Chipul Sfantului Siluan

20
Sfantul Siluan Athonitul (1866-1938)

description

Sfantul Siluan Athonitul

Transcript of Chipul Sfantului Siluan

  • Sfantul Siluan Athonitul(1866-1938)

  • Chipul sfantului parinte zugravit de ucenicul sau, parintele Sofronie Saharov

  • Din afara, tinuta staretului arata o mare simplitate. Trasaturile puternice si barbatesti ale fetei sale apar aici aspre si grosolane, in vreme ce in realitate ele produceau o impresie mai degraba placuta creata de expresia pasnica si binevoitoare a fetei sale, pe care lipsa somnului, marea sa infranare si belsugul lacrimilor o faceau adeseori palida si blanda, niciodata severa.

  • Viata sa era austera, cu o desavarsita indiferenta pentru infatisarea sa exterioara si cu o mare nepasare pentru trupul sau. Hainele ii erau aspre si grosolane ca si cele ale celorlalti monahi lucratori; purta multe haine, unele peste altele, caci dupa ani de desavarsita nepasare fata de trup, suferea de reumatism. In timpul sederii la Vechiul Russikon primise o serioasa raceala la cap si cumplite dureri il obligau adeseori sa stea la pat. In aceasta perioada, ele isi petrecea noptile in afara manastirii propriu-zise, in marea magazie de aprovizionare de care se ocupa; facea astfel pentru a-si asigura o mai mare singuratate.

  • Nu era deloc invatat; in copilarie frecventase scoala din satul natal timp de doua ierni. Totusi, citind si auzind la biserica Sfanta Scriptura si scrierile insemnate ale Sfintilor Parinti, formarea sa se dezvoltase mult si dadea impresia unei persoane familiarizate cu scrierile monahale. Avea din fire o inteligenta treaza, gata sa inteleaga lucrurile; pe de alta parte, o indelungata experienta a luptei duhovnicesti si a rugaciunii neincetate, suferintele deosebite, precum si atingerile exceptionale ale harului lui Dumnezeu ii impartasisera o intelepciune si o perspicacitate supraomenesti.

  • Staretul Siluan era un om cu o inima uimitor de afectuoasa, plin de o iubire milostiva si de o mare delicatete, sensibil la orice suferinta si durere, insa fara nici o urma de vreo sensibilitate bolnavicioasa si efeminata. Lacrimile sale duhovnicesti neincetate nu se transformau niciodata intr-o sentimentalitate plangacioasa, lacrimoasa. Veghea sau trezvia sa launtrica, neslabita vreodata, nu avea caracterul unei tensiuni nervoase.

  • Marea infranare a acestui om cu trup robust si viguros nu era mai putin vrednica de admiratie. Se pazea cu tarie de orice gand ce putea sa nu-i placa lui Dumnezeu, dar acest lucru nu-l impiedica sa aiba legaturi libere de orice constrangere, pline de iubire si blandete cu toata lumea; se comporta cu oamenii fara a lua in seama situatia lor sociala, nici felul lor de viata. N-avea in el insusi nici macar umbra unui dispret pentru cei ce duceau o viata necurata, dar in adancurile sufletului sau se mahnea pentru caderile lor, asa cum un tata sau o mama se intristeaza de greselile copiilor iubiti.

  • Staretul era un om de o adanca si autentica smerenie, atat inaintea lui Dumnezeu, cat si inaintea oamenilor. Ii placea sa dea intaietate altora, sa fie intaiul sa salute, intaiul care cere binecuvantarea preotilor, dar toate acestea le facea fara nici o complezenta servila. Respecta cu sinceritate pe cei inzestrati cu harul Preotiei, pe cei ce ocupau o pozitie sociala importanta sau care aveau o educatie superioara, insa fara a-i invidia vreodata sau a se simti umilit de ei, poate pentru ca era profund constient de caracterul trecator al cunostintelor stiintifice. El stia cu cata iubire iubeste Domnul pe poporul Sau, si in iubirea sa pentru Dumnezeu si oameni aprecia si respecta cu adevarat pe fiecare om.

  • Conduita exterioara a staretului era marcata de simplitate si, in acelasi timp, avea o autentica noblete interioara sau, daca vreti, o aristocratie in sensul cel mai bun al cuvantului. Intrand in contact cu el in imprejurarile cele mai diverse, omul cu intuitia cea mai fina n-ar fi putut detecta in el nici cea mai mica miscare grosolana a inimii: respingere, lipsa de stima sau de atentie, afectare sau alte atitudini de acest gen. Era cu adevarat un om nobil, cum numai un adevarat crestin poate fi.

  • Nu vorbea niciodata cu subinteles si nu-si batea niciodata joc de oameni, nici nu-i lingusea. Pe fata sa de obicei serioasa si linistita, se schita uneori un suras, dar nu radea niciodata in asa fel incat sa-l poti auzi.

  • Infrunta si rabda ispitele cu mare vitejie. Mania ca patima nu putea fi gasita in el; dar alaturi de o remarcabila blandete si de o rara dispozitie de a ceda si de a asculta, era extrem de ferm in impotrivirea sa fata de tot ce este minciuna, rautate si josnicie. Nici judecata celorlalti, nici vulgaritatea, nici meschinaria, nici alte trasaturi de acest gen nu stapaneau peste el; aici se arata neclintita sa fermitate, dar si aici avea intotdeauna grija sa nu-si raneasca interlocutorul, nici in exterior, nici prin vreo miscare a inimii sale care n-ar fi scapat unui om intelegator. Pentru aceasta, se ruga launtric si asa putea ramane calm si refractar la orice rau.

  • Legaturile cu staretul erau marcate de un caracter extrem de deosebit: totul se petrecea intr-o mare simplitate si usurare, fara nici o urma de stinghereala; orice teama de inselaciune era izgonita. Dimpotriva, aveam ferma certitudine ca nimic, nici o fapta sau un cuvant nelalocul lor, sau chiar prostesc, n-ar fi putut provoca o ruptura, n-ar fi putut rupe pacea, nici primi drept raspuns un repros sau o reactie brutala. In prezenta sa nici o banuiala nu se isca in inima si, in acelasi timp, coarda cea mai adanca a sufletului vibra in rugaciune fierbinte pentru faptul de a fi fost invrednicit sa respire suflul Duhului de care era plin.

  • Staretul putea vorbi cu toata simplitatea, fara nici o mandrie, despre lucruri ce depasesc limitele experientei umane obisnuite.

  • Tot razboiul se duce pentru smerenieSfantul Siluan

  • Chipul sfantului parinte zugravit de sfantul Nicolae Velimirovici

  • Despre acest minunat parinte se poate spune pur si simplu: era un suflet plin de blandete. La prima vedere infatisarea lui nu avea nimic atragator pentru un strain; dar si numai o singura convorbire cu el era de ajuns pentru a-l indragi. Domnul ne iubeste intr-un chip de negrait, spunea fiecaruia parintele Siluan; si la aceste cuvinte ochii i se umpleau intotdeauna de lacrimi. Ochii sai erau inrositi de atata plans. Cu oamenii vorbea cel mai adesea despre iubirea lui Dumnezeu. Parintele Siluan mangaia si inguraja cu iubirea lui Dumnezeu pe cel ce se plangea de vreo suferinta sau ispita oarecare: Domnul stie ca suferi, dar iubirea Lui

  • straluceste peste tine asa cum soarele straluceste peste lume. Nu te teme! E spre binele tau. Si eu am fost ajutat mult de parintele Siluan. Simteam ca se ruga pentru mine. De fiecare data cand vizitam Sfantul Munte ma duceam sa-l intalnesc. Lucra din greu in manastire. Era econom la magazie si lucra cu lazile, cu sacii, cu butoaiele si cu tot se ingramadea in magaziile sale.

  • Odata i-am spus ca pe monahii rusi ii nelinistea mult tirania exercitata impotriva Bisericii lui Dumnezeu de catre bolsevici. La care el a raspuns: La inceput am fost tulburat si eu, dar dupa mai multe rugaciuni mi-au venit gandurile urmatoare: Domnul iubeste negrait pe toti oamenii. Cunoaste sfarsitul si dainuirea tuturor lucrurilor. A ingaduit suferinta poporului rus pentru un viitor pe care nu pot nici sa-l inteleg, nici sa-l vad dinainte. Nu-mi ramane decat rugaciunea si iubirea. Mania si strigatele impotriva ateilor nu rezolva situatia.

  • Sunt multe lucruri pe care le-am putut auzi fie de la parintele Siluan insusi, fie despre el de la alte persoane. Dar cine sa stranga toate acestea asternandu-le in scris? Cartea vietii sale e smaltuita cu margaritarele intelepciunii si cu aurul iubirii. E o carte uriasa si nestricacioasa.