consilierea.material studenți 2012

43
Tema: ‚Personalitatea consilierului’’ Concepte-cheie: competențe profesionale; competențe personale; capacitate de mentalizar; sine fals; sine adevărat; psihoterapeut conținător; capacitate de metabolizare; integritate; autenticitate; analiză personală; autoanaliză; Personalitatea consilierului şi eficienţa procesului de consiliere La întrebarea cine sunt consilierii psihologul britanic Richard Nelson-Jones susține că îi consideră consilieri pe toți cei care sunt formați profesional și acreditați pentru a acorda consiliere. Autorul menționează că cei care se folosec de abilitățile de consiliere pot fi împărțiți în două grupuri: consilieri/psihoterapeuți acreditați profesional și 2) persoane care acordă sprijin. Persoanele care acordă sprijin sunt acelea care se folosesc de abilitățile de consiliere în cadrul rolurilor lor profesionale, în activitățile de voluntariat sau în grupurile de suport. De exemplu, învățătorii, educatorii, asistentele medicale sunt categorii profesionale care în virtutea specificului profesiei pot fi în situația de a acorda consiliere psihologică.

Transcript of consilierea.material studenți 2012

Page 1: consilierea.material studenți 2012

Tema: ‚Personalitatea consilierului’’

Concepte-cheie: competențe profesionale; competențe personale;

capacitate de mentalizar; sine fals; sine adevărat; psihoterapeut conținător;

capacitate de metabolizare; integritate; autenticitate; analiză personală;

autoanaliză;

Personalitatea consilierului şi eficienţa procesului de consiliere

La întrebarea cine sunt consilierii psihologul britanic Richard Nelson-

Jones susține că îi consideră consilieri pe toți cei care sunt formați profesional și

acreditați pentru a acorda consiliere. Autorul menționează că cei care se folosec

de abilitățile de consiliere pot fi împărțiți în două grupuri:

consilieri/psihoterapeuți acreditați profesional și 2) persoane care acordă sprijin.

Persoanele care acordă sprijin sunt acelea care se folosesc de abilitățile de

consiliere în cadrul rolurilor lor profesionale, în activitățile de voluntariat sau în

grupurile de suport. De exemplu, învățătorii, educatorii, asistentele medicale

sunt categorii profesionale care în virtutea specificului profesiei pot fi în situația

de a acorda consiliere psihologică.

Dacă vom încerca să definim prima categorie de consilieri – cei acreditați

profesional – vom spune că este persoana care a urmat un program universitar

de formare în psihologie, psihopedagogie, Evident că acest cadru de formare

academică nu este suficent pentru a considera pe cineva sau pentru a se

considera bun pentru activitatea de psihoconsiliere. Analizînd opinile

specialiștilor din domeniu veți reuși la finalul temei să înețelegeți de ce. tp

Încercînd să evalueze rezultatele procesului de consiliere, psihologii au

identificat anumiți factorii care determină eficiența consilierii psihologice:

Climatul psihologic. O importanţă deosebită, chiar esenţială, în

activitatea de consiliere are “atmosfera emoţional-afectivă” sau climatul

Page 2: consilierea.material studenți 2012

psihologic care se stabileşte în cadrul întîlnirii dintre consilier și client, acesta

constituind garanţia desfăşurării positive, precum şi a rezultatelor oricărei

activitate de psihoconsiliere.

Personalitatea consilierului. Personalitatea consilierului are o importanţă

covîrşitoare în procesul de psihoconsiliere, consilierul reprezentînd reperul

demersului de schimbare al clientului.

Motivația clientului. Motivația clientului poate fi prezentă chiar de la

începutul procesului de consiliere sau putem avea parte și de clienți neimplicați

(care vin la îndemnul părinților, profesorilor etc.). Absența motivației pentru

consiliere poate fi determinată de lipsa de informație privind specificul

consilierii, de anumite prejudecăți, stereotipuri, de anxietate (momentul

implicării în consiliere este destul de anxiogen pentru majoritatea clienților).

Relația cu consilierul și spațiul de consiliere poate să-i trezească clientului

motivația pentru consiliere, în cazul în care climatul psihologic este unul pozitiv

și dacă reușește să-și manifeste calitățile sale terapeutice și să se implice cu

sinceritate și autenticitate în problematica clientului.

În scopul obţinerii rezultatelor positive în consiliere, C. Enăchescu

consideră că se impune respectarea mai multor condiţii de care depinde un

climat psihoterapeutic pozitiv:

1) Încrederea clientului în persoana consilierului;

2) Buna reputaţie a consilierului;

3) Capacitatea consilierului de a capta atenţia şi interesele clientului său,

în scopul realizării unei comunicări şi colaborări cu efecte positive;

4) Capacitatea consilierului de a asculta şi de a pătrunde cu înţelegerea sa

personalitatea şi problematica clientului;

Page 3: consilierea.material studenți 2012

5) Crearea unei ambianţe fizice positive, plăcute, liniştite a spaţiului

terapeutic;

6) Anumite calităţi psihologice absolut indispensabile unui bun consilier,

caracterizate prin tact, răbdare şi interes;

7) Nivel de pregătire profesională temeinică şi o experienţă în acest

domeniu;

8) Nivel de inteligenţă superioară;

9) Plasticitatea gîndirii, capacitatea de a se adapta la înţelegerea clientului

şi reacţiile acestuia.

Dacă încercăm să analizăm condițiile/calitățile evidențiate de C.

Enăchescu, observăm că cu excepția punctului (7), toate aceste condiții țin de

anumite calități general-umane, care sunt solicitate nu doar de profesia de

consilier, ci reprezintă un ansamblu de calități caracteristice unei persoane

instruite, care tinde să se dezvolte ca personalitate și să comunice într-o manieră

asertivă cu ceilalți.

Calitățile profesionale ale unui consilier

Iolanda Mitrofan evidențiază anumite competențe și cunoștințe

indispensabile consilierului:

cunoașterea principalelor etape ale dezvoltării umane;

cunoașterea problematicii familiei și a riscului de a deveni înlocuitor al

părinților;

cunoașterea sistemului de valori al copiilor și adolescenților;

cunoașterea rețelei de instituții de stat și de organizații

neguvernamentale;

Page 4: consilierea.material studenți 2012

cunoașterea principalelor reglementări privind protecția copilului.

La aceste competențe identificate de I. Mitrofan voi adăuga:

Cunoașterea specificului funcționării psihice în registrele normalității

și a patologiei; chiar dacă conform formalităților profesionale consilierul nu

lucrează cu realități psihice din registrul patologicului, consilierul trebuie să

poată diferenția aceste două registre. În plus, diferențiarea normal-patologic nu

este o procedură nici chiar în cadrul psihoconsilii;

Cunoașterea specificului funcționării psihice în registrele

comștientului și inconștientului. Vom discuta mai detaliat la tema despre

abordarea analitică în consiliere, dar consilierul și în acest caz nu poate face o

delimitare netă în discursul clientului între registrele conștient și inconștient.

Discursul clientului chiar și în consiliere, care se dorește a fi mai superficială,

(în sensul profunzimilor psihice abordate, nu în sensul relației terapeutice sau a

profesionalismului intervenției), nu este unul care se pliază pe schema formală a

cadrului învățat din manuale, ci este un discurs care redă funcționarea clientului

în unicitatea lui, cu problematicile care nu pot fi despărțite după criteriul

rațional sau inconștient. Consilierul trebuie să cunoască fundamentele

funcționării inconștientului cel puțin pentru a lucra la nivel ipotetic dacă nu

directiv/la nivel de intervenție, sau pentru a înțelege clientul în complexitatea sa.

Susan Horward menționează despre cîteva calități ale consilierului, calități

care invocă concepte ce aparțin mai mult domeniului psihanalitic, dar care mi se

par a fi pertinente pentru acest subiect.

Capacitatea de mentalizare – procesul mental prin care o persoană

interpretează acțiunile sale și ale altora ca fiind semnificative, pe baza stărilor

mentale intenționale cum ar fi dorințele, nevoile, sentimentele, credințele și

motivele personale (Bateman, Fonagy, 2004, apud. S. Howard). Capacitatea de a

ne reprezenta ce ar putea simți sau gîndi alți oameni necesită un salt în

Page 5: consilierea.material studenți 2012

imaginație. În același timp, a ști că nu putem cunoaște într-un mod absolut tot ce

gîndește și simte cineva este un indicator al unei stări avansate de mentalizare.

S. Howard susține că avem nevoia să știm că alți oameni au propriile minți și să

fim capabili să intuim intențiile lor, dar în același timp să fim deschiși față de

posibilitatea că am înțeles greșit aceste intenții din cauza modului personal în

care tindem să interpretăm lumea. A fi capabil de mentalizare variază în funcție

de stările mentale, de exemplu oamenii tind să-și piardă într-un anumit grad

capacitatea de mentalizare în condiții de stres semnificativ.

Fonagy și Target (2003) – o parte importantă a mentalizării implică a fi

capabili de a privi în interior și a ne experimenta ca ființe mentalizatoare.

Uneori, oamenii traumațizați în copilărie dezvoltă o formă parțială de

mentalizare în sensul în care sunt sensibili, chiar hiperatenți la nevoile și stările

mentale ale altor oameni, dar sunt capabili să reflecteze asupra propriei stări

mentale doar într-o manieră limitată. Acest fapt este cauzat în parte de tema de

ceea ce pot vedea dacă privesc în interiorul lor. Nu este un fapt neobișnuit

pentru oamenii care prezintă această formă limitată de mentalizares ă fie atrași

de profesiile care oferă ajutor.

Capacitatea de mentalizare este una din abilitățile fundamentale, împreună

cu abilitatea de a relaționa cu ceilalți și a reflecta asupra contribuției pe care o

aducem în relațiile cu ceilalați. Mulți terapeuți vor descoperi că această însușire

se dezvoltă odată cu analiza personală.

Capacitatea de mentalizare exclude riscul unei raportări tehnice la client.

Unul dintre psihoterapeuții care a descris/ a gîndit această dilemă a tehnicii și a

comținerii/ mentalizării este D. Winnicott. El vorbește despre importanța

mediului facilitator pentru dezvoltarea bebelușului și susține că deseori spațiul

psihoterapeutic devine un spațiu care repetă mediul familial, iar psihoterapeutul-

mamă devine obiectul maternant. Conceptul de mamă suficient de bună a lui

Winnicott se referă la mama/obiectul maternant care nu atît face totul corect din

Page 6: consilierea.material studenți 2012

punct de vedere tehnic, ci care poate regresa la vîrsta bebelușului, se poate

identifica, poate empatiza cu el, astfel fiind capabilă să-i înțeleagă necesitățile

psihoemoționale. Sintagma psihoterapeut-mama folosită de Winnicott presupune

că psihoterapetul/consilierul trebuie să aibă dezvoltate aceste abilități pentru a fi,

ca să-l parafrazăm pe Winnicott, un ‘psihoterapeut suficient de bun’’.

Aportul lui W. Bion. Capacitatea de metabolizare a mamei, mama care

detoxifică angoasele bebelușului, fiind capabilă să realizeze acest lucru prin

capacitatea de reverie maternă. Reveria descrie starea mentală receptivă la toate

proiecțiile obiectului iubit/copilului și capabilă să primească identificările lui

priective bune sal rele (W. Bion, apud. Roussillon, 2007).

Capacitatea de a conține identificările proiective a clientului. Conceptul

de conținător a lui Bion are relevanță pentru spațiul de consiliere. Consilierul

poate sau nu fi în situația cînd trebuie să conțină starea clientului?

Autenticitatea. Autenticitatea se referă la capacitatea consilierului de a se

raporta la clientul său prin intermediul unui răspuns emoțional real, nu fabricat.

Acest lucru înseamnă a fi capabil să răspunzi clientului din poziția Sinelui

Adevărat mai degrabă decît din poziția Sinelui Fals (Winnicott, 1965). Un

consilier ce răspunde clientului din poziția Sinelui Fals nu poate întîmpina în

mod spontan și autentic nevoile clientului său. O persoană cu organizare a

personalitățiide tip Sine fals are nevoie de un travaliu terapeutic îndelungat pînă

va fi în contact cu un sine autentic și Winnicott avertizează asupra pericolelor

geenrate de acest tip de persoane în travaliul psihoterapeutic. Conceptul de Sine

Fals al lui Winnicot pornește de la ideea existenței unui Sine adevărat /Sine

cenral care se dezvoltă chiar de la naștere. Dezvoltarea sinelui în termeni de

adevărat/fals ține de reacția mediului la gestul spontan și ideea personală.

În lucrarea sa ‘Perturbarea Eului în termeni de sine aevărat și fals’’ cu

referință la relația dintre minte și sinele fals Winnicott spune: ‘ Cînd într-un

Page 7: consilierea.material studenți 2012

individ care are un potențial intelectual ridicat ajunge să fie organizat un Sine

Fals, va apărea o puternică tendință ca mintea să devină domiciliul Sinelui

Fals, situație în care se dezvoltă o disociere între activitatea intelectuală și

existența psihosomatică’’. Această ideie a lui Winnicott ne face să reflectăm

asupra situațiilor în care consilierul ar putea să se foloseacă de potențialul său

intelectual pentru a-și menține un sine fals în acțiune și pentru a nu lucra asupra

propriei autocunoașteri.

Sarcină: reflectați asupra conceptelor de mentalizare, sine fals,

psihoterapeut mamă, capacitate de a comține clientul. Cît de relevante vă par

aceste concepte pentru spațiul consilierii.

Sarcină: cîtă deschidere există în consiliere pentru conceptele

psihanalitice.

Conceptul de ‘Eu observator’’. A avea un eu observator implică

abilitatea de a ne observa propriile intenții și acțiuni așa cum ar fi văzute de

ceilalți și a recunoaște că reacțiiile și comportanmentele noastre pot fi

direcționate atît de nevoi interne, inconștiente, cît și de nevoi conștiente. O

persoană poate avea un eu observator doar cu condiția preexistenței unui

sentiment de sine suficient de dezvoltat.

Integritatea. Susan Horward susține că integritatea include trăsături de

carácter cum ar fi onestitatea, onorabilitatea, a fi demn de încredere, respectul și

verticalitatea. Autoarea menționează că această trăsătură de caracter nu poate fi

predată dar poate fi sporită prin formare și analiză personală și ea este o

caracteristică importantă deoarece formează baza unei practici etice și

profesioniste.

Psihoterapeuții de orientare psihanalitică consideră că dezvoltarea

calităților indispensabile unui bun consilier, psihoterapeut, poate fi determinată,

pe lîngă formarea teoretică și practică, și de psihoterapia personală. Acesteia

Page 8: consilierea.material studenți 2012

poate să i se alăture și autoanaliza în calitatea sa de fundal autoreflexiv care

marchează funcționarea/existența consilierului sau a psihoterapeului. Vă prezint

conceptele de analiză personală și autoanaliză pentru a reflecta asupra

relevanței/nonrelevanței acestora în spațiul consilierii.

Analiză personală. Analiza didactică reprezintă procesul de psihanaliză

personală pe care îl urmează cel care se va dedica exercitării profesiei de

psihanalist. Analiza didactică reprezintă una dintre cele trei dimensiuni

constitutive, obligatorii ale procesului de formare profesională a

psihanalistului : formarea teoretică, supervizarea cazurilor clinice și analiza

personală. Obligativitatea analizei personale a derivat din descoperirea lui Freud

că practicarea psihanalizei este posibilă numai în cazul în care psihanalistul își

cunoaște propriul inconștient, a proceselor care se petrec în preconştient, a

rezistenţelor, a manifestărilor transferenţiale. Deoarece practica psihanalizei

presupune că este cercetat psihicul uman, în special inconștientul uman cu

ajutorul altui psihic/inconștient, apar întrebări referitoare la obiectivitatea

cercetării, la posibilele deformări ale materialului clinic sau la percepția

stereotipă a materialului clinic. Pentru a se evita aceste deformări în analiza

pacientului, pentru a evita așa-numitele ‘puncte oarbe’’ în analiza pacientului, în

1901, la primul Congres de Psihanaliză, s-a instituit regula psihanalizei

personale: fiecare candidat la profesiunea de psihanalist este obligat să realizeze

analiza personală care să-i permită cunoașterea propriei funcționări psihice, în

special a propriului inconștient, dezvoltarea abilităților de autoanaliză,

deblocarea și înțelegerea propriilor conflicte psihice

Autoanaliza - analiza de sine a unei persoane realizată în mod mai mult sau

mai puțin sistematic și care recurge inclusiv la anumite procedee psihanalitice –

asocierea liberă, analiza viselor, interpretarea de conduită etc. (Pontalis,

Laplanche).

Page 9: consilierea.material studenți 2012

S. Freud și-a început propria autoanaliză în 1896, la scurt timp după

moartea tatălui său (‚evenimentul cel mai important din viaţa unui bărbat”, va

scrie el mai tîrziu). Autoanaliza lui Freud se derulează aproximativ între anii

1896 și 1899 și în mare parte se conține în corespondența cu prietenul său W.

Fliess. A. i-a permis lui Freud să realizeze progrese importante în cunoașterea

de sine și să înțeleagă mai bine funcționarea psihicului uman.

Actualmente se consideră că în context profesional a. nu se poate substitui

unei psihanalize (a fi analizat de altă persoană în cadrul curei psihanalitice). A.

rămîne un exercițiu important de autocunoaștere, dar nu permite o

înțelegere/interpretare obiectivă a propriei personalități.

Calităţile personale ale consilierului

Deși cunoștințele teoretice, competențele metodologice și practice sunt

foarte importante, Iolanda Mitrofan consideră că una dintre cele mai importante

competențe ale consilierului, dacă nu cumva cea mai importantă, este aceea de a

se cunoaște pe sine însuși, ca persoană. Referindu-se la calitățile personale,

Iolanda Mitrofan susține că cea mai importantă calitate a unui consilier eficient

este autenticitatea, deoarece consilierea solicită un practician dispus să

abandoneze rolurile stereotipe și capabil să se manifeste ca o persoană reală într-

o relație. În contextul relații autentice consilier-client, beneficiarul consilierii

poate experimenta astfel creșterea personală. Iolanda Mitrofan menționează că

dacă un consilier alege să se ascundă în spatele siguranței rolului profesional,

clientul va răspunde în aceeași manieră, ascunzîndu-se, la rîndul său, de

consilier: ‘Dacă rămînem doar experți tehnici și abandonăm propriile reacții,

valori și propriul sine, rezultatul va fi o consiliere sterilă’’. Autoarea

menționează că tocmai prin autenticitatea noastră vom putea ajunge foarte

aproape de problemele clienților. În calitate de consilieri devenim deseori repere

Page 10: consilierea.material studenți 2012

și modele pentru clienții noștri. Dacă vom fi autentici și ne vom dezvălui la

momentul potrivit, clienții vor tinde să preia aceste calități și, astfel, vor fi onești

în interacțiune cu noi.

Analizînd consilierii care s-au dovedit a fi eficienţi G. Gorey identifică unn

ansamblu de calităţi şi caracteristici personale (apud. I. Mitrofan, 2005):

Consilierii eficienţi au o identitate. Ei știu cine sunt, ce sunt capabili să

devină, ce-și doresc să facă în viață. La fel, sunt dispuși să-și reexamineze

scopurile și valorile. Nu se gîndesc doar la ce așteaptă ceilalți de la ei și se

străduiesc să trăiască după anumite standarde interioare.

Se respectă şi se autoapreciază. Deoarece au simțul propriei valori, ei pot

oferi ajutor și dragoste.

Sînt capabili să-şi recunoască şi să-şi accepte propria putere. Se simt

adecvați cu ceilalți și le permit altora să fie puternici în prezența lor. Nu-i

subapreciază pe ceilalți pentru a resimți putere față de ei. Își folosesc puterea de

caracter în mod sănătos, în beneficiul clienților și evită să abuzeze de ea.

Sînt deschişi la schimbare. Au curajul de a părăsi ceea ce este sigur și

cunoscut, atunci cînd nu sînt satisfăcuți cu ceea ce au sau cu ceea ce sunt.

Îşi exind cunoştinţele de sine şi de alţii. Realizează că o conștiință limitată

înseamnă o libertate limitată;

Pot experimenta şi cunoaşte lumea clientului. Empatia lor este non-

posesivă. Sunt conștienți de propriile conflicte și suferințe și au un cadru de

referință pentru a se identifica cu alții. În același timp nu-și pierd propria

identitate prin supraidentificare cu ceilalți.

Sunt autentici, sinceri şi oneşti. Fără a emite pretenții încearcă să fie și să

facă ceea ce gîndesc și simt.

Au simţul umorului. Sunt capabili să privească evenimentele vieții într-o

perspectivă mai largă. Nu au uitat să rîdă, în special de propriile slăbiciuni și

Page 11: consilierea.material studenți 2012

comentarii. Simțul umorului îi face să-și vadă problemele și imperfecțiunile într-

o perspectivă de ansamblu.

Fac alegeri și opţiuni care le modelează viaţa. Nu sunt victimele

deciziilor pripite. Sunt capabili să le revizuiască dacă este necesar.

Fac greșeli și sunt dispuși să le admită. Învață din greșeli, fără să se

supraîncarce cu învinuiri despre cum ar fi putut sau trebuit să acționeze.

Sunt capabili să se ‘reinventeze’’. Pot revitaliza și recrea relații

semnificative din viața lor. Iau decizii asupra modului în care ar vrea să se

producă schimbarea și lucrează pentru a deveni persoana care le-ar plăcea să

devină.

Încearcă să trăiască în present. Nu sunt fixați în trecut sau în viitor. Sunt

capabili să experimenteze, să trăiască ’aici și acum’’ alături de alții. Pot

împărțăși emoțiile altora, în bucurie sau suferință și sunt deschiși față de propria

experiență emoțională.

Sunt sincer interesați de bunăstarea altora. Această preocupare este

bazată pe respect, grijă, încredere și evaluare reală a celorlalți.

Se implică profund în munca lor şi extrag din ea sensuri noi. Pot accepta

recompensele rezultate din munca lor și pot admite cu onestitate nevoile Eului

gratificate astfel. În același timp nu sunt sclavii muncii lor și faptul de a avea o

viață plină nu depinde exclusiv de ea. Au și alte interese care le dau sentimentul

sensului și autorealizării.

Citind această informație despre calitățile unui consilier există riscul să

vedeți consilierul într-o manieră idealizată. Realitatea profesională arată că în

procesul muncii de consiliere cei care oferă ajutor pot avea perioade marcate de

situații dificile, oboseală, deprimare, incertitudine etc.. Pentru a evita surmenajul

și momentele dificile este bine să ne elaborăm o strategie de prevenție și de

refacere. Aceasta poate să includă:

Suportul colegilor cu care lucrați în acest domeniu. Este util pentru

toate persoanele care lucrează în domeniul consilierii să participe la

Page 12: consilierea.material studenți 2012

grupuri de suport profesional și supervizare. Aceasta presupune că

puteți să discutați cu colegii dvs. (respectînd confidențialitatea) despre

anumite cazuri mai dificile sau despre reacțiile dvs. la numite situații

de consiliere.

Să fiți supervizat de un coleg mai experimentat cu care veți putea

discuta subiectele dificile din activitatea de consiliere sau anumite

aspecte ale funcționării dvs. personale în relațiile cu clienții.

Supervizările de grup sau individuale sunt necesare atît pentru depășirea

situațiilor dificile din activitatea noastră profesională, cît și pentru a fi cît mai

obiectivi în raport cu funcționarea noastră în rolul de consilieri.

Bibliografie:

1. Dafinoiu I., Elemente de psihoterapie, editura Polirom, Iaşi, 2000.

2. Enăchescu C., Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1998.

3. Holdevici I., Neacșu V., Consiliere psihologică și psihoterapie în situațiile de criză,

editura Dual Tech, București, 2006

4. Susan Howard, Psihoterapie și consiliere psihodinamică, Editura Herald, București,

2010

5. Georgescu M., Introducere în consilierea psihologică, editura Fundației Romaniei de

Maine, București, 2004

6. Mitrofan, A. Nuţă, Consilierea psihologică. Cine, ce şi cum?, Editura Sper, Bucureşti,

2005.

7. Winnicott D., Perturbarea Eului în termeni de sine adevărat și fals, în volumul

Procesele de maturizare, Editura Trei, București, 2004

Tema : ‚Relația consilier-client’’

Obiective:

La nivel de cunoaştere: Să definească conceptele definitorii ale relației terapeutice;

Să evidenţieze specificul relației consilier-client;

Page 13: consilierea.material studenți 2012

La nivel de aplicare: Să analizeze obiectivele și principiile deontologice ale consilierii

psihologice;

Să compare relația consilier-client din perspectivele umanistă și psihanalitică;

La nivel de integrare: Să aplice în contextul psihoconsilierii cunoştinţele obţinute;

Să-şi formeze o opinie proprie privind relația consilier-client.

Concepte cheie: spațiu participativ; disponibilitatea consilierului;

atitudine pozitivă necondiționată; autoactualizare; imagine pozitivă

condiționată; transfer; contratransfer; transfer pozitiv; transfer negativ;

Crearea unui cadru participativ

Nu doar calitățile umane și profesionale sunt necesare pentru o bună

relație consilier- client, ci și construirea unui cadru general de consiliere.

Nelson-Jones (2009) oferă sugestii privind tehniciile de transmitere a

mesajelor corporale care demonstrează interes și atenție:

1. Fiți disponibil. Consilierii trebuie să le transmită clienților mesaje clare

despre disponibilitate și acces.

2. Adoptați o postură relaxată și deschisă. O postură a corpului relaxată,

care să nu fie molatică sau greoaie, contribuie la mesajul conform căruia

consilierul este receptiv. În cazul în care consilierii sunt tensionați sau

încordați, clienții lor ar putea simți în mod conștient sau intuitiv că sunt

mult prea preocupați de propriile probleme.

3. Folosiți o privire potrivită și contactul vizual adecvat. Abilitățile care

țin de privire indică interesul consilierului și îi oferă posibilitatea de a

primi mesaje faciale importante. Abilitățile privind contactul vizual

implică faptul că persoanele care acordă sprijin să se uite în direcția

Page 14: consilierea.material studenți 2012

clienților, pentru a oferi posibilitatea ca ochii lor să se întîlnească suficient

de des. Există un nivel de echilibru pentru contactul vizual în relațiile de

consiliere ce depinde de gradul de anxietate al clientului și al

consilierului, de cît de dezvoltată este relația. O privire insistentă poate

speria clienții, pentru că ar putea să se simtă dominați sau ar putea să

creadă că cealaltă persoană vede prin ei. La fel, clienții îi pot percepe pe

consilieri ca fiind tensionați sau plictisiți dacă se uită adesea în jos sau în

alte părți.

4. Exprimați expresii faciale potrivite. Fețele oamenilor constituie

principalul mod de transmitere a mesajelor corporale privind sentimentele

lor. O expresie prietenoasă, relaxată, zîmbitoare, dovedește în mod

obișnuit interes. Cînd clientul vorbește, expresiile faciale ale consilierului

trebuie să arate că este conectat la ceea ce spune. De exemplu, în cazul în

care clientul plînge sau este furios, este necesar ca persoana care oferă

ajutor să își adapteze expresia facială astfel încît să indice că le înțeleg

sentimentele.

5. Folosiți gesturi potrivite. Gesturile sunt mișcări corporale folosite pentru

exprimarea gîndurilor și sentimentelor. Consilierii pot răspunde prin

aprobarea din cap, gesturi ale brațelor sau ale mînilor pentru a-și dovedi

atenția și interesul față de clienți. Totuși, consilierii care folosesc prea

mult sau prea puțin mișcările brațelor pot surprinde în mod neplăcut.

Există gesturi care dovedesc lipsă de atenție și descurajează clienții:

jucatul nervos cu pixuri sau creioane, împreunarea degetelor de la mîni,

faptul de a bate ritmul cu degetele, de a se juca distrat cu părul, de a-și

ține mîna peste gură, de a se trage de lobul urechii, de a se scărpina etc.

6. Fiți atenți la spațiul personal și la înălțime. Consilierea presupune

respectarea spațiului personal al clienților. În cazul în care consilierul este

așezat prea departe, clientul poate fi nevoit să vorbească mai tare sau ar

putea să-l perceapă pe consilier ca fiind distant emoțional. Înălțimea cea

Page 15: consilierea.material studenți 2012

mai potrivită pentru conversațiile din cadrul consilierii este cea în care

capetele ambelor persoane se află la același nivel. Acei consilieri care

stau pe scaune mai înalte și mai sofisticate decît clientul lor pot să le

inducă acestora un sentiment de inferioritate.

Perspectiva umanistă asupra relației consilier-client

Fiind la capitolul despre cadrul consilierii și al relației consilier-client este

oportun să ne referim la anumite principii psihoterapeutice introduse în

consiliere și psihoterapie de către Carl Rogers, unul dintre principalii

reprezentanți ai abordării umaniste în psihoterapie. Le prezentăm în acest

capitol, pentru că ele sunt considerate principii definitorii de lucru în consiliere,

principii care ghidează cadrul și relația consilier- client.

Conform abordării umaniste relațiile interpersonale sunt considerate a fi

cheia dezvoltării individului, iar terapia și consilierea oferă o relație care este

astfel structurată încît va permite actualizarea resurselor, facilitarea

dezvoltării și a maturizării. Carl Rogers evidențiază anumite principii care să

caracterizeze relația consilier-client:

1. Două persoane intră într-o relație semnificativă pentru fiecare dintre ele.

2. Clientul se află într-o stare de incongruență, adică este vulnerabil și

anxios; el trăiește sentimentul că nu corespunde imaginii pe care o are

despre sine.

3. Terapeutul furnizează clientului o relație congruentă și integrată; adică

terapeutul este el însuși congruent cel puțin în relația cu clientul.

4. Terapeutul acordă clientului o atenție pozitivă necondiționată și acceptă

toate experiențele acestuia, întrucît ele alcătuiesc persoana unică pe care o

are în fața sa.

Page 16: consilierea.material studenți 2012

5. Terapeutul retrăiește universul interior al clientului într-o manieră

empatică și încearcă să returneze către acesta experiențele astfel receptate.

(C. Rogers, apud. Dafonoiu).

Este important să menționăm că respectul și atitudinea pozitivă

necondiționată față de client sunt două principii fundamentale ale consilierii și

psihoterapiei, principii care reprezintă elementele definitorii ale relației

consilier-client.

Relația terapeutică trebuie să inversese realitatea cotidiană sau realitatea

psihică a clientului în care acesta este dominat de impactul unei imagini

pozitive condiționate: el se simte valoros ca individ uman doar dacă va

respecta/ va îndeplini anumite condiții. Aceste condiții pot varia de la variante

mai soft pînă la variante drastice, perfecționiste, deprimante. Această imagine

pozitivă condiționată poate fi rezultatul unor mesaje educative inadecvate din

partea persoanelor semnificative (părinți, profesori etc.) sau poate fi o realitate

psihică a clientului care implică atît preceptele real induse, cît și

fantasmaticul/inconștientul clientului.

Alt concept al abordării umaniste pe care îl vom regăsi în spațiul consilierii

atît la nivel de obiective, cît și la nivelul relației consilier-client este cel de

autoactualizare și ideea tendinței/necesității de actualizare și maturizare. Aceste

idei introduse de A. Maslow ‚a umanizat umanul’’, acesta fiind scos de sub

stigmatul instinctualității și asociat mai mult cu tendințele/necesitățile creative,

cu potențialul spiritual și cultural. Consilierul sau terapeutul trebuie să fie la

rîndul lui o persoană autoaactualizată, care să fi trecut prin travaliul actualizării

și conștientizării creșterii lui personale. Abordarea umanistă și psihanaliza cred

că se reunesc la subiectul travaliului de cunoaștere/dezvoltare personală, în

sensul în care consilierul poate fi eficient doar atunci cînd a trăit travaliului

procesului/procedurii în care îl invită pe client. TP.

Page 17: consilierea.material studenți 2012

Sarcină: reflectați asupra conceptului de acceptare pozitivă necondiționată

și asupra capacității dvs. de a respecta această condiție în relațiile umane și

într-un spațiu de consiliere. Care este travaliul necesar de efectuat unui

psiholog pentru a îndeplini această condiție?

Perspectiva psihanalitică asupra relației consilier-client

Transferul și contratransferul sunt două concepte eminamente

psihanalitice și pînă nu demult nu se regăseau în manuale de consiliere. Am

putea identifica cîțiva factori care excludeau la nivel teoretic aceste două

concepte din cadrul psihoconsultativ. Consider că această excludere a fost

determinată de următorii factori: tp

Faptul că psihanaliza, fiind o știință a inconștientului, a fost asociată cu

intervenții ‚prea abisale’ în comparație cu spațiul consilierii care, atît în virtutea

duratei prea scurte, căt și a obiectivelor mai directive, concrete – a îndepărtat

aceste două domenii pentru o anumită perioadă de timp, atît la nivel teoretic, cît

și tehnic. Astăzi știm că atît în realitatea cotidiană, cît și în cabinetul

psihoconsilierului, comunicăm nu doar de la conștient la conștient, ci și de la

inconștient la inconștient, această realitate a comunicării pe diferite registre fiind

identificată și cercetată de Freud și astăzi preluată și acceptată de majoritatea

școlilor psihoterapeutice. tp

Alt factor este asocierea exclusivă, deci greșită, a psihanalizei cu

sexualitatea, învinuirea de pansexualism. Este important să șrtim că psihanliza a

detabuizat mai multe subiecte, pe lîngă sexualitate, aceasta s-a referit la

agresivitate, distructivitate, narcisism, și contrar opiniilor profane, a umanizat

ființa umană umanizînd aceste tendințe, dîndu-le o interpretare și oferind calea

de a fi integrate în funcționarea noastră. tp

În ce măsură aceste concepte psihanalitice pot fi incluse în spațiul

psihoconsilierii - este o întrebarea importantă și o invitație pentru reflecții în

domeniul consilierii psihologice. tp

Page 18: consilierea.material studenți 2012

Transferul este un termen introdus progresiv de S. Freud pentru a

desemna un proces constitutiv al curei psihanalitice prin care dorințele

inconștiente ale analizandului în raport cu diverse ‚obiecte’’ – persoane

semnificative pentru client, se repetă în cadrul relației analitice, asupra persoanei

analistului. Este vorba de o repetiție a unor prototipuri infantile, trăită cu un

sentiment puternic de actualitate. Aceste prototipuri care constau în sentimente,

gînduri, atitudini, comportamente, s-au format în prima copilărie în relaţia cu

părinţii sau substituţii lor.

Este important să menționăm că transferul nu este un fenomen specific

doar pentru terapia psihanalitică, el se regăsește în diferite relații umane (relaţii

de autoritate medic-pacient, profesor-student, conducător-subordonat) sau în

relaţiile de prietenie şi de dragoste. Psihologia populară a sesizat de mult că ne

alegem parteneriii de viaţă după modelul părinţilor.

În cadrul curei psihanalitice transferul se manifestă la o altă intensitate,

fiind stimulat de specificul curei psihanalitice. S. Howard susține că transferul

este stimulat/intensificat de terapie/consiliere deoarece însuși actul de a căuta

ajutor în privința unei probleme pe care nu o putem rezolva singuri are drept

consecință activarea sistemului nostru de atașament. Aceasta ne predispune la

sentimentul de vulnerabilitate, în special față de persoana căreia îi cerem

ajutorul, și alimentează dorințele transferențiale și anxietățile față de acea

persoană.

Freud a sesizat existenţa transferului încă de la începutul activităţii sale

psihoterapeutice. Încă în „Studii asupra isteriei” (1895) Freud este interesat de

anumite fenomene ce se întîmplă între pacient și medic și folosește pentru a le

defini expresia de „falsă legătură”. La acel moment îi atribuia încă un rol

negativ, considera că transferul este obstacol în calea terapiei. Primele reflecții

inovatore sunt realizate în 1905, atunci cînd Freud oferă publicului interpretarea

psihanalitică cazului Dora. Transferul capată o valorizare pozitivă, fiind apreciat

Page 19: consilierea.material studenți 2012

ca un fenomen normal, de dorit. El devine mijlocul ajutător cel mai important

pentru terapeut.

Fiind interesat mai departe de acest fenomen, Freud diferenţiază transferul

pozitiv de transferul negativ. În timp ce transferul negativ constituie principala

sursă de rezistenţă, transferul pozitiv reprezintă un ajutor esenţial pentru

terapeut.

În cadrul consilierii și al psihoterapiei transferul negativ poate fi

determinat de:

Repetarea unei relații semnificative din trecut;

Actulizarea unei trăiri emoționale din trecut;

Repetarea în contextul consilierii a unui pattern existențial

fundamental.

Freud fundamenteaza importanţa transferului pentru cunoaşterea

inconştientului analizandului: prin proiectare asupra persoanei terapeutului, care

apare doar ca un ecran sau oglingă, dorinţele şi conflictele infantile ale

pacientului se prezintă în forma sa originară. Nevroza adultului este înlocuită

de o nevroză de transfer.

În ceea ce priveşte conţinutul transferului, W. Mertens arată că Freud

consideră mai întîi că analizandul transferă dorinţele şi aşteptările sale

pulsionale. Pentru că persoanele importante din copilărie sînt investite cu

libido/iubire, pacientul transferă asupra analistului dorinţele sale. Fac

obiectul transferului doar dorinţele nesatisfăcute, refulate. După 1923, cînd

apare studiul lui Freud „Eul şi Se-ul”, apare ideea că sînt transferate şi

cerinţe ale Supraeului. Analizandul consideră că psihanalistul îl observă şi

judecă din perspectiva unor criterii morale severe.

Ana Freud „Eul şi mecanismele de apărare”, 1936, teoria transferului se

îmbogăţeşte cu un element nou: nu numai impulsurile nesatisfăcute ale Se-ului,

cerinţele Supraeului, sînt transferate, ci şi mecanismele de apărare ale Eului.

Page 20: consilierea.material studenți 2012

În analiză ele se manifestă ca rezistenţe şi deaceea trebuie să fie analizate în

primul rînd.

Astăzi importanța transferului este unanim acceptată în mediul

psihanalitic, rolul transferului în tratamentul psihanalitic rezumîndu-se la fraza:

‚Unde nu există transfer, nu există psihanaliză’’.

În ceea ce privește cauzele apariției transferului, Freud face referință la

compulsia la repetiție.

Compulsie la repetiţie – la nivelul psihopatologiei concrete, proces de

origine inconştientă, prin care subiectul se plasează activ în situaţii neplăcute,

repetînd astfel experienţe vechi, fără a-şi aminti de prototipul lor; dimpotrivă,

subiectul are impresia foarte puternică că este vorba de ceva pe deplin motivat

în actualitate (Laplanche, Pontalis).

Aceste fenomene de repetiție inconștientă ne sunt accesibile în observarea

realității cotidiene, reprezentînd situațiile în care anumite persoane spun că

‚nimeresc în aceleași situații, aleg același tip de parteneri, repetă aceleași

scenarii existențiale cu final traumatizant sau neplăcut’’.

Termenul apare în premieră în anul 1914 în lucrarea lui S. Freud

Rememorare, repetiție, perlaborare și este dezvoltat ulterior în lucrarea Dincolo

de principiul plăcerii (1920). Freud este inspirat inițial în crearea acestui termen

de fenomenele de actualizare și repetare a conflictelor infantile în cadrul unei

cure psihanalitice, în raport cu persoana terapeutului. Ulterior Freud ajunge la

concluzia că c. la r. se exprimă prin simptomele nevrotice care au caracter

repetitiv (de ex. ritualurile obsesionale), prin visele repetitive traumatice ce

urmează unui eveniment traumatizant sau poate contribui la constituirea unei

adevărate nevroze de destin (scenariu de viață caracterizat prin revenirea

periodică aleatorie a unor evenimente identice, de obicei nefericite, subiectul

avînd impresia că este supus unei fatalități). C. la r. apare și se perpetuează

datorită unei fixații subiective inconștiente la un eveniment cu mare încărcătură

Page 21: consilierea.material studenți 2012

emoțională din trecut, și reprezintă o încercare în contextul fiecărei ‚repetări’’

de a rezolva situația conflictuală la care subiectul a rămas fixat.

Sarcină: reflectați asupra conceptului de compulsie la repetiție. Încercați

să analizați tendința umană de ‚a repeta’’. Cît de frecventă vă pare această

tențință? Se poate regăsi în spațiul consilierii? Argumentați-vă poziția.

Reprezentanţii psihologiei Eului susţin un alt punct de vedere: tendinţa la

repetiţie este expresia nevoii fundamentale de a rezolva „problemele relaţionale

nerezolvate în copilărie”. Ar fi vorba despre o incapacitate de a găsi soluţii

pentru conflictele dintre trebuinţele şi aşteptările subiectului şi persoanele

importante ale copilăriei. De aici rezultă o presiune internă permanentă care se

concretizează în încercări repetate de a relua dezvoltarea din punctul în care a

fost blocată. În viaţa cotidiană, astfel de încercări sînt duse la îndeplinire pe căi

ocolite, necesită foarte mult timp, iar reuşita nu este niciodată satisfăcătoare.

Drumul drept şi, implicit, scurt îl reprezintă, după Mertens, psihoterapia.

Clienții ne comunică lumile lor interne și relațiile transferențiale printr-o

varietate de feluri, inclusiv prin poveștile pe care le spun. Luborscky și Crits-

Cristoph 1988 au găsit dovezi ale faptului că poveștile clienților referitoare la

relațiile lor dezvăluie nucleul conflictului cu care se confruntă. Ei au dezvoltat

Tema Nucleului Conflictual al Relației (CCRT) ca o modalitate de înțelegere a

substratului poveștilor clienților. Cercetarea lor a demonstrat o legătură între

poveștile pe care clienții le spun în legătură cu persoanele semnificative din

viața lor și modul în care clientul interacționează cu terapeutul(apud. Howard).

Contratransferul este un concept psihanalitic care se referă la relația

psihoterapeut-client și care reprezintă reacţia inconştientă a psihoterapeutului la

transferul unui pacient. Freud a definit contratransferul în 1910 în lucrarea

‚Perspective de viitor ale terapeuticii psihanalitice’’ ca ‚influență pe care o

exercită pacientul asupra sentimentelor inconștiente ale analistului său’’ și

Page 22: consilierea.material studenți 2012

pentru ca psihoterapeutul să recunoască și să stăpînească în interiorul său acest

contratransfer, recomandă acestora să întreprindă o analiză personală.

Descoperind existența contratransferului, Freud îşi îndemna colegii psihanalişti

să învingă contratransferul, care adesea, dar nu întotdeauna, s-ar origina în

propriile lor conflicte nevrotice. „Am devenit atenţi la contratransfer care se

instalează la medic prin influenţa pacientului asupra sentimentelor inconştiente

ale medicului şi nu sîntem departe de a ridica pretenţia ca medicul să

recunoască la sine însuşi acest contratransfer şi să trebuiască să-l stăpînească.

Am remarcat că fiecare psihanalist ajunge atît de departe pe cît îi permit

propriile sale complexe şi rezistenţe interne şi cerem de aceea ca activitatea sa

să înceapă cu propria analiză şi aceasta să se aprofundeze pe parcurs.”

Această ideea freudiană a fost dezvoltată ulterior, mai ales în contextul

discuțiilor referitoare la obiectivitatea reacțiilor și interpretărilor analistului.

Astfel, în anii 70, 80 s-a stabilit în unanimitate că psihoterapeutul nu este un

observator distanţat, ci participativ, care acţionează şi el în mai multe feluri la

discursul pacientului.

Contratransferul a fost descris și ca o formă avansată de empatie. Ca și

transferul, contratransferul are atît manifestări cotidiene, cît și un rol specific în

travaliul dinamic. Capacitatea de a fi sensibili la proiecțiile și transferurile

celorlalți variază de la o persoană la alta, iar o parte a formării psihodinamice

implică stimularea dezvoltării acestei capacități (S. Howard).

Contratransferul este indus de pacient prin intermediul identificării

proiective, el poate deveni un mijloc extrem de important pentru cunoaşterea

inconştientului pacientului. Astfel, Racker susține că sentimentele manifestate

în contratransfer pot fi folosite de către terapeuți drept barometru care indică

ceea ce se întîmplă în inconștientul pacientului. De exemplu, dacă terapeutul ar

începe să se simtă plictisit, el ar putea presupune că pacientul evită ceva; dacă s-

ar enerva pe pacient, aceasta ar indica de obicei că pacientul și-a dorit să-l

enerveze pe terapeut; iar dacă terapeutul ar simți o stare de excitație sexuală,

Page 23: consilierea.material studenți 2012

aceasta ar trebui atribuită seducției inconștiente a pacientului. Prin urmare, în

cadrul tratamentului, contratransferul a fost considerat de Racker la fel de

important ca transferul.

Sarcină: reflectați asupra conceptelor de transfer și contratransfer. Puteți

identifica aceste realități psihice în viața cotidiană? Care ar fi modalitățile prin

care un viitor consilier ar putea lucra asupra cunoașterii de sine, așa încît să

evite în consiliere greșelile ce ar deriva din relația transfer-contratransfer?

În literatura psihanalitică sunt identificate cîteva tipuri de contratransfer, care

se constituie în funcție de problematica nerezolvată a psihoterapeutului.

Consider și că cunoașterea acestor concepte și reflectarea asupra acestor realități

psihice pot contribuie la o relație consilier-client mai eficientă.

Contratransferul erotic

Uneori în terapie sau în practica de consiliere pot apărea momente în care

pacienții de ambele sexe să fie seductivi cu terapeuții lor. A fi seductiv este atît o

formă de a-i face pe plac terapeutului (manifestînd interes sexual), cît și o

încercare de a-i zmulge controlul, de a-l da jos de pe piedestalul

profesionalismului. Terapeuții care nu și-au rezolvat nevoile sexuale sau

narcisice se pot trezi tentați să reacționeze neadecvat, neprofesionist acestor

nevoi. Este important să știm (vezi conceptul de transfer) că seducția sau

‚îndrăgostirea’’ clientului în cadrul de consiliere sau psihoteraie nu este dedicată

psihoterapeutului, ci altei persoane semnificative din trecutul

clientului/pacientului. Așa cum, pentru o anumită perioadă de timp,

psihoterapeutul sau consilierul devine la rîndul său o persoană foarte importantă

pentru client, acesta poate repeta inconștient trăirile din copilărie. Este imporatnt

în astfel de situații, să analizăm în supervizare această situație.

Contratransferul sadomasochist

Page 24: consilierea.material studenți 2012

În contratransferurile sadomasochiste, pericolul este întotdeauna ca

terapeutul să se implice într-o luptă pentru putere cu pacientul. Uneori,

terapeutul are nevoia de a domina, manipula sau controla pacientul (de a acționa

sadic), situație în care el își va vedea pacientul ca pe persoană ce trebuie

educată, învățată. Sau terapeutul poate avea nevoia inconștientă de a fi dominat,

controlat sau manipulat de pacient (de a acționa masochist), caz în care el își va

privi pacientul ca pe un persecutor.

Un terapeut sadomasochist își poate, de exemplu, folosi pacientul ca mijloc

de a-și demonstra capacitățile și puterile de terapeut. Astfel de terapeuți își pot

desfășura terapia într-un mod care să nu țină cont de nevoile și dorințele reale

pacienților. Alți terapeuți pot pretinde ca pacienții lor să le accepte interpretările

fără discuție, de parcă ei ar fi legea și ar deveni iritați dacă pacienții lor nu le-ar

accepta ca atare. În astfel de cazuri, pacienții vor simți că sunt folosiți pentru a

satisface nevoia de putere a terapeutului și vor răspunde cu o atitudine de sfidare

sau de complianță; în niciuna dintre alternative nu se va întîmpla nimic autentic.

Ostilitatea unui pacient va provoca adesea o reacție de contratransfer

sadomasochist. La un moment dat, într-o terapie reușită, toți pacienții vor

manifesta ostilitate față de terapeuții lor. De obicei, această ostilitate se

manifestă prin critică la adresa terapeuților și acei terapeuți care nu și-au

rezolvat complet accesele de furie față de figurile parentale nu vor fi în stare să

suporte ostilitatea pacienților.

Contransferul narcisic

Contratransferurile narcisice presupun traducerea în act a unor sentimente de

stimă de sine scăzută, furie, depresie sau dependență. De exemplu, terapeuții

narcisici au uneori nevoia de a avea mereu dreptate, de a fi ‚terapeuți perfecți’’,

din cauza problemelor de stimă de sine. Prin urmare, vor face presiuni asupra

pacienților ca aceștia să se facă bine, ceea ce va duce la o deteriorare a stării lor

sau la o recădere. Alți terapeuți, avînd un acting aut al sentimentelor narcisice,

vor încerca să-și impresioneze pacienții; cum e de așteptat, pacienții se vor arăta

Page 25: consilierea.material studenți 2012

impresionați și se va crea o înțelegere tacită: terapeutul devine ‚tăticul cel bun’’

și pacientul ‚copiul cel bun’’ și astfel nimic autentic nu se va întîmpla. Încă o

dată, terapeuții cu trăsături narcisice pot încerca să-și susțină insecuritatea

căutînd să creeze idealizare și admirație. Acest lucru va veni în conflcit cu

capacitatea terapeutului de a asculta și va menține pacientul într-o stare de

dependență, în loc să-i întărească puterea eului și autonomia, creșterea,

independența și judecata originală.

Uneori terapeuții narcisici au atitudinea de ‚dumnezei’’ care urmează să-și

remodeleze pacientul după propria lor imagine. Vor avea, prin urmare, un plan

pentru pacient care, în mod invariabil, va fi în opoziție cu nevoile acestuia. Ei se

vor aștepta ca pacientu să devină o extensie narcisică a lor, care să le accepte

valorile și să-și rezolve problemele personale în același mod ca ei. Un terapeut

narcisic depresiv poate face apel la pacient, printr-un limbaj nonverbal

inconștient, pentru a fi protejat și salvat. Dacă terapeutul este rănit narcisic de

către pacient – acesta neputîndu-l salva sau exprimîndu-și în schimb ostilitatea -,

terapeutul ar putea reacționa cu furie narcisică.

Sarcină: identificați în realitatea cotidiană situații în care relația umană era

dominată de seducție, relaționare sado-masochistă sau vulnerabilitate

narcisică. Încercați să analizați situațiile și să vă amintiți trăirile pe care le-ați

avut.

Considerați că astfel de situații/relații pot apărea în spațiul de consiliere?

Argumentați-vă răspunsul.

Bibliografie:

Dafinoiu I., Elemente de psihoterapie integrativă. Editura Polirom, Iași,

2000

Maslow A., Motivație și personalitate. Editura Trei, București, 2007

Page 26: consilierea.material studenți 2012

Howard Susan, Psihoterapie și consiliere psihodinamică. Editura Herald,

București, 2010