Comunicarea Cu Presa Unitatea II

17
2. INSTITUŢIA PURTĂTORULUI DE CUVÂNT Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: să identifici obiectivele unui birou de presă; să descrii o activitate de PR eficientă; să enumeri calităţile unui specialist PR foarte bun. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore 2.1.Biroul de presă 22 2.2. Purtătorul de cuvânt 26 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat 36 Teste de autoevaluare 36 Lucrare de verificare 37 Bibliografie minimală 37

description

Relatii publice

Transcript of Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Page 1: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

2. INSTITUŢIA PURTĂTORULUI DE CUVÂNT

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

să identifici obiectivele unui birou de presă;

să descrii o activitate de PR eficientă;

să enumeri calităţile unui specialist PR foarte bun.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

2.1.Biroul de presă 22

2.2. Purtătorul de cuvânt 26

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 36

Teste de autoevaluare 36

Lucrare de verificare 37

Bibliografie minimală 37

Page 2: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 22

2.1. Biroul de presă

Rolul mass-media în societate a devenit foarte important, atâta timp cât

informaţiile reprezintă o sursa vitală pentru orice tip de decizie, iar mass-media

este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare,

prin intermediul mass-media se conturează opinii, ideii şi se formează atitudini,

o relaţie bună cu aceasta putând să ducă la câştigarea bunăvoinţei societăţii

asupra unei instituţii. De aceea, stabilirea de relaţii cu mass-media şi

informarea opiniei publice prin intermediul acesteia constituie un domeniu

foarte important al activităţii oricărui specialist în relaţii publice.

Dat fiind că mass-media nu poate fi controlată şi nu i se poate impune o

anumită conduită, relaţiile cu aceasta necesită o atenţie specială, concretizată,

din partea specialiştilor în relaţii publice, în atitudini precum sinceritatea,

adevărul, deschiderea şi respectul; toate acestea sunt elemente esenţiale în

construirea unor relaţii benefice între o organizaţie şi mass-media. Relaţia

dintre structurile de relaţii publice şi mass-media nu trebuie înţeleasă ca o

relaţie bazată pe adversitate şi pe suspiciune reciprocă, între aceste elemente

existând un raport de interdependenţă, atâta timp cât, pe de o parte, mass-media

are nevoie de informaţii pe care să le publice, iar pe de altă parte, structurile de

relaţii publice au interesul să-şi facă cunoscute informaţiile despre propria

organizaţie.

Un caz particular al acestui proces de interdependenţă îl constituie relaţia unei

instituţii sau persoane publice cu presa. Această relaţie trebuie construită astfel

încât corpusul de informaţii ce devin publice în legătură cu acea instituţie să

provină într-o cât mai mare măsură, direct sau indirect, din interiorul instituţiei.

Este vorba de controlul instituţiei într-o mai mică sau mai mare măsură asupra

informaţiei, iar o relaţie bună cu presa este indispensabilă pentru realizarea

acestui scop. Nu se pune problema de a deţine monopolul informării publicului

asupra evenimentelor legate de instituţie; tot timpul vor exista şi alte căi prin

care informaţia poate ajunge în atenţia publicului.

În virtutea influenţei pe care o are asupra publicului larg, presa poate genera o

criză mediatică, de multe ori fără suport real într-o companie. O acuzaţie sau o

ştire transmisă de o sursă credibilă poate dăuna companiei, chiar dacă această

informaţie nu este adevărată, cu atât mai mult cu cât pare credibilă. Nu trebuie

neglijat faptul că reprezentanţii presei adoră crizele, întrucât acestea sunt surse

de ştiri. Mass-media încearcă să elucideze motivele, cauzele care au contribuit

la generarea crizei. Jurnaliştii influenţează mersul investigaţiilor prin blocarea

procesului, prin accelerarea cercetărilor sau prin deturnarea investigaţiilor pe

piste false. Întrucât presa este principalul formator al opiniei publice în

situaţiile de criză mass-media devine principalul evaluator al evenimentelor,

controlând şi dirijând percepţiile publicului.

Înainte de a transmite un mesaj trebuie cunoscute canalele prin care acesta

poate ajunge la publicul ţintă. Alegerea adecvată a canalelor de comunicare, în

funcţie de tipul de public căruia i se adresează mesajul influenţează decisiv

rezultatele unei campanii de comunicare. Rapiditatea, redundanţa, impactul,

acurateţea şi nu în ultimul rând preţul sunt termeni a căror expansiune trebuie

foarte bine ştiută de acela care lucrează cu media. Fiecare campanie de

Page 3: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 23

comunicare are un anumit obiectiv specific. Acest obiectiv, împreună cu

structura audienţei, mesajul în sine şi bugetul, sunt variabile care influenţează

alegerea unui anume suport media.

Misiunea şi obiectivele biroului de presă

În cadrul unei organizaţii, sarcina stabilirii şi menţinerii relaţiilor de

comunicare dintre aceasta şi mass-media îi revine biroului de presă. În marile

organizaţii, biroul de presă este o secţie din cadrul departamentului de relaţii

publice; ierarhic, el este subordonat direct şefului departamentului de relaţii

publice care, la rândul său, se subordonează direct conducătorului instituţiei; în

organizaţiile mai mici, în care nu există un departament de relaţii publice, şeful

biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituţiei. Această poziţie

în partea superioară a ierarhiei organizaţiei este necesară deoarece el trebuie:

- să ştie tot ce se întâmplă sau se va întâmpla important în organizaţie,

pentru a putea reacţiona rapid şi corect în cazul în care presa solicită

anumite informaţii;

- să poată urmări şi chiar prevedea evoluţia unor evenimente majore,

îndeosebi a celor cu potenţial de criză;

- să cunoască deciziile luate de conducere şi să poată contribui la

orientarea lor corectă din perspectiva impactului lor comunicaţional;

- să poată obţine cooperarea permanentă a personalului din diferitele

departamente ale organizaţiei, să aibă o poziţie ierarhică suficient de

importantă pentru a nu fi blocat în activitatea sa de diferitele cadre de

conducere de pe eşaloanele intermediare;

- să se evite dependenţa celor care lucrează în biroul de presă de serviciile

de marketing sau de publicitate.

Deseori se afirmă, în mod greşit, că obiectivul principal al biroului de presă

este să facă să se vorbească despre organizaţie în mass-media sau, mai rău, să

contribuie la promovarea, chiar vânzarea, produselor şi serviciilor acesteia. În

realitate, biroul de presă are o misiune specifică, bine definită de tradiţia

profesiei şi bine precizată în lucrările de specialitate. Deschepper oferă cea mai

clară sinteză a dezbaterilor privind rolul biroului de presă, identificând două

obiective majore ale acestuia:

- să stabilească şi să întreţină o bună legătură cu presa, în beneficiul

organizaţiei pe care o reprezintă;

- să informeze organizaţia asupra a ceea ce se afirmă în presă, în

legătură cu activităţile ei sau cu alte aspecte care pot interesa ori influenţa

organizaţia. (apud Coman C., 2001, p. 9)

Din obiectivele generale pe care şi le propune un birou de presă derivă sarcinile

specifice ale membrilor acestuia, dintre care amintim:

- culegerea, verificarea şi selectarea informaţiilor din interiorul

organizaţiei, care prezintă interes pentru publicul-ţintă;

- constituirea şi reactualizarea bazei de date referitoare la viaţa şi

activităţile organizaţiei;

- căutarea şi selectarea informaţiilor externe;

- conceperea şi propunerea de obiective specifice, precum şi a programelor

de activităţi cu presa;

Page 4: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 24

- întocmirea revistei presei şi a fişierelor de presă;

- cunoaşterea organizării redacţiilor şi publicurilor specifice fiecărei

publicaţii sau fiecărui post din audiovizual;

- distribuirea rapidă a documentelor de informare (comunicate, dosare,

buletine);

- organizarea manifestărilor destinate presei.

Responsabilităţile membrilor biroului de presă sunt astfel multiple,

complexitatea lor făcând dificilă asumarea rapidă şi corectă a tuturor sarcinilor

şi a tuturor tipurilor de activitate de către persoanele fără o formare specifică,

mai ales atunci când acestea se află la începutul activităţii. Pornind de la aceste

situaţii, diversele lucrări de specialitate includ liste care consemnează lucrurile

ce trebuie evitate; dintre aceste înşiruiri de capcane şi pericole, Ph. Bachmann

propune câteva sfaturi eficiente pentru a... rata totul:

1. Asaltaţi presa cu comunicate, fără pauză şi fără discernământ;

2. Protestaţi atunci când comunicatele dvs. nu sunt publicate;

3.Cereţi-le jurnaliştilor să vă dea articolul, ca să îl citiţi şi operaţi modificări

înainte de publicare;

4. Cereţi ca toate întrebările unui interviu să vă fie date în scris, cu mult

timp înainte şi nu răspundeţi decât după o săptămână de gândire

profundă;

5. Organizaţi câte o conferinţă de presă în fiecare lună şi nu invitaţi decât

jurnaliştii care vă sunt simpatici;

6. Reproduceţi sistematic istoricul organizaţiei la începutul fiecărei

conferinţe de presă sau al fiecărui dosar de presă;

7. Adoptaţi un limbaj cât se poate de tehnic;

8. Convingeţi-vă directorii că presa este fie ostilă, fie incompetentă;

9. Utilizaţi dreptul la replică, în mod constant, ca un mijloc de criticare a

presei;

10. Nu citiţi ziarele, nu ascultaţi radioul, nu priviţi la televizor. (apud

Coman, C., 2000, p. 52-53)

Sarcina de lucru 1

Exemplifică trei obiective ale unui birou de presă din cadrul Prefecturii

judeţului.

Pentru a-şi putea îndeplini cu succes sarcinile şi pentru a putea face faţă

diverselor probleme de comunicare pe care le generează munca zilnică cu

presa, membrii biroului de presă trebuie să posede anumite calităţi (native ori

dobândite prin muncă, perseverenţă şi exerciţii specifice), indispensabile unui

bun comunicator:

Page 5: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 25

- sociabilitatea: ei trebuie să poată stabili cu uşurinţă contacte umane, să nu

fie persoane timide sau emotive;

- tactul: ei trebuie să dea dovadă de răbdare, amabilitate, de simţul

umorului, de abilitatea de a ceda în unele privinţe, de a nu fi rigid;

- memoria şi capacitatea de a reţine uşor fapte, date, nume, figuri etc.;

- prezenţă de spirit, intuiţie, imaginaţie în rezolvarea unor situaţii

neprevăzute;

- rapiditate în gândire şi în luarea deciziilor;

- capacitate de analiză şi sinteză;

- simţ de organizare;

- onestitate, corectitudine, obiectivitate;

- abilităţi de comunicare scrisă şi orală;

- capacitatea de a prezenta simplu şi clar, într-un limbaj accesibil

publicului larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii şi limbaje

specializate;

- putere de muncă şi capacitatea de a fi disponibil la orice oră; uşurinţa de

a se adapta programelor de muncă neregulate.

Aceste calităţi se cer completate cu o cultură generală solidă, cu multiple

cunoştinţe din domeniul ştiinţelor sociale, precum şi cu stăpânirea a cel puţin

unei limbi străine. (Coman C., 2001, p. 11)

Biroul de presă se confruntă cu un sistem mass-media caracterizat prin

complexitate, varietate şi inegalitate - în ceea ce priveşte resursele financiare,

orientarea politică, forţa de penetraţie în societate, calitatea mesajelor,

profesionalismul jurnaliştilor etc. Instituţiile mass-media sunt în concurenţă,

una dintre cele mai evidente forme ale acesteia fiind goana după informaţie. Cu

toate acestea, înfruntarea dintre aceste instituţii şi, indirect, dintre jurnalişti, nu

ar trebui să influenţeze comportamentul specialiştilor în relaţii publice. Altfel

spus, aceştia nu trebuie să trateze în mod discriminator gazetarii, publicaţiile

sau posturile respective. Tratamentul non-discriminator este deosebit de

important în acele acţiuni prin care biroul de presă se adresează tuturor

mediilor: conferinţe de presă, comunicate, dosare de presă, vizite. Privilegierea

unor jurnalişti sau instituţii va crea o imagine de dependenţă faţă de anumite

sfere de interese, de dispreţ faţă de anumite redacţii, de neglijenţă şi

incompetenţă profesională. De aceea este necesar ca biroul de presă să

distribuie tuturor jurnaliştilor informaţiile importante, fără a face discriminări

în funcţie de tirajul sau de audienţa deţinute de către publicaţiile sau posturile

respective.

Biroul de presă trebuie să evite, astfel, să acorde materiale în exclusivitate

numai unui jurnalist sau unei instituţii şi să respecte anumite obligaţii, dintre

care amintim:

a) acordarea exclusivităţii în timp, pe rând, tuturor celor interesaţi de

organizaţie;

b) acordarea exclusivităţii în ceea ce priveşte anumite detalii ale unei

probleme, după ce informaţia de bază a fost difuzată tuturor redacţiilor;

c) menţinerea regimului exclusivităţii asupra unor informaţii de strictă

specialitate numai pentru publicaţiile sau posturile specializate în acel

domeniu şi care se adresează unui public de cunoscători.

Page 6: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 26

Sarcina de lucru 2

Precizează care sunt calităţile ce te-ar recomanda ca membru al biroului

de presă dintr-o instituţie publică.

2.2. Purtătorul de cuvânt

Purtătorul de cuvânt este unul din membrii biroului de presă care, pe lângă

sarcinile obişnuite, enumerate mai sus, deţine şi un ansamblu de calităţi şi de

atribuţii specifice, susceptibile a-i conferi o poziţie aparte în cadrul

departamentului. Prin întreaga sa activitate, purtătorul de cuvânt exprimă

atitudinea oficială a instituţiei pe care o reprezintă asupra chestiunilor de

interes general sau specific solicitate de jurnalişti. De aici derivă poziţia sa

ierarhică privilegiată, subordonându-se direct conducătorului organizaţiei şi

şefului biroului de presă.

Instituţia purtătorului de cuvânt a fost o noutate absolută în România

postdecembristă, guvernul român instituind această demnitate imediat după

Revoluţie, pentru a răspunde rigorilor democraţiei. Demersul acesta va genera

însă multe nebuloase, în condiţiile în care adesea, poziţia purtătorului de cuvânt

faţă de organizaţie este diferită, criteriile după care acesta este ales sunt diverse

şi, mai ales, nu există o fişă a postului standard, pe deplin acceptată. Toate

acestea lasă loc interpretărilor, ducând la diseminarea unor modele diferite de

purtători de cuvânt. Mai mult decât atât, lipsa de reglementare contribuie, nu de

puţine ori, la exacerbarea unor orgolii personale care nu au nimic de-a face cu

profesia în discuţie.

Care ar fi, totuşi, „statutul-standard” al purtătorului de cuvânt?

Prin purtător de cuvânt se înţelege a fi, într-o accepţie generalizată, persoana

care exprimă punctele de vedere oficiale al conducerii organizaţiei asupra

problemelor de interes general sau specific,reprezentând-o în relaţiile sale cu

mass-media, singura autorizată să comunice informaţii la solicitarea acesteia.

(Biroul de presă şi purtătorul de cuvânt, 2001, p. 18). Existenţa unui purtător

de cuvânt cu o poziţie bine definită şi consolidată ar trebui să fie, în consecinţă,

foarte importantă pentru promovarea unei imagini generale pozitive a

instituţiei, alegerea sa reprezentând o decizie de maximă importanţă.

Principala atribuţie a purtătorului de cuvânt este aceea de a “transmite

informaţii importante pentru public” (Popescu C. F., 2002, p. 306), fără ca

aceasta să însemne însă asimilarea sa cu un simplu transmiţător, atâta timp cât,

cel mai adesea, purtătorul de cuvânt are un rol important în formularea

mesajului care urmează a fi difuzat public.

Page 7: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 27

Purtătorul de cuvânt poate fi desemnat permanent, situaţie specifică mai ales

organizaţiilor care au o relaţie consistentă cu mass-media, pe o perioadă

determinată sau ca sarcină suplimentară la îndatoririle profesionale ale unui

membru al organizaţiei, caz în care persoana desemnată trebuie să fie un

membru-cheie al acestei organizaţii (preşedintele executiv, directorul

economic, şeful departamentului de relaţii publice, consilierul juridic etc.).

Ideal ar fi însă ca purtătorul de cuvânt să fie un om de presă care să vină, în

consecinţă, cu tot bagajul de cunoştinţe specifice domeniului, pentru a putea

face faţă cu mai multă eficienţă ziariştilor. (Păunescu, 2006, p. 167)

Există mai multe motive pentru care conducătorii apreciază utilitatea acestei

funcţii, dintre care cele mai frecvente ar fi “lipsa de timp a liderului (...),

absenţa lui din ţară, aversiunea sau teama faţă de presă, defectele de vorbire,

aspectul fizic sau starea de moment a sănătăţii”. (Milo, 1998, p. 72) Cel mai

important motiv este însă acela că, în procesul de creare şi menţinere a unei

imagini publice cât mai favorabile, sunt necesari profesionişti în relaţii publice

şi comunicare.

Deşi unii lideri consideră (fie din dorinţa de a avea un contact direct cu jurnaliştii şi

de a fi mai vizibili în plan mediatic, fie din neîncrederea în eficienţa instituţiei

purtătorului de cuvânt) că nu au nevoie de o persoană interpusă între ei şi presă,

această opţiune este cât se poate de greşită, în realitate, mai mulţi factori susţin

necesitatea utilizării purtătorului de cuvânt: programul foarte încărcat al

conducătorului instituţiei, lipsa abilităţilor de comunicare ale acestuia, precum şi

protejarea acestuia şi neexpunerea sa permanent în faţa mass-media. (Coman,

2000, p. 73) Conducătorul organizaţiei va putea astfel să apară numai în

momentele deosebite, în care va angaja, prin prestigiul său, imaginea şi renumele

acesteia.

Cu toate acestea, există organizaţii care fie nu au, fie nu folosesc aşa cum ar

trebui instituţia purtătorului de cuvânt şi unde şeful/managerul este cel care

mediază toate relaţiile cu presa, singura imagine care apare “pe sticlă” fiind a

sa. Situaţia este valabilă pentru instituţii cum ar fi Pompierii, Protecţia Civilă

(unite ulterior într-o structură care poartă denumirea de Inspectoratul general

pentru Situaţii de Urgenţă). Chiar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor a

fost lipsit, în cea mai mare parte a anului 2005, de aportul unui purtător de

cuvânt.

Dincolo de opţiunea personală a fiecărui şef de instituţie publică, LEGEA nr.

544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes

public stipulează cât se poate de clar în Art. 16: “Pentru asigurarea accesului

mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi

instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă

din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice”.

Page 8: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 28

Sarcina de lucru 3

Tratează sarcinile unui purtător de cuvânt în cazul organizării unui bal de

caritate de către organizaţia din care faci parte.

Calităţile purtătorului de cuvânt ca profesionist în relaţii publice

Purtătorul de cuvânt are o serie de responsabilităţi faţă de organizaţia pe care o

reprezintă, îndeplinirea acestora reflectându-se în imaginea pe care o are

compania la nivelul mass-media. Datorită specificului activităţii sale, purtătorul

de cuvânt reprezintă principala sursa de informare a jurnaliştilor, constituindu-

se, totodată, într-o imagine accesibilă şi concretă a organizaţiei. Alegerea şi

pregătirea sa constituie o operaţie prioritară, căreia conducerea organizaţiei şi

departamentul de relaţii publice trebuie să îi acorde o atenţie maximă, atâta timp

cât, dată fiind vizibilitatea de care se bucură purtătorul, alegerea greşită a unei

persoane va avea urmări dintre cele mai rele asupra întregii organizaţii.

În primul rând, purtătorul de cuvânt este bine să fie numit dintre persoanele

care fac parte din Biroul de presă. Unul dintre principalele avantaje ale unei

astfel de decizii este faptul că, în acest caz privilegiat, purtătorul este

familiarizat cu cerinţele jurnaliştilor, are un limbaj de specialitate gata format şi

este la curent cu toate tehnicile şi mijloacele de comunicare. De asemenea, el

face parte dintr-o echipă cu va lucra eficient şi în noua formulă, cunoaşte

problemele organizaţiei pe care a promovat-o prin mijloacele specifice

relaţiilor publice şi nu are trac în relaţiile cu jurnaliştii şi mai ales cu camera.

Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă abilităţi speciale de comunicare, trebuie să

reziste presiunilor presei, oferind informaţiile solicitate într-un mod clar,

coerent şi convingător. Spontaneitatea, capacitatea de sinteză a informaţiilor,

de analiză şi elaborare a mesajelor, precum şi o bună percepţie a lucrurilor sunt

atribute esenţiale pentru un purtător de cuvânt. La acestea vin să se adauge

calităţi precum inteligenţa, amabilitatea, răbdarea, simţul umorului,

transparenţa, sinceritatea (evident, în limitele intereselor organizaţiei pe care

purtătorul de cuvânt o reprezintă), viteza de reacţie, încrederea în sine şi nu în

ultimul o voce şi o imagine plăcută.

Rezumând lucrurile, Dennis Wilcox, Phillip Ault şi Warren Agee consideră că

cei care plănuiesc o carieră în relaţii publice, deci şi purtătorii de cuvânt,

trebuie să-şi dezvolte patru abilităţi de bază:

1. aptitudini de scriere: abilitatea de a pune informaţiile şi ideile clar şi

concis pe hârtie este esenţială. Buna stăpânire a gramaticii este vitală nu

numai pentru a exprima precis gândurile, dar şi pentru a face o bună

impresie în rândul acelora care primesc materialul. Cuvintele scrise greşit şi

propoziţiile ambigue aduc a amatorism;

Page 9: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 29

2. abilităţi de cercetare: argumentele trebuie să se bazeze pe fapte şi nu pe

generalităţi. O persoană trebuie să aibă răbdarea şi abilitatea de a căuta

informaţii de la surse variate şi să dezvolte o cercetare originală prin

proiectarea şi implementarea polilor de opinie. Multe programe de relaţii

publice eşuează pentru că organizaţiile nu identifică nevoile şi preferinţele

audienţei. Este considerată o calitate capacitatea de a sintetiza date pe

calculator şi de a interpreta rezultatele;

3. uşurinţa în planificare: un program de relaţii publice implică un număr

de instrumente şi activităţi comunicaţionale care trebuie să fie atent

planificate şi coordonate. Un purtător de cuvânt trebuie să fie un bun

planificator, organizat, orientat spre detalii, capabil de a avea o perspectivă

globală;

4. abilitatea de a rezolva problemele: ideile noi sunt necesare pentru a

rezolva problemele complexe sau pentru a face programul de relaţii publice

unic şi memorabil. Dacă un purtător de cuvânt arată conducerii cum să

rezolve problemele în mod creativ acea persoană devine membru cheie în

organizaţie. (Wilcox, 1995, p. 79-80)

În vederea îndeplinirii cu succes a atribuţiilor sale, purtătorul de cuvânt trebuie

să fie devotat instituţiei sau organizaţiei pe care o reprezintă, să cunoască foarte

bine istoricul şi tradiţiile acesteia, fiind capabil, în acelaşi timp, să prefigureze

tendinţele ulterioare. El trebuie să stăpânească, în general, toate informaţiile pe

care le prezintă şi să aibă noţiuni temeinice atât despre tehnicile de comunicare

ale companiei, despre structurile si mijloacele mass-media specifice acesteia,

pentru a putea schimba informaţii cu ceilalţi membri, cât şi despre limbajul şi

modul de lucru utilizate în general lumea presei. În acest fel, mesajul său va fi

apt să surmonteze posibilele bariere apărute în desfăşurarea actelor de

comunicare.

Mai mult decât atât, un bun purtător de cuvânt va beneficia de încrederea din

partea organizaţiei, ceea ce îi conferă avantajul de a fi la curent cu toate

deciziile şi evoluţiile acesteia, având acordul conducerii în tot ceea ce

întreprinde. Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt trebuie să fie la curent atât

cu legislaţia referitoare la administraţia publică locală, cât şi cu actele

normative privind întreaga organizare a activităţii instituţiei pe care o

reprezintă.

Purtătorul de cuvânt al unei organizaţii trebuie să vorbească în numele

instituţiei şi să nu dea curs unor orgolii personale, având abilitatea de a depăşi

cu succes posibilele situaţii conflictuale cu jurnaliştii. În raporturile cu aceştia,

el trebuie în primul rând să fie credibil şi să poată gestiona atât momentele

liniare cât şi cele imprevizibile, evitând pasivitatea şi atitudinea defensivă. Dat

fiind că unul din obiectivele sale cele mai importante este să “spună istoria”

organizaţiei sale, purtătorul de cuvânt are nevoie de întrebările –oricât de

incomode - ale jurnaliştilor, astfel încât să-şi poată insera în discurs

informaţiile şi mesajele ce trebuie transmise. El va şti să fie oricând stăpân pe

situaţie şi să prezinte, pe cât posibil, lucrurile într-o manieră pozitivă, fiind

conştient de faptul că o abordare negativă ar putea induce la interlocutori ideea

de slăbiciune şi de şovăială referitor la organizaţie, ştirbind credibilitatea

acesteia.

Page 10: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 30

Purtătorul de cuvânt trebuie să fie disponibil la orice oră pentru a oferi

informaţii reprezentanţilor mass-media, să îşi respecte mereu promisiunile

făcute jurnaliştilor, să întreţină o relaţie de conlucrare permanentă cu structura

de relaţii publice şi să cunoască foarte bine regulile de desfăşurare ale unor

activităţi cu participarea presei: conferinţele de presă, briefing-urile etc.

Unele lucrări din domeniul relaţiilor publice, în special cele americane,consacră

spaţii ample prezentării tehnicilor şi trucurilor pe care trebuie să le utilizeze un

purtător de cuvânt atunci când se întâlneşte cu jurnaliştii. Ele subliniază constant

faptul că persoana care îndeplineşte aceste atribuţii trebuie să urmeze sesiuni de

pregătire specifice, “iar înaintea unor întâlniri-cheie cu presa trebuie să repete

anumite replici şi chiar să simuleze anumite situaţii posibile”.(Coman C., 2000, p. 54)

Purtătorul de cuvânt al unei companii nu trebuie sub nici o formă confundat cu

purtătorul central de imagine. Acesta din urma va fi o persoană din cadrul

managementului de vârf. Purtătorul central de imagine reprezintă persoana

investită cu maximum de autoritate, legitimată prin deţinerea celei mai înalte

poziţii în cadrul ierarhiei organizaţionale. Corectitudinea mesajelor transmise

de purtătorul central de imagine va fi garantată de legitimitatea acestuia. Deşi

ideal ar fi ca persoana care va îndeplini această funcţie sa aibă în plus şi

abilităţile de comunicare amintite, lipsa acestora nu este neapărat un obstacol

de netrecut. Aici intervine specialistul în PR, care-şi va utiliza toate capacităţile

pentru a asigura purtătorului de imagine toate informaţiile şi suportul necesar

în atingerea obiectivelor propuse.

Este foarte important să se ţină cont de faptul că purtătorii de imagine trebuie

sa transmită mesaje doar atunci când acest lucru se impune şi numai din

iniţiativă personala, în timp ce rolul purtătorului de cuvânt este de a răspunde la

solicitările reprezentanţilor presei.

Sarcina de lucru 4

Exemplifică trei calităţi ale purtătorului de cuvânt şi modul în care ele pot

fi folosite în anumite situaţii de comunicare concrete.

Atribuţiile purtătorului de cuvânt

Purtătorul de cuvânt este responsabilul cu relaţiile cu publicul; el are rolul de a

prezenta organizaţia în faţa presei şi a opiniei publice într-o lumină cât mai

favorabilă cu putinţă. Existenţa unui purtător de cuvânt unic oferă un control

foarte bun al informaţiei care pleacă din interiorul companiei, evitându-se, în

acest fel, suprapunerea de mesaje, sau existenţa unor nuanţe ambigue sau

contradictorii. Concomitent cu desemnarea purtătorului de cuvânt este

necesară, de asemenea, instituirea unui control strict asupra comunicării

externe.

Page 11: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 31

Printre obligaţiile unui purtător de cuvânt se pot număra acţiuni precum:

- să coordoneze activitatea cotidiană a biroului de presă;

- să participe la întâlnirile conducerii organizaţiei pentru a contribui la

luarea deciziilor, astfel încât să poată stabili, ulterior, strategiile de

aducere a acestora la cunoştinţa publică;

- să organizeze informarea conducerii şi a personalului;

- să supervizeze activitatea departamentelor de comunicare din filialele

organizaţiei şi să asigure legătura profesională cu departamente de

comunicare din alte organizaţii, acolo unde este cazul, coordonând astfel

comunicarea instituţiei cu exteriorul; el va trebui, în consecinţă, să

întreţină relaţii profesionale amiabile cu structurile corespunzătoare din

alte instituţii/firme/organizaţii similare, din ţară şi/sau din străinătate;

- să supervizeze publicaţiile realizate de organizaţie pentru informare

externă şi internă (broşuri, pliante, reviste, newslettere, publicaţii

electronice etc.).

- să răspundă de gestionarea imaginii instituţiei, analizând, evaluând şi

planificând comunicarea pe teme şi probleme de interes pentru aceasta;

- să ofere informaţii despre opiniile organizaţiei, precum şi despre

activitatea de bază a acesteia şi să consilieze membrii staffului în

chestiuni care privesc relaţiile organizaţiei cu mass-media; de asemenea,

el trebuie să informeze în mediul comunităţii interne şi internaţionale

despre poziţie instituţiei faţă de factori precum politica guvernului,

legislaţie sau probleme ale societăţii;

- să iniţieze, organizeze şi întreţină relaţii cu ziariştii, cu mass media şi cu

opinia publică, în general, aceasta presupune:

să redacteze şi să difuzeze comunicate, buletine, ştiri şi dosare de

presă, precum şi alte materiale destinate informării mass-mediei;

să pregătească şi/sau să susţină conferinţe şi briefinguri de presă

periodice;

să planifice şi să conducă campanii de presă;

să redacteze sau să supervizeze redactarea discursurilor ce urmează să

fie rostite de către oficiali ai organizaţiei, cu diferite ocazii publice;

să organizeze tururi de presă şi să rezolve detaliile administrative

legate de acestea (transport, cazare, masă);

să elibereze acreditări de presă, atunci când este cazul;

să rezolve solicitările mass-mediei;

să evalueze activităţile desfăşurate cu şi pentru mass-media şi să

sintetizeze impresiile, în vederea organizării de acţiuni similare

ulteriore.

Legat de această ultimă (nicidecum cea mai neimportantă dintre atribuţii), se

cuvine a menţiona faptul că purtătorul de cuvânt poartă răspunderea formulării

mesajelor firmei către mass media şi, implicit, către publicul-ţintă, îndeplinind,

practic, funcţia de “ziarist” al organizaţiei (Amariţei, 2005, p. 98): el va fi,

astfel, capabil să redacteze ziaristic o gamă largă de materiale, pornind de la

pliante, foi volante, fluturaşi, broşuri şi buletine informative, la scrisori şi

adrese de mulţumire şi chiar texte de presă sub forma unor genuri publicistice

consacrate: ştiri, declaraţii de presă, articole, interviuri, relatări, reportaje şi, de

ce nu, drepturi la replică.

Page 12: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 32

Rolul unui purtător de cuvânt include, de asemenea, şi comentarii cu privire la

probleme neplăcute, precum şi luarea de poziţie în numele organizaţiei pentru

salvarea reputaţiei acesteia din urmă. Acesta poate lucra şi ca "funcţionar de

relaţii publice" adică să facă eforturi pentru ca organizaţia să fie cât mai

cunoscută, să stabilească interviuri cu jurnaliştii pentru directori, pentru

personalul superior sau pentru el însuşi, să facă în aşa fel încât directorul

organizaţiei şi alţi membri ai conducerii să ţină cuvântări sau prezentări la

congrese, conferinţe, târguri etc.

Prin pregătirea sa profesională şi prin calităţile native de comunicare,

purtătorul de cuvânt trebuie să maximizeze efectele favorabile ale mesajelor

organizaţiei şi să le minimizeze pe cele nefavorabile. El trebuie, în esenţă, să

spună tot ce ştie despre firmă/instituţie şi despre mersul acesteia sau, mai

precis, să dea impresia că spune tot, păstrându-se în acelaşi timp în limitele

unei discreţii maxime în ceea ce priveşte confidenţialitatea unor detalii a căror

dezvăluire frustă ar putea să prejudicieze imaginea instituţiei.

Activitatea purtătorului de cuvânt se desfăşoară în incinta organizaţiei, în săli

de întrunire sau la conferinţe de presă, uneori în faţa camerelor de luat vederi.

El este o persoană publică şi reprezintă, în orice moment, organizaţia, motiv

pentru care trebuie să fie conştient că orice declară va putea fi considerat un punct de

vedere oficial al acesteia.

În activitatea sa curentă, el se va folosi atât de tehnologia informatizată şi de

comunicaţii, cât şi de alte ustensile de comunicaţie şi de prezentare, precum şi

material tipărit.

Sarcina de lucru 5

Enumeră atribuţiile zilnice ale unui purtător de cuvânt.

Recomandări tehnice privind prestaţia concretă a purtătorului de cuvânt

în faţa jurnaliştilor (David, 2008, p. 207-208, Coman C., 2000, p. 54-55)

Să aibă capacitatea de a anticipa întrebările ziariştilor, pentru a şti cum să

le facă faţă şi să aibă în permanenţă în vedere faptul că aceste întrebări

trebuie fructificate la maximum, constituind pentru el un bun prilej de a

vorbi despre organizaţia pe care o reprezintă; în acelaşi timp însă, să fie

conştient că discursul său trebuie să vină în întâmpinarea interesului

public şi nu să reflecte în mod exclusiv interesele şi preocupările

organizaţiei;

Să cunoască atât zona tematică şi activitatea publicistică a jurnaliştilor ce

vor participa la întrevedere şi, în general, atitudinea acestora faţă de

organizaţie, cât şi specificul genurilor şi formatelor jurnalistice;

Să creeze o atmosferă de lucru cu presa deschisă, corectă şi neinhibată.

Să nu se aventureze în răspunsuri riscante, care să depăşească sfera

cunoştinţelor sale;

Page 13: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 33

Când i se pun întrebări incomode, ori al căror răspuns nu-l cunoaşte sau

când pur şi simplu nu este sigur de corectitudinea informaţiilor pe care

intenţionează să le transmită, poate răspunde negativ, dar utilizând

tehnicile de menţinere a credibilităţii, precum: „Nu ştiu răspunsul la

această întrebare, dar mă voi documenta şi vă voi da cât mai repede

posibil un răspuns complet” etc. sau, în cazul în care există riscul

depăşirii mandatului acordat: „Nu por răspunde la întrebarea

dumneavoastră, deoarece...” (urmează enunţarea motivului pentru care a

fost făcut refuzul: informaţiile solicitate sunt confidenţiale, este vorba

despre o cauză juridică în curs de cercetare etc.). Două dintre motivele

întemeiate pentru care purtătorul de cuvânt poate evita să răspundă sunt

riscul de a fi ameninţată securitatea organizaţiei sau necesitatea de a nu

da liber frâu speculaţiilor. Oricum ar sta însă lucrurile, este foarte

important ca purtătorul de cuvânt să-şi respecte întru totul promisiunile

de a reveni mai târziu cu răspunsuri complete, în caz contrar riscând să-şi

piardă credibilitatea şi să fie criticat pentru neseriozitate sau

incompetenţă;

Să dea dovadă de relaxare, de încredere în forţele proprii şi de onestitate;

Atât în timpul expunerii cât şi pe parcursul formulării răspunsurilor, să

folosească avantajele paralimbajului în comunicare, adică să schimbe

periodic tonul, ritmul şi intensitatea vocii, pentru a evita apariţia

monotoniei;

Să se exprime simplu, clar şi convingător, evitând termenii de jargon

profesional sau de argou, expresiile colocviale, construcţiile lingvistice

sau literare pretenţioase, precum şi interjecţiile, deoarece toate acestea

îngreunează accesul jurnaliştilor la semnificaţia mesajului; de asemenea,

să evite atât clişeele (de genul „poate” sau „nu comentez”) cât şi frazele

ce ar putea trăda stări de spirit personale;

Să evite ironia şi sarcasmul, chiar şi atunci când i se adresează întrebări

stupide şi/sau repetate şi să îşi păstreze calmul în cazul în care acestea ar

putea să i se pară sau să fie cu adevărat agresive;

Să răspundă la câte o singură întrebare o dată; încercarea de a răspunde la

mai multe întrebări în acelaşi timp diminuează forţa mesajului şi îi

derutează pe jurnalişti;

Să nu repete întrebarea adresată de jurnalişti, evitând astfel irosirea

timpului;

Să nu facă referiri la propria stare de spirit, la propriile stări sufleteşti sau

fiziologice, conştient fiind că nu mai este o persoană particulară oarecare,

ci reprezintă o organizaţie;

Să nu utilizeze răspunsuri de tipul No comment sau speculaţii de genul:

„Este posibil să fie aşa cum spuneţi”, „Eu cred că...”, „După părerea

mea”, „S-ar putea să aveţi dreptate” etc.), chiar şi atunci când ar fi poate

îndreptăţit s-o facă, ci să răspundă la întrebări pe cât de onest i-o permit

atribuţiile; de asemenea, să nu ocolească răspunsul la eventualele

întrebări incomode, încurcându-se în pretexte sau divagând şi punându-se

astfel în situaţii jenante sau chiar ridicole;

Să ofere informaţii suplimentare faţă de solicitările jurnaliştilor numai

atunci când acest lucru este în interesul organizaţiei; de asemenea, să

releve, dacă este cazul, eforturile sau bunele rezultate ale demersurilor

Page 14: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 34

întreprinse de organizaţie pentru a-şi ameliora situaţii, atitudini şi/sau

comportamente ce s-au dovedit a fi eronate;

Să evite oferirea informaţiilor off-the-record (nedifuzabile sau

confidenţiale), deoarece jurnaliştii vor fi tentaţi să apeleze tocmai la

acestea, nuanţate, pe deasupra, cu „poleiala” unor ştiri de senzaţie;

Să dea răspunsuri scurte şi la obiect, care să conţină două-trei mesaje

despre organizaţie; acest lucru este necesar deoarece, de regulă, în

emisiunile televizate nu se difuzează răspunsurile în întregime, ci se

selectează porţiuni semnificative, cu durata de 10-20 de secunde. Selecţia

ar trebui să conţină măcar unul din mesajele referitoare la organizaţie.

Să aibă capacitatea de a trece cu uşurinţă de la aspectele negative la cele

pozitive şi să plaseze cele mai importante informaţii sau luări de poziţie

la începutul mesajului, încheind întâlnirea cu jurnaliştii pe un ton pozitiv,

optimist;

Dacă purtătorul de cuvânt nu este eficient şi nu ştie să comunice, dacă, mai

mult decât atât, este neinformat şi nepoliticos, dacă are ţinută neglijentă, este

prost dispus, infatuat, chiar isteric şi/sau agresiv, toate acestea se vor repercuta

în mod direct asupra organizaţiei pe care o reprezintă, materializându-se în

deteriorarea relaţiilor cu partenerii, cu clienţii şi cu ziariştii, şi, implicit, în mari

pierderi de imagine, de prestigiu şi de încredere.

Sarcina de lucru 6

Unul dintre membrii din conducerea organizaţiei din care faci parte este

implicat într-un dosar de corupţie. Cum procedezi când vin jurnaliştii să

solicite informaţii?

Situaţii în care se poate afla purtătorul de cuvânt în structura organizaţiei

Purtătorul de cuvânt se poate afla, în general, în următoarele situaţii:

- în cadrul biroului de presă, caz în care acţiunile purtătorului de cuvânt şi

ale biroului de presă se pot coordona cu mai multă uşurinţă, ceea ce

implică însă şi dezavantajul faptului că, nefăcând parte din anturajul

nemijlocit al conducerii organizaţiei, ci fiind subalternul biroului de

presă, purtătorul de cuvânt nu va putea avea acces rapid şi “la prima

mână” la informaţii;

- şef al biroului de presă: avantajul poziţiei constă în faptul că informaţiile

îi vor parveni purtătorului de cuvânt în mod nemijlocit, dar, în acelaşi

timp, munca îi va fi grevată de necesitatea demersurilor administrative pe

care le implică această funcţie;

- independent faţă de biroul de presă, ca membru al staffului organizaţiei:

aceasta este poziţie cea mai favorabilă pentru un purtător de cuvânt,

deoarece îi permite accesul direct la informaţii, fără a-l împovăra cu

sarcini colaterale; şi aici există însă un risc de disfuncţionalitate, fiind

Page 15: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 35

posibile nesincronizările şi suprapunerile în activitatea de coordonare cu

acţiunile biroului de presă;

- în stafful organizaţiei, atunci când nu există un birou de presă în structura

acesteia, situaţie în care purtătorul de cuvânt va îndeplini şi funcţiile

esenţiale ale biroului de presă;

- membru al altei organizaţii (companie de relaţii publice, de comunicare,

de marketing, de consultanţă etc.), angajat ca purtător de cuvânt;

- persoană proeminentă (personalitate ştiinţifică sau culturală, expert, lider

de opinie, celebritate artistică, sportivă sau mondenă) (Company

spokesperson) angajată de o organizaţie ca purtător de cuvânt în timpul

unei campanii de relaţii publice sau în ideea de a milita pentru o anumită

cauză, determinând, în acelaşi timp, un transfer de reputaţie şi vizibilitate

benefic organizaţiei (aşa-numitul “efect de halou”). (David, 2008, p. 203-

204)

Principii de bază în activitatea purtătorului de cuvânt

Pentru a obţine rezultatele scontate, practicarea relaţiilor publice trebuie făcută

responsabil şi cu profesionalism, fiind necesar ca munca purtătorilor de cuvânt

să se orienteze după o serie de principii, dintre cale cele mai importante sunt

următoarele:

1. Relaţiile publice tratează realitatea, nu fapte imaginare. Interesul

publicului stă la baza unei politici serioase de relaţii publice;

2. Relaţiile publice sunt o profesie orientată spre servicii în care interesul

publicului este singurul criteriu major ce trebuie luat în discuţie;

3. Interesul public este criteriul central după care purtătorul de cuvânt

trebuie să selecţioneze programele şi politicile. Profesionistul în relaţii

publice trebuie să aibă puterea să refuze anumiţi clienţi sau programe care

lezează interesul public;

4. Deoarece relaţiile publice ating publicul prin mass media, integritatea

acestor canale trebuie protejată. Purtătorul de cuvânt nu va furniza niciodată

mass-media informaţii false;

5. Deoarece purtătorul de cuvânt este un mediator între instituţie şi public, el

trebuie să posede atributele unui comunicator eficient;

6. Pentru a realiza o comunicare eficientă, purtătorul de cuvânt trebuie să

folosească sondaje de opinie realizate ştiinţific. El nu-şi poate permite să se

bazeze pe presupuneri;

7. Pentru a-şi înţelege şi atinge publicul, purtătorul de cuvânt trebuie să

posede cunoştinţe de psihologie, sociologie, psihologie socială şi de

comunicare;

8. Purtătorii de cuvânt trebuie să se adapteze la munca specialiştilor care fac

cercetări de relaţii publice. Acest lucru presupune învăţarea teoriilor de

psihologie, sociologie, ştiinţe politice, economie şi istorie. Câmpul relaţiilor

publice cere aplicări multidisciplinare;

9. Purtătorii de cuvânt sunt obligaţi să explice publicului problemele înainte

ca acestea să devină crize. Ei trebuie să avertizeze publicul, astfel încât

acesta să nu fie surprins de izbucnirea unei crize;

Page 16: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 36

10. Un specialist în relaţii publice trebuie să fie apreciat după un singur

standard: performanţa etică. El are reputaţia pe care şi-o merită şi pe care şi-

a construit-o prin practicarea meseriei sale. (Newsom, 1999, p. 4-5)

Sarcina de lucru 7

1. Formulează trei exemple concrete de respectare a principiilor de bază

în activitatea purtătorului de cuvânt.

2. Alcătuieşte o listă a mediilor de informare utile pentru un purtător de

cuvânt al unei companii de telefonie.

Rezumat

În cadrul unei organizaţii, sarcina stabilirii şi menţinerii relaţiilor de

comunicare dintre aceasta şi mass-media îi revine biroului de presă. În marile

organizaţii, biroul de presă este o secţie din cadrul departamentului de relaţii

publice; ierarhic, el este subordonat direct şefului departamentului de relaţii

publice care, la rândul său, se subordonează direct conducătorului instituţiei; în

organizaţiile mai mici, în care nu există un departament de relaţii publice, şeful

biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituţiei. Biroul de presă

are două obiective majore: să stabilească şi să întreţină o bună legătură cu

presa, în beneficiul organizaţiei pe care o reprezintă; şi să informeze

organizaţia asupra a ceea ce se afirmă în presă, în legătură cu activităţile ei sau

cu alte aspecte care pot interesa ori influenţa organizaţia. Purtătorul de cuvânt

este unul din membrii biroului de presă care, pe lângă sarcinile obişnuite,

deţine şi un ansamblu de calităţi şi de atribuţii specifice, susceptibile a-i conferi

o poziţie aparte în cadrul departamentului. Prin întreaga sa activitate, purtătorul

de cuvânt exprimă atitudinea oficială a instituţiei pe care o reprezintă asupra

chestiunilor de interes general sau specific solicitate de jurnalişti. Purtătorii de

cuvânt, trebuie să-şi dezvolte patru abilităţi de bază: aptitudini de scriere,

abilităţi de cercetare, uşurinţa în planificare, abilitatea de a rezolva problemele.

Ei sunt responsabili cu relaţiile cu publicul.

Test de autoevaluare

1. Alcătuieşte un eseu de 500 de cuvinte în care să explici relaţia dintre o

instituţie şi mediile de comunicare.

2. Care sunt motivele pentru care un purtător de cuvânt alege să mediatizeze un

eveniment în presa scrisă, audio sau audio-video.

Page 17: Comunicarea Cu Presa Unitatea II

Mirela Gheorghe Instituţia purtătorului de cuvânt

Comunicarea cu presa 37

Evaluare parţială nr. 1

Instrucţiuni de redactare

Această evaluare parţială îţi propune sarcini de lucru care necesită o bună

cunoaştere a primelor două capitole ale cursului. După ce le vi fi efectuat, îmi

vei trimite evaluarea, pentru ca eu să o pot corecta şi nota.

Nu uita să menţionezi, pe prima pagină, următoarele informaţii: Numele

cursului (Comunicarea cu presa), numărul evaluării parţiale (Evaluare parţială

nr. 1) şi, evident, numele tău. Ar fi foarte practic dacă ţi-ai scrie numele pe

fiecare pagină.

Te sfătuiesc, de asemenea, să redactezi foarte clar rezolvările şi să laşi în

stânga foii o margine de 5 cm, unde eu voi putea să-mi inserez comentariile.

1. Descrie modul în care a fost organizată activitatea de relaţii publice într-o

firmă de producere şi comercializare a echipamentelor şi instalaţiilor termice.

2. Ai trimis mai multe comunicate de presă unui ziar, însă în publicaţia

respectivă nu a apărut nimic timp de mai multe zile. Explică modul în care

reacţionezi (dacă reacţionezi) şi enumeră motivele pentru care optezi pentru o

anumită soluţie.

Bibliografie minimală

Amariţei, C. (2005). Firma şi mass media. Managerul şi ziariştii. Bucureşti:

Irecson, p. 98.

Biroul de presă şi purtătorul de cuvânt. (2001). Bucureşti: SNSPA, p. 18

Coman, C. (2000). Relaţiile publice şi mass media. Iaşi: Polirom, p. 52-53-54-

55, 73.

Coman, C. (2001). Relaţiile publice. Principii şi strategii. Iaşi: Polirom, p. 9,

11.

David, G. (2008). Tehnici de relaţii publice. Comunicarea cu mass-media. Iaşi:

Polirom, 203-204.

Milo, K. (1998). Introducere în relaţii publice. Bucureşti: NIM, p. 72.

Newsom, D. (1999). Totul despre relaţiile publice. Polirom: Iaşi, p. 4-5.

Păunescu, C. (2006). Relaţii publice, vol I. Galaţi: Fundaţia Academică

Danubius, p. 167.

Popescu, C. F. (2002). Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii publice şi

publicitate. Bucureşti: Tritonic, p. 306.

Wilcox, D. (1995). Public Relations Strategies and Tactics. New York: Harper

Collins College Publishers, p. 79-80.