Contabilitate (Baze) (SH)

41
Contabilitate Baze Titular: Conf. univ. dr. Bogdan Anca Mădălina Capitolul I DEFINIREA, STATUTUL ŞI OBIECTIVELE CONTABILITĂŢII 1.1. Definirea contabilit ăţ ii În ceea ce priveşte contabilitatea, mult ă vreme, pe plan teoretic, au fost păreri împăr ţite. După unii, aceasta este o ştiinţă cu obiect bine stabilit, iar dup ă alţii, contabilitatea ar fi o tehnic ă de culegere, stocare,  prelucrare, transmitere şi valorificare a celei mai mari păr ţi din informaţiile economice. Cu timpul, aceste  probleme au fost solu ţionate din punct de vedere ştiinţific. În cazul contabilit ăţii, ca şi în cazul celor mai multe dintre ştiinţe, există o fundamentare ştiinţifică a obiectului s ău, deci contabilitatea este o  ştiin  ţă , cu  principii riguros elaborate, stabilite, cu un loc bine precizat în lumea ştiinţelor. Ca orice alt ă ştiinţă, contabilitatea are şi o metodă proprie de cercetare, care constă într-un ansamblu de procedee şi instrumente menite să urmărească obiectul său. Apariţia ştiinţei contabilit ăţii este datat ă în anul 1494, atunci când s-a publicat prima lucrare cu conţinut contabil ce apar ţine călugărului franciscan şi matematician Luca Paciolo, cu titlul "Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita" , lucrare ce rezervă un capitol special privind "Dubla înregistrare" . Sunt însă dovezi materiale potrivit c ărora, existau reflect ări contabile cu mult timp înaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaz ă din anul 1100 şi chiar mai devreme, pe teritoriul unor ora şe ale actualei Italii ca Roma, Veneţia, Genova, Pisa etc. şi de asemenea la "Hansele germane" . Contabilitatea este o  ştiin  ţă social ă  , care studiaz ă acele laturi ale reproduc  ţ iei sociale care se pot exprima în etalon bă nesc. Ea urmă re  şte existen  ţ a  şi dinamica patrimoniului agen  ţ ilor economici, procesele economice, pe care ace  ştia le organizează  , stabilind  şi înregistrând rezultatele financiare finale. 1.2. Statutul contabilit ăţ ii  Contabilitatea din totdeauna a fost considerat ă o ştiinţă socială, deoarece ea studiază unele din activităţile pe care le desf ăşoar ă oamenii şi care influenţează în mare măsur ă existenţa lor. Din totdeauna conţinutul obiectului contabilit ăţii a fost abordat, studiat în contextul procesului reproduc ţiei sociale, unde contabilitatea urmăreşte acele laturi ce vizează activit ăţile economice desf ăşurate în sfera produc ţiei şi circulaţiei şi care se exprimă în etalon bănesc. Încă de la apariţia sa, prin obiectul s ău, contabilitatea î şi propune să urmărească  patrimoniul unit ăţ ilor. Diviziunea social ă a muncii şi autonomia gestionar ă a dus la separarea patrimonială. În general, patrimoniul are o structur ă economică şi juridică de apropiere a valorilor materiale şi băneşti. Pentru a exista un  patrimoniu este necesar s ă existe un subiect de drept, care este o persoană juridică sau fizică şi mai trebuie să existe o avuţie, adică o sumă de valori materiale care genereaz ă respectivele drepturi, dar şi obliga ţii. Aceasta înseamnă că din punct de vedere economic  patrimoniul reprezint ă o totalitate de mijloace economice, materiale şi băneşti, precum şi a rezultatelor financiare ob ţinute.  Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană juridică sau fizică, în legătur ă cu mijloacele economice de care dispune. 1.3. Direc  ţ ii de dezvoltare a contabilit ăţ ii Radiografiind produsele reformei contabilit ăţ ii române şti, se constată cele dou ă atribute ale sale: europenizarea  şi interna  ţ ionalizarea . Europenizarea contabilit ăţii româneşti O dimensiune a normaliz ării contabile interna ţionale este procesul de armonizare contabil ă desf ăşurat în cadrul Uniunii Europene. Acest proces, început în anii ’70, face parte din armonizarea dreptului societăţilor comerciale pentru ţările membre ale Uniunii Europene şi vizează armonizarea sistemelor contabile ale statelor membre, elaborând în acest sens directive ce vor trebui încorporate în legisla ţia fiecărui stat membru

Transcript of Contabilitate (Baze) (SH)

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 1/41

Contabilitate Baze Titular: Conf. univ. dr. Bogdan Anca Mădălina

Capitolul IDEFINIREA, STATUTULŞI OBIECTIVELE CONTABILITĂŢII

1.1.Definirea contabilit ăţ ii

În ceea ce priveşte contabilitatea, multă vreme, pe plan teoretic, au fost păreri împăr ţite. După unii,aceasta este oştiinţă cu obiect bine stabilit, iar după alţii, contabilitatea ar fi o tehnică de culegere, stocare, prelucrare, transmitereşi valorificare a celei mai mari păr ţi din informaţiile economice. Cu timpul, aceste probleme au fost soluţionate din punct de vedereştiinţific. În cazul contabilităţii, ca şi în cazul celor maimulte dintreştiinţe, există o fundamentareştiinţifică a obiectului său, decicontabilitatea este o ştiin ţă , cu principii riguros elaborate, stabilite, cu un loc bine precizat în lumeaştiinţelor. Ca orice altă ştiinţă,contabilitatea areşi o metodă proprie de cercetare, care constă într-un ansamblu de procedeeşi instrumentemenite să urmărească obiectul său.

Apariţia ştiinţei contabilităţii este datată în anul 1494, atunci când s-a publicat prima lucrare cuconţinut contabil ce apar ţine călugărului franciscanşi matematician Luca Paciolo, cu titlul"Suma de

aritmetica, geometria proportioni et proportionalita" , lucrare ce rezervă un capitol special privind"Dublaînregistrare" . Sunt însă dovezi materiale potrivit cărora, existau reflectări contabile cu mult timp înaintea luiLuca Paciolo, dovezi ce datează din anul 1100şi chiar mai devreme, pe teritoriul unor oraşe ale actualei Italiica Roma, Veneţia, Genova, Pisa etc.şi de asemenea la"Hansele germane" .

Contabilitatea este o ştiin ţă social ă , care studiază acele laturi ale reproduc ţ iei sociale care se pot exprima în etalon bă nesc. Ea urmă re şte existen ţ a şi dinamica patrimoniului agen ţ ilor economici, proceseleeconomice, pe care ace ştia le organizează , stabilind şi înregistrând rezultatele financiare finale.

1.2.Statutul contabilit ăţ ii

Contabilitatea din totdeauna a fost considerată o ştiinţă socială, deoarece ea studiază unele dinactivităţile pe care le desf ăşoar ă oameniişi care influenţează în mare măsur ă existenţa lor. Din totdeaunaconţinutul obiectului contabilităţii a fost abordat, studiat în contextul procesului reproducţiei sociale, unde

contabilitatea urmăreşte acele laturi ce vizează activităţile economice desf ăşurate în sfera producţiei şicirculaţiei şi care se exprimă în etalon bănesc.Încă de la apariţia sa, prin obiectul său, contabilitatea îşi propune să urmărească patrimoniul unit ăţ ilor.

Diviziunea socială a munciişi autonomia gestionar ă a dus la separarea patrimonială. În general, patrimoniulare o structur ă economică şi juridică de apropiere a valorilor materialeşi băneşti. Pentru a exista un patrimoniu este necesar să existe un subiect de drept, care este o persoană juridică sau fizică şi mai trebuie să existe o avuţie, adică o sumă de valori materiale care generează respectivele drepturi, dar şi obligaţii. Aceastaînseamnă că din punct de vedere economic patrimoniul reprezintă o totalitate de mijloace economice,materialeşi băneşti, precumşi a rezultatelor financiare obţinute. Din punct de vedere juridic,patrimoniulreprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană juridică sau fizică, în legătur ă cumijloacele economice de care dispune.

1.3.Direc ţ ii de dezvoltare a contabilit ăţ ii

Radiografiind produsele reformei contabilităţii româneşti, se constată cele două atribute ale sale:europenizarea şi interna ţ ionalizarea.

Europenizarea contabilităţii româneştiO dimensiune a normalizării contabile internaţionale este procesul de armonizare contabilă desf ăşurat

în cadrul Uniunii Europene. Acest proces, început în anii ’70, face parte din armonizarea dreptulusocietăţilor comerciale pentruţările membre ale Uniunii Europeneşi vizează armonizarea sistemelor contabile ale statelor membre, elaborând în acest sens directive ce vor trebui încorporate în legislaţia fiecăruistat membru

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 2/41

Un rol deosebit din punctul de vedere al armonizării contabile la nivel european l-a avut Directiva a IV-a.Emisă de Consiliul de Miniştri la 25 iulie 1978, aceasta se bazează pe articolul 54(3)(g) al Tratatului dela Roma. Deşi foarte detaliat, documentul ofer ă posibilitatea alegerii între mai multe alternative de rezolvarea problemelor specificeşi acordă statelor membre opţiuni suplimentare în ceea ce priveşte implementarea sa.

Internaţionalizarea contabilităţii româneştiEste susţinută de armonizarea sistemului contabil românesc cu elementele referenţialului contabil

internaţional al Consiliului Comisiei Internaţionale a Standardelor Contabile, IASB – International

Accounting Standards Board : un cadru contabil conceptual, un pachet flexibil de standarde contabileinternaţionale şi un pachet flexibil de interpretări referitoare la unele dintre standardele internaţionale decontabilitate.

Înfiinţat în 1973, la Londra, IASC (denumit, în urma reformei din 2001,Consiliul Interna ţ ional al Standardelor Contabile – IASB International Accounting Standards Board)are ca obiectiv elaborareaşi publicarea, în interesul publicului, de standarde (norme) contabile internaţionale ce au trebuitşi vor trebui să fie respectate cu ocazia prezentării situaţiilor financiare, precumşi să asigure acceptareaşi aplicarea acestor norme la nivel mondial

În prezent, realizările IASB constau, în principal, în elaborarea unuiCadru general pentru întocmirea şi prezentarea situa ţ iilor financiare, denumitşi Cadru conceptual , aprobat de către IASB în aprilie 1999şi publicat în iulie 1999,şi a unui număr de 41 de norme contabile internaţionale.

1.4.Categorii specifice obiectului de studiu al contabilit ăţ ii

Obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintă patrimoniul. Apare astfelpatrimoniul. Pentru ca un patrimoniu să existe, sunt necesare două elemente interdependente: o persoană fizică sau juridică, în calitatede subiect de drepturişi obligaţii, pe de o parte,şi bunurile economice, ca obiect de drepturişi obligaţii, pede altă parte.

Între obiectele de drepturişi obligaţii şi drepturileşi obligaţiile ce iau naştere în urma gestionăriiacestor obiecte se interpune o persoană fizică sau juridică. Patrimoniul reprezintă, deci, totalitateadrepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precumşi bunurile economice la care acestea se referă.

Structura de ansamblu a patrimoniului se prezintă astfel (Fig. 1.1.):

PATRIMONIU

Patrimoniu propriu(Drepturi)Averea

(Bunuri economice)Patrimoniu str ăin

(Obligaţii)Fig.1.1

Principalele tr ăsături ale obiectului de studiu al contabilităţii sunt următoarele: contabilitatea studiază patrimoniul în expresie valorică; contabilitatea studiază modul de gestionare a patrimoniului; contabilitateastudiază echilibrul patrimoniului.

a) Contabilitatea studiază patrimoniul înexpresie valorică. Contabilitatea înregistrează circuitul

elementelor patrimoniale, măsoar ă şi calculează în expresie valorică mărimea elementelor patrimonialeşidezvăluie, prin analiză şi control, în ce măsur ă se asigur ă integritatea materială şi gestionarea eficientă aacestor valori.

b) Contabilitatea studiază modul în care se asigur ă gestiunea patrimoniului. Contabilitatea ofer ă informaţii care stau la baza fundamentării deciziilor referitoare la investiţia, finanţarea, utilizareaşirecuperarea valorilor patrimoniale. Totodată, prin contabilitate se efectuează controlul privind realizareadeciziilor, se asigur ă drepturişi obligaţii, se stabilesc r ăspunderi cu privire la gospodărirea, integritateaşidezvoltarea patrimoniului.

c) Contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului. Aşa cum s-a ar ătat, patrimoniulreprezintă, pe de o parte, bunurile economice, iar pe de altă parte, drepturileşi obligaţiile ce decurg din

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 3/41

procurareaşi gestionarea bunurilor economice. În cadrul acestui tot, se creează un echilibru între bunurileeconomiceşi drepturileşi obligaţiile cu valoare economică. Acest echilibru poate fi scris sub forma uneiegalităţi, cunoscută sub denumirea deecua ţ ia de echilibru a patrimoniului, astfel:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

(cu valoare economică)

Această ecuaţie este tradusă în plan contabil prin structurile calitative de ACTIVşi PASIV.Deci, ecuaţia generală a contabilităţii generale este:

ACTIV = PASIVpatrimonial patrimonial

sauACTIV = PASIV

Activul reprezintă elemente ale patrimoniului cu valoare economică pozitivă pentru întreprindere. Deregulă, protagoniştii sociali ai contabilităţii percep activul sub forma bunurilor economice.

Pasivulreprezintă elemente ale patrimoniului cu valoare economică negativă pentru întreprindere, sau pasivul reprezintă sursele de finanţare a bunurilor economice delimitate ca active.

Schematic, urmărirea patrimoniului în contabilitate se prezintă astfel:

PATRIMONIUL AGENŢILOR ECONOMICI

ACTIVE PATRIMONIALE PASIVE (SURSE) PATRIMONIALE1. Active imobilizate 1. Capitaluri2. Active circulante 2. Datorii3. Cheltuieli 3. Venituri

Contabilitatea studiază echilibrul internal patrimoniului. În mod distinct, în cadrul patrimoniului estestudiatşi echilibrul specific proceselor sau activităţilor economice interne care produc transformări calitativeşi cantitative în volumulşi structura patrimoniului. Efortul efectuat este măsurat de contabilitate prinnoţiunea decheltuieli, iar efectul obţinut, prin noţiunea devenituri.

Acest mod de a privi patrimoniul, cu totul specific numai contabilităţii, îmbracă forma unui principiuesen ţ ial al contabilităţii, care se numeşte "Principiul dublei reprezentări a patrimoniului" şi acest principiu stă la baza întregii contabilităţi şi îi asigur ă existenţa peste secole, până acumşi de acum înainte.Principiul dublei reprezentări a patrimoniului confer ă contabilităţii o seamă de corelaţii pe care nici o altă ştiinţă nu le areşi care asigur ă exactitatea informaţiei contabileşi în general valoarea ei.

Relaţia:

ACTIVE PATRIMONIALE = SURSE PATRIMONIALE

este numită ecua ţ ia dublei reprezent ări a patrimoniului şi este verificată de specialiştii din interiorul unităţiişi de cei din afara ei. Pornind de aici, se formează şi se verifică o seamă de alte corelaţii în mişcare, careşiele se verifică de specialişti.

Echilibrul specific proceselor economice este oglindit la nivelul patrimoniului ca o relaţie întrecheltuielişi veniturişi, implicit, rezultatului obţinut prin compararea veniturilor cu cheltuielile. Rezultatulnet obţinut poate fi profit (beneficiu), când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau pierdere, cândveniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

Prin urmare,ecuaţia rezultatuluieste de forma:CHELTUIELI ± REZULTAT = VENITURI

Ecuaţia de mai sus mai poartă denumireaşi deecuaţia echilibrului intern al patrimoniului.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 4/41

1.4.1. Structuri de activ Se pot delimita următoarelestructuri de activ:A.Active imobilizate B. Active circulanteC. Cheltuieli în avans

A. ACTIVELE IMOBILIZATEreprezintă bunurileşi valorile cu o durată de folosinţă îndelungată

(mai mare de un an) în activitatea întreprinderiişi care nu se consumă la prima utilizare. Activele imobilizatecuprind:I. Imobilizări necorporaleII. Imobilizări corporaleIII. Imobilizări financiare

I. Imobiliză rile necorporalese numesc astfel deoarece ele nu se prezintă din punct de vedere fizic ca bunuri materializate, ci se prezintă sub formă de cheltuieli. Printre cele mai importante sunt:

Cheltuielile de constituiresunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea unităţii patrimoniale, dintre caremai importante sunt: cheltuielile de înscriereşi înmatriculare, taxe plătite în acelaşi scop pentru societăţi peacţiuni, cheltuieli privind emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, precumşi cheltuieli pentru prospectarea pieţei,cheltuieli pentru publicitate la înfiinţare, caşi alte cheltuieli pentru înfiinţare şi dezvoltare. Caracteristic pentru aceste cheltuieli este faptul că ele se amortizează într-o perioadă de cel mult cinci ani.

Cheltuieli de dezvoltaresunt considerate tot imobilizări necorporaleşi cuprind acelecheltuieli care se fac cu ocazia unor lucr ări de dezvoltare.Şi aceste cheltuieli se amortizează într-o perioadă maximă de 5 ani.

Concesiuni, brevete, licen ţ e, mă rci comerciale şi alte drepturi şi valori similarereprezintă valoarea bunurilor preluate cu acest titlu de cheltuielile efectuate pentru patrimoniu de către unitatea primitoare,conform contractelor. Ele se amortizează pe durata stabilită prin contract. La fel se rezolvă în contabilitateaunităţilor patrimonialeşi situaţia brevetelor, licenţelor etc. care sunt înregistrate cu valoare de achiziţie şi seamortizează în perioada prevăzută pentru utilizarea lor, evident, pentru unitatea care le deţine.

Fondul comercial este şi el o imobilizare necorporală şi constă în efortul financiar pe care-l faceagentul economic pentru a-şi păstra vadul, clientela, debuşeeleşi chiar reputaţia.

Alte imobiliză ri necorporalereprezintă o categorie mai largă în care se înregistrează programeleinformatice, fie cele create de unitate, fie cele achiziţionate de aceasta. Ele se evaluează la preţul de achiziţieşi se amortizează în perioada în care se utilizează respectivele programe dar nu mai mult de trei ani.

Imobiliză ri necorporale în curs, sunt cheltuieli efectuate pentru obţinerea unor imobilizărinecorporale care nu sunt terminate.

II. Imobilizările corporalecuprind bunurile cu conţinut material (corporal).Reglementările introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilit ăţ ii din Româniadefinesc

imobilizările corporale ca fiindactive de ţ inute de o întreprindere pentru a fi utilizate în produc ţ ia debunuri sau în prestarea de servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi date în loca ţ ie ter ţ ilor, activecare vor fi utilizate pe parcursul mai multor exerci ţ ii financiare.

Caracteristica imobilizărilor corporale este aceea că acestea participă în procesul muncii cu întreaga lor valoare de utilitate, dar se consumă şi îşi transmit, în mod treptat, valoarea asupra costurilor noilor produse.Ele participă la mai multe cicluri de exploatare, îndeplinindu-şi funcţia continuuşi repetat, f ăr ă a se integraîn conţinutul material al bunurilor obţinute. Ceea ce se transmite este numai valoarea lor. În aceste condiţii,

reproducţia imobilizărilor corporale se realizează pe caleaamortizării, adică prin includerea în cheltuieli aunor cote-păr ţi din valoarea lor. Valoarea amortizabilă este alocată sistematic pe durata de viaţă utilă aactivului corporal, prin alegerea unei metode de amortizare în măsur ă să reflecte ritmul în care beneficiileeconomice sunt consumate de către întreprindere (metoda linear ă, metoda degresivă sau metoda accelerată).

Durata de viaţă utilă a unei imobilizări corporale este: fie perioada de timp în cursul căreia un activ se aşteaptă a fi utilizat de către întreprindere; fie numărul unităţilor de producţie sau al unităţilor similare ce se aşteaptă a fi obţinute de către

întreprindere prin utilizarea activului.În structura imobilizărilor corporale se includ:1) terenurişi construcţii;

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 5/41

2) instalaţii tehniceşi maşini;3) alte instalaţii, utilajeşi mobilier;4) avansurişi imobilizări corporale în curs de execuţie.1. Terenuri şi construc ţ ii Terenurile sunt urmărite în contabilitate pe două categorii: terenuri (propriu-zise)şi amenajări de

terenuri.Terenurile au durată de utilizare nelimitată, fiind singurele elemente ale imobilizărilor corporale ce nu

se amortizează. În schimb, investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor şi alte lucr ări similare suntsupuse amortizării.Construc ţ iile sunt mijloace fixe reprezentate de clădiri achiziţionate de la ter ţi sau din producţie

proprie. Acestea sunt supuse amortizării, deoarece au durată de viaţă limitată. Cu toate că o construcţie nu poate fi separată de terenul pe care îl ocupă, este important să se evidenţieze în contabilitate separatterenurileşi construcţiile.

2. Instala ţ ii tehnice şi ma şini sunt mijloace fixe reprezentate de echipamente tehnologice (maşini,utilaje şi instalaţii de lucru), aparateşi instalaţii de măsurare, controlşi reglare, mijloace de transport,animaleşi plantaţii.

Potrivit legislaţiei din ţara noastr ă, sunt considerate mijloace obiectul singular sau complexul deobiecte care se utilizează ca atareşi îndeplineşte cumulativ următoarele două condiţii:

• are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege (în prezent 1.500 lei);• are o durată normală de utilizare mai mare de un an.3. Alte instala ţ ii, utilaj şi mobilier includ active nenominalizate în grupele mai sus menţionate, cum ar

fi: mobilier, aparatur ă birotică, echipamente de protecţie a valorilor umaneşi materialeşi alte activecorporale.

4. Avansurile şi imobiliz ările corporale în curs de execu ţ ie includ imobilizările în curs de execuţie(care nu au fost terminate) pentru nevoile proprii efectuate de întreprindere sau de ter ţi, inclusiv sumele de bani achitate în contul activelor corporale..

III. Imobilizările financiare, denumiteşi investiţii financiare pe termen lung, cuprind valorilefinanciare investite de întreprindere pe termen lung, sub formă de titlurişi creanţe financiare, în scopulobţinerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobânzilor, prin creşterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiţii.

Dobânzile, redevenţele, dividendeleşi chiriile ataşate unei imobilizări financiare sunt considerate, deregulă, venituri, constituind performanţa investiţiei. În structura acestora sunt cuprinse: (1) titluri de participare sau interese de participare; (2) alte titluri imobilizateşi (3) creanţe imobilizate.

1. Titlurile de participare şi interesele de participarereprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau altetitluri de valoare în capitalul altor întreprinderi, care asigur ă întreprinderii deţinătoare exercitarea controlului,respectiv a unei influenţe semnificative în gestiunea întreprinderii deţinătoare de titluri. Acestea nu pot fideţinute din alte interese strategice.

2. Alte titluri imobilizateinclud titlurile de valoare, altele decât categoriile menţionate, pe careîntreprinderea le deţineşi nu are nici intenţia, nici posibilitatea să le revândă.

3. Crean ţ ele imobilizatereprezintă creanţe legate de participaţii, împrumuturi acordate pe termen lungşi alte creanţe imobilizate.

Crean ţ ele legate de participa ţ ii sunt acele creanţe ale între-prinderii create cu ocazia acordării deîmprumuturi întreprinderilor la care deţine titluri de participare.

Împrumuturile acordate pe termen lung sunt sumele acordate de întreprindere ter ţilor în baza unor contracte pentru care între-prinderea percepe dobânzi, potrivit normelor legale.

Alte crean ţ e imobilizateinclud garanţiile şi cauţiunile depuse de întreprindere la ter ţi în vedereagarantării bunei execuţii a unei obligaţii.

B. ACTIVELE CIRCULANTE(numiteşi active curente) cuprind bunurişi valori care se utilizează pe o perioadă scurtă în activitatea întreprinderiişi, în general, participă la un singur circuit economic.

Din punct de vedere economicşi financiar, activele circulante îşi schimbă continuu forma materială încadrul circuitului economic. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 6/41

transformă în stocuri de materii primeşi materiale; în faza de producţie, stocurile de materii primeşimateriale se consumă integral, rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care, după operaţia de prelucrare, devin produse finite; în faza de desfacere, produsele finite sunt revândute clienţilor,transformându-se astfel în bani.

Din punct de vedere al lichidităţii, activele circulante se caracterizează prin faptul că durata ciclului deexploatare este mai mică de un an: ele intr ă şi ies, înşi din întreprindere, de mai multe ori în cursul unuiexerciţiu financiar.

În structura activelor circulante se includ:I. StocuriII. CreanţeIII. Investiţii financiare pe termen scurtIV. Casaşi conturi la bănci

I. Stocurilereprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul întreprinderii deţinute fie pentru a fivândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, fie pentru a fi consumate la primalor utilizare.

În categoria stocurilor se includ: (1) Materii primeşi materiale consumabile; (2) Producţia în curs deexecuţie; (3) Produse finiteşi mărfuri; (4) Avansuri pentru cumpăr ări de stocuri.

1. Materiile prime şi materialele consumabileinclud: mate-riile prime, materialele consumabile,materialele de natura obiectelor de inventar, stocurile aflate la ter ţi, ambalajele.

• Materiile primesunt destinate utilizării în procesul de produc-ţie, participă direct la generarea produselor, regăsindu-se în produsul finit integral sau par ţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată.• Materialele consumabile(materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de

schimb, seminţe şi materiale de plantat, furajeşi alte materiale consumabile) sunt destinate utilizării în procesul de producţie şi participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare f ăr ă a se regăsi, deregulă, în produsul finit.

• Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunu-rile cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de utilizare sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precumşi bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbr ăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele,aparatele de măsur ă şi control, matriţele folosite la executarea anumitor produseşi alte obiecte similare).

• Stocurile aflate la ter ţ i reprezintă diversele bunuri de natura stocurilor aflate în proprietateaîntreprinderii, dar care fizic se găsesc în custodie, prelucrare, consignaţie la ter ţi.

• Ambalajelesunt bunurile utilizate în scopul protecţiei pe timpul transportului sau depozităriidiverselor active.2. Produc ţ ia în curs de execu ţ ie reprezintă producţia care nu a parcurs toate fazele (stadiile) de

prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precumşi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice saunecompletate în întregime. În această categorie se mai includ lucr ările sau serviciile în curs de execuţie.

3. Produsele finite şi mărfurile sunt bunurile reprezentate de semifabricate, produse finite, produsereziduale, animaleşi mărfuri.

Semifabricatele sunt bunurile al căror proces tehnologic a fost terminat într-o fază de fabricaţie şi careurmează a trece în continuare în procesul tehnologic al altor faze de fabricaţie sau se livrează ter ţilor.

• Produsele finitesunt produsele care au parcurs toate fazele de fabricaţie prevăzute de procesultehnologic al întreprinderii, fiind depozitate în vederea vânzării către ter ţi.

• Produsele rezidualesunt produsele rezultate din procesul de fabricaţie: rebuturi, materialerecuperabile, deşeuri.• Animaleleinclud animaleşi păsări născute sau cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mânjişialtele), crescuteşi folosite pentru reproducţie, animaleşi păsări la îngr ăşat pentru a fi valorificate, colonii dealbine, precumşi animale pentru producţia de lână, lapteşi blană.

• M ărfurile sunt acele bunuri care au fost cumpărate de întreprindere în vederea revânzării.4. Avansurile pentru cumpăr ări de stocuri reprezintă sume de bani plătite cu anticipaţie furnizorilor în

contul aprovizionării cu stocuri.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 7/41

II. Creanţele (numiteşi valori în curs de decontare) reprezintă valori economice avansate temporar detitularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice, pentru care acesta urmează să primească unechivalent valoric.

Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansată şi care urmează să dea unechivalent corespunzător se numesc genericdebitori . Debitorii întreprinderii sub forma creanţelor dinvânzări sunt delimitaţi în contabilitate prin structurile declien ţ i şi conturi asimilate.

În structura creanţelor se includ: (1) Creanţe comerciale; (2) Creanţe în cadrul grupului; (3)Creanţe din interese de participare; (4) Alte creanţe; (5) Creanţe privind capitalul subscrisşi nevărsat.

1. Crean ţ ele comercialesunt cele mai semnificative, fiind compuse din creanţele faţă de clienţi şiefectele de primit.

Creanţele faţă de clienţii includ creanţele rezultate din bunurile vândute, lucr ările executate, serviciile prestate, a căror valoare urmează a se încasa ulterior.

Efectele de primit sunt titlurile negociabile sub formă de cambie, bilet la ordin etc., care atestă existenţa uneicreanţe în cadrul relaţiilor comerciale ce va fi încasată pe termen scurt, de obicei până la 90 de zile.

2. Crean ţ ele în cadrul grupului sunt generate de relaţiile de decontare între societatea-mamă (oîntreprindere care are una sau mai multe filiale)şi filialele ei (întreprinderi controlate de societatea-mamă).

3. Crean ţ ele din interese de participarereprezintă creanţele generate de relaţiile de decontare aleîntreprinderii cu întreprinderile asociate (asupra cărora se exercită o influenţă semnificativă).

4. Alte crean ţ e sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu

personalul, bugetul statului, alte organisme publice, asigur ările sociale, protecţia socială, debitori diver şi etc.5. Crean ţ ele privind capitalul subscris şi nevărsat sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile

întreprinderii cu acţionarii săi, referitoare la subscrierile de capital social, efectuateşi nedepuse încă.

III. Investiţiile financiare pe termen scurt(numiteşi titluri de plasament sau valori de trezorerie)reprezintă valorile financiare investite de întreprindere în vederea realizării unui câştig pe termen scurt.

În structura acestora se includ: (1) Acţiuni proprii; (2) Alte investiţii financiare.1. Ac ţ iunile proprii sunt acţiunile proprii r ăscumpărate temporar de întreprindere în vederea distribuirii

lor personalului propriu sau ter ţilor, regularizării cursului bursier sau reducerii capitalului social.2. Alte investi ţ ii financiare sunt reprezentate de acţiuni cotateşi necotate, obligaţiuni emiseşi

r ăscumpărate, obligaţiuni cotateşi necotate achiziţionate de întreprindere în vederea obţinerii de veniturifinanciare într-un termen scurt.

IV. Casa şi conturi la bănci sunt reprezentate de valorile care îmbracă efectiv forma de bani, fiindseparate disponibilităţile în devize de cele în lei.

În structura disponibilităţilor se includ: (1) Conturi la bănci; (2) Casa; (3) Acreditive; (4) Avansurilede trezorerie.

Conturile la bănci se refer ă la disponibilităţile băneşti în leişi devize aflate în conturile bancare,sumele în curs de decontare, cecuri de încasat.

Casa delimitează disponibilităţile băneşti în lei şi devize aflate în casieria întreprinderiişi altevalori, cum sunt: timbre fiscaleşi poştale, bilete de tratamentşi odihnă, ticheteşi bilete de călătorie.

Acreditivele reprezintă lichidităţi păstrate la banca într-un cont distinct, la dispoziţia unui furnizor,din care urmează a se efectua plăţile către acesta pe măsura livr ării bunurilor, prestării serviciilor, executăriilucr ărilor.

Avansurile de trezorerie reprezintă sume virate la bănci sau sume în numerar, puse la dispoziţiaangajaţilor sau ter ţilor, persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unor plăţi în numele întreprinderii.

C. CHELTUIELILE ÎN AVANS reprezintă valori care asigur ă alocarea asupra fiecărui exerciţiufinanciar numai a cheltuielilor care îi sunt proprii.

Cheltuielile înregistrate în avanssunt sume de bani achitate în cursul exerciţiului curent, dar care serefer ă la servicii ce vor fi primite în cursul exerciţiului următor (abonamente, chirii plătite in avans).

1.4.2. Structuri de pasiv Pasivul, prin componenţa sa, reflectă modul de finanţare a mijloacelor economiceşi gradul de

exigibilitate al surselor de finanţare(exigibilitatea reprezintă timpul de decontare a unei datorii).

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 8/41

• Finan ţ area proprieeste f ăcută direct, de către întreprindere, sub formă de capital social, rezerve, profit etc.

• Finan ţ area str ăină a activului este asigurată de ter ţe persoane care-i împrumută întreprinderii capitaluri subdiverse forme, cum ar fi: credite bancare, împrumuturi pe bază de titlurişi datorii în curs de decontare.

Corespunzător celor două categorii de finanţare, sursele de finanţare pot fi: surse de finanţare propriişisurse de finanţare str ăine.

Sursele de finan ţ are proprii corespund finanţării proprii a mijloacelor economice. Din structuraacestora fac parte: capitalul propriu; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezervele; profitetc. Sursele de finan ţ are str ăine, denumiteşi datorii, obligaţii sau capital str ăin, exprimă fondurile saucapitalurile furnizate de ter ţi, pentru care unitatea patrimonială trebuie să restituie un echivalent valoric sausă acorde o prestaţie. Acestea cuprind: împrumuturile acordate de bănci sau alte instituţii financiar-bancareşidatoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale unităţii cu alte persoane fizice sau juridice (exemplu:furnizori, efecte de plătit etc.).

Normele contabile româneşti prevăd următoarea structur ă a pasivului, delimitată în patru categorii, înordinea crescătoare a exigibilităţii acestora:

A. Capitalşi rezerveB. Provizioane pentru riscurişi cheltuieliC. DatoriiD. Venituri în avans

A. CAPITALULŞI REZERVELE (numiteşi capital propriu) reprezintă sursele de finanţare stabilede care dispune întreprinderea. Alături de creditele pe termen lung, capitalurile proprii fac parte din categoriacapitalurilor permanente.

În structura capitalurilor proprii se includ: (I) capital; (II) prime de capital; (III) rezerve din reevaluare(IV) rezerve; (V) rezultatul reportat; (VI) rezultatul exerciţiului.

I. Capitalul este reprezentat de aportul în banişi/sau bunuri în natur ă al proprietarilor. Capitalul sediferenţiază în capital subscris nevă rsat şi capital subscris vă rsat.

Capitalul subscris nevărsat reprezintă capitalul pe care proprietarii s-au angajat să-l pună ladispoziţia întreprinderii.

Capitalul subscris vărsat reprezintă partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depusă de către proprietari la dispoziţia întreprinderii.

În funcţie de tipul întreprinderii, capitalul se divide după cum urmează: în ac ţ iuni, în cazul societăţilor pe acţiuni. Valoarea acţiunilor în momentul înfiinţării întreprinderii senumeşte valoare nominal ă;

în pă r ţ i sociale, în cazul societăţilor cu r ăspundere limitată.II. Primele de capitalcorespund capitalului adiţional creat prin primele de emisiune, fuziuneşi aport

în natur ă, care sunt determinate de operaţiile de creştere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune. Încazul aporturilor noi, primele de emisiuneşi cele privind aportul în natur ă se creează ca diferenţă între preţulde emisiune al noilor acţiuni (mai mare)şi valoarea nominală a acţiunilor (mai mică).

III. Rezervele din reevaluarereprezintă plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor corporaleşi acelor financiare. Cu ocazia reevaluării, valoarea acestor active creşte faţă de valoarea contabilă anterioar ă,creşterea fiind considerată sigur ă şi durabilă.

Odată constituite, rezervele din reevaluare sunt menţinute atât timp cât bunurile la care se refer ă nu aufost amortizate sau realizate prin vânzare. Pe măsura amortizării sau realizării bunurilor, plusvaloarea esteutilizată, par ţial sau total, pentru creşterea capitalului social sau transferată la rezerve, în raport cu prevederile legii.

IV. Rezervele sunt surse constituite anual din profitul întreprinderii, în limitele prevăzute dereglementările în vigoare, de statutele întreprinderilor sau conform deciziei adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

Structural, rezervele se împart în: rezerve legale, rezerve statutare, rezerve pentru acţiuni propriişi alterezerve.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 9/41

1. Rezervele legalese constituie anual, într-o anumită propor ţie, din profitul brut (în alteţări, din profitul net) sau din primele legate de capital, fiind destinate protejării capitalului, în cazul în care exerciţiulfinanciar se încheie cu pierderi.

2. Rezervele statutarereprezintă acele fonduri a căror constituire din profitul net este stipulată înstatutul societăţii sau prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea acţionarilor în a pretindedividende în dauna altor obligaţii mai marişi mai urgente ale întreprinderii, privind buna ei funcţionare saualte destinaţii stabilite prin statut.

3. Rezervele pentru ac ţ iuni proprii se constituie în situaţia în care o societate pe acţiuni şi-ar ăscumpărat propriile acţiuni, cu scopul de a-şi menţine nivelul capitalului propriu.

4. Prin poziţia alte rezervesunt delimitate fondurile create, de obicei, prin hotărârea adunării generale,din profitul net. Ele sunt destinate pentru finanţarea par ţială sau totală a noilor investiţii în imobilizăricorporale, acordarea de dividendeşi în anii care activitatea se încheie cu pierderi, pentru r ăscumpărarea propriilor acţiuni de către societate, în vederea reducerii de capital etc.

V. Rezultatul reportat reprezintă fie rezultatul sub formă de profit realizat în exerciţiul financiar anterior / anterioareşi care, până la data închiderii exerciţiului financiar precedent, nu a fost încă repartizat pe destinaţiile prevăzute de lege, fie rezultatul sub formă de pierdere obţinut în exerciţiul financiar anterior /anterioare care, până la data închiderii exerciţiului financiar anterior, nu a fost acoperită.

VI. Rezultatul exerciţiului poate fi favorabil, caz în care reprezintă un profit, sau nefavorabil, caz încare reprezintă o pierdere pentru întreprindere.

Profitul net al exerciţiului financiar încheiat figurează ca sursă proprie de finanţare până în momentulrepartizării lui pe destinaţiile stabilite prin lege sau statutul societăţii comerciale. Rezultatele nega-tive se iauîn calcul cu semnul minusşi, în consecinţă, diminuează capitalul propriu.

B. PROVIZIOANELE PENTRU RISCURIŞI CHELTUIELI reprezintă datorii ale întreprinderii,constituite la închiderea exerciţiului pe seama cheltuielilor, pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este probabilă, ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare. Cazuriletipice de provizioane pentru riscurişi cheltuieli sunt: litigii, amenzişi penalităţi, despăgubiri, dauneşi altedatorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanţie, cheltuieli cu reparaţiilecapitale eşalonate, potrivit programului, pe mai multe perioade etc.

C. DATORIILE (numite şi capital str ăin) sunt sursele de finanţare externe puse la dispoziţiaîntreprinderii fie de bănci sau alte instituţii financiare, fie de furnizori, fie de ter ţi pentru care întreprindereatrebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.

Reglementările introduse de Programul de Dezvoltare a Contabilit ăţ ii din Româniaclasifică datoriileîn datorii curenteşi datorii pe termen lung.

O datorie estecurent ă dacă: se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.Ciclul de exploatareal unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor

prime care intr ă într-un proces de producţie şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar.

Datoriile funcţionează din momentul naşterii obligaţiilor faţă de ter ţi şi până în momentul plăţii lor.În structura datoriilor se includ: (1) împrumuturişi datorii asimilate; (2) datorii comerciale; (3) datorii

în cadrul grupului; (4) datorii din interese de participare; (5) alte datorii.1. Împrumuturile şi datoriile asimilatereprezintă datoriile financiare ale întreprinderii privind:

împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni; credite bancare pe termen lung primite de la bănci şi alte instituţiifinanciare. Împrumuturile din emisiunea de obliga ţ iuni reprezintă surse financiare pe termen lung asigurate

prin vânzarea de titluri de credit negociabile către public, de regulă, prin intermediul unor instituţiifinanciare. Aceste împrumuturi sunt divizate în păr ţi egale, numite obligaţiuni, rambursabile la un anumittermen, numit scadenţă, sau eşalonatşi purtătoare de dobânzi.

Creditele primite de la bancă şi alte institu ţ ii includ creditele pe termen lungşi creditele petermen scurt (credite de trezorerie). Aceste credite sunt generatoare de dobânzişi garantate cu activeleîntreprinderii.

2. Datoriile comercialese creează în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri materiale, lucr ări şi servicii primite. Ele sunt delimitate sub forma furnizorilor şi efectelor de plătit.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 10/41

Furnizorii reprezintă datoriile echivalente valorii bunurilor, lucr ărilor şi serviciilor primite de later ţi.

Efectele de pl ătit reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată a întreprinderii încadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii.

3. Datoriile în cadrul grupului reprezintă obligaţiile datorate societăţilor din cadrul grupului înrelaţiile de decontare ale societăţii-mamă cu filialele sale.

4. Datoriile din interese de participarereprezintă datoriile generate de relaţiile de decontare aleîntreprinderii cu societăţile asociate.

5. Alte datorii sunt reprezentate de: datoriile fiscale, cu valoarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul statului; datoriile salariale, cu valoarea salariilor şi altor drepturi salariale faţă de personalul angajat; datoriile sociale, cu valoarea contribuţiilor la asigur ările sociale faţă de bugetul asigur ărilor

sociale; datoriile fa ţă de asocia ţ i, cu valoarea capitalului de restituitşi a dividendelor de plată; datoriile fa ţă de creditorii diver şi ai întreprinderii.

Creditorii diver şi cuprind toate obligaţiile care prin natura lor nu se includ în categoriile prezentate maisus. În această situaţie se află datoriile privind achiziţionarea titlurilor de plasament, sumele încasateşinecuvenite etc.

D. VENITURILE ÎN AVANSreprezintă valorile ce asigur ă alocarea pentru fiecare exerciţiu financiar numai a veniturilor care îi sunt proprii. În structura lor se includ subvenţiile pentru investiţii şi veniturileînregistrate în avans.

1. Subvenţiile pentru investiţii sunt surse de finanţare alocate de la bugetul de stat sau alte sursenerambursabile de care beneficiază o întreprindere, destinate achiziţionării sau producerii de echipamentesau alte bunuri de natura imobilizărilor, dezvoltării unor activităţi pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investiţiilor.

2. Veniturile înregistrate în avanssunt sume încasate în timpul exerciţiului financiar, în contul unor servicii care vor fi prestate în cursul exerciţiului următor, când acestea vor fi recunoscute ca venituri.Exemplu: chirii încasate anticipat, abonamente încasate în avans etc.

1.4.3. Tipuri de modificări patrimoniale În cadrul unei întreprinderi, de-a lungul unei perioade de gestiune (lună, trimestru, an), au loc

numeroase tranzacţii, cum ar fi: aprovizionarea cu materii primeşi materiale de la furnizori; eliberarea dindepozit de materii prime pentru a fi date în consum; obţinerea de produse finite din procesul de producţie;livrarea de mărfuri către ter ţi; restituirea unui credit bancar etc.

Aceste tranzacţii produc modificări în structura elementelor patrimoniale existente, la un moment dat,în întreprindere, prezentânduse fie sub formă de creşteri, fie sub formă de micşor ări, dar menţinându-se în permanenţă egalitatea patrimonială, adică aceea dintre totalul activuluişi totalul pasivului.

Indiferent cât de multe modificări se produc în structura elementelor patrimoniale existente la unmoment dat în întreprindere, acestea pot fi încadrate în patru tipuri:

1. Modificări atât în activ, câtşi în pasiv, în sensul creşterii;2. Modificări atât în activ, câtşi în pasiv, în sensul micşor ării;3. Modificări de structur ă în activ;4. Modificări de structur ă în pasiv.Pentru evidenţierea celor patru tipuri de modificări privind activulşi pasivul întreprinderii se porneşte

de la un patrimoniu iniţial (tabelul. 1.1.):

Patrimoniul iniţialTabelul 1.1

ACTIV Solduri iniţiale PASIV Solduriiniţiale

Mijloace fixe 10.000.000 Capital social 9.000.000Rezerve 1.000.000

Materialeconsumabile

2.000.000 Furnizori 1.000.000

Clienţi 800.000 Creditori diver şi 2.800.000

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 11/41

Disponibil la bancă

1.000.000 Impozit pe profit 300.000

Casa 500.000 Credite bancare pe termen scurt

200.000

TOTAL 14.300.000 TOTAL 14.300.000

Se constată că totalul activului este egal cu totalul pasivului, adică se respectă ecuaţia dublei reprezentăria patrimoniului (Activ=Pasiv).

Presupunem că în perioada de gestiune au loc următoarele tranzacţii:

Tranzacţia I Se primeşte un credit bancar pe termen scurt de la o bancă în valoare de 1.000.000 lei.Tranzacţia produce o creştere, în activul patrimonial, la elementul Disponibil la bancă , cu 1.000.000 lei

(şi anume, de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei), reprezentând creşterea disponibilităţilor din cadrul contuluide la bancă, şi, concomitentşi cu aceeaşi sumă, o creştere în pasivul bilanţului la elementulCredite bancare pe termen scurt (şi anume, de la 200.000 lei la 1.200.000 lei), reprezentând creşterea obligaţiei faţă de bancă de a restitui creditul primit.

S i t u a ţ i a p a t r i m o n i a l ă î n t o c m

i t ă d u p ă

e f e c t u a r e a p r i m e i

t r a n z a c ţ

i i s e p r e z i n t ă

a s t f e l ( t a b e l u l 1 . 2 . ) : T

a b e l u l

S i t u a ţ

i a p a t r i m o n

i u l u i d u p ă

e f e c t u a r e a

t r a n z a c ţ

i e i I

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 12/41

Se constată că, faţă de situaţia patrimonială precedentă, prima tranzacţie a produs modificări în ambele păr ţi ale patrimoniului, adică atât în activul, câtşi în pasivul acestuia, în sensul creşterii concomitenteşi cuaceeaşi sumă a unui element de activşi a altuia de pasiv.

Dacă în ecuaţia dublei reprezentări, stabilită după înregistrarea tranzacţiei I, se introduc modificăriledeterminate de influenţa tranzacţiei I, pe care le notăm cu x, se constată că egalitatea bilanţier ă se menţineastfel:

A + x = P + x

Înlocuind în această ecuaţie datele care au stat la baza tranzacţiei I, egalitatea patrimonială se prezintă astfel:14.300.000 + 1.000.000 = 14.300.000 + 1.000.000 deci 15.300.000 = 15.300.000Tranzacţia IISe plăteşte, din disponibilul de la bancă, obligaţia faţă de stat privind impozitul pe profit, în valoare de

300.000 lei . Tranzacţia produce o micşorare, în activul patrimonial, la elementul Disponibil la bancă , cu suma de

300.000 lei (şi anume, de la 2.000.000 lei la 1.700.000 lei), reprezentând micşorarea disponibilităţilor băneştiale întreprinderii de la bancă şi, concomitentşi cu aceeaşi sumă, o micşorare în pasivul patrimonial laelementul Impozit pe profit (şi anume, de la 300.000 lei la 0 lei), reprezentând scăderea obligaţieiîntreprinderii faţă de stat. Situaţia patrimoniului după tranzacţia II se prezintă astfel (tabelul. 1.3.):

T a b e l u l 1 . 3

S i t u a ţ

i a p a t r i m o n

i u l u i d u p ă

e f e c t u a r e a

t r a n z a c ţ

i e i I I

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 13/41

Tranzacţia II a produs modificări tot în ambele păr ţi ale patrimoniului, adică atât în activul, câtşi în pasivul patrimonial, dar în sensul scăderii concomitenteşi cu aceeaşi sumă a unui element de activşi a altuiade pasiv. În aceste condiţii, totalul patrimonial, adică al activuluişi al pasivului, a scăzut cu aceeaşi sumă,modificându-se astfel volumul elementelor patrimoniale, dar menţinându-se egalitatea bilanţier ă.

Dacă în ecuaţia dublei reprezentări, stabilită după înregistrarea tranzacţiei I, se introduc modificăriledeterminate de influenţa tranzacţiei II, pe care le notăm cu y, se constată că egalitatea bilanţier ă se menţineastfel:

A – y = P - yÎnlocuind în această ecuaţie datele din tranzacţia II, egalitatea patrimonială se prezintă astfel:15.300.000 – 300.000 = 15.300.000 – 300.000

deci:15.000.000 = 15.000.000

Tranzacţia III Se încasează, în numerar, creanţa de la un client, în valoare de 500.000 lei.Tranzacţia produce o creştere în activul patrimonial la elementulCasa cu suma de 500.000 lei (şi

anume, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei), reprezentând creşterea numerarului din casierieşi, concomitentşicu aceeaşi sumă, o micşorare tot în activul patrimonial la elementulClien ţ i (şi anume, de la 800.000 lei la300.000 lei), care reprezintă micşorarea dreptului de creanţă al întreprinderii asupra clienţilor.

Situaţia patrimoniului după efectuareaşi înregistrarea acestei tranzacţii se prezintă astfel (tabelul 1.4.):

T a b e l u l

1 . 4

S i t u a ţ i a p a t r i m o n

i u l u i d u p ă

e f e c t u a r e a

t r a n z a c ţ

i e i I I I

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 14/41

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 15/41

Înlocuind în ecuaţia dublei reprezentări modificările produse de operaţia IV, rezultă:15.000.000 = 15.000.000 + 1.000.000 –1.000.000

deci:15.000.000 = 15.000.000Situaţia patrimonială finală, întocmită după efectuareaşi înregistrarea celor patru tipuri de modificări

patrimoniale, se prezintă astfel (tabelul 1.6.):

T a b e l u l 1 . 6

S i t u a ţ

i a p a

t r i m o n

i a l ă f i n

a l ă

Teme de reflec ţ ie şi control 1. Ce înţelegeţi prin sistem informaţional economic?2. Care este definiţia contabilităţii?3. Care este statutul contabilităţii?4. Ce înţelegeţi prin sintagma: contabilitatea financiar ă şi contabilitatea de gestiune – câmpuri

informaţionale distincte dar interdependente?5. Care sunt direcţiile de dezvoltare a contabilităţii?

Capitolul IIMETODA CONTABILITĂŢII

2.1.Defini ţ ia şi tr ăsăturile metodei contabilit ăţ ii

La modul general,metodaeste o cale raţională de urmat, în vederea atingerii unui scop, iar procedeulreprezintă mijlocul prin care se realizează scopul urmărit.

Metoda contabilit ăţ ii cuprinde un ansamblu de procedee care ac ţ ionează ca un tot unitar, în vederea stabilirii normelor şi principiilor cu caracter special, cu ajutorul că rora contabilitatea cercetează starea şimi şcarea tuturor elementelor patrimoniale, pentru a sesiza leg ă turile dintre acestea, iar pe aceast ă bază , pentru a calcula rezultatele finale ale activit ăţ ii şi a analiza şi controla activitatea desf ăş urat ă de unit ăţ ile patrimoniale respective.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 16/41

Pentru elucidarea obiectului ei de studiu, contabilitatea se bazează pe o serie de trăsăturicaracteristiceale acesteia, astfel:

1) Tr ăsătura principală a obiectului de studiu al contabilităţii constă în reflectarea patrimoniuluiîntreprinderii atât sub aspectul utilităţii şi funcţionalităţii bunurilor economice care îl compun, câtşi subaspectul relaţiilor de proprietate, în cadrul cărora se dobândesc bunurile economice ca obiect de drepturişiobligaţii, adică al surselor de finanţare.

Această dublă reprezentare a stării şi mişcării patrimoniului întreprinderii constituie trăsătura

esenţială care determină conţinutul metodei contabilităţii. Ea poate fi redată sintetic, sub forma uneiecuaţii, prin egalitatea dintre cele două componente ale patrimoniului, adică:

Mijloacele economice = Surse de finanţare

ecuaţie cunoscută sub denumirea deecuaţia dublei reprezentări.

2) Dubla înregistrare în conturi a tranzacţiilor Potrivit acestei tr ăsături a metodei contabilităţii, orice tranzacţie este încadrată şi analizată sub un dublu

aspect, în raport cu efectul pe care îl produce asupra elementelor ce stau la baza înf ă ptuirii ei.Pornind de la relaţia generală de echilibru, proprie dublei reprezentări (Mijloace economice = Surse de

finanţare), prin dubla înregistrare se creează cea de-a doua relaţie specifică metodei contabilităţii, şi anume:Creşterea mijloacelor economice + Micşorarea surselor economice == Creşterea surselor economice + Micşorarea mijloacelor economice

ecuaţie cunoscută sub denumirea deecuaţia dublei înregistrări.3) O altă tr ăsătur ă a metodei contabilităţii este aceea a folosirii unor procedee care să permită

înregistrarea valorică a existenţei şi mişcării patrimoniului întreprinderii, adică studierea acelor elementecare se pot exprima în bani.

4) De asemenea, metoda contabilităţii are ca tr ăsătur ă caracteristică reflectarea, cu ajutorul procedeelor sale de lucru, numai a operaţiunilor valorice cu privire la fenomeneleşi procesele economice care au avutloc, f ăcându-se dovada înf ă ptuirii lor cu acte scrise.

Se poate conchide că metoda contabilit ăţ ii reprezint ă totalitatea procedeelor interdependente pe careaceasta le folose şte în scopul realiz ării obiectului ei de studiu.

2.2.Procedeele metodei contabilit ăţ ii

Aceste procedee se împart în trei grupe:1) procedee comune tuturor ştiinţelor;2) procedee specifice metodei contabilităţii;3) procedee ale metodei contabilităţii utilizateşi de alte discipline economice.1. Dintre procedeele comune tuturorştiinţelor, metoda contabilităţii utilizează: observaţia,

raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analizaşi sinteza.• Observa ţ ia este faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricăreiştiinţe. Contabilitatea foloseşte

observaţia pentru cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice care se pot exprima valoricşi care, după ce au fost consemnate în documente, le reflectă cifric, numeric, cu ajutorul altor procedee specifice de lucruşi cu respectarea normelor şi principiilor contabile.

• Ra ţ ionamentul se aplică de către metoda contabilităţii pentru ca, pe bază de judecăţi logice, pornindde la fenomeneleşi procesele din cadrul obiectului său de studiuşi care au fost deja observate, să se ajungă la concluzii noi ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sa procedee.

• Compara ţ ia este folosită de metoda contabilităţii prin compararea a două sau mai multe fenomenesau procese economice care se pot exprima valoric, cu scopul de a stabili asemănările şi deosebirile dintreele, pentru ca pe această bază să se fixeze noţiuni, să se tragă anumite concluzii. În contabilitate, spreexemplu, se compar ă venitu-rile cu cheltuielile, pentru a se stabili rezultatele.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 17/41

• Clasificareareprezintă acţiunea de împăr ţire, distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-oanumită ordine a obiectelor sau fenomenelor, în funcţie de asemănărileşi deosebirile dintre ele. Asemănărilele apropieşi le încadrează în aceeaşi clasă, deosebirile le diferenţiază şi le distribuie în clase diferite. Metodacontabilităţii foloseşte clasificarea atât în cadrul procedeelor sale specifice, câtşi în cadrul celor comunealtor discipline economice pentru studierea raţională, sub diferite aspecte, a patrimoniului.

• Analiza reprezintă procedeulştiinţific de cercetare a unui întreg, a unui fenomen, pornind de lastudierea sistematică a fiecărui element component în parte al acestuia. În contabilitate, analiza are un câmpfoarte larg de aplicare. Astfel, analiza contabilă este folosită la înregistrarea corectă a operaţiilor economiceşifinanciare; analiza pe bază de bilanţ este folosită pentru stabilirea situaţiei economico-financiare a întreprinderii, pentru stabilirea cauzelor care au determinat-oşi a deciziilor ce urmează a se adopta; analiza contului derezultate este folosită pentru cunoaşterea veniturilor şi a cheltuielilor care au generat rezultatul respectiv etc.

• Sintezaeste procedeul care se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare. Sinteza este folosită de metoda contabilităţii în operaţiile de grupareşicentralizare a datelor, pentru a le face din ce în ce mai sintetice, în scopul generalizării concluziilor ce se desprinddin analiza acestora.

2. Procedee specifice metodei contabilităţii. Procedeele specifice, utilizate de metoda contabilităţii pentru cercetareaşi studierea obiectului său, sunt următoarele: bilanţul, contulşi balanţa de verificare.

• Bilan ţ ul este cel mai reprezentativ procedeu specific metodei contabilităţii, prin care se înf ă ptuieştedubla reprezentare a patrimoniului întreprinderii. Cu ajutorul bilanţului se reprezintă, la un moment dat, înexpresie valorică, patrimoniul întreprinderii sub dublul său aspect,şi anume: pe de o parte, sub aspectuldestinaţiei economice a mijloacelor economice, pentru care contabilitatea foloseşte noţiunea de ACTIVşi, pede altă parte, sub aspectul surselor de finanţare a mijloacelor economice, pentru care contabilitatea foloseştenoţiunea de PASIV.

• Contul este procedeul specific, metodei contabilităţii, care studiază atât starea iniţială şi mişcărileintervenite pe parcursul unei anumite perioade de timp, câtşi starea finală a fiecărui element patrimonialcomponent al patrimoniului.

• Balan ţ a de verificareasigur ă respectarea în contabilitate a dublei înregistr ări, oferind prin aceasta garanţiaexactităţii înregistr ărilor efectuate în conturi, precumşi a întocmirii unor bilanţuri realeşi complete.

3.Procedee ale metodei contabilităţii comuneşi altor discipline economice • Documenta ţ ia constă în faptul că operaţiile economice sau financiare privitoare la existenţa şi

mişcarea elementelor patrimoniale trebuie să fie consemnate, în momentul efectuării lor, în documente carefac dovada înf ă ptuirii acestora

• Evaluareaeste procedeul prin care datele din contabilitate sunt reprezentate printr-o singur ă unitatede măsur ă, dând posibilitatea centralizării lor, cu ajutorul balanţelor de verificare,şi a generalizării, cuajutorul bilanţului. Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi monetare, cu ajutorul preţurilor.

• Calcula ţ ia. Noţiunea de calculaţie are o sfer ă largă de aplicabilitate în contabilitate. Ea include toateformele de calcul, începând cu simpla calculare a datelor consemnate în documentele primare, continuând calculul rulajelor conturilor, al sumelor şi al soldurilor acestora, cu calculul valorii elementelor patrimonialeinventariate, cu calculul amortizării imobilizărilor, calculul provizioanelor etc.şi terminând cu calculul tuturor indicatorilor economico-financiari care diagnostichează activitatea unităţii patrimoniale

• Inventarierea. Pentru a cunoaşte situaţia reală a patrimoniului, periodic, trebuie să se verifice existenţafaptică a tuturor elementelor patrimoniale înregistrate în contabilitate. În acest scop, contabilitatea se foloseşte de procedeul numit inventariere. Prin inventariere trebuie să se verifice existenţa faptică a tuturor elementelor patrimoniale, în scopul descoperirii neconcordanţelor dintre datele înregistrate în conturişi realităţile de pe teren.

2.3. Conceptualizarea contabilit ăţ ii

2.3.1. Necesitateaşi rolul teoriei în contabilitate Normele contabile care ghidează practica contabilă se bazează pe teorii care fundamentează actul de

producereşi difuzare a informaţiei contabile.

Elementul esen ţ ial al teoriei contabilit ăţ ii îl constituie asigurarea unui set de principii ce se constituie într-un cadru general de referin ţă pentru evaluarea şi dezvoltarea practicilor contabile.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 18/41

Ca domeniuştiinţific, astăzi, contabilitatea dispune de mai multe teorii. Altfel spus, contabilitatea esteconsiderată o disciplină ştiinţifică cu paradigme multiple. Autori de renume1 procedează, în lucr ările lor, laclasificarea teoriilor contabile în funcţie de anumite criterii. Indiferent de criteriul ales (importanţa teoriilor pentru cunoaşterea şi practica contabilă actuală, modul de elaborare a teoriilor contabile etc), s-a ajuns laconcluzia că nici o teorie nu poate r ă spunde la toate problemele pe care le ridică contabilitatea.Tocmai deaceea, contabilitatea, ca domeniuştiinţific, trebuie să dispună de un cadru de cunoştinţe care să expliceşi să analizeze domeniul consideratşi care să reprezinte edificiul conceptual al contabilităţii.

La ora actuală, în lume, există două mari cadre conceptuale, cel american, elaborat de FASB,şi celinternaţional, elaborat de IASB. Existen ţ a unor astfel de cadre conceptuale ne permite să afirmă m că disciplina de contabilitate dispune de un sistem ierarhic de cuno ştin ţ e şi enun ţ uri teoretice, denumite„elemente conceptuale” şi care pot fi clasificate, în func ţ ie de gradul lor de generalitate, în postulate, principii şi norme contabile.

2.3.2. Cadrul conceptual al IASB, conceptşi teorie în contabilitateCadrul de întocmireşi prezentare a situaţiilor financiare, denumitşi cadrul contabil conceptual IASB,

reprezintă o încercare de sistematizare a elementelor teoretice ale contabilităţii într-o construcţie coerentă,care să ghideze practica contabilă.

2.3.2.1.Obiectivele cadrului de preg ătire şi prezentare a situa ţ iilor financiareIASB atribuie următoareleobiectivecadrului său conceptual:2 • să sprijine IASB în elaborarea viitoarelor Standarde Interna ţ ionale de Contabilitate(IAS)şi în

revizuirea celor existente;• să sprijine IASB în promovarea armonizării reglementărilor, standardelor şi procedurilor de

contabilitate referitoare la prezentarea situaţiilor financiare prin realizarea unor concepte de bază care să reducă numărul tratamentelor contabile alternative permise de IAS;

• să sprijine organismele naţionale de elaborare a standardelor, în procesul de dezvoltare astandardelor naţionale;

• să sprijine pe cei ce întocmesc situaţii financiare conform IAS pentru a face faţă problemelor carenu se regăsesc în acestea;

• să sprijine auditorii în formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaţiilor financiare cuIAS;

• să sprijine utilizatorii la interpretarea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare elaborate înconformitate cu IAS;

• să furnizeze informaţii celor interesaţi de activitatea IASB privind modul de elaborare astandardelor.

IASB precizează că acest cadru nu este o normă contabilă internaţională şi, prin urmare, nu defineşteun standard de evaluare sau informare, iar în situaţia în care apare un conflict între cadruşi o normă internaţională, obligaţiile prevăzute de respectiva normă prevalează asupra acestui cadru.

2.3.2.2.Arhitectura cadrului de preg ătire şi prezentare a situa ţ iilor financiareCadrul de pregătireşi prezentare a situaţiilor financiare al IASB tratează următoarele probleme:1. Introducerea;2. Obiectivul situa ţ iilor financiare;3. Principii de bază ;4. Caracteristicile calitative ale situa ţ iilor financiare;5. Elementele care compun situa ţ iile financiare;6. Recunoa şterea (luarea în cont) elementelor situa ţ iilor

financiare;7. Evaluarea elementelor situa ţ iilor financiare;8. Conceptele de capital şi de men ţ inere de capital.

1A se vedeaşi I. Ionaşcu, Epistemologia contabilit ăţ ii, Ed. Economică, Bucureşti, 1997; B. Colasse,Comptabilité générale, Paris, 1993.2 Cadrul General IASB, paragraful 1

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 19/41

1. Obiectivul situa ţ iilor financiare, constă în furnizarea de informaţii privind poziţia financiar ă, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, utile unei sfere largi de utilizatori în luareadeciziilor lor economice.

Cadrul conceptual structurează utilizatorii situa ţ iilor financiare în 7 categorii, descriindşi necesităţile lor informaţionale, astfel:

Investitorii, persoanele care aportează capitaluri, „ofertanţii de capitalşi consultanţii lor”, solicită informaţii financiare pentru a se decide asupra momentului în care să cumpere, să conserve sau să vândă acţiuni, precumşi informaţii care să permită determinarea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende.

Angajaţii sunt interesaţi de informaţiile cu privire la stabilitateaşi rentabilitatea întreprinderii, precumşi de informaţii care vizează nivelurile de salarizare, avantajele oferite de întreprindere în materie de pensionare, naturaşi mărimea oportunităţilor în privinţa angajării lor.

Creditorii financiari sunt interesaţi de informaţiile privind determinarea măsurii în careîmprumuturile acordateşi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă.

Furnizorii şi alţi creditori comercialisunt interesaţi de informaţii care le permit să determinedacă sumele ce le sunt datorate vor fi plătite la scadenţă, în măsura în care de acest lucru depindecontinuitatea activităţilor lor.

Clienţii solicită informaţii despre continuitatea activităţii întreprinderii , în special în situaţia careau relaţii cu aceasta pe termen lung, sau când activităţile lor sunt dependente.

Guvernul şi instituţiile sale sunt interesate de informaţii privind activitatea de ansamblu aîntreprinderilor, în vederea stabilirii politicii fiscaleşi a calculării venitului naţional şi a altor indicatoristatistici similari.

Publiculsolicită informaţii despre evoluţia recentă şi tendinţele viitoare ale întreprinderii, desprecontribuţia acesteia la economia locală, îndeosebi în ceea ce priveşte ocupareaşi formarea for ţei de muncă,dar şi de taxeleşi impozitele vărsate de aceasta la bugetul local. Mişcările ecologisteşi cele de protecţiaconsumatorului sunt, de asemenea, interesate de consecinţele activităţii desf ăşurate de întreprindere asupramediului.

2. Caracteristicile calitative ale situa ţ iilor financiare, atribute care determină utilitatea informaţieioferite de situaţiile financiare, sunt: inteligibilitatea, relevanţa, credibilitateaşi comparabilitatea, susţinute deo serie de calităţi anexe.

InteligibilitateaPresupune că situaţiile financiare trebuie să fie înţelese imediat de utilizatori. Pentru aceasta, utilizatorii

trebuie să dispună de cunoştinţe economice suficiente, de noţiuni de contabilitateşi să manifeste interes înstudierea informaţiilor prezentate.

Relevanţa (pertinenţa)O informaţie este relevantă dacă aceasta influenţează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-isă evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.

Importanţa unei informaţii este apreciată prin consecinţele omisiunii sau inexactităţii sale asupradeciziilor economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare. Această apreciere conduce lanoţiunile deinforma ţ ie semnificativă şi prag de semnifica ţ ie. Sunt considerate semnificative acele informa ţ iia că ror omisiune sau declarare eronat ă ar putea influen ţ a, în mod semnificativ, deciziile luate pe baza lor,iar pragul de semnifica ţ ie depinde de mă rimea elementului sau a erorii, apreciat ă în împrejur ă rile specificeale omisiunii sau declar ă rii eronate.Prin urmare, pragul de semnificaţie reprezintă mai degrabă o limită decât o însuşire calitativă pe care informaţia trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Credibilitatea (fiabilitatea)O informaţie este credibilă atunci când aceasta nu conţine erori sau elemente care să conducă la

interpretări eronateşi, deci, utilizatorii pot avea încredere în ea.ComparabilitateaInformaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie comparabilă, în sensul că utilizatorii trebuie să

poată compara situaţiile financiare ale unei întreprinderi în timppentru a identifica tendinţele în poziţiafinanciar ă şi performanţele sale. Totodată, comparabilitatea informaţiei financiare trebuie să fie asigurată şi în spaţiu, adică utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale diferitelor întreprinderi, pentru aevalua poziţia lor financiar ă, performanţeleşi modificările poziţiei financiare.

3. Elementele care compun situa ţ iile financiareCadrul conceptual IASB defineşte cinci elemente, denumite structuri ale situaţiilor financiare, astfel: pentru bilan ţ sunt definite activele, datoriileşi capitalurile proprii, elemente ce caracterizează

poziţia financiar ă a întreprinderii;

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 20/41

pentru contul de profit şi pierdere sunt definite veniturileşi cheltuielile, elemente cecaracterizează performanţa întreprinderii.

În viziunea cadrului conceptual IASB:Un activreprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecuteşi de la

care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere;O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecuteşi prin

decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficiile economice;Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi după

deducerea tuturor datoriilor sale.Din definiţiile acestor structuri bilanţiere, se poate desprinde concluzia că, la stabilirea momentului în

care un element satisface definiţia activelor, datoriilor sau capitalurilor proprii,trebuie acordat ă aten ţ ie substan ţ ei şi realit ăţ ii economice a acestora, şi nu numai formei lor juridice, lucru sugerat de sintagma„beneficii economice viitoare

Cadrul conceptual IASB defineşte veniturileca fiind creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intr ări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, carese concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor .

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadeicontabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

4. Recunoa şterea elementelor situa ţ iilor financiare

Prezentarea elementelor componente ale situaţiilor financiare nu este suficientă pentru întocmirea bilanţului şi contului de profitşi pierdere. Pentru aceasta, elementele trebuie să satisfacă un concept derecunoaştere (constatare).

Conform IASB, criteriile de recunoa ştere sunt satisf ă cute dacă :• este probabil ca avantajele economice viitoare, cuprinse în elemente (active, datorii, venituri

cheltuieli), referitoare la o întreprindere, să crească sau să scadă;• există un sistem fiabil de măsurare.

Sensul termenului probabil este înconjurat de o oarecare nesiguranţă. Pentru unii, el indică un procentde probabilitate de 51%; alţii consider ă că este necesar un prag mai ridicat de probabilitate pentru ca unelement al situaţiilor financiare să fie recunoscut. Adesea, elementele nerecunoscute vor trebui prezentate înnote.

Fiabilitatea evaluă rii reprezintă cel de-al doilea criteriu de recunoaştere a unui element al situaţiilor financiare. Potrivit acestuia, elementele ce compun situaţiile financiare trebuie să poată fi măsurate. Nu de puţine ori, însă, pentru a stabili valoarea unui element component al situaţiilor financiare, specialiştiiapelează la estimări şi judecăţi profesionale. Totuşi, când nu se poate realiza o estimare raţională, elementulnu este luat în cont în situaţiile financiare în momentul respectiv.

5. Evaluarea elementelor situa ţ iilor financiareEvaluarea este procedeul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor financiare vor fi

recunoscute în bilanţ şi contul de profitşi pierdere.Cadrul conceptual IASB este, din punct de vedere al sistemelor de măsurare, foarte flexibil, permiţând

întreprinderilor, în vederea măsur ării elementelor componente ale situaţiilor financiare, utilizarea de diverse baze de evaluare, în combinaţii diferite. Astfel, sistemele de măsurare recomandate de cadrul conceptualIASB se refer ă la:

a) Costul istoric, conform căruia activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al

numerarului sau la valoarea justă din momentul cumpăr ării lor, iar datoriile sunt înregistrate la valoareaechivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite împrejur ări (cum ar fi, spre exemplu, impozitul pe profit), la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalent al numerarului pentru a stingedatoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

b) Costul curent , potrivit căruia activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau echivalent alnumerarului care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent, iar datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată în numerar sau echivalent al numerarului, necesar ă pentrua deconta în prezent obligaţia.

c) Valoarea realizabil ă (de decontare a obliga ţ iei), potrivit căreia activele sunt înregistrate la valoareaîn numerar sau echivalent al numerarului, care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor,

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 21/41

iar datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare, adică valoarea neactualizată care trebuie plătită pentru a achita datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

d) Valoarea actualizat ă , potrivit căreia activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intr ări nete de numerar, care urmează a fi generate în derularea normală a activităţii întreprinderii, iar datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri de numerar, care se aşteaptă să fienecesare pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

6. Conceptele de capital şi de men ţ inere a nivelului capitalului

Conceptul financiar de capitalşi conceptul fizic de capital, precumşi conceptele de menţinere acapitalului financiar şi menţinere a capitalului fizic sunt prezentate în paragrafele 102-110ale cadruluiconceptual IASB.

Astfel, în paragraful 102se menţionează că:a) În conformitate cuconceptul financiar de capital, precum „banii investiţi” sau „puterea de

cumpărare investită”, capitalul este sinonim cu activul net sau capitalurile proprii ale întreprinderii; b) În conformitate cuconceptul fizic de capital, precum „capacitatea operaţională”, capitalul este

considerat capacitatea productivă a întreprinderii, bazată, spre exemplu, pe unităţile produse zilnice.Alegerea de către întreprinderi a unuia sau altuia dintre cele două concepte de capital are la bază

necesităţile informaţionale ale utilizatorilor situaţiilor financiare.Conceptele demen ţ inere a capitaluluisunt prezentate în paragraful 104. Astfel:Menţinerea capitalului financiarpresupune că un profit este obţinut numai atunci când mărimea

financiar ă a activelor nete, la sfâr şitul perioadei, este mai mare decât aceeaşi mărime la începutul perioadei,

după excluderea oricărei distribuiri în favoarea proprietarilor şi a oricărei contribuţii din partea acestora, încursul perioadei.Menţinerea capitalului fizicpresupune că un profit nu este obţinut decât în situaţia în care capacitatea

de producţie fizică a întreprinderii, la sfâr şitul perioadei, este mai mare decât capacitatea de producţie fizică de la începutul perioadei, după excluderea oricărei distribuiri în favoarea proprietarilor şi a oricăreicontribuţii din partea lor, în cursul perioadei

2.4.3. Postulateleşi principiile contabile, fundamente ale teoriei contabile În viziunea IASB,postulatelereprezintă concepte fundamen-tale sau convenţii contabile de bază, iar

principiile sunt reguli generale care pot fi puse în aplicare în mai multe moduri, fapt ce dă naştere maimultor norme.

La baza edificiului conceptual al contabilităţii se află postulatele contabile.După profesorul N. Feleagă3, un postulat contabilreprezintă o propoziţie a cărei acceptare este cerută

pentru a realiza o demonstraţie şi se bazează pe observaţiile f ăcute asupra mediului economic, politic, juridicşi social, având drept scop identificarea utilizatorilor de informaţii financiare, a necesităţilor lor informaţionale, precumşi stabilirea obiectivelor informării financiare. De aici, deducem că postulatelecontabile sunt enunţuri rezultate din cunoaşterea directă a faptelor ce conduc la obţinerea unor alte adevăruri(principiişi apoi norme contabile) care constituie edificiul conceptual al contabilităţii.

Acelaşi autor 4 apreciază că principiile contabile sunt „elemente conceptuale care ghidează normalizatorul în elaborarea normelor contabile, plecând de la postulatele contabile”. Deşi acestea prezintă un grad de generalitate mai redus decât postulatele contabile, împreună constituie „schema teoretică acontabilităţii”

După anul 1994, în vederea redării unei imagini fidele a patri-moniului, a situaţiei financiareşi arezultatelor obţinute,şi România, prin sistemul contabil inspirat din contabilitatea franceză, a asimilatşase principii contabile cu titlu explicit: principiul continuităţii activităţii, principiul permanenţei metodelor, principiul prudenţei, principiul independenţei exerciţiului, principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere

şi principiul necompensării. Lista acestora se măreşte în anul 2001, o dată cu apariţia OMF nr. 94/20.02.2001 privind aprobarea Reglement ă rilor contabile armonizate cu preve-derile Directivei a IV-a a CEE şi cuStandardele Interna ţ ionale de Contabilitate,când România adoptă spre aplicare alte trei noi principiicontabile: principiul evaluării separate a elementelor de activşi de pasiv (inspirat din Directiva a IV-aeuropeană ), principiul prevalenţei economicului asupra juridiculuişi principiul pragului de semnificaţie(ambele inspirate dinStandardele Interna ţ ionale de Contabilitate).

În esenţă, cele nouă principii contabile se refer ă la:

3 N. Feleagă , Îmblânzire junglei contabilit ăţ ii, Ed. Economică, Bucureşti, 1996.4 Idem.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 22/41

Principiul continuităţii activităţii presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normalfuncţionarea într-un viitor previzibil, f ăr ă a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau f ăr ă reducereasemnificativă a acesteia. Dacă administratorii întreprinderii deţin informaţii potrivit cărora există elemente denesiguranţă ce pot conduce la incapacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea, aceste elemente vor trebuie prezentate în notele explicative.

Principiul permanenţei metodelorpresupune continuitatea aplicării aceloraşi regulişi norme privindevaluarea, înregistrareaşi prezentarea elementelor patrimonialeşi a rezultatelor, ceea ce conduce la

asigurarea comparabilităţii în timp a informaţiilor financiarePrincipiul prudenţei impune ca valoarea oricărui element să fie determinată ţinând cont, în mod

special, de următoarele aspecte: – luarea în considerare, în cadrul situaţiilor financiare, numai a profiturilor recunoscute până la data

închiderii exerciţiului financiar; – se vaţine seama de toate obligaţiile previzibileşi de pierderile potenţiale care iau naştere în cursul

exerciţiului încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar întredata închiderii exerciţiuluişi data întocmirii bilanţului contabil;

– luarea în considerare a tuturor ajustărilor de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă exerciţiulfinanciar se încheie cu profit sau pierdere.

Principiul independenţei exerciţiului presupune utilizarea de către întreprinderi a unei contabilităţi deangajamente, în sensul că întreprinderile vor lua în considerare toate veniturileşi cheltuielile corespunzătoareexerciţiului financiar pentru care se face raportarea, f ăr ă a se ţine seama de data încasării veniturilor sau aefectuării plăţii cheltuielilor.

Principiul evaluării separate a elementelor de activşi de pasiv face precizări în legătur ă cumodalitatea în care trebuie stabilită valoarea totală corespunzătoare unei poziţii în bilanţ, şi anume, prindeterminarea separată a valorii aferente fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

Conform principiului intangibilităţii bilanţului de deschidere, bilanţul de deschidere al unuiexerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de aplicarea normei IAS 8 „Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentaleşimodificări ale politicilor contabile”.

Principiul necompensării interzice întreprinderilor să efectueze compensări între valorile elementelor

ce reprezintă active cu cele ale elementelor ce reprezintă pasive, cu excepţia compensărilor între activeleşi pasivele admise deStandardele Interna ţ ionale de Contabilitate. Aceeaşi restricţie se menţine şi în legătur ă cu compensarea valorii veniturilor cu cele ale cheltuielilor.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului presupune ca informaţiile prezentate însituaţiile financiare să reflecte realitatea economică a evenimentelor sau a tranzacţiilor,şi nu numai forma lor juridică.

Principiul pragului de semnificaţie presupune ca orice element care are o valoare semnificativă pentru întreprindere să fie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Numai elementele cu valorinesemnificative, care au aceeaşi natur ă sau care prezintă funcţii similare, vor fi prezentate prin însumare,şinu separat în cadrul situaţiilor financiare.

Teme de reflec ţ ie şi control

1. Care sunt tr ăsăturile contabilităţii?2. Cunoaşteţi procedeele metodice generale?3. Ce înţelegeţi prin procedeele metodice comuneştiinţelor economice?4. Care sunt procedeele metodice specifice contabilităţii?5. Ce înţelegeţi prin exerciţiul financiar- contabil?

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 23/41

Capitolul IIIDOCUMENTAŢIA

3.1. Delimit ări privind documenta ţ ia

Orice tranzacţie, pentru a putea fi înregistrată în conturi, trebuie mai întâi consemnată în documente caresă ateste înf ă ptuirea ei. Aceasta, deoarece înregistrarea în conturi se face numai după ce acestea au avut loc, iar una din cerinţele contabilităţii o constituie fundamentareaşi justificarea tuturor datelor sale pe bază dedocumente.

Totalitatea documentelor, ca purt ători materiali de informa ţ ii, constituie documenta ţ ia unit ăţ ii patrimoniale.

Practic, noţiunea de documentaţie cuprinde toate documentele care intervin de-a lungul întregului ciclucontabil, atât documentele primare, câtşi cele care constituie instrumente specifice metodei contabilităţii: jurnalul, contul, balanţa de verificare, bilanţul.

3.2. Documentele justificative Operaţiile economiceşi financiare se consemnează, în momentul efectuării, în documente, numite

documente justificative. Standardele de contabilitate internaţionale, definesc documentele justificative ca fiinddocumente primare care probează legal o opera ţ iune.

Con ţ inutul documentelor justificativeeste dat de existenţa următoarelor elemente principale: denumirea documentului; numărulşi data documentului; denumireaşi sediul întreprinderii, al serviciului sau al sec-torului, după caz, care a întocmit

documentul; menţionarea păr ţilor care participă la efectuarea operaţiei, dacă este cazul; conţinutul operaţiei economice sau financiare; temeiul legal al efectuării operaţiei (acolo unde este cazul); datele cantitativeşi/sau valorile aferente operaţiei economiceşi financiare efectuate; semnăturile persoanelor care r ăspund de efectuarea operaţiei, ale celor care avizează şi ale celor în

drept să aprobe operaţia respectivă, precumşi alte elemente menite să asigure consemnarea completă aoperaţiilor în documentele justificative.

De regulă, documentele justificative se întocmesc la locul de muncă în cadrul căruia se produceoperaţia economică sau financiar ă respectivă.

Întocmirea documentelor justificativese face pe formulare tipizate sau netipizate, după caz, iar completarea se face manual sau automatizat.

După întocmire (completare), documentele justificative sunt su-puse operaţiei de prelucrare. Aceastaconstă în sortarea documentelor pe operaţii, dacă este cazul, înainte de contabilizarea lor prin cumularea maimultor documente justificativeşi obţinerea de documente centralizatoare. Se procedează apoi la verificareade formă, aritmetică şi de fond (pentru a se constata legalitatea, realitatea, oportunitatea, necesitateaşieconomicitatea operaţiilor consemnate în documente), iar în final,înregistrarea în contabilitatea datelor înscrise în documentele justificative.

În vederea înregistr ării în contabilitate, se procedează la contarea documentelor justificative, prinînscrierea simbolurilor conturilor în care urmează să se încadreze operaţia consemnată în acestea.

3.3 Registrele contabile Datele consemnate în documentele justificative sunt înregistrate în ordine cronologică şi grupate în

registrele contabile. Acestea se prezintă sub forma unor registre legate, fişe şi situaţii ale căror conţinut şiformă corespund scopului pentru care seţin.

Principalele registre ce se folosesc, obligatoriu, în contabilitate sunt: Registrul-jurnal, Cartea-mareşiRegistrul-inventar.

• Registrul-jurnaleste documentul contabil obligatoriu în care se înregistrează, prin articole contabile,în mod cronologic, operaţiile patrimoniale, prin respectarea succesiunii documentelor, după data deîntocmire sau intrare a acestora în unitate.

Forma registrului-jurnal general se prezintă astfel (tabelul 3.1):

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 24/41

Tabelul 3.1Unitatea.............

Registru-jurnal

Documentul Simboluriconturi Suma Numărul

înregistr ăr ii

Dataînregistr ări

i Felul Numărul Data

Expli-

caţia D C D C1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

• Registrul „Cartea-mare”este un document contabil obliga-toriu în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistr ările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situaţiafiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoareşi soldurile finale.

Formularele folosite drept registru „Cartea-mare” pot îmbr ăca diverse forme, cum ar fi: fişe de cont pentru operaţiuni diverse, fişe de cont şah sau pe conturi corespondente, forma „Cartea-mare”centralizatoare.

a) Fişe de cont pentru operaţiuni diverse (tabelul 3.2).Tabelul 3.2

Unitatea.............Simbol cont Pag.FIŞA DE CONT

ContulDocumen

t RulajData Felu

l Nr.Explicaţii

Simbolcont

cores- pondent

Debitor Creditor

D/C Sold

b) Fişe de contşah sau pe conturi corespondente (tabelul 3.3.):Tabelul 3.3

Unitatea...............

Simbolcont

Pag.CARTEA MARE (ŞAH)

Denumirea contuluiDebit

Credit

Conturi corespondente Nr. dinregistrul jurnal

Dataoperaţiei Suma

c) Forma „Cartea-mare” centralizatoare (tabelul 3.4.):Tabelul 3.4

Unitatea ..................Cartea-mare

CONTULConturi corespondente

creditoareTotalrulaj

debitor

Totalrulaj

creditor Sold

LunileCont... jurnal

Cont... jurnal

Cont... jurnal

Cont... jurnal La 1 ianuarie D C

IanuarieFebruarie

MartieTOTAL

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 25/41

TRIM. I

Octombrie NoiembrieDecembrieTOTAL

GENERAL

Tipurile de registre prezentate se folosesc în cadrul tuturor tehnicilor de prelucrareşi înregistrare adatelor. Ceea ce diferenţiază un registru de altul, în condiţiile folosirii unor tehnici de prelucrare diferite, esteforma pe care o îmbracă, conţinutul r ămânând acelaşi.

• Registrul-inventareste documentul contabil în care se înregistrează toate elementele de activşi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în Registrul-inventar au la bază listele de inventariere sau altedocumente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.

Registrul-inventar cuprinde două păr ţi: listele de inventariereşi recapitulaţia inventarului. În cadrulrecapitulaţiei, datele preluate din listele de inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activşi pasiv.

Modelul Registrului-inventar se prezintă astfel (tabelul 3.5):

Tabelul 3.5Registrul inventarUnitatea..................

Valoarea Diferenţe din evaluare(de înregistrat) Nr.

crt.Recapitulaţiaelementelor inventariate Contab

ilă De

inventar Valoare Cauzediferenţe

1 2 3 4 5 6

3.4. Documentele contabile de sinteză Pentru ca datele contabilităţii să poată fi folosite în mod eficient în procesul de conducere, pentru

luarea celor mai bune decizii manageriale, se impun centralizareaşi sintetizarea lor periodică. Acestei cerinţede centralizareşi sintetizare îi corespund documentele conta-bile de sinteză (situaţiile financiare sau conturileanuale).

Documentele contabile de sinteză cuprind:• Bilanţul• Contul de profitşi pierdere• Note explicative

Teme de reflec ţ ie şi control 1. Clasificarea documentelor 2. Structura documentelor de evidenţă economică 3. Documentele contabile cuprinse în fluxul contabil de înregistrareşi prelucrare a datelor 4. Registrele contabile5. Verificarea documentelor

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 26/41

Capitolul IVEVALUAREA

4.1. Noţiunea şi principiile evaluării în contabilitate

Evaluarea este un procedeu al metodei contabilităţii care asigur ă exprimarea valorică acomponentelor patrimoniului. Aceasta constă în cuantificareaşi măsurarea, în unităţi monetare, a mărimiimijloacelor materiale, a creanţelor, plasamentelor, angajamentelor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.

Evaluarea are în vedere următoarele componente: obiectul evaluării, etalonul monetar ca unitate demăsur ă şi preţul.

Obiectul evaluă rii îl constituie structurile proprii patrimoniuluişi anume: activele, pasivele,cheltuielile, veniturile, rezultatele, precumşi operaţiile economiceşi financiare privind circuitul acestor structuri.

Etalonul monetar se identifică cu banii, în funcţia lor de măsur ă a valorii. În mod concret,funcţia banilor ca unitate de măsur ă a valorii se realizează prin semnul monetar propriu fiecărei ţări. ÎnRomânia, moneda de referinţă este leul.

Pre ţ ul este rezultatul măsur ării şi compar ării obiectului evaluat cu banul, în calitatea sa de

unitate de măsur ă a valorii. Prin intermediul banului, valoarea elementelor patrimoniale se exprimă ca preţ. Astfel, preţul reprezintă un raport între valorile economice supuse evaluării şi bani ca măsur ă avalorii.

Se măsoar ă astfel mărimea puterii de cumpărare disponibile banului pentru a obţine bunuri, lucr ări şiservicii.

În activitatea unei entităţi patrimoniale pot exista mai multe momente în care se impune evaluarea patrimoniului. De exemplu, ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social, însituaţiile de modificare a raportului de schimb al monedei naţionale etc.

Principiile evaluă rii în contabilitate Principiul stabilirii obiectului evaluă rii. Potrivit acestui principiu, cazuistica evaluării se diferenţiază

pe categorii de bunuri. Astfel, se vor evalua diferit imobilizările corporale, care sunt evaluate după metoda analitică, individual, pe fiecare fel de imobilizare în parte, faţă de evaluarea activelor

circulante materiale, la care se impune metoda sintetică, ce presupune gruparea mijloacelor cucaracteristici asemănătoare şi estimarea lor o singur ă dată. De asemenea, în mod diferit se pune problema evaluării bunurilor materiale ce se vând ter ţilor, la care cuantificareaşi exprimarea bănească se realizează prin intermediul preţurilor, faţă de bunurile aflate în cadrul fluxurilor interne,unde evaluarea se realizează prin intermediul costurilor.

Principiul evaluă rii elementelor patrimoniale la un pre ţ care să exprime valoarea lor real ă . Acest principiu, se întâlneşte în mod frecvent în contabilitate, în cadrul lucr ărilor de întocmire a situaţiilor financiare.

Principiul pruden ţ ei. Privit prin prisma evaluării, acest principiu impune estimarea cu precauţie aelementelor patrimoniale, astfel încât să se prevină supraevaluarea activelor şi a veniturilor,respectiv, subevaluarea pasivelor şi a cheltuielilor. În felul acesta, se evită stabilirea nejustificată derezultate financiare supradimensionate, care pot să genereze o decapitalizare a întreprinderii, prinsarcini fiscale marişi distribuirea de dividende fictive.

Principiul alegerii formei de evaluare corespunză toare scopului urmă rit. În spiritul acestui principiu,dacă scopul evaluării este numai de a determina mărirea reală a patrimoniului se vor utiliza preţurileefective, iar dacă scopul evaluării este urmărirea abaterilor preţurilor efective de la cele standard seimpune utilizarea unor preţuri constante.

Principiul costului istoricconstă în evaluarea elementelor patrimoniale la costul de origine sau de intrare,stabilit pe baza documentelor justificative. Opţiunea pentru costul istoric, ca principiu al evaluării, seîntemeiază pe raţionamentul că acesta este singurul cost care are la bază documente justificativeşi are,deci, un caracter verificabil.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 27/41

Costul istoric reflectă valoarea reală a elementelor patrimoniale la data intr ării lor în gestiuneaîntreprinderii. Ulterior, orice schimbare semnificativă în valoarea bunurilor tinde să transforme costul istoricîntr-o mărime variabilă, în scopul luării deciziilor. De aceea, în practică, costul istoric nu este aplicat înforma sa pur ă. Astfel, cu ocazia întocmirii bilanţului, pe baza datelor inventarierii, se produc unele derogăride la acest principiu, cum ar fi:

lichidităţile în devize, creanţele şi datoriile în valută se evaluează la cursul de schimb alvalutei din ultima zi a anului;

în cazul stocurilor, atunci când este cazul, costul istoric este înlocuit cu preţul activelor depreciate; imobilizările sunt, în general, evaluate la costul istoric diminuat cu amortismentele calculate,iar în unele cazuri sunt reevaluate;

în unele cazuri, se impune necesitatea de a înregistra riscul de nerecuperare a creanţelor. Principiul stabilit ăţ ii unit ăţ ii monetare. În contabilitate, etalonul monetar ales ca unitate de măsur ă a

elementelor patrimoniale are un caracter instabil, determinat de variaţia puterii de cumpărare amonedeişi a preţurilor. Pentru a depăşi această limită, moneda, ca unitate de măsur ă a valorii, esteconsiderată o constantă. În plan teoretic41, s-au întreprins multe eforturi în căutarea unei unităţi demăsur ă stabile, care să se poată substitui etalonului monetar. Aceste demersuri au r ămas f ăr ă rezultatşi în consecinţă, unitatea de măsur ă r ămâne în continuare cea monetar ă, căreia i se atribuie calitateade stabilitate.

În teoriaşi practica de contabilitate42 s-au conturat treicriterii de evaluare:

1. Valoarea de utilitateconsider ă că valoarea reprezintă costul f ăcut pentru a achiziţiona un bun, sauobţinut dacă am utiliza noi bunul, sau obţinut de noi dacă am vinde bunul. Valoarea de utilitate maieste cunoscută şi sub denumirea devaloare just ă (reală, corectă), care reprezintă valoarearecunoscută pe piaţă în cadrul tranzacţiilor directe.

2. Valoarea pe pia ţă este folosită în cadrul tranzacţiilor directeşi reprezintă preţul care poate fi obţinutsau plătit pe o piaţă activă, dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:

activele de pe piaţă sunt relativ omogene; se găsesc pe piaţă suficiente active tranzacţionate astfel încât pot fi găsiţi potenţiali

cumpăr ătorişi vânzători; preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de către public.

3. Timpul vizează momentul plasării evaluării în trecut, prezent sau viitor. Evaluarea tranzacţiilor şi aevenimentelor se efectuează la timpul prezentşi se bazează la intrare pe costul istoric, iar la ieşire pe preţul de vânzare. În afara categoriilor de valori prezentate mai sus, IAS-urile utilizează şi altele cum sunt:• Valoarea actualizat ă ca formă estimată a valorii viitoarelor fluxuri nete de numerar în desf ăşurarea normală

a activităţii;• Valoarea actualizat ă a unei datoriica formă echivalentă plăţilor aşteptate în viitor necesare pentru a stingeobligaţia rezultată dintr-o prestaţie sau bun primit;• Valoarea de înregistrare sau contabil ă este valoarea la care un activ este inclus în bilanţ după scădereaamortizării acumulateşi a pierderilor acumulate din depreciere;• Valoarea realizabil ă sau de decontare a unei datoriieste o valoare neactualizată în numerar sau înechivalente de numerar aşteptate a fi plătite pentru a achita datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor;• Valoarea realizabil ă este valoarea în numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor;• Valoarea realizabil ă net ă reprezintă preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursuldesf ăşur ării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunuluişi a costurilor necesare vânzării;• Valoarea recuperabil ă este suma maximă dintre preţul net de vânzareşi valoarea sa utilă. Sau, suma pecare întreprinderea se aşteaptă să o recupereze din utilizarea viitoare a unui activ, inclusiv valoarea sareziduală în momentul înstr ăinării;• Valoarea rezidual ă este valoarea netă pe care o întreprindere se aşteaptă să o obţină pentru un activ lasfâr şitul duratei utile de viaţă a acestuia după scăderea costurilor aşteptate la cedare;

41 Ristea, M.; Călin, O. – Bazele contabilit ăţ ii, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, p. 229.42 Ristea, M.; Călin, O. – Bazele contabilit ăţ ii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 160.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 28/41

• Valoarea reevaluat ă a unui activ reprezintă valoarea reală a unui activ la data reevaluării mai puţinamortizarea ulterioar ă acumulată;

• Valoarea ajustat ă , este valoarea diminuată a activelor care s-au depreciat. Ea se estimează în funcţiede intenţia întreprinderii de a păstra activul în scopul utilizării sau nu în producţie.

4.2. Formele evaluării patrimoniului în contabilitate

Evaluarea în contabilitate, se efectuează în mod curent, pentru reflectarea evenimentelor şi atranzacţiilor care au loc în cursul perioadei de gestiuneşi care modifică mărimea valorică a elementelor patrimoniale, câtşi în mod periodic, cu ocazia inventarierii elementelor patrimonialeşi a elabor ăriidocumentelor contabile de sinteză. Astfel, evaluarea se realizează în toate momentele rotaţiei capitalului, precumşi în momentele de raportareşi analiză a situaţiei financiareşi a rezultatelor obţinute.

Momentele evaluării sunt: evaluarea la intrare sau la prima înregistrare, evaluarea la ieşirea din patrimoniu a elementelor patrimoniale, evaluarea la inventariereşi evaluarea la bilanţ.

I. Evaluarea la data intrării în întreprindere (sau la prima înregistrare în contabilitate) a bunurilor are la bază valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:

a) la cost de achizi ţ ie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros (pe baza contractelor de vânzare-cumpărare). Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de importşi alte taxe (cuexcepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de

transport, manipulareşi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective, minusreducerile comerciale primite (rabaturi, remizeşi risturne); b) lacost de produc ţ ie - pentru bunurile produse în entitate. Costul de producţie sau de prelucrare al

stocurilor, precumşi costul de producţie al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producţiei, şianume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoper ă directă şi alte cheltuielidirecte de producţie, precumşi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora;

c) lavaloarea de aport , stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;d) lavaloarea just ă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit. Prin valoare justă se înţelege suma pentru

care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între păr ţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţiicu preţul determinat obiectiv.

Faţă de costurile prezentate, în evaluare intervinşi unele cazuri particulare: Pentru titlurile de valoare, valoarea de achiziţie este egală cu preţul de cumpărare la care

acestea au fost dobândite. Cheltuielile accesorii se exclud din valoarea de achiziţie (costulde achiziţie), ele fiind înscrise direct în cheltuielile de exploatare ale exerciţiului; Crean ţ ele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală, egală cu suma de lichidităţi sau

echivalente de lichidităţi ce se vor încasa, respectiv plăti, în schimbul lor; Cheltuielile şi veniturilese evaluează prin asocierea acestora cu elementele de activşi pasiv cu

care intr ă în corespondenţă. Astfel, cheltuielile sunt evaluate, după caz, ca o creştere a pasivului (în cazul angajamentelor) sau ca o diminuare de activ (în cazul consumurilor stocate)Veniturile sunt evaluate, după caz, în acelaşi timp, ca o creştere de activ (deci, cu valoareacreanţei sau lichidităţii, în cazul vânzărilor, şi costul de producţie al stocurilor sauimobilizărilor) sau ca o diminuare de pasiv.

Bunurile intrate, exprimate în monedă str ăină, sunt evaluate în lei la cursul zilei atunci când a avut locintrarea acestora.

II. Evaluarea la ieşirea din unitate (la data încetării recunoaşterii în contabilitate)se face, în principiu, la valoarea de intrare (valoarea contabilă sau valoarea la cost istoric).

Dacă bunurile similare de natura stocurilor sau titlurilor de valoare au valori de intrare diferiteşi nuexistă posibilitatea identificării valorii lor de intrare, evaluarea la ieşirea din patrimoniu se poate faceutilizând una din metodele:

• metoda costului mediu ponderat (CMP);• metoda primului lot intrat – primului lot ieşit (FIFO43);• metoda ultimului lot intrat – primului lot ieşit (LIFO44);

43 FIFO – abreviere din engleză First In First Out44 LIFO - abreviere din engleză Last In First Out

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 29/41

Alegerea uneia sau alteia dintre aceste metode se face în funcţie de interesele economice, financiare saufiscale ale unităţii patrimoniale. Decizia apar ţine agentului economic, criteriul de alegere fiind relevanţa şievaluarea credibilă.

Într-o economie hiperinflaţionistă, spre exemplu, se recomandă utilizarea metodei LIFO. Aceastaasigur ă o estimare apropiată de realitate a rezultatului obţinut.

III. Evaluarea cu ocazia inventarieriiare loc în momentul inventarierii elementelor patrimoniale, cel puţin o dată pe an, când se constată faptic existenţa valorii activelor şi pasivelor patrimoniului.

Valoarea atribuită elementelor patrimoniale inventariate poartă denumirea devaloare de inventar .Aceasta este expresia valorii actualeşi se estimează în funcţie de preţul pieţei, utilitatea bunului în unitate,starea (gradul de uzur ă) şi amplasamentul acestuia. Tocmai de aceea, în unele lucr ări de specialitate, valoareade inventar o mai regăsimşi sub denumirea devaloare de întrebuin ţ are.

Pentru stabilirea valorii de inventar se utilizează anumite referinţe, cum ar fi: preţurile de piaţă, indiciigeneralişi specifici de preţuri.

În raport cu naturaşi caracteristicile unor elemente patrimoniale, valoarea de inventar capătă unelesemnificaţii concrete, astfel:

pentru imobilizările necorporale, valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă de intrareminus amortizarea cumulată;

pentru stocuri, valoarea de inventar este egală cu valoarea ultimului lot intrat în stoc; valoarea de inventar a creanţelor şi a datoriilor, exclusiv TVA deductibilă, este egală cu termenii

clauzelor din contract (dobânzi sau disconturi); pentru lichidităţile în valută, creanţe sau datorii exprimate în valută, valoarea de inventar se

stabileşte în funcţie de cursul de schimb existent la sfâr şitul exerciţiului financiar; pentru efectele comerciale negociate public, precumşi pentru titlurile imobilizateşi titlurile de

plasament, valoarea de inventar se stabileşte în funcţie de cotaţia de pe piaţă de la sfâr şitulexerciţiului financiar;

valoarea de inventar a disponibilităţilor băneşti este egală cu valoarea contabilă de intrare; valoarea de inventar a creanţelor şi datoriilor incerteşi în litigiu se stabileşte în funcţie de valoarea

lor probabilă de încasat, respectiv de plată.IV. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar. Pornind de la valoarea contabilă (de intrare sau la

cost istoric)şi de la valoarea de inventar, aplicând principiul prudenţei, putem stabili valoarea la bilanţ aelementelor patrimoniale. Aceasta presupune compararea valorii contabile cu valoarea de inventar şireţinerea în evaluare a uneia dintre următoarele valori:

În cazul elementelor patrimoniale de activ, diferenţele constatate în plus, între valoarea de inventar şivaloarea contabilă, nu se înregistrează în contabilitate, elementul patrimonial menţinându-se lavaloarea lui de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se înregistrează pe seama cheltuielilor, prin intermediul amortizărilor (în cazul activelor amortizabile,deoarece deprecierea este ireversibilă) şi pe calea provizioanelor pentru deprecieri, în cazul activelor neamortizabile (deoarece deprecierea este reversibilă).

În cazul elementelor de pasiv, diferenţele constatate în minus, între valoarea de inventar şi valoareacontabilă, nu se înregistrează în contabilitate, acestea menţinându-se la valoarea de intrare.Diferenţele constatate în plus se înregistrează în contabilitate pe seama cheltuielilor prin constituireade provizioane pentru creşteri reversibile privind valoarea pasivelor.

Teme de reflec ţ ie şi control

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea evaluării în contabilitate?

2.

Care sunt principiile evaluării în contabilitate?3. Câte criterii de evaluare cunoaşteţi?4. Care sunt formele evaluării patrimoniului în contabilitate?

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 30/41

Capitolul VCONTUL – INSTRUMENT DE ÎNREGISTRARE,

CALCULŞI CONTROL

4.1.Definirea şi rolul contului

Într-o accepţiune generală, contul este procedeul specific metodei contabilităţii, cu ajutorul căruia sereflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial în parte, ca urmare a modificărilor produse detranzacţiile ce au loc în întreprindere într-o perioadă de gestiune.

În acest scop, pentru fiecare element patrimonial se deschide câte un cont distinct în contabilitatecurentă, cu ajutorul căruia se înregistrează, pe bază de documenteşi în etalon valoric, existentul la începutul perioadei de gestiune al elementului pentru care s-a deschis contul, modificările survenite în cadrul acestuielement, generate de tranzacţiile din timpul perioadei de gestiune, determinându-seşi existentul final dincadrul elementului patrimonial respectiv.

Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic, determinat de însuşiconţinutul economic al elementului patrimonial respectivşi care poate să reprezinte:

un mijloc economic, ca, de exemplu: terenuri, construcţii, mijloace de transport, materii prime,mărfuri etc.;

un proces economic, pentru a cărui desf ăşurare se consumă mijloace economice, ca, de exemplu:aprovizionarea cu materii prime, materiale consumabile etc.; fabricarea de produse, executarea de lucr ări, prestarea de servicii; desfacerea de produse, semifabricate, mărfuri etc.;

o sursă sau o grupă de surse de finanţare, în funcţie de modul de procurare a mijloacelor economice,cum ar fi: capital social, rezerve, credite bancare, furnizori etc.;

un rezultat financiar, care se prezintă sub formă de profit sau pierdere, evidenţiate de genurile deactivităţi care le generează (de exploatare, financiar ă, excepţională).

De remarcat este că, pentru anumite elemente patrimoniale, cum ar fi, de exemplu, stocurile, laînregistrarea în conturi a acestora se utilizează, alături de etalonul valoric,şi etalonul natural.

4.2.Tr ăsături specifice conturilor

1) Înregistrarea prin cont a situaţiei şi mişcării patrimoniului se face în expresie valorică, prin folosireaetalonului monetar, iar pentru bunurile materiale,şi a etalonului natural. Definit prin această prismă, contul reprezint ă un model de eviden ţă şi calcul în expresie valorică .

2) Pentru a delimita în timp situaţia şi mişcarea elementelor patrimoniale, înregistrarea prin cont seefectuează în ordine cronologică. Deci, contul este un model de înregistrare cronologică a evolu ţ iei patrimoniului.

3) Contul reprezint ă un model de individualizare şi grupare a situa ţ iei şi mi şcării elementelor patrimoniale.

Individualizarea elementelor patrimoniale se face în funcţie de tr ăsăturile lor specifice, iar gruparea, înraport de caracteristicile lor comune

De exemplu,cu ajutorul contuluiMaterii primese evidenţiază, într-o formă distinctă, şi se grupează toatestocurile de materii prime existente în gestiunea unei întreprinderi, precumşi operaţiile economice privindintr ările şi ieşirile de materii prime. Gruparea elementelor înregistrate se face începând cu treapta cea maianalitică şi se continuă cu diverse trepte de sintetizare.

4) Contul constituie un model de sistematizare a existen ţ elor şi modificărilor de sens contrar , intervenite în masa elementelor patrimoniale înregistrate.Pentru a înregistra, calculaşi controla existentulşi modificările de sens contrar (creşteri, micşor ări) ale

fiecărui element patrimonial, pe o anumită perioadă de timp, vom folosi instrumentul denumitcont. Dinacest punct de vedere, forma contului este cea bilanţier ă, adică a unui tablou cu două serii de calcule: stareainiţială şi creşterile, pe de o parte, micşor ărileşi starea finală, pe de altă parte.

Schematic,forma bilanţieră a contului poate fi imaginată sub forma litereiT, care indică posibilitatea practică de separareşi înregistrare, într-o parte, a creşterilor pe măsur ă ce acestea au locşi, în partea opusă, a micşor ărilor, care, de asemenea, se adună pe măsur ă ce au loc în cursul exerciţiului financiar,ca în figura de mai jos:

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 31/41

Contul „x”

• SITUAŢIA INIŢIALĂ • MICŞOR ĂRI• CREŞTERI • SITUAŢIA FINALĂ

Contul „y”

• MICŞOR ĂRI • SITUAŢIA INIŢIALĂ • SITUAŢIA FINALĂ • CREŞTERI

În aceste condiţii, ecuaţia proprie contului este de forma:

Situaţia iniţială + Creşteri = Micşorări + Situaţia finală

Forma bilanţier ă a contului a fost determinată şi de necesităţi informative. Alături de furnizarea deinformaţii cu privire la naturaşi mărimea elementelor patrimoniale, contul a fost conceputşi din necesitateacunoaşterii distincte a modificărilor de sens contrar intervenite în masa acestor elemente. Fiecare categoriede modificare, creştere sau micşorare reprezintă un indicator contabil cu o anumită semnificaţie în procesulde cunoaştere şi gestiune. De exemplu, pentru contul „Materii prime”, creşterile reprezintă intr ările dematerii prime, iar micşor ările, ieşirile de materii prime.

Consecinţă a acestei forme a contului, orice scădere se face tot prin adunare. Pentru a scădea o mărimeîn cadrul contului, ea trebuie trecută în partea opusă celei unde seţine pentru adunare.

Pe lângă forma bilaterală (bilanţier ă) a contului, în activitatea practică există şi alte forme de prezentarea contului, cum ar fi: forma unilaterală, formaşah, forma contului cu duble valori etc.

Forma unilaterală a contului se caracterizează prin aceea că într-o parte a contului există osingur ă serie de coloane pentru numărul curent, dataşi explicaţia operaţiei economice sau financiare care seînregistrează, indiferent dacă sunt creşteri sau micşor ări, iar coloanele de sume debitoare, sume creditoareşide sold sunt alăturate.

Modelul unei astfel de forme de prezentare este redat în continuare:Contul „Materii prime”SumeNr

.crt.

Data Explicaţia Debitoare

Creditoare

Sold(debitor)

1. 5.I.06 Sold iniţial - - 1.100.000

2. 7.I.06 Furnizori 1.000.000 - 2.100.00

3. 9.I.06Cheltuieli cumateriile prime

- 1.300.000 800.000

4. 12.I.06 Furnizori 500.000 - 1.300.000

5. 15.I.06 Cheltuieli cumateriile prime

- 700.000 600.000

În această formă a contului, soldul se stabileşte după fiecare operaţie economică sau financiar ă înregistrată.

Forma şah a contului se caracterizează prin aceea că atât pentru debit, câtşi pentru credit sedeschide câte o fişă distinctă, în care debitul apare în corespondenţă cu conturile creditoare, iar creditul, încorespondenţă cu conturile debitoare.

Forma contului cu duble valorise caracterizează prin aceea că, indiferent de modelul sub carese prezintă contul respectiv (bilateral, unilateral,şah etc.), acesta are coloane pentru înscrierea sumelor atât

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 32/41

în moneda naţională, cât şi în monedă str ăină. Astfel de conturi se folosesc de către întreprinderile cuactivitate de comer ţ exterior.

5) O altă tr ăsătur ă specifică a contului este aceea că el constituie un model de calcul al mărimii situa ţ iei sau st ării şi mi şcărilor intervenite în masa bunurilor economice, surselor de finan ţ are,cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor.

Sintetizând tr ăsăturile prezentate mai sus cu privire la cont, acesta poate fi definit ca un model deînregistrare cronologică, grupare, sistematizareşi calcul în expresie valorică şi, uneori,şi cantitativ, asituaţiei şi mişcării elementelor patrimoniale.

4.3.Structura contului

Elementele care definesc structura contului sunt: titlul sau denumirea contului; debitulşi creditulcontului; mişcarea sau rulajul contului; totalul sumelor (debitoare sau creditoare); soldul contului; explicaţiadescriptivă a tranzacţiilor înregistrate în cont.

1) Titlul (denumirea)şi simbolul contului Titlul contului exprimă conţinutul economic al elementului a cărui evidenţă se ţine cu ajutorul contului

respectiv. De exemplu, contul asociat clienţilor poartă denumirea de „Clienţi”; contul asociat materiilor prime poartă denumirea „Materii prime” etc.

Titlurile conturilor sunt însoţite şi de simbolurile cifrice corespunzătoare. Exemplu: 101Capital,212 Construc ţ ii, 371M ă rfuri,401Furnizori, 411Clien ţ i, 121Profit şi pierdereetc.

2) Debitul şi creditul contuluireprezintă denumirile celor două păr ţi opuse ale acestuia ce permitsepararea celor două tipuri de modificări (creşteri şi micşor ări), pe care le determină operaţiile economiceşifinanciare ce se înregistrează cu ajutorul conturilor.

Convenţional, s-a stabilit ca partea stângă a contului să poarte denumirea dedebit, iar partea dreaptă,de credit. Sumele trecute în partea stângă a contului se numescdebitoare, iar cele din partea dreaptă,creditoare.

A debitaun cont înseamnă a înregistra o sumă în partea stângă a contului. Analog,a credita un contînseamnă a înregistra o sumă în partea dreaptă a contului. Acesta este singurul sens dat în contabilitateverbelor a debita şi a credita.

În munca practică de contabilitate, cele două păr ţi opuse ale contului, debitulşi creditul, se abreviază cu D, respectivC.

3) Rulajul contuluireprezintă mişcarea sau totalul sumelor înregistrate într-o perioadă de gestiune îndebitul sau creditul unui cont, ca urmare a măririlor şi micşor ărilor determinate de tranzacţiile (evenimentele)ce se produc în volumulşi structura elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. Acestaeste de două feluri: rulaj debitor şi rulaj creditor.

Rulajul debitor (abreviat, de regulă, cu RD) reprezintă totalitatea înregistr ărilor efectuate îndebitul unui cont într-o perioadă de gestiune.

Rulajul creditor (abreviat, de regulă, cuRC) reprezintă totalitatea înregistr ărilor efectuate încreditul unui cont într-o perioadă de gestiune.

4) Total sume Totalul sumelor unui cont este de două feluri: Total sume debitoare(abreviat, de regulă, cuTSD). Se obţine prin adunarea tuturor sumelor

înregistrate în debitul contului. Total sume creditoare( abreviat, de regulă, cu TSC ). Se obţine prin adunarea tuturor

sumelor înregistrate în creditul contului. Totalul sumelor cuprinde existentul iniţial şi rulajul elementului patrimonial urmărit cu ajutorul contului.

5) Soldul contuluiexprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial urmărit cuajutorul contului respectiv.

Soldul contului se stabileşte ca diferenţă între totalul sumelor debitoareşi totalul sumelor creditoare, preluând semnul totalului mai mare.

Astfel:

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 33/41

Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare, contul prezintă sold debitor (SD).

În situaţia inversă, când totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor debitoare, contul prezintă sold creditor (SC).

Atunci când totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, soldul acestuiaeste zero, deci, contul nu mai prezintă soldşi poartă denumirea decont soldat sau balansat.

Prin urmare, soldul contului se stabileşte pe baza relaţiilor:

1. TSD – TSC = SD, când TSD>

TSC2. TSC – TSD = SC, când TSC> TSD3. TSD – TSC = 0, când TSD = TSC

Soldul stabilit în ultima zi a perioadei de gestiune se numeşte sold final (Sf) şi apare casold iniţial (Si) la începutul perioadei de gestiune următoare.

La sfâr şitul exerciţiului financiar, cu ocazia întocmirii lucr ărilor contabile de sinteză, conturile seînchid. Aceasta presupune trecerea soldului lor final în partea opusă aceleia din care a provenit, adică în partea cu totalul sumelor mai mic, astfel încât, adunat la acest total, cele două păr ţi ale contului să se afle înechilibru. Astfel, contul care are sold final debitor (Sfd) se închide prin trecerea acestuia în credit, unde seadună la totalul sumelor creditoare, iar rezultatul trebuie să fie egal cu totalul sumelor debitoare. Contul careare sold final creditor (Sfc) se închide prin trecerea acestuia în debit, unde se adună la totalul sumelor debitoare, rezultatul fiind egal cu totalul sumelor creditoare.

6)Explicaţia tranzacţiilor înregistrate în contare drept scop cunoaşterea anumitor date în legătur ă cu operaţiarespectivă, în vederea identificării ei cu uşurinţă, a înţelegerii sensuluişi conţinutului acesteia. După forma de prezentare, distingem: explicaţie descriptivă şi explicaţie contabilă.

Explica ţ ia descriptivă constă în explicarea pe scurt a operaţiei economice sau financiare cuindicarea documentului justificativ care a stat la baza operaţiei şi a datei în care a avut loc;

Explica ţ ia contabil ă constă în indicarea debitului sau creditului contului utilizat laînregistrarea operaţiei respective, precumşi a denumirii celuilalt cont corespondent ce participă laînregistrarea operaţiei, potrivit cerinţelor dublei înregistr ări.

4.4.Reguli de func ţ ionare a conturilor

Condiţia de bază privind înregistrarea corectă a operaţiilor, evenimentelor, tranzacţiilor în conturi oconstituie cunoaşterea regulilor de funcţionare a acestora.

Pentru stabilirea regulilor de funcţionare a conturilor se ia ca punct de plecare patrimoniul, custructurile sale de activşi pasiv (active, datorii, capitaluri)şi cele două principii de bază ale contabilităţii:dubla reprezentareşi dubla înregistrare.

Anterior s-a ar ătat că activele sunt dispuse în partea stângă a patrimoniului. Astfel, activele pot fi gânditeca pă r ţ i de stânga,iar pasivele pot fi gândite ca pă r ţ i de dreapta.Poziţia opusă a celor două categorii al patrimoniului (activşi pasiv) face ca regulile de funcţionare a celor două feluri de conturi să fie de sens opus,dup[ cum urmează:

1) Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debitaşi se debitează cu existenţele de activ,iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se creditaşi se creditează cu existenţele de pasiv.

2) Conturile de activ se mai debitează cu majorările, creşterile elementelor patrimoniale de activ,iar conturile de pasiv se mai creditează cu majorările, creşterile elementelor patrimoniale de pasiv.

3) Conturile de activ se creditează cu micşorările, diminuările elementelor patrimoniale de activ, iarconturile de pasiv se debitează cu micşorările, diminuările elementelor patrimoniale de pasiv.

4) Conturile de activ prezintă întotdeauna sold final debitor sau sunt soldate, iar conturile depasiv prezintă întotdeauna sold final creditor sau sunt soldate.

Dacă avem în vedere împăr ţirea conturilor în conturi de activşi conturi de pasiv, cele patru reguli defuncţionare a conturilor pot fi reduse la numai două, şi anume:

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 34/41

I. Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita,şi se debitează cu existentul iniţial şi cucreşterile (majorările, intrările) elementelor patrimoniale de activ, se creditează cu micşorările(diminuările, ieşirile) de activşi prezintă sold final debitor sau sunt soldate.

II. Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita,şi se creditează cu existentul iniţial depasivşi cu creşterile (majorările, intrările) de activ, se debitează cu micşorările (diminuările, ieşirile) depasivşi prezintă sold final creditor sau sunt soldate.

Aşa cum se poate observa, conţinutul economic diametral opus al conturilor de activşi de pasivdetermină şi caracterul opus al regulilor de funcţionare.

Schematic, regulile de funcţionare a conturilor se prezintă astfel:Conturi de activ Conturi de pasiv

D C D CExistentul deactiv

Existentul de pasiv

Major ări de activ Micşor ări deactiv

Micşor ări deasiv

Major ări de pasiv

Sold final debitor Sold finalcreditor

Având în vedere soldul pe care îl prezintă la un moment dat, conturile sunt de două feluri: conturimonofuncţionaleşi conturi bifuncţionale.

Conturile monofunc ţ ionale sunt acelea care, la sfâr şitul perioadei de gestiune, prezintă unsingur fel de sold, fie numai debitor, fie numai creditor. Acestea funcţionează, deci, fie numai după regula defuncţionare a conturilor de activ, fie numai după regula de funcţionare a conturilor de pasiv. Ele sunt, deci,întotdeauna, numai conturi de activ sau numai conturi de pasiv.

Conturile bifunc ţ ionale sunt acele conturi care pot prezenta, la un moment dat, fie solddebitor, fie sold creditor. Acestea funcţionează în anumite cazuri după regula de funcţionare a conturilor deactiv, iar în altele, după aceea a conturilor de pasiv

4.5.Planul de conturi general

Planul de conturi generalreprezintă matricea întregului sistem de conturi, în cadrul căreia fiecarecont este delimitat printr-o denumireşi un simbol cifric, fiind încadrat într-o clasă şi grupă, în raport cu unanumit criteriu de clasificare. În acelaşi timp, prin planul de conturi se definesc, pentru fiecare cont sintetic,conţinutul economic, funcţia contabilă şi corespondenţa cu alte conturi.

Codificarea sau simbolizarea cifrică a conturilorare la bază sistemul zecimal de codificare, potrivitcăruia conturile folosite într-un sector de activitate al economiei naţionale se împart în nouă clase, fiecareclasă poate cuprinde maximum 9 grupe de conturi, fiecare grupă poate cuprinde 9 conturi sintetice de gradulI, fiecare cont sintetic de gradul I se poate desf ăşura pe 9 conturi sintetice de gradul II sau subconturi, fiecarecont sintetic de gradul II se poate desf ăşura pe 9 conturi de gradul III etc., în funcţie de necesităţile dedetaliere a informaţiilor furnizate de conturi.

Clasele de conturisunt simbolizate cu o singur ă cifr ă, de la 0 la 9. Planul de conturi cuprinde 9 clase,astfel:

Clasa 1 – Conturi de capitaluriClasa 2 – Conturi de active imobilizateClasa 3 – Conturi de stocurişi producţie în curs de execuţieClasa 4 – Conturi de ter ţiClasa 5 – Conturi de trezorerieClasa 6 – Conturi de cheltuieliClasa 7 – Conturi de venituriClasa 8 – Conturi specialeClasa 9 – Conturi de gestiuneGrupele de conturidin cadrul fiecărei clase sunt simbolizate cu două cifre: prima cifr ă reprezintă simbolul

clasei, iar a doua, simbolul grupei.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 35/41

Conturile sinteticesunt simbolizate cu trei cifre, primele două cifre reprezentând simbolul grupeişi atreia cifr ă reprezentând simbo-lul contului sintetic de gradul I.

Subconturilesunt simbolizate cu patru cifre, primele 3 cifre reprezentând simbolul contului sintetic,iar a patra cifr ă reprezentând simbolul subcontului.

Schema de simbolizare a conturilor se prezintă astfel:

Astfel, conturile care fac parte din aceeaşi clasă sunt recunoscute după cifra iniţială, grupele suntrecunoscute prin a doua cifr ă a simbolului, conturile sintetice după cifra a treia, iar subconturile după a patracifr ă a simbolului.

De exemplu, clasa conturilor de capitaluri a primit simbolul 1. Prima grupă din clasa 1 a primitsimbolul 0, prin urmare grupa 10 a fost denumită Capital şi rezerve. Primul cont sintetic a primit simbo-lul1, prin urmare contul 101 a fost numitCapital . Primul subcont (cont sintetic de gradul doi) a primit simbolul1, prin urmare subcontul 1011 a fost numitCapital subscris nevărsat . Astfel, identificarea contului sinteticde gradul doi,Capital subscris nevă rsat, se va face prin următorul codşi următoarea denumire:1011Capital subscris nevărsat .

4.6.Dubla înregistrare şi coresponden ţ a conturilor

După cum s-a menţionat, operaţiile economiceşi financiare, consemnate în momentul efectuării lor îndocumente justificative, produc modificări în structura elementelor existente la un moment dat în patrimoniu.

Întrucât elementelor patrimoniale le corespund în contabilitatea curentă conturile, aceasta înseamnă că reflectarea operaţiilor respective în contabilitatea curentă se va face cu ajutorul a cel puţin două conturi, fiede activ, fie de pasiv, fie unul de activşi celălalt de pasiv. Deci, orice tranzacţie ce provoacă o dublă modificare în patrimoniu se va reflecta în contabilitatea curentă printr-o dublă înregistrare în conturi,concomitentşi cu aceeaşi sumă.

Rezultă că dubla înregistrare const ă în înregistrarea concomitent ă şi cu aceea şi sumă a unei opera ţ ii economice sau financiare în două conturi, şi anume, în debitul unui cont şi în creditul altui cont.

Exemplu:

5121 = 5191 1.000.000 leiConturi la bă nci în lei Credite bancare pe termen scurt

Înregistrarea tuturor tranzacţiilor în contabilitatea curentă, pe baza dublei înregistr ări, determină olegătur ă strânsă între conturile utilizate de aceasta, reunindu-le pe toate într-un sistem coerent, creându-se posibilitatea reflectării integraleşi ca un tot unitar a obiectului său de studiu.

De asemenea, reflectarea tuturor acestor tranzacţii în conturi, pe baza dublei înregistr ări, ofer ă posibilitatea verificării exactităţii înregistr ărilor efectuate, cu ajutorul balanţei de verificare.

Dubla înregistrare în conturi a tranzacţiilor reprezintă o tr ăsătur ă esenţială a metodei contabilităţii şi nuse mai regăseşte la alte discipline ale sistemului informaţional economic.

Leg ătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont, stabilit ă cu ocazia înregistr ării tranzac ţ iilor în contabilitatea curent ă , pe baza dublei înregistr ări, poart ă denumirea de coresponden ţ aconturilor .

Conturile între care se stabileşte o astfel de legătur ă se numesc conturi corespondente.În exemplul evocat anterior, contul Disponibil la bă nci în leieste corespondentul contuluiCredite

bancare pe termen scurt .

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 36/41

4.7.Analiza contabil ă a tranzac ţ iilor. Formula şi articolul contabil

Analiza contabilă reprezintă un proces logic de cercetare a fiecărei tranzacţii în parte, în vedereaînregistr ării corecte a acestora în contabilitate. Altfel spus, analiza contabilă are drept scop stabilirea corectă a conturilor corespondente în care urmează să se încadreze tranzacţia supusă analizei, precumşi parteaacestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze tranzacţia în cauză.

Analiza contabil ă const ă în cercetarea, pe baz ă de documente, a fiecărei tranzac ţ ii în parte, prindescompunerea ei în elementele componente, în scopul stabilirii conturilor corespondente şi a păr ţ ii acestora – debit sau credit – în care urmeaz ă să se înregistreze tranzac ţ ia respectivă , concomitent şi cuaceea şi sumă .

Analiza contabilă presupune parcurgerea următoarelor etape:

1) Stabilirea naturii şi, respectiv, a conţinutului tranzacţiei supuse analizei. Aceasta înseamnă ar ăspunde la anumite întrebări, cum ar fi: Ce se înţelege prin tranzacţia în cauză? La ce se refer ă ea(aprovizionare, plată, încasare, consum etc.)?

2) Determinarea modificărilor pe care le produce respectiva tranzacţie în structura elementelor patrimoniale, precumşi determinarea sensurilor acestor modificări (creşteri sau micşor ări de activ sau de pasiv).

3) Stabilirea, pe baza elementelor patrimoniale modificate, a conturilor corespondente în careurmează să se înregistreze tranzacţia analizată.

4) Aplicarea regulilor de func ţ ionare a conturilor , în vederea stabilirii păr ţii conturilor corespondente – debit sau credit – în care urmează să se înregistreze tranzacţia analizată, adică stabilirea formulei contabile.

Rezultă că scopul final al analizei contabile a fiecă rei opera ţ ii economice sau financiare îl constituie stabilirea corect ă , ra ţ ional ă a formulei contabile.

Exemplu:Întreprinderea restituie un credit pe termen scurt în sumă de 3.000.000 lei, din disponibilul existent în

cont la bancă.Parcurgând etapele analizei contabile a acestei, tranzacţii, rezultă următoarele:1) natura tranzacţiei reprezintă restituirea unui credit pe termen scurt primit de la bancă;2) tranzacţia producemodificări în ambele părţi ale patrimoniului: scădere în activ la elementul Disponibil la bă nci în lei, care reprezintă o micşorare a

disponibilului existent în contul întreprinderii la bancă în sumă de 3.000.000 leişi, concomitentşi cu aceeaşisumă,

o micşorare în pasiv la elementulCredite bancare pe termen scurt , care reprezintă o micşorare aobligaţiilor întreprinderii faţă de bancă privind creditele pe termen scurt acordate;

3) conturile corespondente, în care urmează să se înregistreze tranzacţia analizată, vor fi: pentru micşorarea de activ, contul de activ Disponibil la bă nci în lei; pentru micşorarea de pasiv ,contulCredite bancare pe termen scurt;

4) conformregulilor de funcţionare a conturilor, contul Disponibil la bă nci în lei, fiind de activşiavând de înregistrat o scădere de activ, se va credita cu 3.000.000 lei, iar contulCredite bancare pe termen scurt , fiind de pasivşi având de înregistrat o scădere de pasiv, se va debita cu 3.000.000 lei.

Prin urmare, potrivit particularităţii dublei înregistr ări, se stabileşte corespondenţa între debitul contuluiCredite bancare pe termen scurt şi creditul contului Disponibil la bă nci în lei, care se concretizează înurmătoareaformulă contabilă:

Credite bancare petermen scurt

= Disponibil la bă nci înlei

3.000.000lei

Parcurgând etapele analizei contabile pentru tranzacţia de mai sus, am ajuns să stabilim corect formulacontabilă şi astfel să o putem defini.

Formula contabilă reprezintă modalitatea de prezentare a unei operaţii economice sau financiare prinîncadrarea acesteia în debitul unui contşi în creditul altui cont, sub formă de egalitate valorică.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 37/41

Aceasta este formată din următoarelepărţi componente: denumirea contului corespondent debitor; denumirea contului corespondent creditor; suma care face obiectul înregistr ării; semnul=, care arată interdependenţa şi corelaţia reciprocă dintre conturile corespondente; semnul %, utilizat în înţelesul de următoarele, atunci când în formula contabilă intr ă în

corespondenţă mai mult de două conturi.

În formula contabilă, contul care se debitează se aşează în stânga semnului egalităţii, deoarece debituleste partea stângă a unui cont, iar contul care se creditează se aşează în partea dreaptă a semnului egalităţii,deoarece creditul este partea dreaptă a unui cont.

Pentru reflectarea cronologică a tranzacţiilor în conturi, pe baza dublei înregistr ări, se utilizează articolul contabil. Acesta se obţine prin adăugarea la elementele formulei contabile a explicaţiei descriptive atranzacţiei în cauză, a documentului justificativ care atestă înf ă ptuirea ei, precumşi a datei când operaţia aavut loc.

Astfel,articolul contabilpentru formula contabilă menţionată mai sus se prezintă astfel:

27 septembrie 2006

Credite bancare pe termen scurt = Disponibil la bă nci în lei 3.000.000

Restituit creditul bancar pe termen scurt, conform Extrasului de cont nr........

Înregistrarea tranzacţiilor consemnate în documente, în ordinea în care acestea au avut loc, sub formă dearticole contabile, se numeşte înregistrare cronologică. În practică, această înregistrare se realizează cuajutorul documentului de contabilitate denumitRegistrul – jurnal.

După înregistrarea cronologică, operaţiile economice sau financiare sunt grupate pe conturi distincte,după natura lor,şi se înregistrează sistematic în documentul de contabilitate denumit registrulCartea-mare.

4.8.Tipuri de formule contabile

A. În raport cu numărul conturilor corespondentedin care este formată, formula contabilă poate fide două feluri: simplă şi compusă.

A1.Formula contabil ă simpl ă este aceea în care corespondenţa se stabileşte între un singur cont debitor şiun singur cont creditor şi este specifică acelor operaţii economiceşi financiare care modifică, concomitent, numaidouă elemente patrimoniale. Modelul este de forma:

Cont debitor = Cont creditor SumaCând se analizează o tranzacţie, chiar şi un începător îşi dă seama că o jumătate din formula contabilă

este relativ evidentă. Dacă am urmărit cu atenţie totul până acum, vom fi capabili să înregistr ăm corect,raţional,ştiinţific, tranzacţiile în contabilitate,şi nu în mod intuitiv, mecanicist.

Să ne obişnuim cu mecanismul contabil urmărind un exemplu.

Tranzacţia I. Se constituie o întreprindere cu un capital de 20.000 lei. Un număr de cinci persoanesubscriu să cumpere cele 1.000 de acţiuni emise, în valoare nominală de 20 lei.

Pentru a înregistra tranzacţia I, efectuăm analiza contabilă astfel:1. Natura tranzac ţ iei : subscrierea capitalului pentru înfiinţarea întreprinderii.2. Modificările patrimoniale: recunoaştem o creştere a dreptului de creanţă al întreprinderii asupra

acţionarilor, element de activşi simultan, o creştere (prin constituire) a capitalului subscris nevărsat, elementde pasiv. Tranzacţia supusă analizei se încadrează astfel în modificarea patrimonială de tipul:

A + x = P + x↓ ↓

20.000 20.000Acţionari Capital subscris

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 38/41

3. Conturi corespondente: pentru elementele patrimoniale modificate sunt destinate conturile: 456

Decont ă ri cu asocia ţ ii privind capitalul şi 1011Capital subscris nevă rsat .• 456 Decont ă ri cu asocia ţ ii privind capitalul , cont bifuncţional, cu funcţie contabilă de activ, în

cazul nostru (deoarece urmăreşte o creanţă) având de înregistrat o creştere, se debitează;• 1011Capital subscris nevă rsat , cont de pasiv, având de înregistrat o creştere, se creditează.4. Formula contabil ă: să ne reamintim elementele structuraleşi nu ne r ămâne decât să întocmim

formula contabilă. Aceasta va fi:456 = 1011 20.000 lei

Decont ă ri cu asocia ţ ii Capital subscris privind capitalul nevă rsat

A2. Formula contabil ă compusă ( specifică tranzac ţ iilor care modifică , concomitent, mai mult dedouă elemente patrimoniale) este acea formulă în care corespondenţa se stabileşte între:

2.1. Un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare, sau între2.2. Mai multe conturi debitoareşi un singur cont creditor.

2.1.Un singur cont debitor şi două sau mai multe conturi creditoare.

Modelul este de forma:Cont = % Sumadebitor Conturi

creditoare

Tranzacţia I. La sfâr şitul unei zile, întreprinderea a realizat încasări în numerar în sumă de 8.000 lei,astfel: a încasat creanţa de la un client în sumă de 5.000 leişi creanţa de la un debitor în sumă de 3.000 lei.

Analiza contabil ă : tranzacţia produce, pe de o parte, creşterea numerarului din casieria întreprinderiiiar pe de altă parte, scăderea creanţei atât asupra clienţilor, câtşi asupra debitorilor.

• încasări în numerar • 5311Casa în lei, A +→ D• 411Clien ţ i, A− → C• 461 Debitori diver şi, A− → CFormula contabilă:5311Casa în lei = % 8.000 lei

411Clien ţ i 5.000 lei461 Debitori diver şi 3.000 lei

2.2.Mai multe conturi debitoare şi un singur cont creditor Modelul este de forma:

% = Cont SumaConturi creditordebitoare

Tranzacţia II. Întreprinderea se aprovizionează cu materii primeşi mărfuri în valoare de 5.000 lei,respectiv 5.000 lei, conform facturii furnizorului.

Analiza contabil ă : tranzacţia de aprovizionare conduce, în mod evident, la creşterea valorii stocurilor de materii primeşi mărfuri în întreprindereşi, în acelaşi timp, la creşterea datoriei întreprinderii faţă defurnizori.

Formula contabilă va fi:• aprovizionare cu materii primeşi mărfuri• 301Materii prime, A +→ D• 371M ă rfuri, A +→ D

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 39/41

• 401 Furnizori, P +→ CFormula contabilă:

% = 401 Furnizori 13.000 lei301Materii prime 8.000 lei371M ă rfuri 5.000 lei

B. În funcţie de scopul pentru care se întocmesc, formulele contabile sunt de două feluri: deînregistrare curentă şi de stornare.

b1) Formulele contabile de înregistrare curent ă sunt acele formule contabile ce se întocmesc pentruînregistrarea operaţiilor economice care au loc în mod obişnuit, curent,şi care au cea mai mare frecvenţă în practica de contabilitate. Înscrierea sumelor în cadrul acestor formule contabile se face în negru. Sumerespective se adună între ele, atât în debitul, câtşi în creditul contului.

Toate formulele contabile de mai sus au fost formule de înregistrare curentă. b2) Formulele contabile de stornarese utilizează pentru corectarea unor erori efectuate anterior cu

ocazia înregistr ării în conturi a sumelor din tranzacţiile care au avut loc. Se procedează la utilizarea acestor formule contabile, deoarece înregistr ările în contabilitate nu pot fi corectate prinştergere sau tăiere.

După modul de înscriere a sumei în formulele contabile de stornare, acestea pot fi de două feluri: (i)formule contabile de stornare în negruşi (ii) formule contabile de stornare în roşu.

(i) Formulele contabile de stornare în negruconstau în anularea înregistr ării efectuate anterior greşit, prin inversarea conturilor corespondente din formula contabilă anterior greşită (suma se înscrie tot în negru)şi apoi întocmireaşi înregistrarea formulei contabile corecte.

Pentru exemplificare, presupunem următoarea situaţie:Tranzac ţ ia III. Întreprinderea se aprovizionează cu materii prime în sumă de 1.000 lei, conform

facturii furnizorului.Formula contabilă a acestei tranzacţii s-a stabilit greşit, astfel:

1) 301Materii prime = 462 Creditori diver şi 1.000 leiUlterior, printr-o analiză contabilă atentă, se observă că formula contabilă este incorect întocmită. Cum

procedăm pentru a anula formula contabilă înregistrată eronat prin stornarea în negru? Vom inversaconturile corespondente din formula de mai sus, adică:

2) 462Creditori diver şi = 301Materii prime 1.000 leiSe reprezintă cele două înregistr ări în formă sistematică în conturile de mai jos, se calculează soldurile

conturilor, din care rezultă că sumele înregistrate anterior au fost anulate (conturile nu mai prezintă sold).

D 301 Materii prime C

D 462Creditori diver şi C

(1) 1.000 1.000 (1)1.000 (2) (2) 1.000

RD 1.000 RC 1.000 RD 1.000 RC 1.000TSD 1.000 TSC 1.000 TSD 1.000 TSC 1.000

Sfd 0 Sfc 0

După anularea înregistr ării efectuate greşit, se procedează la întocmirea formulei contabil corecte,astfel:

3) 301 Materii prime =401 Furnizori 1.000 leiÎn formă sistematică, această înregistrare se prezintă astfel:

D 301 Materii prime C

D 401 Furnizori C

(3) 1.000 1.000 (3)

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 40/41

(ii) Formulele contabile de stornare în ro şu constau în anularea unei formule contabile efectuateanterior greşit, prin întocmireaşi înregistrarea unei noi formule contabile, similar ă cu cea eronată, însă cusuma înscrisă în roşu (sau în negru, dar încadrată în chenar). Înscrierea unei sume în roşu are semnificaţia, încontabilitate, a unor valori cu semnul „minus”, având ca efect anularea sumei înscrise anterior în mod erona

Pentru exemplificare, se porneşte de la aceeaşi formulă contabilă efectuată anterior greşit, adică:

1) 301Materii prime =462Creditori diver şi 1.000 leiPentru corectarea formulei contabile, se procedează la stornarea în ro şu, astfel:

2) 301Materii prime =462 Creditori diver şi 1.000 leiAmbele formule contabile se înregistrează în formă sistematică în conturile deschise mai jos, iar pentru

a constata dacă înregistrarea efectuată anterior greşit a fost anulată, se stabileşte soldul conturilor, caretrebuie să fie zero.

D 301 Materii primeC

D 462 Creditori diver şiC

(1) 1.000 1.000 (1)(2) 1.000 1.000 (2)RD 0 RC 0 RD 0 RC 0TSD 0 TSC 0 TSD 0 TSC 0

Sfd 0 Sfc 0Se procedează apoi la întocmirea formulei contabile corecte, astfel:3) 301Materii prime = 401 Furnizori 1.000 leiÎnregistrarea sistematică a acestei formule contabile (corecte) va fi următoarea:

D 301Materii prime C D 401 FurnizoriC

(3) 1.000 1.000 (3)

Teme de reflec ţ ie şi control

1. Care sunt elementele structurale ale contului?2. Care sunt tr ăsăturile conturilor?3. Ce cunoaşteţi despre formula contabilă?4. Câte tipuri de formule contabile cunoaşteţi?5. Care sunt etapele analizei contabile?

Bibliografie minimă obligatorie:

1. Ionescu,C. – Contabilitate- baze şi proceduri, Editura Fundaţiei România de Mâine,Bucureşti, 2006.

2. Bogdan, A.M. – Contabilitate – baze şi proceduri, Editura Universitaria, Craiova, 2007.2. Bogdan, A.M., Trandafir, D.M., Criveanu, M. - Bazele Contabilităţii, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 1999.3. Ionescu C.-Contabilitate – bazele teoriei şi practicii contabile, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti, 2005.4. Ionescu C. (coordonator), Haiduc L., Ionescu E. - Bazele Contabilit ăţ ii-Abord ă ri practice, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.5. Legea Contabilit ăţ ii nr. 82/1991, republicat ă , apărută în Monitorul Oficial al României, nr.

48/14.01.2005.6. Ordinul Ministrului Finan ţ elor nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile

conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial al României, nr. 1080 bis /30.11.2005.

8/7/2019 Contabilitate (Baze) (SH)

http://slidepdf.com/reader/full/contabilitate-baze-sh 41/41

Bibliografie facultativă:

1. Belverd, E., Needles, Jr., Anderson, H.R., Caldwell, J.C. - Principiile de bază alecontabilit ăţ ii, ediţia a 5-a, Boston Massachusetts, Editura Arc, 2001.

2. Bogdan A.M., Trandafir D.M. – Bazele Contabilit ăţ ii, vol I , Editura Universitaria, Craiova,2003.

3. Capotă V., Dinescu M., Lixandru F., Ionescu R., Popa I. – Bazele Contabilit ăţ ii, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006.

4. Caraiani C., Olimid L., Bazele Contabilit ăţ ii, Editura A.S.E., Bucureşti, 2002.5. Caraiani C., Dumitrana M. – Bazele Contabilit ăţ ii, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005.6. Feleagă N., Malciu L., BuneaŞt., Bazele Contabilit ăţ ii – o abordare europeană şi

interna ţ ional ă , Editura Economică, Bucureşti, 2002.7. Manolescu M., Petre G., Lazăr A. – Studii de caz în condi ţ iile aplică rii Reglement ă rilor

Contabile Simplificate, Editura Economică, Bucureşti, 2003.8. Ristea M., Călin O. – Bazele Contabilit ăţ ii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

2004.9. Ministerul Finanţelor Publice – Reglementări contabile conforme cu directivele europene

aprobate prinOrdinul Ministrului Finan ţ elor nr.1752/2005.