Colectie de Povesti

7/27/2019 Colectie de Povesti

1/147

COLECTIE DE POVESTI

Floarea iubirii

A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti.A fost o data o fata de imparat frumoasa

si gingasa ca o floare. Poate tocmai de aceasta parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, inziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, au inflorit toate florile din gradina. De mica

printesa Florentina arata ca isi merita numele, jucandu-se tot timpul prin gradina castelului, vorbindsi glumind cu florile si copacii. Pe masura ce crestea, in loc sa se ocupe cu cele impartesti, eaincepu sa stea tot mai mult in gradina, lucrand cot la cot cu gradinarii; nici macar de invatat nu preavoia decat daca profesorii se duceau dupa ea in gradina. Vazand acestea, imparatul si imparateasa,zambindu-si cu subanteles (vezi ce copil bun si iubitor de frumos avem!), dara porunca sa i seconstruiasca fiicei lor in mijlocul gradinii un foisor in care sa-si petreaca viata pana cand va venivremea sa se marite. Vezi, draga Doamne, era singurul lor copil si nu-l puteau supara pentru nimicin lume. Astfel ca printesa fara cel mai mic efort de convingere a parintilor sai se muta in gradina cutotul si incepu sa-si reverse dragostea nemasurata asupra florilor din jurul ei. Interesul ei pentru florideveni cunoscut in toata imparatia si chiar si in afara hotarelor ei, astfel ca, pentru a intra in gratiile

parintilor si mai ales a tinerei fete, care mai de care, de la printi la oameni de rand incepura sa-itrimita la curte cele mai frumoase si nemaivazute pana atunci flori. In cativa ani printesa ajunse saaiba toate florile pamantului. In fiecare dimineata, printesa de cum se trezea alerga in gradina pentrua-si saluta vechile si noile prietene, povestindu-le ce visase. Incetul cu incetul inceta sa maivorbeasca cu parintii sai, cu slujitorii, iar pe dadaca ei o trimisese inapoi la palat de indata ce putusa se descurce singura. Animalelor nu le permise sa se apropie de gradina de teama sa nu o strice,iar pasarile erau gonite de slujitori in permanenta din acelasi motiv. Numai insectele erau admise,

dar aceasta numai pentru ca erau necesare polenizarii. Pe masura ce trecea timpul frumuseteaprintesei disparea; avea aceleasi trasaturi, dar caldura din ochi disparuse treptat. De altfel, cu timpulinceta sa mai viseze noaptea, ba chiar nici ziua nu se mai gandea decat la cum ar putea sadobandeasca o noua floare, imperechindu-le intre ele pe cele pe care le avea. Apoi incepu sa nu-imai placa nimic, tristetea o invalui treptat, iar florile incepura sa-si piarda frumusetea. Parca totulera de carton - frumos colorat, dar fara miros si fara sentimente. Intr-o dimineata, cand se trezi ca deobicei si se duse in balcon sa isi verifice florile, ramase pentru o clipa incremenita, necrezandu-siochilor, apoi o lua la fuga palida la fata si tipand cat o tinea gura: - Ridica-te, ridica-te, ai sa leomori! In mijlocul florilor dormea cineva. Fosnind bland, florile se trasera in laturi si lasara sa se

vada un batran calugar, care deschise ochii si netezindu-si lin straiul si parul se ridica catre fata si iispuse: - Buna dimineata, fata frumoasa! Sa multumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea care atrecut si pentru ziua care va sa vina! Cum creste floarea iubiriiFlorentina ramase pe loc la marginearasadurilor; nu mai auzise o voce de om de atata timp; slujitorii care goneau pasarile nu-i adresaunici un cuvant caci nu se cuvenea, iar cu timpul pentru ca pasarile invatasera sa ocoleasca locul seretrasesera la castel cu alte treburi. Nici nu-si daduse seama cat timp trecuse. Si apoi mai erau ochii

preotului - albastri si clari, calzi si putin aspri totodata. Privind in ei o napadira o multime deganduri: cum a reusit sa ajunga acest om aici, unde nici macar un animal nu poate ajunge, apoi i sefacu dor de parintii ei, de dadaca, de pasari si animale. Apoi o cuprinse rusinea - toate erau ale luiDumnezeu si ea il uitase cu totul, rugaciunile invatate cand era mica fusesera date uitarii cudesavarsire. Frumusetea florilor - acum statea si se gandea daca chiar meritase - parca ii luasemintile. Ca si cand nu ar fi observat zbuciumul sufletului fetei, batranul continua unduitor si bland:

1
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_iubirii-1184.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_iubirii-1184.html


2/147

- Frumoasa gradina! Frumoase flori! Pacat ca nu se poate bucura nimeni de ea! Dar si mai pacat caeste incompleta! Sunt sigur ca ii lipseste o floare, as putea spune ca este chiar regina lor! Florentinaramase muta in continuare. Brusc revenise la stare de dinainte - grija deosebita pentru florile ei; vasa zica eforturile ii erau apreciate, florile ei erau cele mai frumoase. Apoi ingheta. Cum sa-ilipseasca o floare; va sa zica gradinarii o mintisera?! Si tocmai regina - va sa zica cea mai

frumoasa? O sa porunceasca sa li se taie capul! Cum indraznisera? De asta data furia puse stapanirepe ea si ochii incepura sa-i scapere schimonosindu-i trasaturile. O lacrima ii tasni din ochi si nuspuse decat: - Unde?! Calugarul continua sa o priveasca si zambi catre ea. O unda de iubire futransmisa spre fata si persista pana cand furia acesteia disparu. - Nici unul dintre gradinarii sauslujitorii tai nu ti-ar fi put-o aduce! Trebuie sa o gasesti singura si sa o sadesti in gradina ta! Nimeninu poate face asta in locul tau! Ce ciudat, calugarul ii citise gandurile si ii raspunsese la intrebare.Pacea o cuprinse si realiza ca aceasta era lipsa pe care o resimtea, care o facuse sa devina atat detrista.- Calugarule, daca stii unde o pot gasi, spune-mi imediat! Voi poruncii slujitorilor tatalui mei samearga intr-un suflet sa o aduca!

- Fetita draga, se vede treaba ca nu m-ai ascultat cu atentie si mai ales ca nu ai inteles! Tu trebuie samergi in cautarea ei! Daca vrei as putea sa te insotesc o vreme. Apoi scoase dintr-o traisa care aparude niciunde o rochie alba, simpla, de lana, o curelusa din piele de miel si o pereche de opinci. -Acestea-ti vor fi suficiente pentru drum, cat pentru restul sa ne lasam in Voia Domnului! Daca te-aihotarat ar fi bine sa o pornim, caci este cale lunga de batut si nu este vreme de stat. Era mai multdecat putea asculta! Singura?! Si cu straiele astea? Dadu sa tipe la calugar, dar cand ochii ei iiintalnira pe ai lui, albastrul acela parca se largi in toata zarea si ii dadu o putere nebanuita.- Fie! Sa mergem! Imbracata cu hainele de la calugar, aproape alergand pe langa acesta caci nu

putea tine pasul cu pasii de urias pe care el ii facea (abia cand pornira la drum remarca ce inalt era si

mai ales ce sprinten pentru varsta lui), redeveni copil. Parca o perdea i se ridicase de pe ochi, totulparea nou si nu mai prididea cu intrebarile, iar calugarul zambind continuu cauta sa o lamureasca sisa o invete cat mai mult: despre anotimpuri, despre cate in luna si in stele, despre ceea ce este inceruri si ceea ce este pe pamant, despre oameni, despre animale, despre plante si cate si mai cate. Ovreme chiar uitase de ce pornise la drum, iar cand indraznise sa-l intrebe daca mai este mult pana laea, el zise doar atat:- Fii fara grija, a imbobocit deja, ne apopiem, are radacina cam subtirica, asa ca mai dureaza!Printesa uita in scurt timp de rangul pe care il avea si cu draga inima incepu sa-l ajute pe calugar inceea ce facea - ea avusese o inima buna si inainte dar parca abia acuma si-o descoperea ... Faceamancare, ajuta oamenii in nevoie - si chiar animalele - pe care ii intalneau in cale, luand mereuaminte la gesturile si vorbele calugarului, ba chiar cu vremea prinse a-i purta de grija si batranului,care in acele momente zambea parca mai larg.Printesa florilor Printesa Florentina incepu sa se transforme, frumusetea pe care o avuse la inceputrevenind pe chipul si in toate trasaturile sale. Cu timpul asprimea si goliciunea din ochi disparu cudesavarsire, fiind inlocuite cu iubirea si blandetea. Intr-una din zilele peregrinarii lor se oprira intr-o

padure foarte frumoasa. Un fior ii trecu prin suflet printesei si prinse a lacrima. Batranul calugar oprivi cu multumire ascunsa si plecand usor ochii o intreba: - Fata draga, ce ti s-a intamplat? - Of,draga Mosule, locurile astea mi-s tare cunoscute, parca ar fi padurea de la mine de acasa ... Mi s-afacut dor de mama si de tata, de doica si de prietenii din copilarie, de palat si de toate cele din

imparatia tatalui meu ... Mi-e atat de dor ca a inceput sa ma doara inima! - Eee, draga mea, iata ca ainflorit cu desavarsire! zise calugarul parca fara noima. De-acum esti gata, te poti duce acasa! Si sa

2


3/147


4/147

1. Imparatul cioc de sturz de Fratii GrimmA fost odata ca niciodata un imparat care avea o fata nespus de frumoasa, dar atat de trufasa,

de nu putea sa-i gaseasca niciun petitor pe gustul ei. Pe cei care venisera-n petit pana atunci, fatareusise sa-i faca sa-si ia talpasita. Ba ii mai si batjocorise pe deasupra! Dar iata ca intr-o buna zi,imparatul dadu un bal mare, la care-i pofti pe toti flacaii dornici de insuratoare. Si de cum se

infatisara acestia, veniti din toate partile lumii, imparatul ii si orandui dupa rang si stare: in frunteveneau imparatii, apoi printii, contii si baronii, iar la urma, nobilii de mana a doua. Cand fata deimparat fu purtata prin fata sirului de petitori, de-ndata ce-i vazu, ii gasi fiecaruia cate-un cusur.Primul i se paru prea gras: Parca-i un butoi!". Pe al doilea il gasi prea inalt: Ia te uite ce lungan!

Nu-l ajung nici intr-un an...". Cel de-al treilea era prea scund: Scurt, gros si indesat! N-arata abarbat!". De al patrulea zise ca-i prea galben la fata: Parca-i moartea!". Al cincilea i se paru prearoscovan: Ros-creasta de cocos!". Iar al saselea, prea adus de spate: Ia te uita: brad verde, uscatdupa vatra!" Si uite asa, nu se afla unul sa nu-i gaseasca printesa vreun cusur. Dar cel mai mult isirase de-un crai pe-a carui fata se vedea bunatatea si voiosia. Acesta sedea in capul mesei si avea

barbia nitelus cam stramba. - Ei, dracie! striga domnita, stricandu-se de atata ras. Acesta are o

barbie ca un cioc de sturz! Si de-atunci ii ramase imparatului numele de Cioc-de-Sturz". Daca vazuimparatul cel batran ca fata lui nu face altceva decat sa-si bata joc de toata lumea si sa-si alunge

petitorii, se manie cumplit si facu juramant s-o dea de sotie celui dintai cersetor care va bate lapoarta castelului. La numai cateva zile dupa ce trecuse balul acela de pomina, un biet cantaret trecupe acolo si se porni sa cante sub ferestrele palatului, cu gandul ca s-or indura de el si l-or milui cuniscaiva mancare. De cum ii auzi cantecul, imparatul ii porunci unui slujitor: - Aduceti-mi-l deindata incoace! Cantaretul cel zdrenturos intra-n sala tronului si incepu sa cante in fata imparatuluisi a fiicei sale. Si dupa ce sfarsi de cantat, se ruga de maria-sa sa-l ajute cu ce l-o lasa inima.Imparatul ii zise:

- Atat de mult mi-a placut cantarea ta, ca ti-o dau pe fiica mea de sotie! Pe domnita o trecura fiori degroaza la auzul acestor cuvinte, dar imparatul grai raspicat: - Am facut juramant sa te dau dupa celdintai cersetor care va trece pe aici, si o sa-mi tin juramantul! In zadar se ruga fata si incerca sa seimpotriveasca. Imparatul trimise dupa popa si trufasa printesa fu nevoita sa se cunune cu cantaretulcel sarman. Dupa cununie, imparatul nu-i lasa pic de ragaz si-i zise: - Crezi ca se mai cuvine ca onevasta de cersetor sa locuiasca sub acoperisul meu? Ia-ti barbatul si du-te de-aici! Cersetorul isi luatanara sotie de mana si-o pornira, batand drumurile pe jos. Si cand ajunsera ei intr-o padure mare,femeia isi intreba barbatul:- Padurea asta mare, A cui sa fie oare? Iar barbatul ii raspunse:- A lui Cioc-de-Sturz crai! Si-ar fi fost si-a ta, De barbat daca-l luai.- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!... Mersera ei ce maimersera pana ajunsera intr-o lunca. Si femeia intreba iarasi:- Da' lunca asta verde, A cui sa fie oare?- A lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-a ta, De barbat daca-l luai.- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!... Mai mersera ei o asavreme si numai ce dadura de-un oras mare. Femeia il intreba din nou pe cersetor:- Orasul asta mare. Al cui sa fie oare?- Al lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-al tau, De barbat daca-l luai.- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!...

- Nu-mi place defel, ii spuse manios cantaretul, sa te tot aud tanguindu-te ca n-ai pe altul debarbat!... Da' ce, eu nu ti-s potrivit, sunt de lepadat?! In cele din urma, poposira la o coliba mititica,

4
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Imparatul_cioc_de_sturz-2450.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Imparatul_cioc_de_sturz-2450.html


5/147

iar femeia intreba:- Vai, Doamne, cine-o locui in cascioara, Ca-i darapanata din cale-afara?! Iar cantaretul ii raspunse:- Vrei sa stii cine? Pana azi am stat eu singur in ea, dar de-acum incolo vom locui aici impreuna.Cand dadura sa intre, femeia fu nevoita sa se aplece, atat era de scund bordeiul. - Dar unde-mi suntslugile? intreba ea.

- Care slugi? o lua la rost cersetorul. De-acum inainte, tu singura va trebui sa ai grija de toate. Ia du-te imediat de aprinde focul si pune apa la fiert, sa-mi faci de mancare. Nu mai pot de flamand siostenit ce sunt! Dar fata de imparat nu se pricepea defel sa aprinda focul si nici sa gateasca, asa cacersetorul nu avu incotro si fu nevoit sa puna el mana sa faca toata treaba, ca sa nu ramana flamand.Si, mai brodind-o, mai poticnindu-se, nu se poate spune ca n-a facut o mancare bunicica pana lasfarsit... Dupa ce imbucara ei putinul pe care-l aveau, se culcara pe cuptor. Dis-de-dimineata,cantaretul isi trezi nevasta cu noaptea-n cap si-o indemna sa se apuce imediat de treburile casei. De

bine, de rau, o dusera si asa cateva zile, pana ce dadura gata toate merindele. Atunci, barbatul ii zisenevestei sale:- Ia asculta, mai femeie, asa n-o mai scoatem noi la socoteala: sa mancam numai si de castigat nici

pomeneala!... Sa te apuci de impletit cosuri, auzi? Apoi, barbatul se duse sa taie niste crengi derachita, le facu nuiele si le cara in casa. Femeia se stradui din toata inima sa le impleteasca, darnuielele erau tari si-i vatamau mainile cele gingase.- Vad eu ca la asta nu-ti merge mana! - ii zise barbatul. Apuca-te macar de tors, ca poate la asta ai sate pricepi mai bine. Se apuca femeia de tors, dar firul aspru al lanii ii taia atat de adanc pieleagingasa a degetelor, de-i dadea mereu sangele.- Of, ca tare prost am mai nimerit-o cu tine, ca nu esti buna de nicio isprava! se otari la ea barbatul.Dar ca sa nu zici ca-ti caut pricina degeaba, uite, o sa incerc sa fac negot cu oale si strachini de lut.Iar tu o sa le duci in piata si o sa le vinzi. Vai, gandi printesa, daca s-or nimeri sa vina tocmai

atunci in piata oameni din imparatia tatalui meu si m-or vedea vanzand blide, ce-au sa-si mai radade mine!" Dar cum n-avea incotro, fu nevoita sa se supuna, daca nu voia sa moara de foame. Primaoara ii merse bine negustoria, caci, vazand-o cat era de frumoasa, oamenii ii cumparau bucurosimarfa si-i plateau cat cerea ea. Ba, s-au mai gasit unii care-i puneau banii-n mana si uitau sa-si maiia oalele...Si asa au trait ei o bucata de vreme de pe urma castigului, pana ce-au cheltuit si ultima lescaie. Candvazu barbatul ca n-au incotro, o trimise din nou la targ cu o gramada de oale, caci fusese prevazatorsi le cumparase mai inainte, din castig. De asta data insa, domnita se aseza increzatoare cu ele lagura oborului si-ncepu sa imbie oamenii sa le cumpere. Dar, ca un facut, deodata aparu un calaretcare intra cu armasarul in gramada ei de oale si le facu pe toate numai cioburi. Femeia incepu sa

planga si, de frica, nu mai stia ce sa faca. Vai de mine si de mine ce-o sa mai platesc pentru asta!se tanguia ea intruna. Cine stie ce-o sa spuna acu barbatul meu, cand o afla ce mi s-a intamplat!" O

porni spre casa tot intr-o fuga si-i povesti cu de-amanuntul ce pacoste daduse peste dansa.- Cine a mai pomenit sa te-asezi cu oalele tocmai la gura oborului, in drumul calaretilor! o certa

barbatul, cu asprime. Si acum, ia nu te mai vaicari atat, ca si-un natang ar intelege ca nu esti buna denicio treaba!... Uite, am fost la palatul imparatului si-am cercetat de nu le trebuie vreo slujnica la

bucatarie, si mi-au fagaduit c-au sa te primeasca, dar fara nicio simbrie, numai pe mancare. Si uiteasa ajunse fata imparatului slujnica la bucatarie. Acolo trebuia sa-i dea toate la indemana

bucatarului si sa savarseasca muncile cele mai grele si mai umilitoare. Biata de ea isi legase de

amandoua buzunarele cate-o ulcica, si-n ele aducea acasa resturile ramase de la masa imparateasca.Si cu bruma asta de mancare isi inselau foamea. Dar iata ca intr-o zi s-a intamplat sa se praznuiasca

5


6/147

nunta feciorului celui mai mare al imparatului. Se duse si ea, saraca, sa priveasca, pitindu-se dupa ousa din sala tronului... Cand se aprinsera luminile si incepura sa vina oaspetii, unul mai mandrudecat altul si domnita vazu stralucirea aceea care-i lua ochii, se gandi, cu inima intristata, la soartaei si-si blestema trufia care o adusese in starea asta de saracie, facand-o sa indure atatea umilinte.Trecand pe langa dansa, slugile ii aruncau din cand in cand din bucatele pe care le duceau ori le

luau de la masa. Fata de imparat se grabea sa le puna in oala, ca sa plece acasa cu ele. Deodata seivi in sala fiul imparatului, imbracat numai in catifea si-n matasuri. Cand o vazu pe femeia aceeafrumoasa, cum statea asa, pironita-n usa, o prinse de mana si vru s-o traga-n joc.Dar ea seinspaimanta grozav si cauta sa-i scape din stransoare, fiindca-si daduse indata seama ca fiul de crainu era altul decat imparatul Cioc-de-Sturz, care-o petise pe vremuri si pe care ea il batjocorise. Darimpotrivirea nu-i ajuta la nimic, caci craiul o apuca si mai zdravan si o trase dupa el, in salatronului. Atunci, deodata, se rupse cureaua de care-i stateau prinse cele doua ulcele si ciorba sevarsa pe jos, imprastiindu-se cat colo... Cand vazura oaspetii una ca asta, incepura sa rada cu totii

pana ce nu mai putura si-i aruncara numai cuvinte de batjocura. De rusine, biata fata de imparat ar fivrut mai bine sa intre-n pamant. Alerga spre usa, ca sa piara cat mai degraba din ochii lor, dar pe

scara o ajunse din urma cineva si o aduse inapoi. Il privi si-si dadu seama ca era tot imparatul Cioc-de-Sturz. Iar el ii grai cu blandete: - Nu te teme, ca eu si cantaretul cu care ai stat in coliba aceeamicuta suntem unul si acelasi om! De dragul tau m-am prefacut in cersetor, iar calaretul care ti-aspart oalele tot eu am fost. Si toate astea le-am facut ca sa-ti infrang trufia si sa te pedepsesc pentrufelul cum m-ai batjocorit.Atunci ea incepu sa planga amarnic si-i zise: - Cat de nedreapta am fost! Nu ma simt vrednica sa-tifiu soata! Dar el cauta s-o abata de la gandurile ei negre si-i zise: - Lasa, nu te mai omori atat cufirea! Mangaie-te cu gandul ca zilele tale de suferinta au trecut si acum o sa facem o nunta sa seduca vestea! Si cat ai bate din palme, se ivira slujnicele de o gatira cu cele mai minunate straie din

cate s-au pomenit vreodata. Veni apoi si tatal fetei, imparatul cel batran, venira si curtenii si-i uraracu totii sa aiba parte de noroc la nunta ei cu imparatul Cioc-de-Sturz. Si de-abia acum pot sa zic case pusera pe chef... Rau imi pare, zau, ca n-am nimerit si noi pe acolo, ca trebuie sa se fi petrecut lanunta asta de pomina, cum nu s-a mai petrecut nicaieri pe lume!...

2. Povestea anotimpului uitatde Jonathan

SwiftA fost odata ca niciodata, a fost odata dragi copii, intr-o vreme indepartata, cind pamintul era

plin de animale care nu se mincau intre ele, de oameni care nu se dusmaneau...a fost odata... unimparat. El stapinea tot pamintul si era bun si blind, darnic si intelegator. Pe atunci, in timpulanului, nu erau patru anotimpuri, ci unul singur, in care le intilneai pe toate patru, dupa cum iti eradorinta. Si nu numai pe cele patru pe care le cunoastem acum, ci si multe altele, azi necunoscutenoua, nici macar din auzite. Aceste multe stari ale vremii erau toate copiii imparatului, care senumea...Imparatul Timp.Traiau in buna intelegere, fara suparare sau cearta, fiecare cu domeniul lui. Soarele straluceaneobosit, raspindind peste intreaga natura o lumina calduta, care ii facea pe toti sa fie mereu binedispusi. Gaseai alaturi, fara sa ti se para nimic neobisnuit in asta, copaci in floare si cimpii acoperitede zapada, ploi torentiale, livezi coapte si furtuni de praf.

Intr-o dupa-masa, Imparatul, care dormea vedeti bine ca era un imparat cuminte, care dormea infiecare dupa-masa, stiind ca trebuie sa creasca mare deci, intr-o dupa-masa Imparatul avu un vis

6
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Povestea_anotimpului_uitat-2372.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Povestea_anotimpului_uitat-2372.html


7/147

ciudat. Se facea ca cerul vesnic luminat al imparatiei sale s-a intunecat brusc. Era o noapte neagra,nici macar vreun licurici nu se zarea prin intunecimea grea ca de smoala. Nu se mai vedea nimic in

jur, dar in aer se simtea frigul patrunzator, din ce in ce mai patrunzator. Plantele si animalele auinceput atunci sa inghete, incetul cu incetul. Speriat, Imparatul Timp si-a chemat copiii in ajutor.Primii au venit baietii cei mari care, cu rasuflarea lor proaspata, au dezghetat pamintul. Iar Soarele

s-a itit printre nori si lumina a inceput sa patrunda printre crengile copacilor. Pe urma au venit fetelecele frumoase ale Imparatului, care au adus Soarele de-a binelea pe cer si au incalzit lumea.Apoi au venit din nou baietii mai mici care au facut pamintul sa rodeasca. La sfirsit, cu maregreu, au aparut fetele lenese si adormite, care au cufundat imparatia intr-un somn binefacator si auacoperit-o cu o haina alba de zapada. Trezit din somn, Imparatul isi privi imparatia si cazu peginduri. Imaginile pe care le visase nu-i mai ieseau din minte. Se uita cu atentie la copaci si animalesi observa ca erau cu totii foarte obositi. Ca pareau foarte plictisiti. Traiau de prea multa vreme inacelasi anotimp. Leii napirlisera si nu mai aveau colti, fiindca de multa vreme nu mai aveau cesfisia. Pestii stateau pe fundul apelor si nu se mai distrau deloc strabatind marile si oceanele,vinturile de la miazazi si miazanoapte dormeau si doar sforaitul lor mai stirnea uneori nisipul

desertului.Pina si albastrul cerului parea lipsit de sens, decolorat si palid. Si atunci, Imparatul lua o hotarire:avea sa faca asa dupa cum visase. Chemindu-si copiii, ii imparti in patru grupuri. - Voi, le spuse elcelor mai mari, veti fi Primavara. Tu vei fi Boarea, tu vei fi Inmugurirea, tu Ploaia Calda. Voi Vara. Tu vei fi Arsita, tu- Furtuna, iar tu Mirosul Adormitor al Noptilor de Vara. Si tot asa, isinumi copiii pe rind: Rodnicia, Imbelsugarea, Crivatul, Zapada. La sfirsit, luindu-si ramas bun de laei, dupa ce ii investi pe fiecare cu cite o haina aleasa, Imparatul Timp se cufunda in vise. Maidoarme inca si azi, iar copiii lui au luat in stapinire lumea. Ei sint Cele Patru Anotimpuri. De atunciPrimavara ne intimpina cu bucurie, trezindu-ne din Iarna grea, Boarea alunga zapezile, Inmugurirea

trezeste pomii, iar Ploaia Calda dezgheata apele si cheama animalele afara, in lumina si caldura.Apoi vine Vara: Arsita fuge despletita pe cimpii si zoreste plantele sa creasca, le mingiie tulpinileverzi si le cinta despre sosirea fratelui ei, Rodnicia.Furtuna face oamenii sa rida si sa plinga, iarCerul Instelat alunga norii in noptile senine si aduce cu el mirosul proaspat al florilor. Roua maruntacuprinde Pamintul si improspateaza rasuflarea celor arsi de sete. Toamna e adusa de PrintesaImbelsugare si Printul Rodnicie, iar sora lor mai batrina, Burnita, ii ajunge din urma. Febrili, toti se

pregatesc sa primeasca alaiul sfirsitului de An. In sfirsit, vajnicii vestitori ai Iernii gonesc berzelespre alte tari si le aduc in saniile lor grele pe fetele adormite ale Imparatului Timp, care ingheataaerul cu privirea lor rece de pe alta lume. Plutesc deasupra oraselor, muntilor si cimpiilor sidezleaga baierile Cerului cu bratele lor albe, scuturindu-si pletele de fulgii usori de nea. Darstapinul si tatal lor a ramas si astazi tot Imparatul Timp.

3. Ciobotelele ogaruluide Calin

Gruia

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr-o toamna, elpornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca panade paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpereceva pentru incaltat, ca era descult.Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de

picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti

7
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Ciobotelele_ogarului-2152.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Ciobotelele_ogarului-2152.html


8/147

pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc. Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, candin stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . .Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute...Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii.

Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui iiera strasnic de frig la picioare! Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele. Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul. Ma duc si eu la iarmaroc adauga Iepurele sa-mi cumpar ciubotele. Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor...Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai!

Am doi galbeni, sopti Iepurele. Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum luinu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea.Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietuluiIepure dintii de frig.

Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult... Si apoi e noapte si frig... Mai ai si bani ladumneata... Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari...Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la

piept. Si ce-i de facut atunci? intreba el. Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost... E pe aproape hanulUrsului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si

ploaia. Iepurele nu avu incotro sil asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, MosMartin ii primi tare bucuros:

Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti sidescult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele! Iepurele se apropie zgribulit de vatra.In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uitade-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori.

Eu. zic sa cerem ceva de mancare sopti ogarul si udatura. Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimbun galben, ramin toata iarna descult.

Hei, ce ciudat mai esti, cumetre!... Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii... Pentruplata am eu bani destui... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine... Si intorcindu-se MosMartin in han, Ogarul spuse:

Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut... Am niste placintele... As manca si eu din ele! Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . . Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lin-gindu-si buzele. Mos Martin isi puse sortulpe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita culacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cuvarza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul.

Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci. Ogarul parca nu mancase de o luna, asa-i

trosneau falcile si-i umbla limba in gura. pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toatamancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se

8


9/147

uita mirat. Se minuna si Mos Martin. Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sa-ti fie de bine, Ogarule. .. Siacum, vorba aceea: "Frate, frate, dar brinza-i cu bani" . . . Ati mancat si baut numai bine de doigalbeni. Ogarul prinse a se cauta prin buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dardegeaba cauta: nu avea nici un ban. In cele din urma, spuse Iepurelui:

Plateste, dumneata, cumetre! Cum, sa platesc? Asa ne-a fost vorba? Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut la un prietennegustor...

Cum? ... Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult? Ogarul incepu sa rida pe sub mustati. Mos Martinisi iesi din fire.

Mie sa nu-mi umblati cu de-astea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul vostru ... El m-a poftit .si la han, ei m-a poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca. Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai nimic. Vine iarna si, daca platesc, ramindescult...

Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut Ogarul e drept, dar lucrucurat aicea nu-i. . . Acum imi dau eu seama ce fel de musterii mai sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti

paguba... Si Mos Martin apuca un ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori siil ridica spre Ogar. Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica.Si de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si platiursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, mirii cevasi lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi fara grija.Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda pe o lavita.

Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani... Si de-afara vintul se auzea

mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz, Iepurele incepu sa planga pe infundate... Cum de selasase pacalit de Ogar. Ofta si se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi- mari...va fi mult mai frig, iar el va umbla zgribulit si descult ... Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin inalta, numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul. Si a stat Iepurele, a stat, pana la miezul noptii. Sis-a tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si daduselui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe ginduri, uitindu-se cand la ciuboteleleogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi voit sa-i spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in minteaIepurelui se facu lumina, isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langasoba sa se usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han sitine-o baiete tot intr-o fuga. "Mi-am facut singur dreptate", se gindea iepurele, afundindu-se tot maimult in padure si-n noapte.Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute incaltarile. Secunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput iivenea tare greu, el era gras, de-abia se misca, da-ncet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura.

Nu dupa multa vreme il zari pe Iepure pe un deal. Tine-te dupa el! Au fugit, au tot fugit prin padure,peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten se facea.Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu mai contenea. Se zice ca

pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum

se ia dupa el, cu gind sa-l prinda si sa-l descalte

9


10/147

4. Floarea intelepciunii si iarna

puterii

de PetreCraciun

Intr-un sat nestiut de nimeni isi duceau linistitele zile ale batranetii doi oameni nevoiasi, darbuni la suflet precum painea scoasa din cuptor. Trudisera din greu o viata intreaga, insa altaagoniseala nu aveau decat o cocioaba, cat sa nu-i ploua si sa nu-i ninga, doua, trei gaini prin obor siun cot de pamant. Adevarata lor bogatie erau doi flacaiandri pe care ii iubeau mai mult decat orice

pe lume. Cand au simtit ca li se-apropie sorocul, i-au chemat inainte si le-au spus cu blandete: -Dragii nostri, zilele omului sunt numarate si nu va mai trece mult pana cand bunul Dumnezeu ne vachema in imparatia Lui. Oricat ne-am ostenit, noi alta avere, afara de zidurile astea si de cotul celade tarana, nu va putem lasa.Bucurati-va de ele intocmai ca niste frati. Si va mai impartasim o taina: la capatul lumii se afla doua

plante fermecate. Una se gaseste in partea rasaritului si poarta numele de iarba puterii, iar cealalta inpartea apusului si ii zice floarea intelepciunii. Va simtiti vrednici sa purcedeti in cautarea lor ?- Vom face din noapte zi si nu ne vom gasi odihna pana ce nu vom intra in stapanirea lor! au graitcei doi flacai. - Nici nu cugetati cata bucurie imi fac vorbele voastre curajoase... Care dintre voisocoate ca i se cuvine iarba puterii ?- Mie, tatuca, deoarece sunt cel mai mare, se grabi sa raspunda unul dintre baieti.

- Daca tu gasesti cu cale ca iti prieste iarba puterii, a ta sa fie! Vei pleca in cautarea ei in ziua candnoi ne vom gasi odihna vesnica. Fii cu bagare de seama, numai, sa pleci in amurg, pentru ca doarasa vei izbandi. Tie, prasleo, iti ramane floarea intelepciunii, dar ciuleste bine urechile: porunca estesa pleci in cautarea dumisale numai la ivirea zorilor. Inseninat ca dupa o binecuvantare, batranultacu. Mai trecu ce mai trecu si cei doi oameni nevoiasi isi gasira linistea cea fara de sfarsit.Flacaii ii plansera ca pe niste parinti drepti si iubitori ce fusesera si ii ingropara dupa datinastrabuna. Seara s-au imbratisat in pridvorul casei, luandu-si ramas bun unul de la celalalt, iar pe laamurg fratele cel mare o apuca spre rasarit. Praslea mai dormi o noapte in odaia unde vazuse luminazilei, iar a doua zi, in zori, pleca si el spre soare apune. Parasind batatura saracacioasa, flacaul cealesese iarba puterii isi facu o cruce de voinic si se intinse la drum. Si merse zile si nopti de-arandul, pana ce ajunse intr-o tara de care nu auzise nici macar din istorisirile celor mai batraninegutatori. Neavand unde-si intinde mindirul peste noapte, ramase acolo, vazand cu mirare caoamenii de prin preajma locului fugeau de treburi, mai ceva ca Necuratul de tamaie. - Om bun,intreba el un drumet care se nimeri sa-i treaca prin-nainte, ce nume poarta tara aceasta unde numaidesfatarile au cautare ? - Potrivite vorbe ti-au iesit din gura, straine, pentru ca te afli in "Taradesfatarilor". La noi, cat este ziulica de lunga, alta n-ai sa vezi decat numai mese imbelsugate,lautari pantecosi, precum si alte desfatari, cate nici nu iti trec prin minte. "Nici in basmele spuse demosu-meu n-am auzit de o astfel de tara", cugeta flacaul, nestiind ce sa faca. Ar fi ocolit-o pe lahotar, dar cine stie megiesii cum erau si, apoi, pacat de pretiosul sau timp... Dupa o scurtachibzuinta, o lua de-a dreptul, infruptandu-se putin cate putin din placerile care te imbiau

pretutindeni. Azi, asa, maine asa, se prinsera desfatarile de el mai ceva ca lipitoarea de piele. Ce sa

mai zic, incepuse sa-i dea inima ghes sa ramana acolo pentru vecie. Amintindu-si de legamantulfacut inaintea parintilor, se hotari: "Am sa plec neintarziat in cautarea ierbii. Cu ajutorul ei, toateplacerile din lume, stiute si nestiute, gustate si negustate, vor fi ale mele!" Se intinse la drum simerse, cine mai stie cata vreme si cata intindere. Taman cand se deprinsese mai bine cusinguratatea, iata ca i se aratara in zare turnurile unei cetati. Avea sa intre in "Tara oamenilorlingusitori si a vocilor promitatoare". Abia trecuse de portile cele inalte, cand, ce sa vezi ? O gloatanumeroasa se stransese in jurul sau.- Calatorule, grai un oarecare, de cand au fost durate portile astea, nu am vazut trecand pe sub ele unom mai curajos si mai intelept decat tine! - Si mai marinimos, adauga altul, lingusindu-l mestesugit.

- Si mai chipes...

- Si mai cinstit...- Si mai cu frica lui Dumnezeu, urma altcineva. "Oare ce merite neobisnuite am eu, se intrebaflacaul, si daca le am, de unde imi cunosc strainii aistea toate tainele ?" Se suci, se rasuci, dar nu

10
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_intelepciunii_si_iarna_puterii-1576.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_intelepciunii_si_iarna_puterii-1576.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_intelepciunii_si_iarna_puterii-1576.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Floarea_intelepciunii_si_iarna_puterii-1576.html


11/147

gasi raspunsul. La urma urmei, nici nu prea il mai interesa, cata vreme era intampinat pretutindenicu cele mai strasnice linguseli. Nu trecu mult si prinse o iubire adanca de lingusitorii care seintreceau in a-l lauda si in a-i face pana si cele mai nerusinate hataruri. Cum era sa nu-i placa, dacaera numit regele inteleptilor tocmai cand facea cate o boacana sau marinimos cand se vedea a fi celmai mare zgarie-branza ? Ce mai calea, valea, traia omul nostru ca in gradina inceputului. Intr-unadin zile, o voce aparuta ca din senin ii rasuna in ureche:

- Dragul meu, o clipa nu mai zabovi! Ia-ti bocceaua si pleaca neintarziat in cautarea ierbii puterii.Cand o vei avea, vei stapani peste o tara mai mare, cu oameni care sunt mult mai mesteri la a telingusi. Cu strangere de inima, pentru ca ce-i in mana nu-i minciuna, isi lua ziua-buna de la cei pecare ii indragise atata si isi vazu de drum. Intalni inaintea sa munti inalti si pustiuri fara margine, darnu se dadu invins. Gandul la desfatarile din prima tara si linguselile din cea de-a doua ii dadea

putere sa treaca peste orice piedica. La un timp, dupa ce sparse cateva perechi de opinci si schimbamai multe randuri de straie, ajunse intr-o tara care se deosebea cu totul de cele prin care trecuse

pana atunci. Se afla in "Imparatia orbilor". Cauta oameni asemenea celor pe care ii stia, dar in zadar.In loc de placeri, gasea suferinta, iar in loc de laude, avea parte numai de priviri disperate.- Spune-mi, omule, intreba el un batran, de ce este atata jale in tara voastra si, mai cu seama, de ceati gasit cu cale sa o numiti "a orbilor" ? - Ehei, straine, multa nenorocire vei vede...a La noi, cand

carmuitorii devin din cale-afara de trufasi, isi pierd lumina ochilor. Orbesc si nici macar nu-si dauseama, conducandu-ne ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Sarmana tara! Carmuita dupa cele maismintite porunci se duce de rapa, iar oamenii sarmani indura toate chinurile iadului. Cand auzi unaca asta, fratele cel mare o lua la sanatoasa si nu se mai opri decat la hotarul tarii, unde isi scuipa insan, zicand pentru sine: "Ce minciuna! Nu se poate ca puterea sa te orbeasc...a Tare imi vine a credeca si-a varat coada vreun impielitat".Incredintat de adevarul gandului sau, se mai uita o data in urma, isi facu semnul crucii si pleca la alelui. De acum, drumul era tot mai greu de strabatut. Vazand stancile uriase si haurileinspaimantatoare pe care soarta i le scotea in cale, flacaul chibzui ca nu mai putea fi mult pana laiarba puterii. Adevarat, nu peste multa vreme zari un munte, cat cerul de inalt. Era muntele puterii.Isi facu siesi curaj si prinse a se catara pe stancile ascutite, invaluite in niste valatuci cu miros de

pucioasa. Cand ajunse in varful muntelui, hainele ii erau rupte, opincile sparte, dar inima ii eraplina. Avea iarba puterii, care crestea intr-un degetar de pamant galben si uscat. Se minuna cat demult semana cu matraguna, dar o indesa cu bagate de seama la chimir si se grabi spre casa. Inapoiatin tara de unde venise, uita sa mai treaca pe la coliba parinteasca si se duse direct la imparatie, undese intampla ca luminatul crai isi dadea obstescul sfarsit fara ca Cel de Sus sa-l fi bucurat cu vreuncocon. Avand iarba puterii asupra sa, feciorul cel mare facu el ce facu si, nu peste multa vreme, seurca el insusi in jiltul imparatesc. ...Ehei, dar multa vreme a trecut de cand nu am mai spus nimicdespre praslea.A gasit el, oare, floarea intelepciunii ? In dimineata care urma plecarii fratane-sau, isi lua si el ramas

bun de la peretii cei saracaciosi si de la florile frumos mirositoare din fata casei si o apuca spre

soare-apune. Merse cale lunga, intalnind campii intinse si roditoare, munti semeti si paduriintunecate. Il batura ploile, il arse soarele dar nu se opri decat atunci cand intalni o multimenesfarsita de oameni.- Bine v-am gasit, le spuse, dar ce putere v-a adunat pe toti in locul acesta ?- Te gasesti pe "Taramul oamenilor nefericiti", calatorule. Aici se aduna oamenii din imparatiileinvecinate si, timp de trei zile pe an, isi impartasesc unii altora suferintele, pentru a-si usura sufletulori pentru a gasi un sfat. "Nemaiauzit lucru", gandi baiatul, hotarand sa ramana o vreme printre aceioameni. In cele trei zile isi pleca urechea la cele mai felurite suferinte si asculta atatea istorii panace simti ca i se umple sufletul de pelin. Luand asupra sa o parte din napasta acelor oameni, prasleaintelese ca nefericirea nu dormea numai la capataiul celor nevoiasi. Dupa cele trei zile, nu mai erasuferinta pe care sa n-o cunoasca. Luandu-si ramas bun de la noii sai prieteni, praslea trase aer in

piept, se ruga de sanatate si merse la ale lui. Dupa un drum lung, ce strabatea meleaguri cu pasaricantatoare si gradini inflorite, ajunse intr-o tara de care nu auzise nicicand.- Ce nume poarta imparatia aceasta ? vru sa cunoasca el.

11


12/147


13/147

intreba praslea.- Asa este, inteleptule. Multumit de raspuns, fratele cel mic pleca la casa lui. Mai trecu ce mai trecusi fu din nou chemat inaintea craiului. De data aceasta, poporul, numultumit de birurile nebunesti,ameninta cu razmerita tocmai cand un imparat dinspre miazazi se pregatea de lupta. Inteleptul aduseinaintea scaunului imparatesc mai multi tarani destoinici si le grai: - Oameni buni, daca maria-sa vamicsoreaza birurile, binevoiti sa mergeti la oaste pentru a va apara tara ?

- Mai incape vorba ? zisera oamenii. - Te invoiesti, imparate, sa micsorezi birurile ? - Ma invoiesc,zise el daca nu avu incotro, bucuros totusi ca scapase de razmerita. Multumiti, taranii luptara maibine ca niciodata si dusmanul fu izgonit numaidecat din tara. Dupa asa isprava, fratele cel mic spusedin nou craiului:- Asa este, maria ta, ca puterea nu ti-a slujit la nimic nici de data aceasta ?- Adevarat, recunoscu el cu jumatate glas. Omul cel intelept tacu si se duse la ale sale. Mos Vremedepana ce mai depana din firul sau nesfarsit si iata ca trimisii imparatului batura pentru a treia oarala poarta inteleptului. Ce se intamplase ? Acum, insusi carmuitorul cazuse bolnav si, temandu-se cava inchide ochii, era framantat de fel de fel de ganduri.- Milostivule, grai imparatul, mi-e teama ca mor si tare as vrea sa-mi mai vad o data fratele pe care,in ticalosia mea, l-am dat uitarii. N-as vrea sa inchid ochii inainte de a-i cere iertare. Ajuta-ma sa-l

gasesc si te voi face omul cel mai bogat din imparatie.- Sarmane, tot la bogatie iti sta gandul cand trupul tau sta gata, gata, sa-si piarda sufletul bolnav deatata trufie ? Imparatul nu zise nimic.- La ce folos iarba puterii, maria ta,daca ea te-a orbit intr-atata incat nu-ti recunosti fratele ?- Tu? zise imparatul plangand. Tu esti, fratioare ?- Eu, maria ta, cel care a ales floarea intelepciunii. -Buna alegere ai facut,mai zise imparatul si sestinse sfaramand in pumn ceea ce mai ramasese din iarba puterii.Daca vazura asa, supusii il urcara

pe praslea in locul raposatului si se bucurara cate zile au avut de binefacerile florii intelepciunii.

5. Racla de clestar de Fratii Grimm

S-a intamplat odata ca un croitor sa plece in lume. Si-ntr-o buna zi s-a nimerit sa ajunga intr-opadure intinsa. Nimeni sa nu spuna ca un biet croitor nu poate sa ajunga departe si la mare cinste, camare greseala ar face!... Si cum nu cunostea drumurile prin padure, la un moment dat s-a ratacit.Peste putin timp s-a lasat noaptea si, de voie de nevoie, a trebuit sa-si caute un culcus insinguratatea aceea. Si era o bezna ca nu vedeai la doi pasi site apucau fiorii.Acu , nu-i vorba, i-ar fi fost placut sa doarma pe muschiul moale, dar teama de fiarele salbatice nu-idadea pace. Intr-un sfirsit, se hotari sa petreaca noaptea intr-un copac. Cauta el, pe dibuite, un copacinalt si, catarindu-se pana in virf, ii multumi Domnului ca avea cu el fierul de calcat. Ca de nu l-ar fiavut, vintul, care sufla naprasnic printre crengile copacilor, l-ar fi dus cu el cine stie unde. Dupa ce

stata vreo citeva ore bune pe culcusul acela de frunzare, cu inima cit un purice si abia tinindu-se sanu cada, numai ce zari licarind o luminita ce parea ca vine de foarte aproape. Si socotind ca acolotrebuie sa fie o asezare omeneasca si ca s-ar simti mult mai bine intr-un ungher cit de mic decat pecrengile unui copac, se dadu jos cu bagare de seama si-o lua pe urmele razei aceleia de lumina. Sicalauza asta luminoasa il duse la o cascioara impletita din trestie si papura. Isi facu el inima si batucu curaj la usa, si usa odata se dadu de perete. Si-n lumina care veni dinauntru, croitorul nostru vazuun omulet batrin si incaruntit, care purta un gheroc din petice de toate culorile.

Cine esti si ce cauti pe-aici?!... se facu auzit glasul hirsiit al mosneagului. sunt un biet croitor pe care l-a prins noaptea in salbaticimea asta, si te-as ruga din suflet sa maadapostesti pana dimineata in coliba, mneatale primitoare.

Vezi-ti mai bine de drumul tau, raspunse batrinul, morocanos, ca nu vreau sa am de-a face cu aide hoinaresc fara nici un capatii!... Cauta-ti culcus in alta parte!

13
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Racla_de_clestar-1272.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Racla_de_clestar-1272.html


14/147

Nici nu-si termina bine vorbele, ca si vru sa-i trin-teasca usa in nas. Dar croitorul il apuca depulpana gherocului si incepu a-l ruga atit de staruitor, ca mosneagul, care nu era chiar atit de hain lainima pe cit voia sa para, se invoi, in cele din urma, si-l lasa in coliba. Apoi ii dadu sa manince si-ifacu intr-un coltisor un culcus cum nu se mai poate de bun. Si fiindca era trudit tare si abia-si simteaoasele, croitorasul adormi somn fara vise, pana dimineata. Si poate ca nu s-ar fi sculat nici atunci,

de n-ar fi sarit din somn, speriat de-o larma infioratoare. Prin peretii subtiri ai cascioarei razbateautot soiul de strigate si de mugete puternice, ca te prindea groaza, nu alta... Apucat de-un curajneasteptat, croitorasul sari din asternut si, imbracindu-se in graba, dadu buzna afara. Si ce credetica-i fu dat sa vada? Un coscogea taur, negru cum ii smoala, si-o mindrete de cerb inclestati intr-olupta apriga!... Si cu atita furie se repezeau unul asupra celuilalt, ca pamintul se cutremura si duduiade tropotul lor si vazduhul rasuna de racnetele lor turbate. Se batura ei asa care pe care, multavreme, si croitorasul nu putu sa-si dea seama care din ei doi o sa iasa invingator. Dar, in cele dinurma, cerbul fu mai ager si-l strapunse pe taur cu coarnele. Cu un muget ingrozitor, taurul se

prabusi la pamint, dar cerbul nu-l slabi citusi de putin, ci-i mai dadu citeva lovituri, pana ce-l vazudindu-si sufletul. Croitorasul inca nu-si revenise din uimire si statea locului, parca incremenit,

cand, deodata, il vazu pe cerb venind inspre el in salturi mari... Si mai inainte de-a putea fugi, cerbulse repezi la croitoras si aproape ca-l lua in furculita cu coarnele lui mari. Si-apoi, pun-te pe fuga!...Si goni cerbul peste bolovani si ponoare, si trecu vai, si dealuri, si paduri, si cimpii, parca mincind

pamintul... Ca sa nu cada cumva, croitorasul se inclestase cu amindoua miinile de capetelecoarnelor, dar de gindit, la nimic nu se mai gindea... Se lasase in voia sortii. Si tot timpul i se pareaca zboara... intr-un sfirsit, cerbul se opri in fata unui perete de stinca si, incetisor, il lasa pe croitoras

pe-o movilita. Si multa vreme ii trebui croitorasului pana sa-si vina in fire, ca era mai mult mortdecat viu din pricina hurducaturilor si-a groazei prin care trecuse. Dupa ce-l vazu ca si-a revenitoarecum, cerbul isi repezi coarnele intr-o usa care se afla in stinca, si-o izbi atit de puternic, ca

odata sari usa in laturi. Si ce sa vezi, limbi groase de flacari izbucnira dinauntru, urmate de valuri-valuri de aburi desi, care-l invaluira pe cerb, ascunzindu-l privirilor!... Acu , croitorasul nu stia ce safaca si incotro sa se indrepte, ca sa iasa din acea pustietate si sa ajunga iar intre oameni. Si-n timp cestatea el asa, cu inima indoita, si nu era in stare sa ia vreo hotarire, numai ce auzi un glas care venea

parca din stinca. Si-i striga glasul acela: Hai, intra fara teama, ca n-o sa patesti nimic! Lainceput, croitorasul sovai, dar mai apoi, minat parca de o putere ascunsa, de un indemn launtric, sesupuse acelui glas imbietor. Pasi pragul usii de fier si curind ajunse intr-o sala larga, ca abia ii

puteai da de capat. Acoperisul si peretii, si dusumelele salii asteia erau din bucati patrate demarmura care, de slefuite ce erau, scinteiau de-ti luau ochii. Si pe fiecare patrat se aflau sapate nistesemne necunoscute. Croitorasul cata cu de-amanuntul la toate, mut de uimire, si tocmai se pregateasa iasa afara, cand auzi din nou glasul acela. Si-i spuse glasul: - De vei pasi pe piatra ce se afla inmijlocul salii, sa stii ca vei avea parte de o mare fericire! Cum lepadase frica si-si simtea batindu-iin piept o inima viteaza, croitorasul dadu urmare poruncii. Sub picioarele lui lespedea incepu parcasa se desprinda de celelalte si apoi cobori incet in adincime. cand lespedea se opri, croitorasul isiarunca privirea de jur imprejur si se vazu intr-o sala la fel de lunga si de spatioasa ca si cea de sus.

Numai ca aici erau mai multe la care sa-ti ramina ochii si inima... In pereti erau sapate nenumaratefiride si-n firidele astea stateau niste carafe de sticla stravezie, pline c-un fel de licoare colorata, oric-un fum albastrui... Pe pardoseala salii se inaltau, una in fata alteia, doua sipete mari de clestar, sisipetele astea indata ii stirnira curiozitatea. Si-n timp ce se indrepta spre unul din ele, numai ce zari

inauntru o cladire frumoasa, care semana c-un castel, inconjurata de tot felul de acareturi, degrajduri si hambare si de o multime de alte lucruri care-ti incintau ochii.

14


15/147

Totul era nespus de mic si lucrat intr-un chip atragator si cu foarte multa grija, de parca ar fi iesitdin mina iscusita a unui mare mester, care sculptase fiecare lucrusor cu cea mai mare exactitate. Denu s-ar fi auzit inca o data glasul acela, croitorasul ar mai fi zabovit inca multa vreme sa priveascaaceste minunatii nemaivazute. Vezi insa ca glasul ii porunci sa se intoarca si sa-si indrepte privirilespre celalalt sipet de clestar. Acu , nici nu va pot spune cit de nemarginita ii fu mirarea cand vazu

inauntru o fata dc-o rara frumusete... Si cum sedea ea cu gura usor intredeschisa, parea ca doarme.Si era toata infasurata in parul ei lung si auriu, ca-ntr-o mantie de pret... Ochii ii erau inchisi, darculoarea vie si insufletita a fetei si o panglica pe care rasuflarea o facea sa freamate nu lasau nici oindoiala asupra faptului ca traieste. Croitorasul cata la fata cea frumoasa, cu inima batindu-i deuimire si incintare... Si numai ce deschise ea ochii. Si cand il vazu pe flacau, tresari si dadu un tipatde spaima si de bucurie. O, Doamne, striga fata, se apropie ceasul izbavirii mele!... Hai repede,repede, ajuta-ma sa scap din temnita asta!... Daca tragi zavorul raclei asteia de clestar, atunci suntscapata! Croitorul o asculta fara sovaire, si de indata ce nu se mai afla sub lacata, fata cea frumoasaridica usurel capacul de clestar si se salta din racla. Apoi fugi intr-un ungher al salii si se infasuraintr-o mantie larga. Dar nu statu mult acolo si, asezindu-se pe-o lespede, il indemna pe flacau sa se

apropie de ea. Si dupa ce flacaul ii veni in preajma, fata il saruta prieteneste si-i spuse: -Izbavitorulmeu cel mult dorit, Cerul te-a indreptat spre mine ca sa pui capat suferintelor pe care le indur deatita amar de vreme. Si din ziua cand ele or lua sfirsit, or incepe sa curga zilele fericirii tale. Cerulmi te-a harazit ca sot si-ti vei petrece viata alaturi de mine, care te-oi iubi pana la moarte. Si vei fiincarcat de toate bunurile pamintesti, si-o netulburata bucurie iti va umple inima. Da acum asaza-telanga mine, ca a venit timpul sa asculti povestea vietii mele. Sint fiica unui conte cu stare, si amavut nenorocul sa ramin orfana la o virsta tare frageda. Si cand au inchis ochii parintii mei, ultimalor dorinta a fost sa fiu data in grija fratelui meu mai mare, care m-a si crescut, dealtfel. Ne iubeammult si atit de bine ne potriveam la gusturi si-n felul de-a gindi, ca am luat ho-tarirea sa nu ne

casatorim niciodata, ci sa raminem impreuna pana la sfirsitul vietii. Din casa noastra nu lipseauniciodata musafirii, si megiesii si prietenii ne calcau adesea pragul. Si fata de toti eram la fel deospitalieri. Si se intimpla ca intr-o seara sa vina calare un strain si sa bata la poarta castelului. Si submotiv ca-i e fugarul obosit si nu mai poate ajunge pana la satul vecin, ne ruga sa-l adapostim pestenoapte. Om esti, nu poti lasa pe-un drumet in ulita, fara adapost, si i-am indeplinit rugamintea cutoata cuviinta cuvenita. Acu , omul era istet la minte si priceput la povesti... Si-n timpul cinei netinu de urit cu tot felul de povestiri, in chipul cel mai placut cu putinta. Si atit de mult ii placufratelui meu, ca nu se indura sa-l lase sa plece, si-l ruga sa mai ramina la noi citeva zile. Si dupaciteva clipe de sovaiala, oaspetele incuviinta. Am stat noi la masa pana seara tirziu si intr-un sfirsit avenit vremea sa ne ducem la culcare. Fratele meu l-a condus pe strain in camera lui, iar eu m-amgrabit sa ajung la iatacul meu, ca eram obosita grozav si ardeam de dorinta de a-mi odihni cit maicurind madularele pe pernele cele moi. Abia atipisem si deodata am fost trezita de dulceata unuicintec armonios si plin de farmec. Si cum nu ma dumeream de unde poate sa vina, am dat s-o strig

pe slujnica mea de credinta, care dormea in incaperea vecina. Dar, spre mirarea mea, mi-am datseama ca-mi este peste putinta s-o fac. O greutate, de parca ar fi fost o lespede, ma apasa cu putere

pe piept si-o forta necunoscuta ma robea ei cu totul, ca nu mai eram in stare sa scot nici cel mai micsunet, necum sa vorbesc. Si chiar in acelasi timp am deslusit la lumina opaitului chipul strainului.Pasamite, se strecurase inauntru, trecind prin cele doua usi care erau strasnic zavorite... Strainul nuintirzie sa se apropie de mine si-mi spuse ca, prin vrajile diavolesti care-i stateau in putinta, a facut

sa rasune pana la mine in incapere acea muzica dulce. Si ca ea avusese darul de a ma trezi. Si maiadauga el ca patrunsese prin toate broastele si zavoarele in iatac, arzind de dorinta de a-mi oferi

15


16/147

inima si mina lui... Si atit de mare era dezgustul pe care-l simteam fata de vrajile lui, ca mi s-apecetluit gura si nu i-am putut da nici un raspuns. Un timp el ramase nemiscat, de parca ar fi fost ostana de piatra, si parca astepta de la mine un raspuns care sa-i fie pe plac. Da cum eu nu-mi des-clestam gura si taceam chitic, incepu sa strige la mine, furios, ca o sa se razbune cumplit si c-o sagaseasca. destule mijloace ca sa-mi infringa trufia. Si dupa ce facu spume la gura de furie, se facu

nevazut. Am petrecut o noapte plina de zbucium si abia spre dimineata am pus capul jos si-amatipit. cand m-am trezit, am dat fuga la fratele meu ca sa-i aduc la cunostinta cele intimplate, dar nul-am mai aflat in camera lui. L-am intrebat atunci pe slujitorul lui unde e, si acesta mi-a spus ca

plecase in zori la vinatoare, impreuna cu oaspetele strain. Si odata mi-a trecut un fior prin inima siceva imi spunea c-o sa se intimple o nenorocire. M-am imbracat repede si-am poruncit sa mi seinsaueze calul pe care calaream de obicei. Apoi, insotita doar de-un slujitor, am pornit in galopinspre padure. Si, ca un facut, calul slujitorului se poticni de o buturuga si-si rupse un picior. Omulnu mai putu sa ma urmeze si mi-am continuat drumul singura, gonind fara contenire. Si dupa orariste de fagi, numai ce-l zarii pe oaspetele cel strain venind inspre mine si ducind dupa el omindrete de cerb. Il intrebai unde l-a lasat pe fratele meu si cum de-a izbutit sa prinda vietatea asta

din ochii careia siruiau lacrimile... Da in loc sa-mi raspunda omeneste, strainul incepu a ride inhohote, de haui padurea. Atunci m-a apucat si pe mine furia si, scotind un pistol ce-l aveam la mine,l-am indreptat spre fiara de om si am tras in el. Dar, ca un facut, dupa ce se izbi de pieptul lui,glontul sari inapoi si intra in capul fugarului meu... M-am prabusit la pamint si-n ast timp strainul

prinse sa murmure citeva cuvinte care ma facura sa nu mai stiu de mine, si ramasei in nesimtire, deparca eram moarta. cand mi-am revenit, ma aflam in cavoul asta subpamintean, zavorita in sicriulde clestar. Vrajitorul imi mai aparu o data si-mi spuse ca pe fratele meu l-a prefacut intr-un cerb sica palatul si toate celelalte care-mi apartineau le facuse de-o schioapa si le inchisese in celalalt sipetde clestar. Iar pe slujitorii mei ii transformase intr-un soi de fum si-i virise in niste carafe de sticla.

Si mai adause el ca de-as vrea sa ma supun, in sfirsit, vointei lui, usor i-ar fi sa le aduca pe toate lastarea dinainte, ca pentru asta ar trebui numai ca sa deschida sipetul de clestar si carafele... Dar si dedata asta i-am lasat fara raspuns...Daca vazu ca ma inversunam in hotarirea mea, odata se facunevazut si ma lasa in inchisoarea asta, cuprinsa de-un somn adinc. Vezi insa ca cugetul meu eratreaz, cu toate ca dormeam, si printre imaginile care mi se perindau prin minte, imi aparu si chipulmingiietor al unui tinar care venea sa ma scape de sub vraja... Si azi, cand mi-a fost dat sa deschidochii, dupa atita vreme, l-am vazut aievea pe cel din vis. Si acela erai tu!... Si mi-am vazut visulimplinit. Acu , ajuta-ma sa indeplinesc mai departe ceea ce am intrezarit in visarile mele...Si primul lucru pe care trebuie sa-l facem, e sa asezam sipetul de clestar in care e inchis castelul peacea lespede lata ce e in mijlocul salii. Indata ce-l asezara, lespedea se ridica impreuna cu fata ceafrumoasa si tinarul croitoras, si trecu catre incaperea de sus, printr-o deschizatura ce se casca intavan. Iar de aici, usor le fu ca sa poata ajunge afara. Fata nu intirzie nici o clipa sa deschida capaculsipetului, si era uimitor sa privesti cum se mareau si se tot mareau castelul, grajdurile, hambarele sitoate celelalte acareturi, revenindu-si cu repeziciune la marimea lor de mai inainte. Dupa asta, ceidoi tineri se intoarsera in pestera sub-paminteana si, tot cu ajutorul acelei lespezi, scoasera la luminazilei carafele umplute cu fum. Si cum deschise fata carafele, fumul cel albastriu iesi afara si se

prefacu in oameni. Si oamenii nu erau altii decat slujitorii si curtenii contesei. Dar nici nu pot sava spun cit de mare fu bucuria fetei cand din padure isi facu aparitia frate-sau, avind iarasi infatisareomeneasca. Pasamite el fusese cerbul care-i venise de hac vrajitorului intruchipat in acel taur

salbatic... Si chiar in aceeasi zi, fata cea frumoasa isi tinu fagaduiala si se cununa cu fericitulcroitoras, care nu-si mai incapea in piele de bucurie ca daduse peste un asemenea noroc.

16


17/147

6. Viteazul codrut de AnonimA fost odata de mult, cand purecul tragea la plug si umbla potcovit cu potcoave de aur, un

imparat si o imparateasa. Imparatia lor se intindea peste tinuturile plugarilor, ale padurenilor, alemocanilor, ale piticilor si a broastelor testoase. Imparatul Barba Albastra si sotia sa Mar Copt isi

doreau tare mult un copil. dadura sfoara in tara despre dorinta lor. Un batran din tinuturilepadurenilor aduse la palat un boboc de floare si zise imparatesei: - Acest boboc de floare, estefloarea dragostei. Am cules-o de pe stancile muntilor. Pune-ti acest boboc de floare langa patulinaltimii voastre si cand bobocul se va deschide veti avea un fiu. Si asa se intampla si imparateasanascu un baiat cu parul negru ca pana corbului si ochi albastrii ca cerul senin pe care l-au numitCodrut. Anii treceau si copilul crestea intr-o zi cati cat intr-o luna, deveni un voinic zdravan, istet,harnic, viteaz si neinfricat. Dar, iata ca asupra imparatiei se abatu o mare nenorocire. La margineade rasarit a imparatiei, unde se intindea marea cea mare, aparuse din strafundurile ei o fiara care, cusuflarea ei rece ingheta totul in cale. Tinutul plugarilor si al padurenilor era acoperit cu un strat gros

de zapada. Mocanii plecau in spatele muntilor pentru a-si feri turmele de suflarea cea rece pe careau numit-o Crivat adica strigatul rece al fiarei. Imparatul trimise armata sa omoare fiara, dar soldatiifura neputinciosi transformati in sloiuri de gheata si murira degerati. Intr-o zi veni la palat un batranmocan ce cobora din tara de Piatra de dincolo de munti si spuse imparatului: - Fiara asta nu poate fiinfranta decat de Codrut cu puterea ochilor sai si cu ajutorul cerbului fermecat. - Dar unde poate figasit cerbul fermecat? intreba Codrut care era de fata.- Mergi in tinutul Piticilor Verzi si ei iti vor spune caci numai ei stiu. Codrut se pregati de drum.

incalta cizmele din piele de caprioara, isi puse la brau palosul bunicului sau, lua traista cu merinde,incaleca pe calul sau sur si pomi catre Soare Rasare. De cum iesi pe poarta palatului simti racoareavantului cel rece, suflarea fiarei ce venea dinspre rasarit. Cojocul sau din blana de urs si caciula satuguiata din piele de oaie il ferea insa de frig. Merse ce merse pe drumul troienit de zapada si candse apropie de dealurile acoperite de paduri intinse la hotarul tinutului Padurenilor, langa un fag

batran, gasi o pasare aproape moarta de frig. O lua si o vari in san sub cojocul sau de blana si pornimai departe. Mergand el asa la drum, auzi deodata pasarea vorbind: Om bun multumesc mult ca m-ai salvat Viata. Cand ajungi in padurea cea deasa, rogu-te da-mi drumul. Cand Codrut ajunse in

padurea cea deasa scoase pasarea din san si o puse in podul palmei, asteptand sa-si ia zborul.Pasarea grai atunci: - Smulge o pana din coada mea si cand vei avea nevoie flutura pana si voi fi latine cu tot neamul meu, caci eu sunt regina pasarilor si te voi ajuta asa cum m-ai ajutat si tu. Codrutfacu precum ii spuse regina pasarilor si cand pasarea isi lua zborul puse pana in buzunarul cojocului

si porni mai departe. Pe drum, intr-o poiana dadu peste o coliba. Descaleca, priponi calul de un ciotsi asezandu-se sa se odihneasca, auzi un geamat slab ce venea din coliba. Se duse la ea, impinseusurel usa si intra inauntru. Acolo, pe un pat de lemn zacea o batrana, acoperita cu o cerga, cuglasul stins, care-l ruga: - De esti om bun adu niste vreascuri si fa focul in vatra caci frigul madoboara. Codrut dadu fuga in padure, aduse un brat de vreascuri si facu focul in vatra. Mai tarziucand camera se incalzi destul de bine batrana cobori din pat si zise flacaului: - Puterile m-au lasat sifrigul acesta m-a prins fara lemne. Omatul e mare si nu mai pot merge dupa vreascuri in padure.Codrut lua o secure, se duse in padure, dobori cativa arbori, ii trase cu calul sau in batatura colibei,le sparse si le facu gramada langa coliba. Batrana pregati o supa calda cu crumpene si pregati de

culcare lui Codrut in camera de oaspeti dimineata, Codrut se duse din nou in padure, mai aduseniste copaci, ii taie si aseza lemnele langa coliba. Se duse apoi la izvor, il curata de gheturi sideschise prin zapada o poteca de la aceasta la coliba. Isi hrani calul cu ovaz si se pregati de drum. -

17
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Viteazul_codrut-1166.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Viteazul_codrut-1166.html


18/147

Ai grija, padurea e mare, in padure sunt fiare salbatice si ielele padurii cutreiera noaptea desisurile.Ia aceasta nuca si la primejdie sparge-o. E o nuca fermecata, mi-a dat-o un batran om al padurii.Poate iti va fi de folos la nevoie. Codrut saruta mana batranei, ii multumi si urcandu-se in sa pornila drum. Merse ce merse si se afunda tot mai mult in padurea ce devenea tot mai intunecoasa.Mergand asa pe cararile padurii, il prinse noaptea. Lega calul de un cleant, cauta un copac cu

scorbura si se vara in ea sa adoarma. Codrut cauta un copac cu o scorbura si se vari in ea sa doarma.Nu apuca sa atipeasca ca o haita de rupi incepu sa-i dea tarcoale. Iesi repede afara, trase palosul sipali pe primul lup care se apropie, dar haita era mare. Atunci Codrut se gandi ca nu-i va putea facefata. Scoase nuca primita de la batrana si o sparse. Se facu atunci un cerc de lumina in jurul loculuiunde adasta cu calul sau. Lupii speriati de lumina o rupsera la fuga. Codrut se cuca in scorburacopacului si adormi linistit aparat de cercul de lumina care persista pana la ziua. La rasaritulsoarelui fu trezit de nechezatul calului care se bucura ca lumina soarelui lua locul intunericuluinoptii. Codrut incaleca si porni din nou la drum. Pe la pranz zari intr-o poiana la marginea unei apeo casa de gospodar, om al tinutului padurenilor. Acesta il primi cu bucurie si il intreba, de cum trecu

pragul casei sale: - Incotro printe o apucasi asa cu noaptea in cap. Codrut ii povesti despre venirea

batranului la curtea imparateasca si rostul calatoriei sale.- Apoi, domnule draga, spuse padureanul, se vede treaba ca ne cunoscand tainele padurii ai camgresit drumul urcand spre soare apune si nu spre soare rasare. Trebuie sa urci spre tara de piatraunde se gaseste tinutul mocanilor. Dar nu-i bai printe, mane dimineata o sa-ti dau o calauza sa teinsoteasca pe drumul cel bun. Padureanul il ospata cu supa de cocos de munte si friptura decaprioara. Il gazdui peste noapte si a doua zi ii spuse: - Sunt multe primejdii in padure, trebuie saocolesti poiana ielelor, barlogul ursilor si Valea Lupilor. Fiul meu Patrut te va calauzi sa ajungi inValea Cerbilor, unde drumul este sigur si urca spre tinuturile mocanilor. Codrut multumi siincalecand calul sau sur fu gata de precare. Padureanul ii dadu in dar o ghioaga din lemn tare de

corn, ghintuita cu cuie, sa-i fie de folos in lupta cu fiarele. Porni la drum in trap marunt, urmandu-lpe Patrut care calarea inainte pe un cal marunt de munte. Trecuse de amiaza cand au ajuns in ValeaCerbilor. Codrut multumi calauzei sale si dupa ce se despartira, o lua in sus catre poienilemocanilor. Cand tocmai se ingana ziua cu noaptea, iesind din padure, la adapostul unor stanci,descoperi o stana de oi. Fu primit cu bucurie si ospatat cu branza si lapte proaspat, cas si urda cumamaliga calda. Seara in jurul focului se stransera mocanii sa asculte ce le povesti printul, care leexplica ce motiv il adusese pe aceste meleaguri si cum strabatu tinutul padurenilor.

Baciul cel batran, cand Codrut termina de povestit spuse: - Si noi am simtit suflarea rece a fiarei, deaceea ne-am retras aici in tara de piatra, la adapostul stancilor, unde frigul nu este asa puternic, dariarba e putina si oile nu prea sunt hranite. Trebuie sa ucizi aceasta fiara. Ramase peste noapte lastana mocanilor. A doua zi baciul cel batran ii inmana un fluier si-i spuse: - Acest fluier este pastratde noi din mosi stramosi, el te apara de farmece si poate dezlega farmece. Ia-l cu dumneata printe ca

poate iti va fi de folos. Ca sa ajungi in tinutul piticilor verzi, apuca pe cararea aceea care incepe desub stanca dinspre rasarit, la scurt timp vei intalni o apa calda. Mergi pe firul apei si vei ajunge indefileul dragonului. Acolo locuiesc piticii verzi. Codrut multumi, isi lua ramas bun de la mocani si

porni mai departe. Ajunse la apa cea calda si porni in sus intrand in defileul dragonului. O groaza depitici verzi roiau in jurul lui, tinandu-se insa la distanta descaleca, priponi calul de un pin scund, seaseza pe o buturuga pe matul apei si scotandu-si cateva merinde din torba, incepu sa manance

privind cu blandete la pitici 0bserva ca piticii locuiau de o parte si de alta a raului, in grote sapate instancile de calcar ce strajuiau defileul. Vazand ca au de-a face cu un om pasnic, un pitic batran cu

18


19/147

barba pana in pamant, cu pielea verde, imbracat cu o haina rosie, pe cap avand o scufie la el derosie, se apropie de Codrut si grai: - Ce vant te aduce pe la noi Voinicule? - Sunt in cautareacerbului fermecat raspunse Codrut. - Da ce treaba ai cu el? il intreba piticul. Atunci Codrut povesti

piticilor despre fiara ce aparuse la marginea de rasarit a imparatiei.- Da, zise piticul, am aflat despre aceasta nenorocire ce pe noi ne-a ocolit datorita raului cald si a

defileului adanc. Te vom ajuta sa-l gasesti, caci noi stim unde se afla, dar avem si noi nevoie deajutorul tau. Cu multi ani in urma, prin defileu nu curgeau decat apele adunate de ploi. Intrareadinspre rasarit era pazita de un dragon. A venit insa piaza rea si dragonul a cazut de pe stanci. Inlocul in care a murit s-a pornit un izvor de apa calda care iesind din adancuri a format acest rau caldce strabate azi defileul. Inainte noi puteam sa trecem dintr-o parte in alta. Acum trebuie sa ocolim

pe sus pe la izvor sau sa trecem prin apa, riscand a ne ineca. Ajuta-ne sa construim un pod lamijlocul defileului. - Cu draga inima spuse Codrut. Il poftira intr-o grota mai mare si il asezara lamasa. Il ospatara cu fructe de padure, carne de gugustiuc si oua de cata. Apoi ii facura un asternutde frunze si lori. Dimineata cand se scula, Codrut lua calul de capastru si se duse la margineadefileului, taie niste brazi inalti si-i trase cu calul la mijlocul defileului. Cand socoti ca are destul

lemn, se facuse deja amiaza. Dadu drumul calului sa pasca si el fu din nou ospatat de pitici. Apoitaie lemnele pe dimensiuni, le sorta si le facu rosturi de imbinare. Cand a doua zi rasarira primeleraze are soarelui se apuca sa construiasca podul imbinand cu maiestrie lemnele. La ora pranzuluimanca in fuga cateva pulpe de mierla si odata cu apusul soarelui podul fu gata. A treia zi se pregatide plecare. Piticul cel batran ii spuse:- Dincolo de izvorul cald urci stancile galbene si ajungi in Poiana Izvorului Rece, de unde curgespre rasarit, raul repede pe care noi l-am numit Streiul. Mergi pe dreapta Streiului pana ajungi latinutul broastelor testoase. Trecand dincolo de lacuri vei da de crangul de mesteacan. Acolo vei gasicerbul fermecat. Ai insa grija sa te feresti de vulturul plesuv ce-si are cuibul pe stancile galbene.

Are putere de farmece. Codrut isi lua ramas bun si porni la drum. Trecu de izvorul cald, urcastancile galbene si ajunse fa izvorul rece. Aici, cocotat pe o stanca, un vultur plesuv, care uitandu-sela Codrut zise: - Aici, in tinutul stancilor galbene si a izvorului rece, eu sunt stapan. Pentru ca aiintrat in imparatia mea vei ramane robul meu. Daca nu te vei supune poruncilor mele, te voitransforma intr-un pestisor si te voi arunca in parau.- Du-te si adu-mi apa intr-un caus de aur. Codrut zise linistit: - De unde sa iau eu caus se aur, ca apanu mi-e lene sa-ti aduc daca esti asa de insetat de nu vrei sa te deplasezi singur?- Te priveste zise vulturul. Astept pana ce soarele va fi deasupra capului tau, de nu pestisor vei fi totrestul vieti. Codrut se duse la izvor, scoase fluierul fermecat primit de la mocani si incepu a doini.Cand soarele ajunse deasupra capului, vulturul veni si de sus de pe stanca la poalele careia se aflaizvorul zise: - Unde-i causul de aur?- De unde sa-l iau, zise Codrut, care punand fluierul la gura continua a canta. Atunci vulturul zise:- Fa-te pestisor! Nemernicule! Vazand vulturul ca vraja nu are efect plesni de ciuda si fulgii i seimprastiara in jur. De atunci stanca ce strajuieste izvorul rece se numeste Stanca Vulturului. Codrutisi puse fluierul la brau, incaleca si pomi la vale. Ajungand la lacuri, in tinutul broastelor, trecu

peste gheturi si ajunse la crangul de mesteceni, lega calul de un pom si se aseza pe o buturugagandind unde poate gasi cerbul. Stand asa el, numai ce simti in spate o rasuflare calda. Codrut seintoarse si vazu in spatele sau, cerbul fermecat care grai:- Stiu ca ma cauti.

- Da, zise Codrut. Vreau sa ma ajuti sa ucid fiara de la marea cea mare.Te voi ajuta, zise cerbul. Amsa te duc acolo unde traieste fiara si te voi apara de suflarea ei rece. Sa mergem, ca nu trebuie sa ne

19


20/147

prinda noaptea. Lasa aici calul liber sa pasca si urca pe spinarea mea. Codrut facu cum i se spuse sicum ai clipi din ochi, cerbul il purta prin inaltul cerului pana la marea cea mare. De cum descalecacerbul ii spuse:- Ai grija sa stai tot timpul cu fata la soare. Trebuie sa ucizi fiara si apoi sa o faci bucati, caci dacaintunericul noptii o gaseste intreaga ea va invia. Nu apuca cerbul sa-i spuna ce avea de spus, ca

insotit de un vuiet napraznic, din apa marii se ridica un animal cu solzi, avand cap si labe puternice,o coada lunga si o coama spinoasa pe spate. Fiara trimise suflarea ei rece asupra lui Codrut, caresimti cum sangele ii ingheata in vine de parca cojocul lui devenise un sloi de gheata. Aproapeinstantaneu din spate simti o boare calda care il readuse la viata. Invarti cu putere ghioaga de corn fi

pali fiara drept in crestetul capului. Uluita, fiara ramase o clipa pe loc, cu ochii la Codrut. Acestaprivi drept in ochii ei bulbucati si fiara ramase impietrita pentru un timp scurt, in care printul iireteza capul cu palosul. Cand sangele incepu a tasni, se simti ridicat de cerbul fermecat care-i spuse:- Daca sangele fiarei te atinge vei muri de indata. Fiara cazu la pamant, iar sangele ei negru sescurgea in mare. Curse atat de mult sange, ca apa marii deveni neagra. De atunci apa acestei marieste intunecata si marea se numeste Marea Neagra. Cand cerbul il cobori din nou pe pamant si-l lasa

pe loc uscat, ceva mai departe de lesul fiarei, Codrut scoase din buzunarul cojocului pana de laregina pasarilor si o flutura in vant. De indata se ivi regina pasarilor si asezandu-se pe umarul

printului il intreba: - Cu ce te pot ajuta? - Vreau ca din fiara sa nu mai ramana decat oasele pana lalasarea nopti, spuse Codrut. Regina pasarilor batu din aripi de cateva ori si un stol de corbi negri,ulii si vulturii se repezira la lesul fiarei si incepura sa ciuguleasca. Cand noaptea incepea sa se laseincet peste intinsul nesfarsit al apelor marii din fiara nu mai ramasera decat oasele, cerbul ii aminti

printului ca e timpul sa se intoarca. Si Codrut se trezi din nou in crangul de mesteceni. Cerbul ilduse pe Codrut la un rug de mure unde era pregatit un pat de frunze, fan si calul sur al printului careii astepta. Odata cu moartea fiarei aerul incepuse sa se incalzeasca si zapada disparuse.

- Odihneste-te acum si nimeni nu iti va tulbura odihna, spuse cerbul. De cum rasari soarele,pamantul se incalzi, crangul si ramurile copacilor se imbracara cu frunze. Cand cerbul aparu,Codrut ii spuse:- Pentru ca m-ai ajutat sa ucid fiara am sa-ti cant din fluier un cantec vesel din tinuturile merenatale. Duse fluierul fermecat la gura si incepu sa cante o "sarba" invatata de la taranii ce veneau lacastelul tatalui sau cu diferite treburi. Dar nu apuca sa scoata cateva sunete ca o minune se siintampla. Cerbul fermecat s-a transformat intr-o fata frumoasa, cu parul negru, ochii mari migdalati.

- Cantecul tau din fluier cantat cu dor de casa a rupt vraja ce ma cuprindea de atatia ani. Eu sunt fatade mocan. Am fost furata de iele si dusa la Muma Padurii sa-i fiu sluga. Pentru ca m-am impotrivitm-a transformat in cerb si urmarita de lupi, am ajuns in acest crang unde ei n-au cutezat sa treacalacurile. Broastele testoase si piticii cei verzi m-au ajutat sa ajung acolo- Esti asa de frumoasa incat inima mea s-a aprins de dragoste. Vrei sa-mi fi sotie? Zise Codrut inculmea fericirii.- Da! zise fata, cu draga inima. Esti viteaz, ager si neinfricat. Pe mine ma chiama Mioara caci m-amnascut in tinutul mocanilor, intr-o strunga de oi. Intr-o zi cand pasteam un card de miei la marginea

padurii, am vazut in spre mijlocul acesteia o lumina feerica, un dans al flacarilor. Curioasa amplecat intr-acolo. Era o vraja a ielelor care m-au prins. - E timpul sa ne intoarcem acasa, spuseCodrut. O ajuta pe fata sa urce pe calul sau sur, se inalta in sa si pornira la drum. Cand ajunsera la

lacuri, acestea erau dezghetate si pe maluri stateau la soare o multime de broaste testoase. De cumse apropiara, una veni inaintea lor si le spuse:

20


21/147

- Iti multumesc voinice ca ai ucis fiara. Asa caldura a venit din nou si a inmuiat gheturile ce necuprinsesera sub ele. Pentru asta va vom ajuta sa treceti peste lacuri, dar cu un singur cal nu putetimerge repede. Zicand acestea se dadu peste cap si aparu ca din pamant un cal alb cu saua de aur sifrau de matase.- E darul nostru pentru tine printe si mireasa ta, spuse testoasa. Codrut o ajuta pe Mioara sa incalece

calul alb si dupa ce incaleca si el calul sau pornira sa treaca lacurile pe podul facut de broasteletestoase cu carapacele for. Ajunsera la paraul rece, urcara sa izvor si trecand stancile galbene,intrara in tara piticilor verzi. Acestia tare se mai bucurara cand aflara ca vraja cerbului a fost ruptade cantecul din fluier al lui Codrut si asa Mioara era din nou libera. Peste noapte piticii verzi iigazduira oferindu-le si un ospat pe cinste din tot ce aveau ei mai bun. Dimineata, cand totul era

pregatit de precare, piticul cel batran ii dadu lui Codrut un clopotel de aur si ii spuse:- Cand faceti nunta, suna din clopotel si vom veni si noi sa va dam o mana de ajutor. Pornira ingalop catre tinutul mocanilor. La stana de sub piatra ramasesera doar batranii care-i primira cu

bucurie.- Ceilalti, spuse unul dintre ei au coborat cu oile la vale, odata ce iarba a reinverzit. Stand ei asa de

vorba, Mioara, intreba daca mai stiau ceva de parintii ei. O batrana le spuse ca ei au parasit stana delanga valea cerbilor si au plecat in tinutul padurenilor de unde nu s-au mai intors. Multumira pentrutoate si se pregatira din nou de drum. La plecare un batran mocan le spuse: - De mergeti acolo avetigrija sa nu nimeriti din greseala la Barlogul Ursilor, sa ocoliti Valea Lupilor si Poiana ielelor.Coborati pe Valea Cerbilor si apucati poteca din stanga de la bradul singuratic ce se gaseste lacapatul vaii si tineti mereu catre soare apune avand soarele in spate. Pornira in trap marunt,coborara in Valea Cerbilor si apucara pe poteca de care le spusese batranul mocan. Ea ii purta intr-o

padure de fag apoi pe sub poala unei paduri de stejar si ii scoase catre seara la poiana mare, unde lamarginea padurii se afla coliba batranei pe care Codrut o ajutase. De cum sosira, batrana se ivi in

prag si cum a dadu cu ochii de fata se arunca la gatul ei si incepu sa planga.- N-am crezut ca am sa te mai vad vreodata, Miorita mea, spuse printre lacrimi batrana.- Mama, mama scumpa mea mama, zise la randul ei Mioara, unde-i tatuca? Atunci batrana le

povesti cum dupa ce a disparut Mioara, auzind de la batrani ca probabil a fost furata de ielelepadurii nadajduind ca intr-o zi o minune le va da fiica inapoi.- Tatal tau, zise ea Mioarei nu a mai putut rezista. L-a mistuit dorul si s-a prapadit odata cu frigul ces-a abatut asupra imparatiei. L-am ingropat pe dambul acela de la poalele padurii. Apoi Mioara

povesti mamei sale cum a fost furata de iele, adusa la muma padurii si cum aceasta a transformat-oin cerbul fermecat. Farmecele mumei padurii i-au schimbat infatisarea dar nu si caldura sufletului eicu a carei rasuflare l-a aparat pe Codrut de suflarea rece a fiarei. Codrut luandu-i mainile sisarutandu-i dreapta spuse:- Da-mi, voie sa cer mana fiicei tale si sa-ti spun si eu mama.- Cu draga inima, caci tu ai salvat-o si ai desfacut vraja. Se adapostira peste noapte in coliba de sub

poala padurii si a doua zi Mioara si Codrut spusera batranei: - Mama, aici nu mai are rost sa stai, teluam cu noi la palat. Si astfel pornita toti trei la drum. Dupa ce iesira din tinutul padurenilor,intalnira plugarii pe camp, care ii salutara cu bucurie. Sosind la palat dupa o entuziasta primire au sihotarat data nuntii. Imparatul Barba Albastra si Imparateasa Mar Copt au trimis olacari in tinutul

plugarilor, al padurenilor si al mocanilor invitandu-i la nunta. Si s-a pornit nunta mare, Codrut sunadin clopotelul de aur si piticii verzi se si infiintara alergatori la mesele intinse si pline de bucate.

Plugarii au adus paine, zarzavaturi si carne de vitel, padurenii carne de urs, caprioara, fazan si porcmistret, mocanii branza, urda, cas, unt, purcei de lapte. carnati de capra si carne de oaie. Piticii verzi

21


22/147

adusera vinul vechi si bun, pe care acum il serveau fa mese. Codrut fluturand pana, invita sa lecante la nunta pasarile padurii. S-a incins o nunta mare ca-n povesti, ce a durat o saptamana.Imparatul Barba Albastra le dadu ca dar de nunta tinuturile padurenilor, al mocanilor si piticilorverzi. Padurenii le facura in dar o casa trainica si calduroasa din lemn de stejar mesterita de ei, cucamere spatioase si cerdac. Probabil si acuma traiesc acolo in tinutul padurenilor.

7. Tichia magica de AnonimA FOST ODATA intr-o vreme un imparat foarte bogat, si avea o fata frumoasa si chipesa ca o

zana; multi feciori de imparat au petit-o, dar ea nu voia sa se marite. In fiecare seara spunea sa i sepuna sub perna o pereche de papucasi de matase, iar in zorii zilei acestia erau gasiti umblati si tociti.Si cati au umblat dupa ea, le-a spus: - Cine-mi va afla taina, cum de mi se rup papucasii, pe acelami-l voi lua de barbat; de altcum voi da porunca sa-l ucida.

Au venit feciori de imparat din toate patru marginile lumii, ca sa-i descopere taina si sa o ia denevasta, dar vai de capul lor!... Nimeni n-a putut sa o descopere si asa i-a ucis pe toti. Dar un feciorde imparat, foarte frumos si singur copil la parinti, intr-o zi spune: - Am sa merg si eu, sa vad cumse face de i se rup papucii de sub perna. Parintii insa i-au spus:- Ah, dragul nostru, ce vrei sa faci? Unde vrei sa mergi ? Nu vezi cati feciori de imparat si-au

prapadit viata? Dar nenorocitul de el o tinea mereu:- Vreau sa ma duc, vreau sa ma duc!- Parintii au mai incercat cat au mai incercat, apoi i-au spus numai atat:- Du-te cu norocul si binecuvantarea noastra! El le-a sarutat mana si a plecat. Si cum merge pedrum, ii iese in cale o batrana.

- Buna ziua, maicuta! - Sa ai parte de bine, fatul meu! N-as putea sti, unde si la ce te duci ? ii spunebatrana.- Ce sa-ti spun, maicuta?! Ma duc si eu la cutare fata de imparat, care a omorat atatia feciori deimparat, pentru ca n-au putut dezlega ramasagul la care s-au prins. - Dar la ce ramasag ii pune?intreba batrana.- Apoi in fiecare seara asaza cate o pereche de papuci de matase sub perna si a doua zi dimineatasunt rupti; cum se face treaba asta?- Oh, fatul meu, ca sa descopere cineva cum de se intampla, trebuie sa aiba cap si picioare! - Eu,maicuta, am si minte si picioare bune; si hotarat ma duc sau ca voi lua-o de nevasta, sau ca ma vor

ucide.- Mie-mi pare rau de tineretele tale, i-a spus batrana, si-ti voi spune un lucru, ca sa nu te poataomori. Uite, ia cu tine aceasta tichie! Si-i da o tichie alba, de aba, spunandu-i: Sa stii, cum o pui capsi o porti nu te mai vede nimeni. Iacata, stai sa vezi; sa mi-o pun eu! Cum a pus-o batrana, s-a facutnevazuta.- Ei, ai vazut, fatul meu? Aceasta e tichie fermecata. Fata aceea de imparat, la care te duci, umbla cufeciori de imparat care-s fermecati. Si cum vei ajunge, te va aseza la masa si va avea doua sticlutecu vin. Aceea care iti va pune-o inaintea ta, e cu farmece; si sa faci chip si fel si sa nu bei din ea. Eaiti va spune: "bea, bea!. Iar tu sa o iei in mana ca si cum ai vrea sa bei vinul, dar sub barba sa ai un

burete si, facandu-te ca bei vinul, sa-l torni in burete si sa te prefaci ca ai si adormit. Mai departe,baga de seama ce o sa faca! Poate ca o sa vezi cum iese pe usa afara; iti pui si tu in cap tichia, carete face nevazut, si incetisor, incetisor, mergi pe urma ei. Cat despre celelalte, fatul meu, vei avea tu

22
http://www.clopotel.ro/fun/poveste-Tichia_magica-1083.htmlhttp://www.clopotel.ro/fun/poveste-Tichia_magica-1083.html


23/147

atata minte! Eu, una, cred ca o sa izbutesti! - Cum sa-ti rasplatesc, maicuta, pentru povata ce mi-aidat-o? a spus feciorul de imparat. - Nimic nu vreau de la tine, fatul meu, caci eu sunt ursitoarea tacea buna, i-a spus si s-a facut nevazuta. Feciorul de imparat a luat tichia si a ascuns-o in san. A

pornit la drum si merge inspre curtile fetei de imparat. Se infatiseaza la tatal ei si-i spune: - Satraiesti intru multi ani, imparate; eu am venit de dragul fetei tale, sa-mi spui ce trebuie sa fac, ca sa

mi-o pot lua de nevasta. - Mai intai, fatul meu, sa-mi spui cine esti. - Eu sunt fecior de imparat sisingur la parinti, baiatul cutarui imparat, a raspuns el, si am auzit de frumusetea fetei tale si amvenit: ori s-o iau de nevasta, ori sa mor. - Ce sa-ti spun, dragul meu, pacat de tineretele tale, ii spuneimparatul. - Ei, spune-mi ce trebuie sa fac? Si poate ca am noroc. - Ce sa-ti spun, fatul meu? Sunttrei ani acuma, avea cincisprezece ani atuncea, grai imparatul; in fiecare seara ii punem sub pernacate o pereche de papuci si dimineata ii gasim umblati si rupti. Si nimeni nu poate afla cum de seface lucrul asta ; si spre marea noastra durere, multi feciori de imparat am ucis. - Sa incerc si eu,cum mi-a fi ursita, a vorbit feciorul de imparat. Atunci imparatul a batut din palme si a chemat osluga, care 1-a dus la fata de imparat. Aceasta, cum l-a vazut, se ridica si spune catre sluga: - Nu s-amai saturat inca tatal meu sa mi-i trimita pe cap? Apoi a grait catre feciorul de imparat: Sezi! Si a

poruncit sa fie pusa masa, ca sa manance. Au intrat mai multe roabe si au asternut masa frumoasacu mancaruri si dulciuri si fel de fel de fructe; si au adus si doua butelii frumoase cu vin. Apoi i-aspus: - Fii bun, sa ne asezam la masa, dragul meu! Si s-au asezat la masa; si ea rade si glumeste si-ispune mereu - Dar de ce nu bei vin? - Ei, incetul cu incetul, il voi bea, raspunde el. Si dansa si-aturnat din sticla ei si a baut. Apoi a luat si sticla lui si i-a turnat in pahar. - Hai sa bem in sanatateata, ii spune ea. Si s-a prefacut acela ca a baut, dar asa ca si 1-a turnat pe sub barba si nici un strop nui-a venit in gura. Cum a golit paharul, spune: - Ah, am ametit! Trebuie sa ies nitel afara! A iesitafara, a stors cu bagare de seama buretele si 1-a pus la loc sub barba. Apoi intra si spune: Nu mai

pot! Si cum a rostit: "nu mai pot, s-a si prabusit jos, ca si cum ar fi fost lesinat. Atunci fata de

imparat a spus catre slujnice: - S-a dus si asta! Luati-l si aruncati-l in pat colea! Cum s-a facutnoapte bine, de dormeau cu totii in palat, se scoala fetiscana mea de imparat, isi ia papucii ceifrumos de sub perna, deschide apoi un dulap si ia doua vargute, una de argint si cealalta de aur, seintoarce si sopteste catre feciorul de imparat: - Iti va merge si tie capul sa caute pe ceilalti feciori deimparat! Dar cum s-a departat si s-a indreptat spre usa, s-a sculat si el si si-a pus tichia fermecata,

pornindu-se agale, agale, in urma ei. Iar fata de imparat a atins usa cu varguta cea de argint si usa s-a deschis de la sine. A coborat scarile palatului si a ajuns la cea mare; o atinge cu varguta de aur, iar

poarta se deschide. Apoi pornesc amandoi; ea inainte si el dupa dan

Colectie de Povesti

Documents

Transcript of Colectie de Povesti