Consiliere in Asistenta Sociala

45
Consiliere CONSILIERE Metode si tehnici de consiliere Cuprins 1. Probleme generale privind consilierea 2. Jocul de rol ca tehnică de consiliere 3. Terapia centrată pe client 4. Terapia centrată pe obiective şi soluţii 5. Consiliere în situaţii de criză 6. Modelul psihoeducaţional în consiliere 7. Caracteristici ale consilierii eficiente si ineficiente Bibliografie 1

Transcript of Consiliere in Asistenta Sociala

Page 1: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

CONSILIERE

Metode si tehnici de consiliere

Cuprins

1. Probleme generale privind consilierea2. Jocul de rol ca tehnică de consiliere3. Terapia centrată pe client4. Terapia centrată pe obiective şi soluţii5. Consiliere în situaţii de criză6. Modelul psihoeducaţional în consiliere7. Caracteristici ale consilierii eficiente si ineficiente

Bibliografie

GLIGA(SOLOMES) FELICIA-MARIA

1

Page 2: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

1.Probleme generale privind consilierea

a. Conceptul de consiliere; relaţia dintre psihoterapie şi consiliere

b. Tipuri de consiliere; norme deontologice ale activităţii de consiliere

c. Consiliere individuală şi de grup

a.Conceptul de consiliere; relaţia dintre psihoterapie şi consiliere

În cursul vieţii fiecare om se confruntă de nenumărate ori cu probleme pe care nu reuşeşte să le rezolve singur. Cele mai multe din aceste probleme sunt relativ simple şi, pentru a găsi soluţia, omul apelează la acele persoane din anturajul său în care are încredere şi pe care le consideră “experte” în domeniul respectiv (membri ai familiei, prieteni, cunoştinţe). Aceste persoane ne oferă nişte sfaturi pe baza experienţei lor de viaţă, adică ne consiliază. Dar în aceste cazuri nu se poate vorbi despre o consiliere cu caracter profesional.

Dacă problemele cu care ne confruntăm sunt mai dificile, vom apela la persoane care dispun de o pregătire profesională adecvată, şi care pe baza acestei pregătiri ne oferă nişte sfaturi. Problemele se pot referi la domenii extrem de diverse (cum să obţinem un credit, cum să ne investim banii, probleme de sănătate etc.), şi specialiştii la care apelăm sunt special pregătiţi pentru a oferi răspunsuri la aceste întrebări.

Unii oameni, din motive de natură subiectivă sau obiectivă, pot ajunge în situaţii dificile în care nu reuşesc să îşi rezolve singuri problemele, nu au acces la resursele materiale necesare pentru a-şi satisface nevoile fundamentale etc. În situaţiile de acest fel oamenii au nevoie de ajutor profesionist (asistenţi sociali, psihologi, preoţi, cadre didactice etc.). Aceşti profesionişti sunt / ar trebui să fie pregătiţi să intervină nu numai atunci când sunt solicitaţi, adică după ce a apărut o problemă (retroactiv), ci să acţioneze şi proactiv, să acţioneze în direcţia formării unor deprinderi comportamentale, a unui sistem de valori, a unui mod de viaţă care ajută individul să se adapteze flexibil la cele mai variate condiţii de viaţă. În acest curs ne vom referi la câteva aspecte privind consilierea oferită de asistentul social.

Asociaţia Britanică pentru Consiliere, fondată în 1977, defineşte consilierea astfel: Consilierea este utilizarea pricepută şi principială a

2

Page 3: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

relaţiei interpersonale, pentru a facilita autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (Asociaţia Britanică pentru Consiliere, după Dafinoiu, 2000, p. 19).

Într-o formulare mai concisă, consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat să se cunoască mai bine (să îşi conştientizeze şi să îşi înţeleagă problemele, sentimentele, motivaţiile), să ia decizii importante, să îşi rezolve problemele. Consilierea are numeroase asemănări cu psihoterapia, cea mai importantă asemănare fiind aceea că ambele reprezintă procese de influenţare interpersonală reciprocă (Ivey şi Simek Downing, după Holdevici, 1996,).

Pacientul / clientul care se adresează psihoterapeutului / consilierului poate prezenta probleme extrem de variate. Aceste probleme pot fi grupate în două mari categorii (Holdevici, 1996):- stări subiective de disconfort: tensiune psihică, sentimente de

inferioritate, anxietate, timiditate, depresie, sentimente de culpabilitate, nehotărâre, incapacitatea de a lua unele decizii etc.;

- probleme comportamentale: comportament exagerat de retras, incapacitatea de a se impune, de a se pune în valoare, comportament impulsiv, agresiv etc.

Stările subiective neplăcute şi comportamentele neadecvate determină numeroase probleme de integrare socială: probleme familiale (conflicte în familie, violenţă domestică, maltratarea copiilor etc.), probleme şcolare (conflicte cu colegii şi cadrele didactice, abandon şcolar), greutăţi în găsirea sau păstrarea locului de muncă etc.

Clientul speră ca în urma şedinţelor de psihoterapie / consiliere să devină mai puţin tensionat, să se înţeleagă mai bine, să ajungă la o stare de confort psihic, să devină mai competent în viaţa socială.

Deşi psihoterapia şi consilierea nu pot fi net delimitate, între ele există şi diferenţe.

Psihoterapia reprezintă un tratament psihologic centrat pe reducerea unor simptome sau comportamente disfuncţionale. Psihoterapeuţii în general

3

Page 4: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

lucrează cu pacienţi care au tulburări psihice serioase, care pot fi etichetate cu un diagnostic psihiatric. Ei abordează problemele dintr-un punct de vedere predominant medical şi urmăresc realizarea unor modificări mai profunde la nivelul personalităţii şi a comportamentului.

Consilierea reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei unor persoane normale (sănătoase psihic). Consilierea constă în acordarea unui suport imediat persoanelor care se află într-o situaţie de criză sau într-un moment de schimbare ce necesită o adaptare la condiţii de viaţă cu care persoana nu este familiarizată (după Holdevici, 1996, p. 205; Popescu, M., 2002).

b.Tipuri de consiliere; strategii şi tehnici terapeutice; norme deontologice ale activităţii de consiliere

Mulţi specialişti din domeniul sociouman pot oferi servicii de consiliere. Dintre aceşti specialişti amintim psihologii, asistenţii sociali, preoţii, cadrele didactice, medicii, asistentele medicale (consiliere în probleme medicale, cât şi pentru prevenirea acestor probleme), avocaţii (consiliere juridică) etc. Există numeroase tipuri de consiliere (Băban, 2001, Holdevici, 1996):- consilierea informaţională : oferirea de informaţii pe domenii / teme

specifice;- consilierea psihologică este realizată de psiholog, în scopul optimizării

personale, autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi / sau în scopul prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament. Consilierea psihologică are ca scop ajutarea clientului să funcţioneze mai eficient în viaţa cotidiană şi să aibă relaţii pozitive cu cei din jur;

- consilierea educaţională , realizată de cadre didactice în orele de consiliere şi orientare, are ca obiective dezvoltarea personală, promovarea sănătăţii şi a stării de bine, prevenţia unor comportamente care pot afecta sănătatea (consum de alcool, tutun, droguri, prevenire HIV / SIDA etc.);

- consilierea vocaţională (realizată de cadre didactice, psihologi) constă în dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;

- consilierea privind dezvoltarea personală urmăreşte formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă, cu scopul atingerii stării de bine.

4

Page 5: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

- consilierea suportivă reprezintă oferirea unui suport emoţional, în perioadele în care persoana se confruntă cu probleme de natură emoţională de intensitate relativ redusă (stări de depresie sau anxietate uşoare, neîncredere în sine etc.);

- consilierea de criză (realizată de psiholog, medic psihiatru, eventual asistent social) constă în asistarea psihologică a persoanelor care se află în situaţii de criză (au suferit psihotraume grave, au avut tentative de suicid etc.);

Aceste tipuri de consiliere nu se delimitează rigid, între ele există numeroase suprapuneri. De exemplu, consilierea educaţională realizată în şcoală se îmbină cu consilierea informaţională, vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală.

La baza activităţii desfăşurate de consilier / psihoterapeut se află marile teorii psihologice privind personalitatea: teoria psihanalitică (cu numeroasele sale variante elaborate de Freud, Jung, Adler etc.), behavioristă (comportamentalistă), umanistă (fenomenologică), cognitivistă, analiza tranzacţională etc. Consilierul / psihoterapeutul, în funcţie de orientarea sa teoretică, poate aborda diferite strategii în munca cu clientul: analitică (psihanaliza), comportamentală, non-directivă, cognitivistă etc. Această strategie determină direcţia principală de acţiune, modul în care stabileşte relaţia cu clientul, gradul de independenţă pe care o acordă clientului, tehnicile pe care le utilizează. Mulţi terapeuţi, atunci când lucrează cu clientul, îmbină mai multe dintre aceste concepţii în funcţie de caracteristicile clientului, a problemei sale, a etapei în care a ajuns activitatea, adică au o abordare eclectică.

Consilierul, în munca sa cu clientul, trebuie să respecte normele deontologice ale activităţii de consiliere. Cele mai importante dintre aceste norme sunt (după Holdevici, 1996 ):

1. Clientul trebuie să fie tratat aşa cum consilierul ar dori să fie tratat el însuşi, cu respect, blândeţe, onestitate şi atitudine de acceptare.

2. Consilierul trebuie să evite solicitarea excesivă a unor date irelevante. Consilierii neexperimentaţi au tendinţa de a acorda prea multă importanţă unor amănunte nesemnificative dar impresionante, cer detalii inutile privind unele aspecte intime ale vieţii clientului, şi pierd din vedere aspectele esenţiale. Consilierea are ca obiectiv binele clientului, şi nu satisfacerea curiozităţii consilierului.

5

Page 6: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

3. Păstrarea caracterului confidenţial al datelor obţinute de la clienţi – este poate cea mai importantă normă deontologică. Dacă dintr-un motiv oarecare datele trebuie să fie comunicate altor persoane, consilierul trebuie să obţină acordul clientului în acest sens. Această regulă poate fi nerespectată numai în situaţia în care informaţiile pe care le-a obţinut consilierul indică posibilitatea unui pericol pentru client sau pentru alte persoane.

4. Consilierul trebuie să fie conştient de propriile limite. Unii consilieri începători se supraapreciază, consideră că ei au întotdeauna dreptate, ştiu totul mai bine decât clientul. Ei impun clientului soluţii inacceptabile pentru aceştia, învinovăţesc clientul pentru nereuşita consilierii, nu reuşesc să-şi conştientizeze propriile greşeli.

c. Consiliere individuală şi de grup

În funcţie de numărul participanţilor la activitatea de consiliere, consilierea poate fi individuală sau de grup (Plosca, Mois, 2001; Rotaru, 2002).

Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor sale mentale, emoţionale sau sociale.

În general consilierea este solicitată de clientul care simte nevoia de a fi ajutat. Dar sunt şi cazuri în care clientul este trimis / adus de o altă persoană (un membru al familiei, prieten, profesor, coleg de muncă). În situaţiile de acest fel se poate întâmpla ca clientul să refuze colaborarea cu consilierul. Uneori consilierul este cel care îşi dă seama de faptul că cineva are nevoie de ajutor şi ia legătura cu clientul (de ex., după o catastrofă naturală asistenţii sociali pot oferi victimelor consiliere în situaţie de criză; copiii care părăsesc un centru de plasament sunt ajutaţi de asistenţi sociali să îşi însuşească deprinderile necesare pentru a trăi independent).

Şedinţele de consiliere se desfăşoară în cabinetul de consiliere sau în lipsa acestuia într-o încăpere plăcută, liniştită, în care şedinţa să nu fie deranjată de nimeni. Consilierul şi clientul trebuie să fie aşezaţi în aşa fel încât să fie posibil contactul vizual direct. Ei pot fi aşezaţi în două fotolii faţă în faţă sau la colţul unei mese (nu faţă în faţă, deoarece masa dintre cei doi poate fi resimţită ca o barieră care îngreunează colaborarea).

Durata unei şedinţe de consiliere este de 45 – 60 minute. Punctualitatea este foarte importantă atât din partea consilierului, cât şi a clientului.

6

Page 7: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

În general consilierea se realizează în mai multe şedinţe.Prima şedinţă începe cu o scurtă conversaţie introductivă (spargerea

gheţii) după care clientului i se pun întrebări pentru a se afla care sunt problemele pentru care a apelat la consilier. Prima şedinţă are două obiective principale: - stabilirea relaţiei de consiliere şi câştigarea încrederii clientului;

realizarea acestui obiectiv depinde în mare măsură de abilităţile consilierului, de modul în care ştie să comunice cu clientul şi să utilizeze mijloacele comunicării nonverbale (gesturile, mimica, zâmbetul). De la început consilierul trebuie să asigure clientul de confidenţialitatea întâlnirilor.

- Identificarea problemei. Pentru obţinerea unor informaţii relevante şi direcţionarea discuţiei se recomandă utilizarea întrebărilor închise (Cine? Unde? Când? Cum?). Este bine ca informaţiile obţinute să fie notate sau înregistrate cu acordul persoanei consiliate. Informaţiile obţinute de la client vor fi completate cu observaţiile privind comportamentul clientului, impresia pe care a făcut-o consilierului. Consilierul va ţine seama de faptul că orice problemă are în acelaşi timp un conţinut cognitiv (se referă la persoane, evenimente), şi un conţinut afectiv (evenimentele determină diferite stări afective: bucurie, mândrie, teamă, depresie, frustrare, mânie etc.). Cele mai multe probleme sunt generate de reacţiile afective, şi nu de evenimentele în sine.

La sfârşitul şedinţei consilierul rezumă cele discutate (“Din cele discutate am înţeles că problema Dumneavoastră este …”) şi îl asigură pe client de disponibilitatea sa de a-l ajuta să rezolve problema. Consilierul va sublinia faptul că este vorba despre o colaborare, şi nu de rezolvarea problemelor în locul clientului. În final se stabileşte data şi ora următoarei întâlniri.

Fiecare şedinţă începe cu discutarea principalelor evenimente care au avut loc în intervalul dintre şedinţe. Dacă clientul a avut de realizat anumite sarcini / teme indicate de terapeut, va explica cum a reuşit să le îndeplinească. Se precizează obiectivul şedinţei şi sunt discutate problemele respective. Modul concret în care procedează consilierul depinde de orientarea sa teoretică.

Consilierea de grup presupune stabilirea unei relaţii între consilier şi un grup ai căror membrii au o problemă comună. Din punctul de vedere al psihologiei sociale consilierea de grup se realizează în cadrul unui aşa numit

7

Page 8: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

“grup restrâns”. Grupul restrâns are următoarele caracteristici (De Visscher, 1996):- Este alcătuit din cel puţin 5 persoane;- membrii grupului se adună efectiv în acelaşi timp şi în acelaşi loc;- membrii au motive pentru a fi şi a rămâne împreună (ceea ce nu

înseamnă că toţi au acelaşi motiv de a fi în grup);- participanţii împărtăşesc evenimente, experienţe comune;

Participanţii la şedinţele de grup vor fi selectaţi de consilier în funcţie de diferite criterii. Cel mai important criteriu este tocmai problema comună a participanţilor (căutarea unui loc de muncă, violenţa domestică, abandonul şcolar etc.), dar pot fi luate în considerare şi alte criterii: sexul, vârsta etc. Grupurile pot fi închise, deschise sau semi-deschise. Un grup este închis dacă la toate şedinţele participă aceleaşi persoane. Grupul este deschis dacă în timp unii participanţi părăsesc grupul şi vin noi participanţi, în aşa fel încât la încheierea activităţii nici unul dintre cei care au participat la primele şedinţe nu mai face parte din grup. În practică cel mai frecvent se formează grupuri semi-deschise în care există participanţi constanţi, care iau parte la aproape toate şedinţele, şi pe lângă ei există şi persoane care vin doar la câteva şedinţe. Numărul participanţilor la şedinţele de grup nu trebuie să fie nici prea mic (în acest caz se discută puţin, temele discutate se repetă, în grup apar puţine idei importante pentru problema discutată), dar nici prea mare (grupul va avea tendinţa de a se diviza în grupuri mai mici). Se consideră că numărul optim de participanţi este de 6 – 8, fără a lua în considerare terapeutul, eventualii coterapeuţi şi observatori.

Şedinţele pot fi organizate săptămânal. Dacă problemele clienţilor sunt grave, urgente, şi ei au posibilitatea de a se întâlni mai frecvent, pot fi organizate şi 2 – 4 şedinţe pe săptămână. Şedinţele au o durată de 50 – 60 minute. Dacă grupul se întruneşte mai rar, durata poate să crească până la 90 de minute. Durata şedinţei trebuie să fie precizată de la început şi această durată trebuie să fie respectată. Se recomandă ca această durată să nu fie depăşită pentru ca participanţii să se simtă puţin “presaţi de timp” şi să se concentreze asupra problemelor importante.

La prima şedinţă, după ce se fac prezentările, consilierul dă câteva explicaţii privind activitatea care se va desfăşura. Prima parte a unei şedinţe este consacrată “încălzirii”, adică unei discuţii cu caracter introductiv. În continuare se precizează tema şedinţei, obiectivele urmărite, şi se desfăşoară şedinţa propriu-zisă. Modul în care se desfăşoară activitatea

8

Page 9: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

în grup, intervenţiile consilierului, tehnicile utilizate depind de concepţiile teoretice ale consilierului. În timpul şedinţei consilierul are rol de moderator. El încurajează participanţii să îşi exprime părerile, dar nu îşi susţine decât în cazuri excepţionale propria părere. Rolul său este de a orienta în mod discret discuţiile în aşa fel încât participanţii singuri să găsească răspunsuri la problemele discutate. Consilierul poate ajuta membrii grupului să găsească aceste răspunsuri prin modul în care formulează întrebările, prin sublinierea anumitor răspunsuri prin mijloace verbale şi mai ales nonverbale, prin modul în care sintetizează părerile exprimate de membrii grupului.

Consilierul va interveni şi îşi va folosi (cu diplomaţie) autoritatea dacă unii membri ai grupului transformă dezbaterea într-un monolog, vor să îşi impună punctul de vedere, sunt ironici sau agresivi cu alţi participanţi etc. 2. Jocul de rol ca tehnică de consiliere Jocul de rol este o tehnică terapeutică folosită de consilieri şi psihoterapeuţi. Aceeaşi tehnică este utilizată şi de către cadrele didactice ca metodă de învăţământ sau de către medici, cu scopul de a-i ajuta să înţeleagă sentimentele pacienţilor şi de a îmbunătăţi relaţiile dintre pacienţi şi cadrele medicale (psihodrama Balint, iniţiată de psihanalista franceză Anne Caïn).

Jocul de rol îşi are rădăcina în psihodrama lui Moreno.Jocul de rol (jocul dramatic) este folosit de psihoterapeuţi şi consilieri

ca o tehnică terapeutică în combinaţie cu celelalte tehnici (interviul, interpretarea de natură psihanalitică, reformularea, reflectarea rogersiană etc.). Această tehnică se poate integra în diferite strategii terapeutice (analitice, non-directive, comportamentale etc.) şi se poate folosi atât în terapia individuală, cât şi în cea de grup. Jocul de rol se organizează într-o încăpere plăcută, unde şedinţa se poate desfăşura în linişte, fără riscul de a fi întreruptă. Dacă se realizează o şedinţă de grup, participanţii vor fi aşezaţi pe scaune în cerc sau semicerc, apropiaţi unii de alţii. Uneori şedinţa este înregistrată şi apoi înregistrarea este vizionată de către client şi terapeut. În acest fel clientul îşi poate analiza mai obiectiv comportamentul şi poate înţelege mai uşor şi mai repede cauzele problemelor sale.

Terapeutul este cel care decide dacă problema unui anumit client poate fi jucată. După ce a luat decizia de a dramatiza o problemă, el trebuie să ia alte hotărâri importante: să definească (să formuleze) cât mai clar problema, să stabilească cine va interpreta rolurile, cum va fi structurată

9

Page 10: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

situaţia problematică (care aspecte vor fi puse în evidenţă, care vor fi lăsate în umbră). Terapeutul indică clienţilor ce rol vor juca, dar nu le dă indicaţii privind ce să spună sau ce să facă, pentru că scopul psihodramei este tocmai acela ca fiecare să fie cât mai spontan şi să interpreteze rolul în funcţie de personalitatea sa. Terapeutul trebuie să aibă în vedere însuşirile de personalitate ale clienţilor (gradul lor de anxietate, inhibiţie) şi să decidă dacă este bine sau nu să îi supună stresului reprezentat de interpretarea unui rol în faţa celorlalţi clienţi.

Terapeutul trebuie să aibă calităţi de lider: să ştie să conducă activitatea, dar în acelaşi timp să dea dovadă de tact. Trebuie să permită clienţilor să-şi manifeste creativitatea, dar să aibă grijă să nu scape din mână situaţia şi activitatea să nu devină haotică.

În timpul desfăşurării jocului de rol terapeutul trebuie să observe cu atenţie modul în care se comportă “actorii”, cu scopul de a-i cunoaşte şi a-i înţelegere cât mai bine. El nu trebuie să piardă din vedere cel mai important scop al jocului de rol: ajutarea clienţilor.

Utilizarea jocului de rol este foarte solicitantă pentru terapeut, dar în acelaşi timp reprezintă şi o provocare. Cel care organizează astfel de activităţi trebuie să dea dovadă de creativitate, empatie, capacitatea de a acţiona repede şi cu discernământ.Jocul de rol nu este un simplu joc, ci este o tehnică ce poate determina modificări importante de personalitate şi de comportament. Aceste modificări se datorează insight1-ului care se produce în timpul interpretării unui rol, cât şi datorită relaţiilor complexe dintre concepţia despre sine şi comportament.

Jocul de rol acţionează la cele trei nivele psihologice importante: la nivel cognitiv (intelectual), afectiv şi comportamental. În timp ce joacă, subiectul gândeşte, simte şi acţionează în interacţiune cu stimulii psihosociali care acţionează asupra saInterpretând un nou rol, clientul îşi însuşeşte un nou model comportamental, ceea ce de multe ori este premisa unor modificări mai ample de personalitate

În psihoterapie şi consiliere tehnica jocului dramatic are mai multe funcţii:- psihodiagnoză: observând modul în care o persoană interpretează un rol

într-o situaţie care seamănă cu o situaţie reală, terapeutul reuşeşte să îi înţeleagă mai bine părerile, sentimentele, motivaţiile, comportamentele;

1

10

Page 11: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

- îmbunătăţirea autocunoaşterii: cel care interpretează un rol, dar şi “spectatorii” îşi conştientizează sentimentele, motivaţiile, înţeleg cauzele care duc la dificultăţi în stabilirea relaţiilor interpersonale;

- însuşirea unor comportamente adaptative: cel care interpretează un rol învaţă să-şi exprime în mod adecvat dorinţele, sentimentele, învaţă să se controleze mai eficient; terapeutul sau anumiţi participanţi prezintă în faţa grupului unele modele comportamentale; ei demonstrează comportamentele dezirabile în anumite situaţii, contribuind la dezvoltarea unor deprinderi de viaţă (life skills) (se poate demonstra modul în care trebuie să se comporte cel care se prezintă la un interviu de angajare, modul în care se poate / nu este indicat să se discute cu un şef sau cu colegii de muncă etc.).

3.Terapia centrată pe client

a. Caracteristici ale terapiei centrate pe persoană. Etapele procesului terapeutic

b. Terapia centrată pe grup

a.Caracteristicile terapiei centrate pe persoană. Etapele procesului terapeutic

Carl Rogers şi-a dezvoltat metoda psihoterapeutică începând cu anul 1940, ca o reacţie faţă de psihanaliză. Terapia elaborată de Rogers (care stă, după cum am arătat, şi la baza activităţii de consiliere) iniţial a fost numită terapie nondirectivă, deoarece rolul terapeutului era cel de a încuraja şi a asculta clientul. Într-o etapă ulterioară s-a folosit sintagma terapie centrată pe client, deoarece Rogers atribuia clientului responsabilitatea pentru propria sa dezvoltare şi maturizare. În ultima etapă a dezvoltării teoriei sale Rogers foloseşte expresia terapie centrată pe persoană şi recomandă o mai mare implicare terapeutului.

Consilierea / psihoterapia centrată pe persoană se deosebeşte de alte metode de consiliere / psihoterapie prin următoarele:

- are un scop diferit de al celorlalte terapii: este centrată asupra individului şi nu asupra problemei. Scopul nu este acela de a rezolva problema clientului, ci de a-l ajuta să se maturizeze, să se dezvolte şi să se adapteze mai bine la mediul în care trăieşte.

11

Page 12: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

- Accentul cade pe aspectul afectiv (emoţional) al situaţiei, nu pe aspectul intelectual deoarece, după cum arată Rogers, cele mai multe probleme nu se datorează faptului că omului îi lipsesc informaţiile, ci modului în care reacţionează afectiv când apar probleme.

- Accentul se pune pe situaţia actuală şi nu pe trecutul individului. Cunoaşterea trecutului ne poate ajuta să înţelegem cauzele problemei, dar cunoaşterea cauzelor nu este necesară pentru atingerea obiectivelor terapiei.

Principalele obiective ale consilierii centrate pe client sunt actualizarea resurselor clientului, facilitarea dezvoltării şi maturizării sale. Rogers consideră că, pentru a atinge aceste obiective, relaţia dintre consilier şi client trebuie să aibă trei caracteristici principale: congruenţa, atenţia pozitivă necondiţionată şi empatia.

La începutul relaţiei clientul este într-o stare de incongruenţă, el nu este autentic. El nu se acceptă pe sine, îşi neagă propriile sentimente, gânduri (neagă de exemplu ostilitatea sau furia faţă de anumite persoane, pentru a nu risca să piardă preţuirea lor condiţionată). Există o diferenţă între Sinele real şi cel ideal, pe care încearcă să îl prezinte celor din jur.

Terapeutul asigură clientului o relaţie congruentă. Congruenţa consilierului se manifestă prin aceea că el îşi exprimă deschis sentimentele pe care le trăieşte în momentul interacţiunii sale cu clientul. El conştientizează sentimentele sale şi le comunică într-o manieră adecvată, adică fără să jignească, să rănească sau să acuze clientul. Consilierul cere clientului să se comporte autentic, să fie sincer, dar şi el trebuie să procedeze la fel.

Terapeutul acordă clientului o atenţie pozitivă necondiţionată şi acceptă toate experienţele acestuia. Atenţia pozitivă necondiţionată se manifestă prin exprimarea continuă a unei atitudini pozitive faţă de client. Clientul este acceptat, valorizat în mod necondiţionat. Terapeutul nu acceptă numai anumite sentimente ale clientului şi le respinge pe celelalte, ci acceptă clientul aşa cum este el. Consilierul nu are rolul de a moraliza, el nu face evaluări, nu formulează judecăţi de valoare la adresa clientului.

Terapeutul retrăieşte experienţele clientului într-o manieră empatică şi returnează acestuia experienţele astfel receptate. Înţelegerea empatică înseamnă a înţelege sentimentele, gândurile unei alte persoane ”ca şi cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde condiţia de ca şi cum” (Rogers, după Dafinoiu, 2005). Un consilier empatic reuşeşte să intre în universul interior al clientului şi să perceapă realitatea din punctul lui de vedere. Returnarea

12

Page 13: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

experienţelor se realizează prin reformularea cuvintelor clientului şi reflectarea sentimentelor sale.

Congruenţa, atenţia pozitivă necondiţionată şi empatia ajută clientul să îşi înţeleagă mai bine comportamentul, sentimentele, să se autoaccepte şi să se dezvolte, să se maturizeze, să se autoactualizeze

b.Terapia centrată pe grup

Rogers nu a fost interesat numai de terapia individuală, ci şi de cea de grup. El a organizat aşa numitele “grupuri de întâlnire” (encounter group).

Terapia centrată pe grup se bazează pe aceeaşi concepţie teoretică privind personalitatea ca şi terapia individuală, şi are aceleaşi obiective: facilitarea maturizării clientului, autoactualizarea resurselor sale.

Grupul este alcătuit din 6 - 8 membri şi terapeutul. Şedinţele au loc într-o încăpere liniştită, iar membrii grupului sunt aşezaţi în jurul unei mese. Şedinţele de grup au loc de două ori pe săptămână, durata unei şedinţe este de o oră. În total se organizează aproximativ 20 de şedinţe.

Terapeutul are un rol asemănător cu cel jucat în cursul şedinţelor individuale. El nu propune temele de discuţie şi nu îşi impune propriul punct de vedere, ci clarifică şi reflectă sentimentele, reformulează conţinuturile exprimate de membrii grupului. Rolul său este de a exprima acceptarea fiecărui membru al grupului în parte, de a manifesta încredere în posibilitatea fiecăruia de a deveni responsabil pentru soluţionarea problemelor sale.

La prima şedinţă uneori există dificultăţi, membrii grupului nu au curajul să înceapă discuţiile. Un mod tipic de a începe este cel în care fiecare povesteşte ceva despre el şi despre problemele sale. Acest lucru se realizează informal, fără presiune din partea terapeutului.

În cadrul şedinţelor sunt abordate de regulă mai multe teme, subiecte asupra cărora se centrează discuţia. Pentru fiecare temă există un participant cu rol principal care se află în centrul atenţiei şi mai mulţi participanţi cu rol secundar. Unele teme sunt discutate un timp mai scurt, altele sunt discutate pe parcursul mai multor (sau chiar a tuturor) şedinţe, ele fiind aprofundate prin participarea majorităţii membrilor grupului.

De regulă primele şedinţe sunt dominate de sentimente negative, şi de descurajare. La şedinţele ulterioare participanţii încep să manifeste o mai bună autoacceptare şi încep să apară sentimentele de speranţă, căutarea relaţiilor interpersonale, făurirea unor planuri de viitor.

13

Page 14: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

Grupul este cu atât mai eficient, cu cât coeziunea grupului este mai mare şi participanţii au mai mare încredere unii în alţii. În cadrul terapiei de grup membrii grupului îşi înţeleg mai bine propria situaţie, fiind susţinuţi de ceilalţi membrii ai grupului. Ei profită de pe urma terapiei doar dacă se simt acceptaţi de ceilalţi membri ai grupului şi de către terapeut.

În situaţia de grup participanţii descoperă posibilitatea de a stabili relaţii interpersonale mai satisfăcătoare, decât cele pe care le stabileau anterior. Ei învaţă ce înseamnă să acorzi şi să primeşti înţelegere şi sprijin emoţional. Fiecare participant are posibilitatea de a oferi ajutor, şi faptul de a acorda sprijin are o valoare terapeutică importantă (Holdevici, 1996, p. 76).

4. Terapia centrată pe obiective şi soluţii

Terapia centrată pe obiective şi soluţii îşi are originile în lucrările lui Milton Erickson (echipa terapeutică a Institutului de Cercetări Mintale de la Palo Alto) şi Steve de Shazer (echipa Centrului de Terapie Familială Scurtă).

Această terapie se deosebeşte mult de psihoterapia psihanalitică, comportamentalistă etc. În mod tradiţional terapia (mai ales cea psihanalitică) se orientează asupra trecutului şi caută în copilăria clientului originea problemelor actuale. După 1960 (odată cu dezvoltarea terapiei comportamentale), atenţia terapeuţilor a început să se orienteze mai mult spre problemele prezente ale clientului. Terapia centrată pe obiective şi soluţii se focalizează mai ales pe viitor. Aceşti terapeuţi nu se interesează de modul în care au apărut problemele sau de factorii care întreţin problemele, ci se centrează asupra rezolvării acestora, pe obiective şi soluţii.

Terapia centrată pe obiective şi soluţii se desfăşoară în patru etape (Dafinoiu şi Vargha, 2005):1. Definirea scopului, adică a ceea vrea clientul.2. Identificarea a ceea ce merge bine şi dezvoltarea comportamentelor

orientate în această direcţie.3. Căutarea unor noi soluţii, dacă ceea ce face clientul nu duce la rezultatul

dorit.4. Elaborarea prescripţiilor terapeutice.

1. Definirea scopului, adică a ceea ce vrea clientul (şi nu a ceea ce nu vrea) nu este o sarcină foarte simplă pentru că cei mai mulţi clienţi care se adresează terapeutului înşiră problemele pe care le au, spun ce nu vor să li se

14

Page 15: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

întâmple. Dar prin punerea accentului pe problemă există mari şanse de a se menţine problema. Atunci când clientul vorbeşte despre simptomele, problemele, eşecurile sale el îşi întăreşte imaginea negativă despre sine, îşi diminuează respectul de sine. Relaţia terapeutică devine asimetrică: clientul se plasează într-o poziţie de inferioritate în faţa consilierului care este (se consideră) expert în problemele celorlalţi.

Terapia centrată pe obiective şi soluţii consideră că clientul este expert în propriile sale probleme, el trebuie să-şi formuleze scopurile (obiectivele). Consilierul trebuie să ajute clientul să-şi transforme acuzele, problemele în scopuri care să fie realizabile şi care să orienteze acţiunile ulterioare. Pentru ca să îndeplinească acest rol, scopurile trebuie să fie formulate respectându-se nişte criterii:a. Scopul trebuie să fie formulat afirmativ din punct de vedere gramatical.

Formulările care arată ce nu vrea clientul (nu vreau să fiu anxios, nu vreau să mă cert cu soţia, vreau ca băiatul meu să nu mai plece de acasă, nu vreau să beau atât de mult etc.) subliniază problema, precizează ce trebuie evitat, dar nu arată care este direcţia în care trebuie să se acţioneze, ce doreşte clientul să obţină la sfârşitul terapiei. Inconştientul nostru operează doar cu afirmaţii, nu cu negaţii. Dacă cineva spune: “nu vreau să mă tem de X”, atunci el, fără să vrea, se va gândi la lucrul de care se teme (dacă vi se spune: nu vă gândiţi la prăjitură, în mod cert veţi vedea în faţa Dv. o prăjitură, şi veţi depune un efort pentru a înlătura această imagine. Cu cât acest efort va fi mai mare, imaginea va reveni mai des şi va apărea tentaţia de a mânca prăjituri). Consilierul trebuie să ajute clientul să formuleze scopuri cu caracter afirmativ (vreau să fiu curajos, să mă înţeleg bine cu soţia, băiatul meu să petreacă mai mult timp cu familia).

b. Scopurile trebuie să fie formulate mai degrabă în termenii acţiunii, decât în termenii unor stări interne. Unii clienţi afirmă că ei vor să fie fericiţi, curajoşi, mulţumiţi etc., adică descriu stările interne, afective pe care ar dori să le aibă. Dar este mai important ca clientul să conştientizeze ce trebuie să facă pentru a-şi atinge scopul. Pentru aceasta, el poate fi întrebat: “Cum te vei comporta când vei fi curajos?”, “Ce altceva vei face, în loc să mergi cu prietenii să bei?”.

c. Scopurile trebuie să fie formulate cât mai concret posibil (adică nu într-o formă generală). Celor mai mulţi clienţi le este greu să-şi descrie concret scopurile. Pentru a fi ajutaţi li se pot pune întrebări cum ar fi: “Cine va observa primul că te-ai schimbat (ai devenit mai curajos, ai mai multă încredere în tine)?”, “Ce anume va observa el?”.

15

Page 16: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

Răspunsurile la aceste întrebări vor descrie comportamentele care vor semnaliza dispariţia problemei. Descriind aceste comportamente clienţii elaborează imagini pozitive despre viitorul lor, îşi planifică acţiunile pe care le vor face.

d. Scopurile să fie formulate astfel încât să declanşeze imediat acţiunile rezolutive. Dacă cineva amână luarea deciziei şi începerea unor acţiuni în direcţia rezolvării problemei, există şanse mari ca acestea să nu fie realizate niciodată.

e. Scopul trebuie să fie formulat în domeniul controlat de client. Acest criteriu are o mare importanţă deoarece mulţi clienţi se adresează consilierului cu solicitări care se referă la realizarea unor schimbări în comportamentul altor persoane.

Nimeni nu poate fi schimbat, dacă nu doreşte şi el acest lucru şi nu se prezintă din proprie iniţiativă la consilier. Dar comportamentul unui individ este, de obicei, un răspuns la comportamentul unei alte persoane. Dacă într-o relaţie o persoană îşi schimbă comportamentul, această schimbare, în timp, va determina producerea unor schimbări în comportamentul celeilalte persoane. Consilierul poate să-l ajute pe client să identifice acele comportamente pe care le poate schimba în aşa fel încât să se producă nişte modificări în relaţiile sale cu soţia / copilul. Dacă clientul îşi schimbă în mod semnificativ comportamentul, se vor modifica relaţiile din cadrul familiei, adică în mod indirect se va acţiona asupra comportamentului soţiei sau copilului. f. Atunci când clientul şi consilierul formulează scopul este important să fie

utilizate cuvintele clientului. Mulţi terapeuţi, bazându-se pe cunoştinţele lor teoretice şi experienţa practică, consideră că ştiu mai bine decât clientul care este problema şi cum poate fi rezolvată. Consilierul trebuie să fie sigur că în cursul terapiei urmăreşte rezolvarea problemelor pe care le are în mod real clientul, şi nu problemele presupuse de el. Pentru aceasta este important ca formularea scopului să se facă utilizându-se limbajul clientului (chiar dacă acesta nu este corect din punct de vedere ştiinţific) şi soluţiile să fie identificate pornind de la experienţa de viaţă a clientului.

2. Identificarea a ceea ce merge bine şi dezvoltarea comportamentelor

orientate în această direcţie. În timpul interviului terapeutic consilierul urmăreşte schimbarea

imaginii persoanei despre situaţia sa şi a comportamentului său. Dacă prin

16

Page 17: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

mesaje verbale şi nonverbale consilierul sugerează gravitatea situaţiei clientului, acesta va deveni şi mai neliniştit şi depresiv. Dar el poate încerca să “depatologizeze” situaţia, să “normalizeze” problemele clientului. Dacă terapeutul arată că problema nu este atât de gravă (şi alţii au probleme asemănătoare, problemele de acest fel pot fi rezolvate etc.), atunci clientul va avea reacţii afective pozitive (speranţă, încredere în sine şi în consilier).

În mod tradiţional, terapeutul îşi propune să descopere punctele slabe ale clientului şi el ignoră ceea ce merge bine. Terapia centrată pe soluţii pune în evidenţă punctele tari, aptitudinile şi resursele clientului. Se discută despre succesele lui, despre ceea ce merge bine în activitatea / viaţa sa. Povestindu-şi succesele, clientul are o stare afectivă plăcută, îşi dezvoltă o imagine de sine pozitivă şi comportamentul său va fi influenţat în bine de aceste sentimente. Fiecare client a utilizat şi până în prezent comportamente care au avut efecte pozitive. Consilierul caută împreună cu clientul excepţiile, situaţiile în care problema nu se manifestă. Clientului i se pun întrebări care sugerează faptul că se produc astfel de excepţii: “Ce este diferit atunci când problema nu se manifestă, faţă de situaţiile în care se manifestă?”. Dacă clientul susţine că problema se manifestă mereu şi nu găseşte excepţii, îl rugăm să vorbească despre situaţiile în care problema are o intensitate redusă. Excepţiile identificate de client pot fi excepţii deliberate sau spontane . Excepţiile deliberate se manifestă atunci când cineva face în mod intenţionat ceva în aşa fel încât problema să dispară sau să se atenueze. Clientul este rugat să explice detaliat ce a făcut pentru ca excepţia să se producă. Răspunzând la întrebare el conştientizează cum utilizează comportamente eficiente. De asemenea el este ajutat să-şi asume responsabilitatea pentru schimbările pozitive din viaţa sa. Clientul îşi dă seama că poate controla situaţia: reproducând comportamentul (ţinând bineînţeles seama de caracteristicile situaţiei) problema poate fi înlăturată sau atenuată. După cum arată Peller şi Walter (după Dafinoiu şi Vargha, 2005), mulţi clienţi se află în posesia soluţiei, dar vin la terapeut pentru a cere “permisiunea” de a o folosi.

Excepţiile spontane sunt acele ocazii în care problema nu se manifestă sau are o intensitate redusă, dar clientul nu conştientizează cum a contribuit la producerea acestei excepţii. Totuşi, analizând detaliat aceste excepţii clientul poate fi ajutat să-şi conştientizeze contribuţia, ceea ce îl ajută să utilizeze pe viitor în mod intenţionat comportamente eficiente, prin care poate evita problema.

17

Page 18: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

În concluzie, excepţiile de la problemă sugerează soluţiile. Prin identificarea excepţiilor pot fi găsite resursele conştiente şi inconştiente ale clientului. Prin încurajarea manifestării comportamentelor care duc la aceste excepţii sunt activate resursele clientului şi clientul începe să simtă că poate controla situaţia.

3. Dacă ceea ce face clientul nu conduce la soluţie, atunci se va face altceva. Uneori oamenii nu reuşesc să îşi rezolve problemele deoarece consideră că există o singură soluţie corectă. Consilierul va ajuta clientul să elaboreze formulări alternative, fie în raport cu problema, fie în raport cu soluţia. Aceste alternative îl vor ajuta să utilizeze mai eficient resursele de care dispune. Dacă clientul rămâne centrat pe problemă şi nu reuşeşte să găsească excepţii, consilierul îl ajută să formuleze soluţii ipotetice. Pentru găsirea acestora, se pun întrebări orientate spre viitor, cu scopul de a-l provoca pe client să descrie cât mai amănunţit ce şi cum va fi diferit în viaţa lui după dispariţia problemei: “Cum te vei comporta când problema ta va dispărea?”.

În acest scop se poate folosi “întrebarea-miracol” formulată prima dată de De Shazer (după Dafinoiu, Vargha, 2005): “Imaginează-ţi că într-o noapte, în timp ce dormi, se întâmplă un miracol şi problema despre care mi-ai vorbit dispare. Deoarece erai adormit, nu ai cum să ştii că miracolul a avut loc. Când te vei trezi, care vor fi pentru tine primele semne că miracolul s-a întâmplat? Ce anume va fi diferit?”.

O tehnică asemănătoare este cea a “bilei de cristal” folosită de M. Erickson. El invita clienţii să privească în viitor, când problema va fi deja rezolvată, şi apoi să explice cum anume s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.

4. Elaborarea prescripţiilor terapeutice. După identificarea excepţiilor sau a soluţiilor ipotetice, urmează elaborarea prescripţiilor terapeutice, prin a căror realizare clientul îşi atinge scopurile pentru care s-a prezentat la terapie. Cele mai importante prescripţii terapeutice sunt:a. Observă momentele pozitive!. Clientului i se cere ca până la următoarea

şedinţă de consiliere să facă un Jurnal al evenimentelor pozitive sau să observe şi să noteze situaţiile în care problema pentru care s-a prezentat nu se manifestă / se manifestă cu o intensitate redusă. Prin această autoobservare şi centrare pe aspectele pozitive el îşi poate îmbunătăţi imaginea despre sine şi despre situaţia în care se află.

18

Page 19: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

b. Fă mai mult din comportamentele pozitive sau excepţii! Dacă clientul a identificat excepţii de la problemă produse intenţionat, i se cere să continue să producă aceste excepţii şi să observe ce se întâmplă.

c. Descoperă cum apar excepţiile spontane!. Clientul este stimulat să observe momentele în care problema nu se manifestă şi să caute explicaţii.

5. Consiliere în situaţii de criză

Criza poate fi definită ca situaţia în care o persoană, în timp ce urmăreşte atingerea unui scop important al vieţii sale, se confruntă cu un obstacol care, pentru moment, nu poate fi depăşit prin utilizarea metodelor obişnuite de rezolvare a problemelor. Acest fapt duce la o perioadă de dezorganizare pe durata căreia sunt încercate mai multe soluţii (după Caplan, în Dafinoiu, 2000, p. 21).

În funcţie de momentul în care se realizează, putem vorbi despre:- consiliere precriză, care are loc înaintea declanşării unei crize previzibile;- consilierea în situaţii de criză;- consiliere postcriză, după stadiul acut al unei crize, în vederea adaptării

la o nouă situaţie de viaţă.

Intervenţia în situaţii de criză este urgentă, intensă şi de scurtă durată. Ea îşi propune nu numai alinarea suferinţelor, ci şi prevenirea consecinţelor negative psihologice, medicale şi sociale ale situaţiei care a declanşat criza.

Consilierea în situaţii de criză se bazează pe teoria crizei (elaborată de Hill) şi pe teoria intervenţiei în criză (Golan).

Hill a elaborat un model teoretic al crizei. Conform acestui model, orice situaţie de criză are trei componente principale (după Popescu M., 2002):- antecedentul sau evenimentul declanşator; acesta poate fi:

- predictibil şi aşteptat; aceste evenimente determină de exemplu crizele de dezvoltare – naşterea unui copil, pubertatea, adolescenţa, criza de la mijlocul vieţii, menopauza, andropauza, pensionarea, moartea naturală a unei persoane apropiate etc.

- impredictibil, neaşteptat; aceşti factori duc la declanşarea unor crize circumstanţiale: naşterea unui copil bolnav, îmbolnăvire gravă,

19

Page 20: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

accidente, calamităţi naturale, şomaj, divorţ, moartea neaşteptată a unei rude etc.

- resursele sistemului – client (individ, familie, grup, comunitate);- modul în care defineşte (interpretează) sistemul client evenimentul

antecedent.Instalarea / neinstalarea crizei depinde de modul în care

interacţionează aceste trei componente: evenimentul declanşator, resursele clientului şi modul în care interpretează clientul evenimentul. Instalarea crizei, intensitatea şi caracterul manifestărilor, capacitatea de adaptare la situaţia creată nu depind numai de evenimentul declanşator, ci şi de particularităţile clientului (sistemul său de valori, normele socioculturale specifice societăţii din care face parte etc.).

Etapele parcurse în situaţiile de criză sunt următoarele:1. Şocul. Evenimentul declanşator determină prăbuşirea mecanismelor de

apărare şi provoacă o stare acută de şoc.2. Negarea. Prima încercare de depăşire a stării de şoc o reprezintă negarea

evenimentului declanşator (“nu se poate ca mie să mi se întâmple aşa ceva”).

3. Mania reprezintă descărcarea emoţională a tensiunilor acumulate (prin povestirea repetată a ceea ce s-a întâmplat, prin ţipete, plâns etc.). Intensitatea şi modul de exprimare a tensiunii interne depinde de resursele interne ale clientului (echilibrul emoţional, încrederea în sine şi în cei din jur, nivelul intelectual, sistem de valori etc.) şi de modul în care interpretează evenimentul care a declanşat criza.

4. Negocierea se realizează prin analiza costurilor crizei şi a posibilelor beneficii care ar putea rezulta (“în orice rău este şi un bine”). Şi “negocierea” este influenţată de resursele clientului, cât şi de modul în care defineşte evenimentul declanşator. Negocierea se poate sfârşi prin resemnare, ceea ce înseamnă că schimbarea produsă nu a fost acceptată, ci asumată.

5. Adaptarea reprezintă depăşirea situaţiei de criză. Schimbările necesare sunt acceptate şi individul dezvoltă abilităţi noi, pe care le va putea folosi în situaţiile de criză care vor urma. Abilităţile astfel dobândite se adaugă la resursele interne la care va apela individul în viitor.

Consilierea în situaţiile de criză are ca principal obiectiv sprijinirea clientului. Consilierul va urmări stabilirea rapidă a unei relaţii solide cu clientul. Intervenţia trebuie să evite pericolul acţiunilor şi deciziilor

20

Page 21: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

ireversibile, cât şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente neadecvate. Consilierea se desfăşoară la două niveluri (Rapaport, după Popescu, 2002):– nivelul emoţional la care clientul este ajutat să ventileze (să exteriorizeze)

emoţiile acut resimţite şi să dobândească o oarecare înţelegere emoţională (nu cognitivă) a crizei. Se caută identificarea unor sisteme de suport (rude, prieteni, medici, psihologi, asistente medicale etc.) pentru client.

– nivelul acţional. Clientul este ajutat să înţeleagă eventualele legături dintre criza actuală şi unele crize din trecut. Consilierul ajută clientul să înţeleagă modul în care criza îi afectează situaţia. Sunt identificate posibilităţile de adaptare ale clientului la noua situaţie şi se încearcă dezvoltarea unor noi abilităţi de adaptare.

6 Modelul psihoeducational in consiliere

Acest model poate fi ilustrat foarte sugestiv de un vechi proverb chinezesc: “Dacă dai unui om un peşte, îi asiguri o masă; dacă îl înveţi să pescuiască, el va putea să îşi procure hrană pentru tot restul vieţii”.Cu timpul s-au produs numeroase schimbări în modul de a vedea rolul clientului şi de a concepe activitatea asistentului social. Astăzi clientul nu mai este văzut ca un individ pasiv, care aşteaptă ca asistentul social să îl ajute, ci este privit ca o persoană activă, care trebuie să fie ajutată să se ajute singură. Se pune un mare accent pe profilaxie, adică pe prevenirea problemelor sociale. În această nouă concepţie asistentul social trebuie să îşi asume şi rolul de educator, pe lângă multe alte roluri. El, ca educator, în urma evidenţierii unor probleme sau a unor nemulţumiri ale clientului, îl ajută pe client să îşi însuşească diferite deprinderi care îl vor ajuta să facă faţă cerinţelor vieţii. În modelul psihoeducaţional etapele acţiunii sunt (Authier, după Holdevici, 1996):problemele, nemulţumirile clientului stabilirea unor scopuri însuşirea unor deprinderi de viaţă atingerea scopului.

În modelul psihoeducaţional consilierul ajută clientul să îşi însuşească o serie de deprinderi cu ajutorul cărora poate să facă faţă problemelor vieţii.

Deprinderile pot fi definite ca acţiuni automatizate care au fost elaborate conştient, s-au consolidat prin exerciţiu, şi se desfăşoară fără control conştient permanent. În timpul vieţii se formează numeroase

21

Page 22: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

deprinderi: deprinderea de a merge, a scrie, a citi, a utiliza diferite instrumente, a merge cu bicicleta, a conduce maşina, a face cumpărături, a saluta, a conversa cu o persoană cunoscută, a asculta activ, a gospodări banii, a planifica activitatea, a găsi un loc de muncă, a soluţiona conflicte, a se autoafirma etc.

Deprinderile se formează printr-un proces de învăţare mai mult sau mai puţin îndelungat: la început celui care învaţă i se prezintă un model al acţiunii (i se demonstrează cum trebuie să acţioneze pentru a obţine rezultatul dorit). În continuare discipolul exersează acţiunea. În această etapă acţiunea se desfăşoară greoi şi se fac multe greşeli. După o perioadă de exersare acţiunea se desfăşoară tot mai uşor, se fac tot mai puţine greşeli, rezultatele sunt tot mai bune. În acest fel acţiunea se automatizează, adică ea se desfăşoară cu uşurinţă, fără să ne concentrăm atenţia asupra sa. După ce s-a realizat automatizarea, ne concentrăm asupra aspectelor de ansamblu ale acţiunii, şi nu asupra acestor componente.

În familiile obişnuite copiii îşi însuşesc o mare parte din deprinderile de care au nevoie în timpul vieţii de la părinţi şi de la cadrele didactice. Unii copii trăiesc în condiţii nefavorabile (centre de plasament; şcoli speciale; au părinţi care îi maltratează sau au comportamente antisociale etc.) şi nu au ocazia de a-şi însuşi deprinderile fundamentale de care au nevoie în viaţă. Alţii, deşi au beneficiat de o educaţie corespunzătoare, în timpul vieţii întâlnesc nişte situaţii pentru care nu au fost pregătiţi (şomaj, imigrare etc.). Aceşti oameni ajung în situaţia de a avea nevoie de asistenţă socială pentru că nu dispun de nişte competenţe pe care dacă şi le însuşesc vor reuşi “să meargă mai departe”. În aceste cazuri rolul asistenţilor sociali este de a deveni educatori şi de a-i ajuta pe aceşti oameni să îşi formeze deprinderile deficitare.

Etapele învăţării unei deprinderi sunt:1. Terapeutul prezintă motivele care stau la baza comportamentului corect.

El descrie comportamentul corect.2. Terapeutul şi coterapeutul demonstrează comportamentul. Ei arată în

mod concret cum se procedează.3. Cursanţii exersează deprinderea respectivă sub forma unor jocuri de rol.4. Se dau teme pentru acasă şi acestea constau în aplicarea deprinderii de

viaţă în diferite situaţii.5. Autoevaluarea şi evaluarea de către membrii grupului a deprinderii nou

formate.

22

Page 23: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

7. Caracteristici ale consilierii eficiente şi ineficiente

Consilierul poate fi mai mult sau mai puţin eficient în munca sa. Vom realiza o analiză comparativă a caracteristicilor consilierului eficient şi ineficient, în funcţie de etapele principale ale activităţii de consiliere şi de modalităţile de abordare a problemelor (după Holdevici, 1996, p. 206 – 217) (tabelul nr. 1).

Consilier eficient Consilier ineficientEtapele consilierii

1 Definirea problemei

Elaborează definiţii alternative.

Acceptă definiţia dată de client.

Defineşte problema ţinând seama atât de factorii de personalitate, cât şi de cei conjuncturali.

Consideră că problema este doar individuală.

Ţine seama de prejudecăţile sociale.

Nu ţine seama de conjunctura socio-economică.

Selectează o definiţie de lucru. Este incapabil să definească problema.

2 Focalizarea activităţii de consiliere

Alege o definiţie a problemei şi începe să lucreze asupra acesteia împreună cu clientul.

Este incapabil să aleagă o definire a problemei şi trece fără nicio direcţionare de la un subiect la altul.

3 Elaborarea unor soluţii alternative

Elaborează multiple soluţii dintre care clientul are posibilitatea să aleagă.

Elaborează o singură soluţie sau nicio soluţie.

4 Procesul decizional

Direcţionează clientul să adopte soluţii creative.

Discută mult cu clientul, fără a se centra pe adoptarea unei decizii.

5 Rezolvarea problemei

Elaborează problema înainte de a furniza soluţia.

Se repede la soluţii imediate, fără a analiza cum trebuie problema.

Elaborează un plan concret de acţiuni.

Îl lasă pe client să se descurce singur în ceea ce priveşte implementarea soluţiei.

Modalitatea de lucru Îi răspunde în mod flexibil clientului.

Posedă un model standard de a răspunde clienţilor.

Modifică sistemul teoretic pe care se bazează în funcţie de situaţie.

Se bazează pe o concepţie teoretică unică.

Utilizează un set adecvat de tehnici de lucru.

Utilizează un set standardizat de tehnici.

Generează noi perspective asupra problemei.

Ia în considerare doar ceea ce spune clientul cu privire la problema sa.

Tabelul nr. 1. Caracteristici ale consilierului eficient / ineficient (după Holdevici, 1996, p. 216).

Principalele etape ale activităţii de consiliere sunt (ne referim în special la Consilierea bazată pe teoria deciziei, elaborată de Ivey şi Simek-Downing):

23

Page 24: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

1. Definirea clară a problemei clientului. Clientul care se prezintă la consilier vorbeşte despre diferite experienţe de viaţă, înşiră mai multe probleme, dar în general acestea sunt prezentate într-un mod neorganizat, nesistematic. Pe baza informaţiilor furnizate de client, consilierul trebuie să găsească problemele centrale care îngreunează adaptarea socială a clientului şi cauzele acestor probleme. Consilierul, împreună cu clientul, elaborează câteva definiţii alternative ale problemei. Atunci când caută cauzele, consilierul ia în considerare atât factorii care ţin de individ (tipul de personalitate, nivelul intelectual, particularităţi afectiv-motivaţionale etc.), cât şi factorii care ţin de mediul social în care trăieşte clientul, prejudecăţile sociale. Dintre definiţiile elaborate, consilierul şi clientul selectează o definiţie de lucru. Consilierii eficienţi definesc foarte repede problema.Unii consilieri ineficienţi acceptă definiţia dată de client, nu caută definiţii alternative. Ei au tendinţa de a explica problema clientului fie numai prin una – două din însuşirile sale de personalitate, fie prin factorii de mediu, şi nu reuşesc să vadă problema în toată complexitatea sa. Alţii discută mult cu clientul, trec de la o temă la alta, dar nu reuşesc să definească în termeni precişi ce problemă are clientul.

2. Stabilirea obiectivelor . După definirea problemei consilierul formulează obiectivele activităţii de consiliere şi focalizează activitatea sa şi a clientului asupra acestor obiective. Un consilier ineficient lucrează fără o asemenea focalizare, el trece fără nicio direcţionare de la o activitate la alta.

3. Elaborarea unor alternative posibile de soluţii . Consilierul ajută clientul să îşi conştientizeze sistemul de valori, adică să ştie precis ce doreşte, ce are mai multă importanţă pentru el, în ce ordine doreşte să îşi atingă obiectivele. Pe baza tuturor informaţiilor disponibile consilierul caută împreună cu clientul nişte soluţii. Consilierul eficient reuşeşte să stimuleze creativitatea clientului astfel ca acesta să găsească un număr cât mai mare de soluţii, şi acestea să fie cât mai variate. Pentru fiecare soluţie sunt examinate avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă. Unii consilieri ineficienţi nu găsesc nicio soluţie, sau se mulţumesc cu o singură soluţie.

4. Alegerea soluţiei optime şi implementarea ei în practică . După ce clientul şi consilierul au definit problema, au fixat obiectivele, au identificat mai multe soluţii şi le-au analizat, se trece la alegerea soluţiei care pare a fi cea mai bună. În continuare se formulează planul de acţiune. Consilierul şi clientul descompun acest plan în paşi concreţi. Clientul va exersa

24

Page 25: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

acţiunile considerate a fi eficiente în cursul şedinţelor terapeutice (eventual sub forma unor jocuri de rol) şi apoi le va aplica în diferite situaţii de viaţă, prin intermediul “temelor pentru acasă”. În funcţie de rezultatele obţinute se evaluează eficienţa activităţilor realizate. Dacă soluţia este eficientă, se poate încheia consilierea. Dacă rezultatul nu este bun, se poate relua întregul proces.Consilierul ineficient acceptă soluţiile propuse de client fără a analiza corespunzător problema sau lasă clientul să se descurce singur atunci când aplică soluţia.

În ceea ce priveşte modalitatea de lucru, consilierul eficient dă

dovadă de creativitate în munca sa cu clientul şi, în acelaşi timp, ştie şi să stimuleze creativitatea clientului. Are cunoştinţe teoretice solide şi aplică aceste cunoştinţe în funcţie de caracteristicile situaţiei. Consilierul ineficient este rigid, se bazează pe o singură concepţie teoretică, aplică aceleaşi tehnici, indiferent de problemele clienţilor.

Unii consilieri ineficienţi pot nega problemele reale ale clienţilor şi pot refuza să se ocupe în mod serios de aceste probleme (“de ce vă plângeţi, şi alţii au probleme de acest fel”). Alţii văd o singură modalitate în care pot fi abordate problemele (o singură concepţie teoretică, un singur mod de a defini problema şi de a o soluţiona). Ei aplică aceste modalităţi, chiar dacă rezultatele nu sunt bune. Sunt consilieri care schimbă repede şi fără motiv concepţiile pe care le aplică, definiţiile privind problema, obiectivele, planurile de acţiune. O altă categorie de consilieri este conştientă de complexitatea problemelor şi se caracterizează prin anxietate, prin teama de a nu omite ceva important. Aceşti consilieri sunt nesiguri în acţiunile întreprinse.

Consilierul eficient este deschis la noi alternative şi posibilităţi care pot să apară în cursul şedinţelor de consiliere, dar fără să piardă din vedere direcţia principală de acţiune.

Bibliografie

25

Page 26: Consiliere in Asistenta Sociala

Consiliere

1. Berne, E., (2002), Jocuri pentru adulţi, Editura Amaltea, Bucureşti. 2. Caïn A., (2003), Psihodrama-Balint. Metodă, teorie şi aplicaţii, Editura

Trei, Bucureşti. 3. Dafinoiu, I., (2000), Elemente de psihoterapie integrativă, Editura

Polirom, Iaşi4. Dafinoiu, I., Vargha, J., L., (2005), Psihoterapii scurte. Strategii, metode,

tehnici, Editura Polirom, Iaşi. 5. De Visscher, P., (1996), Dinamica grupurilor restrânse, în Neculau, A.,

Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iaşi.6. Hayes, Orrell, (1997), Introducere în psihologie, Editura ALL

Educational, Bucureşti.7. Holdevici, I., (1996), Elemente de psihoterapie, Editura All, Bucureşti.8. Ionescu, G., (1973), Introducere în psihologia medicală, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti. 9. Popescu, M., (2002), Consiliere, în Pop, L., (coord.), Dicţionar de politici

sociale, Editura Expert, Bucureşti, pp. 187 - 193.10.Rotaru, A., (2002), Consiliere şi orientare, Editura Arves, Craiova. 11.Şchiopu, U., (coord), (1997), Dicţionar enciclopedic de psihologie,

Editura Babel, Bucureşti.12.Vianu, I., (1975), Introducere în psihoterapie, Editura Dacia, Cluj-

Napoca.

26