COMOARA DIN APUSENI

Muntii Apuseni sunt un lant muntos din Transilvania,parte a Carpatiilor Occidentali.Cel mai inalt varf este Curcubata Mare(cunoscut ca si Varful Bihor) cu o altitudine de 1849 de metri.Sunt delimitati la nord de Raul Barcau,la sud raul Mures,la vest de Dealurile si Campia de Vest,iar la est de Depresiunea Colinara a Transilvaniei.In Muntii Apuseni se afla peste 400 de pesteri.

ZIUA 1

Ramnicu Valcea.Localizat în sudul României, se întinde pe o suprafață de 5.765 km² și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest. Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de relief: munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud, întregite de defileele ale Oltului și Lotrului, străjuite de munții Cozia, Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

COZIA . A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă.

Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea:

„...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate și moșii. De asemeni îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi,țigani care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt și Valea lui Stan de pe Lotru.

CASCADA LOTRISOR. Este realizata de mana omului, prin anii ‘70-‘71 si a fost necesara datorita necesitatii construirii drumului forestier de pe valea Lotrisorului. Apa paraului a fost deviata cu circa 5-600m mai sus, printr-un tunel sapat in stanca.  Se poate ajunge chiar langa cascada, urcand o poteca. La ape scazute se poate merge in amonte, chiar prin tunel, de unde se coboara la nivelul drumului forestier.

SIBIU.Arhaic Sibiiu, popular Sîghii, (în germana Hermannstadt, în maghiara Szeben, Nagyszeben, în latina Cibinium) este resedinta si cel mai mare municipiu al judetului Sibiu, România. Este un important centru cultural si economic din sudul Transilvaniei.Sibiul si împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România. Centrul istoric este unul dintre cele mai bine pastrate locatii istorice din tara. Multe din zidurile si sistemele de fortificatii sunt mentinute într-o stare foarte buna. Centrul istoric este în proces de a deveni Patrimoniu UNESCO. În Sibiu se gasesc muzee care cuprind colectii de arta, pictura, arte decorative, antropologie, istorie, arheologie, istoria tehnologiei si stiinte naturale.

Orasul se afla aproape de Muntii Fagarasului – o destinatie importanta pentru drumetii – si de statiunea Paltinis – o destinatie pentru sporturile de iarna. În zona sunt multe biserici fortificate construite de colonistii sasi.

ALBA IULIA. Judetul Alba, situat in partea centrala a Romaniei, este un judet de marime medie ca suprafata (624,167 ha, 2,6 procente din suprafata totale a Romaniei) si populatie (locul 26 in ierarhia judetelor). Municipiul Alba-Iulia este capitala judetului, oras situat pe malul stang al raului Mures, la confluenta dintre raurile Ampoi si Sebes, si are populatia de 100.000 de locuitori. Muntii Apuseni se gasesc in vest si nord-vest si sunt caracterizati de o structura geologica complexa cu resurse foarte variate si bogate, cat si amplasarea favorabila asezarilor omenesti care este creditabil pentru formarea timpurie si cresterea constanta a potentialului in aceasta regiune. O data cu resursele din subsol, minereuri neferoase (cupru, plumb, zinc) si metale pretioase (aur, argint), resursele terestre - pamant arabil (in majoritate pasuni si fanete) si paduri - joaca un rol important in economia judetului. Valea Muresului si locurile de la marginea ei reprezinta importante resurse agricole favorizand recoltele de cerealele si legume, cat si cresterea animalelor. De asemenea depresiunea este coridorul principal pentru drumurile rutiere si feroviare favorizand un trafic intens intern si international. Muntii Sebesului se intind in sudul judetului. Au altitudini de peste 2.000 m si au o importanta retea hidrografica, resurse forestiere si turistice. Aproape de un sfert din suprafata judetului este acoperit de podisul Tarnavelor, cu resurse agricole bogate (in special culturi de cereale si podgorii) si depozite de gaze naturale. Asezarile umane din judetul Alba au o structura uniforma, rata urban/rural a populatiei (55,4% populatie in mediul urban) este peste nivelul mediu al tarii. Localitatile urbane - trei municipii (Alba-Iulia, Aiud si Blaj) si opt orase (Abrud, Baia-de-Aries, Campeni, Cugir, Ocna-Mures, Sebes, Teius and Zlatna) – acopera 20,2% din toata suprafata judetului, plasand Alba printre primele cinci din tara la acest capitol. Romanii reprezinta 90.1 % din totalul populatiei judetului urmati de maghiari (6%), (2.9%) si germani (0.8%). Sablonul religios situaza ortodocsii pe primul loc cu 85,6%, apoi reformatii cu 4,2%, greco-catolicii (1,4%) si penticostalii (1,4%).

ZIUA 2

GARDA DE SUS.  Este un sat în județul Alba, Transilvania, România. Este reședința comunei Gârda de Sus. Localitatea Gârda de Sus este situată pe valea superioară a Arieșului Mare, la nord-vest de Câmpeni, fiind străbătută de drumul național DN75. Are în componență un număr de 17 sate, cu o populație de 2.190 (2002) de locuitori.

Locuitorii satului își asigură locurile de muncă și principalele venituri din agricultură, silvicultură și creșterea animalelor.

Localitatea a primit indicatorul de sat european pentru lucrări de infrastructură, programe de promovare a turismului și acțiuni cu caracter ecologic, deschiderea unui muzeu cu punct de vânzare lângă Peștera Scărișoara, reabilitarea unor drumuri comunale și amenajarea unei gospodării tipic moțești.

PESTERA SCARISOARA. Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de Ghețar iar Scărișoara vine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost botezată. Acum aparține decomunei Gârda de Sus, județul Alba. Drumul spre peșteră pornește din comuna Gărda de Sus, situată pe valea Ariesului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1km, la gura Vaii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa pâna la Ghețar lung de 12 km.

Formare

Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii Scărișoara apele coboară în subteran. Ieșirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliței. Continuând dizolvarea, apa coboră în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în Izbucul Poliței. Golul rămas uscat al Scărișoarei, în urma prăbușirii avenului de intrare, se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor. După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum, dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Topirea are loc și la bază ghețarului, astfel că de la bază dispare o secțiune și o alta se depune sus. Cea mai veche gheață de la bază are 4000 de ani. Pe carote de gheață recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță Cluj și mulți asociați străini, descifrează din trecut o mulțime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4000, când au fost incendii în zonă, când și cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor[1]. Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m

cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime.

Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 80000 mc și care dăinuie în peșteră de peste 4000 de ani. Fața superioară a blocului (3000 mp) formează podeaua Sălii Mari. În partea dreaptă acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație științifică, cu două sectoare distincte.

În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, la care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă și gheață. În stânga se află Rezervația Mare, spre care se coboară o verticală de 20 m la baza căreia galeria continuă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amândouă rezervațiile, lângă ghețar reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.

Dincolo de aceste speleoteme înghețate, aspectul peșterii se schimbă total, locul gheții fiind luat de concrețiuni de o mare diversitate și frumusețe. Stalactite,[2], stalagmite[3],coloane[4], draperii parietale[5], coralite[6], gururi[7].... Acestea abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervației Mari - care coboară în pantă aceentuată pană la adâncimea maximă a peșterii de 105 m, apropiindu-se în același timp la numai cațiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara - peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele două cavități a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală.

PESTERA LUI IONELE.

Peștera Poarta lui Ionel este situată în versantul drept al Văii Ordancușa, la o altitudine de 800 m, in calcare triasice. Se poate ajunge la ea prin Valea Arieșului, din comuna Gârda de Sus, urmând cale de 2,5 km drumul forestier ce pornește din centrul comunei spre Peștera Scărișoara pe Valea Ordâncușa.

Peștera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele si dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină [1]. facute de speologii clujeni. Este aceiași apă ce trece prin Peștera-aven Ghețarul de sub Zgurăști care se gaseste la 130 m. distantă. Colorarile cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăști au aparut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legatura dintre ele, dar și viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staționează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanța dintre peșteră și varsarea în Ordincușa, 150 m mai jos și formează frumoase cascade de travertine și gururi.

Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiș întâlnim izbucul[4] sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peșterii cotește în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă ușor datorită

aderenței podelei, în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peștera își pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriș sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peșterii de la acest nivel.

Daca la ultimul cot excaladăm marele dom de pe partea dreapă, dupa 12 m. ajungem în galeria superioră. Este mult mai strâmtă și urcă în trepte. Găsim și câteva formațiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.

ZIUA 3

GHETARUL VARTOP. Peşteră fosilă, suspendată, bogat concreţionată, cu gheaţă perenă în sala de intrare.Lungimea totală se ridică la circa 300 m. Este săpată în calcare tithonice.In t r a r ea og iva l ă , de 14 ,5 m l ă ţ ime ş i 5 m înă l ţ ime , s ăpa t ă l a baza unu i pe r e t e de ca l ca r , conduce descendent pe grohotiş la o sală situată la 7 m mai jos de intrare. Este o sală vastă, largă de 75m, orizontală, cu podeaua acoperită de blocuri de calcar răzleţe şi de un strat discontinuu de gheaţă carea dat numele peşterii. În dreapta se află un diverticul mic, bogat concreţionat. Tot fundul sălii esteocupat de un mare grohotiş, pe care se urcă o diferenţă de nivel de 12 m. La baza grohotişului, pestînga, o pantă de gheaţă coboară o diferenţă de nivel de 4 m într-o crevasă obstruată. Sala cu grohotişconstituie „Gheţarul", cunoscut de multă vreme. În peretele nordic, spre partea superioară a grohotişului, se deschide o galerie scundă de numai0,3 m diametru în care se coboară tîrîş o diferenţă de nivel de 8 m pe o lungime de 15 m. Ea debuşeazăîn t r -o s a l ă î na l t ă , Sa l a Domulu i , î n c a r e î ş i f a c apa r i ţ i a conc re ţ i un i l e . De a i c i sp r e s t î nga î ncepe Culoarul Roşu în care grohotişul continuă să coboare printr-un orificiu strîmt într-o săliţa cu încrustaţii rosii

De la baza culoarului de acces se deschide spre nord-est Sala Domului, al cărui nume vine dela un mare dom de mondmilch, puţin înalt, dar festonat cu gururi alungite pline cu apă. Sala Domuluieste strangulată spre nord-est de un baraj stalagmitic, dincolo de care se află Sala Minunilor, unuldintre cele mai frumoase locuri ale peşterii. Nenumărate stalagmite, de peste 4 m înălţime, creează un adevărat labirint. De aici podeaua începe să urce, iar peretele stîng este acoperit de o foarte bogatăscu rge re pa r i e t a l ă î n fo rmă de pagodă . După o s cu r t ă l ă rg i r e , podeaua î ncepe s ă u r ce î n pan t ă accentuată. Ea este acoperită de un planşeu de calcit, spart din cauza unor alunecări ale substratului. Pedreapta sus, o serie de stalagmite şi coloane separă un culoar scurt care prezintă interesante forme decoroziune. După o puternică coborîre a tavanului, sala cîştigă iar în înălţime. Ea este ascendentă,ex t r em de boga t o rna t ă ş i cu două ş i ru r i t r ansve r sa l e de s t a l agmi t e , d in c a r e une l e depăşe sc 5 m înălţime. Pereţii sînt şi ei încărcaţi de scurgeri grele de calcit. Sîntem în Sala Mare, cu care peştera setermină printr-o curgere masivă de calcit. Fauna cavernicolă nu a fost cercetată. La intrare, în sala cu ghea ţ ă   vege t a ţ i a   coboa ră  pe  g roho t i ş   f o rmînd  pe rn i ţ e   de  muşch i   ş i   p î l cu r i  de Chrysospleniumalternifolium, Adoxa moschatellinaetc, cu interesante forme de adaptare. Importanţa peşterii rezidămai ales în bogăţia formaţiunilor de depunere calcitică, foarte variate ca tip şi bine conservate. Deşimică, aceasta este una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară, datorită

conservării podoabelor.Peştera este menţionată în diverse publicaţii sub numele de Peştera Minunată sau Gheţarul de la Casa de Piatră.

COIBA MARE. este o peșteră situată în județul Alba.

Lungimea totală a tuturor galeriilor depășeste 4 km, iar partea cea mai interesantă la aceasta peșteră este portalul (intrarea în peșteră) a carei dimensiuni este de 47 metri înalțime și 74 metri înalțime.

Un piriu firav, cu totul neinsemnat fata de colosala deschidere, apare de sub malul sting al Girdisoarei, din Izbucul de la Coibita, si se strecoara curajos pe sub arcadele imense. El este un excelent ghid, deoarece urmindu-l vom gasi usor calea spre adincurile pesterii. Piriul traverseaza la inceput o sala vasta - Sala Mare, care se ingusteaza insa tot mai mult, ca o uriasa pilnie. Pe laturi, la diferite inaltimi se zaresc deschideri de galerii care conduc intr-un sistem superior foarte vast si extrem de labirintic. Din aceesta cauza si a numeroaselor dificultati tehnice, vizitarea lui nu este recomandata turistilor. In fundul ingustat al salii, piriul se strecoara pe sub doua bolti joase consecutive, care obliga la un tiris de citiva metri (destul de greu de gasit cind piriul seaca), apoi razbeste in Sala Jeannel.

De aici, printr-un tunel inalt, firul de apa iese in a doua sala de mari dimensiuni, denumita Sala Confluentei. Aici el se uneste cu un curs de apa mult mai viguros, care reprezinta de fapt scurgerea subterana a apelor Vaii Girdisoara. Aceste ape disipar din albia lor de la suprafata prin gura greu accesibila si cu aspect neprimitor al pesterii Coiba Mica, aflata cu 350m in amonte. Drumul lor pe sub pamint traverseaza un sifon lung de 60m si adinc de 10m, care separa net Coiba Mica de Coiba Mare. Apoi, dincolo de Sala Confluentei, apele urmaresc o galerie larga, prin care inaintarea devine insa mai anevoioasa din cauza cursului mare de apa. O cascada cam de 3m inaltime si doua lacuri adinci, ce nu pot fi depășite decât cu ajutorul unei barci de cauciuc, constituie bariere greu de trecut. Dupa 386m, un al treilea lac, de data aceasta sifonant, apare ca un obstacol care face neputincios orice mijloc de explorare: pe oglinda neagra a apei viiturile au adunat de-a lungul timpului nenumarati busteni ingramaditi intr-o impletitura haotica de crengi si cioturi careia nici barca si nici scafandrul nu-i mai pot face fata. I se spune Lacul Mortii. Apa strabate inca cel nutin 2,5km de galerii necunoscute inainte de a apare din nou la suprafata din malul drept al Girdei Seci, prin Izbucul de la Tauz, in locul numit "La Moara Filii".

COIBA MICA.

Peştera Coiba Mică este săpată în calcare tithonice şi are o lungime de 270 m (fig.44). Intrarea (1000 m alt.) se deschide sub forma unei nişe largi de 20 m şi înaltă de 2 m, la baza unui perete vertical orientat NV-SE. Apa Gîrdişoarei dispare puţin înainte de intrare pe sub o îngrămădirehaotică de buşteni. Imediat după intrare peştera se îngustează treptat ca o pîlnie, iar la 23 m de la intrare(—6,5 m) se deschide printr-o trecere îngustă o verticală surplombată de 15 m. Jos apa Gîrdişoarei seregăseşte sub forma unui lac lung de 9 m şi adînc de 1,5 m. Cu excepţia iernii, apa Gîrdişoarei se prăbuşeşte în acest lac printr-o cascadă învolburată de 12 m.De la lacul lung de 9 m înaintarea continuă printr-o galerie largă de 4—6 m şi înaltă de 4—8m. După un a l t l a c l ung de 10 m se pă t runde î n Sa l a Mare , de 23 m lung ime , 20 m l ă ţ ime ş i Hm înălţime. Sala Mare se îngustează treptat, iar după un parcurs periculos printre buşteni instabili urmeazăo porţiune scundă şi strîmtă (1 m diam.). În continuare

peştera se lărgeşte brusc într-o sală largă de Hm.Tavanul sălii se pierde într-un horn de peste 30 m înălţime. În această sală torentul subteran pătrunde printr-o cascadă de 6,5 m.

ZIUA 4

GROAPA RUGINOASA.Groapa Ruginoasă reprezintă un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensă ravinare săpată până în creasta culmii care închide spre sud Valea Seacă, cu o adâncime de peste 100 m şi un diametru de peste 600 m. Pe toată suprafaţa ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi straturile de cuarţite, a căror culoare roşie violacee conferă zonei un aspect cu totul aparte, ea apărând de la mari depărtări ca o rană deschisă în trupul muntelui.Muchii ascuţite, adevărate lame, converg spre centrul ei la firul unui vâlcel, împărţind spaţiul în mai multe sectoare. Vâlcelul, de fapt obârşia Văii Seci, reprezintă de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval din cauza săritorilor mari pe care le prezintă. Interesant este faptul că eroziunea lucrează şi astăzi foarte activ, săpând regresiv şi mărind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmărind hărţile vechi, se constată că eroziunea a avansat cu o viteză foarte mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat decât printr-o ravenă foarte mică.

PESTERA URSILOR. Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă depeșteră. La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei.

Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice.

Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:

Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor), Galeria "Emil Racoviță", Galeria "Lumânărilor" Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Oaselor.

Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul și Căsuța Piticilor,Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peșterăeste constantă de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%.

CHISCAU. Chișcău este o localitate în județul Bihor, Crisana, România. Localitatea este situată la poalele Munților Bihorului, fiind străbătută de râul Crăiasa. Toponimia numelui vine din maghiară, însemnând micul cuptor (kiss=mic, koh=cuptor), fiind atestat documentar cu acest nume incă de pe la 1588, sau cu numele de Alsokoh (cuptorul de jos), în acea perioadă funcționând aici o topitorie de fier.

ZIUA 5

CETATILE PONORULUI.

Cetăţile Ponorului este unul dintre cele mai mari complexe carstice din România, aflat în Munţii Apuseni, zona Padiş. Numit şi Everestul speologiei române, complexul carstic de la Cetăţile Ponorului a fost menţionat pentru prima data în 1886 de către Nagy Sandor. În 1929 R. Jeannel şi Emil Racoviţă cerecetează zona intrării. Primii 300 m ai galeriei active au fost exploraţi de echipa Institutului de speologie din Cluj în 1949. Din 1951 este cooptată şi echipa de alpinişti ai AS Armata Braşov condusă de Emilian Cristea. În competiţie intră şi o echipă de speleologi francezi. În mai multe expediţii este exploratăGaleria activă. În 1957 este atins sifonul final. În alte două intrări din 1972, echipa de alpinism de la A.S.Armata-Braşov, reuşeşte escaladarea peretelui final de peste 100 m înalţime, fără ca să găsească o continuare. Speologii din Ştei sunt cei care au eliminat multe semne de întrebare de pa harta Cetăţilor. Explorările continuă. Cetăţile Ponorului sunt situate pe platoul carstic Padiş la capătul aval al Văii Cetăţilor, la 950 m altitudine. Se poate ajunge de la Padiş pe marcajul punct albastru (2 ore de mers) şi şoseaua forestieră care se desface din şoseaua Pietroasa — Padiş. Platoul Padiş este un bazin închis, unde apa de suprafaţă aproape lipseşte, fiind drenată în întregime pe sub pământ în valea Galbenei şi în valea Boghii. Prin colorări au fost identificate 8 bazine care comunică doar subteran. Zona este bogată în formaţiuni carstice, peşteri ca Lumea Pierdută, Gheţarul de la Barsa, Cetăţile Radesei, Peştera Căput. Sunt cîteva chei: Cheile Galbenei, Cheile Someşului Cald, Groapa Ruginoasa, doline uvale, izbucuri şi ponoare etc. Pestera Cetatile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din ţară, curge formând cascade, repezişuri şi vâltori. Intrarea în peşteră se face printr-un portal de 70 m înalţime şi 30 m lăţime ce perforează peretele primei doline, gigantică şi aceasta( 300 m adâncime, 1000 m diametru).Dupa câţiva zeci de metri de la intrare se intersectează dolina a doua de 70 m diametru şi 150 m înălţime, cu pereţi verticali. Tot aici sub portal iese dintr-o galerie un râu puternic. Este apa ce dispare în sifonul din Peştera de la Căput. Ea dispare apoi imediat în altă gură de galerie

ce reprezintă începutul râului subteran al Cetăţilor. A treia dolină este cea mai mare şi dă acces direct la Galeria activă. După ce se trece de zona luminată natural prin spărturile celor trei doline, în Galeria peşterii mai apar două izbucuri puternice de apă. Este apa care s-a pierdut în Poiana Ponor. Apoi se pătrunde în zona dificilă unde bolovani şi trunchiuri de copaci cladesc baricade peste care apa formează cascade si vâltori. Pentru înaintare se folosesc tehnici alpinistice şi barci de cauciuc. Prima sală, usor alungită are în partea superioară o galerie fosilă de 300 m. Urmează Sala Taberei, o verticală şi primul lac navigabil. Se trece o noua baricadă, lacul al doilea şi o galerie impresionantă de 70 m înălţime ce duce la lacul 3 şi 4. Sifonul sau lacul 5 ce urmează se poate trece pe sus, printr-o galerie fosilă după care urmează lacul 6 lung de 85 m. Se trec urmatoarele trei lacuri pentru a ajunge într-o zonă în care apar speleoteme, Sala Florilor de Piatră, în care se gasesc interesante stalagmite arenacee. Porţiunea de dupa această sală apare inundată parţial de lacurile 10, 11 şi 12. Galeria Veneţiană, frumos concreţionată, da acces într-o sala cu un mare grohotiş, apoiGaleria se inundă formand lacul 14, ce duce la sifonul terminal, încurcat de trunchiuri de pomi. Din acest punct, sfârşitul propriu-zis al galeriei, începand din 1972 alpiniştii au efectuat o mulţime de escalade în căutarea pasajului de trecere spre aval. S-a reusit urcarea a 120 m dar galeriile găsite până acuma nu au încă legatură cu activul princiupal.

ZIUA 6

Orasul Hunedoara este situat in partea centrala a judetului Hunedoara, la 220-270m altitudine, pe valea Cernei, la 19 km de municipiul Deva, acesta ocupa o suprafata de 97 kmp . In teritoriul administrativ al municipiului sunt cuprinse localitatea Racastie si satele apartinatoare Bos, Gros, Hasdat si Pestisu Mare. Zona dispune de infrastructura obisnuita pentru un oras modern: retele de energie electrica, termica, gaze naturale si apa, statie de epurare, mijloace de transport in comun, cai de acces rutier si feroviar, telefonie fixa si mobila. Huneodoara este strabatuta de DJ 687: Santuhalm - Hunedoara drum national care face legatura cu drumul European E68 care strabate tara de la Arad - Deva - Orastie - Sibiu - Brasov - Bucuresti si drumuri judetene care fac legatura intre Hunedoara si Calan, respectiv Hunedoara si Hateg Relieful in orasul Hunedoara este deluros-muntos, este srabatut de raul Cerna, iar resursele naturale conatau in zacaninte de piatra, minereuri feroase lemn, talc si potential in cresterea animalelor. Gradul seismic pe raza orasului Hunedoara este de 6 Mercalli.

     Scurt istoric:

Istoria regiuni judetului Hunedoara este extrem de bogata in evenimente, din paleoliticul mijlociu, existand dovezi ale asezarilor umane din a doua etapa a Epocii Fierului purtand amprenta civilizatiei geto-dacice si apoi a civilizatiei daco-romane ca si a unirii in primul mileniu a organizarilor prestatale de la Strei, Dobra si Hunedoara.Hunedoara devine autoguvernanta, in secolul al XIII-lea, iar in urmatoarele secole au fost scrise importante pagini de istorie: batalia impotriva otomanilor condusa de Iancu de Hunedoara , rascoala iobagilor condusa de Horia, Closca si Crisan , participarea la evenimentele revolutiei din 1848-1849 sub conducerea lui Avram Iancu, participarea masiva la creerea Statului National Roman si participarea la cele doua razboaie mondiale.Teritoriul judetului Hunedoara este un adevarat loc sacru al istoriei romanesti. Pe teritoriul judetului s-a aflat capitala staului Dacia, condus de Burebista si Decebal, Cetaea

Sarmizegetusa si Ulpia Traiana Sarmizegetusa, romanii stabilindu-si aici capitala provinciei dupa cucerirea Daciei. Toate vestigiile istorice de pe intreg teritoriul judetului sporesc potentialul turistic al judetului Hunedoara, judet aflat in continua dezvolare.

     Obiective turistice:

  Castelui de la Hunedoara: Ridicat in secolul 14, pe locul unei vechi intarituri, pe o stânca la picioarele careia curge pârâul Zlasti, Castelul Hunedoara este o constructie impunatoare, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite. Una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari. El devine o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit. Cu trecerea anilor, diversii stapâni ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare. Galeria si donjonul - ultimul turn de aparare ("Ne boisa" = "Nu te teme"), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui calugar) reprezinta câteva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de alimente, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca si Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numita Matia se mai distinge, destul de vag, o pictura referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (Corvini). Castelul a fost restaurat si transformat in muzeu.

     Munti:

  Muntii Retezat, fantastica cetate de piatra a acestor munti are cea mai ridicata altitudine medie din intreg lantul Carpatilor romanesti (peste 60 de piscuri ce se avanta la peste 2.200 m altitudine, culminand cu Peleaga de 2509 m). Dar nu numai inaltimile impresioneaza pe drumet in Retezat, maretia circurilor glaciare de aici este fara pereche in muntii Romaniei, fiind impodobit cu nestemate sclipitoare a peste 80 de lacuri glaciare. Pentru toti drumetii, Retezatul este un munte al superlativelor. Valorilor peisagistice originale, care suscita practicarea intensa a turismului, li se adauga o flora si o fauna bogata si variata, ocrotita in cadrul "Parcului National Retezat". Acest parc reprezinta cea mai mare rezervatie stiintifica complexa din Romania, inclusa de UNESCO printre rezervatiile naturale ale Biosferei. Parcul are peste 20.000 ha care include in arealul lor: relieful glaciar (numeroase circuri, vai si lacuri glaciare), raritati vegetale (orhideea de munte, floarea de colt, nucul salbatic), exemplare valoroase ale faunei (capra neagra, cerbul, ursul, rasul, cocosul de munte, mistretul; iar in undele cristaline ale lacurilor si raurilor de munte, pastravul). In cuprinsul parcului se afla Rezervatia Stiintifica Zlatuia (peste 2.000 ha) in al carei perimetru accesul este permis numai cu autorizatia Comisiei Monumentelor Naturii. Muntii Parang, cu nimic mai prejos decat Retezatul, ba mai mult, culminand la 2.519 m - vf. Mandra (sau Parangu Mare), depaseste cu 10 m Peleaga falnicului Retezat. Cele mai multe lacuri glaciare sunt cantonate in bazinul superior al Jietului. Muntii Poiana Rusca, usor accesibili, atat pe jos cat si cu masina, luna cea mai favorabila, din punct de vedere al climei si al pitorescului peisajului, fiind septembrie. Muntii Sureanu, incarcati de istorie si relief carstic, dar si glaciar. 

     Pesteri:   Pestera Cioclovina, in nord-vestul Muntilor Sebes, pe teritoriul satului Cioclovina, inclusa in Complexul carstic Cioclovina-Ponorici, formeaza una dintre cele mai mari rezervatii speologice din tara. A fost locuita inca din Paleoliticul Superior, este renumita prin impodobirea pitoreasca din interior (peretii pesterii cuprind margele de chihlimbar incrustate in calcita, precum si cranii de lilieci).  Pestera Tecuri, in nordul Muntilor Sureanu, are "sali" deosebit de bogate si divers impodobite cu fermecatoare concretiuni de calcar transparente, incolore sau colorate (in nuante ce variaza intre roz pastel si rosu violet). Reprezinta un unicat intre pesterile din Romania.

   Pestera Sura Mare, langa satul Ponor, strabatuta de raul Ohaba, care formeaza si un lac interior, constituie pestera de referinta a muntilor Sebes. Aici s-a descoperit cea mai mare colonie de lilieci din Romania, greu accesibila.

     Lacuri:

  Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din Romania (peste 10 ha), pe langa care trec cele mai multe dintre traseele turistice marcate din Muntii Retezat;  Lacul Galcescu (la 1.925 m altitudine), cel mai intins iezer glaciar din acesti munti. Se iveste chiar la marginea celei mai batute poteci turistice care strabate masivul. Este declarat monument al naturii, iar imprejurimile sale constituie o rezervatie naturala (geologica, floristica si peisagistica).

   Alte lacuri: Lacul Zanoaga, cel mai adanc din Romania, de 29 m, Portii, Agatat, Florica, Viorica, Ana, Lia, Lacul Gura Apei, lac antropic, pe Raul Mare, Cincis pe Cerna.

     Rezervatii si monumente ale naturii:

  Parcul Dendrologic Simeria, la 12 km de Deva, in lunca Muresului, unul dintre obiectivele turistice de importanta nationala, fiind un adevarat monument in arta parcurilor. A fost creat cu peste 250 de ani in urma, cand s-au plantat aici numeroase specii aduse din diferite colturi ale lumii (China, Japonia, America de Sud). S-au aclimatizat perfect: magnolia, arborele de pluta, coniferul oriental, bambusul, eucaliptul.

   Alte rezervatii si monumente ale naturii: Padurea Bejan, langa Deva, rezervatie forestiera unde cresc toate speciile de stejar prezente in Romania, Padurea de stejar de la Chizid, langa Hunedoara, Gorunul lui Horea de la Tebea, monument al naturii si in acelasi timp si monument istoric ce aminteste de conducatorul marii rascoale taranesti din 1784.

     Vestigii istorice:

  Cetatile Dacice dovedesc inaltul grad de cultura materiala a dacilor. In zona Muntilor Orastie se afla, intre sec. I i.Hr. - sec. I d.Hr., centrul politic al tuturor triburilor dacice. Principalele cetati au fost descoperite la: Costesti, (la 18 km de Orastie), Blidaru (la 22 km de Orastie), Piatra Rosie (la 30 km de Orastie) si Gradistea Muncelului (la 39 km de Orastie).

  Cetatea de la Gradistea Muncelului, insotita de un complex de sanctuare si de o asezare civila, constituia capitala statului dac, Sarmisegetusa Basileion. Sanctuarele erau consacrate cultului soarelui si observatiilor astronomice (constructiile de aici formau un calendar ingenios si surprinzator de precis pentru epoca respectiva).  Cetatea de la Blidaru, cucerita de romani in 102 d.Hr., a fost refacuta ulterior de Decebal, dar distrusa definitiv de imparatul Traian in 106 d.Hr.  Sarmisegetusa Ulpia Traiana, la 17 km de Hateg, capitala Daciei romane, resedinta a celor mai importante institutii si a inaltilor functionari imperiali. Orasul a fost intemeiat in 107 d.Hr., din porunca imparatului Traian, denumirea sa completa fiind Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa. Asezarea se dezvolta pana in 271 d.Hr. cand autoritatile romane se retrag din Dacia. Astazi se pot vizita urmele Forului Coloniei, amfiteatrul (locul unde se desfasurau serbarile, luptele gladiarorilor) si necropola antica.  Cetatea Devei, ridicata in sec. XIII pe un con vulcanic ce domina vatra orasului de la 184 m altitudine. Mentionata documentar in 1269, a fost una dintre cele mai puternice cetati din Transilvania. A fost parasita in 1849 cand, in urma unei explozii a depozitului de munitii, zidurile au sarit in aer.Castelul Corvinestilor din Hunedoara, prin frumusetea sa arhitecturala se plaseaza printre cele mai insemnate monumente de arta feudala din Romania si din sud-estul Europei. Constructia impozanta, cu turnuri si turnulete, a fost ridicata in sec. XIII pe un colt de stanca. Trecutul castelului se leaga mai ales de familia Corvinilor care l-au stapanit o vreme indelungata. Iancu de Hunedoara l-a renovat si modificat (1446 - 1453), amenajand "Sala cavalerilor" si "Sala dietei". Dezvoltat in secolele urmatoare, castelul reuneste stilul gotic cu elemente caracteristice Renasterii si stilului baroc.

Tg-Jiu. Este un municipiu, resedinta si cel mai mare oras al judetului Gorj, Oltenia, Romania. Orasul este asezat in zona geografica a Subcarpatilor Getici, in Depresiunea Targu-Jiu – Campu Mare, una dintre cele mai intinse depresiuni subcarpatice intracolinare, intre Subcarpatii Gorjului la nord si Dealul Bran, la sud, la confluenta Amaradiei Pietroasei cu Jiul. Se intinde pe o lungime de 13 km de la nord la sud si 10 km de la est la vest, pe ambele maluri ale Jiului. În 1937, când Areţia Tătărescu i-a propus realizarea ansamblului de la Târgu-Jiu, Constantin Brâncuşi era deja spre finalul odiseei care îl purtase din satul vecin Hobiţa, la Paris şi New York, pentru a revoluţiona arta contemporană. Văduvele ostaşilor căzuâi în primul război mondial doreau să comemoreze printr-un monument sacrificiul celor care participaseră astfel la înfăptuirea României Mari. Aşa că Liga Naţională a Femeilor Gorjene a apelat la Brâncuşi, stabilit la Paris, deja un sculptor consacrat şi luat ca model de alţi artişti. Brâncuşi, care trăise în acest oraş câţiva dintre anii dificilei sale adolescenţe, muncind pentru a se întreţine la vârste la care alţi copii făceau şcoala primară, a gândit proiectul pornind de la peisajul local. Punctul de pornire a fost chiar râul Jiu, pe malul căruia s-au dat luptele cu nemţii din primul război mondial. La doar câţiva metri de apa Jiului e amplasatăprima componentă a tripticului: Masa Tăcerii. Deşi coloana a fost prima construită în cei doi ani cât au durat lucrările, ea este punctul culminant al unei naraţiuni alegorice foarte ambiţioase, care trece prin momentele esenţiale ale vieţii umane, implicând elementele fundamentale ale universului: apa, pământul, focul, aerul, dar şi oraşul însuşi.

E o întreprindere grandioasă, în simplitatea genială a componentelor ei, care a făcut din Târgu-Jiu un muzeu în aer liber. Între Masa Tăcerii şi Coloana Recunoştinţei fără Sfârşit e o distanţă de 1 kilometru şi 275 m, pe o axă care porneşte de la malul Jiului şi include biserica oraşului. Darul pe care Brâncuşi l-a făcut oraşului gorjean a fost însă apreciat mult prea târziu la justa lui valoare. În anii 50, la scurtă vreme după ocupaţia sovietică, emblema oraşului Târgu-Jiu a fost chiar la un pas de a fi demolată. Comuniştii detestau arta modernă, pe care o considerau decadentă şi fără funcţie propagandistică şi de educare a maselor, iar Brâncuşi, un transfug cu frământări religioase, era foarte uşor de încadrat în portretul duşmanului de clasă.

Dacă nu a fost dărâmat, ansamblul memorial a fost practic mutilat prin dezvoltarea ulterioară a oraşului. Între Columnă şi parcul în care se află Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului s-a interpus un cartier haotic de locuinţe şi o cale ferată. Rămâne totuşi evidentă axa dintre acestea, care străbate altarul bisericii Sfinţii Apostoli, mergând de la apus la răsărit. Semnificaţiile Mesei Tăcerii sunt multiple, pornind de la ideea de reculegere a celor ce urmează să plece pe front, o ultimă masă în familie, până la analogia cu Cina cea de Taină, cu Mântuitorul în mijloc, înconjurat de cei 12 apostoli. Nu poate fi neglijată nici trimiterea la ideea de timp, căci dacă privim de sus masa din calcar seamănă cu cadranul unui ceas, iar cele 12 scaune dispuse circular au forma unor clepsidre. Deşi chiar dispunerea elementelor ar trebui să ne atragă atenţia că nu e vorba de o construcţie cu utilitate practică (scaunele sunt dispuse prea departe de masă pentru a putea fi anatomic utilizabile), mulţi vizitatori le tratează ca pe piese de mobilier şi ignoră din pacate atitudinea pioasă pe care o presupune acest monument funerar în cele din urmă. Masa are un diametru de 2,15 m. Scaune în aceeaşi formă de clepsidră se găsesc şi pe aleea dintre masă şi poartă, poate pentru a-i simboliza pe cei care asistă la eroismul soldaţilor comemoraţi.

Poarta sărutului e un arc de triumf, probabil un triumf al vieţii asupra morţii, construit din piatră poroasă dintr-o carieră din Banpotoc, judeţul Gorj. E primul element cu care iau contact vizitatorii care intră în parcul din Târgu Jiu, aflându-se la câţiva metri de intrare.Sărutul, sculptura din tinereţe care a marcat despărţirea de Auguste Rodin, e sublimată în cel mai înalt grad în cercul despărţit în două jumătăţi verticale de pe picioarele arcului. Poarta e masivă, are o grosime de 1,69, fiind mai mult lată decât înaltă. Pe cele două picioare înalte de 5 m, stă o arhitravă de 6,45 m. La cioplirea porţii au participat şi meşteriiIon Alexandrescu si Golea din Dobrita. Sculptorul mărturisea că şi-a dorit reluarea temei sărutului, într-o poartă prin care să se poată trece dincolo.

Trecând prin poartă, călătorul are de mers prin oraş, ca într-o călătorie iniţiatică prin viaţă, pe un drum drept care duce la biserică. De la biserica Sfinţii Apostoli mai sunt doar câteva sute de metri până la ascensiunea pe care o sugerează punctul culminant al acestui triptic:Coloana recunoştinţei fără sfârşit. O veritabilă scară a lui Iacob, pe care îngerii se urcă şi coboară, o creaţie care te obligă să îţi ridici privirea spre cer. Succesiunea de elemente care se repetă i-a atras numele de Coloana infinită şi, mai apoi, s-a generalizat denumirea eronată de Coloana infinitului.

Coloana fără sfârşit, sau columna, are o înălţime de aproape 30 m, fiind alcătuită din 17 module, pe care Brâncuşi le denumea mărgele. Realizarea ei practică nu îi aparţine sculptorului, ci unui colectiv de la Atelierele Centrale din Petroşani. Coordonarea i-a aparţinut inginerului de structuri Ştefan Georgescu-Gorjan, secondat de inginerulNicolae Hasnaş (pentru calculele de rezistenţă), maistrul-sef Ion Romoşan (execuţia stâlpului central)

şi maistrul tâmplar Carol Flisec (sculptarea în lemn a modulului de bază). Întreaga construcţie, aşezată pe o fundaţie din beton, cântăreşte 29 de tone şi e realizată din fontă suflată cu alamă.

Elemente organizatorice: Numar de turisti:23persoane Numar de ghizi:2 Soferi:1 Perioada de desfasurare:6zile/5 nopti Kilometri parcursi:1145 km Mijloc de transport:mini-autocar***

Servicii oferite:transport,cazare

Ziua 1

7:00 Plecare Bucuresti

11:00 Ramnicu Valcea

11:30 Cozia

12:30 Cascada Lotrisor

15:30-16:30 Sibiu(vizitare centru)

19:00 Alba-Iulia

20:45 Garda de sus(cazare pensiunea Emanuel)

21:00 Cina

ZIUA 2

7:00 Mic Dejun

8:00 Traseu Scarisoara-Moara lui Ivan-Pestera lui Ionele(28 km)

Pranzul va consta in mancare rece(sandwichuri)

19:00 Cina(pensiunea Emanuel)

ZIUA 3

7:00 Mic dejun

8:00 Vartop-Coiba Mare-Coiba Mica

19:00 Cina (pensiunea Emanuel)

ZIUA 4

7:00 Mic Dejun

8:00 Decazare Pensiunea Emanuel

9:00-11:00 Groapa Ruginoasa

12:00 Cazare Chiscau(Pensiunea Laura)

13:30 Pranz (pensiunea Laura)

14:30 Pestera Ursilor

19:30 Cina

ZIUA 5

7:00 Mic dejun

8:00 Cetatile Ponorului(36km)

19:00 Cina

ZIUA 6

7:00 Mic Dejun

9:00 Hunedoara

14:00 Tg-jiu

22:00 BUCURESTI