Convulsie brosura

12
PATUL, PERNELE ŞI MĂSURI DE SIGURANŢĂ Se vor folosi paturi joase, încăpătoare, cu margini protejate cu pânză. Se vor evita pernele moi care sunt periculoase din cauza riscului de sufocare. Sunt preferabile pernele speciale sau şi mai bine este să nu se folosească perne deloc. Fumatul în pat este o activitate periculoasă pentru oricine, dar în mod special pentru cei ce suferă de epilepsie. Nu sunt exagerate, în această situaţie, măsuri de precauţie cum sunt folosirea de lenjerie de pat ne-inflamabilă sau alarma de fum. Cei predispuşi la accese nocturne sunt sfătuiţi să doarmă pe o parte, nu pe spate. Dacă acesta se dovedeşte a fi dificil, se poate folosi o pernă sau un obiect asemănător care să prevină revenirea pe spate a persoanei în cauză în timpul unui acces. Îndepărtaţi de pat orice obiect dur - mobilă, dulapuri, etc. pentru a preveni rănirea în cazul unei căderi. Plasaţi un covoraş sau o saltea groasă la marginea patului ACCESELE CONVULSIVE NOCTURNE Accesele care se produc noaptea nu sunt calitativ diferite de cele survenite în timpul zilei. Cu toate acestea, ţinând seama de contextul în care apar, se vor lua în

description

Convulsie brosura

Transcript of Convulsie brosura

Page 1: Convulsie brosura

PATUL, PERNELE ŞI MĂSURI DE SIGURANŢĂ

Se vor folosi paturi joase, încăpătoare, cu margini protejate cu pânză.

Se vor evita pernele moi care sunt periculoase din cauza riscului de sufocare. Sunt preferabile pernele speciale sau şi mai bine este să nu se folosească perne deloc.

Fumatul în pat este o activitate periculoasă pentru oricine, dar în mod special pentru cei ce suferă de epilepsie. Nu sunt exagerate, în această situaţie, măsuri de precauţie cum sunt folosirea de lenjerie de pat ne-inflamabilă sau alarma de fum.

Cei predispuşi la accese nocturne sunt sfătuiţi să doarmă pe o parte, nu pe spate. Dacă acesta se dovedeşte a fi dificil, se poate folosi o pernă sau un obiect asemănător care să prevină revenirea pe spate a persoanei în cauză în timpul unui acces.

Îndepărtaţi de pat orice obiect dur - mobilă, dulapuri, etc. pentru a preveni rănirea în cazul unei căderi.

Plasaţi un covoraş sau o saltea groasă la marginea patului dacă persoana în cauză tinde să cadă din pat în timpul acceselor. Aceste saltele sunt de tipul celor folosite în sălile de gimnastică.

Persoanele cu risc de accese convulsive nocturne vor evita folosirea paturilor de la etaj în vagoanele de dormit şi cuşetă.

Lămpile montate pe perete sunt mai sigure decât cele de birou, care pot fi doborâte cu uşurinţă în cazul unui acces.

Se vor evita covoarele aspre care pot provoca arsuri prin frecare la cei care cad din pat. Dacă nu este posibilă înlocuirea acestora, este suficientă acoperirea lor cu un covoraş protector.

ACCESELE CONVULSIVE NOCTURNE

Accesele care se produc noaptea nu sunt calitativ diferite de cele survenite în timpul zilei. Cu toate acestea, ţinând seama de

contextul în care apar, se vor lua în considerare următorii factori:

Page 2: Convulsie brosura
Page 3: Convulsie brosura

Aproximativ o persoană din 200, sau cca. 115.000 oameni din România suferă de o anumită formă de epilepsie.

Întrucât o mare parte din cei cu epilepsie suferă primul acces înainte de vârsta de 20 ani, este foarte probabil ca majoritatea profesorilor şi învăţătorilor vor avea de-a lungul carierei un elev cu epilepsie într-una din clasele lor.

În afara scurtei perioade în care are loc accesul, copilul cu epilepsie nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi copii din clasă. Graţie medicamentelor antiepileptice moderne, majoritatea acestor copii vor putea beneficia de un control foarte eficient al bolii, ceea ce înseamnă că nu vor suferi nici un acces în timpul orelor de şcoală. Cu toate acestea, unii copii continuă să prezinte accese convulsive în ciuda tratamentului, ele putându-se produce şi în clasă sau pe terenul de sport. Foarte adesea accesele apar fără să fie anunţate de ceva anume. În situaţia în care ele se produc, este esenţial să se reacţioneze cu calm şi eficienţă, nu numai pentru a proteja copilul sau tânărul împotriva rănirii, ci şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi copii să înţeleagă ceva despre este foarte probabil să nu ştie nimic şi care li se poate părea înspăimântător la început.

Această broşură oferă informaţii de bază cu privire la epilepsie, precum şi sugestii practice pentru a face faţă situaţiei în care accesele apar la şcoală. De asemenea, ea caută să atragă profesorului atenţia asupra unor implicaţii posibile ale bolii privind progresul educaţional şi ajustarea psihologică a copilului cu epilepsie.

CUPRINS

Pagina

CE ESTE EPILEPSIA?

TRATAMENT

CONDUITA ÎN CAZUL ACCESELOR SURVENITE

LA ŞCOALĂ

ÎNGRIJIREA DE URGENŢĂ

EXPLICAREA EPILEPSIEI

PERFORMANŢELE EDUCAŢIONALE

PROGRAMA ŞCOLARĂ

ROLUL IMPORTANT AL PROFESORULUI

LUCRURI PE CARE TREBUIE SĂ LE

CUNOAŞTEŢI

PROGRAM PENTRU ŞCOLI

Page 4: Convulsie brosura

CE ESTE EPILEPSIA?

Epilepsia este pur şi simplu o tendinţă de a prezenta accese convulsive*, şi teoretic ea poate afecta pe oricine oricând. Mulţi dintre noi vom suferi cel puţin un acces epileptic pe parcursul vieţii noastre. Ceea ce nu înseamnă că avem epilepsie. Epilepsia reprezintă tendinţa de a prezenta accese recurente, spontane.

Accesul este produs de o tulburare scurtă şi temporară a funcţiei creierului, iar tendinţa celor cu epilepsie de a avea accese variază considerabil de la un individ la altul. Uneori epilepsia poate fi rezultatul infecţiilor cerebrale, a leziunilor din timpul naşterii sau a loviturilor la cap din timpul accidentelor. Cu toate acestea, încă nu ştim de ce unii oameni au o tendinţă spontană de a prezenta accese epileptice iar alţii nu, şi se pare că unii copii moştenesc o predispoziţie pentru epilepsie.

TIPURI DIFERITE DE EPILEPSIE

În funcţie de tulburarea de bază de la nivelul creierului se pot distinge două tipuri de epilepsie: epilepsie primară generalizată şi epilepsie parţială (focală).

EPILEPSIA GENERALIZATĂ

Tulburarea este generalizată, la nivelul întregului creier, iar accesele pot fi majore (tonico-clonice) sau minore (absenţe). Starea de conştienţă este pierdută în timpul crizei, iar individul nu-şi va aminti nimic. Aceasta înseamnă că copilul nu simte deloc durere sau disconfort în timpul accesului propriu-zis.

ACCESELE TONICO-CLONICE (Grand Mal)

Accesul începe cu o fază tonică, sau rigidă, în care toţi muşchii sunt în tensiune. Dat fiind faptul că sunt implicaţi şi muşchii respiratori, copilul poate ţipa datorită expirului brusc, după care poate apărea o coloraţie albăstruie a buzelor şi în jurul gurii. Starea de conştienţă este pierdută imediat şi copilul cade la pământ.

După aceasta urmează faza clonică, sau de convulsii, în care muşchii se relaxează şi se contractă alternativ, producând mişcările convulsive caracteristice, care pot fi destul de puternice. În această fază, respiraţia se reia, dar poate fi zgomotoasă. Secreţia salivară poate fi excesivă datorită faptului că creierul trimite semnale exagerate către glandele salivare. Saliva poate fi amestecată cu sânge în cazul în care pacientul şi-a muşcat limba. Uneori este prezentă pierderea de urină şi foarte rar de materii fecale. Şi acestea se datorează contracţiilor puternice la muşchilor vezicii urinare şi rectului în timpul fazei iniţiale a accesului.

Faza clonică poate dura până la 3 minute, dar poate părea mult mai lungă unui observator. După aceasta, copilul îşi va recăpăta starea de conştienţă, dar poate fi confuz şi necesită o perioadă de somn după criză.

* Cuvântul acces, criză, convulsie, etc. sunt folosite pentru a descrie accesele epileptice. Unele persoane consideră inacceptabilă folosirea cuvântului "epileptic" ca substantiv, motiv pentru care este în general preferabil să se vorbească despre "persoană cu epilepsie".

Page 5: Convulsie brosura

ABSENŢELE (Petit Mal)

Această formă de epilepsie apare cu precădere la copiii de vârstă şcolară şi dispar adesea odată cu sosirea adolescenţei. Doar o mică parte din copiii care prezintă accese de tipul absenţelor ajung să sufere şi de alte tipuri de epilepsie.

Accesele pot apărea în orice moment din zi, dar durează foarte puţin - cca. 10-15 secunde. Copilul se opreşte din ceea ce face şi priveşte în gol, uneori clipind ritmic. Starea de conştienţă se pierde, dar copilul nu cade la pământ. Dat fiind faptul că pot apărea foarte frecvent şi uneori pot trece neobservate, accesele pot fi cauza dificultăţilor de învăţare ale unui copilul care adeseori este considerat neatent.

EPILEPSIA PARŢIALĂ (FOCALĂ)

În acest caz, tulburarea este localizată iniţial într-o anumită regiune a creierului. Modul de manifestare a accesului este variabilă şi depinde de funcţia pe care o îndeplineşte în mod normal acea parte a creierului. Tulburarea poate fie să rămână localizată în regiunea din creier în care apare, fie să se extindă şi în altele şi să afecteze întregul creier, adică se generalizează. Starea de conştienţă se pierde numai câteodată, şi atunci spre sfârşitul accesului, copilul păstrând amintirea debutului crizei. Partea din acces pe care persoana în cauză şi-o aminteşte se numeşte "aură", sau avertizare.

ACCESELE EPILEPTICE PARŢIALE COMPLEXE

Acesta este numai un exemplu din multele tipuri diferite de epilepsie parţială. Accesele îşi au originea în lobul temporal al creierului. În această parte a creierului îşi au sediul funcţii cum sunt mirosul, vederea, memoria vizuală, "ceasul interior" şi simţămintele. De aceea nu este de mirare că foarte adesea "aura" sau debutul unui acces este reprezentat de o senzaţie de dezorientare, un anumit miros sau gust, sau o experienţă de tip deja-vu. Starea de conştienţă este afectată, iar copilul se poate opri din vorbire, poate părea agitat şi se poate angaja în comportamente aparent lipsite de sens, cum ar fi tragerea de părţi din haine sau plesnirea buzelor. Aceste accese pot dura de la câteva secunde la câteva minute şi pot fi urmate de o scurtă perioadă de confuzie.

Există multe variaţii în ceea ce priveşte tipul de accese pe care cineva le poate prezenta. Lucrul important care trebuie recunoscut este că epilepsia îi afectează pe oameni într-o varietate de moduri. Odată apărută epilepsia însă, tipul de accese rămâne destul de constant.

FRECVENŢA ACCESELOR

Aceasta variază în funcţie de gradul de control obţinut cu ajutorul medicaţiei. În zilele noastre 70-80% din bolnavii de epilepsie realizează un control total al bolii cu ajutorul tratamentului. În cazul în care accesele continuă să apară şi sub tratament, frecvenţa lor poate varia de la un acces la doi ani la 20-30 zilnic.

TRATAMENT

Epilepsia este tratată cu medicamente care ajută la inhibarea răspândirii activităţii electrice anormale în interiorul creierului. La marea majoritate a bolnavilor se poate obţine sub

tratament un control care le permite ducerea unei vieţi normale. De obicei însă, copiii cu epilepsie trebuie să ia zilnic tratament timp de cel puţin doi ani. Uneori tendinţa de a suferi accese convulsive diminuă odată cu trecerea timpului, ceea ce permite în cele din urmă întreruperea definitivă a tratamentului.

Există un număr de substanţe medicamentoase antiepileptice disponibile, şi pentru fiecare tip de epilepsie se prescriu medicamente diferite. Este foarte important ca tratamentul să fie luat cu regularitate şi în dozele prescrise de medic, iar reducerea sau întreruperea lui se va face numai sub supraveghere medicală.

Tratamentul chirurgical poate fi util pentru unele tipuri de epilepsie parţială.

CONDUITA ÎN CAZUL ACCESELOR SURVENITE LA ŞCOALĂ

Probabilitatea ca un copil cu epilepsie să sufere un acces convulsiv la şcoală este destul de mică. Cu toate acestea, în situaţia în care acest lucru se produce, profesorul trebuie să ştie cum să reacţioneze şi ce să facă.

Dacă unul din elevii dvs. prezintă un acces convulsiv tonico-clonic, iată ce trebuie să faceţi: Păstraţi-vă calmul şi liniştiţi-i pe ceilalţi copii prezenţi. Întoarceţi copilul cu grijă pe o parte. Aceasta va ajuta la menţinerea premeabilităţii căilor

respiratorii. Nu încercaţi să forţaţi deschiderea gurii cu obiecte dure sau cu degetele. Este un mit

faptul că cineva care suferă un acces convulsiv este în primejdie să-şi înghită limba, iar eforturile de a apăsa pe limbă pot duce la rănirea dinţilor şi mandibulei.

Aşezaţi ceva moale, cum ar fi o pernă sau o haină împăturită, sub capul copilului pentru a preveni rănirea lui de podeaua dură.

Nu încercaţi să mişcaţi copilul din loc decât în cazul în care a căzut într-un loc potenţial primejdios, ca de ex. pe un radiator sau în apropierea capului scărilor.

Aşteptaţi ca accesul să se termine şi nu încercaţi să imobilizaţi copilul sau să împiedicaţi mişcărilor convulsive.

Nu încercaţi să treziţi copilul folosind apă sau medicamente. Rămâneţi alături de copil până ce criza se termină de la sine. Dacă se produce pierdere de urină şi de materii fecale, acoperiţi copilul cu o pătură pentru a

reduce sentimentul de stânjeneală pe care îl va avea când îşi va reveni. Adoptaţi o atitudine de liniştire şi de sprijin atunci când copilul redevine conştient. După criză, copilul simte adesea nevoia de a se odihni sau de a dormi.

ALTE ACCESE EPILEPTICE

În general, celelalte tipuri de accese epileptice nu necesită măsuri de prim ajutor. Este suficient dacă profesorul sau învăţătorul este conştient că are loc un acces epileptic şi ia măsurile necesare pentru a împiedica producerea vreunei leziuni. Nu încercaţi să imobilizaţi copilul în timpul accesului - lăsaţi ca acesta să se termine de la sine.

Page 6: Convulsie brosura

ASISTENŢA DE URGENŢĂ

Deşi accesul convulsiv epileptic nu reprezintă de cele mai multe ori o urgenţă medicală şi deci în majoritatea cazurilor nu este necesară trimiterea la spital a copilului care a avut un astfel de acces, există două excepţii pe care orice cadru didactic trebuie să le cunoască.

Dacă un acces convulsiv nu dă nici un semn de oprire după cinci minute, sau dacă copilul trece dintr-o criză convulsivă în alta fără să-şi recapete starea de conştienţă între ele, devine necesar ajutorul medical specializat. Este foarte posibil să fie vorba de o afecţiune rară, numită status epilepticus (crize epileptice non-stop) care necesită tratament de urgenţă într-o unitate medicală echipată corespunzător. O criză convulsivă care durează cinci minute nu reprezintă în sine un episod de status epileptic, şi se opreşte adesea singură fără tratament. Cu toate acestea, dacă criza nu cedează după cinci minute, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă fac posibilă acordării îngrijirii corespunzătoare în eventualitatea că accesul epileptic nu se opreşte. Aceste precauţii sunt şi mai importante dacă în istoricul bolii copilului există deja un episod de status epilepticus.

Situaţia în care un copil despre care nu se ştie că are epilepsie suferă un acces convulsiv reprezintă de asemenea o indicaţie de asigurare a asistenţei medicale de urgenţă - chiar şi în cazul în care accesul se opreşte în câteva minute. În acest caz accesul este posibil să fie cauzat de o infecţie sau problemă metabolică coexistente.

În cazul unui copil care suferă leziuni ca urmare a căderii provocată de o criză epileptică se vor aplica măsurile obişnuite de acordare a primului ajutor.

EXPLICAREA EPILEPSIEI

După producerea unui acces epileptic la şcoală este necesară explicarea naturii acestei boli în termeni simpli celorlalţi copii din clasă şi oferirea posibilităţii de a discuta despre ceea ce s-a întâmplat şi de a pune întrebări. Aceasta le linişteşte temerile pe care le pot avea în legătură cu epilepsia. Este posibil ca celorlalţi copii să le fie frică să nu se "contamineze" de epilepsie (ceea ce nu este posibil), sau să creadă că cel care are accesul suferă dureri în timpul lui (lucru neadevărat), sau că epilepsia reprezintă într-un fel sau altul o ameninţare pentru ei (fals). Reacţia de teamă este uşor de înţeles, dar discutarea acestui eveniment cu copiii şi a ceea ce ei simt în legătură cu el ajută la transformarea unei situaţii neplăcute într-o experienţă pozitivă, de învăţare.

Ideal însă este ca aceşti copii să cunoască ceva despre epilepsie înainte ca accesul să se producă. O modalitate naturală de a introduce acest subiect este punerea la îndemâna copiilor - în clasă sau în biblioteca şcolii - a unor broşuri sau cărţi despre epilepsie scrise pentru copii. În măsura în care este posibil, sunt foarte utile şi materiale video pe această temă.

COMUNICAREA CU PĂRINŢII

Comunicarea dintre învăţător şi părinţi şi, prin intermediul părinţilor, cu pediatrul, sunt vitale pentru tratamentul şi îngrijirea corespunzătoare a copilului cu epilepsie. De fapt, învăţătorul sau profesorul poate oferi un sprijin foarte valoros prin faptul că poate oferi

medicului o descriere exactă a caracteristicilor accesului epileptic. Uneori părinţii sunt atât de tulburaţi de accesul epileptic încât memoria acestuia poate fi confuză.

Se va discuta cu părinţii şi se vor face anticipat aranjamentele necesare pentru eventualitatea în care accesul convulsiv se produce la şcoală. Desigur că părinţii trebuie anunţaţi întotdeauna, dar s-ar putea să nu fie întotdeauna necesară trimiterea copilului acasă. Dacă este necesară o perioadă mai lungă de odihnă, este evident că cel mai bun loc pentru aceasta este acasă, dar unii copii îşi pot relua activitatea normală de şcoală imediat, după o scurtă perioadă de odihnă.

Aşa cum s-a menţionat mai devreme, este foarte important ca tratamentul medicamentos prescris pentru epilepsie să fie luat regulat, fără întrerupere. Dacă una din doze trebuie luată în timpul orelor de şcoală, profesorul sau învăţătorul poate ajuta la asigurarea luării ei.

PERFORMANŢELE EDUCAŢIONALE

Epilepsia este compatibilă cu orice nivel de performanţă intelectuală, şi mulţi copii cu epilepsie nu au probleme deosebite la şcoală. Cu toate acestea, studiile efectuate au arătat că o proporţie mai mare de copii cu epilepsie realizează performanţe educaţionale mai mici decât cei care nu au epilepsie.

Unii din factorii care se consideră că contribuie la aceasta sunt:

Tratamentul medicamentos

Medicamentele anti-epileptice s-au perfecţionat în ultimele decenii, iar cele care se folosesc astăzi sunt mult mai specifice şi sunt mai puţin toxice decât cele care se foloseau în trecut. Există totuşi anumite medicamente care pot afecta concentrarea şi funcţia congnitivă a unora dintre cei care le folosesc.

Accesele subclinice

Acestea sunt episoade de descărcări electrice anormale in interiorul creierului care nu sunt însoţite de o manifestare exterioară. În situaţia în care sunt prezente, ele pot afecta într-o măsură semnificativă concentrarea şi învăţarea.

Epilepsia parţială

Page 7: Convulsie brosura

La copiii cu epilepsie parţială pot fi uneori prezente dificultăţi de învăţare şi de percepţie legate de partea din creier în care îşi are originea activitatea epileptică.

Atitudini şi aşteptări

Profesorii ştiu foarte bine că aşteptările care sunt investite într-un elev au consecinţe considerabile în domeniul progresului lor şcolar. Uneori profesorii (şi părinţii) reduc în mod inconştient aşteptărilor lor faţă de copiii care au epilepsie.

Dacă performanţele şcolare ale unui copil cu epilepsie sunt considerate a fi sub cele normale, sau dacă are probleme de învăţare sau de comportament, este important ca situaţia să fie investigată în întregime. Uneori este necesară reevaluarea tratamentului medicamentos al copilului pentru a stabili dacă problemele sunt legate de epilepsie sau de tratamentul ei, şi, ideal, copilului ar trebui să fie evaluat din punct de vedere psihologic.

PROBLEME COMPORTAMENTALE ŞI DISCIPLINA

Uneori este posibil să apară comportamente indezirabile datorită lipsei disciplinei din parte părinţilor care sunt îngrijoraţi că mustrarea sau punerea la punct a copilului ar putea provoca un acces convulsiv. Protecţia excesivă şi excluderea de la activităţile normale de joc afectează, de asemenea, comportamentul. Pentru a evita acest lucru, copilul cu epilepsie trebuie supus aceleiaşi discipline ca şi fraţii/colegii lui, iar concesiile îşi au locul numai în perioada în care copilul se află sub efectul unui acces epileptic.

Studii recente au subliniat faptul că copiii cu epilepsie au adesea o imagine de sine mai proastă decât alţi copii, inclusiv decât copii care suferă de alte boli cronice ale copilăriei cum sunt astmul şi diabetul. Respectul şi imaginea de sine proaste îi fac pe copii vulnerabili la probleme mintale, cum este depresia. Din acest motiv sunt necesare eforturi speciale pentru a întări respectul de sine al copilului cu epilepsie.

PROGRAMA ŞCOLARĂ

Fiecare copil trebuie încurajat să urmeze cursurile potrivite capacităţii sale intelectuale. Se vor aplica măsurile disciplinare normale în ce priveşte efectuarea temelor pentru acasă şi celelalte standarde şcolare.

EDUCAŢIA FIZICĂ

Deşi copii cu epilepsie trebuie încurajaţi să ia parte la toate jocurile şi sporturile şcolare, în cazul unor activităţi cum sunt drumeţia pe munte, înotul şi călăritul sunt necesare măsuri de precauţie speciale. În asemenea situaţii se va ţine seama de tipul de epilepsie de care copilul suferă şi de gradul de control al acesteia cu ajutorul

tratamentului. Atitudinea cea mai bună este cea dictată de bunul simţ, iar restricţiile exagerate sunt de evitat. Adeseori întărirea măsurilor de supraveghere poate fi singurul lucru necesar. Riscul ca un copil să prezinte un acces epileptic în timpul unei activităţi sportive trebuie pus în balanţă cu paguba produsă prin excluderea lui din activităţi care sunt mult îndrăgite de colegii săi.

EXAMENE

În situaţia în care există probabilitatea ca performanţa în cursul unui examen important să fie afectată de producerea unui acces epileptic, lucrul acesta trebuie făcut cunoscut Ministerului Învăţământului cu anticipaţie. Se va expedia o scrisoare din partea şcolii şi medicului copilului, în care se va prezenta modul în care elevul respectiv este afectat în timpul accesului epileptic sau de tratamentul medicamentos impus de afecţiunea sa. Directorul şcolii va expedia această scrisoare pe adresa Ministerului Învăţământului cu cel puţin şase luni înainte de desfăşurarea examenului respectiv. Dacă se va considera necesar, aceasta va permite asigurarea unor măsuri speciale de supraveghere şi asistenţă în eventualitatea unui acces epileptic.

ORIENTAREA PROFESIONALĂ

Majoritatea persoanelor cu epilepsie sunt capabili să aibă orice profesie sau carieră pe care şi-o doresc. Singura excepţie este profesia de şofer de autobuz sau de mijloc de transport în comun sau de mărfuri. (Deşi persoanele care nu au prezentat nici un acces epileptic în ultimii doi ani pot abţine permis de conducerea autoturismelor, microbuzelor cu 8+1 locuri şi tractoarelor, cei care au antecedente de epilepsie nu pot obţine permis de conducere a vehiculelor din categoriile C şi D).

Şi aici alegerea va fi dictată de bunul simţ. Interdicţiile nemotivate în ce priveşte angajarea motivate de prezenţa epilepsie trebuie evitate şi sunt lipsite de conţinut.

Este evident că profesiile care presupun lucrul la înălţime trebuie evitate de cei la care probabilitatea de a prezenta accese epileptice este mare. La alegerea sau excluderea profesiei trebuie ţinut cont de capacităţile şi înclinaţiile persoanei în cauză, pretenţiile profesiei respective, precum şi de implicaţiei tipului de epilepsie în relaţie cu cerinţele acelei profesii.

Comunicarea prezenţei epilepsiei este un lucru la care cel care îşi caută de lucru trebuie să se gândească foarte bine şi să se sfătuiască cu alţii înainte, pentru a-l face în modul cel mai potrivit cu putinţă. Persoana în cauză trebuie să ştie suficiente lucruri despre epilepsia de care suferă pentru a putea oferi un tablou cât mai aproape de realitate celui care îl angajează, şi va trebui să poată face acest lucru într-o manieră relaxată, pozitivă, neîncărcată emoţional.

ROLUL IMPORTANT AL CADRELOR DIDACTICE

Graţie contactului lor cu copiii pe parcursul celor mai importanţi ani din formarea lor ca persoane, învăţătorii se află într-o poziţie unică de pe care îi pot ajuta pe copiii cu epilepsie să adopte o atitudine sănătoasă şi pozitivă faţă de ei înşişi şi faţă de societate. Alături de părinţi, ei joacă un rol important în hotărârea modului în care copilul va face faţă epilepsiei şi provocărilor pe care ea le presupune. Studiile au arătat că o atitudine pozitivă faţă de epilepsie este un factor predictiv important al succesului din viaţa de adult.

Page 8: Convulsie brosura

LUCRURI PE CARE TREBUIE SĂ LE CUNOAŞTEŢI

Iată o listă a lucrurilor pe care Dvs. ca învăţător, trebuie să le cunoaşteţi în situaţia în care vi se încredinţează un copil care suferă de epilepsie.

Ce fel de accese epileptice are de obicei copilul?

Cât durează de obicei aceste accese?

Există semne care prevestesc accesul (aura)?

Are copilul nevoie de odihnă după criză, şi cât timp?

Există situaţii sau lucruri despre care se ştie că pot declanşa accesele?

Cât de des ia copilul tratament? Trebuie să ia tratamentul şi la şcoală?

Are tratamentul medicamentos vreun efect secundar?

A solicitat medicul vreo scutire sau limitare a activităţii şcolare?

Are copilul şi alte afecţiuni în afara epilepsiei?

Înţelege copilul boala de care suferă şi tratamentul ei?

Suferă copilul de vreo problemă emoţională sau de altă natură?

ASOCIAŢIILE DE SPECIALITATE

Există asociaţii de sprijin a persoanelor cu epilepsie şi a celor din anturajul lor. Unele dintre acestea oferă şi programe educaţionale care pot fi folosite în cadrul şcolii.

NU UITAŢI

Dacă cineva suferă un acces convulsiv major,

Încercaţi să vă păstraţi calmul şi lăsaţi ca accesul să se termine de la sine.

Întoarceţi persoana în cauză cu delicateţe pe o parte.

Protejaţi-i capul (cu o haină împăturită, de ex.).

Îngăduiţi persoanei respective să doarmă după acces, dacă are nevoie.

NU introduceţi niciodată nimic în gura persoanei respective.

NU încercaţi niciodată să imobilizaţi sau să limitaţi cu forţa persoana în cauză.

Nu este necesară chemarea salvării, cu excepţia cazului în care accesul durează mai mult de 5 minute sau dacă persoana respectivă a suferit leziuni care necesită asistenţă medicală.