editori:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

director editorial:Magdalena Mărculescu

copertă:Faber Studio

foto copertă:Guliver/Getty Images/ © DEA / G. CIGOLINI

redactor:Domnica Drumea

director producţie:Cristian Claudiu Coban

dtp:Ofelia Coșman

corectură:Elena BițuEugenia Ursu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiASLAN, REZAZelotul : viața şi epoca lui Isus din Nazaret / Reza Aslan; trad.: Mihnea Columbeanu, Filip-Iosif Columbeanu. - Bucureşti : Editura Trei, 2013

ISBN 978-973-707-883-4

I. Columbeanu, Mihnea (trad.)II. Columbeanu, Filip-Iosif (trad.)

231.9

Titlul original: ZEALOT:The Life and Times of Jesus of Nazareth Autor: Reza Aslan

Copyright © 2013 by Reza AslanCopyright map and illustration © 2013 by Laura Hartman Maestro

Prezenta ediție s-a publicat prin acord cu Random House, un imprint al The Random House Publishing Group, o divizie din Random House LLC.

Copyright © Editura Trei, 2013

C.P. 27-0490, BucureştiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: comenzi@edituratrei.rowww.edituratrei.ro

CUPRINS

Harta Palestinei în secolul I 11Templul din Ierusalim 13

Nota autorului 15Introducere 21Tabel Cronologic 33

PARTEA IProlog: Un altfel de sacrificiu 37Capitolul 1: O gaură într-un colț 45Capitolul 2: Regele iudeilor 53Capitolul 3: Ştiți de unde sunt 63Capitolul 4: A Patra Filosofie 75Capitolul 5: Unde vă este flota să măturați marea de romani? 89Capitolul 6: Anul unu 103

PARTEA A II-AProlog: Zelul pentru casa ta 121Capitolul 7: Glasul ce strigă în pustie 129Capitolul 8: Urmează-mă 141Capitolul 9: Cu duhul lui Dumnezeu 155Capitolul 10: Vie împărăția Ta 169Capitolul 11: Dar voi cine ziceți că sunt? 183Capitolul 12: Nu avem împărat decât numai pe Cezarul 205

Titlul original: ZEALOT:The Life and Times of Jesus of Nazareth Autor: Reza Aslan

Copyright © 2013 by Reza AslanMap and illustration copyright © 2013 by Laura Hartman Maestro

Copyright © Editura Trei, 2013

C.P. 27-0490, BucureştiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: comenzi@edituratrei.rowww.edituratrei.ro

PARTEA A III-AProlog: Şi Cuvântul S-a făcut trup 223Capitolul 13: Şi dacă Hristos n-a înviat 233Capitolul 14: Nu sunt eu apostol? 247Capitolul 15: Cel Drept 265Epilog: Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat 285

Mulțumiri 289Note 291Bibliografie 369

Soţiei mele, Jessica Jackley, şi întregii familii Jackley, a căror dragoste şi toleranţă m‑au învăţat mai multe despre Isus decât toţi anii mei de studiu şi cercetare.

„Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabia.“

Matei 10:34

zelotul

La cincisprezece ani l-am descoperit pe Isus.Îmi petrecusem vacanța de vară de la sfârşitul clasei a

zecea într-o tabără religioasă din nordul Californiei, o zonă cu dealuri împădurite şi un cer albastru nemărginit, unde, cu suficient timp la dispoziție, meditație şi blânde încu-rajări, ar fi imposibil să nu auzi vocea lui Dumnezeu. Între lacurile săpate de om şi brazii înalți, cântam alături de prieteni, ne jucam şi ne împărtăşeam secrete, bucurându-ne că scăpaserăm de obligațiile de acasă şi de la şcoală. Seara, ne strângeam în sala de adunare din centrul taberei, luminată doar de focul din cămin. Acolo am auzit o poveste fascinantă care avea să-mi schimbe viața pentru totdeauna.

Mi s-a spus că în urmă cu două mii de ani, într-o țară numită Galileea, Dumnezeu a coborât pe Pământ, sub forma unui copil neajutorat. Iar copilul a crescut şi a deve-nit un om lipsit de păcat. Acel om a devenit Hristos, mân-tuitorul omenirii. Prin vorbele şi faptele sale miracu loase, i-a provocat pe iudei, care credeau că sunt Poporul Ales de Dumnezeu, iar aceştia L-au răstignit pe cruce. Deşi s-ar fi putut salva de la acea moarte îngrozitoare, a ales să moară. Moartea era chiar scopul venirii sale, deoarece prin sacri-ficiul lui ne-a eliberat de povara păcatelor noastre.

Dar povestea nu se încheie aici. Trei zile mai târziu, a înviat sub chip divin, ca oricine va crede în El şi Îl va accepta în inima sa să se poată bucura de viață veşnică.

Nota autorului

Pentru un copil crescut într-o familie pestriță de musulmani nepracticanți şi atei înflăcărați, aceasta era într-adevăr cea mai spectaculoasă poveste pe care o auzi sem vreodată. Niciodată nu mai simțisem o legătură atât de intimă între mine şi Dumnezeu. În Iran, unde mă născu-sem, eram musulman în aceeaşi măsură în care eram persan. Religia şi etnia mea erau strâns legate şi interde-pendente. La fel ca mulți alți oameni născuți într-o societate cu o tradiție religioasă, eram cât se poate de împăcat cu credința mea şi nu aş fi pus-o niciodată sub semnul între-bării. Dar după ce revoluția din Iran ne-a obligat familia să fugă din țară, subiectul religiei în general şi al Islamului în special a devenit tabu. Islamul devenise sinonim cu tot ceea ce pierduserăm în fața mullahilor care conduceau acum Iranul. Mama continua să se roage când nu era nimeni de față şi, din când în când, mai găseam câte un Coran rătăcit în vreun dulap sau sertar. Dar în cea mai mare parte, Dumnezeu a dispărut complet din viața noastră.

Acest lucru nu mă deranja. Să nu uităm că, în America anilor ’80, a fi musulman era ca şi cum ai fi fost de pe Marte. Credința mea era un stigmat, fiind cel mai evident simbol al deosebirii mele, şi trebuia să fie ascunsă.

Isus, pe de altă parte, era America însăşi. Era personajul principal al dramei naționale a Americii. A-l primi în sufletul meu era pasul cel mai important pentru a mă simți cu adevărat american. Asta nu înseamnă că m-am convertit din interes. Dimpotrivă, am fost cât se poate de devotat noii mele credințe. Felul în care mi-a fost prezentat Isus avea mai puțină legătură cu rolul Său de „Mântuitor“; era mai degrabă un prieten foarte apropiat, cineva cu care aş fi putut avea o legătură profundă şi personală. Pentru un adolescent care încerca să înțeleagă ceva din lumea

zelotul

necunoscută de care tocmai devenise conştient, aceasta era o invitație pe care n-o puteam refuza.

Imediat ce m-am întors acasă din tabără, am început să vorbesc despre Isus Hristos prietenilor şi familiei, veci-nilor, colegilor de clasă şi chiar oamenilor pe care tocmai îi cunoscusem sau străinilor de pe stradă; unii ascultau cu bucurie, iar alții îmi întorceau spatele. Cu toate astea, ceva s-a petrecut în timpul misiunii mele de a salva sufletele oamenilor. Cu cât studiam mai bine Biblia pentru a mă înarma împotriva îndoielilor necredincioşilor, cu atât se crea o distanță mai mare între Isus, cel descris în evanghelii şi cel din istorie — Isus Hristos şi Isus din Nazaret. Dis-confortul meu inițial s-a exacerbat în facultate, atunci când am început să studiez oficial istoria religiilor, concreti-zându-se în propriul meu set de îndoieli.

Regula de bază a creştinismului evanghelic, cel puțin cel cu care fusesem eu obişnuit, este că fiecare cuvânt din Biblie este inspirat de Dumnezeu şi este adevărat, literal şi infailibil. Revelația că această credință este demonstrabil falsă şi că Biblia este încărcată cu cele mai evidente erori şi contradicții — cum te-ai şi aştepta de la un text compus de sute de autori pe parcursul câtorva mii de ani — m-a lăsat confuz şi dezorientat spiritual. Şi astfel, ca mulți alții aflați în situația mea, m-am dezis cu furie de credința mea ca de un fals costisitor pe care fusesem păcălit să-l cumpăr. Am început să reconsider credința şi cultura strămoşilor mei, descoperind ca adult o familiaritate mult mai profundă şi mai personală decât aş fi simțit pe vremea când eram copil; era ca şi cum aş fi reluat legătura cu un prieten vechi, după mulți ani de despărțire.

Între timp, mi-am continuat studiile în domeniul religiei, întorcându-mă asupra Bibliei nu ca un credincios

care nu se îndoieşte, ci ca un cercetător iscoditor. Eliberat de presupunerea că poveştile pe care le citeam erau relatări adevărate, am devenit conştient de un adevăr mult mai semnificativ; un adevăr detaşat voluntar de exigențele istoriei. În mod neaşteptat, cu cât aflam mai mult despre Isus ca personaj istoric, despre turbulențele epocii în care a trăit şi despre abuzurile ocupației romane pe care a sfidat-o, cu atât mă simțeam mai apropiat de EL. În cele din urmă, evreul revoluționar care a sfidat conducerea celui mai puternic imperiu al lumii a devenit mult mai real pentru mine decât ființa eterică şi impersonală care îmi fusese prezentată în biserică.

Astăzi, pot spune cu mâna pe inimă că cele două dece-nii de cercetare academică asupra originilor creşti nismului m-au transformat într-un discipol mult mai devotat al lui Isus din Nazaret decât aş fi fost vreodată pentru Isus Hristos. Sper ca prin această carte să răspândesc povestea lui Isus ca personaj istoric cu aceeaşi ardoare cu care, la un moment dat, am răspândit povestea lui Hristos.

Există câteva lucruri de care trebuie să ținem cont înainte de a începe examinarea. Pentru fiecare argument despre Isus ca personaj istoric, oricât de bine atestat, docu-mentat şi competent ar fi, există un alt argument, cel puțin la fel de bine atestat, documentat şi competent, care să i se opună. În loc să-l obosesc pe cititor cu o polemică dezvoltată pe parcursul câtorva secole, referitoare la viața şi misiunea lui Isus din Nazaret, am construit o narațiune bazată pe argumentul pe care, după mai bine de douăzeci de ani de cercetare a Noului Testament şi a istoriei creştinismului timpuriu, îl consider incontestabil şi cel mai realist. Pen-tru cei interesați de această polemică, mi-am detaliat ex-haustiv cercetarea şi, când am avut posibilitatea, am oferit

zelotul

contraargumentele celor care nu sunt de acord cu interpre-tarea mea. Acestea se găsesc în secțiunea de Note de la sfârşitul acestei cărți.

Toate traducerile din greacă ale Noului Testament îmi aparțin (cu un oarecare ajutor din partea prietenilor mei, Liddell şi Scott). În puținele cazuri în care traduc un pasaj din Noul Testament în mod direct, mă bazez pe traducerea oferită de versiunea „New Revised Standard Version“ a Bibliei. Toate traducerile din ebraică şi aramaică sunt oferite de dr. Ian C. Werrett, profesor asociat pe teme de studii religioase la Universitatea St. Martin.1

Pe întreg parcursul textului, toate referirile la manu-scrisul-sursă Q (materialul găsit exclusiv în Evangheliile lui Matei şi Luca) va fi notat sub forma aceasta: (Matei | Luca), iar ordinea cărților va indica evanghelia pe care o citez în mod direct. Cititorul va observa că mă bazez în principal pe Evanghelia după Marcu şi pe materialul Q, pentru a contura povestea lui Isus. Motivul este acela că sunt cele mai vechi, şi deci cele mai pertinente surse pe care le avem cu privire la viața Nazarineanului. În genere, am preferat să nu mă refer prea mult la aşa-numitele Evanghelii Sinoptice. Deşi aceste texte sunt esențiale pentru o mai bună înțelegere a numeroaselor curente de opinie din cadrul comunității primilor creştini cu privire la personalitatea şi învățămintele lui Isus, ele oferă considerabil mai puține informații despre personalitatea sa istorică.

Deşi este aproape unanim acceptat faptul că evan-gheliile nu au fost scrise de către cei cărora le sunt atri-buite — cu posibila excepție a segmentului lui Luca din

1 Versiunea română se revendică de la Gala Galaction  — BIBLIA „Regele Carol I“, 1938. (N.t.)

Faptele Sfinților Apostoli — voi folosi în continuare numele cu care ne-am obişnuit şi pe care le recunoaştem, atunci când mă voi referi la autorii lor, pentru a facilita lectura.

În sfârşit, în concordanță cu caracterul său ştiințific, textul de față foloseşte pentru datare abrevierile e.n. sau era noastră, în loc de d.H., şi, respectiv î.e.n. în loc de î.H.

Ca o ultimă mențiune, textul foloseşte în mod adecvat termenul „Biblia Ebraică“ sau „Scriptura Ebraică“ atunci când face referință la „Vechiul Testament“.

zelotul

Faptul că avem cunoştință despre existența unui bărbat pe nume Isus din Nazaret este, în sine, un miracol. Predi-catorul itinerant care circulă din sat în sat vestind sfârşitul lumii şi grupul de adepți zdrențăroşi care îl urmează peste tot erau o apariție obişnuită în epoca lui Isus — atât de obişnuită, de fapt, încât începuse să fie caricaturizată în rândurile elitei romane. Într-un fragment umoristic despre un astfel de personaj, filosoful grec Celsus îşi imaginează un pustnic evreu cutreierând prin Galileea şi strigându-le oamenilor: „Eu sunt Dumnezeu, sau un slujitor al Lui, sau un spirit divin. Dar vin pentru că lumea e pe cale să fie distrusă. Şi curând mă veți vedea venind cu puterea Cerurilor“.

Secolul I a fost o eră a apocalipsei aşteptate de către evreii din Palestina, denumirea romanilor pentru aria geografică ce cuprinde astăzi Israelul/Palestina şi părți importante din Iordania, Siria şi Liban. Nenumărați profeți, predicatori şi mântuitori rătăceau prin Ţara Sfântă, vorbind despre judecata iminentă a lui Dumnezeu. Pe mulți dintre aceşti aşa-zişi falşi profeți îi cunoaştem după nume. Câțiva sunt menționați şi în Noul Testament. Profetul Theudas, conform Faptelor Sfinților Apostoli, a avut patru sute de adepți înainte ca Roma să-l prindă şi să-i taie capul. Un misterios individ charismatic, cunoscut doar sub numele de „Egip teanul“, a reuşit să strângă o armată de discipoli în deşert, aproape toți fiind masacrați în cele din urmă de trupele

Introducere

romane. În anul 4 î.e.n., anul în care majoritatea istoricilor consideră că s-ar fi născut Isus din Nazaret, un cioban sărac pe nume Athronges şi-a pus o diademă pe cap şi s-a auto-proclamat „Regele Iudeilor“; a fost omorât, împreună cu adepții lui, de o legiune romană. Alt aspirant la titlul de mesia, numit pur şi simplu „Samariteanul“, a fost crucificat de către Pontius Pilat, chiar dacă nu adunase nicio armată şi nu provocase Roma în niciun fel — ceea ce poate indica faptul că autoritățile, simțind exaltarea apocaliptică din aer, nu mai tolerau nici cea mai mică tendință de răzvrătire. Au mai existat Ezechia, şeful tâlharilor, Simion din Pereea, Iuda Galileanul, nepotul său Menahem, Simion fiul lui Giora şi Simion fiul lui Kochba  — fiecare şi-a declarat ambițiile mesianice şi cu toții au fost executați din ordinul Romei. Să adăugăm la lista aceasta şi secta esenienilor, ai cărei membri duceau o viață ascetică pe platoul arid al Qumranului, pe malul de nord-vest al Mării Moarte; zeloții, o grupare revoluționară evreiască din secolul I, care a lansat un război sângeros împotriva Romei; şi neînfricații tâl-hari-asasini pe care romanii îi numeau sicari (cuțitari) — şi putem observa că energia mesianică era arhiprezentă în Palestina secolului I.

Este dificil să-l identificăm pe Isus din Nazaret cu o mişcare religios-politică anume, dintre cele contempo-rane lui. Era un om cu afirmații profund contradictorii, într-o zi predicând un mesaj pro-discriminare rasială („Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel“ — Matei 15:24), în alta militând în favoarea univer-salității: („Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ — Matei 28:19); uneori invocă pacea necondiționată („Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor

zelotul

chema“ — Matei 5:9), alteori, promovând violența şi con-flictul („Cine n-are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie“ — Luca 22:36).

Problema cu localizarea lui Isus ca personaj istoric este aceea că, în afara Noului Testament, nu există aproape niciun indiciu despre omul care avea să influențeze atât de substanțial cursul istoriei omeneşti. Cele mai vechi şi mai credibile referințe nonbiblice care să vorbească despre Isus îi aparțin istoricului evreu de secol I, Flavius Iosephus1 (37–100 e.n.). Într-un pasaj din Antichităţi iudaice, Iosephus menționează în trecere un înalt prelat pe nume Ananus (Ana) care, după moartea guvernatorului roman Festus, îl condamnă pe nedrept pe un anume „Iacov, fratele lui Isus, cel căruia i se spune mesia“, acesta fiind executat prin lapidare pentru fapta sa. Fragmentul vorbeşte în continuare despre soarta lui Ana după ce în Ierusalim a fost numit un nou guvernator pe nume Albinus.

Deşi aluzia este pasageră şi are o nuanță de dispreț (fraza „cel căruia i se spune mesia“ exprimând în mod clar desconsiderația), ea este de o importanță fundamentală pentru oricine se află în căutarea lui Isus ca personaj istoric. Într-o societate în care nu existau nume de familie, un prenume comun ca Iacov necesita un atribut special — locul naşterii sau numele tatălui — pentru a-l diferenția de toți ceilalți Iacovi care trăiau la vremea aceea în Palestina (de unde şi Isus din Nazaret). În cazul acesta, apelativul lui Iacov provenea din legătura sa fraternă cu o persoană cu care cititorii lui Iosephus să fie familiari. Pasajul demon-strează nu numai că „Isus, cel căruia i se spune mesia“ este probabil să fi existat, ci şi faptul că în anul 94 (când a fost

1 Cunoscut în limba română şi ca Iosef al lui Matei Sacerdotul. (N.t.)