UNIVERSITATEA BABES BOLYAI ,Facultatea de Stiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor,

Cluj Napoca

COTA UNICĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Pruna Andreea- MCACCiulu Georgiana- ECA

I. Fundamentele politicii fiscale europeneUltimul secol a fost caracterizat, în Europa de Vest, de extinderea rolului

sectorului public, prin intermediul reglementãrilor economice și fiscale. În domeniul fiscal țãrile UE au menținut niveluri ale cheltuielilor și veniturilor publice de aproximativ

~ 1 ~

40% din PIB. Acestea au finanțat parțial furnizarea bunurilor publice clasice, cum ar fi apãrarea naționalã. Însã cea mai importantã parte a creșterii cheltuielilor publice a fost datoratã extinderii funcției de redistribuire a statului (prin protecție socialã). Aceasta se referã la sistemul public de pensii și sãnãtate care genereazã cele mai importante transferuri între generații și intragenerații: transferuri de resurse financiare de la forța de muncã activã cãtre șomeri, cãtre angajații necalificați, cãtre studenți, cãtre familiile cu copii, cãtre agricultori, cãtre angajații în anumite ramuri industriale caracterizate de condiții grele de muncã (cum ar fi construcții navale sau minerit), cãtre locuitorii sau chiar întreprinzãtorii din zonele defavorizate sau cãtre alte categorii sociale.

Din punct de vedere fiscal, cheltuielile publice au fost finanțate prin impozitarea consumului (impozite indirecte), impozitarea veniturilor atât de naturã salarialã, cât și a profiturilor firmelor. Aceastã structurã a fiscalitãții în Europa transpune centrul de greutate al sarcinii fiscale asupra menajelor care consumã mult, obțin venituri importante și/sau care dețin proprietãți importante. Desigur, sistemul fiscal european afecteazã diferit categoriile de menaje sau firme datoritã diferențelor structurale, dintre acestea, privind veniturile, consumul și proprietãțile deținute, dar și datoritã diferitelor grade de reglementare, diferitelor moduri de administrare a ramurilor sistemului fiscal și diverselor posibilitãți de evitare a fiscalitãții. Pentru cã astfel de trãsãturi ale sistemelor fiscale implicã pe lângã procesele de redistribuire a veniturilor vizate direct și redistribuiri accidentale.II. Politica fiscalã europeanãReglementãrile existente

La nivelul UE politica fiscalã este subordonatã tratatului de înființare a Comunitãții Europene, care prevede:-eliminarea taxelor vamale între țãrile membre (Art. 3) și a oricãror altor mãsuri cu efect similar;-și asigurarea liberei concurențe în cadrul pieței comune.

În acest sens se au în vedere în special impozitele indirecte (TVA și accizele). Impozitele directe fiind doar subordonate scopului de neafectare a liberei concurențe pe piațã, însã se recomandã membrilor încheirea de convenții de evitare a dublei impuneri internaționale.

În plus, Tratatul de la Maastricht (1992) impune membrilor uniunii monetare limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanți la uniunea monetarã fiindu-le recomandat sã evite deficitele substanțiale.

Obiectivele politicii fiscaleScopul realizãrii pieței comune și a uniunii monetare a antrenat schimbãri în ceea

ce privește fiscalitatea. Înlãturarea restricțiilor privind mobilitatea capitalului a generat teama cã baza impozabilã la nivel național se poate reduce prin migrația acesteia între statele membre, datoritã concurenței fiscale dintre acestea, ceea ce va afecta gradul de ocupare și capacitatea de a asigura protecția socialã. De aici s-au conturat obiectivele politicii fiscale:A. Cel mai important obiectiv pe termen lung constã în înlãturarea diferențelor în ceea ce privește cotele și metodele de aplicare al impozitelor indirecte. Obiectivul vizeazã TVA și accizele .

~ 2 ~

B. 1. În domeniul fiscalitãții directe, se urmãrește în principal minimizarea posibilitãților de evaziune și evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale între statele membre. B. 2. Scopul avut în vedere de mãsurile de armonizare a politicii fiscale constã în evitarea efectelor negative ale concurenței(1) între statele membre, în special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul de migrație a firmelor aflate în cãutarea regimului fiscal cel mai favorabil.C. Tratatul de la Maastricht limiteazã strict posibilitatea guvernelor de a finanța cheltuielile publice prin creșterea datoriei publice. Prin Pactul de Creștere și Stabilitate, statele membre participante la zona euro nu trebuie sub nicio formã sã ruleze deficite bugetare peste nivelul de 3% din PIB. Scopul general al pactului este pãstrarea bugetelor echilibrate la nivelul de ciclu economic. Astfel creșterea cheltuielilor publice poate fi finanțatã numai prin creșterea încasãrilor veniturilor publice la nivelul ciclului economic. Deși au acceptat în principiu obiectivele politicii fiscale a UE, totuși, guvernele statelor membre au fost reticente în ceea ce privește pașii principali spre armonizarea fiscalã, iar Pactul de Creștere și Stabilitate prevede cã deciziile cu privire la aceasta trebuie adoptate cu unanimitate în Consiliul Europei. Pentru cã, pe de o parte, politica fiscalã este privitã ca o componentã a suveranitãții naționale, iar sistemele fiscale ale statelor membre se deosebesc substanțial, datoritã diferențelor în ceea ce privește structurile economice și sociale ale acestora și diferențelor conceptuale privind rolul fiscalitãții, în general, și al unui anumit impozit, în particular. De exemplu: gradul general al fiscalitãții și al contribuțiilor sociale, ca procent în PIB, variazã între 34%, în Grecia, și aproape 55%, în Suedia, media UE fiind 42,6%. Impozitele directe, formate în principal din impozitul pe venitul persoanelor fizice și cel pe profitul companiilor, variazã între 9% din PIB în Grecia, la peste 32% în Danemarca, media UE fiind 13,7%. Impozitele indirecte, formate în principal din TVA și accize, variazã între 11% din PIB, în Spania, și peste 19%, în Danemarca, media UE fiind 13,8%. Iar contribuțiile sociale variazã de la 1,7% din PIB, în Danemarca, la peste 19%, Franța, media UE fiind 15,1%.

RealizãriA. Politica fiscalã

În 1996, Comisia Europeanã a propus o abordare exhaustivã a politicii fiscale. Aceasta a subliniat principalele provocãri cu care se confruntã Uniunea: nevoia de creștere economicã, de a eradica șomajul, de pãstrare a echilibrului bugetar și stabilizarea sistemelor fiscale și de realizare completã a pieței unice. În iunie 1996 Comisia Europeanã a propus Pactul european privind ocuparea forței de muncã. Acesta a subliniat necesitatea de a înlãtura tendința sistemelor fiscale de a impozita prohibitiv forța de muncã anagajatã, ca parte a unei strategii mai largi de creștere a locurilor de muncã la nivelul Uniunii Europene. Noua strategie fiscalã europeanã (numitã „strategia Monti”) a fost publicatã de Comisia Europeanã în octombrie 1997. Pe lângã recomandãrile privind impozitarea dobânzilor și rentelor, acesta a propus un Cod al Impozitãrii Firmelor, care a fost aprobat de Parlamentul și Consiliul European, iar în prezent este în vigoare. Respectarea sa de cãtre statele membre este monitorizatã de cãtre un organism delegat de cãtre ministerele de finanțe ale statelor membre „Primarolo Group”. În același timp au fost luate mãsuri în interiorul OECD pentru eliminarea concurenței fiscale dãunãtoare la

~ 3 ~

nivel internațional, iar în particular se vizeazã dispariția paradisurilor fiscale dintre care o parte sunt direct legate sau chiar sunt teritorii dependente de statele membre ale UE.B. Politica bugetarã

Restricțiile impuse bugetelor naționale prin tratatul de la Maastricht și prin Pactul de creștere și stabilitate au avut succes în general pânã acum. Nici statele membre care au adoptat moneda euro și nici celelalte state nu au înregistrat deficite bugetare peste limita de 3% din PIB, câteva au avut chiar excedente.Totuși, atât Comisia Europeanã, cât și Banca Centralã Europeanã au atenționat cu privire la efectele negative ce le poate antrena orice relaxare a disciplinei bugetare, mai mult, ținând cont de faza crescãtoare a ciclului economic, se considerã cã toți membrii zonei euro ar trebui sã înregistreze excedente.

II.Cota unicã de impozitare

Cota unică este o propunere înaintată de către doi economiști americani, Hall si Rabushka, la începutul anilor ’80, dezvoltând o idee lansată inițial de către Milton Friedman. Este important de remarcat faptul că propunerea lor (lucrarea lor fundamentală a fost publicată într-o ediție revizuită în 2007) s-a justificat, în opinia lor, printr-o trăsătura particulară a sistemului de taxe american existent: “(…) faptul șocant că mai mult de jumătate din veniturile din afaceri nu sunt declarate”. Din acest motiv ei susțineau faptul că aceasta cotă unică nu va fi mai nedreaptă decât sistemul actual de taxe – din cauza evaziunii fiscale de amploare. Binențeles, evaziunea fiscală este o realitate în toată lumea; cu toate acestea, Hall și Rabushka nu au venit cu probe concludente în susținerea afirmației lor.

Ei doreau să înlocuiască sistemul fiscal progresiv, care suferă de scăpări și deduceri, cu o singură cotă uniformă pentru toate veniturile, aplicată o singură dată - cota unică. Cu toate acestea, cota unică “(…) este progresivă acolo unde contează mai mult: pentru săraci”, în sensul că este însoțită de o scutire (exceptare) pentru veniturile mai mici de un anumit prag. De fapt, aceasta înseamnă că sunt două feluri de taxe: 0, pentru toate veniturile până la un prag, și o altă rată pentru toate celelalte venituri.Exceptarea populației cele mai sărace de la impozitare este probabil un compromis pentru a se accepta ceea ce autorii recunosc că reprezintă “(…) un avantaj extraordinar pentru elita economică”. Într-un scenariu neutru privind impactul asupra veniturilor bugetare, există învingători și învinși în urma introducerii cotei unice; dacă cei mai saraci sunt exceptați, iar cei mai bogați sunt cu siguranță avantajați, povara fiscală se mută asupra clasei de mijloc. Conform calculelor autorilor, povara fiscală va fi mai mare pentru persoanele cu un venit plasat între 30 000 USD și 90 000 USD anual. Totuși, ei nu au încercat să calculeze nici un indicator de inegalitate.

Cota unică este considerată a fi o taxa pe consum pentru că investițiile noi sunt exceptate din baza de impozitare - cel puțin în propunerea lui Hall și Rabushka. Din această perspectivă, o taxa pe consum ar trebui să conducă la un consum mai scăzut, creând așadar “stimulente pentru a economisi și a investi”. Cota unică, așa cum a fost propusă inițial, trebuia să stimuleze economia pe partea de ofertă. Rezultatele obținute arată faptul că în țările unde a fost introdusă cota unică această condiție nu s-a îndeplinit, iar investițiile noi nu au fost exceptate de la impozitare.

~ 4 ~

Cota unică nu a fost introdusă în Statele Unite- excepție fac un număr de șase state federale, dar a devenit din ce în ce mai atractivă în Europa de Est. Estonia a fost primul stat care a introdus aceasta cotă unică în 1994, fiind urmată de celelalte două state baltice, dupa care Rusia în 2001, Serbia în 2003, Republica Slovacă și Ucraina în 2004, România și Georgia în 2005. O parte dintre state au menținut impozite diferite pe venit și pe profit, în acest mod cota unică referindu-se în cele mai multe cazuri doar la impozitul pe venit; acesta variază între 12% în Ucraina, 33% în Lituania și chiar 37,5% în Islanda. Cu excepția Georgiei și Letoniei introducerea cotei unice a fost asociată cu o creștere adeducerilor personale. În 2007 mai multe state au hotărât introducerea cotei unice, între care: Macedonia, Muntenegru, Mongolia, Kyrgystan, Kazakhstan, urmate în 2008 de Albania și Bulgaria (cu o rata de 10%) și de asemenea de Republica Cehă. La nivelul anului 2008, 24 de state au cota unică, dintre care și Irak - un exemplu de cum a fost exportată ideea cotei unice înainte de a fi fost testată.

Este demn de atenție faptul ca în propunerea lui Hall și a lui Rabushka nu exista nimic care să exceadă sistemul fiscal american. De fapt, sistemele de cotă unică introduse în Europa de Est au puține în comun cu ideea inițială, întrucât nici unul dintre ele nu îndeplinește toate cerințele pentru o cotă unică pură (din punctul de vedere al lui Hall și Rabushka), și anume: nici o taxă pe economii (nici pe pensii), nici o taxă pe câștigurile din străinătate, nici o taxă pe câștigurile de capital, nici o taxă pe moșteniri, nici o taxă pe donații, nici o scutire sau deducere, iar afacerile să fie impozitate pe cash-flow, și nu pe profit (Murphy, 2006). Nivelul de conformitate cu cota unică originală variază de la o țară la alta; Republica Slovacă se apropie cel mai mult deoarece a introdus cota unică pe muncă, venit și consum (TVA). Din moment ce cotele unice introduse în Europa de Est nu au multe în comun cu cota unică “ortodoxă”, este discutabil dacă argumentele originale în favoarea cotei unice (așa controversate cum sunt) se mai pot aplica în aceste cazuri.

Principalul argument în favoarea cotei unice se referă la simplitatea și eficiența sa; o singură cotă este mai ușor de înțeles de către contribuabili și mai ușor de administrat de către autoritățile competente. Hall și Rabushka (2007) consideră că exista un consens virtual cu privire la această chestiune. Susținătorii cotei unice invocă destul de des acest argument. Totuși, McCaleb (1985) a contestat eficiența superioară a cotei unice susținând că nu ar trebui ignorată interdependența dintre regulile de taxare și cheltuieli.

Un argument puternic al entuziaștilor cotei unice este că aceasta stimulează munca prin scăderea ratei marginale efective de impozitare. Caprirolo (2006) și Heineken (2006) au validat acest argument pe baza unor simulări în Slovenia și Olanda. Însă Theather (2005) nu este atât de convins. El menționează o serie de cazuri în care oferta salarială ar putea fi inelastică la o schimbare a ratelor impozitului, cum ar fi: salariile minime sunt stabilite de către Guvern, și nu de către piață; angajații cu un salariu ridicat lucrează deja la capacitate maximă; structura contractelor de angajare limitează elasticitatea ofertei de forță de muncă.

Un alt argument major al susținătorilor cotei unice este acela că ea ar ajuta la îmbunătățirea colectării prin scăderea evaziunii fiscale și extinderea bazei de impozitare, crescând astfel veniturile bugetare. Keen, Kim și Varsano (2006) demonstrează că, după primul an de la introducerea cotei unice, încasările bugetare din impozitul pe venit (ca procent în PIB) au

~ 5 ~

scăzut în Estonia, Georgia, Romania, Republica Slovacă și Ucraina, în timp ce au crescut în Letonia, Lituania și Rusia. În cazul Letoniei și în cel al Lituaniei explicația este aceea ca în aceste țări nivelul cotei unice a fost stabilit la cea mai ridicată rată marginală de impozitare anterioară reformei (ceea ce este, de fapt, contrar logicii cotei unice). Potrivit unui studiu econometric realizat de către Ivanova, Keen și Kleem (2005) în Rusia, cea mai puternică creștere a încasărilor din impozitul pe venit nu poate fi atribuită cotei unice, ci unei creșteri a salariilor reale fără legătura directă cu introducerea cotei unice.

Privitor la Republica Slovacă, Golias și Kicina (2005) au prezentat detaliat date privind veniturile bugetare din primul an de aplicare a cotei unice. Veniturile provenite din impozitul pe venit și din impozitul pe profit au scăzut semnificativ, ca pondere în totalul veniturilor, de la 18,3% la 14,6%, respectiv de la 15,4% la 12,5%; de altfel, ele au scăzut, de asemenea, în termeni nominali. Aceste pierderi au fost mai mult decât compensate de creșterea încasărilor din TVA (ca pondere în totalul veniturilor) de la 41,9% la 44,9%; în general, veniturile bugetare au crescut cu 7,4% în termeni nominali. O situatie asemănătoare s-a întâmplat în România în anul 2005, primul an când a fost introdusă cota unică de 16% pe venit și pe profit. Încasările din impozitul pe venit și pe profit au scăzut în termeni reali (în timp ce au crescut ușor în termeni nominali), dar aceste pierderi au fost echilibrate de creșterea masivă a veniturilor din TVA. În următorii ani, veniturile bugetare provenite din impozitul pe venit și pe profit au recuperat în termeni reali, însă numai după ce o serie de impozite au crescut; spre exemplu, taxa pe dividende a crescut de la 5% la 16%, iar taxa pe câștigurile de capital a crescut de la 1% la 16%. Bazându-ne pe aceste date, este greu de susținut că economiile din Slovacia și din Romania au primit un stimulent pe partea de ofertă; dimpotrivă, ele au primit un stimulent pe partea de cerere.

Acest stimulent al cererii a fost chiar evident în România pe măsură ce deficitul de cont curent a crescut de la 8,5% în anul 2004 (anul dinainte de aplicarea reformei cotei unice) la 13.9% în anul 2007, și deficitul bugetar a crescut de la 1,3% în anul 2004 la 2,7% în anul 2007. Cu toate acestea, noi nu învinuim numai cota unică pentru deteriorarea deficitelor gemene (alte explicații: creșterea salariilor fără legătură cu cota unică, mulți ani din trecut de reprimare a consumului, o puternică apreciere a monedei naționale, un avânt al împrumuturilor, o presiune sporită asupra cheltuielilor publice din cauza integrării în Uniunea Europeană).

Deși succesul cotei unice nu a fost demonstrat concludent în legătură cu creșterea veniturilor bugetare, unele țări continuă să se alinieze la moda cotei unice. Murphy (2006) oferă o explicație plauzibilă: cota unică este un obiectiv politic, nu o politică fiscală. Keen, Kim și Varsano (2006) cred și ei că principalul motiv pentru cota unică este în zona marketingului politic, ca un semnal către exterior al unei schimbări fundamentale de regim; de altfel, sunt frecvente cazurile în care cota unică a urmat unei schimbări radicale de guvern, așa cum s-a întâmplat de exemplu în Rusia, Georgia, Ucraina sau România.

III. COTA UNICĂ: UN NOU TREND ÎN STATELE EUROPENE? Cota unică – denumită în literatura anglo-saxonă „flat tax“ – nu este o inovaţie în

politica fiscală, ci doar apare astfel, după un secol de impozitare progresivă a veniturilor.

~ 6 ~

Ea mai era practicată doar în câteva mici state sau jurisdicţii fiscale, precum Hong Kong, Guersney sau Jersey. Ideea unei impozitări proporţionale (opuse celei progresive) a fost relansată în anii ’60 când Milton Friedman (1962) a propus pentru SUA un impozit federal de 23,5%. Hayek (1960) a adus şi el argumente împotriva ideii că impozitarea progresivă ar fi indispensabilă pentru a asigura redistribuirea veniturilor în favoarea celor săraci. Ulterior, Milton şi Rose Friedman (1979) vor pleda pentru un impozit federal de 20% asupra veniturilor persoanelor fizice. Hall şi Rabushka au făcut o propunere similară. Impozitarea în cotă unică nu a reţinut atenţia multor cercetători nici măcar după ce Ţările Baltice au adoptat această formă de impozitare la mijlocul anilor ’90. Acestea erau trei mici ţări care tocmai îşi câştigaseră independenţa, iar exemplul lor nu a fost urmat de niciun alt stat, până în 2001. Trecerea Federaţiei Ruse la cota unică a fost un punct de cotitură: începând din acel moment, aproape în fiecare an, cel puţin o ţară a adoptat cota unică. Astfel, ceea ce până atunci părea doar un „experiment Baltic“ putea fi considerat ca începutul unei revoluţii fiscale. Se poate identifica un trend către adoptarea cotei unice? Care sunt ţările care vor adopta cota unică în viitorul apropiat? Care sunt caracteristicile principale ale reformelor adoptate sau în curs de adoptare? Care sunt ameninţările asupra acestui proces? Care ar fi prima ţară care să abandoneze cota unică? În prima parte vor fi prezentate principalele caracteristici ale reformelor fiscale din Europa, iar în cea de-a doua, va fi argumentată ideea că România este ţara în care cota unică este cea mai ameninţată.

1. Principalele caracteristici ale reformelor fiscale din Europa În sens restrâns, cota unică (flat tax) înseamnă o impozitare proporţională a

veniturilor persoanelor fizice şi a profiturilor. Un caz particular este când cele două rate de impozitare sunt egale. Un argument în favoarea acestei situaţii este evitarea distorsiunii induse de fiscalizarea diferenţiată a celor doi factori de producţie, munca şi capitalul. Cota unică este prezentată ca alternativa la impozitarea progresivă, care înseamnă că rata marginală de impozitare creşte pe măsură ce creşte baza de impozitare. Cu excepţia Georgiei, nicio altă ţară nu a adoptat cota unică în sens restrâns. În toate celelalte ţări există o deducere personală de bază, ceea ce înseamnă că impozitul nu este supus unei cote „unice“ de impozitare, ci la două cote, dintre care prima este egală cu zero. Ca urmare, impozitarea veniturilor nu este proporţională, ci uşor progresivă, chiar şi în cazul aşa-numitei cote unice. În sens mai larg – cele reţinut în acest articol – prin cota unică se înţelege impozitarea proporţională a venitului impozabil. În cele ce urmează, vor fi prezentate caracteristicile principale ale reformelor fiscale din ţările care au adoptat cota unică.

Estonia În perioada recentă, Estonia a fost prima ţară care a adoptat, în 1994, cota unică

pentru veniturile persoanelor fizice (26%). De la început a existat o deducere personală de bază care a crescut ulterior. Impozitul pe profit a fost redus (de la 35%) până la nivelul impozitării veniturilor persoanelor fizice. Acest exemplu va fi urmat şi de alte ţări (Letonia, Slovacia, România). Totuşi, acest lucru nu evită distorsiunile fiscale deoarece contribuţiile sociale operează de fapt ca o formă de impozitare a muncii. Motivul este că toate aceste contribuţii (pentru pensii, sănătate sau fondul de şomaj) sunt de fapt mecanisme redistributive, cea ce face să nu existe o legătruă puternică şi directă între contribuţii şi beneficii. În cazul unei ipotetici privatizări totale a acestor servicii de asigurări sociale, nu ar exista niciun motiv ca aceste contribuţii să fie asimilate

~ 7 ~

impozitelor, aşa cum nu există niciun motiv să fie considerate primele de asigurare a locuinţei sau maşinii ca fiind impozite1. Reforma fiscală din Estonia poate fi înţeleasă mai bine dacă este integrată în contextul mai larg al reformelor întreprinse în procesul de tranziţie care a început imediat după câştigarea independenţei. În primul rând, cota unică a făcut parte dintr-un plan pe termen lung de reducere a ratelor de impozitare, care va continua şi în viitorul apropiat. Spre exemplu, impozitul pe profit va fi redus până la 20% în 2009. Mai mult, din 2000, profiturile nedistribuite (adică reinvestite în firmă) sunt scutite de impozit. Această facilitate inspirată de curentul „supply-side economics“ a fost menţinută în ciuda presiunilor oficiale şi neoficiale din partea autorităţilor UE şi ale statelor membre cu o fiscalitate ridicată. Ea va trebui însă adaptată în 2009 pentru a fi armonizată cu legislaţia Uniunii. În al doilea rând, Estonia a fost prima ţară europeană din istoria modernă (şi una dintre puţinele la nivel mondial) care şi-a liberalizat total şi unilateral comerţul exterior, ceea ce reprezintă reducerea maximă a taxelor vamale. În al treilea rând, Estonia a fost şi prima ţară europeană care a instaurat un consiliu monetar încă din 1992, ca o modalitate de a preveni şi combate inflaţia, care este, de fapt, doar o formă particulară de impozitare. În al patrulea rând, Estonia a iniţiat un ambiţios program de privatizare, simultan cu instaurarea unui sistem bazat pe domnia legii. Pe scurt, cota unică din Estonia a fost doar o componentă a unui amplu program de reforme orientat spre instaurarea mecanismelor de piaţă. Din punct de vedere metodologic, ar fi deosebit de dificil ca succesul incontestabil al acestui program să fie atribuit uneia sau alteia dintre componentele sale.

Lituania Lituania a trecut la cota unică în 1994, dar nivelul acesteia a fost la cel mai ridicat

dintre precedentele cote de impozitare în tranşe (33%). De asemenea, este unul dintre cele mai ridicate niveluri dintre toate ţările care au adoptat ulterior cota unică, fiind cu 7% deasupra următoarei clasate (Estonia) şi cu 3% sub nivelul practicat de ţara cu cea mai ridicată cotă unică (Islanda). Aceasta pare să fie în opoziţie cu însăşi ideea instaurării cotei unice, şi anume stimularea efortului productiv şi instaurarea unei fiscalităţi incitative. Totuşi, deducerea personală de bază a fost mărită în mod semnificativ, pentru a proteja contribuabilii cu venituri mai reduse. Din 1 iulie 2007, cota de impozitare a fost redusă la 27% şi va ajunge la 24% începând cu 2008. Impozitarea profitului a fost de asemenea cea mai ridicată dintre ţările baltice (29%), dar a fost redusă ulterior la 15%, una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană2. Urmând exemplul Estoniei, Lituania a instaurat şi ea un consiliu monetar în 1994, dar a manifestat mai puţin entuziasm în alte reforme. Lituania a urmat deci un drum asemănător Estoniei, dar angajamentul său în

Letonia Letonia a aşteptat până în 1997 pentru a adopta cota unică de impozitare a

veniturilor persoanelor fizice. Ca şi în cazul Lituaniei, ea a optat pentru cea mai ridicată dintre cotele impozitării progresive (25%). Cu toate acestea, deoarece Letonia avea o impozitare degresivă, această reformă a sporit de fapt rata marginală de impozitare pentru veniturile mai ridicate. Rata de impozitare a profitului a rămas neschimbată (25%). Prin urmare, ca şi în Estonia, cele două rate au ajuns să coincidă. Deşi acest lucru a fost iniţial în intenţia autorităţilor, situaţia nu durat multă vreme. Urmând o strategie de concurenţă fiscală, Letonia a redus rata de impozitare a celui mai mobil factor – capitalul – iar în prezent aceasta este de 15%, aceeaşi ca şi în Lituania3.

Rusia

~ 8 ~

În 2001 Rusia a înlocuit impozitarea progresivă a veniturilor (12%, 20% şi 30%) cu o cotă unică situată la un nivel surprinzător pentru secolul al XX-lea, şi anume 13%. Deducerea personală a fost stabilită în mod descrescător, în funcţie de nivelul venitului, ceea ce înseamnă că şi în cazul Rusiei, cota unică de impozitare este de fapt uşor progresivă. Pe de-altă parte, contribuţiile sociale sunt degresive, de la 35,6% la 5%, în scopul reducerii evaziunii fiscale. Impozitul pe profit a fost mărit de la 30% la 35%, iar impozitele asupra dividendelor, de la 15% la 35%. Rezultatele reformei fiscale ruse au fost deosebit de surprinzătoare pentru toţi cei care se îndoiau de eventualitatea unui „efect Laffer“. În 2002, veniturile fiscale colectate prin impozitarea veniturilor persoanelor fizice au fost cu 60% mai mari în termeni nominali (Pogorletskyi, 2003) şi cu 26% mai mari în termeni reali (Ivanova et al., 2005, Keen et al., 2006). Ivanova et. al. (2005), Gaddy and Gale (2005) admit (parţial) succesul reformei ruse, dar ei consideră că acesta nu se datorează reducerilor de impozite în general şi cotei unice în particular. Spre exemplu, ei nu identifică vreun efect asupra ofertei de muncă dar estimează o „amploare impresionantă“ („striking magnitude“) în creşterea îndeplinirii obligaţiilor fiscale.

Ucraina Ucraina a implementat cota unică în 2004, având drept model reforma din Rusia. 40%) a fost înlocuită cu o cotă de 13%. Deducerea personală descreştea până la

zero, odată cu creşterea veniturilor. Sub un nivel al veniturilor mai mic decât 1,4 ori venitul de subzistenţă, cota unică este de fapt progresivă, iar peste acesta este proporţională. Impozitul pe profit este semnificativ mai redus decât cel din Rusia: el a scăzut de la 35% la 25%, dar a început să fi aplicat şi în sectoare care beneficiau înainte de diverse scutiri4.

Slovacia Slovacia a adoptat cota unică în 2004 ca parte a unei reforme fiscale mai ample.

Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale sale este existenţa unei singure rate de impozitare (19%) pentru veniturile persoanelor fizice, profituri şi pentru TVA. Nu există niciun argument de ordin economic în favoarea acestei triple identităţi, decât eventual să fie făcută mai dificilă din punct de vedere politic o modificare ulterioară a ratelor de impozitare respective. Reforma a constat într-o reducere semnificativă a ratelor de impozitare a veniturilor persoanelor fizice (situate între 10% şi 38%) şi a profitului. Componenta cea mai nepopulară a reformei a fost unificare ratelor TVA, care erau de 14% şi 20%. Cota redusă se aplica în principal produselor de bază, precum alimentele, medicamentele, electricitatea, cărbunele, cărţile, ziarele, construcţia de locuinţe etc. Ca o compensaţie pentru creşterea TVA pentru aceste produse şi a cotei de impozitare pentru veniturile mai mici, deducerea personală de bază a fost multiplicată cu şapte, iar deducerea pentru soţia/soţul aflat în întreţinere a crescut de peste două ori. Un contribuabil cu un venit mai mic decât jumătate din venitul mediu nu plăteşte impozit pe venit. Pe termen lung, acest lucru ar putea avea efecte nedorite asupra incitaţiilor şi responsabilităţii cetăţenilor. Într-adevăr, dacă o pondere tot mai mare din populaţie nu plăteşte impozite, opoziţia faţă de creşterile de impozite sau cererea pentru o mai mare disciplină şi moderaţie fiscală ar putea să scadă la un nivel foarte redus5. În afară de adoptarea cotei unice, principalele elemente ale reformei (rezumate de Golias şi Kicina, 2005) au fost: trecerea de la impozitarea directă la cea indirectă ca principală sursă de finanţare a bugetului statului, eliminarea excepţiilor, scutirilor şi regimurilor speciale, eliminarea dispozitivelor fiscale destinate unor obiective nefiscale şi eliminarea dublei

~ 9 ~

impozitări a veniturilor factorului capital (precum impozitarea dividendelor distribuite, care era de 15% înainte de reformă). Ca şi în cazul Estoniei, reforma fiscală a fost inspirată de o abordare de tip supply-side economics şi a fost orientată în mod deliberat către stimularea muncii, a investiţiilor şi spiritului antreprenorial. Reforma fiscală a fost însoţită de o liberalizare a pieţei muncii şi de o nouă concepţie a programelor sociale, cu obiectivul de a întări incitaţiile amintite anterior. Din punct de vedere al strategiei politice, cele mai nepopulare măsuri (precum unificarea cotelor de TVA) au fost cele aprobate în prima etapă şi numai apoi au fost luate măsurile populare. În timpul campaniei, partidele şi ONG-urile care au sprijinit reforma au trebuit să se implice cu seriozitate într-o adevărată „bătălie a ideilor“ şi să o câştige, mai ales după ce, iniţial, proiectul de lege referitor la reforma fiscală a primit veto-ul preşedintelui Slovaciei. Acest proces oferă o garanţie mai solidă că partidele politice care au promovat cota unică nu-şi vor schimba poziţia şi vor continua să apere reforma „lor“.

Georgia În 2005 Georgia a renunţat la impozitarea progresivă, dar blândă pe care o practica

(12%, 15%, 17% şi 20%) şi a înlocuit-o cu cea mai redusă rată de impozitare (din acea vreme) a veniturilor persoanelor fizice (12%). Deoarece nu există niciun fel de deducere personală, cota unică din Georgia este cea mai apropiată de modelul teoretic al impozitării proporţionale. Contribuţiile sociale au fost şi ele reduse de la 33% la 20%. Impozitul pe profit a rămas neschimbat (20%)6. Ca şi în Estonia, reforma fiscală a făcut parte dintr-un program ambiţios de instaurare a unei economii de piaţă. Georgia a redus capitalul minim necesar pentru înfiinţarea unei firme, a simplificat procedurile administrative şi judiciare, a liberalizat piaţa muncii, a întărit protecţia investitorilor şi respectarea contractelor, a facilitat comerţul exterior etc. Ca o consecinţă, Georgia a fost „campionul reformelor“ în 2005-2006, potrivit raportului Doing Business 2007, elaborat de Banca Mondială. Mai mult, acesta nu a fost un eveniment izolat, Georgia ocupase locul II în 2004 în cadrul aceluiaşi clasament. Cel mai impresionant în acest proces a fost faptul că reformele au fost realizate de o ţară confruntată cu o puternică mişcare separatistă şi cu ocupaţie de facto a teritoriului său de către forţe străine. Acesta nu este cel mai favorabil cadru pentru un discurs public în favoarea unor politici de tip laissez faire.

România România a înlocuit impozitarea progresivă a venitului persoanelor fizice

(procentele fiind între 18% şi 40%) cu o cotă unică de 16%, combinată cu o deducere personală degresivă. În consecinţă, în cazul României, impozitarea este uşor progresivă. Impozitul pe profit a fost redus şi el, de la 25% la 16%. Dividendele au fost impozitate în 2005 la 10%, un nivel mai redus decât cotele impozitului pe venit, iar din 2006, cota este de 16%. Acest lucru reprezintă o dublă impozitare a factorului capital – fapt evitat de reforma slovacă – ceea ce ridică nivelul de impozitare pentru un investitor individual la 29,44%, dacă firma distribuie întregul profit sub formă de dividende. În 2005-2006, România a ocupat locul doi în clasamentul reformatorilor întocmit de Banca Mondială şi publicat în raportul Doing Business din 2007, ceea ce a fost o continuare şi o îmbunătăţire a programelor de reformă iniţiate în 2004, când România a fost clasată pe locul opt de către aceeaşi organizaţie. Cele mai multe reforme au vizat consolidarea economiei de piaţă, prin simplificarea şi accelerarea procedurilor administrative. Toate acestea au

~ 10 ~

ameliorat semnificativ poziţia României în clasamentul Doing Business, de la locul 71 la 49.

Islanda În 2007 Islanda a adoptat o cotă unică de 36% (care include impozitele locale şi

cele pentru guvernul central), care este cea mai înaltă rată din „clubul cotei unice“. Totuşi, reforma este semnificativă deoarece este prima dată în istoria recentă când o ţară occidentală abandonează impozitarea progresivă. Chiar mai remarcabil este faptul că această reformă a avut loc într-o societate orientată mai degrabă către aşa-numitul model scandinav al statului bunăstării generale. Impozitul pe profit (18%) şi pe veniturile din capital (10%) sunt foarte scăzute faţă de nivelurile practicate în alte ţări membre OCDE7.

Macedonia Macedonia a adoptat o cotă unică de 12% pe veniturile persoanelor fizice în 2007.

Mai mult de atât, această ţară şi-a anunţat intenţia de a reduce şi mai mult cota unică la 10% începând cu 2008. De asemenea, tot în 2007 Macedonia şi-a redus rata de impozitare a profitului de la un nivel care era deja foarte scăzut (15%) la 12%8.

Albania Începând cu 2008 Albania intenţionează să treacă la o cotă unică de 10% în cazul

veniturilor persoanelor fizice, în locul impozitării progresive (5%, 10%, 15%, 25% şi 30%). Procentul impozitării profiturilor va fi înjumătăţit, trecând de la 20% al 10%, dar profitul sub forma dividendelor distribuite va fi impozitat cu încă 10%9.

Bulgaria În 2007 Bulgaria a decis adoptarea unei rate de impozitare a veniturilor persoanelor

fizice de 10%, operantă începând cu 2008. Nivelul acesteia este semnificativ mai redus decât ratele de impozitare progresive în vigoare (20%- 24%). După câteva luni de dezbateri, Parlamentul a aprobat în 23 noiembrie cea mai redusă rată de impozitare din Europa şi una dintre cele mai scăzute din lume, transformând fosta ţară comunistă într-un paradis fiscal. Această măsură se înscrie în prelungirea reducerii impozitării profitului la 10%, realizată încă din 200610.

Cehia După mai mulţi ani de dezbateri, Cehia va trece în 2008 de la impozitarea

progresivă a veniturilor persoanelor fizice (12%, 19%, 25% şi 32%) la o cotă unică de 15%, care va fi redusă la 12,5% în 2009. Baza de impozitare va fi însă extinsă, incluzând, spre exemplu, cotizaţiile sociale. Asemenea unui caz-şcoală de concurenţă fiscală, impozitul pe profit va fi redus de la 24% la 21% în 2008, şi va scădea cu câte 1% în fiecare an până când va ajunge la 19%, rata de impozitare adoptată de Slovacia11.

2. De ce este ameninţată cota unică în România? Mai sunt şi alte ţări care au adoptat cota unică sau şi-au anunţat această intenţie, dar

în acest articol au fost amintite doar cele din Europa. Se poate argumenta că există un trend în adoptarea cotei unice în rândul ţărilor membre UE şi al celor europene în sens larg. O altă întrebare este dacă reducerea ratelor statutare de impozitare este o condiţie suficientă pentru „competitivitatea fiscală“, adică pentru a atrage investitorii străini şi a stimula întreprinzătorii locali.

Referitor la ultima întrebare, la analiza raportului Doing Business, unul dintre cele mai contraintuitive rezultate este că, în afară de Polonia, pentru toţi noii membri continentali ai UE (grupul 8+2), locul ocupat după criteriul „plata impozitelor“ este (mult) mai jos decât cel ocupat în clasamentul general. Într-adevăr, o astfel de situaţie

~ 11 ~

este surprinzătoare pentru ţări care au fost acuzate că practică dumping-ul fiscal. Mai mult, diferenţele între cele două clasamente în anii 2005 şi 2006 sunt cele mai ridicate pentru România (82 şi 71 locuri, Slovacia (78 şi 75) şi Letonia (75 de locuri în 2005), toate membre ale „clubului cotei unice“ şi cu rate de impozitare relativ scăzute. La nivel mondial, cele mai mari ecarturi între locurile ocupate după „libertatea fiscală“, măsurată în special prin ratele statutare de impozitare (Gwartney et al., 2006) şi, respectiv, după „plata impozitelor“ au fost constatate pentru Danemarca (+134) şi Bolivia (–128). Aceste două ţări sunt exemplele extreme de situaţii în care impozitele au rate foarte înalte, dar sunt uşor de plătit, respectiv ratele de impozitare sunt scăzute, dar costurile conformării cu legislaţia fiscală sunt enorme. În grupul celor 8+2 ţări, extremele sunt Slovenia (+91) şi România (–87). România şi Slovacia sunt penalizate în ierarhia făcută de „plata impozitelor“ şi de povara fiscală nemonetară (numărul de plăţi pe an, timpul necesar conformării cu legislaţia). Potrivit acestui indicator, principalul avantaj fiscal al ţărilor baltice este mai ales numărul redus de plăţi către bugetul statului şi mai puţin nivelul redus al ratelor de impozitare. Acest rezultat sugerează direcţia reformelor viitoare în domeniul fiscalităţii. Mult mai dificil este răspunsul la prima întrebare: dintre toate ţările care au adoptat cota unică de impozitare, care este veriga slabă, care ar putea fi prima ţară care să renunţe la cota unică? Există cel puţin patru elemente care sugerează că România este unul dintre candidaţii la această poziţie.

Este probabil că trendul cotei unice va continua şi în viitorul apropiat, ca o formă specifică a concurenţei fiscale. În ciuda succesului acestor reforme – mai ales atunci când au fost însoţite de alte reduceri fiscale şi de reforme orientate către liberalizarea economiei – există o opoziţie puternică împotriva lor, atât în interiorul ţărilor respective, cât şi la nivel internaţional. Niciuna dintre ţările care a trecut la cota unică nu a revenit la impozitarea progresivă de dinainte, deşi mai multe partide aflate acum în opoziţie au promis că vor face acest lucru dacă vor reveni la putere. Cota unică este ameninţată în mai multe ţări, dar viitorul său pare cel mai sumbru în România.

IV.COTA UNICĂ DE IMPOZITARE:soluţia pentru viitorul economic al unui stat european?!

Cota unică de impozitare implică înlocuirea setului complex al diferitelor tipuri de impozitare, în funcţie de venit, cu un sistem conform căruia statul va declara o rată unică de impozitare a tuturor veniturilor superioare unui plafon anterior stabilit. În general, plafonul minim de impozitare este destul de scăzut, astfel încât să ofere „un stimulent” cetăţenilor care s-ar putea eschiva de la plata taxelor. Astfel, venitul global este impozitat o singură dată.

În ceea ce priveşte taxa pe profit, se va aplica acelaşi sistem – o rată unică de impozitare pentru toate categoriile de profit. Ca o concluzie, succesul regimului cotei unice de impozitare depinde de nivelul acestei rate: cu cât aceasta este mai mică, cu atât mai eficientă tinde să devină.

Cu toate acestea, experţii atrag atenţia asupra importanţei competitivităţii unui stat care este influenţată şi de alţi factori, în afara cotei unice de impozitare. Deşi o rată mai mică de impozitare conduce la fluidizarea fluxului financiar şi creşte dorinţa cetăţenilor de a-şi plăti taxele, impozitele scăzute vor conduce inevitabil la scăderea veniturilor la bugetul de stat.

~ 12 ~

Mai mult, există experţi, printre care se numără şi cancelarul german Gerhard Schoder şi primul ministru suedez, Goran Persson, care au afirmat că economiile în tranziţie din Estul Europei îşi pot permite reducerea taxelor, nu datorită creşterii veniturilor la bugetul de stat, ci datorită subvenţiilor obţinute din partea UE, argument disputat de către statele criticate în acest sens. În acelaşi timp, Germania, Italia, Austria, Finlanda, Danemarca şi Grecia au decis reducerea taxelor în vederea stimulării investiţiilor şi creşterii consumului.

Cota unică de impozitare a fost aplicată pentru prima dată în Estonia (1991), fiind urmată de Letonia (1994), Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004) şi România (2005).

După cum se poate observa din informaţiile de mai sus, deşi cota unică de impozitare nu reprezintă un leac universal la slăbiciunile economice ale unui stat, o serie de state europene, printre care şi câteva state membre UE, au introdus regimul „o singură taxă pentru toate tipurile de venit/profit”. Multe dintre aceste ţări se confruntă, însă, cu deficite bugetare substanţiale, iar pentru unele se impune alinierea statutului economic la cerinţele „zonei euro”.

Caracteristicile cotei unice de impozitare- Reduce inegalitatea (aceeaşi rată de impozitare pentru toţi),- Reduce evaziunea fiscală,- Oferă stimulente pentru cei ce doresc să economisească şi să investească,- Elimină toate tipurile de excepţii şi scutiri de la plata taxelor,- Favorizează persoanele bogate în detrimentul celor sărace,- Favorizează investiţiile în acţiuni (obţinerea de dividende), deoarece profiturile

sunt impozitate o singură dată, la sursă.Opinia Comisiei EuropeneComisia Europeană consideră că nu este necesară uniformizarea sistemelor de

impozitare ale statelor membre UE.Dacă transpun şi implementează corect reglementările adoptate la nivel

comunitar, statele membre sunt libere să aleagă sistemul de impozitare pe care îl consideră cel mai potrivit situaţiei economice existente.

Opinia Poloniei„Odată cu adoptarea unui nou set de măsuri privind politica fiscală, Polonia şi-a

propus introducerea cotei unice de impozitare la începutul anului 2007” a afirmat Zbigniew Chelebowski, conducător adjunct al grupului parlamentar Platforma Civică din Polonia.

Opinia Ungariei„Pentru moment Ungaria preferă să nu urmeze acest capriciu”, a afirmat Victor

Orban, primul ministru al Ungariei.Opinia Republicii Cehe„Republica Cehă are nevoie de un sistem de impozitare simplificat, însă, deşi

această ţară are o rată de creştere economică de două ori mai mare decât media zonei euro, nu va introduce cota unică de impozitare”, a afirmat primul ministru ceh, Stanislav Gross.

Poziţia RomânieiConform Ordonanţei de Urgenţă 138/2008 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cota de impozit pe profit care se aplică asupra

~ 13 ~

profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevăzute de lege. În ceea ce priveşte impozitul pe venit, conform aceleiaşi ordonanţe, cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, activităţi agricole,premii, alte surse este de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă. Fac excepţie de la prevederile prezentate mai sus cotele de impozit prevăzute în categoriile de venituri din investiţii şi din jocuri de noroc.

În România, argumentele pro cota unică au fost și rămân (printre altele) următoarele:

scoaterea din zona nefiscalizată a aproximativ 150.000 de locuri de muncă; atragerea investițiilor străine datorită competitivității cotei de impozitare precum

și crearea de noi locuri de muncă, coroborată cu o plafonare a contribuțiilor sociale ale angajatorilor și angajaților, cota unică poate să continue să reprezinte unul din argumentele forte în favoarea relansării investițiilor străine în România;

cota unică a produs un surplus la veniturile contribuabililor, surplus care a putut fi direcționat către investiții, economisire și consum;

cota unică a descurajat căutarea de soluții de evitare a impozitelor; a descurajat emigrarea fiscală a contribuabililor români și a favorizat rămânerea în țară a specialiștilor;

coroborat cu măsurile de încurajare a invesțiilor străine cota unică va atrage pe viitor cetățeni ai altor state europene să-și stabilească rezidența fiscală în România și să plăteasca taxe pe veniturile lor globale în Romania pentru a beneficia de un regim favorabil de impozitare;

nu în ultima instanță, cota unică a simplificat sistemul de administrare fiscală atât din perspectivă contribuabilului cât și a autorităților fiscale, sistem considerat birocratic ducând astfel la reducerea costurilor de prelucrare/procesare a declarațiilor de venit prin renunțarea la globalizarea și regularizarea veniturilor salariale.

V. Comparație între România și țările membre ale UE în ceea ce privește tratamentul fiscal al veniturilor din muncă și al veniturilor din activități independente

Așa cum am arătat la începutul materialului, cota unică de impozit pe salariu a fost introdusă de un număr mare de state, în special din Europa Centrală și de Est, însă remarcăm că sunt și state din Asia care au implementat acest sistem.

~ 14 ~

Observăm că aceste state au aplicat politici asemănătoare prin aplicarea cotei unice de impozit, mai mult, ele au dovedit în timp o creștere a competitivității economice datorită creșterii atractivității pentru investițiile străine. Tabelul nr. 1- Exemple de țări care aplică cota unică de venit

Tara Cota unica de impozit pe venit

Introdusa din anul

Letonia 26% 1995Estonia 21% 1994Guernsey 20% 1960Georgia 20% 2005Slovacia 19% 2004Romania 16% 2005Lituania 15% 1994Ucraina 15% 2004Mauritius 15% 2007Cehia 15% 2008Rusia 13% 2001Serbia 12% 2003Kyrgyzstan 10% 2006Kazakhstan 10% 2007Mongolia 10% 2007Bulgaria 10% 2008Macedonia 10% 2008Albania 10% 2009Belarus 9% 2009

Figura nr. 1- Nivelul impozitului pe venit

Din aceasta multitudine de state am extras un eșantion reprezentativ pentru zona CEE, prezentând mai jos și o comparație privind nivelul salariilor minime și medii din aceste țări, pentru anul 2008.

~ 15 ~

Tabelul nr. 2 – Nivelul salariului minim și mediu în Europa Centrală și de Est în câteva țări în regiuneTARA SALARIUL MINIM/LUNA

(2008/EURO)SALARIUL MEDIU/LUNA (2008/EURO)

Letonia 254 637Estonia 278 752Slovacia 295 669Cehia 311 985Lituania 232 666Bulgaria 123 307Romania 147 421

Daca analizãm situația Cehiei, observãm cã aceasta aplicã o cota unicã mai micã decât România, deși, salariul minim și mediu sunt considerabil mai mari decât ȋn țara noastrã. Bulgaria aplica o cota mai micã cu 6 procente, deși salariul minim și cel mediu sunt foarte apropiate de cele din România. Statisticile aratã cã și România a beneficiat de pe urma introducerii cotei unice, ȋn raportul Agenției Române pentru Investitii Strãine se arãta cum ȋn 2006, la un an de la introducerea cotei unice, investițiile strãine directe au crescut cu 57% fata de 2004, când sistemul de impunere era progresiv (descreșterea nivelului de investiții raportatã ȋn anul 2009 se datoreazã crizei actuale globale).Tabelul nr. 3 – Evoluția investițiilor strãine directe ȋn perioada 2003 – 2009

mil EURO

An 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009Investitii straine directe

1.946 5.183 5.213 9.059 7.250 9.496 4.556

Existã unii adepți ai introducerii cotelor progresive de impozit pe venit care vor sã demonstreze ca acest sistem este echitabil și mai adecvat pentru România ȋn condițiile actuale. Aceștia folosesc adesea, ȋn scopul susținerii introducerii impozitului progresiv, eșantioane nereprezentative care le servesc ȋn susținerea concluziilor deja cunoscute, neținând cont de factorii importanți macroeconomici care au ȋn vedere contextele economice ȋn care se aflã fiecare dintre aceste țãri. Astfel, aceștia ar trebui sã aibã ȋn vedere și factori precum: salariul minim pe economie, salariul mediu pe economie, precum și repartizarea salariaților pe grupe de salarii brute realizate. Mai mult decât atât, trebuie avut ȋn vedere cã, ȋn contextul economic global actual, când fiecare țarã dorește sã ȋși menținã/sã creascã nivelul de competitivitate ȋn scopul atragerii de cât mai multe investiții strãine și de scoatere la suprafațã a veniturilor din economia subteranã, un sistem cu cote de impunere progresive nu poate susține aceste obiective, schimbarea cotei unice cu impozit progresiv arãtând pe lângã o instabilitate a sistemului fiscal și o ȋmpovãrare a contribuabililor, motiv care ar duce la plecarea din țarã a companiilor care s-au stabilit ȋn România atrase de beneficiile cotei unice de 16%.

~ 16 ~

Cei care susțin introducerea impozitului progresiv invocã un nivel scãzut de colectare ȋn PIB din impozitul pe profit și venit impozitate cu cota unicã. Insã conform datelor prezentate de Eurostat pe parcursul a zece ani se remarcã o creștere semnificativã a nivelului veniturilor fiscale ȋn PIB de la an la an, ȋn momentul introducerii cotei unice. In anul 2005 creșterea fațã de anul anterior este cu 34% mai mare in PIB. Ceea ce ignora respectivii autori este cresterea semnificativa a PIB-ului in aceasta perioada si ca urmare a introducerii cotei unice.

Tabelul nr. 4 – Evolutia veniturilor fiscale in PIB in perioada 2000-2008 mil

EURO

An 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Veniturile fiscale in %Procent din PIB

29,0 31,3 30,6 28,9 28,5 28,1 27,7 28,5 29,2 29,8 28,8

Veniturile fiscale

10.850 10.581 12.420 13.099 13.857 14.794 16.941 22.722 28.499 37.169 40.243

Tabelul nr. 5 – Evolutia PIB in perioada 2000-2008

Anul 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

PIB – miliarde RON

503,9 404,7 342,4 287,2 238,7 189,1 151,4 116,7 80,3

PIB – miliarde Euro 136,8 121,2 97,1 79,2 58,9 50,3 48,4 44,8 40,2

PIB – miliarde USD 200,0 166 121,9 98,6 73,1 56,9 45,8 40,1 37

Tabelul de mai jos prezinta o comparatie a nivelului salariului minim si mediu in tari cu economii puternice din CEE si Europa de Vest.

Tabelul nr. 6 – Nivelul salariului minim si mediu lunar in anul 2008TARA SALARIUL MINIM/LUNA

(2008/EURO)SALARIUL MEDIU/LUNA (2008/EURO)

Franta 1.337 2.833Germania Nu exista un salariu minim in afara

de cel negociat la nivel de bransa3.337

Marea Britanie 1.110 2.363Cehia 311 985Polonia 318 765Ungaria 269 724Romania 147 421

~ 17 ~

Dupa cum se observã, România, ȋn comparație cu aceste țãri, este țara cu nivelul cel mai scãzut al salariului minim pe economie, fiind de aproximativ 10 ori mai mic decât al Franței, de exemplu. Si ȋn privința salariului mediu lunar, România se aflã la un nivel de aproape 7 ori mai scãzut.

~ 18 ~

Cote progresive de impozit pe salariu ȋn alte țãri din UE

Tabelul nr. 7- Rate maxime ale impozitului pe venit aplicabile in anul 2010

Tara

Rate maximale de impozit

Venit anual

Venit anual supus cotei 0%

% - EUR- - EUR-Austria 50% 60.000 <11.000Belgia 50% 34.330 < 7.900Cipru 30% 36.301 < 19.500Danemarca 55% 100.000 - Finlanda 30% 66.400 <15.100Franta* 40% 69.783 <5.875Germania 45% 250.730 <8.004Grecia 40% 75.000 <10.500Ungaria 32% 20.000Irlanda 41% 45.400 <5.210Italia 43% 75.000Luxemburg 38% 39.885 <11.265Malta 35% 28.701 <11.900Olanda 52% 54.367Polonia 32% 20.650 <745Portugalia 42% 64.623 <4.793Slovenia 41% 15.058 <7.529Spania 43% 53.407 <17.707Suedia 25% 63.400 <44.300Marea Britanie 50% 178.500 <2.900

Dupa cum se vede, statele care aplicã impozitarea progresivã au ȋn general o primã tranșã de venit exceptatã de la impunere, aceastã tranșã reprezentând o suma generoasã, uneori cu mult mai mare decât douasprezece salarii medii pe economie din România. De altfel, dacã se analizeazã repartizarea salariaților pe grupe de salarii ȋn 2008 (tabel mai jos) observãm cã populația cea mai densã de salariați se ȋncadreazã ȋn zona caștigurilor salariale brute de 4.000 RON, salarii la care ȋn multe din statele menționate ȋn tabelul de mai sus, persoanele ar rãmâne exceptate de la impunere.

~ 19 ~

Figura nr.2: Repartizarea salariatilor pe grupe de salarii brute realizate*Sursa “Tratat fiscal al veniturilor”, autor Liviu Voinea

Contribuții la asigurãrile sociale datorate de angajator și angajat

Tabelul urmãtor prezinta situația contributiilor de asigurãri sociale datorate de angajator ȋn câteva din țãrile Europei Centrale si de Est.

Tabelul nr. 8- Asigurari sociale datorate de angajator in tari din Europa Centrala si de Est

Tara Angajator %Plafon superior stabilit pentru plata contributiilor de asigurari sociale

Nivel maxim de contributie datorat, lunar, in EURO

Bulgaria 17,00% 1.000 170Cehia 34,00% 5.538 1.883Cipru 5,80% 4.216 245Ungaria 27.00%Grecia 28,06% 2.432,25 sau 5.543,55 683 sau 1.556Letonia 24,09%

Polonia 20,14%Contributia la pensie si la asigurarea pentru invaliditate plafonata 1.926 275

Romania 28,75%

Plafon doar la concedii medicale, contributia de 0,85% fiind aplicata pe max 12 salarii minime pe economie =600 RON

Slovacia 34,40%

Plafon de 2.892,12 pentru pensie, asigurarea de invaliditate, somaj si fond de rezerve (22,75%); Plafon de 1.084,55 pentru fondul de garantare si de imbolnavire (1,65%); Plafon de 2.169,09 pentru asigurarea medicala de sanatate (10%) 893

Slovenia 16,10%

~ 20 ~

Figura nr. 3: Contributia de asigurari sociale datorata de angajator (plafon) in CEE

Exprimat in EUR

Figura nr. 4: Contributia de asigurari sociale datorata de angajator (fara plafon) in CEE

Cu excepția Ungariei care practicã o cotã de contribuțtii sociale ridicatã și nici nu aplicã plafonarea la asigurãrile sociale observãm cã restul țãrilor din zona CEE practica ori plafonarea ori cote reduse de asigurari sociale pentru angajatori. România este de altfel printre țãrile cu cel mai ridicat procent de asigurãri sociale datorat de angajator.

~ 21 ~

Tabelul nr 9: Contributia de asigurari sociale datorata de angajator in alte tari din Europa

Tara Angajator %Plafon superior stabilit pentru plata contributiilor de asigurari socialeEURO

Nivel maxim de contributie datorat, lunar, in EURO

Austria 21,83% 4.110 897Belgia 24,77% - -Danemarca -Finlanda 23,15%Franta* 37,33% 2.885 1,076.97

Germania 20,225%

max. 5.500 pentru contributia la pensie si somaj (11,35%);max. 3.750 pentru contributia la fondul de sanatate (8.875%) 957

Irlanda 10,75%

Olanda 19,43%

Plafon de 2.765,75 pentru asigurarea de sanatate (7,05%); plafon de 4.059,58 pentru asigurare de invaliditate (6,36%);Plafon de 2.667,58 pentru somaj si asigurare de cresterea copilului (6,02%) 613,76

Portugalia 23,75%

Spania 29,9% 3.198 plus intre 12% si 23,6% contributii pentru orele suplimentare (neplafonate)

956,20

Suedia 31,42%; Pentru tinerii intre 18 si 25 de ani, contributiile sunt reduse la 15,49%

Marea Britanie 12,80%

Contributia se datoreaza doar pentru venituri lunare mai mari de 525

~ 22 ~

Figura nr. 5: Contributia de asigurari sociale datorata de angajator in alte tari din Europa (plafonata)

Exprimat in EUR

La fel ca și ȋn cazul țãrilor din grupul CEE, observãm plafonãri ale contribuțiilor sociale datorate de angajatori și ȋn cazul țãrilor din vestul Europei. Acolo sunt incurajate și sistemele private de pensii prin deduceri generoase.

Figura nr. 6: Contributia de asigurari sociale datorata de angajator in alte tari din Europa (fara plafon)

* Franta aplica un sistem sofisticat de calcul al asigurarilor sociale, in functie de “coeficientul familial”.**in sistemul de asigurari sociale inainte sau dupa 1993 Observam ca Romania se afla la nivelul Suediei ca procent platit de angajator, evident fara a da posibilitate contribuabilului de a beneficia de protectie sociala la nivel suedez.

~ 23 ~

Tabelul nr. 10: Contribuția de asigurari sociale datoratã de angajat ȋn țãri din Europa Centrala și de Est

TaraCota datorata de angajat

Plafon superior stabilit pentru plata contributiilor de asigurari socialein EURO

Nivel maxim de contributie datorat, lunar, in EURO

Slovacia 13,40%

Plafon de 2.892,12 pentru contributia la pensie, invaliditate si somaj (8%); plafon de 2.169 pentru contributia la sanatate de 4% si plafon de 1.084,55 pentru asigurare de boala (1,4%) 333,30

Cipru 6,80% 4.216 286,68

Ungaria 17%

Plafon de 1.480 pentru contributia obligatorie la pensie de 9,5%. Asigurarea de sanatate neplafonata, 7,5%. Daca contributia platita de angajator este mai mica de 1.631, salariatii platesc suprataxa de 14% pentru asigurarea de sanatate 251,60

Bulgaria 12,10% 1.000 121,00Letonia 9%Polonia 13,71%Romania 16,50%Slovenia 22,10% 4,34 contributia plafonata de sanatate pe luna.

*in sistemul de asigurari sociale inainte sau dupa 1993

~ 24 ~

Figura nr. 7: Contribuția de asigurãri sociale datoratã de angajat ȋn țãrile din Europa Centrala și de Est (plafonata)

Exprimat in EUR

Figura nr. 8: Contributia de asigurari sociale datorata de angajat in tarile din Europa Centrala si de Est (fara plafon)

In privinta asigurarilor sociale datorate de angajat observam ca majoritatea statelor din zona CEE aplica plafoane maxime pentru aceste contributii, iar cele care nu plafoneaza contributia, aplica in general cote reduse de contributii. Se constata ca, din nou, Romania are printre cele mai mari contributii platite de angajati in CEE.

Tabelul nr. 11: Contributia de asigurari sociale datorata de angajat in alte tari din Europa Tara Cota

datorata Plafon superior stabilit pentru plata contributiilor de asigurari sociale

Nivel maxim de contributie datorat,

~ 25 ~

de angajat lunar, in EURO

Austria 18,07% 4.110 743,09Belgia 13,07%Cehia 11,00% 5.538 609,18Danemarca 8%Finlanda 8,94%

Franta* 20,40% Minim 2.885 maxim 23.080Min. 588,max. 4.708,32

Germania 20,23%

max. 5.500 pentru pensie si somaj (11,35%), 3.750 pentru sanatate si asigurare de invaliditate de 8,875% 957,06

Grecia * 16% 2.432,25 sau 5.543,55* 582 sau 1.556

Irlanda 8,00%

Sub ,400 nu se contribuie. 8% aplicat la plafon maxim de 6.250, pentru un venit mai mare de plafon, diferenta de la plafon 5%

Italia 10%

Marea Britanie 12%

11% incepand cu un venit minim 523,8 pana la plafonul de 4.019 de la care se plateste inca 1%

Olanda 31,15% Plafon de 2.765,75 195,00Portugalia 11%Spania 6,35% 3.166,2 201,05Suedia 7,00% 3.359,12 235,13

Figura nr. 9: Contributia de asigurari sociale datorata de angajat in alte tari din Europa (plafonata)

Exprimat in EUR

~ 26 ~

Figura nr. 10: Contributia de asigurari sociale datorata de angajat in alte tari din Europa (plafonata)

Din nou se constata ca si in Europa de Vest se aplica plafonarea contributiilor datorate de angajat sau cote reduse de impunere.Cum aceste contributii ale angajatului sau angajatorului nu sunt in fond impozite ci asigurari sociale care ar trebui sa ofere contraprestatie sociala proportional cu marimea primei de asigurare, nivelul contributiei in Romania ar trebui plafonat, date fiind beneficiile reduse din contraprestatii in sistemul romanesc. Ca o concluzie, munca este masiv supraimpozitata in Romania.

Venit din activitati independenteConsiliului Parlamentului European prin Comunicarea Comisiei sale “Think small

first” (Bruxelles 2008) vorbeste despre necesitatea dezvoltarii spiritului antreprenorial in Comunitatea Europeana si defineste un set de 10 principii care servesc drept indrumar de implementare a politicilor la nivel de stat membru.Acest document citeaza printre altele “Flash Eurobarometer” 2007 care arata ca 45% dintre europeni prefera sa fie liber profesionisti (self-employed) – prin comparatie cu 61% in SUA si ca aceasta diferenta se doreste a fi micsorata in viitor prin implementarea unor politici specifice

Statele membre sunt invitate sa sustina si sa stimuleze initiativa privata exercitata inclusiv prin intermediul Persoanelor Fizice Autorizate ( “PFA”) sau Persoanelor Fizice Independente (“PFI”).

Liber profesionismul este asociat indisolubil societatii moderne, tendinta in SUA si in Europa este, cel putin dupa cum arata acest studiu, preferinta pentru activitate independenta; pentru antreprenoriat, pentru expertiza si valoare adaugata adusa de specialisti independenti care prefera sa fie leali propriilor lor competente si nu unor angajatori; preferinta pentru mobilitate si autonomie.

In Romania, guvernul se obliga prin Programul sau de Convergenta 2008 – 2011 la dezvoltar ea profesiilor liberale si la asigurarea unui mediu legislativ predictibil care sa permita stimularea dezvoltarii spiritului antreprenorial.

~ 27 ~

In anul 2009 erau inregistrati in Romania la Oficiul National Registrul Comertului 385.319 persoane fizice autorizate sa desfasoare activitati comerciale – spre deosebire de 690.021 persoane juridice. In privinta profesiilor liberale, conform site-ului UPLR sunt actualmente inregistrati 278.890 membri (PFI).

Implementarea unui sistem fiscal nediferentiat intre salariati si persoanele fizice autorizate (PFA si PFI), asa cum este solicitat de anumiti lideri de opinie si analisti, va avea ca efect descurajarea spiritului antreprenorial.

Fiscalitatea si profesiile liberaleFiscalitatea reprezinta un argument si in ceea ce priveste alegerea formei de

organizare pentru cei care au initiative antreprenoriale. Daca in cazul PFA conform Ordonantei 44/2008 exista si alternativa organizarii ca persoana juridica, in cazul profesiilor liberale aceasta alternativa este limitata conform legilor de functionare a anumitor profesii liberale (ex. notari, avocati, medici etc.)

Argumentele legate de fiscalitate pentru care de multe ori forma de organizare ca PFA este preferata celei de persoana juridica (PJ) – cel putin in stadiile incipiente ale afacerii, tin de gradul mai scazut de prelevare fiscala, cu 20% mai mic la PFA (29.4% la PJ fata de aproximativ 23.5% la PFA) care insa trebuie coroborat si cu raspunderea patrimoniala nelimitata in cazul PFA. Acest argument trebuie avut in vedere si in cazul comparatiei intre sarcina fiscala a unui salariat (care are un nivel mai mare de contributii sociale) fata de cea a unui PFA, justificabila prin raport cu nivelul riscului asumat de PFA/PFI.

Alte argumente in favoarea acestei diferentieri: prin comparatie cu salariatii, PFI nu beneficiaza de concediu de odihna platit. In plus, activitatea unui PFI nu poate fi efectuata decat in urma atestarii calificarii acestuia de catre organismele de resort. De cele mai multe ori, PFI este obligat sa plateasca in plus taxe si cotizatii de afiliere la organizatii profesionale fara de care nu-si pot desfasura activitatea.Se observa, din pacate in Romania ultimilor ani, un fenomen de “demonizare” a categoriei profesiilor liberale. Aceasta categorie impreuna cu categoria angajatilor de nivel managerial reprezinta o patura care nu este reprezentata in dialogul social si in dezbaterea publica. Ea reprezinta in esenta categoria specialistilor, a celor care au atins un nivel ridicat de dezvoltare personala, dar si financiara, bazat exclusiv pe forte si merite proprii, ei sunt asa numitii “bogati cinstiti”, esentiali in dezvoltarea tarii.

Tocmai lipsa de reprezentare in dialogul social transforma aceasta categorie de mijloc nou formata intr-o potentiala victima a schimbarii sistemului de fiscalitate prin revenirea la cotele progresive si concentrarea impozitarii marginale pe veniturile lor, precum si pe marirea aberanta a contributiilor de asigurari sociale.

Impactul pe termen mediu si lung – in cazul concentrarii poverii fiscale asupra celor care creeaza valoare – va rezulta intr-un exod al profesionistilor. Asta in contextul in care valoarea si retentia capitalului uman este o preocupare atat de importanta in intreaga lume.

Este evident ca un asemenea exod va afecta competitivitatea Romaniei in Europa si gradul de convergenta. Exista doua dimensiuni ale convergentei tarii noastre cu Comunitatea Europeana: convergenta nominala – care prin aderare, prin armonizare legislativa si conformitate – se intampla deja. Exista insa si convergenta reala exprimata de nevoia de a ajunge din urma tarile avanzate, deziderat care nu se poate implini fara

~ 28 ~

competititvitate. Lipsa de competitivitate poate condamna Romania la subdezvoltare pe termen lung. Solutia este reforma statului si reforma mediului social ca parte a reformei statului. Aceasta nu se va putea face insa prin sacrificarea paturii de mijloc.

Se prezinta in continuare informatii referitoare la taxele si contribuitile platite de cei care desfasoara activitati independente.

Tabelul nr. 12: Cota unica de impunere pentru venituri din activitati independente(CEE)Tara Cota unica de impunere %

Letonia 26%Slovenia 20%Slovacia 19%Romania 16%Cehia 15%Bulgaria 10%

Tabelul nr. 13: Contributii de asigurari sociale datorate de persoane fizice autorizate in cateva din tarile CEETara Contributii la asigurarile

sociale,%

Nivel maxim de contributie, lunar, in Euro

Bulgaria 24% 245,52Cehia 42,70%

Cipru 12,60%intre 198 si 803,25 euro

Letonia 28,17% 252Lituania 9%

Polonia20,26% pentru contributia la pensie (11,26%)

Romania*

31,3% +5,5%+0,85%.concediile medicale plafonate la 12 salarii minime pe economie (0,85%)

Slovacia 44,40%Slovenia 6%

Ungaria

9,5% +6%. 9,5%, cota de contributie la pensie, este plafonata la 2.500 EUR

* In Romania se plateste cota de 31,3% la suma asigurata.

Figura nr. 11: Contributia de asigurari sociale datorata de PFA in CEE (plafonata)

~ 29 ~

Figura nr. 12: Contributia de asigurari sociale datorata de PFA in CEE (fara plafon)

Tabelul nr. 14: Contributii de asigurari sociale datorate de persoane fizice autorizate in alte tari din Europa

Tara Contributiile la asigurarile sociale %

Plafon lunar maxim in EUR

Nivelul maxim de contributie lunar in EUR

Danemarca 8,00%

Finlanda 2,52%. Procentul aplicabil este mai mic decat in cazul angajatilor (9%)

France 28,65% 34.620 827Germania asigurare voluntara

Irlanda Sub 1.400 nu se contribuie.8% aplicat la plafon maxim de 6.250, pentru un venit mai mare de plafon, diferenta de la plafon

~ 30 ~

5% Marea Britanie

8% sau 9% castiguri pe luna sub500 euro- 0%intre 501 euro- 4343 8%peste 4.344, se mai plateste inca 1%

Olanda 26,92% 2.728 734Portugalia 34,75%

Spania 29,80% min 70,15 max 267

953

~ 31 ~

Figura nr. 13: Contributia de asigurari sociale datorata de PFA in alte tari din Europa (fara plafon)

Figura nr. 14: Contributia de asigurari sociale datorata de PFA in in alte tari din Europa (plafon)

Rezulta clar ca, atat in CEE cit si in Europa de Vest, activitatile independente sint impozitate cu cote mici sau contribuitiile sunt plafonate. Teoria asigurarilor sociale invoca, printre altele, doua principii fundamentale ale Contractului Social si anume solidaritatea si echitatea.

Asimilarea veniturilor PFA/PFI cu cele salariale in privinta contributiilor sociale in cazul in care nu va exista o plafonare a acestor contributii, va fi perceputa ca un abuz asupra notiunii de solidaritate si va periclita increderea acestei categorii de specialisti in contractul social (si care s-au inregistrat ca PFI/PFA pe baza conditiilor de la data inregistrarii). Este evident ca propunerea de a colecta asigurari sociale neplafonate de la PFA/PFI are menirea de a compensa un deficit bugetar prezent si nu tine cont ca va naste datorii viitoare catre aceasta categorie care intelege aceste contributii ca pe o asigurare. Cu alte cuvinte prin neplafonarea contributiilor, sansele ca statul roman sa fie capabil sa

~ 32 ~

restituie in viitor beneficii pe masura contributiilor facute, sunt foarte mici -de aici deriva un risc pe care si-l asuma statul roman pentru viitor.

VI. Comparația sistemului fiscal românesc cu sistemele fiscale din tarile UE27Specificul României fata de tarile UE27 consta în structura veniturilor încasate la

bugetul de stat. În România, veniturile fiscale si bugetare sunt dependente de veniturile din taxele si impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea Europeana, contributiile celor trei mari categorii de impozite si taxe (impozite 636j94g directe, indirecte si contributiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest context, putem observa ca fiscalitatea din România este una medie fata de tarile Uniunea Europeana, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplica o cota unica de 19% atât pentru venituri, cât si pentru TVA) si mult mai redusa atât fata de cea din tarile UE15, de exemplu, Suedia, Franta sau Danemarca, cât si în comparatie cu unele dintre tarile nou-venite în UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul persoanelor fizice. Cu o rata de impozitare de 16%, România se afla între Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o rata minima de 10% si una maxima de 14%) si tarile dezvoltate din UE, în care predomina, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) si Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 tari noi membre ale UE  (zece care au aderat în mai 2004 si doua în ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel, Ungaria are cote cuprinse între 18% si36%, Cehia (12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% si 24%.

În ceea ce priveste impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai scazute cote dintre tarile din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de 16%, astfel ca profiturile unei societati comerciale sunt impozitate cu 29,44%, în cazul actionarilor persoane fizice si cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cota de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie mentionat ca Bulgaria si Estonia nu impoziteaza veniturile din dividende). Daca avem în vedere rata de impozitare combinata (impozit pe profit + impozit pe dividende), observam ca tarile dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai restrictiv decât al României. Astfel,  daca impozitul final combinat este de 19% în Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia (34,4%), Franta (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) si aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).

Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicata în România se situeaza la un nivel relativ mediu. Aceeasi rata, 19%, este întâlnita în Slovacia (unde se practica principiul cotei unice extins si la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rata a TVA este înregistrata în Suedia, Norvegia si Danemarca (25%). Rata utilizata în România este mai mare decât cea practicata de alte state, cum ar fi, de exemplu, Luxemburg si Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat si de taxa de prima înmatriculare, nou introdusa în Codul Fiscal si atât de contestata, trebuie mentionat ca, în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în comparatie cu Uniunea Europeana.

Reforma sistemului fiscal naste în continuare multe controverse în România. Succesul sau esecul ei depinde de momentul în care este aplicata, mediul economic în

~ 33 ~

care este implementata si masurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrângeri tari rau-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În România, opiniile pro cota unica vorbesc despre cresteri de venituri la buget, „magnet” pentru investitiile straine, crearea de locuri de munca etc. Parerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocratiei fiscale (simplitatea ei administrativa), imputându-i lipsa de echitate. Se argumenteaza ca veniturile la buget s-au marit prin cresterea încasarilor din TVA, generate de expansiunea consumului datorata transferurilor banesti de la românii plecati în strainatate si maririi cererii celor cu venituri mari, care au câstigat mai mult ca urmare a aplicarii cotei unice. În mod cert, consensul minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenta fiscala între tarile UE este din ce în ce mai puternica.

Danemarca este statul european care stă cel mai bine la capitolul încasări de taxe şi impozite, urmat de Suedia şi Belgia. La polul opus se află România, care a înregistrat anul trecut încasări de taxe de doar 28,6 % din Produsul Intern Brut la bugetul de stat. Cel mai mic nivel de taxare se regăseşte în Bulgaria şi tot Danemarca este fruntaşă la acest capitol. Cu un procent de 49,1 % (2009) din Produsul Intern Brut, statul danez se află pe primul loc la procentul de colectări de impozite la bugetul de stat. Pe locul doi se află Suedia, cu încasări de 48,9 % din PIB, urmată de Belgia, cu 44,6 % din PIB.  VII.Considerente finale

Criza financiara globala a relevat nesustenabilitatea modelului social European actual. Europa a pierdut mult in competitivitate in raport cu alte grupuri de tari sau state din lume in competitia globala. In timp, modelul social european a fost abuzat din motive populiste si politicianiste, efectele nu au facut decat sa sporeasca ingrijorarea specialistilor in legatura cu problemele grave de imbatranire demografica si implicit de asigurare a fortei de munca dar si de sustinere a sistemelor de pensii cu care se va confrunta Comunitatea in viitor.

La inceputul anilor ’90, tarile din CEE visau sa aiba o crestere economica la nivelul tarilor din Asia de Sud Est si o protectie sociala la nivelul Scandinaviei. Aceasta a fost o iluzie amara.

Romania este o democratie “bugetara” in care prea multi depind de veniturile bugetare.

S-au creat silozuri de grupuri sociale care nu au alta preocupare decat aceea de a obtine privilegii si exclusivitati de la buget in contul grupurilor pe care le reprezinta . Cheltuielile sociale enorme pe care le are Romania nu produc efectele scontate. Se poate vorbi deja de un atac generalizat asupra bugetului: statisticile anului 2009 au aratat ca s-au emis 3.6 milioane de certificate medicale, 110 mii de certificate de handicapat, a avut loc un numar foarte mare de pensionari anticipate – cu alte cuvinte un numar prea mare de asistati sociali fraudulosi atenteaza la bugetul statului.

O comparatie plasatica: “Atunci cand o conducta e ciuruita, nu maresti debitul la intrare ci incepi sa o carpesti! “. Cu alte cuvinte nu impovararea suplimentara a celor care produc valoare (care nici macar nu ar creste “debitul” impozitelor colectate in mod suficient) este solutia, ci diminuarea drastica a hemoragiei banului public. Cota unica reprezinta sistemul de impozitare adecvat Romaniei pentru perioada actuala de dezvoltare a tarii in care se doreste recuperarea decalajelor si obtinerea unui grad de

~ 34 ~

convergenta reala cu tarile membre. Cota unica va atrage in continuare investitii straine si ne ve mentine gradul de competitivitate in grupul tarilor emergente din CEE.

Contributiile de asigurari sociale in Romania, neplafonate, ne plasaza pe locul intai in CEE in materie de magnitudine a contributiei si a costului pentru angajator si pe un loc fruntas in comparatie cu alte tari din Europa. Acest fapt este in general perceput ca o “amenda” aplicata muncii iar contributia nu se regaseste in contraprestatia sociala. Cu alte cuvinte beneficiile limitate, prezente si viitoare, primite de cei ce contribuie efectiv, nu isi gasesc justificare in procentul neplafonat de contributie. Contributiile trebuie plafonate la un nivel rezonabil in asa fel incat sa se atinga atat conceptul de solidaritate sociala, dar si acela de asigurare pentru batranete.

Profesiile liberale - facilitarea si sustinerea unui mediu propice pentru initiativa antreprenoriala, necesitatea dezvoltarii spiritului antreprenorial este o directie asumata de catre Comunitatea Europeana. Romania si-a asumat aceasta raspundere nu numai prin preluarea unor masuri pentru profesiile liberale in programul sau de convergenta, dar si prin faptul ca a permis inca de la inceputul anilor 90 prin creearea unui cadru legislativ pentru diferitele categorii de liber profesionisti, adoptarea de catre acestia a formei de exercitare a profesiei in mod independent. A pune acum semnul egal intre veniturilor acestora si cele salariale ar reprezenta practic o incalcare a promisiunilor guvernantilor si o penalizare a celor care produc valoare si constituie capitalul uman pe care se bazeaza dezvoltarea tarii in competitia cu celelalte tari din CEE.

Cota unica introdusa intr-un moment nepotrivit; Analistii straini se tem ca Romania nu mai tine sub control cresterea economica

Guvernul roman a ales pentru introducerea cotei unice de impozitare un moment care coincide cu schimbari importante ale politicilor economice, astfel incit implementarea acestei decizii se va dovedi mai dificila pentru Romania decit pentru alte state din fostul bloc comunist, informeaza Mediafax, citind un comentariu Reuters. Multi analisti sint ingrijorati ca, in cazul Romaniei, momentul ales pentru implementarea acestui regim fiscal ar putea fi nepotrivit. Temerile lor sint legate de posibilitatea ca micsorarea impozitelor sa mareasca ritmul de crestere economica, de peste 8% in 2004, pina la un nivel greu de tinut sub control. Totusi Fondul Monetar International (FMI) sustine ca, in cazul Romaniei, care a reusit abia in 2004 sa coboare inflatia sub plafonul de 10%, pentru prima data in aproape 15 ani, stabilitatea economiei este un obiectiv mai important pentru investitorii straini decit nivelul fiscalitatii. Executivul a estimat ca pierderile inregistrate de veniturile bugetare nu vor depasi 1% din PIB, nivel destul de "conservator" potrivit Reuters, avind in vedere ca in Slovacia introducerea cotei unice de 19% a atras, inca din primul an, fonduri mai mari la bugetul de stat. Economistii cred totusi ca Romania are sanse de a obtine un succes similar doar daca guvernul va lua si masuri de eliminare a unor legi ineficiente si a evaziunii fiscale.

Lefurile mari, "taxate" prin deduceri mici

Cota unica de impozitare aduce salariatilor deduceri personale diferentiate nu doar in functie de numarul de persoane aflate in intretinere, ci si de marimea lefii. Ministerul Finantelor a anuntat ieri ca pentru salariile mai mari de 10 milioane, dar mai mici de 30

~ 35 ~

de milioane, deducerea personala lunara, respectiv suma care nu este supusa impozitarii, este cuprinsa intre 6,5 milioane de lei si 100.000 de lei. Pentru angajatii ale caror salarii brute lunare sint mai mici de 10 milioane de lei, deducerile personale sint cuprinse intre 2,5 si 6,5 milioane lei, in functie de numarul persoanelor in intretinere. Pentru cei ale caror venituri brute nu depasesc 10 milioane de lei/luna, fiecare persoana aflata in intretinere sporeste valoarea deducerii personale cu cite un milion de lei. Cea mai mica deducere personala lunara, 100.000 de lei, se aplica salariilor cuprinse intre 29,2 milioane lei si 29,9 milioane lei, daca salariatul nu are nici  o persoana in intretinere.

In multe state din fostul bloc comunist, cota unicã, magnet pentru investitori

România a decis introducerea cotei unice de impozitare la zece ani dupã ce aceasta soluție a fost aplicatã de o țarã din fostul bloc comunist, Estonia. Exemplul Estoniei a fost urmat de Letonia, Lituania, dar și de Rusia. De atunci, cota unicã a mai fost adoptata de state precum Serbia, Ucraina, Slovacia sau Georgia. Introducerea cotei unice atât pe veniturile salariaților, cât și pe profiturile companiilor este consideratã una dintre cele mai radicale variante de impozitare, potrivit BBC News. Mai ales cã guvernul dorește eliminarea dublei impozitãri, ceea ce presupune cã, dacã o companie a platit deja impozitul pe profit de 16%, investitorii nu ar trebui sã plãteascaã impozite pe dividendele acordate de aceasta. Nu toatã lumea a fost incintatã de noua formulã de impozitare adoptatã de fostele state comuniste. Germania, de exemplu, s-a plâns cã șomajul a crescut dramatic dupã ce multe companii atrase de impozitul de zero la suta pe activitate, practicat de Estonia și-au mutat afacerile ȋn aceastã țarã. La fel de nemulțumitã este și Finlanda, țara vecinã cu Estonia și recunoscutã ca având un nivel mare al taxelor. Atrași de noile perspective, oamenii de afaceri finlandezi și-au reorientat investițiile ȋn Estonia. Slovacia a fost și ea acuzatã de concurența neloialã și taxe de dumping deoarece, dupã introducerea cotei unice, aceasta țarã a devenit mai atractivã pentru investiții. In ce privește România, analistul economic Aurelian Dochia este de pãrere ca lucrurile trebuie privite cu realism, iar optimismul exagerat de pânã acum trebuie temperat. "Reducerea impozitului pe profit pentru companii va ȋnsemna, evident, mai multe fonduri care pot fi folosite pentru dezvoltare si pot duce la o crestere economica, dar sa nu ne asteptam la miracole. Cele mai importante efecte ale acestei cresteri se vor vedea probabil in 2006-2007", ne-a declarat Dochia. El spune ca un impozit mai mic poate determina companii strãine sã vinã sã investeascã ȋn România, ȋnsã acest criteriu este un argument ȋn plus, nu este singurul care determinã o decizie a investitorului. Reducerea impozitului pe salarii ar trebui sã ȋncurajeze munca și scoaterea la suprafațã a unor avantaje salariale mascate pânã acum.

Niciuna din ţările care au adoptat cota unică nu a revenit la sistemul progresiv de impozitare

Cota unică străbate drumul în mai puţin de 15 ani de la "imposibil de aplicat" spre "inevitabil de aplicat". Dezvoltată de Hall şi Rabushka, iniţial ca propunere de amendare a stufosului Cod Fiscal american, în anul 1994 Ţările Baltice sunt primele care preiau ideea cotei unice. Estonia introduce pentru prima data cota unică de 26%, Lituania de 33%,urmată de Letonia cu 25% în 1995. Cota unică se propagă repede în Rusia care introduce cota unică de 13% în 2001, Serbia

~ 36 ~

14% în 2003, Ucraina 13% în 2004, Slovacia 19% în 2004, Georgia 12% şi România 16% în 2005, Macedonia 12% în 2007 - scăzută apoi la 10%, Bulgaria 10% şi Cehia 15% în 2008. La începutul anului 2008 un grup de 9 ţări adopta sistemul cotei unice.  Cota unică nu a simplificat doar administrarea fiscală, dar a favorizat acumularea de capital şi a condus la creşterea eficienţei muncii. Chiar în condiţiile crizei financiare, niciuna din ţările care au adoptat cota unică nu a revenit la sistemul progresiv. Ieşirea din sistemul cotei unice în blocul central şi est european ar crea un dezavantaj competitiv semnificativ, greşeală pe care România trebuie să o evite. Cu atât mai mult cu cât eforturile în regiune se concentrează:    -pe diminuarea cotelor unice;    - pe gestionarea individuală a surplusului de venituri şi orientarea lor spre investiţii, economisire şi consum de către contribuabili şi nu de către politicieni/stat;    - pe competitivitate economică datorată creşterii atractivităţii pentru investiţiile străine.   Bulgaria, Ucraina, Cehia sau Rusia aplică deja cote unice mai reduse decât în România.  Veniturile fiscale ca pondere în PIB au crescut imediat după introducerea cotei unice, iar cei care speră că introducerea cotelor progresive ar putea să le potenţeze se înşală. Mai degrabă, evaziunea fiscală şi excepţiile de la cota unică de impozitare explică parte bună din capacitatea redusă de colectare a veniturilor la buget comparativ cu alte state din regiune.Nicidecum aplicarea cotei unice.  Susţinătorii sistemului progresiv evită să recunoască public că acesta nu a adus niciodată venituri fiscale mai mari în România ca pondere în PIB comparativ cu cota unică. Nu mai adaug ignoranţa lor pentru creşterea semnificativă a PIB-ului şi ca urmare a introducerii cotei unice. Susţinătorii sistemului progresiv evită să ia în calcul salariul minim şi mediu pe economie, precum şi repartizarea salariaţilor pe grupe de salarii brute realizate. Statele care aplică impozitarea progresivă au în general o primă tranşă de venit exceptată de la impunere. Această tranşă este generoasă, uneori cu mult mai mare decât 12 salarii medii pe economie din România.Populaţia se concentrează la noi în zona câştigurilor salariale brute la care în multe din statele europene ele rămân exceptate de la impunere. Vedeţi cazul Spaniei, care aplică cotă 0 la veniturile anuale de mai puţin de 17.707 euro anual (dar o cotă progresivă de până la 43%) sau al Austriei pentru veniturile anuale de sub 11.000 euro (dar o cotă progresivă de până la 50%) sau al Greciei pentru veniturile anuale de sub 10.500 euro (dar o cotă progresivă de până la 40%) în 2010. Cei care invocă echitatea socială mai mare în cazul cotelor progresive alimentează o iluzie amară în absenţa soluţiilor de fond pentru gravele probleme economice actuale ale României. Încearcă doar să mimeze o protecţie socială similară ţărilor dezvoltate, dar pe care România nu şi-o poate permite încă mulţi ani de aici înainte. 

~ 37 ~

Bibliografie

Aiyagari, Rao. (1994) “Uninsured Idiosyncratic Risk and Aggregate Saving,” Quarterly Journal of Economics, vol.109, no.3, pp. 659-684

Caprirolo, G. (2006), “Proportional (flat) personal income tax rate and competitiveness in Slovenia: Towards understanding the policy issues and policy implications”, paper presented at the International Academic Forum on Flat Tax Rate, organized by the Center of Excellence in Finance, Bled, Slovenia and retrieved from http://www.cef-see.org/index.php?location=1094

Davies, J. si M.Hoy (2002), “Flat rate taxes and inequality measurement”, Journal of Public Economics, vol.84, pp.33-46

Davies, J. si M.Hoy, T.Lynch (2003), “Flat taxes and inequality in Canada”, Research on Economic Inequality, vol.10, pp.125-146

Dunbar, A. si T.Pogue (1998), “Estimating flat tax incidence and yield: a sensitivity analysis”, National Tax Journal, vol.51, pp.303-324

Golias, P. si R.Kicina (2005), “Slovak tax reform: one year after”, The International Center for Policy Studies

Gonzales-Torrabadella, M. si J.Pijoan-Mas (2006), “Flat Tax Reforms: A General Equilibrium Evaluation for Spain”, Investigaciones Economicas, vol.30, no.2, pp.317-351

Grecu, A. (2004), “Flat Tax – The British Case”, Adam Smith Institute, London

Hall, R.E. si A.Rabushka (1985), “The Route to a Progressive Flat Tax”, Cato Journal vol.5, no.2, pp.465-476

Hall, R.E. si A.Rabushka (2007), The Flat Tax, updated revised edition, Hoover Press

Ivanova, A. si M.Keen, A.Klemm (2005), “The Russian Flat Tax Reform”, IMF Working Paper, WP/05/16

Jermann, Urban. (2002) “International Portfolio Diversification And Endogenous Labor Supply Choice,” European Economic Review, vol.46, no.3, pp.507-522

Keen, M. si Y.Kim, R.Varsano (2006), “The Flat Tax(es): Principles and Evidence”, IMF Working Paper, WP/06/218

Krajcir, Z. (2006), “Flat tax in Slovakia – case for policy lessons?”, paper presented at the International Academic Forum on Flat Tax Rate, organized by the Center of

~ 38 ~

Excellence in Finance, Bled, Slovenia and retrieved from http://www.cef-see.org/index.php?location=1094

Larsen, T. (2006), “The Case of Denmark. A flat tax in Denmark?”, paper presented at the International Academic Forum on Flat Tax Rate, organized by the Center of Excellence in Finance, Bled, Slovenia and retrieved from http://www.cef-see.org/index.php?location=1094

McCaleb, T. (1985), “Public Choice Perspectives on the Flat Tax Follies”, Cato Journal, vol.5, no.2.

Mitchell, D.J. (2008), “The Global Flat Tax Revolution: Lessons for Policy Makers”, Prosperitas, vol.8, no.1, Center for Freedom and Prosperity, Virginia.

Moore, David, 2005, “Slovakia's 2004 Tax and Welfare Reforms”, IMF Working Paper WP 05/133

Murphy, R. (2006), “A flat tax for the UK? The implications of simplification”, ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) Discussion Paper, at http://www.accaglobal.com/pubs/publicinterest/activities/research/publications/tech-ft-001.pdf

Peichl, A. (2006), “The Distributional Effects of a Flat Tax Reform in Germany – A Microsimulation Analysis”, Center for Public Economics, University of Cologne, Working paper

Vanasaun, I. (2006), “Flat tax rate. The case of Estonia”, paper presented at the International Academic Forum on Flat Tax Rate, organized by the Center of Excellence in Finance, Bled, Slovenia and retrieved from http://www.cef-see.org/index.php?location=1094

Ventura, G. (1999), “Flat tax reform: a quantitative exploration”, Journal of Economic Dynamics & Control, vol.23, pp.1425-1458

World Bank (2005), “The quest for equitable growth in the Slovak Republik”, Report no.32433-SK, Poverty Reduction and Economic Management Unit, Europe and Central Asia Region: www.euractiv.com* www.mfinante.ro* www.bnr.ro*www.insse.ro* http://europa.eu/eurostat/

~ 39 ~