Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

8
PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL Nr. 77/2000 PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGU‑JIU NR. 4(167) 28 APRILIE 2014 Pag. 2-3 Brâncuși la Photo- Secession – prima expoziție personală Pag. 4-5 Una din problemele cu care se confruntă cetățenii din municipiu care locuiesc la bloc este repartizarea con- sumului de apă. O soluţie pentru rezolvarea acestei probleme și toto- dată pentru reducerea cheltuielilor de întreţinere este montarea de contoare individuale pentru măsurarea consu- mului de apă la limita de proprietate. Astfel, fiecare apartament va avea contoar propriu, la fel ca şi în cazul furnizării energiei electrice şi a gazului natural. Odată cu realizarea lucrărilor de contorizare individuală, proprietarii conştientizează că este necesar să-și repare defecțiunile pe care le au la instalațiile de alimentare cu apă. Separarea instalaţiei de utilizare a apei potabile şi contorizarea individu- ală pe apartament se pot face pe o singură scară sau pe întreg blocul, fie prin montarea apometrelor la ușa fie- cărui apartament, fie prin montarea unei bare de apometre pe casa scării. Pentru a se putea realiza o astfel de lucrare, este necesar ca jumătate plus unu dintre proprietarii din respectivul imobil sau scară să-și dea acordul cu privire la noul sistem de contorizare. O condiţie imperativă ca să fie racordați este ca proprietarii să nu aibă datorii către asociaţia de proprie- tari. Avantajele unui astfel de sistem sunt similare cu cele din cazul reţelei termice, fiecare consumator având posibilitatea să îşi verifice şi să îşi regleze consumul. Prin alegerea con- torizării individuale sunt eliminate situ- aţiile conflictuale cu privire la reparti- zarea consumului şi a cheltuielilor afe- rente fiecărei familii, precum și discuțiile cu privire la respectarea obligației de a repara defecțiunile apărute la instalațiile de alimentare cu apă. Un alt avantaj este dat şi de faptul că se poate păstra o integritate a instalaţiilor respective, neputându-se interveni asupra funcționării apome- trelor. Însă cel mai mare avantaj al conto- rizării individuale este faptul că pot fi debranșați doar rău platnicii, aceștia putând fi rebranșați în momentul în care își achită datoriile către asociația de proprietari. Conform spuselor reprezentanților asociațiilor de proprietari, urmare exe- cutării unor astfel de lucrări, consumul de apă s-a redus semnificativ, în unele cazuri acesta scăzând cu până la 50% față de perioada când nu erau montate contoare individuale în afara apartamentelor. Ca o facilitate pe care o oferă fir- mele care execută astfel de lucrări este și faptul că pentru familiile cu posibilități materiale reduse se pot încheia convenții în care se prevede ca plata să se facă în mai multe tranșe lunare. În urma realizării lucrărilor de con- torizare individuală, proprietarii de apartamente pot încheia convenţii individuale cu furnizorul de utilităţi. În această situaţie, asociaţia de proprie- tari poate intermedia servicii între fur- nizorul de utilităţi şi proprietarii consu- matori, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile şi obligaţiile cu privire la serviciul furnizat aparţin, pe de o parte, furnizorului şi de cealaltă parte, proprietarului. Serviciul de intermedi- ere din partea asociaţiei de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea şi plata sumelor reprezen- tând contravaloarea consumului fac- turat, înştiinţarea furnizorului cu privire la debitori. Având în vedere avantajele oferite de contorizarea individuală în afara apartamentelor, locuitorii din munici- piul Târgu-Jiu sunt sfătuiţi să se con- torizeze individual la reţeaua de apă. George JERCA Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor Regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu

Transcript of Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Page 1: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRINHOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 77/2000 PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGU‑JIU • NR. 4(167) • 28 APRILIE 2014

Pag. 2-3

Brâncuși la Photo-Secession – prima expoziție personală

Pag. 4-5

Una din problemele cu care se confruntă cetățenii din municipiu care locuiesc la bloc este repartizarea con-sumului de apă. O soluţie pentru rezolvarea acestei probleme și toto-dată pentru reducerea cheltuielilor de întreţinere este montarea de contoare individuale pentru măsurarea consu-mului de apă la limita de proprietate. Astfel, fiecare apartament va avea contoar propriu, la fel ca şi în cazul furnizării energiei electrice şi a gazului natural. Odată cu realizarea lucrărilor de contorizare individuală, proprietarii conştientizează că este necesar să-și repare defecțiunile pe care le au la instalațiile de alimentare cu apă.

Separarea instalaţiei de utilizare a apei potabile şi contorizarea individu-ală pe apartament se pot face pe o singură scară sau pe întreg blocul, fie prin montarea apometrelor la ușa fie-cărui apartament, fie prin montarea unei bare de apometre pe casa scării. Pentru a se putea realiza o astfel de lucrare, este necesar ca jumătate plus unu dintre proprietarii din respectivul imobil sau scară să-și dea acordul cu privire la noul sistem de contorizare. O condiţie imperativă ca să fie racordați este ca proprietarii să nu aibă datorii către asociaţia de proprie-tari.

Avantajele unui astfel de sistem sunt similare cu cele din cazul reţelei

termice, fiecare consumator având posibilitatea să îşi verifice şi să îşi regleze consumul. Prin alegerea con-torizării individuale sunt eliminate situ-aţiile conflictuale cu privire la reparti-zarea consumului şi a cheltuielilor afe-rente fiecărei familii, precum și discuțiile cu privire la respectarea obligației de a repara defecțiunile apărute la instalațiile de alimentare cu apă.

Un alt avantaj este dat şi de faptul că se poate păstra o integritate a instalaţiilor respective, neputându-se interveni asupra func ționării apome-trelor.

Însă cel mai mare avantaj al conto-rizării individuale este faptul că pot fi debranșați doar rău platnicii, aceștia putând fi rebranșați în momentul în care își achită datoriile către asociația de proprietari.

Conform spuselor reprezen tanților asociațiilor de proprietari, urmare exe-cutării unor astfel de lucrări, consumul de apă s-a redus semnificativ, în unele cazuri acesta scăzând cu până la 50% față de perioada când nu erau montate contoare individuale în afara apartamentelor.

Ca o facilitate pe care o oferă fir-mele care execută astfel de lucrări este și faptul că pentru familiile cu posibilități materiale reduse se pot încheia convenții în care se prevede

ca plata să se facă în mai multe tranșe lunare.

În urma realizării lucrărilor de con-torizare individuală, proprietarii de apartamente pot încheia convenţii individuale cu furnizorul de utilităţi. În această situaţie, asociaţia de proprie-tari poate intermedia servicii între fur-nizorul de utilităţi şi proprietarii consu-matori, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile şi obligaţiile cu privire la serviciul furnizat aparţin, pe de o

parte, furnizorului şi de cealaltă parte, proprietarului. Serviciul de intermedi-ere din partea asociaţiei de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea şi plata sumelor reprezen-tând contravaloarea consumului fac-turat, înştiinţarea furnizorului cu privire la debitori.

Având în vedere avantajele oferite de contorizarea individuală în afara apartamentelor, locuitorii din munici-piul Târgu-Jiu sunt sfătuiţi să se con-torizeze individual la reţeaua de apă.

George JERCA

Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu

Page 2: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014 Pag. 2

Regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializatAvând în vedere prevederile H.G. 1059/2013 privind

Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea pro-gramului de gestionare a câinilor fără stăpân, și în muni-cipiul Târgu-Jiu a fost aprobată în luna martie H.C.L. nr. 74/31.03.2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În continuare sunt pre-zentate câteva aspecte mai importatnte privind funcționarea acestui serviciu în condițiile modificărilor legislative apărute.

Organizarea și funcționarea Serviciului gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu

Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu este organizat şi funcţio-nează în cadrul S.C. Edilitara Public S.A. începând cu data de 11.08.2010, în baza Hotărârii Consililui Local nr. 241 din 31.08.2010 prin care a fost aprobată delegarea serviciului specializat în gestionarea câinilor fără stăpân aflaţi pe raza municipiul Târgu-Jiu.

Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu poartă denumirea de „Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân din municipiul Târgu-Jiu”. Sediul serviciului specializat este în Târgu-Jiu, strada Termocentralei nr. 27 A, telefon: 0353/881028, fax: 0253/238221.

Prin Serviciul gestionare câini fără stăpân din munici-piul Târgu-Jiu se realizează următoarele activităţi:

a) capturarea câinilor fără stăpân;b) transportul câinilor capturaţi în adăpost; c) cazarea, hrănirea, deparazitarea, vaccinarea, sterili-

zarea şi controlul bolilor câinilor în adăposturi cu respec-tarea normelor şi măsurilor sanitar-veterinare în vigoare;

d) identificarea şi înregistrarea câinilor fără stăpân, exclusiv cu medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

e) eutanasierea câinilor fără stăpân care sunt bolnavi cronici şi incurabili, ori care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în condiţiile şi în termenele stabilite;

f) adopţia şi revendicarea câinilor.Activitatea de capturare a câinilor fără stăpân din

municipiul Târgu-Jiu se efectuează, în tot cursul anului, conform programului de activitate, prin operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” dotat cu echipamente de lucru şi dispozitive speciale.

Sesizările privind existenţa câinilor fără stăpân pe domeniul public din municipiul Târgu-Jiu pot fi făcute în scris în timpul programului de lucru sau telefonic perma-nent, operatorului S.C. Edilitara Public S.A. la numărul de telefon 0253/238220 şi Primăriei Municipiului Târgu-Jiu la numărul de telefon 0253/984.

Adăpostul public pentru câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu

Câinii fără stăpân capturaţi în municipiul Târgu-Jiu vor fi transportaţi în adăpostul special amenajat situat pe strada Termocentralei nr. 27 A din municipiul Târgu-Jiu, unde vor fi cazaţi.

Adăpostul public este administrat de S.C. Edilitara Public S.A. Târgu-Jiu în calitate de operator al Serviciului specializat pentru gestionare câini fără stăpân din muni-cipiul Târgu-Jiu.

În adăpostul public vor fi adăpostiţi câinii fără stăpân capturaţi în municipiul Târgu-Jiu, precum şi câinii fără stăpân din unităţile administrativ-teritoriale vecine în con-diţiile încheierii unor protocoale de colaborare, aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local Târgu-Jiu, între serviciul specializat pentru gestionare câini fără stăpân din muni-

cipiul Târgu-Jiu şi unităţile administrativ-teritoriale vecine.Adăpostul public din cadrul Serviciului gestionare

câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu va ţine registre speciale, vizate de medicul veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, în care se menţionează urmă-toarele: data capturării, data şi ora cazării în adăpost, caracteristicile individuale ale animalului, numărul de câini prinşi, revendicaţi, adoptaţi, returnaţi şi eutanasiaţi, moti-vul eutanasierii, substanţa utilizată şi numele persoanei care realizează eutanasia, numărul de microcip, numărul fişei de adopţie, data deparazitării, data vaccinării antira-bice, data sterilizării, data predării cadavrelor la societa-tea care executa incinerarea, precum şi persoanele care au instrumentat manoperele respective.

La intrarea în adăpostul public, operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu, prin personalul veterinar, preia fişele individuale de la echipa-jele care au realizat capturarea şi transportul câinilor fără stăpân, verifică dacă aceştia sunt identificaţi printr-un mijloc de identificare aprobat potrivit legii şi înregistrează informaţiile minime privind câinii fără stăpân intraţi în adăpost.

Medicul veterinar de liberă practică, după examinarea câinilor, va proceda la recuperarea câinilor clinic sănătoşi, câinilor cu boli uşor tratabile, neagresivi, fără diferenţe de sex, vârstă, talie, precum şi a câinilor cu regim special, care vor fi izolaţi de restul animalelor şi adăpostiţi separat pentru a se evita îmbolnăvirea sau agresarea lor prin con-tactul cu alţi câini.

Programul de lucru în relaţiile cu publicul al adăpostu-lui public pentru câinii fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu este, de luni până vineri, în intervalul orar 10,00-18,00.

Pogramul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare se vor afișa la sediul adăpostului public şi la S.C. Edilitara Public S.A. Târgu-Jiu.

Accesul publicului în adăpostul public pentru câinii fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu este permis zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 18:00.

Sâmbăta şi duminica şi în timpul zilelor de sărbători legale, accesul publicului în adăpost, în vederea adopţiei se face în intervalul orar 10:00-12:00.

Vizitatorii au dreptul să fotografieze şi să filmeze câinii din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu.

La adăpostirea câinilor fără stăpân în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu se interzic următoarele:

a) nerespectarea obligativităţii de a hrăni de 3 ori pe zi căţeii cu vârsta cuprinsă între 6-12 săptămâni;

b) nerespectarea obligativităţii de a hrăni de 2 ori pe zi, căţeii cu vârsta cuprinsă între 12 săptămâni -12 luni;

c) privarea câinilor bolnavi sau răniţi de tratament medical;

d) cazarea căţelelor cu pui în boxe cu alţi câini maturi;e) cazarea câinilor fără separarea acestora, potrivit cri-

teriilor de talie şi agresivitate;f) adăpostirea câinilor în ţarcuri şi cuşti în care pode-

lele sunt acoperite de apă;g) aruncarea cu substanţe dezinfectante peste câini în

timpul procesului de curăţare a boxelor.

Capturarea, transportul şi adăpostirea câinilor fără stăpân în adăpostul public pentru câini

fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” va captura câinii în următoarea ordine:

a) câinii care circulă liber, fără însoţitor, din preajma şcolilor, grădiniţelor, locurilor de joacă pentru copii, par-curilor, pieţelor publice;

b) câinii care circulă liber, fără însoţitor, în toate locu-rile publice;

c) câinii care circulă liber, fără însoţitor, în zonele peri-ferice ale localităţilor.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” va asigura mijloacele de transport destinate câinilor fără stăpân care vor fi vizibil marcate cu denumirea „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu”, cu numărul de telefon, cu indicati-vul mijlocului de transport, dotate cu cuşti individuale fixate corespunzător pentru a preveni deplasarea lor în timpul călătoriei şi ventilate corespunzător.

Imobilizarea câinilor fără stăpân, prin administrarea de la distanţă a unor substanţe stupefiante şi psihotrope, cu ajutorul armelor utilitare sau sarbacanelor, trebuie efectuată sub stricta supraveghere a medicului veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, încadrat al operatorului „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu.

Este interzisă mutarea câinilor fără stăpân din zona în care se află, în altă zonă.

La capturarea, manipularea, încărcarea câinilor fără stăpân în autovehicule şi transportul acestora se interzic următoarele:

a) lovirea, înţeparea, rănirea, mutilarea în orice mod a câinilor;

b) manipularea acestora într-un mod care le provoacă dureri sau suferinţe inutile;

c) împuşcarea cu arma cu tranchilizant sau cu sarba-cana a câinilor aflaţi în cuști sau imobilizaţi în lanţ;

d) capturarea câinilor care nu sunt foarte agresivi, nu sunt suspecţi de a fi turbaţi sau nu sunt situaţi în spaţii inaccesibile, prin administrare de la distanţă a medica-mentelor stupefiante şi psihotrope;

e) transportarea câinilor fără cuști individuale de trans-port;

f) transportarea câinilor în mijloace de transport neventilate corespunzător.

În cadrul activității de capturare a câinilor fără stăpân, imediat după capturarea acestora, personalul specializat din cadrul Serviciului gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu completează formularul individual de capturare, cuprinzând informaţiile minime privind câinii fără stăpân capturaţi.

Informarea populaţiei în vederea revendicării şi adopţiei câinilor fără stăpân din adăpostul

public din municipiul Târgu-Jiu. Notificarea deţinătorilor

Operatorul Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu, va promova adopţia şi revendicarea câinilor şi va informa constant populaţia din municipiul Târgu-Jiu cu privire la programul de funcţionare a adăpostu-lui public pentru câinii fără stăpân, asigurând transparenţa.

În cazul în care câinele fără stăpân intrat în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu este identificat printr-un mijloc de identificare aprobat potrivit legii, operatorul Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu are următoarele obligaţii:

a) să stabilească identitatea proprietarului, pe baza datelor de identificare ale câinelui din Registrul de evi-denţă a câinilor cu stăpân;

b) să notifice proprietarul câinelui, în termen de maxim 24 ore, prin telefon, e-mail sau prin alte mijloace în baza datelor înregistrate în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

În cazul câinilor capturaţi şi care sunt identificaţi prin alte mijloace de identificare decât microcip, prin care se poate stabili identitatea proprietarului, operatorul Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu are obligaţia să notifice proprietarul, în termen de 24 ore.

Proprietarii care constată dispariţia câinelui sau care sunt anunţaţi de operatorul Serviciul gestionare câini fără

Page 3: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014Pag. 3

pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Târgu-Jiustăpân din municipiul Târgu-Jiu, că animalul se află în custodia lor, au obligaţia să se prezinte la adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu, să revendice şi să preia câinii pe care îi deţin, în termen de maxim 7 zile de la data anunțului.

În vederea recuperării câinilor revendicaţi, proprietarii vor achita contravaloarea sumelor cheltuite pe perioada staţionarii acestora în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu, în cuantumul stabilit prin hotărâre a Consiliului Local a Municipiul Târgu-Jiu. Achitarea sumelor de către deținători se va face înainte de recuperarea câinelui revendicat din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu.

Revendicarea şi adopţia

În termen de 14 zile, câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăpostului public din municipiul Târgu-Jiu, pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează:

a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăpostului public din municipiul Târgu-Jiu, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;

b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate;

c) încredinţarea câinilor spre revendicare şi adopţie se face numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar de liberă practică, încadrat în Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

d) revendicarea şi adopţia câinilor din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu de către solicitanţi se fac pe baza unei declaraţii-angajament.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” are obligația să înapoieze câinii revendicaţi imediat după înregistrarea și verificarea veridicității cererii de revendicare, potrivit programului de lucru din adăpostului public din municipiul Târgu-Jiu.

Operatorul Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu are obligaţia să se asigure că adopţia câinilor din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu, se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) prezentarea de către adoptator a dovezii spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;

b) prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;

c) prezentarea de către adoptator a acordului asocia-ţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” în cadrul căruia funcționează adă-postul public, când dă spre revendicare şi adopţie câini are obligaţia să îi înregistreze în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari.

Revendicarea câinilor fără stăpân se poate face pe toată perioada de acces a publicului în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu.

Câinii fără stăpân din adăpostul public al municipiul Târgu-Jiu pot fi revendicaţi pe toată perioada de staţio-nare în adăpostul public. În perioada celor 14 zile lucră-toare de staţionare a câinelui fără stăpân în adăpostul public, proprietarul care revendică are prioritate în faţa persoanei care intenţionează să adopte acelaşi câine, chiar şi în cazul în care cererea de adopţie este anterioară cererii de revendicare.

După expirarea primelor 7 zile lucrătoare de staţionare a câinelui în adăpostul public al municipiului Târgu-Jiu, în

cazul în care câinele nerevendicat a fost deja adoptat, proprietarul are dreptul să recupereze câinele de la adop-tator dacă dovedeşte că a fost în imposibilitate de a introduce cererea de revendicare în primele 7 zile lucră-toare.

Adopţia câinilor se face gratuit, pe baza unei declaraţii – angajament. Cererile de adopţie se adresează operato-rului „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” şi se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, iar preluarea câinelui de către adoptator se poate face începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării câinelui în adăpost, dacă acesta nu a fost revendicat.

În cazul în care câinele adoptat va fi ţinut într-un spa-ţiu deschis aflat pe proprietatea privată, adoptatorul tre-buie să facă dovada, pe care o prezintă operatorului „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu”, a proprietăţii sau posesiei unei suprafeţe de teren care să permită amplasarea unor padocuri sau a unor cuşti.

În cazul în care câinele adoptat va fi adăpostit în locuinţa adoptatorului, acesta trebuie să facă dovada existenţei unei suprafeţe locative de minimum 2,5 metri pătraţi pentru fiecare câine adoptat, dovada care va fi prezentată operatorului „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu”.

Persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăpos-tul public din municipiul Târgu-Jiu şi îi adăposteşte într-un bloc de locuinţe, care aparține unei asociații de proprie-tari, aceasta trebuie să prezinte operatorului „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu”, la momentul depunerii cererii de adopţie, acordul asociaţiei de proprietari.

În cazul în care persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu şi îi adăposteşte într-un imobil, altul decât bloc de locuinţe, în care locuiesc mai multe persoane, aceasta trebuie să prezinte operatorului „Serviciul gestionare câini fără stă-pân din municipiul Târgu-Jiu”, în momentul depunerii cererii de adopţie şi acordul vecinilor.

Asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor care deţin adăposturi, precum şi persoanele fizice şi juri-dice cu sediul sau domiciliul în străinatate, care intenţio-nează să adăpostească animalele adoptate din adăpostul public pentru câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu în afara ţării, sunt exceptate de la obligaţia prezentării acor-dului vecinilor.

Adopţia la distanţă a câinilor fără stăpân din adăpostul public al municipiul Târgu-Jiu.

Prelungirea perioadei de staţionare în adăpost a câinilor nerevendicaţi, neadoptaţi

direct şi neadoptaţi la distanţă

Începând cu a 8-a zi de staţionare a câinilor fără stă-pân în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu, aceştia pot fi adoptaţi la distanţă de către persoane fizice şi juri-dice din ţară şi din străinătate. Adopţia la distanţă se rea-lizează prin completarea unei declaraţii - angajament. Formularul poate fi completat şi semnat şi în format elec-tronic, fără a fi necesară prezenţa adoptatorilor.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” are obligaţia cu privire la câinii adoptaţi la distanţă să fie identificaţi, înregistraţi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi şi relocaţi în alte cuşti special desti-nate.

După completarea formularului de adopţie la distanţă şi identificarea câinilor adoptaţi prin această procedură, operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” are obligaţia să prelungească ter-menul de adăpostire al câinilor adoptaţi pe durata res-

pectării de către adoptator a obligaţiilor materiale asu-mate prin declaraţia de adopţie la distanţă.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” este obligat să anunţe, în termen de 2 zile lucrătoare adoptatorului la distanţă orice situaţie care intervine în starea de sănătate a câinelui adoptat.

Persoanele care adoptă la distanţă câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menţinerea câi-nilor în adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu. Plata cheltuielilor de întreţinere, cu excepţia tratamentelor medicale, se face în avans pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile.

Cheltuielile de intreţinere în adăposturile publice a câi-nilor fără stăpân adoptaţi la distanţă se stabilesc prin hotărâre a Consililui Local a municipiului Târgu-Jiu. La stabilirea sumei prevăzute la acest tip de cheltuieli se vor calcula prin deviz estimativ următoarele elemente de cost: hrana uscată, medicamente de uz veterinar, costuri de personal, utilităţi, materiale.

Costurile eventualelor tratamente medicale se aduc la cunoştinţă adoptatorilor la distanţă de către operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu”, înainte ca acestea să fie efectuate; decizia de a trata câinele şi, implicit, de a suporta costurile aferente tratamentelor medicale aparţine adoptatorului, care tre-buie să şi-o exprime în termen de 24 de ore de la luarea la cunoştinţă a acestora, urmând ca acestea să fie achi-tate în termen de 5 zile de la finalizarea tratamentelor.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu” are obligaţia să utilizeze donaţiile efectuate de persoanele care adoptă la distanţă, numai pentru întreţinerea şi, după caz, tratarea câinilor adoptaţi prin această procedură.

Adopţia la distanţă încetează dacă adoptatorul nu res-pectă, pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare consecu-tive, obligaţiile asumate prin declaraţia de adopţie la dis-tanţă, sau dacă acesta nu comunică decizia de a trata câinele şi, implicit, de a suporta costurile aferente trata-mentelor medicale în termenul prevăzut de 5 zile de la finalizarea tratamentelor.

Numărul câinilor adoptaţi la distanţă de o persoană din adăpostul public din municipiul Târgu-Jiu, nu este limitat.

Operatorul „Serviciul gestionare câini fără stăpân din Municipiul Târgu-Jiu” are obligaţia să dea curs cererilor de adopţie la distanţă în limita capacităţii de adăpostire.

Până la ridicarea tuturor câinilor de pe teritoriul Municipiului Târgu-Jiu, numărul celor adoptaţi la distanţă nu poate ocupa mai mult de o treime din locurile disponi-bile în adăposturi.

Pe perioada staţionării în adăpostul public din munici-piul Târgu-Jiu, câinii fără stăpân adoptaţi la distanţă pot fi preluaţi oricând de către adoptatori sau pot fi adoptaţi cu acordul adoptatorului la distanţă.

Serviciul gestionare câini fără stăpân din municipiul Târgu-Jiu poate prelungi cazarea peste perioada de 14 zile lucrătoare, pentru câinii care nu au fost revendicaţi, adoptaţi sau adoptaţi la distanţă, dacă există spaţii suficiente de cazare şi resurse financiare pentru întreţi-nerea lor.

Prelungirea termenului de cazare a animalelor în adă-postul public din municipiul Târgu-Jiu se face printr-o decizie a împuternicitului primarului municipiului Târgu-Jiu, pentru fiecare câine în parte.

Prin adoptarea și punerea în aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 74/2014, reprezentanții primăriei și Consiliului locul speră ca în scurt timp să fie rezolvată problema câi-nilor comunitari de pe raza municipiului, una din proble-mele des întâlnite în sesizările adresate autorității locale de către cetățenii orașului.

Alexandru ZAHARIA

Page 4: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014 Pag. 4

Să ne întoarcem pe firul vremii în urmă cu un secol, la anul 1914, an ce a mar-cat importante jaloane în cariera artistică a sculptorului Brâncuși.

În notițele sale autobiografice, scrise la persoana a treia, Brâncuși consemna:

“1914 expose a Prag[ue] – Bucarest et fu[t] invite de nouveau par un groupe d’amis a New York Galerie Stieglitz.” (Brâncuși inedit, p. 59)

Într-adevăr, la Praga, în februarie-mar-tie, șase lucrări de Brâncuși au fost expuse la a 45-a Expoziție de Artă Modernă, organizată de Alexandre Mercereau în Parcul Kinski.

La București, la 31 martie se deschi-dea cea de a XIV-a expoziție a societății “Tinerimea Artistică”, găzduind șase opere brâncușiene – bronzurile aurite Muza adormită și Danae (de fapt D-ra Pogany din colecția Storck), bronzurile Rugăciune și Bustul lui Petre Stănescu (destinate cimitirului din Buzău), dar și Danaida din piatră și Sculptură în piatră, fragment (de fapt, Sărutul din colecția V.N. Popp). Muza adormită și Danaida au fost achiziționate din expoziție de colecționarul Alexandru Bogdan-Pitești. În prezent, Danaida, Rugăciune și Petre Stănescu se află la Muzeul Național de Artă al României, iar Sărutul poate fi văzut la Muzeul de Artă din Craiova. Celelalte lucrări nu mai sunt în țară.

Între 26 mai și 17 iunie Brâncuși s-a aflat în România, pentru a monta la

Buzău ansamblul funerar comandat de Eliza Stănescu.

Tot din notițele autobiografice ale sculptorului cităm: „a New York […] il est invite a faire une exposition particulaire le anne suivant [sic] (1914)”. (Brâncuși inedit, p. 59)

Expoziția “particulaire” de la Galeria Stieglitz a fost prima expoziție personală din cariera lui Brâncuși. L-a invitat artis-tul fotograf Alfred Stieglitz, promotor al modernismului, pe care-l cunoscuse în 1911 prin pictorul fotograf Edward Steichen.

Stieglitz (1 ian. 1864 – 13 iulie 1946) și Steichen (27 martie 1879 – 25 martie 1973) fondaseră în 1902 asociația numită “Photo Secession”, menită să facă sece-siune în materie de fotografie, adică să transforme fotografia într-o artă aparte. În 1905, la nr 291 din Fifth Avenue, New York, Stieglitz deschidea o galerie speci-

ală, “Little Galleries of the Photo Secession”, cunoscută mai apoi ca “291”. Fotografia era promovată aici ca formă de artă. Publicația trimestrială “Camera Work”, editată de Stieglitz între 1905 și 1917, era destinată fotografilor moderniști. Steichen a călătorit mult în Europa între 1900 și 1924, a intrat în legătura cu Rodin, Matisse și Cézanne și i-a promovat, împreună cu Stieglitz.

Steichen l-a cunoscut pe Brâncuși la Rodin, în 1907. I-a devenit bun prieten. Grădina lui de la Voulangis a găzduit o Măiastră de bronz, achiziționată de la sculptor în 1913, dar și o Coloană fără sfârșit, cioplită într-un plop în 1926. Tot Steichen a fost proprietarul celebrei Păsări în văzduh care a declanșat “Procesul Artei Moderne”.

În 1914, prima expoziție personală Brâncuși din lume (12 martie – 1 aprilie) a beneficiat de inspirata instalație dato-rată lui Steichen. Cele opt lucrări trimise de artist din Franța au fost aranjate măiestrit în localul galeriei 291. Stieglitz a fotografiat expoziția și a publicat ima-ginea în “Camera Work”. O fotografie poate fi admirată și azi la Museum of Modern Art din New York.

Este interesant că în 1913, la Armory Show, lucrările lui Brâncuși au fost expuse înghesuit. Americanii au putut vedea atunci doar mulaje de ghips după Domnișoara Pogany, Sărutul, Muza adormită și O Muză. Walter Pach și Arthur Davies, orga-nizatorii expoziției, nu au putut aduce origi-nalele din marmură sau piatră, din cauza marilor costuri ale asigurărilor.

Din corespondența Pach-Brâncuși, păstrată în arhiva sculptorului, aflăm că inițial Pach îl sfătuise pe artist să nu expună la Stieglitz, dar că ulterior a spri-jinit evenimentul. La 17 martie 1914, Brâncuși mărturisește că pentru el cel mai important lucru este buna înțelegere.

“Je suis bien heureux de voir la con-corde regner, la seule qui me fait vivre reelement.” (Dation Brancusi, p. 107)

Soții Agnes și Eugene Meyer Jr au sponsorizat transportul lucrărilor din Franța. Din corespondența Stieglitz–Brâncuși aflăm că au fost probleme la vamă, trebuind date asigurări că operele sunt originale (Hulten et al., p. 96-97).

Brâncuși la Photo-Secession – prima expoziție personală

Page 5: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014Pag. 5

Brâncuși la Photo-Secession – prima expoziție personală

PROGRAMUL AUDIENŢELORCONSILIERILOR LOCALI

Roibu Dincă-Petrişor Vînă Dumitrașcu Iulia Diana

Popescu MariaNădrag Matei

Berca Eduard MariusPopescu Aurel

Tudor-Drăghici Adrian-MarcelPredescu NicolaeTauru Ion-Emilian

Giorgi Gabriel GeorgianPopescu Grigore Iustin

Pătrăşcoiu TraianRoman-Bărbuţi Ion

Rădulescu AlinParaschiv Mihai

Buleteanu ConstantinMergea Nicolaie

Luca LilianaDascăl Iulian

Popescu AurelBirău Ramona Irina

*) ‑ zilele de MARŢI şi JOI corespund celor două săptămâni de dinaintea şedinţei de consiliu local, care se desfăşoară în ultima zi de LUNI din fiecare lună.

Marţi*), ora 1400 Joi*), ora 1400

Programul de activitate al Consiliului Local al municipiului Târgu-Jiu pe trimestrul II 2014

Expoziția a permis contactul publicului cu lucrări brâncușiene din marmură și bronz, deschizând calea marilor colecționari. Alfred Stieglitz însuși a reținut Muza adormită din bronz. Arthur Davies a achiziționat marmu-rele Muza adormită și O Muză (sau Naiada, cum figura în catalog). John Quinn a cumpărat D-ra Pogany de marmură și a comandat O Muză din bronz, după modelul celei luate de Davies. A cumpărat ulterior și o Măiastră de marmură pe soclul cu dubla cariatidă. Soții Meyer au optat pentru Danaida de bronz (de fapt tot un portret al domnișoarei Pogany), pe care ulterior o vor patina cu aur, dar și pentru bronzul Pasărea măiastră, lucrare expusă într-o încăpere aparte.

În fotografia din “Camera Work” se vede în prim plan o lucrare din lemn, un copil, amintind de arta afri-cană, alături de marmura Muzei adormite. În fundal apare D-ra Pogany din mar-mură, încadrată de Danaida din bronz și

de cea din marmură. Lucrarea din lemn nu a interesat și s-a întors în atelier. Sculptorul a distrus-o, păstrând doar

capul. Titlul din catalog era Fiul risipitor, inițial fiind Primul pas. Cum sculptorul va ciopli în 1915 o altă lucrare intitulată Fiul

risipitor, cercetătorii optează pentru titlul Primul pas pentru cea expusă în 1914.

Prima expoziție personală a lui Brâncuși în S.U.A. l-a făcut cunos-cut amatorilor de artă americani și criticilor. Publicul american îi va urmări lucrările, admirându-i creația, atât în expoziții de grup, cât și în expozițiile personale care vor urma: la New York, la 23 octombrie-11 noiembrie 1916, 18 februarie – 3 martie 1926, 17 noiembrie – 15 decembrie 1926, 17 noiembrie 1933 – 13 ianuarie 1934 și 26 octombrie 1955 – 8 ianuarie 1956, la Chicago, la 4-22 ianuarie 1927, iar la Philadelphia, la 27 ianuarie-26 februarie 1956.

Dacă America l-a primit pe Brâncuși cu solicitudine, este trist că în Franța nu a avut nici o expoziție personală în timpul vieții, iar în patrie i s-a deschis doar o

modestă expoziție la 1 decembrie 1956, prima personală din Europa…

Sorana GEORGESCU-GORJAN

CAPITOLUL IAcţiuni prioritare care vor sta în atenţia Consiliului local al

municipiului Târgu-Jiu - elaborarea documentaţiilor tehnice

pentru lucrările edilitar-gospodăreşti, care se vor executa în anul 2014, obţinerea avi-zelor şi autorizaţiilor prevăzute de legisla-ţia în vigoare;

- asigurarea surselor de finanţare pen-tru lucrărilor publice cuprinse în progra-mele anului 2014, a fondurilor băneşti necesare desfăşurării activităţii din dome-niul învăţământului, sănătăţii, protecţiei sociale, culturii şi sportului;

- urmărirea stadiului lucrărilor cuprinse în programele de investiţii şi reparaţii pe anul 2014;

- sprijinirea activităţii SC EDILITARA PUBLIC SA, S.C. TRANSLOC S.A. şi S.C. APAREGIO S.A. Gorj;

- aplicarea prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru reali-zarea locuinţelor şi O.G. nr. 21/2002, pri-vind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;

- asigurarea unui iluminat public cores-punzător;

- organizarea şi asigurarea desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii comer-ciale în pieţe, târguri, oboare şi parcări;

- sprijinirea cetăţenilor, în funcţie de posibilităţi şi de prevederile legale pentru rezolvarea problemelor sociale şi loca-tive;

- soluţionarea în termenele prevăzute de O.G. nr. 27/2002 a petiţiilor cetăţenilor;

- inventarierea fondului arhivistic creat în anul 2013 şi predarea la depozitul de arhivă a documentelor create în anii 2011 - 2012;

- asigurarea ordinii publice, respecta-rea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

- executarea lucrărilor de prevenire a inundaţiilor;

- respectarea legislaţiei privind accesul cetăţeanului la informaţiile de interes public şi asigurarea transparenţei decizio-nale, în administraţia publică locală, con-form Legii nr. 544/2001 şi Legii nr. 52/2003;

- popularizarea actelor normative şi a propriilor hotărâri prin „Curierul Primăriei”, site-ul primăriei şi mass-media locală.

CAPITOLUL IIŞedinţe de lucru

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 28.04.2014

• Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul I 2014.

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Serviciul Gospodărie Comunală pe trimestrul I 2014.

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Biroul Programe, Politici Comunitare pe trimestrul I 2014.

• Diverse.

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 27.05.2014

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Direcţia Publică de Patrimoniu în perioada 01.01. – 30.04.2014.

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Serviciul Investiţii în perioada 01.01. – 30.04.2014.

• Proiect de hotărâre privind alegerea

preşedintelui de şedinţă.• Diverse.

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 30.06.2013

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Serviciul Urbanism în perioada 01.01. – 31.05.2014.

• Informare privind activitatea desfăşu-rată de Compartimentul Autorizări, Avize în perioada 01.01. – 31.05.2014.

• Proiect de hotărâre privind progra-mul de activitate pe trimestrul III 2014.

• Diverse.

Page 6: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014 Pag. 6

Hotărâri adoptate de Consiliul Local al MunicipiuluiHOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului specializat pentru gestionarea

câinilor fără stăpân din Municipiul Târgu-Jiu

Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului specializat pentru gestionarea câi-nilor fără stăpân din Municipiul Târgu-Jiu, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcția Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Gospodărie Comunală, Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu şi S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. Târgu-Jiu.

Nr. 74 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea tarifelor pentru Secția Parc Auto, Secția Parcuri și Zone Verzi şi Secţia de Salubrizare

Străzi din cadrul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A.

Art. 1. Se aprobă tarifele practicate pentru Secția Parc Auto, Secția Parcuri și Zone Verzi şi Secţia de Salubrizare Străzi din cadrul S.C EDILITARA PUBLIC S.A, începând cu data de 01.04.2014, conform anexelor nr. 1, 2 și 3 care se constituie parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcția Tehnică, Serviciul Gospodărie Comunală şi S.C EDILITARA PUBLIC S.A. TÂRGU-JIU.

Nr. 75 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind majorarea capitalului social subscris şi integral

vărsat al S.C. TRANSLOC S.A. TÂRGU-JIU

Art. 1. Se aprobă majorarea participării Consiliului Local Târgu-Jiu, ca acţionar majoritar la S.C. TRANSLOC S.A. TÂRGU-JIU, prin majorarea capitalului social subscris şi vărsat integral cu suma de 3.843.767,59 lei, prin emisiu-nea de 1.537.508 noi acţiuni cu valoare nominală de 2,5 lei pe fiecare acţiune.

Art. 2. Se aprobă adăugarea sumei de 2,41 lei aport în numerar la capitalul social subscris al S.C. TRANSLOC S.A. TÂRGU-JIU, sumă necesară pentru echilibrarea și împărțirea exactă a sumei totale la valoarea și numărul acțiunilor.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi S.C. TRANSLOC S.A. TÂRGU-JIU.

Nr. 76 din 31.03.2014

HOTĂRÂREde modificare și completare a H.C.L. nr. 192/26.07.2010 privind instituirea unor reguli referitoare la protejarea obiectelor de artă și de mobilier urban de pe raza

Municipiului Târgu-Jiu

Art. 1. Se aprobă modificarea și completarea art. 1, lit. c din H.C.L. nr. 192/26.07.2010 privind instituirea unor reguli referitoare la protejarea obiectelor de artă și de mobilier urban de pe raza Municipiului Târgu-Jiu, care va avea următorul conținut: ”c) degradarea, murdărirea, dete-riorarea prin scriere, marcare, gravare, zgâriere, schiţare, chiar prin afişare, pulverizare, a obiectelor de mobilier urban ori a ansamblurilor sau monumentelor din parcurile de pe raza Municipiului Târgu-Jiu, precum şi producerea de zgomote de orice fel de către persoanele fizice, dacă aceste zgomote tulbură liniştea publică.”

Art. 2. Se aprobă modificarea și completarea art. 2 din H.C.L. nr. 192/26.07.2010 privind instituirea unor reguli referitoare la protejarea obiectelor de artă și de mobilier urban de pe raza Municipiului Târgu-Jiu, care va avea următorul conținut: ”Constatarea contravenţiilor şi aplica-rea sancţiunilor contravenţionale se execută de către polițiștii locali şi împuterniciţii primarului.”

Art. 3. Restul dispozițiilor rămân nemodificate.Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală și Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu.

Nr. 77 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea modificării statului de funcţii al

Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu

Art. 1. Începând cu data de 01.04.2014, se aprobă modificarea statului de funcţii al Poliției Locale a Muni-cipiului Târgu-Jiu, conform anexei, care face parte inte-grantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu.

Nr. 78 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea modificării statului de funcţii al

Direcției Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu

Art. 1. Începând cu data de 01.04.2014, se aprobă modificarea statului de funcţii al Direcției Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu, conform anexei, care face parte inte-grantă din prezenta hotărâre, ca urmare a transformării a șase posturi, din cadrul Compartimentului Administrare Complex Sportiv, din muncitor necalificat treapta I în mun-citor necalificat treapta IV.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcția Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu.

Nr. 79 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea Inventarului bunuri-lor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L nr. 133 din 30.07.1999 cu

modificările şi completările ulterioare

Art. 1. Se abrogă din Inventarul bunurilor care alcătu-iesc domeniul public al municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din 30.07.1999, poziția nr. 580.

Art. 2. Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din 30.07.1999 cu poziţiile 1368-1369, având datele de identificare prezentate în anexa, care se constituie parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă modificarea poziţiilor din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din 30.07.1999, după cum urmează:

- la poziţia nr. 133, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”2.203.029,66”;

- la poziţia nr. 141, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”7.153.917,41”;

- la poziţia nr. 266, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”3.135.225,85”;

- la poziţia nr. 450, coloana 3 ”Elemente de identifi-care” va avea următorul cuprins: ”delimitare: Dealul Târgului; clădire stație: S=110mp; laborator stație: S=48mp; laborator sticlărie: S=32mp; platforma şi zid spri-jin; post TRAFO: S=22,5mp; împrejmuire: L=500m; teren aferent: S=18000mp; Q=1000 l/s; rețele incintă staţie apă: Dn 600 – 1400, centrala termică”.

- la poziţia nr. 675, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”5.319.051,93”

- la poziţia nr. 785, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”1.824.418,56”

- la poziţia nr. 951, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”2.330.321,32”

- la poziţia nr. 988, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”4.669.519,74”

- la poziţia nr. 1116, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”877.734,33”

- la poziţia nr. 1171, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”295.025,09”

- la poziţia nr. 1174, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”295.025,09”

- la poziţia nr. 1204, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”2.572.829,14”

- la poziţia nr. 1265, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”5.535.765,29”

- la poziţia nr. 1354, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”224.910,80”

- la poziţia nr. 1356, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”89.231,73”

- la poziţia nr. 1366, coloana 5 ”Valoare de inventar-lei-” va avea următorul cuprins: ”98.270,98”

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală și Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 80 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea Inventarului bunuri-lor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului

Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L nr. 194/29.07.2002

Art. 1. Se aprobă modificarea următoarelor poziţii din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 194 din 29.07.2002, astfel:

- Poz. 16, Cap. 5, col. 3 ”Str. Ec. Teodoroiu nr. 504, nr. cad. 47248, CF 47248, S=4009 mp”; col. 5: 319947.06 lei; col.6: “Proprietate privată a Municipiului Targu-Jiu, în administrarea Consiliului Local, conform H.C.L. nr. 182/05.2013, concesionat de OMV PETROM SA, contract 3881/26.25.1993, şi act adiţional nr. 2 din 10.10.2013”.

- Poz. 17, Cap. 7, col. 3 : “SCM DRUM NOU Târgu-Jiu, Str. Lt. Col. Petrescu , nr. 29, nr. cad. 35308, CF 35308, S=7929”, urmare a Extrasului de Carte Funciară.

- Poz. 114, Cap. 6, col. 3 : “Str Termocentralei (Zona Mall), S=353mp”;

- Poz. 12, Cap. 1, Subcap. 4, col. 5 (Valoare de inven-tar): 89041,92 lei;

- Poz. 13, Cap. 8, Subcap. 1, col. 5 (Valoare de inven-tar): 25681,81 lei;

Art. 2. Se abrogă pozițiile nr. 52, 53 din cap. 4; nr. 34, 57, 62 din cap. 5; nr. 41, 99, 105, 106 din cap. 6 din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 194 din 29.07.2002.

Art. 3. Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 194 din 29.07.2002, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 81 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind atribuirea în folosinţă gratuită, Direcției Publice de Venituri Târgu-Jiu, a imobilului în care a funcționat centrala termică CT Cuza I, situat în Târgu-Jiu, str. I. L.

Caragiale, jud. Gorj

Art. 1. Se aprobă atribuirea în folosinţă, cu titlu gra-tuit, Direcției Publice de Venituri, a imobilului în care a funcționat centrala termică CT Cuza I, situat în Târgu-Jiu, str. I. L. Caragiale, jud. Gorj, în vederea amenajării unei arhive.

Art. 2. Durata atribuirii în folosinţă gratuită este de 10 ani, începând cu data semnării contractului de comodat.

Art. 3. Direcția Publică de Venituri nu poate schimba destinaţia spaţiului, fiind obligată să îl folosească în con-formitate cu scopul pentru care i-a fost oferit, iar cheltuie-lile cu utilităţile vor fi suportate de către aceasta.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Juridic - Contencios şi Direcţia Publică de Venituri.

Nr. 82 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind prelungirea duratei contractului de comodat nr. 1575/19.03.2009, încheiat cu S.C. EDILITARA PUBLIC S.A.

Art. 1. Începând cu data de 19.03.2014, se aprobă prelungirea duratei contractului de comodat nr. 1575/ 19.03.2009, încheiat cu S.C. EDILITARA PUBLIC S.A., fostă Direcția de Servicii Comunale Târgu-Jiu, cu o peri-oadă de 5 ani, pentru locația ”Adăpost Câini” în suprafață de 4080,74 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Termocentralei, nr. 27A, jud. Gorj.

Art. 2. Celelalte prevederi contractuale rămân neschimbate.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Venituri, Direcţia Publică de Patrimoniu și S.C. EDILITARA PUBLIC S.A.

Nr. 83 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind închirierea către Banca Cooperatistă Jiul a unui teren în suprafaţă de 3,4 mp, aferent scării de acces spre spaţiul situat în Târgu-Jiu, str. Siretului, bl. 11, sc. 2, parter

Art. 1. Se aprobă închirierea către Banca Cooperatistă Jiul, a terenului în suprafaţă de 3,4 m.p., aferent scării de acces spre spaţiul situat în Târgu-Jiu, str. Siretului, bl. 11, sc. 2, parter.

Art. 2. Termenul închirierii este de 5 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere.

Art. 3. Preţul închirierii şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări Contracte în conformi-tate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi com-pletată de H.C.L. nr. 102 din 25.03.2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar plata va fi achitată în rate trimestriale pe toată durata contractului.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Venituri, Serviciul Concesionări Contracte şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 84 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind închirierea către domnul Cojocaru Mihai a unui teren în suprafaţă de 13,5 mp, în vederea amenajării aleii, scării şi a rampei de acces spre cabinetul stomato-logic situat în Târgu-Jiu, Aleea Smârdan, bl. 18, sc. 1,

ap. 1, parter

Art. 1. Se aprobă închirierea către domnul Cojocaru Mihai, a terenului în suprafaţă de 13,5 m.p., în vederea amenajării aleii, scării şi a rampei de acces spre spaţiul situat în Târgu-Jiu, Aleea Smârdan, bl. 18, sc. 1, ap. 1, parter.

Art. 2. Termenul închirierii este de 5 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere.

Art. 3. Preţul închirierii şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări Contracte în conformi-tate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi com-pletată de H.C.L. nr. 102 din 25.03.2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar plata va fi achitată în rate trimestriale pe toată durata contractului.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Venituri, Serviciul Concesionări Contracte şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 85 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind închirierea către doamna Popescu Dana-Maria a unui teren în suprafaţă de 3,5 mp, situat în Târgu-Jiu, Aleea Teilor, bl. 11, sc. 3, parter, în vederea amenajării

unei scări de acces

Art. 1. Se aprobă închirierea către doamna Popescu Dana-Maria, a terenului suprafaţă de 3,5 m.p., situat în Târgu-Jiu, Aleea Teilor, bl. 11, sc. 3, parter, în vederea ame-najării unei scări de acces.

Art. 2. Termenul închirierii este de 5 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere.

Art. 3. Preţul închirierii şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări Contracte în conformi-tate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi com-pletată de H.C.L. nr. 102 din 25.03.2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar plata va fi achitată în rate trimestriale pe toată durata contractului.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Venituri, Serviciul Concesionări Contracte şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 86 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 24 mp, reprezentând cotă indiviză aferentă cabinetului medi-cal situat în Târgu-Jiu, B-dul Ecaterina Teodoroiu, bl. 105, parter, în vederea vânzării către doamna Godeanu Elena

Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării terenui în supra-faţă de 24 mp, reprezentând cotă indiviză aferentă cabine-tului medical situat în B-dul Ecaterina Teodoroiu, bl.105, în vederea vânzării către doamna Godeanu Elena.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 87 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 12 mp, reprezentând cotă exclusivă aferentă spațiului comercial situat în Târgu-Jiu, str.Victoriei, bl. 221, în

vederea vânzării către SC Acropole Impex SRL

Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării terenui în supra-faţă de 12 mp, reprezentând cotă exclusivă aferentă spațiului comercial, situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei, bl. 221, în vederea vânzării către SC Acropole Impex SRL.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 88 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind efectuarea evaluării imobilului (clădire şi teren aferent) în care a funcţionat centrala termică din Târgu-Jiu, str. Revoluţiei, în vederea vânzării prin licitaţie publică

Art. 1. Se aprobă valorificarea componentelor din Centrala termică situată în str. Revoluţiei, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţi-nând instituţiilor publice.

Art. 2. Se aprobă efectuarea evaluării imobilului (clă-dire şi teren aferent) în care a funcţionat centrala termică din str. Revoluţiei, în vederea vânzării prin licitaţie publică.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu şi S.C. EDILITARA PUBLIC S.A.

Nr. 89 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 2.500 lei Colegiului Eco-nomic ”Virgil Madgearu” pentru participarea la Proiectul

”Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu”

Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 2.500 lei Colegiului Economic ”Virgil Madgearu”, pentru participarea la Proiectul ”Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu”, ce se va desfășura în perioada 01 – 02 aprilie 2014, la Viena.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate, Direcția Publică de Patrimoniu.

Nr. 90 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea Programului de activităţi al Direcţiei Publice de Protecţie Socială pentru perioada 01 ianua-

rie - 30 iunie 2014

Art. 1. Se aprobă programul de activităţi al Direcţiei Publice de Protecţie Socială pentru perioada 01 ianuarie – 30 iunie 2014 și alocarea din bugetul local a sumelor nece-sare desfășurării activităților, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Page 7: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014Pag. 7

Târgu-Jiu, în şedinţa din luna martie 2014Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget- Contabilitate şi Direcţia Publică de Protecţie Socială.

Nr. 91 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind rectificarea bugetului, a programului de investiţii şi a programului acţiunilor edilitar-gospodăreşti pe anul 2014

Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului, a programului de investiții și a programului acțiunilor edilitar – gospodărești pe anul 2014, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Buget – Contabilitate, Serviciul Investiţii, Serviciul Gospodărie Comunală, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși” și Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 92 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 6.000 lei pentru tipărirea

lucrării „Caută-mă! Locuiesc în poveste”

Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 6.000 lei, pentru tipărirea lucrării „Caută-mă! Locuiesc în poveste”, realizată de elevii Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, în parteneriat cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 56 „Jose Marti” din București.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate, Direcția Publică de Patrimoniu şi Compartimentul organi-zare evenimente culturale şi promovare turism.

Nr. 93 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 70.000 lei pentru organizarea celei de-a XIV-a ediții a manifestării „Zilele Municipiului

Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă alocarea sumei 70.000 lei din buge-tul local pe anul 2014 pentru organizarea celei de-a XIV-a ediții a manifestării „Zilele Municipiului Târgu-Jiu”.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate şi Compartimentul organizare evenimente culturale şi promovare turism.

Nr. 94 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 4.000 lei Societății Române pentru Cultură și Știință ”Tineri pentru Viitor”, pentru

organizarea concursului național ”Copii printre stele”

Art. 1. Se aprobă alocarea din bugetul local, cap. 67.02 ”Cultură, recreere și religie”, a sumei de 4.000 lei, Societății Române pentru Cultură și Știință ”Tineri pentru Viitor”, în vederea organizării concursului național ”Copii printre stele”.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică și Serviciul Buget – Contabilitate.

Nr. 95 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 3.000 lei Liceului de Arte

”Constantin Brăiloiu”

Art. 1. Se aprobă alocarea din bugetul local, cap. 65.02 ”Învățământ”, a sumei de 3.000 lei, Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”, pentru desfășurarea Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală ”Orpheus”.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică și Serviciul Buget – Contabilitate.

Nr. 96 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea înființării Grupului de Lucru Local pentru implementarea strategiei privind incluziunea

minorității rome din Municipiul Târgu-Jiu

Art. 1. Se aprobă înființarea Grupului de Lucru Local pentru implementarea strategiei privind incluziunea minorității rome din Municipiul Târgu-Jiu, în următoarea componență:

- reprezentanți ai Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu:

- Pătrășcoiu Traian - consilier local - Dascăl Iulian - consilier local- delegați ai comunității locale a romilor: - Mihai Ion – G.I.L. Meteor - Negrea Iorgu – G.I.L. Luncilor - Bobu Ion – G.I.L Obreja- expert local: - Pătru Emil- reprezentanți ai A.J.O.F.M., D.S.P., Direcției de

Protecție Socială, Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Inspec-toratului de Jandarmi Județean Gorj, Fundației pentru Tineret DEL, Uniunii Romilor Creștini din România.

Art. 2. Se aprobă Proiectul Planului local de acțiune privind incluziunea minorității rome din Municipiul Târgu-Jiu pentru perioada 2014 – 2015, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcția Economică, Biroul Programe, Politici Comunitare și Compartimentul Relații cu Romii.

Nr. 97 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind modificarea și completarea H.C.L. nr. 159/23.11.2012 de aprobare a contractului de asociere între Municipiul Târgu-Jiu şi Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec, în vederea realizării unui Centru de colectare pentru reciclare a deşeurilor de echipamente

electrice şi electronice

Articol unic. Se aprobă modificarea și completarea art. 2 din H.C.L. nr. 159/23.11.2012 de aprobare a contractului de asociere între Municipiul Târgu-Jiu şi Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec, în vederea realizării unui Centru de colectare pentru reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, care va avea următorul conținut:

“Art. 2. Se aprobă punerea la dispoziţie a terenului în suprafaţă de 545 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Termocentralei, nr. 27, cu nr. cadastral 48765, conform planului de situație anexat, aflat în domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec, pentru o peri-oadă de 10 ani de la data semnării contractului de asociere.”

Nr. 98 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare str. Ana Ipătescu

– Rigolă carosabilă, Municipiul Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare str. Ana Ipătescu – Rigolă carosabilă, Municipiul Târgu-Jiu”, astfel:

1. Valoare totală 112.000 lei - din care construcţii montaj 90.224,76 lei2. Capacităţi 401 ml3. Durata de execuţie 6 luniArt. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii și Serviciul Gospodărie Comunală.

Nr. 99 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare canalizare mena-

jeră, cartier Grivița, etapa I, Municipiul Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare canalizare menajeră, cartier Grivița, etapa I, Municipiul Târgu-Jiu”, astfel:

1. Valoare totală 571,470 mii lei - din care construcţii montaj 542,470 mii lei2. Capacităţi - canalizare menajeră din țeavă PVC 1.198 ml cu diametre 110 – 315 mm - cămine de vizitare și racord 108 buc.3. Durata de execuţie 6 luniArt. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică și Serviciul Investiţii.

Nr. 100 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Sistem semaforizare B-dul Ecaterina Teodoroiu - Școala nr. 2, Municipiul Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Sistem semaforizare B-dul Ecaterina Teodoroiu - Școala nr. 2, Municipiul Târgu-Jiu”, astfel:

1. Valoare totală 46.271 lei- din care construcţii montaj 42.282 lei2. Capacităţi - stâlp cu consolă 2 buc.- semafor pietonale LED 2 buc.- semafor numărător D2X2 2 buc.- semafor vehicule 2 buc.- butoane comandă pietoni 2 buc.- automat comandă semaforizare 1 buc.3. Durata de execuţie 1 lunăArt. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii și Serviciul Gospodărie Comunală.

Nr. 101 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Rețea electrică de iluminat public, str. Marin Preda, cartier Narciselor, Municipiul Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiec-tivului de investiţii „Rețea electrică de iluminat public, str. Marin Preda, cartier Narciselor, Municipiul Târgu-Jiu”, astfel:

1. Valoare totală 211.988,39 lei- din care construcţii montaj 205.788,39 lei2. Capacităţi - L.E.S. 0,4 KV (forță) 180 ml- L.E.A 0,4 KV 1.700 ml- Stâlpi SE 10 17 buc.- Stâlpi SE 4 30 buc.3. Durata de execuţie 2 luniArt. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii și Serviciul Gospodărie Comunală.

Nr. 102 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind acceptarea donaţiei drepturilor asupra emble-mei ”C.S. LIGNITUL PANDURII TÂRGU-JIU 1963”,

aparținând domnului Toni Mihail Greblă

Art. 1. Se acceptă donaţia drepturilor asupra emble-mei ”C.S. LIGNITUL PANDURII TÂRGU-JIU 1963”, apar-ținând domnului Toni Mihail Greblă.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Juridic - Contencios şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 103 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind prelungirea contractului de închiriere nr. 01/9010/07.04.2006 încheiat cu SC FAFIN COM SRL

Art. 1. Începând cu 07.04.2014, se aprobă prelungirea, pentru o perioadă de 5 ani, a contractului de închiriere nr. 01/9010/07.04.2006, încheiat cu SC FAFIN COM SRL, pen-tru spaţiul în suprafață de 56 mp, situat în Municipiul Târgu-Jiu, la subsolul Centrului de Cultură „Constantin Brâncuși”, din Parcul Municipal „Constatin Brâncuși”.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcția Publică de Patrimoniu, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări, Contracte.

Nr. 104 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind constituirea unui drept de superficie domnului Coancă Vasile, asupra terenului, în suprafaţă de 11,5 mp, situat în Târgu-Jiu, Aleea Teilor, lângă bl. 13, sc. 3

Art. 1. Se constituie un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 11,5 mp, cu nr. cadastral 48731, situat în Târgu-Jiu, Aleea Teilor, lângă bl. 13, sc. 3, jud. Gorj, domnului Coancă Vasile, proprietarul apartamentului, suplimentar față de suprafața de 5,25 mp, concesionată prin contractul de concesionare nr. 4/2006 din 08.02.2005, pe care este edificat un balcon în baza autorizației de con-struire nr. 71/18.02.2005.

Art. 2. Dreptul de superficie se constituie pe o durată de timp egală cu perioada rămasă până la expirarea con-tractului inițial nr. 4/2006 din 08.02.2005.

Art. 3. Preţul şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu anexa nr. 3 din H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013 actualizată cu indicele de inflaţie și H.C.L. nr. 31/2014, iar chiria va fi achitată într-un an în rate trimestriale de la data încheierii contractului de superficie, indexate cu rata inflației.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări, Contracte.

Nr. 105 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind încheierea unui contract de superficie, prin lici-taţie publică, pentru terenul situat în Târgu-Jiu, str. Arethia Tătărăscu, parcela nr. 53, cu destinația de con-

stuire locuință

Art. 1. Se aprobă încheierea unui contract de superfi-cie, prin licitaţie publică, a terenului situat în str. Arethia Tătărăscu, parcela nr. 53, în suprafaţă de 300 mp, cu nr. cadastral 37644, cu destinaţia de construire locuinţă.

Art. 2. Durata contractului de superficie este de 49 ani, începând cu data semnării contractului.

Art. 3. Preţul de pornire al licitaţiei şi modalitatea de plată vor fi stabilite în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102 din 25.03.2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar plata va fi achitată în ¼ din durata contractului de superficie, în rate trimestriale.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Publică de Venituri, Serviciul Concesionări, Contracte şi Biroul Licitaţii, Achiziţii Publice.

Nr. 106 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind concesionarea, fără licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 63 mp situat în Târgu-Jiu, Str. Măceșului, nr. 6, jud. Gorj, domnului Groșanu Dumitru

Art. 1. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, domnului Groșanu Dumitru, a terenului în suprafaţă de 63 mp, situat în Târgu-Jiu, Str. Măceșului, nr. 6, jud. Gorj, cu nr. cadastral 48788, suplimentar faţă de suprafaţa de 300 mp, concesionată prin contractul de concesionare nr. 46/20767 din 01.11.2000 și încheierea unui act adițional în acest sens.

Art. 2. Concesionarea se încheie pe o durată de timp egală cu perioada rămasă până la expirarea contractului inițial nr. 46/20767 din 01.11.2000.

Art. 3. Preţul şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu anexa nr. 3 din H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013 actualizată cu indicele de inflaţie și H.C.L. nr. 31/2014, iar redevența va fi achitată în 10 ani, în rate trimestriale, indexate cu rata inflației.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte.

Nr. 107 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind atribuirea în folosinţă gratuită, Direcției de Sănătate Publică Gorj, a imobilului teren în suprafaţă de 1646 mp, situat în Târgu-Jiu, str. 22 Decembrie

1989, nr. 22 Bis, jud. Gorj

Art. 1. Începând cu 01.04.2014, se aprobă atribuirea în folosinţă, cu titlu gratuit, Direcției de Sănătate Publică Gorj, a imobilului teren în suprafaţă de 1646 mp, situat în Târgu-Jiu, str. 22 Decembrie 1989, nr. 22 Bis, jud. Gorj, cu destinația de sediu administrativ și garaje pentru mijloa-cele auto ale instituției.

Art. 2. Durata atribuirii în folosinţă gratuită este de 20 de ani, cu condiția păstrării destinației construcțiilor.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Serviciul Juridic - Contencios şi Direcţia Publică de Venituri.

Nr. 108 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind constituirea unui drept de superficie, asupra tere-nului, în suprafaţă de 192 mp, situat în Târgu-Jiu, str. 22 Decembrie 1989, fn, jud. Gorj, pentru SC Cualiserv SRL

Art. 1. Se constituie un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 192 mp, situat în Târgu-Jiu, str. 22 Decembrie 1989, fn, jud. Gorj, pentru SC Cualiserv SRL, proprietarul imobilului - stație reglare măsurare.

Art. 2. Dreptul de superficie se constituie pe o durată de 49 de ani. Documentația cadastrală va fi întocmită pe cheltuiala solicitantei.

Art. 3. Preţul şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013 actualizată cu indicele de inflaţie, iar plata va fi achitată în ¼ din durata contractului de superficie, în rate trimestriale.

Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte.

Nr. 109 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind însuşirea raportului de evaluare şi stabilirea pre-ţului minim de negociere în vederea vânzării prin nego-ciere directă domnului Benegui Aurel, a terenurilor situ-

ate în Târgu-Jiu, str. Hidrocentralei, nr.14, jud. Gorj

Art. 1. Se însuşeşte Raportul de Evaluare nr. 115 din 14.03.2014 întocmit de SC EVALCONSULT GROUP SRL

Art. 2. Se aprobă vânzarea, prin negociere directă, a terenurilor, în suprafaţă de 165 mp, respectiv 71 mp, situ-ate în Târgu-Jiu, str. Hidrocentralei, nr. 14, jud. Gorj, dom-nului Benegui Aurel, proprietarul construcțiilor învecinate.

Art. 3. Preţul minim de negociere este de 41 euro/mp fără TVA, la care se adaugă contravaloarea raportului de evaluare.

Art. 4. Se constituie comisia de negociere a preţului de vânzare în următoarea componenţă:

- Berca Eduard Marius – Consilier local;- Rădulescu Alin – Consilier local;- Fârţă Constantin – Director DPP;- Răduţoiu Constantin – Şef Serviciul Juridic -

Contencios;- Calotescu Lavinia – inspector Direcţia Economică;Art. 5. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-

Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Art. 6. Cheltuielile cu perfectarea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică vor fi suportate de către cumpărător.

(continuare în pagina 8)

Page 8: Contorizarea individuală din nou în atenția târgujienilor

Curierul Primăriei Nr. 4(167)/2014 Pag. 8

Hotărâri adoptate de Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu în şedinţa din luna martie 2014

RĂSPUNDEREA PENTRU CONŢINUTULARTICOLELOR REVINE ÎN EXCLUSIVITATE

AUTORILOR SAU SURSELOR DE INFORMARE.

COLECTIVUL DE REDACŢIECoordonator ediţie

Simona BUZĂRINRedactori:

Ramona EVULESCU, George JERCA, Corina ŞUŢĂ, Raul CHIRIAC,

Luminița CIUNCANU, Alina TOADER, Simona BURLICA, Toma ŞĂRĂMĂTTehnoredactare: Daniel GUREANU

ISSN 2222‑3333EDITOR:

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU‑JIUBd. Constantin Brâncuşi, Nr. 19

Telefon: 0253‑213.317; Fax: 0253‑214.878.Ziarul poate fi citit şi la adresa

www.targujiu.ro/d_curierul.htm

Imprimarea: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu‑JiuTelefon 0253‑212.991

Înscrierile în audienţă se fac la Centrul de Informare a Cetăţenilor.

AUDIENŢEFLORIN CÂRCIUMARU

PrimarJOI, Ora 0800

IULIA‑DIANA VÎNĂ‑DUMITRAȘCUViceprimar

MARȚI, Ora 1000

AUREL POPESCUViceprimar

MIERCURI, Ora 1000

ELENA UNGUREANUSecretar

VINERI, Ora 900

(urmare din pagina 7)Art. 7. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Compartimentul Cadastru şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 110 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind însuşirea raportului de evaluare şi stabilirea pre-ţului minim de negociere în vederea vânzării prin nego-ciere directă domnului Benegui Alexandru Iulian, a tere-

nului situat în Târgu-Jiu, str. Lotrului, fn, jud. Gorj

Art. 1. Se însuşeşte Raportul de Evaluare nr. 114 din 14.03.2014 întocmit de SC EVALCONSULT GROUP SRL

Art. 2. Se aprobă vânzarea, prin negociere directă, a terenului, în suprafaţă de 140 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Lotrului, fn, jud. Gorj, domnului Benegui Alexandru Iulian, proprietarul construcțiilor învecinate.

Art. 3. Preţul minim de negociere pentru teren este de 41 euro/mp fără TVA, la care se adaugă contravaloarea raportului de evaluare.

Art. 4. Se constituie comisia de negociere a preţului de vânzare în următoarea componenţă:

- Berca Eduard Marius – Consilier local;- Rădulescu Alin – Consilier local;- Fârţă Constantin – Director DPP;- Răduţoiu Constantin – Şef Serviciul Juridic -

Contencios;- Calotescu Lavinia – inspector Direcţia Economică;Art. 5. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-

Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Art. 6. Cheltuielile cu perfectarea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică vor fi suportate de către cumpărător.

Art. 7. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Compartimentul Cadastru şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 111 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 27 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei, nr. 225 A, jud. Gorj, în vederea vânzării prin negociere directă către CMI

Șandru Aurora

Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 27 mp, situat în Târgu-Jiu, str.Victoriei, nr. 225 A jud. Gorj, cu nr. cadastral 48779, identificat conform pla-nului de situaţie anexat, care face parte integrantă din pre-zenta hotărâre, ocupat de construcții proprietatea solici-tantei, în vederea vânzării prin negociere directă către CMI Șandru Aurora.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la înde-plinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Compartimentul Cadastru şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 112 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, str. Frăsinet, localitatea componentă Preajba

Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, str. Frăsinet, localitatea componentă Preajba, solicitat de domnul Cristea Stelian, pentru construire locuințe, anexe, împrejmuire teren.

Art. 2. Se stabilesc condiţiile de construire conform Proiectului nr. 56/2013 întocmit de SC SCUAR SRL, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prezentul Plan Urbanistic Zonal se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Târgu-Jiu.

Art. 3. Realizarea infrastructurii compusă din acces auto, trotuare şi reţele tehnico – edilitare se fac prin grija şi

cheltuiala beneficiarului, în baza unor proiecte de speciali-tate întocmite de proiectanţi autorizaţi.

Art. 4. Terenul studiat se află în extravilanul Muni-cipiului Târgu-Jiu şi are suprafaţă totală de 10.561 mp.

Art. 5. Reglementările privind autorizarea construcţii-lor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu pre-vederile prezentului Plan Urbanistic Zonal şi a Regulamentului Local de Urbanism.

Art. 6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Nr. 113 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Municipiul

Târgu-Jiu, str. Termocentralei, nr. 33

Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, str. Termocentralei, nr. 33, solicitat de domnul Cîrstoc Ilie, pentru beneficiar SC DEDEMAN SRL, pentru construire magazin materiale de construcţii, drumuri şi plat-forme, parcaje, branșamente la utilități, pilon publicitar, panouri direcţionare şi reclamă, cabină poartă, împrejmuire teren, spaţii verzi şi amenajare accese, organizare de şantier.

Art. 2. Se stabilesc condiţiile de construire conform Proiectului nr. 1/2014 întocmit de SC CREATIV PROIECT SRL, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prezentul Plan Urbanistic Zonal se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Târgu-Jiu.

Art. 3. Terenul studiat are o suprafaţă totală de 33.183 mp. Realizarea infrastructurii compusă din acces auto, tro-tuare şi reţele tehnico – edilitare se fac prin grija şi cheltu-iala beneficiarului, în baza unor proiecte de specialitate întocmite de proiectanţi autorizaţi.

Art. 4. Reglementările privind autorizarea construcţii-lor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu pre-vederile prezentului Plan Urbanistic Zonal şi a Regula-mentului Local de Urbanism.

Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Nr. 114 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind respingerea plângerii prealabile nr. 8323/ 27.02.2014, formulată de Asociația Grupul de Acțiune

în Interes Public, împotriva H.C.L. nr. 45/29.01.2014

Art. 1. Se respinge plângerea prealabilă nr. 8323/ 27.02.2014, formulată de Asociația Grupul de Acțiune în Interes Public, împotriva H.C.L. nr. 45/29.01.2014, ca fiind nefondată.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului şi Serviciul Juridic – Contencios.

Nr. 115 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea Programului de activitate al Consi-liului local al Municipiului Târgu-Jiu pe trimestrul II 2014

ARTICOL UNIC: Se aprobă Programul de activitate al Consiliului local al municipiului Târgu-Jiu pe trimestrul II 2014, în forma şi conţinutul prezentat în anexă, care se constituie parte integrantă din hotărâre.

Nr. 116 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind închirierea spațiului situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei, zona Hotel Gorj, bl. 40, parter, Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Organizația Județeană Gorj,

cu destinația de sediu

Art. 1. Se aprobă rezilierea contractului de închiriere încheiat cu U.N.P.R. – Filiala Gorj, încheiat în baza H.C.L.

nr. 178/18.04.2011.Art. 2. Se aprobă închirierea spațiului, în suprafață de

75 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei, zona Hotel Gorj, bl. 40, parter, Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Organizația Județeană Gorj, cu destinația de sediu, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 01.04.2014.

Art. 3. Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Organizația Județeană Gorj nu poate schimba destinaţia spaţiului, fiind obligat să îl folosească în conformitate cu scopul pentru care i-a fost oferit, iar cheltuielile cu utilităţile vor fi suportate de către acesta.

Art. 4. Cuantumul chiriei va fi stabilit de către SC EDILITARA PUBLIC SA conform prevederilor legale.

Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu și S.C. EDILITARA PUBLIC S.A.

Nr. 117 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind transmiterea în folosinţă gratuită către Compania Naţională de Investiţii ”CNI” SA, a Complexului Sportiv din Municipiul Târgu-Jiu, în vede-

rea reabilitării, modernizării şi extinderii

Art. 1. Se aprobă transmiterea în folosinţă gratuită către Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A., a Complexului Sportiv din Municipiul Târgu-Jiu, în vederea reabilitării, modernizării şi extinderii, pe durata de realizare a investiţiei.

Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Târgu-Jiu, dr. ing. Florin Cârciumaru să semneze contractul de comodat și protocolul de predare – primire.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Serviciul Investiții şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 118 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Sens giratoriu în intersecția din-tre str. Termocentralei și str. 9 Mai, Municipiul Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Sens giratoriu în intersecția dintre str. Termocentralei și str. 9 Mai, Municipiul Târgu-Jiu”, astfel:

1. Valoare totală 783,066 mii lei - din care construcţii montaj 667,747 mii lei2. Capacităţi: - suprafața terenului ocupată de sensul giratoriu

1.133,54 mp - raza sensului giratoriu 8,00 ml 3. Durata de execuţie 4 luniArt. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică și Serviciul Investiţii.

Nr. 119 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprin care se ia act de încetarea mandatului de consilier local a domnului Davițoiu Nicolae, înainte de expirarea

duratei normale a acestuia

Art. 1. Ia act de încetarea mandatului de consilier local a domnului Davițoiu Nicolae, înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară mandatul vacant.

Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Secretarul Municipiului Târgu-Jiu.

Nr. 120 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind validarea mandatului domnului Popescu Grigore Iustin, supleant pe lista de candidaţi pentru consilieri la

Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu

Art. 1. Validează mandatul de consilier în Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu a domnului Popescu Grigore Iustin, declarat ca supleant pe lista Partidului Democrat Liberal, cu 19 voturi pentru şi 0 voturi contra.

Art. 2. Prezenta hotărâre modifică şi completează H.C.L. nr. 2 şi 3 din 22.06.2012.

Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Secretarul Municipiului Târgu-Jiu.

Nr. 121 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 6 din 22.06.2012 privind organizarea comisiilor de speciali-

tate ale Consiliului Local Târgu-Jiu

Art. 1. Se aprobă modificarea componenţei Comisiei nr. 2 pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului, turism aprobată prin H.C.L. nr. 6 din 22.06.2012 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, care va avea următoarea componenţă:

- Predescu Nicolae – preşedinte;- Tauru Ion Emilian – secretar;- Popescu Aurel - membru;- Tudor Drăghici Adrian Marcel - membru;- Giorgi Gabriel Giorgian - membru;- Popescu Maria - membru;- Popescu Grigore Iustin - membru;Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la

îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Secretarul Municipiului Târgu-Jiu.

Nr. 122 din 31.03.2014

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici, depunerea cererii de finanţare şi aprobarea contribuţiei proprii pentru proiectul „Amenajarea peisagistică a Grădinii Publice din cadrul zonei protejate a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” din Târgu-Jiu”

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici pen-tru obiectivul de investiții ”Amenajarea peisagistică a Grădinii Publice din cadrul zonei protejate a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” din Târgu-Jiu, astfel:

1. Valoare totală: 8.796.487 lei2. Capacități- refacere împrejmuire 489 ml- pavaje alei 12.711 mpdin care:- pavare alei existente 9.132 mp- alei cu trasee noi 2.629 mp- piste de biciclete cu trasee noi 950 mp- plantații 2.473 mp- platforme pavate 4529 mp- sistem iluminat- dotări mobilier3. Durată de execuție 15 luniArt. 2. Se aprobă depunerea cererii de finanţare a pro-

iectului ”Amenajarea peisagistică a Grădinii Publice din cadrul zonei protejate a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” din Târgu-Jiu”, cu o valoare totală de 8.886.487 lei, în cadrul Programul PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimo-niului cultural și natural”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009–2014.

Art. 3. Se aprobă asigurarea finanţării tuturor costurilor neeligibile, inclusiv costurile conexe, aferente proiectului.

Art. 4. Se aprobă asigurarea resurselor financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014.

Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget – Contabilitate, Direcția Tehnică şi Serviciul Investiții.

Nr. 123 din 31.03.2014