Conceptul de risc in afaceri

1. Introducere

Riscul este definit şi înţeles în mai multe feluri. Termenul, în sine, datează din mijlocul secolului al 17-lea, când este întâlnit sub forma “risque” în limba franceză şi “rischo” (derivat din “rischiare”) în limba italiană. Englezii l-au naturalizat mai târziu, sub forma “risck”. Dicţionarele definesc riscul, de asemenea, în diferite moduri. Le petit Larousse dă următoarele accepţii : “pericol, inconvenient mai mult sau mai puţin probabil, la care suntem expuşi”sau “expunere la un pericol, o pierdere sau un eşec”. În termeni de asigurare, riscul este definit ca: “prejudiciu, eventuale calamităţi, pe care companiile de asigurare le garantează, în condiţiile plăţii unei prime de asigurare”. Există şi noţiunea de risc social : “eveniment, ale cărui consecinţe urmează a fi reparate de sistemele de securitate socială (boală, invaliditate, şomaj etc.). Webster`s Dictionary dă definiţiile : “şansa de a suferi vătămare (ceva rău) sau pierdere”, “pericol, expunere la ceva primejdios”, dar şi “a încerca şansele”, mai aproape de tematica noastră,

            În consecinţă, se pot evidenţia următoarele trăsături ale riscului :

Conceptul de risc:

Un eveniment incert dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine; este păgubitor, efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate; apare procesul activităţii umane, sociale, economice, politice şi în raporturile dintre om şi natură.

Expunerea la situaţii nedorite. Eveniment posibil şi nedorit, previzibil sau imprevizibil. Definiţia riscului diferă de la o disciplină la alta, chiar în cadrul aceluiaşi domeniu sunt

uneori definiţii contradictorii. Cu toate aceste diferenţieri toate definiţiile conţin două elemente comune: nedeterminare (incertitudine) şi pierdere.

Noţiunea de nedeterminare a rezultatelor este implicată în toate definiţiile riscului. Când riscul s-a spus că există, atunci întotdeauna există cel puţin două rezultate posibile. Dacă se cunoaşte cu certitudine că o pierdere se va realiza aceasta nu înseamnă că evenimentul respectiv este afectat de risc.

Definiţii ale riscului:o Posibilitatea de a pierde;o Incertitudinea ce afectează rezultatul;o Dispersia rezultatelor aşteptate;o Probabilitatea ca orice rezultat să difere de unul aşteptat. o Posibilitatea de a pierdeo Incertitudinea ce afectează rezultatulo Dispersia actuală a rezultatelor aşteptateo Probabilitatea ca orice rezultat să difere de unul aşteptato Concept multidimensional al cărui nivel nu poate fi redus la un singur

element, la o cifră.

 1

Obiectivul fiecărui om de afaceri este obţinerea de profit. Dar atingerea acestui obiectiv nu se poate face fără asumarea riscului. Unul dintre marii teoreticieni ai domeniului, James Lam a afirmat, cu bună dreptate că „Cel mai mare risc este acela de a ţi-l asuma”.

            Din punct de vedere al unei organizaţii, conceptul de risc, oferă următoarele definiţii:

Disponibilitatea unei firme de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la modificările de mediu;

Variabilitatea profitului faţă de media profitabilităţii din ultimii ani; Variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur, incert; Construirea unor decizii în condiţii de incertitudine; Posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă; Incertitudinea cu privire la producerea unei pagube.

Riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă. Această definiţie are la bază eventualitatea ca un eveniment (anticipat) cu o anumită probabilitate sau neprevăzut de decident să se materializeze şi să afecteze negativ anumite aspecte ale activităţii economice. Accentul cade pe efectele pe care le generează evenimentul respectiv.

Acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a rezultatului sperat.

Teoria riscului în cercetarea operaţională porneşte de la anumite modele de risc, într-o concepţie holistică, adică globală.

Pentru înţelegerea noţiunii de risc se porneşte de la termenul de incertitudine, termen ce exprimă o stare de nesiguranţă cu privire la viitor.

Nesiguranţa economică are ca sursă fie caracterul obiectiv, impredictibil al unui proces economic, fie caracterul incomplet, aproximativ al cunoştinţelor existente la un moment dat. Incertitudinea se referă deci la starea de nesiguranţă legată de rezultatele scontate a se obţine în urma unei acţiuni economice.

Spre deosebire de incertitudine, riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate, indicând modalităţile de tratare a acestei legi de către agenţii economici.

Riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii dar, în realitate, incertitudinea nu poate fi eliminată nicicând.

Astfel, evenimentele imprevizibile pot provoca abateri care să schimbe fundamental configuraţia datelor puse în evidenţă prin observaţiile statistice anterioare.

Orice proces decizional bazat pe analiza datelor statistice raportate la o stare anterioară şi pe încercarea de validare a unei eventuale distribuţii de probabilităţi aplicabile viitorului, implică un anumit grad de incertitudine. Incertitudinea devine o potenţială sursă de risc când decurge dintr-o informare incompletă sau din apelarea la surse adesea incompatibile.

2

Majoritatea agenţilor economici consideră esenţiale metodele de măsurare a riscului cu ajutorul teoriei probabilităţilor, dar probabilitatea şi riscul sunt concepte diferite.

Riscul nu poate fi suprimat din moment ce el există în activitatea economică şi în lumea afacerilor, iar deciziile sunt luate într-un mediu incert şi riscant, nu însă fără o evaluare a alternativelor de decizie, a consecinţelor lor, dar considerând că efectele deciziilor nu sunt cunoscute cu siguranţă.

Este evident că o strategie managerială performantătrebuie să cuprindă atât programe cît şi proceduri de gestionare a riscurilorcare vizează de fapt minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale. Obiectivul central al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de organizaţie, obiectivul fiind obţinerea unui profit cît mai mare.

Citându-l pe fizicianul Louis de Broglie : „Trebuie să urmărim riscul pentru că riscul este condiţia la toate succesele”, vom defini domeniul riscului care, concentrat, se rezumă la infinitivul a trei verbe:

Analizare:             să identificăm riscurile existente şi să evaluăm consecinţele posibile directe şi indirecte;

Reducere:             să le prevenim pentru a le diminua sau a le elimina; să ne asigurăm în raport cu apariţia noilor riscuri şi să atenuăm efectele neprevăzute prin acţiunea mijloacelor de protecţie corespunzătoare;

Finanţare:             să stăpânim ansamblul costurilor şi pierderilor potenţiale acceptate.

Analizând aceste definiţii ale riscului, se pot observa anumite caracteristici comune, anumite criterii de definire a riscului.

Riscul derivă din incertitudine: adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în practică şi rezultatele se vor produce în viitor; incertitudinea provine din necunoaşterea cu privire la care eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment, care vor fi efectele reale şi amplitudinea producerii acestuia.

Riscul implică ideea de pierdere potenţială (de orice tip) generat de evoluţia unui factor în sens contrar aşteptărilor decidentului.

Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şi gestionat corespunzător, şi o performanţă, un avantaj, un succes, dacă a fost înţeles şi abordat ştiinţific. Plaja abordărilor s-a întins de la opinia din antichitate a lui Syrus,potrivit căruia ,, cu cât un lucru este mai

3

important, cu atât este mai plin de riscuri”, până la opiniile de vârf contemporane , potrivit cărora,cea mai mare performanţă în management, este să iei decizii dincolo de risc, adică în zona incertitudinii, unde a rămas singura piaţă încă ne explorată şi unde există loc pentru toţi competitorii . Pe de altă parte, specialiştii în management sunt tot mai aproape de unanimitate în vederi – un lucru destul de rar între ei, în alte domenii şi probleme – că ,,riscul este umbra oricărei afaceri”, că ,, de regulă, nu există afacere fără risc”, că ,,avantajele potenţiale ale afacerilor sunt proporţionale cu riscul asumat în modştiinţific”.Ca urmare, se tinde spre acreditarea concepţiei potrivit căreia, managerii zilelor noastre se stratifică, în funcţie de modul în care abordează riscul în afaceri,în trei categorii distincte: - managerii care consideră că performanţa lor cea mai mare este să prevină riscul,manageri care, curios, sunt cei mai apreciaţi de către oameni , cu sintagma ,, ăştia nepăzesc de rău, de pierderi, de necazuri”, uitând că, potrivit celor arătate mai sus, dacă nuaccepţi ( evident, ştiinţific), riscul, nu accepţi afacerea, avantajele ei potenţiale şi, caurmare, ei sunt catalogaţi de către cunoscătorii în domeniu, ca fiind ,, un pericol social”;- manageri care acceptă riscul ca pe o realitate obiectivă a zilelor noastre, dar îlcuantifică şi îl acceptă doar până la un anumit nivel ( de pildă, se aud tot mai frecvent exprimări de genul,, până la un risc de 5 % putem discuta”), deşi, aşa cum s-a arătat, avantajele suntproporţionale cu riscul asumat şi, ca urmare, limitarea lui, arbitrar, ne ştiinţific, înseamnă limitarea avantajele potenţiale ale afacerii respective şi, ca urmare, şi aceşti manageri sunt consideraţi tot ,, un pericol social”; - manageri care acceptă riscul ca pe o componentă inseparabilă a oricărei activităţi şi, mai cu seamă, a oricărei creaţii, care consideră managementul riscului chiar ca un hoby, preocuparea lor prioritară fiind asumarea conştientă, ştiinţifică a riscului în afaceri, ca singura modalitate de câştig, de performanţă, de valoare, într-o lume a schimbării – caracteristica dominantă a acestui secol – aceştia fiind consideraţi managerii viitorului.

Abordând managementul riscului din alt unghi, se impune atenţiei faptul că între specialişti nu există o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri, plaja opiniilor extinzându-se de la unii care consideră că afacerile sunt vizate de opt tipuri de riscuri, alţii de cinci tipuri, alţii de trei, iar autorul rândurilor de faţă consideră ca fiind cele mai grave riscuri în afaceri, doar două. Această dispersie vizează nu numai specialiştii români, ci, aşa cum se va vedea, şi pe cei străini (fiind suficient să se studieze documentele Congresului Mondial de Risk –Management, de la Bucureşti, din luna Oct. 2004). Ne existând o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri,nu există nici o metodologie unitară de identificare, de evaluare, de finanţare, demonitorizare, etc, a acestor riscuri ,, la ordinea zilei”, iar, ce este mai grav, literaturade specialitate în acest domeniu ( autohtonă şi străină), este ne permis de săracă,întotală distonanţă cu importanţa şi actualitatea problemei.

Mutaţiile previzibile în lumea contemporană : ,, Schimbarea”, ,,Globalizareaafacerilor”, ,, Internaţionalizarea firmelor”, ,, Orientarea către client”, ,, Economia,Organizaţia şi Managementul bazate pe cunoştinţe”, ,,Capitalul de cunoştinţe”, etc,nuvor simplifica problematica riscului în afaceri, ci, dimpotrivă. Intrând, să zicem, într-un fel în fondul problemei abordate, facem, de la capul locului, precizarea, că admirăm, venerăm, chiar, pe toţi cei care au scris, mai mult, sau mai puţin, despre managementul riscului în afaceri,

4

considerând că au făcut un adevărat pionerat în acest domeniu vital al zilelor noastre, fiecare având o contribuţie remarcabilă, de luat în seamă, pentru mersul mai departe al lucrurilor, meritând, deci, întreaga recunoştinţă. Scriind în premieră despre un asemenea domeniu, este firesc ca fiecare să ţină la creaţia sa, aşa încât a le pune în antiteză opiniile este, credem, cel mai rău lucru care se poate face, într-un moment în care, strângerea rândurilor acestora, pentru a asigura progresul rapid necesar în domeniul respectiv, este cea mai înţeleaptă cale. Ca urmare, noi vom prezenta problemele aşa cum le vedem astăzi şi mai ales în perspectivă, folosindu-ne şi de opiniile lor, dar fără a le departaja şi nominaliza. Conceptul de risc în afaceri, es te,fires c,prima problemă care se cere clarificată, delimitările conceptuale fiind indispensabile, determinante, pentru construcţia ştiinţifică, a managementului riscului în afaceri, în ansamblul său. În legătură cu stadiul în care ne găsim, fără să absolutizăm, ci doar să provocăm interes în abordare, facem doar precizarea că până în prezent circulă doar versiuni secvenţiale, de tipul ,,riscul de firmă”, ,, riscul bancar”, ,, riscul de ţară” şi, doar ca excepţii, ca ,, management al riscului în afaceri”. Lipsa unui asemenea concept,bine conturat şi structurat, a unei lucrări, cu acest titlu, la care am început să lucrăm noi, cât de cât acceptabile caînceput, mai cu seamă în contextul schimbării, al globalizării afacerilor şi internaţionalizării firmelor, abordându-se managementul riscului ca subsistem al managementului general, reprezintă un mare handicap pentru manageri. Revenind la conceptul de risc, o definiţie de pornire, formulată, ar fi : ,, Riscul este variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor de mediu”, definiţie formulată, probabil, pornindde la realitatea că deciziile se fundamentează, elaborează şi operaţionalizează sub impactul factorilor de mediu. Dar, această variabilitatenu provine numai din risc, ci şi din incertitudine, care sunt două concepte distincte şi trebuie, în continuare, abordate ca atare. O definiţie care se apropie mai mult de cerinţele construcţiei managementului riscului în afaceri, este formulată astfel: ,, Riscul este o categorie socială, economică sau naturală a cărei origine se află în incertitudinea care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor şi inconsistenţei în luarea deciziei”. Autorul, deşi face o demarcaţie corectă, ştiinţifică, între risc şi incertitudine, în definiţie, după cum se observă, le combină, motivându-şi opţiunea prin faptul că ,,riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii, iar în realitate incertitudinea nu poate fi eliminată”.

Conceptul de risc în afaceri şi importanţa lui în managementul Modern

Un prim aspect, se referă la diferenţierea abordării riscurilor în management,după originea lor. Potrivit acestui criteriu, avem riscuri naturale ( cutremure, inundaţii,etc.), care vizează managementul în special din punct de vedere al finanţării şiris cu ridatorate activităţii umane, care sunt cele mai multe, mai diverse, mai sofisticate, mai dificil de cunoscut şi gestionat, cu consecinţe mai greu cuatificabile, mai greu deanticipat şi monitorizat, datorită, în primul rând, caracterului imprevizibil al acţiuniioamenilor, caracterului unic al fiinţei umane. Datorită acestor aspecte, riscurilerespective trebuie să polarizeze corespunzător activitatea managerilor în general şi amanagerilor de risc, în special. Nu este lipsită de importanţă, ci dimpotrivă, realitateasubliniată de marele nostru poet naţional, Mihai Eminescu, care grupa oamenii în două

5

categorii : unii care caută şi nu găsesc şi alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi, categoriicare trebuie abordate diferenţiat în managementul riscului în afaceri.În al doilea rând, aşa cum s-a arătat în prefaţa lucrării, cu cât un lucru este mai important, cu atât este mai riscant. Ca urmare, activitatea managerilor în general şi a managerilor de risc în specialtrebuie orientată selectiv, în funcţie de impactul riscului potenţialîn activitatea organizaţiei pe care o conduc. Stabilirea acestor priorităţi impune, obligatoriu, utilizarea metodologiei managementului prin excepţie(managementul excepţiilor), în mod deosebit Legea lui Pareto (Metoda ABC), al căreiconcept a fost amplificat de către Peter Drucker( 1 ) , potrivit căruia 90 la sută dinrezultate se datorează doar la 10 la sută din evenimente, cea ce ar duce la concluzia că90 la sută din evenimente, mai ales din resurse, produc doar 10 la sută din rezultate.Acest aspectdevine esenţial în management, în general şi în managementul riscului, înspecial.Extrapolând aceste aspecte, trebuie să remarcăm situaţia de ansamblu în care ne găsim şi anume, societatea românească, şi nu numai, se află în etapa unor transformări politice, economice, sociale, culturale care afectează viaţa tuturor, şi, ca urmare, riscul care însoţeşte aceste transformări ne vizează, într-un fel sau altul, pe toţi. Această realitate impune o cultură a riscului, în substanţa căreia să regăsim convingerea că arma de apărare împotriva riscului şi noilor vulnerabilităţi, în general, este cunoaştereaşi managementul riscului, care devin principala resursă a societăţii viitorului.Exemplificându-se aceste pericole, într-o publicaţie se prezintă, ca fiind de notorietate,căderea, pentru numai o oră, a sistemului de calculatoare al Bursei din New York, carea creat, în iunie 2001, panică şi confuzie la scară mondială, subliniindu-se, între cauze, şi impactul erorii umane în sistemul informaţional. Acţiunile criminale, spionajul industrial, terorismul, războiul informatic, privite în ansamblu, impun, apoi, o cultură de securitate.

Evenimentele care pot afecta afacerea sunt aşa de numeroase şi complexe, încâtidentificarea , evaluarea şi gestionarea lor a devenit o provocare majoră şi pentru ceimai abili şi experimentaţi investitori, pentru că viitorul este, în mare măsură, necunoscut.Cel mai mare risc, însă, va fi lipsa de voinţă, ori unde aceasta s-ar manifesta. Vor trebui să predomine abordările bazate pe un management al riscului, adecvat şi performant.

Echilibrul dintre evitarea riscurilor majore şi valorificarea oportunităţilor , esteconsiderat calea de aur care trebuie urmată, în care noţiunea de risc este sinonimă cuaceia de activitate.Se vor diversifica daunele clasice şi vor apare pierderi noi, datorită faptului că spectrul riscului se va extinde. Apoi, distinsul profesor Niţă Dobrotă( 2 ) , abordând riscul şi incertitudinea în economia modernă,defineşte riscul ca avândgeneza în tensiunea între nevoi şi resurse,nevoilefiindîntr-o continuă expansiune şi diversificare, iar resursele, mai ales cele care nu se regenerează,vor fi tot mai rare şi mai scumpe. Ca urmare, după Domnia Sa, managementul şigestiunea riscului reprezintă lupta împotriva rarităţii. Iată, o abordare careimpunereflecţii profunde pentru manageri şi o organizare specială a managementului riscului în afaceri.

6

Nevoile, care nu au limite, ba mai mult, potrivit îndrăgitului scriitor MarkTwein,, civilizaţia industrială a potenţat puternic nevoile umane, apărând numeroase nevoi - decare nu este nevoie” , nu trebuie să fie comprimate, deoarece, după opinia marelui nostru savant Nicolae Georgescu Roegen( 3 ) ,, maximizarea satisfacerii nevoilor”, ,,plăcerea de a trăi”,este o sursă importantă de progres, de creştere economică. Lipsade resurse trebuie să fie suplinită de creşterea eficienţei utilizării lor, prinmaximizareautilităţii şi reducerea eforturilor. Iată, deci, alte opinii care impun o nouă optică asupra managementului riscului, deoarece un risc considerabil este chiar nesocotirea lor. Pe de altă parte, managementul riscului în afaceri nu este un scop în sine şi, ca urmare, nu trebuie construit cu ochii spre trecut, pentru că nu ne păzim de o ameninţare viitoarerepetând cea ce am mai făcut, cel mai mare risc fiind pierderea unei oportunităţi, celelalte aspecte rămânând doar de natură tehnică, birocratică . Este denotorietate, sub acest aspect, opinia aşezată pe hârtie de Victor Hugo, potrivit căruia ,,Există ceva mai puternic decât toate avuţiile din lume şi anume, o idee căreia ia venittimpul”, realitate care în contextul noii economii bazate pe cunoaştere, are conotaţii cu totul speciale, în sensul căeste un risc fundamental ratarea operaţionalizării cunoştinţelor de vârf disponibile, a capitalului de cunoştinţe, a capitalului intelectual.

Privite din alt unghi de vedere, riscurile derivate din acţiunile umane – se aratăîntr-o lucrare recentă, foarte frumoasă( 4 ) – fac acum parte din reflecţiile pe caresocietatea le face asupra propriilor practici, iar, reflexivitatea, adică acea capacitate pecare societatea o are de a reflecta asupra propriilor acţiuni în contextul cunoaşteriiştiinţifice acumulate, este una dintre caracteristicile esenţiale ale modernismului înfaza actuală, aducând în atenţie, pe acest fond, opinia specialistului A. Giddens, potrivitcăruia, reflexivitatea include ideea că riscurile nu sunt parte a fatalităţii sau adestinului, ci sunt opţiuni pe care fiinţa umană le realizează , cea ce distinge riscul depericol, care apare ca un eveniment incontrolabil şi în afara câmpului de acţiune alindividului. Considerăm aceste opinii ca fiind filozofia de esenţă a riscului în afaceri,filozofie care, în managementul riscului, trebuie să determine o modificare de abordare,de atitudine, profundă, necesitate care apare, elocvent, dinconsecinţele riscurilornegestionate ştiinţific, la care ne vom referi într-un subcapitol mai jos. O abordare conceptuală de sinteză, face profesorul şi demnitarul Mircea Coşea ( 5 ), afirmând că ,, Problematica riscului rezultă din faptul că trăim într-o civilizaţie a riscului. Apariţia riscului generează crize ce sunt considerate rupturi în funcţionarea normală a oricărui sistem. Evaluarea riscurilor este o activitate complexă ce presupune cunoştinţe în domeniul economic, tehnologic, juridic, sociologic şi politic. Rezultateleevaluării au un grad mare de responsabilitate influenţând deciziile şi implicit succesulstrategiei adoptate la nivel macro şi micro economic”. ,, Domeniul riscului are rolul de a stimula creativitatea”. Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma variatiei cursului de schimb. El exista atata timp cat banca realizeaza operatiuni in monede starine. Pierderile pot fi inregistrate datorita indexarii unor valori dupa un anumit curs valutar sau datorita modificarii valorii activelor si pasivelor externe in urma modificarii cursului valutar. Riscul valutar cuprinde atat operatiunile desfasurate de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. El este cu atat mai mare cu cat ponderea activelor si pasivelore externe in bilant este mai mare. In functie de factorii care il determina, riscul valutar prezinta urmatoarele componente:

7

1.riscul de translatare – apare in cazul bancilor cu activitate internationala, care au deschise subunitati pe teritoriul altor state. Periodic are loc o consolidare a bilantului si rezultatelor la nivelul centralei bancii, care trebuie sa cuprinda si situatiile subunitatilor din strainatate. Consolidarea se face in moneda tarii unde este situata centrala si asta presupune o conversie a valorilor externe exprimate in alte monede. La nivelul centralei bancii se pot inregistra pierderi in urmatoarele situatii: • din preluarea pierderilor existente la nivelul subunitatilor din strainatate• din modificari nefavorabile de curs la conversie• din diferentele existente intre cele doua tari la nivelul sistemelor de contabilitate si fiscale.Este posibil ca un profit inregistrat in contabilitatea subunitatii sa se transforme in pierdere in contabilitatea centralei, in urma translatarii contabile. 2.riscul de tranzactie – apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza care isi modifica cursul. Acest curs creste odata cu volumul operatiunilor in devize si cu instabilitatea valutara. Intotdeauna, intr-o operatiune supusa riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri a inregistrat o pierdere celalalt a inregistrat un castig. 3.riscul economic – vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor valutare. Spre deosebire de riscul de tranzactie, acesta se reflecta pe termen lung in toata activitatea bancii si nu numai in rezultatul unei operatiuni.

Indicatori ai riscului valutar Aprecierea riscului valutar se poate face in baza urmatorilor doi indicatori: 1.pozitia valutara – se determina comparand activele si pasivele exprimate in moneda straina. Se calculeaza pentru fiecare moneda in parte. Spunem ca pozitia valutara este scurta daca pasivele in valuta sunt mai mari decat activele in valuta. In situatia inversa, cand activele in valuta sunt mai mari decat pasivele in valuta, pozitia valutara este lunga. Pozitia valutara a bancii induce castiguri sau pierderi in functie de evolutia cursului valutar. Astfel: Cursul valutar creste Cursul valutar scade Pozitie valutara scurta pierdere castig Pozitie valutara lunga castig pierdere Expunerea bancii la riscul valutar generat de operatiunile intr-o anumita moneda straina este cu atat mai mare cu cat pozitia valutara pentru acea moneda este mai mare.

2.pozitia valutara globala – se defineste ca fiind soldul net intr-o moneda de referinta al creantelor in devize fata de pasivele in devize. Aceasta ia in calcul toate pozitiile valutare individuale oferind o imagine asupra riscului valutar la nivelul bancii. Pozitia valutara globala este folosita mai mult la raportarea situatiei bancii catre centrala si mai putin la gestiunea efectiva a riscului valutar. Aceasta pozitie, prin compensarile de expuneri pentru diferite monede, duce la diminuarea riscului in calcul, dar la mentinerea lui in fapt.

8

Gestiunea riscului valutar Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim a pierderilor si valutar. Aceasta se poate realiza pe doua planuri:1. prin reglementari de limitare a riscului valutar2. prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta

1.reglementari de limitare a riscului valutar – prin functia sa de centru al politicii valutare, banca de emisune a creat un cadru legal privind desfasurarea operatiunilor in valuta. Acesta stabileste reguli privind convertibilitatea monedei nationale, stabilirea cursului valutar, repatrierea valutei incasata obtinuta in activitati de comert exterior, accesul populatiei la valuta si norme prudentiale de reducere a riscului valutar. In acest ultim sens, bancile trebuie sa foloseasca un sistem de evidenta care sa permita inregistrarea imediata a operatiunilor in valuta si calculul pozitiilor valutare individuale si pozitiei globale. Pozitiile astfel determinate reflecta expunerea bancii la riscul valutar si trebuie sa se incadreze in limitele maxime stabilite de autoritatile monetare. In Romania pozitia valutara globala determinata in fiecare zi nu poate depasii 10 % din fondurile proprii ale bancii. Pentru exercitarea controlului in acest domeniu, bancile trebuie sa faca raportari saptamanale catre autoritatile monetare. 2.politica bancii de control al riscului valutar – aceasta vizeaza o serie de norme interne ale bancii si actiuni indreptate catre evitarea sau diminuarea pierderilor valutare. Aceasta politica imbraca doua forme: neutralizarea pozitiei valutare si acoperirea riscului valutar.

Neutralizarea pozitiei valutare sau imunizarea bancii la riscul valutar se realizeaza prin ajustarea periodica a pozitiilor valutare lungi sau scurte. Gestionarea pozitiei valutare se face pentru fiecare moneda in parte, dar si pentru elemenete de bilant, active si pasive pe termen scurt si termen lung. O limitare a riscului prin neutralizarea pozitiei valutare implica costuri de gestiune relativ ridicate si ingradeste libertatea bancii de a specula anumite pozitii deja existente, atunci cand evolutia cursului incurajeaza astfel de operatiuni.

Acoperirea riscului valitar – reprezinta o modalitate noua de gestionare a riscului valutar prin utilizarea unor instrumente financiare noi. In prezent este foarte utilizata, datorita in special dezvoltarii pietei financiare si produselor derivate tranzactionate pe aceste piete. Astfel, se pot schimba monedele de referinta din operatiunile bancare sau se poate limita pierderea prin limitarea variatiei cursului de schimb.

Prin operatiunile de swap de devize cei doi participanti contracteaza simultan un credit si un imprumut in doua devize diferite avand aceiasi valoare nominala. De multe ori swap-ul de devize se combina cu un swap de dobanzi. O astfel de operatiunea presupune un schimb initial de capital, schimburi de dobanzi si un schimb final de capital. Se disting trei categorii de operatiuni de swap de devize: - swap de devize in care se schimba dobanda fixa intr-o valuta contra unei dobanzi fixe intr-alta valuta - swap de devize in care se schimba o dobanda fixa intr-o valuta contra unei dobanzi variabile intr-o alta valuta - swap de devize in care se schimba o dobanda variabila intr-o valuta contra unei dobanzi variabile intr-alta valuta

Astfel, riscul valutar al unei companii implica atat avantaje, cat si dezavantaje obtinute din cresterea sau scaderea cursului, astfel incat o companie este pozitionata in randul

9

speculatorilor daca riscurile sunt asociate cu o piata financiara.

“Oricine este speculator daca are de pierdut sau de castigat din fluctuatia cursului valutar. Probabil ca nu realizam, dar companiile, statul, institutiile si chiar si noi, ca persoane fizice speculam pe cursul de schimb, intrucat suntem afectati sau avantajati de cursul valutar, din pozitia de utilizatori de servicii de telefonie mobila, prin faptul ca factura este calculata in euro, iar plata se efectueaza in lei, sau prin faptul ca pretul pe care il platim pentru carburanti este stabilit in functie de pretul petrolului de pe pietele internationale (Londra)”.

”Daca acceptam riscul valutar si se intampla sa avem avantaje de pe urma lui, trebuie sa ne asumam si situatia opusa, de a pierde. Exista voci care blameaza riscul valutar doar cand inregistreaza pierderi, deoarece cursul nu evolueaza in favoarea lor. Dar pana la urma, aceasta este o reactie nominala.

Una din temele de mare interes care vor fi abordate la conferinta din data de 26 martie se refera la solutiile oferite companiilor pentru identificarea expunerilor valutare. In gestionarea riscului valutar, este foarte important sa putem identifica riscul valutar pentru a evita consecintele rezultate din asumareaacestuia.Companiile care inregistreaza in prezent pierderi pentru operatiunile anterioare nu mai au posibilitatea sa apeleze la o solutie, singura metoda de gestionare a riscului valutar este aceea de a actiona preventiv astfel incat influenta viitoare a cursului valutar sa nu fie vizibila in rezultatele exercitiuluifinanciar.

“Odata cu aparitia instrumentelor similare „politelor de asigurare” in sistemul economic si financiar se aplica un concept asemanator vechiului proverb <<Sa-ti faci vara sanie si iarna caruta>>. Cand iti este bine, sa te gandesti ca lucrurile se pot intoarce impotriva ta”, sustine Iulian Lupu.

Fiindca problematica riscului valutar este mai actuala ca oricand, in data de 26 martie 2009, Asociatia Brokerilor organizeaza Conferinta Pietei de Capital cu tema « Cursul Valutar si Criza economica . Solutii pentru companiile expuse la riscul valutar », la care Wall-Street.ro este partener media. In cadrul evenimentului vor fi dezbatute subiecte precum riscul valutar si strategii de transfer ale acestuia folosind instrumentele financiare derivate.

Cum ajuta hedging-ul o companie expusa la risc valutar

Termenul de “hedging” provine din engleza si este folosit in limba romana, cateodata impropriu, cu sensul de “acoperire a riscului”.

“Trebuie scapat de risc, daca acesta are o conotatie negativa. Am sa asociez riscul cu un gunoi, care nu trebuie acoperit cu presul, pentru ca astfel nu dispare. Un om gospodar depoziteaza gunoiul in locurile destinate acestui scop, si de acolo este preluat de firme care se ocupa de prelucrarea si reciclarea deseurilor. Activitatea acestor firme consta in preluarea gunoiului si, din aceasta activitate, au profituri consistente. Acest exemplu este valabil si pentru risc. Riscul nu se acopera, ci se transfera unor firme sau persoane care sunt dispuse sa si-l asume si sa fie

10

speculatori in acte in regula”, a continuat expertul BVB.

Rolul speculatorilor pe pietele de instrumente financiare derivate este tocmai acela de a prelua riscurile de la hedgeri, in dorinta de a obtine profituri din evolutia pretului.

Astfel, prin intermediul hedging-ului, dorinta de a specula prin deschiderea pozitiilor se intalneste cu intentia companiilor de a transfera riscul dat de evolutia cursului valutar.

“In Statele Unite, instrumentele derivate sunt considerate ca fiind o industrie, iar instrumentele derivate se impart in doua mari categorii: instrumente standard – se gasesc la burse, dar siinstrumente ajustate la nevoi specifice – piata OTC, la ghiseu. Lichiditatea instrumentelorfinanciare derivate tranzactionate la bursa este creata de speculatori si hedgeri, in timp ce pentru instrumentele de piata OTC contrapartea este o banca”,

El a constatat ca in ultima perioada foarte multe banci sunt interesate de accesul la sistemul de tranzactionare al BVB, considerand ca este o miscare facuta de participantii la piata pentru a se intalni cu posibilii actori din economia reala care vor sa apeleze la operatiuni de hedging.

Riscul investitional

Insa pina si in domeniul deciziilor investitionale apar riscurile, precum si in orice alt domeniu dupa cum afirma Schumpeter la ineputul secolului al xx-lea. Agentii economici percep riscul ca pe un rezultat nefavorabil, o probabilitate a pierderii, atasatã însã unui câstig.În domeniul investitiilor, riscul este acceptat dacã se ompenseazã cu un câstig aditional ce poate fi anticipat cu o anumitã probabilitate.In domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie in care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar in care se cunosc cel puţin numărul de alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de apariţie a fiecăreia dintre ele.Abordarea riscului in investiţii este generată de corelaţia stransa care apare intre investiţie şi risc in procesul adoptării unei decizii de investiţii. Aceasta corelaţie este determinată de particularităţile investiţiei.Exista legături clare intre dimensiunea riscurilor şi cea a caştigurilor aferente unei investiţii: cu cat sunt mai mari riscurile pe care un investitor şi le asumă, cu atat va fi mai mare caştigul aşteptat de acesta.Astfel, fiecare investitor incearcă să obţină cel mai ridicat nivel al caştigului pentru un anumit risc asumat dat sau să suporte cel mai mic risc posibil cu scopul obţinerii unui caştig determinat.Avand in vedere că orice activitate este supusă riscului, se poate spune că existenţa inseşieste o continuă asumare a unor riscuri. Pentru a putea cunoaşte aceste riscuri, o clasificare a lor este foarte utilă in abordarea riscului.După tipul activităţii pot fi: riscul investirii reale şi riscul investirii financiare (riscuricomplicate).Riscurile cu care se confruntă o firmă care investeşte sunt clasificate, in funcţie deperspectiva din care sunt abordate, in macroriscuri şi microriscuri. Macroriscurile sunt rezultatul evoluţiei intr-un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri in care este localizată investiţia. In categoria macroriscurilor intră totalitatea riscurilor de mediu

11

cum ar fi: riscul de ţară, riscul de transfer, riscul suveran, riscul politic, riscul de piaţă (market risk) Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis şi / sau de insuficienta corelare intre particularităţile activităţii şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă. In categoria microriscurilor intră majoritatea riscurilor de firmă şi a riscurilor de proiect:riscul de implantare, riscul valutar, riscul de dobandă, riscul de preţ, riscurile comerciale, riscurile legate de personal, riscurile juridice etc.Riscurile de investiţii in funcţie de nivelul la care se pot manifesta sunt:1) Riscul de proiect se manifesta prin probabilitatea adoptării de soluţii eronate laintocmirea proiectului, responsabilitatea fiind cel mai adesea in sarcina proiectantului.Efectele unui asemenea risc pot fi identificate pe parcursul executării investiţiilor, cu ocazia recepţiei ori punerii in funcţiune a obiectivelor de investiţii sau, mai grav, chiar peparcursul perioadei de exploatare.Inlăturarea unor aspecte ale riscului de proiect presupune atragerea răspunderii proiectantului.2) Riscul de firmă (de strategie) este dat de situaţia in care intreaga conduită de afaceri să devină inadecvată datorită concurentei sau uzurii morale. Poate apare fie datorita unorfactori interni, spre exemplu un management defectuos, fie datorita unor factorilor externicare produc dezechilibre puternice in funcţionarea firmei. In acest caz se pot avea in vedere riscul de decontare, riscul datorat partenerului, riscul sistemic, riscul specific.3) Riscul ramurii sau domeniului de activitate;4) Risc regional,5) Riscul de ţară. Acest tip de risc este dat in principal de performantele economice sistabilitatea politica ale tarii. Este apreciat pe plan mondial de anumite organizaţii şipublicaţii pe baza unor metodologii. Riscul de ţară poate fi privit şi ca un risc de neplată,de nerecuperare de nerepatriere a capitalului investit de un investitor străin.

Metode de Evaluare a Riscurilor

Principiile de analiză a riscurilorMărimea pierderilor de la influenţa diferitor tipuri de risc este independentă. Principiile de analiză a riscurilorRealizarea unui tip de risc nu tot timpul conduce la mărirea sau reducerea probabilităţii de apariţie a altui tip de risc (cu excepţia situaţiilor de forţă majoră).Dauna maximă posibilă rezultată din adeverirea unui anumit tip de risc nu trebuie să depăşească posibilităţile financiare ale firmei Tipuri de pierderiPierderi financiare – reprezintă dauna financiară directă care poate fi adusă firmei în urma realizării anumitui risc sau a unui grup de riscuri. Pierderi materiale – reprezintă cheltuieli suplimentare sau pierderi directe ale fondurilor întreprinderii ce nu au fost prevăzute în planurile dezvoltării firmei aşa ca: utilaj, încăperi, produse finite, materie primă, energie, combustibil etc. Tipuri de pierderiPierderi de timp – reprezintă un tip de pierderi care sunt condiţionate de utilizarea neraţională a

12

timpului datorită apariţiei anumitor tipuri de risc. Pierderi sociale – reprezintă pierderile ce sunt legate de aducerea daunei sănătăţii sau vieţii oamenilor, ca rezultat al utilizării produselor sau serviciilor oferite de firmă. Tipuri de pierderiPierderi de reputaţie – apar în cazul schimbării atitudinii consumatorilor reali sau potenţiali faţă de produsele fabricate de firmă spre acordarea preferinţelor sale altor producători/prestatori de servicii Pierderi ecologice - apar în cazul influenţei negative ale procesului de producţie asupra mediului înconjurător şi asupra vieţii sau sănătăţii angajaţilor.

METODE DE EVALUARE A RISCURILOR

Există mai multe instrumente şi metodologii pentru evaluarea riscurilor, disponibile pentru a ajuta firmele şi organizaţiile să evalueze riscurile. Alegerea metodei care va fi utilizată depinde de condiţiile existente la locul de muncă, de exemplu numărul de angajaţi, tipul activităţilor şi tipul echipamentului de muncă, caracteristicile specifice ale locului de muncă, substanţele utilizate şi riscurile specifice pe care le implică această utilizare.

Cele mai des folosite instrumente pentru evaluarea riscurilor sunt listele de verificare, care sunt utile pentru identificarea pericolelor. Alte tipuri de instrumente pentru evaluarea riscurilor includ: ghiduri, documente îndrumătoare, manuale, broşuri, chestionare şi „instrumente interactive” (software interactiv gratuit, inclusiv software care poate fi descărcat pe calculator, de obicei specific fiecărui sector).

Aceste instrumente pot fi generale sau pentru riscuri sau sectoare specifice

Analiza riscului de trezorerie/lichiditate

Odata cu punerea în functiune, riscul major pentru unproiect este de a intra în imposibilitate de a-si onoraobligatiile, a-si pla ti datoriile, din lipsa de lichiditati. Aceastastare de obicei este consecinta unei rentabilitati scazute a activitatii sau a subtilizarii capacitatilor de productie. Risculde trezorerie apare în legatura cu asigurarea lichiditatilornecesare pentru a face fata fluctuatiilor de activitate. Deaceea înca din faza de pregatire a proiectului este nevoie deo analiza aprofundata a bila ntului functional previzionat. Încontextul problemei noastre intereseaza trei concepte de baza ale gestiunii financiare:- Fondul de rulment net global (FRNG),- Nevoia de fond de rulment (NFR),- Trezoreria (T).Echilibrul financiar al activitatii de exploatare este atins daca exista relatia: FRNG = NFR + TT> 0 T < 0a) b) c)Fond de rulment net globalNevoia de fond de rulment

13

Fond de rulment net globalNevoia de fond de rulmentFond de rulment net globalNevoia de fond de rulmenta) Un echilibru financiar perfect este atunci când trezoreria este nula (T=0),b) Daca FRNG > NFR se înregistreaza un echilibruminim, având T>0,c) Daca FRNG < NFR - o stare de dezechilibrufinanciar (T<0) deci pentru a face fata obligatiilorcurente întreprinderea va fi nevoita sa apeleze lacredite.Proiectia situatiei economice a proiectului trebuie saasigure o stare de echilibru financiar data de relatia:FRNG > NFR, pentru T > 0.

Fondul de rulment/ capital circulant desemneazaansamblul activului circulant, fiind sursa de acoperire acheltuielilor ce decurg din activitatea curenta de exploatare.În conceptia patrimoniala care urmareste exigibilitateaposturilor de activ (lichiditatea), fondul de rulment reprezintaexcedentul de capitaluri permanente si este tratat caindicator de evaluare a lichiditatii si solvabilitatii firmei. Practic, se determina ca diferenta (figura 7.8) între resursele permanente/ stabile si activele imobilizate (la valoarea neta).FRNG = Capitaluri permanente - Active imobilizate

Fond de rulmentActiveimobilizate(val. neta)ActivcirculantCapitaluripermanente- capital propriu- provizioane deriscuri sicheltuieli- credite petermen lungDatorii petermen scurtSau, se mai poate spune ca FRNG este diferenta întreactivele circulante si datoriile pe termen scurt.Din punct de vedere functional, fondul de rulmentreprezinta necesarul de fonduri pentru acoperirea decalajului dintre resursele si necesitatile exploatarii si poate fi evaluatnormativ pe baza bilantului functional.Fond de rulment = Resurse stabile (aciclice) –Angajamente stabile (aciclice)

14

Caracterul ciclic al procesului de productie induce factorii de cauzalitate a fondului de rulment:Factorul timp - generat de decalajul financiar întremomentul cumpararii de materii prime, materiale, altebunuri necesare desfasurarii procesului de productie simomentul încasarii contravalorii produselor fabricate,vândute clientilor.cumparari de bunuri vânzare pro duse finiteStocaj Credit clientCredit furnizor Nevoia de fond de rulmentReglem. plati furnizor Reglementare încasari client Decalajul financiar – nevoia de fond de rulment apareca diferenta între momentul stingerii obligatiilor lafurnizor si cel al încasarii contravalorii marfurilor de laclient. In conditiile unui proces repetitiv, ciclic acestdecalaj se permanentizeaza fapt ce conduce laposibilitatea estimarii cu un grad ridicat de certitudinea nevoi de fond de rulment Factor volum - nivelul activitatii de exploatare care semasoara prin cifra de afaceri neta (fara TVA). Cu câtcifra de afaceri este mai mare cu atât este necesar unvolum sporit al nevoii de fond de rulment. Dacaconditiile de exploatare ramân constante, exista oproportionalitate între cresterea cifrei de afaceri sinevoia de fond de rulment. In modelul normativ seconsidera cifra de afa ceri repartizata regulat pe ancomercial (360 zile).· Factor pret – structura costurilor în raport cu cifra deafaceri neta. La o cifra de afaceri egala, mentinândconditiile de exploatare modificarea NFR estedeterminata de nivelul costurilor. Modificari ale strategiei de activitate: în politica deaprovizionare, de stocaj, de comercializare, etc.Previziunea nevoii de fond de rulment înseamnastabilirea fondului de rulment normativ exprimat în zile cifrade afaceri neta (NFRz). Exprimarea în unitati valorice se facepe baza relatiei:NFR = NFRz ·360CA netDe pilda, pentru necesarul de materii prime calculelese deruleaza astfel:NFRz =Cifra afaceri netaCost achizitie360Cost achiz .Stoc mediuAvantajul acestei metode de calcul este dat de faptulca necesarul exprimat în zile are de obicei caracter normativ,fiind deci predeterminat.Previzionarea necesarului de fond de rulment este unproces interfazic, înainte si dupa finantare, care are în vedereelemente legate de mediu (creante si datorii pe termenscurt) si de procesul de productie, stocuri.Este un calcul estimativ mediu care va exprima otendinta pe o anumita perioada, bazat pe constanta rotatieisi regularitatii fluxului de productie. Fata de aceasta tendintafluxul real poate avea o anumita abatere.ValoareFond de rulment normativ

15

Nevoia de fond de rulmentFigura 7.10ExempluSpecificatie luna 1 luna 2 luna 3 luna 4 luna 5 luna 6Rata de variatie a vânzarilorValoarea vâzarilor (CA neta)Nevoia de fond de rulement- variabila- fixaFond de rulement (FRNG)Trezoreria (T)Variatia trezorerieiVariatia vânzarilorConstatam ca, toate cresterile de activitate absoarbetrezoreria, iar dimin uarile elibereaza trezorerie, în situatiaunei activitati cu beneficii. În situatia unei activitati cupierderi, situatia va fi inversa. Acesta este un paradoxcunoscut de specialisti precum ca; scaderea rezultatuluiconduce la ameliorarea trezoreriei, iar cresterea rezultatuluideterioreaza trezoreria.Si din exemplul anterior constatam ca fluctuatia deactivitate conduce la variatia trezoreriei, ceea ce poate saoblige la prelevari din trezorerie, cu consecinte mergândpâna la obligatia de negociere a descoperirii de resurse sichiar punerea în lichidare sau ruptura de stoc cu pierderi deprofit daca antreneaza reducerea vânzarilor.Costul riscului este cu atât mai important cu cât fondulde rulment normativ este mai scazut, stare în care se vaînregistra o îndatorare marginala permanenta. Solutia ar fi dea supraevalua fondul de rulment normativ (o nevoie de fondde rulment mai mare). Dar aceasta ridica problema costuluide oportunitate a utilizarii marginale a fondurilor indisponibileprin blocarea lor pentru cresterea finantarii imobilizarilor.Aceasta ne conduce la posibilitatea stabilirii unui nivel optimal NFR prin studiul corelativ al functiilor costului de risc sicostului NFR.Analiza riscului de rentabilitate: analiza de senzitivitate

Analiza riscului de rentabilitate se pune în termeniiasigurarii unei rentabilitati minimale pentru proiect, în functiede care se va adopta si rata de actualizare. Este un studiu ceare în vedere toata durata de viata a proiectului si esteindependent de forma de finantare adoptata. Analiza risculuide rentabilitate are doua etape:· analiza de sensibilitate care pune în evidenta variabilelecele mai sensibile în raport cu obiectivele proiectului,· evaluarea riscului de rentabilitate prin multiple metodeunele specifice pr profilul riscului unui proiect.Analiza de senzitivitate are ca scop evidentiereavariabilelor cheie care au influenta semnificativa asuprafinalitatilor asteptate, exprimate prin criterii de eficienta(valoare adaugata, profit net, rata de rentabilitate interna).Intr-o prima faza se va cauta raspuns la întrebarea: lacare variabila proiectul este cel mai sensibil? Este indicat caanaliza sa se faca în raport cu acele variabile cruciale pentruagentul

16

economic promotor al proiectului, cum ar fi: ratainflatiei, rata de schimb valutar, indicele preturilor la materiiprime, produse, s.a., durata de executie, etc.Un proiect va fi considerat riscant daca se constata caindicatorii sai de eficienta sufera modificari semnificative înraport cu schimbarile previzionate ale variabilelor luate încalcul. In aceasta situatie directorul/seful de proiect va facepropuneri de masuri de contracarare a efectelor negative,urmând ca managementul general sa stabileasca traseulstrategic de urmat. Între aceste masuri se pot enumera:În cazul cheltuielilor de investitii, este posibilacorectarea fiecarui capitol de cheltuieli cu o cota de“neprevazute”, care au ca destinatie:a) rezerve pentru modificari fizice (modificareacantitatilor de resurse, aparitia de noi capitole decheltuieli, etc.),b) rezerve pentru modificari de preturi care pot fi generate de:- fluctuatia relativa a preturilor în perioada analizata,- efectul inflatiei.Trebuie avut în vedere ca, existenta acestor“neprevazute” poate avea uneori un efect demobilizator înprocesul de evaluare a costurilor proiectului de investitii,reducând interesul pentru stabilirea exacta a marimii fiecareicategorii de costuri. De aceea, se impune ca la fiecarecapitol, sa se dea explicatii clare cu privire la destinatia si modul de calcul a rezervei.Pentru perioada de viata a proiectului, efectul inflatieipoate fi luat în calcul prin includerea unei cote estimate înrata de actualizare folosita la calculele de eficienta.Daca proiectul apartine unui domeniu dinamic, pedurata sa de viata se pot prevedea cheltuieli de înlocuire a unor componente tehnice, fapt ce se va reflecta în proiectiafluxului de trezorerie.Deasemenea, se recomanda estimarea valoriireziduale, ca venit în ultimul an de viata a proiectului.Stabilirea ei trebuie sa se faca în functie de specificul fiecareicategorii de cheltuieli: echipamente de lucru, cladiri, terenuri,s.a.

Calculele de risc se pot face prin diverse metode :

1. Metode empirice, cele mai pragmatice dar si celemai grosiere – de pilda evaluarea indicatorilor de eficienta curate de actualizare cu sau fara rata de risc, analiza deimpact. Se pot stabili aprioric anumite grade de risc, depilda:- proiecte putin riscante – pentru o rata de risc de 5%,- proiecte riscante - pentru o rata de risc de 8%,- proiecte foarte riscante – pentru o rata de risc de peste10%.Toata atentia va fi îndreptata în a pozitiona proiectul într-oastfel de scara. Se poate proceda astfel:a) prin analiza de sensibilitate se stabilesc variabilele

17

b) pentru fiecare variabila în parte se pune în evidentavariatia relativa pe clase de risc, de pilda: variatia lamodificarea pretului de cumpara re a materiilor prime de bazaîncadrata în clasele de risc de mai sus;c) se studiaza pentru fiecare variabila în parte variatiacea mai plauzibila, în varianta pesimista.De exemplu, modificarea pretului de cumparare a materiilorprime cu 25% conduce la o modificare a RIR cu 6%, iar omodificare de 10% conduce la o reducere a RIR cu 2%.Din analiza unor date referitoare la situatii anterioare s-aconstatat o modificare de 20%, deci proiectul se înscrie îngrupa doi de risc. Se procedeaza astfel secvential cu fiecarevariabila. Influenta conjugata se poate examina prin metode specifice de analiza în univers probabilistic.

2. Metode de analiza în univers probabilistic,mai precise, bazate pe metoda Monte-Carlo. Pasii principalide aplicare a metodei Monte-Carlo sunt urmatorii:a) Alegerea variabilelor semnificative pe baza unuistudiu de sensibilitate si ierarhizarea lor pentru aevita studul unor variabile cu fluctuatii sauinfluenta neglijabila,b) Stabilirea legii de variatie, corespunzator careia sevor folosi mai departe metode specifice de analiza.Pentru aceasta se propun mai multe procedee:- stabilirea unei liste de valori la care se asociaza oprobabilitate obiectiva sau subiectiva de realizare. Existapericolul de a nu da raspunsuri pertinente (echiprobabilitate),- pentru fiecare variabila se face referire la o lege deprobabilitate precizând valorile sale caracteristice; medie,ecart-tip), alegerea având la baza studiul al unor seriistatistice.c) Simularea functionarii proiectului, prin alegerea laîntâmplare de valori diferite pentru variabile,respectând legea de variatie aleasa. Se obtin astfeldiferite valori ale indicatorilor, criterii ce vor fianalizate pe baza unor parametri specifici:speranta matematica (rezultatul mediu), ecartul –tip, valoare modala (valoarea cea mai probabila,etc.). Aceasta metoda permite o corelatie directaîntre rentabilitate si risc prin intermediulprobabilitatilor asociate fiecarui nivel al rezultatuluicare formeaza profilul riscului.Riscul de rentabilitate si criteriile de performanta :1. Criteriul speranta - varianta (criteriul Markovitz)este ce l mai cunoscut în studiile de sinteza a rentabilitatii siriscului. El consta în a diminua rata interna de rentabilitate cusuma ecartului tip ponderat cu un coeficient de importanta acordat riscului:M = E(R) - m x s(R),în care: E(R) - speranta matematica (RIR mediu),m - coeficient de aversiune fata de risc,s(R) - ecartul – tip al RIR.

Analiza riscului financiar

În cadrul proiectului decizia financiara are doua câmpuri de aplicatie:· asigurarea surselor de finantare, si

18

· asigurarea capacitatii de rambursare a datoriilor contractate cu ocazia realizarii si exploatarii sale.Problema surselor de finantare are un caracterantefactum si rezolvarea sa este asigurata daca proiectuleste prezentat într-o maniera atractiva detinatorilor decapitaluri. Dar pe acestia îi intereseaza, în primul rând,recuperarea sumelor investite si apoi posibilitatea de a obtine o “recompensa financiara” pe masura efortului facut.

Riscul financiar consta tocmai în pericolul ca, dinanumite cauze, datorita unor conjuncturi nefavorabile, sa seintre în insolvabilitate, crescând gradul de îndatorare fata definantatori.Daca întreprinderea nu are datorii, întregul sau profitdin exploatare se va transfera în profitul net si, deci, riscul arfi minim. Daca însa gradul de îndatorare este ridicat, si îngeneral factorii de risc sunt independenti de managementulîntreprinderii, atunci rata riscului este ridicata.Fie ca este vorba de punerea la punct a unei metodede selectare a activelor mai putin riscante, de alegere a unuiactiv financiar sau de a face investitii pe piata financiara,ideea este aceiasi: plasamentele se judeca în functie de risc,iar investitorul accepta plasamente riscante dacaremunerarea compensatorie este pe masura. Aceasta este defapt “prima de risc” a unui activ financiar. Prima problemacare se pune este de a determina marimea acestei prim e.Prima de risc (Pr) este diferenta dintre rentabilitateasperata a investitiei sau plasamentului (mI) si rentabilitateaplasamentului fara risc (rf).Rentabilitatea sperata este nivelul minim acceptat derentabilitate a unui plasament, fiind aproximativ identica curata de actualizare (a):Pr = mI – rf, iar: mI = a = rf + PrPrima de risc pentru un titlu, ca si în cazul proiectului,corespunde unei rentabilitati suplimentare pretinse deinvestitor pentru a finanta un proiect sau a cumpara un titlu.Estimarea sa trebuie sa se faca prin aprecierea risculuiactivului în raport cu riscul de pe piata financiara,Pr = cv (mm – rf),în care: (mm – rf) – prima de risc de piata ce ofera informatiiasupra cursului pietei în raport cu valorile fara risc,Admitând ideea ca piata este ca un portofoliudeterminat de titluri reprezentative se vor lua înconsiderare doua riscuri: titlul în raport cu portofoliulsi portofoliul în raport cu piata.Cv – coeficient de volatilitate a titlului ce exprimacomportamentul titlului în raport cu piata, aratând caacesta este sau nu mai riscant decât piata .Prima de risc de piata se calculeaza în raport cu rentabilitatea bonurilor de trezorerie astfel:(mm – rf) = (Rp Rf )Estimarea se face pe termene scurte asupra valorilorintrinseci. În cazul proiectelor se va lucra pe valorileprevizionate si pe durata de viata a acestora.Trebuie sa facem câteva precizari: un activ financiarse caracterizeaza prin risc de fluctuatie a valorii sale, carepoate fi estimat prin ecartul tip al rentabilitatii sale pe operioada data. Acest risc are doua componente:risc sistematic/riscul de piata ce poate fi explicat prin evolutiapietei, risc specific titlului care are un caracter rezidual.Riscul titlului este functie liniara de riscul pietei:Rih = aih + cvi Rph +frhîn care: aih – ordonata la origine care exprima variatiacursului în absenta influentei pietei,frI – factor rezidual care cuantifica un risc specificinexplicabil prin piata,

19

Cv I – coeficient de volatilitate si exprima gradul de dependenta a titlului în raport cu piata.Daca este supraunitar (cvh >1) înseamna ca titlul are ovariatie mai mare decât a pietei. El este o masura a risculuisistematic de piata si, ca atare, daca cvh = 1 înseamnadependenta totala, iar riscul specific este nul.

DIFERENŢIERI ÎNTRE RISC-INCERTITUDINE ŞI RISC-PROBABILITATE ÎN IDENTIFICAREA ŞI ASUMAREA RISCURILOR  

Diferenţieri risc-incertitudine şi risc-probabilitate

Remarcând interferenţa unor noţiuni aparent sinonime ca risc, incertitudineşi probabilitate, trebuie precizat că ele apelează unele la altele, pentru a se defini, dar există o serie de diferenţe între ele, numitorul comun fiind nedeterminarea.

 Noţiunea de nedeterminare a ipotezelor şi rezultatelor este conţinută în toate definiţiile riscului. Dacă există risc, atunci există cel puţin două rezultate posibile. Întotdeauna cel puţin unul din rezultatele posibile este nedorit. Aceasta poate fi pierdere, în sens general acceptat, sau poate fi un câştig mai mic decât câştigul posibil (dorit).

Diferenţa dintre câştigul cel mai bun care ar fi putut fi obţinut din varianta cea mai bună şi varianta curentă este cunoscută sub denumirea de oportunitate.

În principiu, incertitudinea se referă la o stare mentală caracterizată de îndoială, datorită unei lipse de cunoaştere despre ce se va întâmpla, sau nu, în viitor. Există riscul – ca o combinaţie de circumstanţe în care există şanse de a pierde – să creeze o incertitudine pentru persoanele care conştientizează riscul existent.

Chiar dacă se învârt una în jurul alteia, aceste noţiuni trebuie diferenţiate. În tabelul 1 sunt sintetizate diferenţele dintre risc şi incertitudine.

Tabelul 1

Diferenţe dintre risc şi incertitudine: 

Riscul Incertitudinea (spre deosebire de risc)

Se pot face anumite anticipări ale evenimentelor ce se pot produce şi ale probabilităţii asociate producerii lor.

Este descrisă situaţia în care decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul dintre evenimentele posibile a se produce şi cu atât mai puţin de a se putea estima probabilitatea producerii lor, având semnificaţia matematică de variabilă incomplet definită.

O condiţie în care există posibilitatea unei modificări nedorite a unui rezultat dorit care

În definirea incertitudinii, un singur lucru este cert: „nimic nu este sigur sau previzibil”.

20

este aşteptat sau sperat.

Incertitudine ce afectează rezultatul.

O situaţie este incertă atunci când decizia trebuie luată dar nu se cunosc suficient sau deloc evoluţia ulterioară a evenimentelor precum şi probabilităţile aferente.

Combinaţie de circumstanţe în care sunt posibilităţi de a pierde.

Stare mentală opusă certitudinii, fiind o simplă reacţie la absenţa de cunoştinţe privind viitorul.

Creează incertitudine pentru o parte din per-soane când riscul este conştientizat.

Stare de nesiguranţă, caracterizată de îndoială, datorită lipsei de cunoaştere a ce se va întâmpla sau nu în viitor.

Dacă riscul este sau nu recunoscut, acest lucru nu modifică existenţa sa.

O acţiune este incertă, când este posibilă obţinerea mai multor rezultate, fără să se cunoască probabilitatea de apariţie a unuia sau a altuia dintre ele.

Aşa cum s-a mai spus, riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii, dar incertitudinea nu poate fi eliminată definitiv, oricât de completă ar fi gestionarea riscului. Oricând pot să apară situaţii şi interdependenţe care nu au fost luate iniţial în considerare. Astfel de evenimente imprevizibile pot provoca abateri care să schimbe fundamental configuraţia datelor. Incertitudinea devine o potenţială sursă de risc, atunci când decurge dintr-o informare incompletă sau din apelarea la surse adesea incompatibile cu situaţia reală din întreprindere sau de pe piaţa concurenţială.

La fel, nu se poate confunda riscul cu probabilitatea materializării sale. În tabelul 2 sunt sintetizate diferenţele dintre aceste două noţiuni, care sunt complementare, dar nu identice. Mai precis, în metodele moderne de gestionare a riscului se apelează la instrumentele matematice ale teoriei probabilităţilor, dar trebuie spus, de la început, că acestea nu rezolvă toate aspectele riscului. Orice tratare, oricât de sofisticată, a acestor aspecte lasă loc unui anumit grad de incertitudine. Ne găsim, întotdeauna, cum spunea A.C. Martinet, în situaţia de a rezolva un sistem cu mai multe necunoscute decât numărul de ecuaţii, cu necazurile unui sistem nedeterminat sau, mai grav uneori, incompatibil cu spaţiul în care îşi desfăşoară întreprinderea activitatea sa.

Tabelul 2

Diferenţe între risc şi probabilitate: 

Riscul Probabilitatea ( spre deosebire de risc)

O caracteristică specifică întregii distribuţii de probabilităţi

Ne indică în ce măsură este posibilă producerea unui anumit eveniment în condiţii bine determinate.

21

Se asociază cu o probabilitate de apariţie a unor evenimente nedorite. Cu cât consecinţele sunt mai nedorite cu atât mai riscantă este decizia ce a fost adoptată.

Pentru fiecare eveniment există o anumită probabilitate de apariţie.

Metodele esenţiale de măsurare a riscului sunt cele cu ajutorul teoriei probabilităţilor, potrivit părerii agenţilor economici.

Caracterul sau însuşirea a ceea ce este probabil

Riscul obiectiv inerent oricărei acţiuni caracterizate prin variabilitatea rezultatelor probabile este o variabilă independentă de individ.

Probabilitatea obiectivă se bazează pe evidenţa istorică a datelor statistice.

Riscul subiectiv este o estimare a riscului obiectiv şi depinde de individ.

Probabilitatea subiectivă şi respectiv aprecierea subiectivă a riscului poartă amprenta personalităţii fiecărui individ, reflectând mentalităţile, obiceiurile şi măsura în care acestea se bazează pe intuiţie sau dimpotrivă, pe observaţii minuţioase pentru luarea deciziilor.

Gradul de manifestare a riscului.

Nu toate deciziile care stau în faţa întreprinzătorilor comportă acelaşi grad de incertitudine, respectiv de risc. Din nefericire, gradul de risc creşte odată cu importanţa deciziilor, mai ales că informaţiile disponibile nu sunt, în majoritatea cazurilor, proporţionale cu amplitudinea hotărârilor de adoptat. Aceasta l-a făcut pe A.C. Martinet să remarce că în ceea ce priveşte corelaţia nivelul deciziilor – volumul şi natura informaţiilor apare un paradox : “Cu cât decizia de luat este mai importantă, cu atât cantitatea şi calitatea informaţiei disponibile este mai puţin suficientă. Ţinând seama de numărul foarte mare de variabile ce intră în joc o decizie strategică se ia, cel mai adesea, în situaţia în care informaţia este parţială, globală şi incertă. În consecinţă, orice decizie strategică, chiar bine pregătită, comportă – în mod ineluctabil – o certă doză de risc”.

Este evident că se poate aprecia, intuitiv, că riscul este mai mare în anumite situaţii decât în altele. Acest lucru ne sugerează că riscul poate fi măsurat şi permite o apreciere cantitativă a situaţiei când o alternativă implică:

           „Mai mult risc „ faţă de alta ” Mai puţin riscantă”.

22

Gradul de incertitudine al unei afaceri este dat de acele riscuri care nu pot fi identificate la un moment dat, în timp ce gradul de risc este dat de riscurile identificate – figura 1.      

            .

Atunci, probabilitatea este măsura definită pe un câmp de evenimente având valori numerice cuprinse între zero şi unu (valoarea 1 corespunzând cu probabilitatea evenimentului sigur, iar 0 cu probabilitatea evenimentului imposibil). Dacă probabilitatea de a pierde este 1, nu există nici o şansă ca să se producă un rezultat favorabil. Similar, dacă probabilitatea de a pierde este 0, nu există nici o posibilitate de a pierde şi deci nu există nici un risc. (În logica fuzzy există o mulţime de posibilităţi de a nuanţa situaţiile intermediare din acest interval [0,1]; de aceea, această metodă este foarte mult folosită în cercetarea operaţională a situaţiilor incerte).

Cele de mai sus permit, prin intermediul noţiunilor de risc şi – implicit – pierdere, realizarea unei distincţii clare între primejdie şi hazard (figura 2). Fără a delimita clar lucrurile, apelarea – din nou – la dicţionar se dovedeşte, totuşi utilă : Prin ‚primejdie” se înţelege o „situaţie (stare) în care un pericol ameninţă existenţa cuiva, sau a unui bun material”, sau chiar „pericol, risc”. Noţiunii de „hazard” i se atribuie sensurile : „cauză imprevizibilă şi, adesea, personificată, atribuită unor evenimente fortuite sau inexplicabile” sau „eveniment neprevăzut,în care nu intervin nici calcule, nici abilităţi”. În figura amintită riscul este situat între primejdie şi hazard, permiţând realizarea unei distincţii clare între cele două sintagme. Dar, pe de altă parte, observând că este posibil ca ceva să fie atât primejdie cât şi hazard, putem trage concluzia că riscul acoperă ambele domenii, într-o anumită proporţie. Aşa cum se arată, este necesar să se identifice riscurile, să se determine nivelul acceptabil pentru firmă al riscului şi să se stabilească modul de gestionare (tratare) al acestuia. Încercarea de a elimina complet riscurile nu este productivă; în orice caz ea pune firma într-o poziţie de inferioritate faţă de concurenţă, care poate câştiga poziţii privilegiate pe piaţă tocmai prin asumarea unor riscuri controlabile.

Este posibil ca ceva să fie atât primejdie cât şi hazard

23

Fig. 2. Riscul între primejdie şi hazard

 

Nu trebuie confundate riscurile cu speculaţiile financiare; acestea din urmă antrenează practici de cele mai multe ori lipsite de onestitate, cu implicarea unor intermediari plătiţi pentru a face un anumit joc de interese, sau chiar a unor grupuri de interese ascunse, cel mai adesea, în spatele unor afaceri aparent respectabile sau activităţi bursiere şi, nu în ultimul rând, unor influenţe politice. Ca exemplu de speculaţii financiare, cu implicarea unor mijloace media, se pot da tranzacţiile lui George Soros din Marea Britanie, cu 10 ani în urmă, care a devalizat banca Angliei cu peste 2 miliarde de lire sterline. Cât despre implicarea politicului în speculaţii dubioase, nu mai trebuie să mergem atât de departe, pentru că ceea ce se întâmplă în mod frecvent în România este deosebit de concludent.

Este foarte important să introducem şi noţiunile de magnitudinea riscului şi gradul de accesibilitate al acestuia. Evident, cele două noţiuni sunt antagoniste : cu cât gradul de manifestare al riscului este mai mare, gradul său de accesibilitate este mai mic. Desigur, aceasta reprezintă o atitudine normală în percepţia şi gestionarea riscurilor. Există, aşa cum se va vedea în continuare, diferite tipuri de manageri, unii dintre aceştia dispuşi să accepte riscuri majore fără a se baza pe un suport informatic sau o pregătire de specialitate în domeniul abordat la un nivel cel puţin acceptabil.

Pe de altă parte, aşa cum s-a mai afirmat, trăim într-o lume a riscului şi nu se poate progresa fără asumarea acestuia, dacă este posibil în mod cât mai chibzuit şi în baza unor date şi studii de prognoză întocmite de un corp de specialişti. In cele ce urmează se va analiza un

24

mod de comportament considerat normal, cu judecăţi fundamentate pe un set de informaţii bine sortate şi clasificate de către manageri cu o pregătire temeinică în sfera lor de acţiune.

Pentru un nivel normal (acceptabil) de risc corespunde un nivel de inacţiune din punctul de vedere al accesibilităţii riscului. Peste acest nivel, gradul de accesibilitate scade, deoarece riscul creşte şi firma îl poate accepta doar dacă planifică alternative strategice de diminuare al acestuia, în vederea ameliorării nivelului de risc. Deasupra nivelului de acţiune, nivelul riscului este foarte ridicat, fiind recomandabilă evitarea acestuia. În figura 3 se încearcă o reprezentare intuitivă între magnitudinea riscului, corespunzând săgeţii verticale cu orientare în sus, şi gradul de acceptabilitate al acestuia reprezentată prin săgeata verticală orientată invers. Se atrage atenţia că nu există un nivel de acceptabilitate unic, amplitudinea sa depinzând de condiţiile concrete ale fiecărei firme şi de atitudinea managerului faţă de risc.

Desigur, nu se pot cuantifica valoric aceste nivele pentru orice tip de firmă. Ceea ce se poate afirma însă, cu certitudine, este faptul că - înainte de a începe orice activitate – se impune o identificare, o evaluare şi o reducere/eliminare a riscurilor pe cât posibil, accept doar acele riscuri care nu afectează decât în mică măsura activitatea firmei. Insuficienta cunoaştere a riscurilor potenţiale, evaluarea lor greşită şi, mai ales, lipsa unor mijloace de protecţie adecvate vor afecta în mod direct rezultatul final al activităţii desfăşurate.

Cele mai multe riscuri pot fi identificate, însă firma îşi va asuma numai o parte dintre acestea, în sensul că le va trata cu deosebită atenţie. Rămâne însă o categorie de riscuri identificate, pe care firma le va exclude în mod voluntar din analiză (în general acestea sunt riscuri minore). Evident că vor exista şi riscuri neidentificate, excluse involuntar din analiză. Din modul de punere a problemei rezultă, totuşi, un grad ridicat de reflexivitate şi de relativitate în chestiunea asumării diferitelor categorii de riscuri. În primul rând este discutabilă departajarea între riscuri identificate şi neidentificate (sunt atâtea pericole care trec pe la noi sau ne înconjoară, fără să le sesizăm), dar mai cu seamă ar trebui modalitatea de apărare împotriva unor riscuri neidentificate, fie ele minore sau majore.

Este foarte important pentru activitatea viitoare a firmei ca în categoria riscurilor neidentificate să nu rămână niciun risc major, care ar putea avea efecte distructive.

 

25

Fig. 3. Relaţia dintre magnitudinea riscului şi gradul de acceptabilitate

 

Concluzii :

Riscul reprezintă acel eveniment aleator care aduce prejudicii resurselor tehnice, umane, financiare sau de viaţă ale unei organizaţii, împiedecând-o să-şi atingă obiectivele pa care şi le-a stabilit

 Pentru o cât mai bună fundamentare a deciziilor de diminuare a riscurilor şi de reducere a numărului de necunoscute cu care se operează, se impune o optimizare a cantităţii şi calităţii informaţiilor de piaţă, pentru a se putea realiza o „conversie” a „incertitudinii” în

26

„risc” şi a-l trata în consecinţă pe acesta, apelând la mai multe opţiuni : evitare, minimizare, reţinere, transfer, împărţire.

Strategia privind riscul operational

De cele mai multe ori sistemul managementului de risc pentru riscurile operationale si celelalte sisteme de management de risc ale riscurilor de credit, de piata, de lichiditate si strategice, se intrepatrund. Totusi, trebuie identificate sistemele folosite in administrarea riscurilor operationale, chiar daca acestea au si alte scopuri.

Printre altele, poate cuprinde:

analiza profilului de risc operational, inclusiv efectele pe care riscurile operationale le pot avea asupra companiei, atentie deosebita fiind acordata acelora care au un efect negativ asupra calitatii serviciilor catre clienti.

riscurile operationale pe care compania este/nu este pregatita sa le accepte, inclusiv toleranta anumitor riscuri operationale specifice.

modul in care compania intentioneaza sa identifice, sa evalueze, sa monitorizeze si sa controleze riscurile sale operationale, inclusiv o recapitulare a proceselor, sistemelor si personalului care sunt folosite (vezi mai sus).

daca se doreste, se poate face o descriere asupra modului in care riscul operational este incorporat in metodologia de stabilire a nivelului capitalului intern necesar corectarii unor astfel de riscuri.

Identificarea riscurilor

Pentru a intelege profilul propriu de risc operational, o companie ar trebui sa inceapa prin identificarea cat mai multor tipuri de riscuri operationale la care este expusa. Printre altele (vezi Tabelul nr. 1), se poate porni de la:

o atributele si caracteristicile clientilor ce formeaza portofoliul companiei o produsele de asigurare si activitatile legate de acestea (designul, implementarea si

procesele folosite pe tot parcursul ciclului operativ) o surse de clientela o canalele de distributie o complexitatea si volumul tranzactiilor o constientizarea, comportamentul si atitudinea fata de risc o practica managementului resurselor umane o mediul de afaceri, inclusiv factorii politici, juridici, socio-demografici, tehnologici si

economici o competitia o structura pietei

Pot exista situatii in care compania poate fi expusa la riscuri operationale care nu au prezentat relevanta in strategia sau planul de afaceri general (aferente unui produs de asigurare sau activitati). De aceea, este necesar in a se stabili gradul de detaliere pana la care identificarea

27

riscurilor va avea loc, punand accent pe gestionarea acelor riscuri care sunt specifice structurii sale.

Evaluarea (estimarea) riscurilor

Riscurile operationale trebuie in mod constant evaluate pentru a intelege efectele expunerilor la aceste riscuri. Printre altele, acestea pot cuprinde:

(1) pierderile operationale concrete care au existat in companie sau evenimente care ar fi putut provoca pierderi, dar care au fost evitate din diverse motive: sansa, interese personale sau chiar gesturi de bunavoita din partea unei terte parti;(2) evaluarea riscurilor esentiale, caracteristicile operatiunilor de asigurare si eficienta metodelor de control folosite pentru a reduce aceste riscuri (auto-evaluari, scenarii limita si teste de senzitivitate);(3) alte semnale(surse) ce pot indica riscuri operationale pot fi: nemultumirile clientilor, volumele mari de date procesate, migratia personalului, incapacitatea sau fragmentarea sistemelor, gradul mare de interventie manuala in sistemul IT;(4) raportarea externa a pierderilor si expunerilor la riscurile operationale;(5) modificarile aparute in mediul de afaceri;

Asa cum este mentionat si mai sus, trebuie facuta distinctia intre pierderile operationale anticipate (asteptate) si cele neasteptate.

Desi estimarile se pot face atat calitativ, cat si cantitativ, este posibil ca pentru unele tipuri de riscuri operationale masurarea cantitativa sa nu fie potrivita, desi, in prezent, aceste metode sunt in continua dezvoltare si dezbatere (de exemplu se poate folosi abordarea cantitativa in definirea gradului de toleranta, stabilirea limitelor, masurarea si monitorizarea pierderilor operationale, in timp ce abordarea calitativa este mult mai potrivita daca se doreste estimarea pierderilor neasteptate). Estimarile relative sub forma celor prezentate in Tabelul nr. 2 pot fi mult mai potrivite pentru a intelege expunerea la aceste riscuri. Atunci cand nu este posibila evaluarea anumitor riscuri operationale cu instrumentele actuale, pot fi folosite noi tehnici calitative si cantitative, mai complexe, pe masura ce apar.

Monitorizarea riscurilor

Presupune:

raportarea regulata catre nivele de management corespunzatoare a: o o expunerilor operationale. o o evenimentelor nefavorabile ce au avut ca rezultat pierderi. o o deviatiile (permise) de la strategia de risc aprobata.

initierea administrarii exceptiilor (deviatiilor) de la strategia de risc o o deviatii neaprobate de la strategia de risc o o posibila sau actuala nerespectare a limitelor predefinite ale expunerilor

operationale

28

o o cresteri importante ale expunerii companiei la riscurile operationale sau modificari ale profilului de risc.

Controlul riscurilor

Include dar nu este limitat la activitatile de evitare, transfer, prevenire si reducere a probabilitatii de aparitie a unor evenimente sau consecinte posibile ale expunerilor operationale. Se pot lua in considerare, printre altele, urmatoarele:

corectarea comportamentului si atitudinilor fata de risc prin aplicarea unor stimulente care sa faciliteze constietizarea riscului si prin aceasta implementarea strategiei de control a riscurilor

adaptarea proceselor si sistemelor interne transferarea expunerilor operationale prin externalizare (art. 39 din Ordin 113117/2006) acceptarea unui anumit risc operational care se incadreaza in limitele de toleranta

stabilite ale riscului. furnizarea unor fonduri pentru pierderile anticipate (asteptate) si mentinerea unor

rezerve financiare pentru pierderile neasteptate ce pot surveni in desfasurarea normala a activitatii.

Concluzii:

Pentru a preveni riscul operational, institutia de credit ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele:

- adecvarea permanenta a documentelor normative la reglementarile legale si conditiile pietei;

- evaluarea permanenta a costuriilor si beneficiilor care rezulta din aplicarea diferitelor metode de reducere a riscurilor bancii;

- pregatirea personalului; - eficienta sistemelor de control intren (organizare si exercitare); - implementarea de dezvoltari informatice si consolidare a sistemelor de securitate

ale bancii; - utilizarea unor mijloace complementare de reducere a riscurilor: încheierea unor

polite de asigurare împotriva riscurilor, extrenalizarea unor activitati; - analiza permanenta a modului in care o metoda folosita pentru reducerea unui risc

contribuie efectiv la reducerea acestuia sau doar îl transfera catre o alta activitate a bancii;

- aplicarea tuturor masurilor pentru limitarea, reducerea efectelor, incidentelor de riscuri operationale identificate;

- valorificarea recomandarilor si concluziilor rezultate ca urmare a supravegherii permanente;

- actualizarea planurilor de continuitate, evaluarea si testarea acestora cu regularitate.

29