Clauzele ctr de comert international

34
1 CLAUZELE GENERALE ALE CONTRACTULUI DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1. Clauze de menţinere a valorii 1.1. Funcţiile clauzelor. Clauzele de menţinere a valorii au fost definite în literatura de specialitate ca fiind acele stipulaţii contractuale care permit repartizarea riscurilor monetare între părţile la tranzacţiile internaţionale, repartizare a riscurilor care poate să fie explicită sau implicită, deliberată ori nedeliberată. Definiţia priveşte numai prestaţiile monetare, căci, alături de clauzele prin care părţile urmăresc să se protejeze împotriva variaţiilor de valoare a uneia sau mai multor monede, categoria clauzelor de menţinere a valorii cuprinde şi clauzele care tind să preîntâmpine escaladarea preţuluimărfii, serviciilor ori manoperei. 1 1.2. Clauze de consolidare valutară. Pentru a se proteja în faţa riscului devalorizării sau reevaluării monedei în care este exprimat preţul, părţile, în contractele de comerţ internaţional, pot să raporteze moneda de plată la o monedă de cont puternică. Moneda de cont este moneda in obligatione, moneda care arată valoarea obligaţiei monetare, cantitatea de unităţi monetare pe care o va primi creditorul. Moneda de plată este moneda in solutione, moneda în care se va libera debitorul de obligaţia sa, moneda care indică natura semnelor pe care le va obţine creditorul.

Transcript of Clauzele ctr de comert international

Page 1: Clauzele ctr de comert international

1

CLAUZELE GENERALE ALE CONTRACTULUI DE COMERŢINTERNAŢIONAL

1. Clauze de menţinere a valorii

1.1. Funcţiile clauzelor.

Clauzele de menţinere a valorii au fost definite în literatura de specialitate ca fiind acele stipulaţii contractuale care permit repartizarea riscurilor monetare între părţile la tranzacţiile internaţionale, repartizare a riscurilor care poate să fie explicită sau implicită, deliberată ori nedeliberată. Definiţia priveşte numai prestaţiile monetare, căci, alături de clauzele prin care părţile urmăresc să se protejeze împotriva variaţiilor de valoare a uneia sau mai multor monede, categoria clauzelor de menţinere a valorii cuprinde şi clauzele care tind să preîntâmpine escaladarea preţuluimărfii, serviciilor ori manoperei.1

1.2. Clauze de consolidare valutară.

Pentru a se proteja în faţa riscului devalorizării sau reevaluării monedei în care este exprimat preţul, părţile, în contractele de comerţ internaţional, pot să raporteze moneda de plată la o monedă de cont puternică.

Moneda de cont este moneda in obligatione, moneda care arată valoarea obligaţiei monetare, cantitatea de unităţi monetare pe care o va primi creditorul.

Moneda de plată este moneda in solutione, moneda în care se va libera debitorul de obligaţia sa, moneda care indică natura semnelor pe care le va obţine creditorul.

Alte categori de clauze care pot fi folosite de către părţi în scopul preîntâmpinării riscului valutar sunt cele care prin prestaţia pecuniară este raportată la etalonul aur sau la o unitate de cont plurimonetară.

Aurul fiind în prezent o simplă marfă, iar preţul său înregistrând fluctuaţii deamploare, utilizarea clauzei aur în contractele internaţionale este însă în vădit regres.

Clauza multivalutară asigură o mai mare stabilitate, dar necesită negocieri laborioase, până când părţile cad de acord asupra coşului de valute şi modalităţii de calcul. O formă particulară a clauzei multivalutare este clauza DST (Drepturi

1 A se vedea, referitor la clauzele de menţinere a valorii, O. Căpăţână, B. Ştefănescu, op. cit., vol. II, p. 32- 37; R. Munteanu, Elemente de tehnică juridică privind adaptarea contractelor de comerţ exterior, Ed. Academiei, Bucureşti, 1990, p. 20-58. N. Niyonzima, La clause de monnaie étrangere dans les contrats internationaux, Bruylant Bruxelles et Maklu Uitgevers Antwerpen- Apeldoorn, 1991, precum şi S.A. Silard,

Clauses de maintien du valeur dans les transactions internationales , în „Clunet”, 1972, p. 214 şi urm.

Page 2: Clauzele ctr de comert international

2

Speciale de Tragere – unitate de cont a Fondului Monetar Internaţional). La această clauză, coşul de valute şi modalitatea de calcul sunt cunoscute dinainte.

1.3. Clauze care conferă anumite opţiuni creditorului.

Aceste clauze sunt clauza de opţiune a monedei liberatorii şi clauza de opţiune a locului de plată. Prin clauza de opţiune a monedei liberatorii, creanţa este exprimată în mai multe monede, la cursurile de schimb din momentul încheierii contractului, acordându-se creditorului dreptul ca la scadenţă să aleagă moneda în care să fie plătit preţul. Toate monedele prevăzute în contract sunt unităţi de cont.

Clauza de opţiune a locului de plată autorizează pe creditor să încaseze, lamomentul plăţii, valoarea creanţei în locul pe care creditorul îl alege dintre cele convenite în acest scop. În cazul clauzei de opţiune a locului de plată, valoarea creanţei nu se modifică, deoarece ea este calculată în funcţie de o unitate de cont prestabilită prin contract.

1.4. Clauze prin care poate fi prevenită escaladarea preţului mărfii, serviciilorsau manoperei.

Alături de clauzele monetare, menţinerea valorii contractelor poate să fierealizată şi cu ajutorul clauzelor de recalculare şi postcalculare a preţului. Cele mai importante sunt clauzele de recalculare (de indexare), prin care părţile adoptă un anumit etalon, în funcţie de care intervin rectificări, de regulă automate, ale preţului indexat. Prin metoda indexării, preţul poate fi corelat cu valoarea unui produs de referinţă determinat (de exemplu, tona de cărbune) sau să fie legat, cumulativ, de valoarea materiilor prime, materialelor şi a manoperei necesare pentru produsul contractat.2 În practică, formulele algebrice de calcul sunt diferenţiate pe componente şi tipuri de lucrări (excavaţii, betonaj, dragări, zidiri, asfaltări etc).3

În cadrul clauzelor de postcalculare a preţului, preţul final este alcătuit din douăcomponente – cheltuieli în natură şi, respectiv, salariile şi beneficiile debitorului obligaţiei – şi urmează să fie definitivat după executarea integrală a angajamentelor asumate.

Cu toate că postcalcularea preţului îl îndreptăţeşte pe creditor să solicite executarea lucrării cu mijloace tehnice cele mai moderne şi să controleze permanent

2 A se vedea, O. Căpăţână, B. Ştefănescu, op. cit., vol. II, p. 35-36.3 A se vedea, I. Stoian, R. Pencea, L. Brotac, Tehnici de comerţ internaţional, vol. I, Jeco Trading S.A.,Bucureşti, 1992, p. 539.

Page 3: Clauzele ctr de comert international

3

facturile emise de furnizor, această clauză nu este recomandabilă beneficiarului, deoarece el va suporta în mod exclusiv riscurile de mărire a costurilor.

2. Clauza ofertei concurente

Clauza ofertei concurente permite uneia dintre părţile contractante, de regulăcumpărătorului, să se prevaleze faţă de cocontractantul său de oferta mai favorabilă avansată de către un terţ concurent, pentru o operaţiune similară. Oferta concurentătrebuie să provină de la un furnizor cunoscut şi serios, în alte cuvinte de la un furnizor aptsă-şi respecte angajamentele asumate, şi să nu fie o ofertă de complezenţă, adică o ofertăcare să aparţină unei societăţi care se află în relaţii de prietenie cu cumpărătorul. Deasemenea, sunt considerate nesemnificative ofertele făcute pentru preţuri excepţionale,dar care au în vedere calităţi limitate şi o durată scurtă de valabilitate a contractului.

Intervenţia unei oferte concurente îl obligă pe vânzător să opteze între schimbarea condiţiilor iniţial prevăzute în convenţia încheiată cu cumpărătorul şi refuzul adaptării actului, ceea ce antrenează suspendarea sau rezilierea sa. Adesea, în contractele pe termen lung, părţile stabilesc ca refuzul vânzătorului de a alinia condiţiile contractului la nivelul propunerilor terţului concurent să aibă drept efect suspendarea executării actului pe o perioadă de timp determinată (de exemplu, un an), iar nu relizierea acestuia. Pe durata suspendării, cumpărătorul se va putea aproviziona de la terţul ofertant.

Pentru a nu pune prea frecvent în cauză stipulaţiile contractuale, părţile pot să fixeze un termen înlăuntrul căruia cumpărătorul să dispună de dreptul de a invoca oferta concurentă (de exemplu, înainte de 1 februarie a fiecărui an) sau un interval de timp după scurgerea căruia clauza devine efectivă (de exemplu, cumpărătorul se poate prevala de oferta concurentă numai după doi ani de la data încheierii contractului). Tot astfel, se poate prevedea ca decalajul de preţ să prezinte o anumită importanţă pentru a provoca acţiunea clauzei (de exemplu, să există o diferenţă minimă de 8% faţă de preţul practicat de vânzător) ori ca oferta concurentă să nu producă nici un fel de consecinţe în ultimul an de executare a contractului.

Dacă vânzătorul primeşte condiţiile din oferta terţului, părţile au libertatea să hotărască că o nouă ofertă nu va fi adusă la cunoştinţa vânzătorului de către

Page 4: Clauzele ctr de comert international

4

cumpărător decât după expirarea unei perioade minime, calculată de la data la care prima cerere i-a fost satisfăcută.

Clauza ofertei concurente este susceptibilă să provoace divergenţe întrecumpărător şi vânzător asupra caracterului mai favorabil al ofertei terţului faţă de contractul de durată. Remediul preconizat este ca o persoană independentă să procedeze, cu deplină discreţie, la o analiză comparativă.

Includerea clauzei ofertei concurente într-un contract atrage riscul compromiterii relaţiilor cu terţul care îşi vede oferta divulgată unui concurent sau folosită numai pentru a obţine modificarea contractului în curs de executare. Dintr-un alt punct de vedere, folosirea clauzei ofertei concurente are neajunsul de a atrage ofertele de complezenţă şi de a fi dificil operantă.

3. Clauza clientului cel mai favorizat

Prin clauza clientului cel mai favorizat, promitentul se obligă faţă decocontractantul său să-i acorde condiţiile cele mai avantajoase pe care le-ar consimţi, pe parcursul executării contractului, în favoarea unui terţ cu care ar încheia o operaţiune similară.

Atât clauza ofertei concurente cât şi cea a clientului cel mai favorizatreglementează relaţiile dintre părţi în raport cu intervenţia efectivă sau potenţială a unor concurenţi. Tehnicile juridice folosite şi dificultăţile care pot să apară sunt, în numeroase privinţe, asemănătoare. Totuşi, între cele două clauze pot fi remarcate şi importante diferenţe. Astfel, dacă la prima clauză adaptarea contractului se realizează în momentul apariţiei unei oferte concurente, a doua clauză presupune existenţa unei convenţii perfectate între vânzător şi terţ. De asemenea, prima clauză nu ridică probleme legate de cunoaşterea ofertei, întrucât aceasta este adresată chiar beneficiarului ei. Clauza clientului cel mai favorizat necesită, în schimb, punerea în operă a unui mecanism de control pentru ca beneficiarul să fie avizat de îndată ce au survenit condiţiile care îi atrag aplicare. Spre a preîntâmpina eventuala reticenţă a promitentului de a efectua notificarea prevăzută, se recunoaşte unui reprezentant al cocontractantului sau unui terţ independent facultatea de a consulta, cu deplină discreţie, registrele comerciale ale celeilalte părţi.

Page 5: Clauzele ctr de comert international

5

Tot astfel, spre deosebire de clauza ofertei concurente, în cazul clauzei clientului cel mai favorizat, promitentul nu are deschisă opţiunea spre a alinia contractul la condiţiile mai avantajoase consimţite terţului şi a accepta suspendarea ori rezilierea actului. În principiu, un negotium încheiat cu un terţ în condiţii mai favorabile, declanşează automat ajustarea corespunzătoare a contractului. Dar alinierea poate să aibă loc şi ex nunc, adică de la data de la care promitentul clauzei acceptă notificarea de ajustare primită de la beneficiar. Refuzul promitentului de a consimţi modificarea actului ar fi aici dificil de justificat, întrucât condiţiile mai avantajoase sunt acordate terţului de către acesta.

De regulă, clauza clientului cel mai favorizat prevede adaptarea automată a contractului, iar nu renegocierea înţelegerii dintre părţi.

Clauza clientului cel mai favorizat este susceptibilă de anumite limitări, convenite de către părţi. Bunăoară, între caracteristicile pieţelor pe care acţionează furnizorul pot să existe diferenţe semnificative, care să facă improbabilă consimţirea unui regim juridic uniform pentru toţi clienţii. Într-o altă ipoteză, promitentul care înţelege să penetreze pe o piaţă până atunci neexplorată, va fi dispus să acorde noilor beneficiari condiţii cert maifavorabile decât cele acceptate în contractul iniţial de lungă durată.

4. Clauza de hardship

În temeiul clauzei de harship, oricare dintre părţi este îndreptăţită să solicite adaptarea contractului încheiat, dacă modificarea circumstanţelor, în considerarea cărora părţile s-au angajat iniţial, a perturbat în mod grav echilibrul contractual determinând consecinţe de o rigoare injustă pentru una dintre ele.

Clauza de hardship este guvernată de legea aplicabilă contractului de comerţ internaţional. În ţările în care impreviziunea este admisă de lex contractus, părţile vor recurge la clauza de hardship în măsura în care consideră regimul instituit prin dispoziţiile de drept comun ca fiind prea restrictiv sau, dimpotrivă, prea suplu şi doresc să-i substituie o procedură specială de readaptare. Dacă legea competentă nu reglementează problema impreviziunii, părţile vor avea posibilitatea să negocieze fără îngrădiri conţinutul clauzei de hardship, întrucât, în majoritatea sistemelor juridice naţionale, materia impreviziunii este de drept supletiv.

Page 6: Clauzele ctr de comert international

6

Atunci când sunt întrunite condiţiile enumerate la art. 1 al Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri şi, pe cale de consecinţă, Convenţia este competentă să cârmuiască un contract de vânzare-cumpărare internaţională, stipulaţiile art. 79 pct. 1 din Convenţie4 nu acoperă deopotrivă evenimentele de hardship şi cele de forţă majoră.5 Deşi s-a scris că textul art. 79 pct. 1 poate să primească o interpretare în sens larg6, opinăm că art. 29 pct. 1, care enunţă expressis verbis regula potrivit căreia „un contract poate fi modificat sau reziliat prin acordul amabil al părţilor” respinge prin aceasta aplicarea adagiului rebus sic stantibus.

Condiţiile de aplicare ale clauzei de hardship sunt următoarele:a) După momentul încheierii contractului, să intervină o împrejurare

imprevizibilă şi exterioară voinţei părţilor.Condiţia imprevizibilă este îndeplinită chiar dacă părţile au fost conştiente

deposibilitatea realizării unui anumit eveniment. Semnificaţia rămâne faptul că ele nu i-au putut prevedea momentul apariţiei, întinderea şi repercusiunile;

b) Împrejurarea survenită să afecteze în mod fundamental echilibrul contractual, astfel încât, pentru una dintre părţi, prestaţia să devină excesiv de oneroasă. Relevant nu este, aşadar, gravitatea evenimentului, ci impactul acestuia asupra raporturilor contractuale. Efectele ivirii unui eveniment imprevizibil se apreciază cu privire la întregul contract, iar nu numai referitor la o singură sau câteva prestaţii.

Clauza de hardship poate să fie invocată de oricare dintre părţile contractante. Astfel, de ea se poate prevala partea care efectuează prestaţia şi care, prin apariţia situaţiei de hardship, urmează să suporte o sarcină excesivă; sau, dimpotrivă, clauza poate să fie valorificată de beneficiarul prestaţiei, pentru care profitul a devenit minim şi evident disproporţionat faţă de câştigul obţinut de partenerul său contractual. Simpla nerealizare a profitului preconizat la momentul încheierii contractului nu îndreptăţeşte însă, pe nici una dintre părţi, să se prevaleze de clauză.

4 Corespunzător art. 79 pct. 1, o parte nu este răspunzătoare de neexecutarea oricărei obligaţii, dacădovedeşte că această neexecutare este determinată de o piedică independentă de voinţa sa şi că nu se puteaaştepta în mod rezonabil din partea ei să o ia în considerare la momentul încheierii contractului, să oprevină ori depăşească sau să-i prevină ori să-i depăşească consecinţele.5 În sens contrar, T.R. Popescu, op. cit., p. 192-193; Conseil fédéral suisse Message concernant laConvention de Vienne sur le contrats de vente internationale de marchandises, 1989, p.81.6 F. Osman, op. cit., p. 157.

Page 7: Clauzele ctr de comert international

7

Partea afectată de situaţia de hardship va notifica partenerului contractual, într-uninterval de timp rezonabil,7 intervenţia evenimentului imprevizibil şi consecinţele acestuia. De asemenea, ea va solicita adaptarea contractului şi va propune soluţii în acest sens.

În ipoteza în care părţile sunt în dezacord cu privire la existenţa sau inexistenţa situaţiei de hardship, în contract poate să fie stipulată obligativitatea efectuării unei expertize. În absenţa unor astfel de dispoziţii, hotărârea va fi luată, direct, de instanţa de judecată sau organul arbitral competent.

Dacă prin sentinţa organului de jurisdicţie este recunoscută intervenţia unei împrejurări de hardship, părţile vor negocia pentru adaptarea contractului. În situaţia contrară, contractul va continua potrivit stipulaţiilor sale iniţiale.

Tratativele dintre părţi vor fi purtate cu intenţia reechilibrării, pe o bază echitabilă, a raporturilor contractuale, urmărindu-se evitarea oricărui prejudiciu excesiv.

Nu există obligaţie de a negocia adaptarea contractului dacă economia acestuia nu a fost grav perturbată.8 În asemenea circumstanţe, debitorul este îndreptăţit să refuze negocierea, fiecare parte trebuind să aibă faţă de cealaltă un comportament neşicanator.9

Cererea de adaptare a contractului, adresată de partea afectată, nu suspendă, în principiu, executarea. De aceea este util ca partenerii contractului să prevadă plata unei despăgubiri pentru pierderile suferite, pe durata negocierilor, de partea victimă. Totuşi, nimic nu se opune ca părţile să stabilească expres suspendarea executării din momentul invocării evenimentului de hardship şi, corelativ, obligaţia de a plăti despăgubiri, în situaţia unor revendicări nejustificate.10

Dacă la scadenţa indicată în contract, părţile nu ajung, după consultări, la nici un rezultat, se va aplica soluţia arătată în cuprinsul clauzei de hardship, care poate fi una din următoarele: a) Părţile vor continua executarea contractului, conform situaţiilor sale iniţiale. O astfel de opţiune este net dezavantajoasă pentru partea prejudiciată de împrejurarea de hardship; b) Contractul va fi suspendat pentru o perioadă de timp determinată. După împlinirea acestei perioade, în ipoteza în care evenimentul de hardship

7 Înţelesul sintagmei „interval de timp rezonabil” este dat de condiţiile concrete ale derulării fiecărui contract.8 Sentinţa CCI nr. 2508/1976, cf. S. Jarvin, Y. Derains, op. cit., p. 293.9 Sentinţa CCI nr. 2291/1975, cf. S. Jarvin, Y. Derains, op. cit., p. 274-27710 R. Munteanu, op. cit., p. 102.

Page 8: Clauzele ctr de comert international

8

a încetat, executarea contractului va fi reluată fără modificări. În varianta contrară, contractul va fi adaptat sau, în cazul unui nou eşec al negocierilor, el va fi reziliat; c) Contractul va fi reziliat după un preaviz; d) Părţile vor solicita unui terţ independent adaptarea contractului.

În situaţia în care clauza de hardship nu indică ce se va întâmpla în ipoteza eşecului negocierilor dintre cocontractanţi, credem că executarea contractului va continua potrivit termenilor săi iniţiali.

5. Clauza penală

Prin clauză penală se înţelege orice clauză contractuală potrivit căreia debitorul este ţinut să plătească, cu titlu de indemnitate sau de pedeapsă, o sumă de bani, ori să îndeplinească o altă prestaţie, dacă nu execută sau execută necorespunzător ori cu întârziere obligaţia ce-i revine.11 De regulă, în contractele de comerţ internaţional, clauzele penale impun debitorului care nu şi-a respectat obligaţiile plata unei sume de bani. În numeroase sisteme juridice naţionale (român, francez, german, italian, spaniol) părţile au însă libertatea să se fixeze asupra unei prestaţii diferite. În schimb, liquidated damages constau, totdeauna, în plata unei sume de bani, în dreptul englez.

În dreptul englez şi cel american, cuantumul despăgubirilor stabilit de către părţi prin contract trebuie să fie rezonabil. În alte sisteme juridice, printre care şi cel român, clauzele penale sunt valabile, chiar dacă presupun un element de intimidare.

În eventualitatea în care debitorul nu execută obligaţia pe care şi-a asumat-o, partenerul său contractual este îndreptăţit să obţină daunele-interese prevăzute la clauza penală, fără să i se pretindă să dovedească existenţa prejudiciului şi mărimea acestuia.

Este, aşadar, suficient ca părţile să fi convenit că neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei asumate va provoca o pagubă şi să-i fi precizat valoarea, pentru a înlătura, în acest plan, orice alte investigaţii judiciare ulterioare. Creditorului obligaţiei nu-i va rămâne decât să probeze că cocontractantul său nu a îndeplinit prestaţia datorată.

Această soluţie evidenţiază, credem, nota sancţionatoare a clauzei penale, alături de11 A se vedea, pentru definiţia clauzei penale, Convenţia Bénélux din 26 noiembrie 1973 (neratificată), art.1; Recomandarea Consiliului Europei din 20 ianuarie 1978, art. 1; Raportul Secretarului general al O.N.U.,Dommages-intérets libératoires et clauses penales, A/CN. 9/161 din 25 aprilie 1979, p. 7; Chambre deCommerce Internationale, Guide pour les clauses pénales et les clauses de dommages-intéretslibératoire, Publication no 478, 1990, p. 7-8.

Page 9: Clauzele ctr de comert international

9

finalitatea sa indemnitară. Avantajele practice care decurg de aici sunt ideniabile: partea lezată este scutită de o procedură judiciară lungă, costisitoare şi incertă şi, în plus, cunoaşte dinainte forma reparaţiei pe care o va obţine şi valoarea despăgubirilor.

În eventualitatea executării parţiale a contractului, cuantumul clauzei penale poate fi micşorat de instanţă, proporţional cu ceea ce s-a executat (art. 1070 C. civ. român).

Întrucât clauza penală apare ca o metodă de evaluare a daunelor directe şiprevizibile, credem că, în caz de dol, creditorul va fi îndreptăţit să primească odespăgubire suplimentară.

Cel mai adesea clauza penală pare să fie stipulată pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate. Suma care trebuie plătită în aceste situaţii este exprimată, în general, printr-un procent sau printr-o cifră fixă pe perioadă de timp. Procentul se calculează în raport cu valoarea totală a contractului, cu valoarea unei tranşe contractuale ori după alte criterii.

Un alt tip de contravenţii frecvent sancţionate prin clauzele penale privescnerespectarea obligaţiilor asumate în legătură cu randamentul sau calitatea produselor.

Penalităţile stipulate pot să fie diferenţiate în funcţie de caracteristicile care nu corespund dispoziţiilor contractului şi să crească progresiv cu importanţa performanţelor care nu sunt atinse.

6. Clauzele limitative de răspundere

Devagarea de răspundere se realizează prin modificare, în acest scop, fie acondiţiilor care o definesc, fie a efectelor care îi sunt specifice.

a) Sub aspectul modificării condiţiilor răspunderii contractuale, în practică au fost folosite mai multe procedee.

Astfel, părţile pot să transforme o obigaţie de rezultat într-o obligaţie de diligenţă.

Bunăoară, obligaţia de a nu dezvălui informaţiile cu caracter confidenţial, asumată printro convenţie de discreţie, se analizează ca o obligaţie de rezultat, dar părţile pot să-i confere, prin prevederile lor contractuale, trăsăturile unei obligaţii de mijloace.

La obligaţiile de diligenţă, debitorul nu garantează atingerea unui anumit rezultat.

Creditorul este chemat să demonstreze temeinicia afirmaţiilor sale, să probeze că debitorul nu a desfăşurat o activitate diligentă.

Page 10: Clauzele ctr de comert international

10

Limitarea răspunderii juridice a debitorului poate să se înfăptuiască, de asemenea, prin atenuarea, pe cale convenţională, a criteriilor tradiţionale ale forţei majore.

Altă metodă, nu mai puţin ingenioasă, de a acţiona asupra condiţiilor răspunderii juridice este aceea a stabilirii unor exigenţe particulare pentru valabilitatea revendicărilor creditorului nemulţumit. Aceste cerinţe pot să privească forma denunţului, termenele în care creditorul trebuie să invoce neajunsurile constatate, repartizarea cheltuielilor între cocontractanţi.

b) În cadrul procedeului de limitare a efectelor răspunderii, partenerii contractuali plafonează adesea nivelul despăgubirilor datorate de către debitor la un cuantum maxim predeterminat, chiar dacă prejudiciul suferit de creditor depăşeşte limita stabilită.

Înlăturarea, prin convenţia părţilor a solidarităţii legale dintre codebitori poate să fie asimilată şi ea acordurilor limitative de răspundere. Bunăoară, în dreptul român, solidaritatea dintre codebitori este prezumată în materie comercială. Astfel, corespunzător art. 42 C. com., în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de dispoziţie contrară. Aceeaşi prezumţie există şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială. Ea nu se aplică însă la necomercianţi pentru operaţiuni care, în ceea ce-i priveşte, nu sunt fapte de comerţ.

O altă metodă folosită pentru a limita răspunderea debitorului este de a include în contracte o clauză de garanţie, care obligă numai la restituirea preţului, la înlocuirea sau repararea bunului vândut.

Clauzele limitative de răspundere sunt guvernate de legea aplicabilă contractului de comerţ internaţional. Cum lex contractus se aplică inclusiv clauzelor de forţă majoră şi clauzelor penale, nu se pun probleme deosebite în legătură cu calificarea stipulaţiilor părţilor.

7. Clauza de forţă majoră

Prin includerea clauzelor de forţă majoră12 în contractele de comerţ internaţional, părţile îşi propun să prevină dificultăţile ce decurg din concepţiile legislative diferite în materie, consacrate în sistemele lor juridice naţionale. De

12 Ar fi mai potrivită folosirea sintagmei „clauză exoneratoare de răspundere”, întrucât, în unele sisteme dedrept, noţiunea de forţă majoră nu este consacrată ca atare. Totuşi, participanţii la raporturile de dreptulcomerţului internaţional sunt puternic ataşaţi faţă de formula pe care am reţinut-o în titlul acestui capitol,ceea ce ne determină să o utilizăm şi în continuare.

Page 11: Clauzele ctr de comert international

11

asemenea, în pofida varietăţii formelor în care aceste clauze apar redactate, se remarcă, totuşi, tendinţa de a atenua, pe cale convenţională, cerinţa imprevizibilităţii şi a invincibilităţii, de a înlocui efectul extinctiv al împrejurării de forţă majoră cu acela suspensiv, de a organiza procedura renegocierii contractului, după un anumit interval de timp de la momentul surveniriievenimentului exonerator de răspunder.

Pentru reglementarea, prin contract, a aspectelor legate de exonerarea derăspundere a debitorului, în situaţia neexecutării obligaţiei ce-i revine, partenerii de afaceri pot să folosească unul din următoarele sisteme:

a) Forţa majoră să fie menţionată ca atare, fără ca părţile să o definească. În această ipoteză, tribunalele arbitrale vor prefera să se raporteze, pentru determinarea înţelesului noţiunii de forţă majoră, la principiile generale de drept, în timp ce instanţele judecătoreşti vor lua în considerare dispoziţiile corespunzătoare ale lex contractus.

b) Părţile să definească noţiunea de forţă majoră sau, cel puţin, să indice, limitativ ori nu, care sunt împrejurările care constituie, în intenţia lor, cazuri de forţă majoră.

Definiţia să fie însoţită de precizarea efectelor survenirii evenimentului exonerator de răspundere asupra executării obligaţiilor contractuale. Din grija de a face mai suple condiţiile clasice ale forţei majore, părţile omit uneori, în cuprinsul definiţiei, unul sau altul dintre criteriile împrejurării elisive de răspundere. În scopul prevenirii dificultăţilor de interpretare este, totuşi, util ca atenuarea criteriilor tradiţionale ale forţei majore să se realizeze prin referinţa la aceste exigenţe.

Enumerarea împrejurărilor care îl absolvă de răspundere pe debitor poate să arate care este natura circumstanţelor avute în vedere de către părţi, fără să conţină însă repere suficiente pentru stabilirea caracteristicilor ce s-au urmărit a fi relevate.

În unele variante, părţile renunţă să includă în contract o definiţie originală, dar trimit pentru interpretarea înţelegerii încheiate, la surse exterioare ei.

c) Totuşi, sistemul optim rămâne, credem, acela al definirii noţiunii, urmată de o enumerare care să nu fie limitativă.

Intervenţia împrejurării de forţă majoră trebuie să fie notificată neîntârziat de către partea afectată cocontractantului său, pentru ca aceasta să poată acţiona

Page 12: Clauzele ctr de comert international

12

în vederea reducerii prejudiciului. Notificarea se face în forma prevăzută în contract. Cum notificarea este esenţial să fie realizată cu maximum de operativitate, dovezile în sprijinul invocării cauzei exoneratoare de răspundere pot fi transmise şi ulterior. Ele vor consta în documente provenind de la autorităţile competente (spre exemplu, atrestări de la Camera de Comerţ, Institutul Meteorologic, Societatea Căilor Ferate, Poliţie). Dacă notificarea nuse realizează de urgenţă, în literatura de specialitate şi în practica arbitrală s-a considerat că nu trebuie să se ţină seama de împrejurarea exoneratoare de răspundere.64 După părerea noastră, o asemenea sancţiune este prea drastică. Acordarea de daune-interese debitorului pentru prejudiciul suferit credem că reprezintă o măsură suficientă. Dispoziţiile art. 79 pct. 4 al Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri urmează aceeaşi linie de gândire.

În comerţul internaţional, intervenţia unei împrejurări de forţă majoră conduce, în principiu, la suspendarea contractului, iar nu la rezilierea lui. Mai multe motive pot să stea la baza acestei soluţii:

a) Tratativele cu un nou partener de afaceri pot să depăşească durata pe parcursul căreia se manifestă efectele forţei majore;

b) Evenimentul de forţă majoră poate să-l afecteze şi pe cocontractantul ulterior;

c) Concurenţa comercială limitează posibilităţile de alegere ale unui nou partener contractual.

În situaţia în care, după împlinirea termenului fixat în contract, evenimentul de forţă majoră nu a încetat, contractul va fi reziliat sau renegociat. Dreptul de a solicita rezilierea este recunoscut, de regulă, cocontractantului părţii care s-a prevalat de clauza de forţă majoră, mai rar ambelor părţi.

8. Clauze de interpretare

În situaţia în care părţile schimbă între ele, în cursul tratativelor, diferitedocumente, la momentul executării contractului, este necesar să se cunoască

64 A se vedea, M. Fontaine, op. cit., p. 225 şi sentinţa CCI nr. 2478/1974, cf. S. Jarvin, Y. Derains, op. cit., p. 234.

dacă se va ţine seama de aceste acte pentru interpretarea voinţei partenerilor de afaceri. Cel mai adesea, părţile au prudenţa de a include în contract o clauză în

Page 13: Clauzele ctr de comert international

13

vederea interpretării prin care afirmă independenţa contractului faţă de alte documente.

La contractele complexe, unii parteneri obişnuiesc să indice ierarhia potrivit căreia vor fi interpretate clauzele eventual discordante. Acolo unde s-au prevăzut formulări de ordin tehnic, prioritatea este, de regulă, recunoscută acestora. Conform practicii arbitrale, clauzele contractului se interpretează unele prin altele, întrucât, alcătuind un sistem, ele nu pot fi desprinse de contextul în care se încadrează.

În alte contracte, părţile se referă în mod expres la uzanţele ramurii de activitate.

Hotărârea pe care părţile o adoptă cu privire la limba de redactare a contractului este susceptibilă să dea naştere – şi ea – la dificultăţi în activitatea de interpretare a înţelegerii încheiate. Aşa se întâmplă, bunăoară, în situaţia în care un contract a fost elaborat în mai multe limbi. Dacă părţile izbutesc să se pună de acord asupra exemplarului care va avea prioritate, problemele de interpretare se simplifică. În ipoteza contrară, voinţa reală a părţilor va trebui determinată pe baza examinării întregului set de documente. În împrejurarea în care contractul a fost tradus într-o altă limbă, se va acorda încredere textului original, întrucât traducerea nu a avut drept scop decât să creeze o facilitate.

Dificultăţi de interpretare pot să survină şi în situaţia în care, la grupurile de contracte, prevederile cuprinse în acordurile satelit nu se corelează cu stipulaţiile acordului cadru. În asemenea circumstanţe, aplicarea principiilor generale de interpretare conform cărora prevederile recente au prioritate faţă de dispoziţiile mai îndepărtate în timp şi stipulaţiile speciale sunt precumpănitoare faţă de cele generale, ar conduce la preeminenţa textelor din acordurile subsecvente. Această soluţie ar fi nefastă pentru ansamblul activităţii de cooperare. De aceea, în ipoteza descrisă, vor prima prevederile acordului cadru.

9. Pactul de preferinţă şi clauza primului refuz

Prin pactul de preferinţă, una din părţi (promitent) se angajează faţă de cealaltă parte (beneficiar) să-i propună în viitor să încheie o anumită operaţiune comercială a cărei conţinut nu a fost încă determinat, înainte de a o contracta cu

Page 14: Clauzele ctr de comert international

14

un terţ. Promitentul nu declară că va perfecta contractul. El îşi rezervă dreptul de a hotărî, în termenul stipulat, dacă este sau nu de acord să încheie o nouă convenţie cu beneficiarul. Nici beneficiarul nu-şi manifestă deocamdată voinţa de a contracta. Acesta urmează să decidă după ce va primi notificarea promitentului. Efectul pactului de preferinţă este numai de a restrângelibertatea de alegere a promitentului cu privire la eventualul său cocontractant, dacă va dori să se angajeze într-o nouă operaţiune comercială.

În domeniul industrial, pactul de preferinţă este întâlnit adesea sub denumirea de „clauza primului refuz”, întrucât una dintre părţi se obligă să transmită, cu prioritate, ofertele sale viitoare cocontractantului său şi să subordoneze refuzul acestuia eventuala încheiere a actului cu un terţ.

Clauza primului refuz intervine, de regulă, între parteneri care întreţin raporturi de afaceri relativ durabile, ceea ce creează între ei o atmosferă de încredere reciprocă, părţile considerându-se parteneri privilegiaţi pentru alte operaţii.

Pactul de referinţă sau clauza primului refuz sunt categorii juridice distincte, ce nu se confundă cu promisiunea unilaterală de a contracta. Clauza primului refuz se deosebeşte de promisiunea unilaterală de a contacta prin aceea că ea nu-l obligă juridiceşte pe promitent să încheie contractul. Promitentul se obligă doar ca, în eventualitatea că va dori să perfecteze în viitor un nou contract, să se adreseze cu prioritate beneficiarului clauzei. Prin promisiunea unilaterală de a contracta, promitentul se obligă faţă de cealaltă parte să-i vândă un bun determinat, la un anumit preţ, la data când beneficiarul va declara că îl cumpără. La clauza primului refuz, iniţiativa încheierii contractului aparţine promitentului. În cazul promisiunii unilaterale de a contracta, promitentul are un rol pasiv, beneficiarul promisiunii fiind cel care hotărăşte momentul încheierii actului.

Simpla exercitare de către beneficiarul promisiunii a dreptului său de opţiune duce la încheierea imediată a contractului de bază, deoarece toate elementele esenţiale ale acestuia au fost arătate în cuprinsul promisiunii. Clauza primului refuz, în schimb, nu indică caracteristicile operaţiunii eventuale şi viitoare, ele urmând să fie negociate de către părţi.

Page 15: Clauzele ctr de comert international

15

În opoziţie cu promisiunea unilaterală de a contracta, clauza primului refuz conferă, în comerţul internaţional, beneficiarului o opţiune care are caracter intuitu personae, beneficiarul neputând, aşadar, cesiona creanţa respectivă unui terţ, afară dacă promitentul i-a acordat explicit acest drept.

În cuprinsul clauzei primului refuz este recomandabil ca părţile să indice dacă promitentul este obligat să propună noul contract beneficiarului înainte de orice negociere cu un terţ, sau dacă, dimpotrivă, promitentul are libertatea să solicite oferte ale terţilor, fiind ţinut doar să nu accepte nici una dintre ele atâta timp cât nu l-a încunoştiinţat pe beneficiar. Sondarea pieţei este importantă, întrucât va permite obţinerea unor date comparative privitoare la preţuri curente, sortimente preferate etc. Într-o asemenea situaţie, ofertele terţilor vor constitui o bază de negociere cu beneficiarul clauzei. În absenţa unor restricţii convenite de către părţi, practica arbitrală a decis că folosirea clauzei primului refuz nu exclude dreptul furnizorului de a testa piaţa ţării beneficiarului pentru a se documenta astfel asupra nivelului de preţuri practicat în zonă. Numai dacăexistă o ofertă fermă a promitentului către alte întreprinderi din ţara beneficiarului, cu specificarea tuturor condiţiilor de vânzare ale aceleiaşi mărfi, care prin simpla acceptare ar duce la perfectarea contractului, clauza primului refuz poate fi socotită încălcată.14

În situaţia în care beneficiarul clauzei refuză să se angajeze într-o nouă operaţie comercială, promitentul nu este obligat să ofere condiţii identice unui potenţial alt client.

Totuşi, dacă tratativele cu terţul tind să conducă la consimţirea unor condiţii net mai favorabile, promitentul este ţinut să facă o nouă propunere beneficiarului. Cerinţa este lesne de justificat. Promitentul ar putea să golească de conţinut clauza primului refuz, propunând beneficiarului un preţ exorbitant sau alte condiţii vădit improprii, cu finalitatea de a-l împiedica pe acesta să accepte încheierea contractului şi de a deschide astfel calea negocierilor cu terţii.Clauza primului refuz este însă incompatibilă cu promisiunea unilaterală de vânzare. Deşi conflictul între cele două angajamente survine numai în momentul în care beneficiarul promisiunii consimte să cumpere bunul determinat prin contract, credem că promisiunea unilaterală de vânzare constituie deja un act generator de preferinţă.

14 Hot. CAB nr. 210 din 2 decembrie 1977, în „Repertoriul CAB”, 1982, p. 21-22.

Page 16: Clauzele ctr de comert international

16

CLAUZELE SPECIFICE ALE CONTRACTULUI DE COMERŢINTERNAŢIONAL

1. Clauza de confidenţialitate

Angajamentele de confidenţialitate intervin pentru asigurarea protecţiei unor informaţii transmise în cadrul contractelor de consulting-engineering, asistenţă tehnică, vânzare, publicitate. Ele pot să acopere etapa negocierii contractului, a executării obligaţiei principale, sau o etapă ulterioară.

De regulă, angajamentele de confidenţialitate au un caracter unilateral, fiind stipulate în favoarea părţii care a comunicat o ofertă sau un document tehnic ori financiar.

Totuşi, este posibil ca, în unele situaţii, părţile să fie deopotrivă interesate în păstrarea secretului anumitor date.

Angajamentul de confidenţialitate înfăţişează mai întâi definiţia informaţiilor care sunt considerate secrete. Definiţia informaţiilor confidenţiale trebuie să fie îndeajuns de cuprinzătoare. Tehnica enumerării informaţiilor protejate nu este recomandabilă, întrucât creează impresia că toate datele care nu au fost menţionate expres de către părţi au un caracter secret.

Din acelaşi motiv, nu este pe deplin satisfăcătoare nici procedura marcăriidocumentelor confidenţiale. Apoi ea are şi dezavantajul de a nu ocroti informaţiile orale.15

Pentru a putea preveni abuzurile în materie, în cadrul unor clauze, definiţia este însoţită de o formulă negativă. În mod obişnuit nu sunt socotite confidenţiale:

a) Informaţiile care aparţin domeniului public. În practica judiciară străină s-a statuat că secretul dispare odată cu lansarea unui produs similar pe piaţă. O asemenea concepţie este, totuşi, prea restrictivă. De aceea, în dreptul american s-a propus ca părţile să se raporteze la intervalul de timp necesar pentru analizarea produsului nou apărut şi să se stabilească astfel durata maximă de menţinere a măsurilor restrictive prevăzute pentru salvgardarea informaţiilor confidenţiale;

15 În literatura de specialitate s-a subliniat că marcarea documentelor nu dă naştere unei prezumţii iuris etde iure referitoare la confidenţialitatea acestora. Aşadar, partea căreia i se reproşează dezvăluirea uneiinformaţii secrete va putea, de exemplu, dovedi că informaţia ajunsese deja în domeniul public (a se vedeaJ. Huet, F. Dupuis-Toubol, Violation de la confidentialité des negociations, în op. cit., p. 249

Page 17: Clauzele ctr de comert international

17

b) Informaţiile care, la momentul încheierii contractului, erau deja în posesia debitorului obligaţiei de confidenţialitate. O simplă afirmaţie în acest sens nu va fi însă suficientă. Partea care se află în împrejurarea descrisă, va trebui să-l avizeze de îndată pe cocontractant şi să furnizeze dovada susţinerilor sale;

c) Informaţiile ce provin de la un terţ care nu acţionează în contul niciuneia dintre părţile contractante şi care nu a solicitat beneficiarului comunicării sale să păstreze secretul asupra datelor transmise;

d) Informaţiile descoperite de către debitorul obligaţiei de confidenţiale sau de către un membru al grupului, în mod independent, de exemplu, în cadrul propriilor sale programe de cercetare ştiinţifică. Această ultimă excepţie este dificil de verificat în practică. Cu toate că dorinţa părţii contractante de a folosi, fără îngrădiri, rezultatele ştiinţifice obţinute prin eforturile sale exclusive, este,fireşte, de înţeles, o asemenea rezervă riscă să lipsească de eficacitate stipulaţiileangajamentului de confidenţialitate.

Angajamentul de confidenţialitate indică, în continuare, dacă este riguros redactat, persoanele care au acces la informaţiile secrete. Pot intra în această categorie: asociaţi şi angajaţi ai societăţii, ai sucursalelor şi filialelor, parteneri de afaceri ai societăţii, cum ar fi, de pildă, clienţii acesteia. Corespunzător unor clauze, divulgarea informaţiilor confidenţiale este condiţionată de un nou consimţământ al creditorului.

Întrucât angajamentul de confidenţialitate nu este opozabil terţilor, adesea, se impune beneficiarului informaţiei secrete să încheie cu terţii care iau cunoştinţă de datele protejate, o convenţie de discreţie similară celei dintre creditorul obligaţiei de confidenţialitate şi debitorul său. Pentru a înlătura orice neajunsuri ulterioare, este recomandabil ca în cuprinsul clauzei de confidenţialitate să se specifice în mod expres că sunt calificate drept terţi toate celelalte societăţi ale grupării din care face parte societatea debitor a obligaţiei de confidenţialitate.

Prin angajamentul de confidenţialitate sunt stabilite, de asemenea, cu titlu general sau detaliat, măsurile care vor fi luate pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor transmise. Angajamentul de confidenţialitate prezintă caracteristicile unei obligaţii de rezultat. Totuşi, nu de puţine ori, părţile îi atribuie, în mod rezonabil, natura unei obligaţii de mijloace. Prin măsurile de protecţie care se cer a fi observate de către debitor, pot fi amintite: păstrarea informaţiilor de confidenţialitate sub cheie; elaborarea unui regim

Page 18: Clauzele ctr de comert international

18

distinct pentru documentele confidenţiale, astfel încât acestea să nu fie amestecate cu actele uzuale; ţinerea evidenţei persoanelor care au acces la datele secrete; limitarea ori interzicerea copiilor ş.a.

În cadrul angajamentului este stipulată apoi durata obligaţiei de confidenţialitate.

Nu este exclus ca această durată să se prelungească cu mai mulţi ani după executarea obligaţiei contractuale principale.

În finalul convenţiei de discreţie sunt prevăzute sancţiunile care se vor aplica în situaţia nesocotirii obligaţiei de confidenţialitate. Folosirea clauzei penale este aici binevenită, întrucât prejudiciul suferit de către creditorul obligaţiei de confidenţialitate este dificil de probat.

Clauza de confidenţialitate este guvernată de lex contractus. Prestaţiacaracteristică în angajamentele de confidenţialitate este prestaţia părţii care comunică partenerului contractual informaţiile cu caracter secret.

2. Clauza solve et repete

Această clauză semnifică că mai întâi trebuie plătit preţul (solve), iar apoi se pot ridica orice obiecţiuni privitoare la neexecutarea obligaţiei asumată de cealaltă parte, cu posibilitatea celui care a plătit preţul de a-şi recupera prestaţia (repete).

Debitorul nu poate înainte de plata preţului să ceară rezoluţiunea contractului sau să opună o excepţie bazată pe neexecutarea obligaţiei corelative de către cealaltă parte.

Bunăoară, în temeiul clauzei arătate, cumpărătorul nu poate refuza sau amâna plata pe motiv că a formulat o reclamaţie cu privire la cantitatea sau la calitatea mărfii.

3. Clauzele de exclusivitate

Exclusivitatea conferită poate să fie o exclusivitate de vânzare sau de cumpărare.

În cazul exclusivităţii de vânzare, producătorul se angajează să aprovizioneze în mod exclusiv pe cocontractant în limitele teritoriului concedat. De regulă, exclusivitatea de vânzare este însoţită de exclusivitatea de cumpărare, adică de stipulaţii prin care beneficiarul se angajează să se aprovizioneze pentru totalitatea sau cea mai mare parte a nevoilor sale numai de la producătorul în cauză.

Page 19: Clauzele ctr de comert international

19

Exclusivitatea de vânzare poate să fie deschisă sau închisă. Cea deschisă permite concurenţa între diferiţii distribuitori ai furnizorului.

Exclusivitatea deschisă poate să fie totală sau parţială. În ipoteza exclusivităţii parţiale, producătorul îşi menţine dreptul de a vinde direct produsele sale în limitele teritoriului concedat distribuitorului.

Gradul de protecţie teritorială a distribuitorului poate să fie însă mai accentuat.

Aşa se întâmplă în împrejurarea în care fiecare distribuitor al unui producător se angajează faţă de acesta să nu revândă marfa obţinută de la el în afara teritoriului care i-a fost concedat.

Clauzele de exclusivitate de vânzare şi de cumpărare pot să contravinăreglementărilor legale în domeniul concurenţei.

4. Clauzele „best efforts”, „reasonable care”, „due diligence”

Prin asemenea clauze debitorul se angajează să depună maximum de efort sau să depună un efort rezonabil în vederea executării contractului, ţinând seama de modul în care s-ar comporta o persoană experimentată, prudentă, rapidă şi eficientă, ori să depună prudenţa sau diligenţa unei persoane rezonabile care are aceeaşi calitate şi este plasată în aceeaşi situaţie. Astfel de clauze sunt folosite, mai ales, în dreptul englez şi în cel american. În cazul clauzei „best efforts” se apreciază că sunt avute în vedere competenţa debitorului şi circumstanţele fiecărei cauze, în timp ce clauza „reasonable care” ar implica o apreciere în abstract, ţinând seama de standardul unei persoane rezonabile.

Clauza „best efforts” presupune ca debitorul să dea dovadă de diligenţă profesională, să asigure o prestaţie calificată, exigenţele fiind mai ridicate decât în cazul bunului proprietar la care se referă, de exemplu, art. 1080 C.civ.român.

Clauza „best efforts” nu semnifică garantarea obţinerii unui anumit rezultat. Debitorul se angajează doar să depună eforturi pentru obţinerea celui mai bun rezultat posibil. Aşa fiind, clauza „best efforts” poate să conducă la agravarea răspunderii debitorului sau, dimpotrivă, la atenuarea acesteia. De exemplu, folosirea clauzei „best efforts” în cadrul unui angajament de confidenţialitate determină atenuarea răspunderii debitorului, întrucât, în mod obişnuit, obligaţia de a păstra secretul informaţiilor transmise este o obligaţie de rezultat.

Page 20: Clauzele ctr de comert international

20

Potrivit clauzei „due diligence”, debitorul trebuie să acţioneze cu prudenţa şi diligenţa unei persoane rezonabile care ar avea aceeaşi calitate şi ar fi plasată în aceeaşi situaţie.

Întrebări în vederea autoevaluării

1. Care sunt clauzele de menţinere a valorii?

2. Care sunt deosebirile între clauza ofertei concurente şi clauza clientului cel mai favorizat?

3. Care sunt deosebirile între clauza de hardship şi clauza de forţă majoră?

4. În situaţia în care părţile nu ajung, după tratativele desfăşurate pe baza unei clauze de hardship, la un rezultat reciproc acceptabil în vederea adaptării contractului, care va fi soarta acestuia?

5. Care sunt deosebirile între clauza penală şi clauza limitativă de răspundere prin care se plafonează nivelul despăgubirilor datorate de debitor?

6. Care sunt aspectele la care se referă părţile în cadrul unei clauze de confidenţialitate?

Bibliografie selectivăS. Deleanu, Contractul de comerţ internaţional, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 86-193.