Contraspionajul în intelligence

Facultatea de Ştiinţe Politice – Universitatea din Bucureşti

Intelligence strategic – cultura de informaţii Contraspionajul în Republica Socialistă

Română(1968 – 1980)

Năstase Loredana Cristiana

Secţia: Studii de securitate II

Curs: Informaţia politică modele,metode şi explicaţii

Prof.coordonator: Gabriel Sebe

0


Cuprins

1.0 Istoricul Intelligence-ului

Problematica introdusă de Sherman Kent şi Vannevar Bush p.2

1.1 Legătura dintre intelligence-ul propriu informaţiei clasificate şi OSINT p.5

1.2 Geneza instrucției sociale p.6

1.3 Inovarea socială constructiva p.7

1.4 Inovarea socială distuctivă: directivele NKVD p.7

2.0 Prezentare Direcţia de Contraspionaj p.9

2.1 Cazul Ion Mihai Pacepa …………………………………………………………………………………………………..…………p.12

2.2 Efectele în plan extern şi intern ale trădării generalului Ion Mihai Pacepa ………………………………p.13

2.3 Prejudiciile lui Pacepa în perioada desfăşurării activităţii pe teritoriul României …………………p.14

2.4 Efectelele trădarii generalului Pacepa cauzate regimului politic comunist………………………..p.15

2.5 Persoane cheie în cazul trădării lui Mihai Pacepa…………………………………………………………..p.16

2.6 Percepţia lui Neagu Cosma despre actul de trădare al lui Ion Mihai Pacepa ………….…..p.18

3.0 Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………………….………..…p.19 Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………………………..…p.20

1


1.0 Istoricul Intelligence-ului

Problematica introdusă de Sherman Kent şi Vannevar Bush

Stevan Dedijer a înfiinţat prima catedră de intelligence în 1972 descompunând în domenii foarte utile pentru vremea respectivă astfel ulterior a apărut domeniul business intelligence. Această nouă catedră trebuie concepută ca actualizări ale lui Jaferson şi Franclin, care considerau societatea importantă pentru cunoaştere utilă şi knowledge bill. Ulterior s-a dezvoltat o arie mult mai complexă, comparative intelligence care semnifică modul de comparare a puterii statului pentru acelaşi stat în timp şi ulterior comparaţii de natură geografică. Aşa putem disemina şi integra toate subdomeniile.

Tema principală abordată de Sherman Kent este reprezentată de legătura între intelligence şi cunoaştere. Ipotezele care se nasc din presupuneri reprezintă o proiectie a tendintelor empirice percepute într-un viitor nedefinit. Aşa cum afirmă Rousseau – prima condiţie a politicului este securitatea.

Sherman Kent lansează primul proiect care de fapt a şi lansat conceptul de intelligence şi care, de la început, a vizat integrarea surselor deschise cu intelligence-ul, este datorat lui Sherman Kent. Acesta este plasat în timp în jurul anului 1935, când Kent a fost cooptat pentru a pune la punct o anumită structură necesară unei agentii naționale de informaţii. Raţiunea iniţierii unui astfel de proiect a constat în detectarea unui vid de cunoaştere privitor la problematica dobândirii avantajului strategic la nivel global in noile conditii ce plasau SUA în perioada interbelică pe o pozitie de alegere pe termen lung. Prima idee care este prezentă la Sherman Kent este că pentru dobândirea avanajului strategic, intelligence-ul trebuie regândit drept domeniu academic, ori, mai simplu şi direct, soluţionarea unui vid de cunoaştere trebuie reglată exact prin cooptarea mediului care structurează întelegerea acesteia şi pe această bază se poate trece la integrarea într-un sistem de gândire strategică, nu invers.Astfel ,,inteligence-ul reprezintă cunoaşterea iar cunoaşterea înseamnă putere.”1

Al doilea punct cheie promovat de Kent a fost problema integrării valorilor democratice cu noul domeniu academic ce va purta numele oarecum intraductibil dar polisemic de intelligence, vizând securizarea libertăţii civice în cadrul democraţiei.

Willmoore Kenddle face o critică la adresa lui Kent şi indentifică principalii piloni pentru academic intelligence. Prima idee de Intelligence apare in 1921, James Thomson Shotwell, “Intelligence in Politics”. El este important pentru că ideea lui a fost să pună pe picioare o organizaţie internaţională care să se ocupe cu reglementarea conceptului de muncă. A înfiinţat la Londra şi la New York două organizaţii CEFAR şi CENHOUSE ,consiliul de relaţii externe. Acesta avea o arhitectură instituţională în control. E important pentru că a venit cu ideea ca domeniul de intelligence să se focalizeze pe relaţiile externe. A creat Consiliul de relaţii externe realizând că trebuie să ai o arhitectură instituţională pentru comandă si control, aceasta este

1 Sherman Kent „Strategic Intelligence “, PRINCETON, NEW JERSEY, PRINCETON UNIVERSITY PRESS 1949

2


ideea de bază de la care se pleacă. În abordarea lui Kent observăm că în cadrul democraţiei există consumatori şi producători – partea de intelligence ţine strict de politică deoarece nu poti să îţi îndeplineşti obictivele pe termen scurt dacă nu ai o viziune clară pe termen lung. Relatia dintre producatorii reprezentaţi de către politicieni care planifică noile politici (nu cei care dau legile, care se ocupa de politica externă) de intelligence şi consumatori – (cei care de fapt fac munca de intelligence şi analiză) ajung să arate faptul că rapoartele de intelligence sunt modificate ; astfel se ajunge la subversie pentru a se da doar ce vor “poiticienii planificatori” să spună, să vadă şi să fie.

Funcţia de informator ar trebui să fie bine realizată , o realizare unde există unele compromisuri ( confort administrativ, sau ignoranță înrădăcinată ), el și colegii săi trebuie , pe termen lung să le accepte însă refuză să facă și realizează o introspecție în legătură cu anumite diferențe între cercetare guvernamentală şi cea academică care fac etica acestuia să nu fie strict aplicabilă. El poate afla că sarcina de informații externe este aceea de a " descrie, observa , și de a raporta și specula cu privire la viitorul fenomenelor în țări străine " ( p. 104 )

Intelligence-ul strategic are la bază o imagine a hărții de informații de la Washington și o înțelegere provizorie a unora dintre problemele controversate – deoarece anumite lucruri de pe acea “hartă” sunt minciuni.

În viziunea lui Kent intelligence-ul strategic poate fi interpretat în mai multe chei: 1)o introducere generală despre munca de intelligence pe care orice director de la oricare departament al CIA trebuie să îi dea să citească noului recrut în prima sa zi de muncă. 2) un memorandum de la un aşa zis “old Hand” care să spună 1 sau 2 lucruri pentru care colegii săi ar trebui să rămână în Washington.3) o încercare prin care aceeași “Old hand” să dea un sens , printre altele, pentru el însuși , dintr-o activitate foarte extinsă guvernului Statelor Unite , în care toți cei care știu că pot depune mărturie , să nu iasa în evidenţă.

Marele merit al cărții sale este că oferă un corp de material descriptiv, care permite dezbateri publice serioase pentru a începe dezbaterea cu privire la relația de inteligență a politicii într-un sistem democratic. Din moment ce de politica americană pare să depindă viitorul lumii libere, este timpul ca dezbaterea publică sa înceapă. Mai mult decât atât, cartea domnului Kent este una care atrage atenţia oricărei persoane asupra relației, trecut, prezent și viitor, între politica externă a Statelor Unite și de cercetare social. Trebuie ştiut că se poate învăța mult, acum de la conținutul său manifest, acum, poate de mai multe ori de la ceea ce este nevoie pentru a fi acordat, ceea ce se spune în spatele rândurilor , și ceea ce ar fi spus, dar nu a făcut-o.2

Principalele instrumente care trebuie valorificate în domeniul de intelligence sunt raţiunea şi metoda ştiinţifică. În cadrul intelligence-ului strategic regăsim principalele componente militare care îglobează necesităţile unui sistem democratic pe o perioadă nedefinită: Strategie, tactică şi arta operativă .

2 Willmoore Kendall, Review: The Function of Intelligence Source: World Politics, Vol. 1, No. 4 (Jul., 1949), pp. 542-552Published by: Cambridge University Press

3


Kent sugerează ca intelligence-ul nu poate să îşi facă treaba, să fie eficient dacă nu cunoaşte mintea şi mentalitatea destinatarilor rapoartelor intelligence-ului. Destinatarii trebuie să fie capabili să înţeleagă acea “orientare” pe care rapoartele o oferă .

Unul dintre lucrurile pe care o agenție de informații trebuie să le facă este să controleze, și să încerce să le dea un sens, lucrurilor care "se întâmplă în străinătate" (p. 152)

Kent şi cei de la Washington exagerează enorm importanța colectării sub acoperire, și totuși permit acest lucru pentru a obține dividende șocant de mici. Fară experţi şi profesionişti nu există intelligence. Specialiştii în ştiinţe sociale, naturale şi experţii militari sunt cei care simt lucrurile şi cei care îşi dedică viaţa căutării “noului”

Termenul de Intelligence poate fi înlocit cu termenul de politică externă prin explorare obiectivă şi imparţială. Pentru a construi o politică externă eficientă trebuie să ştim ce se întâmplă în celelalte state realizându-ne propria invstigaţie - contraspionajul (clandestină ). Investigaţia trebuie realizată în anumite limite chiar dacă utilizezi metoda stiinţifică. Toate acestea duc la o diviziune regională în timp de război. Pe de cealaltă parte trebuie să se întâlnească toţi şefii de guverne pentru a stabili o politică comună de securitate pentru binele tuturor iar la mijloc trebuie avută în vedere înţelepciunea şi prevenirea “surprizelor” din partea unor alte state şi a unor pericole din exterior. În SUA există acea reunire pentru securitatea tuturor statelor dar mai există şi serviciile secrete ale fiecărui stătuleţ care urmăreşte acţiunile celorlalte din SUA pentru a “preveni” “surprize” mai ales pe timp de război.

Cei din cadrul intelligence-ului trebuie să ştie să citească o hartă, trebuie să înveţe să citească în hărţile existente, ceea ce încă nu există. Nu poate exista o predicţie absolută, însă avem predicţii contingente.

Documentele trebuie exploatate ca materie primă pentru ipoteze. Documentele trebuie analizate si evaluate pentru că principala funcţie a intelligence-ului este să nu ajungă doar la nivel de ipoteze şi să ne ia valul. Un lucru esenţial este cum anume se extrage informaţia dintr-un document si cum anume o codific pentru a o transmite. Paradigma lui Vannevar din anul 1945 adresează patru întrebari fundamentale: Cum putem transpune descoperirile din timpul războiului pe timp de pace? Cum putem să asigurăm potenţial de producere, de cunoaştere noua şi inovare pentru ca în viitor să putem domina înfiinţarea NF (national foundation) – problema antreprenoriatului academic (producere de utilitate economica prin intermediul exploatării cunoaşterii utile)

În concluzie toate aceste elemente califică proiectul lui Kent drept gena de la care s-a dezvoltat intelligence-ul ca domeniu academic.

Vannevar Bush este omul care a influenţat poate cel mai mult conceptul de mass-media şi de sursă deschisă, lăsând moştenire o paradigmă implicită a cărei interacţie prin problemele deschise actuale o resimţim din plin. Vannevar a pornit de la o concepţie conform căreia procesul intelligence propriu serviciilor de informaţii nu diferă conceptual cu absolut

4


nimic de procesul studiului problemelor deschise din mediul concurenţial specific cercetării practicat de mediile academice. Gândirea strategică la Vannevat Bush evidentiază o interacţie aparte susţinută de carcateristicile gândirii militare cu gândirea proprie ştiinţei politice orientată de către guvernarea avantajului strategic pe timpul păcii conferite de precondiția numită securitate naţională. În concluie, Vannevar Bush a reglat un alt vid de cunoaştere, cel al modului în care concepem, proiectăm, gestionăm și administrăm interacţia inovării tehnologice naţionale şi de asemenea, configurând pentru factorul de decizie politică problema. 3

1.1 Legătura dintre intelligence-ul propriu informaţiei clasificate şi OSINT

Pentru a secretiza informaţia se foloseşte conceptul de clasificare, concept influenţat chiar de modul de gestionare a OSINT-ului.

„SMART NATION” se referă la necesitatea delimitării responsabilităţilor unei societăţi, având următorul exemplu: sectorul privat de pildă nu îşi poate asuma responsabilităţile pe toate dimensiunile socio-politice. Până şi sectorul privat apelează la cel ce produce cunoaştere nouă. Problema şi cauza ineficienţei este că scopurile, ţelurile care trebuie atinse, motivarea, toate acestea se reduc la un singur lucru, profitul financiar. Secretul pentru „smart nation” poartă numele de gândire strategică.4

Cu ajutorul mass-mediei şi surselor deschise, cetăţeanul interesat de a obţine un avantaj competitiv (consum de intelligence) este antrenat în vederea acumulării valorilor, potenţialului de inovare socială şi integrare intelligence.Punerea în practică a constat în lansarea unei reţele virtuale OSINT

Conflictul şi competiţia apar după aceleaşi patternuri abstracte. Kent vrea să ofere soluţii şi pe timp de pace şi pe timp de război.

Kent înfăţişat într-un mod foarte concludent cum a luat naştere cultura de intelligence, a definit astfel incât dacă un alt stat dorea, putea să adapteze. În România în perioada respectivă exista doar o cultură de informaţii, aşsadar în ţara noastră nu s-a adoptat ceea ce a ilustrat Sherman Kent. Trebuie menţionat că în domeniul de intelligence avem înglobată cultura de informaţii.

România în perioada anilor 1960 – 1980 nu avea în vedere viziunea puterii statului în viitor, noi nu aveam ceea ce este cunoscut ca intelligence knoldge , exista doar culegere de informaţii brute pentru obiective pe termen scurt . Aşadar în cazul României nu este valabilă teza principală a lui Kent deoarece încă nu existau aceste perspective. Trebuie să avem în vedere faptul că teritoriul ţării era sub influienţă sovietică, chiar dacă pe parcurs se simte o uşoară destindere.

3 Vannevar Bush, ” The Science News-Letter”, Vol. 48, No. 4, (Jul. 28, 1945), pp. 51-53 Published by: Society for Science & the Public4 Gabriel Sebe, “Mass-media, Revoluţia Surselor Deschise. Geneza OSINT,” în George Cristian Maior, coord., Un război al minţii: Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI, Bucureşti: Editura RAO, 2010, pp. 256-291.

5


În România exista cultura de informaţii care este împărţită în 2 părţi fundamentale şi anume: informaţii şi contrainformaţii. Având în vedere cele două componente trebuie amintită arta operativă care stă la bază şi face legătura între strategie şi tactică. Arta operativă este în legatură directă cu contrainformaţiile . Componenta de informaţii este la rândul ei clasificată astfel: de tip ofensiv şi contrainformaţiile care ilustrează tipul defensiv. Întotdeauna statul va avea două stări : ofensiv si defensiv, acest lucru nu dispare niciodată. Analogul artei operative este noţiunea de estimare care are o periodicitate. Kent se referă prin analogie la counter intelligence, întrucât cele doua componente stau la baza counter intelligence-ului.

Un stat ca să fie puternic trebuie să aibă un suport mental. În primă fază este vorba de statecraft reprezentând modele de gândire a puterii statului, apoi sustenabilitatea politică.

În analiza următoare îmi propun să analizez când este un stat mai puternic, când există o cultură de intelligence sau o cultură de informaţii în contextul de statecraft? Este adevărat că lucrăm cu două moduri de gândire diferite: modul de gândire din intelligence care este anticipativ, predictiv şi modul de gândire din politică care este pur istoric- retrodictiv

1.2 Geneza instrucției sociale

John Dewey susținea că ideea ”intelligence is knowledge” necesită și tratarea unui alt aspect și anume problema vidului de cunoaștere. Mass-media trebuia să aibă o funcție de învățare socială. Instrucția socială fundamentată de conducere și accesibilă populației prin aJournal de la Instruction Sociale, este în fapt mecanismul social propriu unui proces de inovare� socio-politică special conceput pentru a conferi mai întâi statut cultural cetățeanului prin formare. Corespondentul actual al acestui mecanism social de învățare se bazează pe rezultatul interacției inovării tehnologice cu inovarea socială.

Actualele sisteme de învățare sunt mult mai eficiente,oferind posibilitatea gestiunii învățării individuale și colective. Mecanismul reprezintă instrucția socială,iar sursa deschisă reprezintă suportul integrării mecanismului cu procesele de schimbare socio-politică.Sursa deschisă servea la difuzia socială,de la nivelul elitei la cel al masei,cu funcțiile opiniei publice.Fără sursă deschisă libertatea de cunoaștere este îngrădită .

Ideea de a ”social intelligence” este lansată de Dewey. Intelligence-ul social al lui Dewey așa cum prezintă Dedijer avea o funcție precisă și anume securizarea socialului prin capitalul uman. În noul context informațional creat ,condiția principală era de a menține distincția între divertisment și cunoaștere,urmărindu-se astfel că în rândul opiniei publice să asigure un nivel al culturii socio-politice. 5

1.3 Inovarea socială constructiva

S.Haret definește capitalul drept muncă și inteligență acumulată,pe care îl compară cu știință definită și ea muncă,inteligență acumulată. Totodată el precizează și marea diferență 5 George Cristian Maior, “Cunoaşterea strategică în era globalizării,” în Idem, coord., Un război al minţii: Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI, Bucureşti: Editura RAO, 2010, pp. 21-60.

6


dintre cele două și anume sursă de alimentare infinită în studiul naturii a științei,în timp ce capitalul este limitat prin resursele pe care le poate oferi pământul.

S.Haret este cel care a introdus o reprezentare a unui corp social menită să caracterizeze măsură în care acesta este bine echilibrat în raport cu un set de criterii a priori dat. Forma cea mai simplă cuprinde trei determinante și anume :materială, intelectuală și morală.Astfel se poate asocia un sistem decizional ce identifică direcții de politică aplicabile în particular problemei de divertisment/cunoaștere.

Pornind de la aceste premise ,a fost posibilă constituirea unui sistem de generare a capitalului uman pe noi dimensiuni,ce au făcut din cultura română o identitate europeană.În special mass-media devine resursa a mecanismului de generare în ciclul intangibil-tangibil a capitalului uman prin conceptul de sursă deschisă neredusa la divertisment:înființarea școlii de matematică românești ce a pornit de la nucleul mecanicii raționale demonstrează faptul că la bază procesului a stat înainte de toate o gândire strategică.

Inițierea unui process de inovare socială a fost concepută prin mijloace apte să inducă polarizare la nivel de opinie publică, suficientă pentru ca răspunsul unui segment în stare de contribuții să capete capabilitatea necesară pe direcția cunoașterii ,pentru a putea construi capital.Ideea reprezentării referențiale a sistemelor sociale, matematizată corespunzător, conduce către un sistem de organizare ce constituie suportul de analiză în orice sistem de intelligence/OSINT.

1.4 Inovarea socială distuctivă: directivele NKVD

URSS nu a oprit cauzele legate de lipsa capitalului intelectual. Această dimensiune nu era concepută independent de ideologie. Astfel, prin procesul heretian, proces de inovare socială, a fost indus un vid de cunoaștere. Din perspectiva intelligence-ului se cuvine analiza cazului inovării sociale distructive, orientat explicit asupra unei națiuni.

De aceea în România nu aveau cum să apară premisele domeniului intelligence/OSINT nici înainte de 1989, din cauza efectelor acelor directive care eu perpetuat spiritul inovării sociale distructive, nici după 1989, din cauza efectelor menținute la nivel mintal. În timp ce în SUA, acest segment se dezvolta, aici funcționa directiva NKVD 1947, Indicația NK/003/46, cod KAA/CC/13, emisă de Moscova la 02.06.1947 privind principiile de acțiune în țările satelite URSS.

Art. 23 din această directivă excludea cuplajul între inovarea socială și cea tehnologică, în timp ce Art. 35 excludea posibilitatea de formare a capitalului uman, interzicând în ciclul de educație resursele de documantarea, formare și profesionalizare. În el se spune că: din școlile elementare, dar mai ales din licee și facultăți, trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare, care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar în licee să se oprească predarea în limba latină, în

7


greaca veche, a filosofiei generale, a logicii și a geneticii. În manualele de istrorie nu trebuie amintit care domnitor a servit sau a vrut să servească binele tării. Se va insista pe lăcomia și răutatea fiecărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. Art. 44 și 45 preluau efectele menționate mai sus și le focalizau către o filosofie de viață dominată de aspirații reduse la semnificația formală a unei diplome acordate de acest sistem. Acestea, dar și alte lucruri de acest gen au indus decupaje pentru care plătim vidul de cunoaștere și astăzi.

Trebuie să avem în vedere faptul că directivele NKVD au fost aplicate tuturor ţărilor care erau sub egida sovieticilor. Ştim că un document asemănător există şi în România, unde a fost aplicat cu rigurozitate, chiar şi după moartea lui Stalin, deşi niciodată nu a fost recunoscut de către autorităţi că aceste directive au fost aplicate şi în ţara noastră .Aceste documente se află la Serviciul Român de Informaţii şi încă sunt clasificate. Personajul principal Pavlovici Beria care a reorganizat şi restructurat NKVD, a supraveghiat înfiinţarea poliţiilor politice de tip sovietic din Europa de Est.Cele mai importante articole în care sunt vizate puncte esenţiale care au fost luate în considerare şi pe teritoriul României au în vedere faptul că : În ambasade era interzisă prezenţa informatorilor autohtoni, Informaţiile erau preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, adică ofiţerul cu cel mai înalt grad din ambasadă. Un alt lucru important îl reprezintă faptul că între soldaţii “noştrii” şi populaţia civilă nu trebuia să se producă legături de niciun fel. Se considera fiind inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; Existau prevederi extrem de dure care încălcau chiar drepturile omului la viaţă : Omorârea oamenilor care întreţineau legături cu orice structură de conducere sau organizaţie dacă această legătură nu era realizată de către NKVD. Trebuiau să întreprindă repartizarea oamenilor desemnaţi de serviciile noastre speciale pentru unificarea organizaţiilor de tineret.Era specificată unificarea tuturor partidelor într-un singur partid,având grijă ca toate rolurile-cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete. Se organiza şi se urmărea ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le sta în faţă. Pentru fiecare congres trebuiau să se pregătească oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile “noastre” secrete. Se acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice deosebite şi cu popularitate, ele trebuiau cooptate în structură,dacă refuzau li se bloca accesul la posturi superioare, iar funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) trebuiau să aibă retribuţii mici. În toate organele de guvernământ trebuia să existe spioni ai structurii.Exista o cenzură a presei referitoare la comerţul făcut. NU era voie să fie denumit comerţ,ci schimb de mărfuri. Nu exista pentru oameni calitatea de proprietar al pământului, ci doar dat în folosinţă un lot. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urma un curs normal pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuia îcepută colectivizarea. În cazul în care ar fi intervenit o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuia redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa

8


nu se ajungea la rezultatul scontat, trebuia organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.Pentru a reusi sa demareze toate planurile lor, toate hotararile si ordinele erau nepunctuale, vagi. Anumite cazuri erau discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (făceau excepţie cazurile ce vizau industria minelor).Sindicatele din uzină nu puteau exercita nicio influienţă asupra activităţii din uzină. Acestea nu aveau dreptul de a se împotrivi conducerii în nicio problemă. Ele trebuiau să fie ocupate cu alte probleme minore.Totul trebuia organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi, care executau impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizau depăşind cadrul activităţii lor.

În legătură cu activitatea băştinaşilor care erau purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative, trebuiau create asemenea condiţii ca aceştia să fie compromişi înfaţa angajatorilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.Cadrelor militare autohtone li se puteau încredinţa pozitii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

Aceste dispoziţii au fost puse în practică de cele mai multe ori în cazuri de “criză” sau atunci când au avut loc evenimente nefericite pentru Serviciul de Securitate al statului. Cele mai bune exemple sunt : cazul Neagu Cosma şi Ion Mihai Pacepa.

2.0 Prezentare Direcţia de Contraspionaj

Direcţia de contraspionaj se află sub conducerea şi îndrumarea permanentã a P.C.R, organele de securitate îşi perfecteazã continuu formele şi metodele sale de muncã, contribuind din plin la apãrarea cuceririlor poporului român, a independenţei şi suveranitãţii sale naţionale. Organele de securitate participã efectiv, alãturi de celelalte organe ale statului, la exercitarea funcţiilor în toate etapele dezvoltãrii sale. În ansamblul muncii de securitate, un loc important îl ocupã activitatea organelor de contraspionaj, care au datoria de a lupta necontenit împotriva acţiunilor de spionaj duse contra ţãrii noastre de cãtre alte state, prin care se urmãreşte subminarea intereselor Republicii Socialiste România pe plan internaţional, aducerea de prejudicii capacitãţii ei de apãrare sau întreprinderea de acţiuni prin care sã-i împiedice progresul social şi economic.

Direcţia Generalã de Contraspionaj va fi creatã din actualele direcţii a II-a şi a V-a şi va fi organizatã astfel:– Direcţia a III-a, care se va ocupa de prevenirea acţiunilor de spionaj ale diplomaţilor şi altor cetãţeni strãini, de organizarea muncii informative şi controlul grãniceresc al punctelor de trecere a frontierei; – Direcţia a IV-a, care se va ocupa de activitatea de contraspionaj şi urmãrire informativã în unitãţile Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Afacerilor Interne.

Principalele sarcini ale Direcţiei de contraspionaj, organ specializat al Consiliului Securitãţii Statului, au ca obiectiv activitãţi precum prevenirea, descoperirea, documentarea şi lichidarea acţiunilor de spionaj şi trãdare desfãşurate pe teritoriul Republicii Socialiste România.

9


Pentru realizarea obiectivului principal al activitãţii sale, Direcţia de contraspionaj îndeplineşte urmãtoarele sarcini: a)Organizeazã şi desfãşoarã munca informativ-operativã în rândul diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, a suspecţilor de spionaj, al personalului agenţiilor comerciale,de transporturi, turistice sau altor oficii aparţinând statelor strãine ce funcţioneazã în R.S. România, precum şi în rândul suspecţilor din alte categorii de cetãţeni strãini ce ne viziteazã ţara în scopuri oficiale sau particulare (comercianţi, ziarişti, tehnicieni,studenţi, turişti etc.). b)Organizeazã şi coordoneazã întreaga activitate pe linia plecãrilor în strãinãtate a cetãţenilor români ce se deplaseazã oficial sau particular, asigurând îndeplinirea sarcinilor ce revin organelor de securitate pe linia H.C.M. 957/1966. c)Organizeazã selecţionarea şi urmãrirea informativ-operativã a cetãţenilor români care în ţarã sau în timpul deplasãrilor peste hotare au fost stabiliţi cã au intrat în legãturi suspecte cu reprezentanţi ai serviciilor de spionaj, precum şi cu firme sau organizaţii cunoscute cã duc astfel de activitate împotriva R.S. România. d)Organizeazã şi desfãşoarã muncã informativ-operativã în cadrul organizaţiilor socialiste stabilite de Consiliul Securitãţii Statului pentru prevenirea, descoperirea,documentarea şi lichidarea activitãţii de subminare a economiei naţionale, de divulgare a secretelor care pericliteazã securitatea statului şi de divulgare a secretului economic. e) Documenteazã activitatea de spionaj desfãşuratã de cetãţenii strãini pe teritoriul R.S. România şi cea de trãdare, subminare a economiei naţionale, de divulgare a secretelor care pericliteazã securitatea statului şi de divulgare a secretului economic,dusã de cetãţenii români. f)Desfãşoarã ancheta penalã de securitate asupra elementelor ce au comis infracţiunile arãtate la punctul „e“. g)Prin mijloace proprii sau în colaborare cu unitãţile specializate, organizeazã şi realizeazã pãtrunderi secrete în sediile reprezentanţelor unor state sau firme strãine, precum şi în alte obiective, în scopul procurãrii de date privind activitatea rezidenturilor de spionaj, cifruri, rapoarte şi alte documente conţinând informaţii politice, comerciale, tehnice etc. h)Întreprinde mãsuri cu caracter informativ-operativ în rândul imigranţilor şi al cetãţenilor strãini şi apatrizilor care au domiciliul permanent în R.S. România, în scopul descoperirii elementelor suspecte de spionaj sau care comit alte infracţiuni ce afecteazã securitatea statului. i)Coordoneazã şi controleazã activitatea de contraspionaj desfãşuratã de inspectoratele judeţene de securitate şi de Inspectoratul Municipiului Bucureşti. j)Urmãreşte activitatea emigranţilor români care duc acţiuni de spionaj împotriva ţãrii noastre, precum şi a legãturilor acestora. k)Pe baza studierii caracterului informaţiilor ce intereseazã duşmanul în diferite perioade, delimiteazã secretele ce trebuie apãrate în mod deosebit şi întreprinde mãsuri corespunzãtoare. l)Concurã la realizarea de pãtrunderi informative în serviciile de spionaj duşmane, în organizaţiile şi firmele aparţinând acestora, precum şi în organizaţiile contrarevoluţionare din diferite ţãri care acţioneazã împotriva R.S. România.6

O structură organizatorică foarte bine dezvoltată este importantă pentru a avea o bună funcţionalitate. Astfel direcţia de contraspionaj este organizatã pe servicii, secţii, birouri şi organe

6 Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 189 din 07.09.1961 cu privire la sarcinile ce revin Direcţiilor a I-a şi a II-a pe linia muncii de contraspionaj, Fond M.I./D.S.-J, 1961/09/07

10


funcţionale, încadrate cu ofiţeri operativi, subofiţeri şi angajaţi civili, în conformitate cu statul de organizare şi funcţiuni stabilit de Consiliul Securitãţii Statului. Serviciile sunt organizate pe linii de muncã (spionaj american, englez, vestgerman,francez etc.) sau probleme (comercianţi, turişti, plecãri în strãinãtate etc.),având în componenţa lor birouri operative, cãrora le sunt repartizate obiective concrete pe linia de muncã sau problema respectivã. În cadrul Direcţiei de contraspionaj funcţioneazã un colectiv de referenţi (documentare-informare), un birou secretariat şi ofiţeri care se ocupã cu probleme de învãţãmânt, organizare-mobilizare, decriptare. Pentru rezolvarea sarcinilor deosebite de muncã, Direcţia de contraspionaj cuprinde în schema sa ofiţeri care lucreazã conspirat în anumite organizaţii socialiste, precum şi ofiţeri detaşaţi. Numãrul acestora şi locul unde funcţioneazã este stabilit de Consiliul Securitãţii Statului.Conducerea întregii activitãţi a Direcţiei de contraspionaj se realizeazã de şeful Direcţiei, care este în acelaşi timp şi locţiitor al directorului general al Direcţiei generale de contraspionaj cãruia i se subordoneazã în mod nemijlocit. Atribuţiile şefului Direcţiei sunt: organizeazã şi conduce munca de contraspionaj şi rãspunde în faţa Consiliului Securitãţii Statului pentru activitatea desfãşuratã;analizeazã periodic stadiul muncii de contraspionaj şi stabileşte principalele mãsuri în vederea clarificãrii operative a problemelor din cadrul Direcţiei;– raporteazã Consiliului Securitãţii Statului şi şefului Direcţiei generale de contraspionaj despre stadiul muncii informativ-operative şi mãsurile ce urmeazã sã le întreprindã; stabileşte – în baza odinelor şi directivelor Consiliului Securitãţii Statului atribuţiile organelor din componenţa Direcţiei. În activitatea sa, şeful Direcţiei este ajutat de locţiitorii sãi, care rãspund de activitatea sectoarelor ce le sunt repartizate. Locţiitorii şefului Direcţiei participã efectiv la elaborarea şi aplicarea principalelor mãsuri informativ-operative, precum şi la rezolvarea celorlalte sarcini ce stau în faţa Direcţiei. Şefii serviciilor sunt subordonaţi direct şefului Direcţiei şi rãspund de activitatea colectivelor ce le conduc. Şefii de servicii îndeplinesc urmãtoarele sarcini:organizeazã, planificã şi controleazã activitatea profesionalã a subordonaţilor;participã efectiv la elaborarea şi aplicarea mãsurilor în baza de lucru şi iau în control acţiunile şi cazurile principale; analizeazã ori de câte ori este nevoie modul cum se realizeazã supravegherea informativã generalã şi urmãrirea informativã a suspecţilor, stabilind mãsurile corespunzãtoare.; raporteazã şefului Direcţiei şi locţiitorilor acestuia stadiul desfãşurãrii muncii de contraspionaj, rezultatele obţinute şi mãsurile ce le întreprind pentru mãrirea eficacitãţii acestora. Locţiitorii şefilor de servicii ajutã şefii serviciilor în realizarea sarcinilor acestora şi rãspund direct de activitatea unui birou operativ pe care îl şi conduc. Locţiitorii şefilor de serviciu care conduc direct birourile operative şi şefii de birouri au urmãtoarele atribuţii: studiazã baza de lucru pe linia de muncã sau problemã în care lucreazã; analizeazã periodic munca cu reţeaua informativã şi stabilesc direcţiile în care trebuie folositã, în vederea creşterii eficacitãţii acesteia; participã efectiv la aplicarea mãsurilor stabilite în principalele acţiuni şi cazuri aflate în lucru în cadrul biroului; iau mãsuri pentru asigurarea executãrii ordinelor şi rãspund de îndeplinirea lor; raporteazã şefului de serviciu stadiul muncii de contraspionaj, rezultatele obţinute şi mãsurile ce urmeazã sã se întreprindã. Ofiţerii operativi rãspund de: stabilirea şi realizarea în cele mai bune condiţii a mãsurilor necesare în acţiuni sau alte lucrãri ce le-au fost încredinţate, precum şi pentru dirijarea complexã şi eficace a reţelei informative; educarea, verificarea şi pregãtirea informativ-operativã a informatorilor şi

11


colaboratorilor, precum şi de instruirea lor asupra sarcinilor ce trebuie sã le îndeplineascã: documentarea acţiunilor ce le au în lucru; efectuarea anchetei penale pentru cazurile ce urmeazã a fi trimise instanţelor judecãtoreşti.7

2.1 Cazul Ion Mihai PacepaÎn România, activitatea de obţinere a informaţiilor externe şi cea de contraspionaj a căzut

între anii 1948 - 1951 în sarcina Serviciului Special de Informaţii SSI instituţie creată sub vechiul regim politic (1940). Bine încadrat cu numeroşi consilieri sovietici, acest serviciu care ţinea de Preşedinţia Consiliului de Miniştrii, a fost restructurat şi inclus la finele lunii martie 1951 în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului (DGSS), ca direcţie autonomă- Direcţia A informaţii externe. În 1978 în contextul schimbărilor din întreaga administraţie şi din Ministerul de Interne, şeful DIE, Nicolae Doicaru este înlocuit cu generalul maior Alexandru Dănescu, deşi cel îndreptăţit pentru această funcţie era Ion Mihai Pacepa, cunoscut pentru relaţia sa foarte strânsă cu familia Ceauşescu şi care avea construită o relaţie strânsă de colaborare chiar cu Nicolae Doicaru. Această situaţie a constituit cu siguranţă unul din motivele care au condus la deteriorarea comportamentului generalului Pacepa cu un impact dezastruos petru întreg spionajul extern român.

Un moment important în parcursul Direcţiei de spionaj şi activităţii de contraspionaj în genere îl reprezintă trădarea generalului Ion Mihai Pacepa. Dispariţia sa de la hotelul Intercontinental din Koln (iulie 1978) a fost doar începutul “furtunii” ce avea să înceapă. Trădarea generalului Pacepa nu a fost iertată niciodată şi a adus consecinţe semnificative întregului aparat de securitate din perioada respectivă. Faptul că un înalt funcţionar de stat, șeful adjunct al Departamentului de Informații Externe s-a “vândut” Serviciilor de Informaţii din SUA a reprezentat o adevărată problemă pentru tot sistemul de contraspionaj şi a adus cu sine schimbări majore. Bilanţul “defectării “ generalului Pacepa, în iulie 1978 a fost după cum se vehicula în cele mai multe medii neoficiale ale vremii, mai păguboase decât cutremurul de pământ din anul precedent. Evenimentul a stârnit un adevărat cutremur în structurile centrale ale statului, DIE, MI, Ministerul de Externe si Ministerul Comerţului Exterior fiind cele mai afectate şi totodată cele care au cunoscut serioase restructurări de personal. 8

2.2 Efectele în plan extern şi intern ale trădării generalului Ion Mihai PacepaÎn plan extern, Nicolae Ceauşescu a realizat că nu poate rezolva această situaţie, ci

dimpotrivă, presiunea exercitată asupra autorităţilor americane pentru extrădarea generalului Pacepa nu ar aduce decât la înrăutăţirea situaţiei. Era suficient de clar că în acel moment Pacepa era deja sub tutela CIA.

7 Consiliul National pt. Studirea Arhivelor Securitatii, “Securitatea. Structuri/cadre, obiective si metode” 1948-1989 (vol. I-II), Editura: Enciclopedica, Bucureşti, 2006, p.80-828 Mihai Pelin, Culisele spionajului românesc. DIE (1955-1980), Bucureşti, 1977, p.13

12


În plan intern, “conducătorul suprem” a ordonat să înceapă o aspră anchetă, care să conducă printre altele la decapitarea principalului serviciu de spionaj al României. Între măsurile preconizate şi realizate parţial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o altă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unităţi ale Ministerului de Interne a ofiţerilor care fuseseră subordonaţi şi colegi ai generalului Mihai Pacepa. A fost dispusă rechemarea în ţară a majorităţii ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în occident bănuiţi că erau cunoscuţi de către defector. Chiar dacă numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a crezut, unii dintre ofiţerii ilegali plasaţi în exterior sub identităţi de împrumut şi care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în ţară, părăsind propriile familii şi renunţând la poziţiile obţinute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduşi în ţară chiar şi o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuţi de consilierul prezidenţial ajuns în SUA. Se duceau de râpă astfel eforturile întreprinse în două decenii a unei direcţii de a-şi forma oameni, de a crea legături şi o agentură capabilă să ofere informaţii de valoare.

Din informaţiile obţinute în urma rapoartelor în cadrul cercetărilor efectuate în legatură cu actul de trădare al lui Pacepa rezultă că mai multi foşti ofiţeri DGIE care au fost trecuţi în rezervă, înainte ori după comiterea actului de trădare au fost angajaţi la diferite întreprinderi româneşti de comerţ exterior, unde unii ocupă funcţii de conducere pe linia cărora intră în relaţii curente cu cetăţeni străini şi efectuează frecvente deplasări în străinătate. Fuga lui Mihai Pacepa era cu siguranţă nu numai o lovitură dată cuplului prezidenţial, ci şi personalului care lucrase în DIE cu influienţă asupra carierei,dar şi a vieţii personale a acestora. Toţi generalii din conducerea DIE au fost încarceraţi la Rahova, iar aproximativ 2 luni au dat sute de declaraţii. Din analiza acestora comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns care reprezenta cel mai important lucru al momentului: “cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze?”9

Au fost cercetate sute de dosare de cadre şi de agenţi pentru a se vedea în ce masură sunt vulnerabili sau loiali Securităţii. În consecinţă au fost retraşi cei mai multi dintre ofiţerii acoperiţi din ambasada României de la Washington, consulatele din New York, Londra şi Paris, din Roma şi pe cei din RFG, din Japonia şi America Latină. Ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit şi numit prim secretar la Vâlcea. De asemenea a fost destituit din funcţia de ministru al turismului, fostul şef al DIE, Nicolae Doicaru, care a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureştiului. Generalul Eugen Luchian , un apropiat al lu Ion Mihai Pacepa ese arestat, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru deţinere de documente secrete.

Toţi foştii ofiţeri suspectaţi sunt cunoscuţi de cetăţenii străini cu care au avut relaţii operative ori de afaceri şi, ca urmare a trădarii lui Mihai Pacepa, chiar şi de către serviciile străine de informaţii şi contrainformaţii. Această stare de fapt creează un pericol deosebit pentru cadrele respective şi poate avea grave urmări pentru prestigiul întreprinderilor româneşti de comerţ exterior unde sunt reprezentanţi. Pentru a preveni producerea şi în viitor a unor trădari sau a altor evenimente negative în legatură cu foştii ofiţeri ai DGIE scoşi în rezervă au fost analizate măsuri precum: “interzicerea angajării foştilor ofiţeri ai DGIE în unităţile

9 Neagu Cosma, Cum a fost posibil? Cârtița Pacepa, Editura Paco, Bucureşti, p. 135-139

13


Departamentului Securităţii Statului ; să (se) depisteze pe toţi foştii ofiţeri ai DGIE angajaţi în prezent în întreprinderile de comerţ exterior ori în locuri de muncă ce presupun relaţii cu cetăţeni străini sau deplasări în străinătate şi, prin măsuri adecvate, să determine scoaterea lor, iar în viitor să se interzică atât angajarea acestor persoane în astfel de locuri de muncă cât şi aprobarea deplasărilor în străinătate în interes de serviciu sau personal.”10

Ca urmare au avut de suferit membrii marcanţi ai nomenclaturii de partid şi numeroase cadre din aparatul de conducere al Securităţii.

Au existat ulterior în septembrie 1979 propuneri de interes operativ ale unor ofiţeri activi ai DGIE, în care se preconizează un set de măsuri necesare pentru a diminua impactul defecţiunii generalului Mihai Pacepa asupra spionajului românesc: Astfel Colonelul I. Minoiu propune să se stabilească în ce masură actualul sistem de criptare folosit de noi în legaturile externe mai rezistă la eventualele acţiuni ale organelor de contrainformaţii duşmane. Colonelul Duma Ion propune ca pentru o perioadă de timp să se renunţe la organizarea legăturilor impersonale cu agentura recrutată din rândul cetăţenilor autohtoni. De asemenea scoaterea din preocupări a informatorului Maltus (obiectiv de energie nucleară), al cărui dosar a fost studiat de Pacepa.11

2.3 Prejudiciile lui Pacepa în perioada desfăşurării activităţii pe teritoriul RomânieiPrivind dintr-o altă perspectivă, întreaga activitate a lui Mihai Pacepa a creat nenumărate

prejudicii regimului, poate chiar mai mari decât “fuga” sa. Privind rezultatele din verificările efectuate cu privire la actul de trădare a patriei de către Ion Mihai Pacepa a rezultat că în activitatea desfăşurată pe linia muncii de informaţii externe sub conducerea gl. Colonel Nicolae Doicaru şi a lui Mihai Pacepa au existat fenomene extrem de grave pe o perioadă îndelungată de timp. În activitatea acestora s-au semnalat încălcări ale prevederilor documentelor de partid şi principiilor vieţii socialiste, care au culminat cu actul de trădare al lui Pacepa. Aşadar s-au obţinut în decursul timpului unele semnalări care indicau existenţa în aparatul DGIE, a unor trădători, inclusiv materiale din care rezultau suspiciuni cu privire la Mihai Pacepa ;Au fost comise trădări şi au eşuat acţiuni cu consecinţe deosebit de grave asupra muncii de informaţii externe; Au existat date din care rezultă scurgerea de informaţii despre activitatea DGIE şi divulgarea altor secrete; Au fost săvârşite grave încălcări ale regulilor obligatorii de muncă, ale principiilor de bază privind compartimentarea şi secretizarea activităţii de informaţii externe ;Au fost descoperite mijloace TO introduse de duşman în oficiile diplomatice sau reprezentanţele noastre economice din străinătate; Au fost tolerate abateri grave săvârşite de cadrele DGIE, aici amintim cazul ofiţerului Pereanu care şi-a ucis soţia.12 Amintim de asemenea încălcarea de către fosta conducere a DGIE a hotărârilor de partid, a ordinelor comandantului suprem, practicarea deliberată a dezinformării, comiterea unor grave abateri, abuzuri şi ilegalităţi, sustragerea aparatului DGIE de sub control.13

10 A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 39, filele: 56-6011 A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 39, filele 257-258.12 A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 35, 13 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, “Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securităţii”, editura Enciclopedica Bucureşti, 2009

14


În concluzie, în timp ce în DGIE se încălcau cele mai elementare reguli de conspirativitate şi compartimentare, Doicaru şi Pacepa invocau principii de muncă drept pretext pentru a se sustrage de sub controlul partidului, de sub orice formă de control din partea conducerii Ministerului de Interne.

În plan intern acest eveniment a primit o importanţă exagerată astfel s-a ajuns ca prejudiciile create spionajului românesc de Nicolae Ceauşescu şi comisia de anchetă condusă de Tudor Postelnicu să fie mai mari decât defecţiunea lui Ion Mihai Pacepa. Aşa cum afirma şi Nicolae Pleşiţa, cel care a preluat conducerea CIE în anul1980, el nu a făcut decât să oprească demolarea a ceea ce mai rămăsese din DIE, cerând ca ofiţerii care mai lucrau în spionaj să fie lasaţi să-şi continue activitatea. “Nu mai aveam timp de aşteptat şi de verificat” 14. Explicabil din moment ce după 1979, România va intra într-un amplu declin atât pe plan intern cât şi extern, cauzat în mare parte de acţiunile şi declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu. Aparatul CIE a fost redimensionat, au fost revizuite planurile de acţiune şi de căutare a informaţiilor în aşa fel încât s-a putut verifica cât a deconspirat Ion Mihai Pacepa. CIE şi DIE au fost angrenate în rezolvarea altor probleme de competenţa altor ministere (încheieri de contracte economice, participarea la alte tranzacţii comerciale, procurarea de aparatură tehnică sau alte bunuri sau valori) s-a ajuns la nivelul de a se face concurenţă ministerelor de resort.

2.4 Efectelele trădarii generalului Pacepa cauzate regimului politic comunistPentru regimul politic, mai ales pentru Nicolae Ceauşescu, acest eveniment i-a mărit

neîncrederea în Ministerul de Interne în general, şi în Securitate în particular. Astfel dictatorul a manifestat o tot mai mare preferinţă pentru serviciile Armatei. Tensiunea şi suspiciunea între “conducerea superioară” şi cea mai mare parte a conducerii Ministerului de Interne au crescut în intensitate după momentul iulie 1978, Nicolae Ceauşescu punând în fruntea acestui minister activişti cu ştate vechi , care se dovediseră loiali de-a lungul timpului, dar care nu aveau deloc experienţa muncii de informaţii sau a celei represive. De aici şi o anumită deprofesionalizare a cadrelor din toate structurile MI, ceea ce a însemnat, în parte, o revenire la unele metode brutale de represiune, precum cele din anii 1950.

În opinia mea, trădarea generalului Pacepa a contribuit prin efectele ei la căderea regimului comunist în România, dar consider că a existat un întreg angrenaj pus la punct pe o perioadă îndelungată de timp. Astfel nu doar trădarea acestuia cât şi acţiunile preliminare au ajutat la căderea unui regim care deja avea multe probleme. În primul rând el a reuşit să zdruncine din temelii unul dintre pilonii principali ai unui regim totalitar, poliţia politica înfăţişată prin Securitate în România. Analizând rapoartele din ancheta realizată actului de trădare a generalului Pacepa vom observa faptul că sunt prezente doar acelea care prezentau exclusiv aspectele negative. Trebuie să avem în vedere că atât rapoartele cât şi declaraţiile au putut fi redactate sub presiunea unor anumiţi factori sau chiar sub teroare. Aşadar efectul care s-a observat pe termen lung şi care consider că a avut cea mai mare importanţă este acela al destablizării sistemului care în final a condus la căderea regimului comunist. Întrebarea pe care o

14 Ibidem pg.49

15


ridic în acest moment este dacă Serviciile americane ar fi avut un interes direct ca în Romania să se producă această cădere a regimului comunist; iar dacă da care ar fi fost acestă? Oare poziţia geostrategică de care se bucura România era un element cheie pentru americani? De ce Pacepa a reprezentat persoana cheie pentru CIA?

2.5 Persoane cheie în cazul trădării lui Mihai PacepaConsider că pornind de la cazul “Felix” putem ajunge la câteva răspunsuri importante

care au în vedere desluşirea trădării lui Pacepa. “Felix”, cetăţean American, legătura externă a DGIE de mai mulţi ani, fost cetăţean al ţării noastre, a fost folosit de UM 0920 (fosta denumire a UM 0110 anti –KGB) în diferite acţiuni îndeosebi pe linia identificării unor trădători din rândul cadrelor DGIE. Acesta era cunoscut la DGIE de către cadrele care îl aveau în legatură ca mafiot şi fusese folosit cu success în identificarea unor trădători din rândul cadrelor DGIE mai ales pe teritoriul SUA. În iunie 1978 cu prilejul venirii sale la noi în ţară pentru a-şi petrece concediul, îi mărturiseşte gl. Manea Gheorghe cu care s-a întâlnit la Bucureşti că nu este mafiot aşa cum spusese până atunci, ci cadru CIA. De asemenea el a mai arătat că nu şi-a divulgat adevărata calitate de la începutul legăturii cu organele noastre, întrucât CIA nu cunoaşte nimic despre colaborarea sa cu serviciul român de informatii, iar în cazul în care s-ar afla acest aspect de la trădătorii DGIE stabiliţi în SUA, ar avea pentru el urmări grave. El a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă sarcini concrete de la de la gl. Manea sprijinind în continuare organele noastre şi stabilind în acest sens alte întâlniri la întoarcerea sa de pe litoral. Astfel “Felix” era primul cadru CIA care îşi divulga din proprie iniţiativă adevărata calitate şi îşi oferea serviciile statului român. Însă ce este cel mai important, ce l-a determinat pe gl. Gh. Manea să nu menţioneze nimic cu privire la “Felix” în rapoartele din august 1978 în cadrul cercetărilor întreprinse imediat după dezertarea trădătorului Pacepa, Manea raportând comisiei de cercetare abia în aprilie 1979 după ce “Felix” a suferit un grav accident de circulaţie în New York. În raportul prezentat în aprilie 1979 este prezentat faptul că mărturisirile lui “Felix” au fost raportate verbal, imediat, adică în iunie 1978, doar lui Pacepa de către Gheorghe Manea. Pacepa, aşa cum este menţionat şi în raport, s-a arătat dezinteresat şi nu a făcut nicio precizare cu privire la modul în care să se acţioneze în continuare cu “Felix”. Este evident că acesta a avut un motiv bine întemeiat pentru care nu a luat nicio măsură în privinţa lui “Felix”, acesta fiind un caz atât de deosebit. De asemenea trebuie să sesizăm faptul ca Gh. Manea vechi cadrul al DGIE cu multă experienţă în munca de informaţii externe nu a fost surprins de atitudinea lui Mihai Pacepa faţă de faptul că un cadru CIA îşi oferea serviciile şi ca urmare este total nejustificat că el nu raportat imediat conducerii Departamentului Securităţii Statului cele cunoscute. Cu atât mai grav este că reluând cazul “Felix” în mai multe rapoarte prezentate la cererea comisiei de cercetare în aprilie 1979 gl. Manea Gheorghe susţin că după dezertarea lui Mihai Pacepa, la întoarcerea lui “Felix” de pe litoral în Bucureşti, s-a întâlnit din nou cu acesta şi cu acest prilej i-a spus că între timp un cadru cu muncă de conducere din DGIE trădase şi se afla in SUA. “Felix” şi-a afirmat teama că Pacepa îl va trăda, acesta rămânând în continuare în ţara noastră până în jurul datei de 24 august 1978, timp în care s-a mai întâlnit cu gl. Manea care i-a cerut ca la întoarcerea în SUA să acţioneze pentru identificarea trădătorului şi să comunice urgent datele obţinute. Nici despre aceste aspecte

16


nu a fost raportat nimic comisiei de cercetare deşi cunoştea că prezenţa lui “Felix” în ţara noastră în acel moment avea o importanţă deosebită.15

Privind cazul în ansamblu putem pune la îndoială afirmaţiile gl. Manea mai ales având în vedere că informaţiile au fost aduse la cunoştinţă abia 9 luni mai târziu, iar pentru acest lucru cu siguranţă a existat un motiv personal. Consider că Manea ştia cine este “Felix”chiar dinainte ca acesta să îşi mărturisească identitatea de agent CIA. Poate fi interpretat ca o strategie a lui Manea de a ţine inamicul aproape, mai ales în condiţiile în care a văzut reacţia lui Pacepa; de a descoperi adevăratul motiv pentru care “Felix” şi-a pus la dispoziţie serviciile chiar şi după dezertarea lui Pacepa. De asemenea este foarte probabil ca “Felix” să fi devenit un al doilea “Pacepa” întrucât acesta şi-a continuat colaborarea cu Manea, iar când a ajuns în SUA acesta a suferit acel accident, care este puţin probabil să fi fost autentic. Este clar că SUA era interesată de impactul pe care l-a avut “trădarea” lui Pacepa, dar mai ales de efectele sale, iar “Felix” era un pion bine plasat, care datorită tăcerii lui Manea a putut rămâne la noi în ţară fără a fi luat în vizor de comisia de Anchetă. Însă această tăcere a lui Manea probabil a costat, iar preţul nu l-a plătit la noi în ţară, ci când a ajuns în SUA. Cel mai probabil Serviciile americane au detectat apropierea exagerată de Serviciile române şi pentru a evita eventuale surprize au preferat să îl elimine. Referitor la deconspirarea calităţii sale de membru CIA este clar că aceasta nu a fost din proprie iniţiativă, ci la comanda CIA cel mai probabil reprezentând un semnal transmis lui Pacepa. Mai rămâne însă o întrebare: Ce a avut de câştigat gl. Gheorghe Manea din această conjunctură?

2.6 Percepţia lui Neagu Cosma despre actul de trădare al lui Ion Mihai PacepaNeagu Cosma – general, comandant al Direcţiei a III-a de Contraspionaj - Departamentul

Securităţii Statului în perioada 1959-1973 a fost printre cei mai asprii „critici” ai lui Pacepa. Generalul Cosma a avut opinii îndoielenice despre Mihai Pacepa chiar şi înaintea dezertării acestuia. Este greu de spus cât de obiective erau aceste perspective asupra șefului adjunct al Departamentului de Informații Externe, Pacepa. Chiar dacă generalul maior în rezervă nu a avut cea mai bună părere despre Ion Mihai Pacepa, Neagu Cosma a prezentat un raport asupra dezorganizării din cadrul DGIE şi metodele de lucru ale celor doi şefi : Nicolae Doicaru şi Ion Mihai Pacepa abia în septembrie 1978, după actul de trădare al lui Pacepa.

Neagu Cosma afirmă faptul că Pacepa se ocupa cu munca de influienţă, cu “deschiderea” uşilor pentru anumite persoane, cu pregătirea oamenilor de decizie pentru o decizie favorabilă departamentului. El primea listele de “nevoi” de la diverşi tovarăşi şi tot el le “onora”. Studia slăbiciunile fiecăruia, lărgea breşa cât şi unde se putea după care manevra slăbiciunile lor după bunul său plac. Pacepa nu avea nimic sfânt; fără caracter; tipul arivistului gata de orice pentru parvenire; carierist care viza vârful piramidei; toţi din jurul său erau proşti numai el era deştept.Neagu Cosma subliniază faptul că Pacepa era complexat de anumite lucruri în relaţie cu soţia sa şi că de la început acesta nu ar fi trebuit acceptat în organele de informaţii, pentru că se cunoaşte foarte bine faptul că oamenii complexaţi sunt o pradă uşoară pentru serviciile adverse. De asemenea afirmă faptul că nu a sancţionat niciun subaltern pentru a nu se pune rău cu nimeni şi

15 A.C.N.S.A.S, Fond Documentar, dosar nr. 3447, vol.39, filele 135 - 155

17


că avea un stil de viaţă occidental fiind şi un impostor. Îi sunt aduse acuze de abuz în funcţie şi de încălcarea normelor, a legii prin practicarea traficului de influienţă, calomniind şi insultând. Punea mai presus propriile interese şi nu pe cele ale statului. Pacepa a făcut politica scaunului, a lovit pe cei mici şi a linguşit pe cei mari.16

Tot ceea ce am relatat mai sus sunt opiniile unei persoane care în timp s-a demonstrat că a avut aproximativ aceleaşi defecte ca Pacepa. Cu toţii ştim că şi Neagu Cosma a fost considerat un trădător doar că la un alt nivel, iar restructurarea Direcţiei de contraspionaj realizată după plecarea lui a fost asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat după cazul Pacepa. Bineînţeles că fostul şef al Direcţiei de Contraspionaj nu a recunoscut niciodată, ci dimpotrivă consideră că a fost tot “mâna” lui Pacepa si a lui Doicaru. Neagu Cosma susţine că faptul hotărâtor care a dus la scoaterea acestuia din funcţie a fost atunci când Colonelul Mircea Aurel, s-a înţeles cu Doicaru şi Pacepa cum să îl elimine, iar el să îi ia locul. “Mi-au pus microfoane în birou şi au început să măsluiască benzi care să sune bine. Tehnica este simplă, ştie oricine, fără să fii mare specialist, cum poate fi “fabricată” o bandă. Dar cum eu nu puteam să vorbesc singur în birou, au mai “lipit” pe cineva. Nici acum nu ştiu cine mi-a fost “complicele”şi treaba era ca şi făcută. Tovarăşul Bobu a dat crezare, a scris chiar el un referat la Secţia Cadre a Comitetului Central, a fost prezentat tovarăşului Ceauşescu,care l-a semnat cu convingerea că ce era scris acolo erau fapte reale. Probabil că banda nu a fost prea reuşită, iar argumentele total lipsite de consistenţă, de aceea nu mi-au fost puse în faţă.”17 Astfel descrie Neagu Cosma cazul său, însă este evident că lucrurile nu au stat chiar aşa.

Consider că afirmaţiile pe care le face Cosma asupra lui Pacepa în spatele unor adevăruri care sunt vizibile se află o invidie dacă o putem numi aşa, pentru ceea ce a obţinut Pacepa în timpul în care acesta a fost in Serviciul român, dar şi după plecarea acestuia. Este vizibilă dizgraţia personală pe care Cosma o arată pentru Pacepa deoarece acesta reuşise ceva ce probabil Cosma şi-ar fi dorit să se întâmple şi pentru el. Neagu Cosma consideră că plecarea sa din funcţie a reprezentat lichidarea contraspionajului român şi începerea unor politici “bolnave “ pentru Serviciile de spionaj române. Acesta nu recunoaşte faptul că multe lucruri erau grav avariate încă de când el era în fruntea serviciului de contraspionaj si poate chiar el a început acest declin. Opinia mea este că el manifestă subliminal prin declaraţiile sale doar regretul că nu a putut ajunge la “performanţele” lui Pacepa deoarece în realitate multe dintre greşelile şi încălcările pe care le-a săvârşit Pacepa erau şi în palmaresul lui Neagu Cosma.

3.0 ConcluziiChiar dacă ancheta asupra cazului Ion Mihai Pacepa a fost consistentă, complexă şi de

lungă durată au rămas încă probleme care necesită să fie rezolvate. De exemplu analizarea si clarificarea deplină a situaţiei ofiţerilor implicaţi în diverse legături cu cadre sau agenţi ai

16 A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol 6, filele: 218 - 22817 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, “Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securităţii”, editura Enciclopedica Bucureşti, 2009, p.297

18


serviciilor de informaţii sau contrainformaţii străine, precum şi natura reală a relaţiilor unor cadre din Ministerul de Interne sau din alte organe şi instituţii centrale cu trădătorul Pacepa.

La trei decenii de la acea defecţiune, documentele din arhiva Securităţii oferă perspective noi asupra întregii categorii de probleme legate de politica externă a României, de calitatea clasei politice de la Bucureşti şi coboară până la relaţiile familiale existente între colegii generalului Mihai Pacepa. Toate documentele prezintă o scenă din marea isorie a comnismului român.

Aşadar deşi se cunoşteau multe din gravele încălcări săvârşite de Doicar şi Pacepa nici unul dintre cei care ocupau funcţii de răspunder în DGIE nu a luat poziţie şi nici nu au informat organele superioare de partid şi de stat. De ani de zile, cadrele de conducere din DGIE atât din central cât şi de la rezidenţe, cunoşteau abuzurile şi ilegalităţile celor doi, dar până la comiterea actului de trădare al lui Pacepa nu au făcut niciodată obiectul unei analize.

Prin poziţia adoptată, Doicaru şi Pacepa au constituit o frână în realizarea unei cooperări continue şi eficace cu aparatul intern de securitate, nu au permis furnizarea informaţiilor de interes operativ care să ajute aceste organe şi chiar au diminuat posibilităţile acestuia prin măsuri iniţiate sub diferite acoperiri.

În concluzie indiferent de cultura adoptată există o platformă de cunoaştere comună şi putem ajunge la politicile comparate şi la studiul intelligence-ului . Consider că în anumite momente poate fi mai eficientă o cultură de informaţii bine dezvoltată decât o încercare pripită de a aplica o cultură de intelligence deoarece riscăm să cădem în capcana formelor fără fond.

Bibliografie

19


1. Sherman Kent „Strategic Intelligence “, PRINCETON, NEW JERSEY, PRINCETON UNIVERSITY PRESS 1949

2. Willmoore Kendall, Review: The Function of Intelligence Source: World Politics, Vol. 1, No. 4 (Jul., 1949), pp. 542-552Published by: Cambridge University Press

3. Vannevar Bush, ” The Science News-Letter”, Vol. 48, No. 4, (Jul. 28, 1945), Published by: Society for Science & the Public

4. Gabriel Sebe, “Mass-media, Revoluţia Surselor Deschise. Geneza OSINT,” în George Cristian Maior, coord., Un război al minţii: Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI, Bucureşti: Editura RAO, 2010.

5. George Cristian Maior, “Cunoaşterea strategică în era globalizării,” în Idem, coord., Un război al minţii: Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI, Bucureşti: Editura RAO, 2010

6. Acte normative - Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 189 din 07.09.1961 cu privire la sarcinile ce revin Direcţiilor a I-a şi a II-a pe linia muncii de contraspionaj, Fond M.I./D.S.-J, 1961/09/07

7. Consiliul Naţional pentru Studirea Arhivelor Securităţii, “Securitatea. Structuri/cadre, obiective şi metode” 1948-1989 (vol. I-II), Editura: Enciclopedica, Bucureşti, 2006

8. Mihai Pelin, Culisele spionajului românesc. DIE (1955-1980), Bucureşti, 1977

9. Neagu Cosma, Cum a fost posibil? Cârtiţa Pacepa, Editura Paco, Bucureşti 2006

10.A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 39, 35, 611.Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, “Ion Mihai Pacepa

în Dosarele Securităţii”, editura Enciclopedica Bucureşti, 2009

20

Contraspionajul în intelligence

Documents

Transcript of Contraspionajul în intelligence