Cioran, Emil - Indreptar Patimas

download Cioran, Emil - Indreptar Patimas

of 83

Transcript of Cioran, Emil - Indreptar Patimas

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    1/83

    Emil CIORAN

    NDREPTAR PATIMAS

    Humanitas, 1991.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    2/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    3/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    4/83

    Text ngrijit de CRISTIAN PETRU

    Coperta de RADU STEFLEA

    EDITURA HUMANITAS, 1991

    Piata Presei Libere 1

    79734 Bucuresti, Romnia

    I.S.B.N. 973-28-0289-8

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    5/83

    Nota asupra editiei

    Scris ntre 1940 si 1944, ndreptar patimas are doua variante.

    Prima de 117 pagini format mare (A4), plus o pagina finala

    nenumerotata, pe care e trecut un mare II (roman) este scrisa cu

    cerneala neagra si are o grafie extrem de variata, de oscilanta,

    nervoasa, tensiona(n)ta. Ea prezinta numeroase reveniri (stersaturi sau

    adaugiri, uneori pe verso, alteori pe file intercalate ulterior) si

    pare a nu se fi pastrat n ntregime. Pe prima pagina snt nscrise:

    data 12 Martie 1940 (sus, n coltul din stnga), titlul ndreptar

    patimas (central, abrupt suitor spre dreapta, exact deasupra titlului

    initial, taiat cu o linie: Breviar patimas), precum si semnatura: E.

    Cioran.

    Cea de-a doua varianta este n mare parte o transcriere, dar nu

    snt putine pasajele reasezate sau reformulate, cele adaugate sau

    abandonate. Pagina initiala cuprinde, sus si oblic, titlul definitiv

    (subliniat dublu), ca si o fixare n timp si spatiu: Paris 19411944/

    Hotel Racine/ rue Racine (n coltul din dreapta, jos). ntre cele doua

    nsemnari apare nca una, mult mai trzie: Ilisible, instilisable

    [sic],/ impubliable./ 20 Oct. 1963. n ntregime, acest manuscris are

    156 pagini de format caiet (A5), numerotate, la care se adauga pagina

    de titlu. (Caietul ne-a stat la dispozitie sub forma de fotocopie,

    originalul fiind pierdut). Textul sau este cel reprodus n volumul de

    fata.

    Trebuie spus ca aceasta editie nu este una critica, n sens

    filologic, desi s-a lucrat prin confruntarea variantelor. Singura

    contributie a ngrijitorului la forma n care volumul se nfatiseaza

    editorial este cuprinsul. (Cele doua titluri originale de paragrafe au

    fost evidentiate prin diferentierea caracterelor de litera).

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    6/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    7/83

    I

    Cu rvna si amar, cercat-am sa culeg roadele cerului si n-am

    putut. Ele se naltau spre nu stiu ce alt cer, cnd minile le

    nfruptam n rodnicia lor.

    Crengile boltilor se apleaca n nadejdile rugilor noastre; acestea

    potolindu-se, ele si pierd fructele.

    Nici flori nu nfloresc pe cer si nici poame nu rodesc. La el

    acasa, Dumnezeu neavnd ce pa-zi, de necaz si de urt, pustieste

    gradinile omului.

    Nu, nu; nu pe astri mi voi orbi vazul. Destul mi-am pierdut din

    lumina cersind pomana naltimilor. Satul de tot felul de ceruri mi-am

    lasat sufletul biruit de podoabele lumii.

    Apoi a pus heruvimi cu sabie de

    flacara ca sa pazeasca drumul spre

    pomul vietii (Facerea, 3, 24).

    Pe acest drum am cersit de multe ori. Si trecatorii, mai saraci ca

    mine, ntindeau palme desarte n care lasam sa cada obolul nadejdilor.

    Si cum mergeam asa n gloata napastuita, cararea se-nfunda prin

    mlastini si umbra crengilor de rai se pierdea n fara-urma lumii.

    Nu cu sfiala si cu rabdare ne vom nstapni n ce-a scapat

    stramosului fatal. Cuget de foc ne trebuie si ascutind arme si

    nebunii, heruvimii ostili se vor topi de para sufletului nos-tru.

    Atotputernicul ne-a nchis caile sale? Sadi-vom atunci alt pom, pe

    aici, pe unde el n-are paznici, nici sabii si nici flacari. Vom naste

    paradisul la umbra caznelor si blnd ne-om o-dihni sub ramuri

    pamntene, ca ngeri ai de-savrsirii de o clipa. Elsa ramna cu o

    vesnicie fara nimeni; noi mai departe vom pacatui, muscnd din merele

    ce putrezesc sub soare. ndragind stiintele greselii, vom fi asemenea

    Lui, si prin durerile Ispitei mai mari chiar.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    8/83

    Crezut-a El prin moarte sa ne faca robi si sa-i slujim. Dar noi pe

    ndelete ne-am ndatinat n viata.

    A trai: a te specializa n eroare. A rde de a-devarurile sigure

    ale sfrsirii, a nu lua-n sea-ma absolutul, a transforma moartea n

    gluma si-n ntmplare nesfrsitul. Nu poti respira de-ct n afundurile

    iluziei. Simplul fapt de-a fi e coplesitor de grav, fata de care

    Dumnezeu e biata jucarie.

    narmati de accidentele vietuirii, vom pustii sigurantele crude ce

    ne pndesc. Vom da buzna n certitudini, ne vom napusti n adevaruri,

    ne vom nvrajbi cu luminile neavenite. Vreau sa traiesc, si peste tot

    mi sare duhul mpotriva, aparator al pricinilor nefiintei.

    Astfel, iubitor de sine, scoate omul spada n cruciada erorilor.

    Pe semeni i cunosc. Adesea mi-am citit n ochii lor absenti si goi

    nerostul soartei sau mi-am odihnit razvratiri n pauzele privirii lor.

    Dar zbuciumul lor nu mi-e strain. Ei vor, ei vor nencetat. Si cum

    nimic nu e de vrut, pasii mei calcau n urmele lor ca-n spini, cararea

    mea serpuia prin noroiul dorintelor lor, nalbindu-le, printr-un nimb

    de nefolosinti, cautarea lor fara folos.Ei nu stiu ca raiul si iadul snt nfloriri ale clipei, ale clipei

    nsesi, ca nimic nu este peste taria extazului inutil. N-am ntlnit n

    mersul lor muritor oprirea eterna pe arcurile clipitelor.

    Vad un arbore, un zmbet, un rasarit, o amintire. Nu snt fara

    margini n fiece din ele? Ce mai astept peste acel definitiv vaz, peste

    incurabilul vaz al fulgerului temporal?

    Oamenii sufar de viitor, se reped n viata, fug n timp, cauta. Si

    nimic nu ma doare mai mult dect ochii lor cautatori, zadarnici, dar

    lipsiti de zadarnicie.

    Eu stiu ca totul e final, ca exista doar o cli-pa, fiecare clipa,

    ca pomul vietii e rabufnirea de vesnicie, reversibila n actele

    fiintei.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    9/83

    Si astfel nu mai vreau nimic. Adesea, cnd stau n nopti, n nopti

    mari ce ridica n fata mintii fundurile lumii, cum as sti daca snt sau

    nu mai snt? Si mai poti fi atunci sau poti sa nu fii? Sau, prins n

    nedeslusirile muzicii, pierdut n ele, curatit de ntmplarile

    respiratiei, cum te-ai asemui semenilor?

    A nu avea dect o tinta: sa fii mai inutil ca muzica. n ea nu afli

    nici pe estesi nici pe nueste. Unde te gasesti ca victima nvolburata

    a farmecului ei? Dar nu-i ea un nicaierisonor?

    Oamenii nu stiu sa fie fara de folos. Ei au drumuri de urmat,

    puncte de atins, nevoi de mplinit. Ei nu gusta nedesavrsirea, cnd

    ros-tul vietii e extazul acestei nedesavrsiri! Dar cum sa le

    dezvaluim suprafetele acestei taine, cum sa-i ncntam de luciul unui

    mister si sa-i mbatam de-o fascinatie att de simpla? mi vin n minte

    anumite nopti si anumite zile

    Tacerile nocturne n gradinile Sudului Spre cine se apleaca

    palmierii? Crengile lor par idei obosite. Altadata, cnd n snge

    purtam mai mult alcool si mai multa Spanie, furia mea le-ar fi ntors

    spre cer, patima ar fi ndreptat vertical oboseala lor terestra sizvcnirile inimii le-ar fi mpins spre vecinatati de stele. Acum, snt

    fericit sa ma separ de astri prin ramuri gnditoare, sa gust n

    adierile lor o singuratate blnda, sa ma nimicesc n splendoare pe un

    pamnt divinizat n noapte.

    Daca am trai n gradini, religia n-ar fi posibila. Lipsa lor ne-a

    mpins n dorul raiului. Spatiul fara flori si arbori ndeamna ochii

    spre cer si aminteste muritorilor ca primul lor strabun a poposit

    vremelnic n vesnicie si-n umbra de pomi. Istoria e negatia gradinii.

    Nadejdile le datoresc noptilor. Pe aripi de ntunerec, ntinderi nu

    mai existau si, singur ntre materie si vis, ridicam aromele deceptiei

    la miresme de fericire. Nimic nu mi se pare imposibil n noapte acest

    posibil fara timp. Totul se prea poate dar viitorul nu este. Ideile

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    10/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    11/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    12/83

    leaga ntr-o mbratisare miscatoare! Destul mi-am chinuit ochii cu voi,

    ngeri, sfinti si bolte!

    Acum vreau sa-nvat respectul bulgarilor. Putea-voi sa privesc n

    joscu patima ce-mi ridica pleoapele n fioruri verticale? Ce viciu si

    ce chinuri n viciu mpins-au ochiul n supranatural? Religia l

    opreste de la menirea lui fireasca: sa vada. De la crestinism ncoace

    ochii nu mai vad.

    Acelasi om, ce merge n vrfurile picioarelor pe lespezile

    bisericii, scuipa n gradini cnd numai sub ramuri bucuria gndurilor

    amestecate-n simturi ar trebui sa ridice un templu si sa urzeasca o

    mitologie a senzatiei.

    Ce sa fac cu cerul, care nu stie ce-i vestejirea sau chinul si

    extazul nfloririi? Vreau sa fiu cu lucrurile menite firii si sa mor cu

    ele, n aceeasi masura menite muririi. De ce v-am vorbit voua de

    stingere, astri nestinsi? Am cautat prea mult nimicul n alta parte.

    Dar ma ntorc pe tarmurile unde sufla ostenelile. Pe ele sa umblu ca

    un schimnic setos de pacat.

    Din tot ce-i fugar si nimic nu-i altfel culege prin senzatiiesente si intensitati. Unde sa cauti realul? N-ai unde. Doar n gama

    emotiilor. Ce nu se ridica la ele e ca si cum n-ar fi. Un univers

    neutru e mai absent dect unul fictiv. Numai artistul face lumea

    prezenta si numai expresia salveaza lucrurile din irealitatea lor

    fatala.

    Din ce-ai trait, ce retii? Bucuriile si durerile fara nume dar

    carora le-ai gasit unul.

    Viata nu tine dect durata fiorurilor noastre. n afara de ele,

    ea-i pulbere vitala.

    Ce vezi, ridica la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii.

    Caci: n sine, nimic nu este. Vibratiile noastre constituiesc lumea;

    destinderile simturilor, pauzele ei.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    13/83

    Precum Nimicul devine Dumnezeu prin rugaciune, asa aparenta fire

    prin expresie. Cuvntul fura prerogativele neantului nemijlocit n care

    traim, i rapeste fluiditatea si nestatornicia. Cum ne-am descurca n

    desisul senzatiilor, de nu le-am opri n forme n ce nu este? Astfel

    le atribuim fiinta. Realitatea e aparenta solidificata.

    Zbuciumul negativ al carnii, protestele biblice ale sngelui,

    icoana mortii imediate si vraja dezastruoasa a bolii palesc n fata

    dez-nadejdii ce emana din splendorile lumii. Si de mi-as aminti durerea

    cea mai precisa si mai sfredelitoare, si cea mai sigura nnebunire a

    materiei supusa eului, ele snt sterse fata de chinul extatic al

    mpodobirilor terestre. Cnd singur n munti sau n mari, n taceri

    calme sau sonore, sub brazi nostalgici sau palmieri imanenti, simturile

    se ridicau cu lumea deasupra timpului, fericirea de-a fi n frumusete

    si siguranta de-a o pierde n timp ma sfsiau crunt, ca peisajul se

    risipea n substanta echivoca si sublima a unei nemngiate admiratii.

    Numai urtenia e nedureroasa. Dar farmecul aparentelor care compromit

    naltimile e mai zguduitor ca toate iadurile nascocite de blndetea

    omului. Nu caznele acestuia m-au scos din lume, ci din a fi vazut preaadesea raiul pe pamnt, simturile mele s-au topit n nenoroc. De ce-n

    desavrsirea clipei absolute, un murmur de vremelnicie ma ntorcea spre

    cruzimile timpului?

    De-ai vazut un migdal nflorit scuturndu-se blnd sub insinuarile

    brizei si cerul iremediabil sudic scobort ntre ramurile lui, ca

    ochiul sa nu nchipuie altceva deasupra nfloririi imediate atunci

    te-ai scuturat si tu de clipe, ca sa cazi mai amarnic n deserturile

    vremii.

    Frica de un sfrsit de fioruri mi-a otravit raiul simtirii, caci

    nimic n-ar trebui ispravit n simturile mplntate-n fire. Splendorile

    lumii m-au junghiat mai aspru ca furiile carnii, si-am sngerat n

    fericiri mai rau ca-n deznadejdi.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    14/83

    Rarefierea mistica a timpului n nimicul absolut al frumusetii Cu

    el sa-mi hranesc as-teptarile sngelui, cu ondulatiile si rasfrngerile

    armonioase ale eternei inutilitati. Rosturi exista numai n aparentele

    pentru care ai vrea sa mori Vor lua petalele locul ideilor?

    Timpul cere alta seva, vinele alt murmur, carnea alte nselaciuni

    O lume directa si cu totul nefolositoare; trandafiri la ndemna

    fiecaruia, si pe care nimfele cugetului n-ar n-drazni sa-i culeaga

    De ce vom fi cautat mntuiri n alte lumi, cnd unduirile acesteia

    te pot nvesnici n nimiciri mai dulci? Voi smulge un neant mbatator

    din toate nfloririle si-mi voi crea un pat de adormiri pe corolele

    cmpurilor. Si nu voi mai fugi n stele si nici nu ma voi adaposti n

    departari lunare.

    Nirvanizarea estetica a lumii: a atinge supremul n supreme

    aparente. A fi nimic si tot n spuma imediatului. Si a te-nalta la

    marginile eului, n nemijlocit si n fugar.

    Doctrinele n-au vlaga, nvataturile-s stupide, convingerile

    ridicole si nfloriturile teoretice sterpe. Din tot ce sntem, nu-i

    viata dect n tariile sufletului. Cu ele, de nu faci superflua muzicasi nu ridici urtul la rangul de oracol, n ce taina te vei ngropa? Nu

    razbate n puls misterul nsusi al materiei si nu ne cheama ritmul lui

    la melodiile nedescifrabilului?

    Snt treaz si nu stiu n ce sa cred; ntunecat de acorduri, mai

    putin. Dar de ce, cnd stau asa, absent de credinte, viata se

    preschimba-n eu, si eu snt peste tot?

    Finalul muzicii launtrice e o topire ntr-un andante cosmic.

    Vijelia care suna trompete n idei se linisteste, si-un calm orizontal

    se prelinge ca o absenta nsorita.

    Adesea mi-am simtit sufletul alaturi de trup. Adesea l-am simtit

    departe, adesea fara rost si fara capati. Si cum l-as fi urmat, n

    naltari subite, smuls din asternutul inimii? Nu-i rostul lui sa

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    15/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    16/83

    Ce trece prin tacere? Cine trece? E raul tau trecnd prin tine, n

    afara de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.

    Sa te gndesti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Si nici

    un viitor nu-i al tau. n timp nu mai ai loc, n timp zace groaza.

    Si atunci pleci. Plecnd te uiti. n mers esti altul si fiind nu

    mai esti.

    Doua atribute are omul: singuratatea si orgoliul. El vietuieste pe

    pamnt ca sa le scoata n vileag. Dar apare religia: un sistem de

    leacuri ce sapa existenta. De ce-o fi nascocit-o individul? Ce nevoie a

    organizat atta otrava?

    Zaresc soarele si ma ntreb: de ce religia totusi? Ma-ntorc spre

    pamnt si nhaitndu-ma-n naprasnele lui nu nteleg de ce-as fugi

    de el.

    De cte ori am tulit-o spre cer, amarul sub-lunar mi surdea si

    scoboram spre el, cu rv-niri nsetate. Cnd se va nnadusi de

    idealuri, atunci nemaiavnd loc nici pentru a fi mndru, nici pentru a

    fi trist, l voi parasi. Dar cta vreme el ramne spatiul chinurilor

    inspirate, ce-as cauta aiurea?Religia ncearca sa ne lecuiasca de rele care dau un pret vietii.

    Singuratatea si orgoliul snt rele pozitive. Absenta prin care devii

    mai mult.

    N-am fost sigurn parfumatele nesigurante ale pamntului, dect n

    extazele fara credinta. Inima mi se varsa pe-ntregul lumii si

    n-as-tepta nici un raspuns. Freamat de rugaciune ndestulat de

    propria-i tarie.

    Minile s-au mpreunat prea mult spre un cer absent: cnd se vor

    ntoarce ele spre infinitul dulce si amar al vremii? Extazul

    introspectiv al argilei, pamntul atins de narcisism

    Omul n-a inventat o eroare mai pretioasa si o iluzie mai

    substantiala ca eul. Respiri, nchipuindu-te unic; inima-ti bate,

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    17/83

    fiindca esti tu. Cum ai sta vertical n panteism? Sau cum ai fi, cu un

    Dumnezeu deasupra ta? n orice forma de religie, nu poti rodi n

    fire.

    Am vrut sa ma mntui. Si toate credintele muritorilor mi-au cerut

    lepadarea de mine. De laVede, prin Buddha si Cristos, n-am descoperit

    dect vrajmasi ai necesitatiimele. Mi-au oferit salvarea n absenta

    mea; cu totii mi-au cerut sa ma lipsesc de mine. Sa fiu ei, sau

    Dumnezeul lor, sa fiu anonimn nimic cnd mndria mi voia numelesi

    n neant.

    Si nu numai att. mi mai cereau sa-nving durerea. Dar fara ea nu-i

    gust n fire: sare a vietii; insuportabilulei sngele existentei.

    Sa iubesc, sa am mila, sa astept, sa ma de-savrsesc. O scara a

    monotoniei, cnd n-ai vrut sa fii un dobitoc sub cer si nici un milog

    n zarea stearpa a unui oarecare absolut.

    Sa-mi pierd suferinta n altii? Sa tot descopar semeni si iarasi

    semeni! Sa fiu fericit gradinarindu-le prostia, cultivndu-le

    josnicia si omorndu-mi avntul spre dispret?

    Eul e opera de arta ce se hraneste din suferinta la a careipotolire tinteste religia. Dar nobletea omului e una singura: estet al

    propriei individualitati. Prin chin sa statorniceasca frumusetea

    marginirii lui si prin arderi sa urzeas-ca substanta ei.

    Omul e artantruct e mndru si singur. El foloseste pamntul ca

    pretext mai valabil maiestririi existentei lui dect cerul.

    Religiile n-au simt pentru farmecul nimicului imanent, pentru

    aparenta ca atare. Lor le e straina pieirea n sine si vraja

    inutilitatii. Lor le e strain pamntul. De aceea vor ele sa ne mntuie

    de eu, de cea mai ciudata nflorire sub soare.

    Existenta individuala e de-o atractie att de crunta, fiindca s-a

    nascut dintr-o ruptura de echilibru, dintr-o inegalitate a fondului

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    18/83

    originar al vietii. Religiile vor sa niveleze felurimea; sa suprime

    individuatia. Sensul mntuirii e dis-paritia pronumelui.

    Nu ndur alt absolut n afara de accidentulmeu. Ca s-a ntmplat

    sa fiu, iluzia fiintei mele mi se pare ntelesul meu suprem. Nimic nu

    voi ndrepta din aceasta ntmplare.

    Fiecare din noi e un convalescent nativ al propriei individuatii.

    ntruct nu te tamadu-iesti de ea, si rami n tinefara leac, esti om.

    Sa te topesti n natura, n omenire, n Dumnezeu? Dar naintea

    oricarei vreri, te-ai necat n tine.

    Visam c-am murit n toate, mi cautam oasele prin astri si m-am

    pomenit la picioarele Eului, bocindu-mi identitatea.

    Umbra fata de vis exprima un plus vag de existenta. Dupa ce-ai

    nascocit lumi si le-ai pierdut prin spatii, te trezesti cu dorul a ceva

    ce-ar fi Eul umbra de fire ntr-o lipsa generala de fire.

    Religiile mi-au aratat cararea fericirii, cu pretulmeu. Dar iluzia

    de-a fi aici e mai ntaritoare dect mpacarea de-a nu fi nicaieri,

    de-a fi prin ceruri.

    Si atunci m-am ntors spre pamnt si-am renuntat la mntuire.Adevarul nu viseaza niciodata, a spus un filozof oriental. De

    aceea nu ne priveste el. Ce-am face cu minora lui realitate? El nu

    exista dect n minti de dascali, n superstitii de scoala, n

    vulgaritatea tuturor uceniciilor.

    Dar n cugetul ntraripat de infinitul sau, visul e mai real ca

    toate adevarurile.

    Lumea nu este; ea se creeaza de fiece data, un fior de nceput ne

    scormone jaratecul sufletului. Eul e un promontoriu n nimic ce viseaza

    un spectacol de realitate.

    Curajul te aseaza ntre un fiind si nefiind sburator ntre lumi

    care snt si nu snt. Pna-s las, toate exista, dar n armura de

    cavaler al duhului turtesc brazdele firii si calc semintele iluziei.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    19/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    20/83

    doar; si mrejele realului vulgar s-au desfacut, spre-a vedea ce sntem:

    nchipuiri de propriu gnd.

    Sa fie o lingusire pe care mndria si-o ofera siesi, cnd cred a

    ntelege pe Caligula?

    Suetoniu, vrnd sa-l defaimeze si sa-i demaste nebunia, luneca

    ntr-un prinos involuntar: El (Caligula) suferea ndeosebi de

    insomnie, caci nu dormea mai mult de trei ore pe noapte; si aceasta

    odihna nu era completa, ci turburata de vedenii ciudate: odata, ntre

    altele, visa ca sta de vorba cu fantoma marii.

    Acelasi istoric ne spune ca nu-si saruta pe gt sotia sau amantele

    fara a le aminti ca-i n puterea lui sa le reteze capul.

    Nu ascundem cu totii n mocirla sufletului dorinte posibile ca

    marturisiri doar n gura de sinistri mparati? A-ti face calul consul

    nu-i aici o judecata valabila asupra oamenilor?

    Si apoi ntr-un imperiu asa de mare, ar fi fost lipsa de gust sa

    mai crezi n semeni.

    mparatii romani ai decadentei, monstri inspirati de geniul

    plictiselii, au avut atta stil n nebunie, ca estetii lumii sntmascarici de blci si poetii improvizatori de umbre.

    De traiam n Roma infiltratiilor crestine, as fi pazit statuile

    zeilor agonizanti sau aparam cu pieptul nihilismul cezarilor. Vraja

    decaden-tei este sugestia de ondulatie a ostenelilor istorice si nevoia

    de-a suplini prin absurditati vidul gloriei si prin nebunie apusul

    maretiei. Orict te-ar ademeni vazduhurile, n snge se scalda

    stramosii dementei.

    Cruzimea e imorala pentru contemporani; ca trecut, ea se transforma

    n spectacol, asemenea durerii nchise ntr-un sonet. Lepra n-sasi

    devine un motiv estetic, daca istoria o trece n paginile ei.

    Numai clipa-i divina, infinita, iremediabila. Clipa ce-o traiesti.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    21/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    22/83

    De cte ori crestinismul se lasa pe ndoielile mele, o neprielnicie

    dureroasa ia locul fastului sceptic si al rascolirilor aromate. n el

    nu pot respira. Miroase a mbcseala. Ma astup. Mitologia lui e uzata,

    simbolurile vide, fagaduintele lui neavenite. Sinistra ratacire de doua

    mii de ani! n mobilierul vechi al sufletului, acolo mai trezeste el un

    vag ecou, n ncaperi cu ferestre nchise, cu aer macabru, n

    prafuirile vietii. Nu mi-a fost de vreun folos, n nici un moment al

    turburarilor, n nici o nfundatura a nelinistii. Am apelat la el

    ntr-o doara, stiind de la-nceput ce neputinta ascunde un trecut, prea

    trecut.

    Acest crestinism att de nduiosator n a-numite blndeti

    trecatoare nu cuprinde nici o cultura a mndriei, nici o exasperare a

    patimilor si nici o umbra de nmultire a eului. n asprele singuratati

    la care te obliga zborul cugetului, de-ai lua preceptele lui n ajutor,

    te-ai ruina-n anonimat, te-ai prabusi n ceilalti. Exista-n el attia

    germeni de descompunere, asa de putin aer curat o religie fara munti,

    de coline fara piscuri, de mari pentru flamnzi!

    Cnd se apropie de mine, mi trebuie rezerve de muzica pentru aopri emanatiile otravitoare ale vecinatatii lui. Cu el nu pot face

    casa. Sau atunci o transform n farmacie.

    Am cautat n carti, n peisaje, n melodii si-n patimi, leacuri

    pentru raul sufletului, caci cele mbiate de crestinism snt veninuri

    mieroase cu care oamenii mor nestiind ca raul sufletului e crestinismul

    nsusi.

    Citind orice profet al Vechiului Testament, sngele deodata e mai

    activ n vine, pulsul se face simtit, muschii te mping la fapta, la

    ho-tarri, la ocari. Acolo, omul e de fata. n Noul, te molesesti sub

    un farmec nimicitor, sub insinuari de untdelemn divin adormitor.

    Evanghelistii snt maestri ai uciderii vointei, a poftelor, a eului. Cu

    Sf. Ioan visez perini pe care sa plng slabiciunile creaturii sau

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    23/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    24/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    25/83

    Dorinta de a disparea, fiindca lucrurile dispar, mi-a nveninat

    att de aspru setea de a fi, ca-n mijlocul sclipirilor vremii suflarea

    mi se-nabusea si asfintitul firii ma-nvaluia cu sumedenie de umbre. Si

    cum vedeam timpul n toate, speram a le scapa toate de timp.

    Nevoia de a nvesnici fiintele prin adoratie, graba de-a le ridica

    prin exces de inima din pieirea lor fireasca mi se parea singura

    istovire de pret. Nu stiu sa fi iubit ceva si sa nu-l fi urt din a

    nu-l putea scuti prin zarva de foc a sufletului legii lui de nimicire.

    Am vrut ca toate sa fie. Si toate nu erau dect n vremelnicele mele

    friguri. Lumea-mi scapa, caci lumea nu era. Lacrimile neplnse nu

    se-nchegau n invizibil pentru mizeriile de aici; ele mureau n mine,

    triste de ineficienta extazului. De ce n timp nu se nlantuiesc guri

    de rai? Sau n mine nu s-a salasluit destula vesnicie?

    Cu lumea trebuie sa fii darnic. Sa te cheltuiesti risipindu-i

    fiinta. Ea nu-i nicaieri. Prin darnicia noastra respira ea. nsesi

    florile n-ar fi flori fara sursul nostru. O zgrcenie a darurilor

    noastre reduce natura la idee si, cu surdina-n simturi, arborii nu mai

    nfrunzesc. Sufletul ntretine nfatisarile pe care-i geloasare-alitatea. Caci lumea-i modificarea n afara a singuratatii

    noastre.

    Adoratia a ndumnezeit pe Dumnezeu. Tot ea face din privelisti

    umbre de absolut. Efluvii de senzatii palesc cerul n fata pamntului;

    farmecele firii se hranesc din melodiile sufletului si armoniile

    astrilor le asculti n vagauni.

    Am slujit n viata la mai multi stapni si din fiece clipa mi-am

    facut chip cioplit. De-ar sti lucrurile stinse ct le-am iubit, ar

    capata un suflet numai sa ma plnga. Nimic din ale lumii n-am defaimat

    prin nepasare. Si astfel am alunecat nfrigurat si trudnic pe nimicul

    ei.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    26/83

    n gndurile din care lipsea pamntul razba-tea chemarea humei si

    melodia ei. Eram, ca Apostolul, ngropat cu Isus n Dumnezeu si-un

    clipit al celei mai ntmplatoare trecatoare ma-ncetatenea pe data-n

    timp. La marginea lepadarii, culegeam flori, si inima n dezlipiri

    schita semne nevazute de mbratisare. Stapn mi-a fost Tatal si poate

    si Fiul, Diavolul si Timpul, Vesnicia si celelalte pierzari. M-am

    nchinat fetelor lumii mpatimit n ascultari, rob al zadarnicului,

    supus al idolilor. Caci devenirea-i nsiruire de temple prin care am

    ngenuncheat fugarnic, lasndu-mi urma prin ruina lor si ramnnd cu

    ast suflet ruina de satiu.

    De ce nu-i inima n stare sa mntuiasca lumea? De ce nu muta ea

    lucrurile ntr-o nestra-mutare parfumata?

    mi vin n minte vorbele acelui prieten, la poalele nu mai stiu

    caror Carpati: Tu esti nefericit, fiindca viata nu-i eterna.

    Deodata universul se-nvapaie n ochii tai. Sclipirile lor arunca

    stele n fapt de ziua. Dogoreala sufletului a descins cerul.

    Prin ce minune se ncinge eul n racorile spatiului? Si cum se

    reazema atta suflet pe-un timp ca oricare altul?Ti-ai ridicat marginirea la tot si semnele totului te-mpodobesc cu

    greul lor. Capat nu mai ai, ntr-o lume ce nu-i un capati.

    Singur ai fost si singur vei ramne. Pe veci. Prin simturile tale

    tsnind nentelesul, nu circula veselia materiei si nici tarmuririle

    dulci ale sanatatii. Dragostea ti-a fost scrisa n negru pe tablele

    ursitei: cu nici o muritoare sa nu uiti nesfrsitul.

    Desfata-te-n potrivnicie si-n osnda; fii aprig n timpul putred.

    Cu nici o cheie nu vei deschide vreo poarta de rai. Nefericirea-i

    vestala ce-ti privegheaza focul nestins al nenorocului. n-groapa-te de

    viu n el, sapa-ti mormnt n temeinica lui flacara; caci nici o

    amagire sub cer nu te va face paralel soartei. Iubirea te nfunda si

    mai rau n ea, iubirea suprem dezastru al ursirii.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    27/83

    A fi pe crestetul tau nu-i usor. A fi pe-al lumii, mai putin. De-as

    fi un port al navigatiilor eului! Dar snt mai mult ca lumea si lumea

    nu-i nimic!

    Am citit slova omului. I-am cutreierat paginile, i-am rasfoit

    ideile. Stiu pna unde au ajuns neamurile si ce departe au mers n

    ispita duhului. Unele au patimit pentru iscodirea unor formule, altele

    pentru ivirea unor eroi sau pentru sleirea urtului prin credinte.

    Toate si-au cheltuit zacamintele din frica de stafia vidului. Si cnd

    n-au mai crezut n nimic, vitalitatea nemaiputnd sustine plpirea

    nselaciunilor fecunde, s-au predat tnjirii de apus, lncezelii

    spiritului istovit.

    Ce-am nvatat de la ele, curiozitatea devoranta ce ma purta prin

    meandrele devenirii e-o apa moarta ce rasfrnge hoiturile gndului.

    Furiilor nestiintei datorez tot ce stiu. Cnd tot ce-am nvatat

    dispare, atunci gol, cu lumea goala-n fata, ncep sa nteleg totul.

    Am fost tovaras cu scepticii Atenei, cu descreieratii Romei, cu

    sfintii Spaniei, cu gnditorii nordici si cu brumele de jaratec ale

    poetilor britanici dezmatat al pasiunilor inutile, nchinator viciossi parasit al tuturor inspiratiilor.

    Si la capatul lor, m-am rentlnit pe mine. Drumul l-am reluat

    fara ei, explorator al ignorantei proprii. Cine face ocolul istoriei se

    pra-valeste crunt n sine. La marginea trudelor de gnd, omul ramne

    mai singur dect la nceput, surzator inocent virtualitatii.

    Nu ispravile-n timp ale fapturii te vor pune pe urmele mplinirii

    tale. Vitejeste-te cu clipa, fii necrutator cu osteneala ta, nu oamenii

    ti vor dezvalui tainele ce zac n nestiinta ta. n ea se-ascunde

    lumea. E destul sa taci n ascultare, ca-n ea sa auzi totul. Nu exista

    nici adevar si nici greseala, nici obiect si nici nchipuire.

    Reazema-ti urechea pe lumea ce mocneste undeva n tine, si care nu

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    28/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    29/83

    farmec a strazilor dizolvante ale Parisului. Trec prin ele, si toate

    necazurile legate de sovaielile norocului mi par leganari subtile,

    titluri de fala ce ma asaza-n rnd cu orasul ostenit. n ce sa cred

    aici? n oameni? Dar ei au fost. n idealuri? Dupa attea, e o lipsa de

    stil. Astfel ma odihnesc n ostenelile Frantei si ma ridic la

    prestigiul de plictiseala a inimii ei.

    Bruma si prelinge asupra Parisului umbrele de gnd si devine mai

    curnd expresie a istoriei dect a naturii. El e n veacul cetii. De ce

    n-o pot nchipui sub Ludovici? Ea pare a traduce un moment si nu o

    esenta. Natura ia parte la un asfintit istoric.

    Ma-ntorc spre case si le privesc. Si fiecare din ele se-ntoarce

    spre mine. Apropie-te, tu nu esti mai singur ca noi, e soapta

    tovaraselor mele n zile vide si-n nopti prelungi. Te poti n-cnta de

    orasele Italiei, nicaieri, nsa, nu vei fi mai aproape de lucruri ce se

    integreaza-n om.

    Cnd trziu, purificat de suspine nocturne, te-nvrti fara

    asteptari si fara dezamagiri, n preajma bisericii Saint-Sverin,

    St.-Etienne-du-Mont sau ceasuri n piata St.-Sulpice, n vederea uneidimineti ce n-o doresti, cetatea fara oameni se nalta cu tine spre

    vastele inutilitati ale tacerii. Vei sti tu pna unde iedera,

    razletita-n locul n care Sena oglindeste Notre-Dame, s-a oglindit n

    tine? Adesea am scobort cu ea necul virtual al nclinarilor ei

    melancolice.

    Iar n plina zi, sub cutremurul sugestiei de absenta, vidul

    rostului tau se nviora de miresme. Acesta-i farmecul Lui, de a turna

    conso-lari de frumusete peste pacostele incurabile ale sufletului, de-a

    umple golurile ce se nasc din vietuirea-n timp, cu impalpabile vraji.

    Ora-sul te ntelege. Ti se depune pe rani. Te crezi pierdut: n el te

    regasesti. De nimeni n-ai nevoie; el e de fata. Numai El te poate scuti

    de-o iubita ca ea se urca el n inima si, printr-o stranie

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    30/83

    ratacire, oamenii iubesc mai mult aici. Att am fost n el, ca,

    parasindu-l, ma voi des-parti de mine.

    Prin strazile lui nguste, ma napadeam de-obscuritate, si niciodata

    n-am vazut, ca din fundul lor, un cer mai ndepartat. Dar pe bulevarde,

    el se ntinde deodata deasupra ora-sului si prelungeste n indefinitul

    lui urtul ce viseaza pe case gnditoare.

    Si de-as retrai toate azururile crescute peste mari mediterane si

    pcle[le] generoase pe landele bretone, laolalta ele n-ar ncalca

    amintirea lui. Si cnd vreau sa-i definesc farmecul, cad n mine si

    mi-l definesc: neputinta de a fi albastru. Norii se destrama-ncet;

    privesti f-siile de azur, ce nu se ntlnesc. Ele nu pot compune un

    cer, ce se cauta si nu se mplineste. Razele se strecoara rasfirate

    prin aburi nesiguri si poposesc ntr-un spatiu mpnzit. ntindere

    cenusie si alba, ea acopera vesnic ceva: cerule dincolo. Parisul n-are

    cer. Si cum l tot astepti, te amesteci n negura luminoasa, ti

    pierzi n ea un dor dezamagit de azur, te risipesti n gama sura si

    capricioasa a boltei aparente, cu gndul vag la un dincolo, pe care nu

    stii de l vrei sau nu. Cerul olandez al ParisuluiCu el m-am potrivit ntotdeauna si daca n-am avut cu nimeni acordul

    aceluiasi nteles, l-am avut cu el. naltndu-mi privirea spre

    nestatornicia lui, n fiece nfatisare traducea nepotolirile mele. Din

    ceas n ceas se schimba, se alcatuieste si se dezalcatuieste

    sovaielnicie a altitudinii, demon sceptic de azurari si-n-nourari.

    Parasit prea adesea n amurgul de oameni al Cetatii, cum as fi iesit

    din imediatul nicaieri al dragostei, fara consolarea vecinei lui

    naltimi? El e o toamna-n floare, un sfrsit auroral. l porti cu tine

    sub toate celelalte ceruri.

    Si cnd satul de nserarile-n amiaza, scobori spre sud, patimind

    dupa primaveri, fericirea n revelatia albastrului si gaseste prea

    devreme otrava ndestularii. Deznadejdea zilelor identice, abuzul de

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    31/83

    azur, satietatea de imaculat se nstapnesc n tine si privesti spre

    sursa mngierilor cu ura si urt. Unde sa te ascunzi de-atta cer, de

    nenduplecari de soare, de repetarea sinistra a splendorii? Cnd n-ai o

    inima pentru att albastru si nici spatiu n gnduri pentru candorile

    luminii, plictiseala ndulceste cu veninul si taria iradierii crude si

    proiecteaza vagauni de cuget pe desertul monoton. Cum ai gasi fericiri

    sa se masoare cu un asemenea cer? Desavrsirea lui omoara un suflet

    nascut n plasmuiri incerte.

    Asa te ntorci spre Balcanul putred, n care de nimicnicie

    huma fumega cu oamenii. Rastoarna-ti teasta mbatata de parfumuri si de

    broderii de gnd, sfarma-ti visurile din umbra catedralelor, ndoapa-te

    cu duhorile n care se tavalesc zdrente umane, si uita gratiile lucide

    ale spiritului.

    Acel cer nu acopera pe nimeni, caci el s-a ratacit cu oameni cu

    tot. De ce s-or fi oprit pe margini de Dunare si-n umbre de Carpati

    fiinte nascute cu cearcane si cute, mbatrnite de neant, sleite de-o

    nativa neputinta? Spre Mari Negre luneca cu totii, dar ele-s

    neprimitoare si-i lasa gura-casca la mal, lipsiti amarnic de nec. Plinde razletiri prin lume, cu ce te-ai alina ntre attia amarti? Natura

    acolo nfloreste pe cadavre; primaverile surd pe deznadejdi. Pamntul

    negru, fara urma dulce a vreunui pas de fala, ti se ridica-n snge. Si

    sn-gele tau se nnegreste. Si tu zaresti spre cer. Si cerul devine

    iad.

    Colt blestemat de lume, timpul a rnjit nemerniciei tale, si

    nefericirea ta n-a nduiosat vreo inima delicata, cautatoare de farmece

    funebre! Din privelistea Balcanilor, universul e o mahala, prin care

    colinda tate veneriene si tigani asasini.

    Patima lor de gunoi vast n care rneste o veselie cu goarne de

    ngropaciune n-a scornit nici macar vreun zeu libidinos. Ce as- tru

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    32/83

    dornic de periferie ar fi cazut pe-acolo? Viermi galagiosi dantuind

    ntr-o hora a leprei!

    Niciodata razvratiri curate nu vor gasi telina pentru mbujorari

    ceresti. Nadejdile se coclesc si fiorurile se zvnta. Nenorocul si

    desfasoara imensitatea.

    n razna si-n nfrigurarile nemngierii, umblnd pe-acele hotare

    neprevazute-n nici un plan al Facerii, scapate din vedere de Dumnezeu

    si ocolite de diavoli doliul cugetului amintindu-si de alte spatii

    ridica spnzuratori sperantelor si tot ce-i floare-n inima si leaga

    visul de un streang.

    Prin ce miracol, ntr-un trup alcatuit din toate ntmplarile

    materiei, ncolteste durabil lepadarea de accidentele irezistibile ale

    zilelor? Inspiratiile subite te arunca peste nchipuirile tale

    deasupra vietii. Dar ca poti fi consecvent,ca rami pe pozitii n al

    nu stiu ctelea cer, e att de greu de nteles, nct mai repede pricep

    pe-un betivan etern, dect pe-un mntuitor nentrerupt. Dupa ce citesti

    pe Buddha sau pe alt profitor de sublim, ai cere peste tot ciorba de

    burta.Sa nu le fie mila profetilor de ei nsisi? Cum de nu se nduioseaza

    de lunecarea nesabuita pe panta naltarii fara iesire? Sublimul n-are

    gust, pe cnd aromele nedesavrsirii ratacesc mintea, cu sugestiile lor

    de cadere. Monotonia revelatiei continue face din religie o

    ndeletnicire att de neprielnica. Pamntul cstiga din a nu avea

    sistem. Calcnd pe el, stii prea bine ca nu vei ancora nicaieri, caci

    insuportabilul lui ntrece pe al marii. Filozofii, ndrumatorii si

    binefacatorii, n fuga dupa statornicie si credin-ta, s-au refugiat

    aiurea si l-au dispretuit. Ei stiau ca pamnt nseamna drept la

    accident si, cum dezertau capriciul, ce-ar fi facut n raiul lui

    naravas?

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    33/83

    Pe el mi tri oasele, pe el sa ramn. Unde m-as duce aiurea? Unde

    mi-as astmpara furiile cu un nesat mai falnic si mai crud? Cu prostii

    zglobii din jur, milostivindu-te bucuros de golurile lor, nabusi dorul

    departarilor, si-n vrajmasie cu semenele nule torni treaba-n iluzii. Un

    zbucium fara fir n continente sterpe.

    Pentru a-l abate de la perfectiune, Demonul trimite n fata lui

    Buddha dantuitoare ndemnate-n dragoste. Ele desfasoara cele 32 magii

    ale dorintei. Nu reusesc. Apoi cele 64; nici atunci. Preafericitul

    ramne nepasator si posibilitatile de vraja, istovite.

    Acel ce-a stiut attea si-n primul rnd neantul carnii si-a

    refuzat singurul mod de a gresi care-i verifica doctrina. Prin dorinta

    n-vingi pamntul la el acasa. Omorrea ei e cri-ma n contra

    nimicului.

    Detasarea printului divin muscnd din carnea pieritoare ce simbol

    al mpreunarii ves-niciei cu neantul! Daca Buddha ceda ispitei,

    pitorescul echivocului n peisajul absolut al existentei lui l-ar fi

    propus ca singurul model urmasilor. Ineficienta tentatiei compromite pe

    toti acesti iluminati, care n-au vrut sa tradeze Nimicul cu Viata nimic si ea, dar mai cu suc.

    Muzica nlocuieste religia din a fi salvat sublimul de la

    abstractie si monotonie. Muzicienii? Senzualiai sublimului.

    De s-ar aprinde azurul si flacarile lui s-ar apleca spre crestetele

    omului! Nu linistea boltilor, nici vraji senine sau sursuri molcome

    sub luna! Ci vijelia astrilor nnebuniti altoita pe figurile napraznice

    ale gndului.

    De ce stau lucrurile, cnd focul tau arunca tunete spre naltimi?

    Pe alei de parcuri privesti tremurul nemiscat al frunzelor. Dar

    crengile tale s-au aprins n vapaia stelelor! Cte ceruri ai ngropat

    n tine, ca, scobornd prin arheologii de cimitire, attia zei apusi se

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    34/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    35/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    36/83

    veninul napraznic n maruntaiele dusmanului. Cum ai prelungi altfel

    vietuirea searbada?

    Vrajmasi gasesti pe unde vrei. Gndul razbunarii ntretine o

    flacara continua, o sete absoluta si, mai mult dect orice placere, te

    asaza prezent n lume, lingusindu-ti nazuintele si anii, caci tnar,

    rau, lacom de rosturi si de rasturnari, spre ce-ai creste avnturile

    urii si-ale furiei contrariate!

    Popoarele razboinice n-au fost crude si aventuroase din pofta de

    prada, ci din oroarea de identitate a zilelor, din lipsa de ideal a

    fericirii. Obsesia sngelui deriva din infinitul plictiselii, din

    insuportabilul pacii. Asa si indivizii. Cum ar ngadui ei sa

    lncezeasca ntr-un cascat de nepasare si-n voluptati marunte?

    Ce-as face cu blndetea si cu celelalte lumi spre care ma ndruma o

    religie fara active deznadejdi? Ce-as face cu linistea mea? Nu pot sa

    ma mpac cu mine, cu ceilalti, cu lucrurile. Si nici cu Dumnezeu. Cu el

    n nici un fel. Sa stau natng adorator n bratele lui reci? Dar n-am

    nevoie de-un culcus de babe ostenite. Pe spinii acestei lumi ma

    odihnesc mai bine, si cnd ma nfierbnt devin si eu un spin n trupulZiditorului si al zidirilor lui.

    Iubesc trecutul sngeros al Angliei, pirateria n moravuri si

    literatura, viforul patetic de crima si de poezie. Exista scris al

    vreunui neam n care stropi de snge sa izbucneasca mai navalnic n

    strofe? Sau vreo inspiratie mai salbatica, mai divin imorala, mai

    falnic asasina? Dar ce lamentabil a sfrsit acest popor la portile

    parlamentului! Unde snt piratii de altadata, ce purtau pe mari dorinti

    de snge, de cstig si de necunoscut?

    Un neam cunoaste faima n epoci de aventurieri, de vagabonzi, de

    dezradacinati nostalgici, cnd ura, razbunarea si onoarea deschid

    inimile spre orizonturi si fac din cuceriri ndemnul de seama al

    existentei. Pe data ce englezii au ncetat sa fie cruzi si au preferat

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    37/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    38/83

    Mhnit de-atti neoameni, cu poiene si livezi nseli desertul

    natal. n codru, valahul s-a consolat de urgii; n codru, tu te-ai

    consola de el.

    A fost scris ca urmasii sngelui dac si a[i] altor ginti nesigure

    si turburi sa nu-si nteleneasca nici un gnd n fericire si stropii

    nostri sa nmanuncheze n sirag de nemngieri mosteniri de semintii

    nfrnte. Suspinul si blestemul au fost strategia noastra, ciobani

    rupti din vreo stea a destramarii, rnduiti suirilor spre cer si

    njosirii n timp.

    Robia nativa a stins suflarea slavei ntr-un neam ncercat de

    osnde. Orgoliul fapturii i e strain. Nici ifosul macar nu-i cunoscut

    pastorilor de turme si nu de idealuri.

    De-as avea naivitati de nger si credinte de copil, nici atunci

    n-as fi vlastarul lui ncrezator. Din nastere cu ochiul treaz si mai

    trezit nca de tarmuri unde sufla duhul, calc sngerndu-mi mndria pe

    catusele sub care se bolteste din nceputuri popor de slugi ce-si

    pngareste rostul. La vreun liman, nu va ajunge. Restristea-i soarta

    lui.Sa-i nascocesc chemari pe care el le dezminte, nu mai pot.

    Vietuirea lui raneste tot ce se-nalta deasupra dezamagirii. Orice

    nadejde e nesabuire, iar a fi profet e un exercitiu de cinism.

    Si inimii parca i-a pus chinga, micimi de doina, iar darnicului

    Timp i-a rasucit curele sa nu cumva sa fuga cu pasi repezi spre viitor.

    Ce natie-i asta? te-ntreaba mintea nfrigurata. Mersul ei nu

    s-aude-n lume.

    El se aude-n deznadejdea mea.

    Grbovita soarta, cine sa i-o ndrepte? Si cerul se strmba parca

    scrbit de nenfaptuirile valahe si din naltime, cu dispret, i

    azvrle, ca un plocon dorit, dezlegare de orice menire.

    ncotro sa privesti, de cine sa fii mndru?

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    39/83

    Neam de nevoiasi, netarmurit n nenoroc, creat spre a mari

    tristetea celor nascuti tristi ntr-o constiinta amurgita si obosita-n

    tari putrede de slava, ce nu mai au trebuinta de viitor, nesoarta

    valaha adauga o umbra grea infinitului de ntuneric al sufletului. Doar

    asa mai respira poporul de pastori n gndurile ce-au facut ocolul

    Ninivelor trecute si prezente. Carui alt rost ar corespunde caciuli

    seculare n vraja negativa a toamnelor spiritului?

    Stramosi ce v-ati gemut anii n fluier, n mine nu mai snteti.

    Cntecele voastre n-au rasunet n doruri pline de dulci nstrainari si

    de meleaguri norocoase. Alaturi de voi, singur ma voi stinge. Si oasele

    mele nu va vor povesti pe unde mi-am pierdut onoarea maduvei si

    licaririle creierului.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    40/83

    II

    De-as conduce osti, le-as duce la moarte fara minciuni: fara

    patrie, fara ideal si fara hotia vreunei rasplate sau a cerului. Le-as

    spune tot si-n primul rnd ce fara pret e viata si moartea. n mod

    cinstit nu poti mbarbata dect n numele nefirii; cum exista ceva,

    sacrificiul, ct de mic, e paguba ireparabila.

    Moartea-i o fantoma, ca si viata. Nu pot muri dect stiind ca-n

    rostul lor nu e nici pierdere si nici cstig.

    Au fost, cu toate astea, sefi de osti pe cale de a nu se nsela

    E greu sa iubesti pe Marc Aureliu; sa nu-l iubesti, tot asa. Sa

    scrii despre moarte si nimicnicie, noaptea ntr-un cort, sa masori

    micimile vietii n zanganitul armelor! Ca paradox uman, e tot asa de

    straniu ca Nero sau Caligula. Dar ce mare era mparatul gnditor, de nu

    facea scoala la stoici si nu-si ngradea simtirea ntr-o nvatatura de

    mna a doua! Tot ce-i doctrina n el e mediocru. Conceptia materiei, a

    elementelor, resemnarea ca principiu nu mai privesc pe nimeni.

    Sistemul e moartea filozofilor, cu att mai mult a mparatilor.

    Din toate reflexiile lui, nu-i viu si rodnic dect fiorul izolarii.

    n cel mai mare imperiu, capul n-are pe ce se sprijini; n cea mai mare

    stapnire, cel mai puternic nu dispune dect de ideea sfrsitului. Marc

    Aureliu e simbolul pur al ciudateniilor decadentei, al vrajii ce emana

    din apusurile de cultura.

    Pamntul e al tau si tu n-ai alt salas dect zadarnicia. De-ar fi

    urmat el pe tragicii greci, nenlantuit n doctrina, ce exclamatii n-ar

    fi nregistrat spiritul uman! Stoicismul i-a impus o pudoare care ne

    jeneaza. Si el nsusi, de n-ar fi fost stingherit de nvatatori, de

    n-ar fi suferit de plaga uceniciei cte din deznadejdile faptelor de

    arme nu s-ar fi amestecat n gndurile ce le neaga cu o bunavointa ce

    ne dezamageste!

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    41/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    42/83

    Rami crmaci pe undele aparentei si nu te scobor n sol al

    straturilor ascunse. Irealitatea e la fel. Ca esti la suprafata marii

    sau n adncul ei, tu nu poti sti n nici un loc mai mult dect n cel

    [n] care te afli. Si nu te afli nicaieri, caci nicaieri e vastul

    pretutindeni.

    Visul nu-i mai nselator ca spuza a somnului sau a trudnicei cazne

    din zi. Vis e peste tot. Vedeniile impalpabile ale noptii cum ar fi

    geloase pe stafiile zvonite-n harta dintre muritori?! Alcatuirile lumii

    se-ntrec n nalucire.

    Din a ntretine patimi ntr-un univers fantomal, omul e vrednic de

    faima.

    Tu, nsa, urmeaza-ti calea si cu urgie gnditoare apleaca-ti razele

    s-o luminezi, asemeni unui soare sceptic.

    Cnd nu nazuiesti prin nclinari firesti spre mpliniri si fapte,

    ce te mpinge cu strasnicie spre savrsiri? Si negasind nici o dovada

    mpotriva trndaviei, ce te mna spre febra ceasurilor si-a actelor? De

    unde remuscarea risipirii vremii, dupa ce-ai ntrevazut substanta de

    desertaciune a timpului?Fiece clipa se pierde pe vecie. Un n curndal nefiintei te paste

    la ntretaierea respiratiei cu lumea. Ce amni, ai amnat pe totdeauna.

    Moartea e de fata, iar tu nu poti ramne putintan ea eliminare

    incurabila a posibilului.

    De nu m-ar fi urmarit acel n curndfatal, nimic n-as fi adaugat

    nregistrarilor simturilor. Toate le-as fi lasat pe seama batrnetii.

    Cine nu-i pndit de chemarile sfrsitului are timp nesfrsit. Si de

    aceea nimic nu-ndeplineste. Orice nfaptuire si-n primul rnd

    nfaptuirea ta deriva din obsesia statornica a mortii. Chemarile ei

    creeaza vointa, dau accente patimilor si rascolesc instinctele.

    Frigurile actiunii snt ecoul ei n timp. De n-as simti ca snt deschis

    mortii oricnd, ca n-am acoperire si ntarituri din partea ei, nimic

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    43/83

    n-as sti, nimic n-as vrea sa stiu, nimic n-as fi si nimic n-as vrea sa

    fiu.

    Dar vad ca ea-i aci. O vad. O fug si o apropii. Snt ea si nu snt

    ea. Ce-i rana-n mine e spuzeala ei. Si-s rana peste tot.

    Am ntrezarit adesea, purtat pe melodiile nesomnului, lumina

    galbena a diminetilor si lucrurile nehotarte de-a se destepta. Paseri

    ciripeau fara rost unei naturi nstrainate parca pe veci de ziua. Si

    gndurile mele ciripeau si ele, dar napoi spre noapte. Atunci vedeam

    sclipirea violeta a mortii si ncercam zadarnic sa ma presar pe lipsa

    de vecie a zorilor, sa cred n dimineti.

    Si daca-mi port amintirea spre toti aceia, de la care am nvatat

    ceva, mi se pare ca secretul atractiei lor pleca din vecinatatea

    mortii. Fiind vesnic la margine, ei se aflau pe tarmul firesc al

    cunoasterii. n glasul lor razbatea agonia savanta a materiei, cu

    destinul ei firav si dureros, si cuvintele lor se desprindeau grave si

    inutile, nervoase si amare concepte n dezastru, n nfloriri finale.

    Caldura n-am ntlnit dect n sufletul lor. Din ei emanau miresme

    gndite, sentinte purtate pe-un agresiv parfum. Amestecul de boala sivitalitate rastoarna ciudat alcatuirile firesti, caci ei nu erau pe

    nici un meleag si erau pe toate. Raul ascuns n fragezimile vietii ce

    coexistenta de toamna si de primavara n idei! N-am iubit dect pe cei

    ce n-au ntepenit n nici un anotimp si-n preajma lor, mprejmuiti de

    moarte, uitam climatul spiritului, devenind spirit cu ei.

    Ca oamenilor nu le e rusine sa existe, de mult, de mult o stiu.

    N-am contenit a ma mira de mersul lor ncrezator, de ochii lor

    ntrebatori, dar fara chin, de tinuta lor trufasa de viermi verticali.

    Nu i-am vazut recunoscatori pamntului si nici nchinndu-se cu galesa

    cucernicie rodirilor lui trecatoare. Adoratia-i un fruct al izolarii.

    Si muritorii zilnici ce vesnici ar fi de-ar cheltui puterile n

    suspine bucuroase, de-ar avea attea iluzii ca pasii lor ar calca pe-un

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    44/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    45/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    46/83

    ceva putred pna la sublim n carnea asta. Vajnica vremelnicie

    accesibila pipaitului. Absolut pe sfrsite dezvaluit senzatiei.

    Placerea-n plnset si plnsetu-n placere e tot secretul si substanta

    ei. O simt aici, att de aproape, att de putin vesnica, la ndemna

    mofturilor si-o vad apoi ntinsa n culcusul subteran, violeta,

    verde, vis tesit, spoiala de fosta existenta, rnjind lichid

    razvratirilor de altadata, salas defunct n care s-au dospit

    dragostele.

    A fi: alternanta de cald si de frig. Si cteva nadejdi n plus. Sa

    calc peste trup, sa strivesc germenii de viermi ce se framnta si

    roiesc sub gnduri, si poarta-n zeama lor invizibila imensa nefiinta.

    O, nu! Cu eivoi merge nainte pe pamnt, pe spatiul lor nativ.

    Boala dorintei, la care se mpotrivesc religiile, voi sti cum s-o

    ngrijesc. Nu eu voi pune capat zbuciumului fatal si-ndurerarii mndre

    a carnii. Tragicul ei apostolat l voi urma cu nvieri de victima. De

    ce mi-as pironi priviri spre ceruri, cnd n preajma-mi, n mine, n

    ce-i mai al meu, se zbate ea n parasiri att de crunte!

    Un vai!trecut n materie, o exclamatie ce-a prins forma atta-i

    trupul omului.

    Si de aceea ncheieturile lui emana o vaga tnguire, ce

    se-nfiripa-n glas sfsietor n scrtitul oaselor si moare apoi n

    moleseala suferinda a saului. n racelile lui simti lespezi si toate

    absentele nemarmuririlor; dorintele s-au furisat n mortaciunea lui, n

    sngele statut, iar n nfierbntari foiesc dorinte ca-ntr-un infern de

    raze. Caci frigul lui preschimba-n sloiuri zvcnirile nebune ale

    dragostei, precum caldurile lui ridica-n dragoste scrba si nimicul

    ei. Astfel ajungi sa-l ndragesti cu mila, sa-i pipai trup

    milostivit de trup rosturile pieritoare si sa-ti zici: ce fara nimeni

    e trupul omului!

    Destin valah

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    47/83

    N-ai nevoie de boli sa-ti biciuiasca duhul, nici de fatalitati

    sa-ti macine adormirile mintii. Ia seama necontenit la neamul ursit

    nesoartei si, de-ai face din sufletul tau inventarul raiului, nu vei

    gasi puterea sa cazi prada alinarii. Va ramne sub fericirile tale un

    spin, mai crncen si mai ascutit ca ghearele scorpiilor demente din

    povesti, ce te va nsngera n dulcetile uitarii si-ti va iscodi n

    sngele fara strabuni un lichid lepros si infinit prevestitor. Cot la

    cot cu asa-zisi[i] oameni, umar la umar cu stafii de idealuri roase de

    cari[i], nnamolit n deceptii ce se-ntind ca rufele murdare, viata

    devine o grla a resemnarii, devenirea o putoare cosmica atenuata de

    ridicol. Cine a ucis viitorul ntr-un neam fara trecut?

    Orincotro te-ai duce, blestemul lui te urmareste, ti munceste

    veghile, te chinui pentru el, caci orict ai ur acele Ursitoare ce

    i-au anulat destinul din veacuri peste veacuri universul nu te

    mngie de spatiul nefericirii n care te-ai nascut. Nenorocul valah

    simtit n vine face ct boala lui Pascal si, pna-n gt fiind n el,

    esti Iov automat. Ce nevoie sa ai de lepra cnd soarta te-a plamadit si

    treaz, si valah? O drama de doua ori n-are deznodamnt, actiunea fiindfunebra de la temelie!

    De-ai putea macar dispretui acel nenoroc. Dar el e mult prea mare.

    ti zdrobeste ironia, ti ciunteste sursul, ti spulbera usurintele

    desteptaciunii. Ai vrea sa ai bunavointa. Dar cum? ti zici: tara ta

    e-un cimitir superficial! Si cu ct ndulcesti ireparabilul, cu att

    ti creste mhnirea. Ocnas al timpului e orice romn.

    Tu ti cunosti semenii de Valahie si rnjetul lor mieros de hoti de

    cai trecuti prin saloane. nfrngeri de o mie de ani au nascut lichele

    nfumurate de-o istetime stearpa, iar n taranul vlaguit de dureri fara

    suflu, un vaz al lumii alcatuit din glod si tuica si cruci strmbe de

    lemn ce vegheaza morti fara mndrie. n tintirimele de tara desprinzi

    simboluri pentru tara nsasi, caci n nici o parte a lumii attea

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    48/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    49/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    50/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    51/83

    cnd atingi prin gnd tarmurile oprite plamnilor sortiti vremii.

    Reflexiile n-au nevoie de oxigen, de aceea le ispasim asa de crunt.

    Vecinatatea vesniciei determina vulnerabilitatea ca fenomen specific

    omului, iar Inutilitatea farmecul firii lui.

    ntru ct stiind ma desfat ntr-o absenta de rosturi sau actionez

    fara nici un folos dect acela al ndulcirii urtului ntru att snt

    om. Plugar n Sahara, e demnitatea lui. Un animal ce poate suferi

    pentru ceea ce nu este, iata omul.

    Ca mai snt si-mi fac nca poteca prin treburile lumii, s-o

    multumesc ratiunii? Poate si ei. Dar n ultimul rnd. Oamenilor?

    nfatisarilor? Nici unii si nici unele n-au fost de fata cnd nu mai

    eram. M-au ajutat ntotdeauna dupa.

    Dar cnd dezradacinarile lumii razbateau n Quartier latin si tu

    purtai exilul tau printre attia Ahasveri, cu ce puteri mai ndurai

    robiile afurisite ale inimii si vjitul de singuratate n ceata

    visatoare a bulevardelor? Fost-a pe St.-Michel strain mai strain ca

    tine? si mai iubitor sorbitu-i-a vreo trfa sau vreun cersetor parfumul

    lui vulgar?ntocmai ca veneticii spanioli, africani sau asiatici prin Roma

    decadentei, gustnd scapatatul culturii n confuzia sistemelor si a

    religiilor, si vacanti de ideal desfatndu-se-n ndoielile Cetatii

    umbli si tu dezabuzat prin amurgul orasului Luminii. Nimeni n-are

    radacini. Ochii trecatorilor snt obositi si-n ei se sting privelistile

    natale. Nici unul nu mai apartine vreunei tari si nici o credinta nu-i

    mna spre viitor. Toti gusta un prezent fara gust. Bastinasii,

    uscati, fara putinte, mai au reflexe doar n ndoieli. Secolul

    luminilor avea spirit n scepticism; n finalul de civilizatie,

    scepticismul e vegetativ. Vietii, fara orizonturi, nu-i ramn dect

    revelatia senzatiei si tropisme de luciditate. Instinctele s-au

    macinat. Stranepotii scepticilor rafinati, fiziologicnu mai pot crede

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    52/83

    n ceva. Un popor pe sfrsite nu-i capabil dect de extazul negativ al

    inteligentei n fata nimicului universal.

    Pe strazi respiri adierile de vid ale apusului si-ncerci sa-ti

    vnturi zori, ca pentru a nu recunoaste ca esti la gradul de asfintit

    al Cetatii. Si atunci te ridici prin vrere deasupra ei. Si vrei sa te

    salvezi. n ea, cine si ce sa te ajute?

    Nimic nu m-a ajutat, nimic. Si de n-as fi avut la ndemna largo-ul

    din concertul pentru doua viori de Bach, de cte ori nu m-as fi

    ispravit? Lui ma datoresc. n gravitatea dureros de vasta a leganarii

    n afara de lume, de cer, de simtiri si de cugete, toate consolarile

    scoborau spre mine si ca prin farmec rencepeam sa fiu, beat de

    recunostinta. Pentru cine? Pentru tot si nimic. Caci este n acel largo

    o nduiosare a neantului, un freamat al desavrsirii n desavrsirea

    nimicului.

    Nici o carte nu ma sustinea n cartierul nvataturii, nici o

    credinta nu ma sprijinea, nici o amintire nu ma ntarea. Si cnd casele

    se pierdeau n aburi albastrii, cnd, nordic si desert, Luxemburgul n

    miez de iarna nota n umezeala si igrasia mucezea prin oase si pringnduri, departe de prezent, ramneam nauc n mijlocul cetatii. Atunci

    ma repezeam cu graba chinuita spre sursa mngierilor si dispaream si

    nviam purtat pe absentele sonore.

    Dupa ce-ai gustat dezamagit din otrava religiei, tovarasia muzicii

    te dezlipeste de accidentele deceptiei. Vibratiile ei nu se leaga de

    obiecte, de fiinte, de esente sau de aparente, ci n plin fior nu

    mai atrni de nimeni. Pe spatiul ei prea-ntins, pamntul si cu cerul

    nu-si gasesc un joc de rataciri, snt prea mici si n-au substanta

    fulgilor ca sa pluteasca-n el. Sunetul minciuna cosmica substituita

    infinitului ti ngaduie orice marire, si sau Dumnezeu sau ma omor

    e-un loc comunal muzicii.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    53/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    54/83

    n pat de ace te voi pune, n patul inimii. Cu rani te voi fereca

    n ea. Prin lume, cum as mai umbla, tu ratacind n alte lumi,

    zmbindu-mi de acolo tnjelii mele lncede? Aici, n forfoteala si

    necaz, aici te-oi tintui fugar si tradator al chinului! Cu spada ti

    voi curma zelul, zelos al raiului! Si daca este sa ma parasesti, din

    mine ai facut un ucigas!

    Flacara! putinta vizibila de a nu fi! n jocul tau de este si nu

    este, n verticala ta pieire, mi-am descifrat ntelesul mai mult ca-n

    toate nvataturile, cu legi si cu idei. Tu pari a fi eterna si te

    nalti nsufletita de vapaia ta, moarte nsorita ce fura semnele

    vietii. Spre ce se avnta nefirea ta subita? Spre ce fire?

    De ce nu-ti treci zvcnirea ta mistuitoare ca sa-nviezi jaratecul

    de sub cenusa mea? n tine as creste, n amagirea stralucirii tale, si

    cum m-as stinge apoi cu tine n plpiri ce snt nchipuiri de

    vesnicie!

    Asemenea vapailor tale ce se ridica spre-a nsela caderea de la

    temeiul cresterilor, am zburdat si eu n lume, departe de mormnt, spre

    a fi, prin naltime, mai aproape de el. Lipsa de orice folos e comoaraavntarii tale. Tu nu te prinzi de nimeni si nimic si pari a mngia cu

    gingasii tacerea spatiului, dar adierea ta, sensibila auzului pentru

    neant, e nsasi vocea nefiintei. A Fiintei ce vrea sa fie si nu poate.

    Al neduratei glas, tu ne dezvalui ca-nvapaierea de-o secunda e taina ce

    face ca un lucru sa fie. Noi spunem ca este, cnd prin credinte si

    iluzii l prelungim peste focul instantaneu, peste clipita iradianta.

    De cine m-as agata prin Vagul traversat de flacari, eu nsumi

    flacara mai pieritoare dect toate? Dar totusi, daca lumea e o noapte,

    marita de umbrele luminii, arznd esti oricum mai mult dect

    acoperindu-ti capul cu spuza linistii si scrumul ndurarii. Dumnezeu e

    o minciuna ca si viata si poate ca si moartea

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    55/83

    Voi mi-ati ramas, focuri ale inimii si aparente parfumate de

    desertaciune, n lumea-n care flacara m-a nvatat ca: totul e zadarnic,

    afara de zadarnicie!

    Deodata o vrajitoare ti turbura apele sufletului. Glasul ti

    se-ntuneca, ochii ti se-mprastie si parul vlvoi se agata de particele

    invizibile de groaza, raspndite-n aer. Drojdiile luminii se aprind si

    se sting. Cine a pus foc simturilor, cine-a dat stralucire de moarte

    fiorului viforos si senzual ce despica moleseala carnurilor, ca-n

    baladele stravechi cu snge-n cupe otravite?

    Treceai primavaratec printre oameni si iata fulgerul spintecndu-ti

    maruntaiele sub cerul senin: asa trebuie sa fie naintea omorurilor. Te

    scalzi ntr-un venin luminos si tresalti ros de-o disparitie, dulce n

    amarul ei sarbatoresc.

    Ce neghina a prins floare-n inima, de umbli prin miristile firii cu

    osnda voluptuoasa, nvesmntat n purpuri sclipitoare de vina? Si de

    unde atta fericire cnd porti atta povara? Prin timp trec stafii

    venite din viitor.

    Temndu-te de temerile tale, dai razna printre ceilalti. Cautipetrecere, vin si dans si lumea pipairii. Si cum i vezi nvrtindu-se,

    nselndu-si vidul prin gest si urtul prin miscare, prefacndu-se a

    uita mijloacele usoare cu care acopar prapastia din faptul respirarii,

    ti zici fara sa vrei: doar cei ce-si fac seama nu mint. Caci numai

    murind muritorul nu minte. Si astfel pleci. Si ei dantuiesc mai

    departe, voiosi de umbra de realitate, la care se racoresc o clipa,

    daruindu-se minciunii pretioase. De ce s-ar treziei, ca totul sa nu

    fie? Cu ochii deschisi, existenta se evapora. Oamenii i nchid ca

    s-o pastreze. Si cine nu le-ar da dreptate? Scrbit de firea spalacita

    de vazul clar, cum n-ai dori pleoape ferecate pe veci, cu minciuna

    proaspetei realitati?

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    56/83

    Vampir al cucutei nu vreau sa mai fiu si nici n ierburi vitrege

    sa-mi culeg taria clipelor. n suflet ruginesc crime de cuget si

    hoituri care au mbratisat cerul. Cine-ar varsa tintirimele launtrice,

    ar supravietui adncului sau vizibil? Ne acceptam, fiindc-am pus

    lespezi pe putregaiul nostru, piroane la portile inimii, si am lasat

    sa-i nfrunzeasca maidanele. Privelistea iadului interior ar pune n

    minile scrbii pumnale ce s-ar ntoarce n noi. n el, arhanghelul e

    nene si pe sni se-ncolacesc soprle, puroiul curge-n zmbetul

    fecioarei si umbra unei flori nu-i mai curata ca njuratura stoarfei

    sublunare.

    Vrajitoare nevazute, nu-mi mai rasculati sngele cu sucuri rele,

    risipite-n aer. Desfermecati-ma de afurisenia de-a-mi fi mie straveziu.

    Nu ma stiam si fara voi? De ce ma afundati n mlastinile tainelor?

    Ridicati veninul spatiului, eu nu-l pot absorbi fara sfrsit. Sau vreti

    sa va scaldati n iadul creaturii si universul candid sa-l transformati

    ntr-un scuipat de curva?

    Materia ar vrea sa doarma. Tu las-o-n pace. Las-o la fund sa se

    nece-n ea. Prea mult ai arat prin tine. Ce graunte sa mai rodeasca ntelini rapuse de suflul sterpiciunii? Moartea si-a contenit visurile n

    tesuturi mbalsamate. Mumie n care gem patimi, cnd se vor rupe

    fsiile ce te darapaneaza-n vesnicie? Somnul cu blndeti crude ca

    pasi de muribunzi darma zidirea eului si-l ntoarce cu mers domol

    spre vraja absentei primordiale. Clatinarile materiei te scunfunda

    ncet spre meleagul nedespartirii fiintei de vrajmasul ei. Si moartea

    se lasa asupra-ti.

    Am aprins lumnari: Dar ele nu mi-au luminat viata. Zabranicul

    duhului nvaluia ostroavele sperantelor si suspinam pe catafalcul

    lumii.

    Din calea semenilor ma voi feri, caci uneori as da cu barda si-n

    farmecele Cleopatrei. Pe sni de muieri am visat mnastiri spaniole, si

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    57/83

    trupul lor nenuntit de gnduri se nalta ca piramide sub care depanam

    legende faraonice. mbratisarile lor aeriene si bestiale, delirul lor

    setos, ce noima le-ai gasit, cnd nici una nu te lasa de unde ai

    plecat. Ele te depun n vid. Fara falsul absolut al sexului slab nu

    m-as fi umilit n cautarea cerului.

    Vedenii subterane pndesc fruntea, de teste goale si reazema ea

    oroarea, iar inima mi sta n trup ca inelul n degetul unui schelet.

    Si fug, cu facla-n mna, alergator pe olimpice iaduri, cautndu-mi

    moartea.

    Natiunile fara orgoliu nici nu traiesc, nici nu mor. Existenta lor

    e searbada si nula, caci nu cheltuiesc dect nimicul umilintei lor.

    Numai pasiunile le-ar putea scoate din soarta omogena. Dar pasiuni nu

    au.

    Cnd ma ntorc cu ochii spre actualitatile trecutului, din tot ce-a

    fost nu ma ncnta dect epocile de mndrie monstruoasa, de provocare

    gigantica, de nefericire triumfala, n care spiritul satul de putere

    si lecuia satietatea n cautarea unor si mai mari puteri. si

    nchipuie cineva ce se petrecea n constiinta unui senator roman? Attapatima de stapnire si de bogatie a epuizat vertiginos un neam. Dar

    att de putin ct a trait, a ntrecut prin tarie vesnicia neamurilor

    anonime. Iubirea de bani, de lux, de viciu, aceasta-i civilizatia. Un

    popor simplu si cinstit nu se deosebeste de plante. Violnd natura,

    cresti peste legea ta fireasca si existi efectiv, prabusindu-te. Tot ce

    pleaca din orgoliu e de scurta durata, dar intensitatea infinita

    rascumpara micimea vremii.

    Pentru senatul roman, Roma era mai mult ca lumea. De aceea a

    dominat-o, a umilit-o, a nfrnt-o. Un popor si mai ales un ins nu

    creeaza dect refuznd ce nu e el, nentelegndu-se dect pe sine.

    Pricepnd pe altii, devii gelatina, nteleapta si cuminte. Dar nu

    mai zamislesti nimic. Comprehensiunea e mormntul individului si al

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    58/83

    colectivitatii, ce nu se miscadect cu ochii legati, cu simturile-n

    fierbere.

    Romanii respirau absolut n legile lor; ele nu erau asemuite cu

    altele, caci altele nu puteau exista. Tipul lor de umanitate era

    umanitatea nsasi. Republica sau cezarism doua forme ale aceluiasi

    orgoliu, doua feluri de a porunci: n prima te substituiai juridic

    universului, n a doua subiectiv. Legea si capriciul hotarau n

    aceeasi masura soarta celorlalti. Distanta ntre un taran romn si un

    senator roman sau de la natura la om.

    Imperiul a nceput sa decada cnd indivizii osteniti nu mai aveau

    destula forta sa nlocuiasca universul, cnd acesta a devenit o

    realitatesi romanii au ajuns exteriorilor. Decadenta e un fapt al

    ntelegerii, al excesului de perspectiva. Nu mai ai pornirea nebuna,

    infinit ngusta si infinit creatoare, de a fi numai tu. Lumea

    existnd tu nu mai esti. Religiile orientale au patruns n Roma,

    fiindca ea nu se mai ndestula cu sine.

    Crestinismul cea mai neeleganta credinta din cte au existat

    vreodata n-a fost posibil dect prin dezgustul de lux, de moda, demirodenii si de abateri alese. Daca Roma n-ar fi trait cu atta

    intensitate si nu s-ar fi cheltuit asa de repede, ruina maretei ei

    trufii ar fi ntrziat, si legea crestina ar fi ramas privilegiul de

    neinvidiat al unei secte. Am fi avut astfel norocul vreunei alte

    credinte, mai senzuale, mai poetice, cu cruzimi de arta si cu

    zadarnicii mngietoare.

    Ca Roma a cazut att de jos, ca ea s-a renegat cu atta forta

    acceptnd virusul oriental, ce proba prin negatie de fosta ei maretie!

    Caci ea n-a ratat, s-a prabusit. Numai civilizatiile cu orgoliu minor

    se sting lent. Cele cu tarii de soarta geniala, fiind, n esenta lor,

    boli ale naturii, zboara nspre sfrsit. Crestinismul a pus aripi setei

    de agonie a romanilor. Estetic, ne mai poate nca interesa.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    59/83

    Cnd demonul nelinistitor ti vra probleme n instincte, nvata de

    la romanii amurgului imperial ce-nseamna luptatorul decadent. A te

    zbate fara nadejdi, a iubi fala mahmur, a fi fatarnic n naivitati! E

    singurul eroism compatibil cu spiritul, e singura forma de a fi fara sa

    nseli inteligenta. Sa-ti arda sngele si vazul sa-ti vada. Si tu

    stii ce vede el

    Adesea m-am nchipuit posomort si visator trecnd prin forum si

    prin temple, privind la busturile fara ochi ale zeitatilor ironice.

    Crestinii nu venira nca si inimile vacante ale cetatenilor nu mai

    tremurau n fata capriciilor divine. Absolutul se topise-n arta. Si

    liber cu ei, liber de mine si de crezuri, nfloream n urt si ma

    topeam n plictiseala zeilor dezmosteniti. Soarta ma aseza n afara de

    timp. Cetatean al lumii, cetatean al nimicului. Lespezile raspundeau

    pasilor, lipsiti de adorare, cu ecouri nabusite, si spatiul devenea

    prea mare, urbea nu mai avea ziduri, casele se clatinau. Ce faceam cu

    attea ntinderi, de ce att imperiu n inima care nu bate nspre

    viitor dect cu iluziile cetatii? Fara radacini, n pustiul pamntului,

    ochii mi se mplntau n orbitele oarbe ale zeilor, sorbind n elecelalalt pustiu.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    60/83

    III

    n tine rodesc graunte de lepra. Carnea arsa de nesomn fierbe

    duhori care storc mugurilor sucul cresterii blnde si-l preschimba-n

    muzeala rnjitoare. Asaza-ti tmplele pe muierea rnceda si suspina

    dupa raiurile muririi, neaca-ti freamate fara nume n trandafiri

    putrezi, presarati pe sfrsirile trupului.

    Tu nu vezi maretia mortii ntinzndu-si bratele de tihne ca sa-ti

    curme o truda fara fagasuri? Viata-i un tertip al nebuniei si cine

    cade-n cursa ei calca pe-un drum deschis de propriul sau snge.

    Am vrut sa traiesc si am trait, desi am presimtit ca-i nevadit sa

    fiu. Cum sa ma tin n clipe, cnd nasterea m-a osndit calau al

    timpului?

    Am iubit si m-am iubit. Dar dragostele s-au ivit murind, fulgere

    mucegaite, extaze-n maruntaie de puroi, simturi de sarpe cald.

    Tu, Doamne, lasa semnele mortii la capatiul meu. Sa te nsel pe

    tine nu vreau si nici pe mine. Uite-ma, cum stau aici. Avut-ai fiu mai

    blnd n rautati? Sa ma las prada uitarii cu ale tale fiice?

    nfrunzeasca sfrsitul pe anii mei sfrsiti. Caci clipele ce mi le-ai

    dat snt bube negre, al caror rod umbreste lumea Facerii si nadejdea

    fapturii. Prin ele te vad, prin ochiul lor ntunecat. Si tu mi ceri sa

    te iubesc? Voi nlocui astrii tai cu ranile sufletului. De ce n-am

    semana lepra pe cer, sa dam alta nfatisare nestiutorului azur? As vrea

    o ploaie din tarii cu picuri otravite, caci inima-mi tnjeste dupa boli

    de stele. Astri netamaduiti, smulgeti-va din rosturile voastre,

    macinati-va raul n leprozeria simturilor mele, goliti-va de cer n

    iadul insului terestru! Sau pe voi nu va ncearca nevoia tainica de

    pacoste?!

    Prostii zidesc lumea si desteptii o darma. Ca sa crpesti

    zdrentele de realitate si sa njghebezi bietele lucruri, trebuie sa

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    61/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    62/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    63/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    64/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    65/83

    Ca un vierme, fara strvuri, fara treaba, ce-si cnta-n psalmi

    de-a-ndoaselea setea de moarte, asa sa te trasti prin zarile fara de

    zare. Singur. Mai singur dect un scuipat de drac.

    Hulit de toti, tu sapa-ti groapa n hula. Din lacrimi fa-ti

    cosciug, din sminteala perna.

    De-ai gasi vorbe cu care s-alcatuiesti o rugaciune, ce-ar duce

    fiorul si furia n oasele mortilor si-ar face sa le clantaneasca

    falcile n cadenta vesniciei subterane! Dar vorbe nu gasesti si nici nu

    poti gasi. Veninul mut se-ntinde pe suferintele glasului. Doar inima

    mai bate toaca la prohodul mintii.

    Zile infinite, cum sa va pierd? Sa-ndur tristetea fericirii

    voastre, nu mai pot. Sa plec spre alte zile, cu alte bolti, mai putin.

    Cer al Parisului, sub tine-as vrea sa mor! Pierzania ta o stiu: vreo

    vrere nu mai am.

    Avut-am prea multe, sub lnceda ta obladuire, si anii ce i-am

    hoinarit sub tine ma dezlipesc de ce va fi sa fiu. Viitorul mi se

    stinge-n ochi ce te-au sorbit departe de vremi.

    Nu te-am umilit visnd la alte patrii si-n extaz nu m-am njosit nradacini si-n dorurile sngelui. n glgirile lui au amutit neamuri

    strmbate de plug, si nici un vaiet de opinca nu turbura melodiile

    norilor tai, plutind ca-n menuet de ndoieli. n lipsa ta de patrie

    mi-am rasfrnt mndria ratacirilor, si deznadejdea imn mpotriva

    timpului se-mbraca-n nsngerari de nimb.

    Viata-i o nemurire de melancolie. Asa mi pare ultima soapta a

    nvataturii tale. Gasit-ai nvatacel mai credincios ca mine? Chiar daca

    soarta mi-a ornduit stingere pe alte meleaguri, sub tine ma voi

    stinge. Privirea mea din urma pe tine se va-nfiora. Si tu mi vei

    raspunde, flamura de apusuri, adiindu-mi pieirea.

    Ca un supravietuitor al unei mari molimi, ce-a nghitit iubite si

    prieteni, treci prin ceasuri, nsorindu-le de-o eleganta nciumata.

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    66/83

    Si ca o orga ce-ar cnta de la sine pe ruina unei catedrale,

    acordurile inimii tale rasuna n universul vacant.

    Infinitul e fara semeni; pe absenta lor se-ntinde el. Oftatul

    cosmic uita nesfrsirea nselatoare a snilor, pe care se ncheaga

    suspinul vag al nemplinirii. Lumea stingndu-se, dragostea s-a stins

    si ea cu slujnicele lumii.

    Fiori de prapad strabat foste iubiri si din buze care sorbeau

    suflul vietii picura o miere trecuta prin fiere.

    De ce nu mi-am afundat fruntea n moleseala carnii si-n sudoarea

    dulce a materiei de ce nu mi-am tavalit gndurile? Sa-mi fi asternut pe

    veci visul despatriat n salasurile lumesti ale Fiintei vrajite de

    timp! Tnjit-am dupa vesnicii, cnd femeia era aci. Bietul infinit n

    doi! Memoria ucide farmecele fara trainicie.

    Pe acele punti, pe care dorinta asteapta tovarasele supremei

    minciuni, nu mai vad dect tarmurile irealitatii ntre care mi-am

    asezat un cort tesut din glasuri de nefolosinta, pna ce apele,

    ridicndu-se milos, s-or ndura sa-mi surpe melodia si vastul ei

    fara-rost.Mi-am cheltuit sufletul n zadar. Ce semen s-a nvrednicit de

    flacara lui? Si ce semena? De acum, voi mprastia cenusa pe primaverile

    altora. Si nsumi ma voi ngropa sub cenusa inimii si-a dragostei.

    Senzatii si idei, att mi-a ramas. Caci ramas-am n afara de eu.

    Nici un simtamnt sa nu mai mpodobeasca desertul fiintelor din

    preajma, si moara astrii ce-i visam n ochii lor, stinga-se cerul din

    fundul patimii. Iadul navaleasca peste Ideal, sub el sa gemi, drumet

    ridicol si ndurerat, ce-ai stors din snge esente de vraji si cununi

    ncoronnd neantul! Ti-ai macinat vredniciile fiorului, la care nimeni

    n-a raspuns, la care nimeni n-a surs. Furiseaza-ti teasta n

    nlacrimata fire, zdrobeste-o de materia plnsurilor, ucide-ti viitorul

    n noptile albe ale suspinului. Pe timpul chel luneca absentele lumii,

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    67/83

    si din palida viata nu se alege dect un vaiet fara glas strecurat prin

    vagaunile mintii.

    Scobori din tine pe scara trezirilor fatale n Cetatea cuprinsa de

    adieri sonore si de aluzii finale. Si-ti zici far' de nduiosare: n ce

    sa ma nec? n Sena sau n Muzica?

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    68/83

    IV

    Substanta duratei e plictiseala, iar a luptei n durata,

    disperarea.

    Oamenii cred n ceva ca sa uite ce snt. ngropndu-se sub idealuri

    si cuibarindu-se n idoli, ucid vremea cu tot soiul de crezuri. Nimic

    nu i-ar durea mai crunt dect sa se trezeasca, pe mormanul

    nselaciunilor placute, n fata purei existente.

    Deznadajduirea? A trai interjectional. De aceea, marea

    interjectie lichida si infinit reversibila e icoana directa a vietii

    si ntruchiparea nemijlocita a inimii.

    Nici sanatate, nici boala: doua absente, pe care le nlocuieste

    vidul plictiselii.

    Universul n-are alt rost dect sa ne arate ca, disparnd, l putem

    nlocui cu muzica cu o irealitate mai adevarata.

    Alunecnd pe povrnisul gndurilor, prea adesea ai nvinovatit

    existenta. Ea n-a pacatuit n nici un fel, dect, poate, prin acela de

    a nu fi.

    Secatuieste n spiritul amar izvoarele nvinuirilor. ndulceste

    veninul neistovit si cinismul saltaret al carnii. ndrageste cu

    necuviinta visatoare nerostul soartei. Mai inutil ca o cometa ntr-o

    lume fara prevestiri si mai zadarnic ca sabia unui arhanghel ntr-una

    fara cer, plimba-ti destinul netrebuincios sarnd maduva iluziilor cu

    orbiri de om ce stie lipsurile totului. Cu orbiri de om fara fru.

    Sugnd radacinile nselaciunii, mbata-ti iscodirile veghii cu

    stiinta falsa a firii. Si fii, ntocmai cum firea ar fi.

    Fericirea mi paralizeaza spiritul. mplinirea n viata ma goleste

    de mine, iar norocul dragostei sterge urmele maretiei. Lipsa de eu a

    fericirii

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    69/83

    Dupa ce-ti pierzi pna la istovire constiinta n voluptate, ce

    vijelios nazuiesti dupa frigurile dezlipirii! Sa poti sta singur n

    ncaperea ta: fara lume, fara iubita, sorbind dulceata nenorocului! Si

    nengradit de nici un ideal, cu ochii storsi de existenta, sa-ti

    ntinzi osteneala visului dincolo de cer!

    n lume te-ai pravalit si, negasind n ea hrana, te nutresti

    dintr-o substanta de surghiun.

    Viata adevarata nu-i n cumpat, ci n ruptura. Universul

    netamaduind rana inimii, sub stele trebuie sa ma-mbat de aiurari. Caci

    nici umerii si nici creierul nu mai suporta povara nentelesului.

    Prin idei adie suflul soartei. Si Logica, spre care tinde vidul

    cugetului, se clatina. Sufletul macina categoriile. Si cosmosul devine

    chin.

    Ca sa ne ravasim, pamntul ni se-ntinde sub picioare. Privit-am n

    sus, privit-am n jos si pe celelalte dimensiuni ale marelui ncotro,

    si mi-am descoperit n toate paguba vietuirii mele.

    Sleindu-mi simturile, crezut-am sa-mi omor veghea. Si trezitu-m-am

    dupa mbratisari n limpezimi cumplite.Vrut-am mngieri, ntetindu-mi pofta de mariri. Si m-am pomenit

    rob al ntelesului incurabil al duhului.

    Prin ametiri, cercat-am sa-mi astup urechile. Si vazul s-a

    ntartat mai rau pe vastele ntinderi.

    Cararile de nfundare ale mintii mi-au destunecat-o si mai nemilos.

    Nici fala, nici muierea si nici sorbirile nu mi-au maturat drumul

    oprelistii si-al asupririi-n duh. n clipele mele-i vraiste. Una de

    alta nu se mai leaga. Lantul lor s-a rupt si-n ureche-mi zbrnie

    inelele destramarii.

    n mna cui sa-mi depun firea? Si cui sa-i trec onoarea

    descurajului?

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    70/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    71/83

    treziti. Ei nu vor sti nicicnd ce scump se plateste menirea singulara.

    Lasati omul sa doarma. Cum somn nu e dect n rai, fuga de sine e

    dulceata soartei. Insul straveziu lui nsusi are dreptul la orice. El

    si poate curma firul cnd vrea. Destinul e-o amnare continua a

    sinuciderii.

    Veghindu-te viind, dezvaluiesti mndriei tale soarta mncnd

    merindele eului, soarta pe care esti stapn nfrnt.

    Copil, n-ai avut stare. Batut-ai cmpii. Te-ai vrut n afara,

    departe de casa, departe de-ai tai. Clipeai zburdalnic spre marginea

    vazduhului si rotunjeai cerul dupa masura rvnirilor nostalgice.

    Sarind din copilarie n filozofie, anii ti-au marit oroarea

    asezarii. Gndurile au luat lumea-n cap. Nevoia de duca a intrat n

    notiuni.

    ncaperea te apasa; tu nu respiri filozof drumet si ulitarnic

    dect la raspntii. Afara, vesnic afara n univers nu-i nici un pat!

    Urtul abstract scotnd n vileag vidul de-a fi viu, pndesti prin

    strazi ca ucigas al clipelor uitarea cugetului.

    N-ai zel sa torci un fir de gnd, sa-l nnadesti la salba fragedeinadajduiri. n urma putrezeste hoitul vietii. Si-acel care citeste-n

    pasii tai, descopera n ei pe asasin.

    A nu vedea n lucruri mai mult dect au ele. A le vedea ce snt. A

    nu fi tu n ele. Obiectivitate e numele acestei pacoste si care-i

    pacostea cunoasterii.

    Raul sufletului e un rau spiritual. E luciditatea scoborta-n

    inima. Nu poti alegen nici un fel, caci aplecarilor tale li se opune

    vazul absolut al duhului. nclini ntr-o parte, el ti dezvaluieste

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    72/83

    lumea ca un spatiu de echivalente. Totul e identic, noul e acelasi.

    Ideea de reversibil e un pumnal teoretic.

    Si atunci rasare Patima. Ea nfloreste ntinderile secetei

    launtrice. Furia palpitnda a erorii alege. Prin ea rasuflam. Caci ea

    ne mntuieste de cel mai mare rau: de raul nepartinirii.

    Clarvazator nu poti trai, nu poti lua parteanimanui, nu poti lua

    parte la nimic. Partinind crend adica absoluturi false seva

    devenirii renaste n vine. A fi cu mprejurarile lumii este un act de

    subiectivitate, de ostilitate fata de cunoastere. Obiectivitatea-i

    ucigasa vietii si viata duhului.

    A gndi adica a-ti lua pietre de pe inima. Fara rasuflatoarea

    cugetelor, mintea si simtirea s-ar nabusi.

    Dintr-o plinatate bolnava se-nfiripa expresia. Esti napaditpozitiv

    de lipsuri. Gndul se naste din staruinta unui neajuns.

    N-ai nevoie de nimic si porti cu tine suflet de cersetor. Ceva

    s-a descumpanit n duh. Ca un arc de luciditate pe ruina unui sarut,

    ntocmirile firii nu-si afla sprijin n uitarea ta. Toamna a Facerii,

    apus initial.Singura latura a sufletului e razna. Un suflet ce si-a pierdut

    dimensiunile, ce si-a zorit pieirea. Si-un gnditor al posibilitatii

    nesfrsite, un gnditor al imposibilitatii.

    n boala ne marturisim prin trup. Glasuim fiziologic. Vocile

    launtrice neputnd ngna tot raul de care dispunem, corpul si ia

    sarcina sa ne comunice direct noianul de napaste pentru care nume n-am

    gasit. Suferim n carne dintr-o neputinta de expresie. Avem prea mult

    venin, dar nu destul leac n vorba. Boala e un rau neexprimat. Astfel

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    73/83

    ncep tesuturile sa graiasca. Si graiul lor, scurmnd duhul, devine

    materialui.

    Din nastere pluteste asupra-ti blestemul dulce al existentei

    private. Incapabil de finitate, vesnic n fata cu tine si cu

    nesfrsirea. Treburile altora nentelegnd, nimeni nu te urneste din

    egoismul respirarii fara margini n ncaperea ta. Ai visat totdeauna un

    camin n care sa patrunda universul. Sub pleoapele tale putrezesc

    semenele, ucise de viciul infinitului. Acesta-i raul simturilor. El

    omoara dragostea, de la care se reclama ea nselator. Doi ochi te

    privesc tu zaresti mai departe; doua brate te strng tu nvalui

    spatiul; un zmbet ti se scurge-n trup tu lncezesti spre astri.

    Nimenie umbra ce-o arunca infinitul n inima. El e temeiul ultim

    al existentei private. Si tot el e temeiul jocului n dragoste, al

    teatrului n pasiuni. Crezi ca nseli fete si muritori nimic nu

    sugereaza un absolut muritor ca o tnara fata si te nseli pe tine. A

    fi dezmetic din infinitmi aduc aminte a fi fost cndva copil. Att. Sa-mi rentruchipez

    blndetea somnului vietii, memoria nu ma ajuta. Mai repede ma vad

    gemnd sub farmaturile mintii, dect naintea ei. Nimic nu

    supravietuieste vremii n care asteptamntelesul

    Fugind din copilarie, ntlnit-am frica de moarte. Astfel am

    nceput sa stiu. Si acea frica s-a ndulcit n dorinta de-a muri. Si

    dorinta s-a stravezit ntr-o spulberare de fericire crncena a

    cugetului fara rost. De-ai fi ramas nestiutor, n-ai fi pus cununa

    intelectului pe strvul vertical si mndria negativa nu te-ar fi

    dezbinat de firile copilariei. Vremea n-ar fi zguduit rnduielile

    sperantei si nici n-ar fi crescut parazitar pe seva ta. Dar ea ti-a

    domolit mustul vietuirii si fierbntarea calda a lncezit-o n cuprins

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    74/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    75/83

    Frica de a o lua razna si vraja sngernda a lui aiureatrezesc

    raspuns de instincte mediocre si ne aparam prin teoretice salasuri de

    nesfrsitul imediat al inimii. Ordinea-n gnd e piedica acesteia.

    Ordinea n gnd e moartea inimii. De-am slobozi-o, unde-am fi? Legea ei

    e nicaieri, iar a sistemului aici.

    Inelnd cugetele, primejdia dispare. Si dispare si volatilitatea

    eului. Ne solidificam. Aburii pripiti ai duhului se ncheaga.

    Inspiratia dezlnata ia contur si libertatea geme. Si ct suspin al

    inimii n legarea gndurilor! Ele se ncopciaza pe cadavrul

    nesfrsirii. Sa le lasam de capul lor, sa nu le mai conchidem, s-o

    stergem n lumea fara ncheiere? Ispita-i tot asa de mare ca si teama.

    Iata-mi sngele, iata-mi cenusa. Si bjbiala funebra a mintii.

    Universul a ramas pat pentru zgura duhului.

    Soarele s-a-mpotmolit n propria-i lumina si-n mlastina cereasca.

    Supravietuitorilor li s-au oprit ochii. Pupilele nu se mai maresc

    de mirare. Caci nimic nu mai mira n spatiu.

    Sa-mi vnture praful fiintei, vnturi nu mai snt. Adierile au

    nghetat pe creiere muritoare. Si inimile n nmarmurire soptescrvnind spaima nflorita de a fi. Unde-s zilele ca sa muzeze Eroarea?

    n lume nimic nu mai greseste, nimic nu mai este. Caci lumea s-a

    mbalsamat n Adevar. Universul s-a sfrsit din a se sti de anemie.

    Nici o picatura a sngelui nu mai zvcneste nfiripare de fire. n

    snge s-a lasat Stirea.

    Scrbit de deznodamntul general, insul si ia palaria,

    mbarcndu-si cenusa spre alt univers.

    Ca si cum ne-am purta Eul n spate, setosi de despicarea de noi

    nsine, fugim identitatea ca o suprema povara.

    Aerul ce se cocleste n plamni e rasuflat de Dumnezeu si pufairea

    Lui strabate-n cuget otravindu-i miezul de-un infinit bolnav. Sub

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - Indreptar Patimas

    76/83

  • 7/22/2019 Cioran, Emil - I