Crăciunul şi cultul solar

Cultele solare – introducere

“S-a crezut odinioară, ȋn timpurile eroice ale istoriei religiilor, că ȋntreaga umanitate a cunoscut cultul soarelui.” (Mircea Eliade) Unul din cei care dovedesc contrariul este Sir James Frazer; la ȋnceputul secolului XX, el remarcă ȋn lucrarea sa, „The Worship of Nature”, inconsistența elementelor solare ȋn Africa, Australia, Melanezia, Polinezia și Micronezia. Cu câteva excepții și ȋn cele două Americi ( Peru si Mexic). Ȋn schimb, ȋn Egipt, Asia și Europa, cultul soarelui a prezentat importanță.

Ȋn opinia lui Romulus Vulcănescu…

Cultul strămoşilor şi moşilor s-a ȋngemănat treptat cu cultul soarelui, astfel ȋncât mitologia gerontolatrica a devenit cosubstantiala cu mitologia solară.Petru Caraman subliniază unele "motive probabile de cult polar la Crăciun" . După relatările lui anterioare, Petru Caraman revine la ideea dominantă : "Crăciunul pare a cuprinde ȋn el şi elemente din cultul soarelui, ce amintesc de sărbătoarea lui Mithra, pe care a ȋnlocuit-o cu "dies natales Solis invicti". Cele mai insemnate probe pentru aceasta ar fi: 1) arderea butucului ȋn noaptea de Crăciun, foarte răspândită la sârbo-croați și bulgari si cunoscută aproape la toate popoarele Europei, cu deosebire ȋn Occident. La români, de asemenea atestată. Totuși, acestei tradiții nu i s-a dat numai o singură explicare (...). Deși interpretarea arderii butucului după datina din cultul soarelui e nesigură, cu toate acestea pare cea mai probabilă. Este greu ȋnsă de susținut că această datină la origine era legată de sărbătoarea lui Mithra, fiindcă, ȋn cazul acesta, ar ȋnsemna să avem dovezi de existența datinei și ȋn Asia, de unde a fost importat mitraeismul, ceea ce nu se cunoaște până acum. Datina arderii butucului ar putea fi mai curând europeană și numai ulterior să se fi atașat la sărbătoarea de origine asiatică ; 2) mai sigură e altă datină, a roatelor de foc cărora li se dă drumul pe costisă ȋn noaptea de Crăciun. La români, pomenește despre roata solară S. Manginca , pentru Banat. Foarte răspândit e acest obicei la germani; 3) focurile care se fac ȋn dimineața de Crăciun atât la slavi, cât si la români; 4) (...) colacii de Crăciun care imită forma soarelui, amintind de capul nimbat al lui Mithra, așa cum e sculptat ȋn chip rudimentar ȋn unele din basoreliefurile numeroaselor lui temple, aflate pe pământul Daciei și ȋn Moesia, dar și in răsăritul și apusul Europei".Din cele menționate, cultul lui Crăciun ca strămoș și moș pare a fi un cult solar mult mai vechi decât cultul lui Mithra, care a pătruns ulterior și ȋn Dacia și decât cultul creștin si explicația care i s-a dat apoi. Nu putem deocamdată preciza vechimea; ȋn orice caz, coboară sub era noastră, anticipând astfel cele două forme de religiozitate solară, care l-au contaminat ȋn era noastră.

Religie sau strategie?

Deși destul de detaliate, nici una dintre cele 4 Evanghelii cunoscute (și nici cea de a cincea, atribuită Apostolului Toma), nu vorbește nimic despre data nașterii lui Iisus. La

ȋnceput, ziua nașterii Domnului era serbată pe 6 ianuarie. Abia ȋn anul 354 d. H., episcopul Romei, Liberius, hotărăște ca nașterea lui Iisus să se sărbătorească pe 25 decembrie. Ȋnlocuirea datei de 6 ianuarie cu data de 25 decembrie a avut la bază motive de ordin politic și religios: la vremea respectivă, cultul cel mai răspândit era cel al zeului Mithra, zeul Soarelui. Majoritatea locuitorilor Imperiului Roman se inchina Soarelui,celebrat la 25 decembrie. Ȋn dorința sa puternică de a răspândi cât mai mult creștinismul, Liberius a hotărât ziua nașterii Domnului pe 25 decembrie, ȋn ideea că religia păgâna o să dispară treptat și va lăsa loc creștinismului. De altfel, nu era prima “adopție” pe care o făcea Biserica: tot așa procedase cu menhirele, care erau adorate ȋn lumea celților; le-a pus o cruce ȋn vârf. La fel au procedat cu eroii greci, care au fost ȋnlocuiti de martirii creștini. Dar adoratorii zeului Mithra se ȋncăpățânau să devină creștini.  

_

Cultul zeului Mithra

Cultul fusese adus de soldații romani din Asia și fusese ȋmbrățișat cu frenezie de armată și de aristocrație. O serie de ȋmpărați a favorizat noul cult solar. Ȋn vârful ierarhiei divine se afla Timpul, iar Soarele era adorat ca principiul existențial al oricărei ființe vii. Fiul Timpului purta numele de Ahura Mazda, iar stăpânul Ȋntunericului se numea Ahriman. Mithra se născuse dintr-o stânca și, aliat cu Soarele, ȋnvinge răul. Apoi sacrifică un taur, din sângele căruia se nasc toate viețuitoarele. El este mântuitorul oamenilor, mijlocitorul dintre aceștia și stăpânul suprem. Inițial, misterele lui Mithra se compuneau din botez, ȋmpărtășanie și posturi.

La rândul său, Ahriman, deși ȋnvins de Mithra, nu e prezentat ca un demon distrugător, ci ca o componentă esențială, necesară echilibrului universal. Orice faptă bună era contrabalansată de una rea. Arhanghelii ȋl ȋnsoțeau pe Ormuz, iar geniile rele pe Ahriman. Se știa că, la sfârșitul veacurilor, Ormuz ȋl va ȋnvinge pe Ahriman, iar morții vor ȋnvia și vor fi judecați la Judecata de Apoi. Pedepsele urmau să fie veșnice. Această credință, care considera viața o luptă permanentă ȋmpotriva răului, avea menirea de a dezvolta energia individuală a fiecăruia. Misterele lui Mithra cuprindeau 7 grade, inițiatii fiind supuși

diverselor probe. Ritualurile inițiatice se desfăsurau ȋn sanctuare subterane de dimensiuni mici unde intrau cel mult 100 de persoane. Accesul la grote se făcea printr-un sistem de tunele, iar ȋn apropierea lor exista mereu un izvor. La misterele mithrice nu participau femeile, fiind un cult destinat ȋn exclusivitate bărbaților, ȋn calitatea lor de luptători. Un lucru este destul de interesant: și anume faptul că termenul de “mithra” a fost preluat de preoții ortodocși, acoperământul lor purtând această denumire. Un semn făcut pe frunte cu fierul roșu ȋl ȋnregistra pe credincios ȋn armata zeului de neȋnvins. Apoi, botezurile purificau corpurile credincioșilor, iar ȋmpărtășania și gustarea vinului roșu dădeau adepților puterea să lupte cu spiritele rele, atât ȋn viața aceasta, cât și dincolo de ea, ȋn moarte, lupta dintre Bine și Rău fiind permanentă. Sufletele pioase conduse de Mithra scăpau mereu de atacurile demonilor și se ridicau prin sferele planetelor la lumina adevarată, pentru a fi fericite. Datorită acestor concepții extraordinare, misterele lui Mithra au fost imbrățișate cu putere de majoritatea locuitorilor Imperiului Roman. Dar nici măcar Mithra nu se născuse pe 25 decembrie. Ziua fusese aleasă simbolic, pentru că atunci era cea mai scurtă zi a anului ȋn nordul Europei, leagănul mitului zeului solar, care călătorește către Asia și apoi se ȋntoarce, modificat, după mai multe secole. Ȋn nordul Europei, se aprindeau focuri pentru a influența Soarele și se aruncau ȋn aer roți aprinse, pentru a ajuta astrul ceresc să urce pe boltă. Ȋn perioada aceasta a anului, aici, Soarele trece doar la orizont, ca și când nu ar mai avea puterea să se urce pe boltă. Creștinismul a preluat aproape toate serbările păgâne; cea mai ȋnsemnată era Crăciunul, celebrat timp de 12 până la 20 de zile, prin adevărate festinuri.

Legende

Hașdeu afirma că originea etimologică a cuvântului “Crăciun” este latinescul “Crastinum” care, la rândul său, derivă de la “cras”, adică “mânie”. Treptat, ziua de Ajun a primit denumire latină, devenind ziua de Ignat, adică Ziua Focului. Ȋn vremurile de demult, la cumpăna cursei solare erau mobilizate toate forțele naturii, pentru a da puteri bătrânului soare, ȋn ȋnceperea unei noi curse anuale. Multă vreme, noii creștini au continuat să serbeze Crăciunul la data ei veche, la 20 decembrie. Să ne oprim putin ȋn Moldova și să ascultăm legendele populare. Se spune că, venind sorocul Fecioarei să nască, a plecat din casa părintească și s-a oprit la gospodăria a doi bătrâni cumsecade – Crăciun si Crăciunoaia. Dar, oameni cu teamă de zei, aceștia nu au vrut să o primească pentru ca păcatul său, pruncul fără de tată, să nu le spurce lor casa. Ȋnchizându-i ușa ȋn nas, Maria s-a refugiat ȋntr-un șopron și s-a culcat ȋn ieslea vitelor. Aici au prins-o durerile facerii. Auzind-o Crăciuneasa cum striga, i s-a facut milă de dânsa și, fără a-i cere voie bărbatului, s-a dus la Fecioară s-o ajute. După ce a născut pruncul, a culcat lăuza pe paiele din iesle. Apoi, s-a dus la Crăciun și i-a povestit ce a făcut. De furie, Crăciun i-a tăiat mâinile din ȋncheieturi dar, speriat de fapta sa, a plecat ȋn sat. Ȋntre timp, Crăciuneasa a umplut o oala cu apă si, după ce a fiert-o, a dus-o Fecioarei ca să spele copilul. Maria i-a răspuns: “ Ȋncearcă și dumneata, moașă Crăciunoaie!” Vârând femeia cioturile in apă, i-au crescut mâinile la loc, mai frumoase decât fuseseră. Forma colacilor de Crăciun, aceea de mână cu degetele ȋntinse, simbolizează ȋnceputul cunoașterii si al iluminării noastre – Alfa – după care va veni Omega. Dar și acești colaci

se pare că erau făcuți cu mult ȋnainte de creștinism, venind din vremurile zeitătilor solare. Ȋn Egipt, țara care a adăpostit cea mai veche civilizație cunoscută de istorie, zeul Horus era reprezentat printr-un singur element al mâinii drepte, respectiv prin degetul arătător, acesta reprezentând o rază solară. Ȋn aceeași civilizație egipteană, apare reprezentarea integrală a mâinii solare, introdusă de faraonul Amenhotep al IV-lea, cel care a pus ȋn fruntea pantheonului egiptean noul chip al zeului soarelui, Aton. De la el pornesc mai multe reprezentări ale “mâinilor solare”, cea mai cunoscută fiind una ȋn care faraonul apare alături de soția sa, Nefertiti,vorbind supușilor lor și binecuvântându-i. Deși acesta a fost primul cult monoteist din lume, a durat foarte puțin, din cauza preoților vechilor culte, care i-au ȋndemnat la răscoală pe egipteni. Ȋn cele din urmă, faraonul a fost ucis și cultul lui abolit. Succesorul lui Amenhotep al IV-lea, devenit Akhenaton (“servitor al lui Aton”), Tutankhamon, revine la cultul politeist.Ȋn câteva peșteri din Oltenia, apar desene rupestre reprezentând mâini, desene ce au fost puse ȋn legătură cu un cult arhaic al soarelui. Dar cea mai veche formă de reprezentare a colacilor pentru Crăciun apare pe o ștampilă descoperită la Tei-Snagov. Pe ștampilă se vede foarte clar o siluetă umană (nu se știe dacă e bărbat sau femeie) ȋn picioare, cu mâinile ridicate ȋn aer și degetele de la ambele mâini desfăcute. Urme ale cultului solar se găsesc aproape peste tot ȋn țara noastră, dacii fiind un popor la care acest cult era pregnant. Dovezile sunt la tot pasul: de la “Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa, care avea un diametru de peste 7 metri, la lipsa acoperișurilor de pe templele dacilor, lăsând astfel posibilitatea adorării Soarelui.