consum coop olăneşti

INTRODUCERE

Actualitatea temei . Schimbările semnificative, ca urmare a acţiunilor de reformă, impun

eforturi considerabile în domeniul distribuţiei mărfurilor, pentru a corela eficient sfera

producţiei cu cea a consumului. Dezvoltarea comerţului cu amănuntul influenţează mai

multe domenii de activitate şi ramuri ale economiei naţionale: industria, agricultura, sectorul

terţiar. Totodată, comerţul cu amănuntul are efecte esenţiale asupra sistemului fiscal,

sistemului de utilizare şi salarizare a forţei de muncă, sistemului investiţional ş. a. Acest fapt

se datorează funcţiilor comerţului cu amănuntul pe care le realizează în relaţiile de schimb.

Elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare reprezintă soluţii optimale pentru

realizarea obiectivelor propuse atât în restructurarea comerţului interior, cât şi în dezvoltarea

durabilă a societăţii.

Restructurarea comerţului interior reprezintă un obiectiv strategic pentru economia

Republicii Moldova. Determinarea unor modalităţi de stabilizare şi dezvoltare a economiei

naţionale, impun o analiză riguroasă a tendinţelor mondiale de distribuţie a bunurilor de consum

final, precum şi a situaţiei actuale în domeniul comerţului cu amănuntul din R. Moldova.

Direcţiile strategice de coordonare şi dezvoltare a comerţului cu amănuntul, reflectate în

politicile de dezvoltare durabilă, trebuie să fie elaborate în raport cu tendinţele de dezvoltare a

comerţului cu amănuntul pe plan mondial.

Cele expuse mai sus, precum şi lipsa unor investigaţii ştiinţifice în acest domeniu,

determină actualitatea temei de cercetare în cadrul prezentei teze anuale.

Contabilitatea joacă un rol semnificativ în societate. Este ştiut faptul că funcţia evidenţei

constă în asigurarea infomaţiei cantitative, în principal cu caracter financiar, privind subiecte

economice, în scopul utilizării acesteia, informaţii pentru adoptarea deciziilor manageriale.

Prin urmare contabilitatea contemporană nu este destinată numai evidenţierilor fenomenelor

şi faptelor economice prin conturi contabile şi desfăşurării unei activităţi mai ample, care include

planificarea şi adoptarea deciziilor, asigurarea cotrolului şi implicarea gestiunii, evaluarea,

generalizarea activităţii şi efectuarea auditului.

Actualmente, contabilitatea este obligată să satisfacă cerinţele persoanelor care utilizează

informaţia contabilă, indiferent de categoria acestor utilizatori, interni şi externi. Utilizatorii

informaţiei contabile au posibilitatea la rîndul lor, să adopte decizii justificate la selectarea

variantelor de alternativă privind utilizarea resurselor limitate în dirijarea entităţii.

Noul sistem contabil, prin elaborarea şi aprobarea Standartelor Naţionale de Contabilitate,a

creat mari posibilităţi pentru democratizarea contabilităţii, desfăşurării, utilizării diferitor

3

alternative de adoptare a deciziilor cît mai favorabile şi mai obiective în activitatea

economică, financiară a unităţii economice.

Lucrarea "Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unitatea de comerţ cu amănuntul este

destinată aprofundării unor procedee ale contabilităţii comerţului cu amănuntul pe baza entităţii

"UNIVERSALCOOP" din Olăneşti care a fast înregistrată la Camera înregistrării de stat la 24.07

1995, cu numărul de identificare de stat 1003608001607, cu statut de cooperativă de consum

(Anexa 1) şi activează pe baza regulamentului cu privire la politica de contabilitate a Cooperativei

de Consum din oraşul Ştefan Vodă pe anul 2009 (anexa 2), este o asociaţie autonomă şi

independentă de persoane fizice create pe principiul liberului consimţămînt, prin cooperarea de părţi

sociale a membrilor săi, care desfăşoară activităţi economice pentru satisfacerea intereselor

acestora şi necesităţii lor de consum. UNIVERSALCOOP din Olăneşti îşi are sediul pe

adresa: MD -4226, RM raionul Ştefan Vodă, s. Olăneşti. Entitatea desfăşoară activitatea în

mod autonom, potrivit reglementărilor legale şi prezentului statut, avînd drept să:

-posede, folosească şi să dispună, în condiţiile legii, de bunurile din proprietatea sa pentru

scopurile şi sarcinile proprii,precum şi ale cooperaţiei de consum;

-desfăşoare activităţi pentu satisfacerea necesităţilor membrilor cooperatori;

-desfăşoare activitate de întreprinzător pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor proprii, precum şi

ale cooperaţiei de consum;

-să aibă filiale şi alte struţuri, să creeze entităţi cooperatiste şi să le administreze,în modul prevăzut

de legislaţie,etc.

Cooperativa de consum "UNIVERSALCOOP" Olăneşti este succesorul drepturilor şi

obligaţiilor ale Întreprinderii cooperatiste de alimentaţie publică „COOPALIMENTAŢIE” Olăneşti.

Forma organizatorico-juridică a UNIVERSALCOOP din Olăneşti este cooperativa de consum.

Scopul „UNIVERSALCOOP” Olăneşti este acoperirea intereselor şi necesarului de consum al

membrilor cooperatori, îmbunătăţirea stării lor economice şi sociale din contul surselor financiare

acumulate.

Obiectul de activitate al „UNIVERSALCOOP” Olăneşti constă, în principal, în următoarele:

-comerţ cu amănuntul şi cu ridicata şi de consignaţie;

-alimentaţie public;

-achiziţionarea produselor agricole,materiilor prime şi a produselor de altă natură;

-producerea mărfurilor de larg consum etc.

În această lucrare sunt caracterizate unele particularităţi care sunt caracteristice numai

comerţului cu amănuntul. Autorul analizează modul de evidenţă contabilă, calculul adaosului

comercial şi a preţului de vînzare, modul de calculare a acesteia.

4

Comerţul ca parte componentă a economiei joacă un rol foarte important în veaţa

cotidiană, se caracterizează prin cumpărarea mărfurilor de la furnizori şi revinderea lor

ulterioară cu aplicarea adaosului comercial în scopul obţinerii unui profit si acoperiri

eventualelor cheltuieli.

Lucrarea data este structurată pe 2-uă capitolei primul capitol include caracteristica

generală privind organizarea contabilităţii circulaţiei mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul

precum şi metodele de evaluare şi de formare a preţurilor acesteia. Al doilea capitol include

modul de aprovizionare şi formele de vînzare aplicabile comerţului cu amănuntul,

perfectarea documentară a acestora şi contabilitatea lor.

Sarcinile lucrării sunt de a analiza principiile organizării contabilităţii, de a lua

cunoştinţă cu metodele de formare a preţului în cadrul unităţilor de comerţ cu amănuntul,de a

cunoaşte şi alte metode de vînzare a mărfurilor.

5

Capitolul I. Aspectele organizării contabilităţii în comerţul cu amănuntul

1.1 Obiectivele, principiile fundamentale ale operaţiunilor comerciale la întreprinderile

de comerţ cu amănuntul

Mărfurile sunt bunurile pe care entitatea le cumpără în scopul revinderii ei în aceeaşi

stare. Comerţul ca parte component a economiei,se poate define ca ansamblu de activităţi prin

care se stabilesc legaturile permanente între producători şi cosumatori,în esenţă el se

defineşte ca o activitate continuă de comparare a mărfurilor şi revinzarea lor ,în scopul obţinerii

unui profit.Drumul parcurs de bunurile materiale se înscrie în relaţia de:

Aprovizionare - stocare - vînzare

Relaţia dintre aceste elemente poate fi stocată din balanţa circulaţiei mărfurilor.

Si+Intrari=Vînzari + Sf

Aceasta relaţie dă posibilitatea determinării mărimii unui element în condiţiile cunoaşterii

celorlalte elemente.

În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de desfacere, de

planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit scop,

de exemplu: un program de comercializare realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai

mici sau într-un timp cât mai scurt etc.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv:

profituri unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri

specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când

porneşte procesul de desfacere.

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli

minime a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a

mărfurilor.

STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse de mărfuri, produse finite acumulate în

depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe

o perioadă de timp determinată, în vederea unei realizări ulterioare.

Pe perioada respectivă resursele marfare sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt

neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat

negativ).

Stocul este o rezervă de mărfuri destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia

identificându-se, după caz, fie unei clientele, fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime

6

sau de semifabricate), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a

naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate

în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de

fonduri financiare etc.

Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care

esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria

stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o

componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

Evoluţia nivelului stocului de mărfuri este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al vînzătorilor, care este preocupat de valoarea medie a nivelului

stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul

vînzătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat, apreciază

că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi

reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt

reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru,

obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

Procesul de desfacere propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii cum ar

fi: instabilitatea personalului, existenţa timpilor morţi datoraţi nesatesfacerii cererii cumpărătorilor

etc.

În felul acesta, mărfurile devin un rezultat aleator al unei combinaţii de fenomene care au loc

în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de realizare nu e fiabil dacă este supus direct

acţiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina

aceste influenţe directe, adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care

asigură deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă stocurile.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta

incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în

teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de

recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se

recurgă la constituirea de stocuri bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea desfacerii

7

mărfurilor şi a consumului.

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le

condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între

aceştia amintim:

contradicţia dintre caracterul, calitatea mărfurilor şi caracterul nespecializat al cererii;

diferenţa spaţială dintre realizare şi consum;

caracterul sezonier al mărfurilor sau al consumului; pentru majoritatea bunurilor este

continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este inversă;

periodicitatea vînzării mărfurilor şi consumului, a transportului;

punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau faţă de

factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar

al resurselor);

necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau

comercializare (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de

livrare, pregătirea mărfurilor pentru comercializare ş.a.m.d.);

necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară găsirea de modele şi

metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi structură, să asigure desfăşurarea

normală a activităţii din economie, dar în condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli

cât mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine,

siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a proceului de aprovizionare şi ritmicitatea desfacerii

rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului

aprovizionărilor cu cel al desfacerii, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură

sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a bunurilor economice.

Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;

capitalul investit în stocuri e uşor de evidenţiat;

asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de desfacere;

asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este

întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;

8

comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi introduse imediat în

procesul de dsfacere;

anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.

Având în vedere particularităţile diferitelor procese de stocare, activitatea de conducere a

acestora are totuşi unele trăsături comune; aşa de pildă, orice proces de stocare necesită prevederea

desfăşurării lui şi a condiţiilor în care urmează a se efectua.

Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar desfăşurarea procesului de

stocare poate avea loc în baza organizării sale raţionale. Realizarea în condiţii de eficienţă

economică maximă şi de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului de stocare şi un

control sistematic al modului de derulare al acestuia.

Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:

asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure desfăşurarea normală a

activităţii economico-financiare a agenţilor economici prin alimentarea continuă a

punctelor de consum şi în condiţiile unor cheltuieli cât mai mici;

prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără mişcare şi

valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);

asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii

degradãrilor de materiale existente în stocuri;

folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi cuprinzător care să

evidenţieze în orice moment starea procesului de stocare;

aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită menţinerea stocului

în anumite limite, să prevină imobilizările neraţionale.

Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea răspunsului pentru

următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):

1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare;

2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare.

Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur

răspuns şi anume la prima problemă.

Se realizează următoarele deziderate:

* reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta satisfacerea în mai

bune condiţii a cererii către beneficiari;

* reducerea cheltuielilor de depozitare;

* mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;

9

* reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;

* reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;

* obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de exemplu, la

mărfurile cu o durată de depozitare a stocului mai mare decât durata ciclului de

realizare);

* descoperirea şi valorificarea rezervelor interne etc.

Entităţile de comerţ cu amănuntul vînd mărfuri de consum popular nemijlocit

cosumatorilor, contribuie la satisfacerea cerinţelor mereu crescînde ale oamenilor, exercită

influienţa asupra producţiei şi consumului, duc la sfîrşit procesul de circulaţie a mărfurilor.

Realizarea mărfurilor de consum popular către populaţie contra bani numerar sau pe

credit, constituie circulaţia mărfurilori cu amănuntul. Aceasta include şi vînzarea mărfurilor cu

mică ridicată. O condiţie necesară pentru dezvoltarea circulaţiei cu amănuntul a mărfurilor o

constituie menţinirea sistematică la nivelul normativelor a volumului şi structurii stocurilor

de mărfurilor la fiecare entitate comercială şi subunităţile structurale ale ei.

Realizarea planului de circulaţie a mărfurilor necesită un control sistematic asupra

realizării mărfurilor, completării stocurilor de mărfuri, dirijarea acestor procese pe baza

informaţiei evidenţei contabile referitoare la operaţiile comerciale în comerţul cu amănuntul.

Evidenţa circulaţiei mărfurilori se organizează în corespundere cu scopurile controlului

asupra realizării planului de circulaţie a mărfurilori, integrităţii şi folosirii valorilor în mărfuri şi

materiale. Realizarea sarcinilor, care stau în faţa evidenţii contabile în domeniul comerţului,

trebuie să se bazeze pe organizarea ei raţională.

Vînzarea reprezintă din punct de vedere juridic trecerea în proprietatea clientului a unor

mărfuri pe baza acordului dintre parteneri cu privire la obiectul şi preţul de vînzare.

Potrivit articolului 1294 din Codul Civil,[1] "Vînzarea este o convenţie prin care două

părţi se obligă între ele, una a transmite ceilalte proprietatea unui lucru, şi aceasta a plăti celei

dintîi preţul lui".

Deci, sub raport juridic, vînzarea este un contract care presupune transferul de proprietate

asupra unui bun în schimbul plăţii preţului.

De regulă momentul vînzării nu coincide cu facturarea mărfurilor sau încasarea contra

valorii. Ca şi în procesul de aprovizionare apar decalaje între expediere şi vînzare care determină

existenţa:

mărfurilor livrate dar nefacturate

mărfuri vîndute dar neexpediate.

Momentul vînzării este considerat cel al facturării mărfurilor sau încasării contra valorii lor.

10

În unităţile de comerţ cu amănuntul se utilizează mai multe forme de vînzare a mărfurilor

care se împart în două categorii:

a) Vînzarea mărfurilor către consumatorii colectivi sau terţi (alte societăţi).

b) Vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali.

După modalitatea de încasare a banilor, vînzarea poate fi:

a) cu plată în numerar

b) prin virament

De regulă, vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali se face cu încasare în

numerar, iar către terţi, cu încasare prin virament.

Vînzarea către terţi cu încasare în numerar s-au prn virament cunoaşte următoarele forme:

1. Vînzarea loco - unitatea comercială cu delegatul furnizorului – presupune colectarea

comenzilor de mărfuri de la beneficiar, pregătirea loturilor de mărfuri, autorecepţionarea şi

încredinţarea lor delegatului, încărcarea în mijloace de transport, întocmirea documentelor

însoţitoare.

2. Vînzarea loco - unitatea furnizorului cu delegatul cumpărătorului în acest caz marfa

se recepţionează şi se preia de delegatul beneficiarului pe baza documentelor însoţitoare şi pe

răspunderea lui integrală pînă la predarea mărfurilor la depozit.

3. Vînzarea mărfurilor pe răspunderea furnizorului, fără delegat se efectuează pe baza

contractului, a graficului de livrare şi a dispoziţiei de livrare.

În dependenţă de aceste forme, pe baza contractelor, secţia de comerţ dă dispoziţie la

depozit pentru eliberarea mărfurilor. în baza acestei dispoziţii se întocmesc documentele

însoţitoare (factura fiscală, certificat de calitate, de conţinut; etc.)

În urma întocmirii facturii fiscale, a-l doilea exemplar se înmînează cumpărătorului,

ceea ce-i dă dreptul de trecere în cont a sumei respective.

În dependenţă de procedeul ambalării în documentele însoţitoare se indică: cantitatea,

masa brută şi netă a fiecărui colet sau fel de marfa. Concomitent se întocmeşte cererea de plată în

contabilitate şi împreună cu documentele însoţitoare, se predau pentru accept beneficiarului.

Vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali are loc prin următoarele forme:

1. Vînzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar

2. Vînzarea mărfurilor cu plată în rate

3. Vînzarea mărfurilor cu mică ridicată

4. Vînzarea mărfurilor în consignaţie

5. Vînzarea mărfurilor prin schimb

Organizarea corectă a evidenţii contabile trebuie să soluţioneze următoarele probleme:

11

-formarea evidenţii circulaţiei reale a mărfurilor la fiecare persoană responsabilă de

bunurile materiale;

-controlul asupra corectitudinei perfictării documentelor comerciale cu privire la intrarea şi

ieşirea valorilor mărfuri - materiale, completitudinea şi promtitudinea înregistrării şi scoaterii

de la evidenţa a acestora de către persoanele responsabile pentru bunurile materiale;

-efectuarea la timp a inventarierii şi determinării rezultatelor acestora, scoaterea în evidenţa a

pierderilor de mărfuri şi trecerea acestora la pierderi. -

Realizarea sarcinilor, care stau în faţa evidenţei contabile, este posibilă numai în condiţia

organizării raţionale a ei. Organizarea raţională a evidenţei contabile prespune efecturea unor

serii de măsuri, dintre care cele mai importante sunt: perfectarea documentaţiei primare şi a

circulaţiei documentelor; aplecarea formelor progresiste de contabilitate pe scară largă a

tehnicii de calcul; structura corectă a aparatului de evidenţă.

Reducerea documentaţiei primare trebuie orientată spre micşorarea numărului de

documente, unificarea acestora şi standartizarea lor. Astfel apare posibilitatea micşorării

volumului de muncă al lucrărilor de evidenţă şi de perficţionare a documentelor şi

prelucrării lor.

O condiţie importantă pentru ridicarea calităţii şi operativităţii evidenţei pentru reducerea

volumului de muncă al lucrătorilor de contabilitatea, o constituie folosirea celei mai raţionale

forme de evidenţa. În prezent se elaborează forme de evidenţa bazate pe folosirea

calculatoarelor electronice şi altor mijloace tehnice, în comerţ se aplică două forme de

organizare a evidenţii: decentralizarea lucrărilor de evidenţă şi centralizarea lor. În cazul

decentralizării evidenţei entitatea comercială are contabilitatea ei aparte, care efectuează

întregul proces de evidenţă de la verificarea documentelor primare şi pînă la întocmirea

bilanţului şi dărilor de seamă. Această formă de evidenţă are însă o serie de neajunsuri. Ea duce la

creşterea personalului contabil, împiedică introducerea şi folosirea pe scară largă a tehnicii de

calcul.

Direcţia principală în organizarea raţională a evidenţei contabile în crearea unor

contabilităţi centralizate, care contribue la folosirea pe scară largă a formelor şi metodelor

progresiste de evidenţa la dezvoltarea şi introducerea autogestiunii şi decontărilor interioare,

lichidarea informaţiei de prisos (care e generată de starea decontărilor cu furnizorii,

cumpărătorii, debitorii şi creditorii), la perficţionarea circulaţiei documentilor, unificarea

formelor documentaţiei primare de evidenţă.

Una dintre cele mai importante condiţii ale organizării corecte a evidenţii contabile o

constituie folosirea unui plan de conturi argumentat din punct de vedere ştiinţific, în comerţul

12

de stat, privat, cooperatist ca şi în alte ramuri ale economiei naţionale, se foloseşte planul de conturi

unic, aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Folosirea planului de conturi

intensifică conducerea metodică centralizată a evidenţei contabile, asigură unificarea evidenţei în

diferite ramuri ale economiei naţionale, contribuie la perfecţionarea în continuare a acesteia.

Organizarea raţională a evidenţei depinde în mare măsură de felul cum este completat

personalul contabilităţii cu lucrători calificaţi şi de organizarea ştiinţifică a muncitorilor. Sporirea

rolului activ al lucrătorilor din evidenţa în administrarea entităţilor cooperatiste, creşterea

productivităţii muncii lor, înbunătăţirea calităţii evidenţei şi a sistemului de dare de seamă pot fi

obţinute numai cu condiţia organizării juste a activităţii lucrătorilor din evidenţa.

1.2.Formarea preţurilor la mărfurile din comerţul cu amănuntul şi metodele de evaluare a

mărfurilor

Pentru asigurarea legăturii întregului flux de culegere, prelucrare şi informare contabilă

se foloseşte evaluarea care permite trecerea de la informaţii individuale exprimate în

etalon natural la informaţii generalizatoare de sinteză exprimate în etalon valoric. Evaluarea

este considerată ca un procedeu a metodei contabilităţii care constă în contificarea şi

măsurarea în expresie valorică a mărimii mijloacelor materiale, creanţelor, datoriilor,

veniturilor şi cheltuielilor. Modul de contabilizare a operaţiunilor de vînzare şi altor ieşiri de

mărfuri depinde de metoda evaluării curente a acestora. Evaluarea mărfurilor în evidenţa

curenta poate fi efectuată la valoarea de intrare sau prin metoda vînzărilor cu amănuntul la

preţuri cu amănuntul,cu evidenţierea adaosului comercial. Entitatea singură alege metoda concretă

de evaluare curentă şi o reflectă în politica de contabilitate a acesteia.Indiferen de metoda

acceptată de evaluare curentă a mărfurilor,acestea se reflectă în rapoartele financiare la suma

cea mai mică dintre voloarea de intrare şi voloarea realizabilă netă.

Una din cele mai importante cerinţe din comerţ constă în formarea preţului cu

amănuntul.Majorarea preţului la mărfuri se consideră drept încălcare a regulilor în comerţ şi se

sancţionează conform legii.

De aceea la fiecare entitate şi organizaţie se controlează, pe baza documentelor

însiţitoare, preţurile mărfurilor. Respectarea preţurilor stabilite este controlata de către inspecţia

fiscală, poliţia economică, garda financiară şi alte organe.Persoanele responsabile controlează şi

ele preţurile la intrarea mărfurilor.Pe lînga aceasta se controlează şi valoarea adaosului

13

comercial,destinat compensării cheltuielilor diferitor organizaţii comerciale şi formarea

veniturilor.

Organizaţiile de comerţ plătesc la mărfurile produse de producător taxa pe valoare

adăugată 20%, care se includ în preţul de cumpărare a mărfurilor,iar mai apoi şi în preţul cu

amănuntul. La aducerea prin tranzit a unor asemeni de mărfuri (cînd ele nu trec prin depozitul

verigii cu ridicata), bazele de comer ţ nu au d r ep tu l s a pe r ceapă n i c i un adaos

comercial. Reducerea mărimii adaosului comercial duce la micşorarea volumului de

venituri globale ale organizaţiilor comerciale.

În comerţul cu amănuntul se propune să fie calculate preţurile de vînzare, inclusiv TVA

cu ajutorul următoarelor formule algebrice: a)TVA-20%

X=C + ax+x/6, de unde X=C:(5/6-a) b)TVA-8%

X=C+ax+2x/27, sau X=C:(25/27-a) unde:

X-preţul de vînzare cu amănuntul, inclusiv cu TVA;

C-preţul de cumpărare a mărfii;

X/6-cota parte a TVA de 20% din preţul de vînzare cu amănuntul,

a-taxa recomandată de adaos comercial raportată la preţul de vînzare a mărfii;

2x/27-TVA din 8/108, sau 0,07407-cota sumei de TVA din preţul de vînzare.

Pentru asigurarea legăturii întregului flux de culegere, prelucrare şi informare contabilă se

foloseşte recunoaşterea şi evaluarea care permite trecerea de la informaţii individuale exprimate în

etalon natural la informaţii generalizatoare de sinteză exprimate în etalon valoric.

Recunoaşterea reprezintă o problemă fundamentală a contabilităţii stocurilor mărfurilor cu

amănuntul. În Dicţionarul explicativ al limbii române termenul „recunoaştere” este definit ca

„acţiunea şi rezultatul ei de a deosebi ceva după anumite semne caracteristice” [31, p. 904]. O

definiţie similară a recunoaşterii se conţine şi în noul dicţionar universal al limbii române [36, p.

1192].

Din punct de vedere al Standardulul Naţional de contabilitate N 2” Contabilitatea

stocurilor de mărfuri şi materiale” [14], pot fi remarcate următoarele condiţii principale de

recunoaşterea mărfurilor în entităţile comerciale:

Riscul şi preuritatea posedării stocurilor de mărfuri le deţine întreprinderea;

Întreprinderea efectuiază controlul asupra stocului de mărfuri;

Costul mărfurilor poate fi măsurat cu certitudine;

Existenţa unei certitudini întemeiate că întreprinderea comercială va obţine avantaj

economic de la utilizarea activelor în viitor.

De remarcat că în reglementările contabile internaţionale, precum şi în literatura de

14

specialitate străină sînt evidenţiate diverse criterii de recunoaştere a elementelor contabile.

Astfel, conform Cadrului general al IASB [37, p. 50], orice element contabil care corespunde

definiţiei unei structuri a rapoartelor financiare trebuie recunoscut, dacă acesta respectă simultan

următoarele criterii:

1) este probabil că orice avantaj economic viitor prevăzut să intre sau să iasă în/din

întreprindere;

2) elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat (ă) în mod credibil .

Primul criteriu de recunoaştere este impus de incertitudinea ce caracterizează mediul în care

îşi desfăşoară activitatea orice întreprindere. La evaluarea gradului de incertitudine legat de

avantajele economice viitoare, trebuie luată în calcul informaţia disponibilă în momentul întocmirii

rapoartelor financiare.

Al doilea criteriu de recunoaştere constă în faptul că mărfurile trebuie să aibă un cost sau o

valoare ce poate fi determinat(ă) în mod credibil. În cazul în care nu poate fi realizată o estimare

rezonabilă, mărfurile nu trebuie recunoscut în contabilitate.

Comisia Standardelor de Contabilitate Financiară din SUA (FASB) recomandă 4 criterii de

recunoaştere a oricărui element contabil [38, p. 63], inclusiv a mărfurilor:

1) definiţia – elementul corespunde definiţiei obiectului contabil;

2) măsurabilitatea – elementul are caracteristici care pot fi evaluate cu un grad înalt

de certitudine;

3) relevanţa – informaţia despre element este semnificativă şi poate influenţa deciziile

utilizatorilor;

4) credibilitatea – informaţia, în mod reprezentativ, este veridică, verificabilă şi neutră.

Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (AICIPA) caracterizează recunoaşterea

în noţiuni de control şi subliniază că aceasta are loc în momentul operaţiunii de transmitere a

controlului [22, p. 145]. Considerăm această abordare nejustificată suficient, deoarece controlul, de

regulă, apare în momentul transmiterii (primirii) dreptului patrimonial asupra activului care nu

întotdeauna coincide cu momentul recunoaşterii veniturilor şi cheltuielilor.

Savantul american Kam V. evidenţiază 4 criterii de recunoaştere a elementelor contabile:

argumentarea-fundamentarea legală; aplicarea principiului prudenţei; stabilirea esenţei economice a

tranzacţiei sau evenimentului economic; posibilitatea evaluării sumei elementului inclusive a

mărfurilor [39, p. 109–111].

Alt autor american, Sterling R. [40, p. 56–64], recomandă 6 criterii de recunoaştere a

elementelor contabile care pot fi aplicate, preponderent, la recunoaşterea activelor.

Generalizînd criteriile de recunoaştere a mărfurilor examinate mai sus, concluzionăm că

15

cele mai argumentate dintre ele sînt prevăzute de Cadrul general al IASB. Totodată,

considerăm că criteriile de recunoaştere a mărfurilor trebuie să fie divizate în generale şi specifice.

Criteriile generale sînt unice şi obligatorii pentru recunoaşterea tuturor mărfurilor, iar criteriile

specifice se aplică doar în cazul recunoaşterii anumitor tipuri de mărfuri.

Criteriile generale de recunoaştere contabilă a mărfurilor întreprinderilor autohtone sînt

stabilite în Bazele conceptuale [12], SNC 2 [14].

Recunoaşterea mărfurilor este corelată nemijlocit cu evaluarea acestora care reprezintă,

probabil, cel mai controversat subiect din contabilitate. În sens general, evaluarea este definită în

Dicţionarul explicativ al limbii române ca „acţiune de a evalua şi rezultatul ei; socoteală, calcul;

apreciere, preţuire” [31, p. 532].

În reglementările contabile internaţionale şi naţionale, precum şi în literatura de specialitate,

noţiunea de evaluare este tratată în mod diferit. Astfel, potrivit Cadrului general al IASB, evaluarea

este examinată ca un criteriu al recunoaşterii elementelor contabile şi caracterizată ca „procesul prin

care se determină valorile monetare la care structurile bunurilor economice vor fi recunoscute în

bilanţ şi în contul de profit şi pierdere” [37, p. 53]. În mod similar, evaluarea este definită în Bazele

conceptuale [12], precum şi în lucrările savanţilor români Feleagă N., Malciu L. [41], Ristea M.

[42] etc.

Cercetătorii americani Needles B., Anderson H., Caldwell J. consideră că evaluarea constă

nîn „atribuirea valorii monetare unei operaţiuni economice” [43, p. 23].

În opinia savanţilor australieni Mathews M. şi Perera M., evaluarea reprezintă „atribuirea

valorilor numerice obiectelor şi evenimentelor după anumite reguli” [45, p. 271].

Cercetătorul român Pântea I. consideră că prin evaluare se înţelege „exprimarea bănească

(valorică) a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale” [44, p. 51]. Pentru un alt autor din

România, Horomnea E., evaluarea contabilă reprezintă „exprimarea în etalon monetar a unei valori

economice determinate: mijloc, resursă, proces (cheltuială, venit) sau rezultat” [46, p. 422].

Savantul rus Palii V. afirmă că evaluarea (măsurarea cantitativă) reprezintă „metodologia

determinării sumei băneşti cînd tranzacţiile, evenimentele şi fenomenele economice se reflectă în

registrele contabile şi în rapoartele financiare” [47, p. 37].

Generalizînd definiţiile evaluării prezentate mai sus, concluzionăm că în sursele

bibliografice aceasta este examinată în două maniere diferite: în primul rînd, ca un criteriu de

recunoaştere a elementelor contabile, inclusiv a mărfurilor, şi, în al doilea rînd, – ca o etapă separată

a exerciţiului contabil. Sîntem de părerea că examinarea evaluării ca o etapă separată este mai

adecvată şi permite a completa noţiunea de evaluare a mărfurilor prin următoarea tratare:

evaluarea este procedeul de determinare a sumelor mărfurilor care urmează a fi reflectate în

16

contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei de gestiune curente.

Evaluarea este considerată ca un procedeu a metodei contabilităţii care constă în contificarea

şi măsurarea în expresie valorică a mărimii mijloacelor materiale, creanţelor, datoriilor, veniturilor

şi cheltuielilor. Un mare paradox al contabilităţii constă în contradicţia ce apare între

următoarele afirmaţii:

1. Pe de o parte cifrele contabile sînt riguros exacte şi precise (se iau numeroase

precauţii pentru a se asigura condiţiile necesare fiabilităţii sistemului contabil);

2. Pe de altă parte şi în acelaşi timp, valorile care parvin contabilităţii pot varia

într-un interval, deoarece fenomenele nu se pot măsura cu certitudine, ci doar estima. S-

au această apreciere comportă forţat o incertitudine deoarece:

a) trebuie făcute anticipaţii pentru viitor;

a) observatorul se poate situa într-un moment care diferă de altul: clipa trecută a

intrării bunurilor în patrimoniu, clipa prezentă a măsurii unui consum sau ieşire din patrimoniu.

În momentul intrării mărfurilor în patrimoniu, o valoare se impune fară ezitare: este

costul său de intrare (care include preţul de cumpărare şi cheltuielele) însă valoarea acestora,

în unele cazuri se poate schimba, deoarece:

-preţurile se modifică adesea datorită cererii şi ofertei s-au progresului tehnic;

-valoarea monetară se diminuează, deci nivelul general al preţurilor creşte;

-taxele de schimb cu monede străine se modifică.

Ca urmare, este greu de conservat în timp valoarea de intrare, care trebuie corectată

s-au substituită printr-o nouă evaluare.

Valoarea de intrare (valoarea iniţială) reprezintă suma mijloacelor băneşti achitate

s-au a echivalentelor acestora s-au valoarea venală sub altă formă de compensare acordată la

achiziţionarea mărfurilor. Este preţul dat de agentul economic în procesul aprovizionării,

adesea preţul de cumpărare s-au costul de producţie. El este indicat pentru contabilizarea

iniţială în momentul intrării mărfurilor în patrimoniu. Deci, valoarea iniţială se impune ca

un obiectiv fără echivoc, singurele lucruri colaterale fiind:

a) includerea s-au nu a cheltuielilor anexă;

b) maniera de formare a stocurilor.

Excluderea cheltuielilor indirecte, determină înregistrarea lor in cheltuielile

perioadei în care are loc aprovizionarea. Includerea lor determină trecerea în cheltuieli în

acelaşi timp cu stocurile, pe măsura vînzării, deci pe o parte se transmit în perioadele

următoare.

Ţinînd cont de faptul că valoarea iniţială este uşor de determinat, atunci în ce priveşte

17

măsura valorii actuale, este dificil de stabilit: prin imposibilitatea tratării de aceiaşi manieră a

creşterilor s-au a diminuărilor de valoare şi prin interferenţa a două probleme:

1. Actualizarea valorii iniţiale

2. Alegerea între valoarea de intrare şi cea venală.

Deprecierile de valoare, care nu sînt fatale, dar excepţionale şi non definite sînt constatate prin

aprovizionare pentru depreciere, deduse din valoarea iniţială.

Corectarea valorii de origine pune în conflict valoarea venală (pentru creanţieri) şi valoarea de

intrare (pentru întreprindere), care pot fi separate printr-o diferenţă sensibilă. Creşterile de valori nu se

înregistrează în contabilitate.

Astfel spus, cifra înregistrată este cea a valorii venale actuale cînd a avut loc o diminuare, şi a

valorii iniţiale cînd a avut loc o creştere. Raţiunea acestei practici principiul prudenţei:se înregistrează

o minusvaloare dacă ea este probabilă şi nu se înregistrează o plusvaloare,decît atunci cînd este

certă în existenţa sa şi în sumă.

Criteriile de evaluare de care trebuie să se ţină cont sînt:

a)să asigure conservarea valorii de origine a bunului;

b)să înregistreze diminuarea de valoare, conform principiului prudenţei;

c)înregistrarea creşterii de valoare trebuie să respecte principiul realismului şi

prudenţei.

Evaluarea mărfurilor se face respectînd cele două momente ale evaluării:

1.Evaluarea curentă a mărfurilor

2.Evaluarea mărfurilor în rapoartele financiare

Regula generală de evaluare şi înregistrare a mărfurilor este evaluarea la valoarea de

intrare care, conform prevederilor Standardului Naţional de Contabilitate nr. 2 „Stocuri de

mărfuri şi materiale" este egală cu:

a) pentru cele intrate din producţia proprie - cu costul efectiv a mărfurilor care

include:

— consumurile de materiale directe (de achziţie);

— consumuri de materiale directe privind retribuirea muncii;

— consumuri indirecte de producere.

În cazul mărfurilor intrate din producţia proprie, în costul lor efectiv, în afară de cheltuieli

de achiziţie se mai includ la fel şi cheltuieli de prelucrare şi alte cheltuieli legate de aducerea

mărfurilor la depozit şi în stare de utilitate.

b)pentru cele intrate de la furnizori - cu preţul de achiziţie plus taxe vamale şi alte

impozite prevăzute de legislaţie (cu excepţia TVA) plus cheltuielile de transport

18

aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii legate de procurarea mărfurilor.

Rabaturile şi returnările de mărfuri nu se includ în valoarea de intrare.

c)pentru cele intrate în urma schimbului se evaluează la una din următoarele

valori în următoarea consecutivitate:

- la valoarea venală a mărfurilor primite sau predate, corectate cu suma mijloacelor

băneşti primite sau plătite;

- la voloarea de bilanţ a mărfurilor care urmează a fi schimbată, dacă nu poate fi

determinată valoarea venală;

- la valoarea de înţelegere;

d)pentru cele primite cu titlu gratuit - cu valoarea venală, dacă nu există o valoare venală

reală, atunci conform valorii determinată de o expertiză independentă.

La intrarea acestora ele se evaluează la valoarea de intrare care este egală cu preţul

de achiziţie plus taxe vamale plus alte impozite prevăzute de legislaţie (cu excepţia TVA)

plus cheltuieli de transportare-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii legate de

procurarea mărfurilor.

În cazul mărfurilor intrate din producţia proprie, în costul lor efectiv, în afară de

cheltuielile de achiziţie se includ la fel şi cheltuieli de prelucrare şi alte cheltuieli legate de

aducerea mărfurilor la depozite şi în stare de utilizare. Cheltuielile de prelucrare includ:

—cheltuieli directe privind retribuirea muncii;

—consumuri indirecte de producţie constante şi variabile suportate la

prelucrarea materialelor în producţie finită.

Cheltuielile directe privind retribuirea muncii includ cheltuieli privind retribuirea

muncii personalului de producere de bază a întreprinderii, inclusiv premiile şi alte plăţi de

stimulare şi compensare.

Consumuri de producţie indirecte variabile sînt cheltuielile întreprinderii, mărimea

cărora depinde de volumul producerii sau vînzărilor.,

Consumuri de producţie indirecte constante sînt cheltuielile întreprinderii, mări mea

cărora nu depinde sau depinde esenţial de volumul producerii.

Consumuri de producţie indirecte variabile se repartizează pe fiecare unitate de

producţie în baza utilizării efective a capacităţii de producere (adică integral).

Consumuri de producţie indirecte constante se trec la cheltuieli pentru prelucrare în

baza capacităţii normative a utilajului de producere.

Capacitatea normativă reprezintă nivelul mediu de producere care poate fi re lizat

în mediu pe parcursul a cîtorva perioade în cazul unor circumstanţe ordinare.

19

Dacă volumul efectiv de producere este mai mic ca capacitatea de producere, atunci

suma efectivă a cheltuielilor de producere indirecte constante se trec integral la cheltuieli de

prelucrare, adică se includ în cost.

Cînd volumul efectiv de producere este mai mare ca capacitatea de producere, atunci suma

efectivă a cheltuielilor de producere indirecte constante se trec integral la cheltuieli de prelucrare

în baza cotei normative care se calculă astfel:

consumuri de producţie indirecte constante

cota normativă = ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

capacitatea normativă

În baza acestei cote, o parte din cheltuielile indirecte constante efective se includ în cost

(capacitatea efectivă * cota normativă), iar altă pare se trec la cheltuieli (cota normativă *

capacitatea neasimilată).

Evaluarea curentă ─se realizează în cursul perioadei de gestiune pentru a

reprezenta valoric modificările elementelor patrimoniale determinate de operaţiile

economico-financiare. Pentru evaluarea curentă pot fi utilizate următoarele metode:

1. Metoda vânzărilor cu amănuntul

2. Metoda de identificare

3. Metoda FIFO

4. Metoda LIFO

5. Metoda costului mediu ponderat

1. Metoda vânzărilor cu amănutuli (s-au procentului de profit global)

Se aplică în comerţ pentru evaluarea unei cantităţi mari de mărfuri care au un profit

egal în preţul vânzărilor în cazul unui sortiment care variază rapid. În contabilitatea curentă,

evaluarea mărfurilor se poate efectua în baza următoarelor preţuri:

a) la preţul de achiziţie

b) la preţul de vînzare cu evidenţierea adaosului comercial. Adaosul comercial se stabileşte

în procente faţă de preţul de achiziţie.

Preţul de vînzare = Preţul de achiziţie + Adaosul comercial

2. Metoda de identificare

Se foloseşte pentru evaluare stocurilor de mărfuri care nu şînt reciproc substituibile

şi sînt destinate unor proiecte speciale.

3. Metoda FIFO

Este o metodă de evaluare a stocurilor de mărfuri ieşite în preţul primelor intrări: Primul

20

intrat - primul ieşit. Astfel evaluarea mărfurilor ieşite se efectuează conform preţului de

achiziţie a primelor loturi, iar valoarea soldului de mărfuri la sfârşitul perioadei de gestiune se

determină în baza valorii de achiziţie a ultimelor intrări.

Procedeul evaluează marfa ieşită la preţul cel mai vechi şi o lasă în stoc la preţul cel mai

nou. Este recomandat în condiţii de inflaţie, deoarece preţul cel mai vechi este şl cel mai mic. Ca

urmare, diminuează cheltuielile cu marfa, majorînd profitul şi totodată impozitul pe profit

(veniturile statului).

4. Metoda LIFO

Este o metoda de evaluare a mărfurilor ieşite în preţul ultimelor intrări : primul intraî-ultimul

ieşit.Ieşirile sînt considerate că au fost efectuate în ordinea inversă intrărilor comparativ cu fiecare

dată de ieşire. Mărfurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (s-au de producţie )

al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, mărfurile ieşite se evaluează la costul de

achiziţie (sau de producţie) al lotului anterior, în ordine cronologică.

Evaluarea mărfurilor ieşite se efectuează conform preţului de achiziţie a primelor loturi

intrate.

Procedeul evaluează marfa ieşită la preţul cel mai nou şi o lasă în stoc la preţul cel mai

vechi.Nu se recomandă în condiţii de inflaţie, deoarece preţul cel mai nou este şi cel mai mare.

Deci se majorează cheltuielile cu marfa,diminuîndu-se profitul şi implicit impozitul pe profit

(veniturile statului ).În caz de depreciere monetară stocul este supraevaluat.

4. Metoda costului mediu ponderat

Se aplică la determinarea stocurilor ieşite (trecute în consum) cu un sortiment variat şi

reciproc substituibil.

Costul mediu ponderat poate fi calculat pentru o anumită perioadă de timp. de regulă lunar

(global), sau pe măsura intrării loturilor suplimentare de mărfuri:

CMP =(SI+VI):(CS+CI) unde:

SI - valoarea totala a stocului iniţial;

VI - valoarea totala a intrărilor;

CS - cantitatea de marfa existenta în stocul iniţial;

CI - cantităţi intrate;

Această metodă poate fi apreciată prin două submetode:

1. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;

2. Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat, fie lunar, fie la alte

perioade (care în principiu nu trebuie să depăşească durata medie de păstrare).

Folosirea acestor metode este determinată de faptul că în condiţiile economiei de piaţă,

21

diferite cantităţi din acelaş stoc, figurează în contabilitate la diferite preţuri în raport cu sursa de

aprovizionare şi momentul aprovizionării.

Avantajul acestui procedeu constă în nivelarea variaţiilor de preţuri în condiţiile fluctuaţiei

lor.

Dezavantaj: necesitataea aşteptării sfirşitului de perioadă pentru evaluarea

ieşirilor.Pornind de la dezavantajele costului mediu ponderat, au apărut variante care să le

atenueze. În acest sens se pot identifica:

a) Procedeul costului mediu ponderat teoretic care poate fi costul mediu ponderat

global al perioadei precedente;

b) Procedeul costului mediu ponderat pe loturi de marfa impune calculul la

ieşirea mărfurilor din patrimoniu, ori de cîte ori la intrarea dinaintea ieşirii s-a schimbat

preţul faţă de intrarea precedentă.

Consecinţă: între două intrări succesive, toate ieşirele se evaluează la ultimul cost

mediu ponderat.

Indiferent de procedeul de evaluare practicat de o unitate patrimonială, aceasta

trebuie să fie aceeaşi pentru tot cursul exerciţiului şi în cele care se succed pentru a asigura

comparabilitatea informaţiilor şi posibilitatea unei analize în dinamică.

Dacă se schimbă totuşi metoda de evaluare în cazuri justificative, trebuie

determinate influenţele asupra situaţiei patrimoniale, financiare şi asupra rezultatelor.

În rapoartele financiare, mărfurile se reflectă la valoarea cea mai mică dintre cost

şi valoarea realizabilă netă.

Valoarera realizabilă netă reprezintă preţul probabil de vânzare a mărfurilor în

procesul activităţii ordinare, diminuată cu suma cheltuelilor probabile pentru completarea şi

organizarea vînzărilor.

Evaluarea mărfurilor la valoarea realizabilă netă dă posibilitate întreprinderii să

constate pierderile la momentul apariţiei lor.

Valoarera realizabilă netă se utilizează atunci cînd costul este mai mare ca ultima,

adică în următoarele cazuri:

- deteriorării s-au degradării parţiale ale acestora;

-uzurii parţiale s-au integrale a lor;

-reducerii preţului de vînzare a acestuia;

- creşterilor eventualelor cheltuieli pentru completarea şi organizarea vînzării

mărfurilor.

Calcularea valoarii realizabile nete a mărfurilor se efectuează în baza:

22

a) preţurilor de piaţă în vigoare, la moment, în cazul în care acestea nu sînt

confirmate de contractul de vînzare

b) preţurilor contractuale în cazul în care mărfurile sînt destinate vînzării

mărfurilor conform contractelor garantate

La data de raportare a fiecărei perioade posterioare, valoarea de bilanţ a mărfurilor

este revizuită. Dacă în perioada precedentă acestea au fost evaluate în bilanţ la valoarera

realizabilă netă şi continuă să figureze în stoc la sfârşitul perioadei de gestiune la aceiaşi

valoare, iar circumstanţele s-au schimbat şi valoarea realizabilă netă s-a majorat, aceste

stocuri sunt evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă

revizuită.

Modul de contabilizare a operaţiunilor de vînzare şi altor ieşiri de mărfuri depinde de metoda

evaluării curente a acestora. Evaluarea mărfurilor în evidenţa curenta poate fi efectuată la valoarea

de intrare sau prin metoda vînzărilor cu amănuntul la preţuri cu amănuntul,cu evidenţierea

adaosului comercial.Entitatea singură alege metoda concretă de evaluare curentă şi o reflectă în

politica de contabilitate a acesteia.Indiferen de metoda acceptată de evaluare curentă a

mărfurilor,acestea se reflectă în rapoartele financiare la suma cea mai mică dintre voloarea de

intrare şi voloarea realizabilă netă.

Stocurile de mărfuri se reflectă în rapoartele financiare la valoarea cea mai mică

dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Evaluarea stocurilor la valoarea realizabilă netă se face în cazuri:

-reducerii preţurilor de vînzare a stocurilor;

-deteriorării parţiale;

-uzurii parţiale sau integrale;

-majorării cheltuielilor rămase de efectuat pentru comercializarea

stocurilor.

Stocurile de mărfuri trebuie să fie evaluate la valoarea realizabilă netă articol cu articol

sau pe grupe de articole asemănătoare în limitile unuia şi aceluiaş sortiment care au aceeaş

destinaţie sau utilitate finală.

Evaluarea curentă a stocurilor privind existenţa şi ieşirea din patrimoniu se face la

următoarele feluri de preţuri sau costuri determinate prin metode specifice.

Metoda costului normativ se utilizează pentru evaluarea curentă şi controlul operativ al

existenţei şi circulaţiei produselor finite şi producţiei neterminate. Costul normativ se dermină,

luînd în considerare nivelul normativ al cheltuielilor materiale directe, cheltuielilor directe

privind retribuirea muncii şi al cheltuielilor de producţie indirecte.

23

Generalizînd modul de evaluare a mărfurilor, concluzionăm că acestea au o importanţă

decisivă la calcularea corectă a indicatorilor din rapoartele financiare şi din declaraţiile fiscale ale

întreprinderii şi, prin urmare, şi la luarea deciziilor manageriale şi economice de către utilizatorii de

informaţii contabile.

Capitolul 2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în comerţul cu amănuntul

24

2.1.Perfectarea documentară şi contabilitatea intrării mărfurilor în unităţile de comerţ cu

amănuntul

Cumpărarea bunurilor economice de natura stocurilor se face de la entităţile agricole

producătoare din ţară, prin import direct sau de comerţ.

Activitatea de aprovizionare se realizează pe baza contractelor încheiate cu furnizorii, în

care se precizează bunurile ce se achiziţionează, cantităţile şi termenele de livrare, calitatea

şi termenele de plată, condiţiile de transport şi ambalare.

În practica unităţilor patrimoniale se pot întîlni forme de aprovizionare comune pentru

toate bunurile materiale de natura stocurilor sau forme de aprovizionare specifice pentru

anumite bunuri sau unităţi.

1. Aprovizionarea fără delegat are loc pe baza prevederilor contractuale şi ale graficului

de livrări întocmit de furnizori. La compartimentul comercial al furnizorului se

întocmeşte"Dispoziţie de livrare", iar pe baza acesteia se procedează la autorecepţia lotului

de bunuri, întocmindu-se un „Proces verbal de auto recepţie" şi „Factură fiscală şi de expediţie",

"Certificat de calitate", "j ""Aviz de expediere".

Urmează ambalarea bunurilor, încărcarea în mijlocul de transport şi expedierea lor. Se

întocmesc documente de transport care se diferenţiază în funcţie de mijlocul de

transport:"Scrisoare de transport" sau „Buletinul de mesagerie" pentru transportul

feroviar, "Foaie de parcurs" pentru transportul auto, "Conosamentul" pentru transportul pe apă.

La sosirea mărfurilor la locul destinat, însoţitorul anunţă destinatarul şi

încredinţează bunurile beneficiarului. Recepţia mărfurilor se efectuează de către gestionar sau

de către o comisie de recepţie, numită de conducător prin ordin care organizează recepţia

cantitativă şi calitativă a lotului de marfă.

Urmărind, concordanţa dintre prevederile din contract şi documentele de livrare, la

achiziţionarea mărfurilor se utilizează o ştampilă specială de recepţie cu ajutorul căreia se

consemnează un document, intrarea mărfurilor se prelucrează în gestiunea persoanelor

responsabile, documentele însoţitoare de livrare şi transportare semnate de către gestionar

sau de comisie, sunt predate în contabilitate pentru înregistrarea mărfurilor. Aprovizionarea şi

acceptarea cererii dispoziţiei de plată a furnizorului, dacă la recepţie au fost

constatate lipsuri de mărfuri, mărfurile necontractate, mărfuri cu defecte, atunci recepţia

mărfurilor se anulează şi se întocmeşte proces verbal de constatare a divergenţilor, totodată se

înştiinţează furnizorul prin fax sau telefon. Dacă mărfurile au intrat fără documente însoţitoare,atunci

la primirea lor se întocmeşte proces verbal a mărfurilor. În acest caz delegatul este

obligat să ceară de la furnizori documentele necesare şi să se achite cu el,dacă parţial sau

25

total marfa nu este acceptată de unitatea comercială ca fiind necorespunzătoare

sortimental necalitativă sau nu este livrată în termenul stabilit, atunci ea este primită în

custodie,ulterior marfa dată se restituie furnizorului sau este readresată altui cumpărător.

2.Aprovizionarea prin delegatul propriu al entităţii. Are loc în cazul cînd furnizorul

şi cumpărătorul se află în aceeaşi localitate pentru predarea mărfurilor de la

furnizor.Delegatul unităţii comerciale primeşte o delegaţie cu care se prezintă la

furnizor,evidenţa delegaţilor se ţine în registru de evidenţă a delegaţilor.Participînd la recepţia

mărfurilor,delegatul le preia şi le semnează documentele de livrare(documentele sunt aceleaşi ca şi

la prima formă)în caz de necesitate se organizează verificarea calitativă a mărfurilor şi

cantitativă ea se poate executa: -prin sondaj; -integral.

Delegatul poartă răspunderea materială asupra integrităţii lotului de mărfuri şi

ambalajelor.La sosirea delegatului mărfurile sunt predate gestionarului şi se organizează

verificare calitativă şi cantitativă a mărfurilor.Dacă la mărfuri sunt constatate divergenţe se

întocmeşte un proces verbal de constatare a divergenţelor la recepţie.

-dacă lipsurile se încadreză în limita normelor de perisabilitate naturală,atunci ele se trec la

cheltuieli;

-dacă lipsurile sau constatat înăuntru colecţiilor atunci furnizorului i se înaintează o scrisoare

de pretenţie şi se refuză de plată;

-lipsurile constatate peste limita normelor de perisabilitate naturală se impută din contul

gestionarului;

-plusurile care pot fi acceptate se înregistreză în contabilitate ca o intrare obişnuită;

-plusuri neacceptate e l e se preiau în custodie iar în cantabilitate se înregistreză în Dt

921"Valori în mărfuri şi materiale primite în custodie".

Pentru evidenţa mărfurilor la entitate se foloseşte contul 217"Mărfuri" este dstinat

generalizării informaţiei privind mărfurile la entitate, magazine,baze angro. Este un cont de

activ. În Dt contului se înregistreză valoarea intrării mărfurilor, procurate de la furnizor,

iar în Ct ieşirea lor din gestiune, prin expediere sau prin vînzare. Contul 217 nu are subconturi

prevăzute de aceea entitatea le deschide singură:

-2172 se utilizează pentru evidenţa mărfurilor în comerţul cu amănuntul sau cu ridicata;

-2172 pentru evidenţa ambalajului;

-2174 cheltuieli de transport privind aprovizionarea cu mărfuri;

-821"Adaos comercial"

-846”Valoarea producţiei realizate”

Evidenţa intrării mărfurilor la entitatea individuală "UNIVERSALCOOP" Olăneşti se

26

face în baza facturii fiscale (vezi anexa9) care include în componenţa sa: data, numărul,

seria.Furnizor este Î.Î ”Ana Maxian”, Căplani Ştefan Vodă,cont 2224444199 .

Cumpărător:"UNIVERSALCOOP” Olăneşti. Locul de încasare şi descărcare, denumirea

bunurilor cumpărate,cantitatea,valoarea articolelor cu TVA, suma totală care a fost achitată

este de 1252 lei dintre care 257 lei este TVA plătită la buget. În baza Anexei 9 în contabilitate

se fac următoarele înregistrări:

Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul”

1285 lei

Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 534.2 „Datorii privind

TVA” 257 lei

Credit contului 521"Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale"- 1542 lei

Conform Anexei 26 la ”UNIVERSALCOOP” Olăneşti în luna februarie 2009 au fost

efectuate următoarele înregistrări la contul 217:

1. Se reflectă procurarea mărfurilor de la furnizori cu achitate ulterioară:

Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul”

100941 lei

Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 534.2 „Datorii privind

TVA” 25235 lei

Credit contului 521"Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale"- 126176 lei

2. Se reflectă procurarea mărfurilor prin intermediul titularului de avans:

Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul” 31082,37 lei

Credit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului 227.2”Creanţe pe termen scurt

privind titularii de avans 31082,37 lei

3. Se reflectă adaosul comercial aferent mărfurilor procurate:


Credit contul 821”Adaosul comercial 35838,68 lei

4. Se reflectă TVA în valoare de vînzare a stocului de marfă:


Credit contul 825”TVA aferent stocului de marfă” 34354,30 lei

Intrarea mărfurilor la entitatea "UNIVERSALCOOP" Olăneşti se face în baza facturilor fiscale,

iar predarea lor gestionarului are loc în baza documentulu „Raport gestionar" (anexa

15).Prezentarea acestui raport se face de două ori pe lună. Raportul este un document care include:

denumirea entităţii "UNIVERSALCOOP" Olăneşti, numele gestionarului Eremiţa L,data

27

întocmirii 1-28 februarie 2009, soldul la începutul perioadei,furnizorul,numărul

documentului,data primirii mărfurilor şi valoarea mărfurilor primite. Acest document e format

din două părţi,în prima parte se conţin date generale despre intrarea mărfurilor,iar în a

doua sunt reflectate data şi suma de bani incasată în urma vînzării mărfurilor,soldul

final(anexa 15)care este egală cu: Si+Intrări-Ieşiri

Se conţine în raportul gestionarului numărul furnizorilor înscrişi şi numărul

încasărilor,data verificării documentului şi semnătura contabilului.

Ca exemplu să examinăm anexa 15.

Denumirea entităţii"UNIVERSALCOOP", numele gestionarului Eremiţa L, data întocmirii

l-28 februarie 2009, sold la începutul perioadei este de 75920,251ei, urmează denumirea

furnizorlui, data primirii mărfurilor, valoarea intrării lor cu număul documentului, astfel la data

de 21.02.09 de la SRL”Bandaira” au fost primite mărfuri în valoare de 1815.04 lei, adaosul

comercial aferent mărfurilor achiziţionate constituie 537,46 lei, TVA aferent stocului de marfă

constituie 470,50 lei, TVA aferent mărfurilor achiziţionate - 363,01 lei, în mod similar sau

efectuat înregistrări pe parcursul lunei februarie 2009.

2.2. Contabilitatea vînzării mărfurilor în entităţile comerciale cu amănuntul

2.2.1-Contabilitatea vînzării mărfurilor în numerar

Vînzarea mărfurilor cu amănuntul şi achitarea cu cumpărătorii prin numerar formează un

şir de situaţii de evidenţă:

a) ieşirea din gestiune a mărfurilor vîndute cu preţuri de vînzare;

b) constatarea veniturilor din vînzări

c) aprecierea volumului de circulaţie a mărfurilor prin care se măsoară volumul de

activitate al unităţilor comerciale.

Vînzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar se realizează prin diferite forme:

a) vînzare pe baza de bonuri emise de vinzători ~ prezintă dezavantaje pe linia

operativităţii şi randamentului lucrului vînzătorului şi casierului în dauna timpului de desrvire a

cumpărătorului. Bonurile emise şi achitate sînt înregistrate în actul sau borderoul de vînzare pe

gestiuni (secţii). Totalurile din aceste borderouri, sînt confirmate la sfîrşitul zilei s-au schimbului

cu sumele înregistrate în documentele de predare a banilor în casă.

28

b) vînzare pe bază de tichete — tichetul nu nominalizează marfa, ci atestă

încasarea sumei aferente sortimentelor solicitate şi dă dreptul vânzătorului de a elibera marfa.

Valoarea tichetelor eliberate e imprimată pe banda de control a aparatului de casă, iar

totalurile de pe acesta bandă, la sfârşitul zilei sau schimbului, reprezentînd încasările din vânzări,

care sînt înregistrate în raportul de gestiune şi borderoul de predare a banilor în casă.

c) încasarea contra valorii mărfurilor de vînzător - încasarea sumei din vînzări este

acceptabilă la mărfurile ce se vînd cu bucata s-au ambalate. Sumele astfel încasate se predau

casierului conform dispoziţiei de casă sau nemijlocit încasatorului băncii şi se înregistrează în

raportul de gestiune.

d) autodeservire - preţul mărfurilor e achitat de către cumpărător la ieşirea din

secţie sau magazin, unde casierul-controlor emite la aparatul de casă tichetul pentru

mărfurile procurate.

e) la domiciliu ~ se bazează pe comenzi adresate de clienţi unităţii comerciale.

La livrarea mărfurilor, magazinul întocmeşte factura care cuprinde nomenclatura mărfurilor

livrate la preţ cu amănuntul şi comisionul, destinat să acopere cheltuielile de transport.

La achitarea mărfurilor livrate, datele din factură se înregistrează în raportul de gestiune,

iar banii încasaţi, în dispoziţia de casă.

f) prin automate - prevede asigurarea tranzacţiei comerciale pentru anumite categorii de

mărfuri (ţigări, ediţii periodice, băuturi răcoritoare, dulciuri etc.) fără participarea vînzătorului,

prin intermediul monedelor metalice sau a jetoanelor.

Evidenţa realizării mărfurilor depinde de metoda aleasă de evaluare a mărfurilor în

contabilitatea curentă:

a) în preţ de realizare cu estimarea adaosului comercial

b) în preţ de achiziţie

Prin formulele contabile de ieşire a mărfurilor (la creditarea contului 217 "Mărfuri"

subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul"), în cursul lunii se debitează

două conturi contabile:

Contul 711 "Costul vînzărilor" subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute" - este

destinat generalizării informaţiei privind costul efectiv a mărfurilor vîndute. Are funcţie contabilă

de activ. În debitul acestui cont se reflectă costul efectiv (valoarea de bilanţ) a mărfurilor

vîndute pe parcursul perioadei de gestiune cu total cumulativ de la începutul anului. Acest

cont nu se creditează pe parcursul anului, şi se închide doar la sfîrşitul anului de gestiune cu

contul 351 ,.Rezultat financiar total".

29

Contul 821 „Adaosul comercial".

Însă formulele contabile, pot fi înregistrate în jurnale-ordere şi borderouri de evidenţă

analitică numai în baza raportului gestionarului (zilnic sau săptămînal).

Pornind de la situaţia că adaosul comercial referitor mărfurilor realizate şi nerealizate

poate fi calculat numai la sfîrşitul lunii prin determinarea procentului mediu de adaos comercial

prin care se poate diviza costul mărfurilor vîndute, formulele contabile la ieşirea mărfurilor

vîndute în baza rapoartelor gestionarilor se trec la debitul conturilor 711 „Costul vînzărilor”

subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul comercial” într-o sumă nedivizată

la valoarea mărfurilor la preţuri cu amănuntul, inclusiv TVA. Divizarea sumelor referitoare la

debitul conturilor 711„Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821

„Adaosul comercial” din suma totală lunară acumulată prin jurnalul-order generalizat în baza

jurnalelor-order analitice contabilizate de persoane gestionare a unităţii comerciale se

efectuează în baza calculului la finele lunii.

O altă particularitate caracteristică vînzărilor cu amănuntul constă în constatarea corectă

a veniturilor din vînzările cu amănuntul, deoarece în preţuri cu amănuntul se include şi TVA. La

fiecare încasare din vînzare trebuie divizată în baza documentului corespunzător, suma de venit, ce

se referă la creditul contului 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea

mărfurilor” de la suma TVA contabilizată la creditul contului 534 „Datorii privind decontările

cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind taxa pe valoare adăugată”.

Contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea

mărfurilor” - este destinat generalizării privind veniturile obţinute din vînzarea mărfurilor (preţ

de realizare - TVA). În creditul acestui cont se înregistrează în cursul perioadei de gestiune cu

total cumulativ de la începutul anului, sumele veniturilor constatate. în debit se înregistrează

trecerea la finele perioadei de gestiune suma veniturilor acumulate. Acest cont se închide doar

la sfîrşitul anului de gestiune cu contul 351 „Rezultat financiar total”.

Contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind

taxa pe valoarea adăugată” - este destinat generalizării informaţiei privind decontările cu bugetul

aferente impozitelor, taxelor, şi sancţiunelor economice. Este un cont de pasiv, în credit se

reflectă plăţile calculate privind TVA spre decontare bugetului, iar în debit - TVA de recuperat

pentru active procurate şi plăţile virate bugetului. Soldul este creditor şi reflectă datoriile

întreprinderii faţă de buget la finele perioadei de gestiune.

Suma de TVA se calculează în baza documentelor de încasare sau a altor documente de

fundamentare a procesului de vînzare-schimb pe alte valori materiale, servicii prestate,

30

echivalente valorii de mărfuri eliberate la sfîrşitul zilei de lucru sau altei perioade de gestiune

pentru fiecare persoană gestionară.

Însă, apare problema contabilităţii privind divizarea mărfurilor vîndute în magazin

pe grupe în funcţie de TVA de 20%, de 8% şi de 0.

Pentru aceasta, prin aparatele de casă şi prin metoda de evidenţă operativă a vînzării, se

divizează zilnic sumele mărfurilor vîndute în funcţie de TVA.

Această divizare e necesar să fie reflectată în rapoartele gestionarilor la mişcarea mărfurilor

în baza datelor din documentele sau calculele operative.

Deci, pentru mărfurile vîndute în baza documentelor primare, anexate la rapoartele

gestionarilor,se întocmesc următoarele formule contabile:

1. Constatarea ieşirii mărfurilor prin înregistrarea formulelor la suma totală a

documentului:

Debit contul 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 ,,Costul mărfurilor vîndute” şi

contul 821 ,,Adaosul comercial”.

Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu

amănuntul”- la suma mărfurilor trecute la vînzare.

,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti utilizează contul 821 ,,Adaosul comercial” , şi

întocmesc următoarele formule contabile (Anexa 26):

Debit contul 711 ,,Costul vînzărilor” subcontul 711.2 ,,Costul mărfurilor

vîndute”,175157,56 lei

Debit contul 821 „Adaosul comercial”, 39993,29 lei

Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu

amănuntul” 215150.85 lei

3. Constatarea venitului şi TVA din sume încasate:

Debit contul 241 ,,Casa” -la sume încasate

Credit contul 611.2,,Venituri din vînzarea mărfurilor” -la suma venitului din vînzări fără

TVA,

Credit contul 534.2,,Datorii privind taxa pe valoare adăugată” -la suma calculată a TVA.

Pentru a evita unele complicaţii la contabilizarea operaţiilor de ieşire a mărfurilor

vîndute prin unităţile comerciale cu amănuntul, poate fi utilizată o altă variantă de formule

contabile şi anume: în cursul lunii, în baza rapoartelor gestionarilor, să fie debitat numai contul

711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi creditat contul 217

„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” - la suma vînzării la preţ

cu amănuntul, inclusiv adaosul comercial şi TVA.

31

Însă, la sfîrşitul lunii, în baza calculului adaosului comercial (plus TVA) aferent

mărfurilor vîndute, suma acestuia se va reflecta prin formula de stornare:

Debit contul 711.2 ,,Costul mărfurilor vîndute”,

Credit contul 821 ,,Adaosul comercial” -la suma cu valoarea negativă (cu roşu).

Formula numită va corecta şi va constata costul mărfurilor vîndute la contul 711.2 ,,Costul

mărfurilor vîndute” şi, totodată, va micşora adaosul comercial la contul 821,,Adaosul

comercial” la suma data.

2.2.2 Contabilitatea vînzării mărfurilor în credit

În comerţul cu amănuntul, se practică diferite tipuri de vînzări şi achitare pentru

mărfurile vîndute, inclusiv în credit.

Vînzările de mărfuri în credit (în rate) sunt convenabile, în primul rînd pentru cumpărătorul

(consumatorul) de mărfuri, deoarece el consumă mărfurile din momentul procurării acestora, iar

achitarea urmează să fie efectuată într-o perioadă mai îndelungată. Evident, vînzătorul trebuie să

aibă garanţii că benificiarul dispune de mijloace băneşti pentru a achita în timpul apropiat pentru

marfa procurată în credit.

Mărfurile cu plata în rate se eliberează cetăţenilor care au un loc de muncă permanent sau

care îşi fac studiile în localitatea unde este situată unitatea comercială. Pentru a putea contracta

mărfurile cu plată în rate, cumpărătorul trebuie să prezinte un certificat de la locul de lucru sau

de studii.

Întreprinderea de comerţ care vinde şi clientul care cumpără mărfuri încheie un contract

în care se stipulează:

valoarea mărfurilor vîndute

suma avansată în momentul ridicării mărfurilor (sau acontul primit)

mărimea cotelor lunare

termenele de plată a ratelor şi a dobînzii

cota procentuală şi suma dobînzii percepute

Deasemenia clientul prezintă o dovadă documentară din care reiese posibilitatea achitării

ratelor eşalonate la termenele stabilite în contract (mărimea salariului, bursei, pensiei). Din

momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare, mărfurile devin proprietetea cumpărătorului.

Conform SNC,,Venitul”, la vînzarea mărfurilor şi serviciilor în credit suma nominală a încasărilor

viitoare de mijloace băneşti va fi mai mare decît valoarea venală. În acest caz venitul din vînzări

include: -venitul din vînzarea mărfurilor propriu-zise;

32

-venituri sub formă de dobînzi.

Mărfurile se vînd cu plată în rate cu condiţia încasării a costului stabilit în contract, iar

durata de acţiune acontractului de vînzare se stabileşte pe o perioadă de la 3 luni pînă la 4 ani.

Fiecare cumpărător întocmeşte o fişă-obligaţiune cu datele personale în care unitatea

comercială eşalonează suma mărfurilor fără avansul achitat înregistrîndu-se ulterior confirmarea

achitării la termenele stabilite, odată pe lună în numerar sau prin reţinere de salariu.

Dacă cumpărătorul se eliberează de la locul de lucru pînă la expirarea contractului, acesta

achită suma totală datorată sau prezintă o nouă confirmare de la locul de muncă nou. În cazul cînd

nu se respectă termenele de achitare unitatea comercială este în drept să aplice penalităţi la suma

neplătită în conformitate cu legislaţia în vigoare.

S.N.C 18 „Venitul" prevede ca veniturile din vînzările de produse finite şi mărfuri să

fie constatat în baza metodei calculării (specializării exerciţiului) în cazul livrării şi transmiterii

către cumpărător a drepturilor de proprietate şi transmiterii către consumator a drepturilor

de proprietate asupra acestora (paragraful 16).

La vînzarea mărfurilor în rate. plata parţial achitată de cumpărător, conform contractului,

se amînă pe un termen mai îndelungat, dar în perioada de gestiune e necesară constatarea în

evidenţă a sumei totale a veniturilor şi cheltuielilor aferente vînzării lor.

Totodată, ţinînd cont de cerinţele Codului fiscal privind livrările de mărfuri, livrările

impozabile (art.93. 95, 99) şi evidenţa lor prin metoda specializării exerciţiului (art. 44), TVA

se va calcula din valoarea totală a mărfurilor vîndute în rate cumpărătorului.

La realizarea mărfurilor pe credit, întreprindera beneficiază de o dobîndă de la suma

creditului acordat, negociată de ambele părţi. Această dobîndă va fi constatată la

întreprindere, drept venit anticipat cu reflectarea ulterioară a venitului din activitatea de investiţii

La plata acontului şi a dobînzei, în casa întreprinderii se întocmeşte o dispoziţie de încasare.

Vînzarea mărfurilor pe credit se face la preţurile în vigoare din ziua încheierii contractului.

Achitarea cu unitatea comercială poate fi efectuată după cîteva variante:

1. întreprinderea, în care lucrează cumpărătorul-salariat, îi acordă acestuia în baza certificatului de

salarizare şi scrisorii de garanţie-obligaţie, un credit bancar,

achitînd la întreprindere plata pentru mărfurile vîndute în rate;

2. întreprinderea se obligă să reţină lunar din salariul lucrătorului, suma care urmează să fie

transferată;

3. Dobînda pentru credite bancare poate fi restituită s-au de cumpărătorul- salariat, sau de

întreprindere.

33

,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti nu utilizează acestă formă de vînzare, însă contabilitatea vînzării

mărfurilor în credit va fi redată prin exemplu de mai jos.

Exemplu. S- a vîndut în credit cumpărătorului pe baza certificatului de la locul de muncă şi

buletinului de identitate, mărfuri în sumă de 20000 lei, inclusiv TVA (la preţul de vînzare cu

amănuntul). Adaosul comercial la mărfurile vîndute, constituie 30% sau 6000 lei.

În momentul vînzării, cumpărătorul a achitat 50% din valoarea mărfurilor cumpărate. Cealaltă

parte (10000 lei) din valoarea mărfurilor va fi achitată în rate în curs de un an (12 luni) - din

luna februarie 2005 pînă în luna ianuarie, inclusiv, anul 2006, cu o dobîndă anuală pentru

credit de 12 % din valoarea mărfurilor neachitate. Dobînda se încasează odată, cu

încasarea cotei-părţi a plăţii pentru mărfurile vîndute.

La unitatea comercială vor fi efectuate următoarele înregistrări contabile:

1. Livrarea mărfurilor vîndute în rate la preţ de vînzare cu amănuntul

a) costul mărfurilor livrate - 14000 lei {20000- (20000 x 0,3)}

Debit contul 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vândute” -14000

lei

Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217. 2 „Mărfuri în comerţul cu

amănuntul” - 14000 lei

b) adaosul comercial la mărfurile livrate în rate - 6000 lei (20000 x 0,3)

Debit contul 821 „Adaos comercial” -6000 lei

Credit contul 217 „Mărfuri” subcontul 217. 2 „Mărfuri în comerţul cu

amănuntul”-6000 lei

2. Încasarea numerarului în mărime de 50% din valoarea de vînzare a mărfurilor

livrate -10000 lei(20000*0,5)

a)fără TVA

Debit contul 241 „Casa” -8333,33 lei

Credit contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea mărfurilor” -

8333,33 lei

b) TVA

Debit contul 241 „Casa”-1666,67 lei

Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind

TVA” -1666,67 lei

3. Reflectarea venitului aferent lotului de mărfuri neachitate, trecute la plată în rate

34

a) la preţul cu amănuntul fară TVA

Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -8333,33 lei

Credit contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vînzarea mărfurilor”-

8333,33 lei

b)TVA

Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -1666,67 lei

Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind

TVA”- 1666,67 lei

4. Încasarea sumelor lunare achitate de cumpărător (în luna februarie 2005) -833,33 lei

Debit contul 242 „Cont de decontare”- 833.33 lei

Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -833,33 lei

5. Calcularea dobînzei aferente mărfii vîndute în rate

a) în luna februarie 2005 - 100 lei (10000 x 0,01)

Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”- 100 lei

Credit contul 621 „Venituri din activitatea financiară”-100 lei

b) în perioada anului curent (2005) - 1100 lei (100 x 11 luni)


Credit contul 515 „Venituri anticipate curente”-1100 lei

c) în perioada anului viitor (2006) - 100 lei (100 x 1 lună)

Debit contul 134 „Creanţe pe termen lung”-100 lei

Credit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung”-100 lei

6. Încasarea dobînzei pentru luna curentă (februarie)

Debit contul 242 „Cont de decontare”-100 lei

Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”-100 lei

7. Constatarea venitului anticipat aferent dobînzei din luna martie 2005 drept venit curent:

Debit contul 515 „Venituri anticipate curente”- 1100 lei

Credit contul 621 „Venituri din activitatea financiara”-1100 lei

8. Încasarea sumelor de la cumpărător pe luna martie (2005) - 933,33 lei

(833,33+100) (tot aşa pînă la sfîrşitul anului 2005)

Debit contul 242 „Cont de decontare”- 933.33 lei

Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -933,33 lei.

9. Trecerea în luna ianuarie 2005 a dobînzei calculate pe ianuarie 2006 din venitul anticipat pe

termen scurt - 100 lei

35

Debit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung” -100 lei

Credit contul 515 „Venituri anticipate curente”-200 lei

10. Înregistrarea creanţei privind dobînda calculată pentru ianuarie 2006 din creanţa pe termen lung

în creanţă pe termen scurt - 100 lei (100 x 1)


Credit contul 134 „Creanţe pe termen lung”-100 lei

2.2.3-Contabilitatea vînzării mărfurilor în consignaţie

Conform regulelor comerţului de consignaţie, aprobate prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova. Nr. 1010 din 31.10. 97, se determină modul de desfacere prin unităţile

comerţului de consignaţie a mărfurilor industriale şi produselor alimentare în baza contractului

de consignaţie (acordul consignaţional), precum şi raporturile dintre comisionar şi comitent

privind cumpărarea-vmzarea mărfii recepţionate la consignaţie.

Contractul de consignaţie (acordul consignal) se încheie între subiectul activităţii, care

primeşte mărfurile la consignaţie (în continuare — comisionarul), şi persoana fizică sau juridică care

le predă în consignaţie (în continuare - comitentul), potrivit căruia comisionarul se obligă să

efectuieze din însărcinarea comitentului una sau mai multe tranzacţii comerciale în numele

său, în scopul de a le vinde cu amănuntul pentru o anumită recompensă (comision).

Contractul de consignaţie se întocmeşte în două exemplare, dintre care primul se

înmîneaza comitentului, iar al doilea rămîne la comisionar.

Preţul de vînzare a mărfurilor primite în consignaţie, mărimea comisionului, achitarea

cheltuielilor pentru păstrarea lor, termenul şi modul reducerii preţurilor, termenele de

comercializare a acestor mărfuri pînă la şi după reducerea preţurilor, se stipulează în contractul

de consignaţie, în conformitate cu prezentele reguli: comitentului i se păstrează dreptul de

proprietate asupra mărfurilor predate la consignaţie pînă la momentul vînzării (transmiterii)

cumpărătorului; comisionarul poartă răspundere deplină în faţa comitentului pentru pierderea şi

deteriorarea mărfurilor recepţionate la consignaţie; întocmirea documentelor pentru operaţiunile

de comision, gestiunea şi evidenţa contabila în comerţul de consignaţie, intră în atribuţiile

comisionarului.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, la consignaţie sunt recepţionate mărfuri:

-- de la cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi persoanele fară cetăţenie, la prezentarea

unui document ce identifică persoana;

-- de la întreprinderi (organizaţii, instituţii), la prezentarea de către persoana împuternicită a

întreprinderii a procurii sau facturii întocmite şi eliberate în modul stabilit de lege şi a

36

documentului care îi identifică persoana.

La consignaţie se primesc mărfuri noi nealimentare şi alimentare ambalate, precum şi

mărfuri nealimentare care au fost în uz, dar sunt încă utilizabile, nu necesită să fie reparate s-au

restaurate şi corespund normelor sanitare. Potrivit exigenţilor Sistemului Naţional de Certificare,

mărfurile primite la consignaţie, în loturi mici, trebuie să fie însoţite de certificate de

conformitate (s-au de documentele echivalente acestora), iar produsele alimentare de import - şi

de un certificat igienic.

La primirea mărfurilor în consignaţie, pe fiecare din ele se aplică o etichetă simplă, iar

pe obiectele ieftine mici (ceasuri, mărgele, broşe şi alte articole similare) - o etichetă cu

numărului contractului de consignaţie şi preţul de vînzare.

Lista mărfurilor primite la comisie şi etichetele de marfă, se semnează de către comisionar

şi comitent.

Mărfurile noi de o înaltă complexitate tehnică şi cu termene de garanţie, se primesc la

consignaţie în cazul cînd sunt însoţite de paşapoarte (instrucţiuni) în limba ţării producătoare şi de

o informaţie despre marfa în cauză în limba de stat, care, în conformitate cu condiţiile în care

consumatorii pot preschimba s-au restitui marfa de calitate neadecvată.

În cazul depistării, la mărfurile luate în consignaţie, a unor vicii (defecte) ascunse, ele

nu se vor pune în vînzare sau se vor retrage din vînzart, fapt despre care se va întocmi un act de

scoatere din vînzare a mărfurilor din vînzare, şi în termen de 4 zile, se va anunţa comitentul printr-

un aviz în formă scrisă. Păstrarea în incinta unităţii comerciale a mărfurilor recepţionate la

consignaţie, este interzisă.

Preţul de vânzare a mărfurilor primite de comisionar, se stabileşte de către comitent şi

se indică în lista mărfurilor recepţionate la consignaţie, pe eticheta fiecărui obiect sau în lista de

preţuri. Mărimea comisionului coordonată de către comisionar şi comitent se stabileşte în

procente faţă de preţul la care se vinde marfa şi se fixează în contractul de consignaţie. Ea

poate fi diferenţiată după mărfuri aparte sau după grupuri de mărfuri.

Mărfurile confiscate şi fără stăpîn, şi trecute în posesia statului, constituie atribuţia

inspectoratelor fiscale de stat, iar preţurile la ele sînt stabilite de comisia de experţi şi

reprezentanţii de la întreprinderea comercială.

Ordinea, termenele şi mărimele reevaluării mărfurilor primite în consignaţie, sînt stabilite

de comisionar şi comitent la încheerea contractului de consignaţie, cu respectarea următoarelor

condiţii: comisionarul are dreptul să reducă cu 20% preţul mărfurilor nevîndute în decurs de 20 zile

lucrătoare. La expirarea a încă 20 zile lucrătoare, după prima reevaluare, comisionul reduce din

nou preţul lor cu 30% faţă de cel stabilit la prima reevaluare. Dacă aceste mărfuri nu au fost

37

vîndute în decursul următorului termen de 20 zile lucrătoare, comisionarul este în drept să le

ieftinească cu 50% faţă de preţul stabilit la a doua reevaluare. Dacă mărfurile nu au fost

vîndute nici după a treia reevaluare, magazinul le ieftineşte pînă la preţul de vînzare sigură.

Mărfurile scoase din vînzare şi returnate comitentului, se perfectează prin actul special de

scoatere din vînzare a mărfurilor.

Mărfurile luate în consignaţie, sînt expuse în sala comercială cel tîrziu a doua zi după

recepţionarea lor. In cazul în care punerea în vînzare a mărfurilor se amînă din vina

comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea stabilită prin

contractul de consignaţie, însă nu mai mică de 3% din suma ce-i revine comisionarului pentru

fiecare zi de întîrziere.

Totodată, comitentul este în drept să ceară comisionarului reîntocmirea contractului de

consignaţie pentru un nou termen sau înapoierea mărfurilor fără achitarea cheltuielilor pentru

păstrarea lor.

Vînzarea mărfurilor luate în consignaţie, se efectuiază cu utilizarea tehnicii de casierie şi

control în conformitate cu legislaţia în vigoare.

O dată cu cumpărătura, comisionarul este obligat să elibereze cumpărătorului un bon de

casă, iar la vînzarea anumitor tipuri de mărfuri (obiecte de anticariat, bijuterii din metale şi

pietre preţioase, articole din blană naturală, etc.) - şi un bon de marfă cu confirmarea preţului

achitat. Cumpărătorul este în drept să ceară un bon de marfă pentru orice obiect procurat,

precum şi factura TVA de la comisionar.

La cumpărarea mijloacelor de transport şi a agregatelor cu numere pentru ele,

cumpărătorului i se eliberează, pe lîngă bonul de casă (de marfă), un document ce confirmă

dreptul de proprietate asupra acestor mărfuri (certificatul - cont al unităţii comerciale), necesar

pentru înregistrarea lor la punctele de înregistrare ale poliţiei rutiere, precum ş numărul provizoriu

de înmatriculare „tranzit".

La vînzarea mărfurilor noi de înaltă complexitate tehnică, în paşaport sau în alt document

însoţitor, se aplică în mod cuvenit ştampila unităţii comerciale cu menţiunea privind data

vînzării lor, iar dacă termenul de garanţie al acestor mărfuri a expirat, în paşaport sau

documentul însoţitor, se aplică ştampila unităţii comerciale cu menţiunea suplimentară „Fără

garanţie”.

Banii pentru mărfurile vîndute, se achită comitentului în cel tărziu 10 zile după

comercializarea lor, la prezentarea contractului de consignaţie şi paşaportului sau a altui document

ce identifică persoana. In cazul în care achitarea cu comitentul întîrzie din vina

comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea specificată în

38

contractul de consignaţie, care pentru fiecare zi de întîrziere, va fi cel puţin 0,5% din suma ce i

se cuvine. La dorinţa comitentului, comisionarul poate achita banii pentru marfa vîndută şi

despăgubirea prin virament în contul indicat.

Decontările privind marfa vîndută dintre comisionar şi comitent ca persoană juridică

(întreprindere, instituţie, organizaţie), se efectuează prin virament, iar ca persoană fizică - şi în

numerar.

În cazul în care comitentul nu vine să-şi ridice banii, comisionarul va ţine la bilanţul său,

timp de 3 ani suma respectivă, iar după expirarea acestui termen, o va trece la venitul său. In cazul

decesului comitentului, recunoaşterii incapacităţii lui sau dispariţiei inopinate a acestuia,

comisionarul este obligat să-şi execute toate obligaţiunile contractuale, pînă cînd succesorii

comitentului sau reprezentanţii lui vor da alte dispoziţii.

Pentru mărfurile vîndute, comisionarului îi revine un comision stabilit în procente faţă

de valoarea acestora, conform contractelor de consignaţie, potrivit înţelegerii părţilor.

După reţinerea de către comisionar a comisionului cuvenit, din suma plătită comitentului

se încasează, conform tarifelor şi de modul stabilit de legislaţia în vigoare, impozitul pe venit.

Evidenţa sintetică şi analitică a mişcării mărfurilor primite în consignaţie, se reflectă în

contul extrabilanţier 923 „Mărfuri primite în consignaţie”, care este destinat generalizării

informaţiei privind existenţa şi mişcarea mărfurilor primite în consignaţie de către unităţile

comisionare. In debitul acestui cont se reflectă valoarea mărfurilor primite în consignaţie,

procurate în credit pe măsura efectuării operaţiilor, ce reflectă valorile mărfurilor vîndute returnate

clienţilor, precum şi suma reducerii preţurilor din reevaluarea unor mărfuri conform contractului.

Primirea mărfurilor în consignaţie are unele particularităţi, dintre care menţionăm:

a) în cazul în care comitentul este subiect impozabil, plătitor de TVA, vînzarea mărfurilor

primite în consignaţie se evidenţiază la preţul de vînzare format din: valoarea mărfurilor primite

de la comitenţi, comisionul unităţii care a preluat mărfuri în consignaţie, plus TVA în mărime

de 20% din valoarea acestora;

b) în cazul în care comitentul nu este subiect impozabil sau persoană fizică, vînzarea

mărfurilor de consignaţie se evidenţiază în preţul de vînzare format din: valoarea mărfurilor

primite de la comitenţi, comisionul unităţii care a preluat mărfurile în consignaţie, plus TVA

în mărime de 20% , calculat numai din comisionul unităţii comerciale.

Valoarea mărfurilor ieşite se reflectă în creditul contului 923 „Mărfuri primite în

consignaţie”, conform raportului gestionarului privind mişcarea mărfurilor, care trebuie să fie

egală cu suma totală a valorii mărfurilor vîndute (fără comision şi TVA), sumei reevaluării

(reducerii la preţ) mărfurilor şi valorii mărfurilor returnate.

39

„UNIVERSALCOOP” Olăneşti nu utilizează acest gen de vînzări.

Evidenţa contabilă a operaţiilor privind comerţul de consignaţie va fi ilustrată prin următorul

exemplu convenţional:

EXEMPLU: Comitentul a predat marfă în consignaţie la valoarea de 4000lei

(comitentul este persoană fizică). Mărimea comisionului este de 30%. În acest caz, preţul de

vînzare se formează astfel:

Preţul de vînzare=preţ marfă (4000 lei)+comisionul (12000 lei)+TVA de la comision(240

lei)=5440 lei, în contabilitate se vor înregistra următoarele formule contabile:

Debit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-400 lei

--la realizarea mărfii cu achitare în numerar

Debit contul 241,,Casa”-5440 lei

Credit contul 611,,Venitul din vînzări”-1200 lei(la suma comisionului încasat)

Credit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-

240 lei(la suma TVA încasată)

Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei(la reflectarea datoriei faţă de comitent)

--la achitarea cu comitentul

Debit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei

Credit contul 241,,Casa”-4000 lei

--la decontarea mărfurilor realizate

Credit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei

Dacă comitentul este persoană juridică, atunci după exemplu de mai sus, vor avea loc următoarele

înregistrări în conturile contabile:

Preţul de vînzare se va forma astfel:

Preţul de vînzare= preţ marfă (4000 lei)+comisionul(1200 lei)+TVA de la toată suma(1040

lei)=6240 lei

Debit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei

--la realizarea mărfii cu achitare în numerar

Debit contul 241,,Casa”-6240 lei

Credit contul 611,,Venitul din vînzări”-1200 lei(la suma comisionului încasat)

Credit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-

1040 lei(la suma TVA încasată)

Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei(la reflectarea datoriei faţă de comitent)

--se reflectă TVA de trecut în cont de la valoarea mărfii primite de la comitent

Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-

40

800 lei

Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-800 lei

--la achitarea cu comitentul

Debit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4800 lei

Credit contul 241,,Casa”-4800 lei

--la transferarea TVA la buget

Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-

240 lei

Credit contul 242,, Cont curent in valută naţională”-240 lei

--la decontarea mărfurilor realizate

Credit contul 923 ,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei.

2.3 Contabilitatea adaosului comercial aferente mărfurilor în stoc şi a mărfurilor realizate

Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vîndute este un calcul economic

contabil în conexiune directă cu modul de stabilire a rezultatului financiar, iar acesta este

influenîat de mărimea relativă şi absolută a adaosului comercial.

Practica mondială stabileşte adaosul comercial aferent mărfurilor vîndute pe cale

indirectă după metoda procentului mediu .

Pornind de la situaţia că adaosul comercial referitor mărfurilor realizate şi nerealizate

poate fi calculat numai la sfîrşitul lunii prin determinarea procentului mediu de adaos comercial

prin care se poate diviza costul mărfurilor vîndute, formulele contabile la ieşirea mărfurilor

vîndute în baza rapoartelor gestionarilor se trec la debitul conturilor 711 „Costul vînzărilor”

subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul comercial” într-o sumă nedivizată la

valoarea mărfurilor la preţuri cu amănuntul, inclusiv TVA. Divizarea sumelor referitoare la debitul

conturilor 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul

comercial” din suma totală lunară acumulată prin jurnalul-order generalizat în baza jurnalelor-

order analitice contabilizate de persoane gestionare a unităţii comerciale se efectuează în baza

calculului la finele lunii, care are loc astfel:

Metoda I

Rc821-Rd821

41

% A C = ----------------------------------- • 100%

Sf 217+Rc 611,534.2

Metoda ll

Rc821

% A C = ------------------------ • 100%

Sf217+Rc217

Adaosul comercial aferent mărfurilor realizate se calculă conform următoarei relaţii:

% AC *Rd 71 1.2/ 821 sau % AC * (Rc 611.2 +Rc 534.2)

100% 100%

Ulterior, se calculă adaosul comercial aferent mărfurilor în stoc prin 2 metode:

% AC • Sf 217.1 soldul prealabil - AC aferent mărfurilor

--------------------------- sau calculat realizate

100%

Pentru determinarea corectă a costului efectiv a mărfurilor realizate, şi a mărfurilor în stoc,

e necesar la sfîrşitul lunii efectuarea unui calcul special, şi de repartizat cheltuielile de transport-

aprovizionare între costul mărfurilor vândute şi mărfurile rămase în stoc. La întreprinderea

dată calculul respectiv nu se întocmeşte, dar în practică în acest scop se calculă % mediu a

cheltuielilor de transport-aprovizionare (CTA) astfel:

Si CTA + CTA curente Si 217.4-Rd 217.4

%CTA= ------------------------------------- • 100% =--------------------------------- * 100%

S marf.+V.marf. cump. Si 217.1 + -Rc 217.2

Calculam CTA aferent mărfurilor realizate:

%CTA - Rc 217.1

42

100%

În continuare va fi prezentată modalitatea de calcul a costului vînzărilor şi adaosului

comercial pe luna februarie anul 2009 la întreprinderea ,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti:

1. Analizînd documentele din anexa 12, 26 observăm că mai întîi s-a calculat procentul mediu

a adaosului comercial, care se compune din:

adaosul comercial la realizare*100% *100%

rulajul creditor 611

2.A doua etapă este determinarea sumei adaosului comercial aferente mărfurilor realizate prin

înmulţirea procentului mediu a adaosului comercial cu realizarea mărfurilor:

15,71* 256161,18/ 100% =39884,82 lei

3.Întocmirea următoarelor formule contabile:

Debit contul 821,,Adaos comercial”-39884,82 lei (Anexa 12)

Credit contul 217,,Mărfuri” subcontul 217.2,,Mărfuri în comerţ cu amănuntul”- 39884,82 lei

Costul vînzărilor se reflectă prin următoarea înregistrare

4.A patra etapă este determinarea sumei adaosului comercial aferente mărfurilor în stoc prin

înmulţirea procentului mediu a adaosului comercial cu soldul final la contul mărfuri:

15,71* 684947,24/ 100% =107895,89 lei

5. Întocmirea următoarelor formule contabile:

Debit contul 217,,Mărfuri” subcontul 217.2,,Mărfuri în comerţ cu amănuntul”- 107895,89

lei

Credit contul 821,,Adaos comercial”- 107895,89 lei (Anexa 12)

Costul vînzărilor se reflectă prin următoarea înregistrare

Debit contul 711,,Costul vînzărilor”- 175157,56 lei (Anexa 26)

Credit contul 217,,Mărfuri”, lacostul efectiv al mărfurilor comercializate 175157,56 lei

În conformitate cu politica de contabilitate a întreprinderii, TVA în preţul de realizare se ţine la

contul 825,,TVA în valoarea de vînzare a mîrfurilor”

Debit contul 825,,TVA în valoarea de vînzare a mărfurilor”-41227,27 lei (Anexa 26)

Credit contul 217,,Mărfuri”- 41227,27 lei.

43

2.4. Inventarieria mărfurilor în cadrul unităţilor comerciale

Pentru a efectua inventarierea trebuie de respectat următoarele etape:

Prima etapă este pregătirea inventarierii de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor. La această

etapă se iau măsuri organizatorice şi se execută unele lucrări de natură contabilă.

Printre lucrările de natură organizatirică sunt:

-emiterea deciziei de inventariere scrisă de conducătorul unităţii economice prin care se

constituie comisia de inventariere, obiectul inventarierii, data şi orele de începere şi finisare a

inventarierii, şi data prezentării materialelor de la inventarierea în contabilitate;

-se sigilează căile de acces în gestiune cu excepţia locului în care începe inventarierea;

-se cere de la gestionar întocmirea ultimului raport de gestiune şi o declaraţie scrisă;

-se sistează operaţiunile de intrare-ieşire a bunurilor din gestiune;

-se identifică locurile în care ar putea fi depozitate bunurile ce se inventariază;

-se grupează bunurile pe sortimente şi categorii de preţuri, se aranjează separat

bunurile degradate aflate la păstrare sau spre reparaţie;

-se verifică dacă aparatele de măsură sunt în stare bună de funcţionare.

Lucrările de natură contabilă includ:

-înregistrarea la zi a tuturor operaţiunilor economice;

-verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi;

-stabilirea soldurilor conturilor sintetice şi analitice în vederea comparării lor cu situata

reală.

Cea de-a doua etapă este efectuarea inventarierii care presupune constatrea, descrierea şi

evaluarea elementelor supuse inventarierii cu întocmirea listei de inventariere.

Constatarea reprezintă stabilirea directă şi concretă la faţa locului a existenţei mărimii şi

stării reale a elementelor patrimoniale la data inventarierii.

Stocurile se constată prin:

-numărare, cîntărire, măsurare cu excepţia bunurilir aflate în ambalaje orijinale care se

desfac prin sondaj;

-existenţa bunurilor materiale care nu se află la entitate la data inventarierii, se verifică

indirect pe baza documentelor de evidenţă corespunzătoare.

Elementele constatate se înscriu în liste de inventariere în care se indică:cantitatea, calitatea,

starea, structura bunurilor supuse inventarierii. Listele de inventariere se întocmesc separat pentru

bunurile corespunzătoare calitativ de cele necorespunzătoare, pentru bunurile proprii care nu se află

la entitate precum şi pentru bunurile ce aparţin altor entităţi.

Listele de inventariere se întocmesc în trei şi patru exemplare fiecare fiind semnată de

44

preşedintele comisiei de inventariere, membrii comisiei şi gestionari.

Un exemplar a listei de inventariere se întocmeşte de gestionar, iar două exemplare se

întocmesc prin foaie de indigo de către unul din membrii comisiei de inventariere.Al patrulea

exemplar se completează numai în cazul cînd are loc primirea-transmiterea valorilor materiale

de la un gestionar la altul.

Pe ultima pagină a listei de inventariere gestionarul face următoarele menţiuni:

-dacă toate cantităţile au fost constatate în prezenţa sa; -dacă bunurile respective se află în

răspunderea sa;

-dacă mai are bunuri rămase care nu au fost supuse inventarierii şi eventualele obiecţii pe care

le are de făcut.

După constatarea şi descrierea elementelor inventariate se face evaluarea lor la preţurile

folosite la înregistrarea lor în contabilitate.

În ultima etapă a inventarierii numită: stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii

au loc plusurile sau lipsurile prin compararea cantităţilor şi valorilor constatate faptice cu cele

din contabilitate cu întocmirea balanţei de verificare a rezultatelor inventarieri i .

Plusurile constatate la inventariere se trec la veniturile entităţii, iar lipsurile dacă se

încadreză în limita normelor de peresabilitate naturală se trec la cheltuieli, dacă sunt peste limita

normelor de peresabilitate naturală se impută persoanelor vinovate.

La „UNIVERSALCOOP" Olăneşti în luna februarie2009 nu s-a efectuat inventarierea

mărfurilor iată de ce vom utiliza un exemplu convenţional pentru a putea reda contabilitatea

inventarierii mărfurilor:

Dt 714"Alte cheltuieli operaţionale"-0.45 lei

Ct 2172 "Mărfuri în comerţul cu amănuntul"-0.45 lei

Exemplu: La inventariere au fost constate :

a)lipsuri de mărfuri în valoare de 250lei, inclusiv :

-în limita normei de perisabilitate naturală -48 lei

-celelalte din contul persoanei vinovate. Recuperarea va fi cu coeficientul -3;

b)plusuri de ambalaje 24lei

c)adaos comercial-26%

În contabilitate vor fi efectuate următoarele înregistrări:

1.Se casează valoarea de bilanţ a mărfurilor depistate lipsă în limita normelor de

perisabilitate naturală:

Debit contul 712 „Cheltuielile comerciale” 35,52 lei

Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” 35,52

45

lei.2.Se casează suma adaosului comercial aferente mărfurilor depistate lipsă în limita normelor

de perisabilitate naturală:

Debit contul 821 ,,Adaosul comercial” 12,48 lei

Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul”

12,48lei

3.Se casează valoarea de bilanţ a mărfurilor depistate lipsă peste limita normelor de

perisabilitate naturală:

Debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” 149,48 lei

Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul”

149,48 lei

4.Se casează suma adaosului comercial aferente mărfurilor depistate lipsă peste limita

normelor de perisabilitate naturală:

Debit contul 821 ,,Adaosul comercial” 52,52 lei

Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” 52,52

lei.

5. Se impută lipsa de marfă din contul persoanei vinovate recuperarea va fi cu coeficientul 3

Debit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe

privind recuperarea prejudiciului material” 550 lei

Credit contul 612”Alte venituri operaţionale”, subcontul 612.5”Venituri din recuperarea

prejudiciului material” 550 lei

6.Se reflectă TVA din suma mărfurilor recuperate de gestionar:

Debit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe

privind recuperarea prejudiciului material” 101 lei

Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind

TVA”- 101 lei.

7.Se reflectă reţinerea din salariu a sumei lipsurilor de mărfuri restituite de gestionar:

Debit contul 531”Datorii pe termen scurt faţă de personal privind retribuirea muncii”-606

lei.

Credit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe

privind recuperarea prejudiciului material” 606 lei.

46

Concluzii

În lucrarea dată a fost analizată tema "Cotabilitatea stocurilor de mărfuri în comerţul cu

amănuntul"pe baza"UNIVERSALCOOP" Olăneşti autorul a analizat caracteristica general

privind circulaţia mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul,a calculat suma adaosului

comercial aferent mărfurilor intrate şi ieşite.Scopul acestei lucrări a fost realizat,scopul a fost

de a analiza mai profund circulaţia mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul,de a face

cunoştinţă mai detaliat cu evidenţa contabilă la o entitate reală.A fost pus în situaţii reale în

calitate de contabil,întîlnindu-se cu aceste sarcini faţă în faţă de prima dată,a întîlnit

multe dificultăţi,înţelegînd că există o mică diferenţă între teoretic şi practică.

Aflîndu-te în această situaţie înţelegi că asupra ta este o răspundere foarte mare,

prestînd servicii necalitative poţi fi tras la răspundere şi de corectitudinea evidenţei contabile

depinde activitatea entităţii pe viitor,deoarece reflectînd informaţii false se pot lua decizii

incorecte privind activitatea entităţii.Analizînd documentele de care dispunem,dispoziţii de

încasare a banilor, darea de seamă putem spune că veniturile acestei entităţii nu sunt mari,că

contabilitatea se ţine în partidă completă. E necesar de menţionat importanţa colosală a

evidenţei în orice societate şi mai ales în timpul de faţă. Evidenţa şi controlul au fost şi sunt

sarcinile principale ale economiei,fiecării unităţi economice,fie de producţie

industrială,construcţie agrară sau transport şi chiar fiecărei asociaţii sau comitet de

aprovizionare,de comerţ,de servire populară sau fiecărui organ de control muncitoresc în

genere.

În Legea Contabilităţii precum şi în hotărîrile ulterioare ale Parlamentului şi guvernului

din Republica Moldova,o deosebită atenţie se acordă rolului mereu crescînde al evidenţei în

economia naţională.

Astfel, la diferite etape ale dezvoltării economice şi sociale a ţării au fast necesar să se

ridice mereu calitatea şi operativitatea evidenţei şi să perfecţioneze în mod sistematic

documentaţia de evidenţă şi sistemele de dare de seamă în toate domeniile dirijarea,

planificarea şi analiza activităţii economice. Modernizarea sistemului contabil conform

cerinţelor Standartelor internaţionale, creşterea potenţialului tehnic şi tehnologic de

prelucrare a informaţiei economice,precum şi progresarea factorului uman au influienţat

brusc problemele organizării muncii contabile,normarea şi sporirea productivităţii

acesteia.Nivelul procesului tehnologic contabil este influienţat de factorii obiectivi şi subiectivi.

În urma cercetărilor efectuate în teză, s-a stabilit că:

- la vînzarea mărfurilor, predării sau transmiterii acestora, se întocmesc un şir de documente

47

primare;

- la vînzarea mărfurilor se calculează şi se stabileşte mărimea adaosului comercial;

- perfectarea documentară, evidenţa sintetică şi analitică a vînzării mărfurilor se

efectuează de contabil;

- anual, pînă la 31 martie, contabilii agenţilor economici ai Republicii Moldova

sînt obligaţi să prezinte rapoartele financiare organelor teritoriale pentru

statistică conform locului de înregistrare a entităţii;

- toate documentele şi formularele rapoartelor financiare, inclusiv şi a Raportului privind

rezultatele financiare, le semnează conducătorul şi contabilul-şef al entităţii;

- corectările erorilor în Raportul privind rezultatele financiare trebuie să fie

justificate şi confirmate de persoanele care au semnat raportul financiar,

indicîndu-se data corectării;

- responsabilitatea pentru veridicitatea, plenitudinea şi oportunitatea prezentării

raportului nominalizat o poartă conducătorul întreprinderii.

Deşi există un plan unic de conturi, există standardele naţionale de contabilitate şi alte

instrucţiuni ale diferitor organe superioare din acest domeniu, totuşi există o serie de probleme atît

la nivelul acestei întreprinderi, cît şi la nivelul comerţului în general, care î-i preocupă pe contabili.

Analizînd „Raportul privind rezultatele financiare" a cooperativei de consum

"UNIVERSALCOOP" Olăneşti autorul a constatat o majorare a venitului din vînzări fiind în

creştere cu 24,6% ceea ce constituie un avantaj economic deosebit de important. Costul vînzărilor

pentru perioada anului 2008 a constituit 2551771 lei, înregistrînd un produs brut de

536471 lei în creştere faţă de perioada precedentă cu 2.3%. De asemenea sa observat o

micşorare a mărimii stocurilor de mărfuri faţă de perioada precedentă datorită majorării vînzărilor

de mărfuri. În urma inventarierii efectuate practic nu sau înregistrat lipsuri de mărfuri şi de

mijloace băneşti ceea ce constituie un avantaj pentru entitate.Unitatea de comerţ cu amănuntul

dispune de un personal calificat,cu o vechime mare în muncă,fapt ce oferă posibilitatea atingerii

unor rezultate înalte într-un interval scurt de timp.

În viitorul apropiat se prevede automatizarea contabilităţii care va uşura mult munca

contabilului, îmbunătăţirea dizainerului interior şi exterior a unităţilor comerciale, creşterea

nivelului de deservire a cumpărătorilor, diversificarea largă a sortimentului realizat,

deschiderea de noi unităţi de comercializare cu utilizarea diferitor politici de marketing

(reducerea de preţ, cadouri,etc.).

Pentru ca unităţile de comerţ cu amănuntul să funcţioneze eficient şi să obţină profit

ea trebuie să dispună:

48

-de mijloace tehnice de bună calitate, performante;

-de personal bine calificat;etc.

Studierea avansată şi utilizarea rezultatelor cercetărilor, în ansamblu, pentru

organizarea contabilităţii la entitate nu poate fi lăsată pe ultimul plan.

49

BIBLIOGRAFIE

Acte legislative şi normative

1. Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107–XV din 06.06.2002 / Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 82–86 din 22.06.2002.

2. Codul fiscal şi legile pentru punerea în aplicare a titlurilor acestuia / Monitorul Oficial

al Republicii Moldova ediţie specială din 08.02.2007.

3. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154–XV din 28.03.2003/ Monitorul Oficial

al Republicii Moldova nr. 159–162 din 29.07.2003.

4. Legea contabilităţii nr. 113–XVI din 27.04.2007 / Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 90–93 din 29.06.2007.

5. Legea cu privire la leasing nr. 59–ХVI din 28.04.2005 / Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 92–94 din 08.07.2005.

6. Legea privind cooperativele de întreprinzător nr. 73–XV din 12.04.2001 / Monitorul Oficial


7. Legea privind protecţia consumatorilor nr. 105–XV din 13.03.2003 / Monitorul Oficial


8. Concepţia reformei contabilităţii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii

Moldova nr. 1187 din 24.12.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din

30.12.1997.

9. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea unor regulamente cu privire

la modalităţile efectuării amnistiei fiscale nr. 638 din 08.06.2007 / Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 82–85 din 15.06.2006.

10. Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate

de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova

nr. 294 din 17.03.1998 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 30–33 din 09.04.1998.

11. Regulile comerţului de consignaţie, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova

nr. 1010 din 31.10.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 79–80 din 02.12.1997.

12. Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare, aprobate prin

ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 / Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.

13. Standardul Naţional de Contabilitate 1 «Politica de contabilitate», aprobat prin

ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.174 din 25.12.1997 / Monitorul


50

14. Standardul Naţional de Contabilitate 2 «Stocurile de mărfuri şi materiale», aprobat prin

ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 / Monitorul


15. Standardul Naţional de Contabilitate3 «Componenţa consumurilor şi cheltuielilor

întreprinderii», aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din

25.12.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.

16. Standardul Naţional de Contabilitate 5 «Prezentarea rapoartelor financiare», aprobat

prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 /

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.

17. Planul de conturi contabile al activităţii economico–financiare a întreprinderilor, aprobat

prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.174 din 25.12.1997 /

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 93–96 din 30.12.1997.

18. Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în cooperativele de

întreprinzător, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 28 din

01.03.2002 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 33–35 din 07.03.2002.

19. Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al

RepubliciiMoldova nr. 27 din 28.04.2004 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 123–

124 din 27.07.2004.

20. Regulamentul cu privire la modul de exploatare a maşinilor de casă şi control, aprobat

prin decizia Comisiei interdepartamentale pentru maşinile de casă şi control din 24.07.1998

/ Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 109–110 din 10.12.1998.

Monografii, manuale şi alte cărţi

21. Analiza rapoartelor financiare [manual] / Natalia Ţiriulnicova, Valentina Paladi,

Ludmila Gavriliuc, Nelea Chirilova, Diana Furtuna. – Chişinău: ASEM, 2004. – 384 p.

22. American Institute of Certified Public Accountans. Basic Concept and Accounting

Principles, AICPA, 1980. .

23. Bojian O. Contabilitate generală. – Bucureşti: Eficient, 1998. – 586 p.

24. Бакаев А.С., Шнейдман Л.З. Учетная политика предприятия. – Москва:

Бухгалтерский учет, 1994. – 112 с.

25. Борисенко Т.Н. Учет в розничной торговле. – Москва: Налоговый вестник, 2001. – 144 с.

26. Бухгалтерский учет: Учебник/Под.ред. П.С.Безруких. – Москва: Финансы и

статистика, 1994. – 528 c.

51

27. Catalog de formulare tipizate ale documentelor de evidenţă primară pentru subiecţii

economici din Republica Moldova. – Chişinău: „Vivar–Editor” S.R.L., 2004. – 172 p.

28. Contabilitate financiară / Manual. Colectiv de autori: coordonator – Alexandru Nederiţa,

Ediţia a II–a. – Chişinău: ACAP, 2003. – 640 p

29. Deaconu A. Diagnosticul şi evaluarea întreprinderii. – Bucureşti: Tribuna economică, 2000.

–245 p.

30. .Directiva a IV-a Consiliului Comunităţii Europene. – Bucureşti: Expertiza contabilă, 1994. –

15 p.

31. Dicţionarul explicativ al limbii române. – Bucureşti: Editura Univers–enciclopedic, 1996. – 1192

p.

32. Donoaica Şt. Contabilitate generală. Concepte şi aplicaţii din doctrina franceză. –

Bucureşti: Editura ALL, 1996. – 46 p.

33. Dumitrean E. ş.a. Contabilitatea financiară. – Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2002.

34. Duţescu A. Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate. –

Bucureşti: Editura CECCAR, 2002. – 384 p.

35. Harea R. Contabilitatea operaţiilor comerciale. – Chişinău: ASEM, 2004. – 291 p.

36. Noul dicţionar universal al limbii române. – Bucureşti: Litera internaţional, 2006. – 1676 p.

37. Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSTM) inclusiv Standarde

Internaţionale de Contabilitate (IASTM) şi Interpretări la 1 ianuarie 2005. – Bucureşti, Editura

CECCAR, 2005. – 2422 p.

38. Financial Accounting Standards Board. Elements of Financial Statements of Business

Enterpises, SFAC 3, FASB, 1984.

39. Kam V. Accounting Theory. – John Wiley, 1990

40. Sterling R.R. An Essay on Recognition. – Sydney: University of Sydney, 1985.

41. Feleagă N., Malciu L. Politici şi opţiuni contabile. – Bucureşti: Editura Economică, 2002. – 464

p.

42. Ristea M. (coordonator). Contabilitatea financiară a întreprinderii. – Bucureşti, Editura

Universitară, 2005. – 520 p.

43. Needles B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilităţii. Ediţia a cincea.

Traducere din limba engleză. – Chişinău: ARC, 2000. – 1240 p.

44. Pântea I., Pop A. (coordonatori) Contabilitatea financiară a întreprinderii. – Cluj–Napoca:

Dacia, 2004. – 414 p.

45. Мэтьюс М., Перера М. Теория бухгалтерского учета: Учебник / Пер. с англ. Под ред.

52

Я.В.Соколова, И.А.Смирновой. – Москва: Аудит, 1999. – 663 с.

46. Horomnea E. Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon. – Iaşi: Editura Sedcom

Libris,2003. – 454 p.

47. Палий В.Ф. Комментарии к международным стандартам финансовой отчетности. –

Москва, Аскери, 1999. – 352 c.

48. Tuhari T.”Contabilitatea operaţiunilor comerciale”, Chişinău, 2000;

Reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice

49. Апосту А. Особенности учета возврата товаров при использовании контрольно

кассовых машин / Contabilitate şi audit, Chişinău, 2005, № 10, с. 17–21.

50. Бажерян Е. Учет приобретения и продажи товаров со скидкой / Contabilitate şi

audit, Chişinău, 1998, № 6, с. 18–20.

51. Сапронова С.И., Ильина Т.А. Возврат товаров и НДС / Главбух, Москва, 2004, № 5,

с. 26–30.

52. Тухарь Т.”Учет закупки и реализации товаров”/Contabilitate şi audit -1998,nr.7-8;

53. Тухарь Т.”Учет налога на добавленную стоймость в торговли”/ Contabilitate şi audit

1999,nr.1-2;

54. Тухарь Т.”Учет тары”/ Contabilitate şi audit 2000,nr.7-8;

55. Тостоган П., Герман В. Порядок проведения, документальное оформление и учет

результатов инвентаризации / Contabilitate şi audit, Chişinău, 2001, № 12, с. 15–37.

56. Захарченко И. Правила выписки налоговых накладных, заполнения Регистра об учете

покупок и продаж, представления Декларации по НДС / Contabilitate şi audit, Chişinău,

2003, № 9, с. 26–34.

Surse electronice

57. http://www.contab-audit.ro

58. http :// www . m in f in . m d

59. http :// www . m in f in . ru

60. http :// www . as m . md

61. http://www.worldbanc.org.

62. http :// www . rnk . ru

63. http :// www . glavbukh . ru

64. http:// f isc. m d .

53

http://www.contab-audit.ro/

http://fisc.md/

http://www.glavbukh.ru/

http://www.rnk.ru/

http://www.worldbanc.org/

http://www.asm.md/

http://www.minfin.ru/

http://www.minfin.md/

consum coop olăneşti

Documents

Transcript of consum coop olăneşti