Cotarea La Bursa - PPT

16

description

Cotarea La Bursa

Transcript of Cotarea La Bursa - PPT

Page 1: Cotarea La Bursa - PPT
Page 2: Cotarea La Bursa - PPT

• Cotația la bursă este un termen sinonim cu nivelul cursurilor și

reprezintă operațiunile prin care se stabilesc prețurile în bursă, se

înregistrează și se publică. Lista de cursuri publicată se mai

numește și “Cota bursei”.

• Cotațiile se stabilesc zilnic sau la anumite perioade, după cum

reglementările bursiere au prevăzut sedința de bursă. Cotația este

rezultatul negocierilor, adică a raportului dintre cererea și oferta

pentru produsul bursier negociat.

Page 3: Cotarea La Bursa - PPT

• Din punct de vedere tehnic sunt cunoscute două metode de cotare:

• a. Metoda tradițională, folosită în prezent și de bursele noastre de mărfuri pentru

negocierea propriu-zisă a mărfurilor, este cunoscută mai ales sub numele de

strigare. Negocierea prin metoda strigării este de fapt o metodă de comunicare

a intenției de a vinde sau de a cumpara, prin folosirea “strigării” sau și a

semnelor cu mâna.

• Prin cotația strigată se realizează anumite avantaje: agenții de bursă au

posibilitatea de a interveni în orice moment și de a participa efectiv la cotație în

timpul sedințelor de bursă, vănzând sau cumpărând pe cont propriu. Se asigură,

astfel, lichiditatea pieții, ceea ce este extrem de importantă pentru o bursă.

Page 4: Cotarea La Bursa - PPT

• b. Metoda de cotație asistată de calculator este metoda modernă care

manifestă tendința de a înlocui cotația prin strigare. Ea este mai operativă și

oferă publicului posibilitatea de a cunoaște mai multe informații utile privind

produsul bursier negociat. Dezavantajul: nu are transparența metodei

strigării, care este publică.

Page 5: Cotarea La Bursa - PPT

• Cotațiile de bursă se stabilesc atât pentru tranzacțiile spot, cât și pentru cele la termen. Acestea sunt de mai multe feluri:

• În funcție de baza formării lor, distingem:

• - Cotațiile efective reprezintă prețurile mărfurilor stabilite pe baza tuturor tranzacțiilor încheiate într-o anumită zi. Ele sunt luate în considerare la încheierea operațiunilor de vânzare-cumpărare realizate în bursă (dar nu numai).

• - Cotațiile nominale reprezintă prețurile mărfurilor care sunt cotate la bursă, dar pentru care nu s-au încheiat tranzacții timp de câteva zile, din lipsa de cereri și oferte. Dacă doar într-o zi nu au avut loc tranzacții, se pornește de la ultimul nivel de încheiere a cotației. Dacă nu s-au cotat mai multe zile, se ia în considerare și tendința manifestată la mărfuri similare.

Page 6: Cotarea La Bursa - PPT

• În funcție de modalitățile de determinare a cotațiilor, acestea pot fi: cotații medii, cotații limită și cotații de lichidare.

• Cotatiile medii reprezintă media prețurilor unei mărfi pentru care s-au încheiat tranzacții (s-au format cereri și oferte) în perioada de referință (pentru toată ziua bursieră, pentru sesiunea de dimineață, pentru sesiunea de seară).

• Cotatiile limită reprezintă media prețurilor minime (pentru limitele minime) sau a prețurilor maxime (pentru limitele maxime) în perioada luată în considerare;

• Cotatiile de lichidare sunt stabilite de Casele de lichidare (Casele de compensații sau Oficiile de Decontare) pentru finalizarea unor operațiuni de bursă la termen, potrivit unor metodologii complexe. Ele reprezintă, de fapt, diferențe de cursuri din tranzacțiile la termen și au întotdeauna un caracter oficial. Cotațiile de lichidare se stabilesc diferit de la o bursă la alta.

Page 7: Cotarea La Bursa - PPT

• În principal, practica a evidențiat următoarele cinci metode ce pot fi utilizate în acest sens:

• cotația de lichidare este prețul la care s-au încheiat cele mai multe tranzacții;

• cotația de lichidare este media aritmetică, ponderată cu cantitatea, a prețurilor la care s-a încheiat contractele într-o sesiune;

• cotația de lichidare reprezintă ultimul preț la care s-a încheiat un contract în cadrul unei sesiuni;

• cotația de lichidare este cel mai mare preț la care s-a încheiat un contract în cadrul unei sesiuni;

• cotația de lichidare este prețul stabilit de o comisie specială a bursei, după analiza contractelor semnate.

• Cotațiile de lichidare de Casele de compensație sau de Oficiile de Decontare sunt publicate ca toate cursurile rezultate în bursă.

Page 8: Cotarea La Bursa - PPT

• Având în vedere momentul publicării, cotațiile sunt de două feluri:

oficiale și neoficiale.

• Cotatiile oficiale sunt anunțate după înscrierea pentru sesiunea bursieră de

dimineață și se calculează pe baza prețurilor sesiunii respective. Ele servesc

drept termene de referință pentru încheierea tranzacțiilor pe termen lung.

• Cotatiile neoficiale se stabilesc pe baza prețurior sesiunii bursiere de seară și

servesc pentru tranzacțiile zilei următoare, până se stabilește cotația oficială.

Page 9: Cotarea La Bursa - PPT

• În România, condițiile necesare pe care o societate comercială trebuie să le îndeplinească pentru a fi cotată la bursă (BVB), sunt stabilite în funcție de categoria valorilor mobiliare în care aceasta se încadrează, astfel:

• Pentru ca o societate comercială să poată solicita înscrierea la cota bursei de valori pentru valorile mobiliare emise, la categoria a II-a (de bază), se impun următoarele condiții:

• Existența unui capital social mai mare de 2 milioane euro;

• Efectuarea unei oferte publice primare, în condițiile prevăzute de lege:

• Înregistrarea la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare a valorilor mobiliare emise;

• Libera transferabilitate a valorilor mobiliare emise;

Page 10: Cotarea La Bursa - PPT

• Furnizarea de servicii adecvate către deținătorii de valori mobiliare;

• Furnizarea de informații;

• Plata comisioanelor;

• Numirea unei persoane de legătură cu bursa;

• Certificarea datelor furnizate de către emitent;

• Încheierea angajamentului de înscriere și mentinere la cota bursei.

Page 11: Cotarea La Bursa - PPT

• Pentru înscrierea valorilor mobiliare la cota de bursa, la categoria I,

se impun anumite condiții suplimentare :

• Capitalul social să fie mai mare de 8 milioane euro;

• Realizare de profit net în ultimii 2 ani de activitate;

• Să aibă o perioadă de activitate de minimum 3 ani;

• 15% din acțiuni să fie deținute de peste 1.800 acționari;

• Personalul de conducere trebuie să fie recunoscut pentru competența

profesională și integritatea morală.

Page 12: Cotarea La Bursa - PPT

• Pentru cotarea la Bursa de Valori, întreprinderile trebuie să

satisfacă o serie de cerințe. Pentru întreprinderile cotate, analiza

poate fi completată prin implicarea unor indicatori specifici, dintre

care:

• Valoarea bursieră (VB):

• VB = Numărul de acțiuni x Cursul unei acțiuni (potrivit ultimei cotații)

Page 13: Cotarea La Bursa - PPT

• Cifra de afaceri aferenta unei actiuni:

• Cifra de autofinantare aferenta unei actiuni:

• Coeficientul de capitalizare bursiera, cunoscut in teoria si practica economica sub denumirea de Price Earning Ratio (PER):

• sau:

• Randamentul unei actiuni:

• Valoarea adaugata pe piata:

Page 14: Cotarea La Bursa - PPT

• Avantaje:

• Prin Cotarea la bursa, societatea comercială poate să-și măreasca capitalul adițional pe termen lung;

• Societatea cotată la bursă beneficiază de un circuit financiar suplimentar. Sursa potențială de finantare este enormă, fiind constituită din marele public investitor;

• Pentru societate este mai puțin oneros să-și sporească potențialul financiar pe calea valorificării la bursă a acțiunilor, decât pe calea împrumuturilor;

• Prezența la bursă a societății îi îmbunătățește imaginea față de potențialii creditori;

• Prin cotarea la bursă crește notorietatea publică a societății în cauză;

• Potențialul societății se confruntă cu potențialul altor societăți cotate la bursă, astfel încât valoarea acțiunilor este determinată de cererea și oferta pieței, și nu de judecata subiectivă a unor consultanți în materie;

• Deținătorii de acțiuni sau obligațiuni doresc accesul la o piață organizață unde să le poată comercializa cu profit sau unde să aibă posibilitatea retragerii banilor investiți spre a-i plasa în investiții din sectoare economice mai rentabile;

• Cotarea la bursa înlesnește privatizarea societăților de stat.

Page 15: Cotarea La Bursa - PPT

• Dezavantaje:

• Societatea cotată trebuie să furnizeze publicului și specialiștilor bursieri

numeroase informații economice și financiare. Ea trebuie să explice public

modul în care își gestionează afacerile;

• Există riscul ca investitori nedoriți să preia în mod treptat controlul societății

pe calea achiziției de acțiuni emise la bursa sau societatea să facă obiectul

unor tentative ostile de achiziție.

Page 16: Cotarea La Bursa - PPT