cod penal comentat part 2.docx

Titlul VI. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor

activităţi reglementate de lege

Consideraţii generale

Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate

de lege constau în fapte de pericol social de o mare varietate, atât din punctul de vedere al

materialităţii lor, cât şi din punctul de vedere al valorilor sociale periclitate sau prejudiciate.

Aceste infracţiuni prezintă o trăsătură esenţială comună, constând în aceea că, prin săvârşirea lor,

se aduce atingere unor valori sociale de aceeaşi natură, care se referă la activitatea de serviciu,

înfăptuirea justiţiei, securitatea circulaţiei pe căile rutiere, regimul stabilit pentru anumite

activităţi reglementate de lege.

Obiectul juridic generic comun infracţiunilor din această categorie îl formează valorile sociale

privitoare la asigurarea bunului mers al unor activităţi de interes public sau a altor activităţi

reglementate de lege.

Obiectul material. Aceste infracţiuni sunt lipsite, de regulă, de obiect material. Totuşi, unele

dintre aceste infracţiuni, presupunând exercitarea acţiunii incriminate nemijlocit asupra unui bun

sau asupra corpului unei persoane,au şi un astfel de obiect; de exemplu, infracţiunea de purtare

abuzivă în forma prevăzută în alin.2 al art.250 C.pen., infracţiunea de favorizarea a infractorului

( art.264 C.pen), atunci când se realizează printr-un ajutor dat infractorului pentru a-şi asigura

folosul sau produsul infracţiunii, infracţiunea de supunere la rele tratamente ( art.267 C.pen.).

Subiectul. Unele dintre aceste infracţiuni pot fi săvârşite de orice persoană, ca de exemplu darea

de mită (art.255 C.pen.), traficul de influenţă ( art. 257 C.pen.), favorizarea infractorului (art.264

C.pen). În schimb, infracţiunile de serviciu nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar public sau

de un alt funcţionar, unele dintre infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei nu pot fi

săvârşite decât de un funcţionar cu o anumită calitate cerută de lege, iar unele dintre infracţiunile

contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate nu pot fi săvârşite decât de un angajat al căilor ferate.

De regulă, aceste infracţiuni pot fi săvârşite în participaţie sub toate formele, excepţie făcând cele

comise din culpă care pot fi săvârşite numai cu participaţie improprie.

Latura obiectivă. Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public sau a altor

activităţi reglementate de lege se realizează sub aspectul elementului material, prin acţiuni sau

inacţiuni extrem de variate. Unele dintre ele sunt infracţiuni de pericol, altele sunt infracţiuni de

rezultat. Astfel, de exemplu, infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt infracţiuni de

pericol, iar abuzul în serviciu şi neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni de rezultat.

Latura subiectivă a acestor infracţiuni constă, în genere, în intenţie directă sau indirectă, dar

unele se săvârşesc din culpă (de exemplu neglijenţa în serviciu, omisiunea de a încunoştinţa

organele judiciare).

Latura subiectivă a unora dintre aceste infracţiuni include şi cerinţa săvârşirii faptei într-un

anumit scop ( de exemplu, scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori de a întârzia îndeplinirea unui

act privitor la îndatoririle de serviciu ale subiectului activ sau de a face un act contrar acestor

îndatoriri, în cazul luării de mită). În asemenea cazuri, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie

directă.

Forme agravate. Unele dintre infracţiunile incluse în Titlul VI al părţii speciale a Codului penal

sunt prevăzute şi în formă agravată. Împrejurarea care determină agravarea se referă fie la

producerea unui anumit rezultat ( în cazul neglijenţei în serviciu şi a abuzului în serviciu), fie la

săvârşirea faptei prin anumite mijloace ( în cazul infracţiunii de evadare) sau la o anumită

calitate a făptuitorului ( în cazul infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă).

Capitolul I. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Noţiune şi caracterizare generală

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul constituie o grupă ce cuprinde acele fapte de

pericol social care sunt săvârşite de către funcţionari publici prin încălcarea îndatoririlor de

serviciu sau de către alte persoane, dar în legătură cu modul de exercitare a atribuţiilor de

serviciu de către funcţionarii publici. Este necesar aşadar ca funcţionarii publici să-şi

îndeplinească corect şi conştiincios îndatoririle de serviciu, să nu şi le exercite în mod abuziv sau

neglijent, să nu facă din exercitarea acestor îndatoriri o sursă de venituri necuvenite. Pe de altă

parte, desfăşurarea activităţilor de interes public, ca şi a celorlalte activităţi reglementate de lege,

este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii publici ar fi coruptibili, că ar putea fi

influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de persoane din afară, care ar avea

trecere asupra lor sau prin oferirea unor foloase ce nu li se cuvin potrivit legii.

Obiectul juridic

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul au ca obiect juridic valorile sociale

referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu. În unele cazuri, prin incriminarea

faptelor incluse în această categorie s-a urmărit, în subsidiar, şi apărarea altor valori sociale care

pot fi vătămate prin săvârşirea lor. Astfel, de exemplu, prin incriminarea abuzului în serviciu

contra intereselor publice s-a urmărit, în afară de asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de

serviciu şi ocrotirea patrimoniului.

Obiectul material

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciu sunt lipsite, de regulă, de un obiect material.

În unele cazuri însă, când acţiunea este exercitată direct asupra unui bun, sau asupra corpului

unei persoane, există şi un asemenea obiect. De exemplu, în cazul abuzului în serviciu sau al

neglijenţei în serviciu, dacă îndeplinirea greşită a îndatoririlor de serviciu priveşte direct anumite

bunuri, acele bunuri constituie obiectul material al infracţiunii. La fel, în cazul purtării abuzive,

dacă faptele se realizează prin loviri sau violenţe, corpul persoanei lovite sau vătămate constituie

obiectul material al infracţiunii

Subiectul

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, cu câteva excepţii ( darea de mită, traficul de

influenţă) când fapta poate fi săvârşită de orice persoană, sunt infracţiuni cu subiect calificat;

existenţa lor este condiţionată de calitatea specială a făptuitorului care trebuie să fie un

funcţionar public. Noţiunea de funcţionar este explicată în art.147 C.pen. În cazul infracţiunilor

de serviciu sau în legătură cu serviciul, în textele de incriminare se face referire, în cele mai

multe cazuri, la un funcţionar public (art.246,247,248,249,250 C.pen). Aceasta nu înseamnă însă

că textele în care este folosită noţiunea de funcţionar public nu ar fi aplicabile celorlalţi

funcţionari deoarece potrivit art.258 C.pen., dispoziţiile art. 246-250 C.pen. privitoare la

funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-

se cu o treime. În acest sens, a se vedea explicaţiile de la art. 258 din Codul penal.Infracţiunile de

serviciu sau în legătură cu serviciul sunt susceptibile de săvârşire cu participaţie. În ceea ce

priveşte coautoratul , pentru existenţa acestuia, în cazul infracţiunilor care au ca subiect numai

un funcţionar public sau alt funcţionar , este necesar ca făptuitorul care săvârşeşte actele de

executare să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Participantul care săvârşeşte acte de

executare, dar nu are calitatea de funcţionar public sau alt funcţionar, răspunde pentru

complicitate la respectiva infracţiune.Instigator sau complice, în cazul infracţiunilor de serviciu

sau în legătură cu serviciul, poate fi orice persoană

Latura obiectivă

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se realizează, sub aspectul elementului

material, de cele mai multe ori printr-o acţiune ( luarea de mită, primirea de foloase necuvenite),

alteori, elementul material poate fi realizat fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune

( îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu ori neîndeplinirea acestor îndatoriri în cazul

abuzului în serviciu sau a neglijenţei în serviciu).În cazul infracţiunilor care nu pot fi săvârşite

decât de către un funcţionar public sau alt funcţionar( infracţiunile de serviciu), acţiunea sau

inacţiunea constă, de regulă, într-o încălcare a îndatoririlor de serviciu. De aceea, în cazul acestor

infracţiuni, trebuie stabilită întotdeauna sfera atribuţiilor de serviciu ale celui învinuit de

săvârşirea faptei, pe baza actelor normative care reglementează activitatea serviciului respectiv.

În cazul celorlalte infracţiuni din acelaşi capitol al Titlului VI din partea specială a Codului penal

(infracţiunile în legătură cu serviciul), acţiunea sau inacţiunea este distinctă de activitatea proprie

a serviciului, dar o influenţează pe aceasta într-un fel oarecare (de exemplu, în cazul dării de

mită, acţiunea făptuitorului având ca scop îndeplinirea, neîndeplinirea, etc. de către un funcţionar

a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, afectează indirect activitatea serviciului

respectiv).Unele dintre infracţiunile de serviciu sunt infracţiuni de rezultat( abuzul în serviciu

contra intereselor persoanelor publice, neglijenţa în serviciu). În cazul acestora trebuie stabilită şi

legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi rezultatul efectiv produs,

care poate consta într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori

al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen., sau într-o pagubă produsă

patrimoniului acestuia.

Latura subiectivă

Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se săvârşesc, de regulă, cu intenţie, care

poate fi directă sau indirectă. În unele cazuri (luarea de mită, darea de mită), latura subiectivă a

infracţiunii include şi cerinţa săvârşirii faptei într-un anumit scop. În asemenea cazuri, intenţia

făptuitorului nu poate fi decât directă. Din această categorie fac parte şi infracţiuni care se

săvârşesc din culpă (neglijenţa în serviciu, neglijenţa în păstrarea secretului de stat). Făptuitorul

nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăţiei ordinul primit de la superior, deoarece principiul

legalităţii nu îngăduie nici darea şi nici executarea unor ordine ilegale.

Forme agravate

Unele dintre infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul ( abuzul în serviciu în cele trei

forme, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, luarea de mită) sunt prevăzute şi în forma

agravată. Circumstanţa agravantă se referă fie la producerea unui anumit rezultat(consecinţe

deosebit de grave în cazul abuzului în serviciu şi în cazul neglijenţei în serviciu), fie la săvârşirea

faptei într-un anumit mod ( prin lovire sau alte violenţe, în cazul purtării abuzive) sau de către un

funcţionar cu anumite atribuţii ( atribuţii de control) în cazul luării de mită.

Art. 246. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor.

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu

ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o

vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3

ani.

Bibliografie specială

Octavian Rădulescu, Despre caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, în

Dreptul nr.3/2001, p.106; Dobrican Gheorghe, Răspunderea penală a notarului public, în

Dreptul nr. 8/2000, p. 108; Beceru Liviu, Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind

protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în Dreptul nr.7/1999, p. 111;

Vasile Pătulea, Luare de mită. Diferenţiere faţă de abuzul în serviciu şi trafic de influenţă.

Revizor vamal care reţine fără drept valută şi pretinde şi primeşte bunuri de la turişti, în Dreptul

nr. 4/1992, p.76; Augustin Ungureanu, Opinii referitoare la interpretarea şi aplicarea Decretului

Lege nr.15/1990 privind urmărirea, judecarea şi pedepsirea unor infracţiuni de speculă, în

Dreptul nr. 3/1994, p. 104

1. Consideratii generale

Prin ,,abuz în serviciu,, se înţelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui

funcţionar public sau orice alt funcţionar, care constă în încălcarea intenţionată a atribuţiilor sau

îndatoririlor de serviciu, fie prin neîndeplinirea lor, fie prin îndeplinirea lor abuzivă, săvârşită în

timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, încălcare prin care se aduce atingere intereselor

legale ale unei persoane.

Actualul Cod penal incriminează în mod separat mai multe forme ale abuzului în serviciu, din

necesitatea de a diferenţia atât conţinutul specific cât şi pedeapsa acestor infracţiuni. Astfel,

Codul penal incriminează distinct abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestarea

nelegală şi cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, represiunea nedreaptă, fapte prin

care se aduce atingere intereselor legale ale persoanelor. Ca atare, în mod corect s-a susţinut că

abuzul în serviciu care are o astfel de urmare se încadrează în dispoziţiile art.246 C.pen. numai

dacă fapta nu întruneşte conţinutul uneia dintre infracţiunile arătate mai sus1.

2. Condiţii preexistente

a) Obiectul juridic

Obiectul juridic al infracţiunii se referă la valorile sociale privitoare la asiguarea bunului mers al

serviciului prin îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect precum şi la valorile sociale

privitoare la apărarea intereselor legale ale cetăţenilor.

Obiectul juridic special se referă la desfăşurarea serviciului în condiţiile respectării intereselor

legale ale persoanelor. Activitatea de serviciu presupune îndeplinirea corectă a atribuţiilor legale

de către funcţionarii publici şi de alţi funcţionari.

b) Obiectul material.

De regulă, infracţiunea este lipsită de obiect material, cu excepţia cazurilor în care fapta are

legătură directă cu un anumit bun, care devine obiect material.

c) Subiectul activ

Subiectul activ este calificat, adică numai un funcţionar public sau un alt funcţionar. Fapta poate

fi comisă în participaţie, sub forma coautoratului, instigării sau complicităţii. Coautorul trebuie

să aibă calitatea cerută de lege autorului infracţiunii2.

d) Subiectul pasiv

Subiect pasiv poate fi orice persoană căreia i-au fost vătămate interesele legale prin infracţiune.

3. Conţinutul constitutiv al formei tip (de bază) a infracţiuniiLatura obiectivă

Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin următoarele trăsături:

Fapta prezintă conţinuturi alternative, constând fie intr-o inacţiune (nu îndeplineşte un act) fie

într-o acţiune (îndeplineşte actul în mod defectuos) :

a. fapta abuzivă a funcţionarului public sau a unui alt funcţionar, care se poate realiza alternativ,

în formă omisivă sau comisivă, constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod

defectuos a unui act.

1 V. Dongoroz, ş.a. op. cit. p. 162; T. Vasiliu, D. Pavel ş.a. op. cit. vol. II, p. 56. 2 Valentin Mirişan, Drept penal, partea specială, Ed. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2007, p.

Prin “act” se înţelege operaţia pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor

sale de serviciu.

Prin faptul că ,,nu îndeplineşte un act,, se înţelege neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu

care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului respectiv sau care

intră în competenţa acestuia.

Prin faptul că ,,îl îndeplineşte în mod defectuos,, se înţelege efectuarea sau executarea unui act

de serviciu necorespunzător sau cu nerespectarea dispoziţiilor sau obligaţiile legale, prin

folosirea abuzivă sau prin depăşirea atribuţiilor de serviciu 3.

b. fapta (omisivă sau comisivă) abuzivă să se săvârşească în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale

funcţionarului public sau ale unui alt funcţionar, adică cu ocazia şi în cadrul sau în timpul

exercitării serviciului. Abuzul în serviciul nu se poate comite în afara cadrului serviciului. De

regulă, activităţile legate de îndatoririle de serviciu se desfăşoară la locul unde trebuie îndeplinit

actul şi în timpul orelor legale de serviciu.

c. fapta (omisivă sau comisivă) abuzivă să cauzeze o urmare specifică, respectiv o vătămare a

intereselor legale ale unei persoane.

Urmarea socialmente periculoasă

Urmarea periculoasă constă în vătămarea intereselor legale ale persoanei care poate fi morală sau

materială. Prin vătămarea intereselor legale ale unei persoane se înţelege atingerea adusă

intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege. Paleta intereselor legale ale persoanei este

extrem de largă şi se referă la orice fel de interes recunoscut şi garantat de lege.4 În practica

judiciară s-a decis, de exemplu, că fapta funcţionarului de a încasa de la abonaţi taxe mai mari

decât cele legale, constituie infracţiunea prevăzută de art.246 C.pen.5.

Astfel, constituie infracţiunea prev. de art.246 C.pen., vinderea de produse cu încălcarea preţului

legal, încărcarea notei de consumaţie, încasarea unor taxe mai mari de la abonaţi etc.6

Raport de cauzalitate

Între fapta ( acţiune sau inacţiune) abuzivă şi vătămarea cauzată intereselor legale ale unei

persoane trebuie să existe raport de cauzalitate.

3 V. Dongoroz, ş. a. ’’Explicaţii teoretice’’, vol. IV, P. 82; R. Bodea, Drept penal, parte specială, vol. III, Editura ’’Treira’’, p. 62.4 O. Loghin, T. Toader, op. cit., p.3225 Tribunalul Suprem, Dec.pen.nr.907/1975, R.R.D.nr.1/1976, p.63.6 Tribunalul Suprem, dec. pen. nr. 1848/1987, R.R.D. nr.5/1988, p.77, Tribunalul Constanţa, dec. pen. nr.2008/1972, R.R.D. nr. 12/1972, p.160

Tentativa şi consumarea infracţiunii

Abuzul în serviciu se consumă în momentul producerii unei astfel de vătămări. Dacă fapta s-a

comis prin acţiune, consumarea are loc în momentul îndeplinirii actului în mod defectuos, iar

dacă s-a comis prin omisiune, fapta se consumă în momentul expirării termenului până la care

trebuia îndeplinit acel act. Tentativa nu se pedepseşte.

Constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de exemplu, fapta

funcţionarului care a dispus schimbarea fondurilor băneşti a unei cooperative, dacă s-a cauzat o

vătămare a intereselor legale ale acesteia.7 Constituie, de asemenea, această infracţiune fapta de a

acorda credite cu încălcarea normelor de creditare, de către un funcţionar al unei bănci cu capital

privat.8

În practica judiciară s-a reţinut ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta de a

pretinde şi primi fără drept, de către un contabil, a unor avantaje materiale de la muncitorii aflaţi

în subordinea sa, sub pretextul că, datorită deplasărilor pe care trebuie să le efectueze pentru

procurarea materialelor, nu a fost în măsură să realizeze personal producţia planificată pentru

care să fie remunerat. Constituie, de asemenea, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, fapta inculpatului, şef de serviciu la poliţia rutieră, de a refuza restituirea permisului

de conducere către partea vătămată deşi cunoştea existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive

în acest sens, lipsind, prin aceasta partea vătămată de posibilitatea folosirii autoturismului

propriu.9

În practica judiciară s-a stabilit că fapta inculpatului – preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii

18/1991 – de a refuza să o pună în posesie pe partea vătămată deşi i se reconstituise dreptul de

proprietate asupra unui teren, prin hotărâre a Comisiei Judeţene , nu constituie infracţiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece potrivit art.64 din Legea 18/1991

republicată la 5 ianuarie 1998, atunci când comisia refuză punerea efectivă în posesie, persoana

nemulţumită poate face plângere la instanţă, şi dacă aceasta este admisă, primarul va fi obligat

prin hotărâre să execute operaţiunea, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru

fiecare zi de întârziere.10

7 C.S.J. Secţia penală, Dec. Pen. Nr. 2572 din 22 mai 2002, Pandectele Române, nr. 2/2004, p. 62.8 C. S. J. Secţia Penală, Dec. pen. 5717/2001, Rev. Dreptul, nr. 3/2004, p. 237.9 T.S. dec. nr. 1956/1973, C.D. 1973, P. 412; C.S.J. dec. nr. 45/1997, Dreptul, nr. 7/1998, p. 143.10 Curtea de Apel Suceava, dec. Nr. 960/2000, Dreptul nr. 6/2001, p. 113.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor poate intra în concurs cu alte

infracţiuni. Astfel, de exemplu, această infracţiune intră în concurs cu infracţiunea de creare de

plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase (art.35 din Legea 22/1969) sau cu infracţiunea de

delapidare, atunci când valorile obţinute de gestionar ca urmare a practicării suprapreţului sunt

însuşite de către acesta.11

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în intenţie directă sau indirectă. Acest aspect rezultă din modul de

formulare, respectiv din sintagma “cu ştiinţă”, folosită tocmai pentru a indica intenţia şi în

modalitatea săvârşirii faptei prin omisiune. Laura subiectivă nu cuprinde vreun motiv sau scop

special, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

4. Aspecte procesuale.Regim sancţionator

Acţiunea penală se exercită din oficiu.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani,

iar dacă fapta este comisă de un funcţionar, maximul pedepsei prevăzute de lege se reduce cu o

treime.

Art. 247. 12 Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor

unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă,

naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică,

convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau

infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Bibliografie specială:

Horia Diaconescu, Consideraţii cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, în Dreptul nr.6/2002, p.111; Dorin Ciuncan, Efectele nedeclarării donaţiilor în lumina Legii nr.78/2000, în Dreptul nr. 10/2002, p. 83; D. O. Rădulescu, Despre caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, în Dreptul nr.3/2001, p.106; Dobrican

11 T.S. dec. Nr. 176/1975, C.D. 1976, P. 347.12 Art. 247 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 59 din Legea nr. 278/2006. Anterior modificării, textul avea următorul conţinut: Art. 247. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Gheorghe, Răspunderea penală a notarului public, în Dreptul nr. 8/2000, p. 108; Silviu Crin Grosu, Delapidare. Gestiune frauduloasă, în R.D.P. nr.4/2003 p.106

1. Consideraţii generale

Această infracţiune constă în ,, îngrădirea , de către un funcţionar public a folosinţei sau a

exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate

pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie”(art.247 C.pen.).

Constituţia României prevede la alin.1 al art.16 că ,,cetăţenii sunt egali în faţa legii şi

autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Fapta fiind săvârşită de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, constituie, aşa cum

indică şi denumirea, infracţiunea de abuz în serviciu. Deşi acest abuz în serviciu aduce atingere,

ca şi cel prevăzut în art. 246 C.pen., unor interese ocrotite de lege ale persoanei, fapta a fost

totuşi incriminată separat, deoarece, prezentând un grad mai ridicat de pericol social, necesită,

pentru asigurarea realizării funcţiilor şi scopurilor pedepsei, o sancţiune mai aspră.13


a) Obiectul juridic

Obiectul juridic îl constituie valorile sociale privitoare la bunul mers al activităţii de serviciu din

punctul de vedere al asigurării egalităţii în drepturi şi a liberei exercitări a drepturilor cetăţenilor.

Obiectul juridic special îl constituie desfăşurarea serviciului în condiţii de respectare a egalităţii

depline în drepturi a cetăţenilor.


Infracţiunea este de regulă lipsită de obiect material. Dacă fapta se răsfrânge asupra unor bunuri,

atunci el poate exista. De exemplu, funcţionarul modifică un act de stare civilă sau un alt act

public.

c) Subiect activ

13 O. Loghin. T. Toader, op. cit. p. 339.

Subiect activ al infracţiunii este calificat şi poate fi numai un funcţionar public sau orice alt

funcţionar. Calitatea specială nu se cere celorlalţi participanţi (instigatori, complici) care pot fi

orice persoane. În schimb, autorii şi coautorii trebuie să fie subiecţi speciali14.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv este cetăţeanul român lezat pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,

gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă,

dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

3. Conţinutul constitutiv al formei tip (de bază) a infracţiunii

Latura obiectivă are următoarele trăsături :

Fapta se realizează prin două modalităţi alternative:

- îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean;

- crearea unor situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă,

religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere,

origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie

HIV/SIDA.

Deşi infracţiunea este comisivă, latura obiectivă se poate realiza şi prin omisiune, cum ar fi:

neangajarea persoanei pe un post vacant, neincluderea pe listele de alegători etc. Deci, ne găsim

în situaţia unei infracţiuni comisive prin omisiune, când latura obiectivă se realizează prin

inacţiune.

În prima modalitate, făptuitorul, fără nici o justificare legală, îl împiedică pe un cetăţean să

folosească drepturile pe care le are sau să le exercite în întregime. Prin îngrădire se înţelege

împiedicarea, ştirbirea, restrângerea, limitarea folosinţei sau exerciţiului drepturilor unei

persoane, aşa cum acestea îi sunt acordate de lege.15

În cea de-a doua modalitate, i se creează cetăţeanului, de către făptuitor, tot fără nici o justificare

legală, o situaţie mai puţin bună decât cea a celorlalţi cetăţeni.

În ambele cazuri, acţiunea făptuitorului este săvârşită pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau

religie.

14 V.Mirişan, op. cit., p. 15 H. Diaconescu, Drept penal, partea specială, vol. II, Editura All Beck, 2005, p. 55.

a. Fapta abuzivă poate fi săvârşită prin orice act comisiv sau omisiv şi prin orice mijloace.

Fapta constituie un abuz în serviciu dacă oricare dintre cele două acţiuni prevăzute de text sunt

săvârşite de făptuitor în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Cu alte cuvinte, fapta se încadrează în

prevederile art.247 C.pen., numai dacă făptuitorul a avut în competenţa sa îndeplinirea actului

privitor la drepturile sau situaţia persoanei, prin care i s-a adus acesteia o îngrădire a folosinţei

sau exerciţiului unui drept ori i s-a creat o situaţie de inferioritate. Aceasta presupune, în fiecare

caz, stabilirea sferei atribuţiilor de serviciu ale celui căruia i se impută săvârşirea faptei.

b. Fapta (omisivă sau comisivă) să cauzeze o efectivă lezare a drepturilor unui cetăţean prin

îngrădirea folosinţei sau exerciţiului acestor drepturi, sau prin crearea unei situaţii de inferioritate

în drepturi a cetăţenilor (cetăţeanului).


Urmarea infracţiunii constă în crearea unei stări de pericol cu privire la îngrădirea, de către un

funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru

aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temeiurile enumerate în textul legal.


Între fapta abuzivă şi producerea acestor urmări infracţionale trebuie să existe raport de

cauzalitate.


Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a creat îngrădirea sau situaţia de

inferioritate în drepturi. Tentativa nu se pedepseşte.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în intenţia directă, care rezultă din mobilul special dedus din temeiul

abuzului în serviciu. Astfel, făptuitorul trebuie să acţioneze sub imperiul mobilului special cerut

de lege, respectiv pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. În lipsa acestui mobil special,

fapta ar putea constitui infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Aşadar, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca făptuitorul să fi acţionat sub impulsul

acestui mobil special care determină şi caracterul direct al intenţiei sale. Dacă fapta nu a fost

săvârşită pe temei de naţionalitate, sex, rasă sau religie, ea se încadrează la prevederile art.246

C.pen., constituind infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

4. Aspecte procesuale. Regim sancţionator.


Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani,

iar dacă fapta este comisă de un funcţionar maximul pedepsei se reduce cu o treime.

Art. 248. Abuzul în serviciu contra intereselor publice.

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu

îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare

însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi

din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani.


Ionel Munteanu, Revenirea asupra unei discuţii despre conţinutul infracţiunilor de serviciu prevăzute de art.248 şi 249 Cod penal, în Dreptul nr.11/2002, p.113; D. O. Rădulescu, Despre caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, în Dreptul nr.3/2001, p.106; Munteanu Ionel, Turianu Corneliu, Discuţie în legătură cu conţinutul infracţiunilor de serviciu prevăzute de art. 248 şi 249 din Codul penal, în Dreptul nr.9/2000, p. 89; Dobrican Gheorghe , Răspunderea penală a notarului public, în Dreptul nr. 8/2000, p. 108; Brisc Ioan-Vasile, Menţinerea interesului distincţiei, pe plan penal, dintre avutul public şi cel privat, în Dreptul nr.6/1997, p. 78; Mihai Petrovici, Diferenţierea infracţiunii de luare de mită de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în Dreptul nr.7/1990, p. 37; Valerică Dabu, Implicaţii penale ale folosirii ilegale a cambiei şi biletului la ordin, în R.D.P. nr. 3/1996, p. 105; Dorin Ciuncan, Abuz în serviciu. Comparaţii, în R.D.P. nr.1/2001, p. 76; Vasile Ţugui, Ionel Popescu, Discuţii în legătură cu diferenţierea ce trebuie făcută între infracţiunile de luare de mită şi abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în R.R.D. nr. 1/1989, p. 39; Valentin Donciu, Dorin Ciuncan , Note. Fals. Determinarea sferei noţiunii „înscrisuri oficiale” Producerea de consecinţe juridice (Jud. Tulcea, sentinţa penală nr. 417/1987), în R.R.D. nr. 6/1988, p. 50


Abuzul în serviciu contra intereselor publice, ca şi abuzul în serviciu contra intereselor

persoanelor, are caracter subsidiar; aceasta înseamnă că o faptă de exercitare abuzivă a

îndatoririlor de serviciu, care a produs urmările prevăzute de art.248 alin.1 C. pen., se încadrează

în dispoziţiile acestui text de lege numai dacă nu are o incriminare distinctă în Codul penal.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice are caracter subsidiar numai în raport cu alte

infracţiuni ale căror subiect este un funcţionar public sau alt funcţionar.16


a) Obiectul juridic

Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie valorile referitoare la buna desfăşurare a activităţii de

serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici a îndatoririlor lor de

serviciu. Dacă fapta are ca urmare o tulburare a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii

de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen. sau a unei pagube, abuzul în

serviciu contra intereselor publice are şi un obiect juridic secundar, constând în valorile sociale

cu caracter patrimonial sau cele privind activitatea instituţiilor prevăzute de art.145 C.pen.

Obiectul juridic special îl constituie buna desfăşurare a activităţii de serviciu, adică îndeplinirea

corectă a sarcinilor de serviciu de către funcţionarii publici sau de către alţi funcţionari.


Infracţiunea poate avea şi un obiect material în cazul în care abuzul în serviciu se săvârşeşte

asupra unui bun sau se răsfrânge asupra avutului public.

c) Subiectul activ

Subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este calificat, el nu

poate fi decât o persoană care, în afara condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească subiectul

oricărei infracţiuni, are şi calitatea specială de funcţionar public sau alt funcţionar. În ceea ce

priveşte noţiunile de ,,funcţionar public,, şi ,, funcţionar,, facem trimitere la explicaţiile

anterioare.

Participaţia este posibilă sub forma coautoratului, complicităţii sau instigării. Pentru

existenţa coautoratului, este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege

autorului. Instigator sau complice poate fi orice persoană.

d) Subiectul pasiv

Subiectul pasiv este calificat adică un organ sau instituţie de stat ori altă unitate din cele la care

se referă art.145 C.pen..


Latura obiectivă se caracterizează prin următoarele:

16 R. Bodea, op. cit. p. 69.

Fapta este alternativă: fie o inacţiune, adică nu îndeplineşte un act, fie o acţiune, în sensul că îl

îndeplineşte în mod defectuos şi prezintă următoarele caracteristici:

a. fapta abuzivă se poate săvârşi fie în formă omisivă ( prin inacţiune), prin aceea că funcţionarul

,, nu îndeplineşte un act” fie în formă comisivă ( prin acţiune), prin aceea că ,,îl îndeplineşte în

mod defectuos”.

Cât priveşte termenii ,, nu îndeplineşte un act,, sau ,, îl îndeplineşte în mod defectuos,,, facem

trimitere la cele arătate în cazul examinării acestor termeni la infracţiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor.

În cazul abuzului în serviciu contra intereselor publice, neîndeplinierea sau îndeplinirea

defectuoasă a unui act poate îmbrăca forme concrete dintre cele mai variate. De exemplu,

constituie această infracţiune fapta directorului general al unei societăţi comerciale care, cu

ştiinţă, încheie contracte cu nerespectarea prevederilor legale şi cauzează o pagubă patrimoniului

societăţii.17

Alte exemple din practica instanţelor judecătoreşti: fapta poate consta în vânzarea unor mărfuri

pe credit, atunci când acest lucru nu este permis, în folosirea unui tractor sau a unei maşini

pentru efectuarea unor transporturi în folosul unor cetăţeni în schimbul unor sume de bani, sau în

interes persoanal, în ridicarea unor sume de bani de la CEC, ţinerea lor în casa de bani, contrar

dispoziţiilor legale şi efectuarea unor plăţi în alte scopuri decât cele pentru care au fost ridicate,

în neînregistrarea de către contabilul şef a cererii de proprire pe propriul său salariu, formulată de

o altă unitate al cărei debitor este, nedepunerea zilnic de către casier a sumelor rezultate din

încasări, efectuarea de către un responsabil a unei reparaţii capitale a autoturismului său în

unitate, fără a achita costul manoperei şi a pieselor de schimb, cheltuirea fără justificare şi

aprobare a unei sume de bani în interesul unităţii.

b. fapta să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public sau a

altui funcţionar. Nu prezintă importanţă dacă făptuitorul şi-a încălcat una sau mai multe

îndatoriri de serviciu ori dacă le-a încălcat total sau numai parţial.

c. fapta să cauzeze vreunul din rezultatele alternative expres prevăzute în textul

incriminator, şi anume:

1. o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al

unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.p. Prin aceasta se înţelege atingerea de o

17 Î.C.C.J. dec. Nr. 6860/2004, Revista de drept penal nr. 1/2006, p. 157.

anumită gravitate sau proporţie adusă în mod efectiv ritmului de desfăşurare normală a activităţii

unui astfel de organ sau unei astfel de instituţii sau unităţi. Tulburarea bunului mers al activităţii

trebuie să fie reală, efectivă, determinată şi constatabilă; ea se poate manifesta sub forma unei

stânjeniri, împiedicări, îngreunări,întârzieri în desfăşurarea unor activităţi productive. Aceste

activităţi însă se diferenţiază prin natura şi conţinutul lor, în raport cu specificul fiecărei unităţi.

Astfel, de exemplu, activităţile care se desfăşoară în cadrul unei unităţi de transport se

diferenţiază, prin natura şi conţinutul lor, de activităţile care se desfăşoară în cadrul unei unităţi

comerciale sau de producţie. De aceea, bunul mers al fiecărei activităţi are şi el un anumit

specific. Aşa fiind, constatarea împrejurării dacă s-a produs sau nu o tulburare a bunului mers al

unităţii, ca urmare a exercitării abuzive a îndatoririlor de serviciu de către un funcţionar public

sau de către un alt funcţionar presupune totodată luarea în considerare a specificului respectivei

unităţi.

Nu orice tulburare a bunului mers al unităţii imprimă faptei, în concepţia legiuitorului, gradul de

pericol social art.248 C.pen., activitatea abuzivă a unui funcţionar public sau a unui alt funcţionar

constituie abuz în serviciu contra intereselor publice numai dacă a avut ca urmare o tulburare

însemnată a bunului mers al unităţii, adică o tulburare de anumite proporţii, de o anumită

gravitate.

Constatarea că, în cazul concret dedus judecăţii, s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al

unităţii este la atributul exclusiv al instanţei de judecată, care trebuie să motiveze în mod

temeinic reţinerea acestei urmări, pe baza probelor administrate în cauză.

2. o pagubă avutului public. Prin cauzarea unei pagube avutului public se are în

vedere atât paguba cauzată direct, cât şi cea cauzată indirect prin actul abuziv18.


Urmarea poate fi alternativă, constând într-o tulburare însemnată al bunului mers al unităţii sau

în producerea unei pagube19, aşa cum am detaliat anterior. Fapta prin care se cauzează ambele

rezultate constituie o singură infracţiune şi nu un concurs de infracţiuni.


Între faptă şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.


18 Decizia nr. 11/1994 a Curţii constituţionale19 Referitor la tulburarea însemnată, a se vedea Tribunalul Suprem, Dec.pen.57/1974, R.R.D.nr.2/1975.

Pentru consumarea infracţiunii este suficientă producerea oricăruia dintre aceste rezultate. Dacă

fapta s-a comis prin acţiune, consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea

imediată, iar dacă s-a săvârşit prin omisiune, se consumă în momentul expirării termenului în

care trebuia efectuat actul şi se produce urmarea imediată cerută de lege. Tentativa este posibilă

dar nu se sancţionează.

Latura subiectivă

Împrejurarea că această faptă se comite întotdeauna “cu ştiinţă” ne conduce la concluzia că latura

subiectivă este intenţia directă sau indirectă.

Cerinţa intenţiei şi în cazul săvârşirii faptei prin inacţiune rezultă din expresia ,, cu ştiinţă,,

folosită de legiuitor tocmai pentru a sublinia caracterul intenţionat al infracţiunii şi în această

modalitate de săvârşire.

Dacă fapta este săvârşită din culpă, ea nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra

intereselor publice, ci infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

4. Aspect procesuale. Regim sancţionator.


Abuzul în serviciu contra intereselor publice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar

dacă este comisă de un funcţionar, maximul prevăzut de lege se reduce cu o treime.

Art. 2481. Abuzul în serviciu în formă calificată.

Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se

pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Elemente distinctive faţă de infracţiunile analizate anterior:

Abuzul în serviciu se poate realiza contra intereselor persoanelor (art.246 C.pen), prin îngrădirea

unor drepturi ( art.247 C.pen.) sau contra intereselor publice (art.248 C.pen.). În afara urmărilor

arătate în textele respective, abuzul în serviciu poate avea consecinţe deosebit de grave. Prin

prevederile art.2481 C.pen., legiuitorul a consacrat o formă agravantă comună pentru toate cele

trei forme ale abuzului în serviciu.

Potrivit art. 146 din Codul penal, prin consecinţele deosebit de grave se înţelege o pagubă

materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei

autorităţi publice sau uneia dintre unităţile la care se referă art. 145 C.pen., ori altei persoane

fizice sau juridice (art. 146 cod penal).20

În ceea ce priveşte paguba materială, este de precizat că în cazul unui concurs de infracţiuni, la

caracterizarea juridică a faptelor este necesar să se ţină seama de paguba pe care a produs-o

fiecare faptă în parte, nefiind admisibil ca încadrarea juridică să se facă în raport cu suma

prejudiciilor produse prin întreaga activitate infracţională a făptuitorului.

Elementele constitutive ale infracţiunii au fost analizate cu ocazia descrierii fiecărei infracţiuni în

parte.

Aspect procesuale. Regim sancţionator.


Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 249. Neglijenţa în serviciu.

(1) Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin

neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare

însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi

din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare

importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2

ani sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu

închisoare de la 2 la 10 ani.


Ionel Munteanu, Revenirea asupra unei discuţii despre conţinutul infracţiunilor de serviciu prevăzute de articolele 248 şi 249 Cod penal, în Dreptul nr.11/2002, p. 113; Munteanu Ionel, Turianu Corneliu , Discuţie în legătură cu conţinutul infracţiunilor de serviciu prevăzute de art. 248 şi 249 din Codul penal, în Dreptul nr.9/2000, p.89; Dobrican Gheorghe , Răspunderea penală a notarului public, în Dreptul nr. 8/2000, p. 108; Jurcă Ilie-Virgil , Poliţist care are calitatea de organ de cercetare penală. Neglijenţă în serviciu. Elemente constitutive, în Dreptul nr.3/2000, p.116; Medeanu Tiberiu, Delimitarea infracţiunilor la protecţia muncii de infracţiunile de serviciu, în Dreptul nr.2/2000, p.125; Mirişan Valentin, Posibilităţi limitate de individualizare a pedepselor şi a modului de executare ale acestora, în Dreptul nr. 12/1998, p.119; Brisc Ioan-Vasile, Menţinerea interesului distincţiei, pe plan penal, dintre avutul public şi cel privat, în Dreptul nr.6/1997, p. 78; Ioan Lascu , Câteva condiţii pentru existenţa infracţiunii de neglijenţă 20 Art. 146 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006.

în serviciu, în Dreptul nr. 12/1994, p. 44; Valerică Dabu, Implicaţii penale ale folosirii ilegale a cambiei şi biletului la ordin, în R.D.P. nr. 3/1996, p. 105; Constantin Iacob, Infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în ProLege nr. 1/1993, p. 85; Ioan Lascu, Neglijenţa în serviciu. Subiect activ. Producerea de vătămări importante intereselor legale ale unei persoane, în ProLege nr. 1/1995, p. 213; Gheorghe Mărgărit, Infracţiunea de neglijenţă în serviciu în lumina modificărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996, în ProLege nr. 2/2001, p. 9; Medeanu Tiberiu, Consideraţii privind subiectul activ al infracţiunilor la protecţia muncii, în Dreptul nr.5/1999, p.1161. Consideraţii generale

Infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă în ,,încălcarea din culpă” de către un funcţionar

public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei

defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei

instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 sau o pagubă

patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane ( art.249

C.pen.).

Neglijenţa în serviciu are o definiţie asemănătoare cu abuzul în serviciu, de care se deosebeşte,

în special, sub aspectul laturii subiective.

Ca formă agravată, este incriminată fapta din alin. 1, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, în

sensul prevăzut de art. 146 din Codul penal.


a) Obiectul juridic

Obiectul juridic al neglijenţei în serviciu se referă la valorile sociale referitoare la buna

desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea corectă şi cu conştiinciozitate de

către funcţionarii publici, precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor lor de serviciu.

Obiectul juridic special este acelaşi ca la abuzul în serviciu.

b) Obiectul material

Obiectul material al infracţiunii există numai în cazul în care fapta s-a săvârşit sau s-a răsfrânt

asupra unui bun sau a unei valori materiale aparţinând avutului public sau a avutului personal al

unei persoane, producându-i consecinţe dăunătoare.

c) Subiectul activ

Subiectul este calificat, adică numai funcţionarul public sau un alt funcţionar.

În practica judiciară şi literatura de specialitate s-a pus problema dacă angajaţii căilor ferate pot

săvârşi infracţiunea de neglijenţă în serviciu, din moment ce art. 273 alin.1 C.pen. incriminează

distinct neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă dacă

aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.

S-a apreciat că prin această incriminare nu s-a urmărit limitarea răspunderii penale a personalului

căilor ferate, ci numai aplicarea unui regim penal special anumitor fapte săvârşite de această

categorie de persoane încadrate în muncă, astfel că ele răspund penal potrivit art.249 C.penal

pentru toate celelalte fapte de neglijentă în serviciu prin care s-a cauzat o tulburare însemnată

bunului mers al unităţii, o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane sau o pagubă

avutului obştesc.21

În practică s-a statuat că şi notarul public poate răspunde penal sub aspectul săvârşirii

infracţiunilor de neglijenţă în serviciu prin legalizarea unui contract de vânzare cumpărare fără

procura specială22.

Neglijenţa în serviciu, săvârşindu-se din culpă, este succeptibilă numai de participaţie

improprie(art.31 alin.1 C.pen.). Deoarece această participaţie presupune intenţia din partea

instigatorului sau complicelui, răspunderea penală a acestora se stabileşte, după caz, potrivit art.

246 sau 248 C.penal.

d) Subiectul pasiv

Subiectul pasiv poate fi un organ sau o instituţie de stat, dar şi o persoană fizică.


Latura obiectivă are următoarele trăsături:

Fapta poate consta fie într-o inacţiune - neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, fie într-o

acţiune – îndeplinirea lor defectuoasă.

Pentru existenţa laturii obiective este necesar ca:

a. fapta ( activitatea materială) infracţională să constea în încălcarea unei îndatoriri de

serviciu.

Încălcarea îndatoririlor de serviciu se realizează, ca şi la abuzul în serviciu, prin două modalităţi

alternative distincte: prin ,,neîndeplinirea,, unei îndatoriri de serviciu, ca formă omisivă de

săvârşire a infracţiunii; prin ,,îndeplinirea defectuoasă,, a unei îndatoriri de serviciu, ca formă

comisivă de săvârşire a infracţiunii; prin ,, îndatorire de serviciu,, se înţelege tot ceea ce cade în

sarcina unui funcţionar public sau a altui funcţionar, potrivit normelor care reglementează

serviciul respectiv. Aceste norme sunt variate şi sunt cuprinse în legi, hotărâri ale Guvernului,

21 P. Cioia, Drept penal, partea specială, vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj- Napoca, 2007, p.41.22 Tiberiu Constantin Medeanu, Neglijenţa în serviciu.Notar public, R.D.P. nr. 1/2007, p. 126 – 129;

regulamente, instrucţiuni etc. Unele dintre ele stabilesc îndatoriri cu caracter general, adică

îndatoriri care revin tuturor funcţionarilor, iar altele prevăd îndatoririle specifice fiecărei

categorii de funcţionari.

Întrucât existenţa infracţiunii este condiţionată de încălcarea unei îndatoriri de serviciu, iar

acestea sunt prevăzute în diferite acte normative, este necesar să se stabilescă în fiecare caz, pe

baza actelor normative respective, dacă făptuitorul a avut sau nu îndatorirea a cărei încălcare i se

impută.23

S-a statuat că dispoziţia dată de organul ierarhic superior unui funcţionar, dispoziţie care se

întemeiază pe prevederile legii a cărei aplicare intră în competenţa sa, constituie o îndatorire de

serviciu pentru subordonat, astfel încât nerespectarea ei din culpă angajează răspunderea penală

pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

În cazul neîndeplinirii unei îndatoriri de serviciu, făptuitorul, dând dovada de pasivitate, omite

efectuarea unei sarcini de serviciu. Omisiunea săvârşită poate fi totală, atunci când făptuitorul

nu-şi îndeplineşte în întregime îndatoririle de serviciu, sau parţială, atunci când şi le îndeplineşte

numai în parte. De asemenea, omisiunea făptuitorului poate privi o singură îndatorire de serviciu

sau mai multe îndatoriri.

Astfel, s-a decis că fapta poliţistului, însărcinat cu evidenţa proceselor verbal de contravenţie şi

valorificarea lor prin dare în plată, de a nu-şi îndeplini timp de peste un an această obligaţie, ca

urmare amenzi contravenţionale de peste 150 milioane lei vechi s-au prescris, constituie

infracţiunea de neglijenţă în serviciu24.

În cazul îndeplinirii în mod defectuos a unei îndatoriri de serviciu, făptuitorul îşi îndeplineşte

îndatorirea, dar altfel de cum s-ar fi cuvenit să şi-o îndeplinească.

Neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu sau îndeplinirea în mod defectuos a unei asemenea

îndatoriri se poate prezenta, ca şi în cazul abuzului în serviciu contra intereselor publice, în

forme concrete variate, în funcţie de specificul fiecărui serviciu, precum şi în funcţie de sfera şi

natura îndatoririlor de serviciu ale făptuitorului.

Astfel, în practica judiciară s-a reţinut ca fiind neglijenţă în serviciu fapta inculpatului de a nu

ţine la zi evidenţa operativă a materialelor, de a recepţiona materialele fără a măsura sau cântări

23 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 347.24 I.C.C.J, s.p., dec nr. 5859 din 9 noiembrie 2004, publ. în Revista „Dreptul”, nr. 3/2006, p. 283-284;

şi a le elibera fără întocmirea formelor legale, ca de altfel şi fapta unu25i medic şef care nu a

supravegheat şi pregătit o vaccinare a cetăţenilor, ceea ce a dus la infectarea a trei persoane şi

decesul alteia.

Este neglijenţă în serviciu şi fapta casierului care, după ridicarea unei sume de bani, a consumat

alcool şi a uitat în local servieta cu bani, care a fost remisă unităţii; fapta unei comisii de casare

care a semnat actele fără verificarea pe teren, ceea ce a înlesnit însuşirea bunurilor casate de către

alte persoane; fapta unui şofer de a conduce vehiculul neglijent, cu încălcarea regulilor de

circulaţie, urmată de izbirea unui stâlp de telegraf pe care l-a distrus; fapta unui maistru de la o

fabrică de lumânări, provocând prin aceasta un incendiu; fapta unui gestionar de a fi primit în

magazin împotriva normelor de serviciu, persoane străine, neangajate la unitate.

Dacă omisiunea sau acţiunea imputată făptuitorului nu constituie o încălcare a îndatoririlor de

serviciu ale acestuia, fapta nu constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

b. Fapta neglijentă să producă vreuna din urmările vătămătoare prevăzute de lege, şi anume:

1. o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al

unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen.;

2. o pagubă patrimoniului acestuia;

3. o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

În ceea ce priveşte primele două urmări, facem trimitere la explicaţiile date cu prilejul examinării

abuzului în serviciu contra intereselor publice şi, respectiv, a abuzului în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Cât priveşte a treia urmare, este de observat că suntem în prezenţa neglijenţei în serviciu, numai

dacă încălcarea din culpă a îndatoririlor de serviciu a produs o vătămare importantă intereselor

legale ale unei persoane. Dacă vătămarea intereselor legale ale unei persoane nu are caracter

important, fapta atrage numai aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.


Urmarea poate fi alternativă şi poate consta într-o tulburare însemnată a bunului mers al unităţii

sau într-o pagubă a patrimoniului acesteia ori într-o vătămare importantă a intereselor legale ale

unei persoane.

Raportul de cauzalitate

25 T.S. dec. Nr. 1678/1976, C.D. 1976, p. 359.

Latura obiectivă a infracţiunii include şi legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea

făptuitorului şi urmarea care s-a produs.

Tentativa şi consumarea.

Neglijenţa în serviciu este ca şi abuzul în serviciu, o infracţiune de rezultat care se consumă în

momentul producerii vreuneia dintre urmările prevăzute de lege. Aşadar, pentru existenţa

infracţiunii este suficient ca fapta să producă una dintre aceste urmări.

Neglijenţa în serviciu fiind o faptă din culpă, nu poate fi săvârşită ca o infracţiune continuă sau

continuată. De aceea, nu împărtăşim opinia exprimată în literatura de specialitate şi în practica

judiciară.26

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în săvârşirea faptei din culpă, care poate fi simplă sau cu previziune. În

cazul culpei simple, făptuitorul nu prevede urmarea faptei sale, deşi putea şi trebuia să o

prevadă, iar în cazul culpei cu previziune el prevedea posibilitatea survenirii urmării, dar crede

fără temei că aceasta nu se va produce.

Posibilitatea făptuitorului de a prevedea urmarea faptei sale nu se apreciază în raport cu o unitate

de măsură abstractă, care este cea a ,, omului mijlociu,,, ci în raport cu împrejurările concrete în

care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport cu persoana faptuitorului ( pregătirea şi

deprinderile sale profesionale, experienţa pe care o are în munca respectivă, etc.).

În lipsa culpei, fapta nu constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu. În practica judiciară s-a

decis că dacă făptuitorul nu era cu totul pregătit pentru a îndeplini funcţia de gestionar şi dacă era

în imposibilitate să prevadă consecinţele care s-au produs, fapta nu constituie neglijenţă în

serviciu sau dacă nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu din cauze independente de voinţa sa,

ca atunci când conducerea unităţii l-a folosit în alte munci, ori dacă nu s-a aprobat ca mărfurile să

fie păzite de un paznic de noapte, deşi el a cerut aceasta şi ca urmare, mărfurile au fost furate,

etc.

4. Aspecte procesuale. Regim sancţionator


Infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin.1 C.pen. se pedepseşte cu

închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă. Pentru varianta agravată pedeapsa este de la 2 la

10 ani. Dacă fapta este comisă de un funcţionar, maximul prevăzut de lege se reduce cu o treime.

26 C. Vurdea, Infracţiunea din culpă continuată, J.N. nr. 2/1961, p. 346.

5. Forma agravată

Neglijenţa în serviciu există în formă agravată prevăzută de art.249 alin.2 C.pen. dacă fapta a

avut consecinţe deosebit de grave. Cu privire la alte explicaţii, facem trimitere la cele arătate cu

prilejul examinării abuzului în serviciu în formă calificată.

Art. 250. 27 Purtarea abuzivă.

(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public

în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă.

(2) Ameninţarea săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se pedepseşte

cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile

alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(4) Vătămarea corporală săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin. (1), se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.

(5) Vătămarea corporală gravă săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile alin.

(1), se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.


Incriminarea acestei fapte este justificată prin aceea că folosirea unor violenţe de limbaj, a

ameninţării ori a unor violenţe fizice împotriva unei persoane de către un funcţionar public sau

de către un alt funcţionar, aflat în exerciţiul funcţiei, este incompatibilă cu buna desfăşurare a

activităţii de serviciu.


a) Obiectul juridic

Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie valorile sociale referitoare la buna desfăşurare

a activităţii şi integrităţii fizice şi morale a oricărei persoane din partea funcţionarilor publici sau

oricăror alţi funcţionari. Obiectul juridic special este format din valorile sociale referitoare la

exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionari.

27 Art. 250 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 60 din Legea nr. 278/2006. Anterior modificării, textul avea următorul conţinut: „Art. 250. Purtarea abuzivă. (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Prin săvârşirea faptei sunt încălcate şi valorile sociale referitoare la demnitatea sau integritatea

corporală ori sănătatea persoanei, valori care constituie, faţă de cele ocrotite în principal prin

dispoziţiile art.250 C.pen. obiectul juridic secundar al infracţiunii.


În forma sa simplă, infracţiunea este lipsită de obiect material. În formele sale agravate, deoarece

infracţiunea se realizează prin loviri sau alte violenţe, vătămare corporală sau vătămare corporală

gravă, acţiunea făptuitorului se exercită asupra corpului victimei, care formează obiect material

al infracţiunii incriminate în aceste modalităţi.

c) Subiectul activ

Subiectul activ este calificat – funcţionarul public, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar

şi orice alt funcţionar.

Infracţiunea este susceptibilă de săvârşire cu participaţie. Pentru existenţa coautoratului, este

necesar ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Făptuitorul care

săvârşeşte acte de executare fără a avea această calitate, răspunde pentru complicitate

concomitentă. Instigator sau complice poate fi orice persoană.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică faţă de care s-au întrebuinţat expresiile jignitoare,

ameninţările, lovirile sau alte violenţe. Poate fi subiect activ şi persoana juridică a cărei activitate

a fost tulburată prin fapta subiectului activ.



Fapta constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare, ameninţarea, lovirea sau alte acte de

violenţă, respectiv vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă săvârşite de funcţionarul

public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Infracţiunea de purtare abuzivă, în forma de bază, se realizează, sub aspectul elementului

material, prin acţiunea făptuitorului, constând în ,,întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o

persoană”.

Prin ,, expresii jignitoare,, se înţelege orice atingere adusă demnităţii unei persoane.28 Fapta care

realizează conţinutul infracţiunii de insultă, este absorbită de infracţiunea de purtare abuzivă,

28 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit. vol. IV, p. 113.

atunci cînd este săvârşită de un funcţionar public sau de un alt funcţionar aflat în exerciţiul

funcţiei; în consecinţă, acesta, întrebuinţând expresii jignitoare faţă de o persoană, nu săvârşeşte

un concurs de infracţiuni, ci numai infracţiunea de purtare abuzivă.

Persoana trebuie să fie prezentă în momentul săvârşirii faptei; altfel, această faptă nu constituie

infracţiunea de purtare abuzivă, ci eventual, infracţiunea de insultă sau cea de calomnie.

Acţiunea de întrebuinţare de expresii jignitoare faţă de o persoană realizează elementul material

al infracţiunii numai dacă este săvârşită de un funcţionar public sau de un alt funcţionar, dacă s-a

aflat în exerciţiul funcţiei. Dacă făptuitorul este un funcţionar public sau un alt funcţionar, dar nu

s-a aflat în exerciţiul funcţiei, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de purtare abuzivă, ci a

infracţiunii de insultă sau calomnie, deoarece au fost încălcate numai valorile sociale referitoare

la demnitatea persoanei, nu şi cele referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.

Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta şi prin acţiuni specifice infracţiunilor de

ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă, pe care le-

am analizat la formele agravate.

Latura subiectivă

Latura obiectivă constă în intenţia directă sau indirectă. Făptuitorul prevede şi urmăreşte sau

acceptă că se va aduce atingere demnităţii persoanei sau îi va cauza vătămări corporale şi acceptă

producerea rezultatului.



Purtarea abuzivă se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau amendă. Pentru prima

formă agravată pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda. Pentru a doua formă

agravată pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani sau amenda, iar pentru a treia formă de agravare

pedeapsa este de la 6 luni la 6 ani închisoare. În cazul ultimei forme de agravare pedeapsa este de

la 3 la 12 ani închisoare.

În toate modalităţile, dacă fapta este comisă de un funcţionar, maximul pedepsei se reduce cu o

treime, potrivit art. 258 din Codul penal.

5. Forme agravate

Prima formă agravată se referă la ameninţarea săvârşită în condiţiile de la alin. 1, adică

ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni sau cu o faptă păgubitoare faţă de o persoană, de către

un funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiunii.

Potrivit alin.3 al art.250 C.pen., infracţiunea de purtare abuzivă este mai gravă, dacă fapta se

realizează prin loviri sau alte violenţe. Expresia loviri sau alte violenţe corespunde denumirii

infracţiunii prevăzute de art.180 C.pen. Aceasta înseamnă că, în modalitatea sa agravată de

săvârşire, purtarea abuzivă absoarbe în conţinutul ei fapta prevăzută în art.180 C.pen.

Alin. 4 şi 5 privesc vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă săvârşite de către un

funcţionar public în condiţiile din alin. 1.

Dacă făptuitorul, săvârşind loviri sau alte violenţe asupra persoanei îi provoacă acesteia o

vătămare corporală sau a sănătăţii, infracţiunea de purtare abuzivă intră în concurs cu

infracţiunea de vătămare corporală (art.181 C.pen.) sau cu cea de vătămare corporală gravă

(art.182 C.pen.).29

S-a susţinut şi un punct de vedere contrar, în sensul că atât infracţiunea de ameninţare, cât şi cele

de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă sunt absorbite de

infracţiunea de purtare abuzivă.30 Tot astfel, dacă violenţele s-au aplicat unei persoane de un

organ de cercetare în alte condiţii decât cele prevăzute de art.266 alin.2 C.pen., nu există

infracţiunea de purtare abuzivă. În acest sens, s-a pronunţat constant practica judiciară.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind purtare abuzivă săvârşirea unor acte de violenţă împotriva

unei persoane de către şeful postului de poliţie, pentru motivul că acesta nu s-a prezentat la

chemările anterioare pentru a fi cercetată într-o cauză penală aflată în curs de urmărire penală,

chiar şi în cazul în care fapta a fost săvârşită într-o zi nelucrătoare.31

Dacă făptuitorul săvârşeşte atât fapta prevăzută în alin.1 al art.250 C.pen. cât şi una din formele

agravate ale textului, răspunderea penală a acestuia se stabileşte numai pentru infracţiunea de

purtare abuzivă în formă agravată.

Art. 251. Abrogat.

Art. 252. Neglijenţa în păstrarea secretului de stat.

Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui

document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane 29 H. Diaconescu, Încadrarea juridică a vătămării corporale săvârşită de un funcţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu, R.R.D. nr. 9/1976, p. 33.30 P. Cioia, op. cit. vol. II, p. 46.31 C.S.J. dec. Nr. 3418/1999, Dreptul, nr. 3/2001, p. 169.

să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.


Această infracţiune se aseamănă cu neglijenţa în serviciu, având acelaşi subiect activ calificat,

acelaşi obiect juridic şi aceeaşi latură subiectivă, asupra cărora nu vom mai insista.

Infracţiunea constă în ,,neglijenţa care are drept urmare distrugerea,alterarea, pierderea sau

sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei

persoane să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor

statului”(art.252 C.pen).

Această infracţiune reprezintă incriminarea unei forme speciale a neglijenţei în serviciu,

reclamată de necesitatea apărării eficiente a secretului de stat.


a) Obiectul juridic îl constituie valorile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de

serviciu, care este incompatibilă cu comportarea neglijentă a funcţionarilor publici, precum şi a

celorlalţi funcţionari, în păstrarea secretului de stat.

b) Obiectul material. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie documentul distrus,

alterat, pierdut sau sustras, ce constituie secret de stat.

Potrivit art.150 C.pen.,, secrete de stat,, sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit

acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului. Facem

trimitere pentru explicaţii la cele prezentate în cadrul examinării infracţiunii de trădare prin

transmitere de secrete.

c) Subiectul activ

Subiectul activ este calificat, el trebuie să fie un funcţionar public sau alt funcţionar, deoarece

acestora li se pot încredinţa documente ce conţin secrete de stat şi pot comite infracţiunea de

neglijenţă în păstrarea acestora. O asemenea concluzie reiese implicit din textul de incriminare.

Făptuitorul, având calitatea de funcţionar public sau de alt funcţionar, trebuie să deţină sau să

cunoască documentele sau datele ce constituie secrete de stat în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

Fiind o infracţiune săvârşită din culpă, neglijenţa în păstrarea secretului de stat este susceptibilă

de săvârşire numai cu participaţie improprie, potrivit art.31 C.pen32.

d) Subiectul pasiv

Subiectul activ este statul.


Latura obiectivă prezintă următoarele trăsături:

Fapta constă în neglijenţa funcţionarului cu atribuţii în păstrarea secretului de stat, care a avut ca

urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unor documente ce constituie secrete de

stat sau a dat prilej altor persoane să afle un asemenea secret.

Această neglijenţă să fie de natură să prejudicieze interesele statului.

a) fapta să constea într-o neglijenţă, adică într-o comportare neglijentă în serviciu

în legătură cu păstrarea documentelor sau datelor ce constituie secrete de stat, care se poate

manifesta fie printr-o acţiune (formă comisivă), fie printr-o inacţiune(formă omisivă) prin care se

încalcă îndatoririle de serviciu referitoare la păstrarea secretului de stat. Prin comportare

neglijentă se înţelege nu numai lipsa de grijă a făptuitorului, ci şi nesocotinţa, imprudenţa,

nepăsarea, ca şi nedibăcia făptuitorului în păstrarea documentelor sau datelor ce constituie

secrete de stat.

b) fapta să fi produs vreuna din urmările alternative prevăzute de lege, şi anume:

- a avut drept urmare distrugerea, pierderea sau sustragerea unui document care constituie

secret de stat;

- a dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret;

Distrugerea constă în nimicirea completă a actului; alterarea semnifică o degradare sau

deteriorare a documentului; pierderea documentului se refră la ieşirea acestora din posesia sau

detenţia unităţii, care nu le mai are la dispoziţie şi în stăpânirea sa; sustragerea constă în

însuşirea documentului şi trecerea sa în stăpânirea de fapt a altuia.

Prin expresia ,,a dat prilej,, unei alte persoane să afle un secret de stat se înţelege crearea

posibilităţii ca o persoană neîndreptăţită să cunoască conţinutul unui asemenea act.

32 V. Mirişan, op. cit., p.

În ambele ipoteze, urmarea trebuie să fie reală şi în raport de cauzalitate cu comportarea

neglijentă a funcţionarului public sau a altui funcţionar care avea îndatorirea de serviciu de a

păstra secretul de stat.

c) fapta de neglijenţă care a produs vreuna din aceste urmări să fie de natură să aducă

atingere intereselor statului.

Această cerinţă este îndeplinită dacă distrugerea, alterarea, pierderea sau

sustragerea documentului ce constituie secret de stat ori aflarea de către o persoană a unui astfel

de secret creat, faţă de importanţa documentului sau datelor cât şi faţă de împrejurările comiterii

faptei, o stare de pericol pentru un interes al statului.


Urmarea constă în distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea documentelor care constituie

secrete de stat, sau în producerea unei stări de pericol atunci când neglijenţa a dat prilej altei

persoane să afle un asemenea secret.

Raportul de cauzalitate

Raportul de cauzalitate este trebuie să existe în raport de rezultatul concret produs, respectiv este

implicit atunci când se produce starea de pericol.


Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii vreuneia din urmările datorate faptei

neglijente.

Fiind o infracţiune din culpă, nu este susceptibilă de tentativă.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în săvârşirea faptei din culpă, prin ambele sale modalităţi, respectiv

culpa cu prevedere sau culpa fără prevedere.

4. Aspecte procesuale. Regim sancţionator.


Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Art. 253. Abrogat.

Art. 2531. 33 Conflictul de interese. (1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul

atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a

realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până

la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori

de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau

foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea

dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor

normative.

Comentariu dl. prof. Viorel Pasca

Art. 254. Luarea de mită.

(1) Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte

foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge,

în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se

pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de

control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar

dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.


Alexandru Paicu, Confiscarea specială în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr. 9/2002, p.124; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Dreptul nr.4/2001, p. 44; Antoniu George, Notarul public şi legea penală, în Dreptul nr.3/1999, p.118; Diaconescu Horia, Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 10/1998, p. 74; Ciuncan Dorin, Asistenţa juridică obligatorie la procedura specială în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 254 , 257 din Codul penal, Dreptul nr. 8/1998, p. 141; Rădulescu Octavian, Despre subiectul activ al

33 Art. 2531 a fost introdus prin art. I pct. 61 din Legea nr. 278/2006.

infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 2/1998, p. 95; Podariu Anton , Dacă gardienii publici sunt sau nu susceptibili să aibă calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr.3/1997, p. 107; Niculeanu Costel , Natura, sfera atribuţiilor de serviciu ale gardianului public şi calitatea acestuia de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr.10/1996, p. 97; Mihai Petrovici, Diferenţierea infracţiunii de luare de mită de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în Dreptul nr.7/1990, p.37; Dorin Ciuncan, Infracţiunea de luare de mită în formă continuată, în Dreptul nr.4, 5/1991, p.70; Vasile Pătulea, Luare de mită. Diferenţiere faţă de abuzul în serviciu şi trafic de influenţă. Revizor vamal care reţine fără drept valută şi pretinde şi primeşte bunuri de la turişti, în Dreptul nr.4/1992, p.76; Gheorghe Bălăşoiu, Funcţionarul cu atribuţii de control – subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 8/1994, p. 61; Radu Lupaşcu, Unele probleme privind aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la infracţiunea de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr. 5,6/1994, p. 144; Ion Dumitru, Calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită a fotbaliştilor profesionişti, angajaţi cu contract de muncă la cluburile de fotbal, organizate ca societăţi comerciale, în Dreptul nr. 10,11/1995, p. 129; Virgil Pop, Funcţionarul cu atribuţii de control, în R.D.P. nr. 4/1996, p.119; Teodor Simbrian, Horia Diaconescu, George Antoniu, Note. Luare de mită. Neîndeplinirea de către funcţionarul mituit a unei îndatoriri de serviciu. Unitate infracţională (Tribunalul Judeţean Dolj, dec. pen .nr. 370/1987), în R.R.D. nr. 2/1988, p. 61; Elena Butnariu, Înşelăciunea, luarea de mită şi Legea nr. 12/1990, în ProLege nr. 1/1994, p. 276; Radu Lupaşcu, Infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în ProLege nr. 1/1994, p. 281; Vasile Sumănaru, Delimitarea infracţiunii de luare de mită de alte infracţiuni, în ProLege nr. 1/1992, p. 29; Ion Dumitru, Calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită a fotbaliştilor profesionişti, angajaţi cu contract de muncă la cluburile de fotbal, organizate ca societăţi comerciale, în ProLege nr. 4/1995, p. 21; Ion Dumitru, Calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită a medicilor, în ProLege nr. 2/1996, p. 50; Ion Lascu, Laura Codruţa Lascu, Infracţiuni de corupţie. Noi incriminări, în ProLege nr. 4/2000, p. 17; Ioan Lascu, Infracţiuni de corupţie, în ProLege nr. 1/2002, p. 16; Podariu Anton, Dacă gardienii publici sunt sau nu susceptibili să aibă calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 3/1997, p. 107; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Dreptul nr.4/2001, p.44; Valerică Dabu, Tudorel Boboc Enoiu, Implicaţiile legii privitoare la corupţie asupra secretului bancar, în R.D.P. nr. 2/2001, p. 40


Prin ,, mituire,, se înţelege cumpărarea unui funcţionar prin foloase de orice fel, în vederea

îndeplinirii sau neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal.

În dreptul penal, mituirea este privită ca o faptă bilaterală, la săvârşirea căreia concură în mod

necesar – prin câte o acţiune corelativă – două persoane şi anume mituitorul care dă mita şi

mituitul care o primeşte, în scopul îndeplinirii sau încălcării îndatoririlor de serviciu cu privire la

efectuarea unui act de serviciu.34 În raport cu acţiunile pe care le desfăşoară fiecare dintre cei doi

subiecţi care concură la realizarea mituirii, se face distincţie între:

a) mituirea sau corupţia activă , care constă în darea, oferirea sau promiterea mitei

funcţionarului public sau altui funcţionar de către mituitor în scopul de a-l determina la o

anumită conduită în legătură cu îndeplinirea unui act care ţine de atribuţiile sale de serviciu;

acţiunea este denumită dare de mită.

b) mituirea sau corupţia pasivă, care constă în primirea, acceptarea, nerefuzarea sau

pretinderea mitei de către funcţionarul public sau alt funcţionar mituit sau corupt în acelaşi scop;

această acţiune este denumită luare de mită.

Aşadar, mituirea constă în acţiunile conjugate de dare şi luare de mită. În ce priveşte

incriminarea mituirii, în dreptul penal există două sisteme:

1. sistemul incriminării unilaterale care incriminează ca infracţiune numai luarea de

mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârşirea infracţiunii;

2. sistemul incriminării bilaterale sau al dublei incriminări care incriminează atât

darea de mită cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sine stătătoare. Acest sistem corespunde

necesităţii de a reprima atât fapta de pericol social al mituitorului, cât şi pe cea a mituitului.

Actualul Cod penal a adoptat sistemul bilateral, potrivit căruia reglementează atât luarea de mită,

ca infracţiune mai gravă, cât şi darea de mită35.


a) Obiectul juridic

Obiectul juridic îl constituie valorile sociale privitoare la cinstea, corectitudinea, probitatea în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcţionarilor publici şi a altor funcţionari şi la apărarea

intereselor legale ale persoanelor împotriva faptelor negative ale acestora, în scopul desfăşurării

normale a activităţii de serviciu.

Obiectul juridic special este cinstea şi corectitudinea funcţionarilor publici şi a altor funcţionari

în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

b) Obiectul material

34 O. A. Stoica, op. cit. p. 246, R. Bodea, op. cit. Vol. III, P. 93.35 Există însă şi fapte asimilate celor de corupţie, încriminate prin lege specială – Dorin Ciuncan, Corupţie.Faptă asimilată , R.D.P. nr. 3/2007, p. 100-103

Infracţiunea poate avea şi un obiect material atunci când făptuitorul primeşte bani sau alte

foloase.

În privinţa obiectului material, există opinii divergente. Astfel, se susţine că infracţiunea de luare

de mită, ca şi celelalte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, este lipsită, de regulă,

de un obiect material.36 Potrivit altei opinii, obiectul material al luării de mită este constituit din

prestaţia mituitorului.37 De asemenea, s-a susţinut că atunci când făptuitorul efectuează actul

pentru a cărui îndeplinire a primit mita, dacă acel act priveşte un bun material, acesta va fi, în

acelaşi timp, şi obiectul material al infracţiunii.38 Nici această opinie nu poate fi împărtăşită,

deoarece nu efectuarea actului, ci pretinderea, primirea, etc. de bani sau alte foloase constituie

elementul material al infracţiunii.

Considerăm că obiectul material al infracţiunii de luare de mită îl constituie mita, adică banii sau

alte foloase care nu i se cuvin. Astfel, dacă prin obiectul material se înţelege bunul asupra căruia

se exercită acţiunea incriminată, atunci nu prestaţia mituitorului, ci numai bunul la care se referă

acţiunea celui care ia mită poate constitui obiect material al luării de mită39.

c) Subiectul activ

Subiectul activ al infracţiunii de luare de mită este calificat şi nu poate fi decât un funcţionar

public sau alt funcţionar40. Coautoratul este posibil, dar pentru existenţa acestuia este necesar ca

făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Instigator sau complice poate fi

orice persoană.

Potrivit art.8 din Legea nr.78/2000, prevederile art.254 C.pen. se aplică şi managerilor,

directorilor, administratorilor şi cenzorilor societăţilor comerciale şi societăţilor naţionale ori

regiilor autonome şi ai oricăror alţi agenţi economici.41

După adoptarea Legii nr. 74/199542 privind exercitarea profesiunii de medic, în literatura de

specialitate s-a pus problema dacă medicii, salariaţi la unităţile din sectorul de stat sau privat, pot

fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită.43

36 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 455.37 V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a. op. cit. vol. IV, p. 130.38 V. Dongoroz, S. Kahane, ş. a. op. cit. vol. IV, p. 130.39 V. Mirişan, op. cit., p. 40 Diaconescu Horia, Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 10/1998, p. 75 – 81;41 Publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000.42 Publicată în M. Of. nr. 149 din 14 iulie 1995.43 I. Dumitru, Medic – subiect activ al infracţiunii de luare de mită, Revista de drept penal, nr. 4/1995, p. 58.

De asemenea, în practica judiciară s-a statuat că administratorul unei societăţi comerciale poate fi

subiect activ al infracţiunii de luare de mită. La fel, expertul tehnic, lichidatorul judiciar,

directorul de bancă, cadrul didactic etc. pot fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni.44

d) Subiect pasiv

Subiectul pasiv este autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană juridică în cadrul

căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul mituit.


Latura obiectivă are un conţinut alternativ.

Fapta se poate realiza fie printr-o acţiune (pretinde sau primeşte mită), fie prin inacţiune (acceptă

promisiunea ori nu o respinge). Aceste acte trebuie săvârşite direct de funcţionar sau printr-un

intermediar.

În practică s-a decis că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii

folosului şi nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii

făcute, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor

pretinşi sau promişi.45

Fapta trebuie să fie săvârşită în legătură cu un act privitor la îndatoririle de serviciu şi să fi avut

loc înainte de îndeplinirea actului sau în timpul îndeplinirii acestuia.

Activitatea de luare de mită trebuie să întrunească următoarele elemente:

a) fapta să constea, alternativ, în vreuna din acţiunile sau inacţiunile enumerate de lege, şi

anume:

- pretinde mita adică acţiunea iniţiată de funcţionarul public sau de alt funcţionar,

prin cuvinte, gesturi etc., în formă expresă sau în formă ocolitoare, aluzivă, chiar dacă persoana

de la care pretinde nu dă urmare pretenţiei. A pretinde ceva înseamnă a cere ceva, a formula o

pretenţie. Nu este necesar ca pretenţia făptuitorului să fie satisfăcută. Instanţa noastră supremă s-

a pronunţat diferit cu privire la existenţa infracţiunii, respectiv dacă trebuie sau nu să existe o

oarecare proporţie între prestaţia ce se pretinde de la funcţionar şi plata ilicită a prestaţiei.46

44 C.S.J. dec. Nr. 1117/1998, Revista de drept penal nr. 3/2000, p. 169; Î.C.C.J. dec. Nr. 1785/2003 1786/2003, Pandectele Române nr. 6/2004, p. 57-58; Î.C.C.J. dec. nr. 744/2004, Pandectele Române, nr. 1/2005, p. 78; I.C.C.J, s.p., dec nr. 6351 din 29 noiembrie 2004, publ. în Revista „Dreptul”, nr. 3/2006, p. 277-278;45 Tribunalul Suprem, dec. pen. nr.1032/1968, în R.R.D. nr. 9/1968, p. 188; nr. 739/1960, în C. D. 1960, p.50446 T. S. dec. Nr. 1/1976, dec. Nr.2407//1975, Repertoriu alfabetic de practică judiciară, p. 246.

Împărtăşim opinia potrivit căreia nu este necesară o asemenea proporţie, deoarece nu constituie o

cerinţă a conţinutului legal al infracţiunii de luare de mită.

- primeşte mita pe care o dă sau a promis-o mituitorul, prin tradiţiunea reală a

bunurilor sau valorilor materiale, sau prin obţinerea foloaselor ce nu i se cuvin. ,,A primi,,

înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. În acest caz, iniţiativa aparţine mituitorului. În practica

judiciară s-a decis că fapta unui funcţionar de a solicita o sumă de bani cu titlu de împrumut, în

scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, realizează infracţiunea de luare de

mită, deoarece împrumutul constituie un folos în sensul dispoziţiilor art.254 C.penal47.

- acceptă promisiunea unor astfel de foloase din partea mituitorului. Acceptarea

constă într-o încuviinţare clară privind primirea folosului injust. Acceptarea presupune

întotdeauna o ofertă.

- nu respinge promisiunea sau oferirea unor astfel de foloase. A nu respinge

promisiunea sau oferirea indică o atitudine pasivă, dar evident favorabilă mituirii. Nerespingerea

unei promisiuni nu poate fi nici ea concepută fără o promisiune făcută de o altă persoană.

Nerespingerea promisiunii presupune acceptarea implicită a acesteia.

Oricare dintre acţiunile la care ne-am referit, precum şi inacţiunea, trebuie să aibă ca obiect bani

sau alte foloase. Sfera noţiunii de ,, foloase,, este largă, incluzînd orice avantaj de natură

patrimonială. Acest avantaj se poate prezenta în forme concrete variate.

Banii sau celelalte foloase trebuie să fie necuvenite, adică făptuitorul să nu fie îndreptăţit a le

pretinde, primi etc. Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de

contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea,

neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori

pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Dacă făptuitorul pretinde, primeşte, etc. o

sumă de bani sau alte foloase nu cu acest titlu, ci cu titlu de obligaţie care trebuie îndeplinită de

cel ce solicită efectuarea actului, deşi o asemenea obligaţie nu este impusă de lege, fapta nu

constituie luare de mită, ci abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În practica judiciară s-a reţinut ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nu ca luare de

mită, fapta funcţionarului de a pretinde şi primi de la cei aflaţi în subordinea sa avantaje

materiale, sub pretextul că, datorită deplasărilor pe care a trebuit să le facă pentru procurarea

materialelor, nu şi-a putut îndeplini sarcinile proprii de producţie, sau sub pretextul acoperirii

47 Î.C.C.J. dec. Nr. 6560/2004, Revista de drept penal nr. 1/2006, p. 157.

cheltuielilor făcute de el, îndeosebi prin folosirea autoturismului personal pentru procurarea de

comenzi sau materii prime. De asemenea, s-a reţinut ca abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor şi nu ca luare de mită, fapta de a vinde produse cu suprapreţ, câtă vreme făptuitorul

nu a pretins diferenţa de preţ pentru el, cu titlu de contraechivalent al vinderii produselor.48

Dimpotrivă, s-a reţinut ca luare de mită şi nu ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

fapta unui şef de echipă care, având atribuţii în legătură cu angajarea muncitorilor pe şantier şi cu

desfacerea contractului de muncă, a pretins şi primit bani de la muncitori pentru a-i angaja sau

menţine la lucru.49

b) fapta să fie săvârşită direct de către funcţionarul public sau de alt funcţionar sau indirect

printr-un intermediar al funcţionarului care este complice sau instigator la infracţiunea de luare

de mită.

c) fapta săvârşită în legătură cu un act privitor la funcţia sa, pe care are posibilitatea de a-l

satisface în momentul săvârşirii infracţiunii, chiar dacă ulterior acesteia nu a îndeplinit actul de

serviciu cu privire la care s-a angajat prin vreuna din formele luării de mită, sau nu se mai găsea

în situaţia de a-l putea satisface.

Această cerinţă are o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită,

deoarece, fiind vorba de o infracţiune de serviciu, ea nu poate fi reţinută în sarcina unui

funcţionar, decât în cazul încălcării unei obligaţii ce intră în competenţa sa de serviciu. În acest

sens s-a pronunţat constant şi practica judiciară. Săvârşeşte infracţiunea de luare de mită şi

funcţionarul care pretinde ori nu refuză banii sau foloase pentru efectuarea unui act ce constituie

o parte dintr-un act final, dacă acea parte priveşte îndatoririle sale de serviciu şi are un rol în

realizarea actului final. Fapta constituie însă infracţiunea de înşelăciune dacă funcţionarul, deşi

necompetent să îndeplinească actul, a făcut să creadă pe cel care i-a dat banii sau foloasele că

îndeplinirea acelui act intră în atribuţiile sale de serviciu.În sarcina funcţionarului se va reţine

infracţiunea de trafic de influenţă dacă acesta, prevalându-se de o trece reală sau presupusă la

funcţionarul competent să îndeplinească actul, primeşte banii sau foloasele pentru intervenţia pe

care o face la acel funcţionar.În practica judiciară s-a decis în acest sens, de exemplu, că fapta

unui contabil şef care a pretins şi primit o sumă de bani pentru a interveni pe lângă şefii lui, în

vederea angajării unei persoane într-un post vacant al serviciului de contabilitate al cărui

48 T.S. dec. Nr. 1956/1973, C. D. 1973, p. 419; T. S. dec. Nr. 3226/1973, R.R.D. nr. 3 1974, p. 127.49 T.S. dec. Nr. 823/1963, J.N. nr.1/1964, p. 184.

conducător era, dând un aviz favorabil în acest sens, constituie infracţiunea de trafic de influenţă

şi nu aceea de luare de mită.50

Fapta administratorului unei societăţi comerciale, având ca obiect de activitate şi desfăşurarea de

jocuri de întrajutorare, de apretinde şi primi sume de bani pentru a asigura premierea anticipată a

unor persoane constituie infracţiunea prevăzută de art. 254 alin.1 C.pen. şi nu cea prevăzută de

art.215 alin.2 C.pen.

Condiţia prevăzută de art. 254 ali. 1 Cod penal, ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură

cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, este realizată şi în situaţia în care

îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionare, dar făptuitorul, prin modul în care îşi

realizează propriile sarcine de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul

competent51.

Chiar şi neîndeplinirea efectivă a atribuţiilor de serviciu, în mod intenţionat, pentru a înlesni

săvârşirea contrabandei de către un alt inculpat prin introducerea ilegală în ţară a ţigărilor,

constituie infracţiunea de luare de mită în concurs real cu complicitatea la infracţiunea de

contrabandă52.

d) fapta să fi avut loc înainte de îndeplinirea actului sau în cursul îndeplinirii acestuia;

acestă cerinţă este îndeplinită dacă pretinderea sau acceptarea promisiunii a avut loc înainte de

efectuarea actului la care s-a obligat, chiar dacă primirea mitei a avut loc posterior, după

efectuarea acelui act. Dacă făptuitorul primeşte banii sau alte foloase după îndeplinirea unui act

privitor la îndatoririle sale de serviciu şi la care este obligat în temeiul acestora, fapta nu

constituie luare de mită, ci infracţiunea de primire de foloase necuvenite ( art.256 C.pen.).


Luarea de mită se realizează în locul şi momentul în care funcţionarul public sau alt funcţionar

pretinde, primeşte, acceptă sau nu respinge mita. Infracţiunea se consumă atunci când

funcţionarul pretinde, primeşte, acceptă ori nu respinge mita.

În practica judiciară s-a decis, de exemplu, că infracţiunea de luare de mită se consumă în

momentul în care se pretinde folosul şi nu acela în care este primit, că este suficientă simpla

50 T.S. dec. Nr.5856/1979, C. D. 1979, p. 401; Tribunalul regional Prahova, dec. Nr. 162/1969, R.R.D. nr.12/1969, p. 166.51 I.C.C.J, s.p., dec nr. 3334 din 17 iunie 2004, publ. în Revista „Dreptul”, nr. 8/2005, p. 232-233;52 I.C.C.J, s.p., dec nr. 2083 din 20 aprilie 2004, publ. în Revista „Dreptul”, nr. 8/2005, p. 23-234;

acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau foloaselor putând să nu se realizeze, că nu

este relevantă împrejurarea dacă banii primiţi s-au dat după efectuarea actului ori după acordul

intervenit între mituit şi mituitor, sau dacă fapta nu a fost urmată de primirea banilor pretinşi sau

promişi.

Restituirea folosului primit ori renunţarea la folosul acceptat, fiind posterioare consumării faptei,

nu înlătură existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale.

Au existat discuţii în literatura de specialitate în legătură cu modalităţile concrete de săvârşirea a

infracţiunii în formă continuată. În practică, s-a decis că există această formă, atunci când

inculpatul a primit în mod repetat foloase, pe parcursul unei perioade de timp. Totuşi, a fost

exprimat şi un punct de vedere mai nuanţat, insistandu-se asupra faptului că nu în toate cazurile

instanţele înţeleg mecanismul intern specific infracţiunii continuate53.

Tentativa, deşi este posibilă sub forma întreruptă, nu se pedepseşte.

Latura subiectivă

Elementul principal al laturii subiective - vinovăţia - constă în intenţia directă, deoarece are un

scop special; a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de

serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Textul legal prevede un scop special.

Scopul special se manifestă în următoarele modalităţi:

a) de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, adică a

unui act ilicit pe care funcţionarul public sau alt funcţionar este competent şi obligat ca să-l

îndeplinească.

b) de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu,

adică a unui act licit pe care funcţionarul public sau alt funcţionar este competent şi obligat să-l

îndeplinească, dar în schimbul mitei acceptă sau promite ca în mod ilicit să nu-l îndeplinească.

c) de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de

serviciu, adică de a efectua actul licit cu o întârziere ilicită, convenabilă mituitorului.

53 Titus Popescu, Ciprian Găitan, Luarea de mită în formă continuată, R.D.P., nr. 1/2002, p. 112-113

d) de a face un act contrar acestor îndatoriri , adică de a efectua un act

ilicit. În cazul în care actul ilicit în vederea căruia a fost luată mita şi care a fost îndeplinit

constituia prin el însuşi o infracţiune ( de exemplu, eliberarea unei adeverinţe false), va exista

concurs real de infracţiuni.



Luarea de mită se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar

în varianta agravată pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

5. Forma agravată

Potrivit art.254 alin.2 C.pen., fapta prevăzută la alin.1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu

atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin funcţionar cu atribuţii de control se înţelege acel funcţionar care, în conformitate cu

atribuţiile sale de serviciu, verifică permanent sau inopinat activitatea dintr-un anumit domeniu.54

În practica judiciară s-a statuat că prin expresia ,, funcţionar cu atribuţii de control,, în

accepţiunea art.254 alin. 2 C.pen. trebuie înţeleasă o activitate complexă de verificare şi analiză a

unei activităţi, în vederea urmăririi evoluţiei acesteia şi propunerii sau luării de eventuale măsuri

de remediere, nu doar surprinderea, constatarea ori împiedicarea unor acte de nerespectare a

regulilor impuse de bunul mers al serviciului într-o unitate. Astfel, gardianul public nu poate fi

considerat funcţionar cu atribuţii de control şi deci nici subiect al infracţiunii prevăzute de

art.254 alin.2 C.pen.55

S-a apreciat, de asemenea, că fapta inculpaţilor care în calitate de inspectori principali în cadrul

Inspectoratului de Construcţii şi Amenajarea Teritoriului din judeţul Olt de a pretinde bani şi

bunuri de la mai multe persoane pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu privind verificarea

respectării normelor de autorizare a executării construcţiilor conform Legii nr.50/1991, nu

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.254 alin.2 C.pen., deoarece

inculpaţii, având calitatea de inspectori de specialitate, aveau ca atribuţii primare de serviciu,

constatarea abaterilor de la disciplina în construcţii ori prin funcţionarii cu atribuţii de control în

sensul art.254 alin. 2 C.pen. trebuie înţelese acele persoane care analizează sau verifică

54 P. Cioia, op. cit. vol. II, p. 59.55 C.S.J- dec. Nr. 566/1999, Dreptul, nr. 5/2000, p. 159.

permanent sau temporar, sau urmăresc desfăşurarea corectă a sarcinilor de serviciu de către un

alt funcţionar.56

De asemnea s-a mai decis că directorul general al unei societăţi comerciale are calitatea de

funcţionar cu atribuţii de control şi poate fi subiect activ al infracţiunii deluare de mită în formă

agravată57.

.Confiscarea specială.

Potrivit art.254 alin.3 C.pen.,, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de

mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului

lor în bani.58

Art. 255. Darea de mită.

(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate

în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul

a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de

urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

(4) Dispoziţiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost

urmată de acceptare.

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile

arătate în alin. (2) şi (3).


Alexandru Paicu, Confiscarea specială în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr.9/2002, p.124; Teodor Hâj, Dare de mită. Funcţionar. Alt salariat, în Dreptul nr.12/2002, p.150; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Dreptul nr.4/2001, p. 44; Ciuncan Dorin, Asistenţa juridică obligatorie la procedura specială în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 254 , 257 din Codul penal, în Dreptul nr. 8/1998, p. 141; Socaciu Anton, Condiţiile în care mituitorul este apărat de pedeapsă, în Dreptul nr. 12/1997, p. 85; Vasile Sopon, Notă. Dare de mită. Mituitor care denunţă fapta. Restituirea a ceea ce a dat ca mită (Trib. Jud. Braşov, decizia penală nr. 198/1988), în 56 Curte de Apel Craiova, dec. Nr. 492/2000, Dreptul nr. 7/2001, p. 189.57 I.C.C.J, s.p., dec nr. 6860 din 17 decembrie 2004, publ. în Revista „Dreptul”, nr. 3/2006, p. 277-281;

58 C.S.J. dec. Nr. 400/1998, Dreptul, nr. 7/1999, p. 150.

R.R.D. nr. 8/1989, p.61; A. Racu, Dare de mită. Subiect pasiv al infracţiunii, în Dreptul nr.1/1994, p.104; Augustin Ungureanu, Consideraţii referitoare la interpretarea şi aplicarea Legii nr.83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, în Dreptul nr. 9/1995, p. 58; Gabriela Voicu, Luarea de mită, în Dreptul nr. 4/1993, p. 63; Maxim Dobrinoiu, Ciprian Raul Romiţan, Primirea de foloase necuvenite şi infracţiunea de luare de mită. Delimitări, în R.D.P. nr. 2/2004, p. 105; Vasile Ţugui, Ionel Popescu, Discuţii în legătură cu diferenţierea ce trebuie făcută între infracţiunile de luare de mită şi abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în R.R.D. nr. 1/1989, p. 39; Valerică Dabu, Tudorel Boboc Enoiu, Implicaţiile legii privitoare la corupţie asupra secretului bancar, în R.D.P. nr. 2/2001, p. 401. Consideraţii generale

Darea de mită reprezintă latura activităţii de mituire, incriminată distinct, ca infracţiune de sine

stătătoare, dar corelativă cu infracţiunea de luare de mită.

Ea constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ce nu i se cuvin, direct sau

indirect, unui funcţionar public sau altui funcţionar, pentru al determina să îndeplinească, să nu

îndeplinească, să întârzie ori să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.


a) Obiect juridic

Obiectul juridic al infracţiunii de dare de mită îl constituie valorile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor

fapte de corupere asupra funcţionarilor. Prin incriminarea acestei infracţiuni se stimulează

corectitudinea, se combate corupţia şi necinstea în comportamentul unor persoane. Obiectul

juridic special şi obiectul material sunt aceleaşi ca la luarea de mită.

b) Obiect material

Cu privire la obiectul material facem trimitere la explicaţiile date infracţiunii de luare de mită, cu

menţiunea că acesta există în varianta alternativă a dării de bani sau alte foloase. A fost

exprimată şi opinia că infracţiunea de de de mită nu ar avea obiect material.59

c) Subiect activ

Subiect activ poate fi orice persoană fizică.

Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoană sau cu participaţie. In ceea ce priveşte

participaţia, aceasta este posibilă atât în forma coautoratului cât şi în forma instigării sau a

complicităţii.

d) Subiect pasiv

59 P. Cioia, op. cit. vol II, p. 60; V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, 1995, p. 209.

Subiect pasiv este autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană juridică unde îşi

desfăşoară activitatea funcţionarul mituit.


Latura obiectivă constă în activitatea de dare de mită, care prezintă următoarele trăsături:

Fapta se realizează întotdeauna printr-o acţiune: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte

foloase.

Fapta poate fi săvârşită direct sau printr-un intermediar, să fie în legătură cu un act privitor la

îndatoririle de serviciu şi să fi avut loc înainte de începerea actului sau în timpul îndeplinirii

acestuia.

a) fapta se poate săvârşi prin vreuna din acţiunile alternative prevîzute de lege, şi anume:

- promisiunea de bani sau alte foloase, adică făgăduiala, angajamentul pe care şi-l ia

mituitorul de a da bani sau alt folos mituitului, dacă acesta acceptă să efectueze sau efectuează

un anumit act. Promisiunea poate fi făcută verbal sau în scris, expres sau implicit ori abuziv.

Promisiunea nu implică şi acceptarea sa, de aceea, acţiunea se consumî instantaneu în momentul

în care se face o făgăduială de avantaje.

- oferirea de bani sau alte foloase, adică propunerea făcută de mituitor mituitorului

de a lua bani sau alte foloase, ori punerea la dispoziţiea mituitului a unei anumite sumă de bani

ori alte foloase drept mită. Şi oferirea este un act unilateral al mituitorului, existenţa infracţiunii

nefiind condiţionată de acceptarea de către funcţionar. Oferirea trebuie să fie precisă,

neechivocă.

- darea de bani sau alte foloase, adică acţiunea mituitorului de a înmâna, preda, a

dărui mituitului bani sau alte valori materiale, ori de a-i procura orice folos. Darea mitei implică,

în mod necesar, acţiunea corelativă a mituitului de a primi.

b) fapta constând în promisiunea, oferirea sau darea mitei, poate fi săvârşită de către mituitor

direct, adică nemijlocit între mituitor şi mituit sau indirect, adică printr-un intermediar sau

mijlocitor reprezentant al mituitorului. Persoana interpusă va răspunde în calitate de complice la

infracţiunea de dare de mită.

c) fapta, adică darea de mită să aibă loc în legătură cu îndeplinirea de către funcţionarul

mituit a unui act care intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, sau a unui act contrar

atribuţiilor sale de serviciu. Astfel, în practica judiciară s-a statuat constant că săvârşeşte

infracţiunea de dare de mită cel care oferă bani unui funcţionar pentru a falsifica un înscris

oficial şi nu inracţiunea de instigare la fals oficial; de asemenea, constituie dare de mită oferirea

de sume de bani paznicului civil de către cel surprins cu bunuri de provenienţă ilicită, sau

oferirirea unei sume de bani brigadierului de câmp pentru a nu-l denunţa pe mituitor cu privire la

furtul comis, ori oferirea de bani de către persoana cercetată unui lucrător de poliţie pentru a nu

înainta dosarul parchetului, chiar dacă fapta comisă nu întruneşte elementele constitutive ale unei

infracţiuni. Constituie dare de mită fapta inculpatului de a oferi unui ofiţer de poliţie un inel de

aur pentru ca acesta să-i pună în libertate prietenul.60

d) fapta (promisiunea, oferirea, darea de mită) să aibă loc înainte de îndeplinirea sau în timpul

îndeplinirii de către funcţionarul mituit a actului de serviciu solicitat;în cazul promisiunii

sau oferirii, darea mitei poate avea şi după executarea sau îndeplinirea actului de serviciu

solicitat.

Tentativa şi consumarea infracţiunii.

Infracţiunea de dare de mită se consumă în locul şi momentul în care a avut loc promisiunea,

oferirea, sau luarea de mită. Aşa cum am arătat în cazul promisiunii sau oferirii de bani sau

alte foloase, nu are nici o relevantă sub aspectul consumării infracţiunii dacă promisiunea sau

oferirea a fost sau nu acceptată. De asemenea, nu interesează dacă promisiunea sau oferta făcută

a fost sau nu realizată.

Deoarece promisiunea sau oferta, care constituie în fapt un început de executare a hotărârii

infracţionale, au fost asimilate de legiuitor cu forma consumată a infracţiunii, ca şi în cazul luării

de mită, sancţionarea tentativei de dare de mită nu a fost prevăzută de lege.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în intenţia specială de a da mită şi anume în săvârşirea faptei cu

intenţie directă şi în scopul special urmărit de făptuitor de al determina pe funcţionar să

îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale

de serviciu sau să facă un act contrar acestor îndatoriri.

Fără conştiinţa şi dorinţa de a săvârşi un act de corupere asupra funcţionarului, acţiunea

făptuitorului nu constituie infracţiunea de dare de mită.61

60 Tribunalul Constanţa, dec. Nr. 272/1993, Dreptul, nr. 1/1994, p. 104.61 R. Bodea, op. cit. vol.III, p. 109.

În practica judiciară s-a decis în acest sens, de exemplu, că oferta făcută în stare de beţie şi în

împrejurările care dovedesc că nu este rezultatul unui act de deliberare, nu este de natură a duce

la concluzia existenţei laturii subiective a infracţiunii de dare de mită.62

A fost exprimată opinia că, atunci când fapta de corupere se referă la efectuarea unui act care

realizează prin el însuşi conţinutul unei infracţiuni, de exemplu, întocmirea unui înscris oficial

fals, răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte tot pentru infracţiunea de dare de mita şi nu

pentru instigare la această infracţiune. S-a apreciat că intr-un asemenea caz, făptuitorul răspunde

atât pentru infracţiunea de dare de mită cât şi pentru instigare la această infracţiune, în concurs

ideal, deoarece prin aceeaşi acţiune, făptuitorul a realizat conţinutul ambelor infracţiuni. 63

4. Prevederi speciale

Textul de lege prevede o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei, în sensul că

fapta nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către

cel care a luat mită.

De asemenea, este prevăzută şi o cauză de nepedepsire, atunci când mituitorul denunţă

autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Cauze care exclud sau înlătură răspunderea penală.

a) cauza care înlătură caracterul penal al faptei-constrângerea prin orice

mijloace

Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase drept mită nu constituie infracţiune

atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită (art.255

alin.2 C.pen.). Dispoziţiile art.255 alin.2 C.pen. nu sunt aplicabile în situaţia în care initiativa

dării de mită a aparţinut mituitorului, chiar dacă uşlterior, funcţionarul care a primit mita a stăruit

pe lângă cel dintâi, să-i aducă bunurile oferite. Nu exsistă, de asemenea, constrângere şi

dispoziţiile art.255 alin.2 C.pen. nu sunt aplicabile dacă mita a fost dată din dorinţa mituitorului

de a fi încadrat în muncă cu prioritate64.

b) cauza de nepedepsire-denunţarea faptei

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire

penală să fi fost sesizat pentru infracţiunea de dare de mită comisă de acesta (art.255 alin.3

62 T.S. dec. Nr. 12124/1955, C.D. 1955, P. 82.63 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 363.64 Valentin Mirişan, Constrângerea la darea de mită, R.D.P. nr. 3/1995, p. 78 – 81;

C.pen.). Nu este necesar însă ca făptuitorul, pentru a beneficia de această cauză de nepedepsire,

să introducă un denunţ în forma prescrisî de lege. Fapta se consideră denunţată, de exemplu, şi în

cazul în care mitruitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce

la cunoştinta organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum şi fapta

funcţionarului care a primit mită. Nu constituie însă denunţare în sensul dispoziţiilor art.255

alin.3 C.pen, recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a

constatat săvârşirea infracţiunii.

Aşadar, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire, mituitorul trebuie, în primul rând

să denunţe fapta. În al doilea rând, această denunţare trebuie făcută unei autorităţi. Denunţarea

poate fi făcute şi unei autorităţi necompetente a efectua urmărirea penală, dacă această autoritate

va sesiza de îndată organul de urmărire competent.

Pentru a-şi produce efectele, denunţarea trebuie făcută, în al treilea rând, mai înainte ca organul

de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire. Cerinţa legii nu este îndeplinită

dacă constatarea infracţiunii, fiind făcută de un alt organ de cercetare decât cel competen,

mituitorul a recunoscut în faţa acestuia fapta. În literatura de specialitate s-a arătat că dispoziţiile

art.255 alin.3 C.pen. au menirea de apreveni săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin crearea

pentru cel care ar fi ispitit să ia mită a temerii că va fi denunţat.65 De asemenea, s-a arătat că

pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracţiunii,deoarece, dacă ar fi şi el

pedepsit, nu ar îndrăzni niciodată să se plângî impotriva funcţionarului incorect, funcţionar care,

în felul acesta, s-ar vedea la adăpost de răspunderea penală pentru fapta săvârşită. S-a invocat

apoi, pentru justificarea cauzei de nepedepsire, faptul că mituitorul este apărat de pedeapsă

numai atunci când denunţarea pe care o face duce la descoperirea faptei de luare de mită, adică

atunci când sunt realizate ambele laturi ale mitei, nu şi în cazul în care s-a realizat numai o latură

a acesteia ( de exemplu, mituitorul a oferit mita, dar funcţionarul a respins-o).66

Împărtăşim opinia potrivit căreia, nesancţionarea mituitorului care denunţă fapta nu se justifică

în măsura în care se justifică nesancţionarea făptuitorului care denunţă fapta în cazul altor

infracţiuni( complot,nedenunţare, nedenunţarea unor infracţiuni, asocierea pentru săvârşirea de

65 V.Dongoroz, S. Kahane, ş.a. op. cit, vol. V, p. 14466 O.Loghin, T. Toader, op. cit. p. 364.

infracţiuni). Ne raliem punctului de vedere potrivit căruia denunţarea faptei de către mituitor nu

ar trebui să constituie o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei.67

5. Aspecte procesuale. Regimul sancţionator


Darea de mită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 256. Primirea de foloase necuvenite

(1) Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a

îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se


(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,

condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.


Alexandru Paicu, Confiscarea specială în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr.9/2002, p.124; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Dreptul nr.4/2001, p. 44; Ciuncan Dorin, Asistenţa juridică obligatorie la procedura specială în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 254 , 257 din Codul penal, în Dreptul nr. 8/1998, p. 141; Radu Lupaşcu, Unele probleme privind aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la infracţiunea de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr. 5,6/1994, p. 144; Augustin Ungureanu, Consideraţii referitoare la interpretarea şi aplicarea Legii nr.83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, în Dreptul nr. 9/1995, p. 58; Tiberiu-Constantin Medeanu, Trafic de influenţă. Confiscare specială, în R.D.P. nr. 1/2001, p. 85; Maxim Dobrinoiu, Ciprian Raul Romiţan, Primirea de foloase necuvenite şi infracţiunea de luare de mită. Delimitări, în R.D.P. nr. 2/2004, p. 105; Radu Lupaşcu, Infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în ProLege nr. 1/1994, p. 281


Infracţiunea constă în ,, primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte

foloase, după ce a îndeplinit un act, în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul

acesteia (art.256 alin.1 C.pen.).


67 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 365, R. Bodea, op. cit. vol. III, p. 112.

a) Obiectul juridic îl constituie valorile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a

cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea cu corectitudine şi probitate de către funcţionari a

îndatoririlor de serviciu. Obiectul juridic special şi obiectul material sunt aceleaşi ca la luare de

mită.

b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie banii sau foloasele primite.

c) Subiectul activ .

Subiectul activ este un subiect calificat şi anume funcţionarul public sau orice alt funcţionar care

a efectuat actul de serviciu pentru care primeşte foloasele necuvenite.

În practica judiciară s-a statuat că fapta unui medic de la dispensarul medical communal de a fi

întocmit procese-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare existente la diferite sociatăţi

comerciale, acte pe care patronii le-au prezentat la Direcţia de Sănătate Publică, în vederea

obţinerii avizelor de funcţionare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire

de foloase necuvenite. Se motivează cu aceea că medical de comună are, potrivit fişei postului,

obligaţia de a asigura aplicarea planului de muncă privind activitatea de igienă şi antiepidemică

pe teritoriul dispensarului. Ori această activitate reprezintă o îndatorire generală, referitoare la la

prevenirea îmbolnăvirii populaţiei prin supravegherea respectării normelor de igienă, obligaţie ce

nu are legătură cu autorizarea funcţionării societăţilor comerciale. Procesele-verbale au fost

întocmite la cererea patronilor, serviciile fiind plătite e aceştia, fără însă ca medical să fie obligat

la această în virtutea funcţiei pe care o are.68

Tot în practica judiciară s-a statuat că medicul ginecolog de la un spital are calitatea de

funcţionar în sensul art.147 alin.2 C.pen., deoarece este salariatul spitalului, care este persoană

juridică, astfel că, poate fi subiect al infracţiunii de primire de foloase necuvenite.69

Participaţia penală, în cazul acestei infracţiuni, este posibilă atât în forma coautoratului, cât şi în

forma instigării sau a complicităţii. Pentru existenţa coautoratului, este necesar ca făptuitotii să

aibă calitatea specială cerută de lege autorului.

d) Subiect pasiv este autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană juridică în cadrul

căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul care primeşte foloasele necuvenite.


68 T.S. dec. Nr. 2611/1963, C.D. 1963, p. 426.69 Curtea de Apel Suceava, dec. Nr. 882/2000, Dreptul nr. 6/2001, p. 118.

Latura obiectivă constă în primirea de bani sau alte foloase, care poate fi săvârşită direct sau

indirect.

Fapta trebuie săvârşită după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care

era obligat în temeiul acesteia, fără o înţelegere prealabilă. Dacă există înţelegerea prealabilă

fapta va constitui infracţiunea de luare de mită70.

Elementul material prezintă următoarele trăsături:

a) fapta constă în acţiunea de primire de bani sau alte foloase necuvenite.

b) fapta să fie săvîrşită direct sau indirect, adică folosul necuvenit să fie primit direct de către

făptuitor sau prin intermediar. Persoana interpusă răspunde pentru instigare sau complicitate,

după caz.

c) fapta să fie săvîrşită după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la

care era obligat în temeiul acesteia. Dacă făptuitorul primeşte banii sau foloasele înainte de

îndeplinirea actului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită şi nu infracţiunea de primire

de foloase necuvenite. Se cere de asemenea, ca actul să fie un act ce intră în activităşile de

serviciu ale făptuitorului şi ca îndeplinirea acelui act să fi constituit pentru acesta o îndatorire de

serviciu. Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primeşte banii sau foloasele nu poate fi decât

un act ilicit, spre deosebire de luarea de mită, în cazul căreia actul poate fi şi ilicit.

Dacă făptuitorul a îndeplinit actul cu încălcarea îndatoririlor de serviciu, fapta nu constituie

infracţiunea de primire de foloase necuvenite, ci, după caz, infracţiunea de neglijenţă în serviciu

ori infracţiunea de luare de mită dacă pentru îndeplinirea actului incorect, făptuitorul a primit

bani sau alte foloase.71 Dacă făptuitorul primeşte banii sau alte foloase nu după îndeplinirea unui

act ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi constituie o ăndatorire a funcţiei, ci pentru vreun alt

serviciu făcut persoanei, fapta nu constituie, nici de această dată, infracţiunea de primire de

foloase necuvenite.

d) fapta să fie săvârşită fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterioară a unei

promisiuni de foloase necuvenite. Dacă a existat o înţelegere sau acceptare a unei astfel de

promisiuni, anterioară efectuării unui astfel de act, fapta constituie infracţiunea de luare de mită.


Consumare infracţiunii are loc în momentul primirii folosului necuvenit.

Tentativa întreruptă este posibilă, dar nu este sancţionată de lege.

70 Tribunalul Suprem, Dec.pen.nr.1505/1979, R.R.D.nr.3/1980, p.72.71 T. Vasiliu, D. Pavel ş. a. op. cit. vol. II, p. 100.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în săvârşirea faptei cu intenţie directă sau indirectă, caracterizată prin

aceea că făptuitorul este conştient că primeşte foloase necuvenite, pe care le voieşte sau le

acceptă.

Pentru existenţa intenţiei de a primi foloase necuvenite mai este necesară şi o cerinţă negativă şi

anume să nu fi existat vreo înţelegere sau vreun acord prealabil cu cel de la care primeşte folosul

necuvenit.

În lipsa intenţiei, fapta nu constituie infracţiune.

4. Aspecte procesuale. Regimul sancţionator


Primirea de foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 256 alin.2 C.pen., banii,valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă

acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata contraechivalentului lor în bani. Dacă

persoana de la care făptuitorul a primit în condiţiile art.256 C.pen., sume de bani a denunţat fapta

organelor de poliţie şi acestea au prins în flagrant delict pe făptuitor, suma urmează să-i fie

restituită.

Art. 257. Traficul de influenţă

(1) Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de

daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care

are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l

determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte

cu închisoare de la 2 la 10 ani.

(2) Dispoziţiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.


Gheorghiţă Mateuţ, Sinteză teoretică şi practică privind nepedepsirea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă, în Dreptul nr.5/2002, p.157; Tiberiu Constantin Medeanu, Confiscarea foloaselor necuvenite în cazul traficului de influenţă, în Dreptul nr.3/2001, p.117; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Dreptul nr.4/2001, p.44; Medeanu Tiberiu, Regimul juridic al foloaselor necuvenite, în cazul traficului de influenţă, în Dreptul nr.8/2000, p. 126; Mateuţ Gheorghiţă, Găzdac Viorel, O problemă privind interpretarea textului art. 257 C. pen. privind infracţiunea de trafic de

influenţă, în lumina modificărilor intervenite prin Legea nr.140/14 noiembrie 1996, în Dreptul nr. 12 din 1998, p. 114; Ciuncan Dorin, Asistenţa juridică obligatorie la procedura specială în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 254 , 257 din Codul penal, în Dreptul nr. 8/1998, p. 141; Dumitru Ion, În legătură cu latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, în Dreptul nr. 5/1998, p. 89; Vasile Pătulea, Luare de mită. Diferenţiere faţă de abuzul în serviciu şi trafic de influenţă. Revizor vamal care reţine fără drept valută şi pretinde şi primeşte bunuri de la turişti, în Dreptul nr.4/1992, p.76; Radu Lupaşcu, Unele probleme privind aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la infracţiunea de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în Dreptul nr. 5,6/1994, p. 144; Augustin Ungureanu, Consideraţii referitoare la interpretarea şi aplicarea Legii nr.83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, în Dreptul nr. 9/1995, p. 58; Tudora Baltador Crişan, Propunere de lege ferenda privind incriminarea faptei cumpărătorului de influenţă, în R.D.P. nr. 1/2000, p. 73; Tiberiu-Constantin Medeanu, Trafic de influenţă. Confiscare specială, în R.D.P. nr. 1/2001, p. 85; Radu Lupaşcu, Infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, în ProLege nr. 1/1994, p. 281; Tiberiu-Constantin Medeanu, Confiscarea foloaselor necuvenite în cazul traficului de influenţă, în ProLege nr. 4/2001, p. 224; Tiberiu Medeanu, Adina Velescu, Traficul de influenţă. Dinamica şi efectele confiscării foloaselor, în ProLege nr. 3/2002, p. 87; Valerică Dabu, Unele aspecte privind traficul de influenţă, în ProLege nr.1/2005, p. 51


Traficul de influenţă constă în ,, primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori

acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de

către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar

pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu” (art.257

alin.1 C.pen.).

Prin natura sa, traficul de influenţă reprezintă o negociere, o târguire, o vânzare a influenţei pe

care o are sau lasă să se creadă că o are o persoană pe lângă un funcţionar, prin aceea că în

schimbul folosului sau avantajului primit sau pretins se angajează ca să intervină în interesul

terţului cu care se încheie această înţelegere.

Legea nr. 78/2000 a încriminat o variantă asimilată a acestei infracţiuni, dar care nu face obiectul

analizei noastre.72


a) Obiect juridic

Obiectul juridic îl constituie valorile sociale referitoare la activitatea de serviciu, în sensul

asigurării unei normale desfăşurări ale acesteia, precum şi valorile sociale referitoare la

72 Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, publicată în M. Of. 279/2003.

asigurarea prestigiului şi demnităţii funcţionarilor în exerciţiul funcţiei. Obiectul juridic special

este bunul mers al activităţii autorităţilor publice, a instituţiilor publice sau a altor persoane

juridice precum şi prestigiul funcţionarului.

b) Obiectul material există când făptuitorul primeşte bani ori alte foloase. Cu privire la opinia

exprimată în literatura juridică, în sensul că la această infraţiune lipseşte obiectul material, facem

trimitere la comentariile anterioare.

c) Subiect activ

Subiect activ poate fi orice persoană fizică responsabilă penal. Dacă fapta este săvârşită de un

funcţionar, iar acesta are atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească

funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luare de mită

şi trafic de influenţă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de

serviciile care intră în competenţa sa.

Fapta poate fi săvârşită şi sub forma complicităţii şi a instigării. Are calitate de complice

persoana prin intermediul căreia se primeşte folosul, deoarece activitatea acestuia constituie un

ajutor dat la comiterea infracţiunii.73

d) Subiect pasiv

Subiectul pasiv este acelaşi ca la infracţiunile de dare, luare de mită şi primire de foloase

necuvenite.


Latura obiectivă se realizează prin activităţi alternative: primirea, pretinderea, acceptarea de

promisiuni, de daruri, bani sau alte foloase.74

Fapta poate fi săvârşită direct sau printr-un intermediar, în interesul propriu al făptuitorului sau

pentru altul.

De precizat că fapta trebuie săvârşită pe baza influenţei pe care o are sau lasă să se creadă că o

are asupra unui funcţionar în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în

atribuţiile sale de serviciu. Nu are nici o importanţă dacă intervenţia pe lângă funcţionar s-a

realizat sau nu.

Latura obiectivă se manifestă în formele şi modalităţile ce vor fi analizate în continuare:

a) fapta constă în acţiunea de traficare a influenţei , care se poate realiza în vreuna din

următoarele modalităţi alternative:

73 T.S. dec. Nr. 4748/1972, R.R.D. nr. 8/1973, p. 161.74 T. S. dec. Nr. 4748/1978, R.R.D. nr. 8/1978.

- prin pretinderea folosului, adică prin acţiunea iniţiată de făptuitor prin cuvinte,

gesturi, etc., în formă expresă sau în formă ocolită, prin care se oferă să intervină în schimbul

unui folos. În practica judiciară s-a decis, de exemplu, că există trafic de influenţă şi atunci când

făptuitorul a pretins o sumă de bani cu împrumut, pentru a interveni pe lângă funcţionar, ca să se

rezolve cererea solicitantului.75

- prin primirea folosului de la terţul interesat, prin preluarea banilor sau bunurilor,

sau prin obţinerea de foloase, contraservicii, etc.

- prin acceptarea promisiunii făcută de terţul interesat. A accepta promisiuni

înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute.

- prin acceptarea de daruri oferite de terţul interesat. A accepta daruri înseamnă a

manifesta acordul cu privire la darurile făcute.

Dacă făptuitorul realizează elementul material al infracţiunii în mai multe modalităţi,

traficul de influenţă nu-şi pierde caracterul unitar. Dacă, de exemplu, traficul de influenţă s-a

săvârşit atât prin pretinderea unei sume de bani, cât şi prin primirea ulterioară a sumei pretinse,

nu sunt aplicabile dispoziţiile art.41 C.pen. referitoare la infracţiunea continuată sau dispoziţiile

privind concursul de infracţiuni.76

b) fapta poate fi săvârşită direct între făptuitor şi terţul interesat, sau indirect, printr-o persoană

intermediară, la care poate recurge atât făptuitorul cît şi terţul interesat. Persoana intermediară

răspunde în calitate de complice, iar atunci când iniţiativa îi aparţine ei, în calitate de instigator.

Dacă persoana care cumpără influenţa este cea care recurge la serviciile unui intermediar, acest

intermediar nu răspunde penal, după cum nu răspunde nici persoana în numele căreia

acţionează.77

c) fapta (pretinderea, primirea, acceptarea folosului) poate fi săvârşită pentru sine ( în propriul

profit al făptuitorului) ori pentru altul ( în profitul altuia, de exemplu, pentru soţul său, copilul

său, o rudă, un prieten, etc.).

d) fapta să fie săvârşită pe baza influenţei pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul

asupra unui funcţionar. Aceasta este cauza determinată, temeiul sau motivul care-l determină pe

terţ să accepte pretenţia traficantului, să-i dea sau să-i promită folosul necuvenit, drept

remuneraţie pentru intervenţia în favoarea sa. A avea influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a

75 T.S. dec. Nr. 3442/1973, Repertoriu… op. cit. p. 414.76 T.S. dec. Nr. 4094/1971, C.D. 1971, p. 364.77 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 368.

avea trecere pe lângă acel funcţionar, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcţionar, a fi

intr-adevăr în relaţii bune cu acesta. Făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui

funcţionar atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa

credinţă că s-ar bucura de această trecere78. Cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când făptuitorul

nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului.

În mod constant s-a decis în literatura juridică şi practica judiciară că pentru existenţa infracţiunii

este necesar ca făptuitorul să arate că are influenţă(reală) sau să lase să se creadă că are

influenţă (presupusă) asupra unui funcţionar pe lângă care urmează a interveni. Pentru aceasta nu

este necesar ca făptuitorul să indice nominal funcţionarul pe lângă care are sau pretinde că are

influenţă, fiind suficient să se refere la un funcţionar determinat în mod generic prin calitatea sau

competenţa sa.

De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul, atribuind un nume acelui funcţionar, numele

atribuit este cel real sau unul fictiv. Ceea ce interesează este că influenţa reală sau presupusă a

făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

Dacă făptuitorul nu s-a prevalat de influenţa reală sau presupusă pe lângă un funcţionar pentru a

convinge sau amăgi pe terţul interesat să dea folosul necuvenit, fapta nu constituie infracţiunea

de trafic de influenţă, ci eventual infracţiunea de înşelăciune.79

e) fapta să fie săvârşită pentru intervenţia sa pe lângă acel funcţionar pentru a-l determina să

facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Aşadar, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actul pentru care se promite intervenţia să

intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Este irelevant dacă intervenţia a avut sau nu a

avut loc.

În situaţia în care actul nu intră în sfera de atribuţii de serviciu ale funcţionarului, fapta nu

constituie infracţiunea de trafic de influenţă ci infracţiunea de înşelăciune. Nu interesează dacă

acel act a fost sau nu efectuat; este suficient ca folosul să fi fost primit sau pretins pentru a-l

determina pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana interesată. Dacă făptuitorul face în

mod efectiv intervenţia pentru a-l determina pe funcţionar la o acţiune sau inacţiune ilicită,

răspunderea sa penală se stabileşte atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă cât şi pentru

instigare la la abuz în serviciu, iar dacă făptuirotul cumpără favoarea funcţionarului, răspunderea

78 Pentru delimitări între infracţiunea de trafic de influenţă şi înşelăciune – Dorin Ciuncan, Traficul de influenţă şi înşelăciunea, R.D.P., nr. 3/1998, p. 30-33;79 R. Bodea, op. cit. vol. III, p. 122.

sa penală se stabileşte pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de dare de

mită.80

f) fapta (pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii) să fie săvârşită înainte ca funcţionarul pe

lângă care s-a promis că se intervine a îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Dacă

făptuitorul pretinde sau primeşte banii sau foloasele după ce funcţionarul a îndeplinit actul, fapta

nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual, infracţiunea de înşelăciune.

Există infracţiunea de trafic de influenţă, dacă făptuitorul a pretins şi primit bani pentru a

interveni în vederea angajării unei persoane sau pentru obţinerea unui transfer ori pentru a

interveni în vederea intrării în liceu a unui tânăr ori a înscrierii la un curs de tehnicieni normatori.

În mod constant s-a pronunţat practica judiciară în această privinţă. Facem trimitere doar la două

decizii ale instanţei noastre supreme.81


Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul primeşte sau pretinde folosul

necuvenit ori acceptă asemenea promisiuni sau daruri. În ceea ce priveşte consumarea

infracţiunii, nu interesează dacă făptuitorul a făcut sau nu intervenţia, după cum nu interesează

dacă a fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale acelui funcţionar. De

asemenea, este indiferent, în cazul pretinderii sau acceptării folosului, dacă pretenţia a fost sau

nu satisfăcută sau dacă promisiunea a fost sau nu respectată.82

În literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a statuat că infracţiunea de trafic de influenţă

nu este susceptibilă, în principiu, de a fi săvârşită în formă continuată, deoarece infracţiunea

presupunând nu numai rezoluţia infractorului ci şi acordul unei alte persoane, presupune o nouă

rezoluţie la fiecare repetare a actului de traficare a influenţei, ceea ce înlătură forma continuată

de săvârşire. Ca atare, chiar dacă făptuitorul a avut reprezentarea generală a acţiunilor sale

repetate de traficare, de fiecare dată săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă în forma

concursului de infracţiuni.83

Tentativa nu se sancţionează. De altfel, pretinderea de bani sau alte foloase, precum şi acceptarea

promisiunii în scopul menţionat de lege, au fost asimilate infracţiunii consumate, deşi ele

80 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 369; R. Bodea, op. cit. vol. III, p. 123.81 T.S. dec. Nr. 309/1970, R.R.D. nr. 12/1970, p. 181; T.S. nr. 626/1981, Repertoriu…op. cit. p. 271.82 T.S. dec. Nr.4094/1971, R.R.D. nr. 1/1972, p. 159.83 O. Loghin, T. Toader, op. cit. p. 370.

constituie un început de executare. Totuşi, în raport cu modalitatea alternativă a primirii de bani

sau de alte foloase, tentativa este posibilă, dar nu se sancţionează.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în intenţia directă de a trafica influenţa pe lângă un funcţionar, adică

din intenţa directă şi scopul special de a interveni pe lângă un funcţionar pentru a-l determina să

facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Nu este necesar ca acest scop să

fie efectiv realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat în momentul primirii

sau pretinderii folosului ori în momentul acceptării promisiunii ori a darului.



Sancţiunea legală este închisoarea de la 2 la 10 ani.

Confiscarea specială. Potrivit art. 257 alin.2 C.pen., dispoziţiile art.256 alin.2 C.pen. se aplică

în mod corespunzător. Aşadar, şi în cazul traficului de influenţă, banii, valorile sau orice alte

bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata

contraechivalentului lor în bani. Aceste foloase se confiscă de la orice persoană la care s-ar găsi,

inclusiv de la cel care le-a dat dacă i-au fost restituite de către făptuitor.

Dacă foloasele date făptuitorului au fost confiscate de la acesta, nu mai pot exista pretenţii din

partea solicitantului de trafic de influenţă asupra foloaselor respective. În cazul în care traficul

de influenţă s-a săvârşit cu participaţie, instanţa de judecată este obligată, dacă bunurile sau

valorile date nu se mai găsesc, să stabilească ce anume bunuri au revenit fiecărui participant şi

să-l oblige pe ficare separat la plata echivalentului în bani a acestor bunuri şi valori de care a

profitat. Dacă cumpărătorul de influenţă a denunţat fapta organului de urmărire penală mai

înainte ca acesta să fi fost sesizat, foloasele i se restituie, nemaifiind aplicabile dispoziţiile

referitoare la confiscare.

Dispoziţiile art. 257 alin.2 C.pen. conţinînd o reglementare specială, au prioritate faţă de cele

prevăzute în art.118 lit.c) C.pen.

Art. 258. Fapte săvârşite de alţi funcţionari

Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari,

în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.


Ion Dumitru, Calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită a fotbaliştilor profesionişti, angajaţi cu contract de muncă la cluburile de fotbal, organizate ca societăţi comerciale, în Dreptul nr. 10,11/1995, p. 129; Valerică Dabu, Implicaţii penale ale folosirii ilegale a cambiei şi biletului la ordin, în R.D.P. nr. 3/1996, p. 105

Consideraţii generale

În privinţa infracţiunilor enumerate în textul de mai sus se face referire doar la calitatea de

funcţionar public al subiectului activ. Acest fapt nu înseamnă că ceilalţi funcţionari nu pot fi

subiecţi activi ai infracţiunilor menţionate. Astfel, art. 258 din Codul penal precizează că

prevederile art. 246-250 privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari.

Această prevedere legală constituie, în acelaşi timp, şi o cauză de atenuare a pedepsei în cazul

celorlalţi funcţionari, deoarece maximul pedepsei se reduce cu o treime. Este vorba de

infracţiunile de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi purtare abuzivă, la analiza cărora facem

trimitere.

Facem menţiunea că subiectul activ este calificat şi poate fi funcţionarul public sau orice alt

funcţionar, conform art. 147 din Codul penal. Astfel, prin funcţionar public se înţelege orice

persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o

însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă

art. 145 din Codul penal. Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi

orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele

prevăzute în art. 145.

Capitolul III. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate

Consideraţii generale cu privire la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate

a) Obiectul juridic al infracţiunilor

Aceste infracţiuni, indiferent că sunt reglementate de Codul penal sau de legea specială, au

acelaşi obiect juridic generic, care este format din valorile sociale referitoare la circulaţia

feroviară. Pentru acest motiv, au fost incluse în grupa infracţiunilor care aduc atingere unor

activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege şi în subgrupa infracţiunilor

contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.

b) Obiect material

În măsura în care prin aceste infracţiuni se produc efectiv urmări socialmente periculoase, cum ar

fi o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată, un accident de cale ferată sau o catastrofă

de cale ferată, există şi un obiect material care constă din căile ferate române, instalaţiile de

siguranţă, de telecomunicaţie şi oricare alte bunuri sau dotări aferente infrastructurii căilor ferate

române.

c) Subiecţii infracţiunilor

Subiect activ al infracţiunilor poate fi persoana fizică responsabilă penal, angajată a căilor ferate

şi angajatul care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate. În

cazul infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, alături de persoanele menţionate mai sus,

poate fi subiect activ şi orice altă persoană fizică responsabilă penal.

În literatura de specialitate a fost formulate câteva obervaţii critice referitoare la subiectul activ al

acestor infracţiuni, în contextul cadrului legal în vigoare care reglementează circulaţia şi

activităţile legate de cale ferată. Astfel, în mod justifcat, s-a spus că noţiunea de angajat al căi

ferate trebuie clarificată, datorită noi situaţii create de reorganizarea S.N.C.F.R. şi apariţia unor

operatori de transport feroviar. Ca atare, s-a propus modificare textelor din noul Cod penal prin

includerea expresiei “ori al operatorilor de transport feorviar” alături de sintagma “angajat al

căilor ferate”84. După aprecierea noastră ar trebui modificate inclusiv prevederile din actualul

Cod penal.

Subiect pasiv al acestor infracţiuni este statul, dar şi persoanele juridice sau fizice lezate prin

acţiunea sau inacţiunea făptuitorului. Problemele învederate mai sus cu privire la subiectul activ

se impun a fi clarificate şi cu privire la subiectul pasiv85.

Infracţiunile intenţionate pot fi comise în participaţie sub forma coautoratului, instigării şi

complicităţii, iar cele din culpă pot fi realizate numai prin participaţie improprie.

Latura obiectivă a infracţiunilor

Activitatea materială a acestor infracţiuni se poate realiza, după caz, prin acţiune sau inacţiune,

aşa cum rezultă din definiţia legală a fiecărei infracţiuni.

84 Ion Rusu, Propuneri de reformulare a textelor din noul Cod penal cu privire la conţinutul infracţiunilor privind siguranţa circulaţiei pe căile ferate, Revista Dreptul, nr. 2/2006, p. 178-17985 ibidem

Infracţiunile în formă simplă, de bază, sunt de pericol şi se consumă în momentul începerii

activităţii materiale, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de

transport ale căilor ferate.

Infracţiunile în formă calificată sunt de rezultat şi se consumă în momentul în care fapta a avut

ca urmare o tulburare în activitatea de transport, un accident de cale ferată sau când s-a produs o

catastrofă de cale ferată.

Latura subiectivă a infracţiunilor

Infracţiunile se pot comite, după caz, cu intenţie directă sau indirectă, ori prin culpă cu prevedere

sau cu neprevedere. Astfel, neglijenţa în serviciu este o infracţiune din culpă, pe când abuzul în

serviciu este o faptă intenţionată.

Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate este o infracţiune intenţionată, iar

distrugerea şi semnalizarea falsă, după caz, poate fi comisă cu intenţie sau din culpă. În aceste

situaţii, sunt aplicabile prevederile art.19 Cod penal, referitoare la vinovăţie86.

Art. 273. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din

culpă.

(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de

către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei

mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când fapta prevăzută în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea

de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la

3 la 7 ani, iar în cazul în care s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este

închisoarea de la 5 la 15 ani.

Bibliografie specială:

Conea Nicolae, Infracţiunea reglementată de articolul 58 din Legea nr. 129/1996 privind transportul pe Căile Ferate Române, în Dreptul nr. 4/1998, p. 85; Medeanu Tiberiu, Latura obiectivă a infracţiunilor la protecţia muncii, în Dreptul nr.6/2000, p. 113; Ion Rusu, Propuneri de reformare a textelor din noul Cod penal referitoare la coinţinutul infracţiunilor privind siguranţa circulaţiei pe căile ferate, în Dreptul nr. 2/2006, p. 175


86 Valentin Mirişan, Drept penal. Partea generală, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2007, p. 2

a) Obiect juridic

Obiectul juridic special este format din valorile sociale ce privesc siguranţa circulaţiei feroviare

şi din valorile încorporate în bunurile care aparţin acestui domeniu.

b) Obiect material

Infracţiunea tip (de bază) nu are obiect material, fiind o infracţiune de pericol.

c) Subiect activ

Subiectul activ poate fi doar angajatul căilor ferate, adică o persoană angajată în una din

societăţile care desfăşoară activitatea în domeniul căilor ferate.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv este statul, reprezentat de Compania Naţională de Căi Ferate.



Fapta se concretizează în două modalităţi alternative de realizare, după cum urmează:

1. neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

2. îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu.

În prima modalitate, fapta se comite prin omisiune, inacţiune şi se consumă în momentul

neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa

circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.

În a doua modalitate, fapta se realizează prin acţiune, respectiv prin îndeplinirea defectuoasă a

acestor îndatoriri, creând aceeaşi stare de pericol.

Nu insistăm asupra înţelesului expresiilor „neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu” şi

“îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu” şi facem trimitere la explicaţiile date cu

ocazia analizei infracţiunilor de serviciu87.


Indiferent de modalitatea în care se realizează, infracţiunea în formă simplă este de pericol.


Raportul de cauzalitate este implicit.


87 Supra...

Infracţiunea se consumă în momentul în care se crează starea de pericol cu privire la activitatea

de transport feroviar.

Tentativa nu este posibilă la infracţiunea tip.

Latura subiectivă

Latura subiectivă constă în culpă, care poate fi cu prevedere sau fără prevedere.

3. Forme agravate

Infracţiunea în formă calificată este o infracţiune de rezultat şi are ca urmare o tulburare în

activitatea de transport pe calea ferată, un accident de cale ferată sau o catastrofă de cale ferată.

4. Aspect procesuale. Regim sancţionator

Acţiunea penală se exercită la sesizarea organelor competente ale căilor ferate pentru

infracţiunea tip. Pentru forma agravată se exercită din oficiu.

Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar în cazul formei agravate dacă se produce o

tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este

închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul în care s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa

este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Art. 274. Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor

defectuoasă

(1) Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de

către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar pune în pericol siguranţa circulaţiei

mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(2) Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu ştiinţă arătată în alin. (1) a avut ca

urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale

ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă

de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


a) Obiect juridic

Obiectul juridic special este format din valorile sociale ce privesc siguranţa circulaţiei feroviare

şi din valorile încorporate în bunurile care aparţin acestui domeniu, pentru forma agravată a

faptei.

b) Obiect material

Infracţiunea tip (de bază) nu are obiect material, fiind o infracţiune de pericol.

c) Subiect activ

Subiectul activ poate fi doar angajatul căilor ferate, adică o persoană angajată în una din

societăţile care desfăşoară activitatea în domeniul căilor ferate.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv este statul, reprezentat de Compania Naţională de Căi Ferate.


Latura obiectivă

Suntem în prezenţa unei infracţiuni comisive.

Fapta poate consta în una din următoarele modalităţi:

a) neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu

b) îndeplinirea lor defectuoasă

Raportat la circumstaţele de săvârşire a faptei trebuie menţionat faptul că în cazul ambelor

modalităţi există cerinţa de a pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale

căilor ferate.


Indiferent de modalitatea în care se realizează, infracţiunea în formă simplă este de pericol.


Raportul de cauzalitate este implicit.


Infracţiunea se consumă în momentul în care se crează starea de pericol cu privire la activitatea

de transport feroviar.

Latura subiectivă

Această infracţiune se deosebeşte de cea precedentă numai sub aspectul laturii subiective. Dacă

fapta precedentă se putea comite din culpă, această infracţiune se realizează cu intenţie, care

poate fi directă sau indirectă.

3. Forme agravate

Dacă fapta a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată, un accident de

cale ferată sau s-a produs o catastrofă de cale ferată, există o circumstanţă de calificare a faptei.


Acţiunea penală se exercită la sesizarea organelor competente ale căilor ferate pentru

infracţiunea tip. Pentru forma agravată se exercită din oficiu.

Sancţiunea este închisoare de la 1an la 5 ani, iar în cazul formei agravate dacă se produce o


închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul în care s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa

este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 275. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate

(1) Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii care asigură direct

siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi

putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, se pedepseşte cu


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de

ebrietate de către angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de

transport ale căilor ferate.

(3) Când prin faptele prevăzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în

activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este

închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată,

pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


a) Obiect juridic

Obiectul juridic special este format din valorile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei

mijloacelor de transport ale căilor ferate, protejate prin normele de incriminare.

b) Obiect material

Infracţiunile în forma de bază nu au un obiect material, dar forma calificată a acestora are ca

obiect material bunurile ce fac parte din infrastructura căilor ferate române.

c) Subiect activ

Subiect activ al primei infracţiuni este persoana fizică responsabilă penal care are calitatea de

angajat care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate. Situaţia

este identică şi în cazul celei de a doua infracţiuni.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv al infracţiunilor este statul, precum şi persoanele fizice şi juridice lezate prin

activitatea infracţională


Latura obiectivă

Trebuie învederat faptul că acest articol are 2 conţinuturi alternative, fiind de fapt vorba de două

infracţiuni tip.

Fapta în cazul primei infracţiuni se realizează prin acţiunea de părăsire a postului, în orice mod

şi sub orice formă. Această înseamnă că angajatul respectiv nu se va afla la post la momentul la

care el trebuia să fie acolo.

A doua infracţiune îşi realizează latura obiectivă printr-o acţiune care constă în exercitarea

atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate.

În ambele ipoteze trebuie să fie pusă în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport.


Urmarea constă în starea de pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport.


Fiind vorba de o infracţiune de pericol raportul de cauzalitate este implicit.

Tentativă şi consumarea infracţiunii

Infracţiunea este de pericol şi se consumă în momentul începerii executării, dacă este pusă în

pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport.

Tentativa la aceste infracţiuni nu este incriminată.

Latura subiectivă

Latura subiectivă a infracţiunilor se realizează prin intenţie directă sau indirectă.

3. Forme agravate

Cele două infracţiuni, în forma lor calificată, sunt de rezultat şi se consumă în momentul în care

s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată, un accident de cale ferată sau o



Acţiunea penală se exercită la sesizarea organelor competente ale căilor ferate pentru faptele

prevăzute la alin. 1 şi 2 ale art. 275 Cod penal.

În cazul formei agravate de la alin. 3 acţiunea penală se exercită din oficiu.

Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 4 ani, iar în cazl formei agravate dacă s-a produs o


închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa

este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 276. Distrugerea şi semnalizarea falsă

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a

instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi

putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau

săvârşirea oricăror alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul

executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de


(3) În cazul când faptele prevăzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare

în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este

închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au produs o catastrofă

de cale ferată, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea unor drepturi.

(4) Săvârşirea din culpă a faptelor arătate în alin. (1), (2) şi (3) se pedepseşte în cazul alin.

(1) şi (2) cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar în cazul alin. (3) cu închisoare de la 3 la 7 ani

dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de

cale ferată şi închisoare de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.

(5) Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în acest articol este săvârşită de către un angajat

al căilor ferate, la maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă se poate adăuga un

spor de până la 2 ani, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei.

(6) Tentativa la faptele prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.


Conea Nicolae, Infracţiunea reglementată de articolul 58 din Legea nr. 129/1996 privind transportul pe Căile Ferate Române, în Dreptul nr. 4/1998, p. 85


a) Obiect juridic

Obiectul juridic special este format din valorile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei

mijloacelor de transport ale căilor ferate, protejate prin normele de incriminare.

Pe de altă parte trebuie menţionat faptul că există şi reglementări specială, care încriminează

unele din faptele din cuprinsul acestui articol88.

b) Obiect material

Obiectul material constă în liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată.

c) Subiect activ

Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, indiferent

de forma simplă sau calificată în care se comite fapta.

Prin excepţie, în cazul art.276 al.5 din Codul penal, care reglementează o circumstanţă de

calificare dată de calitatea făptuitorului, subiectul activ este circumstanţiat, calificat. Astfel, în

acest caz fapta trebuie să fie comisă de către un angajat al căilor ferate.

d) Subiect pasiv

Subiect pasiv este statul, reprezentat de Compania naţională de căi ferate.


Latura obiectivă. Textul legal prevede două conţinuturi alternative, precum şi forma agravate

sau atenuate ale acestora.

Fapta, indiferent că sunt intenţionate sau din culpă, se concretizează în următoarele modalităţi

de realizare:

În cazul infracţiunilor reglementate de art.276 al.1 şi 4 din Codul penal, acţiunea se

concretizează în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei

ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori în aşezarea de obstacole pe linia ferată.

În cazul infracţiunilor reglementate de art.276 al. 2 şi 4 din Codul penal acţiunea se

concretizează în săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau săvârşirea ori căror alte acte

de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului. Este

necesar ca aceste fapte să fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofă de

cale ferată

88 În acest sens, o lucrare recentă Nicolae Conea, Eliodor Tanislav, Petru Hlipică, Infracţiuni contra siguranţei circulaţei pe căi ferate, R.D.P. nr. 3/2007, p. 89 şi urm.

Fapta inculpaţilor de a taia fire de cupru din reţeaua de telecomunicaţii a C.F.R., fiind surprinşi

de poliţişti după ce acestea au fost rulate pentru a fi transportate, întruneşte elementele

consitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută în art. 276 alin. 1 Cod

penal, respectiv ale infracţiunii de furt calificat, în forma consumată89.


Faptele de la art. 276 alin. 2 sunt generează o stare de pericol, iar celelalte fapte sunt de rezultat.


Raportul de cauzalitate trebuie să fie stabilit, cu excepţia faptelor de pericol unde este implicit.

Tentativă şi consumarea infracţiunii

Infracţiunea se consumă atunci când se realizează starea de pericol, sau se produce rezultatul

cerut de textul legal.

Tentativa se pedepseşte, cu excepţia faptelor din culpă.

Latura subiectivă

Infracţiunea în forma de bază alin. 1 şi 2 se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

3. Forme agravate atenuate

Formele calificate ale acestor infracţiuni sunt de rezultat şi se consumă în momentul în care s-a

produs o tulburare în activitatea de transport, un accident de cale ferată sau o catastrofă de cale

ferată ori când faptele de ala acest articol au fost săvârşite de un angajat al căilor ferate.

Formele atenuate sunt incidente atunci când fapta a fost săvârşită din culpă.



Sancţiunea în cazul formelor de bază prevăzute la alin. 1 şi 2 este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Art. 277. Accidentul şi catastrofa de cale ferată

(1) Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă

materialului rulant de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrelor

mijloacelor de transport ale căilor ferate.

(2) Catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de

transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în

89 I.C.C.J.,s.pen., dec. 4431 din 18 iulie 2005, publ. în Revista Dreptul nr. 8/2006, p. 225-226;

ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al

căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau

vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea

mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor

încredinţate pentru transport.

Textul articolului cuprinde definiţii legale ale accidentului de cale ferată, respectiv catastrofei de

cale ferată şi, ca atare, nu se impun comentarii suplimentare.

În literatura de specialitate s-a propus introducerea referirii la mijloacele de intervenţie care ar

putea provoca accidente sau catastrofa de cale ferată90.

Art. 278. Punerea în mişcare a acţiunii penale

Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. (1), art. 274 alin. (1) şi art. 275

alin. (1) şi (2) se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate.

Potrivit art.278 din Codul penal, pentru infracţiunile prevăzute de art.273 al.1, 274 al.1 şi 275

al.1 şi 2 din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea organelor

competente ale căilor ferate.

Alte dispoziţii speciale derogatorii de la dreptul comun nu sunt înscrise nici în legea nr.129/1996,

fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală în vigoare.

Potrivit art.209 al. 3 din Codul de procedură penală, urmărirea penală se efectuează, în mod

obligatoriu, de către procuror în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 273-276 Cod penal,

inclusiv când aceste texte complinesc dispoziţiile art.58 din Legea 129/1996. În aceste situaţii,

este competent procurorul de la parchetul corespunzător instanţei competente să soluţioneze

cauza în fond.

Potrivit art.27 din Codul de procedură penală, competenţa aparţine tribunalului în cazul

infracţiunilor prev. de art. 273 alin.2, 274 alin.2, 275 alin. 3 şi 276 din Cod penal. În celelalte

situaţii, competenţa aparţine judecătoriei locale.

Conform art. II pct. 1 lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă nr. 207/2000 privind modificarea şi

completarea codului penal şi a codului de procedură, infracţiunile prevăzute de art.273-276 cod

penal, când s-a produs o catastrofă de cale ferată, sunt de competenţa tribunalului, ceea ce

90 Ion Rusu, Propuneri de reformulare a textelor din noul Cod penal cu privire la conţinutul infracţiunilor privind siguranţa circulaţiei pe căile ferate, Revista Dreptul, nr. 2/2006, p. 180-181;

înseamnă că în celelalte situaţii competenţa revine judecătoriei. Deci, instanţa locală a primit o

competenţă mai largă şi în privinţa acestor infracţiuni.

Cauzele penale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de

urgenţă vor continua să fie judecate de instanţele legal investite.

Capitolul IV. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi

reglementate de lege

Art. 279. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

(1) 91 Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind

circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se

pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul

fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea

valabilităţii permisului.

(3) 92 Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare,

precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;

b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor

prevăzute la lit. a), precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari.

(31) 93 Portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se

referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la

15 ani.

(4) Tentativa se pedepseşte.

Art. 279 Cod penal incriminează ca infracţiuni o formă tipică, o variantă asimilată şi trei

forme agravate.

A. art. 279 alin. 1 C. pen - forma tipică.

91 Alin. (1) al art. 279 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2002.92 Alin. (3) al art. 279 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2002.93 Alin. (31) al art. 279 a fost introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 169/2002.

Obiectul juridic îl reprezintă relaţiile sociale care implică respectarea regimului legal al

armelor şi muniţiilor.

Obiectul material îl constituie armele şi muniţiile.

Înţelesul noţiunii de „arme” este determinat de art. 151 alin. 1 Cod penal: instrumente,

piese sau dispozitive astfel declarate prin dispoziţiile legale. Aceste dispoziţii legale la care se

face referire sunt cele din Legea nr. 295 din 200494 privitoare la regimul armelor şi muniţiilor,

care definesc, în cadrul art. 2 al legii pct. I “Definiţii generale”, noţiunea de armă: “orice obiect

sau dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe

explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante

sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa 95”

la actul normativ indicat anterior.

Întrucât toate aceste categorii de arme sunt arme propriu-zise, armele asimilate prevăzute

de art. 151 alin. 2 C. pen. nu constituie obiect material al infracţiunii. De asemenea, nu constituie

obiect material al infracţiunii, piese sau părţi dintr-o armă şi nici armele care nu sunt în stare de

funcţionare96.

Prin „muniţie”, în sensul de la art. 2 din Legea nr. 295 din 2004, se înţelege: “ansamblu

format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte

elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit”.

Cu privire la obiectul material al infracţiunii au existat o serie de discuţii referitoare la

includerea sau nu a anumitor categorii de dispozitive ori substanţe în categoria armelor ori

muniţiilor. Astfel, practica judiciară a decis că există infracţiunea prevăzută în art. 279 alin. 1 C.

pen. dacă:

a) inculpatul a deţinut, pe nedrept, un pistol cu gaz, iritant lacrimogen ori un pistol de

împlântat bolţuri97, sau o puşcă ori un pistol de construcţie artizanală98.

b) inculpatul deţine ilegal muniţie pentru arma militară ori cartuşe de vânătoare sau capse

genofix de împlântat bolţuri99.

94 Publicată în M. Of. nr. 583 din 30 iunie 200495 Textul a fost reprodus aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 235 din 2007 (publ. în M. Of. nr. 490 din 23 iulie 2007), act normativ care modifică Legea nr. 295 din 2004;96 O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 423;97 T.S., dec. nr. 75/1983, R.R.D. nr. 5/1985, p. 76; T.S., dec. nr. 13/1980, R.R.D. nr. 11/1980, p. 65; Trib. Mun. Bucureşti, dec. nr. 1195/1975, R.R.D. nr. 4/1976, p. 48. 98 T.S., dec. nr. 61/1980, R.R.D. nr. 8/1981, p. 62;99 Trib.Mun. Bucureşti, dec. nr. 102/1985, R.R.D. nr. 2/1986, p. 80; Trib. Mun. Bucureşti, dec. nr. 2337/1984, R.R.D. nr. 2/1986, p. 80;

Subiect activ poate fi orice persoană.

Latura obiectivă are un conţinut alternativ şi se realizează sub aspectul elementului

material prin săvârşirea cel puţia a uneia dintre următoarele acţiuni:

a) Deţinerea. „A deţine” arme şi muniţie înseamnă a le avea în posesie. Nu are

importanţă modul de dobândire a posesiei şi nici dacă este o posesie pentru sine sau

pentru altul. Dacă făptuitorul a intrat în posesia armei sau a muniţiei printr-o sustragere,

infracţiunea prevăzută în art. 279 C. pen. intră în concurs cu infracţiunea de furt100.

b) Portul. „A purta” arme şi muniţie înseamnă a avea asupra sa arme şi muniţii. În

acest caz, nu interesează cât timp a avut făptuitorul asupra sa arma ori muniţia, respectiv

dacă arma a fost sau nu încărcată, ori dacă nefiind încărcată, făptuitorul a avut sau nu

muniţii asupra sa101.

c) A confecţiona înseamnă a produce arme şi muniţii, indiferent de modul de

producere, important fiind ca în urma acestei activităţi să rezulte fie arme, fie muniţie.

d) A transporta arme şi muniţie înseamnă a deplasa dintr-u loc în altul

e) Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea

atelierelor de reparat arme fără drept reprezintă conform art. 2 din Legea amintită,

realizarea uneia din următoarele fapte: producerea, confecţionarea, modificarea,

prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul,

donaţia, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea,

casarea şi distrugerea armelor de foc şi muniţiilor”

În oricare din modalităţile alternative enumerate de lege, fapte trebuie să fie săvârşită fără

drept, adică să fie săvârşită cu încălcare dispoziţiilor Legii nr. 295 din 2004 privitoare la regimul

armelor şi muniţiilor.

Latura subiectivă constă în intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

Consumarea şi tentativa. Tentativa la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor

şi muniţiilor este posibilă şi se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul realizării laturii

obiective. În cazul unor modalităţi prevăzute în textul de încirminare, cum sunt deţinerea sau

portul, activitatea infracţională are caracter continuu, epuizându-se în momentul realizării

ultimului act de executare.

B) art. 279 alin. 2 Cod penal - varianta asimilată

100 T.S., dec. nr. 131/1971, R.R.D. nr. 5/1972, p. 161.101 Sabin Ivaşcu, Aspecte teoretice şi practice privind regimul armelor şi muniţiilor, în Dreptul nr. 2/2006, p. 173;

Latura obiectivă. Această variantă asimilată constituie o infracţiune omisivă, implicând

preexistenţa unui permis valabil de deţinere şi de port armă. Pentru ca această inacţiune să

realizeze elementul material al infracţiunii, este necesar, în primul rând, ca o cerere a

făptuitorului pentru prelungirea valabilităţii permisului să fi fost respinsă. În al doilea rând, este

necesar ca să fi expirat termenul de 10 zile stabilit de lege pentru depunerea armei sau muniţiei.

Subiect activ poate fi numai titularul permisului care a fost retras ori care a expirat.

Latura subiectivă. Fapta poate fi comisă atât cu intenţie, cât şi din culpă.

C) art. 279 alin. 3 şi 31 Cod penal - forme agravate.

Sunt prevăzute trei forme agravate ale infracţiunii:

1. deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare,

precum şi a muniţiilor pentru astfel de arme.

Armele ascunse sunt considerate armele astfel fabricate sau confecţionate, încât existenţa

lor să nu fie vizibilă sau bănuită, ca de exemplu în formă de baston, umbrelă, stilou, etc.

Arme militare sunt armele destinate uzului militar.

Nu este necesar să fie deţinută la acelaşi moment atât arma cât şi muniţia pentru acea

armă102.

2. deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor

prevăzute la lit. a), precum şi a armelor de panoplie, ori a muniţiei respective în cantităţi mari.

Pe lângă trăsăturile generale pe care acţiunile trebuie să le prezinte, se mai cere condiţia,

sub aspectul elementului material, ca aceste acţiuni să se refere la mai mult arme sau la muniţii în

cantităţi mari. Legiuitorul a exceptat, în primul rând, armele ascunse şi cele militare, deoarece,

aşa cum am arătat, deţinerea, înstrăinarea sau portul chiar a unei singure asemenea arme ori a

muniţiei pentru aceasta în cantităţi reduse, dacă acţiunea este efectuată fără drept, atrage

agravarea răspunderii penale, potrivit art. 279 alin. 3 lit. a) C. pen. În al doilea rând, legiuitorul a

exceptat armele de panoplie, deoarece, în raport cu specificul acestor arme, deţinerea,

înstrăinarea sau portul lor, fără drept, prezintă un grad mai puţin ridicat de pericol sociale.

3. a treia formă agravată, prevăzută de alineatul 31 al art. 279 Cod penal.

Elementul material al infracţiunii în această formă agravată se realizează numai prin

portul de arme în anumite condiţii. Astfel, acţiunea trebuie să fie efectuată fără drept şi trebuie să

aibă loc în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145, la întruniri

102 Ibidem;

publice ori în localuri de alegeri. Prin „localul unei autorităţi publice” se înţelege imobilul sau

partea de imobil în care îşi desfăşoară activitatea autoritatea respectivă publică; „întrunirea

publică” presupune o adunare la care participă un număr mare de persoane, convocate într-un

anumit scop; „localul de alegeri” se referă la spaţiile din clădiri în care se desfăşoară alegerile

potrivit legii electorale.

Art. 2791. Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii

radioactive. (1) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,

expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive,

precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare

de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au produs pericol public, au avut vreuna dintre

urmările arătate în art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoarea

de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se

pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Dacă faptele prevăzute în alin. (3) au produs pericol public sau au avut vreuna dintre

urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea

unor drepturi.

(5) În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1) şi (3) au avut consecinţe deosebit de

grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a

produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau

închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(6) Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane

fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de

a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale, se pedepseşte cu


(7) Dacă fapta prevăzută în alin. (6) este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea

unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale

nucleare sau alte materii radioactive, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea

unor drepturi.


Comentariu ulterior

Marin Susman, Capsele genofix,muniţie sau materii explozive, în ProLege nr. 3/1997, p.

40

Conea Nicolae , Infracţiunile din domeniul privind desfăşurarea în siguranţă a

activităţilor nucleare, în Dreptul nr. 6/1997, p. 48

Art. 280. Nerespectarea regimului materiilor explozive. (1) Producerea,

experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice

alte operaţii privind aceste materii, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi


(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi


(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg

echivalent trotil sau în cazul când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere,

pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Faptele prevăzute în alin. (1) şi (2), dacă au produs pericol public sau au avut vreuna

dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta prevăzută în alin. (1),

dacă a cauzat o pagubă materială.

(5) În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit

de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a

produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau

închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(6) Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane

fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală

sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

(7) Fapta de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, săvârşită în condiţiile arătate în

art. 2791 alin. (7), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat.


Comentariu ulterior

Dima Traian, Turianu Corneliu, Subiectul activ al formei agravate a infracţiunii de

nerespectare a regimului materiilor explozive prevăzută de art. 280 alin. 2 din Codul penal, în

Dreptul nr.5/2000, p. 89

Paicu Alexandru, Unele observaţii privind infracţiunea de nerespectare a regimului

materialelor explozive, în Dreptul nr.10/1999, p.118

Dumitru Ion, Abrogarea prevederilor articolului 31 din Legea nr. 126/1995 prin Legea nr.

140/1996, în Dreptul nr. 3/1998, p. 104

Păvaleanu Vasile, Încadrarea juridică a faptelor privind regimul materiilor explozive, în

Dreptul nr.11/1997, p. 94

Retca Ion, Din nou despre implicaţiile incriminărilor privind regimul materiilor

explozive, în Dreptul nr. 7/1997, p. 68

Potrivitu Gigel, Turianu Corneliu, Încadrarea juridică a faptei de deţinere fără drept de

capse genofix (de împlântat bolţuri), în Dreptul nr. 2/1997, p.98

Retca Ion, Implicaţii de drept penal substanţial şi de procedură penală ale Legii

nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, în Dreptul nr.12/1996, p. 74

Marin Susman, Capsele genofix,muniţie sau materii explozive, în ProLege nr. 3/1997,

p.40

Dima Traian, Turianu Corneliu, Subiectul activ al formei agravate a infracţiunii de

nerespectare a regimului materiilor explozive prevăzută de articolul 280 alin. 2 din Codul penal,

în Dreptul nr.5/2000, p. 89

Conea Nicolae, Infracţiuni din domeniul privind interzicerea dezvoltării, producerii,

stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, în Dreptul nr. 11/1997, p. 64

Art. 2801. Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri. (1) Înstrăinarea,

ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural

naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel

patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Dacă pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevăzut în alineatul

precedent a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi o altă

infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se

majorează cu 3 ani.

(3) Fapta prevăzută în alin. (1) nu se pedepseşte, iar în cazul faptelor prevăzute în alin.

(2) pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, făptuitorul înlătură

rezultatul infracţiunii făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond.

Comentariu ulterior

Petru Dan, Despre nesancţionarea tentativei la infracţiunea de "Nerespectarea regimului

de ocrotire a unor bunuri", prevăzută de art. 280^1 din Codul penal, în Dreptul nr.2/1996, p. 76

Art. 281. Exercitarea fără drept a unei profesii. Exercitarea fără drept a unei profesii

sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte

condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se

sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

Comentariu ulterior

L. Bazac, Furt. Energie electrică. Exercitarea fără drept a unei profesii. Conectarea ilegală

la reţeaua de curent electric. Încadrare juridică, în Dreptul nr.10/1996 p.140

Augustin Ungureanu, Protecţia penală a avocaturii şi a avocatului în exercitarea profesiei

sale, în lumina legii nr. 51/1995, în R.D.P. nr. 3/1996, p. 48

Eliodor Tanislav, Exercitarea fără drept a unei profesii. Autorizaţie de încredere, în

Dreptul nr.11/2002, p.180

Art. 2811. 103 Nerespectarea regimului transportului rutier public. (1) Efectuarea

transportului rutier public fără licenţă de transport, fără licenţă de execuţie pentru vehicul sau

fără licenţă de execuţie pentru traseu, după caz, ori cu licenţe cu valabilitatea expirată se

pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.

(2) Persoana care dispune efectuarea transportului rutier public în condiţiile prevăzute la

alin. (1) sau consimte la efectuarea acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori

amendă.

103 Art. 2811 a fost introdus prin art. unic pct. 1 din O.U.G. nr. 109/2004 şi este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 85/2005.

(3) Eliberarea, cu ştiinţă, a unei licenţe de transport rutier public, a unei licenţe de

execuţie pentru vehicul sau a unei licenţe de execuţie pentru traseu, fără respectarea legii, se


Comentariu ulterior

Titlul VIII. Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice

Art. 295. Specula

Săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care potrivit

dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;

b) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea

revânzării, dacă ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale,

obiectul comerţului particular;

c)-d) abrogate

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Analizând structura textului de încriminare putem afirma faptul că art. 295 conţine

prevederi raportate la încriminarea a două infracţiuni distincte. Formula „săvârşirea uneia dintre

următoarele fapte” ne determină să afirmăm că nu ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni

cu conţinut alternativ, fiind vorba despre două infracţiuni care ar putea fi săvârşite chiar în

concurs.

Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale care privesc protejarea economiei

naţionale împotriva unor activităţi de natură să aducă atingere dreptului de monopol al statului în

ce priveşte punerea în circulaţie a unor bunuri104. Deşi, după 1989 aria formelor de comerţ care

nu pot face obiectul comerţului particular s-a redus semnificativ, totuşi interdicţia de face comerţ

poate anumite domenii cum ar fi comerţul cu armament.

Obiectul material al infracţiunii constă în bunurile sub forma produselor industriale şi

agricole care au fost cumpărate în vederea revânzării, precum şi bunurile care au rezultat în

urma prelucrării în scopul revânzării a produselor industriale şi agricole şi care nu pot face

obiectul comerţului particular.

104 Ketty Guiu, Infracţiunea de speculă, Revista “Dreptul”, nr. 8/2003, p. 133;

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică, care îndeplineşte

condiţiile egale pentru a răspunde penal. Subiect pasiv al infracţiunii este statul, deoarece acesta

este vătămat prin desfăşurarea de către o altă persoană a unor activităţi care îi aparţin în

exclusivitate. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare ori

complicitate.

Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective constă în ambele situaţii în

acţiunea de cumpărare a unor produse industriale şi agricole. În ipoteza prevăzută la art. 295 lit.

a, latura obiectivă prezintă două trăsături specifice: a) cumpărarea se face cu scopul de a revinde

produsele respective, b) activitatea de a revinde acele produse să nu facă obiectul comerţului

particular. Cea dea a două ipoteză, prevăzută de art. 295 lit. b, prezintă următoarele trăsături: a)

cumpărarea se face cu scopul prelucrării produselor, pentru ca astfel transformate să fie

revândute; b) ceea ce rezultă din prelucrare nu trebuie să poată să facă obiectul comerţului privat.

Expresia „nu pot face obiectul comerţului particular” trebuie înţeleasă în sensul că

bunurile respective nu pot fi puse în circulaţie de către orice persoane fizice sau juridice. Dacă în

ce priveşte persoanele fizice lucrurile sunt extrem de simple, în cazul persoanelor juridice trebuie

să privim problema în funcţie de natura, scopul, obiectul de activitate şi modul de înfiinţare al

persoanei juridice respective. Dacă o anumită operaţiune de comerţ este interzisă comerţului

particular, atunci acea activitate poate fi realizată de către stat. Desigur că statul nu participă

direct în cadrul unor asemenea raporturi juridice, ci prin intermediul societăţilor naţionale,

regiilor autonome ori a instituţiilor administrative. Ca atare, aceaste persoane juridice vor fi cele

care vor putea realiza în mod legitim operaţiunile interzise comerţului particular105.

Urmarea socialmente periculoasă constă în vătămarea interesului general, prin

prejudicierea materială a statului.

Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă, deoarece, în cazul

ambelor ipoteze, legea cere existenţa unui scop: scopul revânzării în cazul prevăzut de art. 295

lit. a şi scopul prelucrării în vederea revânzării în cazul prevăzut de art. 295 lit. b.

Desigur că problema existenţei scopului vânzării a fost discutată în doctrină. Astfel, s-a

susţinut faptul că existenţa unui asemenea scop va fi dedusă pe baza comparării cantităţilor

cumpărate cu „nevoile jusitificate, fireşti, ale cumpărătorului”106. Acest punct de vedere a fost

considerat nepotrivit, subliniindu-se faptul că achiziţioanarea unor cantităţi mari de produse

105 pentru detalii pe această temă - Ketty Guiu, Infracţiunea de speculă, Revista “Dreptul”, nr. 8/2003, p. 134-136;106 V. Dongoroz, S.Kahane, ş.a., vol. IV, p. 483;

poate avea şi alte scopuri decât cel de a le revinde107. În ce ne priveşte, suntem de părere că nu

trebuie absolutizate criteriile în acest caz, circumstanţele fiecărei fapte urmând a fi analizate de la

caz la caz, căuntându-se explicaţii pertinente pentru existenţa unei cantităţi mari de produse.

Tentativa şi consumare.

Tentativa la infracţiunea de speculă este posibilă pentru ambele forme ale infracţiunii, dar

nu se pedepseşte.

Infracţiunea se consumă în momentul în care are loc cumpărarea produselor industriale

sau agricole atunci când această operaţiune a fost realizată fie în scopul revânzării lor, fie în

scopul prelucrării produselor respective în vederea vânzării lor.

Art. 296. Înşelăciunea la măsurătoare

(1) Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a

unui instrument de măsurat exact se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.


Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc încrederea

persoanelor în folosirea unor instrumente de măsurat corecte în cadrul desfăşurării unor relaţii

economice. Dacă nu ar exista această prezumpţie de bună credinţă, atunci ar însemna ca, de

fiecare dată atunci când se măsoară un anumit bun, instrumentele de măsurat, precum şi modurile

în care acestea sunt utilizate să fie expertizate, spre a se certifica faptul că sunt exacte, respectiv

corecte (nefrauduloase). Dealtfel, infraţiunea are şi un obiect juridic secundar care constă în

relaţiile sociale cu caracter patrimonial, pentru că înşelăciunea la măsurătoare presupune şi

producerea unei prejudiciu patrimonial unei persoane108.

Datorită celor învederate anterior s-ar putea pune problema dacă această infracţiune nu ar

trebui inclusă în categoria infracţiunilor în titlul VIII din partea specială a Codului penal.

Răspunsul este negativ, deoarece, încriminarea acestei fapte a fost realizată cu scopul de a

combate starea de pericol, care se creează prin săvârşirea ei, în domeniul circulaţiei bunurilor

materiale109.

Obiectul material. Pornind de la ipoteza că activitatea de măsurare presupune, în toate

cazurile, existenţa unui bun care este măsurat, putem afirma că, în cazul de faţă, tocmai acest bun

care este măsurat reprezintă obiectul material al infracţiunii. În doctrină a fost indicată şi o

107 Ketty Guiu, Infracţiunea de speculă, Revista “Dreptul”, nr. 8/2003, p. 137;108 O.A. Stoica, op. cit., p. 357;109 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 483

condiţie cu privire la regimul acestui bun, şi anume să fie unul din bunurile aflate în circuitul

economic110. Însă, după aprecierea noastră, acestă condiţie limitează sfera bunurilor care ar putea

fi considerate obiecte ale infracţiunii pentru că ar putea fi măsurate inexact şi bunuri care sunt

transmise şi prin intermediul altor titluri juridice decât cele specifice operaţiunilor economice.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică. Cu privire la

subiectul activ al infracţiunii se impun câteva precizări, care au o mare importanţă pentru

aplicarea dispoziţiilor art. 296 Cod penal:

a) În situaţia în care subiectul activ are calitatea de funcţionar, fapta va rămâne sub

incidenţa art. 296 Cod penal şi nu va putea fi încadrată ca infracţiune de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, ori abuz în serviciul contra intereselor publice111;

b) În situaţia în care subiectul activ este şi gestionarul bunurilor măsurate, iar această

ocazie îşi crează plusuri în gestiune, înşelăciunea la măsurătoare va fi în concurs cu infracţiunea

prevăzută de art. 35 din Legea nr. 22 din 1969. Mai mult, dacă acelaşi gestionar procedează şi la

însuşirea plusurilor create, cele două fapte vor fi în concurs cu infracţiunea de delapidare – art.

2151 Cod penal112;

c) Până la apariţia Legii nr. 278 din 2006113 doar persoana fizică putea avea calitatea de

subiect activ al acestei infracţiuni. Dar, după modificarea Codului penal, persoanele juridice în

cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice, care realizează elementul material al

acestei infracţiuni, vor putea fi trase la răspunderea penală, dacă sunt întrunite condiţiile

prevăzute la art. 191 din Codul penal..

Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică careia i s-a provocat o pagubă prin

folosirea unui instrument de măsură inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de

măsurat exact.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele ei.

110 Ibidem111 Concursul de texte va fi soluţionat în acest caz potrivit principiului că incriminarea cu caracter general din cadrul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul nu poate avea întâietate în faţa încriminării speciale din art. 296 Cod penal (în acest sens, V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., op. cit., vol. IV, p. 499 );112 Liviu Beceru, Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Revista “Dreptul”, p. 111; O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 483;113 publicată în M.Of. Nr. 601 din 12 iulie 2006;

Latura obiectivă. Infracţiunea poate fi încadrată în categoria infracţiunilor cu conţinut

alternativ. Elementul material al laturii obiective se poate concretiza prin una din cele două

modalităţi alternative114:

1. Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact. Esenţa aceste conduite

infracţionale constă în inducerea în eroare a cumpărătorului, astfel încât acesta este convins de

faptul că măsurătoarea este atât reală cât şi corectă. Pe de altă parte, această activitate presupune

şi provocare unei pagube patrimoniului acestuia.

Instrument de măsurat poate fi considerat orice aparat ori dispozitiv prin intermediul

căruia se realizează operaţia de măsurare115. În schimb, instrument de măsurat inexact poate fi

considerat oricare dintre instrumentele de măsurat care indică o cantitate sau un număr, ori alte

caracteristici ale bunurilor măsurate, necorespunzătoare realităţii116. Ceea ce este important,

pentru a putea reţine comiterea faptei în această modalitate, este că făptuitorul trebuia să

cunoască faptul că, la momentul efecutării măsurătorii, se foloseşte de un instrument de măsură

inexact.

2. Folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact. Această conduită este

caracterizată prin folosirea instrumentului de măsurat exact, într-un mod care, pe de o parte, este

contrar metodei sale proprii de utilizare, iar pe de altă parte, metoda creează o aparenţă de

veridicitate care înseală vigilenţa cumpărătorului. Nu trebuie omis faptul că şi în acest caz

trebuie ca subiectul activ să sufere un prejudiciu material.

Astfel, constituie infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare fapta de a vinde băuturi fără

a folosi paharul gradat ori chiar nemăsurând băutura117.

Latura subiectivă constă în săvârşirea faptei cu intenţie, care poate să subziste atât sub

forma intenţiei directe, cât şi indirecte.

Dacă fapta este săvârşită din culpă, nu va putea fi considerată decât eventual o neglijenţă

în serviciu, dacă sunt întrunite celelalte condiţii prevăzute la art. 249 Cod penal118.

Tentativa şi consumarea. Tentativa la înşelăciunea la măsurătoare este posibilă şi se

pedepseşte conform art. 296 alin. 2 Cod penal. Ne aflăm în prezenţa tentativei atunci când

114 O.A. Stoica, p. 357115 De exemplu poate fi vorba de cântar electronic sau mecanic, recipient gradat, riglă etc ( în acest sens - O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 484);116 Astfel, instrumentul de măsurat inexact poate indica fie o greutate mai mare sau mai mică decât cea reală, fie o concentraţie mai mare sau mai mică decât cea reală;117 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 484118 Ibidem

făptuitorul a măsurat inexact cantitatea de bunuri dar paguba nu s-a produs datorită faptului că

cel care a recepţionat bunurile şi-a dat seama la timp de faptul că acestea nu sunt măsurat exact,

ori atunci când pe parcursul desfăşurării operaţiunilor de măsurare, cumpărătorul îşi dă seama că

este înşelat şi denunţă acest lucru.

Infracţiunea se consumă în momentul realizării întregii activităţi infracţionale, în una din

modalităţile prev. la art. 296 alin. 1 Cod penal şi producerii pagubei în dauna subiectului pasiv.

Art. 297. Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor

(1) 119 Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi

expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate ori

substituite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.

(2) Dacă mărfurile sau produsele au devenit prin falsificare sau substituire, vătămătoare

sănătăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 313.


Obiectul juridic îl constituie încrederea cu privire la calitatea mărfurilor sau a oricăror

alte produse, atunci când acestea constituie obiectul unor operaţiuni economice sau de altă

natură. Infracţiunea poate avea şi un obiect juridic secundar, patrimoniul persoanei, atunci când

elementul material este realizat prin vânzarea unor bunuri falsificate ori substituite, deoarece în

acest caz patrimoniu cumpărătorului va fi prejudiciat prin achiziţionare unor bunuri falsificate ori

substituite.

În literatura de specialitate a fost abordată şi problema conţinutului alineatului al doilea al

art. 297 Cod penal. Această dispoziţie este incidentă atunci când mărfuri ori produsele au devenit

vătămătoare sănătăţii în urma activităţii de falsificare sau substituire, iar efectul ei constă în

transferarea faptei din sfera infracţiunii prevăzute la art. 297 Cod penal, în cadrul infracţiunii

prevăzute la art. 313 Cod penal, având în vedere că valoarea socială lezată este sănătatea şi

integritatea umană120.

Obiectul material constă în mărfuri sau oricare alte produse care sunt falsificate, ori cele

care au fost substituite, respectiv acelea care au fost expuse spre vânzare sau au fost vândute,

cunoscându-se că au fost falsificate ori substituite.

119 Alin. (1) al art. 297 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din O.U.G. nr. 93/2002.120 problemele legate de diferenţierile între faptele de la 297 şi 313 Cod penal, a fost abordate şi în Valerică Dabu, Tudorel Boboc Enoiu, Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Falsificarea de alimente sau alte produse. Deosebiri, în R.D.P. nr. 1/2001;

Subiectul activ. Orice pesoană fizică sau juridică poate fi subiect activ al infracţiunii de

înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. De asemeanea, fapta poate fi săvârşită în

participaţie sub toate formele. Pentru exemplificare, fapta poate fi realizată în coautorat – atunci

când elementul material al faptei este realizat de mai multe persoane împreună; instigare – dacă o

persoană determină în orice mod o altă persoană să comită fapta; respectiv în complicitate, când

o persoană pune la dispoziţia autorului mijloacele prin care acesta să falsifice, să substituie, să

expună la vânzare sau asemenea produse.

Subiectul pasiv este un subiect general, poate fi orice persoană care sunferă un prejudiciu

de orice natură în urma comiterii faptei.

Latura obiectivă. Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor este o infracţiune

comisivă, al cărei element material se realizează prin una din modalităţile alternative prevăzute la

art. 297 alin. 1 Cod penal121. Astfel, fapta poate fi comisă prin122:

a) falsificare mărfurilor sau a altor produse, care se poate realiza prin contrafacere

atunci când mărfurile ori produsele sunt confecţionate din alte materii prime decât

cele din care trebuiau confecţionate sau prin alterare, dacă în compoziţia ori în

conţinutul mărfurilor ori produselor se adaugă alte substanţe care le afectează

proprietăţile.

b) substituirea mărfurilor sau a altor produse se comite prin simpla înlocuire a

mărfurilor ori produselor cu altele care prezintă proprietăţi inferioare.

c) expunerea spre vânzare a mărfurilor sau produselor falsificate ori substituite. În acest

caz mărfurile ori produsele se oferă spre vânzare într-un loc care este public sau

accesibil oricărui potenţial cumpărător.

d) vânzarea mărfurilor sau produselor falsificate ori substituite presupune realizare

operaţiei de tranfer a proprietăţii asupra acestor bunuri către cumpărător, în

schimbul plăţii unui preţ.

În legătură cu ultimele două modalităţi, alături de alţi autori, putem afirma că nu are

importanţă locul unde sunt expuse în vederea vânzării aceste bunuri, important este ca făptuitorul

să le expună spre vânzare şi să cunoască faptul că acele bunuri sunt mărfuri ori produse care sunt

falsificate ori substituite123.121 S-a arătat că infracţiunea nu îşi pierde caracterul unic dacă se săvârşesc mai multe dintre acţiunile prevăzute la art. 297 alin. 1 Cod penal. A se vedea în acest sens, O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 486;122 O.A.Stoica, op. cit., p. 358;123 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 486

Referitor la modul de încadrare a anumitor fapte, s-a arătat că întruneşte elementele

acestei infracţiun fapte de a vinde carne de calitate inferioară substituită celei de calitate

superioară, cu preţul celei din urmă124.

Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie. Însă, dacă în cazul primelor

două modalităţi ea poate fi directă sau indirectă, în ce priveşte ultimele două modalităţi, intenţia

nu poate fi decât directă. În acesta cazuri, făptuitorul trebuie să cunoască faptul că acele bunuri

sunt mărfuri ori produse care sunt falsificate ori substituite125.

Tentativa şi consumarea. În cazul înşelăciunii cu privire la calitatea mărfurilor tentativa

este posibilă şi se pedepseşte în baza alineatului 2 al art. 297 Cod penal. Avem tentativă atunci

câd operaţiunea de falsificare ori substituire nu a fost dusă până la capăt, ori atunci când

activitatea materială a fost realizată ea nu şi-a produs efectul din motive independente de voinţa

făptuitorului.

Infracţiunea se consumă în momentul final a activităţii de falsificare, substituire ori în

momentul expunerii spre vânzare sau vânzării în condiţiile art. 297 alin. 1 Cod penal.

Art. 298. Divulgarea secretului economic

(1) Divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel

care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube, se

pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent este săvârşită de altă persoană, oricare ar

fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoarea de la 6

luni la 5 ani.

Obiectul juridic. Divulgarea secretului economic are ca şi obiect juridic păstrarea

datelor şi informaţiilor, cu caracter economic care nu sunt destinate publicităţii126. Desigur că

datele şi informaţiile de care facem menţiune nu se înscriu în categoria secretelor ocrotite prin

legislaţia referitoare la siguranţa naţională. Mai degrabă pot fi privite ca şi secrete comerciale127.

124 Ibidem, p. 487;125 Idem;126 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 488;127 noţiunea de secret comercial a fost definită de legiuitor prin Legea nr.298 din 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (publ. în M.Of. nr. 313 din 12 iunie 2001): “constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite”

Obiect material. Infracţiunea nu are de regulă obiect material. Totuşi, s-a afirmat pe

bună dreptate, că atunci când divulgarea se referă la un suport – document scris ori un suport

electronic128, care conţine date sau informaţii, ce nu sunt destinate publicităţii, obiectul material

al infracţiunii constă în acel suport.129

Subiectul infracţiunii. În ipoteza prevăzută la art. 298 alin. 1 Cod penal, subiect activ al

infracţiunii nu poate fi decât un funcţionar, deoarece, conform textului legal, infracţiunea trebuie

săvârşită de o persoană care cunoaşte datele şi informaţiile tocmai datorită exercitării atribuţiilor

de serviciu. În cadrul alineatului 2 al articolului indicat anterior, subiect activ poate fi orice

persoană care ajunge să cunoască datele şi informaţiile, indiferent de modul în care a ajuns să

facă acest lucru.

Infracţiunea poate fi săvârşită în participaţie, sub toate formele. În cazul săvârşirii

infraţiunii în condiţiile alineatului 1 în coautorat, trebuie ca fiecare coautor să aibă calitatea de

funcţionar la momentul comiterii faptei.

Latura obiectivă a infracţiunii de divulgare a secretului economic are următoarele

trăsături:

a) elementul material se realizează prin acţiunea de divulgare de date sau

informaţii. A divulga date şi informaţii înseamnă a face cunoscute acele date sau informaţii către

persoane care nu sunt îndreptăţite să le cunoască ori chiar publicului larg. Nu interesează

mijlocul concret prin care aceste informaţii şi date sunt relevate, divulgarea se poate realiza în

scris, prin viu grai, prin mijloacele mass media etc.

b) divulgare trebuie să se refere la date şi informaţii cu caracter economic care

nu sunt destinate publicităţii. Regimul datelor şi informaţiilor cu caracter economic care sunt

destinate publicităţii este stabilit prin intermediul reglementărilor fiscale. De exemplu, o parte a

datelor cuprinse în bilanţul anual al unei societăţi comerciale se regăsesc pe paginile de internet

ale Ministerului Finanţelor Publice. Dar, pe de altă parte sunt şi date economice care nu sunt

supuse regimului publicităţii, cum ar fi datele despre vânzările pe anumite categorii de produse

sau pe anumite regiuni.

c) datele şi informaţiile au ajuns la cunoştinţa făptuitorului datorită atribuţiilor de

serviciu, acesta fiind îndreptăţit să le cunoască.

128 În acestă categorie putem include: CD, discheta ori DVD, memory stick, HDD;129 O.A. Stoica, op. cit., p. 488;

d) divulgarea trebuie să fie de natură să producă pagube. Cu privire la această

trăsătură, în doctrină s-a afirmat faptul că nu este necesar ca paguba să se producă, ci doar să se

creeze o stare de pericol cu privire la posibilitatea producerii acesteia130.

Latura subiectivă. Infracţiune se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

Consumarea şi tentativa. Deşi tentativa la această infracţiune este posibilă, ea nu este

sancţionată. Infracţiunea se consumă în momentul în care informaţiile sau datele au ajuns la

cunoştinţa persoanelor care nu erau îndreptăţite să le deţină şi se creează starea de pericol cu

privire la posibilitatea producerii de pagube.

Forma atenuată a infracţiunii se reţine atunci când făptuitorul nu are calitatea de

funcţionar şi nu a luat cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu de datele şi informaţiile, care nu

sunt destinate publicităţii.

Art. 299. Contrafacerea obiectului unei invenţii

Contrafacerea sau folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Obiect juridic. Infracţiunea are ca şi obiect juridic drepturile recunoscute de lege131

autorului invenţiei, titularul brevetului de invenţie ori succesorul în drepturi al acestuia,

respectiv persoana care exploatează invenţia, după caz.

Obiectul material al infracţiunii constă în obiectul invenţiei, sub forma unui obiect

material sau a unui produs brevetat, ori sub forma obiectului în care se materializează procedeul

brevetat132.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, participaţia penală fiind posibilă

atât sub form coautoratul, cât şi a instigării şi complicităţii. Subiect pasiv este titularul brevetului

de invenţie ori succesorul în drepturi al acestuia, respectiv persoana care exploatează invenţia,

după caz.

Latura obiectivă. Infracţiunea este comisivă şi poate fi realizată prin una dintre

modalităţile alternative:

a) contrafacerea obiectului unei invenţii, activitate care poate presupune confecţionarea,

unui obiect care are aspect ori proprietăţi similare obiectului invenţiei.

130 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 489;131 Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991, modificată şi republicată, privind brevetele de invenţie, publicată în M. Of. nr. 541 din 8 august 2007; 132 O.A. Stoica, op. cit., p. 360;

b) folosirea fără drept a obiectului unei invenţii. În doctrină, s-a afirmată că această

modalitate se comite prin utilizarea obiectului unei invenţii, în vederea realizării unui profit,

excluzându-se astfel din sfera incidenţei art. 299 Cod penal situaţia în care făptuitorul foloseşte

obiectul pentru uzul său personal133. Considerăm acest punct de vedere discutabil, deoarece nu

există în cuprinsul textului legal nici o precizare expresă în acest sens. Legat de condiţia de a

folosi fără drept obiectul invenţiei, putem afirma că dacă nu există consimţământul titularului

brevetului, conform legii.

Dealtfel, chiar Legea nr. 64 din 1991, amintită anterior, încriminează efectuarea fără

consimţământul titularului a unor acte134, printre care se află şi fabricarea ori folosirea în cazul în

care obiectul brevetului este un produs. Ca atare, se pune problema soluţionării unui concurs de

reglementări. Soluţia nu poate fi decât aplicarea cu precădere a normei speciale, care este Legea

nr. 64 din 1991, iar în măsura în subsidiar se vor aplica dispoziţiile Codului penal, care constituie

legea generală în această materie.

Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, care poate îmbrăca forma

intenţiei directe sau indirecte.

Consumarea şi tentativa. Deşi este posibilă sub aspectul elementului material, tentativa

nu se pedepseşte. Consumare infracţiunii are loc în momentul contrafacerii sau în momentul

folosirii fără drept a obiectului unei invenţii. În ultima ipoteză, aceea a folosirii fără drept, fapta

poate avea caracter continuu, în principal deoarece folosirea se poate întinde pe o anumită durată

de timp, desigur ţinându-se cont de eventualele întreruperi naturale ale folosinţei.

Art. 300. Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute.

Punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără

drept a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie drepturile recunoscute de lege135 autorului

invenţiei, titularul brevetului de invenţie ori succesorul în drepturi al acestuia, respectiv persoana

care exploatează invenţia, după caz.

133 O.Loghin, T.Toader, op. cit., p. 490;134 Art. 55 coroborat cu art. 32 alin. 2 din Legea nr. 64 din 1991 încriminează următoarele fapte efectuate “fără consimţământul titularului”: a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vanzare, vanzarea sau importul in vederea folosirii, oferirii spre vanzare ori vanzarii, in cazul in care obiectul brevetului este un produs; b) utilizarea procedeului, precum si folosirea, oferirea spre vanzare, vanzarea sau importul in aceste scopuri al produsului obtinut direct prin procedeul brevetat, in cazul in care obiectul brevetului este un procedeu. 135 Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991, republicată, privind brevetele de invenţie, publicată în M. Of. nr. 541 din 8 august 2007;

Obiectul material constă în produsul contrafacerii sau în produsul rezultat prin utilizarea

fără drept a obiectului unei invenţii136.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, participaţia penală fiind posibilă.

Subiect pasiv, la fel ca şi la infracţiunea anterioară, este titularul brevetului de invenţie ori

succesorul în drepturi al acestuia, respectiv persoana care exploatează invenţia, după caz.

Latura obiectivă. Elementul material constă în punerea în circulaţie a produselor

realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii. A pune în

circulaţie presupune introducerea produselor respective în circuitul economic.

Pe bună dreptate, s-a arătat că dacă produsele nu provin din contrafacerea sau folosirea

fără drept a obiectului unei invenţii, ne aflăm în prezenţa infracţiunii de înşelăciune cu privire la

calitatea produselor sau înşelăciune calificată137.

Latura subiectivă. Sub acest aspect, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau

indirectă. Făptuitorul trebuie să cunoască faptul că produsele provin din contrafacerea sau

folosirea fără drept a obiectului unei invenţii.

Consumarea şi tentativa. Tentativa la această infracţiune nu este pedepsită de lege.

Infracţiunea se consumă în momentul punerii în circulaţie a produselor care au provenienţa

amintită anterior. Nu este necesar ca tranzacţia vizând aceste produse să se realizeze, fiind de

ajuns ca ele să fie puse în circulaţie.

Art. 301. Concurenţa neloială. Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care

poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe

produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea

unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în

scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2

ani sau cu amendă.

Comentariu ulterior

Băjenaru Aurel, Mirea Ioan, Comentariu privind infracţiunea de concurenţă neloială, în

Dreptul nr. 8/2000, p. 116

136 O.A. Stoica, op. cit., p. 361;137 V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., op. cit, vol. IV, p. 524;

Potrivitu Gigel, Turianu Corneliu, Observaţii în legătură cu reglementarea infracţiunilor

de concurenţă neloială, în Dreptul nr. 5/1998, p. 78

Paraschiv Cătălin, Infracţiunea de concurenţă neloială, în Dreptul nr. 3/1997, p. 63

Ciuncan Dorin, Semnificaţia reglementării prin două texte distincte a infracţiunii de

concurenţă neloială: articolul 301 Cod penal şi articolul 5 din Legea nr. 11/1991, în Dreptul

nr.5/1996, p. 64

Dan Petru, Unele consideraţii în legătură cu concurenţa neloială, în R.D.P. nr. 3/1996, p.

25

Ovidiu Predescu, Infracţiuni reglementate prin Legea privind combaterea concurenţei

neloiale, în Dreptul nr.11/2001, p.110

Ioan Griga, Infracţiunea de concurenţă neloială, în ProLege nr. 1/1993, p. 142

Mioara Ketty Guiu, Infracţiunea de concurenţă neloială, în R.D.P. nr. 3/2003, p. 43

Art. 302. Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export.

Efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt

considerate operaţiuni de import, export sau tranzit, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Comentariu ulterior

Ketty Guiu, Infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind operaţii de import sau

export, în Dreptul nr. 9/2003, p.137

Potrivitu Gigel, Discuţii în legătură cu încadrarea juridică a faptei persoanei fizice de a

cumpăra din străinătate mai multe autoturisme şi de a le vinde în ţară, în Dreptul nr. 7/1997, p.

76

Socaciu Anton, Limitele păstrării actualităţii prevederilor articolul 302 Cod penal,

referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, în Dreptul nr.

3/1997, p. 98

Dorin Ciuncan, Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, în

Dreptul nr. 6/1995, p. 59

Dorin Ciuncan, Infracţiune de contrabandă, în Dreptul nr. 9/1995, p.118

Ioan Burlacu, Sugestii privind armonizarea legislaţiei noastre în raport cu legislaţia

europeană în ceea ce priveşte infracţiunile la regimul vamal, în Dreptul nr. 1/2002, p.153

Conea Nicolae, Infracţiunile din domeniul vamal prevăzute în Legea nr. 141/1997 (Codul

vamal), în Dreptul nr. 9/1998, p. 112

Păvaleanu Vasile, Incriminarea faptelor de sustragere de la operaţiunile de vămuire a

bunurilor prin noul Cod vamal al României, în Dreptul nr. 2/1998, p. 57

Art. 3021. Deturnarea de fonduri. (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a

resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a

activităţii economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau

unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5

ani.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este

închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Comentariu ulterior

Art. 3022. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi

reziduuri. (1) Efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice

natură sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul

înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul

ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau

integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările arătate în

art. 182 ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani

şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor

persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de

ani şi interzicerea unor drepturi.


Comentariu ulterior

Mirela Gorunescu, Infracţiunea de mediu – infracţiunea contra dezvoltării durabile, în

Dreptul nr. 11/2003, p.134

Mirela Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, în Dreptul nr.11/2003, p.159

Ciprian Raul Romiţan, Infracţiuni privind protecţia atmosferei, în Dreptul nr. 6/2003,

p.179

Minea Mircea-Ştefan, Regimul juridic internaţional al substanţelor, produselor şi

deşeurilor toxice ori periculoase, în Dreptul nr. 3/1998, p. 43

cod penal comentat part 2.docx

Documents

Transcript of cod penal comentat part 2.docx