acestui principiu, orice credit trebuie garantat.Aceste garanţii pot fi constituite din bunuri mobile şi imobile sau titluri de valoare aflate în

patrimoniul societăţii. Garanţiile asiguratorii reprezintă principalul mijloc preventiv prin carese diminuează riscul insolvabilităţii.

e) Rambursarea la termen a creditului, care are rolul de a conferi echilibru întregului proces de creditare şi asigură condiţiile pentru reluarea continuă a acestui proces de acordare,utilizare, rambursare. Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în contract atrage dupăsine plata de dobânzi penalizatoare şi executarea procedurii de execuţie silită.

f) Dobânda, care constituie preţul creditului utilizat. Dobânda constituie obiectul unor negocieri cu luarea în considerare a dobânzii practicate de alte instituţii bancare pe piaţă.

g) Garanţiile creditului, care sunt solicitate de către bancă pentru reducerea la minim ariscului de nerambursare. Tipurile de garanţii admise de băncile comerciale sunt:g1) Gajul cu depozitare ce se poate constitui asupra depozitelor în valută aflate în

conturile personale ale membrilor asociaţi sau giranţilor societăţii – se admit ca şi garanţiedoar principalele valute convertibile (dolari SUA, euro, lire sterline, franci eliveţieni, etc.);asupra obiectelor din metale preţioase, expertizate şi evaluate de organele specializate; asupratitlurilor de valoare, respectiv asupra acţiunilor şi obligaţiunilor ce se cotează la bursă, precumşi asupra cambiilor şi biletelor la ordin care se iau în garanţie la 90% din valoarea lor.

g2) Gajul fără depozitare, ce se poate constitui asupra bunurilor mobile existenteîn proprietatea întreprinderii (materii prime, materiale, semifabricate, produse finite saumărfuri), dacă pe întreaga perioadă de creditare se vor regăsi sub aceeaşi formă, vor putea fi

numărate şi depozitate separat într-un loc bine determinat; valoarea la care se admit aceste bu-nuri ca şi garanţie este preţul de achiziţie din care se scade o marjă de risc de 20%. Gajul fără

23



depozitare poate fi constituit şi asupra unor bunuri mobile ce urmează a se procura din credite,(materii prime, materiale, semifabricate, mărfuri) din momentul înregistrării lor în patrimoniulsocietăţii, dacă pe perioada creditării vor putea fi păstrate în aceeaşi formă, măsurate şidepozitate separat.

h) Volumul creditului solicitat, inclusiv dobânda corespunzătoare intervalului de timp

până la prima scadenţă să fie acoperit integral cu garant asigurator. În cazul creditelor pentruinvestiţii se ia în calcul dobânda corespunzătoare numai primului an de creditare.i) Raporturile juridice între bancă şi împrumutat asupra garanţiilor constituite se sting,

de regulă, după rambursarea integrală a creditelor şi dobânzilor.

2.2. Tehnica constituirii resurselor de creditare

Băncile comerciale se sprijină, în activitatea de creditare, nu atât pe capitalul propriu(care are o pondere mică), cât mai ales pe capitalurile de pe piaţa financiar – monetară. Subacest raport se poate afirma că banca este o instituţie ce lucrează cu banii altora. Cererile de

credite sunt aşa de mari, încât capitalul propriu şi fondul de rezervă nu pot face faţă. Capitalulşi fondurile proprii sunt numai “plămădeala” în care au loc complexele operaţiuni bancare.Acestea folosesc şi ca o primă de asigurare pentru acoperirea riscurilor ce le implică

plasamentele fiecărei bănci.Prin urmare banca este nu numai o instituţie care împrumută, ci ea trebuie mai întâi să-

şi asigure resursele de alimentare cu fonduri, care, ulterior, să fie utilizate drept credite.Preocuparea de a constitui resurse este tot atât de importantă ca şi aceea de a plasa, deci de aacorda credite.

În raport cu băncile, agenţii economici pot fi:a) creditori ai băncii, dacă au capital disponibil care caută plasament şi fructificare;

b) debitori ai băncii, dacă au nevoie de capital pentru activitatea curentă sau pentruinvestiţii, pe care îl caută oferind o anumită remuneraţie în schimb.

Banca are menirea şi de a intermedia legătura dintre agenţii economici sau persoanelefizice cu spirit întreprinzător (care au nevoi de finanţare mai mari decât resursele) şi

persoanele fizice sau juridice care dispun de mijloace băneşti excedentare în raport cu nevoile proprii de finanţare.

Resursele băncii pot fi diferite, în funcţie de provenienţă, scop, condiţii, termen, etc.Resursele băncii constituie obligaţii, de aceea sunt înscrise în partea dreaptă a

bilanţului, deci în pasiv. Operaţiunile bancare legate de constituirea resurselor se mai numesc,din această cauză, operaţiuni pasive. Prin faptul că lucrează cu resurse străine, răspunderea

băncilor este mult mai mare. Aceasta se răsfrânge şi asupra celor care au dat capital spre

plasare, pentru că riscul aparţine şi acestora.După modul de constituire a resurselor, în economia de piaţă, băncile pot fi depozit, derescont, bănci de emisiune de înscrisuri funciare, obligaţiuni, înscrisuri ipotecare, bănci deemisiune (banca centrală).

Actualmente, băncile comerciale din ţara noastră au caracter universal şi resursele lor de creditare sunt formate din:

a) Pasive interne, compuse din:- disponibilităţile şi depozitele în lei ale clienţilor băncilor;- depozite ale persoanelor fizice române; sume în tranzit între unităţile băncilor;- depozite publice guvernamentale şi asimilate acestora (depozitele şi disponibilităţile

persoanelor juridice române, care sunt unităţi bugetare);

- pasivele interbancare care cuprind disponibilităţile şi creditele interbancare (finanţareainterbancară şi refinanţarea BNR);

24



- fondurile proprii ale băncii (capital social, fondul de rezervă, de risc, alte fonduri);b) Pasivele externe, concretizate în:

- disponibilităţile la vedere şi depozitele în valută ale persoanelor fizice şi juridice,nerezidente, reflectate în conturile: împrumuturi de la bănci externe;

- depozite ale băncilor externe;

- disponibilităţile (inclusiv în lei) nerezidenţilor;c) Alte pasive, inclusiv disponibilităţile şi depozitele în valută ale rezidenţilor –

persoane fizice şi juridice.În principal, constituirea resurselor unei bănci se face prin centrală apoi se repartizează

pe unităţi operative ale băncii.Planul de credite este un plan operativ ce se întocmeşte trimestrial de către unităţile

teritoriale ale băncilor comerciale şi de către departamentele de creditare din centraleleacestor bănci. Programul se întocmeşte pe categorii (tipuri) de credite şi sectoare de activitate.Se ţine seama de graficele de acordare şi rambursare, care sunt anexă la contractul de credite.Aceste grafice se întocmesc în funcţie de cererile agenţilor economici şi previziunile fiecărei

bănci. Elaborarea programului de credite se face în funcţie de echilibrul financiar al agentului

economic (lichiditate, solvabilitate, nivelul datoriilor), capacitatea managerială, profitabilita-tea afacerii, asigurarea realizării producţiei şi valorificării rentabile a acesteia.

Necesarul de credite se stabileşte pe agenţii, filiale, sucursale, centralizându-se de fie-care dată. Programul de credite pe centrala băncii comerciale reprezintă, de fapt, suma corec-tată a necesarului de credite a programelor unităţilor operative. După ce analizează necesaruldin teritoriu, departamentul (de creditare) din centrală stabileşte plafoane care sunt aprobatede Comitetul de Credite al băncii. Aceste plafoane sunt apoi repartizate unităţilor teritoriale.

2.3. Tehnica formării dobânzii pe piaţa creditului

Unul din factorul cheie în activitatea bancară este realizarea unei relaţii optime întredobânzile primite şi cele plătite, având în vedere că această diferenţă va reprezenta în finalcâştigul băncii (profitul). Din analiza activelor şi pasivelor se deduce că fiecare din acestea arecostul sau câştigul propriu pentru bancă. Modificarea ratei dobânzii are un impact seriosasupra volumului produselor de creditare, de exemplu: datorită dobânzilor reduse (din punctde vedere al băncii) produsele de economisire au început să devină baza resurselor decreditare ale băncilor comerciale.

Dobânda apare în procesul creditării ca fiind o parte a costului creditului. Costulcreditului apare – alături de risc – ca o componentă de bază a preţului produsului bancar numit credit.

Din punct de vedere al băncii creditoare sau debitoare, contează foarte mult, lacalculul dobânzii, dacă aceasta este fixă sau variabilă.Uneori, la dobânda practicată de bancă se adaugă o marjă, în funcţie de coeficientul de

risc. Marja de risc se adaugă la dobânda de bază care se formează în funcţie de dobânzile de pe piaţa interbancară, iar câteodată, în funcţie de dobânzile practicate chiar pe piaţa monetară(exemplu: piaţa hârtiilor de valoare).

Dobânzile pot fi calculate şi plătite lunar, trimestrial, semestrial, anual. Clienţii vor săştie cât îi costă împrumutul, motiv pentru care acordă o mare atenţie calculului dobânzii şinivelul acesteia este specificat în contractul de împrumut.

Calculul dobânzii are în vedere, în primul rând, costul fondurilor colectate de bancă şidobânda interbancară. De asemenea, se are în vedere varietatea foarte mare a dobânzii (la

credite, depozite, la disponibilitate la vedere, pentru bonuri de tezaur, pentru obligaţiuni, peobiecte de creditare, la certificate de depozit, la carnete de economii, etc.).

25



Dobânda este suma de bani plătită de debitor creditorului său pentru dreptul deutilizare a împrumutului acordat pe un anumit termen. Ea reprezintă venitul capitalului deîmprumut care participă la activităţi economice şi se determină cu ajutorul a doi indicatori:masa dobânzii (D) şi rata dobânzii (d').

Masa dobânzii (D) se determină, în cazul dobânzii simple, adică în situaţia în care

dobânda nu este capitalizată, ca un produs între suma împrumutată (C), rata dobânzii (d') şidurata creditului în ani, după relaţia:

100K

n'dCDns

⋅

⋅⋅

=

iar d' = D/C ∙100.Suma Cns datorată de creditor (capital plus dobândă simplă) după “n” ani este:

Cns = C + Dns ⇔

⋅

⋅+⋅=

100K

n'd1CC

ns

în care :Dns = dobânda nominală simplă;Cns = capital plus dobânda simplă;K = 1, dacă n = aniş K = 12, dacă n = luni; K = 365, dacă n = zile.

Rata dobânzii se determină cu relaţia:

100C

D'd ⋅=

Rata dobânzii (d') variază atât în timp cât şi în spaţiul geografic, fiind influenţată deraportul dintre cererea şi oferta de credit şi starea economiei. Dacă rata nominală a dobânzii(d') este ridicată, masa capitalurilor care se vor elibera va creşte. Rata nominală a dobânziicreşte cu inflaţia, fiind egală cu rata inflaţiei (i') plus rata reală a dobânzii (d).

Rata nominală a dobânzii exprimă creşterea valorii monetare a unei investiţii. Ea aratăcâte unităţi monetare adiţionale vom dobândi în viitor dacă investim astăzi o unitate bănească.

Rata reală a dobânzii exprimă randamentul unei investiţii ca fiind creşterea cantităţiide bunuri şi servicii ce se pot procura într-o anumită perioadă de timp.

Câştigul băncii (C b) se calculează scăzând din dobânda încasată de bancă pentrucreditele acordate (Dî) dobânda plătită de bancă deponenţilor (D p):

pî b DDC −=

Profitul băncii (p) se obţine scăzând din câştigul băncii (C b) cheltuielile anuale deadministraţie şi funcţionare ale băncii (c):

p = C b – c p + c = C b

p + c = Dî - D p

Decizia unui întreprinzător de a investi, apelând la folosirea capitalului de împrumut,are la bază analiza relaţiei rata dobânzii – rata de randament a capitalului.

Rata de randament obţinută de investitori reprezintă randamentul net anual pe unitateamonetară investită [(rezultate – cheltuieli) / cheltuieli]. În acest scop se foloseşte metoda“valorii actualizate nete (VAN)”, care ia în considerare drept cost al capitalului investit rata

26



dobânzii (i). Dacă rata randamentului sperat al capitalului este superioară ratei dobânzii bancare, se va face investiţia, în caz contrar se va renunţa la ea. Valoarea actualizată netă aunei investiţii se calculează cu relaţia:

( ) ( )n

r

n

1i

1n

ii

i1

V

i1

CR VAN

+

+

+

−=∑

=

−

în care :R i - rezultatele (veniturile) obţinute prin vânzarea bunurilor în perioada n-1 ani;Ci - cheltuielile ocazionale în perioada respectivă, inclusiv amortizarea, în cazul unui utilaj;Vr - valoarea recuperată, prin vânzarea utilajului respectiv, la sfârşitul duratei normale defuncţionare.

Rata dobânzii îndeplineşte, în economie, două funcţii importante, şi anume:a) Constituie un stimulent pentru economisire şi acumulare de bogăţie, atât pentru

individ cât şi pentru societate; b) Este un instrument de raţionament cu ajutorul căruia societatea poate selecţiona, din

multiplele proiecte de investiţii, pe cele mai rentabile, care prezintă rate de randamentsuperioare ratei dobânzii.

Determinarea ratei dobânzii se poate realiza prin folosirea curbei cererii şi a ofertei decapital. Cerea de capital (K) provine de la firme care au proiecte de investiţii, iar curbaacesteia derivă din valoarea bunurilor şi serviciilor de consum care sunt produse cu bunurilecapital. Curba ofertei de capital, într-o perioadă scurtă de timp, este perfect inelastică, rigidă.Pe termen lung, rata dobânzii este determinată de următorii factori : a) productivitatea netă acapitalului; b) gradul în care gospodăriile familiale sunt dispuse să sacrifice consumul actualîn favoarea consumului viitor.

În economia de piaţă, mărimea dobânzii poate fi privită şi ca un rezultat al negocieriiîntre bancă şi agentul economic. Dar mult mai mulţi factori influenţează dobânda, nivelulacesteia, scăderea sau creşterea ei.

Printre factorii ce determină nivelul dobânzii subliniem:a) Activitate rentabilă desfăşurată de către bănci. Din acest punct de vedere, rata

profitului bancar influenţează direct mărimea dobânzii, rata ei. În condiţiile de stabilitateeconomică şi de echilibru între cererea şi oferta de credite se poate afirma că rata profitului

bancar influenţează hotărâtor mărimea dobânzii.b) Inflaţia este un factor care poate avea influenţe majore asupra mărimii şi ratei

dobânzii. Dacă inflaţia este galopantă, efectele asupra dobânzii sunt catastrofale. Este vorbanu numai că se stabilesc rate ale dobânzii care depăşesc orice rată a rentabilităţii, orice ritm alcreşterii economice, ci de o situaţie şi mai periculoasă, şi anume să existe o dobândă real

negativă, ceea ce este contrar teoriei economice. Cu toate că rata dobânzii este foarte mare, eanu poate ţine pasul cu rata inflaţiei şi asistăm la existenţa unor pierderi pentru bănci, la oreducere a capitalului lor social. A fost cazul anilor 1992 şi 1993, când ratele dobânzilor auajuns la 160 – 180%, dar rata inflaţiei se situa peste 300%.

c) Cererea şi oferta de credit, raportul dintre ele nu poate rămâne în afara factorilor ceinfluenţează mărimea dobânzii. În perioada de criză economică, în primii ani de tranziţie,raportul dintre cererea şi oferta de capitaluri pentru credite este mult în favoarea primei. Caurmare a penuriei generale de fonduri, de resurse, rata dobânzii creşte foarte mult şideclanşează o concurenţă acerbă între băncile comerciale. Această cerere mare de credite adeterminat băncile comerciale să împrumute de la Banca Naţională. Este vorba despreutilizarea unor credite de refinanţare şi luarea în calculul dobânzii şi a celei cerute de către

banca centrală. Din contră, într-o economie de piaţă consolidată, există surplus de capital şimasa dobânzii scade, întrucât există multe bănci iar acestea nu pot să-şi plaseze capitalul

27



altfel. Când economiile băneşti vor putea deveni o resursă principală de creditare şi capitalul pentru credite va exista într-un volum mare, oferta va depăşi cererea şi dobânda la credite vafi mică.

d) Lichiditatea debitorilor (solicitanţilor de credite) este un factor al mărimii dobânzii.Băncile preferă să acorde credite pe termen scurt pentru că lichiditatea este mare. O angajare

pe o perioadă lungă, înseamnă, automat, reducerea lichidităţilor şi deci dobânzi mai mari.e) Riscul de nerambursare influenţează direct proporţional mărimea dobânzii. Cu câtriscul este mai mare, majorarea ratei dobânzii apare ca o măsură justificată, luată de bănci

pentru a-şi recupera mai repede fondurile. Legat de aceasta, apare şi necesitatea separării adouă elemente ale dobânzii, şi anume: o dobândă propriu-zisă (pură) şi o parte fixată pentruacoperirea riscului de nerambursare (acoperirea creditelor sau părţi din credite imposibil derambursat).

f) Durata de creditare. Cu cât durata este mai mare cu atât şi dobânda este mai mare.Aici trebuie să facem distincţie clară între masa dobânzii, care creşte cu perioada de creditare,şi rata dobânzii, care poate rămâne constantă.

g) Mărimea creditului. La un volum foarte mare de credite, dobânda este, evident, mai

mare.h) Stabilitatea economică. Instabilitatea economică înseamnă dobânzi mari pentru ca

băncile să facă faţă unor situaţii conjuncturale negative.i) Dobânda de pe piaţa financiară (şi chiar de pe pieţele externe). De exemplu: dacă

dobânda plătită de către bănci la depozitele persoanelor fizice şi juridice este mare, dobânda lacreditele agenţilor economici va fi mai mare decât în cazul în care aceste bănci ar folosifonduri proprii pentru creditare.

28



CAPITOLUL 3CREDITAREA AGENŢILOR ECONOMICI

În general, nevoia de creditare apare în condiţiile insuficienţei fondurilor proprii, pentrua face faţă în ansamblului cheltuielilor ocazionale de desfăşurare normală a activităţii complexea fiecărui agent economic (producţie, investiţii, comercială etc.).

La orice agent economic apar dezechilibre, disfuncţionalităţi în cazul trezoreriei, algestiunii întreprinderii. De aceea, creditul de trezorerie ocupă o pondere însemnată în totalulcreditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar când activul circulant din bilanţ nu

poate fi acoperit integral din încasări şi din fondul de rulment. Se poate afirma că în cadrulcreditelor de exploatare, creditul de trezorerie deţine primul loc.

Orice agent economic deţine active circulante determinate, în primul rând, de acti-vitatea de producţie, şi în al doilea rând, de creanţele asupra clientelei. La orice agent eco-nomic, sursele de finanţare trebuie să fie suficiente pentru a face faţă nevoilor de acoperire aactivului circulant.

Aşa cum s-a prezentat în prima parte a acestei lucrări, există mai multe clasificări alecreditelor bancare acordate agenţilor economici, în funcţie de varietatea şi complexitatea ra-

porturilor de creditare şi de gruparea operaţiunilor de credit. Astfel, în economiile de piaţă,există cinci mari feluri de credite şi anume: creditul bancar; creditul comercial; creditul obli-gatar; creditul ipotecar; creditul de consum precum şi credite pe termen lung.

3.1. Acordarea, documentarea şi evaluarea creditelor

Acordarea creditelor este scopul constituirii resurselor unei bănci comerciale, şiînseamnă efectuarea de plasamente, atât din fondurile proprii cât şi din cele atrase.

Operaţiunile de plasament sunt cele prin care se distribuie fondurile de care dispune banca sub diverse forme, în scopul obţinerii unei dobânzi. Ele sunt operaţiuni active.Plasamentele pot fi în numerar sau în bani de credit. În acest din urmă caz, banca pune ladispoziţia clientului doar creditul prin semnătura dată sau prin garanţia ce o preia.

Acordarea creditelor pe termen scurt (a creditelor de exploatare): La noi se recurge laaceste credite în foarte mare măsură, datorită următorilor factori:

- rentabilitatea multor agenţi economici nu se ameliorează;- puterea pieţei financiare este încă mică; preţul bunurilor nu este ridicat;- volumul afacerilor nu creşte rapid;- concurenţa bancară face să se diminueze preţul creditului prin reducerea marjelor de

dobândă;- agenţii economici nu menţin îndatorarea lor la niveluri rezonabile; preţul real al

capitalului este foarte mare.Condiţiile impuse agenţilor economici de către băncile comerciale, pentru acordarea

de credite pe termen scurt, sunt următoarele:- să desfăşoare o activitate potrivit legii;- să aibă deschise conturi la banca de la care solicită credite;

- să prezinte documentaţia solicitată pentru operaţiunea de creditare;- să îşi asuma obligaţii în nume propriu sau în numele societăţii;

29



- creditul să fie utilizat pentru realizarea de acţiuni specifice profilului de activitate alagentului economic;

- activitatea pe care o desfăşoară să fie rentabilă, caracterizată printr-un nivel optim alindicatorilor înscrişi în analiza financiară;

- să facă dovada posibilităţii de rambursare a creditului;

- să prezinte situaţia garanţiilor materiale solicitate de bancă;- să organizeze corect contabilitatea şi să o ţină “la zi”.Acordarea creditelor pe termen scurt se face pe obiecte, adică pentru aprovizionare,

salarii, reparaţii, produse în curs de încasare, depozitarea, prelucrarea şi desfacerea produ-selor, stocuri sezoniere.

Activităţile agenţilor economici sunt creditate în mod diferenţiat, în funcţie de bănci,sector de activitate, termene, factori de risc etc. Majoritatea băncilor comerciale din România

practică următoarele limite maxime de creditare:- până la 70% din valoarea cheltuielilor pentru credite necesare acoperirii cheltuielilor

de producţie ale agenţilor economici din industrie, agricultură şi prestări servicii;- până la 70% din vânzările agenţilor economici cu activitate de transport;

- până la 90% din valoarea stocurilor de produse constituite temporar şi care au asi-gurată desfacerea pe bază de contracte ferme.Procentele (limitele) de creditare pot fi modificate în cazuri justificate, cu aprobarea

Comitetului de Credite din centrală.Pentru a fixa ponderea participării cu fonduri proprii, băncile au în vedere disponibili-

tăţile la vedere ale agenţilor economici, depozitele, alte surse proprii, valorile materiale rea-lizate din producţie proprie, valorile unor lucrări executate cu forţe proprii.

Acordarea efectivă a creditului, se face numai după semnarea contractului de creditareşi depunerea la bancă, de către agentul economic, a întregii documentaţii de credite. Înfavoarea plăţii creditului, serviciul creditare predă la serviciul contabilitate un exemplar dincontractul de credite la care anexează un grafic al acordării şi rambursării creditului.

Eliberarea sumelor se face o singură dată sau eşalonat, după cum este specificat încontractul de credite. Acordarea creditului (plata efectivă a sumelor) se face prin conturisimple de împrumut, astfel: credite pentru activitatea curentă; credite pentru stocuri sezoniere;credite pentru aprovizionarea cantinelor; credite pentru investiţii.

Plăţile din credite pot fi făcute în numerar (împrumutatului) sau prin virament cătrefurnizorii de credite. Plăţile în numerar se fac pe baza ordinului de plată sau cecului, pentrusalarii şi cheltuieli de deplasare, plata produselor agricole achiziţionate de la persoane fizice;

plata animalelor cumpărate de pe piaţa liberă, efectuarea altor plăţi acceptate de bancă.Plăţile prin virament se operează în conturi numai cu consimţământul beneficiarilor de

credite, şi anume, numai pe măsura cheltuielilor prevăzute în devizele obiectivelor creditate.

Plata se face prin dispoziţie de plată, carnete de cecuri cu valoare limitată, acreditive deschise,dispoziţii de încasare.Documentaţia de credite stă la baza aprobării şi acordării creditelor pe termen scurt.

Aceste credite se aprobă şi se acordă numai după prezentarea şi analiza documentaţiei de cre-dite. Pentru acordarea unui credit, agentul economic trebuie să se adreseze băncii comerciale

printr-o cerere de credit, care trebuie să fie însoţită de următoarele documente:• Ultimul bilanţ contabil;• Balanţa de verificare pe luna precedentă solicitării creditului;• Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul curent;• Fluxul de încasări şi plăţi pe perioada de creditare;• Centralizator al devizelor pe baza cărora au fost fundamentate veniturile şi

cheltuielile din buget;

30



• Situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor la alte bănci sau creditori şidebitori;

• Situaţia cantitativă şi valorică a stocurilor;• Graficul de utilizare a stocurilor sau de vânzare a lor;• Hotărârea Adunării Generale sau Aprobarea Consiliului de Administraţie

pentru contractarea creditului;• Copie de pe Statutul agentului economic şi de pe certificatul de înmatriculare la

Registrul Comerţului (pentru clienţii noi ai băncii).Cererea de credite prezintă importanţă pentru bancă, deoarece furnizează multe

informaţii necesare băncii, cuprinzând următoarele capitole :I. Date informative (sediul, reprezentare, adresă, coduri, telefon);II. Capacităţile de producţie în funcţiune;III. Producţia şi destinaţia ei;IV. Surse de venituri, cheltuieli şi profituri (pe sectoare, impozit pe profit, profit net)şV. Destinaţia creditelor solicitate (pe sectoare, pentru producţie şi investiţii, surse de

finanţare a proiectului);VI. Garanţii propuse;VII. Declaraţia solicitantului privind verificarea datelor.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al agentului economic prezintă următoarele :• Venituri;• Cheltuieli;• Profit brut;• Profit impozabil;• Impozit pe profit;• Profit net;• Repartizarea profitului net: participare la profit, dividende, fond de dezvoltare.

Contractul de credit este actul cel mai important încheiat între bancă şi agentuleconomic împrumutat. El este un înscris autentic şi constituie titlu executoriu. Contractul seîncheie la bancă, după aprobarea acordării creditului de către comitetul de credite. Contractuleste de drept încheiat numai după ce a fost înregistrat în registrul de evidenţă a cererilor şicontractelor de credite.

Principalele prevederi ale contractului de credite se referă la: adresele celor două părţi;obiectul contractului; destinaţia şi plata creditului; durata creditului; dobânda; comisioanele(pentru sumele neutilizate); garanţii; asigurare; obligaţii şi drepturi; litigii; alte cauze.

Acordarea creditului pe termen lung şi mediu are drept conţinut criteriul datoriei. Din punct de vedere al obiectului creditării este un credit pentru investiţii.

Scopul agentului economic de a contracta astfel de credite este punerea în funcţiune aactivelor imobilizate. Creditele pe termen lung şi mediu finanţează deci, partea superioară a bilanţului, imobilizările, instrumentele de muncă, de aceea, între bancă şi agentul economiccare împrumută se încheie un contract pe termen lung. Cu cât durata creditului este mai mare,cu atât asocierea băncii cu agentul economic va fi mai lungă şi mai dificilă.

Creditele pentru investiţii presupun studiul autofinanţării. Pentru cunoaşterea graduluide autofinanţare, banca analizează cifra de afaceri a agentului economic, costurile, profiturile,toate în evoluţia lor viitoare. Este, de asemenea, necesară cunoaşterea elementelor de auto-finanţare, şi anume: amortizarea; rezervele; provizioanele; profitul net după impozitare.

Spre deosebire de creditele pe termen lung, creditele pe o durată medie au o sferă maimică de cuprindere, obiectul lor putând fi concretizat în materiale pentru investiţii, construcţii

uşoare, programe de investiţii, consolidarea creditelor de exploatare.

31



Creditele pe termen lung contribuie la consolidarea capitalurilor permanente aleagenţilor economici. Ele constau în finanţarea imobilizărilor a căror durată de amortizaredepăşeşte 5 ani. Faţă de creditul pe termen mediu, creditul pe termen lung se deosebeşte, înesenţă, prin durată (peste 5 ani faţă de 2-3 ani) şi prin dispariţia fenomenului conjunctural(prezent uneori în primul caz). Resursele de creditare pe termen lung şi mediu sunt aceleaşi ca

şi în cazul creditelor pe termen scurt.Acordarea creditelor la termen se face în scopul completării fondurilor proprii pentruinvestiţii. În mod obişnuit, acordarea creditelor pe termen lung şi mediu are în vedere limitade 60% din necesarul total de investiţie, diferenţa de 40% fiind acoperită din fonduri proprii.Ponderea creditelor poate merge până la 80-90%, doar cu aprobarea comitetelor de credite sauchiar a consiliilor de administraţie ale băncilor. De regulă, aceste credite sunt de competenţade aprobare a centralei băncii.

Aprobarea sau respingerea cererii de creditare se face după efectuarea analizeiîndeplinirii condiţiilor de creditare. Se au în vedere în primul rând bonitatea şi garanţiileasiguratorii ale agentului economic. Creditele aprobate unui singur agent economic nu potdepăşi 20% din capitalul social plus rezervele băncii. După aprobarea cererii de credite se

întocmeşte fişa dosarului de credite care se ataşează la documentaţia de creditare. Dupăaprobare, se trece la semnarea contractului de credite.

Acordarea, deci plata efectivă a creditelor , se face numai după semnarea contractuluide credite. Mai este necesar şi un grafic de acordare şi rambursare a împrumutului. Platacreditului se face în mod eşalonat. Mai rar, eliberarea fondurilor se poate face o singură dată.Plăţile trebuie să se încadreze în limita de creditare. Plata creditelor se face prin contul deîmprumut “credite pentru investiţii”. Plăţile se fac, cu mici excepţii, prin virament, pe măsuraefectuării cheltuielilor, prin dispoziţie de plată, dispozitive de încasare, acreditive, scrisoare degaranţie în favoarea furnizorilor.

În cursul realizării proiectului de investiţie, compartimentul de finanţare-creditare al băncii supervizează şi controlează ca plăţile din credite să se facă în concordanţă cu stadiulexecuţiei. Pentru aceasta, trimestrial, beneficiarul de credit depune la bancă următoareledocumente: situaţia lucrărilor de construcţii-montaj executate în cursul trimestrului; situaţiautilajelor, echipamentelor, achiziţionate independent. Aceste documente se compară cu gra-ficele de eşalonare a investiţiilor, volumul creditelor acordate şi costurile realizate.

Documentaţia de credite pentru acordarea creditelor pe termen mediu şi lung esteurmătoarea:

• Cererea de credite;• Ultimul bilanţ contabil;• Balanţa de verificare pe luna precedentă solicitării creditului;• Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul curent;

• Situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor la alte bănci sau creditori şidebitori;

• Situaţia cantitativă şi valorică a stocurilor;• Hotărârea AGA de împuternicire a reprezentanţilor societăţii pentru contrac-

tarea de credite;• Copie de pe Statutul agentului economic şi de pe certificatul de înmatriculare la

Registrul Comerţului (pentru clienţii noi ai băncii).• Devizul general de lucrări şi devizele pe obiecte;• Autorizaţia de construcţii avizată ce către Ministerul Mediului;• Studiu de fezabilitate;

• Fişa de date (completată de bancă) pentru cunoaşterea în timp a activităţii şirezultatelor agentului economic;

32



• Contractul de credite. Analiza documentaţiei de credite este de maximă importanţă pentru bancă deoarece pe

baza ei se evaluează şi se acordă credite. Condiţiile de creditare trebuie îndeplinite, şi în primul rând acestea se analizează. Analiza constă din:

a) Analiza formală cuprinde verificarea documentelor, avizelor, aprobărilor, cât şi

corelarea dintre anumiţi indicatori; mai cuprinde şi discuţia pe care o are ofiţerul de credite al băncii cu reprezentantul economic al solicitantului de credit, discuţie ce urmăreşte depistareafactorilor de risc. Analiza formală mai presupune şi o vizită de documentare la sediulagentului economic, în cazul unui client nou al băncii.

b) Analiza tehnică a proiectului de investiţii se face pe baza întregii documentaţii. Seurmăreşte: dimensionarea obiectivului în raport cu limita minimă de la care o investiţie devinefezabilă; soluţiile constructive adoptate de proiectant şi oportunitatea lor; costul estimativ al

proiectului; dacă există condiţii de începere şi realizare a lucrărilor; existenţa fondurilor proprii cu care agentul economic participă la investiţie; asigurarea punerii în funcţiune la termen;dacă există pieţe de desfacere a producţiei realizate (se precizează şi modalităţile de desfacere,

preţul, date despre concurenţă); garanţiile să corespundă volumului creditelor şi dobânzilor

aferente.c) Analiza financiară statică şi dinamică. Aceasta are rolul hotărâtor în stabilirea

capacităţii de rambursare a creditelor acordate unui agent economic. Ea cuprinde laturi şiindicatori ai activităţii financiare a agentului economic ce solicită împrumutul. În acest sens,

banca va urmări, la analiza proiectelor de investiţii creditate, următorii indicatori economico – financiari:

• veniturile totale, anuale, pe toată perioada de funcţionare a proiectului, în preţuri constante;

• cheltuieli totale anuale pe toată perioada de funcţionare a proiectului în preţuriconstante;

•

fluxul de numerar (cash-flow) se va determina pe total proiect cât şi pentrustabilirea ratei interne de rentabilitate şi a ratei economice de rentabilitate;• rata internă de rentabilitate să fie mai mare decât dobânda reală ce trebuie

rambursată băncii;• influenţa unor factori de risc asupra veniturilor şi cheltuielilor – dacă riscul

devine mai mare creditarea se respinge.d) Analiza economică a obiectivului are în vedere rentabilitatea obiectivelor creditate

la nivelul economiei naţionale. Banca urmăreşte:• să se aibă în vedere şi alte avantaje şi profituri ale obiectivului, în afara de cele

financiare;• preţurile produselor exportabile să fie la nivelul celor internaţionale;• încadrarea corectă a elementelor de venituri şi costuri;• rata economică de rentabilitate a proiectului de investiţie să fie cel puţin la

nivelul rentabilităţii medii pe economie;• cursul intern de revenire al obiectivului creditat (testul Bruno) să fie mai mic

decât cursul de schimb oficial.Evaluarea creditelor are în vedere, de fapt, evaluarea împrumuturilor solicitate de

agenţii economici pentru stabilirea posibilităţilor de rambursare şi garanţiile depuse de clientşi acceptate de bancă. De asemenea, se ţine seamă de procentele maxime de creditare fixate defiecare bancă comercială. Pentru analiza financiară a obiectivelor de investiţii creditate, bancaţine seamă, îndeosebi, de nivelul următorilor indicatori:

a) Indicatori de ansamblu, dintre care menţionăm:

33



a1 ) Lichiditatea, care reprezintă capacitatea agentului economic de a satisfaceobligaţiile de plată pe termen scurt, cu elementele circulante din activul bilanţului. Ea se ex-

primă în două feluri, şi anume:- Rata curentă = active curente / pasive curente- Rata rapidă = (active curente – stocuri) / pasivele curente.

În primul caz, coeficientul trebuie să fie de cel puţin 1,5 la 1 pentru a fi admis la dosarul decredite, iar în al doilea caz, raportul optim este de 1 la 1.a2 ) Solvabilitatea este capacitatea agentului economic de a-şi achita toate

datoriile prin valorificarea activelor sale:- S = active totale / datorii totaleRaportul optim este de 1,5 la 1.

a3 ) Rentabilitatea întreprinderii, determinată ca rată a rentabilităţii generale- rata rentabilităţii generale = (profit net / costuri de producţie)*100.

b) Indicatori pentru analiza proiectelor , dintre care menţionăm: b1) Fluxul de numerar (F N); b2) Costuri de oportunitate ale capitalului (CO) sau rata de profit ce se poate

obţine reprezintă raportul dintre veniturile şi costurile actualizate (= valoarea actualizată afluxului de venituri / valoarea actualizată a fluxului de cheltuieli);

b3) Rata de actualizare reprezintă un proces de ajustare a veniturilor şicheltuielilor astfel, încât să se poată realiza comparabilitatea lor în timp;

b4) Valoarea actualizată netă (VAN) este actualizarea fluxului de numerar pedurata de funcţionare a obiectivului se determină aplicând coeficienţii de actualizare la fluxulde numerar;

b5) Rata internă de rentabilitate (RIR) trebuie să reprezinte, să demonstrezecapacitatea proiectului de a obţine profit. Această rată trebuie să acopere nu numai ratelescadente şi dobânzile aferente, ci şi influenţa unor factori de risc a deprecierii monedeinaţionale.

Studiul de fezabilitate rămâne documentul de bază al aprobării creditelor. Acesta joacă, de fapt, rolul de cadru general al proiectului de investiţie. El prezintă următoareastructură de bază, pe capitole:

I. Introducere. Prezintă pe investitor, descrierea pe scurt a proiectului propus, scopulinvestiţiei, costul total estimat în lei şi valută, surse de finanţare (proprii, subvenţii,împrumuturi) şi volumul lor.

II. Caracterizarea agentului economic.A. Descriere:data înfiinţării (înregistrării), statutul juridic, structura personalului de

conducere, numărul de angajaţi, scurtă descriere tehnică a procesului de producţie (capacităţide producţie, folosirea lor, etc.), produse principale şi mod de valorificare (intern-export), da-

te privind exportul, surse de materii prime, energie şi combustibili, relaţii cu alţi agenţi econo-mici din ţară şi străinătate.B. Informaţii financiare:a) analiza activităţii financiare curente;

b) stabilirea situaţiei financiare evaluată în conformitate cu indicatorii cheie:lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, profit.

III. Pieţe.a) pieţe posibile pentru valorificarea produselor din proiect;

b) informaţii despre concurenţă – avantaje competitive privind: aprovizionarea, producţia, desfacerea, calitatea, etc.;

c) preţuri – date privind actualul preţ intern şi estimări în viitor, estimări privind

preţul de export, cu referire la preţul mondial şi preţul specific pieţei;

34



d) comercializarea produselor pe piaţa internă – magazine proprii, unităţi comer-ciale, piaţă etc. şi respectiv şi la export;

e) costuri şi plan de finanţare;f) costurile proiectului: rezumarea costului proiectului (estimare, deviz, etc.), date

de bază şi calculaţii privind estimarea costului, necesitatea şi estimarea capitalului circulant,

calculul pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute. IV. Plan de finanţare.a) plan de finanţare pentru valoarea totală a proiectului (surse pe feluri de plăţi);b) programul de efectuare a plăţilor pentru realizarea proiectului;c) condiţiile şi volumul participării investitorilor la finanţarea costului proiectului;d) termen şi condiţii de folosire a resurselor de finanţare.

V. Analiza financiară şi economică.a) estimări de venituri, costuri de investiţii şi de producţie pe toată durata

proiectului, înainte şi după aplicarea proiectului;b) rata internă de rentabilitate calculată pe baza costului financiar şi al beneficiului

obţinut înainte şi după aplicarea proiectului;

c) analiza realizărilor estimative;d) rata de rentabilitate economică, analiza cost – beneficiu şi analiza senzitivităţii,

în funcţie de factorii de risc ce pot apare;e) riscuri de orice fel, riscuri neobişnuite care pot interveni în derularea proiectului

propus şi măsuri care se iau pentru eliminarea sau minimalizarea impactului potenţial alacestora.

VI. Concluzii. Capitolul prezintă concluziile studiului de fezabilitate în funcţie despectrul activităţii, cu fundamentarea şi justificarea variantei propuse.

3.2. Evaluarea riscului de creditare. Garanţia şi rambursarea creditului

Evaluarea riscurilor în activitatea de creditare este necesară şi ea trebuie să fie făcutăînainte de acordarea creditului. Vorbind despre riscul de creditare se are în vedere, în primulrând, riscul nerambursării la scadenţă sau al nerambursării la nici un termen. Pentru di-minuarea riscului, băncile comerciale constituie comitete de credite care analizează şi aprobădocumentaţia de credite. Băncile trebuie să identifice riscurile fiecărei cereri şi propuneri decreditare, să le recunoască şi să contribuie la reducerea sau chiar la eliminarea lor. Pentruaceasta este necesar şi un studiu de senzitivitate la risc, pentru că numai în acest fel se poatereduce sau elimina. În funcţie de acest studiu se aprobă sau se refuză cererile de creditare.

Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoaşterii aprofundate a clienţilor

băncii, a tuturor factorilor de decizie controlabili şi necontrolabili, a tuturor rezultatelor obişnuite ca urmare a aprobării liniei de credit respective. Băncile trebuie să cunoască bine şifactorii care conduc la nereuşita sau eşecul afacerii. Riscul creditării poate fi privit ca inerentşi se poate regăsi în documentele, rapoartele, sintezele realizate la nivelul agentului economiccare se împrumută de la bancă.

Acordarea creditelor este mai puţin riscantă dacă perioada de rambursare este maiscurtă, de aceea, specialiştii băncii trebuie să facă estimări cantitative cu privire la perioada derotaţie a capitalului circulant. În acest sens, se au în vedere :

• durata stocurilor de materii prime;• durata stocurilor producţiei neterminate;• durata stocării produselor finite;• durata încasărilor de la debitori;• durata plăţilor către furnizori.

35



În evaluarea riscului creditării, specialiştii băncii au în vedere şi problemele pe care le poate avea agentul economic la încheierea ciclului de fabricaţie, comercializarea şitransformarea activelor în numerar.

Riscul de creditare se include în tipul de risc financiar care priveşte, în principal,structura finanţării afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependenţă de

capacitatea clientului de a realiza performanţe şi îndeosebi profit, întrucât acesta este cel dincare se rambursează datoria.Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a do-

cumentaţiei de credit şi de stabilire a garanţiilor. Această evaluare a riscurilor este o compo-nentă a strategiilor băncilor comerciale, întrucât, în analiza complexă se determină resursele,limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislaţia economico -financiară, piaţa produsului şi strategiile împărţirii pieţei.

Indicatorii cei mai utilizaţi în analiza riscului de creditare sunt:a) raportul lichiditate / datorie totală;

b) raportul profit brut / datorie totală;c) raportul datorii totale / active totale.

Determinarea acestor indicatori se face pe perioade comparative şi prin evaluarea tendin-ţelor. Pentru apreciere financiar – generală asupra afacerii (creditării) se mai foloseşte analizamultivariabilă, bazată pe modelul “Z” dezvoltat de J. Altman. Acest model se prezintă astfel:

1,2x1 + 1,4x2 + 3,3x3 + 0,6x4 + 1,0x5

în care:x1 = capital circulant / active totale;x2 = profit net capitalizat / active totale;x3 = datorii totale / active totale;x4 = valoarea totală a capitalului acţionarilor / datorii totale;x5 = cifra de afaceri / active totale.

J. Altman consideră că, la un punctaj de 1,8, agentul economic în cauză are mari“şanse” să dea faliment. Un punctaj mai mare de 2,7 dă garanţia că agentul economic ce so-licită împrumutul nu va da faliment.

Metodele bancare de evaluare a riscului au în vedere următorii factori:• depăşiri ale limitelor de creditare;• creşterea inexplicabilă a limitelor facilităţilor de finanţare;• furnizarea de informaţii cu întârziere;• un raport defavorabil între datorii şi fonduri proprii;• modificări în conducere;• dezacorduri între datele contabile şi cele de buget, pe de o parte, şi datele de

control.Banca ce acordă împrumutul întocmeşte o listă mai cuprinzătoare decât cea expusă

mai sus. Ea trebuie să cuprindă toţi factorii de risc micro şi macroeconomici. Se consideră căexistă următoarele riscuri de creditare:

• riscul neîndeplinirii obligaţiilor agentului economic stipulate în contractul decredit;

• riscul modificării ratei dobânzii în perioada de creditare;• riscul modificării puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Pentru a reduce şi chiar elimina riscul de creditare, băncile folosesc mai multe metode,dintre care:

a) clauze suplimentare de garantare şi protecţie a capitalului împrumutat; b) diversificarea produselor şi serviciilor bancare;

36



c) introducerea primei de risc în rata dobânzii practicate.Prima de risc se determină având în vedere următoarele repere:a) tendinţa băncii de a valorifica capitalul împrumutat, pe care o notăm cu (1 + v);

b) tendinţa de diminuare a capitalului împrumutat, notat cu (1 – d).Ţinând seama de prima de risc, rata dobânzii devine:

d’ = [(1 + v) / (1 – d)] –1

în care:d’ – rata dobânzii cu prima de risc.Factorii de risc pot fi consideraţi următorii:a) supradimensionarea volumului afacerii faţă de posibilităţile existente;

b) structura necorespunzătoare a capitalului;c) capitalizarea necorespunzătoare.Simptome de risc pot fi considerate următoarele semnale economico – financiare:a) semnale financiare – creşterea stocurilor, întârzierea plăţilor;

b) contabilitate “creativă”, “aranjarea” unor indicatori;

c) semnale nefinanciare – refuz pentru lipsa de calitate a produselor, depăşireatermenelor din contracte;

c) alte semnale – plecări de personal, acţiuni în tribunal, zvonuri etc.

Garantarea creditelor decurge din existenţa riscului împrumutului. Se poate afirma căgaranţiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de creditele solicitate sauacordate. În practica internaţională şi cea română, există trei tipuri principale de garanţii

pentru credite, şi anume:a) Garanţii reale , care reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor,

astfel încât datoria să fie însoţită de o anumită siguranţă. Deci, o garanţie reală esteîntotdeauna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garanţia reală constă în rezervareaunor bunuri individualizate în scopul garantării creditului şi cuprinde gajurile.

b) Garanţii personale reprezintă angajamente ale agenţilor economici şi persoanefizice prin care aceştia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă pentru crediteleacordate. Acest tip de garanţii poartă denumirea de cauţiune dau fidejusiune, şi poate fimaterializată şi prin scrisoare de garanţie bancară.

Rambursarea creditelor reprezintă un alt aspect esenţial pe care-l ridică problematicacreditelor.

a) Rambursarea creditelor pe termen scurt se face în mod eşalonat, pe o perioadă de până la 12 luni iar uneori până la 2 ani. Rambursarea se face în cadrul termenelor maximeaprobate pentru rambursare. Banca ţine seama de posibilităţile reale ale beneficiarilor de a

rambursa creditele. Deci, sumele de rambursat, şi termenele de rambursare se stabilesc cuocazia negocierilor dintre bancă şi agentul economic, aceste sume se trec în graficul derambursare a creditelor.

Încasarea ratelor scadente se face prin:• înregistrarea directă în conturile de credite a încasărilor realizate de

împrumutat;• depunerea în numerar la casieriile băncii a sumelor datorate;• virarea din conturile de disponibilităţi, pe bază de dispoziţie de plată întocmită

de către împrumutat, a sumelor pe care acesta le rambursează anticipat;• încasarea ratelor neachitate din orice disponibilităţi existente în conturile

agenţilor economici împrumutaţi sau din orice încasări ale acestora.

Ratele rămase nerambursate se trec la restanţă în ziua următoare datei scadenţei.Trecerea la restanţă înseamnă şi diminuarea limitei de creditare, cât şi înştiinţarea clientului.

37



În termen de 30 de zile pot începe procedurile de valorificare a garanţiilor prin executări silite.Dacă apar restanţe noi, se suspendă creditarea. Se poate prelungi termenul de rambursare cumaxim 60 de zile, caz în care se procedează la reeşalonarea rambursării.

La creditele restante, banca percepe o dobândă majorată până la recuperarea lor.Recuperarea creditelor se face prin debitarea automată a contului agentului economic

împrumutat. Recuperarea creditelor şi a dobânzilor se face şi prin poprire. Poprirea este omodalitate de executare silită şi se aplică atunci când agentul economic realizează venituri sauare disponibilităţi băneşti.

Executarea silită mobiliară şi imobiliară constituie o altă modalitate de recuperare acreditelor şi dobânzilor restante. Executarea silită are ca obiect bunurile mobile proprietate aleagenţilor economici, cât şi garanţiile imobile. Executarea silită se face prin faliment sau prin

procedura juridică de faliment.b) Rambursarea creditelor pe termen lung şi mediu, ca şi în cazul creditelor pe termen

scurt, se face pe baza unui grafic de eşalonare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente. Ter-menele pot fi negociate şi obligatoriu se ţine seama şi de posibilităţile agentului economic. Seiau în considerare şi profiturile realizate de obiectivul de investiţii dat în funcţiune, întrucât,

practic, din acest profit trebuie rambursat creditul. Operaţiunile de recuperare a ratelor şi decontabilitate sunt asemănătoare situaţiei creditării pe termen scurtş evident că diferă conturileşi termenele scadente.

În cazul creditelor pe termen lung şi mediu nu se are în vedere recuperarea din dispo-nibilităţile ce reprezintă participarea cu fonduri proprii a agentului economic la realizareaobiectivului de investiţii. Şi în cazul creditelor pe termen lung şi mediu pot avea loc reeşa-lonări la rambursare, se plăteşte dobândă majorată la restanţe, poate fi folosită procedura deexecutare silită sau faliment.

3.3 Gestiunea şi controlul creditului

Gestiunea creditelor se impune ca o necesitate prezentă şi viitoare pentru că acesteaconstituie, actualmente, în România, de departe, cel mai important produs bancar. De aceea,urmărirea creditelor, încă de la aprobare, face parte din gestiunea creditelor acordate de către

băncile comerciale.Cererile de credite se înregistrează separat de alte documente în “Registrul de evidenţă

a cererilor şi contractelor de credite”. În acest registru se înscriu: data, solicitanţii de credite,felul creditului solicitat, scopul creditului, felul creditelor aprobate şi data încheierii contrac-tului de credite. Toate celelalte documente legate de credite se înscriu în registrul obişnuit deintrări şi ieşiri. Un loc aparte, în gestionarea creditelor, îl constituie identificarea creditelor

acordate efectiv. Această identificare se realizează în primul rând de ordine al contractului decredite, a unui cod (simbol) al contului analitic deschis beneficiarului de credit.Gestiunea creditelor acordate de către băncile comerciale presupune însă, mai ales, ur-

mărirea permanentă a modului de utilizare a fondurilor eliberate agenţilor economici. Aceastăurmărire se face atât de către conducerea băncii, dar mai ales de către ofiţerii de credite.

Agenţii economici prezintă băncii următoarele documente pentru credite pe termen scurt:• Lunar: balanţa de verificare pe luna expirată, situaţia garanţiei creditelor, re-

zultatele financiare;• Trimestrial: situaţia patrimoniului, iar uneori şi bilanţul trimestrial;• Anual: bilanţul contabil şi situaţia stocurilor.

Pentru creditele pe termen lung şi mediu se prezintă băncii următoarele documente:• Lunar: aceleaşi documente ca şi în cazul creditelor pe termen scurt;

38



• Trimestrial: situaţia patrimoniului şi situaţia principalilor indicatori economicofinanciari privind investiţiile puse în funcţiune.

Gestionarea eficientă a creditelor presupune şi clasificarea lor în funcţie de gradul de li-chiditate al agentului economic: (Ge = total active / total pasive curente). Din punct de vedere algradului de lichiditate, creditele acordate se pot încadra într-una din următoarele categorii:

• bune →dacă: Ge > 2;• satisfăcătoare→dacă: 1,5 < Ge < 1,9;• în atenţie →dacă : 1 < Ge < 1,4;• sub standard→dacă: Ge < 1.De asemenea, în funcţie de ponderea creditelor restante, agenţii economici se pot cla-

sifica şi ei în următoarele categorii:• buni →fără credite restante;• satisfăcători→credite restante cuprinse între 0,1% şi 5% din total credite;• în atenţie →credite restante cuprinse între 5,1% şi 10% din total credite;• sub standard →credite restante peste 10% din total credite.

Controlul creditelor bancare se impune ca o necesitate datorită ponderii mari a credi-telor utilizate de către agenţii economici. Băncile comerciale au dreptul să controleze utili-zarea împrumuturilor precum şi principalele laturi ale activităţii desfăşurate, inclusiv gradulde îndeplinire a principalilor indicatori economico – financiari. Un loc aparte îl constituie ve-rificarea existenţei şi păstrării activelor ce constituie garanţia împrumuturilor. Controlul ban-car privind creditele acordate se exercită, atât scriptic cât şi faptic, prin verificarea concretă asituaţiilor agenţilor economici împrumutaţi. Controlul se efectuează diferenţiat, pe cele douămari tipuri de credite, şi anume: pentru credite pe termen scurt şi separat, pentru cele petermen lung şi mediu.

Controlul bancar al creditelor pe termen scurt impune o verificare scriptică şi unafaptică.

Verificarea scriptică se face lunar pe baza datelor din balanţa de verificare şi a datelor patrimoniale. Pentru agenţii economici care nu au credite, dobânzi sau plăţi restante, controlulse poate face trimestrial.

Controlul creditelor pune mare accent pe urmărirea creditelor negarantate, deci a mi-nusului de garanţie. Se prezintă conducerii băncii situaţii care cuprind analiza faptică a agen-tului economic împrumutat, propuneri de sistare a creditării, soluţii de recuperare a creditelor restante. Plusurile de garanţie sunt luate în consideraţie pentru acordarea unor eventualecredite viitoare, suplimentare.

Controlul faptic se efectuează de către inspectorii băncii, trimestrial sau la termenescurte, după un grafic elaborat de comitetele de direcţie ale băncilor comerciale. Dacă agentuleconomic prezintă o bonitate ridicată, controlul faptic poate fi efectuat doar o dată la tri-mestru. Controlul faptic are ca obiect următoarele elemente:

• urmărirea şi analiza gradului de realizare a principalilor indicatori ai agentuluieconomic împrumutat;

• numărarea, cântărirea, evaluarea garanţiilor;• constatările;• măsurile luate;• întocmirea actelor de control şi înregistrarea lor la bancă.

Controlul creditelor pe termen lung şi mediu se pot face atât scriptic cât şi faptic.Controlul scriptic se execută atât în cursul executării proiectului de investiţii, cât şi

după punerea în funcţiune a obiectivului realizat, până la rambursarea creditului. Controlul se

face prin documentele de plăţi, de constituire a resurselor proprii, alte documente prezentatede către agentul economic în timpul execuţiei proiectului, balanţa de verificare a rezultatelor

39



financiare, situaţia obligaţiilor fiscale, situaţia patrimoniului şi a principalilor indicatori eco-nomico – financiari (după punerea în funcţiune a obiectivelor).

Controlul faptic se execută, semestrial sau chiar trimestrial, după un grafic, ce urmăreşte:respectarea soluţiilor tehnice din documentaţie; stadiul fizic al lucrării; calitatea lucrărilor exe-cutate; încadrarea lucrărilor executate şi a plăţilor făcute pentru aceste lucrări în cele prevă-

zute în documentaţia de credite; modul în care se face depozitarea, întreţinerea şi conservareautilajelor şi materialelor pentru obiectivul creditat; analiza fluxului de numerar comparativ cucel din documentaţia de credite; situaţia bunurilor ce constituie garanţia creditelor; gradul derealizare a indicatorilor aferenţi obiectivului pus în funcţiune.

Controlul creditelor se mai efectuează şi la admiterea la finanţare a obiectivelor de in-vestiţii. Acest control este exercitat, în primul rând cu ajutorul analizei tehnice privind conţinutuldocumentaţiei. Se urmăreşte necesitatea, oportunitatea şi eficienţa economică a investiţiei.

40



CAPITOLUL 4STUDIU DE CAZ – S.C. DAMFIS S.A. TIMIŞOARA

Studiul de caz a fost realizat în cadrul SC „Damfis” SA şi la Banca Transilvania.Datorită necesităţii respectării secretului bancar, acest studiu care se referă la creditarea unuiagent economic mijlociu, nu poate fi prezentat ca un dosar de credite complet pe baza căruia aavut loc analiza activităţii de creditare. Din documentele necesare unui dosar de credit multenu se regăsesc în cadrul lucrării şi, de asemenea, datele nu pot apărea sau sunt fictive dar se

bazează pe un caz real. În realizarea studiului de caz s-au parcurs mai multe etape.a) Calculul necesarul de credite pe baza fondului de rulment, a necesarului de fond de

rulment si prin diferenţa a trezoreriei. Din calcule, rezultă o trezorerie negativă, ceea ceînseamnă că firma are nevoie de lichidităţi, drept pentru care apelează la un credit bancar pecare îl solicită Băncii Transilvania SA.

b) Întocmirea dosarului de creditare. În cadrul acestuia, în lucrare au fost omisecâteva elemente, cum ar fi spre exemplu: copie a statutului agentului economic şi decertificatul de înmatriculare, situaţia cantitativă şi valorică a stocurilor etc., datorită spaţiului

pe care îl ocupă aceste documente. De menţionat că aceste elemente sunt indispensabile încadrul unui dosar autentic de creditare.

c) Contractarea creditului . În această fază s-a realizat referatul de credit de către bancă, în urma analizei dosarului de credit. Deoarece referatul de credit a fost favorabil, s-a

decis acordarea creditului solicitat. Au fost stabilite toate elementele creditului (valoare,durată, mod der ambursare, a fost calculată dobânda aferentă creditului) şi în final au fostîncheiate contractele necesare – contractul decredit, şi contractele de garantare a creditului.

4.1. Determinarea necesarului de credite

Pentru a determina necesarul de credite trebuie să calculăm trezoreria, prin diferenţadintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment.

Pentru calcularea acestor indicatori s-a pornit de la informaţiile furnizate de bilanţulfinanciar şi funcţional al S.C. Damfis S.A. Timişoara.

În tabelul 4.1. este prezentat bilanţul contabil (simplificat) al S.C. Damfis S.A.Timişoara.Prin prelucrarea datelor din acest bilanţ, prin corectarea şi reclasificarea unor elemente

de activ şi de pasiv şi reordonarea lor, s-au obţinut bilanţul financiar şi bilanţul funcţional, prezentate (într-o formă simplificată) în tabelele 4.4. şi 4.5.

În tabelele 4.2 şi 4.3 sunt prezentate corecţiile făcute, pentru elementele de activ(tabelul 4.2) şi pentru elementele de pasiv (tabelul 4.3.).

Pe baza datelor astfel obţinute s-au calculat principalii indicatori ai echilibruluifinanciar: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă.

41



Tabelul 4.1. Bilanţul contabil (simplificat)

ACTIV

Sold la: (RON)01.01.2007 31.12.2007

Imobilizări necorporale – – Imobilizări corporale 2.431,8582 3.668,832Imobilizări financiare 0,5826 0,5826I. ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 2.432,5408 3.669,4146Stocuri 1.259,8342 2.274,9719Furnizori-debitori 117,901 53,501Clienţi şi conturi asimilate 157,5591 269,0778Alte creanţe 340,5729 171,9640Conturi la bănci în lei 6,7365 14,9742Conturi la bănci în devize – 0,0676Casa în lei 8,3480 11,9868Alte valori 1,7676 0,9166II. ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL 1.892,7193 2.797,4599III. CONTURI DE REGULARIZARE 202,0762 46,9618IV. PRIME PRIV. RAMB. OBLIG. – – TOTAL ACTIV 4.527,3363 6.513,8363

PASIVSold la: (Ron)

01.01.2007 31.12.2007

Capital social 1.771,9798 1.771,9798REZULTATUL REPORTAT – pierdere neacoperită 388,3202 – REZULTATUL EXERCIŢIULUI – profit 298,6518 151,7519Repartizarea profitului 54,2910 151,7519Fonduri 683,5823 1.648,4007Provizioane reglementate – 45,2733I. CAPITALURI PROPRII – TOTAL 2.311,6027 3.465,6538II. PROV. PT. RISCURI ŞI CHELT. – 73,5885III. DATORII – TOTAL 1.921,5485 2.954,0037IV. CONTURI DE REGULARIZARE ŞI

ASIMILATE

294,1851 20,5903

TOTAL PASIV 4.527,3363 6.513,8363

42



Tabelul 4.2.Corectarea elementelor de activ

ACTIV IMOBILIZAT 2006 (Ron) 2007 (Ron)Imobilizări corporale – – - Cheltuieli de constituire – – + Imobilizări corporale 2.431,9582 3.668,8320+ Imobilizări financiare 0,5826 0,5826- Imobilizări financiare cu durata mai mică de 1 an – – ACTIV IMOBILIZAT CORECTAT 2.432,5408 3.669,4146

ACTIV CIRCULANTStocuri 1.259,8352 2.274,9719+ Creanţe 616,0330 494,5428+ Disponibilităţi 16,8520 27,9452+ Imobilizări financiare cu durata mai mică de un an – – + Cheltuieli înregistrate în avans 133,3490 0,6600+ Diferenţe de conversie – activ 67,9956 45,2733Decontări din operaţiuni în curs de clarificare 0,7316 1,0285

- Diferenţe de conversie – pasiv – – = ACTIV CIRCULANT CORECTAT 2.094,7955 2.844,4217

Tabelul 4.3.Corectarea elementelor de pasiv

Capitaluri permanente 2006 (Ron) 2007 (Ron)

Capitaluri proprii 2.311,6027 3.465,6538- Cheltuieli de constituire – – - Prime de rambursare a obligaţiilor – – Datorii financiare 159,4567+ Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli mai mari de 1an

_ 39

= CAPITALURI PERMANENTE CORECTATE 2.471,0594 3.504,6538Resurse de trezorerie (temporare) 272,2597 236,1505Furnizori şi conturi asimilate 1.286,0247 2.368,0704Clienţi creditori 2,6337 62,1972Alte datorii pe termen scurt 201,1735 287,5858Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli mai mici de 1 an – 34,5885RESURSE TEMPORARE CORECTATE 2.056,2769 3.009,1827

În baza datelor din bilanţul contabil şi a corecţiilor impuse în cadrul elementelor deactiv şi pasiv prezentate mai sus se va întocmi bilanţul financiar şi bilanţul funcţional,

conform datelor din tabelele 4.4. şi 4.5.

43



Bilanţul financiar grupează elementele din patrimoniul firmei în funcţie de durata lor în timp, referitoare la consumul lor (pentru active) sau la stingerea lor (pentru pasive).Astfel elementele de activ se trec în ordine crescătoare a lichidităţii lor, iar elementele de

pasiv în ordine crescătoare a exigibilităţii lor.

Tabelul 4.4. Bilanţul financiar (simplificat)

ACTIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)Nevoi Permanente 2.432,5408 3.669,4146Imobiliare Necorporale – – Imobiliare corporale 2.431,9582 3.668,8320Imobiliare Financiare 0,5826 0,5826Nevoi temporare 2.094,7955 2.844,4217Stocuri 1.259,8342 2.274,9419Alte active circulante 818,1092 514,5046Disponibilităţi 16,8521 27,9452TOTAL ACTIV 4.527,3363 6.513,8363

PASIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)Capitaluri permanente 2.471,0594 3.504,6538Capitaluri proprii 2.311,6027 3.465,6538Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli mai mari de 1 an – 39Datorii financiare mai mari de 1 an 159,4567 – Resurse temporare 2.056,2769 3.009,1827Datorii financiare mai mici de 1 an 272,2597 236,1505Datorii furnizori 1.288,6586 2.430,2676

Datorii fiscale şi sociale 201,1735 287,5856Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli mai mici de 1 an – 34,5885TOTAL PASIV 4.527,3363 6.513,8363

În bilanţul funcţional, elementele patrimoniale de activ şi de pasiv sunt grupate înfuncţie de rolul lor în ciclurile de exploatare.

Tabelul 4.5.Bilanţul funcţional (corectat)

ACTIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)Utilizări stabile 2.583,9299 3.963,8945Imobilizări necorporale brute – – Imobilizări corporale brute 2.588,7473 3.963,3119Imobilizări financiare 0,5826 0,5826Active de exploatare 2.077,9434 2.816,4765Stocuri şi producţie în curs 1.259,8342 2.274,9719Creanţe 616,0330 494,5428Cheltuieli înregistrate în avans 133,3490 0,66Decontări din operaţiuni în curs de clarificare 0,7316 1,0285

Diferenţe de conversie A 679.956 452.733

44



Active în afara exploatării – – Trezorerie de activ 16,8521 27,9452TOTAL 4.684,1254 6.808,3162

PASIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)Resurse durabile 2.627,8485 3.799,1337

Capital propriu 2.311,6027 3.465,6538Amortizarea mijloacelor fixe 156,7891 294,4799Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – 73,5885Datorii peste 1 an 159,4597 – Pasive de exploatare 1.582,8437 2.450,8579Datorii de exploatare 1.288,6586 2.430,2676Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903Pasive în afara exploatării 201,1735 287,5856Trezorerie de pasiv 272,2597 236,1505TOTAL 4.684,1254 6.808,3162

Fondul de rulment este o mărime ce caracterizează stabilirea echilibrul financiar petermen scurt a întreprinderii. Este un surplus de surse permanente, degajat de ciclul definanţare al investiţiilor, poate fi „rulat“ pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Aceastăutilizare potenţială a marcat şi denumirea lui, şi anume: aceea de fond de rulment. El esteexpresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la înfăptuireaechilibrului finanţării pe termen scurt.

FR = SP – AP⇔FR = (Cpr + DF) – IN

în care: FR – fond de rulment;AP – alocări permanente;Cpr – capitaluri proprii;DF – datorii financiare;IN – imobilizări nete (fără amortizare).

În cazul SC „Damfis“ SA, fondul de rulment se prezintă ca în tabelul 4.6.În anul 2006, mărimea fondului de rulment este pozitivă, ceea ce indică o situaţie favo-

rabilă. Se înregistrează un excedent de lichidităţi potenţiale asupra exigibilităţilor potenţiale.În anul 2007, mărimea fondului de rulment este negativă. Aceasta reflectă absorbirea

unei părţi din resursele temporare pentru finanţarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanţare. Aceasta reprezintă o situaţie de dezechilibru financiar, caz în care fondulde rulment apare ca o nevoie de capital, ce trebuie finanţată de datoriile pe termen scurt şi nuca o resursă permanentă.

Tabelul 4.6. Fondul de rulment

Specificaţie 2006 (Ron) 2007 (Ron)Capital permanent 2.471,0594 3.504,6538- Active imobilizate 2.432,5408 3.669,4146

Fond de rulment 38,5186 - 164,7608Active circulante 2.094,7955 2.844,4217

45



- Datorii pe termen scurt 2.056,2769 3.009,1825Fond de rulment 38,5186 -164,7608

Nevoia de fond de rulment este al doilea indicator ce stă la baza determinăriinecesarului de creditare. Necesităţile de finanţare ale producţiei, respectiv ale ciclului deexploatare sunt acoperite, în cea mai mare parte, din surse temporare corespunzătoare (datoriide exploatare: furnizori, salariaţi etc.). Diferenţa dintre necesităţile de finanţare ale ciclului deexploatare şi datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment. Ea este expresiarealizării echilibrului financiar pe termen scurt a echilibrului dintre necesarul şi resursele decapitaluri circulante (ale exploatării).

NFR = AC – SC⇔ NFR = (S + C) – DE

în care: NFR – nevoia de fond de rulment;AC – active circulante;SC – surse ciclice;DE – datorii de exploatare.

În baza datelor prezentate anterior se calculează nevoia de fond de rulment pentru perioada luată în studiu, conform tabelului 4.7.

Tabelul 4.7. Nevoia de fond de rulment

ACTIV 2006 (MiiRon) 2007 (MiiRon)Stocuri de materii prime şi materiale 108,1909 231,1516Stocuri aflate la terţi 0,065 0,065Producţia în curs de execuţie – – Semifabricate, produse finite, produse reziduale 1.030,178

61.932,3094

Mărfuri 108,7181 93,5935Ambalaje 12,7401 17,9109Furnizori debitori 117,9010 53,5010Clienţi şi ct. asimilate 157,5591 269,0778

Alte creanţe 340,5729 171,9640Cont. de regularizare şi asimilate 202,0762 46,9618TOTAL 1 2.077,943

42.816,4765

PASIV 2006 (MiiRon)

2007 (MiiRon)

Furnizori şi conturi asimilate 1.286,0249

2.368,0704

Clienţi-creditori 26.337 62,1972Alte datorii 201,1735 287,5856

Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903TOTAL 2 1.784,017 2.773,0320

46



2

NFR = TOTAL 1 – TOTAL2

2006: NFR = 2.077,9434 –1.784,0172 = 293,9262

2007: NFR = 2.816,4765 – 2.773,0320 = 43,4445

Acesta evoluţie a NFR se explică prin creşterea stocului de produse finite cu 11,12%în 2006 şi cu 87,57% în 2007, precum şi prin creşterea celorlaltor elemente ale activelor ciclice, în timp ce sursele ciclice nu au crescut în aceeaşi proporţie.

Dacă NFR este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice) posibile de mobilizat. O atare situaţie poate fi judecată ca fiind normală, dacă este rezultatulunei politici de investiţii privind creşterea stocurilor şi creanţelor. Astfel, nevoia de fond derulment poate evidenţia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi a creanţelor şiexigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au încetinit încasările şi s-au urgentat plăţile).

Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse

temporare (ciclice) în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fiapreciată pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării dedatorii cu scadenţe mai relaxate. În caz contrar, aceasta nu poate fi decât consecinţa unor întreruperi temporare în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor.

Dacă fondul de rulment, la un moment dat (al încheierii exerciţiului contabil), estesuperior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanţare se regăseşte sub forma uneitrezorerii nete, concretizată în disponibilităţi băneşti, în conturi bancare şi în casă. Deci,trezoreria netă se determină cu relaţia:

TN = FR – NFR în care:

TN - trezoreria netăFR - fond de rulment

NFR - nevoia de fond de rulment

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţiechilibrate şi eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii, atât

pe termen lung, cât şi pe termen scurt. Înregistrarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor exerciţii succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viaţa economică şi posibilitatea

plasării rentabile a disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei ei pe piaţă.Trezoreria netă pozitivă evidenţiază faptul că exerciţiul financiar s-a încheiat cu un

surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanţului şi a altor acumulări băneşti. Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat eficient şi în deplină siguranţă pe piaţa monetară şi/sau financiară.

Trezoreria netă negativă evidenţiază un dezechilibru financiar la încheiereaexerciţiului. Deficitul monetar astfel constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite(de trezorerie sau de scont). În această situaţie, trezorierul urmăreşte obţinerea de noi creditela cel mai mic cost posibil, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Creşterea trezoreriei nete, pe perioada exerciţiului financiar, reprezintă „cash-flow“-ul(CF) ce revine acţionarilor sub formă de dividende de încasat şi/sau profit de reinvestit înîntreprinderea lor.

CF = TN1 – TN0

În condiţiile constantei nevoii de fond de rulment, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile

47



nete şi amortizările acumulate şi ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentrudezvoltarea şi prosperitatea întreprinderii. Un cash-flow pozitiv se interpretează ca o creşterea capacităţii reale de autofinanţare a investiţiilor. În consecinţă, aceasta semnifică o sărăcire aactivului net real, o reducere a valorii proprietăţii.

Totodată, se remarcă dependenţa trezoreriei şi faţă de variaţia nevoii de fond de

rulment, respectiv a decalajelor între creanţele şi plăţile datoriilor scadente. În aceste condiţii,o întreprindere rentabilă nu are în mod automat şi o trezorerie netă pozitivă, aceasta din urmădepinzând de variaţiile necesităţilor de finanţare şi, mai departe, de variaţiile termenelor descadenţă a încasărilor şi plăţilor.

În cazul SC „Damfis“ SA, se prezintă astfel:2006: TN = 38,5186 – 293,9262 = -255,4076 mii lei2007: TN = -164,7608 – 43,4445 = -208,2053 mii lei

Se observă că în anul 2006, SC „Damfis“ SA a înregistrat o trezorerie negativă de

aproximativ 200.000 Ron fapt pentru care se va recurge la solicitarea unui credit de la BancaTransilvania SA.

4.2. Întocmirea dosarului de creditare

Analizând situaţia trezoreriei nete şi având în vedere decizia firmei de a cumpăra noimijloace fixe (6 camioane destinate transportului de mărfuri şi materii prime), S.C. DamfisS.A. Timişoara solicită Băncii Transilvania un credit în valoare de 200.000 Ron, pe o

perioadă de 2 ani.

CERERE DE CREDIT

Nr. 1489 din 25/01/2006

CĂTRE,BANCA TRANSILVANIA Sucursala Timişoara

1. Denumirea, obiectul de activitate, forma juridică: SC Damfis SAProducerea si comercializarea zaharului şi a derivaţilor acestuia.

2. Sediul Timişoara, str. Polonă nr. 2, cod poştal 1900, telefon 056/211542, fax056/211543.3. Număr de înregistrare la Registrul Comerţului J35/502 din 29.04.91 ,locul de

înregistrare Timişoara , cod fiscal R1186523 .4. Reprezentanţii legali ai societăţii Popescu Florin .5. În calitate de administrator domiciliat în Timişoara , str. Popa Laurentiu nr.

35 , ap. - jud. Timiş telefon 056/143365 .6. Vă rugăm să aprobaţi un credit în valoare de 200.000 Ron, pe un termen de 24 luni,

necesar pentru achiziţionarea a 6 camioane destinate transportului de mărfuri şi materii prime.7. Rambursarea creditului dorim să o facem astfel:

Termene Suma

01.09.2006 50.000 Ron01.03.2007 50.000 Ron

48



01.09.2007 50.000 Ron01.03.2008 50.000 Ron

8. Garanţiile asiguratorii propuse sunt: .8.1. Tipul de garanţie (denumirea bunului propus):Imobil str. Polonă nr.2, instalatie pentru producerea şi comercializarea băuturilor

răcoritoare8.2. Date de identificare extr. CF nr. 234/20.01.98; Fişa mijloc fix şi factura nr.

545321/16/04/94, ce reprezintă achiziţionarea instalaţiei industriale .8. 3. Valoarea contabilă sau cea rezultată din actele de proprietate (mii lei): 24.000 mii

lei .8.4. Valoarea actuală estimată (mii lei): 24.000 mii lei .9. La prezenta cerere se anexează următoarele:9.1. Actul legal de constituire a societăţii9.2. Situaţia veniturilor şi cheltuielilor 9.3. Situaţia resurselor financiare9.4. Situaţia garanţiilor asiguratorii

9.5. Ultimul bilanţ contabil10. Declarăm pe propria răspundere că toate datele din prezenta cerere, precum şi din

documentele anexate sunt reale şi corespund cu cele din evidenţele noastre şi ne angajăm sărespectăm toate obligaţiile ce ne revin din contractul de împrumut, precum şi normele băncii.

Semnătura reprezentanţilor societăţii

Întocmirea dosarului de creditare a presupus parcurgerea mai multor etape de lucru pentru S.C. Damfis S.A. Timişoara, în vederea prezentării tuturor aspectelor pe care le solicita banca: elaborarea unui memoriu justificativ privind acordarea creditului; definirea reţelei dedistribuţie şi justificarea necesarului de creditare; determinarea valorii cash-flow-lui prinestimarea veniturilor cheltuielilor şi profitului;

În memoriul justificativ s-a prezentat istoricul societăţii, modul de constituire, bazalegală de funcţionare şi alte aspecte.

Istoric: Întreprinderea de Industrializare a Sfeclei de Zahăr din Timişoara, a fostînfiinţată în anul 1936, pe platforma alimentară din vestul oraşului. Timp de 40 de ani, aceastaa asigurat necesarul de producţie de zahăr pentru zona de vest a ţării. În anul 1976 peamplasamentul vechii fabrici de zahăr a început construcţia unei fabrici noi, a unei centraletermice, a unei staţii de epurare şi tratare a apelor, a unei staţii de producere a băuturilor

răcoritoare, precum şi a altor infrastructuri. În anul 1980 au fost date în folosinţă toate celeenumerate mai sus, funcţionând şi astăzi în condiţii bune. Din anul 1990, întreprinderea s-atransformat în societate comercială pe acţiuni.

Modul de constituire: societatea comercială pe acţiuni „Damfis” S.A. Timişoara, s-aconstituit prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Întreprinderi de Industrializare aSfeclei de Zahăr (IISZ) din Timişoara. S.C. „Damfis” S.A. este persoană juridică română,societate pe acţiuni, având durată nelimitată de funcţionare cu începere de la data înregistrăriila Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara.

Capitalul social iniţial era la 27.12.1990 de 74.610 Ron, împărţit în 149.211 acţiuni cuvaloare nominală de 0,50 Ron pe acţiune. A fost subscris în întregime de Statul Român încalitate de acţionar unic şi vărsat în întregime la data constituirii, cu posibilitatea transmiterii

acţiunilor către terţe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condiţiile legii. Ca- pitalul social poate fi redus sau mărit, în condiţiile legii, pe baza hotărârii Adunării Generale

49



Extraordinare a Acţionarilor. Acţiunile sunt indivizibile cu privire la societate, existând un proprietar pentru fiecare acţiune. La data de 31.12.1992, capitalul social era de 410.000 Ron printr-o mărire a acestuia conform H.G. nr. 26/1992, iar în prezent capitalul social subscris şivărsat integral este de 1.710.000 Ron.

Organizarea activităţii S.C. Damfis S.A., este influenţată de caracterul sezonier al pro-

ducţiei şi de particularităţile procesului tehnologic, care în principal este legată de activitateade remont, necesară a fi efectuată după fiecare perioadă de fabricaţie.Baza legală de funcţionare: S.C. „Damfis” S.A. cu sediul în Timişoara, str. Polonă

nr. 2, a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului, judeţul Timiş, în Registrul pentruînregistrarea comercianţilor persoane juridice, sub numărul 35/502 din 29.04.1991, vol. IV.

S.C. „Damfis” S.A., prin cererea nr 204 din 17.01.1995, a solicitat înscrierea de men-ţiuni în Registrul Comerţului. În temeiul art. 6 din Legea nr. 26/1990, menţiunile solicitate aufost înscrise la O.R.C. Timiş.

În temeiul Legii nr. IS/1990 şi Legii nr. 58/1991, capitalul social al S.C. „Damfis”S.A. se transmite către:

• Fondul Proprietăţii de Stat - persoană juridică română înfiinţată prin H.G. nr.

254/1992, 70% din valoarea capitalului social reprezentând 582.305 acţiuni, în valoare nomi-nală de 0,50 Ron pe acţiune.

• Fondul Proprietăţii Private nr. l Banat-Crişana, cu sediul în Arad, 30% din valoareacapitalului social, reprezentând 249.560 acţiuni, cu valoare nominală de 0,50 Ron pe acţiune.

Profilul activităţii şi obiective: activitatea de producţie şi comercializare a S.C. „Damfis”S.A. cuprinde următoarele obiective: asigurarea materiei prime; industrializarea sfeclei de zahăr;

producerea şi comercializarea zahărului, a produselor zaharoase şi a derivatelor; prestări deservicii şi operaţiuni de import-export.

Din data de 21.06.1995, societatea îşi extinde sfera de cuprindere a obiectului ei deactivitate, astfel: procesarea zahărului brut; producerea băuturilor răcoritoare şi a siropurilor

concentrate; producerea băuturilor alcoolice; comerţ cu ridicata a produselor alimentare, bău-turilor şi tutunului; comerţ cu amănuntul în magazine specializate; transporturi rutiere de măr-furi; manipulări şi depozitări; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, sau în-chiriate; închirierea altor mijloace de transport terestre; închirierea maşinilor si echipamen-telor; tratarea, epurarea şi distribuţia apei.

Structura administrativ-teritorială: din punct de vedere al aşezării în teritoriu, SC„Damfis” SA este amplasată în partea de vest a municipiului Timişoara, toate obiectivelefabricii aflându-se pe aceeaşi platformă. Societatea nu are filiale sau sucursale în afara

judeţului sau în străinătate, dar deţine, exclusiv în judeţ, locuri de preluare a materiei prime dela cultivatori (baze de recepţie).

Obiectivele de producţie sunt: fabrica de zahăr (FZ 4000); centrală termică; staţie de

epurare a apelor; staţie de tratare a apelor; bandă de producere a băuturilor răcoritoare; caleferată uzinală ş.a.Societatea a dobândit, în cursul anului 1996, dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafaţă de 714961 mp, care era până atunci în proprietatea statului.Societatea este administrată de către Consiliul de Administraţie (C.A.) şi condusă de

către Adunarea Generală a Acţionarilor (A.G.A.). A.G.A. este organul de conducere alsocietăţii, care decide asupra activităţii, asigurând politica ei economică şi comercială. A.G.A.se convoacă de preşedintele Consiliului de Administraţie sau de către vicepreşedinţi, dar poatefi convocată şi de administratori, ori de câte ori este nevoie.

Principalele atribuţii ale A.G.A. sunt, în principiu, următoarele:• aprobă structura organizatorică a societăţii, alege membrii C.A. ai comisiei de cen-

zori, alege directorul general sau îl revocă, stabileşte nivelul de salarizare, stabileşte bugetulde venituri şi cheltuieli, examinează, aprobă sau modifică bilanţul şi contul de profit şi pier-

50



dere, contractează împrumuturi bancare pe termen lung, aprobă orice fel de credit financiar,înfiinţează sau desfiinţează sucursale şi filiale, măreşte sau reduce capitalul social, modificăstatutul şi forma juridică a societăţii comerciale etc.;

• Analizează rapoartele C.A. privind perspectivele societăţii, poziţia pe piaţa internăsi externă, nivelul tehnic, calitatea, forţa de muncă, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;

•Acţionează în justiţie pe membrii C.A., directorul general, cenzori, pentru pagubele produse.

Consiliul de Administraţie este compus din 7-15 administratori aleşi de A.G.A. pe o perioada de patru ani, care pot avea şi calitatea de acţionari. Directorul general este preşedintele Consiliului de Administraţie.

Gestiunea societăţii este controlată de acţionari şi de comisia de cenzori, formată dintrei membrii. Cenzorii se aleg de către A.G.A. Aceştia verifică gospodărirea mijloacelor fixeşi circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă, controlează laînchiderea exerciţiului financiar exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor pre-zentate de C.A. asupra conturilor societăţii, a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, con-trolează operaţiile de lichidare ale societăţii. Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximumtrei ani şi pot fi realeşi.

Locul întreprinderii în economia naţională: S.C. „Damfis” S.A. deţine o poziţie do-minantă în cadrul economiei naţionale. La nivelul anului 1992, societatea a obţinut cea maimare producţie de zahăr din ţară, (25.584 tone).

Dacă în trecut existau aproximativ 40 de capacităţi de producţie a sfeclei în ţară, în prezent funcţionează numai 22 dintre acestea, S.C. Damfis S.A., a ocupat şi ocupă şi astăzi unloc important în ramura industriei alimentare, fiind una din unităţile cu cea mai marecapacitate de prelucrare a sfeclei de zahăr.

Iniţial, când a fost dată în folosinţă, capacitatea de prelucrare a fabricii în 24 de ore, afost de 6.000 t sfeclă, dar din lipsă de materie primă, vechea fabrică de zahăr (2.000 t), nu mai

funcţionează şi ca urmare acum capacitatea este de 4.000 t/24 h. În acest an s-au prelucrat13.000 t zahăr brut import, (lunile iulie-august), pentru a completa necesarul de zahăr, pro-ducţia de sfeclă de zahăr din judeţ fiind sub cea estimată.

Pe lângă fabrica de zahăr propriu - zisă, societatea mai deţine o centrală termică şi ostaţie de epurare a apelor, care deservesc întreaga platformă alimentară din zonă (S.C. „COM-TIM”S.A., S.C. „OLEATIM” S.A., S.C. „UNTIM” S.A., S.C. „Damfis” S.A.). Un element de

perspectivă îl constituie atragerea investitorilor străini.Structura mijloacelor fixe pe categorii de folosinţă: este corespunzătoare, şi anume:

clădiri: 40,7% - asigură desfăşurarea procesului de fabricaţie; construcţii speciale: 23%;mijloace fixe active: 23,4%, iar împreună cu clădirile mai mult de 87% din totalul mijloacelor fixe; mijloace de transport: 8,3%.

Gradul de uzură pe ansamblul mijloacelor fixe este de 50,28%, nivel considerat co-respunzător pentru desfăşurarea procesului de fabricaţie. Gradul de uzură cu cele mai mari va-lori se înregistrează la categoriile de maşini de forţă şi utilaje energetice (63%) şi la mijloacelede măsură, reglare şi control (63%). Atrage însa atenţia şi gradul de uzură pe care îl înregis-trează categoria de maşini unelte şi utilaje de lucru (58%). Nivelul cel mai scăzut al uzurii îlau mijloacele de transport (30%).

Nivelul tehnic al mijloacelor fixe se situează peste nivelul mediu din economia naţio-nală dar sub cel mondial. Argumentul porneşte de la faptul că S.C. „Damfis” S.A. a fost pusărelativ recent în funcţiune (16 ani) şi este una din cele mai mari capacităţi de realizare a zahă-rului din ţară. Nivelul coeficientului sintetic de 0,70 indică un nivel bun al stării potenţialuluimijloacelor fixe şi o utilizare raţională a acestora.

51



Piaţa şi comercializarea: coeficientul sintetic de 0,52 indică o stare a pieţei care plasează agentul economic într-o stare de viabilitate, cu condiţia consolidării pieţei deaprovizionare cu materie primă şi menţinerea poziţiei dominante pe piaţa de desfacere.

Reţeaua de distribuţie cuprinde: livrări directe către beneficiari: 42%; livrări cătreunităţi specializate ale comerţului cu ridicata: 50,7%; alte canale de distribuţie: 7,1%.

Capacităţi de producţie: capacitate nominală din proiect: 4.000 t sfeclă/24 h; capacitatenominală efectivă: 2.400 t sfeclă/24 h.Pentru băuturi răcoritoare, capacitatea nominală din proiect este de 3.000 butelii/24 h,

dar capacitatea efectivă este de 1.438 butelii/24 h.Principalii furnizori: principala materie primă utilizată de SC Damfis SA este sfecla

de zahăr. Sursele de aprovizionare şi participarea acestora la asigurarea cu materii prime(sfeclă de zahăr) sunt fostele IAS-uri, asociaţiile agricole şi producătorii individuali din

judeţul Timiş şi judeţele limitrofe.Beneficiarii produselor realizate de SC „Damfis” SA (zahăr, melasă, borhot uscat şi

energie termică) sunt „Alcom”, „Kandia”, „Bega Pam”, alte unităţi economice (pentru zahăr),„Cesena”, „Ciucaş”, alţi beneficiari (pentru melasă), „Agrotim”, alţi beneficiari (pentru borhot

uscat), „Untim”, „Oleatim” (pentru energie termică).Prin dezvoltarea sectorului particular, numărul beneficiarilor a crescut, ceea ce permite so-

cietăţii să nu depindă de un număr restrâns de beneficiari, care de multe ori pot fi insolvabili.Reţeaua de distribuţie reprezintă un alt element ce trebui analizat în cadrul studiului

privind justificarea necesarului de creditare a SC „Damfis” SA.Dacă, în general, aprovizionarea nu ridică probleme majore, totuşi excepţia o

constituie sfecla de zahăr. Datorită suprafeţelor construite pentru depozitul de sfeclă, pot fidepozitate simultan 9.000 tone sfecla de zahăr. Transportul sfeclei se face atât pe cale ferată,cât şi auto. O problemă importantă care apare în această situaţie o constituie mijloacele detransport pe care S.C. Damfis SA le deţine (acestea fiind insuficiente şi uzate, după cum se

poate observa şi din capitolul privind situaţia mijloacelor fixe).Cheltuielile pe care firma le efectuează cu transportul sunt deosebit de mari în anul

2006, acestea ridicându-se la aproximativ 199,5797 Ron, o parte importantă din aceste sumefiind constituită din închirierile de mijloace de transport pe care SC „Damfis” SA este nevoităsă le efectueze atât pentru transportul materiilor prime de la furnizori (ştiut fiind faptul ca62.5% sunt producători individuali, care nu au în dotare mijloace de transport proprii), cât şi

pentru transportul produselor finite către beneficiari (în special a zahărului).Pentru a-şi putea diversifica reţeaua de distribuţie, SC „Damfis” SA solicită un credit

în valoare de 200.000 mii Ron, cu ajutorul căruia intenţionează să achiziţioneze de la SCRoman SA 6 camioane cu o capacitate max. de 8 t. Valoarea unui automobil este de 32.000lei. Investiţia este deosebit de necesară, deoarece tarifele la transport pe care firmele de

specialitate le practică sunt deosebit de ridicate.Având în vedere faptul că SC Damfis SA va efectua transporturi cu caracter sezonier, pen-tru perioadele în care fabrica nu se va folosi de acestea, se intenţionează închirierea mijloacelor detransport. Camioanele au un consum de 18 1 motorină/100km, ceea ce înseamnă 630 lei/km, de

patru ori mai puţin decât tariful practicat de firmele specializate în transportul de mărfuri.De asemenea, firma solicită suma de 4.000 Ron pentru activităţi de reclamă-

publicitate, în promovarea activităţii de transport mărfuri.Întreprinderea are nevoie de aceste mijloace de transport pentru a putea face faţă concu-

renţei în contractele pe care le realizează, aceasta putând stipula clauza franco-depozit beneficiar.În aceste cazuri, preţul zahărului realizează o creştere medie de numai 3-5%, în comparaţie cucreşterea realizată în perioada curentă, de 10-15% din preţul franco-depozit furnizor, în condiţiile

în care firma este nevoită să apeleze la firme specializate în transportul mărfurilor.

52



Pe piaţa naţională de desfacere a zahărului, SC Damfis SA Timişoara deţine o poziţieimportantă, realizând 5% din producţia de zahăr la nivel naţional. Concurenţii săi direcţi suntfabricile de zahăr din vestul ţării şi anume: SC Damfis SA Oradea; SC Damfis SA Arad.

Estimarea veniturilor se fundamentează pe următoarele elemente:• principalele activităţi generatoare de venituri: producţia şi comercializarea zahărului

din sfecla de zahăr; livrarea de energie termică; livrarea de apă epurată;• capacităţile de producţie existente pe activităţi;• gradul de utilizare a capacităţilor pe activităţi;• producţiile fizice obţinute pe activităţi;• preturile de vânzare a produselor sau tarifelor de prestare a serviciilor.

Estimarea veniturilor obţinute se face prin însumarea veniturilor din producţia desfecla de zahăr cu cele obţinute din livrările de energie termică şi apă epurată ş.a.

Estimarea cheltuielilor totale s-a făcut având în vedere cheltuielile aferenteactivităţilor de exploatare şi cheltuielile de exploatare.

Estimarea profitului net s-a făcut pe baza fluxurilor de venituri şi cheltuieli, ţinând

cont de cota de impozit pe profit.Fluxul de numerar (cash-flow) înseamnă fluxul de trezorerie disponibilă pe care-ldegajă activitatea de exploatare şi comercializare. Determinarea cash-flowului are la bazăcapacitatea beneficiară exprimată prin profitul net la care se adaugă celelalte disponibilităţi

băneşti create de agentul economic, din care se scot nevoile de finanţare curentă.Calculul mărimii cash-flowului presupune evaluarea fluxurilor de intrări (profit net,

amortizare anuală, credite contractate) şi a fluxurilor de ieşiri (investiţii, variaţia necesaruluide fond de rulment, rambursări de credite). Fluxul de numerar de calculează ca diferenţă întrefluxul intrărilor şi fluxul ieşirilor.

4.3. Contractarea creditului

În urma analizei dosarului de credit depus de S.C. Damfis S.A. Timişoara, BancaTransilvania a întocmit un referat de credit favorabil acordării creditului solicitat.

REFERAT PRIVIND ACORDAREA CREDITULUI

S.C. „Damfis” S.A., cu sediul în Timişoara str. Polonă nr. 2, înmatriculată la OficiulRegistrului Comerţului, judeţul Timiş, în Registrul pentru înregistrarea comercianţilor

persoane juridice, sub numărul 35/502 din 29.04.1991, vol. IV.

S.C. „Damfis” S.A. are ca principal obiect de activitate industrializarea sfeclei de zahăr, producerea şi comercializarea zahărului, a produselor zaharoase şi a derivatelor.

Prin cererea nr. 1489/25.01.98, firma solicită un credit în valoare de 200.000 Ron pe o perioadă de doi ani, rambursarea efectuându-se anual, în tranşe egale a câte 50.000 Ron îndata de 1.09.2006, 1.03.2007, 1.09.2007 respectiv 1.03.2008.

Garanţiile pe care S.C. „Damfis” S.A. le propune sunt clădirea în care îşi desfăşoară ac-tivitatea din strada Polona nr. 2, respectiv utilajul de producere şi îmbuteliere a băuturilor răcoritoare.

Creditul pe care firma îl solicită este destinat achiziţionării a 6 camioane cu o capacitatede 8 t de la SC „Roman” SA, cu care S.C. „Damfis” S.A. intenţionează să efectuezetransportul materiilor prime şi al mărfurilor de la furnizori, respectiv la beneficiari, prin

implementarea unor noi strategii de marketing, de cucerire a pieţei.

53



După o minuţioasă analiză a posturilor din balanţă, firma a prezentat şi a justificat principalele conturi care prezentau probleme: furnizorii – soldul creditor al contuluireprezentând sumele ce urmau să fie plătite conform contractelor încheiate cu producătoriiagricoli până la jumătatea anului 2006, clienţii beneficiind şi ei de termene de plată de 90-120de zile de la livrarea mărfii, centralizatorul acestor contracte este prezent la anexe în dosarul

de creditare. De asemenea, este prezentată în aceeaşi anexă structura stocurilor, datoriile faţăde buget, structura cheltuielilor şi a veniturilor.Se propune astfel acordarea creditului pe o perioada de doi ani, rambursarea efectuându-

se semestrial, la datele precizate în contract.

Indicatorii economici calculaţi de Banca Transilvania sunt prezentaţi în tabelul 4.12.

Tabelul 4.8 Situaţia principalilor indicatori financiari

Nr.crt.

Indicator u.m. 2006 2007

I Indicatori de lichiditate1 Active curente mii ron 2.094,7955 2.844,42172 Pasive curente mii ron 2.056,2769 3.009,18273 Stocuri mii ron 1.259,8342 2.274,97194 Disponibilităţi mii ron 16,8521 27,94525 Rata de lichiditate curentă: (1 / 2)*100 % 101,87 94,52

6 Rata de lichiditate rapidă: ((1 – 3) / 2)*100 % 40,60 19,92

7 Rata de lichiditate foarte rapidă: (4 /

2)*100

% 0,81 0,92

II Indicatori de activitate8 Cifra de afaceri mii ron 3.395,5023 5.992,72959 Cheltuieli de exploatare mii ron 3.023,2708 5.630,354910 Creanţe mii ron 818,1092 514,504611 Furnizori şi conturi asimilate mii ron 1.288,6586 2.430,267612 Active fixe mii ron 2.432,5408 3.669,414613 Total active mii ron 4.527,3363 6.513,836314 Viteza de rotaţie a stocurilor (durata în

zile): (3 / 9)*365 zile 152 147

15 Viteza de rotaţie a creanţelor (durata în

zile): (10 / 8)*365

zile 88 31

16 Viteza de rotaţie a datoriilor furnizori (durata în zile): (11 / 9)*365

zile 156 148

17 Viteza de rotaţie a activelor fixe (număr rotaţii): 8 / 12

nr.rot. 1,39 1,63

18 Viteza de rotaţie a activelor totale (număr rotaţii): 8 / 13

nr.rot. 0,75 0,92

III Indicatori ai profitabilităţii19 Profit din exploatare mii ron 402,7066 410,502020 Profit net mii ron 298,6518 151,7519

21 Capital propriu mii ron 2.311,6027 3.465,653822 Marja de exploatare: (19 / 8)*100 % 11,86 6,85

54



23 Marja netă: (20 / 8)*100 % 8,79 2,53

24 Randamentul activelor: (20 /13)*100 % 6,59 2,32

25 Randamentul capitalului propriu:(20/21)*100

% 12,91 4,37

IV Indicatori ai solvabilităţii

26 Datorii totale mii ron 2.215,7336 3.048,182527 Total pasiv mii ron 4.527,3363 6.513,836328 Cheltuieli cu dobânzile mii ron 83,2040 165,525029 Gradul de îndatorare: (26 / 27)*100 % 48,94 46,79

30 Gradul de acoperire al dobânzilor: 19 / 28 - 4,84 2,48

Analiza indicatorilor financiar prezentaţi în tabelul 5.12 justifică posibilităţile firmei dea contracta credite pe perioada 2006-2008. Evoluţia indicatorilor de lichiditate, de activitate,de profitabilitate şi de solvabilitate demonstrează că SC „Damfis” SA nu are o capacitate deîndatorare saturată şi, ca urmare, Banca Transilvania este dispusă să acorde creditul solicitat.

Pentru activităţile productive, Banca Transilvania calculează nivelul dobânzii pentrucreditele acordate pe baza nivelului indicatorilor financiari şi a valorii ce le iau aceştia, aşacum se prezintă în tabelul 4.9.

Tabelul 4.9 Determinarea nivelului dobânzii

Nr.crt.

CategoriaIndicatori

financiari şicoeficienţi

Nivelefectiv2007

Nivelindicatori

Apreciereavalorii

indicatorilor

1 Profitabilitate

marja netă (6)

2,53% >10%

8 - 104 - 8<4

f.b.=1

b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

marja deexploatare (7)

6,85% >12%9 - 125 - 9<5

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

2 Solvabilitate

grad deîndatorare (5)

46,79% <=30%31 - 5556 - 70

>70

f.b.=1b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

grad deacoperire

dobânzi (5)

2,48 >=31,6 - 2,91 - 1,5

<1

f.b.=1b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

3 Lichiditate

rata curentă (5)

94,52% >=150%121 - 149100 - 120<100%

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

rata rapidă (4)

19,92% >=110%91 - 11070 - 90<70%

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

55



4 Activitate

rotaţia stocurilor (4)

147 zile <=36 zile37 - 70

71 - 120>120

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

rotaţia creanţelor şi rotaţia

furnizorilor (4)

31 zile

şi 148 zile

<=10 zile

11 - 1516 - 30

>30

f.b.=1

b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

5 Trezorerie cash-flow (4)

criticapreciere

stare

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

6 Coeficient risc % (3)între

3,6 şi 5

0,50,6-2,02,1-3,53,6-5

f.b.=1 b.=1.11cr.=1.22sl.=1.33

unde f.b.= foarte bine; b.= bine; cr.= critic; sl.= slab.

S-au considerat indicatorii aferenţi ultimului exerciţiu financiar: 2007. Pentru ultimeledouă categorii – aprecierea trezoreriei şi coeficientul de risc nu s-au putut obţine valorile, cidoar aprecierea, includerea într-o anumită stare.

Se poate observa că pentru o firmă cu o situaţie financiară foarte bună (pentru care toţiindicatorii financiari calculaţi se încadrează în limitele aferente stării „foarte bine” şicoeficientul de risc aferent este sub 0,5), rata dobânzii precticată de Banca Transilvania lamomentul analizei era de 43% (6+7+5+5+5+4+4+4+3)

În cazul S.C. Damfis S.A. Timişoara, rata dobânzii calculată de Banca Transilvania

este de 53,78%, diferenţa de 10,78% (53,78 – 43) reprezentând prima de risc stabilită de bancă. (6x1,33 + 7x1,22 + 5x1,11 + 5x1,11 + 5x1,33 + 4x1,33 + 4x1,33 + 4x1,22 + 3x1,33 =53,78).

După ce au fost stabilite toate elementele creditului, între bancă şi S.C. Damfis S.A.Timişoara a fost încheiat contractul de credit.

CONTRACT DE CREDIT

BANCA „TRANSILVANIA” S.A. CLUJ

SUCURSALA TIMIŞOARA

1900, Timişoara, str. A. Pacha nr. 1, RomâniaTel.: 00-40-56-201046, 201048, 201049; Fax: 201047

CONTRACT DE CREDIT NR. ....81........... Încheiat astăzi 25/O1/2007 .

între Banca Transilvania SA Cluj, sucursala Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.

Rodnei nr. l, denumită în prezentul contract BANCA, înregistrată la Registrul Comerţului cu

56



nr. J35 / 77 / 1996, reprezentată prin Pomac Florin, în calitate de director, şi Vistarici Velimir,în calitate de contabil şef, pe de o parte şi

SC Damfis SA, înmatriculată în Registrul Comerţului cu nr. J35/502, din 29.04.1991, cusediul în str. nr. , judeţul Timiş , denumită ÎMPRUMUTAT,reprezentată prin POPESCU FLORIN , legitimat cu BI DV 318076 , în

calitate de ADMINISTRATOR, s-a întocmit următorul contract de împrumut:

A. VALOAREA ŞI OBIECTUL CREDITULUI

A.1. Banca acordă ÎMPRUMUTATULUI un credit/linie de credit în sumă de200.000 Ron, începând cu data de 01.03.2006 până la data de 01.03.2008 .

A.2. Creditul va fi utilizat pentru următoarele obiective:Achiziţionare camioane în vederea efectuării transportului de mărfuri .

B. ACORDAREA CREDITULUI

Creditul se va acorda după cum urmează:- integral la data de ;- eşalonat în tranşele şi termenele menţionate mai jos: .- eşalonat pe măsura efectuării plăţilor care se referă la obiectul/activitatea creditat(ă):

achiziţionare camioane de la SC Roman SA ;- creditul (linia de credit) se acordă prin contul 22729922 .

C. DOBÂNDA CREDITULUI

C1. La creditul (linia de credit) contractat(ă), ÎMPRUMUTATUL plăteşte o dobândă de53,78% pe an. Procentul de dobândă se modifică periodic, în raport cu evoluţia

nivelului dobânzilor pe piaţa bancară. Modificările vor fi comunicate ÎMPRUMUTATULUIîn termen de 5 zile.

În condiţiile în care ÎMPRUMUTATUL nu acceptă dobânda modificată va notifica acestlucru băncii. În aceste condiţii el este obligat să ramburseze creditul cu dobânzile aferente în30 de zile de la comunicarea primită de la bancă.

C2. Dobânda se va calcula pe zile calendaristice ale perioadei de acordare a credituluiraportate la 365 de zile.

C3. Dobânda se calculează lunar, începând cu ziua acordării creditului (liniei de credit)şi se percepe la data de 25 a fiecărei luni. Dacă ziua de percepere a dobânzii este o zi

nelucrătoare, aceasta va fi percepută în prima zi lucrătoare care urmează zilei de scadenţă.ÎMPRUMUTATUL îşi va alimenta contul de disponibil la un nivel care să asigure încasareadobânzilor calculate, BANCA rezervându-şi dreptul de a efectua automat această operaţiune.

C4. Dacă pe parcursul utilizării creditului apar întârzieri de plată a dobânzilor, BANCAva percepe o dobândă majorată cu 30% (pe an), cu titlu de penalităţi de întârziere. Majorarease aplică începând cu ziua următoare celei pentru care s-a făcut calculul de dobândă.

D. RAMBURSAREA CREDITULUI

Dl. ÎMPRUMUTATUL se obligă să ramburseze creditul la termenele şi în sumelestabilite mai jos:

Nr.crt. Valoarea ratei derambursat (Ron) TermenAn Lună Zi

57



1 50.000 2006 09 012 50.000 2007 03 013 50.000 2007 09 014 50.000 2008 03 01

D2. Dacă pe parcursul utilizării creditului apar întârzieri de rambursare a ratelor,

BANCA va percepe o dobândă penalizatoare de 10% pe an peste dobânda negociată sau pestenivelul dobânzii modificate conform pct. Cl., începând cu ziua imediat următoare scadenţei.

D3. Rambursarea înainte de termen a creditului se poate efectua de comun acord cuBANCA.

D4. Pe durata acordării creditului pot fi făcute cel mult două amânări, prelungiri,reeşalonări sau rescadenţări, fiecare operaţiune de acest gen comisionându-se cu 0,1% dinvaloarea creditului.

D5. În cazul încetării raporturilor contractuale din vina clientului (intrarea creditului larestanţă), dobânda percepută de bancă va fi cea rezultată din aplicarea clauzelor contractualenivelului de dobânda maxim stabilit prin Decizia C.D. pentru creditele curente, corectată cucoeficientul de inflaţie confirmat oficial pentru perioada respectivă. Prezenta clauză, prinacordul părţilor, are caracter de clauză penală.

E. COMISIOANE ŞI TAXE BANCARE

El. ÎMPRUMUTATUL va plăti un comision pentru analiza şi instrumentarea creditului(liniei de credit) de 0,2% asupra valorii creditului (liniei de credit).

E2. Pentru creditul (linia de credit) acordat(ă) se percepe o marjă de risc de 0,6% ,care se aplică la valoarea creditului (liniei de credit), în momentul acordării.

E3. În cazul liniilor de credit, pentru neutilizarea acestora, se va plăti un comision de10% pe an, calculat lunar asupra soldului neutilizat zilnic, calcularea şi încasarea se vaface în condiţiile punctelor C3 si C4.

F. GARANTAREA ŞI ASIGURAREA CREDITULUI

Fl. ÎMPRUMUTATUL se obligă sa garanteze creditul (linia de credit) în sumă de200.000 Ron cu următoarele garanţii constituite în favoarea BĂNCII, astfel: Imobilul dinstrada Polonă nr. 2, în valoare de 182.000 Ron şi instalaţia de producere şi îm bu teliere a

băuturilor răcoritoare în valoare de 58.000 Ron. Total garanţii 240.000 Ron.Bunurile cumpărate din prezentul credit vor fi cuprinse în garanţia creditului; în acest

sens se vor încheia, în cel mai scurt timp de la dobândire, contractele de garanţiecorespunzătoare care să conserve privilegiul băncii.F2. Bunurile admise în garanţie sunt asigurate astfel:Contr. 2358/23.01.91 şi 6524/03.04.94 la ARDAF SA .Drepturile de despăgubire ce vor rezulta din contractele de asigurare, încheiate pentru

bunurile aduse în garanţie, sunt cesionate în favoarea BĂNCII. Originalul contractelor deasigurare se păstrează la bancă.

F3. Giranţii se obligă în mod solitar cu ÎMPRUMUTATUL la rambursarea la scadenţă acreditului contractat în sumă de şi a dobânzii datorate, prinsemnarea contractului aceştia renunţând în mod expres la beneficiul de diviziune şi discuţiune

prevăzut de articolul 1662 Cod Civil.

G. OBLIGAŢIILE BĂNCII

58



G1. BANCA va pune la dispoziţia ÎMPRUMUTATULUI, integral sau în tranşe,creditul convenit prin prezentul contract.

G2. BANCA se obligă, şi în cazul operaţiunilor care decurg din acest contract, să păstreze secretul acestora şi să nu furnizeze informaţii asupra lor decât cu acordul

ÎMPRUMUTATULUI sau în condiţiile prevăzute de lege.

H. OBLIGAŢIILE ÎMPRUMUTATULUI

H1. ÎMPRUMUTATUL are obligaţia de a utiliza creditul (linia de credit) înconformitate cu prevederile art. A al prezentului contract.

H2. ÎMPRUMUTATUL are obligaţia să restituie BĂNCII creditul (linia de credit) primit(ă), potrivit termenelor trecute în contract, şi să plătească dobânda şi comisioaneleaferente.

H3. ÎMPRUMUTATUL are obligaţia de a păstra în bune condiţii şi de a nu înstrăinagaranţiile care au stat la baza acordării creditului.

H4. În termen de 30 de zile, ÎMPRUMUTATUL are obligaţia să-şi deruleze încasările şi plăţile prin contul curent deschis la BANCA TRANSILVANIA şi să folosească instrumentelede decontare legale. În caz contrar, BANCA poate suspenda fără preaviz acordarea creditului.

H5. ÎMPRUMUTATUL are obligaţia de a depune la bancă balanţa de verificare lunar,iar bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, în termenele prevăzute de reglementărilelegale pentru depunere la organele fiscale. Aceste acte vor fi înregistrate la împrumutat şi vor

purta semnătura autorizată şi ştampila societăţii, iar bilanţul contabil va purta şi viza organuluifiscal competent.

H6. ÎMPRUMUTATUL trebuie să comunice BĂNCII cu 30 de zile înainte împreju-rările în care au intervenit reprofilarea, reorganizarea sau restructurarea.

H7. ÎMPRUMUTATUL se obligă să asigure bunurile aduse în garanţie şi cele realizatedin creditul acordat şi să reînnoiască la timp asigurările până la plata integrală a tuturor sumelor datorate.

I. DREPTURILE BĂNCII

I1. BANCA are dreptul să verifice şi să analizeze pe parcursul utilizării creditului (linieide credit) respectarea condiţiilor în care acesta s-a acordat, existenţa faptică, permanentă şiintegrală a garanţiilor creditului.

Pentru clienţii care au aprobată linie de credit această analiză se va face trimestrial şi presupune redimensionarea nivelului acesteia şi a condiţiilor de derulare în funcţie de

rezultatul analizei şi necesarul de resurse al clientului.Eventualele modificări ale nivelului liniei de credit sau ale condiţiilor de derulare, vor face obiectul unui act adiţional care va face parte integrantă din prezentul contract.

I2. În cazul în care ÎMPRUMUTATUL nu şi-a respectat obligaţiile asumate în contract,BANCA va putea lua măsurile de mai jos:

I2.1. Sistarea fără preaviz a creditării. Aceasta va fi temporară sau definitivă.I.2.2. Reducerea liniei de credite.I.2.3. Declararea creditului (liniei de credit) scadent(ă) anticipat şi rambursarea lui

integrală cu plata dobânzilor, comisioanelor şi cheltuielilor ocazionate.I.2.4. Recuperarea creditului (liniei de credit) din conturile de disponibilităţi ale

ÎMPRUMUTATULUI, a dobânzilor, comisioanelor şi altor cheltuieli ocazionate.

I.2.5. Valorificarea garanţiilor pe baza cărora s-a acordat creditul.I.2.6. Executarea silită a altor bunuri ale ÎMPRUMUTATULUI.

59



I.2.7. Recuperarea prejudiciilor cauzate băncii se face şi prin urmărirea profiturilor realizate.

J. LITIGII

J.l. Orice neînţelegere izvorâta din prezentul contract de credite va putea fi soluţionatăde părţile contractate pe cale amiabilă, în termen de maximum 9 zile.J.2. Dacă din discuţiile avute nu se ajunge la un consens, neînţelegerile se vor soluţiona

de instanţele judecătoreşti din municipiul Timişoara.J.3. Dacă ÎMPRUMUTATUL îşi modifică patrimoniul prin reprofilare, reorganizare sau

restructurare, creditul acordat prin prezentul contract poate deveni exigibil.J.4. BANCA nu preia riscul politic sau cel privat produs de calamităţi naturale şi nu

răspunde de autenticitatea şi realitatea documentelor prezentate de ÎMPRUMUTAT.

K. ALTE CLAUZE

K.l. Părţile convin că în cazul nerambursării ratei şi/sau dobânzii lunare la termenulconvenit (scadenţă) întregul credit/linie de credit devine scadent de plin drept şi fără punereaîn întârziere a debitorului, după trecerea a 30 de zile de la scadenţă, debitorul având obligaţiade a restitui creditul acordat şi dobânzile aferente, în caz contrar banca procedând laexecutarea silită.

K.2. În cazul în care data de rambursare a creditului sau ratei este o zi nelucrătoare,rambursarea se va face în prima zi lucrătoare următoare.

K.3. În cazul în care împrumutatul doreşte amânarea rambursării creditului sau rateiscadente, acesta va depune în acest sens o cerere către bancă cu 5 zile lucrătoare anterioaredatei scadentei la care va anexa actele care motivează cererea sa. Nerespectarea acestuitermen se sancţionează prin perceperea unui comision de 0,5% din suma care face obiectulcererii de amânare.

K.4. În conformitate cu art. 56, alin. 2 a Legii 58/1998, contractul de credit împreună cucontractele de garanţie reală şi personală constituite în scopul garantării creditului constituietitluri executorii.

K.5. Acest contract intră în vigoare la data semnării lui.K.6. Contractul a fost încheiat în număr de 3 exemplare, din care 2 rămân la BANCĂ şi

1 exemplar la ÎMPRUMUTAT.BANCA TRANSILVANIA S.A.

Director, Contabil şef,Consilier juridic, Întocmit

Moderator credite

60



CONCLUZII

Din prezentarea teoretică, pe parcursul a patru capitole, a problemei creditului şicreditării bancare a agenţilor economici, precum şi din studiul de caz efectuat pe S.C.„Damfis” S.A. se desprind o serie de concluzii utile, ce merită a fi reţinute în această partefinală a lucrării.

Creditarea agenţilor economici apare ca o necesitate, deoarece de evoluţia acesteiactivităţi depinde, în mare măsură, evoluţia de ansamblu a economiei naţionale, în condiţiilecaracterului limitat al fondurilor (resurselor financiare) proprii ale agenţilor economici. Prinurmare, o bună funcţionare a segmentului economiei naţionale definit de întreprinderile micişi mijlocii, este determinat de implicarea sistemului bancar în viaţa economică prin activitatea

de creditare.Prin intermediul creditului se poate acoperi deficitul de resurse băneşti a agenţilor

economici, într-o anumită perioadă. Acest lucru se poate simţi mai puternic, în prezent, cândeconomia naţională românească se restructurează, se diversifică pieţele de desfacere, se simtelipsa acută de capitaluri. În opoziţie cu aspectele menţionate de la nivelul firmelor, în cadrulsistemului bancar, portofoliul creditelor pentru investiţii este slab. Acest lucru se datoreazăfaptului că instituţiile bancare nu au, deocamdată, puterea financiară de a imobiliza sume maride bani pe termen lung, aşa cum o cere creditarea pentru nevoi permanente (investiţii).

Problemele ce constituie obiect de dezbatere a prezentei lucrări sunt tratate într-osuccesiune logică, vizând fenomenul financiar – creditarea bancară a agenţilor economici,încercând astfel să justificăm necesitatea şi oportunitatea creditului în cadrul economiei de

piaţă. Aceste probleme constituie obiect de dezbatere a capitolelor respective, şi anume:1) În cadrul pieţei financiare funcţionează, ca o componentă distinctă, piaţa creditului,

care este prezentată vizavi de raportul dintre oferta şi cererea de capital, prezentându-se înacelaşi timp principalele categorii de credite din sistemul financiar-bancar românesc.

2)Politica de finanţare a firmei prin creditare bancară generează costuri mai reduse, înraport cu atragerea de capitaluri de la acţionari, cu toate că aceasta din urmă prezintă avantajulîmbunătăţirii structurii financiare a societăţii respective.

3) Structura financiară, capacitatea şi efectul de îndatorare sunt elemente care stau la baza justificării necesităţii şi oportunităţii creditului bancar pentru acoperirea nevoilor permanente şi ciclice de resurse financiare.

4) Importanţa creditului bancar în economia contemporană derivă din aceea că apare îneconomia de piaţă ca formă de mişcare a capitalului dat cu împrumut şi, în acelaşi timp, ca forţăce dirijează resursele, capacităţile de producţie şi eforturile umane spre anumite obiective.

5) Prudenţa bancară, principiul fundamental ce caracterizează activitatea bancară dinRomânia şi nu numai, impune reliefarea aspectelor privitoare la particularităţile activităţii decreditare, tehnicile constituirii resurselor de creditare şi ale formării dobânzilor pe piaţa cre-ditului, probleme prezentate succint în capitolul al treilea al lucrării.

6) Creditarea agenţilor economici, acordarea, documentarea şi evaluarea creditelor,evaluarea riscului de creditare, precum şi garanţiile şi rambursarea creditului constituiesubiecte de reflecţie în capitolul al patrulea al lucrării de faţă;

7) Studiul de caz realizat în cadrul SC „Damfis” SA şi Banca Transilvania a prezintă

parcurgerea a trei etape importante ale creditării, şi anume:a) determinarea necesarului de credite pe baza analizei lichiditate-exigibilitate, cu

1



ajutorul indicatorilor echilibrului financiar – fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şitrezoreria netă;

b) întocmirea dosarului de creditare, care presupune la rându-i parcurgerea mai multor etape de lucru, şi anume: elaborarea unui memoriu justificativ privind acordarea creditului;definirea reţelei de distribuţie şi justificarea necesarului de creditare; determinarea valorii flu-

xului de numerar prin estimarea veniturilor şi cheltuielilor ocazionate;c) contractarea creditului – în urma analizei dosrului depus de S.C. Damfis S.A.Timişoara, Banca transilvania a procedat la întocmirea referatului privind acordarea credituluide către bancă; cum referatul a fost favorabil, banca a calculat dobânda aferentă creditului şi afost încheiat contractul de credit.

8) Calculul trezoreriei nete prin diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond derulment a necesitat în prealabil corectarea posturilor bilanţiere de activ şi pasiv.

9) Dacă în anul 2006, mărimea fondului de rulment este pozitivă, ceea ce indică osituaţie favorabilă, înregistrându-se un excedent de lichidităţi potenţiale asupra exigibilităţilor

potenţiale, în anul 2007, mărimea fondului de rulment este negativă. Fondul de rulmentnegativ reflectă absorbirea unei părţi din resursele temporare, pentru finanţarea unor nevoi

permanente, contrar principiului de finanţare. Aceasta reprezintă o situaţie de dezechilibrufinanciar, caz în care fondul de rulment apare ca o nevoie de capital, ce trebuie finanţată dedatoriile pe termen scurt şi nu ca o resursă permanentă.

10) Pe baza datelor din bilanţul financiar s-a determinat nevoia de fond de rulment, altindicator ce stă la baza determinării necesarului de credite. Valorile acestui indicator se re-găsesc în tabelul 4.7. din lucrare.

11) Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţiechilibrate şi eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al firmei., atât pe ter-men lung, cât şi pe termen scurt. Valoarea pozitivă evidenţiază faptul că exerciţiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, expresia concretă a profitului net din pasivul bilanţului şi aaltor acumulări băneşti, iar valoarea negativă evidenţiază un dezechilibru financiar (deficitmonetar) la încheierea exerciţiului financiar. Deficitul monetar determinat ca diferenţa dintrefondul de rulment şi nevoia de fond de rulment se impune a fi acoperit prin angajamente denoi credite, fapt pentru care SC „Damfis” SA apelează la Banca Transilvania, la un credit decirca 200.000 Ron.

12) Întocmirea dosarului de creditare presupune, printre altele, estimarea veniturilor,cheltuielilor, a profitului net şi a fluxului de lichidităţi (cash-flow) pentru perioada 2006-2008,elemente ce stau la baza justificării creditului de 200.000 Ron. De asemenea, evoluţia in-dicatorilor financiari, prezentaţi în tabelul 4.7, pentru anii 2006 şi 2007, vin să susţină cerereade creditare din partea SC „Damfis” SA Timişoara. Astfel, creditul de 200.000 Ron a fostacordat, stabilindu-se termenul final de rambursare 1.03.2008.

2



BIBLIOGRAFIE

Baron M, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura D.P.R.A., Bucureşti, pag. 199 ;Bran P (1997), Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti ;Cătineanu F. (1997), Finanţe publice, Editura Mirton, Timişoara ;1. Condor I. (1996), Drept fiscal şi financiar, Editura Tribuna Economică, Bucureşti ;2. Corduneanu C. (1998), Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor , Editura Codecs, Bucureşti ;3. Cristea H., şi colab.(1996) , Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Mirton,

Timişoara ;4. Cristea H. şi colab.(2000) , Evaluarea întreprinderii, Editura Marineasa, Timişoara ;5. Cristea H. şi colab.(1999), Finanţele întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara ;6. Duran V. (2000), Finanţe. Teorie şi practică financiară, Editura Mirton, Timişoara ;7. Halpern P. şi colab.(1998), Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti ;8. Hoanţă N.(1996), Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu ;9. Pirtea Marilen (2001), Gestiunea financiară a societăţilor comerciale, Ed. Mirton,

Timişoara;10.Talpoş I.(1996), Finanţele României, Editura Sedona , Timişoara ;11.Toma M. şi colab.(1994), Finanţe şi gestiune financiară, Editura Economică, Bucureşti;12.Vasile I.(1997), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura D.P.R.A., Bucureşti.

Creditul Bancar - Sursa de Finantare a Unei Societati Comerciale

Documents

Transcript of Creditul Bancar - Sursa de Finantare a Unei Societati Comerciale