Conturarea atitudinii - Increderea in sine

21
Conturarea ATITUDINII de succes – 3 ingrediente

Transcript of Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Page 1: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Conturarea ATITUDINII de succes – 3 ingrediente

Page 2: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Introducere

”Viața este 10% ceea ce ni se întâmplă și 90% cum reacționăm la aceasta”. O atitudine potrivită face diferența în orice aspect.

Încrederea de sine, perseverența și flexibilitatea sunt printre cele mai importante soft skills care necesită atenție și dezvoltare continuă.

Page 3: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Ele sunt interdependente:

Cineva cu încredere de sine va avea o atitudine optimistă, pentru că știe că este capabil să realizeze ceea ce își propune.

Cel perseverent nu se va lăsa demotivat în fața primului obstacol sau eșec, ci va aborda atitudinea de învingător care merge mai departe spre îndeplinirea țelului.

Flexibililul va păstra atitudinea deschisă spre noutăți și schimbări inevitabile ce apar pe drum, reușind să se adapteze situațiilor.

Page 4: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Partea I. Încrederea de sine • De ce contează? Cred că e de la sine înțeles că încrederea de sine

deschide multe uși. E una dintre calitățile indispensabile succesului, nu numai pentru că denotă curaj, responsabilitate și impune respect în fața celorlalți, ci și pentru că te întărește spiritual.

Unii o stăpânesc destul de bine, alții mai au de lucrat. Diferența dintre aceste persoane e, în mare parte, felul în care gândesc. Cei încrezători elimină automat gânduri precum ”Nu sunt suficient de...”, înlocuindu-le cu ”Știu că sunt capabil de...”. Își canalizează atenția și energia asupra gândurilor pozitive, se lasă condiționați de acele convingeri care știu că îi vor ajuta să progreseze și în care își găsesc motivația necesară.

Page 5: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Încrederea de sine Fără acel sentiment de ”Știu că pot și o voi face”, acțiunile sunt lipsite de entuziasm, interes și scop. Odată ce ajungi să-l stăpânești, o nouă perspectivă si forță interioară te vor îndruma spre reușită.

Există totuși o diferență fină între înceredea de sine și egotism, care trebuie descoperită la momentul potrivit, pentru a nu ne induce singuri în eroare.*

*depistarea diferenței și evitarea unei impresii proaste se poate face

printr-o mai bună cunoaștere de sine și apreciere a propriilor abilități

Page 6: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Încrederea de sine se bazează pe ceea ce

știi și poți face, în timp ce egotismul este bazat pe ceea ce ai vrea să știi și să poți face.

Uneori, cădem în capcana în care ne identificăm cu persoana care vrem să devenim și credem că, dorindu-ne suficient de mult și intens un lucru, începem să dobândim calități sau cunoștințe specifice acelei persoane ipotetice din viitor.

Din păcate, fără să acționăm în direcția propusă, personalitatea noastră nu se schimbă de pe o zi pe alta și, confundând egotismul cu încrederea de sine, s-ar putea să facem o impresie proastă în fața cuiva pe care dorim să-l impresionăm cu acele calități inexistente.

În timp ce este foarte important să dezvoltăm o încredere de sine sănătoasă, aceasta trebuie să fie fondată pe aspecte reale, deci să fim complet conștienți de noi înșine (aceasta fiind o altă poveste complexă și frumoasă).

Page 7: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

De multe ori ne evaluăm greșit propriul comportament. Există

diverse teste care scot în evidență situații relevante din viața de zi cu zi, pe care nici nu ne-am fi gândit să le luăm în calcul într-o evaluare corectă.

Este foarte important să identifici unde te situezi acum și ce arii ai vrea să dezvolți. Pentru asta, poți căuta diverse teste online (un exemplu ar fi :

http://psychologytoday.tests.psychtests.com/take_test.php?idRegTest=3207) sau, și mai bine, să începi un exercițiu de introspecție și să îți răspunzi la următoarele întrebări:

• Ce talente și abilități am?

• Ce îmi place foarte mult să fac?

• Pe o scară de la 1 la 5, care e nivelul de încredere pentru fiecare din activitățile ce îmi aduc plăcere?

Page 8: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Acum încearcă să te gândești la câteva obiective pe care le-ai setat

(sau pe care le setezi chiar acum pentru următoarele 3-4 luni) și, pe rând, răspunde concret la următoarele întrebări:

• De ce anume îmi e frică în urmărirea acestui obiectiv?

• Pe cine pot dezamăgi daca nu reușesc ceea ce îmi propun?

• Care este cel mai groaznic lucru care se poate întâmpla dacă încerc să îmi îndeplinesc scopul și nu reușesc?

• Ce mă împiedică acum să încep? Desigur, odată început exercițiul vei descoperi alte idei noi pe care poate vei dori să le aprofundezi, deci îți poți crea propriile întrebări utile. Vei observa după ce îți analizezi răspunsurile că odată aprofundată o situație concretă, lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât se prezentau în mintea ta. Dispui de un potențial imens și ești capabil să realizezi ceea ce îți propui, câștigând încrederea de sine și cea a celorlalți !

Page 9: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Încurajez vizionarea de videoclipuri motivaționale pe această temă, dintre care l-aș alege pe acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=HtDkg3Xwn7U

Chiar dacă nu am încercat încă sugestia tipului, cu siguranță discursul lui mi-a oferit o nouă perspectivă.

Cred că multe dintre TedTalk-urile de pe YouTube ar fi utile, în special dacă sunt susținute de psihologi sau coaches în domeniu. Printre preferatele mele se numără acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=-Z9tABVYgDY Iar dacă ai mai mult timp la dispoziție de investit în propria creștere, recomand:

https://www.youtube.com/watch?v=ttaCRCnLuHM

P.S. Da, îl admir pe Tony Robbins și cred că se numără printre

acei profesioniști care merită ascultați

Page 10: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Inspirație

Câteva citate în temă pe care le consider principii de viață:

• Singura persoană care nu face niciodată vreo greșeală e aceea care nu face niciodată nimic

• Credința e îndrăzneala sufletului de a merge mai departe decât poate vedea

• Mințile mărunte se lovesc de adversități și sunt supuse de acestea; însă marile minți se ridică deasupra

• Să ai încredere în tine pentru a-ți testa limitele. Acesta e curajul de a reuși

Page 11: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Încrederea de sine • Cum o dobândim și dezvoltăm

Napoleon Hill scrie: ” Self-confidence results from exact knowledge, ability to impart it and the feeling of superiority”.

În traducere – o dezvoltăm prin educație, practică și pregătire corespunzătoare, aliniate cu obiectivul personal și entuziasmul aferent. Nu există o formulă secretă sau 5 pași miraculoși. Există doar alegerea de a acționa zilnic pentru realizări mărunte.

Page 12: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Micile victorii sunt foarte importante pentru ego. Nicio calitate nu va fi dezvoltată prin statul aiurea și aceeași rutină lipsită de provocări. Odată ce devenim deschiși și dornici de a acționa, vom găsi motive pentru care să ne felicităm prin care nivelul de încredere va crește.

Acel sentiment de superioritate se va naște din faptele pe care le putem prezenta în relațiile cu ceilalți și nu are nicio legătură cu cât de altruiști suntem. Este doar o altă modalitate de a-i demonstra sinelui că este capabil.

Page 13: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Atunci când cineva îți recunoaște abilitățile și câștigi admirație, devii mult mai motivat și determinat să continui acel lucru la care te pricepi, fiindcă ai sprijinul și respectul celorlalți.

Găsește-ți un trib în care să te simți în siguranță, alături de care să crești și care să te susțină permanent. Caută să acumulezi energie pozitivă de la cei care ți-o pot oferi necondiționat.*

*e posibil ca un anturaj potrivit sa nu se găsească ușor, însă se păstrează pe viață. El

îndeplinește anumite criterii pe care nu mulți oameni au curajul să le evalueze.

Page 14: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Avantajul tehnologiei moderne și a conectării rapide între

continente (nu doar virtual) este această șansă de a descoperi oameni noi. Când vine vorba de rețeaua personală de oameni, nu ar trebui sa ne mulțumim niciodată cu puțin, fiindcă întotdeauna vor exista mai multe posibilități.

Poate nu vei lega relații de prietenie cu oamenii pe care îi admiri, poate că ei nici măcar nu te vor cunoaște (mă refer în special la figurile publice), însă impactul lor pozitiv în viața ta poate fi unul considerabil dacă munca pe care o fac te inspiră.

Dacă ne oprim asupra anturajului apropiat, trei criterii importante de selecție ar fi:

• Să fie mai inteligenți decât tine și să te poată învăța

• Să fie mereu sinceri și devotați relației voastre

• Să te susțină la bine și la greu și să se bucure autentic pentru tine

Page 15: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Ai putea să te gândești la următoarele aspecte referitor la cei cărora le dedici din timpul tău:

• Ce sentimente predomină în relația voastră?

• Ce îți aduce în plus fiecare dintre ei?

• Cât de confortabil te simți atunci când le împărtășești dorințele și obiectivele tale?

• Ce calități admiri cel mai mult la aceștia?

Sigur că ar mai fi multe de adăugat la listă, în funcție și de temperamentul și așteptările tale. Alege să păstrezi lângă tine persoane care te vor susține indiferent de visul nebunesc pe care îl ai și care sunt dispuși să contribuie la viziunea ta.

Prieteni care nu te vor judeca, ci vor respecta punctul tău de vedere diferit. Oameni care să vină cu soluții în loc de ”ți-am spus eu” în cazul în care apar probleme.

Page 16: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Încrederea de sine • Când și cum o folosim Oricând (în sinea noastră). Revin, atâta timp cât se bazează pe realitate. E foarte bine să-ți reamintești și să-ți activezi acest sentiment care nu te lasă la greu ori de câte ori simți nevoia.

La momentul potrivit (de față cu ceilalți). Poate ești la un interviu sau la o prezentare în fața unui grup, la o cină în familie sau cu prietenii, poate te distrezi la o petrecere cu nescunoscuți. Încrederea de sine se va transmite prin limbajul corpului și cuvintele pe care le alegi. Trebuie doar să alegi doza potrivită, ca să nu riști să fii perceput drept arogant.

Page 17: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Dacă nu ai suficientă încredere în tine, înseamnă că simți că nu ești destul de pregătit. Nu-i nimic, ai timp și de acum înainte. Probabil îți și pasă prea mult și te îngrijorezi peste măsură. Încearcă să nu iei lucrurile prea personal și să nu te mai consumi pentru orice. Totul este temporar.

Nu încerca să te retragi din ochii lumii, ci ascunde acea nesiguranță cât mai bine. Sentimentul de triumf va fi cu atât mai mare la finalul evenimentului când vei vedea cât de bine te-ai descurcat. Toți avem defecte și slăbiciuni și nu ar trebui să ne compromitem singuri comparându-ne cu ceilalți.*

*comparația e unul dintre cei mai mari dușmani ai

stimei de sine și încrederii în propriile forțe

Page 18: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Nivelul de încredere în sine scade odată ce începem sa ne comparăm cu ceilalți. Această practică nu aduce nimic folositor și totuși mulți o facem. Amintește-ți lucrurile cu care te mândrești și faptul că indiferent unde te situezi acum, știi că vei continua să progresezi și că vei atinge rezultatul dorit la momentul potrivit.

Fiecare dispunem de un set de abilități și calități unice și mereu vor exista diferențe care să instige la comparații. Adevărul e că oamenii pe care ne irosim energia și care credem că se gândesc înapoi la noi, cel mai probabil nici nu o fac.

Libertatea de acțiune și exprimare este un dar de care trebuie să profităm indiferent de cât de buni sunt ceilalți, pentru că suntem unici în perspectivă, aliați și decizii.

Page 19: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Avem tendința tristă de a ne concentra asupra lucrurilor pe care nu le avem, în loc să trăim prezentul și să ne bucurăm de el. Odată ce învățăm că înainte de a AVEA, trebuie să trecem prin a DORI și a FACE, șansa de a fi împliniți cu sinele crește exponențial.

În plus, singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le setăm singuri. Odată ce ești conștient de asta, vei începe să-ți descoperi potențialul și acel licăr de frumusețe ce stă în tine și așteaptă să-l etalezi prin ceea ce știi să faci tu cel mai bine.

Page 20: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Bonus din experiența personală

Eu am fost mereu victima subestimării.

Credeam că nu sunt suficient de bună să fac una sau cealaltă și îmi era frică de ce ar putea să spună ceilalți. În unele situații, înca îmi este.

Totuși, am avut mereu dorința de a descoperi, de a încerca, de a mă provoca și de a continua să mă avânt în experiențe noi. Mi-am dorit mereu să simt acea superioritate față de alții, dar numai ca să-i pot demonstra vocii din capul meu că sunt capabilă. Cred că am un spirit ceva mai sălbatic.

Asta m-a ajutat să trec peste complexe și să îmi dezvolt încrederea în mine prin practică. Dacă aș fi rămas mereu în zona de confort, nu aș fi ajuns niciodată atât de departe (și încă mai am cale lungă). Nu aș fi atins niciodată mândria și stima de sine care mă menține optimistă, curioasă și curajoasă. Nu mi-aș fi văzut visurile realizându-se treptat și aș fi lăsat oameni mai buni decât mine să mă descurajeze. Adevărul e că fiecare avem ceva special. Trebuie doar descoperit și exploatat. TU ești pregătit?

Page 21: Conturarea atitudinii - Increderea in sine

Informații Scopul meu este să împărtășesc cu oamenii

cunoștințele și experiențele relevante, ca să creăm valoare împreună și să creștem lumea.

Îmi place și mă descurc mult mai bine la oferirea unui ajutor în plus printr-o nouă perspectivă dacă îl pot aplica la situații concrete cu care ai putea să te confrunți acum.

Dacă ești interesat(ă) să povestim mai multe sau vrei să-mi oferi un feedback, aștept cu drag să mă contactezi pe

[email protected]