Comunicarea Cu Presa Unitatea II
-
Upload
mariacampeanu -
Category
Documents
-
view
28 -
download
0
description
Transcript of Comunicarea Cu Presa Unitatea II
2. INSTITUŢIA PURTĂTORULUI DE CUVÂNT
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
să identifici obiectivele unui birou de presă;
să descrii o activitate de PR eficientă;
să enumeri calităţile unui specialist PR foarte bun.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore
2.1.Biroul de presă 22
2.2. Purtătorul de cuvânt 26
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 36
Teste de autoevaluare 36
Lucrare de verificare 37
Bibliografie minimală 37
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 22
2.1. Biroul de presă
Rolul mass-media în societate a devenit foarte important, atâta timp cât
informaţiile reprezintă o sursa vitală pentru orice tip de decizie, iar mass-media
este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare,
prin intermediul mass-media se conturează opinii, ideii şi se formează atitudini,
o relaţie bună cu aceasta putând să ducă la câştigarea bunăvoinţei societăţii
asupra unei instituţii. De aceea, stabilirea de relaţii cu mass-media şi
informarea opiniei publice prin intermediul acesteia constituie un domeniu
foarte important al activităţii oricărui specialist în relaţii publice.
Dat fiind că mass-media nu poate fi controlată şi nu i se poate impune o
anumită conduită, relaţiile cu aceasta necesită o atenţie specială, concretizată,
din partea specialiştilor în relaţii publice, în atitudini precum sinceritatea,
adevărul, deschiderea şi respectul; toate acestea sunt elemente esenţiale în
construirea unor relaţii benefice între o organizaţie şi mass-media. Relaţia
dintre structurile de relaţii publice şi mass-media nu trebuie înţeleasă ca o
relaţie bazată pe adversitate şi pe suspiciune reciprocă, între aceste elemente
existând un raport de interdependenţă, atâta timp cât, pe de o parte, mass-media
are nevoie de informaţii pe care să le publice, iar pe de altă parte, structurile de
relaţii publice au interesul să-şi facă cunoscute informaţiile despre propria
organizaţie.
Un caz particular al acestui proces de interdependenţă îl constituie relaţia unei
instituţii sau persoane publice cu presa. Această relaţie trebuie construită astfel
încât corpusul de informaţii ce devin publice în legătură cu acea instituţie să
provină într-o cât mai mare măsură, direct sau indirect, din interiorul instituţiei.
Este vorba de controlul instituţiei într-o mai mică sau mai mare măsură asupra
informaţiei, iar o relaţie bună cu presa este indispensabilă pentru realizarea
acestui scop. Nu se pune problema de a deţine monopolul informării publicului
asupra evenimentelor legate de instituţie; tot timpul vor exista şi alte căi prin
care informaţia poate ajunge în atenţia publicului.
În virtutea influenţei pe care o are asupra publicului larg, presa poate genera o
criză mediatică, de multe ori fără suport real într-o companie. O acuzaţie sau o
ştire transmisă de o sursă credibilă poate dăuna companiei, chiar dacă această
informaţie nu este adevărată, cu atât mai mult cu cât pare credibilă. Nu trebuie
neglijat faptul că reprezentanţii presei adoră crizele, întrucât acestea sunt surse
de ştiri. Mass-media încearcă să elucideze motivele, cauzele care au contribuit
la generarea crizei. Jurnaliştii influenţează mersul investigaţiilor prin blocarea
procesului, prin accelerarea cercetărilor sau prin deturnarea investigaţiilor pe
piste false. Întrucât presa este principalul formator al opiniei publice în
situaţiile de criză mass-media devine principalul evaluator al evenimentelor,
controlând şi dirijând percepţiile publicului.
Înainte de a transmite un mesaj trebuie cunoscute canalele prin care acesta
poate ajunge la publicul ţintă. Alegerea adecvată a canalelor de comunicare, în
funcţie de tipul de public căruia i se adresează mesajul influenţează decisiv
rezultatele unei campanii de comunicare. Rapiditatea, redundanţa, impactul,
acurateţea şi nu în ultimul rând preţul sunt termeni a căror expansiune trebuie
foarte bine ştiută de acela care lucrează cu media. Fiecare campanie de
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 23
comunicare are un anumit obiectiv specific. Acest obiectiv, împreună cu
structura audienţei, mesajul în sine şi bugetul, sunt variabile care influenţează
alegerea unui anume suport media.
Misiunea şi obiectivele biroului de presă
În cadrul unei organizaţii, sarcina stabilirii şi menţinerii relaţiilor de
comunicare dintre aceasta şi mass-media îi revine biroului de presă. În marile
organizaţii, biroul de presă este o secţie din cadrul departamentului de relaţii
publice; ierarhic, el este subordonat direct şefului departamentului de relaţii
publice care, la rândul său, se subordonează direct conducătorului instituţiei; în
organizaţiile mai mici, în care nu există un departament de relaţii publice, şeful
biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituţiei. Această poziţie
în partea superioară a ierarhiei organizaţiei este necesară deoarece el trebuie:
- să ştie tot ce se întâmplă sau se va întâmpla important în organizaţie,
pentru a putea reacţiona rapid şi corect în cazul în care presa solicită
anumite informaţii;
- să poată urmări şi chiar prevedea evoluţia unor evenimente majore,
îndeosebi a celor cu potenţial de criză;
- să cunoască deciziile luate de conducere şi să poată contribui la
orientarea lor corectă din perspectiva impactului lor comunicaţional;
- să poată obţine cooperarea permanentă a personalului din diferitele
departamente ale organizaţiei, să aibă o poziţie ierarhică suficient de
importantă pentru a nu fi blocat în activitatea sa de diferitele cadre de
conducere de pe eşaloanele intermediare;
- să se evite dependenţa celor care lucrează în biroul de presă de serviciile
de marketing sau de publicitate.
Deseori se afirmă, în mod greşit, că obiectivul principal al biroului de presă
este să facă să se vorbească despre organizaţie în mass-media sau, mai rău, să
contribuie la promovarea, chiar vânzarea, produselor şi serviciilor acesteia. În
realitate, biroul de presă are o misiune specifică, bine definită de tradiţia
profesiei şi bine precizată în lucrările de specialitate. Deschepper oferă cea mai
clară sinteză a dezbaterilor privind rolul biroului de presă, identificând două
obiective majore ale acestuia:
- să stabilească şi să întreţină o bună legătură cu presa, în beneficiul
organizaţiei pe care o reprezintă;
- să informeze organizaţia asupra a ceea ce se afirmă în presă, în
legătură cu activităţile ei sau cu alte aspecte care pot interesa ori influenţa
organizaţia. (apud Coman C., 2001, p. 9)
Din obiectivele generale pe care şi le propune un birou de presă derivă sarcinile
specifice ale membrilor acestuia, dintre care amintim:
- culegerea, verificarea şi selectarea informaţiilor din interiorul
organizaţiei, care prezintă interes pentru publicul-ţintă;
- constituirea şi reactualizarea bazei de date referitoare la viaţa şi
activităţile organizaţiei;
- căutarea şi selectarea informaţiilor externe;
- conceperea şi propunerea de obiective specifice, precum şi a programelor
de activităţi cu presa;
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 24
- întocmirea revistei presei şi a fişierelor de presă;
- cunoaşterea organizării redacţiilor şi publicurilor specifice fiecărei
publicaţii sau fiecărui post din audiovizual;
- distribuirea rapidă a documentelor de informare (comunicate, dosare,
buletine);
- organizarea manifestărilor destinate presei.
Responsabilităţile membrilor biroului de presă sunt astfel multiple,
complexitatea lor făcând dificilă asumarea rapidă şi corectă a tuturor sarcinilor
şi a tuturor tipurilor de activitate de către persoanele fără o formare specifică,
mai ales atunci când acestea se află la începutul activităţii. Pornind de la aceste
situaţii, diversele lucrări de specialitate includ liste care consemnează lucrurile
ce trebuie evitate; dintre aceste înşiruiri de capcane şi pericole, Ph. Bachmann
propune câteva sfaturi eficiente pentru a... rata totul:
1. Asaltaţi presa cu comunicate, fără pauză şi fără discernământ;
2. Protestaţi atunci când comunicatele dvs. nu sunt publicate;
3.Cereţi-le jurnaliştilor să vă dea articolul, ca să îl citiţi şi operaţi modificări
înainte de publicare;
4. Cereţi ca toate întrebările unui interviu să vă fie date în scris, cu mult
timp înainte şi nu răspundeţi decât după o săptămână de gândire
profundă;
5. Organizaţi câte o conferinţă de presă în fiecare lună şi nu invitaţi decât
jurnaliştii care vă sunt simpatici;
6. Reproduceţi sistematic istoricul organizaţiei la începutul fiecărei
conferinţe de presă sau al fiecărui dosar de presă;
7. Adoptaţi un limbaj cât se poate de tehnic;
8. Convingeţi-vă directorii că presa este fie ostilă, fie incompetentă;
9. Utilizaţi dreptul la replică, în mod constant, ca un mijloc de criticare a
presei;
10. Nu citiţi ziarele, nu ascultaţi radioul, nu priviţi la televizor. (apud
Coman, C., 2000, p. 52-53)
Sarcina de lucru 1
Exemplifică trei obiective ale unui birou de presă din cadrul Prefecturii
judeţului.
Pentru a-şi putea îndeplini cu succes sarcinile şi pentru a putea face faţă
diverselor probleme de comunicare pe care le generează munca zilnică cu
presa, membrii biroului de presă trebuie să posede anumite calităţi (native ori
dobândite prin muncă, perseverenţă şi exerciţii specifice), indispensabile unui
bun comunicator:
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 25
- sociabilitatea: ei trebuie să poată stabili cu uşurinţă contacte umane, să nu
fie persoane timide sau emotive;
- tactul: ei trebuie să dea dovadă de răbdare, amabilitate, de simţul
umorului, de abilitatea de a ceda în unele privinţe, de a nu fi rigid;
- memoria şi capacitatea de a reţine uşor fapte, date, nume, figuri etc.;
- prezenţă de spirit, intuiţie, imaginaţie în rezolvarea unor situaţii
neprevăzute;
- rapiditate în gândire şi în luarea deciziilor;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- simţ de organizare;
- onestitate, corectitudine, obiectivitate;
- abilităţi de comunicare scrisă şi orală;
- capacitatea de a prezenta simplu şi clar, într-un limbaj accesibil
publicului larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii şi limbaje
specializate;
- putere de muncă şi capacitatea de a fi disponibil la orice oră; uşurinţa de
a se adapta programelor de muncă neregulate.
Aceste calităţi se cer completate cu o cultură generală solidă, cu multiple
cunoştinţe din domeniul ştiinţelor sociale, precum şi cu stăpânirea a cel puţin
unei limbi străine. (Coman C., 2001, p. 11)
Biroul de presă se confruntă cu un sistem mass-media caracterizat prin
complexitate, varietate şi inegalitate - în ceea ce priveşte resursele financiare,
orientarea politică, forţa de penetraţie în societate, calitatea mesajelor,
profesionalismul jurnaliştilor etc. Instituţiile mass-media sunt în concurenţă,
una dintre cele mai evidente forme ale acesteia fiind goana după informaţie. Cu
toate acestea, înfruntarea dintre aceste instituţii şi, indirect, dintre jurnalişti, nu
ar trebui să influenţeze comportamentul specialiştilor în relaţii publice. Altfel
spus, aceştia nu trebuie să trateze în mod discriminator gazetarii, publicaţiile
sau posturile respective. Tratamentul non-discriminator este deosebit de
important în acele acţiuni prin care biroul de presă se adresează tuturor
mediilor: conferinţe de presă, comunicate, dosare de presă, vizite. Privilegierea
unor jurnalişti sau instituţii va crea o imagine de dependenţă faţă de anumite
sfere de interese, de dispreţ faţă de anumite redacţii, de neglijenţă şi
incompetenţă profesională. De aceea este necesar ca biroul de presă să
distribuie tuturor jurnaliştilor informaţiile importante, fără a face discriminări
în funcţie de tirajul sau de audienţa deţinute de către publicaţiile sau posturile
respective.
Biroul de presă trebuie să evite, astfel, să acorde materiale în exclusivitate
numai unui jurnalist sau unei instituţii şi să respecte anumite obligaţii, dintre
care amintim:
a) acordarea exclusivităţii în timp, pe rând, tuturor celor interesaţi de
organizaţie;
b) acordarea exclusivităţii în ceea ce priveşte anumite detalii ale unei
probleme, după ce informaţia de bază a fost difuzată tuturor redacţiilor;
c) menţinerea regimului exclusivităţii asupra unor informaţii de strictă
specialitate numai pentru publicaţiile sau posturile specializate în acel
domeniu şi care se adresează unui public de cunoscători.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 26
Sarcina de lucru 2
Precizează care sunt calităţile ce te-ar recomanda ca membru al biroului
de presă dintr-o instituţie publică.
2.2. Purtătorul de cuvânt
Purtătorul de cuvânt este unul din membrii biroului de presă care, pe lângă
sarcinile obişnuite, enumerate mai sus, deţine şi un ansamblu de calităţi şi de
atribuţii specifice, susceptibile a-i conferi o poziţie aparte în cadrul
departamentului. Prin întreaga sa activitate, purtătorul de cuvânt exprimă
atitudinea oficială a instituţiei pe care o reprezintă asupra chestiunilor de
interes general sau specific solicitate de jurnalişti. De aici derivă poziţia sa
ierarhică privilegiată, subordonându-se direct conducătorului organizaţiei şi
şefului biroului de presă.
Instituţia purtătorului de cuvânt a fost o noutate absolută în România
postdecembristă, guvernul român instituind această demnitate imediat după
Revoluţie, pentru a răspunde rigorilor democraţiei. Demersul acesta va genera
însă multe nebuloase, în condiţiile în care adesea, poziţia purtătorului de cuvânt
faţă de organizaţie este diferită, criteriile după care acesta este ales sunt diverse
şi, mai ales, nu există o fişă a postului standard, pe deplin acceptată. Toate
acestea lasă loc interpretărilor, ducând la diseminarea unor modele diferite de
purtători de cuvânt. Mai mult decât atât, lipsa de reglementare contribuie, nu de
puţine ori, la exacerbarea unor orgolii personale care nu au nimic de-a face cu
profesia în discuţie.
Care ar fi, totuşi, „statutul-standard” al purtătorului de cuvânt?
Prin purtător de cuvânt se înţelege a fi, într-o accepţie generalizată, persoana
care exprimă punctele de vedere oficiale al conducerii organizaţiei asupra
problemelor de interes general sau specific,reprezentând-o în relaţiile sale cu
mass-media, singura autorizată să comunice informaţii la solicitarea acesteia.
(Biroul de presă şi purtătorul de cuvânt, 2001, p. 18). Existenţa unui purtător
de cuvânt cu o poziţie bine definită şi consolidată ar trebui să fie, în consecinţă,
foarte importantă pentru promovarea unei imagini generale pozitive a
instituţiei, alegerea sa reprezentând o decizie de maximă importanţă.
Principala atribuţie a purtătorului de cuvânt este aceea de a “transmite
informaţii importante pentru public” (Popescu C. F., 2002, p. 306), fără ca
aceasta să însemne însă asimilarea sa cu un simplu transmiţător, atâta timp cât,
cel mai adesea, purtătorul de cuvânt are un rol important în formularea
mesajului care urmează a fi difuzat public.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 27
Purtătorul de cuvânt poate fi desemnat permanent, situaţie specifică mai ales
organizaţiilor care au o relaţie consistentă cu mass-media, pe o perioadă
determinată sau ca sarcină suplimentară la îndatoririle profesionale ale unui
membru al organizaţiei, caz în care persoana desemnată trebuie să fie un
membru-cheie al acestei organizaţii (preşedintele executiv, directorul
economic, şeful departamentului de relaţii publice, consilierul juridic etc.).
Ideal ar fi însă ca purtătorul de cuvânt să fie un om de presă care să vină, în
consecinţă, cu tot bagajul de cunoştinţe specifice domeniului, pentru a putea
face faţă cu mai multă eficienţă ziariştilor. (Păunescu, 2006, p. 167)
Există mai multe motive pentru care conducătorii apreciază utilitatea acestei
funcţii, dintre care cele mai frecvente ar fi “lipsa de timp a liderului (...),
absenţa lui din ţară, aversiunea sau teama faţă de presă, defectele de vorbire,
aspectul fizic sau starea de moment a sănătăţii”. (Milo, 1998, p. 72) Cel mai
important motiv este însă acela că, în procesul de creare şi menţinere a unei
imagini publice cât mai favorabile, sunt necesari profesionişti în relaţii publice
şi comunicare.
Deşi unii lideri consideră (fie din dorinţa de a avea un contact direct cu jurnaliştii şi
de a fi mai vizibili în plan mediatic, fie din neîncrederea în eficienţa instituţiei
purtătorului de cuvânt) că nu au nevoie de o persoană interpusă între ei şi presă,
această opţiune este cât se poate de greşită, în realitate, mai mulţi factori susţin
necesitatea utilizării purtătorului de cuvânt: programul foarte încărcat al
conducătorului instituţiei, lipsa abilităţilor de comunicare ale acestuia, precum şi
protejarea acestuia şi neexpunerea sa permanent în faţa mass-media. (Coman,
2000, p. 73) Conducătorul organizaţiei va putea astfel să apară numai în
momentele deosebite, în care va angaja, prin prestigiul său, imaginea şi renumele
acesteia.
Cu toate acestea, există organizaţii care fie nu au, fie nu folosesc aşa cum ar
trebui instituţia purtătorului de cuvânt şi unde şeful/managerul este cel care
mediază toate relaţiile cu presa, singura imagine care apare “pe sticlă” fiind a
sa. Situaţia este valabilă pentru instituţii cum ar fi Pompierii, Protecţia Civilă
(unite ulterior într-o structură care poartă denumirea de Inspectoratul general
pentru Situaţii de Urgenţă). Chiar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor a
fost lipsit, în cea mai mare parte a anului 2005, de aportul unui purtător de
cuvânt.
Dincolo de opţiunea personală a fiecărui şef de instituţie publică, LEGEA nr.
544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public stipulează cât se poate de clar în Art. 16: “Pentru asigurarea accesului
mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi
instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă
din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice”.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 28
Sarcina de lucru 3
Tratează sarcinile unui purtător de cuvânt în cazul organizării unui bal de
caritate de către organizaţia din care faci parte.
Calităţile purtătorului de cuvânt ca profesionist în relaţii publice
Purtătorul de cuvânt are o serie de responsabilităţi faţă de organizaţia pe care o
reprezintă, îndeplinirea acestora reflectându-se în imaginea pe care o are
compania la nivelul mass-media. Datorită specificului activităţii sale, purtătorul
de cuvânt reprezintă principala sursa de informare a jurnaliştilor, constituindu-
se, totodată, într-o imagine accesibilă şi concretă a organizaţiei. Alegerea şi
pregătirea sa constituie o operaţie prioritară, căreia conducerea organizaţiei şi
departamentul de relaţii publice trebuie să îi acorde o atenţie maximă, atâta timp
cât, dată fiind vizibilitatea de care se bucură purtătorul, alegerea greşită a unei
persoane va avea urmări dintre cele mai rele asupra întregii organizaţii.
În primul rând, purtătorul de cuvânt este bine să fie numit dintre persoanele
care fac parte din Biroul de presă. Unul dintre principalele avantaje ale unei
astfel de decizii este faptul că, în acest caz privilegiat, purtătorul este
familiarizat cu cerinţele jurnaliştilor, are un limbaj de specialitate gata format şi
este la curent cu toate tehnicile şi mijloacele de comunicare. De asemenea, el
face parte dintr-o echipă cu va lucra eficient şi în noua formulă, cunoaşte
problemele organizaţiei pe care a promovat-o prin mijloacele specifice
relaţiilor publice şi nu are trac în relaţiile cu jurnaliştii şi mai ales cu camera.
Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă abilităţi speciale de comunicare, trebuie să
reziste presiunilor presei, oferind informaţiile solicitate într-un mod clar,
coerent şi convingător. Spontaneitatea, capacitatea de sinteză a informaţiilor,
de analiză şi elaborare a mesajelor, precum şi o bună percepţie a lucrurilor sunt
atribute esenţiale pentru un purtător de cuvânt. La acestea vin să se adauge
calităţi precum inteligenţa, amabilitatea, răbdarea, simţul umorului,
transparenţa, sinceritatea (evident, în limitele intereselor organizaţiei pe care
purtătorul de cuvânt o reprezintă), viteza de reacţie, încrederea în sine şi nu în
ultimul o voce şi o imagine plăcută.
Rezumând lucrurile, Dennis Wilcox, Phillip Ault şi Warren Agee consideră că
cei care plănuiesc o carieră în relaţii publice, deci şi purtătorii de cuvânt,
trebuie să-şi dezvolte patru abilităţi de bază:
1. aptitudini de scriere: abilitatea de a pune informaţiile şi ideile clar şi
concis pe hârtie este esenţială. Buna stăpânire a gramaticii este vitală nu
numai pentru a exprima precis gândurile, dar şi pentru a face o bună
impresie în rândul acelora care primesc materialul. Cuvintele scrise greşit şi
propoziţiile ambigue aduc a amatorism;
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 29
2. abilităţi de cercetare: argumentele trebuie să se bazeze pe fapte şi nu pe
generalităţi. O persoană trebuie să aibă răbdarea şi abilitatea de a căuta
informaţii de la surse variate şi să dezvolte o cercetare originală prin
proiectarea şi implementarea polilor de opinie. Multe programe de relaţii
publice eşuează pentru că organizaţiile nu identifică nevoile şi preferinţele
audienţei. Este considerată o calitate capacitatea de a sintetiza date pe
calculator şi de a interpreta rezultatele;
3. uşurinţa în planificare: un program de relaţii publice implică un număr
de instrumente şi activităţi comunicaţionale care trebuie să fie atent
planificate şi coordonate. Un purtător de cuvânt trebuie să fie un bun
planificator, organizat, orientat spre detalii, capabil de a avea o perspectivă
globală;
4. abilitatea de a rezolva problemele: ideile noi sunt necesare pentru a
rezolva problemele complexe sau pentru a face programul de relaţii publice
unic şi memorabil. Dacă un purtător de cuvânt arată conducerii cum să
rezolve problemele în mod creativ acea persoană devine membru cheie în
organizaţie. (Wilcox, 1995, p. 79-80)
În vederea îndeplinirii cu succes a atribuţiilor sale, purtătorul de cuvânt trebuie
să fie devotat instituţiei sau organizaţiei pe care o reprezintă, să cunoască foarte
bine istoricul şi tradiţiile acesteia, fiind capabil, în acelaşi timp, să prefigureze
tendinţele ulterioare. El trebuie să stăpânească, în general, toate informaţiile pe
care le prezintă şi să aibă noţiuni temeinice atât despre tehnicile de comunicare
ale companiei, despre structurile si mijloacele mass-media specifice acesteia,
pentru a putea schimba informaţii cu ceilalţi membri, cât şi despre limbajul şi
modul de lucru utilizate în general lumea presei. În acest fel, mesajul său va fi
apt să surmonteze posibilele bariere apărute în desfăşurarea actelor de
comunicare.
Mai mult decât atât, un bun purtător de cuvânt va beneficia de încrederea din
partea organizaţiei, ceea ce îi conferă avantajul de a fi la curent cu toate
deciziile şi evoluţiile acesteia, având acordul conducerii în tot ceea ce
întreprinde. Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt trebuie să fie la curent atât
cu legislaţia referitoare la administraţia publică locală, cât şi cu actele
normative privind întreaga organizare a activităţii instituţiei pe care o
reprezintă.
Purtătorul de cuvânt al unei organizaţii trebuie să vorbească în numele
instituţiei şi să nu dea curs unor orgolii personale, având abilitatea de a depăşi
cu succes posibilele situaţii conflictuale cu jurnaliştii. În raporturile cu aceştia,
el trebuie în primul rând să fie credibil şi să poată gestiona atât momentele
liniare cât şi cele imprevizibile, evitând pasivitatea şi atitudinea defensivă. Dat
fiind că unul din obiectivele sale cele mai importante este să “spună istoria”
organizaţiei sale, purtătorul de cuvânt are nevoie de întrebările –oricât de
incomode - ale jurnaliştilor, astfel încât să-şi poată insera în discurs
informaţiile şi mesajele ce trebuie transmise. El va şti să fie oricând stăpân pe
situaţie şi să prezinte, pe cât posibil, lucrurile într-o manieră pozitivă, fiind
conştient de faptul că o abordare negativă ar putea induce la interlocutori ideea
de slăbiciune şi de şovăială referitor la organizaţie, ştirbind credibilitatea
acesteia.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 30
Purtătorul de cuvânt trebuie să fie disponibil la orice oră pentru a oferi
informaţii reprezentanţilor mass-media, să îşi respecte mereu promisiunile
făcute jurnaliştilor, să întreţină o relaţie de conlucrare permanentă cu structura
de relaţii publice şi să cunoască foarte bine regulile de desfăşurare ale unor
activităţi cu participarea presei: conferinţele de presă, briefing-urile etc.
Unele lucrări din domeniul relaţiilor publice, în special cele americane,consacră
spaţii ample prezentării tehnicilor şi trucurilor pe care trebuie să le utilizeze un
purtător de cuvânt atunci când se întâlneşte cu jurnaliştii. Ele subliniază constant
faptul că persoana care îndeplineşte aceste atribuţii trebuie să urmeze sesiuni de
pregătire specifice, “iar înaintea unor întâlniri-cheie cu presa trebuie să repete
anumite replici şi chiar să simuleze anumite situaţii posibile”.(Coman C., 2000, p. 54)
Purtătorul de cuvânt al unei companii nu trebuie sub nici o formă confundat cu
purtătorul central de imagine. Acesta din urma va fi o persoană din cadrul
managementului de vârf. Purtătorul central de imagine reprezintă persoana
investită cu maximum de autoritate, legitimată prin deţinerea celei mai înalte
poziţii în cadrul ierarhiei organizaţionale. Corectitudinea mesajelor transmise
de purtătorul central de imagine va fi garantată de legitimitatea acestuia. Deşi
ideal ar fi ca persoana care va îndeplini această funcţie sa aibă în plus şi
abilităţile de comunicare amintite, lipsa acestora nu este neapărat un obstacol
de netrecut. Aici intervine specialistul în PR, care-şi va utiliza toate capacităţile
pentru a asigura purtătorului de imagine toate informaţiile şi suportul necesar
în atingerea obiectivelor propuse.
Este foarte important să se ţină cont de faptul că purtătorii de imagine trebuie
sa transmită mesaje doar atunci când acest lucru se impune şi numai din
iniţiativă personala, în timp ce rolul purtătorului de cuvânt este de a răspunde la
solicitările reprezentanţilor presei.
Sarcina de lucru 4
Exemplifică trei calităţi ale purtătorului de cuvânt şi modul în care ele pot
fi folosite în anumite situaţii de comunicare concrete.
Atribuţiile purtătorului de cuvânt
Purtătorul de cuvânt este responsabilul cu relaţiile cu publicul; el are rolul de a
prezenta organizaţia în faţa presei şi a opiniei publice într-o lumină cât mai
favorabilă cu putinţă. Existenţa unui purtător de cuvânt unic oferă un control
foarte bun al informaţiei care pleacă din interiorul companiei, evitându-se, în
acest fel, suprapunerea de mesaje, sau existenţa unor nuanţe ambigue sau
contradictorii. Concomitent cu desemnarea purtătorului de cuvânt este
necesară, de asemenea, instituirea unui control strict asupra comunicării
externe.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 31
Printre obligaţiile unui purtător de cuvânt se pot număra acţiuni precum:
- să coordoneze activitatea cotidiană a biroului de presă;
- să participe la întâlnirile conducerii organizaţiei pentru a contribui la
luarea deciziilor, astfel încât să poată stabili, ulterior, strategiile de
aducere a acestora la cunoştinţa publică;
- să organizeze informarea conducerii şi a personalului;
- să supervizeze activitatea departamentelor de comunicare din filialele
organizaţiei şi să asigure legătura profesională cu departamente de
comunicare din alte organizaţii, acolo unde este cazul, coordonând astfel
comunicarea instituţiei cu exteriorul; el va trebui, în consecinţă, să
întreţină relaţii profesionale amiabile cu structurile corespunzătoare din
alte instituţii/firme/organizaţii similare, din ţară şi/sau din străinătate;
- să supervizeze publicaţiile realizate de organizaţie pentru informare
externă şi internă (broşuri, pliante, reviste, newslettere, publicaţii
electronice etc.).
- să răspundă de gestionarea imaginii instituţiei, analizând, evaluând şi
planificând comunicarea pe teme şi probleme de interes pentru aceasta;
- să ofere informaţii despre opiniile organizaţiei, precum şi despre
activitatea de bază a acesteia şi să consilieze membrii staffului în
chestiuni care privesc relaţiile organizaţiei cu mass-media; de asemenea,
el trebuie să informeze în mediul comunităţii interne şi internaţionale
despre poziţie instituţiei faţă de factori precum politica guvernului,
legislaţie sau probleme ale societăţii;
- să iniţieze, organizeze şi întreţină relaţii cu ziariştii, cu mass media şi cu
opinia publică, în general, aceasta presupune:
să redacteze şi să difuzeze comunicate, buletine, ştiri şi dosare de
presă, precum şi alte materiale destinate informării mass-mediei;
să pregătească şi/sau să susţină conferinţe şi briefinguri de presă
periodice;
să planifice şi să conducă campanii de presă;
să redacteze sau să supervizeze redactarea discursurilor ce urmează să
fie rostite de către oficiali ai organizaţiei, cu diferite ocazii publice;
să organizeze tururi de presă şi să rezolve detaliile administrative
legate de acestea (transport, cazare, masă);
să elibereze acreditări de presă, atunci când este cazul;
să rezolve solicitările mass-mediei;
să evalueze activităţile desfăşurate cu şi pentru mass-media şi să
sintetizeze impresiile, în vederea organizării de acţiuni similare
ulteriore.
Legat de această ultimă (nicidecum cea mai neimportantă dintre atribuţii), se
cuvine a menţiona faptul că purtătorul de cuvânt poartă răspunderea formulării
mesajelor firmei către mass media şi, implicit, către publicul-ţintă, îndeplinind,
practic, funcţia de “ziarist” al organizaţiei (Amariţei, 2005, p. 98): el va fi,
astfel, capabil să redacteze ziaristic o gamă largă de materiale, pornind de la
pliante, foi volante, fluturaşi, broşuri şi buletine informative, la scrisori şi
adrese de mulţumire şi chiar texte de presă sub forma unor genuri publicistice
consacrate: ştiri, declaraţii de presă, articole, interviuri, relatări, reportaje şi, de
ce nu, drepturi la replică.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 32
Rolul unui purtător de cuvânt include, de asemenea, şi comentarii cu privire la
probleme neplăcute, precum şi luarea de poziţie în numele organizaţiei pentru
salvarea reputaţiei acesteia din urmă. Acesta poate lucra şi ca "funcţionar de
relaţii publice" adică să facă eforturi pentru ca organizaţia să fie cât mai
cunoscută, să stabilească interviuri cu jurnaliştii pentru directori, pentru
personalul superior sau pentru el însuşi, să facă în aşa fel încât directorul
organizaţiei şi alţi membri ai conducerii să ţină cuvântări sau prezentări la
congrese, conferinţe, târguri etc.
Prin pregătirea sa profesională şi prin calităţile native de comunicare,
purtătorul de cuvânt trebuie să maximizeze efectele favorabile ale mesajelor
organizaţiei şi să le minimizeze pe cele nefavorabile. El trebuie, în esenţă, să
spună tot ce ştie despre firmă/instituţie şi despre mersul acesteia sau, mai
precis, să dea impresia că spune tot, păstrându-se în acelaşi timp în limitele
unei discreţii maxime în ceea ce priveşte confidenţialitatea unor detalii a căror
dezvăluire frustă ar putea să prejudicieze imaginea instituţiei.
Activitatea purtătorului de cuvânt se desfăşoară în incinta organizaţiei, în săli
de întrunire sau la conferinţe de presă, uneori în faţa camerelor de luat vederi.
El este o persoană publică şi reprezintă, în orice moment, organizaţia, motiv
pentru care trebuie să fie conştient că orice declară va putea fi considerat un punct de
vedere oficial al acesteia.
În activitatea sa curentă, el se va folosi atât de tehnologia informatizată şi de
comunicaţii, cât şi de alte ustensile de comunicaţie şi de prezentare, precum şi
material tipărit.
Sarcina de lucru 5
Enumeră atribuţiile zilnice ale unui purtător de cuvânt.
Recomandări tehnice privind prestaţia concretă a purtătorului de cuvânt
în faţa jurnaliştilor (David, 2008, p. 207-208, Coman C., 2000, p. 54-55)
Să aibă capacitatea de a anticipa întrebările ziariştilor, pentru a şti cum să
le facă faţă şi să aibă în permanenţă în vedere faptul că aceste întrebări
trebuie fructificate la maximum, constituind pentru el un bun prilej de a
vorbi despre organizaţia pe care o reprezintă; în acelaşi timp însă, să fie
conştient că discursul său trebuie să vină în întâmpinarea interesului
public şi nu să reflecte în mod exclusiv interesele şi preocupările
organizaţiei;
Să cunoască atât zona tematică şi activitatea publicistică a jurnaliştilor ce
vor participa la întrevedere şi, în general, atitudinea acestora faţă de
organizaţie, cât şi specificul genurilor şi formatelor jurnalistice;
Să creeze o atmosferă de lucru cu presa deschisă, corectă şi neinhibată.
Să nu se aventureze în răspunsuri riscante, care să depăşească sfera
cunoştinţelor sale;
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 33
Când i se pun întrebări incomode, ori al căror răspuns nu-l cunoaşte sau
când pur şi simplu nu este sigur de corectitudinea informaţiilor pe care
intenţionează să le transmită, poate răspunde negativ, dar utilizând
tehnicile de menţinere a credibilităţii, precum: „Nu ştiu răspunsul la
această întrebare, dar mă voi documenta şi vă voi da cât mai repede
posibil un răspuns complet” etc. sau, în cazul în care există riscul
depăşirii mandatului acordat: „Nu por răspunde la întrebarea
dumneavoastră, deoarece...” (urmează enunţarea motivului pentru care a
fost făcut refuzul: informaţiile solicitate sunt confidenţiale, este vorba
despre o cauză juridică în curs de cercetare etc.). Două dintre motivele
întemeiate pentru care purtătorul de cuvânt poate evita să răspundă sunt
riscul de a fi ameninţată securitatea organizaţiei sau necesitatea de a nu
da liber frâu speculaţiilor. Oricum ar sta însă lucrurile, este foarte
important ca purtătorul de cuvânt să-şi respecte întru totul promisiunile
de a reveni mai târziu cu răspunsuri complete, în caz contrar riscând să-şi
piardă credibilitatea şi să fie criticat pentru neseriozitate sau
incompetenţă;
Să dea dovadă de relaxare, de încredere în forţele proprii şi de onestitate;
Atât în timpul expunerii cât şi pe parcursul formulării răspunsurilor, să
folosească avantajele paralimbajului în comunicare, adică să schimbe
periodic tonul, ritmul şi intensitatea vocii, pentru a evita apariţia
monotoniei;
Să se exprime simplu, clar şi convingător, evitând termenii de jargon
profesional sau de argou, expresiile colocviale, construcţiile lingvistice
sau literare pretenţioase, precum şi interjecţiile, deoarece toate acestea
îngreunează accesul jurnaliştilor la semnificaţia mesajului; de asemenea,
să evite atât clişeele (de genul „poate” sau „nu comentez”) cât şi frazele
ce ar putea trăda stări de spirit personale;
Să evite ironia şi sarcasmul, chiar şi atunci când i se adresează întrebări
stupide şi/sau repetate şi să îşi păstreze calmul în cazul în care acestea ar
putea să i se pară sau să fie cu adevărat agresive;
Să răspundă la câte o singură întrebare o dată; încercarea de a răspunde la
mai multe întrebări în acelaşi timp diminuează forţa mesajului şi îi
derutează pe jurnalişti;
Să nu repete întrebarea adresată de jurnalişti, evitând astfel irosirea
timpului;
Să nu facă referiri la propria stare de spirit, la propriile stări sufleteşti sau
fiziologice, conştient fiind că nu mai este o persoană particulară oarecare,
ci reprezintă o organizaţie;
Să nu utilizeze răspunsuri de tipul No comment sau speculaţii de genul:
„Este posibil să fie aşa cum spuneţi”, „Eu cred că...”, „După părerea
mea”, „S-ar putea să aveţi dreptate” etc.), chiar şi atunci când ar fi poate
îndreptăţit s-o facă, ci să răspundă la întrebări pe cât de onest i-o permit
atribuţiile; de asemenea, să nu ocolească răspunsul la eventualele
întrebări incomode, încurcându-se în pretexte sau divagând şi punându-se
astfel în situaţii jenante sau chiar ridicole;
Să ofere informaţii suplimentare faţă de solicitările jurnaliştilor numai
atunci când acest lucru este în interesul organizaţiei; de asemenea, să
releve, dacă este cazul, eforturile sau bunele rezultate ale demersurilor
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 34
întreprinse de organizaţie pentru a-şi ameliora situaţii, atitudini şi/sau
comportamente ce s-au dovedit a fi eronate;
Să evite oferirea informaţiilor off-the-record (nedifuzabile sau
confidenţiale), deoarece jurnaliştii vor fi tentaţi să apeleze tocmai la
acestea, nuanţate, pe deasupra, cu „poleiala” unor ştiri de senzaţie;
Să dea răspunsuri scurte şi la obiect, care să conţină două-trei mesaje
despre organizaţie; acest lucru este necesar deoarece, de regulă, în
emisiunile televizate nu se difuzează răspunsurile în întregime, ci se
selectează porţiuni semnificative, cu durata de 10-20 de secunde. Selecţia
ar trebui să conţină măcar unul din mesajele referitoare la organizaţie.
Să aibă capacitatea de a trece cu uşurinţă de la aspectele negative la cele
pozitive şi să plaseze cele mai importante informaţii sau luări de poziţie
la începutul mesajului, încheind întâlnirea cu jurnaliştii pe un ton pozitiv,
optimist;
Dacă purtătorul de cuvânt nu este eficient şi nu ştie să comunice, dacă, mai
mult decât atât, este neinformat şi nepoliticos, dacă are ţinută neglijentă, este
prost dispus, infatuat, chiar isteric şi/sau agresiv, toate acestea se vor repercuta
în mod direct asupra organizaţiei pe care o reprezintă, materializându-se în
deteriorarea relaţiilor cu partenerii, cu clienţii şi cu ziariştii, şi, implicit, în mari
pierderi de imagine, de prestigiu şi de încredere.
Sarcina de lucru 6
Unul dintre membrii din conducerea organizaţiei din care faci parte este
implicat într-un dosar de corupţie. Cum procedezi când vin jurnaliştii să
solicite informaţii?
Situaţii în care se poate afla purtătorul de cuvânt în structura organizaţiei
Purtătorul de cuvânt se poate afla, în general, în următoarele situaţii:
- în cadrul biroului de presă, caz în care acţiunile purtătorului de cuvânt şi
ale biroului de presă se pot coordona cu mai multă uşurinţă, ceea ce
implică însă şi dezavantajul faptului că, nefăcând parte din anturajul
nemijlocit al conducerii organizaţiei, ci fiind subalternul biroului de
presă, purtătorul de cuvânt nu va putea avea acces rapid şi “la prima
mână” la informaţii;
- şef al biroului de presă: avantajul poziţiei constă în faptul că informaţiile
îi vor parveni purtătorului de cuvânt în mod nemijlocit, dar, în acelaşi
timp, munca îi va fi grevată de necesitatea demersurilor administrative pe
care le implică această funcţie;
- independent faţă de biroul de presă, ca membru al staffului organizaţiei:
aceasta este poziţie cea mai favorabilă pentru un purtător de cuvânt,
deoarece îi permite accesul direct la informaţii, fără a-l împovăra cu
sarcini colaterale; şi aici există însă un risc de disfuncţionalitate, fiind
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 35
posibile nesincronizările şi suprapunerile în activitatea de coordonare cu
acţiunile biroului de presă;
- în stafful organizaţiei, atunci când nu există un birou de presă în structura
acesteia, situaţie în care purtătorul de cuvânt va îndeplini şi funcţiile
esenţiale ale biroului de presă;
- membru al altei organizaţii (companie de relaţii publice, de comunicare,
de marketing, de consultanţă etc.), angajat ca purtător de cuvânt;
- persoană proeminentă (personalitate ştiinţifică sau culturală, expert, lider
de opinie, celebritate artistică, sportivă sau mondenă) (Company
spokesperson) angajată de o organizaţie ca purtător de cuvânt în timpul
unei campanii de relaţii publice sau în ideea de a milita pentru o anumită
cauză, determinând, în acelaşi timp, un transfer de reputaţie şi vizibilitate
benefic organizaţiei (aşa-numitul “efect de halou”). (David, 2008, p. 203-
204)
Principii de bază în activitatea purtătorului de cuvânt
Pentru a obţine rezultatele scontate, practicarea relaţiilor publice trebuie făcută
responsabil şi cu profesionalism, fiind necesar ca munca purtătorilor de cuvânt
să se orienteze după o serie de principii, dintre cale cele mai importante sunt
următoarele:
1. Relaţiile publice tratează realitatea, nu fapte imaginare. Interesul
publicului stă la baza unei politici serioase de relaţii publice;
2. Relaţiile publice sunt o profesie orientată spre servicii în care interesul
publicului este singurul criteriu major ce trebuie luat în discuţie;
3. Interesul public este criteriul central după care purtătorul de cuvânt
trebuie să selecţioneze programele şi politicile. Profesionistul în relaţii
publice trebuie să aibă puterea să refuze anumiţi clienţi sau programe care
lezează interesul public;
4. Deoarece relaţiile publice ating publicul prin mass media, integritatea
acestor canale trebuie protejată. Purtătorul de cuvânt nu va furniza niciodată
mass-media informaţii false;
5. Deoarece purtătorul de cuvânt este un mediator între instituţie şi public, el
trebuie să posede atributele unui comunicator eficient;
6. Pentru a realiza o comunicare eficientă, purtătorul de cuvânt trebuie să
folosească sondaje de opinie realizate ştiinţific. El nu-şi poate permite să se
bazeze pe presupuneri;
7. Pentru a-şi înţelege şi atinge publicul, purtătorul de cuvânt trebuie să
posede cunoştinţe de psihologie, sociologie, psihologie socială şi de
comunicare;
8. Purtătorii de cuvânt trebuie să se adapteze la munca specialiştilor care fac
cercetări de relaţii publice. Acest lucru presupune învăţarea teoriilor de
psihologie, sociologie, ştiinţe politice, economie şi istorie. Câmpul relaţiilor
publice cere aplicări multidisciplinare;
9. Purtătorii de cuvânt sunt obligaţi să explice publicului problemele înainte
ca acestea să devină crize. Ei trebuie să avertizeze publicul, astfel încât
acesta să nu fie surprins de izbucnirea unei crize;
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 36
10. Un specialist în relaţii publice trebuie să fie apreciat după un singur
standard: performanţa etică. El are reputaţia pe care şi-o merită şi pe care şi-
a construit-o prin practicarea meseriei sale. (Newsom, 1999, p. 4-5)
Sarcina de lucru 7
1. Formulează trei exemple concrete de respectare a principiilor de bază
în activitatea purtătorului de cuvânt.
2. Alcătuieşte o listă a mediilor de informare utile pentru un purtător de
cuvânt al unei companii de telefonie.
Rezumat
În cadrul unei organizaţii, sarcina stabilirii şi menţinerii relaţiilor de
comunicare dintre aceasta şi mass-media îi revine biroului de presă. În marile
organizaţii, biroul de presă este o secţie din cadrul departamentului de relaţii
publice; ierarhic, el este subordonat direct şefului departamentului de relaţii
publice care, la rândul său, se subordonează direct conducătorului instituţiei; în
organizaţiile mai mici, în care nu există un departament de relaţii publice, şeful
biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituţiei. Biroul de presă
are două obiective majore: să stabilească şi să întreţină o bună legătură cu
presa, în beneficiul organizaţiei pe care o reprezintă; şi să informeze
organizaţia asupra a ceea ce se afirmă în presă, în legătură cu activităţile ei sau
cu alte aspecte care pot interesa ori influenţa organizaţia. Purtătorul de cuvânt
este unul din membrii biroului de presă care, pe lângă sarcinile obişnuite,
deţine şi un ansamblu de calităţi şi de atribuţii specifice, susceptibile a-i conferi
o poziţie aparte în cadrul departamentului. Prin întreaga sa activitate, purtătorul
de cuvânt exprimă atitudinea oficială a instituţiei pe care o reprezintă asupra
chestiunilor de interes general sau specific solicitate de jurnalişti. Purtătorii de
cuvânt, trebuie să-şi dezvolte patru abilităţi de bază: aptitudini de scriere,
abilităţi de cercetare, uşurinţa în planificare, abilitatea de a rezolva problemele.
Ei sunt responsabili cu relaţiile cu publicul.
Test de autoevaluare
1. Alcătuieşte un eseu de 500 de cuvinte în care să explici relaţia dintre o
instituţie şi mediile de comunicare.
2. Care sunt motivele pentru care un purtător de cuvânt alege să mediatizeze un
eveniment în presa scrisă, audio sau audio-video.
Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt
Comunicarea cu presa 37
Evaluare parţială nr. 1
Instrucţiuni de redactare
Această evaluare parţială îţi propune sarcini de lucru care necesită o bună
cunoaştere a primelor două capitole ale cursului. După ce le vi fi efectuat, îmi
vei trimite evaluarea, pentru ca eu să o pot corecta şi nota.
Nu uita să menţionezi, pe prima pagină, următoarele informaţii: Numele
cursului (Comunicarea cu presa), numărul evaluării parţiale (Evaluare parţială
nr. 1) şi, evident, numele tău. Ar fi foarte practic dacă ţi-ai scrie numele pe
fiecare pagină.
Te sfătuiesc, de asemenea, să redactezi foarte clar rezolvările şi să laşi în
stânga foii o margine de 5 cm, unde eu voi putea să-mi inserez comentariile.
1. Descrie modul în care a fost organizată activitatea de relaţii publice într-o
firmă de producere şi comercializare a echipamentelor şi instalaţiilor termice.
2. Ai trimis mai multe comunicate de presă unui ziar, însă în publicaţia
respectivă nu a apărut nimic timp de mai multe zile. Explică modul în care
reacţionezi (dacă reacţionezi) şi enumeră motivele pentru care optezi pentru o
anumită soluţie.
Bibliografie minimală
Amariţei, C. (2005). Firma şi mass media. Managerul şi ziariştii. Bucureşti:
Irecson, p. 98.
Biroul de presă şi purtătorul de cuvânt. (2001). Bucureşti: SNSPA, p. 18
Coman, C. (2000). Relaţiile publice şi mass media. Iaşi: Polirom, p. 52-53-54-
55, 73.
Coman, C. (2001). Relaţiile publice. Principii şi strategii. Iaşi: Polirom, p. 9,
11.
David, G. (2008). Tehnici de relaţii publice. Comunicarea cu mass-media. Iaşi:
Polirom, 203-204.
Milo, K. (1998). Introducere în relaţii publice. Bucureşti: NIM, p. 72.
Newsom, D. (1999). Totul despre relaţiile publice. Polirom: Iaşi, p. 4-5.
Păunescu, C. (2006). Relaţii publice, vol I. Galaţi: Fundaţia Academică
Danubius, p. 167.
Popescu, C. F. (2002). Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii publice şi
publicitate. Bucureşti: Tritonic, p. 306.
Wilcox, D. (1995). Public Relations Strategies and Tactics. New York: Harper
Collins College Publishers, p. 79-80.