Chimia a devenit un atribut permanent în toate domeniile de activitate, este permanent în jurul nostru, la fiecare pas o folosim cu sau fără ştiinţă, de multe ori fiind chimişti fără să ne dăm seama. Orice gospodar este un “chimist”, realizând zilnic, fără să ştie, operaţii care, de fapt, aparţin chimiei.

Dacă aprindem focul, aprinderea chibritului, a lemnelor sau a gazului este o reacţie chimică. Pregătirea unei mese hrănitoare este rezultatul unei combinaţii chimice care asigură produselor alimentare calităţi culinare. Dacă la masă bem un pahar de vin sau de bere, trebuie să ştim că aceste băuturi s-au format, de asemenea, în urma unor reacţii chimice.

Din acest motiv este necesar ca fiecare dintre noi să cunoaştem câteva noţiuni elementare de chimie, importanţa unor substanţe chimice cu care venim în contact, precum şi transformările pe care acestea pot să le sufere atunci când sunt combinate între ele pentru a crea o nouă substanţă de care avem nevoie în practică.

În gospodărie se pot găsi unele substanţe chimice de utilizare obişnuită: acizi, baze (alcalii), dizolvanţi, alcooli, diferite săruri etc.

Pentru a le folosi, pentru a le păstra în bune condiţii şi pentru a evita unele accidente, sunt necesare cunoştinţe elementare privind proprietăţile acestor substanţe. Acestea trebuie păstrate în recipiente etichetate, închise eremetic, în dulapuri prevăzute cu cheie pentru a le feri de accesul copiilor.

Acizii, minerali sau organici, au următoarele proprietăţi generale: Au gust acru; Reacţionează uşor cu bazele; Atacă metalele, ţesăturile şi pielea; Au acţiune nocivă asupra organismului uman.Acidul oxalic, C2H2O4, sarea de măcriş după cum i se mai spune, este o substanţă

cristalizată de culoare albă, solubilă în apă şi alcool, toxică pentru om şi animale. Se păstrează în borcănaşe ermetic închise, menţionându-se pe etichetă faptul că este un produs toxic şi că trebuie ferit de accesul copiilor. Se foloseşte ca decolorant.

Acidul acetic, C2H4O2, sau oţetul, conform denumirii comerciale, este un lichid incolor cu miros înţepător, lacrimogen, foarte solubil în apă, alcool, eter şi glicerină. În comerţ se găseşte sub trei forme: acid acetic glacial, cu o concentraţie de 99%,concentrat, 95%, iar cel diluat, folosit în alimentaţie, cu o concentraţie de 9% sau de 6%. Se păstrează în sticle închise cu dop de plastic sau cauciuc.

Bazele sau subtanţele alcaline au următoarele proprietăţi generale: Sunt solubile în apă; Au gust leşios; Reacţionează cu acizii; Bazele concentrate atacă aluminiul, dizolvândul, atacă ţesăturile şi pielea;

Hidroxidul de amoniu, NH4OH, soluţie de amoniac în apă, este un lichid cu un miros foarte pătrunzător. În soluţii concentrate atacă ţesăturile şi pielea. Se foloseşte în spălătorie, pentru îndepărtarea petelor de pe ţesături, ca neutralizant al soluţiilor acide, la prepararea diferotelor amestecuri. Se păstrează în sticle închise ermetic, cu dop de cauciuc.

Sărurile sunt substanţe obţinute prin reacţia dintre un acid şi o bazo sau un metal. Sunt substanţe solide cristalizate sau necristalizate de diferite culori.

Carbonatul de amoniu, (NH4)2CO3, este o substanţă albă, cu miros de amoniac. În apă caldă, se descompune cu degajare de amoniac şi dioxid de carbon. Se foloseşte în spălătorie, în bucătărie (la creşterea aluatului) şi în cosmetică. Se păstreză în flacoane închise ermetic şi la loc răcoros.

Alte săruri folosite în gospodărie sunt: bicarbonatul de sodiu, bicarbonatul de amoniu, clorura de sodiu (sarea de bucătărie), carbonatul de sodiu etc.

Dizolvanţii sunt substanţele folosite în bucătărie pentru dizolvarea diferitelor grăsimi,uleiuri, răşini, lacuri etc.

Eterul etilic este un lichid incolor foarte volatil, foarte inflamabil, cu miros specific, foarte solubil în apă şi dizolvanţi organici. Se foloseşte ca dizolvant pentru grăsimi, uleiuri şi ceruri. Se păstrează în sticle ermetic închise şi ferite de foc.

Alţi dizolvanţi folosiţi în gospodărie sunt: acetona, cloroformul, alcoolul etilic şi glicerina.

Din combinarea acestor substanţe chimice rezultă: aliaje, amestecuri, băuturi, cleiuri, chituri, coloranţi, crème, emulsii, substanţe toxice (insecticide), loţiuni, paste, prafuri, siropuri etc., care se folosesc în:

Bucătărie: acidul acetic, acidul citric, alcoolul etilic, soda caustică (hidroxid de sodiu) etc.

Cosmetică: acid citric, alaun de aluminiu, alcool etilic, amidon, bicarbonat de sodiu etc.

Agricultură, ca îngrăşăminte chimice: azotat de amoniu, azotat de calciu, azotat de cupru, clorură de amoniu etc.

Vopsitorie: clorură de cupru, clorură de argint, clorat de potasiu etc. Fotografie: hidroxilamină, hidroxid de potasiu, rodanură de potasiu, sulfit de amoniu,

tiosulfat de sodiu etc.

E-urile sunt codurile oficiale folosite pentru desemnarea substantelor chimice folosite ca aditivi alimentari in industria de consum a Uniunii Europene. 

Aceste titulaturi se regasesc pe etichetele alimentelor comercializate in cadrul UE, normele de siguranta si aprobarile pentru introducerea pe piata apartinand Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara (AESA).

Istoria listei oficiale a E-urilor

In anul 1962, s-a aprobat publicarea unei liste unice care sa cuprinda toti aditivii alimentari utilizati in industria de consum. La inceput, aceasta lista a fost populata de coloranti, ca in 1964 sa fie completata de conservanti, in 1970 de antioxidanti si in 1974 de emulsificatori, stabilizatori, intaritori si agenti gelifianti.

In multe tari europene, termenul de "E-uri" este utilizat cu o conotatie peiorativa, care face trimitere catre ingredientele artificiale nocive din hrana. In realitate, multi compusi naturali ai alimentelor sunt identificati cu un indice E: de pilda, vitamina C are ca sinonim numarul E300.

Asadar, E-urile se impart in trei categorii principale: cele inofensive, cele suspecte si cele nocive.

Aditivii alimentari pot fi autorizati doar daca:

• sunt necesari din punct de vedere tehnologic pentru productie;

• nu inseala consumatorul;

• nu reprezinta un risc pentru sa¬natatea consumatorului”.

In realitate, aditivii:

• nu sunt intotdeauna necesari din punct de vedere tehnologic;

• inseala consumatorul (potentatorii de gust si aroma dau impresia ca alimentul este mai concentrat; colorantii si aromele creeaza iluzia unui aliment natural si proaspat);

• reprezinta un risc real pentru sanatatea consumatorului.

Consumul indelungat de produse cu aditivi artificiali produce dezorientarea sistemului imunitar care ajunge sa produca anticorpi impotriva propriului organism; astfel apar bolile autoimune.

Multe produse alimentare contin urmatorii aditivi:

• acesulfam potasiu (E 950) indulcitor artificial care afecteaza glanda tiroida;

• acid fosforic (E 338) acidifiant folosit la bauturi racoritoare. Produce tulburari digestive;

• aspartam (E 951) indulcitor artificial folosit la bauturi racoritoare; produce durere de cap, ameteala, greata, oboseala, iritabilitate, spasme musculare, palpitatii, tahicardie, insomnie, anxietate, pierdere a memoriei, tulburari de comportament;

• azorubina (E 122) colorant rosu obtinut din gudron. Poate produce reactii alergice, mai ales la persoanele care sufera de astm;

• benzoat de potasiu (E 212) conservant care poate produce crize de astm si tulburari neurologice;

• benzoat de sodiu (E 211) conservant folosit si pentru a masca gustul unor alimente de calitate slaba; agraveaza astmul si poate provoca urticarie. Unii cercetatori il considera cancerigen;

• bisulfit de potasiu (E 228) conservant care produce crize de astm si tulburari intestinale;

• butilhidroquinona tertiara (TBHQ, E 319) derivat petrolier care poate provoca greata, voma, delir;

• carmin (E 120) colorant rosu obtinut din insecte. Poate provoca hiperactivitate si eruptii cutanate;

• ciclamat (E 952) indulcitor care poate produce migrene; este cancerigen;

• citrus red 2 (E 121) colorant cancerigen. Se foloseste la colorarea cojii unor citrice. Nu trece prin coaja. Riscul apare daca se consuma coaja fructului;

• eritrozina (E 127) colorant rosu cancerigen;

• galat de dodecil (E312) utilizat pentru prevenirea rancezirii grasimilor. Se foloseste la uleiuri, margarina, sosuri. Provoaca modificari hematologice, tulburari nervoase, iritatie gastrica si cutanata.

• glutamat monopotasic (E 622) potentiator de aroma care poate produce greata, voma, crampe abdominale;

• glutamat monosodic (E 621) potentator de aroma folosit la condimente si la praf de supa. Produce greata, slabiciune, dureri de cap, senzatie de arsura in ceafa si antebrate, astm, modificari ale ritmului cardiac, respiratie dificila. Experientele efectuate pe animale au aratat ca E 621 duce la distrugerea neuronilor din creier;

• guma arabica (E 414) agent de ingrosare folosit la sucuri; provoaca iritatia mucoaselor;

• guma guar (E 412) agent de ingrosare folosit la sucuri si inghetate. Produce greata, balonari si crampe;

• indigotina (E 132) colorant albastru care poate produce greata, voma, hipertensiune arteriala, reactii alergice;

• metabisulfit de potasiu (E 224) si metabisulfit de sodiu (E 223) conservanti care provoaca tulburari intestinale si crize de astm. Sunt substante greu metabolizate de persoanele cu insuficienta renala;

• nitrit de potasiu (E 249) si nitrit de sodiu (E 250) conservanti si fixativi de culoare. Produc ameteli si dureri de cap. Sunt cancerigeni;

• propionat de calciu (E 282) folosit in produsele fainoase ca inhibitor al ciupercilor. Poate provoca migrene si eruptii cutanate la lucratorii din brutarii;

• ribonucleotide de sodiu (E 635) potentator de aroma folosit la placinte si la cartofii prajiti. Poate produce eruptii cutanate. Reactia este in functie de doza si cumulativa;

• silicat de aluminiu si potasiu (E 555) folosit in sare, lapte praf si faina. Aluminiul este asociat cu dementa Alzheimer si cu tulburarile placentare din timpul sarcinii;

• sulfit acid de calciu (E 227) utilizat pentru a pastra aspectul proaspat al unor fructe si legume. Poate provoca reactii alergice severe;

• sunset yellow (E 110) colorant galben care produce rinita, congestie nazala, reactii alergice, dureri abdominale, greata, varsaturi, degradari cromozomiale, tumori renale;

• tartrazina (E102) colorant galben utilizat in industria textila. Se foloseste pentru colorarea dulciurilor, bauturilor, supelor, pestelui, mustarului. Poate provoca rinita, urticarie, crize de astm, hiperactivitate, distrugeri cromozomiale, tumori tiroidiene;

• zaharina (E 954) indulcitor obtinut din toluen. Experientele pe animale au dovedit ca este cancerigen.

Acidul citric este unul dintre cei mai folosiţi aditivi alimentari. Chiar dacă se găseşte în cantitate mare în citrice, nu trebuie confundat cu acidul citric găsit în alimente. E330 alimentar nu este obţinut din citrice ci sintetizat de diferite specii de fungi din zaharuri. Amestecul obţinut este apoi filtrat şi tratat cu hidroxid de calciu şi acid sulfuric.

Acidul citric poate fi folosit în alimente ca acidifiant sau ca aroma “naturala”. Este administrat şi ca medicament în scopul reglării pH-ului urinei, acesta ajutând rinichii sa elimine acidul uric, prevenind astfel formarea pietrelor la rinichi şi a gutei.

Efectele consumului de alimente ce con ţin acid citric

Acidul citric este considerat a fi un aditiv foarte sigur şi din aceasta cauza nu s-a stabilit doza maximă ce poate fi adăugată în alimente, producătorii de alimente fiind singurii care decid ce cantitate de acid citric folosesc.

Lipsa unei legislaţii care să impună o limita maximă admisă per kilogram de aliment a dus la folosirea acidului citric în aproape toate alimentele, la utilizarea unei cantităţi exagerate în scopul creşterii termenului de valabilitate şi la o cantitate foarte mare de acid citric ce pătrunde în organismul nostru din surse externe.

Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acest lucru se datorează consumului ridicat de băuturi  (sucuri) si dulciuri ce îl conţin.

Alte efecte ale acidului citric din alimente sunt: iritarea mucoaselor, voma, balonare, greata, intoleranta, diaree şi crampe abdominale.

Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie să consumaţi alimente ce conţin acid citric dacă suferiţi de afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

Ca medicament are mai multe efecte adverse decât ca aditiv alimentar şi nu trebuie să urmaţi un tratament cu acid citric fără să consultaţi un medic.Momentan nu există dovezi solide în ceea ce priveşte capacitatea acidului citric de a produce cancer.

Surse de acid citric –E330

Din cauza că poate fi utilizat în produse solide cât şi în cele lichide, acidul citric poate fi întâlnit în aproape toate băuturile produse de industria alimentară (sucuri), în dulciuri, produse lactate, biscuiţi, prăjituri, peşte congelat, fructe de mare, îngheţată, vin, dulceaţa, gem, fructe sau legume conservate, jeleuri, sosuri, maioneză, produse de patiserie şi în bere cu diferite arome.

Acidul citric se foloseşte în cantitate mare şi într-un număr foarte mare de produsele alimentare, de aceea recomandăm evitarea produselor procesate. Chiar dacă este considerat sigur, cantitatea zilnica ingerată este foarte mare şi poate afecta ireversibil dinţii, efectele asupra mucoaselor fiind reversibile.

Aditiv alimentar din categoria regulatorilor de aciditate, regăsit în mod natural în fructe şi cu predilecţie în mustul de struguri. Forma utilizată în industria alimentară, dar şi în cea farmaceutică şi textilă (la vopsirea ţesăturilor) este cea cristalizată, cunoscută sub denumirea de “sare de lămâie”, obţinută pe cale chimică. Se utilizează în cantităţile prevăzute de reţete în produse pe bază de ciocolată şi cacao, în gemuri, jeleuri, marmelade, sucuri şi nectaruri din fructe sau concentrate de sucuri şi nectaruri, gumă de mestecat etc. . Nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici. Doza zilnică admisă pentru consumul uman este de până la 30 mg/kg corp. Dozele mari şi repetate pot produce tulburări gastrointestinale, hiperaciditate, greaţă, vărsături, afecţiuni ale gurii, ale rinichilor, tulburări respiratorii, convulsii, somnolenţă, dureri musculare. Acidul tartric este un toxic pentru sistemul muscular, putând duce chiar la paralizie, dar dozele utilizate în alimente nu pot produce astfel de efecte.

Acidul malic este un compus organic ce se gaseşte în mod natural în fructe ca mere, struguri, ananas, fructe de pădure etc.

A fost izolat pentru prima data din suc de mere în 1785, iar în 1787 a primit denumirea de acid malic.

Acidul malic este un compus important ce creşte nivelul de energie din organism şi rezistenţa la efort fizic.

Ca aditiv se obţine prin sinteză chimică sau din fructe. Cea mai mare parte a acidului malic prezent în alimente se obţine prin sinteză chimică din acidul maleic.

E296 este folosit în industria alimentară ca acidifiant sau ca aromă.

Este folosit şi ca supliment alimentar, împreună cu magneziul, pentru tratarea oboselii cornice şi a fibromilagiei.

Efectele consumului de alimente ce con ţin acid malic

Acidul malic este un acid mai puternic decat acidul citric şi acidul lactic şi de aceea este folosit pentru a da alimentelor un gust acru, intens. Din aceasta cauză alimentele ce îl contin pot irita sistemul digestiv.

Un anumit tip de dulciuri produse în SUA (conţin o cantitate mare de acid malic) prezintă pe ambalaj avertismentul “consumul excesiv poate irita cavitatea bucală”.

Ca şi ceilalţi doi acizi menţionaţi anterior, acidul malic se găseşte în foarte multe alimente destinate copiilor, ceea ce duce la efecte negative mai puternice în cazul acestora (afecţiuni digestive, distrugerea smalţului dentar).

E296 poate produce şi în cazul adultilor afecţiuni digestive (crampe, balonare) şi distrugerea smalţului dentar dacă aceştia consumă frecvent băuturi sau / şi dulciuri ce conţin acid malic.

Atunci cand consumaţi suplimente ce conţin acid malic este recomandat să o faceţi împreună cu o cantitate suficientă de apă. Pentru a primi toate informaţiile necesare, înainte de începerea tratamentului, consultaţi un medic specialist.

Cosmeticele ce conţin acid malic pot produce, în cazul persoanelor sensibile, diferite reacţii alergice (înroşirea pielii, înţepături, senzaţie de arsură).

E296 poate reduce tensiunea arterială şi nu este recomandat persoanelor hipotensive sau care urmează un tratament în scopul reducerii acesteia.

Consumul îndelungat de acid malic poate produce obezitate şi schimbarea obiceiurilor alimentare. Nu este recomandat sa consumaţi acid malic împreună cu produse pentru slabit din cauza efectelor opuse ale celor două suplimente.

Surse de acid malic E296

Acidul malic poate fi cel mai des întâlnit în băuturi carbogazoase, bere cu fructe, dulciuri,  gumă de mestecat, gem, jeleuri, sucuri naturale, sosuri, legume congelate, produse lactate (iaurt cu fructe), vin, cidru, produse fără zahăr, produse de patiserie şi cofetarie ce conţin fructe, produse în conservă, suplimente alimentare, sirop de tuse, medicamente sau suplimente efervescente, pastă de dinţi, apă de gură şi produse cosmetice.

Sinonime: ACID ETANOIC Functii: conservant Descriere: Acidul acetic este un acid slab, din clasa acizilor carboxilici. Este un lichid incolor cu miros patrunzator si iritant. Acid natural, prezent in majoritatea fructelor. Este produs prin fermentarea zaharului, a melasei sau a alcoolului de catre bacterii sau prin sinteza

chimica, din aldehida acetica. 

Este utilizat atat ca: solvent, desi este puternic coroziv la prepararea unui numar mare de compusi importanți (acetanimida, anhidrida acetica, cetena,

acetatul de vinil si acidul acetilsalicilic, acetatul de celuloza, esteri utilizati in parfumerie, coloranti).In industria alimentara, este utilizat sub codul E260 ca aditiv alimentar cu scopul ajustarii aciditatii.  Acidul acetic este folosit ca si conservant impotriva bacteriilor si fungilor. Cea mai mare activitate o are la pH scazut.  Poate fi folosit ca si component de aroma.

  REACTII ADVERSE: Ar trebui evitat de catre persoanele (foarte rar) care prezinta intoleranta la otet.

Acidul ascorbic (E300) este un acid zaharic obţinut prin oxidarea unor tipuri de zahăr şi de amidon şi are

proprietăţi antioxidante. Vitamina C este forma activă din punct de vedere biologic a acestui acid, un L-

enantiomer, şi anume L-acidul ascorbic. Vitamina C este esenţială pentru creştere, dinţi, gingii, oase,

piele şi vase de sânge şi ajută absorbţia fierului în organism. Vitamina C contribuie la sinteza corectă a

colagenului. Vitamina C nu poate fi administrată casupliment alimentar dacă este marcată cu E300, care

este un aditivalimentar.

Unde se găseşte

Acidul ascorbic se găseşte în stare naturală în toate plantele şi animalele, preponderent în fructele

proaspete (în special citrice) şi în multe legume. Este solubil în apă şi se distruge prin fierbere sau prin

expunere la oxigen, metale, lumină, căldură. Denumirea lui este strâns legată de scorbut, o boală a

secolelor trecute şi în special a marinarilor, provocată tocmai de deficienţa de Vitamina C în organism.

Toate organismele vii au nevoie de Vitamina C pe care fie o produc, fie o obţin din alimentaţie, în caz

contrar putând surveni chiar moartea din cauza scorbutului. Oamenii, porcuşorii de Guineea şi primatele

nu mai produc singure acidul ascorbic şi sunt nevoite să obţină Vitamina C din alimentaţie. De exemplu, o

capră adult produce circa 13 grame de acid ascorbic pe zi.

Fabricare

Acidul ascorbic este obţinut prin fermentarea glucozei cu ajutorul a două enzime de la două bacterii

diferite, transferate la o singură bacterie, aşadar prin modificare genetică. China produce 80% din

cantitatea de acid ascorbit la nivel mondial.

Utilizare

Acidul ascorbic este utilizat ca un antioxidant în industria berii, mărind timpul de depozitare a berii pe raft

si prevenind tulburarea ei. E300 este folosit ca şi conservant în industria cărnii pentru a-i păstra culoarea,

ca agent de coacere în panificaţie, dar şi pentru a inhiba decolorarea fructelor tăiate, a pulpei şi a

sucurilor de fructe. Soluţiile pentru developarea fotografiilor conţin şi ele acid ascorbic.

Acidul ascorbic se mai găseşte în unt, produse cu ouă congelate, lapte praf, lapte condensat, cartofi

congelaţi, mâncare pentru sugari în conservă, vinuri. Se mai poate adăuga şi produselor care îşi pierd

Vitamina C prin prelucrare – fulgii de cartofi.

Acidul ascorbic şi sărurile sale de sodiu, de potasiu şi de calciu sunt utilizate în mod obişnuit ca aditivi

alimentari. Aceşti compuşi sunt solubili în apă şi astfel nu pot preveni oxidarea grăsimilor. Pentru acest

scop se folosesc esterii solubili în grăsime ai acidului ascorbic cu acizi graşi cu lanţ lung (ascorbyl

palmitat sau ascorbyl stearat).

Numerele E relevante sunt: E300 acid ascorbic, E301 ascorbat de sodiu, E302 ascorbat de calciu, E303

ascorbat de potasiu, E304 esteri glicerici ai acidului ascorbic: ascorbyl palmitat şi ascorbyl stearat.

Doza zilnică admisă – nelimitată

Spre deosebire de alte vitamine, Vitamina C nu are efecte negative în caz de supradoză.

Băuturi răcoritoare sunt considerate a fi alimentele lichide nealcoolice, întotdeauna diluate cu apă (potabilă, plată, carbogazoasă), care posedă proprietatea pretinsă de a stinge setea, de a răcori. În realitate, singura băutură răcoritoare este apa.

Încadrarea alimentară a băuturilor răcoritoare

  Băuturi răcoritoare sunt alimente lipsite de proteine, din grupa băuturilor nealcoolice.

Ce sunt băuturi răcoritoare

  În rândul larg al băuturilor răcoritoare intră acele băuturi care în mod obligatoriu conţin:  - apă (potabilă, potabilă dedurizată, minerală plată, minerală carbogazoasă, sifon),  - acizi sau acidifianţi,  - substanţe aromate naturale sau sintetice.  Pe lângă aceste ingrediente obligatorii, majoritatea băuturilor răcoritoare conţin un îndulcitor (edulcorant). Unele băuturi răcoritoare, nu sunt dulci sau dulci-acrişoare, ci amare, aşa cum sunt apele tonice.

Ce nu sunt băuturi răcoritoare

  Nu sunt băuturi răcoritoare:  - apele minerale, apa potabilă (luate în sine intră în categoria băuturilor hidratante, fiind, pentru băuturile răcoritoare, solvenţi),  - sucurile industriale sau naturale (trebuie evitată confuzia dintre băuturile răcoritoare şi sucuri, cele din urmă neavând voie, conform normativelor europene, să conţină apă adăugată - în schimb, sucurile diluate devin băuturi răcoritoare),  - nectarurile,  - siropurile alimentare (siropurile diluate devin băuturi răcoritoare),  - ceaiurile alimentare reci,  - laptele, iaurturile sau alte lactate lichide (zerul diluat intră în compoziţia unor băuturi răcoritoare foarte populare în Africa de Nord),  - cafeaua, cacao,  - băuturile energizante şi băuturile pentru sportiv.

Metode de obţinere a băuturilor răcoritoare

  Sunt mai multe metode de obţinere a băuturilor răcoritoare, dintre care cele mai cunoscute sunt  - adaosul de ingrediente concentrate lichide în apă,  - adaosul de ingrediente concentrate solide (prafuri, tablete) în apă,  - fermentaţia slab alcoolică în soluţii apoase (socată, bragă, băutură rusească de cereale, etc.).

Cea mai simplă, naturală şi sănătoasă băutură răcoritoare - limonada

  Limonada preparată ad-hoc, din lămâie stoarsă şi apă, este o foarte valoroasă băutură răcoritoare, în ciuda simplităţii ei. Pentru a fi cu adevărat dietetică, limonada trebuie consumată imediat după obţinere.  În 1676, la Paris, Compagnie des Limonadiers, pune pe piaţă prima limonadă şi totodată prima băutură răcoritoare obţinută pe scară industrială (G. Niac) deschizându-se astfel drumul producţiei produselor "Soft drinks". Însă astăzi limonada este un preparat prea la îndemână pentru a-i ştirbi valoarea prin apelarea la răcoritoare industriale de lămâie, care prezintă numeroase dezavantaje (sunt stabilizate prin pasteurizare sau prin adăugarea de conservanţi, uneori conţin doar esenţe cu gust de lămâie, etc.).

Băuturile răcoritoare "casnice"

  Diverse băuturi răcoritoare se pot prepara acasă, din sucuri de fructe (lămâie, grapefruit,) sau prin diluarea siropurilor (zmeură, gutui, etc.). Gospodinele de la noi prepară şi băuturi răcoritoare uşor fermentate (socată, bragă, etc.). Toate aceste preparate le întrec cu mult pe cele oferite de către industria alimentară, fiind convenabile şi chiar benefice organismului.

Băuturile răcoritoare industriale îmbuteliate

  Băuturile răcoritoare procesate industrial sunt produse comerciale care pot avea în compoziţie:  - apă (potabilă, potabilă dedurizată, minerală plată, minerală carbogazoasă, sifon)  - sucuri,  - acizi (citric, tartric, malic, fosforic),  - aromantizanţi,  - amestecuri ampon,  - edulcoranţi (zahăr rafinat, glucoză, fructoză, zahăr invertit, sorbitol, zaharină, ciclamat, aspartam, acesulfam),  - conservanţi (benzoaţi),  - antioxidanţi şi coloranţi (caroten, tocoferol, vitamina C),  - spumanţi (saponine),  - cafeină.  Nu puţine sunt băuturile răcoritoare, care au o adevărată compoziţie de "laborator de chimie" .

Băuturile răcoritoare industriale sunt nenaturale şi nu aduc beneficii sănătăţii

  Cel care caută un produs în raionul cu băuturi răcoritoare are doar opţiunea de a alege răul mai mic. Nicio băutură răcoritoare comercială nu este convenabilă pentru organism.  Băuturile răcoritoare de tip Cola, aduc mari deservicii sănătăţii, mai ales prin conţinutul de acid fosforic, un acid mineral tare, cunoscut pentru acţiunea decalcifiantă, în special asupra oaselor şi dinţilor copiilor şi adolescenţilor (raportul optim de calciu:fosfor la tineri este de 2:1, iar la cola apare un raport inversat de 1:3, ceea ce însemnă că organismul va fi nevoit să funcţioneze "pe datorie de calciu"). De asemenea acidul fosforic din Cola, împreună cu acidul carbonic, provoacă adesea litiază şi microlitiază urinară fosfatică sau de alt tip ("pietre şi nisip la rinichi"). La toate acestea se adaugă valoarea nutriţuională egală cu 0, impactul negativ al carbohidraţilor din soluţie şi prezenţa cafeinei, alcaloid periculos pentru minori.  Nici celelate băuturi răcoritoare, unele cu pretenţii naturale (substanţele şi procedeele tehnologice denatureză produsul chiar dacă el are la origini extracte naturale) nu sunt cu mult mai sănătoase. Impactul îndulcitorilor (în soluţie, glucidele cu absorbţie rapidă sunt chiar mai periculoase decât cele din alimentele solide), a substanţelor sintetice (coloranţi, conservanţi, spumanţi, etc.) şi valoarea hedonică ridicată, fac din băuturile răcoritoare un inamic pentru sănătate, îndeosebi pentru copii. Nu este de mirare deci, că în toate dietele serioase aceste produse sunt interzise sau drastic limitate.

Dintre băuturile slab alcoolice, importanţă comercială deosebită are berea, fiind solicitată de cea mai

mare masă de consumatori.

Berea este o băutură naturală, obţinută prin zaharificarea plămezii de orz germinat (malţ), fierberea cu

hamei şi fermentarea alcoolică a mustului obţinut. De menţionat că la fabricarea berii pot fi folosite şi alte

cereale bogate în amidon sau materii prime zaharoase fermentescibile pentru înlocuirea parţială a orzului.

Malţul se obţine din boabele de orz prin germinare dirijată (încolţire). Încolţirea orzului şi obţinerea

malţului sunt necesare pentru activarea şi producerea de amilaze care asigură zaharificarea amidonului.

Hameiul este planta ale cărei flori conferă berii gustul amărui specific, contribuie la formarea aromei,

îmbunătăţeşte spumarea, limpezimea şi conservabilitatea.

Calitatea berii este influenţată în foarte mare măsură şi de calitatea apei utilizate. Această trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii stricte, mai ales în ceea ce priveşte puritatea şi duritatea (să fie scăzută).

Tipul de bere obţinut depinde de tipul de malţ folosit, respectiv de procesele de prelucrare la care a fost

supus acesta. Astfel, malţul blond se obţine din orzoaică (sau orz de bună calitate) prin germinare dirijată,

uscare şi vînturare. Malţul brun rezultă prin prăjirea malţului blond la o temperatură de 150oC, iar cel

negru prin prăjirea la 170-200oC.

Compoziţia chimică a berii este complexă şi variabilă în funcţie de sortiment. Principalele substanţe

conţinute de bere sunt: alcoolul etilic (pînă la 6-7%), dextrine, azot solubil, vitamine (B1, B2, B6, PP, C),

elemente minerale (K, Mg, Feetc.), acizi organici (lactic, acetic, malic etc.), substanţe colorante,

tanante şi CO2 (circa 0,4%).

După conţinutul în alcool etilic, berea se clasifică în 4 categorii: bere fără alcool; bere slab alcoolizată, cu

0,5-1,5% alcool; bere obişnuită, cu 3-4,5% alcool; bere cu peste 4,5% alcool.

În majoritatea ţărilor (inclusiv în Romînia) se produce bere de fermentaţie inferioară, de următoarele tipuri:

bere blondă tip Pilsen, de culoare galben-pai deschis, puternic hameiată, cu aromă pură de hamei şi spumare intensă;

bere blondă tip Dortmund, de culoare galben-auriu, mai slab hameiată;

bere brună tip MUnchen, de culoare închisă, slab hameiată, în care predomină aroma de malţ.

Aprecierea calităţii berii se face prin intermediul caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice. Din

punct de vedere organoleptic se apreciază aspectul, mirosul, aroma, gustul, volumul, fineţea şi

perisabilitatea spumei. Aspectulberii trebuie să fie de lichid limpede, fără sediment sau impurităţi (berea

pasteurizată poate avea un depozit redus de sediment). Mirosul trebuie să fie plăcut, caracteristic fiecărui

tip, cu aromă de hamei sau malţ, fără influenţe străine (miros de mucegai, de acru etc.). Gustul trebuie să

fie caracteristic fiecărui tip, amărui (dulce-amărui în cazul berii Caramel), plăcut. Berea turnată în pahar

trebuie să formeze o spumă compactă şi persistentă.

Dintre caracteristicile fizico-chimice, mai importante sunt: concentraţia mustului primitiv (conţinutul de

substanţă solubilă al mustului care se supune fermentaţiei primare), concentraţia alcoolică, aciditatea şi

conţinutul de CO2.

Stabilitatea berii la păstrare este redusă la cea nepasteurizată (12 zile, în condiţii de refrigerare) şi mare

la berea pasteurizată (60 zile) sau sterilizată (un an).

Bolile şi defectele berii. Fiind o băutură nutritivă slab alcoolică, berea are o stabilitate limitată, fiind

predispusă la alterare din cauza unor microorganisme care se dezvoltă cu uşurinţă. Alterarea se

manifestă prin schimbarea aspectului şi a gustului berii. În locul aspectului limpede, apare tulbureala,

care, în funcţie de natura cauzelor care o provoacă, poate fi biologică sau fizico-chimică.

Ce inseamna o alimentatie sanatoasa ?

Ceea ce trebuie sa ne ofere orice alimentatie sanatoasa este

energia, care se obtine prin consumul unor alimente cu proteine,

grasimi, carbohidrati, vitamine si minerale. Cu cat consumam

alimente mai variate, cu atat scade riscul de a avea deficiente in

vreuna dintre substantele nutritive necesare organismului.

Cu mult inainte de aparitia supermarketului, a congelatorului sau a

cuptorului cu microunde, oamenii erau agricultori si se hraneau

mai mult cu nuci, fructe si radacini. Carnea, produsele lactate, cerealele si legumele au fost adaugate

treptat in alimentatie. Astfel oamenii au ajuns omnivori si au supravietuit milenii cu acest regim alimentar.

Nu stiam nimic despre vitamine, minerale si proteine, dar acest lucru nu ne-a impiedicat sa evoluam.

Atunci de ce toti sunt astazi obsedati de subiectul nutritiei ? Pentru ca alimentatia este o chestiune de

interes. La sfarsitul sec. XX, societatea vestica a cunoscut consecintele grave ale maladiilor civilizatiei.

Bolile de inima, cancerul, obezitatea, ciroza si insuficienta renala sunt urmari ale unei alimentatii

nesanatoase.

Fara mancare si fara apa omul nu poate supravietui. Mâncarea este o necesitate, dar pentru cei mai multi

dintre noi este şi una dintre cele mai mari plăceri ale vieţii, astfel tot mai multi oameni ajung

supraponderali din cauza unei alimentatii nesanatoase.

Alimentatia omului modern – alimentatia Junk-Food

Mâncând la timp (3 mese/zi si doua gustări) şi consumând

aproximativ 2 litri de apă ( nu lichide ci apă) ar fi suficient pentru

a ne păstra sănătatea. În realitate, pe lângă faptul că nu

mâncăm la timp şi nu cât ar trebui, asociem alimentele incorect

şi ne mulţumim cu balast (adică nişte ...chestii pentru că nu sunt

alimente adevarate) care ne umple stomacul dar nu ne hrăneşte.

Alimentaţia este, fără îndoială, obiceiul care influenţează cel mai mult sănătatea oamenilor. Alimentaţia

este un proces voluntar şi conştient şi de aceea, este si educabil. Nutriţia, dimpotrivă, este involuntară şi

inconştientă. Ea include toate procesele şi tranformările pe care alimentele le suferă în organism până la

completa lor asimilare.

În condiţii normale o alimentaţie bună are ca urmare o nutriţie bună. Practic, suntem ceea ce mâncăm,

dar este o mare diferenţa între ceea ce inghitim şi ceea ce asimilează celulele corpului nostru.

“Junk Food” este denumirea generală dată tuturor preparatelor care au o valoare nutriţională foarte

scăzută şi un conţinut ridicat de sare, grăsimi “rele”, carbohidraţi, zaharuri şi implicit calorii.

Sunt mâncăruri gustoase, se prepară rapid şi se consumă uşor. Hamburgerii, shaorma, cartofii prăjiţi,

snack-urile, dulciurile, produsele de patiserie si cofetarie, sucurile carbogazoase sunt doar câteva

alimente care fac parte din categoria junk food. Aceste alimente nu ne aduc nici un beneficiu

satisfăcător, iar efectele negative sunt: obezitate, energie scazuta, boli si afectiuni de toate

tipurile.

O mancare gustoasa nu este neaparat si hranitoare !!!

Tendinţe periculoase în alimentaţie

1) Transformarea constantă a alimentelor în substanţe ce creează dependentă.

2) Trecerea de la alimentele reale, “vii”, la alimente false, “moarte”.

Milioane de oameni au devenit dependenţi de Junk Food fără să-şi dea seama, fiindcă multe din

alimentele pe care le consumăm au un puternic factor de creare a dependenţei. Faina albă rafinată,

drojdia şi zahărul rafinat din compoziţia acestor alimente precum şi toxinele ce rezultă în urma preparării ,

ne dezechilibrează flora intestinală prin înmulţirea bacteriilor rele.

În plus, pereţii colonului se acoperă cu o crustă ce vă împiedica absorbţia substanţelor nutritive din

alimentele consumate. De aici se constată scăderea imunităţii, probleme cu tranzitul intestinal,

malabsorbţie intestinală, acnee, eczeme, candidoze, oboseala, etc.

Pe termen lung, efectele alimentării constante cu acest tip de mâncare sunt mult mai grave. Există o

înmulţire spectaculoasă a cazurilor de colesterol ridicat, HTA, diabet, artrită, ateroscleroza, infarct,

osteoporoza, etc.

Alimentele vii, sursa de energie

Dr. Gillian McKeith, nutritionist international, spune in cartea sa "Hrana

vie pentru sanatate", ca alimentele vii cresc vitalitatea, intaresc sistemul

imunitar, regleaza greutatea si incetinesc procesul de imbatranire.

Abunda in vitamine si minerale, contin o cantitate suficienta de proteine

si au foarte putine calorii. Sunt bogate in carbohidrati cu digestie lenta care sporesc energia si pentru ca

alimentele vii sunt in general foarte bogate in apa, ele reprezinta modul ideal de detoxifiere a

organismului. De asemenea, sunt bogate in fibre.

Elementul remarcabil pe care il contin alimentele vii sunt enzimele. Ele digera hrana, ajutand-o sa treaca

in sange prin porii intestinelor. Enzimele au rolul de a distruge toxinele, de a descompune grasimile si

celuloza si de a metaboliza amidonul si proteinele. Alimentele vii sunt reprezentare de plante, legume si

fructe, inclusiv cele oleaginoase, toate aflate in stare cruda.

Efectele “gătitului” (prelucrării termice) asupra compoziţiei biochimice a hranei

Daca un aliment este prelucrat mai mult de 35-40%, prin fierbere excesiva sau prin prajire, valorile sale

nutritionale scad si aportul de deseuri aduse in corpul omului creste (celulita, colesterol, toxine).

Nutriţionistul european, prof. Ziegelmayer este cel care afirmă că : “starea crudă asigura menţinerea

substanţelor din hrana, previne alterarea proteinelor, păstrează sărurile minerale originale în concentraţie

optimă.”

Este clar că toate produsele procesate termic suferă schimbări importante în compoziţia chimică:

îşi pierd o parte din conţinutul de vitamine şi minerale;

proteinele sunt parţial distruse şi alterate în forme mai puţin digerabile şi hrănitoare;

grăsimile devin mai greu digerabile şi asimilabile şi câteodată toxice;

amidonul şi zaharurile sunt alterate într-o anumită măsură;

hrana pierde tot conţinutul enzimatic ( distrugerea enzimelor se produce între 48 şi 60 de grade

celsius ).

Ce se întamplă astfel cu alimentaţia noastră zilnică ?

Atunci cand aportul de junk-food este mai mare, decat cel al

alimentelor vii, vom avea un deficit de vitamine, minerale, fibre,

proteine, aminoacizi si un surplus de grasimi saturate, toxine, sare,

carbohidrati, etc.

Atunci cand nu ingeram suficiente proteine, vitamine si minerale,

apar modificari ale bunei dispoziţii, oboseala, nervozitate, dureri de

cap, confuzii şi slabirea muşchilor. In asemenea situaţii mulţi oameni

consumă fie o cafea, fie un calmant pentru a redobândi o falsă stare

de bine.

Pe termen lung, o nutriţie deficitară poate cauza cancer, hipertensiune, Alzheimer şi multe alte boli pe

care ne-am obişnuit să le considerăm ca făcând parte din procesul de îmbătrânire. Fals, fals, fals !!!

Majoritatea bolilor care sunt considerate ca facand parte din procesul de imbatranire sunt cauzate de

stilul de viata nesanatos, cu o alimentatie din care lipsesc vitaminele, mineralele, fibrele, aminoacizii,

enzimele si proteinele.

Avem nevoie de nutrienţi esenţiali pentru o viaţă sănătoasă

O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată trebuie să se bazeze pe utilizarea

unor produse alimentare care să conţină toţi nutrienţii esenţiali bunei

funcţionări a organismului uman: glucide, lipide, proteine , vitamine,

minerale şi unele substanţe biologic active din plante (fitonutrientii), precum

şi fibre alimentare, probiotice şi prebiotice.

Nutrienţii din alimente ar trebui să conţină o cantitate suficientă de

aminoacizi esenţiali, acizi graşi omega 3, lecitina, colină, antioxidanţi,

coenzima Q10 şi unele substanţe biologic active cu rol important în funcţionarea optimă a organismului.

Aceşti nutrienţi esenţiali sănătăţii sunt însă tot mai greu de asigurat doar din consumul de alimente,

cauzele fiind diferite: poluarea mediului, agricultura intensivă, tehnologiile de procesare a alimentelor, la

care se adăugă şi stilul modern de viaţă – excesele alimentare, stresul, etc.

Practic, ca urmare a degradării solului de-a lungul multor ani de exploatare agricolă legumele şi fructele

nu mai oferă cantitaţi suficiente de minerale şi vitamine. Astfel că persoanele care consumă vegetale din

grădina proprie au deficit de minerale şi vitamine la fel ca cei care le cumpăra de la piaţă(să nu mai

vorbim de cele din supermarket-uri).

Deşi vorbim de legume şi fructe obţinute ecologic, fără insecticid, ierbicid sau stimulenţi de creştere totuşi

acestea sunt tot mai sărace în nutrienţi. Prin urmare consumul de suplimente alimentare nu este un moft,

ci este un lucru absolut esential in zilele noastre.

Suplimentele alimentare reprezinta o componenta de baza a “arsenalului” de mijloace pentru pastrarea

sanatatii. Aceasta ramura vine sa satisfaca o nevoie primara de acum a omenirii. Este nevoia de a

ramane sanatosi, de a ne bucura de viata, de familie, de prieteni, de natura. Astfel consumul de

suplimente alimentare inseamna o investitie in noi.

Astăzi,  piramida alimentară  reprezintă schema la care ne referim cel mai mult pentru a cunoaşte

proporţiile alimentelor recomandate consumului.

Este vorba despre o piramidă împărţită în “straturi”, fiecăruia corespunzându-i o categorie de

alimente şi cantitatea respectivă.

La baza piramidei găsim alimentele care pot fi consumate în cantitate mai mare (întâi fructe şi legume,

apoi alimente bogate în carbohidraţi, lapte şi derivaţi), iar pe măsură ce urcăm, aflăm alimentele cărora

trebuie să le limităm consumul (grăsimi, proteine, vin, bere, dulciuri). Piramida cuprinde, desigur,

şi  consumul de apă   şi activitatea fizică.

Fructe şi zarzavaturi: grupa aceasta cuprinde şi legume proaspete. Fructele şi zarzavaturile sunt o

sursă foarte importantă de fibre, de vitamine (ca provitamina A sau vitamina C), de substanţe minerale şi

de antioxidanţi care au acţiune important de protecţie.

Fiind multe, alimentele din această grupă permit o gamă largă de alegere. Pentru a ne hrăni corect este

bine să consumăm din abundenţă fructe şi legume, începând cu micul dejun   (de exemplu, un pahar de

suc de portocale). În fiecare zi ar trebui consumate 5-6 porţii de alimente din această grupă.

Cereale, tuberculi şi derivaţi: cerealele au valoare nutriţională mai mare pentru că furnizează nu numai

amidon şi fibre, ci şi proteine şi acizi graşi esenţiali. De asemenea, conţin carbohidraţi cu o structură

chimică care permite absorbţia treptată, ceea ce ajută la menţinerea unui nivel corect de zaharuri în

sânge.

Aceste alimente, mai ales orezul   şi cartofii, constituie o sursă important de energie uşor asimilabilă şi

utilizabilă.

Cerealele mai aduc în organism cantităţi importante de vitamine din grupul B şi proteine care, deşi sunt

de calitate inferioară, adăugate celor din legume constituie un complex proteic ce poate fi comparat ca

valoare cu proteinele de origine animală. Pentru o dietă sănătoasă   ar trebui consumate zilnic 4-5 porţii de

alimente din această grupă.

Lapte, iaurt şi brânzeturi: aceste alimente furnizează calciu, proteine şi anumite vitamine (mai ales B2 şi

A). În fiecare zi trebuie consumate 2-3 porţii din această grupă, preferând produsele cu un conţinut mai

scăzut de grăsimi.

Carne, peşte şi ouă: furnizează oligoelemente cum sunt zinc, cupru, fier, proteine şi vitamine din

complexul B. Un regim corect sugerează preferinţa pentru consumul de peşteşi de carne slabă şi nu mai

mult de 2-3 ouă pe săptămână. În această grupă se pot insera şi legumele uscate, sursă de nutrienţi

caracteristici cărnurilor, peştelui şi ouălor, la care se adaugă amidon şi fibre. În fiecare zi trebuie

consumate 1-2 porţii de alimente din această grupă.

Grăsimi de origine vegetală şi animală: folosite drept condiment, trebuie consumate în doze moderate.

Grăsimile aduc în organism acizi graşi esenţiali şi vitamine liposolubile, cărora le favorizează şi

asimilarea. În fiecare zi trebuie consumate 1-3 porţii de grăsimi, preferându-le pe cele de origine vegetală.

Dulciuri: se recomandă consumul moderat de dulciuri, cartofi prăjiţi, biscuiţi săraţi, băuturi îndulcite, nu

mai mult de 1 porţie pe zi.

Lichide: se recomandă un consum mare de lichide pe parcursul întregii zile, de la 1 la 2 litri, preferabil

băuturi neîndulcite cum sunt apa şi infuziile din plante. E bine să consumăm cu moderaţie băuturi care

conţin cofeină (cafea şi ceai).

Informatiile care trebuie sa fie incluse pe etichetele alimentelor sunt urmatoarele:

      1 - Denumirea produsului

      2 - Numele si adresa producatorului, a importatorului sau a distribuitorului inregistrat in Romania

       3 - Data de expirare

       4 - Cantitatea neta

       5 - Conditiile de depozitare si de folosire (daca este cazul)

       6 - Locul de origine (daca este cazul)

       7 - Concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%

       8 - Lista ingredientelor folosite

       9 -  Cantitatea ingredientelor evidentiate pe eticheta prin desene sau cuvinte (daca este cazul; exista si exceptii)

       - Instructiunile de utilizare

       - Mentiunile suplimentare pe grupe de produse

- Denumirea produsului - se refera la natura, genul, sortul si starea alimentului. Citind denumirea produsului, consumatorul isi face o impresie imediata asupra naturii acestuia. Exemple de denumiri de produse: lapte pasteurizat, cafea macinata, alune prajite ambalate in atmosfera protectoare, pui congelat, bautura racoritoare carbogazoasa, bautura racoritoare cu indulcitori. 

De mentionat ca adesea denumirea produsului este mentionata cu litere mici, intr-un colt al ambalajului, producatorii preferand sa pozitioneze la mare cinste numele comercial sau de pe cel marca al produsului.Pentru ca denumirea de marca sau cea comerciala sa ramana cat mai adanc in memoria consumatorilor, se foloseste metoda de a include aceasta denumire in denumirea produsului, lucru interzis prin prevederile legale.Consideram oportuna informarea consumatorilor ca, de asemenea, nu totdeauna denumirea produsului mentionata pe eticheta corespunde cu denumirea reala a acestuia. De exemplu, iaurt se numeste numai acel iaurt care contine la vanzare fermentii lactici (tulpinile de fermentare a laptelui). Exista pe piata romaneasca anumite produse lactate care pretind a se numi iaurt, dar care de fapt reprezinta un iaurt tratat UHT (sterilizare totala la 120 grade Celsius - Ultra High Temperature) si care nu mai contine fermentii activi si nu mai confera proprietatile iaurtului natural.De asemenea, in Uniunea Europeana, unt se numeste numai acel unt care contine cel putin 80% grasime animala din substanta uscata.

Produsele care contin indulcitori artificiali, precum Cyclamate, Saccharin sau Aspartam se afla sub semnul obligatiei de a include mentiunea cu indulcitori alaturi de denumirea produsului. Exista pe piata romaneasca produse care nu satisfac aceasta cerinta: se mentioneaza fara zahar, se mentioneaza, de asemenea, numele indulcitorilor, insa nu se mentioneaza nicaieri pe eticheta ca aceste substante sunt indulcitori. Consumatorul obisnuit nu cunoaste ce sunt aceste substante.

Denumirea produsului trebuie sa includa / sa fie insotita sau sa faca referiri la:

- informatii descriptive si, daca este necesar, de informatii referitoare la utilizare.- starea fizica a alimentului sau la tratamentele specifice la care acesta a fost supus (refrigerare, congelare, afumare etc)- mentiunea "tratat prin ionizare" sau "tratat cu radiatii ionizante" daca este cazul.mentiunea "ambalat in atmosfera protectoare" daca s-a utilizat pentru conservare un gaz avizat sanitar.Alte cerinte:- Marca de fabrica, marca comerciala sau alte denumiri nu pot inlocui denumirea produsului.- Termenii "mod", "tip", "gen" nu pot fi folositi alaturi de denumirea specifica.Alte observatii:- Denumirea iaurtului tratat UHT trebuie sa fie suficient de clara pentru a "permite cumparatorului sa cunoasca natura produsului si sa il deosebeasca de alte produse cu care ar putea fi confundat".- Produsul nu poate include in denumirea sa mentiunea "fabricat dupa metode traditionale" daca nu indeplineste aceasta conditie.- Data de expirare - pentru data de expirare se folosesc 2 termeni: a) termenul de valabilitate, pentru alimentele foarte perisabile cum ar fi produsele lactate si cele din carne, si care reprezinta data limita de consum. Dupa aceasta data producatorul nu mai garanteaza sanatatea consumatorului, chiar daca produsul a fost pastrat in conditii corespunzatoare, si,b) data durabilitatii minimale, pentru produsele mai putin perisabile, cum ar fi produsele de panificatie, conservele, produsele din ciocolata, bauturile racoritoare etc, si care reprezinta data limita de comercializare. Produsele mai pot fi consumate o vreme, neafectand sanatatea, dar nu mai pot fi comercializate, intrucat producatorul nu mai garanteaza calitatile fizico-chimice si pe cele gustative (dioxidul de carbon din bauturile racoritoare se pierde, painea se usuca etc).

       - Cantitatea neta Înscrierea cantitatii nete se face in unitati de volum, pentru produsele lichide, si in unitati de masa, pentru celelalte produse. Se utilizeaza dupa caz litrul, centilitrul, mililitrul si gramul sau kilogramul.Pentru urmatoarele alimente nu este obligatorie indicarea cantitatii nete:- Alimentele vandute cu bucata, la care numerotarea se poate face cu usurinta din exteriorul produsului; in caz contrar, se indica numarul pe eticheta.- Alimentele care pot inregistra pierderi de volum sau de masa.- Alimentele care sunt vandute la numar sau sunt vandute in prezenta cumparatorului.- Alimentele a caror cantitate neta este mai mica de 5 grame sau 5 mililitri. Sunt exceptate condimentele si plantele aromatice.

- Lista ingredientelor - toate ingredientele trebuie sa fie mentionate pe eticheta in ordinea descrescatoare a cantitatii lor. Aditivii alimentari, vitaminele si mineralele adaugate trebuie de asemenea sa fie incluse in lista ingredientelor. Aditivii alimentari se inscriu in lista ingredientelor cu denumirea categoriei din care fac parte (coloranti, conservanti, stabilizatori, indulcitori etc) urmata de denumirea chimica sau codul numeric CE. De exemplu: acidifiant: acid citric sau E330. Aditivii alimentari ce trebuie specificati sunt: acidifiantii, agentii de afanare, de ingrosare, de glazurare, de umezire, de intarire, de incarcare, amelioratorii de faina, amidonul modificat, antiaglomerantii, antioxidantii, antispumantii, colorantii, conservantii, corectorii de aciditate, emulsificatorii, gelifiantii, gazele de expandare, indulcitorii, potentiatorii de aroma, sarurile de topire, stabilizatorii.Exista nenumarate exemple de alimente pe piata care nu mentioneaza aditivii, ci doar categoria de aditivi. Rugam consumatorii sa fie atenti si sa nu mai cumpere aceste produse.         Alimentele scutite de specificarea ingredientelor sunt urmatoarele: 1.    Apele carbogazoase, a caror denumire face sa apara aceasta caracteristica.2.    Fructele si legumele proaspete (inclusiv tuberculii de cartof) neprocesate.3.    Otetul de fermentatie care provine in mod exclusiv dintr-un singur produs de baza si care nu a suferit adaugarea nici unui alt ingredient.4.    Branza, untul, laptele si smantana fermentata, in masura in care nu au suferit decat adaugari de produse lactate, enzime si culturi de microorganisme necesare fabricarii, sau de sare in cazul branzeturilor, altele decat cea proaspata sau topita.5.    Produsele constituite dintr-un singur ingredient, daca denumirea acestuia este identica cu cea a ingredientului si permite identificarea clara a naturii ingredientului.

- Cantitatea din anumite ingrediente accentuate la etichetare - pentru a fi mai atragatoare, producatorii accentueaza prin desene sau texte anumite ingrediente (vitamine, proteine, minerale, fructe). Legislatia obliga specificarea cantitatii, exprimate in procente, a acelor ingrediente accentuate la etichetare prin desene, cuvinte sau care sunt incluse in denumirea produselor. (aromele, cum ar fi condimentele sau sarea fac exceptie, intrucat la acestea, cantitatea este nu este relevanta)Din pacate, numai o parte din produse satisfac aceasta prevedere.

- Mentiunile suplimentare pe grupe de produse - Va informam ca exista mentiuni suplimentare de etichetare pentru diferitele grupe de produse, dintre care vom mentiona urmatoarele pe care le consideram a fi foarte importante la alegerea produsului: •    Laptele trebuie sa includa procentul de grasime si procedeul de tratamentul termic•    Iaurtul si smantana - procentul de grasime•    Branzeturile - procentul de grasime raportat la substanta uscata si procedeul de tratament termic•    Untul - procentul de grasime si o mentiune speciala in cazul adaosului de sare•    Margarina - tipul de margarina dupa procentul de grasime. În cazul in care contine mai mult de 0,5% sare trebuie sa fie specificat pe eticheta sarata.•    Pentru cazurile cand uleiurile si grasimile sunt folosite ca ingrediente pentru alte produse trebuie specificata

originea acestora (vegetala sau animala), iar pentru cele hidrogenate, mentiunea hidrogenat / hidrogenata, lucru care, din pacate, nu se gaseste pe toate produsele. Este dreptul consumatorului sa cunoasca daca uleiul sau grasimea sunt hidrogenate sau nu.•    Pentru produsele din carne - trebuie mentionate, printre altele, specia de animal (exista insa si exceptii) si tratamentele utilizate.•    Pentru produsele din oua - consumatorul trebuie sa cunoasca continutul in ou raportat la produsul finit, exprimat in procente si temperatura de pastrare. •    Pentru produsele din ciocolata - trebuie sa cunoastem procentul de cacao substanta uscata, din greutatea totala.•    Pentru bauturile alcoolice - sunt absolut interzise mentiunile precum: reconfortant, energizant, tonic, fortifiant etc.•    La otet - trebuie sa cunoastem cantitatea de acid exprimata in grame acid acetic la litru.•    Alimentele congelate - trebuie sa poarte mentiunile "Produs congelat" si "A nu se recongela dupa decongelare".•    Produsele care contin indulcitori artificiali, precum aspartam, cyclamate, saccharin - trebuie sa poarte mentiunea "cu indulcitori", iar aceasta mentiune trebuie sa insoteasca denumirea produsului.•    În cazul in care se adauga aspartam - mentiunea contine fenilalanina este obligatorie. Din pacate, nici aceasta prevedere nu este de multe ori respectata. Aceasta mentiune este necesara deoarece exista persoane cu intoleranta la fenilalanina carora le provoaca daune serioase sistemului nervos central.•    Alimentele pentru sugari si pentru copiii de varsta mica (1-3ani) - trebuie sa poarte o mentiune speciala in acest sens.•    Atunci cand un ingredient contine gluten, denumirile "amidon", respectiv "amidon modificat", se completeaza prin indicarea originii acestuia. Aceasta mentiune este necesara deoarece exista persoane cu intoleranta la gluten.