Concepţia programelor de

cercetare ale lui Imre Lakatos

Imre Lakatos (9 noiembrie 1922 – 2 februarie

1974)

Filozof, de origine ungur, al matematicii şi al ştiinţei, cunoscut pentru teza sa de falibilitate în matematică, pentru metodologia “dovezilor şi a respingerilor” precum şi pentru introducerea conceptului de “program de cercetare” în metodologia sa de programe de cercetare ştiinţifice.

Imre Lakatos priveşte ştiinţa

nu ca un întreg, ci mai

degrabă ca părţi particulare în

cadrul programelor de

cercetare, cum ar fi cea

cunoscută sub numele de

"metafizică carteziană".

Metafizica carteziană, care

este teoria mecanicistă a

universului, potrivit căreia

universul este un ceas imens

cu buton, butonul avîndsingurul rol de mişcare şi

funcţionare, exact ca rolul

îndelinit de un principiu euristic

puternic.

Metodologia de programe de cercetare ştiinţifică nu este “greşit” propusă sau

pur şi simplu declarată de Lakatos. Metodologia este dezvoltată dialectic ca sinteza şi punctul culminant al unei secvenţe de mai multe metodologii succesive, sofisticate şi puternice.

• Programul de cercetare are un nucleu dur format din principii şi ipoteze generale, din care se dezvoltă o centură protectoare alcătuită din ipoteze auxiliare.

• Programul este dominat de două ansambluri de reguli pe care Lakatos le numeşte euristici.

Euristica negativă: "nucleul dur" al programului

• euristică negativă, corespunzînd nucleului dur, este cea care nu acceptă nicio respingere sau modificare a acestuia.

Euristica pozitivă: construirea centurii "protectoare"

• încurajează teoriile periferice să se extindă şi să se reorganizeze prin apelul la instrumentele matematice şi la instrumente de experimentare din ce în ce mai sofisticate;

• prevede anomaliile şi încearcă să le rezolve, este un fel de proces de digestie al anomaliilor, în care ipotezele din centura protectoare sunt modificate parţial sau chiar în întregime.

• Lakatos consideră că se poate măsura gradul de progres sau de degenerare al unui program de cercetare, prin evaluarea gradului său de coerenţă internă şi prin forţa sa de predicţie.

• Un program de cercetare este în progres atunci cînd creşterea sa teoretică anticipează creşterea sa empirică, acest lucru însemnând de fapt că teoriile fac faţă cu succes predicţiei unor noi fapte.

• Programul stagnează atunci cînd creşterea teoretică rămîne în urma creşterii empirice, acest fapt impunînd revizuirea teoriilor. Despre un program altădată progresiv, care însă încetează să mai producă fapte noi, se poate spune că degenerează.

• Scopul programelor de cercetare promovate de Imre Lakatos este să depăşească falsificaţionismul dormatic al lui Popper, conform căruia teoriile trebuie respinse în totalitatea lor, dacă sunt falsificate, adică infirmate prin rezultate experimentale sau empirice.

• Convingerile elementare care constituie miezul unui program de cercetare, pot fi, în opinia lui Lakatos, numai atunci respinse, cînd avem la îndemînă un program de cercetare alternativ, superior.

• Lakatos nu este prea clar atunci cînd vorbeşte despre compararea şi progresul programelor de cercetare, el fiind mai interesat să le prezinte ca structuri care ghidează cercetarea viitoare. Componenta explicativ-referenţială a ştiinţei este neglijenţa în favoarea celei predictiv-pragmatice.

Vă mulţumesc pentru atenţie!