Contabilitatea entitatii: introducere

40
Bazele contabilităţii (Tema 1) 1.1. Repere istorice în evoluţia contabilităţii 1.2. Contabilitatea – principalul sistem informaţional al entităţii 1.3. Entitatea - sfera de acţiune a contabilităţii 1.4. Funcţiile contabilităţii 1.5. Contabilitatea ca tehnică şi ştiinţă 1.6. Profesia de contabil şi rolul ei în societate * Contabilitatea este ştiinţa cuminicării în limbaj cifric. Echilibrele valorice ale „ştiinţei conturilor” domină spaţiul economic, aşa cum „numărul domină universul”. ** Lumea afacerilor, succesul şi prosperitatea lor sunt de neconceput fără intervenţia directă a contabilităţii, fără sentinţa ei. *** Cifrele nu guvernează lumea, dar ele exprimă mărimea în care această lume este guvernată. 1.1. Repere istorice în evoluţia contabilităţii În accepţiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ şi multiplele funcţii în activitatea economică, financiară şi socială are o istorie proprie, ale cârei începuturi sunt greu de delimitat datorită trecutului îndepărtat al genezei contabilităţii. Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră secolul XV odată cu apariţia primelor lucrări consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile înregistrărilor în registrele contabile şi principiul dublei înregistrări. Autorii acestor cărţi au fost Benedict Cotrulli (lucrarea "Cu privire la comerţ şi comerciantul onest" şi Luca Paciolo ("Tratat de contabilitate în partidă dublă"). Unele procedee ale contabilităţii datează încă din antichitate însă aceşti autori au fost primii care au sistematizat cunoştinţele despre contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din necesitatea de a cunoaşte în expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul economic ce se obţine din aceste operaţii. Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a proprietarului. La acea vreme nu exista o ______________________________________________________________ ____________ Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ. Tema 1. Introducere în contabilitatea entităţii entităţii 1

description

Introducere in contabilitatea entitatii: notiuni.

Transcript of Contabilitatea entitatii: introducere

Page 1: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

1.1. Repere istorice în evoluţia contabilităţii1.2. Contabilitatea – principalul sistem informaţional al entităţii1.3. Entitatea - sfera de acţiune a contabilităţii1.4. Funcţiile contabilităţii1.5. Contabilitatea ca tehnică şi ştiinţă1.6. Profesia de contabil şi rolul ei în societate

* Contabilitatea este ştiinţa cuminicării în limbaj cifric. Echilibrele valorice ale „ştiinţei conturilor” domină spaţiul economic, aşa cum „numărul domină universul”.** Lumea afacerilor, succesul şi prosperitatea lor sunt de neconceput fără intervenţia directă a contabilităţii, fără sentinţa ei.*** Cifrele nu guvernează lumea, dar ele exprimă mărimea în care această lume este guvernată.

1.1. Repere istorice în evoluţia contabilităţii

În accepţiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ şi multiplele funcţii în activitatea economică, financiară şi socială are o istorie proprie, ale cârei începuturi sunt greu de delimitat datorită trecutului îndepărtat al genezei contabilităţii.

Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră secolul XV odată cu apariţia primelor lucrări consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile înregistrărilor în registrele contabile şi principiul dublei înregistrări. Autorii acestor cărţi au fost Benedict Cotrulli (lucrarea "Cu privire la comerţ şi comerciantul onest" şi Luca Paciolo ("Tratat de contabilitate în partidă dublă"). Unele procedee ale contabilităţii datează încă din antichitate însă aceşti autori au fost primii care au sistematizat cunoştinţele despre contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din necesitatea de a cunoaşte în expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul economic ce se obţine din aceste operaţii.

Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a proprietarului. La acea vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul întreprinderii şi patrimoniul proprietarului, nu existau standarde conform cărora să fie organizată evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de perioadă de gestiune. Treptat, odată cu dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de utilizatori, s-au diversificat metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a căpătat titlul de ştiinţă cu obiect şi metodă proprie şi totodată a apărut o nouă profesie - profesia de contabil.

În prezent activitatea întreprinderii nu poate fi concepută fără o evidenţă contabilă bine organizată, iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor, registrator al operaţiilor economice la persoana ce se ocupă de planificare, analiză, control intern şi furnizează informaţii utile pentru luarea de decizii manageriale. Dacă anterior scopul principal, era asigurarea integrităţii patrimoniului, în prezent accentul se pune pe aprecierea eficienţei operaţiunilor economice, iar contabilitatea devine un instrument puternic de control şi gestiune.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul că apariţia contabilităţii şi evoluţia lentă, sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practică de a cunoaşte anumite realităţi de natura economică, financiară, socială. Apariţia contabilităţii este nemijlocita de un anumit context economic - social. A avut la început un caracter rudimentar, care pe măsura dezvoltării a crescut rolul ei de cunoaştere a realităţilor. Numai experienţa practica dobândita treptat în domeniul cunoaşterii, cu ajutorul evidenţei a creat premisele elaborării de reguli, principii şi norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

Tema 1. Introducere în contabilitatea entităţii entităţii

Tema 1. Introducere în contabilitatea entităţii entităţii

1

Page 2: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Noţiunea de contabilitate în înţelesul ei de astăzi nu este echivalentă cu niciuna din însemnările sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tăbliţele de lut ars, nici cu alte însemnări descoperite în Persia, aceasta constituind etapa evidenţei rudimentare.

Contabilitatea a început să se contureze în evul mediu odată cu apariţia capitalismului, a extinderii economiei monetare. Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea în unele oraşe mari ale Italiei de Nord - Florenţa, Veneţia - dezvoltarea afacerilor în secolul XV impunând conceperea şi aplicarea ”metodei veneţiene” de organizare a contabilităţii.

În anul 1494 a apărut la Veneţia prima lucrare de literatură contabilă aparţinând italianului Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”. În cartea a IX-a a acestei lucrări, denumita ” Tractatus de computis et scripuris” descrie pentru prima dată partida dublă, care reprezintă şi astăzi una din trăsăturile definitorii ale contabilităţii.

Opera lui Paciolo a răspuns nevoilor vieţii economice, ale caselor de comerţ, deoarece prin partida dublă (den. “Scrittura doppia”) se punea ordine în socotelile afacerilor companiei, aceasta fiind apreciată ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est confusio).

Aplicarea metodei dublei partide începe sa se generalizeze intre secolele XVII-XVIII, îndeosebi în Europa Occidentală, etapă caracterizată şi prin conturarea unei literaturi contabile. În Italia profesia de contabil era superioară tuturor celorlalte. Contabilii au început să-şi înfiinţeze organizaţii profesionale şi păstrau secretul asupra partidei duble, ceea ce a contribuit la creşterea prestigiului lor.

Începând cu a doua jumătate a secolului XIX se remarcă dezvoltarea societăţilor pe acţiuni, a căror conducere se separă de proprietarii acestora. Aceasta a dus la apariţia contabilităţii de întreprindere, cu 2 circuite distincte:

contabilitatea generala - denumita şi financiara contabilitatea de gestiune (dualism contabil) - se ocupa cu calculaţia costurilor.

În primele decenii ale secolului XX contabilitatea de întreprindere începe să fie supusă procesului de normalizare (stabilirea de reguli şi norme privind modul de organizare a contabilităţii).

Cercetarea contabilă fundamentală are ca obiect definirea conceptelor, principiilor, ale funcţiilor contabilităţii, ceea ce deşi nu are implicaţii directe şi certe asupra activităţii practice contribuie la promovarea şi orientarea anumitor practici contabile.

Cercetarea contabilă aplicativă constă în studierea căilor şi modalităţilor de perfecţionare şi inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care operează contabilitatea, aceasta implicând si o confirmare a valabilităţii acestora.

Cercetarea contabila normativa vizează procesul de normalizare a contabilităţii. Acest proces constă în stabilirea unui ansamblu de norme şi reguli care trebuie respectate de întreprindere atât pe parcursul desfăşurării activităţii contabile cât şi la prezentarea periodică a acestora cu ajutorul situaţiilor contabile de sinteză (situaţii financiare). Aceste norme şi reguli, împreună cu metodologia de determinare, de explicare şi evaluare a lor formează conţinutul cercetării contabile de tip normativ, care şi ea contribuie la dezvoltarea teoriei contabile. Material mai detaliat aferent evoluţiei contabilităţii se prezintă în anexa 1.

1.2. Contabilitatea – principalul sistem informaţional al entităţii

Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii economice complexe, care se obţin prin prelucrarea datelor furnizate de anumite surse şi care sunt necesare pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii economice. Un sistem este definit ca un ansamblu de oameni, maşini, programe şi procedee, ale cărui ţel este de a furniza informaţiile necesare funcţionării unei entităţi sau a unui organism.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

2

Page 3: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Principala funcţie a sistemului informaţional economic este de a furniza informaţiile necesare cunoaşterii activităţii economice în vederea luării deciziilor pe toate treptele organizatorice.

Sistemul informaţional economic are următoarea structură, care reprezintă:1. ansamblul informaţiilor economice complexe2. prelucrarea datelor sau informaţiilor economice3. sursele de date şi informaţii economice.

Importanţa sistemului informaţional economic constă în faptul că organizarea şi conducerea activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic presupune cunoaşterea permanentă a stării şi funcţionării entităţilor, cunoaştere ce se realizează cu ajutorul sistemului informaţional economic. Sistemul informaţional ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor, să sesizăm şi să examinăm critic deficienţele existente şi să punem în valoare efectele pozitive.

Principala sursă de date a sistemului informaţional economic şi, totodată, una din componentele de bază ale acestuia este contabilitatea.

Obiectivele contabilităţii entităţilor pot fi formulate astfel: înregistrarea cronologică şi sistematică a mişcărilor patrimoniale; asigurarea integrităţii patrimoniului şi controlul operaţiilor patrimoniale

efectuate; urmărirea şi furnizarea rezultatelor obţinute atât pentru necesităţile proprii cât

şi pentru informarea acţionarilor sau asociaţilor, clienţilor şi furnizorilor, băncilor, organelor fiscale şi altor persoane juridice şi fizice;

furnizarea informaţiilor necesare întocmirii situaţiilor financiare şi altor documente de sinteză contabilă.

În cadrul informaţiilor economice, informaţia contabilă vehiculează cunoştinţe de reflectare şi control privitoare la situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute. Totodată informaţia contabilă este:

riguros exactă fundamentală completă comparabilă şi corelată se referă la fenomene reale se obţine în flux continuu.Informaţia contabilă se conservă şi se stochează cu ajutorul unui suport material care poate fi:a) un document justificativ;b) un registru de evidenţă contabilă;c) o situaţie financiar contabilă de sinteză şi raportare.

Prelucrarea şi transmiterea datelor contabile se poate face cu ajutorul documentelor sau a echipamentelor electronice.

Multitudinea şi varietatea informaţiilor pe care le gestionează şi le oferă sistemul informaţional contabil se pot delimita în:

1) informaţii de natură juridică şi financiară2) informaţii de natură economică.

Informaţiile de natură juridică şi financiară se referă la operaţiile generate de relaţiile cu terţii permiţând cunoaşterea în orice moment a:

sumelor datorate furnizorilor; angajaţilor şi creditorilor;

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

3

Page 4: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

sumele de primit de la clienţi, debitori şi alţi creanţieri; venitului din vânzări (cifrei de afaceri); veniturilor şi cheltuielilor; rezultatului financiar (sub formă de profit sau pierdere).

Informaţiile de natură economică se referă la: cunoaşterea costurilor de fabricaţie a bunurilor, de exercitare a lucrărilor sau

de prestare a serviciilor nivelul de rentabilitate realizat în urma vânzărilor pe piaţă mărimea valorică a factorilor care au cauzat şi determinat volumul rezultatelor

obţinute în cursul şi la sfârşitul perioadei de gestiune cunoaşterea în perspectivă a modului cum vor evalua în perioada viitoare

situaţia datoriilor, creanţelor, costul vânzărilor, rezultatele financiare, etc.

Deci, în mod concret informaţiile contabile se identifică cu:1. datele financiar contabile privind starea şi mişcarea elementelor

patrimoniale, şi cu2. indicatorii economico-financiari privind resursele şi rezultatele obţinute.

Desigur, în cadrul sistemului informaţional economic, contabilitatea este principala sursă de date şi, totodată, unica sursă care studiază şi dezvăluie efectele faptelor economice asupra poziţiei financiare, mişcării patrimoniului şi performanţelor financiare ale unei entităţi. În scopul asigurării utilizatorilor cu informaţie utilă şi obiectivă informaţia contabilă poate fi supusă procedurii de audit financiar independent.

În funcţie de destinaţia sa, informaţia contabilă poate fi grupată astfel: Informaţie contabilă financiară – destinată utilizatorilor externi, dar are şi utilizare internă de către managementul entităţii. Această informaţie este obţinută în cadrul contabilităţii financiare (Financial accounting) şi este în mod obligatoriu standardizată, adică pregătită în conformitate cu regulile contabile stabilite în actele normative. Informaţia contabilă de gestiune – care este destinată pentru utilizarea internă de către managementul entităţii. Această informaţie este cuantificată şi prelucrată în cadrul contabilităţii de gestiune (Management accounting), a cărei obiective sunt calcularea costurilor, bugetarea activităţii entităţii, controlul de gestiune etc. Contabilitatea de gestiune nu este reglementată de cadrul normativ şi se ţine în conformitate cu regulile interne, reieşind din necesităţile entităţii în informaţie. Informaţia contabilă de gestiune fiind nestandardizată, uneori poate conţine informaţie nemonetară, de exemplu la măsurarea volumului de producţie în metri liniari, kilograme etc.De menţionat, că există informaţie de interes comun cum ar fi situaţiile financiare, dar

totodată şi informaţii, care vizează interesele doar a unor categorii de utilizatori.Contabilitate are ca obiectiv esenţial furnizarea a unui ansamblu de informaţii care

să răspundă diverşilor utilizatori de date contabile. În prezent, atât pe plan internaţional cât şi pe plan naţional, luarea deciziilor la nivelul entităţilor se bazează pe informaţia privind situaţia financiară şi rezultatele activităţii entităţii, care este furnizată de sistemul informaţional de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor numit contabilitate. Contabilitatea culege informaţiile primare, le prelucrează aplicând metodele şi procedeele sale specifice şi le prezintă utilizatorilor sub formă de situaţii financiare.

Utilizatorii potenţiali ai informaţiei financiar-contabile sunt: investitorii actuali şi potenţiali, acţionarii, salariaţii entităţii, creditorii, furnizorii şi alţi parteneri comerciali, clienţii, instituţiile guvernamentale, publicul şi alte persoane fizice şi juridice cointeresate (vezi schema 1).

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

4

Page 5: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

În funcţie de nivelul şi caracterul interesului financiar utilizatorii informaţiei financiar-contabile pot fi divizaţi în două grupe:

externi, care se află în afara entităţii şi solicită informaţii pentru luarea deciziilor privind activitatea acesteia; şi interni, care activează în cadrul entităţii.

Utilizatorii externi ai informaţiei pot fi cu interes financiar direct şi indirect. Ei obţin informaţia din rapoartele financiare ale entităţii, răspunderea pentru pregătirea şi prezentarea căreia o poartă conducerea entităţii.

Din categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct fac parte: investitorii actuali şi potenţiali, băncile, furnizorii, clienţii şi alţi utilizatori. În baza datelor rapoartelor financiare ei trag concluzii privind perspectivele financiare şi solvabilitatea entităţii. De exemplu:

investitorii, ca persoane, ce acordă capital şi consultanţii lor, sunt îngrijoraţi de riscul inerent investiţiilor şi sunt cointeresaţi în obţinerea venitului din investiţii. Ei au nevoie de informaţii, pentru a-i ajuta să decidă, când este util să cumpere, să deţină sau să vândă acţiuni, sau să investească mijloace în entitatea respectivă. Acţionarii de asemenea sunt cointeresaţi în informaţii, care le va permite să determine capacitatea entităţii (organizaţiei) de a onora la scadenţă dividendele; băncile şi alţi creditori, care temporar acordă entităţilor credite şi împrumuturi în schimbul unui oarecare venit, exprimat în dobânzi sau printr-o sumă fixată, sunt cointeresaţi în informaţii, care le va permite să determine, dacă vor fi plătite la timp sumele de bază şi dobânzile; furnizorii şi diverşi parteneri comerciali solicită informaţii, care le va permite să determine, dacă sumele aferente lor vor fi plătite la timp; cu cât furnizorii depind mai mult de entitate ca clienţi, cu atât mai atent ei vor urmări rezultatele financiare ale acesteia, pentru a aprecia nivelul siguranţei (eficienţei) desfacerii produselor sale; clienţii depind de entitate ca cumpărători de mărfuri necesare şi sunt cointeresaţi în informaţii privind continuitatea activităţii entităţii şi stabilitatea livrărilor producţiei acesteia, mai ales, în cazul în care ei întreţin relaţii cu aceasta o perioadă îndelungată. Din categoria utilizatorilor externi cu interes financiar indirect fac parte organele,

împuternicite să gestioneze patrimoniul de stat şi municipal, organele administrative şi fiscale, inclusiv Guvernul şi instituţiile guvernamentale, alţi utilizatori (organizaţiile obşteşti, bursele de valori şi de mărfuri, instituţiile ştiinţifice, consultanţii etc.).

organele administrative şi fiscale, inclusiv Guvernul şi instituţiile guvernamentale, solicită informaţii în vederea reglementării de stat, determinării impozitelor şi elaborării politicii fiscale, calculării diverşilor indicatori statistici. De asemenea pentru aceştia prezintă interes eficienţa activităţii entităţii, repartizarea resurselor financiare, materiale şi forţei de muncă (îndeosebi a celor locale); publicul (în primul rând, în zona unde se află sediul entităţii) este cointeresat în informaţii ce va permite să aprecieze influenţa activităţii entităţii asupra situaţiei economice şi sociale în regiune (ţară), vieţii cetăţenilor. De exemplu, entitatea (organizaţia) aduce o contribuţie esenţială în viaţa economică a regiunii, mărind numărul de locuri de lucru, orientându-se la furnizorii locali, realizând acţiuni de ocrotire a naturii. Rapoartele financiare în acest caz trebuie să asigure diferite pături sociale cu informaţii privind direcţiile de dezvoltare a entităţii şi realizările reale obţinute în sfera de producţie.Conform legislaţiei Republicii Moldova organele fiscale, spre deosebire de alţi utilizatori

externi de informaţie, au dreptul să solicite informaţii cuprinse nu numai în rapoartele financiare, ci şi de altă natură privind activitatea entităţii, necesară pentru verificarea corectitudinii calculării şi plăţii impozitelor. Informaţia contabilă se prezintă de asemenea la solicitarea organelor de

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

5

Page 6: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

control şi ierarhic superioare, auditorilor în cazul efectuării controlului, precum şi altor utilizatori în conformitate cu legislaţia în vigoare şi actele de constituire.

Utilizatorii externi, care au dreptul să ia cunoştinţă integral sau parţial de informaţia internă, sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea în ce priveşte informaţia furnizată, deoarece conform articolului 15 din Legea privind taina comercială nr. 171 din 6 iulie 1994, conţinutul informaţiei interne prezintă un secret comercial al entităţii pentru divulgarea căruia este prevăzută răspundere stabilită de legislaţie.

Alţi utilizatori externi necesită informaţii, de regulă, pentru aprecierea situaţiei financiare a entităţii. Această informaţie poate fi furnizată nemijlocit de entitate sau de organele statistice de stat contra unei taxe stabilite.

Utilizatorii interni reprezintă personalul de gestiune, care la toate nivelurile utilizează informaţiile contabile la planificarea, controlul şi evaluarea operaţiilor de afaceri. Aceştia sunt proprietarii, fondatorii, asociaţii, administraţia în persoana consiliului de observatori, consiliului de directori, managerilor, conducătorilor şi specialiştilor subdiviziunilor, salariaţii entităţii.

Proprietarii, fondatorii şi primii conducători ai entităţilor sunt interesaţi în informaţii privind rentabilitatea, mărimea activelor nete şi lichiditatea entităţii.

Reprezentanţii administraţiei sunt utilizatorii de bază ai informaţiei financiare. Pentru fiecare din ei componenţa informaţiei necesare depinde de funcţiile îndeplinite şi postul pe care îl deţin.

Pentru managerii entităţii este mai importantă informaţia privind suma profitului, necesarul de mijloace băneşti, costul de producţie, rentabilitatea unor articole distincte etc.

Salariaţii entităţii sunt interesaţi în obţinerea de informaţii referitoare la stabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, precum şi informaţii care le permite să aprecieze capacitatea entităţii de a-i asigura cu salarii, indemnizaţii sociale şi posibilitatea desfăşurării activităţii în viitor.

După conţinutul şi modul de prezentare această informaţie se deosebeşte substanţial de informaţia, care interesează utilizatorii, care nu sunt încadraţi nemijlocit în gestiunea entităţii. Formularele de evidenţă şi rapoarte în cadrul entităţii, de regulă, se deosebesc de cele prezentate în afara acesteia. Evidenţa şi rapoartele financiare în cadrul entităţii se numesc de gestiune, spre deosebire de rapoartele externe, pregătite de către evidenţa financiară.

Informaţia de gestiune, spre deosebire de cea financiară, se caracterizează prin lipsa unui formular standardizat de prezentare, orientat, mai întâi de toate, spre controlul activităţii operaţionale curente şi planificarea operaţiilor viitoare şi nu la descrierea evenimentelor trecute.

În vederea acordării ajutorului conducerii (utilizatorilor interni) serviciul financiar pregăteşte rapoartele interne, de exemplu, compararea financiară a unor evenimente alternative, ale operaţiilor economice, previzibilitatea privind profitul şi prognozele referitoare la planificarea necesarului de mijloace băneşti pentru perioada corespunzătoare. Conducerea are de asemenea acces la informaţia suplimentară de gestiune şi nefinanciară, care ajută la planificare, luarea deciziilor, control. Conducătorii pot să determine independent forma şi conţinutul unei atare informaţii suplimentare, pentru a satisface necesităţile proprii.

1.3. Entitatea - sfera de acţiune a contabilităţii

Contabilitatea produce ofertă informaţională necesară administrării şi gestionării entităţilor patrimoniale. Acestea, din punct de vedere juridic se prezintă ca sisteme economice autonome şi posedă un patrimoniu propriu, care constituie condiţia fundamentală a înfiinţării şi existenţei lor.

Din punct de vedere contabil, entitatea este considerată ca o structură autonomă cu patrimoniu distinct de cel al proprietarilor săi, şi sunt contabilizate tranzacţiile entităţii şi nu cele ale proprietarilor. Deci, în scopuri contabile, o întreprindere este considerată entitate distinctă,

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

6

Page 7: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

separată nu numai de creditorii şi clienţii săi, ci şi de proprietarul sau proprietarii săi. Entitatea trebuie să aibă un set complet diferit de înregistrări, iar evidenţele şi situaţiile sale financiare trebuie să se refere numai la propriile tranzacţii economice şi financiare. De exemplu, S.R.L. „Vila Verde” trebuie să aibă un cont bancar separat de cel al proprietarului său. Proprietarul în cauză poate avea în proprietate o casă, o maşină şi alte bunuri, poate avea de asemenea datorii personale, dar toate acestea nu reprezintă resurse sau datorii ale S.R.L. „Vila Verde”. În plus proprietarul S.R.L. „Vila Verde” poate fi şi proprietarul unei alte afaceri, de exemplu o cafenea. În acest caz trebuie să existe contabilităţi complet separate pentru fiecare afacere.

Aşa cum stipulează art. 2 din Legea contabilităţii sfera de acţiune a contabilităţii sunt entităţile, care pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice ce desfăşoară activitatea de întreprinzător. De asemenea: organizaţiile necomerciale, inclusiv instituţiile publice; persoanele care practică activitate profesională (notari, avocaţi, executori judecătoreşti şi birourile înfiinţate de aceştia), precum şi reprezentanţele şi filialele întreprinderilor nerezidente, înregistrate în Republica Moldova.

Activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice şi juridice poate fi practicată sub următoarele forme juridice de organizare:

întreprinzător individual (Î.I.) ; societate în nume colectiv; societate în comandită; societate cu răspundere limitată (S.R.L.); societate pe acţiuni (S.A.); cooperativă; întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

Întreprinderea individuală este o întreprindere care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Activitatea de întreprinzător individual poate fi desfăşurată din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprindere individuală sau gospodărie ţărănească (de fermier), care de asemenea are statut de întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

Întreprinderile individuale, inclusiv gospodăriile ţărăneşti, au statut de persoană fizică care în conformitate cu art. 27 din Codul civil poartă răspundere pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită pot fi fondate de către două şi mai multe persoane juridice sau fizice în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat care, în cadrul raporturilor de drept, se prezintă ca persoane fizice. Asociaţii în cadrul societăţilor în nume colectiv şi societăţilor în comandită poartă răspundere solidară, nelimitată cu întreg patrimoniul acestora, cu excepţia comanditarilor care răspund doar cu partea din averea lor transmisă societăţii.

Societatea cu răspundere limitată este o societate comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social. Modul de constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a societăţilor cu răspundere limitată este stabilit în Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135-XVI din 14.06.2007.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

7

Page 8: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Societatea pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Ei suportă, în limitele participaţiunii lor la capitalul social, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. Modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni, precum şi drepturile şi obligaţiile acţionarilor este reglementat de Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XVI din 02.04.1997.

Cooperativa este o asociaţie benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale. Activitatea cooperativelor poate fi desfăşurată sub forma cooperativei de producţie şi cooperativei de întreprinzător. Membrii cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.

Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale sunt persoane juridice fondate şi dotate respectiv de către Guvern şi de către autorităţile administraţiei publice locale. Astfel de, întreprinderi răspund pentru obligaţii cu tot patrimoniul lor. Organul administraţiei de stat nu poartă răspundere pentru obligaţiunile întreprinderii pe care a înfiinţat-o, iar întreprinderea nu poartă răspundere pentru obligaţiunile organului administraţiei de stat care a înfiinţat-o.

Spre deosebire de formele juridice de organizare prezentate mai sus, organizaţia necomercială este o persoana juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit, care poate fi constituită sub forma asociaţiei, fundaţiei, instituţiei. Drept exemplu de organizaţii necomerciale sunt asociaţiile obşteşti, asociaţiile religioase, partidele politice, sindicatele, uniunile de persoane juridice, patronatele, spitalele, ministerele etc. şi sunt finanţate de către persoane fizice, juridice, de la bugetul de stat, de organisme internaţionale, iar mijloacele primite se utilizează în scopurile stabilite de statut sau altor acte prevăzute de legislaţie. Activitatea organizaţiilor necomerciale este reglementată de legislaţia în domeniul respectiv: Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr. 837-XIII din 17.05.1996, Legea cu privire la fundaţii nr. 581-XIV din 30.07.1999, Legea privind instituţiile publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003, Legea învăţământului nr. 547-XIII din 21.07.1995, Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996 etc.

Activitatea profesională a notarilor, avocaţilor şi executorilor judecătoreşti nu se consideră activitate de întreprinzător. Notarul este abilitat să asigure, în condiţiile legii, ocrotirea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului prin îndeplinirea de acte notariale în numele Republicii Moldova. Profesia de avocat este exercitată de persoane calificate şi abilitate, conform legii, să pledeze şi să acţioneze în numele clienţilor lor, să practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în materie juridică clienţii lor. Executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public în scopul executării silite a hotărârilor instanţelor de judecată.

Filială reprezintă o subdiviziune separată a întreprinderii, situată teritorial în altă parte decât sediul central al întreprinderii şi care exercită unele din atribuţiile acesteia. Reprezentanţa este o subdiviziune separată a persoanei juridice situată în afara sediului acesteia, care o reprezintă şi îi apără interesele. Filialele şi reprezentanţele întreprinderilor nerezidente îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu regulamentele aprobate de întreprinderea fondator.

Persoanele juridice, filialele şi reprezentanţele acestora, precum şi persoanele fizice care practică activitatea de întreprinzător (întreprinzători individuali) se supun înregistrării de stat. La înregistrare persoanei juridice sau întreprinzătorului individual i se atribuie număr de identificare de stat (IDNO) care ulterior se indică în toate documentele întocmite în numele acestor persoane.

În funcţie de domeniul de activitate vom delimita:

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

8

Page 9: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

entităţi de producţie de bunuri; entităţi de prestări servicii (financiar-bancare, de asigurări, de transport, de turism

şi hoteliere, consultanţă etc.); entităţi de comerţ (cu amănuntul, cu ridicata); entităţi de construcţie şi montaj; alte entităţi.

După tipul de proprietate entităţile se împart în: entităţi cu capital de stat; entităţi cu capital privat; entităţi cu capital mixt.

Sub aspectul modului de ţinere a contabilităţii şi raportare financiară entităţile se clasifică în:

entităţi cu răspundere limitată, şi entităţi cu răspundere nelimitată.

Entitate cu răspundere limitată - entitate al cărei capital statutar este divizat în părţi sociale, acţiuni, în conformitate cu actul de constituire, şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu activele nete ale entităţii. Entităţile cu răspundere limitată pot fi înregistrate sub următoarele forme: societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, birouri asociate de avocaţi, cooperative de întreprinzător, cooperative de producţie, întreprinderi de stat, întreprinderi municipale, organizaţii necomerciale (asociaţii, fundaţii, instituţii) etc.

Entitate cu răspundere nelimitată - entitate membrii cărei desfăşoară activitate în conformitate cu actul de constituire în numele entităţii şi răspund pentru obligaţiile ce le revin cu toate bunurile lor, cu excepţia bunurilor care, conform legislaţiei, nu pot fi urmărite. Entităţile cu răspundere nelimitată includ: societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită, întreprinzătorii individuali (inclusiv, gospodăriile ţărăneşti (de fermier)), birourile notariale private, birourile individuale de avocaţi, notarii etc.

Legea contabilităţii obligă entităţile să asigure:a)organizarea şi ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării pînă la

lichidarea entităţii;b)elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate a entităţii în conformitate cu cerinţele

acestei legi, ale S.I.R.F. şi S.N.C.; c)elaborarea şi aprobarea:

planului de conturi contabile de lucru al entităţii; procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune; formularelor documentelor primare şi registrelor contabile, în cazul lipsei

formularelor tipizate sau dacă acestea nu satisfac necesităţile entităţii; regulilor circulaţiei documentelor şi tehnologiei de prelucrare a informaţiei

contabile; d)întocmirea şi prezentarea oportună, completă şi corectă a documentelor primare, a

registrelor contabile conform regulilor stabilite de Ministerul Finanţelor, precum şi integritatea şi păstrarea acestora conform cerinţelor Organului de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova;

e)organizarea sistemul de control intern, inclusiv efectuarea inventarierii;f) să asigure documentarea faptelor economice ale entităţii şi reflectarea acestora în

contabilitate; g)respectarea actelor normative care reglementează ţinerea contabilităţii; h)întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare în conformitate cu actele normative în

domeniul contabilităţii.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

9

Page 10: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Organizarea contabilităţii patrimoniale constituie o obligaţie stabilită prin Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 pentru toate persoanele juridice şi fizice, care desfăşoară activitate de întreprinzător.

Entităţile au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie. În acest scop trebuie să asigure:

întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul;

înregistrarea în contabilitate a operaţiilor patrimoniale; inventarierea patrimoniului;

întocmirea, anuală şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii, a rapoartelor financiare;

furnizarea publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute de entitate.

Obligaţia în cauză deriva din prevederile articolului 7 ale Legii contabilităţii, în care se stipulează că, baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare o constituie Standardele de contabilitate. Ca parte componentă a cadrului juridic naţional, aplicarea standardelor este obligatorie.

De menţionat că, în măsura în care nu există un standard specific sau o interpretare, intră în rol raţionamentul profesional în formularea şi dezvoltarea unei politici contabile, care să ofere informaţii relevante şi credibile beneficiarilor de situaţii financiare.

Disciplinarea şi formalizarea politicii contabile se pot concretiza la nivelul entităţii într-un document de dispoziţie al conducerii entităţii, denumit de noi „Politica de contabilitate”.

În mod concret, politica contabilă este elaborată şi asumată de către,(art. 13 al Legii contabilităţii):

conducere (organului executiv) - în entitatea cu răspundere limitată; parteneri - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere nelimitată; proprietar - pentru întreprinzătorii individuali; conducătorul entităţii - în alte entităţi decât cele menţionate anterior.

Persoanele în cauză au obligaţia: a) să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul

înregistrării până la lichidarea entităţii; b) să asigure elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate în conformitate cu

cerinţele prezentei legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.

1.4. Obiectivele şi funcţiile contabilităţii

Obiectivul fundamental al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului, asupra evoluţiei situaţiei financiare şi a rezultatelor, în scopul utilizării acestora de către diferite tipuri de utilizatori, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Întru fundamentarea procesului decizional contabilitatea, ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei economice şi financiare, în cadrul sistemului de gestiune al entităţii îndeplineşte următoarele funcţii:

1. Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul unităţilor patrimoniale şi se pot exprima valoric.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

10

Page 11: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

2. Funcţia de informare reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi rezidă în furnizarea informaţiilor privind structura şi dinamica patrimoniului. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (contabilitatea managerială - pentru conducerea întreprinderii) şi o funcţie de informare externă (contabilitatea financiară – pentru terţi). Contabilitatea furnizează informaţii privind poziţia financiară a entităţii, modul de utilizare a resurselor materiale, umane şi financiare, rezultatele obţinute, etc. Optimizarea acestei funcţii este condiţionată de gradul de dotare cu echipamente de calcul, care permit obţinerea de informaţii în timp real.

Informaţia furnizată de contabilitate se utilizează pe larg pentru planificarea, elaborarea de strategii şi tactici de acţionare în viitor, analiza economico-financiară etc. Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă anumitor cerinţe cum sunt: (fig.2)

a) autenticitatea – informaţia prezentată trebuie să fie veridică, uşor controlabilă; b) neutralitatea – informaţia trebuie să reflecte obiectiv procesele şi fenomenele ce au

loc la entitate indiferent de interesele unor grupe de persoane; c) importanţa (esenţialitatea) - se manifestă prin posibilitatea influenţei informaţiei

asupra luării deciziilor;d) oportunitatea - informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, fără întârzieri;e) verificabilitatea - posibilitatea verificării informaţiei;f) comparabilitatea - posibilitatea comparării informaţiei în timp (în raport cu alte

perioade de gestiune) şi spaţiu ( în raport cu indicatorii altor entităţi);g) claritatea - informaţia trebuie să fie uşor de înţeles, utilizatorii nu trebuie se

depună eforturi mari pentru înţelegerea informaţiei furnizate de contabilitate.3. Funcţia de control gestionar este legată de funcţia de informare şi semnifică

verificarea modului de plasare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, de respectare a disciplinei financiare în cadrul entităţii. Funcţia dată poate fi realizată în cazul în care sunt stabilite anumite norme şi normative, bugete de care trebuie să se conducă personalul entităţii în activitatea sa.

4. Funcţia previzională (analitică) - se manifestă prin faptul că în baza informaţiei furnizate de contabilitate se calculează un şir de indicatori care caracterizează situaţia financiară a entităţii şi în baza cărora conducerea entităţii adoptă deciziile respective sau entitate anumite măsuri referitoare la politica de investire, politica de dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc. În condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre această funcţie capătă o importanţă deosebită în lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficienţei afacerii. Informaţiile contabile servesc la fundamentarea programelor, la elaborarea bugetelor întreprinderii, la compararea valorilor efectiv realizate cu cele estimate, inclusiv la elaborarea acţiunilor corective adecvate, etc.

5. Funcţia juridică are în vedere credibilitatea şi relevanţa informaţiei contabile. În procesul de evidenţă procesele şi fenomenele economice se înregistrează în documente concrete, care mai apoi, în caz de litigiu, servesc ca probă ce confirmă realitatea unor operaţii economice şi stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi pentru a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse. Această funcţie contribuie la menţinerea unui climat de ordine şi disciplină în administrarea bunurilor economice.

1.5. Contabilitatea ca tehnică şi ştiinţă

Evoluţia contabilităţii a fost şi este însoţită în plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa în cadrul mecanismelor de cunoaştere şi gestiune a stării patrimoniului entităţii la un moment dat, precum şi a circuitului elementelor acestuia. Cele mai semnificative concepţii referitoare la locul şi rolul contabilităţii în universul teoriei şi practicii economice actuale se prezintă astfel:

contabilitatea este o tehnică

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

11

Page 12: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

contabilitatea este ştiinţă fundamentală şi aplicativă.În anul 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi a definit

contabilitatea ca „arta înregistrării, clasificării şi rezumării într-o manieră semnificativă şi în exprimare bănească a tranzacţiilor (operaţiunilor) şi evenimentelor (faptelor) care au, chiar şi parţial, caracter financiar, precum şi interpretarea rezultatelor acestor acţiuni”. (p.3 Needles)

Ca tehnică, contabilitatea înregistrează şi interpretează, într-un mod semnificativ, tranzacţiile economice şi financiare exprimate valoric, aferente activităţii entităţilor, în scopul furnizării de informaţii necesare luării deciziilor economice pentru diferiţi factori de decizie.

Concepţia de ştiinţă fundamentală şi aplicativă a contabilităţii se întemeiază pe faptul că contabilitatea reprezintă un sistem de principii şi cunoştinţe care fundamentează modelul contabil de cunoaştere şi gestiune, explică modul de evidenţă, calcul, analiză şi control a valorilor economice şi interpretează rezultatele şi evoluţia situaţiei patrimoniale a entităţii. Toate aceste principii se delimitează ca un sistem de referinţă la care ne adresă pentru a găsi răspuns în orice situaţie de gestiune a resurselor economice separate patrimonial şi în alegerea politicilor şi tehnicilor contabile.

Actualmente contabilitatea ca ştiinţă fundamentală şi aplicativă, se manifestă sub forma mai multor discipline ştiinţifice, şi anume:

bazele contabilităţii contabilitate financiară contabilitate managerială contabilitate în instituţiile publice contabilitate bancară contabilitate în diferite ramuri ale economiei naţionale, etc.

În calitate de teorie ştiinţifică contabilitatea prezintă următoarele particularităţi faţă de celelalte ştiinţe economice:

1. Contabilitatea înregistrează, în general, numai operaţii economice efectuate.2. În contabilitate operaţiile economice se înregistrează numai pe bază de

documente justificative.3. Contabilitatea foloseşte, în principal, numai etalonul bănesc.4. Contabilitatea are un obiect propriu de cercetare, deosebit de obiect celorlalte

ştiinţe.5. Contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetarea obiectului său.De menţionat, că contabilitatea reprezintă o activitate de prestare de servicii care: face legătura dintre activităţile economice şi factorii decizionali; cuantifică activităţile economice, înregistrând datele ce le privesc pentru o utilizare

viitoare; prelucrează datele pentru a deveni informaţii utile; cuminică informaţiile, prin intermediul rapoartelor factorilor de decizie.

Deci, contabilitatea poate fi definită ca un ansamblu coerent al operaţiilor de înregistrare, cuantificare, prelucrare, interpretare şi prezentare a informaţiilor financiare privind un element patrimonial determinat (activ, capital, datorie, venit, cheltuială), inclusiv modificările acestuia în cadrul unei perioade de referinţă.

1.6. Profesia contabilă şi rolul ei în societate

Contabilitatea rămâne, în momentul de faţă, un domeniu foarte dinamic la nivel internaţional. Profesia contabilă a încetat de mult timp să se cantoneze în imaginea „angajatului cu mânecuţe” care face adunări şi scăderi. Activitatea unui profesionist contabil

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

12

Page 13: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

adevărat este deosebit de variată, creativă, fundamentată pe o cunoaştere care trebuie să depăşească perimetrul aplicării legislaţiei interne şi internaţionale în vigoare privind contabilitatea şi auditul organizaţiilor. Un reprezentant al profesiei contabile, astăzi, trebuie să aibă o viziune integratoare asupra activităţii de ansamblu a unei organizaţii, să aibă cunoştinţe de analiză economico-financiară, de evaluare, de control, de audit financiar, de informatică, de management strategic, de etică profesională etc., astfel încât să poată practica această profesie şi să fie capabil să conlucreze cu uşurinţă cu alţi specialişti, pentru a obţine şi valorifica informaţia financiar-contabilă în interesul organizaţiei, în fundamentarea proceselor sale decizionale, adică, pe scurt, pentru a fi un profesionist contabil EFICIENT.

Rolul contabililor în societate a evoluat odată cu evoluţia contabilităţii de la o simplă tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale până la un instrument de control, de gestiune şi de satisfacere a interesului public. De-a lungul timpului, necesitatea în producerea informaţiei financiare a creat premisele apariţiei profesiei contabile de sine stătătoare, cu o importanţă crescândă şi având drept scop asigurarea cu informaţie a tuturor categoriilor de utilizatori.

Actualmente profesia contabilă se consideră una dintre cele mai prestigioase în ţările cu economie dezvoltată, poziţionându-se, după importanţa socială, la acelaşi nivel cu profesia de jurist, medic etc.

Dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, reformarea sistemului contabil naţional prin implementarea normelor contabile conforme cu cerinţele standardelor internaţionale de raportare financiară, introducerea unor prevederi tot mai complexe în actele legislative şi normative sporeşte cererea de specialişti cu calificare înaltă din partea mediului de afaceri.

Contabilitatea este o activitate practică desfăşurată de profesionişti, având rolul de a furniza informaţii utile pentru luarea deciziilor la nivelul entităţilor. Astfel, contabilul devine un arbitru al disputei dintre diferiţi utilizatori prezenţi pe piaţa informaţională. El trebuie să exprime, într-un mod clar pentru fiecare utilizator, adevărul economic despre o anumită entitate.

Nu trebuie neglijat rolul contabilului în asigurarea bunei funcţionări a entităţii moderne, deoarece de competenţa profesională a acestuia depinde calitatea informaţiilor prezente în situaţiile financiare, care servesc pentru fundamentarea deciziile manageriale luate la diferite nivele ierarhice.

Contabilul contemporan nu mai este acel care doar adună cifre sau întocmeşte facturi, aceste funcţii fiind realizate cu ajutorul tehnicii de calcul şi sistemelor informatice de gestiune. Un contabil profesionist are o viziune clară asupra activităţii economico-financiare şi este capabil de a aprecia influenţa faptelor economice asupra stabilităţii financiare a entităţii.

De altfel, orice companie (naţională sau transnaţională) cere de la angajaţii serviciului contabil să întrunească următoarele cerinţe: abilităţi profesionale solide, capacitatea de a gândi strategic şi respectarea strictă a eticii în afaceri şi a normelor etice specifice profesiei.

Profesia contabilă Republica Moldova poate fi practicată doar de către persoanele care au obţinut o pregătire profesională corespunzătoare în instituţiile de învăţământ de profil. Instruirea profesională continuă a contabililor este realizată prin intermediul diverselor programe de certificare şi atestare desfăşurate în cadrul asociaţiilor profesionale.

Uneori, din cauza stereotipurilor create de oameni, profesia contabilă este percepută în mod eronat, iar contabilul este privit ca o persoană limitată în viziuni, care execută doar operaţiuni de rutină. Să nu uităm însă, că progresul economic şi condiţiile actuale înaintează cerinţe înalte faţă de contabili: performanţă, creativitate în gândire, mobililitate şi eficienţă în acţiuni, viziuni progresiste şi logică bine antrenată.

Utilizarea tehnologilor informaţionale (sistemelor informatice de contabilitate, reţelele locale, Internet-ul, poşta electronică, comerţul electronic, raportarea electronică, sisteme banc-client, comunicarea virtuală, POS-terminalelor etc.), conduc entităţile spre modernitate. Respectiv, pentru profesia contabilă obţinerea de cunoştinţe privind astfel de tehnologii devine o necesitate indispensabilă. Pentru a competenţa, profesioniştii contabili trebuie să se perfecţioneze cu aceeaşi „viteză”, ca cea a dezvoltării tehnologiilor informaţionale.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

13

Page 14: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Având în vedere rolul primordial pe care îl are profesia contabilă în gestiunea afacerilor, considerăm acesta drept un motiv în plus pentru care contabilitatea merită a fi studiată.

Întrebări de control pentru verificarea cunoştinţelor:

1. De ce contabilitatea este considerată sistem informaţional?2. Cum pot fi delimitate informaţiile furnizate de contabilitate?3. Prin ce se caracterizează informaţiile de natură juridică, financiară şi economică?4. Cum poate fi stocată informaţia contabilă?5. Enumeraţi principalii utilizatori a informaţiilor oferite de contabilitate.6. Care este sfera de acţiune a contabilităţii?7. De unde derivă obligativitatea ţinerii contabilităţii de către persoanele juridice şi fizice, care

desfăşoară activitate de întreprinzător?8. Care sunt funcţiile contabilităţii în fundamentarea procesului decizional?9. Prezentaţi în sinteză funcţiile contabilităţii.10. Care sunt cele mai semnificative concepţii referitoare la locul şi rolul contabilităţii în

universul teoriei şi practicii economice?11. Cum argumentaţi caracterul de tehnică de gestiune al contabilităţii?12. Ce elemente pledează pentru tratarea contabilităţii ca ştiinţă fundamentală şi aplicativă?

Bibliografie

1. Legea contabilităţii Nr.113 – XVI din 27 aprilie 2007/, (Monitorul Oficial Nr. 90-93/ 399 din 29.06.2007), art. 1-7.

2. Bazele contabilităţii. Fundamente şi premise pentru un raţionament profesional autentic / Dumitru Matiş. – Cluj-Napoca:Casa Cărţii de ştiinţă, 2010, p. 17-40.

3. Bazele contabilităţii: noţiuni de bază, probleme, studii de caz, teste grilă şi monografie/ Ristea Mihai, Dumitru Corina-Graziella. Bucureşti : Editura Universitară, 2005, p. 7-12.

4. Horomnea Emil. Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon. – Iaşi : Sedcom Libris, 2003, p. 28-38.

5. Grigoroi L., Lazari L. Bazele teoretice ale contabilităţii. – Ed. a 4 –a. + Ch.: Cartier, 2009, p.7-16.

6. Needles B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilităţii. Trad. din engl. Chişinău: Editura ARC, 2000, p. 1-35.

7. Ţurcanu V., Bajerean E. Bazele contabilităţii. Chişinău, Editura „Tipografia centrală”, 2004.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

14

Page 15: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Anexa 1Evoluţia contabilităţii

Din momentul apariţiei sale şi până în prezent, contabilitatea a cunoscut diferite forme – de la unele incipiente la altele tot mai performante. Acestea au evoluat pentru a face faţa nevoilor de informare care, odată cu dezvoltarea civilizaţiei umane, deveneau din ce în ce mai diversificate. Dacă la începuturile sale contabilitatea se manifesta doar ca o activitate de numărare şi înregistrare, actualmente ea este şi un instrument eficient de control şi gestiune, şi unul dintre cele mai importante domenii ale ştiinţei economice. Corespunzător a evoluat şi profesia de contabil – de la un simplu socotitor la persoana cu funcţii nu doar de evidenţă, dar şi de bugetare, analiză economică, control intern etc.

Cunoaşterea evoluţiei istorice a conceptelor şi tehnicilor contabile favorizează o mai bună înţelegere a situaţiei actuale şi a tendinţelor în dezvoltarea contabilităţii. Din aceste considerente, prezentăm aspectele esenţiale ale istoriei contabilităţii la nivel internaţional şi naţional, unele detalieri fiind expuse în întrebările (temele) următoare.

Evoluţia contabilităţii: de la origini până la apariţia partidei duble

Deşi între savanţii din domeniu nu există unanimitate privitor la data concretă a începuturilor contabilităţii, cert este faptul că aceasta îşi are originile în perioada antichităţii extinsă până în anul 500. Astfel, crestăturile pe oase de animale făcute cu 20.000 – 30.000 ani î.e.n. se consideră a fi primele însemnări contabile atestate arheologic. Nu este cunoscută cu exactitate destinaţia lor, dar se presupune că în aşa mod se înregistrau rezultatele vânătorii.

Cu anul 7.500 î.e.n. datează primele însemnări contabile reprezentate prin diverse semne, inclusiv figuri geometrice. De exemplu, două cercuri puteau semnifica două perechi de vite, iar 12 semne ovale – o duzină de unităţi în care era măsurat grâul.

Prin anii 4.000 î.e.n. pe tăbliţe de argilă umedă, cu ajutorul unor obiecte ascuţite din lemn, se făceau inscripţii despre activităţile de producere şi de schimb (vânzare), participanţii la ele şi obligaţiile acestora etc. Ulterior tăbliţele erau uscate şi păstrate de către persoanele care le întocmeau (aşa numiţii scribi), fiind considerate astăzi drept ale exemple ale primelor documente primare. Corectitudinea inscripţiilor era confirmată de către părţile implicate prin semnături, acestea din urmă fiind reprezentate prin semne încrustate în amuletele (prototipul ştampilelor de astăzi) pe care proprietarii lor le purtau în jurul gâtului şi care ulterior erau înmormântate împreună cu aceştia.

Apariţia scrisului în anul 3200 î.e.n., a numărării şi papirusului în anul 3000 î.e.n. etc. au favorizat progrese evidente şi în plan contabil. Astfel, a devenit posibilă efectuarea unor însemnări contabile veritabile şi păstrarea acestora în surse izvoare scrise, cum ar fi conturile, calculele, chitanţele, registrele, inventarele etc.

Codul lui Hammurabi (anii 2200-1800 î.e.n.) este unul din primele coduri de legi, în care au fost stipulate unităţile de măsură, tranzacţiile şi contractele comerciale, pedepsele penale. Plăţile erau prevăzute luând drept etalon cantităţi fixe de argint sau grâne.

Tot în această perioadă, metalul a devenit etalon de schimb în Orientul Mijlociu. Secolele al VII-lea î.e.n. şi al V-lea î.e.n. au avut o semnificaţie aparte în evoluţia

contabilităţii datorită faptului că a fost inventată moneda ca instrument de schimb şi a fost creată prima bancă.

Deşi, din punct de vedere tehnic, în contabilitate nu au existat schimbări majore, s-au conturat unele ramuri ale contabilităţii. Astfel, din acea perioadă există informaţii din domeniul contabilităţii publice, contabilităţii agricole şi contabilităţii bancare. Existenţa contabilităţii publice a determinat apariţia controlului asupra averii publice şi a organelor care îl exercitau.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

15

Page 16: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Este remarcabil faptul că, în această perioadă, a apărut ideea „de a face două coloane în registrele de casă pentru a separa încasările şi plăţile, intitulându-le acceptum (credit) şi expensum (debit)”, fără a fi vorba însă despre o contabilitate în partidă dublă.

Evul Mediu (perioada dintre anii 500 şi 1500) este caracterizat prin dezvoltarea comerţului şi a producţiei locale meşteşugăreşti, apariţia băncilor şi răspândirea zarafilor italieni în toată Europa. În Europa Occidentală, perioada cuprinsă între secolele al XI-lea şi al XV-lea este caracterizată prin apariţia şi dezvoltarea oraşului ca categorie economică. Perfecţionarea fabricării hârtiei, care este realizată în această perioadă constituie şi ea o premisă a dezvoltării. Un alt element istoric, cu semnificaţie în planul perfecţionării tehnicii contabile, îl reprezintă apariţia în anul 1202 a lucrării matematicianului Leonardo Fibonacci, Liber abaci (Manual de aritmetică), primul manual de calcule şi practici comerciale din lume, în care sunt introduse literele arabe (indiene) în locul celor romane.

Istoricii din domeniul contabilităţii menţionează că în această perioadă s-au conturat anumite forme de practicare a contabilităţii – contabilitatea memorială, contabilitatea factorială, contabilitatea în partidă simplă şi contabilitatea mixtă, care au favorizat, în cele din urmă, apariţia contabilităţii în partidă dublă.

Denumirea contabilitate memorială provine de la registrul (aşa numitul Memorial) în care erau consemnate evenimentele contabile. Nu se făcea distincţie între tranzacţiile ce aveau legătură cu activitatea întreprinderii şi cele ce afectau averea personală a patronilor.

Contabilitatea factorială se limita la „înregistrarea şi urmărirea operaţiilor intervenite între unitatea de bază şi sucursale (agenţii, factorii), situate în alte oraşe”. Ca şi în cazul contabilităţii memoriale, contabilitatea factorială era insuficientă pentru reflectarea tuturor tipurilor de tranzacţii comerciale, fapt ce a dus la apariţia sistemului de contabilitate în partidă simplă.

Contabilitatea în partidă simplă, spre deosebire de formele precedente, continuă să existe şi după apariţia contabilităţii în partidă dublă, fiind utilizat şi în prezent de către entităţile pentru care legislaţia nu prevede aplicarea sistemului contabil în partidă dublă. Potrivit acestui sistem în contabilitate sunt reflectate doar raporturile dintre entitate şi terţi. Principiul care stă la baza acestui sistem prevede o înregistrare simplă: primirea unei valori se înregistrează în debitul contului deschis persoanei ce primeşte, iar restituirea valorii în creditul aceluiaşi cont.

Contabilitatea mixtă poate fi considerată o etapă intermediară în evoluţia contabilităţii. Motivul apariţiei acesteia a fost faptul că informaţiile oferite de contabilitatea în partidă simplă caracterizau doar relaţiile dintre întreprindere şi terţi, iar întreprinzătorii doreau să urmărească şi ceea ce au încredinţat unui colaborator (sau unui agent). Ca urmare, pe lângă conturile cu terţii era aplicat şi contul colaboratorului respectiv, cel mai des al casierului (cont numit Cassa”). Mecanismul contabil are la bază efectuarea succesivă a înregistrărilor contabile în conturile de valori materiale şi băneşti. Înregistrările aveau loc atât în cadrul conturilor care se debitau, cât şi în cadrul celor ce se creditau, fără a exista corespondenţă între acestea.

Apariţia şi răspândirea contabilităţii în partida dublă: informaţii generale

Contabilitatea în partidă dublă (partita doppia) a apărut la finele Evului Mediu, în plină Renaştere. În acest context am pute spune că epoca Renaşterii este cunoscută prin realizări deosebite nu numai în domeniul artei, dar şi în cel al contabilizării afacerilor. Denumirea noii metode provine de la principiul care stă la baza ei şi presupune înregistrarea oricărei tranzacţii în debitul unui cont şi creditul altui cont.

Perioada menţionată a fost marcată de intensificarea activităţii bancare şi a relaţiilor comerciale. Astfel, marile oraşe italiene (Florenţa, Genova, Veneţia) deveniseră veritabile centre ale comerţului, iar bancherii şi comercianţii de aici activau pe arii din ce în ce mai extinse, administrând capitaluri din ce în ce mai mari. Pentru a-şi dezvolta afacerile aceştia erau nevoiţi să se asocieze şi să recurgă la agenţi şi mandatari. În astfel de condiţii apăruse necesitatea creării

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

16

Page 17: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

unei contabilităţi care să permită evidenţa clară a afacerilor, împărţirea profiturilor realizate şi controlul de la distanţă asupra agenţilor şi mandatarilor.

Până în prezent sursele bibliografice consacrate istoriei contabilităţii operează cu informaţii nu atît despre inventatorul partidei duble, cât despre popularizatorul ei. E ştiut faptul că regulile de bază ale sistemului contabil în partidă dublă au fost prezentate în anul 1463, de către Benedetto Cotrugli (1416-1469), comerciant, economist, savant, diplomat şi umanist născut la Dubrovnic (Croaţia), în manuscrisul lucrării „Delle mercatura e del mercanto perfetto” (în traducere – „Despre comerţ şi comerciantul modern”). Lucrarea în cauză, însă, a văzut lumina tiparului abia în anul 1573.

Întrucât autor al primei lucrări tipărite de contabilitate a fost Fra Luca di Borgo, pe adevăratul său nume Luca Pacioli (în latină, Paciolo în italiană) (1447-1517), călugăr franciscan de origine italiană, matematician, prieten cu renumitul Leonardo Da Vinci, el şi este considerat „părinte al contabilităţii”. Lucrarea sa întitulată „Summa di arithmetica, geometria, proportioni et proportionalità” (în traducere – „Tratat de aritmetică, geometrie, proporţii şi proporţionalitate”) a apărut în anul 1494, la Veneţia. Unul din compartimentele ei purta denumirea „Tractatus particularis de computis e scriptures” (în traducere – „Tratat de conturi şi înregistrări”) şi conţinea o descriere a contabilităţii în partidă dublă. Posibil datorită faptului că a fost scrisă în italiană şi nu în latină, lucrarea s-a bucurat de un succes enorm, fiind tradusă în diferite limbi.

În lucrarea sa Luca Pacioli dezvăluie tehnica înregistrărilor contabile. Instrumentul utilizat în acest scop este contul. Apropo, iniţial creditul era în partea stângă, iar debitul în partea dreaptă a contului. Faptul că în structura actuală a conturilor situaţia este inversă se datorează unei simple convenţii contabile. Totuşi, în literatura de specialitate întâlnim diferite explicaţii în acest sens: pentru a da ceva o persoană trebuie mai întâi să primească, de aceea înregistrarea contabilă începe cu primirea; în scrierea latină scrisul începe de la stânga la dreapta, de aceea începând înregistrarea în cont cu o primire, înregistrăm întâi primirea în stânga, apoi darea în dreapta etc.

Înregistrarea tranzacţiilor în cadrul unui exerciţiu financiar se finaliza cu întocmirea bilanţului. În afară de bilanţ, a fost prezentat şi contul de profit şi pierdere, numit Pro e Danno sau Avanzi e Disavanzi.

Luca Pacioli considera necesare următoarele registrele: Memorialul, Jurnalul, Cartea mare sau Maestrul. Cât priveşte Memorialul, acesta era un registru secret în care se înregistrările se trec sub forma articolelor contabile şi conceput drept bază a înregistrărilor în Jurnal. În cazul micilor comercianţi se recomanda ţinerea doar a ultimilor două registre. Pentru ca registrele să servească ca probă în justiţie, ele trebuiau numerotate, semnate şi autentificate.

Contabilitatea în partidă dublă prezentată de către Luca Pacioli şi-a găsit aplicare largă în Europa doar în secolul al XIX-lea. Până atunci a continuat practicarea contabilităţii în partidă simplă. Mai mult ca atât, până în secolul al XIX-lea contabilitatea ţinută în partidă dublă răspundea doar parţial necesităţilor informaţionale ale sistemului de gestiune, iar calculele economice se efectuau în afara acesteia.

Este de menţionat faptul că până în secolul al XX-lea, în literatura contabilă internaţională au fost consemnate diverse teorii. Dintre acestea predominau teoriile personaliste şi teoriile materialiste. Teoriile personaliste explică semnificaţia conturilor pornind de la ideea personificării acestora. Astfel, fiecare cont corespunde unei persoane participante la tranzacţii, iar dacă o persoană reală nu există se apelează la una imaginară. Ca urmare, conturile sunt denumite clienţi, furnizori, magazineri, debitori, etc. Conform teoriilor materialiste contul are conţinut material, care reflectă elementele de activ şi de pasiv.

Evoluţia contabilităţii în secolul al XX-lea

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

17

Page 18: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

La nivel internaţional, prima jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată, în special, de două evenimente: Marea Criză Economică (1929-1933) şi cel de-al doilea război mondial (1939-1945). Acestea au avut importante consecinţe de ordin economic, politic şi social, influenţând evoluţia de mai departe a contabilităţii.

Marea Criză Economică, declanşată la New-York în octombrie 1929 şi care ulterior s-a răspândit în întreaga lume, a făcut publicul conştient de importanţa informaţiei prezentate în situaţiile financiare ale întreprinderilor. Prăbuşirea bursei de pe Wall Street, cu care se asociază începutul crizei, este considerată o consecinţă logică a boom-ului speculativ înregistrat până la acel moment. În condiţiile în care informaţiile contabile publicate erau lipsite de relevanţă şi, adesea, înşelătoare investiţiile bursiere erau privite ca o cale uşoară de îmbogăţire. Perspectivele unor câştiguri rapide au determinat creşterea valorilor bursiere peste evoluţia valorii reale a întreprinderilor şi, în cele din urmă, crahul bursier. Cei care au avut de pierdut (investitorii profesionişti, oamenii de afaceri şi cetăţenii de rând) şi-au exprimat nemulţumirea printr-un val de proteste, drept „capăt de acuzare” servind calitatea precară a situaţiilor financiare prezentate de întreprinderi. Ca urmare, preocupările contabile din perioada examinată au avut menirea de a asigura îmbunătăţirea comunicării financiare. Astfel, în anul 1933 în SUA a fost înfiinţată Comisia valorilor mobiliare (Securities and Exchange Commission), un obiectiv al acesteia fiind reglementarea modului de prezentare a informaţiilor financiare de către societăţile cotate la bursa de valori. Aceluiaşi scop al îmbunătăţirii comunicării financiare i-au fost subordonate încercările de a crea planuri de conturi în vederea standardizării formatului bilanţului şi al contului de rezultate (de profit şi pierdere).

Modelele planurilor de conturi elaborate ulterior aveau la bază principiul dualismului formal. În funcţie de principiul de organizare (monism sau dualism formal) sistemele contabile pot fi organizate într-un „singur circuit” sau în „două circuite”. Ambele sisteme, însă, necesită menţinerea liniei de demarcaţie între contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune.

După cel de al doilea război mondial, practic până la finele anilor ‘80, în ţările Europei Centrale şi de Est aflate în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, pe de o parte, şi în ţările Europei Occidentale şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, existau viziuni diferite asupra contabilităţii şi raportării financiare, inclusiv în ceea ce priveşte rolul şi modul de organizare al contabilităţii. Astfel, dacă în Europa Occidentală şi Statele Unite ale Americii obiectivul primordial al contabilităţii era informarea proprietarilor, în ţările din Europa Centrală şi de Est (Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria şi URSS) contabilitatea trebuia să ofere informaţii în scopuri statistice şi pentru planificarea la nivel naţional. Indiferent de tipul de economie existent – de piaţă sau planificată – în plan contabil această perioadă s-a caracterizat prin decizii cu privire la modul de organizare al contabilităţii: într-un singur circuit (monism formal) sau în circuit dublu (dualism formal).

Diferenţele existente la nivel internaţional reprezintă premise ale omogenizării informaţiilor furnizate de contabilitate. Până în anul 2000 nu exista o unitate în ce priveşte căile de atenuare a disensiunilor informaţionale generate de practici contabile diferite. Astfel, pe de o parte s-a încercat armonizarea la nivelul Comunităţii Economice Europene (CEE) – actualmente Uniunea Europeană (UE) prin intermediul directivelor contabile europene. Pe de altă parte s-au emis Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) de către International Accounting Standards Committee (IASC) - Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate. IASC a fost înfiinţat în anul 1973 ca o înţelegere între organizaţiile profesionale din Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexico, Olanda, Marea Britanie şi Irlanda, respectiv SUA. Ulterior IASC a fost reorganizat în IASB (International Accounting Standards Board – Consiliul standardelor internaţionale de contabilitate), care la 1 aprilie 2001 a preluat de la IASC responsabilitatea emiterii de standarde internaţionale de contabilitate. Standardele internaţionale de contabilitate emise începând cu anul 2002, poartă denumirea de IFRS-uri (International Financial Reporting Standards – Standarde internaţionale de raportare financiară).

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

18

Page 19: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

În această perioadă, armonizarea este văzută ca „un proces de creştere a compatibilităţii practicilor contabile prin delimitarea unui grad al variaţiilor”. La nivel european armonizarea contabilă se realizează prin Directivele a IV-a privind conturile anuale ale întreprinderilor, a VII-a privind conturile anuale ale grupurilor şi a VIII-a privind auditul. Procesul de implementare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, denumit standardizare, are drept scop generarea unor tratamente contabile nediferenţiate, impuse prin norme mai mult sau mai puţin flexibile, aplicabile întreprinderilor mari, la nivel mondial.

Evoluţia contabilităţii în Republica Moldova

Odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova (1991) a apărut necesitatea şi, totodată, au fost create premisele promovării reformelor inerente tranziţiei de la economia centralizată la economia de piaţă, inclusiv în domeniul contabilităţii. Confruntându-se cu o realitate economică absolut nouă şi neavând o careva experienţă în desfăşurarea unei astfel de activităţi, persoanele responsabile de reglementarea contabilă din cadrul Ministerului Finanţelor au fost puse în faţa unei dileme: perfecţionarea (îmbunătăţirea) sistemului de contabilitate existent sau reformarea acestuia şi crearea unui sistem nou? La acest subiect au fost expuse diverse opinii, în final fiind acceptată varianta reformării sistemului de contabilitate.

Drept argumente în favoarea reformării contabilităţii, de cele mai multe ori, erau menţionate următoarele:

sistemul de contabilitate existent la acel moment fusese creat în condiţiile unei economii administrativ-planificate şi era orientat spre satisfacerea necesităţilor de informare a autorităţilor de stat, în principal a celor fiscale;

metodologia contabilităţii nu era adecvată infrastructurii economiei de piaţă şi reflecta insuficient principiile fundamentale ale contabilităţii internaţionale;

organizarea contabilităţii, fiind reglementată excesiv, nu oferea agenţilor economici posibilitatea elaborării unei politici de contabilitate proprii;

conţinutul şi modul de întocmire a rapoartelor financiare nu corespundeau cerinţelor acceptate în practica internaţională, limitau posibilităţile de estimare a rezultatelor reale ale activităţii şi compararea indicatorilor la nivel internaţional;

planul de conturi nu prevedea delimitarea contabilităţii în financiară şi de gestiune, calcularea costului producţiei prin contabilizarea separată a consumurilor directe şi indirecte, decontarea cheltuielilor perioadei nemijlocit la rezultatul financiar al activităţii.

Sarcina reformării contabilităţii naţionale şi corelării acesteia cu normele internaţionale a fost formulată, pentru prima dată, în Programul de stat de trecere a Republicii Moldova la sistemul mondial de contabilitate şi statistică (în continuare – Program), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 710 din 23 septembrie 1994. Trebuie să recunoaştem, însă, că în Program contabilitatea era tratată doar ca temelie a noului sistem de informaţie statistică. Ca urmare, sub aspect contabil Programul conţinea prevederi, în mare parte, de ordin general, cum ar fi optimizarea proceselor de organizare a contabilităţii, reorganizarea contabilităţii conform cerinţelor internaţionale, implementarea în practica unităţilor economice a unui plan de conturi special care ar permite acumularea informaţiei necesare pentru estimarea situaţiei financiare a Republicii Moldova.

Concretizările care se impuneau în vederea reformării contabilităţii în Republica Moldova au fost prezentate în Concepţia reformei contabilităţii (în continuare – Concepţia), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1187 din 24 decembrie 1997. Pornind de la o analiză profundă şi exhaustivă a sistemului de contabilitate existent la acel moment, în Concepţie au fost determinate obiectivele reformei şi etapele desfăşurării acesteia. Astfel, scopul principal al reformei contabilităţii îl constituia crearea unei baze informaţionale financiare care să corespundă pe deplin cerinţelor economiei de piaţă, să reflecte situaţia financiară şi rezultatele

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

19

Page 20: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

activităţii întreprinderilor ţinând cont de interesele tuturor utilizatorilor de informaţii contabile. Ajustarea în cadrul reformei a contabilităţii naţionale la standardele internaţionale de contabilitate a fost determinată drept condiţie de bază a dezvoltării relaţiilor economice interregionale şi internaţionale ale ţării.

Dintre prevederile cu caracter fundamental ale Concepţiei menţionăm: organizarea contabilităţii financiare şi de gestiune; aplicarea principiilor de bază ale contabilităţii (specializarea exerciţiilor (metoda

calculării) şi continuitatea activităţii); respectarea cerinţelor faţă de rapoartele financiare (prezentarea veridică şi autentică a

informaţiei, comparabilitatea, neutralitatea, prudenţa); delimitarea regulilor contabilităţii financiare şi fiscale.Lucrările preconizate în cadrul reformei contabilităţii au fost structurate astfel:- elaborarea standardelor naţionale de contabilitate şi a comentariilor cu privire la

aplicarea lor;- elaborarea noului sistem de rapoarte financiare;- elaborarea noului Plan de conturi contabile al activităţii economico-financiare a

întreprinderilor;- aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu standardele naţionale de

contabilitate elaborate;- implementarea şi aplicarea documentelor normative aprobate la toate întreprinderile

republicii.Prin hotărârea nominalizată, în faţa Ministerului Finanţelor a fost pusă sarcina examinării

şi aprobării modului de trecere la noul sistem de conturi şi rapoarte financiare. Totodată, ministerele şi departamentele, întreprinderile şi organizaţiile, indiferent de forma de proprietate (cu excepţia instituţiilor bugetare), au fost obligate să efectueze trecerea la noul sistem de contabilitate şi raportare financiare începând cu luna ianuarie 1998.

Trebuie să remarcăm că la data adoptării hotărârii nr.1187 lucrările erau în plină desfăşurare. Executarea acestora a fost încredinţată grupului de lucru creat pe lângă Ministerul Finanţelor din specialişti ai ministerelor şi departamentelor, reprezentanţi ai mediului academic, contabili-practicieni, auditori. Grupul de lucru a activat în perioada 1996-2000 sub egida Firmei instructiv-consultative şi de implementare „Contabil-Service” S.R.L. Este semnificativ faptul că pentru reformarea contabilităţii în Republica Moldova Banca Mondială a oferit un grant de care a beneficiat renumita companie „Price Waterhouse” L.L.P. (în anii 1996-1997 consultant oficial al grupului de lucru).

Primele documente normative care reglementează noul sistem naţional de contabilitate au fost aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 174 din 25 decembrie 1997 şi implementate de la 1 ianuarie 1998 cu susţinerea tehnică a Agenţiei SUA pentru dezvoltare internaţională (USAID). În acest context menţionăm că standardele naţionale de contabilitate, care constituie elementul-cheie al cadrului normativ al contabilităţii în Republica Moldova, corespund prevederilor standardelor internaţionale, dar sunt adaptate la realitatea economică din republică.

Prin realizările în reformarea contabilităţii, Republica Moldova depăşise alte state aflate în tranziţie la economia de piaţă. Nesoluţionată rămânea doar problema aducerii legislaţiei în vigoare în concordanţă cu documentele normative care reglementau noul sistem de contabilitate. Astfel, Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04 aprilie 1995, aplicată în acea perioadă, practic oferea dreptul la existenţă sistemului contabil precedent. În asemenea circumstanţe devenise absolut necesară elaborarea unei noi legi menite, de fapt, să legifereze sistemul contabil deja implementat şi să stabilească direcţiile de perfecţionare a acestuia. În cele din urmă a fost adoptată şi de la 1 ianuarie 2008 a intrat în vigoare Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (în continuare – Lege). Aceasta, spre deosebire de legea precedentă, reglementează aplicarea standardelor de contabilitate, utilizarea datelor contabile în scopuri fiscale, principiile de bază ale contabilităţii, caracteristicile calitative ale informaţiei din rapoartele financiare etc.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

20

Page 21: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Cât priveşte aplicarea standardelor de contabilitate menţionăm că pentru diferite categorii de entităţi Legea stabileşte obligativitatea ţinerii contabilităţii şi întocmirii rapoartele financiare conform SIRF, conform SIRF sau SNC (în funcţie de prevederile politicii de contabilitate), conform SNC ori conform normelor aprobate de Ministerul Finanţelor. Mai mult ca atît, Legea obligă entităţile de interes public (instituţii financiare, fonduri de investiţii, companii de asigurări, fonduri nestatale de pensii, societăţi comerciale ale căror acţiuni se cotează la bursa de valori) să aplice SIRF la întocmirea rapoartelor financiare începând cu 1 ianuarie 2011. Acestea, dar şi alte entităţi care vor aplica pentru prima oară SIRF se vor conduce de prevederile SIRF 1 „Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară”.

Întru realizarea prevederilor nominalizate ale Legii prin Hotărârea Guvernului nr. 238 din 29 februarie 2008 „Privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova” s-a stabilit că de la 1 ianuarie 2011 entităţile de interes public aplică SIRF 1, urmând ca în perioadele de gestiune ulterioare să asigure aplicarea SIRF emise de către Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate. Totodată, Ministerului de Finanţe i-au fost delegate funcţiile ce ţin de acceptarea, publicarea, implementarea şi actualizarea SIRF, de aducerea în concordanţă a prevederilor SNC cu prevederile SIRF. Ulterior, prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 109 din 19 decembrie 2008 „Privind acceptarea şi publicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară” a fost prezentată lista Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi Interpretărilor acceptate spre aplicare pe teritoriul Republicii Moldova, publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi plasare pe paginile web ale Guvernului şi Ministerului Finanţelor.

În vederea asigurării continuităţii reformelor iniţiate în anii 90’, prin Hotărârea Guvernului nr. 1507 din 31 decembrie 2008 a fost aprobat Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014 (în continuare – Planul). La elaborarea acestuia au fost luate în consideraţie realizările în domeniul reformării contabilităţii naţionale, experienţa ţărilor-membre ale UE şi a celor aflate în proces de aderare la UE, tendinţele manifestate în practica contabilă internaţională. Prin implementarea Planului se urmăreşte scopul creării în Republica Moldova a condiţiilor favorabile pentru armonizarea contabilităţii cu Directivele UE, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), alte reglementări contabile internaţionale. În acest context Planul stabileşte priorităţile naţionale în dezvoltarea contabilităţii, cum ar fi perfecţionarea cadrului normativ al raportării financiare, fortificarea principalelor instituţii responsabile de raportarea financiară, modernizarea învăţământului şi instruirii profesionale continuă în domeniul contabilităţii. Totodată, în Plan sunt prevăzute măsurile şi acţiunile care se impun pentru realizarea priorităţilor nominalizate. Astfel, cu referinţă la cadrului normativ de raportare financiară este necesară elaborarea mecanismelor de acceptare şi implementare a IFRS pe teritoriul republicii, elaborarea reglementărilor contabile naţionale în conformitate cu cerinţele internaţionale etc.

Modul de implementare a IFRS şi de dezvăluire a informaţiilor în primele situaţii financiare întocmite conform IFRS este concretizat în Recomandările metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 69 din 17 septembrie 2009. Acestea au menirea de a fi un suport practico-metodic pentru entităţile autohtone care aplică pentru primă oară IFRS şi conţin explicaţii privind stabilirea datei trecerii la IFRS şi a primei date de raportare, elaborarea politicii de contabilitate şi planului de conturi proprii, întocmirea bilanţului de deschidere conform IFRS, inclusiv în partea ce ţine de ajustarea divergenţelor dintre prevederile SNC şi IFRS.

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

21

Page 22: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

Schema 1. Potenţialii utilizatorii a informaţiei contabile

22

Informaţia contabilă

Utilizatori externi

Utilizatori cu interes financiar indirectUtilizatori cu interes

financiar direct

Actuali şi potenţiali :investitori bănci şi alţi creditori acţionarifurnizori şi alţi creditori comerciali clienţi

Organe fiscale şi administrative:

organe fiscaleorgane guvernamentale de

control organe de control ale

Parlamentuluiorgane ale statisticii de stat Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare organe vamale organe de stat de planificare a

economiei organe de stat pentru

controlul mediului înconjurător

altele

Reprezentanţii publicului:

sindicate asociaţiile (societăţile) consumatorilor (cumpărătorilor)societăţi de protecţie a mediului înconjurător altele

Alte grupe:

consultanţi ştiinţifici auditori burse de valori companii de brokeri birouri de consultaţii juridice companii de asigurări altele

Utilizatori interni

proprietari individuali fondatori, asociaţiconsiliul de directori consiliul de observatori personalul administrativ superior al întreprinderii manageri conducători ai subdiviziunilor specialişti ai subdiviziunilorangajaţii întreprinderii (personal)

Influenţa asupra activităţii economice

Page 23: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

23

ClaritateaFactorii ce influenţează

deciziile, trebuie să fie pe înţelesul utilizatorilor

Utilitatea

Contabilii

trebuie să

Convenţiile care

facilitează interpretarea:

- Importanţa

Rapoartelefinanciare

de uz general

FiabilitateaInformaţii care furnizează o

reprezentare completă şi sinceră

ComparabilitateaAsemănări şi deosebiri care pot

să fie identificate şi evaluate

RelevanţaInformaţii care au capacitatea

de a influenţa deciziile

Valoarea de previziune

Valoarea confirmativă

Publicarea

Permanenţa metodelor

Lipsa de erori semnificative

Plenitudinea

Reprezentarea finală

Neutralitatea

Claritatea

Factorii ce influenţează deciziile, trebuie să fie pe

înţelesul utilizatorilor

UtilitateaContabilii trebuie să

furnizeze informaţii utile în procesul de luare a

deciziilor

Convenţiile care facilitează interpretarea:

Importanţa relativă Prudenţa Buna informare Prioritatea

conţinutului asupra formei

Situaţiilefinanciare

de uz general

Fiabiltatea

Informaţii care furnizează o reprezentare completă şi sinceră

Comparabilitatea

Asemănări şi deosebiri care pot să fie identificate şi evaluate

Relevanţa

Informaţii care au capacitatea de a influenţa deciziile

Valoarea de previziune

Valoarea confirmativă

Publicarea

Permanenţa metodelor

Lipsa de erori semnificative

Reprezentarea finală

Neutralitatea

Page 24: Contabilitatea entitatii: introducere

Bazele contabilităţii (Tema 1)

24

Plenitudinea

Schema 2. Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile