CONTROLUL INFLAȚIEI ȘI ASIGURAREA STABILITĂȚII PREȚURILOR – OBIECTIVUL PRINCIPAL AL POLITICII...

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERII

MANAGEMENT FINANCIAR - BANCAR

CONTROLUL INFLAȚIEI ȘI ASIGURAREA STABILITĂȚII PREȚURILOR – OBIECTIVUL

PRINCIPAL AL POLITICII MONETARE

Coordonator: Student: Lector univ. Dr. Sorina Botiș Dan Ioana

2015

of 31

CUPRINS

LISTA TABELELOR ȘI FIGURILOR ........................................................................... 2

INTRODUCERE ......................................................................................................... 3

CAPITOLUL 1: STRATEGIA DE ȚINTIRE A INFLAȚIEI............................................. 4

1.1. Conceptul de inflație ...................................................................................... 4

1.2. Conceptul de țintire a inflației ........................................................................ 5

1.3. Caracteristicile strategiei de țintire directă a inflației ...................................... 6

1.4. Țintele de inflație ........................................................................................... 7

1.5. Avantajele și dezavantajele strategiei de țintire a inflației .............................. 8

CAPITOLUL 2: OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICII MONETARE –

STABILITATEA PREȚURILOR ................................................................................. 10

2.1. Definirea stabilității prețurilor ........................................................................ 10

2.2. Importanța stabilității prețurilor ..................................................................... 10

2.3. Avantajele stabilității prețurilor ...................................................................... 12

2.4. Instrumente de politică monetară ................................................................. 13

CAPITOLUL 3: ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN PERIOADA 2013-2015 ......... 17

3.1. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN ANUL 2013 ........................................ 18

3.1.1. Evoluția inflației și cauzele acesteia ...................................................... 18

3.1.2. Politica monetară în perioada parcursă ................................................ 20







CAPITOLUL 4: CONCLUZII ..................................................................................... 28

of 31

LISTA TABELELOR ȘI FIGURILOR

Fig. 1. Evoluția țintelor și a ratelor inflației din România în perioada 2005-2012 Fig. 2. Evoluția ratei inflației (1971 – 2013) Fig. 3. Coridorul simetric format de ratele dobânzilor la facilitățile permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară Fig. 4. Evoluția ratelor rezervelor minime obligatorii în lei și valută în perioada 2013-2015 Fig. 5. Analiza încadrării ratei inflației în intervalul țintelor de inflație pe toată perioada analizată Fig. 6. Evoluția ratei anuale a inflației și încadrarea în intervalul țintei de inflație în anul 2013 Fig. 7. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2013 Fig. 8. Evoluția ratei anuale a inflației și încadrarea în intervalul țintei de inflație în anul 2014 Fig. 9. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2014 Fig. 10. Evoluția ratei anuale a inflației și încadrarea în intervalul țintei de inflație în anul 2015 Fig. 11. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2015 Tabel 1. Coridorul simetric format de ratele dobânzilor la facilitățile permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară Tabel 2. Evoluția ratelor rezervei minime obligatorii în lei și în valută în perioada 2013 – 2015 Tabel 3. Analiza încadrării ratei inflației în intervalul țintelor de inflație pe toată perioada analizată

of 31

INTRODUCERE

Începând din anii ’90, băncile centrale din numeroase ţări au devenit tot mai preocupate de asigurarea stabilităţii preţurilor. Există două strategii de politică monetară prin care băncile centrale pot atinge obiectivului stabilităţii: strategia bazată pe obiective intermediare şi, ţintirea directă a inflaţiei. Constatând că strategia bazată pe obiective intermediare nu este foarte eficientă, în ultimii 18 ani băncile centrale din unele ţări dezvoltate au trecut cu succes la ţintirea inflaţiei ca şi cadru al politicii monetare. Inițial, băncile centrale au utilizat drept ținte agregate monetare sau cursurile valutare. Începând cu anii 90 ai secolului trecut, unele autorități monetare din țări dezvoltate (Noua Zeelandă-1990, Canada-1991, Suedia și Finlanda-1993, Spania și Australia-1994 etc.) și cele în curs de dezvoltare (Chile și Israel-1991, Brazilia și Mexic-1999 etc.) au adoptat țintirea inflației drept strategie de politică monetară. Trecerea la țintirea inflației a fost urmată, în cele mai multe dintre țări, de o perioadă de dezinflație, ceea ce a întărit încrederea în noua strategie (Mishkin & Schmidt - Hebbel, 2001). Caracteristicile țintirii inflației în țările în curs de dezvoltare au fost abordate în numeroase lucrări (Masson et al., 1997; Mishkin & Savastano, 2002; Jonas & Mishkin, 2003; Mishkin, 2004; Stone et al., 2009 ; Ötker & Freedman, 2010; Mukherjee & Bhattacharya, 2011). În multe dintre aceste țări, politica monetară trebuie să se adapteze unor vulnerabilități ale sistemelor financiar-bancare: - deficite bugetare substanțiale, care constituie un impediment major pentru eforturile băncii centrale de a menține inflația sub control (Jonas & Mishkin, 2003; Mishkin, 2004); - deficite semnificative ale contului extern, care pot afecta echilibrul pieței valutare (Milesi - Ferretti & Razin, 1998; Calvo & Mishkin, 2003; Ferrero, 2008); - datorii externe substanțiale de natură să declanșeze crize monetare (Eichengreen et al., 2002; Jeanne, 2003); - instabilitatea fluxurilor de capitaluri străine care poate afecta stabilitatea piețelor financiare (Reinhart & Calvo, 2000; Calvo, 2006); - reglementarea insuficientă a sistemului bancar (de jure sau de facto) care poate spori vulnerabilitatea față de crizele bancare (Kroszner, 1998; Santos, 2000; Chami & Cosimano, 2001; Chiuri et al., 2001); - neîncrederea în moneda națională, materializată în diferite forme ale dolarizării, care poate reduce semnificativ eficacitatea unora dintre instrumentele politicii monetare (Calvo & Vegh, 1992; Calvo, 2006); - gradul redus de independență a băncii centrale (de jure sau de facto), care o poate face vulnerabilă față de presiunile guvernului în direcția relaxării politicii monetare (Jonas & Mishkin, 2003; Frankel, 2010). Astfel de vulnerabilități pot periclita credibilitatea și consistența în timp a politicii monetare, unele dintre aspectele esențiale ale țintirii inflației. În plus, în multe dintre aceste țări prețurile administrate de guvern dețin o pondere însemnată, ceea ce afectează eficacitatea instrumentelor de politică monetară.

of 31

CAPITOLUL 1: STRATEGIA DE ȚINTIRE A INFLAȚIEI 1.1. Conceptul de inflație

Din punct de vedere etimologic, termenul de „inflație” provine de la latinescul

„inflare”, care are semnificația de a se umfla în mod exagerat. Astfel, fenomenul denumit inflație se caracterizează printr-o creștere exagerată a prețurilor. Odată cu apariția hârtiei monedă, s-au manifestat și consecințele ei asupra vieții economice și sociale și anume: crize, depresiuni economice, scăderea puterii de cumpărare , atât a monedei naționale cât și a consumului în general. Dintre toate neajunsurile și consecințele hârtiei monedă, cea mai periculoasă este inflația. Economistul Victor Slăvescu spune despre inflație că este „creația nemăsurată de semne monetare” sau „un exces de circulație a banilor"1. Inflația apare când moneda națională nu mai este garantată prin bunuri reale, ci pusă în circulație de nevoile statului. Inflația este deci crearea de semne monetare, fără susținere efectivă în viața economică. Prin inflație, valoarea bunurilor este răsturnată, iar odată cu ea și prețurile, întrucât moneda este pusă în circulație în mod forțat, adică la un curs forțat. Ȋn economia contemporană, inflația poate fi definită ca un dezechilibru structural, monetar și material, care arată că în economie se află în circulație o masă monetară care depășește nevoile agenților economici, ceea ce determină creșterea generalizată și pe termen lung a prețurilor bunurilor de consum, precum și deprecierea banilor.2 În concepţia lui J.M. Keynes, inflaţia este generată de un surplus de cerere de bunuri şi servicii căreia economia nu-i poate răspunde. Fenomenul se traduce printr-o creştere lentă a preţurilor, după care, dacă se menţine impulsul iniţial, creşterea preţurilor se cronocizează, transformându-se în inflaţie3. Ȋntr-o altă accepțiune, noțiunea modernă a inflației se referă la creșterea nominală a elementelor de preț, salarii, profituri etc., din cauza manifestării dezechilibrelor macroeconomice4. Procesele inflaționiste se manifestă doar dacă nivelul general al prețurilor crește într-un mod continuu, pentru perioade relativ mari de timp (câteva luni sau un an)5. Inflația poate fi definită și ca o depreciere a monedei naționale, concretizată în creșterea prețurilor mai mult de 1% pe an. Determinarea exactă a inflației este îngreunată de faptul că mișcarea prețurilor este greu de controlat, din care cauză și indicii prețurilor prezintă un grad mare de probabilitate și lipsă de precizie. Legat de determinarea raportului prețuri-inflație amintim și întârzierile și aproximările în stabilirea exactă a calității noilor produse și a profiturilor realizate pe seama acestora. De exemplu poate fi o creștere a prețurilor produselor cu 4% pe an datorită creșterii calității, fără să existe inflație. Mugur Isărescu afirmă că inflația este un lucru rău care afectează economia atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt erodează puterea de cumpărare a monedei și prin aceasta afectează în mod deosebit pe cei mai

1 Victor Slăvescu, Curs de Monedă, credit, schimb, Ed. Scrisul Românesc Craiova, 1932, pag. 182-183 2 N. Drobeta, Economie politică, pag. 441 3 J.M.Keynes, „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, dobânzii şi banilor“, Ed. Ştiintifică, Bucureşti,1970, pag. 375 4 E. Prahoveanu, Economie. Fundamente teoretice, pg. 333 5 Ph. Hardwick, J. Langmead, B. Klan, Introducere in economia politică modernă, pag. 614

of 31

vulnerabili cetățeni: pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe. Pe termen lung, inflația descurajează investițiile și inhibă creșterea economică6.

1.2. Conceptul de țintire a inflației

Țintirea directă a inflației este o strategie de politică monetară adoptată de BNR în august 2005. Schimbarea strategiei de politică monetară a fost motivată în principal de faptul că țintirea agregatelor monetare nu mai era o strategie la fel de eficientă ca în trecut datorită faptului că legătura dintre agregatele monetare și inflație a slăbit și a devenit mai puțin previzibilă, cererea de bani devenind instabilă în ultimii ani.

Începând cu anul 2005 inflaţia se află în prim planul atenţiei Băncii Naţionale a României care a adoptat o nouă strategie de politică monetară şi anume “ţintirea directă a inflaţiei”. Atingerea ţintei de inflaţie de 7 % la sfârşitul anului 2005 a fost cea mai mare problemă pentru Guvern dar şi pentru B.N.R. Ţinta de 7% în decembrie 2005 faţă de decembrie 2004 reprezenta o etapă nouă în normalizarea cadrului macroeconomic şi în apropierea de standardele europene în materie7.

Țintirea inflației este caracterizată prin anunțarea publică de către banca centrală a unei ținte de inflație oficiale (exprimată printr-un indice de preț, cea mai frecventă alegere fiind indicele prețurilor de consum) și prin asumarea explicită a stabilității prețurilor (o inflație redusă și stabilă) ca obiectiv fundamental al politicii monetare. Această strategie presupune stabilirea unei ţinte pentru nivelul ratei inflaţiei, pe o anumită perioadă de timp, ţintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară, astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor. Țintirea inflației nu este o metodă prin care să se reducă inflația, ci mai degrabă o modalitate de monitorizare și ancorare a inflației la un nivel redus și stabil, după ce s-au obținut succese în dezinflație. (Harizolan 1999)

Eficacitatea acestei strategii este condiționată de următoarele cerințe și criterii8:

coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10%;

întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al BNR) şi de facto a BNR;

restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;

relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;

însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;

sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea adoptării ei;

conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de transmisie monetară.

6 Mugur Isărescu, ”Spre o nouă strategie de politică monetară: țintirea directă a inflației”, Craiova, 2003, pag. 4 7 Patricia Guță, Țintirea directă a inflației – Perspective românești, Finanțe – Provocările viitorului, Anul V, nr. 5/2006 8 www.bnro.ro

http://www.bnro.ro/

of 31

Ţintirea directă a inflaţiei impune anumite componente9 care asigură o bună implementare a ei, astfel:

Stabilirea asigurării stabilităţii preţurilor ca obiectiv unic sau prioritar al politicii monetare, fie pe cale constituţională, fie prin angajamentul public al băncii centrale. În cadrul regimului de țintire a inflației, obiectivul prioritar trebuie să fie atingerea ratei inflației specificate, în urma căruia să se atingă nivelul de stabilitate a prețurilor. Orice alt obiectiv poate fi urmărit doar dacă, prin realizarea lui, se ajunge la atingerea obiectivului prioritar. Încercarea de a atinge mai multe obiective de politică monetară simultan poate genera conflicte între acestea, întrucât prin atingerea unui obiectiv poate duce la neîndeplinirea condițiilor necesare unui alt obiectiv.

Cuantificarea acestui obiectiv sub forma unei rate a inflaţiei (singur procent sau interval de variaţie) ce urmează a fi atinsă de-a lungul unui interval de timp, iar pentru acest lucru se iau în calcul următoarele elemente: intervalul pentru care se stabilește ținta inflaționistă, indicele de preț pe baza căruia se determină ținta inflaționistă (de regulă indicele prețurilor de consum), forma de exprimare a țintei (procent fix sau interval).

Asigurarea independenţei băncii centrale în privinţa instrumentelor utilizate pentru atingerea nivelului stabilit al inflaţiei, lucru realizabil prin armonizarea politicii monetare cu cea fiscală pentru ca banca centrală să aibă posibilitatea de a utiliza în orice moment instrumentele de care are nevoie pentru atingerea obiectivelor.

Elaborarea şi aplicarea programului de politică monetară în condiţii de transparenţă deplină.

O trăsătură importantă a strategiei de ţintire directă a inflaţiei o reprezintă transparenţa sa10. Aceasta presupune comunicarea către public a obiectivelor şi a deciziilor de politică monetară (inclusiv a raţiunilor care le-au determinat), a proiecţiei privind evoluţia ratei inflaţiei, precum şi a riscurilor la adresa traiectoriei prognozate a acesteia. Comunicarea transparentă facilitează evaluarea publică a performanţei politicii monetare, contribuind astfel la creşterea responsabilităţii băncii centrale. În contextul actualei strategii de politică monetară, principalul instrument de comunicare pe care îl utilizează BNR este Raportul asupra inflaţiei, publicat cu frecvenţă trimestrială.

1.3. Caracteristicile strategiei de țintire directă a inflației

Strategia de țintire directă a inflației adoptată de BNR se caracterizează prin11:

exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a asigura transparenţa şi credibilitatea deciziilor de politică monetară;

stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 punct procentual) în scopul ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;

anunţarea unor ţinte anuale de inflaţie pentru un orizont mai lung de timp (iniţial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;

9 Ionela Costică, „Țintirea inflației versus țintirea agregatelor monetare: Strategii de politică monetară alternative în perspectiva aderării la Uniunea Europeană”, disponibilă la http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/ 10 BNR – Rapoarte asupra inflației 11 www.bnro.ro

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/

http://www.bnro.ro/

of 31

continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;

definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanţe ("circumstanţe excepţionale"), independente de influenţa politicii monetare, care condiţionează responsabilitatea BNR pentru atingerea ţintei de inflaţie;

stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.

1.4. Țintele de inflație

Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţiei anuale a indicelui preţurilor de consum şi sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de variaţie de +/-1 punct procentual12.

Fig. 1. Evoluția țintelor și a ratelor inflației din România în perioada 2005-2012

Sursa: Banca Națională a României

În perioada 2005 – 2012 ratele inflației au depășit semnificativ țintele propuse (Figura 1). Conducerea BNR13 a explicat această evoluție prin efectele unor șocuri (ajustările prețurilor administrate, creșteri ale impozitelor indirecte etc.), la care nu a răspuns prin înăsprirea politicii monetare pentru a nu „induce fluctuații majore la nivelul activității economice și al condiiților sociale”. Această situație a afectat, probabil, credibilitatea asupra strategiei de politică monetară.

Ȋncepând cu anul 2013, ținta de inflație stabilită a fost stabilită la 2,5%±1 punct procentual.

Similar experienţei altor bănci centrale din regiune care implementează politica monetară în contextul strategiei de ţintire directă a inflaţiei, evoluţia naturii şi valorile ţintelor de inflaţie stabilite de BNR până în prezent se caracterizează prin două etape distincte:

etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005-2012), parcurgerea ei având ca argument major necesitatea consolidării dezinflaţiei şi a atingerii unei rate anuale a inflaţiei sustenabile pe termen mediu;

etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie, compatibilă cu definiţia de

12 www.bnro.ro 13 Țintirea directă a inflației în România, BNR, Caiete de Studii Nr. 25/2009

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

ținta de inflație (%)

limita minimă a țintei de inflație (%)limita maximă a țintei de inflație (%)rata anuală a inflației (%)

http://www.bnro.ro/

of 31

stabilitate a preţurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu anul 2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa ţintei continue de inflaţie pe termen lung – compatibilă cu definiţia de stabilitate a preţurilor adoptată de BCE.

1.5. Avantajele și dezavantajele strategiei de țintire a inflației

Strategia de ţintire a inflaţiei14 include recunoaşterea importanţei pe care o are fenomenul inflaţionist în cadrul economiilor moderne şi, prin urmare, faptul că asigurarea stabilităţii preţurilor este cel mai eficient mod de a asigura, prin politica monetară, obiectivul general al creşterii economice pe termen lung. Pentru a atinge nivelul stabilit al obiectivului de inflaţie, banca centrală foloseşte regulile acestei strategii drept „elemente călăuzitoare în realizarea politicii monetare”, nefiind nevoită să le aplice într-un mod mecanic. Banca centrală îşi rezervă capacitatea de a reacţiona la şocuri neprevăzute prin ajustarea nivelului instrumentelor de politică monetară, cu condiţia să nu sacrifice obiectivul final.

Țintirea inflației este o strategie ușor de înțeles de către public și este transparentă. Monitorizarea este ușor de realizat deoarece presupune un grad ridicat de transparență și responsabilitate din partea celor ce o implementează. Țintirea inflației permite băncii centrale să urmărească o politică monetară proprie și să se concentreze asupra șocurilor care afectează economia.

Se consideră că strategia de țintire a inflației este eficientă din mai multe motive15, astfel:

Țintirea inflației nu se bazează pe o relație stabilă inflație – monedă, astfel anumite șocuri care privesc rata nominală a veniturilor – masa monetară și distorsionează această relație sunt irelevante în ceea ce privește performanțele politicii monetare.

Țintirea inflației este o strategie care se bazează pe informație, pe un orizont viitor de timp, conferind astfel posibilitatea generării unor rezultate remarcabile. De exemplu, în cazul unei creșteri bruște a prețului la petrol, această strategie ia în considerare faptul că modificarea prețului petrolului este cuprinsă în prognoza viitoare a infației și a rezultatului economic.

O țintă a inflației este ușor înțeleasă de către public datorită faptului că modificările survenite în prețuri sunt considerate importante pentru toată lumea . astfel, țintele de inflație sunt mai eficiente referitor la creșterea transparenței politicii monetare, datorită faptului că scot în evidență obiectivele autorității monetare.

Țintele de inflație conduc la creșterea gradului de responsabilitate a băncii centrale, deoarece performanțele acesteia pot fi măsurate în raport cu o țintă clar definită.

Un avantaj major al strategiei de țintire directă a inflației constă în focalizarea asupra a ceea ce banca centrală poate realiza pe termen lung – controlul inflației – în detrimentul a ceea ce poate realiza pe termen scurt – majorarea nivelului creşterii economice şi a numărului de locuri de muncă printr-o politică expansionistă. Astfel, țintirea directă a inflației va reduce presiunile politice asupra băncii centrale referitor

14 Amalia Cristescu, Andreica Mădălina – ” Estimarea anticipărilor inflaţioniste şi eficacitatea strategiei de ţintire a inflaţiei”, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII (2011), No. 2(555), pag. 202-213 15 Florin Dumiter - ”Țintirea directă a inflației”, Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad Seria Ştiințe Economice Anul 19/2009 Partea a II– a, pag. 354-367

of 31

la adoptarea unei politici monetare inflaționiste, reducând de asemenea posibilitatea apariției problemei nesustenabilității politicii monetare. Deşi strategia de țintire directă a inflației s-a dovedit eficientă în menținerea sub control a inflației, aceasta totuşi întâmpină o serie de probleme.

În comparație cu alte strategii (țintirea agregatelor monetare, țintirea cursului de schimb), inflația nu este uşor controlată de către autoritățile monetare.

O altă problemă referitoare la strategia de țintire directă a inflației o constituie observarea rezultatelor inflației doar după un lag substanțial, astfel țintirea directă a inflației nu oferă semnale imediate piețelor şi publicului larg referitor la situația politicii monetare.

Autori precum Friedman şi Kuttner (1996)16 au criticat regimul de țintire directă a inflației deoarece aceştia consideră că regimul impunea artizanilor politicii monetare o regulă rigidă de politică monetară, regulă care nu le permite destulă mobilitate în cazul apariției unor circumstanțe neprevăzute.

16 Friedman M., Kuttner K., 1996, ”A price target for US monetary policy? Lessons from the experience with money growth targets”, Brookings Papers on Economic Activity 1

of 31

CAPITOLUL 2: OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICII MONETARE – STABILITATEA PREȚURILOR

2.1. Definirea stabilității prețurilor

Stabilitatea prețurilor este definită de Lucas Papademos, vicepreședintele Băncii Centrale Europene în 2009, ca fiind ”acea stare a economiei în care nivelul general al prețurilor este stabil în sens strict sau în care rata inflației este suficient de redusă și stabilă, astfel încât considerațiile referitoare la dimensiunea nominală a tranzacțiilor încetează să constituie un factor pertinent pentru deciziile economice”.

În perspectiva economistului Alan Greenspan, stabilitatea prețurilor reprezintă ”situația în care modificarea așteptată de public a nivelului prețurilor este suficient de redusă și de graduală încât să nu fie luată în calcul în deciziile firmelor și ale gospodăriilor”.

Economistul Paul Volcker spune despre stabilitatea prețurilor că este ”situația în care anticipațiile privind creșterea sau scăderea generală a prețurilor pe o perioadă considerabilă de timp nu au o influență substanțială asupra comportamentului economic și financiar”.

Pentru Banca Centrală Europeană stabilitatea prețurilor este dată de o rată a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum din zona euro, de sub (dar aproape de) 2%. Banca Naţională a României are un rol intrinsec în menţinerea stabilităţii financiare, date fiind responsabilităţile ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate obiectivelor de stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor aflate sub autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă a măsurilor de politică monetară şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a sistemelor de plăţi şi decontări de importanţă sistemică. Totodată, este necesară identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor întregului sistem financiar, în ansamblul său şi pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilităţii financiare este preventivă. Apariţia şi dezvoltarea unor disfuncţionalităţi, precum evaluarea incorectă a riscurilor şi ineficienţa alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar şi stabilitatea economică.17

2.2. Importanța stabilității prețurilor Una din cele mai mari probleme cu care s-au confruntat autoritățile (monetare sau fiscale) de-a lungul timpului, este reprezentată de creșterea generalizată a prețurilor (inflația)18, motiv pentru care aceasta nu este considerată bună la nivelul unei economii. Inflația a creat o presiune nu numai asupra planului monetar, ci și asupra planului economic general, politic și social, întrucât, pe lângă faptul că generează o scădere accentuată a economiilor, descurajează investițiile și favorizează mutarea capitalurilor în active ce generează venituri reale. În ultimii ani, tot mai multe țări au optat pentru țintirea inflației, cu scopul de a orienta politicile macroeconomice în direcția asigurării stabilității prețurilor. Astfel, obiectivul politicii

17 www.bnro.ro 18 Stavre Ioan-Gabriel – ”Politică monetară: cum țintim stabilitatea”, Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE, WP nr. 2/2014

http://www.bnro.ro/

of 31

monetare este de a menține prețurile stabile, adică să mențină rata inflației la un nivel corespunzător cu ținta de inflație pe termen mediu. În România, rata inflaţiei a fost un indicator nefavorabil pentru economie, având fluctuaţii considerabile imediat după perioada comunistă. Mai exact, în 1993 rata inflaţiei a atins valoarea maximă pentru istoria ţării, de 256%. Un trend dezinflaţionist a apărut în anii imediat următori, pentru ca mai apoi, să atingă o alta valoare extremă în anul 1997 de 155%.

Fig. 2. Evoluția ratei inflației (1971 – 2013) Sursa: BNR

În absenţa inflaţiei sau a deflaţiei19, se poate vorbi despre stabilitatea preţurilor

atunci când, în medie, preţurile nici nu cresc, nici nu descresc, ci rămân stabile în timp. Dacă, de exemplu, cu 100 EUR se poate cumpăra acelaşi coş de bunuri ca şi cu un an sau doi înainte, stabilitatea preţurilor poate fi considerată absolută. Stabilitatea nivelului general al prețurilor poate fi însoțită de variații substanțiale ale prețurilor individuale, atât timp cât creșterea și scăderea prețurilor se compensează reciproc, astfel încât nivelul general al prețurilor să rămână neschimbat.

O rata a inflaţiei scăzută, stabilă şi predictibilă are următoarele avantaje20:

diminuează incertitudinile legate de mediul economic simplificând, astfel, problemele decizionale ale agenţilor economici. Planurile de afaceri sunt mai uşor de conceput chiar şi pe un orizont de timp mai îndelungat, fiind diminuată corespunzător ponderea proiectelor investiţionale derulate pe termen scurt. Investiţiile pe termen lung dispun de un potenţial mai ridicat de a crea noi locuri de muncă şi de a contribui treptat la creşterea productivităţii factorilor de producţie.

reduce nivelul ratelor dobânzii pe termen mediu şi lung, ceea ce contribuie la stimularea proiectelor de investiţii. În general, o bancă centrală are capacitatea de a influenţa direct doar dobânzile pe termen scurt. Dobânzile pe termen mediu şi lung sunt însă cele care au o relevanţă sporită pentru activitatea economică iar acestea depind în mare măsură şi de nivelul inflaţiei anticipate.

creşte transparenţa şi valoarea informaţiei conţinute în preţurile relative ale bunurilor şi serviciilor. Populaţia şi firmele pot observa mai uşor diferenţele reale de preţ între diferite bunuri economice, evitând astfel distorsiunile induse de existenţa unor creşteri generalizate ale preţurilor din economie. Astfel, deciziile de consum şi investiţii ale acestora vor fi mai bine fundamentate, fapt ce conduce la creşterea

19 ”Stabilitatea prețurilor: de ce este importantă” – Banca Centrală Europeană 20 www.bnro.ro

http://www.bnro.ro/

of 31

eficienţei în alocarea resurselor şi implicit la amplificarea potenţialului de creştere economică.

ancorează aşteptările legate de inflaţie ale populaţiei şi firmelor la niveluri reduse, ceea ce contribuie şi mai mult la temperarea ritmului de creştere a preţurilor.

Experienţa a demonstrat că o rată a inflaţiei ridicată, cu o volatilitate sporită şi, astfel, impredictibilă are următoarele dezavantaje:

creşte incertitudinea cu privire la contextul economic şi implicit volatilitatea indicatorilor macroeconomici. Aceasta contribuie la creşterea riscului perceput de investitori cu privire la activele deţinute pe piaţa locală sau exprimate în moneda locală. În general, rata dobânzii şi cursul de schimb vor fi primele afectate, prin încorporarea unei prime care să compenseze investitorii pentru riscul suplimentar. Aceasta va conduce la creşterea ratelor dobânzii și/ sau a volatilităţii cursului de schimb, având mai departe ca efect creşterea costurilor de finanţare a proiectelor de investiţii.

contribuie la transferul, nejustificat economic, de avuţie între debitori şi creditori, în condiţiile în care sumele de plată prevăzute în contractele de creditare sunt în general stabilite în termeni nominali în momentul contractării. Dacă inflaţia se dovedeşte a fi mai ridicată decât era anticipat în momentul încheierii contractului, un creditor va încasa mai puțin, în timp ce un debitor va plăti mai puţin, în termeni reali.

2.3. Avantajele stabilității prețurilor Obiectivul21 privind stabilitatea prețurilor se referă la nivelul general al prețurilor din economie. Aceasta implică evitarea atât a inflației prelungite, cât și a deflației. Stabilitatea prețurilor contribuie la atingerea unor niveluri ridicate de activitate economică și ocuparea forței de muncă prin:

îmbunătățirea transparenței mecanismului de preț. Sub stabilitatea prețurilor oamenii pot recunoaște modificări ale prețurilor relative (adică prețurile între diferite bunuri) fără a fi confundate cu schimbările nivelului general al prețurilor. Acest lucru le permite să ia decizii de consum și de investiții, fiind bine informați, și să facă o alocare a resurselor mult mai eficientă;

reducerea primelor de risc conținute în ratele reale ale dobânzii poate contribui la o alocare eficientă a resurselor pe piața de capital și astfel poate spori stimulentele necesare investițiilor, ceea ce susține prosperitatea economică;

reducerea distorsiunilor de inflație sau deflație, care poate exacerba impactul distorsionant asupra comportamentului economic al sistemelor fiscale și de protecție socială;

evitarea activității neproductive pentru a acoperi împotriva impactului negativ al inflației sau deflației;

prevenirea unei redistribuiri arbitrare a avuției și veniturilor, ca urmare a unei neașteptate inflații sau deflații;

constribuirea la stabilitatea financiară, deoarece elimină disfuncționalitățile și incertitudinile care apar la nivelul piețelor ca urmare a instabilității prețurilor.

Inflația și deflația sunt considerate fenomene cu consecințe nedorite, acestea implicând costuri și dezavantaje substanțiale. Stabilitatea prețurilor împiedică majorarea acestor costuri și aduce avantaje importante tuturor cetățenilor. O modalitate prin care stabilitatea prețurilor contribuie la atingerea unor niveluri ridicate de prosperitate economică este un grad ridicat de ocupare a forței de muncă.

21 ”Stabilitatea prețurilor și strategia de politică monetară a BCE” – Consiliul Guvernatorilor, oct. 1988

of 31

Incertitudinile legate de rata inflației pot determina întreprinderile să ia decizii eronate cu privire la ocuparea forței de muncă și, de asemenea, pot conduce la irosirea resurselor în cazul în care lucrătorii și sindicatele ar avea îndoieli cu privire la inflația viitoare și, prin urmare, ar solicita o majorare considerabilă a salariilor nominale pentru a evita ca o inflație viitoare puternicăsă conducă la scăderi semnificative ale salariilor reale. Stabilitatea prețurilor reduce gradul de incertitudine asociat inflației și, în consecință, contribuie la evitarea alocării defectuoase a resurselor. Sprijinind piața în orientarea resurselor către domeniile în care acestea pot fi utilizate cu maximă productivitate, o stabilitate durabilă a prețurilor sporește eficiența economiei și, implicit bunăstarea populației.

2.4. Instrumente de politică monetară În vederea atingerii obiectivului său fundamental – stabilitatea prețurilor –

banca centrală folosește un set de instrumente și proceduri prin care implementează politica monetară, acesta formând cadrul operațional al politicii monetare22. Cel mai puternic instrument de control al inflației este reprezentat de decizia unei bănci centrale privind rata dobânzii de politică monetară23. Prin majorarea ratei dobânzii de politică monetară, banca centrală provoacă ”scumpirea banilor”, ceea ce tinde să reducă cererea de împrumuturi și să scadă nivelul inflației.

Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie conform reglementărilor în vigoare sunt:

operațiunile de piață monetară;

facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit;

rezervele minime obligatorii.

1. Operaţiunile de piaţă monetară (open market) Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având următoarele funcţii: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare. Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaţiuni de piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:

operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;

emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit;

operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare –

22 www.bnro.ro 23 www.ecb.europa.eu

http://www.bnro.ro/

http://www.ecb.europa.eu/

of 31

tranzacţii reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;

vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";

swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin care BNR:

injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi vânzând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;

absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpărând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.

2. Facilitățile permanente Facilitățile permanente oferite de BNR instituțiilor de credit au drept scop:

absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi);

semnalizarea orientării generale a politicii monetare;

stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente. Instituţiile de credit pot accesa din proprie iniţiativă cele două facilităţi permanente oferite de BNR:

facilitatea de creditare, care permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei monetare;

facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a pieţei monetare.

Ratele dobânzilor la facilităţile permanente descriu un coridor simetric în jurul ratei dobânzii de politică monetară, conform tabelului 1. Tabel 1. Coridorul simetric format de ratele dobânzilor la facilitățile permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară

Data

Rata dobânzii

de politică monetară

Rata dobânzii la

facilitatea de creditare (lombard)

Rata dobânzii la

facilitatea de depozit

(% p.a.) (% p.a.) (% p.a.)

oct. 2015 1,75 3,25 0,25

sep. 2015 1,75 3,25 0,25

aug. 2015 1,75 3,25 0,25

iul. 2015 1,75 3,25 0,25

iun. 2015 1,75 3,25 0,25

mai. 2015 1,75 3,25 0,25

apr. 2015 2,00 3,75 0,25

mar. 2015 2,25 4,25 0,25

feb. 2015 2,25 4,25 0,25

ian. 2015 2,50 4,75 0,25

dec. 2014 2,75 5,25 0,25

of 31

nov. 2014 2,75 5,25 0,25

oct. 2014 3,00 5,75 0,25

sep. 2014 3,25 6,25 0,25

aug. 2014 3,25 6,25 0,25

iul. 2014 3,50 6,50 0,50

iun. 2014 3,50 6,50 0,50

mai. 2014 3,50 6,50 0,50

apr. 2014 3,50 6,50 0,50

mar. 2014 3,50 6,50 0,50

feb. 2014 3,50 6,50 0,50

ian. 2014 3,75 6,75 0,75

dec. 2013 4,00 7,00 1,00

nov. 2013 4,00 7,00 1,00

oct. 2013 4,25 7,25 1,25

sep. 2013 4,25 7,50 1,50

aug. 2013 4,50 7,50 1,50

iul. 2013 5,00 8,00 2,00

iun. 2013 5,25 8,25 2,25

mai. 2013 5,25 8,25 2,25

apr. 2013 5,25 9,25 1,25

mar. 2013 5,25 9,25 1,25

feb. 2013 5,25 9,25 1,25

ian. 2013 5,25 9,25 1,25

Fig. 3. Coridorul simetric format de ratele dobânzilor la facilitățile permanente în jurul ratei

dobânzii de politică monetară Sursa: BNR

3. Rezervele minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României. Funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera

0.00

1.00

2.00

3.00

4.00

5.00

6.00

7.00

8.00

9.00

10.00 Ratadobânziide politicămonetară

RatadobânziilafacilitateadecreditareRatadobânziilafacilitateadedepozit

of 31

expansiunea creditului în valută. Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:

baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei şi în valută din bilanţurile băncilor (cu excepţia pasivelor interbancare, a obligaţiilor către BNR şi a capitalurilor proprii);

perioada de observare şi cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente);

ratele RMO pot fi diferenţiate atât în funcţie de moneda de constituire, cât şi în funcţie de scadenţa reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);

RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităţilor menţinute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR;

deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancţionează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operaţiunilor instituţiei de credit. În cadrul tabelului 2 am evidențiat evoluția rezervelor minime obligatorii pe perioada analizată (2013-2015). Tabel 2. Evoluția ratelor rezervei minime obligatorii în lei și valută în perioada 2013-2015 Sursa: BNR, buletine lunare

PERIOADA RATA RMO (%)



LEI VALUTĂ LEI VALUTĂ LEI VALUTĂ

ian 2013 15 20 ian 2014 12 18 ian 2015 10 14

feb 2013 15 20 feb 2014 12 18 feb 2015 10 14

mar 2013 15 20 mar 2014 12 18 mar 2015 10 14

apr 2013 15 20 apr 2014 12 18 apr 2015 10 14

mai 2013 15 20 mai 2014 12 18 mai 2015 8 14

iun 2013 15 20 iun 2014 12 18 iun 2015 8 14

iul 2013 15 20 iul 2014 12 16 iul 2015 8 14

aug 2013 15 20 aug 2014 12 16 aug 2015 8 14

sep 2013 15 20 sep 2014 12 16 sep 2015 8 14

oct 2013 15 20 oct 2014 10 16 - - -

nov 2013 15 20 nov 2014 10 14 - - -

dec 2013 15 20 dec 2014 10 14 - - -

l

Fig. 4. Evoluția ratelor rezervelor minime obligatorii în lei și valută în perioada 2013-2015

Sursa: BNR

789

101112131415161718192021

LEI

VALUTĂ

of 31

CAPITOLUL 3: ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN PERIOADA 2013-2015

Pentru a se realiza analiza evoluției ratei inflației am ales perioada cuprinsă în intervalul 2013 – 2015. Analiza se va realiza cu ajutorul graficelor care s-au întocmit pe baza datelor trimestriale și pe fiecare an în parte. În tabelul 2 și figura 4 am evidențiat evoluția ratei anuale a inflației pe întreaga perioadă analizată (2013 – 2015), conform informațiilor trimestriale comunicate de BNR. Tabel 3. Analiza încadrării ratei inflației în intervalul țintelor de inflație pe toată perioada analizată

perioada ținta

inflației (%)

valoarea minimă a țintei (%)

valoarea maximă a țintei (%)

rata anuală a inflației (%)

dec.12 3 2 4 4,95

mar.13 2,5 1,5 3,5 5,25

iun.13 2,5 1,5 3,5 5,37

sep.13 2,5 1,5 3,5 1,88

dec.13 2,5 1,5 3,5 1,55

mar.14 2,5 1,5 3,5 1,05

iun.14 2,5 1,5 3,5 0,66

sep.14 2,5 1,5 3,5 1,54

dec.14 2,5 1,5 3,5 0,83

mar.15 2,5 1,5 3,5 0,8

iun.15 2,5 1,5 3,5 -1,6

sep.15 2,5 1,5 3,5 -1,7

Fig. 5. Analiza încadrării ratei inflației în intervalul țintelor de inflație pe toată perioada analizată

Sursa: Rapoarte asupra inflației, BNR

Conform datelor evidențiate se poate vedea că în mare parte rata anuală a inflației a depășit intervalul de variație al țintei stabilite (2,5% ± 1 punct procentual),

-2

-1

0

1

2

3

4

5

6ținta inflației

valoarea minimă a țintei

valoarea maximă a țintei

rata anuală a inflației

of 31

nivelul ratei anuale a inflației depășind ușor pragul minim al intervalului de variație la finalul trimestrului III (1,88%) și la finalul trimestrului IV (1,55%) al anului 2013. După o scădere, rata anuală a inflației a revenit deasupra limitei minime a țintei de inflație la finalul trimestrului III al anului 2014 (1,54%), înregistrând apoi din nou scăderi și chiar valori negative.

3.1. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN ANUL 2013

3.1.1. Evoluția inflației și cauzele acesteia

Într-un context marcat de redresarea lentă a economiei globale, România a consemnat în anul 2013 performanţe notabile în plan economic, concretizate în scăderea substanţială a ratei inflaţiei, pe lângă altele. Pentru a vedea cum a evoluat rata inflației, vom urmări datele de mai jos.

Fig. 6. Evoluția ratei anuale a inflației și încadrarea în intervalul țintei de inflație în anul 2013

Sursa: Buletine lunare, BNR

În luna ianuarie 2013, rata anuală a inflaţiei s-a majorat până la 5,97% (+1 punct procentual faţă de sfârşitul anului 2012), exclusiv pe seama componentelor exogene. Cea mai însemnată contribuţie în acest sens a revenit preţurilor administrate, mai precis majorării tarifelor la energia electrică. În sens inflaţionist au acţionat şi preţurile volatile alimentare, în contextul deficitului de ofertă autohtonă de legume şi fructe şi al creşterii dependenţei de importuri. De asemenea, presiuni inflaţioniste au exercitat în luna ianuarie preţurile produselor accizabile, îndeosebi preţurile produselor din tutun. În luna februarie, rata anuală a inflaţiei s-a redus cu circa 0,3 puncte procentuale faţă de luna precedentă, până la 5,65%, în principal datorită atenuării presiunilor din partea preţurilor volatile alimentare, precum şi unui efect de bază favorabil asociat dinamicii acestora. În sens inflaționist a acționat dinamica anuală a preţului combustibililor, în asociere cu majorarea cotației țițeiului pe piețele externe. În luna martie, rata anuală de creştere a preţurilor de consum s-a situat la

5,25%, cu 0,4 puncte procentuale mai redusă decât în februarie, plasându‑se

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

4.50

5.00

5.50

6.00

6.50ținta inflației (%)




of 31

deasupra intervalului‑ţintă stabilit. Principala contribuţie la această scădere a revenit prețurilor volatile, toate componentele acestei grupe exercitând influenţe în acest sens: diminuare cu peste 21 puncte procentuale a variaţiei anuale a preţurilor ouălor; atenuarea presiunilor inflaţioniste în cazul legumelor şi fructelor; reducerea preţurilor combustibililor. În aprilie, rata anuală de creştere a preţurilor de consum s-a situat la 5,29%, nivel similar celui din luna martie. Rata anuală aferentă preţurilor volatile s-a atenuat, presiunile exercitate de preţurile legumelor şi fructelor fiind contracarate de contribuţia dezinflaţionistă a combustibililor (în contextul scăderii cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale). În schimb, preţurile produselor din tutun şi-au intensificat ritmul anual de creştere ca urmare a modificărilor survenite în regimul de accizare. În luna mai, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 5,32%, nivel similar celui din intervalul anterior, pe fondul unor evoluţii divergente ale principalelor grupe. Preţurile volatile au consemnat o creştere a ritmului anual, în contextul unor accelerări temporare de dinamică înregistrate în cazul legumelor şi fructelor; aceste influenţe au fost parţial contrabalansate de intrarea în teritoriu negativ a variaţiei anuale a preţurilor combustibililor. În luna iunie, rata anuală de creştere a preţurilor de consum s-a modificat marginal, situându-se la 5,37%, în condiţiile în care dezinflaţia consemnată de preţurile volatile a fost însoţită de o creştere temporară a inflaţiei de bază. Atenuarea dinamicii preţurilor volatile a fost rezultatul ofertei agricole abundente, în timp ce majorarea cotaţiilor ţiţeiului s-a reflectat în creşteri pe segmentul combustibililor. Rata anuală de creştere a preţurilor de consum s-a redus în luna iulie cu circa 1 punct procentual în raport cu luna anterioară, până la 4,41%. Această diminuare semnificativă de ritm s-a datorat, în principal, dezinflaţiei accentuate pe segmentul legumelor şi fructelor, rezultat al scăderilor pronunţate de preţuri din luna curentă, determinate de producţia vegetală abundentă. În aceeaşi direcţie au acţionat preţurile administrate, a căror variaţie anuală s-a temperat ca urmare a reducerii tarifelor la energia electrică, dublate de manifestarea unui efect de bază favorabil, în timp ce tarifele gazelor naturale şi cele ale serviciilor de apă, canal, salubritate au crescut. Rata anuală de creştere a inflației a coborât la 3,67% în luna august (aflându-se totuși deasupra limitei superioare a intervalului țintei stabilite), în principal ca urmare a dinamicii preţurilor volatile. Astfel, variaţia anuală aferentă grupei legume-fructe-ouă s-a redus cu aproape 7 puncte procentuale, pe fondul recoltei vegetale abundente, iar combustibilii au consemnat o deflaţie anuală, ca urmare a aprecierii monedei naţionale faţă de dolarul SUA. Rata anuală a inflaţiei s-a atenuat semnificativ în septembrie (până la 1,88% revenind în intervalul de variație din jurul țintei staționare), evoluţii favorabile fiind vizibile la nivelul tuturor grupelor de bunuri. Principalii factori de influenţă au constat în: recolta abundentă din anul curent, care s-a succedat unui an agricol advers, astfel încât evoluţiile curente favorabile ale preţurilor produselor alimentare au fost amplificate de un puternic efect statistic; reducerea cotei TVA la făină, pâine şi unele produse de panificaţie. În luna octombrie, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la nivelul consemnat în luna anterioară, 1,88%, în contextul unor evoluţii mixte. Astfel: contribuţia negativă aferentă grupei „legume, fructe, ouă” şi-a diminuat amplitudinea, pe fondul unei variaţii lunare semnificative; preţurile combustibililor şi-au majorat contracţia anuală, în contextul unei deflaţii lunare survenite pe seama aprecierii cu 2,6% a monedei naţionale în raport cu dolarul SUA; majorările de tarife consemnate în cazul mai

of 31

multor categorii din grupa produselor cu preţuri administrate au fost contrabalansate de un efect statistic favorabil. În luna noiembrie, rata anuală a inflaţiei a scăzut marginal, până la 1,83%, în contextul unor modificări de amplitudine moderată la nivelul principalelor grupe. Preţurile volatile şi-au restrâns contribuţia negativă, atenuarea cu 1,3 puncte procentuale a contracţiei anuale a preţurilor combustibililor fiind parţial estompată de amplificarea scăderii anuale consemnate de grupa „legume, fructe, ouă”. În luna decembrie, rata anuală a inflaţiei a coborât până la nivelul de 1,55%, pe fondul disipării influenţei statistice exercitate de majorarea tarifelor la energie electrică din aceeaşi perioadă a anului anterior. Preţurile volatile şi-au atenuat declinul în termeni anuali, pe seama creşterii curente remarcate atât în cazul grupei „legume, fructe, ouă”, cât şi în cel al combustibililor. 3.1.2. Politica monetară în perioada parcursă Pe tot parcursul trimestrului I al anului 2013, rata dobânzii de politică monetară a fost menținută la nivelul de 5,25% (vezi fig. 6 pentru a vedea cum a evoluat rata dobânzii de politică monetară), în vederea ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste şi a consolidării perspectivei reînscrierii ratei anuale a inflaţiei în intervalul asociat ţintei pe termen mediu, odată cu întrevederea epuizării efectelor adverse ale şocurilor de natura ofertei. În cadrul ședințelor lunare, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit.

Fig. 7. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2013


Pentru a controla nivelul inflației, în luna ianuarie, banca centrală a majorat treptat volumul lichidităţii injectate prin intermediul licitaţiilor repo săptămânale (de la 4 la 9 miliarde lei). Pe parcursul lunii februarie 2013, BNR a continuat să atenueze treptat fermitatea controlului exercitat asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, majorând volumul injecţiilor efectuate în cadrul licitaţiilor repo săptămânale (de la 9 la 1 miliarde lei). Condiţiile lichidităţii de pe piaţa monetară interbancară s-au ameliorat pe parcursul lunii martie, prioritar ca efect al reluării de către BNR a procedurii de

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

4.50

5.00

5.50

6.00

6.50


ratadobânzii depoliticămonetară

of 31

derulare a operaţiunilor repo săptămânale prin licitaţie fără plafon şi cu acceptare integrală a ofertelor băncilor. În aprilie, implementarea politicii monetare s-a realizat conform deciziilor Consiliului de administrație al BNR adoptate în cadrul ședinței din 28 martie 2013, constând în prelungirea statu-quo-ului ratei dobânzii de politică monetară şi al ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit şi în continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar. Tendinţa de relaxare a condiţiilor lichidităţii pieţei monetare s-a prelungit, la aceasta contribuind inclusiv continuarea derulării de către BNR a licitaţiilor repo fără plafon, cu frecvenţă săptămânală, în cadrul cărora cererea băncilor a fost satisfăcută integral; volumul acestor operaţiuni s-a redus însă semnificativ comparativ cu lunile anterioare. În ședinţa din 2 mai 2013, s-a decis reducerea de la ±4 la ±3 puncte procentuale a coridorului format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară, măsura având ca scop diminuarea volatilităţii ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară și consolidarea transmisiei semnalului ratei dobânzii de politică monetară. Condiţiile lichidităţii pieţei monetare și-au menţinut caracterul relaxat, la aceasta contribuind inclusiv continuarea derulării de către BNR a licitaţiilor repo fără plafon, cu frecvenţă săptămânală. Deciziile de politică monetară luate în luna mai s-au implementat și în luna iunie. Pe tot parcursul trimestrului II al anului 2013 s-a menținut nivelul de 5,25% al ratei dobânzii de politică monetară. În luna iulie, banca centrală a reluat ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară, nivelul acesteia fiind redus cu 0,25 puncte procentuale, până la 5,0%. Decizia de scădere a ratei dobânzii-cheie a fost justificată în principal de reconfirmarea, în contextul actualizării proiecţiei pe termen scurt, a perspectivei reluării dezinflaţiei în luna iulie 2013 şi a reintrării ratei anuale a inflaţiei în intervalul ţintei staţionare în lunile septembrie/ octombrie. BNR a continuat să ofere lichiditate instituţiilor de credit prin intermediul licitaţiilor repo derulate săptămânal. În luna august, BNR a accelerat ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară, aceasta fiind redusă cu 0,50 puncte procentuale, până la 4,50%. Resorturile unei asemenea decizii le-au constituit inflexiunea majoră anticipată a fi consemnată de evoluția inflației în perioada iulie-septembrie – finalizată cu reintrarea ratei anuale a acesteia în interiorul intervalului țintei staționare – relevată de prognoza actualizată a evoluţiilor macroeconomice pe termen mediu. În septembrie, BNR a efectuat o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară (cu 0,25 puncte procentuale, până la nivelul de 4,25%), în condiţiile în care cele mai recente date disponibile au confirmat previziunile privind decelerarea alertă a inflaţiei în primele două luni ale trimestrului III, relevând totodată perspectiva accelerării peste aşteptări a dezinflaţiei în următoarele două trimestre, sub impactul tranzitoriu al scăderii cotei TVA la unele produse de panificaţie şi al manifestării efectelor relativ mai favorabile exercitate asupra dinamicii preţurilor produselor alimentare de evoluţia mult îmbunătăţită a sectorului agricol. Volumul ofertelor prezentate de instituţiile de credit la licitaţiile repo organizate de BNR s-a situat la valori relativ reduse, iar apelul la facilitatea de depozit s-a majorat. În luna octombrie, implementarea politicii monetare s-a realizat conform deciziilor adoptate de Consiliul de administraţie al BNR în cadrul edinei din 30 septembrie 2013, care au constat în reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la nivelul de 4,25%, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, precum și în păstrarea nivelurilor în vigoare ale ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

of 31

BNR a prelungit în luna noiembrie ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară, nivelul acesteia fiind coborât cu 0,25 puncte procentuale, până la 4,0%, valoare care s-a menținut și în luna decembrie. Decizia a avut în vedere ampla corecţie descendentă consemnată în lunile precedente de rata anuală a inflaţiei.

3.2. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN ANUL 2014 3.2.1. Evoluția inflației și cauzele acesteia

Rata anuală a inflației s-a plasat în 2014 la niveluri scăzute (Fig. 7), evoluând în cea mai mare parte a anului sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei stabilite. La dinamica modestă a prețurilor de consum au contribuit în continuare persistența deficitului de cerere agregată și declinul anticipațiilor privind inflația, factori la care s-au adăugat în a doua jumătate a anului reducerea prețurilor materiilor prime (în principal energetice și agricole) și decelerarea inflației importate.



În luna ianuarie 2014, rata anuală a inflaţiei s-a diminuat până la 1,06%, pe seama disipării efectului majorării consemnate de preţul energiei electrice în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, s-au consemnat multiple majorări în zona tarifelor administrate (servicii poştale, energie electrică, gaze naturale, energie termică, servicii comunale, transport urban), precum şi creşteri importante ale preţurilor legumelor, fructelor şi combustibililor. În luna februarie 2014, rata anuală a inflaţiei a continuat să se situeze la un nivel scăzut (1,05%), în condiţiile unor modificări de dinamică modeste şi cu caracter mixt ale prețurilor principalelor categorii ale coşului de consum. Astfel, impactul accentuării deflației anuale a preţurilor volatile a fost atenuat de accelerarea ratei anuale a inflaţiei aferente grupei „tutun și băuturi alcoolice”. În martie, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la un nivel scăzut (1,04%), principalele componente ale IPC exercitând influenţe mixte, de amplitudine moderată. Preţurile volatile şi-au diminuat variaţia anuală negativă, preponderent pe seama revenirii dinamicii anuale a preţurilor combustibililor la valori pozitive. În luna aprilie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 1,21% exclusiv pe seama creşterii preţurilor combustibililor. Celelalte componente exogene ale IPC au evoluat

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4ținta inflației (%)




of 31

în sens contrar, principala contribuţie dezinflaţionistă revenind preţurilor administrate, în condiţiile scăderii tarifelor pentru consumatori la energie electrică şi gaze naturale. În plus, grupa „tutun, ţigări” a înregistrat un efect de bază în sensul scăderii, majorarea accizei totale având un impact semnificativ, însă inferior comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În perioada mai 2014, rata anuală a inflaţiei a coborât pentru prima dată sub nivelul de 1%, până la 0,94%. Dinamica dezinflaţionistă a fost imprimată de categoria alimentelor cu preţuri volatile, a cărei contracţie anuală s-a adâncit cu 4,5 puncte procentuale, sub influenţa variaţiilor negative din perioada curentă, dar mai ales a unui puternic efect de bază. Principala contribuţie în sens contrar a fost atribuită subgrupei combustibililor, în condiţiile în care şi în acest caz s-a consemnat o scădere a nivelului preţurilor faţă de luna anterioară, însă de mai mică amploare în raport cu cea observată în luna mai 2013. În luna iunie 2014, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut pe o traiectorie descendentă, diminuându-se până la 0,66%, având la bază diminuarea de ritm corespunzătoare subgrupei serviciilor de piaţă, cu o contribuţie substanţială din partea serviciilor de telefonie, pe fondul aprecierii monedei naţionale în raport cu euro. Contracţia anuală a preţurilor volatile a consemnat o adâncire de amplitudine moderată, în contextul unei noi scăderi lunare a preţurilor aferente categoriei „legume, fructe, ouă”, pe seama ofertei abundente de pe piaţă. În luna iulie 2014, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la un nivel scăzut (0,95%), observându-se totuşi o relativă accelerare faţă de luna precedentă; evoluţia a fost determinată de reducerile sezoniere de mai mică amploare comparativ cu 2013 ale preţurilor legumelor şi fructelor, producţia anului curent fiind afectată de volumul mai mare de precipitaţii. Dinamica preţurilor administrate a evoluat în sens contrar (dezinflaţie de 1,1 puncte procentuale), în condiţiile în care majorarea operată în cazul preţului gazelor naturale (2,4%) a fost net inferioară celei din anul precedent (7,9%). În august 2014, rata anuală a inflaţiei a continuat să se plaseze la un nivel redus (0,84%). Traiectoria dezinflaţionistă a fost imprimată de componenta cu preţuri volatile a IPC: dinamica anuală aferentă combustibililor s-a micşorat cu 0,6 puncte procentuale, pe seama declinului semnificativ al cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale, slăbirea monedei naţionale în raport cu dolarul SUA atenuând doar parţial efectul acestei evoluţii; un aport mai restrâns în acelaşi sens a revenit şi subgrupei „legume, fructe, ouă”, pe fondul consemnării unei noi scăderi lunare a preţurilor, uşor mai amplă faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, posibil sub influenţa suplimentării ofertei existente pe piaţă cu importuri din unele state afectate de restricţiile comerciale impuse de Rusia. În luna septembrie 2014, rata anuală de creştere a preţurilor de consum s-a accelerat până la 1,54%, reîncadrându-se astfel în intervalul ţintei de inflaţie. Evoluţia se datorează aproape exclusiv disipării efectului statistic al scăderii cotei TVA la pâine, făină şi unele produse de panificaţie începând cu luna septembrie 2013. În luna octombrie 2014, rata anuală a inflaţiei s-a redus marginal faţă de luna anterioară până la 1,44%, cea mai importantǎ contribuție revenind menținerii traiectoriei dezinflaționiste a prețurilor administrate. O influenţă suplimentară, dar semnificativ mai modestă, au exercitat preţurile combustibililor, în condiţiile în care atât perioada analizată, cât şi cea similară a anului anterior au consemnat scăderi lunare. În luna noiembrie, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 1,26%, preponderent pe seama atenuării dinamicii anuale a preţurilor volatile. În structură, combustibilii au

of 31

consemnat o dezinflaţie substanţială, iar la nivelul produselor alimentare din această categorie ritmul anual a continuat să coboare în teritoriul negativ. Preţurile administrate şi-au temperat la rândul lor creşterea în termeni anuali, în contextul scăderii tarifelor la energia termică. În luna decembrie 2014, rata anuală a inflaţiei şi-a menţinut traiectoria descendentă (până la 0,83%). În esență, evoluţia s-a datorat inversării de semn a dinamicii anuale a preţurilor, în condiţiile scăderii accelerate a preţului combustibililor pe parcursul lunii, dar şi ale accentuării variaţiei negative a preţurilor în termeni anuali pe segmentul „legume, fructe, ouă”, inclusiv ca urmare a majorării importurilor din ţările afectate de restricţiile comerciale impuse de Rusia.

3.2.2. Politica monetară în perioada parcursă BNR a prelungit în luna ianuarie 2014 ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară (Fig. 8), nivelul acesteia fiind coborât la 3,75%. Totodată, în vederea sprijinirii revigorării sustenabile a procesului de creditare, precum şi pentru a continua armonizarea mecanismului RMO cu standardele în materie ale BCE, autoritatea monetară a diminuat ratele RMO aferente pasivelor cu scadenţa reziduală mai mică de doi ani în lei şi respectiv în valută ale băncilor la 12%, respectiv la 18% (de la 15%, respectiv de la 20%), începând cu perioada de aplicare 24 ianuarie – 23 februarie 2014. Deciziile au fost adoptate în condiţiile în care cele mai recente date statistice şi evaluările actualizate au reconfirmat perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei în prima jumătate a anului 2014 până la niveluri minime istorice, aflate totodată sub limita inferioară a intervalului din jurul ţintei.

Fig. 9. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2014 Sursa: Buletine lunare, BNR

În şedinţa din 4 februarie 2014, Consiliul de administraţie al BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,50%. Prelungirea ciclului de scădere a ratei dobânzii de politică monetară a avut ca argumente continuarea decelerării inflaţiei în ultima parte a anului 2013, precum şi reconfirmarea perspectivei scăderii ratei anuale a inflaţiei în prima parte a anului 2014 la valori aflate sub limita de jos a intervalului ţintei. În cadrul şedinţei din luna martie 2014, Consiliul de administraţie al BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 3,50% – acest nivel fiind considerat adecvat din perspectiva caracteristicilor evoluţiei previzionate a inflaţiei,

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4


ratadobânziide politicămonetară

of 31

implicit din perspectiva atingerii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu. În luna aprilie, implementarea politicii monetare s-a realizat conform deciziilor adoptate de Consiliul de administraţie al BNR în cadrul ședinței din 28 martie 2014, constând în menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,50%, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, precum și păstrarea nivelurilor în vigoare ale ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Poziţia netă a lichidităţii sistemului bancar a înregistrat o scădere semnificativă în aprilie, astfel încât autoritatea monetară a reluat operaţiunile de furnizare de lichiditate, efectuând trei licitaţii repo. Rata dobânzii de politică monetară stabilită la 3,5% s-a menținut până la finalul lunii iulie. În şedinţa din 1 iulie 2014, Consiliul de administraţie al BNR a decis reducerea de la 18 la 16% a ratei RMO aferentă pasivelor în valută ale instituţiilor de credit începând cu perioada de aplicare 24 iulie – 23 august 2014, măsura fiind circumscrisă procesului de armonizare a regimului RMO cu standardele în materie ale BCE. În luna august 2014, banca centrală a reluat ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară, nivelul acesteia fiind redus până la 3,25%. Decizia a avut ca argument major perspectiva consolidării pe termen mediu a traiectoriei relativ mai joase pe care s-a plasat rata anuală a inflaţiei în cursul celui de-al doilea trimestru. În şedinţa din septembrie 2014, Consiliul de administrație al BNR a decis să reducă din nou rata dobânzii de politică monetară până la nivelul de 3,00% (nivel menținut și în luna octombrie), în condiţiile în care analiza noilor date disponibile a pus în evidenţă continuarea poziţionării ratei anuale a inflaţiei – în perioada recentă, dar şi în lunile imediat următoare – pe o traiectorie inferioară celei prognozate în cadrul exerciţiului trimestrial din august. În luna octombrie 2014 BNR a decis îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară (de la ±3 la ±2,75 puncte procentuale), scăderea la 10% a ratei RMO aferentă pasivelor în lei ale instituţiilor de credit (de la 12%) şi gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. În şedinţa din 4 noiembrie 2014, Consiliul de administraţie al BNR a efectuat o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară până la 2,75% şi a continuat să îngusteze coridorul simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor la facilităţile permanente (de la ±2,75 la ±2,5 puncte procentuale); în contextul reamplificării excedentului structural de lichiditate, BNR a menţinut nivelul în vigoare al ratei RMO aplicate pasivelor în lei ale instituţiilor de credit şi a prezervat gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, diminuând, totodată, rata RMO aferentă pasivelor în valută (cu două puncte procentuale, până la 14%). Aceste decizii s-au menținut și în luna decembrie 2014.

3.3. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN ANUL 2015 3.3.1. Evoluția inflației și cauzele acesteia În luna ianuarie 2015, rata anuală a inflaţiei a consemnat o nouă restrângere, până la 0,41%, menţinerea tendinţei dezinflaţioniste având la bază: dublarea contracţiei anuale a preţurilor volatile, imprimată de grupa combustibililor, un aport în acelaşi sens revenind şi efectului statistic favorabil manifestat în cazul fructelor şi legumelor; repoziţionarea la un nivel inferior a dinamicii anuale a preţurilor produselor

of 31

din tutun, în condiţiile în care, spre deosebire de anul anterior, valoarea în lei a accizelor nu s-a modificat.



În luna februarie 2015, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 0,4%, pe fondul unor evoluţii neomogene în structura IPC. Astfel, grupa bunurilor cu preţuri volatile a înregistrat o atenuare a contracţiei anuale, în contextul stopării declinului cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale, dar și al unor creșteri lunare superioare celor consemnate în aceeași perioadă a anului anterior, în cazul legumelor și al unor fructe meridionale. În martie 2015, rata anuală a inflaţiei s-a majorat până la 0,79%, accelerarea fiind imprimată exclusiv de componenta exogenă a IPC. Astfel, declinul în termeni anuali al preţurilor volatile a continuat să se atenueze, evoluţiile curente menţinându-se pozitive atât în cazul mărfurilor alimentare, cât și în cel al combustibililor. Produsele din tutun au consemnat o intensificare a dinamicii anuale, în condiţiile în care operatori de profil au devansat încorporarea în preţurile finale a majorării accizei începând cu 1 aprilie 2015. În luna aprilie 2015, rata anuală a inflaţiei s-a redus până la 0,65%, evoluţia fiind în continuare imprimată de componenta exogenă a IPC. Astfel, accentuarea declinului anual al preţurilor volatile are la bază adâncirea contracţiei preţurilor combustibililor, influenţă parţial contrabalansată de revenirea în teritoriu pozitiv, după 20 de luni, a variaţiei anuale aferente categoriei „legume, fructe, ouă”. Produsele din tutun au consemnat, de asemenea, o restrângere a ritmului anual de creștere a preţurilor, pe seama unui efect de bază, în condiţiile în care majorarea accizei în perioada curentă a fost parţial încorporată în preţurile finale încă din luna anterioară. În luna mai 2015, rata anuală a inflaţiei a urcat la 1,16%, majorarea fiind imprimată aproape exclusiv de evoluţia preţurilor volatile. Astfel, grupa „legume, fructe, ouă” a consemnat o accelerare de dinamică de peste 5 puncte procentuale, până la 6,2%, în contextul unor condiții agrometeorologice nefavorabile (cantitatea de precipitații înregistrată în luna mai fiind de numai jumătate din valoarea medie multianuală, iar unele temperaturi peste media pe termen lung). În același timp, preţul combustibililor și-a atenuat declinul în termeni anuali cu circa 1,5 puncte procentuale, până la 3%, în principal pe seama majorării cotaţiilor ţiţeiului. În luna iunie 2015, rata anuală a inflaţiei s-a diminuat semnificativ în raport cu perioada anterioară, intrând în teritoriu negativ până la -1,55%, exclusiv pe seama

-2.5

-1.5

-0.5

0.5

1.5

2.5

3.5

4.5

ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august

ținta inflației (%)




of 31

extinderii cotei reduse a TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentaţie publică. În luna iulie 2015, rata anuală a inflaţiei şi-a accentuat uşor valoarea negativă, până la -1,67%. Contracţia anuală a preţurilor volatile s-a intensificat, pe fondul unei noi ieftiniri semnificative a legumelor și fructelor, însoţită de o diminuare a preţului combustibililor. În luna august 2015, rata anuală a IPC s-a redus cu 0,2 puncte procentuale, până la -1,87%, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului.

3.3.2. Politica monetară în perioada parcursă

Fig. 11. Evoluția ratei dobânzii de politică monetară în anul 2015


În ședinţa din luna ianuarie 2015, Consiliul de administrație al BNR a decis reducerea cu încă 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară (până la 2,5%) și continuarea îngustării coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor la facilităţile permanente (până la 2,25 puncte procentuale). În ședința din 4 februarie 2015, BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară până la nivelul de 2,25% și continuarea îngustării coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor facilităților permanente (la 2 puncte procentuale), modificări ce au fost continuate în luna martie și menținute în luna aprilie, prin reducerea cu încă 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară (până la nivelul de 2%) și continuarea îngustării coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor facilităților permanente (până la 1,75 puncte procentuale). Deciziile au avut ca argument consolidarea perspectivei menţinerii pe termen scurt a ratei anuale a inflaţiei sub limita de jos a intervalului ţintei staţionare – anticipată a reveni, totuși, la începutul trimestrului II pe un trend ușor ascendent – în condiţiile în care în primele luni ale anului 2015 aceasta și-a continuat declinul, coborând în februarie la 0,4%, nivel reprezentând un nou minim istoric. În ședința din mai 2015, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale (până la nivelul de 1,75%) și continuarea îngustării coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor la facilitățile permanente (la 1,5% puncte procentuale); totodată, BNR a diminuat rata RMO aplicată pasivelor în lei ale instituțiilor de credit de la 10 la 8%. Deciziile s-au menținut și în lunile iunie iulie și august 2015.

-2.5

-1.5

-0.5

0.5

1.5

2.5

ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august


ratadobânziide politicămonetară

of 31

CAPITOLUL 4: CONCLUZII

Rata anuală a inflaţiei a avut o evoluţie neuniformă în anul 2013, situându-se în prima jumătate a anului deasupra intervalului de variaţie al ţintei (2,5% ±1 punct procentual) şi coborând ulterior până aproape de limita inferioară a acestuia (1,55% în luna decembrie 2013, comparativ cu 4,95% în decembrie 2012). Pe de o parte, traiectoria a purtat amprenta factorilor cu acţiune de durată, precum persistenţa deficitului de cerere agregată şi îmbunătăţirea aşteptărilor inflaţioniste. Pe de altă parte, aceasta a reflectat acţiunea unor factori cu impact tranzitoriu şi influenţe mixte: recolta de excepţie, reducerea cotei TVA la unele produse de panificaţie începând cu 1 septembrie 2013, dar şi majorarea unor tarife reglementate. În contextul specific al anului 2013, obiectivul general al băncii centrale a constat în reluarea procesului dezinflaţiei şi realizarea stabilităţii preţurilor, precum şi în ancorarea eficace a anticipaţiilor inflaţioniste în linie cu ţinta staţionară de inflaţie pe termen mediu, de 2,55 ±1 punct procentual. Factorii de natura ofertei au avut o evoluţie diferită în cele două semestre: în prima jumătate a anului, influenţa cumulată a recoltei slabe din anul anterior, precum şi iniţierea procesului de ajustare a unor preţuri administrate au condus la o creştere a ratei anuale a inflaţiei de la 4,95% în decembrie 2012 la 5,37% în iunie 2013. În semestrul II, creşterea substanţială a producţiei agricole, cumulată cu reducerea de la 1 septembrie a cotei TVA la unele produse de panificaţie (de la 24% la 9%) au condus la o reducere a ratei inflaţiei la 1,55% în decembrie 2013. Ca răspuns la factorii menţionaţi, politica monetară s-a menţinut prudentă, fapt ilustrat, pe parcursul primului semestru, prin păstrarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25%, precum şi a ratelor rezervelor minime obligatorii (15% pentru pasivele în lei, respectiv 20% pentru pasivele în valută). Singura modificare efectuată în acest interval temporal a fost îngustarea, operată în mai 2013, a coridorului simetric format de ratele dobânzilor la facilităţile permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară (de la ±4 puncte procentuale la ±3 puncte procentuale), în vederea diminuării volatilităţii ratelor dobânzilor interbancare şi a consolidării transmisiei semnalului ratei dobânzii de politică monetară. Totodată, condiţiile lichidităţii au cunoscut modificări importante pe parcursul anului. Astfel, în contextul persistenţei deficitului net de lichiditate din sistemul bancar în prima parte a anului 2013, banca centrală a continuat să acţioneze pe piaţa monetară din poziţia de creditor al sistemului bancar, furnizând lichiditate prin intermediul operaţiunilor de tip repo. Condiţiile lichidităţii au consemnat însă o schimbare radicală pe parcursul următoarelor luni, conducând la reinstaurarea în luna august a unui excedent de lichiditate pe ansamblul sistemului bancar, drenarea acestuia realizându-se prin intermediul facilităţii de depozit. Scăderea accentuată a inflaţiei în partea a doua a anului – consecinţă a unor şocuri favorabile de natura ofertei, combinate cu persistenţa deficitului de cerere agregată – a permis reluarea ciclului de reducere a ratei dobânzii de politică monetară (întrerupt în mai 2012), aceasta fiind diminuată în iulie 2013 de la 5,25 la 5,00%. În august 2013, odată cu anunţarea certă a măsurii de reducere a TVA la unele produse de panificaţie, rata dobânzii de politică monetară a fost redusă cu un pas mai pronunţat, de la 5,00 la 4,50%. La următoarele şedinţe ale Consiliului de administraţie al BNR, din octombrie 2013 până în februarie 2014, rata dobânzii de politică monetară a fost redusă în patru paşi egali, de câte 0,25 puncte procentuale, până la nivelul de 3,50%, considerat adecvat în raport cu proiecţiile inflaţiei pentru anii 2014 şi 2015. Deși rata dobânzii de politică monetară a scăzut treptat începând

of 31

cu luna iulie 2013, generând o creștere a lichidității masei monetare pusă în circulație, rata inflației a scăzut la rândul său, ceea ce rezultă că lichiditatea a fost folosită în scopul investițiilor. Rata anuală a inflației s-a plasat în 2014 la niveluri scăzute, evoluând în cea mai mare parte a anului sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei. Pe parcursul primelor opt luni ale anului, inflația a fost relativ stabilă, oscilând în jurul nivelului de 1%, cu un maxim de 1,21% în luna aprilie, ca urmare a majorării accizei la carburanți, și un minim de 0,66% în iunie, datorat în principal aprecierii monedei naționale față de euro. În luna septembrie însă, în urma disipării efectului statistic asociat reducerii cotei TVA pentru unele produse de morărit și panificație la 1 septembrie 2013, rata anuală a inflației a urcat la 1,54%, reintrând în intervalul de variație al țintei. Anul 2014 a fost marcat de acțiunea dezinflaționistă conjugată a unei suite de factori interni și externi – sub impactul căreia rata anuală a inflației a coborât încă din luna ianuarie și s-a menținut apoi sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei staționare sau în imediata ei proximitate –, precum și de resuscitarea sporadică a unor surse generatoare de volatilitate și incertitudine. Cele două episoade de dezinflație consemnate pe parcursul anului – implicând coborârea frecventă a ratei anuale a inflației sub nivelul anticipat, precum și ajustări descendente succesive ale traiectoriei previzionate a acesteia – s-au datorat cu precădere influenței tranzitorii a șocurilor de natura ofertei produse în 2013 și în a doua parte a anului 2014, care s-au suprapus peste efectele de durată exercitate de-a lungul anului de scăderea anticipațiilor inflaționiste și de decelerarea inflației în zona euro, precum și de persistența deficitului de cerere agregată. În lunile septembrie și noiembrie 2014 și ianuarie 2015, Consiliul de administrație al BNR a operat încă trei tăieri, similare ca amplitudine, ale ratei dobânzii-cheie – nivelul acesteia atingând astfel 2,5% –, și a efectuat noi reduceri ale ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei și respectiv în valută ale instituțiilor de credit (cu câte 2 puncte procentuale, până la 10, respectiv 14%). Deciziile au avut ca argumente continuarea plasării cvasipermanente a valorilor curente și a celor anticipate pe termen scurt ale ratei anuale a inflației sub limita de jos a intervalului țintei staționare. Ajustările descendente succesive ale ratei dobânzii de politică monetară au fost însoțite începând din luna septembrie de reducerea graduală a amplitudinii coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul acesteia, de la ±3 puncte procentuale la ±2,25 puncte procentuale în ianuarie 2015. Pe parcursul trimestrului I 2015, rata anuală a inflaţiei IPC s-a menţinut sub nivelul de 1,0%, plasându-se în continuare sub limita inferioară a intervalului de variaţie. Dincolo de influenţa inhibitoare pe care continuă să o exercite deficitul de cerere şi aşteptările privind inflaţia, la dinamica modestă a preţurilor de consum au contribuit semnificativ reducerea costurilor energetice şi a celor cu materiile prime, precum şi diminuarea inflaţiei importate, inclusiv ca urmare a aprecierii monedei naţionale faţă de euro. BNR a prelungit pe parcursul trimestrului I 2015 atât ciclul de scădere a ratei dobânzii de politică monetară – pe care a coborât-o cu câte 0,25 puncte procentuale în lunile februarie şi martie, până la nivelul de 2,0% –, cât şi trendul de îngustare a coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor la facilităţile permanente (de la ±2,25 la ±1,75 puncte procentuale). Prin aceste decizii s-a urmărit asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie, în condiţiile ameliorării transmisiei monetare şi într-o manieră care să sprijine creşterea economică. Pe parcursul trimestrului II 2015, rata

of 31

anuală a inflaţiei IPC s-a menţinut sub limita inferioară a intervalului de variaţie de ±1 punct procentual asociat ţintei staţionare. În luna iunie, indicatorul a coborât abrupt la o valoare negativă (-1,6%), sub impactul extinderii sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA de 9% la toate alimentele, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică, care a condus la scăderea preţurilor mărfurilor alimentare. Pe parcursul trimestrului III 2015, rata anuală a inflației IPC a continuat să coboare în teritoriu negativ, plasându-se în luna septembrie la nivelul de -1,7%, cu 0,2 puncte procentuale sub valoarea de la finele trimestrului anterior, menținându-se astfel sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei staționare. Rata inflației s-a situat la valori negative cu începere din luna iunie, sub impactul extinderii sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA de 9% la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică. Pe tot parcursul perioadei, deși rata dobânzii politicii monetare a urmat un curs descrescător, rata inflației a oscilat, înregistrând valori tot mai scăzute, ajungând generat de micșorarea dobânzii-cheie s-a folosit pentru investiții. Pe tot parcursul perioadei au avut loc îngustări ale coridorului simetric format în jurul dobânzii-cheie de către ratele dobânzilor la facilitățile permanente, generându-se un exces de lichiditate prin reducerea dobânzii la facilitatea de creditare. De asemenea, rata rezervei minime obligatorii, atât în lei cât și în valută a suferit un trend descrescător, care a condus la creșterea volumului de lichiditate aflată în circulație. Pe tot parcursul perioadei, BNR a realizat operațiuni de tip repo cu scopul furnizării de lichiditate. Având în vedere modul în care BNR a utilizat operațiunile de politică monetară, putem spune că în perioada 2013-2015 a dus o politică monetară de tip expansionistă.

CONTROLUL INFLAȚIEI ȘI ASIGURAREA STABILITĂȚII PREȚURILOR – OBIECTIVUL PRINCIPAL AL POLITICII...

Documents

Transcript of CONTROLUL INFLAȚIEI ȘI ASIGURAREA STABILITĂȚII PREȚURILOR – OBIECTIVUL PRINCIPAL AL POLITICII...