coroziunea Chimica Si Mecanica

23
Curs 3 1.5.3.2.Coroziunea chimică şi electrochimică Coroziunea reprezintă fenomenul de distrugere parţială sau totală, într-un anumit timp, a suprafeţelor pieselor, în urma unor acţiuni chimice sau/şi electrochimice ale mediilor tehnologice şi înconjurătoare. Ca urmare a acestei solicitări de coroziune au loc modificări ale dimensiunilor, a masei sau formei corpului, modificări care se intensifică în condiţiile mişcării relative între suprafeţe. Distrugerea începe la suprafaţa pieselor şi se propagă în masa de material, proces ce poate duce în timp la degradarea completă a pieselor sau a subansamblurilor. Materialele metalice utilizate în construcţia utilajelor şi instalaţiilor din industria alimentară suferă diferite degradări importante datorită contactului permanent cu mediul agresiv (oxigen, aer, gaze, medii saline, agenţi chimici etc.). a. Tipuri de coroziune O clasificare amănunţită şi grupare a tipurilor de coroziune se întâlneşte în literatura de specialitate [Pa’81], [Şe’07]. După mecanismul de desfăşurare a procesului se deosebesc următoarele tipuri de coroziune: chimică, electrochimică şi biochimică.

description

coroziunea Chimica Si Mecanica

Transcript of coroziunea Chimica Si Mecanica

Page 1: coroziunea Chimica Si Mecanica

‘Curs 3

1.5.3.2.Coroziunea chimică şi electrochimică

Coroziunea reprezintă fenomenul de distrugere parţială sau totală, într-un anumit

timp, a suprafeţelor pieselor, în urma unor acţiuni chimice sau/şi electrochimice ale

mediilor tehnologice şi înconjurătoare. Ca urmare a acestei solicitări de coroziune au loc

modificări ale dimensiunilor, a masei sau formei corpului, modificări care se intensifică

în condiţiile mişcării relative între suprafeţe. Distrugerea începe la suprafaţa pieselor şi se

propagă în masa de material, proces ce poate duce în timp la degradarea completă a

pieselor sau a subansamblurilor. Materialele metalice utilizate în construcţia utilajelor şi

instalaţiilor din industria alimentară suferă diferite degradări importante datorită

contactului permanent cu mediul agresiv (oxigen, aer, gaze, medii saline, agenţi chimici

etc.).

a. Tipuri de coroziune

O clasificare amănunţită şi grupare a tipurilor de coroziune se întâlneşte în

literatura de specialitate [Pa’81], [Şe’07].

După mecanismul de desfăşurare a procesului se deosebesc următoarele tipuri de

coroziune: chimică, electrochimică şi biochimică.

Coroziunea chimică apare atunci când un metal pur, foarte curat

interacţionează chimic cu mediul de lucru. O parte din metal se transformă

în produşi chimici care sunt îndepărtaţi de pe suprafaţă în urma mişcării

relative a suprafeţelor. Acest tip de coroziune poate să apară şi datorită

acţiunii gazelor uscate la temperaturi ridicate sau a soluţiilor de neelectroliţi

asupra metalului prin combinarea chimică a metalului cu componenţii

agresivi ai mediului (de exemplu, ţevile de la concentratorul sub vid al

glucozei care este acidă).

În cazul coroziunii chimice, iniţial se formează o peliculă de produse

ale coroziunii. Apoi, atacul coroziv depinde de solubilitatea produselor

Page 2: coroziunea Chimica Si Mecanica

coroziunii, el încetând, dacă acesta este solubil în mediu agresiv. Pelicula

formată va proteja metalul contra coroziunii ulterioare dacă este aderentă la

metal, compactă, impermeabilă, elastică, rezistentă şi are acelaşi coeficient

de dilatare ca şi metalul.

Coroziunea electrochimică apare atunci când două sau mai multe metale cu

potenţiale elctrochimice diferite se află în contact cu un electrolit aflat în mediul de lucru.

Ca urmare, între metalele disimilare apar diferenţe de potenţial electric care au ca urmare

transport electrochimic între piese sau între porţiuni ale aceleaşi piese. O parte din

produşii transportaţi sunt eliminaţi prin deplasarea relativă dintre suprafeţe. Coroziunea

electrochimică apare şi datorită acţiunii atmosferei umede asupra mediului. De exemplu,

ambalajele metalice pentru produsele alimentare sunt supuse mai ales coroziunii

electrochimice datorită acţiunii electroliţilor lichizi (soluţii apoase de acizi şi săruri) şi

atmosferei umede (coroziune atmosferică) asupra metalului.

Degradarea biologică a materialelor apare ca urmare a acţiunii organismelor vii,

materialele de natură organică servind acestora de hrană. Acest tip de degradare apare

deosebit de pronunţat la materiale organice şi naturale (în special la materiale lemnoase)

dar şi la materiale metalice, materiale plastice, materiale de construcţii de natură

minerală.

Procesul de coroziune este influenţat de coeficientul de stare a suprafeţelor,

coeficient ce depinde de rugozitatea suprafeţelor, de tratamentul termic aplicat acestora,

de mediul coroziv, de tipul oţelului folosit şi de prezenţa sau absenţa celorlalţi

concentratori de tensiune. Coroziunea intervine mult mai puternic în cazul pieselor

solicitate variabil, mărind coeficientul de concentrare a tensiunilor.

Mediile în care se produce coroziune se numesc medii corozive sau medii

agresive, iar factorii fizici, chimici sau biologici, capabili să modifice aspectul sau

caracteristicile unui material sau element supus acţiunii lor, se numesc agenţi de atac.

Intensitatea cu care se manifestă acţiunea mediilor corosive asupra unui material

defineşte agresivitatea mediilor respective, materialul afectat de coroziune se numeşte

material (metal, aliaj) corodat.

b. Factori care influenţează coroziunea

Page 3: coroziunea Chimica Si Mecanica

Capacitatea metalelor şi aliajelor metalice de a rezista la distrugerea prin

coroziune se numeşte rezistenţă la coroziune şi se caracterizează prin viteza şi adâncimea

de coroziune.

Intensitatea şi distribuţia coroziunii este influenţată de o serie de factori care pot fi

grupaţi astfel:

- factori legaţi de natura şi tipul materialului (structură, compoziţie chimică,

tratament termic, tensiuni mecanice iniţiale etc.), denumiţi factori interni ai coroziunii;

- factori legaţi de natura, proprietăţile şi compoziţia chimică a mediilor corozive,

dar şi de condiţiile de coroziune (temperatură, mişcare, concentraţie, pH etc.) denumiţi

factori externi ai coroziunii.

În funcţie de aceşti factori se deosebesc următoarele tipuri de coroziune:

coroziune generală de suprafaţă, uniformă sau neuniformă; coroziune în puncte;

coroziune diferenţiată; coroziune de contact (galvanică); coroziune în gaze; coroziune

fisurantă sub tensiune, oboseala la coroziune. În figura 3.1. sunt prezentate câteva dintre

tipurile de coroziune.

c. Influenţa defectelor de construcţie a utilajelor asupra vitezei de coroziune

Construcţiile defectuoase permit deseori formarea unor focare de coroziune. Cele

mai vulnerabile porţiuni sunt asamblările prin sudură şi porţiunile de suprafeţe care se

găsesc între asamblările prin sudură.

Coroziune sub formă de pete sau plăgi Coroziune uniformă

Coroziune în puncte sau ciupituri (pitting)

Coroziune neuniformă

Page 4: coroziunea Chimica Si Mecanica

Figura 3.1. Tipuri de coroziune

Alte defecte care influenţează viteza de coroziune pot fi:

- locurile de îmbinare a ţevilor în flanşe, secţiunile în T din două corniere sau

secţiunile în dublu T cu tălpi late;

- prelingerea pe pereţi a unui lichid agresiv, la introducerea sa în aparat;

- uscarea lichidelor în crestături şi adâncituri;

- formarea unui strat inegal de precipitat pe pereţii aparatului duce la apariţia unei

neomogenităţi electrochimice ale suprafeţei;

- concentrarea lichidelor agresive în crăpături şi rosturi are ca urmare formarea de

focare locale de coroziune.

d. Protecţia anticorozivă

Apărarea metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii se numeşte protecţie

anticorozivă şi se referă la micşorarea sau oprirea coroziunii prin creşterea rezistenţei la

coroziune a materialului metalic sau prin reducerea agresivităţii mediului coroziv.

Metodele şi mijloacele de protecţie anticorozivă se pot grupa în următoarele categorii:

- metode de prevenire a coroziunii;

- utilizarea metalelor şi aliajelor rezistente la coroziune (aliaje cu straturi pasivate, de

exemplu FeCrNi18-8, aliaje de titan);

- metode de acţionare asupra mediului coroziv (excluderea oxigenului sau a agenţilor

corozivi, modificarea valorii pH-ului, adăugarea de pasivatori);

- metode de acoperire a suprafeţelor metalice (acoperiri organice; cu materiale plastice;

acoperiri metalice cu Zn, Sn, Cr, Ag; oxidare anodică - eloxare).

Protecţia anticorozivă se poate realiza prin următoarele procedee: pasivare,

dezactivare, dezaerare, inhibare, prin intermediul acoperirilor (straturilor) protectoare,

prin anodizare şi prin protecţie electrochimică-catodică sau anodică. Informaţii detaliate

cu privire la aceste procedee se află în literatura de specialitate [Pa’81], [Na’83].

Alegerea uneia sau alteia dintre metodele de protecţie se realizează în funcţie de:

- parametrii tehnologici de funcţionare a instalaţiei;

Page 5: coroziunea Chimica Si Mecanica

- forma şi dimensiunile obiectului protejat;

- calitatea materialului suport, sau al obiectului de protejat;

- amplasarea obiectului de protejat în utilaj, instalaţie;

- tehnologia de aplicare şi posibilităţile de execuţie a protecţiei anticorozive.

În general, procedeele de protecţie împotriva coroziunii privesc mai ales

coroziunea electrochimică. Ele constau în vopsire, acoperiri anticorozive sau în protecţie

anodică.

1.6. Fabricarea organelor de maşini, precizia dimensională şi calitatea suprafeţei

Fabricarea organelor de maşini

La realizarea unei maşini şi a pieselor sale componente se va ţine seama atât de

funcţionarea, întreţinerea şi exploatarea maşinii cât şi de caracteristicile materialului

utilizat şi de tehnologia de fabricaţia adoptată. Numai dacă se ia în considerare influenţa

reciprocă a acestor doi factori va rezulta o construcţie corespunzătoare cerinţelor şi

economică în acelaşi timp.

Forma pieselor din construcţia maşinilor şi utilajelor este determinată de

solicitările la care este supusă datorită interacţiunii cu piesele învecinate, este strâns

legată de material şi tipul de proces tehnologic prin care se obţine aceasta. Aceeaşi piesă

poate fi executată prin diferite procedee tehnologice. Forma optimă a pieselor trebuie să

fie capabilă să asigure o solicitare cât mai uniformă în toate secţiunile ei. Se cunoaşte că,

variaţiile bruşte ale secţiunilor determină concentrarea tensiunilor, ceea ce poate reduce

capacitatea de rezistenţă a piesei respective. De exemplu, concentratorii de tensiune devin

foarte periculoşi în cazul pieselor din oţel aliat supuse la solicitări variabile.

Procedeele tehnologice de obţinere a pieselor pot fi grupate astfel:

o Turnare:

- în forme de nisip;

- în modele uşor fuzibile;

- în cochilie;

- centrifugală;

- sub presiune;

- în vid.

Page 6: coroziunea Chimica Si Mecanica

o Deformare plastică:

- la cald: laminare, forjare, matriţare, extruziune;

- la rece: ştanţare, ambutisare, fasonare, îndoire, extruziune.

o Sinterizarea din pulberi: metalice, metalo-ceramice, polimeri.

o Sudare prin: topire, presiune.

o Lipire: tare, moale.

o Încleiere

o Coasere

o Injecţie de mase plastice

Prin aceste procedee se obţin piese semifabricate. Ulterior, piesele semifabricate

(laminate, turnate, forjate etc.) se supun următoarelor operaţii:

o Prelucrări mecanice: strunjire, rabotare, mortezare, frezare, găurire, alezare,

broşare, filetare, danturare, rectificare, honuire, prelucrări chimico-mecanice.

o Prelucrări neconvenţionale: electroeroziunea, cu laser etc.

Sub forma finită, organele de maşini pot fi folosite direct în procesul de montaj al

maşinii.

În funcţie de caracterul producţiei şi de dotarea întreprinderii, urmărind în acelaşi

timp şi obţinerea efectelor economice maxime, se va alege acel procedeu de obţinere a

piesei care satisface cerinţele. De exemplu, piesele turnate necesită modele şi de aceea

devin rentabile doar în cazul pieselor de serie mare, afară de faptul când complexitatea

lor necesită neapărat procedeul tehnologic de turnare.

La asamblarea pieselor se va ţine seama de ordinea normală în asamblare şi se vor

evita ajustările manuale. Înainte de asamblare piesele se ung în scopul uşurării

montajului. O altă măsură de uşurare a asamblării este de exemplu, executarea

şanfrenului (teşiturii) din direcţia de asamblare, în cazul pieselor de tip butuc-arbore,

Figura 3.2.

Page 7: coroziunea Chimica Si Mecanica

Greşit Corect

Figura 3.2. Asamblarea pieselor de tip butuc-arbore

De asemenea, la realizarea asamblării se ţine seama şi de intervenţiile ulterioare

necesare în scopul întreţinerii, reparării şi eventual a înlocuirii pieselor supuse uzurii.

Precizia dimensională

Stabilirea corectă a toleranţelor pentru fiecare dimensiune a piesei reprezintă o

etapă esenţială pentru succesul subansamblului, maşinii, utilajului, instalaţiei. Este

suficient ca o singură toleranţă să fie aleasă greşit pentru ca maşina să nu-şi poată

îndeplini rolul funcţional. În general, există două posibilităţi de a asigura funcţionarea

maşinii din punct de vedere a preciziei dimensionale, anume:

- alegerea unei precizii foarte ridicate pentru toate elementele componente, respectiv

câmpuri de toleranţă mici pentru acestea;

- alegerea unei toleranţe mai mari, a unei precizii mai reduse care să nu împiedice buna

funcţionare a maşinii.

Dacă se ţine seama că aspectul economic este determinant, în alegerea soluţiei finale se

va proceda la alegerea unei precizii cât mai scăzute, respectiv a unor toleranţe cât mai

mari care să asigure montajul, funcţionarea şi interschimbabilitatea pieselor şi să nu

perturbeze îndeplinirea funcţiunii

Noţiunea de toleranţă este dată de diferenţa dintre dimensiunea limită maximă şi

dimensiunea limită minimă, astfel:

- pentru arbore td = dmax - dmin 3.1

- pentru alezaj TD = Dmax - Dmin

3.2

Dimensiunea exterioară a unei piese de formă cilindrică sau paralelipipedică (d -

diametru sau l - lungime) se numeşte convenţional arbore respectiv pană iar dimensiunea

interioară (D –diametru sau L – lungime) alezaj, respectiv canal. De exemplu, la un

lagăr, dimensiunea exterioară a fusului – d, aflat în interiorul ansamblului, se numeşte

arbore iar dimensiunea interioară a cuzinetului (bucşei) – D reprezintă alezajul; în cazul

Page 8: coroziunea Chimica Si Mecanica

unei pene montate într-un arbore - organe de maşini mărginite de suprafeţe plane, în

interiorul ansamblului se află pana a cărei dimensiune exterioară este lungimea l iar în

exterior se află canalul din arbore, cu dimensiunea interioară de lungime L.

În cazul în care dimensiunea efectivă a organului de maşină executat este mai mare decât

dimensiunea limită maximă sau mai mică decât dimensiunea limită minimă, organul

respectiv nu îşi va putea îndeplini rolul funcţional şi va fi considerat rebut.

Abaterile limită sunt două abateri prescrise, abaterea superioară (notată As

respectiv as) şi abaterea inferioară (notată Ai respectiv ai) între care poate varia abaterea

efectivă a organului de maşină.

- pentru arbore: as = dmax – N

3.3

ai = dmin – N

- pentru alezaj: As = Dmax – N

3.4

As = Dmin - N

Abaterea efectivă este dată de diferenţa dintre dimensiunea efectivă (valoarea

numerică care se obţine prin măsurare) notată cu e, respectiv E şi dimensiunea nominală

notată N (valoare luată ca bază pentru a caracteriza o anumită dimensiune) a organului de

maşină.

- pentru arbore: a = e – N

3.5

- pentru alezaj: A = E – N

3.6

Pe desene, abaterile se consideră faţă de linia corespunzătoare dimensiunii nominale,

denumită linia zero, Figura 3.3.

Dm

ax

Dm

inAi

As

a i

a s

d max

d min

TD

t d

N+

Page 9: coroziunea Chimica Si Mecanica

Figura 3.3. Dimensiuni şi abateri

Toleranţa poate fi exprimată şi în funcţie de abateri limită, astfel:

- pentru arbore: dmax = as + N

3.7

dmin = ai + N

- pentru alezaj: Dmax = As + N 3.8

Dmin = Ai + N

În multe cazuri, organele de maşini, arbori cât şi alezaje sunt executate în ateliere

diferite. Pentru asigurarea asamblării este necesar ca aceste organe să fie

interschimbabile. De aceea, înainte de montare, atât arborii cât şi alezajele sunt supuse

unui control în urma căruia sunt îndepărtate organele de maşini ale căror dimensiuni

efective nu corespund toleranţelor prescrise. Prin acest control se asigură atât arborilor

cât şi alezajelor abateri efective cuprinse între abaterea superioară şi cea inferioară

prescrise de proiectant, fiind posibilă astfel interschimbabilitatea fără o selecţionare

prealabilă sau fără prelucrări suplimentare la locul asamblării. Cum asamblarea se va face

la întâmplare, vor rezulta jocuri, respectiv strângeri efective variabile de la un ansamblu

la altul.

În funcţie de valorile dimensiunilor efective ale arborelui şi alezajului, asamblarea

poate fi mobilă (cu joc) şi permite deplasarea relativă a pieselor montate, sau fixă (cu

strângere).

Ajustajul reprezintă raportul în care se găsesc din punct de vedere al jocului sau al

strângerii două grupe de organe de maşini (arbori şi alezaje) care au aceeaşi dimensiune

nominală şi sunt în stare montată.

Ajustajele sunt grupate în trei categorii, în funcţie de modul în care sunt aşezate

câmpul de toleranţă al arborelui şi cel al alezajului, unul în raport cu celălalt, astfel:

ajustaje cu joc, ajustaje cu strângere şi ajustaje intermediare.

În cazul ajustajului cu joc dimensiunea efectivă a alezajului D este mai mare

decât dimensiunea efectivă a arborelui d (D > d). Jocul efectiv D este dat de relaţia:

Page 10: coroziunea Chimica Si Mecanica

J = D – d

3.9

iar valorile maxime şi minime ale jocului sunt date de relaţiile 3.10, respectiv 3.11.

Jmax = Dmax - dmin

3.10

Jmin = Dmin - dmax]

3.11

La ajustajul cu strîngere, alezajul prezintă înainte de îmbinare o dimensiune

efectivă mai mică decât a arborelui (D < d). Strângerea efectivă S este dată de relaţia:

S = d – D

3.12

iar valorile maxime şi minime ale strângerii sunt date de relaţiile 3.13, respectiv 3.14.

Smax = dmax - Dmin

3.13

Smin = dmin - Dmax

3.14

Ajustajul intermediar, Figura 3.4 permite să se realizeze asamblări atât cu joc cât şi cu

strângere deoarece câmpul de toleranţe al alezajului se suprapune parţial sau complet

peste câmpul de toleranţă al arborelui. Suprapunerea parţială a celor două câmpuri poate

avea loc când: as < As – Figura 3.4. a) şi as > As –Figura 3.4. b).

Figura 3.4. Ajustajul intermediar

Dm

ax

Dm

inSm

ax

d max

d min N

J max

d max

d min

J max

Sm

ax

a) as < As b) as > As

As

as

as

Page 11: coroziunea Chimica Si Mecanica

Simbolizarea ajustajelor se face prin valoarea nominală urmată de o fracţie în care

la numărător este simbolul câmpului de toleranţe ale alezajului iar la numitor cel al

arborelui, de exemplu, ø 50 .

Simbolizarea toleranţelor se poate face şi prin valori numerice, de exemplu, ø 35

. Simbolizarea ajustajelor se face numai sub formă de literă.

Necesităţile funcţionale ale pieselor în contact impun caracterul ajustajului şi

mărimea câmpului de toleranţe al pieselor din componenţă. De exemplu, un ajustaj prea

larg în cazul unor piese în mişcare permite deplasări, apar vibraţii şi se intensifică uzura;

un ajustaj prea strâns măreşte frecarea, fenomen ce duce la creşterea uzurii şi a

consumului energetic. În cazul unei asamblări prin strângere (fretare), un ajustaj prea larg

nu garantează condiţii funcţionale iar un ajustaj prea strâns poate depăşi valorile

admisibile ale solicitărilor.

Calitatea suprafeţei

Calitatea suprafeţei este un termen complex şi se referă la caracteristicile suprafeţei

efective a piesei sub două aspecte: fizic şi geometric.

Calitatea fizică a suprafeţei este dată de o serie de indici referitori la starea

structurală a suprafeţei, la duritate, precum şi o serie de indici fizico-chimici cu privire la

conductibilitatea electrică sau termică, capacitatea de absorbţie a lubrifiantului,

interacţiunea chimică a suprafeţei cu mediul de lucru.

Calitatea geometrică a suprafeţei se defineşte prin abaterile piesei reale faţă de

suprafaţa ideală. Aceste abateri sunt de două feluri: macrogeometrice - când afectează

dimensiuni comparabile cu dimensiunile reale ale piesei şi microgeometrice – când

afectează dimensiuni reduse. Abaterile macrogeometrice pot fi abateri de formă şi abateri

de poziţie iar abaterile microgeometrice se referă la ondulaţii şi rugozităţi, abateri ce apar

în urma procesului tehnologic de executare a suprafeţei.

Rugozitatea suprafeţelor este vizibilă sub formă de rizuri, striaţii, smulgeri de

material, pori, particule înglobate în suprafaţă etc. Mărimea rugozităţii se va alege în

Page 12: coroziunea Chimica Si Mecanica

funcţie de condiţiile de lucru ţinând seama că preţul prelucrării creşte foarte mult cu

scăderea rugozităţii.

În tabelul 1.16 [Fl’98] sunt redate exemple de utilizare a rugozităţilor în funcţie de

condiţiile de lucru şi exemple de domenii de aplicare.

1.7. Materiale utilizate în construcţia maşinilor şi utilajelor din industria

alimentară

Materialele utilizate în construcţia maşinilor şi utilajelor din industria alimentară

se aleg în mod special pentru funcţia tehnică pe care o au de îndeplinit şi ţinând seama de

consumurile de material şi energie, calitate, fiabilitate, economicitate, durabilitate, cerinţe

privind siguranţa alimentară şi de protecţie a mediului ambiant.

Alegerea judicioasă a materialelor impune cunoaşterea proprietăţilor care trebuie

îndeplinite de piesele în exploatare. Siguranţa în exploatare poate fi realizată încă de la

proiectare, cunoscând următoarele:

- condiţiile de lucru în exploatare si anume: rolul funcţional, tipul, caracterul şi

valoarea solicitărilor mecanice, condiţiile de temperatură şi mediu etc.

- principalele proprietăţi în baza cărora se va alege oţelul, fonta, lemnul, sticla etc.

Respectând ciclul de viaţă al produsului, maşinii, utilajului, instalaţiei sau

echipamentului, după îndeplinirea funcţiei lor, produsele tehnice devenite inutile trebuie

să fie depozitate ca deşeuri, fie redate prin reciclare procesului de producţie.

1.7.1. Criterii de clasificare a materialelor

Clasificarea materialelor utilizate în construcţia maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor

din industria alimentară are la bază următoarele criterii:

a) Tipul şi structura, respectiv compoziţia chimică;

b) Solicitările în timpul utilizării şi parametrii acestora;

c) Proprietăţile, din care rezultă comportarea materialelor la diverse utilizări şi

solicitări tehnico-funcţionale;

d) Mecanismele de deteriorare, prin care au loc modificări ale proprietăţilor

materialului sau formei acestuia, respectiv ale elementelor constructive care pot

leza funcţionarea acestora;

Page 13: coroziunea Chimica Si Mecanica

e) Tehnicile şi metodele de măsură, testare şi studiu ale materialelor, elementelor de

construcţie şi construcţiilor;

f) Tehnici şi metode pentru alegerea materialelor corespunzător utilizării acestora,

ţinând seama de ansamblul corespunzător al cerinţelor tehnico-funcţionale.

Ţinând seama de microstructură şi de tipul dominant al forţelor de legătură dintre

atomi sau molecule, se deosebesc principalele grupe de materiale:

- metale

- semiconductoare

- materiale anorganice sau nemetalice

- materiale organice

- materiale naturale

- materiale compozite.

O schemă sintetică a materialelor utilizate numai pentru construcţia organelor de

maşini – a componentelor maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor specifice industriei

alimentare, a dispozitivelor şi aparaturii este prezentată în figura 1.4.

Figura 3.4. Clasificarea materialelor utilizate în construcţia organelor de maşini

Întrebări recapitulative

1. Să se completeze în mod corespunzător definiţia de mai jos:

Materiale pentru construcţia organelor de maşini

Materiale metalice Materiale nemetalice

Feroase Neferoase

Fonte

Oţeluri

Materiale plastice

Materiale de tip elastomer

Materiale sticloase şi ceramice

Materiale fibroase

Page 14: coroziunea Chimica Si Mecanica

Capacitatea metalelor şi a aliajelor de a rezista la distrugere prin coroziune se

numeşte ................................................. şi se caracterizează prin ..................

şi ..................................... .

2. Care dintre următorii factori determină forma pieselor din construcţia maşinilor şi

utilajelor:

a) contactul cu piesele învecinate;

b) materialul din care este executată;

c) tipul de proces tehnologic prin care se obţine;

d) tratamentul termic aplicat.

3. Noţiunea de toleranţă este dată de diferenţa dintre dimensiunea limită maximă şi

dimensiunea limită minimă. Care din relaţiile de mai jos sunt corecte?

a) pentru arbore: td = dmax - dmin

b) pentru arbore: td = dmin - dmax

c) pentru alezaj: TD = Dmin - Dmax

d) pentru alezaj: TD = Dmax - Dmin

4. Care din relaţiile următoare sunt corecte în cazul ajustajului cu joc?

a) D > d;

b) D < d.

5. Care din relaţiile următoare sunt corecte în cazul ajustajului cu strângere?

a) D < d;

b) D > d.

6. Din care categorie de materiale fac parte fontele şi oţelurile?

a) materiale metalice feroase;

b) materiale metalice neferoase.

Page 15: coroziunea Chimica Si Mecanica