CONTRATUL DE AGENTIE SI INTERMDIERE

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICENŢĂ

2013

Coordonator ştiinţific:Emilian Lipcanu

Absolvent:Raluca Sabina Bolfă

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE STUDII EUROPENE

Secţia Managementul Instituțiilor Europene

Contractul de agenție și contractul de intermediere ocazională

Bistrița2013

Declaraţie

Prin prezenta declar că Lucrarea de licenţă cu titlul “Contrcatul de agenție și contractul de

intermediere ocazională” este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate

sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele

utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a

plagiatului:

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă, sunt

scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa precisă;

rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.

Bistriț,..................

Absolvent Raluca Sabina Bolfă (Gavriliuc)

_________________________

CUPRINS

Introducere........................................................................................................................................................7

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL..........................................................................9

1.1. Noțiunea de act juridic civil.............................................................................................................9

1.2. Clasificări ale actelor juridice civile..................................................................................................10

1.2.1. Criteriul numărului părţilor......................................................................................................11

1.2.2. Criteriul scopului urmărit la încheierea lor..............................................................................11

1.2.3. Criteriul efectelor produse.......................................................................................................12

1.2.4. Criteriul importanţei................................................................................................................13

1.2.5. Criteriul conținutului...............................................................................................................13

1.2.6. Criteriul formei de încheiere....................................................................................................13

1.2.7. Criteriul momentului producerii efectelor lor..........................................................................14

1.2.8. Criteriul raportului existent între ele.......................................................................................14

1.2.9. Criteriul reglementării şi denumirii lor legale..........................................................................14

1.2.10. Criteriul modului de executare................................................................................................15

1.2.11. Criteriul legăturii lor cu modalităţile........................................................................................15

1.2.12. Criteriul rolului voinței părților...............................................................................................15

1.2.13. Criteriul legăturii lor cu cauza.................................................................................................16

1.2.14. Criteriul modului de încheierii................................................................................................16

1.3. Condițiile actului juridic civil.........................................................................................................16

1.4. Modalitățile actului juridic civil....................................................................................................17

1.4.1. Termenul.................................................................................................................................17

1.4.2. Condiția...................................................................................................................................17

1.4.3. Sarcina.....................................................................................................................................18

1.5. Efectele actului juridic civil..............................................................................................................18

1.6. Nulitatea actului juridic civil............................................................................................................19

1.6.1. Clasificări ale nulității...............................................................................................................19

1.6.2. Efectele nulităţii.......................................................................................................................21

2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL...................................................................................23

2.1. Definiţie...........................................................................................................................................23

2.2. Principii............................................................................................................................................23

2.3. Reglementarea interdicţiei de a contracta......................................................................................23

2.4. Capacitatea de a contracta..............................................................................................................24

2.5. Obiectul contractului.......................................................................................................................25

2.5.1. Noţiuni generale......................................................................................................................25

2.5.2. Valabilitatea obiectului............................................................................................................25

2.6. Cauza contractului...........................................................................................................................26

2.6.1. Noțiuni generale.....................................................................................................................26

2.6.2. Valabilitatea cauzei..................................................................................................................26

2.6.3. Proba cauzei............................................................................................................................26

2.7. Consimţământul..............................................................................................................................27

2.7.1. Noţiuni generale......................................................................................................................27

2.7.2. Valabilitatea consimţamântului...............................................................................................27

2.7.3. Eroarea-viciu de consimţământ...............................................................................................27

2.7.4. Dolul........................................................................................................................................28

2.7.5. Violenţa...................................................................................................................................28

2.7.6. Leziunea...................................................................................................................................29

2.8. Clasificarea contractelor..................................................................................................................29

2.8.1. După existenţa sau nu a unei obligaţii în contrapartidă la momentul încheierii actului.........29

2.8.2. După scopul urmărit de părţi...................................................................................................30

2.8.3. După cunoaşterea existenţei şi întinderii drepturilor şi obligaţiilor.........................................30

2.8.4. După rolul voinţei părţilor........................................................................................................31

2.8.5. După modalitatea în care părţile negociază.............................................................................31

2.8.6. După structura lor....................................................................................................................32

3. CONTRACTUL DE AGENȚIE.......................................................................................................................33

3.1. Noțiunea de contract de agenție....................................................................................................33

3.2. Caracterul juridic a contractului de agenție.....................................................................................34

3.3. Natura juridică a contractului de agenție........................................................................................35

3.4. Domeniul de aplicare a contractului de agenție..............................................................................36

3.5. Cuprinsul contractului de agenție....................................................................................................36

3.5.1. Părțile contractului de agenție...............................................................................................37

3.5.2. Împuternicirea dată agentului.................................................................................................38

3.5.3. Clauza de exclusivitate.............................................................................................................38

3.5.4. Clauza de neconcurență...........................................................................................................39

3.5.5. Remunerația agentului...........................................................................................................40

3.5.6. Durata contractului..................................................................................................................41

3.5.7. Forma contractului de agenție.................................................................................................41

3.6. Efectele contractului de agenție......................................................................................................42

3.6.1. Obligațiile agentului................................................................................................................42

3.6.2. Obligațiile comitentului..........................................................................................................43

3.6.3. Efectele față de terți................................................................................................................44

3.7. Încetarea contractului de agenție....................................................................................................45

3.7.1. Cazuri de încetare a contractului de agenție...........................................................................45

3.7.2. Indemnizația în caz de încetare a contractului......................................................................47

4. CONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ......................................................................................49

4.1. Noțiunea de intermediere în activitatea comercială.....................................................................49

4.2. Noțiunea de contract de intermediere ocazională. Aspecte generale.........................................50

4.3. Caracterele juridice ale contractului de intermediere.....................................................................52

4.4. Efectele contractului de intermediere.............................................................................................52

4.4.1. Obligațiile comune ale celor două părți.................................................................................52

4.4.2. Obligațiile intermediarului.....................................................................................................53

4.4.3. Obligațiile clientului................................................................................................................54

4.4.4. Încetarea contractului de intermediere...................................................................................55

5. JURISPRUDENȚA PRIVIND CONTRACTULUI DE AGENȚIE ȘI CONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ...................................................................................................................................................56

5.1. Jurisprudența privind contractul de agenție..................................................................................56

5.2. Jurisprudența privind contractul de intermediere ocazională.........................................................65

CONCLUZII.......................................................................................................................................................74

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................................76

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINA INTRODUCERE

Introducere

În viaţa cotidiană, apar anumite categori de raporturi, care concomitent necesită o

reglementare, dar totodată nu pot fi reglementate printr-o anumită lege, fapt care impune

reglementarea printr-o modalitate deosebită. În aşa fel apare o nouă categorie de acte ce

reglementează raporturile juridice între persoane, şi anume contractele.

Importanța contractului este determinată de faptul că acesta se regăsește în viața de zi cu zi

sub diverse forme în toate domeniile.

Prin urmare, pentru a-ți proteja cât mai bine afacerile și interesele, e necesar să închei un act

legal, contractul, trebuie să cunoști și să întelegi cât mai bine ceea ce semnezi, pentru a evita ulterior

eventuale probleme.

În lucrarea aceasta am încercat să redau în mod sistematic conţinutul reglementărilor,

jurisprudenţei şi a contribuţiilor doctrinare privitoare la acest domeniu, actualizându-l sub aspectele

sale esenţiale.

Lucrarea de faţă prezintă aspecte privind contractul de agenție și contractul de intermediere

ocazională. Lucrarea este împărțită în cinci capitole. Cele cinci capitole relevă necesitatea respectării

principiilor generale în acest domeniu, precum şi modalităţile prin care participanţii la aceste

raporturi comerciale îşi ating finalităţile urmărite.

Astfel, sunt tratate în mod particular noţiuni precum: noțiunea de act juridic, noțiunea de

contract, aspecte de drept privind contractul de agenție și contractul de intermediere ocazională.

În primul capitol: ,,Actul juridic civil” se face referire la actul juridic civil şi sunt prezentate

câteva reglementări privitoare la această componentă a dreptului civil. Acest capitol mai conține

condiţiile de valabilitate a unui act juridic civil şi efectele acestuia.

În cel de-al doilea capitol: ,,Contractul” sunt evidenţiate câteva generalităţi despre

reglementările privitoare la contractul civil. Din lucrarea mea reies în capitolul doi câteva trăsături

caracteristice contractului civil cum ar fi: definiţia, principii şi clasificarea lor. Capitolul al doilea va

privi contractul civil din lumina actului juridic civil, astfel făcându-se legătura între primul şi al

doilea capitol.

Al treilea capitol intitulat: ,,Contractul de agenție” este subliniată importanţa contractului de

agenție şi sunt aminti câteva reglementări din noul Cod Civil asupra acestui tip de contract. În acest

capitol sunt prezentate natura juridică a contractului, domeniul de aplicare, cuprisul contractului,

efectele contractului, condiţiile de valabilitate.

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINA INTRODUCERE

În al patrulea capitol: ,,Contractul de intermediere ocazională” este analizat contractul de

intermediere ocazională și sunt aminti câteva reglementări din noul Cod Civil asupra acestui tip de

contract.

Capitolul al cincilea: ,,Jurisprudența privind contractul de agenție și contractul de

intermediere ocazională” conţine jurisprudenţa contractului de agenție si jurisprudența contractului

de intermediere ocazională. Aici se regăsesc câteva speţe prezentate de autoritatea competentă în

domeniu.

Contractul a apărut ca o necesitate într-un anumit stadiu de dezvoltare a societăţii, spre a

înlocui formele arhaice şi greoaie de schimb, dintre şi din colectivităţile primitive. Producţia simplă

de mărfuri şi banii au impus apariţia contractelor.

O dată cu dezvoltarea societății contemporane relațiile comerciale de schimb de mărfuri și

servicii au condus la dezvoltarea unei categori de profesioniști specializați în a oferi know-how-ul

sau serviciile lor unor alți participanți la activitatea comercială care, din diferite motive, nu pot să

încheie personal unele acte juridice. Acești profesioniști sunt intermediarii. Celeritatea cu care s-au

dezvoltat relațiile comerciale și în paralel cu acestea dreptul comercial au condus la diversificarea

tipurilor de intermediere în activitatea comerciala, urmâd ca acestea să fie reglementate de lege și

dezbătute în doctrină.

Prin urmare, contractul este cel mai important şi eficient act juridic pentru desfăşurarea

activităţii economico-sociale, indispensabil omului şi colectivităţii, atât în practica civilă cât şi în cea

comercială.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL

1.1. Noțiunea de act juridic civil

În limbajul juridic curent noțiunea de act juridic este întrebuințată în două sensuri

diferite: pe de o parte i se atribuie înțelesul de operațiune juridică (negotium) iar pe de altă

parte, cel de înscris probator al unei asemenea operațiuni (instrumentum).

În cele ce urmează, mă voi referi la înțelesul de operațiune juridică al noțiunii de act juridic

civil.

Sub acest aspect trebuie să pornim de la împrejurarea că orice act juridic este un act voit de

autorul său, deci este o manifestare de voință. Această manifestare de voință are și un scop bine

conturat și anume acela de a produce efecte de drept, respectiv de a crea sau transmite un drept, de a

da naștere unei obligații sau de a o stinge. Drepturile și obligațiile formează conținutul raportului

juridic civil.

Astfel în viziunea autorului, O. M. Corsiuc, actul juridic civil este ,,manifestarea de

voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a crea, modifica, transmite

ori stinge un raport juridic civil concret.’’1

Autorul, D. Cosma, definește actul juridic civil ca fiind ,,o manifestare de voință -

unilaterala, bilaterala sau multilaterala - săvârșită cu intenția de a stabili, modifica sau stinge,

potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiția ca de existența acestei intenții să

depindă însăși producerea efectelor juridice”.2

Potrivit autorului, E. Chelaru, actul juridic civil este caracterizat de prezența

următoarelor elemente:

a) manifestarea de voință a unui subiect de drept civil;

b) manifestarea de voință trebuie exprimată cu intenția de a produce efecte juridice

civile;

c) efectele juridice, a căror producer este urmărită de părți, constau în nașterea,

modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile.3

Actul juridic civil trebuie să fie încheiat cu respectarea prevederilor legale și el nu va putea

produce decât acele efecte pe care legea le permite.

1 Olia-Maria Corsiuc, Drept civil, București: Editura Lumina Lex, 2006, p. 117. 2 D. Cosma, Teoria Generală a actului juridic civil, Bucureşt: Editura Ştiinţifică, 1969, p. 14.3 Eugen Chelaru, Drept civil. Parte generală, București: Editura All Beck, 2003, p. 99.


Noțiunea de act juridic are un mare grad de generalitate, ea include atât manifestarea de

voință cât și contractual. Însă actul juridic civil este genul iar contractual este specia, din acest motiv

multe clasificări ale acestor două coincid.

1.2. Clasificări ale actelor juridice civile

În literatura de specialitate actul juridic civil este clasificat după numeroase criteria

precum: părțile, scopul, modul de a încheia, efectele, conținutul etc.

Autorul P. M. Cosmovici, clasifică actele juridice civile după următoarele criterii:4

Criteriul numărului părţilor;

Criteriul scopului urmărit la încheierea lor;

Criteriul efectelor produse;

Criteriul importanţei;

Criteriul conţinutului;

Criteriul formei de încheiere;

Criteriul momentului producerii efectelor;

Criteriul raportului existent între ele;

Criteriul reglementării şi denumirii lor legale;

Criteriul modului de executare;

Criteriul legăturii lor cu modalităţile;

Criteriul rolului vointei părților;

Criteriul legături lor cu cauza;

Criteriul modului de încheierii.

1.2.1. Criteriul numărului părţilor

După criteriul numărului părţilor, există acte juridice civile unilaterale, bilaterale şi

multilaterale.

A. Actul juridic unilateral, potrivit, art. 1324 din noul Cod Civil, este rezultatul voinţei

unei singure părţi.5

4 Paul Mircea Cosmovici, Introducere în dreptul civil, Bucureşti: Editura ALL, 1993, p. 96.5 Legea 287/2009 privin noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial 505/201, aplicabil din 1 octombrie 2011 în cadrul căruia

art. 1324 dispune că „Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său”.


B. Actul juridic civil bilateral este rezultatul acordului de voinţă a două părţi.

El poartă denumirea de contract sau convenţie. Specificul acestor contracte este caracterul

reciproc si interdependent al obligațiilor părților contractante.6

C. Este act juridic civil multilateral acela care reprezintă rodul voinţei a trei sau mai

multe părţi.

Această clasificare în unilaterale, bilaterale şi multilaterale prezintă importanţă în ceea ce

priveşte:7

Aprecierea valabilităţii actului;

Regimul juridic-diferenţiat- al viciilor de consimţământ.

Clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale nu trebuie confundată cu

clasificarea contractelor civile în contracte unilaterale şi contracte bilaterale, prezentate de

noul Cod Civil în art. 1171. 8

Clasificarea actelor juridice în unilaterale sau bilaterale se face după criteriul

numărului părţilor, pe când clasificarea contractelor în unilaterale şi bilaterale se face după

criteriul conţinutului lor.

1.2.2. Criteriul scopului urmărit la încheierea lor

După scopul urmărit la încheierea lor, actele civile pot fi: cu titlu oneros şi cu titlu

gratuit.

A. Actul juridic cu titlu oneros este acela în care părțile, care i-au dat naștere, urmăresc

procurarea unui folos patrimonial.

Vechiul Cod Civil prevede în art.949 faptul că „Contractul oneros este acela în care fiecare

parte voiește a-și procura un avantaj”.

Potrivit art. 1172, alin.(1) din noul Cod Civil contractul cu titlu oneros este „Contractul prin

care fiecare parter urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate”

B. Actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care se procură un folos patrimonial, fără a

se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb.

6 Sorin Fildan, Ioana Mihnea, Drept civil. Teoria generala a obligatiuniilor, Arad: Editura Vasile Goldis, 2009, p. 33.7 Cristiana Turianu, Drept civil. Parte generala. Persoanele, București: Editura Fundația României de Mâine, 2007, pp. 54-55.8 Art. 1171 din noul Cod Civil evocă următoarele „Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt

reciproce şi interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi.”


În art. 946 din vechiul Codului Civil contractul gratuit sau de binefacere este ,,acela în care

una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte”.

Potrivit art. 1172 alin. (2) din noul Cod Civil contractul cu titlu gratuit este: „Contractul prin

care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb un

avantaj.”

1.2.3. Criteriul efectelor produse

După efectele produse, actele civile pot fi: constitutive, translative şi declarative.

A. Este constitutiv acel act juridic civil care dă naştere unui drept subiectiv civil care n-a

existat anterior.

B. Este translativ acel act juridic civil ce are ca efect strămutarea unui drept subiectiv

civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu.

C. Este declarativ actul juridic civil ce are ca efect consolidarea sau definitivarea unui

drept subiectiv preexistent.

Această clasificare prezintă importaţă juridică sub diferite aspecte:9

actele juridice constitutive și cele translative produc efecte numai pentru viitor, pe

când actele juridice declarative produc efecte și pentru trecut;

actele juridice declarative nu pot fi desfințate prin rezoluție așa cum pot fi actele

translative;

just-titlu, pentru uzucapiunea de 10-20 de ani poate fi un act translativ, iar nu şi unul

declarativ.

1.2.4. Criteriul importanţei

După importanţa sau gravitatea lor, distingem acte juridice civile de conservare, de

administrare şi de dispoziție.

A. Actele de conservare sunt acele acte pe care le pot încheia singure şi persoanele cu

capacitate de exerciţiu restrânsă sau chiar şi persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.

B. Prin actele de administrare se realizează o normală punere în valoare a unui bun sau a

unui patrimoniu.

9 Mircea Mureșan, Drept civil. Parte generală, Cluj-Napoca: Editura Cordial Lex, 1998, p.103.


C. Sunt acte de dispoziţie acele acte juridice care au ca rezultat ieşirea din patrimoniu a

unui bun sau a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcină .10

1.2.5. Criteriul conținutului

În funcţie de conţinutul lor, actele juridice civile pot fi patrimoniale şi

nepatrimoniale.

A. Actele patrimoniale sunt acele acte juridice civile ce au un conţinut evaluabil în

bani.

B. Actele nepatrimoniale au un conţinut neevaluabil în bani.

1.2.6. Criteriul formei de încheiere

După forma de încheiere, actele juridice civile pot fi consensuale, solemne şi reale.

A. Actele juridice civile consensuale sunt cele care se încheie prin simpla manifestare de

voinţă a părţilor .

B. Actele juridice solemne reprezintă o excepţie de la acest principiu, pentru încheierea

lor valabilă fiind necesară, pe lângă manifestarea de voinţă, şi respectarea unor cerinţe de formă,

prevăzute anume de lege.

C. Actele juridice reale constituie o excepţie de la regula consensualismului, pentru

încheierea lor valabilă fiind necesară, pe lângă manifestarea de voinţă, predarea sau remiterea

bunului care formează obiect al actului.

noul Cod Civil evocă această clasificare în art. 1174.

Astfel potrivit alin. (1) ,,Contractul poate fi consensual, solemn sau real.”

Potrivit alin. (2) ,,Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de

voință al părților.”

Conform alin. (3) ,,Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii

unor formalități prevăzute de lege.”

În alin. (4) se statuează că ,,Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este

necesară predarea unui bun al debitorului.”

10 M. Cosmovici , op. cit., p. 98.


1.2.7. Criteriul momentului producerii efectelor lor

În funcţie de momentul producerii efectelor lor, actele juridice civile sunt acte între

vii şi acte pentru cauză de moarte.

A. Actul juridic între vii este actul care îşi produce efectele necondiţionat de moartea

autorului sau autorilor lui, aproape toate conventiile sunt acte intre vii.

B. Actul încheiat pentru cauză de moarte este actul juridic care nu îşi produce efectele

decât la moartea autorului său. Se mai numesc şi acte de ultimă voinţă şi sunt menite în general să

producă şi să regleze transmiterea bunurilor autorului după moartea sa.11

1.2.8. Criteriul raportului existent între ele

După raportul existent între ele, actele juridice civile pot fi principale şi accesorii.

A. Actele juridice principale sunt actele care au o existenţă de sine stătătoare,

independentă.

B. Actele juridice civile accesorii sunt „acele acte care nu au o existenţă de sine

stătătoare, soarta lor juridică depinzând de soarta altui act juridic, principal.”12

1.2.9. Criteriul reglementării şi denumirii lor legale

După reglementarea şi denumirea lor legală, actele juridice civile pot fi numite sau

nenumite.

A. Actele juridice numite sunt cele care au o denumire stabilită de lege şi o reglementare

proprie.

B. Actele juridice nenumite sunt cele care nu se bucură de o reglementare şi o

denumire proprii.

1.2.10. Criteriul modului de executare

11 Hamangiu C., Rosetti Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, vol.I., Bucureşti: Editura ALL, 1998, p. 79.12 Mircea Mureșan, Sorin Fildan, Simeon Murgu, Ioana Mihnea, Narcisa Mihaela Stoicu, Instituții de drept civil, Cluj-Napoca:

Editura Cordial LEX, 2011, p. 59.


Din punctul de vedere al modului de executare, actele juridice civile pot fi acte cu

executare dintr-o dată şi acte cu executare succesivă.

A. Actele cu executare dintr-o dată sunt acele acte a căror executare presupune o

singură prestație din partea debitorului.

B. Actele cu executare succesivă sunt actele juridice a căror executare implică mai multe

prestaţii, eşalonate în timp.

1.2.11. Criteriul legăturii lor cu modalităţile

După legătura lor cu modalităţile, actele juridice civile se împart în acte pure şi

simple şi acte afectate de modalităţi.

A. Actul juridic pur şi simplu este acela care nu cuprinde o modalitate.

B. Actul juridic afectat de modalităţi este acela care cuprinde o modalitate, adică un

termen, o condiţie sau o sarcină.

1.2.12. Criteriul rolului voinței părților

După rolul voinței părților actele juridice civile se împart în: acte subiective și acte

condiție.

A. Actele subiective sunt actele juridice al caror conținut este determinat prin voința

autorului.

B. Actul juridic-condiție reprezintă actul juridic civil la a cărui încheiere părțile își

exprimă voința doar în privința nașterii actului, conținutul lui fiind predeterminat de norme de la

care părtile nu pot deroga .

1.2.13. Criteriul legăturii lor cu cauza

Dupa acest criteriu actele juridice civile se împart în: acte juridice cauzale și acte

juridice abstracte.

A. Actele juridice cauzale sunt acelea a caror valabilitate implica analiza cauzei, a

scopului .


B. Actele juridice abstracte sunt acele acte a caror valabilitate nu implica analiza cauzei.

Acestea sunt valabile independent de analiza cauzei lor.13

1.2.14. Criteriul modului de încheierii

Dupa modul de încheiere actele juridice civile se împart în: acte juridice strict

personale și acte juridice făcute prin reprezentant.

A. Actele juridice strict personale sunt acelea care nu pot fi încheiate decât personal,

făra a putea fi încheiate prin reprezentare.

B. Actele juridice facute prin reprezentant sunt acele acte care pot fi încheiate atât

personal cât si prin reprezentant.

1.3. Condițiile actului juridic civil

Condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil reprezintă elementele esenţiale fără

de care un act juridic civil nu poate exista, precum şi cerinţele pe care fiecare dintre aceste

elemente trebuie să le îndeplinească.

Codul nostru civil nu se referă la actul juridic civil în general, ci la prototipul său –

contractul civil sau convenția - stabilind, în art. 1179 din noul Cod Civil, regula potrivit

căreia condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt :

- capacitatea de a contracta,

- consimţământul valabil al părţilor,

- un obiect determinat, posibil şi licit,

- o cauză valabilă a obligațiunilor.

În art. 948 din vechiul Cod Civil regăsim tot patru condiții esențiale pentru

valabilitatea unui act juridic.14

1.4. Modalitățile actului juridic civil

13 Mircea Mureșan, Sorin Fildan, Simeon Murgu, Ioana Mihnea, Narcisa Mihaela Stoicu, op.cit., p. 18.14 Art. 948 din vechiul Codului Civil prevede următoarele ,, Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea

de a contracta; consimţământul valabil al părţii ce se obligă; un obiect determinat; o cauză licită.”


În general, actele juridice civile dintre două sau mai multe persoane își produc de

îndată efectul dorit.

Sunt însă și cazuri când actele juridice sunt legate de anumite modalități adică de

anumite evenimente viitoare, care fac să întârzie sau să pună capăt efectului urmărit. Aceste

modalități de care depinde existența sau executarea drepturilor și obligațiilor din actele

juridice civile sunt: termenul, condiția, sarcina.15

1.4.1. Termenul

Termenul, ca modalitate a actului juridic civil, este ,,acel eveniment viitor şi sigur ca

realizare, până la care este amânată începerea sau, după caz, stingerea exerciţiului drepturilor

subiective civile şi a executării obligaţiilor civile corelative.”16

Termenul poate fi indicat în mai multe feluri. Astfel, uneori se arată o dată

calendaristică, o perioadă de timp sau o împrejurare viitoare şi sigură.

Conform art.1411, alin.(1) din noul Cod Civil „Termenul poate fi stabilit de părți sau

de instanță ori prevazut de lege.”

1.4.2. Condiția

Condiţia, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment viitor şi nesigur ca

realizare, eveniment de care depinde însăşi existenţa actului juridic civil.

Unii autori au definit această modalitate a actului juridic civil ca fiind ,,un eveniment

viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde însăşi existenţa actului juridic.”17

În art. 1399 din noul Cod Civil se evocă faptul că „Este afectată de condiție obligația

a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur.”

1.4.3. Sarcina

15 Sache Neculaescu, Introducere în dreptul civil, București: Editura Lumina Lex, 2001, p. 150.16 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, București: Editura Hamangiu, 2011, pag.

172.17 Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Univ. Bucureşti, 1989, p. 286.


În doctrina de specialitate sarcina este definită ca fiind „acea modalitate a actului

juridic civil care constă într-o obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de

dispunător gratificatului, în actele cu titlu gratuit .”18

1.5. Efectele actului juridic civil

Potrivit autorului, Ovidiu Ungureanu, efectele actului juridic civil constau

în ,,crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile și, implicit,

a drepturilor și obligațiilor care alcătuiesc conținutul acestor raporturi.”19

Prin principiile efectelor actului juridic civil înţelegem acele reguli de drept civil care

arată modul în care se produc aceste efecte , respectiv cum, în ce condiţii şi faţă de cine se

produc aceste efecte.

În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în privinţa numărului

principiilor care guvernează efectele actului juridic civil.

Spre exemplu, sunt evidenţiate trei principii ale efectelor actului juridic civil:

principiul forţei obligatorii;

principiul irevocabilităţii;

principiul relativităţii.

Dintr-un alt unghi se apreciază faptul că ,,irevocabilitatea nu reprezintă un principiu

distinct, ci doar un aspect al principiului forţei obligatorii.” 20

Principiul forţei obligatorii este reglementat în noul Codul Civil prin art. 1270, alin.

(1) astfel ,,Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”

Irevocabilitatea actului juridic civil este prevăzută în mod expres (ca un aspect al

forţei obligatorii), pentru contracte, de către art. 1270 alin. (2) al Codului Civil, potrivit

căruia ,,Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze

autorizate de lege.”

Principiul relativităţii efectelor contractelor este consacrat de art.1280 a Codului

Civil, conform căruia ,,Contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se

prevede altfel.”

18 Mircea Mureșan, Sorin Fildan, Simeon Murgu, Ioana Mihnea, Narcisa Mihaela Stoicu, op.cit., p. 39.19 Ovidiu Ungureanu, Manual de drept civil. Parte generală, Ediția a II-a, Timișoara: Editura Augusta, 1998, p.157.20 Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, op.cit., p. 301.


1.6. Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea poate fi definită ca fiind acea ,,sancțiune civilă care desfințează, cu efect

retroactive, efectele unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

condițiile sale de validitate”21

Cu alte cuvinte nulitatea este sancţiunea ce intervine , dacă legea nu dispune altfel, în

cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la

condiţiile de validitate ale actului juridic, astfel încât acel act nu va mai produce, în totalitate

sau în parte, efecte juridice.22

Nulitatea îndeplinește mai multe funcții:23

Funcția preventivă constă în faptul că părțile, știind că încălcarea prevederilor legii

atrage nulitatea actului încheiat, vor încheia actul cu respectarea condițiilor de validitate ale

acestuia, pentru a-l feri de nulitate;

Funcția sancționatorie se referă la faptul că nerespectarea legii se sancționează ;

Funcția de mijloc de garanție a principiului legalității.

1.6.1. Clasificări ale nulității

Potrivit autorului, C. Turianu, nulitatea se clasifică în urmatoarele categorii:24

În funcție de natura interesului ocrotit;

În funcție de întinderea efectelor sale;

După modul de consacrare legislativă.

Clasificarea nulității în funcție de natura interesului ocrotit

În funcție de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală care a fost

încalcată la încheierea actului juridic, nulitatea poate fi absolută sau relativă, astfel noul Cod

Civil evocă această clasificare în art. 1246.25

Aceasta este, de altfel, cea mai însemnată dintre clasificările nulităților.

21 Cristiana Turianu, op. cit., p. 82.22 Art. 1246 alin. (1) din noul Cod Civil prevede că „Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru

încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.”23 Gabriel Boroi, Drept civil.Teoria generală, București: Editura All Beck, 1997, pp. 173-174.24 Cristiana Turianu, op. cit., p. 83.25 Art. 1246 alin. (2) din noul Cod Civil prevede că „Nulitatea poate fi absolută sau relativă.”


a) Nulitatea absoluta intervine în cazul nerespectării, cu prilejul încheierii unui act

juridic, a unei norme ce ocroteste un interes general, public, al întregii comunități.

Conform art.1247 alin. (2) din noul Cod Civil ,,Nulitatea absolută poate fi invocată de orice

persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție.”

Astfel potrivit alin. (3) ,,Instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.”

b) Nulitatea relativă intervine în cazul nerespectării, cu prilejul încheierii unui act

juridic.

Conform art.1248 alin. (2) din noul Cod Civil ,,Nulitatea relativă poate fi invocată numai de

cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată.”

Astfel potrivit alin. (3) ,,nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanța

judecătorească.”

Clasificarea nulității după întinderea efectelor sale

Dupa întinderea efectelor sale, nulitatea este parțiala și totală.

a) Nulitatea este parțială când desfințează doar o parte din efectele actului juridic civil,

celelalte efecte ale acestuia producându-se, în măsura în care nu contravin legii.

b) Nulitatea este totala când desființeaza actul juridic civil în întregul său.26

Clasificarea nulității după modul de consacrare legislativă

a) Nulitatea este expresă atunci când este prevazuta ca atare, într-o dispozitie legala.

b) Nulitatea este virtuală dacă nu este prevazută expres de lege, dar ea rezultă în mod

neîndoielnic fie din exprimarea normei legale, fie din scopul acesteia.27

1.6.2. Efectele nulităţii

Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem ,,consecinţele juridice ale

aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a

unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la

condiţiile sale de validitate.”28

26 Ovidiu Ungureanu, op.cit., pp. 182-183.27 Art. 1253 din noul Cod Civil dispune că „În afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi

atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins.”

28 Cristiana Turianu, op.cit., p.78.


În esență efectul nulității constă în desfințarea actului juridic și a raportului juridic

creat prin act.

Pentru a evidenţia efectele nulităţii actului juridic civil vom enumera cele trei

principii ale acesteia :

a) Principiul retroactivității efectelor nulităţii:

Potrivit acestui principiu actul juridic încheiat cu încălcarea cerințelor de validitate

prevăzute de lege este desființat retroactiv, din momentul încheierii actului, ca și când acesta

n-ar fi fost încheiat niciodată.

b) Principiul repunerii părților în situaţia anterioară:

Potrivit acestui principiu tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie

restituit astfel încât părțile să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat..

c) Principiul desființării actelor subsecvente: 29

Potrivit acestui principiu desființarea actului juridic inițial atrage desființarea și

actelor juridice ulterioare, subsecvente, aflate în legătură juridică cu actul inițial.

În ceea ce priveşte corelaţia dintre principiile efectelor nulităţii, putem afirma faptul

că principiul retroactivităţii efectelor nulităţii determină principiul restabilirii situaţiei

anterioare, în sensul că retroactivitatea nu ar însemna practic nimic dacă tot ceea ce s-a

prestat în temeiul actului juridic lovit de nulitate nu ar fi supus restituirii.

Principiul retroactivităţii determină, indirect, şi principiul anulării actului subsecvent

ca urmare a anulării actului iniţial în sensul că dreptul transmis prin actul juridic nul, fiind

desfiinţat retroactiv, este supus restituirii, dar această restituire nu se poate face decât prin

desfiinţarea actului subsecvent de transmitere către un subdobânditor sau prin care s-a

constituit un drept în legătură cu acesta.

După cele menţionate mai sus putem spune faptul că ultimele două principii amintite

apar drept consecinţe ale principiului retroactivităţii efectelor nulităţii, reprezentând,

totodată, mijloace de realizare efectivă a retroactivităţii.

29 Mircea Mureșan, op.cit., pp. 193-196

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINA CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL

2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL

2.1. Definiţie

Conform art. 1166 din noul Cod Civil „Contractul este acordul de voinţă dintre două

sau mai multe persoane, cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.

Doctrina a dat mai multe definiţii noţiunii de contract, definiţii identice în esenţa lor.

Dintre acestea următoarea susţine că contractul este ,,acordul de voinţă între două sau mai

multe persoane în scopul de a produce efecte juridice, având ca obiect naşterea, modificarea,

transmiterea sau stingerea unui raport juridic patrimonial”.30

Esența contractului constă în realizarea acordului de voință al părților, astfel încât

contractual nu se poate forma în lipsa consimțământului uneia dintre părți.31

Se poate observa din capitolul anterior că noua reglementare a valorificat atât

definiţia actului juridic, cât şi cea a contractului, pe când vechiul Cod Civil nu conţinea o

definiţie clară a actului juridic, decât prin raportare la diferite contracte şi acte juridice.

2.2. Principii

Ca elemente de noutate noul Cod Civil, art. 1169, reglementează principiul libertăţii

de a contracta prin care ,,părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine

conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”,

precum şi cel al bunei-credinţe, astfel art. 1170 prevede că ,,părţile trebuie să acţioneze cu

bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale.

Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie”.

2.3. Reglementarea interdicţiei de a contracta

Reglementarea de principiu a interdicţiei de a contracta cu nesocotirea ordinii publice

şi a bunelor moravuri este consacrată în noul Cod civil prin art. 11, care dispune că ,,nu se

poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea

30 I. Dogaru, P. Draghici, op.cit., p. 44.31 Lucia Uta, Contracte civile si comerciale. Curs pentru administrație publică, Cluj-Napoca: Editura Hamangiu, 2011, p. 8.

http://www.hamangiu.ro/edituri/hamangiu

http://www.hamangiu.ro/autori/Uta--Lucia.html


publică sau de la bunele moravuri”. Astfel, se instituie două intrumente de control pentru

contractele cu ordinea publică şi bunele moravuri, adică obiectul şi cauza acestora.

2.4. Capacitatea de a contracta

Conform Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, existǎ

douǎ tipuri de capacitate juridicǎ a persoanei :

- capacitatea de folosinţă;

- capacitatea de exerciţiu.

Conform articolului 5 din Decretul prezentat mai sus „Capacitatea de folosinţǎ reprezintǎ

capacitatea oricǎrei persoane de a avea drepturi şi obligaţii”32, iar în articolul (7) al aceluiaşi decret

se aduce o reglementare care stabilește următoarele ,,Capacitatea de folosinţǎ începe de la naşterea

persoanei şi înceteazǎ cu moartea acesteia”.33

În ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu, aceasta este definită în articolul 5 al aceluiaşi

decret astfel: ,,Capacitatea de exerciţiu este obţinutǎ, de principiu, la majorat (18 ani) şi reprezintǎ

capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, sǎvârşind acte juridice”.34

Din cele evidenţiate mai sus reiese că în timp ce capacitatea de folosinţǎ existǎ pentru fiecare

persoanǎ de la naştere pânǎ la moarte şi nu poate fi alteratǎ, capacitatea de exerciţiu poate fi

restrânsǎ prin lege. În acest sens persoanele care sunt restrânse prin lege sunt minorii sub 14 ani şi

interzişii judecătoreşti. Acest lucru se poate observa în art.43 alin. (1) al noului Cod Civil.35

32 Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, http://www.cnpsv.ro/legislatie/pers_fiz_jurid/decrete/d31_54.htm, accesat în 5.02.2013.

33 Ibidem34 Ibidem.35 Art. 43 alin. (1) din noului Cod Civil stabilește că ,, În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:

minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc.”

http://www.cnpsv.ro/legislatie/pers_fiz_jurid/decrete/d31_54.htm


2.5. Obiectul contractului

2.5.1. Noţiuni generale

Noul Cod Civil stabileşte prin dispoziţiile art. 1225, alin. (1) că “Obiectul contractului îl

reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea,

convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi

obligaţiilor contractuale”.

Potrivit alin (2) ,,Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea

nulităţii absolute”, doar astfel putând fi valabil.

De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol menţionează faptul că ,,Obiectul este ilicit atunci

când este prohibit de lege sau contravene ordinii publice ori bunelor moravuri”.

De reţinut că noul Cod Civil face distincţie între obiectul contractului şi obiectul obligaţiei în

art. 1225 şi 1226, cel din urmă fiind “prestaţia la care se angajează debitorul”36.

Între obiectul contractului şi obiectul obligaţiei contractuale există o strânsă legătură, în

sensul că operaţia juridică încheiată de părţi determină şi prestaţia la care este îndreptăţit creditorul

şi îndatorat debitorul.

2.5.2. Valabilitatea obiectului

Condiţiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească (indiferent că este vorba

de prestaţiile părţilor sau de bunuri ca obiect derivat al obligaţiilor născute din contract) pentru a fi

valabil sunt :

- să existe, adică bunul să fie prezent în momentul încheierii actului, dar şi în situaţia

bunurilor viitoare asa cum prevede art. 1228 din noul Cod Civil ,,în lipsa unei prevederi legale

contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare”.

- să fie în circuitul civil, asa cum prevede art. 1229 din noul Cod Civil .37

36 Art. 1226 alin (1) din noul Cod Civil prevede că ,, Obiectul obligațiunii este prestația la care se angajează debitorul.”37 Art. 1229 din noul Cod Civil prevede că ,,Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii

contractual.”


- să fie determinat sub acest aspect, noul Cod civil conţine dispoziţii referitoare la

determinarea obiectului de către un terţ sau prin raportare la un factor de referinţă .precum şi

dispoziţii privind determinarea calităţii obiectului (în sensul că, atunci când nu poate fi stabilită

potrivit contractului, calitatea prestaţiei sau a obiectului acesteia trebuie să fie rezonabilă sau, după

împrejurări, cel puţin de nivel mediu).

2.6. Cauza contractului

2.6.1. Noțiuni generale

Spre deosebire de vechiul Cod Civil care nu conţinea o definiţie legală a noţiunii de cauză,

noul Cod Civil reglementează definiţia acesteia prin dispoziţiile art. 1235 astfel ,,Cauza este motivul

care determină fiecare parte să încheie contractul”.

Altfel spus, cauza răspunde la întrebarea „pentru ce” sau „în ce scop” s-a încheiat actul

juridic, vizând aşadar, scopul urmărit de părţi.

2.6.2. Valabilitatea cauzei

Conform dispoziţiilor art. 1236 ale noului Cod Civil, pentru a fi valabilă, cauza trebuie să

îndeplineasca cumulativ următoarele condiţii:

Să existe (se datorează discernământului dintre părţi),

Să fie licită (atunci când este conformă legii şi ordinii publice),

Să fie morală (atunci când este conform bunelor moravuri).

2.6.3. Proba cauzei

Din art. 1239 al noului Codului Civil reiese o dublă prezumţie asupra cauzei :

Astfel, în alin. (1) se evidenţiază prezumţia de existenţă a cauzei ,,contractul este

valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută”.

Alin. (2) face referire la prezumţia de valabilitate a cauzei astfel ,,existenţa unei cauze

valabile se prezumă până la proba contrară”.


2.7. Consimţământul

2.7.1. Noţiuni generale

Pentru a da o definiţie succintă a consimţământului putem spune că acesta este acel element

esenţial de fond care constă în manifestarea la exterior a hotărârii de a încheia actul juridic. 38

2.7.2. Valabilitatea consimţamântului

Prin dispoziţiile art. 1204 din noul Cod Civil se statuează, cu referire la condiţiile

consimţământului, că acesta ,,trebuie să fie serios, liber şi în cunoştinţă de cauză”.

Pentru ca actului juridic să i se recunoască efectele, este necesar ca exprimarea

consimţământului să provină de la o persoană cu discernământ, adică de la o persoană care să aibă

puterea efectivă de a aprecia consecinţele care se pot produce în baza respectivului act.

Conform art. 1205 alin. (1) noul Cod Civil ,,Este anulabil contractul încheiat de o persoană

care, la momentul încheierii acestuia se afla, fie şi numai vremelnic, într-o stare care o punea în

neputinţă de a-şi da seama de urmările faptei sale.”

2.7.3. Eroarea-viciu de consimţământ

Prin eroare se înţelege ,,falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil”.39

În noul Cod Civil sediul materiei se regăseşte în art. 1207-1212, care reglementează

următoarele tipuri de erori:

- Eroarea nescuzabilă;

- Eroarea asumată;

- Eroarea de calcul;

- Eroarea de comunicare sau de transmitere;

- Eroarea cu bună-credinţă.

38 Cristiana Turianu, op.cit., p. 62.39 C. Toader, M. Nicolae, R. Popescu, B. Dumitrache, Instituţii de drept civil, București: Editura Universul Juridic, 2004, p. 24.


2.7.4. Dolul

În art.1214 din noul Cod Civil dolul este definit ca fiind ,,O eroare provocată de manoperele

frauduloase ale uneia dintre părţi când aceasta a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe

contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.

De reţinut că, un dol aparte este cel comis de un terţ, iar dispoziţiile care rezolvă chestiunea

acestuia sunt reglementate în art. 1215 din noul Cod Civil.40

2.7.5. Violenţa

În concepţia noului Cod Civil, art. 1216, violenţa, ca viciu de consimţământ, este înţeleasă ca

„temerea justificată indusă fără drept de cealaltă parte sau de un terţ, de aşa manieră încât partea

ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana,

onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent”.

De aici rezultă că nu violenţa în sine este cu adevărat viciu de consimţământ, ci sentimentul

de teamă.

Prin dispoziţiile noului Cod Civil din art. 1220 este reglementată situaţia violenţei exercitate

de un terţ faţă de contract ,, violenţa atrage anularea contractului şi atunci când este exercitată de

către un terţ, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoştea sau, după caz, ar

fi trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către terţ”.

Rezultă că nu se cere ca ameninţarea cu un rău al cărei autor este terţa persoană să fie şi

rezultatul coparticipării efective a celeilalte părţi.

2.7.6. Leziunea

În art. 1221 alin.(1) din noul Codul Civil se evocă faptul că ,,există leziune atunci când una

dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a

celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane, o prestaţie de o valoare

considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii”.

40 Art. 1215 alin (1) din noul Cod Civil prevede că ,,Partea care este victima dolului unui terţ nu poate cere anularea decât dacă

cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului.”


Conform aceluiaşi art., alin. (2) existenţa leziunii se clasifică şi în funcţie de natura şi scopul

contractului.

Sub aspectul categoriilor juridice, care nu pot fi atacate pentru leziune conform art.1224 din

noul Codul Civil sunt ,,contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de

lege”.

2.8. Clasificarea contractelor

Doctrina de specialitate clasifică contractele astfel: 41

După existenţa sau nu a unei obligaţii în contrapartidă la momentul încheierii actului ;

După scopul urmărit de părţi;

După cunoaşterea existenţei şi întinderii drepturilor şi obligaţiilor;

După rolul voinţei părţilor;

După modalitatea în care părţile negociază;

După structura contractelor.

2.8.1. După existenţa sau nu a unei obligaţii în contrapartidă la momentul încheierii

actului

Se disting două tipuri de contracte:

- Contractul sinalagmatic;

- Contractul unilateral.

Pentru a evidenţia caracterul acestora noul Cod Civil prezintă în art. 1171 definiţia

lor ,,contractul este sinalagmatic, atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi

interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral, chiar dacă executarea lui presupune

obligaţii în sarcina ambelor părţi”.

Din definiţia dată de noul Cod Civil reiese o diferenţă majoră între cele două contracte. Pe de

o parte, contractul sinalagmatic este acel contract în care fiecare parte este totodată creditor şi

debitor al celeilalte părţi din momentul încheierii contractului. Pe de altă parte, contractul unilateral

este acel contract în care o singură parte este creditor, iar cealaltă parte debitor (o singură parte îşi

asumă obligaţii).

41 Sorin Fildan, Ioana Mihnea, op.cit., p. 32.


2.8.2. După scopul urmărit de părţi


- Contractul cu titlu oneros;

- Contractul cu titlu gratuit.

Definiţia acestor două tipuri de contracte este dată în noul Cod Civil art.1172. În alin (1) este

prezentat contractul cu titlu oneros astfel ,,contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure

un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate”.

În alin (2) contractul cu titlu gratuit este prezentat ca fiind ,,contractul prin care una dintre

părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj.”

Pentru a face o comparaţie între cele două, putem spune că în primul contract, adică cel cu

titlu oneros se doreşte beneficiul propriu, iar în al II-lea contract, cel cu titlu gratuit se doreşte

beneficiul celeilalte părţi.

2.8.3. După cunoaşterea existenţei şi întinderii drepturilor şi obligaţiilor


- Contractul comutativ;

- Contractul aleatoriu.

În art.1172 alin (1) al noului Cod Civil este prezentat contractual comutativ astfel ,,Este

comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor

este certă, iar întinderea acestora este detrminată sau determinabilă”.

Tot din acest art. alin (2) rezultă şi definiţia contractului aleatoriu ,,Este aleatoriu contractul

care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o

expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert”.

Din cele două definiţii reiese că, în cazul contractului comutativ este cunoscută întinderea

drepturilor şi obligaţiilor părţilor (chiar de la încheierea contractului), iar existenţa lor este certă, pe

când, în cazul contractului aleatoriu, părţile îşi însuşesc riscul de a pierde şi totodată şansa de câştig,

raportate la un eveniment viitor şi nesigur de realizare.


2.8.4. După rolul voinţei părţilor

Se disting trei tipuri de contracte :

- Contractul consensual;

- Contractul solemn;

- Contractul real.

Art. 1174 din noul Cod Civil evocă definiţia contractelor realizate după rolul voinţei părţilor

astfel:

- ,,Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al

părţilor” (alin. 2). Cele mai multe contracte sunt de acest tip, excepţiile fiind prevăzute de lege.

- ,,Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor

formalităţi prevăzute de lege”(alin. 3). De aici reiese că pentru valabilitatea contractelor solemne

este necesar un act fără de care nu este recunoscută eficienţa juridică dorită de părţi.

- ,,Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea

bunului” (alin. 4). Pentru a fi valabil acest tip de contract este necesară remiterea unui bun sau a mai

multor bunuri de către o parte (debitor) către cealaltă parte (creditor).

2.8.5. După modalitatea în care părţile negociază


- Contractul de adeziune;

- Contractul-cadru.

Astfel art.1175 din noul Cod Civil evocă următoarea definiție ,,contractul este de

adeziune ,,atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi,

pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca

atare”.

Specificul acestui contract constă în faptul că partea mai puternică atrage partea mai slabă

din punct de vedere economic la relizarea proiectului de contract, din care rezultă că acesta nu se

realizează pe baza negocierilor libere sau a discuţiilor. Totodată, acest tip de contract, reduce

participarea aderentului la opţiunea de a încheia sau nu contractul respectiv.

Contractul-cadru este reglementat în art. 1176 din noul Cod Civil prin două alineate.

Conform alin.(1) acesta este înţeles ca fiind ,,acordul prin care părţile convin să negocieze, să


încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de

acesta”. Alin. (2) susţine faptul că ,,Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special

termenul si volumul prestaţiilor, precum şi, dacă este cazul, preţul acestora sunt precizate prin

convenţii ulterioare.”

2.8.6. După structura lor


- Contracte simple;

- Contracte complexe.

În cazul acestor contracte se poate face o diferenţiere evidentă. Contractele simple sunt acele

contracte în care se realizează doar o operaţie juridică. În schimb, contractele complexe sunt acele

contracte în care se realizează un echivalent de două sau mai multe operaţii juridice.

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINACONTRACTUL DE AGENȚIE

3. CONTRACTUL DE AGENȚIE

3.1. Noțiunea de contract de agenție

Contractul de agenţie, reprezintă o creaţie a sistemului de drept englez care, lipsit de rigorile

sistemului de drept continental, a imaginat un instrument juridic mai complex şi mai mobil decât

modelele furnizate, pe continent, de dreptul civil sau de dreptul comercial.

În literatura de specialitate prin contractul de agenție se înțelege „raportul juridic care ia

naștere și în virtutea căreia o persoană (agentul), acționează, încheind anumite acte juridice sau

îndeplinind prestații materiale, din împuternicirea unei alte persoane(principal).”42

Folosit preponderent în dreptul comercial, contractul de agenţie, caracterizat în dreptul

anglo-american, printr-o deosebită flexibilitate conceptuală, permite agentului să acţioneze atât cu

reprezentare directă (sau perfectă), comportându-se ca un veritabil mandatar al principalului cât şi

cu reprezentare indirectă (sau imperfectă), în calitate de comisionar al principalului , încheind şi

derulând operaţiuni comerciale în nume propriu, dar pe seama stăpânului afacerii.

Cu alte cuvinte, în contractul de agenţie, reprezentarea este de natura agenţiei şi nu de

esenţa acesteia, în raport cu împuternicirea primită, agentul poate acţiona fie în numele şi pe contul

principalului fie în nume propriu, dar pe contul principalului .43

Contractul de agenţie a fost reglementat prima oară, în dreptul român prin Legea 509/2002

privind agenţii comerciali permanenţi.44

În prezent, contractul de agenție este reglementat de dispozițiile art. 2072-2095 din noul

Cod Civil.

Spre deosebire de Legea nr. 509/2002, care reglementa raporturile juridice dintre agenţii

comerciali permanenţi şi comitenţi, fără a conţine şi o definiţie expresă a contractului de agenţie, în

art. 2072 din noul Cod Civil contractul de agenție este definit ca fiind ,,acel contract prin care o

parte denumită comitent , împuternicește în mod statornic cealaltă parte, denumită agent fie să

negocieze, fie atât să negocieze, cât și să încheie contracte, în numele și pe seama comitentului, în

schimbul unei remunerații, în una sau în mai multe regiuni determinate.”

Faţă de reglementarea anterioara, când agentul era împuternicit să negocieze afaceri sau să

negocieze și să încheie afaceri în numele și pe seama comitentului, în reglementarea actuală agentul 42 Vasile Pătulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial român, București: Editura All Beck. 1999, p. 123.43 loan Schiau, Drept comercial, București: Editura Hamangiu, 2009, p. 463.44 Monitorul Oficial, nr. 581 din 06 august 2002. Prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul

Civil, Legea nr. 509/2002 a fost abrogată.

11


este împuternicit fie să negocieze, fie atât să negocieze cât şi să încheie contracte, în numele şi pe

seama comitentului.

Din dispoziţiile art. 2095 din noul Cod Civil se deduce faptul că împuternicirea de a

negocia reprezintă un mandat fără reprezentare, iar împuternicirea de a negocia și încheia contracte

reprezintă un mandat cu reprezentare.

3.2. Caracterul juridic a contractului de agenție

Potrivirt literaturii de specialitate, contractul de agenție prezintă următoarele caractere

juridice: 45

a) Contractul de agenţie este un contract sinalagmatic, întrucât dă naştere unor obligaţii

reciproce între părţi. Agentul se obligă să negocieze şi să încheie afaceri pentru comitent sau, să

negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama acestuia, iar comitentul se obligă să plătească

agentului o remuneraţie

b) Contractul de agenţie este un contract cu titlu oneros, întrucât ambele părţi urmăresc

realizarea unui folos patrimonial. Agentul are în vedere obţinerea unei remuneraţii de la comitent, în

timp ce comitentul urmăreşte să obţină din partea agentului o prestaţie care să-i aducă un câştig, şi

anume ca acesta să negocieze sau să încheie afaceri pentru comitent său în numele şi pe seama

comitentului.

c) Contractul de agenţie este un contract cu executare succesivă, obligațiile părților se

execută eșalonat pe durată determinată sau o durată nedeterminată.

d) Contractul de agenţie este un contract consensual care se incheie prin simplul acord

de voinţă al părţilor, fără altă formalitate; în schimb, proba contractului se poate face numai prin

înscris, atât în raporturile dintre părţi cât şi faţă de terţi, indiferent de valoarea sa (art. 18 din Legea

509/2002).46

e) Contractul de agenție are un caracter intuitu personae, el se bazează pe încrederea pe

care o are comitentul în agent, agentul este împuternicit de comitent să negocieze, fie atât să

negocieze, cât și să încheie contracte, în numele și pe seama comitentului.

f) Contractul de agenție este un contract comutativ întrucât existenţă şi întinderea

obligaţiilor părţilor este determinate de la data încheierii contractului.

45 Florin Moțiu, Contractele speciale în noul Cod Civil, București: Editura Wolters Kluwer, 2010, p. 269.46 Legea 509/2002 care reglementează raporturile juridice dintre agenţii comerciali permanenţi şi comitenţii acestora.

12


3.3. Natura juridică a contractului de agenție

Prin prevederile Legii nr. 509/20002 privind agenţii comerciali permanenţi, contractul de

agenţie a dobândit o configuraţie proprie şi în dreptul român, devenind astfel un contract numit.47

Cât privește natura juridică a contractului de agenție, acest contract este un contract de

intermediere de sine stătător, care, în esență, poate fi, în funcție de natura împuternicirii, fie un

mandat fără reprezentare fie un mandat cu reprezentare.

Potrivit noului Codului Civil, în temeiul contractului de agenție comitentul îl împuternicește

pe agent, fie să negocieze contracte, fie să negocieze și să încheie contracte în numele și pe seama

comitentului.

În cazul împuternicirii de a negocia contracte, comitentul îi oferă agentului un mandate fără

reprezentare, agentul negociază cu terții condițiile unor viitoare contracte, urmând ca aceste

contracte să se încheie ulterior între comitent și terți. În fapt în acest caz, împuternicirea agentului

se rezumă la procurarea de comenzi (oferte) de la terți pe care le pune la dispoziție comitentului

pentru încheierea unor contracte, potrivit intereselor acestuia.

În cazul împuternicirii de a negocia și de a încheia contracte, în numele și pe seama

comitentului, comitentul îi conferă agentului un mandat cu reprezentare, astfel agentul este

împuternicit să negocieze și să încheie contracte cu terții, în numele și pe seama comitentului, în

limitele împuternicirii.

Din cele arătate rezultă natura juridică a contractului de agenție, acest contract este un

contract de intermediere de sine stătător , care în esență, poate fi, în funcție de natura împuternicirii,

fie un mandate fără reprezentare, fie un mandate cu reprezentare.

3.4. Domeniul de aplicare a contractului de agenție

Noul Cod Civil circumstanțiază domeniul de aplicare a reglementării privind contractul de

agenție.

Astfel în conformitate cu art. 2073 alin (1) din noul Cod Civil , dispoziţiile privitoare la

contractul de agenţie din codul civil nu se aplică activităţii persoanelor care:

a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelor reglementate de

mărfuri şi instrumente financiare derivate;

47 Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, a fost publicată în M. Of. nr. 581 din 6 august 2002.

13


b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;

c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.

În art. 2073 alin. (2) din noul Cod Civil nu este considerat agent persoana care:

a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de

reprezentare a acesteia;

b) este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalţi

asociaţi sau acţionari;

c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau

administrator-sechestru în raport cu comitentul.

3.5. Cuprinsul contractului de agenție

Clauzele comune contractelor se regăsesc și în cadrul contractului de agenție. Contractul de

agenție cuprinde și anumite clauze specifice, datorită particularităților sale, unele dintre aceste

clauze au caracter obligatoriu.48 Mă voi referi la părțile contractului, împuternicirea dată agentului,

clauza de exclusivitate, clauza de neconcurență, remunerația agentului și durata contractului.

În art. 2078 alin. (2) din noul Cod Civil se consmnează faptul că ,,oricare parte are dreptul să

obţină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului

de agenţie, inclusiv modificările acestuia. ”

3.5.1. Părțile contractului de agenție

Contractul de agenție se încheie între agent și comitent.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 509/2002, prin agent comercial se întelege ,, persoana

fizică sau juridică, care, în calitate de intermediar independent, este împuternicit în mod statornic să

negocieze afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică, denumită comitent sau să negocieze si să

încheie afaceri în numele și pe seama comitentului.”

Conform art. 2072 alin. (1) din noul Cod Civil ,,Agentul este un intermediar independent

care acționează cu titlu profesional. El nu poate fi în același timp prepusul comitentului.”

Calitatea de agent o poate avea ,,un comerciant, care realizează activități comerciale de

intermediere.”49

48 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 550.49 Ibidem, p. 550.

14


În art. 2073 alin. (2) din noul Cod Civil se specifică faptul că nu are calitate de agent, în

sensul reglementării privind contractul de agenție, persoana care:

a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de

reprezentare a acesteia;

b) este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalţi

asociaţi sau acţionari;

c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau

administrator-sechestru în raport cu comitentul.

Autorul Ioan Schiau, defiește comitentul ca fiind ,,o persoană fizică sau juridică, având,

de regulă, calitatea de comerciant, care încredinţează agentului negocierea sau încheierea unor

afaceri.”50

Calitatea sa de comerciant este prezumată din faptul că îl împuterniceşte pe agent, în mod

statornic, să trateze afaceri comerciale. Denumirea de comitent, înlocuieşte în legea română, pe

aceea de principal, consacrată în contractul de agent, pe plan internaţional.

Calitatea de comitent o poate avea ,,orice persoană fizică sau juridică, interesată să apeleze

la serviciile unui intermediar profesionist care desfășoară activități de intermediere în vânzarea

mărfurilor ori prestarea serviciilor.”51

3.5.2. Împuternicirea dată agentului

Agentul este un comerciant care trebuie să execute împuternicirea primită cu

diligenţa unui bun profesionist.

Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul comitentului, în

regiunea determinată prin contractul de agenţie, contracte privind bunuri şi servicii similare celor

ce fac obiectul contractului de agenţie. În lipsă de stipulaţie contrară, agentul poate reprezenta mai

mulţi comitenţi, iar comitentul poate să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru

acelaşi tip de contracte. Numai dacă se stipulează expres în acest sens, agentul poate reprezenta mai

mulţi comitenţi concurenţi în aceeaşi regiune.52

Agentul trebuie să-şi desfăşoare întreaga activitate în conformitate cu împuternicirea dată de

principal, prin care i se stabilesc limitele în care poate să acţioneze pe seama comitentului.

50 loan Schiau, op. cit., p. 467.51 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 550.52 Ioan Schiau, op. cit., p. 469.

15


În contractul de agenție trebuie să se prevadă anumite clauze privind obiectul împuternicirii,

trebuie să se menționeze elementele esențiale ale viitoarelor contracte ce urmează a fi negociate ori

negociate și încheiate de către agent. Aceste elemente vor putea fi modificate și adaptate, ținând

seama de posibilitățile și interesele comitentului.

În împuternicire se poate prevedea dreptul agentului de a vinde pe credit și de a acorda

reduceri sau amânări de plată pentru creanțele comitentului, fapt consemnat de noul Cod Civil.53

3.5.3. Clauza de exclusivitate

Pentru protejarea intereselor comitentului, în contractul de agenție pot fi prevăzute cauze de

exclusivitate.

Potrivit legii, în regiunea determinată în contracul de agenție agentul nu poate negocia sau

încheia pe seama sa contracte privind bunuri și servicii similare celor care fac obiectul contractului

de agenție decât cu consimțământul comitentului.54

În art. 2074 alin. (2) din noul Cod Civil se evocă faptul că ,,în lipsa unei stipulații contrare în

contractul de agenție, agentul poate reprezenta mai mulți comitenți, iar comitentul poate să

contracteze mai mulți agenți, în aceeași regiune și pentru același tip de contracte.”

Totuși prin contractul de agenție, agentul poate fi autorizat să reprezinte mai mulți comitenți

concurenți, pentru aceeași regiune și pentru același tip de contract, numai dacă se stipulează expres

în acest sens.55

3.5.4. Clauza de neconcurență

Specificul acestui contract este dat de faptul că se pot stipula și clauze de neconcurență.

Noul Cod Civil a perfecționat regimul juridic al clauzei de neconcurență, definită de art.

2075 alin. (1) ca fiind „Acea stipulație contractuală al cărei efect constă în restrângerea activității

profesionale a agentului pe perioada contractului de agenție sau ulterior încetării sale”.

53 Art. 2076 din noul Cod Civil prevede că ,,În lipsă de stipulaţie contrară, agentul nu poate vinde pe credit şi nu poate acorda reduceri sau amânări de plată pentru creanţele comitentului.”

54 Art. 2074 alin. (1) din noul Cod Civil prevede că „Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenţie, contracte privind bunuri şi servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie.”

55 Art. 2074 alin. (3) din noul Cod Civil stabilește că „Agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte, numai dacă se stipulează expres în acest sens.”

16


Potrivit alin. (2) „Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii

absolute.”

Conform alin. (3) „Clauza de neconcurenţă se aplică doar pentru regiunea geografică sau

pentru grupul de persoane şi regiunea geografică la care se referă contractul de agenţie şi doar

pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie

contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă este considerată nescrisă.”

Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai

mare de 2 ani de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2

ani, acesta se va reduce de drept la termenul de 2 ani.56

Anterior, Legea nr. 509/2002 prevedea, în art. 4 alin. (3) teza a II-a, sancțiunea nulității

relative pentru extinderea sferei de aplicabilitate a clauzei de neconcurență, respectiv faptul că „orice

extensiune a sferei clauzei de neconcurență este anulabilă la cererea agentului.”

Situațiile în care comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurență, în ipoteza

încetării contractului de agenție, au rămas practic aceleași ca în vechea reglementare, respectiv art.

2093 din noul Cod Civil statuează că:

a) atunci cînd, făra a fi aplicabile dispozițiile art. 2090 din noul Cod Civil, comitentul

denunță contractul de agenție cu nerespectarea termenului de preaviz, legal sau convențional și fără

a exista un motiv grav pentru care nu respectă acest termen, pe care comitentul sa îl fi comunicat de

îndata agentului .57

b) atunci când contractul de agenție este reziliat, ca urmare a culpei comitentului.

3.5.5. Remunerația agentului

Comitentul este obligat faţă de agent să-i dea remuneraţia stabilită pentru serviciile prestate,

şi să-i plătească cheltuielile şi pierderile suportate în activitatea de agent.În contractul de agenție

trebuie să se stabilească și clauze privind remunerația la care agentul are dreptul.58

56 Florin Moțiu, op.cit, p. 271.57 Art. 2090 din noul Cod Civil prevede că ,,În toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat fără preaviz de oricare dintre

părţi, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte părţi, atunci când circumstanţe excepţionale, altele decât forţa majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent şi agent.”

58 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 551.

17


Remunerația se poate stabili sub forma unui procent fix sau a unor procente variabile, in

funcţie de valoarea contractului încheiat cu terţii. Remunerația exprimată în cuantum variabil poartă

numele de comision.59.

În art. 2082 alin. (3) din noul Cod Civil se evocă faptul că ,, În lipsa unei stipulaţii exprese

sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o remuneraţie stabilită potrivit uzanţelor

aplicabile fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac

obiectul contractului de agenţie.”

Potrivit alin. (4) din același articol este prevăzut faptul că ,,dacă nu există astfel de uzanţe,

agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele

referitoare la contractele încheiate.”

3.5.6. Durata contractului

Contractul de agenție se poate încheie pe o durată determinată sau pe o durată nedeterminată,

potrivit voinței părților.60

Astfel potrivit art. 2098 din noul Cod Civil, contractul de agenţie pe durată nedeterminată

poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu.

Dispoziţiile alin.(1) sunt aplicabile şi contractului de agenţie pe durată determinată care

prevede o clauză expresă privind posibilitatea denunţării unilaterale anticipate.

Potrivit autorului, St. Cărpenaru, un contract încheiat pe o perioadă determinată, care

continuă să fie executat de către părți după expirarea termenului se consideră ex lege prelungit pe

durată nedeterminată.61

Art. 2088 din noul Cod Civil stabilește următoarele ,,Contractul de agenție încheiat pe durată

determinată, care continuă să fie executat de părți după expirarea termenului, se consideră prelungit

pe durată nedeterminată.”

59 Art. 2082 alin. (2) din noul Cod Civil stabilește că ,, Remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la valoarea acestora, când se numeşte comision.”

60 Florin Moțiu, op.cit, p. 272.61 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 551.

18


3.5.7. Forma contractului de agenție

Potrivit art. 2078 alin (1) din noul Cod Civil ,, Contractul de agenţie se încheie în formă

scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este

necesară numai pentru dovada contractului.”

Astfel în alin. (2) se evocă faptul că ,,Oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă

parte, la cerere, un document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv

modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept.”

Prin urmare, contractul de agenţie se încheie în formă scrisă. Condiţia formei scrise este

necesară şi pentru modificarea şi completarea ulterioară a contractului. Aşa cum prevede legea,

contractul de agenţie poate fi probat numai prin înscris, indiferent de valoarea contractului. Aceasta

cerinţă a legii priveşte atât raporturile dintre părţi, cât şi faţă de terţi. 62

3.6. Efectele contractului de agenție

Ca orice contract, contractul de agenție produce efecte între părțile contractante, comitentul

și agentul.Având în vedere că, în temeiul împuternicirii, agentul fie negociază, fie negociază și

încheie contracte în nume propriu, dar pe seama comitentului, executarea contractului produce și

anumite efecte față de terții cu care agentul încheie contractele respective.63

Efectele acestui contract constau în drepturile şi obligaţiile născute atât în baza împuternicirii

date de comitent agentului, cât şi în baza actelor săvârşite de agent cu terţii pe seama comitentului.

3.6.1. Obligațiile agentului

Obligațiile agentului comercial sunt evocate în art.2079 din noul Cod Civil.

Astfel potrivit alin. (1) ,,Agentul trebuie să îndeplinească, personal sau prin prepuşii săi,

obligaţiile ce decurg din împuternicirea care îi este dată, cu bună-credinţă şi loialitate. ”

Potrivit alin. (2) agentul este obligat:

a) să îi procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar putea interesa pe acesta

privitoare la regiunile stabilite în contract, precum şi să comunice toate celelalte informaţii necesare

de care dispune;

62 Ibidem.63 Ibidem, p.552.

19


b) să depună diligenţele necesare pentru negocierea şi, dacă este cazul, încheierea

contractelor pentru care este împuternicit, în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent;

c) să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent;

d) să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru contractele care îl privesc pe fiecare

comitent;

e) să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea lor.

Conform alin. (3) ,,Substituirea agentului în tot sau în parte este supusă regulilor aplicabile în

materia contractului de mandat.”

Alin. (4) evocă faptul că ,,Agentul care se află în imposibilitate de a continua executarea

obligaţiilor ce îi revin trebuie să îl înştiinţeze de îndată pe comitent, sub sancţiunea plăţii de daune-

interese. ”

Evidenţa operaţiunilor comerciale se ţine într-un registru special al agentului. Dacă agentul

acţionează pentru mai mulţi comitenţi, evidenţa trebuie ţinută în partide separate pentru operaţiunile

care îl privesc pe fiecare comitent.

3.6.2. Obligațiile comitentului

Obligațiile comitentului sunt evocate în art. 2080 din noul Cod Civil.

Potrivit alin. (1) ,,În raporturile sale cu agentul, comitentul trebuie să acţioneze cu loialitate

şi cu bună-credinţă. ”

Conform alin. (2) comitentul este obligat:

a) să pună la dispoziţie agentului, în timp util şi într-o cantitate corespunzătoare, mostre,

cataloage, tarife şi orice altă documentaţie, necesare agentului pentru executarea împuternicirii sale;

b) să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie;

c) să îl înştiinţeze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează că volumul

contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-ar fi putut aştepta în mod

normal;

e) comitentul trebuie să îl informeze pe agent într-un termen rezonabil cu privire la

acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent. ”

d) să plătească agentului remuneraţia în condiţiile şi la termenele stabilite în contract sau

prevăzute de lege.

20


Comitentul este îndreptăţit la plata unui comision pentru orice contract încheiat de agent, pe

parcursul derulării contractului de agenţie, cu un terţ din teritoriul stabilit în contract.

Potrivit art. 2082 alin. (2) din noul Cod Civil, remuneraţia poate fi exprimată în ,,cuantum fix

sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la valoarea acestora,

când se numeşte comision.”

Prin urmare, în art. 2083 din noul Cod Civil se stabilește faptul că ,,agentul este îndreptăţit la

comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate:

a) ca urmare a intervenţiei sale;

b) fără intervenţia agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru contracte sau

acte de comerţ similare;

c) cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care agentul a primit

împuternicire exclusivă.”

Dreptul agentului la comision se naște, dacă părțile nu au convenit altfel, la data la care este

îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 2085 din noul Cod Civil, și anume: comitentul şi-a

executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană; comitentul ar fi trebuit să îşi execute

obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu terţul; terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.

Potrivit legii, agentul este îndreptățit la comision și în cazul în care contractele încheiate nu

au fost executate.64

Agentul este îndreptățit la comision pentru un contract încheiat ulterior încetării contractului,

în cazurile prevăzute de art. 2084 din noul Cod Civil :

a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe durata contractului de

agenţie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenţie;

b) comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării

contractului de agenţie, în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 2083.

Pentru calcularea valorii comisionului, comitentul are obligația să trimită agentului copiile

de pe facturiile care au fost expediate terților, precum și descrierea calculului comisionului.

Potrivit legii comitentul este obligat să plătească comisionul cuvenit agentului, cel mai târziu

în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează.65

3.6.3. Efectele față de terți

64 Art. 2086 alin. (1) din noul Cod Civil prevede că „comisionul se datorează şi pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părţile acestora au renunţat, dacă agentul şi-a îndeplinit obligaţiile.”

65 Art. 2085 alin. (2) din noul Cod Civil consemnează faptul că „comisionul se plăteşte cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează.”

21


Așa cum am arătat, potrivit art.2072 din noul Cod Civil, comitentul îl împuternicește pe

agent să negocieze anumite contracte cu terți pentru comitent sau să negocieze și să încheie anumite

contracte cu terții, în numele și pe seama comitentului.

În primul caz, contractele se încheie direct și nemijlocit între comitent și terți. Având un

mandat fără reprezentare, rolul agenților a fost găsirea terților interesați și negocierea cu aceștia a

condițiilor viitoarelor contracte pe care terți le vor încheia direct cu comitentul.

În cazul în care comitentul nu comunică într-un termen rezonabil, acordul său pentru

încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a renunțat

la încheierea acestuia.66

În al doilea caz, contractul se negociază și se încheie de agent în numele și pe seama

comitentului. În virtutea regulilor mandatului cu reprezentare, prin încheierea contractelor între

agent și terți se stabilesc raporturi juridice directe între comitent și terți. Aceasta înseamnă că

obligațiile născute din aceste contracte privesc pe comitent și terți.

Cum se poate observa, deși mecanismul încheierii contractelor cu terți este diferit, totuși, în

ambele cazuri raportrile juridice se stabilesc între comitent și terți. Din aceste raporturi juridice se

nasc obligații în sarcina părților contractante, comitent și terții, nu și în sarcina agentului.

3.7. Încetarea contractului de agenție

Noul Codul Civil reglementează cazurile de încetare a contractului de agenție. Aceste cazuri

au în vedere durata contractului de agenție, precum și executarea succesivă a obligațiilor rezultate

din acest contract.

De asemenea, se reglementează indemnizațiile datorate de comitent agentului în cazul

încetării contractului de agenție.

3.7.1. Cazuri de încetare a contractului de agenție

Contractual de agenție încetează în condiții diferite, în funcție de durata determinată sau

durata nedeterminată a contractului.

66 Art. 2081 din noul Cod Civil prevede că ,, În cazul în care agentul a fost împuternicit doar să negocieze, iar comitentul nu comunică în termen rezonabil acordul său pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a renunţat la încheierea acestuia.”

22


În literatura de specialitate sunt evocate trei mijloace juridice de încetare a contractului, și

anume:

expirarea termenului privind durata contractului ;

denunţarea unilaterală a contractului ;

denunţarea unilaterală a contractului în cazuri speciale.67

Expirarea termenului privind durata contractului

În cazul în care contractul de agenție s-a încheiat pe o perioadă determinată, el va înceta la

data expirării termenului stabilit în contract.

Această cauză de încetare este aplicabilă numai contractului incheiat pe o perioadă

determinată. Dacă el continuă să fie executat şi după expirare, contractul se consideră transformat

automat intr-un contract pe durată nedeterminată.68

Dacă după expirarea termenului părțile continuă să execute contractul, acesta se consideră

prelungit pe durată nedeterminată, acestea fiind consemnate în art. 2088 din noul Cod Civil.69

În mod uzual însă părţile prevăd prelungirea automată în lipsa unei notificări scrise trimise

de partea care doreşte încetarea contractului.

Notificarea trebuie expediată printr-un mijloc care să asigure dovada şi data primirii. De

regulă părţile stipulează ca o asemenea notificare să fie expediată cu cel puţin patru luni înainte de

expirarea contractului.

Denunţarea unilaterală a contractului

Denunţarea unilaterală este evocată în art. 2089 din noul Cod Civil, astfel alin. (1) prevede

că ,,contractul de agenție pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți,

cu un preaviz obligatoriu.”

În aceleași condiții poate fi denunțat si contractul de agenție pe durată determinată, în care s-

a prevăzut în mod expres posibilitatea denunțării unilaterale anticipate, precum și contractul pe

durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată.

Cât privește termenul de preaviz legea face o distincție.

67 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit. pp. 556-557.68 Ioan Schiau, Contractul de agenţie, în Revista de drept comercial nr. 11/2003, , Bucureşti: Ed. Lumina Lex, p. 37.69 Art.2088 din noul Cod Civil stabilește că ,,Contractul de agenție încheiat pe durată determinată, care continuă să fie executat

de părți după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată”

23


În primul an de contract, termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puțin o lună.

Dacă durata contractului este mai mare de un an, termenul de preaviz se mărește cu câte o lună

pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata termenului de preaviz să depășească 6 luni.

În cazul în care părțile convin termene de preaviz mai lungi decât cele menționate nu se pot

stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina comitentului.

Pentru cazul contractului pe durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată,

la calculul termenului de preaviz se va ține seama de întreaga perioadă a contractului, cuprinzând

atât durata determinată, cât și perioada în care contractul se consideră încheiat pe durată

nedeterminată.

Denunţarea unilaterală a contractului în cazuri speciale

În toate cazurile, contractul de agenție poate fi denunțat, fără preaviz, de oricare dintre părți,

atunci când circumstanțele excepționale, altele decât forța majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă

continuarea colaborării dintre comitent și agent.70

Conform art. 2090 din noul Cod Civil ,,Contractul încetează la data primirii notificării scrise

prin care contractul a fost denunțat.”

Partea care a denunțat unilateral contractul este obligată să repare prejudiciile suferite de

cealaltă parte contractantă.

3.7.2. Indemnizația în caz de încetare a contractului

Dreptul agentului la indemnizații

Noul Cod Civil evocă dreptul agentului la indemnizație în art. 2091.

Asrfel potrivit alin. (1) ,,La încetarea contractului de agenție, agentul are dreptul să

primească de la comitent o indemnizație, în măsura în care:

a) i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul operaţiunilor cu

clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din operaţiunile cu aceşti clienţi;

b) plata acestei indemnizaţii este echitabilă, având în vedere circumstanţele concrete, în

special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în urma operaţiunilor încheiate de

comitent cu clienţii, precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza

existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă.”

70 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 557.

24


Potrivit alin. (2) ,,Valoarea indemnizaţiei nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului

unei remuneraţii anuale, calculată pe baza mediei anuale a remuneraţiilor încasate de agent pe

parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dacă durata contractului nu însumează 5 ani, remuneraţia

anuală este calculată pe baza mediei remuneraţiilor încasate în cursul perioadei respective.”

În cazul încetării contractului de agenție ca urmare a decesului agentului, dreptul la

indemnizație aparține moștenitorilor.

Pentru valorificarea dreptului la indemnizație, agentul ori după caz moștenitorii, trebuie să îl

pună în întârziere pe comitent, în termen de un an de la încetarea contractului de agenție. În caz

contrar dreptul la indemnizație se stinge.

Cazurile în care agentul nu are dreptul la indemnizație

Agentul nu are dreptul în cazurile expres prevăzute de art. 2092 din noul Cod Civil și anume:

a) comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a obligaţiilor sale;

b) agentul denunţă unilateral contractul, cu excepţia cazului în care această denunţare

este motivată de circumstanţe precum vârsta, infirmitatea ori boala agentului, în considerarea cărora,

în mod rezonabil, nu i se poate cere acestuia continuarea activităţilor;

c) în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un terţ;

d) în cazul novaţiei contractului prin înlocuirea agentului cu un terț, dacă nu se convine

altfel prin contract.

25

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINACONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ

4. CONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ

4.1. Noțiunea de intermediere în activitatea comercială

Intermedierea a căpătat în societatea modernă o importanță deosebită, datorită imposibilității

generice a comercianțiilor de a se întâlni și de a se cunoaște, din acest motiv se impune a se recurge

la serviciile intermediarilor care, în cele mai multe cazuri sunt profesioniști, ei beneficiind de

anumite cunoștințe pe care le pot valorifica în scopul încheierii contractelor pentru care sunt

solicitați.

Activitatea de intermediere reprezintă o activitate care joacă un rol important, ea se exercită

în sectoare economice variate și pentru toate felurile de operațiuni, aceasta favorizând schimbul de

mărfuri și în general dezvoltare economică.. Astfel există intermediari în materie de mărfuri, în

domeniul transporturilor, în materia asigurărilor, în domeniul publicității, în domeniul matrimonial

etc.

În viziunea autorul D. A. Sitaru, intermediere este ,, activitatea desfăşurată de o altă

persoană decât titularul interesului economic (principalul), pe seama acestuia din urmă, fie în nume

propriu, fie în numele titularului interesului respectiv, ori în numele şi pe seama ei însăşi dar în

cadrul unei relaţii de conlucrare profesională cu principalul. ”71

Intermedierea în activitatea comercială este o operaţiune complexă, care include în

conţinutul său o multitudine de raporturi juridice ce se încheie între parteneri contractuali având

denumiri şi calităţi diferite, desfăşurate în plan intern ori internaţional.

Mecanismul contractual al intermedierii presupune, de regulă, existenţa unui triunghi al

participanţilor: stăpânul afacerii, intermediar, terţ.

Scopul contractelor de intermediere este să reglementeze natura şi întinderea obligaţiilor şi

drepturilor care se nasc între cel care acordă împuternicirea şi intermediarul care o primeşte, spre a o

aduce la îndeplinire. Din această perspectivă, contractele încheiate între intermediar şi terţ primesc

importanţă doar sub aspectul influenţei sau al efectelor pe care le produc asupra contractului de

intermediere, în temeiul căruia acţionează intermediarul.72

Independent de figura juridică proprie a fiecărui contract de intermediere, o trăsătură comună

tuturor formelor de intermediere poate fi desprinsă. Această caracteristică determinantă, comună

71 Dan-Alexandru Sitaru, Intermedierea in activitatea comerciala, București: Editura Hamangiu, 2012, p. 4.72 Schiau Ioan, op. cit., p. 441.

27


tuturor formelor de intermediere, constă în obiectul intermedierii, şi anume, în aceea că

intermediarul, prin activitatea depusă în baza contractului specific de intermediere în activitatea

comercială, mijloceşte încheierea unor afaceri cu caracter profesional între anumiţi parteneri ori în

interesul unei alte persoane (client), în schimbul unei remuneraţii. Această particularitate conferă un

caracter oneros contractelor având la bază raporturi juridice de intermediere în activitatea

comercială.73

4.2. Noțiunea de contract de intermediere ocazională. Aspecte generale

Contractul de intermediere ocazională este reglementat de noul Cod Civil, în Cartea aV-a, de

art. 2096-2102.

În art. 2096 din noului Cod Civil este evocă definiția acestui contract astfel: ,,Contractul de

intermediere ocazională este contractul prin care intermediarul se obligă față de client să il pună în

legatură cu un terț, în vederea încheierii unui contract.”

Autorul St. D. Cărpenaru definește contractul de intermediere ocazională ca fiind ,, acel

contract prin care o persoană numită intermediar (mijlocitor) se obligă față de cealaltă parte,

denumită client, să il pună în legătură cu un terț interesat, în vederea încheierii unui contract, în

schimbul unei remunerații.”74

În viziunea autorului D. A. Sitaru, contractul de intermediere ocazională reprezintă ,,actul

juridic în temeiul căruia una dintre părţi, denumită intermediar (agent) se obligă la obţinerea de

informaţii pentru cealaltă parte, numită client (cocontractant), despre potenţiali clienţi sau despre o

afacere determinată şi, după caz, la acordarea de asistenţă acesteia, pentru negocierea unui contract,

în schimbul unei remuneraţii pentru serviciile furnizate. În lipsa unei prevederi contrare explicite în

contract, intermediarul nu este împuternicit să contracteze cu terţii ca mandatar (cu sau fără

reprezentare) al clientului.”75

Pentru demersurile sale, intermediarul are dreptul la o remunerație din partea clientului, după

cum se stabilește în art. 2097 din noul Cod Civil.76

Contractul de intermediere ocazională este un contract de sine stătător, această caracteristică

rezultând din dispozițiile noului Cod Civil.

73 Dan-Alexandru Sitaru, op. cit., p. 1.74 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 558.75 Dan-Alexandru Sitaru, op. cit., p. 7.76 Art. 2097 alin. (1) din noul Cod Civil statuează că ,,Intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului numai în

cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale.”

28


Părțile acestui contract sunt:

a) Intermediarul

Acesta este independent, putând fi o persoană fizică sau o persoană juridică, care acționează

în nume propriu, asumându-și obligația de a pune în legătură clientul și un potențial contractant

pentru a se încheia un contract.77

b) Clientul

Acesta este persoana, fizică sau juridică, interesată în găsirea unui partener cu care să încheie

un anumit contract.78

În ce privește raporturile existente între părțile contractuale, se arată că, deși intermediarul

acționează în vederea satisfacerii intereselor cocontractantului său și a promovării și facilitării

derulării afacerilor acestuia, intermediarul nu este prepusul părților intermediate și este independent

față de acestea în executarea obligațiilor sale.

Conform art. 2096 alin. (2) din noul Cod Civil ,,Intermediarul nu este prepusul părților

intermediate și este independent față de acestea în executarea obligațiilor sale.”

Din cele prezentate mai sus rezultă faptul că prin contractul de intermediere ocazională,

intermediarul se obligă, având în vedere solicitările clientului, să gasească un terț interesat de

încheierea contractului dorit de client și să il pună pe terț în legătură cu clientul pentru încheierea

contractului. Contractul de intermediere ocazională se încheie între intermediar și client.

Demersurile intermediarului sunt acte materiale, iar nu acte juridice. Prin urmare contractul

de intermediere ocazională apare ca un contract de locațiune de servicii.79

În mod excepțional, intermediarul poate reprezenta părțile intermediate la încheierea

contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia, numai dacă a fost împuternicit în

mod expres în acest sens.80

4.3. Caracterele juridice ale contractului de intermediere ocazională

Contractul de intermediere ocazională prezintă următoarele caractere juridice:

a) Contractul de intermediere ocazională este un contract consensual, contractul se

încheie prin simplul consimțământ al părților, fără nici o formalitate.

77 Florin Moțiu, op. cit., p. 278.78 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 559.79 Ibidem, op.cit., p. 559.80 Art. 2102 din noul Cod Civil prevede că ,,Intermediarul poate reprezenta părţile intermediate la încheierea contractului

intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens.”

29


b) Contractul de intermediere ocazională este un contract cu titlu oneros, întrucât fiecare

parte urmăreşte să obţină un avantaj în schimbul obligaţiilor pe care şi le asumă.

c) Contractul de intermediere ocazională este un contract sinalagmatic, întrucât

încheierea sa creează obligații reciproce în sarcina ambelor părți astfel intermediarul are obligația de

a găsi pentru client un contractant, iar clientul are obligația de a plăti remunerația stabilită numai în

cazul în care intermediarul şi-a îndeplinit obligația.81

De obicei contractul se încheie în formă scrisă, condiția fiind cerută ad probationem.

4.4. Efectele contractului de intermediere ocazională

Contractul de intermediere ocazională naște o serie de obligații comune ale părților, care

se regăsesc atât în sarcina intermediarului cât și a clientului său, contractul naște și obligații

individuale specifice intermediarului cât și clientului.

4.4.1. Obligațiile comune ale celor două părți

a) Obligaţia de a executa cu bună-credinţă îndatoririle contractuale.

Încheierea valabilă a contractului de intermediere ocazională are ca prim efect comun

obligația părților de a-și executa îndatoririile contractuale asumate cu diligența unui profesionist.

b) Obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor.82

Al doilea efect comun evocă faptul că părțile pot intra în posesia anumitor informații cu

caracter confidențial, esențiale pentru desfășurarea în condiții optime a activității celeilalte părți, pe

care sunt obligate să le păstreze și să nu le divulge, evitând astfel orice acțiune de natură a prejudicia

interesele cocontractantului.

4.4.2. Obligațiile intermediarului

Ca prestator de servicii constând în anumite acte materiale, intermediarului îi revin anumite

obligații:

a) Intermediarul este obligat să găsească un partener interesat și să il pună în legătură cu

clientul în vederea încheieri unui anumit contract.

81 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., p. 559.82 Dan-Alexandru Sitaru, op.cit., pp. 352-353.

30


Intermediarul trebuie să furniza informații clientului său cu privire la identitatea unor terțe

persoane ori cu privire la anumite afaceri care prezintă interes pentru tipul de comerț desfășurat de

cocontractant, în vederea încheierii contractului.

Demersurile intermediarului trebuie să fie eficiente, să convingă și să faciliteze

încheierea contractului.

Toate activitățile pe care intermediarul le desfășoară, în cadrul contractului de

intermediere ocazională, îl îndreptățesc pe acesta să primească o remunerație din partea clientului,

corespunzătoare numărului si complexității operațiunilor realizate. În ceea ce privește modul de

determinare a remunerației pe care intermediarul are dreptul să o primească, aceasta poate fi stabilită

fie sub forma unei sume fixe, fie sub forma unui comision.

În cazul în care, prin contractul de intermediere ocazională, intermediarul a fost împuternicit

în mod expres să il reprezinte pe client, intermediarul va încheia contractul cu terțul, în numele și pe

seama clientului, fapt evocat de art. 2102 din noul Cod Civil.83

b) Obligațiile intermediarului de informare a terțului cu privire la avantajele și

oportunitatea încheierii contractului intermediat, cu condiția să nu prejudicieze în mod culpabil

interesul clientului. Obligația astfel reglementată este în raport cu terțul și nu față de client, dar

bineînțeles, fără a prejudicia interesele clientului.84

Astfel potrivit art. 2100 din noul Cod Civil ,,Intermediarul este obligat să comunice terţului

toate informaţiile cu privire la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat, cu

condiţia să nu prejudicieze în mod culpabil interesele clientului.”

4.4.3. Obligațiile clientului

În cadrul contractului de intermediere ocazională obligațiile clientului sunt:

a) Clientul este obligat să plătească remunerația cuvenită intermediarului.

Prevederile art. 2097 alin. (1) din noul Cod Civil stabilesc că ,,Intermediarul are dreptul la o

remuneraţie din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a

intermedierii sale.”

Remunerația cuvenită intermediarului este cea stabilită de părți în contractul de intermediere

ocazională sau, în lipsă, cea prevăzută de dispoziții ale legii speciale.

83 Art. 2102 din noul Cod Civil evocă faptul că ,,Intermediarul poate reprezenta părţile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens.”

84 Florin Moțiu, op. cit., p. 281.

31


În absența unei clauze contractuale și a prevederilor legii speciale, intermediarul are dreptul

la o remunerație, în conformitate cu practicile anterioare statornice între părți sau cu uzanțele

existente între profesioniști pentru astfel de contracte.

În cazul în care remunerația se stabilește în funcție de valoarea contractului intermediat sau

alte elemente esențiale ale acestuia, clientul este obligat să le comunice intermediarului, în condițiile

art. 2102 din noul Cod Civil.85

Conform art. 2099 din noul Cod Civil ,, în cazul intermedierea a fost realizată de mai mulți

intermediari, fiecare are dreptul la o cotă egală din remunerația stabilită global, dacă prin contractul

de intermediere nu s-a prevăzut altfel.”

b) Clientul este obligat să-l informeze pe intermediar cu privire la rezultatul

negocierilor și anume dacă s-a încheiat sau nu contractul intermediat.

Termenul pentru comunicare este de 15 zile de la data încheierii contractului,

sancțiunea fiind aceea de dublare a remunerației cuvenite intermediarului, dacă prin contract nu se

prevede altfel.

Potrivit art. 2101 alin. (1) din noul Cod Civil ,,Clientul are obligația să comunice

intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15 zile de la data

încheierii acestuia, sub sancțiunea dublării remunerației, dacă prin contract nu se prevede altfel.”

c) Clientul este obligat să pună la dispoziția intermediarului toate informațiile necesare

pentru îndeplinirea însărcinării sale.

Clientul trebuie să îi furnizeze acestuia informații cu privire la partenerii preferați, condiții

ale contractului (preț, executarea etc.), în vederea îndeplinirii principalei obligații a intermediarului.

d) Clientul este obligat să restituie intermediarului contravaloarea cheltuielilor

făcute, însă numai dacă acest lucru a fost prevăzut în contract, în lipsa unei astfel de clauze

toate cheltuielile sunt suportate de către intermediar.86

Potrivit legii, intermediarul este îndreptățit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru

intermediere, numai dacă acest drept este prevăzut în mod expres în contractul de intermediere, fapt

consemnat în art. 2098 din noul Cod Civil.87

85 Art. 2102 din Noul Cod Civil prevede că ,,Intermediarul poate reprezenta părţile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens.”

86 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit., pp. 559-560.87 Art. 2098 din din Noul Cod Civil prevede că ,,Intermediarul este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru

intermediere, dacă se stipulează expres în contract.”

32


4.4.4. Încetarea contractului de intermediere ocazională

Contractul de intermediere ocazională încetează pentru următoarele cauze:

expirarea termenului pentru care contractul a fost încheiat

rezilierea contractului de oricare dintre părți pentru neexecutarea obligațiilor

contractuale asumate de către cealaltă parte.

33

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINA URISPRUDENȚA PRIVIND CONTRACTUL DE AGENȚIE ȘI CONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ

5. JURISPRUDENȚA PRIVIND CONTRACTUL DE AGENȚIE ȘI

CONTRACTUL DE INTERMEDIERE OCAZIONALĂ

5.1. Jurisprudența privind contractul de agenție

Speța I

Prin sentinţa civilă nr. 3158 din 26 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis

acţiunea reclamantei B.F.P. SRL în contradictoriu cu pârâţii G.G., S.O., L.G., L.C.; a dispus

pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare teren

extravilan de 14.318 mp., situat în comuna J., judeţ Ilfov, parcela 95, tarlaua 27, prin care

pârâţii L.G. şi L.C. au calitatea de vânzători iar reclamantul de cumpărător; a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărarea pentru terenul situat în comuna

Jilava, judeţ Ilfov; a repus părţilor în situaţia anterioară prin restituirea terenului situat în

comuna J., judeţ Ilfov; a obligat pârâţii la 10.935 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, la data de 06 octombrie 2005 s-

a încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare între L.G. şi L.C., reprezentaţi de mandatar

S.O., în calitate de promitenţi vânzători şi SC B.F.P. SRL, reprezentată de S.O., în calitate de

promitent cumpărătoare pentru terenul extravilan situat în comuna J., judeţul Ilfov, cu preţul

de 101.886,89 lei, respectiv 28.636 euro, pe care promitenţii vânzători l-au primit în

întregime.

Pârâţii L.G. şi L.C. s-au obligat să nu înstrăineze terenul până cel târziu la 20. 01.

2006 .

La 15 august 2007 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare întreL.G. şi L.C., în

calitate de vânzători şi S.O., în calitate de cumpărător pentru același terenul cu preţul de

214.770 lei. La 28 noiembrie 2008 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare între S.O.

şi G.G., în calitate de cumpărătoare pentru același terenul cu preţul de 288.913,33 lei.

Potrivit adresei nr. 60069 din 26 ianuarie 2009 S.O. a restituit reclamantei suma de

213.427 lei (echivalentul a 59.000 euro), sumă ce apare în contabilitatea reclamantei la 12

decembrie 2007.

Anterior încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare din 16 octombrie 2005, s-

a încheiat contractul de agent între S.O., în calitate de agent şi reclamanta SC B.F.P. SRL, în

34


calitate de comitent, prin care S.O. s-a obligat să intermedieze cumpărarea de către reclamantă

a unei suprafeţe de 4.300 mp. teren situat în comuna J., judeţul Ilfov.

În cazul în care S.O. nu-şi îndeplinea obligaţia de a intermedia contractul de vânzare –

cumpărare, acesta s-a obligat să restituie suma de 90.000 euro în termen de zece zile de la data

expirării datei de 20 ianuarie 2006.

Mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandatarului renunţarea sa (art. 1556

Cod civil). În speţa de faţă pârâtul S.O. nu a notificat reclamanta cu privire la renunţarea sa la

mandat, obligaţie pe care o avea potrivit legii.

Ca urmare, instanţa a admis acţiunea reclamantei.

Faptul că mandatarul însărcinat şi plătit să realizeze încheierea contractului de vânzare

– cumpărare în formă autentică a acţionat în contra mandantei (a reclamantei), în înţelegerea

dolosivă cu pârâţii L.G. şi L.C., nu le-a justificat acestora din urmă o descărcare de obligaţii

faţă de reclamantă, întrucât nimănui nu-i este permis să invoce în favoarea sa culpa proprie.

Contractul de vânzare – cumpărare dintre pârâtul S.O. şi pârâta G.C. este un act

subsecvent nul unui act iniţial nul, în virtutea principiului iure dontis, resolvitur ius accipients.

Ca urmare, instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare –

cumpărare pentru terenul extravilan arabil situat în comuna J., judeţul Ilfov, încheiat între

pârâtul S.O. şi pârâta G.C.. A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea

terenului extravilan arabil situat în comuna J., judeţul Ilfov. Din răspunsurile reclamantei la

interogatoriu a reieşit că SC B.F.P. SRL nu a fost de acord ca preţul mandatului încredinţat

pârâtului S.O. să constea în dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie, iar plata sumei

de 59.000 euro, înregistrată în contabilitate, reprezintă o restituire a preţului dat de reclamantă

către pârâtul S.O., în virtutea contractului de agent încheiat.

Prin decizia civilă nr. 1075 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis

apelurile formulat de apelanţii – pârâţi G.G. şi S.O., împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 26

noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 146/1748/2008, în

contradictoriu cu intimata – reclamantă B.F.P. SRL şi cu intimaţii – pârâţi L.G. şi L.C.; a

schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: a respins acţiunea principală, astfel cum a

fost precizată şi completată, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie accesorie

formulată de intervenientul S.O.; a obligat intimata – reclamantă la plata sumei de 6.196,45

lei reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta G.G. şi a sumei de 4.366,03 lei

reprezentând cheltuieli de judecată către apelantul S.O.; a obligat reclamanta la plata sumei de

3.767,81 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi a sumei de 6,8 lei, reprezentând timbru

35


judiciar – măsură executorie de la pronunţarea hotărârii, conform art. 20 din Legea nr.

146/1997.

Instanţa a constatat că nu poate pronunţa nici o hotărâre care să ţină loc de act de

vânzare – cumpărare, deoarece terenul nu se mai regăseşte în patrimoniul pârâţilor L.,

beneficiarul cumpărător putând cere doar daune interese, dacă se va dovedi culpa acestora.

Însă, o astfel de cerere nu s-a formulat în cauză aşa încât tribunalul a soluţionat cauza în

conformitate cu obiectul acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta – intimată, criticând-o ca

nelegală, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă, pentru

următoarele motive de recurs:

Intimatul – intervenient în interesul pârâţilor S.O. nu a avut calitatea de agent

comercial permanent al recurentei – reclamante B.F.P. SRL, iar contractul semnat de părţi la

data de 04 octombrie 2005 şi intitulat de agent, nu are forma juridică a unui contract de

agenţie comercială permanentă.

Aşa fiind, dacă instanţa de recurs apreciază că totuşi contractul încheiat de părţi la data

de 04 octombrie 2005 este un contract de agenţie comercială, în raport de dispoziţiile art. 1

coroborat cu art. 3 pct. 12 şi art. 17 din Codul comercial, recurenta înţelege să invoce excepţia

necompetenţei materiale funcţionale a Secţiei Civile a Tribunalului Bucureşti de a judeca

apelul şi solicită instanţei de recurs să admită excepţia, să anuleze decizia civilă nr. 1075/A

din 15 octombrie 2010.

Conform art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 50/2002 chiar în absenţa unei clauze de

neconcurenţă agentul este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă, cu

profesionalism, conform împuternicirii date şi în scopul realizării interesului comitentului şi

nu invers, prin însuşirea afacerii comitentului şi producerea de pagube acestuia, teză susţinută

şi validată nelegal de instanţa de apel.

Conform art. 3 lit. a din Legea nr. 509/2002, agentul este obligat să asigure informarea

comitentului despre situaţia din piaţă, despre afacerile realizate, ceea ce intimatul –

intervenient S.O. nu a făcut, neinformarea recurentei – reclamante B.F.P. SRL despre

încheierea antecontractului şi despre condiţiile şi clauzele acestuia.

Expirarea termenului de semnare a contractului de vânzare – cumpărare şi expirarea

interdicţiei de înstrăinare nu pot constitui motive pentru care intimatul – intervenient S.O. să

poată acţiona în contra drepturilor şi intereselor recurentei – reclamante B.F.P. SRL, întrucât

un agent este ţinut de obligaţia de fidelitate şi de obligaţia de diligenţă prevăzută de art. 5 din

lege.

36


Comitentul este obligat să-l informeze pe agent sau pe terţă parte dacă înţelege să

încheie afacerea intermediată sau încheiată de agent, ceea ce presupune informarea prealabilă

a comitentului de către agent că a intermediat sau a încheiat afacerea.

Restituirea unei sume de bani de către intimatul – intervenient S.O. nu justifică

pierderea de către recurenta –reclamantă B.F.P. SRL a sumei reprezentând preţul vânzării

terenului agricol plătit integral la data semnării antecontractului de vânzare – cumpărare şi nu

justifică autorizarea dată de instanţa de apel unei aşa numite desocotiri a intimatului –

intervenient pentru sumele primite.

Obligaţia de dare în debit cu suma de 3.767,81 lei reprezintă diferenţa de taxă de

timbru pentru judecata la fond şi 6,8 lei timbru judiciar, nu a fost pusă în discuţia părţilor în

apel, fiind încălcat principiul contradictorialităţii şi nici nu rezultă din decizie de unde este

această diferenţă de taxă şi care capăt de cerere nu a fost timbrat sau a fost timbrat insuficient

la fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea nu va găsi fondat

recursul pentru următoarele considerente:

Deşi decizia instanţei de apel este apreciată legală de către instanţa de recurs,

considerentele pentru care instanţa de apel a pronunţat decizia recurată sunt greşite, motiv

pentru care Curtea menţinând decizia recurată va substitui motivarea acesteia.

Aşa cum susţine şi recurenta în motivele de recurs instanţa de apel a calificat în mod

greşit textul dedus judecăţii.

Astfel, instanţa de apel califică contractul încheiat la data de 04 octombrie 2005 ca

fiind un contract de agent ce se supune dispoziţiilor Legii nr. 509/2002.

Deşi părţile contractante (recurenta – reclamantă şi intervenientul S.O.) au intitulat

acest contract ca fiind contract de agent, Curtea în virtutea principiului rolului activ al

judecătorului, nefiind ţinută de calificarea dată de părţi respectivului act juridic, constată că

între părţi s-a încheiat un contract de mandat şi nu un contract de agent.

Pentru ca actul juridic semnat de părţi la data de 04 octombrie 2005 să fi fost un

contract de agent ar fi trebuit îndeplinite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin.

4 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 respectiv ca agentul să fie remunerat (deci contractul

de agent este un contract cu titlu oneros) şi intimatul – intervenient S.O. să fie desemnat agent

comercial permanent al recurentei – reclamante, ori nu s-a făcut această dovadă,

intervenientul nefăcând acte de comerţ în mod curent în numele şi pentru reclamantă.

37


În realitate contractul încheiat de părţi la data de 04 octombrie 2005 este un contract

de mandat fără plată încheiat pe o durată determinată, respectiv până la data de 20 ianuarie

2006.

Plecând de al această calificare dată actului juridic dedus judecăţii Curtea va verifica

admisibilitatea acţiunii prin prisma raporturilor juridice de mandat ce s-au format între

reclamantă şi intervenient şi nu va mai analiza nici unul dintre motivele subsidiare de recurs

prin care se susţinerea că decizia recurată este greşită chiar dacă instanţa de recurs ar fi

apreciat că actul juridic din 04 octombrie 2005 este un contract de agent.

În baza contractului din 04 octombrie 2005 S.O. s-a angajat fără plată să negocieze

pentru recurenta – reclamantă cumpărarea unei suprafeţe de 4.300 mp. teren agricol care să fie

situat pe raza comunei Jilava la preţul de 2 euro/mp., până cel mai târziu la data de 20 ianuarie

2006.

Pentru realizarea acestei obligaţii S.O. a fost împuternicit de către recurentă (în

numele ei şi în contul ei) să încheie antecontractul de vânzare – cumpărare cu proprietarii de

terenuri, antecontracte de vânzare – cumpărare care va avea inclusă ca şi clauză de interdicţie

temporară convenţională de înstrăinare a terenurilor până la data expirării termenului de

încheiere a contractelor de vânzare – cumpărare deci până la data de 20 ianuarie 2006.

Intimatul – mandatar S.O. şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din contractul de mandat

şi a încheiat cu numiţii L.G. şi C. pe care i-a mandatat tot el antecontractul de vânzare –

cumpărare în numele şi în contul recurentei pentru suprafaţa de teren în litigiu pentru preţul de

28.636 euro respectând cerinţele prevăzute în contractul de mandat din 04 octombrie 2005 şi

prevăzând şi obligaţia promitenţilor vânzători de a nu înstrăina acest teren până la data de 20

ianuarie 2006.

Ca atare Curtea constată că orice contract de mandat încetează nu numai în condiţiile

deosebite prevăzute de art. 1552 Cod civil şi prin ajungerea la termen ca orice contract civil

cu termen.

Termenul prevăzut în contractul de mandat este 20 ianuarie 2006 dată după care

mandatarul S.O. nu mai este îndatorat a executa mandatul. El poate fi ţinut însă să plătească

daunele interese dacă mandatarul consideră că nu şi-a îndeplinit corect atribuţiile din contract

de exemplu dacă nu a restituit integral suma de bani încredinţată de mandant.

Curtea nefiind investită însă cu o acţiune în daune interese nu va analiza însă aceste

aspecte.

Nemaiavând calitate de mandatar după 20 ianuarie 2006 intimatul S.O. putea cumpăra

în numele lui şi pentru el terenul în litigiu astfel încât, Curtea constată că sub acest aspect nu

38


există un motiv de nulitate a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2657 din 15 august

2007, prin care fraţii L. au înstrăinat terenul de 14.318 mp. intervenientului – intimat.

Pe cale de consecinţă nici contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 454

din 15 februarie 2008 dintre S.O. şi pârâta – intimată G.G. nu este lovit de nulitate, fiind

perfect valabil.

În consecinţă, faţă de aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva deciziei civile nr. 1075/A din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti

– Secţia a III a Civilă, iar în baza art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta la 6.200

lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul S.O. reprezentând onorariu avocat conform facturii

nr. 14 din 09 martie 2011.88

Speța II

În temeiul contractului încheiat de părţi cu referire la dispoziţiile art.1 alin.(3),

reclamanta urma să identifice parteneri pentru beneficiar, să mijlocească acceptarea ofertei

acestuia şi să controleze graficul de lucrări, potrivit comenzilor lansate de acceptanţii ofertei,

enumeraţi, în schimbul unei remuneraţii de 5% din valoarea facturilor încasate .

Convenţia încheiată are natura juridica a unui contract de agenţie supus reglementării

aduse prin Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi.

Reclamanta SC L. N. C. I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC L.S. SRL a

solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 2.566.956.750 lei reprezentând

comisionul de 5% din valoarea facturilor încasate, potrivit contractului de intermediere din 15

martie 2002 intervenit între părţi.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că obiectul contractului a fost

identificarea de parteneri contractuali pentru pârâtă şi mijlocirea acceptării ofertei acestora,

contract în temeiul căruia reclamanta a negociat cu SC M.C. & C. R. SRL livrarea de caşcaval

produs de pârâtă, respectiv cantitatea minimă de 50 tone/lună în perioada mai – octombrie şi

20 de tone/lună în perioada noiembrie – aprilie.

Pârâta se obliga să achite reclamantei un comision de 5% din valoarea fiecărei

facturi, în termen de 5 zile de la încasare şi să pună la dispoziţia acesteia actele necesare

verificării acestei obligaţii de plată, obligaţie cărora pârâta nu s-a conformat.

Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere reconvenţională.

88 www.legeaz.net, accesat în 25.03.2013

39

http://www.legeaz.net/


Prin întâmpinare, pârâta a arătat că raporturile juridice dintre părţi au fost iniţial de

vânzător – cumpărător, pentru ca ulterior să se încheie contractul de intermediere, care, prin

natura lui este un contract de mandat comercial, aceasta fiind în realitate intenţia părţilor.

Mai mult, reclamanta este cea care nu şi-a executat mandatul cu bună credinţă

retrăgând de pe piaţă cantităţi importante de produse fără a-i aduce la cunoştinţă această

situaţie. În plus, reclamanta a furnizat produse contrafăcute sub marca pârâtei.

Atitudinea reclamantei a determinat pârâta la revocarea mandatului, situaţie în care

reclamantei îi revine comisionul numai pentru perioada până la revocarea mandatului.

Cu caracter reconvenţional, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului din 15 martie 2002, începând cu data de 4 aprilie 2002, data revocării mandatului,

rezervându-şi dreptul de a solicita şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin retragerile

nejustificate de marfă, după efectuarea unei expertize contabile.

Prin sentinţa comercială din 21 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, a admis în parte

acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 68.087.928 lei reprezentând

renumeraţie datorată în baza contractului de intermediere.

Prin aceeaşi sentinţă, cererea reconvenţională a pârâtei a fost respinsă ca neîntemeiată,

pârâta fiind obligată la plata sumei de 15.820.275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, analizând contractul de intermediere

intervenit între părţi, a stabilit că acesta are natura juridică a unui contract de mandat

comercial.

Făcând aplicarea textelor legale mai sus citate, instanţa de fond, însuşindu-şi şi

concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a stabilit cuantumul

despăgubirilor constând în remuneraţia datorată reclamantei până la data revocării

mandatului.

Daunele interese solicitate de reclamantă, ca urmare a revocării intempestive a

mandatului, au fost respinse de către instanţa fondului, avându-se în vedere lipsa unei atare

clauze din contractul de intermediere. S-a mai reţinut că, reclamanta nu a justificat şi nu a

probat în cauză un eventual prejudiciu pentru a da posibilitatea instanţei să facă aplicarea

dispoziţiilor art.1084 – 1086 C.civ. cu referire la evaluarea prejudiciului.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională a pârâtei, s-a reţinut că motivele invocate

nu constituie motive de nulitate absolută, ci doar cauze de reziliere a convenţiei, fiind

ulterioare încheierii acesteia.

Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, care,

prin decizia comercială nr. 512 din 31 mai 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de

40


reclamantă.

Instanţa de apel a reţinut că împuternicirea specială emisă de către pârâtă, în baza

contractului de intermediar, face parte integrantă din contract, astfel încât revocarea

comunicată reclamantei a vizat atât contractul cât şi împuternicirea.

Deşi pârâta a procedat fără justă cauză la revocarea mandatului, reclamanta nu mai are

dreptul la plata remuneraţiei convenite după această dată, faţă de faptul că raporturile

contractuale au încetat şi contractul fiind revocat nu mai este apt să producă efecte juridice.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta a declarat recurs, pentru motivul de

nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

Recurenta a susţinut că instanţele, în mod greşit, au asimilat contractul de intermediere

intervenit între părţi ca fiind un contract de mandat comercial; în realitate, împuternicirea dată

de către pârâtă reprezentantului legal al societăţii reclamante fiind un act distinct de contractul

de intermediere, menit să asigure reprezentarea pârâtei la negocierile prevăzute în obiectul

contractului.

Ca o consecinţă a greşitei calificări date de către instanţe contractului de intermediere

şi procurii speciale de reprezentare s-a ajuns la interpretarea, la fel de greşită, că procura ar

produce efecte juridice între părţi iar nu contractul.

Mai mult, deşi pârâta nu a formulat apel cu privire la soluţia de respingere a cererii

reconvenţionale, instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că a fost revocat contractul nu

numai procura, ceea ce echivalează cu o încălcare a principiului disponibilităţii, instanţele

fiind ţinute să se pronunţe numai cu privire la cererile deduse judecăţii.

Recurenta a criticat hotărârile pronunţate în cauză şi sub aspectul greşitei interpretări

aduse de către instanţe cu privire la revocarea împuternicirii.

Din cuprinsul adreselor comunicate reclamantei rezultă în mod cert intenţia pârâtei de

revocare a mandatului privind reprezentarea la negocieri a reclamantei, şi nu o revocare a

contractului de intermediere, cum greşit au reţinut instanţele. În sprijinul acestei susţineri este

şi atitudinea procesuală a pârâtei care a solicitat, pe cale reconvenţională, constatarea nulităţii

convenţiei.

Instanţele au ignorat cu desăvârşire intenţia şi voinţa părţilor de a încheia contractul,

până la denunţarea unilaterală a contractului de către pârâtă.

Recurenta a apreciat şi interpretarea greşită a instanţei asupra dispoziţiilor art.6 şi

art.7 din contractul de intermediere, cu privire la condiţiile de plată a remuneraţiei cuvenite.

Astfel, potrivit clauzelor contractuale, remuneraţia este datorată dacă oferta a fost

acceptată de partenerul identificat şi contractul este în derulare. Sintagma „contract în

41


derulare” nu face nicidecum referire la contractul de intermediere existent între părţi, ci la

contractul de livrare de produse către beneficiarul acceptant, iar în absenţa unui atare contract

nici nu s-ar putea vorbi despre o remuneraţie.

Cum contractul de intermediere cu beneficiarul M. C. & C. a fost încheiat pentru o

perioadă de 5 ani, oferta fiind acceptată ca atare, în mod greşit, instanţele au apreciat cu

privire la momentul până la care se datorează remuneraţia.

Recursul este fondat.

Cu privire la critica vizând greşita calificare a contractului de intermediere, este de

reţinut faptul că, prioritară este examinarea naturii raporturilor juridice stabilite între părţi.

Din acest punct de vedere, din înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că

raporturile juridice s-au stabilit printr-un contract de agenţie încheiat de reclamantă, în calitate

de agent comercial şi societatea beneficiară, în speţă pârâta

În temeiul contractului astfel încheiat, cu referire la dispoziţiile art.1 alin.(3)

reclamanta urma să identifice parteneri pentru beneficiar, să mijlocească acceptarea ofertei

acestuia şi să controleze graficul de livrări potrivit comenzilor lansate de acceptanţii ofertei,

enumeraţi, în schimbul unei remuneraţii de 5% din valoarea facturilor încasate, potrivit art.7

din acelaşi contract. În acest context, ceea ce se reproşează pârâtei este nerespectarea

obligaţiei de plată a remuneraţiei cuvenite ca urmare a executării obligaţiei privind

identificarea partenerului M.R. care a acceptat oferta, contractul de livrare de produse încheiat

în numele beneficiarului cu acest partener fiind încheiat pentru o perioadă de 5 ani, deci în

derulare, situaţie ce se subscrie dispoziţiilor art.6 din contractul de agenţie.

Din analiza precedentă se desprinde concluzia că instanţele au apreciat greşit asupra

unui aspect esenţial şi anume natura juridică a contractului existent între părţi, având în vedere

obiectul contractului şi obligaţiile asumate de părţi prin convenţie.

Convenţia încheiată între părţile litigante are natura juridică a unui contract de agenţie

supus reglementării aduse prin Legea nr.509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi.

Raportând clauzele contractuale, cu referire la cele care stabilesc obiectul şi

întinderea obligaţiilor părţilor, se constată că acestea se subscriu dispoziţiilor art.1 din norma

legală sus menţionată.

Criticile invocate de recurentă nu pot fi examinate decât în contextul arătat, care

impune şi analiza modului în care s-au executat obligaţiile asumate de către părţi prin

contract.

Prin urmare, dezlegarea dată problemei de drept în prezenta cauză vizează natura

juridică a unui contract de agenţie, reglementat printr-o normă specială de drept, urmând ca

42


instanţa de apel că examineze, în rejudecare, legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate la

fond, potrivit acestei calificări.

În temeiul art.313 raportat la art.315(1) C.proc.civ. recursul a fost admis, decizia

atacată a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe(curtea de apel), prilej cu

care vor fi examinate şi celelalte critici invocate în raport cu problema de drept dezlegată.89

5.2. Jurisprudența privind contractul de intermediere ocazională

Speța I

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.998, 999 C.civ. pentru angajarea

răspunderii civile delictuale a pârâtei C.A., nedovedindu-se că aceasta a cunoscut existenţa

contractului de intermediere dintre reclamantă şi pârâţii B.C. şi B.E., astfel că nu poate fi

reţinută vinovăţia acesteia în nici una din formele sale. Cum condiţiile răspunderii civile

delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ, pârâta C.A. nu poate fi obligată la plata

despăgubirilor către reclamantă.(sentinţa civilă nr.846/02.02.2005)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorulului1 Bucureşti la data de

17.12.2003 sub numărul 16370, reclamanta S.C. A.C." S.R.L.a chemat în judecată pe pârâţii

B.C. şi B.E. solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi la plata

sumei de 2070 USD, în echivalentul în lei la cursul valutei la data plăţii, la plata unei

penalizări în valoare de 0,10 % din suma datorată pe zi de întârziere, începând cu data primirii

notificării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 31.12.2002 a intervenit între părţi

contractul de intermediere nr.25, urmând a se perfecta actele contractului de vânzare -

cumpărare între numita O.M. în calitate de vânzător, şi pârâţi, în calitate de cumpărători, aşa

cum s-a convenit prin promisiunea de vânzare-cumpărare numită chitanţă" din 11.01.2003.

Reclamanta a mai menţionat că pe data de 30.01.2003 s-a perfectat contractul de

vânzare cumpărare între O.M, în calitate de vânzător, şi C.A., în calitate de cumpărător, care a

venit la notar însoţită de B.E., nerespectându-se prevederile art.3 lit.b,c,şi d din contractul de

intermediere în care se menţiona exclusivitatea efectuării vânzării-cumpărării prin firma de

intermediere titulară şi achitarea comisionului de către pârâţi, astfel că urmează ca aceştia să

plătească daune interese, conform art.4 din contractul de intermediere.

89 www.scj.ro, accesat în 30.03.2013.

43

http://www.scj.ro/


S-a precizat în acţiune că pârâţii au fost invitaţi de două ori la conciliere, conform

art.7201Cod procedură civilă, pentru data de 28.03.2003 şi 27.03.2003, printr-o somaţie-

notificare, precum şi pentru data de 26.05.2004, printr-un ziar de largă publicitate, şi că

numita O.M. a achitat întreg comisionul.În drept s-au invocat prevederile art. 969,

970,977,983 C.civ..

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul

pârâţilor şi declaraţii de martori.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: formular poştal-confirmare de primire,

înscris sub semnătură privată intitulat chitanţă", pagina de ziar conţinând invitaţia la

conciliere adresată pârâţilor, tichet recomandate din 14.03.2003, formular poştal - confirmare

de primire din 18.03.2003 şi 03.03.2003, citaţie adresată de reclamantă pârâţilor pentru

conciliere, contract de intermediere nr.25/31.04.2003, contract de intermediere

nr.35.09.01.2005.

Prin întâmpinare pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei

Sectorului 1, faţă de faptul că domiciliul pârâţilor este pe raza sectorului 2, şi excepţia lipsei

calităţii procesuale pasive a pârâtei B.E., care nu a semnat contractul de intermediere. S-a

solicitat respingerea acţiunii faţă de reclamantul B.C., întrucât acesta, după achitarea

avansului, nu a mai dorit să cumpere imobilul vizionat şi a adus la cunoştinţa reprezentantului

agenţiei acest fapt, nemaiavând obligaţia de a achita comisionul.

Prin sentinţa civilă nr.1025/11.02.2004, Judecătoria Sectorului1 a declinat competenţa

de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, admiţând excepţia de

necompetenţă teritorială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub

numărul 2933 din 08.03.2004.

La data de 21.04.2004 reclamanta a completat acţiunea solicitând introducerea în

cauză a pârâtei C.A., pentru a fi obligată în solidar cu pârâţii B.C. şi B.E. la plata sumei de

2070 USD în echivalent în lei la data plăţii, la plata penalizării de 0,10\% din suma datorată,

începând cu data completării cererii, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat în motivare cererii că la data de 31.12.2002 s-a încheiat contractul

de intermediere nr.25 cu pârâţii B.C. şi B.E., aceştia obligându-se să nu trateze nici direct, nici

prin intermediar cu proprietarul imobilului şi să plătească comisionul consultantului, însă

după prezentarea apartamentului actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de numita C.A.

care este mama, respectiv soacra soţilor B. Prin această înţelegere s-a eludat obligaţia asumată

prin contract, societatea fiind prejudiciată cu suma cuvenită drept comision.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.998,969 şi urm. din Codul civil.

44


În dovedirea cererii s-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi

declaraţii de martori.

La data de 17.05.2004, pârâţii B.E. şi B.C. au depus la dosar o cerere precizatoare-

completatoare la întâmpinare, arătând că se impune respingerea acţiunii, întrucât contractul de

intermediere s-a încheiat între agenţia imobiliară şi B.C., la semnarea acestuia nefiind

prezentă şi B.E., care nu are calitate procesuală pasivă, că pârâtul nu era obligat la plata

comisionului agenţiei decât în situaţia în care ar fi achiziţionat imobilul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.06.2004, pârâta C.A. a solicitat

respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu a încheiat

un contract cu S.C. A.C." S.R.L., că a luat personal legătura cu vânzătoarea în momentul în

care a aflat că pârâţii nu mai doresc să cumpere imobilul.

În şedinţa publică din 17.09.2004 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive a pârâtelor B.E. şi C.A. ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta nu a invocat existenţa

unor raporturi civile contractuale între ea şi pârâte, ci aplicarea regulilor răspunderii civile

delictuale.

Instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi interogatoriu solicitate de reclamantă şi

proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi declaraţia martorului O.M., solicitate de

pârâţii B.E. şi B.C., şi proba cu înscrisuri solicitată de pârâta C.A., considerându-le

concludente.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că între reclamanta SC A" SRL

şi pârâtul B.C. a intervenit contractul de intermediere cu nr.25/31.12.2002, prin care

consultantul se obliga să întreprindă toate demersurile pentru identificarea şi prezentarea unor

imobile, clientul obligându-se să nu trateze direct, nici prin intermediar cu proprietarul

imobilului prezentat. Pârâtul se obliga prin acelaşi contract să plătească un comision de 3\%

din preţul cumpărării, în momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare şi să

realizeze orice tranzacţie prin intermediul consultantului la ofertele pe care acesta i le

prezintă, iar pentru nerespectarea acestor prevederi, beneficiarul se obliga să suporte daune-

interese evaluate la triplul comisionului şi 0,1% pe zi penalităţi de întârziere.

La data de 11.01.2003, între numita O.M., în calitate de promitent vânzător şi B.C. şi

B.E., în calitate de promitenţi cumpărători s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare a

imobilului din strada P.S.H. nr.32, sector 1, Bucureşti, pentru preţul de 23.000 USD, pârâţii

plătind şi un avans de 1000 USD, obligându-se ca la data autentificării să achite întreaga

sumă. Antecontractul s-a întocmit în prezenţa reprezentantului agenţiei imobiliare, imobilul

45


fiind prezentat ca urmare a încheierii de către O.M. a unui contract de intermediere cu

reclamanta.

La data de 30.01.2003 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub

nr.175, între numita O.M., în calitate de vânzătoare şi pârâta C.A., mama pârâtei B.E., în

calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul din strada P.S.H. nr. 32.

Astfel, din răspunsul la interogatoriu al pârâtei C.A. şi din declaraţia martorei O.M.,

rezultă că cele două s-au cunoscut prin intermediul soţilor Banu, în ziua încheierii contractului

în formă autentică la notar.

Pârâţii B.C. şi B.E. nu au mai achitat comisionul către agenţia imobiliară, vânzătoarea

O.M. îndeplinindu-şi obligaţia de achitare a comisionului.

Deşi pârâta B.E. nu a semnat contractul de intermediere, aceasta a participat la

încheierea antecontractului de vânzare cumpărare în prezenţa consultantului din cadrul

agenţiei imobiliare, pe care l-a semnat, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea că nu a ştiut de

asumarea de către soţul său a obligaţiei faţă de reclamantă.

Nefăcând dovada că nu i-a dat mandat celuilalt soţ, instanţa reţine că pârâta B.E. este

obligată faţă de reclamantă, B.C. acţionând atât în nume propriu, cât şi în numele său.

Prezumţia de mandat reciproc se aplică faţă de faptul că, nefiind vorba de acte de dispoziţie,

consimţământul expres al celuilalt soţ nu este necesar.

Prin urmare, pârâţii B.C. şi B.E. au încălcat prevederile contractului de intermediere,

prin care se obligau să nu trateze nici direct, nici prin intermediar, cu proprietarul imobilului

oferit spre vânzare, să plătească comisionul de 3\% din preţul vânzării, la momentul semnării

antecontractului de vânzare cumpărare, şi să realizeze orice tranzacţie numai prin intermediul

consultantului la ofertele pe care acesta i le prezintă. În contractul de intermediere s-a stipulat

că, în caz de nerespectare a obligaţiilor menţionate mai sus, clientul se obligă să suporte daune

interese evaluate la triplul comisionului cuvenit consultantului şi 0,1\% pe zi de întârziere.

Pârâţii s-au folosit de agenţie pentru a cunoaşte oferte de vânzare a imobilelor, pentru ca apoi

să renunţe la calitatea acesteia de intermediar, şi să prezinte oferta unei alte persoane, care a

încheiat contractul de vânzare cumpărare. De altfel, beneficiarii contractului de intermediere

aveau obligaţia de achitare a comisionului în momentul semnării antecontractului de vânzare

cumpărare, nefiind relevant faptul că s-au răzgândit cu privire la cumpărarea imobilului după

acest moment.

Potrivit art.969 C.civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile

contractante. În virtutea acestui principiu, reclamantul, ca titular de drepturi dobândite prin

contract este îndreptăţit să pretindă pârâţilor satisfacerea acestor drepturi.

46


Cu privire la clauza prin care se prevăd penalităţi, instanţa reţine că aceasta este

îndoielnică, întrucât nu rezultă cu certitudine care este suma la care se calculează procentul de

0,1\%, astfel că o va interpreta în folosul celui ce s-a obligat, conform art.983 C.civ.. Urmează

ca penalităţile să fie calculate la valoarea comisionului, şi nu la valoarea triplului

comisionului, aşa cum a solicitat reclamanta, începând cu data cererii de chemare în judecată,

întrucât notificarea nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc, cerinţă impusă de

art.1079 C.civ..

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.998, 999 C.civ. pentru angajarea

răspunderii civile delictuale a pârâtei C.A., nedovedindu-se că aceasta a cunoscut existenţa

contractului de intermediere dintre reclamantă şi pârâţii B.C. şi B.E., astfel că nu poate fi

reţinută vinovăţia acesteia în nici una din formele sale. Cum condiţiile răspunderii civile

delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ, pârâta C.A. nu poate fi obligată la plata

despăgubirilor către reclamantă.

Faţă de considerentele de mai sus, instanţa va admite în parte acţiunea faţă de pârâţii

B.C. şi B.E., care vor fi obligaţi la plata triplului comisionului de 3\% din preţul vânzării, în

sumă de 2070 USD şi la penalităţi de 0,15\% pe zi, calculate la valoarea comisionului de 690

USD, începând cu data cererii de chemare în judecată până la achitarea sumei de 2070 USD şi

va respinge acţiunea faţă de pârâta C.A., ca neîntemeiată.

Pârâţii B.C. şi B.E. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu

disp. art.274 C.p.c., reprezentând onorariul avocatului, taxa judiciară de timbru şi timbrul

judiciar.90

Speța II

Contract de intermediere. Servicii turistice. Denunţarea contractului de către

beneficiar.

Art. 2 din H.G. nr. 513/ 1998 (act abrogat prin H.G. nr. 238/2001) prevedea că

pachetul de servicii turistice se comercializează în condiţiile în care informaţiile oferite

turiştilor cu privire la pachetul de servicii vor fi clare, precise, fără interpretări echivoce.

Această cerinţă presupune ca înainte de încheierea contractului, agenţia de turism să

furnizeze turistului informaţii scrise, formulate în aşa fel încât să nu permită interpretări

echivoce cu privire la preţ, la conţinutul pachetului de servicii şi la alte condiţii incluse în

contract, inclusiv sub aspectul posibilităţii denunţării lui unilaterale.

90 www.jurisprudentacedo.com, accesat în 31.03.2013.

47


Reclamanţii AI şi CC au chemat în judecată pe pârâţii ONT Carpaţi-Agenţia

Constanţa şi S.C. AT S.R.L. Bucureşti, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de

13.300.000 lei din avansul încasat de pârâte.

S-a susţinut că reclamanţii s-au adresat pârâtei ONT Carpaţi, pentru a participa la o

excursie în Thailanda, organizată în perioada 27.12.1999 - 05.01.2000. A fost achitat un avans

de 1400 dolari SUA, însă ulterior, din anumite motive, au comunicat pârâtelor imposibilitatea

participării la această excursie.

Întrucât nu au beneficiat de acest serviciu, reclamanţii au solicitat restituirea sumei,

însă pârâtele au refuzat, pe considerent că au fost deja efectuate plăţile către prestatorii

externi, iar renunţarea reclamanţilor nu a fost anunţată în timp util.

Pârâta ONT Carpaţi a arătat că în acest raport juridic a avut calitatea de agenţie de

turism detailistă, pentru serviciile efectuate de agenţia touroperatoare, încasând un comision

pentru fiecare turist înscris la excursie. S-a invocat faptul că reclamanţii nu au anunţat din

timp faptul că renunţă la serviciile oferite, iar suma achitată (redusă cu cota de comision) a

fost plătită la 18.12.1999 către partenerul S.C. AT S.R.L.

Acţiunea este întemeiată.

Potrivit Normelor Metodologice emise de Ministerul Turismului, art. 1 alin. 1 şi 2 din

H.G. nr. 513/ 1998, înainte de încheierea contractului, agenţia de turism are obligaţia să

furnizeze turistului informaţii scrise, formulate în aşa fel încât să nu permită interpretări

echivoce cu privire la preţ, la conţinutul pachetului de servicii şi la alte condiţii incluse în

contract.

Pârâta ONT a susţinut că deşi reclamanţii nu au completat cerere tip de înscriere, li s-

au prezentat condiţiile de înscriere şi că, în urma acceptării acestora, a fost achitat avansul de

1400 dolari SUA. Aceste susţineri nu au fost probate în nici o modalitate.

În aceste condiţii, reclamanţilor nu le pot fi opuse condiţiile de anulare a călătoriei şi

de reţinere a cotelor de penalizări.

Fiind dovedit faptul că beneficiarii prestaţiei au comunicat pârâtelor, cu două

săptămâni anterioare excursiei, imposibilitatea participării, aceştia sunt îndreptăţiţi la

restituirea integrală a avansului.

Prin decizia civilă nr. 573/2001 a Curţii de Apel-secţia comercială a fost admis apelul,

soluţia de fond fiind schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate. S-a apreciat

că reclamanţii nu au depus diligenţe pentru a înştiinţa în timp util pârâta de imposibilitatea

participării la excursie.91

91 Ibidem

48


Speța III

Din examinarea lucrãrilor din dosar, constatã urmãtoarele:

Prin sentinţa civilã nr. 942 din 22 noiembrie 2000 pronunţatã de Tribunalul Alba,

secţia comercialã şi contencios administrativ, a fost respinsã cererea formulatã de reclamanta

P.F. K. sediul în Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul R.N. domiciliat în Alba Iulia şi

obligatã reclamanta sã plãteascã pârâtului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecatã.

Pentru a hotãrî astfel, instanţa de fond a reţinut cã din probatoriul administrat în cauzã

nu reiese cã reclamanta şi-ar fi îndeplinit obligaţia pe care şi-a asumat-o prin contractul cu

pârâtul respectiv de a asigura tranzacţionarea vânzãrii – cumpãrãrii imobiliare şi de a procura

actele necesare pentru autentificare, adicã obligaţia de „a face” asumatã de agenţie în calitate

de prestator de servicii. Tranzacţionarea vânzãrii cumpãrãrii s-a fãcut în mai 2000, iar

încheierea actului autentic s-a realizat în 9 iunie 2000, fãrã participarea reprezentantului

agenţiei.

Împrejurarea cã şi cealaltã parte contractantã, O. S.A., filiala Alba, a încheiat un

contract de intermediere cu agenţia şi a plãtit cu factura fiscalã nr. 2191104 cãtre agenţie

suma de 6.000.000 lei reprezentând comision pentru intermedierea cumpãrãrii imobilului

diferenţa urmând de a se achita pânã la data de 20 iunie 2000, fapt ce nu a mai fost dovedit de

cãtre agenţie pentru restul de preţ, nu este în mãsurã sã facã dovada pretenţiilor reclamantei

faţã de pârât, deoarece se poate ca O. sã fi apreciat cã agenţia şi-a îndeplinit obligaţia asumatã

prin contractul de intermediere încheiat cu aceastã societate, aşa dupã cum rezultã şi din

declaraţia extrajudiciarã a directorului sucursalei, fiind aprecierea subiectivã a acestuia, dar

din probele administrate în instanţã, nerezultând îndeplinirea obligaţiei asumate faţã de pârât.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercialã şi contencios administrativ, prin decizia

civilã nr. 451/A din 1 iunie 2001 a admis apelul declarat de reclamanta P.F. K. Alba Iulia

împotriva sentinţei civile nr. 942 din 22 noiembrie 2000 pronunţatã de Tribunalul Alba şi în

consecinţã a schimbat în tot sentinţa atacatã în sensul cã admite acţiunea comercialã formulatã

de reclamanta P.F. K. Alba Iulia împotriva pârâtului R.N., pe care îl obligã sã plãteascã

reclamantei contravaloarea în lei din ziua plãţii a 3.131 mãrci germane şi 8.895.840 lei

cheltuieli de judecatã în fond şi apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit cã din probele dosarului rezultã fãrã

putinţã de tãgadã cã intermedierea între vânzãtorul R.N. şi cumpãrãtorul O. a fost prestatã de

reclamantã. Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a determina pe terţ sã cumpere imobilul

49


reclamantului, iar împrejurarea cã, pãrţile din contractul de vânzare – cumpãrare au mai avut

întâlniri ulterioare intermedierii, ori cã intermediara reclamantã nu a fost în mãsurã sã

întocmeascã actul autentic de vânzare – cumpãrare, nu sunt de naturã sã înlãture dreptul

promitentului faptei altuia de a încasa comisionul promis de cãtre pârât, pentru activitatea de

intermediere. Deşi, prin contract reclamanta s-a obligat sã rezolve actele necesare pentru

notariat, pãrţile nu au stipulat legat de aceastã obligaţie o diminuare a comisionului sau o

sancţiune în cazul neexecutãrii acelei obligaţii. De altfel, îndeplinirea acestei obligaţii

depindea de activitatea pârâtului care era dator sã indice reclamantei numãrul de carte

funciarã şi numãrul topografic al imobilului, iar numai în baza acestor informaţii reclamanta

putea obţine un extras de carte funciarã şi apoi sã invite pãrţile din contractul de vânzare –

cumpãrare în faţa notarului public pentru autentificarea convenţiei.

Împotriva deciziei civile nr. 451/A din 1 iunie 2001 pronunţatã de Curtea de Apel

Alba Iulia, secţia comercialã şi de contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul R.N.,

care a criticat hotãrârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cã în

mod greşit s-a apreciat cã reclamanta a efectuat intermedierea vânzãrii cumpãrãrii imobilului,

în realitate neîndeplinindu-şi obligaţiile contractuale, fiind invocate ca temei de drept al

recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 11 C. proc. civ.

Intimata reclamantã P.F. K. Alba Iulia a depus întâmpinare, motivatã în fapt şi în

drept, prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând materialul probator administrat în cauzã, în raport de criticile aduse

în cererea de recurs, constatã cã acestea nu sunt fondate, pentru urmãtoarele considerente.

Instanţa judecãtoreascã a apelului, motivat şi amplu argumentat, printr-o corectã şi

integralã apreciere a probelor, a stabilit cu exactitate raporturile juridice dintre pãrţi,

întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de intermediere

imobiliarã încheiat la data de 13 septembrie 1999, rãspunderea care se instituie în situaţia

nerespectãrii clauzelor contractuale, precum şi obligaţiile legale, aplicabile litigiului de naturã

comercialã.

De necontestat cã agenţia imobiliarã K. şi-a asumat obligaţia contractualã de a cãuta şi

a pune la dispoziţie toate ofertele de cumpãrare solicitate de beneficiarul R.N., asigurând

tranzacţionarea în condiţiile de maximã securitate, pentru imobilul situat în Alba Iulia. În

acest sens, reclamanta a încheiat la data de 22 noiembrie 1999, într-un interval de timp scurt,

contractul de intermediere cu S.C. O. S.A., sucursala Alba, oferind spre vânzare imobilul

proprietatea pârâtului, activitate urmatã de vizionarea imobilului şi punerea în legãturã a

pãrţilor, în vederea perfectãrii contractului de vânzare – cumpãrare în formã autenticã.

50


Obligaţia contractualã a pârâtului R.N. consta în plata unui comision de 2% din

valoarea tranzacţiei intermediatã de agenţia imobiliarã K., obligaţie care nu a fost respectatã,

cu motivarea cã agenţia imobiliarã K. nu a întocmit nici un act necesar tranzacţiei.

Relevanţã juridicã maximã în stabilirea corectã a situaţiei de fapt şi de drept o

reprezintã actele depuse de pãrţi, declaraţia conform încheierii de autentificare nr. 1788 din 21

noiembrie 2000 a Biroului Notarului Public A.R.E., prin care directorul sucursalei O. S.A.

Alba confirmã cã a solicitat un imobil cu destinaţia de sediu de firmã, l-a vizionat şi a avut

întâlnire cu pârâtul R.N., toate aceste activitãţi fiind efectuate de agenţia imobiliarã K.,

precum şi recunoaşterea pârâtului, din cuprinsul întâmpinãrii depuse în faza de apel, prin care

precizeazã cã în luna octombrie 1999 reclamanta a realizat un contract între R.N. ca vânzãtor

şi S.C. O. S.A., ca potenţial cumpãrãtor.

Împrejurarea cã reclamanta nu a fost prezentã la data când a fost perfectat în formã

autenticã contractul de vânzare – cumpãrare între vânzãtorul R.N. şi cumpãrãtorul S.C. O.

S.A., nu este de naturã sã înlãture obligaţia de platã a comisionului promis, deoarece obligaţia

de platã a comisionului are ca izvor de drept contractul de intermediere încheiat între pãrţi, iar

obligaţia s-a nãscut în legãturã directã şi exclusivã cu dreptul pârâtului de a beneficia de

intermediere.

Aceste argumentãri juridice fac ca toate criticile formulate de recurentã sã fie

nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâtul R.N., nefiind

îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legalã şi temeinicã

decizia civilã nr. 451/A din 1 iunie 2001 pronunţatã de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia

comercialã şi de contencios administrativ.

Pentru aceste motive intranța respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.N.

împotriva deciziei nr. 451/A din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercialã şi

de contencios administrativ.Sentința fiind irevocabilă.92

CONCLUZII

Din cele enunţate în lucrarea de faţă putem afirma faptul că tipurile de contracte

prezentat, contractul de agenție și contractul de intermediere ocazională, sunt acte juridice ce

există în vieţile noastre şi care ne influenţează.

Structurarea lucrării a fost realizată în aşa fel încât să se poată observa cât mai bine

importanţa acestor contracte.

92 www.juris.ro, accesat în 31.03.2013.

51


Primul capitol structurează elementele importante ale actului juridic civil. Aici este

evidenţiată definiţia cuvântului „act”. Acest cuvânt poate avea două înţelesuri, un sens de

operaţiune juridică şi un sens de suport material pentru operaţiunea juridică. Este foarte

important de ştiut că actul juridic civil se clasifică după numărul părţilor în act juridic civil

unilateral şi act juridic civil bilateral.

În cel de-al doilea capitol am încercat să subliniez câteva generalităţi despre contractul

civil. Din acest capitol reiese faptul că părţile contractului civil sunt libere să încheie orice

contracte şi să determine conţinutul acestora, iar, totodată, acestea trebuie să acţioneze cu

bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale.

În ceea ce priveşte clasificarea contractelor este foarte important de ştiut faptul că acestea se

clasifică după anumite criterii cum ar fi: scopul urmărit de părţi, după structură, după

modalitatea negocierii etc. Această clasificare urmăreşte gruparea contractelor pe diferite

categorii pentru a le înţelege mai bine sensul şi scopul lor.

Al treilea capitol cuprinde contractul de agenție şi tot ceea ce ţine de acesta. În acest

capitol se conturează foarte bine definiţia contractului de agenție şi anume: contractul de

agenție este acel contract prin care o parte denumită comitent, împuternicește în mod

statornic cealaltă parte, denumită agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât și să

încheie contracte, în numele și pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații, în una

sau în mai multe regiuni determinate.

Din definiție se deduce faptul că împuternicirea de a negocia reprezintă un mandat fără

reprezentare, iar împuternicirea de a negocia și încheia contracte reprezintă un mandat cu

reprezentare.

Contractul de agenție prezintă și caracteristici proprii, care ii confer un statut aparte,

fiind un contract de sine stătător. Activitatea de intermediere din cadrul acestui contract are un

caracter profesional și de durată. Contractul de agenție nu este un simplu contract de

intermediere, ci este instrumental juridic pus la dispoziția intermediarului profesionist, care

joacă un rol important în lumea afacerilor.

În dreptul nostru, acest contract a dobândit o consacrare legală prin Legea nr.

509/2002, însă o dată cu intrarea îm vigoare a noului Cod Civil, contractual de agenție este

reglementat de acesta în art.2072-2095.

Penultimul capitol se concentrează asupra definirii și evocării anumitor

reglementărilor privitoare la contractul de intermediere ocazională. Contractul de intermediere

ocazională este contractul prin care intermediarul se obligă față de client să il pună în legatură

cu un terț, în vederea încheierii unui contract.

52


Activitatea de intermediere reprezintă o activitate care joacă un rol important, ea se

exercită în sectoare economice variate și pentru toate felurile de operațiuni, aceasta favorizând

schimbul de mărfuri și în general dezvoltare economică.. Astfel există intermediari în materie

de mărfuri, în domeniul transporturilor, în materia asigurărilor, în domeniul publicității, în

domeniul matrimonial etc.

Ultimul capitol conţine jurisprudenţa contractului de agenție și jurisprudența

contractului de intermediere ocazională. Aici se regăsesc câteva speţe prezentate de

autoritatea competentă în domeniu.

În viitor, intrarea în vigoare a noului Cod Civil va provoca o schimbare majoră, iar

încheierea și derularea contractului de agenție și a contractului de intermediere ocazională se

vor realiza sub aspectul acestor noi reglementări.

Consider că tema aleasă de mine este importantă deoarece contractul se regăsește în

viața de zi cu zi sub diverse forme și în toate domeniile.

Prin urmare contractul constituie una din cele mai flexibile şi eficiente modalităţi de

reglementare a raporturilor social-juridice, iar totodată este una din cele mai importante

mijloace juridice de asigurare a dezvoltării relaţiilor sociale.

53

BOLFĂ (GAVRILIUC) RALUCA SABINA BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

I. Doctrina

1. Alexandra, Anghelescu Carla și Boroi, Gabriel, Curs de drept civil. Partea generală,

București: Editura Hamangiu, 2011.

2. Alexandru, Băicoianu și Bălănescu, Rosetti I. și Constantin, Hamangiu ., Tratat de

drept civil român, vol.I., Bucureşti: Editura ALL, 1998.

3. Alexandru, Dan Sitaru, Intermedierea in activitatea comerciala, București: Editura

Hamangiu, 2012.

4. Aurel Pop și Beleiu, Gheorghe, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Univ.

Bucureşti, 1989.

5. Boroi, Gabriel, Drept civil.Teoria generală, București: Editura All Beck, 1997.

6. Bogdan, Dumitrache și Corneliu Toader și M. Nicolae și Popescu, R., Instituţii de

drept civil, București: Editura Universul Juridic, 2004.

7. Chelaru, Eugen, Drept civil. Parte generală, București: Editura All Beck, 2003.

8. Corsiuc, Olia-Maria, Drept civil, București: Editura Lumina Lex, 2006.

9. Cosma, Dan, Teoria Generală a actului juridic civil, Bucureşt: Editura Ştiinţifică,

1969.

10. Cosmovici, Mircea Paul, Introducere în dreptul civil, Bucureşti: Editura ALL, 1993.

11. Corneliu Turianu și Pătulea, Vasile, Curs de drept comercial român, București:

Editura All Beck. 1999.

12. Cristiana Turianu, Drept civil. Parte generala. Persoanele, București: Editura

Fundația României de Mâine, 2007.

13. Fildan, Sorin și Ioana Mihnea și Mihaela, Narcisa Stoicu și Mircea Mureșan și Murgu,

Simeon , Instituții de drept civil, ClujNapoca: Editura Cordial LEX, 2011.

14. Fildan, Sorin și Ioana Mihnea, Drept civil. Teoria generala a obligatiuniilor, Arad:

Editura Vasile Goldis, 2009.

15. Florin Moțiu, Contractele speciale în noul Cod Civil, București: Editura Wolters

Kluwer, 2010.

16. Ioan Schiau, Contractul de agenţie, în Revista de drept comercial nr. 11/2003,

Bucureşti: Ed. Lumina Lex

17. loan Schiau, Drept comercial, București: Editura Hamangiu, 2009.

55


18. Lucia Uta, Contracte civile si comerciale. Curs pentru administrație publică, Cluj-

Napoca: Editura Hamangiu, 2011.

19. Mircea Mureșan, Drept civil. Parte generală, Cluj-Napoca: Editura Cordial Lex,

1998.

20. Neculaescu, Sache, Introducere în dreptul civil, București: Editura Lumina Lex, 2001.

21. Ovidiu Ungureanu, Manual de drept civil. Parte generală, Ediția a II-a, Timișoara:

Editura Augusta, 1998.

II. Acte normative

22. Codul Civil Român.

23. Codul Comercial Român.

24. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.

25. Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi.

26. Noul Cod Civil - Legea nr. 287/2009.

27. Proiect de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

III. Jurisprudența

28. Decizia civilă nr.356 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, privind

reprezentarea în cadrul contractului de agenție, publicată pe pagina de internet

www.legeaz.net .

29. Decizia civilă nr. 812 din 23 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

privind prestarea serviciilor în cadrul contractlui de agenție, publicată pe pagina de

internet www.scj.ro .

30. Decizia civilă nr. 846 din 2 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Bucureşti, privind

raspunderea civilă delictuală în cazul contractului de intermediere, publicată pe

pagina de internet www.jurisprudentacedo.com .

31. Decizia civila nr. 573 din 1 ianuarie 2001 a Tribunalului București, privind denunțarea

contractului de intermediere de catre beneficiar, publicată pe pagina de internet

www.jurisprudentacedo.com .

32. Decizia civilã nr. 942 din 22 noiembrie 2000 pronunţatã de Tribunalul Alba, privind

prestarea serviciilor în cadrul contractului de intermediere ocazională, publicată pe

pagina de internet www.juris.ro .

56


IV. Pagini WEB

33. http://www.cnpsv.ro/legislatie/pers_fiz_jurid/decrete/d31_54.htm .

34. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap6 .

35. www.legeaz.net .

57

CONTRATUL DE AGENTIE SI INTERMDIERE

Documents

Transcript of CONTRATUL DE AGENTIE SI INTERMDIERE