UNIVERSITATEA DE STIINTE AGROOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

Facultatea :Management inginerie economica in agricultura si dezvoltare rurala

Specializarea :Managementul Calitatii si InovatieiIn domeniul Agroalimentar

CONSERVAREA CĂRNII PRIN SĂRARE

MASTERAND,

Miron George –Alexandru

Bucuresti2016

CUPRINS

INTRODUCERE. Conservarea cărnii

Capitolul 1. Conservarea cărnii prin sărare

1.1. Conservarea cărnii prin sărare

1.2. Principiile conservării cărnii prin sărare

Capitolul 2. Metode de sărare

2.1. Sărarea uscată

2.2. Sărarea umedă

2.3. Sărarea mixtă

Capitolul 3. Stadiile sărării

Capitolul 4. Accelerarea sărării cărnii

Capitolul 5. Condiționarea cărnurilor sărate

5.1. Malaxarea

5.2. Cerințe de calitate

5.3. Saramura

Capitolul 6. Agenții dăunători ai cărnii conservate prin sărare

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Carnea fiind un aliment cu un conținut mare de apă, substanțe proteice și grăsimi este un mediu

favorabil dezvoltării microorganismelor în cazul păstrării ei în condiții naturale. Ea este expusă ușor

alterării nu numai datorită acțiunii microorganismelor care descompun substanțele proteice ci și

datorită acțiunii luminii și a oxigenului din aer, care degradeaza substanțele grase. Spre deosebire de

produsele vegetale, carnea prin alterare poate aduce nu numai pagube materiale, ci poate să facă și

victime omenești (uneori în mare masură), prin dezvoltarea germenilor toxigeni sau a înmulțirii unor

germeni, condiționat patogeni, care produc tulburări în organism.

În cazul conservării cărnii, trebuie înlaturată de la conservare carnea care inițial nu este salubră.

De asemenea, trebuie asigurate condiții care împiedică înmulțirea paratificilor și a altor bacterii

toxigiene sau toxifore, precum și a mucegailor. Totodata trebuie ca, prin conservare, să se prevină

sau să se întârzie schimbările organoleptice de gust, miros, structură, aspect precum și pierderile de

substanțe nutritive sau de alte elemente care contribuie la păstrarea calitații inițiale a cărnii.

Metodele de conservare, aplicate în industria cărnii, trebuie sa împiedice, in primul rand,

dezvoltarea microorganismelor. Pentru ca microorganismele să se poată dezvolta au nevoie de

anumite condiții de umiditate și temperatură, precum și de prezența sau absența oxigenului.

CAPITOLUL 1

CONSERVAREA CĂRNII PRIN SĂRARE

1.1. Conservarea cărnii prin sărare

Sărarea cărnii este una dintre cele mai vechii metode de conservare. Sărarea ca mijloc de

conservare în industria cărnii este aplicată atât ca atare cât și asociată cu frigul sau cu afumarea si

fierberea în cazul preparatelor de carne. În ultimul timp, datorită dezvoltării tehnicii frigului și a

sterilizării prin căldură, sfera conservării prin sărare s-a restrâns.

La noi în țară sărarea se aplică ca atare, industrial la sărarea slăninii, a bacon-ului, a pastramei

uscate, iar în anii de abundență de carne și la sărarea cărnii care nu poate fi conservată prin

congelare.

Acțiunea conservantă a sării este datorită presiunii osmotice ridicate, rezultată in urma

dezvoltării sării în sucul de carne. Din cauza presiunii osmotice ridicate, bacteriile de putrefacție își

pierd vitalitatea, întrucât se produce o deshidratare asupra cărnii, din cauza care bacteriile nu mai au

aceleeași condiții de viață. Acțiunea soluțiilor de sare de bucătarie asupra microorganismelor nu se

poate însă explica numai pe baza presiunii osmotice, intucât alte săruri cu presiune osmotică mai

mare decât sarea de bucătarie au totuși o acțiune conservantă mai redusă. Efectul conservant al sării

de bucătărie se explică și prin acțiunea ei asupra activității fermentative a bacteriilor, precum și prin

mobilitatea redusă a ionilor de sodiu, din cauza căreia se dereglează schimbul normal prin pereții

celulelor bacteriene. O acțiune defavorabilă asupra microorganismelor o au și ionii de clor.

1.2. Principiile conservării cărnii prin sărare

Conservarea prin sărare a cărnii are la bază următoarele principii biologice:

- principiul anabiozei (fizioanobioza), respectiv holoosmoanabiozei (creșterea

presiunii osmotice a sucului fibrei musculare și a celulozei microbiene datorită acumularii de

NaCl) ;

- principiul cenoanobiozei (fiziocenoonacabiozei), respectiv halocenoanobiozei

(înlocuirea biocenozei naturale cu una indusă, se modifică starea substratulurilor, activitatea

enzimatică a acestora și este afectată starea metabolică a acestora care se contaminează carnea sau

care aduse de diferitele ingrediente de sărare.

Acţiunea conservantă a NaCl este explicată prin:

- creşterea concentraţiei sucurilor celulare, deci creşterea presiunii

osmotice, din care cauză bacteriile de alterare îşi pierd vitalitatea;

- deshidratarea produsului şi deci micşorarea cantităţii de apă disponibilă pentru

activitatea microorganismelor (scăderea activităţii apei);

- fixarea ionilor de Na+, Cl- la locul legăturilor peptidice ale proteinelor cărnii

deci la locul de scindare a acestora, sub acţiunea enzimelor proteolitice proprii ţesutului muscular

sau a celor secretate de microorganisme;

- micşorarea solubilităţii oxigenului în saramură (cazul sărării prin imersie) care

are drept consecinţă inhibarea parţială a microorganismelor aerobe.

CAPITOLUL 2

METODE DE SĂRARE

Sărarea cărnii și a produselor de carne se poate face prin 3 metode:

- sărarea uscata;

- sărarea umedă;

- sărarea mixtă.

Alegerea metodei celei mai indicate este determinată de felul și caracteristile materiei prime,

de condițiile de mediu, de viteza necesară procesului sărării și de cerințele produsului finit.

3.1. Sărarea uscată

Sărarea uscată constă din tratarea cărnii sau a produselor de carne cu sare uscată sau cu

amestec de sare uscat (sare, silitira, nitrit, zahăr). Pentru aceasta , materia primă respectivă se freacă

cu sare, se așează în stive sau în recipiente de sărare si se presară deasupra cu un strat de sare. În

timpul procesului de sărare este necesar să se facă una sau două restivuiri, randurile de sus

așezandu-se jos și invers.

Sărarea în bazine de sărare este cu mult mai avantajoasă față de sărarea în stive, deoarece

ferește produsele de acțiunea luminii și a aerului.

La sărarea uscată, din cauza fenomenelor de osmoză si difuzie, produsul cedează sării o parte

din umiditate, care împreună cu substanțele solubile ale cărnii, substanțe proteice, extractive si

minerale, formează saramura.

Această metodă este indicată pentru sărarea slăninii, dar nu este indicată pentru organele

vascularizate, din cauza că se produc scăderi mari în greutate, care pot ajunge la unele organe până

la 40%. Aceste scăderi în greutate au ca urmare o depreciere a proprietăților organoleptice, produsul

devenind mai aspru, și o scădere însemnată a valorii nutritive. Un alt neajuns este neuniformitatea

sărarii.

Sărarea uscata se aplică:

- la pregătirea badtului si șrotului, dupa tehnologia clasica (2,4-2,6% amestec de sare).

Se execută la cuter, respectiv malaxor.

- slănina destinată salamurilor și cârnaților (2,0-2,4% sare);

- carnea destinată salamului de vară și cârnăciorilor pentru bere.

3.2 Sărarea umedă

Această metodă se realizează prin introducerea produsului de sărat într-o soluție de sare, cu o

anumită concentrație, în care se menține un timp variabil în funcție de tipul produsului și

durabilitatea lui.

Prepararea saramurii se face prin dizolvarea sării de bucătărie într-un vas special, până la

saturație, adică până la concentrația de 260 Be'. După dizolvarea sării, soluția se sterilizează la 90º C

timp de 10 minute și apoi se răcește și se decantează. Silitra, nitritul și eventual zaharul se dizolvă în

soluție de sare saturată, în vase separate, după care se introduce în bazinele sau căzile cu saramură.

Amestecurile de sărare din care se fac saramurile trebuie astfel calculate încât să asigure o

bună înrosire a produselor.

Saramurile utilizate la sărarea cărnii pot fi:

- saramuri proaspete (pH=6,6-7,1), care se utilizează o singură dată;

- saramuri maturate (care au fost folosite la mai multe partide de carne, după o prealabilă

purificare prin fierbere urmată de filtrare sau centrifugare) .

Din punct de vedere al concentrației în NaCl, saramurile pot fi:

1. slabe (până la 10% NaCl);

2. medii (până la 18% NaCl);

3. tari (peste 18% NaCl).

După modul de folosire, saramurile pot fi:

a) de acoperire (imersie)

b) de injectare

1. Injectarea în mușchi se face cu ace lungi de 20 cm, cu diametrul interior de 2-3

mm, prevazute cu mai multe găuri laterale pentru ca saramura sa poată țâsnii în toate direcțiile.

Înainte de pomparea saramurii acul se retrage pe o distanță de circa 0,5-1 cm, pentru ca saramura să

poată ajunge și în punctul în care se aflase vârful acului. Injectarea se face în timpul retragerii acului

din carne. Saramura nu trebuie introdusă perpendicular pe fibrele cărnii pentru a se evita formarea

găurilor de injectare.

2. Injectarea în arteră, a luat în ultimul timp o largă răspândire. Acest sistem de

sărare poate fi aplicat numai în pulpele si spetele la care s-au păstrat, la tranșare, arterele principale

care iriga regiunea respectivă.

c) de malaxare

3.3 Sărarea mixtă

Sărarea mixtă este metoda de sărare cea mai folosită în industria cărnii, întrucât asigură o sărare

mai uniformă. De obicei metoda se aplică la fabricarea rapidă a produselor sărate care se consumă

crude. După această metodă produsele se realizează în jumătatea timpului necesar pentru sărarea

uscată sau prin saramurare.

Pentru sărarea mixtă carnea se injectează mai întai cu o saramură cu concentrație de 16%, în

proporție de 10% saramura față de greutatea cărnii. După aceasta carnea se freacă bine cu amestec

de sare si apoi se așează în bazine unde se formează o saramură proprie. Peste produsele presate se

toarnă pentru completare o saramură de 13-15 0Be'. De alfel concentrația saramurii variază, în

funcție de rețeta de fabricare a produsului.

Sărarea mixtă poate fi:

a) injectare urmată de sărarea uscată sau imersarea în saramura;

b) injectare urmată de imersare în sos condimentat sau imersara în saramură.

CAPITOLUL 3

STADIILE SĂRĂRII

Procesul de conservare a cărnii prin sărare cuprinde 3 stadii:

a) stadiul I - apa este extrasă din țesut ceea ce conduce la diminuarea greutații

produsului;

b) stadiul al II-lea - diferența dintre viteza de pătrundere a NaCl în carne si viteza de

eliminare a apei din carne este mai redusă, proteinele din carne sunt denaturate și coagulate;

c) stadiul al III-lea - presiunile osmotice ale sistemului ţesut muscular/ saramură tind să

se egalizeze, eliberarea de apă din ţesut fiind complet întreruptă, în timp ce NaCI continuă să

difuzeze în ţesut, care câştigă în greutate, carnea pierde complet caracteristicile de carne proaspătă,

devenind mai densă, cu gust net de sărat.

Procesele fizice care au loc în cele trei stadii pot fi privite ca fiind formate din două faze:

- faza dinamică, care se manifestă prin pătrunderea NaCl în produs şi eliminarea apei din

aceasta, această fază fiind caracterizată prin viteza de difuzie;

- faza statică, care are loc după realizarea echilibrului fizico-chimic; acesta poate fi

considerat ca şi un echilibru de membrană al electroliţilor aflaţi în stare de disociere în soluţii, care

vin în contact prin membrana celulară a ţesutului muscular considerat ca o ″celulă gigant", având la

bază legile lui Donnan.

Echilibrul de membrană de tip Donnan este starea de echilibru în care ajunge soluţia de

polielectroliţi despărţiţi printr-o membrană semipermeabilă, de soluţia unui electrolit simplu,

micromolecular, aflat în stare ionică (Na+Clˉ), din cauza membranei care opreşte difuzia

macroionilor (proteine).

CAPITOLUL 4

ACCELERAREA SĂRĂRII CĂRNII

Pentru accelerarea sărării cărnii s-au experimentat diferite metode între care:

1. Sărarea cărnii cu saramură caldă

Această metodă a fost încercată în 1952, în vederea scurtării timpului de saramurare. Cele

mai bune produse produse au fost obținute prin saramurarea la temperatura de 48,9º C, timp de 24

de ore, cu o saramură având concentrația de 14,5%, formată din sare, zahar, azotați si azotiți.

2. Sărarea cu recircularea saramurii

3. Sărarea cu ajutorul curentului electric

Această metoda a fost experimentată tot în scopul accelerarii procesului de sărare.

După datele din literatură, în unele întreprinderi se folosește in acest scop sărarea cu ajutorul

curentului electric. Se folosește fie curent elecric alternativ de 30-35 A cu o tensiune până la 40 V și

cu o frecvență de 6 Hz, care circulă între doi electrozi de cărbune, fie curent de 1-2 A, cu o tensiune

de 8 V.

4. Sărarea cu ajutorulu vidului

O altă metodă pentru accelerarea sărarii cărnii este saramurarea în vid prin introducerea

cărnii în recipiente care se pot închide ermetic, urmată vacuumarea recipientelor și introducerea unei

saramuri de o anumită concentrație, sub presiune.

Experimentele au arătat că saramura pătrunde repede în straturile externe, pătrunderea în

straturile interioare făcându-se ăncet. În cazul în care carnea se injecteaza cu saramură este posibil să

se producă o uniformizare a sărarii.

Prin aplicarea acestui procedeu, sărarea completă a unei bucați de carne poate fi realizată în

decurs de câteva minute. Metoda poate fi aplicată la sărarea șuncilor, a bucățiilor de carne dezosată

si chiar a slaninii.

Pierderile se reduc la minimum, sucul de carne fiind reținut în produs, ceea ce asigură

produse finite cu gustul plăcut.

Prin expunerea saramurii unor vibrații sonore sau ultrasonorese poate accelera simțitor

procesul de sărare.

Folosindu-se ultrasunetele și o baie de saramură obisnuită s-a reușit sa se readuca durata de

sărare de 4,5 ori față de saramurarea staționară. Ultrasunetele exercită și o acțiune bactericidă asupra

saramurii ferindu-se de infectare.

CAPITOLUL 5

CONDIȚIONAREA CĂRNURILOR SĂRATE

5.1. Malaxarea

Malaxarea este un proces fizic folosit pentru:

- asigurarea distribuției uniforme a amestecului de sărare sau saramuri în masa de carne, destinată

obținerii bradtului, șrotului și a unor tipuri de semiconserve ( chopped, roll si mortadella) ;

- pregătirea compozițiilor pentru:

1.salamurile emulsionate mozaicate, la care se adaugă slănina, castraveți,

gogoșari, măsline, cașcaval sau șunca taiate sub forma de cuburi;

2. salamurile cu structura eterogenă care necesită bradt, șrot, slanina diferite

ingrediente și condimente.

3. diferite tipuri de conserve și semiconserve de carne. Omogenizarea

compoziției se obține în urma acțiunii paletelor malaxorului, coeziunea compoziției este dependentă

de felul materiilor prime și de proporția dintre acestea, conținutul de umiditate al amestecului,

temperatura și durata malaxării și de tipul de malaxor utilizat.

5.2. Cerințe de calitate

Calitatea cărnii: Timpul de prematurare, vârsta animalului, modul de taiere a bucaților de

carne și gradul de alegere vor influența eficiența malaxării. Aceasta poate varia de la o regiune la

alta, de la o țară la alta, chiar și în cazul produselor foarte asemănătoare. Mărimea bucătilor de carne

în cazul masării puternice (tamblerizare) depinde de înăltimea de la care cade carnea, de aceea

gradul de umplere al mașinii va fi un factor care trebuie luat în considerație atunci când se încarcă

un malaxor.

5.3. Saramura

În functie de compoziția saramurii,malaxarea se va aplica diferit. Sarea și polifosfații au o

contribuție importantă la solubilizarea proteinelor și efectul lor va crește prin malaxare. O eficiență

mai mare se va atinge atunci când ingredientele se găsesc în cantități adecvate,dar în cazul în care

saramura este săracă în aceste ingrediente.

Ciclurile de condiționare mecanică se aleg astfel încat tratamentul fizic aplicat să conducă la

formarea unei cantitați suficiente de exudat proteic și să permită migrarea adecvată a saramurii, fara

degradarea excesivă a cărnii. Acțiunea mecanică a masării este legată de intensitatea lucrului

mecanic propus, viteza de rotație, condițiile din interiorul aparatului, timp și de temperatura. O

viteza de rotație mai mare conduce la o solubilizare mai bună a proteinelor, dar și la o distrugere mai

mare a mușchilor. Viteza de rotație se alege în funcție de tipul de produs. Prin mișcarea bucaților de

carne se produce spuma, în principal, datorită efectului de spumare al proteinelor miofibrilare.

Această spuma va acoperii bucățile de carne și va cauza aparția golurilor de aer între acestea. Prin

masare sub vid se previne înglobarea aerului și se asigură îmbunătățirea solubilizarii proteinelor,

dezvoltarii culorii și stabilitații acesteia. Actiunea mecanică produsă prin masare tinde să crească

temperatura cărnii, care crește eficiența tratamentului fizic, dar măreste riscul contaminării

bacteriene. Temperatura ideală de lucru este cuprinsă între 6-8º C, ceea ce implică folosirea la

injectare a saramurii reci și a cărnurilor cu temperaturi reduse, care fac injectarea dificilă sau

utilizarea utilajelor de masare cu circuite proprii de răcire. Circulația agentului de răcire prin

mantaua aparatului de masare garantează ieșirea bucaților de carne masate cu temperatura necesară,

evitându-se riscul contaminării bacteriene și asigură operatorului condiții confortabile de lucru în

timpul procesului de injectare.

Durata procesului de masare depinde de intensitatea tratamentului fizic aplicat bucaților de

carne. La aplicarea unor timpi de masare mai lungi, efectul mecanic crește, obtinându-se

solubilizarea și extracția mai bună a proteinelor miofibrilare. Timpul de masare scade atunci când

intensitatea tratamentului mecanic este mare. Ciclurile de condițioanare trebuie bine reglate,

deoarece la o masare prea intensa este afectată capacitatea de reținere a apei și a aspectului bucaților,

care pot deveni prea uscate, îngreunând procesul de umplere. Pentru tamblerizare sunt indicate

durate de masare continuă de la 4-8 ore până la 20 de ore pentru realizarea unor produse

restructurate cu o bună legatură între bucațile de carne. Alternanța perioadelor de tamblerizare cu

perioadele de repaus este importantă pentru asigurarea timpului necesar pentru migrarea adecvată a

saramurii , prevenirea distrugerii excesive a mușchiului și dispersarea spumei în exsudat în cazul

folosirii tamblerelor fară vacuum. Sunt recomandate ciclurile: 30 minute tamblerizare, 15 minute

repaus, la o durată totală de condiționare mecanic de 15 ore. Combinația masare și maturare pentru

circa 24 de ore este importantă pentru a obține rezultate bune la masare privind distribuția culorii și

solubilizarea proteinelor în exsudat. Proteinelor principale din exsudat sunt cele miofibriare, alaturi

de care se găsesc și fragmente de fibre musculare, îndeosebi, în cazul cărnurilor masate. Avantajele

condiționării mecanice sunt:

- creșterea randamentului la fierbere și reducerea contracției produsului final. Disruptia

țesutului muscular intern datorită acțiunii mecanice de tamblerizare sau masare în combinație cu

acțiunea chimică a sării și polifosfastilor alcalini determină creșterea solubilizării proteinelor

structurale. Proteinele miofibrilare solubilizate îmbunătațesc capacitatea de absorbție a apei înainte

de procesarea termică. La tratament termic, gelul format de proteinele solubilizate reține apa

adăugată și descrește pierderile la fierbere , cu 2-3%;

- îmbunătațirea capacității de feliere și a coeziunii dintre bucățile de carne. Condiționarea

mecanică contribuie la legarea bucăților de carne mai mici și cu valoare mai redusă pentru a

conduce la un produs atrăgător și ușor feliabil;

- reducerea timpului de sărare de la 3-4 zile până la 23 de ore datorită penetrării mai bune și

uniforme a saramurii;

- dezvoltarea culorii de sărare mai uniforma și mai bună. Condiționarea mecanică sub vid

determină deschiderea la culoare a cărnii sărate și reduce expunerea țesutului muscular la oxigen,

care favorizează formarea unei culori mai strălucitoare și mai stabile și elimină golurile de aer

formate în produs;

- creșterea frăgezimii cărnii, ca urmare a disrupției țesutului conjuctiv celular și retenției

crescute de umiditate după fierbere;

- ameliorarea aromei produsului finit prin reducerea pierderilor de suc care conține compuși

de aroma solubili în apă și prin distribuția uniform a nitriților și fosfaților alcalini (substanțe cu

proprietăti antioxidante);

- controlul procesului de masare. Utilajele de masare sunt dotate cu computer de

monitorizare și control al parametrilor de lucru: viteza de rotație, înclinația, direcția de rotire a

tamburului, temperatura sistemului de răcire, ciclurile de tamblerizare și de repaus.

Saramura se foloseşte la sărarea umedă, care se realizează prin imersia semifabricatelor în

saramură sau prin injectarea unei cantităţi de saramură în carne.

Pentru realizarea sărării umede se folosesc următoarele tipuri de saramură: A, B, C, D, E, F

(pentru produse dietetice). Cel mai frecvent se utilizează tipul C si D.

Reţeta pentru 100 kg saramura tip C, ceea ce corespunde la 90 litri saramură:

- sare 11.5 kg;

- polifosfaţi 2.5 kg;

- azotit 0.08 kg;

- zahăr 0.250 kg;

- apă 85.670 kg.

Acest tip de saramură se foloseşte la injectarea specialităţilor în proporţie de 20%.

Reţeta pentru 100 kg saramura tip D: ceea ce corespunde cu 93.4 litri de saramura, iar acest

tip de saramură se foloseşte la injectarea specialităţilor în proporţie de 30%.

- sare 7.650 kg;

- polifosfaţi 1.650 kg;

- azotit 0.055 kg;

- zahăr 0.170 kg;

- apă 90.475 kg.

Saramura de acoperire pentru 100 kg (90 litri saramură):

- sare 14.250 kg;

- azotit de sodiu 0.080 kg;

- apă 85.670 kg.

Se foloseşte la acoperirea capului de porc, ciolanelor, picioarelor, costiţei.

CAPITOLUL 6

AGENȚII DĂUNĂTORI AI CĂRNII CONSERVATE PRIN

SĂRARE

Microorganismele întâlnite mai frecvent în saramurile maturate sunt:

micrococii, care sunt abundenţi în saramurile păstrate la ~ 4°C şi care

contribuie în principal la degradarea azotaţilor şi azotiţilor;

vibrionii, care sunt abundenţi în saramurile păstrate la + 4°C, dar care

sunt inhibaţi în dezvoltarea lor de NaNO2 şi de concentraţii mari de NaCI ( > 18%)şi ei pot

reduce azotaţii la azotiţi;

lactobacilii, care transformă zaharurile în acid lactic scăzând în felul

acesta pH-ul saramurilor şi deci favorizează transformarea NaNO2 de către micrococi;

acinebacteriile şi streptococii, care nu sunt doriţi în cazul în care saramurile se refolosesc.

CONCLUZII

Lunile cele mai bune pentru sărare sunt cele răcoroase, septembrie-aprilie având în vedere

faptul că produsele se depozitează la temperaturi mai mici de 12 grade C.

Trebuie evitată depozitarea altor produse cum ar fi : butoaiele cu varză, fructe sau legume în

apropierea celor cu carne. Încăperile trebuie să fie răcoroase ( cu temperaturi constante) și uscate,

ferite de razele soarelui. Insectele sunt si ele de evitat în aceste încaperi. Este indicat ca recipientele

să fie închise ermetic, mai ales în cazul saramurii umede. Dacă sărarati cantitați mai mici de produse

puteți folosi în acest scop si recipientele mai mici de lemn sau ceramică.

BIBLIOGRAFIE

1. Stănescu V. și Apostu S., 2010. Igiena, inspecția și siguranța

alimentelor de origine animală, Volumul III, Editura RISOPRINT, Cluj-

Napoca.

2. Vizireanu C., 2003. Procedee de conservare folosite în industria

alimentară, Editura AGIR, București.

3. www.afumături.ro

4. www.preferatele.com

5. www.scritube.com

6. www.referat.ro

7. www.euroacademica.ro

8. www.razicupofta.net

9. www.scribd.com