CURS 6 FSM

CERTIFICAREA ŞI EVALUAREA CONFORMITĂŢII

1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii

La începutul anilor '90, factorii de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene au

realizat că simpla uniformizare în elaborarea şi aplicarea în practică a standardelor era necesară

dar nu şi suficientă în eliminarea propusă a barierelor tehnice din calea comerţul internaţional,

exportatorii fiind confruntaţi în permanenţă cu multiple verificări şi încercări.

Ca urmare, Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a înfiinţat Comitetul

Consultativ CERTICO, devenit ulterior Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO), ale

cărui sarcini prioritare au fost următoarele:

elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la inspecţii, încercări, evaluarea

laboratoarelor de încercări, a organismelor de inspecţie şi a celor de certificare;

elaborarea de ghiduri internaţionale în domeniul certificării produselor, serviciilor şi

sistemelor calităţii;

urmărirea modalităţilor de evaluare a conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor de

management al calităţii în raport de documentele de referinţă;

promovarea unei recunoaşteri reciproce a sistemelor naţionale şi regionale de evaluare a

conformităţii etc.

Începând cu anul 1989 au fost create condiţiile obligatorii pentru dezvoltarea viitoare a

Uniunii Europene ca o regiune economică fără graniţe interne. În acest sens, „Abordarea

globală” (denumită astfel deoarece obiectivul urmărit era acela de a acoperi toate domeniile

economice, atât cel „reglementat” cât şi cel „nereglementat”) pentru certificare şi încercare a

Comisiei Comunităţilor Europene a trasat noua cale pentru armonizarea legislaţiei în interiorul

U.E. Obiectivul urmărit a fost acela ca încercările şi certificatele unui stat membru să fie

recunoscute în toate statele membre ale U.E., având la bază o încredere absolută între toţi

partenerii.

După apariţia seriei de standarde ISO 9000 şi a normelor europene EN seria 45000,

certificarea conformităţii a cunoscut o largă extindere, în prezent, mai ales pe piaţa europeană,

importanţa certificării fiind unanim recunoscută iar numărul cererilor de certificare şi al

organizaţiilor certificate fiind în continuă creştere.

1

În practica economică există trei tipuri de certificări:

certificarea sistemului de management al calităţii prin intermediul căreia se atestă

conformitatea sistemului de management al calităţii unei organizaţii cu cerinţele în stipulate

standardul ISO 9001:2000;

certificarea de produs prin care se atestă că nivelul specific al caracteristicilor de calitate

ale produselor este în conformitate cu specificaţiile tehnice. Certificarea de produs este

indispensabilă în cazul domeniilor reglementate şi reprezintă una dintre condiţiile obţinerii

permisului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul U.E.;

certificarea personalului prin care se atestă conformitatea competenţei angajaţilor cu

anumite criterii prestabilite.

Identificarea conformităţii se poate materializa sub forma certificatului de conformitate, a

mărcii de conformitate, a certificatului de competenţă sau prin publicarea unor liste de personal

competent.

2. Criterii de alegere a unui organism de certificare

Dacă toate organismele de certificare ce operează în interiorul Uniunii Europene trebuie să

îndeplinească cerinţele prezentate anterior, ne putem întreba cum poate un solicitant să aleagă

din multitudinea organismelor de certificare existente pe cel căruia să i se adreseze?

Nici un client nu-şi poate alege auditorii individuali dar poate selecta organismul de

certificare corespunzător, putând pune astfel baza unor relaţii de lungă durată. De aceea,

structura procesului de selecţie este foarte importantă.

Chiar de la primul contact, un organism de certificare poate oferi unui client potenţial

sentimentul de competenţă şi de profesionalism. Ca urmare, un organism de certificare trebuie să

creeze o impresie de furnizare a serviciului dorit şi nu de rigiditate şi birocraţie.

La o primă întâlnire, clientul poate adresa două întrebări :

- este organismul acreditat pentru standardul pe baza căruia organizaţia doreşte certificarea

şi dacă da, sub ce schemă de acreditare?;

2

Certificarea este un proces desfăşurat pe baza unui set de proceduri, prin care o terţă parte, denumită organism de certificare, oferă clienţilor o garanţie scrisă conform căreia un nivel specific al calităţii unui produs, proces sau serviciu, se situează la nivelul cerinţelor specificate din standarde sau din alte acte normative aplicabile, în vederea conferirii unei încrederi adecvate în produsul/procesul/ serviciul respectiv.

- acreditarea existentă acoperă activităţile organizaţiei? (organismele de certificare sunt

acreditate pe mini-sectoare, în conformitate cu clasificarea industrială standard).

Dacă răspunsul la ambele întrebări este afirmativ, procesul de selecţie poate continua.

Un bun indiciu de selecţie a unui organism de certificare este acela al existenţei pe lista

de organizaţii certificate a unor organizaţii de mare importanţă. Faptul că există un număr mare

de organizaţii certificate nu este în mod automat şi un indiciu favorabil pentru un organism de

certificare, acesta putând fi mai mult interesat în cantitate, decât în furnizarea unui serviciu

credibil.

Un organism de certificare credibil nu trebuie să ridice nici o obiecţie în a furniza unui

client potenţial o selecţie a clienţilor săi, astfel încât acesta să poată obţine un feedback în

legătură cu modul de desfăşurare a certificării. De asemenea, un organism de certificare cu o

bună reputaţie va dispune întotdeauna şi de un angajat competent, cu solide cunoştinţe în materie

şi apt să discute orice problemă.

În cazul în care organizaţia ce doreşte certificarea este parte a unei corporaţii internaţionale

sau dacă are în mai multe ţări reprezentanţe pe care intenţionează să le certifice, este important

ca organismul de certificare ales să poată opera pe plan internaţional. Aceasta va da un plus de

credibilitate certificării acordate.

De asemenea, trebuie verificată şi modalitatea în care organismul de certificare

interpretează cerinţele standardelor, el netrebuind să adauge acestora propriile sale cerinţe,

mult mai restrictive. Verificarea se realizează prin intermediul documentelor de îndrumare ale

organismelor de certificare, în care este explicat modul de abordare al standardelor pe baza

cărora acestea realizează certificarea.

Organismul de certificare trebuie să adopte o atitudine deschisă, să nu existe nici un secret

în legătură cu auditul sau cu procesul de certificare, oferind astfel baza stabilirii unor relaţii de

parteneriat oneste şi de lungă durată. Serviciul de certificare prestat trebuie să fie flexibil şi

nebirocratic.

Un organism de certificare trebuie să furnizeze la cerere :

o organigramă cu responsabilităţile şi structura ierarhică, relaţiile dintre funcţiile de

încercare, inspecţie şi certificare;

o descriere a mijloacelor de finanţare;

o prezentare documentată a sistemului de certificare, incluzând regulile şi procedurile

pentru obţinerea certificării;

o documentaţie referitoare la statutul său juridic.

Organismul de certificare trebuie ales şi în funcţie de amploarea activităţii pe care o

prestează fiecare client potenţial, aceasta pentru că există diferenţe între auditul desfăşurat la

3

nivelul unei organizaţii de mari dimensiuni, faţă de cel dintr-o organizaţie de mai mici

dimensiuni.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este cel al costului certificării. Clientul trebuie să

urmărească obţinerea unui cost eficient faţă de parametrii evaluaţi şi nu neapărat o cotaţie redusă,

care poate fi înşelătoare. Clientul trebuie să se informeze asupra taxelor percepute de auditori,

taxelor de cerere de certificare, a taxelor de audit de supraveghere şi ale politicilor de urmărire şi

de rectificare.

În cazul în care este depăşit scopul acreditării sale, un organism de certificare serios nu va

ezita să recomande solicitantului un alt organism de certificare corespunzător sau poate explica

acestuia cât va dura extinderea scopului acreditării sale, în vederea acceptării procesului de

certificare solicitat.

Foarte importantă este şi pregătirea de specialitate a auditorilor ce vor fi implicaţi.

Indiferent dacă este vorba de un auditor sau de mai mulţi, aceştia trebuie să aibă o experienţă

corespunzătoare în genul de activitate ce o vor audita, să cunoască limbajul de specialitate,

precum şi problemele tehnice implicate. De aceea, este bine de întrebat care este pregătirea

auditorilor pe care-i va trimite organismul de certificare, astfel încât să existe o garanţie că

echipa va fi competentă.

Organismele de certificare cu reputaţie dezvoltă şi servicii de audit pentru sistemele de

management integrate, de exemplu, acele sisteme care au integrat managementul calităţii,

managementul mediului, al sănătăţii şi siguranţei şi/sau al riscului. Dacă aceasta este o trăsătură

a organizaţiei solicitante, ea poate conduce la un cost mai ridicat dar şi la audituri mai eficiente,

însă organismul de certificare va trebui să explice cu claritate modul său propriu de abordare al

acestui subiect.

În concluzie, decizia de alegere a celui mai potrivit organism de certificare se bazează pe o

serie de factori: reputaţie, competenţă, cost şi atitudine prietenească. Orice solicitant va căuta un

organism care să se caracterizeze printr-o abordare pragmatică, deschisă spre noutate şi

constructivă, aptă să desfăşoare relaţii de parteneriat, nebirocratică, flexibilă şi sensibilă la

nevoile clientului şi totodată, cu costuri eficiente.

3. Etapele unui proces de certificare

Evaluarea independentă a sistemului de management al calităţii unui furnizor, în raport

de anumite criterii definite, constituie atât o categorie distinctă de certificare, dar şi o bază pentru

certificarea conformităţii produselor. Importanţa certificării sistemului de management al calităţii

4

rezidă în încrederea pe care acesta o conferă că furnizorul este capabil să livreze produse pe baza

standardelor sau a altor documente normative adecvate.

În cazul certificării unui sistem de management al calităţii, organismul de certificare

trebuie să solicite clienţilor săi implementarea şi funcţionarea eficientă a unui sistem de

management al calităţii documentat, în conformitate cu standardele de referinţă sau cu alte

documente normative şi totodată, să-i aducă la cunoştinţă cu promptitudine orice modificări pe

care aceştia intenţionează să le introducă în sistemul respectiv sau alte modificări care-i pot

afecta acestuia conformitatea.

Evidenţierea satisfacerii criteriilor se materializează sub forma unui certificat pentru

sistemul de management al calităţii, certificat care atestă că organizaţia evaluată aplică un sistem

de management al calităţii în conformitate cu standardele relevante – EN ISO 9001: 2000.

Pentru ca unei organizaţii să i se certifice sistemele de management al calităţii pe baza

ISO 9001 de către un organism de certificare independent, aceasta trebuie să îndeplinească o

serie de condiţii, şi anume :

să satisfacă în permanenţă cerinţele impuse;

să menţină un sistem de management al calităţii într-o formă corespunzătoare şi să

furnizeze organismului de certificare toate documentele relevante necesare pentru

desfăşurarea evaluării şi supravegherii sistemului, în vederea certificării;

să informeze organismul de certificare de orice modificare majoră a sistemului certificat;

pe parcursul vizitei de supraveghere, să aducă la cunoştinţa organismului de certificare

toate modificările minore operate;

să nominalizeze un reprezentant al conducerii care să fie responsabil de toate problemele

referitoare la certificarea sistemului de management al calităţii;

să permită un acces rezonabil al reprezentanţilor organismului de certificare, pe parcursul

orelor de lucru, în vederea îndeplinirii sarcinilor legate de evaluare şi de supraveghere;

să returneze organismului de certificare certificatul acordat, la sfârşitul perioadei de

certificare sau la revocarea acestuia;

în caz de revocare, să înceteze folosirea, în publicaţii de specialitate, a tuturor referirilor

la certificat;

să plătească taxe pentru auditul de concordanţă, de preevaluare, de conformitate, de

reevaluare şi de supraveghere, la nivelul cotaţiilor acestora;

să plătească orice cost adiţional al organismului de certificare sau al reprezentanţilor

acestuia, pe parcursul îndeplinirii sarcinilor lor;

să plătească în avans, în lipsa altor stipulaţii;

să notifice organismului de certificare orice reclamaţie oficială referitoare la sistemul de

5

management al calităţii, provenită din rândul consumatorilor.

Faţă de organizaţia certificată, organismul de certificare are următoarele obligaţii:

să notifice organizaţiei certificate orice modificare a regulamentelor schemei de

certificare;

să asigure confidenţialitatea informaţiilor, altele decât cele din domeniul public, furnizate

organismului de certificare sau reprezentanţilor acestuia, în procesul de evaluare sau de

supraveghere a organizaţiei;

efectueze un număr de minim 2 supravegheri pe an;

să asigure pentru audituri şi supravegheri numai auditori şi şefi de echipe de audit

înregistraţi;

să perceapă taxe în conformitate cu programul de taxe aprobat şi publicat, în vederea

acoperirii costului de administrare al schemei de certificare.

Certificatul de înregistrare al evaluării capabilităţii este conferit oricărei organizaţii care se

consideră că întruneşte cerinţele sistemului de management al calităţii înscrise în standardul EN

ISO 9001. În acest caz, organizaţia respectivă poate folosi marca sau sigla de certificare

aparţinând organismului de certificare respectiv

Pe lângă certificarea sistemelor de management al calităţii, organismele de certificare

execută şi certificarea produselor, indiferent de sectorul implicat. Aceste proceduri pot fi egal

aplicate şi în cazul prestatorilor de servicii.

Standardul EN 45020 oferă următoarea definiţie procesului de certificare a produselor:

„măsură a unei terţe părţi, imparţiale, care arată că există nivelul corespunzător de încredere

că un produs/proces/serviciu corespunzător proiectat este în consens cu un standard definit sau

cu un alt document normativ definit”.

În Uniunea Europeană şi în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb există două tipuri de

certificare a produselor şi serviciilor: obligatorie (domeniul reglementat) şi voluntară (domeniul

nereglementat).

Certificarea obligatorie cuprinde domeniile reglementate, respectiv, acele domenii în care

punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile este reglementată de directivele

U.E. privind cerinţele esenţiale, de legislaţia sau de reglementările naţionale referitoare la

protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor, la protecţia muncii şi a mediului înconjurător.

În acest sens, acestor produse li se poate aplica marca CE şi pot fi puse în circulaţie în

interiorul Uniunii Europene numai după ce ele au fost certificate de către un organism notificat.

Marca CE se aplică exclusiv în domeniul reglementat şi este obligatorie, atestând conformitatea

cu cerinţele esenţiale faţă de produsele respective. Marca CE nu este o marcă de calitate şi nu

arată în ce măsură şi dacă sunt respectate caracteristicile de calitate şi de performanţă, ci este

6

doar un însemn ce permite o liberă circulaţie a produselor în interiorul U.E., un instrument de

supraveghere a pieţei, care semnifică faptul că produsul pe care este aplicată satisface cerinţele

relevante din directivele U.E.

Producătorul/furnizorul/importatorul care pune în circulaţie un anumit produs trebuie să se

supună procedurii corespunzătoare de evaluare a conformităţii cuprinse în directivele U.E. Marca

de certificare nu se aplică lângă marca CE, spre deosebire de marca de calitate, care se poate

aplica lângă aceasta.

În domeniile reglementate pot opera numai organismele acreditate sau notificate.

Certificarea voluntară cuprinde domeniile nereglementate (economia de piaţă liberă) în

care punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile şi certificarea acestora sunt

realizate pe baza contractelor de drept privat şi a înţelegerilor încheiate voluntar. Deşi acreditarea

organismelor de certificare nu este obligatorie în domeniul nereglementat, ea capătă o importanţă

din ce în ce mai mare, servind aceloraşi scopuri (instaurarea încrederii şi acceptarea competenţei

şi fiabilităţii organismului de certificare şi a certificatelor emise).

În cazul certificărilor de produs din domeniul nereglementat, baza certificării o reprezintă

documentele normative (standarde, specificaţii tehnice etc.), iar certificarea de produs se

efectuează pe baza prezentării rezultatelor încercărilor, care trebuie să provină de la un laborator

de încercări acreditat. De aceea, în cadrul procedurilor organismelor de certificare trebuie să se

prevadă ca specificaţia de încercare să fie clar scrisă în documentele de control al calităţii.

În general, certificarea produselor urmează aceleaşi etape ale certificării sistemului de

management al calităţii, implicând însă şi o serie de alte activităţi specifice, cum ar fi: încercări

asupra produsului într-un laborator acreditat, audit al procesului de fabricaţie sau de prestare a

serviciului etc.

Certificarea produselor/serviciilor oferă o serie de avantaje, printre care:

îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor şi serviciilor de către producători, în vederea

îndeplinirii condiţiilor impuse de certificare;

promovarea produselor şi serviciilor, prin încrederea că cerinţele de calitate stipulate în

documentele de referinţă sunt respectate, orientându-i pe consumatori în alegerea lor;

creşterea gradului de satisfacţie a consumatorilor, în condiţiile unei reale protecţii a lor;

eliminarea încercărilor multiple (şi implicit a costurilor aferente) efectuate de către

producători, intermediari şi clienţii finali;

înlăturarea barierelor tehnice din calea circulaţiei libere a produselor şi serviciilor.

Conformitatea produselor cu cerinţele stipulate se poate materializa în: declaraţia de

conformitate, rapoarte de încercări, certificate de conformitate emise de laboratoare sau de

organisme de încercare sau inspecţie, marcaj de conformitate sau licenţă acordată furnizorului.

7

În contrast cu domeniul reglementat (marca CE), certificatul sau marca nu sunt obligatoriu

recunoscute, recunoaşterea de către client a certificatelor emise depinzând de încrederea pe care

acesta o are în organismul emitent.

Furnizorul poate declara pe propria-i răspundere că produsele/procesele/serviciile sale sunt

conforme cu normele Uniunii Europene şi cu alte acte normative specifice, caz în care furnizorul

emite declaraţia de conformitate. În acest caz, furnizorul trebuie să exercite un control al tuturor

activităţilor care afectează calitatea produselor/ proceselor/serviciilor, în aşa fel încât să se

asigure că sunt respectate prescripţiile normelor sau altor documente normative la care se referă

declaraţia.

Declaraţia de conformitate trebuie să conţină toate informaţiile necesare prin care să se

poată identifica produsele la care se referă:

numele şi adresa furnizorului care emite declaraţia;

identificarea produsului (denumire, numărul tipului sau modelului şi toate informaţiile

complementare necesare: număr de lot, eşantion sau serie, originea, numărul de

exemplare etc.);

referire la norme sau alte documente normative, într-un mod precis, complet şi bine

definit;

dacă este cazul, toată informaţia complementară ce se poate dovedi necesară, cum ar fi:

calitatea, categoria etc.;

data emiterii declaraţiei;

semnătura şi titlul sau semnul echivalent (ştampila) persoanei autorizate;

atestarea că declaraţia este emisă pe propria răspundere a furnizorului.

Declaraţia se poate prezenta sub formă de document, etichetă sau echivalent şi este, de

asemenea, posibil să fie imprimată sau aplicată, de exemplu, într-un comunicat, catalog, factură

sau manual de instrucţiuni pentru uzul utilizatorului privind produsul în cauză.

Certificatele de conformitate reprezintă documente, emise pe baza unor reguli ale unui

sistem de certificare şi care conferă o încredere suficientă că un anumit produs/proces/serviciu

identificat este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt act normativ. Un certificat de

conformitate cuprinde, pe lângă caracteristicile produsului respectiv (produsul la care se referă,

standardul sau actul normativ care acoperă produsul etc.) şi informaţii referitoare la organismul

care a efectuat verificările (numele şi marca organismului de certificare care emite certificatul,

data expirării, dacă este necesar, numele organismului de acreditare etc.), precum şi marca de

conformitate, care trebuie să identifice organismul de certificare care o aplică.

În urma certificării conformităţii produselor cu standardele europene armonizate, acestora

li se poate aplica marca de conformitate, care atestă că produsul respectiv este fabricat în

8

conformitate cu un standard european.

Una dintre aceste mărci, este marca europeană “Key Mark”, elaborată de CEN şi

CENELEC, prezentată în figura 1.

Fig. 1 Simbolul Key Mark

Aplicarea pe produse a acestui simbol este rezultatul unei activităţi voluntare, în domeniul

nereglementat şi prezintă avantajul că furnizează cumpărătorilor o încredere în calitatea

produsului achiziţionat, precum şi posibilitatea de supraveghere a pieţei prin înlăturarea

concurenţei neloiale şi a produselor de calitate inferioară.

În România se folosesc două tipuri de mărci: marca SR – figura 2, pentru certificarea

conformităţii produselor cu standardele româneşti neobligatorii şi marca SR-S – figura 3, pentru

certificarea conformităţii cu standardele româneşti obligatorii (care conţin prevederi referitoare

la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi la protecţia mediului înconjurător). Acordarea

dreptului de utilizare a acestor mărci de conformitate este atribuită de către Asociaţia de

Standardizare din România (ASRO) sau de către organismele de certificare mandatale de

aceasta.

Fig. 2 Marca de certificare a conformităţii cu cerinţele standardului românesc

Fig. 3 Marca de certificare a conformităţii cu standardele româneşti de securitate

Aceste mărci pot fi aplicate pe: produs, ambalaj, etichetă sau pe documentele de însoţire a

produselor, conferind încredere clienţilor că produsul respectiv satisface cerinţele prescrise în

9

standard şi că acestea sunt în permanenţă verificate de către producător, precum şi de către

ASRO.

Licenţa acordată unui furnizor reprezintă un document prin care organismul de certificare

acordă acestuia dreptul de a utiliza certificate sau mărci de conformitate pentru produsele sau

serviciile sale.

Organismul de certificare are dreptul de retragere sau anulare a autorizaţiilor, certificatelor

şi mărcilor de conformitate, elaborând în acest sens proceduri documentate.

El poate refuza să acorde, să reînnoiască sau poate revoca certificatul de conformitate în

cazul în care organizaţia certificată sau solicitantă este acuzată de orice act ilegal, este

falimentară sau în lichidare.

În cazul în care o organizaţie solicitantă sau certificată doreşte să facă recurs la orice

decizie a organismului de certificare, ea trebuie să-l depună în decurs de 14 zile de la notificarea

oficială a deciziei Comitetului de conducere al organismului de certificare.

În cazul certificării personalului, organismele de certificare furnizează, cu ajutorul

evaluării şi al unei supravegheri ulterioare, confirmarea că personalul este competent pentru a

presta serviciile declarate. Această confirmare îmbracă forma unui certificat de competenţă ce

indică existenţa unei încrederi adecvate că persoana numită este competentă să efectueze

anumite servicii. Organismul poate condiţiona certificarea personalului de utilizarea cu

regularitate a persoanelor în activităţile pentru care acestea au fost certificate şi de menţinerea la

zi a instruirii lor.

4. Certificarea organizaţiilor de mici dimensiuni

Tendinţele în ceea ce priveşte mărimea organizaţiilor certificate sunt diferite, în unele ţări

manifestâdu-se o tendinţă de creştere a numărului de certificări la întreprinderile mici, pe când,

în cazul altor ţări, certificarea sistemului de management al calităţii se consideră eficientă doar în

cazul organizaţiilor mari.

Pentru a veni în sprijinul organizaţiilor de mici dimensiuni (cu până la 10 angajaţi) de a-şi

implementa propriul lor sistem de management al calităţii şi pentru a obţine certificarea pe baza

ISO 9001, unele dintre cele mai cunoscute organisme de certificare de pe plan internaţional au

creat un program special.

Acesta oferă organizaţiilor mici posibilitatea de a obţine de la distanţă cunoştinţele în

domeniul calităţii, necesare pentru a implementa şi evalua în diferite etape propriile lor sisteme

de management al calităţii, cât şi pentru a obţine certificarea pe baza ISO 9001, la un cost

10

substanţial mai mic decât costurile obişnuite de certificare.

Programul se prezintă sub forma unui set de documente ce conţine 6 pachete de activităţi

prin care se explică organizaţiilor cum să-şi proiecteze şi să implemenze propriul lor sistem ISO

9000, printr-o modalitate de învăţare la distanţă. Fiecare pachet de activitate furnizează o

modalitate simplă pentru implementarea standardului ISO 9001, prin stabilirea unor serii de

obiective conexe, fiecare obiectiv urmărind o serie de acţiuni planificate. Aceste acţiuni au ca

drept scop asigurarea că beneficiarul a înţeles mesajul transmis, că şi-a dezvoltat documentaţia

într-o manieră corectă şi că a implementat propriul sistem, astfel încât să răspundă atât nevoilor

proprii, cât şi cerinţelor standardului ISO 9001.

Parcurgerea şi transpunerea în practică, în mod corespunzător, a celor 6 pachete de

activităţi indică implementarea cu succes a sistemului de management al calităţii şi îndeplinirea

tuturor cerinţelor de certificare, cu alte cuvinte, documentaţia sistemului întruneşte condiţiile ISO

9001. În acest moment, organismul de certificare poate desfăşura un audit de conformitate,

pentru a se asigura că procedurile declarate sunt aplicate în practică.

Schematic, cele 6 pachete de activităţi cuprinse în cursurile la distanţă sunt prezentate în

figura 4.

Principalele avantaje pentru organizaţiile mici ale acestor cursuri la distanţă, pot fi

sintetizate în următoarele:

costuri eficiente - costurile includ programul de cursuri la distanţă, materiale şi ajutoare

de pregătire profesională, de evaluare, de certificare etc. Plata se poate face şi în rate, pe

parcursul a 6 luni, fără perceperea de dobânzi;

asistenţă acordată începătorilor – programul furnizează, într-o manieră graduală, întreaga

informaţia necesară pentru a veni în sprijinul organizaţiilor ce nu posedă cunoştinţele

necesare implementării propriului lor sistem de management al calităţii pe baza seriei

ISO 9000. Adiţional, se oferă şi o colecţie a acestei serii, ca informaţie suplimentară la

acest program;

cele mai bune sfaturi – programul se bazează pe mulţi ani de experienţă practică în

consultanţa acordată micilor organizaţii pentru implementarea standardului ISO 9001.

Programul mai cuprinde şi un ajutor de pregătire profesională pentru dezvoltarea

cunoştinţelor auditorilor interni şi materiale publicitare referitoare la premiile pentru

calitate oferite personalului firmelor;

monitorizarea activităţii - cu acest program se poate obţine şi o evaluare a documentaţiei

pe fiecare treaptă de lucru, astfel ca organizaţia să fie încredinţată că desfăşoară

activitatea în mod corect;

succes confirmat - evaluarea treptată a documentaţiei sistemului de management al

11

calităţii, la sfârşitul fiecărei activităţi a programului, conduce către un audit de

conformitate în vederea certificării.

Fig. 4. Pachet de cursuri la distanţă având drept finalitate obţinerea certificării(Sursă: „Act for Quality ISO 9000 for Small Organization – Certification

International Ltd. England”)Pentru ca acest program să fie mai uşor suportat de către organizaţiile mici, costul este

diferenţiat în funcţie de finalitate, în cazul în care nu se doreşte evaluarea şi certificarea, costul

fiind mai mic cu 50% decât cel în urma căruia se obţine certificarea.

5. Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în România

Una dintre principalele preocupări aflate pe agenda de lucru a Parlamentului României

încă din anul 1990 a fost problema calităţii produselor şi serviciilor. În acest sens, şi în vederea

alinierii la cerinţele standardelor internaţionale, în 1990 a fost adoptat Proiectul de lege privind

asigurarea calităţii produselor şi serviciilor pentru protecţia consumatorilor.

În spiritul acestui proiect, în scopul prevenirii comercializării de produse/prestării de

servicii necorespunzătoare calitativ şi al identificării şi eliminării acestora de pe piaţă a fost

12

Activitatea 1. Cum conducem calitatea

Introducere

Activitatea 2. Consituirea sistemului de management al calităţii

Activitatea 3. Manualul calităţii

Activitatea 4. Alcătuire corectă

Activitatea 5. Implementarea sistemului de management al calităţii

Activitatea 6. Verificarea funcţionării lui

Activitatea 7. Audit de conformitate la faţa locului

Certificarea ISO 9000

instituit sistemul naţional de asigurare, certificare, omologare şi de supraveghere a calităţii

produselor şi serviciilor.

Conform proiectului de lege menţionat, puteau fi oferite spre vânzare numai

produsele/serviciile omologate, certificate sau care prezentau condiţii speciale de calitate,

prevăzute în contractele de livrare sau în documentaţiile tehnice, astfel încât acestea să nu

afecteze viaţa, sănătatea, liniştea şi securitatea oamenilor, animalelor, precum şi protecţia

mediului înconjurător. Lista produselor pentru care era obligatorie omologarea, certificarea sau

ambele confirmări calitative era aprobată de Guvernul României, la propunerea ministerelor sau

departamentelor interesate şi a Comisiei Naţionale de Standarde, Metrologie şi Calitate şi

publicată anual în Monitorul Oficial.

Ca urmare, prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative, în România au fost

introduse următoarele:

înfiinţarea RENAR – Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România,

recunoscută de Guvernul României ca unic organism de acreditare pentru infrastructura

de evaluare a conformităţii;

principiile de bază şi cadrul instituţional ale acreditării organismelor de certificare şi

inspecţie şi a laboratoarelor din România

înfiinţarea ASRO – Asociaţia de Standardizare din România, ca asociaţie

neguvernamentală juridică de drept privat şi de interes public având ca sarcini principale:

elaborarea şi implementarea programului naţional de standardizare, elaborarea şi

aprobarea standardelor naţionale, adoptarea standardelor europene şi internaţionale ca

standarde naţionale etc.;

caracterul voluntar al standardelor naţionale (un standard naţional devine obligatoriu

numai în măsura în care activitatea reglementată poate afecta viaţa, sănătatea sau

securitatea persoanelor fizice, mediului înconjurător sau poate dăuna intereselor

consumatorilor).

În noiembrie 2001 a fost adoptată Legea nr. 608, privind evaluarea conformităţii

produselor, care a introdus un cadru legal unitar în privinţa elaborării reglementărilor tehnice, a

evaluării conformităţii şi a supravegherii pieţei pentru produsele introduse şi/sau utilizate pe

piaţa României, în domeniile reglementate. Această lege stabileşte:

obligaţiile producătorilor, ale reprezentanţilor autorizaţi sau importatorilor;

condiţiile obligatorii de introducere a piaţă a produselor din domeniul reglementat;

marcajul naţional de conformitate CS;

cerinţele de acreditare a laboratoarelor de către organismul naţional de acreditare;

obligaţia de notificare a organismelor, la nivel naţional, de către autorităţile competente.

13

Pentru aplicarea acestei legi au fost emise două acte normative: H.G. 71/2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor de evaluare a conformităţii

produselor reglementate conform Legii 608/2001, care cuprinde prevederile Directivei

93/465/CEE, creându-se astfel cadrul legal pentru promovarea recunoaşterii reciproce a

evaluărilor de conformitate şi H.G. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

desemnarea şi notificarea naţională a laboratoarelor de încercări şi a organismelor de evaluare a

conformităţii produselor reglementate prin Legea 608/2001.

În spiritul legii de mai sus, prin domeniu reglementat se înţelege ansamblul activităţilor

economice şi al produselor asociate acestora, pentru care se emit reglementări tehnice specifice

privind condiţiile de introducere pe piaţă şi de utilizare. Domeniul reglementat cuprinde:

echipamente de joasă tensiune;

recipiente sub presiune;

jucării;

materiale şi produse pentru construcţii;

compatibilitatea electromagnetică;

maşini industriale;

echipamente de protecţie personală;

aparate de cântărit cu funcţionare neautomată;

aparatură medicală activă implantabilă;

arzătoare cu combustibili gazoşi;

cazane pentru apă caldă;

explozibili utilizaţi în scopuri civile;

aparatură medicală;

medii potenţial explozive;

ambarcaţiuni de agrement;

ascensoare;

echipamente de refrigerare;

echipamente sub presiune;

echipamente terminale de telecomunicaţii;

echipamente medicale de diagnosticare in vitro;

echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii;

ambalaje şi deşeuri de ambalaje.

Produsele cuprinse în domeniul reglementat nu pot fi introduse pe piaţă şi utilizate decât în

măsura în care satisfac cerinţele esenţiale, în cazul în care conformitatea lor a fost evaluată în

conformitate cu procedurile de evaluare aplicabile şi dacă sunt marcate potrivit reglementărilor

14

în vigoare.

Această lege mai oferă şi o serie de definiţii ale unor termeni specifici, printre care:

acreditare: procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut conform

legii, atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice;

organism de certificare: organism independent faţă de clientul lui şi faţă de alte părţi

interesate, care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi

al supravegherii conformităţii;

notificare: procedură prin care autoritatea competentă informează autoritatea ce

gestionează Registrul organismelor notificate cu privire la organismele desemnate pentru

a evalua conformitatea produselor faţă de reglementările tehnice specifice;

organism notificat: laborator de încercări, de etalonare, organism de certificare sau

organism de inspecţie, persoană juridică cu sediul în România, care a fost desemnat să

efectueze evaluarea conformităţii într-un domeniu reglementat şi care este înscris în

Registrul organismelor notificate. Notificarea organismelor de certificare şi înscrierea lor

în Registrul organismelor notificate se realizează de către autorităţile competente în

materie. Registrul este gestionat de Ministerul Industriei şi Resurselor, care coordonează

şi domeniul infrastructurii calităţii şi al evaluării conformităţii produselor.

În cazul neîndeplinirii uneia sau mai multor cerinţe iniţiale care au stat la baza

emiterii certificatului de recunoaştere, autoritatea competentă poate retrage notificarea

organismului de certificare în speţă, pe care totodată, îl şi radiază din Registrul

organismelor notificate. Retragerea notificării unui organism de certificare nu afectează

în mod automat valabilitatea certificatelor de conformitate emise de respectivul organism,

în perioada în care acesta era notificat;

certificare a conformităţii: acţiune a unei terţe părţi care dovedeşte existenţa încrederii

adecvate că un produs, identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau

cu un alt document normativ;

certificat de conformitate: document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare şi

care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este

conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ;

declaraţie de conformitate: procedură prin care un producător sau un reprezentant

autorizat al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs este conform condiţiilor

specificate;

cerinţă esenţială: cerinţă care are în vedere, în special, protecţia sănătăţii, securitatea

utilizatorilor, protecţia proprietăţii şi a mediului, aşa cum este prevăzută în actele

normative în vigoare;

15

reglementările tehnice: reglementări elaborate de autorităţile competente, cu respectarea

principiilor internaţionale privind libera circulaţie a bunurilor în comerţul intern şi

internaţional, în scopul asigurării securităţii vieţei, a sănătăţii populaţiei şi al protejării

mediului şi a proprietăţii. Ele trebuie să facă referire la standardele europene armonizate,

adoptate la nivel naţional, şi care conferă prezumţia conformităţii cu cerinţele esenţiale.

Reglementări tehnice sunt elaborate de autorităţile competente şi prevăd următoarele:

- definirea domeniilor reglementate;

- grupele de produse din domeniile reglementate pentru care se aplică sau nu evaluarea

conformităţii;

- cerinţele esenţiale;

- procedurile pentru evaluarea conformităţii produselor;

- conţinutul dosarului tehnic şi documentele ce atestă conformitatea cu cerinţele

esenţiale;

- cerinţele minime pentru evaluarea organismelor de evaluare a conformităţii

produselor;

- regulile de aplicare a marcajului de conformitate;

- cerinţele privind supravegherea pieţei.

marcaj de conformitate: simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul

autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau utilizare, pe un produs, pe

ambalajul acestuia şi/sau pe documentele însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii

produsului cu cerinţele aplicabile, prevăzute în reglementările tehnice;

CE: marcaj european de conformitate;

CS: marcaj naţional de conformitate;

supravegherea pieţei: ansamblul măsurilor, resurselor şi structurilor instituţionale

adecvate prin care autorităţile competente asigură şi garantează, în mod imparţial, că sunt

îndeplinite reglementările tehnice aplicabile, indiferent de originea produselor introduse

pe piaţă şi cu respectarea principiului liberei concurenţe.

În cazul producătorilor sau reprezentanţilor acestora cu sediul în alte ţări, documentele

care atestă conformitatea produselor trebuie deţinute de importatori.

Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale poate fi demonstrată prin:

declaraţia de conformitate întocmită de producător sau de reprezentantul acestuia;

rapoarte de încercare;

certificate de conformitate emise de laboratoare sau de organisme de încercare sau

inspecţie, alese de producător, conform procedurilor de evaluare;

16

marcajul de conformitate.

Dacă procedura de evaluare impune intervenţia unui organism independent de clienţii lui,

evaluarea conformităţii produselor din domeniul reglementat cu cerinţele esenţiale prevăzute în

reglementările tehnice se realizează de către organisme desemnate de autorităţile competente,

acreditate în prealabil de organismul naţional de acreditare.

Aceste organisme, desemnate pe baza certificatului de recunoaştere emis de autoritatea

competentă, trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea următoarelor cerinţe minime şi

principii:

disponibilitate de personal şi echipamente;

personal tehnic competent pentru evaluarea conformităţii;

deţinerea unei asigurări de răspundere civilă, în cazul în care, prin lege, răspunderea nu

revine statului;

competenţă şi imparţialitate;

transparenţă şi credibilitate;

independenţă faţă de posibila predominare a oricăror interese specifice;

asigurarea confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional;

reprezentarea intereselor publice;

contribuţia la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor.

Procedurile privind evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al produsului

şi de riscul estimat la utilizarea acestuia. Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie

de produse din domeniul reglementat, una sau o combinaţie a următoarelor proceduri:

control intern;

examinare de tip;

conformitatea cu tipul;

asigurarea calităţii producţiei;

asigurarea calităţii produsului;

verificarea produsului;

verificarea unităţii de produs;

asigurarea calităţii.

Marcajul naţional de conformitate a produselor cu cerinţele esenţiale prevăzute în

reglementările tehnice române este marcajul CS – figura 5, recunoscându-se totodată şi marcajul

european CE, figura 6.

17

Fig. 5 Marca naţională de conformitate

Fig. 6 Marca europeană de conformitate

Marcajul CS trebuie aplicat direct pe produs, pe instrucţiunile de însoţire a produsului sau

pe o placă de marcaj ataşată produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters. Dacă este

prevăzut în reglementările tehnice aplicabile produsului, marcajul CS este urmat de numărul de

identificare al organismului de evaluare a conformităţii produsului respectiv. De asemenea, şi

marcajul CE poate fi urmat, după caz, de numărul de identificare al organismului de evaluare a

conformităţii produsului, număr atribuit acestuia de către Comisia Europeană.

Problemele calităţii se află în permanenţă în atenţia Executivului de la Bucureşti, în acest

sens fiind incluse în Acordul Social de anul 2002 o serie de măsuri referitoare la creşterea

competitivităţii produselor şi serviciilor româneşti, printre care se numără şi certificarea

sistemului de management al calităţii în conformitate cu standardele internaţionale şi

fundamentarea programului „Fabricat în România”, pe baza criteriilor de evaluare a

conformităţii produselor.

6. Organisme naţionale cu atribuţii în domeniul certificării şi acreditării

În România funcţionează următoarele organisme mai importante în domeniul certificării şi

al acreditării:

RENAR – Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România, a fost înfiinţată în anul

1990, ca organism de acreditare a laboratoarelor de încercări şi ulterior, în iulie 1998, a

fuzionat cu Direcţia de Acreditare a fostului Institut Român de Standardizare, având la

bază recomandările şi sprijinul UE, prin programul PRAQ III, şi Ordonanţa Guvernului

OG 38 / 1998. În prezent este o asociaţie independentă, neguvernamentală şi non-profit.

18

RENAR este membru de drept al ASRO, iar din Consiliul său director fac parte şi

reprezentanţi ai ASRO (Asociaţia de Standardizare din România), ANPC (Autoritatea

Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), BRML (Biroul Român de Metrologie Legală)

şi ANSTI (Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare). Din 1996 este membru

al ILAC - Cooperarea Internaţională în Acreditarea Laboratoarelor (International

Cooperation for Laboratory Accreditation) şi începând cu 1999 este membru şi al EA -

Cooperarea Europeană pentru Acreditare (European Cooperation for Accreditation).

RENAR acreditează:

- laboratoare de încercări care îndeplinesc cerinţele ISO 17025, EN 45001 şi ISO/CEI Ghid

25;

- laboratoare de etalonări care îndeplinesc cerinţele ISO 17025, EN 45001 şi ISO/CEI Ghid

25;

- organisme de inspecţie care îndeplinesc cerinţele EN 45004;

- organisme de certificare ale produselor care îndeplinesc cerinţele EN 45011;

- organisme de certificare a sistemelor calităţii care îndeplinesc cerinţele EN 45012;

- organisme de certificare a personalului care îndeplinesc cerinţele EN 45013;

- organisme de certificare a sistemelor de management de mediu care îndeplinesc cerinţele

ISO/CASCO 359.

AEROQ care a fost primul organism de certificare a sistemelor de management al calităţii,

acreditat încă din 1995. Începând cu anul 1997, AEROQ realizează şi certificarea

conformităţii produselor;

SRAC – Societatea Română de Asigurare a Calităţii, este o asociaţie neguvernamentală,

înfiinţată în 1993 şi care a fost acreditată ca organism de certificare a sistemelor calităţii

începând cu anul 1996, în prezent realizând şi certificarea conformităţii produselor şi a

sistemelor de mediu. SRAC este şi membru fondator al Premiului Român pentru Calitate

“Juran”;

SIMTEX-OC S.A. a fost acreditată din 1997 ca organism de certificare a sistemelor de

management al calităţii, iar din 1999 a devenit societate pe acţiuni cu capital privat. Obiectul

de activitate al societăţii este certificarea terţă parte a sistemelor de management al calităţii,

în conformitate cu standardele din seriile ISO 9000. SIMTEX-OC este membru RENAR şi

RENA (Registrul Naţional al Auditorilor);

RENA – Registrul Naţional al Auditorilor este primul organism de certificare a personalului

din România şi a fost înfiinţat în 1994, având ca domeniu de activitate certificarea auditorilor

calităţii şi înregistrarea cursurilor de instruire ale acestora. Începând cu 1996 este membru al

IATCA - Asociaţia Internaţională de Certificare a Auditorilor şi a Cursurilor de Instruire

19

(International Auditor and Training Certification Association). RENA certifică următoarele

categorii de personal: auditori de terţă parte pentru sistemele calităţii; auditori de terţă parte

pentru laboratoare şi auditori interni.

20