- Scurtă biografie -

ÎNAINTAŞII

La începutul secolului al XIX-lea, Nicolae Popescu din Muşăteşti a fost grămătic şi confident al episcopului Ilarion al Argeşului.

L-a cunoscut îndeaproape pe Tudor Vladimirescu, bun prieten cu episcopul, lăsând scrise bogate şi instructive pagini de cronică care au stat la baza lucrării “Istorie a revoluţiunii române de la 1821” scrisă de C.D. Aricescu.

Grămăticul Nicolae Popescu a avut trei fii Pătru, Toma şi Constantin, acesta din urmă cunoscut şi ca Popa Dincă (1818-1863).

Popa Dincă a fost un mare luptător paşoptist alături de Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, fraţii Goleşti, C.A. Rosetti şi Ion Eliade Rădulescu. A făcut parte din Comitetul Revoluţionar şi împreună cu fratele său Toma Popescu s-au ocupat de răspândirea şi popularizarea Constituţiei.

Toma Popescu a avut ca fiică pe Maria, căsătorită cu Ion Dobrescu. Ion Dobrescu şi Maria au avut împreună 14 copii, primul dintre ei fiind Constantin Dobrescu.

TINEREŢEA

La 28 iunie 1856 se naşte Constantin Dobrescu la Muşăteşti.A urmat cursul primar în comuna natală având ca învăţător pe

Niculăiţă Popescu feciorul lui Popa Dincă.Urmează apoi cursurile de patru clase la Curtea de Argeş şi Piteşti

unde învaţă în clasa condusă de învăţătorul Sebastian Bernea.În 1871 este admis ca bursier la Seminarul Teologic din Curtea de

Argeş pe care-l absolvă ca premiant în 1875.Deşi dorinţa părinţilor săi era să devină preot dragostea de ţărani îl

determină să aleagă cariera de învăţător în sat la numai 19 ani.Între anii 1875 – 1888 funcţionează ca învăţător la şcoala din

Muşăteşti. În 1878 cu ocazia unei inspecţii făcute de Principele Carol trupelor dislocate în zonă, Constantin Dobrescu îl primeşte cu copii îmbrăcaţi în mici dorobanţi înarmaţi cu puşti de lemn şi mândre buchete de flori în loc de baionete. Trăsurile domneşti sunt oprite în răpăit de tobe militare şi cântec de trompete. Toată suita domnească a aplaudat, iar Carol Davila a coborât şi i-a pupat pe copii.

LUPTA PENTRU EMANCIPAREA ŢĂRANILOR

Constantin Dobrescu alege două căi principale pentru emanciparea ţăranilor:

1. Emanciparea prin cultură, el devenind astfel principalul iniţiator şi organizator al vieţii culturale săteşti.

2. Emanciparea organizaţională, politică şi economică a ţăranilor.

EMANCIPAREA PRIN CULTURĂ

În 1875 organizează primele biblioteci săteşti la Muşăteşti şi Poinărei.În 1879 a înfiinţat primul aşezământ cultural sătesc numit Ateneul

Central Rural. În cadrul acestuia în 14 octombrie 1881 apare primul număr al revistei “Ţăranul”. Dintre activităţile derulate în cadrul Ateneului cel mai important se va dovedi Teatrul Ţărănesc. Pentru acest teatru, Constantin Dobrescu a scris mai multe piese printre care:

- “Steaua independenţei naţionale” (piesă în versuri, în 3 acte)- “În sat ori la oraş” sau “Învinşi şi convinşi” (comedie în 3 acte)- “Grădinile şcolii” (piesă în 3 acte)- “Ţară nouă” (piesă şcolară în 2 acte cu cântece)- “Şezătoarea”Cu o trupă alcătuită din 18 elevi artişti, timp de doi ani străbate

judeţele Argeş, Muscel şi Dâmboviţa, ajungând în final la Bucureşti, unde prezintă un spectacol în faţa Curţii Regale, fiind prezenţi atât regele cât şi regina, stârnind entuziasmul celor prezenţi.

EMANCIPAREA ORGANIZAŢIONALĂ, POLITICĂ ŞI ECONOMICĂ

În octombrie 1881 s-a constituit Comitetul Ţăranilor ca for conducător al Mişcării Ţărăneşti

La 20 iulie 1882 Comitetul şi-a ţinut prima întâlnire în afara judeţului Argeş la Bălteni, în Gorj, în casa deputatului Dincă Schileriu cu ocazia unui banchet organizat de acesta.

La 28 august 1882 la Corbeni Argeş a avut loc un mare miting ţărănesc cu peste 400 de reprezentanţi ai ţărănimii din 10 judeţe, ţăranii argeşeni fiind conduşi de Constantin Dobrescu.

La această întâlnire care capătă importanţa unui adevărat Congres ţărănesc este votată o programă ale cărei puncte principale sunt următoarele:

1. Respectarea şi aplicarea legilor2. Cultură solidă, profesională ţăranilor3. Deplină exercitare a drepturilor constituţionale4. Independentă acţiune a ţăranilor în materie electorală5. Îmbunătăţirea soartei muncitorilor pe toate căile

În 1884 Dobrescu îşi depune candidatura în Colegiul III de Argeş înregistrând un succes total împotriva candidatului puterii. Mandatul este invalidat la cererea personală a lui I.C. Brătianu, care constată că Dobrescu este şi învăţător, deci funcţionar public.

Se organizează noi alegeri şi din nou Dobrescu câştigă alegerile cu peste 80% din voturi, dar din nou mandatul lui este invalidat la cererea aceluiaşi I.C. Brătianu pe motiv că nu a efectuat stagiul militar, deşi învăţătorii erau scutiţi de serviciul militar.

În martie 1885 Constantin Dobrescu îl sprijină pe C.A. Rosetti să câştige locul rămas vacant, Rosetii fiind nimeni altul decât fostul colaborator al lui I.C. Brătianu.

I.C. Brătianu sesizând forţa mişcării declanşate de Constantin Dobrescu şi având o experienţă politică vastă îi racolează pe apropiaţii lui Constantin Dobrescu, oferindu-le locuri de deputaţi pe listele partidului său.

Încorporat în armată pe 2 aprilie 1885 se îmbolnăveşte imediat astfel că în scurt timp a fost eliberat.

LUPTA POLITICĂ

LUPTA POLITICĂ

La 8 aprilie 1885 moare C.A. Rosetti, determinându-l pe Dobrescu să trimită o scrisoare ce apare în ziarul “Românul” – oficios al Partidului Liberal, articolul mişcător îl face pe I.C. Brătianu să-l invite la vila “Florica” unde are loc o discuţie de suflet între cei doi.

Cariera politică a lui Constantin Dobrescu se relansează în 1888, când la putere vine un guvern junimist, aripa Partidului Conservator. El candidează în alegeri în octombrie acelaşi an, câştigând zdrobitor alegerile şi ajungând deputat pentru 11 ani.

Activitatea publicistică o susţine prin revista “Gazeta Ţăranilor” acre apare timp de 2 ani, începând cu 1892 la Muşăteşti, ulterior revista mutându-se la Bucureşti.

În toamna lui 1895, sprijinit de mai multe personalităţi, Constantin Dobrescu publică “Scrisoare deschisă către învăţătorii săteşti din România” astfel că la 1 noiembrie acelaşi an, în Palatul Băilor Eforie din Bucureşti se întâlnesc reprezentanţi din 30 de judeţe ale ţării care pun bazele mişcării numită “Partida Ţărănească din România”. Mişcarea propune 12 candidaţi la alegerile din aceeaşi lună din care 4 reuşesc să ajungă deputaţi printre care şi Dobrescu, dar 2 dintre ei trec la liberali, iar unul la socialişti.

EMANCIPAREA ECONOMICĂ

În 1883, pe fondul unor mari dificultăţi economice, la îndemnul lui Constantin Dobrescu, ţăranii îşi pun laolaltă puţinele resurse pentru a înfiinţa bănci populare şi magazine săteşti. Încurajat de succesul avut, înfiinţează Societatea Economică “Ţepeş” adevărată Cooperativă de Credit, care s-a bucurat de un mare succes.

Peste 2 ani înfiinţează Societatea Industrială Curtea de Argeş, pe aceleaşi principii cooperatiste având ca principal obiectiv micile meserii manuale din sate şi târguri.

O altă societate destinată înfrăţirii ţăranilor pentru dezvoltare economică este Societatea Economică “Frăţia” înfiinţată la Domneşti.

MARIA AVIDA POINĂREANU

În 23 ianuarie 1892 la presiunile părinţilor, rudelor şi prietenilor, se căsătoreşte cu fiica unei familii de ţărani fruntaşi din satul Poinărei, Avida. Această “frumoasă moşneancă de pe Argeş”, cum o numea Delavrancea, era proaspăt ieşită din Pensionul Catolic “Pitar Moşi” din Bucureşti.

Nunta a fost făcută într-un peisaj feeric de iarnă şi a durat trei zile după obiceiul străvechi.

Constantin Dobrescu şi-a reeducat tânăra soţie în spiritul tradiţiei culturii româneşti, a credinţei ortodoxe şi a ţăranilor români. Pe cât de frumoasă era viaţa alături de tânăra sa soţie, pe atât de înveninate erau vizitele legendarei mame soacre. La presiunile acesteia din urmă, Constantin Dobrescu a participat la Balul Regal împreună cu soţia şi soacra, toţi trei fiind îmbrăcaţi în ţărani. Excelenta limbă germană vorbită de Avida i-a atras atenţia reginei cu care a avut un dialog rămas în istorie, dar pe care din nefericire regina nu l-a înţeles în sensul său profund. Acest dialog a rămas imortalizat pentru istorie datorită lui Delavrancea.

ULTIMUL DECENIU

Un moment important îl constituie urmarea cursurilor Universităţii Libere din Bruxelles în 1894 – 1897, obţinând titlul de doctor în Drept. Constantin Dobrescu, în perioada studiilor, efectuează vizite în statele din Belgia, Olanda, Franţa şi Danemarca, pentru a înţelege viaţa şi organizarea ţăranilor din aceste ţări.

În perioada studiilor în Belgia este implicat într-un scandal cu o poliţă falsă de fotograful Ion Niculescu pe care-l considera prieten.

Ministrul Gheorghe Palladi încurajat de marele lider conservator Alexandru Marghiloman declanşează un mecanism distrugător împotriva lui Constantin Dobrescu cu ajutorul lui Ion Niculescu, căruia îi angajează fiul în poliţie. Amăgit de oamenii puterii care îi promit muşamalizarea cazului şi recunoaşterea titlului de doctor, Constantin Dobrescu nu mai participă la alegerile din 1899. Procesul însă îşi urmează cursul şi deşi este apărat de trei avocaţi de excepţie Take Ionescu, Nicolae Fleva şi Dimitrie Comşa, deşi adevăraţii vinovaţi îşi recunosc vina, este condamnat la trei luni de închisoare şi pierderea drepturilor politice.

ULTIMUL DECENIU

În închisoare îl cunoaşte pe Nicolae Filipescu condamnat la şase luni de închisoare pentru omorârea în duel a lui Emanoil Lahovari, între cei doi legându-se o strânsă prietenie.

Ajuns ministru al agriculturii după ieşirea din închisoare, Nicolae Filipescu a apelat de mai multe ori la sfaturile şi cunoştinţele lui Constantin Dobrescu.

Retras la Muşăteşti după închisoare, află în vara anului 1903 că ministrul Vasile Lascăr plănuieşte reorganizarea administrativă a ţării. După un schimb de scrisori este invitat de acesta la Bucureşti. Deşi găzduit în condiţii mizerabile de către Vasile Lascăr, scrie proiectul legii administrative, proiectul legii referitor la averea moşnenilor sau răzeşilor, proiectul legii referitor la embaticuri şi proiectul legii privitor la dreptul ţăranilor în pădurile statului şi particulare.

În vara aceluiaşi an, 1903, la 6 august, în prezenţa lui Spiru Haret, pusese piatra de temelie a Şcolii din Muşăteşti, visând să creeze astfel de şcoli în toate cele 3000 de comune rurale ale vechiului Regat.

SFÂRŞITUL

Trădat de Vasile Lascăr, neplătit şi bolnav, este adus la Muşăteşti într-o căruţă cu pături încălzite. Deşi aflat în stare gravă, ministrul Vasile Lascăr îl chema din nou în 6 decembrie la Bucureşti, spre marea dezamăgire a lui Constantin Dobrescu.

În data de 10 decembrie 1903, având-o pe mama sa la căpătâi, a intrat la ora 12 în agonie şi a murit seara la ora 8, la vârsta de 46 de ani.

Discipolii săi se vor coagula în jurul lui Ion Mihalache, creând Partidul Ţărănesc – a doua forţă politică din vechiul Regat în 1919.

BIBLIOGRAFIE

1. Constantin DOBRESCU – ARGEŞ: Memorii

2. Dr. Florian TUCĂ, Dr. Cristache GHEORGHE, Ing. Ionel CRISTESCU, Prof. Nicolae IONESCU, Prof. Gheorghe NICUŢ: “Oameni care au fost” – C. Dobrescu-Argeş

3. Nicolae G. TEODORESCU: Muşăteşti – File de cronică

4. Ing. Ionel CRISTESCU, Prof. Ing. Ion-Dan CRISTESCU, Ing. Nelu CRISTESCU, Înv. Georgiana-Corina CRINU, Prof. Ioana-Raluca DOBRESCU: Apostolii satului Muşăteşti