Displazie b31 sold – rase mari de caini

Impartita in 4-6 gradeGrad 0 = nu exista displazie4 grade cu contact osos, grad 5 = subluxanta, grad 6 = luxanta

Displazie de sold:-de cavitate acetabulara-de gat femural-de cap femoral

Apare congenital

Simptome: schiopatura, pozitie anormala picioare: solduri iesite in afara cu “jarete sub forma coatelor de vaca” (in unghi obtuz)Se admite la caini de talie mare de grad 1Schiopatura apare de la 4 luni dar se diagnosticheaza la 6-8 luniDiagnostic de certitudine pe baza radiografiei dorso-ventrale a bazinuluiMasurarea unghiurilor: o linie || cu marginea externa a femurului pe mijlocul lui intre trocanter si cap si cavitatea acetabulara, si o linie de la nivelul fosetei de insertie ligamentara la mijlocul gatului femural

Simptome: schiopatura, aplomb modificat, jena in miscare, durereDiagnostic diferential: displazie congenitala, subluxatie coxofemurala, luxatie coxo-femurala completaPrognostic: rezervat spre gravLa nivelul cartilajului hialin de pe capul articular are loc o frecare cand animalul se misca -> sant -> necroza cap femoral -> artrita -> artroza -> imobilitatea articulatiei

Tratament:-pectinotomia (ramane doar tractiunea de la m. glutei -> capul intra in cavitate) la displazie de grad 1-2 la caini mari-pt grad 3-4: triosteotomie pelvina – este o metoda laborioasa ce presupune:

Interventie la nivelul pubisului, aproape de cavitatea acetabulara: acces medial si ventral (atentie la tendonul prepubian) – sectiune cu dalta 2-3 mm din os

Sectiune pectineu – se extrag 2-3 cm

Tuberozitatea ischiatica – incizie pe toate paleta (atentie la n. ischiatic), 2 trepanatii pe paleta + sarma de serclaj. Nu se sutureaza

Incizie la nivelul gaului paletei iliace – se pune placuta astfel incat san u atinga spranceana cavitatii acetabulare. Cu cleste sau fixator de os se rasuceste paleta ischiatica spre exterior, fixare cu placuta. Se sutureaza tot

Dupa operatie la 1-2 luni animalul trebuie sa stea in 2 picioare – daca poate cabra e buna operatia

Cand cavitatea acetabulara e prea mica sau capul articular prea deplasat operatie nu foloseste la nimic si se procedeaza la rezectia capului femoral.La vindecare: musculatura din zona se fibrozeaza, fasciile si tendoanele cresc in volum si realizeaza legaturi in centura pelvina intre coxal si femur fara contact osos.

Operatia trebuie realizata la 8-9 luni.Tratamentul chirurgical consta in aplicarea unor tehnici si metode chirurgicale ce difera in functie de gradul displaziei, varsta si talia animalului.

Rezectia capului si colului femuralConsta in osteotomia colului femural si indepartarea acestuia impreuna cu capul femural. Acestei manopere ii urmeaza sutura capsulei articulare si a fasciei. Recuperarea completa are loc in 2-3 luni prin formarea unui tesut fibros ce suplineste capul femural iar mersul revine la normal.

Tripla osteotomie de bazinReprezinta singurul remediu pentru prevenirea timpurie a artritei severe a soldurilor cauzate de displazia de sold la caine. Pacientii care se preteaza la operatie sunt caini cu varsta mai mica de un an, fara semne de artrita sau cu o artrita in stadiu incipient, cu semnul lui Ortolani pozitiv, la care se determina gradul displaziei in urma examenului radiografic. Dupa operatie schiopatura se remite in general in 3 luni, iar rata de succes este de 90%.

sotutii fiziologice sau glucozate, in doze care sa suplineasca pierderile prin hemoragie *

Atentie la aplicarea llgaturllor pe capetele vaselor cu peretii neafectati, altfel daca se aplica pe vasul cu tesuturile necrozate, fie oa firul sectioneaza vasul si apare hemoragia, fie dupa o perioada de timp (30 minute, 2-3 ore) prin presiunea sanguina peretele vasului bolnav cedeaza si hemoragia apare.

Tratamentul general cu sulfamide sau antibiotice se face in toate formele clinice de tromboflebita.

84.4. Bolile vaselor limfatice si limfonodurilor

84.4.1. Limfangita

Limfangita e inflamatia vaselor limfatice.Etiologie. Apare in urma . patrunderii microbilor piogeni,

mai ales al streptococului si stafilococului in ace vase, printr-o poarta de intrare de la niv. pielii sau a mucoaselor. Escoriatiile, calcatura de coroana, crevasele, malandrele, furcuta putreda, ariceala, constituie tot atatea porti de intrare pentru flora micro- biana. Se intampla de multe ori ca, in momentul aparitiei limfangitei, leziunile de la niv. portii de intrare sa fie deja cicatrizate, fapt care a facut sa se creada ca aparitia limfangitei ar fi de natura interna. S-a constatat insa ca numai patrunderea microbilor in vasele limfatice nu e suficienta pentru a produce intotdeauna boala, in aparitia ei un rol important il joaca si starea generala a organismului. De aceea, limfangita apare mai frecvent la animalele subnutrite, surmenate sau la cele cu diferite boli cronice.

Agentii bacterieni patogeni care declanseaza boala sunt Streptococul, Stafilococul alb si auriu, Corynebacterium piogenes, Bacilus necrophorus, Bacilus piocianeu etc. Limfangita poate fi intalnita insa si in boli infecto-contagiose, cum sunt gruma, morva, tuberculoza etc.

Clasificarea llmfangitelordupa evolutie, limfangitele sunt acute si comice;

• dupa localizarea vasului afectat, ele sunt superficiale si profunde;• dupa calibrul vasului, limfangitele sunt reticulare si tronculare;• dupa agentul etiologic, sunt traumatice (nespecifice) produse de catre o flora microbiana banala si limfangite specifice produse de catre microbi specifici; in morva, gruma, tuberculoza

84.4.1.1. b30 Limfangita acuta

in functie de virulenta microbilor, a modificarilor morfopatologice si rezistenta organismului, limfagita acuta poate evolua sub forma de:

• Limfangita acuta seroasa;• Limfangita acuta flegmonoasa sau purulenta;• Limfangita acuta gangrenoasa.

► Limfangita acuta seroasa, la randul ei, poate fi reticulara si trunchiulara, superficiala si profunda.

Limfangita seroasa reticulara. Se observa, de obicei, in regiunile cu pielea fina, acolo unde reteaua capilara e superficiala si bine evidentiata.

Simptome. E inflamatia retelei capilare, a vaselor limfatice din tegument. Are aspectul unei hiperemii a pielii, cu o infiltratie edematoasa a tesutului conjunctiv subcutanat. Capilarele limfatice au endoteliul tumefiat si sunt umplute cu leucocite polinucleare.Obisnuit, sunt prezente numai simptomele locale, cele generale lipsesc. Pielea din regiunea respectiva e tumefiata, calda si foarte dureroasa la palpatie. La presiune, edemul cedeaza si pastreaza amprentele, iar perii din regiunea bolnava sunt zburliti. Tesutul conjunctiv subcutanat este. de asemenea, infiltrat si edematiat, reteaua capilara limfatica foarte bine evidentiata datorita faptului ca e plina de limfa, bogata in leucocite polinucleare. iar endoteliul capilarelor limfatice foarte mult ingrosat Cand se localizeaza la membre, regiunea e ingrosata, edematiata, putand cuprinde tot piciorul (fig. 84.21).Reteaua limfatica din piele apare sub forma unor retele sinuoase din cauza tumefierii endotelui vascular si incarcarii lumenului cu limfa bogata in leucocite. Starea generala e nealterata, iar daca e afectata, apar numeroase tulburari care dispar dupa 2-3 zile.

Limfangita acuta seroasa trunchiulara. E urmarea patrunderii germenilor in vasele limfatice prin solutii de continuitate si consta in inflamatia acestora sub forma unor cordoane care converg spre ganglionii limfatici.

Ranile care se pot complica cu limfangita sunt cele situate la coroana cositura, arsura in lant, crevasele, ariceala. macerarea furcutei etc.

Poate fi intalnita sub doua forme, limfangita seroasa acuta trunchiutara superficiala (situata la vasele limfatice superficiale) si limfangita seroasa acuta trunchiulara profunda (cu localizare ia vasele limfatice profunde). Cert e ca ele pot coexista.

Limfangita seroasa acuta trunchiulara superficiala. Se focalizeaza se obicei la niv. membrelor posterioare. La cai apare dupa munci sau antrenamente efort in competitii sportive.

Simptomele surit locale, functionale si generale.* Boala apare brusc, de obicei 7n timpul noptii. Animalul devine dintr-odata apatic, adinamic, trist si abatut. Temperatura cre la cal pana la 40-41°C. Marile functiuni sunt modificate.

Membrul bolnav e tumefiat, cald si foarte dureros. Se observa vasele limfatice sub forma unor cordoane drepte sau sinuoase care din loc in loc se anastomozeaza intre ele prin intermediul capilarelor limfatice (fig. 84.22). in repaus animalul tine piciorul in semiflexiune, deplasarea e penibila, iar in mers prezinta o schiopatura de gradul II sau III.

Limfangita seroasa acuta trunchiulara profunda. Se intalne mai rar decat cea superficiala. Boala cuprinde trunchiurile limfatice mari subaponevrotice.

Simptome. Membrul afectat e tumefiat, cald si foarte sensibil la palpatie profunda. Dupa cateva zile poate sa apara si o limfangita superficiala. in mers schiopatura foarte accentuata. Simptomele generale sunt de asemenea prezente, ele traducandu-se prin abatere, febra si anorexie. Dupa cateva zile pe traiectul acestor vase pot sa apara niste noduli profunzi, traduse clinic prin existenta unor nodozitati la locul lor de dezvoltare. Odata cu aparitia acestor abcese, tumefactia si durerea incep sa diminue. Cu timpul abcesele se deschid spontan, lasand sa se scurga la exterior o mare cantitate de puroi cremos si bine legat. Limfangita seroasa acuta profunda e insotita si de infiltratia ganglionilor profunzi.

Modificari anatomopatologice. in limfangita seroasa acuta trunchiulara, peretii vasculari sunt infiltrati si edematiati. Endoteliul vascular infiltrat se descuameaza, limfa se coaguleaza, formand un trombus care blocheaza lumenul vasului, dandu-i aspectul si consistenta unui cordon indurat. in jurul peretilor vasculari sunt prezente infiltratii leucocitare sub forma unor adevarate mansoane. Limfangita seroasa se poate termina prin rezolutie sau se continua cu limfangita flegmonoasa.

► Limfangita flegmonoasa (sau purulenta)E de fapt o continuare a limfangitei se'roase netratata sau

complicata. Se caracterizeaza prin aparitia unor abcese pe traiectul vasului respectiv, prin ramolirea purulenta a trombusilor endovasculari si a tesutului cutanat.

Simptomele sunt asemanatoare cu cele din limfangita seroasa trunchiulara. Dupa 4-5 zile insa de la debutul bolii pe traiectul vaselor limfatice apar abcese de marimea unei masline sau nuci care dupa ce s-au maturat se deschid spontan, lasand sa se scurga la exterior o

cantitate variabila de puroi, urmate de ulcere si fistule prin care se scurge puroi de culoare galbuie, filant (fig. 84.23):

Limfonoduful regional are o reactie inflamatorie. Dupa abcedarea abceselor, starea generala se amelioreaza.

► Limfangita gangrenoasaSe intalne la caii debili, subnutriti si surmenati. Debutul bolii e

asemanator cu cel al limfangitei acutereticulare superficiale de care se deosebe prin agravarea simptomelor generale. Initiat* pielea din regiunea bolnava e tumefiata, calda si foarte sensibila. Pe suprafata ei apar niste flictene care se sparg, cu timpul pielea se necrozeaza si se elirrjina sub forma de sfacel, lasand in urma ei o rana fara tendinta de vindecare. Septicemia si piemia apar adeseori in urma unor astfel de limfangite.

Dg. limfangitelor se stabile pe baza simptomelor clinice. Limfangita reticulara trebuie diferentiata de erizipelul traumatic in care e intotdeauna prezent bureletul marginal. Limfangita trunchiulara se va diferentia de tromboflebita, in care cordonul indurat e intotdeauna mai bine exprimat si mult mai evident.

Pg. e favorabil in limfangita reticulara, rezervat in limfangita trunchiulara seroasa si grav in cele flegmonoase si gangrenose din cauza cicatrizarii lente si a complicatiilor ce pot aparea. ,

Tratamentul limfangitei e profilactic si curativ.Profilaxia urmare tratarea corecta si la timp a tuturor ranilor

accidentale si operatorii care pot sa constituie puncte de plecare pentru aparitia limfangitelor. Copitele trebuie controlate periodic, iar atunci cand animalul prezinta furcuta purulenta se indeparteaza portiunea macerata dupa care se face un tratament local prin pudrari cu sulfat de cupru, praf de sulfamida sau pensulatii cu Lotagen sau formol 10%. Microbismul latent se combate prin administrarea pe cale generala de sutfamide si antibiotice. Tratamentul corect la leziunile cu sediu la acropodiu: arsura in lant, crevasele, calcatura la coroana, ariceaia etc. Animalele mari vor fi ingrijite in adaposturi curate, igienice, cu asternut curat si uscat. La cai, dupa efort se vor face dusuri pentru indepartarea mirosului de pe regiunile acropodiului.

Tratamentul curativ variaza in raport cu forma clinica a limfangitei.

in limfangitele seroase reticulare sau trunchiulare se urmare retrocedarea fen. inflamatorii, resorbtia edemului, calmarea durerilor si combaterea infectiei. Pentru aceasta se face imediat tratamentul chirurgical si medicamentos al portii de intrare. in

paralel se administreaza pe cale generala sulfamide si antibiotice cu scopul de a combate infectia. Pe membrul bolnav se aplica comprese cu apa rece, solutie saturata de sulfat de magneziu, solutie Bijrow sau acetat de plumb, cu scop antiflogistic. Rezorbtia edemului e stimulata prin diuretice, iar starea de autointoxicatie a animalului se poate cornbate prin perfuzii cu solutii glucozate. Rezultate bune am obtinut in tratamentul limfangitei reticulare si trunchiulare superficiale, cand s-a asociat antibioticoterapia cu antiinflamatoare nesteroide cu rezolutive: iodura de potasiu solutie 10%, iodisept etc.

.Se vor examina copitele in special, iar in cazul prezentei

furcutei putrede se extirpa tesuturile mortificate, se dreneaza secretiile purulente si se asperseaza solutii bactericide sub forma de spray: Oxy-vet, Negerol, Duphapen; Propolis-vet, solutia de sulfat de cupru 10% sau unguent cu Ichtiol sau Mibazon.

In limfangita flegmonoasa sau purulenta se deschid si se dreneaza toate colectiile purulente, iar in limfangita gangrenoasa se

indeparteaza tesuturile mortificate sau devitalizate. Local se fac aspersiuni cu eter iodoformat 10% sau pudrari cu Oximanirom

(Romvac), Sulfatiazol, zilnic pana la vindecare. Aerotermo- terapia este, de asemenea, foarte binevenita.

Abcesele maturate localizate la niv. membrelor se vor deschide si drena de secretiile purulente. Daca se suspecteaza existenta unor

colectii purulente in profunzimea tesuturilor, se vor face punctii exploratoare si se dreneaza colectiile descoperite, sau se vor face

incizii pentru a realiza in conditii mai bune drenajul si aplicatia medicatiei cicatrizante.

La fel are efecte favorabile solutia de Cicatrisol (Romvac) aplicata pe suprafata ulcerelor, dupa o prealabila antisepsie si drenare a secretiilor purulente, sau Dermoguard unguent - ambele cu calitati cicatrizante, precum si spray-urile Propolis-vet, Negerol, Duphaciclin etc.

Pentru a favoriza fenomenele de resorbtie si proteoliza, pe cale intramusculara se administreaza alfachimiotripsina in doza de 50 mg in prima zi si 25 mg in a doua zi. Terapia cu sulfamide si antibiotice pe cale generala, combate infectia si previne aparitia unor complicatii grave asa cum sunt cele de septicemie si piemie.

Intoxicatia se combate prin administrarea pe cale intravenoasa sau subcutanata a serurilor de electroliti, iar in acelasi timp animalul va beneficia de o alimentatie usor digestibila si bogata in principii nutritivi.

84.4.1.2. b34 Limfangita cronica

Etiopatogenie. De cele mai multe ori limfangita cronica apare ca o continuare a limfangitei acute, sau in alte cazuri poate imbraca forma cronica chiar in momentul in care a aparut ca o complicatie in rani prin coseala, crevase, ariceala, furcuta putreda etc. Boala e intalnita mai frecvent la Cai cu localizare la unul dintre membrele posterioare, mai rar la ambele.

Procesul infl cronic al cailor limfatice, determina obliterarea vaselor si in acest caz, difuzarea limfei in interstitiile tesutului celular subcutanat.

Simptome. in regiunile chisitei, buletului si fluierului, se constata o tumefactie rece si indolora, tumefactie ce se datore extravazarii limfei de la niv. vaselor tlimfatice insotita in acelasi timp de o ingrosare si o scleroza progresiva a pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat. in repaus, edemul membrului bolnav cre treptat, iar in mers descre mult fara sa dispara niciodata complet.

Schiopatura e prezenta la inceputul mersului dupa care dispare treptat. Limfonodulul regional e marit in volum (/. Burtan, 2004) si cu o consistenta mai crescuta, dar nu e dureros la palpatie. Animalul poate fi folosit la munca, tulburarile in mers fiind date de volumul tumefactiei.

Adeseori limfangita cronica duce la elefantiazis prin scleroza cutanata care evolueaza lent, cuprinzand si tesutul conjunctiv subcutanat.

Dg. se stabile pe baza simptomelor clinice, dar boala trebuie diferentiata de elefantiazis cu care se poate confunda uneori. in elefantiazis tumefactia nu descre in timpul mersului, pe cand in limfangita cronica tumefactia scade.

Pg. e intotdeauna rezervat deoarece, cu tot tratamentul ce se aplica niciodata nu se ajunge la o vindecare completa, dimpotriva de multe ori se complica cu elefantiazisul.

Tratamentul e profilactic si curativ.

Tratamentul profilactic urmare tratarea corecta si precoce la limfangitei acute setoase, precum si a tuturor solutiilor de continuitate posibile de la niv. membrelor. Folosirea mijloacelor de antisepsie chirurgicala si medicamentoasa a ranilor, crevaselor aricelei, arsura in lant, prin aplicarea dupa drenare a solutiilor si unguentelor bactericide cicatrizante.

Tratamentul curativ urmare combaterea microbismului latent, activarea fen. de resorbtie si prevenirea sclerozei de la niv. pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat. Microbismul latent se combate prin administrarea pe cale generala de sulfamide si antibiotice. in paralel se trateaza si cauza principala (furcuta putreda de cele mai multe ori) care constituie o cauza principala in aparitia limfangitei cronice.

Resorbtia se realizeaza prin masaj cu pomezi beladonate sau camforate 10%, unguent cu iodura de potasiu, Beladona, salicilat de metil sol. 20%, Lasonil, Vex-gel cu rol rezolutiv si analgezic, plimbare zilnica, comprese cu solutie saturata de sulfat de magneziu care prin osmoza duce la micsorarea edemului. Resorbtia poate fi activata si prin administrarea de substante iodurate, de fibrilozin, precum si prin aplicarea unor vezicatori sau cauterizari in regiunea bolnava, care activeaza fenomenele de resorbtie si impiedica evolutia spre elefantiazis. i

84.4.2. Limfonodulita

E inflamatia nodurilor limfatici. Obisnuit e produsa de catre o flora microbiana banala formata din streptococi, iar alteori de catre diferiti microbi specifici asa cum se intampla in gruma, morva sau tuberculoza. De obicei la Cai limfonodulita e produsa de catre Streptococus equisi mai rar de stafilococi, iar la bovine de catre Corynebacterium pyogenes, colibacili, Proteus vulgaris etc. Mai frecvent sunt atinsi limfonodurii submaxilari, retrofaringieni, prescapulari si poplitei.

Infectia poate sa fie directa in urma diferitelor rani la niv. limfonodurilor, sau indirecta printr-o rana aparuta la vasele limfatice aferente. Din punct de vedere evolutiv limfonodulitele pot fi acute si cronice.

84.4.2.1. Limfonodulita acuta

E o inflamatie a nodurilor limfatici produsa de catre diferiti microbi ajunsi la acest nivel in urma unor leziuni traumatice deschise fie la niv. vaselor limfatice, fie direct la limfonoduri.

Etiologia. Escoriatia, cositura sau coseala, crevasele, malandrele si solandrele, ariceala, furcuta putreda, dermatita flegmonoasa sau gangrenoasa, constituie tot atatea porti de intrare pentru flora microbiana responsabila de aparitia limfadenitei.

Modificari anatomopatologii. In urma patrunderii microbilor in lnn. limfatici, acestia reactioneaza Initial printr-o faza de congestie, urmata de o faza de supuratie.

fn faza de congestie, llmfonodul e mult marit in volum, consistent la palpatie, iar pe sectiune prezinta o culoare rosie-bruna. La microscop se observa obstrurarea cailor limfatice intranodulare de catre leucocitele polinucleare. Centrii germinativi foliculari sunt mult mai aparenti decat in mod normal. Modif. ce apar Sa niv. limfonodurilor limfatici au rolul de a intensifica procesele de fagocitoza si de a opri in acest fel infectia. De aceea, atgnci cand fagocitoza e intensa, microbii sunt distrusi, iar limfadenita se opre in faza de congestie, fenomenele inflamatorii dispar, iar iimfonodurile isi reiau forma si structura lor initiala-

Daca faza de congestie nu retrocedeaza atunci se trece in faza de supuratie, insotita de necroza si ramolismentul limfonodului care se transforma intr-un adevarat abces. La animalele cu reactivitate organica scazuta, tesuturile perinodulare reactioneaza si ele, fapt care duce la aparitia unui adenoflegmon.

Simptomele variaza in functie de modif. morfopatologice aparute la niv. limfonodului, modificari care din punct de vedere clinic se traduc prin iimfadenita acuta nesupurativa (sau congestiva), limfadenita acuta supurativa si adenoflegmon.

inlimfonodulita acuta nesupurativa, lnn. sunt mariti in volum, prezinta o consistenta marita, sunt foarte durerosi, mobili si neaderenti la tesuturile din jur. Vasele limfatice aferente sunt si ele inflamate, fapt care face ca regiunea din jurul limfonodulilor sa fie tumefiata, calda si sensibila la palpare. Dupa cateva zile fenomenele inflamatorii dispar, iar lnn. afectati isi recapata forma lor normala.

Daca infectia lnn. nu e oprita, se ajunge la limfonodulita acuta supurativa. in acest caz, limfonodulii nu mai sunt duri la palpare, ci, din contra, la niv. lor se simte o fluctuenta si in scurt timp abcedeaza spontan, lasand sa se scurga un puroi de culoare albicioasa, cremos si bine legat. Daca procesele supurative ating si tesuturile perinodulare, atunci avem de a face cu un adeno-flegmon. La palpatie, regiunea e foarte dureroasa, iar lnn. nu mai pot fi distinsi prin aceasta masa infl. si edematiata. Dupa cateva zile, inflamatia difuza tinde

sa se localizeze, iar prin palpare in mijlocul ei se simte o zona mai fluctuanta din care, prin deschidere, se scurg cantitati apreciabile de puroi. Pe langa simptomele locale, in adenoflegmon apar si simptome generale traduse prin alterarea marilor functiuni, febra mare 40-41 °C la cal, anorexie, puls slab, accelerat si aritmie.

Dg. se stabile pe baza simpt. . Se impune EB pentru a diferentia limfadenita nespecifica de cea specifica.

Pg. e favorabil in limfonodulita acuta nesupurativa si rezervat in cea supurativa si in adenoflegmon.

Formatiunile nodulare supurative si chiar adenoflegmonul, daca sunt depistate la timp si sunt tratate, pot avea un Pg. favorabil. FistuKzarea are loc numai daca colectiile purulente nu au fost deschise la timp, pentru a se asigura un drenaj corespunzator. Adenoflegnomul submandibular la cal, daca nu se trateaza la timp sau se aplica un tratament necorespunzator, se poate complica uneori cu osteomieiita mandibulei sau cu necroza hioidului.

Tratamentul urmareste, in primul rand, depistarea si tratarea portii de intrare care a contribuit la producerea si mentinerea limfonodulitei propriu-zise in functie de forma clinica pe care aceasta o imbraca.

in limfonodulita acuta nesupurativa se urmare stimularea fen. de resorbtie sau de colectare, prin aplicarea pe regiunea bolnava a unor comprese cu apa rece, cu solutie saturata de sulfat de magneziu sau cu solutie Burow. Daca in urma acestui tratament antiflogistic nu se obtine resorbtia, atunci pe regiunea bolnava se fac frictiuni cu tinctura de iod gaiacolata 1/10 sau se aplica o vezicatoare, care grabesc fenomenele de rezolutie sau de jugulare si rezolutie. Ace fenomene de rezolutie, cu multi ani in urma, erau stimulate si prin terapie nespecifica: autohematoterapie, abces de fixatie sau extractie tisulara stabilizate si conservate (suspersia tisulara hepatica, extract tisular de splina etc.), mai cu seama la animalele subnutrite.

Sunt necesare ingrijiri speciale ale animalului bolnav, ingrijit in adapost igienic, curat, asternut bogat si bine aerisit. Se vor trata ranile septice care au provocat boala si intretinerea limfonodulilor. Extinderea procesului patologic se va stopa prin administrarea pe cale generala de antibiotice sau sulfamide.

in limfonodulita acuta supurativa si in adenoflegmon se face drenarea colectiilor purulente prin incizii largi, declive si anatomice. in jurul ranii se aplica vezicatoare, iar in cavitatea acesteia se fac aspersiuni cu eter iodoformat 10%, Cicatrisol (Romvac), spray-uri cicatrizante, cu sange sulfamidat sau pudrari cu Manis, Oximanirom sau cu Sulfatiazol.

Pe langa tratamentul local se face si tratament general cu sulfamide si antibiotice, cu scopul de a combate infectia. Animalului i se asigura un adapost corespunzator si o alimentatie de buna calitate.

84.4.2.2. Limfonodulita cronica

Etiopatogenie. Boala poate fi urmarea unei limfonodulite acute sau sa evolueze de la inceput sub aceasta forma. in primul caz nodulii limfatici sunt mariti in volum, prezinta si o consistenta mai dura decat normal, urmare a sclerozei care se instaleaza la niv. lor.

in al doilea caz, se pare ca limfonodulita apare in urma unor infectii repetate cu microbi a caror virulenta e mai atenuata. Astfel de limfonodulite cronice au fost intalnite la Cai, cu localizare la niv. limfonodulilor prescapulari.

De asemenea, reactia nodulara poate insoti boli specifice cum sunt: tuberculoza, morva, stari canceroase, sau unele infl. subacute sau cronice limitrofe limfonoduiului. Originea limfonodulitei cronice simple nu e nici astazi bine stabilita. Se stie ca la bovine e produsa de bacilul tuberculozei, iar la cal, de cel al morvei. Sunt si cazuri insa care au fost cauzate de infectii repetate cu microbi atenuati. in infectiile piogene, lnn. cresc in volum si sunt inconjurati de o perinodulita de mica intensitate, dar fara sa-i imobilizeze. Pe sectiuni, lnn. au un tesut limitrof hiperplaziat, sunt sclerosi si cu structura modificata. De pe capsula fibroasa a limfonoduiului pornesc septuri conjunctive de grosime variabila, dar usor mai ingrosati decat normal, care impart limfonodului in numeroase lojii, astfel incat fac sa dispara dispozitia foliculara a limfonoduiului. Se presupune ca Stafilococul cu virulenta scazuta poate provoca modificari nodulare prin induratii care pot fi apoi piste de stimulare a proliferarilor tumorale.

Simptome. Lnn. afectati sunt mariti in volum, cu o consistenta mai dura decat normal, sunt mobili, nedurerosi si neaderenti la tesuturile din jur. Simptomele generale lipsesc. Linfonodulita cronica se poate termina prin rezolutie lenta sau prin scleroza, dar uneori, in urma unor puseuri repetate, se poate transforma intr-o limfonodulita acuta supurativa care sfarse prin abcedare si in urma careia lnn. se reduce la un simplu nodul de tesut conjunctiv sclerozat.

in anumite cazuri, prin puseuri inflamatorii acute, lnn. pot fi durerosi la palpatie. La ace cazuri, periadenita e mai difuza, iar pielea devine mai aderenta de lnn. Sunt si cazuri in care lnn. raman in aceeasi consistenta, fara modificari prea insemnate, timp indelungat,

chiar si atunci cand cauza care a provocat limfonodulita conica s-a vindecat.

Dg. se stabile pe baza simptomelor clinice, limfonodulita cronica simpla trebuie diferentiata de limfonodulita cronica specifica care apare frecvent in morva si in tuberculoza. in astfel de situatii, numai utilizarea substantelor revelatoare (maleina, tuberculina) si examenul serologic stabilesc cu certitudine originea exacta a limfonodulitei.

Pg. e favorabil in limfonodulita cronica simpla.Tratamentul e profilactic si curativ. Primul urmare tratarea

corecta si la timp a tuturor ranilor care apar in spp la niv. extremitatilor, cu scopul de a evita complicatiile de limfonodulita.

Tratamentul curativ are drept scop rezolutia procesului infl prin frictiuni zilnice, timp de 3 zile, cu tinctura de iod gaiacolata 10%, prin aplicarea unei vezicatori sau prin cauterizari. Resorbtia se mai poate obtine si prin administrarea pe cale interna a iodurii de potasiu, stimularea organismului prin autohemoterapie, vaccinoterapie si extracte de tesuturi conservate.

Daca limfonodulita cronica s-a transformat intr-una purulenta, atunci se asigura drenajul colectiilor purulente in momentul in care acestea au ajuns la maturare. in continuare, local se fac aspersiuni cu eter iodoformat 10% sau pudrari cu Manis sau Sulfatiazol, Neohexidin. in jur se fac pensulatii cu tinctura de iod, iar pe cale generala se administreaza sulfamide sau antibiotice.

E bine ca drenarea colectiilor purulente sa se faca dupa incizii cu bisturiul, pentru a putea vida tot continutul, tesuturile necrozate, astfel ca medicatia antibacteriana si cicatrizanta aplicata sa-si poata face efectul. Tratamentul se face zilnic in primele 4-6 zile, apoi se repeta la doua zile pana la vindecare. Aceasta si pentru faptul ca aplicarea medicatiei pe un focar prost drenat, e neutralizata de toxinele bacteriene sau germenii pe care ii poate avea focarul.

Daca nu se obtin rezultate prin ace tratamente, se recomanda acutizarea procesului cronic prin folosirea proinflamatoarelor (rubefactii cu tinctura de iod sau vezicatii) si apoi se intervine prin drenaj si medicatie „in situ" antibacteriana si cicatrizanta.

Etiopatogenie, Nodulii limfatici sunt adesea sediul unor tumori secundare si de metastaze neoplazice. Lnn. regionali, limitrofi unor tumori traversati de limfa unui teritoriu afectat de neoplasm sunt totdeauna suspecti de contaminare. De altfel, e cunoscut ca metastazarea unor tumori incepe cu lnn. care colecteaza limfa din focarul primar.

Tumorile primare ale nodulilor limfatici sunt foarte rare, dar cu toate acestea se pot distinge trei tipuri de tumori maligne primitive: leucozele aleucemice (poliadenopatiile aieucemice), limfosarcomul si sarcomul limfonodular.

Cauzele tumorilor ganglionare nu sunt bine cunoscute, dar se crede ca majoritatea proceselor neoplazice de la niv. lor sunt metastaze ale tumorilor primare din teritoriul deservit de circulatia limfonoduiului.

Limfosarcomul e tumora atipica a tesutului reticular unde se poate extinde in toate regiunile cu tesut limfoid (lnn. mamari si ingvinali la catea, uter, vagin, penis si perianal, lnn. submaxilari la cal). Limfosarcomul are tendinta infiltrativa si distructiva, formeaza ganglioni tumorali moi, cu focare hernoragice si insule de necroza. Penetreaza capsula limfonoduiului si invadeaza tesuturile invecinate, generand tumori de dimensiuni mari, boselate, inegale si aderente pe tot. Tumora invadeaza pielea, care apoi se ulcereaza. in cursul evolutiei, metastazele sunt frecvente si in celelalte tesuturi ale sistemului limfatic.

Sarcomul ganglionar e asemanator limfosarcomului de care se diferentiaza prin modif. histopatologice. E format fie din celule fusiforme, fie din celule rotunde, fara fibrile intermediare si din tesut reticlar.

La fel ca si limfosarcomul, sarcomul infiltreaza toata structura ganglionilor, penetreaza capsula, invadeaza organele vecine si ulcereaza apoi pielea, in unul sau mai multe locuri.

Simptome. Atat limfosarcomul, cat si sarcomul ganglionar, afecteaza animalele tinere si cele adulte. Procesul canceros debuteaza printr-o hipertrofie nedureroasa a unui singur limfonodul, de obicei in regiunea ingvinala sau a gambei. Ganglionul prolifereaza foarte repede si concomitent devine aderent la tesuturile din jur. Astfel se formeaza o tumora mai mult sau mai putin dura sau chiar moale, boselata, slab delimitata si care la musculatura si vase. Mai tarziu, pielea de pe suprafata tumorii ulcereaza. La examenul hematologic provenit de la animalul bolnav nu se constata perturbari, numarul leucocitelor nu prezinta modificari semnificative.

Dg. se pune pe baza caracterelor clinice, histopatologice si hematologice.Pg. e rezervat spre grav.Tratamentul consta in ablatia operatorie totala si precoce, completat

de radio si cobaltoterapie, atunci cand ace mijloace terapeutice ne sunt posibile.

Ablatia tumorii trebuie sa fie cat mai completa si sa cuprinda si tesuturile perilimfonodulare, pentru a elimina tot tesutul tumoral. Cu toate acestea, in cazul celor doua tumori descrise, ele recidiveaza si mai grav, metastazeaza in regiuni indepartate. Daca la om dupa ablatia tumorii, perfuziile cu Citostatice au

rolul de a steriliza organismul de celulele canceroase, precum si prin radioterapie, la animale inca nu se aplica ace procedee.

r». lyiaws

Patologia chirurgicala a sistemului nervos periferic se refera la traumatismele inchise si deschise, inflamatiile si tumorile nervilor. Compresiunea, contuzia, elongatia si ruptura, inflamatia fac parte din traumele inchise, iar ranile din traumele deschise.

84.5.1. Compresiunea nervilor

Se caracterizeaza prin tulburari senzitive si motorii ale nervilor periferici, cauzate de;traume inchise,\ dar cu o durata care variaza in raport de actiunea agentului vulnerant ca timp si intensitate.

Etiopatogenie. Compresiunile nervilor pot fi uneori intamplatoare, intalnite ia animale, in spp la cele mari, Cai si bovine, cu ocazia contentiilor in pozitie culcata, mai ales la fixarea membrelor in pozitii convenabile pentru interventia chirurgicala. incrucisarea prea in extensie a membrelor anterioare poate provoca compresiuni pe plexul brahial sau ale nervului radial, manifestate clinic prin pareza sau, uneori, prin paralizia membrului deplasat. La fel, contentia calului si mentinerea lui un timp mai indelungat in decubit lateral; dar si animalele care se trantesc in crizele de durere din sindromul de colici pot prezenta compresiuni ale nervilor radiali si faciali.

La vaca, frecvent in parturitiile distotice, in cazul fetusilor voluminosi sau al vacilor cu strictura bazinului, cand se fac tractiuni fortate sau prea brutale pentru extragerea fatului, se pot produce compresiuni asupra nervilor obturatori. in aceeasi situatie cand la extragerea fortata a fatului voluminos, acesta ramane mai mult timp blocat in conductul pelvin, si in acest caz nervul obturator poate fi comprimat de partile osoase ale bazinului, care nu sunt prea bine protejate de tesuturi moi. Toate ace compresiuni pe planseul si fetele laterale ale bazinului cauzeaza mai mult sau mai putin compresiune asupra unor muschi, cum sunt: muschii obturatori, abductor major, pectineu sau adductor minor, cu consecinte uneori grave asupra animalului.

Compresiunile pot fi produse brusc, in urma unor traumatisme puternice (lovituri cu copita, cazaturi pe corpuri solide, caderi bruste

in cazul trantirilor necontrolate), sau compresiuni lente, in unele forme de periostita proliferativa, exostoze, calusuri defectuoase, tumori. De aceea, compresiunile bruste provoaca tulburari circulatorii manifestate prin zone congestive si echimoze pe traiectul nervilor, in spp nervii: femural, tibial posterior, facial sau plantar. in compresiunea lenta are loc o miscare in volum a nervului redus in diametru pe toata lungimea lui, e turtit sau numai strangulat la locul compresiunii.

in compresiune continuitatea nervului se pastreaza, dar probabil ca o parte din fibrile sunt compromise, conductibilitatea e insa integra. in locul unde nervul sufera compresiunea (sau strangularea) se declanseaza un proces infl prin tumefierea locului, realizarea unui pseudoneveron de „strivire" care in timp va suferi degenerarea valeriana. Nervul, chiar daca sufera un grad de degenerare, isi conservaosteotoame, dalti, pense ciupitoare de os, pensa Liston, ciocan etc.). Deblocarea si eliberarea nervului din formatiunile patologice provoaca reluarea activitatii functionale a muschiului interesat, intr-o perioada de timp mai mica sau mai mare, egala cu intensitatea si intinderea nervoasa afectata.

Pentru stimularea reluarii activitatii nervoase, se fac tratamente de trofizare si tonifiere a nervului prin frictiuni pe traiectul nervului cu unguente revulsive pe baza de camfor, Vex-gel, unguent iodat, sau masaje uscate sau cu emoliente.

184.5.2. b31 Contuziile nervilor periferici

Etiopatogenie. Contuziile sunt rezultatul actiunii unor agenti traumatici asupra nervilor periferici. Leziunile se refera la infiltratiile sanguine, ruperea unor neurofibrile, membrana pastrandu-se insa intacta.

Ace tulburari sunt cauzate de actiunea violenta a unor factori traumatici violenti contondenti externi sau interni. Printre acestia sunt traumatismele accidentale de strada, prin alunecarea si caderea animalului pe corpuri dure, loviturile cu cornul, copita, autotraumatisme prin izbirea de diferite obstacole, mai cu seama la animalele mari.. La aceasta actiune traumatica sunt mai expusi nervii situati mai superficial sau cei dispusi in regiuni mai putin imbracate in tesuturi moi (membrele sl regiunea capului).

Apoi, contuziile interne ale nervilor, pe cordoane nervoase care sunt situate in dreptul zonelor osoaseS; nervii pot fi afectati de

capetele osoase fracturate, in luxatii sau entorse prin contuzia epifizeior articulare care se deplaseaza definitiv sau de moment (in entorsa) sau de catre un tendon in extensie fortata, care poate prinde centrul nervos intre raza osoasa si tendon.

Modif. morfopat ale nervului depind de intensitatea actiunii traumatismului si bogatia regiunii in tesut moale, protector, din regiunile invecinate, care are rolul de a anihila din forta agentului traumatic. in acest sens, trebuie inteles ca actiunea traumatica asupra nervului e aceeasi si pentru tesuturile limitrofe. De aceea, in contuziile usoare au loc infiltratii bemoragtce in endo si peri nervului, cu putine fibre nervoase rupte. Astfel ca ace modificari de mica importanta pot sa dispara in 10-14 zile, fara a lasa urme.

in b32 ruptura nervilor periferici rnp contuziile provocate de agenti puternici, modif. sunt mai insemnate, odata cu strivirea nervului are Joc infiltratia sero-hemoragica si cu fibre desirate, rupte, in unele situatii, are loc ruperea completa a cordonului nervos, continuitatea pastrandu-se doar prin nevrilema. Daca fibrele nervoase sunt rupte in totalitate, continuitatea nervului e intrerupta cu centrii nervosi. Portiunea distala. periferica a nervului, care nu mai are legatura cu neuronul, va suferi degenerarea lui, urmata de resorbtia sanguina si regenerarea fibrei nervoase intr-un timp relativ scurt.

Contuziile nervoase sunt intalnite mai ales la cei dispusi mai superficial si mai putin protejati: nervii faciali la marginea maxilei, nervul radial de pe fata inferoexterna a humerusului, nervul suprascapular pe spina acromaina, nervul fibular la trecerea lui pe tibie etc.

Simptomatologia e manif. prin tulburari circulatorii si degenerative care determina initial hipoestezia, apoi anestezia, pareza sau paralizia. Contuziile mai grave sunt insotite de durere la locul traumatizat care se transmite pana la portiunea distala a nervului. Durerea e apoi inlocuita printr-o paralizie senzitiva si motorie, dupa care in raport de gradul contuziei poate fi pasagera, sa dispara dupa cateva ore sau sa persiste timp mai indelungat. in contuziile cu caracter temporar se semnaleaza o pareza trecatoare, in schimb leziunile ireversibile se vor insoti dupa 2-3 sapt de amiotrofie.

Dg. se stabile usor pe baza simptomelor clinice. Trebuie insa diferentiata originea centrala de cea periferica a paraliziei, ceea ce uneori e greu de facut.

Pg. e dependent de caracterul contuziei (violenta sau moderata) si de importanta nervului afectat. De retinut ca, in general,

contuziile puternice determina paralizii uneori reversibile dupa un tratament judicios.

Tratamentul. in primul rand, repausul animalului in adapost igienic, bine ventilat, cu asternut gros.

Apoi, tratament antiinfl extern prin comprese reci de apa, gheata sau solutii cum sunt sulfatul de magneziu solutie saturata. in prima faza, imediat dupa producerea contuziei, compresele reci au un efect favorabil antiinfl si usor analgezic, avand efect asupra intregii regiuni contuzionate. Antiflogisticele cu solutii reci aplicate riguros sub forma de pansamente groase, schimbate si improspatate tot la 30 de minute, pe langa efectele mentionate mai au rolul de a opri sau reduce edemul traumatic cauzat de contuzie. Mai tarziu, dupa 3-4 zile putem interveni prin frictiuni cu tinctura de iod gaiacolata 1/10, iodura de potasiu, iodura de sodiu sol. 10% pe cale i.v., unguent camforat 20%, fenilbutazona unguent, Vex-Gell unguent prin frictiuni pe regiunea contuzionata. E bine sa se actioneze cat mai repede pentru a impiedica formarea de complicatii nervoase, pe regiunea afectata.

in caz de nereusita, prin instalarea paraliziei se pot aplica pe traiectul nervilor vezicatoare cu biiodura de mercur 1:5 pentru cal, unguent vezicant, asocierea intre unguentul vezicant si cauterizarea prin linii sau puncte de foc pe regiunea pe unde trece cordonul nervos. Administrarea de vitamine: vitamina B1f B6. Apoi recuperarea animalului prin masaje pe grupele musculare sau traiectul nervos, plimbarea animalului, pentru a impiedica instalarea amiotrofiei. Electroterapia de stimulare prin curenti diadinamici are un rol foarte important in troficizarea si regenerarea nervului atins, dar si asupra musculaturii implicate in focarul contuzional.

84.5.3. Ranile nervilor

Ranile pot fi operatorii si accidentale, afectand concomitent cu traumatismul tisular partial sau total integritatea cordonului nervos:

Simptome. Ranile profunde sau sectiunile totale ale nervilor se insotesc de durere, tulburari motorii si trofice. Durerea apare in momentul accidentului, iradiind oou

pe tot traiectul nervului si se mentine In intepaturi si sectiuni incomplete, spre deosebire de sectiunile complete care se asociaza cu anestezia teritoriului inervat.

Tulburarile motorii constau in paralizia si atrofia muschilor aflati sub controlul nervului interesat. Cele trofice intereseaza doar tesuturile regiunii bolnave. Pielea se atrofiaza, parul cade sau dimpotriva cre exagerat si se depigmenteaza. Secretia sudorala e abundenta, tesutul conjunctiv se edematieaza, oasele se decalcifiaza. Pg. e grav deoarece paralizia si celelalte modificari sunt in majoritatea cazurilor ireversibile sau se vindeca foarte greu.

Tratamentul vizeaza atisepsia mecanica, sutura nervului si a ranii. Sutura nervului se face cu catgut care fixeaza teaca acestuia (sutura indirecta) sau nervul in intregime (sutura directa).

inainte de sutura ranii nervului, dupa antisepsie mecanica, se face vifierea capetelor nervului prin sectionarea transversala sau oblica cu bisturiul cu lama schimbabila sau obisnuit, dar bine ascutit. Sectionarea cu foarfeca e contraindicata pentru ca aceasta produce compresiuni asupra filetelor nervoase. La ranile cu focar lezional important, in care sunt implicate si trunchiuri nervoase, se realizeaza sutura planurilor musculare, inclusiv si a nervului care e sectionat.

Animalul e supus antibiotico- sau sulfamidoterapiei generale, iar fenomenele de degenerare se combat prin administrarea iodurii de sodiu sol. 10% pe cale i.v., sau per os iodura de potasiu. Regenerarea nervoasa se stimuleaza prin vitaminoterapie din grupul B (B^ B6) frictiuni, masaje si electroterapie cu curenti diadinamici.

Ranile superficiale si aseptice se vindeca repede si nu se insotesc de modificari functionale importante.

84.5.4. Elongatia si ruptura nervului

Elongatia si ruptura sunt provocate de extensia dincolo de limitele rezistentei nervului.

Etiopatogenie. Nervii au o rezistenta mare la forta de tractiune, de aceea agentii traumatici produc cel mai adesea desirari interstitiale ale tecii si ale fibrelor intraneurale. E necesar sa se traga cu intreaga forta a unui om adult pentru a rupe nervul radial la un caine, iar ia cal nervul sciatic si nervul median suporta o greutate de 60-80 kg (O. Vladutiu, 1971), rezistenta mult mai mare decat o au vasele sau musculatura. Nervul rupt se retracta. Alungirea nervilor in urma actiunilor traumatice se produc in punctele unde acestia se afla superficial, concomitent cu luxatiile, fracturile, desirarile de ligamente. De asemenea, imobilizarea fortata a animalelor pe timpul unor interventii, precum si executarea acestora fara o protectie anestezica corespunzatoare, determina durere insotita de eforturi din partea

animalelor care se pot complica cu elongatii. in imobilizarea piciorului la armasar pentru castrare se pot produce elongatii.

intr-o elongatie usoara, simpla, se produc numai putine desirari interstitiale, iar daca tractiunea e mai puternica, nervii se pot alungi pana la 15-20 cm si apoi apare ruptura. in timpul elongatiei se produc intotdeauna desirari partiale ale tecii, ruperi diseminate ale fibrelor nervoase insotite de desirari vasculare interctitiaiR (intraneurale). Primele, se desira vasele sanguine intraneurale si apoi fibrele nervoase din teaca de mielina. Nevrolema, ca si tunica externa a arterelor se intind si apoi se subtiaza, tesutul conjunctiv endo- si perineural e ultimul care se rupe. Daca nervul sufera o alungire de 6 ori lungimea sa, isi pierde excitabilitatea reflexa si directa.

Desirarile nervilor se produc de obicei in locurile de trecere a lor pe tendoane sau prin inelele fibroase. in luxatii, odata cu deplasarea capetelor articulare sau in manopera de remediere, pot sa se produca elongatii ale nervilor.

Simptome. De obicei, tabloul clinic debuteaza printr-o hiperestazie, urmata de anestezie si paralizie. Uneori, ace simptome evolueaza pe un fond inflamator.

Elongatia excesiva si ruptura unui nerv debuteaza cu durere intensa si semne functionale prin schiopatura daca are loc la membre. Apoi durerea cedeaza si e inlocuita cu anestezie si paralizie.

Elongatiile usoare au, de obicei, un efect pasager, dispar dupa cateva zile fara niciun tratament. in elongatiile produse de cauze care persista, cum sunt luxatiile sau fracturile, dupa remedierea lor, nervii isi recapata sensibilitatea si maturitatea in scurt timp.

Pg. devine grav atunci cand elongatia sau desirarile nervului se complica cu paralizii sau nevrite.

Tratamentul impune inlaturarea cauzei, administrarea de rezolutive (iodura de potasiu), revulsie locala (tinctura de iod), vezicatori, masaje in cazurile usoare. Frictiuni cu unguente: Camfor 10%; Fenilbutazona, Vex-Gel.

Se va repune cat mai urgent luxatia si se recurge la osteosinteza in fracturi, pentru a elibera nervul eiongat, distensia lui.

Concomitent, se administreaza nevrostenice: vitamine din complexul B, stricnina, crelizin si se recurge la fizioterapie (dusuri cu aer cald, faradoterapie).

84.5.5. b33 Nevrita chirurgicala

Nevritele sunt infl. ale nervilor provocate de cauze mec , inf , chimice sau alergice.

Etiopatogenie. Nevrita are o etiologie foarte diversa, putand fi determinata de factori mecanici (contuzii, compresiuni prin calusuri si tumori, luxatii etc.), fizici (in arsuri si degeraturi), chimici (As, P, Hg, Pb), prin autointoxicatie (in avitaminoza B1f intoxicatii alimentare), stari alergice (reumatism etc.), boli inflamatorii (gruma, dupa vaccinare antirabica, durina etc.). Frecvent nevritele se intalnesc la Cai, carnasiere si bovine.

Nevrita provocata de endotoxine se intalne in intoxicatii alimentare, avitaminoza B, in artritism. Nevritele chirurgicale pot aparea cel mai des in urma traumatismele deschise, infectate; toate focarele traumatice accidentale, operatorii, ranile contuze sau prin taiere si intepare care cuprind si nervi sectionati, daca se infecteaza, pot provoca nevrite acute progresive. Arsurile si degeraturile sunt insotite intotdeauna de nevrite acute, uneori foarte grave. La vaca, sunt observate nevrite dupa endometrite sau peritonite, ia caine in jigodie (nervul radiat), iar la pasari in pseudopesta aviara, neurolimfostaza, in difterie etc. De asemenea, apar nevrite alergice in tratamentul profilactic al rabiei, din cauza vaccinului (nervul facial).

Nevrite care apar in urma inflamatiilor aseptice sau septice ale unor focare din vecinatatea nervului, osteoperiostitele acute de la acropodiu (nevrita digitala), in abcese sau flegmoane (nevrita radiata, fibulara). Ranile supurate, in cazul ampu- tatiilor membrelor ta caine, pot fi complicate si cu nevrite secundare (nevrita bontului). Apar, de asemenea, in urma injectiilor din vecinatatea nervilor, cu solutii iritante: sulfatiazol 20%, solutii glucozate hipertone, formol etc.

Modificari patologice. Procesul infl se localizeaza la perinerva si epinerva, dar fibrele nervoase sunt putin afectate. in nevrita traumatica acuta, nervul e congestionat si marit in volum. La examenul histopatologic se observa reactia tesutului conjunctiv, proliferat si infiltrat cu leucocite, iar vasele sunt inconjurate de un manson de celule embrionare.

Nevrita cronica e insotita de reactia tesutului conjunctiv si de o usoara scleroza peri- si intrafasciculara, spre deosebire de fibrele nervoase care sunt grav afectate. Si teaca de mielina sufera modificari, se dezagrega, iar nucleii nevrilemei prolifereaza si apoi sfarsesc prin fragmentare si disparitia axonilor. Inflamatia e localizata la parenchim, leziunila fiind comparabile cu cele care se desfasoara in degenerescenta valeriana de la capatul periferic al nervului sectionat.

in raport de leziunile suferite de nerv se pot distinge: perinevrite, endonevrite si nevrite parenchimatoase. in perinevrite procesul infl e localizat in endo- si perinerva, in endonevrite sau nevrita interstitiala inflamatia e localizata la endonerva, iar in nevrita parenchimatoasa leziunile sunt la teaca de mielina si axoni.

in perinevrita si nevrita interstitiala leziunile sunt la tesutul conjuncjiv din structura nervului, predominant sclerozate limitate fie numai la straturile lamelare periferice (perinevrita), fie in grosimea nervului (endonevrita) unde provoaca ingrosarea si scleroza tesutului conjunctiv interfascicular, uneori cresterea in volum fiind de trei ori mai mare fata de normal. Tesutul conjunctiv interfascicular sclerozat si ingrosat comprima fibrele nervoase, cu efect de degenerare, a mielinei si fragmentarea axonului.

in nevrita parenchimatoasa, citoplasma si nucleii din nevrilema prolifereaza, iar mielina se stranguleaza, segmenteaza si se divide in granulatii grasoase fine, care pot fi usor resorbite.

Din observatiile facute s-a constatat ca modif. morfologice la locul impactului traumatic rar raman localizate, acestea se propaga de obicei de la periferie spre centru (nevrita ascendenta). Modul cum nevrita progreseaza ascendent nu e complet lamurit, se crede insa ca rolul acesta ar fi jucat de vasele limfatice ale nervului. Nevrita se poate propaga de la un nerv bolnav la altul sanatos datorita anastomozelor pe care le au.

Simptome. Inflamatia poate sa fie acuta sau cronica, parenchimatoasa sau interstitiala, descendenta sau ascendenta. in formele acute, tabloul clinic se caracterizeaza prin durere care are ca punct de plecare zona inflamata, dar iradiaza pe traiectul nervului. Durerea porne de la locul leziunii, e continua, surda si tolerabila, putand avea insa si accese foarte dureroase. Cu timpul, durerea seatenueaza incetul cu incetul si animalul se vindeca sau nevrita trece in forma cronica, in cazul evolutiei cronice, tulburarile senzitive se pot manifesta sub forma de hiperstezie moderata sau daca fibrele nervoase sunt afectate de procese distructive de anestezie. Tulburarile motorii se refera la paralizii si pareze, atrofia musculara, ataxia si incoordonarea motorie, spasmele si contractiunile dupa care apar tulburarile senzitive: reflexe vasomotorii, secretarii si trofice.

Tulburarile motorii merg de la pareze, la paralizii cu localizare la muschii inervati de nervii lezati. Cei mai expusi sunt nervii rahidieni (nervul femural si radial), fata de nevritele nervilor bulbari. Nevritele membrelor posterioare la cal intereseaza mai frecvent cvadricepsul

crural, cauzate de nevrita femuralului. Nervii obturator, tibial, fibular manifesta paralizii fara a manifesta nevrita.

Nevritele consecutive nevrectomiilor sunt insotite uneori de tulburari locomotorii. in nevrita localizata la un membru anterior, in mers, acesta se ridica si la fiecare pas atinge sau incruciseaza genunchiul membrului opus. in nevrite, tulburarile de sensibilitate se manifesta printr-o diminuare sau abolirea completa a sensibilitatii, tulburari care variaza dupa sediul, intinderea si intensitatea leziunii.

in nevritele periferice, tulburarea cea mai frecv de natura trofica e atrofia musculara. Se dezvolta si coexista odata cu paralizia si reprezinta, de fapt, simptomul unor alteratii profunde a nervului motor, insotita si de distrugerea axonilor. Amiotrofiile cvadricepsului crural, a muschilor olecranient si a fetei externe a spetei la cal sunt usor de diagnosticat pentru ca ele sunt foarte rar bilaterale, precum si paraliziile nervilor, care rar sunt simetrice.

Dg. se bazeaza pe prezenta tulburarilor motorii si trofice. Trebuie efectuat Dg. diferential intre tulburarile cu origine periferica si cele de natura medulara, intrucat se pot confunda.

Pg. e mai grav in formele cronice si in polinevrite care se insotesc frecvent si de procese degenerative ireversibile Nevritele acute sunt intotdeauna de scurta durata, fata de cele cronice care in general au o evolutie lenta, dar persistenta. Cele de natura traumatica, de obicei, se vindeca, poli nevritele insa sunt mai grave din cauza factorilor care le-au produs: carente, intoxicatii sau factori infectiosi care provoaca de obicei degenerarea si distrugerea fibrei nervoase.

Tratamentul recomanda calmarea durerilor prin blocaje cu procaina sau procaina-fenol, folosirea caldurii locale (dusuri cu aer cald, perna electrica), utilizarea rezolutivelor, a medicatiei nevrostenice si a mijloacelor fizioterapice.

84.5.6. Paraliziile nervilor

Paraliziile nervilor sunt intreruperi ale activitatii motorii a nervilor cranieni sau periferici, intervenite in urma inflamatiilor, a reactiilor alergice, traumatismelor (contuzii, rani), in intoxicatii, carente etc. Consecinta e impotenta functionala a teritoriului inervat, hipotrofia musculara regionala si, in ultima instanta, deprecierea economica si din punct de vedere vital a animalului bolnav.

in continuare se prezinta tablolul simptomatic al paraliziilor principalilor nervi cranieni si periferia.

84.5.6.1. Paraliziile nervilor cranieni

Paraliziile nervilor oculari. Se semnaleaza in encefalite, meningite, tumori, hemoragii craniene, sinuzite, contuzii indirecte, fracturi.

Simptome. in cazul oculomotorului comun (per. III de nervi cranieni) se observa ptoza palpebrala (caderea pleoapei superioare), strabism lateral, tulburari de acomodare a pupilei. Paralizia oculomotorului extern (per. VI de nervi cranieni) determina rotatia in jos a globului ocular cu jumatatea sa externa.

Paralizia trigemenului. Apare in unele boli infectocontagioase (turbare, jigodie), in traumatisme cerebrale, procese supurative din vecinatate, tumori. Se manifesta diferit in functie de gradul in care sunt afectate ramurile sale. in paralizia totala se remarca tulburari de masticatie si ale sensibilitatii. Paralizia ramurii oftalmice da anestezia pielii din regiunea fruntii, coborand spre ureche, la buze, mucoasa nazala, globul ocular. Lipse reflexul oculopalpebral, ceea ce poate duce la instalarea oftalmiei neuroparalitice, ca urmare a infectarii cu corpi straini neexpulzati din cauza lipsei sensibilitatii. Paralizia nervului maxilomandibular mare aria insensibilitatii in zona gurii, ceea ce duce la instalarea unor leziuni ale mucoasei bucale si limbii. Buzele nu mai au o pozitie normala (buza superioara e deviata spre partea sanatoasa, iar cea inferioara cade). in forma bilaterala, atonia muschilor maseteri, consecutiva paraliziei trigemenului, e observata frecvent in turbare (cand se asociaza cu paralizia facialului). in formele unilaterale, animalul rasuce capul cu partea bolnava in sus.

Paralizia nervului facial. Mai frecv la cal in comparatie cu celelalte specii de animale domestice. Aceasta specie prezinta si simptomele cele mai caracteristice.

E provocata de traumatisme pe traiectul nervului si in urma proceselor inflamatorii din vecinatate (glanda parotida, faringe, articulatia temporomandibulara, in otite etc.), in tumori, actinomicoza regiunii parotidiene, encefalite etc.

Simptome. Cand sunt interesate toate ramurile facialului, se observa imobilitatea urechii, ectropion inferior si pareza palpebrala, lagoftalmie, cu scurgerea lacrimilor prin unghiul nazal pe piele (falsa epifora). Din aceste motive, cazurile vechi se complica cu cheratite parenchimatoase si ulcere corneene. Aripa nasului pe partea bolnava e turtita si se aude un usor cornaj. Buzele sunt deviate spre partea sanatoasa. La deschiderea gurii se constata magazie.

La rumegatoare si porcine, paralizia facialului e dificil de observat.

Dg. se pune usor la cai atunci cand tabloul clinic e complet si dificil la rumegatoare si porcine. Se face Dg. diferential cu sindromul protuberantei cand se observa paralizia sau pareza totala in partea opusa paraliziei facialului.

Paralizia nervului acustic. Se semnaleaza mai des la animalele mici si poate evolua sub forma de paralizie cohleara sau vestibulara. Paralizia nervului cohlear are caracter congenital, ereditar (la animale albinoase), fiind mai rar consecinta unor otite interne sau encefalomielite. Paralizia ramurii vestibulare e consecinta proceselor'inflamatorii din vecinatate, traumatismelor, carentelor in B.

Simptome. Paralizia bilaterala a cohlearului provoaca cophoza (surditatea), asa cum se citeaza la pisicile de rasa Angora. Formele unilaterale sunt greu de diagnosticat, fiind de obicei sesizate de proprietar. In paralizia vestibularului oapul e rasucit pe gat, cu partea bolnava spre pamant, iar mersul e in cerc, prehensiunea furajelor e greoaie, neindemanatica.

Paralizia bilaterala a vestibularului se caracterizeaza prin sindromul ataxiei cerebeloase.

Dg. trebuie sa se faca diferential cu sindromul cerebelos sau cu fractura craniului si a primelor vertebre cervicale.

Paralizia nervului glosofaringian. Se intalne rar si apare dupa faringite acute, parotidite, tumori, colectii ale pungilor guturale, encefalite.

Se manifesta prin disfagie, ptialism, jetaj alimentar, bronhopneumonie ab ingestis. Se face Dg. diferential cu bolile faringelui.

Paralizia nervului vag. Se intalne rar si apare in boli microbiene, intoxicatii cu plumb, cu Catyrus, in tumori pe traiect.

Simptome. disfagie, jetaj alimentar, paralizia faringiana si laringiana (prezent cornajul), pneumonie ab ingestis ca urmare a lipsei reflexului de tuse. Se mai observa tahicardie, tahisfigmie, reducerea secretiilor si mobilitatii tubului digestiv.

Paralizia nervului hipoglos. Se datore fie traumatismelor in regiunea limbii si submaxilara, fie a unor boli ale sistemului nervos central.

Simptome. in formele unilaterale, limba e deplasata catre partea sanatoasa, marginea depasind niv. arcadelor dentare. Masticatia se face greoi, iar suprafata organului poate prezenta leziuni (rani, ulcere). in cazurile mai vechi se adauga atrofia si scaderea tonusului organului in jumatatea bolnava. in paralizia bilaterala, prehensiunea alimentelor, consumul de lichide, masticatia si degiutitia nu mai sunt posibile.

Dg. diferential se face cu ticul limbii in serpentina (organul poate fi retras in cavitate) si paralizia trigemenului (se exterioreaza numai varful limbii).

84.5.6.2. Paralizia nervilor rahidieni

La animalele mari, paraliziile nervoase sunfcauzate in general, de contuzii, elongatii sau rani; constituie destul de rar cauza schiopaturilor membrelor.

Paraliziile la animale se manifesta prin tulburari functionale motorii sau senzitive (paralizie, pareza, analgezie si anestezie). Paraliziile neurotoare sunt cauzate de contuzii, leziuni ale neuronilor motori, traumatisme, hemoragii, focare de degenerescenta, infl. acute si cronice, tumori sau consecutiv alteratiilor inf sau toxice, care afecteaza neuronii motori centrali sau periferici.

Paralizia motorie de natura neuropatica e provocata de leziuni ale neuronului motor si, clinic, se poate prezenta prin: paralizie locala (monoplegie faciala, brahiala, crurala), hemiplegie, paraplegie (paralizia trenului posterior), diplegie (hemiplegie bilaterala) si cvadirplegie sau paralizia tetrapodaia.

Paraliziile bruste (rapide), de obicei, sunt cauzate de factori mecanici, toxici sau infectiosi, compresiuni pe nervi, hemoragii cerebrale sau medulare, fltotoxice, infectii si toxinfectii.

Cele cu evolutie lenta sunt provocate de procese septice cronice sau compresiuni prin calusuri, hernie de disc sau tumora.

Paraliziile localizate sunt cauza distrugerii continuitatii nervului prin sectionare, contuzie, compresiune, elongatie, tumori etc.

Paraliziile periferice unilaterale ale unor nervi rezulta, in general, din contuzii prin loviri cu piciorul, caderi, loviri cu cornul, accidente de circulatie etc. si mai rar in urma contentiilor improprii.

Paralizia suprascapularului. Apare in urma contuziilor umarului prin agenti traumatici care actioneaza dianinte inapoi, mai ales daca membrul e ridicat, in urma caderii sau alunecarii in abductie, in cazul saltului executat brusc.

Se observa o schiopatura usoara, continua. in repaus, piciorul e tinut putin inaintea liniei de aplomb, iar articulatia scapulo-humerala pare sa se desprinda brusc de torace (fig. 84.24). Dupa 2-3 sapt se observa o atrofie a muschilor supra- si subspinosi. Mai tarziu, umarul devine ascutit, atrofiat, cotul e mult deplasat in afara, in spp in timpul mersului.

Paralizia brahialului. Poate fi de origine centrala (cand coexista cu alte simptome) sau locala in hemoragii subscapulare, abcese, tumori, dupa contuzii violente, in urma anumitor pozitii de contentie.

in formele usoare se observa pareza membrului cu tremuraturi ale articulatiei cotului. in schimb, in cazurile grave membrul e tarat pe sol, in semiflexiune, fara a putea lua sprijin pe sol. Dupa scurt timp, se complica cu atrofia musculaturii centurii scapulare si bratului.

Paralizia nervului radiat. Caderile, contuziile, alunecarile, contentiile gresite, eforturile de tractiune pot duce la paralizia nervului radial, care se manifesta asemanator paraliziei plexului brahial. in formele complete, umarul pare sa fie cazut, unghiul scapulo-humeral marit, sprijinul se face in fruntea copitei sau pe fata anterioara a degetelor, membrul e tarat in mers (fig. 84.25). Sensibilitatea regiunii se poate pastra. Cotul, genunchiul si buletul sunt flexate, iar muschiul triceps brahial se atrofiaza.

Paralizia nervului obturator. N-a fost semnalata decat foarte rar.Apare dupa fatari distocice, in fracturi de bazin, tumori

voluminoase in regiune.La pas, membrul e dus inainte cu o miscare de coseala. in caz

de paralizie bilaterala a nervilor obturatori, animalele raman in general culcate, cu membrele posterioare indepartate. Mersul inapoi e dificil. Mai tarziu se produc atrofii ale muschilor abductori.

Paralizia nervului femural. Cauzele mentionate pentru ceilalti nervi periferici (eforturi violente, caderi, abcese etc.) pot sa afecteze functionalitatea nervului femural si sa determine tulburari

manifestate prin pozitia caracteristica membrului care e semiflexat, se ridica greu de pe sol (e tarat) (fig. 84.26). in momentul sprijinului se produce o flexiune brusca a tuturor razelor osoase (caracteristic). Copita e tocita in frunte ca urmare a sprijinului prelungit pe aceasta regiune. Se insote de paralizia qvadricepsului femural.Paralizia marelui sciatic. Se produce foarte rar in urma traumatismelor, ci mai ales dupa contentia membrelor posterioare, caderi, in gruma, anazarca, pneumonii sau poate avea origine encefalica. Are o frecv redusa. Piciorul e tarat pe sol, mai ales la caine, flexat numai la niv. articulatiei buletului. Se produce atrofia tuturor muschilor (cu exceptia qvadricepsului). Se remarca tulburari senzitive si trofice ale membrului. Paralizia nervului sub 1/3 inf. a femurului reprezinta paralizia nervului tibial si e caracterizata prin flexarea jaretului si coborarea membrului in repaus. in mers, tabloul clinic e caracterizat prin flexarea anormala si mers „in pas de cocos" (ca in eparvanul sec).

Paralizia plexului sacral. Se inregistreaza atrofia musculaturii crupei, coapsei. in repaus membrul bolnav e semiflexat. in mers, e ridicat exagerat si adus foarte inainte si in abductie (ca in ataxia cerebeloasa). Mersul inapoi nu e posibil, piciorul e tarat pe jos.

Paralizia nervilor fesieri superiori. Determina atrofia musculaturii crupei, gambei; miscarile sunt ezitante si intoarcerea pe piciorul bolnav se face cu dificultate. Mai tarziu, tabloul clinic seamana cu cel din paralizia plexului sacral.

Paralizia nervului fibular. Se inregistreaza mai des la bovine si carnasiere. Nervul controleaza musculatura flexoare a metatarsului si extensoare a falangelor, iar in caz de paralizie, determina un tablou clinic asemanator paraliziei tibialului.

Animalul atins de paralizia nervului fibular e incapabil sa-si flexeze activ jaretul sau sa-si extinda falangele. in repaus, articulatia jaretului e insotita de o flexare a falangelor spre inapoi; animalul abia se sprijina pe membrul bolnav. in urma incapacitatii de flexare a articulatiei jaretului, in mers membrul e tras inainte, in usoara abductie si cu fata anterioara a falangelor tarata pe sol. in momentul cand trebuie sa suporte greutatea corpului, chisita e impinsa inainte intr-o pozitie de „buletura". Membrul clinic e normal, fara sensibilitate crescuta sau abolita local, sau cu modificari de volum sau ale temperaturii locale, inafara unei eroziuni cutanate pe fata anterioara a regiunii chisitei. Animalele atinse de paralizia bilaterala a nervului fibular se sprijina mai intai pe chisita, iar trenul posterior se prabuse in general dupa cativa pasi.

tumorile si hematoamele maduvei spinarii, larvele de hipoderma bovins si luxatiile, fisurile si fracturile vertebrelor lombare si sacrale. La caine pentru Dg. diferential trebuie luata in considerare si spondilita deformata si leziunile discurilor intervertebrale.

Pg. . Paraliziile provocate de contuzii sau elongatii dispar adesea spontan In 3-4 zile (Bolz si colab.,1975). Daca paralizia dureaza mai mult timp, sansele de vindecare si Pg. devin nesigure. Pg. e defavorabil in paraliziile de origine centrala, cand sunt cauzate de abcese, tuberculoza sau leucoza. in caz de hematoame situate in canalul rahidian, ne putem astepta la o ameliorare si o vindecare progresiva. Daca exista o afectiune vertebrala,

Dg. depinde de faptul ca maduva e comprimata sau complet sectionata.

Tratamentul paraliziilor are drept obiectiv, in primul rand, eliminarea cauzelor care le-au determinat: drenarea hematoamelor si a abceselor care compreseaza pe nerv, excizia tumorilor, a calusurilor, exostozelior din vecinatatea traiectelor nervoase; degajarea acestora din cicatrice vicioase, tratamentul bolii infectioase, al meningoencefalomielitei care s-a repercutat asupra starii functionale a nervului, al proceselor inflamatorii din vecinatate care determina aparitia nevritelor.

Se recomanda ca recuperarea capacitatii functionale a nervului sa se faca prin administrarea de nevrostenice, vitamine din complexul B, in spp B1 si B6, stricnina, crelizin, la care se adauga mijloacele fizioterapice, in primul rand dusurile de aer cald, frictiunile cu revulsive, masaj pe regiune, farado- si galvanoterapie si in final kineziterapia.

Pentru combaterea inflamatiei se va folosi medicatie antiinflamatoare: solutii de Dexametazon, Covalsone, Fenilbutayon, Ketoprofen in asociatie cu antibiotice; unguente cu fenil butazona si Vex-gel sub forma de masaj. Infiltratii perinerv cu Alfacaina, Procaina, Boicil, Tramal, Diprofos, pe cale generala.

84.5.7. Tumorile nervilor

Etiopatogenie. Pot aparea avand ca sediu primar nervul, prin transformarea maligna a unor elemente constitutive ale acestuia. Pot fi insa si consecinta invadarii nervului de catre tumorile din vecinatate.

Tumorile primare se impart in nevroame (provenite din fibrele nervoase), glioame (provenite din nevrilema) si neurofibroame (cu origine in tesutul conjunctiv).

Nevroamele se intalnesc mai frecvent la cai in cazul nervilor sectionati prin nevrectomii si pe nervii plantari, avand aspectul unor neoformatii dure, ovale, mobile

Sunt, de obicei fibroame, care se pot dezvolta in grosimea nervului si pe traiectul lui, izolat sau grupate, de marime variabila, cat un bob de mazare sau chiar de marimea unui cartof. Tumora debuteaza ca o ingrosare a nervului, dupa care se dezvolta o nodozitatea fuziforma, cu un diametru de 2-3 mm. Tumorile pot difuza si propaga repede, dandu-i nervului aspect de margele.

Din punct de vedere histologic, aceste tumori sunt: fibroame, mixoame, sarcoame, diferite tumori melanice etc.

Simptome. Tumorile nervilor pot fi unice, raspandite pe un anumit trunchi nervos (nevroame plexiforme) sau generalizate pe intreg sistemul nervos periferic (polinevroame).

Presiunea prin palpatie pe tumora agraveaza durerea, care iradiaza se pare pe tot traiectul nervos. Senzatia de durere poate fi de la o simpla jena, pana la durere fulgeratoare. Neurofibrimatozele nu sunt dureroase.

Dg. e relativ usor in cazul tumorilor superficiale, fiind dificil sau chiar imposibil (surpriza la autopsie) in cazul localizarilor profunde.

Tratamentul apeleaza la extirparea tumorii cand aceasta se insote de tulburari locale sau general

85.2.1. b1 Contuzia osoasa

- leziunea traumatica inchisa a osului.E: Afectiunea e frecv la animale, in spp la Cai, interesand

segmentele osoase mai descoperite si expuse. De aceea, se intalne in spp la oasele membrelor, fiind produsa de caderi, lovituri cu copita, accidente de strada, in timpul muncilor etc.

in raport cu intensitatea injuriei mec se declanseaza fen infl ce poate interesa periostul (periostita) sau si osul, evoluand ca osteoperiostita. Daca procesul infl nu cedeaza in 1-2 sapt se produc modificari in structura osului. Consecutiv hiperemiei locale se produce resorbtia sarurilor minerale din os, care devine poros si expus la fracturi.

Simptome. Contuzia osoasa se manifesta prin semne locale si tulburari functionale. La locul traumatismului apare un edem cald si foarte dureros, daca traumatismul e localizat la membre apar tulburari functionale manifestate prin schiopatura, a carei intensitate depinde de gravitatea contuziei. Uneori contuzia grava suspicioneaza o fisura decelabila prin examen radiologie (Vladutiu O., 1971).

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice. Examenul radiologie permite diferentierea de fisura.

Pg. e variabil avand in vedere intensitatea contuziei, protectia osului prin tesuturi moi, importanta functionala a osului etc. Contuziile usoare se vindeca in 1-2 saptamani, pe cand cele grave, prin decalcifiere pot expune la fracturi.

Tratamentul e in raport cu intensitatea contuziei! in contuziile usoare se asigura repausul, iar pe regiune se aplica terapia antiflogistica. Se poate recurge si la frictiuni rezolutive executate cu alcool camforat si alcool saponat cate 75 ml, la care se adauga 20 ml esenta de terebentina.

in cazul contuziilor cu fenomen infl pronuntat, se asigura repausul animalului si se imobilizeaza regiunea pentru a preveni complicatia cu fractura.

Daca in decurs de doua saptamani, inflamatia nu a cedat, se intensifica fen prin aplicarea unei vezicatori cu biiodura de mercur 1/5. Repausul animalului se prelunge incat poate fi utilizat la serviciu dupa 6-7 saptamani, timp necesar refacerii structurii compactei osului. Utilizarea se face la munci usoare si se vor evita eforturile violente intrucat recapatarea structurii osului se realizeaza in cateva luni.

Daca la niv. contuziei s-a dezvoltat exostoz se combate osteoperiostita productiva prin injectarea loco-dolenti de procaina la

animalele mici, Denervin (fenol novocaina) la animalele mari, sau se aplica puncte de foc penetrante. Prin htpererrua provocata se produce nivelarea osului.

85.2.2. b14 Fracturile b15 b16

Astfel, fractura e definita prin intreruperea partiala sau totala a continuitatii unui os.

Etiologic. b6 Cauzele principale ale fracturii sunt reprez. de traumatismele externe ce actioneaza asupra unui os patologic (rahitism, osteoporoza, osteo- malacie etc.).

Rezistenta oaselor la violente, in spp a oaselor lungi, depinde de mai multi factori anatomici (Elefterescu H., 1994). in general, compacta osoasa e mai dezvoltata in partea mijlocie a diafizei si catre varful curburilor diafizare, intrucat aceste zone sunt mai expuse la indoiri prin presiuni longitudinale. Segmentele osoase pe care nu se insera muschi sau ligamente si care suporta numai presiuni au in compozitia lor un material osos redus. De aceea, rezistenta unui os lung depinde si de insertia musculo-tendinoasa de pe suprafata lui. Astfel, un os lung, cu o compacta sapata de canale si insertii musculare, e mai rezistent decat un os cilindric, cu acelasi diametru si aceeasi grosime.

Rezistenta la rupere a unui os lung depinde si de forma sa. Un os cu forma curba, sinuoasa are o elasticitate mai buna, ducand la amortizarea socurilor, atenuand astfel posibilitatea ruperii in urma unui soc brusc. Astfel de socuri sunt frecvente in timpul sariturilor, caderii in picioare etc. Dar, atunci cand presiunea longitudinala tinde sa inchida unghiul de flexiune, daca aceasta e brusca si de intensitate mare, osul se poate fractura la locul cel mai slab, respectiv la niv. inchiderii unghiului.

Fortele mec pot actiona asupra osului bolnav, cat si a celui sanatos, prin presiune exercitata in directia marelui ax al osului, perpendicular pe marele ax, sau prin torsiune. La animale, in afara de ace fracturi, denumite „fracturi traumatice" se intalnesc si „fracturi atraumatice" sau „fracturi de stras" produse la un os cu derntneralizare.

Traumatizarea osului se produce in imprejurari diferite. Astfel, la animalele mart apare consecutiv serviciului pe care il executa (tractiuni in padure, pe terenuri accidentate), conflictelor dintre acestea (lovituri cu copita), accidentelor rutiere, precum si in urma loviturilor produse intentionat de persoane rauvoitoare. La carnivore

fracturile pot fi cauzate de accidentele de strada, prinderea membrelor intre suporturi dure, caderi de la etaj (pisica), accidente de vanatoare la cainii de aret etc.

Dupa gradul intreruperii continuitatii osului, fractura poate fi incompleta si completa.

85.2.2.1. b2 Fractura incompleta b4

Traumatismul asupra osului exercitat prin compresiune sau flexiune, determina intreruperea continuitatii pe o zona restransa, denumita fractura partiala sau incompleta. Dupa aspectele anatomoclinice ale intreruperii continuitatii osului fractura incompleta imbraca trei forme:

• fisura sau spartura osoasa;• fractura in lemn verde sau indoitura osoasa;• infundarea osoasa.

* b7 Fisura osoasa se intalneste mai frecvent la animalele adulte. intrerupereacontinuitatii osului nu intereseaza toata grosimea acestuia, spartura produsa nu depase 1 mm. Se produce atunci cand traumatismul nu a fost prea violent, sau cand osul a fost atins tangential.

Acest tip de fractura se intalne mai frecvent la oasele lungi (radius, tibie, metacarp si metatars). Dupa directie fisura poate fi: transversala, longitudinala si oblica.

Clinic, se constata ca regiunea e calda, edematiata si dureroasa, determinand tulburari functionale. in cazul localizarii la membre, tulburarea functionala se exteriorizeaza prin schiopatura de gradul II. Diagnosticarea tardiva a fisurii si neaplicarea masurilor terapeutice ce se impun agraveaza tulburarea locomotorie, animatul evitand sprijinul pe membrul afectat in acest caz tumefactia locala creste, iar la palpare se inregistreaza mobilitatea anormala a regiunii si crepitatia osoasa. Semnele inregistrate conduc la concluzia ca fisura s-a complicat cu fractura completa datorita eforturilor si miscarilor dezordonate executate de animal. Hiperemia prelungita a focarului de fractura a dus la demineralizarea acestuia si slabirea rezistentei lui.

Dg. fisurii se stabile pe baza semnelor clinice. Pentru a diferentia de contuzia osoasa se impune examenul radiologie.

Pg. e rezervat, intrucat se poate complica, transformandu-se in fractura completa. Complicatiile se produc in 3-6 sapt de la accident daca nu s-au luat masuri recuperatorii. Accidentul poate sa apara si la 5-6 luni datorita hiperemiei prelungite cu rarefactie ce scade

rezistenta osului. Vladutiu O. (1962) citeaza complicatia fisurii cu fractura completa dupa 2 ani de la accident datorita demineralizarii.ooiiio cntrurgicaie ale oaselor, articulatiilor, tendoanelor si muschilor

703

b8 Fractura in lemn verde e caracteristica animalelor tinere si se produce la niv. oaselor lungi ale membrelor: radius, metacarp, metatars. Datorita elasticitatii osului si grosimii periostului se produce un traiect de fractura ce intereseaza numai corticala de pe convexitatea osului. Asa se produce in cazul salturilor violente, sau caderii de la inaltimi mari cand, in timpul sprijinului, osul se indoaie si crapa pe convexitate ca o ramura verde, raza osoasa recapatand forma, dar usor incurbata.

Clinic, se inregistreaza aceleasi semne ca in fisura, in plus constatandu-se usoara curbare a regiunii.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice si se precizeaza prin examen radiologie.

Pg. e rezervat intrucat asezarea osului in pozitie normala si imobilizarea regiunii asigura vindecarea. in caz contrar se complica, transfor- mandu-se in fractura completa, datorita miscarilor dezordonate si eforturilor de sprijin pe un os cu rezistenta scazuta.

infundarea osoasa, denumita si infundare traumatica, se intalne la oasele late (oasele craniului), dar si la cele spongioase. Consecutiv unui traumatism ce actioneaza perpendicular, compacta osoasa cedeaza, infundandu-se in cavitatea pe care o delimiteaza (cavitatea craniana, nazala, sinuzala), in tesuturile inconjuratoare (infundarea spetei), sau in nucleul spongios la oasele spongioase (epifizele articulare).

Clinic, se remarca tumefactia regiunii, care e calda, sensibila si prezinta denivelare pe suprafata ei. Apar si tulburari functionale in raport cu organul sau tesutul compresat (compresiunea encefalului, reducerea lumenului cavitatii nazale etc.).

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice, inregistrand infundarea (denivelarea) regiunii la palpare. Examenul radiologie conduce la un diagnostic de certitudine.

Pg. depinde de sediul fracturii. Astfel, Pg. e grav in infundarile craniene si rezervat in cazul afectarii oaselor fetei. Gravitatea e dictata de faptul ca vindecarile sunt vicioase intrucat osul infundat nu poate fi readus complet la pozitia initiala. De asemenea, tulburarile functionale ale organelor sau tesuturilor compresate pot determina infirmitati care scad capacitatea productiva a animalului si dupa remedierea infundarii. Uneori, infundarile osoase pot genera eschile

care perforeaza tesuturile moi complicandu-se cu fractura deschisa ce se poate infecta.

b10 Tratamentul fracturilor incomplete urmare repausul animalului si imobilizarea regiunii.

Animalul e lasat in repaus, iar tumefactia locala se combate prin cura antiflogistica. Edemul membrelor, generat de repausul prelungit, se combate prin masajul regiunii cu alcool camforat.

Imobilizarea regiunii se asigura prin aplicarea de bandaj la animale mici, iar la animalele mari, in raport cu localizarea, se aplica vezicatoare. Si la animalele mari se pot aplica bandaje la niv. regiunii autopodiale. in caz contrar se recomanda contentia in aparat de sustinere pentru a preveni miscarile dezordonate, ce pot duce la fractura completa.

in fractura in lemn verde, se indreapta regiunea curbata, dand osului axul cat mai aproape de normal, dupa care se imobilizeaza cu bandaj. infundarea osoasa impune trepanatia regiunii limitrofe fracturii. Prin accesul creat se introduce un ridicator cu ajutorul caruia readucem osul in pozitie anatomica. Indiferent de metodele utilizate pentru restabilirea continuitatii osului si imobilizare nu se va omite protectia antiinfectioasa cu antibiotice.

Folosirea la serviciu a unui animal cu fractura incompleta la membre se face dupa doua luni de la accident. Reluarea activitatii se realizeaza treptat, dupa o gimnastica recuperatorie ce contribuie la consolidarea calusului osos.

85.2.2.2. b3 Fractura completa

Accidentul consta in intreruperea totala a continuitatii osului. Frecv e crescuta la animale, afectand in spp regiunea membrelor.

Vladutiu O. (1971), efectuand o statistica a sediului fracturilor la Cai si bovine, arata ca 60% sunt localizate la membre, 30% la trunchi si 10% la cap. La caine cele mai frecvente fracturi se intalnesc la membrele pelvine, urmate de cele localizate la torace, trunchi si cap. La pasari sunt interesate in spp humerusul, tibia si femurul, ulna si radiusul fiind mai putin afectate.

in sistematica fracturii complete vom avea in vedere:• cauzele, existand fracturi contuzive, care sunt rezultatul unui

traumatism, si fracturi hipertensive determinate de tractiuni sau torsiuni exercitate asupra unui os bolnav. Consecutiv torsiunii, forta vulneranta produce o rasucire a membrului, determinand o fractura spiroida.

• aspectul liniei de fractura - fractura simpla, reprezentata de o singura linie de fractura; fractura dubla, respectiv cu doua linii de fractura si fractura multipla sau cominutiva cand focarul de fractura contine mai multe linii de intrerupere a continuitatii osoase. Fragmentele rezultate din zdrobirea osului se numesc eschile.

• directia liniei de fractura poate fi transversala, longitudinala si oblica. Fractura oblica are capetele fracturate in cioc de clarinet, in varf de penita, in colt etc.

• sediul fracturii - fracturi diafizare, epifizare si intraarticulare.• contactul capetelor fracturate - acestea pot ramane in contact

direct (fractura fara deplasare), sau se pot deplasa datorita contractiei musculare si a violentei traumatismului (fractura cu deplasare). Deplasarea capetelor fracturate poate fi primara, cand se instaleaza odata cu producerea fracturii, datorita violentei traumatismului, sau secundara aparand la cateva ore sau zile de la accident. Deplasarea secundara poate fi consecinta unor miscari dezordonate efectuate in timpul transportului fara a lua masurile pentru imobilizarea temporara a regiunii, sau poate fi determinata de manevrele brutale efectuate de medicul veterinar pentru reducerea fracturii (Elefterescu H., 1994).

Deplasarea capetelor fracturate poate imbraca urmatoarele forme:

• deplasarea laterala cand cele doua fragmente nu mai sunt cap la cap, ci plasate lateral unul fata de celalalt. Deplasarea in acelasi plan face ca intre capetele fracturate sa se interpuna tesuturi moi (muschi, fascii) care pot genera erori in diagnostic si impiedica formarea calusului osos.

• deplasarea in sensul axului longitudinal al osului. Se intalne frecvent la carnivore in fracturi diafizare de humerus sau femur. Deplasarea se face in sensul scurtarii sau lungirii osului. Primul aspect clinic e cel mai frecvent si se caracterizeaza prin scurtarea regiunii datorita contractiei musculaturii.

• deplasarea unghiulara se intalne in fracturile oaselor lungi. Directia longitudinala a osului nu mai e pastrata, cele doua capete fracturate formand un unghi. Consolidarea ei in aceasta pozitie afecteaza statica si dinamica organismului,

• deplasarea prin rotatie consta in rasucirea segmentului distal fata de cel proximal.

• aspectul clinic al fracturii care ne permite sa stabilim tipul de fractura: inchisa si deschisa cand focarul de fractura comunica cu exteriorul. Deschiderea focarului de fractura poate fi primara si secundara. Deschiderea primara numita si din afara inauntru e

rezultatul actiunii corpului contondent, care distruge si tesuturile moi ce acopera osul. Deschiderea secundara, sau dinauntru in afara, se datoreaza miscarilor dezordonate executate de animal, care duc la perforarea tesuturilor moi de catre un cap osos fracturat si de forma ascutita exteriorizandu-se.

Simptome. Tabloul clinic in fractura cuprinde semne locale si generale.

Simptomele locale b11 sunt de probabilitate si de certitudine (Moldovan M. si colab., 1982).

Simptomele de probabilitate ne orienteaza asupra diagnosticului de fractura, intrucat ace semne pot insoti o contuzie osoasa sau o fractura incompleta. Ele sunt reprez. de: durere, deformarea regiunii si impotenta functionala.

Durerea in fractura completa e intensa in primele 48 de ore, dupa care scade treptat in intensitate. Miscarile capetelor fracturate intensifica algia. De aceea, palparea focarului de fractura si miscarile executate la acest nivel pentru precizarea diagnosticului se vor executa cu atentie pentru a nu agrava socul.

Deformarea regiunii e un simptom care apare imediat dupa accident. Se datoreaza hematomului din focarul de fractura, edemului perifocal si deplasarii capetelor osoase fracturate. Treptat edemul invadeaza si tesuturile vecine.

Impotenta functionala e marcanta in spp in fracturile membrelor. Intensitatea tulburarii locomotorii depinde de felul fracturii. Daca in fractura incompleta animalul executa sprijin in pensa, in fractura completa sprijinul e nul. Acest semn trebuie apreciat cu mult discernamant la carnivore, specii la care deplasarea in trei picioare e destul de facila, putand genera erori de diagnostic. Tulburarea locom. e mai evidenta in fracturile diafizare, semnul putand fi considerat patognomonic.

Simptomele de certitudine ne ofera date utile pentru precizarea diagnosticului. Ele au un grad inalt de specificitate, incat prezenta lor anuleaza orice dubii in stabilirea diagnosticului. Acestea sunt: mobilitatea anormala, crepitatia osoasa si netransmisibilitatea miscarii.

Mobilitatea anormala consta in miscarea capetelor fracturate intr-o zona unde osul ar trebui sa fie rigid. Semnul e foarte evident in fracturile diafizare, incat se observa prin inspectie la deplasarea animalului.

Crepitatia osoasa e considerata un simptom patognomonic in fractura si se datoreaza frecarii intre ele a capetelor osoase fracturate. Frecatura osoasa se percepe atat la palpare, cat si prin ascultatie, cand se executa miscarile pasive ale regiunii. Se recomanda

ca ace miscari sa se execute cu blandete, pentru a nu agrava senzatiile algice, care pot agrava socul. Stimulii durerosi genereaza reactii de aparare din partea animalului, accentuand deplasarea capetelor fracturate, care pot perfora tesuturile moi, transformand o fractura inchisa in deschisa.

Acest simptom poate lipsi cand intre capetele fracturate s-au interpus tesuturi moi (muschi, fascii, tendoane) sau cand fractura e veche si s-a format calusul conjunctiv. in ace cazuri intervine experienta clinica a specialistului care poate diferentia o fractura recenta de una mai veche. Crepitatia osoasa nu trebuie confundata cu crepitatia produsa de coagulii din focarul de fractura. in hematom crepitatia e mai dulce, zgomotul inregistrat nu e generat de frecarea a doua corpuri dure si nu poate fi reprodus de mai multe ori in acelasi loc.

Netransmisibil itatea miscarii consta in faptul ca o miscare executata de animal in partea superioara a focarului de fractura nu se transmite partii inferioare. Aceasta se datoreaza intreruperii rigiditatii osului care nu mai face posibil sistemul de actionare din parghii.

in focarul de fractura, pe langa intreruperea continuitatii osului, intalnim si b12 leziuni ale tesuturilor moi. Ace leziuni variaza in raport cu intensitatea traumatismului care a generat fractura.

- Pielea poate fi intacta sau contuzionata in fracturile inchise. in fractura deschisa plaga cutanata prezinta aspecte anatomo-clinice variabile, dependente de forma corpului contondent si intensitatea traumatismului, precum si modul in care pielea a fost traumatizata, respectiv din afara sau dinauntru. in acest ultim caz aspectul e al unei plagi prin intepare, disocierea tesuturilor fiind produsa de capetele osoase fracturate si ascutite.

- Tesutul muscular prezinta semne de contuzie si chiar de ruptura musculara. Leziunile pot fi determinate de corpul contondent, sau de deplasarea capetelor osoase fracturate. Miscarile pasive ale regiunii pentru precizarea diagnosticului, precum si tractiunile executate pentru reducerea fracturii sunt manopere care agraveaza leziunile tesutului muscular.

- Vasele sanguine sunt desirate sau rupte de catre fragmentele osoase. in final, se formeaza un hematom la niv. focarului de fractura provenit din ruperea vaselor subperiostale, endostale, haversiene si periosoase. Hematomul are un rol deosebit in procesul de reparatie osoasa in fracturile inchise. in fracturile deschise el reprezinta un mediu favorabil grefarii si multiplicarii germenilor patogeni.

- Nervii sunt traumatizati atat de corpul contondent, cat si de deplasarea capetelor osoase fracturate. Ei pot fi contuzionati, elongati,

rupti sau sectionati. Tendoanele, tecile sinoviale si ligamentele din focarul de fractura sunt contuzionate, in spp in cazul fracturilor intraarticulare.

- Traumele periostului pot determina decolarea acestuia de pe os, antrenarea lui la o anumita distanta, cu repercusiuni asupra calusarii. Fragmentele deperiostate se pot transforma in sechestru neinclus in calusul de reparatie, iar calusul format poate compresa tesuturile moi.

Simptomele generale variaza in raport cu aspectul clinic al focarului de fractura. Infectia focarului se exteriorizeaza prin sindromul de febra, iar distrugerile tisulare masive duc la toxiemie prin absorbtia toxinelor din focar.

in fracturi intalnim si semne specifice diferitelor oase, in spp cand acestea formeaza peretii unor cavitati. in fractura oaselor cavitatii nazale sau sinusurilor se constata epistaxis si tulburari in circulatia aerofora superioara.

Fractura de mandibula e insotita de sialoree, jena in prehensiune si masticatie. Fracturile costale pot determina plagi pulmonare, emfizem subcutanat si pneumotorax. Afectarea oaselor cutiei craniene, sau a vertebrelor cervicale, pot genera paralizie mortala.

in fractura completa deschisa, pe langa semnele specifice unei fracturi inchise, se constata leziuni traumatice deschise la niv. focarului de fractura. Uneori capetele osoase deplasate sunt vizibile in plaga din care se scurge sange, continand si globule de grasime. Treptat, secretia devine sero-purulenta, cu aspect gri murdar si ihoroasa, semne ale complicatiei septice.

Dg. fracturii se stabile relativ usor avand in vedere semnele clinice de certitudine. in cazul unui diagnostic ezitant examenul radiologie e de un real folos. Prin investigatia radiologica stabilim sediul fracturii, directia liniilor de fractura si prezenta eschilelor. Examenul devine foarte util in Dg. fracturilor epifizare, a oaselor scurte, a bazinului si coloanei vertebrale.

Totusi, se impune un diagnostic diferential cu alte afectiuni care determina tulburari de statica si dinamica. Astfel, se va diferentia fractura de luxatii, contuzii osoase, rupturi tendinoase, entorse, paralizii etc. Dar, in toate ace afectiuni nu se inregistreaza mobilitatea anormala a regiunii si crepitatia osoasa. in luxatie, reducerea si pozitionarea epifizelor, pot sa se mentina fara imobilizare, t

Pg. difera b19 cu specia, sediul si aspectul fracturii. Astfel, la animalele

mici Pg. e favorabil, cu exceptia fracturilor localizate la cutia craniana si coloana vertebrala. Ace ultime tipuri de fracturi, prin contuzia sau compresiunea unor segmente ale sistemului nervos sunt insotite de pareze, paralizii sau coma ce pun in pericol viata pacientului. Fracturile localizate la membre si complicate cu gangrena impun amputarea membrului, salvand astfel viata animalului (fig. 85.10).

La animalele mari, fracturile din regiunile bratului, antebratului, bazinului, coapsei si gambei au un Pg. grav din cauza imposibilitatii imobilizarii osului interesat. Totusi, fracturile de la regiunea carpiena si jaret in jos se trateaza, dar numai la animalele tinere si cu valoare zootehnica mare. in ace regiuni osul e acoperit numai de fascii si tendoane care permit aplicarea unui bandaj gipsat (fig. 85.11).

Tratamentul fracturilor complete urmare restabilirea continuitatii osului si imobilizarea in pozitie anatomica pentru formarea calusului. Readucerea capetelor fracturate in pozitie anatomica (reducerea fracturii) se poate realiza prin doua procedee.

procedeul ortopedic sau conservator ce consta in reducerea fracturii fara deschiderea focarului de fractura.

- procedeul operator sau osteo- sinteza, prin care se deschide focarul de fractura pentru a aseza capetele fracturate in pozitie anatomica.

Procedeul ortopedic b18 b20 urmare reducerea fracturii si imobilizarea regiunii pentru formarea calusului osos (reparatia osoasa sau cicatrizarea osului). Reducerea se realizeaza prin executarea simultana a manoperelor de extensie, contraextensie si cooptare. Ace manopere se realizeaza cu destula dificultate din cauza contractiei musculare, deplasarii capetelor fracturate si reactiilor de aparare din partea animalului. De aceea, manoperele se executa sub protectia neuroleptanalgeziei, sau doar a analgeziei locale sau regionale daca e posibil. Analgezia locala consta in injec,- tarea in focarul de fractura „loco dolentr a 2 % sau xilinei sol. 1%, cantitatea variind cu specia si regiunea. Se cu strictete a asepsiei si antisepsiei la administrarea analgezicului local pentru a nu contamina hematomul din focarul de fractura.

Extensia se realizeaza prin tractiuni lente si continui de capatul distal al regiunii. Mijloacele utilizate sunt in raport cu specia. Astfel, la animalele mici si mijlocii extensia se realizeaza de un ajutor care tractioneaza cu mana de extremitatea regiunii (membrului) sau prin intermediul unei fese de tifon fixate pe extremitate. La animalele mari se aplica o platlonja sau o funie pe extremitate, tragand puternic 1-2 persoane in directia axului membrului.

Contraextensia e o manopera tot atat de dificila si cu aceeasi importanta in asigurarea continuitatii osului. Se realizeaza prin fixarea de catre un ajutor, la animalele mici, a extremitatii proximale a fracturii si mentinerea in pozitia fixata ca punct de contrasprijin al extensiei. La animalele mari nu trebuie sa ne bazam numai pe greutatea corporala a animalului in decubit lateral, un ajutor trecand o platlonja pe sub capatul proximal al fracturii, mijloc de contentie de care va trage perpendicular pe regiunea dorsala a animalului.

Cooptarea e manopera cea mai importanta pe care o executa operatorul (specialistul). Dupa ce ajutoarele au asigurat extensia regiunii, operatorul aseaza capetele fracturate in pozitie anatomica, solicitand celui de la extensie ca, pe langa aceasta manopera sa execute si miscari de pronatie si supinatie. Dupa reducerea fracturii se interzice orice fel de miscare din partea ajutoarelor care au asigurat extensia si contraextensia, operatorul procedand la imobilizarea regiunii.

Imobilizarea regiunii se realizeaza cu bandaj amovibil sau inamovibil. Primul se aplica in cazul fracturilor cu tumefactie mare, edem exagerat care, in urma

imobilizarii se resoarbe si, prin reducerea volumului regiunii, se impune inlocuirea lui cu unul inamovibil (gipsat). Se interzice drenarea edemului infl posttraumatic sau a hematomului, intrucat sunt reactii flziopatologice utile reparatiei osoase. Astfel, edemul creeaza mediul osificabil, iar hematomul reprezinta viitorul calus.

Tehnica aplicarii bandajului b21 cuprinde urmatorii timpi operatori:

• Reducerea fracturii prin manoperele de extensie, contraextensie si cooptare;

• Aplicarea unui strat de vata suficient de gros, pentru a preveni compresiunea vaselor si instalarea gangrenei. Stratul de vata trebuie sa ctiprinda o articulatie superioara si una inferioara focarului de fractura, in cazul animalelor mari si mijlocii. La animalele mici, daca fractura e la membre, intrucat la acest nivel intalnim o frecv crescuta, stratul de vata acopera tot membrul, executand o centura pe greaban sau pe regiunea lombo-sacrala, indiferent de localizarea fracturii pe apendicele locomotor.

• Fixarea stratului de vata cu cateva ture de tifon si aplicarea celor patru atele, care vor impiedica miscarile de extensie, flexie, abductie si aductie. Atelele nu vor depasi stratul de vata pentru a nu veni in contact cu pielea si a produce escoriatii.

• Fixarea bandajului se face utilizand fasa de tifon. Turele de tifon vor acoperi complet atelele si vor fi stranse suficient, la fiecare rulare pentru a conferi soliditate bandajului, fixand atelele in pozitia dorita. Strangerea se impune cu atat mai mult cu cat regiunea tumefiata se va reduce in volum, iar stratul de vata se va tasa, permitand miscari ale focarului de fractura, care sunt interzise pentru formarea calusului.

• Controlul bandajului care poate fi radiologie si clinic. Controlul radiologie se executa imediat dupa imobilizare pentru a ne convinge daca, in timpul derularii tehnicii de aplicarea bandajului, reducerea fracturii nu a fost compromisa. Controlul clinic se efectueaza la 24 de ore prin a observa daca bandajul nu a fost prea strans si nu a determinat tulburari circulatorii, sau a fost prea larg permitand miscari ale focarului de fractura. Daca se constata una dintre ace complicatii se indeparteaza bandajul si se reaplica.

• indepartarea bandajului se face, in general, dupa 3-4 sapt la animalele mici si 6-8 sapt la animalele mari. Durata mentinerii bandajului variaza cu varsta, sediul si aspectul clinic al fracturii. De obicei, durata imobilizarii in fracturi ale membrelor e indicata de reluarea sprijinului corect.

Imobilizarea perfecta si de durata se realizeaza cu bandajul inamovibil. Acesta se aplica dupa cel amovibil, cand tumefactia regiunii a scazut, sau de la inceput in cazul fracturilor cu tumefactie redusa. Pentru aceasta, fixarea bandajului se realizeaza utilizand fasa impregnata cu substanta intaritoare, scufundarea fesii in apa producandu-se cu un minut inaintea folosirii ei. Exista si posibilitatea ca fasa utilizata in tehnica bandajului amovibil sa fie impregnata in timpul rularii cu o solutie intaritoare (lapte de gips). b13 in cazul fracturilor complete deschise, sau a celor inchise, dar cu leziunicutanate care nu comunica totusi cu hematomul fracturii, se impune crearea unei ferestre in dreptul plagii cutanate pentru a trata si supraveghea reparatia tesuturilor moi. Fereastra in bandaj se practica la 24 de ore, cand bandajul e uscat complet. in timpul aplicarii bandajului cu substante intaritoare se marcheaza cateva puncte

pe el, care corespund leziunii tesuturilor moi si permit apoi efectuarea ferestrei exact la niv. fracturii.

intrucat eforturile de schimbare a staticii din decubit in statiune si invers pot deranja bandajul, respectiv imobilizarea focarului de fractura, la animalele mari se recomanda contentia bolnavului in aparat de sustinere. Sustinerea e utila pentru Cai, venind in completarea aparatului pasiv pentru mentinerea statiunii patrupodale.

Desi am amintit ca durata mentinerii bandajului variaza intre anumite limite, dependente de multi factori, mentionam ca imobilizarea prelungita, fara motivatie, duce la miotrofia regiunii, redoare si chiar anchiloza articulara. Daca la ridicarea bandajului se constata ca fractura nu e consolidata, permitand miscari ale capetelor fracturate, se reaplica imobilizarea. Uneori, dupa indepartarea bandajului, animalul evita sprijinul. in acest caz vom institui un program de kinetoterapie daca sunt excluse alte cauze. De asemenea, pot fi cazuri in care sprijinul e dureros din cauza unui calus exuberant ce preseaza tesuturile moi, sau calus dureros prin inglobarea in masa lui a unui filet nervos (vezi complicatiile fracturilor). Senzatiile algice pot fi generate si de existenta unei fracturi intraarticulare consolidate.

Tratamentul operator sau osteosinteza consta b22 in deschiderea focarului de fractura, pentru reducerea perfecta a fracturii prin readucerea tuturor fragmentelor in pozitie anatomica si mentinerea lor afrontata prin utilizarea unor fixatori metalici..

Desi osteosinteza e o metoda mai laborioasa, mai traumatizanta comparativ cu tratamentul ortopedic, prezinta

avantajul ca asigura o reducere perfecta si o mentinere sigura a fragmentelor osoase. Ea permite miscari articulare precoce, care intervin favorabil in mentinerea troficitatii musculare, scurtand timpul de vindecare.

Se recomanda pentru fracturile localizate la humerus, femur, tibie care ny pot fi tratate prin procedeul conservativ intrucat reducerea si imobilizarea se executa dificil. De asemenea, se indica pentru fracturile inchise cu fragmente incalecate si greu de redus, in fracturile vechi cu defecte de reparatie, in pseudartroze, precum si in fracturile deschise la care osteosinteza e mai mult decat salvatoare. Metoda se contraindica sau are indicatii limitate la animalele in varsta, cu stare generala rea, precum si la cele cu supuratia focarului de fractura (Vladutiu O., 1971).

Alegerea momentului interventiei a divizat ortopedistii. Unii considera ca tratamentul operator trebuie executat dupa 5-7 zile de la accident, timp necesar refacerii partiale a tesuturilor traumatizate. in acest timp de asteptare, animalul iese din starea de soc daca a fost socat, pielea si tesuturile subiacente traumatizate se refac, permitand disocierea corecta a lor, pentru a crea accesul spre focarul de fractura, iar apararea locala e la cota maxima. Resorbtia infiltratului infl din focar permite o mai buna individualizare a fragmentelor osoase. A doua grupa cuprinde ortopedistii mai radicali, care considera osteosinteza ca o urgenta chirurgicala. Cu cat interventia e mai urgenta cu atat sansele de reusita sunt mai mari. Atitudinea acestor ortopedisti are la baza modif. fiziopatologice din focarul de fractura, avand in vedere pH-ul acid in primele zile, asigurand decalcifierea capetelor fracturate, organizarea hematomului din focar etc. Ori, interventia tardiva deregleaza acest mecanism programat obligandu-i sa revina la momentul zero (MatesN., 2004).

Cele mai utilizate procedee de osteosinteza b35 sunt:• Cerclajul sau ligatura care se aplica in fracturile oaselor late, in

fracturile diafizare in cioc de clarinet si pentru siguranta osteosintezei centro-medulare in fracturile diafizare cu eschile. Firul metalic inconjoara osul, mentinand afrontate fragmentele osoase. La locul fracturii se aplica mai multe cercuri, numarul lor variind cu lungimea fracturii oblice. Se recomanda un cerclaj transfixic pentru a preveni alunecarea cercurilor pe os.

• Osteosinteza centromedulara b24 sau proteza centrala consta in introducerea in canalul medular a unei tije dintr-un material inofensiv pentru organism. Metoda se recomanda in fracturile diafizei femurale, humerale, ale tibiei, radiusului si ulnei.

Alegerea metalului b34 pentru confectionarea tijelor a constituit o preocupare responsabila pentru ortopedisti, avand in vedere suportarea corpului strain de catre tesutul osos. Incompatibilitatile duc la reactie osoasa, expunand la osteita rarefianta sau condensanta care compromite finalul interventiei. in urma experimentarii multor metale s-a concluzionat ca cele mai tolerate sunt tijele confectionate din aur sau oteluri speciale.

in 1982, CociuAI. experimenteaza inlocuirea tijelor metalice cu fragmente de os. Prin aceasta metoda se realizeaza un transplant osos care poate fi autolog, prin prelevarea tijei de la acelasi individ, sau heterolog, cand provine de la alt individ. Transplantul e invadat de celule osteogene si capilare sanguine din periostul osului gazda, formandu-se trabecule osoase de neoformatie ce se depoziteaza pe tesutul osos grefat. Dupa unirea transplantului cu osul gazda se produce o resorbtie treptata, de aceea metoda prezinta avantajul ca nu se impune o noua interventie pentru indepartarea tijei de os, aceasta resorbindu-se paralel cu procesul de osteogeneza. Totusi prezinta dezavantajul ca tija din os e mai casanta, deci mai putin rezistenta, impunand aplicarea bandajului inamovibil si mentinerea lui pana la definitivarea calusului.

Introducerea tijei prin canalul medular se poate face prin doua procedee: cu deschiderea sau fara deschiderea focarului de fractura. Ambele metode asigura o cooptare a capetelor fracturate, permitand miscarea timpurie a accidentatului, stimuland astfel reparatia osoasa.

Osteosinteza cu deschiderea focarului de fractura consta in sectionarea tesuturilor moi de la piele pana la capetele osoase fracturate. Prin dilacerarea tesuturilor moi din focar se evidentiaza capetele fracturate, se pozitioneaza pentru cooptare si se mentin cu pense de fixare. Se alege tija metalica in raport cu lungimea si grosimea canalului medular. Diametrul tijei (brosei) sa fie egal cu diametrul canalului medular, intrucat grosimea metalului asigura rezistenta tijei. Daca tija nu e perfect calibrata se pot produce rotatii ale capetelor fracturate, intarziind calusarea si ducand la modificarea aplombului. Practica a demonstrat ca tijele care ocupa 60-70% din canalul medular sunt cele mai bune.

Pentru remedierea acestui inconvenient Elefterescu H. (1994) introduce in practica utilizarea metodei osteosintezei elastice in arc secant preconizata de Rush. Inserarea in cavitatea medulara, prin orificii diferite, a doua brose plasate divergent face ca fortele de imobilizare centromedulara sa fie opuse, impiedicand astfel deplasarea fragmentelor la niv. focarului de fractura.

Cu burghiul se executa un traiect in epifiza proximala pana la canalul medular. Se introduce tija prin traiectul creat, se urmare inaintarea pe la niv. focarului de fractura, trecerea in canalul medular al fragmentului osos distal si fixarea in epifiza distala fara a patrunde in articulatie. inaintarea tijei se asigura prin lovituri produse asupra ei cu ciocanul chirurgical. Daca fractura e oblica, sau prezinta eschile, afrontarea cat mai corecta se definitiveaza prin cerclaj.

in cazul osteosintezei centromedulare fara deschiderea focarului de fractura, dupa trepanatia epifizei proximale, ca in primul caz, se introduce tija calibrata, care se bate cu ciocanul pana ajunge la epifiza distala. inaintarea tijei se urmare radioscopic pe ecranul care a asigurat reducerea fracturii. Sub aspectul traumatizarii tesuturilor, metoda e superioara celei precedente, dar e mai dificil de realizat.

• Aplicarea agrafelor, sau scoabelor, metoda de osteosinteza folosita la oasele late sau mici, e mai rar utilizata in prezent. Rezerva utilizarii se datoreaza slabei imobilizari pe care o asigura.

• Osteosinteza cu placi metalice, sau proteza externa, consta in aplicarea unei placi dreptunghiulare la niv. focarului de fractura. Placa se prinde cu suruburi de cele doua capete fracturate, dupa ce in prealabil au fost afrontate. Se recomanda ca lungimea placii sa fie de cinci ori mai mare decat diametrul osului fracturat. Suruburile sa fie repartizate uniform pentru cele doua fragmente osoase, iar strangerea lor sa fie completa, incat sa strabata canalul medular si sa prinda corticala din partea opusa.

• Osteosinteza prin insurubare se utilizeaza in fractura olecranului, calcaneului, condililor etc.

• Osteosinteza cu ajutorul fixatorilor externi b25 poate fi utilizata ca metoda unica de imobilizare a capetelor osoase fracturate, sau ca mijloc suplimentar de fixare in cazul folosirii tijei centromedulare (Igna C., 2005). Utilizarea ca metoda unica de osteosinteza prezinta avantaje ca dupa consolidarea fracturii, fixatorii se pot indeparta usor fara a necesita o noua interventie chirurgicala (Mates N., 2004).

Indiferent de metoda de osteosinteza folosita, actul operator se executa sub o liniste operatorie desavarsita prin asocierea unui tranchilizant cu ketamina si infiltrarea focarului de fractura cu

procaina 2% sau xilina 1%. #De asemenea, interventia se executa sub respectarea stricta a asepsiei si antisepsiei. in cazul fracturilor deschise b13 operatorul sa nu uite faptul ca focarul de fractura e contaminat. Pentru aceasta sa ia toate masurile ce se impun (antisepsie mecanica, chimica) pentru a nu vehicula germenii din plaga spre fragmentele osoase. Refacerea straturilor anatomice se executa in ordine inversa sectionarii lor, utilizand fire resorbabile pentru tesuturile moi si neresorbabile pentru piele. in focarul de fractura si dupa fiecare strat afrontat se pudreaza cu antibiotice.

Postoperator se administreaza antiinf pe cale generala timp de 4-6 zile. Daca reducerea focarului de fractura a fost corecta, iar mijloacele de fixare asigura o afrontare indelungata, aplicarea bandajului gipsat dupa osteosinteza nu mai e obligatorie. Exceptie face imobilizarea centromedulara cu tija de os care nu confera siguranta afrontarii capetelor fracturate.

Materialele utilizate pentru osteosinteza (sarme, tije, placi, suruburi etc.) vor fi scoase dupa 6-10 saptamani, respectiv dupa ce si-au indeplinit rolul. Data indepartarii acestor corpi strainj tolerati de organism e indicata de sprijinul normai, disparitia mobilitatii anormale si a durerii.» Osteogeneza reparatoare, b26 respectiv formarea calusului, e procesul de cicatrizare osoasa care asigura continuitatea si rezistenta osului. Acest proces are o evolutie stadiala si se declanseaza imediat, injuria mecanica generand impulsuri spre scoarta cerebrala, comandand apoi modif. ce apar in focarul de fractura cu rol benefic in calusare. Repararea fracturilor se realizeaza prin formarea de tesut osos nou, printr-o osificare completa intramembranoasa, in urma careia rezulta, intre capetele osoase fracturate, un procalus sau calus temporar. Acesta, prin remaniere e transformat in calus osos definitiv (compact, lamelar).

in evolutia procesului de reparatie al unei fracturi, Leriche si Policard in 1930 (citati de Vladutiu O., 1962) descriu patru stadii succesive: hemoragia posttraumatica, organizarea cheagului si rarefactia capetelor fracturate, formarea de os nou in hematomul organizat in periost si sudarea fragmentelor prin calus. Modif. histochimice din focar permit sistematizarea acestei evolutii a reparatiei osoase in patru stadii decelabile clinic. Medicul veterinar cunoscand ace stadii poate aprecia evolutia procesului de calusare si poate stabili stadiul in care se afla reparatia osoasa in caz de dubii sau litigii. Aceste stadii sunt:

- hematom interfragmentar;- calus fibrinoproteic;

- calus conjunctiv;- calus osos primitiv;- calus osos de finitiv.

■ ^ Odata cu fractura, sunt lezionate si vasele subperiostale, endostaie, haversiene si periosoase, formand hematomul interpus intre capetele fracturate. Prin resorbtia plasmei ramane o retea de fibrina, care inglobeaza capetele osoase fracturate. in focar se produc fenomene congestive, vasodilatatia si staza sanguina duc la anoxie tisulara ce determina acidoza locala cu pH ce variaza intre 5 si 7. Mediul local acid favorizeaza organizarea hematomului in calus fibrinoproteic, decalcifierea fragmentelor osoase si cresterea cantitatii de calciu solubil in focar.

Dupa 6-10 zile calusul fibrinoproteic e resorbit si inlocuit cu calusul conjunctiv. Mugurii conjunctivi care prolifereaza pentru a forma calusul conjunctiv provin din maduva osoasa, din canalele haversiene si in principal din periost care dispune de o mare putere de inmugurire. Calusul conjunctiv reprezinta substanta fundamentala preosoasa, matricea proteica a viitorului calus osos. Prin impregnarea acestui calus cu saruri de calciu se asigura consolidarea fracturii.

Calusul osos primitiv rezulta din impregnarea calusului conjunctiv cu fosfat tricalcic si carbonat de calciu. Pentru realizarea acestui proces, in focar se modifica pH-ul din slab acid in alcalin (pH 8), iar capetele osoase trebuie sa fie perfect imobilizate. Daca fragmentele osoase prezinta mobilitate evolutia calusului deviaza spre calus cartilaginos, sau fibros aspecte nedorite care duc la pseudartroza.

Sarurile de calciu din focar provin din decalcifierea capetelor osoase fracturate si din circulatia sanguina prin aport alimentar. Se impune ca raportul Ca/P sa ramana in limite normale. S-a demonstrat ca, modificand raportul Ca/P in timpul evolutiei unei fracturi, se poate modifica sau intarzia reparatia unei fracturi, sau se produce o reparatie anormala (Vladutiu, O. 1962).

Calusul osos primitiv apare ca o masa voluminoasa (exuberanta) care deformeaza regiunea si se percepe la palpare. E stadiul in care se indeparteaza bandajul. E format dintr-un calus periostic, calus interfragmentar si un calus medular.

Desi voluminos, calusul are rezistenta scazuta in aceasta faza, de aceea kinetoterapia are un rol deosebit in finalizarea calusarii. in cazul fracturilor la membre, dupa indepartarea bandajului, animalul nu-si coordoneaza perfect miscarile din cauza amiotrofiei functionale, expunandu-se la noi fracturi. Fractura nu se produce la niv. calusului ci in vecinatate din cauza demineralizarii capetelor fracturate in

vederea impregnarii calusului conjunctiv. in concluzie, mobilizarea animalului se va face cu atentie si sub supraveghere cel putin 10 zile pana se restabile partial tonusul tesuturilor moi. Timpul depinde si de talia animalului, cu cat e mai greu cu atat perioada e mai lunga. Animalele mari vor fi utilizate la serviciu usor dupa 2-3 luni.

Calusul osos definitiv rezulta din remanierea (remodelarea) calusului primitiv, conform mecanismului descris in § 85.1.2.3.3. Datorita resorbtiei osoase realizata de osteoclaste se reduce din masa voluminoasa a calusului primitiv si prin aparitia vaselor haversiene, apare noul calus care, daca imobilizarea a fost perfecta, se depisteaza greu la examenul prin palpare. Remodelarea dureaza cateva luni, perioada dupa care calusul scade in volum si cre in consistenta.

Reparatia perfecta a fracturilor depinde de cooptarea fragmentelor. Astfel, afrontarea perfecta a capetelor duce la formarea unui calus intermediar care restabile continuitatea osului, iar calusul periostic dispare. Atunci cand reducerea nu e perfecta, capetele aparand lipite intre ele, apare un calus periostic foarte voluminos.

Procesul de osteosinteza reparatoare are o evolutie stadiala, a carei desfasurare e influentata de o serie de factori prezentati in § 85.1.2.4.

Procesul de osteogeneza reparatoare se desfasoara mai rapid la animalele tinere, la fracturile oaselor subtiri si cu directie oblica fata de axul osului si atunci cand deplasarea capetelor fracturate a fost minima, iar reductia a fost maxima. De asemenea, imobilizarea perfecta a capetelor fracturate reduce timpul de calusare.* Complicatiile fracturilor. Din momentul injuriei mec si pana iaconsolidarea definitiva a fracturii, final marcat de aparitia calusului osos definitiv remodelat pentru a corespunde functiei, la niv. focarului de fractura apar o serie de fenomene nedorite, catalogate drept complicatii. Dupa locul si timpul cand apar, ace complicatii pot fi locale si generale. Complicatiile locale apar imediat si tardiv.

Complicatiile imediate b27 sunt reprez. de leziuni ale tesuturilor moi, a caror evolutie poate frana reparatia osoasa. Acestea sunt:

• hematomul periarticular si hemartroza intalnite in spp in fracturile intraarticulare. Se va interveni prin marirea coagulabilitatii sanguine, prin administrarea de antibiotice pe cale generala si imobilizarea focarului prin bandaj inamovibil favorabil resorbtiei extravazarii. Nu se va interveni prin drenaj pentru ca se poate transforma fractura inchisa in fractura deschisa, cu Pg. mai grav, prin contaminarea focarului. Daca fractura e desehisa se administreaza anti- inf local si general, iar focarul se imobilizeaza cateva zile pentru a scadea tumefactia locala. interpunerea de tesuturi moi intre capetele

fracturate, complicatie ce ingreuneaza precizarea diagnosticului, reducerea corecta a fracturii si evolutia ulterioara a calusarii. Remedierea se realizeaza intraoperator.

• contuzii si rupturi de vase de diferite dimensiuni, altele decat cele implicate in aparitia hematomului interfragmentar. Inundarea focarului de fractura ingreuneaza precizarea diagnosticului, imobilizarea perfecta a fracturii si expune ia complicatii embolice pulmonare, cardiace si cerebrale. Pentru aceasta se aplica bandaj amovibil, cateva zile, intrucat limitarea miscarilor favorizeaza resorbtia extravazatelor

• elongatii si rupturi de nervi prmate de pareze si paralizii. Se diagnostica si se trateaza specific.

• soc traumatic - se aplica masurile de terapie intensiva.Complicatiile tardive b23 b28 apar la intervale variabile de timp

si constau in: absentaconsolidarii, calusul defectuos, pseudartroza si nevrite.

Absenta consolidarii se manifesta prin mobilitatea focarului de fractura dupa indepartarea imobilizarii. Se intalne la animalele batrane, subnutrite la care fiziopatologia focarului de fractura e modificata. Uneori se datoreaza si indepartarii inainte de termen a imobilizarii.

Ca tratament se impune reaplicarea bandajului pentru imobilizarea focarului de fractura si stimularea calusarii.

Calusul defectuos sau calusul patologic b29 se intalneste sub urmatoarele aspecte: dureros, exuberant, diform si inelar.

Calusul dureros se manifesta clinic prin tulburari functionale, mai mult sau mai putin intense, care apar dupa indepartarea bandajului. Senzatiile algice se datoreaza inglobarii in calus a unui filet nervos, sau volumul calusului exercita compresiuni asupra unui filet nervos. in primul caz se recomanda osteotomia si prin disectie se elibereaza filetul nervos din calus. Cand volumul deosebit al calusului exercita compresiuni asupra unui nerv se recomanda stimularea circulatiei locale, creand mediu favorabil resorbtiei din calus. Combaterea algiei se realizeaza prin blocaj regional sau prin infiltratie in jurul calusului.

Calusul exuberant sau luxuriant e un calus definitiv, voluminos, unde remanierea osoasa nu a avut loc. E stiut faptul ca in evolutia osteogenezei reparatoare apare si faza de calus osos exuberant. Dar, prin remodelare ajunge in faza finala cand e greu sa se stabileasca locul fracturii. Sunt si cazuri la care remodelarea nu s-a desfasurat normal, calusul osos primitiv ramanand in faza luxurianta cu deformarea osului, a circumferintei acestuia, desi are structura

normala. Acest calus exuberant, prin volumul sau, determina compresiuni asupra tesuturilor moi, aparand tulburari circulatorii (edeme) si tulburari functionale, afectand cinetica articulara.

Calusul diform apare atunci cand reducerea fracturii nu a fost corecta si capetele fracturate se incaleca, formand un calus ce deformeaza regiunea. Complicatia e consecinta spasmelor si contracturilor musculare care nu permit o coaptare corecta daca stimulii algici nu au fost preveniti. Sau poate sa apara si dupa o reducere corecta, daca animalul a executat miscari dezordonate in timpul aplicarii bandajului si regiunea nu era imobilizata. Calusul diform, prin volumul sau, poate determina perturbari circulatorii si functionale. in cazul afectarii unui membru se constata diferenta de lungime comparativ cu congenerul.

Calusul inelar apare atunci cand cele doua capete fracturate sunt incalecate, pastrand legatura prin doua bride de periost. Pe ace bride se formeaza calusul osos, contribuind la delimitarea lui intre capetele osoase fracturate. Si in acest caz apar scurtari ale membrului comparativ cu congenerul.

Dg. calusului defectuos se stabile pe baza semnelor locale (tulburari circulatorii, tulburari functionale, diferente de lungime ale membrelor) si se precizeaza prin examen radiologie.

Pg. e rezervat.Tratamentul urmare combaterea tulburarilor functionale si

stimularea circulatiei in teritoriu. Obiectivele se realizeaza prin blocaj regional cu procaina sol. 4%, sau prin infiltratia analgezicului „loco-dolenti", la care se adauga afluxul sanguin local produs prin rubefiante sau vezicante.

Osteoclazia provocata contribuie la remodelarea osoasa, reducand din intensitatea complicatiilor. Blocajul se repeta de 4-8 ori la intervale de 3 zile. Pe regiunea afectata se pot face masaje cu alcool sau cu salicilat de metil 1/10 pentru efectul rezolutiv. Daca medicatia aplicata nu da rezultate scontate, se recurge la osteotomie pentru degajarea nervului.

Pseudartroza b30 e o complicatie grava a osteogenezei reparatoare si consta in mobilitatea capetelor fracturate, desi a expirat timpul necesar consolidarii fracturii. Nu trebuie considerata o intarziere in evolutia calusului ci o fibrozare definitiva.

Dupa modul de producere intalnim:- pseudartroza libera sau flotanta aparuta datorita interpunerii de tesuturi moi (muschi) intre capetele fracturate, sau departarea lor a fost atat de mare incat nu vin in contact. Cele doua capete se cicatrizeaza separat,

continuitatea osului nu mai e asigurata, permitand miscari ample in toate directiile.- pseudartroza fibroasa se produce cand imobilizarea fracturii nu a fost completa, permitand miscari de extensie si flexie. Datorita mobilitatii calusul conjunctiv nu se mai impregneaza cu saruri de calciu, ci se fibrozeaza.- pseudartroza fibro-sinoviala se datoreaza imobilizarii incomplete, capetele fracturate executand miscari de rotatie unul pe altul. in consecinta, calusul conjunctiv, datorita frecarii intre ele a capetelor fracturate si a presiunii ce o exercita unul asupra celuilalt, se transforma in calus cartilaginos. intre cele doua capete se organizeaza tesutul conjunctiv sub forma unei membrane sinoviale ce contine un lichid sero-mucos.

Simptomatologia pseudartrozei e dominata de mobilitatea excesiva a capetelor fracturate dupa indepartarea bandajului. Spre deosebire de fractura recenta nu se constata durere, crepitatie osoasa si tumefactie. Se diferentiaza de calusul neosificat prin mobilitatea ampla, la calus fiind mai redusa si cu fenomene algice.

Pg. e grav datorita dificultatilor de a stimula calusarea normala.Tratamentul e preventiv si curativ. Prevenirea se realizeaza

prin reducerea si imobilizarea precoce a unei fracturi.Tratamentul curativ se poate aplica la animalele mici. Se

practica osteotomia, se indeparteaza calusul format, reeditand astfel hematomul interfragmentar si se imobilizeaza regiunea pentru o noua cicatrizare.

* 85.2.2.3. b5 Forme particulare de fractura

in aceasta categorie sunt incadrate toate fracturile partiale, desprinderile epifizare si fracturile intraarticulare.

Fracturile partiale sunt destul de frecvente la animale si se caracterizeaza prin separarea unei bucati din osul principal. Aceasta bucata se nume eschila.

Cauzele eschilelor sunt reprez. de diverse traumatisme, care actioneaza asupra unor proeminente osoase nearticulare (procese, tuberozitati etc.). Ace proeminente sunt locul unde se insera muschii. Traumatismul intrerupe continuitatea dintre os si proeminenta osoasa, care e deplasata de la osul principal prin contractia tendonului ce avea ca loc de insertie aceasta formatiune osoasa. Asemenea fracturi partiale se produc la trochanter, tuberculii humerali, tuberozitatea deltoida, spina scapulara, acromionul, procesele palmare etc.

Simptomele variaza in functie de eminentele osoase interesate. in general se inregistreaza semnele unei fracturi incomplete cu durere, deformarea regiunii si tulburari functionale. Deformarea se datoreaza hematomului format, cat si eminentei osoase separate si deplasate. Deplasarea eschilei poate fi consecinta traumatismului sau contractiei musculare. La palpare se inregistreaza mobilitatea anormala a eschilei si crepitatie osoasa.

Eschila poate sa fie prinsa in calusul osos de reparatie, facand corp comun cu osul principal atunci cand departarea ei de os e mica. Uneori, eschila departata pastreaza o legatura conjunctiva cu osul principal, legatura ce se organizeaza intr-un calus fibros formand o pseudartroza. Frecvent, eschila departata de os e inchistata ca orice corp strain, prin formarea in jurul ei a unei membrane fibroase transformand-o intr-un sechestru denumit „Cassa da morto" (Micheleto, B. 1980). Sunt cazuri cand sechestrul e sediul unui abces Brodi, respectiv un abces aseptic delimitat de os.

Dg. fracturii partiale se pune pe baza semnelor clinice. Examenul radiologie definitiveaza conturul acestei smulgeri din os.

Pg. variaza cu sediul fracturii. Uneori, cele localizate in apropierea articulatiilor, prin consolidarea lor, pot determina redoare articulara sau chiar anchiloza.

Tratamentul consta in imobilizarea regiunii cu bandaj gipsat care sa mentina eschila in contact cu osul principal. Daca nu e posibil se recurge la osteosinteza prin insurubare. Sunt cazuri cand se recomanda interventia chirurgicala pentru indepartarea eschilei.

Desprinderile epifizare sunt rezultatul unor accidente care apar ia diferite varste. Anatomoclinic se exprima prin separarea epifizei de diafiza consecutiv lizei cartilajului de conjugare sau unui traumatism intens.

Accidentul se intalne la animalele tinere consecutiv unor miscari dezordonate care suprasolicita capul epifizar. Apare si la animalele adulte cu exces ponderal si tulburari circulatorii la niv. cartilajului de conjugare, asa cum se produce la suine in cazul epifiziolizei. in practica am intalnit desprinderea epifizei distale a metacarpului la viteii nou-nascuti consecutiv tractiunilor executate in aceasta regiune in caz de distocii.

Simptome. Tabloul clinic e dominat de tulburarea functionala consecutiv desprinderii epifizare. La palpare se percepe crepitatia cartilaginoasa care e mai scurta si mai dulce decat cea osoasa. Animalul executa sprijin in pensa (suinele) si adopta pozitia cifozata pentru a descarca membrul bolnav.

Pg. e rezervat avand in vedere dificultatea imobilizarii regiunii.

Tratamentul consta in imobilizarea regiunii pentru a crea conditiile necesare formarii calusului.

Fracturile intraarticulare b33 sunt frecvente la animale, fiind produse de traumatisme ce actioneaza asupra epifizelbr articulare.

Simptomatologia debuteaza prin semnele unei fracturi incomplete: durere, deformarea regiunii si tulburare functionala. La palpare se percepe mobilitatea anormala a unor componente epifizare si crepitatie osoasa. Totdeauna fracturile intraarticulare sunt insotite de hemartroza si perihemartroza. Reparatia acestor fracturi determina tulburari in cinetica articulara. Astfel, fragmentele osoase se pot uni printr-un calus fibros, iar lichidul sinoviaf se organizeaza in punti de fibrina (artrita fibroplastica) ce unesc epifizele articulare, reducand miscarile acestora (redoare articulara). Tulburarile de mineralizare din epifize determina formarea de osteofitoza marginala care impiedica miscarile articulatiei, producand anchiloza periferica sau prin zagaz osos (osteoartrita deformanta).

Dg. cert se stabile prin examen radiologie.Pg. e rezervat avand in vedere terminarea unei asemenea

fracturi: redoare articulara sau anchiloza articulara.Tratamentul urmare imobilizarea regiunii pentru formarea

calusului.

85.2.3. Periostita

Afectiunea se caracterizeaza prin inflamatia periostului. Dar, cel mai frecvent, e afectata si compacta osului, evoluand ca osteopenostita

Periostita se intalne mai frecvent la oasele mai expuse, protejate doar de piele sau de un strat muscular redus. Acestea sunt frecvent traumatizate, in spp oasele fetei si membrelor.

CKnic, periostita poate evolua acut si cronic.

* 85.2.3.1. b25 Periostita acuta

Afectiunea consta in congestia si inflamatia stratului fibros al periostului.

Etiologia. Periostita apare ca o reactie inflarnatorie a invelisului osos la traumatismele din mediul exterior: lovituri cu copita, cu corpuri dure, intepaturi cu corpuri ascutite, calcaturi pe

corpuri dure etc. Inflamatia periostului se reflecta si asupra mineralizarii compactei osoase.

Simptome. Periostita debuteaza prin durere, tumefactie locala si tulburare functionala: La niv. membrelor se exteriorizeaza prin schiopatura de diferite grade. Tulburarea kxomotorie se reduce progresiv, sau se accentueaza in cazul eforturilorsau miscarilor dezordonate, sugerand complicatia cu fractura consecutiv de- mineratizari» locale. Uneori, traumatismul intens poate declansa osteoperiostita ce coexista cu fisura.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice. Precizarea e destul de dificila avand In vedere asemanarea tabloului clinic cu fractura incompleta, contuzia osoasa etc.

Pg. e rezervat tinand cont de faptul ca inflamatia se poate croniciza.

Tratamentul urmare combaterea fenomenului infl prin cura antiflogistica. Pe regiune se aplica pomezi antiinflamatorii si rezolutive: fenilbutazona, Lasonyl, etc. Daca in cateva zile fenomenele inflamatorii nu au cedat se recurge la cura proflogistica, aplicand pe regiune frictiuni si masaje cu alcool camforat sau se aplica o vezicatoare in raport cu specia.

* 85.2.3.2. b24 Periostita cronica

in acest caz inflamatia periostului are un caracter circumscris, cu evolutie cronica, fiind consecinta formei acute netratate sau tratate incomplet. Aspectele anatomoclinice permit diferentierea a doua forme evolutive:

—periostita fibroasa, cand fen infl e localizat la stratul extern al periostului.

- periostita osificanta, cu localizarea procesului infl la stratul osteogen, prinzand si compacta osoasa, evoluand ca ostepperiostita productiva denumita exostoz.

Exostozele b35 denumite oase moarte sau tare osoase, sunt neoformatii osoase, bine circumscrise, intalnite la toate speciile de animale, dar mai frecvent la Cai si bovine (Vladutiu O., 1971). Ele se intalnesc pe toate oasele, dar mai frecvent pe oasele inferioare ale membrelor.

Etiologie. Principala cauza a aparitiei exostozelor e traumatismul produs prin loviri cu corpuri contondente, dar mai frecvent cu copita. Aparitia exostozului e favorizata de eforturile pe terenuri dure si accidentate, oboseala, surmenaj, defecte de aplomb, potcovitul defectuos, supunerea tineretului la eforturi prea timpurii

etc. De asemenea, furajarea unilaterala cu deficit de calciu si exces de furaje acide

Tractiunile exercitate la niv. insertiei ligamentelor sunt superioare celor de la niv. tendoane lor care au rolul de a suporta forta musculara. De aceea, exostozele se formeaza numai la locul de insertie a ligamentelor nu a tendoanelor. Exceptie face tendonul extensorului digital comun care. la insertia pe ehrsnenta piramidala, se lateste, jucand si rol de ligament. Sub insertia lui se formeaza un exostoz

In evolutia unui exostoz se pot intalni trei faze:- faza de osteoperiostita rarefianta caracterizata prin

demineralizare consecutiv injuriei mecanice;- faza de osteoperiostita productiva circumscrisa cu

depunerea sarurilor de calciu la insertiile ligamentare, formand osteofite sau exostoze denumite de Micheleto 8., in 1980, prin termenul de desmoperiostita;

- faza osteoperiostitei difuze cu caracter anchilozant prin extinderea osteofitozei la niv. articulatiei.

Dupa localizare, exostozele pot fi cu sediu fix, cand sunt localizate la membre, si fara sediu fix, prin aparitia in orice regiune corporala (cap, bazin etc.).

Exostozele cu sediu fix sunt: spavanul, curba, jardul, jardonul, oscioarele, suroul, shoreshinul si formele.

Spavanul, eparvenul e localizat la fata interna a jaretului, pe capul metatarsului rudimentar intern

Curba, sau osul caprei, e localizata pe fata interna a jaretului, deasupra acestei articulatii, la insertia ligamentului tibio-tarsian. Reprezinta hipertrofia maleolei interne a tibiei.

Jardul, sau iepurarita, e localizat la fata posterioara a jaretului, pe calcaneu si articulatia calcaneo-tarsiana, modificand conturul liniei tendonului.

utisaior, articulatiilor, tendoanelor sl muschilor

Jardonul, sau iepurasul, e uri exostoz localizat la fata externa a jaretului, pe capul metatarsului rudimentar extern simetric cu sparavanul.

Oscioarele apar la extremitatea proximala a metacarpuluiSuroul e un exostoz dezvoltat la niv. metacarpului, avand trei

localizari:- suroul intermetacarpian - suroul postmetacarpian - suroul metacarpian profund dezvoltat la locul de insertie a

interososului median si bridei carpiene.Formele sunt exostoze ale regiunii falangiene. Dupa localizare

deosebim:- forme ale chisitei, denumite si scoici, aparute pe falanga

proximala.- forme coronare dezvoltate la fata anterioara a falangei

intermediare.- forme cartilaginoase reprez. de osificarea fibrocartilagiilor

complementare.Prin examen radiografie se pot depista exostoze localizate pe

creasta semilunara, respectiv la insertia aponevrozei palmare si la apofizele retrosale si bazilare.

La niv. coloanei vertebrale se formeaza exostoze la locul de fixare a ligamentului vertebral comun inferior, a ligamentului interspinos si a ligamentului articular.

Simptome. Tabloul clinic in exostoze e dominat de semnele locale si tulburarile functionale.

La locul formarii exostozului se palpeaza o formatiune dura, bine circumscrisa si aderenta de os. Pielea de pe suprafata exostozului isi pastreaza mobilitatea.

Tulburarile functionale debuteaza cu formarea exostozului. Astfel, schiopatura e intensa, remitenta, mai accentuata la rece si se reduce treptat pe masura ce neoformatia s-a delimitat.

in general, exostozele membrelor, dupa formare si delimitare, se observa prin inspectie. Exostozele rahidiene si craniene produc tulburari prin compresiune asupra maduvei spinarii si encefalului care devin incompatibile cu viata. Cele localizate in cavitatea nazala determina tulburari respiratorii, cornaj etc., iar cele ale bazinului sunt cauza distociilor.

Dg. e greu de precizat in faza de debut, deci pana la delimitarea exostozului care se poate observa si palpa. Pentru precizare coroboram datele clinice cu unele investigatii specifice. Astfel, se executa proba spavanului, proba fesii elastice pentru surou, metoda blocajului regional ou procaina sol. 4% etc.

Pg. e rezervat sau grav in functie de sediul si volumul exostozului. Spavanul si formele falangiene au un Pg. grav intrucat tareaza animalul prin tulburarea locom. intermitenta. Pg. e grav si in cazul exostozelor craniene si rahidiene.

Tratamentul b22 exostozelor e preventiv si curativ.Profilaxia exostozelor vizeaza animalele tinere prin evitarea

traumatismelor, antrenament metodic, furajarea cu ratii echilibrate, eliminarea de la reproductie a exemplarelor cu tare osoase, in spp cu eparven si forme falangiene etc.

Tratamentul curativ urmareste: oprirea dezvoltarii si favorizarea resorbtiei exostozului la animalele tinere se fac rubefactii cu tinctura de iod forte, sau cu tinctura de Iod gaiacolata 1/5, administrarea repetandu-se la doua zile. Cura proflogistica la animalele mari se realizeaza prin aplicarea unei vezicatori ia locul formarii exostozului, sau a punctelor de foc urmate de vezicatoare.

Combaterea durerii si inflamatiei se realizeaza prin simpaticoliza trans- cutanata cu procaina sol. 4%, contribuind si la restabilirea echilibrului circulator si functional. Anestezicul se injecteaza pe traiectul cordonului nervos ce deserve regiunea cu exostoz, sau loco dolenti cate 0,5 ml, in mai multe puncte si la distanta de 2 cm. Blocajul sau infiltratia locala se repeta de 4-5 ori la interval de 3 zile. Acelasi lucru se poate realiza prin utilizarea denervinului care se administreaza o singura data (Vladutiu O., 1962).

Pentru combaterea spavanului si formelor falangiene se poate distrugerea terminatiilor simpatice din peretii arterelor ce iriga exostozul, pentru a declansa o vasodilatatie activa prelungita si o hiperleucocitoza, modificari vasomotorii capabile sa resoarba depozitele minerale in faza de condensatie a exostozului. Vasele interesate sunt artera tibiala si artera metacarpiena.

Tehnica operatorie consta in disocierea tesuturilor pe distanta de 8-10 cm si evidentierea vasului asupra caruia se intervine. Cu un bisturiu fin se racleaza cu atentie adventicea, indepartand terminatiile simpatice din peretele arterei (simpatectomie periarteriala). Acelasi lucru se poate realiza pe cale chimica, utilizand fenolul pentru afinitatea sa fata de filetele nervoase simpatice, producand neuroliza (simpaticodiaftereza). Dupa evidentierea arterei se trece o sonda canelata pe sub ea pentru a o izola de restul tesuturilor moi. Cu un tampon de tifon imbibat in fenol sol. 8% se pensuleaza artera pana suprafata ei devine alba si are un aspect incretit. Operatia se finalizeaza prin repunerea vasului si sutura cutanata.

Daca aceste metode nu au fost urmate de rezultate scontate se poate recurge la nevrectomie cu toate efectele sale pozitive si negative. in exostozele voluminoase s-a incercat si ablatia lor, dar cu rezultate inconstante.

" 85.2.4. b16 Osteita

-inflamatia osului, afectiune intalnita frecvent la animale, cu implicatii in statica si dinamica organismului.

Etiologie. in producerea osteitei intervin agenti mecanici, fizici, chimici. Cei mai importanti sunt considerati cei mecanici care determina porti de intrare pentru microbi care produc modificari in structura osului. Consecutiv stimulilor durerosi plecati din focarul traumatic, pe cale neuro-vegetativa se comanda staza sanguina in teritoriul afectat de agentii patologici, soldat cu solubilizarea si mobilizarea sarurilor minerale din os. Deci e afectata structura osului producandu-se osteita rarefianta.

Resorbtia osoasa poate sa fie si fiziologica, in anumite imprejurari, dar ea e limitata, temporara, reversibila si asimptomatica (Vladutiu O., 1971). in resorbtia patologica osul pierde continutul sau mineral si organic, aparand modificari in macrostructura interioara si exterioara a osului.

Dupa incetarea cauzelor ce provoaca resorbtia osoasa, tesutul osos reactioneaza pentru completarea pierderilor suferite. Astfel, osteita rarefianta e urmata de osteita restitutiva, cand elementul osos nou format repara numai pierderile si reduce canalele lui Havers la dimensiunile initiale, ele fiind mult largite de resorbtia osoasa. Dupa aspectul clinic si histopatologic acest mod de reactie e benefic pentru organism. Sunt situatii cand reparatiile depasesc pierderile, reducand calibrul canalelor lui Havers. in acest caz procesul infl s-a incheiat

printr-o osteita condensanta, osul devenind mai greu si mai voluminos. Condensarea se poate localiza in periost, in compacta osoasa sau in canalul medular. Cele mai frecvente sunt cele subperiostale, ducand la aparitia de hiperostoze (Moldovan M. si colab., 1982).

Etiopatogenetic, osteita poate fi: traumatica, infectioasa, reumatismala, de oboseala etc.

• 85.2.4.1. Osteita traumatica

Inflamatia de natura traumatica a osului se intalne la toate speciile, dar frecv cea mai mare o detin Caile. Se localizeaza in spp la niv. extremitatilor membrelor si la cap, intrucat ace regiuni sunt mai expuse traumatismelor si nu sunt protejate de tesut muscular. Poate sa apara si in alte regiuni daca osul e mai putin protejat (fata interna a antebratului, gambei) si supus traumatismelor. Osteita traumatica se poate intalni si la oase situate profund si protejate daca injuria mecanica a interesat si osul. Asa se produce osteita falangei distale in calcatura la coroana, calcatura in cui etc. (Capatana VI. si colab., 1975).

Simptomele sunt in functie de gravitatea traumatismului, respectiv daca osteita e inchisa sau deschisa.

in osteita traumatica inchisa se produce o contuzie a osului protejat de tesuturile care il acopera. Regiunea e tumefiata, calda si dureroasa, osteodinia fiind mai evidenta in cazul afectarii membrelor si se exteriorizeaza prin schiopatura. Modif. locale se atenueaza treptat, uneori fara urmari. in cele mai frecvente cazuri la locul traumatismului ramane o zona deformata si de consistenta crescuta datorita tesutului periosos, jenand miscarile muschilor, tendoanelor sau ale articulatiilor, tulburarea functionala persistand mult timp.

Osteita traumatica deschisa se caracterizeaza prin comunicarea focarului infl din os cu exteriorul. La locul respectiv se constata o plaga inconjurata de o tumefactie calda si dureroasa. Inflamatia se poate termina prin aparitia unei neoformatii osoase, sau prin necroza unei portiuni din os. In acest ultim caz la locul traumatismului apare un flegmon care fistulizeaza, intretinerea secretiei se datoreaza portiunii de os necrozate (sechestru) si nu se inchide decat dupa eliminarea totala, marcata de disparitia secretiei si cicatrizarea fistulelor.

Uneori infectia se propaga in profunzimea osului, producand osteomielita cu afectarea maduvei fiind partea cea mai vascularizata a osului. Osteomielita duce la rarefactie osoasa, favorizand aparitia

fracturilor. La niv. oaselor scurte aceasta osteomielita se dezvolta la niv. stratului spongios, cuprinzand in scurt timp tot osul. Osteita traumatica deschisa de la niv. oaselor late prezinta pericolul extinderii procesului septic la organele si tesuturile pe care le protejeaza osul respectiv (meninge, pleura etc.).

Dg. are in vedere aspectele clinice locale si functionale. Totusi e greu de stabilit in osteita traumatica inchisa care furnizeaza putine elemente de certitudine.

Pg. e grav datorita complicatiilor care apar: fractura, schiopatura persistenta, piemie etc.

Tratamentul e in raport cu forma clinica de osteita.in osteita traumatica inchisa conduita e similara celei din

contuzia osoasa. Osteita traumatica deschisa impune eliminarea tesutului mortificat, asigurarea drenajului si combaterea infectiei. Obiectivele se realizeaza prin debridarea fistulelor, eliminarea sechestrului cu cutitul Buss sau cu lingura Wolkmann, iar cavitatea ramasa se plombeaza cu iodoform, nitrofuran sau se asperseaza cu antibiotice si sulfamide sub forma de spray. Reusita e marcata de eliminarea sechestrului in totalitate, osul necrozat avand culoare inchisa si e moale. Dupa eliminarea mecanica a sechestrului plaga de drenaj poate fi suturata. Tratamentul local e sustinut de un tratament antiinfectios general.

85.2.4.2. Osteita infectioasa

Denumita si b16 osteomielita purulenta sau carie osoasa, osteita infectioasa e inflamatia supurativa a tesutului osos, urmata de procese distructive si proliferative ce duc la deformarea osului.

Etiologie. Afectiunea apare ca o complicatie a osteitei traumatice deschise, a supuratiilor periosoase, precum si in urma unor boli inf (gurma, actinomicoza, tuberculoza etc.). Din focarele de carie osoasa au fost izolati germeni piogeni nespecifici si specifici.

Se intalne la toate speciile, frecv cea mai mare inregistrand-o Caii, rumegatoarele si carnivorele. La Cai evolueaza la falanga distala ca o complicatie in calcatura in cui, calcatura la coroana, la apofizele spinoase dorsale in flegmonul greabanului, sau la vertebra atlas in flegmonul cefei. La taurine afecteaza in spp falangele in panaritiu si pododermatite septice, iar la carnivore osteomielita apare mai frecvent la vertebrele coccigiene ca o complicatie in flegmonul cozii si la mandibula in pulpitele septice.

Simptome. Osteomielita purulenta debuteaza prin semnele osteitei traumatice inchise. Colectiile purulente subperiostale erodeaza tesuturile moi, exteriorizandu-se prin mai multe fistule din care se scurge o secretie fluida, gri murdara si cu miros ihoros. Explorarea fistulelor descopera traiectul pana ia os, sonda patrunzand in os din cauza necrozei. Treptat, osul se ingroasa din cauza proliferarilor, consistenta acestora fiind dura.

Tulburarile functionale sunt in raport cu osul interesat. in cazul osteomielitelor la membre apare schiopatura de diferite intensitati. Afectarea mandibulei se manifesta prin sialoree si dificultati in masticatie. Paralel cu semnele locale apar si semne generale manifestate prin sindromul de febra.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice coroborate cu sondajul fistulelor.

Pg. e grav, intrucat afectiunea are o evolutie progresiva, generand o serie de complicatii.

Tratamentul urmare acelasi protocol din terapia osteitei traumatice deschise. Se recomanda ca sechestrectomia sa fie cat mai completa, iar rarefactia osoasa obliga la imobilizarea regiunii pentru a preveni fracturile.

„ 85.2.4.3. Osteita reumatismala

Afectiunea se caracterizeaza prin pusee de osteodinie ambulatorie fara a inregistra modificari osoase decelabile clinic. Se intalne la toate speciile, insa frecv cea mai mare o inregistreaza Caile si caninele.

Afecteaza de predilectie oasele lungi si situate superficial, osteoalgia coexistand cu alte localizari reumatismale, in spp articulare. Desi nu se cunoaste cauza precisa a osteitei reumatismale, actiunea alergenului, care declanseaza reactii inflamatorii in os, e favorizata de frig, umiditate, individ, etc. Fenomenele inflamatorii din os pot cuprinde articulatiile si tecile sinoviale corespunzatoare regiunii afectate.

Simptome. Boala se manifesta prin dureri osoase cu evolutie ambulatorie, osteodinia trecand dupa cateva zile la alt os. Uneori durerile dispar pentru ca sa apara dupa o perioada mai mare de timp. Evolutia cronica si cu pusee subacute e caracteristica acestei boli.

Palparea profunda a regiunii afectate si miscarile pasive imprimate maresc senzatiile algice. Tulburarea functionala se manifesta de la simpla jena locom. pana la schiopatura de gradul II. Persistenta fenomenului infl osos determina modificari locale sub

forma de tumefactie si cresterea temperaturii, putand genera o hiperostoza localizata. Cand afectiunea se acutizeaza apar si semne generale manifestate prin sindromul de febra.

Dg. e dificil. Totusi vom avea in vedere caracterul ambulator al osteodiniei. La carnivore dificultatea precizarii e sustinuta si de pozitia stabila a animalului in trei picioare.

Pg. e rezervat avand in vedere dificultatea precizarii diag-nosticului si a cauzelor.

Tratamentul vizeaza combaterea inflamatiei osului prin utilizarea de produsi cortizonici cu actiune antiinflamatorie. Medicatia e de lunga durata, boala putand sa reapara. Un rol deosebit il are si cazarea animalului, combatand factorii favorizanti.

85.2.4.4. Osteita de oboseala

Denumita si osteita de travaliu sau de surmenaj, osteita de oboseala e un complex osteitic posttraumatic, caracterizat prin infl. ale diferitelor oase, urmate de modificari in structura osului de tip hiperostotic difuz sau circumscris. Se intalne in spp la Cai.

Etiologia. Cauza principala a osteitei de oboseala o reprezinta eforturile excesive care determina tulburari vasomotorii la niv. osului. Aparitia e favorizata de defectele de conformatie, serviciul animalului si terenul pe care il executa. Astfel, eforturile excesive pe terenuri accidentate, dar si pe terenuri plate fara antrenament pregatitor, defectele de aplomb etc. pe langa suprasolicitarile musculare, tendinoase si articulare afecteaza si razele osoase ca elemente rigide care mentin tesuturile moi in pozitie. Insertiile ligamentare, musculare si tendinoase executa tractiuni asupra osului, la care se adauga traumatismele transmise diafizei de compresiunile de la niv. epifizei. Modif. care apar in structura osului determina resorbtii si mutatii minerale spre suprafata osului (osteoperiostita) sau spre epifizele articulare (osteoartrite).

Simptome. Semnul principal e tulburarea functionala manif. prin schiopatura de intensitati diferite. in general, shiopatura e remitenta accentuandu- se cu efortul excesiv. Dupa o perioada de repaus tulburarea locom. dispare, pentru ca sa apara la reluarea efortului, imediat sau la o perioada scurta (2-3 zile).

in raport cu oasele interesate apar si modificari in pasul animalului, respectiv in segmentele care il compun. Osteita carpiena si tarsiena nu permite flexia completa, iar cea falangiena se exprima prin pas nesigur in mers, iar in repaus piciorul e tinut inaintea liniei de aplomb. in osteita falangetei sprijinul se face pe calcaie, pe cand in cea a micului sesamoid membrul e sprijinit in pensa.

Osteita de travaliu determina aparitia de exostoze, semnele clinice fiind edificatoare (vezi exostozele).

Dg. are in vedere aspectele clinice.Pg. e rezervat.Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea se adreseaza exploatarii gradate a tineretului cabalin

si utilizarii adultelor la serviciu dupa o prealabila pregatire (antrenament), la care se adauga evitarea traumatismelor. De asemenea, se va avea in vedere corectarea defectelor de aplomb prin potcovit ortopedic, igiena extremitatilor dupa eforturi sustinute etc.

Tratamentul curativ urmare restabilirea echilibrului vasomotor la niv. osului. Animalul va fi scutit de serviciu si lasat liber la pasune, beneficiind de o compozitie floristica bogata in leguminoase si de actiunea razelor solare. Miscarea in voie restabile echilibrul circulator la niv. osului. Se vor evita fanurile recoltate de pe terenuri mlastinoase si nisipoase datorita continutului excesiv de silicati si carentat in calciu.

Durerile osoase si tulburarile circulatorii se combat prin blocaj regional cu procaina 4%, repetandu-se la 4 zile, sau prin infiltratie loco-dolenti. Daca fenomenele inflamatorii nu au cedat se recurge la cura proflogistica cu rubefiarfte sau vezicante.

85.2.5. b20 Necroza osoasa

Denumita si gangrena uscata a osului, necroza osoasa reprezinta un proces infectios hipertoxic, caracterizat prin distrugerea progresiva a osului.

Etiologia. Cauza principala e infectia, germenii patrunzand prin diferite solutii de continuitate. La Cai, germenii pot fi vehiculati si pe cale sanguina din focare limitrofe. Asa se produce necroza hioldului si a mandibulei ca o complicatie in gurma (Moldovan M. si colab., 1982). Cele mai frecvente localizari, indiferent de specie, sunt la oasele membrelor sl capului intrucat sunt mai expuse si slab protejate de tesuturile moi.

Germenii responsabili de producerea necrozei osoase sunt stafilococii, streptococii, Bacillus necrophorus capabili de a elibera cantitati mari de necrotoxine. Necrotoxinele microbiene omoara elementele celulare osoase, zona afectata variind cu cantitatea de toxine eliberata. Zona osoasa mortificata devine de culoare alba, cu aspect neted, semanand cu o piesa anatomica preparata prin maceratie. Ea ramane imbibata in puroi si poate fi localizata sub periost sau in centrul osului, purtand denumirea de sechestru. Organismul reactioneaza cautand sa elimine sechestrul prin delimitarea acestuia. Santul disjunctor apare cu atat mai repede cu cat procesul de necroza a fost mai acut.

Sechestrul determina in os iritatii, zona raspunzand prin reactii de aparare care se manifesta prin scleroza periferica a focarului, fie prin osificari stratificate ale periostului. Intensitatea reactiei organismului e in raport cu virulenta germenilor responsabili de necroza. Daca sechestrul e rezultatul actiunii unor germeni virulenti, reactiile gazdei sunt foarte intense. Astfel, au loc reactii periostale stratificate care duc la invaginarea necrozei, aparand sechestrul invaginat sau acoperit. Cand virulenta germenilor e mai slaba si reactia organismului e redusa, proliferarile periostale apar intrerupte de gauri si cavitati. in acest caz focarul de necroza nu e complet acoperit, aparand sechestrul expus sau descoperit (Vladutiu O., 1962).

Simptomele variaza cu aspectul morfopatologic al sechestrului.in sechestrul invaginat, respectiv acoperit, zona osoasa afectata e

mult tumefiata, edematiata, calda si dureroasa. Pe suprafata ei se observa mai multe fistule din care se scurge o cantitate apreciabila de puroi. Osul e ingrosat, iar puroiul se dreneaza prin gaurile stratului osos de neoformatie.

Sechestrul expus sau descoperit se manifesta prin aceleasi semne locale dar de intensitate mai redusa. Tumefactia regiunii e minima, prezentand una sau mai multe fistule din care se exprima o cantitate mica de puroi. Osul e putin ingrosat, iar sondajul fistulelor evidentiaza un corp dur, uscat, rezistent, dand senzatia unui os deperiostat.

Simptomele locale sunt insotite de tulburari functionale. Astfel, necroza osoasa a membrelor determina schiopatura a carei intensitate e in raport cu intensitatea sechestrului; necroza mandibulei e insotita de saiivatie abundenta si dificultati in masticatie, iar necroza hioldului produce jena in deglutitie (Mates N., 2004).

Pg. e rezervat avand in vedere reactiile perifocale care se roduc. Totusi e mai putin grav decat in osteomielita intrucat focarul nelimitat

fara tendinta de extindere. Sechestrate invaginate au un Pg. mai grav decat cete descoperite.

Tratamentul e preventiv si curativ. Prevenirea vizeaza tratarea corecta a solutiilor de continuitate si a infectiilor paraosoase, paralel cu aplicarea masurilor de intarire a rezistentei organismului.

Tratamentul curativ urmare grabirea delimitarii sechestrului, stimularea eliminarii lut si grabirea proceselor de cicatrizare. Obiectivele se realizeaza prin leucocitoterapie locala (Enache Tr. si Burtan I., 2007) si antibioterapie sau sulfamidoterapie generala. Aspersarea de eter iodoformat 10% prin fistule, sau de spray-uri antiinf stimuleaza drenajul si reduce tumefactia. in fistulele superficiale se pot folosi antiinf si sub forma de pudraj.

in cazul sechestrelor mari si invaginate, daca terapia locala si generala nu da rezultate se recurge la interventia radicala prin necrectomie cu cutitul Buss sau lingura Wolkmann. Interventia se executa cu atentie, pentru a nu slabi rezistenta osului si a favoriza fractura. Gestul terapeutic e urmat de

administrarea de antiinf si cicatrizante local si general. De asemenea se va stimula reactia de aparare a organismului prin terapia nespecifica (Enache Tr. si Burtan /., 2007).

85.4. Bolile chirurgicale ale articulatiilor

b16 Entorsa b18 b19

Entorsa sau efortul articular e rezultatul deplasarii anormale si temporare a epifizelor articulare cu destinderea ligamentelor funiculare si capsular.

Etiologia. in producerea entorsei intervin cauze determinante si favorizante. Cauza determinanta e reprezentata de o miscare brusca articulara care, depasindlimitele fiziologice duce la departarea epifizelor, elongarea si chiar ruperea ligamentelor articulare, cu revenirea in contact anatomic a epifizelor. Se produce in urma caderilor, alunecarilor, pasului gresit, agatarii piciorului in pana capastrului, intoarcerii Si opririi bruste, contractiilor musculare dezordonate, miscarilor de extensie, flexie si abductie a caror amplitudine depase limitele fiziologice.

Dintre cauzele favorizante citam: terenul accidentat pe care lucreaza animalul, defectele de aplomb, potcovitul defectuos, oboseala, varsta inaintata etc.

Entorsa se intalne la toate speciile, dar cu frecv mai mare la Cai si carnivore. Mai frecvent sunt afectate articulatiile scapulo-humerala si coxo-femurala datorita mijloacelor de legatura insuficiente. La ace articulatii nu intalnim decat ligament capsular, cele funiculare sunt absente, rolul lor fiind suplinit de dezvoltarea musculaturii regiunii care acopera ace articulatii. in mai mica masura accidentul apare la vertebrele cervicale, bulet, coroana etc.

Consecutiv entorsei se produc modificari articulare si intraarticulare, in raport cu intensitatea deplasarii. Astfel:

- in entorsele usoare se produce o destindere a ligamentelor si vaselor, cu rupturi partiale de fibre si vase capilare;

- in entorsele grave apar desirari ale ligamentelor si sinovialei articulare, uneori cu dezinsertii ligamentare si fracturi parcelare. Tesutul periarticular (muschi, tendoane) prezinta rupturi si deplasari din pozitia anatomica. Leziunile intraarticulare pot fi reprez. de fisuri ale cartilagiului de acoperire, hemartroza si hidartroza care complica evolutia afectiunii. Nervii sunt elongati, determinand fenomene

estezice. Ace traume creeaza adesea conditii de osifi'care anormala, generand osteofite si exostoze asupra carora trebuie actionat timpuriu, favorizand resorbtia (Morosanu N. 1987).

Simptome. Tabloul clinic cuprinde semne locale si functionale.Local apare tumefactia periarticulara sub forma unui edem infl

moale, dureros si cu temperatura crescuta. Intensitatea modificarilor e in raport cu gravitatea leziunilor peri si intraarticulare. in cazul articulatiilor scapulo-humerala si coxo-femurala tumefactia e mascata de masa musculara. Entorsele cronice sunt insotite de indurarea tesutului periarticular, iar la insertia ligamentelor apar exostoze, toata articulatia fiind sediul unei periostite osificante. Musculatura regiunii e atrofiata.

Tulburarile functionale sunt reprez. de schiopatura care apare imediat dupa efort, putandu-se remite in cateva zile in entorsele usoare. in formele grave ca si in cele vechi cu osteofitoza marginala schiopatura e persistenta. Miscarile pasive ale regiunii accentueaza durerea.

Dg. se stabile usor in forma acuta avand in vedere tumefactia locala, durerea si tulburarile functionale coroborate cu anamneza. in entorsa cronica precizarea e dificila, intervenind experienta clinica a examinatorului privind pozitia membrelor animalului in statiune si in mers. Entorsa cu tumefactie mare se confunda cu luxatia, cu fracturi intrarticulare, dar examenul clinic atent si blocajul regional permit diferentierea. Din pacate, multe algii asteoarticulare sunt considerate ca urmari ale unei entorse, aceasta afectiune constituind un Azilum ignorantiae in graba de a rezolva cazul.

Pg. e favorabil In formele usoare, unde leziunile sunt reversibile si grav atunci cand se produc desirari si rupturi de ligamente, tendoane, fracturi parcelare care duc la anchiloze.

Tratamentul urmareste: combaterea durerii, oprirea fen. inflamatorii, stimularea resorbtiei edemului si a cicatrizarii rupturilor ligamentare.

in entorsele usoare si recente se instituie repaus si se aplica medicatia antiflogistica locala (comprese cu apa rece, solutie Burrow, acetat bazic de plumb, solutie saturata de sulfat de magneziu etc.). Pe cale generala se administreaza derivati cortizonici cu rol antiinflamator. Daca dupa 4-5 zile nu cedeaza edemul infl se fac infiltratii periarticulare cu procaina sol. 2% sau xilina 1% la care se adauga hidrocortizon. Infiltratia se repeta de 3-4 ori la interval de 2-3 zile. Stimularea vindecarii se realizeaza si prin frictiuni zilnice cu spirt camforat 100 ml, spirt saponat 100 ml la care se adauga 25 ml ulei de terebentina.

Atunci cand regiunea permite, articulatia afectsta se poate imobiliza cu bandaj inamovibil mentinut 14-21 zile. Repausul asigurat grabe reparatia tesuturilor desirate, iar prin combaterea durerii reduce fen infl local. Pentru combaterea durerii se poate recurge la analgezia iatrogena prin blocajul nervilor care tin regiunea sub control.

in entorsele cronice, cura proflogistica trebuie sa fie drastica si se realizeaza prin cauterizare, urmata de aplicarea unei vezicatori. in entorsa cronica scapulo-humerala, proteazoterapia prin abces de fixatie sau injectarea substantei leucogene periarticular determina un aflux leucocitar marit, capabil, uneori, sa amendeze algia si sa stimuleze refacerea tesuturilor afectate (Vladutiu O.,1971).

' 85.4.2. b14 Luxatia b15 b18

Reprezinta pierderea contactului suprafetelor articulare. E rezultatul unei deplasari anormale si permanente a epifizelor articulare.

Dupa contactul pe care il mai pastreaza epifizele articulare deosebim:

- luxatie completa, cand epifizele articulare nu mai sunt in contact.

- luxatie incompleta, sau subluxatie, atunci cand capetele articulare pastreaza un contact partial.

De asemenea, luxatia poate fi:- inchisa, cand epifizele articulare nu iau contact cu exteriorul;- deschisa, in care corpul contondent, sau capetele articulare

deplasate, desira membrana sinoviala, epifizele luand contact cu mediul.

Etiologie. Dupa modul de producere, intalnim luxatii traumatice, simptomatice, miopatice si congenitale. Cea mai frecv e luxatia traumatica, aparuta in urma caderilor, alunecarilor, contractiilor musculare violente. Aparitia e favorizata de unele displazii articulare (dezvoltarea incompleta a marginilor articulare care sa se muleze perfect pe capdl articular corespondent), de tonicitatea musculara scazuta si tulburari in rezistenta tendonului.

Luxatia se intalne la toate speciile, dar cu frecv mai mare la Cai si carnivore. Deplasarea Cailor in aliuri rapide si pe terenuri accidentate favorizeaza aparitia luxatiei. La canina mai frecvent se intalne luxatia coxo-fe- murala, din cauza dezvoltarii Incomplete a cavitatii cotiloide. intrucat cavitatea cotikxda nu ofera spatiu suficient

pentru capul femural, marginea ei articuiara e completata de un burelet fibros.

Luxatia poate sa apara la orice articulatie, dar cu frecv mai mare la membre si temporo-mandibular. Aceasta ultima localizare se intalne mai frecvent la nutrie. Animalul obisnuie sa deschida larg cavitatea bucala, fortand articulatia temporo-mandibufara, sau se agata cu incisivii de ochiurile plaselor de sarma si, fortand eliberarea, intrerupe contactul dintre elementele articulare temporo-man- dibulare.

Simptome. in luxatie intalnim semne locale si functionale. Local se constata deformarea regiunii si durere intensa. Deformarea e consecinta deplasarii epifizelor articulare si aparitiei edemului infl periarticular. Axul membrului e deviat, iar prin miscarile pasive ale articulatiei se palpeaza epifizele deplasate. in raport cu planul in care s-au deplasat anormal epifizele articulare pot sa apara scurtari sau alungiri de membre. Astfel, in luxatia coxo-femurala capul femural se poate deplasa in plan orizontal (luxatie anterocotiloida sau retrocotiloida) si in plan vertical (luxatie suscotiloida sau subcotiloida) cand membrul devine mai scurt, respectiv mai lung. Aprecierea se face comparand cele doua membre. Acest examen se executa usor la carnivore. Examinatorul aseaza animalul in pozitie patrupedala, dupa care prinde coapsele animalului intre cele doua maini, incat degetele mari sa fie fixate pe articulatia coxo-femurala corespunzatoare. Un ajutor trage puternic si uniform de extremitatile membrelor. Niv. jaretului membrului luxat, comparativ cu congenerul, ne edifica asupra diagnosticului (Burtan /., 2004).

Durerea e un simptom ce se instaleaza brusc. Orice miscare activa sau pasiva a articulatiei, accentueaza durerea. De aceea, palparea articulatiei luxate trebuie sa se efectueze cu multa blandete.

Impotenta functionala consta in limitarea miscarilor articulatiei, respectiv rigiditatea membrului. Limitarea se datoreaza rupturilor si desirarilor ligamentare care genereaza durere, cat si deplasarii anormale a epifizelor articulare, miscarile de flexie si extensie fiind abolite. Aceasta ultima cauza e demonstrata si de faptul ca si dupa anestezie membrul ramane rigid.

Dg. are in vedere deformarea regiunii si impotenta functionala.Pg. e in functie de gravitatea leziunilor si vechimea accidentului.Astfel, in luxatiile simple, fara leziuni articulare grave si reduse

imediat, Pg. e rezervat intrucat capsula articulara desirata reprezinta locul de recidiva. Pg. e grav in luxatiile vechi unde reducerea e irealizabila din cauza retractiilor si fibrozarilor periarticulare.

Tratamentul e o urgenta chirurgicala si consta in reducerea precoce si corecta a luxatiei si imobilizarea ei pentru refacerea tesuturilor desirate, rupte sau elongate.

Reducerea luxatiei. se realizeaza pe cale ortopedica sau chirurgicala. Reducerea ortopedica se executa ca in fracturi, apeland la manoperele de extensie, contraextensie si cooptare. Ca si la fractura, manoperele,se executa cu blandete pentru a nu agrava socul traumatic si pentru a putea invinge contractia reflexa a tesuturilor periarticulare. Pentru aceasta se recomanda blocaj regional sau infiltratia analgezicului periarticular (anaigezie iatrogena).

La nutrie se recomanda introducerea unui corp dur intre maxila si mandibula, prinderea botului intre degete, formand un inel la acest nivel si, prin strangere, departam condilii mandibulari de locul unde sunt luxati, avand contrasprijjn corpul dur dintre arcade. Paralel cu strangerea botului se impinge spre inapoi mandibula de la niv. incisivilor pana aceasta isi reia locul. Fixarea condiluiui mandibular in pozitie anatomica e marcata de un zgomot si relaxare mandibulara.

Interventia operatorie b32 pentru reducerea luxatiei consta in incizarea tesuturilor moi pana la epifizele articulare. Prezenta lor in campul operator permite t>ozitionarea corecta. Cu fir resorbabil se sutureaza membrana sinoviala, capsula articulara si tesutul periarticular, iar pielea cu matase.

Indiferent de metoda utilizata pentru reducerea luxatiei si usurinta sau dificultatea intampinata in timpul manoperelor, pentru a crea repausul necesar refacerii tesuturilor afectate si pentru a preveni recidiva, regiunea se imobilizeaxa cu bandaj gipsat timp de 2-3 saptamani. La animalele mari repausul articular se obtine prin aplicarea unei vezicatori.

in cazul luxatiilor deschise accidental, se recomanda un bandaj ferestruit pentru a facilita tratamentul plagii. Luxatiile complicate cu fractura intraarticulara sunt considerate incurabile, ta animalele mari recomandandu-se sacrificarea. in cazul luxatiilor ireductibile la animalele mari se aplica o vezicatoare care va determina producerea unei neoartroze.

Luxatiile complicate (ireductibile, deschise, cu fracturi intraarticulare) pot fi tratate prin anchiloza iatrogena, fixand pe cale operatorie epifizele articulare intr-o pozitie mai putin dureroasa.

< 85.4.3. b21 Hidartroza

Afectiunea se caracterizeaza prin cresterea cantitatii de lichid sinovial articular, cu destinderea fundurilor de sac.

Etiologia. in aparitia hidartrozei intervin cauze multiple care permit descrierea urmatoarelor tipuri de imbolnavire:

• Hidartroza traumatica e cea mai frecv si se datoreaza traumelor articulare consecutiv entorselor, luxatiilor. contuziilor articulare, plagilor periarticulare etc. in urma traumatismului in cavitatea articulara se acumuleaza un exsudat sero-citrin care. dupa 2-3 zile, destinde fundurile de sac articulare. Lichidul sinovial se poate resorbi in scurt timp, incat articulatiile isi recapata forma si functionalitatea initiala; poate sa persiste mult timp sau dispare si reapare, formand hidartroza Intermitenta.

• Hidartroza statica se intalne la bovine si Cai. La bovine apare consecutiv stabulatiei prelungite pe pardoseala dura sau pe gratar. E considerata o oboseala articulara. Caile care efectueaza mult timp sprijin pe un membru, din cauza unei afectiuni dureroase ta congener, fac bidartroza statica. Acelasi lucru se intampla cand sunt utilizate intens la serviciu si sunt lasate mai mult timp in repaus (Morosanu N., 1987).

• Hidartroza dinamica se intalne la animalele de tractiune care sunt supuse la eforturi pe terenuri tari. accidentate, fara a fi antrenate.

Chirurgie veterinara

• Hidartroza alergica apare ca simptom in unele boli inf (gurma, jigodie, infectii ombilicale) sau in urma hranirii cu furaje alergizante (porumb, orz, siloz, fan mucegait). in clinica am intalnit-o la iepe de talie mare si gestante in ultima perioada, afectand articulatia jaretului. Dupa parturitie lichidul sinovial in exces s-a resorbit.

Indiferent de cauza, stratul extern al membranei sinoviale apare hiperemiat si edematiat, lasand sa exsude un lichid citrin. Cantitatea crescuta de lichid sinovial mare presiunea intraarticulara, presand spre exterior fundurile de sac articulare.

Simptome. Hidartroza are o evolutie lenta, cu debut insidios. La inceput se remarca o usoara sensibilitate locala, iar la palpare regiunea e calda. Pe masura acumularii exsudatului fundurile de sac devin mai evidente. Dupa localizare se utilizeaza urmatoarele denumiri:

- molete articulare, cand e afectata articulatia bufetului;- vezigoane articulare localizate ia articulatiile genunchiului si

jaretului.Moletul articular proemina de o parte si de alta a buletului in

treimea luiposterioara, intre metacarp (metatars) si interososul median. Vezigonul articular e mai frecvent la jaret, putandu-se observa sau palpa la fata antero-intema si postero-externa a jaretului. La palpare proeminenta e fluctuenta si da senzatia de val (Vladutiu O., 1971).

Hidartroza se manifesta functional prin tinerea membrului in demiflexiune, considerata pozitia cea mai putin dureroasa. Schiopatura e intensa in spp la rece, datorita consistentei lichidului sinovial care, prin organizare, impiedica cinetica articulara. Cresterea excesiva de lichid sinovial poate departa epifizele articulare, expunand la luxatie.

Dg. se stabile usor pe baza semnelor clinice. Totusi se impune un diagnostic diferential fata de higroma chistica si sinovita tendinoasa de care se diferentiaza prin localizare (topografie).

Pg. e in raport cu volumul si vechimea acumularii. Poate fi favorabil in hidartrozele recente si putin voluminoase si cu exsudat indurat sau calcificat.

Tratamentul e preventiv si curativ.

Prevenirea se realizeaza prin evitarea cauzelor care pot deregla producerea de lichid sinovial (efortul fara antrenament, traumatismele, furajarea etc.).

Tratamentul curativ e in raport cu vechimea si volumul hidartrozei in hidartrozele recente se instituie repaus si cura antiflogistica, metode care duc la reducerea volumului hidropizie» Uneori, pentru combaterea trioletelor articulare, animalul e tinut cu picioarele in apa curgatoare Temperatura scazuta si masajul hidric duc la resort>t»a excesului de lichid. Dupa fiecare sedinta de hidroterapie se maseaza articulatia si apHca o fasa elastica.

Stimularea resorbtiei excesului de lichid sinovial se poate realiza si prin corticoterapva locala. Se introduc articular cate 30-80 mg htdrocortizon la animalele mari si 5-15 mg ta caine. Artrocenteza se repeta de patru ori la intervale de patru zile. Medicatia desensibilizanta combate hidartrozele alergice. in hidartrozele voluminoase se practica artrocenteza aseptica, extraga nd lichid sinovial. Prin aceiasi ac se introduc 5 ml solutie cloruro-sodica„izotona in care am dizolvat 200.000-600.000 U.l. de penicilina si 50-80 mg hidrocortizon

'42

Hidartroza'cronica se trateaza prin frictiuni cu tinctura de iod gaiacolata, sau se aplica o vezicatoare pentru a stimula resorbtia exsudatului. in formele voluminoase si in cele indurate se recurge la artrotomie. Se deschide fundul de sac articular in sens vertical si se evacueaza cheagurile de fibrina. Cu solutie cloruro-sodica izotona, in care am dizolvat antibiotice, se face lavajul cavitatii articulare. Interventia se realizeaza prin sinovio si capsulorafie cu catgut si pielea cu matase in fire separate.

Indiferent de procedeul utilizat, kinetoterapia cu variantele ei, are un rol deosebit.

85.4.4. Hemartroza

Afectiunea consta in destinderea fundurilor de sac consecutiv acumularii de sange intraarticular. Traumatismele articulare lezioneaza capilarele capsulo-sinoviale, produc fracturi parcelare care, in final, duc la hemoragie intraarticulara.

Accidentul se intalne mai frecvent la Cai consecutiv caderii in genunchi sau lovirii cu copita potcovita. Se intalne si la caine, traumele fiind produse mai frecvent in urma conflictului dintre animale.

Simptome. Semnele clinice sunt reprez. de modif. locale care apar imediat dupa accident. Acestea sunt reprez. de: durere si dilatarea fundurilor de sac articulare. La palpare se percepe crepitatie sanguina. Din cauza durerii articulare apare si jena locomotorie.

Dg. se stabile pe baza semnelor locale Se va diferentia de hidartroza, dar destinderea rapida a fundurilor de sac si crepitatia sanguina ne orienteaza spre hemartroza.

Pg. e rezervat intrucat chiagurile sangvine nu se resorb si se organizeaza impiedicand miscarile articulare.

Tratamentul urmare oprirea hemoragiei si stimularea resorbtiei sangelui intraarticular. Pe regiune se aplica comprese de tifon imbibate in apa rece si mentinute cu pansament, iar pe cale generala se administreaza medicatia hemostatica. Dupa cateva zile se intervine prin cura proflogistica locala pentru a stimula resorbtia. Nu se va lasa animalul in repaus pentru a nu se organiza coagulul sanguin in punti de fibrina, recomandandu-se kinetoterapia.

* 85.4.5. Plagile articulare

Sunt frecvente la animale, afectand in spp articulatiile ntembrelor. Din punct de vedere clinic pot fi: nepenetrante sau periarticulare si penetrante, cand corpul contondent strabate si membrana sinoviala, creand comunicare intre cavitatea articulara si mediu.

Ca mod de producere pot fi: prin taiere, prin intepare si contuze pentru a le enumera pe cele mai frecvente. Se intalnesc la toate speciile de animate, dar cu frecv mai mare ta Cai, din cauza serviciului pe care il executa (Moldovan M. si colab., 1982).

Plagile articulare nepenetrante b13 sunt rezultatul traumatismelor care intereseaza pielea si tesuturile subiacente (tendoane, ligamente, capsula articulara) pana la membrana sinoviala.

Simptome. La niv. articulatiei se observa plaga inconjurata de o tumefactie calda, difuza si dureroasa. Tulburarea functionala e prezenta, la niv. membrelor manifestandu-se prin schiopatura. Persistenta fenomenului infl duce la complicatia cu periartrita si chiar cu artrita in urma erodarii membranei sinoviale. t Dg. se stabile usor pe baza semnelor locale.

Pg. e rezervat din cauza complicatiilor ce pot sa apara. De asemenea, plagile de la fata anterioara sau posterioara a genunchiului si jaretului sunt mai grave comparativ cu cele de pe fata laterala sau mediala, avand in vedere miscarile de extensie si flexie ale articulatiei.

Tratamentul e ca in orice plaga urmarind: asigurarea drenajului, reducerea miscarilor articulatiei si supravegherea cicatrizarii.

Plagile articulare penetrante b14 sunt produse in spp de corpuri ascutite sau taioase, interesand si membrana sinoviala.

Membrana sinoviala poate fi lezionata din afara, de catre corpul contondent, sau din interior spre exterior in cazul fracturilor intraarticulare. Evolutia acestor plagi depinde de starea septica a corpului contondent si de gravitatea leziunii. in momentul producerii accidentului corpul contondent insamanteaza flora bacteriana piogena. Dar, alcalinitatea lichidului sinovial (pH 7,3-7,6) si lizozimul, prin actiunea sa bactericida, impiedica adaptarea si multiplicarea florei bacteriene timp de 3-4 zile, nu 6 ore ca intr-o plaga din alta regiune corporala. Daca in acest timp nu se intervine terapeutic, plaga articulara penetranta se complica, aparand artrita traumatica deschisa (Vladutiu O., f„971).

Simptome. La niv. articulatiei se observa plaga din care se scurge lichid sinovial. La miscarile pasive ale articulatiei sinovioragia

e mai abundenta. Daca nu sunt leziuni articulare grave tulburarea functionala e minima. Dupa 2-3 zile, in jurul plagii apare o tumefactie calda si dureroasa, iar sinovioragia e mai intensa. Lichidul sinovial e tulbure si la contact cu exteriorul coaguleaza, formand o masa fibrinoasa galbuie. Semnele locale se agraveaza progresiv, tulburarea functionala e tot mai intensa, inscriindu-se in tabloul clinic al artritei.

Dg. se stabile usor avand in vedere plaga articulara si sino-vioragia. in caz de dubiu, nu se recomanda explorarea cavitatii articulare, intrucat sondajul difuzeaza infectia si poate leziona cartilagiul articular. Totusi, se va face un diagnostic diferential cu plagile penetrante ale burselor seroase subcutanate sau ale tecilor sinoviale a caror topografie e bine stabilita, iar cantitatea de lichid e redusa.

Pg. e rezervat spre grav din cauza complicatiei cu artrita traumatica deschisa. Cele mai grave sunt plagile articulare temporomandibulare, scapulohumerale, graset, jaret, cat si interfalangiene din cauza constitutiei anatomice-

Tratamentul e de urgenta urmarind: refacerea membranei sinoviale, prevenirea si combaterea infectiei. Conduita terapeutica Variaza in functie de aspectul clinic al plagii. Astfel, in plagile prin intepare se identifica orificiul creat, prin el introducandu-se 200.000 U.l. de penicilina dizolvata in 3-5 ml de solutie cloruro-sodica izotona, sau o capsula de rifampicina. Regiunea se protejeaza cu pansament. Pe cale generala se administreaza antibiotice. Tratamentul local si general se repeta 4-5 zile.

in plagile contuze si in cele prin taiere se recurge la prelucrarea chirurgicala pentru regularizarea marginilor, indepartarea eventualilor corpi straini si asigurarea hemostazei. Dupa pregatirea terenului se refac etajat planurile anatomice. La cal, pentru a dirija procesul de cicatrizare, in cazul articulatiilor cu mobilitate mare (jaret, genunchi, bulet), se sutureaza membrana sinoviala si capsula articulara cu catgut, iar pielea cu matase in fire separate, lasand un orificiu pentru repetarea introducerii antibioticului.

Dupa refacerea planurilor anatomice, se imobilizeaza regiunea cu bandaj ferestruit. Pe plaga se asperseaza antibiotice sau sulfamide, se pudreaza cu manis, nitrofuran.rifatrol sau alte pudre antiinf si cicatrizante. Daca nu e posibila imobilizarea, pe regiune se fac frictiuni cu tinctura de iod sau aplica o vezicatoare, dupa care se protejeaza cu pansament. Se contraindica spalarea plagii articulare cu solutii antiseptice intrucat agravam edemul posttraumatic.

Tratamentul local e sustinut de tratamentul general cu antibiotice sau sulfamide. Dupa 7-8 zile se incepe programul de

kinetoterapie pentru stimularea circulatiei locale si prevenirea redoarei articulare.

* 85.4.6. b10 Artrita

Artrita e o afectiune destule de frecv la animale si define inflamatia componentelor articulare.

Etiologic, artrita poate fi: traumatica, reumatismala, simptomatica si de focar. De asemenea, dupa modul cum se contamineaza articulatia, deosebim: artrite primare si artrite secundare. in primul caz contaminarea se produce odata cu corpul contondent, iar in artrita secundara germenii patrund in articulatie pe cale hematogena, vehiculati dintr-un proces septic departat, sau din procesele septice parasinoviale.

Consecutiv patrunderii agentului infectios se declanseaza procesul inflamator, care cuprinde sinoviala, epifizele articulare si cartilajul de acoperire. Sinoviala congestionata determina cresterea cantitatii de lichid sinovial. Acesta poate avea caracter seros, serofibrinos si purulent de unde deriva si denumirea artritei. De asemenea, artrita poate evolua acut si cronic.

Artrita traumatica e cea mai frecventa, are evolutie acuta, iar dupa caracterele lezionale poate fi inchisa sau deschisa.

> 85.4.6.1. b12 Artrita traumatica inchisa

Reprezinta inflamatia acuta a componentelor articulare consecutiv unui traumatism care nu deschide membrana sinoviala.

Etiologie: in producerea artritei traumatice inchise intervin contuziile articulare, plagile articulare nepenetrante, eforturile pe terenuri dure, fracturile intraarticulare, entorse, luxatii etc. Consecutiv traumatismului membrana sinoviala 746 ~ f

secreta intens, cantitatea de iichid sinovial creste, marind si evidentiind fundurile de sac. Celelalte componente articulare inflamate duc ia marirea volumului regiunii. Exsudatul sinovial poate avea caracter seros, hemoragie, serofibrinos si purulent.

Simptome. Artrita traumatica inchisa debuteaza prin tumefactie articulara, la palpare fiind calda si dureroasa. Miscarile pasive ale regiunii evidentiaza artrodinia. In formele seroasa si hemoragica se remarca evidentierea fundurilor de sac articulare asemanator hidartrozei. Forma

purulenta prinde si tesutul periarticular, evoluand ca periartrita flegmonoasa abcedanta, formand fistule.

Tulburarile functionale sunt evidente. in statiune animalul face sprijin in demiflexiune, pentru a asigura capacitatea articulara maxima. Prelungirea acestui sprijini duce la refractii tendinoase cu pozitii vicioase ale razelor osoase. Deplasarea e dificila, aparand schiopaturi de gradul II sau IIL

Semnele generale se manifesta prin febra, anorexie, tulburarea marilor functii si adinamie. Atat din cauza durerii cat si a epuizarii animalul prefera decubitui; Decubitul prelungit poate expune la complicatii cutanate si pulmonare.

Dg. se stabile pe baza modificarilor locale si tulburarilor functionale.Pg. e rezervat in formele seroasa, serofibrinoasa si hemoragica si grav

in artrita purulenta. Gravitatea e in raport cu articulatia interesata. Astfel Pg. e mai grav in artritele temporomandibulara si a grasetului din cauza prezentei meniscurilor articulare.

Tratamentul urmareste: calmarea durerii, stimularea fen. de resorbtie si refacere, la care se adauga prevenirea complicatiilor in raport cu forma clinica.

. in artritele seroasa, serofibrinoasa si hemoragica se combate inflamatia prin corticoterapie si antibioterapie locala si generala. Artrocenteza se executa cu un ac fin, pe animalul in statiune, punctionand fondul de sac ce prezinta tensiunea maxima. Dirijarea varfului acului se face cu atentie pentru a nu leziona cartilagiul articular + penicilina.

Pentru a stimula resorbtia exsudatukii intraarticular si a edemului periarticular se aplica1 pe articulatie unguente cu fenilbutazona, indometacin, unguentul Lasonil, sau comprese cu alcool camforat 10%.

Blocajul regional si infiltratiile periarticulare de procaina combat durerea si permit miscari precoce ale articulatiei

Aceasta mobilitate previne redoarea articulara si retractia tendoanelor.in artrita purulenta artrocenteza se executa cu un ac cu lumen mai

mare pentru a permite extragerea exsudatului purulent care are consistenta mai crescuta. Prin acelasi ac se injecteaza intraarticular 4-6 ml de solutie izotona de clorura de sodiu in care s-au dizolvat 400.000 U.l. de penicilina.

Pe cale generala se administreaza antiinf si stimulente generate. Animalul va fi cazat in grajd curat si va fi scutit de serviciu.

' 85.4.6.2. Artrita traumatica deschisa

Reprezinta o complicatie acuta a plagilor articulare penetrante. Se intalne la toate speciile, cu frecv mai mare la Cai si bovine, afectand articulatiile: graset, jaret, genunchi, bulet si coroana.

Etiologia. Deschiderea si contaminarea articulara apar in urma: intepaturilor produse cu furca, loviturilor cu potcoava cu colti,

accidentelor de strada, punctiilor articulare empirice pentru tratamentul moletelor si vezigoanelor articulare, cauterizarii in puncte penetrante produse la niv. articulatilor, dezvoltarii de abcese si flegmoane periarticulare, iar la carnivore ca o complicatie a plagilor prin muscatura.

Simptome. Artrita traumatica deschisa se manifesta prin semne locale, functionale si generale

' Local, la niv. articulatiei, se observa o plaga cu marginile departate, tumefiate scurgandu-se un lichid sinovial tulbure cu aspect purulent. La contactul cu aerul, lichidul coaguleaza, formand o masa fibrinoasa galbuie, asemanatoare jumarilor de ou. intreaga articulatie e tumefiata, iar perii regiunii sunt aglutinati de exsudatul purulent. La palpatie si la miscarile pasive ale regiunii durerea se accentueaza si cre cantitatea de lichid sinovial exprimata.

Tulburarile functionale constau in sprijin in demiflexiune in repaus.

Daca nu se intervine terapeutic, dupa aproximativ 8-12 zile plaga articulara ia caracter fistulos, eliminand puroiul articular. Secretia purulenta se poate infiltra in jurul articulatiei sub forma de flegmon capsular si abces periarticular cu eliminare de puroi prin mai multe fistule. Prelungirea fenomenului infl determina rarefierea epifizelor articulare, uneori fisurarea cartilagiului de acoperire cu evidentierea tesutului osos epifizar. Descoperirea epifizelor articulare duce la sudarea celor doua oase instaiandu-se anchiloza intraarticulara. Decalcifierea epifizelor articulare contribuie la depunerea sarurilor de calciu in tesutul periarticular, aparand periostoze -care formeaza un manson periarticular. Acest manson duce la anchiloza articulara extracapsulara.

Artrita localizata la un membru anterior, din cauza artrodiniei, face ca animalul sa se sprijine numai pe membrul congener sanatos.

Tulburarile generale sunt destul de evidente manifestate prin sindromul de febra. Treptat, animalul pierde pofta de mancare, slabe progresiv, abdomenul e supt si evolutia artritei traumatice deschise se termina prin exitus, din cauza cahexiei, septicemiei sau piemiei.

Dg. se stabileste pe baza semnelor locale, generale si functionale. Se impune un diagnostic diferential cu higroma si tenosinovita, dar topografia le diferentiaza.

Pg. e rezervat spre grav, depinzand de vechimea bolii, articulatia interesata, gravitatea modificarilor locale, felul serviciului etc. in general, e grav, intrucat vindecarile complete se produc numai in cazul interventiei precoce si daca nu sunt leziuni la cartilagiul de acoperire. De asemenea, gravitate prezinta si artritele de la caii de viteza comparativ cu cei de tractiune.

Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea se realizeaza prin tratarea precoce si corecta a

plagilor articulare penetrante.Tratamentul curativ e o urgenta; aplicandu-se in raport cu

vechimea si gravitatea leziunilor. Se urmareste: evacuarea si drenarea exsudatului purulent, combaterea infectiei, calmarea durerii, stimularea reparatiei tisulare si prevenirea anchilozei. Obiectivele se realizeaza prin tratament local si general.

Tratamentul local incepe prin evaluarea distrugerii tisulare.Local se executa toaleta regiunii si plagii, dezinfectia si

introducerea intraarticular de 5-10 ml de solutie izotona de clorura de sodiu in care au fost dizolvate 400-800 mii de U.l. de penicilina. Prin acest lavaj asiguram evacuarea exsudatului purulent si aseptizarea cavitatii. Daca exsudatul e floconos recurgem la artrotomie, creand accesul operator pentru un lavaj corect. Vom urmari ca deschiderea larga a cavitatii articulare sa nu lezioneze cartilagiul articular. La niv. articulatiei se provoaca un aflux leucocitar prin frictiuni cu tinctura de iod, sau se aplica o vezicatoare.

Pentru combaterea durerii recurgem la analgezia iatrogena, folosind blocajul regional sau infiltratia locala de procaina. Se poate aplica si bandaj gipsat ferestruit care, prin limitarea miscarilor, reduce stimulii algici. Bandajul ferestruit permite repetarea lavajului intraarticular cu antibiotice 5-6 zile si aspersarea plagii cu spray-uri sau pudre cicatrizante.

Tratamentul general se face cu antiinf si stimulente generale.Imobilizarea trebuie sa se execute cu bandaj gipsat, intrucat

asigura pozitionarea capetelor articulare cat mai aproape de normal, prevenind retractiile tendinoase ce modifica aplombul. Bandajul se mentine pana fistulele se cicatrizeaza complet, iar animalul reia sprijinul normal in mers si statiune. Dupa indepartarea bandajului animalul e supus miscarii gradate, intrucat kinetoterapia combate amiotrofia functionala, anchiloza si refractia tendinoasa + masaje cu unguent camforat.

in artrita traumatica deschisa cu evolutie cronica, din cauza interventiei tardive sau ineficientei terapeutice, fenomenele proliferative si metaplaziile osoase duc la anchiloza cu pozitii anormale ale razelor osoase.

Medicul curant va prefera imobilizarea regiunii intr-o pozitie anatomica aproape de cea normala. Aceasta anchiloza iatrogena, obtinuta prin aplicarea bandajului, permite deplasarea ulterioara a pacientului, cat mai aproape de mersul corect, putand fi utilizat si la serviciu. Indicatia isi gase utilitate in spp pentru speciile destinate sacrificarii, cat si pentru cele de companie.

' 85.4.6.3. Artrita noilor nascuti

Denumita si artrita de focar, reprezinta inflamatia componentelor articulare aparuta in primele zile de viata. Se intalne la vitei, miei, purcei si maryi, afectand in spp articulatiile carpiena, tarsiena, graset, bulet si cot.

Etiologie. Afectiunea apare ca o complicatie septica a omfalitelor, omfalo- vasculitelor, infectiei bontului coccigian dupa codotomie, supuratiilor plagilor auriculare dupa crotaliere etc.

Simptome. Articulatia afectata e marita in volum, calda si dureroasa. Fundurile de sac sunt evidente. De cele mai multe ori, prinde mai multe articulatii, evoluand ca poiiartrita. Starea generala e afectata, aparand si semne ale unor organe interne afectate (bronhopneumonie etc.). Nou-nascutul refuza suptul, slabe si moare.

Dg. are in vedere modif. articulare coroborate cu focarul primarPg. e rezervat spre grav.Tratamentul e preventiv si curativ. Prevenirea are in vedere

aseptizarea cordonului ombilical imediat dupa nastere, respectarea asepsiei in codotomie, crotaliere etc.

Tratamentul curativ urmare combaterea focarului primar ca in orice complicatie septica si a celui articular ca in artrita traumatica inchisa.

• 85.4.7. b10 Artroza b11 (artrita cronica deformanta)

Artroza e un proces degenerativ articular, caracterizat prin absenta exsudatului Intraarticular si finalizarea prin osteita rarefianta si condensanta. Afectiunea mai e denumita artrita uscata deformanta. Evolutia e progresiva, ducand la deformare si anchiloza articulara.

Se intalne mai frecvent la Cai si taurine, evoluand ca o mono- sau poiiartrita. Sunt afectate in spp articulatiile carpiena, bulet si interfalangiena, ducand la desmoperiostita (exostoze).

Etiologia nu e pe deplin elucidata. Majoritatea practicienilor o considera o colagenoza, punand-o pe seama unui reumatism cronic, a unei tulburari trofice sau a unei disendocrinii. S-a constatat ca hranirea cu furaje acide sau furaje alteratemare frecv acestei boli, probabil prin sensibilizarea componentelor articulare (Vladutiu o., 1971Y

Traumatismele articulare, entorsele, luxatiile, rupturile ligamentare, aplombul si potcovitul defectuos sunt considerate principalele cauze ale artrozei. Oe aceea, se intalne mai frecvent la caii supusi la eforturi grele si pe teren accidentat, la taurinele intretinute pe gratare, la taurii de reproductie consecutiv sprijinului fie membrele posterioare in timpul saltului etc. (Moldovan M. si colab., 1982). Re-zumand, iri ace situatii se produc traumatizari ale epifizelor articulare si tractiuni ligamentare care determina modificari la niv. complexului articular, prin decalcifiere (osteita rarefianta) si hipercalcemie locala cu metaplazie osoasa (osteita condensa nta) formand osteofite (exostoze),

Consecutiv traumatismului, cartilagiul articular sufera un proces de degenerare velvetica cu producerea de fisuri, eroziuni si dezlipiri, lasand suprafetele articulare descoperite. Membrana sinoviala se ingroasa, vilozitatile se hipertrofiaza si apar nuclei cartilaginosi pedicufati. Capsula articulara se ingroasa, uneori se osifica la insertia osoasa. La insertia ligamentelor apar osteofite si exostoze.

in evolutia artritei uscate deformante se intalnesc patru stadii: .• infl sau sinovial;• atenuare a fen. inflamatorii;• organizare fibroasa sau scleroza sinoviala;• deformare si anchiloza.Simptome. Afectiunea are debut insidios^isemnele clinice

aparand in raport cu stadiul evolutiv.in stadiul infl apar semnele unei hidartroze cu artrodinie

intermitenta. Uneori se manifesta doar ca o oboseala articulara, animalul preferand decubitui, iar in statiune schimba greutatea alternativ pe membre.

Stadiul al doilea consta in reducerea manifestarilor articulare. Barostaza (presiunea intraarticulara) scade, iar fenomenele aigice diminua progresiv.

in stadiul al treilea are loc organizarea fibroasa a componentelor articulare. Epifizele articulare cresc in volum, cinetica articulara e

redusa, iar in deplasare, dar mai frecvent la miscarile pasive ale regiunii, se percep cracmente (pocnituri) din cauza frecarii intre ele a epifizelor articulare descoperite de cartilagiu.

Stadiul de deformare si anchiloza se exprima clinic prin deformarea articulatiei care e mult crescuta in volum si cu consistenta dura din cauza osteofitozei marginale. Miscarile articulare sunt abolite instalandu-se anchiloza. Musculatura regiunii e atrofiata.

Dg. se stabile usor pe baza modificarilor locale si tulburarilor functionale. Precizarea e mai facila atunci cand articulatia poate fi explorata prin palpare st miscari pasive, evidentiind deformarea si anchiloza. La paiparea regiunii se percep cracmentele.

Pg. ulestb nefavorabil intrucat boala are o evolutie lenta, progresiva si rebela la tratament.

Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea artrozei vizeaza in mod spp alimentatia

corespunzatoare, efortul gradat, evitarea stabulatiei prelungite, in final orice factor care expune la osteita rarefianta si condensanta cu localizare la eoifizeiA articulara

Tratamentul curativ e numai paleativ intrucat procesul de degenerare articulara are un mers lent si sigur. Interventia iatrogena poate incetini procesul de artroza, dar nu restabile functionalitatea normala a elementelor articulare (Stareti O., t9dd)

In stadiul initial se utilizeaza antibiotice, sulfamide, salicilati, vitamine etc. Pentru a stopa procesul infl si a stimula apararea locala. Corticoterapia intraartieulara si generala, analgezia iatrogena prin blocaj sau infiltratii periarticulare, repetate la 4 zile, sunt metode care combat durerea si fenomenele inflamatorii. Simpaticoliza transcutanata cu denervin combate instalarea anchilozei prin re-stabilirea echilibrului circulator, diminuarea durerii si stimularea resorbtiei osteofitelor. loduratele administrate per os ca si local sub forma de unguent (iodura de sodiu sau de potasiu) duc la resorbtia infiltratelor.

Anchiloza iatrogena,prin imobilizare in pozitie anatomica, poate reprezenta o solutie pentru mobilitatea bolnavului, avand in vedere mersul lent si progresiv al afectiuni».

85.4.8. Anchiloza si redoarea articulara

Sunt terminari nedorite ale unei artropatii caracterizate prin pierderea partiala sau totala a cineticii articulare.

Redoarea articulara, denumita si anchiloza partiala, consta in diminuarea miscarilor unei articulatii.

Etiopatogenetic poate fi intracapsulara si extracapsulara.Redoarea intracapsulara e consecinta organizarii

depozitelor fibroblastice din cavitatea articulara. in urma unei artrite fibrinoase exsudatul se poate organiza si depune sub forma unor punti pe epifizele articulare. Organizarea fibroasa a acestor punti duce la reducerea cineticii articulare

Redoarea extracapsulara se datoreaza retractiei, induratiei si calcificarii tesutului fibros periarticular.

Anchiloza articulara presupune abolirea miscarilor articulatiei. Dupa modul de producere poate fi; interstitiala si periferica.

Anchiloza interstitiala sau prin fuzionare e terminarea nefavorabila a artritelor uscate sau supurative, in care s-a produs distrugerea cartilagiului articular, iar cele doua epifize descoperite s-au sudat intre ele.

Anchiloza periferica sau prin zagaz osos se datoreaza osteofitozei marginale ce duce la osificarea ligamentelor si tesutului fibros periarticular. in final e rezultatul unei artrite uscate deformante.

Simptome. Clinic, se constata reducerea sau disparitia mobilitatii articulatiei dupa cum e vorba de redoare sau anchiloza. Pentru inregistrarea acestui semn se fac miscarile pasive ale articulatiei, intrucat se pot inregistra erori doar prin inspectie din cauza suplinirii miscarilor de catre articulatia vecina. De exemplu,e greu sa stabilesti daca reducerea miscarilor e de la niv. buletului sau articulatiei interfalangiene, daca modif. nu sunt extracapsulare sa fie prezenta deformarea. Pentru o decizie cat mai corecta se recurge si la analgezia iatrogena, intrucat blocajul anuleaza erorile datorata contractiei reflexa a muschilor care asigura mobilitatea acelei articulatii.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice, inspectia si palpatia completandu-se reciproc. Vom folosi si blocajul pentru a reduce erorile semnalate la simptomatologie.

Pg. e grav, gravitatea fiind in raport cu importanta articulatiei si cu gradul limitarii miscarilor. Astfel, o anchiloza temporomandibulara e mai grava decat una de la niv. membrelor, prima avand rol vital iar a doua doar in locomotie. De asemenea, anchiloza e mai grava decat redoarea.

Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea se realizeaza prin tratarea corecta a artritelor si

instituirea kinetoterapiei gradate. Dupa imobilizare pentru reparatia

unei artrite se recomanda miscarea sub blocaj regional, dar sub supraveghere pentru a nu aparea complicatii la miscari gresite.

Tratamentul curativ urmare restabilirea miscarilor articulare. Anchiloza e incurabila indiferent de forma. in redoare se face analgezia prin blocaj sau infiltratie periarticulara, dupa care animalul executa miscari sub supraveghere medicala. Pe regiune se fac masaje cu unguente resorbante si calmante. Daca situatia impune si cauza e precizata, se recurge la desmotomii si tenotomii.

85.5. Bolile chirurgicale ale tendoanelor si tecilor sinoviale

I. Burtan

85.5.1. Contuziile tendoanelor

Traumele inchise ale tendoanelor se pot intalni la toate speciile, dar cu frecv mai mare la Cai. Sunt interesate in spp tendoanele flexorilor falangelor.

Etiologle. Contuziile tendoanelor sunt produse prin lovituri, caderi sau alunecari. La Cai, se intalnesc in spp la animatele atelate prea scurt si care obisnuiesc sa azvarle. Astfel, utilizarea unor streanguri prea scurte intre gura de ham si crucea carutei, duc la micsorarea distantei dintre regiunea autopodiala a membrelor pelvine si mijlocul de tractiune. Cand animalul coboara o panta crucea carutei love regiunea flexorilor falangelor. Mai grav e la exemplarele care azvarle, pentru ca se lovesc cu regiunea flexorilor falangelor de crucea carutei sau de alte obiecte dure traumatizandu-si tendoanele.

Simptome. Consecutiv traumatismului, apar semne locale si tulburari functionale. Local se constata ca regiunea contuzionata e calda, usor tumefiata si sensibila la palpare. Semnele functionale se traduc prin schiopatura, a carei intensitate variaza cu gradul contuziei.

Dg. are in vedere elementul local, respectiv contuzia, coroborat cu tulburarea locomotorie.

Pg. variaza cu gradul contuziei. in formele usoare e favorabil si rezervat in contuziile grave, care pot complica tabloul clinic, aparand tendinita, javartu! tendinos etc.

Tratamentul consta in repausul regiunii si aplicarea curei antiflogistice. Pe regiunea tendonului se aplica pansamente umede cu solutie Burrow, solutie saturata de sulfat de magneziu, acetat bazic de

plumb, sau cu apa rece, pe cale generala se administreaza antiinflamatorii si analgezice. Dupa cateva zile se pot face frictiuni cu tinctura de iod pentru a stimula resorbtia infiltratiilor.

* 85.5.2. b8 Plagile tendoanelor

Leziunile traumatice ale tendoanelor sunt destul de frecvente, putandu-se intalni la toate speciile. Frecv cea mai ridicata e la Cai ca urmare a diverselor servicii pe care le executa (tractiune, munci agricole etc.), regiunea membrelor unde predomina tendoanele fiind mereu expusa accidentelor. Dar nu trebuie neglijate caninele ia care tendoanele flexorilor sunt traumatizate prin muscatura sau prin accidentarea cu corpuri taioase (cioburi de sticla, metal etc.)

Etiologie. Plagile tendoanelor sunt produse prin intepare, taiere si contuzie.

Plagile prin intepare sunt mai frecvente la Cai si taurine, interesand in spp tendoanele regiunii autopodiale. Astfel, la niv. flexorilor falangelor se produc plagi prin intepare cu furca, accidental sau de rauvoitori, in dintii grapei sau corpurile ascutite ajunse accidental in asternut. La cal se intalne frecvent plaga prin intepare a aponevrozei palmare in accidentul „cui de strada". Consecutiv plagilor prin muscatura la carnivore regiunea tendoanelor poate fi intepata cu caninii,in spp la niv. flexorilor falangelor si coarda jaretului. Desi discreta, solutia de continuitate afecteaza rezistenta tendonului care se poate desira consecutiv sprijinului necontrolat.

Plagile prin taiere pot fi operatorii, in tenotomii, sau accidentale cand asupra tendonului actioneaza un corp taios. Sectionarea tendonului poate fi longitudinala, oblica sau transversala, completa si incompleta. in cazul plagilor complete cele doua capete rezultate se retracta, in raport cu mobilitatea si individualizarea tendonului. Plagile incomplete pastreaza continuitatea tendonului, dar greutatea corporala mare si contractiile musculare bruste pot desira tendonul, aparand plaga completa.

Plagile contuze sunt produse de corpuri dure, care actioneaza asupra tendonului, determinand dilacerari si distrugeri masive de fibre tendinoase.

Se produc accidental, in spp la caii de tractiune si la cei care lucreaza in paduri pentru tractat busteni. De asemenea, se intalnesc la caii care azvarle, lovindu-se de corpuri dure sau de crucea carutei cand sunt atelati.

Simptome. Plagile tendoanelor se manifesta prin semne locale si tulburari functionale in raport cu natura corpului contondent, directia plagii fata de axul tendonului si timpul scurs de la accident.

Plagile prin intepare furnizeaza putine semne clinice, incat pot trece neobservate in faza initiala. Pe masura ce s-a complicat cu tendlnlta, tulburarile locale si functionale devin evidente. Procesele de necroza de la niv. tendonului (javart tendinos) deformeaza regiunea tendonului, lasa sa se exprime o secretie urat mirositoare din plaga, iar tulburarea locom. e foarte evidenta. Procesul necrotic duce ta slabirea tendonului, marind discontinuitatea. Plaga prin inteparea aponevrozei palmare se complica cu pododermatita si tenosinovita.cu aspecte clinice specifice.

Plagile prin taiere se manifesta prin tulburari locale si functionale, a caror gravitata depinde de directia plagii si gradul interesarii tendonului. in sectionarile incomplete semnele sunt mai putin evidente. Se constata departarea marginilor plagii, prezenta unei secretii seroase, iar sprijinul se executa in demiflexiune (Mates N., 2004)

Cand tendonut a fost sectionat complet, retractia celor doua capete lasa un spatiu care se palpeaza. Departarea celor doua capete e in raport cu functia tendonului, fiind mai pronuntata la flexori comparativ cu extensorii. Tulburarea locom. e evidenta, animalul adoptand pozitii ce nu se incadreaza in aplombul normal. Astfel, sectionarea corzii jaretului face ca animalul sa devina plantigrad, cu sprijin pe regiunea autopodiala. in sectionarea flexorului superficial al falangelor animalul face sprijin in demiflexiune in repaus, iar in mers coboara usor buletul, sprijinul fiind scurt. Daca e sectionat si flexorul profund animalul calca pe butet (calcatura deurs). Sectionarea extensorului falangelor impiedica extensia regiunii acropodiale, animalul taraste copita pe sol, putandu-se confunda cu buletura.

Plagile contuze, prin striviri de fibre tendinoase, se manifesta de la inceput cu tumefactia regiunii si abundenta secretiei locale. Din cauza durerii tulburarea functionala e destul de evidenta. Ea devine grava cand se complica cu javart tendinos.

Evolutia plagilor tendoanelor depinde de aspectul clinic si starea septica a corpului contondent. Plagile prin intepare, in spp cu furca, se pot complica cu javart tendinos. Complicatia e mai grava daca a fost afectata si teaca tendonului. Indiferent de natura corpului contondent (intepare, taiere, contuzie), complicatia septica se manifesta prin ramolirea tesutului tendinos, tendonul afectat capata o culoare cenusie murdara, secretia e de rea natura si cu miros ihoros. Pe suprafata tendonului apar zone de proliferare cu aspect gelatinos si cu volum excesiv. Complicatia septica e cea mai grava intrucat tendonul e slab vascularizat si procesul de necroza avanseaza in masa tendonului lipsit de aparare.

in plagile prin taiere, intre cele doua capete departate se formeaza un hematom interfragmentar. Acesta se transforma in calus fibrinos, apoi conjunctiv care leaga cele doua capete. Calusul conjunctiv, dupa aproximativ 8-12 zile, se transforma in calus fibros asemanator tendonului. Aceasta evolutie normala se desfasoara daca regiunea tendonului a fost imobilizata si cele doua capete au fost puse in contact prin tenorafie (Burtan l.,1991). Neotendonul are rezistenta scazuta, dar sub actiunea liniilor de forta se remodeleaza, incat dupa 8-12 sapt e capabil sa reziste fa tractiuni mecanice.

Starea generala a animalului cu plagi ale tendoanelor apare modificata, in spp cand au aparut complicatiile septice (javart tendinos).

Dg. are in vedere aspectele locale si tulburarile functionale.Pg. e in raport cu aspectul clinic al plagii. In plagile prin

fotepaf*. Pg. e favorabil daca nu s-a complicat cu javart tendinos sau cu teoosmovrta sesamoidiena Plagile prin taiere au un Pg. rezervat in cazut celor incomplete si grav in plagile complete. Pg. e mai grav in cazul flexorilor decat in cel al extensoriior. in plagile contuze cu necroza tendonului Pg. e grav.

Tratamentul urmare evitarea complicatiilor cu javart tendinos si stimularea reparatiei tisulare.

in plagile recente prin intepare, taieri incomplete si contuze se practica antisepsia mecanica, asigura drenajul si se aplica bandajul ferestruit pentru a evita tractiunile. in cazul plagilor prin taiere complete, cand cele doua capete ale tendonului sectionat s-au departat si plaga e recenta, se recomanda refacerea continuitatii tendonului prin tenorafie. Sutura se executa cu fire resorbabile sintetice, avand in vedere rezistenta lor. Daca cele doua capete sunt mult distantate si nu e posibila afrontarea, se practica suturi la distanta. in acest caz cele doua capete se apropie cu o ansa de catgut, care are rolul de a dirija neoformatia celulara. Cand acest lucru nu e posibil, se recurge la anastomoza capatului central al tendonului, la tendonul muschiului vecin cu functie apropiata (de exemplu: tendonul flexorului superficial se anastomozeaza de tendonul flexorului profund al falangelor) (Vladutiu O.,1971).

Tenorafia e o interventie dificila avand in vedere evolutia lenta a procesului de reparatie tisulara, tractiunile exercitate asupra tendonului si structura fibrilara a lui. Interventia trebuie executata cat mai precoce (sutura primara) respectiv inainte de declansarea infectiei. Se poate utiliza si sutura secundara, de obicei la 4-5 zile dupa jugularea procesului septic (Igna C., 2005).

Pentru reusita interventiei capetele tendonului se vor prelucra chirurgical pentru o afrontare cat mai corecta, hemostaza completa si vitalitate adecvata. De asemenea, postoperator se va imobiliza

regiunea in flexie pentru a facilita cooptarea si preveni tractiunile pe tendon. Firul utilizat trebuie sa fie suficient de lung si trecut de mai multe ori prin tendon, in sens transversal, pentru a preveni desirarea. Igna C. (2005) recomanda mai multe procedee de tenorafie. Tinand cont de marimea si rolul tendonului sectionat, recomandam doua procedee:

- la ambele capete ale firului se fixeaza cate un ac chirurgical rotund. Cu un ac se executa mai multe trasee, prin grosimea tendonului, pornind de la jumatatea firului. Al doilea fir executa acelasi numar de trasee, dar in sens invers. Ambele fire se evidentiaza la capatul tendonului. Utilizand cele doua ace cu fir, executam aceleasi trasee prin grosimea celui de al doilea cap de tendon. Vom avea grija ca distanta dintre capetele tendonului sa fie mare, pentru a avea ansa de fir suficient de mare. Dupa innodarea firului pe al doilea cap de tendon se sectioneaza bucla cu firele ce au unit tendoanele, rezultand patru fire, care se innoada doua cate doua in sens opus. Prin strangerea nodului se asigura afrontarea corecta a capetelor tendonului.

- se utilizeaza trei fire de sutura care se trec prin fiecare capat al tendonului, la nivele diferite si se innoada lateral. Firele plasate transversal fata de capatul tendonului au distanta de 0,5 cm intre ele.

Indiferent de procedeul utilizat, operatia se finalizeaza prin sutura capsulei tendonului, pudraj cu cicatrizante, sutura cutanata si imobilizare prin bandaj gipsat ferestruit, care se mentine 4-6 sapt la animalele mari si doua trei sapt ia animalele mici. Recuperarea prin kinetoterapie are un rol deosebit.

Indiferent de metoda de tenorafie aplicati, regiunea (membrul) se imobili- zeaza cu bandaj ferestruit sau se aplica o potcoava cu proteza. Imobilizarea se mentine 3 saptamani, timp necesar formarll calusului fibros. Prin miscari gradate si sub control, calusul fibros se transforma in calus tendinos din cauza tractiunilor ce se executa pe el.

Grefa tendinoasa e greu de executat la animale.Cicatrizarea plagilor tendonului se stimuleaza prin utilizarea de

spray-uri cu antibiotice sau sulfamide, a manisului, sulfadimidinulul, oximaniromului etc. Plagile tendoanelor, unde nu se aplica imobilizarea regiunii, vor fi protejate cu pansament pentru a preveni burjeonarea excesiva din cauza iritatiilor. Aparitia javartului tendinos impune prelucrarea chirurgicala prin indepartarea tendonului mortificat si a tesuturilor limitrofe. Se debrideaza fistulele, asigurand drenaj perfect. Se pudreaza sau asperseaza tesuturile cu antibiotice, sulfamide, eter iodoformat, dupa care se protejeaza cu pansament sau

se imobjfizeaza cu bandaj gipsat ferestruit. Pe cale generala se administreaza antiinfectioase.

Indiferent de aspectul clinic al plagii, la Cai nu se va omite se ai miza rea antitetanica.

9 85.5.3. b7 Ruptura tendoanelor b15

Afectiunea se caracterizeaza prin intreruperea accidentala a continuitatii unui tendon, fara producerea leziunilor cutanate.

Etiologie. Accidentul se observa frecvent la Cai, la membre, consecutiv unei contractii violente aparute in alunecari, caderi, sarituri pe obstacole si chiar in timpul montei. Sunt afectate tendoanele de la niv. membrelor. Rupturile si dezinsertiile tendinoase sunt favorizate de afectiuni ale tendoanelor prin scaderea rezistentei fibrelor tendinoase, de aplombul defectuos, naviculartrita, osteita falangei etc.

La Cai se intalnesc rupturile lui fibularis tertius (coarda femuro-rneta- tarsiana cu rol in aparatul pasiv) flexorilor profund si superficial ai falangelor, interososului median, tendonului lui Achile, extensorului anterior al falangelor etc. La bovine si canine e afectat numai tendonul lui Achile. La tineretul taurin ingrasat in sistem intensiv se intalne dezinsertia de pe calcaneu a tendonului muschilor gastrocnemieni. Afectiunea e favorizata de alimentatia neechilibrata prin exces de furaje acide si determinata de alunecarile pe pardoseala alunecoasa.

intreruperea continuitatii tendonului se poate produce la orice nivel, dar mai frecvent de la locul insertiei pe os si mai redus de la locul de unire cu portiunea musculara. Fixarea tendonului pe os e atat de putemicajncat fibrele tendinoase smulg eschile de la locul insertiei prin fibrele Sharpey, producand fracturi parcelare (Vladutiu O.,1971).

Simptoma. Rupturile si dezinsertiile tendinoase se manifesta prin semne locale si tulburari functionale. La locul intreruperii continuitatii tendonului se palpeaza un spatiu interfragmentar umplut cu cheag sanguin. Treptat regiunea se tumefiaza si deformeaza.

Tulburarile functionale se manifesta prin pozitii anormale ale unor regiuni, impiedicand tocomotia animalului. Astfel, in ruptura flexorului profund animalul executa sprijin pe calcaie, fruntea copitei e ridicata, iar marginea soleara devine orientata spre inainte. Ruptura flexorului superficial determina hiperextensia primei articulatii interfalangiene, iar a interososului median se manifesta prin coborarea excesiva a buletului, incat poate atinge solul.

In ruperea tendonului lui Achile si dezinsertia sa de pe calcaneu animalul devine plantigrad, efectuand sprijin pe toata regiunea metatarso-falangiena. Ruptura lui fibularis tertius nu modifica aplombul in sprijin, dar animalul nu se poate deplasa, intrucat femurul nu se mai flexeaza pe gamba. Coarda jaretului e flasca prin lipsa fortei antagoniste. Dispare sincronizarea dintre miscarile grasetului si jaretului (Morosanu N., 1987).

Dg. are in vedere semnele locale si tulburarile functionale coroborate cu anamneza.

Pg. e in raport cu specia si importanta tendonului. in general, e rezervat la animalele mici, la care tenorafia si imobilizarea sunt mai facile si grav la animalele mari. Gravitatea depinde si de tendonul interesat, intrucat vindecarile se produc mai repede la extensori decat la flexori. Astfel, rupturile (ui fibularis tertius si extensorului anterior al falangelor se vindeca mai rapid comparativ cu flexorii profund si superficial ai falangelor la care interventiile nu sunt urmate de succese.

Tratamentul urmare apropierea celor doua capete, prin pozitia pe care o imprimam regiunii, sau prin tenorafie si imobilizare pentru cicatrizare. Uneori simplul repaus la grajd poate duce la vindecare. Asa se poate obtine in cazul rupturii lui fibularis tertius prin repaus total. Dupa apropierea si afrontarea capetelor | tendinoase se stimuleaza cicatrizarea prin cura proflogistica. Rupturile complete

ale suspensorului buletului si flexorilor falangelor sunt considerate incurabile la ' animalele mari.

85.5.4. Luxatiile tendoanelor

Reprezinta deplasarea anormala si permanenta a unui tendon din culisa osoasa. Se intalne la Cai" luxatia tendonului flexorului superficial ai falangelor, iar la bovine luxatia tendonului subspinos.

Etiologie. Luxatia flexorului superficial al falangelor se produce prin ruperea ligamentelor ce-l fixeaza de tuberozitatea calcaneului. Caderile, alunecarile, contractiile musculare bruste rup mijloacele de legatura ce fixeaza calota calcaneului, luxand tendonul spre in afara sau inauntru. Ruperea bridei interne determina luxatie externa, iar ruperea bridei externe face ca tendonul sa se luxeze spre interior. Luxatia externa e mai frecv intrucat brida interna e mai slaba (Vladutiu O., 1971). \

Luxatia tendonului mischiuiui subspinos consta in parasirea traiectului acestuia pe capul humeral. in urma unor eforturi violente, a caderilor sau alunecarilor se rupe teaca sinoviala si tesutul fibros pe care aluneca tendonul subspinos. Brusc el se deplaseaza de pe tuberculul humeral, plasandu-se in alt traiect.

Chirurgie veterinara

Simptome. Luxatie tendonului se manifesta prin semne locale si tulburari functionate. t

in luxatia tendonului flexorului superficial apare o tumefactie fa niv. jaretului, iar prin palpatie se simte tendonul luxat, antrenand si bursa sinoviala subcutanata. Tulburarea functionala apare in sprijin complet si in deplasare. in statiune animalul face sprijin in pensa, moment in care tendonul isi reia locul pe calcaneu. La sprijin pe toata fata soleara, tendonul se luxeaza, producand un zgomot de deplasare, iar animalul tresare de durere. Animalul evita deplasarea tocmai din cauza acestor jocuri ale tendonului, care sunt dureroase. Durerea e mai pronuntata si mai persistenta in luxatia interna, pe cand in cea externa, se atenueaza treptat, incat animalul poate fi utilizat la serviciu usor (Burtan /., 2004).

Luxatia tendonului subspinos la bovine nu se evidentiaza in repaus. in mers, cand animalul ridica piciorul de pe sol pentru a face pasul, tendonul aluneca inapoia tuberculului (trositerului), facand imposibila extensia piciorului. Uneori deplasarea tendonului e suportata de animal si permite efectuarea flexarii articulare in doi timpi.

Dg. se pune pe baza semnelor locale si functionale de la niv. membrelor.

Pg. e in raport cu tendonul luxat si felul luxatiei. Luxatia interna a flexorului superficial al falangelor e incurabila din cauza imposibilitatii fixarii tendonului pe calota calcaneului. in luxatia externa animalul poate fi utilizat la serviciu. De aceea, Pg. variaza intre rezervat si grav.

in luxatia tendonului subspinos Pg. e favorabil, intrucat repausul animalului, o perioada mai mare de timp, duce la vindecare.

Tratamentul urmare readucerea tendonului in pozitie anatomica si fixarea * sa. Readucerea se realizeaza usor, dar fixarea e ingreunata de faptul ca nu sunt suficiente tesuturi moi rezistente de care sa se prinda tendonul prin sutura. in luxatia externa a flexorului superficial aplicarea unei vezicatori, prin fen infl declansat, determina fixarea tendonului intr-o pozitie care nu impiedica locomotia incat animalul poate fi utilizat la serviciu.

* 85.5.5. Inflamatiile tendoanelor

Tendoanele sunt formatiuni anatomice care intervin in statica si dinamica organismului. Asupra lor se exercita tractiuni, contuzii si iritatii parazitare care pot declansa fenomene inflamatorii. Inflamatiile pot fi aseptice, inf si parazitare.

«s 85.5.5.1. b6 Tendinita aseptica

Denumita si tendinita plastica reprezinta inflamatia tendonului fara interventia microbilor. Se intalne in spp la Caile de tractiune si de calarie, mai rar la vbovine si canine. La Cai se localizeaza frecvent la tendoanele flexorilor falangelor de la membrele toracice. Rolul membrelor toracice de coloane de sprijin

758

face ca acestea sa suporte o greutate mai mare, care se repercuteaza asupra flexorilor falangelor. /

Tendinita aseptica afecteaza in spp flexorul superficial si interososul median la caii de viteza si flexorul profund si brida carpiena la caii de tractiune (Stanca D„ 1988).

Etiologia. in producerea bolii intervin cauze determinante si cauze favorizante.

Cauzele determinante sunt reprez. de eforturile de viteza sau tractiune care duc la ruperea partiala a unor fibre tendinoase. Efortul de viteza face ca, in timpul sprijinului, buletul sa coboare mult, executand tractiuni asupra flexorului superficial si interososului median care, prin sinergism, mentin buletul la o anumita distanta de sol. La sfarsitul sprijinului, cand copita se pregate sa paraseasca solul, chisita se indreapta, buletul se ridica datorita contractiei flexorului profund si bridei carpiene. Eforturile intense ale acestor tendoane expune la rupturi de fibre.

Cauzele favorizante sunt reprez. de aplombul si potcovitul defectuos, conformatia defectuoasa, eforturile mari pe terenuri accidentate, insuficientul antrenament etc. De aceea, tendinita aseptica se intalne la caii de hipodrom sau de calarie insuficient antrenati.

Efortul muscular obositor determina cresterea cantitatii de acizi organici in portiunea musculara. Se acumuleaza o cantitate crescuta de acid lactic care actioneaza asupra fibrei de colagen din structura tendonului scazandu-i rezistenta la tractiune. Dar, antrenamentul mare rezistenta fibrei tendinoase facand-o sa reziste la efort.

Consecutiv efortului se produc rupturi de fibre tendinoase care se retracta. Imediat se declanseaza fen inflamator. Spatiul ramas liber intre capetele retractate se umple cu extravazat sanguin, infiltrand tesutul conjunctiv interfascicular si peritendinos, ducand la ingrosarea tendonului. Daca fenomenele inflamatorii sunt de mica intensitate, infiltratul se resoarbe, lasand totusi o masa conjunctiva, ca un calus tendinos, care duce la ingrosarea tendonului. in cazul inflamatiei intinse, in toata masa tendonului apare o hiperplazie conjunctiva care prinde pielea, tesutul peritendinos si tendonul. Tendonul ingrosat formeaza impreuna cu tendoanele vecine (flexorul profund cu flexorul superficial) si tecile sinoviale o masa compacta care jeneaza sau chiar impiedica alunecarile fiziologice. Astfel se produce un bloc tendinos care determina anchiloza tendinoasa. Uneori apar zone de metaplazie cartilaginoasa, osoasa ducand la tendinite osificante (Moldovan M. si colab., 1982).

Modif. structurale ale tendonului duc la aspectele morfopatologice de tendinita parenchimatoasa, interstitiala si peritendinita. Aparitia lor e in functie de intensitatea rupturilor fibrilare si a fen. inflamatorii.

Evolutiv tendinita aseptica poate fi acuta, denumita si efort al tendonului sau clacaj si cronica sau tenoncus.

Simptome. Tendinita aseptica se manifesta prin semne locale si functionale.

Primul simptom local e durerea care apare imediat dupa accident. Regiunea tendonului e calda si tumefiata, semne care cresc in intensitate in primele 2-3 zile, in raport cu numarul de fibre tendinoase rupte. Tendonul apare ingrosat pe toata lungimea lui, iar prin palpatie glisanta pe membrul in sprijin se simt numeroase boseluri rezultate din reactia fibrelor rupte. Boselurile permit localizarea leziunilor pe tendon.

Chirurgie veterinara

in cazul afectarii flexorilor falangelor si tendonului lui Achile, inspectia laterala evidentiaza profilul convex al tendonului, asemanator cu abdomenul de peste. Convexitatea maxima corespunde cu sediul leziunilor (fig. 85.23).

Cand rupturile fibrilare sunt reduse, fen infl evolueaza spre rezolutie prin repaus si tratament adecvat. Tumefactia se reduce, dar fara remitere completa, • tendonul ramane usor ingrosat, mai dur la palpare si cu usoara sensibilitate. Uneori, tendonul devine indurat, cu aspect scleros si aderent la teaca, iar in masa lui apar zone de meta- plazie cartilaginoasa si osoasa. Aceasta e forma de tendinita croniqa sau tenoncus.

in cazul tendinitelor usoare rezolutia se poate produce complet. Totusi raman mici ingrosari nodulare unde fibrele au fost rupte. Ace locuri prezinta rezistenta mai slaba la tractiune, incat la un nou efort tendinita poate recidiva.

Tulburarile functionale se traduc prin schiopatura, simptom ce apare imediat dupa efort. Intensitatea schiopaturii depinde de gradul afectarii tendonului, respectiv numarul de fibre rupte. Daca numarul de fibre e redus tulburarea locom. apare a doua zi.

Consecutiv durerii animalul tine membrul in demiflexiune, cu sprijin in pensa. Uneori sprijinul e nul. Animalul evita

deplasarea din cauza intensitatii schiopaturii.Tendinita aseptica, prin modif. pe care le produce la niv.

tendonului, poate duce la scurtarea acestuia, cu modificari de aplomb (buletura) care tareaza animalul.

Dg. se stabile pe baza semnelor locale si a tulburarilor functionale.

Pg. e variabil, depinzand de intensitatea si intinderea leziunilor pe tendon, precum si de precocitatea interventiei. Tendinita flexorului superficial al falangelor si a interososului median e mai putin grava comparativ cu a flexorului profund si bridei carpiene. Localizarea leziunilor la jumatatea tendoanelor flexorilor falangelor e mai putin grava, comparativ cu afectarea treimei superioare sau [|li mijlocie, datorita complexitatilor anatomice de la ace nivele (teci sinoviale).

Pg. depinde si de momentul aparitiei tendinitei. Atunci cand IIIsimptomele apar brusc, dupa efort, tendinita e rebela la

tratament, uneori chiar incurabila din cauza rupturilor masive de fibre tendinoase si altor complicatii-

Tendinita care apare lent are un Pg. favorabil, vindecarea survine in urma tratamentului. Pg. depinde si de serviciul pe care-l executa animalul. De asemenea, gravitatea Pg. ului este*dictata si de leziunile asociate tendinitei (sinovite tendinoase, artrite, periostoze etc.).

Tratamentul e preventiv si curativ.Profilaxia tendinitei se refera la utilizarea animalelor la efort

numai dupa un antrenament rational. De asemenea, potcovitul ortopedic, aplicarea feselor elastice pentru contentia tendoanelor si hidroterapia rece dupa efort sunt recomandari care contribuie la prevenirea tendinitei.

Tratamentul curativ urmareste: asigurarea repausului tendonului bolnav, combaterea durerii si a fen. inflamatorii. Animalul e despotcovit, lasat liber in grajd sau legat, asigurand un asternut bogat si curat. La niv. tendonului se aplica terapia antiflogistica prin dusuri cu apa rece, sau prin comprese cu solutie Burrow.

Combaterea durerii, care duce si la atenuarea fenomenului inflamator, se realizeaza prin blocaj regional cu procaina sol 4% care se repeta la 3-4 zile. Concentratia 2% de procaina poate fi utilizata prin infiltratii peritendinoase.

Dupa aproximativ o saptamana de tratament, cand fenomenele inflamatorii s-au redus, se recurge la cura proflogistica prin pensulatii cu tinctura de iod gaiacolata .in tendinitele cronice resorbtia se stimuleaza prin aplicarea unei vezicatori pe regiunea tendonului care se protejeaza cu pansament, lodoterapia subcutanata e benefica in formele de tenoncus si consta in injectarea in mai multe puncte, subcutanat pe traiectul tendonului, a cate 1-1,5 ml solutie apoasa iod-iodurata 0,5%.

Potcovitul are un rol deosebit in repausul tendonului pentru cicatrizare. Astfel, tendinita flexorului superficial al falangelor si a interososului median solicita o potcoava cu calcaiele sterse.

85.5.5.2. b6 Tendinita purulenta

Denumita si javart tendinos, tendinita purulenta reprezinta inflamatia. septica a tendonului insotita de necroza acestuia.

Etiologia. Tendinita purulenta se intalne in spp la Cai ca o complicatie a plagilor tendoanelor, cositurii, aricelei gangrenoase, abceselor peritendinoase etc. Sunt afectate in spp tendoanele de la niv. membrelor, intrucatsunt cele mai expuse traumatismelor si contaminarii cu o flora polimicrobiana din care nu lipsesc streptococi, stafilococi si bacilul necrozei.

La bovine aparitia si evolutia javartului tendinos e influentata de conditiile deficitare din adapost, serviciul pe terenuri noroioase si inghetate. Evolutia unor procese septice piogene (pododermatita flegmonoasa, abcese, flegmoane, panaritiul profund) duce la inflamatia purulenta a tendoanelor limitrofe.

Simptome. Afectiunea se manifesta prin semne locale si tulburari functionale. Regiunea afectata e tumefiata, calda si foarte sensibila. Treptat consistenta regiunii cre incat greu se individualizeaza tendonul. Pe zona infl. apar mici colectii care abcedeaza, formand fistule din care se scurge un puroi seros, gri-murdar si ihoros. Tendonul necrozat are culoare gri, aspect putrid si se sfaceleaza. Necroza nu are tendinta la delimitare, zona gangrenata extinzandu-se in ambele sensuri.

Tulburarile functionale se manifesta prin schiopatura intensa, mergand pani la lipsa de sprijin.

Javartul tendinos se manifesta si prin semne generale incadrate in sindromul de febra.

La bovine sensibilitatea locala e mult mai mare,majoritatea timpului animalul prefera decubitui. Tumefactia generata de necroza tendoanelor flexorilor poate urca pana la jaret sau genunchi. Uneori prinde si ligamentele interdigitale, complicandu-se cu artrite interfalangiene care compromit looomotia.

Dg. se stabile pe baza modificarilor locale coroborate cu tulburarile generale.

Pg. e in general grav, depinzand de vechimea bolii si localizare. Tendinita purulenta din vecinatatea copitei sau a unei articulatii are Pg. mai grav din cauza complicatiilor. De asemenea, javartul flexorului profund al falangelor e mal grav decat al extensorului digital comun.

Tratamentul e preventiv si curativ. Prevenirea vizeaza tratarea precoce sl corecta a traumelor tendoanelor si a infectiilor din vecinatatea acestora.

Tratamentul curativ debuteaza prin evaluarea intinderii zonei de necroza pe tendon,urmata de rezectia acesteia. Fistulele se debrideaza, asigurand un bun drenaj. Se provoaca aflux leucocitar in jurul plagii,prin

rubefiante sau vezicante in raport cu specia,iar pe plaga se asperseaza eter iodoformat 10% antibiotice si sulfamide.

Utilizarea iritantelor, pentru efectul lor leucogen, va fi supravegheata pentru a dirija procesul de reparatie. Sunt frecvente cazurile cand proliferarea e excesiva, formand cheloid la niv. regiunii tendonului. Imobilizarea regiunii cu bandaj inamovibil ferestruit e benefica reparatiei tendonului.

Evolutia normala a cicatrizarii e marcata de reducerea secretiei purulente, recapatarea culorii tendonului si aparitia tesutului de inmugurire. in aceasta faza se pudreaza cu Manis, Rifatrpl sau alte cicatrizante (Fantanarii M. si colab., 2003).

85.5.5.3.Tendinita infectioasa

Apare ca o complicatie septica in unele boli inf ca: gurma, anazarca, bruceioza etc. Sinovitele tendinoase traumatice, prin raporturile sale cu tendonul, pot determina tendinita infectioasa. De dOGr€rdt S© intalne frecvent la tendoanele

ytvttiv ai» oas®ior, articulatiilor, tendoanelor si muscniior

tloxonior consecutiv afectarii tecilor carpiena, sesamoidiena sl tarsiena (Vladutiu O., 1971).

Semnele clinice ale tendinitei inf sunt mascate de cele ale sinovitei infectioase. Local apare tumefactia tendonului odata cu a sinovialei. Tulburarea functionala se datoreaza atat inflamatiei tendonului si tecii, cat si reducerii mobilitatii tendonului din cauza sinovitei tendinoase.

Tratamentul e local si general, adresandu-se bolii primare.

85.5.5.4. Tendinita parazitara

Inflamatia tendonului se datoreaza localizarii in fibrele sale a nematodului Onchocerca reticulata. Cel mai afectat e interososul median, producand desmita parazitara.

Etiologie. Parazitismul cu Onchocerca reticulata are caracter sezonier, cu manifestari clinice din primavara pana in toamna, infestatia maxima fiind in plina vara (Dulceanu N., 1994 ). Transmiterea se realizeaza prin tantari.

Simptome. Localizarea parazitului in tendon se exteriorizeaza prin semne locale si tulburari functionale. Tendonul apare tumefiat si sensibil la palpare. Pe traseul lui se pot depista nodozitati constituite din aglomerari de paraziti. Nodulii sunt mai frecventi in jurul motului buletului.

Se intalnesc cazuri la care tumefactia lipseste, dar tendonul e sensibil la palpare, iar prin compresiunea nodozitatilor se pot exprima nematozi filiformi cu aspect translucid. Consecutiv parazitismului tendonul ramane ingrosat.

Tulburarile functionale sunt reprez. de schiopatura de diferite grade. Schiopatura are caracter estival, fiind de maxima intensitate in timpul verii.

Dg. are in vedere caracterul estival, modif. tendonului si tulburarea functionala. Tratamentul nu e specific, urmand conduita terapeutica din tendinita plastica. Mentionam ca tehnicile curative au caracter paleativ.

85.5.6. Retractia tendoanelor

Afectiunea consta in scurtarea tendoanelor, determinand atitudini vicioase ale unor articulatii si pozitii anormale ale razelor osoase.

Retractia tendoanelor se intalne frecvent la membre, uneori evoluand simultan cu retractia aponevrozelor regiunii, producand defecte de aplomb: buletura, arcarea si harperul. Defectele se intalnesc mai frecvent la Cai si mai putin la canine si taurine.

Etiologie. Se deosebesc retractii congenitale si refractii castigate.

Retractiile congenitale se intalnesc la manz si vitel, afectand tendoanele flexorilor metacarpului si falangelor. Se considera ca retractia congenitala se datoreaza pozitiei defectuoase a fatului in uter, dezvoltarii insuficiente a muschilor extensori cu tulburarea echilibrului dintre flexori si extensori sau disproportiei dintre dezvoltarea oaselor si tendoanelor ca urmare a unor carente minerale. Retractia poate sa apara si la scurt timp dupa nastere consecutiv unei omfalite sau

omfaloflebite care se complica, afectand marea teaca sesamoidiena sau articulara carpiena.

Retractiite castigate se intalnesc la animalele adulte, consecutiv unui proces de uzura (caii de tractiune grea), surmenajului sau proceselor inflamatorii cu localizare la articulatii, muschi, tendoane sau nervi. Ca urmare a inflamatiei acestor zone, durerea provocata obliga animalul sa tina membrul in demiflexiune de la bulet sau regiunea carpiena. Consecutiv demiflexiunii prelungite se produce retractia, care poate fi denumita dupa regiunea sau tesutul unde evolueaza procesul inflamator. Astfel, intalnim retractii artrogene, miogene, tendogene, neurogene sau combinatii ale acestora.

Desi durerea e localizata in diferite zone tesutul care participa efectiv la retractie e cel muscular. Pentru a asigura pozitia de demiflexiune, in care tesutul inflamat nu e suprasolicitat si durerea se atenueaza, se produce contractia muschiului, care are sub control regiunea, asigurand demiflexiunea. Contractia, desi e act fiziologic, daca e prelungita trece in contractura considerata patologica, intrucat mentine razele osoase in pozitii vicioase. Aceasta contractura e activa, deci consecutiv contractiei, de aceea cedeaza la narcoza sau analgezie locala. Contractura activa prelungita trece in contractura pasiva, care nu cedeaza la anestezie, aparand astfel retractia.

Contractia prelungita a muschiului duce la o serie de procese fizico-chimice care se desfasoara in portiunea musculara. Se produce hipoxie celulara si acumularea de acizi organici care actioneaza asupra fibrei de colagen din tendon. Fibrele se retracta, mentinand pozitia razelor osoase pe care a imprimat-o muschiul contractat, deci demiflexiune (Vladutiu O. 1971).

Simptomatologia refractiilor tendinoase se exprima clinic, la niv. membrelor, prin defectele de aplomb: buletura, arcare si harper.

Arcarea consta in ducerea articulatiei carpiene inaintea liniei de aplomb, datorita refractiei muschilor extensor si flexor carpo-ulnar. La Cai se poate asocia cu retractia aponevrozei antebrahiale. Apare ca o uzura a cineticii articulare, in spp la caii care au lucrat la tractarea lemnelor in padure. in acest caz eforturile de tractiune prin contractie prelungita a muschilor cubitali duc la contractura si retractie cu devierea genunchiului spre inainte.

La tineretul taurin ingrasat in sistem intensiv si cazat in boxe cu gratare, apare boala de gratar. Afectiunea se caracterizeaza prin artroze carpiene si tarsiene, cu retractii tendinoase generatoare de arcare si buletura (Moldovan M. si colab., 1982).

Buletura e un defect de aplomb caracterizat prin devierea spre inainte a articulatiei buletului, datorita retractiei tendoanelor flexorilor falangelor. in raport cu intensitatea retractiei, unghiul metacarpo (metatarso) falangien dispare sau depase 180°, devenind inchis spre inapoi. Gradul devierii razelor osoase permite sistematizarea buleturii in 3 grade:

- buletura de gradul I in care metacarpul (metatarsul) si chisita sunt pe aceeasi linie, cu disparitia unghiului buletului;

- buletura de gradul II cu devierea buletului spre inainte si formarea unui unghi deschis spre inapoi;

- buletura de gradul III caracterizata prin ducerea buletului mult inainte, depasind astfel verticala ridicata din fruntea copitei. Uneori, devierea e atat de ^

„aoMIUI, UI Ul.lllCltlllUI , IWI IUUWI IOIUI 91 I I IUt>V/l IIIUI «VW

pronuntata incat sprijinul se executa pe bulet si fata anterioara a regiunii digitale. in acest caz apar plagi la bulet, chisita si coroana, iar peretele copitei e mult tocit.

in functie de gradul devierii apar tulburari functionale cu instabilitate in mers, poticniri si caderi. Sprijinul pe fata anterioara a degetului duce la artrita traumatica a buletului, uneori interfalangiena si desprinderea extensoruiui anterior al falangelor de pe eminenta piramidala.

Harperul, pasul de cocos sau eparvenul sec, se manifesta clinic in locomotie, prin flexarea exagerata a articulatiilor jaret si graset. Tulburarea locom. e mai intensa la rece sau cand animalul e obligat sa mearga inapoi sau sa se intoarca pe loc.

Cauzele harperului sunt multiple (Stancu D. 1984). De aceea, putem intalni harper idiopatic si harper simptomatic. Prima forma, care se intalne numai la Cai, se considera a fi exprimarea clinica a unei degenerescente a nervului sciatic sau a nervului fibular, fiind incriminate si afectiuni ale maduvei spinarii si retractia aponevrozei gambiere.

Harperul simptomatic sau fals se poate datora eparvenului, traumatismelor extensoruiui lateral al falangelor, prin generarea

de aderente intre tendon si fata laterala a articulatiei jaretului, crevaselor coronare, cheloidului de la chisita, cherafilocelului la Cai, panaritiului si ficului interdigital la taurine.

Flexiunea involuntara a jaretului poate fi abia perceptibila sau exagerata incat, in deplasare, animalul love abdomenul cu fata anterioara a buletului. in locomotie harperul poate fi intermitent, animalul executand si pasi normali. Se considera ca temperatura scazuta accentueaza flexiunea normala. Uneori, schiopatura din harper poate fi confundata cu cea din agatarea rotulei.

Dg. refractiilor tendoanelor se stabile usor avand in vedere aplombul vicios si devierea razelor osoase.

Pg. e rezervat in retractiile congenitale de mica intensitate si in boala de gratar, intrucat pot sa apara remisiuni. De asemenea, e favorabil in harper, animalul putand fi utilizat la serviciu usor. Pg. e grav in retractiile dobandite unde apar modificari ireversibile si sansele de restabilire sunt reduse.

Tratamentul retractiilor tendoanelor e in raport cu gradul retractiei si varsta animalului.

in retractiile congenitale (arcare, buletura) la vitel si manz se vor asigura conditiile necesare dezvoltarii armonioase a animalului (Vladutiu O., 1971). Animalul va fi lasat liber la pasune, iar alimentatia va fi calitativ superioara, continand vitaminele D, C si B. Miscarea libera stimuleaza musculatura afectata, care beneficiaza si de actiunea razelor solare. Muschii solicitati se alungesc, razele osoase se dezvolta, iar unghiurile articulare dau aplombul normal.

Pentru a stimula musculatura implicata se fac frictiuni locale cu alcool camforat 10%, salicilat de metil 10% sau cu alte rubefiante, sau se executa masaje uscate. Cand retractia e destul de pronuntata, impiedicand deplasarea nou-nascutului, se recomanda aplicarea unui bandaj gipsat, care forteaza obtinerea aplombului normal. Extensia fortata se mentine 15-20 zile. Potcovitul ortopedic se poate aplica la manji dupa prima saptamana de viata, iar la vitei de la 3-4 saptamani. Se recomanda aplicarea unei potcoave usoare, fixata mai mult in zona calcaielor si cu fruntea prelungita pentru a suprasolicita tendoanele retractate.devine evidenta dupa cateva luni. Sunt cazuri la care ameliorarea nu apare, demonstrand multitudinea cauzelor (Stancu D., 1986).

In cazul harperului simptomatic ameliorarea locomotiei apare dupa tratamentul afectiunii primare.

* 85.5.7. b5 Sinovita tendinoasa

Sinovialele tendinoase sunt formatiuni anatomice care faciliteaza alunecarea tendonului pe diferite suporturi dure. Inflamatia sinovialei tendinoase se define prin termenul de sinovita tendinoasa. Datorita rapoartelor anatomice, inflamatia sinovialei tendonului poate interesa si tendonul, evoluand ca tenosinovita.

Sinovita tendinoasa poate imbraca urmatoarele forme:- in raport cu flora microbiana, poate fi septica si aseptica;- evolutiv, forma aseptica poate fi: acuta si cronica;

- forma acuta poate fi: uscata, seroasa si fibroplastica;- forma cronica poate fi: seroasa si fibroasa;

- sinovita tendinoasa septica poate fi: traumatica si infectioasa.

> 85.5.7.1. Sinovita tendinoasa aseptica acuta

Forma uscata se intalne mai frecvent la Caile adulte, afectand tecile sinoviale ale regiunii carpiene.

Afectiunea se caracterizeaza prin congestia stratului extern al tecii sinoviale, descuamarea stratului intern si producerea unei cantitati reduse de exsudat. Aparitia e determinata de eforturile excesive pe terenuri accidentate. Schimbarea continua a raporturilor dintre componentele articulare, suprasolicita atat liga-mentele, cat si tendoanele regiunii care traumatizeaza tecile sinoviale ce le faciliteaza alunecarea. Traumatismele repetate declanseaza fen infl care afecteaza mai mult stratul extern.

Simptome. Animalul prezinta jena locomotorie, iar in statiune adopta pozitia arcat. in deplasare se percepe un zgomot de crepitatie (crepitatia amidonata) datorat frecarii intre ele a foitelor descuamate ale tecii si a depozitului fibrinos din teaca. La palpare regiunea e sensibila, iar miscarile pasive ale regiunii faciliteaza perceperea crepitatiei amidonate (Burtan /., 2004).

Pg. e favorabil intrucat sinovita poate ceda dupa 8-10 zile. Uneori recidiveaza, trecand in forma seroasa.

Tratamentul impune repausul regiunii si aplicarea locala a curei antiflogistice (apa rece, solutie Burrow etc.). Daca nu cedeaza in cateva zile recurgem la cura proflogistica prin frictiuni locale cu tinctura de iod forte. Combaterea fenomenului infl local se realizeaza prin administrarea de derivati cortizonici pe cale generala si in teaca. in raport cu greutatea corporala se recomanda la animalele mari 200-300 mg hidrocortizon administrat intramuscular, sau 75-100 mg prin sinoviocenteza.

Forma seroasa se caracterizeaza prin hiperproductie de sinovie, determinand destinderea fundurilor de sac.

Sinovita tendinoasa seroasa se intalne frecvent la Cai si mai rar la bovine. Afecteaza in spp marea teaca sesamoidiena, tecile carpiene si tarsiene, frecv fiind mai mare la tineret.

Cauzele sunt reprez. de eforturile prea mari, elongari si chiar rupturi partiale ale tendoanelor, entorse, contuzii tendinoase etc. Furajarea excesiva cu porumb, in spp nematurat, poate genera sinovita tendinoasa seroasa. Consecutiv traumatizarii tecii, membrana sinoviala se inflameaza, declansand hiperproductia de exsudat seros. Exsudatul are culoare rosietica si destinde fundurile de sac sinoviale.

Simptome. Se constata marirea in volum a tecii cu evidentierea fundurilor de sac. in repaus animalul face sprijin in demiflexiune pentru a relaxa tendonul ce comprima teaca, scazand senzatiile algice. Deplasarea determina schiopatura, a carei intensitate e in raport cu sediul tecii si gravitatea fenomenului inflamator. La palpare, regiunea e calda, dureroasa si se percepe fluctuenta fundurilor de sac sinoviale.

Dg. are in vedere tulburarile locale si functionale.Pg. e favorabil intrucat terapia antiinflamatorie locala si

generala duce la resorbtia exsudatului. Totusi, sunt'cazuri in care afectiunea se poate croniciza sau sa treaca in forma purulenta.

Tratamentul e preventiv si curativ. Prevenirea se realizeaza prin evitarea traumatizarii tecilor sinoviale, a eforturilor excesive fara antrenament la animalele tinere, a furajarii excesive cu porumb etc. Potcovitul ortopedic previne sinovita tendinoasa.

Tratamentul curativ urmare repausul regiunii, combaterea durerii si stimularea resorbtiei exsudatului. Pe regiunea bolnava se aplica pansamente umede cu apa rece, solutie de acetat bazic de plumb, solutie Burrow sau alte mijloace antiflogistice locale. Resorbtia exsudatului se stimuleaza dupa aproximativ 4-5 zile prin

frictiuni cu tinctura de iod guaiacolata 10% sau prin vezicatie in raport cu sediul tecii sinoviale. Frictiunile se repeta de 3-4 ori la intervale de 2 zile. Pe cale generala se administreaza salicilat de sodiu, hidrocortizon sau alte preparate antiinflamatorii generale.

in cazul acumularii unei cantitati mari de sinovie, cu destindere maxima a fundurilor de sac, se poate recurge la sinoviocenteza. Punctia se executa in partea superioara a fundului de sac, respectand cu rigurozitate asepsia si antisepsia. Prin ac se extrage lichidul sinovial si prin acelasi ac se introduce hidrocortizon 75-100 mg la care am adaugat 400.000 U.l. penicilina si 1 ml procaina. Sinoviocenteza se repeta dupa 3 zile. Regiunea se imobilizeaza prin aplicarea unui pansament usor compresiv (Vladutiu O., 1971).

Forma fibroplastica consta in acumularea in teaca a exsudatului fibrinos, care se organizeaza sub forma unei retele ce stabile punti de legatura intre tendon si peretele tecii, producand tendovaginita fibrinoasa acuta. Peretele tecii se ingroasa, vilozitatile sinovialei se hipertrofiaza, iar puntile fibrinoase se transforma in tesut conjunctiv, unind peretele tecii cu peritendonul - tendovaginita fibrinoasa. Treptat, proliferarea conjunctiva umple toata teaca sinoviala, impiedicand culisarea tendonului.in acest caz apare tendovaginita stanozantd cu imobilizarea tendonului in teaca, respectiv anchiloza tendinoasa, ducand la retractii tendinoase (Morosanu N., 1987),

Sinovita tendinoasa fibroplastica se intalne mai frecvent la Cai ca o complicatie a sinovitei uscate, sinovitei traumatice, entorselor, luxatiilor, exostozelor etc. Afecteaza mai des marea teaca sesamoidiena care e strabatuta de tendonul flexorului profund al falangelor, complicandu-se cu buletura.

Simptome. Tabloul clinic e dominat de semnele locale si tulburarile functionale. Teaca afectata e marita in volum, iar la palpare prezinta sensibilitate, temperatura locala si consistenta crescuta. Miscarile pasive ale regiunii sunt foarte dureroase, limitate, ajungand la redoare articulara. Treptat tendonul nu mai poate fi individualizat prin palpare la niv. tecii.

Tulburarile functionale sunt evidente atat in repaus cat si in deplasare. in repaus executa sprijin in demiflexiune, pentru a reduce tensiunea de la niv. tecii si tendonului. Mersul e foarte dureros, intensitatea schiopaturii fiind in raport cu stadiul morfopatologic al

tendovaginitei. in forma stenozanta tulburarea locom. ajunge pana la sprijin nul. Schiopatura se intensifica in timpul mersului.

Dg. are in vedere urmatoarele elemente: deformarea regiunii, consistenta crescuta a tecii si imposibilitatea individualizarii tendonului.

Pg. e grav intrucat tratamentul duce doar la ameliorare, fara ca regiunea sa-si recapete aspectul si functionalitatea normala. Gravitatea depinde si de sediul si intinderea leziunilor.

Tratamentul urmare combaterea durerii si restabilirea cineticii regiunii prin desprinderea aderentelor fibrinoase. Obiectivele se realizeaza prin blocaj regional sau infiltratii perltecale cu procaina sau denervin. Prin blocarea stimulilor algici si miscarea animalului asiguram desprinderea aderentelor dintre teaca si tendon, restabilind culisarea acestuia si sprijinul normal. Pe regiune se face masaj zilnic pentru a stimula resorbtia membranelor fibrinoase. Putem recurge si la cura proftogistica drastica prin aplicarea unei vezicatori, in raport cu sediul tecii.

Combaterea durerii si desprinderea aderentelor, precum sl potcovitul ortopedic, asigura sprijinul corect, prevenind astfel retractiile tendinoase.

85.5.7.2. Sinovita tendinoasa aseptica cronica

Denumita si hidropizia sinovialei tendonului, apare ca o complicatie a formei acute. Se caracterizeaza prin cresterea treptata a cantitatii de lichid sinovial, cu destinderea fundurilor de sac.

Etiologie. Sinovita tendinoasa aseptica forma cronica reprezinta cronidzarea formei acute sau poate imbraca de la inceput o. evolutie cronica din cauza eforturilor prelungite pe terenuri dure. Se intalne mai frecvent la caii tineri supusi la efort fara antrenament, dar si ia adulti consecutiv suprasolicitarii excesive a tendoanelor prin deplasarea pe terenuri accidentate. De asemenea, hranHrea cu furaje alergizante (porumb in exces) poate declansa secretia abundenta de sinovie. Contuziile sinoviale repetate si de mica intensitate duc ta cresterea cantitatii de lichid sinovial.

Dupa localizare, sinovita tendinoasa aseptica cronica poarta .urmatoarele denumiri; molet tendinos, cand afecteaza tecile de la bulet, si vezigon tendinos, localizat la tecile de la genunchi si jaret.Bolite chirurgicale ale oaselor, articulatiilor, tendoanelor si muschilor

771

Topografic intalnim un molet anterior si unul posterior. Moletul anterior e localizat la teaca extensoruiui anterior al falangelor, respectiv la fata anterioara a buletului, sub tendon. Moletul posterior reprezinta destinderea marii teci sesa- moidiene. Apare deasupra sesamoizilor, urcand pe tendoanele flexori ai falangelor.

Vezigoanele, in numar de 7, sunt localizate 3 la regiunea carpiana si 4 lajaret.

- vezigonul carpian, localizat posterior articulatiei, inferior pisiformului, sub tendoanele flexorilor falangelor. Reprezinta dilatarea tecii postcarpiene care proemina de sub tendoane.

- vezigonul extensoruiui carpo-ulnar care apare deasupra pisiformului, la fata postero-externa a carpului.

- vezigonul precarpian apare la fata anterioara a regiunii carpiene.

- vezigonul tarsian reprezinta sinovita tecii tarsiene si apare posterior jaretului, sub randul doi de oase tarsiene.

- vezigonul cunean e localizat la fata interna a jaretului, deasupra metatarsului rudimentar intern, sub brida cuneeana.

- vezigonul calcanean localizat la tuberozitatea calcaneului, urcand pe tendonul lui Achile.

- vezigonul pretarsian dezvoltat la fata anterioara a tarsului.Simptome. Moletele si vezigoanele se manifesta clinic prin

hipertensiuneatecilor sinoviale, ducand la dilatarea fundurilor de sac. Evolutia e lenta, in faza incipienta regiunea e deformata, iar la palpare prezinta consistenta fluctuenta (forma seroasa) care treptat devine dura (forma fibroasa). Tulburarea locom. apare doar in forma fibroasa, dar dilatarea tecii atrage atentia prin volumul sau.

in forma seroasa, lichidul sinovial e clar, seros, devenind treptat mai gros si mai inchis la culoare. Treptat lichidul devine fibrinos transformandu-se intr-o parte lichida, galbena si cu aspect filant si o parte solida sub forma unor concremente alb-galbui de dimensiunea unui bob de mei pana la a unui bob de fasole. Forma concrementelor e diferita, depinzand de localizarea lor si

presiunile exercitate de tendon asupra lor. Concrementele pot pluti in lichidul sinovial ,sau sunt aderente la peretii tecii care sunt captusiti de un depozit fibrinoid. Lichidul fibrinos poate crea loje in interiorul tecii facand-o pluricompartimentata. Uneori, un compartiment se dilata mai mult, formand un chist sinovial fluctuent la palpare.

Lichidul sinovial fibrinos poate forma punti de legatura intre teaca si tendon. Puntile fibrozate determina cresterea consistentei fundului de sac proeminent, regiunea devine dura si tulburarea locom. evidenta.-in acest caz regiunea e calda si durerosa la palpatie.

Moletul anterior se observa mai frecvent la membrele posterioare ca un chist bilobat localizat la fata anterioara a buletului. Moletul posterior se intalne la toate membrele sub forma a doi chisti alungiti, fluctuenti sau indurati, localizati deasupra sesamoizilor.

Dg. se stabile usor pe baza dilatarii fundurilor de sac si localizarii. V *

Pg. e in raport cu forma clinica si sediul sinovialei tendinoase. Astfel, e favorabil in forma seroasa si rezervat in forma fibroasa.

Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea se realizeaza prin corectarea defectelor de aplomb si

utilizarea rationala la munca, in spp a animalelor tinere. Se recomanda ca eforturile de tractiune sa fie adaptate varstei si conformatiei animalului. Tineretul nu va fi supus la eforturi excesive fara antrenament si la o varsta prea timpurie. Potcovitul ortopedic va ajuta animatul sa reduca eforturile de tractiune.

Tratamentul curativ depinde de volumul hidropiziei sinovialei, vechimea afectiunii si aspectul clinic, respectiv forma seroasa sau fibroasa.

in faza incipienta se asigura repausul animalului si aplica terapia antifiogistica. Se practica sinoviocenteza, se extrage lichidul sinovial si prin acelasi ac se introduc in teaca 50-100 mg de hidrocortizon si 5 ml de procaina sol. 2%. Sinoviocenteza se executa de 4-5 ori la intervale de 2 zile. Pansamentele umede cu apa rece, solutie saturata de sulfat de magneziu, solutie Burrow sau cu acetat bazic de plumb duc la reducerea volumului hidropiziei. Talazoterapia ca si namolurile de Techirghiol actioneaza benefic in terapia moletelor si vezigoanelor.

Sinovita tendinoasa cronica, cu evolutie spre fibrozare, impune terapia proflogistica pentru resorbtia exsudatului. Se fac pe regiune frictiuni

cu tinctura de iod gaiacolata sau se aplica o vezicatoare. Daca nu se resoarbe continutul tecii se recurge la sinoviotomie, eliminarea continutului fibrozat si a concrementelor, lavajul tecii cu antibiotice si sinoviorafia. Prin fundul de sac superior se introduce hidrocortizon.

Tratamentul general stimulativ e benefic combaterii tenosinovitelor cronice.

' 85.5.7.3. Sinovita tendinoasa septica

Inflamatia sinovialei tendinoase se datoreaza patrunderii si inmultirii florei bacteriene. Dupa modul de producere deosebim o forma traumatica si una infectioasa.

Sinovita tendinoasa traumatica se intalne frecvent la Cai si taurine, afectand in spp tecile sinoviale din regiunea autopodiala (Capatana VI. si colab.. 1975).

Etiologie. Cauza principala o reprezinta o plaga sinoviala penetranta, care nu a fost tratata corespunzator. Plagile sinovialei pot fi contuze, intepate sau taiate. in regiunea genunchiului penetrarea sinovialei apare in urma caderilor, loviturilor cu copita potcovita etc. La membrele posterioare sunt mai afectate marea teaca sesamoidiena, tarsiana si calcaneana consecutiv inteparii cu furca de catre ingrijitori, accidentelor de strada si cele de munca produse de fierul de la plug sau coltii de la grapa. Sinoviocentezele empirice se pot complica, evoluand ca si no vita traumatica.

in producerea sinovitei tendinoase traumatice intervin si infectiile parasinoviale. Ariceala gangrenoasa si cositura la Cai, panaritiul calcaielor la taurine sunt afectiuni ce se pot complica, afectand sinovialele tendinoase de ta niv. buletului.

Simptome. Sinovitei tendinoasa traumatica se exprima prin semne locale, generale si functionale.

Locai, ne atrage atentia plaga sinoviala inconjurata de o zona edematiata, calda si foarte sensibila, din care se scurge lichidul sinovial. La inceput, sinovia e clara si cu aspect citrin. Dupa 24-48 de ore sinovia coaguleaza la contact cu aerul, formand o masa fibrino-purulenta. Treptat sinoviala devine mai tumefiata, herniaza prin marginile plagii cutanate care se micsoreaza, lasand aspect de fistula. Teaca sinoviala e dureroasa la palpare si la miscarile pasive ale regiunii, lasand sa se scurga o cantitate mare de lichid galbui, purulent si cu cheaguri de fibrina. Sinovioragia devine net purulenta, plaga sinoviala se reduce transforman- du-se in fistula.

Persistenta infectiei sinovialei favorizeaza inflamatia septica a tendonului complicandu-se cu javart tendinos. Complicatia e considerata foarte grava, necroza tendonului fiind incurabila.

Semnele generale sunt reprez. de febra, abatere, inapetenta, puls si respiratie accelerate.

Tulburarile functionale apar odata cu declansarea sinovitei si cresc in intensitate. in repaus sprijinul se face in demiflexiune, iar in mers schiopatura e de diferite grade, in raport cu sediul tecii sinoviale. Treptat, tulburarea locom. se agraveaza, animalul executa frecvente lancinatii in repaus, deplasarea e dureroasa incat evita sprijinul.

Dg. se stabile pe baza semnelor locale si tulburarilor functionale.

Pg. e in raport cu sediul si gravitatea leziunilor. El poate fi favorabil la o sinovita recenta si grav in cazul complicatiilor cu fistulizare si javart tendinos. De asemenea, sinovitele flexorilor sunt mai grave ca ale extensorilor.

Tratamentul e local si general.in plagile sinoviale recente, considerate neinfectante (6-12

ore de la producere), se recurge la toaleta plagii si prelucrarea chirurgicala in raport cu aspectul clinic al focarului traumatic. Se pudreaza plaga sau asperseaza cu cicatrizante si antiinfectioase, dupa care se sutureaza membrana sinoviala cu fir resorbabil. in teaca se introduc 5 ml. solutie cloruro-sodica izotona in care am dizolvat 200.000 U.l. penicilina. Plaga cutanata se inchide cu matase in fire separate. Regiunea se imobilizeaza cu bandaj gipsat ferestruit, care permite repetarea sinoviocentezei si introducerea de penicilina inca 2-3 zile. Pe cale generala se administreaza antibiotice sau sulfamide. Cand animalul executa sprijin normal se indeparteaza bandajul si incepe miscarea gradata, pentru a preveni anchiloza tendinoasa.

in plaga sinoviala veche in care infectia e in plina evolutie, cu secretie purulenta si tulburari functionale grave, se recomanda combaterea durerii, asigurarea drenajului, combaterea infectiei si stimularea reparatiei tisulare. Animalul e tinut in repaus cel putin 2-3 saptamani, intrucat eforturile de deplasare accentueaza durerea si favorizeaza difuzarea procesului septic. Dupa prelucrarea chirurgicala se practica sinoviotomia. prin deschiderea cetui mai decliv fund de sac cu bisturiul sau termocauterul, asigurand drenajul. Se executa iavajul tecii cu antiseptice, dupa care se

imobilizeaza regiunea cu bandaj gipsat ferestruit. Bandajul combate durerea si permite Iavajul tecii cu antiseptice inca 4-6 zile, dupa care zilnic, timp de 3-4 zile, se introduc in teaca antibiotice. Pe cale generala se administreaza antiinfectioase. Blocajul regional cu procaina sau denervin contribuie ta combaterea durerii.

Cand secretia purulenta a incetat si evolutia procesului de reparatie tisulara evolueaza normal, se indeparteaza bandajul si incepe gimnastica functionala pentru a combate anchiloza tendinoasa.

Sinovita tendinoasa infectioasa apare ca o complicatie in unele boii infectioase. Se intalne frecvent in gurma, morva, tuberculoza, piobaciloza, omfalita, omfaloflebita, amputatia cozii la miel cu supuratia bontului etc. Afecteaza in spp tineretul si, dupa caracterul lichidului sinovial, pot fi: seroase, sero- fibrinoase, seropurulente. De obicei afecteaza mai multe teci sinoviale, evoluand ca politenosinovita.

Simptome. Tabloul clinic cuprinde semne locale, generale si tulburari functionale.

Local, regiunea e tumefiata, calda si dureroasa. Fundurile de sac sunt proeminente, fluctuente si uneori pot abceda spontan prin mai multe fistule. La vitei, manji si miei, sunt afectate in spp marea teaca sesamoidiena, tecile carpiena si tarsiena. La un examen mai atent se descopera infectia de focar, care a determinat politenosinovita, localizata la ombilic, coada etc. EB evidentiaza streptococul ta miei si Arcanobacter pyogenes la vitel, porc si miel.

Tulburarea locom. apare de ta inceput, schiopatura afectand unul sau mai multe membre. Intensitatea ei cre pe masura cresterii volumului sinovialei tendonului.

Semnele generale sunt reprez. de febra cu abatere, inapetenta etc.Dg. se stabile pe baza semnelor clinice.Pg. e rezervat spre grav, depinzand de localizarea si gravitatea

procesului infectios.Tratamentul e preventiv si curativ.Prevenirea se realizeaza prin ingrijirea corecta a ombilicului dupa

parturitiesi tratarea corecta a infectiilor de focar (ombilicale, coccigiene etc.).

Tratamentul curativ urmareste: calmarea durerii, sterilizarea tecii si stimularea resorbtiei exsudatului. Respectand asepsia si antisepsia, se executa sinoviocenteza, extragand lichidul sinovial care a destins teaca. Prin acelasi ac se introduc 200.000 U.l. de penicilina dizolvate in 5 ml solutie ctoruro-sodica izotona. Pentru a combate durerea si a preveni pozitiile vicioase ale articulatiilor vecine se aplica un bandaj gipsat

ferestruit. Sinoviocenteza pentru introducerea antibioticului se repeta inca patru zHe. Imobilizarea intarzie resorbtia antibioticului din teaca, creand o remanenta locala. Bandajul se mentine aproximativ 10-12 zile, dar miscarea incepe dupa o saptamana. Dupa inlaturarea bandajului se instituie kinetoterapia.

Tratamentul antiinfectios focal e sprijinit de cel general cu antibiotice si sulfamide.

Daca secretia purulenta e abundenta si determina abcedarea, se asigura drenajul corespunzator si Iavajul tecii cu antiseptice.

Fig. 85.31. Musculatura superficiala la caine: 1 - m. sternocefaiic; 2- m. cleidocervical; 3- m. trapez, portiune cervicala; 4- m. trapez, portiune toracala; 5- m. marele dorsal, 6- m. stemohioidian; 7- m.sternomastoidian; 8 - m. omotransvers; 9 - clavicula; 10 - m. cleidobrahial; 11 - m. deltoid, portiune acromiala; 12- m. triceps brachial, portiune laterala; 13- vena jugulara; 14-m. pectoral ascendant; 15- m. oblic abdominal extern; 16 - m. croitor; 17 - m. tensor al fasciei lata; 18 - m. gluteu mijlociu; 19 - m. gluteu superficial; 20 - m. biceps femoral; 21 - m. semitendinos; 22- m. gratios; 23- vena safena mare; 24 - vena safena mica;

25- vena cefalica antebrahiala; 26-fascia antebrahiala.

85.7. Bolile chirurgicale ale muschilor scheletici

/. Burtan

85.7.1. Contuziile musculare

Contuziile musculare sunt destul de frecvente si se intalnesc la toate speciile de animale. Cel mai frecvent sunt produse prin lovire cu copita, cu cornul sau cu alte corpuri contondente. Apar in urma caderilor, accidentelor de strada sau muschii pot fi traumatizati de capetele osoase fracturate.

Simptom*. Tabloul clinic variaza cu gradul contuziei. In contuziile usoare regiunea e putin sensibila, iar impotenta functionala e de mica intensitate si de scurta durata Tulburarile functionale sunt vizibile In spp in contuziile membrelor.

Contuziile musculare de o gravitate mai mare pot determina striviri musculare cu fonnarea de hematoame susceptibile a se complica septic.

Dg. are in vedere semnele locale si tulburarile functionale.Pg. e favorabil in contuziile usoare si rezervat in contuziile grave,

avand in vedere complicatiile ce pot sa apara.Tratamentul depinde de gradul contuziei. in formele usoare se

recomanda repausul animalului, iar pe regiunea contuzionata se fac frictiuni cu tinctura de iod, alcool camforat, salicilat de metil etc. Contuziile grave impun tratamentul antiinfectios si proflogistic local si general.

• 85.7.2. b3 Plagile musculare

Plagile musculare sunt cele mai frecvente afectiuni ale acestui tesut, datorita dispunerii sale periferice si in toate regiunile corporale. Sunt produse prin intepare, prin taiere, contuzie etc., evolutia lor depinzand de aspectul clinic si starea septica a corpului contondent.

Simptomele plagilor musculare se incadreaza in tabloul clinic al plagilor in general.

Plagile prin taiere pot fi operatorii si accidentale. Cele operatorii, avand in vedere scopul pentru care au fost produse, nu prezinta gravitate deosebita. Aspectul clinic al plagilor accidentale difera cu profunzimea si directia lamei taioase fata de muschi. Ele pot fi superficiale sau profunde, complete sau incomplete, transversale, oblice sau longitudinale. in plagile transversale departarea marginilor plagii si hemoragia sunt mai abundente decat in celelalte tipuri. Semnele sunt mai pronuntate cand sectiunea transversala intereseaza muschiul in totalitate.

Plagile prin intepare pot fi aseptice, produse pentru administrarea unor medicamente, si septice sau accidentale. Acestea se pot complica, producand abcese, flegmoane si chiar gangrena gazoasa, care e considerata infectia musculara cea mai de temut. De aceea, evolutia si aspectele clinice ale plagilor prin intepare sunt in raport cu natura corpului traumatizant, profunzimea si starea lui septica sau aseptica.

Plagile contuze musculare sunt cele mai grave, din cauza distrugerilor mari de tesuturi, traiectelor anfractuoase, retentiei de exsudate si corpi straini, putand genera complicatii ce pun in pericol viata animalului.

Evolutia, diagnosticul, Pg. si tratamentul plagilor musculare se incadreaza in conduita urmata la plagi in general.

85.7.3. b4 intinderi si rupturi musculare

Sunt accidente grave care se intalnesc la toate animalele.Etiologia e reprezentata de contractii musculare puternice, sau

traumatisme care determina destinderea fibrei musculare pe limitele fiziologice

»)• elasticitatii sale. Accidentul se poate produce consecutiv caderilor, alunecarilor, loviturilor, eforturilor excesive in timpul tractiunii etc. Desirarea si ruptura musculara e favorizata de alterari ale fibrei musculare consecutiv unei furajari dezechilibrate, sau a existentei unor mlopatH care scad rezistenta fibrei musculare.

Rupturile musculare pot fi complete fi incomplete. In primul caz asistam la intreruperea completa a continuitatii muschiului si retractia celor doua capete rezultate. Mai frecvent se produc rupturile incomplete care pot interesa un fascicul din muschi (fasciculare) sau fibre (rupturi fibrilare). Mentionam faptul ca rezistenta fibrei musculare e diferita, de aceea desirarile si rupturile se produc la nivele diferite, aspectul suprafetei de rupere fiind neregulat. Ruptura se produce in zona carnoasa sau in zona musculo-tendinoasa (Moldovan M. si colab., 1982).

Accidentul se intalne la toate speciile dar cu frecv mai mare la Cai. Astfel, se intalnesc urmatoarele desirari si rupturi:

- la Cai: muschii iliospinaii, semitendinos, gluteus medius in timpul eforturilor de eliberare din contentia pentru castrare; muschii psoasi in timpul colicilor din miohemoglobinuria paroxista etc.

- la tineretul bovin din ingrasatorii: muschii gastrocnemieni si semitendinos din cauza salturilor si alunecarilor pe gratare si pardoseala umeda. Boala e favorizata de alimentatia neechilibrata care duce la degenerarea fibrei musculare.

- la porcine: ruptura musculaturii adductoare a coapsei in desmorexia coxofemurala, in spp la scroafe (Burtan I., 1978).

Simptome. in desirarile si rupturile musculare apar semne locale si tulburari functionale. Intensitatea semnelor e in raport cu gradul rupturilor, respectiv complete sau incomplete. in rupturile incomplete semnele sunt ca in contuzia musculara.

Rupturile musculare totale se manifesta prin aparitia unei tumefactii difuza si pastoasa, cu formarea unui hematom. La palpare se percepe spatiul interfragmentar, care la inceput e mascat de hematomul format. Treptat tumefactia se localizeaza sub forma unui tesut cu consistenta crescuta,

asemanator unei tumori. Pseudo- tumora rezulta din indurarea capatului muscular retractat sau din transformarea fibroasa a hematomului. Consistenta tumorii cre in timpul contractiei musculare si se deplaseaza spre insertia proximala a muschiului.

Cand ruptura intereseaza un muschi profund acoperit de fascie, semnele locale nu se percep. Singurul simptom e tulburarea functionala.

Tulburarile functionale sunt in raport cu gradul rupturii musculare, sediul si functia muschiului. Consecutiv rupturilor musculare animalul adopta pozitii tipice pentru diagnostic:

- pozitia cainelui sezand (plantigrad) la taurasii cu ruptura muschilor gastrocnemieni;

- pozitia de batracian la scroafele cu ruptura muschilor adductori ai coapsei.

Dg. se stabile usor in cazul rupturilor totale si situate superficial,pe cand in cele profunde, sau in cele incomplete, elementele edificatoare lipsesc.

Pg. e favorabil in desirarile si rupturile incomplete, intrucat vindecarea se realizeaza usor si fara sechele. Rupturile complete au un Pg. rezervat intrucat calusul fibros de reparatie scade puterea de contractie a muschiului respectiv. Hematomul interfragmentar poate constitui punctul de plecare pentru o complicatie septica, sau pentru metaplazie osoasa.

Tratamentul urmare crearea conditiilor pentru refacerea continuitatii muschiului si prevenirea complicatiilor, septice. Indiferent de gradul desirarilor musculare, repausul animalului e prima decizie.

in cazul rupturilor incomplete repausul e suficient pentru obtinerea vindecarii. Uneori, se pot efectua pe regiune frictiuni cu tinctura de iod. Rupturile incomplete impun imobilizarea regiunii pentru a asigura repausul muschiului rupt, apropierea capetelor si cicatrizarea lor printru-un tesut de reparatie cat mai redus in volum. La animalele mici imobilizarea se poate asigura prin bandaj, fiind posibila si sutura musculara. Reducerea miscarilor si crearea mediului favorabil cicatrizarii ia animalele mari se realizeaza prin aplicarea unei vezicatori. Afluxul sanguin in zona grabe formarea calusului fibros. Cand acesta s-a format se aplica programul de kinetoterapie prin miscari gradate, masaje uscate sau frictiuni cu alcool camforat.

Rupturile musculare cu hematom voluminos impun protectia antiinfectioasa cu antibiotice si sulfamide administrate pe cale generala.

85.7.4. b2 Hernia musculara

Hernia musculara se caracterizeaza prin iesirea sub piele a unei portiuni dintr-un muschi, printr-o desirare a fasciei care il acopera.

Afectiunea e mai rara, totusi se intalne la animalele mari in regiunile unde muschii sunt acoperiti de fascii puternice (fascia antebrahiala, fascia gambiera). Loviturile cu copita sau cornul pot determina o bresa in fascia care contentioneaza muschiul. Aparitia acestui spatiu lasa sa hernieze o parte din portiunea carnoasa a muschiului acoperit. Daca traumatismul e puternic se poate produce si ruptura muschiului de sub fascie, al carui capat herniaza prin desirarea aponevrozei, producand pseudohernia muscularaJ

Simptome. La locul accidentului se observa o formatiune de dimensiuni variabile, nedureroasa, depresibila si reductibila, iar prin palpare se percepe inelul hernial fascial. Formatiunea e mai evidenta in repaus si se reduce pana la disparitie in timpul contractiei musculare. Daca orificiul fascial e mic, portiunea de muschi herniata poate fi strangulata. in acest caz durerea e pronuntata, iar tulburarea locom. e intensa.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice. Se va diferentia de pseudohernia musculara, in care capatul muscular rupt si hemiat poate sa dispara in repaus, pentru a cre in dimensiuni in timpul contractiei musculare. De asemenea, se va diferentia de chist, hematom, abces rece, anevrism.

Pg. e rezervat, intrucat cicatrizarea orificiului fascial se face greu fiind un tesut cu vitalitate redusa.

Tratamentul herniilor musculare e paleativ si radical. Tratamentul paleativ consta in aplicarea pe regiune a unei vezicatori si a unui pansament contentiv (compresiv) care are rolul de a presa inelul fascial, impiedicand hernierea muschiului. Afluxul sanguin creat de vezicatoare grabe inchiderea inelului.

Tratamentul radical e operator si consta in incizia cutanata, creand accesul operator la inelul fascial. Se repune muschiul hemiat si se previne recidiva prin fasciorafie cu fir resorbabil. Pielea se sutureaza cu matase. Se recomandaprotejarea regiunii cu pansament pentru a reduce tensiunile exercitate pe sutura fasciald.

in pseudohernia musculara tratamentul e numai operator, prin sutura musculara, fasciala si cutanata.

85.7.5. b2 Luxatia musculara

Luxatia musculara reprezi.nta deplasarea unui muschi din pozitia sa anatomica. Accidentul e rar, insa a fost intalnit la Cai si bovine, interesand muschii biceps brahial si biceps femural.

Etiologie. Alunecarile si contractiile musculare violente determina deplasarea tendonului din culisa prin care aluneca, plasandu-se inaintea sau inapoia acesteia. La bovine apare frecvent luxatia muschiului biceps femural, din cauza alunecarilor cand animalul urca o panta. Muschiul biceps femural aluneca pe trochanter cu ajutorul unei burse seroase, iar marginea lui anterioara se une cu fascia lata. Alunecarea membrului pelvin spre inapoi produce ruperea fasciei lata la unirea cu muschiul biceps femural, trochanterul se angajeaza in aceasta ruptura, imobilizand muschiul, deci imposibilitatea flexarii articulatiei grasetului, membrul ramanand rigid. Uneori, muschiul se plaseaza in totalitate inapoia trochanterului, nepermitand flexiunea (Vladutiu O.,1971).

Luxatia muschiului biceps femural la bovine e favorizata de starea slaba de intretinere.

Simptomele sunt locale si functionale.Local se observa pozitia rigida a membrului afectat din cauza

imposibilitatii flexarii articulatiilor coxo-femurala si graset. Muschiul biceps femural apare ca o coarda intinsa, dura si nedureroasa.

Tulburarea functionala consta in imposibilitatea flexarii articulatiilor, incat animalul taraste membrul pe sol

Luxatia bicepsului femural poate fi temporara si definitiva. Luxatia temporara devine intermitenta, tulburarea locom. instalandu-se cand animalul urca o panta, tractionand o greutate (car) si membrul pelvin aluneca in spate. Consecutiv alunecarii apare luxatia. Schimbarea pozitiei animalului, in sensul coborarii pantei, face ca tulburarea locom. sa dispara cu producerea unui zgomot, animalul executand pasi normali. in luxatia definitiva pozitia membrului nu revine la normal.

Dg. se stabile pe baza semnelor clinice locale si functionale. Trebuie facut diagnostic diferential cu luxatia falsa recidivanta a rotulei, unde ligamentul tibio-patelar medial apare sub forma unei corzi ce se palpeaza la fata interna a grasetului.

Pg. e rezervat avand in vedere recidivele care impun reformarea animalului.

Tratamentul e paleativ si radical. Paleativ se recomanda imbunatatirea ratiei furajere, intrucat tesutul adipos completeaza spatiile intermusculare, impie-

Bolile chirurgicale ale oaselor, articulatiilor, tendoanelor si muschilor

dicand deplasarea muschilor. Frictiunile iritante si vezicatoarea aplicata pe regiune, prin inflamatia declansata, consolideaza pozitia muschiului.

Tratamentul radical consta in operatia de miotomie si aponevrorafie, obligand muschiul sa-si reia pozitia anatomica.

85.7.6. b1 Miozita

Miozita reprezinta inflamatia portiunii musculare a unui muschi sau grupe de muschi. Dupa modul de producere deosebim: miozita de efort si miozita reumatismala (Vladutiu O., 1971).

85.7.6.1. Miozita de efort

Etiologie. Denumita si miozita traumatica apare consecutiv eforturilor intense de munca, drumului lung si obositor, sau in urma reactiilor animalului la contentia in decubit prelungit. Se intalne la Cai, bovine, suine si caine, afectand mai frecvent muschii: iliospinali, pectorali si propulsori ai membrului pelvin.

Poate evolua morfopatologic ca miozita interstitiala, prinzand tesutul conjunctiv interfascicular, sau ca miozita parenchimatoasa cand fen infl prinde fibrele musculare, producand degenerarea lor. Evolutiv intalnim miozita acuta si cronica.

Etiopatogenetic se diferentiaza:- miozita traumatica consecutiv eforturilor de eliberare din

contentia in pozitia culcat;- miozita de oboseala, ca urmare a unui efort muscular prelungit;- miozita simptomatica ce apare in timpul bolilor inf sau

intoxicatiilor.Simptome. Indiferent de tipul etiopatogenetic, in forma acuta se

intalnescsemne locale, functionale si generale.

in miozita traumatica, consecutiva contentiei in pozitia culcat, semnele clinice apar a doua zi dupa efort. Regiunea afectata e tumefiata, calda si foarte dureroasa. Modif. sunt vizibile in spp in afectarea muschilor iliospinali care apar mult in relief. Semnul e mai caracteristic atunci cand fen infl prinde numai o parte din muschi, permitand comparatia cu congenerul. Din cauza durerii locale si contracturii, apar tulburari functionale in raport cu muschiul interesat.

in miozita iliospinalilor animalul evita deplasarea, mersul e rigid si foarte dureros. Defecarea si urinarea sunt dureroase din cauza pozitiei pe care trebuie s-o adopte. Miozita stemomandibulara si mastoidohumerala se manifesta prin inclinarea capului si incurbarea pe partea regiunii afectate. in miozita maseterina se constata imobilizarea partiala a maxilarelor si prehensiune dificila.

Uneori, semnele locale si functionale se amendeaza repede, muschiul recapatandu-si forma si functionalitatea. Alteori, simptomele persista mult timp, sapt sau luni. Sunt cazuri cand procesul rezolutiv e lent, muschiul se atrofiaza, refacerea fiind lenta.

785

Miozita traumatica se poate complica septic, evoluand ca miozita purulenta, prin formarea de colectii purulente in masa muschiului. Daca nu se asigura drenajul, abcesele se extind in toata masa muschiului, formand un flegmon circumscris. Ace complicatii apar in spp la muschii iliospinal, maseter si mastoidohumeral.

Semnele generale in miozita traumatica acuta apar a doua zi dupa efort, cand animalul devine trist, are faciesul crispat, iar mucoasele sunt injectate. Temperatura ajunge la 40-41 de grade, respiratia e accelerata si frecv pulsului marita. Ace semne dispar mai repede decat cele locale.

Miozita de oboseala se intalne la caii de tractiune in urma unui drum lung si fara antrenament, sau la cei de calarie consecutiv unui trap rapid si prelungit. De asemenea, se constata miozita de dresaj, instalata dupa primele sedinte de dresaj, considerata ca o reactie normala, din cauza starii de contractie prelungita a muschilor prin necoordonarea miscarilor pana la invatarea programului.

Muschii afectati sunt durerosi la palpare. Tulburarea locomotiei e evidenta.

Miozita de oboseala are o evolutie, in general, benigna intrucat prin repaus si tratament adecvat vindecarea se obtine rapid.

Miozita cronica poate fi urmarea celei acute cu evolutie indelungata, sau apare ca o complicatie a infestatiilor musculare. Se intalne la toate speciile, dar mai frecvent la cal, afectand musculatura cervicala, antebratului si coapsei. La caine se localizeaza la muschii maseteri. Cronicizarea procesului infl duce la retractii musculare cu pozitii vicioase ale articulatiilor. Uneori fibra musculara e inlocuita de tesut conjunctiv dens, ducand la transformarea muschiului intr-un cordon fibros. La cal se intalnesc metaplazii osoase, prin aparitia de insule de osificare in muschi, scazandu-i functionalitatea.

Dg. miozitei traumatice se stabile pe baza semnelor clinice.Pg. e in raport cu tipul evolutiv. Miozitele acute au un Pg. favorabil,

ele raspund la tratamentul aplicat, uneori vindecandu-se prin simplu repaus, in formele cronice Pg. e grav din cauza evolutiei lente, recidivelor si scoaterii animalului din serviciu o perioada mare de timp.

Tratamentul e in raport cu evolutia. in miozita acuta se aplica medicatia antiflogistica. Dupa cateva zile se recurge la cura proflogistica pentru a stimula fenomenele rezolutive. Pe regiune se fac frictiuni cu alcool camforat, spirt medicinal la care am adaugat esenta de terebentina etc.

in cazul miozitei purulente se aplica tratamentul specific colectiilor supurative.

Miozita cronica beneficiaza de la inceput de terapie proflogistica prin frictiuni cu tinctura de iod, vezicatoare etc. pentru acutizarea procesului inflamator.

* 85.7.6.2. Miozita reumatismala

Miozita reumatismala e o forma de miozita datorata actiunii prelungite a frigului si umezelii. Se intalne la toate speciile, dar cu frecv mai mare la Cai, taurine si carnivore. Cei mai afectati muschi sunt cei din regiunea lombara, spetei si coapsei.

Simptome. Semnul principal e mialgia generatoare de tulburari functionale. Afectarea musculaturii spetei determina un mers greoi, animalul executa pasi mici, membrele sunt rigide, chiar pe teren moale. Schiopatura se intensifica la

Boiiio crofurgicale ale oaselor, articulatiilor, tendoanelor sl muschilor

miscarile de intoarcere. Caracteristic e faptul ca tulburarea locom. poate sa dtspara, pentru ca sa reapara dupa un anumit timp. Puseele algice sunt corelate cu factorii cosmici (meteorodependente), respectiv variatiile bruste de temperatura, umiditatea excesiva a mediului, la care se adauga conditiile de intretinere.

Miozita reumatismala are caracter eratic si recidivant. Dupa un exercitiu gradat si prelungit se atenueaza sau dispare, pentru ca sa reapara la un alt grup de muschi, de obicei din partea opusa. Evolutia e benigna, durand 8-12 zile, dar apar recidivele. Forma cronica poate dura sapt sau luni, timp in care se produce amiotrofia regiunii dureroase.

Formele cronice se intalnesc mai frecvent la bovine prinzand musculatura cervicala, a spetei, dorso-lombara si a membrelor. Animalul are un mers teapan, preferand decubitui. Oaia prezinta simptome de lumbago, iar porcul se deplaseaza greu din cauza intepenirii membrelor. La caine e prinsa musculatura cervicala si dorso-lombara. Grupele musculare afectate sunt dureroase, incat animalul reactioneaza la palpare. Capul si gatul animalului sunt rigide si purtate in extensie, in miozita dorso-lombara prefera decubitui, se ridica greu si evita urcarea si coborarea scarilor din cauza lombalgiei-(lumbago). Uneori animalul are aspect impaiat (Mates N., 2004).

Dg. e dificil avand in vedere multitudinea mialgiilor. Anamneza corecta privind caracterul eratic al tulburarilor functionale ne ajuta la stabilirea diagnosticului.

Pg. e rezervat din cauza incertitudinii cauzelor.Tratamentul are la baza medicatia cu caracter antiinfl si analgezic.

in comert se gasesc multe preparate cu actiune scurta (dexametazona) sau de durata (dexafort). Vitaminoterapia B1 si B6 e benefica functionalitatii muschilor afectati.

85.7.7. b1 Atrofia musculara

Denumita si amiotrofie, atrofia musculara consta in reducerea volumului unui muschi sau grupe de muschi. Se intalne la toate speciile, dar cu frecv mai mare la Cai, canine si taurine.

Etiologie. Amiotrofia e consecinta tulburarilor de nutritie si lipsei de functionalitate. De aceea, putem diferentia urmatoarele tipuri de amiotrofii:

- amiotrofia functionala se datoreaza lipsei de functionare a unei regiuni consecutiv unei imobilizarii prelungite. Lipsa de miscare

determina tulburari trofice generate de incetinirea circulatiei. Asa se produce consecutiv imobilizarii unei regiuni (de exemplu membru) prin bandaj in tratamentul unei fracturi, luxatii etc. Sau, reducerea miscarilor unei regiuni, in schiopaturi cronice, din cauza artritelor sau altor algii.

- amiotrofia de origine vasculara se datoreaza insuficientei circulatorii consecutiv trombozei arteriale, emboliilor etc. irigatia insuficienta scade functionalitatea muschiului afectat.

- amiotrofia de origine miopatica e consecinta sclerozei musculare ce se produce in miozitele cronice.

787

Chirurgie veterinara

- amiotrofia de origine nervoasa se datoreaza paraliziei unui nerv motor. Lipsa de functionalitate a regiunii dependente de nervul respectiv duce la amiotrofie.

Simptome. Amiotrofia se manifesta prin semne locale si tulburari functionale reprez. de scaderea capacitatii contractile.

Simptomele locale constau in reducerea volumului muschiului afectat sau intregii regiuni. Diminuarea volumului se face lent, observandu-se prin inspectie dupa 2-3 saptamani. Pielea regiunii e dura, isi pierde elasticitatea, e aderenta de tesuturile subiacente, iar perii isi pierd tuciul.

De obicei, amiotrofia debuteaza printr-o miozita acuta care dureaza aproxi-mativ o saptamana. Dupa amendarea puseului acut, incepe instalarea amiotrofiei, a carei evolutie e rapida. Reducerea volumului muschiului sau grupei de muschi e mai evidenta cand comparam regiunile congenere.

Tulburarile functionale, in raport cu localizarea, se manifesta prin reducerea puterii contractile a muschiului. Manifestarile clinice sunt mai evidente la muschii aparatului locomotor unde apare incoordonarea miscarilor.

Dg. se stabile usor avand in vedere semnele locale si tulburarile functionale.

Pg. e rezervat, fiind in raport cu natura afectiunii care a determinat amiotrofia.

Tratamentul urmare suprimarea cauzei primare si stimularea refacerii. masei musculare. Prin examene locale si functionale, coroborate cu anamneza, trebuie sa stabilim cat mai precis cauza pentru a o anihila. Tratamentul curativ consta in activarea circulatiei locale si a functionalitatii regiunii. Local se fac frictiuni cu tinctura de iod, cu alcool camforat la care se adauga esenta de terebentina, sau se aplica vezicatoare. Functionalitatea muschiului se stimuleaza prin electroterapie si vitaminoterapie B^ B6. Medicatia e mai benefica in cazul amlbtrofiilor de natura nervoasa. De asemenea, administrarea de rezolutive pe baza de iodura de potasiu, intravenos sau unguent pregate regiunea pentru refacere musculara.

Pentru combaterea tulburarilor functionale si stimularea contractilitatii musculare un rol deosebit il are kinetoterapia. Pe regiunea afectata se fac masaje uscate sau cu revulsive. Animalul e lasat liber pe pasune, sau in boxe individuale, pentru a efectua miscarile necesare combaterii amiotrofiei.

Boala de cusca se intalne la gainile ouatoare, crescute in sistem industrial in baterii. Afectiunea se caracterizeaza prin amiotrofie pectorala cu evidentierea carenei stemale, amiotrofia membrelor cu scleroza pronuntata. Muschii membrelor capata un aspect fibros, prezentand zone de metaplazie osoasa (Moldovan si colab., 1982).

Boala de cusca e consecinta spatiului redus care limiteaza miscarile. Deci, e o amiotrofie de natura functionala. Pasarea slabe progresiv, iar productia de oua scade.

Profilaxia bolii se adreseaza asigurarii spatiului necesar pentru odihna si miscare. in acelasi timp se vor imbunatati conditiile de microclimat din hala.

788

• 84.3.1. b29 Ranile venelor

Sunt leziuni vasculare produse de agenti vulneranti care depasesc rezistenta peretilor venei. De obicei, apar consecutiv solutiilor de continuitate dintr-o regiune.

Etiopatogenie. Ranile venelor pot fi: nepenetrante si penetrante.Ranile nepenetrante nu prezinta nicio gravitate pentru animal si se

vindeca, de obicei, destul de repede. in schimb, ranile penetrante sunt mult mai grave si ele se intalnesc mai frecvent sub forma de rani prin intepare, rani prin taiere si rani contuze.

Ranile prin intepare pot sa fie, la randul lor:• operatorii (aparute in urma injectiilor intravenoase);• accidentale.Daca instrumentul care a produs rana e de dimensiuni mici si e

aseptic, hemoragia e neinsemnata, sangele se infiltreaza in tesutul conjunctiv perivascuiar unde se coaguleaza, formand astfel un trombus hemostatic care ulterior se resoarbe, fara ca intre timp sa mai apara vreo complicatie. Daca instrumentul e de dimensiuni mai mari, atunci in jurul vasului de formeaza adevarate hematoame de marimi variabile.

Ranile prin taiere pot fi:• incomplete• complete.Atat in unele, cat si in celelalte, hemoragia e mare, desi in ranile

complete, de indata ce ele s-au produs, apare contractia fibrelor longitudinale si circulare a mediei care micsoreaza lumenul vascular si favorizeaza hemostaza spontana. in cazul sectionarii venelor mari precum vena jugulara, vena cava sau vena femurala, hemoragia e asa de mare incat moartea animalului survine imediat.

Ranile contuze se caracterizeaza printr-o hemoragie mai putin abundenta, astfel ca instalarea hemostazei fiziologica e favorizata de zdrobirea fibrelor elastice de la niv. peretelui vascular care, contractandu-se, micsoreaza mult diametrul acestuia.

Simptomele in hemoragia venoasa sunt caracteristice. Sangele e de culoare rosie inchisa si se scurge in jet continuu din capatul periferic al vasului sectionat. Daca totusi vena sectionata se afla in apropierea cutiei toracice, hemoragia, desi venoasa, nu se mai produce in jet continuu, ci sacadat, sincron cu miscarile respiratorii. in inspiratie diminua, iar in expiratie se accentueaza.

Dg. se stabile pe baza caracterelor hemoragiei, sange de culoare inchisa, in jet continuu.

Pg. variaza in functie de felul ranii, de calibrul vasului afectat si de cantitatea de sange pierduta.

Tratamentul are drept scop oprirea hemoragiei. in ranile venelor mici, hemoragia se opre spontan datorita spasmului reflex al peretelui vascular, cat si coagularii sangelui extravazat. in ranile venelor mari, hemostaza se poate asigura prin tamponament, forcipresura, ligatura sau sutura vasculara. Procedeul de ales e totusi ligatura.

Aceasta se face cu fir de matase aplicat mai intai pe capatul periferic al vasului sectionat si apoi pe capatul central. Ea se efectueaza cu bune rezultate, intrucat circulatia de intoarcere se restabile cu usurinta prin vasele colaterale, in cazul ranilor incomplete ale vaselor mari, cum ar fi a venei jugulare, se incearca o ligatura cu catgut subtire, in jurul pensei hemostatice, care fixeaza marginile ranii, in ranile cauzate de flama, care sunt tot mai rar practicate in zilele noastre (se aplica mai mult pe jugulara) hemostaza se realizeaza prin sutura incolacita.

Sutura vasculara constituie procedeul ideal, dar e mai greu de realizat, in cazul punctiilor vasului cu ace de venisectie sau cu trocare, daca sunt corect executate, nu e nevoie de tratament, acestea se vindeca in cateva zile.

84.3.2. Flebectaziile si varicele

Sunt dilatatii patologice si permanente ale venelor, aparute in urma alterarii peretilor vasculari. Flebectazia e o dilatatie uniforma si difuza a venei, iar varicele e o dilatatie neregulata si circumscrisa. La animale, ace afectiuni se intalnesc foarte rar. La Cai, varicele se localizeaza la vena safena si radiata, apoi la venele scrotale, iar la carnasiere, la venele testiculare si anorectale.

Etiopatogenia. Diferitii factori externi, cum sunt stabulatia prelungita sau permanenta, eforturile mari de tractiune sau diferiti factori externi, ca gestatia avansata, nu au putut sa elucideze problema aparitiei acestor afectiuni. Flebitele, periflebitele, infectiile generale acute sau cronice, parazitismul, intoxicatiile, se pare ca joaca un rol foarte important in aparitia acestei boli, deoarece ele nu fac altceva decat sa slabeasca rezistenta peretilor vasculari si sa expuna la ace dilatatii. Dar, se pare ca flebectaziile si varicele nu sunt altceva decat o manifestare locala a unei boli generale, cu rasunet asupra intregului organism. Pot lua nastere in urma hipertensiunii si a unor tulburari in circulatia de intoarcere. Dar varicele nu se pot produce decat atunci cand exista o alteratie trofica sau inflamatorie a peretilor venei sau o insuficienta a valvulelor venei. Flebitele, sclerozele, tumorile, unele infectii generale acute sau cronice, intoxicatiile cronice, prin aiteratiile microscopice ce le

produc la peretii venelor, sunt considerate ca factori potentiali in provocarea varicelor.

Aiteratiile peretilor sunt insotite aproape intotdeauna si de leziuni mai mult sau mai putin importante ale diferitelor organe invecinate cum sunt: endarteritele, nevritele perifasciculare si interfasciculare, tulburari trofice insotite de ulcere varicoase ale pielii, miozite interstitiale si infiltratii lipomatoase musculare, osteite rarefiante, scleroza, edeme, limfangite in tesutul conjunctiv, hiperostoze etc.

in geneza bolii verucoase se considera adeseori lipsa tonusului peretilor venosi din cauza hipo- sau disfunctiunii glandelor genitale - ovarul si testiculul, putand fi implicata chiar hipofiza. Hormonii acestor glande actioneaza asupra musculaturii netede din vene, prin intermediul simpaticului endo- si perivenos.

Morfologic pot fi distinse doua forme de varice: una care ia nastere dintr-o flebita atrofica in care predomina fenomene de scleroza si subtiere a peretilor vasculari, si a doua cauzata de insuficienta valvulara in care predomina hipertrofia elementelor musculare si elastice din peretii venei. Hipertrofia fibrelor musculare si elastice evidentiaza efectul compensator al peretilor venei, contra hipertensiunii (hiperpresiunii).

Simptomele. Prin inspectie, varicele situate la venele superficiale se prezinta sub forma unei tumefactii bine delimitata, nedureroasa, moi si reductibile la palpare. in formele vechi de varice vena e sinoasa, diforma, pielea mult ingrosata. Varicele situate superficial se pot complica cu ulcere si hemoragii, prin ruperea peretilor vasculari. Varicele situate la vasele profunde sunt mai greu de diagnosticat. Totusi prin palpatia masei musculare se provoaca durere, iar in mers usoara schiopatura. Daca varicele apar la niv. venelor anorectale, dand nastere asa-numitilor hemoroizi, clinic se poate constata tendinta animalului de a se freca de obiectele din jur din cauza iritatiilor aparute concomitent cu acesti hemoroizi.

Dg. se stabile pe baza simpt. . Flebografia ce se poate executa la animale mici constituie un mijloc pretios in stabilirea diagnosticului. Flebectazia prezinta o dilatatie uniforma si pe o intindere mai mare.

Pg. e rezervat din cauza rupturilor care adeseori pot aparea la niv. varicelor, punand in pericol viata animalului.

Tratamentul curativ. in formele superficiale de varice situate la membre, se pot folosi dusuri si bai reci, compresiuni cu fese elastice. in varicele vechi (varicoase) se incearca suprimarea circulatiei cu injectii sclerozante cu salicilat de sodiu solutie 30-40%, sau cu clorhidrat de chinina si uree in solutie 5-25%. Tratamentul consta in ligatura venei de o parte si de alta a portiunii dilatate, urmata de extirparea acesteia intre cele doua ligaturi.

in hemoroizi se recomanda folosirea laxativelor pentru a combate constipatia si a supozitoarelor cu beladona sau cocaina pentru calmarea durerii si pruritului, iar vasodilatatia prin astringente si vasoconstrictoare (adrenalina, tanoform). Pot fi utilizate si injectiile sclerozante cu solutie de glucoza 30-60% sau salicilat de sodiu 20-30%. La caine hemoroizii se trateaza prin regim dietetic, evitandu-se oasele, combatand constipatia cu laxative si introducandu-se in rect supozitoare sau unguent cu Hemorzom supozitoare cu Indometacin sau unguent Mibazon.

84.3.3. Tromboflebita

E o boala chirurgicala care se caracterizeaza prin inflamatia venei, insotita de formarea unui trombus, care poate sa duca la obstrurarea partiala sau totala a vasului respectiv.

Etiopatogenie. Tromboflebita apare in majoritatea cazurilor in urma injectiilor intravenoase, fara a se tine seama de regulile de asepsie si antisepsie sau de regulile care tin de tehnica efectuarii injectiei.

Boala, in cele mai multe cazuri, e apanajul administrarii perivenoase a unor solutii medicamentoase foarte iritante, cu indicatie strict intravenoasa cum ar fi: gluconatul de calciu, Sulfatiazolul solutie 20%, cloral hidrat (cand se folosea pentru

i^i ui ui yiuciit! aie vaselor sanguine, structurilor limfatice, nervilor643

narcoza), formolul (administrat in caz de colici), clorura de calciu si chiar glucoza sau alt medicament cu indicatie strict intravenos.

Boala e mai frecvent intalnita la niv. venei jugulare si foarte rar la niv. venelor subcutanate abdominale sau mamare.

Cat prive problema patogeniei tromboflebitei, aceasta nu e nici astazi elucidata. De altfel, mai exista inca incertitudini si asupra intaietatii aparitiei flebitei sau trombozei. Se pare totusi ca flebita ar aparea mai intai, iar trombusul ulterior, ca o consecinta a lezarii si a inflamatiei peretelui vascular.

Clasificarea tromboflebitelorDin punct de vedere topografic, ele pot fi:• superficiale;• profunde.Din punct de vedere etiologic, ele se impart in:• traumatice;• infectioase;• toxice.Din punct de vedere clinic, ele pot fi:

• adezive;• supurative,• hemoragice.Formele clinice ale tromboflebitei sunt in functie de virulenta

florei microbiene care participa la producerea lor. Daca virulenta microbiana e atenuata, atunci la niv. peretelui vascular iau nastere reactii plastice care vor da nastere tromboflebitei adezive. Daca insa virulenta microbiana e mai mare, iar mijloacele de aparare ale organismului sunt diminuate, la niv. peretelui vascular, vor aparea unul sau mai multe procese cu evolutie fie spre un abces sau chiar spre un flegmon, dand nastere tromboflebitei supurative. Aceasta, la randul ei, se poate complica cu o tromboflebita hemoragica, daca presiunea sanguina va invinge rezistenta mult diminuata a peretelui vascular din zona afectata.

Tromboflebita adeziva, la randul ei, poate imbraca, in functie de marimea trombusului, doua faze:

• o faza preobliteranta;• o faza obliteranta.Faza preobliteranta se caracterizeaza prin aparitia, in locui unde

vasul a fost lezat, a unui proces infl care la inceput va cuprinde numai endovena. Dupa aceasta, inflamatia se propaga ia intreg peretele venos, cuprinzand atat media, cat si adventicea.

La niv. endovenei apar niste muguri endofiebitici, in jurul carora se organizeaza un trombus primitiv format dintr-o retea de fibrina in ochiurile careia se fixeaza elemente albe si rosii. in acest stadiu circulatia e numai partial intrerupta.

Faza obliteranta se caracterizeaza prin marimea in volum a trombusului primitiv. Pe aceasta se formeaza un trombus secundar care se poate intinde fa distanta destul de mare fata de locul de formare, obstruand complet lumenul vascular. Trombusul are o forma conica cu varful indreptat spre cord.

Evolutia trombusului e variabila. in unele cazuri poate sa sufere un proces de organizare, transformandu-se intr-o masa conjunctiva, tanara si bine vascularizata care va oblitera definitiv vena. Alteori poate suferi un proces de degenerare.

Simptomele in cazul tromboflebitei adezive sunt locale, functionale si generale; acestea din urma insa mai putin evidente in aceasta forma clinica. Simptomele locale se traduc printr-o tumefactie evidenta a regiunii afectate, insotitade durere mare, mai ales la locul de formare a trombusului. Prin palpare, ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^tefectuata pe afectat,se poate constata cordon indurat a carui lungime corespunde, de obicei, cu cea a trombusului secundar. Tesutul perivenos e inflamat si infiltrat

cu un exsudat serofibrinos (fig. 84.19).Simptomele functionale se traduc prin limitarea miscarilor de

lateralitate ale gatului, atunci cand e atinsa vena jugulara, sau prin schio- paturi, atunci cand sunt afectate venele de la niv. extremitatilor.

Tromboflebita supurativa e de regula o continuare a celei adezive. Poate sa evolueze sub forma circumscrisa sau sub una difuza. Atat intr-o forma, cat si in cealalta, simptomele locale, functionale si generale sunt foarte evidente. Forma circumscrisa se caracterizeaza prin faptul ca in regiunea afectata apare, dupa cateva zile, o colectie purulenta (un adevarat abces flebitic), care de obicei se deschide spontan, transformandu-se intr-o fistula prin care se scurge un puroi de culoare rosiatica.

in forma difuza nu mai exista acea tendinta de localizare a procesului inflamator, ci dimpotriva de difuziune a acestuia, imbracand astfel aspectul unei tromboflebite flegmonoase. Atat trombusul, cat si peretele vascular sufera o transformare purulenta. Boala netratata la timp poate da complicatii grave, septicemia sau piemia, iar desprinderea unei portiuni din trombus poate sa dea nastere la embolii care adeseori pot fi fatale.

Tromboflebita hemoragica e o complicatie a tromboflebitei adezive sau a celei supurative. in primul caz ea poate sa survina in urma expulzarii la exterior a trombusului, iar in cel de al doilea caz poate sa fie consecinta dezagregarii atat a trombusului, cat si a peretelui vascular, pana la locul unde persista circulatia normala a carei presiune poate sa duca la ruperea peretelui vascular insotita de o hemoragie grava.

Dg. se stabile usor in tromboflebitele superficiale si greu in cele profunde.

Pg. e in functie de forma clinica pe care o imbraca tromboflebita. E favorabil in tromboflebita adeziva si grav in cea purulenta si hemoragica, din cauza complicatiilor care pot sa survina in urma acestora.

Tratamentul e profilactic si curativ. : feaTratamentul profilactic vizeaza efectuarea in mod corect a

injectiilor si punctiilor, precum si respectarea cu strictete a regulilor de asepsie si antisepsie. Tratamentul curativ variaza in functie de forma clinica, in tromboflebita adeziva se recomanda infiltratii zilnice pana la vindecare in jurul focarului, cu procaina 0,5% in amestec cu penicilina. La 100 ml procaina 0,5% se dizolva 800.000 U.l. penicilina. Pe regiunea afectata se vor aplica comprese cu apa rece sau se vor face pensulatii cu tinctura de iod la interval de 2 zile.

R. Tudorache (1972) aplica cu rezultate bune unguentul „Hirudoid", in asociatie cu injectiile de procaina si penicilina, cu efect antiinfl si retro-

cedarea fen. locale instalate. De altfel daca se sesizeaza imediat de catre cel ce administreaza perfuzia, ca s-a infiltrat perivenos solutie medicamentoasa, si se infiltreaza in jur solutia de procain-penicilina, sunt stopate fenomenele locale de reactie inflamatorie, se evita aparitia tromboflebitei adezive.

in tromboflebita supurativa se recurge de obicei la drenajul colectiilor purulente si foarte rar la rezectia portiunii de vas afectat (fig. 84.20). in prealabil e bine sa se faca o proteazoterapie in scopul delimitarii si extirparii mai usoare a vasului devitalizat. Aceasta se face in 5-7-puncte la distanta de 5-6 cm intre ele cu cate 0,5 ml esenta de terebentina, conform tehnicii descrise in „Chirurgia operatoare veterinara".Drenajul focarului purulent se face cu tampoane sterile, se indeparteaza toate secretiile, dar si tesuturile necrozate, prin sectionare cu foarfeca. Focarele astfel drenate se asperseaza cu solutii cicatrizante (eter iodoformat, spray-uri Oxy-vet, Propolis-vet spray) si se pudreaza cu pudre cicatrizante:Oximanirom, Neohexidin, Naftalxon. Tratamentul se face zilnic in prima saptamana, apoi la doua zile interval pana la vindecare.

in tromboflebita hemoragica se face ligatura vasului urmata de extirparea prin rezectie a venei trombozate, refacerea volemiei prin perfuzii.

Cand vasul trombozat se deschide spontan, hemoragia e mare, mai ales daca tromboflebita se afla pe o vena de calibru mare cum e vena jugulara, trebuie sa realizam rapid hemostaza provizorie prin forcipresura sau pansament compresiv pe vasul rupt. Apoi pregatim animalul si locul interesat pentru ligatura sau extirparea vasului. De aceea, se face toaleta locala prin tundere, radere si dezinfectia locului de interventie. De regula, se izoleaza capetele vasului pana in regiuni cu tesuturi sanatoase, astfel ca ligatura sa se aplica pe ace tesuturi. Prima ligatura se face pe capatul distal al venei, apoi pe cel proximal cu fir sintetic resorbabil nr 5 impletit de 3-4 ori sau snur.

Dupa ligatura, se face drenajul coagulilor de sange, se extirpa tesuturile necrozate, se indeparteaza secretiile purulente si apoi se aplica pe focarul lezional solutii, spray-uri si pudre cicatrizante, asemanator celor aratate mai sus. Daca animalul a pierdut o cantitate mare de sange, se recomanda perfuzii volemice cu

Fig. 84.16. Limfocentrii musculari la leporide: 1 - Inn. mandibulare rostrale; 2- Inn. mandibulare aborale; 3- In. bucal; 4 - Inn. parotidiene rostrale; 5 - Inn. parotidiene aborale; 6 - In. axilar accesoriu; 7,8- Inn. axilare proprii; 9 - In. subiliac dorsal; 10- In. subiliac ventral; 11 - Ic.

popliteu.

84.2. Bolile chirurgicale ale arterelor

N. Mates

84.2.1. Contuziile arterelor

Contuziile arterelor se intalnesc mai frecvent la Cai in urma loviturilor cu copita sau a accidentelor. Dupa gravitatea leziunilor produse, ele sunt de 3 grade.

in contuziile de gradul I, leziunile sunt localizate la niv. intimei care se desira si se infiltreaza cu sange. Dupa producerea contuziei, spasmul, arterial favorizeaza formarea unui trombus de dimensiuni mici, format din leucocite si fibrina care nu oblitereaza lumenul vascular. Leziunile dispar de obicei fara a ramane tulburari asupra vasului afectat.

in contuziile de gradul II, leziunile intereseaza atat intima, cat si media, care dupa ce se desira, se rasfrang in interiorul vasului sub forma de valvula. Aparitia spasmului arterial favorizeaza de asemenea formarea la locul contuziei a unui trombus care poate obstrua complet sau incomplet lumenul vascular, expunand teritoriul privat de sange, gangrenei si degenerescentei sau la embolii.

in contuziile de gradul III, se desira si adventicea, fapt care agraveaza si mai mult tromboza vasculara si privarea teritoriului de sange.

Simptome. Semnele nu sunt evidente decat atunci cand circulatia arteriala e intrerupta prin obliterarea vasului. Regiunea contuzionata e calda, tumefiata si foarte dureroasa la palpare. Tesuturile limitrofe sunt infiltrate cu sange. Daca artera lezata e localizata la niv. unui membru, atunci extremitatea

Bolile chirurgicale ale vaselor sanguine, structurilor limfatice, nervilor

distala a contuziei devine mai rece, iar pulsul uneori nici nu se percepe. Cu toate acestea, daca starea generala a animalului e buna, vindecarea poate surveni in cateva zile prin restabilirea unei circulatii sanguine colaterale. in cazul in care vasul contuzionat se rupe, atunci ia nastere un hematom pulsatil care in unele situatii poate ajunge la dimensiuni foarte mari, compromitand atat arterele, cat si venele din jur, impiedicand astfel restabilirea circulatiei colaterale, fapt care va duce la aparitia gangrenei.

Hematomul pulsatil apare ca o formatiune tumorala fluctuanta si care la palpatie se percepe pulsul, iar la ascultatie se sesizeaza un suflu fin. Mai pot fi constatate la distanta si echimoze cutanate, consecinta tulburarilor circulatorii.

Dg. e greu de stabilit in contuziile de gradul I si II, si mai usor in contuziile de gradul III insotite de o rupere completa a curentului sanguin in vasul lezat, fapt care duce la aparitia unor simptome clare de gangrena.

Pg. e favorabil in contuziile de gradul I si II, si rezervat in contuziile de gradul III. Atunci cand circulatia colaterala nu poate fi restabilita poate provoca gangrena uscata a membrului, agravand Pg. ul.

Tratamentul. Se combate spasmul arterial prin injectii cu procaina sau xilina administrate fie perifocal, fie direct intraarterial. Tromboza vasculara se previne prin administrarea de substante anticoagulante, precum Heparina sau Dicumarolul. Daca contuzia vasculara cu tromboza este-progresiva se recomanda arteriotomia, cu extractia trombusului si apoi inchiderea vasului prin sutura.

La caine si pisica, in complicatiile cu gangrena uscata a membrului se indica operatia de amputare.

• 84.2.2. b26 Plagile arterelor

Plagile arterelor sunt leziuni traumatice provocate odata cu producerea ranii accidentale la niv. unei regiuni.

Etiopatogenie. Ranile arteriale pot fi nepenetrante si penetrante.Ranile nepenetrante intereseaza numai adventicea si media. Astfel de rani

nu prezinta nicio gravitate decat in situatiile in care ele intereseaza arterele mari (aorta), fiindca la niv. acestor rani adeseori apar anevrisme care se pot desira din cauza presiunii sanguine mari, producand in felul acesta hemoragii mortale (cataclismice).

Ranile penetrante intereseaza toate cele trei tunici ale unei artere.Pot fi: rani prin intepare, taiere si contuze.Ranile prin intepare sunt produse de diferite instrumente sau obiecte

ascutite sau uneori chiar de catre fragmentele osoase fracturate, cand acestea sunt

ascutite. Mai frecvent apar la artera carotida in timpul venisectiilor jugularei si la arterele palmare si plantare.

Daca rana e produsa de catre un obiect subtire, urmarile sunt fara importanta, iar vindecarea se produce repede. Daca insa obiectul e de calibru mai mare, atunci rana e insotita de aparitia unei hemoragii mai mult sau mai putin intense, cu formarea unor adevarate hematoame. Cand artera e situata in profunzime, la periferia vasului se formeaza un trombus de forma conica cu varful angajat in rana vasculara si cu baza la periferia vasului.

Ranile prin intepare produse la niv. vaselor de calibru mare pot sa produca o hemoragie mortala asa cum se intampla in timpul ovariectomiei efectuata pe cale vaginala la iapa sau la vaca, cand cu varful bisturiul ui se poate punctiona fie aorta descendenta fie una dintre arterele iliace.

Ranile prin taiere sunt produse de diferite instrumente sau obiecte care prezinta lama taioasa. Pot fin incomplete si complete. Atat unele, cat si celelalte la randul lor sunt transversale, oblice sau longitudinale.

in ranile complete. cele doua capete sectionate ale vasului se indeparteaza prin contractia fibrelor longitudinale de la niv. mediei, iar lumenul vasului se micsoreaza prin contractia fibrelor circulare. Sangele rezultat in urma producerii acestor rani se aduna in spatiul dintre cele doua capete sectionate si se coaguleaza. La niv. fiecarui capat sectionat se formeaza cate un trombus care asigura o hemostaza provizorie. Cu timpul, acesta sufera o organizare conjunctiva, asigurand in felul acesta hemostaza definitiva. Daca la niv. ranii apare vreo infectie, cheagul provizoriu nu se mai organizeaza, se elimina prin supuratie, dand nastere unei hemoragii secundare.

in ranile incomplete posibilitatea aparitiei hemostazei spontane sau fiziologice e mai mica decat in cele complete, mai ales atunci cand sectiunea intereseaza mai mult de jumatate din diametrul vasului respectiv. in astfel de situatii reactia atat a fibrelor longitudinale, cat si a celor circulare e impiedicata, fapt care favorizeaza mentinerea hemoragiei. Ranile longitudinale sunt mai putin hemoragice, deoarece marginile se indeparteaza foarte putin.

Ranile contuze sunt produse de catre diferite corpuri contondente care zdrobesc si desira peretele vascular. Ace rani sunt insotite de o hemoragie mai mica pentru ca ele favorizeaza instalarea hemostazei spontane.

Simptomele. Sunt locale si generale. Simptomul local caracteristic e hemoragia. Aceasta e sacadata si sincrona cu contractiile cardiace. Sangele e de culoare rosie aprinsa. Hemoragia se opre daca se face o presiune pe capatul central al vasului sectionat. Hemoragia e mult mai grava la hemofilici din cauza lipsei factorilor care intervin in mecanismul de coagulare a sangelui.

Hemoragiile mari sunt secundate si de simptomele generale, traduse prin paliditatea mucoaselor, accelerarea pulsului si a respiratiei. Daca nu se intervine la timp se instaleaza socul hemoragie care poate duce la moartea animalului.

Dg. se stabile usor pe baza simpt. .Pg. e favorabil in ranile arterelor mici, rezervat in ranile de calibru

mijlociu si defavorabil in ranile arterelor mari in care moartea survine fulgerator.

Tratamentul urmare oprirea imediata a hemoragiei prin asigurarea unei hemostaze provizorii, efectuata prin garotaj sau compresiune. Dupa aceasta, animalul se pregate in vederea efectuarii unei hemostaze definitive, care se poate asigura prin ligatura sau sutura vasculara. Sutura vasculara nu a intrat insa in practica medicinii veterinare, desi metoda e foarte indicata mai ales in ranile vaselor mari in care ligatura aduce dupa sine instalarea gangrenei. A fost efectuata numai experimental de catre Capatana si Giurgiu (1962).

Ligatura se face intotdeauna cu matase. Ea trebuie sa fie mediata, adica firul de matase sa fie trecut si prin tesutul conjunctiv perivascular, pentru ca el sa nu alunece de pe vas. in cazul arterelor, ligatura se aplica mai intai pe capatul central si apoi pe cel periferic dupa ce in prealabil s-a facut descoperirea si izolarea vasului sectionat pe o portiune suficient de lunga.

Refacerea volemiei se asigura prin administrarea pe cale intravenoasa sau subcutanata a serurilor cu electroliti, iar prevenirea complicatiilor septice prin administrarea de sulfamide sau antibiotice.

« 84.2.3. Rupturile arterelor

Prin ruptura unei artere se intelege desirarea peretelui acesteia, care poate sa apara spontan, fie in urma unui traumatism accidental.

Etiopatogenie. Diferitele boli degenerative sau diferiti paraziti, care se localizeaza in peretii arterelor, nu fac altceva decat sa slabeasca rezistenta acestora si, la cel mai mic si mai neinsemnat efort, sa le expuna la asa-zisele rupturi spontane.

Cauzele frecvente sunt traumatismele, lovirile cu cornul sau cu copita, caderile, accidentele, fracturile cu eschile, luxatiile, entorsele, manoperele ce se fac cu ocazia reducerii unei fracturi sau a unei luxatii, eforturile de fatare, de tuse, de voma, reprezinta tot atatea cauze care pot sa duca la aparitia rupturilor arteriale. Frecv mai mare a acestora e la Cai, la niv. aortei ascendente si descendente, la niv. arterelor mezenterice si la artera pulmonara.

S-au descris cazuri cu rupturi ale arterei axilare. La iapa a fost descrisa ruptura arterei fesiere, produsa in timpul contentiei in pozitie culcata, pe patul de operatie. Si la caine sunt descrise cazuri de rupturi ale arterei pulmonare si a aortei anterioare si posterioare, cu urmari fatale pentru animal.

La Cai, bovine, carnivore, rupturile arteriale au fost intalnite la arterele mezenterice, artera axilara, aorta anterioara si posterioara, artera fesiera, provocata in timpul contentiei pe patul de operatie (Burtan /., 2004). Frecvente rupturi arteriale se produc in contuziile violente, cu

distrugerea peretelui vascular, in cazul caderilor, alunecarilor, loviturilor cu corpuri contondente dure, mai ales daca vasul e situat mai superficial si in directia unui plan osos, precum si eforturile musculare bruste si de intensitate mare in timpul contentiilor.

Simptomele. Daca ruptura intereseaza vase de calibru mic sau mijlociu situate mai superficial, in regiunea respectiva apare un hematom pulsatil caracterizat din punct de vedere clinic printr-o tumefactie difuza, calda si neregulata in care se percepe prezenta suflului sistolic.

Daca ruptura intereseaza arterele situate in profunzime, se instaleaza sindromul de anemie. in rupturile vaselor mari, simptomatologia imbraca un caracter fulgerator, moartea survine atat de brusc incat de multe ori nici macar nu se poate stabili diagnosticul, fara a mai putea interveni din punct de vedere terapeutic.

Dg. se stabile pe baza simptomelor clinice in rupturile arterelor de calibru mic sau mijlociu, dar in rupturile arterelor mari de cele mai multe ori numai cu ocazia necropsiei.

Pg. e in functie de calibrul vasului care a suferit ruptura. E favorabil in rupturile vaselor mici, rezervat in cele ale vaselor mijlocii si grav in ruptura »<uaainr mari.

534 Chirurgie veterinara

Tratamentul. in rupturile arterelor mici si superficiale, insotite de formarea unor hematoame, se recomanda expectatia, insotita de frictiuni cu tinctura de iod pentru a favoriza resorbtia acestora. Daca vasul e de calibru mijlociu, se descopera, se izoleaza si se face hemostaza prin ligatura celor doua capete vasculare, dupa ce in prealabil s-a asigurat o hemostaza provizorie prin compresiune, in rupturile arterelor mari e imposibil de a mai putea face ceva pentru ca moartea survine fulgerator.

Modul rapid de scurgere a sangelui impune masuri urgente de deschidere a focarului traumatic, izolarea vasului si legarea. Sangele ce se acumuleaza intre vas si tesuturi se dreneaza, luand in acelasi timp masuri de rezorbtie si prevenire a infectiei. Sa nu neglijam faptul ca acumularea de sange intr-o regiune bogata in musculatura poate fi expusa la gangrena gazoasa daca nu se iau masuri de drenare si respectarea regulilor de asepsie si antisepsie in interventia operatorie.

Se indica, indiferent de calibrul vasului, masuri de terapie intensiva, de combatere sau prevenire a hipovolemiei sau anemiei prin solutii perfuzabile fiziologice sau nutritiv-energetice.

84.2.4. b27 Anevrismul

Anevrismul e o dilatare locala, patologica si permanenta a unei artere.

Etiologie. Boala apare in urma micsorarii rezistentei si elasticitatii peretelui arterial care, sub influenta presiunii exercitate de curentul sanguin, se dilata, luand forme si dimensiuni diferite si variate in raport cu calibrul vasului respectiv. Bolile degenerative ale arterelor, larvele de paraziti care se pot localiza la acest nivel micsoreaza rezistenta peretelui vascular, expunandu-l la anevrisme. Ranile nepenetrante, precum si contuziile arterelor, pot duce de asemenea la formarea anevrismelor.

De asemenea, poate aparea ca urmare a unor arterite acute sau cronice (hipatonia peretilor arteriali). in acelasi timp, are loc o distrofie a mediei care domina elasticitatea, contractibilitatea si mai ales tensiunea peretilor vasculari, astfel ca duce la slabirea rezistentei peretilor vasculari si sa cedeze in acest loc presiunii sanguine si formarea anevrismului. Apoi contuziile mediate ale arterelor, traumatismele violente pot crea conditii favorabile pentru slabirea rezistentei vasculare si aparitia anevrismului.

Anevrismele parazitare se situeaza mai frecvent pe marea artera mezenterica, pe trunchiul ei sau pe artera ileocecocolica, apoi pe artera colica dreapta sau

superioara si mai rar pe ramurile arteriale ale intestinului subtire, aorta abdominala, artera mezenterica posterioara sau arterele renale (dupa P. Rigler.

citat de O. Vladutiu, 1971).Marimea acestora poate sa varieze in limite foarte largi, de la un bob de

mazare pana la un cap de copil, uneori chiar mai mare, iar greutatea pana la 12-13 kg (O. Vladutiu, 1971).

Forma pe care o imbraca anevrismele poate sa fie cilindrica, ovala, rotunda sau conica (fig. 84.17).

Anevrismele se intalnesc mai frecvent la aorta primitiva, aorta ascendenta si descendenta, la arterele mezenterice si iliace.in unele leziune traumatice provocate prin venisectie cu ace proprii pot aparea anevrisme arterio-venoase. Sangele arterial, in ace situatii, poate intra in vena lezata, fie direct prin suprapunerea ranii venoase cu cea a arterei, fie indirect, printr-o acumulare a sangelui de la cele doua vase intre acestea. Astfel, intre cele doua vase apare un hematom, zis advinticial, care ramane irigat cu sange (anevrism varicos) care face legatura intre artera si rana.Simptomele. Daca anevrismul e localizat la o artera cu o topografie mai superficiala, la inspectie se poate observa o tumora de forma rotunda sau ovala, moale si reductibila la palpatie. La niv. sau se pot percepe pulsatiile sincrone cu bataile cordului. Se aude un suflu sistolic aspru, intermitent sincron cu pulsul produs de vibratia coloanei de sange care atinge gatul anevrismului. in anevrismul aortei pot fi percepute uneori doua zgomote, unul mai aspru care corespunde intrarii sangelui in sac (in dilatatie) si altul mai fin, care raspunde refluxului de sange din sac in artera. Daca e localizat la membre, produce o jena locom. insotita uneori de un edem al partii distale a membrului, din cauza presiunii pe care o produce asupra venei satelite, impiedicand in felul acesta circulatia de intoarcere.

Cand anevrismul e localizat la o artera din cavitatea toracica, abdominala sau bazin, nu e descoperit decat intamplator, cu ocazia efectuarii unei radiografii, daca in prealabil s-a administrat vreo substanta radiologica de contrast pentru vasele sanguine, sau cu ocazia necropsiilor.

Anevrismul poate sa persiste toata viata animalului sau se poate rupe in urma unor eforturi mari. in acest caz moartea survine fulgerator.

Dg. se stabile pe baza simptomelor clinice. El trebuie diferentiat de chist, abces, tumora, hernie, hematom. Prezenta pulsatiilor sincrone cu bataile cardiace il diferentiaza de toate ace afectiuni. in caz de dubiu, se administreaza o substanta vasculara de contrast, dupa care se face o radiografie.

Pg. e defavorabil din cauza pericolului de rupere a anevrismului.Tratamentul. Daca anevrismul e localizat pe un vas de calibru mai

mic, atunci se poate incerca ligatura arterei deasupra si dedesubtul anevrismului. in acest caz circulatia se restabile pe colaterale, anevrismul fiind localizat intre cele doua ligaturi se poate si extirpa. Un procedeu mult mai indicat, dar foarte greu de efectuat, consta in extirparea anevrismului urmata de sutura celor doua capete arteriale.

in anevrismul aortei, arterele mezenterice sau iliace, care in majoritatea cazurilor sunt de natura parazitara, se incearca combaterea cauzei prin

Fig. 84.17. Diferite forme de anevrism arterio-venos:

a - varice anevrismal; b - anevrism varicos cu

dilatatie supla a venei; c - anevrism varicos cu chist arterial (dupa O. Vladutiu,

1971).

dehelminitizarea animalului. Tratamentul chirurgical in astfel de anevrisme, la ora actuala e aproape imposibil de efectuat.

84.2.5. b23 Trombozele si emboliile

Tromboza, sau obstructia partiala sau totala a unei artere prin coaguli sanguini, e intalnita la Cai si foarte rar la bovine. La cal se localizeaza frecvent la artera mezenterica anterioara ca urmare a lezarii peretilor vasculari de catre larve de paraziti.

Etiopatogenie. Tromboza arteriala se produce in cazul cand apar tulburari sau leziuni ale endarterei, asociata cu o incetinire a circulatiei sanguine si cand au loc modificari in compozitia sangelui. in asemenea conditii, se organizeaza mai intai un trombus alb, apoi unul rosu care obstrueaza la inceput partial, apoi total, vasul afectat.

La cal tromboza arterei mezenterice anterioare e produsa in urma lezarii peretilor vasculari de catre larvele de Sclerostomum bidentatum. E intalnita de asemenea la aorta posterioara, arterele iliace, a bazinului, artera axiala, in torace, in artera pulmonara, arterele carotide, coronare, arterele digitale etc. (fig. 84.18). Dintre acestea, importanta mai mare o prezinta trombozele ce se localizeaza la vasele (arterele) care iriga membrele.

Tromboza e intalnita in cursul diferitelor arterite acute sau cronice, de natura traumatica (compresiuni prin tumori sau exostoze), de natura toxica sau infectioasa (in febra tifoida, anemia infectioasa, pneumonie si reumatism poliarticular)Bolile chirurgicale ale vaselor sanguine, structurilor limfatice, nervilor

637

sau in unele parazitoze. De aceea, trombozele sunt considerate ca si complicatii ale arteritelor acute, ateriosclerozelor, anevrismelor sau endocarditelor cronice.

Prin studii biochimice facute de numerosi cercetatori se arata ca, in trombozele vasculare, timpul de coagulare e scazut, iar protrombina, trombo- plastina si plachetele sanguine sunt crescute. De aceea, se crede ca un rol important in geneze trombozei pare sa-l aiba tulburarile in mecanismul coagularii sangelui, si mai putin a leziunilor vasculare, care au mai mult un rol de localizare a procesului trombic.

incetinirea circulatiei arteriale se considera a fi o cauza ajutatoare, dar ea singura e insuficienta pentru a produce trombusul.

Se crede, de asemenea, ca aparitia trombozei e favorizata de unele particularitati anatomice ale arterelor, bifurcatii sau originea ramificatiilor cu plecare din acelasi loc a mai multor diviziuni arteriale. in baza acestei

dispozitii e explicata frecv mare a trombozei de la niv. arterei mezenterice (dispozitie de rascruce) si la cuadrifurcatia aortei abdominale (in arterele iliace externe si arterele iliace interne).

Au mai fost invocate cauze ale trombozei si tulburari in metabolismul colesterinei (hipercolesterinemia) si emboliile (deplasari ale unor portiuni de coaguli de la cord sau trombangeita obliteranta) in trunchiul unor artere periferice.

/. Adamesteanu (citat de O. Vladutiu, 1971), prin cercetarile experimentale intreprinse, sustine ca tulburarile nu ar fi o consecinta directa a leziunii, ci mai degraba a vasoconstrictiei prin spasm al arterelor colaterale. Ace cercetari, corespund observatiilor facute de unii cercetatori care afirma ca vasul trombozat se transforma din punct de vedere functional intr-un nerv simpatic. Acesta ar realiza apoi influxuri nervoase care provoaca spasme vasculare in circulatia colaterala, tulburand foarte mult prin aceasta nutritia normala a tesuturilor ce erau tributare arterei trombozate. Agiospasmul e insotit intotdeauna si de tulburari distrofice, de origine nervoasa care fac sa apara modificari trofice in endartera, apoi in mezartera. in astfel de conditii, apar modificari morfopatologice ce duc la tromboza si care fac ca spasmul sa se agraveze.

Din ace consideratii putem considera ca trombangeita obliteranta apare ca o boala generala a organismului si a sistemului vascular.

in geneza trombusului se pot distinge doua faze: angiospasmul si trombangeita obliteranta.

Angiospasmul, reprezinta faza de debut si pregatitoare a trombozei obliterante. Examenul radiologie angiografic, evidentiaza vase subtiri si alungite, dar permeabile pe toata lungimea lor. Morfologic, endartera e normala, iar mezartera ingrosata. Clinic, se caracterizeaza prin ischemia regiunii insotita de schiopatura, cand sunt interesate vasele membrelor.

Trombangeita obliteranta, arteriografic se observa ca vasele sunt inguste, alungite, spastice, cu zone trombozate, dand o senzatie dura la palpatie. Trombusul format e aderent intr-un punct al arterei, de unde apoi se intinde pe o lungime niare pana la ramificatiile ei terminale. Trombusul poate fi organizat diferit: situat numai parietal, acoperind numai o parte din peretii vasului; coagul tunelizat, sau un tromb obliterant cand obtureaza intreg lumenul vascular. La locul de unire cu vasul, coagulul format sufera o proliferare conjunctiva care se finalizeaza apoi printr-o organizare fibroasa pe toata lungimea lui. in interiorul vasului, coagulul poate prezenta uneori zone de degenerescenta, de ramolire, de supuratie si de calcifiere. Cand obliterarea vasului e numai partiala, iar trombusul ramane stationar, dupa un interval de timp (2-3 luni) tulburarea functionala se poate amenda, fie prin aparitia unei circulatii colaterale, fie prin retractia coagulului si chiar resorbtia lui.

Peretele arterei trombozate poate fi subtiat, ulcerat, ateromatos sau calcifiat. De asemenea mai pot fi observate congestii colaterale, hemoragii, infarcte, edeme si uneori, cand obliterarea e totala si nu e suplinita printr-o circulatie colaterala, se pot produce conditii sau chiar leziuni de gangrena si necroza.

Simptome. Semnele trombozei arteriale pot fi considerate in mare parte caracteristice acestui sindrom.

in prima faza, boala se manifesta prin ischemie ia efort consecutiva angiospasmului, iar in a doua faza de trombangeita obliteranta, printr-o ischemie la repaus ce duce la gangrena. Clinic se manifesta prin durere, lipsa pulsului si mai tarziu ulceratii trofice si chiar gangrena. Daca tromboza e localizata la niv. membrelor, primul simptom e schiopatura intermitenta la cald. Schiopatura apare in timpul mersului si e cu atat mai intensa cu cat aliura e mai rapida.

in tromboza aortei posterioare si a arterelor iliace, la cal e evidenta de asemenea schiopatura la cald. in plus se constata o moleseala a trenului posterior, in repaus animalul are aparenta sanatoasa. Pus in miscare la pas, dupa circa 10 minute de mers linistit, animalul prezinta schiopatura, lasa capul in jos, se opre din mers si duce mult membrele sub corp. Parul devine zburlit, narile se dilata, respiratia devine accelerata. La inceput animalul pare sa fie linistit, apoi devine tot mai agitat, cu facies sperios si crispat. Apar usoare tremuraturi la niv. muschilor trenului posterior, schiopatura se accentueaza, prezenta la ambele membre. Cu timpul membrele se intepenesc, pasii sunt scurti, nu flexeaza jaretele si taraste membrul in pensa. Fortat ia trap, calul merge cu membrele posterioare tepene, contracta coloana (devine cocosat), respiratia devine accelerata, musculatura fetei contractata si gura deschisa. Animalul obose foarte repede, membrele devin reci, iar corpul se acopera de o transpiratie abundenta. Dificultatile in mers se accentueaza tot mai mult, deplasarea devine tot mai dificila, poticneste, se impletice si cade jos in decubit lateral. Aflat in decubit, manifesta tremuraturi, contractii spasmotice, transpiratii abundente. Dupa cateva minute animalul se linisteste, ridica capul si, daca e incitat, se scoala. Ace semne dispar si, daca animalul e lasat linistit, ia din nou aspectul normal.

Ceea ce trebuie retinut e ca ace simptome se succed la intervale de timp diferite, in functie de gradul obstructiei, si ca pot fi provocate dupa vointa prin obligarea animalului la aliuri repezi.

La explOratia rectala, zona trombozata a aortei posterioare sau a arterelor iliace apar sub forma unor cordoane pline, rigide si dure, la care pulsul nu se mai percepe, spre deosebire de congenerele netrombozate unde pulsul e Dutemic.

Diagnosticul, teoretic nu comporta dificultati la arterele care sunt palpabile, dar practic e dificil, avand in vedere accesibilitatea vaselor.

Sunt'evaluate simptomele clinice ale episoadelor si caracterelor speciale ale schiopaturii.

Examenul radiologie prin arteriografii, folosind substante radioopace, permite stabilirea arterei, angiospasmul, faza de tromboza, mai ales locul si intinderea trombozei, precum si evidentierea circulatiei colaterale.

Pg. e rezervat spre grav. Vindecarile sunt posibile numai in faza de angiospasm, intr-o faza mai avansata de trombangeita obliteranta, vindecarile sunt cu totul exceptionale. Leziunile instalate la niv. intimei aortei si ramificatiilor sale sunt ireversibile.

Tratamentul, in faza de debut a bolii, urmare inlaturarea angiospasmului si toate cauzele care contribuie la producerea lui, prin inlaturarea impulsurilor nociceptive care duc la mentinerea focarului de excitatie stagnanta la sistemul nervos central.

in combaterea angiospasmului aortei abdominale, s-au obtinut rezultate bune prin administrarea intravenoasa lenta a salicilatului de sodiu in doza de 500-600 mg/kg corp dizolvate in 1500 ml apa distilata (perfuzia va dura 150 minute, Adams, 1990). Visnevski (citat de O. Vladutiu, 1971) obtine rezultate bune prin blocajul lombar cu procaina.

in tromboza arterei axilare si brahiale, Bolz si colab. (citat de Stancu D., 1988) incearca la animalele de mare valoare administrarea de doze mari de anticoagulante de tipul cumarinic. Tot in ace tromboze poate fi folosit blocajul repetat al ganglionului stelat cu procaina, care prin vasodilatatie provocata, influenteaza favorabil evolutia bolii.

Hipercoagularea sanguina si incetinirea curentului circulator, se combat imbunatatind circulatia periferica prin rehidratarea organismului cu solutii izotonice. Se intretine circulatia centrala prin tonice cardiace.

Cele mai bune rezultate in tratamentul trombozelor par sa fie obtinute prin miscare si exercitiu. in acest scop, se recomanda punerea animalului bolnav la trap, pana ce apar tulburarile functionale. Se lasa apoi animalul putin in repaus si din nou se incepe exercitiul. Se repeta de cateva ori acest exercitiu care duce la activarea circulatiei si la reluarea circulatiei normale in vasul trombozat (O. Vladutiu, 1971).

Folosirea iodurii de potasiu si a unor hipotensoare cum e acetilcolina, dau in unele cazuri rezultate satisfacatoare.

Tratamentul operator al trombangeitei obliterante ar consta in arteriectomie, •n scopul inlaturarii spasmului si de a normaliza circulatie prin instalarea unei circulatii colaterale compensative. Arteriectomia se practica cu scopul extragerii trombusului organizat la niv. arterei si poate fi efectuata numai cand trombusul e bine delimitat si dupa o arteriografie cat mai buna.

in trombozele arteriale parazitare, se va administra Thiabendazol in doza de 4 mg/kg corp de 3 ori la 7 zile interval (Adams).