Copy of Climate literareclimate.literare.ro/arhiva/127.pdfSi-i limpede-al ei val, Ti-ntr-aurit; Si...

Jim WarenJim Waren

Revist\ premiat\ cu medalia [i diploma „Pamfil {eicaru” pentru literatur\ 2008 [i„Premiul de excelen]\” al Uniunii Ziari[tilor Profesioni[ti din România 2011-2012

Revist\ literar\ [i de cultur\ româneasc\Fondat\: mai 2007

Anul 14iulie 2020

127 Director fondator: Ion Iancu ValeDirector editor:prof.dr. Gheorghe-Valeric\ Cimpoca

Director imagine: Anton Gagiu

Climateliterare

Climate literareClimate literare

CuPRINS

Carmen Silva/ Poeme…3

Gheorghe Valerică Cimpoca/ În căutarea adevărului (45) …4

Dragoș Niculescu/ Filozofia și știința sub semnul unității…6

Anton Gagiu/ Iubirile lui Alexandr Sergheevici Pușkin…8

George Tei/ SONETE…10

Paul Leibovici/ Paul Celan, o sută de ani de la naștere…11

Daniel Luca/ Calea spre izvorul luminii…13

Vasilica Grigoraș/ POESIS…13

Nicoloae Dina/ Un român pe meleaguri miraculoase…14

Gabi Bărbulescu/ POEME...16

Al Florin Țene/ Istoria muzicii poate fi înțeleasă si altfel?...17

Elena Buică/ Impresii din grădina raiului...18

Gențiana Groza/ Etern peregrin...19

ITHACA/ Colaj liric...20

Ion Iancu Vale/ Sub teroare...21

Persida Rugu/ O pagină de istorie de la Mircea Eliade...22

Gheorghe Andrei Neagu/ Cuiul...23

Ion Teodor Palade/ Caiet de școlar...24

Adrian Botez/ Starea de poet...25

Cornel Durgheu/ Punct de vedere...26

Veronica Balaj/Jurnalul între realismul crud și metafizica...28

Carmen Georgeta Popescu/ Amar(a)...30

Constantin Stroe/ Secvențe haiku...31

Magdalena Brătescu/ ,,Tehomir”…32

Manuela Andrada Radu /...Gabriel Garcia Marchez...33

Marian Nencescu/ Omul biblic si omul creștin...34

Florea Turiac/ Rapsodia Divinei Comedii...36

Mihai Batog Bujeniță/ Serenadă pentru un vis...38

Dorin Nadrău/ Cenaclul literar ,,Mircea Eliade”…39

2 nr. 127, 2020

CONTuRI PENTRu DEPuNERI DESChISE LA BANCA TRANSILVANIA TâRgOVIşTERO54 BTRL 01601201u02393XX - pentru depuneri în LEI - RO 04 BTRL EuRCRT00u0239301 - PENTRu

DEPuNERI îN EuRO (SwIFT: BTRLR022) - uSD: RO44BTRLuSDCRT00u0239301

Revistă editată de Societatea Culturală și Prietenie „LA NOI ACASĂ” Târgovişte ISSN 1843-035XRevista apare în colaborare cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni

Tehnoredactare: Mariana Briceag; Secretariat: Reta Sofronie Iancu; Administrare site: Dorin Let

Redactor şef: Ion Iancu ValeRedactor şef-adjunct: prof.dr. Gheorghe Valerică CimpocaColegiul redacţional: Anton Gagiu, Florea Turiac, GabrielMihalache, George Piteș, Vasile Didoacă Dojana, Grigore

Grigore, Ion Teodor Palade, Sebastian Drăgan, Carmen

Georgeta Popescu

Fondatori:

Ion Iancu ValeMircea Cotârţă

Sebastian Drăgan

Redacţii asociate - România:Bacău, Bistriţa, Braşov, Cluj-Napoca, Bucureşti, dev,Focşani, Iaşi, Suceava, Turnu-Severin, Hunedoara,Mangalia, Olăneşti, Dragnea, Ploieşti.Alte ţări: Anglia, Australia, Belgia, Canada,Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Gibraltar,Israel, Italia, Macedonia, Portugalia, RepublicaMoldova, Serbia, Spania, SUA, Ucraina.

Colaboratori principali: Mihai Antonescu, Nicolae Bălaşa, Elena Buică, Roni Căciularu, Luca Cipolla, George Coandă, Florian Copcea,Melania Cuc, Emilia Dănescu, Mircea Drăgănescu, George Filip, Dan Gîju, Dimitrie Grama, Dragoș Niculescu, Djamal Mahmud,Menuţ Maximinian, Gavril Moisa, Octavian Mihalcea, Monica Mureşan, Ştefan Lucian Mureşanu, Florin Vărlan Neamţu, GeorgePetrovai, Vavila Popovici, Georgeta Resteman, Puiu Răducanu, George Roca, Viorel Roman, Dorel Schor, Claudia Serea, GabrielaCăluțiu Sonnenberg, Al. Florin Ţene, Baki Ymeri, Mihaela Loredana Mușetescu, Gheorghe Neagu, Mihai Merticaru, Ioana Stuparu.

Răspunderea deontologică a materialelor publicate aparţine exclusiv semnatarilor

INFO CLIMATEINFO CLIMATE

„Poet original și talentat,

dascăl și profesor dedicat și

colaborator al revistei noastre

târgovișteanul Romulus Gandy

R. Georgescu a murit de

curând. Dumnezeu să-l ierte și

să-l odihnească în pace. Nu te

vom uita Poete.”

Redacția


3nr. 127, 2020

ArtaArta

Tu ești bolnav, și rana ta afundăPe care-ai lumii mulți nerozi ți-o dară,Tu nu mai poți să duci a ta povarăȘi-un veac întreg trăiești într-o secundă.Robit tu gemi, nu pot să-ți mai pătrundăÎn temniță cântări de primăvară,De mult, a plânge ochii tăi uitară -În marea artei vin’ de te scufundă!Așa-i de cald în ea, și-așa-i de bine,Și-i limpede-al ei val, și-ntr-aurit;Și iar va crește inima din tine.Spre arte-alergă, luptător trudit,Și proaspăt sânge vei simți prin vineȘi vei trăi din nou, re-ntinerit.

Cum soareleCum soarele

Cum soarele nu se mândrește!El, care culmi încoronează,Și brazi și flori îmbrățișează,Și totuși și-n colibi lucește!Așa și sfânta PoezieCe in Olimp de veci domnește,Și frunți de zei împodobește,Îmi scaldă sufletul chiar mie!

Muzica măriiMuzica mării

Ține dintâi ghiocul la ureche,Și ascultă, pierzându-te în visare;Că din scoică geme revărsare,Zbuciumarea mărilor - străveche.Întreg glasul hăulitor al valurilor,Câte au volburat tăinuire ferecată;Frământare în vaer preschimbată,Tălăzuind în vecii vecilor.Apropie urechea asupra inimii mele,Și ascultă, deslușind ce spune.Glasul dintâi, al lumilor străbune,Sună peste mări, prin raze de stele,Ca valuri luptătoare, răscolind,Leagănă dorul lăuntricei tăinuiri;Cu dureri, cu nădejdi, cu amăgiri,În vecii vecilor - tălăzuind.

NegurăNegură

Sub cer senin plutește ușorO negură, spre apus, spre apusUn brad stă singur, visător,Și-ar vrea să fie odată nor și el pe sus.Din cer ea vede amăru-i chin,Și aripile încet îi cad:Din cauza largului seninEa vine acum, se lasă linSpre bietul brad.Acu-l sărută buze moi,Și așa de mult l-au răcorit.Din ochii suri ea cerne ploi,Și-n păru-i blând apoiEa l-a învelit.El n-a îndrăznit nici un cuvântSă-i zică, nu!El e barbar –Ea pleacă-ncet pe un val de vânt;El stă și plânge din pământSpre ceruri iar.

ReginaRegina

Cum, Doamne, să mai pot și euAvea talent?Să pot și scrie?Dreptate-ar fi să-mi dea chiar mieVreun dar divin prea dreapta soartă?Prea mare ar fi norocul meu!Eu sunt doar o Regină!Eu, suflet bine educat,Cum pot să simt mai omenește?Când nu mă interesez, firește,De atâția mulți ce mă-nconjoarăFrumos gătiți ca la palat.Eu sunt doar o Regină!Și griji? Ce griji să am, ce zor,Când am și haine cum îmi place,Și ori și ce-aș dori pot face?Eu nu știu ceasul morții, însăDe foame știu că n-am să mor,Căci doar sunt Regină!Nici nu pot suferi să-mi spuiFățiș un adevăr vreodată,Beau vinul laudei ce-mbată,Iar in urechi spre a nu înțelege,Bumbacul lingușirii pui.Eu sunt doar o Regină!Toți strigă „ura” în jurul meu,Se-nchină toți ca la icoană;Pe cap dorm noaptea cu coroanăDe aur, ziua stau pe tronu-miZâmbind prea grațios mereu,Căci doar sunt o Regină!De ce v-ați pierde vremea voiCitind ce scriu? Degeaba toate!

Abia când voi fi moartă, poateMă veți vedea ce-am fost, spre a zice;„A fost, aproape, om ca noi!“„Păcat a fost Regină!"

La temeliaLa temeliaCastelului PeleșCastelului Peleș

Vor gânduri să pogoare,Ca frunza codrului,Plutind șovăitoare,Deasupra visului.În cântec îndrăznirăIvirea spre lumină;Furtuni le prigoniră,Zvârlindu-le în tină.Dar din adânc mijesc,A sevelor puteri,Ce iară se ivesc,Cântând în primăveri.Din despicata stancă,Din frunza scuturată,O viață nouă încă,Prin ani din an se-arată.Iar firea re-nnoită,Un gând își luminează:Că-n frunza gălbenită,Rămâne încă rază.Aceeași e lumina,Și-n zori și-n asfințire;Cântarea, rugăciunea,La fel au înfrățire.Gânduri ocrotitoare,Vă-nchid in temelie;Sămânță roditoare,Să fiți din piatră vie.

VisVis

Și eu aș vrea să fiuRegină odată și eu!De-ar fi coroana mea de flori,A ei podoabă roua cea din zoriȘi a mea manta din curcubeu lucrată.Și carul meu de-ar fi un nor frumos,Să am ca mareșal al verii soare,Si nouă muze damele de onoareȘi așa din cer să văd eu lumea jos.Păduri și arte - apoi și tu poveste,Să fiți al meu Regat, și tot ce esteÎn lumea asta gând frumos și sfântȘi leagă om de om pe acest Pământ.Dar dacă acestea nu le pot aveaȘi dacă și coroana este grea,Mai bine as fi izvorul cel din valeSă plâng vorbind cu florile din cale.


4 nr. 127, 2020

Nu este nimic maimare sau mai vechi caUniversul. Întrebăriledespre care aş dori săvorbesc sunt: de undeam venit? Cum a luatfiinţă universul?Suntem singuri înunivers? Există viaţă

extraterestră? Care este viitorul speciei umane?Omul este cea mai complexă formă de viațăbiologică din Univers? Nu știm dacă există și altăviață similară în Universul observabil. Nu știm cefel de viață poate exista dincolo de Pământ. Omuleste doar o rasă avansată de mamifere pe planetaPământ, aparent neînsemnată, a unei stele extremde obișnuite în univers. Lucru care îl face specialpe om este că poate înțelege Universul. OareUniversul îl poate înțelege pe el?. Mii de ani i-autrebuit omului ca să descifreze tainele universuluiși acest lucru l-a făcut prin cunoaștere din aproapeîn aproape. O dată cu evoluția cunoașterii omul adezvoltat tehnologii avansate pentru ușurareamuncii fizice și ridicarea nivelului de trai. Inultimele două sute de ani, progresul tehnologicinventat de om s-a dezvoltat exponențial, iar înultima sută de ani tehnologia a inlocuit cea maimare parte din munca fizică a lui, punându-l peacesta într-o postură mai mult de gânditor decâtde lucrător. Dar gândirea fără muncă și cunoaștereface mai mult rău decât bine. Cu trecerea timpului,oamenii se izolează unii de alții, comunicareadintre ei devine sporadică sau dispare. Din ce înce mai puțin oameni au acces la cultură și știință,adică la cunoașterea adevărată, majoritateaacestora își iau informații venite din multimedia,care sunt procesate și răspândite în scopulmanipulării adevărului. Astfel omul capătă o falsăcultură crezând că știe totul și că este deținătoruladevărului. Stephen Hawking afirma că principalul

dușman al cunoașterii nu este ignoranța, ci iluziacunoașterii. Acum, în era tehnologică a informației,prin toate mijloacele de informare în masă, ni sedă zilnic câte o porție de iluzie a cunoașterii.Acumularea de cunoștințe implică procesecognitive complexe: percepție, comunicare,asociere și raționare. Omul se îndepărtează din ceîn ce mai mult de la aceste procese cognitivecomplexe prin scoaterea în afara muncii și izolare.El iși ia ,,porția de cunoștințe”, din mediul online,de care a devenit dependent. De multe ori omul seretrage intr-un mediu virtual conceput de alții casă-i ocupe timpul. Cu noile tehnologii desupraveghere omului îi este încălcată intimitateapersonală din ce în ce mai mult. Din lăcomie sauignoranță unii cad în capcana ,,postărilor” și chiarcontribuie la aceasta prin expunerea exagerată adatelor personale pe siturile de socializare. Aceștiadevin vulnerabili și cad victime unor șarlatani carepândesc ca animalele de pradă. În epocatehnologiei calculatoarelor, omul a dezvoltat, pelângă programe de calculator utile și așa numiții,,viruși de calculator” care umblă și distrugprogramele utile. Cât de dăunători sunt aceștiviruși? Aș spune că sunt la fel de dăunători cavirușii vii, naturali. Viețile oamenilor depind defoarte mulți viruși, fie ei de calculator fie de virușiinaturali. Omul a încercat să cerceteze și să dezvolteforme primitive de viață și neviață, printre care șivirușii, pentru a-i folosi ca arme biologice înpotrivasemenilor săi. Crearea oricăror forme de viruși,chiar și cei de calculator, cred că spune ceva desprenatura umană și anume că este capabilă să creezeforme distructive. În ultimii 30 ani au apărut totfelul de viruși naturali care atacă ființele vii, de laplante la animale și până la oameni. De unde vinacești viruși? Nimeni nu știe. Virușii sunt cele maimisterioase organisme de pe Pământ. Pentru căniciunul nu poate supraviețui sau reproduce fărăo gazdă, unii oameni au pus la îndoială că aceștiapot fi considerați vii. Misterios este virusul care aapărut la sfârșitul anului 2019, numit de oameni

În cãutarea adevãrului (45).În cãutarea adevãrului (45).Viaţa pe Pământ şi în UniversViaţa pe Pământ şi în Univers

„Viitorul este praf de stele, pentru că îl puteți visa. Prezentul este lut, pentru că îl puteți modela. Iar

trecutul este piatră, pentru că nu îl poți schimba niciodată.”

Gheorghe Valerică CIMPOCA


5nr. 127, 2020

coronavirus, sau pe scurt COVID19 și care a dus laun număr mare de îmbolnăviri și decese în rânduloamenilor de pe întreaga planetă. Acestcoronavirus are o formă sferică, pleomorfă, cudiametrul cuprins între 120 nm și 160 nm, avândun înveliș extern pe care se află niște proeminențeglicoproteice, foarte lungi (24 nm), pedunculare,numite spicule, cu etremități rotunjite, bulboase,aranjate în așa fel încât la microscopul electronicdau aspect de coroană solară (de unde șidenumirea de coronavirus). Spiculele au rolul dea se lega de receptorii celulari umani, favorizândinfecția celulelor sensibile. Nimeni nu știe cum seîmprăștie acest virus și ce anume îl face să dispară.Cercetătorii cred că toți virușii au la bază AcidulRibonucleic (ARN) și că datorită faptului că ARN-ul a stat la baza dezvoltării ADN-ului în univers șila om, acesta are capacități mai mari de a sereproduce fără ajutorul altor molecule. Explicațiileîn sine fiind complexe. Ori, omul, care are cea maicomplexă spirală ADN și cele mai complexestructuri ARN, este expus cel mai mult în fațavirusului. După ce virusul intră într-o celulăumană, genomul ARN al virusului celular estedepus în citoplasma celulei umane. Coronavirusulare o proteină cunoscută sub denumirea de ,,ARNreplicase”, care permite transferul ARN-uluivirusului la celula gazdă. Funcțiile celulare aleARN-ului uman sunt perturbate de coronavirusulCOVID19, scăzând imuninatea corpului uman.Omenirea de pe întreaga planetă a intrat în alertăși a început să ia măsuri de protecție. Printremăsurile bune care s-au luat au și unele măsuriaberante care încalcă drepturi și libertățifundamentale, cum ar fi: reținerea și izolareapersoanelor fără acordul acestora, separareabunicilor de nepoți și chiar de copiii lor. Astfel deplanuri prost gândite și prost prezentate decanalele de știri nu au făcut decât să inducă panicași frica în oameni. Cum va arăta lumea după ce vatrece coronavirusul COVID19? Incepând cu anul2020, omenirea se confruntă cu o criză globală,poate cea mai mare a generației noastre. Suntprobleme mari atât în plan medical cât și în planeconomic. Acum avem de ales între mai multevariante alternative pentru a depăși criza. Cândalegem dintre mai multe variante alternative,trebuie să ne întrebăm nu numai cum depășimamenințarea imediată, ci și ce fel de lume vommoșteni după trecerea furtuni. Da, furtuna vatrece, omenirea va supraviețui, cei mai mulți dintre

noi vom fi în viață, dar vom locui într-o lumediferită. Această furtună va trece, dar alegerile pecare le facem acum ne-ar putea schimba viețilepentru anii care vor urma. Preotul ConstantinGaleriu afirma ,,Nu fiecare furtună vine să-țidistrugă viața; unele vin să-ți curețe calea”.Asta inseamnă că din când în când omenireaprimește semnale de schimbare radicală amodului de viață; de la un consumism exagerat lao viață mai cumpătată, mai liniștită, mai peînțelesul tuturor într-o societate ,,restrictivă”.Structuralizarea exagerată și consumul exagerat alomenirii a adus-o în pragul prăpastiei. Pe o planetăsărăcită de resurse, poluată fără discernământ, noioamenii ne indreptăm către o catastrofă, punândîn pericol dispariția speciei uumane. Dacăcoronavirusul COVT19 nu apărea, sigur ,,cineva” l-ar fi inventat ca să oprească puțin în loc oameniide pe planeta Pământ, să respire aer curat, să sebucure de natura înconjurătoare, să opreascăpoluarea produsă de avioane și de mașini, săoprească deplasările exagerate dintr-o regiune înalta, în scop turistic sau sportiv, dar mai ales săoprească microundele folosite în comunicații, carepe lângă că omoară viața, iau omului toatălibertatea prin supraveghere continuă. Sunt forțatespre utilizare tehnologii imature și chiarpericuloase. Țări întregi sunt folosite înexperimente sociale la scară largă. Ce se întâmplăcând toată lumea lucrează de acasă și comunicădoar de la distanță? Ce se întâmplă când școli oriuniversități își desfășoară activitățile doar online?Omul se va adapta sau nu noilor condiții? Varenunța omul la consumul și risipa exageratăimpusă de bogații planetei? Puțin probabil. Nici nua trecut criza medicală că oamenii s-au aruncat cuși mai mare furie în ,,desfrâul planetar,,.Suntem ocivilizatie primitivă, nu am depășit nivelul zero alprimului nivel de civilizație (după NicolaiKardașev există 3 nivele ale civilizațiilor). Vomrămâne o civilizație de tipul 0, capabilă doar săexploateze energia planetei Pământ și constrânsăde incapacitățile ei tehnologice să rămână pePământ de unde inevitabil vom dispărea, sau vomprogresa și vom ajunge să colonizăm mai multeplanete și sisteme solare?

Va urma

nr. 127, 20206

Climate literareClimate literareClimate literareClimate literare

FILOZOFIA ŞIFILOZOFIA ŞI

ŞTIINŞTIINŢŢA SUBA SUBSEMNULSEMNUL

UNITUNITĂŢĂŢIIIIDragoș NICULESCU

1. Teme epistemologicefundamentale.

Desigur că reflecţiaasupra raportului dintreştiinţă şi filozofie, cu toatecoordonatele salegnoseologice şi

epistemologice, ridică drept obiect fertil de discuţieproblematica raportului dintre ipostaza metafizicăspeculativă a ştiinţei filozofice şi ipostaza pozitivistăa ştiintelor fixe, supuse puterii operaţionale aprincipiilor formale logico-matematice. Pentru ca,plecînd de aici, de laanaliza gradului desuprapunere, de imixtiunesau de diferenţiere a celordouă domenii ştiinţifice, săse ajungă la evaluareastatutului omului deştiinţă, la estimareaaparatului său analitic şisintetic de acţiuneteoretică, la descoperirea,pînă la urmă, a unui fundament călăuzitor unic,integrator în demersul ştiinţific pe care îl execută.Metoda matematică, cercetarea sub microscop,reflecţia, narativitatea şi speculaţia nu se dovedesc

a fi altceva decît forme relativdiferite ale unor căi detindere înspre descoperireaaceluiaşi adevăr ultim, globalşi absolut, căruia fiecaredintre acestea încearcă să îilumineze cîte o mică parte,să-l surprindă dintr-un altunghi. Acesta este efortul decunoaştere al omului, căruia,odată cu darul conştiinţei, i s-

a hărăzit şi destinul deetern căutător al unor tainepe care nu se ştie cînd şi înce măsură le va cunoaşte,efort care orice formă arîmbrăca, orice cale depătrundere şi descifrare şi-ar revendica, utilizează înegală măsură rigoarea,claritatea, coerenţa logicăşi, mai presus de orice, darul scînteii intuitive –sămînţa Dumnezeiască aşezată şi încolţită în luminacerebrală a fiinţei umane, care, azvîrlită în jerba unoriptoteze halucinante, îi transfigurează acestei fiinţecondiţia pauperă, proiectînd-o spre graniţele cereşti.În curiozitatea neobosită care i-a bîntuit fiinţa, omula depăşit uşor scepticismul gnoseologic incipient şideclanşator prin însăşi puterea fecundă a negaţiei,pentru a sta o clipă să se înţeleagă pe sine, să-şiexplice, prin sensibilitate, gîndire sau logos, fiorulnestăpînit al căutării.

A urmat duelul termenilor în raport cuîncărcăturile conceptule pe care le poartă şireprezintă, pentru a se desprinde din el căutareaconcretă, pragmatică a empirismului englez, dar şisupleţea decelerării raţionaliste, specificăfrancezilor cartezieni şi postcartezieni.Scepticismului humeian, care pune radical în

discuţie conceptul decauzalitate din ştiinţă,Kant îi dă o replică deproporţii, pe cît de vaste peatît de originale, depăşindmatematic şi sinteticempirismul şiraţionalismul prinafirmarea existenţei uneicauzalităţi apriorice,determinantă a facultăţilorde cunoaştere carestructurează şi construiesc

experienţa. Aşa cum experienţa nu este posibilă fărăformele a priori ale conştiinţei, nici conceptele(categoriile) un pot exista fără intuiţiile generatoare.Nu credem că epistemologia genetică a lui J. Piaget,care legitimează aplecarea către cunoaştereaştiinţifică prin puternici factori psiho- şi sociogeni,care se unesc pentru a izvorî acel apetit inexplicabilşi irepresibil către cunoaştere al omului, sînt în starea nărui existenţa unor cadre prestabilite alesubiectului, chiar şi în condiţiile în care Kant nuexplică suficient geneza lor, şi aceasta dintr-un motivcapital: transcendentalul, coborîreatranscendentului în imanent, nu poate fi explicat. Lagraniţele difuze ale orizontului său, explicaţia umanăse opreşte.

Din punct de vedere al metodei, al cunoaşteriisistematizate, filozofia ocupă nivelul de cea maiînaltă generalitate, întrucît filozofia, prindimensiunea şi funcţia sa gnoseologică, se constituieşi ca metodă de abordare a lumii în totalitatea ei,urmînd apoi nivelul metodei şi metodologiei aşa zis“de graniţă”, valabile pentru mai multe ştiinţeparticulare şi transferabile între aceste ştiinte dupăunele adaptări adecvate, şi, la nivelul de jos,metodele şi metodologiile specifice, distincte de la odisciplină la alta. “Purismulm e t o d o l o g i c ”parmenidian, construit peesenţă, pe adevărul logic şinu pe experienţă, sesituează la polul opusexpansiunii metodologiceplatoniene, căci se trece dela pur la dialectică, urmîndca Aristotel să nu-şi mai fiesuficient doar proprieiviziuni, ci, prin logică, săofere un instrumentoperativ metodologic pentru gîndirea ştiinţificăglobală. Pînă la îndoiala hiperbolică a lui Descartes,pînă ce omul, îndoindu-se de puterea lui decunoaştere, simte Absolutul Fiinţei perfecte,Dumnezeu, nu mai e decît un pas, şi acesta este făcutde Francis Bacon – o încercare de negare a“organon-ului” aristotelic pe baza normelorinducţiei amplificatoare, insuficientă însă pentru avalida corect funcţia logică inferenţială, mişcareasigură între polii cauzali ai premisei şi concluziei.Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea mai ales marcheazăo strînsă întrepătrundere între filozofie, ştiinţe, arteşi meserii. Este epoca unui nou salt în istoria gîndiriişi civilizaţiei lumii, căci proeminentele creaţii ale luiDescartes, Newton, Leibniz, Diderot, aleenciclopediştilor francezi sau remarcabileleconstructe ale lui Kant sau Goethe deschid căile unornoi viziuni, fac să pătrundă magma reflecţiei şijudecăţii umane prin reţele unor fisuri insesizabileale misterului. În lucrarea “Introducere înepistemologie”, filozoful şi profesorul Acsinte Dobre

reafirmă şi susţine sugestia lui P. Botezatu de aconsidera, în cadrul metodei filozofice, logicaformală şi dialectica ontologică într-o unitate polară:“Ca teorii de nivel universal, ele nu se substituie unaalteia şi fiecare va contribui cu laturi necesare, darnu suficiente, la reconstrucţia în gîndire auniversului dinamic al lumii”. Dacă pentru JohnLocke “nimic nu există în intelect care să nu fi existatmai întîi în simţuri, iar Hegel impune dialectica cametodă filozofică generală, Kant se menţine în sferaopusă, a metafizicii, a formelor a priori, anteriorexistente în subiect. Iată spre exemplu, cele trei ideiale raţiunii (Vernunft), distincte, la Kant, de intelect(Verstand): ideea de suflet ca totalitate afenomenelor interioare, ideea de lume, ca totalitatea fenomenelor exterioare şi ideea de Dumnezeu, catotalitate a realului şi posibilului. Aceste trei idei sîntde factură pur metafizică, stabile, individuale, fără săexprime o soluţie constructivă relaţională, deciraţional-dialectică. A încerca măcar să le tratămdialectic, înseamnă, după Kant, “a ne iluziona princoncluzii dialectice generatoare de antinomii de

neacceptat (A. Dobre)”. Înorice caz, dialecticamodernă, unificatoare alogicii cu principiiontologice, considerată deHegel metodă absolută,fundată pe contradicţiiinterne, depăşite prinsuccesiunile triadice teză-antiteză-sinteză, nu vaputea înfrînge niciodatăf u n d a m e n t u ltranscendental. La această

concluzie, coincidentă viziunii kantiene, va ajungemai tîrziu chiar neopozitivismul lui Wittgenstein,care consideră în final (“Tractatus logico-philosophicus”) că logica este de naturătranscendentală, independentă de experienţă,imanentă spiritului pur, o imanenţă, subliniem noi,apriorică, de origine esenţial transcendentă.

Va urma

nr. 127, 2020 7


nr. 127, 20208


Literatura rusă pe lângă multecapodopere ne oferă și momentede viață unice în literaturauniversală. Una dintre acestea esteviața marelui poet AleksandrSergheevici Pușkin. Comparatadesea cu Don Juan, Pușkin a trăitzeci de povești de dragoste care maide care mai interesante. Istoriciiliteraturii universale spun de o sutatreisprezece astfel de povești carepână la urmă sunt adevărate iubiriiale marelui poet.

Născut la 06.06.1799 la Moscovaîntr-o familie de aristocrați, a muritla 10.02.1837 după un duel cu unofițer francez la Sankt Petersburg.Rusia a fost și rămâne țara în care semoare cu o ușurință debordantă dindragoste, cu atât mai mult în secolulal-XIX-lea. Să ne amintim că totRusia a dat-o pe Anna Karenina prinromanul lui Lev Tolstoi, o străbunicăa poveștilor de iubire năprasnică.

La masculin am putea spune căA.S. Pușkin este Anna Karenina apoveștilor de iubire. Pușkin a avut oexistență asemenea unui râuînvolburat pe care nimic nu-l poateopri din drumul său, a fostpermanent într-un vârtej aldragostei și din cauza ei a fost exilatla…Chișinău, aici în Basarabianoastră, unde a trăit tumultuos treiani. A avut strămoși germani,scandinavi și africani. Din acestamestec de seminții pestrițe a luatnaștere o personalitate deosebităcare va îmbina: profunzimea cusensibilitatea sufletului rus, pornirilepătimașe, chiar sălbatice cu cele alesângelui african.

Temperamentul său vulcanic l-afăcut să se manifeste în dragoste

năvalnic, ca o furtună năprasnicăpornită din senin. Acesttemperament s-a manifestat și înopera sa nu numai în dragoste.Versurile sale îndrăznețe, îndreptateîmpotriva sclaviei (existente în aceaperioadă în Rusia), precum șiepigramele care-l vizau chiar pe țar,i-a adus exilul în 1820,adică la 21 deani. După ce scrie și publică poemul„Odă libertății” țarul Alexandru Iordonă îndepărtarea poetului dincapitală și trimiterea sa în exil în…Basarabia provincie rusească peatunci. Așa că Pușkin ajunge laChișinău.

,,Regină slabă a Cyterii,Să-mi piei din ochi și ieși în față,Tu, ce pe regi cumplit îi sperii,A libertății cântăreață!Cununa dă-mi-o mai curândȘi-n liră pune-mi aspre tonuriSă fulger viciul de pe tronuriȘi viața liberă s-o cânt.”

Aceasta este prima strofă apoeziei amintite. Inițial țarul a vrutsă-l trimită în Siberia, dar a fostsalvat de apropiați. Așa că ajuns laChișinău. Aici a fost trimis cafuncționar pe lângă Inzovguvernatorul regiunilor din sud-estul Rusiei. Transferul din capitalaRusiei la Chișinău a fost ca o loviturăde măciucă pentru poet.

Aici nu avea o societate aleasă,nici aristocrație cu saloane luxoase,nici discuții politice sau cancanuri,pe scurt, nu era pe placul lui. Dartotuși Chișinăul avea un atuu: femeifrumoase (ca și azi de altfel !).Basarabia de atunci trăia momentulde eliberare după mai mult timp desub dominația otomană care

încremenise societatea, așa căaceasta intrase în era de dominațierusească, mai deschisă, maipermisivă, ceea ce a condus laliberul zbor al femeilor frumoase însocietate.

Acum Pușkin a realizat că aicieste în elementul său și în trei anicât a stat la Chișinău s-a aruncat înbrațele a zeci de femei frumoaseceea ce a condus la invidia șioprobiul bărbaților locului. De aiciconsecința: a fost implicat în zeci dedueluri care-i atrage și porecla dinpartea moldovenilor de „conașulPușcă”.

Ca să vezi de ce a fost în starePușkin aici: la o serată facecunoștință cu vestitul generalRaievski, un erou al bătăliei de laBorodino din 1812 împotriva oștilorlui Napoleon, și cu cele trei fiice aleacestuia: Caterina, Elena și Maria.Pușkin se îndrăgostește de toate treiși le seduce, ceea ce a provocat unadevărat scandal la acel moment. Șipentru că seducția funcționează înambele sensuri, chiar el a fost sedusde o țigancă fermecătoare, LudmilaSekora Inglezi la conacul Ralli dinBasarabia. Aceasta era căsătorită cuboierul Inglezi proprietar deterenuri. O cumpărase pe Ludmila

Iubirile lui ALEKSANDRIubirile lui ALEKSANDR

SERGHEEVICI PUSERGHEEVICI PUȘȘKINKINAnton GAGIU

nr. 127, 2020 9


de la o familie de țigani de pe una dinproprietățile sale.

Boierul Inglezi chinuit de gelozieo urmărea pe Ludmila fie personal,fie prin angajați. Nu i-a fost ușor săobțină o dovadă convingătoare căLudmila „îl traduce” cu Pușkin .Așacă într-o zi pe când o urmărea în parca văzut-o întâlnindu-l pe Pușkin. Așacă a doua zi a închis-o în casă, iar el aplecat să-l întâlnească pe Pușkin, casă-l provoace la duel. Aici însă aintervenit providența: guvernatorulprovinciei Ivan Nikitici Inzov pe lângăcare lucra Pușkin ca funcționar, aaflat de provocarea acestuia la duelși-l salvează „îl pedepsește” pe poetcu zece zile de arest la domiciliu, iarpe Inglezi îl trimite un an înstrăinătate împreună cu Ludmila.

Când a aflat Pușkin de plecareacelor doi, Ludmila era departe. Darnici nu se stinsese bine dragosteapentru Ludmila că în viața poetuluiapare o altă țigancă, anume Zamfira.Aceasta era de o frumusețerăpitoare având pe „vino-ncoace”.Ocunoaște în satul Dolna la conaculboierului Ralli-Arbore. A trăit acolocu Zamfira timp de o lună. Pușkin îlconvinge pe Ralli să-l lase să trăiascăcu Zamfira în șatra ei, acesta îl lasă,dar Zamfira era promisă unui țigandin șatră, așa că într-o dimineațăPușkin se trezește fără Zamfira încort. Peste ani Ralli îi povesteștepoetului că Zamfira a fost înjunghiatăde țiganul cu care fugise.

Impresionat până la lacrimi dedrama Zamfirei poetul a scrispoemul „Țiganii”. Nu numai aceastăpoezie are rădăcinile adânc înfipte înviața poetului alături de femeileiubite din această etnie, ci și alteleprecum:

„Eu te-am iubit și poate că iubireaÎn suflet nu s-a stins de tot;Dar nici neliniște și nici tristețeEa nu-ți va mai da, așa socot.”

( Eu te-am iubit )

„După o viață zbuciumată,La furtuni nepăsător,Poate și de astă datăAflu țărmul salvator…”

(Presimțire)

„Ce să regret? Și unde acumNepăsător aș mai porni?Pustiul tău, c-un lucru numaiSufletul meu ar mai uimi.”

(Mării)

„Trec norii tot mai rar în lungul loralai;O, scump luceafăr trist, ce seara îmirăsai,Tu-nvălui în argint și sensurile toate,Și golful ațipit și stâncile-nnoptate;”

(Trec tot mai rar)Traducere Maria Banuș

Dar în perioada „Basarabia”marea iubire a lui Pușkin nu a fostnici Ludmila și nici Zamfira, cigrecoaica Calipso Polichroni, desprecare se vorbea în anumite cercuri laChișinău că a fost amanta LorduluiByron. Aceasta fugise de laConstantinopol după revoltapopulației grecești și se stabilise laChișinău cu mama ei. Pușkin a maiiubit o grecoaică, care însă nu era lafel de frumoasă ca prima căreia îidedică poezia „Șalul negru”. „Pecând fusesem tânăr și-ncrezătortrufaș/O tânără grecoaică iubita-ampătimaș.”

De la Chișinău după trei aniPușkin a plecat la Odesa. Din nouintră în conflict cu autoritățile țaristeși este trimis în exil în satulMihailovskoie de lângă Pskov. Și aici

existența sa este un periplu întreiubiri mai mult sau mai puținintense. În 1826 Țarul Nicolae I îiridică pedeapsa și Pușkin se întoarcela Moscova.

În anul 1828 la un bal o întâlneștepe Natalia Goncearova o tânără deșaisprezece ani de o frumusețerăpitoare. Se îndrăgostește de ea șio cere de soție, dar familia acesteiase opune. Abia peste trei anireușește să obțină acordul familiei eipentru a o lua de soție. Natalia a datnaștere la patru copii în orășelulTarkoe Selo ( Satul regal ) unde veneaadesea vara și țarul. Și ca să vezi,Natalia cea frumoasă îlimpresionează pe țar și ca s-o aibă înpreajma sa, îi oferă lui Pușkin o slujbăla curte.

În anul 1834 nefericirea lui Pușkinatinge apogeul. Apare la curte unofițer francez pe nume Georgesd'Anthes, fost senator. Cu trăsăturifine, înalt, impunător, cultivat șirafinat a devenit în scurt timpatracția saloanelor din SanktPetersburg. Natalia s-a simțit atrasăde el și între ei s-a stabilit o legăturăputernică, dar totuși platonică.Această legătură durează mai mulțiani. În anul 1837 Pușkin primește oscrisoare anonimă cu caracterofensator. Atunci Pușkin ia foc. Îlprovoacă pe ofițerul francez la duel.Acesta cere un răgaz decincisprezece zile, răstimp în care secăsătorește cu Ecaterina soraNataliei, deci devine cumnatul luiPușkin.

Duelul are loc pe opt februarie1837.Pușkin este grav rănit lastomac, iar francezul capătă doar orană minoră la mână. După o agoniede două zile Aleksandr SergheeviciPușkin moare la zece februarie. Așasfârșește la numai treizeci și opt deani unul dintre cei mai mari poeți aiRusiei (poate cel mai mare) și ailiteraturii universale, ucis de iubireaeternă pentru FEMEIE.

nr. 127, 202010


III

Consum în orice seară câte un stol de rime! –Oprindu-mi rătăcirea pe culme de zenitReinvestesc ideea doar primului venit;Nevindecat, îmi caut, în cerc, prima pătrime...

Etern de multă vreme, sub vremuri troienit,Limanul unor verbe născut să îmi comprimeIubirea înserată în numerele prime,Adăugându-i gena din care-am provenit.

Mă caut printre forme, dezmoștenit de mine,Adaug unghiuri drepte trecutelor idei,Retrag silabe moarte ce vor să mă domine,

Ipotenuza urcă în calea mea și de-iAnalizez puterea prin forța unor dineNu reușesc căderea, dar, iarăși, mă vând ei...

XLIII

Pentru idei ajung pân’ la secundă! –Azi mă închin și mă întorc în seară;Un teritoriu viu stă să mă doară,Lăsând melancolia mai rotundă...

Aș pune punct, dar sunt în plină vară!Revin, plecând pe viscolita undă;O rază îmi arată cât de scundăMă simt în fața Lui... Dar... gândul zboară...

Am să-mi asum neliniștile toate.Nesomnului i-aș pune iar un dinte;E tot mai greu să-ncerc a mă socoate

Stăpâna poeziei mele sfinte.Cobor genunchiul... Cine știe?..., poateUn vechi trecut mă duce înainte...

XXXVI

Vă las... Îndepărtându-mă, încercAmiezelor să le redau culoarea.Luminile îmi caută mirarea,Eternizând atâtea puncte-n cerc!

Nu mai am timp, dar caut din alt unghiTăcerile, să le contemplu-n pace.

Idei se reîntorc sub carapace,Nu-mi mai rămâne decât falsul junghi.

Visând, găsesc alte culori în perne,Ecourile celuilalt black horse.Rămân pe urma lor când fila cerne,

De multe ori convins că vă las vouăExilul sfânt din care m-am întorsȘi vă voi da o altă Carte... Nouă...

XVII

Atâtea unghiuri ai deschis, deodatăNevindecată de același mers,Anticipând că singurul demersDevine o Istorie, o Dată...

Mă sechestrezi în fiecare versAșa plătind, mai mult ca niciodată,Regretele ce nu vor să mă bată;În mine te-am pictat și nu ți-am șters

Ultima treaptă către altă scuzăMinoritară noului precept.Iar dacă, mâine, viața te acuză,

Trăind, în cerc, numai triunghiul drept,Rămâne-vei acea ipotenuzăUitată azi, pe care o accept...

LXXIII

Lasă-mă, iubito, să-ți mai spun „mă iartă”,Lacrimile tale au lovit mai crunt!Limpeuzindu-i umbra celui care sunt,Lunec către tine dar nu știu, pe hartă,

Lespedea sub care am căzut cărunt...Luminează noaptea, caută o soartăLacunară, astăzi... Anii mei îmi ceartăLiniștita viață... Dar nu am mărunt

Literelor slabe să le pun atele.Lipsurile filei îmi umbrește cântul,Libertatea cere drumul către stele...

La un semn de carte, caut necuvântul.Las lumini aprinse să ajung la ele –Limpede izvorul... negru greu pământul!...

SONETE...SONETE...George TEI


nr. 127, 2020 11

PAUL CELANPAUL CELANO sut\ de ani de laO sut\ de ani de la

nanașștere, cinci zeci detere, cinci zeci de

când ne-a p\r\sitcând ne-a p\r\sit

Paul LEIBOVICI

Continuare din numărul trecut

Pentru a înțelege literaturași în special „poezia” creată dePaul Celan, lectorulcontemporan trebuie săparcurgă paginile istorieiîncepând cu subjugareaBucovinei de către regimul

sovietic, apoi ocuparea acestui teritoriu de armatelegermane și române. În prima subjugare comunistăîntreaga populație a Bucovinei a fost supusă unorlegi ale regimului bolșevic, care a dus la dispariția,închiderea, suspendarea drepturilor oamenilordintr-o societate – până atunci liberă și democrată,a cărui cultură era la nivelul popoarelor din vestulEuropei. Odată cu ocuparea Bucovinei și Basarabieide armatele fasciste germane și trupele române aînceput persecutarea evreilor, formarea primuluilagăr de la Cernăuți și apoi gonirea acestora pesteNistru-în lagărele de muncă ale Transnistriei. Atâtîn drum spre diversele lagăre cât și apoi- ori au fostexecutați mii de evrei, iar unii au murit din pricinamizeriei, bolilor. Printre aceste victime s-aunumărat părinții lui Paul. Încă din copilărie a primito educație care a stat mai întâi sub influența tatăluisău Leo – sionist și vorbitor al limbii ebraice. Dar,Mama sa fiind de cultură germană, a căutat ca și fiulsă învețe la Școala germană – primind o educațiecorespunzătoare. Subliniez faptul că sora tatălui –Mina – a plecat cu un grup de sioniști spre EretzIsrael - 1934. Indiferent de opția sa lingvistică,educația primită în casa părintească, anul 1940răstoarnă toate proiectele, situația se înrăutățeștepentru evrei. Epoca, amintită mai sus a lagărelorduce spre despărțirea definitivă a lui Paul de familiasa. Paul Peisah Antschel (23.feb.1920). În aprilie1945, la bordul, unui camion militar rusesc, va trecegranița îndreptându-se spre București. Aici tânărulde 22 de ani își va câștiga pâinea ca traducător, launele ziare centrale, a numeroase articole din limbaromână în limba rusă. Prilej de a face cunoștință și

a intra în societatea unortineri reporteri, scriitori, poețidin Bucureștiul anilor deînceput al regimului comunist.La București se face cunoscutca tânăr poet. PseudonimulCelan provine anagramareanumelor său de familie„Antschel”. Bogatele saleproiecte încep să se conturezecompunând o seamă de texte– versuri în limba română. Totla București se naște proiectul unui volum deversuri în limba română. În 1946 adunămajoritatea textelor poetice într-un volum pe care-l intitulează „Nisipul din urmă”. Poema „Marianne”.Aceste versuri îi vor apărea în prestigioasa revistă„Viața Românească” mai apoi apar într-un volum alscriitorului Petre Solomon. „Izma iubirii a crescutca un deget de înger/ să crezi: din pământ mairămase un braț răsucit de tăceri/ un umăr ars dedogoarea luminilor stinse/ o față legată la ochi cunăframa neagră a vederi/ o aripă de mase de plumbși alte frunze/ un timp istovit în odihna scăldată deape/...”. Mariane-personajul oniric și străveziu îșidezvăluie adevărata materie în poemul românesc,unde apare ca un înger-demon. Mai apoi îi va aparepoemul „TANGOUL MORȚII în prestigioasa revistăCONTEMPORANUL” - 2 mai 1947. Redactorul șef –era Crohmălniceanu. Laptele negru din zori îl beaucând e seară/ Îl beau la amurg îl beau și la noapte/Îl beau, îl beau./ Săpam o groapă-n văzduh și nu vafi strâmtă/ Un om stă în casă se joacă cu șerpii șiscrie/ el scrie-n amurg în germană..... evre-i-i și-ifluieră el porunca ne dă să cântăm pentru dans... Elstrigă săpați mai adânc iar ceilalți cântați/ arma oînșfacă, o flutură, albaștrii i-s ochii/ Săpați maiadânc iar ceilalți cântați pentru dans mai departe...”.De asemenea a tradus din limba germană în limbaromână „Povestirile lui Frank Kafka” și a colaboratla prestigioasa revistă „SECOLUL XX”. Peste ani vomgăsi versurile lui Celan în „Caietul cultural” nr. 90sub îngrijirea lui Geo Șerban. Opera sa va cunoașteo nouă și îngrijită apariție a scriitoarei Nelli Sachs.„Tangoul morții” care a apărut în premieră înrevista „Contemporanul”, a reapărut peste ani subîngrijirea poetei Maria Banuș. În 1987 apare o carte„Români contemporani” semnată de PetreSolomon. Autorul închină poeziei lui Celannumeroase pagini. Autorul culegerii a subliniat„Paul Celan era un scriitor desăvârșit, la plecareadin România. Publicase, adevărat, doar un singurvolum. Paul Celan era pur și simplu strălucitor,

monden, cuceritor. Avea un farmec deosebit,romantic, nu sumbru ci deschis. Ochii săi căpruicăruia îi sucombase Lia Fingerhut și Ciuci Marcovici.Vorbea în șoaptă cu Ciuci, fără întrerupere. În aceletimpuri, Ciuci era o foarte tânără actriță care maiapoi a fost cunoscută „poeta Maria Banuș”. El îi cântaun vechi șlagăr german „Flanderu in Not” - cusubiect sumbru. Celan avea o voce plăcută, iarsocietatea tinerelor se întreceau cu complimentele.În decursul anilor, numeroși literați din România aucercetat opera lui Celan, căutând să pătrundă însensurile, semnificația fiecărei poezii, ba aș spune afiecărei expresii. Iată de pildă, poeta Nina Cassian„M-am întâlnit prima oară în adolescență, în ultimiiani de liceu, când am citit volumul de versuri apărutîn 1973. Nina Cassian și Petre Solomon, prietenidevotați ai autorului rămân un factor de referință încultura noastră, în toate traducerile care i-au urmat-semnate de A. Șurlea, Luminița Graur, Ion Papuc,Nora Iuga pentru care versurile lui Celan aureprezentat un magnet” Cassian adaugă: „am simțit

nevoia de a înțelege. Doream să dau cele mai bunetălmăciri în cadrul ei. De abia în 2006 am traduspoemele din Mac (1952) tipărite în Paralele 45. NinaCassian va realiza un volum de traduceri din operalui Celan (dec.2011) care a fost publicat la edit.Polirom în 2015. Iată cum definește Casian: Mărețiaacestei opere vine din faptul că, lupta pentru un sensistoric, poetul a creat treptat, treptat un idomsingular, o limbă aparte”. De opera lui Paul Celan s-apreocupat și scris Elena Vlădurean „Poeziile luiCelan trebuie înțelese”; Marta Petreu, prof. AndreiCorbea, Bianca Bican. Menționez în mod specialrevista APOSTROF, cartea lui Alain Badiu; Secolul –revista literară de la Cluj. Prof. Andrei Corbea-Hoișiea scris un interesant studiu asupra operei lui PaulCelan și „meridianul său” (Polirom 1998). Nelimităm doar la opera lui Paul Celan – destul desuccintă – concepută și scrisă în perioada cât a locuitîn România, dar analizată temeinic, peste ani, depersonalități ai literaturii române. Iată în continuareun poem de Paul Celan în traducerea Mariei Banuș.

nr. 127, 202012


Fuga morțiiPaul CELAN

Negru lapte al zorilor seara îl bemla amiază îl bem dimineața îl bem noapteaîl bem și bemsăpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt.În casă stă un bărbat cu șerpii se joacă el scriecând seara se lasă el scrie-n Germania părul tău auriu Margaretael scrie și iese în fața casei și stele scânteieel fluieră și-și cheamă dulăiiîși fluieră jidovii să sape o groapă-n pământne ordonă cântați acum pentru dans.Negru lapte al zorilor noaptea te bemte bem dimineața-n amiază și seara te bemte bem și te bem.În casă stă un bărbat cu șerpii se joacă el scriescrie când seara se lasă-n Germaniapărul tău auriu Margareta.Părul tău de cenuși Sulamitasăpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt.El strigă săpați mai adânc în pământvoi unii voi alții cântați mișcați din arcușîși scoate pistolul din brâuîl flutură – albaștri-i sunt ochiiînfigeți mai bine lopate voi unii voi alții cântați pentru dans mai departe.

Negru lapte al zorilor noaptea te bemla amiază te bem dimineața și searate bem și te bemîn casă stă un bărbat cu părul tău auriu Margaretapărul tău de cenuși Sulamita cu șerpii se joacă.El strigă mai dulce moarteacântați moartea-i un maistru din țara germanăel strigă mai sumbru atingeți viorileatunci veți sui ca fumu-n văzduhatunci veți avea o groapă în noriacolo patul nu-i strâmt.Negru lapte al zorilor noaptea te bemte bem la amiazămoartea-i un maistru din țara germanăseara te bem dimineața te bem și te bemmoartea-i un maistru din țara germană ochiul lui e albastrucu glonțul de plumb te lovește te lovește precisîn casă stă un bărbat părul tău auriu Margaretadulăii asupra-ne asmute, ne dăruie-o groapă-n văzduhcu șerpii se joacă viseazăe moartea-un maistru din țara germanăpărul tău auriu Margaretapărul tău de cenuși Sulamita.

Traducere de Maria Banuș

nr. 127, 2020 13


Calea spreCalea spre

izvorul luminiiizvorul luminii

Daniel Luca

Vasilica Grigoraş, în volumulde versuri Stropi de toamnăverde (Editura PIM, Iași, 2020),scrie despre căutarea izvoruluiluminii, prin credință. Motivul îlconstituie faptul că individul,istovit de greutatea crucii pe careo poartă („N-am înțeles, Doamne/ că mi-ai dat doar pentru puțintimp / o cruce de dus / și m-ampoticnit la fiece pas / fără săpricep că există / o cale pentru a

ajunge / la izvorul luminii”), ajunge să înțeleagă putereacredinței, a iubirii de Dumnezeu, singura ce-l poate întăriîn lupta cu soarta potrivnică („Cruce-Ți sunt, Doamne, /bat cu disperare la ușa Ta / și Te rog, deschide-mi!” -Cruce-Ți sunt, Doamne).

Iubirea de neam, de țară, de limbă, a aproapelui, aființei dragi își au sorgintea în credință, primind de aicilumină spre a putea străbate întunericul ivit în drum.

Nevoia de lumină e evidentă, lumea fiind în pericolde a dispărea, să se piardă în ea însăși („Mă pierd încetîntr-o lume, / ea însăși pierdută în negura uitării de sine,de Tine și de semeni” – Pâinea iubirii).

Timpul nu mai are răbdare, așteptarea nu își mai arerostul, este momentul de a acționa, dacă până și limba

este atacată („Astăzi, mai mult caniciodată, / Manipulată cu abilădibăcie, / Și forțată să trăiasc-oparodie” – Alo, 112? Aici, limbaromână), iar țara devine victimarăsturnării valorilor, în prim-planaflându-se ura, dezbinarea,violența, hoția, interesul personal(a se vedea poemul Demon-crație, în întregul său).

Acum, azi, încă mai existăsperanță, însă mâine ar putea fi prea târziu [„azi săîndepărtăm răul / și să rodim binele / pentru că doar azie timpul nostru” – Azi (2)].

Cuvântul, dar divin, este arma prin care binele poatetriumfa, având însușirea de a transforma imposibilul înposibil („stâncă goală şi abruptă / munte şi abis / seuneau instantaneu / într-un muget slobod / risipit într-un scurt răstimp / cu forţa cât se poate de vie / şi plasticăa cuvântului” – Oglinda inimii țăndări). Cu atât mai multatunci când, cuvânt lângă cuvânt, se naște poezia(„poezia este ornicul / ce ne leagănă pașii / cu grație /pe firul timpului” – Poezia; „poemul adorat / declarațiede dragoste / mărturisire de sine / de credință” – Poemuladorat), aceasta putând transmite mesaje de iubire înorice loc și oricui, nimic neputându-i ține piept. Fărăiubire, nimic nu e, iar când i se ivește omului în cale,acesta trebuie să se lase purtat în voia ei („Da, să știi cănu ești un hoț desăvârșit, / pentru că eu, cu bună știință/ ți-am deschis ușa atunci când îmi căutai / ochii, mâna,brațele, gura, inima, / deoarece știam că doar astfel, /eu și tu vom deveni un singur HOȚ, / iscusit și însetat deiubire” – Hoțul meu drag).

Poemele din acest volum sunt inegale (exemplificăm,în sens negativ, prin Liberul arbitru, Candoarefeciorelnică, Euharistie), fiind prezente diluția ori tentațiapoeziei adolescentine (Scrisoare către inimă), însă esteluminoasă și degajă căldură și optimism.

POESISPOESISVasilica GRIGORAŞ

ÎNŢELEGERE MISTERIOASĂ

Felinarele străluceau în amurgul toamnei timpurii,o pălă caldă de vânt legăna încolo şi încoacefrunze aurii de castan.

Albastrul serii accentuaculoarea irişilor, ora contopirii privirilor, avalanşă de gânduripurtate de aripile zefirului.

Spre revărsatul zorilor bine ancorată în fiinţa meafac loc poeziei în stare latentăcare-mi dezvăluie că forţa şi armonia vieţii stau doar în înţelegerea misterioasă a iubirii.

DORINŢĂ TÂRZIE

aş vreaca toamnasă-mi fie primăvarăşi pletele-mi auriisă se deşarteîn vii vlăstarelacome de vâlvătaiasevei graţioasece se înalţă până în creştetde tresaltă şi steleleca foculîn căpiţele de fân.

nr. 127, 202014


NICOLAE B|NICIOIU -UN ROMÂN PEMELEAGURI

MIRACULOASE

Nicolae DINA

Ca specie a literaturii degraniță, în care se încadreazăliteratura memorialistică,jurnalul, în general, și jurnalul decălătorie, în special, presupuneconsemnarea unei/unorexperiențe individuale, trăite întimpul unei excursii, creație

presupunând spontaneitatea, trăirea de moment a unorîntâmplări, ca și relativa simultaneitate a faptelor și anotării lor, aspecte ce asigură autenticitatea observațiilorși a eventualelor reflecții asupra celor întâlnite, văzutesau constatate pe meleagurile vizitate. Eugen Simionspunea că „jurnalul de călătorie este un extaz al șoculuiși al meditației”, caz în care se presupune exprimarea înmod direct a sentimentelor trăite și, de aceea, el poatefi înrudit cu poezia, deoarece călătorul tresare ladescoperirea frumosului, a miraculosului pe care îlreliefează, de multe ori, prin enunțuri mai degrabă liricedecât prozaice, rezumate în prezentarea seacă, glacialăchiar, a celor văzute – un lirism realizat fără intențiiestetice.

Literatura română se bucură de o veche tradiție ajurnalului de călătorie, ale cărui câteva elemente seregăsesc în operele cronicarilor români și ale lui DimitrieCantemir, mult mai pregnant în scrierile unor DinicuGolescu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, DimitrieBolintineanu, iar, mai târziu, în cele aparținând lui MihailSadoveanu, Calistrat Hogaș, Alexandru Vlahuță, GeoBogza, G. Călinescu, toți contribuind la cultivareajurnalului de călătorie ca proză poetică. Aceste creații (șimulte altele asemenea, mai recente) se înscriu ca opereîn proză, nonficționale, dar cu multe elemente ficționaleori, potrivit lui Eugen Simion, „jurnalul se bazează pe oambiguă poetică a spontaneită-ții, fugind de orice formăde ficțiune și astfel ajunge o autoficțiune, o ficțiune anonficțiunii”.

Dacă, înainte de 1989, nici în cele mai frumoase

visuri, românii nu puteau călători în afara lagăruluisocialist, odată cu instaurarea regimului democratic,aceștia au (re)căpătat dreptul de a colinda (și) prin celemai îndepărtate colțuri ale mapamondului. Așa seexplică hotărârea poetului Nicolae Bănicioiu de a-și puneîn aplicare un vis mai vechi, acela de a călători pecontinentul asiatic, dar nu oriunde, ci în Japonia, ȚaraSoarelui Răsare, și în Coreea de Sud, Țara DiminețilorLiniștite. De aceea, se înarmează cu cele trebuitoarescrisului („Cum să-mi pregătesc condeiul?/ Să scriu…sărămână «Note»/ Despre lumea de poveste!/ Și agendămi-am făcut,/ Cu program de cuget plin,/ Idei multe săadun”) și se documentează citind literatura despecialitate, dând la iveală o carte interesantă, care, cutoată originalitatea ei literară și stilistică, se înscrie încategoria jurnalelor de călătorie.

Îmbinând talentul de versificator cu rigoarea decercetător a tot ceea ce întâlnește în cale, îl introducepe cititor în lumea miraculoasă a celor două țări, care aureușit să treacă peste dezastrele unor războaienemiloase, realizând un jurnal de călătorie sui-generis,în versuri de factură populară, fără pretenții estetice șifără rigorile caracteristice genului liric, nici măcar alegenului epic în versuri de factură baladescă, fărăprocedee expresive ieșite din comun. Cu toatăbunăvoința, creația sa poate fi catalogată drept onarațiune în versuri, cu elemente descriptive, sugerând,totuși, trăiri afective, punând în lumină pitorescul șiambianța locurilor pe care le străbate, informații istorice,geografice, sociale și etnografice referitoare la popoarelejaponez și sud-coreean.

Autorul își structurează textul cărții: „Popas înOrientul Îndepărtat” în două volume, care se armonizezăși se completează, formând un tot unitar. Sunt precedatede un „Cuvânt-înainte”, în care explică ideea „Proiectuluiasiatic” și prezintă toate pregătirile necesare punerii luiîn practică.

Prima parte, „Pre Scriptum”, este prologul poveștii ceva să vină, despre o călătorie plină de neprevăzut,periplu în care surprizele se țin lanț pentru român, chiardacă se informase, pe cale livrescă ori din „zvonurile”colportate în cercurile în care acesta obișnuia să seînvârtă în țară, despre Țara Soarelui Răsare, unde„lumea-și face viitorul/ cu legende și mistere”. Autorulîși propune să vadă cu propriii ochi fabuloasa lume,proiect pus în aplicare după o documentare acribică, înscopul completării informațiilor istorice, geografice, dindomeniul artelor, căpătate cândva, ca școlar sau cacititor pasionat al unor asemenea lucrări.

Primul contact cu miracolul japonez este vizual,surpriza luând proporții de neimaginat, când capitalaTokyo se etalează în toată splendoarea ei, sub privirile

nr. 127, 2020 15


pline de admirație nedezlipite de geamul hubloului,înainte de aterizare.

Într-o a doua scurtă parte, „Motto-uri”, sunt inseratetrei asemenea citate, reprezentate de proverbe: celjaponez – subliniind ospitalitatea și civilizația niponilor,cel coreean – îndemnând la înțelegerea substanțialitățiilucrurilor și cel românesc – sugerând ideea posibilitățiicunoașterii altor culturi și civilizații, căci fiecare popor sedeosebește de celelalte printr-un mod propriu de a gândi,de a se comporta, de a-și organiza existența. Cu acestprilej, autorul îl informează pe cititor privind conținutulnotelor sale de călătorie, anunțându-l că va evidenția„fenomenul miraculos” prin „versuri ușoare”, folosind unstil propriu, strict original, de „a povesti” cele văzute într-un „poem foileton”.

Partea a treia, „Japonia. Nihon Koku. Țara soareluirăsare.Împărăția crizantemei”, prezintă însemnelenaționale și harta acestei țări, surprinzând informațiigenerale legate de mitologia, istoria, geografia, cultura,religia, literatura și arta specifice, fără a omite istoriarelațiilor acestui stat cu România, culese din diverse surse,așa cum anunțase încă de la început: „Iar apoi…urmat-astudiul/ Cu detalii și rigori;/ Geografie și istorii…/ Fac«bagajul» plin și greu!”.

Urmează apoi surpriza, deoarece, într-o a patra parte,„Impresii de călătorie. Țara Soarelui Răsare”, prinintermediul narațiunii în versuri, autorul va relata tot ceeace vede, aude sau cunoaște, îl miră sau îl entuziasmeazăîn periplul său prin Împărăția Crizantemei, de la așezarela istorie, de la regimul politic la religie, de la războaie șirăzboinici (faimoșii samurai sau „kamikadze”) la refacereațării și pacea instaurată după nenorocirile din a douaconflagrație mondială, cu tot ceea ce presupune ea întoate domeniile, autorul exprimându-și respectul șiomagiul său față de un popor care a renăscut precumpasărea Phoenix, din propria cenușă și mulțumindu-ipentru cele oferite: „Iar acum la terminare,/ Plec din«Soarele Răsare»,/ Cu-amintiri și tolba plină,/ Plec capu'…cu mulțumire”.

În mod firesc, urmează cartea a doua, „Coreea deSud. Țara Dimineților Liniștite”, care este redată în aldoilea volum al cărții „Popas în Orientul Îndepărtat”, încare sunt prezentate, de asemenea, însemnele naționaleși harta țării, precum și informații științifice referitoare lapoporul coreean, un popor „distractiv, veșnic vesel și cusimțul umorului”, la așezarea geografică, la religie, laistoria milenară destul de zbuciumată a unei țări lovitede istoria nedreaptă, când a fost împărțită în două statetotal diferite ca regim politic.

Ca de obicei, următoarea parte al celui de-al doileavolum, „Impresii de călătorie din Coreea de Sud”, estepovestea versificată a ceea ce această „țară

binecuvântată” i-a oferit românului însetat de cunoaștereși entuziasmat peste măsură, căci „Sud Coreea-ifabuloasă,/ Munți și văi o-nnobilează”, ca și tot ceea ceînseamnă viață economică, socială, culturală și educativă,fără a uita frumusețile și bogățiile naturale la care seadaugă cele create de mâna omului. Este impresionat dezona demilitarizată („DMZ…sau Specială/ Cu sistememilitare,/ Stau de veghe la hotare!”). Simpatia șiadmirația autorului nu au margini, căci a văzut „frumoasățară/ cu-o istorie…milenară,/ cu-n popor ingenios/ fie țăriide folos!”.

Cartea ”Popas în Orientul Îndepărtat”, în două volumeîmbinate armonios, fiind rezultatul unei singureexperiențe turistice, se încheie într-un fel de epilog, „PostScriptum”, în care autorul este frământat de grija și defelul în care va folosi toate informațiile culese și reținuteîn agendele sale, în această fructuoasă călătorie(„Jurnalele-s arhipline,/ Iar mentalul…lucră bine,/ Să le-adune, să le-nșire…/ Dar acum vine muncă,/ Să scriucartea cea promisă/ Să fac studiu…mai întâi,/ DespreLumea ce-o găsii!”) și face o comparație între cele văzuteîn țările vizitate și România, constatând, cu ironie și regret,că situația este total defavorabilă țării noastre.

Scrise la persoana întâi, ceea ce presupune osubiectivitate totală, versurile au un ton optimist, chiarexuberant, cu destul umor, surprinzând locuri, oameni,tradiții și obiceiuri, chiar concepțiile despre viață ale celordouă popoare, cu multe detalii și în culori vii, experiențaasiatică rămânându-i în suflet pentru totdeauna, cu toateemoțiile și stările afective pe care i le-au stârnit istoria,cultura, arta, civilizația și însăși viața japonezilor și acoreenilor sub toate aspectele ei. Tonul ludic, ironia șiautoironia înviorează lectura, aducând voia bună însufletul cititorilor, stârnindu-le interesul și facilitândînțelegerea existenței miraculoase din cele două țări, totaldiferite față de modul nostru de viață.

nr. 127, 202016


Între Alfa și OmegaÎntre Alfa și Omega

Sufletu-i o carte cu file de mister,Labirint de arte, din cioburi de eter.Dornic, levitează prin mii de galaxii,Să primească darul ambroziei timpurii.Corabia lui Isis o lasă ca tribut,Şi primeşte-o viaţă - fantomă pe pământ.Din catarge rupte, aduse de furtuni,El îşi face scară, să iasă din genuni.Se pierde într-un vis, în somnulneputinţei,Renaşte din abis, cu harul biruinţei.Ofrande el închină, în zbor de şoimhoinar,Să nu fie-o umbră în focul din Tartar.Pe altar, prinos - un totem cu stea -Oferă veşniciei, din soarele lui Ra.Şi sufletul devine un Alfa între sfinţi,Precum şi un Omega al celor adormiţi.

Noaptea din mineNoaptea din mine

Am zburat cu aripi de cearăÎn locuri străine, neştiute,Unde dorul de tine mi-e varăŞi flăcări de iluzii pierdute.Falena iubirii se zbateSă-nchidă durerea-n falun,Doar marea să-i fie abateÎn turnul clădit de taifun.Şi valul să-i fie zbicerulCe-i duce simţirea-n apus,Iubirea să-ncânte eterul,Iar dorul să fie răpus.Crăiasa albastră urzeşte,Scântei de speranţă uneşte,Iubirea falenei sporeşteŞi noaptea din mine zideşte.

Mantia ta de zeuMantia ta de zeu

Când pui mantia Ta de zeuPe păcatul de ateu,Se-mbracă pământul nudÎntr-un strai de verde crud.Îngerii împletesc o zareCu miresme-ameţitoare,În licoarea de măslinEi pun florile de crin,Inocenţa unui miel,În surâs de ghiocelŞi-altoiesc copacii goiÎn altarele din noi.Colb de sub piciorul frântŞi durerea din cuvântLe adună-ntr-un potirŞi le-aştern pe un papir.De oferi o zeciuială,Prinos din agoniseală,Sufletu-ţi zboară la zeu,Din păcatul de ateu.

Grai de verdeGrai de verde

Nu vă aşterneţi pojghiţă de gheaţă,Pe roşul aprins menit să trezeascăPoveştea nescrisă de albul din viaţă,În grai de verde, dorind să-nflorească.

Lăsaţi-vă timpul să scrie răvaş,La focul luminii ascuns de trecut,Cu slove criptate din templul mayaş,Sub steaua lui roşu veţi fi renăscut.

În graiul de verde flacări se-nalţăŞi-n roşu aprins rescriem poveşti,În piept înfloreste boboc de speranţă,Etern, primăvară în mine trăieşti.

IntrospecțieIntrospecție

Mă rătăcesc în neantul slovelor,îmi găsesc liniştea printre litere de zbor cântat.Mă caut în tenebrele speranţelorarse de demoni,printre fantome pe care le ascult cu inima,le văd cu sufletul şi le ating cu braţele minţii.Pe tărâmul necunoscut al visuluile ard într-un mozaic de flăcări,sub dogoarea beţiei de tine.Păsări albe zboară în mine,îmi sădesc trandafirice înfloresc în muzica inimii.Sub lacrimi de parfum ce curg din ridurile frunţii,păsările imi pleacă din priviri,să patrundă nepătrunsul şi să ucidă amurgul de trandafiri.O fortă misterioasă mă atrage,mă învăluie într-un potop de iluziiînfiripate în fisurile orgoliilor înghesuitede pulberea acestei vieţi.Trupul şi sufletul mi se scufundăîntr-un ,,dolce far niente”.

PenitențăPenitență

Te iubesc în necuvinte,Într-o viață imperfectă,Când iubirea zace-n minteCu o teamă predilectă,Ce reflectă neputințaDe a spune prin cuvinte,Că tăcerea e sentințaUnui suflet prins în ținte,Ce-şi ascunde inocențaDe săgețiile-otrăvite,Ispăşindu-şi penitențaDe-a iubi în necuvinte.

PoemePoemeGabi BĂRBULESCU

nr. 127, 2020 17


Dacă astăzi Istoria muziciiUniversale are pagini convingătoaredespre operele lui Mozart șiBeethoven, ne existând dubiuasupra autenticității operelor lor, nuacelași lucru se întâmplă cucompozitorul Joseph Haydn,fenomen petrecut în afara voințeisale. Problema unui catalog Haydn,lucru aproape de necrezut, rămâneîncă deschisă. Pornind de la primeleediții ale lui Haydn, cele tipărite laParis în 1764 și privind primele șasesimfonii și cvartete și până la edițiilecale mai recente ale caselor Artaria,Breikopf, Hummel și Kurzbock,amatorul de muzică rămânenedumerit, dezorientat, în fața unuihaos de opusuri, unele încontrazicere cu altele. Se puneîntrebarea care este cauza acesteidezordini survenite în catalogareaoperelor celui mai ordonatcompozitor care a existat vreodată?Biograful H.C. Robbins Landon, înintroducerea masivului său studioasupra simfoniilor lui Haydn,specifică: „Pentru că biografiadefinitive a lui Haydn să poată fiîntocmită trebuie în prealabil să sepublice un catalog complet aloperelor și o ediție integral a muziciilui…“.

Compozitorul român EusebieMandicevschi, care a trăit înperioada 1857-1929, fiinddirectorul arhivelor “Amicii Muzicii”din Viena, a studiat și a lămuritcontroversata situație a simfoniilorhaydniene. El susține că Haydn ascris 104 simfonii; compozitorulînsă, în catalogul din 1805, dă act denaștere unui lot de 118 simfonii. Sepune întrebarea care este tâlculdiferenței de 14 simfonii? Știe maibine românul Mandicevschi decâtînsuși Haydn? Cât ar părea deparadoxal, dreptatea e de parteaistoriografului român. În 1960,profesorul Jens Peter Larsen de laAcademia din Copenhaga,confirmă întru totul opinia luiMandicevschi: Haydn a scris numai104 simfonii.

Lipsa de scrupule și de conștiințăa editorilor a făcut ca să se publice,chiar în timpul vieții lui Haydn,simfonii scrise de alții și date dreptopere ale uriașului simfonist vienez.Afacerile cereau astfel: o simfoniede Haydn se tipărea la iuțeală în 3-4 ediții. Adalbert Gyrowetz, un eleva lui Haydn, a rămas uimit găsindtipărită la Paris, în 1789, o simfonicea lui care purta pe copertă numelelui Haydn…Falsuri grosolane de felulacesta au fost săvârșite chiar și decei din anturajul lui Haydn, de uniidin membrii orchestrei pe careacesta o instruia și dirija laEisenstadt și Esterhaz. Muzicieni devaloare - unii compozitori derenume- scriau o simfonie, odădeau lui Haydn să o cerceteze și

să o corecteze, acesta oîmbunătățea copios, apoi lucrareaera trimisă editorilor ca operăhaydiană. Târziu, în 1805, însușibătrânul și bietul Haydn nu a maiputut ști care simfonie a fost a lui șicare nu…

O altă încurcătură a fost legatăde simfoniile haydiene vine de lafratele mezin al compozitoruluiHaydn, pe nume Michael Haydn cea trăit modest la Salzburg care acompus și el numeroase lucrări;missele și canoanele lui au fostelogiate de Mozart care i-a fostelev; Michael a scris și multesimfonii. Aproape toate acestelucrări au fost catalogate fiind a lelui Haydn datorită unor superficialicercetători și muzicologi. Astfel, înanul 1895, operele simfonice ale luiHaydn să ajungă la cifra incredibilăde 182! Iar Hyadn era prea bătrânsă-și amintească, la acea dată, toatelucrările scrise de el.

Istoria muzicii poate fi înIstoria muzicii poate fi înțțeleaseleasăă șș i altfel?i altfel?ÎntâmplÎntâmplăări ce falsificri ce falsificăă adevadevăărul în operarul în opera

compozitorului Joseph Haydncompozitorului Joseph HaydnAl. Florin ȚENE


18 nr. 127, 2020

IMPRESII DINIMPRESII DIN

„GR„GRĂĂDINADINARAIULUI"RAIULUI"

Elena BUICĂ

Motto:Sârguința este unul dintre

fructele cele mai plăcute aleGrădinii Dragostei. (definițieclasică de Hacob Paronian)

Ispititorul nume, „GrădinaRaiului”, a fost atribuit unui

spațiu de frumuseți aflat mai mult în devenire, după cese vor face mari și multe lucrări de-a lungul următoruluideceniu, conform unui plan de desfășurare întocmit cumultă chibzuință.

Geografia acestui loc îl fixează în comuna Cerveniadin județul Teleorman, în bătătura casei din străbuni,moștenită de familia medicului Nicolae Bulumac, acumaflat la pensie. Îmi place acest termen – bătătură – cuînțelesul de ogradă, așa cum este folosit și astăzi dețăranii locului în care am copilărit. E drept, aici e vorbade o bătătură cam largă, desfășurată pe câteva hectare,chiar dacă sunt intercalate și câteva locuri care au alțiproprietari. Aceste spații sunt străbătute cu mareușurință în lung și-n lat și cu multă vioiciune de călcâielesfârâind ale domnului doctor Nicolae Bulumac, aflatacum la cei 70 de ani, de curând bătuți pe muchie, darrămas un spirit viu al locului, în preajma căruia simți căvibrează o energie creatoare.

Acum, având preocupări în domeniul mediciniispecifice vârstei sale, geriatria, având și unele înlesniriprin schimb de experiență cu fiica sa, medic la Institutulde geriatrie, "Ana Aslan", neastâmpărul cuibărit adâncîn ființa sa l-a îndemnat ca o parte din domeniul pe care-l stăpânește să îl dedice construirii unui centru deretragere și odihnă în care să-și ducă zilele bătrânețilorcât mai plăcut, în tovărășie cu cei de-o vârstă apropiată.L-a numit frumos și promițător "Centru rezidențial despiritualitate creștină pentru persoane singure".

De pe acum, sunt multe zone din acest domeniu de oaleasă frumusețe care îți oferă câte un stop-cadru. Teîncântă prin farmecul lor boltele de viță de vie. Îți desfatăochiul și sufletul câteva alei care poartă nume ale

personalităților românești. Oalee încărcată de romantism,amintește de visarea genialuluinostru poet, Mihai Eminescu și,firesc, aleea te întâmpină cu otăbliță cu numele său. Altă aleepoartă numele interpretei fărăegal a cântecelor noastrepopulare, clocotitoarea și plinăde talent, Maria Tănase. Alte alei,în curs de înfrumusețare, îțirămân în minte ca o plăcutăpromisiune.

În altă parte a spațiului, încă în așteptareaconstrucțiilor, doarme în planuri bine închegate, unmuzeu care să amintească de viața strămoșilor acestorlocuri. Prin preajmă, aproape că se zărește un bordei îndevenire, locuința săteanului sărman de odinioară.

Privind toate acestea și încă altele ce-și așteaptăîntruchiparea, gândul te poate duce la lumea copilărieiviitorilor locatari, dar în ansamblu, ușor conturat, sereflectă și timpul zilelor în care aceștia și-au desfășuratviața. Modernitatea nu poate lipsi, mai ales din nevoipractice, precum tehnologia, care a înlocuit utilitățilenecesare.

Mai la marginea terenului, la locul cuvenit, nudeparte de biserica satului, așteaptă terenul destinatcelor care își vor închide ochii în aceste locuri. În planurilealcătuite, locul de veci va fi o variantă plăcută aCimitirului Vesel din Săpânța, pentru că viața trebuie săfie luminoasă până la stingerea ei, la fel și amintirea celorduși în zările albastre. Mergând pe firul evenimentelor,gândul te duce la faptul că aici poți privi eternitateadirect în ochi.

„Nu avem altă cale, ne spune doctorul NicolaeBulumac, nimeni nu poate ocoli trecerea în altedimensiuni ale existenței, acolo unde timpul și spațiu nuexistă. Dar, cât încă mai avem aici timp și spațiu, trebuiesă le dăm valoarea cuvenită și după puterile noastre".Trăind cu toții o stare de nestăvilită urgență, îl admirămpe doctorul Nicolae Bulumac pentru felul cum își trăieștetimpul în ritmul impus de propria sa voință.

Și vorbind despre ritmul nostru de viață, nu de puțineori ascult cu înfiorare tumultul apelor timpuluipravălindu-se fără îndurare, și înfrigurată întorc foaia pefața cealaltă privind la acei oameni care, indiferent devârstă, nu renunță la lupta pentru acea stare de grațienumită fericirea personală, dar și a altor semeni și nici lalupta pentru a depăși propriile condiții, chiar dacăorizontul de așteptare este îndelungat. Și firesc se nașteîntrebarea, la un asemenea volum de muncă, cum poțisă faci față? Răspunsul îți vine pe îndelete. Pe deoparte,răbdarea, voința, supravegherea neîntreruptă șifermitatea sunt arme de neînvins cu care operează

dr. Nicolae Bulumac


19nr. 127, 2020

doctorul Nicolae Bulumac. E o lupta cu sine în care nulasă să se strecoare neprevăzutul, neliniștea sau umbraîndoielii. Pe altă parte, mai este încă ceva. Într-o țară ca anoastră, în care multe valori au fost nemilos răsturnate,te poți bucura să constați că sunt și mulți oameni aflațiînafara viiturilor, cei care duc România mai departe, șicare formează nădejdea împlinirilor neamului nostru. Peaceșți oameni minunați i-am întâlnit acolo robotindsârguincios, fiecare la rostul lui, unii la fermă, alții laconstrucții, femeile la pregătit mâncarea, etc. Cine suntacești oameni? Cei mai mulți sunt săteni. „Am venit sădau o mâna de ajutor domnului doctor că și dumnealuim-a ajutat să ies din boală când nu am avut niciun ban, șila dumnealui îmi e nădejdea și în viitor. E bine cândputem să ne ajutăm unii pe alții". Cuvintele rostite deGeta Fulga le citeam pe fețele mai multor persoane, deșifiecare din ei avea o poveste a vieții aparte. Adina Goran,o asistentă a cărei pregătire îți lasă impresia dedesăvârșire, se simțea îndatorată domnului doctor carei-a pus bazele carierei, pentru că el a forma-o și i-aasigurat această profesie pe care o practică cu plăcere șicu multă îndemânare. Asemenea ei era și Viorica Lazăr șiîncă multe alte persoane, toate purtând pe față bucuriavieții prin împlinire. Despre aceste persoane și dăruireacu care lucrează, mi-a vorbit cu toata căldura inimii șiConstantin Draghici, implicat și el cu toată ființa sa.

Din universul uman care-i sta în preajmă, loculimportant îl ocupă soția sa, înțeleapta doamnă RodicaBulumac, oferindu-i înțelegerea necesară și uneorisuplinindu-i unele obligații în cadrul familiei, ceea ce nu-i ușor lucru. Fiecare soție dorește ca în perioadasenectuții să trăiască alături de soțul ei zile mai liniștite,să-și împlinească acele dorințe lăsate pentru când „va fimai mult timp”, să citească toate cărțile care așteaptărăbdătoare în bibliotecă, să călătorească după poftainimii... și câte și mai câte vise neîmplinite nu bat lapoarta acestei etape de viață.

Dar peste toate și nu în ultimul rând îți pui întrebarea,cu ce bani urmează să se realizeze acest "imperiu" alzilelor aflate la poarta înserării? Până acum, numai șinumai din pensia de medic și muncă voluntară, mi-avenit răspunsul. E o îndrăzneală de a înfrunta viața carene amintește de sublimul nebun, Don Quijote, al luiCervantes. Dar dacă stăm să judecăm bine, lumea aevoluat împinsă de aceșți frumoși nebuni,nonconformiştii, trăzniții noștri dragi. Și dacă ne privimdrept în ochi, fiecare ne regăsim, într-un fel sau altul, îneroul lui Cervantes. Și mai este ceva deosebit deimportant. Prin această lucrare ieșită din comun,doctorul Nicolae Bulumac ne amintește un adevărfundamental: când omul construiește ceva, când punepiatră pe piatră, atunci pune și un mesaj pentru urmașiși pune și Dumnezeu umărul.

- Nu-ți ajunge pensia ta, de unde alți bani? l-amîntrebat eu.

- Nu mă lasă Dumnezeu, cred în puterea Lui și deundeva, nu știu de unde, îmi va veni și ajutor, amrăbdare, planul meu e pe zece ani!

Avea atâta înflăcărare în voce încât, dacă aș fi avutposibilitate, pe dată i-aș fi venit în sprijin material.

Te închini cu plecăciune privind optimismul,dragostea de muncă, perseverența, chibzuința, acestevalori care au stat la temenia neamului nostru, valori princare a dăinuit din timpuri imemoriale pe aceste plaiurisupranumite “Grădina Maicii Domnului”.

Acestor planuri ample, îndrăznețe, încărcate defrumusețe și cu multă încredere în izbânda lor, eu nu lepot cuprinde printre aceste rânduri. Las la dispozițiafiecărui cititor să dea curs fanteziei, pentru că orice gândde bine, se potrivește în frumusețe cu visul doctoruluiNicolae Bulumac.

Șansa de a vedea cu ochii mei această Grădină aRaiului terminată, la vârsta pe care o am, e mai probabilsă o privesc din înaltul zărilor albastre, dar sigur este căși de acolo o voi privi cu dragoste și prețuire.

ETERNETERNPEREGRINPEREGRIN

Gentiana GROZA

Mă cufund uneoriîn gheizerele sufletului tăusă sting văpaiace-ți mistuie firea,fără să știi...Călător neînfrânat,încerc bucuriasă aflu, în fine,oaza-împlinirilor noastre.Știu acum

că mă confundcu vibrația aripii tale,cu zbuciumul firii.Și-atunci,caut înfriguratîn locașul cel strașnic ascuns,giuvaierul miraculosce-i sprijin făpturii tale,în secunda de cumpănă.........................................Peregrin prin fluidulsperanțelor tale,simt trupulcum picură,în vene-încordate,proaspete arabescuride apă și foc,de lut frământat

în aerul clar de Prier.Și iar călătorprin zestrea bunilor tăi, las pana să descriemagia destinuluice te-a ales pentru mine,pe-acesttăpșan rourat de mileniu.Iar și iar călătorîn lanul coptal dorințelor tale,ridic osanalecăci pot să ajungîn labirintul ascunsprivitorului,în tainița dulce-amăruiea viselor tale târzii...Etern peregrin...


20 nr. 127, 2020

Căutare

Cu bastonul alb, de orb,am tot lovit pământul în căutarea unui

om.Din el n-a ieșit decât pleavă

iar astăziastăzi

am ajuns la o stâncă,ce din adânc

m-a întâmpinatcu ecoul

vocii tale.

Olly Komenda-Soentgerath, Cehia (1923)Traducere: Germain Droogenbroodt –Gabriela Căluțiu Sonnenberg

LAIKA*

Într-o sferă din metalulnostru cel mai bun,

zboară, zi de zi, un câinefără viață înconjurând Pământul,

de parcă ar vrea să ne previnăcă tot așa se va roti

an de an, în jurul soarelui,plină de oameni neînsuflețiți,

planeta noastrăcea mai bună.

Günter Kunert,Germania (1929-2019)Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Purtătorii de cicatrici

Cu fețe strâmbe morții se ridică,Se umflă limba umiliților,

Vijelios se înalță valul înfrânților.Luați seama, purtători de cicatrici!Stingeți în propria carne vulcanii

vrăjmășiei,Striviți sub talpă acul și apoi scuipați

veninulCare, într-o bună zi, vă va schimba-n

călăi.Înăbușiți sunetul goarnelor, acelsemnal de răzbunare încolonată,

Lăsați-vă purtați de vocea interioarăȘi, rupându-vă masca,

Fiți diferiți!

Andrée Chedid, Egipt-Franța (1920-2011)Traducere: Germain Droogenbroodt –Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Nu te călăuziNu te călăuzi după stelele nopții

ci după întunecimea din susul râuluiterestră și palpabilă

nu cruța ce-i al tăuîmparte pâinea și vinul

cu nomazii nopții

întâmpină cu trandafiri revărsatul zorilor.Germain DroogenbroodtTraducere: Daniela Andronache

Lumină în zidurilevieții

Învață-mă să pictezlumina din zidurile vieții.

Învață-măsă privesc lumeaașa cum o vezi tu

să devin lacrimă de soareun deal de poezie

cuvânt într-un copac.

Îndrumă-măsă văd cum soarele

izbește stânca malului abruptneobosite zbateri printre valuri

păsări marine opintindu-se în vânt

să ascultăm alăturațisuflarea frunzelor foșnind

perfecta liniște a nopții înstelatesunetul verii rezonând prin picături de

ploaie.

Aici și acumajută-mă s-ating țărmul luminii

așteptândrenașterea minunii

cu tine iarășipe vecie.

Lidia Chiarelli, ItaliaTraducere: Germain Droogenbroodt –Gabriela Căluțiu Sonnenberg

COLAJ LIRIC

Poezia S\pt\mâniiPoezia S\pt\mânii

ITHACAITHACA


21nr. 127, 2020

sub teroaresub teroareIon Iancu VALE

din ce în ce mai curios, fascinatde diversitatea imaginilor,omul mai făcu vreo câțiva pașideodată, fu cuprins de o senzație ciudată,neliniștitoarese simțea intens privitși nu știa de unde și de la cine vine acea privire.se întoarse și înlemni.o sudoare rece, începu să i se prelingă subcămașasubțire cu care era îmbrăcat...vegetația aceea bogată,luxuriantă în care predomina un verdeprofund,aproape lichid, îl asaltă cu șocanta și agresivaei sălbăticie.copaci înalți ce păreau că se scurg din cer,cu coroane uriașe și tulpini drepte, ca strunjite,strânși în îmbrățișarea densă a arbuștilorse întrețeseau într-un organicși inexpugnabil zid vegetal.ici-colo flori carnivore,spectral și aprins colorate prindeau, întrepetalelelor înșelătoare, insecte nesăbuite pe care ledevorau,deschizându-și din nou cupolele floralepentru a sechestra o altă pradă.reptile de mărimi și specii diverseși multe alte târâtoare se strecurau printretulpini,crengi și frunze, într-un permanent du-te-vino,aparent ilogic.soarele se întrezărea pulverizat de sita deasă,cancerigenăa florei grele tropicale.păienjenișul de lumină era permanent tulburatde săgetarea unor papagali viu colorați,a vreunei șopârle zburătoare sau de hârjoana

tembelăa cârdurilor de maimuțe agățate de lianelece uneau cerul cu pământul.aerul părea gros, material și netulburat de nicicea mai mica adiere.pe trunchiul unui arbore doborât de cine-știece furtună, stătea el.cu ochii galbeni, dilatați, îl țintuia pe omcu o privire ce emana o forță paralizantă,magnetică.gura mare, dreptunghiulară, deschisă,descopereadantura strălucitoare, puternică și ascuțită afelineitrupul lung, rotund și dungat se sprijinea pemembre solide,terminate în labe mari cu gheare ca niște șișuri,tăioase, de os, înfipte în trunchiul copaculuiși pe care stătea la pândă cu urechile semețridicate,așteptând parcă doar un semnalpentru a se arunca într-un salt magistral șiucigaș.hipnotizat, omul rămase ca bătut în cuiear fi vrut să se întoarcă și să fugă, darpicioareleși întregul corp refuzau să-l ascultear fi vrut să strige, dar nu putea scoate nici unsunetdin gura încleștată de teamă.și ochii uriașei pisici, galbeni-verzui, îl priveauîn continuare fix, hipnotic...printr-un efort suprem, reuși în cele din urmăsă-și revină la normal.își mișcă nesigur picioarele, întinse o mânătremurândă,întoarse tabloul și urmărit de privireadezaprobatoarea supraveghetoarei,ieși clătinându-se din expoziția de pictură.ajuns în stradă, răsuflă fericit.își șterse fața șiroind de nădușeală cu o batistăși cu o bucurie nedisimulată privi avidaglomerația citadină, clădirile orașului...și își aprinse cu gesturi febrile o țigară,din care începu sa tragă cu nesaț.


22 nr. 127, 2020

O pagină deO pagină deistorie de laistorie de la

MIRCEAMIRCEAELIADE...ELIADE...

Persida RUGU

Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie”(1952) câteva fragmente care, puse cap lacap, pot constitui cel mai scurt tratat deistorie a românilor: sub 400 de cuvinte.Înțelegi totul, surprinzător, din două pagini.Cu condiția să fii de acord cu viziuneadespre istorie a autorului.

„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motivsă idolatrizăm Istoria. Printre neamurilefără noroc, ne numărăm în frunte.” „Cu ceam idolatriza, noi, românii, Istoria?Descindem dintr-unul din neamurile celemai numeroase din lume și praful s-a alesde el; nici măcar limba nu i se maicunoaște.”

„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-amistovit mai mult decât s-au cheltuit alteneamuri să cucerească pământul”.

„Nicolae Iorga spunea că nenorocul nise trage de la Alexandru Machedon: în locsă-și ridice privirile spre miază-noapte șisă unească toate neamurile tracice într-un

mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras înorbita civilizației mediteraneene și, ajunsla culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.

„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceeace putem numi pe drept cuvânt ocatastrofă de incalculabile consecințepentru istoria românilor: slavii au ocupatPeninsula Balcanică și s-au întins până laAdriatica”.

„Istoria neamului românesc e alcătuitădin atâta sânge și atâta nenoroc datorităîn primul rând incapacității Occidentuluide a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi,timp de cinci secole, ne-a scos din istorievictoria Imperiului Otoman; și aceastăvictorie se datorează neputințeioccidentalilor de a se uni împotriva unuidușman comun.”

„Istoria se făcea în Apus; fără noi,datorită și sângelui nostru. Occidentalii nustăteau nici ei cu mâinile în sân, ci seluptau; dar se luptau între ei. Evident,lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nuputea avea aceeași sângeroasă intensitateca, prin părțile noastre, lupta cu turcii șitătarii. Se ardeau orașele în apus, darparcă tot mai rămânea ceva. Occidentul ebogat în ruine și toate sunt istorice. La noi,nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă dintimpul năvălirilor barbare, oameniiînvățaseră cum să-și ardă satele și să lerefacă primăvara următoare.”

„În timpul acesta, la o mie, două dekilometri spre Apus, se înălțau catedralele,se îmbogățeau castelele, se înfrumusețaumânăstirile și oamenii aveau prilejul,măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți,pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că suntoameni și să se bucure că trăiesc omenește– iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți,prin păduri, ca strămoșii noștri, care nuaveau altă vină decât aceea de a se finăscut în calea răutăților.”

„Românii nu au sabotat istoria. Auînfruntat-o și i-au rezistat din toateputerile lor”.


23nr. 127, 2020

CUIULCUIULGheorghe Andrei

NEAGU

Verdele pădurii era spartde conturul unui sat cepărea să se ruşineze când îşiîntindea trupul caselorprintre arborii răzleţiţi. Defapt prima casă a fost uncanton silvic, unde unpădurar şi-a făcut şi un grajd,

apoi o casă pentru feciorul lui şi iarăşi un grajd. Apă augăsit repede, săpând o fântână la vreo doi metriadâncime. Groapa de gunoi nu era făcută în jurulacareturilor. De regulă pădurarul şi feciorul îşi cărabălegarul şi-l împrăştiau undeva la capătul celălalt alpădurii. Înhămau calul la o căruţă şi-şi cărau gunoaieleundeva într-o groapă ce fusese cândva o tranşee sau unadăpost mai mare în timpul războiului. Că aşa se spunea.Războiul fusese şi pe acolo. Apoi nişte neamuri l-auînduplecat cu rugăminţi peste rugăminţi, să-şi facă şi elecase prin vecinătatea sa.

- Că n-o să stricăm nimic, ziceau ele. El le-a crezut, ba chiar a schiţat şi un fel de uliţă ce

urma să se înfiripe odată cu venirea lor. Mai rău era cuWC-urile, care nu trebuiau să fie mai adânci de un metruîn ruptul capului. Iar când, în crucea satului se ivi şi Ralea,satul părea să se fi născut acolo odată cu pădurea. Fagiirari acopereau casele până la streaşină. Vara n-a reuşitsă-i înfierbânte acoperişurile niciodată. Umbra fagilor eracârpită uneori de trunchiul zvelt al molidului sau desilueta impresionantă a vreunui stejar singuratic. Cânds-au trezit autorităţile că sub nasul lor crescuse un sat,n-au mai avut ce face. În cele câteva zeci de case,sălăşluiau aproape două sute

Copy of Climate literareclimate.literare.ro/arhiva/127.pdfSi-i limpede-al ei val, Ti-ntr-aurit; Si...

Documents

Transcript of Copy of Climate literareclimate.literare.ro/arhiva/127.pdfSi-i limpede-al ei val, Ti-ntr-aurit; Si...