Chestionare, Grile, Spete.doc

Chestionar pentru lucrările de control drept civil (II)

Tema: ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Arătaţi şi exemplificaţi care este deosebirea dintre actele unilaterale şi contractele unilaterale; actele bilaterale şi contractele bilaterale.

Răspuns: Actele care nu au părţi, ci sunt rezultatul unui autor ce emite o voinţă juridică unică, sunt acte juridice unilaterale (ex: testamentul). Contractul unilateral este o specie de contract, care se caracterizează prin aceea că o parte a sa este dar debitor, iar cealaltă este numai creditor al unei prestaţii anume determinată (ex: donaţia).

Contractele sunt acte juridice biulaterale, adică presupune întotdeauna două părţi şi cel puţin două persoane. Contractul bilateral (contract sinalagmatic) este o convenţie prin care o parte îşi asumă o prestaţie în schimbul unei contraprestaţii a celeilalte părţi (art. 943 C.civ.). Acest tip de contract generează raporturi juridice sinalagmatice, în care fiecare parte a raportului e simultan creditor şi debitor (ex: contractul de vânzare-cumpărare).

2. Faceţi distincţie între capacitatea de a contracta şi discernământ.

Răspuns: Potrivit art. 948 C. civ. “condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta: 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.” Din prevederile art. 949 C. civ., rezultă că regula este capacitatea de a încheia acte juridice, iar excepţia, care întotdeauna trebuie să fie expres prevăzută de lege, este incapacitatea. Potrivit art. 950 C. civ. sunt incapabili de a contracta, adică de a încheia acte juridice, următorii: 1. Minorii; 2. Interzişii; …4. În genere toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte. Rezultă din aceste dispoziţii că, practic, capacitatea de a încheia acte juridice este sinonimă cu capacitatea de exerciţiuşi, prin urmare îi sunt aplicabile regulile acolo arătate.

Discernământul este o premisă a capacităţii de exerciţiu, care însă nu se poate confunda cu aceasta din urmă. Existenţa sau absenţa discernământului sunt stări de fapt care pot caracteriza o persoană fizică indiferent de vârsta acesteia, în timp ce capacitatea de exerciţiu este condiţionată de vârsta majoratului. În practică, poate avea consimţământ fără a avea capacitate de exerciţiu o persoane apropiată de vârsta majoratului, la fel cum poate fi lipsită de discernământ o persană majoră care are deplină capacitate de exerciţiu (suferind de alienaţie sau debilitate mintală, fără să fi fost pusă sub interdicţie).

3. Un minor în vârstă de 17 ani închiriază, pentru un an, locuinţa proprietate personală. După două luni de la încheierea contractului, chiriaşul – o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu – cere anularea contractului, pe motiv că la încheierea acestuia a lipsit încuviinţarea ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare. Care este soluţia ce se impune şi cu ce motivare?

Răspuns: Instanţa va respinge cererea chiriaşului, pentru că minorul în vârstă de peste 14

http://studentladrept.blogspot.com/2009/09/chestionar-pentru-lucrarile-de-control_07.html

ani se bucură de capacitate restrânsă de exerciţiu, în virtutea căreia poate încheia fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare o serie de acte juridice. Printre acestea se numără actele de administrare a bunurilor şi a patrimoniului, în măsura în care nu sunt lezionare. În această categorie intră şi închirierea locuinţei proprietate personală, care poate fi considerată drept act de administrare, dat fiind că perioada cuprinsă în contract este mai mică de 3 ani.

4. Art. 1645 C. civ. prevede că este nul contractul de rentă-viageră, încheiat “în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit în interval de 20 zile de la data contractului.” Este aplicabilă această dispoziţie şi contractului de întreţinere?

Răspuns: Dispoziţia nu este aplicabilă automat contractului de întreţinere, pentru că acesta din urmă este un contract nenumit, adică nereglementat de niciun act normativ. Pentru contractul de întreţinere, în calitate de act juridic nenumit, se aplică dreptul comun, şi nu analogia cu regulile juridice care formează genul proxim de act numit. Totuşi, dacă părţile care semnează un astfel de contract o doresc, nu există niciun impediment în vederea adoptării unei astfel de clauze.

5. Care este regimul juridic al nulităţii absolute?

Nulitatea absolută se deosebeşte de cea relativă prin regimul juridic diferit. Prin urmare între aceste două feluri de nulităţi nu există deosebiri de efecte, întrucât şi una şi cealaltă desfiinţează retroactiv efectele actului juridic. Stabilirea regimului juridic al nulităţii presupune a se da răspuns la următoarele întrebări: cine poate invoca nulitatea; dacă este sau nu este prescriptibilă acţiunea în justiţie prin care se invocă nulitatea unui act; dacă poate fi confirmat sau validat într-un alt mod actul sancţionat cu nulitate?

a. Îndreptăţirea de a invoca nulitatea absolută. Nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană interesată (care justifică un interes legitim legat de constatarea nulităţii actului) precum şi de către instanţa de judecată ,din oficiu, atunci când, de exemplu, pe parcursul procesului privind executarea actului juridic, instanţa constată că există o cauză de nulitate absolută a acestuia.

b. Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută. Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, adică oricât timp ar fi trecut de la încheierea actului juridic, deoarece acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă. Totuşi, se pot semnala cazuri în care această acţiune este prescriptibilă. Nulitatea absolută poate fi invocată, de regulă, oricând şi pe cale de excepţie, în ipoteza în care una dintre părţi ar cere executarea actului, iar cealaltă parte s-ar opune invocând nulitatea acestuia.

c. Inadmisibilitatea confirmării actului nul absolut. Spre deosebire de actele sancţionate cu nulitate relativă, cele sancţionate cu nulitate absolută nu pot fi, de regulă, confirmate. Prin excepţie, este admisă şi confirmarea unor astfel de acte. Totodată, atât legislativ cât şi doctrinar şi jurisprudeţnial se pot semnala cazuri în care un act juridic sancţionat cu nulitate absolută este validat prin îndeplinirea unei cerinţe legale, ulterior încheierii lui. Este, de exemplu, cazul împlinirii vârstei matrimoniale, după ce căsătoria a fost deja

încheiată.

6. Ce este confirmarea unui act juridic nul şi care sunt caracterele sale?

Confirmarea actului anulabil este o modalitate de remaniere aplicabilă doar actelor afectate de nulitate relativă, fiind în principiu inadmisibilă pentru actele lovite de nulitate absolută. Este un act juridic de formaţie unilaterală, deoarece emană de la persoana celui îndrituit să invoce cauza de nulitate relativă, nefiind necesară acceptarea sa de către celălalt contractant.

Fiind o operaţiune juridică, va trebui să respecte condiţiile de fond ale oricărui act juridic (art. 948 C.civ.) şi condiţiile de formă impuse de actul principal anulabil, datorită caracterului accesoriu al confirmării.

7. Cum se sancţionează nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului juridic? Daţi un exemplu de excepţie de la această sancţiune.

Forma actului juridic nu este decât modalitatea concretă prin care se exprimă voinţa internă. Nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului juridic anulează însăşi existenţa acestuia. Există un singur exemplu, în care se admite echipolenţa formei, şi anume cel al donaţiilor, care pot să aibă loc respectând art. 813 C.civ. (donaţia de drept comun), dar şi fără o formă autentică (donaţia indirectă, donaţia simulată şi darul manual).

8. Producerea efectelor unui act cu executare succesivă este împiedicată de un caz de forţă majoră. Această împrejurare va determina nulitatea sau rezoluţiunea contractului?

Nici una, nici cealaltă. Despre nulitate nu poate fi vorba, dat fiind faptul că nulitatea este ataşată contractelor juridice invalide, iar forţa majoră nu invalidează actele juridice. Nici despre rezoluţiune nu este cazul, având în vedere că rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic ca urmare a neexecutării sale de către o parte. Această împrejurare poate determina o specie a rezoluţiunii, şi anume rezilierea, aplicabilă contractelor sinalagmatice cu executare succesivă.

9. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre eroare şi dol?

Atât eroarea, cât şi dolul, sunt specii ale viciului de consimţământ, exprimând situaţia în care voinţa internă antrenantă într-un act juridic nu e liberă şi conştientă. Ambele sunt caracterizate prin lipsa concordanţei dintre percepţia realităţii şi realitatea obiectivă, între ideea pe care ne-o facem despre un lucru şi starea reală a acestuia.

Totuşi, în ciuda asemănărilor, există între eroare şi dol o linie de demarcaţie netă. Astfel, eroarea-viciu de consimţământ vizează substanţa obiectului convenţiei sau persoana cu care s-a contractat. Pe de altă parte, dolul este o formă de vinovăţie intenţionată, o fraudă la adresa intereselor particulare, realizată prin mijloace necinstite şi cu rea-credinţă.

Mai trebuie notat faptul că art. 960 C.civ., referitor la dol, ne vorbeşte despre elementul obiectiv al acestui viciu de consimţământ (“mijloace viclene” şi “maşinaţiuni”), întrebuinţat de una dintre părţi în contra celeilalte. Ne întrebăm dacă nu cumva şi eroarea, vizând substanţa obiectului convenţiei sau persoana cu care s-a contractat, nu apelează la aceleaşi “mijloace viclene” şi “maşinaţiuni” pentru a denatura voinţa celeilalte părţi?

Întrebări drept penal, partea specială (XXIII)

01. Definiţi infracţiunea de tulburare de posesie

Răspuns: Art. 220 C pen incriminează ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, aunui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobareaprealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.

02. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de tulburare de posesie?

Răspuns:a) fapta se săvârşeşte prin violenţă ori ameninţare, ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, reperelor de marcare;b) fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună.

03. Definiţi infracţiunea de tăinuire

Răspuns: Art. 221 C pen incriminează primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material.

04. Ce fel de infracţiune este cea de tăinuire?

Răspuns: Infracţiune subsecventă a unei infracţiuni principale.

05. Care este condiţia negativă care trebuie îndeplinită pentru înfăptuirea infracţiunii de tăinuire?

Răspuns: Tăinuitorul să nu fi participat la infracţiunea din care provin bunurile ce se tăinuiesc. Dacă agentul participant promite că va tăinui bunurile atunci el participă la comiterea infracţiunii principale în forma complicităţii.

06. Cu ce formă de vinovăţie se înfăptuieşte infracţiunea de tăinuire?

Răspuns: Intenţie directă.

http://studentladrept.blogspot.com/2010/12/intrebari-drept-penal-partea-speciala_7190.html

07. Este pedepsită tentativa la tăinuire?

Răspuns: Nu.

08. Care este cauza specială de nepedepsire care acţionează în cazul infracţiunii de tăinuire?

Răspuns: Tăinuirea este comisă de soţ sau o rudă apropiată.

Întrebări drept penal, partea specială (XXII)

01. Definiţi infracţiunea de delapidare

Răspuns: Art. 215 ind 1 C pen incriminează însuşirea, folosirea sau traficarea, de cătreun funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau de administrează.

02. Ce este funcţionarul, în accepţiunea Codului penal?

Răspuns: Art. 147 C pen prevede că prin funcţionar se înţelege funcţionarul public precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât o unitate publică sau de interes public. Cu alte cuvinte orice salariat al unei persoane juridice este funcţionar.

03. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de delapidare?


04. Definiţi infracţiunea de însuşire a bunului găsit

Răspuns: Art. 216 C pen. incriminează fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său. O altă modalitate de comitere a acestei fapte este incriminată în art. 2 şi constă în fapta de însuşire pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.

05. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de însuşire a bunului găsit?


06. Definiţi infracţiunea de distrugere

Răspuns: Art. 217 C pen incriminează fapta celui care distruge, degradează, aduce în stare de neîntrebuinţare un bun aparţinând altuia sau împiedică luare măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun sau înlătură măsurile luate.


07. Care este calificarea juridică care se reţine în cazul în care se sustrag unele componente de la o maşină sau un utilaj?

Răspuns: Furt în concurs cu distrugere.

08. Care este calificarea juridică dacă hoţul distruge bunul furat?

Răspuns: Furt, cu excepţia cazului în care este incriminată şi distrugerea bunului propriu.

09. Este incriminată tentativa la infracţiunea de distrugere?

Răspuns: Da.

10. Cu ce fel de vinovăţie se produce infracţiunea de distrugere?

Răspuns: Intenţie directă sau eventuală.

11. Cum se porneşte ancheta juridică pentru distrugere?

Răspuns: La plângerea prealabilă.

12. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de distrugere

Răspuns: Formele agravate ale distrugerii privesc fie modalitatea de comiterii a distrugerii, fie vreo calitatea particulară a obiectului distrus. Formele agravate se reţin chiar dacă bunul aparţine făptuitorului. Sunt forme agravate:a) în art 217 alin 2 C pen este reglementată prima formă adică, atunci când bunul are o valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau altă asemenea valoare. Art. 1 şi 3 din Legea privind protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000b) în art 217 alin. 3 C pen se prevede că fapta are un caracter grav când se distruge, degradează sau se aduce în stare de neîntrebuinţare o conductă petrolieră sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă a conductelor magistrale de apă. c) în art 217 alin 4 este reglementată o altă formă agravată şi anume atunci când distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se realizează prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public. Nu este suficient a se folosi un astfel de mijloc ci trebuie în concret să şi prezinte pericol public.

13. În ce condiţii se poate vorbi despre distrugere calificată?

Răspuns: Infracţiunea de la art. 217 C.pen.:a) a produs consecinţe deosebit de grave;b) a produs un dezastru.

14. Ce este dezastrul?

Răspuns: Noţiunea de dezastru este definită în alin 2 al art 218 C pen astfel: distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

15. Cu ce fel de vinovăţie se produce infracţiunea de distrugere?

Răspuns: Praeterintenţia.

16. În ce constă infracţiunea de distrugere din culpă?

Răspuns: Art. 219 alin 1 C pen incriminează distrugerea, degradarea ori aducerea înstare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public.

17. Care sunt formele agravate ale distrugerii din culpă?

Răspuns:a) atunci când fapta a avut ca urmare un dezastru;b) atunci când fapta a produs consecinţe deosebit de grave sau dezastrul este urmarea părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi.

Întrebări drept penal, partea specială (XXI)

01. Definiţi infracţiunea de gestiune frauduloasă

Răspuns: Art. 214 incriminează fapta prin care se pricinuieşte o pagubă unei persoane, cu rea credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.

02. Este incriminată tentativa la infracţiunea de gestiune frauduloasă?

Răspuns: Nu.

03. Care este forma de vinovăţie cu care se comite gestiunea frauduloasă?

Răspuns: Intenţie directă sau indirectă.

04. Care este subiectul activ al infracţiunii de gestiune frauduloasă?


Răspuns: Subiectul activ este special şi este reprezentat de cel care are calitatea de administrator, gestionar sau custode al bunurilor altuia (tutorele, executorul testamentar, custodele, depozitarul, mandatarul).

05. În ce constă forma agravată a infracţiunii de gestiune frauduloasă?

Răspuns: Atunci când fapta este săvârşită în scopul de a dobândi un folos material.

06. Cum se pune în mişcare acţiunea penală în cazul gestiunii frauduloase?

Răspuns: La plângere prealabilă.

07. Definiţi infracţiunea de înşelăciune în formă de bază

Răspuns: Art. 215 C pen incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

08. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de înşelăciune în formă de bază?


09. Care este forma agravată a înşelăciunii în formă de bază?

Răspuns: Inducerea în eroare este săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

10. Definiţi infracţiunea de înşelăciune în convenţii

Răspuns: În art 215 alin 3 C pen este incriminată inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită astfel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

11. Care este forma agravată a înşelăciunii în convenţii?

Răspuns: Inducerea în eroare este săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

12. Definiţi infracţiunea de înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire

Răspuns: Alineatul 4 al art. 215 incriminează emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de prezentare în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.

13. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire?


14. Ce este efectuarea de adăugiri pe un cec aflat în circulaţie?

Răspuns: Infracţiunea de falsificare de valori (art. 282 C.pen.).

Întrebări drept penal, partea specială (XX)

01. Definiţi infracţiunea de tâlhărie

Răspuns: Art. 211 C pen incriminează sub denumirea de tâlhărie furtul prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

02. Ce fel de infracţiune este tâlhăria?

Răspuns: Infracţiune complexă.

03. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de tâlhărie?


04. În ce constă prima formă agravată a tâlhăriei?

Răspuns: Tâlhăria comisă în următoarele împrejurări:a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;b) în timpul nopţii;c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport.

05. În ce constă a doua formă agravată a tâlhăriei?

Răspuns: Tâlhăria comisă în următoarele împrejurări:a) de două sau mai multe persoane împreună;b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă;c) într-o locuinţă sau în dependinţele acesteia;d) în timpul unei calamităţi;e) a avut una din urmările arătate în art. 182 (de la vătămarea corporală gravă).

06. În ce constă a treia formă agravată a tâlhăriei?


Răspuns: Tâlhăria comisă în următoarele împrejurări:a) când tâlhăria a produs consecinţe deosebit de grave (art. 146 C.pen.);b) când tâlhăria a avut ca urmare moartea victimei.

07. Care este calificarea juridică atunci când agentul comite tâlhăria cu intenţia de a ucide victima?

Răspuns: Se va reţine un concurs între omor deosebit de grav (art. 176 lit. d C.pen.) şi o tâlhărie în forma simplă.

08. Definiţi infracţiunea de abuz de încredere

Răspuns: Art. 213 C pen. incriminează însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

09. Cu ce fel de vinovăţie se comite infracţiunea de abuz de încredere?

Răspuns: Intenţie directă şi indirectă.

10. Cum se pune în mişcare acţiunea penală în cazul abuzului de încredere?


Întrebări drept penal, partea specială (XIX)

01. Definiţi furtul

Răspuns: Art. 208 c pen incriminează luarea unui bun mobil din posesia sau detenţiaaltuia, fără consimţământul acestuia, în scopul însuşirii pe nedrept.

02. Este posibil ca proprietarul unui bun să fie acuzat de furt?

Răspuns: Da, atunci când acţiunea lui îl tulbură pe posesor sau detentor, şi asta pentru că legea penală nu protejează proprietatea ca şi situaţie juridică, ci posesia. Totuşi, fapta proprietarului nu constituie infracţiune dacă posesia sau detenţia nu era legitimă.

03. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de furt?


04. În ce constă prima formă agravată a furtului?

Răspuns:a. comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună. b. de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică.c. de către o persoană mascată, deghizată, sau travestită.


d. asupra unei persoane aflată în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra. e. într-un loc publicf. într-un mijloc de transport în comun.g. în timpul nopţii.h. în timpul unei calamităţi.i. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.

05. Ce este efracţia?

Răspuns: Efracţia presupune distrugerea unei încuietori, sistem sau dispozitiv de închidere. Infracţiunea de distrugere a sistemului de închidere este absorbită în această formă calificată de furt. Nu este considerat sistem de închidere sigiliul.

06. Ce este escaladarea?

Răspuns: Escaladarea presupune depăşirea pe deasupra a unui obstacol în calea pătrunderii neautorizate (gard, perete, fereastră) prin sărirea acestuia, căţărarea, folosirea unor aparate de zbor etc. Pătrunderea pe sub acel obstacol nu constituie o escaladare, chiar dacă agentul încearcă să depăşească acel obstacol, deoarece s-ar face o analogie în defavoarea celui acuzat.

În cazul în care inculpatul a sărit gardul de 40 de cm care înconjura imobilul apoi a pătruns în casă pe uşa deschisă şi a sustras mai multe bunuri, fapta nu e comisă prin escaladare, deoarece acel gard nu era un obstacol în calea pătrunderii neautorizate.

07. Ce este folosirea fără drept a unei chei adevărate?

Răspuns: În acest caz agentul nu este autorizată să folosească cheia respectivă care însă este adevărată. Cheia a ajuns în posesia autorului fiind găsită, furată, etc. Cheia multiplicată este o cheie adevărată dacă este multiplicată de cel care are dreptul să folosească cheia originală şi este mincinoasă dacă multiplicarea se face de către o persoană care nu este autorizată să folosească cheia originală.

08. Ce este folosirea unei chei mincinoase?

Răspuns: Folosirea unei chei mincinoase presupune folosirea oricărui dispozitiv care descuie o încuietoare fără a o distruge, indiferent că este o cheia multiplicată neautorizat, şperaclu sau orice alt instrument de această natură.

09. Care este relaţia dintre violarea de domiciliu şi furtul calificat?

Răspuns: Concurs de infracţiuni.

10. În ce constă a doua formă agravată a furtului?

Răspuns: a. sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane cisternăb. sustragerea de componente ale sistemelor de irigaţii.c. sustragerea de componente ale reţelelor electrice.d. sustragerea unui dispozitiv ori a unui sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică.e. sustragerea unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidentele de cale ferată, rutieră, navală sau aeriană ori în caz de dezastru.f. sustragerea de instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente.g. sustragerea de bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice.h. sustragerea de cabluri, linii, echipamente, şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii.

11. În ce constă a treia formă agravată a furtului?

Răspuns: Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave (o pagubă materială mai mare de 2 miliarde de lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice).

12. Enumeraţi formele atenuate de furt

Răspuns: a. furtul săvârşit între soţi.b. furtul săvârşit între rude apropiate.c. furtul săvârşit de minor în paguba tutorelui său.d. de către cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta.

Întrebări drept penal, partea specială (XVIII)

01. Definiţi infracţiunea de insultă. Modalitate asimilată

Răspuns: Art. 205 incriminează atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură.

Infracţiunea cuprinde şi o modalitate asimilată, şi anume, este incriminată atribuirea unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

02. Cu ce fel de formă a vinovăţiei se comite infracţiunea de insultă?

Răspuns: Intenţie.


03. Cum se pune în mişcare acţiunea penală în cazul infracţiunii de insultă?


04. Definiţi infracţiunea de calomnie

Răspuns: Art. 206 C pen incriminează afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public.

05. Cu ce fel de formă a vinovăţiei se comite infracţiunea de insultă?


06. Cum se pune în mişcare acţiunea penală în cazul infracţiunii de calomnie?


07. Ce este proba verităţii?

Răspuns: Art. 207 prevede că proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta de insultă sau calomnie cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiune. Suntem în prezenta unei cauze justificative speciale.

Întrebări drept penal, partea specială (XVII)

01. Definiţi infracţiunea de perversiune sexuală

Răspuns: Art. 201 C pen incriminează actele de perversiune sexuală comise în publicsau dacă au produs scandal public.

02. Ce fel de infracţiune este perversiunea sexuală?

Răspuns: Infracţiune bilaterală cu pluralitate naturală de făptuitori.

03. Ce se înţelege prin acte de perversiune sexuală?

Răspuns: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. III/2005 a statut că prin acte de perversiune sexuală, se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele specifice actelor sexuale de orice natură. Astfel, celelalte practici sexuale, care nu sunt fiziologic apte să producă orgasm nu sunt acte sexuale în accepţiunea codului penal român. De exemplu mângâierile obscene, fetişism, voyeurismul, exibiţionismul sau bestialitatea. Aceasta, deorece autorul, prin comiterea actelor, nu urmăreşte un raport sexual ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate.


04. Cu ce formă de vinovăţie se comite infracţiunea de perversiune sexuală?


05. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de perversiune sexuală

Răspuns: a. fapta e comisă cu o persoană care nu a împlinit 15 ani.b. fapta e comisă cu o persoană între 15 şi 18 ani de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau a abuzat de autoritatea sau influenţa sa.c. actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori de late foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei.d. dacă formele agravate anterioare au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice.e. dacă pentru realizarea materialelor pornografice s-a folosit constrângerea.f. actele de perversiune comise asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere.g. dacă faptele au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei.h. dacă faptele au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

06. Definiţi infracţiunea de corupţie sexuală

Răspuns: Art. 202 C. pen. incriminează actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.

07. Ce se înţelege prin acte cu caracter obscen?

Răspuns: Prin acte cu caracter obscen se înţelege orice acte, fapte, gesturi, reale sau simbolice, ori chiar însoţite de expresii triviale, referitoare la anumite aspecte ale vieţii sexuale, susceptibile de a leza pudoarea şi moralitatea sexuală a unei persoane. Art 2 din Legea nr.196/ 2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei defineşte actul cu caracter obscen ca fiind gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete, ori cuvinte care, prin semnificaţia lor, aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală, dacă se săvârşesc în public.

08. Cu ce fel de vinovăţie se comite infracţiunea de corupţie sexuală?


09. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de corupţie sexuală

Răspuns:a) când fapta a fost comisă în cadrul familiei;b) când faptele au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice.

10. Definiţi infracţiunea de incest

Răspuns: Art. 203 C pen. incriminează raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.

11. Cu ce fel de vinovăţie se comite infracţiunea de incest?


12. Definiţi infracţiunea de hărţuire sexuală

Răspuns: Art. 203 ind. 1 C pen incriminează hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere, în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă.

13. Ce fel de infracţiune este cea de hărţuire sexuală?

Răspuns: Infracţiune de obicei.

14. Cu ce fel de intenţie se comite infracţiunea de hărţuire sexuală?


Întrebări drept penal, partea specială (XVI)

01. Definiţi infracţiunea de viol

Răspuns: Art. 197 C pen incriminează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

02. Care este obiectul material al infracţiunii de viol?

Răspuns: Corpul persoanei.

03. Ce se înţelege prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol?

Răspuns: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. III din 23 mai. 2005 a hotărât că prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol se înţelege: orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau

http://studentladrept.blogspot.com/2010/12/intrebari-drept-penal-partea-speciala.html

acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex.

Nu obţinerea satisfacţiei sexuale este elementul care particularizează actul sexual ci faptul realizării unei penetrări cu caracter sexual. Sunt considerate acte cu caracter sexual sodomia, felaţia, cunilingusul.

04. Cu ce formă de vinovăţie de comite infracţiunea de viol?


05. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de viol

Răspuns: a. fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.b. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului. c. victima este un membru de familie. d. S-a cauzat victimei o vătămare corporală gravă. e. victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.f. fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

06. Definiţi infracţiunea de act sexual cu un minor. Modalitate asimilată

Răspuns: Art. 198 C pen. incriminează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

O modalitate asimilată este reprezentată şi de actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15 şi 18 ani, dacă este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor , medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau a abuzat de autoritatea sau influenţa sa.

07. Care este forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de act sexual cu un minor?


08. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de act sexual cu un minor

Răspuns: a. dacă actul sexual cu o persoană care nu a împlinit 18 ani a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori de alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei.b. dacă toate faptele de act sexual cu un minor au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice. c. dacă toate faptele de act sexual cu un minor au fost comise în scopul producerii de materiale pornografice şi dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. d. când victima nu are 15 ani şi se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau

tratamentul făptuitorului.e. când în orice modalitate de comitere a faptei s-a cauzat victimei o vătămare corporală gravă. f. dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

09. Definiţi infracţiunea de seducţie

Răspuns: Art. 199 C. pen incriminează fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin, mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual.

10. Ce se întâmplă dacă promisiunea de căsătorie i se face unei persoane de 15 ani?

Răspuns: Fapta de seducţie este absorbită în infracţiunea de act sexual cu un minor.

11. Când se consumă infracţiunea de seducţie?

Răspuns: În momentul realizării raportului sexual.

12. Cu ce formă de intenţie se comite infracţiunea de seducţie?

Răspuns: Intenţie.

Întrebări drept penal, partea specială (XV)

01. Definiţi infracţiunea de şantaj

Răspuns: Art. 194 C pen incriminează constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

02. Ce se întâmplă dacă în cadrul infracţiunii de şantaj se comit conţinuturile infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, sau cel al infracţiunii de ameninţare?

Răspuns: Au loc absorbţii.

03. Care este diferenţa dintre şantajul prin constrângerea unei persoane să dea un bun şi o tâlhărie?

Răspuns: Pe lângă diferenţele de obiect juridic protejat de cele două texte de incriminare, diferenţa este pe de o parte, dată de concomitenţa actului de constrângere cu cel de remitere a bunului, şi pe de altă parte de existenţa unei libertăţi limitate de decizie a victimei generate de actualitatea pericolului cu care este constrâns sau de eventualitatea unui pericol.

La tâlhărie constrângerea este comisă în aceeaşi împrejurare cu remiterea bunului (dă-mi bunul că te omor), pe când la şantaj victima trebuie ca în viitor să remită acel bun (peste


două săptămâni să îmi aduci bunul ca te omor). La tâlhărie victima nu poate să decidă dacă să remită sau nu bunul fiind constrânsă de un pericol iminent să îl remită, pe când la şantaj victima poate decide dacă va ţine cont de constrângerea făptuitorului şi îi va îndeplini în viitor cererea sau nu. Tâlhăria se consumă în momentul luării bunului în scopul însuşirii pe când şantajul în momentul realizării constrângerii.

04. Care este forma agravată a infracţiunii de şantaj?

Răspuns: Ipoteza în care se comite prin constrângerea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată.

05. Definiţi infracţiunea de violare a secretului corespondenţei

Răspuns: Art. 195 C pen incriminează deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă fără drept. În aceeaşi manieră este incriminată şi sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.

06. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de violare a secretului corespondenţei?


07. Cum se urmăreşte infracţiunea de violare a secretului corespondenţei?


08. Definiţi infracţiunea de divulgare a secretului profesional

Răspuns: Art. 196 C pen. incriminează divulgarea fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei sau funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane.

09. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de divulgare a secretului profesional?


10. Cum se urmăreşte infracţiunea de divulgare a secretului profesional?


Întrebări drept penal, partea specială (XIV)

01. Definiţi infracţiunea de violare de domiciliu

Răspuns: Art. 192 C pen. incriminează pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.

02. În ce constă latura obiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu?

Răspuns:a) pătrunderea în domiciliul altuia fără drept;b) refuzul de a părăsi domiciliul altuia fără drept.

03. Operează absorbţia în cazul violării de domiciliu comise împreună cu furtul calificat?

Răspuns: Nu. Se reţine concursul de infracţiuni.

04. Care este forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de violare de domiciliu?


05. Cum se urmăreşte infracţiunea de violare de domiciliu?


06. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de violare de domiciliu

Răspuns: a. fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată.b. de două sau mai multe persoane împreună.c. în timpul nopţii. d. prin folosirea de calităţi mincinoase.

07. Definiţi infracţiunea de ameninţare

Răspuns: Art. 193 C pen defineşte conţinutul acestei infracţiuni care constă în fapta de aameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate dacă este de natură să o alarmeze.

08. Ce fel de infracţiune este ameninţarea?

Răspuns: Infracţiune de pericol.


09. Ce se întâmplă dacă ameninţarea se comite în aceeaşi împrejurare cu infracţiunea cu care s-a ameninţat?

Răspuns: Ameninţarea se absoarbe în conţinutul acesteia.

10. Ce se întâmplă dacă ameninţarea se comite înainte iar infracţiunea cu care s-a ameninţat se comite ulterior?

Răspuns: Se reţine un concurs de infracţiuni.

11. Care este forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de ameninţare?


12. Cum se urmăreşte infracţiunea de ameninţare?


Întrebări drept penal, partea specială (XIII)

01. Definiţi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal

Răspuns: Art. 189 C pen. incriminează lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal. Ea constă în lipsirea sau restricţia ilegală a posibilităţii unei persoane de a acţiona fizic sau de a se mişca nestingherit în spaţiu potrivit voinţei sale.

02. Ce fel de infracţiune este aceea de lipsire de libertate în mod ilegal?

Răspuns: Comisivă, dar se poate comite şi prin omisiune. Infracţiune continuă.

03. Ce se întâmplă dacă lipsirea de libertate se realizează printr-o reţinere, arestare sau executarea unei pedepse ilegale?

Răspuns: fapta se va încadra în art. 266 alin 1 C. pen, arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

04. Ce se întâmplă dacă actul de lipsire de libertate depăşeşte durata actului de executare al infracţiunii comise cu violenţă (viol, omor, vătămare corporală)?


05. Când se consumă infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal?

Răspuns: Atunci când persoana a început a fi lipsită de libertate.

06. Când se epuizează infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal?


Răspuns: Atunci când persoanei îi este redată libertatea.

07. Care este forma de vinovăţie a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal?


08. Enumeraţi formele agravate ale lipsirii de libertate

Răspuns: a. atunci când fapta a fost comisă prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, dacă în schimbul eliberării lor se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi când victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătate sau viaţa îi sunt puse în pericol.b. comisă în scopul de a obliga la practicare prostituţieic. dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod ca statul sau o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau sa nu îndeplinească un anume act d. Faptele sunt comise de o persoană care face parte dintr-un grup organizate. Fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei

Întrebări drept penal, partea specială (XII)

01. Definiţi infracţiunea de avort

Răspuns: Art. 185 C. pen. incriminează întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna din următoarele împrejurări: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop, de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate sau dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni.

02. Există vreo diferenţă din punctul de vedere al infracţiunii de avort în funcţie de situaţia în care copilul trăieşte sau nu?

Răspuns: Nu. Caracterul infracţional al acţiunii subzistă în ambele situaţii.

03. Ce fel de infracţiune este avortul?

Răspuns: Comisivă, dar se poate realiza şi prin omisiune (atunci când există obligaţia de a împiedica întreruperea cursului naşterii.

04. Când are loc consumarea infracţiunii de avort?

Răspuns: Consumarea faptei are loc în momentul în care s-a întrerupt cursul firesc al sarcinii indiferent dacă fetusul era mort sau dacă acesta a fost expulzat sau eliminat viu, şi indiferent dacă a continuat sau nu să trăiască.


05. În ce constă latura subiectivă a infracţiunii de avort?


06. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de avort?

Răspuns: a. întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, dacă s-a realizat fără consimţământul femei însărcinate.b. dacă prin întreruperea cursului sarcinii s-a cauzat femei vreo vătămare corporală gravă sau fapta a avut ca urmare moartea femei însărcinate.

07. În ce situaţii întreruperea cursului sarcinii nu este pedepsită?

Răspuns:a. dacă fapta comisă de medic era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat astfel;b. nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii atunci când vârsta sarcinii a depăşit 14 săptămâni, dacă întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;c. fapta nu se pedepseşte dacă întreruperea cursului sarcinii este realizată de medic deşi s-a realizat fără consimţământul femei, deoarece aceasta a fost în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, când întreruperea se impunea din motive terapeutice.

Întrebări drept penal, partea specială (XI)

01. În ce constă infracţiunea de vătămare corporală?

Răspuns: Este definită în art. 181 C pen. şi constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau a sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare cel mult 60 de zile.

02. Care este latura obiectivă a infracţiunilor de vătămare corporală?

Răspuns: Durata îngrijirilor medicale trebuie să se situeze între 21 şi 60 de zile de îngrijiri medicale inclusiv.

03. Cu ce forme ale vinovăţiei se comite infracţiunea de vătămare corporală?

Răspuns: Intenţie directă sau indirectă, praeterintenţie.

04. Cum se pune în mişcare urmărirea infracţiunii de vătămare corporală?

Răspuns: La plângere prealabilă, sau din oficiu în cazul în care fapta este săvârşită asupra unui membru de familie.


05. Care este forma agravată a infracţiunii de vătămare corporală?

Răspuns: fapta este săvârşită asupra unui membru de familie.

06. În ce constă infracţiunea de vătămare corporală gravă?

Răspuns: Este definită în art. 182 C pen. şi constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită îngrijiri medicale mai mari de 60 de zile sa.

07. Enumeraţi formele agravate ale vătămării corporale grave

Răspuns:a) pierderea unui simţ sau organ;b) încetarea funcţionării acestora;c) o infirmitate fizică sau psihică permanentă;d) sluţirea;e) avortul;f) punerea în primejdie a vieţii persoanei.

08. Care sunt criteriile folosite pentru evaluarea acestei infracţiuni?

Răspuns:a) criteriul curativ (durata îngrijirilor medicale);b) criteriul fizio-patologic (al naturii vătămărilor).

09. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de vătămare corporală gravă?

Răspuns: De regulă vătămarea corporală gravă, în formă simplă, se comite cu intenţie eventuală sau praeterintenţie.

Infracţiunea are şi o a doua formă agravată, atunci când fapta a fost comisă în scopul producerii acestor consecinţe. Elementul de particularitate îl reprezintă intenţia directă în cazul comiterii faptei în forma agravată.

Evident acest scop este exclus în cazul când autorul urmăreşte avortul deoarece fapta constituie o întrerupere a cursului sarcinii şi în cazul când agentul urmăreşte punerea în primejdie a vieţii victimei când fapta se va încadra la tentativa de omor.

10. În ce constă infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte?

Răspuns: Art. 183 defineşte loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte ca fiind faptele prevăzute în articolele 180-182 C. Pen. (lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, vătămarea corporală gravă) care au avut ca urmare moartea victimei.

11. Cum se comite în plan subiectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte?

Răspuns: Praeterintenţie.

12. În ce constă vătămarea corporală din culpă?

Răspuns: În art 184 C pen. este incriminată fapta celui care din culpă produce o vătămare care necesită pentru îngrijire mai mult de 10 zile dar mai puţin de 61 de zile de îngrijiri medicale.

13. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă?

Răspuns: a. dacă fapta a avut vreo urmare specifică vătămării corporale grave.b. când săvârşirea faptei este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi.c. când fapta a avut vreo urmare specifică vătămării corporale grave şi în acelaşi timp săvârşirea faptei este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi.d. dacă fapta este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi, indiferent de gravitatea urmărilor iar autorul se află în stare de ebrietate.

Întrebări drept penal, partea specială (X)

01. Care este obiectul material al infracţiunilor contra integrităţii corporale şi a sănătăţii?


02. Ce fel de infracţiuni sunt cele din această subgrupă?

Răspuns: Infracţiuni de rezultat.

03. Care sunt criteriile folosite pentru a evalua nivelul de gravitate al vătămărilor?

Răspuns:a) criteriu curativ, al duratei îngrijirilor medicale;b) criteriul fizio-patologic, al gradului tulburării sau vătămării provocate integrităţii corporale; c) criteriul socio-economic, al gradului pierderii sau reducerii capacităţii de muncă.

04. Când se consumă infracţiunile contra integrităţii corporale şi a sănătăţii?

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-drept-penal-partea-speciala-x.html

Răspuns: În momentul producerii rezultatului vătămător.

05. Cu ce fel de vinovăţie pot fi comise infracţiunile din această subgrupă?

Răspuns: Intenţie, praeterintenţie şi culpă.

06. Ce se întâmplă când sunt mai mulţi subiecţi pasivi?

Răspuns: Se reţine o pluralitate de infracţiuni.

07. Ce este lovirea?

Răspuns: Lovirea este acel act de agresiune care constă în acţiunea mecanică, a unei energii cinetice exterioare, de atingere, compresiune sau izbire bruscă şi violentă, a suprafeţei de contact a corpului victimei, cu sau de un corp contondent, de regulă prin proiectare, călcare, alunecare, aruncare sau cădere.

08. În ce moduri se poate comite infracţiunea de lovire?

Răspuns:a) printr-o acţiune;b) printr-o omisiune improprie;c) prin forţa proprie;d) prin forţe animate;e) prin forţe neanimate;f) prin fapta victimei.

09. Ce se întâmplă în cazul infracţiunilor contra sănătăţii şi integrităţii persoanei când sunt prevăzute ca elemente constitutive sau forme agravate ale unei alte infracţiuni (ultraj, tâlhărie etc.)?

Răspuns: Îşi pierd autonomia.

10. Când se consumă infracţiunea de lovire?

Răspuns: În momentul săvârşirii actului de violenţă care corespunde şi cu momentul producerii suferinţei.

11. Cu ce fel de intenţie se comite lovirea?


12. Cum se pune în mişcare urmărirea infracţiunii de lovire?


13. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe?

Răspuns: a. fapta săvârşită asupra unui membru de familie.b. fapta a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale. c. fapta a pricinuit o vătămare unui membru de familie ce necesită pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale.

Întrebări drept penal, partea specială (IX)

01. În ce constă infracţiunea de ucidere din culpă?

Răspuns: Orice activitate materială (comisivă sau omisivă) prin care se provoacă moartea unui om.

02. În ce situaţii uciderea din culpă este agravată?

Răspuns:a) s-a comis ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.b) s-a comis de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate.c) când este comisă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate.d) când s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane.

03. Care este teoria consacrată de practica judiciară în materia uciderii din culpă?

Răspuns: Teoria echivalenţei condiţiilor: orice nerespectare a unor reglementări, indiferent dacă a fost cauza sau condiţie de producere a morţii, a determinat angajarea răspunderii penale pentru uciderea din culpă.

04. Cu ce fel de culpă se comite uciderea din culpă?

Răspuns: Culpă cu sau fără prevedere.

Întrebări drept penal, partea specială (VIII)

01. Definiţi determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Răspuns: Fapta este incriminată de art. 179 C pen şi este definită legal ca fiind „fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc”.

02. În ce constă forma agravată a infracţiunii de determinare sau înlesnire a



sinuciderii?

Răspuns: Infracţiunea are o formă agravată incriminată de alineatul 2 al art. 179 C pen atunci „când fapta s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi de-a seama de fapta sa, ori nu putea să fie stăpână pe actele sale.

03. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii?

Răspuns: a) fapta trebuie să constea într-o activitate de determinare sau de înlesnire;b) fapta să fi produs un anume rezultat şi anume sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei.

04. Este incriminată tentativa la această infracţiune?

Răspuns: Nu.

05. Mai este vorba despre infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii dacă victima a fost “constrânsă” la sinucidere, fără a avea libertatea dacă se sinucide sau nu?

Răspuns: Nu. Este un omor comis prin fapta victimei.

06. Când se consumă fapta în cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii?

Răspuns: În momentul în care se produce sinuciderea sau încercarea de sinucidere.

07. Cu ce fel de intenţie se comite fapta?

Răspuns: Directă sau indirectă.

08. Este posibilă participaţia?

Răspuns: Da, în toate formele.

09. Care este încadrarea juridică a înlesnirii sinuciderii unui minor dacă subiectul activ este pe poziţia de garant?

Răspuns: Infracţiunea de omor, pentru că garantul care înlesneşte sinuciderea practic omite să împiedice moartea victimei.

Întrebări drept penal, partea specială (VII)


01. Definiţi infracţiunea de pruncucidere

Răspuns: În articolul 177 C pen. este incriminată pruncuciderea care constă în uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o puternică stare de tulburare pricinuită de naştere.

02. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească subiectul activ calificat?

Răspuns: a) să fie mamă a copilului ucis, ceea ce înseamnă că acesta este o infracţiune cu autor unic, care exclude coautoratul;b) în momentul comiterii faptei mama să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de procesul naşterii.

03. Care este subiectul pasiv calificat?

Răspuns: Noul-născut.


Răspuns: Nu.

05. Ce fel de infracţiune este pruncuciderea?

Răspuns: Instantanee şi de rezultat.

06. Cu ce fel de intenţie se comite pruncuciderea?

Răspuns: Directă sau indirectă şi repentină.

07. Ce infracţiune săvârşeşte cel care comite acte de executare alături de mamă?

Răspuns: Infracţiunea de omor calificat asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra.

Speţa 2, drept procedural penal

A. militar de profesie cu gradul de colonel, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor săvârşită asupra unui soldat din subordine cu ocazia derulării unei instrucţii militare. La aceeaşi infracţiune, în calitate de instigator, a participat şi B, civil, iar în baza cazului de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) şi în baza art. 35 alin. 2 (forma anterioară Legii nr. 356/2006), la data de 1.09.2006 procurorul a dispus trimiterea în judecată atât a lui A, cât şi a lui B, la instanţa militară competentă. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, în baza noii forme a art. 35 alin. 2, la data de 10.09.2006 instanţa militară şi-a declarat competenţa în favoarea instanţei de drept comun.

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/speta-2-drept-procedural-penal.html

Comentaţi soluţia instanţei militare.

Soluţie propusă:

În temeiul aplicării imediate a normelor de procedură penală, trimiterea în judecată a lui A şi a lui B la instanţa militară competentă rămâne valabilă, cu toate consecinţele acestui lucru, şi la momentul intrării în vigoare a noii legi. În virtutea acestui principiu, declinarea competenţei în favoarea unei alte instanţe este criticabilă. Soluţia este întărită şi de ipoteza de ultraactivitate a legii vechi prevăzută de lege lata la art. 3 alin. 2 al Legii nr. 356/2006.

(sursa speţei: Diana Ionescu, Procedură penală. Partea generală. Sinteze şi speţe, Editura Sfera Juridică, 2007)

Bancul zilei

Bula, student la drept: - Domnule profesor, dumneavoastra comiteti o frauda daca nu ma trecti la examen! - Cum asa? - Cineva care se foloseste de ignoranta cuiva ca sa-i cauzeze un prejudiciu comite o frauda.

Speţa 1, drept procesual penal

A este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată (art. 215 alin. 3, alin. 5 C.pen.). La data de 01.01.2006 apărătorul lui A solicită organului de urmărire penală în baza art. 172 (forma anterioară Legii nr. 356/2006) încunoştinţarea cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală în vederea exercitării dreptului de a asista la efectuarea acestora. În pofida acestei solicitări, organul de urmărire penală nu-şi îndeplineşte obligaţia de încunoştinţare a apărătorului lui A şi, în absenţa acestuia, a procedat la audierea a trei martori.

La data de 01.09.2006 A este trimis în judecată. La primul termen de judecată, în data de 10.09.2006, apărătorul lui A solicită instanţei aplicarea art. 64 alin. 2 şi invalidarea declaraţiilor celor trei martori, arătând că probele au fost obţinute în mod nelegal. Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public a arătat că, potrivit modificărilor aduse art. 172 prin Legea nr. 356/2006, apărătorul inculpatului nu mai are dreptul să participe la efectuarea oricăror acte de urmărire penală şi, în consecinţă, în baza normelor În vigoare, declaraţiile celor trei martori nu mai sunt obţinute în mod ilegal.

Arătaţi care va fi soluţia instanţei în raport cu aplicarea în timp a normelor de procedură penală.

Soluţie propusă:

Regula în funcţie de care se face aplicarea în timp a normelor de procedură penală este

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/speta-1-drept-procesual-penal.html

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/bancul-zilei_27.html

aceea a imediatei aplicări (tempus regit actum). În virtutea ei, actele de procedură sunt guvernate doar de legea în vigoare în momentul efectuării lor. Aşadar, neîndeplinirea obligaţiei încunoştinţare a apărătorului lui A este ilegală, în temeiul art. 172 (forma anterioară Legii nr. 356/2006).

Faptul că norma juridică este schimbată între timp, prin intervenţia Legii nr. 356/2006, nu transformă un act ilegal într-unul ilegal, neputându-se pune problema retroactivităţii legii noi. Soluţia instanţei va fi aceea de a invalida declaraţiile celor trei martori.


Întrebări contracte speciale (XVIII)

01. Definiţi schimbul

Răspuns: Codul civil defineşte schimbul ca fiind „un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405). Părţile contractului de schimb se numesc „coschimbaşi” sau „copermutanţi”.

02. Există o deosebire esenţială între schimb şi vânzare?

Răspuns: Nu.

03. Ce este schimbul cu sultă?

Răspuns: Când între cele două bunuri nu există echivalenţă valorică, părţile pot stabili compensarea acesteia prin plata unei sume de bani în completare, numită sultă, de către partea a cărui bun este de valoare mai mică.

04. Cum se poate şti dacă schimbul cu sultă este cu adevărat un schimb sau o vânzare-cumpărare?

Răspuns: Potrivit principiului accessorium sequitur principale, dacă sulta este superioară valorii bunului, contractul este de vânzare, iar dacă este inferioară, contractul este de schimb.

05. Care sunt caracterele juridice ale contractului de schimb?

Răspuns: a) consensual;b) translativ de proprietate;c) sinalagmatic;d) comutativ;e) oneros.

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xviii.html

06. Care este regimul juridic al contractului de schimb?

Răspuns: În principiu, schimbul este guvernat de aceleaşi reguli ca şi contractul de vânzare (art. 1409 C. civ.). Ca atare, fiind vorba despre un dublu transfer de drepturi, fiecare copermutatnt va beneficia faţă de celălalt de garanţia pentru evicţiune şi de garanţia pentru vicii ascunse.

07. Care sunt regulile vânzării inaplicabile schimbului?

Răspuns: În materie de vânzare, cheltuielile contractului sunt puse de lege în sarcina cumpărătorului (art. 1305 C. civ.), pe când în materie de schimb, unde nu există un cumpărător, ci fiecare parte dă celeilalte un bun pentru ceea ce primeşte, nu o sumă de bani, cheltuielile contractului, în lipsă de stipulaţie contractuală, vor fi suportate de ambele părţi în mod egal.

De asemenea, dispoziţiile art. 1312 C. civ. aplicabile în materie de vânzare, portivit cărora orice clauză obscură a contractului se interpretează în contra vânzătorului, nu îşi găsesc locul în materie de schimb, în cazul căruia vor fi incidente dispoziţiile dreptului comun, conform cărora „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.).

Întrebări contracte speciale (XVII)

01. În ce constă obligaţia de securitate?

Răspuns: Este reglementarea unei obligaţii distincte de securitate puse în sarcina tuturor producătorilor şi vânzătorilor profesionişti care s-a concretizat în Directiva nr. 85/374 CEE cu privire la răspunderea pentru produse defectuoase, conform căreia „produsele şi serviciile, în condiţii normale de utilizare sau în alte condiţii rezonabil previzibile pentru un profesionist, trebuie săprezinte securitatea la care poate în mod legitim să se aştepte oricine şi a nu aduce atingere sănătăţii persoanelor” (art. 1).

02. Care sunt condiţiile pentru angajarea răspunderii pentru nerespectarea obligaţiei de securitate?

Răspuns:a) să se facă dovada existenţei unui prejudiciu;b) să existe un defect al produsului;c) să există o legătură de cauzalitate între prejudiciu şi defect.

03. În ce condiţii producătorul este exonerat de răspundere?

Răspuns: a) nu el este cel care a pus produsul în circulaţie;b) defectul a apărut ulterior punerii în circulaţie;c) produsul nu a fost destinat vânzării sau oricărei alte forme de distribuţie;

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xvii.html

d) defectul se datoreşte obligaţiilor impuse de autorităţi;e) defectul se datoreşte riscului de dezvoltare;f) prejudiciul se datoreşte unei cauze străine.

04. Ce se întâmplă cu clauzele contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului?

Răspuns: Sunt lovite de nulitate absolută.

05. Când trebuie făcută plata?

Răspuns: Plata trebuie făcută la termenul stipulat în contract, iar în cazul în care părţile nu au stipulat un aemenea termen, „la timpul în care se face predarea lucrului”. Aşadar, fiind vorba despre un contract sinalagmatic, în aplicarea principiului executării simultane a obligaţiilor, scadenţa supletivă a plăţii preţului este la momentul predării lucrului vândut de către vânzător, nu la acela al transferului de proprietate.

06. Care este sancţiunea neexecutării obligaţiei de plată a preţului?

Răspuns: Vânzătorul poate să opteze între:a) să ceară executarea silită;b) să ceară rezoluţiunea vânzării.

07. Cine are obligaţia de a plăti cheltuielile vânzării?

Răspuns: Potrivit dispoziţiilor art. 1305 C. civ., cheltuielile vânzării „sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrară”.

Întrebări contracte speciale (XVI)

01. Ce răspundere poartă vânzătorul în raport cu cumpărătorul?

Răspuns: a) de liniştita posesiune a lucrului (răspunderea de evicţiune);b) de viciile lucrului.

02. Cine datorează garanţia pentru evicţiune?

Răspuns: Este de principiu că garanţia pentru evicţiune este datorată de orice vânzător (sau de succesorii săi universali sau cu titlu universal), indiferent dacă este vorba despre o vânzare obişnuită sau despre o vânzare silită.

03. În ce constă principiul “cine datorează garanţia nu poate evinge”?

Răspuns: Vânzarea transmiţând cumpărătorului proprietatea lucrului vândut, rezultă implicit că vânzătorul, pentru a nu ajunge în situaţia de a „relua cu o mână ce a dat cu

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xvi.html

cealaltă”, trebuie să se abţină de la orice act, material sau juridic, comis înaintea sau după încheierea contractului, prin care ar putea leza pe cumpărător fie în privinţa dreptului de proprietate. Garanţia pentru fapta personală a vânzătorului este perpetuă, nestingându-se prin prescripţie extinctivă.

04. Ce se întâmplă dacă cumpărătorul este tulburat printr-o faptă personală a vânzătorului, cum ar fi cea de a vinde lucrul a doua oară unui terţ?

Răspuns: Cumpărătorul are dreptul la restituirea preţului şi la despăgubiri.

05. Ce se întâmplă dacă vânzătorul invocă un drept asupra lucrului vândut, al cărui titular se pretinde?

Răspuns: Dată fiind obligaţia de garanţie a cumpărătorul pentru orice evicţiune, inclusiv prin invocarea unui drept neprevăzut în contract, practic, vânzătorul nu va putea niciodată să-şi valorifice un asemenea drept în justiţie, chiar dacă ar fi titularul lui în realitate, întrucât orice acţiune a sa va fi respinsă de instanţă din capul locului ca inadmisibilă în temeiul excepţiei potrivit căreai „cine datorează garanţia nu poate evinge”, fără a se putea trece la judecarea fondului dreptului pretins, excepţia fiind imprescriptibilă extinctiv.

06. În ce constă garanţia pe care vânzătorul trebuie s-o asigure cumpărătorului?

Răspuns: Garanţia pentru fapta terţilor se rezumă exclusiv la tulburările de drept, care constau în afirmarea unei pretenţii întemeiate pe un drept.

07. Care sunt cele trei condiţii pentru a se angaja garanţia pentru evicţiune?

Răspuns:a) să existe o evicţiune sau o ameninţare cu evicţiunea;b) originea evicţiunii să fie anterioară vânzării;c) cumpărătorul trebuie să fi ignorat cauza de evicţiune.

08. Care sunt restricţiile legale ale libertăţii părţilor de a restrânge sau înlătura garanţia pentru evicţiune?

Răspuns:a) sub sancţiunea nulităţii, sunt interzise clauzele prin care se restrînge sau se înlătură garanţia de evicţiune pentru fapta personală a vânzătorului (art. 1339 C. civ.).b) sub sancţiunea nulităţii, sunt interzise clauzele prin care profesioniştii îşi limitează răspunderea faţă de consumatori, aşadar inclusiv pentru evicţiune (de exemplu, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003);c) în cazul evicţiunii pentru fapta terţilor, clauza de negaranţie stipulată în favoarea vânzătorului nu îl scuteşte pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, afară de cazul în care cumpărătorul a cunoscut cauza de evicţiune sau a cumpărat pe riscul său (art. 1340 C. civ.).d) clauza de negaranţie este lipsită de efecte în cazul în care vânzătorul a fost de rea-

credinţă la încheierea contractului, cunoscând cauza de evicţiune şi necomunicând-o cumpărătorului.

09. Ce sunt viciile ascunse?

Răspuns: Viciile constau în deficienţele (lipsurile, neajunsurile) care fac lucrul impropriu utilizării lui conform destinaţiei sale sau aşteptărilor cumpărătorului.

10. În ce constă garanţia pentru vicii ascunse?

Răspuns: Garanţia pentru vicii ascunse asigură cumpărătorului repararea prejudiciilor decurgând din deficienţele legate de utilitatea practică (economică, concretă) a lucrului vândut, adică cele din cauza cărora „lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinaţia sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile” (art. 1352 C. civ.).

11. Enumeraţi condiţiile pentru ca garanţia de vicii ascunse să intre în funcţiune

Răspuns:a) să existe un viciu;b) viciul să fie ascuns;c) viciul să fie de o anumită gravitate;d) viciul să fie anterior sau contemporan vânzării.

12. Care sunt efectele garanţiei pentru vicii ascunse?

Răspuns: Dacă un viciu ascuns afectează lucrul vândut, potrivit dispoziţiilor art. 1355 C. civ., „cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrate prin experţi”.

13. Care sunt acţiunile de care dispune cumpărătorul care vrea să invoce garanţia pentru vicii ascunse?

Răspuns: a) acţiunea redhibitorie;b) acţiunea estimatorie (quanti minoris).

14. Ce este acţiunea redhibitorie?

Răspuns: Acţiunea redhibitorie este în esenţă o acţiune în rezoluţiune. Spre deosebire însă de rezoluţiunea de drept comun, care este condiţionată de culpa debitorului (art. 1020 şi 1021 C. civ.), desfiinţarea vânzării pentru vicii ascunse nu este condiţionată în nici un fel de culpa vânzătorului, buna sau reaua-credinţă a acestuia (cunoaşterea sau necunoaşterea existenţei viciilor la data vânzării) fiind indiferentă.

15. Ce este acţiunea estimatorie?

Răspuns: Această acţiune permite cumpărătorului să menţină vânzarea şi să păstreze lucrul, dar cu o reducere a preţului arbitrată prin experţi (art. 1355 C. civ.). Reducerea va fi stabilită de instanţa de judecată, având în vedere pierderea de valoare a lucrului datorităviciilor ascunse care au apărut între timp.

16. În ce condiţii are cumpărătorul dreptul la daune-interese?

Răspuns: Cumpărătorul unui bun afectat de vicii ascunse are dreptul de a obţine de la vânzătorul de rea-credinţă (care a cunoscut existenţa viciilor la data încheierii contractului şi nu le-a adus la cunoştinţa cocontractantlui său) şi daune-ineterese care să acopere prejudiciile care i-au fost cauzate de acestea (art. 1356 C. civ.). Acordarea daunelor-interese presupune dovada în condiţiile dreptului comun a existenţei unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi viciile ascunse.

Întrebări contracte speciale (XV)

01. Definiţi predarea

Răspuns: Predarea constă, în esenţă, în punerea lucrului vândut în materialitatea sa la dispoziţia cumpărătorului pentru a fi ridicat de acesta (obligaţie corelativă a cumpărătorului), iar întrucât obligaţia de predare este cherabilă (art. 1104 alin. 2 şi 3 C. civ.), cererea de executare a ei şi executarea propriu-zisă (plata) trebuind să fie făcute la domiciliul vânzătorului sau la locul unde lucrul vîndut se afla la data încheierii contractului.

02. La ce se referă predarea?

Răspuns: a) lucrul convenit de părţi în contract;b) accesoriile acestuia.

03. Se poate confunda predarea neconformă calitativ cu viciile ascunse ale lucrului vândut?

Răspuns: Nu.

04. Ce fel de obligaţie este aceea de a preda lucrul vândut?

Răspuns: Codul civil pare a privi predarea lucrului vândut ca pe o obligaţie pozitivă (de a face) din partea vânzătorului, statuând că în materie de imobile această obligaţie se îndeplineşte „prin remiterea cheilor, dacă este vorba despre o clădire” sau „prin remiterea titlului de proprietate” dacă este vorba despre un teren (art. 1315), iar în materie de mobile corporale „prin tradiţiune reală” sau „remiterea cheilor clădirii în care se află puse” (art. 1316). În realitate însă, obligaţia de predare este mai degrabă una de a nu face,

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xv.html

de a abandona bunul, permiţând cumpărătorului să îl preia (direct sau prin interpuşi) în stăpânire şi să exercite prerogativele specifice proprietăţii asupra lui.

05. Care este locul predării?

Răspuns: Art. 1319 C. civ. precizează că „predarea trebuie să se facă la locul unde se afla lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel”, ceea ce înseamnă că este vorba despre o obligaţie cherabilă, iar nu portabilă.

06. Care este momentul predării?

Răspuns: Dacă părţile nu au convenit ceva anume în acest sens, obligaţia de predare este scadentă de îndată ce proprietatea lucrului vândut se transferă de la vânzător la cumpărător. Aceasta întrucât numai după ce devine proprietar cumpărătorul este în drept să i se pună la dispoziţie lucrul pentru a se putea bucura de el efectiv, uzând de atributele dreptului de proprietate.

07. Ce este recepţia?

Răspuns: În mod obişnuit, cumpărătorul preia bunul pus la dispoziţia sa de vânzător, ceea ce semnifică faptul că acesta (bunul) este conform cu stipulaţiile contractuale. Este vorba nu numai despre un simplu act de natură materială, ci despre recepţie care este un adevărat act juridic, dobânditorul care preia lucrul fără rezerve recunoscând implicit că este conform cu ceea ce s-a convenit, aşa încât, fiind astfel decăzut din acest drept, ulterior nu mai poate pune în discuţie predarea neconformă, fiind obligat la plata integrală a preţului.

08. Care sunt remediile pe care le are la îndemână cumpărătorul atunci când constată deficienţe de conformitate cu ocazia preluării lucrului vândut?

Răspuns: a) să invoce excepţia de neexecutare;b) să solicite executarea silită în natură;c) să solicite rezoluţiunea contractului;d) să solicite obligarea vânzătorului la daune-interese sau reducerea preţului.

Întrebări contracte speciale (XIV)

01. Cum se face opozabilitatea vânzării faţă de terţi atunci când obiectul ei este un bun imobil?

Răspuns: Atunci când obiectul vânzării îl constituie un imobil, opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor reale transmise prin contract se face prin înscrierea acestuia în registrele de publicitate anume destinate acestui scop.

02. Care este condiţia esenţială pentru ca dobânditorul înscris în cartea funciară să

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xiv.html

beneficieze de prezumţia de existenţă a drepturilor evidenţiate de menţiunile pe care le conţine registrul de publicitate imobiliară?

Răspuns: Să fi achiziţionat cu bună-credinţă.

03. Cum poate fi răsturnată prezumţia de existenţă a drepturilor înscrise în registrul de publicitate imobiliară?

Răspuns: Prin acţiunea în rectificare.

04. Cine joacă rol de publicitate în privinţa mobilelor corporale?

Răspuns: Posesia, care asociată cu buna-credinţă a dobânditorului valorează titlu de proprietate. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 972 C. civ., potrivit căruia „dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesie este preferită şi rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună-credinţă”.

05. Cum se dovedeşte proprietatea în cazul mobilelor incorporale?

Răspuns: În cazul mobilelor incorporale, creanţelor, cesionarul (dobânditorul) nu poate să-şi facă opozabil dreptul decât după ce notifică debitorului cesiunea sau dacă acesta o acceptă printr-un act autentic.

06. Cine suportă riscul pieirii sau deteriorării fortuite a lucrului vândut între momentul încheierii contractului şi acela al preluării lui de către cumpărător?

Răspuns: Este de principiu că riscul pieirii fortuite a lucrului vândut ulterior încheierii contractului este al celui care este proprietar la momentul respectiv (res perit domino), indiferent dacă s-a predat sau nu cumpărătorului. În acest sens, art. 971 C. civ., după ce mai întâi enunţă regula efectului translativ solo consensu în contractele care au ca obiect transferul proprietăţii, precizează mai apoi că riscul pieirii fortuite a bunului trece la dobânditor „chiar dacă nu s-a făcut tradiţiunea lucrului”.

07. În ce caz legea derogă de la aplicarea principiului res perit domino?

Răspuns: Este cazul vânzătorului pus în întârziere în privinţa predării lucrului vândut (art. 1074 alin. 2 C. civ.), situaţie în care, după ce riscul se transmite de la vânzător la cumpărător odată cu transferul proprietăţii la încheierea contractului, din momentul în care vânzătorul este pus în întârziere, riscurile trec din nou asupra sa cu titlu de sancţiune, deşi proprietatea rămâne în continuare la cumpărător. Dacă însă vânzătorul demonstrează că lucrul ar fi pierit şi la cumpărător, scapă de rigoarea textului mai sus menţionat, riscul fiind suportat de cumpărător (art. 1156 alin. alin. 2 C. civ.).

Întrebări contracte speciale (XIII)

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xiii.html

01. De unde pot rezulta constrângeri de ordin formal în cazul vânzării?

Răspuns: Din necesităţile de probaţiune sau de realizare a opozabilităţii vânzării faţă de terţi.

02. Care este excepţia ad validitatem de la regula consensualismului în cazul vânzării?

Răspuns: În dreptul nostru există norme legale care instituie necesitatea formei autentice (notariale) ad validitatem, prin excepţie de la regula consensualismului, acordul de voinţe nemaiputând duce la încheierea valabilă a contractului decât dacă este exprimat în formă autentică. Este cazul vânzării terenurilor cu şi fără construcţii.

03. Care este regula de drept comun în privinţa probaţiunii vânzării?

Răspuns: Atunci când valoarea contractului este mai mare de 250 lei dovada acestuia nu poate fi făcută decât prin înscris.

04. Care este regula de drept comun aplicabilă interpretării uneia sau mai multor clauze contractuale?

Răspuns: În caz de îndoială interpretarea se va face în favoarea celui care se obligă.

05. În ce constă regula transferului solo consensu a proprietăţii?

Răspuns: Regula supletivă în cazul vânzării este aceea a transferului instantaneu al proprietăţii de la vânzător la cumpărător chiar din momentul încheierii valabile a contractului, „deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.

06. Care este situaţia transferului proprietăţii în cazul bunurilor de gen?

Răspuns: În cazul bunurilor de gen, vânzarea este valabil formată încă de la data acordului de voinţe şi produce efecte (conform dispoziţiilor art. 1300 C. civ., în caz de neexecutare, cumpărătorul are dreptul de a cere „sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine”), numai transferul proprietăţii fiind amânat până la momentul individualizării.

07. Care este situaţia transferului proprietăţii în cazul vânzării în bloc?

Răspuns: În cazul vânzării „cu grămada”, sau în bloc, vânzarea „este perfectă”, adică translativă de proprietate solo consensu, „deşi marfele n-au fost cântărite, numărate sau măsurate”. Este vorba de vânzarea unor bunuri care, deşi prin natura lor sunt bunuri de gen, totuşi, datorită faptului că sunt individualizate într-un mod oarecare transferul proprietăţii are loc chiar chiar la momentul acordului de voinţe.

08. Daţi exemplu de vânzare în bloc aleatorie

Răspuns: Vânzarea unei recolte viitoare pentru un preţ determinat pe riscul cumpărătorului. Ceea ce se vinde/cumpără este doar o simplă speranţă.

09. Când se transmite proprietatea în cazul vânzării de bunuri viitoare?

Răspuns: Dacă obiectul unei asemenea vânzări este un bun care trebuie confecţionat sau o recoltă viitoare, cumpărătorul va dobândi proprietatea la momentul terminării lui sau maturizării recoltei, iar nu pe măsura confecţionării bunului sau creşterii recoltei.

10. Ce este vânzarea alternativă?

Răspuns: Vânzarea este alternativă atunci când uneia dintre părţi i se acordă dreptul de aalege în privinţa obiectului contractului între două sau mai multe lucruri.

11. Când se produce transferul proprietăţii în cazul vânzărilor alternative?

Răspuns: Transferul proprietăţii în cazul vânzărilor alternative nu se produce decât în momentul alegerii, până atunci obiectul contractului fiind doar determinabil, nu şi determinat.

12. Când se face transferul proprietăţii în cazul vânzării acţiunilor la purtător?

Răspuns: Este vorba despre acele acţiuni care nu indică numele titularului dreptului, fiind în genere identificate printr-un număr de ordine, şi a căror proprietate se transmite de la mână la mână prin simplă tradiţiune, dând dreptul posesorului la exercitarea drepturilor a căror existenţă ele o constată.

13. Cum are loc transferul proprietăţii în cazul vânzărilor afectate de un termen sau condiţie?

Răspuns: În temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot amâna prin voinţa lor transferul proprietăţii fie prin stipularea unui termen suspensiv (eveniment viitor şi sigur în privinţa producerii sale), caz în care, până la împlinirea termenului proprietatea rămâne la vânzător, fie prin stipularea unei condiţii suspensive (art. 1296 alin. 1 C. civ.), caz în care pendente conditione proprietatea rămâne în patrimoniul vânzătorului.

14. Ce este pactul reservati dominii (vânzarea cu clauza rezervei proprietăţii)?

Răspuns: În vânzările pe credit, în care prestaţia principală a cumpărătorului, plata preţului, urmează a fi executată la o dată ulterioară încheierii contractului, în vreme ce transferul proprietăţii de la vânzător la cumpărător, conform dreptului comun, se realizează instantaneu la momentul acordului de voinţe, dacă părţile nu au stipulat altfel, se crează un dezechilibru între părţile contractante, cumpărătorul fiind într-o situaţie net favorabilă celei a vânzătorului. Tocmai pentru a se contracara asemenea consecinţe, s-a admis unanim în practică şi în doctrină ideea că, în temeiul principiului libertăţii

contractuale, părţile pot conveni încheierea vânzării cu o clauză de rezervă a dreptului de proprietate (cunoscută şi sub denumirea de pact reservati dominii) în favoarea vânzătorului până la plata integrală a preţului.

Întrebări contracte speciale (XII)

01. În ce constă obligaţia vânzătorilor profesionişti de informare şi consiliere în faza formării vânzării?

Răspuns: Vânzătorii profesionişti sunt obligaţi prin lege să comunice consumatorilor informaţiile utile pe care le deţin în legătură cu bunurile vândute, sens în care trebuie să descrie produsele, să indice modalităţile lor de utilizare şi eventualele contraindicaţii sau pericole pe care le prezintă utilizarea lor, preţul de vânzare etc.

02. În ce constă formalismul informativ în cazul obligaţiilor de informare şi consiliere?

Răspuns: Profesioniştii au obligaţia redactării contractului în scris şi de a insera în acesta menţiuni destinate să informeze pe consumatori asupra drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din contract sau asupra existenţei unor dispoziţii legale protectoare în favoarea lor.

03. Care sunt consecinţele neîndeplinirii obligaţiei de informare?

Răspuns: Încălcarea obligaţiei de informare fiind un fapt delictual, sancţiunea specifică este aceea a acordării de daune-interese creditorului pentru repararea prejudiciului suferit de el prin încheierea contractului în poziţie de parte slabă neinformată.

04. În ce constă vânzarea pe gustate?

Răspuns: În cazul anumitor bunuri, cum sunt vinul, uleiul sau alte care conform obiceiului locului se gustă înaintea achiziţionării, consimţământul cumpărătorului nu se consideră dat decât după ce acesta verifică direct sau printr-un intermediar desemnat de el produsul şi declară că îi convine, moment până la care „vinderea nu există”.

05. Când ia naştere vânzarea pe gustate?

Răspuns: Când este pe gustate, vânzarea nu ia naştere decât la momentul la care cel căruia i se adresează promisiunea (cumpărătorul) declară că bunul îi convine. Dacă cumpărătorul declară că nu agrează bunul, vânzarea nu ia naştere, iar vânzătorul nu are la îndemână, în principiu, nici un mijloc de a controla decizia luată, refuzul şi agreerea fiind la discreţia cumpărătorului.

06. În ce constă vânzarea după mostră?

Răspuns: Vânzarea după mostră este o vânzare în care obiectul este determinat prin referire la o mică parte prelevată dintr-o marfă anume, care defineşte caracteristicile

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xii.html

acesteia, constituind elementul de referinţă pentru ceea ce trebuie predat la termenul stipulat în contract, fiind de regulă sigilată şi depozitată în mâinile unui terţ.

07. În ce constă vânzarea pe încercate?

Răspuns: Acordul de voinţe cu privire la încheierea vânzării este dat de la bun început, dar ea nu devine definitivă decât după ce cumpărătorul încearcă bunul şi constată că acesta corespunde celor convenite de el cu vânzătorul.

08. Cine deţine proprietatea lucrului în cazul vânzării pe încercate?

Răspuns: Deşi încercarea presupune preluarea bunului de către cumpărător şi utilizarea lui o perioadă de timp, cumpărătorul nu este pe durtata acestei perioade decât un detentor precar (comodatar sau locatar, după cum folosinţa îi este acordată gratuit sau oneros), iar nu proprietar.

09. În ce constă vânzarea cu pact de răscumpărare?

Răspuns: Pactul de răscumpărare sau retractul convenţional consta într-o clauză contractuală permiţând vânzătorului ca într-un termen de cel mult cinci ani de la data încheierii contractului, printr-o simplă manifestare de voinţă din partea sa, să obţină desfiinţarea acelei vânzări şi reluarea lucrului înstrăinat, cu obligaţia de a restitui cumpărătorului preţul, cheltuielile vânzării şi echivalentul sporului de valoare al lucrului vândut rezultată din cheltuielile utile făcute de cumpărător cu bunul între timp.

10. Care este utilitatea vânzării cu clauză de răscumpărare?

Răspuns: În mod tradiţinal, vânzarea cu pact de răscumpărare este un instrument de credit, permiţînd vânzătorului care are nevoie urgentă de lichidităţi băneşti să obţină imediat de la cumpărător sumele necesare (achitate de acesta cu titlu de preţ), restituirea împrumutului (preţul plătit de cumpărător plus dobânzile) fiind garantată cu proprietatea lucrului formând obiectul vânzării.

11. Ce este clauza de dezicere?

Răspuns: Principiul libertăţii contractuale îngăduie părţilor să convină bilateral asupra unei clauze unilaterale, care să fie la discreţia uneia sau alteia dintre ele, fără a mai necesita acordul celeilalte pentru punerea ei în lucru.

12. De câte feluri este arvuna?

Răspuns:a) cu rol confirmatoriu;b) cu rol de dezicere.

13. Ce este arvuna cu rol confirmatoriu?

Răspuns: Este un semn al încheierii contractului. Joacă rol de clauză penală.

14. Ce este arvuna cu rol de dezicere?

Răspuns: Aceasta permite părţii în favoarea căreia dezicerea a fost stipulată să denunţe unilateral contractul, arvuna stipulată în contract fiind preţul acestei deziceri.

15. Ce este arvuna?

Răspuns: Arvuna este clauza contractuală accesorie în temeiul căreia o parte contractantă remite celeilalte părţi la data încheierii contractului un bun (de regulă o sumă de bani) ca garanţie a îndeplinirii obligaţiilor asumate.

Întrebări contracte speciale (XI)

01. Care dintre erori este reţinută ca viciu de consimţământ?

Răspuns: Eroarea care priveşte “substanţa obiectului convenţiei”.

02. Ce este substanţa obiectului convenţiei?

Răspuns: Ceea ce părţile au convenit că este esenţial pentru fiecare dintre ele într-un contract anume şi deci aşteptat de la cealaltă în urma executprii obligaţiilor asumate.

03. Enumeraţi condiţiile erorii ca viciu de consimţământ

Răspuns:a) să fie determinantă pentru consimţământul celui care invocă eroarea;b) să poarte asupra unei calităţi convenite de părţi, fiind cunoscută de ambele;c) să nu fie scuzabilă.

04. În ce tip de contracte eroarea purtând asupra persoanei cocontractantului atrage anularea convenţiei?

Răspuns: Contractele intuitu personae.

05. În a cui sarcină cade proba erorii viciu de consimţământ?

Răspuns: Sarcina probei erorii, element psihologic dificil de evidenţiat, revine celuicare pretinde că i-a fost viciat consimţământul, reclamantul fiind ţinut să dovedească nu numai faptul că a fost în eroare la data încheierii contractului, ci şi că aceasta a fost substanţială şi determinantă pentru consimţământul său.

06. Cum se sancţionează eroarea viciu de consimţământ?

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xi.html

Răspuns: a) nulitatea relativă a contractului;b) repararea prejudiciilor cauzate unei părţi de încheierea contractului din eroare;c) anularea vânzării şi indemnizarea pe calea acţiunii de in rem verso a cumpărătorului care a contribuit prin eforturile sale la descoperirea identităţi pe temei delictual a prejudiciilor suferite de părţi.

07. Cine o poate invoca?

Răspuns: Partea care a căzut în eroare şi de succesorii universali sau cu titlu universal ai acesteia.

08. Definiţi dolul

Răspuns: În contracte (inclusiv cel de vânzare), dolul este orice mijloc neonest utilizat de una dintre părţi şi care este determinant pentru smulgerea consimţământului celeilalte părţi la încheierea contractului. Este vorba aşadar despre o eroare provocată, care nu mai este spontană, ci opera celeilalte părţi contractante, realizată prin mijloace înşelătoare (de inducere în eroare).

09. Care sunt elementele care ne indică faptul că ne aflăm în situaţia unui dol?

Răspuns:a) un element material (manevre, minciuni, retincenţe);b) un element intenţional;c) dolul să provină de la un cocontractant.

10. În ce constă proba dolului?

Răspuns: Art. 960 alin. 2 C. civ precizează că „dolul nu se presupune”, ceea ce înseamnă că trebuie să fi dovedit de partea care îl alegă. Proba dolului include şi proba erorii în care a fost indusă victima acestuia, perspectivă din care o importanţă decisivă o vor avea aptitudinile (inaptitudinile) victimei faptelor dolosive legat de obiectul contractul încheiat.

11. Cum se sancţionează dolul?

Răspuns:a) anularea contractului din cauză de nulitate relativă;b) repararea prejudiciului folosit.

12. Definiţi violenţa

Răspuns: Violenţa este o ameninţare care insuflă unei persoane o temere căreia nu-i poaterezista, fiind astfel constrânsă să contracteze.

13. În ce constă ambivalenţa violenţei?

Răspuns: Violenţa are o natură duală: pentru autorul ei este un delict civil, în vreme ce pentru victima sa este un viciu de consimţământ.

14. Care este conţinutul ameninţării?

Răspuns: Sub aspect obiectiv (material), violenţa constă în desfăşurarea unui arsenal de mijloace de presiune fizice sau morale care să insufle teamă uneia din părţile contractante, şi anume, teama că „va fi expusă… unui rău considerabil” (art. 956 alin. 1 C. civ.).

15. De câte tipuri pot fi ameninţările?

Răspuns:a) de ordin fizic;b) de ordin moral;c) de ordin pecuniar.

16. Ce este temerea reverenţiară?

Răspuns: Temerea este reverenţiară atunci când decurge din dorinţa de a nu dezamăgi o persoană faţă de care există puternice sentimente de respect şi afecţiune, cum este cazul părinţilor. Autoritatea morală a celui care inspiră asemenea sentimente, singură, fără exercitarea altor mijloace de presiune, nu are nimic reprobabil în sine, astfel încât încheierea unui contract din asemenea considerente nu este sancţionabilă cu nulitatea.

17. Cum se sancţionează violenţa viciu de consimţământ?

Răspuns: Nulitate relativă.

Grila comentată 02, drept civil

Excepţia de neexecutare a contractului:

A. nu poate fi invocată atunci când cocontractantul şi-a executat obligaţia ce îi incumbă;B. nu poate fi invocată în niciun caz de executare parţială a obligaţiei ce îi incumbă cocontractantului;C. exclude posibilitatea formulării acţiunii în rezoluţiunea contractului de către partea care a invocat excepţia.

Soluţii şi comentarii:

A – adevărat. Scopul excepţiei de neexecutare a contractului constă tocmai în protejarea contractantului în situaţia în care cocontractantul nu şi-a executat obligaţia stabilită prin

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/grila-comentata-02-drept-civil.html

convenţie, şi poate fi exercitată în cadrul unui contract bilateral, sinalagmatic.

B – fals. Excepţia de neexecutare a contractului poate fi valorificată chiar în caz de neexecutare parţială a obligaţiei cocontractantului.

C – fals. Fără să existe o formulare explicită în Codul civil, excepţia de neexecutare a contractului este legată de rezoluţiunea contractului. Astfel, art. 1020 prevede: "Condiţia rezolutorie este subînţelească totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.” Iar art. 1021 continuă: “Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate." Aşadar, partea care şi-a îndeplinit datoria şi invocă excepţia de nexecutare a cotnractului poate cere rezoluţiunea contractului.

(sursa: admitere INM 2009)


Dolul, ca viciu de consimţământ:

A. nu se presupune;B. este aplicabil doar în cazul actelor bilaterale;C. poate proveni şi de la mandatarul cocontractantului.

Soluţie şi comentarii:

A – adevărat. Dacă dolul s-ar presupune ar trebui ca în cazul fiecărui contract părţile să facă în mod implicit dovada bunei-credinţe. Prezumţia favorizează tocmai contrariul: “Buna-credinţă se presupune întotdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă.” (art. 1899 alin. 2 C.civ.) În plus, de lege lata este stipulat: "Dolul nu se presupune." (art. 960 alin. 2 C.civ.)

B – fals. Regula este stabilită prin art. 960 alin. 1 C.civ.: “Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.” În mod evident, aplicarea se fce pentru actele multilaterale, însă nu este exclusă excepţia: dolul poate proveni de la o terţă persoană, cu condiţia ca partea care beneficiază de înşelătorie să fi ştiut de manevrele terţului. În cazul actelor de formaţie unilaterală, dolul poate proveni de la un terţ, deoarece aici nu există un cocontractant căruia să i se poate imputa dolul.

C – adevărat. Nu există niciun impediment pentru ca mandatarul cocontractantului, în conivenţă cu mandantul cocontractant, să exercite dolul ca viciu de consimţământ.



Procedură penală I, curs 2

Regula imediatei aplicări a legii de procedură penală.

Daca intre dezbateri şi momentul deliberării intervine o lege nouă de procedură care modifică numărul de judecători ce compun instanţa, instanţa nu va mai putea delibera ci e obligată să redeschidă dezbaterile judiciare conform legii noi.

Excepţiile de la aceast principiu:

Retroactivitatea: aplicarea legii de procedură penală pentru acte de procedură anterior intrării ei în vigoare.

Un singur caz de retroactivitate: atunci când legea nouă nu mai conţine condiţia sau formalitatea prevăzută de legea veche pentru îndeplinirea unui act. Dacă actul a fost îndeplinit în timpul ce legea veche era în vigoare cu încălcarea formalităţii prevăzute de acea lege deşi nu e valabil legii vechi, trebuie considerat ca valabil sub legea nouă. Ex: L356/2006 s-a abrogat teza ultima 362, apelul procurorului nu era admisibil în lipsa părţilor, în noua legislaţie e valabil. Legea de PP ar mai putea retroactiva doar dacă legea prevede în mod expres.

Ultraacticitatea legii de procedură: aplicarea legii de procedură cu privire la actele efectuate după ieşirea ei din vigoare.

În materia competenţei: în situaţia în care L nouă intervine după pronunţarea unei hot jud în primă instanţă, competenţa e cea prevăzută de legea în vigoare din momentul în care a fost pronunţată hotărârea în primă instanţă. Ex: înainte de 1997 traficul de droguri printr-o OUG era de competenţa judecătoriei, ulterior competenţa a fost tribunalul. Dacă prima hot dată de judecătorie, chiar dacă ulterior s-a modificat procedura, apelul se va judeca după legea veche.

În privinţa căilor de atac: căile de atac sunt cele prevăzute de legea în vigoare din momentul în care ele au fost declarate. Dacă ulterior, după declararea căii de atac, intervine o lege nouă care restrânge calea de atac sau care o modifică sub aspectul motivelor, se aplică legea veche. În privinţa căilor de atac are efect ultraactiv într-un singur sens: adică al accesului la căile de atac. Ex : au fost excluse de la apel sentinţele privind executarea, dacă apelul e declarat sub legea veche se aplică legea veche.

în privinţa termenelor : termenele sunt cele în vigoare în momentul în care au început să curgă. Regulile de aplicare în timp sunt de actualitate datorită legilor succesive, în special de Noul cod de procedură penală.

TEORIA PROCESULUI PENAL

Procedura penală are ca obiect procesul penal. Dacă PP stabileşte reguli cu caracter

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/procedura-penala-i-curs-2.html

abstract, general, privind procesul penal, situându-se la nivel doar de reglementare, procesul penal e o activitate concretă, coordonată şi progresivă care se îndreaptă spre o finalitate. În absenţa unei def legale a procesului penal, se poate considera că procesul penal este o activitate complexă, alcătuit dintr-o suită de acte succesive care se efectuează de organe judiciare în conformitate cu legea şi cu participarea activă a părţilor în scopul constatării la timp şi complete a faptelor ce constituie infracţiuni a.î. orice pesoană ce a comis o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal prezintă următoarele trăsături specifice:

1. E o activitate care se realizează de organe judiciare, de aceea se poate spune că e o activitate judiciară. Organele judiciare sunt oragane de stat ce desfăşoară activitate judiciară, exercită atribuţii privind desfăşurarea procesului penal. Aceste atribuţii sunt prevăzute în legi de organizare şi funcţionare a organelor judiciare. Normele de organizare trebuie să asigure respectarea regulilor de procedură. Legi de organizare: L304/2004 privind organizarea judiciară, această lege conţine regulilor privind organiz/ funcţ parchetelor, a instanţelor judecătoreşti inclusiv a îCCJ. L364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Legi ce privesc organizarea unor organe de urmăriri penale speciale: OUG 43/2002 cu modificări şi completări ulterioare privind organizarea DNA, L508/2004 co modif+complet privind organizarea DIICOT.

Organele judiciare existente în sist nostru sunt de 2 feluri:

A) Organe de urmărire penală:

• Procurori: constituiţi în Parchete pe lângă instanţe şi sunt organiz şi funcţionează în cadrul Ministerului Public.

• Organe de cercetare penală:

Parchetele: sunt organizate de regulă pe lângă instanţele judecătoreşti. Acestea sunt Parchete obişnuite, comune. Există Parchete pe lângă judecătorii, tribunale, curţi de apel şi ICCJ.

Există şi parchete militare şi Parchete specializate: - >parchete specializate : Procurori DNA, competenţă naţională, nu teritorială, nu se subordonează şefilor ierarhici.

Procurori DIICOT, structură centrală şi una teritorială.

Organele de cercetare penală comun: Poliţi Judiciară şi organe de cercetare speciale, sunt în număr restrâns, competenţă specială, dublu criteriu -> al naturii şi gravităţii infracţiunii şi al calităţii persoanei.

B) instanţe judecătoreşti: Judecătorii, tribunale, tribunale specializate (tribunale pt minori şi familie), CAP şi secţia penală aI ICCJ, complet 9 judecăt, intermediar secţie şi secţii

unite.

L177/2010, modifică şi completează L47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Consti, a CP si CPP. S-a abrogat expres art 29 (5) ce privea obligativitatea susp judecăţii ce urmării a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, s-a abrogat 303 CPP al 6 ce prevedea obligativit susp judecăţii ca urmare a sesizării C Consti cu privirea soluţ a unei excepţii de neconsti. Introdus art 408 indice 2 ce prevede un nou caz de revizuire a hot penale definitiv fundamentate pe declararea ca neconsti printr-o decizie a curtii consti a txt de lege pe care se bazeaza o soluţie definitivă de condamnare.

Instanţe militare ce corespund trib militare. Secţia penală a ICCJ are comp de a judeca cauzele militare.

2. Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu legea penală. Trăsătură specifică proc penal datorită preemitenţei dr în desfăşurarea procesului penal. Respectarea legii penale condiţionează atât validitatea cât şi eficienţa PP. Regulile sunt imperative, datorită caracterului strict al reglementării, ceea ce pune în valoare interesul public de aceea se poate spune că procesul penal e întotdeauna o activitate de interes public. Interesul public stă la baza procesului penal indiferent de titularul acţiunii în justiţie (titularul principal e statul care exercită în procesul penal exerciţiul public prin procurori, sunt situaţii când titular e victima, pers vătămată, are vocaţie procedurală). Chiar în situaţia în care titular al acţiunii e persoana vătămată procesul penal are un interes public, acela al înfăptuirii justiţiei.

Consecinţe: a) organele judiciare sunt cele prevazute de lege, b) organele exercită doar atribuţiile prevăzute de lege, atribuţii ce formează competenţa funcţională,c) org judiciare aplică procedura prevăzută de lege.

3. Procesul penal este o procedură ce se realizează cu participarea activă a partilor. Părţile sunt enumerate limitativ: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Partile sunt denumite şi persoane interesate pentru că părţilor le revin drepturi si obligaţii născute din exercitarea acţiunilor în procesul penal (acţiunea penală şi acţiunea civilă)

4. Procesul penal are un scop multiplu care poate fi imediat şi mediat.

Scopul imediat: constatarea completă a faptelor ce constituie infracţiuni. Constatarea completă e cerută de necesitatea respectării unui principiu fundamental al procesului penal: stabilirea adevărului care se identifică cu însăşi justiţia în materie penală, presupune un sistem de probe deoarece stabilirea adevărului nu se poate realiza oricum sau în orice fel, numai pe baza probelor. Adevărul nu poate fi parţial ci trebuie să fie complet. Caracterul complet al adevărului e o condiţie pentru o bună justiţie. Priveşte însuşi obiectul procesului penal: fapta penală. Procesul are ca scop constatarea la timp a faptelor materiale, constatarea la timp e cerută de necesitatea respectării principiului

rapidităţii procesului penal. Procesul penal trebuie să aibă o durată rezonabilă, e necesar să fie scurtat pe cât posibil intervalul de timp între momentul săvârşirii faptelor materiale şi momentul stabilirii acesora pe baza probelor, sarcina revine organelor judiciare, cu participarea părţilor. Procesul penal mai are ca scop ca persoana ce a comis fapta să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Sub acest aspect e important de subliniat că procesul penal trebuie să dea satisfacţie ambelor interese procesuale care sunt contrare: -> interesul statului ce e satisfăcut atunci când persoana vinovată e pedepsită şi -> interesul particular al părţii implicate în materie penală a inculpatului care e satisfăcut atunci când procesul penal conţine suficiente garanţii că nici o pers vinovată nu e trasă la răspundere şi că persoana vinovată să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale.

Scopul mediat: apărarea oridinii de drept, a pers, a drepturilor şi libertăţii individului; prevenirea infracţiunilor şi educarea persoanelor în sensul respectării dispoziţiilor penale. Datorită acestor trăsături procesul penal are rol educativ, astfel el poate constitui un avertisment pt pers implicate şi poate da satisfacţie opiniei publice.

Pledoaria e mai importantă decât concluziile scrise sau dovezile. scopul e înfăptuirea justiţiei. Un rol important îl are opinia publica. Care în diverse modalităţi poate modifica opinia judecătorului.

Materialul procesului penal permite formarea dosarului penal. Constituirea unui dosar penal e posibilă datorită obligativitaţii consemnării tututror activităţilor procedurale în documente scrise (doc procedurale). Ele formează materialul: -> documente care privesc desfăşurarea procesului penal constând în efectuarea de acte procedurale şi procesuale de către organele judiciare şi ceilalţi participanţi la procesul penal. Aceste documente formează materialul procedural al procesului penal, servesc la constatarea legalităţii procesului penal.

Materialul probator (probele) serveste la constatarea temeiniciei procesului penal.

Procesul penal e unitar în pofida faptului că presupune o activitate progresivă care se realizează în trepte. Unitatea procesului penal e asigurată de scopul urmărit, de aceea stratificarea procesului penal, împărţirea acestuia în faze procesuale nu trebuie interpretată decât ca o expresie a desfăşurării procesului penal în mod gradual, în trepte din aproape în aproape până în momentul finalizării. Etapa procesuală e o diviziune a procesului penal ce e alcatuită din activităţi efectuate de o anumită categorie de organe judiciare având trăsături specifice care se finalizează în mod obligatoriu cu o soluţie.

Procesul penal nu se limitează doar la judecată ci e împărţit în 3 faze procesuale:

1. Urmarirea penală, e faza pregătitoare sau preliminară a procesului penal, e o faza prejurisdicţională, constând în efectuarea de activităţi de investigaţie precum şi restrângere de probe în vederea sesizării instanţei. Urmărirea penală se realizează între momentul începerii urmăririi penale sau a punerii în mişcare a acţiunii penale când persoana dobândeşte calitatea de învinuit sau inculpat care e momentul ad quoc al

urmăririi şi altul în care ad quem se întocmeşte rechizitoriul şi se sesizează instanţa penală.

2. Faza de judecată e decizională, se finalizează cu o hotărâre jud. E jurisdicţională pentru că hotărârea aparţine instanţelor judiciare. Momentul în care instanţele primesc rechizitorul, momentul ad queam e momentul când se dă o soluţie definitivă. Judecata conţine activităţi de verificare şi cercetare a probelor. Mai conţine activităţi de evaluare, cercetare şi soluţionare a cauzei penale, acţiunilor exercitate în acest proces.

3. Executarea hotărârilor penale face parte din proces. Efectuarea tuturor activităţilor punerii în executare în vederea realizării scopului. Executare se realizează de judecătorul delegat cu executarea şi de organele competente.

Principiile directoare de procedură penală:

Decurg din scopul procesului penal şi prezintă importanţă pentru practica penală. “reguli de bază a procesului penal” art 2-8 C.prod.pen.

Întrebări drept penal, partea specială (XV)

01. Definiţi infracţiunea de şantaj

Răspuns: Art. 194 C pen incriminează constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

02. Ce se întâmplă dacă în cadrul infracţiunii de şantaj se comit conţinuturile infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, sau cel al infracţiunii de ameninţare?

Răspuns: Au loc absorbţii.

03. Care este diferenţa dintre şantajul prin constrângerea unei persoane să dea un bun şi o tâlhărie?

Răspuns: Pe lângă diferenţele de obiect juridic protejat de cele două texte de incriminare, diferenţa este pe de o parte, dată de concomitenţa actului de constrângere cu cel de remitere a bunului, şi pe de altă parte de existenţa unei libertăţi limitate de decizie a victimei generate de actualitatea pericolului cu care este constrâns sau de eventualitatea unui pericol.

La tâlhărie constrângerea este comisă în aceeaşi împrejurare cu remiterea bunului (dă-mi bunul că te omor), pe când la şantaj victima trebuie ca în viitor să remită acel bun (peste


două săptămâni să îmi aduci bunul ca te omor). La tâlhărie victima nu poate să decidă dacă să remită sau nu bunul fiind constrânsă de un pericol iminent să îl remită, pe când la şantaj victima poate decide dacă va ţine cont de constrângerea făptuitorului şi îi va îndeplini în viitor cererea sau nu. Tâlhăria se consumă în momentul luării bunului în scopul însuşirii pe când şantajul în momentul realizării constrângerii.

04. Care este forma agravată a infracţiunii de şantaj?

Răspuns: Ipoteza în care se comite prin constrângerea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată.

05. Definiţi infracţiunea de violare a secretului corespondenţei

Răspuns: Art. 195 C pen incriminează deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă fără drept. În aceeaşi manieră este incriminată şi sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.

06. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de violare a secretului corespondenţei?


07. Cum se urmăreşte infracţiunea de violare a secretului corespondenţei?


08. Definiţi infracţiunea de divulgare a secretului profesional

Răspuns: Art. 196 C pen. incriminează divulgarea fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei sau funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane.

09. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de divulgare a secretului profesional?


10. Cum se urmăreşte infracţiunea de divulgare a secretului profesional?


Întrebări drept penal, partea specială (XIV)

01. Definiţi infracţiunea de violare de domiciliu

Răspuns: Art. 192 C pen. incriminează pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.

02. În ce constă latura obiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu?

Răspuns:a) pătrunderea în domiciliul altuia fără drept;b) refuzul de a părăsi domiciliul altuia fără drept.

03. Operează absorbţia în cazul violării de domiciliu comise împreună cu furtul calificat?

Răspuns: Nu. Se reţine concursul de infracţiuni.

04. Care este forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de violare de domiciliu?


05. Cum se urmăreşte infracţiunea de violare de domiciliu?


06. Enumeraţi formele agravate ale infracţiunii de violare de domiciliu

Răspuns: a. fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată.b. de două sau mai multe persoane împreună.c. în timpul nopţii. d. prin folosirea de calităţi mincinoase.

07. Definiţi infracţiunea de ameninţare

Răspuns: Art. 193 C pen defineşte conţinutul acestei infracţiuni care constă în fapta de aameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate dacă este de natură să o alarmeze.

08. Ce fel de infracţiune este ameninţarea?

Răspuns: Infracţiune de pericol.


09. Ce se întâmplă dacă ameninţarea se comite în aceeaşi împrejurare cu infracţiunea cu care s-a ameninţat?

Răspuns: Ameninţarea se absoarbe în conţinutul acesteia.

10. Ce se întâmplă dacă ameninţarea se comite înainte iar infracţiunea cu care s-a ameninţat se comite ulterior?


11. Care este forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de ameninţare?


12. Cum se urmăreşte infracţiunea de ameninţare?


Întrebări drept penal, partea specială (XIII)

01. Definiţi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal

Răspuns: Art. 189 C pen. incriminează lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal. Ea constă în lipsirea sau restricţia ilegală a posibilităţii unei persoane de a acţiona fizic sau de a se mişca nestingherit în spaţiu potrivit voinţei sale.

02. Ce fel de infracţiune este aceea de lipsire de libertate în mod ilegal?

Răspuns: Comisivă, dar se poate comite şi prin omisiune. Infracţiune continuă.

03. Ce se întâmplă dacă lipsirea de libertate se realizează printr-o reţinere, arestare sau executarea unei pedepse ilegale?

Răspuns: fapta se va încadra în art. 266 alin 1 C. pen, arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

04. Ce se întâmplă dacă actul de lipsire de libertate depăşeşte durata actului de executare al infracţiunii comise cu violenţă (viol, omor, vătămare corporală)?


05. Când se consumă infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal?

Răspuns: Atunci când persoana a început a fi lipsită de libertate.

06. Când se epuizează infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal?


Răspuns: Atunci când persoanei îi este redată libertatea.

07. Care este forma de vinovăţie a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal?


08. Enumeraţi formele agravate ale lipsirii de libertate

Răspuns: a. atunci când fapta a fost comisă prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, dacă în schimbul eliberării lor se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi când victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătate sau viaţa îi sunt puse în pericol.b. comisă în scopul de a obliga la practicare prostituţieic. dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod ca statul sau o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau sa nu îndeplinească un anume act d. Faptele sunt comise de o persoană care face parte dintr-un grup organizate. Fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei

Întrebări drept penal, partea specială (XII)

01. Definiţi infracţiunea de avort

Răspuns: Art. 185 C. pen. incriminează întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna din următoarele împrejurări: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop, de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate sau dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni.

02. Există vreo diferenţă din punctul de vedere al infracţiunii de avort în funcţie de situaţia în care copilul trăieşte sau nu?

Răspuns: Nu. Caracterul infracţional al acţiunii subzistă în ambele situaţii.

03. Ce fel de infracţiune este avortul?

Răspuns: Comisivă, dar se poate realiza şi prin omisiune (atunci când există obligaţia de a împiedica întreruperea cursului naşterii.

04. Când are loc consumarea infracţiunii de avort?

Răspuns: Consumarea faptei are loc în momentul în care s-a întrerupt cursul firesc al sarcinii indiferent dacă fetusul era mort sau dacă acesta a fost expulzat sau eliminat viu, şi indiferent dacă a continuat sau nu să trăiască.


05. În ce constă latura subiectivă a infracţiunii de avort?


06. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de avort?

Răspuns: a. întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, dacă s-a realizat fără consimţământul femei însărcinate.b. dacă prin întreruperea cursului sarcinii s-a cauzat femei vreo vătămare corporală gravă sau fapta a avut ca urmare moartea femei însărcinate.

07. În ce situaţii întreruperea cursului sarcinii nu este pedepsită?

Răspuns:a. dacă fapta comisă de medic era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat astfel;b. nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii atunci când vârsta sarcinii a depăşit 14 săptămâni, dacă întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;c. fapta nu se pedepseşte dacă întreruperea cursului sarcinii este realizată de medic deşi s-a realizat fără consimţământul femei, deoarece aceasta a fost în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, când întreruperea se impunea din motive terapeutice.

Întrebări drept penal, partea specială (XI)

01. În ce constă infracţiunea de vătămare corporală?

Răspuns: Este definită în art. 181 C pen. şi constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau a sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare cel mult 60 de zile.

02. Care este latura obiectivă a infracţiunilor de vătămare corporală?

Răspuns: Durata îngrijirilor medicale trebuie să se situeze între 21 şi 60 de zile de îngrijiri medicale inclusiv.

03. Cu ce forme ale vinovăţiei se comite infracţiunea de vătămare corporală?

Răspuns: Intenţie directă sau indirectă, praeterintenţie.

04. Cum se pune în mişcare urmărirea infracţiunii de vătămare corporală?

Răspuns: La plângere prealabilă, sau din oficiu în cazul în care fapta este săvârşită asupra unui membru de familie.


05. Care este forma agravată a infracţiunii de vătămare corporală?

Răspuns: fapta este săvârşită asupra unui membru de familie.

06. În ce constă infracţiunea de vătămare corporală gravă?

Răspuns: Este definită în art. 182 C pen. şi constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită îngrijiri medicale mai mari de 60 de zile sa.

07. Enumeraţi formele agravate ale vătămării corporale grave

Răspuns:a) pierderea unui simţ sau organ;b) încetarea funcţionării acestora;c) o infirmitate fizică sau psihică permanentă;d) sluţirea;e) avortul;f) punerea în primejdie a vieţii persoanei.

08. Care sunt criteriile folosite pentru evaluarea acestei infracţiuni?

Răspuns:a) criteriul curativ (durata îngrijirilor medicale);b) criteriul fizio-patologic (al naturii vătămărilor).

09. Cu ce forme de vinovăţie se comite infracţiunea de vătămare corporală gravă?

Răspuns: De regulă vătămarea corporală gravă, în formă simplă, se comite cu intenţie eventuală sau praeterintenţie.

Infracţiunea are şi o a doua formă agravată, atunci când fapta a fost comisă în scopul producerii acestor consecinţe. Elementul de particularitate îl reprezintă intenţia directă în cazul comiterii faptei în forma agravată.

Evident acest scop este exclus în cazul când autorul urmăreşte avortul deoarece fapta constituie o întrerupere a cursului sarcinii şi în cazul când agentul urmăreşte punerea în primejdie a vieţii victimei când fapta se va încadra la tentativa de omor.

10. În ce constă infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte?

Răspuns: Art. 183 defineşte loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte ca fiind faptele prevăzute în articolele 180-182 C. Pen. (lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, vătămarea corporală gravă) care au avut ca urmare moartea victimei.

11. Cum se comite în plan subiectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte?

Răspuns: Praeterintenţie.

12. În ce constă vătămarea corporală din culpă?

Răspuns: În art 184 C pen. este incriminată fapta celui care din culpă produce o vătămare care necesită pentru îngrijire mai mult de 10 zile dar mai puţin de 61 de zile de îngrijiri medicale.

13. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă?

Răspuns: a. dacă fapta a avut vreo urmare specifică vătămării corporale grave.b. când săvârşirea faptei este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi.c. când fapta a avut vreo urmare specifică vătămării corporale grave şi în acelaşi timp săvârşirea faptei este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi.d. dacă fapta este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi, indiferent de gravitatea urmărilor iar autorul se află în stare de ebrietate.

Întrebări drept penal, partea specială (X)

01. Care este obiectul material al infracţiunilor contra integrităţii corporale şi a sănătăţii?


02. Ce fel de infracţiuni sunt cele din această subgrupă?

Răspuns: Infracţiuni de rezultat.

03. Care sunt criteriile folosite pentru a evalua nivelul de gravitate al vătămărilor?

Răspuns:a) criteriu curativ, al duratei îngrijirilor medicale;b) criteriul fizio-patologic, al gradului tulburării sau vătămării provocate integrităţii corporale; c) criteriul socio-economic, al gradului pierderii sau reducerii capacităţii de muncă.

04. Când se consumă infracţiunile contra integrităţii corporale şi a sănătăţii?

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-drept-penal-partea-speciala-x.html

Răspuns: În momentul producerii rezultatului vătămător.

05. Cu ce fel de vinovăţie pot fi comise infracţiunile din această subgrupă?

Răspuns: Intenţie, praeterintenţie şi culpă.

06. Ce se întâmplă când sunt mai mulţi subiecţi pasivi?

Răspuns: Se reţine o pluralitate de infracţiuni.

07. Ce este lovirea?

Răspuns: Lovirea este acel act de agresiune care constă în acţiunea mecanică, a unei energii cinetice exterioare, de atingere, compresiune sau izbire bruscă şi violentă, a suprafeţei de contact a corpului victimei, cu sau de un corp contondent, de regulă prin proiectare, călcare, alunecare, aruncare sau cădere.

08. În ce moduri se poate comite infracţiunea de lovire?

Răspuns:a) printr-o acţiune;b) printr-o omisiune improprie;c) prin forţa proprie;d) prin forţe animate;e) prin forţe neanimate;f) prin fapta victimei.

09. Ce se întâmplă în cazul infracţiunilor contra sănătăţii şi integrităţii persoanei când sunt prevăzute ca elemente constitutive sau forme agravate ale unei alte infracţiuni (ultraj, tâlhărie etc.)?

Răspuns: Îşi pierd autonomia.

10. Când se consumă infracţiunea de lovire?

Răspuns: În momentul săvârşirii actului de violenţă care corespunde şi cu momentul producerii suferinţei.

11. Cu ce fel de intenţie se comite lovirea?


12. Cum se pune în mişcare urmărirea infracţiunii de lovire?


13. Care sunt formele agravate ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe?

Răspuns: a. fapta săvârşită asupra unui membru de familie.b. fapta a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale. c. fapta a pricinuit o vătămare unui membru de familie ce necesită pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale.

Întrebări drept penal, partea specială (IX)

01. În ce constă infracţiunea de ucidere din culpă?

Răspuns: Orice activitate materială (comisivă sau omisivă) prin care se provoacă moartea unui om.

02. În ce situaţii uciderea din culpă este agravată?

Răspuns:a) s-a comis ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.b) s-a comis de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate.c) când este comisă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate.d) când s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane.

03. Care este teoria consacrată de practica judiciară în materia uciderii din culpă?

Răspuns: Teoria echivalenţei condiţiilor: orice nerespectare a unor reglementări, indiferent dacă a fost cauza sau condiţie de producere a morţii, a determinat angajarea răspunderii penale pentru uciderea din culpă.

04. Cu ce fel de culpă se comite uciderea din culpă?

Răspuns: Culpă cu sau fără prevedere.

Întrebări drept penal, partea specială (VIII)

01. Definiţi determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Răspuns: Fapta este incriminată de art. 179 C pen şi este definită legal ca fiind „fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc”.

02. În ce constă forma agravată a infracţiunii de determinare sau înlesnire a



sinuciderii?

Răspuns: Infracţiunea are o formă agravată incriminată de alineatul 2 al art. 179 C pen atunci „când fapta s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi de-a seama de fapta sa, ori nu putea să fie stăpână pe actele sale.

03. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii?

Răspuns: a) fapta trebuie să constea într-o activitate de determinare sau de înlesnire;b) fapta să fi produs un anume rezultat şi anume sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei.


Răspuns: Nu.

05. Mai este vorba despre infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii dacă victima a fost “constrânsă” la sinucidere, fără a avea libertatea dacă se sinucide sau nu?

Răspuns: Nu. Este un omor comis prin fapta victimei.

06. Când se consumă fapta în cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii?

Răspuns: În momentul în care se produce sinuciderea sau încercarea de sinucidere.

07. Cu ce fel de intenţie se comite fapta?

Răspuns: Directă sau indirectă.

08. Este posibilă participaţia?

Răspuns: Da, în toate formele.

09. Care este încadrarea juridică a înlesnirii sinuciderii unui minor dacă subiectul activ este pe poziţia de garant?

Răspuns: Infracţiunea de omor, pentru că garantul care înlesneşte sinuciderea practic omite să împiedice moartea victimei.

Întrebări drept penal, partea specială (VII)


01. Definiţi infracţiunea de pruncucidere

Răspuns: În articolul 177 C pen. este incriminată pruncuciderea care constă în uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o puternică stare de tulburare pricinuită de naştere.

02. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească subiectul activ calificat?

Răspuns: a) să fie mamă a copilului ucis, ceea ce înseamnă că acesta este o infracţiune cu autor unic, care exclude coautoratul;b) în momentul comiterii faptei mama să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de procesul naşterii.

03. Care este subiectul pasiv calificat?

Răspuns: Noul-născut.


Răspuns: Nu.

05. Ce fel de infracţiune este pruncuciderea?

Răspuns: Instantanee şi de rezultat.

06. Cu ce fel de intenţie se comite pruncuciderea?

Răspuns: Directă sau indirectă şi repentină.

07. Ce infracţiune săvârşeşte cel care comite acte de executare alături de mamă?

Răspuns: Infracţiunea de omor calificat asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra.





Soluţie propusă:



Bancul zilei

Bula, student la drept: - Domnule profesor, dumneavoastra comiteti o frauda daca nu ma trecti la examen! - Cum asa? - Cineva care se foloseste de ignoranta cuiva ca sa-i cauzeze un prejudiciu comite o frauda.





Soluţie propusă:

Regula în funcţie de care se face aplicarea în timp a normelor de procedură penală este


http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/bancul-zilei_27.html

aceea a imediatei aplicări (tempus regit actum). În virtutea ei, actele de procedură sunt guvernate doar de legea în vigoare în momentul efectuării lor. Aşadar, neîndeplinirea obligaţiei încunoştinţare a apărătorului lui A este ilegală, în temeiul art. 172 (forma anterioară Legii nr. 356/2006).



Întrebări contracte speciale (XVIII)

01. Definiţi schimbul

Răspuns: Codul civil defineşte schimbul ca fiind „un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405). Părţile contractului de schimb se numesc „coschimbaşi” sau „copermutanţi”.

02. Există o deosebire esenţială între schimb şi vânzare?

Răspuns: Nu.

03. Ce este schimbul cu sultă?

Răspuns: Când între cele două bunuri nu există echivalenţă valorică, părţile pot stabili compensarea acesteia prin plata unei sume de bani în completare, numită sultă, de către partea a cărui bun este de valoare mai mică.

04. Cum se poate şti dacă schimbul cu sultă este cu adevărat un schimb sau o vânzare-cumpărare?

Răspuns: Potrivit principiului accessorium sequitur principale, dacă sulta este superioară valorii bunului, contractul este de vânzare, iar dacă este inferioară, contractul este de schimb.

05. Care sunt caracterele juridice ale contractului de schimb?

Răspuns: a) consensual;b) translativ de proprietate;c) sinalagmatic;d) comutativ;e) oneros.

http://studentladrept.blogspot.com/2010/11/intrebari-contracte-speciale-xviii.html