I. Definirea şi caracterele juridice ale contractului comercial de

vânzare internaţională.

Primele schimburi de valori materiale s-au realizat în forma lor cea mai simplă

cunoscută sub denumirea de troc. Pasul hotărâtor în evoluţia vânzării internaţionale a fost

făcută odata cu inventarea de către fenicieni a etalonului intermediar de măsurare a

valorilor, moneda sub diversele ei forme. Astefel s-a trecut de la schimbul în natură la

vânzare-cumpărare. Identificarea schimburilor comerciale s-a petrecut în perioada de

glorie a Imperiului Roman. Schimbul economic marfă-bani l-a urmat construcţia juridică

a contractului de vânzare–cumpărare. Pe măsura separării producţiei de consum, a

accentuării diviziunii muncii la început pe plan naţional şi apoi pe plan internaţional,

comerţul sub forma vânzării-cumpărării s-a dezvoltat continuu.

Vânzarea internaţională are drept rol, să faciliteze circulaţia mărfurilor între

producătorii si consumatorii din diferite ţări. Acest rol determină conţinutul contractului

de vânzare-cumpărare ca operaţiune juridică. Transpunerea unor asemenea operaţiuni

comerciale, se realizează prin activităţi economice diferite: expedierea, asigurarea,

transportul, decontarea preţului, asigurarea pe credite; necesare transferării în fapt şi în

drept a proprietăţii bunurilor materiale de la vânzător la cumpărător.

Pe plan juridic, documentul care consfinţeşte efectele unor asemenea activităţi

este contractul de vânzare-cumpărare.

1.1. Definiţia contarctului de vînzare –cumpărare:

În literature de specialitate contractul de vânzare internaţională este definit ca

fiind actul juridic prin care una din părţi, denumită exportator,aparţinând unui anumit

stat, se obligă să strămute proprietatea unui bun al său către cealaltă parte, numită

importator, aparţinând unui alt stat, care la rândul său se obligă să plătescă

exportatorului preţul bunului vândut.

Potrivit definiţiei în dispoziţiile art. 1294 Codul civil roman, contractul de

vânzare-cumpărare este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a

transmite celeilalte proprietatea unui bun şi acesta a plătii celei dintâi preţul bunului.

1

Contractul commercial de vînzare internaţională se distinge faţă de contractul

comercial de vânzare-cumpărare de drept comun, prin faptul că pe lângă elementele

esenţiale care definesc contractul de vânzare –cumpărare, potrivit Codului civil, art.1294,

el trebuie să cuprindă şi anumite caractere specifice si anume:comercialitatea şi

internaţionalitate.

În definirea comercialităţii în dreptul commercial intern sunt cunoscute doua

concepţii specifive:

Concepţia subiectivă

Concepţia obiectivă

Concepţia mixtă (îmbină criteriile celor doua concepţii şi se aplică în unele

legislaţii).

Concepţia subiectivă ia în considerare calitatea părţilor la raportul juridic, potrivit

căreia, operaţiunile efectuate de un comerciant în exerciţiul profesiei sale sunt considerate

acte sau fapte de comerţ, deci comercialitatea coboară de la persoană la actul sau faptul

juridic.

Concepţia obiectivă are în vedere, obiectul suplimentării, adică activitatea

comercială. Potrivit acestei concepţii actele şi faptele de comerţ sunt operaţiunile pe care

legea le determină ca atare, indiferent de calitatea şi voinţa părţilor. În acest caz,

comercialitatea urcă de la actul sau faptul juridic la persoană.

Potrivit dreptului comerţului internaţional, caracterul comercial prezintă relevanţă

juridică, în ceea ce priveşte legea aplicabilă contractului de vânzare comercială

internaţională. Astefel, în ceea ce priveşte efectele vânzării, competenţa de a determina

caracterul civil sau comercial, revine legii contractului.

Altă trăsătură ce distinge vânzarea comercială internaţională de vânzarea –

cumpărarea de drept comun este caracterul internaţional. Caracterul internaţional al

vânzării nu rezultă numai din simpla prezenţă a unor elemente de extraneitate, ca la

raporturile de drept internaţional privat, ci este determinat după criterii proprii, chiar dacă

acestea, constituie în acelaşi timp elemente de extraneitate.

Internaţionalitatea actelor de comerţ exterior constituie şi elemente de extraneitate

numai atunci când produc conflicte de legi şi se supun reglementării dreptului

2

internaţional privat, ori de câte ori, operaţiile de comerţ exterior se supun unor

reglementări conflictuale ce pot fi soluţionate pe calea normelor materiale uniforme.

În ceea ce priveşte Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare

internaţională de mărfuri, singurul criteriu pentru determinarea caracterului internaţional

al contractului îl constituie faptul că părţile contractante işi au domiciliul în state diferite.

Trăsături definitorii (caractere juridice) ale contractului comercial de vânzare

internaţională:

- constituie, un raport juridic perfectat prin acordul de voinţă a două persoane, vânzător

şi cumpărător, ceea ce îi oferă caracterul consensual.

- în baza raportului juridiv încheiat, vînzătorul se obligă să livreze obiectul contractului,

potrivit cantităţii şi calităţii stabilite şi să-i transfere cumpărătorului dreptul de

proprietate, cu toate prerogativele sale, fapt ce imprimă contractului caracterul său

esenţial translativ de proprietate.

- cumpărătorul se obligă să plătească preţul stabilit, element care îi conferă acestuia

caracterul de contract oneros.

- este un contract bilateral, în sensul că dă naştere între părţi la prestaţii reciproce,

obligaţiile astfel create servesc drept cauză.

- părţile fiind din ţări diferite, iar marfa susceptibilă să fie transportată peste mai multe

frontiere, ceea ce constituie element de extrneitate, raportul juridic iese de sub incidenţa

unui anumit sistem de drept naţional.

- izvoarele de drept, ce reglementează contarctul de vânzare internaţională sunt:

tratatele, uzuanţele uniforme internaţionale, sistemul de drept ales de părţi şi de regulă

clauzele stabilite prin contract care devin legea părţilor.

În practică se întâlnesc mai multe tipuri de contracte de vînzare-cumpărare

internaţională în funcţie de natura şi căile de realizare a vânzărilor internaţionale:

- contractele de vânzare-cumpărare internaţională încheiate ca rezultat al negocierii dintre

doi parteneri ( tipul clasic)

- contracte de vânzare-cumpărare internaţională încheiate în cadrul burselor

- contracte de vânzare-cumpărare internaţională încheiate în cadrul licitaţiilor

- contracte de export complete

3

1.2. Convenţii internaţionale privind contractele comerciale de

vânzare-cumpărare.

în vânzarea comercială internaţională, tratatel internaţionale sub formă de

convenţii, acorduri, protocoale au un rol important deoarece normele imperative pe care

le conţin influenţează direct conţinutul contractului.

Convenţiile internaţionale constituie izvor al dreptului internaţional, numai când

stabilesc norme, ce reglementează raporturile de comerţ internaţional, de cooperare

economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională.

Convenţii internaţionale:

- Convenţia privind reglementarea unor conflicte de legi în materie de cambie şi

bilet la ordin

- Convenţia prin care se reglementează unele conflicte de legi în materie de cecuri

- Convenţia asupra legii aplicabile vânzărilor internaţionale de bunuri mobile

corporale

- Convanţia privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine

1.3. Importanţa contractului de vânzare internaţională.

În comerţul exterior contractul de vânzare comercială mai este denumit şi contract

de export, contract de import, contract de export-import sau contract extern.

Contractul de vânzare comercială internaţională este considerat în mod unanim,

ca fiind cel mai important contract de comerţ exterior, principalul instrument al

comerţului internaţional.

Contarctul de vânzare-cumpărare fiind un contract sinalagmatic, dă naştere la

obligaţii reciproce între părţi, deci fiecare parte contractantă stipulează o creanţă contra

celeilalte, concomitent cu obligaţia ce şi-o asumă faţă de aceasta. Într-un contract

comercial de vânzare-cumpărare, fiecare parte este totodată şi creditor şi debitor,

vânzătorul este creditor al preţului şi în acelaşi timp debitor, cu privire la predarea

bunului vândut, iar în situaţiile în care transmiterea dreptului de proprietate nu are loc în

momentul acordului de voinţă, el este debtor şi în transmiterea dreptului de proprietate.

4

De asemenea, cumpărătorul este creditor în ceea ce priveşte predarea bunului,

eventual cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, dacă acesta nu s-a transmis

prin acordul de voinţă al părţilor, precum şi debitor al preţului.

În contractele de vânzare-cumpărare există o corelaţie între obligaţiile reciproce

ale părţilor, în sensul că fiecare dintre ele nu se obligă decât în mărimea prestaţiei la care

cealaltă parte se obligă. În contractul de vînzare-cumpărare obiectul creanţei

cumpărătorului constituie cauza juridică a obligaţiei sale- de a plătii preţul şi invers,

preţul obiect al creanţei vânzătorului, constituie cauza juridică a obligaţiei sale de a

transmite dreptul de proprietate asupra bunului şi de a preda bunul vândut.

În condiţiile trecerii la economia de piaţă, în care orice persoană fizică sau

juridică poate efectua operaţiuni de vânzare-cumpărare internaţională, se impune o

deosebită atenţie părţilor cu privire la imoprtanţa încheierii şi perfectării contractului de

vînzare internaţională, la stipularea în cuprinsul contractului a unor clauze cât mai clare,

care să dea posibilitatea executării corespunzătoare a contractului de vânzare

internaţională şi care să le protejeze interesele în releţiile pe care le stabilesc cu partenerii

stăini. Existenţa într-un contract de vânzare internaţională a unor clauze clare, exprese şi

detaliate, urmărirea permanentă a modului său de executare, precum şi intervenţia

promptă pentru înlăturarea eventualelor dificultăţi apărute pe parcursul executării,

reprezintă condiţii de bază pentru realizarea cu succes a unei tranzacţii de vânzare

internaţională.

1.4. Condiţiile de validitate ale contractului comercial de vânzare

internaţional.

Contractul fiind un act juridic bilateral, ce se formează prin acordul de voinţă al

părţilor, implică existenţa a cel putin două părţi, care sa ţi exprime consimţământul

valabil cu privire la obiectul şi scopul contractului.

Ca orice contract, contractul de vânzare –cumpărare internaţională, ca şi cel civil,

pentru a fi valabil încheiat trebuie să îndeplinească anumite condiţii:consimţământul,

capacitatea, obiectul şi cauza.

5

a. Cosimţământul părţilor

Încheierea contractului de vânzare intenaţională presupune acordul de voinţă al

părţilor, în sensul transmiterii de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate

asupra unui bun în schimbul unui preţ.

b. Capacitatea părţilor

Pentru încheierea valabilă a contractului de vânzare internaţională, părţile trebuie să

aibă capacitatea cerută de lege. În dreptul comun, condiţiile de capacitate pentru

încheierea contractului de vânzare –cumpărare sunt cele generale prevăzute de lege

pentru încheierea oricărui act juridic: capacitatea de folosinţă şi capacitatea deplină de

exerciţiu.

II. Formarea contractului comercial de vânzare internaţională

2.1. Regimul juridic al ofertei

Prin ofertă se înţelege propunerea pe care o persoană o face altei persoane în

vederea încheierii unui contract şi care dă expresie unei manifestări de voinţă.

Fiind o latură a consimţământului, oferta trebuie să îndeplinească condiţiile de

validitate ale acesteia, care prezintă însă anumite particularităţi în cazul contractelor de

vânzare comercială internaţională şi anume:

- Oferata trebuie să fie fermă, să ateste voinţa ofertantului de a se angaja în vederea

încheierii contractului, adică să fie dată în stare de angajament juridic şi să

exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul, dacă oferta este acceptată.

Această ofertă se numeşte facultativă sau fără angajament, care nu poate fi decât

publicitară, informativă, o invitaţie la negociere.

- Oferta trebuie să fie adresată uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice.

- Oferta trebuie să fie precisă şi completă. Este necesar ca ea să conţină suficiente

precizări cu privire la toate elementele contractului spre a cărui încheiere tinde.

- Oferta nu trebuie să cuprindă condiţiile sau clauzele care rezultă din

reglementarea supletivă a legii sau din obiceiuri.

- Oferta se întocmeşte în limba ţării destinatarului sau o limbă comercială

accesibilă, trebuie să fie clară, concisă şi adevărată.

6

2.2. Regimul juridic al acceptării ofertei

Acceptarea, spre deosebire de ofertă, nu mai este o propunere, ci manifestarea

concretizată într-o declaraţie sau în orice altă comportare a destinatarului ofertei,

exprimând acordul acestuia în legătură cu conţinutul ofertei, de a încheia contractul.

Această manifetare trebuie să fie neîndoielnică, indiferent că este expresă sau

tacită şi să corespundă ofertei, adică fără obiecţiune, în caz contrar valorând cu o

contraofertă.

Acceptarea, trebuie să privească întreg conţinutul ofertei, de altfel acceptarea îşi

produce efectele specifice numai atunci când corespunde exact ofertei şi deci a accepta

oferta înseamnă a fi de acord cu acesta.

2.3. Negocierea în contractul de vânzare-cumparare internatională

Negocierea in contractele de vânzare comercială internaţională pornesc de la

necesitatea stabilirii preţurilor de contract pe baza preţurilor mondiale caracteristice

impuse în mod obiectiv, de actiunea legii valorii pe plan internaţional în confruntarea

între cerere şi ofertă. La negocierea contractelor fiecare parte ar dori ca acestea să cadă

sub asăect juridic sub incidenţa normelor de drept comercial al ţării căreia îi aparţine.

De obicei, în orice vânzare fiecare parte trebuie să câştige, să aibă un avantaj mai

mare sau mai mic, în funcţie de împrejurări, de natura mărfii, de gradul de pregătire şi

nivelul de calificare al negociatorului.

Întrucât tendinţa şi obiectivul fiecăruia dintre părţi fiin îndreptat către obşinerea

beneficiului maximal, se ajunge printr-un compromis, la o înţelegere care asigura

avantajul reciproc. Deci, negocierile sunt procesele prin care se confruntă cererea cu

oferta în vederea ajungerii la o înţelegere reciproc avantajoasă, respectiv la semnarea

unui contract de vânzare-cumpărare.

Negocierile purtate pentru încheierea contractelor de vânzare internaţională

trebuie să aibă în vedere urmaătoarele: diversitatea partenerilor, distanţele mari între ţări,

diversitatea mărfurilor, diversitatea formelor de comercializare, gradul mai ridicat de risc

şi incertitudine.

7

În relaţiile comerciale internaţionale, procesul negocierilor este finalizat prin

comunicări scrise, comunicarea verbală are un rol primordial atât din punct de vedere al

spaţiului pe care îl ocupă (etapa de selecţie, tratativele propriu-zise, perioada de redactare

a clauzelor contractuale, aspectele de derulare, activitatea post-negociere), cât şi din

punct de vedere al conţinututlui (elemente esenţiale ce fac obiectul negocierilor se

stabilesc prin dialog direct).

Tratativele comerciale reprezintă un preludiu al perfectării contractului. Pregătirea

tratativelor comerciale necesită stabilirea programului şi calendarului negocierii, de

asemenea şi bugetului tranzacţiei. Desfăşurarea tratativelor comerciale implică mai multe

etape:

- prenegocierea, care include în discuţiile sau comunicările dintre partenerii

contractuali

- negocierea propriu-zisă, în care se realizează angajarea formală a părţilor

- postnegocierea, care cuprinde încheierea înţelegerilor dintre părţi

III. Obiectul contractului comercial de vânzare internaţională.

3.1. Marfa ca obiect al prestaţiei vânzătorului

Având un caracter sinalagmatic, contractul de vânzare-cumpărare comercială dă

naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi, vânzătorul este obligat să predea bunul

vândut, iar cumpărătorul să plătescă preţul. În felul acesta fiecare obligaţie are ca obiect o

anumită prestaţie, obligaţia vânzătorului priveşte bunul vândut, pe când obligaţia

cumpărătorului se referă la preţ. Aceste două prestaţii formează obiectul contractului.

Contractul de vânzare-cumpărare poate avea ca obiect bunuri mobile, corporale

sau incorporale, prezente sau viitoare, determinate sau determinabile.

Pentru a fi valabil contractată vânzarea trebuie să primească un bun care să existe

real, să fie determinat sau succeptibil de a fi determinat.

Legislaţia comercială internaţională prevede că bunurile imobile nu pot constitui

obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială, iar actele de vânzare-cumpărare

privind aceste bunuri sunt acte juridice civile. Pentru a fi considerat obiectul obligaţiei

vânzătorului şi bineînţeles obiectul contractului de vânzare-cumpărare, bunul vândut

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

8

- să se afle în circuitul civil

- să existe la momentul încheierii contractului, ori să existe în viitor

- să fie detreminat sau determinabil

- să fie proprietatea vânzătorului (deoarece contractul de vânzare-cumpărare este un

contract translativ de proprietate, rezultă că pentru a se putea transmite dreptul de

proprietate asupra bunului de la vânzător la cumpărător, trebuie ca vânzătorul să

fie proprietarul bunului)

3.2. Preţul ca obiect al prestaţiei cumpărătorului

Preţul constituie un element necesar, esenţial al contractului de vânzare

internaţională, fără de care acesta este considerat nul. El reflectă nu numai frământările

economice determinate de producţie şi schimb, dar şi regimul social şi politic dintr-un

anumit moment.

Politica preţurilor va varia după cum societatea este guvernată de un regim de

liber schimb sau de economie dirijată. Va fi lăsat la libertatea de fixare al părţilor sau va

aparţine voinţei statului.

Fiind elementul esenţial al contractului de vânzare-cumpărare internaţională,

preţul constituie obiectul prestaţiei cumpărătorului, care este obligat ca în schimbul

mărfurilor primite de la vânzător să plătească un preţ. Astfel obiectul contractului îl

constituie bunul vândut, pentru vânzător şi preţul plătit, pentru cumpărător.

Preţul sau suma de bani pe care trebuie să-l plătească cumpărătorul, vânzătorului

trebuie să fie:

- ferm , un preţ real, pe care părţile să îl fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a

fi cerut şi plătit în realitate

- determinat, atunci când cuantumul lui este hotărât în momentul încheierii

contractului

- detreminabil, atunci când este stabilit în momentul livrării, sau într-o anumită

perioadă determinată, legată de momentul livrării

9

3.3. Condiţiile de livrare

Condiţiile de livrare reprezintă unul din elementele esenţiale ale contractului de

vânzare-cumpărare, care generează consecinţe juridice şi economice în tranzacţiile

comerciale internaţionale, care are ca obiect transferarea bunurilor de la vânzător la

cumpărător.

Principalele condiţii generale de livrare

Printre cele mai importanete condiţii generale de livrare şi contracte tip eleborate

în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U. sunt:

- Condiţiile generale pentru exportul şi importul de combustibil solid , Geneva,

1958

- Condiţiile generale pentru exportul şi importul de buşteni de foioase şi de

cherestea din zona temperată, Geneva, 1961

- Condiţiile generale pentru livrarea şi montajul materialelor de echipament pentru

export şi import, nr.188A, Geneva, 1957

- Condiţiile generale pentru furnizarea la export a materialelor de echipament nr.

547, Geneva,1955

- Condiţiile generale pentru vânzarea internaţională de citrice, Genva, 1958

- Condiţiile generale pentru exportul şi importul de cherestea de răşinoase, Geneva,

1956

- Condiţiile generale de vânzare la export şi import a bunurilor de consum durabile

şi a altor produse a industriei mecanice fabricate în serie nr.730, Geneva, 1961

- Condiţiile generale pentru furnizarea la export a materialelor de echipament în

materie de industri mecanica, Geneva, 1953

- Condiţiile generale pentru montajul în străinătate a materialelor de echipament nr.

547 D

- Condiţiile generale pentru livrarea şi montajul materialelor de echipament la

export şi import nr.547 A, Geneva , 1957

- Condiţiile generale pentru vânzarea şi instalaţia de echipament electric, Franţa

- Contractele tip pentru vânzarea cerealelor nr. 1A, cu variantele lui nr.1B, 2A , 3A,

4A, 4B, 5A, 5B, 211-410

10

IV. Obligaţiile părţilor contractante

4.1. Obligaţiile vânzătorului

În temeiul contractului de vânzare-cumpărare internaţională vânzătorul are o

poziţie importantă şi activă. Rolul său se concretizează prin următoarele obligaţii

principale: predarea mărfii vândute, transmiterea proprietăţii asupra acesteia, remiterea

documentelor referitoare marfă şi asigurarea conformităţii mărfii cu stipulaţiile

contractuale.

Obligaţia de predare a mărfii se concretizează în remiterea materială a mărfii,

adică punerea acesteia la dispoziţia cumpărătorului la locul stabilit de părţi în momentul

încheierii contractului.

Cheltuielile ocazionate de predare a bunului vândut sunt suportate de vânzător, iar

cheltuielile de ridicare a bunului revin în sarcina cumpărătorului, în afară de faptul când

părţile au convenit altfel.

Vânzătorul are îndatorirea să ia măsuri pentru transportul mărfurilor la destinaţie, el

trebuie să încheie contracte necesare astfel încât transportul să fie efectuat până la locul

prevăzut, prin mijloace de transport adecvate împrejurărilor şi în conformitate cu

condiţiile uzuale pentru un atare transport.

Termenul de predare poate fi determinat sau cert, determinabil sau indicativ în

raport de posibilitatea existenţei unor date suplimentare, termenul este riguros, ferm sau

simplu.

Data predării este prevăzută de părţi prin contract. În cazul în care stabilirea datei

se face numai în termeni generali prin fixarea unei anumite perioade de timp, vânzătorul

are libertatea să predea marfa la orice moment pe parcursul acelei periaode.

Referitor la predarea documentelor, în cazul în care vânzătorul este obligat să

remită documentele referitoare la mărfuri, el trebuie să îndeplinească acestă obligaţie la

momentul, la locul şi în forma prevăzută în contract.

Vânzătorul trebuie să predea bunuri a căror cantitate, calitate şi tip să corespundă

celor prevăzute în contract. Bunurile predate de vânzător trebuie să fie conform clauzelor

contractuale, fără a avea defecte sau vicii.

Vânzătorul este responsabil de orice defect de conformitate care există în

momentul predării bunului către cumpărător.

11

Cumpărătorul trebuie să examineze bunurile primite într-un termen cât se poate

de scurt, ori în cazul în care în contract se prevede un transport al bunurilor, examinarea

acestora poate fi amânată până la sosirea bunurilor la destinaţie.

Pe lângă obligaţia de preadare a bunului, vânzătorul are şi obligaţia de garanţie.

Vânzătorul are obligaţia să garanteze că marfa corespunde calităţii convenite şi nu

prezintă defecte.

În relaţiile comerciale internaţionale răspundera vânzătorului pentru viciile

produsului diferă parţial de regimul din drept comun. Dacă î contractele civile, vânzătorul

nu este răspunzător pentru viciile aparetnte, ci numai de cele ascunse, în contractele de

vânzare comercială internaţională ambele categorii de vicii formează obiectul obligaţiei

sale de garanţie.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului are dublu aspect:

- pe de o parte, garantarea liniştei folosinţe a bunului (garanţia contra evicţiunii)

- pe de altă parte, garantarea utilei folosinţe a bunului ( garanţia contra viciilor

bunului)

a. Garanţia contra evicţiunii impune vânzătorului să răspundă pentru evicţiunea

totală sau parţială a bunului, precum şi pentru sarcinile care gravează bunul vândut. Prin

evivţiune se înţelege pierderea proprietăţii sau a posesiei bunului ce face obiectul

vânzării, ori tulburarea cumpărătorului în executarea acestui drept, ce rezultă din

valorificarea de către un terţ a unui drept asupra bunului vândut, drept care exclude

dreptul dobândit de cumpărător în temeiul contractului de vânzare-cumpărare.

b. Garanţia contra viciilor bunului impune vânzătorului să răspundă pentru viciile

ascunse ale bunului vândut, dacă din cauza acestora, bunul nu este întrebuinţabil după

destinaţia sa, ori întrebuinţarea sa este atât de afectată, încât se presupune că bunul nu ar

fi achiziţionat sau cumpărătorul nu ar fi dat preţul achitat. Prin vicii ascunse înţelegem

acele lipsuri calitative ale bunului care nu puteau fi descoperite la predare şi care fac

bunul impropriu întrebuinţării potrivit destinaţiei sale, sau îi afectează întrebuinţarea.

Vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale bunului numai dacă acestea existau

în momentul vânzării, indiferent dacă efectele au apărut ulterior acestui moment. În

cazurile când dreptul de proprietate nu se transmite în momentul încheierii contractului,

12

vânzătorul va răspunde pentru viciile ascunse, ulterioare vânzării, însă numai până în

momentul transmiterii dreptului de proprietate.

În cazul viciilor ascunse, cumpărătorul are opţiunea de a alege, fie să ceară

înlăturarea viciilor, fie rezoluţiunea contractului de vânzare, sau restituirea unei părţi din

preţul vânzării. Dreptul la acţiune al cumpărătorului este de 6 luni în cazul în care viciile

nu au fost ascunse cu viclenie, dar viciile trebuie descoperite în termen de 1 an, termenul

prescripţiei decurge de la data descoperiri viciilor. După trecerea acestui termen, fără ca

viciile ascunse să fi fost descoperite, cumpărătorul nu mai are nici un drept asupra

vânzătorului.

Termenul de garanţiei al bunului vândut începe să decurgă de la data vânzării,

data respectivă fiind înscrisă în certificatul de garanţiei. Curgerea termenului de garanţiei

se suspendă de la data reclamaţiei defectelor până la repunerea bunului în stare de

folosinţă. Dacă bunul a fost înlocuit, se va elibera un nou certificat de garanţie şi

cumpărătorul va beneficia de o nouă garanţie.

În perioada de garanţie, vânzătorul care a avizat la timp pe cumpărător despre

defectele mărfii trebuie în primul rând să faca dovada existenţei lor. Legislaţia în vigoare

prevede că defectele apărute în perioada de garanţie se datorează însăşi bunului.

Pentru a se degrava de răspundere, vânzătorul poate stabilii că defectele s-au

produs ca urmare a culpei cumpărătorului, care nu a respectat instrucţiunile de folosire,

întrebuinţare şi păstrare a bunului.

Garanţia încetează dacă vânzătorul stabileşte ca deficienţa este imputabilă

cumpărătorului.

În relaţiile comerciale internaţionale se prevede ca să se dea satisfacţie imediată şi

afectivă, în natură cumpărătorului, prin recondiţionarea sau prin înlocuirea bunului

defect. Dacă vânzătorul refuză sau nu are posibilitatea să se conformeze, cumpărătorul

este îndreptăţit să restituie bunurile necorespunzătoare calitativ şi să solicite despăgubirile

aferente. Cumpărătorul poate să păstreze marfa prin obţinerea pe cale judiciară, o

reducere de preţ, însă dacă doreşte înlocuirea bunului defect, va restitui bunul, fiind

îndreptăţit să ceară rezoluţionarea cu despăgubiri.

13

4.2. Obligaţiile cumpărătorului

Fiind un contract bilateral, contractul de vânzare-cumpărare internaţională dă

naştere la obligaţii şi în sarcina cumpărătorului.

Potrivit dreptului comun, principala obligaţie a cumpărătorului este de a plătii

preţul vânzării.

Plata preţului cuprinde şi obligaţia de a lua măsurile şi a îndeplinii formalităţile

necesare, prevăzute în contract spre a permite plata preţului.

Obligaţia de plată a preţului se realizează la data şi locul convenit între părţi, în

contract, iar în lipsa unei stipulaţii contractuale în aceste sens, preţul trebuie plătit la

momentul predării bunului de către vânzător.

În cazul în care, cumpărătorul nu plateşte preţul stabilit la data convenită în

contract el este obligat ca pe lângă preţul de vânzare să plătească şi o dobândă a preţului.

O altă obligaţie a cumpărătorului o reprezintă luarea în primire a bunului, obiect

al vânzarii. Această obligaţie constă în îndeplinirea oricărui act care poate fi cerut în mod

rezonabil cumpărătorului, care să permită vânzătorului să efectueze livrarea.

Potrivit dreptului comun, cumpărătorul este îndatorat să ridice bunul în locul şi

timpul în care vânzătorul face predarea şi să suporte cgeltuielile necesare aferente.

Dacă părţile nu au stabilit un loc şi un termen de preluare a bunului se face

conform principiilor generale, existenete în materie comercială, imediat după realizarea

acordului de voinţă, sau la cererea vânzătorului.

În cazul neîndeplinirii de către cumpărător a obligaţiei sale de luare în primire a

bunului vândut, vânzătorul poate recurge împotriva lui la următoarele mijloace de

constrângere:

a. să ceară executarea contractului, care presupune: plata preţului, luare în primire a

bunului, precum şi îndeplinirea celorlalte obligaţii ale cumpărătorului

b. să declare contractul rezolvit, el poate face declaraţia de rezoluţiune, în

următoarele cazuri: când neexecutarea de către cumpărător a uneia dintre

obligaţiile sale îmbracă forma de încplcare esenţială a contractului; dacă

cumpărătorul nu plăteşte preţul sau nu ia în primire marfa în termenul suplimentar

acordat de vânzător sau declară că nu-şi va îndeplinii aceste obligaţii în termenul

stabilit.

14

4.3. Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială internaţională

Neexecutarea obligaţiilor contarctuale de vânzare comercială internaţională, poate

avea drept consecinţă rezoluţiunea contractului.

Rezoluţiunea este desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare

comercială internaţională, cu execuţie imediată, la iniţiativa uneia dintre părţi, ca urmare

a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din motive imputabile acesteia. Datorită cerinţei

de a se menţine şi executa obligaţiile contactuale, rezoluţiunea are caracter de excepţie.

Dispoziţiile Convenţiei Naţionale Unite de la Viena prevăd că rezoluţiunea

contarctului poate fi declarată în următoarele cazuri:

- Atunci când neexecutarea de către vânzător a uneia dintre obligaţiile sale

contractuale constituie o încălcare esenţială a contractului

- Atunci când vânzătorul nu predă mărfurile îm termenul suplimentar acordat de

cumpărător sau declară că nu le va predat în termenul acordat

Rezoluţiunea contractului se face printr-o declaraţie notificată către cealaltă parte.

Dacă se constată că înainte de data executării contractului se va săvârşii o încălcare

esenţială a contractului, cealaltă parte poate declara rezoluţiune anticipată.

Rezoluţiunea desfinţează cu caracter retroactiv contarctul de vânzare-cumpărare

internaţională, în cazul neexecutării culpabile de către debitor a obligaţiilor sale, spre

deosebire de reziliere, care intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii

contractului, rezoluţiunea intervine pentru fapte intervenite ulterior formării sale.

15

BIBLIOGRAFIE

1. Macovei Lidia: “Contractul comercial de vânzare

internaţională”

2. Virgiliu Anghelescu, Ervin Hutira: “Contracte comerciale

internaţionale”

16