cotract vinzare cumparare

Ministerul Educatiei si Tineretului din

Republica Moldova

REFERAT Tema: Contractul de vinzare-cumparare

st.gr.IMIU-091

Aelaborat: Grigoret Serghei

A verificat:

Chisinau 2011

Cuprins:

Tema 1: Caracteristica generala,reglementarea obiectului si continutul de

vinzare-cumparare in dreptul economic;

Tema 2: Conditiile si termenii livrarii conform INCONTERM;

Tema 3: Contractul de agentie;

Tema 4: Contractul de antrepriza;

Tema 5: Contractul de prestari si servicii;

Tema 6: Contractul de schimb;

Tema 7: Contractul de comision.

1. Caracteristica generala,reglementarea obiectului si continutul de

vinzare-cumparare in dreptul economic

Vanzarea-cumpararea este un contract prin care una dintre parti - vanzatorul - stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti - cumparatorul - care se obliga in schimb a plati vanzatorului pretul bunului vandut (art. 1294 C.civ.). Desi Codul civil se refera la transmiterea proprietatii, urmeaza sa fie calificat vanzare-cumparare si contractul prin care, in schimbul unui pret, se transmite un alt drept decat dreptul de proprietate, fiindca transmiterea proprietatii nu este de esenta, ci numai de natura contractului de vanzare-cumparare. Poate fi vorba de un drept real (de exemplu, dreptul de superficie), de un drept de creanta sau de un drept din domeniul proprietatii intelectuale ori, in mod exceptional, de drepturi asupra unei universalitati care cuprinde nu numai drepturi, ci si datorii (vanzarea unei mosteniri). Nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au un caracter strict personal (drepturi real de uz - art.571 C.civ. - dreptul de abitatie al sotului supravietuitor - art.4 din L.nr.319/1944 -, dreptul de clientela in cazul liber profesionistilor etc.) sau care sunt prevazute de lege ori sunt contractate (sau constituite prin acte unilaterale) intuitu personae (de exemplu, dreptul de intretinere, dreptul de pensie etc.).

Dupa cum rezulta din definitia contractului, vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ,consensual si translativ de proprietate.

1. Vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vandut si sa garanteze pe cumparator, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul. Fiind un contract sinalagmatic, se aplica regulile specifice acestei categorii de contracte (exceptia neexecutarii contractului, rezolutiunea pentru neexecutarea obligatiei de catre una dintre parti, teoria riscului contractului).

2. Vanzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul prestatiei la care se obliga. Vanzatorul urmareste sa primeasca pretul ca un contraechivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului.

3. Vanzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la incheierea contractului si nu depind, ca in contractele aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru ambele parti contractante. Numai in mod exceptional contractul poate capata caracter aleatoriu, de exemplu, cand obiectul este supus pieirii, exproprierii etc.

4. In principiu, vanzarea este un contract consensual ("vinderea este perfecta... indata ce partile s-au invoit...", art. 1295 C.civ.), putand fi incheiat prin simplu acord de vointa al partilor (solo consensu), fara indeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului. Deci vanzarea nu este un contract solemn si nici real.

Prin exceptie de la principiul consensualismului, in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile - indiferent ca sunt situate in intravilanul ori extravilanul localitatilor si indiferent de intinderea suprafetei - pot fi instrainate (dobandite) prin acte juridice intre vii, sub sauctiunea nulitatii absolutie (virtuale), numai daca actul a fost incheiat in forma autentica (art.46 alin.l - astazi abrogat - din Legea nr. 18/1991 si art.2 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor) .

0 precizare se mai impune in legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect un autovehicul (folosit).

Potrivit legislatei in vigoare pana in 1992, radierea din circulate de pe numele vanzatorului si inscrierea pe numele dobanditorului la orgauele de politie si orgauele finauciare se putea face numai in baza contractului incheiat in forma autentica. In practica judiciara s-a decis ca aceasta cerinta prevazuta pe plau administrativ-finauciar nu influenteaza caracterul consensual al contractului; vanzarea-cumpararea de autovehicule se incheia valabil prin actul sub semnatura privata.

In prezent, radierea si inmatricularea in circulate a autovehiculelor de catre orgauele de politie si finauciare se face (in conditiile prevazute de HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului si Instructiunue nunisterului de interne, finautelor si transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a HG nr.610/1992) pe baza contractului de tip de vanzare-cumparare incheiat la orgauele de politie, renuntaudu-se la forma autentificata de potar

Formalitatile prevazute de noua reglementare nu afectcaza validitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti printr-un inscris sub semnatura privata, acele formalitati fiind prevazute de lege numai pentru inmatricularea autovehiculului In circulatie . Caracterul consensual al contractului de vanzare-cumparare de autovehicule se subliniaza si in practica mai recenta a instautci supreme.

In legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare mai precizam ca, daca necesitatea unei auunute forme (de ex., act potarial) rezulta numai din intelegerea partilor, el nu se trausforma in contract solemn. 0 asemenea intelegere are numai semnificatia amauarii incheierii contractului de vanzare-cumparare si deci reprezinta un autecontract.

Intrucat radierea autovehiculiilui de pe numele vanzatorului si inmatricularea lui pe numele cumparatorului la orgauele de politie si la orgauele finauciare nu se poate face decat pe baza actului incheiat in conditiile legii, daca, dupa valabila incheiere a contractului (in forma inscrisului sub semnatura privata), una dintre parti (oricare) refuza sa se prezinte la orgauul competent, cealalta parte este indreptatita sa intenteze o actiune in constatarea dreptului de proprietate asupra autoturismului in patrimoniul cumparatorului (reclamant sau parat), urmand ca radierea-inmatricularea sa se faca pe baza hotararii judecatoresti.

Bineinteles, pentru pronuntarea unei hotarari in sensul aratat, reclamautul trebuie sa dovedeasca - separat de plata taxei de timbru pentru actiunea in justitie - consemnarea sumei reprezentaud taxele de timbru prevazute pentru instrainarea autovehiculelor, care, in urma admiterii actiunii, vor fi trecute la bugetul statului, iar in raporturile dintre parti vor fi suportate definitiv (in lipsa de stipulatie contrara, art. 1305 C.civ.) de catre cumparator, instanta dispunaud restituirea acestor cheltuieli reclamautului (vanzator) prin hotarare.

In sfarsit, precizam ca - vanzarea de autoturisme fiind un contract consensual, deci valabil incheiat prin actul sub semnatura privata - pretul real al vanzarii (datorat de cumparator) este cel prevazut in chitauta sub semnatura privata, iar nu cel inferior prevazut in actul incheiat ulterior, daca acest din urma pret este simulat. Tot astfel, dispozitiile referitoare la conditiile de validitate ale contractului (de exemplu, conditii de capacitate) trebuie sa fie raportate la momentul realizarii acordului de vointa (cand se transmite si dreptul de proprietate potrivit art. 1295 C.civ.).

Desigur, fiind vorba de un obiect cu o valoare de peste 250 lei, ad probationem va fi necesara prezentarea unui inscris sau a unui inceput de dovada scrisa, afara numai daca a existat o imposibilitate, fie si morala, de a preconstitui o dovada scrisa (art.1197-1198 C.civ.). Numai tertele persoane (nu si partile ori succesorii lor universali sau cu titlu universal) vor putea dovedi - de exemplu, un caz de simulatie sau vanzari succesive - cu orice mijloace de proba contractul intervenit intre parti, fiindca pentru terti contractul este un simplu fapt juridic.

Consideram ca solutiile adoptate in practica judiciara si doctrina referitoare la caracterul consensual al contractului de vanzare-cumparare de autovehicule urmeaza a fi aplicate si dupa

adoptarea OG nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere si eliberare cartii de identitate a acestora, in vedere admiterii in circulatie pe drumurile publice din Romania. Potrivit acestui act normativ, " Cartea de identitate a vehiculului este documentul care atesta pentru persoana mentionata ca detinator, dreptul de proprietate asupra vehiculului" (art.9 alin.1). "Datele despre detinator se inscriu de catre orgauele de politie care efectueaza inmatricularea, potrivit legii" (art. 10 alin.3). Dupa cum rezulta din textul citat, mentionarea cumparatorului in cartea de identitate are ca efect numai "atestarea" dobandirii dreptului de proprietate prin acordul de vointa dintre parti. Iar daca, dupa realizarea acordului de vointa prin act sub semnatura privata, una dintre parti refuza sa se prezinte la orgauul de politie competent in vederea incheierii contractului in forma prevazuta de HG nr.610/1992, cealalta parte este indreptatita sa intenteze o actiune in constatarea transmiterii dreptului de proprietate, urmaud ca mentiunea privind noul detinator al autovehiculului in cartea de identitate sa fie inscrisa de orgauul de politie pe baza hotararii judecatoresti.

5. Vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui. Aceasta inseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si independent de predarea lucrului vandut si de plata pretului, se produce nu numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator. In acest sens, art. 1295 C.civ. prevede ca "proprietatea este de drept stramutata" de la vanzator la cumparator "indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat".

Din momentul dobandirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului, potrivit principiului res perit domino (art.971, 1156, 1335 si 1358 alin.2 C.civ.), daca vanzatorul-debitor al obligatiei de predare dovedeste intervenirea unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.), adica natura fortuita, iar nu culpabila, a pieirii lucrului. Daca cauza straina a fost dovedita, vanzatorul va suporta riscurile numai daca a fost pus in intarziere cu privire la executarea obligatiei de a preda lucrul vandut (art. 1074 alin.2 C.civ.) si nu reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca s-ar fi predat la termen (art.1156 alin.2 C.civ.) .

Principiul transmiterii imediate (automate) a dreptului de proprietate (si a riscurilor) din momentul incheierii contractului opereaza numai daca sunt indeplinite anumite conditii:

a) Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut, iar contractul perfect valabil incheiat (de exemplu, daca, in mod exceptional, vanzarea-cumpararea este un contract solemn, consimtamantul partilor trebuie sa fie manifestat in forma prevazuta de lege).

b) Trebuie sa fie vorba de lucruri determinate individual (certe). In cazul bunurilor determinate numai generic, transferul proprietatii nu se poate produce din momentul incheierii contractului, caci nu se cunosc bunurile care urmeaza sa fie efectiv dobandite de catre cumparator. In consecinta, nu se pune nici problema transferarii riscurilor, iar lucrurile de gen nici nu pot pieri (genera non pereunt) . La termenul stipulat sau, in lipsa, la cererea cumparatorului vanzatorul trebuie sa individualizeze lucrul vandut si sa i-l predea. In caz contrar, va raspunde pentru neexecutarea obligatiei asumate.

In cazul lucrurilor de gen, transferul proprietatii (si al riscurilor) se produce din momentul individualizarii, ceea ce se face de regula, prin predarea lucrului vandut cumparatorului (predare care valoreaza, in toate cazurile, individualizare), dar nu se confunda cu aceasta; individualizarea se poate face si prin alte metode care asigura identificarea lucrurilor ca fiind ale cumparatorului, de exemplu, prin etichetarea coletelor sau predarea lor unui caraus pentru a fi transportate la cumparator etc. Intrucat prin individualizare se produce transferul proprietatii la care s-a obligat vanzatorul, dovada efectuarii ei este in sarcina lui si se poate face cu orice mijloc de proba (fiind un simplu fapt juridic).

Asemanator lucrurilor de gen se pune problema in cazul obligatiilor alternative. Astfel, daca vanzarea are ca obiect un lucru dintre doua (sau mai multe) determinate (certe) dar numai alternativ, proprietatea se transmite in momentul alegerii, fiindca prin alegere se individualizeaza lucrul care urmeaza sa fie dobandit de cumparator. In consecinta, riscul pieirii fortuite este suportat, pana la alegere, de catre vanzator. Astfel, daca piere unul dintre lucruri, el daloreaza celalalt (art. 1030-1031 C.civ.), fiindca ambele au fost prevazute in obligatione. "Daca amandoua lucrurile au pierit, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa" (art. 1032 C.civ.). Rezulta ca vanzatorul suporta paguba pieirii pana la alegere, dar este liberat de obligatia de predare si de plata daunelor - interese pentru neexecutare, deoarece neexecutarea s-a dovedit a fi fortuita.

Daca cele doua obiecte sunt lucruri de gen (ipoteza nevizata de art. 1030-1033 C.civ.), pe langa alegere (de exemplu, intre 1000 kg grau sau 1000 kg porumb) - pentru a opera transferul proprietatii si a riscurilor - trebuie sa se procedeze si la individualizarea propriu-zisa a lucrului ales.

In cazul obligatiei facultative, intrucat are ca obiect un singur lucru (in obligatione), al doilea fiind prevazut numai ca o simpla posibilitate de plata (in facultate solutionis), problema transferarii dreptului de proprietate si a riscurilor se rezolva - potrivit regulilor generale - dupa cum unicul obiect este un lucru cert ori de gen.

c) Lucrul vandut trebuie sa existe. In cazul vanzarii bunurilor viitoare (emptio-venditio rei futurae, de exemplu, lucruri care urmeaza sa fie confectionate, o recolta viitoare etc.), desi pot forma obiectul contractului, transferul proprietatii poate opera numai din momentul in care au fost executate, terminate, in stare de a fi predate cumparatorului, daca sunt bunuri individual determinate (certe), iar daca lucrul executat este de gen, dupa individualizare (de exemplu, lucrul fabricat in serie).

In cazul vanzarii unei recolte viitoare, proprietatea se transmite din momentul in care este gata de recoltat, daca lucrul vandut si pretul lui sunt determinate (de exemplu, graul de pe terenul vanzatorului in schimbul sumei de 100.000 lei). Daca vanzarea recoltei se face pe unitate de masura, proprietatea se transmite din momentul individualizarii.

Riscurile se transmit asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate, daca nu si-a asumat riscul nerealizarii - in tot sau in parte - a lucrului viitor din momentul incheierii contractului si independent de transferul proprietatii (caracter aleatoriu).

d) Trebuie ca partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului. Asemenea clauze pot fi prevazute in contract, intrucat regula stabilita in art. 1295 C.civ., potrivit careia transferul proprietatii are loc "indata ce partile s-au invoit'", nu este de ordine publica (imperativa) si deci poate fi inlaturata chiar daca lucrul vandut este individual determinat.

- Astfel se intampla daca partile au amanat transferul proprietatii pana la implinirea unui termen suspensiv (de exemplu, pana la termenul predarii lucrului vandut ori a platii pretului) sau pana la realizarea unei conditii suspensive. Precizam ca termenul suspensiv afecteaza transferul proprietatii numai daca partile au prevazut expres amanarea acestui efect al contractului de vanzare-cumparare; daca termenul a fost stipulat pur si simplu, nu afecteaza transferul proprietatii, ci numai executarea obligatiei de predare a lucrului vandut (art. 1022 din C.civ.). In schimb, conditia suspensiva, prin ea insasi, amana transferul proprietatii pana la realizarea evenimentului (art.1017-1018 C.civ.). In ambele cazuri, deoarece vanzatorul ramane proprietar pendente termine, respectiv pendente conditione, continua sa suporte riscul pieirii fortuite (inclusiv in cazul conditiei, care opereaza retroactiv - art. 1015 C.civ. - fiindca riscul este suportat de proprietarul sub conditie rezolutorie - art. 1018 C.civ.)

-Un caz special de amanare a transferarii dreptului de proprietate intalnim in cazul cumpararii dintr-o unitate comerciala cu autoservire. Contractul se incheie, in acest caz, in momentul in care cumparatorul a ales si a preluat marfa (de exemplu, a introdus-o in cosul sau caruciorul pus la dispozitie de vanzator). Intrucat din acest moment lucrurile de gen sunt si individualizate (iar pretul stabilit), potrivit regulilor in materie ar trebui sa ajungem la concluzia ca si proprietatea si riscurile s-au transferat asupra cumparatorului. In consecinta, daca el paraseste magazinul cu intentia de a-si insusi marfa fara a plati pretul, nu se face vinovat de furt, ci este un simplu debitor care nu si-a executat obligatia de plata a pretului. Intrucat o asemenea concluzie nu poate fi admisa, se considera ca - in acest caz ori in alte cazuri asemanatoare de vanzare cu pret fix - partile s-au inteles implicit in sensul ca proprietatea se dobandeste de catre cumparator numai o data cu plata pretului. Pana in acel moment el este un simplu detentor al marfii alese (vinovat de furt daca nu plateste pretul), iar vanzatorul suporta riscurile in calitate de proprietar .

In sfarsit, precizam ca, in cazul in care, prin conventia dintre parti, transferul proprietatii a fost amanat pentru un moment ulterior incheierii contractului, se amana, in virtutea legii, in mod corespunzator, si transmiterea riscurilor asupra cumparatorului, fie ca partile s-au referit expres la ambele aspecte, fie numai la unul dintre ele. Dar regula res perit domino (care leaga riscurile de proprietate), la fel ca si regula transferarii proprietatii in momentul incheierii contractului, nu este o regula imperativa. In consecinta, partile pot disocia cele doua aspecte; cumparatorul sa-si asume riscurile inainte de momentul transferarii dreptului de proprietate (de exemplu, in cursul executarii lucrului viitor) sau vanzatorul sa suporte riscurile dupa ce a operat transferul proprietatii (de exemplu, in cursul transportului). 0 asemenea disociere trebuie sa rezulte dintr-o clauza neindoielnica si expres prevazuta in contract.

6. 0 precizare se mai impune in legatura cu publicitatea dobandirii drepturilor reale imobiliare in lumina Legii cadastrului funciar si a publicitatii imobiliare nr.7/1996 , intrata in vigoare la data de 24 iunie 1996 (art.72), prin care s-a prevazut unificarea sistemelor de publicitate imobiliara, sub forma inscrierii in cartile funciare (publicitate reala), dar numai cu efecte de opozabilitate fata de terti a actului juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale imobiliare (asemanator sistemului cartilor de publicitate funciara - care a avut aplicabilitate in unele localitati din fostul judet llfov - potrivit Legii nr. 242/1947). Dupa cum prevede Codul civil, "in materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta intre parti, nu pot a se opune, mai inainte de transcriptiunea (in prezent inscrierea in cartea funciara ) actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, dupa lege, oarecare drepturi asupra imobilului vandut" (art. 1295 alin.2). Avand in vedere dispozitiile Legii nr.7/1996 referitoare la efectele actelor translative (constitutive) de drepturi reale, respectiv la efectele inscrierilor in evidentele de publicitate imobiliara, trebuie insa sa facem o distinctie intre actele incheiate (efectuate) inainte de data intrarii in vigoare a noii legi si, respectiv, dupa aceasta data.

Astfel, inscrierile facute in registrele (cartile) de publicitate imobiliara inainte de intrarea in vigoare a noii legi vor produce efecte (constitutive in sistemul cartilor funciare si de opozabilitate in sistemul de transcriptii), potrivit reglementarilor in vigoare la data efectuarii lor. Tot astfel, actele juridice valabil incheiate anterior intrarii in vigoare a noii legi - dar fara efectuarea formelor de publicitate imobiliara - isi vor produce efectele (constitutive sau de opozabilitate) potrivit regimului juridic de la data incheierii lor, dar numai la data inscrierii in cartea funciara, potrivit dispozitiilor noii legi (art.58-59).

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.7/1996, toate actele translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare - pentru a fi opozabile fata de terti - trebuie sa fie inscrise in cartea funciara. Astfel, in judetele cu carte funciara si in judetele in care s-au finalizat lucrarile cadastrale si ale registrelor de publicitate imobiliara, publicitatea imobiliara se realizeaza, pentru opozabilitate fata de terti, prin inscrierea in cartea funciara, incetand aplicabilitatea dispozitiilor referitoare la publicitatea imobiliara prin sistemul registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni, respectiv prin sistemul anterior

de carte funciara (art.22 si urm., art.72). lar in unitatile administrativ-teritoriale pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, actele translative de drepturi reale imobiliare se inscriu (tot in conformitate si cu efectele prevazute de noua lege), dar cu caracter nedefinitiv, in cate o carte funciara , urmand ca inscrierea definitive sa fie efectuata la punerea in aplicare a cadastrului general si pe acel teritoriu (art.61) .

7. Pentru lucrurile mobile nu exista un sistem de publicitate, caci posesia lor constituie cel mai bun mijloc de publicitate. Astfel, daca vanzatorul a vandut de doua ori lucrul mobil (corporal), va avea preferinta cel care a intrat mai intai cu buna-credinta in posesia lucrului, desi a cumparat mai in urma (posterior tempore, potior iure, art.972 C.civ.)

Inaintate de incheierea unei tranzactii comerciale care sa se finalizeze prin semnarea contractului, atat la export cat si la import are loc o suita de activitati menite sa creeze cadrul cel mai adecvat incheierii acestor tranzactii. In conditiile economiei de piata, activitatile precontractuale sunt desfasurate de societatile comerciale in etape si conditii diferite, in functie de pozitia pe care o ocupa in lantul producator - cumparator. Astfel producatorul depune o activitate mult mai laborioasa fata de comerciantul care nu are si sarcinile de productie. Oricare ar fi pozitia societatii comerciale, el trebuie sa cunoasca conditiile comerciale concrete in care urmeaza sa se incheie contractul.

Operatiuni precontractuale la export:

Din punctul de vedere al producatorului, activitatile precontractuale incep cu studierea pietei externe privind produsul si serviciile. El va investiga piata privind producatorii de marfuri similare, cantitatea de marfa produsa si gradul de acoperire al cererii pe piata, calitatea marfii produse, ambalajul de promovare, precum si etichetarea si marcarea marfii care o poate face cat mai atractiva pe piata. De asemenea producatorul este interesat sa cunoasca costurile de productie, facilitatile oferite de piata, politica de distribuire si metodele de promovare prin reclama si publicitate comerciala ale concurentei.Cunoasterea tuturor acestor aspecte il determina pe producator sa intreprinda masuri care sa confere produselor sale un grad sporit de competitivitate pe piata si deci, sa-si aroge o parte din segmentul de piata internationala cel mai favorabil valorificarii produselor sale.Din punctul de vedere al comerciantului, aceasta porneste de la stadiul de prospectare a cererii de marfuri pe piata, determinandu-l sa se indrepte catre marfa ceruta pe piata si in consecinta, sa gaseasca marfa ceruta pentru a o putea oferi. Desigur, comerciantul prospecteaza piata sub aspectul conditiilor comerciale concrete in care se vand marfurile, fata de producator care este nevoit sa ia masuri in procesul de productie pentru a produce marfurile la nivelul exigentei produce marfurile la nivelul exigentei pietei externe.Oricare ar fi pozitia societatii comerciale de producator, comerciant sau producator/comerciant, este necesar ca acesta sa desfasoare o activitate de prospectare a pietei externe, imbinata cu activitatea de reclama si publicitate, care sa se desfasoare metodic, dupa un plan bine conceput si care sa determine interesul partenerilor externi in optiunea lor de a cumpara.

Operatiuni precontractuale la import:

La import, operatiunile precontractuale prezinta unele particularitati, in functie de natura si destinatia importului. Pentru bunurile de consum si in general pentru marfurile de masa (generale), cu caracteristici de finite pe piata produselor, prospectarea pietei se face pe baza cererilor de oferte neutrale, fara referire de tip, model sau specificatia vreunui producator. Cererea de oferta neutrala permite oricarui producator sa ofere produsul sau care are caracteristicile identice sau celor mai apropiate

celor solicitate prin cererea de oferta. Astfel importatorul (cumparatorul) dispune de un numar mare de oferte primite, avand posibilitatea de a selecta oferta care raspunde cat mai complet cerintelor sale incat din punct de vedere al calitatii marfii, cat si al conditiilor comerciale oferite.Pentru marfurile care constituie bunuri de investitii, cererile de oferta, insotite de specificate detailate, caiete de sarcini sau teme tehnice, se transmit producatorilor specializati pentru astfel de marfuri, urmand ca acestia sa faca initial oferte tehnice, care dupa studierea si clarificarea tuturor aspectelor cu caracter tehnic de catre importator, se procedeaza la elaborarea si transmiterea ofertei comerciale. Exceptie fac invitatiile de participare la licitatii la care ofertantii trebuie sa elaboreze oferta tehnice si comerciale conform cerintelor din caietele de sarcini.

Cererea de oferta:

Cererea de oferta este manifestarea de vointa a unei unitati de comert exterior (a unui importator) de a cumpara o marfa. Aceasta poate fi facuta in scris (letric, telegrafic, telex), oral sau prin telefon, insa trebuie confirmata in scris.Continutul si forma cererii de oferta difera in functie de produsul care face obiectul acesteia, precum si de particularitatile segmentului de piata. Astfel, in situatia in care importatorul are nevoie urgenta de marfa, cererea de oferta se poate transforma in comanda, importatorul indicand marfa, cantitatea si un nivel limita al pretului. In cazul in care cumparatorul apreciaza ca oferta pe care o va primi nu va fi urmata de tratative indelungate, el poate cere de la inceput ca, odata cu oferta, sa i se trimita si o factura proforma. In cererea de oferta, cumparatorul poate preciza conditiile de livrare, termenul de livrare sau alte elemente ale contactului.Principala functie a cererii de oferta este deci, aceea de a initia tratativele cu partenerii externi in vederea incheierii unor tranzactii comerciale. Ea poate avea insa si alte functii, printre care aceea de informare si cercetare asupra pietelor externe.Politetea impune ca firma care a primit o cerere de oferta sa raspunda la aceasta, chiar daca nu este interesata in tranzactia respectiva, aratand cauzele care o pun in imposibilitatea sa faca oferta.

Oferta:

Oferta de marfuri -; unul dintre cele mai importante documente comerciale -; reprezinta propunerea pentru incheierea unei tranzactii, care poate sa porneasca din initiativa exportatorului sau sa fie un raspuns la o cerere de oferta.Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de continut si forma: claritate, preciziune, conciziune, aspect placut, corectitudine, traducerea impecabila in limba accesibila pietei pe care se lanseaza. Oferta poate fi ferma sau facultativa (fara obligatii), fiecare din aceste forme prezentand anumite particularitati.In primul caz, exportatorul se obliga sa pastreze marfa pentru clientul caruia i-a oferit un anumit termen de optiune care difera in functie de felul marfii, de conjunctura pietii, etc. Daca importatorul nu accepta oferta pana la data indicata, ea se considera refuzata.In cel de-al doilea caz, vanzatorul are posibilitatea de a accepta comanda transmisa, da a nu o lua in considerare sau de a modifica oferta initiala. De asemenea poate oferi aceeasi partida de marfa mai multor clienti, executand comanda celui care raspunde primul la oferta. De obicei, la o oferta fara obligatii, vanzarea se considera perfectata numai dupa ce vanzatorul a acceptat comanda.Continutul ofertei se refera la urmatoarele elemente de baza: marfa, cu indicarea calitatii si a cantitatii, pretul si modul lui de determinare, conditiile de plata si termenul de livrare, etc.In redactarea ofertei trebuie sa se tina seama de o serie de principii cum sunt: politetea, care reclama furnizarea tuturor informatiilor necesare (numele si adresa exacta a firmei, inclusiv numarul de telefon si fax), o redactare corecta, un aspect placut, etc.; promptitudinea, care presupune printre altele transmiterea operativa a unui raspuns oricarei cereri de oferta, indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ; precizia si caracterul complet al raspunsului, ceea ce

contribuie la scurtarea timpului pentru incheierea unei tranzactii si la excluderea interpretarilor gresite; persistenta -; principiu al corespondentei externe, valabil si in elaborarea ofertei -; care consta in informarea permanenta a importatorului asupra produselor nou aparute in nomenclatorul de export al vanzatorului.Acceptarea ofertei se poate face imediat atunci cand cele doua parti se afla fata in fata sau cand conditiile tranzactiei se stabilesc prin telefon. Retragerea unei oferte este posibila daca ea nu a parvenit inca celeilalte parti. In mod uzual, acceptarea ofertei trebuie anuntata imediat, insa in practica internationala se intalneste si situatia in care una din parti a facut o oferta, cealalta parte a acceptat-o cu unele modificari, dar ofertantul nu a mai raspuns solicitantului. In acest caz, se considera ca modificarile au fost acceptate si contractul va fi valabil in forma sa modificata.

Incheierea contractului:

(Conditiile de validitate privind fondul contractului)

Conform legislatiei civile in vigoare, privind validitatea acordului de vointa privesc: capacitatea partilor consimtamantul partilor obiectul contractului cauza contractului.

Capacitatea partilor -; Codul civil prin art.948 prevede, printre conditiile esentiale pentru validitatea unui contract, capacitatea de a contracta. Capacitatea de a incheia contracte reprezinta regula, incapacitatea fiind exceptia.Consimtamantul partilor -; este manifestarea hotararii acestora de a incheia un act juridic. Pentru ca acesta sa fie valabil exprimat, el trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant. Sunt considerati ca lipsiti de discernamant minorii sub 14 ani, interzisii judecatoresti (debilii si alienatii mintal, precum si cei carora prin sentinte judecatoresti li s-a interzis exercitarea unor drepturi pe diferite perioade). Deci contactele incheiate de asemenea persoane vor fi lipsite de validitate si se va putea cere anularea lor in fata instantelor judecatoresti.Consimtamantul nu poate sa fie viciat prin eroare, violenta sau inselaciune (dol):• eroarea este o falsa reprezentare a realitatii la momentul incheierii contractului. Eroarea produce nulitatea contractului atunci cand priveste substanta obiectului contractului (de exemplu am crezut ca o sa cumpar otel, dar in realitate era vorba de fonta);• violenta este amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i provoace o temere, care o determina sa incheie un contract pe care altfel nu l-ar fi incheiat;• dolul este inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace violente, in scopul de a o face sa incheie un contract. Astfel, prezentarea unei mostre care nu corespunde calitativ cu marfa oferita, reprezinta un dol.Obiectul contractului -; in general, prin obiect al contractului vom intelege prestatiile la care se obliga partile prin contract. Contractele de comert exterior fiind contracte sinalagmatice, vor avea obiecte duble, fiecare parte fiind indatorata sa efectueze o anumita prestatie (livrarea marfii si plata pretului).Pentru ca un contract sa fie valabil incheiat, obiectul acestuia trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate cerute imperativ de lege:1. Obiectul contractului trebuie sa existe. Nu este imperativ necesar ca obiectul sa existe in momentul incheierii contractului, el putand fi constituit si in viitor;2. Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil. Obiectul este determinat atunci cand partile stabilesc in contract cantitatea, fara insa a determina in mod obligatoriu calitatea. Obiectul este determinabil atunci cand prin contract se stabilesc criteriile cu ajutorul carora, la scadenta, se poate determina obiectul;3. Obiectul contractului trebuie sa fie posibil. Obiectul poate fi imposibil material (atunci cand nu poate fi realizat de catre nimeni) sau imposibil juridic (obligatia de a ceda un drept care nu-ti apartine);

4. Obiectul contractului trebuie sa fie in concordanta cu dispozitiile legale in vigoare, precum si cu morala sociala.

Cauza contractului prin care se intelege scopul urmarit de parti la incheierea contractului. Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa existe, sa fie reala, sa fie licita si sa fie morala.

Conditii de validitate privind forma contractului:

Prin forma contractului se intelege modalitatea prin care se exteriorizeaza vointa partilor de a da nastere intre ele unui raport juridic.Forma actelor juridice poate fi ceruta de lege, atat ca o conditie de validitate a acestora (forma ceruta ad validitateam) cat si ca o conditie de proba (forma ceruta ad probationem).Contractele de comert exterior se incheie in mod obligatoriu in forma scrisa, aceasta fiind obligatorie atat pentru validitatea contactelor cat si pentru proba lor.

Clauzele contractului:

La incheierea contractului, partile trebuie sa aiba in vedere tratarea tuturor clauzelor care constituie obiectul raportului juridic, intr-o forma cat mai sistematizata, clara concisa, astfel incat sa se evite posibilitatea unor interpretari diferite ale unor obligatii si drepturi de catre partile contractante pe timpul executarii contractului, interpretari care ar putea sa dea nastere la litigii, cheltuieli suplimentare, pierdere de timp si chiar pierderea perspectivei dezvoltarii unei piete externe.In cele ce urmeaza se vor prezenta elementele si continutul minim al unui contract de vanzare international de marfuri; acestea insa nu trebuie sa fie considerate ca exhaustive, ci vor trebui adaptate in functie de specificul tranzactiei comerciale respective.

Subiectele contractelor:

Prin subiecte ale unui contract intelegem persoanele fizice sau juridice care prin acordul lor de vointa au dat nastere la un raport juridic contractual intre ele, asumandu-si astfel anumite drepturi si obligatii reciproce determinate prin contract.Caracteristic contractelor in comertul international este faptul ca acestea sunt sinalagmatice (bilaterale). Conform legii aplicabile vanzarii internationale de bunuri mobile sau corporale, adoptata prin Conventia de la Haga din 15 iunie 1955, sunt subiecte ale vanzarii internationale acele parti care isi au sediul sau resedinta lor obisnuita pe teritoriul unor state diferite, in oricare din situatiile urmatoare: cand contractul presupune ca lucrul vandut face sau va face obiectul unui transport din teritoriul unui stat in teritoriul altui stat; cand actele constituind oferta si acceptarea sunt indeplinite pe teritoriul a state diferite; cand predarea lucrului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decat acela unde s-au indeplinit actele constituind oferta si acceptarea ofertei.

Dupa cum se poate vedea, legea uniforma stabileste pentru determinarea calitatii de subiect al unei vanzari internationale un criteriu principal si trei criterii complementare, toate legate de teritoriul unde isi au sediul partile sau unde se indeplinesc diverse acte contractuale.Rezulta astfel, ca raporturile juridice specifice comertului international se caracterizeaza prin prezenta obligatorie a unora sau mai multor elemente de extraneitate cum ar fi subiectele raportului juridic cu cetatenie diferita, sediul partilor contractuale se afla in state diferite, obiectul contractului este localizat in strainatate, locul incheierii contractului este localizat in strainatate, locul efectuarii platii este in strainatate, etc. Deci raporturile juridice din cadrul relatiilor

comerciale internationale contin intotdeauna un element de extraneitate (strain) aflat sub imperiul unei legi straine.Subiectele (partile) contractului, vanzatorul si cumparatorul, cat si sediul declarat al acestora, trebuie sa fie indicate cu precizie la inceputul contractului (preambul), acestea fiind subiectele raporturilor juridice care fac obiectul contractului respectiv.

Obiectul contractului:

Acest element al contractului are scopul de a preciza continutul economic al contractului si anume convenirea conditiilor in care vanzatorul se obliga sa execute marfurile sau sa presteze anumite servicii pentru satisfacerea cat mai completa a cerintelor cumparatorului.

Pentru delimitarea cat mai completa a obiectului contractului, acesta trebuie sa contina urmatoarele elemente:• definirea produsului sau serviciului• cantitatea• calitatea• ambalajul si marcajul

Definirea produsului sau serviciului care face obiectul contractului trebuie astfel stabilita incat sa inlature cu desavarsire orice posibilitate de intelegere gresita. In cazul bunurilor fungibile, datorita calitatii omogene care face posibila inlocuirea unui lot de marfa cu altul, este suficienta trecerea denumirii complete si a tipului de marfa conform uzantelor comerciale internationale. Pentru bunurile nefungibile si servicii, este necesara enumerarea elementelor care contribuie la individualizarea produsului sau a prestarii: descrierea exacta, tehnologia de fabricatie sau executie, caracteristicile tehnice reprezentative, referirea la catalog, prospect, tip, norma tehnica, mostra, esantion, marca de fabrica, etc.

Cantitatea pentru a fi determinata corect, in contract este necesar sa se prevada:• unitatea de masura (bucati, greutate, suprafata, capacitate, perechi, volum, etc.) in functie de natura marfurilor si a uzantelor pietei.Daca unitatea de masura convenita este tona, trebuie sa se precizeze in contract sistemul de masura (tona scurta=907kg, tona metrica=1000kg sau tona lunga=1016kg). De asemenea, daca livrarea se face in vagoane trebuie sa se precizeze greutatea acestora, cunoscand ca, de regula, in lipsa unei astfel de precizari, sa se ia vagonul de 10.000kg;• locul si momentul determinarii cantitatii ce se va lira (depozit, statia de incarcare). Uzual este ca locul unde se stabileste cantitatea sa fie insusi locul expedierii. Sunt insa situatii cand aceasta operatiune se efectueaza la destinatie sau atat la expediere cat si la destinatie• modul de stabilire a cantitatii (numarare, masurare, cantarire, etc.); daca operatiunea se face integral sau partial, caz in care trebuie sa se stabileasca cota la care urmeaza sa se limiteze verificarea;• documentele care atesta cantitatea marfii expediate; de regula, conform uzantelor internationale, acestea sunt insesi documentele de transport a marfii respective. Astfel: a) la transporturile feroviare -; scrisoarea de trasura internationala. In practica insa, pot sa intervina diverse situatii si partile convin prin contract documentele care atesta cantitatea; b) la transporturile auto -; pe baza scrisorii de trasura internationala auto; c) la transporturile pe apa: pe cale maritima -; conosamentul pe cale fluviala -; scrisoarea de trasura fluviala d) la transporturile aeriene - scrisoarea de trasura aeriana; e) la expeditiile postale -; pe baza chitantei postale; f) in cazul depozitarii marfii -; pe baza certificatului de depozitare sau adeverinta de pastrare.

In documentul de transport se trece greutatea marfii, inclusiv ambalajul. In functie de natura marfii este necesar sa se prevada tolerantele admise fata de cantitatea contractata sau fata de fiecare sortiment, mentionandu-se totodata obligativitatea cumparatorului de a plati fara rezerve, cantitatea efectiv livrata pana la limita acestor tolerante.In acelasi timp, pentru a permite vanzatorului sa utilizeze integral spatiul de incarcare pe mijlocul de transport convenit (evitarea navlului mort) este necesar sa se prevada in contract un anumit procent de abatere (+/-;) fata de cantitatea prevazuta in contract pentru fiecare transa de livrare. Trebuie insa sa se coreleze aceste prevederi cu cele incluse in clauzele de pret si de plata, astfel ca sa se reglementeze plata diferentelor cantitative efectiv livrate, fata de cantitatea aferenta lotului respectiv de marfa.

2. Conditiile si termenii livrarii conform INCONTERM

Complexitatea problemelor legate de orientarea si dirijarea partilor implicate in negocierea si incheierea unui contract comercial extern de vanzare-cumparare marfuri presupune cunoasterea tehnicilor de negociere, a legislatiei si uzantelor de comert exterior a decontarilor internationale,a expeditiei si asigurarilor internationale, a legislatiei vamale, al efectuarii calculelor de rentabilitate etc.

In acest context, alegerea si includerea in contractele comerciale a celor mai favorabile clauze atat pentru vanzator cat si pentru cumparator prezinta o importanta deosebita.

Conditia de livrare reprezinta una din clauzele esentiale ce se convin intre partenerii unui contract comercial international, prin aceasta regelmentandu-se in fapt transferul marfurilor si al riscurilor de la vanzator la cumparator, inclusiv consecintele juridice si economice generate.

Asa cum se stie, momentul transferului proprietatii marfii poate fi diferit de momentul transferului riscurilor, acest moment reflectandu-se intr-o gama variata de modalitati de livrare, materializate prin diferite uzante, care au devenit ulterior izvoare de drept comercial, facilitand negocierea si incheierea contractelor comerciale intre parti.

Deoarece transpunerea in practica a fiecarei mentiuni, din cadrul diverselor modalitati de livrare, reprezinta costuri care nu pot fi neglijate, inscrierea acestora in contract necesita precizari, fiind deosebit de important cine si ce plateste, orice omisiune sau neprecizare din acest punct de vedere putand diminua sau chiar anula avantajele scontate de vanzator sau cumparator la incheierea tranzactiei.

Astfel, in acest scop si pentru a contribui la simplificarea operatiunilor de negociere a vanzarii marfurilor si de incheiere a contractului comercial, inca din 1928 Camera Internationala de Comert de la Paris a elaborat un numar de sase conditii de livrare sau termeni comerciali..

In 1936, C.I.C.-Paris (Camera Internationala de Comert de la Paris= organizatie neguvernamentala, infiintata in 1919, care isi desfasoara activitatea prin Comitete Nationale in 66 de tari, Comisii de lucru si Birouri de legatura – pe langa ONU si alte organizatii internationale din Geneva, New-York, Hong Kong) publica primele “Reguli INCOTERMS “ ( International Comercial Termes) cuprinzand patru clauze de livrare. “Comisia de lucru pentru practici comerciale” din cadrul C.I.C.-Paris, a revizuit, completat si sistematizat aceste conditii in mai multe randuri : 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 si ultima editie INCOTERMS-2000 elaborata de un grup de lucru de 40 de membri printe care si reprezentanti din SUA si Japonia ( SUA si Japonia isi au propriile uzante comerciale ) ceea ce a contribuit foarte mult la “universalizarea” “Regulilor INCOTERMS” .

Noile reguli (INCOTERMS 2000) au fost validate de Comitetul Executiv al C.I.C. – Paris si prezentate in “Publicatia 560” a C.I.C.- Paris la 1 ianuarie 2000.

Noua editie a “Regulilor INCOTERMS – 2000” reprezinta in estenta un compromis intre pozitiile (practicile) reprezentantilor celor doua curente principale care se manifesta in comertul international: Curentul nou “reformator” care urmareste integrarea, uniformizarea practicilor comerciale mondiale in scopul realizarii unei deschideri largi care sa permita participarea la schimburile internationale, in conditii avantajoase, a tuturor statelor de pe glob, si curentul

“conservator” sustinut in special de unele tari puternic dezvoltate , cum sunt SUA si Japonia, care incearca sa mentina in continuare unele practici avantajoase lor, practici ce decurg din pozitia de suprematie economica pe care au castigat-o in decursul timpului.

Intentia principala a fost ca “Regulile INCOTERMS”sa clarifice unele aspecte din faza negocierii si incheierii contractului de vanzare internationala, si anume: ambalarea, individualizarea, transportul, asigurare, vamuirea, circuitul documentelor, plata, incasarea etc.

Conform “Regulilor INCOTERMS – 2000” comerciantii din toata lumea au la dispozitie un numar de 13 variante dintre care sa-si aleaga una care sa le convina si pe care sa o scrie in contract, urmand sa o respecte intocmai.

Siglele, respectiv conditiile de livrare “INCOTERMS – 2000” si anume:

1. EXW...EX WORKS (...named place).

Franco uzina(depozit)..locul convenit.

2. FCA...FREE CARRIER (...named place).

Franco caraus…locul convenit.

3. FAS…FREE ALONGSIDE SHIP(…named port of shipment).

Franco de-a lungul navei…port de incarcare convenit.

4. FOB…FREE ON BOARD(…named port of shipment).

Franco pe bordul navei…port de incarcare convenit.

5. CFR…COST AND FREIGHT(…named port of destination).

Costurile si navlul achitate pana la…portul de destinatie convenit.

6. CIF…COST, INSURANCE AND FREIGHT(…named port of destination).

Costurile, asigurarea si navlul achitate pana la ..portul de destinatie

convenit.

7. CPT...CARRIAGE PAID TO(...named place of destination).

Costurile achitate pana la …locul de destinatie convenit.

8. CIP…CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO(…named place of destination)

Costurile si asigurarea achitate pana la…locul de destinatie convenit.

9. DAF…DELIVERED AT FRONTIER(…named place)

Livrat la frontiera…locul convenit.

10. DES…DELIVERED EX SHIP(…named port of destination)

Livrat, pe bordul navei…port de destinatie convenit.

11. DEQ…DELIVERED EX QUAY(…named port of destination).

Livrat, pe chei..port de destinatie convenit.

12. DDU…DELIVERED DUTY UNPAID(…named place of destination).

Livrat, taxe vamale neachitate …locul convenit.

13. DDP…DELIVERED DUTY PAID(…named place of desination).

Livrat, taxe vamale achitate…locul convenit.

sunt acceptate ca atare, in tarile Uniunii Europene dar si in alte tari din zonele de liber schimb, inclusive in tarile situate in zone in care drepturile si formalitatile vamale sunt liberalizate.

Caracterul international al “Regulilor INCOTERMS “ este evidentiat si de faptul ca in fiecare “Declaratie vamala in detaliu”, trebuie mentionat obligatoriu si sigla conditiei de livrare “INCOTERMS” sub auspiciile careia se deruleaza in trafic international marfurile(bunurile) care fac obiectul declaratiei vamale.

Statisticile internationale confirma ca “Regulile INCOTERMS” sunt utilizate in toata lumea, ceea ce motiveaza caracterul de “universale” care li se atribuie, desi la origine ele provin din spatiul european.

In prezent, ele au intrat in folosinta curenta in China, in tarile africane si sud americane, Orientul Apropiat, Mijlociu si Indepartat.

Totusi, in practica exista o exceptie importanta in relatii internationale de schimb; este vorba de unii comercianti din Statele Unite care insista sa fie folosite propriile lor reguli care sunt cuprinse in RAFTD-1941 (Revised American Foreign Trade Definition) care difera putin de regulile cuprinse in “INCOTERMS-2000”(conditia FOB are 6 variante in RAFTD). Aces fenomen este cunoscut in cercurile comerciale internationale sub numele de “pericolul FOB-ului american”, fapt ce reclama acordarea unei atentii deosebite la incheierea unui contract de vanzare internationala cu unii perteneri din SUA, la utilizarea conditiei FOB.

Varietatea marfurilor ce fac obiectul tranzactiei internationale, modalitatile si tehnologiile noi de transport, uzantele internationale inca in vigoare pe plan international si national, uzantele portuare etc. au impus redactarea “Regulilor INCOTERMS-2000” cu o relativa nuanta de generalitate care sa permita aplicarea lor in toate cazurile in care se va apela la ele. Astfel, comerciantul isi va putea alege un “termen” INCOTERMS cat mai apropiat de scopurile lui, imbunatatindu-i elementele generale cu “prevederi suplimentare exprese” ( precizarea expresa

a punctelor geografice de operare a riscurilor si a tarifelor; in caz contrar cumparatorul suporta riscurile si costurile suplimentare rezultate din ignorarea acestei cerinte), pe care le va inscrie bineinteles in contractul de vanzare internationala.

Obligatia cumparatorului de a preciza locul unde sa primeasca marfa (locul convenit) este materializata in “Regulile INCOTERMS – 2000” prin sirul de puncte inscrise dupa fiecare sigla INCOTERMS.

Cumparatorul este obligat sa precizeze “natura si felul ambalajului” cu care vanzatorul va trebui sa protejeze marfa, si care, de regula, sunt conditionate de modalitatea de transport convenita in contract. “Regulile INCOTERMS” nu reprezinta modalitati de transport care urmeaza a fi utilizate, cu exceptia transportului maritim care beneficiaza de sigle separate. Astfel, denumirea modalitatii de transport alese trebuie mentionata expres in contract, inclusiv ambalajul ce va fi utilizat, cumparatorul fiind cel mai interesat sa introduca in contract mentiunile respective.

De asemenea, in contractul de vanzare internationala a marfurilor, partile vor conveni si preciza atat modalitatile de transport, cat si restul operatiunilor ce vor fi necesare realizarii deplasarii marfurilor la destinatie (incarcarea si descarcarea, depozitarea si transbordarea, pozitionarea containerelor, calarea si arimarea etc).

Precizarile respective vor trebui sa nominalizeze expres in responsabilitatea cui (vanzatorul/cumparatorul) vor cadea efectuarea si plata prestatiilor respective.

“Regulile INCOTERMS – 2000” au rezolvat in principiu aceasta problema, dar numai la expedierile multimodale, in sensul ca pentru aceste expeditii s-a prevazut ca obligatiile respective cu privire la incarcare sau descarcare sunt in sarcina celui ce controleaza echipele si materialele/ echipamentele necesare desfasurarii operatiunilor in ...locul convenit. Acest principiu prezinta importanta mai ales la livrarile multimodale in conditia “FCA”, dar si la cele din grupa “D”, insa este greu de aplicat la transporturile maritime conventionale, mai ales daca ne referim la navigatia de linie (conditia “liner terms”utilizata de companiile proprietare a liniilor regulate de navigatie). Pentru evitarea unor surprize, comerciantii vor trebui sa precizeze suplimentar in contract conditiile speciale ale liniei regulate maritime cu care va fi efectuat transportul si care se vor regasi si in contractul de transport propriu zis incheiat in acest scop.

Odata cu “Regulile INCOTERMS – 2000” a fost convenita o grupare ierarhizata a conditiilor de livrare in care succesiunea acestora este determinata de cresterea obligatiilor pentru vanzator.

Noua grupare cuprinde 4 familii (grupe) de conditii: grupa E, grupa F, grupa C si grupa D, aceasta clasificare avand in vedere in special utilitatea lor.

Grupa E

Litera e provine de la cuvantul “ex” . grupa prevede obligatii minime pentru vanzator, in sensul ca acesta are doar obligatia producerii si punerii mafurilor contractate (individualizate) la dispozitia cumparatorului.

Grupa F

Litera F provine de la cuvantul “free”(engleza) sau “franco”(franceza). Grupa prevede (in general) ca vanzatorul nu isi asuma nici riscul nici costurile pentru transportul principal, insa e obligat sa predea (incredinteze) marfurile unui caraus (transportator) nominat de cumparator.

Termenul de transport principal inseamna acea parte sau fractiune din transportul international al marfurilor in care transportul nu a fost intrerupt desi a strabatut cel putin o frontiera de stat si a fost efectuat pe baza aceluiasi contract de transport.

Privind dinspre expediatia multimodala (containerizata) « transport principal « al marfurilor poate fi considerat intregul transport de la incarcare (expediere) si pana la descarcare (livrare) fara intreruperi la vreo frontiera sau vreun port, respectiv intregul parcurs sa fie acoperit de acelasi document de expeditie multimodala (document de transport multimodal) indiferent cate modalitati sau mijloace (de transport) sunt utilizate la miscarea containerelor.

Grupa C

Litera C provine de la cuvintele “cost or carriage” (engleza)sau “cout ou port”(franceza).

Grupa prevede in general ca vanzatorul isi asuma numai tarifele (costurile) pentru transportul principal, fara a-si asuma insa riscurile inclusiv daunele produse marfurilor, si nic costurile suplimentare generate de evenimentele produse ulterior, dupa incarcarea si expeditia marfurilor.

Grupa D

Litera D provine de la cuvantul “delivered”(engleza), in franceza cuvantul sinonim fiind “rendu”.

Grupa prevede(in general) obligatia vanzatorul de a-si asuma riscul si tarifele transportului principal.

Relatiile comerciale intre tarile apartinand UE au scos in evidenta o noua problema: care este diferenta intre un transport national (intern) si un transport international ( cand mijlocul de transport utilizat paraseste teritoriul tarii vanzatorului). In aceasta situatie utlizarea termenului “free” sau “franco” inseamna ca riscul poate fi in egala masura in sarcina fie a cumparatorului, fie a vanzatorului. In acest caz trebuie sa se faca precizari corespunzatoare la inscrierea vreunei conditii INCOTERMS din grupa F.

Acest caz duce la necesitatea introducerii unui concept nou la vanzare si anume “vanzarea la plecare” ( marfurile vor circula pe timpul transportului principal pe riscul cumparatorului) si “vanzare la sosire”(marfurile vor circula pe parcursul transportului principal pe riscul vanzatorui).

Astfel, au fost incadrate in categoria “vanzare la plecare” conditiile INCOTERMS-2000 :EXW, FCA, FAS, FOB, CFR, CIF, CPT si CIP, iar in categoria “vanzare la sosire” : DAF, DFS, DEQ, DDU si DDP.

Denumirea siglelor inclusiv codul prescurtat si specificul acestora (modalitati de transport si sistem de vanzare), pe grupe sunt prezentate in continuare:

Grupa E

a) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: EXW...(EX Works)

Modalitati de transport : toate modalitatile

Sistemul de vanzare: vanzare la plecare.

Grupa F

a) Conditia de livrare « INCOTERMS -2000 » : FCA…(Free Carrier)


Sistemul de vanzare : vanzare la plecare

b) Conditia de livrare « INCOTERMS -2000 » : FAS…(Free Alongside Ship).

Modalitati de transport : numai maritim (pe apa).

Sistem de vanzare :vanzare la plecare.

c) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: FOB...(Free On Board)

Modalitati de transport: numai maritime (pe apa).

Sistem de vanzare : vanzare la plecare.

Grupa C

a) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: CFR...(Cost and Freight)

Modalitati de transport : numai maritim (pe apa)


b) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: CIF...(Cost, Insurance, Freight)



c) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: CPT...(Carriage Psid To)



d) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: CIP…(Carriage, Insurance, Paid to)



Grupa D

a) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: DAF..(Delivered At Frontier)

Modalitati de transport :terestre

Sistemul de vanzare: vanzare la sosire

b) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: DES…(Delivered Ex Ship)



c) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: DEQ...(Delivered Ex Quay)



d) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: DDU…(Delivered Duty Unpaid)



e) Conditia de livare “INCOTERMS” – 2000: DDP…(Delivered Duty Paid)



Expresia “toate modalitatile” include si transportul multimodal de marfuri, iar expresia “numai maritim” se refera atat la transportul de marfuri pe mare si alte ape internationale cat si pe apele interioare (nationale) navigabile.

Alegerea “Regulei INCOTERMS – 2000” trebuie facuta in functie de modalitatea de transport ce va fi utilizata, atat cumparatorul cat si vanzatorul trebuind sa tina seama de recomandarile specifice fircarui “termen” INCOTERMS, in ceea ce priveste alegerea modalitatii de transport. Astfel:

a) numai pe transportul pe mare si pe cai navigabile interne

Conditiile FAS..., FOB..., CFR..., CIF...(vanzare la plecare). Conditiile DES..., DEQ...(vanzare la sosire).

b) pentru toate modalitatile de transport, inclusiv transportul mutimodal

Conditiile EXW…, FCA…, CPT…, CIP…(vanzare la plecare). Conditiile DAF..., DDU..., DDP...(vanzare la sosire).

In principiu in relatiile comerciale uzuale, se practica o regula de baza: vanzatorul, ca sa poata incasa cele cuvenite, trebuie sa-si execute toate obligatiile sale si sa puna marfa la dispozitia cumparatorului.

In cazul unor distante mai mari si o unui timp indelungat necesar transportului, sunt separate si obligatiile vanzatorului de cele ale cumparatorului si principiul enuntat anterior va avea o aplicabilitate diferita.

Acest aspect se evidentiaza in special la livrarile pe mare FOB...,CFR... si CIF..., care utilizeaza sistemul “vanzarii la plecare”.

“Regulile INCOTERMS – 2000” au clarificat in aceasta privinta situatia, stabilind in mod unitatr ca momentul livrarii de catre vanzator si momentul primirii marfii de catre cumparator sa fie unul singur, adica cel al livrarii marfii la bordul navei in portul de incarcare convenit.

Aceasta clarificare a urmarit ca vanzatorul , beneficiar al unui credit documentar, sa poata sa incaseze pretul marfii, imediat ce aceasta a atins bordul navei, prin prezentarea la banca platitoare a unor documente specifice:

In cazul livrarii FOB... vor fi prezentate :factura, specificatii(lista de colisaj), un conosament curat (set sau joc complet) purtand mentiunea ca navlul va fi achitat la destinatie si ca marfa se afla la bordul navei , inclusiv alte documente cerute de creditul documentar.

In cazul livrarii CFR... se vor prezenta aceleasi documente ca mai sus, cu deosebirea ca conosamentul (curat si “on board”) va purta precizarea ca navalul este achitat. (prepaid).

In cazul livrarii CIF... se vor prezenta aceleasi documente ca la livrarea CFR...plus o polita sau un certificat de asigurare incheiate pentru o suma reprezentant 110 % , procent aplicat valorii marii inscrise in factura.

La incheierea contractului in care se utilizeaza vreuna din cele trei conditii de mai sus, partile vor trebui sa aibe in vedere urmatoarele precizari.

- Toate cele trei conditii (FOB..., CFR..., CIF...)obliga vanzatorul sa intocmeasca integral formalitatile vamale necesare exploatarii marfii.

- In cazul utilizarii conditiei FOB... partile nu pot conveni decat ca momentul livrarii marfii este acela al trecerii acesteia peste balustrada navei in portul de incarcare,in caz contrar vor trebui sa foloseasca conditia FCA...

- In cazul utilizarii conditiei CFR... partile vor tine seama de aceleasi precizari ca la conditia FOB... , iar daca livrarea nu va avea loc prin trecerea balustradei navei, atunci ele vor trebui sa utilizeze conditia de livrare CPT...

- In cazul utilizarii conditiei CIF..., partile vor trebui sa tina seama de precizarile amintite in cazul livrarilor FOB... si CFR... iar in caz contrar vor putea utiliza numai conditia de livrare CIP... .

In principiu, trebuie observat la “vanzarea la plecare” ca transferul riscului are loc in acelasi timp pentru toate cele trei conditii (FOB..., CFR...., CIF...),adica in momentul in care transportatorul principal va prelua marfurile. In acest sens, locul in care transportatorul principal va prelua marfa, va corespunde si cu locul livrarii.

Aceasta noua conceptie asupra transferului riscului , respectiv asupra obligatiilor vanzatorului sau cumparatorului, nu difera prea mult de cele stabilite pentru conditiile utilizate la transportul pe apa(FOB..., CFR..., CIF...), in sensul ca la acestea din urma, ca element specific, s-a stabilit ca obligatia efectuarii formalitatilor vamale de export, inclusiv a obtinerii licentei de export incumba numai vanzatorului.

Totusi, tinand seama de caracteristicile proprii fiecarei din cele 3 conditii amintite, transferul riscurilor la acestea imbraca unele particularitati care vor trebui avute in vedere de ambii parteneri la incheierea si derularea contractului si anume:

- In cazul conditiei FCA... transferul costurilor se situeaza in acelasi loc cu transferul riscurilor, adica in momentul predarii marfii catre transportatorul principal sau catre tertul (tranzitarul) desemnat de cumparator. Din momentul acestui dublu transfer (la conditia FCA...) vanzatorul nu mai are nici un fel de responasabilitati, deoarece in cazul conditiilor de livrare din grupa “F” vanzatorul nu isi va asuma de regula nici un risc si nici o cheltuiala privind transportul principal.

- In cazul conditiei CPT ... care in fond nu e decat o conditie FCA...plus cheltuielile pentru transportul principal, adica angajarea mijlocului de transport si plata transportului principal (rutier, aerian, multimodal etc) incumba vanzatorului. Trebuie insa retinut ca in cazul conditiilor de livrare din grupa “C” vanzatorul este exonerat de orice risc pe timpul transportului, inclusiv de cheltuielile pentru asigurarea lor, incepand cu momentul in care el si-a indeplinit obligatiile prin incheierea unui contract de transport si punerea marfii la dispozitia transportatorului, motiv pentru care se considera ca conditia CPT..., este in fond o conditie FCA... plus cheltuielile cu angajarea si efectuarea transportului principal.

- In cazul conditiei CIP... care in estenta este o conditie de livrare CPT... plus costurile de asigurare ce vor fi achitate de vanzator, trebuie avute in vedere :

obligatia vanzatorului de a achita polita de asigurare este aceeasi atat pentru conditia de livrare CIP... cat si pentru conditia CIF

chiar daca costul asigurarii este acoperit de vanzator (pe ruta transportului principal) atat conditia de livrare CIP... cat si conditia CIF , raman un termen INCOTERMS de “vanzare la plecare”, adica vanzatorul asigura si achita costul asigurarii, insa marfa va calatori pe riscul cumparatorului inca din momentul in care a fost remisa transportatorului.

Principiul “incarcarea/descarcarea este in sarcina celui cre comanda si are controlul asupra echipelor si mijloacelor necesare” se aplica cel mai bine la contractele incheiate cu conditia de livrare FCA... precum si in cazul marfurilor transportate cu containere in sistem FCL.

Conditia EXW...named place (INCOTERMS – 2000) este cunoscuta sub numele de “franco uzina”, este aplicabila pentru toate modalitatile de transport; aceasta conditie semnifica faptul ca vanzatorul a livrat marfa din momentul in care a pus-o la dispozitia cumparatorului, intr-un local propriu sau in alt loc convenit, fara a fi insotita de formalitati vamale de export si fara a fi incarcata in vreun mijloc de transport destinat preluarii acesteia.

- poate fi considerata un model clasic de “vanzare la plecare”, vanzatorul avand minim de obligatii fata de cumparator;

- conditia EXW ...loaded prevede ca transportatorul ia in primire mijlocul de transport incarcat si sigilat de incarcator si nu raspunde de incarcatura decat in caz de violarea mijlocului de transport si a sigiliilor aplicate de expeditor.

- Conditia EXW... ofera comerciantilor posibilitatea de a utiliza termenii de livrare in functie de posibilitatile partenerilor, regula insa obligandu-i pe acestia sa inscrie explicit in contract cele convenite colateral fata de reglementarea clasica. Lipsa acestor precizari in contract , sunt in avantajul vanzatorului, care se va putea rezuma numai la obligatiile minimale stabilite pentru conditia EXW...

- Intocmirea formalitatilor vamale de export revine cumparatorului . in cazul in care nu este in stare, va trebui utilizata conditia FCA... cu mentiunea (sub rezerva) ca vanzatorul accepta sa incarce marfurile pe costurile si riscurile sale.

- Utilizarea conditiei “FCA...”in locul conditiei “EXW...loaded” este motivata in cazul in care obiectul contractului extern il constituie produse de serie care sunt desfacute si pe piata interna. Astfel, cumparatorul care in general nu trebuie sa faca o dovada expresa ca marfa a fost exportata din tara de cumparare, va putea vinde marfa pe piata interna la un pret mai mic decat al vanzatorului, facandu-i astfel,indirect, concurenta. Tot in legatura cu utizarea conditiei EXW... cumparatorul va trebui sa urmareasca sa fie precizate in contract modalitatile si tehnologiile ce vor fi utilizate la ambalarea si individualizarea marfii ceea ce e si in avantajul vanzatorului, acesta putand aprecia costul pe care trebuie sa il suporte.

- In contract se va mentiona locul convenit exact si complet.Conditia de livrare FAS...(Free Alongside Ship...named port of shipment) conform

“INCOTERMS – 2000” face parte din familia de termeni “F” impreuna cu “FCA” si “ FOB”.

- vanzatorul nu este obligat sa asigure riscurile si nici sa achite costurile pe timpul transportului principal, acesti termeni apartinand sistemului “vanzare la plecare”.

- Poate fi utilizata in cazul transportului pe cai maritime si cai navigabile interne- Obligatia intocmirii formalitatilor de vamuire la export revine vanzatorului.- “Vanzatorul face dovada ca a livrat marfa atunci cand a plasat-o de-a lungul navei in

portul de incarcare convenit”(publicatia 560 a CIC-Paris).- “Ori de cate ori partile vor conveni ca operatiunile de vamuire la export sa fie efectuate

de cumparator, ele vor trebui sa inscrie aceasta in mod explicit in contractul de vanzare internationala” (publicatia 560 a CIC-Paris).

- In contract trebui mentionate regulile si principiile utilizate la derularea afacerii.Conditia de livrare DAF...(Delivered at Frontier...named place)

(INCOTERMS-2000)

- Apartine sistemului “vanzare la sosire”.

- “vanzatorul si-a indeplinit obligatia fata de cumparator, in momentul in care a livrat marfa, vamuita la export si incarcata pe un mijloc de transport adecvat, in punctul de frontiera (convenita) situat inainte de trecerea frontierei tarii cumparatorului(nevamuita la import).(publicatia 560 a CIC-Paris).

- Transport rutier sau feroviar.- Vor trebui incheiate doua asigurari pentru un singur transport, una pentru vanzator

(asigurarea pana la frontiera) si una pentru cumparator(asigurarea de la frontiera pana la destinatia finala).

- Costurile si riscurile privind transbordarea sunt in sarcina cumparatorului.- Printr-o mentiune in contract, costurile si riscurile privind transbordarea in frontiera pot

fi trecute in sarcina vanzatorului.- Cumparatorul trebuie sa mentioneze clar in contract despre care frontiera este vorba si

punctul exact de pe aceasta frontiera.- In dezavantajul vanzatorului ar fi clauza furnizarii de catre cumparator a unui document

care sa certifice trecerea frontierei si care sa conditioneze prin depunerea sa , incasarea drepturilor ce se cuvin vanzatorului pentru livrarea efectuata.

Conditiile de livrare DES...(Delivered ex ship...named port of destination) si DEQ…(Delivered Ex Quay…named port of destination) apartin sistemului “vanzare la sosire” si sunt utilizate numai in cazul transportului pe mare si pe cai navigabile interne.

“Conditia de livrare DES...”

- vanzatorul livreaza marfa ,nevamuita la import, pe bordul navei in portul de destinatie convenit.

- Este utilizata de obicei pentru marfurile voluminoase care necesita navlosirea in exclusivitate a unei nave sau a unui slep(minereuri, grane, titei, diverse produse in stare bruta etc).

- Cumparatorul asigura accesul navei la o dana sau un alt loc adecvat de pe cheu, pentru descarcare. Cumparatorul are obligatia sa indice exact cheul si dana, respectiv amplasamentul exact al locului de operare la descarcare.

- Vanzatorul are dreptul sa ceara comunicarea conditiilor de acces al navei la locul de descarcare impus de cumparator sau uzantele portuare si nivelul contrastaliilor ce trebuie platite in cazul nerespectarii ritmurilor prevazute.

- Vanzatorul trebuie sa anunte cumparatorul de momentul exact al sosirii navei in portul de destinatie (comunicarea ETA).

- Vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare in momentul in care marfurile nevamuite la import au fost puse la dispozitia cumparatorului, pe nava, in portul de destinatie convenit.

Conditia de livrare “DEQ...”

- Cumparatorul efectueaza formalitatile vamale de import si achita toate costurile legate de acestea, inclusiv toate taxele vamale, taxele si alte redevente exigibile pentru realizarea importului.

- Partile pot conveni in contract includerea in mod expres a obligatiei vanzatorului de a suporta in totalitate sau partial cheltuielile aferente operatiunilor de import aferente marii; aceasta trebuie inscrisa in clauze explicite in contractul de vanzare internationala.

- Prin intelegere reciproca, pot accepta in contract conditia de livrare “DEQ...vamuit , drepturile vamale neachitate”. In acest caz vanzatorul organizeaza si realizeaza vamuirea la import pe riscul si cheltuiala sa, iar drepturile vamale , taxele si redeventele aferente urmand sa fie achitate de cumparator, in totalitate, in conformitate cu clauzele inscrise in contractul de vanzare interntionala, la incheierea si semnarea lui.

- Daca partile convin sa includa in obligatiile vanzatorului si asumarea riscurilor si cheltuielilor pentru manipularea marfii pana pe un cheu sau in alt loc (antrepozit, terminal, statie feroviara de marfuri etc)situat in interiorul sau exteriorul portului, se recomanda sa fie utilizate conditiile “DDU...” si “DDP...”

Conditiile “DDU...”(Delivered Duty Unpaid ...named place of destination) si “DDP...”(Delivered Duty Paid…named place of destination) apartin grupei “D” si apartin sistemului de vanzare “vanzare la sosire”. Pot fi utilizate pentru toate modalitatile de transport, inclusive pentru transportul modal de marfuri.

In conditia ”DDU…” vanzatorul livreaza marfa nevamuita pentru import si nedescarcata la sosire, indiferent de felul mijloacelor de transport folosite.

- Cumparatorul are obligatia sa efectueze operatiunile de vamuire la import si trebuie sa suporte toate cheltuielile suuplimentare de stationare a marfii, inclusiv riscurile datorate neefectuarii la timp a acestor operatiuni din momentul punerii marfii la dispozitie, cu conditia ca aceasta marfa sa apartina efectiv contractului.

In conditia “DDP...” vanzatorul suporta efectuarea formalitatilor vamale de import, drepturile vamale si alte taxe oficiale aferente.

- Partile pot conveni intre ele utilizarea unor variante bine precizate cu ajutorul clauzelor inscrise in contract , mai ales in ceea ce priveste suportarea costurilor si riscurilor legate de intocmirea formalitatilor de import, care vor putea fi preluate total sau partial fie de cumparator, fie de vanzator.

- Vanzatorul trebuie sa nu accepte semnarea unui contract care sa il oblige la respectarea unei date calendaristice sau a unui termen situat dupa efectuarea operatiunii de vamuire la import, nerespectarea acestuia provocand intarzierea incasarii contravalorii marfii.

- Vanzatorul nu este obligat sa descarce marfa din mijlocul de transport cu care a sosit in locul convenit, indiferent de mijlocul de transport utilizat. Costurile si riscurile privind descarcarea sunt in sarcina cumparatorului, ceea ce constituie o noutate in raport cu vechile reguli « INCOTERMS – 2000 « .

- Daca partile vor conveni ca toate costurile si riscurile sa fie exclusiv in sarcina cumparatorului, atunci va trebui utilizata “conditia DDU...”.

In practica, comerciantii vor trebui sa se fereasca sa confunde conditiile INCOTERMS cu conditiile “liner terms” de operare a navelor in porturi si sa nu uite ca primele se refera explicit la contractul de vanzare internationala, in timp ce celelalte la contractul de transport maritim, fara sa se suprapuna.

Regulile de operare a navelor sunt legate de “uzante portuare” si ca urmare, comerciantii, atunci cand apeleaza la conditiile de operare “liner terms” practicate in porturile respective trebuie sa le precizeze (detaileze) in contractul de baza (de vanzare internationala).

In relatiile intra-comunitare, din cele 13 “conditii de livrare” (INCOTERMS - 2000) doar cateva se utilizeaza in mod curent. Conditia EXW... in relatiile intra-comunitare nu se utilizeaza deoarece practic vanzatorul isi asuma operatiunea de incarcare a marfurilor iar cumparatorul doar in mod exceptional. De asemenea, la conditiile “DDU...”si “DDP...” nemaifiind necesare intocmirea de formalitati vamale, utilizarea lor in tranzactiile comerciale capata un singur sens, ambele incluzand automat costurile operatiunilor de descarcare, vanzatorul trebuind in acest caz sa ofere la destinatie, in locul convenit, marfurile libere de orice obligatie si costuri. Intr-un viitor apropiat, tarile comunitare vor utiliza in cadrul pietii comune, in relatiile dintre ele, doar doua conditii de livrare :”franco caraus...”(FCA...) si “Franco destinatie...”(DDU.../DDP...).

„Condiţiile de livrare Incoterms 2010”

Începând cu 1 ianuarie 2011, o nouă versiune a condiţiilor de livrare Incoterms a intrat în vigoare la nivel mondial. Camera de Comerţ Internaţională de la Paris a publicat Incoterms 2010, care se aplică de la 1 ianuarie 2011 atât la nivel internaţional cât şi naţional.De la ultima revizuire din anul 2000, s-au petrecut multe schimbări în comerţul global, ceea ce face ca actuala revizuire să aibă în vedere aspectele legate de dezvoltarea tehnicilor folosite pentru securizarea încărcăturii şi de nevoia de a înlocui documentele de hârtie cu cele electronice.Ediţia din 2010 cuprinde 11 termeni în loc de 13, aşa cum existau în ediţia precedentă, iar termeni ca DAF, DES, DEQ si DDU au fost scoşi. Noua versiune include 2 noi termeni – DAT şi DAP şi numai 2 categorii în loc de 4 – reguli şi uzanţe comerciale pentru orice tip de transport şi reguli ce se aplică doar transportului maritim şi celui efectuat pe apele interioare navigabile.

În plus faţă de cele 11 reguli, Incoterms 2010 include:

note de orientare şi grafice ilustrative pentru a ajuta utilizatorii să aleagă eficient regula corectă pentru fiecare tranzacţie

sfaturi pentru utilizarea procedurilor electronice informaţii despre reguliile de securitate privind autorizaţia de plecare a unei nave sfaturi pentru utilizarea Incoterms 2010 în comerţul intern Noii termeni de livrare definesc mai clar obligaţiile cumpărătorului şi ale vânzătorului,

reducând astfel riscul apariţiilor unor divergenţe juridice între părţi.

3. Contractul de agentie

Contractul de agentie este un contract de prestari servicii prin care o persoana fizica sau juridica urmeaza sa negocieze si sa incheie afaceri in numele unei alte persoane (fizice sau juridice). Obiectul contractului se poate limita la un anumit tip de business sau la un anumit teritoriu.Obligatiile partilor constau, in principal, in actionarea cu buna-credinta in vederea indeplinirii obiectului contractului. Beneficiarul are obligatia de a pune la dispozitia prestatorului, intr-o cantitate rezonabila: mostre, cataloage si orice alte documente ce contin informatii indestulatoare pentru prezentarea bunurilor sau serviciilor sale. Prestatorul este obligat sa actioneze strict in limitele prevazute intr-un astfel de contract.Clauza de neconcurenta este un capitol important ce trebuie prevazut intr-un astfel de contract, prin acesta fixandu-se marginele intre care prestatorul mai are sau nu dreptul sa desfasoare activitati similare si pentru alti beneficiari.Prezentul CONTRACT va fi executat in cadrul Teritoriului delimitat de _____________ (se trec limitele geografice ale Teritoriului).Agentul este obligat sa nu negocieze si/sau sa incheie contracte legate de obiectul CONTRACTULUI care in mod evident vor fi executate in afara Teritoriului sau isi vor produce efectele in afara Teritorilui (de ex., Produsul este livrat prin intemediul Agentului unui cumparator despre care stie ca isi desfasoara afacerile in afara Teritoriului)

Obligatii ale Agentului:Agentul este obligat sa actioneze in indeplinirea indatoririlor sale, impuse de CONTACT si de lege, cu buna-credinta si cu grija (diligenta) manifestata in general in contractele de acest tip.

Agentul nu este un agent del credere (cu alte cuvinte, agentul nu garanteaza principalului ca terta persoana contactata este solvabila. dar daca agentul stia, la data incheierii de vanzare-cumparare, ca acea persoana este insolvabila, el va fi tinut raspunzator fata de principal). Agentul, fara acordul sau expres exprimat in scris, nu poate fi obligat sa participe la excutarea contractului incheiat prin intermediul sau (de ex. sa depoziteze Produsele Principalului, sa primeasca plati in numele acestuia).

Agentul va informa tertele persoane cu care negociaza/incheie contracte asupra calitatii sale de agent (formulare care nu se foloseste in cazul agentului comercial actionand in nume propriu)

Instructiuni adresate Agentului:Agentul trebuie sa respecte instructiunile Principalului, in special cele privind strategia de marketing, daca aceste instructiuni sunt rezonabile, adica nu cauzeaza un prejudiciu Agentului si/sau Principalului si pot fi executate fara eforturi deosebite de catre Agent.

In cazurile in care o decizie trebuie luata fara intarziere de catre Agent si nu este posibila consultarea in tipm util a Principalului, contractele incheiate de Agent cu terte persoane pot include conditii suplimentare sau deosebite fata de cele convenite initial intre Agent si Principal, daca aceste noi conditii sunt in acord cu interesele Principalului, asa cum rezulta ele din CONTRACT si din instructiunile anterioare ale Principalului.

Comenzi/cereri de oferta:Agentul va informa pe Principal despre continutul comenzilor si/sau cererilor de oferta primite de Agent si adresate direct Principalului sau Agentului in aceasta calitate. Informarea va fi insotita de copii dupa comenzile/cererile de oferta si, la cererea Principalului, de acte si informatii care sa ateste bonitatea tertei persoane, pozitia sa pe piata, etc.

Daca o comanda/cerere de oferta ajunge direct la Principal iar acesta negociaza si incheie contractul direct cu terta persoana, Agentul este indreptatit la comisionul pe care l-ar fi primit in baza art.10, daca cererea de oferta/comanda este rezultatul eforturilor depuse de el anterior. In orice caz, Agentul este indreptatit la un comision de anumita valoare (%) din valoarea contractului astfel incheiat.

Informarea Principalului:Agentul va informa pe Principal cat mai curand posibil cu privire la orice fapte care ajung la cunostinta Agentului in derularea activitatii sale si care pot prezenta relevanta pentru Principal in executarea obligatiilor deja contractate, in incheierea de noi contracte sau in stabilirea strategiei de productie si/sau marketing (se recomanda includerea intr-o anexa la CONTRACT a unui formular de raport adresat de Agent Principalului).

Secrete comerciale/know-how:Agentul este obligat sa protejeze toate secretele de comert si know-how-ul referitoare la Produsele Principalului (inclusiv cele legate de marketingul acestora) si de care a luat cunostinta in timpul derularii prezentului CONTRACT, mai putin cele care au intrat in domeniul public. Aceasta obligatie va inceta dupa expirarea a citorva ani de la data incetarii prezentului CONTRACT.

Contabilitate:Agentul este obligat sa aiba o evidenta separata privind actele si faptele sale in derularea prezentului CONTRACT. De asemenea, fondurile primite de la Principal in vederea sprijinirii activitatii Agentului trebuie inregistrate intr-un cont bancar special.

Obligatiile Principalului:

1. Principalul trebuie sa puna la dispozitia Agentului toate datele tehnice si comerciale necesare acestuia din urma pentru a-si indeplini obligatiile. In particular, Principalul trebuie sa notifice Agentului orice scadere semnificativa, initiata de Principal, a volumului desfacerii de Produse, cu minimum de citeva zile inainte de data la care scaderea va avea loc.

2. Principalul este obligat sa pregateasca un numar de angajati ai Agentului in desfacerea Produsului. Pregatirea va avea loc la sediul Agentului, pe cheltuiala acestuia, exceptand costurile privind transportul, cazarea si salarizarea instructorilor Principalului.

3. Principalul va pune la dispozitia agentului un numar de copii ale manualului de utilizare, manualului de service (se pot trece si alte documente care cuprind informatii privind buna folosire si intretinere a Produsului).

4. Principalul este obligat sa indeplineasca intocmai obligatiile contractate in contul si/sau numele sau de catre Agent daca:

au fost aprobate de Principal inainte sau dupa momentul semnarii documentului in care sunt inserate, sau

sunt in acord cu instructiunile Principalului, sau

asigura un profit rezonabil Principalului (termenul "rezonabil", desi larg utilizat in contracte de acest tip, nu este recomandabil in conditiile actuale ale pietei romanesti. Drept urmare, partile pot prevedea marja minima de profit acceptabila pentru Principal), tinand cont de conditiile in care contractul care le include a fost incheiat,sau

evita sau minimalizeaza o pierdere care ar fi avut loc daca respectivul contract nu ar fi fost incheiat.

4.Contractul de antrepriza

1) Notiune: In baza contractului de antrepriza, una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau si in mod independent o anumita lucrare pentru cealalta parte, numita client in schimbul unui pret.

Intrucat Codul civil defineste antrepriza prin referire la un "pret determinat" (art.1413), in cazul lucrarilor de mare amploare, contractul este nul daca pretul nu este determinat sau cel putin determinabil in momentul incheierii contractului, instanta neavand dreptul sa stabileasca pretul, asa cum nu este competenta nici sa modifice pretul convenit de parti. In schimb, in cazul lucrarilor de mai mica importanta, se admite ca determinarea pretului nu conditioneaza incheierea contractului, prezumandu-se acceptarea de catre client a pretului practicat de antreprenor, in caz de exagerare hotarand instanta. Aceasta spre deosebire de contractul de vanzare-cumparare, care este lovit de nulitate in lipsa pretului determinat sau determinabil in momentul incheierii contractului .

In toate cazurile insa, pretul (stabilit intr-o suma de bani sau o alta prestatie), este un element esential al antreprizei. In lipsa lui (serviciu gratuit), contractul nu mai este de antrepriza, ci un act dezinteresat (contract cu titlu gratuit), dar nu liberalitate, nefiindu-i aplicabile regulile speciale pentru aceasta din urma categorie de acte juridice (reductiune, raport, revocare si alte reguli caracteristice numai liberalitatilor). 53733zni92mfe1y

Antrepriza prezinta o importanta practica deosebita, intrucat pe baza acestui contract se executa lucrari de mare valoare si importanta (construire de cladiri, lucrari de instalatii si reparatii la constructii etc.) si, mai frecvent, asa-numitele prestari servicii (confectionarea sau repararea obiectelor de uz personal ori de uz casnic etc.) . Regulile referitoare la antrepriza se aplica - in lipsa unor reglementari speciale sau in completarea lor - si lucrarilor (activitatilor) intelectuale, de exemplu, meditatii, consultatii profesionale, inclusiv juridice (date de notari publici, avocati -art.8-9 din Legea nr.36/1995 si art.3 din Legea nr.51/1995 - mai putin reprezentarea judiciara, care este o varianta de mandat).

2) Deosebiri fata de alte contracte: Datorita faptului ca antrepriza se aseamana cu anumite contracte, este necesar sa o deosebim de aceste contracte (de munca, locatiune, vanzare, mandat si depozit), intrucat regulile aplicabile sunt diferite (de exemplu, obligatia de garantie pentru vicii, raspunderea in caz de neexecutare, suportarea riscurilor etc.).

a) In baza contractului de munca, salariul se plateste dupa cantitatea si calitatea muncii depuse. In cazul antreprizei, se plateste numai rezultatul muncii antreprenorului, predat clientului.

Salariatul isi executa obligatiile de serviciu fiind in dependenta -subordonare juridica - totala fata de patron si obligat sa respecte regulile stabilite de acesta (regulament de ordine interioara, program de lucru etc.). Stabilindu-se un raport de prepusenie, comitentul raspunde fata de terti pentru faptele persoanei incadrate in munca (prepus), conform art.1000 alin.3 C.civ. In schimb, antreprenorul (care - spre deosebire de salariat - poate fi si comerciant) se bucura de independenta juridica cat priveste modul de executare a lucrarii in conformitate cu comanda primi-ta de la client (proiecte, planuri, masuri sau alte directive). In virtutea acestei independente, el este liber sa incredinteze executarea efectiva (materiala) a lucrarii - sub indrumarea sa nemijlocita, personala - unor lucratori, inclusiv subantreprenori. El organizeaza munca dupa aprecierea sa si, spre deosebire de contractul de munca, o efectueaza pe propriul sau risc. Intrucat antreprenorul pastreaza toata independenta in executarea lucrarii si intre partile contractante nu se creeaza raport de subordonare (prepusenie), clientul nu raspunde de pagubele

cauzate de antreprenor sau lucratorii sai tertilor si, bineinteles, nici de pagubele pe care le-ar putea suferi antreprenorul sau lucratorii din cauza accidentelor survenite in cursul executarii lucrarii . nf733z3592mffe

b) Antrepriza se deosebeste si de locatiune (loctio rei) prin faptul ca pretul locatiunii este determinat in raport cu durata folosintei, iar contractul de antrepriza nu serveste drept temei pentru folosinta unui lucru. Antrepriza nu este o varianta a locatiunii (cum apare in C.civ. - art.1410 si urm.), ci un contract independent.

c) Cand antreprenorul se obliga a procura pe langa munca sa si materialul necesar pentru confectionarea lucrului care face obiectul contractului (art.1478 C.civ.) pretul stabilit cuprinzand si contravaloarea materialului, operatiunea juridica se aseamana cu vanzarea unui lucru viitor, de confectionat. In acest caz, contractul va fi calificat antrepriza, daca din intentia partilor rezulta ca procurarea materialului de catre antreprenor nu constituie decat o clauza accesorie a contractului, al carui obiect principal este realizarea lucrarii, privita ca rezultat . Daca, din contra, materialul procurat de antreprenor este elementul esential al contractului, depasind in mod vadit valoarea muncii, operatia juridica trebuie calificata vanzare a unui lucru viitor.

In toate cazurile insa, aprecierea trebuie sa fie facuta cu multa atentie, nu prin compararea pur aritmetica a valorii celor doua prestatii. Astfel, de exemplu, in cazul reparatiilor facute la autovehicule, valoarea pieselor care se inlocuiesc nu trebuie sa fie adaugata la valoarea materialelor folosite. Iar daca materialele necesare executarii lucrarii sunt procurate de client sau daca este vorba de executarea unor lucrari de constructii pe terenul clientului (chiar cu materialele antreprenorului), contractul este, in toate cazurile, de antrepriza.

d) Antrepriza se deosebeste si de mandat, intrucat mandatul are ca obiect principal incheierea de catre mandatar de acte juridice (cu terte persoane) pe seama mandantului pe care, de regula, il reprezinta, iar antrepriza are ca obiect o lucrare (prestatii materiale sau intelectuale) efectuate de antreprenor pentru client, antreprenorul neavand putere de reprezentare. Din aceasta cauza contractele incheiate de antreprenor cu tertii, in afara cazurilor prevazute de lege, nu produc efecte fata de client. Pentru ca antreprenorul sa-l reprezinte pe client (de exemplu, in vederea obtinerii autorizatiei de constructii), el trebuie sa primeasca imputernicirea corespunzatoare din partea clientului, in baza unui contract de mandat separat.

e) In sfarsit, daca materialele in vederea executarii lucrarii sunt procurate de client sau lucrarea se executa asupra unui lucru corporal predat antreprenorului, operatia juridica se aseamana si cu depozitul, mai ales ca, uneori, si depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii lucrului depozitat. In aceste cazuri, fara a descompune operatiunea juridica dintre parti in doua contracte distincte, calificarea operatiei trebuie sa se faca dupa cum efectuarea lucrarii sau pastrarea lucrului formeaza continutul principal al contractului. De altfel, raspunderea pentru pastrarea lucrului se angajeaza dupa aceleasi reguli in ambele cazuri.

Caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de antrepriza

A. Caractere juridice

Antrepriza este un contract sinalagmatic (bilateral) cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva si consensual . Legea nu cere nici o forma speciala pentru validitatea lui. Antrepriza este un contract consensual (iar nu real), chiar daca lucrarea se executa asupra unui bun al clientului (reparatii, transformari etc.), deoarece predarea bunului in vederea executarii lucrarii poate avea loc si dupa incheierea contractului. Cat priveste proba contractului, se aplica regulile de drept comun.

In principiu, antrepriza este un contract incheiat intuitu personae. Acest caracter vizeaza insa numai organizarea si conducerea lucrarii de catre antreprenor. Antreprenorul va fi obligat sa execute personal lucrarea numai daca exista clauza contractuala in acest sens sau rezulta din imprejurari (de exemplu, tabloul comandat unui pictor renumit, interventia chirurgicala contractata cu un medic etc.).

Cat priveste proprietatea, daca materialele sunt procurate de antreprenor, el ramane proprietarul lor si al lucrarii pana la terminarea ei, dupa care clientul poate obtine predarea silita, devenind proprietar. Daca materialele sunt procurate de client, el pastreaza proprietatea lor (si a lucrarii) si in cursul executarii, creditorii antreprenorului neavand asupra lor drept de gaj general.

B. Conditii de validitate

Capacitatea partilor contractante. Clientul trebuie sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru incheierea fie a actelor de administrare, fie a actelor de dispozitie, dupa cum contractul reprezinta un act de administrare a patrimoniului (de exemplu, reparatii curente la un imobil) sau un act de dispozitie (de exemplu, construirea unei case).

In schimb, antreprenorul trebuie sa aiba, in toate cazurile, capacitate deplina de exercitiu. Intrucat antrepriza este un contract civil, iar nu de munca, nu pot fi aplicate dispozitiile privitoare la capacitatea minorului de a incheia un contract de munca (art.10 din Decretul nr.31/1954).

Reguli generale cu privire la contractul de antrepriza

A. Problema riscurilor

1)Riscul lucrului. In materia contractului de antrepriza, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar (res perit domino).

In acest sens, art.1479 C.civ. prevede: "Cand lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa...". Aceasta dispozitie se explica prin faptul ca, dupa cum am vazut, antreprenorul ramane proprietarul materialelor pana la predarea lucrarii clientului si suporta pagubele rezultate din pieirea lor, in calitate de proprietar.

Daca materialele au fost procurate de client, in calitate de proprietar, el suporta riscul pieirii lor. Deoarece insa materialele se gasesc in detentiunea antreprenorului, care este obligat sa ia toate masurile necesare pentru pastrarea lor in bune conditii, el va fi tinut sa faca dovada ca pieirea s-a produs fara culpa din partea sa" (art.1480 C.civ.).

2) Riscul contractului este suportat, in toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe riscul sau (art.1479 si 1481 C.civ.) si este debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Prin urmare, daca executarea contractului (predarea lucrarii executate) devine imposibila datorita cazului fortuit sau fortei majore, antreprenorul nu are dreptul la plata pretului (remuneratiei), caci nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai daca a fost pus in intarziere in ceea ce priveste obligatia de a verifica (receptiona) si de a lua in primire lucrarea executata. Art.1481 C.civ. mai precizeaza ca daca lucrul a pierit din cauza unui viciu al materialelor procurate de client, antreprenorul are dreptul sa pretinda plata pretului. In acest caz, de fapt, nu mai este vorba de riscuri (caci pieirea nu se produce dintr-un caz fortuit sau de forta majora), ci de suportarea pagubei rezultate din procurarea de catre client a unor materiale necorespunzatoare.

Daca lucrarea executata, in parte sau total, a pierit fortuit, dar executarea ulterioara (de exemplu, reconstructia) n-a devenit prin aceasta imposibila, antreprenorul suporta riscul contractului in sensul ca, desi a executat lucrarea (sau o parte din lucrare) de doua ori, clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai o singura data (cu exceptia celor doua cazuri mentionate: punerea in intarziere a clientului si viciile materialelor).

B. Receptia lucrarii

1) Reguli generale: Clientul este obligat sa receptioneze si sa ia in primire lucrarea dupa terminarea ei integrala. In cazul unui lucru ce se masoara sau care are mai multe bucati, receptia se poate face si pe parti, iar partile platite de client se prezuma ca au fost verificate, receptionate (art.l482C.civ.).

Daca clientul nu-si executa obligatia de a receptiona si de a lua in primire lucrarea executata, se va putea angaja raspunderea lui potrivit dreptului comun (daune-interese pentru cheltuieli de depozitare, conservare etc.), iar instanta va putea constata executarea lucrarii potrivit clauzelor contractuale, cu toate consecintele ce decurg din executare (de exemplu, posibilitatea de a cere plata pretului, suportarea riscurilor de catre client etc.).

Daca parlile nu s-au inteles altfel, clientul este obligat sa plateasca pretul stabilit o data cu receptionarea si luarea in primire a lucrarii. In cazul lucrarilor mai insemnate, daca in contract s-a prevazut plata pretului pe masura executarii lucrarii, clientul poate invoca exceptio non adimpleti contractus daca antreprenorul nu-si executa obligatiile potrivit clauzelor contractuale. lar daca lucrarea este terminata clientul poate cere instantei constatarea executarii ei si predarea silita, in calitate de proprietar. 8 3.

Raspunderea antreprenorului

2) Raspunderea pentru neexecutare: In caz de neexecutare culpabila a lucrarii antreprenorul raspunde fata de client potnvit dreptului comun clauza penala, daune-interese, fiind posibila si obligarea antreprenorului la executarea lucrarii sub sanctiunea platii daunelor cominatoru sau executarea in contul debitorului-antreprenor cu autorizatia justitiei etc.).

3. Raspunderea pentru viciile lucrarii: Precizam, in primul rand, ca receptia lucrarii din partea clientului fara obiectii si rezerve - daca nu a fost obtinuta prin frauda (fraus omnia currumpit) - echivaleaza cu descarcarea antreprenorului si decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrarii. Pentru aceste vicu, raspunderea antreprenorului poate fi angajata numai daca, potnvit legii sau contractului el datoreaza garantie, in cadrul termenului stabilit, pentru lucrarea efectuata.

Antreprenorul raspunde insa, in toate cazurile, pentru viciile ascunse ale materialelor procurate de el si ale lucrarii, dupa ce a fost receptionata de catre client si chiar daca lucrarea nu a fost executata de catre el personal (art.1487C.civ.).

Conform art.5 din Decr.nr. 167/1958, dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse ale unei lucrari executate se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Daca viciile au fost ascunse cu viclenie, se aplica termenul general de prescriptie.

Aceste termene de prescriptie incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predare (art.11 alin.1 din Decr.nr.167/1957), acest termen de un an putand fi modificat prin conventia partilor (garantie conventionala).

C. Incetarea contractului.

1)Cazuri particulare: Potrivit Codului civil, contractul de antrepriza inceteaza ("se desfiinteaza") prin moartea meseriasului, arhitectului sau antreprenorului (art.1485). Intrucat contractul se formeaza intuitu personae - aptitudinile antreprenorului avand importanta, chiar daca nu executa personal lucrarea - este firesc ca la moartea sa contractul sa inceteze. Clientul este insa obligat sa plateasca mostenitorilor antreprenorului valoarea lucrarilor executate si a materialelor pregatite, in proportie cu pretul stabilit in contract, in masura in care aceste lucrari si materiale ii sunt folositoare (art.1486 C.civ.). In cazul in care contractul nu ofera elementele necesare, sumele de platit se determina prin experti.

2. Reguli generale: In afara de aceste reguli speciale, cat priveste incetarea contractului, se aplica regulile generale. De exemplu, ca orice contract sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvita la cererea uneia din parti pentru neexecutarea obligatiilor de catre cealalta parte. In caz de imposibilitate fortuita de executare, daca ea este temporara, se suspenda executarea, iar daca este definitiva, obligatia se stinge, fiind aplicabila teoria riscului contractului. Daca obligatia antreprenorului este succesiva (de exemplu, lucrari de intretinere) si nu s-a prevazut un termen, contractul poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, caci obligatia nu poate fi vesnica.

Reguli speciale privind antrepriza de constructii

1. Notiune. Cel mai cunoscut gen de antrepriza este antrepriza de constructii; construire (reconstituire, consolidare, modificare, extindere etc.) de cladiri (edificii in terminologia C.civ.) si alte imobile (constructii de orice fel, cum ar fi cai de comunicatie, dotari subterane, imprejmuiri etc.), precum si lucrari de instalatii si reparatii la constructii, inclusiv activitatile de proiectare a lucrarilor de constructii. In limbaj curent, prin antreprenor se intelege persoana care se obliga sa execute lucrari de constructii, cu materiale proprii sau cu ale clientului .

2. Autorizatii. In toate cazurile, executarea (si desfiintarea) constructiilor se poate face (incepe)- cu exceptiile prevazute de lege (de exemplu, reparatii si zugraveli fara implicatii asupra structurii de rezistenta sau a aspectului arhitectural) - numai in temeiul si cu respectarea autorizatiei eliberate de delegatia permanenta a consiliului judetean sau de consiliul local al municipiilor, oraselor sau comunelor, dupa caz. Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, act normativ de baza in materie, autorizatia dc construire pentru lucrarile prevazute la art.3 lit.a)-e) din Legea nr.50/1991 se poate elibera numai pentru proiecte verificate de catre specialisti verificatori de proiecte atestate, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor, fiind exceptate de la verificare proiectele cladirilor pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructii provizorii, in privinta carora se aplica dispozitiile Legii nr. 10/1995 (art.2, 13 si 39).

Pe de alta parte, lucrarile de constructii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate. In toate cazurile, contractul urmeaza sa fie incheiat in forma scrisa (ceruta ad probationem).

Subantrepriza

Reguli aplicabile. In lipsa de stipulatie contrara in contractul de antrepriza de constructii, antreprenorul are dreptul sa incredinteze executarea unor parti din lucrare unor subantreprenori, incheind in acest sens, cu fiecare dintre ei (instalator, parchetar, electrician etc.), un contract de subantrepriza.

In raporturile dintre antreprenor si subantreprenor, se aplica regulile prevazute pentru antrepriza (art. 1489-1490 C.civ.), subantreprenorul avand - in cadrul acestor raporturi - rolul de antreprenor.

Deoarece subantreprenorii contracteaza numai cu antreprenorul, clientul nu are nici o actiune contractuala impotriva lor. In schimb, antreprenorul raspunde contractual fata de client pentru toate lucrarile executate de subantreprenori, la fel cum raspunde si de lucrarile oricarei alte persoane pe care a folosit-o (art.1487 C.civ.).

Precizam ca, intrucat subantreprenorii nu au calitatea de prepusi, antreprenorul nu raspunde in calitate de comitent (in baza art.1000 alin.3 C.civ ) pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor (inclusiv clientului), tot asa cum nici clientul nu raspunde pentru faptele antreprenorului sau subantreprenorului (ori antreprenorului de specialitate), fata detertii pagubiti.

In sfarsit, subliniem ca pozitia juridica a subantreprenorului nu trebuie sa fie confundata cu aceea a antreprenorului de specialitate, care contracteaza anumite lucrari de specialitate direct cu clientul si raspunde singur, in calitate de antreprenor, fata de acesta pentru lucrarile (partea din lucrari) care formeaza obiectul contractului.

Tot astfel, daca mai multi antreprenori - coantreprenori - se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa), contractand direct cu clientul, ei nu vor avea calitatea de subantreprenori, chiar daca unul dintre ei are rolul de coordonator si ii reprezinta pe ceilalti in raporturile cu clientul in cursul executarii lucrarii. Fiind antreprenori, fiecare va raspunde pentru partea de lucrare executata si are dreptul la partea corespunzatoare din pret, deoarece obligatia civila cu pluralitate de parti este conjuncta (divizibila), daca in contract nu s-a prevazut solidaritatea (iar obligatia codebitorilor nu este comerciala - art.42 C.com.) sau indivizibilitatea si nici nu rezulla din natura prestatiei care formeaza obiectul contractului (indivizibilitate naturala).

Actiunea directa a lucratorilor

Pentru ocrotirea lucratorilor (zidari, lemnari si alti lucratori) intrebuintati la cladirea unui edificiu sau alta lucrare data in antrepriza, Codul civil prevede ca ei pot reclama plata creantelor lor de la client, dar numai in masura in care acesta s-ar gasi dator catre antreprenor in momentul cererii (art.1488).

Lucratorii au deci o actiune directa contra clientului, cu toate ca raport juridic direct nu exista intre ei (este deci o dispozitie derogatorie de la principiul relativitatii efectelor contractelor). in lipsa acestei dispozitii, lucratorii ar trebui sa-l actioneze pe client in calitate de creditori ai antreprenorului, adica pe calea actiunii subrogatorii (oblice). Aceasta actiune are insa neajunsul de a-i pune pe reclamanti in concurs cu ceilalti creditori ai antreprenorului (de exemplu, furnizorii de materiale) ceea ce inseamna ca si ei ar trebui sa suporte consecintele insolvabilitatii ori falimentului (lichidarii judiciare in terminologia Legii nr.64/1995) antreprenorului, proportional cu valoarea creantelor.

Fiind o actiune directa, starea de insolvabilitate sau falimentul antreprenorului nu se va rasfrange asupra creantelor lucratorilor. Ei il actioneaza direct pe client si, prin urmare, n-au a suporta concursul celorlalti creditori ai antreprenorului (daca acestia n-au facut o poprire asupra sumelor datorate de client in mainile acestuia, inainte de intentarea actiunii directe).

Aceasta masura de ocrotire se adauga privilegiului imobiliar de care se bucura lucratorii, precum si antreprenorii de constructii, pentru garantarea creantelor neonorate de client (art. 1737 si 1742 C.civ.).

Raspunderea antreprenorului pentru calitatea constructiei

1. Continutul si termenul raspunderii. Codul civil prevede o singura regula speciala de raspundere pentru calitatea constructiei: antreprenorul (arhitectul) de cladiri sau alte lucrari insemnate raspunde daca constructia se darama in tot ori in parte sau ameninta invederat daramarea (cu care se asimileaza viciul care face imposibila folosirea potrivit destinatiei) din cauza unui viciu de constructie sau al terenului intr-un termen de 10 ani din ziua terminarii (receptiei) lucrarii (art.1483).

Decretul nr. 167/1958 a stabilit un termen de 3 ani de la predare pentru descoperirea viciilor unei constructii (art.11 alin.2), deci a statornicit raspunderea antreprenorului pentru orice vicii ascunse, fara a modifica raspunderea pentru daramarea in baza art.1483 C.civ.

In sfarsit, prin art.29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii s-a prevazut raspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale constructiei ivite in termen de 10 ani de la receptia lucrari, iar pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si executie in vigoare la data realizarii ei raspunderea "pe toata durata de existenta a constructiei" (ceea ce inseamna, de regula, cateva secole).

Dupa cum rezulta din aceasta reglementare speciala, termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958 (art.11 alin.2) pentru viciile ascunse ale constructiei si termenul de 10 ani prevazut de C.civ. (art.1483) pentru ipoteza daramarii, au fost inlocuite cu termenul de 10 ani pentru orice vicii ascunse, respectiv cu durata de existenta pentru viciile care afecteaza structura de rezistenta a constructiei de orice categorie (si instalatiilor aferente acestora) - indiferent de forma de proprietate sau destinatie -, fiind exceptate insa cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii (art.2alin.2 din Legea nr. 10/1995). Pentru aceste constructii, exceptate de la prevederile Legii nr. 10/1995, raspunderea antreprenorului urmeaza sa fie angajata potrivit dreptului comun (C.civ. si Decretul nr. 167/1958).

In privinta viciilor aparente ale lucrarii, care in materie de antrepriza -ca de altfel si in materie de vanzare - nu pot fi reclamate dupa receptie (predare-primire), se angajeaza raspunderea antreprenorului numai daca s-a stabilit un termen de garantie. In acest sens, Legea nr. 10/1995 prevede obligatia executantului lucrarilor de constructii "de a remedia, pe propria cheltuiala, a defectelor de calitate, aparute din vina sa... in perioada de garantie stabilita potrivit legii"(art.23 lit.k), fara a distinge dupa cum viciile sunt aparente sau ascunse.

2. Domeniu de aplicare. Reglementarea speciala privind raspunderea antreprenorului (arhitectului) vizeaza numai raporturile lui cu clientul si cu succesorii lui in drepturi (de exemplu, cumparatorul constructiei). Fata de terti (inclusiv locatarul constructiei), pentru care contractul de antrepriza este o res inter alios acta, raspunderea antreprenorului pentru pagubele cauzate (de exemplu, prin ruinarea cladirii) poate fi angajata numai delictual (art.998-999 C.civ.). In schimb, tertii pot alege pe calea actiunii impotriva proprietarului (clientului sau succesorilor lui) pe teren delictual (de exemplu, art.1002 C.civ.) sau contractual (de exemplu, locatarul), dupa caz. Daca actiunea a fost indreptata impotriva clientului, el va avea actiune in regres impotriva antreprenorului, in masura in care acesta este responsabil pentru viciile lucrarii care au determinat cauzarea prejudiciului.

3. Clauze contractuale de modificare a raspunderii pentru calitatea constructiei. Avand in vedere faptul ca prin instituirea unei raspunderi agravate a antreprenorului de constructii sunt aparate nu numai interesele clientului, ci si interese generale, publice, clauzele contractuale de limitare sau de inlaturare a acestei raspunderi nu pot fi admise. In orice caz, ele nu ar putea fi

admise in privinta viciilor care pot determina daramarea sau amenintarea de daramare a constructiei (rezistenta).

Sunt permise, in schimb, clauze de agravare a raspunderii antreprenorului pentru vicii.

4. Termenul de prescriptie. Dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse, inclusiv viciile structurii de rezistenta, se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie prin implinirea termenului general de prescriptie (art.5 din Decretul nr.167/ 1958), in ambele cazuri termenul prescriptiei incepand sa curga de la data descoperirii viciilor in cadrul termenelor aratate.

5. Raspunderea arhitectului. Raspunderea pentru vicii poate sa revina nu numai antreprenorului care executa lucrarea, dar si arhitectului (proiectantului). Problema impartirii raspunderii intre antreprenor si arhitect se rezolva in functie de clauzele din contract. Daca arhitectul n-a facut decat planurile constructiei, fara a se ocupa de executarea lucrarii, el va raspunde numai daca se va dovedi ca viciul constructiei provine dintr-un viciu al planului (proiectului), iar antreprenorul va raspunde pentru viciile de executie. Daca arhitectul a luat parte si la ridicarea constructiei sau viciile sunt determinate si de viciile proiectului, el va raspunde alaturi de antreprenor.

In acest din urma caz, daca daunele sunt suportate de unul dintre ei, solvens-ul va avea actiune in regres impotriva celuilalt, proportional cu gravitatea culpelor; in caz de egalitate, pentru jumatate. Aceste reguli urmeaza sa fie aplicate, in mod corespunzator, si daca lucrarea a fost executata de doi sau mai multi coantreprenori, (inclusiv antreprenori de specialitate, dar nu subantreprenori) si raspunderea lor nu este divizibila.

6. Sarcina probei. Pentru angajarea raspunderii, clientul trebuie sa dovedeasca numai existenta viciului. In prezenta acestei dovezi, culpa contractuala a antreprenorului (arhitectului) este prezumata, ei fiind obligati sa dovedeasca existenta unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.). Evident, culpa subantreprenorilor nu poate fi invocata drept cauza de exonerare, antreprenorul fiind responsabil contractual fata de client si pentru lucrarile executate in subantrepriza (cu drept de regres in raport de culpa subantreprenorului). Subantreprenorul poate fi actionat de catre client numai delictual, ei nefiind legati prin raporturi contractuale.

Modificarea pretului.

1. Pret forfetar. Antreprenorul sau arhitectul care s-a angajat sa execute o cladire (edificiu), dupa un plan stabilit cu clientul nu poate cere o sporire de pret (nici cu titlu de imbogatire fara justa cauza), pe inotiv ca s-a marit pretul muncii sau al materialelor, nici pe motiv ca a efectuat modificari si adaugiri la planul initial, daca aceste modificari si adaugiri nu au fost aprobate de client in scris si modificarile de pret de asemenea stabilite cu clientul (art.1484 C.civ.) . Intrucat lucrarea a fost contractata pe un pret forfetar, global, antreprenorul, in schimbul unei sume dinainte determinata, este obligat sa execute si sa predea lucrarea in conditiile prevazute in contract, afara numai daca dovedeste acordul scris (nu si inceput de dovada scrisa) al clientului pentru modificarile de plan si acordul lui expres (dovedit potrivit dreptului comun) pentru majorarea pretului .

2. Pret de deviz. Intrucat "pret determinat" (art.1413 alin.5 C.civ.) nu inseamna cerinta unei sume de bani fixe, invariabile, ci si stabilirea criteriilor de determinare ulterioara a pretului, partile se pot obliga si pe baza unui deviz, adica a unei pretuiri provizorii pe articole; aceasta prevedere de cheltuieli se poate modifica dupa pretul materialelor si/sau muncii si mai ales prin

adaugirea de lucrari suplimentare. Prin urmare, in aceasta ipoteza, pretul este fixat articol cu articol, iar nu in bloc, fiecare portiune a lucrarii avand pretul ei deosebit. Pretul total al lucrarii va depinde de cantitatea lucrarilor efectiv executate si nu va fi cunoscut si stabilit decat dupa executarea integrala a lucrarii.

5.Contractul de prestari si servicii

1. Obiectul contractului:

PRESTATORUL efectuează lucrările de certificare în baza cererii depuse

de BENEFICIAR conform Regulilor generale de certificare a produselor şi

serviciilor stabilite de Organismul Naţional de Evaluare a Conformităţii (Hotărîrile

nr. 2209-EC din 09.01.08 şi nr. 2211-EC din 10.01.08) precum şi prevederile

stabilite în procedurile, regulamentele interne şi politicile Organismului Certificare

Produse (OCP), în vigoare în momentul desfăşurării diferitor etape ale procesului

de certificare.

BENEFICIARUL asigură plata pentru serviciile prestate, respectînd

condiţiile indicate în prezentul contract.

Contractul se încheie pe perioada de efectuare a lucrărilor de certificare şi

are durata d valabilitate pe parcursul acţiunii CC, după ce părţile se asigură că orice

diferenţă de înţelegere între PRESTATOR şi BENEFICIAR este rezolvată.

2. Obligatiile partilor contractante:

PRESTATORUL:

- să desfăşoare activităţile aflate în sarcina sa într-un timp rezonabil, în

concordanţă cu termenele prevăzute în procedurile OCP aplicabile, inclusiv

termenul de iniţiere a lucrărilor de certificare – maximum 15 zile lucrătoare din

ziua încasării plăţii pentru serviciile solicitate (la solicitarea în scris a solicitantului

se permite prelungirea termenului de iniţiere a lucrărilor de certificare pe un

termen ce nu depăşeşte 30 zile calendaristice) şi termenul de eliberare a Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie

Cod: F-8-09

Ediţia: 03

Data: 01.03.2010

Organismul de Certificare

Produse

(OCP)

3.Contractul de prestari si servicii:

certificatului de conformitate – maximum 7 zile lucrătoare din ziua primirii

raportului de încercări;

- să asigure accesul la procedurile de evaluare, corespunzătoare fiecărei scheme

de certificare, precum şi documentele care cuprind cerinţele pentru certificare;

- să informeze solicitantul privind drepturile şi obligaţiile lui în procesul de

certificare (inclusiv taxele care se achită de solicitanţi);

- să asigure confidenţialitatea asupra informaţiilor obţinute de la

BENEFICIAR şi integritatea bunurilor materiale recepţionate;

- să respecte regulamentele interne şi normele specifice de securitate a muncii

ale BENEFICIARULUI pe parcursul evaluărilor la solicitant;

- să informeze detaliat BENEFICIARUL referitor la obiecţiile depistate, în

scopul înţelegerii corecte a neconformităţilor constatate pe parcursul procesului de

evaluare ;

- să asigure obiectivitatea rezultatelor lucrărilor efectuate,

- să nu desfăşoare activităţi de consultanţă în domeniile în care acordă

certificarea, să nu furnizeze sau să proiecteze produse de tipul celor pe care le

certifică, şi să nu furnizeze orice alte produse sau servicii care ar putea compromite

confidenţialitatea, obiectivitatea sau imparţialitatea procesului şi deciziilor sale de

certificare.

BENEFICIARUL:

- să nu comercializeze produsele pînă la obţinerea certificatului de

conformitate;

- să înlăture obiecţiile depistate la analiza cererii în termen de pînă la 10 zile

lucrătoare din ziua informării;

- să asigure condiţii echipei de evaluare pentru îndeplinirea completă a

procesului de evaluare;

- să îndeplinească pe parcursul certificării produselor prevederile relevante ale

programului de certificare, toate procedurile de certificare;

- să ia toate măsurile necesare pentru efectuarea evaluării, inclusiv pentru

examinarea documentaţiei şi accesul în toate zonele întreprinderii, la înregistrări

(inclusiv rapoarte de audit intern) şi la personal, pentru scopurile evaluării;

- în cazul stabilirii neconformităţii produselor cu cerinţele documentelor

normative să ia măsuri de neadmitere a comercializării acestor produse;

- să efectueze analiza operativă a neconformităţilor depistate, de către

PRESTATOR şi să propună acţiuni de eliminare a neconformităţilor şi măsuri

preventive în termenii coordonaţi cu PRESTATORUL;

- să întreprindă măsurile corective în scopul eliminării neconformităţilor

depistate în termenii stabiliţi conform fişelor de neconformitate. Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie

Cod: F-8-09

Ediţia: 03

Data: 01.03.2010


Produse

(OCP)

Contractul de prestari:

Costul lucrărilor solicitate se calculează în baza tarifelor INSM în vigoare la

momentul depunerii cererii.

BENEFICIARUL va achita în avans plata pentru serviciile solicitate, în

baza facturii întocmite de PRESTATOR, în termen de 15 zile calendaristice, în

cazul neachitării plăţii în termenul stabilit cererea va fi anulată.

În cazul suspendării sau restrîngerii certificării la diferite etape ale

procesului de certificare PRESTATORUL va restitui sumele plătite în avans de

BENEFICIAR pentru lucrările neefectuate.

BENEFICIARUL declară că va asigura plata pentru cheltuielile

suplimentare coordonate cu el care pot apărea pe parcursul lucrărilor de certificare,

inclusiv:

- încercări suplimentare;

- participarea expertului OCP la efectuarea încercărilor în LÎ, acreditat la

competenţa tehnică;

- încercări de laborator repetate;

- evaluarea repetată a produsului;

- prelevarea repetată a mostrelor;

- întocmirea documentelor suplimentare la solicitare (raport de încercări,

duplicatul CC, copii CC, etc.);

- încercării mostrelor în alte LÎ (în afara INSM).

Achitarea pentru serviciile prestate se efectuează prin virament în valuta

naţională a RM - lei.

4.Dispozitiile finale:

Mostrele de control (în caz de necesitate conform DN pentru produs) se

sigilează în prezenţa solicitantului de catre reprezentantul OCP şi se pastrează: la

solicitant, în LI (după caz), informaţie stipulată în Actul de identificare şi

prelevare. Termenul pentru păstrarea mostrelor de control se stabileşte de către

OCP, ţinînd cont de termenul de valabilitate sau de garanţie al produselor.

Modificările prevederilor prezentului contract se vor face printr-un act

adiţional semnat de părţile contractante. Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie

Cod: F-8-09

Ediţia: 03

Data: 01.03.2010


Produse

(OCP)

Litigiile apărute pe parcursul derulării prezentului contract vor fi soluţionate

pe cale amiabilă. În caz contrar – în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Prezentul contract este întocmit în două exemplare, cîte un exemplar pentru

fiecare parte contractantă, ambele avînd aceeaşi putere juridică.

Prezentul contract intră în vigoare de la data semnării.

5. Contractul de schimb

Potrivit art. 1405 C.civ. schimbul este un contract prin care partile - numite copermutanti - isi dau respectiv un lucru pentru altul. Rezulta ca schimbul, ca si vanzarea, este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ si consensual (art. 1406). De asemenea, schimbul este un contract translativ de proprietate, dar - asemanator vanzarii - poate mijloci si transmiterea altor drepturi, reale sau de creanta. Daca insa ecliivalentul este o obligatie de a face sau de a nu face, contractul nu mai este de schimb, ci unul nenumit. Echivalentul nu poate fi nici o suma de bani sau creanta baneasca, caz in care contractul este de vanzare-cumparare. Dar daca ambele prestatii au ca obiect o suma de bani (inclusiv valuta), nu mai avem vanzare (un lucru in schimbul pretului - art. 1294 C.civ.), ci un contract de schimb (100 monezi de 50 lei, contra bancnotei de 5000 lei).Cu toate asemanarile existente intre vanzare-cumparare si schimb, ele sunt contracte speciale (numite) distincte. Din punct de vedere juridic schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vanzare si nici ca o dubla vanzare insotita de compensarea preturilor, deoarece instrainarea se face nu pentru pret, ci pentru un alt lucru. Nefiind o dubla vanzare reciproca, ci un contract special unic, validitatea sau desfiintarea schimbului va afecta ambele instrainari (de exemplu, in cazul evictiunii unuia dintre bunurile schimbate), iar taxa de timbru - daca este cazul - va fi datorata nu pentru doua vanzari (la valoarea celor doua bunuri), deoarece "in cazul schimburilor de imobile, valoarea la care se percepe taxa este aceea a imobilului cu valoarea cea mai mare" (pct.11 din Lista anexa la OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala).Nu excludem nici posibilitatea unui schimb multilateral (de exemplu, triunghiular, in care A transmite un bun in proprietatea lui B in schimbul bunului primit de la C, care dobandeste un alt bun de la B), caz in care conventia este tot unica si indivizibila iar taxa de timbru calculata in raport de "aceea a imobilului cu valoarea cea mai mare".

Aplicarea regulilor de la vanzare

In ordine istorica, schimbul a fost primul contract prin intermediul caruia o persoana putea dobandi proprietatea unui lucru in schimbul proprietatii altui lucru (trocul). 0 data cu aparitia banilor (monezilor), importanta primordiala a capatat vanzare-cumpararea, regulile prevazute pentru acest contract fiind extinse si asupra schimbului, deosebirea dintre ele constand numai in natura contraprestatiei; emptio fit pretio, permutatio fit rebus.Astfel fiind, in Codul civil si alte acte normative, pentru contractul de schimb sunt prevazute numai cateva reguli speciale , in rest schimbul fiind guvernat de regulile prevazute pentru contractul de vanzare-cumparare (art.1409 C.civ.). Bineinteles, pot fi aplicate numai normele care se potrivesc cu natura si efectele schimbului, referitoare la conditiile de validitate, la lucrul vandut (obligatia reciproca de predare si de garantie pentru evictiune si pentru vicii) etc., nu si cele referitoare la pret. Daca insa valoarea bunurilor schimbate nu este egala si echivalenta se restabileste prin plata unei sume de bani, numita sulta, pentru obligatia de plata a sultei se aplica dispozitiile privind plata pretului. In nici un caz, sulta nu poate intrece valoarea bunului schimbat, caci in acest caz operatia nu ar mai fi schimb, ci o vanzare cu dare in plata accesorie platii pretului.Iar unele reguli ale vanzarii nu pot fi aplicate datorita faptului ca in cazul schimbului fiecare dintre parti este si vanzator si cumparator.Astfel, nu poate fi aplicata regula suportarii cheltuielilor contractului de catre cumparator (se suporta de ambele parti in mod egal, daca prin contract nu s-a prevazut altfel) si nici regula potrivit careia clauzele neclare se interpreteaza in contra vanzatorului (in cazul schimbului se aplica regula generala; clauzele obscure se interpreteaza in favoarea debitorului).

Reguli speciale

Potrivit art. 1407 C.civ., daca unul dintre copermutanti dovedeste ca lucrul primit este proprietatea unui tert, poate refuza predarea lucrului promis in schimb, putand fi constrans numai a intoarce pe cel primit. Rezulta implicit ca schimbul lucrului altuia este nul si refuzul de predare nu este conditionat de anularea contractului. In materie de vanzare, legea prevede numai posibilitatea suspendarii platii pretului daca exista vreun pericol de evictiune, dar numai pana ce vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da o cautiune (art. 1364), ceea ce nu se aplica la schimb.In materie de schimb, potrivit art. 1408 C.civ., copermutantul evins are alegere intre doua actiuni:a) actiunea prin care cere daune - interese, reprezentand echivalentul valoric al lucrului primit din care a fost evins (asemanatoare actiunii in garantie pentru evictiune in materie de vanzare) sib) actiunea prin care cere intoarcerea lucrului sau, reprezentand - in fond - o actiune in rezolutiunea contractului si care prezinta avantajul (de care nu se poate bucura cumparatorul) ca il pune la adapost pe copermutantul evins de riscul insolvabilitatii cocontractantului sau. Evident, ca urmare a rezolutiunii contractului reclamantul trebuie sa restituie si el tot ce a primit in baza contractului si de care nu a fost evins (de exemplu, suma de bani primita cu titlu de sulta).In sfarsit, trebuie precizat ca copermutantul se bucura de privilegiul vanzatorului numai pentru garantarea creantei de sulta, nu si pentru garantarea altor obligatii, caci acest privilegiu nu este aplicabil decat in cazul obligatiilor banesti.

Schimbul de imobil

Intrucat imobilele (inclusiv terenurile, art.1 din Legea nr.54/1998) nu sunt scoase din circuitui civil, ele pot forma obiectul contractului de schimb, fie ca se schimba proprietatea a doua imobile, cu sau fara sulta, fie ca in schimbul transmiterii proprietatii asupra unui imobil instrainatorul primeste alte drepturi. Desigur, imobilele care nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare nu pot fi nici schimbate, iar incapacitatile speciale vizand dobandirea de terenuri agricole numai pana la limita de 200 ha pe familie si cea care nu permite cetatenilor straini si apatrizilor sa "dobandeasca" dreptul de proprietate asupra terenurilor de orice fel, opereaza si in domeniul schimbului. Celelalte drepturi reale asupra imobilelor, in masura in care pot fi dobandite, pot forma si obiectul schimbului.Precizam ca daca instrainarea proprietatii in cadrul schimbului (nesimulat) are ca obiect (sau ambele obiecte care se schimba) terenuri agricole din extravilan, nu se pune problema exercitarii dreptului de preemptiune, el fiind prevazut de lege (art.5 din Legea nr.54/1998) numai pentru cazul instrainarii "prin vanzare". Precizam, de asemenea, ca prin acordul partilor, pot fi incheiate antecontracte de schimb (promisiune unilaterala sau bilaterala de schimb ori pact de preferinta).Legea mai precizeaza ca schimbul de terenuri intre persoane fizice sau intre persoane juridice private ori intre persoane fizice si persoane juridice private se face prin acordul acestora exprimat in forma autentica (art. 12 alin.1-2) , dispozitie aplicabila, evident, si in cazul in care un teren se instraineaza in schimbul unui alt lucru decat teren (art.2 alin.1). Daca copermutantii sau unul dintre ei este persoana juridica publica (dar terenul care urmeaza sa faca obiectul schimbului este proprietate privata, iar nu publica - art. 12 alin.3), contractul urmeaza sa fie incheiat (in forma autentica) cu abilitarile prevazute de lege. Astfel, de exemplu, daca terenul (sau orice alt bun), obiect al contractului de schimb, face parte din dorneniul privat al unei unitati administrativ-teritoriale, incheierea contractului se poate face numai pe baza de expertiza insusita de consiliul unitatii administrativ-teritoriale proprietare (art.76 din Legea administratiei p ublice locale nr.69/1991). Regulile care guverneaza contractul civil de schimb sunt aplicabile si in cazul in care, in interesul lucrarilor pentru protectia si ameliorarea solului, de regularizare a scurgerii apelor sau alte lucrari

de interes comun, statul urmeaza sa faca schimburi de terenuri cu proprietarii din perimetru. Si aceste schimburi se pot face numai cu acordul proprietarilor prin act autentic (art.84 din Legea nr. 18/1991). In caz de refuz, numai pentru o cauza de utilitate publica, cu dreapta si prealabila despagubire, se poate recurge la exproprierea (nu schimbul) terenului necesar pentru executarea lucrarilor (art.41 alin.3 din Constitutie, Legea nr.33/1994, art. 83 din Legea nr.18/1991, republicata).Pentru toate ipotezele in care un teren se schimba cu un alt teren, legea precizeaza ca fiecare teren dobandeste situatia juridica a terenului pe care il inlocuieste, cu respectarea drepturilor si a sarcinilor anterior si lega| constituite (art.12 alin.4 din L.nr.54/1998). Desi textul nu precizeaza, sunt avute in vedere drepturile si sarcinile reale. Daca un teren este instrainat in schimbul unui alt lucru, subrogatia reala cu titlu particular nu se poate produce si drepturile reale constituite asupra terenului se mentin, in masura in care sunt opozabile tertilor, regulile de publicitate imobiliara fiind aplicabile si in materie de schimb. Si dreptul de servitute (sau de superficie) subzista nemodificat, chiar daca se schimba doua terenuri deoarece este indisolubil atasat (accesoriul) fondului aservit, respectiv dominant. Celelalte drepturi reale insa (de exemplu, de garantie imobiliara) se stramuta si asupra sultei platite sau datorate pentru echilibrarea valorii terenului (vz. si art. 1721 alin.2 C.civ.) . In sfarsit, Legea nr.54/1998 precizeaza ca punerea in posesie a noilor detinatori, in urma schimbului realizat potrivit art. 12 alin.1 (acord intre persoane fizice si persoane juridice private exprimat in forma autentica) se face de catre delegatui oficiului de cadastru agricol si organizarea teritoriului agricol judetean sau al municipiului Bucuresti, in prezenta partilor contractante sau a reprezentantilor acestora, operandu-se in documentele cadastrale si in registrul agricol modificarile survenite (art. 13).

7: Contractul de comision

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de comision.

In relaţiile comerciale, mandatul apare, de multe ori ca un procedeu tehnic prea riguros ; el presupune cunoaşterea da catre terţi a persoanei mandatului, precum şi limitele împuternicirii date de acesta mandatarului. Pentru asemenea relaţii, mai avantajos pentru terţi este contractul de comision, care este tot un mandat, dar fără reprezentare sau cu o reprezentare indirectă.Esenţa contractului de comision este cuprinsă în art.405 C.com. care prevede : « Comisionarul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului. »Pe baza acestor dispoziţii legale şi ţinând seama de definiţia mandatului se poate preciza noţiunea contractului decomision şi caracteristicile acestuia.Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi, numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision.Având în vedere elementele care îl definesc, contractul de comision apare ca o varietate a mandatului comercial ;contractul de comision este un mandat comercial fără reprezentare.Din definiţia dată contractului de comision rezultă caracteristicile acestui contract :a) contractul de comision este un contract bilateral sau sinalagmatic ; el dă naştere la obligaţii în sarcina comisionarului şi comitentului ;b) contractul de comision este un contract cu titlu oneros ; prin încheierea contractului, ambele părţi urmăresc realizarea unui folos patrimonial ;c) contractul de comision este un contract consensual ; el ia naştereprin simplul acord de voinţă al părţilor.Condiţiile de validitate ale contractului de comision.Contractul de comision este valabil încheiat dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.948 C.civ., pentru orice convenţie : consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.Consimţământul părţilor. Ca orice contract, contractul de comision se încheie prin acordul de voinţă al părţilor.Intrucât contractul de comision este un mandat fără reprezentare, el are la bază împuternicirea pe care comitentul o conferă comisionarului de a încheia anumite acte juridice, cu precizarea condiţiilor în care va acţiona comisionarul. Această împuternicire este un act unilateral care exprimă voinţa comitentului. Inscrisul constatator poartă denumirea de procură, ca şi în cayul contractului de mandat.Potrivit legii, mandatul poate fi expres sau tacit, în acest din urmă caz putând rezulta din executarea lui de către mandatar. Acest principiu este deopotrivă aplicabil şi contractului de comision. Se cere însă să existe o manifestare expresă a voinţei comitentului, cu privire la împuternicirea comisionarului de a încheia acte juridice în nume propriu, dar pe seama comitentului. In caz de îndoială, mandatul este cu reprezentare. Mandatul fără reprezentare este o excepţie, şi deci trebuie să rezulte din manifestarea expresă a voinţei comitentului.Deoarece contractul de comision se poate încheia şi prin acceptarea tacită a comisionarului, în cazul în carecomisionarul nu voieşte să primească însărcinarea comitentului, el este ţinut să îndeplinească obligaţiile prevăzute de art. 376 C. Com. ( să îl înştiinţeze pe comitent de refuzul său, să conserve bunurile primite din partea comitentului, etc. )

Capacitatea părţilor. Pentru încheierea contractului de comision, trebuie să fie îndeplinite condiţiile de capacitate cerute de lege.Comitentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele juridice pe care le va încheia pe seama sacomisionarul. Deoarece aceste acte juridice sunt fapte de comerţ pentru comitent, înseamnă că acesta trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de comerţ.Comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Într-adevăr, încheind actele juridice „ proprio nomine”,comisionarul trebuie să îndeplinească cerinţele legii privind capacitatea de a încheia acte juridice. Întrucât acţionează în nume propriu, dacă încheie acte juridice ca o profesiune obişnuită, comisionarul dobândeşte calitatea de comerciant ( art. 7 C. com.).Activitatea comisionarului poate fi organizată în condiţiile unei întreprinderi, adică în forma întreprinderii de comisioane prevăzută de art.3 pct.7 C. com.În calitatea de comerciant, comisionarul are toate obligaţiile profesionale ale comercianţilor.

cotract vinzare cumparare

Documents

Transcript of cotract vinzare cumparare