CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind...

25
CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală Consiliul Judeţean Dâmboviţa: Analizând proiectul de hotărâre privind reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, propus de domnul Alexandru Oprea - preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa; Având în vedere: - raportul nr. 17960/20.07.2017 al Direcţiei generale infrastructură locală; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; - adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene privind Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020; - rapoartele comisiilor de specialitate; - dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit.f şi art. 45 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Dâmboviţa; - prevederile art. 91 alin. (1) lit. b, alin. (3) lit. f şi art. 126 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, modificată şi completată. In temeiul art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit.c din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, modificată şi completată HOTĂRĂŞTE: Art.l. Se aprobă reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală - etapa a Il-a , aprobat prin O.U.G. 28/2013, conform Anexelor nr. 1.1 -1.9 şi Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. începând cu data adoptării prezentei hotărâri, se revocă Anexa nr. 1.1, Anexa nr. 1.2, Anexa nr. 1.3 şi Anexa nr. 1.4 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 141/2017, Anexa nr. 1.1 şi Anexa nr. 1.3 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 22/2017, Anexa nr. 1.7 şi Anexa nr.1.13 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 23/2017 precum şi Anexa nr. 1.12 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 50/2017 . Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia generală infrastructură locală, Direcţia economică, buget, Direcţia juridică, contencios, administraţie publică şi Serviciul administraţie publică, secretariat şi relaţii cu publicul, pentru comunicare. Nr.21 Data:

Transcript of CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind...

Page 1: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

HOTĂRÂRE privind reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor

de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Consiliul Judeţean Dâmboviţa: Analizând proiectul de hotărâre privind reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor

generale şi a cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, propus de domnul Alexandru Oprea - preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa;

Având în vedere: - raportul nr. 17960/20.07.2017 al Direcţiei generale infrastructură locală; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi

completările ulterioare; - prevederile O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare

Locală, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare; - prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al

documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;

- adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene privind Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020;

- rapoartele comisiilor de specialitate; - dispoziţiile art. 12 alin. (2) l i t .f şi art. 45 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi

funcţionare al Consiliului Judeţean Dâmboviţa; - prevederile art. 91 alin. (1) lit. b, alin. (3) lit. f şi art. 126 din Legea administraţiei publice

locale nr.215/2001, republicată, modificată şi completată. In temeiul art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit.c din Legea administraţiei

publice locale nr.215/2001, republicată, modificată şi completată

HOTĂRĂŞTE:

Art. l . Se aprobă reactualizarea indicatorilor economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală - etapa a Il-a , aprobat prin O.U.G. 28/2013, conform Anexelor nr. 1.1 -1.9 şi Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. începând cu data adoptării prezentei hotărâri, se revocă Anexa nr. 1.1, Anexa nr. 1.2, Anexa nr. 1.3 şi Anexa nr. 1.4 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 141/2017, Anexa nr. 1.1 şi Anexa nr. 1.3 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 22/2017, Anexa nr. 1.7 şi Anexa nr.1.13 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 23/2017 precum şi Anexa nr. 1.12 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 50/2017 .

Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia generală infrastructură locală, Direcţia economică, buget, Direcţia juridică, contencios, administraţie publică şi Serviciul administraţie publică, secretariat şi relaţii cu publicul, pentru comunicare.

Nr.21 Data:

Page 2: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

•33 •¿i

— -

i ! O S

5 H =•

> a 3

Ci s < U 1 g H isa H

IZA

s 3 U

- J

S g y S H U ft

< P

S a

•o » W

u •< —

t > 3 ^

ri#3S > S a,

— o *• (S

" s o u

— £ = S

.2 E m 'S 5 = 2 E

I I S = S o

s-

i l

— J3

o 3

.11 I 1

o

a. L. U

e •B. D

1 E I 3 $ 1

5 a i l

Page 3: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

If) ,v

— 3

a o .

Page 4: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

2

2 I

ajf m 2 à

a IS > S! Q M ï a - S

< •=

H 1

il I ^ < p

• _

> M

H —

£ S i» a 3 E 5 2 ~ « ^ S £ .S -o £ 3

i l l *

— 2 < B.-S •¿ o

3 E « 3 S

Mv'm - a =

> S '5

1 2

— -a

I L S = s

•i i .i s

•S 0

5 8

I I

I -S

! | '1 s II

u O I S G S s

g 9

I I I

Page 5: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

g

Si

PI H

Page 6: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

_ l — SS 2

» d •s S

à î I

î fe i 1 1 N T3 J "3 s 1

%

2 "

i i t . o I 1 -H > 2

I i i a 3 £ o _ £ .s -o £ J

f h

H 5 £ g 2 o M S « j I f *

III

.ä •= a S 3 S

I I 1 S

— 'S

•S S"

de

1 de

'3 g 1 1 o i '3 M o id 1 S o

M a M 1

1 S

I i :.= a

I I J3 o •a S 5 i

= 1 1 I

I I

Page 7: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

s o

s

g. Q © 5 5 Q

5 25

V 00 r » 00

V I 5* I

oo [*• OO

00

2.23

7.; ri

t—

1.6

64

'

i t-i t-- f»i

1 § 1 5 S

seal

c -a e •3

IRA

Ld

W a X I 3 = bu

ge

.8

z 3 - j ^! H 3!

t¬P P

3'° E a

E £ Q Z

a - Q. ^

Page 8: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL
Page 9: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL
Page 10: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Beneficiar: ConsiliulJudeţean Dîmboviţa

DEVIZ GENERAL

Anexa nr. 1.5 la H.C.J, nr.

privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie : „Modernizare DJ 710 Bezdead-Costişata -Limită judeţ Prahova"

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

Valoare (inclusiv T.V.A. 19% ) Dcfalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

TOTAL Valoare

(indufiv T . V . A . 19%)

din care Dcfalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

TOTAL Valoare

(indufiv T . V . A . 19%) din fonduri de la bugetul de stat

din finanţare de la bugetul local

Dcfalcarea pe surse de finanţare Nr.

crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

L E I L E I LEI 1 2 3=4+5 4 5 6

Capitolul 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

1.1 Obţinerea terenului. 0 0 1.2 Amenajarea terenului. 0 0 0

1.3 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială

0 0 0

TOTAL CAPITOL I 0 0 0

Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

2.1 Cheltuieli aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie

0 0 0

TOTAL CAPITOL 2 0 0 0 Capitolul 3

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii de teren 21.420 0 21.420 buget local

3.2 Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

3.600 0 3.600 buget local

3.3 Proiectare si Inginerie 16.660 0 16.660 buget local 3.3.1 Studiu de fezabilitate 9.520 0 9.520 buget local 3.3.2 Proiect tehnic 4.760 0 4.760 buget local 3.3.3 Detalii de execuţie 2.380 0 2.380 buget local 3.3.4 Verificarea tehnică a proiectării 0 0 0

3.3.5 Documentaţii pentru avize, acorduri, autorizaţii (DATC)

0 0 0

3.4 Organizarea procedurilor de achiziţie 3.600 3.600 buget local 3.5 Consultanţă 0 0 buget local 3.6 Asistenţă tehnică 94.406 0 94.406 buget local

TOTAL CAPITOL 3 139.686 0 139.686 buget local

Cheltuieli Capitolul 4

pentru investiţia de bază 4.1 Construcţii şi Instalaţii 4.711.942 4.711.942 0 buget de stat

4.1.1 OB 1 -Drum principal 0 0 0 4.1.2 OD 2 -Drum lateral si intersecţie giratorie 0 0 0 4.2 Montaj utilaje tehnologice 0 0 0

4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj 0 0 0

4.4 Utilaje fără montaj şi echipamente de transport

0 0 0

4.5 Dotări 0 0 0 4.6 Active necorporale 0 0 0

TOTAL CAPITOL 4 4.711.942 4.711.942 0

Page 11: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Capitolul 5 Alte cheltuieli

5.1 Organizare de şantier : 0 0 0 5.1.1 Lucrări de construcţii 0 0 buget de stat 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de şantier 0 0 0 buget local

5.2 Comisioane, taxe, cote, costul creditului 0 0 0 buget local

5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 471.194 471.194 0 buget de stat TOTAL CAPITOL 5 471.194 471.194 0

Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

6.1 Pregătirea personalului de exploatare. 0 0 0

6.2 Probe tehnologice şi teste 0 0 0 TOTAL CAPITOL 6 0 0 0

TOTAL G E N E R A L 5.322.822 5.183.136 139.686

Din care C + M 4.711.942 4.711.942 0

TOTAL GENERAL din care: 5.322.822

buget de stat 5.183.136

buget local 139.686

Beneficiar: CONSILIUL JUDEŢEAN

DÂMBOVIŢA

PREŞEDINTE, dr. jr. Alexandru Oprea

Page 12: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Beneficiar: Consiliul Judeţean Dâmboviţa

DEVIZ GENERAL

privind chelluielile dc capital necesare realizării obiectivului de investiţie ; „Reabilitare DJ 601A Limită Judeţ Giurgiu -Brezoaele -Slobozia Moara -Răcari"

Nr. crt.

Valoare (inclusiv T.V.A. 19% ) Defalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inrlmiv T . V . A . 19% )

din care Defalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inrlmiv T . V . A . 19% ) din fonduri dc la bugetul de stat

din finanţare de la bugetul local

Defalcarea pe surse de finanţare Nr.

crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor

de cheltuieli

L E I L E I L E I 1 2 3=4+5 4 5 6

Capitolul 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

\A Obţinerea terenului. 0 0 0 1.2 Amenajarea terenului. 0 0 0

1.3 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială

0 0 0

TOTAL CAPITOL 1 0 0 0

Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

2.1 Cheltuieli aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie

0 0 0

TOTAL CAPITOL 2 0 0 0 Capitolul 3

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii de teren 30.940 0 30.940 buget local

3.2 Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

48.000 0 48.000 buget local

3.3 Proiectare şi Inginerie 120.500 0 120.500 buget de stat 3.3.1 Studiu de fezabilitate 0 0 0 buget local 3.3.2 Proiect tehnic 0 0 0 buget de stat 3.3.3 Detalii de execuţie 0 0 0 3.3.4 Verificarea tehnică a proiectării 0 0

3.3.5 Documentaţii pentru avize, acorduri, autorizaţii (DATC)

0 0 o

3.4 Organizarea procedurilor de achiziţie 0 0 buget local 3.5 Consultanţă 133.272 133.272 buget local 3.6 Asistenţă tehnică 199.909 0 199.909 buget local

TOTAL CAPITOL 3 532.621 0 532.621 buget local Capitolul 4

Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1 Construcţii şi Instalaţii 7.939.466 7.939.466 0 buget de stat 4.2 Montaj utilaje tehnologice 0 0 0

4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj

0 0 0

4.4 Utilaje fără montaj şi echipamente de transport

0 0 0

4.5 Dotări 0 0 0 4.6 Active necorporale 0 0 0

TOTAL CAPITOL 4 7.939.466 7.939.466 0

Anexa nr. 1.6 la H.C.J. nr

Page 13: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Capitolul 5 Alte cheltuieli

5.1 Organizare de şantier: 0 0 0 5.1.1 Lucrări de construcţii 0 0 bugel de stat 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării dc şantier 0 0 0 buget local

5.2 Comisioane, taxe, cote, costul creditului

104.800 0 104.800 buget local

5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL CAPITOL 5 89S.747 0 898.747

Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

6.1 Pregătirea personalului de exploatare. 0 0 0

6.2 Probe tehnologice şi teste 0 0 0 TOTAL CAPITOL 6 0 0 0

TOTAL GENERAL 9.370.834 7.939.466 1.431.368

Din care C + M 7.939.466 7.939.466 0

TOTAL GENERAL din care: 9.370.834

buget de stat 7.939.466

buget local 1.43 ¡.368

Beneficiar: CONSILIUL JUDEŢEAN

DÂMBOVIŢA

Page 14: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

g

E j I ü o g

t i . 2- •= u = ?. J

-l t • i- o > u

•35 =

I l l a

¡ 113 i

Î i f

31 £ S SI

t- J 3 :|

5 1 * 3 £ I -3 J m

t 2

0 o

11 1 g

l i l i

11 I i

c

I

.= 3

5 ţ

II "o E 'o. £ 0

tu ^ j

S 1J l i l i s

Iff I I I E »

5 S 1-Ï 2

J g-

Sä "3

Page 15: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL
Page 16: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Beneficiar: Consiliul Judeţean Dâmboviţa Anexa nr. 1.8 la Hotărârea nr.

DEVIZ GENERAL ACTUALIZAT CU TVA 19%

privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie : „Reabilitare DJ 710 A Moreni -I.L.Caragia/e"

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (inclusiv T.V.A. 19% ) Dcfalcarca pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

{inclusiv T.V.A. 19%)

din care Dcfalcarca pe surse de finanţare Nr.

crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

{inclusiv T.V.A. 19%) din fonduri de la bugetul de stat

din finanţare de la bugetul local

Dcfalcarca pe surse de finanţare Nr.

crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

L E I L E I LEI 1 2 3=4+5 4 5 6

Capitolul 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

I I Obţinerea terenului. 0 0 0 buget local 1.2 Amenajarea terenului. 0 0 0 buget local

1.3 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială

0 0 0 buget local

TOTAL CAPITOL 1 0 0 0

Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

2.1 Cheltuieli aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie

0 0 0 buget de stat

TOTAL CAPITOL 2 0 0 0 Capitolul 3

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii de teren 10.710 0 10.710 buget local

3.2 Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

12.000 0 12.000 buget local

3.3 Proiectare şi Inginerie 108.290 0 108.290 buget de stat 3.3.1 Studiu de fezabilitate 0 0 0 buget local 3.3.2 Proiect tehnic 108.290 0 108.290 buget de stat 3.3.3 Detalii de execuţie 0 0 0 buget de stat 3.3.4 Verificarea tehnică a proiectării 0 0 0 bugel de stat

3.3.5 Documentaţii pentru avize, acorduri, autorizaţii (DATC)

0 0 0 buget de stat

3.4 Organizarea procedurilor de achiziţie 12.000 12.000 buget local 3.5 Consultanţă 104.181 104.181 buget local 3.6 Asistenţă tehnică 156.272 0 156.272 buget local

TOTAL CAPITOL 3 403.453 0 403.453 Capitolul 4

Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1 Construcţii şi Instalaţii 6.415.167 6.415.167 0 buget de stat 4.2 Montaj utilaje tehnologice 0 0 0 buget de stat

4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj

0 0 0 buget de stat

4.4 Utilaje fără montaj şi echipamente de transport 0 0 0 buget de stat

4.5 Dotări 0 0 0 buget de stat 4.6 Active necorporale 0 0 0 buget de stat

TOTAL CAPITOL 4 6.415.167 6.415.167 0 Capitolul 5

Alte cheltuieli

5.1 [Organizare de şantier: 13.0221 0| 13.022

Page 17: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

5.1.1 Lucrări de construcţii 0 0 0 buget de stat 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de şantier 13.022 0 13.022 buget local

5.2 Comisioane, taxe, cote, costul creditului

0 0 0 buget local

5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 641.517 641.517 0 buget de stat TOTAL CAPITOL 5 654.539 641.517 13.022

Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

6.1 Pregătirea personalului de exploatare. 0 0 0 buget local

6.2 Probe tehnologice şi tesle 0 0 0 buget local TOTAL CAPITOL 6 0 0 0

TOTAL GENERAL 7.473.159 7.056.684 416.475

Din care C + M 6.415.167 6.415.167 0

TOTAL GENERAL din care: 7.473.159

buget de stat 7.056.684

buget local 416.475

Beneficiar: CONSILIUL JUDEŢEAN

DÂMBOVIŢA

PREŞEDINTE, dr. jr. Alexandru Oprea

Page 18: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Beneficiar: Consiliul Judeţean Dîmboviţa Anexa nr

D E V I Z G E N E R A L A C T U A L I Z A T C U TVA 19%

privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie : „Podpeste Sabarpe DJ 401A la Odobeştl"

.1.9 IaH.C.J. nr.

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (inclusiv T.V.A. 19% ) Dcfalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inclusiv T.V.A. 19% \

din care Dcfalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inclusiv T.V.A. 19% \

din fonduri de la bugetul de stat

din finanţare de ia bugetul local

Dcfalcarea pe surse de finanţare Nr.

crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

L E I L E I L E I 1 2 3=4+5 4 5 6

Capitolul 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

1.1 Obţinerea terenului. 0.00 0,00 0,00 buget local 1.2 Amenajarea terenului. 0.00 0,00 0.00 buget local

1.3 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială

0,00 0,00 0,00 buget local

T O T A L C A P I T O L 1 0.00 0,00 0,00

Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

2.1 Cheltuieli aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie

0,00 0,00 0,00 buget de stat

T O T A L C A P I T O L 2 0,00 0,00 0,00 Capitolul 3

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii de teren 1.260,00 0.00 1.260,00 buget local

3.2 Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

0,00 0,00 0,00 buget local

3.3 Proiectare şi Inginerie ^_ 30.000,00 0,00 30.000,00 buget de stat 3.3.1 Studiu de fezabilitate 0,00 0 0,00 buget local 3.3.2 Proiect tehnic 0,00 0,00 0,00 buget de stat 3.3.3 Detalii de execuţie 0.00 0,00 0,00 buget de stat 3.3.4 Verificarea tehnică a proiectării 0,00 0,00 0,00 buget de stat

3.3.5 Documentaţii pentru avize, acorduri, autorizaţii (DATC)

0,00 0,00 0,00 buget de stat

3.4 Organizarea procedurilor de achiziţie 7.800,00 0 7.800,00 buget local 3.5 Consultanţă 3.600,00 3.600,00 buget local 3.6 Asistenţă tehnică 8.640,00 0 8.640.00 buget local

T O T A L C A P I T O L 3 51.300,00 0,00 51.300,00 buget local

Cheltuieli Capitolul 4

>entru investiţia de bază 4.1 Construcţii şi Instalaţii 2.269.203,00 2.269.203,00 0,00 buget de stat 4.2 Montaj utilaje tehnologice 0.00 0,00 0,00 buget de stat

4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj

0.00 0,00 0,00 buget de stat

4.4 Utilaje iară montaj şi echipamente de transport

0,00 0,00 0,00 buget de stat

4.5 Dotări 0.00 0,00 0,00 buget de stat 4.6 Active necorporale 0,00 0,00 0,00 buget de stat

T O T A L C A P I T O L 4 2.269.203,00 2.269.203,00 0,00 Capitolul 5

Alte cheltuieli 5.1 Organizare de şantier: 7.200,00 6.000,00 1.200,00

5.1.1 Lucrări de construcţii 6.000,00 6.000,00 0,00 buget de stat 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de şantier 1.200,00 0,00 1.200,00 buget local

5.2 Comisioane, taxe, cote, costul creditului 20.856,00 0,00 20.856,00 buget local

Page 19: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (inclusiv T.V.A. 19% )

Dcfalcarea pe surse de finanţare

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inclusiv T.V.A. 19% >

din care Dcfalcarea pe surse de

finanţare Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

TOTAL Valoare

(inclusiv T.V.A. 19% >

din fonduri de la bugetul de stat

din finanţare de la bugetul local

Dcfalcarea pe surse de finanţare

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor de cheltuieli

L E I L E I L E I 1 2 3=4+5 4 5 6

5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 232.998,00 232.998.00 0,00 buget de stat T O T A L C A P I T O L 5 261.054,00 238.998,00 22.056,00

Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

6.1 Pregătirea personalului de exploatare. 0 0 0 buget local

6.2 Probe tehnologice şi teste 5.400 0 5.400 T O T A L C A P I T O L 6 5.400 0 5.400

T O T A L G E N E R A L 2.586.957,00 2.508.201,00 78.756,00

Din care C + M 2.508.201,00 2.508.201,00 0,00

T O T A L G E N E R A L din care: 2.586.957,00

buget de stat 2.508.201,00

buget local 78.756,00

Beneficiar: CONSILIUL JUDEŢEAN

DÂMBOVIŢA

Page 20: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 2d3-lâii3L

PRINCIPALII indicatori tehnico-economici la unele obiective de drumuri şi poduri

L Obiectiv: „îmbrăcăminte bituminoasă uşoară DJ 711A Sector Săbieşti-Colacu, Sector Ghergani - Lunguleţu, L=7,812 km"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei cu TVA 19%) Valoarea investiţiei = 7.599.137 lei Construcţii-montaj = 7.428.122 lei , Faza documentaţiei: proiect tehnic cu detalii de execuţie

B. INDICATORI TEHNICI - Lungime drum -7,812 km - Lăţime parte carosabilă - 6 m

Sistem rutier - Balast de râu - 20 cm - Piatră spartă - 15 cm - Strat de bază - 7 cm - Strat de uzură - 4 cm

2. Obiectiv: „Reabilitare DJ 720A Bucşani -Mărceşti (sector intersecţie Zimbrărie -intersecţie cu DC 28)"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei cu T. V.A 19%) Valoarea investiţiei = 2.342.888 lei Constructii-montaj =2.189.394 lei Faza documentaţiei: proiect tehnic cu detalii de execuţie

B. INDICATORI TEHNICI: - Lungime drum reabilitat -3,816 km - Lăţime parte carosabilă- 5,50 m - Covoare asfaltice parţiale -Asfaltare în două straturi sectoare pietruite

3. Obiectiv: „Modernizare DJ 401A Crovu - Brâncoveanu - Miuleşti - Mărunţişu -Tomşani"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei cu T. V.A. 19%) Valoare totala = 2.237.873 lei Constucţii-montaj = 2.175.590 lei Faza documentaţiei: proiect tehnic cu detalii de execuţie

Page 21: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

B. INDICATORI TEHNICI

Lungime - 2,89 km Lăţime parte carosabilă - 5,00 * 6,00 m Acostamente - 2x0,5 km

Sistem rutier: - balast - 10 cm - piatră spartă - 20 cm - strat de bază BAD20 - 6 cm - strat de uzură B A I 6 - 4 cm

4. Obiectiv: „ Reabilitare şi modernizare DJ 702 D Dragomireşti-Hulubeşti"

A. INDICATORI ECONOMICI

Valoarea investiţie = 6.400.979 lei inclusiv T.V.A. din care: Construcţii Montaj (C+M) = 6.322.033 lei inclusiv T.V.A.

B. INDICATORI T E H N I C I : Lungime 12 km Lăţime 6 m Acostamente 2x0,75 -M ml

Sistem rutier: 4 cm BA 16 -72.000 mp 5 cm AB 1 - 78.000 to

20 cm balast amestec optimal 10 cm completare balast

18.500 mc

22 podeţe 01000 15 podeţe 0 800 Zid sprijin 175 mc Parapeti metalici 2000 ml Drenuri 300 ml

5. Obiectiv: „ Modernizare DJ 710 Bezdead-Costişata-limită judeţ Prahova"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei inclusiv T. V.A 19%).

Valoarea investiţie » 5.322.822 lei inclusiv T.V.A., din care: Construcţii Montaj (C+M) - 4.711.942 lei inclusiv T.V.A.

B. INDICATORI TEHNICI: Lungime totală 2,468 km Lăţime parte carosabilă 5,50 m Acostamente 2 x 0,75 m

Page 22: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Sistem rutier • beton asfaltic rugos BAR 16 4 cm • beton asfaltic deschis cu pietriş sortat BAD 20 5 cm • piatră spartă 15 cm • balast 40 cm

Alţi indicatori tehnici

• podeţ tubular d l̂OOO mm 5 buc • podeţ tubular metalic d=600 mm 1 buc • podeţ boltit h=2,40 m 1 buc • podeţ casetat tip C2 2 buc • rigolă carosabilă 4.034 m

6. Denumire obiectiv: „ Reabilitare DJ 601A Limită judeţ Giurgiu - Brezoaele - Slobozia Moară - Răcari"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei inclusiv T.V.A 19%>:

Valoarea investiţie = 9.370.834 lei inclusiv T.V.A., din care: Construcţii Montaj (C+M) = 7.939.466 lei inclusiv T.V.A.

B. INDICATORI TEHNICI:

Lungime totală 12,423 km Lăţime parte carosabilă 2 x 2,75 m Acostamente 2 x 0,75 m Banda de încadrare km 34+626-km 36+565 2 x 0,25 m Sistem rutier

Zone cu degradări uşoare (km 24+260-km 27+685, km 29+905-km 32+605, km 33+605-km 34+626, km 36+565-km 37+743, L = 8,664 km)

• Frezare asfalt existent 3 cm • Strat de uzură BA 16 5 cm

Zone cu degradări de suprafaţă, fără cedări structurale (km 27+685-km 29+505, 1=1,820 km)

• Frezare asfalt existent 3 cm • Strat de legătură BAD20 5 cm • Strat de uzură BA 16 4 cm

Zone cu burduşiri şi cedări de fundaţie (km34+626-km 36+565, L=l,939 km) • Frezare asfalt existent 3 cm • Piatră spartă 15 cm • Strat de legătură BAD20 5 cm • Strat de uzură BA16 4 cm

Amenajare drumuri laterale pe o lungime de 15 m - 59 buc. Reabilitare pod peste râul Dâmboviţa la km 29+676

Suprastructură i . Desfacerea straturilor căii şi a trotuarelor

i i . Aşternerea hidro i zoi aţi ei i i i . Refacerea căii şi trotuarelor iv. Demolare parapet pietonal existent şi montare parapet pietonal metalic

Page 23: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

Infrastructură v. îndepărtarea betonului degradat (tencuieli) de pe elevaţia pilelor şi culeelor

vi . Repararea cu mortare/betoane speciale a zonelor degradate vii. Refacerea sferturi de con din amonte pod

viii . Pereerea taluzurilor aval pod 5 m ix. Refacerea racordării drumului cu podul x.

Infrastructură xi. Profilare/calibrare albie aval şi amonte pod pe 30 m

xii . Gabioane pe L = 30 m, amonte şi aval pod

7. Obiectiv: „ Modernizare DJ 713 Sinaia - Cabana Cuibul Dorului - Saua Dichiului, km 0+000 16+000" (lei inclusiv T. V.A 19% ) :

A. INDICATORI ECONOMICI Valoare Construcţii Montaj (C+M) = 50.487.050 lei inclusiv T.V.A.

B. INDICATORI TEHNICI :

o Lungime : 16.00 km o Viteza de proiectare : 25-50 km/h; o Profil transversal: • platforma : 5.00-7.00m;

• parte carosabila :4.00-5.50 m; • acostamente: 2x0.50-2x0.75m, cu posibilitatea amplasării parapetilor in cadrul lăţimii acostamentelor.

o Betoane asfaltice: 20857to, din care: • 7860 tone judeţul Prahova; • 12997 tone judeţul Dambovita.

o Număr total de podeţe: 92 bucati (82 podeţe noi), din care: • 43 bucati in judeţul Prahova (38 podeţe noi); • 49 bucati in judeţul Dambovita (44 podeţe noi).

o Rigole: 16020ml, din care: • 66 lOml judeţul Prahova; • 941 Oml judeţul Dambovita.

o Drenuri longitudinale: 16350ml, din care: • 641 Oml judeţul Prahova; • 9940ml judeţul Dambovita.

o Ziduri din gabioane: 50ml, in judeţul Prahova; o Viaducte noi: 2 bucati, Ltot.suprastructura = 24.00ml, ambele in judeţul Prahova; o Parapeti de siguranţa: 14940ml, din care:

• 561 Oml judeţul Prahova; • 9330ml judeţul Dambovita

Page 24: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

8. Denumire obiectiv: „Reabilitare DJ 710A Moreni - I . L . Caragiale"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei inclusiv T. V.A 19%)

Valoarea investiţie " 7.473.159 lei Construcţii Montaj (C+M) = 6.415.684 lei

B. INDICATORI TEHNICI:

Lungime totală 7,488 km Lăţime parte carosabilă 2 x 2,75 m Acostamente 2 x 0,75 m Sistem rutier

• Frezare asfalt existent 4 cm • Strat de legătură BAD20 5 cm • Strat de uzură BA 16 4 cm

Casete de lărgire • Fundaţie din balast 35 cm • Piatră spartă 15 cm • Strat de legătură BAD20 5 cm • Strat de uzură BA16 4 cm

Podeţe tubuläre D = 1000 mm - 2 buc Semnalizare verticală Amenajare drumuri laterale pe o lungime de 15 m

9. Obiectiv: „Pod peste Sabar pe DJ 401A la Odobeşti"

A. INDICATORI ECONOMICI (lei cu T. V.A Valoarea investiţiei - 2.586.957 lei Constructii-montaj - 2.508.201 Iei

Durată de realizare - 12 luni Faza documentaţiei: documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii + proiect tehnic

cu detalii de execuţie

B. INDICATORI TEHNICI: -Lungimepod - 21 m - Lăţime pod - 7,80 m -Trotuare - 2x1,25m - Număr grinzi - 8 buc.

DIRECTO Ing. Dinu

D.G.I .L . Red Mocanii Adrian Daci. Stoica La risa

INTOC Ing. Ad

Page 25: CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind ...sinteserv.cjd.ro/bld/HCJ/2017/HCJD213-2017.pdf · 5.3 Cheltuieli diverse neprevăzut şi e 793.947 0 793.947 buget de stat TOTAL

CONSILIUL JUDEŢEAN DAMBOVIŢA Direcţia generală infrastructură locală Nr. 17960/20.07.2017

PI dr. jr. ^k^ni&Uj^prlf ta

jL Judeţean

RAPORT la proiectul de hotărâre privind reactualizarea indicatorilor economici, a

cheltuielilor de cofinanţare, în anul 2017, pentru unele obiective de investiţii Naţional de Dezvoltare Locală

izelor generale şi a inanţate din Programul

La nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale , Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a fost aprobată Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală - etapa a Il-a în perioada 2017-2020, printre acestea situându-se 21 de obiective de investiţii ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Printre aceste obiective, se regăsesc investiţii cu lucrări în continuare sau investiţii noi pentru care a fost achiziţionat contractul de execuţie fiind necesară reactualizarea formalităţilor aferente solicitării de finanţare.

De asemenea , este necesară reactualizarea solicitării de finanţare a obiectivului cu lucrări în continuare „ Reabilitare şi modernizare DJ 702 D Dragomireşti - Hulubeşti", finanţat din Programul Naţional de Dezvoltare Locală - etapa a I-a.

Pentru întocmirea acestor solicitări, este necesar ca la nivelul instituţiei noastre să se adopte o hotărâre de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, a devizelor generale şi a cheltuielilor de cofinanţare pentru obiectivele de investiţii, unele dintre acestea având lucrări în continuare, cu plăţi efectuate din bugetul local, astfel:

1. „îmbrăcăminte bituminoasă uşoară DJ 711A Sector Săbieşti -Colacu, Sector Ghergani -Lunguleţu, L= 7,812 km" - lucrare în continuare

2. „Reabilitare DJ 720A Bucşani -Mărceşti (sector intersecţie Zimbrărie - intersecţie cu DC 28)" - lucrare în continuare

3. „Modernizare DJ 401A Crovu - Brâncoveanu - Miuleşti - Mărunţişu - Tomşani" -lucrare în continuare

4. „ Reabilitare şi modernizare DJ 702 D Dragomireşti-Hulubeştj" - lucrare în continuare 5. „ Modernizare DJ 710 Bezdead - Costişata - Limită judeţ Prahova" - lucrare nouă 6. „ Reabilitare DJ 601A Limită judeţ Giurgiu - Brezoaele - Slobozia Moară - Răcari " -

lucrare nouă -7. „Modernizare DJ 713 Sinaia-Cabana Cuibul Dorului-Şaua Dichiului km 0+000-16+000"

- lucrare în continuare 8. „ Reabilitare DJ 710A Moreni - I X . Caragiale" - lucrare nouă 9. „ Pod peste Sabar pe DJ 401A la Odobeşti" - lucrare nouă

Actualizarea devizelor generale s-a efectuat la valori cuprinzând T.V.A. 19%. în urma adoptării prezentei hotărâri îşi vor înceta aplicabilitatea Anexa nr. 1.1, Anexa nr. 1.2,

Anexa nr. 1.3 şi Anexa nr. 1.4 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 141/2017, Anexa nr. 1.1 şi Anexa nr. 1.3 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 22/2017, Anexa nr. 1.7 şi Anexa nr.1.13 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 23/2017 precum şi Anexa nr. 1.12 din Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 50/2017 .

Având în vedere cele prezentate, propunem aprobarea proiectului de hotărâre în forma şi structura prezentată.

Direcţia juridică, contencios, coordonare şi administraţie publică locală

DIRECTOR EXECUTIV, Cons. juridic Roxana Dumitru

Direcţia generală infrastructură locală DIRECTOR GENEF

Ing/Vasile