Citim povestim exersam ne jucam

Citim, povestim, exersăm, ne jucăm jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea limbajului la şcolarii mici

Pornind de la lecturarea unor poveşti din literatura universală, copiii vor fi stimulaţi să îşi exprime ideile, să caracterizeze personaje, să înveţe cuvinte noi, să descopere construcţii greşite, să caute cuvinte cu acelaşi sens şi cu sens opus. Prin exerciţiu şi joc, îşi vor fixa şi consolida vocabularul, iar la final, vor fi evaluaţi sau se vor autoevalua, conform baremului de apreciere de la sfârşitul fiecărei poveşti.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COCIŞIU, LUCIA

Citim, povestim, exersăm, ne jucăm. Jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea limbajului la şcolarii mici / Lucia Cocişiu. - Cluj-Napoca : Anteea, 2011

ISBN 978-973-1948-09-6

372.46

Ilustraţii: ADRIAN BARBU

Redactor: LUCIA COCIŞIU

Tehnoredactare: LUCIANA CIOBANU

Pre-press: RISOPRINT

Tipărit la: Cristal Print

editura , Cluj-Napocatel. 0364-437.706, 0744-423.436, e-mail: [email protected]ţi-ne la www.editura-anteea.ro

editura Cluj-Napoca

2

Cenuşăreasa după fraţii Grimm

A fost odată un om tare bogat şi cumsecade, a cărui soţie se stinse din viaţă mult prea devreme. Aşa că, bietul

om, rămânând văduv, şi-a luat o altă nevastă, o femeie rea şi înfumurată, care avea două fete, la fel de rele şi de înfumurate ca şi ea. Din prima căsătorie, bărbatul avea, la rândul lui, o fiică, frumoasă şi tare bună la suflet, pe care maştera şi cele două odrasle ale ei nu o suferiră din prima clipă. Astfel că, odată căsătorită cu bărbatul cu pricina şi instalată în casa acestuia, maştera o transformă pe fiica ei cea vitregă într-o adevărată servitoare. Ea şi fiicele ei o puneau să măture şi să spele vase, să frece podelele şi să care apă, îi dădură o cameră întunecoasă şi rece, alături de camerele altor servitori şi, pentru că, la sfârşitul zilei, fata se odihnea într-un colţ al vetrei, în cenuşă, cele trei femei răutăcioase o numiră

3

“Cenuşăreasa”. Sărmana de ea, fiind atât de răbdătoare şi bună la suflet, nu dorea să-şi supere tatăl povestindu-i cum era tratată de mama şi surorile ei vitrege, aşa că, răbda totul în taină şi suferea în tăcere.

Într-o zi, fiul regelui acelui ţinut dădu sfoară în ţară că organizează un mare bal, la care urma să invite toate fetele frumoase, pentru că dorea să-şi găsească aleasa inimii şi să facă nuntă mare. Bineînţeles că fu invitată şi familia Cenuşăresei la acest bal, însă nici nu se punea problema ca Cenuşăreasa să participe; în ochii mamei şi a surorilor vitrege, ea era doar o servitoare îmbrăcată în haine ponosite, asupra căreia niciodată nu s-ar fi oprit ochii unui prinţ.

Sărmana Cenuşăreasa, cu lacrimi în ochi călca rochiile împopoţonate ale surorilor ei vitrege, care se dichiseau de zor şi se învârteau pe lângă oglindă, râzând de hainele vechi ale surorii lor. Cu toate acestea, Cenuşăreasa nu se supără pe ele, căci era bună la suflet, ba chiar se oferi să le pieptene părul şi le răspunse cu seninătate la toate glumele lor răutăcioase.

Când surorile ei fură gătite şi aranjate, o caleaşcă le duse la palat, împreună cu mama lor. Cenuşăreasa se uită atunci în oglindă, îşi privi cu tristeţe hainele pline de cenuşă şi mâinile crăpate de atâta spălat şi începu să plângă:

– O , Doamne, eu de ce nu pot fi în locul surorilor mele?Pe când plângea aşa, încetişor, lângă ea apăru deodată

naşa ei, care era, de fapt, o zână bună.– Nu plânge, Cenuşăreaso, spuse ea. Ştiu că vrei să mergi

şi tu la bal şi o să te ajut.– Dar cum pot să merg la bal în hainele acestea? a întrebat-o

fata, cu ochii în lacrimi.Naşa zâmbi şi, dintr-o mişcare de baghetă, o îmbrăcă pe

Cenuşăreasa în cea mai frumoasă rochie, cusută cu fir de aur şi argint şi-i dărui o pereche de pantofiori din sticlă. Apoi, îi ceru fetei să-i aducă un dovleac din grădină, după care căută în cămară cursa pentru şoareci, unde chiţcăiau şapte şoricei vii. Dovleacul îl transformă într-o caleaşcă strălucitoare,

4

şase şoricei deveniră nişte cai albi, care trăgeau caleaşca, iar al şaptelea şoricel fu transformat într-un vizitiu. Naşa îi mai spuse Cenuşăresei să nu care cumva să rămână la bal după ce ceasul va bate ora 12.00 fără un sfert, căci,

altfel, vraja se rupea şi rochia ei frumoasă s-ar fi transformat din nou în rochia ponosită de toate zilele.

Fericită şi emoţionată, Cenuşăreasa urcă în caleaşcă şi ajunse la bal. Acolo, prinţul nu-şi mai dezlipi ochii de la ea, pentru că Cenuşăreasa era de departe cea mai frumoasă şi mai elegantă apariţie din mulţimea de invitaţi. Dansă toată seara cu prinţul, spre invidia celorlalte fete tinere de la bal, iar când auzi ceasul bătând ora 12 fără un sfert, îşi luă discret rămas bun de la prinţ şi fugi spre caleaşcă. Ajunse acasă în timp şi acolo o găsi pe naşa ei, căreia îi povesti tot ce se întâmplase la bal. O mai rugă, de asemenea, s-o mai lase să meargă şi seara următoare la bal, căci prinţul o invitase din nou.

Naşa ei încuviinţă şi în a doua seară, Cenuşăreasa apăru la bal într-o rochie şi mai frumoasă decât prima. Prinţul nu se mai dezlipea de ea şi toate fetele care fuseseră invitate o invidiau pe frumoasa care îl răpise de lângă ele. Toată lumea însă se întreba cine putea fi această fată de o frumuseţe răpitoare, pe care nimeni nu o cunoaştea şi pe care maştera şi fiicele ei o pizmuiau de-a dreptul, căci nici nu le trecea prin cap că ar fi fost vorba de Cenuşăreasa cea murdară.

Aşa că Cenuşăreasa nu simţi cum treceau orele, la braţul prinţului cu care dansă din nou toată noaptea şi nu auzi ceasul bătând decât târziu, aproape de miezul nopţii. Speriată, fugi repede de lângă prinţ şi o luă pe scările castelului în jos, nerăbdătoare să ajungă la caleaşcă. Dar prinţul încercă s-o prindă din urmă, căci nu dorea s-o piardă pe frumoasa necunoscută. N-o mai găsi însă pe scări, căci ea alergase cât putuse de repede. În goana mare, însă, pierduse un pantofior de sticlă, pe care prinţul îl găsi, îl luă cu grijă şi-l

duse înăuntru, în sala de bal, rămânând tot restul nopţii cu privirea aţintită asupra lui.

5

A doua zi, oamenii regelui porniră din casă în casă să o caute pe stăpâna pantofiorului pierdut. Acea căreia i se potrivea pantofiorul minuscul urma să devină soţia prinţului – aşa suna ordinul regelui. Toate fetele din acel ţinut probară pantofiorul: dar niciuneia nu-i venea, pentru că era un pantofior atât de mic, cel mai mic pantofior din lume. Într-un sfârşit, oamenii regelui ajunseră la Cenuşăreasa acasă. Cele două surori se chinuiră şi ele să încalţe pantofiorul, dar nici vorbă să le intre piciorul în el. Cum Cenuşăreasa stătea timidă şi retrasă într-un colţ al camerei, un slujitor de-al regelui o văzu şi-i ceru şi ei să încalţe pantoful.

– Vai de mine, strigară cele două surori vitrege şi maştera – cum să încalţe ea, o servitoare murdară, un pantof purtat de o prinţesă?

Dar pentru că slujitorul regelui insistă, Cenuşăreasa se aşeză pe un scaun şi încălţă cu mare uşurinţă pantofiorul de sticlă. Toată lumea rămase mută de uimire, mai ales că Cenuşăreasa dispăru în camera ei şi veni cu celălalt pantofior, pe care-l ascunsese, ca să nu-l găsească mama şi surorile vitrege. Imediat apăru şi naşa ei, zâna cea bună, care atinse rochia urâtă a fetei şi o transformă într-o rochie şi mai frumoasă decât cele cu care fusese la bal. Cele două surori o recunoscură atunci pe prinţesa prea-frumoasă de la bal şi îi căzură imediat la picioare, cerându-i iertare că se purtaseră atât de urât cu ea. Pentru că era aşa de bună şi de miloasă, Cenuşăreasa le spuse că nu era defel supărată pe ele, ci îşi dorea doar ca ele să o iubească de atunci încolo.

Apoi, fu dusă la palat, unde prinţul o aştepta nerăbdător şi făcură nuntă mare, trăind fericiţi mulţi ani împreună. Cât despre surorile ei vitrege, care se purtaseră atât de urât cu ea, Cenuşăreasa cea mărinimoasă le aduse la palat şi le ţinu lângă ea, măritându-le cu doi oameni de vază.

6

Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?

Cenuşăreasa era nevoită să spele şi să frece podelele pentru că ....................................................................

Cenuşăreasa nu a mers la bal împreună cu surorile ei pentru că ..........................................................................................

Prinţul a dansat numai cu Cenuşăreasa pentru că ................................................................................................................

Ce s-ar fi întâmplat dacă…?

… tatăl Cenuşăresei nu s-ar mai fi recăsătorit?… Cenuşăreasa nu ar fi putut să ajungă la bal?… Cenuşăreasa ar fi plecat de la bal după ora 12.00?

Găseşte un alt final

Dacă Cenuşăreasa nu ar fi probat pantofiorul, ce s-ar fi întâmplat? Care ar fi fost finalul poveştii?

Ce este greşit în poveste?

Mama şi surorile vitrege au obligat-o pe Cenuşăreasa să devină o servitoare, pentru că erau invidioase pe frumuseţea şi bunătatea ei. Fiindcă era prostuţă, neîndemânatică şi delăsătoare, maştera se ruşina cu ea. Cele două surori erau binecrescute şi modeste, iar Cenuşăreasa era leneşă şi neascultătoare. Cenuşăreasa şi-ar fi dorit să meargă şi ea la bal, iar surorile ei ar fi luat-o cu plăcere. Cenuşăreasa urma să le pedepsească amarnic pe surori şi pe mama vitregă pentru felul în care o trataseră.

• Tu ai fraţi sau surori? Cum vă înţelegeţi? Aveţi grijă unii de alţii sau vă purtaţi aşa cum se purtau surorile cu

Cenuşăreasa?•Ce calităţi crezi tu că ar trebui să aibă un frate?

7

Scrie o calitate a fiecăruia dintre următoarele personaje:

Cenuşăreasa era ___________________________

Mama vitregă era __________________________

Surorile erau _______________________________________________

Zâna era ___________________________________________________

Ce asemănări există între Cenuşăreasa şi personaje din alte poveşti?

Fata babei şi fata moşului

Albă

-ca-

zăpa

dă

Hansel şi Gretel

Ordonează cuvintele pentru a obţine propoziţii corecte:

a plecat, fata, de, moşului, acasă (.)pe, zăpadă, maştera, omoare, o, a vrut, ca, albă, să (.)Gretel, Hansel, pădure, rătăcit, în, s-au (.)

8

Desparte în silabe cuvintele care denumesc imaginile de mai jos şi scrie în căsuţele alăturate câte vocale şi câte consoane are fiecare cuvânt (vezi modelul).

2

ca-să

consoane 2 vocale

Formează cuvinte noi, schimbând prima literă a următoarelor cuvinte şi apoi a doua literă. Scrie alăturat cuvintele nou formate.

ex. mei - lei - mai

cal -

car -

bal -

pot -

9

Formează cât mai multe cuvinte, combinând aceste litere între ele, apoi scrie dedesubt cu litere de tipar cuvintele nou formate.

Schimbă prima silabă a urmatoarelor cuvinte şi formează cuvinte noi.

ex. tar-tă har-tă

mun-că

soa-re

cea-pă

trac-tor

frun-ză

Transformă cuvintele, după model:

aur – auriu argint - ___________ rugină - _____________cenuşă -____________ aramă - ___________ cărămidă - __________

T

AU

AL Ă

NŞ B

Cum te-ai descurcat? aşa şi aşa bine foarte bine

10

Hansel şi Gretel după fraţii Grimm

A u fost odată ca niciodată doi copii tare drăgălaşi, pe nume Hansel şi Gretel, care locuiau împreună

cu tatăl lor şi cu mama vitregă într-o căsuţă modestă de la marginea unei păduri. Tatăl era un simplu tăietor de lemne, care încerca din greu să-şi întreţină familia, dar nu o dată se întâmpla să nu aibă bani nici măcar pentru pâinea de fiecare zi. Azi aşa, mâine aşa, bietul om nu mai reuşea să adoarmă noaptea, gândindu-se cu ce urma să-şi hrănească a doua zi copiii. Astfel că nevasta lui, tare haină la suflet, îi spuse într-o seară:

– Măi bărbate, vezi că nu o mai scoatem la capăt cu banii, hai să-i ducem pe copii în pădure şi să-i lăsăm acolo, s-or descurca ei cumva.

La început, bărbatul nu vru în ruptul capului să audă de propunerea femeii. Cum să-şi lase copiii singuri în pădure, să-i mănânce animalele înfometate? Dar, până la urmă, sătul de gura ei, se lăsă înduplecat. Însă copiii, care erau într-o cameră alăturată şi nu puteau adormi din cauza foamei care-i chinuia, auziră discuţia iar Hansel, băiatul, se furişă imediat afară, în noapte, ca să-şi umple buzunarele cu pietricele albe din curte.

Dis-de-dimineaţă, porniră toţi patru spre inima pădurii, iar Hansel avu grijă să lase câte o pietricică pe cărare, însemnând astfel drumul de întoarcere. Tatăl copiilor şi mama lor vitregă aprinseră un foc mare şi-i lăsară acolo pe cei doi fraţi, spunându-le că vor veni mai târziu după ei. Bineînţeles

că nu se mai întoarseră, iar spre seară, Hansel o luă pe sora lui, Gretel, de mână şi porniră pe drumul de

11

întoarcere, luându-se după pietricelele albe de pe cărare. Mare îi fu uimirea mamei vitrege să-i vadă întorşi acasă, teferi şi nevătămaţi, dar tatăl se bucură din suflet când îi revăzu.

Numai că maştera nu renunţă la planul ei şi de atunci începu să-şi ocărască zilnic soţul şi să-i ceară tot mai insistent să scape de copii. Sătul de ocările ei, dar cu inima neagră de amărăciune şi supărare, omul îi promise într-o seară că îi va duce din nou în pădure şi îi va lăsa acolo. Copiii auziră din nou discuţia şi Hansel încercă să se strecoare afară, la fel ca prima dată, dar femeia cea rea zăvorâse uşa. Aşa că, a doua zi de dimineaţă, porniră din nou la drum spre pădure, iar Hansel, neavând cu ce să mai însemne drumul,

făcu firimituri din bucata de pâine pe care o primise de la mama vitregă şi le lăsă să cadă în urma lor. La fel ca prima dată, tatăl lor le făcu un foc din vreascuri şi le spuse că va veni, chipurile, după ei spre seară. Cum noaptea se lăsa tot mai neagră peste pădure, copiii începură să caute drumul spre casă, înfricoşaţi şi flămânzi. Dar, vai, păsărelele pădurii ciuguliseră firimiturile

12

de pâine aruncate de Hansel şi cei doi copii nu mai găseau acum drumul de întoarcere.

Aşa că rătăciră prin pădure vreme îndelungată, până când, dintr-odată, zăriră într-un luminiş o căsuţă

făcută în întregime din turtă dulce, cu ferestre din zahăr. Copiii se năpustiră asupra ei şi începură să rupă bucăţi din acoperiş, fericiţi că aveau cu ce să-şi potolească foamea. Când, deodată, în uşa căsuţei din turtă dulce îşi făcu apariţia o femeie bătrână, bătrână, care-i invită pe cei doi copilaşi înăuntru.

– Veniţi înăuntru, copilaşii mei, nu staţi afară, veniţi la mine, că nu veţi păţi nimic.

Iar cei doi copii păşiră în căsuţa femeii, care era, de fapt, o vrăjitoare bătrână şi rea, ce-i ademenea cu căsuţa ei dulce pe toţi copiii pierduţi în pădure. Odată intraţi aici, copiii rătăciţi erau închişi în cuşti de fier, iar cotoroanţa îi mânca. Neştiind ce-i aşteaptă, Hansel şi Gretel acceptară invitaţia bătrânei, care îi hrăni bine şi-i duse la culcare. Însă, a doua zi de dimineaţă, vrăjitoarea îl trase după ea pe Hansel şi îl închise într-un coteţ a cărui uşă avea gratii de fier. Iar pe Gretel o luă de păr şi ţipă la ea să gătească ceva bun pentru Hansel, căci avea de gând să-l ţină o vreme închis şi să-l hrănească bine, ca să-l îngraşe şi să fie mai gustos. Biata Gretel, speriată nevoie-mare, începu să plângă, auzind ce i se pregătea frăţiorului ei, dar nu avu încotro şi făcu ce-i ordonase baba.

Zile la rând, vrăjitoarea cea rea mergea dis-de-dimineaţă la coteţul în care era închis Hansel şi îi cerea acestuia să-i arate degetul; voia, pasămite, să vadă cât se mai îngrăşase băiatul. Dar, isteţ cum era, Hansel îi întindea întotdeauna un oscior, aşa că baba, care nu prea vedea, se tot mira cum de nu se îngraşă odată. Până când, într-o zi, sătulă să mai aştepte să se îngraşe Hansel, îi ceru fetiţei să pregătească repede cuptorul, ca să-l gătească pe frăţiorul ei. Gretel începu

să plângă cu lacrimi amare. Nu ştia că vrăjitoarea îi pusese de fapt şi ei gând rău, pentru că avea de gând

13

să o arunce în cuptor şi s-o mănânce, bine rumenită, şi pe ea.

Aşa că fetiţa, cu lacrimile şiroindu-i pe obraz, făcu un foc bun în cuptor, după cum îi ceruse baborniţa şi se rugă în gând lui Doamne-Doamne să le ajute, ei şi frăţiorului ei, să iasă cu bine din această situaţie. La un moment dat, vrăjitoarea îi ordonă fetei să intre în cuptor şi să verifice dacă este destul de încins: vroia de fapt să o închidă acolo şi s-o prăjească. Dar Gretel îşi dădu seama că baborniţa îi pregătea o cursă şi-i spuse astfel:

– Nu ştiu să intru în cuptor, nu am intrat niciodată, nu îmi arătaţi dumneavoastră cum trebuie să intru?

Râzând de ea şi batjocorind-o, baba cea urâtă şi rea îşi băgă capul în cuptor ca să-i arate fetei cele neştiutoare cum trebuie să procedeze. Dar Gretel atât aşteptă: o împinse pe vrăjitoare cu putere în cuptor şi închise uşa cât putu de repede. În câteva minute, din femeia cea rea nu mai rămase decât scrumul.

Gretel fugi repede la locul în care era închis frăţiorul ei şi îl eliberă, povestindu-i ce făcuse cu vrăjitoarea. Fraţii s-au întors apoi în căsuţă şi, tot cotrobăind pe acolo, au găsit o mulţime de perle şi bijuterii, căci vrăjitoarea era tare bogată. Şi-au umplut buzunarele cu perle şi pietre preţioase, apoi au pornit prin pădure, fericiţi că scăpaseră de ea şi dornici să-şi revadă tatăl. După o vreme, au descoperit cărarea care ducea spre casa lor şi, încet-încet, au ajuns acasă, la căsuţa părintească. Aici şi-au revăzut, plini de emoţie, tatăl, care le dusese nespus dorul şi pe care grija pentru copiii săi, pe care-i abandonase în pădure, îl îmbătrânise. Maştera nu mai era, murise de inimă rea. Aşa că, au trăit toţi trei fericiţi în căsuţa din pădure şi nu avea să le mai fie niciodată foame, căci bogăţiile aduse de copii îi scăpară de traiul sărac şi plin de griji pe care-l avuseseră înainte.

14


Spune de ce?

Mama vitregă a vrut să scape de cei doi copii pentru că…Vrăjitoarea i-a invitat în căsuţa ei dulce pentru că…


… Hansel şi Gretel ar fi reuşit să se întoarcă acasă şi a doua oară?… cei doi copii nu ar fi găsit căsuţa vrăjitoarei?… Gretel nu ar fi împins-o pe vrăjitoare în cuptor?


Ce ar mai fi putut face Hansel şi Gretel, dacă nu s-ar fi întors la tatăl lor, acasă?


Hansel şi Gretel erau doi copii răsfăţaţi şi obraznici, de care părinţii se săturaseră. Mama vitregă îl bătea zilnic la cap pe bărbat să scape de copii. Tatăl îşi iubea foarte mult copiii, dar copiii nu îl iubeau defel. Mama vitregă se înţelesese cu vrăjitoarea din pădure să scape de copii. Pentru că a fost isteaţă, Gretel a scăpat de vrăjitoare.

• Ce fel de sentimente îi leagă pe cei doi fraţi?• Dar pe copii de tatăl lor?

Completează tu dialogul între Hansel şi Gretel, imaginându-ţi întrebările la răspunsurile de mai jos.

____________________________________________________________

– Lasă, surioară, nu te speria, vom găsi noi drumul spre casă.

15

______________________________________________________

– Am reuşit să o împing pe cotoroanţă în cuptor.

Dacă nu e aşa, cum e? Găseşte cuvântul opus celui subliniat.

Dacă părinţii celor doi copii nu erau înstăriţi, înseamnă că erau _______________________

Dacă Hansel nu era un băieţel prostuţ, înseamnă că era _______________________

Dacă Gretel nu era o fetiţă fricoasă, înseamnă că era ______________________Dacă tatăl nu era fericit că rămăsese numai cu nevasta, înseamnă că era _______________________

Găseşte cuvântul asemănător celui subliniat.

Maştera a zăvorât uşa. / ____________

Tatăl făcu un foc din vreascuri. / __________

Vrăjitoarea vroia s-o mănânce pe Gretel bine rumenită. / ___________

Vrăjitoarea se făcu scrum în cuptor. / __________

Desparte în silabe următoarele cuvinte şi scrie dedesubtul fiecărei imagini atâtea liniuţe, câte silabe sunt.

16

Din literele de mai jos formează cuvinte care denumesc legume.

D P A Ă M O Z C R V T N I E Ş

Mai jos, literele s-au amestecat între ele. Pune-le în ordine şi formează cuvinte care denumesc animale de la fermă.

L, C, A Ţ, A, Ă, R N, C, U, A, R, C

________ ___________ ________________

Formează un lanţ de cuvinte, plecând de la ultima silabă a cuvântului dat. Vezi exemplul.

ex. firimitură – răţuşcă – cămilă – lămâie – iepure - repede etc.

boabă -

pădure -

căsuţă -

Găseşte cât mai multe cuvinte care încep cu prima silabă a cuvintelor de mai jos:

ex. ca-să ca-nă ca-pră ca-me-ră

ro-şu

iar-nă

co-pac

17

Cum este corect?

Era ............................ ca lămâia.

Era ............................ ca racul.

Era ............................ ca varul.

Era ............................ de supărare.

Era ............................ de invidie.

alb

roşu

galben

negru

verde

Cu ce animale din poveşti ar fi putut să se întâlnească Hansel şi Gretel în pădure?Ghiceşte personajele şi completează rebusul.

1. Le-a înghiţit pe bunicuţă şi pe nepoata ei.2. Buni cântăreţi, se temeau de lup. E vorba de trei…3. Hoaţă, vicleană şi mincinoasă, l-a prostit pe urs. Cine este ea? …4. Ce animăluţ avea o colibă din coajă de tei?...5. Era un pui graţios de căprioară, care se numea ….

1.2.3.4.5.


18

Albă-ca-zăpada după fraţii Grimm

P ovestea spune că a fost odată ca niciodată… o regină frumoasă, tare frumoasă, care cosea liniştită lângă

o fereastră de culoare neagră ca abanosul. Afară ningea cu fulgi mari şi pufoşi iar regina, tot urmărind jocul fulgilor de nea, se înţepă la un deget. Curând, trei picături de sânge căzură în zăpada imaculată, şi regina, admirând roşul sângelui pe albul zăpezii, îşi spuse în gând: “Ce n-aş da să am o fetiţă cu pielea albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul ferestrei!”

Şi… nu trecu mult timp, iar regina aduse pe lume o fetiţă exact aşa cum şi-o dorise: cu pielea albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul. Iar fetiţa primi numele “Albă-ca-zăpada”. Numai că la puţin timp după naştere regina se stinse din viaţă şi regele trebui să-şi ia o nouă nevastă. Chiar dacă era foarte frumoasă, cea de a doua nevastă era o femeie rea, crudă şi tare, tare mândră, care nu ar fi îngăduit în ruptul capului ca o altă femeie s-o întreacă în frumuseţe. Regina aceasta avea o oglinjoară fermecată, de care nu se despărţea niciodată şi pe care o consulta mereu, punându-i veşnic aceeaşi întrebare:

“Oglindă, oglindă de pe perete, Spune-mi şi mie, Cine-i cea mai frumoasă în ţara mea dintre fete?”Iar oglinda cea fermecată îi răspundea trufaşei regine

mereu cu aceleaşi cuvinte: “Tu, regina mea, eşti cea mai frumoasă dintre fete.”

Până când, după o vreme, când Albă-ca-zăpada crescuse şi devenise o fată frumoasă, mult mai frumoasă

19

decât mama ei vitregă, oglinda, care nu putea minţi, i-a răspuns aşa reginei:

“Regina mea, eşti frumoasă, ştii bine.

Dar Albă-ca-zăpada e mult mai frumoasă decât tine.”

Reginei nu-i veni să creadă, când auzi vorbele oglinzii, însă ştia că este adevărat, pentru că oglinda ei fermecată spunea numai şi numai adevărul. Din acel moment, maştera prinse o ură puternică pe Albă-ca-zăpada, pe care nu o mai putea vedea în ochi şi de care nu mai ştia cum să scape.

Şi pentru că femeia aceasta, atât de haină şi de mândră totodată, nu putea suporta gândul că tocmai fiica ei cea vitreagă să fie mai frumoasă decât ea, chemă într-o zi un vânător şi-i porunci aşa:

– Ia-o de aici pe Albă-ca-zăpada şi du-o cât mai departe, în fundul pădurii. Omoar-o şi ca să fiu sigură că mi-ai îndeplinit porunca, adu-mi plămânii şi ficatul ei.

Vânătorul o luă cu el pe Albă-ca-zăpada şi o duse

20

în pădure, dar i se făcu milă de biata fată, atât de frumoasă şi de tânără, însă atât de prigonită de mama ei cea vitregă. Nu o omorî, aşa cum îi dictase maştera, ci o sfătui pe Albă-ca-zăpada să se ascundă în pădure,

ca maştera să îi piardă urma. Vână apoi un mistreţ tânăr, luă plămânii şi ficatul acestuia şi i le duse reginei, care fu în culmea fericirii.

În timpul acesta, sărmana Albă-ca-zăpada, rămasă singură în pădure, începu să fugă printre copaci, speriată şi neştiind încotro s-o apuce. Şi fugi, şi fugi, cât o ţineau picioarele, iar animalele pădurii o urmăreau de după tufişuri, fără să-i facă însă nici un rău. Într-un târziu, pe înserat, fata zări într-un luminiş o căsuţă drăguţă şi bătu la uşă. Cum nu-i răspunse nimeni, intră şovăitoare în căsuţă. Vai, dar ce surpriză! Totul era aşa de mic înăuntru! Văzu o măsuţă pe care erau 7 farfurii, cu 7 tacâmuri şi 7 pahare, apoi mai încolo zări 7 pătuţuri ca de copilaşi… Înfometată şi ruptă de oboseală, Albă-ca-zăpada mâncă un colţ de pâine de pe masă şi câteva legume, bău o gură de vin dintr-un pahar şi încercă să se întindă pe un pătuţ, dar abia reuşi să găsească unul în care să încapă, apoi adormi imediat.

Nu trecu mult şi în căsuţă îşi făcură apariţia stăpânii acelui loc, care erau … 7 pitici ce lucrau în mină, răscolind în măruntaiele pământului după aur şi diamante. Ei, şi când intrară piticii în căsuţa lor curată şi văzură că cineva trecuse pe acolo, se supărară foarte tare.

– Cine a şezut pe scaunul meu? se întrebă primul pitic.– Cine a mâncat din farfuria mea? a întrebat al doilea.– Cine mi-a mâncat pâinea? s-a revoltat al treilea pitic.– Cine mi-a mâncat legumele? s-a supărat al patrulea.– Cine mi-a folosit furculiţa? a mai zis al cincilea pitic.– Cine a tăiat cu cuţitul meu? s-a întrebat al şaselea pitic.– Cine a băut din paharul meu? a vrut să ştie al şaptelea

pitic.Apoi, îndreptându-se cu toţii spre pătuţurile lor, au

21

văzut că cineva le încercase. Nu mică le fu mirarea când, într-unul dintre ele, cel mai lung, zăriră o fată frumoasă ca o zână, care dormea profund. O lăsară să doarmă, minunându-se continuu de frumuseţea ei, iar a doua zi de dimineaţă, când Albă-ca-zăpada se trezi, mirată, în mijlocul lor, o rugară să le povestească ce căuta acolo. Iar fata le povesti cum mama ei vitregă o ura de moarte şi îi ceruse pădurarului să o ducă în pădure şi s-o omoare. Pădurarul însă îi cruţase viaţa şi ea a trebuit să rămână în pădure, prin care a colindat în neştire, până a găsit căsuţa.

Piticii o îndrăgiră imediat şi o rugară să rămână acolo. Avea să gătească pentru ei şi să ţină casa curată, să coase, să spele.

Ei plecau în zori spre mină, să caute aur şi diamante şi se întorceau doar seara, când Albă-ca-zăpada trebuia să

îi aştepte cu masa pusă şi cu casa curată. Fericită că găsise un locşor departe de regina cea invidioasă, Albă ca zăpada acceptă cu drag. Dar piticii cei înţelepţi o mai sfătuiră ceva: să nu cumva să creadă că maştera renunţase la planul ei diabolic; imediat ce va afla ca Albă-ca-zăpada nu murise, mai mult ca sigur o va căuta şi va încerca din nou s-o omoare. Aşa că fata nu trebuia să deschidă nimănui uşa căsuţei lor, cât timp ei nu erau acasă.

Şi piticii avură dreptate. Pentru că, în timpul acesta, femeia cea rea îşi consultă încă o dată oglindă, fericită că rămăsese cea mai frumoasă din lume.

“Oglindă, oglindă de pe perete, Spune-mi şi mie, cine-i cea mai

frumoasă în ţara mea dintre fete?”

22

Iar oglinda îi răspunse imediat:“Regina mea, eşti frumoasă, ştii bine.Dar Albă ca Zăpada, ascunsă de pitici, E mult mai frumoasă decât tine.”

Regina îşi dădu atunci seama că vânătorul o păcălise iar furia ei nu mai cunoscu margini. Pe dată se deghiză într-o bătrână neguţătoare, care vindea cingători şi porni spre căsuţa piticilor, unde bătu la uşă.

– Am cingători frumoase de vânzare, zise ea cu un glas răguşit.

Albă-ca-zăpada crezu că are de a face cu o bătrână cinstită şi cumpără una. Femeia insistă să-şi pună cingătoarea chiar acolo, în faţa ei, iar Albă-ca-zăpada făcu întocmai. Numai că cingătoarea era vrăjită şi în momentul în care bătrâna se apropie de fată şi-i cuprinse mijlocul cu cingătoarea, Albă-ca-zăpada căzu fără suflare.

Aşa o găsiră piticii, zăcând pe podeaua căsuţei, de parcă ar fi fost moartă. Neştiind ce să facă, se gândiră să îi dea jos brâul care-i strângea mijlocul… şi uite aşa Albă-ca-zăpada îşi reveni şi le povesti ce se întâmplase. Piticii o povăţuiră atunci să nu mai deschidă uşa nimănui, căci maştera o urmărea, se pare şi putea să-i facă mult rău.

În vremea aceasta, regina ajunsese înapoi la castel şi dăduse fuga la oglindă, convinsă că acum ea rămăsese cea mai frumoasă din ţară. Dar şi de data aceasta se păcăli, căci oglinda îi răspunse adevărul, şi anume că tot Albă-ca-zăpada, înviată de pitici, era cea mai frumoasă.

Maştera turbă de furie, căci nici acum nu reuşise s-o omoare pe fiica ei cea vitregă. Se gândi ce să mai pună la cale şi se deghiză într-o bătrână zdrenţuroasă, apoi se duse din nou la casa piticilor.

– Piepteni de vânzare, piepteni frumoşi de vânzare, strigă ea în faţa uşii.

Albă-ca-zăpada fusese povăţuită de piticii cei înţelepţi să nu mai deschidă uşa nimănui. Dar fetei i se

23

făcu milă de bătrâna sărăcăcios îmbrăcată şi deschise uşa, vrând să cumpere un pieptene. Atât aşteptă femeia cea rea, care-i întinse fetei pieptenele şi se oferi apoi să-i perie părul negru ca abanosul. Însă abia îi atinse părul, că Albă-ca-zăpada căzu din nou fără suflare pe podeaua căsuţei.

Noroc că era înspre seară şi în scurt timp piticii ajunseră acasă, unde o găsiră din nou pe Albă-ca-zăpada, lipsită de viaţă. Zăriră însă pieptenele vrăjit în părul fetei şi-l scoaseră cu grijă, iar ea îşi reveni, spre uşurarea prietenilor ei, care tare o mai îndrăgiseră.

– Dragă fată - îi atraseră din nou atenţia cei 7 pitici, îţi mai spunem o dată, nu mai deschide uşa niciunui străin, cât suntem noi plecaţi, nu mai lăsa pe nimeni să intre în casă.

După ce o văzu pe Albă-ca-zăpada căzând fără suflare, regina cea haină se întoarse fericită la castel, convinsă că acum oglinda îi va da răspunsul pe care-l dorea mai mult decât orice pe lume: acela că ea este frumoasa frumoaselor, din lumea întreagă. Dar oglinda ştia că Albă-ca-zăpada nu fusese răpusă de pieptenele otrăvit şi-i răspunse din nou reginei că fiica ei cea vitregă este cea mai frumoasă din lume.

Clocotind de mânie, femeia se strecură într-o odăiţă dosnică, în care numai ea putea intra şi acolo, din diverse prafuri, meşteri un măr otrăvit. Puse mărul într-un coşuleţ, deasupra altor mere, mai puţin arătoase şi, îmbrăcată în straie de ţărancă, se duse din nou la casa piticilor. De data aceasta, Albă-ca-zăpada se temu să mai deschidă uşa. Dar femeia o îmbie cu un măr frumos, din care o invită să guste.

– Nu-ţi fie teamă, fată dragă - îi vorbi cu grai mieros maştera - uite, îţi dau ţie jumătatea rumenă şi frumoasă şi mănânc eu cealaltă jumătate.

Văzând-o că muşcă din măr, Albă-ca-zăpada întinse mâna şi luă cealaltă jumătate. Dar nu trebui să muşte decât o singură dată şi se prăbuşi, fără viaţă, în pragul uşii, pentru că luase jumătatea otrăvită a mărului.

24

R e g i n a fu în culmea fericirii când o văzu pe fată

zăcând nemişcată, apoi se grăbi să ajungă la castel, la oglinda ei.

“Oglindă, oglindă de pe perete,

Spune-mi şi mie, Cine-i cea mai

frumoasă în ţara mea dintre fete?”

Iar oglinda îi dădu răspunsul pe care şi-l dorea cu ardoare:

“Tu eşti, regina mea, cea mai frumoasă din ţară.”

În tot acest timp, în căsuţa piticilor era jale mare. Întorşi de la mină, cei şapte omuleţi o găsiră pe Albă-ca-zăpada zăcând fără pic de suflare şi oricât se străduiră să o readucă la viaţă, nu mai reuşiră. Trei zile o jeliră cu toţii, plângând cu lacrimi amare şi după trei zile de doliu, se gândiră că ar fi trebuit să o îngroape. Dar cum să coboare în adâncul negru al pământului aşa o frumuseţe de fată, tânără şi cu obrajii roşii ca nişte bujori? Şi atunci, piticii construiră un sicriu de cleştar, în care o aşezară cu grijă iar pe sicriu scriseră numele

fetei, cu slove de aur. Duseră apoi sicriul în vârful unui munte şi, seară de seară, unul dintre pitici o priveghea,

25

laolaltă cu animalele pădurii. Iar Albă-ca-zăpada parcă nu era moartă, ci doar adormită, cu obrajii ei roşii şi cu părul negru ca abanosul.

Într-o zi, un fecior de împărat s-a rătăcit pe acele meleaguri, cum umbla la vânătoare şi a cerut găzduire celor 7 pitici. Din întâmplare, zări în drumul lui sicriul de cleştar şi pe frumoasa fată înăuntru. Din acel moment, nu se mai dădu dus de lângă sicriu şi le ceru piticilor să i-l dea lui, pentru că prinsese mare drag de Albă-ca-zăpada, chiar dacă ea era lipsită de viaţă. Piticii nu se învoiră la început, însă, pentru că tânărul îşi dorea nespus să o ducă la castelul său, ca să o vadă zilnic, acceptară. Iar feciorul de împărat îşi chemă slugile să care sicriul. Pe drum, unul dintre slujitori se împiedică de-o buturugă şi sicriul se zdruncină puţin. Atât însă, cât să-i iasă Albei-ca-zăpada din gâtlej bucăţica de măr otrăvită. Iar fata deschise ochii, se ridică ameţită din sicriu şi-i întrebă pe toţi cei de faţă, cărora nu le venea să creadă că era vie:

– Vai, Doamne, dar unde mă aflu?– Cu mine, răspunse prinţul, fericit din cale-afară că înviase

prinţesa inimii lui. Te voi duce la castelul meu, să fii soţia mea.Albă-ca-zăpada, căreia îi căzuse drag prinţul cel chipeş,

încuviinţă pe dată. Şi făcură o nuntă mare, la care invitaţi de seamă fură piticii cei inimoşi şi… maştera. Însă, când o văzu pe Albă-ca-zăpada, atât de frumoasă şi de fericită la braţul prinţului ei, femeia cea rea înnebuni de ciudă. Degeaba îşi tot întrebă oglinda dacă ea e cea mai frumoasă, că oglinda îi răspundea mereu la fel: Albă-ca-zăpada era cea mai frumoasă dintre toate. Şi pentru că nu se putu obişnui cu gândul acesta, maştera începu să blesteme şi să urle, apoi, se făcu urâtă, tot mai urâtă, că nu mai cuteză să se uite în oglindă. De disperare, o luă la goană, în adâncul pădurii, să nu o mai vadă nimeni şi de atunci Albă-ca-zăpada a trăit liniştită, alături de prinţul ei şi de cei 7 pitici inimoşi.

26


Spune de ce?

Mama vitregă a vrut să o omoare pe Albă-ca-zăpada pentru că…Albă-ca-zăpada a rămas în căsuţa piticilor pentru că…


… mama vitregă ar fi omorât-o pe Albă-ca-zăpada din prima încercare?… Albă-ca-zăpada nu ar fi găsit căsuţa din pădure?… prinţul nu ar fi întâlnit-o pe Albă-ca-zăpada în vârful muntelui?


Ce s-ar fi întâmplat dacă prinţul nu ar fi întâlnit-o pe Albă-ca-zăpada şi nu ar fi vrut să o ducă la castelul său?


Albă-ca-zăpada se uita zilnic în oglindă şi se admira. Maştera o iubea foarte mult şi îi dorea numai binele. Vânătorul a dus-o pe Albă-ca-zăpada în pădure ca s-o ucidă, pentru că aşa poruncise regina. Piticii erau vicleni şi răi la suflet. Albă-ca-zăpada s-a întâlnit în pădure cu Scufiţa Roşie. Piticii lucrau într-o mină. Albă-ca-zăpada făcea curăţenie în casa piticilor şi avea grijă de ei.

Cum era Albă-ca-zăpada?

Avea păr negru ca abanosul, buze roşii şi pielea albă, deci, era F _ _ M _ A _ Ă. În plus, ţinea curată casa piticilor,

deci, era _ A R _ I _ Ă.

27

Dar maştera?

A vrut să o omoare pe Albă-ca-zăpada, deci, era C _ U D _ şi _ E _.

În care din următoarele cuvinte se aude sunetul “a”? Câte silabe are fiecare cuvânt? Încercuieşte cifra corespunzătoare numărului de silabe.

lulea zăpadă mătură oglinjoară

1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4

Care este sunetul care se aude cel mai des în următoarea propoziţie?

Albă-ca-zăpada avea păr ca abanosul.

Cunoşti poezia următoare? Completează cu ceea ce lipseşte. Dacă nu ştii poezia, alege cuvântul corect din paranteze, având grija să

păstrezi rima.

Un pitic atât de ______

Făcea _______ într-un ibric.

De săpun s-a _______

Şi ________ s-a înecat.

Va, vai, ce ________

Că _________s-a înecat.

(piticul, baie, împiedicat, piticul, mic, păcat)

Eu spun una, tu spui mai multe:

arătos

pieptene

castelpăr

atenţia

rumenă

28

Colorează cu aceeaşi culoare căsuţele în care se găsesc cuvinte cu acelaşi înţeles.

cingătoare (a se) travesti

imaculată fugărită

trufaşă nesigură

haină dulceag

prigonită curea

şovăitoare curată

mieros crudă

(a se) deghiza înfumurată

Colorează cu aceeaşi culoare silabele cu care se poate forma un cuvânt corect.

Citeşte cuvintele de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga.

COŞ LAŞ AŞ TUŞLAC ERAM CAR CAM

Transformă cuvintele, după model.

ex. un foc – o focă un coc – o ________un lup – o ________ un tren – o ________un pat – o ________ un cal – o ________

flumi

ture

su ri

pa

om

dă

zăsă

fruli

ra

moate

29

Găseşte cuvinte noi, înlocuind prima literă a fiecărui cuvânt.

nas

lac

mai

cană

Găseşte cuvinte care să rimeze cu cele de mai jos. Scrie-le apoi în căsuţa goală.

ex. cuminte – fierbinte

suflare bujor

vrăjit luminiş

Rezolvă rebusul şi vei descoperi pe verticală o însuşire a maşterei.

1. organ al vederii.2. fruct gustos, galben, verde sau roşu.3. obiect folosit pentru curăţenia în casă.4. femeile şi fetele obişnuiesc să se admire în ea.5. loc în care sunt cultivate legume.


1.2.

3.4.

5.

30

Muzicanţii din Bremendupă fraţii Grimm

U n om tare sărac avea un măgar bătrân, bătrân, care îi căra de ani de zile sacii cu grâu la moară. Cum

însă măgarul era tot mai slăbit pe zi ce trecea şi nu mai făcea faţă muncilor de peste zi, omul începu să se gândească tot mai des cum să scape de el. Măgarul, văzând nemulţumirea stăpânului, nu mai stătu mult pe gânduri, ci o porni de unul singur spre oraşul Bremen, hotărât să devină muzicant.

Pe drum, cum mergea el agale, iată că întâlneşte un ogar bătrân, ce gâfâia greoi, zăcând trist şi obosit în praful drumului.

– Ce-i cu tine, frate, ce gâfâi aşa? îl întrebă curios măgarul.– Păi, am fugit de acasă, pentru că sunt bătrân şi

neputincios, iar stăpânul meu nu mai are nevoie de mine.– Hai atunci cu mine în oraşul Bremen, să ne facem

muzicanţi, îi propuse măgarul, iar câinele, cum nu avea altceva mai bun de făcut, acceptă pe loc.

Merseră ei ce merseră, când întâlniră o pisică, slabă şi amărâtă, care le povesti că stăpâna ei încercase să o înece şi să scape de ea, pentru că era bătrână şi nu mai putea prinde şoareci.

– În cazul ăsta, hai cu noi, surioară, în oraşul Bremen, să ne facem cu toţii muzicanţi!

Iar pisica se învoi pe dată şi purceseră toţi trei prietenii la drum.

După o vreme, iată că întâlnesc, cocoţat pe un gard, un cocoş care striga din toate puterile: ”cucuriguu”, “cucuriguu”.

– Ce strigi aşa, prietene, ce s-a întâmplat? îl întrebară cei trei drumeţi pe cocoşul care striga

31

“cucurigu”, fără să se oprească o clipă măcar.– Păi, ce să fac, mai strig şi eu cât mai pot! răspunse

necăjit cocoşul. Stăpâna mea are invitaţi la masă mâine şi ghici pe cine s-a gândit să servească în ciorbă? Pe mine.

– Dar, prietene, îi răspunse măgarul, nu crezi că în condiţiile acestea ar fi bine să vii cu noi în oraşul Bremen? Ai o voce puternică şi, dacă ai vrea să vii să cânţi împreună cu noi, cred că am face treabă bună.

Zis şi făcut. Porniră tuspatru la drum şi merseră, merseră, până îi prinse noaptea în pădure. Cum erau

32

obosiţi după un drum atât de lung, se gândiră să poposească peste noapte în pădure şi să-şi continue drumul a doua zi de dimineaţă, căci mult nu mai aveau până în oraşul Bremen. Aşa că măgarul şi câinele se

întinseră sub un copac, iar pisica şi cocoşul se cuibăriră pe o creangă. Înainte să închidă ochii, cocoşul îşi mai roti odată privirea ageră în jur, să se asigure că totul este în regulă, când i se păru că vede, nu prea departe, o luminiţă. Imediat le spuse prietenilor săi ce anume văzuse şi se hotărâră să pornească într-acolo. Când, ce să vezi? În faţa ochilor le apăru o căsuţă luminată ca ziua, iar de dinăuntru se auzeau voci multe şi strigăte de veselie. Măgarul, care era cel mai înalt, se apropie de fereastră şi se uită înăuntru.

– Ce vezi, frate, acolo? întrebă cocoşul.– Văd o masă mare, întinsă cu bunătăţi şi nişte tâlhari

care mănâncă, beau şi se distrează.– Ah, ce bine ne-ar prinde şi nouă nişte mâncare şi

băutură, suspină cocoşul. Şi, cum erau înfometaţi rău şi însetaţi după atâta drum,

se adunară într-un colţ şi, în şoaptă, se tot sfătuiră cum să facă să îi pună pe tâlhari pe fugă. Pentru început, măgarul îşi sprijini picioarele din faţă de marginea ferestrei, câinele se urcă în spinarea măgarului, pisica se cocoţă pe spatele câinelui iar cocoşul zbură direct pe capul pisicii. Apoi, la un semnal, începură să urle, fiecare pe limba lui. Măgarul făcea: i-ho-ho, câinele lătra: ham, ham, pisica mieuna: miau, miau, iar cocoşul striga: cucuriguuu. La urmă, se năpustiră cu toţii pe geam şi intrară în casă, făcând ţăndări sticla geamului şi speriindu-i de moarte pe tâlhari, care o luară la fugă în pădure, care încotro, convinşi că le intrase o stafie în casă.

Iar cei patru prieteni se puseră la masă şi se ghiftuiră bine, căci erau tare flămânzi, apoi se duseră la culcare. Măgarul în curte, câinele după uşă, pisica pe cuptor, iar cocoşul, pe

o grindă. Între timp, tâlharii îşi mai veniseră în fire şi hotărâră să trimită pe unul dintre ai lor în casă, să

33

vadă cum stau lucrurile. Acesta intră temător în casă şi aprinse un chibrit. Zări ochii strălucitori ai pisicii şi crezu că sunt doi tăciuni aprinşi, aşa că se îndreptă într-acolo. Dar pisica îi sări pe dată în faţă, scuipându-l şi zgâriindu-l. Îngrozit, omul vru să iasă pe uşă, dar câinele îl muşcă zdravăn de picior. Urlând de durere, tâlharul se năpusti afară şi o luă la goană prin curte, dar măgarul îl zări şi-i dădu o lovitură zdravănă cu copita. În tot acest timp, cocoşul ţipa din toate puterile: “cucuriguu”, “cucuriguu”, făcând un zgomot asurzitor. Tâlharul fugi cât îl ţineau puterile, iar când ajunse la căpetenia lor, îi spuse îngrozit:

– În casă s-a cuibărit o vrăjitoare rea, care mi-a zgâriat faţa cu unghiile. Iar după uşă, cineva m-a lovit drept în picior cu un cuţit, apoi, în curte, un monstru mare şi negru mi-a tras una în cap cu o măciucă. Iar deasupra, pe acoperişul casei, stătea însuşi judecătorul, care striga mereu: “Aduceţi-l la mine pe tâlhar!”

Auzind acestea, tâlharii îşi luară tălpăşiţa de pe acele locuri şi nu-i mai văzu nimeni de-atunci. Iar cei patru prieteni au rămas pe vecie în căsuţa din pădure şi nu şi-au mai dorit defel să ajungă muzicanţi vestiţi în oraşul Bremen.


Spune de ce?

Măgarul a plecat de acasă pentru că...Cocoşul a plecat de acasă pentru că...

34


... cele 4 animale nu ar fi plecat de acasă? Ce s-ar fi întâmplat cu fiecare?

... tâlharii şi-ar fi dat seama că aveau de a face cu nişte animale?


Dacă animalele nu i-ar fi speriat pe tâlhari şi nu ar fi reuşit să rămână în casă, ce ar fi făcut ele?


Deşi era tânăr şi în putere, măgarul se săturase să tot care poveri în spate şi a vrut să plece în oraşul Bremen, să devină muzicant. Câinele şi pisica erau bătrâni şi neputincioşi, iar stăpânii doreau să scape de ei. Cocoşul a plecat cu ceilalţi pentru că răguşise şi nu mai putea cânta. Tâlharii au crezut că s-au ascuns nişte monştri în casa lor.

• Crezi că este corect din partea oamenilor, ca atunci când animalele de casă îmbătrânesc şi devin neputincioase, să încerce să scape de ele? Ce ar trebui să facă aceşti oameni cu animalele lor? Ce părere ai?

Pentru că cei patru prieteni au avut acelaşi ideal şi s-au înţeles între ei, au reuşit să îi pună pe fugă pe tâlhari şi să se instaleze definitiv în casa lor. Spunem, deci, că au fost:

I _ T E Ţ _ şi U _ I Ţ _ .

Hoţii s-au speriat de sunetele scoase de cele patru animale. Mai cunoşti şi alte onomatopee (cuvinte care imită sunete sau zgomote din natură), pe

lângă cele produse de cocoş, câine, pisică şi măgar?

35

Să vedem...

Cum fac animalele

Eu sunt căţeluşul HAMOase de la stăpân am.MIAU MIAU MIAU e-o pisicuţăAlintată şi drăguţă.Găinuşa COTCODACOuă face după plac.CUCURIGU e cocoşulPe care îl strigă moşul.PIU-PIU-PIU e-un puişorSperiat şi gălbejor.GROH-GROH e-un purcel greoi,Ziua doarme în noroi.Vaca MUU ne dă lăpticToată ziua, câte-un pic.IHA-IHA e un cal

Ziua aleargă sus pe deal.Iar CHIŢ CHIŢ e-un şoricel

Pofticios şi grăsunel.Eu sunt răţuşca MAC MACBaie-mi place-n lac să fac.

GA GA GA e-o gâscă grasă, Cam bătrână, dar frumoasă.ZUM ZUM ZUM e-o albinuţă

Veselă şi hărnicuţă.Sunt broscuţa OAC OAC OAC

Cuibul meu este pe lac.Iar ŢUP ŢUP e-un iepuraş,

Mic, pufos şi drăgălaş.

Găseşte în textul poeziilor cuvinte care să corespundă următoarelor scheme (C - consoană, V - vocală):

ex. CVCV vaca careCVCV

CVVV

CVC

CVCVV

CCVV

36

Ce se-aude, ce se-aude?

Ceasul face tica-tacRoata morii, ţaca-ţac.Ploaia se-aude pic-picŞi vrăbiuţa, cip-cirip.Ţupa-ţup un iepuraş,

Fss-fss-fss, un balonaş,Cri-cri-cri, un greieraş.

Pss-pss-pss, chem pisicuţaZum-zum-zum, e albinuţa.

Vântul bate vâjj-vâjj-vâjjLa cosit aud doar fâşşş.

Mrrr, se mârâie-un căţel,Cling, cling, cling, e-un clopoţel.Zbrrr - zboară o gărgăriţă,Trosc, se rupe o crenguţă.Cra, cra, cra, cârâie o cioară,Don, din, don, sună o chitară.Tiu –tiu, cântă-un fluieraşFşşş, se -aude-un pârâiaş.Pâş, pâş, pâş, un melc codaş.Cioc-cioc, bat încet la uşă,Bum-bum-bum se –aude o tobă.

Cu care din silabele următoare poţi forma cuvinte corecte?

car lor narmă ram sti clă sta col

gar lou fie

37

Pune în ordine cuvintele de mai jos şi formează propoziţii corecte:

muzicant să vroia mare măgarul devină (.)_______________________________________________________________

s-au tâlharii cele speriat animale patru de (.)______________________________________________________________________

Separă cuvintele din propoziţiile de mai jos.

MăgarulpornideunulsingurspreoraşulBremen.Cocoşulnudoreasăfieservitînciorbă.Ceipatruprieteniaurămasîncăsuţadinpădure.

Completează cu ce sau ci spaţiile goale, astfel încât să obţii cuvinte corecte. Uneşte apoi fiecare cuvânt de numărul corespunzător de silabe.

ari ____ 1 ____ r ____ l

a ____ 2 ____ ocolată

____ reşe 3 ____ orbă

____ as 4 ră ____ ală

Completează cu che sau chi spaţiile goale, astfel încât să obţii cuvinte corecte. Scrie apoi o propoziţie în care să foloseşti primul

cuvânt corect format.

ure ___ ro ___ ţă ___ brit ra ___ tă o ___ ridi ___

"Alintă" următoarele cuvinte:

casă ciorbă oraş bătrână treabă lumină creangă sticlă

38

Cum este corect?

Cele 4 animale avea/aveau glas frumos şi vroia/vroiau să devină cântăreţi.

Tîlhari/tâlharii care locuia în aceea / acea casă era / erau foarte periculoşi.

Câinele s-a sărit / a sărit în spinarea măgarului, pisica a cocoţat / s-a cocoţat pe spatele câinelui iar cocoşul a zburat pe / sub capul pisicii.

Completează următoarele propoziţii, alegând cuvântul potrivit din coloana alăturată.

Cum mai poţi spune, în loc de:

Dacă nu te descurci, poţi căuta aici cuvântul cu acelaşi sens (nălucă,

deloc, a primi, cioburi, încet, a se îndopa, sprinten, renumit).

Cunoşti proverbe despre prietenie? Caută în coloana alăturată cuvântul care lipseşte, pentru a completa fiecare proverb.

Prietenul la nevoie_________________.

Spune-mi cu cine te-mprieteneşti ca să-ţi spun cine _________________.

Prietenia adevărată nu se stinge ___________________.

Cei patru _________ erau înfometaţi şi însetaţi după atâta _____.

Tâlharii au luat-o la ______ în _______.

Câinele l-a _________ pe unul dintre ei de _________.

prietenipiciorfugădrum

muşcatpădure

se cunoaşte

niciodată

eşti

agale ager stafie defel

a accepta ţăndări a se ghiftui vestit

39

Caută în tabelul de mai jos cuvinte care să exprime feluri de mâncare.

A L M O S R T V J

S P C I O R B Ă Ţ

C O L A S U P Ă U

M A C A R O N H R

B F R I P T U R Ă

Spune repede, cât poţi de repede:

•••Pot, pot, pot, Pot să şterg ursul pe bot, Prafu-l şterg de peste tot, Peştele din apă-l scot,Voinic sunt, deci orice pot.

•••Face focul iar femeiaFiindcă febră face Filofteia.

•••Zumzăit zorit prin duzi, Ca un zumzet să mă scuzi, Ca pe un zarzăr să mă tunzi.

•••

•••Fără treabă de ce-ntreabă,

Sau vrea să se afle-n treabă?•••

Piatra şade pe pavaj, Roata intră-n derapaj,Vulpea are mult curaj,Ursul merge la dresaj.

Despre Gorj şi Cluj şi JiuMulte aş putea să scriu.

•••


40

Uriaşul cel răudupă Oscar Wilde

D emult, în vremuri tare îndepărtate, exista, într-un capăt de lume, o grădină nemaipomenit de frumoasă,

numită “Grădina uriaşului”. Era un loc minunat, cu iarbă deasă şi moale, cu flori de toate culorile, iţindu-se colo şi colo pe covorul verde şi mătăsos, cu doisprezece piersici care primăvara împodobeau grădina cu corola lor de flori roz şi parfumate, iar toamna ofereau fructe dulci şi gustoase. Iar în copacii aceştia plini de miresme o mulţime de păsări cu penele viu colorate îşi derulau trilurile încântătoare, de dimineaţa până seara, nestingherite de nimeni.

Şi pentru că locul era atât de frumos, copiii care se întorceau ziua de la şcoală intrau întotdeauna în grădină şi se jucau până seara târziu, iar din când în când îşi opreau jocul şi se adunau sub un copac, ca să asculte trilul păsărelelor şi să exclame: “Doamne, ce fericiţi suntem noi aici!”

Până într-o zi, când Uriaşul se întoarse acasă, după ce lipsise şapte ani din acele locuri. Zări copiii jucându-se veseli prin grădina lui şi începu să strige la ei, cu glas aspru şi mânios:

– Ce căutaţi voi în grădina mea? Cine v-a lăsat înăuntru? Afară cu toţii, imediat, asta-i grădina mea şi numai eu am dreptul să stau aici!

Copiii se speriară foarte tare, când îl văzură atât de mare şi de furios şi o luară la fugă. Iar Uriaşul, care era un uriaş rău şi egoist, puse să-i fie înconjurată grădina cu un gard

înalt şi lăsă la vedere o tăbliţă pe care scrise cu litere mari: “Intrarea interzisă”. Şi uite-aşa, copiii din acele

41

locuri nu mai avură unde să se joace, căci Uriaşul cel rău nu le mai dădea voie în grădina lui frumoasă. Sărmanii copii, după ce veneau de la şcoală, obişnuiau să meargă aproape de zidurile înalte ale grădinii şi se uitau cu jind printre crăpături, suspinând după vremurile frumoase de altădată, în care se jucau în voie în grădina cea minunată. “Ce fericiţi eram noi aici!”, îşi spuneau ei, aproape plângând.

Încet, încet, timpul trecea. Se duse vara cea caldă şi roditoare, veni toamna cu ploile şi vânturile ei, apoi iarna, cea rece şi îngheţată. Şi, în sfârşit, mult aşteptata primăvară îşi făcu apariţia pe acele meleaguri şi aduse cu ea pomi înfloriţi şi cântece de păsărele. Dar, surpriză! În grădina Uriaşului primăvara nu mai venea. Piersicii erau şi acum plini de promoroacă, păsărelele nu cântau, nu se vedea nicăieri nici un colţ de iarbă. Ba nu, odată, o floricică încercase să scoată capul de sub zăpada grea, sătulă de somnul lung de peste iarnă, dar când zări tăbliţa care îi avertiza pe copii să nu intre cumva în grădină, îi fu atât de milă de ei, că îşi vârî capul înapoi sub plapoma de zăpadă. Doar Zăpada şi Gerul erau fericiţi aici, se bucurau nespus că puteau rămâne în acest loc tot timpul anului, nu doar iarna şi dansau de fericire, printre copacii îngheţaţi şi goi.

“Oare ce se întâmplă, de ce nu mai vine odată primăvara? se întreba curios şi neliniştit, totodată, Uriaşul cel egoist, sătul şi el de iarna rece şi neprietenoasă. “Sper să îşi revină vremea asta, totuşi”, îşi mai zise, el, învelindu-se bine în pături.

Dar vremea nu-şi mai revenea, trecu primăvara, apoi, vara, veni şi toamna, cu roade bogate. Numai pomii din grădina Uriaşului nu rodiră, pentru că toamna nu dorea să intre nici ea în acest loc. ”Este prea egoist”, zicea toamna şi se ducea şi ea mai departe.

Până când, într-o bună dimineaţă, Uriaşul se trezi şi i se păru că aude o muzică tare plăcută. Se duse

42

repede la geam şi nu-i veni să creadă ce văzu: în fiecare copac din grădina sa era câte un copil, agăţat între crengi, păsărele vesele cântau fericite, iar florile şi iarba verde împânziseră în sfârşit grădina. Ce se

întâmplase? Copiii se furişaseră prin gard în grădina cea bântuită de zăpadă şi ger şi o readuseră la viaţă. Pomii erau atât de fericiţi că bieţii copii se întorseseră din nou acolo, că dăduseră deja în floare şi îi mângâiau pe copii cu crengile lor încărcate de flori, răspândind în jur mirosuri îmbietoare. Doar în capătul grădinii, Uriaşul văzu un copilaş care plângea amarnic, pentru că nu reuşea să se urce în copac, fiind prea mic. Şi în acel moment, Uriaşului i se înmuiase inima de milă şi fugi cât putu de repede spre copil, cu gândul să-l ajute să se urce în pom. “Cât de egoist am putut să fiu!”, îşi spuse el în gând, în timp ce fugea spre copacul din fundul grădinii “din cauza mea nu a venit primăvara şi aici”.

Dar, cum îl zăriră venind aşa repede spre ei, copiii se speriară rău şi o luară la fugă, căci se temeau de el. Iar de unde fugeau, zăpada se aşternea din nou pe copaci şi era din nou iarnă. Uriaşul ajunse la copacul din capătul grădinii, îl luă în braţe pe copilul care plângea şi-l aşeză cu delicateţe pe o creangă. Micuţul îl sărută pe obraz şi imediat copacul înflori fericit, iar copiii ceilalţi se întoarseră la locurile lor, pe crengi.

– De-acuma, dragii mei, grădina e a voastră, le spuse Uriaşul şi dădu poruncă să se dărâme zidurile din jurul grădinii.

Iar de atunci, el se juca zilnic cu toţi copiii, indiferent de anotimp şi era cel mai fericit uriaş din lume. O singură supărare avea: din ziua în care îl ajutase să urce în copac, nu-l mai revăzuse pe copilaşul care îl sărutase şi îi era dor de el. Însă ceilalţi copii nu ştiau niciodată unde este, de fiecare dată când îi întreba dacă îl mai văzuseră între timp.

Anii treceau peste Uriaş, iar el îmbătrânise şi nu se mai putea juca afară, cu copiii. Într-o iarnă, cum sta şi

43

privea pe geam grădina încărcată de zăpadă, văzu mirat într-un colţ un copac acoperit de flori. Cum era posibil? Se ridică cu greu din scaun şi se îndreptă spre locul cu pricina. Când, mare îi fu bucuria să îl revadă pe copilaşul pe care îl ajutase să urce în pom. Dar cum reuşise oare să rămână neschimbat în toţi aceşti ani? Din cale-afară de fericit, Uriaşul îl luă în braţe pe micuţ şi-l întrebă cine este el. Copilul îl luă zâmbind de mână şi îi spuse aşa:

44

– M-ai lăsat o dată să mă joc în grădina ta, ai fost bun cu mine. Acum, vino şi tu cu mine în grădina mea.

Şi, pentru că pe cer apăruse din senin un curcubeu, s-au îndreptat împreună spre el. Iar a doua zi, când

copiii cei zburdalnici au venit în grădină să se joace, l-au găsit pe Uriaşul cel bun adormit pentru totdeauna, sub copacul înflorit şi cu un zâmbet fericit pe faţă.


Spune de ce?

Uriaşul nu i-a mai lăsat pe copii să se joace în grădina lui pentru că...

Primăvara nu mai venea în grădina Uriaşului pentru că...

Uriaşul i-a lăsat într-un final pe copii să se joace în grădina lui pentru că...

Ce s-ar fi întâmplat dacă...?

... Uriaşul i-ar fi lăsat de la bun început pe copii să se joace în grădina lui?

... copiii nu ar fi sărit gardul şi nu ar fi intrat nepoftiţi în

grădina Uriaşului?

... Uriaşul i-ar fi alungat şi a doua oară din grădina lui?

Găseşte un alt final!

Ce s-ar fi întâmplat dacă băieţelul nu ar fi venit după Uriaş şi nu ar fi trecut amândoi în lumea de dincolo?

45


Uriaşul i-a dat afară pe copiii din grădina lui pentru că erau neatenţi şi stricaseră iarba şi florile. Copiii erau foarte fericiţi în grădina Uriaşului. Primăvara nu mai venea în grădina Uriaşului pentru că el nu dorea să vină. Copiii au intrat pe furiş în grădină, iar Uriaşul s-a făcut că nu-i vede. Uriaşul a început să se joace cu copiii pentru că se plictisea singur. Uriaşul a visat că a venit băieţelul pe care îl îndrăgea şi l-a trecut în lumea cealaltă.

• Crezi că Uriaşul a procedat corect atunci când, ajungând acasă, i-a alungat pe copii din grădina lui iar aceştia nu au avut unde să se mai joace?

1. Da, era spaţiul lui şi nu dorea să fie deranjat.2. Nu, copiii nu îl deranjau oricum, grădina era mare.3. Ar fi putut să le facă un program de joacă şi să nu-i dea

de tot afară.

Când s-a schimbat ceva în comportamentul Uriaşului?

• Când s-a plictisit să stea singur în casa şi grădina lui.

• Când l-a văzut pe băieţel plângând, pentru că nu reuşea să se urce în copac.

• Când şi-a dat seama că, din cauza egoismului şi a răutăţii sale, primăvara nu mai venea în grădina lui.

Pentru că nu le-a mai permis defel copiilor să intre în grădina lui, deşi el era singur, iar copiii nu aveau nici unde să se mai joace, spunem că Uriaşul a fost la început:

___ Ă__ şi N __ Î __ Ţ __ __E G Ă __ O R.

46

Care anotimpuri sunt pomenite cel mai des în povestea “Uriaşul cel rău”?

VARA PRIMĂVARA TOAMNA IARNA

Pentru că Uriaşul a fost rău, Primăvara l-a pedepsit şi nu a vrut să-l mai încălzească şi să-i aducă bucurie.

Ce s-ar întâmpla dacă primăvara nu ar mai veni deloc la noi şi am avea doar două sau trei anotimpuri? Ce ar face plantele? Dar animalele? Dar oamenii, cum s-ar mai descurca? Ce înseamnă primăvara pentru tine? Cu ce asociezi fiecare anotimp? (De exemplu, iarna cu zăpada şi săniuş sau ski etc.)

Uneşte între ele cuvintele cu acelaşi sens.

a(se) iţicorolăcu jindcu delicateţeegoist mărinimos

generoscare se iubeşte numai pe sinea (se) ivicu gingăşietotalitatea petalelor unei floricu dorinţă (poftă)

Ordonează aceste litere, astfel încât să obţii două cuvinte cu sens diferit.

ex. L, N, U, A - ANUL LUNA

P, M, O - ________ ________A, Ş, L - ________ ________Z, O, R, E - ________ ________M, C, A - ________ ________C, R, P, A - ________ ________

47

Caută în textul poveştii câte trei cuvinte care:

1. Să înceapă cu sunetul “i”.2. Să conţină în interior sunetul “i”.3. Să se termine cu sunetul “i”.Scrie apoi cuvintele găsite (trebuie să fie 9 în total) mai jos.

Ştiai că sunt cuvinte care se scriu la fel, dar au sensuri diferite? Haideţi să vedem câteva astfel de cuvinte:

Broasca verde sare-n lacŞi tot cântă oac, oac, oac.

O cheiţă jucăuşăStă în broasca de la uşă.

Unde-s papucii de lac?I-a pus mama într-un sac.

Ziua-ntreagă stă pe lacŞi tot măcăne, mac-mac.

Gâsca are doi bobociVeseli, pufoşi şi grăsoci.

Un boboc de trandafirMi-a adus un musafir.

48

Un căţel al nimănuiSe plimbă pe străzi hai-hui.

Cu un căţel de usturoiFac mujdeiul pentru noi.

Leul rage închis în cuşcăNu mi-e teamă că mă muşcă.

Am în portofel doi leiCe mai pot să fac cu ei?

Moş Andrei avea o caprăŞi-i dădea mereu la apă.

Lemnele când le tăiaEl pe capră le punea.

De Anul Nou am colindatŞi cu Capra am umblat.

Peste capră am săritLa picior eu m-am lovit.

Citim povestim exersam ne jucam

Documents

Transcript of Citim povestim exersam ne jucam