PORTOFOLIU ABSOLVIREModul II " Metodologia gestionarii situatiilor de criza "

VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLARGRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ROVINARI

Coordonator grupă,

Prof Cosma Cristina

Coordonator lucrare,

Prof. Cosma Cristina

Absolvent,

Prof. Păsărin Maria

2013

1

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013

Axa prioritară: 1. „1 Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”

Domeniul major de intervenţie: 1.1 „Acces la educație și formare profesională inițială de calitate”

Titlul proiectului: „ Managementul situațiilor de criză la nivelul unității școlare”

Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale

Contract nr: POSDRU/85/1.1/S/64345

_________________________________________________________________

Notă:

Lucrarea va avea minim 25 pagini, maxim 50 pagini, scrise la 1½ rânduri, cu Times New Roman de 12 şi diacritice. Lucrarea va fi o aplicaţie practică pentru şcoala dvs. pe una din temele studiate pe parcursul modulului.

VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane.Presa scrisă sau autovizuală, informează în permanenţă cu privire la diverse manifestări ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive, precum războaiele ori crimeleterifiante, bătăile,violurile, furturile, distrugerile de bunuri, şi până la cele mai puţin şocante( dar nu mai puţin vinovate), cum ar fi violenţele verbale, toate acestea, susţinute de o abundenţă de imagini violente, se perindă zilnic prin faţa ochilor noştri.În acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate şi devine adesea un lucru obişnuit, cu care oamenii coexistă fără măcar a mai sesiza pericolul.Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toşi cei implicaţi în actul educaţional.Cu atât mai mult cu cât şcoala dispune, credem ,de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenţei şi pentru a rupe cercul vicios al violenţei în mediul şcolar.

1. CE ESTE VIOLENŢA ? VIOLENŢĂ ŞI AGRESIVITATEDefinirea violenţei s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă.Acest fapt se explică

prin complexitatea fenomenului, dar şi prin marea diversitate a formelor sale de manifestare.Dificultatea a apărut şi din cauza asocierii, chiar a confundării violenţei cu agresivitatea.Există însă o serie de delimitări între cele două concepte.

Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior,care înseamnă ,, a merge către…’’, şi a evoluat apoi în agredire, ce semnifică ,, a merge către…cu un spirit belicos, cu tendinţa de a ataca’’.

Mai târziu, termenul a dobândit un alt înţeles, acela de ,,comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine’’(Popescu-Neveanu, 1978).În Dicţionar de psihanaliză, Laplanche şi Pontalis(1994, pag. 34) definesc agresivitatea drept ,,tendinţă sau

2

ansamblu de tendinţe ce se actualizează în conduite reale sau fantasmatice care ţintesc să facă rău altuia, să-l distrugă, să-l constrângă, să-l umilească, etc.

O problemă viu discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură înnăscută sau una dobândită.Altfel spus, un individ este agresiv din naştere sau devine astfel prin forţa împrejurărilor. Pentru Sigmund Freud, agresivitatea e o forţă endogenă, pulsională, înnăscută.Agresivitatea este deci un instinct.Făcând o distincţie între două categorii de instincte, instinctul vieţii(Eros) şi instinctul morţii(Thanatos), Freud include agresivitatea în instinctul morţii, care este responsabil de conduitele distructive ale individului.

În 1963, cunoscutul etolog Konrad Lorenz lansa teza conform căreia comportamentul agresiv ar fi pus în slujba conservării speciilor. El accentua deci natura biologic-instinctuală a comportamentului agresiv, pe care îl regăsim şi la nivel infrauman.Lorenz afirma că ,,omul ţine în mână arma atomică, iar în inimă instinctul agresiunii pe care raţiunea nu îl poate controla’’.

Chiar dacă teoriile cu privire la natura instinctuală a agresivităţii umane au fost criticate şi respinse, nu poate fi negat în totalitate rolul factorilor biologici în producerea agresivităţii.

Noţiunea de violenţă este diacutată în relaţie cu agresivitatea.Rădădcina latină a termenului violenţă este vis, care înseamnă ,,forţă’’ şi trimite la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice împotriva altuia.Există numeroase definiţii ale violenţei.Eric Debarbieux (1996, pp. 45-46), specialist în problematica violenţei în mediul şcolar, oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului violenţei: ,,violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială.

Y.A. Michaud(1978, pp. 19-20) încearcă o definiţie mai subtilă a violenţei, plecând de la trei categorii de factori: ,,Violenţa apare atunci când, într-o situaţie de interacţiune, unul sau mai mulţi actori acţionează de o manieră directă sau indirectă, unitară sau distribuită, aducând prejudicii altora în grade variabile, fie în integralitatea lor fizică, fie în integralitatea lor morală, fie în posesiunile lor, fie în participările lor simbolice şi culturale’’.Pot fi identificate trei elemente care surprind înţelesul acestui concept:- violenţa este o situaţie de interacţiune(implică unul sau mai mulţi actori);- violenţa este o acţiune prin care se aduc prejudicii altora(corporale, morale,etc);- aceste prejudicii se manifestă prindiferite modalităţi(directe sau indirecte).

Pentru Florence Dardel Jaouadi(2000, p.131), importante în definirea violenţei sunt: tipul de relaţie(abuzul de relaţie), actorul( unindivid, un grup, o colectivitate) şi cauza(nesatisfacerea unei nevoi).

3

2. TIPOLOGIA VIOLENŢEIJ.C.Chesnais, autor al unei Istorii a violenţei( 1981), subliniază faptul că violenţa este o

realitate schimbătoare, adesea insesizabilă. El identifică trei tipuri de violenţă, pe care le imaginează în trei cercuri concentrice:- violenţa fizică este nucleul dur al violenţei; în care sunt incluse faptele cele mai grave: omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile şi rănirile voluntare grave, furturile armate sau cu uz de violenţă, vătămările corporale, tălhăriile;- violenţa economică este acea formă care afectează bunurile materiale(distrugeri, degradări de bunuri);- violenţa morală (sau simbolică) este o construcţie intelectuală ce trimite la conceptul de autoritate, la modul în care se exercită raporturile de dominaţie.

Există diferite grade de violenţă.Nu putem pune pe acelaşi plan o crimă , un viol sau o tâlhărie cu o violenţă verbală.Violenţele delimitate de Codul Penal constituie doar un nivel de violenţă.

3. VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLARÎn mod tradiţional, şcola este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a

competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine.

În acest context, a vorbi despre violenţă acolo unde ne aşteptăm să găsim cele mai bune condiţii pentru formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii poate apărea un fapt cel puţin neverosimil.În ultimii ani, violenţa în rândul minorilor a constituit subiectul a numeroase dezbateri mediatice.Câteva întrebări se impun pe marginea acestui subiect: - Putem vorbi de o creştere a violenţei în rândul elevilor? Care sunt faptele ce pot fi încadrate în violenţa şcolară? Există zone şi şcoli care sunt mai predispuse la violenţă? Ce poate face şcola pentru prevenirea violenţei juvenile?

Ce numim violenţă şcolară?În primul rând, atunci când vorbim despre violenţă şcolară nu putem să ne limităm la

actele de violenţă care cad sub incidenţa legii. Violenţa şcolară este un fenomen mult mai larg, ce trebuie evaluat şi cu ajutorul altor indicatori. Jacques Pain (2000, p.72) reperează două tipuri de violenţă în mediul şcolar:- violenţele obiective, care sunt de ordinul penalului (crime, delicte) şi asupra cărora se poate interveni frontal;Poliţie şi Justiţia sunt obligate să colaboreze direct cu instituţiile şcolare;- violenţele subiective, care sunt mai subtile, ţin de atitudine şi afectează climatul şcolar; sunt incluse aici atitudinile ostile, dispreţul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politeţe, absenţele de la ore, refuzul de a răspunde la ore şi de a participa la activităţi sau ceea ce unii autori numesc

4

atitudini antişcolare.O formă de violenţă extrem de răspândită în mediile şcolare este violenţa verbală.

Violenţa şcolară trebuie deci determinată luând în calcul contextul şi cultura şcolară.Profesorii dintr-o şcoală pot propune grile de lectură a violenţei în funcţie de referinţele lor culturale, dar şi de normele interne de funcţionare a instituţiei şcolare.Violenţa perturbă grav mediul şcolar.

A lua în serios problema violenţei în mediul şcolar înseamnă a demara cercetări riguroase, a merge pe teren cu instrumente metodologice precise, care să permită măsurarea fenomenului.

Violenţa este, în opinia lui Debarbieux, şi fapt şi reprezentare.Este necesar să se ştie dacă, în instituţiile cele mai variate, elevii şi adulţii percep în acelaşi mod violenţa şi care este intensitatea violenţei percepute. Anchetele de teren(Pain, 1992, p. 117) au pus în evidenţă o mare diversitate a formelor de violenţă ce se manifestă în mediul şcolar: de la violenţa verbală(injurii, ameninţări, jigniri) la violenţele fiyice(lovituri, încăierări), degradări ale bunurilor(scris pe pereţi, spart geamuri, deteriorat mobilierul, etc), refuzul de a lucra, absenteism, perturbarea cursurilor, până la furturi, agresiuni armate, violenţe sexuale, consum de droguri.Este firesc ca în astfel de condiţii unii elevi să se simtă ameninţaţi şi chiar terorizaţi de ideea de a merge la şcoală.

Aşadar, fenomenul violenţei şcolare se întinde pe o scară largă, la ale cărei capete se află violenţa fizică(extrem de mediatizată de altfel, dar fără analize temeinice ale cauzelor ce o provoacă), respectiv incivilităţile(care sunt foarte numeroase şi pot afecta grav ambianţa şcolară).

Cauzele violenţei în mediul şcolarViolenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo

unde sărăcia este la ea acasă.De aceea, atunci când se vorbeşte despre violenţă în şcoală, se consideră drept surse defavorizante anumiţi factori exteriori ai şcolii: mediul familial, mediul social, ca şi unii factori ce ţin de individ, de personalitatea lui.

Mediul familial reprezintă, credem, cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate; ei au experienţa divorţului părinţilor şi trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat şi de criza locurilor de muncă, de şomajul ce-i atinge pe foarte mulţi părinţi.Părinţii sunt confruntaţi cu numeroase dificultăţi materiale, dar ţi psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului. În aceste condiţii, ei nu mai sunt sau sunt puţin disponibili pentru copiii lor.Pe acest fundal apar probleme familiale foarte grave, care-i afectează profund pe copii: violenţa intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copiilor, neglijenţa, la care se adaugă şi importante carenţe educaţionale- lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de copil, utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului.

5

Mediul social conţine, la rândul său, numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să intreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale,mass-media, unele disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu educaţia tinerilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie. Conjunctura economică şi socială provoacă anumite confuzii în rândul tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea şcolii, de utilitatea ştiinţei.Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ei constată că şcoala nu le asigură inserţia profesională. Un mediu social în criză( criza locurilor de muncă, criza familiei, criza valorilor) afectează profund dezvoltarea personalităţii copilului.

Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsă corelaţie cu comportamentele violente.

Adolescenţa este o perioadă de transformări profunde pe plan fizic, psihic şi social. Schimbările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale şi adolescenţii le trăiesc ca pe o veritabilă metamorfoză. O caracteristică importantă este relaţia pe care adolescentul o stabileşte cu propriul corp. Corpul este suportul privilegiat al exprimării personalităţii şi, în aceste condiţii, asistăm la excese în privinţa vestimentaţiei, coafurii, machiajului. Look-ul este când o modalitate de afirmare, de impunere a personalităţii, când o carapace sub care se ascund multe nelinişti şi temeri. Adeseori, el oscilează între sentimentul de putere, de forţă, şi sentimentul de îndoială, de descurajare, de scădere a stimei de sine. Pentru a se apăra de aceste emoţii, adolescenţii dezvoltă reacţii de provocare, de agresivitate, de opoziţie faţă de părinţi şi profesori.

În această perioadă atât de dificilă, dialogul părinţi-copii şi profesori-elevi este absolut necesar. Adolescentul doreşte să fie înţeles, are nevoie de dragoste, de securitate afectivă, dar , el nu recunoaşte şi nu exprimă acest lucru. Se poate spune că, violenţa în şcoală pleacă în primul rând de la undeficit de comunicare.

Şcoala ca sursă a violenţeiFenomenul violenţei şcolare este extrem de complex, iar la originea lui se află o

multitudine de factori.Şcoala însăşi poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă şi acest lucru trebuie luat în consideraţie în conceperea diferitelor programe de prevenire şi stăpânire a violenţei.

Şcoala este un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului.Clasa şcolară constituie un grup ai cărui membri depind unii de alţii, fiind supuşi unei mişcări de influenţare reciprocă ce determină echilibrul funcţional al câmpului educaţional. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament.

6

Comportamentele violente ale elevului îşi pot avea originea şi într-unmenagement defectuos al clasei şcolare, mai exact într-o lipsă de adaptare a practicilor educaţionale la o populaţie şcolară considerabil schimbată. Potrivit unor autori(Kaes, Anzieu, Thomas, 1980), prima dorinţă a formatorului este aceea de a-şi exercita puterea .Dând curs acestei dorinţe inconştiente, profesorul poate influenţa negativ relaţia sa cu elevul, deoarece va căuta să-l menţină într-o situaţie de dependenţă, de subordonare necondiţionată. În grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări ce determină comportamente agresive, ostilităţi între membrii grupului.

Relaţia de autoritate influenţează şi tipul de comunicare, aceasta devenind unilaterală, adică profesorul e cel care emite şi monopolizează comunicarea , iar elevul rămâne doar un receptor pasiv.

Şi alte componente ale atitudinii profesorului faţă de elevi pot genera situaţii conflictuale ori comportamente violente ale elevilor: atitudinea profesorului de ignorare dispreţuitoare a elevilor, corelată cu tendinţa de evaluare a lor în termeni constant negativi şi depreciativi, atitudini care pot antrena un ansamblu de consecinţe în plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea le lecţie, indiferenşa sau, dimpotrivă, perturbarea lecţiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.

Parkay şi Stanford(1992, p. 349) evidenţiază câteva atitudini ale profesorilor care îi defavorizează pe elevii cu realizări mai modeste:

- acordă mai puţin timp elevilor cu realizări mai modeste; - are mai puţină răbdare cu aceşti elevi;- ignoră elevii cu realizări mai modeste;- le acordă mai puţin interes;- discriminează elevii cu realizări mai modeste.

Această atitudine a profesorului poate determina din partea elevilor sustragerea de la activităţi, indiferenţa faţă de ceea ce se întâmplă în clasă, absenteismul, refuzul de a-şi face temele, violenţele verbale faţă de colegi şi chiar faţă de profesori, comportamentele agresive.

G. Weil vorbeşte despre sindromul eşecului şcolar ca un factor de risc important în privinţa creşterii violenţei şcolare. Autorul plasează originea sindromului de eşec şcolar în situaţia de învăţare.E levul suferă pentru că şi-a decepţionat părinţii şi profesorii, pentru că este dispreţuit de colegi, îşi pierde stima de sine, încrederea în capacitatea de a reuşi, chiar şi în domeniile în care nu se află în situaţia de eşec.

Acesta este momentul în care pot apărea conduitele violente.Nu în ultimul rând, modul în care profesorul distribuie sancţiunile, abuzul de măsuri

disciplinare, de pedepse influenţează climatul şi calitatea vieţii şcolare.

7

Prevenirea şi stăpânirea violenţei în mediul şcolarFenomenul violenţei şcolare trebuie analizat în contextul apariţiei lui. Agândi strategii,

proiecte de prevenire a violenţei şcolare înseamnă a lua în consideraţie toţi factorii(sociali, familiali, şcolari, de pesonalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor.Şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei şcolare. Pierre-Andre Doudin şi M. Erkohen-Markus(2000, pp. 11-12) vorbesc de trei tipuri de prevenţie pe care le poate asigura şcoala şi care se completează reciproc:- o prevenţie primară, care se poate realiza foarte uşor de către fiecare profesor şi se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi; - o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar;- o prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă comportamente violente; acesta urmăreşte prevenirea recidivei şi presupune adoptarea unor măsuri după producerea comporatmentului violent.

Pentru ca şcola să îşi asume acest rol de prevenire şi de stăpânire a fenomenului violenţei, prima investiţie trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. Este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerinţelor elevilor ,, cu probleme’’.

Organizarea unor cursuri de formare a profesorilor pentru a face faţă lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să pornească de la următoarele obiective:- observarea mai atentă a comportamentului elevilor, pentru o mai bună înţelegere a cauzelor actelor de violenţă;- ameliorarea comunicării cu elevii ce manifestă comportamente violente şi stabilirea unor relaţii de încredere; - detensionarea conflictelor cu ajutorul formatorilor de opinie; - dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie; - colaborarea cu specialişti în cadrul lucrului în reţea.

Este recomandabil ca aceste cursuri de formare să se centreze îndeosebi pe exerciţii practice care pleacă de la experienţa concretă a profesorilor, de la studii de caz, puneri în situaţie prin care profesorii au ocazia de a schimba opinii, de a găsi soluţii din perspectiva rolului pe care îl joacă.Exemple de exerciţii care pot fi propuse profesorilor participanţi la un astfel de curs de formare:Exerciţiul 1 : Analiza unei situaţii profesionale.

8

- această tehnică ia în calcul complexitatea situaţiei educative şi propune ca analiza unei probleme(elev cu anumite comportamente violente) să se desfăşoare la mai multe niveluri: la nivelul persoanei, la nivelul interpersonal, la nivelul fenomenelor de grup, la nivelul instituţiei şcolare, la nivel didactic şi pedagogic.

Analiza se desfăşoară sub forma studiului de caz.Exerciţiul 2 : Jocul de rol.- se utilizează tehnica jocului de rol, simulând fie o situaţie în clasa şcolară, fie un dialog profesor-elev.Exerciţiul 3 :Studiul de caz.- analiza pleacă de la un studiu de caz foarte precis.

Climatul şcolar, ambianţa clasei reprezintă factori foarte importanţi pentru integrarea elevului şi pentru stabilirea relaţiilor profesor-elev.Pentru ca o clasă să funcţioneze ca un grup, profesorul trebuie să creeze suficiente ocazii prin care elevii să se cunoască mai bine , să se descopere, să vorbească despre aspiraţiile lor; altfel spus să-şi dezvolte aptitudinea de a comunica, care se poate realiza prin exerciţii de improvizaţie, de dezbateri contradictorii, de asociere a ideilor plecând de la un cuvânt, de construcţie a istoriilor colective, de creativitate, etc.

Multe din comportamentele violente ale elevilor se manifestă ca o transgresare a regulilor şcolare.Regulile pot fi impuse de profesor sau negociate cu elevii. Impunerea regulilor de către profesor creează raporturi de forţă, relaţii de dominaţie/supunere între profesor şi elevi, situaţie ce poate conduce fie la o atitudine de supunere şi docilitate, fie la atitudini ostile, provocatoare, agresive din partea elevilor.D. Hargreaves sugerează că profesorul ar trebui să negocieze lista sa de reguli încă de la primele sale întâlniri cu elevii, antrenându-i şi pe ei în elaborarea acestora.

Cu elevii care manifestă comportamente violente este necesară o relaţie individualizată. Ori de câte ori un elev manifestă un comportament de opoziţie, de refuz al lucrului în clasă, are o atitudine provocatoare şi insolentă, profesorul trebuie să îi propună un dialog, o discuţie în afara orelor de curs.

Foarte importante sunt atitudinile profesorului în cursul discuţiei cu elevul.După Porter(1950), aceste atitudini sunt:- atitudinea de evaluare, care implică o judecată a faptelor şi gesturilor elevului prin raportare la norme şi valori; - atitudinea de interpretare, ce apare atunci cănd profesorul propune o explicaţie la ceea ce spune elevul; - atitudinea de decizie, ce apare atunci când profesorul propune soluţii imediate şi decide în locul elevului;

9

- atitudinea de anchetă, care se manifestă atunci când profesorul bombardează elevul cu o serie de întrebări pentru a obţine informaţii detaliate asupra problemei în discuţie; - atitudinea de suport, de susţinere, ce urmăreşte încurajarea elevului pentru a depăşi situaţia dificilă pe care acesta o traversează; - atitudinea de comprehensiune, ce reflectă efortul profesorului de a asculta elevul şi de a înţelege problema fără a-l judeca.

Uneori clasa şcolară se prezintă ca un spaţiu de confruntare şi de conflict profesor-elevi şi elevi-elevi. Pentru a face faţă unei situaţii de conflict se recomandă următoarele strategii:- strategii de evitare, prin care profesorul ignoră momentan criza creată în sala de clasă şi continuă cursul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat; - strategii de diminuare(moderare), care se folosesc atunci când profesorul, din dorinţa de a evita confruntarea, minimalizează dezacordul cu elevii; - strategii de putere( de coerciţie), care apar atunci când profesorul recurge la puterea sa şi la diferite mijloace de constrângere pentru a regla conflictul; - strategii de compromis, ce se folosesc atunci când profesorul recurge la concesii, la promisiuni pentru a face faţă situaţiei; - strategii de rezolvare negociată a problemei; H. Tonzard spunea că negocierea este un procedeu de rezolvare a conflictelor prin intermediul discuţiei între părţile adverse.Nu întotdeauna profesorul poate rezolva problemele de comportament ale elevilor prin intermediul mijloacelor prezentate.

Fiecare situaţie cu care se confruntă dascălii este unică din punctul de vedere al cauzelor şi al formelor de manifestare.Totuşi, e mult mai uşor să alegi ce se potriveşte mai bine dintr-o serie de posibilităţi decât să procedezi la întâmplare prin tatonări succesive, aplicând regulile învăţării prin încercare şi eroare.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Violenţa şcolară este asociata, in general, cu zonele urbane dificile, cuperiferiile, acolo unde saracia este la ea acasa. De aceea, atunci cand se vorbeste despre violenta in scoala, se considera drept surse favorizante factorii exteriori ai scolii: mediul familial, mediul social, ca si factori ce tin de individ, de personalitatea lui. Mediul familial reprezinta, credem, cea mai importanta sursa a agresivitatii elevilor. Multi dintre copiii care prezinta un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienta divortului parintilor si traiesc in familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat si de

10

criza locurilor de munca, de somajul ce-i atinge pe foarte multi parinti. Parintii sunt confruntati cu numeroase dificultati materiale, dar si psihologice, pentru ca au sentimentul devalorizarii, al esecului. In aceste conditii, ei nu mai sunt sau sunt putin disponibili pentru copiii lor. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte grave care-i afecteaza profund pe copii: violenta intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenta, la care se adauga si importante carente educationale – lipsa de dialog, de afectiune, inconstanta in cerintele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la alta, de la o permisivitate exagerata la restrictii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sanctionare a copilului pe motiv ca “bataia-i rupta din rai”. Sunt si parinti care privilegiaza in mod exagerat relatia afectiva in detrimentul rolului educativ pe care ar trebui sa-l aiba in raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdictii, de reguli, emit putine exigente si cauta sa evite conflictele. Aceasta absenta cvasitotala a constrangerilor (in afara scolii) il va determina pe elev sa adopte in scoala comportamente de refuz a exigentelor profesorilor. La randul sau, mediul social contine numeroase surse de natura sa induca, sa stimuleze si sa intretina violenta scolara: situatia economica, slabiciunea mecanismelor de control social, inegalitatile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalitati la nivelul factorilor responsabili cu educatia tinerilor, lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie. Pentru fostele tari comuniste, conjunctura economica si sociala provoaca anumite confuzii in randul tinerilor, care incep sa se indoiasca de eficacitatea scolii, de utilitatea stiintei. Şi aceasta cu atat mai mult cu cat constata ca scoala nu ii asigura insertia profesionala. Valorile traditionale vehiculate in scoala – munca, meritul, efortul – cunosc o eroziune vizibila. Un mediu social in criza (criza locurilor de munca, criza familiei, criza valorilor) afecteaza profund dezvoltarea personalitatii copilului. În sistemul educational, libertatea individuala este gresit înteleasa atât de catre elevi cat si de catre profesori si parinti si nu a avut ca efect micsorarea gradului de violenta în scoala, ci dimpotriva, pe fondul acestei libertati gresit înteleasa si exprimata, scoala poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta. Daca anterior violenta scolara nu se manifesta decât ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcam o violenta sporita de la an la an atât între elevi cât nu rareori dinspre elevi spre cadrele didactice. Pentru a putea preîntâmpina si dezarma un comportament violent în scoala trebuie mai întâi sa clarificam si sa întelegem conceptul de violenta, sa aflam cauzele acesteia si în final sa fie concepute masurile de combatere si prevenire. Spre deosebire de agresivitate - care reprezinta potentialitatea ce permite dirijarea actiunii si tine de gândire si analiza fiind intrinseca, violenta este actiunea în sine, dezorganizarea brutala a

11

personalitatii sau colectivitatii si afecteaza atât individual, cât si mediul în care acesta se manifesta. Violenta nu este ereditara, dar este contagioasă. Astfel întâlnim mai multe tipuri de violenta în mediul scolar:

Violenta fizica, concretizata prin lovirea persoanelor, vatamarea fizica a acestora, deposedarea prin forta de bunuri, etc;

Violenta economica (materiala) ce se rasfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului scolar, si a bunurilor altor persoane;

Violenta psihica ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată si se manifesta prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare.

Printre cauzele care determina comportamentul violent în rândul scolarilor, (multiple si greu de combatut) putem argumenta urmatoarele:

Înca de la vârsta prescolara unii copii sunt martori ai violentei domestice (fizice,psihice) si fiind la vârsta la care îsi aleg si imita modelul de comportament, copilul îsi va însusi inconstient actele de violenta ale adultilor, le va reproduce în interactiunea cu gradinita, grupul de prieteni sau scoala, fiind convins ca aceste atitudini sunt corecte si firesti;

Deseori, din dorinta de a fi populari, de a avea ceea ce familia nu le ofera sau pur si simplu de a se razbuna pe colegii cu performante în diverse domenii, elevii apeleaza la teroare, deoarece nu cunosc pedepsele legale la care pot fi supusi. Tot în ciclul primar se formeaza/dezvolta dorinta copilulului de a se evidentia; nereusind performante la învatatura, elevul va încerca sa devina lider prin orice alte metode, apelând sau instigând la violenta;

Provenind din medii sociale diferite, în clasele primare scolarii vor avea tendinta de a-iexclude pe cei minoritari, cauzând astfel forme de violenta;

Un alt factor de risc în devierea comportamentului copilului spre violenta îl constiutuie Mass-Media, prin prezentarea realitatii ca pe un fapt banal, indiferent de gravitatea faptelor expuse si mai ales fara a accentua consecintele acestor violente asupra celor ce le-au provocat. Mass-Media expune acte de violenta (atât în programele pentru copii cât si în filme sau stiri) în mare parte fara sa stigmatizeze aceste acte, fara a sublinia caracterul imoral al agresiunilor.

O mare parte din vina o are aici si familia care permite contactul copilului cu televizorul, neexplicându-i ceea ce este etic si ceea ce constituie o abatere grava de la normele sociale si civice. Neimplicarea familiei în dezvoltarea capacitatii de a discerne moralul de imoral, legalul de ilegal, are ca urmare însusirea de catre copil a unor comportamente inadecvate vârstei si deseori negative. La rândul sau, ajuns adult copilul va repeta greseala parintilor.

12

În aparitia fenomenului violentei scolare nu sunt de neglijat managementul defectuos al clasei, deficientele de comunicare între cadrele didactice si elevi, neadaptarea practicilor educationale la o populatie scolara în continua schimbare. Aflat în colectivitate, elevul îsi va organiza jocul si activitatea având ca suport violenta vazuta si va fi influentat de aceasta. Aceste comportamente se vor manifesta în societate cu predilectie în scoala, deoarece colectivul este mai numeros (spre deosebire de grupul de joaca), vârstele suntrelativ apropiate si apare dorinta copilului de a deveni (ca în familie) centrul atentiei. Sub eticheta violentei scolare se afla o diversitate de forme de conduita: confruntarea verbala, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a colabora si de a cere ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, palmuirea, împingerea, vatamarea corporala.

PREVENIRE SI COMBATERE:

Cadrele didactice trebuie sa observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni manifestarile violente ale acestora prin discutii atât cu elevii în cauza cât si cu familiile lor. Doar o buna colaborare a familiei cu personalul didactic va reusi prevenirea/stoparea/îndreptarea unor deviatii comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite scolii luarea unor masuri extreme care sa determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Scolii îi revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferenta dintre moral si imoral, deoarece copilul se va manifesta în mediul scolar influentat de imaginile vizualizate. Rolul învatatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina să-şi respecte colegii si cadrele didactice. Acest lucru se poate realiza prin dezbateri colective, prin intermediul povestioarelor, prin acordarea de sarcini pe echipe. Scolarii trebuie învatati ce înseamna a trai în societate: a te întelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte nu în fapte, a lua decizii colective, si a te supune deciziei majoritatii, a-şi controla pornirile violente. La nivelul clasei este indicata elaborarea unui regulament intern. Elevii sunt cei ce negociaza regulile, si stabilesc sanctiunile în cazul abaterilor. Trebuie stabilite reguli simple ce pot fi lesne întelese si respectate. În conditiile în care situatiile de violenta scolara nu pot fi rezolvate în mod direct prin actiunea efectiva si imediata a cadrului didactic se impune formarea unei echipe (în cadrul careia sa fie incluse atât cadrele didactice cât si psihologul scolii, medicul, reprezentanti ai poliţiei, pompierilor, primariei).

13

Aceasta echipa ar putea preveni si combate acte de violenta prin prezentarea faptelor si explicarea urmarilor acestora. La nivelul scolii se pot înfiinta grupuri de dezbateri în care sa se puna în discutie dificultatile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor. Situatiile problema expuse, de unul sau mai multi profesori sa fie dezbatute în cadrul grupului. Înfiintarea în cadrul scolii a unui centru de consultanţă cu parintii si elevii, unde sa se poata depista, mediatiza si dezbate acte de violenta scolara. Ca masura de constatare a gradului de violenta în scoala este indicata supravegherea elevilor cu ajutorul sistemelor video. Astfel se pot monitoriza accesul în incinta scolii, comportamentul copiilor în pauze, perturbarea activitatilor cadrelor didactice de catre alte persone. Daca din punct de vedere psihic prezenta camerelor video în incinta scolii descurajeaza manifestarile violente prevenind astfel încalcarea regulamentului de ordine interioara, din punct de vedere practic înregistrarile ofera dovezi incontestabile ale faptelor comise si ajuta la luarea unor masuri imediate, nepermitând agravarea conflictelor.

Pentru a evita evolutia si perpetuare violentei în mediul scolar, este necesar ca M.E.C sa aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si sa semnaleze parintilor impactul pe care vizualizarea emisiunilor necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci sprijinul familiei este hotarâtor. A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare implica a tine cont de toti factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina comportamentul violent al copilului. Şcoala are un rol important în prevenirea violentei si asta nu numai în conditiile în care sursele agresivitatii sunt în mediul scolar, ci si în situatia în care sursele se afla în exteriorul granitelor scolii.

14

EFECTELE VIOLENŢEI ASUPRA COPILULUI DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

Ca "bataia este rupta din rai", am auzit cu totii, fie in propria familie, ca modalitate de gestionare a propriei educatii, fie de la altii, care considera ca atunci cand copilul a gresit va intelege notiunea de bine sau rau, de corect sau incorect, numai cu ajutorul unei corectii fizice, mai elaborate sau mai simple. Ce nu am inteles niciodata este ce legatura are raiul, descris drept un loc al linistii si armoniei, cu o metoda dureroasa, umilitoare si lezanta de disciplina. In mometul de fata, asistam cu totii la desfasurarea asidua a unor campanii impotriva abuzului, violentei domestice si maltratarii copiilor. Prin legea nr 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, se reglementeaza aspecte legate de garantarea securitatii fizice si psihice a copilului, atat in cadrul familiei, cat si in cadrul institutiilor de protectie. Un intreg mecanism legislativ a fost pus in functiune pentru a depista, impiedica, pedepsi si remedia orice forma de abuz desfasurat impotriva copilului. Cu toate acestea, vedem destul de des cazuri de copii care sufera abuzuri grave, uneori cu urmari tragice. Societatea se dovedeste a fi rezistenta la schimbare si greu educabila. Nu exista o scoala obligatorie unde sa invatam sa fim parinti, de aceea, fiecare parinte este autodidact in privinta educatiei copilului sau. Maniera in care tratam copilul depinde intr-o mare masura de cum am fost noi insine crescuti. Abuzul cuprinde toate formele de violenta fizica sau psihica savarsite impotriva copilului, orice comportament care implica folosirea fortei si a superioritatii pentru a-l rani: bataia, insultele, umilinta, agresiunea sexuala, comportamentele cu conotatie sexuala savarsite in prezenta copilului, intimidarea, lovirea, supunerea la practici injositoare, munca fizica inadecvata varstei si capacitatilor fizice, expunerea la pericole , alungarea de acasa, amenintarile , neglijarea, obligarea la savarsirea unor acte gen furt, cersetorie, prostitutie etc. Orice forma de abuz savarsita impotriva copilului provoaca o trauma care se reflecta in comportamentul sau intim, social, scolar, in relatia cu semenii, in conduita de joc, in imaginea despre sine si lume.Ce simte si gandeste copilul abuzat?Culpabilitate. Considera ca permanent greseste si ca merita pedepsele primite, ca este raspunzator de supararea parintilor.Frica. Copilul supus frecvent agresiunilor, invata sa traiasca intr-o asteptare anxioasa, intr-o stare de permanenta alerta, in special daca face parte dintr-o familie in care intalnim violenta domestica, certurile dintre parinti degenerand in violente care se rasfrang si asupra copilului. Copilul nu doarme bine, nu se alimenteaza adecvat sau suficient, se imbolnaveste des, isi face foarte multe

15

griji, asteptand in orice clipa sa fie agresat.Nedreptate. Copilul intelege ca cel puternic detine puterea, ca din cauza inferioritatii sale fizice este victima, isi insuseste acest raport si invata un model de comportament. Mai tarziu, cand dezvoltarea fizica ii permite, isi exprima agresivitatea asupra celor mai slabi (copii, animale)."Nu sunt iubit". Este greu ca un copil care este umilit, lovit, amenintat, sa aiba incredere in adultul care il raneste. El va considera ca nu merita iubirea adultului, ca nu este dorit, acceptat, iubit. Chiar daca parintele ulterior regreta tratamentul aplicat copilului, copilul va ramane permanent cu un sentiment de neancredere in acesta, deoarece i-a dovedit ca este capabil sa il raneasca. "Ma voi razbuna". Uneori, copilul este constient de faptul ca din cauza inferioritatii fizice, nu se poate apara. De aceea, el tolereaza abuzul si, in secret, incepe sa elaboreze planuri de razbunare pentru mai tarziu. El nu este capabil sa ierte si sa treaca cu vederea ceea ce I se intampla, deoarece nu I se arata un model de toleranta si intelegere. Cand devine capabil sa-si domine intr-o mai mica sau mai mare masura parintele, poate gasi o modalitate de razbunare: sfidare, fuga de acasa, delincventa, sau atacuri violente . "Asta este normalitatea". Modelele de comportament se invata in familie. De aceea este bine sa nu subestimam capacitatea copiilor de a ne imita in cele mai mici amanunte comportamentul (bun sau rau), cu atat mai mult cu cat, la varste fragede, nu detine un filtru cu ajutorul caruia sa discearna binele de rau. Copilul crescut intr-o familie in care se practica violenta invata ca aceasta e maniera in care oamenii relationeaza, aceasta este normalitatea. Odata insusita aceasta credinta, ea se va reflecta in toate interactiunile sale. Mai tarziu, cand va creste si isi va intemeia o familie, va aplica aceleasi metode, convins fiind ca asa se procedeaza. Un exemplu dat copiilor este mai valoros decat o mie de cuvinte. Chiar daca mesajul verbal dat copilului este “te iubesc “, daca nu este sustinut si de comportamentul parintelui, acest mesaj nu va valora nimic. De aceea uneori intalnim parinti care se plang “i-am spus de mii de ori sa se poarte frumos”, “i-am explicat de fiecare data sa nu se bata”, dar daca exemplul oferit a fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedeaza in mod practic. "E mai bine sa mint". Copilul observa ca atunci cand greseste este pedepsit, certat, batut, parintii nu iarta si nu tolereaza. De aceea, pentru a evita pedepsele aspre, invata sa ascunda adevarul, sa il denatureze. Curand, acesta devine un obicei care ii aduce beneficii (evitarea pedepsei), pe care il transforma in convingere personala “inseamna ca este mai bine sa minti”. Cand minciunile sunt descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar, pentru minciuna. Asta nu il va face insa sa renunte la ea, ci sa se perfectioneze, caci a vazut deja ca minciuna il scapa de cele mai multe ori. Daca ajunge sa minta suficient de bine, nu va mai fi pedepsit. Copilul agresat, abuzat in familie, sufera, in general, o denaturare a comportamentului social. In colectivitate el poate fi retras, temator, in stare permanenta de alerta, simtindu-se

16

amenintat, sau, dimpotriva, poate fi agresiv, razbunator, dominator, netolerant.Jocul este un mod in care copilul se exprima, pune in scena lumea sa interioara, exerseaza modelele invatate in familie. Putem observa, in colectivul de copii, in special in cadrul jocurilor pe care ei le desfasoara, mai multe tipuri de conduite care pot fi indicatori ai abuzurilor:copilul excesiv de cuminte, retras, temator, care nu intervine in joc, foarte anxios si emotiv cand este intrebat ceva (tremura, se inroseste, se balbaie, se refugiaza in tacere). El a invatat ca nu poate fi niciodata suficient de atent, ca ceea ce spune sau face ar putea declansa violenta. Nefiind niciodata sigur de consecinte, prefera sa nu interactioneze. Acest copil este mai mereu victima copiilor mai puternici sau agresivi din cadrul grupului, rolurile pe care le prefera sunt cele marginale, inferioare (copilul familiei, pisicuta, elevul, pacientul) care nu implica foarte mari responsabilitati, evita sa atraga atentia, se supune indemnurilor. El repune in scena, in cadrul jocului, rolul pe care il are in familie si se comporta conform modului in care este tratat acolocopilul razbunator, care nu trece nimic cu vederea, este agresiv, revendicativ, nu tolereaza frustrarea, ii pedepseste pe ceilalti pentru cea mai mica greseala, doreste sa conduca si perturba permanent grupul. Nu uita si nu iarta. El se identifica cu parintele dominator, din cauza incapacitatii de a face fata situatiei de violenta, si isi compenseaza inferioritatea in cadrul jocului. Este calaul grupului, jocul trebuie sa se desfasoare dupa regulile sale, identifica rapid copiii-victima pe care ii persecuta. Isi alege in general roluri dominatoare, superioare, chiar violente (seful piratilor, capitanul de vas, profesorul sever, tatal, presedintele), carora de multe ori le confera o forma agresiva, abuziva, neanduratoare.copilul matur, care a invatat sa faca fata situatiilor dificile, se comporta ca un mic adult, este protector cu ceilalti , ii consoleaza, ii ajuta. Ofera celor din jur ceea ce simte nevoia sa primeasca el insusi in cadrul familiei. Este posibil ca acest copil sa faca parte dintr-o familie cu o situatie materiala precara, sa munceasca pentru a-si ajuta familia, sa fie supraresponsabilizat , parentalizat (are grija de fratii mai mici, de un parinte bolnav, caruia i-a preluat atributiile). Unul dintre parinti poate fi alcoolic, violent, iar copilul preia raspunderea parintelui-victima, empatizand cu acesta si invatand sa faca fata. Prefera roluri care implica seriozitate, responsabilitate, sacrificiu (eroul, politistul, soldatul, tatal).copilul deprimat, refuza jocul, nu participa sau nu se implica daca este fortat sa participe, este rigid, blocat, prefera solitudinea, retragerea, relationeaza putin, nu se imprieteneste si nu manifesta interes fata de ceilalti, nu se bucura, nu se entuziasmeaza. Acest copil s-a resemnat , incapacitatea de a face fata violentei a determinat izolarea, retragerea, pierderea interesului. Nu mai spera sa primeasca ajutor si nu il mai cauta. Foarte des, copiii care sunt supusi abuzurilor in cadrul familiei aleg calea fugii de acasa. Mare parte din copiii strazii sunt copii care au parasit domicliul datorita fricii, disperarii si neputintei de a face fata violentei. Ajunsi in strada,

17

incapabili sa se descurce, ajung cu usurinta in grupuri infractionale, intarind fenomenul delincventei juvenile. Din victime ale familiei devin agresori.Multi dintre ei sunt institutionalizati si ajung in centre de plasament. Este un lant cauzal care le marcheaza intreaga viata.Devenind adulti, copiii crescuti in familii violente, de cele mai multe ori repeta modelul familiei de origine in propria lor familie, cu proprii copii. Este ceea ce au invatat sa faca si nu cunosc alt mod de a trai. Iubirea este pentru ei fie un ideal necunoscut, fie o forma de suferinta, atata vreme cat proprii parinti le-au aratat iubirea parinteasca prin violenta. Vor iubi, la randul lor, in acelasi fel. Singurul cunoscut de ei.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN GRĂDINIŢĂ

Grǎdiniţa reprezintǎ prima instituţie de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de întelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoarǎ, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. De aceea, grǎdiniţa, prin ansamblul elementelor ce o compun, trebuie sǎ formeze caractere, sǎ-i educe copilului plǎcerea de a învǎţa, dorinţa de a reuşi şi de a se integra în mod armonios în societate. Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane. Pentru a putea preântâmpina un comportament violent în mediul şcolar trebuie mai întâi sǎ clarificǎm şi sǎ întelegem conceptul de violenţǎ, sǎ aflǎm cauzele acesteia şi în final sǎ fie concepute mǎsurile de combatere şi prevenire. Violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutalǎ a personalitaţii sau colectivitaţii şi afecteazǎ atât individul cât şi mediul în care acesta se manifestǎ. Ea nu este ereditarǎ, însǎ poate fi contagioasǎ mai ales la vârstele fragede, unde puterea exemplului este un principiu de bazǎ în jurul cǎruia copilul se ghideazǎ în formarea sa ca fiinţǎ socialǎ. Copiii fiind la vârsta la care îsi aleg şi imitǎ modelul de comportament, aceştia îşi vor însuşi inconştient actele de violenţǎ ale adulţilor, le vor reproduce în interacţiunea cu grǎdiniţa, grupul de prieteni sau şcoala, fiind convinşi cǎ aceste atitudini sunt corecte şi fireşti. Fenomenul violenţei şcolare este extrem de complex, iar la originea lui se aflǎ o multitudine de factori. Grǎdiniţa însǎşi poate reprezenta o sursa a unor forme de violenţǎ, ea reprezintǎ un loc unde copiii se instruesc, învaţǎ, dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promoveazǎ modele, valori, se creeazǎ condiţii pentru dezvoltarea cognitivǎ, afectivǎ şi moralǎ a copilului. Sala de

18

grupǎ constituie un grup ai cǎrei membrii depind unii de alţii, fiind supuşi unei mişcǎri de influenţare reciprocǎ de a determina echilibrul funcţional al câmpului educaţional. Comportamentul violent la copilul mic se poate naşte de la fapte simple, banale( gelozia, luarea unei jucarii cu forţa de la un alt copil), dar şi din dorinţa puternicǎ a acestora de a-şi exprima autoritatea, de a deveni independenţi. Astfel, una din cauzele generatoare de violenţǎ o reprezintǎ dorinţa acestuia de a ieşi în evidenţa, de a fi lider. Violenţa poate îmbraca una din urmatoarele forme de conduitǎ: confruntarea verbalǎ, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a colabora, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pǎlmuirea, împingerea, vǎtǎmarea corporalǎ. O influenţa foarte mare asupra comportamentului preşcolarului o au desenele animate. În prezent, programele dedicate micuţilor pentru destinderea acestora conţin din ce în ce mai multe scene de violenţǎ. De aceea se recomandǎ o selectare atentǎ a acestora de cǎtre pǎrinţi. Acest gen de desene îi învaţă pe copii că violenţa este o soluţie în rezolvarea problemelor. Ei interiorizează imaginile negative şi se încarcă cu agresivitate de la desene, stare ce rămâne la nivelul subconştientului şi reapare noaptea, creându-le insomnii şi coşmaruri. Copilul nu are capacitatea de a filtra şi, fără educaţia părinţilor, el ia violenţa ca pe o soluţie de a obţine puterea. Şcoala, în general are un rol important în prevenirea violenţei. De aceea cadrul didactic ţinând cont de toţi factorii ( sociali, temperamentali) ce pot determina comportamentul violent al copilului trebuie sǎ fie capabil sǎ elaboreze strategii, programe de prevenire şi combatere a violenţei şcolare. În primul rând, educatoarea trebuie sǎ observe comportamentul copiilor pentru a putea preveni manifestǎrile violente ale acestora prin discuţii atât cu ei cât si cu familiile lor. Doar o buna colaborare a familiei cu personalul didactic va reuşi prevenirea, stoparea şi îndreptare unor deviaţii comportamentale. Unul dintre principalele roluri ale grǎdiniţei în societate este acela de a-l forma pe om ca fiinţǎ socialǎ, de a-l pregǎti sǎ interrelaţioneze cu cei din jur. Pentru a atinge acest scop, educatoarea trebuie sǎ creeze anumite reguli de convieţuire armonioasǎ, sǎ-i determine pe copii sǎ-şi respecte colegii şi cadrele didactice. Modalitǎţile de realizare sunt diverse: dezbateri colective, prin intermediul poveştirilor, prin lucrul în echipǎ. În educaţie, nu existǎ termenul de pedeapsǎ, ci acela de limite, de reguli care trebuie a fi respectate pentru o desfǎşurare cât mai armonioasǎ a întregului proces instructiv- educativ.

19

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILORPENTRU PREVENIREA VIOLENŢEI IN GRADINIŢĂ

DATA TEMA ACTIVITATI MIJLOC DE REALIZARE

OCTOMBRIE2012 “Bunele maniere in gradinita” Convorbire

NOIEMBRIE2012 ‘’Asa DA, asa NU!” Joc didactic

DECEMBRIE2012 “Dar pentru prietenul meu” Desen

IANUARIE2013

“Nu violenta ne face mai puternici!” Lectura dupa imagini

FEBRUARIE2013

“Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” Povestire cu inceput dat

MARTIE2013

“Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata” Convorbire

APRILIE2013 “Spune NU violentei!” PicturaMAI2013 “Fapte bune” Memorizare

PLAN DE MEDIERE A RELAŢIILOR DINTRE PREŞCOLARI20

Planul se referă la atenuarea relaţiilor de violenţă de orice fel dintre copiii preşcolari, cauzată de stresul tot mai accentuat al vieţii acestora, atât în familie, cât şi în grădiniţă. Motivaţie: starea de nervozitate apărută la persoanele adulte, se transmite copiilor prin două căi:

-calea mimetismului de comportament – copilul acţionează după modelul adultului;-calea reacţiei simetrice – copilul reacţionează cu aceeaşi intensitate sau metodă ca şi adultul.

Am constatat că, la grupă, copiii, pe zi ce trece, devin tot mai:-violenţi în limbaj;-violenţi fizic;-apatici şi lipsiţi de motivaţie pentru comportament echilibrat;-nu mai au tendinţa de a fi politicoşi;

Aceste comportamente se observă şi în comportamentul părinţilor lor, care au aceleaşi tendinţe de a eluda bunele maniere, de a educa copilul pentru un comportament echilibrat, care, în final, îi face bine, în primul rând lui, şi apoi celorlalţi. Astfel planul urmăreşte dezvoltarea următoarelor abilităţi de relaţionare prin două direcţii:

1. activităţi de joc în grădiniţă;2. activităţi de educare comportamentală echilibrată în familie

În tabelele de mai jos sunt prevăzute obiectivele urmărite pentru realizarea acestui plan:1. ACTIVITĂŢI DE JOC ÎN GRĂDINIŢĂ

Nr. crt.

Obiectiv al activităţii

1 Se joacă împreună cu alţii, cooperează cu ceilalţi

2 Aşteaptă rândul său, poate răspunde la timp într-un joc

3 Se joacă cooperativ cu ceilalţi

4 Se bucură când este împreună cu alţii

5 Mimează istorioare pe care le-a auzit

6 Cântă, dansează pe muzică, pune discuri (CD-uri)

7 Joacă jocuri simple cu mingea împreună cu alţii (aruncare, prindere minge)

8 Joacă jocuri de colaborare în echipă, înţelege şi se supune regulilor

21

2. ACTIVITĂŢI de educare comportamentală echilibrată în familie

Nr. crt.

ACTIVITĂŢI

1 Când i se cere, cară lucruri, face servicii foarte simple

2 Ajută la treburi casnice (şterge masa, mătură etc.)

3 Se duce să facă comisioane simple în afara casei

4 Intră singur, fără însoţitori în magazine

5 I se pot încredinţa ceva bani pentru comisioane simple

6 Se duce într-un magazin şi ştie să ceară o anumită marfă

7 Îşi ia mici responsabilităţi

8 Îndeplineşte sarcini, mici, de rutină fără supraveghere (să ducă gunoiul, să care apă, lapte, ziare etc.)

9 Îndeplineşte sarcini de rutină mai complicate fără supraveghere (îşi curăţă încălţămintea, hainele, spală vasele etc.)

10 Răspunde politicos în conversaţie

Activităţile planului vor urmări următoarele direcţii de modificare a comportamentului copiilor preşcolari:

1. Să consilieze preşcolarii cum să-şi dezvolte valenţele ascunse prin a le dezvolta acestora capacitatea de a intra în contact cu emoţiile lor. Deoarece emoţiile acestora constituie factorii care le influenţează cel mai mult modul în care reacţionează, iau decizii, se raportează la propriul sistem de valori şi, nu în ultimul rând, comunică cu ceilalţi preşcolari; 2. După recunoaşterea emoţiilor, preşcolarii vor fi instruiţi să reuşească să-şi controleze emoţiile, dar nu în sensul de a le reprima, ci a le tempera în funcţie de contextul în care se produc; 3. Preşcolarii vor fi instruiţi să poată avea lucrurile sub control, indiferent de context, în aşa fel ca emoţii conjugate şi deosebit de destabilizatoare să fie aduse în zona lor constructivă de comportament şi nu în cea distructivă;

22

4. Preşcolarii vor învăţa nişte reguli de politeţe emoţională, în care se va arăta care este forma, dar şi intensitatea exteriorizării emoţiilor, în public. Se vor elimina extremele: reprimarea emoţiilor artificial în public, exagerarea ipocrită a unor emoţii de dragul celor din jur, etc. Se va explica preşcolarului care îşi reprimă exprimarea emoţiilor că imaturitatea nu înseamnă lipsa de emoţii sau ascunderea lor. Dar nici exteriorizarea totală a emoţiilor nu este un fapt benefic, în toate condiţiile sociale, sau de context. Trebuie combătută ideea că emoţiile reprezintă doar ceva de care trebuie să scapi dacă vrei să nu ai neplăceri. Preşcolarul, în schimb, trebuie să se convingă că emoţiile pot fi educate şi că beneficiile obţinute în urma acestui proces sunt enorme; 5. Se va urmări sensibilizarea inteligenţei emoţionale către fenomene sociale înalte, care redefinesc imaginea despre lume şi om. Emoţiile preşcolarului trebuie să devină cele mai importante resurse ale lui şi că felul cum ştie să-şi cultive aceste simţiri îi va aduce sau nu fericirea (echilibrul interior al emoţiilor). 6. Trebuie explicate şi formate convingerile preşcolarilor că:- Inteligenţa nu înseamnă doar cunoştinţe;- Această parte este doar o latură a inteligenţei noastre generale;- Inteligenţa generală creşte dacă se dezvoltă inteligenţa emoţională;- Succesul la grădiniţă, în familie şi societate depinde în mică măsură de IQ (20%), dar în mare măsură de EQ (80%). Cu alte cuvinte, ne descurcăm în viaţă mai bine prin controlul emoţiilor decât prin deţinerea de cunoştinţe;- comportamentul echilibrat ne ajută să fim creativi, lucru foarte important atunci când suntem angajaţi în muncă;- Controlul emoţiilor rezolvă orice problemă oricât de dificilă ar fi ea;7. Preşcolarii vor fi educaţi să-şi descopere cele 7 tipuri de inteligenţă emoţională: - Inteligenţa spaţială - capacitatea de a vedea structuri şi forme cu precizie; cei care posedă acest tip de inteligenţă se exprimă foarte uşor prin desene, fotografii sau sculpturi;- Inteligenţa chinestezică – capacitatea de a utiliza corpul cu precizie, coordonând mişcările foarte bine şi, în acelaşi timp, putând să înţeleagă rapid toate nuanţele unei mişcări; - Inteligenţa muzicală – capacitatea de a identifica stilul unui compozitor şi de a recunoaşte diverse partituri muzicale; - Inteligenţa lingvistică – capacitatea de a învăţa foarte uşor o limbă străină sau de a dezvolta un vocabular foarte bogat;

23

- Inteligenţa logico-matematică – capacitatea de a rezolva cu uşurinţă probleme şi de a te simţi foarte confortabil atunci când se lucrează cu numere; aceasta este cea care determină obţinerea unor scoruri foarte mari la testele care măsoară coeficientul de inteligenţă tradiţional; - Inteligenţa interpersonală şi cea intrapersonală – capacităţile care te ajută să înţelegi sentimentele celor din jur şi, respectiv, să îţi înţelegi propriile sentimente; acestea sunt responsabile în bună măsură pentru cele 80 de procente ale succesului organizaţional şi de grup;8. Preşcolarii vor fi educaţi să aibă relaţii mai bune cu cei din jur, acest fapt va dezvolta latura cea mai importantă de creativitate ridicată, deoarece capacitatea mai bună de a se motiva şi a-i motiva pe cei din jur să comunice va descoperi că actul creator este o formă sofisticată de comunicare;9. Preşcolarul trebuie educat să observe cum modalitatea prin care realizează dozarea propriilor emoţii este o acţiune care are un rol determinant în modul în care este perceput de ceilalţi. Preşcolarii vor fi convinşi că persoanele care au un comportament echilibrat ştiu în general să-şi direcţioneze foarte bine acţiunile în viaţă prin faptul că–şi prioritizează şi îşi fixează obiective realiste iar, în plus, au capacitatea de a apela la raţional atunci când sunt puşi să ia decizii - mai exact apelează la autocontrol; 10. Preşcolarii vor fi educaţi să ajute pe cei din jur să-şi dezvolte inteligenţa emoţională, prin a coopera cu aceştia în sensul de a le semnala fapte pe care aceştia nu le recunosc drept dezechilibre emoţionale, comportamente extreme de interiorizare/exteriorizare a emoţiilor dar şi sprijin moral în momentele dificile ale vieţii;

24

PROIECT EDUCAŢIONAL DE CONSILIERE„ STOP VIOLENŢA !”

ARGUMENT / IDENTIFICARE:

Cazurile de violenţă în grădiniţele din România şi în mediul familial sunt într-o creştere alarmantă;

Numeroşi părinţi pleacă la lucru în străinătate şi îşi lasă copii în grija rudelor sau a altor persoane, sau chiar singuri;

Preşcolarii sunt victimele agresiunii mijloacelor mass-media.

Complexitatea fenomenului ne determină să vorbim nu doar despre violenţa în şcoală, ci şi despre violenţă în general, dat fiind faptul că între acestea există o legătură de determinare. Pe de o parte, de cele mai multe ori, copilul ia primul contact cu violenţa în sânul familiei sale, extinzând apoi comportamentele violente şi asupra altor persoane din mediul extra-familial (grup de prieteni, grădiniţă, apoi şcoală etc). pe de altă parte comportamentele violente învăţate în mediul extra-familial (de multe ori pe fondul neglijării copilului) se răsfrâng asupra membrilor familiei.

SCOPUL PROIECTULUI:Proiectul îşi propune o îmbunătăţire a capacităţii grădiniţei de a se mobiliza şi a mobiliza părinţii şi comunitatea locală pentru implicarea mai activă în rezolvarea actelor de violenţă în grădiniţă şi acasă, precum şi diminuarea sau eliminarea cauzelor care le declanşează.

PARTENERI: G.P.P. Rovinari Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Tg-Jiu

COORDONATOR DE PROIECT: prof. Păsărin maria

25

OBIECTIVE GENERALE ALE PROIECTULUI: Prevenirea şi combaterea violenţei în grădiniţă Formarea unui comportament asertiv în situaţii care pot escalada în violenţă Formarea unei atitudini netolerante a părinţilor faţă de actele de violenţă din sânul

familiei

OBIECTIVE SPECIFICE (PE TERMEN LUNG): Informarea copiilor referitor la actele de violenţă comise în grădiniţe din România Sensibilizarea copiilor privind consecinţele actelor de violenţă Îmbunătăţirea gradului de implicare voluntară a elevilor în activităţi de prevenire Ruperea „cercului vicios” al violenţei prin practicarea „Celor Trei A ai non-violenţei”

Asertivitate: Comunică eficient. Acţionează inteligent!Autocunoaştere: Cunoaşte-te în profunzime!Autocontrol: Stăpâneşte-ţi emoţiile!

GRUP ŢINTĂ: preşcolari – grupele mari pregătitoare G.P.N. Nr. 16 Alba Iulia

INTERVAL DE TIMP: luna februarie 2012

Activităţi preconizate / MODALITĂŢI DE REALIZARE: Ascultăm şi discutăm povestea „Gâsca şi castorul” (după o poveste populară) Vizionarea unor imagini elocvente, potrivite vârstei, privind consecinţele actelor de

violenţă; Colorăm şi lipim imagini cu oameni care discută civilizat, copii care se joacă frumos

împreună; Realizarea avizierului cu desene şi colaje cu tema „Violenţa – o lecţie care nu trebuie

învăţată”; Întâlnire şi discuţii a părinţilor şi copiilor cu preotul Benchea Gheorghe privind violenţa

şi cum este ea tratată ea în Sânta Scriptură.

METODELE UTILIZATE: Brainstormingul, problematizarea, dezbaterea, joc de rol, exerciţii de ascultare activă, comentarea unor imagini, realizarea avizierului şi a portofoliului.

Spaţiul de desfăşurare: Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari

26

RESURSE MATERIALE: - ecusoane, cartoane, lipici, ace de siguranţă, markere, fotografii, polistiren, hârtie xerox, dosare, folii, aparat foto, laptop, videoproiector, copiator etc.

RESURSE UMANE: - preşcolarii de la G.P.P.Rovinari, prof. Păsărin Maria,prof. Cincă Mihaela Emilia, preot protopop Ştefan Grăghici, prof. Iliescu Cecilia – profesor de sprijin.

BIBLIOGRAFIE UTILIZATĂ:Băban Adriana, coord. Consiliere educaţională. Cluj Napoca, 2003.Lemeni Gabriela, Miclea Mircea, coord. Consiliere şi orientare. Ghid pentru educaţie în carieră. Editura ASCR, Cluj Napoca, 2004.

REZULTATE AŞTEPTATE:

Iniţierea preşcolarilor în elaborarea şi derularea de activităţi de informare, sensibilizare şi prevenire;

Îmbunătăţirea gradului de implicare voluntară a părinţilor şi a motivaţiei preşcolarilor în combaterea violenţei;

Scăderea nivelului de toleranţă a părinţilor faţă de violenţa de la grădiniţă şi de acasă.

EVALUAREA PROIECTULUI:

Realizarea avizierului „Nu violenţa!” Scăderea numărului de acte violente în rândul copiilor Participarea unui număr mare de preşcolari şi părinţi Implicarea preşcolarilor din două grupe într-un proiect educaţional de parteneriat

27