Introducere

Asanarea economiei si mai ales franarea consumului, concomitent cu stimularea

investitiilor publice si private, autohtone sau straine, in vederea realizarii unei productii

competitive pe plan european si international, s-a reflectat pe plan juridic prin adoptarea de acte

normative - legi si ordonante guvernamentale - printre care se afla si reglementarea, pentru prima

data in Republica Moldova, a operatiunilor de leasing si a societatilor de leasing.

Un prim pas in patrunderea intelesului termenului de leasing il constituie o analiza a

ratiunilor care au stat la baza aparitiei acestui tip de contract   si a necesitatilor carora trebuie sa

le raspunda.

Leasingul reprezinta o treapta inainte in finantarea societatilor comerciale care doresc sa

isi achizitioneze utilaje si echipamente, dar care nu au posibilitati financiare.

Aceasta tehnica de finantare care presupune un risc ridicat,vine sa dea satisfactie

agentilor economici care nu pot sa obtina credite de la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile

mobile si imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natura a afecta dinamismul

specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasingului este de a asigura finantarea integrala prin fonduri

imprumutate a unei investitii fara ca beneficiarul sa constituie masuri asiguratorii; prin aceasta

leasingul se distinge de traditionala creditare a investitiilor, unde intreprinderea beneficiara

suporta o parte din valoarea investitiei.

De aceea leasingul ca tehnica de finantare vizeaza in primul rand, intreprinderile care

urmaresc largirea activitatii si ridicarea performantelor, iar pe plan mai general, asigura

progresul tehnic.

1

Aspecte generale ale contractului de leasing.

Scurt istoric.

Termenul leasing provine de la verbul englez to lease, care se traduce prin „a închiria”.

Leasingul, ca instituţie juridică, a luat naştere în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, odată

cu dezvoltarea vertiginoasă a industriei, iar un rol important în acest sens l-a avut transportul

feroviar. Proprietarii minelor de cărbune aveau nevoie de vagoane, dar nu dispuneau de resurse

financiare suficiente pentru a le procura, de aceea, au convenit cu producătorii ca aceştea să le

ofere vagoanele anticipat, iar achitarea să fie efectuată în mod treptat, pe măsura realizării pe

piaţă a cărbunelui. Mai apoi, leasingul a fost preluat şi extins în Statele Unite ale Americii. Prima

operaţiune de leasing în SUA a apărut în anul 1877, când societatea „Bell Telephone Comp” a

oferit abonaţilor săi posibilitatea închirierii aparatelor telefonice pe termen lung, cu dreptul de a

le procura la finele chiriei. Datorită acestui curs, SUA a fost telefonizată mai rapid decât celelalte

state ale lumii.

În actele normative ale Republicii Moldova termenul de „leasing” datează cu anul 1991

însă leasingul a dobândit o reglementare proprie tocmai în anul 1996, prin Legea nr.731 cu

privire la leasing în present fiind abrogată. Neoficial însă, posibilitatea folosirii contractului dat a

existat şi până la apariţia legii nominalizate, deoarece Codul civil din 1964 permitea încheierea

oricăror contracte, chiar dacă acestea nu erau prevăzute de lege. În practică, un asemenea

contract era calificat ca unul nenumit ori era asimilat cu contractul de închiriere.

Piaţa de leasing din Republica Moldova este relativ tânără comparativ cu alte tari in care

acesta cunoaste o dezvoltare mai avansata. Prima companie de leasing din Republica Moldova a

fost „MoldLeasing”, fiind fondată în anul 1989 şi avea ca gen de activitate darea în chirie a

combinelor frigorifice şi a utilajului agricol. Însă majoritatea companiilor de leasing au intrat pe

piaţa moldovenească după anul 2000, iar în prezent se află într-o competiţie directă cu băncile

comerciale privind finanţarea achiziţionării de automobile. Conform datelor Biroului Naţional de

Statistică pentru anul 2014, dintre obiectele acordate în leasing mijloacele de transport au

constituit 93,2%, în timp ce maşini şi utilaje – 2,5%, clădiri şi construcţii speciale – 3% şi alte

mijloace – 1,3%. Faptul că companiile de leasing din Republica Moldova îşi limitează activitatea

la mijloace de transport se datorează cererii de piaţă, în timp ce leasingul altor produse (de

2

exemplu, al imobilelor) este redus fiindcă necesită resurse financiare mari de care majoritatea

companiilor nu dispun.

Avantajul leasingului se manifestă prin posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a

primi în posesie şi folosinţă autovehicule, terenuri, case, echipamente şi alte bunuri, iar plata să o

facă treptat. De exemplu, o întreprindere de transport îşi poate reînnoi parcul de autobuze

primind în leasing unităţi de transport pe care le va antrena la efectuarea rutelor şi va achita

ratele de leasing în decursul a cinci ani.

Noţiunea contractului de leasing

In demersul nostru pentru intelegerea leasing-ului, am considerat ca aceasta notiune, pentru a fi cat mai clar inleleasa, trebuie privita prin prisma definitiilor si intelesurilor pe care aceasta operatiune a primit-o in diferitele dictionare intalnite.

Vocabularul economic si financiar defineste leasing-ul ca fiind o tehnica de credit profesional ce comporta un contract de inchiriere a echipamentelor mobiliare si imobiliare, insotit de o promisiune de vanzare in favoarea locatarului

Leasingul este privit ca o operaţie juridică triunghiulară prin care o persoană cumpără un

bun spre a-l închiria ulterior altei persoane care la finele contractului de locaţiune are dreptul să

exercite o opţiune între trei posibilităţi, şi anume: de a continua raportul juridic de locaţiune; de a

rezilia contractul respectiv ori de a cumpăra bunul ce-i fusese închiriat.

Cadrul legal al leasingului este oferit de Legea cu privire la leasing şi Codul civil. Potrivit

legii cu privire la Leasing, contractul de leasing este contractul în a căruia bază o parte (locator)

se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să îi asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui

bun, contra unei plăţi periodice (rată de leasing), achiziţionat sau produs de locator, iar la

expirarea contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a

prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale (art.3). O noţiune

asemănătoare pentru contractul de leasing este redată prin prisma art.923 alin.1 din Codul civil,

potrivit căruia prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi

(locatar), să asigure posesiune şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator,

contra unei plăţi periodice,mai fiind numita si rata de leasing.

În mod schematic, operaţiunea de leasing se prezintă în felul următor: persoana fizică sau

juridică (beneficiar) are nevoie de un bun, dar nu dispune de bani suficienţi pentru a-l procura. În

acest scop, el se adresează cu o cerere unei companii de leasing, în care descrie bunul pe care

vrea să-l achiziţioneze. Compania de leasing, înainte de a-şi da acordul, studiază dacă afacerea

va fi rentabilă pentru ea. Dacă da, va recurge la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu

producătorul, iar bunul astfel procurat îl va transmite beneficiarului, în temeiul unui contract de

locaţiune (leasing).

3

Comparativ cu legislaţia altor state, definiţia contractului de leasing prevăzută de Legea

cu privire la Leasing este una dintre cele mai exacte şi corecte. Pentru comparaţie, definiţiile

contractului de leasing din Legea cu privire la leasing a Federaţiei Ruse, dar şi a Ucrainei, nu

prevăd dreptul de opţiune al locatarului, care, de fapt, ar trebui să stea la baza oricărui contract

de leasing.

Caracterele juridice a contractului de leasing

Ca si orice contract, contractul de leasing este caracterizat printr-un şir de caractere

juridice, ce determină şi acordă acestui contract un statut special.Astfel contractul de leasing

capata un statut special avind la baza urmatoarele caractere:

În primul rând, contractul este unul consensual deoarece manifestarea voinţei părţilor în

forma cerută de lege (forma scrisă) este suficientă pentru ca contractul să poată fi considerat

încheiat. În cazul în care obiect al contractului de leasing îl constituie unul sau mai multe bunuri

imobile (case, terenuri, construcţii etc.), alături de respectarea formei scrise, contractul va trebui

înregistrat la oficiul cadastral în a cărui rază de activitate se află bunul.

Prin urmare contractul de leasing este un contract sinalagmatic multilateral, ceea ce reiese din art. 3 al Legii cu privire la leasing, deoarece acesta implica trei subiecţi: locatorul, locatarul şi vînzătorul (furnizorul) echipamentului. Caracterul trilateral al raporturilor de leasing este întărit şi prin art. 5 al Legii „Cu privire la leasing”. În acelaşi timp art. 6 al Legii numite prevede, că în cadrul unei structuri complexe a relaţiilor contractuale, contractul de leasing este bilateral, deoarece, este încheiat între două părţi: locator si locatar. Ar fi binevenit de a elimina aceasta contradicţie pe calea excluderii posibilităţii de utilizare în cadrul raporturilor de leasing a aşa-numitei structuri simple a legăturilor contractuale.1

Spre comparaţie în literatura română contractul de leasing este caracterizat ca fiind un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de leasing, în calitate de locator (finanţator) şi utilizator.2

Referitor la caracterul sinalagmatic putem enunţa că acesta se caracterizează prin obligarea reciproca a părţilor. Părţile la contract dobîndesc reciproc drepturi şi obligaţii, unde de regulă, dreptul uneia din părţi îi corespunde obligaţia celeilalte părţi, însă aceasta nu constituie o regulă fără excepţii.3

Analizînd, cele expuse menţionăm că totuşi contractul de leasing este un contract sinalagmatic multilateral luind in consideratie prevederile legislatiei in vigoare însă e necesar de a elimina contradicţiile existente în Legea „Cu privire la leasing”.

Contractul de leasing este un contract cu titlu oneros, fiindcă ambele părţi urmăresc

realizarea unui profit propriu, profit evaluat în bani. Locatorul primeşte ratele de leasing plătite

periodic de către locatar, din care obţine şi un venit, iar locatarul beneficiază de folosinţa bunului

pe perioada derulării contractului şi la sfârşit, dacă doreşte, poate răscumpăra bunul.

1 Revista Nationala de drept, nr. 6 2001, pag. 26.2 D.Clocotici, Gh.Gheorghiu, „Operatiunile de leasing”3 I.Trofimov, „Dreptul contractelor”, partea generala, Chisinau 2002, pag. 14.

4

Totodată fiind un contract oneros se mai caracterizează prin caracterul său comutativ,4 întru cît întinderea drepturilor şi obligaţiilor sunt cunoscute de părţi din momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare între vînzător (furnizor) şi locator în baza specificărilor locatarului. La rîndul său, locatarul, încheind contractul de leasing cunoaşte redevenţele la care se obligă şi care sunt, astfel, calculate încît să amortizeze locatorului întreaga investiţie făcută, la care se adaugă beneficiul locatorului, cheltuielile de asigurare (dacă aceasta este prevăzută de condiţie). De asemenea, locatarul cunoaşte încă de la încheierea contractului că rezerva opţiunii de cumpărare a echipamentului, presupune activitatea preţului rezidual către locator. Contractul de leasing este consensual, simpla manifestare de voinţă a părţilor fiind suficienta pentru realizarea acordului în mod valabil. Însă în cazurile în care operaţiunea privind tranzacţia cu bunul cere respectarea unor condiţii de solemnitate corespunzător şi leasingul devine un contract formal (în cele mai dese cazuri se referă la leasingul imobiliar). Contractul de leasing este un contract intuitu-personal în ceea ce-l priveşte pe utilizator, locatorul încheind contractul în considerarea calităţilor utilizatorului care este obligat să prezinte o dată cu cererea de a contracta şi acte referitoare la situaţia sa financiară, precum şi date privitoare la exploatarea ulterioară a bunului, în cazul unei destinaţii comerciale sau industrial Drept consecinţă, utilizatorul (locatarul) nu poate înstrăina drepturile sale, ori cesiona contractul fără acordul locatorului. Cu toate acestea, în cazul succesiunii universale (fuziune, comasare) ori cu titlu universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute în contract nu se sting, indiferent dacă transmisiunea se referă la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului. În cazul bunurilor cu destinaţie comercială sau industrială, succesorul trebuie să respecte condiţiile de exploatare a acestora, aşa cum au fost ele prezentate în planul de exploatare, la momentul încheierii contractului. Contractul de leasing este şi un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se

produc pe tot parcursul derulării contractului (inclusiv, periodicitatea achitării ratelor de leasing).

Acest fapt are consecinţe importante asupra desfăşurării raporturilor dintre părţi dintre care

amintim problema riscului a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii ori a

prescripţiei dreptului la acţiune.

Contractul de leasing este un contract translativ de proprietate, cel puţin, în raporturile dintre vînzător (furnizor) şi locator, care cumpără pe baza specificaţiei directe a locatarului, căruia i se închiriază bunul.Însă mai persistă opinia conform căreia, prin contractul de leasing se transmite numai dreptul de folosinţă asupra bunului, nu şi proprietatea. Efectul translativ operează şi în raporturile dintre locator şi locatar, dacă la sfîrşitul contractului optează pentru cumpărarea bunului. Acest punct de vedere este greşi t din următoarele considerente . În pr imul r înd, supremăţia în contractul de leasing nu o deţ ine raportur i le de vînzare-cumpărare , c i raportur i le de posesiune ş i folosinţă temporară a bunului . În a l doi lea r înd, răscumpărarea bunului de către locatar la expirarea termenului contractului reprezintă una din cele patru var iante a l ternat ive ale consecinţei expirăr i i contractului , dar nu o condi ţ ie obl igator ie . Deci , urmează a accepta opinia majori tă ţ i i autor i lor , care a t r ibuie contractul de leasing la grupa contractelor or ientate spre t ransmiterea bunului în posesiune ş i folosinţă temporară . Din această poziţie pleacă şi legislativul: în majoritatea statelor normele de reglementare a raporturilor de leasing le regăsim în capitolele (compartimentele) actelor normative dedicate arendei.

4 Părţile din momentul încheierii contractului cunosc cu certitudine mărimea avantajului.

5

Contractul de leasing este un contract negociat deoarece cel mai frecvent, părţile

negociază asupra elementelor acestuia, cum sunt: obiectul, termenul, modalitatea achitării ratelor

de leasing etc.

Natura juridică a contractului de leasing

Leasingul este o operaţiune complexă, fiind alcătuită din mai multe contracte de drept

civil, precum vânzarea-cumpărarea, locaţiunea, creditul bancar, asigurarea. De exemplu, dacă

compania de leasing nu are bani pentru a cumpăra bunul solicitat de către beneficiar, va recurge

la un contract de credit bancar. Înainte de a fi acordat în locaţiune (în leasing), bunul este necesar

să fie asigurat la o companie de asigurări.

La baza operaţiunii de leasing stau două contracte de bază, de locaţiune şi de vânzare-

cumpărare. Contractul de vânzare-cumpărare se încheie între producătorul bunului (vânzător) şi

compania de leasing (cumpărător), iar contractul de locaţiune – dintre compania de leasing

(locator) şi beneficiarul leasingului (locatar). Aşa cum bine se remarcă în literatura de

specialitate (Andrei Bloşenco), între aceste două contracte există o strânsă legătură, deoarece

locatorul nu va procura bunul decât dacă va avea certitudine că-l va da în leasing locatarului şi,

invers, contractul de leasing va fi încheiat numai după finalizarea tratativelor de procurare a

bunului dintre vânzător şi locator.

În literatura de specialitate sunt expuse diverse puncte de vedere cu privire la natura

juridică a contractului de leasing. Astfel, unii autorii (V.Vitreanchii, Iu.Sercova) demonstrează că

contractul de leasing reprezintă o categorie a contractului de locaţiune. Din contra, mulţi

specialişti (I.Reşetnic, Iu.Haritonova ş.a.) consideră că contractul de leasing este un contract de

sine stătător. Ei susţin imposibilitatea de a atribui leasingul la locaţiune, din cauza multiplelor

deosebiri care există între conţinutul acestor două contracte.

Se menţionează şi faptul că contractul de leasing nu trebuie confundat cu contractul de

vânzare-cumpărare în rate. În cazul vânzării-cumpărării în rate, dreptul de proprietate asupra

bunului trece la cumpărător de la data încheierii contractului, pe când la momentul încheierii

contractului de leasing, locatarului i se transmite doar dreptul de posesie şi folosinţă temporară a

bunului transmis, proprietatea fiind transmisă ulterior, dacă locatarul îşi manifestă interesul în

acest sens.

În ce ne priveşte,luând în consideraţie faptul că leasingul îşi are o reglementare proprie în

legislaţia Republicii Moldova, susţinem opinia potrivit căreeacontractul de leasing este un

contract de sine stătător (sui generis).

6

Delimitarea contractului de leasing de alte contracte asemănătoare.

Mai întâi, este necesar să facem deosebirea dintre operaţiunea de leasing şi contractul de leasing.

Leasingul nu se limitează la contractul de leasing, ci este alcătuit din mai multe contracte, motiv

din care poartă denumirea de operaţiune. Cu alte cuvinte, atunci când ne referim la totalitatea

raporturilor juridice, vom avea  operaţiunea de leasing, iar atunci când ne referim la actul

încheiat între compania de leasing şi beneficiar, vom folosi noţiunea de contract de leasing. De

cele mai multe ori, la operaţiunea de leasing participă trei subiecţi: vânzătorul bunului

(producător), compania de leasing (locator) şi beneficiarul (locatar, adică cel ce preia bunul în

leasing).

Delimitarea contractului de leasing de contractul de locaţiune. La baza contractului de

leasing stă contractul de locaţiune, fapt confirmat de Codul civil, care la art.923 alin.(4)

stabileşte că contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind

contractul de locaţiune, în măsura în care capitolul dedicat leasingului sau Legea cu privire la

leasing nu prevăd altfel.

În forma sa de început, leasingul s-a dezvoltat din locaţiune şi totuşi, s-a ajuns ca astăzi

cele două tipuri de contracte să fie extrem de diferenţiate. Deşi contractul de leasing are multe

puncte comune cu contractul de locaţiune, între aceste două noţiuni există mai multe deosebiri:În

legătură cu numărul participanţilor la contract, la locaţiune apar doi participanţi – locatorul şi

locatarul, pe când în cazul leasingului apare şi un al treilea participant – vânzătorul (furnizorul)

.Locatorul şi locatarul în cazul contractului de locaţiune pot fi orice persoane fizice şi

juridice, pe când la raporturile de leasing, compania de leasing trebuie să dispună de autorizaţie

specială de activitate. Potrivit Legii cu privire la leasing, dacă în cazul contractului de locaţiune

locator poate fi orice persoană, în cazul contractului de leasing această calitate o poate avea doar

persoana fizică sau juridică care exercită din punct de vedere profesional această calitate (art.5).

Delimitarea contractului de leasing de vânzarea-cumpărarea în rate. În cazul vânzării

cu plata preţului în rate transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face de la

momentul încheierii contractului, cu unele restricţii ce pot reveni cumpărătorului de a nu

înstrăina bunul. În cazul leasingului locatorul păstrează proprietatea asupra bunului, iar toate

celelalte obligaţii, inclusiv riscurile, revin locatarului.

După durata pe care se fac plăţile, în cazul vânzării cu plata în rate durata este de obicei

mult mai scurtă, pentru că se urmăreşte doar facilitarea achiziţionării bunului de către beneficiar,

iar la operaţiunea de leasing durata este mult mai mare, ideea fiind cea de finanţare a clientului.

Referitor la dobândă, subliniem că pentru vânzarea cu plata în rate se percepe o dobândă mai

mică comparativ cu leasingul. Spre regret însă, leasingul practicat în Republica Moldova se

7

confundă cu vânzarea-cumpărarea în rate. Cel mai frecvent, consumatorii merg la o companie de

leasing, îşi aleg automobilul pe care îl doresc din rândul celor care există deja şi încheie cu

compania contractul de leasing. Din punct de vedere juridic, acest contract nu se deosebeşte cu

nimic de contractul de vânzare-cumpărare a automobilului cu plata preţului în rate. Corect ar fi

ca consumatorul să indice (să dea comandă) companiei de leasing de ce bun are nevoie (până la

cele mai mici detalii), iar compania de leasing să achiziţioneze bunul, încheind cu producătorul

(fabrica) contract de vânzare-cumpărare şi să predea bunul respectiv consumatorului în baza

contractului de leasing.

Delimitarea contractului de leasing de contractul de credit bancar. Chiar dacă

instituţiile financiare au fost autorizate cu dreptul de a acorda credite pentru activitatea de leasing

(art.26 lit.(g) al Legii instituţiilor financiare nr.550/1995), totuşi contractul de leasing nu trebuie

asimilat cu contractul de credit. Aceste contracte sunt absolut diferite. De regulă confuzia o fac,

în mod intenţionat, economiştii, care tratează leasingul ca o formă a relaţiilor de credit (pentru

investiţii).

La prima vedere, forma clasică a contractului de leasing se aseamănă cu contractul de

credit bancar. Din punct de vedere economic, atât leasingul, cât şi creditul bancar presupun un

împrumut pe termen determinat cu achitarea de către debitor a dobânzii. Din punct de vedere

juridic însă, suntem în prezenţa a două contracte diferite. În cazul creditului bancar clientul

primeşte o sumă de bani de la instituţia financiară, pe când în cazul contractului de leasing,

locatorul nu oferă locatarului bani, ci finanţează cumpărarea unui bun, pe care ulterior îl

transmite locatarului în posesiune şi folosinţă temporară.

Delimitarea contractului de leasing de contractele de comision şi agenţie. Deşi s-ar

părea că există careva asemănări, aceste contracte sunt diferite. În cazul contractului de comision

dreptul de proprietatea asupra obiectului contractului apare la comitent, pe când în contractul de

leasing dreptul de proprietate asupra bunului rămâne la locator. În baza contractului de comision

comisionarul se obligă să încheie acte juridice cu terţii pe contul comitentului, pe când locatorul

procură obiectul leasingului din banii proprii sau din banii instituţiilor financiare primiţi în nume

propriu. Mai mult ca atât, locatarul recepţionează în nume propriu bunul cumpărat pentru

leasing, pe când în contractul de comision această funcţie este exercitată de comisionar.

Delimitarea contractului de leasing de contractul de antrepriză. Leasingul se confundă

cu antrepriza în situaţia în care locatorul nu cumpără bunul de la producător, ci încearcă, cu forţe

personale, să producă acel bun, apoi să-l dea locatarului în leasing. Deşi legea permite acest

lucru, producerea de către locator a bunului pentru a fi transmis locatarului în baza unui contract

de leasing reprezintă o obligaţie improprie leasingului şi transformă acest raport într-un contract

de antrepriză.

8

Clasificarea operaţiunilor de leasing

Contractul de leasing este supus mai multor clasificări, principala în acest sens fiind în

leasing financiar şi leasing operaţional.

Leasingul financiar este unul dintre cele mai răspândite tipuri de leasing. Se

caracterizează prin faptul că termenul pentru care bunul este transmis în folosinţă trebuie să fie

mai mic decât perioada de utilizare normală a sa, iar la expirarea contractului de leasing locatarul

trebuie să procure acel bun. Potrivit Legii cu privire la leasing, leasingul financiar reprezintă

operaţiunea care întruneşte cel puţin una din următoarele condiţii: a) riscurile şi beneficiile

asupra bunului să fie transferate locatarului din momentul încheierii contractului de leasing; b)

suma ratelor de leasing să reprezinte cel puţin 90% din valoarea de intrare a bunului; c)

contractul de leasing să prevadă expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului către

locatar la expirarea contractului; d) perioada de leasing să depăşească 75% din durata de

funcţionare utilă a bunului (art.4 alin.(1)).

Aşadar, trăsăturile specifice leasingului financiar sunt următoarele:

locatorul îşi recuperează valoarea integrală a bunului oferit în leasing;

termenul contractului de leasing coincide cu perioada de amortizare a bunului;

întreţinerea, reparaţia şi riscurile sunt pe seama locatarului;

locatarul alege bunul sau dă acordul ca acesta să fie ales de către locator;

la expirarea contractului, bunul trece în proprietatea locatarului.

Leasingul operaţional. Specific pentru leasingul operaţional este faptul că locatorul acordă

bunul în leasing pentru o perioadă scurtă de timp, respectiv durata contractului de leasing este

mult mai mică decât termenul de funcţionare utilă a bunului. Urmărind scopul de a-şi recupera

cheltuielile suportate pentru procurarea bunului, locatorul tinde ca bunul să fie acordat în leasing

de mai multe ori. Totodată, locatorul riscă ca bunul în cauză să nu mai fie solicitat. Din acest

considerent, în cadrul leasingului operaţional ratele de leasing sunt mai mari decât în cadrul

leasingului financiar.

La leasingul operaţional toate obligaţiile privind întreţinerea şi reparaţia bunului sunt pe

seama locatorului. De asemenea, riscul pieirii fortuite a bunului acordat în leasing este suportat

de locator, spre deosebire de leasingul financiar, unde riscul pieirii fortuite a obiectului

leasingului este pe seama locatarului. Prin urmare, putem evidenţia următoarele particularităţi ale

leasingului operaţional:

bunul este transmis locatarului pe un termen mai mic decât termenul de amortizare;

bunul poate fi transmis în leasing de mai multe ori;

9

ratele de leasing achitate de locatar acoperă doar o parte din costul bunului;

plăţile de leasing sunt mai ridicate, deoarece există riscul ca locatorul să nu-şi poată

recupera investiţia în cazul în care bunul nu va putea fi oferit din nou în leasing.

Alături de clasificările sus-menţionate, Legea cu privire la leasing mai cunoaşte leasingul

barter, leasingul compensaţional, lease-back-ul, leasingul de consum şi leasingul direct. Analiza

acestora, însă, nu prezintă utilitate deoarece aplicarea lor în practică este mai restrânsă.

Ţinând cont de faptul că leasingul se află într-o strânsă legătură cu contabilitatea, poate fi

întâlnită şi opinia potrivit căreea orice tip de leasing trebuie examinat din punct de vedere al

evidenţei contabile şi a legislaţiei fiscale, dar nu a dreptului civil.

Conditiile de validitate a contractului de leasing

Orice contract, pentru a produce efecte, urmează a fi încheiat valabil. Pentru considerarea valabilităţii încheierii contractului, este necesară respectarea condiţiilor de validitate ale acestuia. Literatura de specialitate defineşte condiţiile de validitate a contractului, ca fiind acele elemente structurale, obligatorii pentru orice contract, care sunt determinate de lege drept elemente obligatorii, respectarea lor fiind impusă sub sancţiunea nulităţii. Totodată, lista acestor condiţii poartă caracter exhaustiv şi sunt stabilite prin lege. În practica încheierii contractelor sunt cunoscute multe cazuri în care părţile, la negocierea clauzelor contractuale pot stabili şi alte condiţii decît cele pe care le stabileşte legislaţia. Astfel, după cum doctrina aşa şi legislaţia în vigoare enunţă următoarele condiţii de validitate:

1) legalitatea;2) capacitatea de a contracta;3) consimţămîntul la încheierea contractului;4) obiectul contractului;5) cauza sau scopul contractului;6) forma contractului.

Prin urmare, condiţiile de validitate enumerate sunt obligatorii şi pentru contractul de leasing, care şi urmează a fi dezvăluite .

Legalitatea drept condiţie de validitate prezumă corespunderea conţinutului şi efectelor produse de contract prevederilor legislaţiei în vigoare. Totodată condiţia respectivă stabileşte că contractul nu trebuie în fond să contravină legii. Astfel, în afară de tipurile de contracte st

abilite de partea specială a Codului Civil, persoanele pot încheia şi alte tipuri de contracte, dar care nu contravin legislaţiei în vigoare. Însăşi condiţia de legalitate a încheierii contractului rezultă din principiul legalităţii în desfăşurarea raporturilor civile. Astfel, legalitatea este definită ca fiind un principiu fundamental de drept, în baza căruia orice subiect de drept trebuie să respecte, şi cînd este cazul, să aplice legile şi celelalte acte normative. Cu alte cuvinte legalitatea este privită drept „un principiu, realizarea căruia duce la instituirea ordinii de drept, ultima fiind o parte a ordinii sociale”.5 În acelaşi context se afirmă că „legalitatea este un principiu exprimat prin îndatorirea de a respecta regulile de drept şi ordonarea tuturor regulilor de drept într-un unic şi unitar, implicînd conformitatea celor

5 «Законность, обоснованность и српаведливость судебных актов», Краснодар 1974, pag. 42.

10

inferioare faţă de cele superioare”6 sau că „starea de ordine, în desfăşurarea raporturilor sociale rezultată din atitudinea de respectare a legilor este definită ca legalitate .

Cauza sau scopul contractului de leasing

Cauza sau scopul contractului de leasing constituie o condiţie de validitate esenţială ce constă în obiectivul (finalul) urmărit la încheierea acestuia. Reieşind din noţiunea contractului de leasing prevăzută în art. 3 al Legii cu privire la leasing se desprinde scopul contractului de leasing şi anume scopuri de antreprenoriat. Însăşi noţiunea de antreprenoriat presupune activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de persoane fizice şi juridice, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri (art. 1 al Legii cu privire la antreprenoriat). Însă cauza sau scopul de antreprenoriat trebuie să se conformeze anumitor condiţii, şi anume:

- să f ie reală sau l ic i tă . Cauza nu este reală, ci falsă, cînd o parte s-a obligat numai în credinţa greşită a existenţei cauzei. Referitor la caracterul legal al cauzei putem spune că cauza este nelicită cînd este prohibită de legi, cînd este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. De asemenea cauza sau scopul legal presupune obţinerea unei licenţe, sau unui act legal ce permite desfăşurarea activităţii de antreprenoriat.Uneori noţiunea de cauză ilicită pare să facă dublă întrebuinţare cu aceea de obiect ilicit. Dar pentru a evita o confuzie trebuie să se ţină seama că, cel mai adesea cauză apare ilicită sub aspectul său subiectiv ce trebuie desprins din intenţia comună a părţilor, ceea ce duce la concluzia că, pentru a vicia contractul, cauza ilicită trebuie să fi fost cunoscută de către cealaltă parte.

- să existe . Aceasta se prezumă a fi existentă, cel care invocă inexistenţa cauzei trebuie să dovedească acest fapt;

- caracterul moral al cauzei presupune concordanţa cu ordinea publică a statului cît şi respectarea bunelor moravuri.

După cum s-a constatat scopul contractului de leasing este scopul de antreprenoriat care urmează a fi real (în sens să existe o reală posibilitate de a desfăşura activitate de antreprenoriat), caracterul licit al activităţii de antreprenoriat prezumă respectarea normelor legislative ce reglementează domeniul respectiv cît şi obţinerea după caz a licenţei pentru desfăşurarea unui gen de activitate de antreprenoriat. Scopul de antreprenoriat trebuie să existe (aceasta fiind o condiţie esenţială a cauzei) şi în fine caracterul moral al cauzei constituind respectarea întregului sistem de drept, ordinea publică şi socială (bunele moravuri).

Elementele contractului de leasing

6 Ion Deleanu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Iaşi 1993, pag. 70.

11

Părţile contractului de leasing

Părţile contractului de leasing sunt locatorul şi locatarul. Locatorul este persoana fizică

sau juridică ce practică activitatea de întreprinzător şi transmite, în condiţiile contractului de

leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru o anumită perioadă, dreptul de posesiune şi

folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, cu sau fără transmiterea dreptului de

proprietate asupra bunului la expirarea contractului (art.5 lit.(a) Legea nr.59 din 2005 cu privire

la leasing). Se desprind următoarele caracteristici ale locatorului: a) este persoană fizică sau

juridică; b) desfăşoară activitate de întreprinzător; c) deţine bunul transmis în leasing cu drept de

proprietate.

Locatarul este persoana fizică sau juridică ce primeşte în posesiune şi folosinţă bunul

specificat în contract, pentru o anumită perioadă, în schimbul achitării ratelor de leasing.

Locatarului îi revine un rol activ în raportul de leasing, fiindcă el alegea vânzătorul sau bunul

care urmează a fi cumpărat de către locator. Dacă locatar este o persoană fizică ce nu desfăşoară

activitate de întreprinzător, relaţiile de leasing cad sub incidenţa legislaţiei privind protecţia

consumatorilor (art.5 lit.(b) Legea cu privire la leasing).

În calitate de subiect al raportului de leasing figurează şi vânzătorul bunului. Vânzător

(furnizor) poate fi întreprinderea producătoare sau alt comerciant care vinde locatorului un bun

pentru ca acesta să-l dea în posesiune şi folosinţă temporară locatarului.

Capacitatea de a contracta în contractul de leasing

În literatura de specialitate prin capacitate de a încheia contracte se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi subiective şi obligaţii civile prin încheierea contractelor. Mai este numită aceasta şi capacitatea de a contracta. Condiţia principală a definirii capacităţii de a contracta este prezentă discernămîntului (aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile săvîrşite). Regula generală care guvernează capacitatea de a contracta este „că poate contracta orice persoană, dacă nu este limitată capacitatea sa prin lege”.7

Luînd în consideraţie caracterul multilateral al contractului de leasing legislaţia în vigoare determină următorii subiecţi ai contractului de leasing: 1) locatorul care poate fi persoana fizică sau juridică (instituţie financiară, alt agent economic) care practică activitate de antreprenoriat şi care procură cu titlu de proprietate echipament de la un anumit vînzător (furnizor) pentru a-l da în chirie. Literatura de specialitate prevede posibilitatea prezentării locatorului sub una din următoarele forme organizatorico-juridice:

a) instituţie bancară (dacă această formă de activitate este prevăzută de statutul băncii);

b) compania financiară de leasing, fondată în scopul realizării operaţiunilor de leasing, funcţia principală fiind achitarea bunurilor;

c) o companie de leasing specializată, care în afara asigurării financiare a operaţiunii de leasing, se mai ocupă cu activităţi nefinanciare şi anume: repararea bunurilor

7 Dr.Teofil Pop, „Drept Civil român. Teoria generală”, Bucureşti 1993, pag. 129.

12

(obiectelor contractului de leasing), schimbul pieselor deteriorate, consultarea în domeniul utilizării corecte a utilajului ş.a.;

d) orice firmă sau întreprindere (instituţie, organizaţie), ce au ca scop principal efectuarea operaţiunilor de leasing (întărit obligatoriu în statutul întreprinderii) şi dispun de surse financiare pentru efectuarea şi realizarea operaţiunilor de leasing.8

După cum reiese pentru obţinerea capacităţii de a încheia contractul locatorul urmează să respecte anumite reguli şi anume: în cazul în care se prezintă ca persoană juridică îmbracă o anumită formă (de exemplu, una din cele prezentate) şi obţine un permis pentru desfăşurarea activităţii respective. Legislaţia noastră de regulă prevede acordarea licenţelor. Însă se observă că în cazul în care această formă de activitate este consfinţită în statutul întreprinderii sau instituţiei, necesitatea obţinerii licenţei dispare. În cazul în care locatorul se prezintă ca un antreprenor individual (persoana fizică) acesta urmează a fi înregistrat în calitatea viitorului subiect ai operaţiunii de leasing. Prin urmare înregistrînu-se sub forma unei întreprinderi individuale în cazul desfăşurării activităţii în cauză i se eliberează licenţa (conform procedurii stabilite de legislaţie). Astfel, capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea anumitor condiţii şi proceduri cerute de legislaţie, cum ar fi înregistrarea, obţinerea licenţei. 2) Următorul subiect al contractului de leasing este vînzătorul (furnizorul) – întreprindere producătoare ori o altă persoană fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat şi care vinde locatorului în proprietate echipament pentru ca acesta să-l dea în posesiune şi folosinţă temporară unui terţ. După cum se observă legislatorul stabileşte desfăşurarea de către subiecţi ai operaţiunii de leasing a activităţii de antreprenoriat, ce-ar presupune existenţa a unui permis (licenţa). Ca şi în cazul precedent capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea cerinţelor stabilite de legislaţie. E de menţionat că în calitate de vînzător se poate prezenta atît un antreprenor individual cît şi o întreprindere specializată. 3) Locatarul se prezintă ca fiind o persoană fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat şi care primeşte în posesiune şi folosinţă temporară, în baza de contract de leasing, echipamentul comandat la alegerea sa de la vinzătorul (furnizorul) indicat de el. În situaţia respectivă se aplică aceleaşi reguli, în sens că capacitatea de a contracta apare odată cu înregistrarea sau obţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii respective. În afară de locator, locatar şi vînzător, adică participanţi obligatorii ale operaţiunilor de leasing, la ele mai pot participa şi participanţi secundari cum ar fi de exemplu, creditorul şi garantul locatorului, furnizorul şi alte părţi ce acordă ajutor reciproc părţilor contractului de leasing.9 Aceştia la fel obţin capacitatea de a contracta odată cu conformarea activităţii sale cu prevederile legislative. În fine putem stabili că capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea cerinţelor stabilite de legislaţie, acestea fiind de regulă, obţinerea permisului (licenţei) pentru desfăşurarea activităţii de antreprenoriat cît şi a actelor adiacente, sau obţinerea unei forme organizatorico-jueidice ce deja are ca scop desfăşurarea şi realizarea operaţiunilor de leasing.

Consimţămîntul în contractul de leasing

Consimţămîntul constituie acea condiţie esenţială de fond şi generală a contractului care constă în hotărîrea părţilor de a încheia contractul prin atingerea acordului de voinţă. Avînd în vedere faptul, că consimţămîntul este nu altceva decît o exteriorizare a unui act de voinţă interior şi real,10 este necesar ca manifestarea acestuia să fie realizată cu respectarea anumitor condiţii. Astfel, pentru a dobîndi valoare juridică, deci pentru a fi valabil, consimţămîntul trebuie să

8 С.П.Гришаев, «Гражданское право», Москва 2000, pag. 100.9 М.И.Брагинский, В.В.Витрянский, «Договорное право», книга 2-я, договоры о передаче имущества, Москва 2000, pag. 198.

13

îndeplinească următoarele condiţii:11

1) să emane de la o persoană cu discernămînt;2) să fie exteriorizat;3) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

să nu fie alterat de vreun viciu de consimţămînt.Întrucît încheierea contractului de leasing constituie manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, părţile care îl încheie trebuie să fie conştiente de efecte ce se vor produce în urma încheierii contractului, să le dorească, adică ele urmează să posede discernămîntul, pentru a delibera în cunoştinţă de cauză. Prin alte cuvinte discernămîntul constituie aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale, aptitudinea de a sesiza ce efecte se vor produce în urma încheierii contractului de leasing, care vor fi drepturile şi obligaţiile în urma încheierii contractului. Luînd în consideraţie că părţile în contractul de leasing în primul rînd posedă calitatea de persoană fizică, aceasta din dată prezumă prezenţa capacităţii de exerciţiu deplină, ce apare odată cu atingerea majoratului, care în legislaţia noastră constituie vîrsta de 18 ani (excepţia constituind căsătoria minorului). Capacitatea de exerciţiu deplină prezumă totodată nemijlocit prezenţa discernămîntului. O problemă poate apărea doar în cazul în care contractul a fost încheiat de alienatul sau debilul mintal nefiind pus încă sub interdicţie, capacitatea de exerciţiu deplină şi discernămîntul

fiind prezumat. Dacă contractul a fost încheiat în momentul de luciditate, el va fi valabil, în caz contrar, va trebui să se facă dovada lipsei de discernămînt, la momentul perfectării contractului.

2 . Voinţa jur idică pentru a deveni consimţămînt t rebuie să f ie exter ior izată . Voinţa internă, neexter ior izată nu produce efecte jur idice, deoarece nu poate f i cunoscută de al ţ i i ş i nic i nu poate întra în contact cu al tă voinţă pentru a se real iza acordul de voinţă . În dreptul nostru civil părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a consimţămîntului, potrivit principiului consensualismului contractelor civile cît şi actelor juridice. Excepţie de la principiul consesualismului contractelor constituie acelea, care trebuie să îmbrace forma prevăzută de legislaţie pentru validitatea cît şi dovedirea actelor juridice. Consimţămîntul poate fi exteriorat printr-o declaraţie expresă făcută verbal, prin scris, prin gest, prin orice fapt concludent, prin adoptarea unei aptitudini. În contractul de leasing consimţămîntul urmează a fi manifestat cu privire la trei momente:

a) în ceea ce priveşte înţelegerea locatarului de a închiria bunul;b) în ceea ce priveşte înţelegerea locatarului şi a locatorului de a închiria un anumit

bun şi de la un anumit vînzător;c) în ceea ce priveşte înţelegerea locatorului cu vînzătorul privind vînzarea bunului.

Lipsa oricărui din aceste puncte enumerate vor duce la nevalabilitatea contractului de leasing. Consimţămîntul în cazurile enumerate poate fi exprimat la început verbal, constituind o înţelegere preliminară, şi apoi scris, constituind validitatea contractului.

3. O altă caracteristică a consimţămîntului ca el să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte. Intenţia de a produce efecte priveşte certitudinea exprimării voinţei de a încheia contractul şi de a produce prin acesta efectele concrete. Astfel nu se va considera că a fost iniţiază contractarea întru producerea efectelor dacă:

a) e constatată fictivitatea contractului;

1 0 Gh.Beleiu, Drept Civil român. Introducere în Dreptul Civil. Subiectele Dreptului Civil. Bucureşti 1998, pag. 140-141.1 1 Dr.Teofil Pop, „Drept Civil român. Teoria generală”, Bucureşti 1993, pag. 133.

14

b) manifestarea de voinţă a fost făcută vag;c) manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă;d) manifestarea de voinţă a fost făcută sub condiţie potestativă (mă oblig dacă vreau).

Înseamnă că în cazul în care se va constata una din condiţiile enumerate, se va considera inexistenţa contractării a părţilor.

4. Ultima şi una din condiţiile principale ale consimţămîntului constituie nevicierea. Aşa cum am arătat mai sus, manifestarea de voinţă a părţilor pentru a produce efecte juridice, deci pentru a fi valabilă, trebuie nu numai să emane de la o persoană capabilă şi conştientă, dar se cere ca această manifestare de voinţă să nu fie alterată de anumite vicii, denumite vicii de consimţămînt. Viciile de consimţămînt sunt considerate:

a) eroarea;b) dolul (viclenia);c) violenţa;d) leziunea (pentru anumite persoane fizice).

a) Eroarea poate fi definită ca fiind o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui contract, în cazul nostru a contractului de leasing. Aceasta poate fi: eroare asupra naturii actului (error in negotio), situaţie în care o parte crede că încheie un

anumit contract, iar cealaltă poate crede că încheie un alt contract; eroare asupra identităţii asupra identităţii obiectului (error in corpore), atunci cînd o parte

găndeşte că convine la un anumit bun, iar cealaltă parte la alt bun. De aceea şi am enunţat anterior că ca condiţie de valabilitate a consimţămîntului constituie înţelegerea locatarului şi locatorului de a închiria un anumit bun şi de la un anumit vînzător. Nerespectarea punctului respectiv va duce la nevalabilitatea contractului de leasing. eroare în substanţă sau în natura bunului, ceea ce ar constitui situaţia în care persoana

(partea contractantă) crede că convine asupra transmisiunii unui bun de o anumită calitate şi caracteristică, pe cînd în realitate este realizată transmiterea unui alt bun.

Iarăşi , a t rag atenţ ia asupra faptului că în contractul de leasing părţ i le convin asupra t ransmiter i i unui anumit bun sau bunuri determinate printr-un ş i r de caracter is t ic i . Pentru evi tarea eror i i în substanţă ar f i bineveni t de a caracter iza bunul sau un complex de bunuri într-un document , care ar servi totodată ş i o dovadă a t ransmiter i i -pr imir i i de către locatar a bunuri lor . eroarea în persoană, constituie situaţia cînd o persoană se gîndeşte că se contractează cu o

persoană, iar în realitate se contractează cu o altă persoană sau cu o persoană fără capacitate de a contracta.

Cred că excepţie ar constitui situaţia cu reprezentarea (substituirea părţii) respectîndu-se procedura cerută de legislaţie (existenţa mandatului sau a procurei). eroarea indiferentă este eroarea care nu are nici o influenţă asupra validităţii contractului,

deoarece poartă asupra unor împrejurări mai puţin importante. Evident, că o asemenea eroare nu afectează validitatea contractului, neavînd nici o consecinţă juridică.

În cazul respectiv e necesar de determinat de la bun început care împrejurări se vor considera mai puţin importante. De exemplu, legislatorul stabileşte că în contractul de leasing obligatoriu urmează a fi determinate îndeosebi: preţul bunului, suma totală, numărul şi scadenţa ratelor, plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului (art. 924 Cod Civil din 2002). eroarea de fapt ce constituie o falsă reprezentare a unei situaţii de facto la încheierea

contractului; eroarea de drept este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului normei de drept. În doctrină s-a susţinut că eroarea de drept nu ar putea constitui vicii de consimţămînt, deoarece nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur).

15

Pentru ca eroarea să fie constatată drept situaţie în care se va considera nevaliditatea consimţămîntului, este necesar ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărîtor, determinat să fie influenţat aşa încît cunoaşterea lui ar fi dus la refuz de a încheia contractul.

b) Dolul (viclenie) presupune inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, în scopul încheierii unui act juridic.12

Dolul se compune din două elemente constitutive:un element intenţional (subiectiv), care constă din intenţia, voinţa de a induce o persoană, pentru a o hotărî să încheie contractul; un element material (obiectiv), care constă în folosirea de mijloace viclene prin care

persoana este indusă în eroare. Pentru existenţa acestui viciu de consimţămînt e necesară îndeplinirea cumulativă ale acestor elemente. În literatura de specialitate se mai vorbeşte despre dolul principal sau grav, care se referă la elementele determinate şi dolul incident sau uşor, care priveşte elementele nedeterminate la încheierea contractului şi atrage valabilitatea doar acelor clauze care au fost stabilite în mod dolosiv. Pentru ca dolul să fie considerat drept un viciu de consimţămînt este necesar ca acesta să fie determinat la încheierea contractului şi să provină de la cealaltă parte şi să nu fie presupus. c) Prin violenţă se înţelege ameninţarea unei persoane cu un rău de natura să- i insufle o temere ce o s i leş te să încheie un act jur idic , pe care a l tminter i nu l -ar f i încheiat . Datorită violenţei, ameninţării cu un rău, libertatea voinţei unei persoane este afectată, deoarece numai sub teama ameninţării partea a consimţit la încheierea contractului, împotriva voinţei sale. După natura sa violenţa poate fi fizică (vis) şi morală (metus). Pentru a constitui viciu de consimţămînt, violenţa trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative: să fie determinată pentru încheierea contractului, adică teama insuflată de ameninţare

trebuie să fie de asemenea natura încît altminteri partea n-ar fi încheiat contractul; să fie neligitimă (injustă).

d) Ultimul viciu al consimţămîntului constituie leziunea, prin care se înţelege paguba materială pe care o suferă o parte contractantă din cauza văditei disproporţii de valoare dintre cele două prestaţii reciproce.13

Legislaţia noastră nu prevede că leziunea constituie un viciu al consimţămîntului. Nu mai puţin doctrina şi jurisprudenţa consideră leziunea ca viciu de consimţămînt deoarece nu se poate concepe ca o parte să consimte la încheierea unui contract păgubitor şi întrucît sancţiunea leziunii este anularea contractului întocmai ca pentru viciile de consimţămînt Enunţînd toate condiţiile pentru constatarea valabilităţii consimţămîntului am ajuns la concluzia că nerespectarea măcar a vreunei condiţii (cu excepţia anumitor momente) va duce la nevalabilitatea consimţămîntului şi ca urmare nevalabilitatea contractului. Datorită faptului că contractul de leasing poartă caracter triplu, acesta presupune existenţa consimţămîntului între:

1) locator şi locatar cu privire la închirierea certă a bunului de către locatar;2) locator şi locatar cu privire la determinarea bunurilor ce urmează a fi procurate de

către locator şi determinarea vînzătorului;3) şi înţelegerea dintre locator şi vînzător cu privire la vînzarea bunului determinat de

către locatar. Consimţămîntul triplu pentru a fi considerat valabil urmează să se conformeze condiţiilor

1 2 Ibidem, pag. 147.1 3 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 142.

16

enunţate mai sus, specifice anume contractului respectiv.

Obiectul contractului de leasing

Orice contract are drept obiect crearea de obligaţii, iar obiectul obligaţiei este întotdeauna o prestaţie (de a da, de a face, sau a nu face); prestaţia, la rîndul ei, are drept obiect, fie transmiterea unui drept, fie un fapt al debitorului (fapt pozitiv sau o abstenţiune).14 Alţi autori consideră că obiectul unui raport juridic nu totdeauna este obţinerea unei conduite respective ci şi obţinerea cîtorva rezultate chiar şi materiale. Prin urmare ajungem la părerea că drept obiect al raportului juridic contractual constituie o conduită urmărită de subiectul activ faţă de subiectul pasiv. Aceasta rezultă din acele considerente că dacă în primul rînd vorbim despre caracterul social al oricărui raport juridic, iar prin urmare excludem factorul material. Totodată, părţile deseori urmăresc un anumit rezultat material concret, cu privire la care de asemenea îşi asumă obligaţii şi stabilesc drepturi. În acest sens, pornind de la ideea, că orice contract constituie un raport juridic, corespunzător este necesar de a ne referi la faptul, că contractul este caracterizat prin obiect:

- intrinsec;- şi extrinsec.

Astfel, în contractul de leasing obiect intrinsec îl constituie transmiterea proprietăţii asupra bunului sau unui complex de bunuri mobile şi imobile şi transmiterea plăţii sau preţului pentru bunul cumpărat, pe cînd obiectul extrinsec îl constituie însăşi bunul cumpărat şi transmis către locatar şi preţul sau plata. Pentru ca obiectul în contract să fie valabil acesta urmează să îndeplinească anumite condiţii:

1) să existe în momentul încheierii contractului, lipsa acestuia atrăgînd nulitatea absolută a contractului:

2) să se afle în circuitul civil . Nu poate face obiectul unei obligaţii contractuale, în primul rînd, bunurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul unui drept de proprietate, cum sunt lucrurile ce se află la dispoziţia tuturor (aerul, lumina), de asemenea, bunurile pe care legea pentru considerentele de ordin economic, politic, social le scoate din circuitul civil;

3) să fie determinat sau determinabil , ceea ce presupune posibilitatea determinării bunului conform unor indici individuali sau potrivit standardelor de stat sau internaţionale, condiţiilor tehnice ş.a.;

4) să fie posibil . Imposibilitatea prestaţiei atrage nulitatea absolută a contractului pentru lipsa de obiect. Dar pentru aceasta trebuie ca imposibilitatea să aibă caracter obiectiv, executarea prestaţiei să fie cu neputinţă, nu numai pentru o parte ci şi pentru cealaltă parte;

5) să fie licit , adică să nu contravină normelor imperative sau regulilor de convieţuire socială;

6) să fie moral , adică să nu contravină ordinii publice şi bunurilor moravuri. Prin urmare obiectul contractului de leasing (atît intrinsec cît şi extrinsec) pentru a fi considerat încheiat valabil se va supune condiţiilor respective. Legea „Cu privire la leasing” în art. 4 alin. 2 ne spune că constituie obiectul leasingului mijloacele de transport, maşinile, complexele tehnologice şi echipamentul care potrivit clasificaţiei în vigoare, se raporta la fondurile fixe, cu excepţia celor interzise sau limitate pentru libera circulaţie pe piaţă în conformitate cu legislaţia. Definiţia expusă în Legea respectivă ne pare a fi generală şi incompletă, lăsînd rezerve pentru teoreticieni cît şi practicieni în determinarea mai amplă şi concretă a obiectului

1 4 Tudor R.Popescu, Drept Civil. Vol. I, Bucureşti 1994, pag. 84.

17

leasingului. Spre comparaţie în legislaţia Federaţiei Ruse obiectul contractului de leasing pot constitui bunuri neconsumptibile,de asemenea întreprinderi şi alte complexe imobile, clădiri, blocuri, echipamente, mijloace de transport şi alte bunuri mobile şi imobile, ce pot fi utilizate în activitatea de antreprenoriat (art. 666 Cod Civil al Federaţiei Ruse). Nu pot constitui obiectul leasingului fondurile financiare şi alte resurse naturale şi bunurile scoase din circuitul civil sau pentru care sunt stabilite reguli speciale de folosire (art. 666 Cod Civil al Federaţiei Ruse). Legislaţia română defineşte foarte clar obiectul operaţiunilor de leasing care poate fi:

a) echipamentul industrial;b) utilizarea bunurilor imobile cu destinaţie comercială sau industrială, achiziţionate

sau construite de o societate de leasing;c) utilizarea fondului de comerţ sau a unuia dintre elementele sale necorporale;d) utilizarea bunurilor de folosinţă îndelungată şi a imobilelor cu destinaţie de locuinţă,

pentru persoanele fizice.15

Luînd în consideraţie cele expuse putem determina următoarele categorii sau tipuri ale obiectului:

a) transmiterea dreptului de proprietate asupra unui sau mai multor bunuri mobile şi/sau imobile care fac parte din circuitul civil şi care au fost determinate de locatar (obiect intrinsec);

b) transmiterea plăţii sau preţului pentru bunul cumpărat de către locator vînzătorului;c) transmiterea bunului procurat de către locator de la vînzător către locatar;d) plata pentru chirie, care se constituie din:- suma care recuperează integral (sau aproximativ) valoarea echipamentului la

momentul achiziţionării lui;- suma plătită locatorului pentru achitarea mijloacelor de credit, la o rată a dobînzii

fixe sau fluctuante, cu care acesta a achiziţionat echipamentul;- comisionul plătit locatorului;- suma plătită pentru asigurarea echipamentului, cu condiţia că asigurarea a fost

făcută de locator;- alte cheltuieli efectuate de locator, prevăzute de contractul de leasing.

Plata de chirie poate fi stabilită de părţi în expresie bănească, sub forma de marfă (compensare) sau mixtă, urmărind a fi plătită din momentul furnizării (transmiterii) echipamentului ori după montarea, punerea în funcţiune şi atingerea puterii lui calculate, ori după obţinerea primului venit din fabricarea (vinderea) producţiei (efectuarea de lucrări, prestarea de servicii). Plata de chirie se include conform legislaţiei în cheltuielile de fabricare (vindere) a producţiei (efectuare de lucrări, prestare de servicii), incluse în preţul ei de cost. De asemenea, părţile stabilesc periodicitatea achitării plăţii. Dacă părţile nu o stabilesc, atunci legea prevede expres că suma anuală totală se împarte în 12 rate egale, fiecare urmînd a fi achitată în prima decadă a lunii. Plata pentru chirie constituie obiect extrinsec, obiect de rezultat.

e) Analizînd toate cele expuse referitor la obiectul contractului de leasing putem menţiona că noţiunea obiectului de leasing nu este descrisă pe deplin, aceasta cred eu va fi efectuat de către cercetătorii prezenţi, cît şi cei viitori, noi putînd face concluzii la obiectul leasingului pînă cînd reieşind din doctrina şi literatura de specialitate existent.

Obiectul contractului de leasing poate fi orice bun mobil sau imobil, cu excepţia: a)

bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege; b) terenurile

1 5 Revista de drept comercial, nr. 1, 1997, pag. 69.

18

agricole; c) bunurile consumptibile şi c) obiectele proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate

(art.4 alin.2 Legea cu privire la leasing; art.925 Cod civil). Aşadar, obiect al leasingului pot fi

bunuri foarte diferite, precum utilaje, case de locuit, terenuri, calculatoare, autovehicule, nave

maritime, aeronave etc.

Nu pot forma obiectul contractului de leasing bunurilor scoase din circuitul civil, cum

sunt spaţiul aerian, bogăţiile subsolului, apele şi pădurile folosite în interes public (art.296 Cod

civil), precum şi bunurile a căror circulaţie este limitată prin lege (de exemplu, armele,

substanţele narcotice şi psihotrope, medicamentele). La fel, nu pot fi acordate în leasing

terenurile agricole. Această restricţie se explică prin faptul că pământul este un bun de

importanţă strategică, iar statul nostru, prin tradiţie, este o ţară preponderent agrară.

Se interzice acordarea în leasing a bunurilor consumptibile. Or, contractul de leasing se

încheie pentru o perioadă îndelungată de timp, de unde bunul trebuie să aibă capacitatea de a fi

întrebuinţat continuu, fără a i se consuma substanţa. La expirarea termenului stabilit în contract,

locatarul, optând pentru restituirea bunului, are obligaţia de a-l întoarce în aşa stare, încât bunul

să poată fi utilizat şi în continuare (luând în consideraţie uzura normală a bunului). Din acest

motiv, obiect al leasingului pot fi doar bunurile neconsumptibile.

Un regim specific de transmitere în leasing au obiectele proprietăţii intelectuale, întrucât

valoarea acestor categorii de bunuri poate să crească în timp, în loc să scadă. Astfel, dreptul de

autor poate forma obiect al leasingului numai privitor la drepturile patrimoniale, înstrăinarea

drepturilor nepatrimoniale de autor fiind interzisă. În ceea ce priveşte brevetele de invenţie,

drepturile nepatrimoniale ale inventatorului de asemenea nu pot fi transmise. Cu referire la soft-

uri (programe de calculator), se consideră, pe de o parte, că soft-urile pot avea calitatea de obiect

al leasingului, iar pe de alta, că obiect al leasingului pot fi numai bunurile corporale. Respectiv,

obiectele proprietăţii intelectuale fiind bunuri incorporale, nu ar putea forma obiect al

leasingului.

Preţul contractului de leasing

Preţul contractului de leasing se exprimă în rate de leasing (plăţi periodice). Valoarea

ratelor de leasing şi periodicitatea achitării acestora o stabilesc părţile, de comun acord. Spre

regret, legislaţia Republicii Moldova nu stabileşte cum se determină ratele de leasing, ce

cheltuieli sau sume ar trebui acestea să le conţină şi care este limita acestor cheltuieli. În situaţia

când contractul de leasing nu prevede la ce intervale de timp urmează a fi plătite ratele de

leasing, suma anuală totală se împarte în 12 rate egale, fiecare urmând a fi plătită în prima

decadă a lunii.

19

Structural, rata de leasing constă din următoarele componente: a) suma care reprezintă

valoarea bunului la momentul procurării lui; de aceea, în contract trebuie neapărat să fie indicat

costul bunului; b) suma plătită locatorului pentru rambursarea creditului, dacă acesta a folosit un

credit bancar; c) comisionul plătit locatorului; d) alte cheltuieli efectuate de locator şi prevăzute

în contractul de leasing, precum cheltuieli de asigurare a bunului, de reparaţie şi întreţinere a

acestuia.

Ratele de leasing pot fi stabilite sub formă de: a) plăţi uniforme, care se achită periodic pe

întreaga durată a contractului; b) plăţi descrescătoare, în care la început plăţile de leasing sunt

mari, iar mai apoi, cuantumul lor se micşorează. Această formă se aplică frecvent în situaţia în

care locatorul a procurat obiectul leasingului din contul unui credit bancar. În prima perioadă a

contractului plăţile de leasing sunt mari fiindcă suma creditului luat de la bancă este mare şi,

respectiv, dobânda inclusă în aceste plăţi este mai sporită. Odată cu rambursarea creditului, se

micşorează şi dobânda, fapt ce determină descreşterea mărimii ratelor de leasing; c) plăţi

progresive, fiindcă iniţial se achită cotaţii mici, însă treptat acestea se măresc, odată cu obţinerea

beneficiilor din folosirea bunului. Această modalitate de achitare a ratelor de leasing este

recomandată antreprenorilor care au iniţiat o afacere cu bani puţini.

Forma contractului de leasing

Forma contractului constituie acea condiţie de validitate ce constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic.16

Contractul de leasing trebuie să fie încheiat înscris (art.924 alin.(1) Cod civil). Forma scrisă serveşte ca o condiţie ad probationem. Respectiv, trebuie să fie respectate toate cerinţele stabilite de Codul civil referitoare la încheierea, modificarea şi rezilierea actelor juridice (art.210). Legislaţia anterioară determina mai multe forme ale contractelor, cum ar fi cea scrisă ( asimilată celei notariale), verbală şi tacită (art. 44 Cod Civil RM din 1964). Actualmente Codul Civil (2002) prevede posibilitatea încheierii contractelor în forma verbală, scrisă sau cea autentică, enunţînd forma contractului constituie o condiţie de valabilitate a contractului numai în cazurile expres prevăzute de lege.Prin urmare menţionăm că Legea cu privire la leasing nu conţine o normă aparte privind forma contractului, dar din conţinutul contractului reiese că acest contract poate fi încheiat doar în forma scrisă. Această concluzie o putem face reieşind din cele stabilite în art. 7 al Legii menţionate, care prevede conţinutul contractului şi care indică că contractul de leasing intră în vigoare la data semnării lui sau la o altă dată stabilită în contract. Forma scrisă a acestui contract decurge din complicitatea şi diversitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, continuitatea lui, particularităţile lui de exercitare. Făcînd referinţe la Codul Civil (2002), art. 924 alin. 1 prevede forma contractului de leasing şi anume cea scrisă. Codul Civil (din 2002) în art. 210 prevede că contractele trebuie să fie încheiate în scris dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului contractului depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege,

1 6 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 150.

20

indiferent de valoarea obiectului. Putem observa că Codul Civil (din 2002) conţine o definire mai complexă a formei scrise a contractului, cît prevede nemijlocit şi forma scrisă a contractului de leasing, constituind o condiţie de validitate obligatorie. Astfel, în cazul nerespectării acestei condiţii se va ajunge la situaţia în care părţile nu vor avea dreptul de a cere în cazul de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea contractului; cît şi va duce la nulitatea contractului.

Oricum reieşind din obiectul contractului putem conchide că forma contractului de leasing este cea scrisă (aceasta putînd fi ad validitatem sau ad solemnitatem).

În capitolul anterior am prezentat clasificarea contractului de leasing după natura bunului în cel mobiliar şi imobiliar. Importanţa clasificării constînd în faptul că în cazul leasingului imobiliar ca obiect apar imobilele cu destinaţie industrială sau comercială, ori alte fonduri fixe şi prin urmare legislatorul poate stabili respectarea concomitent cu forma scrisă a autentificării sau înregistrării corespunzătoare. Codul Civil prevede în art. 212 forma autentică a contractului. Ea poate fi stabilită de lege sau de părţi, chiar în cazul în care legea nu cere forma autentică. De asemenea Cod Civil în art. 214 prevede că în cazul în care ca obiect al contractului apar bunuri imobile, acesta urmează a fi înregistrat obligatoriu în modul stabilit de lege. Cred că prevederile respective pot fi aplicabile şi în cazul nostru, de fapt legislaţia în vigoare conţine norme juridice ce reglementează înregistrarea bunurilor imobile, existînd în acest sens Legea cadastrului bunurilor imobile (ce prevede procedura înregistrării bunurilor imobile). În cazul în care obiectul leasingului vor constitui bunuri mobile, părţile respectînd forma scrisă pot stabili adăugător şi alte condiţii neprevăzute în legea civilă. Analizînd cele expuse stabilim că:

1) contractul de leasing urmează a fi încheiat în forma scrisă;2) în cazul în care bunurile ce constituie obiect al leasingului la înstrăinare sau la

locaţiune se va cere autentificarea notarială şi înregistrarea corespunzătoare şi contractul de leasing va urma să fie autentificat şi înregistrat;

Părţile pot stabili şi condiţii suplimentare (în afară de cele cerute de legislaţie, anume

ceea ce se referă la forma contractului de leasing); ce nu vor contravine prevederilor legale în

acest sens

Contractul de leasing poate fi încheiat nu numai sub forma unui document semnat de

părţi, ci şi prin schimb de scrisori, telegrame, telefonograme ş.a., care vor fi semnate de către

expeditor (ofertant) şi vor conţine clauzele esenţiale ale viitorului contract. Clauze esenţiale ale

contractului sunt acele prevederi fără de care contractul nu poate fi considerat valabil încheiat.

Astfel, orice contract de leasing trebuie să conţină: a) preţul bunului; b) suma totală, numărul şi

scadenţa ratelor; c) plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului (art.924

Cod civil).

De regulă, la momentul încheierii contractului de leasing este întocmit şi un grafic de

achitare a ratelor. Graficul se anexează la contract şi face corp comun cu acesta.

Termenul contractului de leasing

21

Termenul contractului de leasing se stabileşte prin acordul părţilor, dar nu poate fi mai

mic de un an (art.7 alin.(3) Legea cu privire la leasing). Raţiunea legiuitorului ar fi că bunurile ce

constituie obiect al leasingului sunt neconsumptibile şi prin urmare, ele au o durată îndelungată

de utilizare, mai mare de un an. Credem că termenul minim de un an a fost inclus şi pentru a

delimita contractul de leasing de cel de locaţiune, în care lipsesc termene de utilizare a bunului.

În general, termenul contractului de leasing trebuie să includă deplina amortizare a

bunului, care corespunde cu termenul efectiv de exploatare. După expirarea termenului

contractului, locatorul este în drept să aleagă între a prelungi contractul pe un nou termen, a

procura bunul sau a rezilia contractul.

Conţinutul contractului de leasing

Obligaţiile locatorului

Pe durata contractului, locatorul şi locatarul au drepturi şi obligaţii specifice. Conform

prevederilor Legii cu privire la leasing, locatorul are următoarele obligaţii:

a) să nu intervină în alegerea bunului şi a vânzătorului pe care o face locatarul. Dat fiind

faptul că locatarul are dreptul de a alege atât vânzătorul, cât şi bunul care urmează a fi cumpărat

şi dat în leasing, beneficiind de acest drept, locatarul pierde dreptul de a mai înainta pretenţii

locatorului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către vânzător (art.927 alin.(3) Cod

civil).

b) să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vânzare-cumpărare. Înainte de

încheierea contractului, locatorul trebuie să-i ofere locatarului consultaţia necesară, să-i

lămurească cuprinsul contractului şi caracteristicile economico-tehnice ale bunului.

În literatura de specialitate se menţionează că unele drepturi pe care ar trebuie să le aibă

locatorul nu sunt consfinţite în Codul civil şi nici în Legea cu privire la leasing. În acest sens, se

propune ca locatorul să fie înzestrat cu funcţiile de control şi inspecţie în realizarea contractului

de leasing. Aceste funcţii vor ridica nivelul de garanţie a locatorului şi vor acorda posibilitatea de

acţionare operativă în cazul schimbării situaţiei financiar-economice a locatarului.

22

Obligaţiile locatarului

c) să transmită locatarului posesia şi folosinţa asupra bunului. Dreptul de proprietate însă

se menţine la locator, el fiind proprietar al bunului pe toată durata contractului de leasing.

d) să respecte dreptul locatarului de a opta, la expirarea contractului de leasing, între

procurarea bunului, prelungirea contractului ori restituirea bunului.

e) să primească bunul dacă locatarul, după expirarea termenului contractului, nu doreşte

să procure bunul şi nici să prelungească contractul.

La rândul său, locatarul are următoarele obligaţii: a) să prezinte locatorului informaţiile

cu privire la bun şi la vânzătorul lui; b) să coordoneze cu locatorul proiectul contractului de

vânzare-cumpărare; c) să folosească bunul, pe toată durata contractului, conform destinaţiei şi

să-l menţină într-o bună stare de funcţionare. Dacă ulterior se descoperă că bunul prezintă careva

defecte, ce nu puteau fi observate la momentul preluării în leasing, locatorul va răspunde pentru

toate deficienţele; d) să achite plăţile de leasing în modul şi termenele stabilite în contract; e) să

permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului în care se face exploatarea;

f) la expirarea contractului de leasing, să restituie locatorului bunul, luându-se în considerare

uzura normală. Toate cheltuielile legate de recepţionarea bunului, precum demontarea,

transportul şi alte cheltuieli aferente sunt pe seama locatorului. La recepţionare bunului se

recomandă de a întocmi un act de predare-primire, care să confirme starea bunului la momentul

recepţionării.

La expirarea termenului contractului, locatorul propune, iar locatarul îşi manifestă dreptul

de opţiune (dreptul de a alege). Dacă locatarul va alege să procure bunul, atunci va trebui să

achite banii necesari pentru a acoperi valoarea integrală a costului, primind în schimb titlu de

proprietate asupra bunului. Alte opţiuni pe care le are locatarul constau în a prelungi termenul

contractului de leasing ori a restitui bunul. În acest ultim caz, bunul se va întoarce la locator,

acesta fiind în drept să îl dea în leasing unui alt locatar.

Drepturile si obligatiile vinztorului(furnizorului)

Tinind cont ca in relatiile de leasing participa si o persoana terta-

vinzatorul(furnizoru),este necesar de mentionat drepturile si obligatiile acestuia.Conform art.14

al Legii nr.59/2005,rezulta urmatoarele momente:

-drepturile,obligatiile si raspunderea vinzatorului(furnizorului) se reglementeaza de

legi,de actele normative ale Guvernului si de contractual de vinzare cumparare(furnizare)

-daca in contractual de vinzare-cumparare este prevazuta obligatia vinzatorului de a livra

si a instala bunul in termenul si in locul stability de comun accord cu locatarul,indeplinirea

23

acestei conditii se autentifica prin acte de receptionare-predare si montare,semnate de

vinzator(furnizor) si locatar,daca contractual nu prevede altfel.Vinzatorul(furnizorul) este obligat

direct fata de locatar pentru garantiile legale sau conventionale inerente unui contract de vinzare-

cumparare.Vinzatorul nu raspunde insa in fata locatorului si a locatarului pentru acelasi

prejudiciu

Răspunderea părţilor

Din momentul preluării bunului în leasing, locatarul poartă răspundere pentru orice

prejudiciu adus locatorului. Pe seama locatarului trec toate riscurile legate de distrugerea, pieirea,

deteriorarea, sustragerea, uzura timpurie, instalarea sau exploatarea greşită a obiectului

leasingului (art.9 alin.(2) Legea cu privire la leasing). De asemenea, locatarul îşi asumă riscurile

pieirii şi deteriorării fortuite a bunului, inclusiv cele datorate unei forţe majore (art.928 alin.(1)

Cod civil).

Faptul că pe seama locatarului trec şi riscurile de forţă majoră reprezintă o derogare de la

principiul general stabilit de Codul civil, conform căruia riscurile pieirii şi deteriorării fortuite a

bunului le suportă proprietarul (art.318). Această abatere de la regula generală îşi are explicaţia

prin faptul că locatorul participă doar în calitate de finanţator, neavând, de fapt, nevoie de acest

bun, uneori chiar şi fără a-l vedea, legiuitorul dă posibilitatea de a transfera riscurile legate de

pieirea fortuită a bunului asupra locatarului. În consecinţă, locatarul va achita ratele de leasing

chiar dacă bunul a pierit sau a fost deteriorat. Mai mult ca atât, locatarul va fi obligat la

restituirea întregului cost al contractului, inclusiv valoarea reziduală a bunului, ca şi cum acesta

ar trece în proprietatea lui. Desigur, fiind o normă dispozitivă, părţile pot prevedea şi alte condiţii

de repartizare a răspunderii.

Un aspect important ţine de asigurarea obiectului leasingului. Dacă bunul este asigurat,

riscul trece asupra companiei de asigurări. În consecinţă, locatorul, încasând despăgubirea de

asigurare nu mai poate obţine a doua oară o despăgubire pentru acelaşi prejudiciu. Legea cu

privire la leasing conţine norme obligatorii cu privire la asigurarea obiectului leasingului numai

în cazul când locatarul este consumator (art.7 alin.(1) lit.(h)). În celelalte cazuri obligativitatea

asigurării este decisă de către părţi. De aceea, pentru „a se garanta”, în practică locatorul asigură

de fiecare dată obiectul leasingului, iar valoarea asigurării este inclusă în valoarea ratelor de

leasing.

24

Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a contractului de leasing

Efectul principal al nerespectării condiţiilor de validitate a contractului de leasing este nulitatea acestuia. În lipsa unei definiţii a nulităţii contractului în Codul Civil,literatura de specialitate abundă în definiţii, care, însă, conţin un numitor comun şi anume acela că nulitatea este o sancţiune civilă, care intervine cînd se înfrînge o dispoziţie legală, cu ocazia încheierii unui contract. 17

Nulitatea este acea sancţiune civilă care intervine după încălcarea normei de drept, lipsind contractul de efectele urmărite la încheierea contractului. În acest sens vorbim că nulitatea survine atunci cînd nu se respectă cel puţin una din condiţiile de validitate a contractului de leasing. În literatura de specialitate instituţia nulităţii, comparativ cu alte instituţii este privită prin prisma efectelor specifice pe care le creează declararea faptului că contractul nu a fost încheiat şi respectiv nu a produs efecte. Analizînd finalitatea nulităţii ca instituţie de drept civil, vom observa că această instituţie urmăreşte atît un rol preventiv, cît şi unul represiv. Prin urmare, nulitatea urmăreşte atît o funcţie preventivă ce constă în ameninţarea cu distrugerea efectelor contractului, dacă acesta se încheie cu nesocotirea dispoziţiilor

Desfacerea contractului.

Temeiurile de desfacere a contractului de leasing sunt prevăzute în Legea cu privire la

leasing. Suplimentar însă, părţile pot stabili în contract şi alte temeiuri de desfacere.

Potrivit legii, locatorul are dreptul să rezilieze contractul de leasing dacă locatarul: a)

încalcă grav clauzele contractului, b) a decis să se dizolve ori împotriva lui este intentat proces

de insolvabilitate (art.10 alin.(2)). Aşadar, dacă locatarul încalcă grav clauzele contractuale,

locatorul poate cere, la alegere, achitarea integrală şi înainte de termen a ratelor de leasing sau

rezilierea contractului însoţită de restituirea bunului şi repararea pagubelor.

De asemenea, locatorul este în drept de a revendica obiectul leasingului (n.n. – adică să

refuze de a mai continua raporturile contractuale şi să ceară întoarcerea imediată a bunului) dacă

locatarul: a) a încetat să plătească rata de leasing mai mult de 30 de zile calendaristice; b)

foloseşte bunul cu încălcarea prevederilor contractuale sau contrar destinaţiei; с) limitează

accesul locatorului la bun; d) nu restituie obiectul leasingului dacă acest fapt este prevăzut în

contract (art.17). În asemenea cazuri revendicarea obiectului leasingului se face doar pe cale

judecătorească, conform procedurii în ordonanţă (procedura simplificată) reglementată de Codul

de procedură civilă.

Dacă nu restituie obiectul leasingului sau nu l-a restituit la timp, locatarul plăteşte

locatorului pentru perioada de întârziere, în mărime dublă, toate ratele de leasing. Mai mult ca

1 7 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 179.

25

atât, de la locatar vor fi percepute şi penalităţi dacă în contractul de leasing acestea au fost

prevăzute. În practică, neachitarea ratelor de leasing de către locatar este cel mai frecvent risc pe

care şi-l asumă locatorul în cadrul unui contract de leasing. Majoritatea dosarelor aflate pe rol în

instanţele judecătoreşti au la bază motivul neplăţii ratelor de leasing de către locatar.

Temei de reziliere a contractului de leasing serveşte şi dizolvarea sau înaintarea unui

proces de insolvabilitate faţă de locatarul persoană juridică. Se consideră ca executarea în

continuare a obligaţiilor contractuale în asemenea situaţii nu mai poate fi posibilă. Din acest

motiv, legea permite locatorului de a rezilia contractul. Totodată, în caz de insolvabilitate a

locatarului, bunurile ce constituie obiect al leasingului nu pot fi urmărite de creditori, deoarece

dreptul de proprietate asupra bunurilor aparţine locatorului.

Cu referire la locatar, acesta are dreptul să rezilieze contractul de leasing şi să ceară

repararea prejudiciilor dacă: a) bunul nu i-a fost furnizat în termenul stipulat în contract; b) bunul

nu corespunde calităţii ori condiţiilor de furnizare; c) locatorul încalcă esenţial clauzele

contractuale.

O situaţie aparte avem în cazul îmbunătăţirilor făcute de către locatar. Dacă locatorul nu

este de acord să achite valoarea lor, locatarul va fi nevoit să le ridice de la bun. Însă aici apare

problema îmbunătăţirilor care sunt inseparabile de bun şi cum ar putea locatarul să le desprindă

fără a comite deteriorări? Legea nu dă răspuns la întrebarea respectivă, de aceea, o soluţie ar fi

trimiterea la normele din Codul civil dedicate contractului de locaţiune (Capitolul VIII art.875-

910), în care aspectele date au fost reflectate (art.909).

În afară de temeiurile sus-menţionate de reziliere, contractul de leasing mai poate înceta

în caz de: a) expirare; b) reziliere cu acordul părţilor; c) alte circumstanţe prevăzute de lege

(art.11 alin.(2) Legea cu privire la leasing).

Concluzii şi recomandări

26

Generalizând cele expuse, conchidem că leasingul în Republica Moldova reprezintă un

contract juridico-civil reglementat de Codul civil, Legea cu privire la leasing, iar unele prevederi

se conţin şi în Codul navigaţiei maritime comerciale. În acelaşi timp, leasingul nu trebuie

confundat cu alte operaţiuni juridice asemănătoare cum sunt locaţiunea şi vânzarea-cumpărarea

cu plata preţului în rate.

Din nefericire însă, leasingul practicat în Republica Moldova nu este unul veritabil, în

sensul că companiile de leasing aplică construcţia juridică a contractului de vânzare-cumpărare

cu plata preţului în rate, la care adaugă o dobândă exagerată. Din acest considerent, beneficiarii

nu remarcă deosebiri între a lua un credit bancar ori a apela la operaţiunea de leasing, fiindcă rata

dobânzii în ambele cazuri este aceeaşi.

Cel mai frecvent leasingul este utilizat de către întreprinderile mici şi mijlocii care

întâmpină dificultăţi la accesarea creditelor de lungă durată. Deoarece nu dispun de proprietăţi

pentru gajare, aceste întreprinderi nu pot obţine credite de la instituţiile financiare, astfel încât

singura alternativă pentru ele rămâne a fi leasingul.

Considerăm că definiţiile leasingului financiar şi operaţional oferite la art.4 din Legea cu

privire la leasing sunt formulate nereuşit şi recomandăm modificarea acestora după cum

urmează: „Leasingul financiar – operaţiunea de leasing în care riscurile şi beneficiile aferente

dreptului de proprietate asupra bunului sunt transferate locatarului”, respectiv „Leasingul

operaţional – operaţiunea de leasing în care riscurile şi beneficiile aferente dreptului de

proprietate asupra bunului nu sunt transferate locatarului”. Totodată, recomandăm excluderea

celorlalte forme de leasing, cum sunt: leasingul barter, compensaţional şi lease-back, deoarece în

practică aceste forme nu-şi găsesc aplicarea.

Propunem ca la art.5 alin.(1) lit.(a) din Legea cu privire la leasing, sintagma „persoana

fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător” să fie substituită cu sintagma „banca

sau organizaţia financiară nebancară care, în conformitate cu legea, are dreptul să practice

activitatea de leasing”. Or, în varianta actuală a Legii se creează impresia că orice persoană care

desfăşoară activitatea de întreprinzător ar fi în drept să practice operaţiuni de leasing.

Reieşind din faptul că Codul civil şi Legea cu privire la leasing nu prevăd procedura de

notificare a locatarului în cazul revendicării obiectului leasingului, recomandăm modificarea

Legii cu privire la leasing prin completarea art.17 cu un nou alineat (4): „Notificarea se

expediază prin scrisoare recomandată la adresa locatarului indicată în contractul de leasing.

Notificarea este considerată recepţionată după expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.

Bibliografie

27

1. Tiţa-Nicolescu Gabriel. Regimul juridic al operaţiunilor de leasing. Editura All Beck,

Bucureşti, 2003, p.7.

2. Legea nr.731 din 15.02.96 cu privire la leasing, publicată în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.49 din 25.07.1996.

3. Cimil Dorin. Analiza juridico-civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în

Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.13.

4. Martin Cristina. Reglementarea juridică a leasingului financiar în Republica Moldova,

publicat în Revista Naţională de Drept, 2005, nr.12, p.52.

5. Bloşenco Andrei. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003, p.77-

78.

6. Martin Cristina. Reglementarea juridică a operaţiunilor de leasing financiar în Republica

Moldova (aspecte comparate). Teză de doctor în drept. Specialitatea: 12.00.03. – drept privat

(drept civil). Cond. ştiinţ. V.Volcinschi. Chişinău, 2007, p.91; Cimil Dorin. Analiza juridico-

civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în Republica Moldova, publicat în Revista

Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.15.

7. Clocotici G., Gheorghiu Gh. Operaţiunile de leasing. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000,

p.51.

8. Cimil Dorin. Analiza juridico-civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în

Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.18.

9. Bloşenco Andrei. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003,

p.78.

10. Legea instituţiilor financiare nr.550 din 21.07.1995, republicată în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.110-113/334 din 02.07.2010.

11. Chibac Gh., Băieşu A., Rotari A., Efrim O. Drept civil. Contracte speciale. Volumul III.

Chişinău: Cartier, p.195.

12. Martin Cristina. Privire generală asupra obiectului contractului de leasing: realităţi şi

perspective, publicat în Revista Naţională de Drept, 2005, nr.4, p.35.

28

13. Cimil Dorin. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Volumul II. Editura ARC,

Chişinău, 2006, p.535.

14. Halabudenco Oleg. Măsuri privind stimularea leasing-ului: aspecte de drept civil, publicat

în Legea şi viaţa, 2005, nr.5, p.51.

15. Volcinschi Victor, Martin Cristina. Răspunderea locatarului în cadrul contractului de

leasing, publicat în Revista Naţională de Drept, 2007, nr.4, p.12.

29