R O M U L U S B Ă R B U L E S C U

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

I

E D I T U R A T I N E R E T U L U I

Coperta de ALBIN STĂNESCU

Mi-am irosit ziua în pulberea uscată şi fierbinte a drumului, acum, în răcoarea serii, bat la uşa hanului. E pustiu şi părăginit. Un bătrân şi hâd arbore ashath 1 îşi întinde hulpavele răd㬠cini

prin crăpăturile căscate ale zidului.

RABINDRANATH TAGORE — GRĂDINARUL

N E G R U L A M B A

D u p ă ce s c h i m b ă ş i u l t i m a santinelă, K a d e r îşi aprinse o ţigară. Sorbi cu nesaţ câteva fumuri, privind în u r m a negrului voinic şi înalt, care se d e p ă r t a a lene. Î l v ă z u c u m d i scută c e v a c u straja lângă focul firav d in mij locul luminişului, apoi c u m dispare pe sub frunzele ferigii uriaşe, ocol ind cortul nou-nouţ. Dincolo de cort d o r m e a u hamali i . C e i 30 de hamal i negri angajaţi de şeful expediţiei.

— Ascultă, Jenkins ! m o r m ă i Kader, în torcânduse spre albul ciolănos, proaspăt intrat în post.

— Da, domnule ! — Cine-i negrul ăsta? C u m îl cheamă?

ashath (poemul 64): aqvattha (în sanscrită); o specie de

smochin, considerat sfânt în credinţa indienilor.

— A m b a , d o m n u l e . Refuză orice a r m ă m o d e r n ă . Stă de veghe cu suliţa la picior şi pumnalul la brâu.

Se spune despre el că e vânător admirabi l ş i un foarte b u n cunoscător al junglei.

— Pare inteligent. — Nu vă înşelaţ i . Ştie ş i d o u ă l i m b i e u r o p e n e ;

franceza şi engleza. — Interesant! Şi c u m ai aflat? — Sunt de şase ani în C o n g o , d o m n u l e ! Vorbesc

n o u ă dialecte. Am discutat cu negrii. K a d e r tăcu, pe gândur i . St inse ţ igara sub ta lpa

cizmei. Depărtate şi tainice, zgomotele din junglă răsunau ca un murmur.

— Ochii în patru, Jenkins! — Bine-nţeles, domnule! — Nu p r e a m a i am î n c r e d e r e în afurisiţii ăş t ia

tuciurii de când am sosit în Kibali-Ituri2 . Nici ca santinele n-ar m a i t rebui să-i folosim. Dar s u n t e m prea puţini albi.

— A ş a e, domnule. . . — Mâine dimineaţă să-l trimiţi pe A m b a la şef. — A m înţeles, domnule ! — Da' m a i du-te dracului cu d o m n e a l a ta cu tot!

izbucni Kader. — Am înţeles, domnule ! Kader î l scrută o cl ipă înfuriat, d u p ă care pufni în

râs. — Fumezi?

Regiune în partea de nord-est a Congoului.

— M a i mult beau, domnule. — Ia una! Î i înt inse pachetul . Apr inseră ţigările. Z g o m o t e l e

jungle i răbufniră apropiat. N u m a i o ureche exersată ar fi putut surprinde în acelaşi t imp urletul h idos al hienei, răgetul u n u i leu, b u c i u m u l elefantului, ţipetele păsărilor de noapte; m e r e u altele, pe diferite tonuri — ca o poli fonie sălbatică, prevest i toare de primejdi i . A e r u l înăbuşi tor, u m e d , p u r t a cu e l m i a s m e greţoase, de p ă m â n t î m b i b a t cu a p ă ş i de putreziciuni pestilenţiale.

— Ptiu, ce m a i pute! m â r â i Kader, scărpinânduş i pieptul păros, acoperit cu sudoare.

— Mlaşt ină, d o m n u l e ! Şi nu bate vântul . Al izeul s-a lenevit. B ine că nu sunt ţânţari. Am f i lăsat aici ki lograme de sânge.

Jenkins se întrerupse, străbătut de un fior lung. — Ce faci? Tremuri? — Mă tot încearcă. De vreo trei zile, de când

m ă r ş ă l u i m prin mlaşt ina asta puturoasă. M a i sunt ş i alţii bolnavi.

— Coniac. — Fără rezultate. Frigurile sunt friguri, domnule !

Jenkins aruncă ţigara. — De ce nu i-ai spus şefului? Ţ i n e pasti lele

mele. Iei patru pe zi, cu coniac. Scormoni o v r e m e prin cartuşieră, apoi scoase un

tub sticlos, pe care i-l dădu celuilalt. — Dracu ' s-o ia de j u n g l ă afurisită! b o m b ă n i el.

Ai coniacul la tine? — Nu beau în t impul serviciului.

— Eşti c a m dobitoc, prietene! — Nu sunt a şa c o n v i n s ca d u m n e a v o a s t r ă ,

domnule! — Uite bidonul meu. În t imp ce santinela bea — c a m mult coniac

pent ru o b ia tă past i lă — d in g u r a lui K a d e r ţâşni un torent formidabil de înjurături la adresa pădurii. Ş i e r a u aşa d e colorate, c ă n u m a i u n b ă t r â n marinar, înrăit de furtuni, le-ar fi putut aprecia c u m se cuvine.

— Mulţumesc, domnule! Jenkins restitui bidonul. — Pentru înjurături? — Pentru toate. Sunteţi un om admirabil. — Nu te grăbi! B a n i i î i p r i m e ş t i abia la capătu l

drumului. Până colo mai avem. — Am încredere în steaua mea! Nu-mi las eu

c io lane le p e aici . Ş i n ic i p e d u m n e a v o a s t r ă n u v ă sfătuiesc s-o faceţi.

— Pe barba m e a roşie că ai dreptate! P â n ă una-alta, t rage în orice u m b r ă mişcătoare . Călăuza, Mabruki , z ice că pr in apropiere pândeş te tribul lui M o a r o r o . Ş i ăsta nu p r e a se are b ine cu Roy. Să nu evadeze vreun hamal, că n e - a m ars. Ai înţeles?

— Cred că da, domnule ! — Bine. Noroc, Jenkins! — N o a p t e bună, d o m n u l e ! A, staţi puţ in ! C â t e

ora, vă rog? Ceasul m e u a ruginit. — 21 şi 15. — Mulţumesc, domnule !

Uriaşul Kader porni spre mijlocul luminişului, c â n d răsunară foarte aproape răgete sonore, cu vibraţii joase. Bărbatul reveni lângă santinelă, cu pistolul în mână. Jenkins îndreptase carabina cu ţeava scurtă spre z idul pădur i i t ropicale, care î n c e p e a la câţ iva m e t r i de dânşii . Pr intre ierburi le hăţişului, abia desluşiţ i în întuneric, l u c e a u ochi i u n u i a n i m a l . L e u să f i fost? J e n k i n s r id ică a rma, ţintind.

— Nu trage! şopt i Kader . A l a r m ă m oameni i . Şiaşa sunt obosiţi.

— N - a m c h e f să mă trezesc cu el în ceafă, dom¬ nule!

Brusc, luciri le verzui dispărură. Se m a i auzi doar pufăitul m â n i o s a l animalului . C e i doi ascultară o vreme, apoi Kader mormăi :

— S-a dus . P ă c a t , în a l te c o n d i ţ i i ar f i m e r i t a t cele două gloanţe între ochi. Noroc, Jenkins!

Sant ine la î l u r m ă r i o v r e m e cu priviri le. Pe ch ipu l său slab ş i neras apăru un zâmbet dispreţuitor. Dar totul nu dură decât o clipă, şi el reveni cu ochii la desişul luxuriant, învăluit în beznă. Deasupra, la 4 0 — 50 de metri, coroana unui s icomor se profila clar pe cerul înstelat. O l iană se arcuise peste vârfurile frunzişului.

Convingându-se că nu-l a m e n i n ţ ă nimic, d in două-trei salturi J e n k i n s ajunse în m a r g i n e a pădurii . Ocol i în g o a n ă tufişurile dese, şi, fără zgomot, se îndreptă spre cortul şefului. Ajuns în apropiere se a runcă la p ă m â n t . Mlăd ios ca un şarpe, se târî pe lângă rădăcini le ferigii uriaşe,

sos ind l â n g ă cort a p r o a p e o d a t ă cu Kader . Î ş i l ipi urechea de pânza groasă,

— Hello, Roy! Nu te-ai culcat încă? — C u m vezi, Barbă-Roşie, trag d in pipă. A ş t e p t să

mă cheme cineva prin radio. — Iar oameni i tăi? Din n o u o să mă dai afară, ca să

n-aud? — Hai, nu fă pe supăratul. Afacerile sunt afaceri. Ai

schimbat oamenii? — D a , şefule! Pe id iotul de J e n k i n s l-am postat la

capătul cărării. — De ce-l faci idiot? — Nu ştiu nici eu precis. — H m ! Ceva noutăţi? — Mi-a spus că printre h a m a l i ar fi u n u l deştept

ş i curajos, care cunoaş te j u n g l a c u m î m i cunosc eu barba.

— M a i b u n decât Mabruki? Curios . C u m î l cheamă?

— Amba. — Ala cu suliţă şi pumnal? — Da. — Într-adevăr, m i n u n a t exemplar! Nilot autentic,

sau de undeva, din sud. Poate din Tanganyika . A r e ochi i vii, pă t runzător i , nu-i aşa? N a s ascuţi t , p r o g n a t i s m 3 foarte slab. Ui te , vezi, as ta e greşea la noastră. Nu ne pr icepem la negri.

Prognat: care are maxilarul inferior puternic ieşit înainte.

— Se zice că ştie şi v reo d o u ă l imbi străine. I-am spus idiotului să ţi-l aducă mâine dimineaţă.

— Ciudat, roşcovanule! — D e ce? — U n o m c a ă s t a a r face p a r a l e b u n e l a oraş ,

sau într-un port. Foarte ciudat! Preferă jungla şi cele 70 de livre pe care le d u c e zilnic în spinare. H m !

— Ăşt ia sunt ca maimuţe le . V o r pădur i t ropicale în locul cuştii civilizate a circului.

— Lasă literatura! Mabruki e un prost, dacă n-a aflat nimic despre el. Ori poate ne-a ascuns?

R o y Oswel l trase d in p ipă gânditor. Kader îşi a runcă în fundul cortului pistolul, deasupra casca sa colonială, ş i se aşeză oftând l â n g ă ele. Pe pă tură a lergau zeci de urechelni ţe mari . Î n c e p u să le o m o a r e , d a r nu le prididi, ş i a b a n d o n ă distracţia, înjurând de m a m a focului.

— De astea nu m a i scăpăm! bombăni el. — Poftim? — Sunt sute. Or să circule toată n o a p t e a pe noi .

Ptiu! — T e r m i n ă o dată cu prostiile! — Am terminat, şefule! Uriaşul încercă să zâmbească şi strivi încet o

urechelniţă prinsă pe gât! — A m b a ar putea şti ceva despre T a b a Ciu.

A d i c ă despre M u n t e l e A l b , c u m s e t r a d u c e î n engleza ta de incult.

— Mai încet, şefule, cu şti inţa asta, că şi j u n g l a are urechi. S-o d ă m pe nemţeşte. Te ascult!

— Bine, Barbă-Roşie! Râurile Aruvimi-Ituri au r ă m a s l a sud. P â n ă î n r e g i u n e a lui T a b a C i u m a i avem vreo 80 de kilometri.

— Dar trebuie să ocol im drumul care duce acolo. Ce-ai de g â n d să faci?

— H a i să te lămuresc, deşi e c a m devreme, şi-ai putea s-o ştergi într-o b u n ă zi. Lasă, roşcatule, nu protesta, o a m e n i ca n o i n-au nevoie de cinste. Ştii totuşi prea puţ in ca să-ţi laşi şeful c â n d ţi-o v e n i la socoteală. Coniac!

B i d o n u l se afla ch iar l â n g ă R o y , î n s ă K a d e r i-l înt inse, ob i şnui t cu aere le ş i t ră sna ia şefului. Ciocniră bidoanele şi băură amândoi.

— Aşadar , bărbosule, n o i c ă u t ă m M u n t e l e Alb, d in apropierea Lacului Albert. Am aflat întâmplător că acolo e un tezaur cu care am putea cumpăra toată Africa. Aşa-i?

— D a c ă A r a n Selar, corcitura blestemată, nu crăpa ca un porc umflat cu gin, aflam noi m a i multe !

— Nu fi măgar! El a fost s ingurul care ne-a confirmat, în spelunca din Watse , legenda Muntelui A l b . Ş i tot e l ne-a p u s pe u r m e l e b ă t r â n u l u i Hamadi, care ştie precis locul comorii. Ce m a i vrei?

— Ca să fiu cinstit, Roy, nu p r e a cred în l egenda asta. Câţi aventurieri ca noi şi-au lăsat pielea în junglă, a lergând d u p ă c o m o r i de soiul ăsta, ş i nici măcar.. .

Kader tăcu deodată. Ochii şefului scânteiau ca ai unei sălbăticiuni. Pe bărbos î l trecură năduşelile.

— U i t e ce, E d u a r d K a d e r ! Eu nu te s i lesc. D a r ştii a c u m c a m mul te . Şi-o să ne despărţ im doar cu o condi ţ ie : u n u l d in n o i să a ibă o g ă u r i c ă n e a g r ă între ochi. Păzeşte-te!

— Roy, zău, să nu crezi... Şeful bău iar, zdravăn, d â n d din m â n ă a lehami¬

te. — Ascultă-aici! H a m a d i se pregăteşte de plecare.

Va însoţ i în j u n g l ă o expedi ţ ie . D o i tipi: r o m â n i ş i fraţi. A c u m a , p e u r m a lor e u n o m de-al m e u . A u părăsit cu toţii Mahagi-Port . Se pare că cei trei vor veni încoa', spre sudul Lacului Albert.

— Şefule, eşti un geniu! — Noi ţ inem legătura cu individul plătit de mine,

şi, c â n d e la adică, ne în tâ ln im cu el pent ru a afla u n d e sunt. Apoi lasă, s m u l g e m noi secretul lui m o ş Hamadi . Ne pr icepem oarecum la asta, ce crezi?

— Iartă-mi aiurelile, Roy! Eşti m a i deştept ca m i n e . N u v o i a m s ă t e s u p ă r adineaur i . V a s ă zică, noi ocol im singurul d r u m spre T a b a Ciu...

— Fi indcă pe el o să u m b l e H a m a d i cu români i . Vez i că ştii?

— Ha, ha, şefule, ce lovitură! Şi unde predăm baloturile?

— Suntem aşteptaţi m a i spre nord. Călăuza mi-a s p u s c ă a v e m d o a r d o u ă zi le d e m e r s p â n ă aco lo . Dar trebuie să căscăm bine ochii. Am m a i trecut a c u m un an pe-aici, pr in Kibali-Ituri, c â n d cu prospecţiunile pentru uraniu. Regiunea e controlată de tribul lui M o a r o r o . Am avut câteva neplăcer i cu el; r ă m ă s e s e m fără o a m e n i ş i s-a o p u s să ne d e a

alţii. Ca să-l învăţ m i n t e , i-am apr ins câ teva sate. Dacă află că sunt a c u m pe aproape...

— S-ar duce dracului recompensa. Prea am avea ghinion! T r e i luni am pregătit lovitura asta.

— O sută de miare nu-s de lepădat, Barbă-Roşie! De-aia să facem şi pe dracul şi să d u c e m toate baloturi le. A p r o p o , ştii că bossul mi l-a r e c o m a n d a t pe Jenkins?

— Z ă u ? Kader strivi furios trei urechelni ţe pescui te în barbă. Ce-o f i găsi t la el? Eu c r e d e a m că l¬ ai r e m o r c a t tu de pe undeva. N - a m încredere. Prea e prost, ori face pe prostul.

— Ce vrei! Mi l-a aruncat în spinare. — Ştie de marfă? — Mă crezi idiot? Nu i-am spus nimic. Şi-o fi

închipuind, sărăcuţul, că suntem cercetători. De altfel n-ar fi prea departe de adevăr. T o t v e n e a m î n c o a c e s ă c e r c e t ă m M u n t e l e A l b . D a c ă L e p s , bossul, ne-a rugat să-i d u c e m şi lu i baloturi le astea, de ce să nu-l ajutăm, m a i ales că ne-a m o m i t ş i cu ceva parale . C â t despre marfă, dracul s-o ia. Nu mă interesează. Afacerile sunt afaceri. A trebuit, bineînţeles, să-i dau lui Jenkins nişte explicaţii... Că s u n t e m în fruntea u n e i expediţ i i ştiinţifice importante, nu?

— M a i î n c a p e îndoia lă? Şi ne v e d e m liniştiţi de drum.

— Am reuşit, dragă bărbosule, să îndepărtăm orice bănuială. Cine naiba s-ar m a i gândi că, de fapt, noi căutăm Taba Ciu?

Oswel l se r idică de pe ciotul u n d e şezuse ş i căscă z g o m o t o s , întinzându-şi braţele musculoase . Fumaseră amândoi tot t impul, aşa că aerul din cort devenise sufocant. L a m p a cu baterii împrăşt ia o l u m i n ă pal idă. K a d e r gol i u l t imii s tropi d in b idon, înjurând că l-a secat atât de repede.

— Ce zici de H a m a d i , bă t râne lu l nostru, că are un băiat? z i se el, p r i v i n d poft ic ios la b i d o n u l şefului.

— Nu m a i spune! — Da, e student la Cairo. Mă mir că nu ţii minte.

Beţivanul de A r a n Selar a m o r m ă i t zece minute despre el. D u p ă aia a căzut lat. A, aşa e, tu nu erai acolo. Te duseseş i la bar. Z i c e a că flăcăul e o capacitate. Ptiu! Dă-mi să trag un gât şefule!

— Hai , înghite, r o ş c o v a n e ! Î i dai târcoale ca un câine. Ai să capeţi delirium tremens, să ştii!

— Pe dracul! În acel m o m e n t , r ă s u n ă un ţiuit scurt. Oswel l se

repezi la aparatul de radio, în funcţiune. Aruncă foaia de cort de pe el, scoase antena scurtă, îşi potrivi căştile la urechi şi începu să apese butoane¬ le.

— Aic i „Anti lopa" ! Aic i „Anl i lopa" ! vorbi el deoda¬ tă. Trec pe recepţie. Ascultă, Kader, că te interesea¬ ză!

Roşcovanul deveni n u m a i urechi. În difuzor se auzi:

— C ă l ă u z a H a m a d i a părăs i t de d o u ă zi le Mahagi-Port, ca însoţitor al celor doi români, G e o şi Victor Cornescu. V o r întreprinde cercetări spre

sudul Lacului Albert, p â n ă în apropierea localităţii Bogoro . În aceeaşi direcţie a p lecat şi o americană, A n n Breakstone, însoţi tă de o m u l nostru, T o n y . Eu î l u rmăresc p e H a m a d i . T o n y v a raporta p e aceeaşi lungime de undă. Aştept ordine.

R o y m a n e v r ă iar butoanele, aplecându-se deasupra unui microfon minuscul:

— Aic i „Anti lopa" ! Ţ i - a m pr imit raportul. C o n t i n u ă urmăr i rea . Peste t re i zile, pe aceeaş i l u n g i m e d e undă. A m terminat!

D u p ă ce acoperi aparatul, R o y se ridică încet. — Ei, ce ţ i-am spus? Legătura cu T a b a Ciu a fost

făcută. Surâse radios. — Să fie cu n o r o c ! m o r m ă i ur iaşul . C r e z i că la

T a b a Ciu î i duce Hamadi?

— S u n t sigur! La culcare ! o r d o n ă R o y . Nu u i ta să-ţi p u i c e a s u l să s u n e . La tre i t rebuie să-i schimbi pe Jenkins ş i Uledi. Noapte bună!

A m b a lupta din greu cu somnul, răsucindu-şi t rupul puternic, cu u m e r i pătraţi, pe m a k a n d a 4 lui udă. Transpirase. Avea gura uscată, dar nu-i era sete. Cămaşa groasă, albastră i se lipise de piele.

4 Makanda — sac-rogojină, din frunze de palmieri pitici, uscate la

soare. După ce frunzele sunt tăiate în cinci-şase bucăţi, firele sunt

apoi împletite.

P a n t a l o n i i a spr i ş i tar i î l s u p ă r a u . Ar f i v r u t să-şi scoată bocancii, dar se răzgândi.

D u p ă m a r ş u l de peste zi, Barbă-Roşie l-a t r imis în p r i m u l s c h i m b de pază . C h i a r a c o l o , în post, a simţit începutul frigurilor, acele spasme mici , k i tchuma chuma, care-l îngrozeau pe orice negru.

Nu trebuia să doarmă. Era conşt ient că nu trebuia. Şi totodată îl toropea o oboseală nefirească. Respira anevoie, neputându-i-se împotrivi . Se răsuci iar pe o parte, cu băgare de seamă, ev i tând să facă z g o m o t . T r a s e ş i m a i aproape suliţa scurtă, solidă. Pipăi tocul cuţitului prins la centură,

Ridicându-şi capul, privi împrejur. O u ş o a r ă ameţea lă î l obl igă să închidă ochii. C â n d î i deschise iar, v ă z u balotul său înfăşurat în foaia de cort murdară . Zăr i apoi trupuri le celorlalţi negri, hamal i i caravanei, cufundaţi într-un s o m n adânc. Fiecare avea alături încărcătura — cele 70 de livre, ridicate dimineaţa pe umeri ş i duse prin j u n g l ă preţ de şase mile pe zi. Întunericul nu-l stânjenea pe A m b a . Îş i o b i ş n u i s e ochi i cu e l î n c ă d i n copi lăr ie , c â n d v â n a pe malur i le lui Z a m b e z i . Dincolo, peste luminiş, printre ierburile culcate la pământ , d o r m e a u duş i şase negr i goi : înaintaşi i . Puternici , neobosiţ i p a r c ă şi conduşi de Mabruki — călăuza — ei tăiau cu ajutorul topoarelor scurte lianele încolăci te pe cărare, u ş u r â n d astfel îna intarea grupului. Căci pădurea se lăsa g r e u învinsă, ş i potecile m a i fuseseră străbătute doar de sălbăti¬ ciuni.

D u p ă stele, era trecut de miezul nopţii. Focul din mij locul l u m i n i ş u l u i aproape se stinsese. O t r â m b ă subţirică de fum se înălţa dreaptă p â n ă la frunzele ferigii de deasupra. Uledi, santinela, aţipise chircit l â n g ă movi la fierbinte de c e n u ş ă ş i jar, s t r â n g â n d între g e n u n c h i carabina militară cu ţeavă scurtă. Şi vuasungi i — o a m e n i i a lbi — d o r m e a u . În cortul lor era întuneric, iar Jenkins, cealaltă santinelă, fuma plimbându-se. Lui A m b a î i p lăcea vuasungul acesta blând şi tăcut.

N u m a i atât reuşi să gândească negrul, ş i capul î i căzu înapoi, pe rogojină, T â m p l e l e î i zvâcneau. Peste ce l m u l t o oră, t rebuia să fugă cu ba lo tu l în spate, pent ru a-l căuta pe M o a r o r o , puternicul şef de trib. Şi nu avea nici o pasti lă din cele ce a lungau frigurile.

Să-i ceară una lu i Barbă-Roşie? Sau să fugă p â n ă la M a n c i u n i a n e , fata zveltă, cu sânii ca d o u ă mosuca 5 ? Ea îl aşteaptă acolo, pe malul lui Z a m b e z i , răcorindu-se în u m b r a lui g o n o n o cel cu coaja argintie. O să c o b o a r e la ea cu piroga, ajutat de curenţ i i iuţi, ce m â n ă ape le l i m p e z i spre M o s i -oa-tunia6 .

„ U n d e alergi aşa, A m b a ? " „ L a Manciuniane, fata pe care o iubesc. Ploile au

trecut. A z i înf loresc ghioce i i ş i m â i n e m o r , nu m a i sunt. V r e a u să-i duc bucheţele albe de tlacu-eapitse

mosuca — fructe mici, semănând cu merişoarele. 6 Mosi-oa-tunia — „Aici aburii fac zgomot". Nume dat de băştinaşi cascadei Victoria.

— copi ta zebrei . Florile sunt m a i albe decât z ă p a d a lui Kilimanjaro".

L-a zărit de departe. Fuge spre el şi râde. — Trage piroga la mal ! î i strigă. A c u m o l e a g ă n ă în braţe . Pe p iept i-a p r e s ă r a t

ghioceii albi, înmiresmaţi ca şi buzele ei crude şi roşii.

— C â n d alergi, M a n c i u n i a n e , eşti m a i graţ ioasă decât condoma. O, tu, f rumoasa m e a antilopă, tu — iubirea mea !

— Mai spune-mi, Amba, m a i spune-mi! Dar el a aşezat-o în u m b r a lui g o n o n o , pe iarba

m o a l e ş i deasă, ap lecându-se să-i soarbă fericirea înflorită pe buzele roşii, întredeschise.

Apoi, Manciuniane ş i A m b a s-au urcat în pirogă. Fata stă dreaptă, ca un bambus, în prova bărcii înguste. Priveşte înainte, spre insula de deasupra apelor repezi. N u m a i stânci negre, amestecate cu b u c ă ţ e l e de st iclă s t ră luci toare, ce l icăresc în lumina soarelui.

— A plouat cu stele! strigă Manciuniane râzând. — Da! îi răspunde el. Manciuniane e fericită.

Râde mereu. Negru l lopătează cu pr icepere, ocol ind vârfurile

stâncilor. E un b u n vâs laş A m b a . Sunt în mi j locul fluviului. Se zăresc malur i le împădur i te . Arbor i i ur iaş i a u fe l d e fel d e culor i . A m b a l a s ă p i r o g a î n voia curentului. Zgomotul cascadei devine asurzi¬ tor. Dincolo de insulă, d in prăpast ie, c inci co loane gigantice de aburi se înalţă spre cer. Albe ca şi colţii elefanţilor. Bate vântul, aplecându-le într-o parte.

Tiner i i au ajuns. M a n c i u n i a n e sare pe mal . F u g e . A m b a t rage p i r o g a sus, pe pietre, ş i a leargă după ea.

Se îmbrăţişează. În pragul cascadei e răcoare. Fata tremură.

— Ţi-e frig? întreabă el. — Mi-e frică, A m b a râde: — Piatra e tare! — A p a o învinge! — O m u l e m a i tare ca munţii . — Vreau să trăieşti, ca să te iubesc. Priviri le lui sunt atrase m e r e u de go lu l u n d e se

prăvălesc b u b u i n d cele cinci şuvoaie. Aburi i , p a r c ă nemişcaţi, se împletesc în curcubeie.

— N u , să nu te duci acolo! Să nu mai pleci! ţ ipă Manciuniane. Nu te las!

— Nu plânge, ant i lopa mea! Am să plec iar. Mâine . Să ne l u ă m rămas-bun de la cascadă... D ă n e forţa ş i răbdarea cu care m a c i n i stâncile, Mos ioa-tunia! Ţăr i i m e l e î i t rebuie r ă b d a r e a ş i forţa ta. M a i târziu, c â n d mă v o i î n t o a r c e iar, a ş v r e a să-ţi spun: A m învins, bătrâne!

— Amba, trezeşte-te! Ş o a p t a î l făcu pe n e g r u să d e s c h i d ă ochi i . E r a

tot noapte , şi o m â n ă străină îi ş tergea sudoarea de pe frunte. Frigul pătrunzător nu-i d ă d e a pace .

T r e m u r a . Apoi îşi aminti de luminiş, de rogojina lui udă.

— Macunguru! bâigui. — Da, frigurile junglei ! răsună o v o c e care-i păru

cunoscută. Uite, ia nişte pastile. Deschide gura! A m b a ezită. C i n e e n e c u n o s c u t u l ? Dar îşi aminti

iar că trebuia să ajungă la Moaroro. Se supuse. Simţi c u m î i c a d e pe l i m b ă c e v a dulce. A p o i t rebui să înghi tă coniacul tare şi cald, pe care străinul i-l turna din bidon.

— M u l ţ u m e s c ! şopt i el, în franţuzeşte, căci a şa vorbise şi bărbatul, al cărui chip nu reuşi să-l vadă.

Auzi foşnetul frunzelor... Ştiu că străinul nu m a i era lângă dânsul. Se gândi iar la M a n c i u n i a n e , care-l aştepta undeva, pe m a l u l lui Zambezi. A s c u l t ă o v r e m e ţârâi tul subţirel al u n u i gre iere — tringa.

D u p ă v r e o j u m ă t a t e d e oră, A m b a s e r ă s u c i p e makandă. Frigurile nu-l m a i zgâlţâiau. Nu-l m a i durea nici capul. Ridicându-se puţin, privi spre mi j locul luminişului. Uledi, înt ins pe iarbă, d o r m e a profund. Ultimii tăciuni licăreau slab, gata să se stingă.

„ A c u m trebuie să fug! g â n d i el. M â i n e va f i p r e a târziu. Ne v o m îndepărta de cărarea din spatele palmierului, care duce la tabăra lui Moaroro" .

Se înăl ţă fără z g o m o t din mi j locul ierburilor u n d e dormise. Locul acesta ales de cu seară î l ajuta a c u m să se re t ragă neobservat . Negri i ceilalţi erau prinşi în mre je le somnului lor de p l u m b . Luminişu l — pustiu. Nici o mişcare . O cl ipă se g â n d i la Uledi .

D i m i n e a ţ a va f i aspru pedeps i t de Oswel l . Dar or icum, chiar dacă-l va împuşca, el, A m b a , t rebuie să a jungă l a M o a r o r o . L u ă într-o m â n ă balotul, î n cealaltă suliţa şi dintr-un salt pieri în hăţişurile d in marginea pădurii.

Se furişa printre ierburi uşor ca ghepardul , fără cel mai m i c foşnet. T r e c â n d de cort, î l zări pe Jenkins. Stătea nemişcat, privind în pământ, cu carabina pe umăr . Aţ ipise aşa, în picioare? Negru l se opri. Fel de fel de g â n d u r i î i t recură p r i n minte . D r u m u l , n o a p t e a , pr in jung lă , e ra o n e b u n i e . D a r cărarea, s ingura cărare, se afla lângă santinelă. Numai pe acolo se putea fugi.

Aplecându-se, lăsă ba lotul de sub braţ pe nişte frunze mari . Se culcă la p ă m â n t , şi, târându-se, se apropie de alb. A p ă r u în spate le lui ca o umbră . Î l lovi în ceafă scurt. J e n k i n s căzu ca fulgerat. Negrul î l pr ivi câteva clipe. A lbu l nu m a i mişca. „Pes te 10¬ 15 minute îşi va reveni", gândi Amba, ascultând precaut z g o m o t e l e din j u r u l său. N i m i c neobişnui t nu-i atrase atenţia. Alergă înapoi, luându-şi balotul şi suliţa.

C u r â n d , se afunda pe cărare în jung lă . Se stre¬ cură repede printre copaci şi l iane, năclăindu-şi din c â n d în c â n d bocanc i i în terenul mocir los . Balotu l a r u n c a t pe u m ă r î l s t i n g h e r e a în m e r s . O r a m u r ă ţ e p o a s ă î i s fâşie c ă m a ş a la p iept , o a l ta î i b r ă z d ă u m ă r u l ş i faţa. Poteca şerpuia pr in junglă, ocol ind tulpinile copacilor uriaşi, năpădi tă de hăţişul luxur iant al p lantelor d in u l t imul etaj al florei tropicale: ferigi, liane, boschete agăţătoare şi ierburi

dese, felurite. Obi şnui t să s t răbată ş i n o a p t e a asemenea locuri, A m b a se orienta uşor, t recând peste toate piedici le. În câteva rândur i escaladă trupurile uriaşe ale copacilor doborâţi de furtuni. D a r p â n ă l a ur iaşul m u v l e 7 m a i a v e a d e s t răbătut câteva sute de metri. În spatele lui crescuse un bomax, iar pe sub ramurile sale începea o nouă cărare, neş t iută de albi. Pe acolo, ar f i a juns p â n ă dimineaţa la Moaroro.

D e o d a t ă s e opri . U n m i r o s străin, d e an imal , î i lovi nările. Ascultă câteva clipe atent, ţinându-şi respiraţia. Mârâia n e m u l ţ u m i t un simba. Î l v ă z u la câţiva m e t r i de dânsul, tupi lat la p ă m â n t , mişcându-ş i c o a d a nervos . Ştia că leul are să sară d in m o m e n t î n m o m e n t . S e lasă î n genunchi , r id icând suliţa. Balotul î i a lunecă de pe umăr . Atunci izbucni răgetul acela înfiorător, cu gâlgâituri joase , care a d u c e tuturor s p a i m ă ş i groază. L e u ş i om se pr iv i ră ţintă. A p o i a n i m a l u l îşi înă l ţă botul . Coada î i rămase nemişcată,

A m b a aruncă suliţa cu putere, în t imp ce leul sărea. Rănit adânc în piept, el căzu lângă negrul prăvăl i t într-o parte. Î n c e r c â n d să se ferească, A m b a se împiedică de un ciot. Leul urla de durere, zvârcol indu-se, căutându-şi adversarul. Î i zăr i t r u p u l m a s i v ş i făcu u n n o u salt. Î n ace l m o m e n t bubuiră două împuşcături. Animalul, mort, căzu lângă o m . M a i tresări o dată şi rămase nemişcat.

Muvle — specie de arbore, ale cărui ramuri cresc la 3540 m înălţime.

A m b a nu ştia ce să facă. V ă z u pe cărare s i lueta unui om ciolănos, care-şi aşeza liniştit arma la loc, pe u m ă r , apoi, d i n câţ iva p a ş i se a p r o p i e de leşu l animalului . E r a J e n k i n s pe care-l lovise în cap cu puţ in m a i înainte. Negru l îşi vâri cuţitul în teacă ş i se ridică.

— Mulţumesc, domnule Jenkins! m u r m u r ă el, atent la mişcări le celuilalt.

— Lasă! răspunse repede albul, cu glas sigur. Pleacă ! Ai d r u m l u n g de făcut. T a b ă r a s-a ş i a larmat cred. Spune-i lui M o a r o r o că totul e-n ordine. Iar noi doi ne v o m m a i întâlni.

— Ştiaţi de s imba? — A dat m e r e u târcoale luminişului . E r a m sigur

că te va ataca. Noroc, Amba! J e n k i n s î i înt inse m â n a . Negru l i-o scutură

bărbăteşte, recunoscător. În acelaşi t imp se întrebă de unde-l c u n o a ş t e J e n k i n s pe M o a r o r o ş i ce legături are cu dânsul. Celălalt îi ghici însă frământarea.

— Nu te nelinişti . A m b a . Ai organizat b ine treaba. Şt iu că major i ta tea negr i lor sunt d in t r ibul lui Moaroro. Du-te şi dă-i de veste.

— Cine sunteţi şi c u m de-mi cunoaşteţ i p lanuri le? îl întrerupse Amba.

— Mi le-a destăinuit Mabruki . Iar M a b r u k i este fratele lui Tassili.

— F r u m o a s a Tassi l i? Cântăreaţa neagră? Care a mur i t î m p r e u n ă cu copilul?

— Da. Mi-a fost soţie. L-am rugat pe Mabruki să nu se dea de gol că-mi este rudă.

Câteva clipe, negrul tăcu, surprins. Apoi m u r m u r ă plin de respect:

— Deci d u m n e a v o a s t r ă sunteţ i acel învăţător care dădea pe ascuns lecţii copiilor de negri?

— E u . M o a r o r o mă ştie, ş i v r e a u să-i t ransmi ţ i următoare le : Planul nos t ru de luptă este bun. Pentru asupritorii albi din regiune, dispariţia balotur i lor ar f i o p ierdere însemnată . Vă rog însă s ă n u v ă at ingeţ i d e R o y O s w e l l ş i d e Kader . V o i cont inua eu u r m ă r i r e a lor. Spune-i lui M o a r o r o că trebuie să continui eu. Eu, înţelegi tu? D u p ă ce termini, d a c ă poţi, v i n o l a Nizi . C â t m a i repede. A ş a v e a m a r e n e v o i e d e t ine. A c o l o p o a t e c ă a m să-ţi spun de ce vă rog să-l lăsaţi pe R o y în s e a m a m e a . N e întâ ln im î n m a r g i n e a păduri i , l a m o n u m e n t . T e voi aş tepta n u m a i dimineaţa. A c u m pleacă! Noroc, Amba! Trebuie să mă întorc în tabără.

M u l t ă v r e m e negru l n u s e m i ş c ă din loc pr iv ind după prietenul dispărut în pădure.

În tabără, împuşcătur i le avură u r m ă r i neaştep¬ tate. Focul lui Uledi se reaprinsese ca pr in farmec. Flăcările vii luminau a c u m tot luminişul, în t imp ce negru l a d u c e a m e r e u alte crengi, într-un exces de zel surprinzător. Hamal i i d iscutau ceva, agitaţi. Câţiva dintre ei, cei m a i obosiţi, dormeau încă.

În faţa cortului, R o y Oswel l , cu mâini le în buzu¬ nar, aş tepta raportul lui Kader, p lecat în recunoaş¬ tere. Pe c h i p u l său ars de soare to tu l se ascuţ ise : nasul, buzele, bărbia. O c h i i mari , cu cearcăne

vineţii, scânteiau ca ai unui dement . Era crud R o y Oswel l , îndărătnic, pl in de ambiţ i i cutezătoare, c ă u t â n d să le-ndepl inească printr-o v o i n ţ ă de fier. T i p n o r d i c , d e s ta tură atletică, î i d o m i n a m a i întotdeauna pe cei din aceeaşi teapă, mul ţumită cinismului ş i calmului său înnăscut. Dispreţuia oamenii, considerându-i incapabili să se rupă de ceea ce n u m e a el interese mici ş i meschine. „O turmă, ca toate celelalte vieţuitoare!" spunea, r idicând din umeri .

A c u m îşi d o m i n a furia, convins că nenorocir i le sunt abia la început . Î l t rezi din g â n d u r i Mabrukicălăuza:

— Y a m b o , bana? C u m vă simţiţi, stăpâne? — Ce na iba vrei? — Duhurile, mukunguru, au furat la Amba! Roy nici nu clipi. — I-au pus la dispoziţie şi o furgonetă pentru

balot? — Da, balot mare nu e. D u s o dată cu el. — Pleacă! Pleoapele lui Roy se închiseră ca d o u ă linii. „ A m b a ! Negrul ăsta deştept, pe care imbecil i i de

J e n k i n s ş i K a d e r l-au tratat ca pe un dobi toc oarecare. F u g a lui cu balotul dovedeş te că era conşt ient ce cară în spate. Cu o a s e m e n e a dovadă, M o a r o r o ar f i fost ga ta să lupte p â n ă la u l t imul o m , pentru a învinge.

Barbă-Roşie veni, spre gh in ionul său, cu o veste şi mai neliniştitoare::

— Jenkins! Ia-l de u n d e nu-i!

O clipă, şeful nu-i răspunse. Ce să m a i pret indă de la el? Nu, era neputincios! Uriaşul ăsta cu m u t r ă rotundă, înconjurată de câlţii părului roşu, cu n a s borcănat — pur tând semnele ev idente ale alcoolis¬ m u l u i — nu poate decât să crească porci ş i gă in i în c ine ştie ce m ă n ă s t i r e catolică. Şi să b e a d o u ă butoaie de r o m pe zi. Doar atât. În scăfârlia lui m i c ă putrezesc urmele vagi ale unui creier de struţ.

— Boule! Kader tresări. — Ce sunt eu vinovat, şefule? Îşi aprinse repede o ţigară. — Nu vezi? Se l u m i n e a z ă de ziuă. La trei t rebuia

să-i schimbi pe Uledi şi Jenkins. — N-am auzit ceasul... — Din cauza ta, A m b a a reuşit să fugă. — Amba!? Kader rămase cu ţigara în aer, cu

m u t r a j a l n i c ă a u n u i a care ar f i înghiţ i t un şarpe. Imposibil ! S-o fi dus să-şi facă treburile...

— Pentru asta b ineînţe les că-i t rebuia şi balotul. Să ştii, bărbosu le , că la p r i m u l a tac a l n e g r i l o r te leg de un c o p a c . Sul i ţe le lor n-au să-şi g r e ş e a s c ă ţinta. Idiot! Ţ i - a m spus să fii cu ochii în patru.

Cine ştie u n d e ar f i ajuns lucrurile, dacă nu apărea Jenkins . Se apropie de cei doi cu m e r s legănat, obosit ş i cu un rictus de amărăciune în colţul buzelor palide. Respira iute, ca după fugă.

— D o m n u l e Roy, c ineva m-a pocni t în cap. Uite ce r a n ă m i - a făcut! C â n d m i - a m revenit, m i - a m zis c ă n e m e r n i c u l n u p u t e a fugi decât p e cărare . A m p l e c a t d u p ă el. S p r e g h i n i o n u l m e u , n u l-am m a i

ajuns. La întoarcere, am dat n a s în n a s cu leul care ne tot dă târcoale încă de aseară. Am tras d o u ă g loanţe . A s t a e tot. C i n e a dispărut, nu ştiţi, domnule?

— Amba, domnule ! R o y î l imitase perfect. Cu toată situaţia dramatică,

Barbă-Roşie pufni în râs. P u m n u l şefului î l lovi însă p r o m p t sub bărbie. Uriaşul se lungi la p ă m â n t fără să crâcnească. Frecându-şi pumnul , Oswel l privi pl in de dispreţ la trupul doborât.

— Cheamă-l pe Uledi, Jenkins! M a s c a uluiel i i ş i a prost ie i se î m p l e t e a u

deopotr ivă pe chipul santinelei. Murmură: — Sunt consternat, domnule ! A ş a surpriză... — Nu mă interesează tâmpenia dumitale !

Cheamă-l pe Uledi, am zis. — Pe Uledi, domnule ! Am înţeles! Şi execută

dispoziţia. C â n d ajunse în faţa şefului, bietul n e g r u t remura

ca o frunză bătută de vânt. — Ce vreţi ştiţi la mine, bana m k u b a — m a r e

stăpân? — C u m a fugit A m b a ? Te-ai înţeles cu el? — Akuna, akuna, bana! Nu, nu, stăpâne! — Jenkins! — La ordine, domnule! — 25 de lovituri cu vergeaua metalică. Uledi căzu în genunchi: — Akuna, akuna, bana.., — D o m n u l e Oswel l , nu ştiu d a c ă împrejurăr i le ne

permit să procedăm astfel!

V o c e a lu i J e n k i n s suna m a i degrabă ca un avertisment.

— N u , d o m n u l e ! 25 de lovituri. Întâi d u m n e a t a lui Uledi, pe u r m ă Uledi dumitale. De ce să nu împărţiţi egal recompensa? Executarea!

În d imineaţa aceea l u m i n a zori lor învălui ca de obicei jung la . T u l b u r e ca o ceaţă, ea se s t recură şi î n l u m i n i ş u l tăcut, u n d e o a m e n i i s e p r e g ă t e a u d e plecare. Micul dejun fusese luat cu o grabă neobişnuită. Strigătele, gemete le negrului bătut m a i stăruiau parcă în aerul înăbuşitor. Pânze de aburi lăptoşi pluteau printre ierburi. Un pui j u c ă u ş de gori lă ţipa, făcând t u m b e pe creanga u n u i palmier-liană. C e i şase înaintaşi trecură în fruntea coloanei, cu securile în mână. D u p ă ei, Mabruki, apoi Oswell, care fuma tăcut. Hamal i i părăs i ră pe r â n d lumini¬ şul. Ult imii veneau Jenkins şi Kader.

— V r e i o ţ igară? întrebă Barbă-Roşie. D a c ă n-ai m â n c a t , c e l p u ţ i n f u m e a z ă . . . B ă t a i a a fost o tâmpenie . Pedeapsă de sclav, nu de alb. T e - a i ţ inut bine. Te doare rău?

— Nu, mulţumesc! Dă-mi m a i bine o gură de coniac.

K a d e r î i înt inse b idonul . J e n k i n s b ă u îndelung, sub priviri le m o h o r â t e ale celuilalt. Un papaga l cenuşiu zbură cârâind pe deasupra lor.

D i n pr ic ina poteci i înguste, c o l o a n a se desfăşu-rase în şir indian, distanţele dintre o a m e n i atin¬ g â n d trei-patru metri. Înaintau încet şi greu din

c a u z a căldurii ş i umidităţ i i excesive. Aeru l viciat de m i a s m e l e atâtor putrez ic iuni î i înăbuşea la fiecare pas.

— De mii de ani p ă d u r e a e m e r e u verde, izbucni deodată Jenkins.

— Ce-ţi veni? mârâi Kader, privindu-l chiorâş. — E întuneric. Nu vezi că e întuneric? Şi tot

universu l ăs ta v e r d e l u p t ă p e n t r u lumină. D e sus până jos .

— Baţi câmpii... — L u m i n a a junge obos i tă la p ic ioare le noas t re .

Dar ea e albă. Ştii că e albă? — Haide, haide... na! Iar m-a-nţepat un spin! Ah! Şi

ce ustură! Uriaşul şi-l smulse din carnea şoldului, înjurând ca

de obicei. — Cerul de deasupra noas t ră e senin, albastru,

începu iar Jenkins . Şi noi ne t â r â m pe cărarea asta împuţită, ca sălbătăciunile. Copiii m-or fi aş teptând să m ă întorc.

— Dar câţi ai? — A v e m adică... Vreo 43! — Te-ai îmbătat, Jenkins! Vezi să nu te vadă

şeful. — Nu, zău 43! Am fost învăţător. — Şi c u m ai nimeri t aici? — Bossu l ! L e p s . D r a c u l să-l ia! Î i d a t o r a m

16.000 de dolari. „Ajută-mă, mi-a zis. T o t vre i tu să cunoşti Africa şi pe negri. Scapi şi de datorii!"

— T â m p i t mai eşti! Eu îl p o c n e a m peste bot. Să-ţ i pui p ie lea la s a r a m u r ă pentru 16.000. A h !

bles temate muşte ! Strivi u n a pe braţ. Ei! Dar ce s-a-ntâmplat?

Hamali i d in faţa lor se opriseră. Jenkins vorbi cu unul dintre ei.

— Ce e? în t rebă Kader , care nu p r i c e p e a n i m i c din bombăneala lor.

— Un c o r d o n de furnici t raversează poteca. Hamalilor le e t e a m ă să nu fie atacaţi.

— Atacaţi? De furnici? Kader scuipă printre dinţi câteva înjurături. Le-arăt eu puturoşilor!

— Nu te grăbi ! S u n t carn ivore . A s t e a înghi t un elefant înainte să-ţi termini tu ţigara. Aşteaptă-mă!

Jenkins dispăru. Nu trecu mul t şi coloana îşi re luă marşul . Kader î l întâlni pe J e n k i n s l â n g ă d o u ă t runchiur i g roase de copac, aşezate oblic peste potecă. Pe ele alergau, d i spărând în pădure, furnicile m a r i şi albe.

— L e - a m făcut u n p o d A c u m îşi v ă d d e t r e a b a lor. Pr in apropiere t rebuie să fie leşul v r e u n u i animal.

Porniră iar. L u m i n a zilei crescuse puţin. În acest crepuscul cont inuu te aşteptai însă m a i degrabă să se înnopteze . Ţipete le papagal i lor ş i ale altor păsăr i î i întovărăşeau la fiecare pas. Din când în când izbucneau urletele ameninţă toare ale gori lelor căţărate în haosu l desişului înalt de deasupra. Moleşi ţ i de căldură, oameni i , albi ş i negri, înaintau tot m a i lent.

La p r i m u l popas , R o y Oswel l descoper i că patru n e g r i d i s p ă r u s e r ă fără u r m ă , ş i o d a t ă cu ei b a l o t u r i l e ş i saci i c u a l i m e n t e . C e r c e t ă r i l e n u

dădură rezultate. Hamali i povesteau legende despre duhuri ale pădurii care le-ar fi răpit tovarăşii.

Oswel l p a r c ă turbase. Discută imedia t cu Jenkins şi Kader.

— A m b a şi tribul lui Moaroro sunt duhurile! s tr igă şeful. Din acest m o m e n t nu m a i d o r m i m nici unul. Orice negru dubios să fie împuşcat pe loc!

D u p ă - a m i a z ă , pe la patru, î i a t a c ă o t u r m ă de gori le uriaşe. Câţiva negr i fură răniţi, alţii m a i mulţ i , prof i tară de î m p r e j u r a r e ca să se facă nevăzuţi . R o y î m p u ş c ă cinci m a i m u ţ e , însă n u înainte de a se fi ales cu capul spart.

În cursul nopţii, alţi patru negr i „ a u şters puti¬ na" — c u m i-a raportat Kader şefului.

Din această situaţie î i salvă bossul, pe n u m e Leps, care sosi, cu d o u ă zile m a i devreme, însoţit de 35 de albi. C u m îşi angajase oamenii, şi din ce direcţie venea, n u m a i el ar fi putut spune. Nu-l întrebă însă nimeni, nimic. Elegant, într-un costum sport de culoarea ciocolatei, afaceristul suporta excelent c l ima ş i m a r ş u l pr in junglă . Avea, desigur, peste 40 de ani, dar s c u n d şi rotofei c u m era, nu i-ai fi dat atâta. D u p ă recomandăr i le şi amabil i tăţ i le de r igoare, R o y O s w e l l î i p o v e s t i pe scurt u l t i m e l e întâmplări, cuprins de descurajare.

Spre stupefacţia lui, Leps rămase relativ liniştit. — Mă aşteptam, domnilor ! Pentru asta m - a m şi

grăbit să vă ies în întâmpinare, însoţit de aceşti domni. Suntem dornici de luptă. Pornim în

urmărirea l u i M o a r o r o . Pe negr i i care v-au m a i rămas îi l u ă m în slujba şi sub ocrotirea noastră. Ori se bat alături de noi, ori le trântim câte un glonţ în ceafă. Cât despre tribul ăsta de hoţi, n-aveţi grijă! Î l c u m i n ţ i m noi . Ş i le m a i l u ă m ş i despăgubir i . Pentru atâta deranj, merită.

— Şi... banii? întrebă Roy neliniştit. — 30.000 m a i puţin. — Fie! acceptă Oswell, răsuflând uşurat. — Jenkins, arăţi c a m rău. Ai avut friguri? Ce săi

faci, băiete, asta-i Africa! A c u m eşti l iber să pleci u n d e vrei. T e - a m iertat de datorie. Poţi să-l însoţeşti pe Roy. Pleacă la Nizi.

F ă r ă să le m a i pese de ce la să în u r m ă , Oswel l , Jenkins şi Barbă-Roşie părăsiră tabăra peste câteva ceasuri . Î i înso ţeau doar M a b r u k i ş i alţi do i negri, cu bagajele.

Peste două zile, seara — după un m a r ş greu prin jung lă — soseau în orăşelul Nizi, unde, într-un hotel mizerabil, luară câte o cameră. Dimineaţa, Roy î l vizită pe Jenkins.

— S p e r că nu te-ai supăra t p e n t r u cele în tâmplate în junglă, domnule Jenkins?

— Desigur că nu, domnule ! Datoria... — N-ai vrea să ne însoţeşt i m a i departe, pe m i n e ş i

pe Kader? Cunoşt i dialectele locale şi ne poţi ajuta. Primeşti?

— U n d e m e r g e m ? — D e o c a m d a t ă e prematur... — U n d e , d o m n u l e , u n d e ? insistă J e n k i n s

netulburat.

— Să căutăm un munte ! răspunse zâmbitor ş i în doi peri Oswell.

— Un munte? Jenkins părea năuc. — Î i s p u n e T a b a Ciu . T r e b u i e să afli c e v a de pe la

negri i de-aici. Îţi d a u 100 de dolari pe zi, şi, dacă treaba merge, primeşti la u r m ă încă 10.000.

— Bine, domnule ! Bateţi palma! C e i d o i bărbaţ i îş i s t r â n s e r ă m â i n i l e , iar R o y î i

dădu ş i un acont substanţial. Fi indcă Barbă-Roşie n u s e t rezise î n c ă d i n beţ ie, J e n k i n s p ă r ă s i p e s t e câ teva ceasuri hotelul, pent ru a co l inda cart ierele mărginaşe, locuite de negri.

Străbătea uliţele noroioase , între cocioabe dăr㬠pănate. Câţ iva copii se luară d u p ă el, zgomotoşi . Un cerşetor se ivi de d u p ă un colţ, î l cercetă iscoditor, apoi se aşeză repede lângă z id şi începu să ceară cu g las plângăreţ. Jenkins se apropie de el, dar înainte să se fi căutat pr in buzunare, bătrânul îi şopti iute, în dialectul local:

— Sunteţi aşteptat. — Cine? întrebă el tresărind. — Un prieten. La capătul străzii, lângă

monument . Amba... J e n k i n s î n t i n s e b ă t r â n u l u i o m o n e d ă ,

strângându-i uşor mâna. Apoi plecă mai departe, continuându-şi parcă plimbarea.

Într-adevăr, A m b a îl aştepta. Un braţ suplu şi m u s c u l o s î l t rase pe alb într-un tufiş des, întune¬ cat.

— B u n ă ziua, domnule Jenkins!

— A i c i erai? B u n ă ziua, A m b a . V ă d că a i m u l ţ i prieteni.

— Luptăm împreună. — T o ţ i oameni i cinstiţi sunt alături de C o n g o . Ei,

dar ia zi, ce-ai m a i făcut? Ai scăpat de friguri? — Leacul a fost minunat. Vă mulţumesc. Îmi

pare rău că v-am lovit atunci. De ce nu mi-aţi spus de la-nceput?

— Nu se putea, A m b a . Ş i-mi t r e b u i a o d o v a d ă pentru Oswell. Ce s-a întâmplat cu Leps?

— A m e r s repede. Nici n-au avut t imp să se apere ca lumea. Mai ales că i-a oprit ş i pe negri. Am sărit peste dânşii când nici nu se gândeau. D u p ă ce le-am luat baloturi le şi i-am dezarmat, au dispărut în pădure. Ştiţi ce aveau în baloturi?

— Ştiu! A r m e ! — A ş a e . De fapt, c ine sunte ţ i cu a d e v ă r a t ? Ai

noştri vă cunosc prea puţin. — N-are însemnătate , A m b a . Un part izan, ca ş i

t ine. T u lupţi pent ru i n d e p e n d e n ţ a Congoulu i . E u împotriva lui Roy. Nu te mira. Exis tă şi altfel de albi decât Oswel l şi Leps.

— Nu mă mir. I-am văzut. Ar fi vrut să-l întrebe pe Jenkins de ce luptă

contra lui Roy, dar se abţinu. — Şi-acum? întrebă Jenkins. — M o a r o r o p leacă spre vest. Eu, spre Lacul

Albert. — C u m ? Lacul Albert? A v e m aceeaşi direcţie. — Poate. Nu ştiu. Caut pe cineva.

— Şi noi v o m căuta un bătrân: Hamadi . Ascul tămă, A m b a ! H a m a d i e urmăr i t de un om al lui Roy. Şi noi, Oswell , Kader ş i cu m i n e , p o r n i m c u r â n d în această urmărire. Vor să-i smulgă bătrânului un secret, despre T a b a Ciu. Ştii ceva?

— Bătrânul are multe taine. Îl cunosc. — Dacă-l întâlneşti, spune-i să se ferească. A,

am uitat! În aceeaşi direcţie a plecat şi o americană, însoţită de un individ, care e tot în slujba „şefului".

— Femeia are vreo legătură cu T a b a Ciu? — N u ! D a r s e p a r e c ă aces t T a b a C i u a s c u n d e u n

tezaur. Vre i să m-ajuţi d in u m b r ă să-i de jucăm planurile lui Roy? Tezaurul acesta nu trebuie să intre în m â n a lui.

— E b i n e că mi-aţi spus, d o m n u l e Jenkins . Vă voi ajuta.

— Atunci rămâi cu bine. Aştept să-mi dai un s e m n de viaţă.

— La revedere. Vi-l voi da.

S I M B A M U E N N I

Soarele răsărise de mult, când cei trei călăreţi ajunseseră pe malul abrupt al unei văi adânci şi uscate. C ă l ă u z a îşi opr i calul, c ă u t â n d cu priviri le un loc pe u n d e să p o a t ă coborî . Peretele aproape vert ical î m p i e d i c a însă orice tentativă. B ă t r â n u l se întoarse spre însoţitorii săi:

— Va trebui să m a i m e r g e m în jos . Pe aici nu se p o a t e traversa. V o r b i s e într-o e n g l e z e a s c ă fără cusur, cu v o c e g r a v ă ş i l iniştită. Caii sunt obosiţ i . Puţină odihnă nu le strică, domnule Geo.

— Desigur, dragă H a m a d i . Cu ocazia asta îşi va putea continua şi Victor exerciţiile.

— Iar începi? m o r m ă i prost d i spus al trei lea component al grupului.

— De câte ori plecăm la drum, mă tot întreb: c u m naiba reuşeşti să ajungi pe cal?

— Pretinzi, după n u m a i două zile, să călăresc precum indienii?

Bătrânul surâse blând; — D o m n u l e G e o , nu toată l u m e a s-a născut pe

c o a m a unui cal, ca dumneavoastră! Victor pufni în râs, descălecând cu greutate. G e o î l

privi ironic: — Nu-l alinta, H a m a d i . Nu-l alinta! Poftim! Nici pe

pământ nu se mai descurcă. Într-adevăr, Victor se m i ş c a de colo-colo cu paşi

mici , încercând p a r c ă să se obişnuiască iar cu mersul pe propriile lui picioare.

— C r e d că mă voi întoarce deşelat la Bucureşt i , bombăni el, privindu-şi membre le inferioare.

G e o hohoti sonor. Dintr-un salt fu alături de cal, scoţându-i zăbala. Desfăcu la iuţeală curelele coburi lor uriaşi, pe care-i a şeză în iarbă. Cu p a l m a lovi crupa animalului zvelt şi nervos, apoi fluieră scurt. Calu l ciuli urechile, sforăi încetişor şi, d u p ă ce a runcă din copite, ţâşni într-o parte, spre iarba deasă din marginea savanei. Începu să pască.

Victor r e p e t ă ş i e l m a n e v r e l e , în t i m p ce G e o se trântea pe spate, punându-ş i alături arma automa¬ tă cu două ţevi şi casca. Victor goni cu strigăte groteşt i calul, d u p ă care v e n i l â n g ă G e o . S e a ş e z ă oftând.

— Dă-ţi j o s rabla aia de pe umăr! — A m uitat. — Te oboseşte. — Atâta pagubă! — M ă rog! Abia atunci îşi dădură seama că bătrânul

H a m a d i , călăuza, n u descă lecase . S t â n d î n ş a drept, scruta cerul, întors cu privirile spre sudul Laculu i Albert, ca ş i c u m ar f i încercat să v a d ă prin zări le l impezi vârful s tâncos al mas ivu lu i cristalin, Ruwenzori . Apoi, încet, îşi fixă ochii întredeschişi pe direcţia nord-vest, spre lanţul Munţilor Albaştri.

— Parcă ascultă! şopti Victor intrigat. Curios! — Nu te-ai obişnuit cu el. — Îl cunoşti bine? — De a p r o a p e 10 ani. M - a însoţ i t în m a i toate

cercetările mele africane. — Pitorească prezenţă! — Aş spune legendară. G e o tăcu. V i c t o r c o n t i n u ă să-l p r ivească pe

Hamadi . Îşi amintea că în nu ştiu ce dialect din sud H a m a d i înseamnă „călăuză". Dec i era o poreclă.

B ă t r â n u l a v e a o a d m i r a b i l ă robuste ţe , ce-şi găs ise expres ia în a r m o n i o a s a dezvol tare a corpu¬ lui. Nilot? S-ar fi părut că da. Înălţimea, nasul ascuţit, umer i i largi... A c u m chipul lu i osos era

împânzit de o reţea fină de riduri. Barba scurtă, albă î i dădea un aer solemn, i m p u n â n d respect. D i n câte î i poves t i se G e o lui Victor, acest om p o s e d a o vas tă cultură, iar cunoşt inţele sale în m a t e r i e de istorie ş i artă africană erau d e m n e de invidiat. Poate că G e o exagera. Dar cine ştie?

Chiar ş i felul c u m se î m b r ă c a bătrânul nu p u t e a f i decât r o d u l u n e i înde lungi exper ienţe. B u r n u s u l m i c , alb, m a n t a u a largă, cu glugă, c ă m a ş a gă lbuie ş i panta loni i s trânşi pe picior, aveau ceva din e leganţa ş i c iudăţen ia c o s t u m u l u i tuareg. D a r era altceva, prec i s altceva, căci sandalele cu ta lpă groasă, legate cu fâşii de piele tare, c o m p l e t a u aproape anacronic acest cos tum. Şi calul! De u n d e şi l-a procurat? C a p u l mic , expresiv, gâtu l scurt ş i puternic, m u ş c h i i cu fibre pre lungi şi fine, nervoa¬ se, v ă d e a u s t ructura u n u i pur sânge arab. N u m a i culoarea lui era alta, neagră, de m u s t a n g american.

M â i n i l e călăuzei , cu degete alungite, subţiri, se o d i h n e a u p e p u ş c a aşezată l a o b l â n c u l şeii. A r m a c u ţeavă lungă avea patul dintr-o esenţă de m a h o n sau abanos. Plăci de fildeş, îngălbenite, fuseseră încrus ta te î n l e m n . Ş i p e f iecare p l a c ă m â n a artistului a n o n i m scrijelise cu g ingăş ie formele u n o r a n i m a l e d in p ă d u r i l e ş i s a v a n e l e Africi i . Pesemne că era ş i b u n vânător.

— Arde soarele! Se anunţă canicula, bombăni G e o , moleşi t de această plajă matinală.

— Ce tăcere! — C a l m ecuatorial, dragă Victor. Curenţ i

ascendenţi .

— Savana doarme. — Nu te l u a d u p ă aparenţe . S u n t e m pe p la toul

grabenului central din Africa şi aici surprizele se ţ in lanţ.

— Păcătos relief vulcanic. Prăbuşiri, eroziuni... Dar îmi place. Aş zice chiar că sunt încântat.

— Adolescenţă târzie, un fel de poet ism imberb... Victor nu ţ inu s e a m ă de ironia muşcătoare a

fratelui său. — Uite, şi albia acestui râu torenţial îmi farmecă

imaginaţ ia . E un nu şt iu ce să lbat ic ş i atrăgător, plin de culoare.

— Să-ţi cumper i câteva cre ioane colorate. Poate mâzgăleşti ceva.

— Ierburi le înalte ale savanei, arbori i c iudaţ i şi rari, ant i lopele , b ivol i i ş i păsăr i le , toate mă atrag, G e o , că uit de cercetări le tale ştiinţifice. Îţi mulţu¬ mesc!

— D e ce? — Că m-ai chemat aici. T ă c u r ă iar. H a m a d i se apropie de ei. Descălecase,

şi calul său păştea lângă ceilalţi. Chiar atunci ţ ipă undeva o pasăre. Şi iar, şi iar.

B ă t r â n u l ascul ta atent . P a s ă r e a p a r c ă vorbea . A d i c ă repeta un singur cuvânt: „Polâ" . A ş a e , Victor nu se înşelase. „Polâ! Polâ!"

— Vine ploaie şi furtună! vorbi bătrânul. — Imposibil ! repl ică Victor. Cerul e senin, vântul

nu bate.

— M o c v a reza 8 nu face gălăgie decât înaintea ploii puternice. În câteva ceasuri avem furtună.

G e o sări iute în p ic ioare , spre s u r p r i n d e r e a lui Victor , care, drepţ i să f im, se c a m î n d o i a de „barometrul" v iu al bătrânului.

G e o scoase repede o hartă, d in porthartul pr ins la centură. Victor veni lângă el.

— Mda! La 6-7 k i lometr i de-aici a v e m iar o albie secată, a d â n c ă şi largă. D a c ă reuş im să t recem dincolo, e bine. D u p ă ploaie nu v o m mai putea trece fără barcă.

Călăuza îi întrerupse: — Priviţi o c iudăţenie a Africii noastre ! A r ă t ă cu

m â n a un arbore solitar de pe fundul prăpastiei. Băştinaşii î i spun „ m o r e oa maotu", arborele cu picioare. E Ficus indica. Rădăcinile sale coboară d i rect d in r a m u r i , î m p r ă ş t i i n d u - s e pe o m a r e suprafaţă. De obicei creşte pr in locuri cu umidi ta te abundentă. C u m a apărut aici, D u m n e z e u ştie.

— E c a m pipernicită, într-adevăr! replică G e o . — Da. U n e l e triburi cred că are însuşirea de a le

feri de nenorociri . — Minunat ! strigă Victor. D a c ă l-am întâlnit,

înseamnă că v o m scăpa cu bine din furtună. Călăuza scrută din n o u cerul. Cei doi se ridicară,

î m p ă t u r i n d harta. La orizont, către nord-est, se ivise ghemotocul alb al unui nor ce se lăţea cu repeziciune.

Mocva reza — Micropogon sulphuratus.

— Pe cai! m o r m ă i Victor. S-a făcut n o u ă şi jum㬠tate.

De-a lungul m a l u l u i prăpăst ios, călăreţi i înain¬ tau în trap uşor. Ierburi le savanei fuseseră înlocuite aici de tufe ţepoase, de arbori pitici şi smocuri de iarbă verde, mărunţică. Muştele nu-i supărau încă. La m a i puţin de 2 ki lometri , H a m a d i d e s c o p e r i locul u n d e s e p u t e a t rece p e m a l u l celălalt.

C â t e v a păsăr i mari , cenuşi i se ro teau d e a s u p r a lor cârâind. A p o i pieriră. Nu le-a fost uşor să treacă prin grohotişul strâns pe firul văii, printre bolovanii prăbuşi ţ i de sus, ş i să urce versantul abrupt. Cai i s forăiau tot m a i des, înspumaţ i , iar răsuflarea lor iute sfâşia tăcerea aşternută între oameni.

În sfârşit, se v ă z u r ă ş i d incolo. C h i a r pe m a r g i n e a râpei, trunchiurile unor kolkuali, zbârliţi, le barau trecerea. Ocolindu-le, nimeriră în mijlocul altor hăţişuri de acaci 9 . A n i m a l e l e obosi te înaintau a c u m la pas.

— Extraordinar! strigă Victor. Priviţi cerul! Norii acopereau în zdrenţe cenuşii orizontul —

nălucir i negre, mişcătoare, cu forme monst ruoase , vânzol i te neîncetat, amestecate una cu alta, cotropind cu spaima lor cerul albastru. Ciudatele

Acaci — salcâmi africani (Acacia albida, A. arabica, A. giraffae,

A. horiida etc.). Cresc în tufişuri spinoase.

învolburăr i de fum, c e n u ş ă sau aburi scăpărau scântei, în t imp ce acolo, departe, deasupra pământului, plutea o bolnavă lumină gălbuie.

— Inima uraganului! şopti Hamadi . Călăuza îşi î n d e m n ă calul pe o cărare abia ghici¬

tă. O stranie nel inişte cuprinsese savana. D a c ă p â n ă atunci nevăzute le v ieţui toare nu-şi t rădaseră p r e z e n ţ a — d â n d i m p r e s i a că n ic i nu există, a c u m se supuneau instinctelor lor alarmate. Stoluri de păsări îşi luau zborul ţ ipând, grăbindu-se să treacă în adăpostur i le s igure de pe m a l u l L a c u l u i Albert , sau a l tundeva, pr in pădur i le d in apropiere . A u z i r ă urletul u n u i g h e p a r d ş i m u g e t e l e turmelor îndepăr¬ tate de bivoli. Vântu l nu m a i adia ş i zgomotele cutreierau savana din toate direcţiile.

U n t ă u n t recu b â z â i n d p e l â n g ă urechi le lui Victor, care tresări. Din loc în loc, întâlneau grupuri d e m i m o e z i pitici, c u f runze c e l u c e a u c a u n s e c u ceară. Iar la un m o m e n t dat, H a m a d i porni la trap, căci savana se rărise şi puteau înainta mul t m a i repede. C â t e v a anti lope cu b l a n ă sclipitoare, aflate într-un luminiş , auzindu-i, ciul iră urechi le . Se făcură nevăzute, în salturi pline de graţie.

Al t stol fâlfâi pe deasupra lor. Păsăr i negre, ceva m a i m a r i ca ciori le. C ă l ă u z a ochi scurt ş i a r m a lu i b u b u i de d o u ă ori. Cinci-şase zburătăc iuni căzură la pământ.

— Lincololo, vorbi el, oprindu-şi caii. Uragan, neuragan, o friptură b u n ă tot v o m m â n c a astăzi.

Şi, ca lm, descălecă. R e v e n i cu păsăr i le m o a r t e . Le îndesă iute într-un cobur. În acel m o m e n t calul

sforăi uşor. Bătu nervos pământul din copite. Şi ceilalţi doi cai începură să se frământe pe loc.

— D o m n u l e G e o , şopti călăuza, pregăteşte-ţi arma! Dumneata, domnule Victor, la fel.

R ă g e t u l a n i m a l u l u i fu u r m a t de salturi le cai lor speriaţi. E r a aproape, foarte aproape . C e l m a i probabi l , d u p ă niş te tufişuri dese d in s tânga. Călăreţii aşteptau pregătiţi pentru orice. Dar t impul t recu ş i în cele d in u r m ă H a m a d i încă lecă iar, spunând:

— A plecat. I-a fost teamă. Ca şi c â n d l-ar f i auzit, leul pufăi m â n i o s unde¬

va, departe. Victor nu era lipsit de curaj. Dar a c u m frica îi paral izase orice mişcare. Sta cu ochii aţintiţi în direcţia aceea şi respira z g o m o t o s . G e o î i observase spaima, înţelegându-i-o. Hamadi la fel.

— Mi-a... mi-a fost frică, îngână zăpăcit Victor. — D o m n u l e Victor, interveni bătrânul. Există un

proverb a l popoare lor d in somali : „ U n u i om curajos î i es te fr ică de leu de t re i ori: c â n d î i v e d e p e n t r u pr ima dată urmele , c â n d î l aude pentru pr ima d a t ă răgind ş i când î l vede pentru pr ima dată. Dar să nu mai zăbov im! Furtuna care v ine este foarte pericu¬ loasă. N u n e v o m p u t e a salva decât d a c ă a jungem la t i m p în v a l e a lui Lukass i . Pr int re s tânci le m a r i sunt nişte grote. V o m fi la adăpost.

În scurt t imp, norii acoperiră soarele. Lumina vie a z i le i d i s p ă r u . În j u r u l lor se l ă s ă a b u r u l m u t a l înserării. T u n e t e d in ce în ce mai puternice se rostogoleau pe urmele călăreţilor, îi ajungeau din urmă, pierind apoi prin zările înfricoşate. Vântul

trecu mai întâi ca o adiere. Boarea lui o resimţi imediat savana. Ierburile fremătară temătoare, într-un fâşâit continuu, nedesluşi t . H a m a d i ascunse a r m a sub pelerină, f ixând-o în şa. Îşi s trânse b ine g luga sub bărbie. G e o ş i Victor î i u r m a r ă exemplul , îmbrăcând hanoracele şi punându-şi ochelarii de vânt.

Aşteptau cu nelinişte pericolul nevăzut.

La 5-6 k i lometr i m a i în u r m ă de locul pe u n d e treceau aceşti trei călăreţi, crescuseră în savană câţiva palmieri . Deş i mărunţe i , d o m i n a u totuşi împrejurimile at ingând 10-15 m e t r i în înă l ţ ime. Înt re tu lpini le aces tor arbor i se opr i se un călăreţ . Calul nervos, p l in de spume, respira iutei, ca d u p ă o g o a n ă nebunească . Bărbatul îmbrăcat sumar pur ta pe spate o a r m ă cu ţeava scurtă. Era înalt ş i voinic, ş i cu toate că zări le pe care le scruta arătau destul de ameninţătoare, nu părea să fie convins că se g ă s e ş t e în per ico l . Ba chiar sări agi l de pe cal, apropi indu-se de tu lp ina unui palmier, pe care începu să se caţere ca simienii. Puţini albi ar fi reuşit această performanţă. Ajuns sub c o r o a n a copacului, îşi p l imbă privirile agere de j u r împrejur. Zări pr in l u m i n a tulbure — nu departe — doi călăreţi ce se apropiau cu repeziciune. Nu păru de loc surprins, deşi ar fi dorit să v a d ă trei. Dar, satisfăcut, coborî la fel de sprinten, trase animalu l în dosul unor tufişuri ş i aş teptă sosirea călăreţilor, care or icum trebuiau să treacă pe acolo.

Câteva fulgere orbitoare căzură foarte aproape. V â n t u l r ă c o r o s înfiora savana ş i frunzele zdrenţuite ale palmier i lor foşneau cupr inse p a r c ă de spaimă. În scurt t imp, călăreţi i văzuţ i de dânsul se apropiară de locul u n d e se afla pitit.

— D o m n u l e T o n y — spuse femeia — mi se pare că treaba asta cu uraganul ne c a m încurcă lucrurile. Pierdem urma celor din faţă.

— Nu greşiţi, s t imată d o a m n ă Breaks tone, r ă s p u n s e ce l c u n u m e l e d e T o n y , u n i n d i v i d c u c h i p uscăţiv ş i păros, a s c u n s sub boruri le largi ale pălăriei negre.

— Crezi că m a i a v e m şanse să s c ă p ă m d in prăpăd? întrebă amazoana, pr iv ind a larmată cerul despicat de fulgere şi zgâlţâit de tunete.

— Salvarea o g ă s i m în Valea l u i Lukassi . E aproape! Dacă p lecăm imediat... Altfel...

— Perfect! P o a t e că acolo d ă m de H a m a d i ş i de ceilalţi.

— C i n e ştie, r ă s p u n s e în d o i per i bărbatu l p o r n i n d în galop. Femeia î l urmă.

Negru l aşteptă o v r e m e , a p o i se l u ă d u p ă dânşii, precaut, r idicându-se din c â n d în c â n d în şa. Vântu l alerga năuc, o dată cu dânsul. Iarba savanei unduia ca valurile. Vizibilitatea scăzuse simţitor. La un m o m e n t dat îşi s truni cu v io lenţă calul. A c e s t a se r idică în d o u ă picioare. U r e c h e a exersată a negrului surprinsese — cu tot v a c a r m u l din j u r — câteva împuşcătur i . Răsunaseră destul de aproape. Părăs i bidiviul n e r v o s ş i alergă uşor aplecat, ţ inând în mâin i carabina. A u z i nechezat de cal. Se târî

într-acolo. D ă d u binişor ierburile la o parte şi ceea ce v ă z u î l ob l igă să d e v i n ă atent. În mi j locul l u m i n i ş u l u i z ă c e a t r u p u l u n u i o m . E r a m o r t , încremeni t , cu faţa în sus ş i cu braţe le desfăcute. Pe frunte-i c u r g e a un firicel de sânge. N e g r u l rămase nemişcat, ascultând cu încordare. Se apropiau doi călăreţi în galop. Pătrunseră în luminiş şi opriră caii lângă cadavru.

— Blestemată furtună, Joe, spuse cel uscăţiv. Nu se vede la cinci metri . Ne-au scăpat.

— Aveau cai m a i buni, Nicolo. N-ai văzut femeia? Alerga ca o nălucă. Şi dobi tocul ăsta de Wal l shops ! T o n y l-a recunoscut. A r e m â n ă sigură. Drept în frunte l-a atins.

— A c u m ce facem? — Să crăp dacă T o n y nu v rea să-l păcă lească pe

Roy. Şi eu nu pr icepeam de ce ne-a tr imis şeful să-l urmărim.

— N-avea încredere în el, Joe. — C a m aşa. Parş iv ghinion! Să d ă m n a s în n a s cu

el! A în ţe les i m e d i a t . Î l învă ţ eu m i n t e . V â n t u l bate în direcţia aceea. D ă m foc la savană. Î i a r d e m ca pe nişte şoareci!

— Ai înnebunit? Şi femeia? — Gura ! ur lă celălalt. Eu din par tea asta, tu de

dincolo. — Dar Wallshops? încercă Nicolo. — Nu ne m a i p ierdem v r e m e a să-l îngropăm. Cei doi dispărură. Negrul se retrase şi el spre

calul pe care-l încălecă, pornind în galop.

Din t imp în t imp, caii galopau. Degeaba însă! T u n e t e l e erau mai repezi ş i tot aşa azvâr leau d in copite, d u d u i n d . V i c t o r î n c e r c ă să pr ivească cerul coborât peste ei. T o t u l î i apăru ca un o c e a n vălurit de bezne. Fulgere stranii — cu câte opt-zece braţe — scl ipeau îndelung, u r m a t e de puternice explozii. Parcă nicăier i pe lume nu sunt atât de sonore tunetele ca în Africa, u n d e însuşi p ă m â n t u l v ibrează şi t rebuie să te stăpâneşti de fiecare dată, căci inima îţi tresare în piept.

Î i învălui un suflu răcoros. V â n t u l se înteţi, c lă t inând ierburile, răscol ind nor i de praf. Nori i se tâ rau pes te podiş , grăbi ţ i d in u r m ă d e v â n t u l şuierător. Cerul dispăruse într-o pâclă opacă. Mirosea tot mai mult a fum.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Geo. — A r d e savana, răspunse bătrânul. A r ă t ă cu

m â n a undeva î n spate. N u ştiu d a c ă focul n u n e v a ajunge din urmă. Vântul şi-a schimbat direcţia. Bate spre noi.

— Cât a v e m până la Va lea lui Lukassi? — Doi kilometri, cel puţin. Dar, ca şi c â n d ar fi s imţit pericolul, caii p o r n i r ă

singuri, n e c h e z â n d înspăimântaţ i . S imţiseră mirosul fumului.

D a c ă v r e u n u l d intre ei s-ar fi în tor s în şa, ar f i văzut z idul flăcărilor ce înainta cu repezic iune, al imentate de suflul furtunii. Asal tul lor se desfăşu¬ ra de o parte şi de alta, sub forma unui cerc alungit pe mai mulţi kilometri. Printr-o nefastă întâmplare,

călăreţii se aflau în centrul acestei avalanşe de foc, ce-i ameninţa cu încleştarea din trei părţi. Vâlvătăi¬ le galben-roşiat ice îşi f luturau l imbi le ascuţite, m i s t u i n d în ca lea lor ierbur i ş i copac i . P e r d e l e de fum fierbinte colcăiau peste zare, împreunându-se la un m o m e n t dat cu plafonul nori lor grei, rostogo¬ liţi pe cer. Caii în ga lop nu m a i păreau a c u m decât niş te u m b r e vii, pr intre celelalte năluci , pr inse într-un j o c de forţe oarbe. Primprejur începu să răzbată v a c a r m u l de ur lete a l să lbăt ic iuni lor îngrozi te, împletit cu tunetele d o m i n â n d din înalturi. Pe lângă ei ţâşniră fantomatic trupuri le câtorva gheparzi . A p o i le i ş i anti lope, bivol i ce m u g e a u prelung, stârnind panică — defilare năucă.

Căutându-şi sa lvarea în faţa primejdiei c o m u n e , toate aceste v ieţui toare ui taseră p a r c ă de milenare¬ le lor d u ş m ă n i i . Î i a junse d in u r m ă ş i câţ iva elefanţi. Într-o g o a n ă nebună, cu t rompele ridicate, scoteau m u g e t e surde. Se a p r o p i a r ă atât de mult , încât o a m e n i i i-ar f i putut a t inge cu m â n a . D a r în curând grupul pachidermelor gigantice îi depăşi.

Din u r m ă se auzi trosnetul ierburilor uscate, mistui te de foc. C ă l d u r a sufocantă ş i fumul le îngreunase respiraţia, ameninţându-i. Caii, cu boturi le larg deschise, asudaţi, gâfâiau, la capătu l puterilor. Atunci acolo, în faţă, apăru V a l e a lui Lukass i , c iopl i tă în piatră. Pe m a l u r i l e ei, se a d u n a s e r ă de-a lungul t impului bolovani uriaşi — ruine zămis l i te de mişcăr i le se i smice de odinioară. Salvarea!

La l u m i n a fulgerului se zăr i un p inten ascuţit ş i pietros, înfipt în trupul gol al văii — teren arid, pustiu. B o l o v a n i informi, amestecaţ i haot ic d o m i n a u mica peninsulă. H a m a d i se îndreptă către acest loc binecuvântat, de altfel singurul.

Ajunseră la t imp. Un vuiet sinistru se apropia tot m a i mult , c rescând în intensitate. Suflul colosal a l uraganulu i î i izbi, aruncându-i aproape la p ă m â n t . Cascade nesfârşite de apă se revărsară peste ei gata să-i orbească. D a r caii c o n t i n u a u să m e a r g ă şi, la un m o m e n t dat, se opriră în spatele unui zid înalt.

Vântu l şuiera pe deasupra lor, însă a c u m se aflau la adăpost.

T o t aco lo , c â t e v a ant i lope ş i un leu îşi găs i seră scăparea. B ă t r â n u l î m p u ş c ă fiara, în v r e m e ce graţ ioasele anti lope, cupr inse de panică, săriră în golul de dedesubt.

Ploua torenţial, în averse. Grupuri de sălbăti¬ c iuni îşi cont inuau goana sub va lur i de ploaie. Neputând urca versantul o p u s al văii, se angajaseră pe firul ei îngust. Şi a tunci păru că cerul s-a t r a n s f o r m a t într-o s i n g u r ă c a s c a d ă de a p ă ş i tunete. Călăreţi i n-au înţeles nimic p â n ă când zidul torentului înalt, ven ind din sus, se rostogoli impetuos sub ei, m ă t u r â n d pur şi s implu tot ce găsea în cale. Chiar şi terenul s tâncos se clătină, ca la trecerea u n u i uriaş s implon.

Puţine vieţuitoare scăpară de prăpăd, încremenite pe s tânci le la care a p a n-ajunsese. E r a u câteva antilope mici.

Vijeliosul torent purta cu el trunchiuri de arbori, rămăşiţe de plante, iar praful lateritic îi colorase apele într-un roşu închis. Cei trei descălecaseră. Zgribul i ţ i , cu dâr log i i cai lor în m â i n i , a ş teptau să treacă potopul. Uneor i bietele patrupede îşi aplecau botul spre bălţile d in jur, să-şi potolească setea sufocantă. Au trecut minute , sau ceasuri?

Uraganul îşi m a i domolise furia. Pr imul vorbi bătrânul:

— Va t rebui să m a i a ş teptăm d o m o l i r e a apelor. Ploaia aproape a încetat. Din cauza solului stâncos, acest o m u r a m b o distrugător seacă repede.

— O m u r a m b o ? Adică torent? întrebă Victor. — Da. Ei, dar ce văd? se întrerupse bătrânul. Ceilalţi doi priviră în aceeaşi direcţie. Pe trun¬

chiul p u t r e d a l c o p a c u l u i purtat de a p e se v e d e a u picioarele şi capul roşcat al unui cal. O femeie, agăţată cu a m â n d o u ă m â i n i l e de gâtu l lui, încerca să-l încalece. Îi zări şi le strigă de departe, din toate puterile:

— Calul e speriat. Nu vrea să se mişte. H a m a d i sări în şa, p o r n i n d în ga lop printre

stânci. G e o ş i Victor făcură la fel. U r m ă r i r e a femeii

c o n t i n u ă un t i m p de-a l u n g u l malului . M i r o s e a a foc st ins şi a cenuşă. S a v a n a arsese p â n ă a p r o a p e de m a r g i n e a văii.

D u p ă aproximat iv u n ki lometru, găs i ră posibi l i tatea să coboare.

C ă l ă u z a îşi î n d e m n ă ca lu l în apă. G e o î l u r m ă , strigând la Victor să r ă m â n ă sus, pe mal . Încadrată

de caii celor doi bărbaţi, amazoana fu scoasă în c u r â n d d in t o r e n t u l c e s e m a i d o m o l i s e . V i c t o r s e apropie şi el, curios să afle c u m nimerise acolo domnişoara aceea. Auzi întrebarea lui G e o :

— C u m a fost călătoria? Ea nu răspunse imediat. Tremura, cu nasu l uşor

învineţit. Mângâie cu un gest gâtul calului ş i în cele din u r m ă privi în jur, la fiecare, pe rând.

— Inedită, i n c o m o d ă şi destul de fluidă. — Ceva neplăceri? cont inuă imperturbabil Geo. — N-am putut fuma. Victor izbucni în râs, cucerit de simplitatea şi

frumuseţea ei. — D a c ă nu mă-nşel, Hamadi, G e o şi Victor? — Exact. Dar cu cine a v e m onoarea, ş i de u n d e ne

cunoaşteţi? interveni curtenitor românul. — Mă n u m e s c A n n Breakstone ş i vă mulţumesc,

domnii mei. O să vă strâng m â n a mai târziu. Dar ce naiba, n-are n imeni o ţigară? Ale mele s-au udat.

G e o î i oferi u n a ş i ea, d u p ă ce o a p r i n s e zâm¬ bind, pufăi de câteva ori.

— Am plecat d in Mahagi-Port la câteva ore d u p ă dumneavoastră, însoţită de un oarecare T o n y Porter.

— De ce? întrebă G e o . — Sunt arheolog. Fi ind s ingură şi a u z i n d despre

d u m n e a v o a s t r ă în orăşel, m - a m hotărât să v-ajung d in u r m ă . Se v o r b e ş t e m a i a les d e s p r e dânsul . Ş i adresându-se lui Hamadi : Vă cunoaşte toată Africa!

Călăuza nici nu clipi.

— Bine, bine, replică G e o , dar însoţitorul unde-a rămas?

— Dracu' ştie?! Poate bate la porţi le iadului. N u m i p r e a p lăcea, d r e p t s ă v ă s p u n . C u toate as tea mi-a salvat viaţa. Tre i indivizi au vrut să ne facă de petrecanie. Sau cel puţin aşa pretindea Tony. Pe unul l-a ucis.

G e o se u i tă la V i c t o r cu aerul u n u i a care nu se îndoieş te n ic i o c l ipă că aceas tă B r e a k s t o n e a stat destul de mult în apă!

— Gata ! s p u s e şi a r u n c ă ţ igara. S u n t s ingură, d o m n i i mei , deoarece doctorul Hay ley a r ă m a s bolnav într-un spital din Mahagi-Port. Cinci sau şase zile mă va aştepta. Cu oameni ca dumneavoastră, m ă întorc eu! Sigur! Căci , zău, m i -aţi câşt igat s impat ia ! Ia r f a i m a d o m n u l u i H a m a d i n u m ă stânjeneşte d e loc.

— Noi nici nu m a i contăm! bombăni G e o . — Mă îndoiesc . O p e r e l e ştiinţifice s e m n a t e G e o

C o r n e s c u le cunosc . Aveţ i un s u c c e s răsunător în A m e r i c a . Şi e interesant ! O somita te ştiinţifică are c o m p l e x e ! D a r a junge c u g l u m e l e ! P e d o m n u l Victor, scri itorul Victor Cornescu, l-am v ă z u t la te lev izor c u o c a z i a interv iu lui d e a c u m u n an. P e atunci s tudiam în Franţa.

— Sunteţi foarte, foarte amabilă! glăsui Victor. — N i m i c nu vă-mpiedică să-mi urmaţ i exemplul .

De p i ldă să mă aşteptaţ i d o u ă m i n u t e , să-mi storc hainele.

Sări de pe cal ca o acrobată, aruncându-şi pele¬ rina de plastic de pe umeri. Întâi stoarse bluza,

croită dintr-un postav verde . A r u n c ă l â n g ă ea centironul negru, de care era agăţat un coşcogea pistol. U r m a r ă panta loni i m u l a ţ i pe coapsele lungi . Scurse apoi apa din cizmele uşoare.

— Încotro m e r g e m ? strigă miss Breakstone. Vic tor întoarse capul, căci toţi se îndepăr taseră

politicoşi. Domnişoara, îmbrăcată, aştepta călare hotărârea lor.

— Precis nu ştie decât călăuza noastră, H a m a d i . Ne-a p r o m i s că ne duce într-un loc u n d e v o m avea material geologic ş i arheologic din belşug. Dar până a c u m a păstrat în ta ină n u m e l e regiunii . Nu crezi, dragă Hamadi, că a c u m ai putea să ni-l dezvălui?

Bătrânul se gândi câteva clipe, apoi răspunse cu aerul lui grav şi liniştit:

— Domnilor, vă voi conduce la T a b a Ciu. Şi porni d o m o l înapoi, spre stâncile u n d e

împuşcase leul. Printre nori i destrămaţi apăru soarele. Razele

strălucitoare şi calde reînviară natura vitregă. Pe Victor î l s trăbătu un s imţământ straniu ş i tulburător . N u era bucur ie . D a r p a r c ă n i c i o d a t ă c a a c u m n u avusese sent imentul că trăieşte din plin. Privea la toate ca un nou-născut.

— Ce bine-i să trăieşti! m u r m u r ă el, sufocat de aceste senzaţii.

L-a auzi t d o a r H a m a d i , căc i d o m n i ş o a r a Breakstone ş i G e o rămăseseră ceva m a i în urmă.

— Ce bine-i să lupţ i şi să cauţi! c o m p l e t ă bătr⬠nul.

Ajunseră. H a m a d i c ă u t ă cu pr iv i rea leul vânat . Descăleca în apropierea lui, zicând:

— V o m dărui b lana unei anumite persoane. — Sper că nu te-ai gândit la mine ! insistă G e o . — Nici la mine ! se apără Victor. — Eu nu p o t suferi b lănur i le ! s t r igă fata, ca ş i

când n-ar fi înţeles. — A m s ă m ă m a i gândesc ! z â m b i călăuza, scoţând

de la brâu cuţitul de vânătoare. Începu să j u p o a i e fiara u c i s ă ş i cont inuă: D o m n u l e G e o , pregăteş te tabăra. Scoate păsări le d in tolbă. O friptură e oricând binevenită.

( v a u r m a )

Veţi putea urmări

aventurile celor doi români,

însoţiţi de Ann Breakstone şi bătrânul Hamadi

în viitorul număr al colecţiei:

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

S I M B A M U E N N I

Redactor responsabil: TUDOR POPESCU Tehnoredactor: GABRIELA TANASE

Dat la cules 21.06.l966. Bun de tipar 28.10.1966. Apărut 1966. Comanda nr. 7510. Tiraj 80.140. Hâr­

tie ziar sul de 50 g/m2, 700x1000/32. Coli editoriale 2.02. Coli de tipar 2. A.T. 1775. C.Z. pentru bi­

bliotecile mici 8R-93

Tiparul executat sub comanda nr. 60 392 la Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii", Piaţa Scânteii nr. 1, Bucureşti - Republica Socialistă

România